Arhive zilnice: 2 iunie 2014

Editorialul ediţiei. Lovituri de imagine pentru ,,Pontonel’’ şi gaşca sa de hoţi cu efect de boomerang

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Ştiu că mulţi, foarte mulţi români din ţară şi străinătate ne citiţi şi nu numai dar numărătoarea celor care accesea site – urile noastre se face haotic de firma – POLNET – care gestionează site – urile tuturor publicaţiilor din ţară sau de peste hotare cu toate că aceasta activitate nu se face gratuit şi cu bani grei. Dar asta este România şi românii ei. Toţi caută să câştige cât de mult se poate dar cu efort minim. Este mai grav este că toate acestea se fac pe spinarea acestui popor multimilenar pe care politicienii îl consideră un fel de ,,stupid people’’uşor manevrabil.                                                  

Clasa politică românească nu scapă nici o ocazie să ne arate cât de mult îi pasă  de soarta  noastră. De la cel mai mic consilier local de comună şi până la preşedintele ţării, toţi se dau în vânt după grija faţă de cei cărora le mănâncă banii, zilele şi cheful de a mai trăi în România datorită distrugerii ei din punct de vedere politic, economic şi socio – profesional.

EDIRIAL IUN 1 (1)

Unele declaraţii sau gesturi depăşesc cu mult ceea ce în mod normal numim bunul simţ, iar unele măsuri trec graniţa datoriei şi frizează trădarea. Prinşi între dificultăţile situaţiei din Ucraina, problemele meteorologice şi  alegerile europarlamentare, guvernanţii şi politicienii arată că pe ei îi interesează mai mult câştigarea de imagine, voturi şi bineînţeles bani, că toate duc acolo, la ochiul dracului. Nici un eveniment sportiv, cultural, mediatic nu este scăpat de papagalii noştri fără a trage spuza spre propria turtă şi fără a trage cu arcul lui Marcu, către posterioarele contracandidaţilor. Domnul Băsescu, deşi nu are voie la campanie electorală, ştiind că cei din CCR nu îi vor face nimic sau chiar dacă vor încerca, timpul nu le-a mai dat voie, deoarece intrând în ultimele 6 luni de mandat, când este imun nu numai la fărădelegile obişnuite,  ci şi la cele anticonstituţionale, căci nu mai poate fi suspendat, îi dă înainte cu campania pro-paraşutista şi anunţă că obiectivul său principal este să îl scoată pe Ponta de la prezidenţiale. Domnul Băsescu ştie că dacă Ponta va candida, va fi foarte greu să îi ia cineva faţa, pentru  că toţi feseniştii îl vor vota, indiferent din ce partide fac parte şi dacă mai şi promite cateva legi cu mariri de salarii, pensii, indemnizaţii  sau scăderi de TVA după 2015 va mai pune la active ceva prieteni ai neamţului  ăluia, cum îi spune.. Alzheimer. Dacă va fi alt candidat, indiferent cine va fi el, va fi mai uşor de intimidat, şantajat,  distrus, terfelit şi trimis la Vântu. Ponta însă este la fel de dornic de putere ca şi el şi sprijinit de o parte din justiţie şi servicii, deţine şi el dosare, dosărele, date şi informaţii despre persoanele dragi conducătorului pe care iată le ţine în corzi cu Nana. Două dintr-o lovitură. Nana a fost o mină de aur pentru Băsescu, dar acuma este platină pentru Ponta care loveşte în două din persoanele dragi marinarului. Aşa că Băsescu nu riscă să dea în Ponta, pentru că dacă iese sânge, va ieşi din ambele părţi şi nu se ştie ce va ieşi până la urmă, se încaieră de nici Obama cu toţi vicepreşedinţii şi conducătorii de servicii secrete şi NATO nu îi mai descurcă. Din cauza asta Băsescu încearcă să îl discrediteze pe Ponta şi să îl convingă să nu candideze, iar pe oameni că ar fi un dezastru, pentru a împiedica candidatura acestuia. Mergând pe această linie, domnul Băsescu aflat în  vizită electorală prin diverse judeţe, mai ales acolo  unde lumea ştie să fluiere, a mai primit şi ceva manifestări de ,,simpatie”. O doamnă l-a întrebat de locurile de muncă, dar l-a găsit,,pregătit”. În loc să spună de ce în ultimii 9 ani cât a fost preşedinte aproape că s-a dublat numărul şomerilor, domnia sa dă vina pe Ponta că a promis locuri de muncă, ceea ce de altfel este adevărat. Şi ca să nu arate cât ,,bine’’ a făcut el românilor, domnul preşedinte spune cu un cinism cum numai el cu Ponta sunt în stare: ,,Eu v-am trecut prin criză doamna, că altfel  eraţi ca în Grecia. “ Un preşedinte realist şi responsabil ar fi spus: ,,Eu v-am băgat în criză doamnă, că altfel eraţi ca în Polonia” . Pe domnia sa însă îl lasă rece faptul că lumea îl consideră vinovat şi răspunde peste umăr, iritat, dând vina pe alţii, ca şi cum el ar fi fost simplu spectator la tot ce s-a întâmplat în ţară în ultimii 9 ani de când s-a autoproclamat preşedinte jucător. Acuma vrea să ne facă să credem că a fost preşedinte spectator. Şi pentru a arăta că este foarte interesat de toate problemele  ţării, îşi aduce aminte că are armată şi învăţământ, dar vorbeşte de parcă  nu el ar fi fost preşedinte până acum, iar ceea ce s-a întâmplat în ţară în ultimii 9 ani, nu are nici o legătură cu el. Acum laudă noua lege a învăţământului, pentru că a primit aviz de la UE şi el mereu a făcut frumos în faţa deciziilor licuricilor. ,,Nu am avea învăţământ performant fără o astfel de lege”.  Îmi amintesc  căci cu ceva ani în urmă se lăuda că ,,Şcoala românească  scoate tâmpiţi.” Sunt convins că ştia ce vorbeşte, probabil se gândea  la ceva exemple apropiate, altfel nu ar fi vorbit nejustificat.  Dar a uitat să spună domnul preşedinte că nu am avea copii tâmpiţi fără acest  sistem educaţional  pe care l-a instituit prin oamenii şi guvernele, miniştrii pe care i-a investit chiar domnia sa ca preşedinte jucător şi uneori şi judecător. Nu este bine domnule Băsescu, nu este bine!

