Arhive zilnice: 10 aprilie 2014

IISUS HRISTOS – Mântuitorul lumii a fost, este şi va fi (II)

                                          Cuvînt înainte

Iată că am intrat în Postul Mare al Sfintelor Paşti, iar noi ne aflăm la cel de al doilea episod în legătură cu acest subiect. Ce pot spune până acum este faptul că în marea lor majoritate cititorii noştri apreciază că în această perioadă publicaţia noastră şi-a divrsificat sumarul prin prezentarea de subiecte adecvate Postului Mare, alţii, puţini la număr, ne critică pentru că nu am avea ce face şi că asemenea subiecte nu-şi au rostul. Nu iubiţi cititori, poporul român trebuie să cunoască adevărul despre IISUS HRISTOS – Mântuitorul lumii, deoarece acesta a fost unicul fiu a lui Dumnezeu, trimis de acesta pentru mântuirea noastră. Aşă că noi ne vom face datoria, în continuare, în calitate de creştini, vorbesc de mine şi colectivul meu redacţional, şi vom publica în fiecare număr adevărul despre Mântuitorul lumii – IISUS HRISTOS,  nu înainte de a arăta faptul, şi nu ştiu a câtea oară, că Mântuitorul IISUS HRISTOS s-a născut, a trăit, a murit pe cruce pentru mântuirea noastră, a Înviat  a treia zi după Scripturi (să ne închinăm ÎNVIERII SALE! Celei de a treia zi)  s-a Înălţat la Ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui Ceresc. 

                              Începutul activităţii lui IISUS HRISTOS

Ieşire Mântuitorului IISUS HRISTOS  la propovăduire a fost pregătită  de misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, fiul profetului Zaharia şi al soţiei acestuia Elisabeta, verişoarea Sfintei Fecioare Maria. Era cu şase luni mai mare decât IISUS, iar chemarea lui a fost un strigăt pentru pocăinţă, în lumina judecăţii iminente a lui Dumnezeu. Mulţi alegând la El pentru a-L  asculta şi pentru a se boteza în apa râului Iordan.

Printre  ucenicii lui Ioan Botezătorul Şi-a găsit IISUS viitorii apostoli, încurajaţi activ de către Ioan Botezătorul.

Ioan Botezătorul a recunoscut în persoana lui IISUS HRISTOS puterea Acestuia şi Sfinţenia Lui dumnezeiască. Stilul de mai târziu al activităţii lui IISUS pare să fii provocat ceva îndoieli, dar nu în ceea ce-l priveşte pe Ioan, ci pe ucenicii săi, pe care tocmai de aceea i-a trimisla IISUS să-L întrebe,, căci el se afla în închisoarea lui Irod Antipa.

Întrebarea lui Ioan exprima nedumerirea acestuia în sensul că că faptele lui IISUS Îl arătau ca fiind Mielul pe care Îl anunţase la apa Iordanului, dar nu şi pe Justţiarul Care ţine în mână securea şi lopata cu ajutorul cărora pedepseşte. Răspunsul lui ISUS Îl arată ca fiind doar Mielul nevinovat care vine  să ridice păcatele lumii, nu să judece imediat, cum ar fi dorit Ioan. Prin ucenicii săi, IISUS îi dă lui Ioan un răspuns prin care îl face să înţeleagă că Judecătorul va veni şi cu El ,,mărire multă’’ la sfârşitul veacurilor  când va fi să judece vii şi morţii.

Botezul Mântuitorului  în apa Iordanului

Acesta a reprezentat un eveniment crucial care a inaugurat misiunea lui IISUS HRISTOS. Motivul pentru care acesta, Care era fără de păcat, S-a supus acestui ritual a cărei semnificaţie era pocăinţa în vederea iertării păcatelor şi a împlini un act de dreptate, prin care să-l recunoască pe Ioan Botezătorul în actul Teofaniei. În al doilea rând, IISUS a dorit să se identificej cu Acela pe care-L propovăduia Ioan în Israelul curat şi reînnoit pe care şi-l dorea proorocul. Idealurile lui Ioan aveau să fie împlinite de ruda sa, IISUS HRISTOS. De altfel, Ioan S-a identificat cu toţi cei care, la îndemnul nimii lor, au răspuns chemării la pocăinţă a lui Ioan. IISUS a devenit  practic reprezentantul acestora în epoca mântuirii. Dialogul lui IISUS cu Ioan la baia botezului reflectă înţelegerea de care IISUS a rolului Său de supus a lui Dumnezeu. Prin suferinţa Sa, în locul oamenilor, avea să aşeze omenirea într-o altă stare, după voia lui Dumnezeu. Enigmaticul dialog explică adevărul împlinirii unui act de smerenie adâncă din partea lui IISUS, făcându-l pe Ioan să cedeze.,,Toată dreptatea’’, în limbajul biblic înseamnă acordul omului cu planul lui Dumnezeu, aceea de a mântui lumea, iar mântuirea lumii nu o putea desăvârşi decât Acel Om care era  în acelaş timp şi Fiul lui Dumnezeu.

