Arhive zilnice: 11 aprilie 2014

Cele cinci condimente care te scapa de kilogramele in plus

Sa slabesti fara dieta si fara abonament la o sala de fitness. Sa topesti kilogramel fara bisturiu. Cu totii visam la asta. Nutritionistii sustin ca este posibil, daca includem in alimentatie condimente care accelereaza metabolismul.
1. Scorţişoara: stimulează organismul să piardă în greutate. Un studiu recent a arătat că acest condiment are capacitatea de a scădea nivelul colesterolului „rău” şi de a stimula arderea grăsimilor. Pentru rezultate vizibile, nutriţioniştii recomandă o linguriţă de scorţişoară pe zi. Această cantitate nu trebuie depăşită, deoarece condimentul conţine cumarină, o substanţă chimică, ce atacă ficatul dacă este consumată în cantităţi mari.

2. Piperul negru: îmbunătăţeşte digestia şi stimulează tranzitul intestinal lent. Nutriţioniştii susţin că arderile sunt stimulate cu opt la sută mai mult dacă mâncăm alimentele condimentate cu piper.  Specialiştii recomandă ca piperul condiment să fie presărat proaspăt măcinat, deoarece praful îşi pierde proprietăţile de accelerare a metabolismului odată cu trecerea timpului.

3. Ardeiul iute: este „prietenul” curelor de slăbire. „Ardeiul iute şi celelalte condimente picante, precum chili, wasabi sau tabasco, pot deveni aliatele noastre atunci când vrem să scăpăm de câteva kilograme în exces”, susţine medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Condimentele iuţi au proprietatea de a stimula producţia de endorfine şi adrenalină înorganism şi cresc rata arderilor cu 25 la sută timp de trei ore după masă, explică specialistul în nutriţie.

4. Boabele  muştar: grăbesc metabolismul cu 15 la sută în următoarele ore de după masă. Medicii  spun că muştarul din comerţ este sărac în kilocalorii, aşa că poate fi folosit cu încredere, fără a ne teme de surplusul caloric. Mai mult, acesta nu conţine colesterol, ci doar urme de grăsimi vegetale şi între 25-32 la sută proteine

5. Ceapa: distruge grăsimile din mâncare şi ajută organismul să elimine excesul de lichide. Pentru ca efectul să fie cel dorit, nutriţionistul Bilic recomandă adăugarea acestui condiment în mâncare în stare naturală sau înăbuşit în puţină apă, deoarece prăjit, condimentul devine indigest.

                                                                                                         Dr farm Silvia ANDREI

Ce rol au jucat Stalin și Mao în izbucnirea războiului din Coreea?

Ce rol au jucat Stalin și Mao în izbucnirea războiului din Coreea? E clar că nord-coreeni nu ar fi pornit niciodată la război fără avizul Kremlinului. Însă ce l-a făcut pe Stalin, la început reticent, să accepte sprijinirea lui Kim Il Sung?

Graphic1

Pe 25 iunie, 1950, Coreea de Nord comunistă a lansat o invazie peste limita paralelei de 38o în Coreea de Sud. Iniţial surprins, Occidentul, sub conducerea americană, şi-a revenit rapid şi în câteva zile a obţinut avizul Consiliului de Securitate al ONU pentru respingerea atacului.

Pentru preşedintele Truman, Coreea a fost un adevărat test. În opinia sa, liderul comunist nord-coreean, Kim Il Sung, nu acţiona independent, iar scopul atacului nu era doar obţinerea reunificării peninsulei coreene. În spatele acestei agresiuni, Truman vedea mâna sovieticilor şi, poate, a Chinei comuniste. Secretarul de stat Dean Acheson era de aceeaşi părere, declarând că „pare aproape sigur că atacul a fost plănuit, sprijinit şi instigat de Uniunae Sovietică”; în această situaţie, America nu se putea ţine deoparte, căci asta ar fi prejudiciat grav puterea şi prestigiul ţării.

În ultimii ani, graţie deschiderii arhivelor din ţările fost-comuniste, istoricii au putut înţelege mai bine rolurile jucate de Stalin şi Mao în izbucnirea războiului din Coreea. În plus, cercetătorii au beneficiat de pe urma deciziei luate personal de Elţîn în timpul mandatului său, de a oferi guvernului de la Seul sute de pagini de documente declasificate cu privire la originile conflictului. Chiar şi aşa, informaţiile nu sunt complete. În Rusia, multe documente din arhiva centrală şi arhivele militare şi ale KGB-ului nu sunt disponibile, în timp la arhivele chineze străinii nu au deloc acces. Cu toate acestea, s-au putut formula teorii cu privire la originile războiului şi putem răspunde, cu rezervele de rigoare, la anumite întrebări precum cine şi-a dorit războiul şi de ce? Se pare că Kim Il Sung era cel care dorea reunificarea insulei prin intermediul unei acţiuni militare, dar ca stat clientelar al URSS, el avea nevoie de – şi a primit – sprijinul şi încurajarea lui Stalin. Kim dorea reunificării ţării, dar poate că a fost şi prea uşor impresionat de succesul lui Mao în războiul civil din China ce se încheiase în 1949. Iar Stalin a început să vadă în Coreea o ponteţială victorie „ieftină” în cadrul competiţiei cu Statele Unite. Se pare că reunificarea prin război a fost luată în considerare în mod serios încă din martie 1949, când Kim a călătorit la Moscova pentru a se întâlni cu Stalin. Stenogramele întâlnirii lor reţin următoarele afirmații ale lui Kim:

Kim: Credem că situația face necesară și posibilă eliberarea întregii țări prin mijloace militare. Forțele reacționare din Sud nu vor accepta niciodată o reunificare pașnică și vor continua divizarea țării până când se vor considera suficient de puternice pentru a ataca Nordul. Acum avem cea mai bună oportunitate de a lua inițiativa în propriile noastre mâini. Forțele noastre armate sunt mai puternice și, în plus, avem sprijinul unei puternice grupări de gherilă din Sud. Populația din Sud, care disprețuiește regimul pro-american, sigur ne va ajuta de asemenea.

Stalin: Nu ar trebui să avansați către Sud. În primul rând, Armata Poporului nu deține o superioritate copleșitoare în fața armatei Sudice. Numeric, după cum am înțeles, sunteți în spatele lor. În al doilea rând, încă există în Sud soldați americani care vor interveni în caz de ostilități. În al treilea rând, nu ar trebui uitat faptul că acordul privind paralela de 38o este în vigoare între URSS și Statele Unite. Dacă acordul e rupt de partea noastră, avem și mai multe motive să credem că americanii vor interveni.

Kim: Asta înseamnă că nu există nicio șansă de a reunifica Coreea în viitorul apropiat? Poporul nostru este nerăbdător de a fi din nou împreună și de a distruge jugul regimului reacționar și al stăpânilor săi americani.

Stalin: Dacă adversarul are intenții agresive, mai devreme sau mai târziu va începe agresiunea. Ca răspuns la un atac vei avea ocazia de a lansa un contraatac. Atunci mișcarea ta va fi înțeleasă și sprijinită de toată lumea.

Indiferent de înclinațiile sale, la acel moment Stalin nu credea că e momentul potrivit pentru o acțiune militară. Ba chiar, în 1949 el era neliniștit,â crezând că Sudul ar putea lansa un atac asupra Nordului. Într-o telegramă datată 17 aprilie, trimisă ambasadorului sovietic din Coreea de Nord, Stalin sugerea că „în aprilie-mai, sudiștii își vor concentra soldații în apropiere de paralela de 38o. În iunie, ei vor lansa un atac brusc împotriva Nordului pentru a asigura distrugerea totală  a Armatei din Nord până în august.

Însă precauția lui Stalin nu l-a descurajat pe Kim Il Sung. El a fost impulsionat de evenimente precum retragerea trupelor americane din Coreea de Sud la mijlocul anului 1949 și victoria lui Mao în China. Pe 3 septembrie 1949, ambasadorul sovietic din Coreea de Nord raporta la Moscova că liderul de la Phenian ceruse permisiunea de „a începe operațiunile militare contra Sudului, cu țelul de a ocupa peninsula Ongjin și teritoriul sud-coreean de la est de aceasta, până Kaesong, pentru a scurta linia defensivă. Kim Il Sung consideră […] că dacă situația internațională o va permite, ei sunt gata să avanseze și mai mult în Sud. Kim Il Sung e convins că nord-coreenii pot cuceri Coreea de Sud în 2 săptămâni sau maxim 2 luni”.

Ambasadorul notează că l-a sfătuit, prudent, pe Kim că problema e foarte delicată și să nu facă nimic până când Moscova nu analizează situația. Moscova – în persoana lui Andrei Gromîko – a răspuns o săptămână mai târziu, dând ambsadorului instrucțiuni prvind evaluarea situației și viabilității propunerii coreenilor. Astfel, se poate observa că ferma poziție a lui Stalin s-a schimbat ușor după retragerea americanilor. După consultările de la Phenian, Tunkin, trimisul diplomatic sovietic, a raportat înapoi la Moscova, pe 14 septembrie, că liderul coreean indicase din nou că el plănuia doar o operațiune parțială vizând peninsula Ongjin, cu posibilitatea de a avansa spre sud dacă atacul avea ca rezultat demoralizarea forțelor inamice. Indiferent de scopul planurilor lui Kim, Tunkin spunea că el, personal, nu era convins de capacitatea Nordului de a conduce cu succes o invazie:

„Armata nu e suficient de puternică pentru a desfășura operațiuni rapide și de succes împotriva Sudului. Chiar și luând în considerare ajutorul pe care armata îl va primi din partea partizanilor și populației din Coreea de Sud, e imposibil să sperăm la o victorie rapidă. Mai mult decât atât, un război civil e dezavantajos pentru Nord și din punct de vedere militar, și politic. După eșecul din China, americanii vor interveni probabil și mai decisiv decât au făcut-o în China.”

În ciuda supraestimării sprijinului pe care populația din Sud l-ar fi oferit forțelor nord-coreene, evaluarea lui Tunkin era pertinentă.

În pofida refuzului sovieticilor de a-i accepta planul, Kim a rămas fidel ideilor sale. La mijlocul lui ianuarie 1950, în timpul unui prânz, îi spunea ambasadorului sovietic că „în ultima vreme, nu dorm noaptea, gândindu-mă cum să rezolv problema unificării întregii țări.” De asemenea, l-a întrebat pe acesta de ce nu îl lasă să atace peninsula Ongjin, „pe care armata populară o poate cuceri în trei zile”. Conținutul discuției dintre cei doi a fost transmis la Moscova, iar apoi Stalin, după o schimbare de perspectivă, a acceptat să se întâlnească din nou cu Kim:

„Înțeleg nemulțumirea tovarășului Kim Il Sung, dar el trebuie să înțeleagă că o asemenea acțiune importantă privind Coreea de Sud necesită pregătiri intense. Ea trebuie organizată în așa fel încât să nu fie un risc prea mare. Dacă vrea să discute această problemă cu mine, voi fi întotdeauna dispus să-l primesc. Transmite aceste lucruri lui Kim Il Sung și spune-i că sunt dispus să-l ajut în această problemă.”

Din acest moment și până la izbucnirea războiului, pe 25 iunie, Stalin l-a încurajat pe Kim și a contribuit la înarmarea nord-coreenilor în pregătirea atacului asupra Sudului. De unde această schimbare de atitudine? În parte, datorită retragerii trupelor ameriacne, dar și pentru că „situația internațională” se schimbase în direcții avantajoase pentru lumea comunistă. Conform unui document pregătit de oficialii sovietici care rezuma discuțiile dintre Stalin și Kim din aprilie 1950, Stalin considera că:     Bovoca pe comuniștii din Asia. În plus, URSS are acum bomba atomică.        Crezând că intervenția americană e puțin probabilă, Stalin a vorbit despre ceea ce credea el că se va întâmpla dacă, în pofida așteptărilor sale, războiul se va răspândi:

„Tovarășul Stalin a adăugat că nord-coreeni nu trebuie să se bazeze pe directa participare a sovieticilor la război pentru că URSS are alte provocări serioase, cărora trebuie să le facă față, în alte părți, în special în Occident. El i-a cerut din nou lui Kim Il Sung să se consulte cu Mao și a menționat că liderul comunist înțelegea bine problemele orientale. Stalin a repetat că Uniunea Sovietică nu era pregătită să se implice direct în problemele coreene, mai ales dacă americanii se aventurau să trimită trupe în Coreea.”

Kim a susținut mereu că intervenția americană era puțin probabilă și că războiul avea să fie unul scurt. Dintr-o perspectivă mult mai calculată, Stalin a ajuns să accepte totuși această idee, dar și-a luat și precauții în caz că evenimentele vor lua o altă direcție. Având în vedere că Republica Populară Chineză avea să joace un rol crucial în război, e surprinzător că aceste discuții dintre Moscova și Phenian au fost ascunse de urechile lui Mao. Unii cercetători au considerat, în mod eronat, că Stalin și Mao ar fi discutat problema Coreei în timpul vizitei celui din urmă la Moscova, din decembrie 1949 – februarie 1950. În februarie 1950, Stalin scria ambasadorului său de la Phenian că „problema pe care Kim dorește să o discute cu mine trebuie să rămână confidențială. Nu ar trebui împărtășită cu nimeni, nici măcar din conducerea nord-coreeană, și nici cu tovarășii chinezi.”

