Arhive zilnice: 1 aprilie 2014

Editorialul ediţie: CÂND NU VOR MAI EXISTA ÎN ISTORIE DICTATORI ŞI TORŢIONARI

Bine v-am găsit la o nouă ediţie al editorialului. Ne aflăm în vremuri foarte tulburi şi asta nu este bine deoarece  războiul  bate  la uşile oastre. Nicicând nu ne-am aflat în asemenea situaţie tensională. De peste 70 de ani avem parte de o istorie ălină de conducători  torţionari avizi de putere, putere cu vărsare de sânge.   Ultima conflagraţie mondială, cinic vorbind, a cadorisit lumea, la nivel planetar, cu trei holocausturi inimaginabile pentru o lume civilizată: extrema dreaptă, cu vârful său de lance, fascismul german, este răspunzătoare de Holocaustul Evreilor, extrema stângă cea care a dus arta torţionarii la cele mă înalte culmi ale crimei, reprezentată de defuncta URSS, este total răspunzătoare, la rându-i, de Holocaustul Roşu şi, în sfârşit, cea mai veche democraţie a lumii, reprezentată de nord-americani, este responsabilă de Holocaustul Nuclear, în ciuda faptului că preşedintele Truman a încercat să convingă lumea cu un argument facil: s-a văzut silit să întrebuinţeze arma atomică împotriva Japoniei imperiale spre a salva de la moarte sigură milioane de soldaţi americani.

Casa Albă a recurs la serviciul călăului Paul Tibets, pilotul american care, din avionul său botezat cu numele mamei sale, Enola Gay, a slobozit asupra unor cetăţeni civili nevinovaţi, prima armă nucleară din istoria lumii, fiind unul dintre cei mai mari „eroi” americani şi, în acelaşi timp, omul care a murit cu cele mai adânci remuşcări de conştiinţă din lume, cerându-se, ani de-a rândul, pe la mai multe puşcării federale dreptul de a fi închis. A atins venerabila vârstă de 92 de ani cu remuşcări cu tot.

Stalin şi Mao, cei mai mari torţionari politici ai lumii, ca şi clonele lor mai mici, risipite prin ţări comuniste din toată lumea, au murit netulburaţi, iar drept recunoştinţă popoarele lor le-au eternizat chipurile în statui din bronz împrăştiate pe un areal de peste 25 milioane de kilometrii pătraţi, în timp ce pilotul american a murit cu propria-i dramă în suflet, neavând nici măcar un basorelief, neexistând niciun semn funerar pe mormântul său de teama de a nu fi profanat de protestatari.

Se spune că dacă omori un om se numeşte crimă, iar dacă sunt omorâţi oameni cu milioanele, se numeşte că aceştia sunt victime de război. Şi la război, dreptate au doar învingătorii.

Aşadar, jocul criminal al hazardului, sau mai degrabă acela al intereselor marilor puteri, a făcut ca democraţiile libere să dea mâna cu extremă stângă (satana roşie) în contra extremei drepte (ciuma neagră), joc terminat cu o catastrofă mondială. Ciuma Roşie – comunismul cu armata sa de torţionari de meserie – a ocupat o bună parte a planetei, impunând politica sa concentraţionară în cel mai mare lagăr de extincţie umană de pe glob, apoi au declanşat Războiul Rece, trăgând o uriaşă Cortină de Fier între două lumi supuse aceluiaşi Dumnezeu. Ce paradox!

Nenorocul românilor a fost acela că, ei, din acest mare joc al ruletei mondiale a morţii au căzut dincoace de Cortină, Rusia Sovietică furându-ne libertatea şi ţara, astfel că vreme de peste cinci decenii, statul român a fost confiscat de un grup politic de sorginte cominternistă, străin de interesele şi aspiraţiile poporului furat. După instalarea unor comunişti sectari la putere au dispărut partidele istorice şi monarhia a fost alungată din ţară. A urmat o noapte de calvar lungă, fără vise de libertate, până când o revoluţie, deşi reuşeşte să alunge de la putere pe unul dintre cei mai mari torţionari ai României, a fost furată de oligarhia roşie de rezservă, succesoare, prin teroare şi minciună, celui asasinat în mod stalinist, ţinându-i captivi pe români în propria lor ţară. Revoluţia roşie s-a impus cu ajutorul torţionarilor ei din interior, care, în conivenţă cu cei din străinătate, au instaurat haosul, conform cu vechea tactică cominternistă, au furat un popor cu tot ce îi aparţine de fapt şi de drept. După revoluţia furată, a urmat adevărata lovitură de stat dată de urmaşii cominterniştilor, care, întrebuinţând mijloacele kaghebiste aflate în conservare fură un întreg popor.

pt EDITORIAL Romania si Regele Mihai in malaxorul istoriei

A urmat construcţia unei Românii postdecembriste sub pohta şi principiile unui urmaş fanatic al imperiului roşu, Ion Iliescu. Acesta a dat liber colaboratorilor să acumuleze averi uriaşe prin furt organizat, cu aceste prăzi imense punându-se bazele unei clase de oligarhi roşii supra înstăriţi. Prin repreluarea puterii de către comuniştii vopsiţi, Ion Ilici Iliescu redevine creierul întregii Alianţe de stânga-dreapta. Este perioada când la putere revin torţionarii României, torţionarii poporului furat.

Noii călăi instalaţi la Putere, la finele lui decembrie 1989, nici nu au luat în calcul că poporul ar putea fi altfel tratat, astfel că Iliescu şi clica sa nu a fost pregătită să instaureze democraţia furată în decembrie 1947, limitându-se la o reforma de tip perestroika ce nu reclama o viziune autentic democratică, aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări foste comuniste, megieşe nouă. Noii „călăi revoluţionari” au concentrat mijloacele de forţă puse la dispoziţie de către un trădător în uniformă de general, acum în puşcărie, pentru a controla, nemijlocit, poporul furat şi adus în stare de turmă. Pe această filozofie politică, s-a construit democraţia minciunii în România, structurile neocomuniste fiind recuperate prin revopsirea lor în „culori democratice”, noul regim întârziind voit, până azi, elaborarea proiectului strategic de modernizare şi europenizare a României.

Modernizarea pe ici pe colo a societăţii româneşti a început sub presiunea Occidentului, mai ales după ce România a intrat în NATO şi a aderat la Uniunea Europeană, acest proces fiind grăbit dinspre vest, dinspre cele două maluri ale Atlanticului, regimul fanariot de de la Bucureşti fiind obligat să ia act de noul trend al istoriei prezentului.

Cu toate acestea, noii torţionari ai puterii au aplicat teoria decalogul lui Chomsky potrivit căruia poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate, să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii, să fie permanent pregătit pentru mai rău, să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trăi mai rău este tot pentru binele său, să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte, să fie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor, să fie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare, să nu aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă, să se încurajeze financiar acele mijloace mass-media care îndobitocesc şi supun publicul, ţinându-l strâns legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos, adică acelea ce propagă sex, senzaţional, spectaculos şi sânge, să-i fie indus spiritul turmei, să devină un fel de oiţe ale domnului numai bune de trecut în solda torţionarilor credinţei şi să nu creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare. Şi a mers. Călăii roşii au reuşit performanţa de a construi statul fondat pe democraţia minciunii, unde sărăcia s-a întins ca o pecingine uriaşă peste un segment majoritar al populaţiei, ţinând-o sub ascultare prin milioanele de ajutoare sociale, însemnând cultura nemuncii şi printr-o propagandă mincinoasă, debitată de presa roşie torţionară, la rându-i, dependentă de stat şi, ceea ce este ameninţător şi antieuropean, este faptul că au slobozit câinii naţionalismului populist până dincolo de fruntarii.

Torţionarii politici au reînviat sub ochii noştri şi caută prin toate mijloacele să-i apere pe cei ce au săvârşit crime odioase sub paza aparatului de securitate, aparat revigorat, repus în toate drepturile (pensii întregi şi grase foştilor slujbaşi, precum şi acordarea de demnităţi publice importante). Ei uneltesc, în ascuns, cu puterea roşie, nimeni nu-i întreabă de nimic pentru că păpuşarii lor, torţionarii politici de azi, aflaţi comod în scaunele puterii, continuă să o deţină, să o menţină prin topirea ei în democraţia minciunii şi să gestioneze prin rapt averea poporului furat.

Procesul comunismului trebuie să înceapă de îndată, pentru a curăţi această ţară de torţionarii roşii, pentru că nu putem continua să construim democraţia pe minciună, rulată la infinit pe toate ecranele televiziunilor cumpărate de ei şi urmaşi. Să citim noul text al Constituţiei şi veţi recunoaşte printre autorii ei fii torţionarilor de altă dată.

Spoiala de condamnare a comunismului ne-a făcut mai mult de râs decât de apreciat. Procesul comunismului trebuie să înceapă urgent, iar primii care ar trebui să fie în boxa acuzaţilor sunt toţi actorii de putere care au furat Revoluţia Română pentru a da lovitura de stat, urmaţi fiind de toţi aceia care au acceptata puterea la propunerea acestora. Tribunalul judecăţii poate fi ales la Casa Scânteii căci aceast edificiu roşu are suficientă recuzită de profil. Şi mă gândesc aici la interioarele sale, unde secera şi ciocanul sculptate în marmoră sunt stăpâne, un decor unic şi ideal spre a da culoare întregului spectacol al judecăţii. Iar pe soclul unde a tronat zeci de ani torţionarul Lenin aş pune statuia marelui umanist, Erasmus din Rotterdam, ţinând în mâini lucrarea sa admirabilă, Elogiul nebuniei, ca un avertisment că prostia şi ignoranţa nasc monştrii naţiunii.

Să ne reamintim, că primii torţionari au fost aleşi dintre lumpenii societăţii, adică aparatul securităţii, acei inşi schizofrenici, acele profile lombroziene şi analfabete, frustraţi, sceleraţi, tiranici, cu priviri ticăloşite, unelte perfecte ale ştiinţei asasinatului, de fapt, ale noii politici inchizitoriale roşii impuse ca un blestem peste acest popor prost de bun.

Toate beciurile fostei securităţi, casele lor conspirative, închisorile şi lagărele de muncă forţată, fără număr, sunt pline de oasele celor mai buni dintre fii şi păstorii acestei naţiuni.

Nu trebuie ocoliţi torţionarii Bisericii. Aceştia sunt cei care au încălcat taina spovedaniei, trimiţând în puşcării creştini nevinovaţi, ierarhii responsabili de această imensă infracţiune morală, jignind în continuare sfinţenia acestui popor, pentru că nu au fost nici judecaţi, nici afurisiţi şi nici înlăturaţi din scaunele păcatelor lor, scuipând cu neruşinare pe cruce şi azi în dispreţul moralei creştine. Cu maximă urgenţă trebuiesc scoşi din şcoli toţi popii bolnavi de apocalipsă şi blesteme închipuite pentru că riscăm să ne pierdem copii în fatalismul dictat de aceşti nebuni în sutană. În şcoli este necesar a se cunoaşte toate religiile cărţii, în mod egal, şi predate nu de preoţi ci de profesori specializaţi. Afară cu religia prozelitismului din şcoli!

