Arhive lunare: februarie 2014

Duminica Înfricoşatei Judecăţi

Ziua Înfricoşatei Judecăţi. Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl -, iar semnele ei sunt arătate în Evanghelie şi în Apocalipsa Sfântului Ioan Bogoslovul. Apocalipsa, ne vorbeşte despre evenimentele dela sfârşitul lumii şi despre Înfricoşata Judecată, mai mult în pilde şi acoperit, iar Sfinţii Părinţi ne-au tâlcuit acele chipuri şi pilde, dar mai avem şi adevărata Predanie a Bisericii, care ne vorbeşte foarte clar despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Înfricoşata Judecată. Înainte de sfârşitul vieţii pământeşti, în lume vor fi tulburări, războaie, certuri între fraţi şi între oamenii de acelaş neam, foamete şi cutremure de pământ. Oamenii vor fi chinuiţi de frică şi istoviţi de aşteptarea unor mari calamităţi. Şi aceea nu va mai fi viaţă, şi nici bucurie a vieţii, ci o chinuitoare stare de decădere dela viaţă. Iar decăderea aceasta va fi nu numai dela viaţă, ci şi dela credinţă, ,,şi Fiul Omului venind, găsi-va oare credinţă pre pământ”? Oamenii vor deveni mândri, nemulţămitori, vor nega Legea lui Dumnezeu. Iar odată cu decăderea dela viaţă, va fi şi o sărăcire a vieţii morale.

infricosata judecata

                              Va fi o împuţinare a binelui şi o creştere răului.

Despre această vreme ne vorbeşte Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul, în a sa de Dumnezeu insuflată creaţie, numită Descoperirea sau Apocalipsa. El singur spune, că “era în Duh” atunci când o alcătuia: iar aceasta înseamnă, că singur Duhul Sfânt era în el, atunci când soarta Bisericii şi a întregii lumi i s-au descoperit lui în felurite chipuri şi pilde, şi de aceea ea se numeşte – Dumnezeiasca Descoperire.

Iar soarta Bisericii, Apocalipsa ne-o prezintă în chipul unei femei, care în acele vremuri se va ascunde în pustie: ea nu se va manifesta în viaţa socială.

Căci în viaţa socială, puterea va fi concentrată în mâinile unor anumite cercuri, care vor face posibilă apariţia antihristului. Iar antihristul va fi un om şi nu un diavol întrupat. ,,Anti” – înseamnă vechi, dar în acelaş timp înseamnă şi ,,în loc de” sau ,,împotrivă”. Antihristul – este un om, care vrea să fie în locul lui Hristos, să-i ocupe locul Lui şi să aibă ceea ce trebuie să aibă Hristos: adică el vrea să aibă fascinaţia lui Hristos şi puterea asupra întregii lumi. Şi antihristul va obţine această putere, mai înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El va mai avea şi un aghiotant – un vrăjitor, care cu puterea falselor sale minuni, va împlini voia antihristului şi îi va ucide pe oamenii care nu vor recunoaşte autoritatea lui. Dar înaintea pieirii antihristului, vor apărea doi drepţi, care îl vor demasca. Vrăjitorul îi va ucide pe dânşii şi trupurile lor vor sta trei zile neîngropate, şi întru acele zile va fi triumful maxim al antihristului şi al tuturor slugilor lui. Şi deodată, cei doi drepţi vor învia, iar antihristul cu toate oştile lui vor fi în mare tulburare şi groază. Atunci şi antihristul fără de veste va cădea mort, ucis de puterea Duhului Sfânt.

Ce se ştie despre omul-antihrist?

Originea lui este necunoscută: tatăl său, nu ne este cunoscut cu desăvârşire, iar despre mama sa, se ştie, că este o ticăloasă, pretinsă fecioară. Ahtihristul va fi jidov, din seminţia lui Dan. Iar în acest sens, Sfinţii Părinţi văd un indiciu la proorocia Părintelui Iacov, care înainte de moartea sa, proorocind despre viitorul urmaşilor săi, în privinţa seminţiei lui Dan a spus, că el, între urmaşii săi va fi: ,,Un şarpe în cale, care va vătăma calul şi atunci călăreţul va cădea răpus”: ceea ce înseamnă, că el va acţiona cu viclenie şi răutate. Sfântul Apostol Pavel prezice, că mai înainte de sfârşitul lumii, mulţi dintre evrei se vor întoarce şi vor crede în Hristos. Şi Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul ne vorbeşte în a sa Apocalipsă, despre mântuirea celor ,,o sută patru zeci şi patru de mii pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israel”, iar între pomenirea seminţiilor mântuite – seminţia lui Dan, lipseşte.

Antihristul va fi foarte inteligent şi înzestrat cu o deosebită iscusinţă în a se comporta şi a manipula cu oamenii. El va fi fermecător şi dezmierdător.

Iar asupra acestui subiect, foarte mult a lucrat filosoful Vladimir Soloviov. El a folosit toate materialele posibile, şi nu numai cele ale Sfinţilor Părinţi, dar şi cele musulmane, privitoare la această temă, încercând să închipuie venirea şi personalitatea antihristului. Şi până la urmă, el a reuşit să elaboreze un tablou convingător. Dar până la venirea antihristului, în lume deja se pregăteşte posibilitatea apariţiei lui, adică: ,,taina fărădelegii se lucrează”. Iar puterile care fac posibilă apariţia sa, mai întâi de toate luptă împotriva autorităţii legitime a monarhiei. Sfântul Apostol Pavel spune, că antihristul nu va putea să apară, până nu va fi înlăturat ,,stăpânitorul”.  Sfântul Ioan-Gură-de-Aur ne tâlcuieşte, că stăpânitorul – înseamnă autoritatea legitimă şi blagocestivă. Iar o asemenea autoritate luptă împotriva răului, cu puterea autorităţii sale. Dar fiindcă ,,taina fărădelegii” se lucrează în lume, pentru aceasta ea luptă împotriva unei asemenea cucernice autorităţi. Ea îşi doreşte o asemenea autoritate, care să nu lupte împotriva răului, cu puterea autorităţii, ea vrea o autoritate a fărădelegii. Iar când ,,taina fărădelegii” va dobândi aceasta definitiv, atunci nimic nu va mai împiedica apariţia antihristului.

Antihristul fiind fermecător, inteligent, mângâitor – va fi şi milostiv. El va face milostenie şi fapte bune. Dar milostenia şi binele, el nu le va face de dragul milosteniei şi a binelui, dar pentru a-şi întări autoritatea. Iar atunci când el îşi va întări puterea autorităţii sale într-atât, încât toată lumea va fi la picoarele lui şi îl va recunoaşte, atunci el îşi va arată adevarăta sa faţă. Capitală, el îşi va face în Ierusalim, deoarece aici Mântuitorul şi-a descoperit lumii Dumnezeieasca Sa învăţătură şi Personalitate, şi de aici toată lumea a fost chemată la veşnica fericire a mântuirii şi a binelui. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, ci L-a răstignit în Ierusalim, iar în vremea antihristului, toată lumea îi va recunoaşte puterea autorităţii sale şi Ierusalimul va deveni capitala întregii lumi. Dobândind culmea puterii, antihristul va cere tuturor oamenilor să recunoască, că el a dobândit ceea, ce nici odată vre-o altă putere pământească şi nimeni nu a mai putut dobândi, şi va cere să i se închine lui ca unei ,,fiinţe supereme”, ca unui dumnezeu. Vladimir Soloviov, ne descrie foarte bine caracterul activităţii sale în calitate de ,,cârmuitor suprem”. El va împlini plăcerile tuturor, cu o singură condiţie – să-i recunosacă puterea supremei sale autorităţi. El va înlesni şi viaţa Bisericii, căci îi va îngădui săvârşirea slujbelor dumnezeieşti, îi va promite şi zidirea unor măreţe temple, însă acestea toate numai cu singura condiţie: de a-l recunoaşte şi de a i se închina lui ca unei ,,fiinţe supereme”. Antihristul va avea o ură personală faţă de Hristos, căci va vedea în El un concurent şi de aceea îL va trata ca pe un vrăjmaş personal. El va trăi în această ură, şi îl va bucura foarte lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.

În vremea antihristului va fi o cădere masivă dela credinţă. Mulţi episcopi şi stareţi de mănăstiri vor trăda credinţa, iar pentru a se îndreptăţi vor argumenta cu strălucita bunăstare a Bisericii. Căutarea unui compromis – va fi starea sufletească caracteristică oamenilor acelor vremi. Vor încuraja nedreptatea şi îşi vor pune slugile să-i bată sau săi omoare pe cei buni. Sinceritatea mărturisirii va dispărea şi vor da o aparenţă de nevinovăţie. Oamenii vor căuta să-şi îndreptăţească căderea lor cu foarte multă subtilitate, iar răul mângâietor va întreţine o asemenea dispoziţie generală. Atunci în sufletele oamenilor va fi obişnuinţa îndepărtării dela adevăr şi dulceaţa compromisului şi a păcatului. Episcopii vor proveni din preoţi murdari, fără frică iar când le vor muri soţiile se vor retrage sub ,,mantaua’’ arhiereacă iar copii lor vor face abuzuri, îşi vor deschide cluburi de noapte unde desfrâul şi curvia vor fi ,,adevăruri’’ şi ,,dreptate’’. Biserica va fi în murdărie şi dezmăţ. Antihristul toate le va îngădui oamenilor, numai ca ei ,,căzând să i se închine lui”.

Aceasta şi-a dorit-o nu numai diavolul, şi nici la oameni năzuinţa aceasta nu este o noutate: împăraţii romani de asemenea erau gata să le acorde creştinilor toată libertatea, numai ca ei să recunoască dumnezeirea lor şi supremaţia autorităţii lor dumnezeieşti. Şi ei îi munceau pe creştini numai pentru aceea, că rămâneau tari până la sfârşit în mărturisirea lor: ,,Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui Unuia să-I slujeşti”. Toată lumea se va închina antihristului. Şi Sfântul Ioan Bogoslovul ne spune, că toţi cei ce i se vor închina lui, vor avea pe mâna dreaptă sau pe frunte un semn. Însă nu se ştie, dacă acesta va fi cu adevărat un semn aplicat peste trupul omului, sau este numai o expresie metaforică, o alegorie, despre faptul, că oamenii vor recunoaşte nevoia de a se închina antihristului şi că a lor voinţă, va fi cu desăvârşire subordonată lui. Iar noi am văzut deja, în multpătimitoarea noastră Patrie, cum numai cei fideli puterii şi cei care purtau semnul apartenenţei la această putere, puteau să se folosească de toate drepturile şi privelegiile, în timp ce restul rămâneau lipsiţi de orice drept. Iar în vremea unei asemenea subordonări desăvârşite a voinţei şi conştiinţei întregii lumi antihristului, vor apărea şi cei doi drepţi, pomeniţi mai sus, care vor propovădui credinţa şi îl vor demasca pe antihrist fără de frică. Dar cine sânt oare aceşti ,,doi martori”, ,,doi măslini” sau ,,două sfeşnice” – după cum îi numeşte Sfânta Scriptură? După Predania Bisericii, aceştea sânt drepţii care nu au gustat moartea: Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie. Şi după Apocalipsă, aceşti drepţi care încă nu au gustat moartea, o vor gusta pentru numai trei zile, iar după cele trei zile se vor scula din morţi.      Moartea lor, va trezi antihristului şi slugilor lui o mare bucurie şi jubilare. Dar învierea lor, îi va arunca pe ei într-o şi mai mare tulburare şi groază.

Iată atunci va veni şi sfârşitul lumii.

Sfântul Apostol Petru zice, că prima lume, a fost creată din apă şi a pierit tot prin apă. Iar aici expresia ,,din apă” – înseamnă chipul haosului materiei, a masei fizice – dar a pierit “prin apa” potopului.     ,,Iar cerurile aceste de acum şi pământul cu al Aceluiaş cuvânt sânt puşi subt păstrare, păzinduse focului”. ,,Şi pământul şi cele de pre dânsul lucruri vor arde”.Toate stihiile se vor aprinde. Şi lumea aceasta de acum, va pieri într-o singură clipă. Într-o clipă totul se va schimba!

Şi se va arăta ,,semnul Fiului lui Dumnezeu” – semnul Crucii.      Atunci toată lumea, care de bună voie s-a supus antihristului, va ,,plânge” cu amar. Şi toate se vor sfârşi, pentru totdeauna. Antihristul este mort. S-a sfârşit cu împărăţia cea luptătoare împotriva lui Hristos. Iar odată cu sfârşitul a venit şi răspunderea. Răspundere înaintea adevăratului Dumnezeu.    Tot atuncea, din munţii Palestinei va apărea şi sicriul Legii. Sfântul Prooroc Ieremia l-a ascuns, împreună cu focul cel sfânt, într-o fântână adâncă. Iar când din fântâna aceea au scos apă – ea s-a aprins. Dar sicriul nu l-au găsit.     ,,Sfârşitul lumii” – nu înseamnă şi distrugerea lumii, ci numai schimbarea ei.

Toate se vor schimba deodată, într-o clipeală de ochi. Şi morţii vor învia cu trupuri noi: vor fi tot trupurile lor, dar înnoite, aşa cum a înviat şi Mântuitorul, cu al Său trup, pe care se puteau vedea urmele rănilor dela cuie şi suliţă, dar acum acest trup avea şi însuşiri noi, şi în acest sens, era un trup nou. Dar încă nu ne este clar, dacă acest nou trup va fi la fel cu trupul cel nou creat al lui Adam, sau acesta va fi un trup cu totul nou. Va veni şi Domnul pe nor, în mare slavă. Dar cum Îl vom vedea? Cu ochii cei duhovniceşti. Chiar şi acum, în vremea noastră, oamenii cei drepţi la ieşirea sufletului lor, văd ceea ce nu pot vedea şi ceilaţi, care stau împrejurul muribundului. Şi vor răsuna trâmbiţele cu glas mare şi cu putere! Ele voe răsuna în suflete şi în cugete. Şi deodată în cugetul omului, toate se vor lămuri. Sfântul Prooroc Daniil, vorbind despre Înfricoşata Judecată, ne spune, că la prestol va sta un Judecător Bătrân, vechi de zile, iar în faţa Sa va fi un râu de foc. Focul – este un element purificator. El arde păcatul. Şi amar omului aceluia, la care păcatul s-a transformat înt-o însuşire firească: atunci focul îl va arde şi pre însuşi omul acela!    Acel foc se va aprinde înlăuntrul omului: căci văzând Crucea, unii se vor bucura, iar alţii se vor tulbura de groază şi deznădejde. Şi întru acest fel, deodată oamenii singuri se vor alege, aşa cum se arată în Sfânta Evanghelie despre Dreptul Judecător, că încă mai înainte de Judecată, unii vor sta de-a dreapta, iar alţii de-a stânga Lui: căci pe ei îi va despărţi propria lor conştiinţă lăuntrică. Însăşi starea lăuntrică a sufletului omului îl va arunca pe el înt-o parte sau în alta, la dreapta sau la stânga.

Şi cu cât mai conştiincios, şi mai insistent îl caută omul pe Dumnezeu în vremea vieţii sale, cu atât mai mare îi va fi şi bucuria lui, atunci când va auzi – ,,veniţi la Mine, blagosloviţii Tatălui Meu”. Şi dimpotrivă: aceleaşi cuvinte, vor chema foc şi groază asupra celor, care în vremea vieţii lor nu L-au voit pe El, care s-au ferit de El, care au luptat împotriva Lui şi L-au hulit!

Înfricoşata Judecată nu ştie de martori sau stenograme!

Toate sânt înregistrate în sufletele omeneşti, în ,,cărţile conştiinţei” şi aceste înregistrări, aceste ,,cărţi” se vor deschide la Judecată. Şi atunci toate vor fi clare tuturor, şi sie însuşi. Şi vor merge unii spre bucuria cea veşnică, iar alţii spre groaza cea veşnică. Iar atunci când se vor ,,deschide cărţile conştiinţei” – va deveni clar, că rădăcinile tuturor viciilor se află în sufletul omului. Iată, de pildă, beţivul sau curvarul: când moare trupul lui, cineva poate gândeşte, că odată cu trupul moare şi păcatul. Nu! Dacă sufletul avea o înclinaţie spre păcat şi sufletul lui se îndulcea de acel păcat, şi dacă sufletul nu s-a pocăit de acel păcat şi nu s-a eliberat de el, atunci sufletul acela se va înfăţoşa la Înfricoşata Judecată cu aceeaş poftă de păcat. Şi acea poftă, el nici odată nu o va putea satisface şi de aceea, în acest suflet va fi numai suferinţă şi ură. Iar pentru groaznicele chinuri în care se va afla, sufletul acesta îi va acuza şi îi va urî, pe toţi şi pe toate. Aceasta ,,va fi scrâşnirea dinţilor” neputincioasei răutăţi şi focul cel nestins al urii.

,,Gheenna focului” – este focul lăuntric. ,,Aici va fi focul cel nestins şi scrâşnirea dinţilor”. Acesta este iadul – starea lăuntrică de iad.

                                   Traducere din limba rusă realizată de dr.ec. Florin NAHORNIAC

 

ATENŢIE creştini! În ziua de 3 martie 2014 începe Postul Paştelui

fetita saruta mielul În ziua de 3 martie va începe POSTUL SFINTELOR PAŞTI sau a ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS, iar acest eveniment va ţine 40 de zile obişnuite în credinţa creştină. Este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durata Bisericii Ortodoxe Române, a Bisercii Greco – Catolice şi a celei Romano – Catolice. Postul SFINTELOR PAŞTI este numit şi Postul Mare.