Deși Mao s-a aflat la Moscova până la semnarea tratatului de prietenie sino-sovietic, pe 14 februarie 1950, Stalin a ales să nu vorbească despre problema coreeană cu acesta. Mao nu a descoperit ce se întâmpla decât în mai, după vizita prelungită – de o lună – a lui Kim la Moscova. La sugestia lui Stalin, Kim a mers apoi la Beijing pentru a-i prezenta planurile sale lui Mao. În timp ce Mao și Kim discutau pe seama planurilor de invazie, Vîșinski îl informa pe Mao, la 14 mai, că Stalin acceptase deja propunerea lui Kim, și făcea aluzie la rolul pe care Beijingul urma să-l joace:

„Într-o conversație cu tovarășii coreeni, Filippov [Stalin] și apropiații săi și-au exprimat părerea că, în lumina schimbării situației internaționale, sunt de acord cu propunerea coreenilor de a acționa în vederea reunificării. [….] Problema ar trebui decisă în ultimă instanță de către tovarășii coreeni și chinezi, împreună, iar în cazul unui dezacord din partea tovarășilor chinezi, decizia privind această problemă va fi amânată până la noi discuții.”                                                                                                                  

China trebuia deci implicată în război. Mao a acceptat mai degrabă lipsit de entuziasm planurile lui Kim. Însă pentru acesta era suficient. Stalin se arătase generos în sprijinul său, iar din moment ce „toate cererile sale fuseseră acceptate la Moscova”, Kim nu credea că Mao trebuie deranjat prea mult cu aceste probleme. Întâlnirea dintre cei doi, ce s-a terminat cu acordul lui Mao privind acțiunea în Coreea de Sud, a pavat drumul către atacul din 25 iunie. Invazia s-a dovedit a fi un succes surprinzător, cel puțin până când Occidentul și-a revenit din șocul inițial și a trimis trupe în Coreea. Stalin, uimit de intervenția Națiunilor Unite – care-i încurca socotelile, a pretins inițial că nu era implicat în război, un truc care l-a dezamăgit pe Kim și care nu a reușit să-i păcălească pe occidentali. După succesul operațiunilor conduse de MacArthur, în septembrie 1950, într-o telegramă trimisă lui Stalin, Kim scria că: „Dacă inamicul nu ne oferă timpul necesar implementării măsurilor plănuite și, profitând de situația noastră foarte gravă, își intensifică operațiunile ofensive în interiorul Coreei de Nord, atunci noi nu vom putea opri forțele inamice doar cu forțele proprii. Astfel, dragă Iosif Vissarionovici, nu putem să nu te rugăm să ne acorzi ajutor special. În alte cuvinte, în momentul în care trupele inamice vor trece paralala de 38o, vom avea mare nevoie de asistență militară directă din partea Uniunii Sovietice.”

Cererea lui Kim nu corespundea întocmai intențiilor lui Stalin. Din fericire pentru el, Kim a cerut și formarea unor unități de voluntari în China și în alte țări „democratice”, cerere pe care Stalin nu putea decât să o susțină. El a trimis imediat un mesaj lui Mao, spunând că „dacă, în situația actuală, consideri că e posibil să trimiți trupe în ajutorul coreenilor, atunci trebuie să deplasezi imediat cel puțin 5-6 divizii către paralela de 38o’’.Practic, Stalin a pus pe seama chinezilor salvarea cauzei coreene. Mai târziu, Mao avea să-și amintească faptul că doar după implicarea în Coreea, Stalin a renunțat la unele din suspiciunile pe care le avea vis-a-vis de comuniștii chinezi. Dar asta nu a fost o consolare pentru Mao, având în vedere că războiul din Coreea a presupus mari sacrificii din partea țării sale și a dus la amânarea priorității sale: cucerirea Taiwan-ului.

                                                                                                          Florin NAHORNIAC

Cât de vasali au fost românii faţă de unguri?

Ar fi o prostie să spun că voievozii Ţării Româneşti nu au fost vasalii regilor Ungariei, acesta era sistemul medieval. Regii Angliei au fost vasalii regilor Franţei – dar asta nu i-a împiedicat pe vasali să-şi înfrângă suzeranii ori de câte ori au avut ocazia. Avem şi noi aceeaşi situaţie: vasalul Basarab l-a înfrânt pe suzeranul Carol Robert de Anjou în 1330, fără nici un fel de reţinere.

Sistemul feudal european şi regulile de vasalitate ale epocii ar trebui văzute precum sistemul „dreptului internaţional” de azi: există nişte reguli, dar până la urmă contează tot cine este mai puternic. În orice caz, trebuie să existe nişte reguli, măcar de faţadă.

                      O veche polemică

În anii ’30 ai secolului trecut, Revista de istorie română a găzduit o polemică între Gheorghe Brătianu şi Andrei Veress referitoare la originea stemei heraldice a Ţării Româneşti. Ambii istorici acceptau ideea de bază: scutul fasciat al voievozilor valahi era identic cu cel al regilor Ungariei, iar relaţia de vasalitate dovedită limpede de numeroase documente indică faptul că într-un moment pe care nu-l cunoaştem, unul din regii Ungariei i-a conferit unui voievod valah vasal dreptul de a se folosi de această stemă nobiliară.

Faptul că scutul despicat şi fasciat reprezenta stema de familie a Basarabilor este dovedit de folosirea sa separată de stema ţării, respectiv acvila cruciată (care apare singură pe sigiliile documentelor oficiale şi separat de scutul personal al voievodului pe monezi).

Graphic1

Relaţia de vasalitate dintre regii ungariei şi voievozii români a fost extrem de dificilă, voievozii sfindându-şi suveranii ori de câte ori au avut ocazia. Însă sfidarea supremă în epocă mi se pare că a fost răsturnarea stemei heraldice conferite. În vreme ce culorile din stema regelui maghiar erau argint şi roşu, nobilii din familia Basarabilor şi-au conferit un metal superior: aurul, care apare pe nasturii din mormântul de la Curtea de Argeş.

Puţină obrăznicie şi originea ideilor lui Djuvara

Polemica amintită mai sus s-a extins asupra originilor familiei Basarabilor, care – aţi mai auzit asta undeva? – ar fi fost de origine cumană. Andrei Veress îndrăznea să spună că de fapt acvila cruciată valahă ar fi fost de fapt la origine un şoim din stepele Asiei, un fel de Turul maghiar, dar mai mic.      Şi aici este momentul să-mi amintesc de lamentaţiile lui Neagu Djuvara cum că istoricii români s-au ferit să discute despre originea cumană a Basarabilor şi doar el a îndrăznit să spargă gheaţa. Polemica din Revista de istorie română din anul 1931 este doar o părticică a unei discuţii mult mai largi despre originea cumană a Basarabilor. Djuvara fie nu s-a ostenit să consulte Revista de istorie română şi toate celelalte publicaţii în care s-a purtat această discuţie, fie a preferat s-o treacă sub tăcere pentru a se scoate el drept erou al corectitudinii ştiinţifice. O mică notă: originea cumană a Basarabilor era susţinută doar de istorici maghiari, precum Fachidiot-ul Racsony sau Andrei Veress.    Şi acum să vedem ce le spunea polonezilor regele maghiar pe jumătate român Matei Corvin despre vasalitatea lui Ştefan cel Mare

                                                                                                                                                   de  George DAMIAN           

Atitudinea antiromânească a evreilor bolșevizați din Basarabia

Separate de România, în urma raptului teritorial din 28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, au fost ocupate abuziv de Armata Roșie și au fost incorporate la statul sovietic, până în iunie 1941.

Odată cu ocuparea acestui străvechi pământ românesc, un număr de 3. 776. 309 de cetățeni români treceau la Uniunea Sovietică, dintre care 54,49% români, 10,34% ruși, 15,50% ruteni și ucraineni, 7,27% evrei, 4,91% bulgari, 3,31% germani și 5,12% de altă etnie.

6Graphic1

 

Pe acest fond de mare durere resimțită de întregul popor român apare cel puțin bizară aprecierea din Raportul Secretariatului C.C. al P.C.R. din 10 martie 1941:

„Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.” – CC al P.C.R.

4Graphic1

Există multe materiale de arhivă referitoare la situația civililor din Basarabia în intervalul 28 iunie – 3 iulie 1940. Numeroase documente militare, cum ar fi jurnalele de operații, dări de seamă, rapoarte informative, telegrame, etc., și civile (rapoarte administrative, de poliție, jurnale personale) indică participarea unora dintre evreii basarabeni la acțiunile antiromânești și prosovietice.

3Graphic1

Cercetătorii care subliniază relevanța acestor documente se referă la acțiuni precum: arborarea steagurilor roșii, manifestări de simpatie față de forțele sovietice, mitinguri de prietenie în cinstea armatei sovietice, ofense aduse însemnelor naționale românești, monumentelor și bisericilor, confiscarea unor bunuri aparținând armatei sau diverselor instituții civile, participarea la acțiunile trupelor sovietice de dezarmare a utilităților și subunităților românești, maltratări de militari români, chiar și asasinate. Se mai arată că aceste acțiuni au fost mai frecvente în localitățile urbane în care populația evreiască era mai numeroasă – Soroca, Chișinău, Bălți, Ismail etc. – sau în satele situate pe rutele de retragere a marilor unități române. Unii istorici argumentează că marele număr de asemenea documente incriminatoare reflectă o realitate istorică: evreii din Basarabia erau antiromâni.

1

Ocupanții au format și instruit celule comuniste formate majoritatea din minoritari. Acestea au fost pregătite din timp și în mod special în vederea împiedicării operațiilor de evacuare a bunurilor aparținând instituțiilor de stat și ale armatei române din Basarabia. Grupurile de minoritari au acționat aproape identic și au avut ca scop: oprierea transporturilor de materiale spre gări prin blocarea străzilor cu mase compacte de așa-ziși demonstranți; refuzul de a afectua transporturi din partea celor care dețineau mijloace de transport; blocarea gărilor și garniturilor trenurilor de evacuare prin orice mijloace, inclusiv folosirea armelor de foc; sechestrarea de bunuri în drum spre gară sau pe peronul gării.

5Graphic1

În ziua de 9 septembrie, la Chișinău, colonelul medic în rezervă Cerchez Nicolae, martor la acțiuni aparent dezordonate și fără nici un plan al comitetelor și bandelor de minoritari, declara autorităților romîne la Ungheni, cu ocazia repatrierii: „Imediat ce a plecat ultimul tren de evacuare din acea seară, 28 iunie, din Chișinău, a invadat peronul stației ca scoasă din pământ o mulțime entuziasmată de copii, oameni maturi, care aclamau pe Stalin agitând steaguri și panglici roșii. Se aprinseseră luminile și felinarele de la intrarea stației dinspre Tighina iar mulțimea a crezut că vine delegația sovietică și s-a repezit cu elan și urale și aclamații spre întâmpinare. Copii de 16 – 17 ani, evrei, se agitau nebunește. Delegația sovietică a venit mai târziu, în patru tancuri, după ce se înnoptase de tot”.

La Soroca, evreii înarmați au atacat camioanele Cercului de Recrutare, împiedicând evacuarea. În darea de seamă a acestuia se menționa printre altele: „Al treilea transport în care s-a pus întreaga arhivă a Cercului, toată arhiva Subinspectoratului pregătirii premilitare Soroca și tot bagajul și efectele persoanale ale ofițerilor activi și în rezervă, precum și tezaurul Administrației Financiare Soroca nu s-a putut efectua din următoarele cauze: la ora 14,30 bande înarmate de evrei au trecut malul Nistrului și au înfipt steaguri roșii cu emblema sovietică chiar pe mal pe direcția de acces în oraș; alte două bande de aproximativ 200-300 de evrei înarmați cu revolvere s-au adunat în centrul orașului la poarta Cercului de Recrutare; tot în acest timp au trecut Nistrul aproximativ 3 plutoane de cavalerie sovietică care, înconjurate de bandele de evrei, au pus stăpânire pe Prefectură, Primărie și oficiul P.T.T., iar a patra grupă s-a îndreptat spre depozitul de benzină unde se găsea la alimentare autocamionul al 3-lea. Autocamionului i s-au tăiat cauciucurile și tot conținutul lui a fost descărcat și jefuit”.

Devastarea coloanelor de retragere ale armatei și administrației românești au avut ca scop împiedicarea evacuării depozitelor militare și a averii statului român. Aproape că nu a existat unitate a armatei române care să nu fi fost atacată și să i se încetinească ritmul de marș.

Pe fondul acestor intamplări, regele Carol al II-lea nota la 29 iunie 1940: „ Excese de orice fel ale populației minoritare, mai ales evreii, care-i atacau și-i insultau pe ai noștri, au fost ofițeri batjocoriți, unități dezorganizate”, la 30 iunie: „Incidente, mai ales cu populația evreiască au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile, s-au împușcat funcționari, s-au atacat chiar unități militare”. La i iulie: „ Tot aceleași știri asupra exceselor și agresiunilor din partea evreilor și comuniștilor. Ele se fac mai ales asupra ofițerilor care sunt adesea bătuți și degradați”. S-au regele mai nota la 3 iulie 1940: „ Știrile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării și a fost declarată zi de doliu național. Evreii și comuniștii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinatele și molestările mă fac sa mă tem să cred că se jor produce reacții primejdioase”. La 6 iulie : „Știrile din țară sunt îngrijorătoare, purtarea evreilor din Basarabia și Bucovina a fost așa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacție și o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări”.

Este adevărat și faptul că în momentul ocupației sovietice au existat și români care i-au primit cu bucurie pe sovietici în Basarabia, iar în acest sens regele Carol al II-lea nota la 30 iunie 1940: „Știrile din Basarbia sunt tot mai triste. Din păcate am avut dreptate cu așa numita reorganizare a F.R.N., mulți dintre conducătorii de acolo s-au arătat complet bolșevizați, fiind cei dintâi care au primit cu drapele roșii și flori trupele sovietice.

Făcând referire la aceste violențe și culpa evreilor, în capitolul dedicat atitudinii și acțiunilor manifestate de evrei în timpul evacuării Basarabiei, în raportul final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului, se stabilea încă de la început că:

„Un clișeu dominant în istoriografia românească despre perioada 28 iunie – 3 iulie 1940 este cel potrivit căruia evreii din Basarabia s-au comportat vexatoriu față de autoritățile și de trupele române în retragere. Această credință, deși falsă, a fost folosită pentru a justifica acțiunile ulterioare antievreiești ale românilor”.

Deși existența unor multitudini de surse care îi invinuiește pe evrei nu este combătută, în raportul final al Comisiei pentru studierea Holocaustului se pune sub semnul întrebării măsura în care acestea ar fi izvoare obiective.