2 EDITORIAL IUN 1

Pe domnul Băsescu îl interesează şi spaţiul Shengen, care i se pare foarte aproape. Cred că pe undeva s-a deschis o uşă şi s-a făcut curent, că altfel nu ştiu de unde simte domnia sa că suntem déjà cu vapoarele în Shengen.  Vede domnia sa că suntem gata să  intrăm în Shengen cu porturile şi aeroporturile.  Da, cu aeroportul din Sibiu am intrat déjà. Nu poţi ajunge la Sibiu de la Bucureşti, dacă nu treci prin Viena. O să intrăm şi cu portul Constanţa după ce îl ia Mazăre, o să ajungem la  Istambul prin Madagascar. Domnul Ponta nu pierde nici o ocazia să zâmbeascpă pe sticlă şi să îşi asocieze figura de Che Guevara neterminat, de tot ce este frumos, bun  şi ar putea da bine la public. După ce s-a dat cu barca pe uliţă, după ce a fost să o vadă pe femeia cu barbă pentru a sprijini cică, cântăreţii României la Eurovision,  după ce a felicitat în direct sau declarativ pe toţi sportivii care au avut câte o performanţă  mai deosebită, domnul Ponta s-a decis să îi premieze pe cei trei copii care au găsit o comoară dacică într-o vizuină de vulpe. Nu spun că gestul lor nu este frumos, aş spune încă că este normal şi este bine că a fost mediatizat, ca metodă de educaţie ,,cetăţenească”, dar să apari tu ditamai premierul pe post dând nişte diplome copiilor  pentru un fapt normal, mi se pare déjà prea mult. Cât de avid de imagine şi parşivitate poate ajunge acest premier plagiator  dacă se foloseşte şi de un astfel de caz pentru a-şi face imagine?  Era suficient pentru ei şi pentru ceilalţi copii, ca gest, dacă ar fi fost scoşi în faţa şcolii şi felicitaţi sau dacă Inspectoratul  Şcolar Judeţean ar fi îndeplinit această ceremonie, dar să se ajungă până la premier, când ţara este sub cod de inundaţii pe Dunăre mi se pare de-a dreptul greţos din partea politicianului ,,rumân’’. Mă întreb ce consilieri de imagine are şi cine îi doresc chiar atât de mult răul, încât îi recomadă numai ativităţi cu efect de boomerang. Printre problemele de interes naţional discutate şi prezentate de televiziuni, gramatica limbii române este una prioritară. Prevăd că în curând Parlamentul va lucra la un proiect de lege care să spună la ce trebuie să ne gândim noi românii,, când vorbim despre ,,paraşută’’. La o emisiune a veşnic încruntatului, dar blândului Ciutacu, domnul Ponta se leagă de pompe şi  de paraşute: „Eu nu vreau nici să vă amendezeste  CNA-ul, nici pe mine să mă amendeze cineva. Alegerea doamnei Udrea de a-şi asocia imaginea fie cu termenul de pompă – ştiţi, că era doamna Udrea cu pompa, fie cu termenul de paraşută, pentru că a sărit cu paraşuta, mi se pare, cum să vă spun… Nu ştiu cine sunt consilierii de imagine ai doamnei Udrea, că aş vrea să îi premiez. Să le mulţumesc pentru ceea ce fac.”  Domnul Ponta ar trebui însă să îşi cunoască proprii consilieri de imagine înainte de a întreba de ai Elenei Udrea. Doamna Udrea, cea vizată de domnul Ponta  intervine în emisiune şi îi dă peste nas premierului: ,,Amândouă obiectele sunt simbolul a ceea ce vrem să fim şi anume, energie, curaj, forţă, determinarea de a duce lucrurile la bun sfârşit. Să ştiţi că numai pentru unii, paraşuta are alte conotaţii”.