Aşa după cum este absolut obligatoriu un proces al comunismului este imperativ şi necesar o curăţenie a bisericii, toţi torţionarii moralei şi toţi turnătorii în sutană să fie judecaţi în modul cel mai aspru, pentru că poporul în singurătatea lui n-a primit nicio alinare de la ierarhi, ci doar de la Dumnezeul lor aflat în suflet. Pentru că numai curăţindu-ne trecutul putem reinstaura încrederea în neam, în morala noastră creştină sănătoasă şi numai în acest fel acest popor îşi va putea relua viaţa de la capăt. Altminteri, vom trăi într-o minciună perpetuă, riscând să dispărem ca popor.

Drama poporului nostru furat este legată de toţi oamenii rămaşi legaţi de mecanismele sociale instaurate de comunism, devenind astfel entităţi ignorante şi votante la discreţia mafiilor locale de prin mai toate judeţele roşii ale ţării cu ignoranţi mulţi şi foarte mulţi.

Totalitarismul, fie de dreapta, fie de stânga, este un regim care neagă drepturile umane şi subordonează individul entităţii colective a partidului de tip stat. Acţiunile torţionarilor securităţii au fost permanent conduse de torţionarii partidului, aleşi dintre cei mai obedienţi. Aparatul politic, un fel de ochi ai lui Iuda, era cel care scotocea societatea pentru a afla inamicul poporului, iar apoi, activiştii de partid speciali, Securitatea, se ocupa de neutralizarea şi distrugerea acestuia, trimiţându-l la moarte sigură şi fără judecată.

Evident, în a doua perioadă a regimului s-a petrecut şi o sinteză între practicile bolşevice de exercitare a puterii, cultul liderului şi îmbrăţişarea unor teme şi simboluri ale extremei drepte, fiind folosite cu succes etnocentrismul agresiv, protocronismul, intoleranţa, exclusivismul etc.

Se poate spune că, per ansamblu, regimul comunist din România a fost ostil valorilor spirituale veritabile, pe care le-a atacat şi le-a distrus, procesul continuând cu perfidie tipică ciumei roşii şi azi.

Torţionarii partidului unic, cel intitulat ca partid al clasei muncitoare s-au vopsit şi au transformat rând pe rând siglele până s-a ajuns la USL-ul de azi care, prin politica sa neocomunistă, continuă, printr-o uriaşă minciună publică, să ţină încovoiată societatea civilă, să recurgă la omogenizarea forţată a populaţiei, să încalce cu neruşinare orice garanţii constituţionale şi a multora dintre libertăţile individuale. Cetăţeanul are dreptul de a striga prin toate pieţele publice dar nu-l mai ascultă nimeni.

Torţionarii serviciilor de intelligence, au trecut la un altfel de represiune, mai subtilă, şi anume la controlul fiecărui individ asupra a ce vrea şi ce gândeşte, fiind înlăturat, cu discreţie, din sferele puterii, inşii incomozi, astfel că rolul preponderent de poliţie politică a rămas neatins.

Să menţionăm că torţionarii SRI-ul de astăzi au topit lucrări unice, cărţi, documente de valoare inestimabilă, confiscate de fosta securitate din perioada stalinistă, cărţi „arestate” de la foşti intelectuali, oameni de artă şi cultură, militari de carieră, reţinuţi ori epuraţi din armată de către cominternistul Walter Neulander  (mai târziu Roman) şi alţii, apoi trimişi în puşcăriile comuniste sau la Canal ori prin pustietăţile Bărăganului. Crematoriul arderii memoriei neamului a fost tipografia SRI din Bucureştii Noi, unde au fost topite, ori arse, prin grija unei doamne colonel al cărei nume conţine trei note muzicale, zeci de tone de cărţi şi documente. Aceşti criminali piromani au şters trecutul torţionarilor securităţii, arzând parte din istoria noastră naţională fără ca nimeni să-i tragă la răspundere.

Torţionarii propagandei antinaţionale şi antiromâneşti deşănţate, prin intermediul cenzurii, CNA, au devenit peste noapte cenzura partidului stat de stânga, forţă politică de nădejde, care loveşte în toate instituţiile media cu vocaţie democratică.

Mai în glumă, mai în serios, instructori de partid scoşi de la naftalină, ca oameni de bine, au reînceput îndoctrinarea întregii populaţii cu discursuri de lemn şi reevocă binele comunist săvârşit pe vremea ceauşiştilor sub sloganul că fiecare român avea un loc de muncă, o casă şi foarte multă linişte, seara, la o televiziune care emitea doar două ore de program pe zi.

Torţionarii economiei de piaţă au trecut după model mafiot la acapararea bugetului statului şi păgubirea lui, escamotând metodele de furt sub normele ordonanţelor de urgenţă.

Torţionarii politicii externe fac politică externă prin omisiune adică nu fac nimic, adică fereastra României spre lume rămâne mereu închisă, alegându-se în staf-ul acestei instituţii importante cei mai incapabili şi obedienţi miniştri. Să-l privim pe ultimul dintre ei. Are cea mai autentică faţă de utecist, care vorbeşte mult nespunând nimic, unul dintre cei mai neînsemnaţi diplomaţi din istoria diplomaţiei româneşti, omul care când vorbeşte se tot miră.

Noile partide de stânga şi clonele lor generează aceleaşi apucături cominterniste, pentru că mentalitatea lor este atât de adânc înfiptă în adeneurile lor, clonându-se la comandă şi înmulţindu-se nesperat de repede, pentru că de un sfert de secol s-a lovit în educaţia şi cultura acestui popor, servindu-i-se nu idealuri, nu orizonturi culturale ci pâine şi circ.

Să privim tabloul apărării ţării, acum, când la frontiere se extinde un incendiu mai mare decât ne putem închipui. Este urât, groaznic, respingător şi cutremurător. Toţi preşedinţii României au desconsiderat armata, au definanţat-o, au umilit-o, îmbrăcând-o în zdrenţe cu sclipiciuri la paradă şi uitând de trecutul ei. Toate haimanalele comuniste ocupau locul de frunte, la parade, spre a-i vedea pe fii cuminţi ai patriei cum mărşăluiesc în pas de defilare, în timp ce eroii Ordinului Mihai Viteazul şi mulţi dintre soldaţii care au luptat pentru apărarea pământului sfânt al patriei erau daţi de-o parte, spre a nu obtura zâmbetele ipocrite ale tembelilor torţionari ai puterii.

Monarhia torţionarilor roşii din România şi succesorii, au devenit democraţi şi „aleşi” cu acte în regulă, devenind primari, consilieri, parlamentari şi europarlamentari, înalţi funcţionari publici, diplomaţi, şefi de partide, universitari fără operă ştiinţifică, bancheri fără biografie, inşi care nu au nimic cu şi pentru această ţară, pentru că sunt ipocriţi, lacomi, atei, oportunişti şi farsori incurabili, minciuna şi promisiunea constituind, pentru ei, ceva normal, ceva obişnuit. Simbioza catastrofică dintre monarhia roşie şi succesorii ei au capturat toate sferele de interes economic, social şi politic, la vârf, punând la dispoziţia străinătăţii întreaga avere a ţării. Asta a însemnat devalizarea României. Urmaşii torţionarilor iniţiali sunt torţionarii democraţiei de astăzi care, lepădându-se de ideologia roşie, fură şi păstrează puterea muiată de mentalităţile comuniste şi împiedică românii cinstiţi şi iubitori de ţară să atingă orizonturile normalităţii aici în ţara italienilor de la Dunăre.

Torţionarii puterii, nu au avut de la cine să înveţe democraţia. Ei se comportă astăzi precum haidamacii lor roşii de odinioară. Ţipă, zbiară, dau ordine şi se joacă cu instituţiile statului, cum se joacă copii cu piese Lego, aranjându-le nu după reguli democratice ci după acelea ale regulilor învăţate în comunism: aşa vrea partidul. Pentru că mulţi politicieni şi vârfuri ale sinapselor din administraţie şi alte instituţii sunt absolvenţi ai universităţilor sovietice sau ai „Universităţii” Ştefan Gheorghiu.

Să privim către Ucraina de azi, unde revoluţia lor de pe „Maidan” parcă-i trasă la indigo după cea românească. Represiunea seamănă atât de mult cu cea din decembrie 1989, deoarece a fost coordonată de către aceiaşi artizani ai asasinatului din umbră, veniţi din pepinierele Vocii Rusiei.

Să nu uite Vocea Rusiei că timpul astral al democraţiei reale se apropie şi pentru moscoviţi care vor umple Piaţa Roşie şi vor ataca zidurile sub care este păstrată ca pe nişte moaşte, nimfa lui Lenin, sicriul negru al lui Stalin şi a altor torţionari internaţionali, loc unde sângele răzbunării milioanelor de ruşi furaţi şi ţinuţi captivi de aproape un secol, va răzbuna o istorie mare cât un secol de istorie fierbinte, precum şi memoria unei familii imperiale care a dat cea mai mare strălucire Rusiei. Acest mare popor, cu o cultură imensă, ne-a evroponizat, pe noi românii, la 1829, când Pavel Kiseleff a amendat Regulamentele Organice, dându-ne poate cea dintâi Constituţie. Stalin a măcelărit peste douăzeci de milioane de ruşi, ne spune Soljeniţân şi multe alte milioane de ruşi au fost asasinaţi încă de la începuturile bolşevismului, sub conducerea lui Lenin şi a lui Troţky, căci aceşti doi mega criminali au fost cei care au iniţiat primele ucideri în masă şi Gulagul.

Biserica Ortodoxă Rusă, veche de peste 1000 de ani, ştie că zecile de milioane de ruşi omorâţi de torţionarii fondatori ai Holocaustului Roşu, au fost evlavioşii ortodocşi ruşi şi nu cei atei, cum pretindeau călăii propagandei sovietice. Şi aceşti martiri cer, în primul rând, dreptate.

Aşa că, dragă Voce a Rusiei, notaţi la redacţia voastră cominternistă, că pedeapsa divină vine încet, dar vine şi torţionarii în viaţă vor plăti. Probabil că cei ce vor fugi de mânia poporului rus vor lua calea din neantul Antarcticii, căci în altă parte nu vor găsi găzduire.