Este un fapt istoric că, în cursul retragerii trupelor române, grupuri de locuitori sau indivizi de diferite naționalități, inclusiv etnici români din Basarabia au comis acte reprobabile împotriva militarilor români care se cereau condamnate fără nici o indulgență.

 

Sursa: Historia.ro via timpul.md si R.B.N.Press

                                            Surse foto: ziaristionline.ro, roncea.ro, basarabia-bucovina.info

Atentie, se globalizează limba română

De la o vreme, am impresia ca vorbim pasareste. Prietenii, cand ma saluta, imi spun ,,hello!”, ca americanii, iar la despartire imi ureaza o zi buna, adica vechea expresia romaneasca „buna ziua”, spusa pe dos, sa sune mai transatlantic          

Cand intri intr-o institutie, citesti de obicei pe usa ,,pull” sau „push”, iar uneori chiar „closed”, ceea ce inseamna ca ai venit prea tarziu. Atunci, singura solutie este sa vii a doua zi, cand va scrie „push” sau „pull”.

Dimineata manageriez, seara fac shooping

Cei mai multi nici nu baga de seama. Ei imping sau trag usa, cum ii taie capul. Sunt grabiti, ii preseaza timpul sau n-au invatat inca romgleza. In ce ma priveste, din cauza grabei, am renuntat la micul dejun. Iau la repezeala un hot dog pe drum, iar spre pranz inghit ceva la fast foot, ca sa castig timp. Eventual o pizza.
Numai seara cinez acasa. Atunci imi aduce curierul un meniu complet de la catering, cu tacamuri de unica folosinta, all inclusive.
Nu-mi pot pierde timpul, am toata ziua ocupata. Dimineata ma zbat cu manageriatul, iar dupa amiaza fac shopping, la market. Noroc ca marketul este deschis la orice ora, non stop.
Shoppingul merge repede, mai ales ca platesc cash, intrucat n-am card. Va trebui sa-mi iau unul, altfel nici macar nu pot avea acces la bancomat.
Cand n-am timp de market, dau comanda online. Nu-i mare filosofie, dar e obligatoriu sa fii logat. Daca nu esti, te loghezi. Este foarte usor, trebuie sa-ti faci un username, o parola, tastezi si dai enter scurt. Daca ai reusit, primesti de mai multe ori consecutiv mesajul next si, pana la urma, finish. Confirmarea vine pe mail.

Diferenta intre nu stiu ce si ce
Mie, recunosc, nu-mi reuseste totdeauna. Tastez gresit. Atunci, fac cancel si o iau de la capat. Cand ma plictisesc, renunt definitiv si dau delete. N-am incotro, inseamna ca ceva n-a fost OK.
Dar cel mai important este sa nu uit parola. Nu-i usor, am o multime de parole si le tin pe toate, ca pe sfintele moaste, puse intr-un folder special, pe care, la nevoie il caut cu browserul.
Cred ca ma intelegeti, doar vorbesc romaneste. Sunt lucruri pe care le tin minte, pentru ca am o memorie foarte buna. Ca s-o mentin, medicul de familie mi-a presris un medicament, pe langa multe altele. Toate fiind gratuite, eu nu platesc decat diferenta. Nu stiu diferenta intre ce si ce, dar stiu ca una scrie pe reteta de la doctor si alta pe cutia de la farmacist.
Nu exista cutii pe care sa figureze denumirea scrisa de doctor pe reteta si nu exista retete pe care sa figureze denumirea scrisa pe cutia de la farmacist.
De aici si consecinta conform careia, de cate ori iau medicamente gratuite, platesc dierenta, adica un fel de amenda pentru ca m-am inbolnavit de o boala atat de rara, incat, pentru ea, nu exista cutii scrise ca in reteta. Asa-mi trebuie!
Pe mine, insa, nu ma ingrijoreaza ca dau bani cu ghiotura pe medicamente gratuite, cat ma preocupa sa stiu ce va urma. Poate, in viitor, cand vom intra pe usa, vom plati o taxa pentru ca acolo scrie pull in loc de trage sau diferenta de pret intre push si impinge.
Nu-i exclus sa fim taxati si cu diferenta dintre hot dog si carnat cu chifla sau taxa compensata dintre all inclusive si ceea ce-ti soseste cu tot tacamul.

S-a inventat un cuvant care nu exista

Poate unii vor spune ca exagerez, ba chiar asa as zice si eu, daca n-as stii ca, tot in domeniul sanatatii, se mai pregatesc si alte diferente de pret intre nu stiu ce si nu stiu care. Una din ele este diferenta dintre consultatia gratuita de la medicul de familie si habar n-am ce altceva. Aceasta diferenta se va numi coplata.
Intamplator, coplata nu-i un cuvant american, pentru ca la ei nu exista asa ceva, dar nici romanesc nu e, intrucat a apartut in uz mai recent chiar decat push, pull, shopping si all inclusive.
Este ceva inventat de noi, pentru ca statul sa incaseze de la bolnavi, intrucat cei sanatosi nu se mai lasa taxati in plus, cu atat mai mult, cu cat coplata n-a existat niciodata la noi, de la Burebista si pana la Basescu.

                                                                                                        Florin   NAHORNIAC

Ateii să lase ciocu’ mic, România există din mila Domnului

Cine crede că România este o ţară condusă de nişte oameni care au un plan se înşală amarnic. Noul Guvern Ponta care de fapt nu e nou a copiat pur şi simplu vechiul program de guvernare şi la înghesuială, experţii au uitat să scoată nişte chestii care au cam dispărut de pe agendă: privatizarea CFR şi salariul minim de 1.200 de lei (ştire Mediafax). De la vechiul program de guvernare şi până la actualul nu doar privatizarea CFR a dispărut, dar şi privatizatorul Gruia Stoica s-a evaporat din viaţa publică şi s-a dus puţin la puşcărie. Despre salariul minim de 1.200 de lei nu mai are rost să vorbim. Chestia e că actualilor politicieni le pasă extrem de puţin de gluma cu „interesul public”. Nu există dovadă mai mare în acest sens decât copierea cuvânt cu cuvânt a vechiului program de guvernare. Între timp s-au întâmplat nişte schimbări, dar nu asta contează. Greşeşte amarnic cine îşi imaginează cum se adună liderii de partid şi îşi storc creierii întrebându-se ce plan să aplice pentru ca românii să trăiască mai bine. Nu se face aşa. Cel mai probabil se pasează din om în om, de sus în jos, plictisitoarea sarcină a redactării programului de guvernare. Până la urmă ordinul ajunge la o secretară care a reuşit să reţină secvenţa Ctrl-C, Ctrl-V. Şi gata! Avem program de guvernare. Asta consider eu că de fapt dovedeşte existenţa lui Dumnezeu şi mai mult: că lui Dumnezeu îi pasă de România. Pentru că dacă nu avea Domnul milă de noi, cu păcălicii care ne conduc, dispărea de mult România de pe hartă.

                                                                                                                        Silvia ANDREI

 

Aşa să păţească toţi hoţii ca aceştia. Primarii din Jilava şi Snagov – 7, respectiv 5 ani cu executare

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare, iar primarul comunei Snagov, Apostol Muşat, a primit cinci ani de închisoare cu executare.

Cei doi au fost condamnaţi într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Roxana Curpene (notar public) – doi ani închisoare cu suspendare, Ovidiu Szasz (finul primarului din Jilava) – 4 ani cu executare, Ion Scăeţeanu – 4 ani cu executare, Marinică Bozdoro (administrator societăţi comerciale) – 3 ani şi şase luni cu executare şi Suliman Vildan (administrator societăţi comerciale) – 3 ani cu executare.
Instanţa i-a achitat pe Eugenia Cuţaru (notar) şi pe Gheorghe Roman (vicepreşedintele CJ Ilfov).    Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, şi primarul comunei Snagov,   Apostol Muşat, au fost trimişi în judecată pe 14 februarie 2012 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).     Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Mladin este acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie. Apostol Muşat este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Alături de aceştia au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Gheorghe Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, pentru trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, finul primarului comunei Jilava, Ovidiu Szasz, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Ion Scaeţeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, tentativă la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Roxana Curpene, notar public, acuzată de complicitate la trafic de influenţă şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, şi Eugenia Cuţaru, notar public, pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărarea de influenţă.    De asemenea, au mai fost trimişi în judecată Valentin Octavian Lungu, administrator de societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, Marinică Bozdoro, administrator de societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Florin Văcaru, administrator de societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, şi Vildan Suliman, administrator de societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – noiembrie 2011, Adrian Mladin, Apostol Muşat, Ovidiu Szasz, Gheorghe Roman şi Ion Scaeţeanu, în calităţile menţionate, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană denunţătoare, au acţionat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia şi emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunţătorul le achiziţionase anterior.        ,,Terenurile, în suprafaţă totală de 23,8 hectare, situate în extravilanul comunei Jilava, judeţul Ilfov, erau amplasate într-o zonă în care nu exista un plan parcelar şi, deci, nu puteau fi intabulate. Interesul denunţătorului era ca aceste terenuri să fie învecinate unul cu celălalt, pentru ca, după întocmirea planului parcelar şi eliberarea documentelor cadastrale, acestea să poată fi alipite/unite într-un singur lot în evidenţele funciare şi apoi vândute unei societăţi comerciale”, susţin procurorii. Astfel, în calitate de primar al comunei Jilava, Adrian Mladin i-a pretins denunţătorului suma de 500.000 euro, din care, la data de 19 septembrie, a primit 50.000 euro, pentru a dispune întocmirea de către Comisia Locală de Fond Funciar a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului, în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.

De asemenea, primarul Adrian Mladin s-a angajat să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză.    ,,La data de 28 iulie 2011, inculpatul Mladin Adrian l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, mai arată procurorii.

Potrivit sursei citate, în contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit şi Apostol Muşat care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului Adrian Mladin şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb, i-a pretins denunţătorului, direct şi prin intermediar, suma de 1.100.000 euro.    ,,Pentru a ascunde şi garanta obţinerea mitei, primarul Muşat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaeţeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, din care să rezulte că Scaeţeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului. În cele din urma însă, Scaeţeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 euro”, arată DNA.      De asemenea, în perioada iulie-septembrie 2011, notarul public Roxana Curpene l-a sprijinit şi ajutat pe Scaeţeanu în toate demersurile acestuia făcute în vederea obţinerii sumei de 2.500.000 euro drept mită de la denunţător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul.

La rândul său, prin intermediul primarul comunei Snagov, inculpatul Gheorghe Roman, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, a pretins suma de 100.000 euro denunţătorului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, astfel încât să o determine să avizeze planul parcelar întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, în care erau incluse toate terenurile denunţătorului şi a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri, arată DNA.      În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit iar Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.

                                                                                                                                                  Iosif VARGA

Ardeiul iute și arderea grăsimilor – mit sau realitate?

Este ardeiul iute un remediu-minune pentru kilogramele tale în plus sau e numai încă un mit de trecut pe răbojul speranțelor pierdute?
Nu este un mit! S-a demonstrat ştiinţific că substanţa pe care o conţine ardeiul iute – capsaicina – reduce greutatea corporală prin mărirea consumului de energie și diminuarea poftei de mâncare.
Mai multe studii au atestat efectul real al capsaicinei din ardeii iuți în arderea grăsimilor, deci persoanele care folosesc acest aliment în regimul de slăbire nu greşesc absolut deloc.

                                                                                                                                                               Silvia ANDREI

Despre Minunea Sf. Lumini de la Ierusalim -Argumentul esenţial ce dovedeşte că ortodoxia este dreapta credinţă

Fiindca ne aflam la inceputul Postului Mare al Sf. Pasti, ne-am gandit ca ar fi potrivit sa vorbim de o minune mare ce se petrece an de an, din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, la Ierusalim, pe meleagurile Israelului. In cele ce urmeaza va vom prezenta o mare minune contemporana, care vine sa dovedeasca faptul ca ortodoxia este dreapta credinta, si anume minunea Sf. Lumini din noaptea de inviere, care se pogoara din cer in Biserica Sf Mormant, din Tara Sfanta, minune care se alatura minunii petrecute la raul Iordan, care in ziua de Boboteaza, curge in sens invers cursului obisnuit, numai in timpul slujbei ortodoxe de sfintire a apei, minunea norului de lumina dumnezeiasca ce se pogoara pe muntele Tabor in ziua Schimbarii la Fata, numai in timpul Sfintei Liturghii ortodoxe, minunea neputrezirii Sf. Moaste si minunea agheazmei mari, care niciodata nu se strica. Sunt dovezi pe care noi crestinii trebuie sa le cunoastem despre dreapta credinta ortodoxa si dovezile clare pe care bunul Dumnezeu le lasa in sprijinul acestei afirmatii si anume ca ortodoxia este dreapta credinta. Insasi numele de ortodoxie reliefeaza acest lucru, orthos insemnand drept, dreapta in limba greaca, iar doxia insemnand slavire, credinta, deci dreapta credinta prin traducere din limba greaca. Prima dintre minunile contemporane evocate mai sus, pe care bunul Dumnezeu le face, an de an, spre credinta noastra, este aceea a primirii de catre crestinii ortodocsi, din cer, a sfintei Lumini de Paste, minune ce se petrece in noaptea de Inviere, in biserica Sf. Mormint din Ierusalim. Batranul patriarh al Ierusalimului intra imbracat numai intr-o camasa alba, ca aceea pe care o poarta catehumenii, neofitii ce urmeaza a se boteza ortodocsi, cu smerenie in Sf. Mormint al Domnului Iisus Hristos, dupa ce pecetile cu care a fost pecetluita intrarea in grota sf. Mormint au fost desfacute  in prealabil (cu foarte putin timp in urma). Ingenuncheaza aici si se roaga, avind in mana o luminare de ceara. Apoi, dupa ceva timp, se pogoara foc din cer si aprinde vata  presarata pe mormintul Mantuitorului si lumanarea patriarhului, lumina pe care acesta o imparte ulterior credinciosilor aflati in Biserica. Ca sa spulberam eventualele indoieli, va spunem ca, la inceput, aceasta flacara nu arde, nu este foc materialnic. Drept dovada, multi calugari, preoti si mireni care au vazut minunea, spun ca si-au dat cu ea pe fata si pe maini si nu i-a ars deloc. Aceasta flacara este deci dumnezeiasca, cereasca si de aceeasi natura ca flacara ce a aparut in rugul din fata lui Moise, flacara care ardea dar nu mistuia. Apoi incet, incet, aceasta flacara se transforma in foc materialnic, care arde. Mare minune, care se intampla an de an de Pasti, la Ierusalim, spre convingerea noastra a tuturor ca ortodoxia este credinta cea adevarata. Aceasta lumina sfanta este primita numai de crestinii ortodocsi, cu toate ca in Biserica Sf. Mormint slujesc si armenii si catolicii si coptii. Este o dovada mai mult decat clara a dreptei credinte caci bunul Dumnezeu lasa harul numai acolo unde este adevarul.