În acest an, Postul Sfintelor Paşti va ţine din 3 martie până la 19 aprilie şi recomandăm tuturor creştinilor României să ne pregătim cu toţii cum se cuvine, aşa cum ne cer datinile noastre strămoşeşti şi să întimpinăm cum se cuvine INVIERII DOMNULUI prin post şi rugăciune.

Editorialul ediţiei – Unde-i USL nu este tocmeală

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Ţin să vă mulţumesc că citiţi această publicaţie naţională şi poate cea mai patriotică publicaţie din România. Cu toate că unii au dorit să mă distrugă Dumnezeu le-a tăiat elanul. Anul 2013, A TRECUT CU BUNE ŞI CU RELE iar pasul în acest an s-a făcut cu stângul şi odată cu acest an şi problemele din USL sau acutizat. Cei doi Dalai Lama ai politicii stânga-dreapta de Dâmboviţa au reapărut la aceeaşi masă după ce tot la aceeaşi masă îşi ,,strâng’’ jucăriile şi aparent se supără apoi se duc la şpriţuri, se ,,linge unul pe celălalt şi reîncep alba neagra cu acest popor. După ce la sfârşitul anului trecut cei doi copii ,,teribili’’ ai României – plagiatorul VICTOR PONTA şi CRIN ANTONESCU – mai aveau un pic şi se muşcau efectiv unul pe altul, iar apoi iată că au decis să traverseze strada din nou împreună, luaţi de mână, chiar dacă nu se mai giugiulesc şi nu se mai privesc în ochi. După ce s-au făcut mincinos unul pe altul, după ce au declarat că nu vor mai sta la aceeaşi masă, după ce s-au anunţat că nu îşi permit unul altuia anumite ieşiri şi chiar puneau problema spargerii USL „dacă celălalt asta vrea”. Practic, cam asta voiau stafurile celor două partide, se cam săturaseră de această relaţie contra naturii, cei din PNL se săturaseră să tot fie marginalizaţi, daţi pe mâna procuraturilor celor doi coabitanţi şi să primească oasele celor din PSD de la masa  guvernării, cei din PSD se săturaseră de pretenţiile şi  cererile celor din PNL şi uite aşa au început certurile.

ponta-antonescu (1)

Acum au început să-şi arate din nou pisica unul către celălalt. După încercările PSD de a obţine o majoritate parlamentară fără PNL, aparent realizată cel puţin teoretic, mai ales cu sprijinul UNPR, Ponta era dispus şi chiar voia să o rupă cu PNL-ul care deja începea să îl calce pe bombeu. Având şi asigurări din partea UDMR că dacă scapă de PNL şi îi primeşte la guvernare totul este bine, Ponta se vedea pe cai mari, foarte mari  şi a trecut la atac pe toate fronturile. A început să se dea la familia Băsescu, adică acolo unde îl doare pe toa’şu Băsedumnezeu, mai mic acum decât înainte şi să îi dea cu flit lui Antonescu. Greşeală. În primul rând că Băsescu nu este Voiculescu să pună botul pe labe când cineva se ia de fata lui şi în al doilea rând pentru că Antonescu, sătul de fiţele şi de strâmbele PSD-ului, era gata să accepte spargerea USL şi ca să vadă Ponta că nu glumeşte, a dat liber unor manevre prin Ilfov unde mofturile tovarăşei Firea au fost cârpite de Petrache, lupul lui Antonescu. Tovarăşa Firea văzând că nu i se ia apărarea şi Ponta nu forţează mâna lui Antonescu, îşi dă demisia, cum s-ar zice la,,sanchi’’ din conducerea PSD, din toate funcţiile şi din partid, pretinzând că are nişte principii peste care nu trece şi ,,apără’’ USL. De fapt totul era un şantaj care nu a mers la prima mână. În 2014 s-au schimbat puţin datele problemei. Unii ar fi tentaţi să spună că schimbarea de politică a lui Ponta se datorează palmelor luate cu ocazia vizitei doamnei  Nuland. Alţii ar spune că lui Ponta i-a venit mintea la cap şi a realizat că în lupta cu Băsescu nu are nici o şansă fără PNL, alţii că manevra din CJ Ilfov unde PNL a dat mâna cu PDL l-a făcut să înţeleagă că nu stă pe cai chiar aşa de mari. Adevărul este pe undeva între. Chiar domnia sa a declarat după revenirea din scurta vacanţă de care până la întoarcere nu ştia nimeni nimic, că doamna Nuland a venit să discute alte probleme despre care însă nu poate spune nimic, dar în mod cert domnul Corlăţean era cel mai potrivit să le  discute, probleme care au fost şi vor fi discutate în CSAT. Ce să fie, ce să fie ?Ce subiect îi este familiar lui Corlăţean şi trebuie discutat în CSAT? Să fie ceva legat de anumite evenimente viitoare legate de zona Iran-Irak ? Să fie adevărat zvonul cu MEK? Atâta vreme cât domnul Ponta nu spune, se pot face orice fel de speculaţii. Cert este că Ponta şi Antonescu au ieşit din nou pe sticlă ca două costume proaspăt spălate, au decis să semneze şi ei un act de coabitare în cadrul USL care să aibă o denumire de spaimă:  pisica drogată prin care să se oblige să respecte ceea ce semnaseră deja. În plus, domnul Antonescu a reuşit marea performanţă să se facă din nou  de râs cerând să îi fie trecut numele în noul act de coabitare ca şi cum asta i-ar garanta că va fi preşedinte, sau că PSD nu va scoate un alt candidat sau nu va rupe căruţa chiar înainte de alegerile prezidenţiale. Doamne ce imatur politic este acest Antonescu. Păi nu a învăţat nimic, dar nimic din tot ce a păţit de aproape doi ani încoace? Până acum nu a avut acte semnate cu Ponta, sau Ponta nu a mai semnat un act asemănător cu Băsescu ? Să fie atât de aerian încât să nu ştie că actele se semnează între hoţi? Oamenii adevăraţi îşi dau mâna şi gata. Cine îi garantează că la alegeri nu va apărea un „simpatizant” PSD  care va candida „independent” la prezidenţiale, dar cu un puternic sprijin nedeclarat al PSD? Bineînţeles că nimeni, dar lui îi place să doarmă cu capul pe hârtii semnate. Cine spunea că Antonescu doarme mult,  poate ştie ceva, eu nu ştiu cât doarme, dar ştiu că îi place să fie adormit. Dar nici Ponta nu se lasă.  Are impresia că dacă vine iarăşi cu steagul luptei împotriva lui Băsescu, românii vor ieşi la vot. Niciodată, totul sunt doar vise. Oamenii ăştia sunt total rupţi de realitate. Să fie vorba de o boală a conducătorilor  români?

ciunga pe clanta (1)

Aşa a pierit şi Ceauşescu, crezând că este iubit de tot poporul. Şi acuma, după ce cei doi s-au pupat în văzul lumii, s-a rezolvat şi problema de la Ilfov, domnul Ponta a afirmat că nu a semnat sau aprobat demisia tovarăei Firea, ca şi cum demisia nu ar fi un act unilateral. Dar nici tovarăşa Firea nu mai vrut să fie rea şi a anunţat : ,,Dacă uman nu se poate face prea mult, măcar să se facă politic. (..) Las la o parte orice orgoliu, trec cu vederea orice jignire sau neadevăr care s-au spus în legătură cu mine şi familia mea şi, cum ar spune cineva foarte conciliant, o iau de la zero”. Ciudat, eu credeam  că îşi dăduse demisia din motive de principiu, acuma aflăm că a fost  vorba de orgolii. Câtă perfidie şi lichelim la această ,,fâţă’’. Asta este, până la urmă leii sunt pisicuţe, ghearele scoase sunt băgate în teacă, totul se negociază, şi principiile şi orgoliile şi poziţiile politice. Probabil se va denunţa înţelegerea dintre consilierii PNL şi PDL, dar  să fie clar, chiar dacă teoretic conflictul a fost dezamorsat, practic tensiunile există, iar Petrache  îşi va obţine voturile cum vrea el, nu cum vrea tovarâşa Firea. Poate tovarăşa Firea va primi noua funcţie de purtător de cuvânt al USL. Este o funcţie pe măsura orgoliului şi fumurilor personale, dar asta nu va face din ea un politician cu principii ci doar unul cu orgolii. Până atunci cam taie frunze la câini prin comisia NANA de unde mai mult ca sigur v-a ieşi cu coada între piicioare sau mai bine zis între ,,craci’’. S-o vedem ai departe

Hai că a început bine anul, nu lipseşte circul atât de prezent la români de 2000 de ani. Cu ochii la crizele de orgoliu ale şefilor PSD, sau cele de spate ale lui Becali, românul nici nu mai are timp să vadă când a rămas fără nădragi. Totuşi a început războiul dezmembrării cu  Johannis mâncător de răhat care împroaşcă ură şi dispreţ. Un Johannis care a uitat cu ce s-a  ocupat prin anii’90 şi pe urmă la primărie, iar acum doreşte să escaladeze un post de ministru de Interne fără să aibă   pregătirea necesară el fiind de profesor de fizica pentru şcoli generale.

Să auzim numai de bine şi pe curând

                                                                                    Gral(r)dr.ec. Florin NAHORNIAC

GAZE DE ŞIST SUB MORMÂNTUL LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT?

Aceştia nu mai sunt oameni, ci sunt diavoli… şi prieteni cu scaraoţchi

În cursul anului 2013 netrebnicii de la  guvernare au permis unei firme de nimic, Prospecţiuni SA, care i-au ,,şpăguit’’ pe unii membrii ai guvernului plagiatorului Ponta să intre pe proprietatea Mănăstirii Putna, socotită Ierusalimul neamului românesc unde au demarat explozii ,,controlate”, murdărind apa cea mai curată şi foarte potabilă cu hidrocarburi. Călugării i-au prins şi au mărturisit că aceşti indivizi căutau gaze de sişt! Eu dacă îi găseam şi îi prindeam îi luam pe sus şi le ,,arătam’’ numai gaze de şist de le suna apa în cap. Prospecţiuni S.A. este firma puşcăriabilului Ovidiu Tender, cumnat cu Frank Timis, traficantul de droguri, care a năşit mega-tunul de la Roşia Montană fără jenă. Societatea Prospecţiuni S.A. este compania care face explorări de zăcăminte, inclusiv gaze de şist, nu doar în Romania ci şi pe alte meleaguri, cum ar fi Africa şi alte ţări mai prostuţe de cap.

stefan-cel-mare

Dar Prospecţiuni S.A. a încălcat şi dreptul de proprietate al Mănăstirii Putna fără nicio jenă, fara nicio ,,derogare” de la Constituţia României, fără să exproprieze din pământul Mănăstirii, fără să anunţe pe stareţul Melchisedec şi călugării mănăstirii. Au provocat câteva dinamitări şi au ,,murdărit” fără ruşine apa. Au fost prinşi şi alungaţi de către călugării mănăstirii dar, ATENŢIE ! aceştia sunt nişte nesimţiţi, la fel ca şi patronul lor, care nu ştiu cum de nu este încă închis deoarece are o condamnare destul de mare – în jur de 10 ani închisoare cu executare -. Dar cred că într-o bună zi, se vor întoarce! Şi nu-i prea sfătuiesc pentru că nu ştiu ce este aceea ,,BATAIA’’, nu bătaia, ci ,,BATAIA’’ bucovinească. Dacă au găsit gaze de şist, şi sunt sigur că au găsit, fiindcă pământul românesc, în special cel al Bucovinei, este foarte bogat, chiar foarte bogat, şi precis se vor întoarce cu jandarmii în frunte, cu ordin precis de la premierul plagiator şi trădător de ţară,Victor Ponta,  şi vor încerca să mute mănăstirea şi mormântul Marelui nostru Domnitor a întregii Moldove, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT. Dar blestemaţi să fie dacă vor cutremura Ierusalimul neamului românesc, Mănăstirea Putna. Blestemaţii de la Prospecţiuni SA în,,eul’’ lor vor dori ca să nu mai lase nimic din mănăstire şi până nu va mai rămâne nicio piatră pe piatră şi vor căuta să plătească cu preţ de nimic, cu doar 6 arginţi, pe care o le vor primi de la premierul plagiator şi trădător de ţară Victor Ponta, apoi vor depune în conturile lor murdare o parte foarte mică, iar lui Tender îi vor pune 80% din restul consistent. Dar cei 6 arginţi vor primi numai dacă răzeşii Bucovinei şi călugării mănăstirii Putna vor fi cuminţi, nu vor face zgomot şi nu vor ,,măcănii’’ din ,,plisc’’!!!     

M-n-stirea Putna                                              

Prospecţiuni SA a atentat deja până acuma la două simboluri uriaşe: ŢARA MOŢILOR si TARA SFÂNTĂ A LUI BOGDAN I, întemeietorul Moldovei şi a lui ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT! NAŢIUNEA ROMÂNĂ este în mare pericol, ca niciodată în istoria ei, iar guvernanţilor de la Bucureşti nici nu le pasă. Dar noi, răzeşii bucovineni şi implicit şi răzeşii moldovenii, acei oameni sfinţi care am apărat, prin moşii şi strămoşii noştri, care au luptat pe cîmpurile de luptă de la Podul Înalt de la Vaslui, la Războieni, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Nămoloasa etc aceste sfinte plaiuri, vom lupta tot aşa, vom lupta cu ce apucăm, cu coase, cu furci, chiar şi cu arma în mână, ţinuturile de legendă ale Moldovei şi Bucovinei de  hoardele jidăneşti ale lui Ovidiu Tender şi clica lui, ca să nu ne fie dezonorată Mănăstirea Putna, care este Ierusalimul Neamului Românesc dar şi Mormântul Marelui nostru Domnitor ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT!

Cu toate păcatele sale lumesti, Stefan cel Mare şi Sfânt rămâne stâlp al Creştinismului, un simbol al poporului român şi a Ortodoxiei iar Mănăstirea Putna o inimă a credinţei acestui neam românesc în mântuirea României şi al acestui sfânt neam românesc creştinat de Sfântul Apostol Andrei!

Oare jidanul Ovidiu Tender ar fi avut curajul ca măcar să-i treacă prin minte să facă prospecţiuni sub Zidul Plângerii?! Dar la Stonehenge?! Sau la Muntele Athos? Sau sub Vatican,  sau la Fatima? Sau la Mecca?!?! Sau unde mai doreşti el? Măi puşcăriabilule Ovidiu Tender unde vrei să ajungi în ţara asta? Fereşte-te de noi bucovinenii şi chiar de moldoveni că dacă mai calci la Putna cu prostiile tale va fi vai şi amar de tine şi de oamenii tăi murdari. Iar dacă doreşti să mă dai în judecată, îţi stau la dispoziţie. Te rog să o faci, să mă dai în judecată pentru că doresc să fac în faţa unei instanţe de judecată nişte dezvăluiri interesante despre tine. Îmi dau şi numele şi iţi transmit un călduros ,,ŞALOM!’’

                                                                                                 Gral(r)dr.ec. Florin Mihai NAHORNIAC

O bogăţie naţională de o frumuseţe rară în Europa care aparţine ţării noastre. Povestea zimbrilor din România „Uriaşii Europei” se întorc în păduri

În actualul spaţiu românesc, prima povestire a zimbrilor s-a încheiat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când ultimii zimbri au fost vânaţi: în Moldova la 1762 şi în Transilvania la 1790. Acum, România încearcă să scrie o nouă poveste a acestor frumoase animale, care au început să se înmulţească şi să fie reintroduse în sălbăticie. După cum explică biogeograful Adrian Hăgătiş de la World Wide Fund for Nature România, managerul unui proiect care îşi propune reintroducerea zimbrilor în Carpaţii Meridionali, povestea zimbrilor din România încă nu este una de succes, dar ar putea deveni.
În luna mai, organizaţia va aduce în Munţii Ţarcu din vestul Carpaţilor Meridionali cel puţin 22 de zimbri din mai multe rezervaţii din Europa (din Belgia, Germania, Elveţia, Italia şi Suedia). Ei se vor adăuga populaţiei actuale din România, care a ajuns la 122 de zimbri care trăiesc în libertate, în semi-libertate şi în grădini zoologice.
Și în noua lor casă din judeţul Caraş-Severin animalele vor trăi mai întâi în regim de semi-libertate pe valea râului Alb, iar apoi vor fi eliberate. Prima gazdă a zimbrilor va fi comuna Armeniş. Primăria din localitate a oferit acestui proiect 75 de hectare din suprafaţa de păşuni comunale, iar Direcţia Silvică Caraş-Severin va pune la dispoziţie 80 de hectare.
De întoarcerea zimbrilor beneficiază nu doar natura, ci şi comunitatea locală. „Primele două locuri de muncă create în mod direct în comunitatea locală, prin aducerea zimbrilor, sunt cele de rangeri, care se vor ocupa de supravegherea zimbrilor, de hrănirea şi îngrijirea lor pe perioada de aclimatizare, premergătoare eliberării propriu-zise. De asemenea, indirect, prin promovarea zonei, se vor crea locuri de muncă în domeniul ecoturismului şi anume ghizi locali, transportatori de turişti sau angajaţi ai pensiunilor învecinate”, spune Hăgătiş.