Ucraina martiră (sperăm să urmeze la rând Belarus), aşa cum o vedem noi, cu ochii înlăcrimaţi, astăzi, nu poate uita omorârea prin înfometare (Holodomor în ucraineană, un genocid similar cu cel comis de nemţi contra evreilor) a milioanelor şi milioanelor de ucrainieni. A fost o represiune de proporţii întâmplată în ultimii ani ai Mării crize mondiale din secolul trecut.    Revoluţia sângeroasă din ţara vecină, unde, din păcate, încă mai stau rupţi de patria lor mamă peste 400 de mii de români, închişi acolo de torţionara Ana Pauker, mentoriţa tovului Ion Iliescu şi simbolul viu de luptă al lui Walter Roman prin Spania lui Franco, va trimite la Moscova frisoanele uneia dintre cele mai mari revolte populare a lumii, în faţa căruia nu s-a născut niciun Putin spre a o stăvili. Pentru că ruşii adevăraţi, urmaşii de sânge ai celor descrişi într-o frumoasa limbă rusă de marele Tolstoi, ai celor zugrăviţi în culori divine de Ilia Repin, sau cei regăsiţi în muzică monumentală a lui Serghei Rahmaninov, celebru compozitor crescut de o mujică robustă rusă, vor o Rusie a lor şi nu una a oligarhilor torţionari.   Noile realităţi politice ale unei lumi în mişcare browniană, alcătuită din peste şapte miliarde de vecini şi consumatori gânditori, dotaţi cu internet şi smartphone ne sugerează că acest eveniment va să se întâmple.    Căderea Imperiului comunist este pe aproape şi reîntemeierea adevăratei Rusii, citându-l pe autorul Arhipelagului Gulag, urmează cât de curând.       Tovarăşii Iliescu şi Ponta, valea la judecata istoriei şi chiar la gunoiul istoric naţional! Să auzim numai de bine şi pe curând.

                                                                        Gral(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

„Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! ( …) Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei.”

                                               O primire meritată

Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:

– Vedeţi cum e lumea asta?  Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi vom vedea cum va fi şi acolo …

Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat într-o noapte, ceva nemaipomenit: se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo – ce să vezi – veselie multă, îngeri adunaţi să-l întâmpine pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum, era fericit că urma să intre în rai, nici n-ar fi sperat şi la o asemenea primire. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de ţăranul nostru, şi îi spuse:

– Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu ne vom revedea în grădinile minunate ale Raiului.

– Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? – a mai întrebat omul mirat.

– Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine, şi care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-l întâmpinăm cum se cuvine.

– Bine îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am găsit nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, trebuie primit cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?

– Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut – fie că ai fost sărac, fie bogat – ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împarţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om.

– Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce estte venirea lui aşa o sărbătoare?

– Omule, creştini ca tine vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai …

 

Poţi să crezi?                                 

                            de Carmen FIRAN

 

Oare, ai putea să crezi

un motan cu ochii verzi,

care-ţi spune că iubeşte

din acvariul tău un peşte!

şi-ţi promite, alb ca varul,

c-ar simpatiza canarul

şi să nu-l mai dai afară

să-l laşi singur în cămară,

că n-ar pune pe botic

lapte, carne nici un pic?

Pe cuvânt, îţi spune el,

te-ar scăpa de şoricel.

Miaună fără cuvinte

că ar fi cel mai cuminte,

şi e tuns cum se cuvine,

şi vorbeşte limbi străine,

trei cuvinte-n franţuzeşte,

miau-miorlau în pisiceşte.

 

Oare, ai putea să crezi

un motan cu ochii verzi

care-ţi scrie la picioare

cu lăbuţa o scrisoare?

                                                               Selecţie realizată de Silvia ANDREI                 

Rusia preia rezerve de gaz din Marea Neagră estimate la 50 miliarde de dolari

Odată confiscată de la ucraineni, compania locală urmează să fie vândută, cel mai probabil, ruşilor. Vicepremierul din Crimeea, Rustam Temirgaliev, a declarat pentru cotidianul Kommersant că licitaţia pentru ,,privatizarea” companiei va fi lansată în scurt timp, iar Gazprom şi-a manifestat interesul.

Vicepreşedintele Ciornomornaftogaz a dezvăluit încă de săptămâna trecută, într-un interviu pentru ediţia online a revistei ucrainene Forbes, că reprezentanţi ai puterii locale proruse au venit să-şi instaleze oamenii la conducerea companiei, însoţiţi de persoane înarmate. ,,Erau şi patru reprezentanţi ai Gazprom”, a afirmat Volodimir Pletciun. ,,Au început rapid să verifice documentele”, a adăugat el.

               5% din gazele Ucrainei, vin din Crimeea

Compania Ciornomornaftogaz a produs 1,6 miliarde de metri cubi de gaze în 2013, ceea ce înseamnă peste cinci procente din producţia Ucrainei. De asemenea, aceasta reprezintă o creştere cu 40%, în raport cu 2012 şi un volum suficient pentru a asigura necesarul de consum al Crimeii. Analistul Dmitro Marunici de la Institutul de studii energetice din Kiev consideră că, în acest caz, nu este vorba despre ,,pierderi critice” pentru Ucraina. ,,Tot gazul extras de companie ajunge la consumatorii din Crimeea, ceea ce înseamnă că locuitorii din estul Ucrainei nu vor fi afectaţi”, a explicat el. Pierderea este mai dureroasă pentru Kiev din punct de vedere simbolic, mai ales că, în ultimii ani, Ucraina şi-a intensificat eforturile în vederea reducerii dependenţei de importurile de gaze din Rusia. Astfel, sume mari au fost investite în modernizarea echipamentelor companiei, care are în vedere dublarea producţiei până în 2015, dar şi pentru construirea de noi gazoducte spre sudul Ucrainei.   În consecinţă, Kievul ar putea fi nevoit să cumpere de la Gazprom la un preţ ridicat gazele extrase de compania Ciornomornaftogaz. ,,Mai mult de jumătate din producţia de gaz prevăzută până în 2015 va fi vândută pe plan local la un preţ scăzut”, au apreciat analiştii de la Société Générale într-un raport pentru clienţi. ,,Estimăm că restul va fi vândut Ucrainei, unde preţurile corespund contractelor pe termen lung aplicate la nivelul UE”, care asigură cea mai mare parte a profiturilor Gazprom, au adăugat analiştii.

                Un conflict întins pe mulţi ani

Analiştii anticipează însă proceduri complicate la Curtea internaţională de Arbitraj în vederea contestării proprietăţii asupra companiei, ţinând cont e statutul contestat al Crimeii şi de faptul că Occidentul refuză să recunoască alipirea la Rusia. ,,Conflictul va dura mai mulţi ani”, confirmă Valeri Nesterov, analist la Sberbank CIB, din Moscova. “Achiziţia este politică. Valoarea companiei este scăzută, dar, în condiţiile în care se află pe teritoriul nostru (al Rusiei – n.r.) este corect să o cumpărăm”, a explicat el.

Pentru Gazprom, producătorul de hidrocarburi din Crimeea reprezintă doar o mică parte. Valoarea companiei este estimată de analişti la o sumă între 500 şi 800 de milioane de dolari, cu mult mai puţin decât cele 25 de miliarde obţinute de compania rusă în primele nouă luni are anului 2013. În plus, producţia şi rezervele de care dispune reprezintă doar 0,5 la sută din cele ale Gazprom.

                                                                                                                                      Florin BUCOVINEANUL

Mihai Eminescu despre drepturile noastre sfinte

,,Drepturile noastre asupra intregii Basarabii sunt prea vechi si prea bine intemeiate, pentru a ni se vorbi cu umbra de cuvant de onoarea Rusiei angajata prin tratatul de Paris. Basarabia intreaga a fost a noastra, pe cand Rusia nici nu se megiesa cu noi, Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamant drept al nostru si cucerit cu plugul, aparat cu arma a fost de la inceputul veacului al patrusprezecelea inca si pana in veacul al nouasprezecelea. (…) Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu incetul ajunge a fi o chestiune de existenta pentru poporul roman. Nenorocirea cea mare ce ni se poate intampla, nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem chiar mai mult decat atata: increderea in trainicia poporului roman. Astazi e dar timpul ca sa intarim atat in romani, cat si in popoarele mari ale apusului, credinta in trainicia poporului roman”.

                                                                                                                   Mihai Eminescu, Opere

Se poate pune cineva cu Rusia?

Avioanele ruseşti au bombardat, ieri, oraşul Gori …

Graba preşedintelui Mihail Saakaşvili de a forţa ocuparea regiunii separatiste Osetia de Sud, amendată de majoritatea analiştilor, a servit până la urmă scopurilor Moscovei. Strategia georgiană, care miza pe o reacţie de susţinere a Occidentului, interesat să sprijine o alternativă la tranzitul de hidrocarburi, controlat de Rusia, a dat greş.     În afara condamnărilor de rigoare şi a apelurilor la încetarea ostilităţilor, nimeni nu s-a încumetat să se amestece, direct şi decisiv, de partea Georgiei, în acest conflict.  Ipotetica alternativă de tranzit a hidrocarburilor, printr-o regiune sfâşiată de tulburări şi curente separatiste, nu a convins Vestul.  Dezamăgit de reacţia occidentalilor, preşedintele Saakaşvili a bătut în retragere, anunţând că îşi retrage trupele din Osetia de Sud. În pofida gestului, Rusia a continuat să pedepsească Georgia, ultimele bombe căzând la periferia capitalei georgiene Tbilisi. În doar trei zile, acest război, disproporţionat, a făcut deja câteva sute de victime – mii, după alte surse.

       Tancurile ruseşti au spulberat şi spulberă în Georgia … 

Rusia a vrut să arate că rămâne singura alternativă pentru tranzitul de hidrocarburi către Europa

Moscova a profitat de lipsa de voinţă sau de incapacitatea de reacţie a organizaţiilor internaţionale pentru a arăta că zona Caucazului rămâne în sfera ei de influenţă.  Rusia a vrut  să demonstreze prin conflictul din Osetia de Sud că Georgia nu este o alternativă serioasă pentru tranzitul de hidrocarburi, asupra căruia Moscova deţine în prezent monopolul.  Obiectivul Moscovei ,,nu era poate controlul direct al regiunii, dar, în orice caz, Moscova a vrut să demonstreze că această regiune este în continuare instabilă, şi deci nu poate fi o alternativă serioasă pentru tranzitul de hidrocarburi, asupra căruia Rusia pretinde în prezent că deţine monopolul”, a explicat fostul ministru de Externe georgian David Zurabishvili.  ,,Acest conflict ar trebui să fie o mare miză pentru europeni, deoarece este pusă în joc securitatea lor energetică„, susţine şi Alexandros Petersen, expert la Centrul pentru Studii Internaţionale şi de Securitate din Washington, citat de NewsIn.

                     Bombe împotriva rutelor energetice

Miza energetică este evidentă şi dacă ne uităm la acţiunile militare ale Moscovei. Forţele militare ruseşti au ,,devastat complet portul Poti de la Marea Neagră, important pentru transportul de resurse energetice de la Marea Caspică şi care se află în apropierea oleoductului Baku-Supsa şi a terminalului petrolier Supsa„, a declarat într-un comunicat ministerul georgian de Externe.,,Înainte de toate, există un interes vital al Occidentului. Cea mai mare ameninţare la adresa Europei este monopolul rus asupra rutelor de transport energetic.  Dacă Georgia este înfrântă, speranţele Europei la independenţa energetică de Rusia vor fi şi ele spulberate”, scrie Edward Lucas într-un editorial publicat de cotidianul ,,The Times”. Organizaţiile internaţionale s-au dovedit incapabile să ofere o soluţie crizei din Caucaz.