Dragii mei, timpurile pe care le traim, o spun cu mahnire dar cu nadejde, sunt timpuri in care se manifesta  marile  inselari diavolesti. Se implinesc semnele vremurilor de pe urma, asa cum afirma toti sfintii contemporani. Sfintul Apostol Pavel ne sfatuieste sa tinem predania apostolica nealterata, neschimbata, iar insusi Mintuitorul Iisus Hristos ne spune ca daca un inger al Lui ar propovadui o alta evanghelie sa fie anatema. Observam ca majoritatea canalelor de televiziune promoveaza, mai nou, tot felul de credinte, orientale sau mai stiu eu de unde. Alte canale induc in eroare  oamenii, explicand intr-un mod pur rationalist, stiintific, dovezile credintei. Si acestea sunt straine de duhul nostru ortodox si de credinta noastra stramoseasca. Sunt invataturi straine de ceea ce am mostenit noi ca neam de la inaintasii nostril, ce si-au dat si viata pentru dreapta credinta..                                                                                                                    Dragii mei, sa nu uitam ca suntem crestini de 2000 de ani pe aceste meleaguri si ca, noi romanii, nu am fost crestinati nici de vreun preot sau de vreun calugar, ci de insusi apostolul lui Hristos, Sf. Apostol Andrei. Este timpul inselarilor celor mari, cand diavolul va face false minuni, care vor rataci pe multi de la adevar. Chiar si pe cei alesi, adica pe clerici, va incerca sa-i rataceasca. Celor din afara ortodoxiei, pe care ii iubim din toata inima, ii sfatuim sa se roage bunului Dumnezeu sa le arate Adevarul, care este unic si credinta cea adevarata. Caci bunul Dumnezeu le va descoperi, conform Scripturii care spune: “Bate si ti se va deschide, cere si ti se va da, cauta si vei afla.” Sa avem sinceritate in cautarile noastre si bunul Dumnezeu va descoperi toate acestea. Sa nu cadem in naivitate si sa credem ca toate cele 6000 de credinte de pe mapamond sunt adevarate. Noi ortodocsii nu o spunem din vreun sentiment de superioritate fata de cei din afara ortodoxiei, caci toti oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu, ci o spunem cu dragoste si purtare de grija pentru toti oamenii. Asadar, Lumina Sfinta sa se pogoare in inimile tuturor oamenilor si pe finalul finalului, dorim tuturor oamenilor de pe pamint mantuire si harul lui Dumnezeu sa prisoseasca in toate zilele vietii lor.

Cu dragoste pentru toata faptura,

                                                                                                                         Pr. Andrei

Credinţă încercată şi vie la Râşca

Mănăstirea Râşca are o istorie încărcată, asemănătoare, cum pot observa cei care îi calcă pragul, celei a întregii Moldove. Nu a fost aşezată destul de departe de căile năvălitorilor, aşa că a fost călcată aproape de fiecare dată când a fost invadată şi ţara. Ca şi Moldova, Râşca a răzbit până azi, învingând toate vicisitudinile. Sfântul Ioan de la Râşca, un episcop de o smerenie rară, trăitor în secolul al XVI-lea, a refuzat să fie mitropolit al Moldovei, preferând să se retragă la mănăstirea în care avea metania, la Râşca, şi să îşi aştepte aici sfârşitul. Astăzi, mănăstirea îşi trăieşte o a doua tinereţe prin părinţii care se nevoiesc aici.

Mănăstirea Bogdăneşti, Blogoslovul, a fost zidită la anul 1363 de voievodul Bogdan I al Moldovei şi doamna sa, Maria. Distrusă de tătari din temelii, obştea mănăstirii a fost mutată de domnitorul Petru Rareş mai către munte. Mănăstirea Râşca a fost clădită chiar pe pietrele de temelie ale mănăstirii de la Bogdăneşti, pe care robii mănăstireşti le-au adus aproape zece kilometri cu mijloace proprii. Sfinţirea mănăstirii a avut loc la anul 1542. Cu această ctitorie şi-a început Petru Rareş a doua domnie (1541-1546), mai fragilă decât prima (1527-1538). Acum legendara mănăstire de la Bogdăneşti are doi „pui”, pentru că pe locul unde a fost ea zidită s-a ridicat, începând cu anul 1993, din osârdia părintelui Gheorghe Loghinoaia, un complex duhovnicesc impozant, cu biserică şi azil pentru neputincioşi.

                                                  File de timp

După ce a fost călcată în 1633 de tâlhari unguri, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, mănăstirea a fost prădată de mai multe ori de tătari. 1671, 1674, 1686, 1691, 1697 şi 1716 sunt anii în care, prădată şi pustiită de tătari, mănăstirea a fost adusă în pragul extincţiei. Reconsolidarea ei a pornit în jurul anului 1750, prin grija stareţului Calistru Ene. Biserica este reparată la 1766. Cu toată osârdia acestui stareţ gospodar şi a celor care i-au urmat, mănăstirea a fost lovită iar de data asta de turci, în anul 1821. Atunci… ,,numai zidul au rămas”, spune glasul vremii. Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi, mai precis între 1823 şi 1827, când stareţ era arhimandritul Isaia, mănăstirea a fost reclădită, iar pictura restaurată.La 1921, mănăstirea a fost victima unui mare incendiu, carea ars acoperişul bisericii, chiliile, casa de oaspeţi şi gospodăria. Stareţ era pe atunci Pancratie Fasolă.Mănăstirea a funcţionat şi ca închisoare pentru călugării vagabonzi sau nesupuşi şi chiar pentru politicienii consideraţi trădători sau duşmani ai domnitorului.În anul 1844, vreme de şase luni (22 iulie – 9 decembrie) a fost închis aici, mai precis în turnul clopotniţei, politicianul Mihail Kogălniceanu. El a fost păzit de şase cătane – un sergent, un caporal şi patru soldaţi.Pe vremea comunismului, mănăstirea a fost închisă. Mai întâi lăcaşul a fost făcut mănăstire de maici, avându-l ca părinte duhovnic pe ieromonahul Antonie Plămădeală, apoi, sub pretextul lipsei de tradiţie a acestei mănăstiri de maici, desfiinţată. Au fost lăsaţi aici doar doi călugări, ca să îngrijească de construcţie, cu interdicţia de a sluji. Între anii 1972 şi 1991, mănăstirea a fost restaurată prin îngrijirea mitropoliţilor Iustin şi Teoctist, deveniţi ulterior patriarhi ai României.La sud de mănăstire este împăduritul deal Pleşu, dincolo de care se află Mănăstirea Petru Vodă, unde este stareţ părintele Iustin Pârvu. Cândva, pădurile acestui deal au fost ele însele o vatră monahală vie, pentru că în ele s-au nevoit o puzderie de pustnici.

                            Înălţarea Sfintei Cruci o sarbatoare deosebită

Pe 14 septembrie, la Mănăstirea Râşca, Înălţarea Sfintei Cruci a fost cu adevărat o zi de mare sărbătoare pentru că obştea a scos la închinăciune o cruce în care este inserată o aşchie din Sfânta Cruce.La hram au fost prezentate şi lăsate la închinare pentru două zile şi alte două odoare rare: capul Sfântului Ierarh Modest, ocrotitorul animalelor domestice, şi o părticică din moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, sfânt făcător de minuni şi vindecător de cancer. Astea, pe lângă odoarele pe care mănăstirea deja le pune la dispoziţia credincioşilor: un papucel al Sfântului Spiridon şi moaşte ale Sfinţilor Pantelimon, Haralambie, Parascheva, Trifon, Elisabeta, Procopie. Papucelul Sfântului Spiridon face parte dintr-o serie de papucei care au stat lângă racla sfântului şi au fost înlocuiţi, pentru că după o vreme se observă că sunt tociţi pe talpă. Sfântul Spiridon umblă mereu, căutând să-i ajute pe cei care îi cer asta, iar papuceii lui fac parte din minunile vii ale Sfântului şi ale Ortodoxiei. Colecţia de sfinte odoare a mănăstirii, care se îmbogăţeşte de la an la an, e un motiv de mare mândrie pentru obşte, pentru că o întrece pe cea a mănăstirilor din Suceava, chiar şi a celor mai celebre decât Râşca.La hram, ca şi în urmă cu un an, a luat parte şi o delegaţie de înalte feţe bisericeşti din Grecia, pe lângă cei trei episcopi români, care au slujit la Liturghia arhierească ce a încununat praznicul.

        Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca este venerat pentru ceea ce a făcut

Dosoftei l-a numit „episcopul cel sfânt şi minunat”. Sfântul Ioan de la Râşca a dus, începând cu anul 1560, cel mai probabil an al intrării sale în mănăstire, o viaţă aproape desăvârşită întru Hristos. La anul 1574 a salvat, cu darul înaintevederii pe care îl avea, sătenii din satele din împrejurimi de năvălirea turcilor. A ştiut că aceştia se vor năpusti asupra mănăstirii, a ascuns clopotele în iaz şi a îngropat odoarele, le-a dat sătenilor merinde şi cu obştea, sătenii şi el însuşi s-au risipit prin pădurile din împrejurimi. După trei ani, ţara s-a liniştit şi s-au întors toţi la mănăstire. În anul 1598 a fost numit, împotriva voinţei sale, episcop de Huşi, iar peste şapte ani a păstorit, vreme de alţi trei ani, Episcopia Rădăuţilor. Ales, după acestea, mitropolit al Moldovei, Cuviosul Ioan a refuzat această cinste şi, cerându-şi iertare, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, la Râşca. Aici avea legături strânse cu pustnicii din pădurile din jur, pe care i-a spovedit, din câte se spune, chiar şi în vremea în care a fost episcop.Din păcate, acest sfânt este deseori confundat cu Sfântul Ioan de la Secu, trăitor cu un secol mai apoi, duhovnic al Sfintei Teodora de la Sihla, care a avut şi el un contact, ce-i drept tangenţial, cu Mănăstirea Râşca.

                                                             Moşia

Mănăstirea a fost una dintre cele mai bogate lăcaşe de cult ale ţării.A avut dintotdeauna                    păşuni întinse, livezi, robi, moşii primite prin danii ale boierilor avuţi ai Moldovei. Daniile priveau atât pământul, cât şi robii de pe el. După dezrobire, ţăranii au fost lăsaţi să se aşeze pe mai departe pe pământul mănăstirii, şi aşa au apărut satele Râşca şi Bogdăneşti. Livada din faţa mănăstirii are meri, peri şi pruni. În spatele mănăstirii sunt alte angarale: grajdurile văcuţelor şi ale purceilor, iar mai departe un joagăr. Călugării, 13, se nevoiesc şi la atelierele de lumânări şi tămâie.E mult de muncă pentru câţi sunt, aşa că au angajaţi civili. Nu cu mult timp în urmă a fost la ei un iconar, acum plecat la Mitropolia Americii de Nord, aşa că au avut şi un atelier de icoane. Acum nu mai are cine să-i înveţe tainele picturii bisericeşti, iar monahii sunt trişti din pricina asta. Ascultările obişnuite ale unei mănăstiri cu gospodărie nu au farmecul artistic al zugrăvirii chipurilor sfinte.

                                                 Viaţa de obşte la Râşca

Cu excepţia secretariatului, a bucătăriei şi a îngrijirii de biserică, slujbe fixe, ascultările de la Râşca se fac prin rotaţie. Sunt puţini călugări pentru câtă muncă este la mănăstire.Biserica Mănăstirii Râşca, purtătoare a hramului „Sfântul Nicolae”, are trei corpuri: un pridvor larg, pronaos şi naos cu altar. Pictura necesită refacere.Se lucrează, dar pentru moment nu sunt bani.Criza a lovit şi aici, nemiloasă.Ceaiul mănăstirii nu are culoare, dar are un gust minunat. Ceai de rugăciune.Vin mulţi oameni aici, din satele din împrejurimi, dar şi de la Focşani şi Suceava. Mulţi focşăneni şi suceveni au duhovnici aici.Stareţul locului e părintele arhimandrit Mihail. În anul 1991, când a venit aici, era cel mai tânăr stareţ de mănăstire din ţară. Acum are 42 de ani. A continuat munca de restaurare a obştii pe care o pornise aici, in                                                       

                                       Poeţi fracturişti angrenaţi în duhovnicie

La Râşca se nevoiesc şi doi foşti poeţi fracturişti, Andrei Peniuc şi Adrian Urmanov,     părinţii David şi Serafim. Părintele Serafim a rămas cu ceva nostalgii literare şi a organizat la mănăstire, vreme de trei ani, ateliere de creaţie literară. Părintele David s-a desprins. Lui i se pare că cel mai mare câştig al acelor ateliere e că nişte oameni desprinşi de biserică, tinerii poeţi, au intrat în contact cu realitate vie a Ortodoxiei. Câţiva dintre ei, cu care părintele David corespondează, au rămas creştini practicanţi.Dorind să se călugărească, cei doi au fost trimişi aici de duhovnicul lor, părintele Adrian de la fosta mănăstire „Mihai Vodă”, din Bucureşti. Le-a plăcut şi au rămas. Poate şi unde stareţul, încă tânăr, e un om înţelegător, deschis către cei veniţi din rătăciri artistice.