Zimbrul, „o specie impunătoare şi fascinantă” o bogăţie naturală a ţării

Munţii Ţarcu ar putea deveni mult mai vizibili din punct de vedere turistic: „Această zonă este deja atractivă, dar este o mare necunoscută pe harta turistică a României. Ceea ce lipseşte zonei pentru a deveni cu adevărat atrăgătoare din punct de vedere turistic, pe lângă frumuseţile peisagistice, pădurile virgine sau cursurile de apă naturale, este o specie de animal sălbatic carismatică. Zimbrul este cel mai mare mamifer din Europa, o specie impunătoare şi fascinantă, având un potenţial uriaş de atragere de vizitatori şi de generare de beneficii pentru comunităţile locale”.
Dacă localnicii vor face ecoturism, cea mai mare parte a veniturilor rezultate din activităţile turistice (închirierea unor ghizi locali, cazarea turiştilor în case rurale, comercializarea produselor locale) va rămâne în comunitate.
Proiectul din Munţii Ţarcu face parte din programul ,,Rewilding Europe”, o iniţiativă europeană a WWF care îşi propune ca un milion de hectare de teren abandonat temporar sau definitiv ori nefolosit în prezent să fie redat faunei sălbatice.
Organizaţia urmăreşte şi diversificarea fondului genetic al speciei zimbru în România, prin realizarea unor schimburi de exemplare între rezervaţiile din ţară şi cele din restul Europei, pentru evitarea consangvinizării (puii rezultaţi din părinţi înrudiţi au risc crescut de malformaţii): „Într-o primă etapă, o femelă (Roxana) de la rezervaţia din Haţeg va fi inclusă în programul de reintroducere, iar în locul ei va fi adusă o altă femelă (Spider-woman), care provine de la rezervaţia din Springe, Germania, care va participa la reproducere şi la ameliorarea genetică a populaţiei rezervaţiei”.
WWF-România doreşte să extindă programul de schimburi şi în alte rezervaţii, precum Neagra-Bucşani şi Vânători-Neamţ. Zimbru este cel mai greu animal european de uscat: poate ajunge până la o greutate de o tonă.
Ultimele exemplare de zimbri europeni (Bison bonasus) din sălbăticie au fost vânate în Caucaz, în 1927.
Zimbrii au dispărut din păduri din cauza vânătorii excesive şi a braconajului, dar şi din cauza fragmentării habitatului.
În 1927 rămăseseră sub 50 de zimbri pe continent, toţi în grădini zoologice.
Zimbrii au fost reintroduşi cu succes în sălbăticie începând cu 1951, toţi fiind descendenţii unei populaţii supravieţuitoare din Polonia. Ei trăiesc mai ales în estul Europei, în zone protejate din păduri din Polonia, Belarus, Republica Moldova, Lituania, Ucraina, Rusia. În total, pe continent trăiesc 3.000 de zimbri (numai 1.600 în libertate).
Polonia are cea mai numeroasă populaţie de zimbri (aproximativ 1.300 de zimbri).
Din cauza consangvinizării (există pericolul apariţiei unor boli care să decimeze întreaga populaţie), zimbrul apare pe lista roşie a speciilor protejate la nivel global şi este considerat o specie vulnerabilă.
Cei mai fericiţi zimbri din România trăiesc în judeţul Neamţ

În România, cele mai bune condiţii le au zimbrii din Parcul Naţional Vânători-Neamţ, apreciază Hăgătiş: „Echipa de management a depus foarte mult efort în a deschide drumul reintroducerii zimbrilor în România. Echipa de acolo este cu adevărat pasionată, dedicată total conservării zimbrului şi cu foarte multă experienţă în domeniu”. În acest parc naţional, 11 zimbri trăiesc în libertate, într-o arie de 7.000 de hectare.
„În situaţia actuală, cenuşie aş spune, a rezervaţiilor de zimbri din România, dar şi în lipsa unei schimbări de abordare în gestionarea lor, ar exista foarte puţine motive de optimism în privinţa perpetuării speciei sau a creării unei populaţii viabile pe termen lung. Cu excepţia Parcului Natural Vânători-Neamţ, unde există diversitate genetică şi unde s-au realizat deja primele eliberări de zimbri, în anii 2012 şi 2013, restul rezervaţiilor din ţară se află într-o situaţie precară şi cu un viitor sumbru”, continuă biogeograful.
Succesele înregistrate de parcul naţional din judeţul Neamţ ar trebui să se repete şi în cazul celorlalte rezervaţii, spune specialistul WWF: „Nu este încă o poveste de succes atât timp cât rămâne una izolată. Pentru a vorbi cu adevărat de o reintroducere a speciei zimbru la noi în ţară vor trebui iniţiate mai multe proiecte de reintroducere în zone favorabile ecologic, de-a lungul arcului carpatic, iar în toate aceste zone de reintroducere să se atingă o populaţie viabilă atât din punct de vedere al numărului indivizilor (câteva sute de exemplare) cât şi al compoziţiei genetice, iar apoi aceste zone de repopulare vor trebui să fie unite prin coridoare ecologice. Atunci vom putea spune că este vorba de o poveste de succes, cel puţin din perspectiva ecologică”.
Pe viitor, organizaţia de mediu vrea să reintroducă zimbrii în cel puţin alte două locuri din România: în Munţii Poiana Ruscă, la nord de Munţii Ţarcu, în judeţul Hunedoara, şi la vest de Armeniş, între Munţii Ţarcu şi Munţii Semenic.
Se doreşte şi extinderea zonelor de reintroducere spre nord, către graniţa cu Ucraina, pentru a conecta populaţiile existente deja acolo cu cele din judeţul Neamţ, conform strategiei de conservare a zimbrilor elaborată de Sebastian Cătănoiu şi Răzvan Deju de la

 


,,Sunt animale adaptate prădării de către urs şi lup, însă nu de către om”
Scopul ultim este repopularea României cu zimbri (animalele petrec o perioadă de timp în rezervaţii, iar apoi sunt eliberate). „Va fi foarte importantă transformarea rezervaţiilor existente în centre de reproducere viabile atât din punct de vedere al scopului lor principal, de creare de populaţii de zimbri, cât şi economic, prin atragerea de vizitatori şi prin care să se autosusţină”, spune Hăgătiş.
Specialistul consideră că, la nivel european, este nevoie de mai mulţi zimbri în libertate: „Pentru a întări populaţiile de zimbru la nivel continental este nevoie să se atingă un total de 6.000 de exemplare aflate în libertate şi care să aibă în compoziţia genetică două linii diferite. Alte pericole sunt reprezentate de braconaj, fragmentarea habitatului, care duce la izolarea populaţiilor, prin incapacitatea lor de a migra către alte zone favorabile. De asemenea, nu este de ignorat pericolul reprezentat de incapacitatea multor zimbri de a supravieţui, atâta timp cât nu există o populaţie viabilă, fără asistenţă umană, în special în sezonul de iarnă, sporul natural fiind de multe ori redus”.
În general, zimbrii preferă zonele deluroase şi de munte cu o altitudine mai scăzută, cu pante molcome. Le place să cutreiere pădurile de foioase (sau de foioase şi conifere), mozaicate de poieni cu păşuni şi desişuri de arbuşti.
Zimbrii aflaţi în libertate evită zonele cu aşezări umane, mai arată biogeograful: „În ciuda faptului că sunt animale masive, care impun respect, nu sunt agresive. Comportamentul lor este mai degrabă unul defensiv, în special în cazul cirezilor formate din femele şi pui. În caz de pericol, femelele se poziţionează spate în spate (în stea) ţinând puii în mijloc. Masculii, mai ales cei care nu sunt dominanţi, sunt izolaţi, la fel precum şi exemplarele bătrâne. Sunt animale adaptate prădării de către urs şi lup, însă nu de către om”.

Unde pot fi văzuţi minunaţii zimbrii din România

1. În Parcul Naţional Vânători Neamţ, aflat pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei, în nordul judeţului Neamţ, trăiesc în total 34 de zimbri, a explicat pentru noi Sebastian Cătănoiu, directorul parcului.
Dintre aceştia, 11 trăiesc în libertate, într-o zonă de 7.000 de hectare din parcul naţional. Toţi zimbrii care trăiesc în libertate poartă câte un radio-collar şi sunt monitorizaţi în permanenţă. Numărul zimbrilor eliberaţi a crescut de la an la an: pe măsură ce animalele aflate în semi-libertate se adaptează traiului în natură, ele sunt eliberate în Parcul Naţional. ,,Zimbrii s-au înmulţit, s-au adaptat foarte bine. Din 2012, 2013 am tot făcut eliberări. Și în 2014 vrem să eliberăm”, arată directorul, şi completează că scopul conducerii parcului este să ajungă la 20-25 de zimbri care să trăiască în libertate. Ultimii pui născuţi în libertate au venit pe lume în 2012.
În prezent, alţi 17 zimbri trăiesc în Parcul Vânători Neamţ, în semi-libertate, în ţarcul de aclimatizare al Rezervaţiei „Dragoş Vodă”, acesta având o suprafaţă de 180 de hectare. Trei dintre zimbri s-au născut în 2013.
Șase zimbri se află în Grădina Zoologică „Dragoş Vodă”, într-un ţarc de patru hectare.
Unii dintre zimbrii care trăiesc în Parcul Naţional Vânători Neamţ au fost aduşi din Germania, Suedia şi Elveţia (pentru a evita consangvinizarea). Anul acesta, este posibil ca în parc să fie aduşi din Anglia alţi 5-6 zimbri, completează Cătănoiu.
2. Rezervaţia „Neagra” din Bucşani, judeţul Dâmboviţa, adăposteşte cea mai mare populaţie de zimbri din România. Aici locuiesc 50 de zimbri într-un ţarc de 162 de hectare. Lucian Pleşa, şeful Ocolului Silvic Bucşani, spune că zimbrilor din rezervaţie le-a mers foarte bine, în fiecare an existând un spor de populaţie: cei mai noi membri ai rezervaţiei sunt cei 6 pui care s-au născut în 2013.
Deoarece zimbrii s-au înmulţit permanent, rezervaţia se confruntă acum cu problema lipsei de spaţiu. „Noi avem excedent, populaţia e mult peste posibilităţile noastre. Împrejmuirea respectivă a fost gândită pentru un efectiv de 30 de exemplare”, spune Pleşa. O soluţie a fost să trimită doi zimbri către Grădina Zoologică Reşiţa.
3. În Rezervaţia de zimbri „Slivuţ”, din apropierea oraşului Haţeg din judeţul Hunedoara, trăiesc 12 zimbri într-un ţarc de 5 hectare, a explicat Radu Crişan, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara. Și aici s-a înmulţit populaţia de zimbri: în ultimii 2 ani s-au născut 6 pui (ultimii în septembrie 2013). Pentru a evita consangvinizarea, conducerea rezervaţiei colaborează cu organizaţia WWF-România: o femelă din rezervaţia. Slivuţ” va fi trimisă în viitorul ţarc din Munţii Ţarcu, iar în schimb rezervaţia va primi o femelă din Germania.
„Se dezvoltă normal, le merge bine. Și numărul de vizitatori e în creştere, de când avem şi pui”, continuă Crişan.
4. În Rezervaţia „Vama Buzăului” din judeţul Braşov trăiesc 23 de zimbri într-un ţarc de 10 hectare (în primăvara trecută, aici s-au născut 6 pui). Și această rezervaţie se confruntă cu lipsa spaţiului, arată administratorul Fabian Roth. Deşi în zonă există o pădure de 80 de hectare, rezervaţia nu are bani pentru a construi un ţarc mai mare: „Nu avem bani să facem gard”. Din acest motiv, rezervaţia ar dori să transfere o parte din animale către alte rezervaţii care au mai puţini zimbri şi mai mult spaţiu.
5. Grădina Zoologică din Reşiţa a primit recent doi zimbri de la Rezervaţia „Neagra” Bucşani.
6. La Grădina Zoologică din Târgovişte trăieşte un singur zimbru

                                                                          Reportaj realiat de Florin NAHORNIAC

Asocierea Ucrainei la UE: o pauză tactică, sau una strategică?

Decizia Ucrainei de a suspenda pregătirile pentru semnarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană, care era prevăzută la summitul Parteneriatului Estic de la sfârşitul lunii noiembrie, a stârnit perplexitate şi chiar îngrijorări. Pe alocuri proteste şi chiar furie.  Aproximativ 2.000 de susţinători ai integrării Ucrainei în UE au ieşit în stradă la Kiev, imediat după anunţarea suspendării negocoerilor, organizându-se prin intermediul reţelelor de socializare, pentru a denunţa decizia guvernului. Acţiuni de protest au avut loc şi în alte oraşe ucrainene, precum Doneţk, Ujgorod, Ivano-Frankovsk, Luţk, Harkov şi Lvov. Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, ce ispăşeşte în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare, i-a scris preşedintelui Viktor Ianukovici, sub imperiul unor puternice emoţii negative, spunând: «După decizia guvernului de a refuza semnarea acordului cu UE, aş fi vrut pur şi simplu să vă omor».

                  Încurcătură între socoteli economice, de  imagine şi geopolitice

Unii s-au grăbit să definească suspendarea acestor negocieri drept o înfrângere diplomatică a Bruxelles-ului şi o victorie de imagine a Moscovei, care îşi vede unul din statele tutelate din vecinătatea sa imediată chemat la ordine şi pus să îşi facă mea culpa pentru îndrăzneala de a fi avut un vis european.  Pe moment, calcule de imagine politică au predominat mai mult la Moscova. «Cu Ucraina readusă înapoi în staul, Rusia are potenţialul sigur de a deveni un fel de mare putere europeană, de ale cărei interese UE nu mai poate face abstracţie. Prin recuperarea Ucrainei în sfera de influenţă a Kremlinului,  Vladimir Putin îşi poate recâştiga popularitatea printre ruşi şi poate  deveni un fel de Vladimir cel Mare, în acelaşi clasament cu Petru cel Mare, cu Ecaterin a II-a şi cu Alexandru I, ca una din figurile dominante în istoria Rusiei»,  scria recent Wall Street Journal.

În ceea ce o priveşte, actuala echipă de la Comisia Europeană, condusă de Jose Manuel Barroso, aflată pe final de mandat vroia la rândul ei să bifeze o victorie de imagine, imagine şi aşa erodată de lipsa de soluţii la stoparea recesiunii din zona euro şi din UE per ansamblu: aducerea Ucrainei în clubul valorlor democratice ale spaţiului comunitar, fie şi printr-un proces lent şi etapizat. Ceea ce conta era demararea lui cu acte în regulă (acordul de asociere). Pe de altă parte, vocile euroscepticilor din spaţiul comunitar nu a întârziat să comenteze. Ele invocă diverse rapoarte elaborate de experţi de la Comisia Europeană care spun că, deşi Ucraina poate părea atractivă ca piaţă de desfacere pentru produsele statelor membre UE,  zona euro ar trebui mai degrabă să simtă o mare uşurare că nu a luat sub aripa sa o ţară extrem de îndatorată financiar, măcinată de corupţie şi extrem de imprevizibilă politic. Kievul încearcă să liniştească Bruxelles-ul că a luat doar o pauză pentru a reflecta asupra costurilor integrării europene. Mai mult, dă asigurări. Cursul Ucrainei spre integrarea europeană rămâne neschimbat. Autorităţile ucrainene spun că nu s-au răzgândit şi că nu intenţiona să adere la Uniunea Vamală, compusă din Rusia, Belarus şi Kazahstan. Kievul încearcă să se repoziţioneze în funcţie de ambiţiile geopolitice şi geoeconomice ale Uniunii Europene şi Rusiei, pentru a mări miza şi a ieşi dintr-un impas economic. Cu alte cuvinte, ucrainenii încearcă să spună UE că ţara lor nu este neapărat prietena Rusiei, ci mai degrabă captiva sferei de influenţă a Moscovei, şi că eforturile de salvare din această captitivitate sunt insuficiente. O idee destul de bizară a autorităţilor ucrainene a fost aceea de a sugera ca negocierile pentru un viitor acord de asociere la UE să se facă în formulă tripartită: Ucraina, UE, Rusia. Uniunea Europeană s-a arătat sceptică faţă de propunerea Ucrainei de a lansa un dialog tripartit cu participarea Rusiei.