                 Naţiunile Unite au picat examenul 

Consensul necesar adoptării unei rezoluţii în Consiliul de Securitate al Naţiunile Unite a fost imposibil de găsit în condiţiile în care Rusia, actor direct implicat în conflict, deţine dreptul de veto. NATO nu poate invoca articolul 5, deoarece Georgia, deşi stat ce doreşte să adere la Alianţă, nu este membră a acesteia.        Presa rusă s-a grăbit ieri să anunţe că acest război ar periclita decisiv, pe termen mediu, şansele Georgiei de a adera la NATO. Însă analiştii atenţionează că oricum, fără rezolvarea problemelor separatiste generate de Osetia de Sud, Abhazia şi Adjara, şansele Tbilisiului de a adera la NATO erau nule.

              ,,Stop imperialismului rusesc!”

Doar patru state est-europene au reacţionat extrem de dur la adresa politicii Moscovei în regiune. Preşedinţii Lituaniei, Estoniei, Letoniei şi Poloniei au cerut UE şi NATO să se opună politicii ,,imperialiste” a Kremlinului.
,,UE şi NATO trebuie să preia iniţiativa şi să se opună propagării politicii imperialiste şi revizioniste în estul Europei”, se arată în declaraţia semnată de preşedinţii eston – Toomas Hendrik Ilves, leton – Valdis Zatlers, lituanian – Valdas Adamkus, şi polonez – Lech Kaczynski. ,,Federaţia Rusă a depăşit linia roşie în menţinerea păcii şi stabilizarea zonei de conflict şi protecţia cetăţenilor ruşi din afara frontierelor”, se arată în declaraţie.  (n.r.)Dar stau şi mă întreb de ce se vede întreaga situaţie politico – militară doar unilateral şi se vorbeşte doar de IMPERIALISMUL RUS şi nu se vede şi IMPERIALISMUL AMERICAN, adică CEL AL SUA? Spun asta deoarece Rusia este o mai mare forţă politico – militară decât SUA ?

        Ziarele europene au criticat politica lui Saakaşvili

„Ofensiva georgiană s-a bazat pe o strategie greşită”

Presa internaţională comentează conflictul din Osetia de Sud apreciind că preşedintele georgian s-a pripit când a ordonat declanşarea campaniei militare împotriva forţelor separatiste osete.     Publicaţia britanică ,,The Independent” scrie că este posibil ca preşedintele georgian Mihail Saakaşvili să fi căzut în capcana Rusiei. Campania-fulger iniţiată de Georgia nu îşi are rostul pentru o ţară cu o poziţie slabă. Saakaşvili a mizat pe faptul că Jocurile Olimpice vor fi un paravan pentru campania sa militară, dar această decizie nu a făcut decât să-i confere o imagine duplicitară, mai ales prin anunţul privind încetarea violenţelor făcut înainte de a demara ostilităţile.                                                                                                     asdasd

În actualul context, perspectiva unui acord între Republica Moldova şi Transnistria este tot mai îndepărtată, iar Rusia va decide, probabil, să-şi menţină flota la Marea Neagră şi după 2017 şi va avea impresia că a tranşat problema extinderii NATO spre flancurile sale.

                                                            Decizie nechibzuită

,,The Observer” scrie că preşedintele Saakaşvili este un lider care îşi asumă riscuri, variind de la un pacificator la un adept al războiului, de la un democrat la un autocrat, de multe ori scos din situaţii-limită de către oficialii internaţionali. Liderul de la Tbilisi a fost nechibzuit crezând că acesta este un război pe care îl poate câştiga sau pe care Occidentul şi-l doreşte, adaugă cotidianul britanic.Statele membre NATO ar trebui să trimită Georgiei un mesaj puternic potrivit căruia Alianţa se aşteaptă ca ţările candidate la aderare să dea dovadă de maturitate diplomatică.

                                                        SUA au nevoie de Rusia

De cealaltă parte, mesajul transmis Moscovei ar trebui să menţioneze că, printr-o replică moderată la acţiunea nesăbuită a Georgiei, Kremlinul poate dovedi că toate stereotipurile cre asociază diplomaţia rusă cu perioada Războiului Rece sunt false, subliniază ,,The Observer”. Deşi Statele Unite consideră Georgia cel mai fidel aliat din fostul bloc sovietic, Washingtonul are mare nevoie de sprijinul Rusiei într-o serie de dosare vitale, precum cel iranian, pentru a risca o intervenţie clară de partea Tbilisiului, scrie, la rândul său, ,,The International Herald Tribune”. Oficialii administraţiei Bush sunt tot mai conştienţi că Statele Unite nu pot impune orice decizie la nivel mondial şi din acest motiv Washingtonul trebuie să-şi aleagă priorităţile, mai ales când vine vorba despre Rusia, adaugă publicaţia citată.

Însoţirea bărbatului cu femeia în Biserica Ortodoxă : O taină cu rădăcini paradisiace

Sfânta Taină a Cununiei este lucrarea sfântă prin care se desăvârşeşte – prin har – înţelegerea dintre două persoane. De aceea, a vorbi despre Căsătorie ca Taină Dumnezeiască înseamnă a ne referi, în primul rând, la sfinţenia pe care a dobândit-o aceasta în viaţa creştină.

Biserica noastră nu neglijează instituţia căsătoriei, ridicând-o la rangul de „Taină” şi rânduind ca la încheierea ei să nu lipsească binecuvântarea religioasă. Căsătoria a fost prefigurată ca taină în paradis şi a fost dată încă dintru început ca Taină a iubirii, de Înseşi Treimea creatoare. Atunci, în prima pereche de oameni, a infuzat Dumnezeu Taina iubirii dintre bărbat şi femeie. Citind primele capitole din Cartea Facerii, în lumina numeroaselor texte ale Noului Testament, care ne amintesc de Adam şi Eva, ne dăm seama că referatul biblic are şi menirea de a constitui o profeţie ce se face cunoscută prin mijlocirea zidirii primei perechi de oameni. Împlinirea acestei profeţii este consemnată de către Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: „Taina aceasta este mare, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni V, 32).

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa”

Valoarea nunţii ca Taină Dumnezeiască reiese în primul rând din faptul că Însuşi Mântuitorul Hristos a luat parte la nunta din Cana Galileii, binecuvântând-o şi arătând că, cu voia Lui este însoţirea cea după lege şi naşterea de prunci. Săvârşind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire, El ne arată că înălţarea vieţii omeneşti în ordinea socială a lumii, după legea Bisericii, este dată de la întărirea şi înălţarea căsătoriei.

Într-un dialog cu fariseii, Domnul îşi exprimă dorinţa revenirii căsătoriei la unitatea şi indisolubilitatea ei de la început. La întrebarea acestora de ce Moise a instituit „cartea de despărţire”, Hristos răspunde: „Fiindcă Moise, după învârtoşarea inimii voastre, v-a dat vouă voie să vă lăsaţi femeile voastre, dar la început n-a fost aşa. Ci eu vă zic vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa, nu pentru desfrânare şi se va însura cu alta, preacurveşte, şi cine s-a însurat cu cea lăsată, preacurveşte” (Matei 19, 8-9). Domnul Hristos consideră ca adulter pe cel ce-şi lasă femeia pentru a se împreuna cu alta, sau pe cel ce ia cu sine o femeie părăsită. În acest sens, El socoteşte că legătura căsătoriei nu s-a desfiinţat între cel ce şi-a lăsat soţia sa, doar prin faptul că a părăsit-o. Acest lucru este lămurit prin răspunsul la întrebarea dacă e permis cuiva să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină, în afară de cea a adulterului. În acest sens, Domnul afirmă unitatea celor căsătoriţi, bazat pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat şi ca femeie statornicind pentru cei ce aleg să intre în Taina Căsătoriei o unitate pe care nimeni nu mai are dreptul să o desfacă. În acest sens ne amintim de cuvintele Apostolului care spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Efeseni 5, 31).

Momentul de instituire a Tainei Sfintei Cununii

Prezenţa Domnului Iisus Hristos la nunta cea din Cana Galileii este considerată de unii teologi drept o instituire prin confirmare a Tainei Sfintei Cununii. Pe de altă parte, multe voci afirmă că Taina Cununiei nu a fost instituită la momentul acela, ci la începutul lumii, atunci când Dumnezeu a însoţit bărbatul cu femeia.

Ca Taină însă, în sens creştin, ea trebuie să-şi tragă puterea din Jertfa lui Hristos, ca toate celelalte Taine, întrucât primeşte putere prin sfinţirea pe care o dă Biserica în numele lui Hristos, prin Duhul Sfânt. Numind Căsătoria „Taină”, Sfântul Apostol Pavel afirmă că aceasta îşi are locul în Împărăţia cea Veşnică. Bărbatul devine o singură fiinţă, un singur trup cu femeia sa, în acelaşi fel în care Fiul lui Dumnezeu a încetat de a mai fi numai El Însuşi, adică Dumnezeu, pentru a deveni şi om, pentru ca adunarea poporului Său (Biserica) să poată deveni Trupul Său.

În Sfintele Evanghelii găsim adesea asocierea dintre Taina Nunţii şi Împrăţia lui Dumnezeu. În acest sens, nunta dintre Dumnezeu şi Israel, poporul ales, era privită de profeţii Vechiului Testament ca pe o împlinire prefigurativă a vieţii de dincolo de moarte. În acest context omul primea taina îmbrăcării în veşnicie sau mai bine zis şansa de a trece din nefiinţă la fiinţă. Împlinirea reală a acestei metafore se realizează prin Întruparea Mântuitorului Hristos, Cel ce devine pentru totdeauna Mirele Ceresc al Bisericii Sale.

Jurământul dragostei, pecetluit de rugăciunile Bisericii

Taina Căsătoriei nu încetează prin moarte pentru că „dragostea nu piere niciodată” (I Corinteni 13, 8). Făptura celor doi soţi în care e imprimat chipul de la creaţie devine loc pur al prezenţei lui Dumnezeu Însuşi. Învierea, ca biruinţă supremă asupra morţii, devine totodată şi forma desăvârşită a dragostei conjugale, izvor veşnic şi infinit de dăruire reciprocă, simbol al biruinţei asupra ispitelor. Binecuvântarea Bisericii, pe care preotul o dă în numele lui Hristos, nu constituie o simplă consemnare a unui jurământ exprimat în consens, ci reprezintă dovada de iubire ca temelie a noii familii. De aici încolo soţii au datoria de a lupta pentru păstrarea făgăduinţei pe care au făcut-o unul faţă de celălalt înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor de faţă.