                                                                                                                                                  Florin CREŞTINUL

De ce suntem creştini? Voievozii români trimiteau averi la Muntele Athos

Domnii şi boierii Ţărilor Române au dăruit bani mănăstirilor Kutlumuz, Zografu, Marii Lavre şi Dionisiu din Grecia. În schiturile Prodromu şi Lacu sunt şi azi călugări români. Timp de secole, până când averile mănăstireşti au trecut în proprietatea statului (1863), voievozii şi boierii munteni şi moldoveni s-au întrecut în danii către Athos cu omologii sârbi, ruşi şi bulgari.

                                     Kutlumuz, mănăstirea de suflet a muntenilor

La început, atenţia domnilor munteni s-a îndreptat spre Mănăstirea Kutlumuz. Primele legături datează din timpul lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a ajutat lăcaşul. Apoi, cu banii lui Vladislav I (1364-1377), stareţul Hariton, devenit mai târziu mitropolit al Ţării Româneşti, a refăcut mănăstirea. Tot la Kutlumuz, au trimis danii Mircea cel Bătrân (la cererea călugărului Ieremia, voievodul a dăruit satul Cireşoaia), Laiotă Basarab, Basarab cel Tânăr, Vlad al IV-lea „Călugărul”, Vlad al VI-lea „Înecatul”, Vlad al VII-lea
Vintilă şi Radu cel Mare. Iar Neagoe Basarab (1512-1521) a construit Biserica Sfântul Nicolae, chilii pentru călugări, o trapeză (sală de mese), o pivniţă, o brutărie, o bucătărie, un hambar, o bolniţă (spital), un arhondaric (casă pentru primirea oaspeţilor). Potrivit lui Nicolae Iorga, Neagoe Basarab a sprijinit şi Marea Lavră. „Bătrâna clădire a lui Atanasie suferi prefaceri adânci, făcându-se din nou, «toată biserica cea mare, cu oltarul şi cu tinzile», tot acoperişul, cu întrebuinţarea plumbului celui vechi, «toată clisarniţa», pe lângă un dar de vase de aur şi de argint, de zevese cusute cu sârmă de aur, prea înfrumuseţate. (…) Un venit, «un mertic mare», de 90.000 taleri pe an, o asigura” (Nicolae Iorga, Muntele Athos în legătură cu ţerile noastre). Şi alte mănăstiri au beneficiat de galbenii vistieriei domneşti. De pildă, Alexandru, fiul lui Mircea cel Bătrân, a făcut daruri Xeropotamului şi Zografului. În timp ce, Vlad al IV-lea „Călugărul” a oferit Pantelimonului 6.000 de aspri pe an.

                                             O sută de ducaţi pentru Zografu

În Moldova, Ştefan cel Mare a fost primul domnitor care a făcut danii Athosului. La 1466, a oferit o sută de ducaţi Mănăstirii Zografu. Bani mulţi pentru acele vremuri! Pe turnul de veghe, la far, s-a găsit o inscripţie cu numele domnitorului moldovean. A dat bani şi pentru construcţia unei trapeze, unde este menţionat, de asemenea: „Isus Hristos învinge. Întru numele lui Hristos Dumnezeu, binecredinciosul Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţerii Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, am făcut această trapeză”. La Zografu, s-au păstrat o icoană a Muşatinului şi două steaguri cu Sfântul Gheorghe. Amintirea daniilor româneşti a stăruit pe Muntele Athos. Din generaţie în generaţie, călugării au păstrat recunoştinţa faţă de Ţările Române. La 1852, englezul George Ferguson Bowen a vizitat Grecia, inclusiv „Muntele Sfânt”, redactând la sfârşit un jurnal de călătorie (Muntele Athos, Tessalia şi Epir. Jurnalul unei călătorii. De la Constantinopol la Corfu, 1852). Prin peregrinarea sa, lordul englez a ajuns la Mănăstirea Sfântul Pavel. Călare pe asini, cu un ghid, Bowen, însoţit de un slujitor de origine albaneză, a trecut mai întâi printr-o pădure de pini, prin ceaţă, pe-nserat. Pe lângă coasta abruptă, cu valurile spărgându-se de ţărm dedesubt. Întâmpinaţi cu căldură, oaspeţii au făcut cunoştinţă cu cei aproape 100 de călugări de origine ioniană. Din istorisirile lor, oaspetele a aflat că „mănăstirea a fost fondată iniţial pentru slavi şi valahi…”. Bowen a relatat şi o legendă referitoare la denumirea mănăstirii. Care s-ar fi datorat unuia dintre fiii Împăratului Mauriciu (582-620 d. Hr.), şi nu sfântului Pavel. Moşiile mănăstirii se aflau mai ales în Moldova, mai nota Bowen. La puţin timp după vizita englezului, Cuza a secularizat averile mănăstireşti…

                                                     Danii nenumărate

În vasta sa operă istoriografică, savantul Nicolae Iorga a abordat şi legătura Ţărilor Române cu Athosul. De pildă, în lucrarea „Bizanţ după Bizanţ”, unde a prezentat o listă a domnitorilor interesaţi de soarta călugărilor. „Cum Simopetra arsese, în 1581, Stavronikita având şi ea nevoie de restaurare, fură siliţi să recurgă din nou la danii ca cele, atât de bogate, ale domnilor români, deveniţi ocrotitorii lor, începând din secolul al XIV-lea, cum vor fi şi mai târziu. Avem deci privilegii pentru aceşti călu­gări din partea domnilor munteni Vlad Ţepeş, Vlad Călugărul, Vladislav, Radu de la Afumaţi, Vlad Vintilă, donatorul unui măreţ prapur, Radu Paisie, Alexandru al II-lea, Mihai Viteazul, Simion Movilă, Radu Şerban şi urmaşii săi (pentru Rhossikon, Filoteon, Sf. Pantelimon, Sf. Ilie, Xenofon, Chilandari, Simopetra), din partea marelui moldovean Ştefan (la Zografu, la Gregoriu), a urmaşului său Petru Rareş (la Kastemunitu), a fiicei sale Ruxandra şi a soţului ei Alexandru (la Dochiariu, la Dionisiu, la Karakalu), a lui Petru Şchiopu (la Zografu, Dionisiu, Lavra), a lui Ieremia Movilă (la Zografu, la Lavra) „.  În afară voievozilor, şi-au deschis baierele pungilor şi boierii mari şi mici din cele două principate. Printre alţii, au trimis danii Craioveştii (Barbu, Danciu, Pârvu, Radu), marele logofăt Barbu, vornicul Duca şi fratele  său (din Ţara Românească), marele logofăt Gavril Trotuşanu (în Moldova).

                                             Sârbi, ruşi, bulgari, români

Încă de la începuturi, la Athos s-au stabilit călugări străini de meleagurile greceşti. La Zografu s-au aşezat trei bulgari din Ohrid, încă din secolele IX-X. Ţarii bulgari Ioan Asan al II-lea şi Ioan Alexandru au făcut danii către mănăstire. În secolul XI, câţiva ruşi au întemeiat Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon). În nord-estul Athosului, sârbii au ridicat Mănăstirea Hilandar, în secolul al XII-lea. Printre primii sosiţi pe munte a fost Rastko (călugărit cu numele Sava), de 17 ani, fiul marelui jupân Ştefan Nemania, stabilit la Vatopedi. L-a urmat tatăl său (călugărit Simeon), pe când Ana, soţia lui Nemania, s-a călugărit în Serbia. La 1343, Ştefan Uroş a întărit privilegiile Hilandarului.Totuşi, în secolele XIV-XV, adevăraţii Mecena ai mănăstirilor greceşti de la Athos au fost voievozii munteni şi moldoveni.   ,,Bătrâna clădire a lui Atanasie suferi prefaceri adânci, făcându-se din nou tot acoperişul, cu întrebuinţarea plumbului celui vechi, «toată clisarniţa», pe lângă un dar de vase de aur şi de argint, de zevese cusute cu sârmă de aur, prea înfrumuseţate.”Nicolae Iorga istoric

                                             20 de mănăstiri şi 13 schituri

La Athos, primele mănăstiri datează încă din secolul al VIII-lea. Apoi, în jurul anului 860, Eftimiu cel Tânăr s-a stabilit acolo, împreună cu alţi călugări. Mănăstirile şi schiturile s-au înmulţit în deceniile următoare. Într-un document emis la 885 de Împăratul bizantin Vasile I, muntele este amintit ca „loc al călugărilor”. În fruntea comunităţii se afla un protos (prim-călugăr), stabilit la Karyae. Marea Lavră, cea mai importantă mănăstire a muntelui, înfiinţată de Atanasios Atonitul, a luat naştere în 962. Cucerirea otomană nu a bulversat viaţa comunităţii. Sultanii au recunoscut autonomia şi drepturile călugărilor. Ba chiar sultanul Selim I a stipendiat comunitatea monastică, cu precădere Mănăstirea Xiropotamu. În perioada otomană a fost construită ultima mănăstire, Stavronikita (1536). Dar, aşa cum obişnuia şi cu alte state, „Sublima Poartă” a taxat scump mănăstirile. Începând din secolul al XVIII-lea, pe lângă Mănăstirea Vatopedi, funcţionează Academia Athonită. În zilele noastre, în peninsulă se găsesc 20 de mănăstiri (Megisti Lavra, Vatopedi, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Kutlumuz, Pantokrator, Xeropotamu, Zografu, Dochiariu, Karakalu, Filoteu, Simonopetra, Sfântul Pavel, Stavronikita, Xenfont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon, Konstamonitu) şi 13 schituri (Schitul Sfântul Dumitru, Schitul Sfântul Dumitru – Lacu, Schitul Sfântul Pantelimon, Schitul Sfântul Andrei, Schitul Colibelor Sfântul Pavel, Schitul Katunakia, Schitul Proorocul Ilie, Schitul Sfânta Ana, Schitul Sfânta Treime – Kavsokalivia, Schitul Carulia, Schitul Sfântul Ioan Botezătorul – Iviron, Schitul Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu). Călugării români populează două schituri, Prodromu şi Lacu. În zilele noastre, comunitatea athonită numără aproape 2.200 de suflete. De-a lungul secolelor însă, pe munte au trăit şi 7.000 de călugări.

                                             Călugării şi femeile cuţovlahilor

Prezenţa femeilor este interzisă la Athos. Numai bărbaţii au voie să viziteze mănăstirile, după ce obţin „viza”. Numai că, în trecut, au existat cazuri în care urmaşele Evei au pătruns printre călugări. Într-un text datând din secolul al XIV-lea, descoperit în biblioteca Ivirului, de academicianul Marcu Beza, intitulat „Scandalurile petrecute la Athos prin anul 1088″, se relatează o astfel de întâmplare. În miezul scandalului s-au aflat vlahii. „În zilele lui Alexie Comnenul, care a domnit timp de treizeci şi şapte de ani, din 1081 până la 1118, vlahii cuţovlahi, păstori de oi şi capre, înaintând au pătruns în Athos”, ne informează autorul anonim al manuscrisului. „Şi cu turmele au pătruns şi femei în arătare bărbătească; şi mult desfrâu şi spurcăciuni au săvârşit, mânându-şi turmele în haine de bărbaţi; încât monahii Athosului s-au întors către împăratul Alexie, şi-au fost îndată izgoniţi. Însă, după ce s-au dus vitele şi vlahii din Athos, în loc să mulţumească lui Dumnezeu monahii, că a ridicat mare pierzanie şi urgie, de s-a curăţit Muntele, în care ne-a învrednicit să trăim, ba mai degrabă plângeau nesăbuiţii. Şi era mare jelanie în Athos; şi pe când fugarii Eghipetului simţeau lipsa cărnii, peştelui şi altora, monahii râvneau după stricăciunea vlahilor, amintindu-şi de laptele, brânza, lâna, petrecerile şi schimburile negustoreşti ce făceau împreună, şi de beţiile care mai pe urmă s-au arătat. Că intrase diavolul în sufletele vlahilor, de-şi ţineau femeile în podoabe bărbăteşti ca ciobani şi păşteau turmele şi slujeau călugărilor în mânăstiri şi le duceau brânzeturi, lapte şi lână, şi le frământau pâinea la zile de praznic. Iar cele săvârşite de ei ruşinos este a le spune şi a le auzi”. Vlahii au avut atunci şi un complice din înăuntru, pe egumenul Lavrei, Ioanichie Valmas.

                                     Sabia lui Ştefan cel Mare, păstrată de turci

În muzeele turceşti contemporane, mai ales la Istanbul, există numeroase obiecte de provenienţă românească. Bunăoară, la Top­kapî, vechiul serai al sultanilor, turiştii pot admira o sabie aparţinând lui Ştefan cel Mare. Într-un volum dedicat subiectului, Emil Vârtosu ne-a lăsat o descriere a artefactelor din Ţările Române aflate în custodia statului turc („Odoare româneşti la Stambul”, 1936). În sala Tezaurului este expus un relicvariu realizat la ordinul lui Neagoe Basarab. Ar fi trebuit să conţină moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Apostol Petru. Realizată din aur, împodobită cu perle, rubine şi diamante, piesa are forma unei carapace de broască-ţestoasă. La momentul în care profesorul Vârtosu îl descoperise, relicvariul adăpostea doar osul occipital al Sfântului Ioan Botezătorul. Se pare că Neagoe Basarab rezidise mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), iar la sfinţirea lăcaşului dăruise călugărilor moaştele profetului.