                            Poziţie precară între două blocuri economice regionale

Ezitarea între cele două trenduri geopolitice (direcţia pro-europeană şi direcţia pro-rusă) ţine de calcule  cât se poate de raţionale făcute de guvernanţii din Ucraina. Cei care cred că în Ucraina nostalgia faţă de marea patrie sovietică frânează calea spre Europa a acestei ţări, sau cine ştie ce sentimente profund pro-ruse, se înşeală. Ucraina este o naţiune, şi chiar şi acei cetăţeni care vorbesc limba rusă doresc o Ucraina independent şi se definesc pe ei înşili ca ucraineni, nu ca ruşi. Un recent sondaj de opinie efectuat recent de GfK  arată că 45 la suta dintre ucraineni sprijină integrarea în Europa, în timp ce doar 15 la sută mai sunt în favoarea unei integrări într-o uniune economică şi vamală cu Rusia. Chiar şi oligarhii din Ucraina susţin acordul de asociere cu Uniunea Europeană, deşi ştiu că, pentru început, acest pas va însemna costuri. Atunci de unde ezitarea? O apropiere de spaţiul comunitar ar însemna indirect reducerii volumului schimburilor comerciale cu Rusia. Ucraina a solicitat Uniunii Europene să îi ofere variante de compensare pentrua relansa balanţa comercială în cazul semnării unui acord de asociere. Produsele industriale ucrainene au început să îşi piardă din atractivitate pe piaţa rusească, industria de anvelope şi de produse alimentare la fel. Pierderile reale ale balanţei comerciale a Ucrainei în relaţia economică bilaterială cu Rusia a atins cifra de un miliard de dolari în ultimele patru luni. «Facem apel la UE să nu interpreteze tragic această decizie, ci să se aşeze la masa negocierilor pentru a găsi o soluţie la preţurile gazelor naturale şi relansarea comerţului nostru», a spus şeful executivului de la Kiev, Mykola Azarov, Or, în primele runde de negociere, Bruxelles-ul nu a oferit nicio garanţie Kievului. Imediat ce autorităţile de la Kiev au definit una din direcţiile prioritare ale politicii lor externe apropierea de Uniuniunea Europeană, de la Moscova a sosit lista de condiţionări. Vocea tutelară a Rusiei a decretat că, în cazul în care Ucraina va forma o zonă de comerţ liber cu UE, va fi exclusă automat din zona de comerţ liber cu CSI. Moscova a ameninţat că, în acest caz, va aplica taxe vamale foarte ridicate mărfurilor ucrainene, ceea ce le-ar fi făcut necompetitive. Una din primele consecinţe sociale imediate ar fi fost desfiinţarea a cel puţin 400.000 de locuri de muncă. Premierul ucrainean Mykola Azarov a redat cel mai realist situaţia ţării sale, într-un interviu pentru un post de televiziune ucrainean: «Aducerea economiei ucrainene la standardele europene necesită cheltuieli uriaşe. Potrivit celor mai modeste estimări – în jur de 150-165 miliarde de euro în următorii zece ani. Tot ceea ce ne-a propus UE în schimb a fost doar 1 miliard de dolari.Nu a putut lua o decizie privind semnarea unui acord de asociere la UE ignorând aceste costuri», a spus şeful executivului de la Kiev. În replică, pentru a scoate în evidenţă preocuparea Uniunii Europene pentru soarta democraţiei şi a prosperităţii în Ucraina, comisarul european pentru extindere Stefan Füle, declara într-un interviu, că Uniunea Europeană i-a acordat Ucrainei, de la obţinerea independenţei acestei republici ex-sovietice în 1991, fonduri nerambursabile în valoare de peste trei miliarde de euro şi că  Bruxellesul intenţiona să sporească acest ajutor financiar între 2014 şi 2020. Între timp, pentru a scăpa de gravele probleme economice, în  disperare de cauză Ucraina a cerut ajutor şi Fondului Monetra Internaţional, dar acest organism internaţional a i-a solicitat, în schimbul unei eventuale asistenţe financiare,  respectarea unui program de austeriatate care ar fi adus actualei guvernări de asemenea probleme sociale grave.

Deşi misiunea de monitorizare a Parlamentului European a apreciat că «pauza» în negocieriole cu UE luată de autorităţile ucrainene s-ar putea prelungi pe termen nedefinit, autorităţile ucrainene spun că ar putea relua procesul de negocieri cu UE peste jumătate de an. S-ar părea că pauza de reflective a Ucrainei va dura, spun unii, până la viitorul summit al Parteneriatului Estic care va avea loc la Riga în 2015. Atunci vor avea loc alegeri şi în Ucraina şi tema apropierii de Europa va scăpa de sub presiunea strategiilor electorale. Mai mult, în 2015, viitoarele autorităţi ucrainene ar putea găsi un partener european mai generos la negocierim dat fiind că în instituţiile europene va fi probabil o altă configuraţie politică decât cea actuală.  Două state fost sovietice au rămas să parafeze acordurile de asociere al UE în cadrul summitului de la Vilnius, menţinând astfel vital Parteneriatul Estic: Republica Moldova şi Georgia. Pentru Republica Moldova, miza Parteneriatului Estic constă în realizarea unor obiective majore: parafarea, semnarea acordurilor, liberalizarea regimului de vize, obţinerea calităţii de ţară eligibilă pentru integrarea în UE. Chiar dacă Ucraina a decis  suspendarea pregătirii acordului ei de asociere, autorităţile de la Chinişău şi Tbilisi par mai decise ca oricând să nu cadă în capcana unei ezitări care le-ar putea arunca înapoi în istorie, într-o zonă gri a dependenţelor şi traumelor.

Iosif VARGA

GRANIŢELE SUNT NEGOCIATE ŞI… IMPUSE

Probabil că sunt foarte puţine ţările europene care să nu aibă – chiar dacă nu le afişează în public – frontiere în discuţie, fie şi pentru numai câţiva kilometri. Tocmai de aceea prin Acordurile semnate la Helsinki şi prin Pactul de stabilitate în Europa, semnat la Paris, în 1995, frontierele europene au fost garantate, aşa cum au fost stabilite la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Modificările care s-au produs totuşi au avut loc în condiţii speciale şi, în mod evident, au rezultat în urma acordului marilor puteri. De ce, atunci, să mai readucem în discuţie probleme de frontieră ale României? Mai ales că, în cazul articolului ce urmează, statul care a provocat aceste probleme – U.R.S.S. – nu mai există? În primul rând, pentru corecta informare a opiniei publice, în condiţiile în care apar articole pe asemenea temă, nu întotdeauna bine documentate. Apoi, pentru a atrage atenţia contemporanilor, prin lecţiile trecutului, să nu mai repete greşelile. În intervalul 1940-1948, frontiera dintre România şi U.R.S.S. a suferit mai multe modificări. O parte a ei s-a aflat chiar în afara oricărei reglementări juridice, fie ea şi arbitrară. Puţini ştiu că frontiera putea să arate altfel decât a fost consfinţită în final.Deportarea bucovinenilor si basarabenilor in SiberiaCercetările întreprinse în arhivele din fosta U.R.S.S. ne-au permis să aducem la lumină câteva mărturii inedite, care limpezesc împrejurările dramatice ce au premers stabilirea definitivă a liniei de demarcaţie dintre cele două state. Tratatul de Pace semnat la Paris, la 10 februarie 1947, între Naţiunile Unite şi România preciza în Partea I. Frontiere, art. 1: „Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (anexa I) vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă. Frontiera sovieto-română este astfel [s.a.] fixată în conformitate cu dispoziţiile acordului sovieto-român din 28 iunie 1940 şi ale acordului sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945.” Dacă frontierele României – cu excepţia celei cu Ungaria erau cele din 1 ianuarie 1941, de ce a mai fost nevoie de precizarea, subliniată prin acel „astfel” pentru frontiera româno-sovietică? Să urmărim evoluţia acesteia, începând cu anul 1940. În primul rând, în 28 iunie 1940, nu se încheiase nici un acord sovieto-român. Fuseseră doar notele ultimative ale guvernului sovietic şi răspunsul celui român, ceea ce cu greu s-ar putea numi un acord. Iar schimbul de note privise doar Basarabia şi nordul Bucovinei, nu şi ţinutul Herţa, cu o populaţie exclusiv românească şi care nu făcuse niciodată parte din Imperiul Rus sau din cel Habsburgic; el fusese ocupat, la sfârşitul lunii iunie 1940, de trupele sovietice, odată cu celelalte două teritorii româneşti. S-a crezut o vreme că ocuparea ţinutului Herţa s-ar fi datorat faptului că se trasase pe hartă frontiera cu un creion cu mină groasă, cei câţiva milimetri de pe hartă în- semnând în realitate zeci de kilometri. De fapt, sovieticii au ocupat Herţa cu bună ştiinţă, din cauza căii ferate care trecea prin zonă, legând nordul Basarabiei de Cernăuţi, deci cele două noi posesiuni răpite la 28 iunie 1940. Nu trebuie uitat nici faptul că guvernul sovietic a dorit şi după 28 iunie 1940 să obţină şi sudul Bucovinei, după cum o demonstrează insistenţele lui V.M. Molotov în convorbirile cu liderii nazişti, la Berlin, în noiembrie 1940. Încă la 25 iunie 1940, comisarul poporului pentru Afaceri Străine, Molotov, preciza ambasadorului german la Moscova că Uniunea Sovietică nu ridicase faţă de Ungaria problema Ucrainei Subcarpatice pentru că nu o socotea „actuală”. Ocuparea Bucovinei, fie doar şi a unei părţi din ea, era un prim şi obligatoriu pas pentru dobîndirea unei importante poziţii strategice din care Uniunea Sovietică putea controla Europa Centrală. Un alt sector de frontieră care nu putea fi justificat prin „acordul sovieto-român din 28 iunie 1940” se afla în Delta Dunării. Aici, partea sovietică modificase, la 26 octombrie-5 noiembrie 1940, prin forţa armelor, graniţa stabilită prin articolele 45 şi 46 din anexa IV a Tratatului de Pace de la Berlin, din 13 iulie 1878. Motivul acţiunii sovietice fusese garantarea de către Germania şi Italia, simultan cu Dictatul de la Viena, a teritoriului României şi sosirea Misiunii militare germane în România, la 12 octombrie 1940. Sovieticii marcau astfel interesul lor pentru Balcani. La protestul ministrului român la Moscova, Grigore Gafencu, din 12 noiembrie 1940, adjunctul comisarului poporului pentru Afaceri Străine, A.I. Vîşinski, a replicat: „cele câteva insule dunărene nu au nici o importanţă pentru România”, dar pentru U.R.S.S. „întărirea poziţiilor sale pe braţul Chilia prezintă un interes însemnat. Este vorba despre un interes defensiv, date fiind împrejurările, situaţia internaţională şi unele aspecte ale stărilor politice din vecinătate, ca şi unele legături de prietenie cu Germania” (adică relaţiile româno-germane). Până la 22 iunie 1941, data atacului împotriva U.R.S.S., nu se ajunsese la vreun acord între Bucureşti şi Moscova privind linia frontierei în zona Deltei Dunării. Aşadar, în momentul semnării Tratatului de Pace, la 10 februarie 1947, linia de frontieră româno-sovietică nu coincidea în întregime cu prevederile acestuia, teritorii care ar fi trebuit să se găsească în posesia statului român rămânând dincolo de graniţele sale.

Acest fapt nu avea o recunoaştere internaţională, nici măcar una printr-un acord bilateral. În timpul războiului, Stalin şi-a manifestat dorinţa să obţină întreaga Deltă a Dunării (Magazin istoric, nr. 7/1997). În articolul 9 al proiectului, nefinalizat, al protocolului confidenţial sovieto-englez elaborat la Moscova în decembrie 1941 se spunea: „În scopul asigurării securităţii U.R.S.S., România să predea teritoriul gurilor Dunării cu cele trei braţe”. În acelaşi document se vorbea despre revenirea Basarabiei şi nordului Bucovinei în componenţa U.R.S.S. „în graniţele de stat existente la 22 iunie 1941”. În preajma Conferinţei miniştrilor de Externe ai celor trei mari puteri aliate de la Moscova, din octombrie 1943, o notă sovietică de uz intern afirma că, deoarece România încălcase „acordul din 27-28 iunie 1940” privind frontiera cu U.R.S.S., aceasta trebuia restabilită conform amintitului „acord”. Un alt document, din 10 ianuarie 1944, în care erau formulate propuneri privind organizarea postbelică, preciza că U.R.S.S. trebuia să aibă, la sfârşitul războiului, „graniţe strategice favorabile”, care puteau fi, în principiu, cele din 1941, fără ca aceasta să excludă modificări ale frontierelor cu Polonia, România, Finlanda sau alte ţări. În orice condiţii, se sublinia în document, trebuia să se ajungă la o graniţă comună între Uniunea Sovietică şi Cehoslovacia, chiar dacă aceasta implica modificări ale graniţei cu Polonia sau România La 12 septembrie 1944, la Moscova, se semna Convenţia de armistiţiu dintre Naţiunile Unite şi România. La articolul 4 se prevedea restabilirea frontierei de stat dintre U.R.S.S. şi România, aşa cum fusese „stabilită prin convenţia sovieto-română din 28 iunie 1940”.

Aşa cum am precizat deja, ţinutul Herţa şi modificările produse în octombrie-noiembrie 1940 la graniţa din sectorul Deltei Dunării nu intrau sub incidenţa „convenţiei” din 28 iunie 1940. Instrucţiunile guvernului român date delegaţiei trimise la Moscova pentru negocierea armistiţiului precizau, la punctul 5: „În chestiunea frontierelor este de la sine înţeles că Comisia urmează să depună toate sforţările pentru obţinerea unei soluţii cât mai favorabile pentru ţara noastră. În orice caz, ar trebui insistat asupra problemei regiunii Herţa şi a ostroavelor din Delta Dunării.” Tentativa părţii române de a aborda aceste probleme au eşuat, Molotov refuzând categoric orice discuţie. În momentul discutării reformulării articolului din Convenţie privind Transilvania, delegaţia română şi-a manifestat interesul pentru restabilirea graniţei comune între România şi Cehoslovacia. Partea sovietică a evitat să discute despre acest subiect, deoarece nu dorea să-şi dezvăluie încă intenţiile faţă de Ucraina Subcarpatică. Având în vedere că atât Convenţia de armistiţiu, cât şi Tratatul de Pace de la Paris invocă „acordul” româno-sovietic din 28 iunie 1940, ca bază pentru fixarea frontierei de stat dintre cele două ţări, ar trebui să deducem că în intervalul 1944-1947 nu a intervenit nici o schimbare în poziţia celor două ţări. În realitate, situaţia a fost alta. La 7 ianuarie 1946, Biroul politic al C.C. al P.C.(b) al Uniunii Sovietice a adoptat o rezoluţie prin care aproba proiectul de directive pentru delegaţia sovietică care avea să participe la Conferinţa adjuncţilor miniştrilor de Externe de la Londra în vederea perfectării tratatului de pace ce urma să fie încheiat cu România. Directivele precizau că delegaţia trebuia să se menţină pe poziţia propunerilor prezentate la Conferinţa de la Londra a miniştrilor de Externe (11 septembrie-2 octombrie 1945) şi a acordurilor interaliate convenite atunci. Delegaţia sovietică trebuia să amâne discutarea problemei schimbării graniţelor României, motivând că „nu a primit încă materialele necesare”. Nu era vorba de problema Transilvaniei, lămurită la punctul trei (se menţinea propunerea sovietică potrivit căreia întreaga

Transilvanie urma să revină României), nici de Basarabia şi nordul Bucovinei, pentru că propunerile sovietice din 12 septembrie 1945 prevedeau, între altele, preluarea în textul tratatului de pace a mai multor articole ale convenţiei de armistiţiu, iar propunerile britanice din 17 septembrie şi cele ale S.U.A., din 19 septembrie 1945, recunoşteau că frontiera româno-sovietică trebuia să fie cea stabilită prin „acordul” din 28 iunie 1940. Deci, punctul 4 al instrucţiunilor, intitulat „În legătură cu problema schimbării graniţelor României”, se referea la altceva. În primul rând la sectorul frontierei din Delta Dunării. Dar nu numai la acel sector. Existau semne clare că autorităţile sovietice nu doreau doar obţinerea unei frontiere comune cu Cehoslovacia, ci şi alipirea Ucrainei Subcarpatice şi, în acest context, posibile modificări ale frontierei de nord a României, în zona Maramureşului. Astfel, în ajunul primei reuniuni a Consiliului Miniştrilor de Externe – organism creat la Conferinţa de la Potsdam (17 iulie-2 august 1945), care urma să funcţioneze ca organ permanent pentru încheierea tratatelor de pace cu Italia, Bulgaria, Finlanda, Ungaria şi România – linia frontierei româno-sovietice avea mai multe segmente incerte şi fierbinţi. Un document sovietic, nesemnat, intitulat „Şedinţa din 6 septembrie 1945 la C.C. al P.C.(b)”, preciza la punctul 1: „Cu privire la graniţa sovieto-română pe cursul inferior al Dunării”: „S-a decis: Să se convină nemijlocit cu guvernul român ca graniţa sovieto-română la Dunărea inferioară să treacă pe şenalul navigabil al canalului Sulina, neridicând această problemă în Consiliul Miniştrilor [de Externe – n.a.]. Drept compensaţie pentru concesia guvernului român referitor la această graniţă să nu fie prezentată guvernului român revendicarea de alipire a oraşului Sighet la R.S.S.U.[craineană] şi a liniei de cale ferată care-l străbate şi, de asemenea, să fie cedat României raionul Herţa, cu excepţia căii ferate şi a teritoriului raionului situat la nord de această cale ferată.” La punctul 14 se consemna laconic: „Cu privire la convorbirile cu Groza referitoare la problema graniţei sovieto-române pe şenalul canalului Sulina.” Între 4 şi 13 septembrie 1945, o delegaţie guvernamentală română, condusă de primul ministru Petru Groza făcea o vizită la Moscova. Documentele sovietice la care am avut acces, ca şi stenograma şedinţei din 14 septembrie 1945 a Consiliului de Miniştri al României, consacrată acestei vizite, nu cuprind referiri la discutarea vreunei probleme referitoare la graniţa româno-sovietică.