EDITORIAL IUN 1

Superb spus. Nici nu se putea mai frumos. Nu numai că nu refuză termenul, dar se şi mândreşte cu el. Pentru a vedea şi domnia sa în ce se bagă, îi recomand DEX on-line unde printre celelalte definiţii legate de sportul sau saltul cu paraşuta, există şi o definiţie pe care probabil nu o cunoştea, sau nu credea că este oficial acceptată, altfel s-ar fi cenzurat sau abţinut:

,,parașută, parașute, substantiv feminin (peiorativ) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. vagaboandă; femeie decăzută / declasată.”

Dacă asta este ceea ce vrea să fie  doamna Udrea este treaba ei, este majoră, vaccinată, dar niciodată preşedinte al României. A mai încercat una prin Italia parcă şi nu a avut nici o şansă. No more comments! Cu asta s-au ocupat politicienii români în plină campanile electorală, acestea au fost programele lor. În loc să-şi fi ,,etalat’’promisiunile electorale sau dedat la insulte, jigniri, minciuni etc.  Păi nici nu au avut cu cine să facă propagandă deoarece candidaţii nici măcar nu s-au arătat sau nu au fost lăsaţi să se ,,afişeze’’. Acest rol la îndeplinit toa’şu Pontonel care cu zâmbetul său şmecheresc, un fel de giumbi – giumbi, a făcut pe mascota ,,electorală’’ care l-a copiat perfect pe Nicolae Ceauşescu din toate punctele de vedere, aducându-şi consoarta blondinită lângă el ca să aibă parte de onoruri guvernamentale tipic pontiste cu Pontonel. Deocamdată mă opresc aici dar voi continua subiectul în ediţia viitoare.

Să auzim numai de bine şi pe curând.

                                                                                                                     Gral(r)dr ec  Florin Mihai NAHORNIAC 

În 8 iunie prăznuim Pogorarea Sfântului Duh

Graphic1Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. 

DUMINICA ORBULUI. Predica Sf. Luca al Crimeei despre NOBLETE si ORBIRE: ,,Oamenii josnici la fiecare pas viclenesc, sunt în stare să-i distrugă pe fraţii lor doar ca să trăiască ei mai bine”

             Graphic1

 Evanghelia Vindecarii orbului din nastere (Ioan 9, 1- 41)

Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.

Graphic1

,,Aţi auzit astăzi pericopa evanghelica referitoare la una dintre marile minuni ale lui Hristos – vindecarea orbului din naştere.

Cum a spus însusi orbul din naştere, din veac nu s-a văzut că cineva să deschida ochii unui om născut orb. V-a atras atenţia modul în care acest om vindecat le răspundea fariseilor? V-a atras atenţia uimitorul curaj şi nobleţea răspunsurilor lui?

El nu se ruşina deloc în faţa fariseilor, care aveau putere să îl excludă din sinagogă. Vorbea cu dânşii fără frică, ba chiar îi demască.

Sunt, oare, mulţi printre noi cei care, având de dat răspuns în faţa celor care au putere asupra lor, să răspunda aşa cum răspundea acest orb din naştere? Majoritatea dintre voi, nu. În faţa celor puternici aceştia stau cu frică şi răspund cu laşitate. Se străduiesc să ascundă adevărul şi chiar îi calomniază pe apropiaţii lor, iar pe sine se îndreptăţesc. Sunt mulţi astfel de oameni printre noi, iar cei cu suflet nobil sunt puţini.