                            Pe lama sabiei lui Ştefan sunt gravate  mai multe cruci

În sala armelor există trei săbii brâncoveneşti, confecţionate din oţel de Damasc. Una dintre ele, „de factură orientală”, se prezintă în stare excelentă de conservare. Potrivit lui Emil Vârtosu, domnitorul valah ar fi avut sabia la el când l-au arestat turcii. În acelaşi loc sunt expuse trei săbii moldoveneşti, din secolul al XV-lea. Printre care, şi sabia lui Ştefan cel Mare, ipoteză lansată de istoricul Marcu Beza. Şi astăzi turiştii români zăbovesc, cât le permite ghidul, neîncrezători în faţa exponatului. Să fi ajuns arma „Atletului creştinătăţii” în mâinile otomanilor?! Mânerul spadei este din fir de argint. Pe ambele părţi ale lamei sunt inscripţionate câte patru cruci.

                                                                                                                 Florin NAHORNIAC        

Salată de andive cu măr şi fistic – extrem de sănătoasă

Salată de andive cu măr şi fistic –  extrem de sănătoasă

O salată săţioasă şi răcoroasă care combină textura crocantă uşor amăruie a frunzelor albe şi cărnoase ale andivei cu dulceaţa mărului şi aroma plăcută a fisticului.   Puternic antioxidant, fisticul este cunoscut pentru efectul miraculos în reducerea nivelului de colesterol şi menţinerii arterelor sănătoase. Doar un mic pumn de fistic oferă o doză sănătoasă de grăsimi, antioxidanţi şi vitamine. Antioxidanţii sunt esenţiali pentru protejarea pielii şi împotriva îmbătrânirii celulelor, contribuind şi la eliminarea toxinelor din organism.     Andivele sunt extrem de bogate în fibre, consumul de fibre fiind un mod excelent de-a menţine sentimentul de saţietate pentru cei care ţin dietă; sunt de altfel şi o sursă excelentă de vitamine şi minerale, având un conţinut ridicat de calciu.

                                                              Ingrediente:

500 g andive, 4 linguri ulei de măsline, 2 căţei de usturoi, 2 linguri de fistic, O legătură de pătrunjel, Un măr mare sau două mere mici, 4 linguri de muştar, 4 linguri de apă minerală sau de supă, Sare şi piper după gust

 Andivele se spală bine, având grijă să nu rămână nimic printre frunze, apoi se taie în jumătate şi se îndepărtează partea cotoroasă. Frunzele mai mari se pot tăia în bucăţi de 4-5 cm. Se pun apoi într-un bol de salată.   Mărul se spală şi se taie în felii subţiri, îndepărtându-se seminţele şi cotorul. Feliile de măr se amestecă cu andivele. Se lasă deoparte 5-6 felii pentru decorare.

Frunzele de pătrunjel se mărunţesc şi se presară peste mere şi andive.

Uleiul se pune într-o tigaie la foc mic şi se încălzeşte. Se adaugă usturoiul mărunţit bine (dat prin presă) şi fisticul. Se găteşte mai puţin de un minut, atât cât usturoiul să lase aroma şi să piardă din iuţeală, iar fisticul să capete o culoare vibrantă.

Se ia de pe foc, se lasă deoparte să se răcească puţin, apoi se adaugă muştarul şi se amestecă uşor, turnându-se apă minerală puţin câte puţin. Mixtura obţinută se toarnă peste andive şi se amestecă bine.

Se ornează cu feliile de măr rămase, iar de deasupra se mai poate presăra puţin fistic.

Această minunată salată se consumă proaspătă ca atare sau alături de peste, cartofi, fripturi, etc.

Vă dorim poftă bună!

                                                                                                                                                           Silvia ANDREI

Scrisoarea unui legionar roman din Pannonia către familia sa din Egipt

Prin anul 214 legionarul Aurelius Polion aflat în garnizoana de la Aquincum din Pannonia scria familiei sale rămase în Egipt, la Theodosiopolis. Nu se ştie ce l-a mânat pe Aurelius Polion să părăsească malurile Nilului pentru malurile Dunării. Ştim doar că era soldat în legiunea II Adiutrix – una din legiunile care a participat la asediul Sarmizegetusei – care şi-a avut multă vreme garnizoana principală la Aquincum, Budapesta de azi.

Graphic1

Scrisoarea lui Aurelius Polion a fost tradusă şi publicată în limba engleză aici. Legionarul nostru egiptean ajuns în Ungaria de azi le scria celor rămaşi acasă în limba greacă, pe care nu o cunoştea foarte bine, iar mâna lui nu prea era obişnuită să mânuiască condeiul. Iată textul scrisorii:

Aurelius Polion, soldat al legiunii II Adiutrix, către Heron fratele său şi Ploutou sora sa şi mama sa Seinouphis brutăreasa şi doamna, foarte multe salutări. Mă rog să fiţi sănătoşi noapte şi zi şi mă rog la toţi zeii în numele vostru. Vă scriu neîncetat, însă voi nu vă gândiţi la mine. Dar eu îmi fac partea mea şi vă scriu mereu şi nu încetez să mă gândesc la voi şi să vă port în inima mea. Însă voi nu îmi scrieţi niciodată despre sănătatea voastră şi ce mai faceţi. Sunt îngrijorat pentru că deşi voi aţi primit adesea scrisori de la mine niciodată nu mi-aţi răspuns cum … de când sunt în Pannonia v-am trimis scrisori, dar voi mă ţineţi de străin … am plecat … şi voi vă bucuraţi că … în armată. V-am trimis şase scrisori. Dacă vă mai gândiţi la mine voi primi învoire de la consul şi voi veni la voi să mă recunoaşteţi ca frate al vorstru. Pentru că nu v-am cerut nimic pentru armată, doar vă învinovăţesc că deşi eu vă scriu, nici unul din voi …

Cine a trecut prin armată înţelege cel puţin parţial ce voia să spună Aureliu Polion în urmă cu 1800 de ani.

                                                                                                                    Florin NAHORNIAC

Slăbiciunile României, aceleaşi de ieri până azi

Mă amuză să găsesc în trecut documente care se potrivesc perfect situaţiei actuale. Este şi cazul unei analize făcute de experţi din Ministerul de Externe al Germaniei naziste în februarie 1940, cu doar câteva luni înainte de prăbuşirea României Mari. Este vorba de o analiză pe 42 de pagini care cuprinde tot ce avea nevoie să ştie un om ca Hitler pentru a învârti România pe degete, de la istorie şi demografie, la economie şi sistemul politic intern, până la poziţia geopolitică şi dinamica relaţiilor internaţionale din zonă. Cele mai savuroase sunt paragrafele care se referă la politica internă românească. Dacă scot pasajele specifice epocii, ce rămâne este perfect valabil şi în ziua de azi. Structura politică actuală a României nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea sistemului partidelor dinainte de aprilie 1938. La fel ca în toate statele balcanice, în majoritatea cazurilor cultura partidelor politice din România se reduce la dorinţa unei personalităţi de a-şi asigura un sprijin parlamentar, programele politice reale lipsesc. Pe lângă sprijinul parlamentar, toate partidele se străduie să obţină o dictatură proprie şi excluderea celorlalte partide. Numele partidelor din România nu trebuie luate ca o indicaţie a orientării lor, deoarece în multe cazuri  acţionează chiar împotriva spiritului propriu denumirii.La fel ca în ziua de azi şi în perioada interbelică se mima cu succes democraţia. În realitate ţara era condusă de o mână de şmecheri: Forţele active ale politicii româneşti nu sunt constituite de programe sau principii, ci de anumite personalităţi sau grupuri de persoane. Conducerea statului se găseşte în mâinile unei mici pături de politicieni, a căror origine poate fi găsită în rândurile intelectualilor de stat, birocraţilor şi oamenilor de afaceri. Influenţa lor dominatoare este restrânsă de conducerea autocratică a regelui Carol care în ultimii ani a devenit factorul hotărâtor al deciziilor politice; Coroana se sprijină pe conducerea armatei şi pe cea a Bisericii. În spatele acestori factori vizibili trebuie luată în considerare acţiunea forţelor indirecte, mai ales rolul pe care îl joacă bani în politica românească. Ţărănimea română şi marea masă a poporului, ca şi mai înainte, deţine o foarte mică influenţă asupra deciziilor politice.                                                                                                      Fragmentele de mai sus fac parte dintr-un articol pe care îl pregătesc pentru Magazin istoric. Deşi mă amuză astfel de documente, în realitate este trist că nu învăţăm nimic din propriile greşeli. Pe lângă aprecierile de mai sus, analiza de care vă povestesc conţinea şi liste precise cu oamenii politici şi interesele lor în marile firme ale epocii. Naziştii ştiau exact pe ce pârghii să apese pentru a îngenunchea România. Credeţi că unul ca Putin este mai prost informat decât era Hitler?

Sursa: „Politik und Wirtschaft Rumäniens” din 21 februarie 1940. Fondul Microfilme SUA, rola 258, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti

LA VARNIŢA S-A DESCHIS DRUMUL SPRE PUTNA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Cei ce vor să rabde jugul

 Şi-a trăi mai vor,

Merită să-l poarte,

Spre ruşinea lor. 

Masacrele de la Fântâna Albă şi Lunca sunt o pagină sângeroasă şi destul de vie în istoria românilor bucovineni, care îşi deplâng încă soarta. Or, durerile ne sunt mai atenuate, iar bucuriile mai pronunţate, când simţim că nu suntem singuri în durere. Împreună şi în bucurii, şi în tristeţi, având sprijinul Ţarii şi al Consulatului General al României la Cernăuţi, în deosebi al Excelenţei Sale, dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, şi ministrului consilier Ionel Ivan, pentru care le aducem sincere mulţumiri,  ne-am unit, de data aceasta la 2 aprilie, împreună cu autorităţile locale, în lacrima durerii cu Patria noastră istorică prin prezenţa la comemorarea victimelor regimului stalinist a ÎPC Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Voievodale Putna, unui grup de clerici de aici, dl Marcel Bujor, preşedintele Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senatul României, însoţit de şase senatori, printre care dl Viorel Badea, şi deputatul de Suceava, dna Sanda Maria Ardeleanu, Ion Botoş, preşedintele Societăţii „Dacia”, dna Anuţa Dan, preşedintele Societăţii „Speranţa” din regiunea Transcarpatică, Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” din Ucraina, jurnalişti, lideri ai societăţilor-naţional culturale româneşti din ţinut etc., pentru a-i omagia pe martirii neamului, care, aflaţi la graniţa crudă a istoriei, şi-au dorit o altă soartă în Ţara lor de origini. Astfel, la 1 aprilie 1941, mii de români bucovineni de pe Valea Siretului au pornind pe calea infernală spre libertate, însă drumul lor s-a transformat într-un adevărat calvar, fiind seceraţi fără milă, masacraţi de mitralierele grănicerilor sovietici, apoi îngropaţi de viu în câteva gropi comune. Iar timp de câteva zile, pământul, scăldat de sângele celor ce nu purtau nici o vină, fiind însufleţiţi doar de dorul nestins de a trăi liber şi fericiţi în Patria lor, s-a mişcat, răspândind în jur gemete înfiorătoare.    Aici, la Varniţa, lângă Fântâna Albă, freamătul sângelui îl simţim şi acum, rănile dramaticului trecut sunt încă destul de vii în inimile românilor, iar durerea strigătoare urcă spre ceruri, cu ruga liturgică a feţilor bisericeşti, conduse deprotopopul raionului Storojineţ, Vasele Covalciuc şi fiul său Gheorghe, diacon la Biserica Sfântul Gheorghe din Storojineţ.

Graphic1

Evocând dramaticele momente istorice din 1941 şi făcând o tangenţă cu actuala situaţie critică din Ucraina, dna, Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi,a sensibilizat că evenimentele sunt o învăţătură istorică şi pentru poporul ucrainean şi pentru cel român, ca o astfel de tragedie să nu se mai repete. Iniţiativa de a comemora jertfa acelor asasinaţi pentru Credinţă, Neam şi Ţară vine de la Bucureşti, din partea  Comisiei Românilor de Pretutindeni a Senatului României. Evocativ a fost şi mesajul preşedintelui Comisiei, Marcel Bujor, care ne-a dezvăluit învăţămintele lui Ştefan cel Mare ce ne-au rămas ca un viu ecou al dăinuirii: „Să nu uităm trecutul, să avem grijă de viitorul nostru şi de viitorul copiilor, de viitorul copiilor, copiilor noştri”, pentru ca să nu mai aibă loc o „Fântână Albă”, un Katyn, o Crimee ucraineană. Prin piosul omagiu, adus celor ce s-au sacrificat pentru Credinţă şi Libertate, graţie cărora avem o viaţă mai demnă, mai frumoasă, Viorel Badea, senatorul de diaspora, ne-a încurajat în speranţa că nu e departe când va cădea sârma ghimpată, frontiera ce ne desparte, vom putea transforma într-un pelerinaj drumul, pe care martirii noştri masacraţi n-au reuşit să-l sfârşească, când vom fi alături într-o Europă unită, dar în care să nu ne uităm limba, tradiţiile, să ne păstrăm identitatea naţională.