Nu avem, deocamdată, elemente suplimentare pentru a încadra mai bine în context acest document necunoscut din 6 septembrie 1945. Să mai semnalăm şi proiectul unei note adresate de V. Molotov vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine, Gheorghe Tătărescu. Documentul, nedatat, începe cu fraza: „În legătură cu discutarea, care urmează să aibă loc, a tratatului de pace cu România, guvernul sovietic consideră de dorit reglementarea, împreună cu guvernul român, a problemei graniţei sovieto-române.” În proiect se menţiona că în 1940 nu se ajunsese la o înţelegere în comisia mixtă româno-sovietică pentru stabilirea graniţei în zona gurilor Dunării. Se preciza că guvernul sovietic aprecia „o soluţie justă a acestei probleme prin fixarea liniei de frontieră la gurile Dunării pe braţul Chilia şi ramificaţiile de sud ale acestuia”. În acelaşi document se preciza că era necesar să fie reglementată şi problema noului segment al frontierei româno-sovietice în zona Ucrainei Subcarpatice. Se atrăgea atenţia că situarea pe teritoriul României, în zona oraşului Sighet, chiar pe graniţa româno-sovietică, a căii ferate care unea partea de Vest cu cea de Est a Ucrainei Subcarpatice crea multe dificultăţi de ordin economic şi de altă natură. „Guvernul sovietic socoteşte potrivit să fie rectificată graniţa în această zonă astfel încât întreaga cale ferată Tacevo-Rahovo să se afle pe teritoriul Uniunii Sovietice. O astfel de rectificare a graniţei va însemna mutarea ei cu 4-6 kilometri sud pe un segment lung de aproximativ 50 km.” Oraşul Sighet urma să rămână României. De asemenea, trebuia constituită Comisia mixtă sovieto-română pentru marcarea frontierei de stat dintre U.R.S.S. şi România.
La Conferinţa de Pace de la Paris, delegaţia sovietică a prezentat ca anexă pe care se indica traseul frontierelor româneşti o hartă la scara 1:1 500 000. De obicei, la trasarea frontierelor se utilizau hărţi la scara 1:20 000, tocmai pentru a putea fi precizate detaliile. În plus, harta conţinea erori. Astfel, insula Corbu de pe Dunăre, care era a României, apărea ca aparţinând Iugoslaviei. Profitând de erori, Gheorghe Tătărescu, vrând să provoace, indirect, discutarea în Conferinţă a situaţioavelor din Delta Dunării ocupate în 1940 de U.R.S.S., a înaintat Conferinţei un memorandum privind insula Corbu. Delegaţii britanici şi americani au înţeles substratul demersului românesc şi au ridicat problema ostroavelor. Dar delesovietică a replicat că problema nu figura în memorandumul românesc şi deci nu putea fi luată în discuţie. Tătărescu a regretat că fusese prea subtil. Spre sfârşitul lunii ianuarie 1947, cu mai puţin de două săptămâni înaintea semnării tratatului, el le-a declarat lui Bodnăraş şi Petru Groza că trebuie să ridice din nou problema revenirii la România a ostroavelor de pe braţul Chilia, pentru că altfel va fi socotit trădător.
La 29 ianuarie 1947, E. Bodnăraş i-a transmis ambasadorului sovietic la Bucureşti, S. Kavtaradze, poziţia lui Tătărescu, ca şi opiniile lui Petru Groza şi a sa proprie. Pare mai degrabă o tentativă românească – în care cei trei membri ai guvernului de la Bucureşti şi-au împărţit rolurile – de a determina, în perspectivă, o modificare a poziţiei sovietice. E. Bodnăraş a precizat că el şi P. Groza nu împărtăşeau soluţiile propuse de Gh. Tătărescu, că tratatul trebuia semnat aşa cum era şi că nu trebuia să fie ridicată nici o problemă în legătură cu modificarea frontierei româno-sovietice şi, în special, cu ostroavele de pe braţul Chilia. Dar. Totodată, Groza transmitea prin Bodnăraş propunerea ca guvernul sovieitic, după semnarea tratatului, să facă unele corecturi ale graniţei drept compensaţii pentru ostroavele menţionate. „În acest sens, Groza s-a referit la convorbirea sa cu tovarăşul Stalin [referire desigur la convorbirea din septembrie 1945 –n. aut.]. Groza doreşte ca după semnarea Tratatului de Pace să fie transmis României oraşul Herţa şi după aceea, ceva mai târziu, bucata de teritoriu pe care trece calea ferată Siret-Halmei.”„Bodnăraş a spus că Groza şi ei (prietenii [comuniştii – n.a.]) îl vor determina pe Tătărescu să semneze Tratatul de pace fără a ridica vreo pretenţie faţă de Uniunea Sovietică şi-i vor da de înţeles că guvernul sovietic va acorda o oarecare compensaţie pentru ostroavele de pe braţul Chilia.” La răspunsul ambasadorului că tratatul trebuie semnat fără ridicarea vreunei pretenţii sau cereri La 4 februarie 1948, la Moscova a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre U.R.S.S. şi , Bodnăraş „a rugat totuşi ca să se aducă la cunoştinţa guvernului sovietic cele de mai sus. În aceeaşi zi, era semnat şi un Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între R.P.Română şi U.R.S.S. în care, între altele, se preciza că graniţa” „se continua… de-a lungul fluviului Dunărea, de la Pardina la Marea Neagră, lăsând insulele Tătaru Mic, Daleru Mic şi Mare, Maican şi Limba de partea Uniunii R.S.S. […] Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de Gurile Dunării în cadrul Uniunii R.S.S.”.
După o confruntare de mai mulţi ani, Uniunea Sovietică îşi impunea voinţa şi fixa frontiera cu România aşa cum dorea

Gral(r) dr.ec. Florin Mihai NAHORNIAC

România este uitată de Dumnezeu dar în acelaşi timp îşi uită fii

Ultimele evenimente petrecute  pe meleagurile româneşti au scos la iveală pe lângă setea de senzaţional a presei, maleabilitatea  şi credulitatea marii majorităţi a românilor care sunt gata să creadă şi să înghită orice pastilă li se pune în palmă şi modul în care cei care conduc această ţară sau ce a mai rămas din ea, sau mai bine zis cei care se fac că conduc această ţară, îşi tratează supuşii.

O bătaie de joc totală,  o indiferenţă criminală şi o aroganţă fără margini. După accidentul din Apuseni, când toată presa şi lumea se inflamase de credeai că am intrat în luna lui cuptor, când tot mai mulţi vorbeau de o revoltă populară şi deja unora începuseră să le tremure genunchii, a venit generalul Iarnă, însoţit de colonelul Viscol şi a acoperit tot. Noroc cu viscolul că s-au putut decreta coduri de urgenţă şi astfel şi oficial şi practic, oamenii au fost împiedicaţi să încerce oarece manifestări a la Kiev.  Bucurie mare la guvern, orbiţi de vânt şi de zăpada viscolită, românii nu mai văd nimic, se freacă  la ochi buimaci şi nu mai au timp de un amărât de accident şi doi morţi deja îngropaţi, acum riscă să fie ei înşişi îngropaţi de vii în zăpadă şi deja consideră subiectul Apuseni încheiat.                                                                                                               Autorităţile, guvernul, domnul Ponta, Dragnea, Duşa, Oprea, şi-au pus puloverele pe ei, ca Roman şi Iliescu pe vremuri şi au dat ordin „ făceţi-vă că lucraţi” demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că românul are memoria scurtă. Nimeni nu a sesizat că ţinutele „de lucru” ale domnilor din conducerea de guvern fac  parte dintr-o strategie studiată şi calculată, că figurile „îngrijorate” sunt cosmetizate  cu profesionalism sub îndrumarea sociologilor şi responsabililor cu manipularea cu state vechi în domeniu. Frecându-si mâinile şi bucuroşi că televiziunile şi oamenii au ce măcina şi au uitat de crima din Apuseni, guvernanţii noştri se fac că lucrează. Orbiţi de viscol, românaşii nu văd nici măcar că acest circ, această bătaie de joc se repetă an de an, la fiecare ninsoare de 25 de ani încoace şi că de fiecare dată singurul lucru pe care îl fac oficialităţile sunt să închidă drumurile şi să scoată armata la deszăpezit. De fiecare dată se promit măsuri, se rostesc ameninţări la adresa drumarilor, dar aceştia îşi încasează nestingheriţi banii pe contracte neonorate, dau parandărătul celor cu care au semnat contractele, visteria partidelor se garniseşte pentru alegeri şi toată lumea e mulţumită. Şi cum această situaţie se manifestă de 25 de ani, deşi aproape mereu se mai revoltă câte cineva pentru lipsa utilajelor, dar totul trece repede, vine vara se uită totul. La fel se vor uita şi cauzele morţii celor două persoane din Apuseni şi viitorul accident aviatic  va avea aceeaşi soartă, dacă vor mai avea norocul să piloteze un alt Iovan care să aducă avionul la sol fără victime. În încercarea lor de a-şi spăla mâinile şi păcatele după crima din Apuseni, guvernanţii au scos la interval toate forţele posibile, inclusiv rezervele guvernului, dar nu cele date bisericii şi SRI-ului în Decembrie, alea s-au păpat  deja, ci altele din buzunarele fraierilor care cotizează la bugetul lui Ponta, nu al României, pentru că Ponta îl împarte cui vrea el, nu cui trebuie. Văzând cum zboară elicopterele pe viscol la ordinul primului ministru sau al lui Oprea, şi auzind că elicopterul MAI este destinat să zboare  inclusiv în condiţii deosebite, văzând cum intervin şi sunt trimişi armata şi pompierii cu maşinile pe drumuri acoperite total de zăpadă, rămânând şi ei în pană sau izolaţi riscându-şi viaţa, românul se simte deja mai bine şi îi creşte inima în piept. Două familii însă nu se pot bucura şi ele se întreabă, cum mă întreb şi eu : unde era elicopterul MAI care poate zbura şi pe viscol, unde erau militarii, pompierii, utilajele senilate, unde era Guvernul când doi oameni mureau îngheţaţi în apuseni?  După cum spuneam, guvernanţii s-au bucurat că a venit această răbufnire a iernii, gândind că astfel lumea va uita de Apuseni şi de indiferenţa  şi lipsa de interes cu care au intervenit  şi s-au grăbit să dea tot acum, ca să arate că… se poate. Da, asta au arătat şi asta trebuie să vadă românii, faptul că dacă vrei, dacă te mobilizezi, dacă depui interes şi coordonezi activitatea, pot zbura şi elicopterele, pot intervenii şi oamenii. Iar concluzia este că la accidentul din Apuseni nu a existat interes, nu s-a făcut tot ce se putea face, deşi mijloace existau, deşi  atât uman cât şi tehnic se putea interveni. S-a spus că vremea nu a dat voie să plece elicopterele MApN sau ale MAI în Apuseni. Gogoşi. S-a demonstrat practic şi televiziunile au tot arătat marea minune, elicopterul MAI intervenind pe viscol puternic. Situaţia în Apuseni a fost de 100 de ori mai calmă şi mai accesibilă meteorologic decât am văzut acum şi totuşi nu s-a dat ordin sau aprobare pentru ridicarea acestora. DE CE ? Cine se face vinovat de această indolenţă, lipsă de răspundere, cauzatoare de moarte? Cine se face vinovat de faptul că armata nu a intervenit nici măcar cu informaţii deşi avea date despre prăbuşirea avionului, radarul din Câmpia Turzii având coordonate mult mai exacte decât cele trimise către ISU? Răspunsul este unul singur, dintr-un motiv sau altul, conducerea armatei nu s-a implicat şi nu a colaborat. Probabil aştepta ordin, probabil aştepta să fie rugată, sau aştepta un troc cu cei de la Interne   dar eu ştiu că un militar aştepta să fie salvat, iar armata a dormit în bocanci. Ruşine, nu ministrului Duşa de la care nu am pretenţii, el nu  este militar, el nu este nici măcar  ministru, armata e condusă de Oprea şi Zisu,  ruşine militarilor care au avut date şi mijloace şi au stat degeaba, nu aşa procedează un militar când un coleg de al lui este în pericol. Stimaţi colegi care aţi putut interveni, dar aţi stat cu mâinile în sân aşteptând un ordin de la un civil supus politic fără nici o legătură cu onoarea şi codul militar, veţi avea pe conştiinţă viaţa Aureliei Ion toată viaţa voastră. Punct. Dar, ministrul apărării, de la căderea zăpezii, până în acest moment  a dat 12 comunicate de presă în care se laudă cu măsurile luate şi intervenţia armatei la deszăpeziri, în condiţii meteorologice extreme. La accidentul din Apuseni însă, în afară de coondoleanţele transmise familiilor celor ucişi de indiferenţa guvernanţilor, domnul ministru Duşa a dat un singur comunicat şi ăla  forţat de gura presei. Domnul Duşa şi-a acoperit incompetenţa şi lipsa de reacţie prin „proceduri” şi „cărţi tehnice”, fără a interveni măcar cu o informaţie şi deşi avea la Târgu Mureş un detaşament specializat în acţiuni de căutare salvare  l-a păstrat la căldurică în timp ce un militar murea de frig. Aşa zisele condiţii meteo nefavorabile se manifestau pe o zonă foarte restrânsă în zona în care s-a prăbuşit avionul, dar se putea ajunge în zonă cu elicopterele şi apoi scanată zona cu detectoare termice. Ce au făcut SIAS şi DIAS? Dar Detaşamentul de Căutare Salvare în luptă?  Acum însă, pe viscol, zăpadă de trei metri, drumuri troienite, domnul Duşa a scos tot ce mai putea scoate din armată afară, fără să mai ţină cont de cărţi tehnice şi condiţii meteo de 100 de ori mai vitrege decât cele de la accident. De ce domnule Duşa acum s-a putut şi atunci nu ? De ce domnule Oprea acum a ieşit elicopterul MAI şi atunci nu? Cine coordona cele două ministere din partea premierului, domnule Oprea? De ce nu au intervenit la accidentul din Apuseni echipele de căutare salvare conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a detaşamentelor intervenţie la dezastre al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie? De la guvernanţi nu aveai ce să ceri. Pe ei nu îi interesează viaţa oamenilor, nu îi interesează că oamenii mor de frig pe ei îi interesează să nu fie ei găsiţi vinovaţi, în rest, pot să moară toţi românii. Dovada cea mai clară şi fără dubii că acesta este adevărul şi aşa gândesc guvernanţii noştri, a dat-o însuşi primul ministru cu o frază care a fost trecută cu vederea mult prea uşor. Este incredibil, impardonabil, pur şi simplu criminal ceea ce a spus domnul Ponta  îmbrăcat „ de lucru” la şedinţa de guvern. Parcă îl şi vedeam cu lopata în mână. Cât fariseism, să vii la  şedinţa de guvern în pulover ca să creezi impresia că eşti la muncă, nu la o activitate oficială. Nici în astfel de situaţii, unii nu uită de ceea ce au învăţat la şcolile de partid privind propaganda şi manipularea. Ce declară domnul Ponta la pe data de 27.01 în şedinţa de guvern? Citez „nu avem pierderi de vieţi omeneşti din cauza neimplicării autorităţilor” . Domnilor, la ora aceea erau 13 persoane decedate din cauza frigului, găsite îngheţate în diferite locuri. Ei bine, domnul Ponta nici măcar nu a putut le pomenească să îşi exprime regretul că are cu 13 votanţi mai puţin pe liste, pe el îl interesa şi se bucura chiar că nu a murit nici unul din vina autorităţilor, deci nu i se poate reproşa nimic aşa că nici măcar nu i-a pomenit. Aşa gândeşte premierul României, asta e filozofia lui, acesta este principiul care îl călăuzeşte în viaţă. Pot să moară toţi românii, de foame, de frig, otrăviţi de cianuri, de apele infestate prin fragmentare hidraulică, atâta vreme cât autorităţile care i se subordonează nu sunt vinovate direct, totul este în regulă, ne putem considera victorioşi.  Acesta este Ponta, primul ministru al României. Iar cei care îl înconjoară sunt după calapodul său. Primarul Bucureştiului ordonă închiderea şcolilor pentru că el nu este în stare să cureţe străzile unei capitale europene, iar şeful CADNR cere şoferilor să îşi facă poze în nămeţi ca să poată dovedi în instanţă de ce nu au plătit rovigneta. Oamenii îngheţau în maşini iar pe el îl interesau amenzile pentru că asta le cere primul ministru: „ţării cât mai multe taxe şi amenzi”. Pe acelaşi cântar, dar pe celălalt taler, păstrând o balanţă echilibrată se află preşedintele României  care se află de 10 zile în tensiune şi stare de fierbere, se face că nu vede, nu aude, a uitat de cucul de la ora 18.30, nu are nici un mesaj pentru români, problema deszăpezirilor, a accidentului aviatic nu intră în competenţa preşedintelui, el nu are atribuţiuni pe aceste aspecte, aşa că nu are ce spune. El e preocupat acum de Nana şi eventual de aducerea lui Elan în ţară ca să îi poată înfunda pe Ghiţă şi Ponta. Şi mai e îngrijorat puţin de Opriş, dar nu prea mult pentru că decizia se ia în CSAT în unanimitate şi slavă domnului are destule voturi cu care să îşi salveze slujitorul. Ce face Băsescu acum ? Ce face cucu ? Cucu strânge dovezi şi când va ieşi, va ieşi cu bombe , petarde, fumigene pe care le va arunca înspre Ponta. Asta este grija lui Băsescu acum, altceva nu îl interesează. Aceşti doi oameni, aceste două conştiinţe sunt în capul ţării. Să nu aşteptaţi nimic altceva de la ei, au demonstrat din plin amândoi cât îi doare pe ei de soarta românilor. Muriţi fraţi români pe capete, asta vă e soarta, acesta vă e destinul, altă soluţie nu aveţi câtă vreme în capul ţării stau cei doi mameluci.

Dar aveţi grijă cum muriţi. Să nu muriţi din cauza neimplicării autorităţilor că se supără Ponta. Asta este soarta României, o Românie care poate plăteşte astfel păcatele democraţiei şi crimele Crăciunului, o Românie uitucă,  care nu poate ţine minte măcar că în fiecare an, în fiecare iarnă se loveşte de  aceleaşi probleme, că la fiecare scrutin votează aceleaşi nulităţi arogante şi nesimţite, că de 25 de ani mănâncă aceeaşi pâine, din ce în ce mai contaminată şi mai înnegrită sintetic, o Românie parcă uitată de Dumnezeu deşi se spune că ar fi Grădina Maicii Domnului.