Iosif VARGA

ELITA armatei ruse A AJUNS la 7 Km de GRANIŢA cu Ucraina

Forțele militare ale Federației Ruse se masează la hotarul cu Ucraina, chiar dacă oficialii ruși dau permanent asigurări că nu doresc război. Zeci de tancuri T 72 ale Brigăzii Kantemirovscaia au fost semnalate în regiunea Breansk, la câteva zeci de km de frontiera cu Ucraina. Unitatea face parte din trupele terestre de elită ale Federației Ruse, care participă regulat la paradele militare din Piața Roșie. Este compusă din 9 subdiviziuni militare, dintre care două de tancuri, 1 unitate de artilerie autopropulsate , o unitate de rachete antiaeriene, o unitate de cercetare , o unitate de legături, o unitate de geniști si inginerie, o unitate de intendență și o unitate sanitară.

Alte unități au fost dislocate în regiunile Novozâbkov și Klimovo, și este de presupus că sunt pregătite pentru un atac, prin regiunea Cernigov, direct spre capitala Ucrainei.

În localitățile Klinovka și Amoni Homotuvskovo , care se află la o distanță de 15 și respectiv 7 km de frontiera cu Ucraina, a fost concentrată o altă unitate de elită – batalionul al 2-lea al Diviziei motorizate Tamanskoe. Aproximativ 400 de militari ruși cu mașini blindate de tip BMP și BTR dar și 10 tancuri sunt dislocate în regiune.  În localitățile Belgorod, Severnâi, Stroiteli, se află alte 3 batalioane de trupe terestre de asalt, din Divizia Pskovsk, dar și două unități de parașutiști din batalionului 106 Tulsk.

Presa rusă a anunțat că ex-președintele ucrainian Viktor Ianukovici este pregătit să revină la Kiev, cu susținerea trupelor ruse.   Potrivit analistului Dmitry Timciuk. Federațiua Rusă a mobilizat în de-a lungul frontierei cu Ucraina 70.000 de militari, 700 de tancuri si transportoare blindate , 240 de elicoptere și avioane de luptă, 150 de piese de artilerie de diferite calibre și 100 de lansatoare de rachete cu reacție.

Și în peninsula Crimea este concentrată tot mai multă tehnică militară rusă, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainian al Apărări, Vladislav Seleznev. Potrivit acestuia, în nordul Crimeei se deplasează 10 camioane care transportă tancuri de model T-64B din componența brigăzii 36 a Pazei de Coastă din localitatea Perevalinoe.
Coloana este escortată de echipaje ale poliției. În același timp, în localitatea Gvardeiskoe a fost observată o coloană militară compusă din 50 de unități de tehnică militară, printre care transportoare blindate, dar și camioane cu combustibil.

                                                                                                                                              Florin BUCOVINEANUL

Uitaţi şi la ,,ţiganul’’ ăsta, îl mănâncă pielea. Barack Obama, în Arabia Saudită: cu un ochi la petrol şi unul la Siria

După un an marcat de o răcire a relaţiilor SUA-Arabia Saudită, liderul de la Casa Albă ajunge vineri la Riad pentru a se întâlni cu regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud. Barack Obama şi-a petrecut săptămâna într-un turneu european, în contextul crizei din Ucraina, iar regatul saudit va fi ultima oprire înainte de întoarcere în SUA.

În 2013, Washingtonul şi Riadul au avut numeroase divergenţe în privinţa dosarului iranian, dar mai ales a războiului civil din Siria. Arabia Saudită este un aliat tradiţional al SUA în regiune, fiind unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume. Odată cu declanşarea Primăverii Arabe, saudiţii au aspirat la rolul de putere regională, principalii adversari la acest statut fiind Siria şi Iranul. În consecinţă, au întreţinut oficial mişcările anti-Assad din Siria, fapt ce a dus la o escaladare a violenţelor, dar mai ales la proliferarea terorismului de sorginte fundamentalist-islamică pe teritoriul sirian. Pe fondul acestor evoluţii, Washingtonul a refuzat să mai susţină opoziţia faţă de regimul e la Damasc, rezumându-se la condamnări verbale. Riad-ul a fost profund nemulţumit de acest răspuns al SUA, astfel că, la începutul anului a refuzat şi locul oferit în Consiliul de Securitate al ONU. În plus, deschiderea faţă de Iran, după investirea lui Hassan Rohani ca preşedinte, în vara anului trecut, a reprezentat un alt factor de insatisfacţie în relaţia regatului cu SUA. Conform Agerpres, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, menţionase, înainte de începerea turneului preşedintelui Obama, o relaţie cu Riadul „amplă şi profundă“. „Indiferent de diferendele noastre, nu se schimbă cu nimic faptul că este vorba de o relaţie foarte importantă şi strânsă“, a spus acesta. Experţii consideră însă că vizita preşedintelui Obama în Arabia Saudită este legată de criza ucraineană şi de sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse, cel mai mare producător de hidrocarburi din lume.

Florin NAHORNIAC

Postul rugăciunii

Rugăciunea de cerere: Ridicarea mâinilor spre Cer nu lasă Cerul să tacă. Nu-i rugăciune să n-o audă Dumnezeu, că trebuie doar să ceri şi ţi se va da. Se va da ceea ce-ţi este de folos, sau ţi se va da ceea ce ceri cu multă insistenţă, dar ţi se va da şi prilejul să vezi dacă ai avut cu adevărat nevoie de ceea ce ai cerut. Rugăciunea de mulţumire: Cel mai mult îţi lăcrimează inima a bucurie nu atunci când dai, ci atunci când vezi că ceea ce ai dăruit este cu adevărat de folos şi este folosit cu recunoştinţă. Recunoştinţa implică un fel de minuţioasă atenţie în a folosi darul: nu-l risipeşti, nu-l dispreţuieşti, ci-l înmulţeşti şi-l împarţi şi spre bucuria altora. Rugăciunea slăvirii de Dumnezeu: A da Dăruitorului răsplata darului Său înseamnă a trăi ca Dăruitorul. Postul este înmulţirea rugăciunii până când rugăciunea devine un mod de a trăi, până când viaţa devine rugăciune. Fiecare zi în care postim de răutăţi aduce raiul mai aproape! Aceasta ne aşează în asemănarea cu Dumnezeu.

Tratatul de la Trianon

,,Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, si îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfintire a unei ordini de drept mult mai redusa decât aceea pe care veacuri de convietuire si suferinte comune au sapat-o în constiinta istorica a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastra publica, Tratatul de la Trianon evoca mai curând ideea unei completari decât ideea unei amputari.”   Nicolae Titulescu

Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba a lansat în on-line   o ”provocare” la adresa Tratatului de la Trianon. Care ”îi displace”, deci primeste un ”dislike”. Care constituie pentru el un act de forta si ”desconsiderare”. Si care ar trebui tratat la fel – cu un ”Trianon dislike” – de toti cei care refuza ”să uite”.

Prin intermediul Tratatului de la Trianon – reamintesc – s-a consfintit pe plan international decizia majoritătii masive a populatiei din Transilvania: noi suntem parte din România. Decizia s-a bazat pe principiul autoderminării nationalitătilor, puternic sprijinit de presedintele american Wilson – si a fost asumată si garantată de statele semnatare. Doar Hitler, doua decenii mai tarziu, a mai dat un dislike Tratatului de la Trianon. Pe atunci se numea putin diferit: diktat

Respectând dreptul la opinie al domnului Csaba si în virtutea dreptului la diversitate pe care chiar el îl invocă, as dori si eu să-mi manifest opinia în raport cu Tratatul: mie îmi place!  Si as vrea să le propun tuturor celor din blogosferă o modalitate de a spune acelasi lucru – dacă doresc să o facă.

Despre iertare

Fără îndoială iertarea este una dintre principalele virtuţi duhovniceşti pe care trebuie să şi le însuşească orice creştin. Iertarea ţine de normalitatea ethosului creştin şi fără lucrarea acesteia nimeni nu poate îndrăzni să spună că iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele. Iertarea este virtutea care derivă din iubire şi în măsura în care ştim să iertăm, iubirea noastră se arată a fi într-adevăr lucrătoare. Măsura în care Dumnezeu ne va ierta nouă păcatele este dată de măsura în care noi vom ierta celor care greşesc faţă de noi: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” spunem de fiecare dată în Rugăciunea Tatăl nostru. Suntem chemaţi să avem o viaţă împlinită de iubire, ori iubirea este cea care ţine seama de faptul că şi cel de lângă mine poate, la fel ca mine, să greşească şi de aceea eu sunt dator să îl iert. Iertarea se manifestă în sufletul celui care înţelege prin cunoaştere că firea omenească este limitată şi supusă greşelii şi de aceea orice cădere a aproapelui în păcat nu trebuie să fie prilej de judecată aspră, ci de iertare.

                                         De ce să iertăm?

Putem spune uneori revoltaţi că ni se pare nedrept să iertăm celor care greşesc mereu faţă de noi. De câte ori să iertăm? De ce să iertăm? Hristos răspunde simplu: „de şaptezeci de ori câte şapte” trebuie să iertăm celor care greşesc faţă de noi. Fireşte că nimeni nu stă să socotească iertările, ci este conştient că iertarea despre care vorbeşte Hristos este una fără de limită. De ce? Pentru că este expresie a iubirii şi de aceea trebuie să iertăm pentru că suntem chemaţi să iubim. Dumnezeu este Cel care ne iartă orice greşeală şi Cel spre Care mergem ori de câte ori suntem împovăraţi de greutatea păcatelor şi de aceea nici noi nu trebuie să lăsăm ca povara vinovăţiei să apese peste sufletul celui care greşeşte faţă de noi. Sfântul Marcu Ascetul spune că „dovada iubirii nefăţarnice este iertarea nedreptăţilor” şi tot el este cel care ne învaţă spunând că „nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, căci la timpul cuvenit îţi vor veni înmulţite”.

Aceste cuvinte şi acest mod de viaţă întâlnite frecvent la Sfinţii Părinţi par a fi ciudate pentru zilele noastre. Eşti catalogat drept un laş, fricos, sau chiar un prost dacă nu te răzbuni pe cel care îţi greşeşte. Asta este „legea” după care oamenii vieţuiesc în general astăzi, o „lege” total străină de duhul creştin. Noi ar trebui să transmitem acestei lumi duhul vieţii creştine, dar pentru a putea face acest lucru, trebuie să vieţuim noi înşine creştineşte. Suntem creştini pentru că îl avem ca şi Cap al nostru pe Hristos, pe Care trebuie să Îl ascultăm şi să facem tot ceea ce El ne spune. Ori cuvântul lui Hristos pare a fi nebunie pentru această lume şi de aceea chiar şi iertarea nu stă în firea omului contemporan, tocmai pentru că Hristos nu mai este în inima acestuia. Sfântul Diadoh al Foticeei dă o definiţie foarte frumoasă iubirii, dar în acelaşi timp „scandaloasă” pentru omul zilelor noastre şi spune că iubirea este  „sporirea prieteniei faţă de cei ce ne ocărăsc”. Atunci când iertăm – dacă suntem în stare să renunţăm la orgoliul nostru care ne face să credem că suntem îndreptăţiţi să ne răzbunăm – nu avem nimic de pierdut în modul cel mai sincer cu putinţă. Dimpotrivă vom putea dobândi o inimă curată, o inimă bună care se poate lărgi atât cât să îl cuprindă în ea pe Însuşi Hristos, Părintele Iubirii.