Graphic1

Pentru a patra oară consecutiv împarte durerile noastre, Înalt Prea Cuviosul, Arhndritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, căruia i se pare că, prin aceste pelerinaje, „parcă s-a deschis mai mult drumul spre Putna lui Ştefan cel Mare”, simte cu inima că pe aceste locuri mioritice întotdeauna am fost împreună. „La Lviv vom găsi o biserică, construită de domnitori români, iar  cărţile vechi sunt în limba slavonă. Am trăit pe aceste locuri, şi Măria Sa, Ştefan cel Mare, şi înaintaşii, care s-au jertfit pentru acest pământ, ca credinţa, dragostea faţă de valorile neamului să perpetue, căci un popor se întemeiază pe jertfă, pe iubire, pe nădejde. Şi toate acestea stau la rădăcina unui neam. Iar acei care s-au sacrificat pentru Neam, Ţară, Credinţă, Libertate poartă chipul lui Dumnezeu. Omul este  liber doar atunci, când îl are în suflet pe Dumnezeu. Doar atunci e capabil să-şi iubească Neamul, să-ţi păstrezi valorile naţionale. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţă, suntem născuţi pentru a trăi în pace şi bună înţelegere, creştineşte, omeneşte. Nu există  neam pe pământ, care să nu fi avut, să nu fi trăit o Fântână Albă, noi românii de după sârma ghimpată avem Valea Albă, unde avem o  biserică, ctitorită în 1496, de Voievodul Ştefan cel Mare,  pe osemintele vitejilor săi oşteni,  care şi-au găsit moartea în sângeroasa bătălie cu turcii de la Războieni din 1476, iar românii din nordul Bucovinei au înălţat pe osemintele martirilor de la Fântâna Albă o troiţă şi un paraclis în memoria eroilor. Deci, jertfa stă la rădăcina unui neam, are origine divină. Jertfa e acea care ne duce către Înviere, către Libertate. Iar, după cum spun cuvintele cântecului lui Mihai Viteazul: ,,Cei ce vor să rabde jugul/ Şi-a trăi mai vor,/Merită să-l poarte, /Spre ruşinea lor”. Un neam trebuie să fie liber şi demn. Dar această libertate şi demnitate trebuie să o trăieşti, cunoscând bine istoria şi jertfa înaintaşilor. După cum afirmă poetul Ioan Alexandru: „Oricât de prigoniţi veţi fi şi goi, ardă candelele pe morminte”. Pe aleea Mănăstirii Putna a fost înălţată o troiţă în memoria românilor de pretutindeni, jertfe ale regimului totalitar comunist, pentru acei care vin cu o floare – simbol al recunoştinţei, şi aprind o lumânare – simbol al luminii celei veşnice, pe care au primit-o martirii neamului”.

Graphic1

După cum a concretizat senatorul Viorel Badea, din iniţiativa bucovinencei, deputatului Sanda Maria Ardeleanu, „care îşi strigă această origine cu toată mândria”, profesor la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Iu. Fedcovyci” din Cernăuţi, la 1 aprilie curent, în parlamentul României s-a păstrat un moment de reculegere pentru românii, victime ale agresiunii sovietice din 1941, s-au citit declaraţii politice pentru a evoca această pagină sângeroasă din istoria poporului român. Prezentă pentru a doua oară la comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă, dna Ardeleanu a specificat că prin declaraţiile politice, prin momentele de reculegere ce s-au ţinut atât în camera superioară a Parlamentului Senatului României, cât şi Camera Deputaţilor, s-a evocat istoria tragică a românilor bucovineni, care au luptat pentru libertate, şi-au pus viaţa în pericol pentru a demonstra că lupta pentru dreptate trebuie susţinută cu orice preţ, chiar şi cu preţul vieţii, că e esenţial să ne amintim de lecţiile istoriei, în deosebi, nu trebuie dat uitării sângerosul măcel de la Fântâna Albă ce reprezintă o pagină de istorie vie.

 

Pentru prima dată a aprins o lumânare în candela veşniciei eroilor-martiri de la Varniţa, Ion Botoş, preşedintele societăţii „Dacia” din regiunea Transcarpatică,care trăieşte cu durerea pierderii şi cu neuitarea în suflet, cu drama familiei sale, a celor 4 bravi români, deportaţi  de „eliberatori” – bunelul şi trei unchi.                                                                                                                        Dramatice au fost acele vremuri de deznaţionalizare a românilor, iar durerile pe care le adunăm, lacrimă cu lacrimă, sunt doar un strop de adevăr din sacrificiile celor ce s-au jertfit pentru Neam şi Ţară. Or, evenimentele tragice de la Fântâna Albă şi Lunca Prutului sunt pentru noi şi tânăra generaţie o lecţie de istorie şi de demnitate naţională ce nu trebuie să lipsească din manualele şcolare şi nici din conştiinţa noastră.

 Felicia NICHITA-TOMA Zorile Bucovinei

P.S. Privesc cu câtă neruşinare se comportă acest stareţ Melchisedec Velnic de parcă ar fi buricul pământului. În primul rând  pretinde de a I se spune ÎPS, adică ÎNALT PREA SFINŢIT cu toate că există un singur ÎNALTPREA SFINŢIT, respectiv ÎPS PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei  şi  Rădăuţilor, un adevărat ierarh a Bisericii Ortodoxe Române. Apoi mai este o problemă: ADEVĂRATUL OM care luptă pentru realipirea nordului BUCOVINEI, a ţinutului  HERŢA  şi  BASARABIA este domnul general de corp de armată(r) doctor în ştiinţe  economice, FLORIN MIHAI NAHORNIAC, un adevărat patriot bucovinean pe care stareţul de la Putna îi poartă o duşmănie de moarte. Asupra acestei chestiuni voi concepe un amplu articol după sărbătorile pascale.                                                                                                                                           

                                                                                                                                          Col(r)dr farm Silvia ANDREI   

Să-i fie ruşine că minte cu neruşinare. Şova: Preţul kilometrului de autostradă de munte la Comarnic-Braşov este unul dintre cele mai scăzute din lume

Preţul kilometrului de autostradă de munte în cazul Comarnic – Braşov este unul dintre cele mai scăzute din lume, în condiţiile în care pentru lucrări similare în SUA, Germania, Franţa şi Spania preţul a fost de 2,5 – 3 ori mai mare decât ce au negociat autorităţile române din domeniu, a afirmat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Şova.
,,Contrar celor prezentate, că ar fi o autostradă foarte scumpă, preţul kilometrului de autostradă de munte la Comarnic-Braşov este unul dintre cele mai scăzute din lume. Am arătat ce s-a construit în SUA, în Germania, în Franţa, în Spania, pe zone muntoase, iar preţul a fost de 2,5 – 3 ori mai mare decât ce am negociat noi pe Comarnic-Braşov, o autostradă de munte care va fi, dacă nu mă înşel, la cea mai mare altitudine din Europa”, a spus Şova, la Realitatea TV.
Potrivit acestuia, pentru construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov sunt necesari 1,5 – 1,8 miliarde de euro şi va fi gata în 2016.
Ministrul Transporturilor a mai spus că Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială (BM) vor participa ,,consistent’ la finanţarea acestui proiect.
,,Pentru Comarnic – Braşov, eu personal mi-am dorit ca acel contract să se semneze în februarie anul acesta. Nu s-a semnat încă şi acest lucru a fost prezentat negativ de jurnalişti, în mod justificat la prima vedere, dar între timp am reuşit să convingem organisme financiare internaţionale ca BEI, BERD şi BM să participe în mod consistent la finanţarea acestui proiect, pentru că este vorba despre o sumă foarte mare, iar prezenţa acestor instituţii financiare internaţionale prezintă două avantaje: pe de o parte, creditele de la ele pentru realizarea proiectului au dobânzi foarte mici pe piaţă în comparaţie cu dobânzile de la băncile comerciale şi, în al doilea rând, faptul că băncile comerciale se uită cu foarte mare atenţie dacă instituţiile financiare internaţionale intervin pentru finanţarea proiectelor. Le-am convins, acum ne aflăm în faza în care ele studiază contractul, îşi fac acel due-dilligence, ca o analiză a contractului şi a riscurilor – este vorba despre riscuri juridice – ale acestui proiect de investiţii. Ne-au promis că în luna iunie vor termina această analiză şi vor da un vot în Comitetul Creditorilor. Din punctul nostru de vedere, noi am terminat din decembrie anul trecut. Din acel moment, am reuşit acest lucru extraordinar să convingem instituţiile financiare – şi asta pentru că am acţionat foarte transparent, foarte la vedere. Le-am pus la dispoziţie toată documentaţia. Este vorba despre 1,5 – 1,8 miliarde de euro pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov”, a explicat Şova.
În luna ianuarie, ministrul Transporturilor afirma, pe blogul său, că preţul pe kilometru pentru autostrada Comarnic-Braşov a fost redus, în urma negocierilor, cu peste şapte milioane euro faţă de preţul negociat în 2010, de la 35.281.737 euro/km la 28 milioane euro/km.
,,Pentru o comparaţie cu negocierea din 2010, informez că preţul mediu pe km pentru construcţia autostrăzii de munte Comarnic – Braşov este 28 milioane euro/km (fără TVA). Preţul negociat de PD-L în 2010 pentru aceeaşi autostradă a fost de 35.281.737 Euro/km (fără TVA). Se poate observa uşor că am făcut o reducere a preţului pe km faţă de 2010, ca urmare a negocierilor, de peste 7 milioane euro. Tradus în procente, înseamnă mai puţin cu peste 20%”, a spus Dan Şova.

                                                                                                                                                      Dr ec Florin NAHORNIAC

ANI: Senatorul Sorin Roşca Stănescu – fals în declaraţii şi incompatibilitate

ANI a constatat că senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost în incompatibilitate până în martie, întrucât a fost şi administratorul unei firme, instituţia sesizând totodată Parchetul pentru că acesta nu a trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia.

rosca-stanescu16

ANI: Senatorul Sorin Roşca Stănes
fals în declaraţii şi incompatibilitate

                   

Agenţia Naţională de Integritate arată, marţi, într-un comunicat de presă, că Sorin Roşca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate de la preluarea mandatului în Parlament, în 19 decembrie 2012, până în 16 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL.      Sorin Roşca Stănescu nu ar fi respectat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera a din Legea 161/2003, potrivit cărora calitatea de senator este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţi comerciale.   ANI îl acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi de fals în declaraţii, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse la 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea activelor financiare (depozite) deţinute de copiii minori ai acestuia la bănci din România şi Elveţia. ,,Valoarea totală a activelor financiare (depozitelor) nemenţionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 de euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 CHF (aprox. 143.000 euro)”, a precizat ANI în comunicatul citat.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă verificări în cazul lui Sorin Roşca Stănescu privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.  De asemenea, ANI a sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, ,,având în vedere existenţa indiciilor temeinice privind posibila încălcare de către Sorin Roşca Stănescu a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism”.     ANI a precizat să Sorin Roşca Stănescu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, acesta depunând la dosarul de evaluare un punct de vedere scris.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Sorin Roşca Stănescu a notat în declaraţiile de avere din 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 că deţine, împreună cu soţia, din 2008, 10.010 metri pătraţi de pădure în judeţul Ilfov, dar şi 13.458 de metri pătraţi teren intravilan în acelaşi judeţ, cumpărat în 2010. Senatorul are şi o casă de vacanţă, respectiv patru corpuri de clădire, cu o suprafaţă de 1.074 metri pătraţi, în comuna Gruiu. Acesta mai are o şalupă Malibu fabricată în 2007, un autoturism BMW Z4 din 2005 şi un skijet Seadoo Bombardier fabricat în 1996. El a mai declarat bijuterii de 30.000 de euro, obiecte de artă de 220.000 de euro şi 20 de ceasuri cu o valoare de 30.000 de euro.  Roşca Stănescu a acordat împrumuturi de 841.606 de lei şi 827.996 de euro către trei societăţi: Virtual Big Bang SRL, Captain Port Service Product SRL şi Spada Digital Media SRL. Pe de altă parte, Sorin Roşca Stănescu a mai notat în documentele citate că are un credit de 3.019.653 de euro la BRD, contractat în 2008 şi scandent în 2012, dar şi alte două credite la Raiffeisen Bank de 1.407.527 de franci elveţieni. Chiar dacă nu declară conturi bancare mai mari de 5.000 de euro, Roşca Stănescu susţine la secţiune veniturilor realizate în 2011 că cei doi copii au beneficiat de dobânzi pentru mai multe depozite.El susţine că a obţinut o dobândă de 14.328 de franci elveţieni dintr-un depozit la Clariden Leu, dar şi alţi 7.164 franci elveţieni de la aceeaşi bancă în contul altui depozit. El a mai obţinut în două cazuri dobânzi de câte 1.075 de euro pe 12 luni pentru două depozite la Raiffeisen Bank. În ceea ce priveşte veniturile, Roşca Stănescu spune că a obţinut 179.645 de lei pentru un teren vândut în comuna Gruiu, dar şi 33.167 de lei ca director general la SC Virtual Big Bang SRL, în timp ce soţia sa a beneficiat de un salariu de 36.299 de lei.

Totodată, Sorin Roşca Stănescu arăta în declaraţiile de interese din decembrie 2012 şi martie 2013 că deţine, împreună cu soţia, peste 90% din Aero Marina Club SRL, în valoare de 8.329.180 de lei, dar şi că este este asociat la SC Ans News SRL, Captain Port Service Product SRL, Timac International SRL, Spada Digital Media SRL şi Apogeu Info SRL. Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu consideră demersul inspectorilor Agenției Naționale de Integritate de a informa „pe surse” jurnaliștii cu privire la acțiunea de constatare a stării sale de incompatibilitate este „absolut scandalos”.
Senatorul liberal susține că nu a primit până marți după amiază niciun document scris în care să citească de ce este acuzat de ANI, dar a admis că în trecut a primit întrebări din partea inspectorii de integritate. „Nu a existat nicio singură zi, oră, în care să fiu adminsitrator al unei firme și senator”, a spus Sorin Roșca Stănescu, susținând că acuzațiile ANI reprezintă o minciună El a detaliat care este sursa banilor deținuți de copiii săi în trei conturi, dintre care două în străinătate, respectiv din moștenire de la fratele lor decedat sau sume primite la botez.În acest context, Sorin Roșca Stănescu a reluat acuzațiile la adresa inspectorilor ANI, pe care îi cataloghează drept răuvoitori și care fac anchete politice la comandă. „Ei (inspectorii ANI – n.r.) au răspuns tot timpul la comanda a două persoane: Traian Băsescu și Monica Macovei. ANI s-a făcut vinovată de mitralierea adversarilor lui Traian Băsescu cu predilecție”, a spus senatorul.Sorin Roșca Stănescu a afirmat că așteaptă începerea cercetărilor procurorilor, la sesizarea ANI, moment în care va merge la audieri și va prezenta documente și dovezi pentru a-și susține nevinovăția.