Mihai CERNĂUŢEANUL

Răni deschise ale Primului Război Mondial: Germania, Rusia, Balcanii

Comemorarea a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial poate deveni prilej simbolic de unitate a foştilor combatanţi, dar vădeşte şi relevanţă incontestabilă pentru actualele tendinţe extremiste din Europa.

1Graphic1

Primul Război Mondial numit aşa pentru că, după ce a început ca o confruntare militară între alianţele politice europene, după implicarea SUA, în 1917, şi-a extins impactul asupra întregii omeniri -, nu doar că s-a transformat în cel mai absurd masacru al istoriei, dar a produs consecinţe care şi astăzi se pot dovedi nefaste. Dincolo de cei 16 milioane de morţi – un număr mai mare de victime decât în al II-lea Război Mondial, dacă este să-l raportăm la numărul general al populaţiei – fenomenul marcant pe plan geo-strategic a fost apariţia statelor-naţiune, consacrarea identităţilor şi conştiinţelor naţionale.

Când reputatul politician Jean Claude Juncker afirma, la începutul lui 2013, că „demonii Europei nu au dispărut, ci sunt doar adormiţi,” în fapt, el atrăgea atenţia asupra unei realităţi primejdioase care pune în pericol însăşi construcţia Uniunii Europene, contrastând chiar cu principiul ei fundamental de „unitate prin diversitate.” Mai precis, este vorba, pe de-o parte, despre nostalgiile imperiale ale celor care şi-au pierdut statutul de mare putere europeană în urma „Marelui Război” – cum ar fi Germania sau Rusia – dar şi despre frustrările perpetuate ale naţiunilor care după 1918 şi-au formalizat şi consacrat autonomiile naţionale, dar care astăzi suferă de frustrări naţionaliste nevindecate ori din cauza statutului de naţiune europeană de mâna a doua.

2Graphic1

                                                Marele Război dintre anii 1914 şi 1918

Începând cu 28 iunie – data exactă a secolului care se va fi scurs de la asasinarea, la Sarajevo, a arhiducelui Franz Ferdinand, prinţul moştenitor al Imperiului Austro-Ungar, de către naţionalistul sârb Gavrilo Princip -, în marile state ale Europei, dar şi în SUA, Australia sau Noua Zeelandă, începe un ciclu de zeci de manifestări comemorative, care vor aduna şefii de state ale lumii, de la preşedinţi la capete încoronate. Centenarul „Marelui Război” – în care britanicii au pierdut un număr de două ori mai mare de oşteni decât în a doua conflagraţie mondială, iar francezii de patru ori mai mulţi – a determinat, spre exemplu, ca premierul David Cameron să aloce 50 de milioane de lire sterline, pentru ca elevii britanici să înveţe mai mult despre acest război devastator şi încărcat de orori, inclusiv prin deplasări la toate memorialele sale majore, iar în Franţa să se editeze într-un singur an peste 300 de cărţi cu acest subiect, un record absolut privind un eveniment istoric.

rani-deschise-ale-marelui-razboi-germania-rusia-balcanii-112953-1

                                                                       Germania

Singurii care nu par a-şi găsi locul în acest lanţ de festivităţi sunt învinşii războiului început acum un secol: germanii, chiar cei care, din „solidaritate habsburgică” cu Franz Iosef, împăratul de la Viena, au declanşat devastatoarea conflagraţie, invadând Belgia. În timp ce preşedintele Joachim Gauck şi-a anunţat prezenţa la locul comemorării marilor masacre, precum Verdun sau Ypres, mulţi ziarişti şi politicieni naţionalişti occidentali pretind că, prin participarea lor, nemţii confiscă din aura celebrării învingătorilor. Practic, această aniversare vine la un moment puţin propice, când ascensiunea economică a Germaniei provoacă nelinişte în percepţia celor mai mulţi europeni. Bunăoară, conform unui sondaj recent, 88% dintre spanioli, 82% dintre italieni şi 56% dintre francezi consideră că Germania deţine prea multă putere în UE.

                                                                       Balcanii

Pierderile uriaşe suferite de sârbi în Marele Război – 550.000 de morţi, ostaşi şi civili; cel mai mare număr de pierderi de vieţi omeneşti suferite în război, ca procent dintr-o întreagă populaţie: o cincime – i-au determinat pe corifeii conferinţelor de pace de după conflagraţie să pecetluiască naşterea Iugoslaviei Mari. Asemănător cu România, punând în aplicare „doctrina Wilson” (a preşedintelui american al momentului, Woodrow Wilson), de   a naţiunilor. Însă Iugoslavia i-a cuprins între aceleaşi graniţe, alături de sârbii ortodocşi, fără un discernământ istoric al momentului (la fel ca împărţirea, tot atunci, a Orientului Apropiat cu rigla pe hartă), pe croaţii catolici şi pe bosniacii musulmani. Efectele s-au văzut în războiul genocidal care a atomizat Iugoslavia între 1991 şi 2001 şi ele nu se sting nici în prezent. Practic, Balcanii sunt răscoliţii şi acum de mai multe „adevăruri sfinte”, atitudine care se propagă periculos în întreaga Europă şi hrăneşte copios euroscepticismul.

                                                                       Rusia

În fine, în ceea ce priveşte relevanţa contemporană a Marelui Război, nu poate fi omisă Rusia. Practic, în contextul acestei conflagraţii, Rusia ţaristă a sacrificat cca două milioane de vieţi, dar şi o mare parte a teritoriului ei european: Polonia, Țările Baltice, Ucraina, Finlanda. Dacă istoricii Uniunii Sovietice au ignorat totalmente rolul şi aportul Rusiei în Primul Război al Lumii – acest lucru datorându-se priorităţii absolute acordate victoriei revoluţiei bolşevice, eveniment suprem al URSS – nu se poate spune acelaşi lucru despre ultimii ani ai mandatelor lui Vladimir Putin. Practic „Neoţarul” de la Kremlin a inaugurat o eră de restaurare a valorilor Rusiei Țarului Nicolae II, cel asasinat de bolşevici în 1918. Întoarcerea Rusiei cu faţa la măreţia de acum un secol (monumente, cărţi şi filme, sărbători şi celebrări impozante) îşi trage esenţa din convingerea lui Putin că Occidentul – speriat de victoria Rusiei contra germanilor, a austro-ungarilor şi a otomanilor, care ar fi dus la înstăpânirea ruşilor în întreaga Europă – a fost cel care a implementat bolşevismul la Moscova, provocând prăbuşirea Imperiului ţarist. Acelaşi care acum, prin Vladimir Putin, renaşte după un secol de cenuşă.

 

                                                                                     Gral(r)dr ec Mihai NAHORNIAC

Nicolae Ceauşescu,,urmărit’’ de Securitate? Se spune că îi era frică de injecţii

La 14 martie 1973 Nicolae Ceauşescu dădea de pământ cu şefii Securităţii: descoperise că şi el era urmărit pas cu pas. Avea pe masă două dosare voluminoase, pline cu note informative şi fotografii care se refereau la el. Toţi oamenii din jurul lui Nicolae Ceauşescu erau fie urmăriţi, fie transformaţi în surse ale Securităţii – chestie care l-a scos din sărite pe marele conducător. Unele pasaje din stenograma în care Ceauşescu se răţoia la mahării din Ministerul de Interne şi Securitate sunt absolut delicioase:

Graphic1

Ceauşescu: O altă notă este în legătură cu medicii care m-au consultat, ce au spus ei şi ce am spus eu, dar nu vreau să intru în amănunte. Din aceste note reiese că, de fapt, ele sunt date de medici care fac muncă informativă, care au participat direct la consult, pentru că toate aceste lucruri nu puteau fi cunoscute decât de cei care au participat direct. Aici se spune că s-a prescris un anumit medicament şi că pacientul este împotriva oricărui medicament injectabil.                                                                                                 

Securitatea descoperise secretul lui Ceauşescu: se temea de injecţii! Drept urmare ministrul de Interne Ion Stănescu şi-a pierdut funcţia, în locul lui fiind numit Emil Bobu. Ceauşescu nu a reuşit să afle cine a dat ordin ca el să fie urmărit de Securitate, generalul Nicolae Pleşiţă mulţumindu-se să spună sec: „Vă raportez că exista această practică”. Ceea ce l-a enervat şi mai   tare pe Nicolae Ceauşescu, care dorea să afle cui îi erau destinate informările despre propria lui activitate? Aveau cumva de gând securiştii să-i povestească tocmai ce făcuse? Altă problemă era că nu doar Ceauşescu era urmărit de securişti, ci toţi şefii de partid – ceea ce năştea întrebarea: cine pe cine controla? Partidul pe securişti sau invers? Rezultatul acestui scandal a fost unul tragic pentru istoriografia română: toate dosarele informative asupra membrilor de partid strânse până în 1973 au fost predate Comitetului Central al PCR.

                                                                                                     Florin NAHORNIAC

Sărăcia te face să ieşi din limite. Ţara unde copiii de 10 ani sunt încurajaţi să aibă relaţii sexuale

Copiii, în special fetele, din anumite zone ale Republicii Malawi, participă încă de la vârste foarte fragede la tabere de iniţiere în viaţa adultă. Aici ei sunt învăţaţi să îi respecte pe cei mai în vârstă, să facă treburi gospodăreşti şi să aibă relaţii sexuale. Cei care refuză să „exerseze” ceea ce li se cere sunt excluşi din grupurile sociale. Malawi se află pe locul 10 în lume în ceea ce priveşte rata căsătoriilor între copii, iar 35% dintre femeile care rămân însărcinate în ţara africană sunt adolescente. În plus, aici se înregistrează, potrivit UNICEF, şi una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii materne la naştere. Una dintre cauzele determinante ale situaţiei în care se află ţara este reprezentată de mentalitatea din unele comunităţi, unde copiii sunt încurajaţi să aibă relaţii sexuale de la vârste extrem de fragede, relatează portalul american cnn.com, care a publicat recent un reportaj pe această temă. Grace, una dintre puţinele fete din Malawi dispuse să vorbească despre riturile de trecere către lumea adultă, are acum 15 ani, iar când avea 10 a fost trimisă de părinţi într-o tabără de iniţiere, alături de alte fete de vârsta ei.  „Eram fericite, pentru că nu ştiam ce este acolo”, povesteşte adolescenta. Ceea ce i s-a spus în tabără a şocat-o: „Trebuie să te culci cu un bărbat şi să scapi de praful copilăriei. Dacă nu o faci, corpul ţi se va îmbolnăvi”. Femeile care coordonau tabăra le-au arătat fetelor mai multe poziţii sexuale şi apoi le-au încurajat să scape de lipsa de experienţă prin exerciţiu. În unele tabere există chiar anumiţi bărbaţi, numiţi „hiene”, desemnaţi să facă sex cu fetele participante. Grace a refuzat, atât în tabără, cât şi după aceea. Fiind exclusă de comunitate, ea s-a adresat unei fundaţii ONU, iar acum este activist pentru drepturile copiilor. Grace este însă un caz fericit, cele mai multe dintre fete consideră că nu au de ales şi participă la riturile de trecere. Tabere similare sunt organizate şi pentru băieţi. Potrivit Comisiei pentru Drepturile Omului din Malawi, au fost cazuri în care fetiţie de 6 ani au fost trimise în tabere de iniţiere. Multe dintre participante s-au întors acasă infectate cu HIV, pentru că „hienele” nu se protejează, altele au renunţat la şcoală sau au rămas în scurt timp însărcinate

                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Electricianul, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, mai bine zis analfabetul baron PSD de Brăila, a REFUZAT să-şi ceară scuze de la o ziaristă pe care a jignit-o cu neruşinare în public

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu(de profesie NEEDUCAT şi de meserie ELECTRICIAT DE MÂNA A CINCEA, a refuzat să până la această oră şi dată(11 februarie 2014 ora 19,45) să-şi ceară scuze pentru jignirile şi ameninţările aduse jurnalistei B1 TV, Mădălina Poenaru.

bunea_02_891ccb75f8

Contactat telefonic de realizatorul B1 TV, Andrei Bădin, Bunea Stancu a refuzat să prezinte scuze pentru că a ameninţat-o pe jurnalista Mădălina Poenaru că-i va da ,,picioare în gură”. Văzându-i mutra acestui ,,gigolo politic’’m-am întrebat: Doamne, mare este grădina este TA! Oare USL – ul ăsta comunisto – nazist nu mai are cadre pregătite, educare şi cu bun simţ? Chiar într-atât l-a dus pe acest om fără caracter şi bun simţ să jignească un reprezentant a mass – mediei centrale, o televiziune de prim rang. Acest reprezentantant al statului român, numitul BUNEA STANCU, ar fi putut să-i fie tatăl ziaristei MĂDĂLINA POENARU, deci acest ,,preşedinte de consiliu judeţean’’ar fi trebuit să-i dea exemplu de comportament şi nu să spună cu mare neruşinare: ,,Pentru mine acest subiect este închis. Eu îmi văd de oamenii mei şi de zăpada mea. (…) Nu vreau să mai comentez pe acest subiect, nici pro, nici contra”, a declarat electricianul, mai bine zis analfabetul – electrician needucat şi pe deasupa preşedinte al CJ Brăila.  Întrebat de reprezentanţii mass – mediei despre acest subiect premierul plagiator, Victor Ponta, a declarat că preşedintele Consilului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, trebuie să îşi ceară scuze pentru comportamentul său faţă de jurnalista B1 TV, Mădălina Poenaru. Până la această dată şi oră, mai susarătate, scuzele mult aşteptate se lasă aşteptate. Plagiatorul Victor Ponta, aproape că a ţinut mai mult cu acest ,,prezident’’ de judeţ, a declarat:,,Consider declaraţia lui Bunea Stancu ca fiind total greşită, inacceptabilă şi trebuie să îşi ceară scuze”.Lider al PSD Brăila şi preşedinte de Consiliu Judeţean(vai de capul lui şi de cine i-a dat aceste funcţii?!?!), Gheorghe Bunea Stancu, a fost întrebat de ziarişti unde s-a aflat în primele zile când au început primele ninsori şi viscole abundente, needucatul toa’ş Gheorghe Bunea Stancu cu stilul său caracteristic infatuat a  avut o ieşire incalificabilă la adresa  jurnalistei mai susprezentată. ,,Onorabilul’’ prezident de judeţ a  afirmat: „Nişte obraznici, mă. Nişte fâţe! Îi dau două picioare în gură. Băi, să-ţi trimit demisia, mă. Nişte nesimţiţi. Nu aveţi pic de bun simţ”(n.r. dar dumneata ai ?), a mai spus edilul, în timp ce părăsea sala de conferinţă. Acesta este caracterul murdar al omului de nimic, care din electrician needucat a fost investir ca ,,prezident de consiliu judeţean’’. Aţi văyut ce caracter murdar are?

Cum s-a simţit cu musca pe căciulă a început să ameninţe şi sp şantajeze că în cazul în care DNA va îndrăzni să-l tregă la răspundere pentru matrapazlâcurile îi va trage pe toţi după el. BRAVO ELECTRICIANULE! WŞTI TARE ÎN PARCAREA DIN BRĂILA! Oare nu s-a găsit nimeni să te pună cu botul pe labe?

Aceştia sunt oamenii USL – ului.

                                                                                     Dr.ec. Florin NAHORNIAC

 

Mitropolitul Teodosie, martor al epocii brâncoveneşti

Cea de-a doua arhipăstorire a mitropolitului Teodosie al Ţării Româneşti a coincis cu o perioadă prolifică pentru societatea, cultura şi arta românească. Ierarh de seamă al ţării, a fost prezent la momente importante ale vieţilor celor doi domnitori români, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Îi va fi povăţuit la vremuri de cumpănă, binecuvântat la momente de bucurie pricinuite de naşteri de prunci sau căsătorii şi întărit când sufletul le era cernit de pierderea celor dragi.

mitropolit-teodosie

Letopiseţul Cantacuzinesc“ scrie că Şerban Cantacuzino (1678-1688) „au intrat în scaun în Bucureşti în ziua bogoiavleniei domnului nostru Iisus Hristos, mesiţa ghenar 6 dni, leatul 7187 (1679, n.r.)“. Prima măsură luată de noul domn, conform cronicii de casă a Cantacuzinilor, este chemarea din surghiun a mitropolitului Teodosie al Ţării Româneşti. Fost egumen al Mănăstirii Argeşului, Teodosie a păstorit Mitropolia Ţării Româneşti în două rânduri, în anii 1668-1672 şi 1679-1708. Toma G. Bulat a lansat o opinie conform căreia ar fi aparţinut unei familii de români de peste Carpaţi, stabiliţi în zona Râmnicului din satul transilvănean Veştem. Probabil din acest motiv îl regăsim în cronici şi cu numele Teodosie „Veştemeanul“. Sprijinit de boierii Cantacuzini, ierarhul român a avut de suferit atunci când ţara era condusă de domnitori potrivnici acestora. Pr. dr. Florin Şerbănescu arată că „îndată după alegerea sa, Teodosie a fost, precum stă mărturie textul din ‹‹Condica Sfântă›› a Mitropoliei, cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti care a rostit, în calitate de ipopsifiu, Crezul în limba română“. În timpul păstoririi sale, domnitorul român Radu Leon a emis  hrisovul din 8 iunie 1668 prin care consfinţea strămutarea scaunului mitropolitan de la Târgovişte la Bucureşti şi stabilirea reşedinţei întâistătătorului eparhiei la Mănăstirea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, actuala Catedrală patriarhală.