                                                                                               Florin NAHORNIAC

Laptele scade tensiunea

SFAT. Beţi două pahare cu lapte zilnic pentru a vă asigura doza de calciu necesară inimii

AVANTAJ ● Calciul şi potasiul stimulează sistemul cardiovascular

Persoanele care beau zilnic două pahare cu lapte degresat prezintă mai puţine riscuri de a dezvolta hipertensiune arterială. Efectul cardioprotector se datorează calciului şi potasiului din lapte.
În 100 ml lapte se găsesc 120 mg calciu şi 150 mg potasiu. Aceste două microelemente au rol esenţial în funcţionarea muşchiului cardiac. Iar persoanele care beau zilnic două pahare cu lapte nu au probleme cu creşterea tensiunii arteriale. Legătura directă dintre consumul de lapte şi hipertensiune a fost observată pe parcursul unui studiu efectuat la Universitatea Harvard (SUA). La studiu au participat 29.000 de femei de vîrstă medie. S-a dovedit că riscul unei tulburări cardiace este mai mic cu 10% la persoanele care beau două pahare cu lapte degresat zilnic, în comparaţie cu cele care consumă lapte o dată pe lună sau chiar deloc. „Calciul întăreşte pereţii vaselor sangvine şi intervine în funcţionarea muşchiului cardiac. O doză zilnică de 800 mg calciu – luată nu numai din lapte, ci şi din alte alimente – scade tensiunea arterială la persoanele care suferă de hipertensiune uşoară. În ceea ce priveşte potasiul, acesta contribuie la normalizarea activităţii cardiace, reglează tensiunea arterială şi menţine echilibrul apei în organism”, arată studiul efectuat la Universitatea Harvard. Demn de remarcat este, de asemenea, conţinutul de vitamina D din lapte. Vitamina D ajută la o mai bună absorbţie a calciului în organism. Fără vitamina D, corpul nostru ar absorbi doar 10%-15% din calciul provenit din alimente.

DEGRESAT. Potrivit studiului, persoanele care au probleme cu tensiunea, cele care suferă de ateroscleroză trebuie să aleagă laptele degresat. Grăsimile saturate din lapte nedegresat anihilează efectele benefice ale calciului şi altor nutrienţi asupra tensiunii arteriale. Cercetătorii atrag atenţia, de asemenea, că doar calciul şi potasiul luate din alimente protejează sistemul cardiovascular, suplimentele nutritive cu minerale nu au acest efect.

BENEFICII. Absorbţia calciului scade o dată cu înaintarea în vîrstă, de aceea bătrînii nu au voie să elimine laptele din dietă. Dacă din dietă lipseşte calciul, atunci osteoporoza, dar şi afecţiunile cardiovasculare găsesc terenul propice să se instaleze. Bolile cardiovasculare sînt favorizate de creşterea colesterolului. Laptele  nu prezintă nici un pericol în această privinţă. 100 ml lapte de vacă integral ne oferă 14 mg colesterol, iar cel degresat – doar 2 mg. Nutriţioniştii ne spun să nu ne facem probleme nici în privinţa caloriilor din lapte. În 100 ml lapte de vacă se găsesc numai 61 de calorii, în laptele degresat – 36 de calorii.

 Conţinut 100 ml lapte degresat
Apă  90%
Calorii   36
Proteine   3,6 g
Grăsimi   0,2 g
Colesterol   2 mg
Glucide   5,3 g
Calciu   120 mg
Potasiu   150 mg
Sodiu   50 mg
Fier   0,1 mg

                                                                                                                     Silvia ANDREI

La cât se ridică factura pentru intrarea României în Schengen

Factura celor șase ani de când România se pregătește să intre în spaţiul Schengen, respectiv din 2007 și până în prezent, se ridică la peste 1 miliard de euro.              

Astfel, Ministerul de Interne a cheltuit 1,47 miliarde euro, pe acțiunile începute imediat după intrarea României în UE.
Mai mult de jumătate din această sumă a provenit dintr-un credit garantat de stat pentru compania care a realizat sistemul de securizare a graniţelor. Cealaltă jumătate de miliard de euro a venit din cofinanţări, din fonduri PHARE și de la Fondul Frontierelor Externe. Ministerul de Interne a cheltuit banii în trei tranşe. Peste 13 milioane de euro au fost cheltuite în 2010 pe reabilitarea sediilor poliţiei de frontieră, pe întărirea controlului la graniţe şi pe sistemul informatic necesar emiterii de vize. Alți 16 milioane de euro, câte au fost cheltuite în 2011, s-au dus pe modernizarea sistemului care controlează traficul la Marea Neagră şi pe echipamente de ultimă generaţie pentru personalul care execută misiuni de supraveghere. Ultima tranşă din banii veniţi de la Fondul Frontierelor Externe şi cea mai mare, 22 de milioane de euro, a fost cheltuită în 2012. Suma a fost alocată, în cea mai mare parte, pe reabilitarea sediilor care aparţin Ministerului de Interne.

Înmulţirea talanţilor, binele pe care îl săvârşim aproapelui nostru

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi, apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi, deci, de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!“

Evanghelia Duminicii a XVI-a după Rusalii este una care îndeamnă pe oameni să facă milostenie, mai ales pe cei bogaţi, şi îi cheamă pe toţi la înmulţirea talanţilor sau a calităţilor proprii, pentru a simţi bucuria pe care le-o dăruieşte Hristos Domnul celor harnici şi darnici.

Complementaritatea darurilor învaţă pe oameni să fie solidari şi milostivi

Pilda talanţilor are foarte multe înţelesuri duhovniceşti şi se referă nu numai la viaţa duhovnicească, ci şi la viaţa umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calităţi şi a le pune în slujba semenilor. În mod deosebit remarcăm că Dumnezeu diferenţiază darurile, nu dăruieşte tuturor oamenilor acelaşi număr de talanţi: unora le dăruieşte mai puţini, iar altora le dăruieşte mai mulţi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu cunoaşte puterea fiecăruia dintre oameni de a înmulţi talanţii şi, în acelaşi timp, doreşte ca oamenii să conlucreze şi să ajute din proprie iniţiativă pe cei care au nevoie de ajutorul lor.

Cu alte cuvinte, în viaţa oamenilor darurile sunt împărţite şi diversificate. De pildă, nu toţi oamenii au aceeaşi înclinaţie pentru aceeaşi meserie. Dacă toţi ar avea înclinaţia de a fi brutari şi nu ar mai exista oameni cu înclinaţia de a fi pantofari, atunci înseamnă că nu s-ar mai putea ajuta oamenii unii pe alţii în mod complementar. Sau dacă toţi ar fi profesori, ori dacă toţi ar fi muncitori în agricultură, nu ar mai fi specialişti în alte domenii. Deci, complementaritatea darurilor este o bază solidă pentru organizarea cooperării şi a solidarităţii între oameni, dar şi pentru a fi apreciată bogăţia talentelor deosebite, dăruite oamenilor de Dumnezeu – Dăruitorul.

Primirea darurilor este însoţită de responsabilitatea faţă de ele

Darurile împărţite în mod diferit ca număr, fel şi intensitate sunt purtătoare de bucurie, dar şi purtătoare de responsabilitate: de bucurie, dacă au fost înmulţite darurile primite de om prin naşterea sa după trup sau prin naşterea sa după Duhul, adică la Botez. Darurile sau harismele sunt purtătoare de responsabilitate, deoarece aceste daruri sunt primite, nu hotărâte de voinţa proprie a persoanei umane care le are.Ele sunt oferite de Dumnezeu pentru a fi cultivate şi înmulţite în favoarea celor mulţi, a comunităţii umane. Cei ce nu înmulţesc darurile primite de la Dumnezeu vor pierde lumina comuniunii cu El: „Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară“ (Matei 25, 30).

Remarcăm în mod deosebit în Evanghelia de astăzi că cei care au înmulţit talanţii i-au înmulţit proporţional cu ceea ce au primit: cel care a primit cinci talanţi i-a înmulţit şi a dobândit zece talanţi, adică a dublat numărul lor; cel care a primit doi talanţi a dublat numărul lor şi a ajuns la patru talanţi, iar cel care a primit unul, fiind „slugă vicleană şi leneşă“ (Matei 25, 26), a îngropat talantul; nu l-a cheltuit, dar nici nu l-a înmulţit. Mai vedem că Stăpânul sau Domnul talanţilor dăruieşte aceeaşi răsplată celui care a obţinut zece talanţi din cinci talanţi şi celui care a obţinut patru talanţi din doi talanţi: „Slugă bună şi credincioasă, peste puţine (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune!“ (Matei 25, 21), adică, deoarece ai înmulţit darurile primite pe pământ, îţi voi da mai multe daruri în ceruri. De aceea, îi spune: „Intră în bucuria domnului tău!“ (Matei 25, 23). Aceasta înseamnă: intră în bucuria Domnului Cel ce dăruieşte calităţi oamenilor pentru ca ele să fie cultivate şi înmulţite, spre binele comunităţii.

Oamenii sunt chemaţi la bucuria deplinătăţii rodirii lor

Vedem, aşadar, deodată, principiul proporţionalităţii în cultivarea darurilor primite şi principiul plinătăţii în retribuţia pentru osteneală. Prin urmare, ajunge la bucuria deplinătăţii rodirii atât cel care a primit mai puţin, cât şi cel care a primit mai mult, întrucât cel care a primit mai mult are datoria să ofere mai mult. Deci, responsabilitatea omului creşte în raport cu darurile primite. De aceea, nu trebuie ca oamenii să îi invidieze pe semenii lor care au daruri multe, pentru că aceştia au o răspundere mai mare decât cei care au daruri mai puţine. În această privinţă, Hristos Domnul spune: „Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere“ (Luca 12, 48).

Deci, prima învăţătură din Evanghelia de astăzi este aceea a dreptăţii lui Dumnezeu şi a înţelepciunii Lui, întrucât El nu cere omului ceea ce nu poate face, adică nu cere nimănui peste măsură, ci El cere ca omul să facă roditor după posibilităţile sale talanţii sau calităţile pe care le-a primit. Prin urmare, bucuria Stăpânului este aceeaşi şi pentru cel care din doi talanţi a făcut patru, şi pentru cel care din cinci a făcut zece. El se bucură de hărnicia fiecăruia, dacă hărnicia lui este totală, adică fără umbră de lene şi de viclenie.