Botezul Domnului a dus la o revelaţie în ceea ce priveşte rolul Său viitor. În acel moment s-a produs coborârea vizibilă a Duhului Sfânt şi arătarea completă a Sfintei Treimi.Astfel, Ioan Botezătorul deschide calea spre o nouă înţelegere a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu al tuturor popoarelor şi aici trebuie să precizez faptul că IISUS HRISTOS a venit pe pământ pentru mântuirea tuturor popoarelor lumii, El fiind Izbăvitorul promis de profeţi, Cel Care va da o nouă lege şi o nouă înterpretare a Legii vechi.

Apostolii Mântuitorului IISUS HRISTOS

Mântuitorul IISUS HRISTOS s-a inspirat din  din practica rabilor evrei, adunându-Şi în jurul Său un grup de ucenici dintre pescarii de la Marea Tiberiadei. Mulţi oameni erau de altfel atraşi de învăţătura cea nouă, iar unii dintre farisei, suspectându-L în permanenţă, căutau să-L prindă pe picior greşit, punându-i întrebări care mai de care mai ciudate, în speranţa de a-L putea acuza la Sinedriul din Ierusalim.

Apostolii Săi au fost cei care şi-au legat soarta de El şi L-au însoţit în călătoriile Sale. Dintre ucenici, IISUS a ales un grup de doisprezece apostoli. Dintre cei doisprezece, trei – Petru, Iacob şi Ioan – iau fost cei mai apropiaţi, fapt dovedit în mai multe rânduri, în situaţii menţionate în  Sfintele Evanghelii. Toţi apostolii au fost aleşi de IISUS prin chemare, iar aceştia I-au acceptat fără rezerve stilul Său de viaţă şi misiunea Sa în lume renunţând de bună voie la casele şi la famiile lor. Aşa cum ilustrează cazul lui Petru, eu primind permisiunea de a-şi vizita familiile.,,Drepturile unui apostol’’ sunt prezentate în 1 Co.9.

IISUS îi fascina prin învăţătura Sa profund umană, adâncă şi curată. Unele dintre învăţăturile Sale mai grele au fost percepute cu destulă uşurinţă de apostolii săi după Înviere şi în mod special după Pogorârea Sfântului Duh – RUSALIILE -. Majoritatea ucenicilor Mântuitorului erau din Galileea, educaţia şi caracterele acestora fiind diferite. Astfel, Iuda Iscarioteanul, adica Iuda,,bărbat din Cheriot’’, nu a avut niciodatăo relaţie sinceră cu IISUS HRISTOS şi nu I-a fost credincios precum ceilalţi ucenici.

Apostolul Toma a fost un pesimist elegiac. Apostolul Petru a fost întotdeauna un extrovertit. Apostolul Matei a fost vameş de profesie, iar Apostolul Simon, a fost zelot. Toţi apostolii, cu excepţia ,,fiului pierzării’’ au format un grup care a devenit temelia celei mai măreţe religii a lumii făcând ca Biserica întemeiată  de Mântuitorul IISUS HRISTOS prin jertfa Sa de pe Crucea  Golgotei să domine secolele.

Minunile făcute de Mântuitorului IISUS HRISTOS

Sfintele Evanghelii  vorbesc despre minunile săvârşite de IISUS HRISTOS într-o sinteză remarcabilă. Majoritatea lor constau în vindecări mai presus de fire. Există chiar scrieri creştine şi necreştine care atestă faptul că Mântuitorul a fost cunoscut şi şi respectat de contemporanii Săi ca un mare tuamaturg, fapt care implica un număr  impresionant de oameni care apelau la IISUS cu toată convingerea. Una din minuni a fost săvârşită asupra soacrei Sfântului Apostol Petru:,,Şi după ce au ieşit din sinagogă au venit la casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacob şi cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri şi îndată I-au vorbit despre ea. Şi apropiindu-se, a ridicat-o apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea Îi slujea. Iar când s-a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi i-a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a scos. Şi pe demoni  nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este IISUS HRISTOS’’. Demonii doreau să distrugă iconomia dumnezeiască mai înainte de vreme..

A urmat o altă serie de minuni impresionante, ca vindecarea paraliticului, a celui cu mâna uscată, a demonizatului  din ţinutul Gadarenilor, a femeii cu scurgere de sânge, precum şi cele mai mari minuni a învierii fiului văduvei din Nain, a fiicei lui Iair şi a prietenului său Lazăr.

Având în vedere toate acestea regele Irod Antipa, poreclit de către IISUS,,vulpea’’ vicleniei sale, din invidie pentru IISUS, i-a trimis acestuia prin câţiva farisei un fel de ameninţare cu scopul de a-L înfricoşa.