În timpul domnitorului Antonie Vodă din Popeşti (1669-1672), mitropolitul Teodosie a făcut parte din divanul care a reabilitat imaginea postelnicului Constantin Cantacuzino, condamnat şi executat la 20 septembrie 1663 la Mănăstirea Snagov, în urma complotului vornicului Stroe Leurdeanul pe lângă domnul Grigore Ghica (1660-1664). Apropierea de familia Cantacuzinilor a dus la îndepărtarea sa din scaunul mitropolitan atunci când pe tronul Ţării Româneşti a revenit Grigore Ghica (1672-1673), reprezentant al boierilor Băleni. La 24 iunie 1672, Teodosie a fost surghiunit la Mănăstirea Tismana, scaunul de mitropolit fiind oferit episcopului Râmnicului. Pr. dr. Florin Şerbănescu afirmă că episcopul Varlaam al Râmnicului „a refuzat să-l primească, socotind faptul ca fiind urmarea unei nedreptăţi făcute lui Teodosie“. Timp de câteva luni, mitropolit al Ţării Româneşti a fost Dionisie, iar după moartea acestuia, episcopul Varlaam al Râmnicului a fost instalat mitropolit „cu sila“ din ordinul lui Grigore Ghica.

Rechemat la slujirea de mitropolit după şapte ani de exil

Până a începe relatarea celor „câte s-au întâmplat în zilele acestui domn“, „Letopiseţul Cantacuzinesc“ descrie prima măsură luată de Şerban Cantacuzino: „Au venit episcopii şi toţi egumenii şi toată ţara de s-au închinat la domnul Şărban-vodă. Şi au trimis şi la vlădica Theodosie de l-au adus den Tismeana, de unde era la opreală. Şi viind, ş-au cerşut judecată pentru scoaterea lui de la Mitropolie. Şi aşa, îndată au trimis Şărban-vodă jalba vlădicăi Theodosie ca să aibă judecată şi îndreptare de la biserica cea mare, fiind patriiarh chir Dionisie. Şi îndată au trimis pre vlădica de la Maramonia şi pre Ianache, marele logofăt al marei biserici. Şi viind, au strâns Şărban-vodă mare sobor de arhierei ai ţării şi de alţi arhierei carii se întâmplase atunci aici, şi toţi egumenii din toată ţara şi cu toată boierimea. Şi aşa stând amândoi de faţă, vlădica Theodosie şi vlădica Varlaam, ş-au spus toată jalba vlădica Theodosie. Şi rămâind vlădica Varlaam de judecată ş-au pus cârja pre masă înaintea domnului şi a tot săborul. Şi luând cârja domnul, au dat-o vlădicăi Theodosie. Şi l-au trimis la Mitropolie cu mare cinste, marţi, în săptămâna cea mare, înaintea Paştilor, mesiţa april 26 dni, văleatul 7187 (1679 – n.r.)“. Aşadar, un sobor al ierarhilor români întrunit la 15/26 aprilie 1679 în Bucureşti cu reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice a rejudecat pricina pentru care Teodosie fusese alungat, şi considerând-o nefondată, l-a reaşezat mitropolit.

Colaborator al domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu

A doua arhipăstorire a mitropolitului Teodosie la Bucureşti a coincis cu două domnii stabile şi rodnice pentru societatea şi cultura românească. În perioada 1679-1708, ierarhul român a colaborat armonios cu domnitorul Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi cu domnul martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Ca mitropolit al ţării, a supravegheat ridicarea ctitoriilor voievodale ale vremii, pe care le-a sfinţit, fiind astfel martor al împământenirii stilului brâncovenesc în arta românească. Mitropolitul Teodosie a ctitorit două lăcaşuri de cult în Râmnicu Vâlcea, zonă în care se născuse. Pe când se întorcea la Bucureşti de la Mănăstirea Cozia, mitropolitul a aflat Schitul Cetăţuia din Râmnic în ruină, hotărând ridicarea din temelie a bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Lăcaşul, ridicat între anii 1677 şi 1680, a fost închinat ca metoc Mitropoliei Ţării Româneşti. În anul 1681, mitropolitul a rezidit din temelie Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Râmnic. În volumul „Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti – ctitoriile şi mormintele lor“ se arată că în timpul păstoririi sale „au apărut zeci de titluri de carte bisericească de cult, ori de învăţătură şi apărare a Ortodoxiei în limbile română, greacă, slavonă şi arabă“ şi „după câţiva ani de mari strădanii cărturăreşti şi tipografice, în toamna anului 1688, aceeaşi tipografie a dat Bisericii şi culturii româneşti renumita Biblie care a avut şi are, până astăzi, însemnătatea fundamentală a primei ediţii integrale a Sfintei Scripturi apărută în limba română“. Mitropolitul Teodosie a suportat chiar costurile scoaterii de sub teasc a unor cărţi de cult la tipografia din Bucureşti, după cum se arată în pagina de titlu a unui Liturghier din anul 1680, cu tipic în româneşte şi slujbă în slavoneşte: „Den porunca şi osârdia, cum şi cheltuiala mitropolitului“.

La 27 ianuarie 1708, la vârsta de 87 de ani, s-a mutat la Domnul mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de un sobor de ierarhi români şi străini, din care au făcut parte şi patriarhii Gherasim Paladas al Alexandriei şi Hrisant Notaras al Ierusalimului. A fost depus spre odihnă veşnică într-un mormânt săpat la răsărit de altarul Catedralei mitropolitane. În prezent, lângă absida Catedralei patriarhale din Bucureşti, pe locul mormântului său, se află un stâlp din piatră ce poartă în vârf o cruce şi are la bază inscripţia: „Răposat-au în Domnul preasfinţitul mitropolit chir Teodosie la anul 7216, ghen. 27 zile, la a 87 pl. de ani a vieţii sale în zilele prealuminatului domn Io Constantin Voevod, păstorind turma lui Hs. ani 39 şi 9 luni, şi s-au îngropat aice: 1708“.

                                                                           

                                                                                      Preluat din publicaţia  LUMINA 

Cea mai mare schemă politico-financiară din lume: Soci 2014

Nici nu au început bine Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci că deja deţin ruşii deţin  câteva recorduri. Cu o investiţie de peste 50 miliarde dolari, JO de iarnă 2014 sunt cele mai scumpe din istorie. Soci a fost capitala olimpică cea mai extinsă ca lungime, oraşul etalându-se pe mai bine de 100 kilometri pe litoral. În plus, nici un alt sit olimpic nu a cunoscut un destin atât de bogat şi extraordinar ca oraşul Soci.

                                                         Cercul lui Putin

Destinate să pună în valoare puterea Rusiei lui Vladimir Putin, JO de iarnă au pus în evidenţă şi problemele crimei organizate, ale corupţiei statului, ca şi ale ameninţării teroriste pe teritoriul său. Comitetul Olimpic a alocat bani pentru Soci şi, potrivit mărturiilor, crima organizată a fost prezentă pe tot traseul construirii noului Soci olimpic. Când Comitetul a atribuit Rusiei JO de iarnă din 2014, la 4 iulie 2007, miliarde de dolari au început să fie deplasate în Caucazul de Nord. Şi, curând, şantierul a fost marcat de numeroase scandaluri, corupţie, explozia costurilor, muncă ilegală… Soci este şi o vitrină dragă lui Putin pentru a dovedi puterea ţării sale într-o regiune, cea a Caucazului, frecventată de grupuri islamiste.Sub fiecare realizare modernă a Rusiei se află o poveste ascunsă care putea fi relevantă. La Soci, istoria subterană este cea care îl priveşte pe Putin şi vizează micul cerc din jurul său, care a profitat din plin de construirea sitului olimpic. Câştigătorii reprezintă un grup restrâns, cu rădăcini care se întind până la începuturile carierei la Sankt Petersburg. Primul-ministrul rus, Dmitri Medvedev, odată director la Gazprom, cel mai mare extractor mondial de gaz şi cea mai mare întreprindere publică din Rusia, a fost omni prezent la supravegherea construcţiei satului olimpic. În anii 1990, el şi Alexei Miller, actualul şef al Gazprom, au lucrat în administraţia oraşului Sankt Petersburg alături de tânărul Vladimir Putin. În oraşul de pe Neva s-au întâlnit cu Boris şi Arkadi Rotenberg, cei doi fraţi iniţiindu-l pe Putin în sambo, o artă marţială dezvoltată în anii 1930 pentru a ajuta combatanţi sovietici în luptele de aproape. Fraţii Rotenberg au făcut prima lor avere în afaceri cu gazoducte, ca furnizori principali ai Gazprom. Ei controlau şi cea mai mare întreprindere termică din lume, cu sediul la Moscova, numită TEK Mosenergo, filială a Gazprom. Mosenergo a obţinut contractul de construire a unei noi centrale electrice în Adler, destinată să alimenteze cu electricitate locurile de patinaj olimpice. Toate întreprinderile controlate de Rotenberg au obţinut contracte legate de Jocurile Olimpice, în valoare de 7,4 miliarde dolari. Potrivit unui raport alcătuit de opozanţii politici din Rusia, în ultimii doi ani, averea personală a fraţilor Rotenberg a crescut cu 2,5 miliarde dolari. La Krasnaia Poliana, situată în nişte chei abrupte, echipele de constructori au muncit printre nori la o nouă cale ferată. Când norii se risipesc, se pot vedea vârfurile pline de zăpadă ale munţilor. Pe pista de bobsleigh din Soci, pârtia formată pentru curse produce viteze de până la 80 km pe oră.

Mai departe, în vale, în staţiunea de schi Laura, deţinută de Gazprom, mai multe zeci de ofiţeri militari în ţinută de camuflaj au apărut de la o conferinţă şi filtrează buticurile din apropiere. Peste râul Mzymta se vede tentaculara Rosa Khutor, staţiunea balneară a lui Potanin, un oligarh apropiat de şeful de la Kremlin. Staţiunea nu va avea pic de zăpadă în perioada JO, dar există instalaţii de stocare pentru 700-800 metri cubi de nea.

                                                         Contracte pentru amici

În urmă cu un an, Putin a venit la Soci şi a inspectat mai multe proiecte privind săriturile la schi. Proiectele erau executate cu întârziere şi inginerii au trebuit să schimbe amplasamentele de mai multe ori după ce s-a constatat că siturile iniţiale nu erau stabile din punct de vedere geologic. Şi trebuia construită o nouă rută în munţi, în valoare de 200 milioane dolari. Akhmed Bilalov, vicepreşedinte al Comitetului Olimpic rus, însărcinat cu toate aceste proiecte, era şi preşedintele Northern Caucasus Resorts, societate însărcinată cu construirea instalaţiilor turistice din regiune aparţinând statului. Putin a cerut asistenţilor un buget iniţial de 40 milioane dolari, dar a fost informat că preţul trambulinei de schi a atins 265 milioane. A doua zi, Bilalov a fost dat afară şi a fugit din ţară. Firma este acum controlată de Sberbank, o instituţie financiară de stat, iar preşedintele ei este German Gref, inutil de a mai aminti că a lucrat cu Putin în administraţia Sankt Petersburgului. Departamentul de Interne din Soci a condus numeroase anchete legate de fonduri dispărute şi a depus plângeri penale privind organismul olimpic şi firmele subcontractoare legate de construcţia stadionului olimpic, patinoarul principal şi diverse alte obiective. Totalul fondurilor furate, arată procurorii, se apropie de 800 milioane dolari. Există speculaţii potrivit cărora după încheierea JO statul va lansa o serie de acţiuni în justiţie vizând transferul proprietăţii mai multor întreprinderi mari de construcţii către persoane apropiate de Kremlin. Şi, potrivit media occidentală, acest tip de furt, devenit o rutină, a fost finanţat de statul rus.

Dar despre aceste Jocuri Olimpice vă voi istorisi în alte ediţii

                                                                                                                                  Silvia ANDREI

Care a fost cel mai bun prim-ministru al României: Năstase, Tăriceanu, Boc sau Ponta?

Spuneam intr-o analiza mai veche, chiar foarte veche, ca romanii par sa aiba memoria scurta. Sau, alta explicatie, aparatul de propaganda al unor partide functioneaza prea bine.

Nastase-Ponta-Tariceanu-Boc

Oricare ar fi explicatia, un lucru e cert: romanii analizeaza preponderent afectiv parcursul politic al unei personalitati sau al unei formatiuni politice.

                                                 Nastase – Ponta

Odata cu noua condamnare a fostului premier Adrian Nastase, au aparut mai multi ,,analistii” politici, care au declarat sus si tare ca acesta ar fi fost cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut vreodata Romania. Bineinteles, dupa aceasta afirmatie, o a doua a venit ca o continuare logica: Ponta ar fi cel putin la fel de bun ca Nastase, daca nu chiar mai bun. Poate chiar cel mai bun premier al Romaniei din toate timpurile. Semn puternic ca masina de propaganda a PSD-ului functioneaza la turatie maxima. Din acest motiv, dar si din altele, Econtext a realizat o analiza comparativa intre ultimii patru premieri ai Romaniei: Adrian Nastase, Calin Popescu Tariceanu, Emil Boc si Victor Ponta. Din motive evidente (mandat prea scurt), nu l-am inclus si pe Mihai Razvan Ungureanu.

                                       Criterii acestor afirmaţii sunt următoarele:

Revenind, am analizat ce s-a intamplat sub acesti trei premieri din mai multe perspective. Mai exact, am comparat mai multi indicatori, evolutia acestor in timpul fiecaruia dintre acesti premieri. Si am avut in vedere: (1) salariul mediu net, (2) rata somajului, (3) numar salariati, (4) euro/leu, (5) investitiile straine directe, (6) numar de locuinte, (7) pensia medie, (8) indemnizatie somaj, (9) dolari/leu, (10) produs intern brut (PIB) si (11) inflatie. La toate am prezentat valoarea de la inceputul, apoi de la finalul mandatului si, implicit, variatia.

                                                            Concluzii

O prima concluzie: Tariceanu a fost cel mai bun premier dintre cei patru. El a avut    acestea. Urmeaza Nastase (cel mai bun la 4 din 11), Ponta (campion la 2 din 11), Emil Boc (lider la 1 din 11). La polul opus, cele mai slabe prestatii au fost consemnate de Nastase (cele mai dezastruoase rezultate la 4 din 11 indicatori), Ponta (ultimul la 3 din 11), Emil Boc (codas la 3 din 11), Tariceanu (codas la 1 din 11). A doua concluzie: Boc nu a fost chiar cel mai rau premier, chiar daca el a traversat o criza si a fost nevoit sa ia masuri extrem de nepopulare, necesare pentru supravietuirea tarii. Pe de alta parte, Tariceanu a fost ajutat si de o perioada de boom.

                                                                                                                    Silvia ANDREI

Cât aur are România şi unde?

În România există un patrulater aurifer, rezervele care pot fi exploatate ridicându-se la circa 700 de tone, a declarat, luni, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului care analizează exploatarea minieră de la Roşia Montană.

assssGraphic1

,,În România există un patrulater care se află în Munţii Metaliferi, în nord-estul Devei. Estimările noastre arată că rezervele directe, care pot fi exploatate, sunt la circa 700 de tone, ca ordin de mărime. Sunt evaluări de 714 tone, altele de 722 de tone. În Roşia Montană sunt aproximativ 300 de tone, Rovina aproximativ 200 de tone, Certej aproximativ 120 de tone şi Carpathian Gold aproximativ 80 de tone. Este o cantitate foarte mare”, a spus un oficial al guvernului.

Potrivit acestuia, exploatarea acestui aur ar putea să dubleze producţia Europei.   ,,Valoarea lor, dacă avem în vedere nivelul actual de bursă al aurului de circa 1.300 dolari pe uncie, ar fi de circa 31 — 32 de miliarde de dolari”, a precizat oficialul.

                                                                                                          Georgeta AMBERT

 

61 la sută dintre români sunt convinşi că în comunism ,,era mult mai bine”. În ultimii patru ani numărul acestora a crescut cu 19 la sută

Potrivit unui studiu prezentat joi, în ultimii patru ani, încă opt procente din populaţia României a ajuns la concluzia că „tot comunismul era mai bun”. Astfel, 61 la sută dintre conaţionalii noştri consideră astăzi comunismul drept o idee bună, în creştere cu opt procente faţă de un sondaj similar realizat în urmă cu patru ani                                              

sadsdGraphic1

 Sondajul constituie rezultatul unui parteneriat de lungă durată între Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Centrul de Sondare a Opiniei Publice (CSOP) şi a fost realizat în perioada 27 august – 2 septembrie pe un eşantion de 1.133 persoane.

• Ca percepţie generală, sondajul arată că românii, deşi consideră regimul comunist ca fiind ilegitim şi represiv – o parte importantă dintre respondenţi considerându-l chiar ,,criminal” (41%) -, culpabilizând fosta Securitate şi PCR pentru că au instaurat şi menţinut un ,,regim dictatorial” în România, totuşi ei dovedesc, într-o măsură importantă, că au o percepţie pozitivă asupra comunismului.                                                                                                                                            • Astfel, potrivit sondajului 14 la sută dintre români consideră comunismul drept o idee bună, bine aplicată; 47 la sută o idee bună, dar prost aplicată şi numai 14 %, o idee proastă.

Mai 39 % dintre români cred că Ceauşescu a făcut goarte bine României

De asemenea, ei au o părere, în general bună despre cei doi conducători comunişti, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, cu un plus pozitiv în ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu. Astfel, fostul conducător ,,a făcut bine României” (39%); a făcut şi bine şi rău (56%); a făcut rău României (9%).