Zarafii sunt toţi oamenii care beneficiază de hărnicia, priceperea şi dărnicia semenilor talentaţi

Pe cel de-al treilea om, adică pe cel care nu a înmulţit talantul, Stăpânul nu l-a felicitat, nu i-a zis: „Intră în bucuria Stăpânului tău!“ (Matei 25, 23), ci i-a spus: „Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii Mei la zarafi (schimbătorii de bani) şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.“ (Matei 25, 26-27). Prin aceasta Mântuitorul Hristos vrea să ne arate că Dumnezeu nu este mulţumit dacă omul ţine doar pentru sine calităţile pe care le are, ci trebuie să le pună în slujba semenilor săi. Aici, schimbătorii de bani sau zarafii nu trebuie înţeleşi în mod financiar sau bancar, ci în sens duhovnicesc, ca fiind toţi oamenii cărora li se face binele, adică sunt ajutaţi de semenii lor talentaţi sau pricepuţi, harnici şi darnici.

Când un profesor talentat cultivă talentul său cu multă osteneală ori cu multă dăruire de sine şi îi formează pe copii sau pe tineri într-o anumită disciplină de studiu sau profesie, iar ei devin, la rândul lor, oameni pricepuţi, profesionişti, specialişti, experţi, atunci el se bucură de roadele muncii sale, de înmulţirea talanţilor. „Profesorul bun, care înmulţeşte talantul, nu moare când este pus în mormânt, ci când moare ultimul său ucenic“ spunea marele profesor Teodor M. Popescu. Dar şi ucenicul lui, dacă formează alţi ucenici buni, aceştia continuă bunătatea şi priceperea profesorilor buni din generaţie în generaţie. Când un medic bun tratează mulţi pacienţi şi îi vindecă, el le prelungeşte viaţa şi aduce bucurie familiei, care simte că binecuvântarea lui Dumnezeu a venit prin medicul priceput şi bun. Astfel, bucuria cea mai mare este aceea de-a fi adus bucurie celor întristaţi şi neajutoraţi.

Deci, darurile pe care oamenii le-au primit de la Dumnezeu se înmulţesc prin dăruirea de sine faţă de semenii lor. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această pildă a talanţilor, a spus: „Ai văzut că cel care a primit doi a făcut patru talanţi, cel care a primit cinci a înmulţit şi a obţinut zece, adică îndoit. Iar acest îndoit înseamnă eu şi semenul meu: eu înmulţesc talanţii numai când ofer darul priceperii mele pentru semenii mei, pentru oamenii din jurul meu“. Aceasta înseamnă „i-a înmulţit îndoit, i-a dublat, adică nu i-a păstrat numai pentru sine, ci i-a pus în slujba aproapelui său. De pildă, talentul şi vocaţia de a fi mamă sau de a fi tată se arată prin dăruirea jertfelnică de sine a părinţilor în creşterea copiilor; nu doar în creşterea biologică, ci şi în creşterea lor spirituală şi culturală, în educaţia dată lor. Prin analogie, în viaţa duhovnicească din mănăstiri, un părinte duhovnicesc care formează ucenici sau fii duhovniceşti ai credinţei în Hristos înmulţeşte darul povăţuirii şi al rugăciunii pentru ei, darul cuvântului ziditor şi pilda faptei bune pentru cei din jurul său. De asemenea, un preot de parohie care înmulţeşte darul cuvântului ziditor de suflete şi al păstoririi duhovniceşti pe calea mântuirii credincioşilor intră în bucuria comuniunii cu Dumnezeu împreună cu păstoriţii săi.

În concluzie, reţinem că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulţirea darurilor primite de la El. Iar această înmulţire a darurilor presupune smerenie şi hărnicie, nu mândrie şi lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Dacă talanţii cuiva sunt înmulţiţi în folosul comunităţii umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu şi semenilor lui. Aşadar, bucuria din Evanghelia de astăzi este bucuria hărniciei şi a dărniciei, bucuria rodirii prin dăruirea de sine, bucuria celui care a făcut mult bine altora, asemănându-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai această bucurie a rodirii este bucuria deplină în viaţa unei persoane şi a unei comunităţi umane.

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască tuturor bucuria de a fi chemaţi şi onoraţi de El cu aceste cuvinte: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău!“ (Matei 25, 21), spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire.

Sfântul Ierarh Calinic – slujitor înţelept şi păstor milostiv al Bisericii strămoşeşti

În urmă cu un secol şi jumătate (1862-2012), pământul Olteniei era sfinţit de prezenţa şi slujirea Sfântului Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop al Râmnicului Noului Severin (1850-1868). Reuşise să pună în mare parte lucrurile Eparhiei în rânduială. Centrul eparhial îl refăcuse după ce fusese distrus de incendiul din anul 1847, avea tipografie proprie pentru a tipări cărţile necesare cultului şi Seminarului. Adusese acasă Seminarul teologic şi înfiinţase o Şcoală de cântăreţi.     Clerul şi credincioşii Eparhiei l-au perceput ca pe un ierarh milostiv şi sfânt vindecător. Era respectat de Domn şi politicieni şi căutat de oamenii săraci şi bolnavi pentru demnitatea lui şi pentru sfinţenia vieţii.

2 APR 1 ps_emilian_lovisteanul

P.S. Emilian Lovişteanul

Prin lucrarea de faţă dorim să aducem în actualitate aceste trăsături ale vieţii şi activităţii Sfântului Calinic.                                   Slujirea înţeleaptă de Sfânt Ierarh al Bisericii se descoperă în săvârşirea cultului şi tipărirea cărţilor bisericeşti folositoare parohiilor, mănăstirilor şi Seminarului, atent şi temeinic împlinite de Sfântul Calinic.      Împlinirea a 150 de ani de la tipărirea Mineelor pe cele douăsprezece luni este un motiv de a ne aduce aminte de Sfântul Calinic, slăvit între sfinţii lui Dumnezeu.    Păstor milostiv, Sfântul Calinic şi-a pus viaţa pentru păstoriţii săi. Sunt recunoscute actele sale de milostenie dezinteresat săvârşite faţă de cei săraci şi lipsiţi. În acest context înţelegem bunătatea şi mila cu care vindecă bolnavii.

ca

Înţelepciunea este darul lui Dumnezeu în om, iar milostenia este darul omului pentru Dumnezeu, ca răspuns la darurile primite. Aşa a înţeles să slujească Sfântul Calinic lui Dumnezeu şi oamenilor. Istorica Eparhie a Râmnicului (1503-2012)s-a bucurat şi se bucură de ocrotirea fostului păstor şi actualului rugător şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.                                      „Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor – 2012” în Patriarhia Română ne prilejuieşte lucrarea de evidenţiere a milosteniei şi vindecărilor săvârşite de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, şi totodată de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru acest dar făcut Bisericii şi neamului românesc.        În anul 2009, când Episcopia Râmnicului a fost înălţată la rangul de Arhiepiscopie, Catedrala arhiepiscopală şi Eparhia întreagă au primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o Icoană cu chipul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica având un fragment din Moaştele Sfântului român. Această Icoană a fost aşezată în partea stângă din mijlocul catedralei, lăcaş ctitorit de Sfântul Calinic.

În semn de cinstire şi de mulţumire pentru tot ceea ce a făcut Sfântul Calinic în Eparhia Râmnicului, am amenajat un „Centru pastoral-cultural” care îi poartă numele, sfinţit şi inaugurat de Părintele Patriarh Daniel şi alţi ierarhi, în ziua de 13 noiembrie 2010.

Anul acesta, 2012, la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin dragostea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica au fost aduse în pelerinaj în Mitropolia Olteniei, cu prilejul sărbătoriri Sfântului Irodion de la Lainici (3 mai), ucenicul şi duhovnicul Sfântului Calinic.

Zilele de 1 şi 2 mai au fost momente de rugăciune şi binecuvântare pentru Arhiepiscopia Râmnicului prin poposirea Moaştelor Sfântului Calinic la Catedrala arhiepiscopală şi la Mănăstirea Frăsinei, ctitoriile sfântului. Acest eveniment duhovnicesc ne-a dat prilejul, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, să sfinţim locul unde se va construi prima biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Calinic” din Eparhia Râmnicului, în oraşul Râmnicu Vâlcea.

            Sfântul Ierarh Calinic s-a întors în Eparhia pe care a păstorit-o. A venit acasă!

Ne întrebăm cum ne-a găsit pe noi, ierarhii, clerul, monahii şi credincioşii de astăzi? Mai primeniţi sufleteşte, mai buni, mai rugători, mai evlavioşi, prin comparaţie cu cei pe care i-a aflat pe aceste meleaguri în anul 1850, atunci când a venit la Râmnic?!

Răspunsul îl aflăm de la Sfântul Calinic, dar pentru aceasta trebuie să stăm de vorbă cu el în lumina „Taborului vâlcean”. Nădăjduim ca lectura acestei cărţi să prilejuiască cititorului adaos de lumină şi înţelepciune, îndemn la milostenie şi dorinţă de vindecare prin rugăciunile Sfântul Ierarh Calinic.

De aceea, dorim să-l introducem încă de la început în taina luminii ei prin cuvintele părinţilor înaintaşi: „Dar de vreme ce este până într-atât de înjosită firea omenească, cum s-a pus împărat peste toate? Şi toate i le-a supus sub picioarele lui, arătând Însuşi Ziditorul, că L-a făcut după chip şi după asemănarea Sa? Negreşit, că nu pentru alta, fără numai prin sufletul cel care i-a alcătuit prin suflare dumnezeească; şi, când sufletul nu va înverzi cu umezeala izvoarelor Duhului Sfânt şi nu va înflori prin căldura soarelui celui gânditor, şi nu va rodi, roade de fapte bune, atunci este mai prost decât dobitoacele, mai nesocotit decât păsările, şi mai netrebnic decât însuşineştiutoarele firi ale Făpturii şi ale lumii”. (Din Cuvântul înainte al Mineiului pe luna aprilie, tipărit la Râmnic cu binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic în anul 1862).

† Emilian Lovişteanul
Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

Georgescu: ANI se va asigura că legea este respectată în cazul Diaconu

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat că, în cazul în care BEC va valida candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, ANI va utiliza toate instrumentele juridice pe care le are pentru ca hotărârea ÎCCJ să fie pusă în aplicare.

Horia Georgescu: ANI va urmări respectarea legii în cazul Diaconu

,,Vom utiliza toate instrumentele juridice pe care le avem, până la urmă nu este vorba de candidatura domnului Diaconu, este vorba de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este obligatorie pentru toată lumea. Sunt multe candidaturi, ANI nu se raportează la o persoană anume, ci se raportează la o decizie a justiţiei care trebuie pusă în aplicare ca în orice stat de drept cu valori democratice solide, membre ale UE şi NATO“, a declarat Georgescu.                              Horia Georgescu i-a transmis judecătorului Florentin Drăguţ, preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European.     Conform unui comunicat de presă transmis AGERPRES, Georgescu invoca în acest sens mai multe acte normative, dar şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3104/2012, definitivă şi irevocabilă, prin care a fost respins recursul formulat de Mircea Diaconu faţă de raportul prin care ANI a constatat incompatibilitatea sa, întrucât a fost în acelaşi timp senator şi director al Teatrului ,,C.I. Nottara”.