Gama bolilor vindecate de către IISUS este foarte largă, cuprinzând boli precum paralizia, surzenia, epilepsia, orbirea, muţenia, lepra ş.a.. Vindecările erau simple, ele realizându-se prin punerea mâinilor peste cei bolnavi, prin ungere sau prin cuvinte, toate având la bază puterea dumnezeiască. Nici una dintre minunile Mântuitorului nu a fost făcută în scopul de a obţine profit sau popularitate, ci au reprezentat o reacţie firească, respectiv mila Sa faţă de nevoile umane pe care le-a întâlnit.

Minunile lui IISUS pot fi împărţite în minuni asupra omului, asupra naturii şi asupra propriei Sale persoane.

Au existat şi  minuni săvârşite asupra naturii precum umblarea pe apă ca pe uscat, blestemul asupra smochinului care s-a uscat imediat. Sunt minuni săvârşite cu un scop anume, pentru a-i învăţa pe Apostolii Săi câte ceva despre fiinţei şi misiunii Sale, nicidecum pentru a satisface o anumită nevoie. Aceste minuni făceau parte din strategia misiunii Sale.

Ca atare, minunile demonsrează natura dumnezeirii Sale. Ele sunt fără doar şi poate o parte inevitabilă a lucrării şi iubirii Sale, a lucrării de izbăvire şi îndepărtare a puterii răului. IISUS  intervine astfel pentru restaurarea omului şi a naturii. El intervine prin forţa iubirii şi a jertfei Sale, fără de care lumea s-ar fi întors în nefiinţă. 

        Sfârşitul lucrării publice a Mântuitorului IISUS HRISTOS

Ultima vizită a lui IISUS HRISTOS împreună cu ucenicii Săi la Ierusalim a declanşat săptămâna durerii, numită şi Săptămâna Patimilor. Această vizită a fost făcută în mod deliberat, IISUS ştiind că ea avea să ducă la confruntarea finală cu fariseii şi cărturarii, culminând cu moartea Sa pe Crucea Golgotei.

Această călătorie a fost făcută în vremea serbării Paştelui, când Cetatea Ierusalimului era înţesată de pelerini veniţi din toate colţurile ţării. Întoarcerea lui IISUS în Cetate a fost în mod intenţionat foarte triumfală. În loc să se strecoare neobservat prin mulţime, IISUS  intrat în Cetate pe un  mânz alb de asină, uşor de observat. Era împreună cu ucenicii Săi, iar mulţimea îl aclama cu strigăte de ,,Osana!, Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului’’. În vechiul Testament, profetul Zaharia – circa 520 î.Hr. – , contemporan cu profetul lui Agheu, prevesteşte intrarea triumfală a lui IISUS HRISTOS în Ierusalim, cu o precizie uimitoare. Proorocul parcă ar fi fost martor ocular la acest eveniment. Intenţia profetului a fost aceea de a indica mesianitatea lui IISUS, ca rege al păcii. Unii au interpretat acest fapt  în sens naţionalist, căci visul evreilor era eliberarea  de romani. L-au primit pe IISUS  ca fiind din neamul regelui David, aşteptându-se ca, o dată intrat în Ierusalim, IISUS să se proclame rege. Această  speranţă nu coincidea cu scopul venirii Mântuitorului lumii, motiv pentru care era mai trist ca oricând. IISUS  nu era de acord cu  proclamarea Sa ca rege, ceea ce ar fi echivalat cu o lovitură de stat împotriva Imperiului Roman. Tocmai de aceea a şi ţinut să intre în Ierusalim călare pe un mânz de asină, în semn de umilinţă şi contrar obiceiurilor  regilor, IISUS a venit smerit, ca un om obişnuit, ţinând să se desolidarozeze de aclamaţiile care Îl aclamau ca rege. Nu putea accepta să fie implicat într-un complot împotriva romanilor.

O altă acţiune intenţionată a Mântuitorului IISUS HRISTOS după intrarea în Ierusalim a fost biciuirea zarafilor şi a vânzătorilor de animale ca jertfă. Aceşti negustori aveau aprobarea oficială a autorităţilor preoţeşti de a face acte de comerţ în perioada de dinaintea Paştelui evreiesc. Această acţiune a echivalat cu repudierea categorică a conducerii de la Templu, dar în acelaş timp a reprezentat şi o critică faţă de modul de închinare. ,,Mănia sfântă’’ a lui IISUS  nu s- a îndreptat împotriva stăpânirii romane, ci era indubitabil îndreptată împotriva făţărniciei cărturarilor şi fariseilor, care de altfel,  s-au făcut vinovaţi de moartea Mântuitorului.          :

                                   – continuare în numărul viitor –

                                                                                   Florin CREŞTINUL