                                                          ,,Tot înainte” era mai bine

Mai mult de jumătate dintre români (59%) consideră că înainte de 1989 era mult mai bine, iar 10% dintre ei zic că era la fel ca în prezent. Numai 13% spun că o duc mai bine în România anului 2013. Motivele pentru care cei intervievaţi susţin acest lucru sunt, în ordine: lipsa şomajului (21%), trai decent (16%), posesia unei locuinţe (19%), siguranţa zilei de mâine (12%), ordine şi siguranţă publică (10%), salarii bune (7%) etc.
Negativele perioadei comuniste sunt: lipsa de libertate (19%), sărăcia, lipsa de alimente şi utilităţi (47%), lipsa de informaţii (11%), dictatura (3%), torturi, crime (1,7%) etc.

                                ,,Aproape nimeni” nu a avut de suferit în comunism

Acelaşi sondaj relevă şi motivaţia acestei percepţii general-pozitive. La întrebarea ,,Dumneavoastră personal sau familia dumneavoastră aţi avut de suferit de pe urma regimului comunist?”, 88% dintre intervievaţi au răspuns negativ. Doar 2 procente spun că au avut de suferit personal, 6% au avut rude care au avut de suferit, iar în cazul a 2% dintre ei, problemele s-au răsfrânt atât asupra lor personal, cât şi a altor membri ai familiei.

                                           Dosarele Securităţii… Nu, mulţumim!

La capitolul Securitatea Statului, răspunsurile au dovedit că un sfert dintre ei (25%) nu sunt interesaţi să aibă acces la dosare, doar 20% fiind interesaţi să facă acest demers. Cu toate acestea, 75 % susţin ca foştii colaboratori ar trebui să fie demişi din funcţiile publice şi să li se interzică ocuparea unor funcţii publice o perioadă de timp 6 % din acest procent vor ca foştii colaboratori să fie condamnaţi pentru declaraţii false.

                         Să fie Muzeu şi Zi Naţională. Dacă se poate pe 22 sau pe 23

În ceea ce priveşte memoria asupra comunismului, 21% dintre români consideră că este necesară înfiinţarea Muzeul Naţional al Dictaturii Comuniste din România, iar 22% că este necesară stabilirea unei Zile Naţionale de Comemorare a Victimelor Regimului Comunist din România. 9% dintre intervievaţi consideră că ziua de 22 decembrie ar fi data cea mai justificată pentru un astfel de eveniment, în timp ce 10% s-au gândit că data de 23 august ar fi mai nimerită.

                                   Presa, şcoala de comunism

Sondajul mai arată că sursele cele mai importante de informare privind istoria comunismului din România sunt, în ordine: presa (26%), şcoala-universitatea (23%), familie (21%) etc

                                                                                                                     Florin NAHORNIAC

CONDAMNARE şi tot un liberal: Iuliana Coruţ, directoarea de cabinet a ministrului Mariana Câmpeanu: 3 ani închisoare cu executare

Iuliana Coruţ, fostă directoare la cabinetul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL), a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată că a luat mită pentru a frauda un concurs pentru funcţia de consilier afaceri europene la AMPOSDRU. Iuliana Coruţ a fost condamnată la trei ani de închisoare şi patru ani interzicerea unor drepturi civile, pentru luare de mită şi un an de închisoare pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Iuliana Coruţ să execute trei ani de închisoare.  De asemenea, Paula Mănuceanu, fostă consilieră a Marianei Câmpeanu, a primit un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fals material în înscrisuri oficiale.
Alte condamnări: Simona Dumitriu (sora Iulianei Coruţ) – trei ani închisoare cu executare, Cristiana Bigan – doi ani cu suspendare, Paul Cristian Ferchedău – doi ani cu suspendare.
Instanţa a mai dispus anularea unor înscrisuri falsificate de Paul Cristian Ferchedău iar toţi inculpaţii au fost obligaţi la plata a câte 4.000 lei cheltuieli judiciare.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

                                                         Acuzaţiile DNA

În mai 2013, DNA le-a trimis în judecată pe Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului Mariana Câmpeanu (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului Câmpeanu, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri. Au mai fost trimişi în judecată în acest dosar şi Simona Dumitriu (sora Iulianei Coruţ), funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, Cristiana Bigan, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, şi Paul Cristian Ferchedău (fiul Cristianei Bigan).
Potrivit DNA, la data de 24 octombrie 2012, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a publicat pe pagina de internet a instituţiei un anunţ pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) – Serviciul Evaluare Program.
La acest examen s-au înscris trei candidaţi, între care şi Paul Cristian Ferchedău.Pe fondul organizării acestui concurs, ca urmare a intervenţiei Iulianei Coruţ, Paula Mănuceanu a făcut demersuri pentru ca Paul Cristian Ferchedău să intre în posesia subiectelor la examenul organizat de minister.
Mănuceanu a transmis prin poşta electronică Cristianei Bigan, mama candidatului Paul Cristian Ferchedău, variantele de subiecte destinate susţinerii probei scrise, deşi până la deschiderea plicului în sala de concurs, adică până în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2012, acestea aveau caracter confidenţial. Deşi a avut acces la subiecte, în lucrarea scrisă de concurs Paul Cristian Ferchedău a oferit o serie de răspunsuri incorecte sau incomplete.
Prin urmare, după predarea lucrărilor, Paula Mănuceanu, la iniţiativa Iulianei Coruţ, a sustras din dosarul de concurs, anterior corectării, lucrarea cu răspunsurile incomplete sau incorecte şi a înlocuit-o cu o altă lucrare rescrisă de Ferchedău în biroul şi sub supravegherea sa.
În acest fel, la momentul corectării, comisia s-a pronunţat prin corectarea unui înscris plăsmuit şi astfel au fost asigurate şansele de reuşită ale lui Ferchedău.
La data de 21 decembrie 2012, Ferchedău a primit propunerea de numire în funcţia contractuală de consilier pentru probleme europene în cadrul DGAM POSDRU, mai scriu procurorii în rechizitoriu.
În schimbul intervenţiei pentru fraudarea concursului, Iuliana Coruţ a pretins de la Cristiana Bigan sume de bani, bunuri şi alte foloase.
De asemenea, la data de 12 decembrie 2012, ea a mai pretins în mod indirect, prin intermediul Simonei Dumitriu, sora sa şi colegă de serviciu cu Cristiana Bigan, remiterea foloaselor.  Dar toa’şa ministru Mariana Câmpeanu nu are nici o vină în această afacere.

                                                                                                                Iosif VARGA

Consumatum est! (Totul s-a sfârşit!) Cu planul de rupere a Transilvaniei

Da! E vorba despre iniţiativa lui Fancsali Ernő, „Autonomie pentru Transilvania”, o petiţie postată, în urmă cu șapte luni, pe internet, care, din câte se pare, a avut un sfârşit jalnic. Un fel de fâs, la fel ca toate celelalte, iniţiate de indivizi cărora o Transilvanie românească le stă în gât, cum se spune. Aşa îi stă şi lui Fancsali Erno, un fel de „neica nimeni”, cum ar fi spus Eugen Barbu, care s-a gândit, probabil, să rămână şi el cu ceva în istorie. Era convins că iniţiativa lui „va prinde” şi se va bucura de succes, că toţi ardelenii, indiferent de etnie – motiv pentru care a lansat-o şi în limba română şi în cea maghiară – se vor îngrămădi ca s-o semneze. Ei, uite că nu a fost deloc aşa. Fiindcă, după șapte luni de la lansarea acesteia, abia s-au adunat 6.615 semnături. Cam puţine, dacă avem în vedere că Transilvania – în sensul larg al termenului, cum a gândit-o şi Fancsali, cu Banatul, Crişana şi Maramureşul, adică 16 judeţe – numără aproximativ 6,5 milioane de locuitori, din care 4,8 milioane de români şi 1,2 milioane de maghiari.                                                                        

Cum a gândit Fancsali o „Transilvanie autonomă”? Aceasta să aibă o capitală la Cluj(nu şi Napoca!), cu un guvern regional, care să aibă controlul politic şi economic pe teritoriul Transilvaniei autonome. Motivaţia? Aceeaşi pe care o aduc în discuţie toţi cei care lansează lozinca unei Transilvanii autonome1. Fiindcă Transilvania este trezoreria ţării noastre fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi, decât noi avem nevoie de ei. Regiunea noastră s-ar putea autosusţine”. Acesta este „calul de bătaie” pe care mizează toţi susţinătorii autonomiei Transilvaniei, printre ei şi acel personaj  care s-a săturat de România, Sorin Gherman, găzduit de ungurul evreu Paszkany, la postul tv „Transilvania Live”, de unde îşi lansează ideile otrăvite la adresa ţării în care s-a născut. Crezând că se bucură de susţinerea masivă a clujenilor, a candidat pentru funcţia de primar al Clujului. Rezultatul, catastofal: mai puţin de 0,5 la sută din voturi! Aşa stau lucrurile şi în cazul lui Fancsali Ernő cu a lui iniţiativă autonomistă privitoare la Transilvania! Ceea ce dovedeşte că oamenii – fie ei români, fie unguri – s-au săturat de astfel de baliverne, lansate de indivizi cu idei aiuristice. Fiindcă lumea ştie destul de bine – mijloacele de informare în masă sunt doar multiple – că Transivania s-ar putea să aibă resurse economice şi financiare superioare celorlalte provincii istorice ale ţării. Dar asta nu înseamnă că la noi, în Transilvania, curge miere şi lapte peste tot. Sunt zone geografice, judeţe, lipsite de astfel de resurse, astfel că fără sprijinul statului ar ajunge la faliment. Pe de altă parte, să nu creadă nimeni că aşa-zisele „regiuni sărace” ale ţării, precum Moldova şi Oltenia – aşa cum crede şi Fancsali – ar trăi pe spinarea noastră, a transilvănenilor, iar de nu am fi noi să le susţiem financiar ar muri de foame! În niciun caz. Nu se poate trece nici peste modul în care Fancsali vede autonomia Tranivaniei, cu un guvern regional care să aibăcontrol politic şi economic pe teritoriul Transilvaniei autonome”. Oare un asemenea „control politic şi economic” nu cumva depăşeşte limitele unei autonomii? Cum şi-ar mai putea exercita autoritatea asupra „Transilvaniei autonome” statul român, care, în conformitate cu prevederile constituţionale este un „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. De fapt, visul lui Fancsali şi al tuturor celorlalţi autonomişti chiar asta şi doresc: scoaterea Transilvaniei de sub autoritatea statului român. Că va deveni ea autonomă, că va deveni independentă, asta nu mai contează.Totul e să nu mai fie o Transilvanie românească!

                                                                                                 Florin BUCOVINEANUL

CUM a făcut Relu Fenechiu PRIMUL MILION DE EURO cu BULIBAŞA din Grajduri. STATUL îi va lua TOŢI BANII

Unul dintre cei mai puternici politicieni din România, puşcariaşul Relu Fenechiu, a fost găsit vinovat de corupţie. El va executa cinci ani de închisoare şi va plăti prejudiciul adus statului. Deputatul s-a predat ieri seară poliţiştilor şi a fost băgat într-o celulă a arestului din Iaşi.

04_Lucian_Fenechiu_1 04_Fenechiu_2ac8d85f56

,,Doar Dumnezeu mă mai poate ajuta”, spunea judecătorilor, cu ochii în lacrimi, la ultimul termen din procesul de corupţie, fostul ministru PNL, deputatul Relu Fenechiu (48 de ani). Rugăminţile şi lacrimile nu i-au fost de niciun folos. Curtea Supremă a decis definitiv, ieri, că Fenechiu este corupt şi l-a trimis la reeducare, cinci ani, după gratii.

                                                     Sentinţa TV

Parlamentarul a ascultat sentinţa în direct, la televizor, în vila sa impozantă din cartierul ieşean Bucium. Alături de el, au fost prietenii săi apropiaţi, preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, şi viceprimarul oraşului Iaşi, Marius Danga. ,,Puşcăriaşul Fenechiu este un bărbat puternic. Este optimist, dar la câte s-au văzut în ţara asta este pregătit pentru orice decizie”, l-a dat pregătit de orice Danga. Vecinii care l-au văzut înainte de pronunţarea sentinţei spun că era foarte speriat, chiar dacă din când în când mai făcea câte-o glumă, doar aşa, pentru a arăta că nu este foarte slab.Pătruns de solemnitatea momentului, Adomniţei nu a vrut să facă niciun comentariu, l-a părăsit înainte de aflarea sentinţei, trebuia să ajungă la şedinţa CJ.   Verdictul a venit implacabil, fix la ora 15.30: Relu Fenechiu, fratele său, Lucian, şi asociatul său, Damian Bogdan, au primit câte cinci ani de închisoare. Trei directori de la Electrica Moldova au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi: Ioan Turbatu (şase ani), Petre Andronache (şapte ani) şi Ion Marghidan (şase ani). Toţi acuzaţii au fost obligaţi să plătească prejudiciul adus statului: 5,7 milioane de lei. Imediat, singurii care au ieşit să-l sprijine moral au fost liberalii. ,,Din perspectiva umană îmi exprim însă regretul că cineva trece printr-o astfel de experienţă. Pentru PNL este o pierdere, Relu Fenechiu fiind un om politic cu experienţă şi care a pus bazele multor proiecte liberale”, l-a compătimit Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL.

                                         S-a dus singur în celulă

Fostul ministru nu a mai aşteptat mandatul de arestare şi alte mesaje de solidaritate. Şi-a trimis prin fax demisia din PNL şi, la ora 18.15, s-a dus, împreună cu fratele său, la Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Cei doi au fost încarceraţi şi apoi au fost transferaţi în penitenciarul din Iaşi.  Fenechiu s-a aflat la al treilea mandat de deputat.El este căsătorit şi are doi copii. Naşul său de cununie este Dan Radu Ruşanu. El a fost membru al PNL timp de 18 ani şi a fost unul dintre cei mai influenţi lideri liberali.

                                    Transformatoare contra vile

În iunie 2012, Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul ,,Transformatorul”. A vândut transformatoare vechi, cumpărate de la un bulibaşă din comuna ieşeană Grajduri, către Electrica Moldova şi a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Cu complicitatea directorilor, Fenechiu s-a îmbogăţit. Apoi, unora le-a ridicat case cu firma sa de construcţii.  În numai un an, lotul Fenechiu era condamnat, pe fond, la ani grei de închisoare. Când şi-a dat seama de gravitatea situaţiei, fostul ministru a încercat să schimbe tactica de apărare, dar era deja prea târziu. După alte şase luni, toţi inculpaţii au primit pedepse cu executare. Conform tradiţiei, ,,uneltele”, funcţionarii statului, au primit pedepse mai mari decât cel care a pus la cale afacerea ilegală.

                                                                                             Florin NAHORNIAC

Curtea de Conturi a constatat: Mese duhovniceşti şi cadouri de Moş Crăciun din bani publici la care paticipa şi Patriarhul Daniel. Consilieri locali care fac afaceri cu Primăria. Şi uite aşa se fură în România

Curtea de Conturi Satu Mare a constatat în 2012, cu ocazia controalelor efectuate la primăriile din judeţ, abateri în valoare de 178 milioane de lei, potrivit raportului instituţiei.

Din această sumă, abaterile care au generat venituri suplimentare sunt în valoare de    11,3 milioane de lei, din care au fost încasate 761.000 de lei. Inspectorii Curţii au depistat prejudicii în valoare de 14 milioane de lei, din care s-au încasat 803.000 de lei.

                                 Consilierii din Botiz fac afaceri cu Primăria

Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit la Primăria Botiz că au fost încheiate contracte de prestări servicii, lucrări şi achiziţii cu firmele a 4 consilieri locali în valoare de 94.000 de lei, care s-au aflat astfel în stare de incompatibilitate. În acelaşi timp, Școala Gimnazială Botiz a achiziţionat activităţi de prestări servicii de la un consilier local în valoare de 4000 de lei.

sadasdsdsGraphic1

                                Cadouri ilegale pentru pensionari şi copii

Potrivit inspectorilor Curţii de Conturi, Primăria Odoreu ar fi plătit fără respectarea legii cadouri pentru pensionari şi copii cu ocazia sărbătorilor de Moş Crăciun şi Moş Nicolae în valoare de 47.000 de lei, iar Asociaţia Pensionarilor ar fi primit illegal 5.000 de lei. Totodată, Primăria a achiziţionat servicii topografice de la firma SC Tehnotop 88 SRL Baia Mare, în valoare de 101.000 de lei, în condiţiile în care soţia primarului era angajată societăţii.

                            Spor legal pentru Curte, ilegal pentru ceilalţi

Inspectorii Curţii de Conturi a stabilit că preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Satu Mare şi-au acordat ilegal sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15%. Inspectorii au imputat acest spor conducerii Consiliului Judeţean, acordat în baza unui studiu privind efectele pe care le au radiaţiile emise de antenele de pe Palatul Administrativ asupra persoanelor care lucrează în clădire.
Curios e că şi conducerea Curţii de Conturi şi-a acordat acest spor, pe care îl încasează lună de lună.

                                 Mese ,,duhovniceşti’’ de 152.000 de lei
Banii alocaţi de Primăria Negreşti Oaş la Parohia OrtodoxĂ din oraş prin hotărâre de consiliu local au fost utilizaţi de preoţi în alte scopuri. Astfel, potrivit inspectorilor Curţii de Conturi, banii viraţi Parhohiei Ortodoxe în timpul mandatului fostului primar Nicolae Bura au fost cheltuiţi de feţele bisericeşti pe mese servite, alimente, băuturi, cazare sau aranjamente florale.

De asemenea, Primăria Livada a plătit lucrările la Biserica Reformată din oraş peste suma contractată cu constructorul. Lucrarea a fost licitată la 737.000 de lei, cu 85.000 de lei mai mult decât era prevăzut în contractul încheiat cu firma Euras SRL.

                                                                                                                     Iosif VARGA