Florin NAHORNIAC

TOPUL CELOR MAI NOCIVE MEZELURI. Ce conţin crenvurştii, parizerul şi cârnaţii ieftini

TOPUL CELOR MAI NOCIVE MEZELURI. Ce conţin crenvurştii, parizerul şi cârnaţii ieftini F

Multe dintre mezelurile de pe piaţă conţin cantităţi impresionante de apă şi grăsime, infime de carne şi generoase de E-uri, punându-ne astfel sănătatea în pericol, avertizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopsci, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Acesta a făcut pentru o listă a ingredientelor şi a proporţiilor lor de care ar trebui să ne ferim. Cele mai ieftine mezeluri sunt şi mai nesănătoase, susţine directorul Institutului de Cercetări Alimentare. „Primul lucru la care trebuie să ne uităm este eticheta compoziţională, că nu există etichete nutriţionale, care să îţi spună câte glucide, câte lipide, câte proteine, conţine produsul.

Trebuie să ştim că pe etichetă, ingredientele sunt trecute în ordinea cantităţilor folosite. Dacă vedem că primul e apă, e evident că acesta este ingredientul care primează. Apoi poţi să vezi pe etichetă că urmează grăsimea şi carnea MDM, adică dezosată mecanic, care conţine resturile care au rămas pe carcase„.

Crenvurştii şi parizerul, de pildă, conţin cantităţi impresionante de grăsime, până la 40%, şi sunt făcuţi cu carne dezosată mecanic, „tocătura din resturi”, cum o numeşte Mencinicopschi, care adaugă că în topul 3 al mezelurilor care ne pot pune sănătatea în pericol, dacă le mâncăm constant, se află cârnaţii.

Cu o precizare însă: „Important este să ne uităm pe etichetă, pentru că există pe piaţă şi crenvurşti de bună calitate, care conţin multă carne, însă aceştia sunt mai scumpi. Trebuie să fim atenţi cu produsele pe care vedem că scrie cel mai ieftin, pentru că cel mai ieftin înseamnă adesea de calitate foarte proastă„, afirmă Mencinicopschi. Acesta mai spune că şunca, salamurile, kaiserul, dar şi alte produse alimentare, precum pâinea, pot fi periculoase pentru sănătate pe termen lung dacă sunt realizate cu ingredientele nepotrivite.

                                            Lista ingredientelor de evitat

În majoritatea mezelurilor, găseşti mari cantităţi de grăsime. „Grăsime multă, şoric mult, foarte multe grăsimi satuarate care ne îngraşă şi cresc nivelul colesterolului. Să îi dai unui copil multe mezeluri de proastă calitate este ca şi când i-ai da toată ziua grăsime şi şoric”, atrage atenţia directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Un alt ingredient de bază este apa. Pentru ca apa să poată fi folosită încantităţi mari în mezeluri este nevoie de un gelifiant, caragenanul, cunoscut şi sub numele de E407. „Este un extras din alge marine, care reţine apa şi tu cumperi, astfel, apa la preţul cărnii. Există studii noi care arată că E407 ar putea fi responsabil pentru apariţia cancerului colorectal”, spune Mencinicopschi. Guma de guar este tot un gelifiant şi este tot nesănătoasă în cantităţi mari şi pe termen lung.

Carnea MDM sau carnea dezosată mecanic este prezentă în multe dintre mezeluri, spune Mencinicopschi: „Această tocătură din resturi de tot felul, precum tendoanele, are proteine de slabă calitate. În unele ţări europene, ea nu poate fi folosită decât în fabrica în care a fost produsă, ea nu poate fi congelată şi trimisă din loc în loc aşa cum se întâmplă în România”.

Nitritul şi nitratul de sodiu, E250 şi E251, împiedică dezvoltarea bacilului botulinic şi dau mezelurilor o culoare rozalie, apetisantă. „Pot duce însă la formarea nitrozaminelor care sunt cancerigene. În multe zone din România nitraţii sunt prezenţi şi în apa de băut şi pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii. În cazul sugarilor, urmările sunt tragice, pentru că aceştia blochează hemoglobina şi copiii mici pot să moară prin asfixiere celulară”, mai spune Mencinicopschi.

Monoglutamatul de sodiu, E621, are capacitatea de a face mâncarea irezistibilă. Însă şi toxică, apreciază specialiştii în nutriţie. Creşterea calităţii gustative a alimentelor perturbă un mecanism extrem de complex, dar vital pentru fiinţa umană – acela al echilibrului dintre saţietate şi foame.Iar dacă ingerăm cantităţi mari de alimente care conţin glutamat, putem suferi de ameţeli, dureri de ca şi sezaţii de greaţă, avertizează Mencinicopschi.

                      Mâncărurile, mai sănătoase acum câteva zeci de ani

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare a făcut un inventar al ingredientelor folosite în mezeluri, în România, cu câteva decenii în urmă.

,,Iată cum arăta o reţetă de crenvurşti de vită, în 1962. Pentru o sută de kilograme, se foloseau 70 kg de carne de vită calitatea I, 30 kg de slănină, 50 de grame de piper, 30 de grame de nucşoară, boia de ardei şi usturoi. Amestecul era apoi introdus în intestine de ovine. În 1967, reţeta pentru 100 kd de cârnaţi proaspeţi era următoarea: carne semigrasă de porc, 100 kg, 250 gr de piper, 250 gr usturoi, 2 kg de sare şi maţe subţiri de porc„, spune Mencinicopschi

                                                                                                                           Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Ucrainenii redescoperă istoria românească a Cetăţii Albe

Când am trecut pe la Cetatea Albă nu am găsit nimic despre istoria locului. Acum publicaţia Dumskaya.net se minunează descoperind că există urme ale lui Ştefan cel Mare în legătură cu Cetatea Albă. Urme care eu unul bănuiesc că au fost ascunse intenţionat.

Reporterul Dumskaya ne povesteşte aici că mai multe pisanii ale cetăţii au fost luate de armata română în retragere, recuperate de sovietici în 1945 şi duse la muzeul de istorie din Herson, unde li s-a pierdut urma. Prin 1972 au fost publicate imagini ale pisaniilor lui Ştefan cel Mare drept monumente de artă armenească (!).

Din articolul Dumskaya mai aflăm şi câte ceva despre conţinutul acestor pisanii din Cetatea Albă (care cu siguranţă au fost transcrise şi traduse şi în română, este nevoie de un drum la bibliotecă). În principiu este vorba de menţionarea unor completări sau reparaţii ale Cetăţii Albe făcute de Ştefan cel Mare, în texte fiind amintiţi şi pârcălabii cetăţii: Stanciul, Gherman, Luca, Duma, toţi boieri moldoveni. Una din aceste pisanii atestă că biserica Sfântul Ioan Botezătorul care încă mai există pe strada Popova din oraşul Cetatea Albă a fost biserica unei mănăstiri ctitorite de pârcălabii Duma şi Gherman.

Graphic1

Ce l-a uimit cel mai mult pe autorul articolului sunt stemele heraldice de pe aceste pisanii. În cazul imaginii de mai jos a recunoscut bourul Moldovei, însă scutul din dreapta l-a încurcat puţin. Este vorba de stema de familie a Muşatinilor, scut despicat cu trei flori de crin suprapuse în dreapta şi fasciat în stânga. Mai pe scurt, stema personală, de nobil a lui Ştefan cel Mare.

Graphic1

Pisania din imaginea de mai jos este considerată „controversată” şi că ar exista suspiciuni cu privire la autenticitatea ei. Stema de pe pisanie (din care este recunoscut din nou doar bourul Moldovei) rămâne din nou un mister. De fapt este tot stema personală a lui Ştefan cel Mare, fiind redată cu ceea ce în limbaj heraldic se numeşte „cimier cu lambrechini” – peste scut un coif de turnir ornat cu stema statului (bourul) plus panglici înflorate.

Semnificaţia stemei personale a lui Ştefan cel Mare pe aceste pisanii este că reparaţiile menţionate au fost făcute cu banii personali ai voievodului nu din visteria ţării. M-a mai amuzat descrierea făcută de reporterul din Odessa celei de-a doua steme: „imagine heraldică clasică din vestul Europei”. Pentru că Ştefan cel Mare a fost într-adevăr un nobil şi un cavaler european occidental.

                                                                                                                       Florin NAHORNIAC

Uleiul de măsline, cel mai falsificat produs alimentar. Mii de litri opriţi de la vânzare în România

La cel mai recent control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia consumatorilor, 22% din uleiul de măsline verificat nu se încadra în prevederile legale în vigoare.

Obţinerea uleiului de măsline extravirgin, de calitate, durează mult şi este costisitoare. Pe de altă parte, falsificarea lui este rapidă, ieftină şi bănoasă. Iar în prezent, problema înşelătoriilor cu ulei de măsline vizează întreaga lume.

În România, în perioada 17-28 februarie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit că 152 de operatori economici care comercializau ulei de măsline (din 319 controlaţi), adică aproximativ 48%, nu respectau prevederile legale în vigoare. A fost verificată o cantitate totală de circa 24.000 de litri de ulei de măsline, din care 5.400 de litri nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Pentru analize, s-au prelevat 26 de eşantioane de ulei de măsline, iar 3 dintre acestea, adică 11,54% nu erau conforme. Cele trei eşantioane necorespunzătoare aveau compoziţie în acizi graşi asemănătoare cu uleiul de floarea-soarelui, ceea ce indica falsificarea acestuia. Eşantioanele au fost analizate de CNIEP LAREX. În urma acestor controale, ANPC a dispus oprirea temporară de la comercializare a peste 4.800 de litri de ulei de măsline, în valoare de 95.000 de lei şi oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a numai 35 de litri de ulei de măsline. Au fost aplicate 147 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 87 amenzi în valoare de 25.000 lei şi 60 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

                                               Escrocherie la nivel mondial

69% din uleiul de măsline importat în Statele Unite ale Americii nu corespunde standardelor înalte prevăzute pentru uleiul de măsline extravirgin, potrivit unui articol recent publicat de „New York Times“. Cu ajutorul unei infografii interesante, „New York Times“ ilustrează modul în care este falsificat uleiul de măsline. La unele rafinării, uleiul de măsline este „diluat“ cu uleiuri mult mai ieftine, cum este cel de soia. Alţi producători merg mai departe: amestecă mai multe uleiuri vegetale cărora le adaugă betacaroten şi clorofilă pentru a le controla culoarea şi aroma.     De altfel, în 2008, poliţia italiană a arestat peste 60 de persoane şi a închis peste 90 de ferme şi rafinării care falsificau uleiul de măsline extravirgin.

                           Cum să alegi uleiul de măsline cu cele mai mici riscuri

  • Un criteriu relativ sigur este, din păcate pentru buzunarele noastre, preţul. Cu cât plăteşti mai mult pentru o sticlă de ulei de măsline extravirgin, cu atât şansele să fie cu adevărat de calitate sunt mai mari.
  • Cumpără doar uleiul de măsline ambalat în sticle închise la culoare sau în butoiaşe metalice, fiindcă lumina afectează calitatea produsului.
  • Culoarea uleiului de măsline propriu-zis nu este un criteriu al calităţii produsului. Acesta diferă de la verde la auriu datorită măslinelor folosite.
  • Mirosul şi gustul, în schimb sunt criteriile poate cele mai importante în alegerea uleiului de calitate. Evită-l pe cel care miroase a rânced, a mucegai, care are gust metalic, de ars sau de carton. Gustul uleiului de măsline extravirgin real este puternic, fructat, piperat, amar şi uneori înecăcios. Aciditatea uleiului extravirgin trebuie să fie sub 0,8.
  • E bine să cumperi uleiul de măsline cât mai aproape de data de culegere a măslinelor (unele sticle au înscrisă data recoltării măslinelor). Dacă nu au precizată această dată, uită-te după data expirării. Termenul de valabilitate ar trebui să fie de doi ani de la data îmbutelierii.
  • Unii termeni ca „ulei de primă presă“ sau „presat la rece“ creează confuzie. Cum în majoritatea cazurilor, uleiul de măsline extravirgin modern se produce prin centrifugare, termenul „presat“ este, din start, impropriu. Uleiul de măsline extravirgin este, obligatoriu, obţinut din prima procesare a pastei de măsline.
  • Atenţie la etichetă! Etichetarea uleiurilor de măsline cuprinde, în mod clar, în plus faţă de denumire, următoarele informaţii privind categoria de ulei:
    (a) pentru uleiul de măsline extravirgin: „ulei de măsline de categorie superioară obţinut direct din măsline şi exclusiv prin procedee mecanice“;    (b) pentru uleiul de măsline virgin: „ulei de măsline obţinut direct din măsline şi exclusiv prin metode mecanice“;     (c) pentru uleiul de măsline compus din uleiuri rafinate de măsline şi uleiuri de măsline virgine: „ulei cu un conţinut exclusiv de uleiuri de măsline care au suferit un tratament de rafinare şi uleiuri obţinute direct din măsline“;   d) pentru uleiul din turte de măsline: „ulei cu un conţinut exclusiv de uleiuri obţinute prin tratarea produsului obţinut în urma extracţiei uleiului de măsline şi uleiuri obţinute direct din măsline“ sau „ulei cu un conţinut exclusiv de uleiuri obţinute prin transformarea turtelor de măsline şi uleiuri obţinute direct din măsline“.

                                            Cum se fabrică uleiul de măsline

Sophia Loren a dezvăluit că secretul frumuseţii ei la 79 de ani îl reprezintă băile frecvente în ulei de măsline. Dar sunt şi alte tipuri de uleiuri care întreţin frumuseţea şi strălucirea pielii, întârziind semnele îmbătrânirii.  Dieta mediteraneană este o armă cunoscută în lupta contra bolilor cardiovasculare, dar cât de eficientă este de fapt?    Deoarece uleiul este indispensabil la prepararea celor mai multe mâncăruri, este important să ştim ce sortiment să alegem şi mai ales cum să-l utilizăm corect pentru a nu ne pune sănătatea în pericol.

                                                                                                                                   Dr farm Silvia ANDREI