Horia Georgescu preciza că o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremaţiei interesului public şi integrităţii în exercitarea funcţiei publice.  Dar după cum se vede lipsa de bun simţ, mitocănia, indiferenţa faţă de o Decizie a ICCJ, OBRĂZNICIA ŞI O LIPSĂ CRASĂ DE EDUCAŢIE face ca acest filfizon politic are impresia că el este deasupra legii şi nimeni nu-i poate face nimic niciodată.

                                                                                                                                                                    Iosif VARGA

FENOMEN BIZAR în Rusia şi Ucraina: Icoanele care plâng

Zeci de icoane… plâng toate deodată în Bisericile Ortodoxe din Rusia şi Ucraina. Conform ştirilor transmise în multe Biserici din Rusia, cât şi din Ucraina, Sfintele Icoane ale Lui Hristos şi Maicii Domnului, dar şi ale altor Sfinţi au început să lacrimeze, după începutul crizei din Ucraina, scrie ortodox.md.

Destui sunt cei ce vorbesc că este transmis un “mesaj din cer”, care ar aduce a semn rău, alţii se închină la icoane şi cer ajutorul şi mila lui Dumnezeu în criza şi haosul creat.    Acest fenomen spontan a plângerii în masă a icoanelor nu s-a întmplat de foarte mult timp, întâmplându-se mai ales pe fondul unor catastrofe mari. De exemplu, cum s-a întmplat înainte de revoluția din 1917.     Cazuri de plângere a icoanelor au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe.

                                                                                           Florin NAHORNIAC

Eliberată după 32 de ani. O femeie din SUA a fost condamnată pentru o crimă pe care nu a comis-o

A stat 32 de ani după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o. O femeie de 74 de ani din Statele Unite a fost eliberată din închisoare, după ce avocaţii ei au reuşit să obţină reluarea procesului, iar noii judecători au constatat că femeia fusese condamnată pe nedrept pentru crimă cu premeditare.

Explozia de bucurie din sala de judecată vine după ce, în urmă cu trei decenii, Mary Virginia Jones primea o sentinţă complet diferită – închisoare pe viaţă, pentru crimă cu premeditare.

„Ea nu ar fi trebuit să fie în închisoare, dar acum este liberă, mulţumită lui Dumnezeu”, a spus Denitra Jones, fiica femeii. La 30 de ani distanţă, un alt judecător a fost parţial de acord. Totul, după ce avocatul apărării a reuşit să demonstreze că de fapt, femeia a fost obligată de prietenul ei, un om extrem de violent, să conducă o maşină de la locul în care bărbatul împuşcase mortal un om. Imediat după atacul de acum 32 de ani, bărbatul o ameninţase şi pe fiica prietenei sale.

„M-a ameninţat şi a tras în mine. Mama a asistat la scenă, dar el a ameninţat-o nu numai că mă ucide pe mine, ci o ucide şi pe ea”, a mai spus Denitra Jones.

Judecătorul a retras acuzaţia de crimă cu premeditare şi a încadrat fapta femeii la omucidere voluntară. O acuzaţie pentru care pedeapsa maximă este de 11 ani de închisoare. Exact atât a primit prin noua sentinţă Mary Virginia Jones, şi pentru că deja a stat după gratii o perioadă de trei ori mai mare, judecătorul a ordonat eliberea ei. Cu o singură condiţie – Mary Virginia Jones să nu conteste şi condamnarea pentru omucidere voluntară.

În ceea ce priveşte prima sentinţă, dictată acum 32 de ani, experţii juridici susţin că femeia nu ar fi putut fi condamnată la închisoare pe viaţă, dacă juriul ar fi ascultat toate depoziţiile martorilor despre atacator.

Deocamdată, Mary Virginia Jones nu a anunţat dacă va cere despăgubiri pentru anii petrecuţi degeaba în închisoare

                                                                                                                                            Florin  NAHORNIAC

Dumnezeu, înrolat de politicieni în goana după voturi

Într-un stat în care Biserica a rămas una dintre instituţiile care se bucură de un nivel ridicat de încredere din partea cetăţenilor, politicienii şi-au adaptat, la rândul lor, discursul.
La sărbătoarea de la Iaşi, participă mai mulţi oameni politici. Alături de premierul Victor Ponta se vor afla miniştrii Liviu Dragnea, Daniel Chiţoiu şi Dan Şova. Tot în Iaşi s-a aflat şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a ajutat la pregătirea sarmalelor care le vor fi împărţite pelerinilor. Nu mai departe de Ziua Adormirii Maicii Domnului, politicienii au transmis diverse mesaje, inclusiv pe bloguri sau pe reţele de socializare. Anul acesta, fostul premier Adrian Năstase a publicat, de exemplu, un mesaj adresat, printre altele, ,,tuturor celor care poartă numele Fecioarei”. ,,Ziua de astăzi marchează Adormirea Maicii Domnului, o zi de reflecţie asupra sacrificiilor pe care alţii le fac pentru noi, dar şi o zi de sărbătoare, un prilej de răgaz pentru a ne bucura de oamenii şi lucrurile din jurul nostru”, scria Năstase, pe blogul personal. Un mesaj similar a adresat fostul premier şi cu ocazia Învierii, în care vorbeşte despre trădarea lui Iuda şi despre Patimile lui Iisus , în timp ce, la acea dată, preşedintele Traian Băsescu sau premierul Victor Ponta s-au rezumat la tradiţionala urare : ,,Hristos a înviat!”.

                                             Religia în discursul prezidenţial

În perioada postcomunistă, cei trei preşedinţi români au avut abordări diferite în ce priveşte religia. De exemplu, Ion Iliescu a mizat pe o “gândire liberă” în raport cu religia, în timp ce succesorul său, Emil Constantinescu, a mizat pe factorul religios. În 1996, într-o dezbatere televizată, Constantinescu l-a întrebat pe Iliescu : ,,Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?”. La scurt timp, după ce a obţinut mandatul de preşedinte, Constantinescu a ţinut un discurs în care vorbea despre ,,victoria datorată gândurilor curate ale românilor şi voii Domnului” şi s-a rugat pentru binecuvântarea poporului român. De asemenea, unul dintre momentele istorice ale mandatului său a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

In memoriam. Se împlinesc 18 ani de la trecerea la cele veşnice a Prea Sfinţitului Episcop EMILIAN BIRDAŞ

Episcopul Emilian Birdaș s-a născut la 23 noiembrie 1921, satul Rohia, județul Maramureș; şi a trecut la cele veşnice la 5 aprilie 1996 la Caransebeș. A fost un mare patriot român.

Biografia unui mare episcop al României

Episcopul Emilian Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia (județul Maramureș), primind la botez numele de Ioan Birdaș. A intrat de tânăr ca frate în Mănăstirea Rohia  în 1935, fiind tuns în monahism tot acolo sub numele de Emilian și hirotonit în dată ca ierodiacon și ieromonah în 1941. Și-a început studiile la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica în anul 1936, dar le-a întrerupt din cauza ocupației Transilvaniei de Nord. A slujit o perioadă ca administrator parohial în unele parohii din jurul Rohiei și din jurul Mănăstirii ,,Sf. Ilie” din Toplița între anii 1942 şi 1944. Și-a reluat apoi studiile la Seminariile ,,Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea,  ,,Nifon mitropolitul” din București între anii 1944 şi 1948) și la Institutul Teologic Universitar din București în perioada1948-1952. În timpul studiilor a fost hirotesit protosinghel (1947), funcționând un timp ca preot la Mănăstirea Călugăra – Oravița, stareț al Mănăstirii ,,Martirii Neamțului” din Baia de Argeș, apoi ca responsabil al internatului Școlii de cântăreți bisericești de la biserica ,,Radu Vodă” din București. După absolvirea Facultății, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București între anii 1953 şi 1957, apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor între anii 1957-1963. În anul 1958, a fost hirotesit arhimandrit. Ulterior devine preot-paroh al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia  între anii 1963-1973, unde la acel moment nu era o episcopie. La 11 iunie 1973, arhimandritul Emilian Birdaș a fost ales ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul “Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. Ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.

        A fost Episcop la Alba Iulia, Arad și Caransebeș

În anul 1975 a fost reînființată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia, PS Emilian fiind ales la 14 decembrie 1975 ca episcop al noii structuri bisericești. A fost instalat ca episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la 25 ianuarie 1976, unde a păstorit până în ianuarie 1990. Ca episcop, în plin comunism ateu, s-a ocupat de organizarea noii Eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și pictarea lor, în timp ce în alte eparhii se demolau bisericile. A restaurat vechea biserică a Mânăstirii Râmeț, alături de care a construit o biserică nouă, numită ,,Catedrala Munților Apuseni”. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și la repararea altor sute de lăcașuri de cult.    La 18 ianuarie 1990, PS Emilian Birdaș a fost obligat sa demisioneze din scaunul de episcop de Alba Iulia de către nemernicul,,popă’’ securist Andrei Andreicuţ  într-un mod controversat, nedreptate care i-a cauzat și un atac cerebral. Locul său la Alba Iulia a fost luat de acest   Andreicuț. În data de 4 aprilie 1990, episcopul demisionar Emilian Birdaș este reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, cu titlul ,,Arădeanul”. La 12 iulie 1994, PS Emilian a fost ales episcop al reînființatei Eparhii a Caransebeșului. Acesta a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea Foii Diecezane și a Calendarului Românului.

Episcopul Emilian Birdaș a trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.      Ca prieten ce i-am fost din anul 1958, cu o săptămână înainte de decesul său îmi înmânase ca pentru săptămâna mare, care începuse în 5 aprilie 1996, să tipăresc Pastorala Sfintelor Paşti 1996 pe  care nu a mai apucat să o vadă în ziarul ŞTEFAN CEL MARE.     

eee

                                   Opera sa literară

Episcopul Emilian Birdaș a publicat studii de teologie și istorie, dintre care amintesc:      Originea istoriei a voturilor monahale (1954); Stavropighia în Dreptul bisericesc (1955); Alba Iulia, oraș bimilenar (Sibiu, 1975); Satul Rohia și Mănăstirea Sf. Ana (Cluj, 1980); Mănăstirea Râmeț, vatră de spiritualitate ortodoxă (Alba Iulia, 1981); Pagini din istoria scaunului vlădicesc ortodox român din Alba Iulia (1982); Satul și Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului (București, 1994).   De asemenea, a publicat predici și articole în revistele: ,,Glasul Bisericii”, ,,Mitropolia Ardealului”, ,,Telegraful Român”, ,,Îndrumătorul bisericesc de la Sibiu” și ,,Îndrumătorul pastoral de la Alba Iulia”, pe care l-a inițiat, începând cu anul 1977 ș.a.    A editat ,,Îndreptarul Ortodox”, ,,Cartea de rugăciuni”, volumul ,,Biserici de lemn monumentistorice din Episcopia Alba Iuliei” (1987). A reeditat ,,Noul Testament de la Bălgrad din 1648″ (1988) și ,,Bucoavna de la Alba Iulia din 1699″ (1989).     Ca omagiu pentru întreaga activitate, PS Emilian Birdaș a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române la 10 noiembrie 1992