Ce este nobleţea sufletească? Prin ce calităţi se deosebeşte omul cu suflet nobil?

Prin faptul că este mereu concentrat, tăcut, niciodată nu vicleneşte, are un suflet deschis şi curajos, nu se teme să mărturisească în faţa mai-marilor lumii aceştia adevărul curat. Se poartă faţă de apropiaţii săi cu nobleţe şi mărinimie; nu se preaînaltă în faţa nimănui, niciodată nu înjoseşte demnitatea celorlalţi, faţă de toţi este pasnic şi respectuos, îi sunt străine viclenia, faţărnicia, şi laşitatea.

Oamenii cu suflet josnic nu sunt deloc aşa. Ei niciodată nu sunt serioşi, mereu sunt agitaţi, permanent îi supăra pe apropiaţii lor, la fiecare pas viclenesc, sunt în stare să-i distrugă pe fraţii lor doar ca să trăiască ei mai bine.    Vom urma întotdeauna exemplul nobil al orbului din naştere, vom respecta orice suflet nobil şi cu repulsie vom trata defăimarea aproapelui, laşitatea, nedreptatea? Iată ce ne învaţă exemplul nobil al orbului din naştere vindecat de Domnul Iisus Hristos! Pericopa evanghelică despre această uimitoare minune se încheie cu câteva cuvinte extrem de profunde şi de importante ale lui Hristos:      ,,Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei ce nu văd să vada, iar cei ce văd să fie orbi“.       Fariseii care erau de faţă au întrebat indignaţi:   ,,Nu cumva şi noi suntem orbi?

Domnul le-a raspuns:  ,,Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat; dar pentru că ziceţi că vedeţi, păcatul rămâne asupra voastră (Ioan 9, 39-41). Despre ce fel de orbire vorbeşte aici Domnul Iisus Hristos? Desigur, nu despre orbirea trupească, ci despre cea duhovnicească. El a venit în lumea aceasta spre judecată, ca să îi facă să vadă pe cei care nu văd, iar pe cei care văd să-i orbească.     Ce înseamnă aceasta? Cum nevăzătorii vor deveni văzători, iar cei văzători orbi?      Ce este orbirea duhovnicească?       Este o boală de care suferă majoritatea oamenilor. Sunt orbi cei care nu văd lumina – aceasta orbire este trupească. De orbire duhovnicească suferă cei care nu vor să vadă lumina adevăratî.      Dar unde este această lumină adevărată?  Ne răspunde la această întrebare Sfântul Apostol Ioan Teologul: ,,Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era şi lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar săi ai Săi nu L-au primit“ (Ioan 1, 9-11).

Domnul nostru Iisus Hristos este strălucirea slavei Tatălui, este lumina lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc. Sunt orbi cei care, după cuvântul aceluiaşi sfant, nu L-au primit pe El, ci care au refuzat să vadă în Hristos adevărata lumină. Sunt orbi cei care îţi închid ochii la lumina cereştii Evanghelii a lui Hristos. Sunt orbi cei care vor cu mintea lor, cu cunoştinţele lor, să găsească adevărata lumină. Sunt orbi cei care cred că, dacă dispun de cunoaştere ştiinţifică şi de gândirea filosofică, au cunoscut deja adevărata lumină şi nu mai vor să cunoască vreo alta.

Graphic1

Pentru acei iudei şi farisei pe care i-a demascat Domnul Iisus Hristos, singura lumină erau cărţile Vechiului Testament. Ei ştiau doar acea lumină care a strălucit de la marele Proroc Moise, respingeau lumina lui Hristos, Îl prigoneau pe Domnul Iisus, L-au răstignit pe Cruce şi gândeau că au stins această lumină adevărată. Dar lumina străluceşte în întuneric, şi întunericul n-a cuprins-o. 

 Oare cine sunt acei nevăzători pe care Domnul Iisus Hristos, cu venirea Sa, i-a făcut văzători? Amintiţi-vă de Sfinţii Apostoli. Erau oameni simpli, care nu aveau nici o legătura cu ştiinţă. Aceşti modeşti pescari erau nevăzători în ochii mai-marilor preoţilor şi fariseilor celor care se mândreau cu cunoştinţele lor.       Şi spune-mi: cine a văzut şi a cunoscut adevărul lui Hristos, cine a primit lumina lui Hristos într-o măsura mai mare decât Sfinţii Apostoli, care au luminat toată lumea cu lumina învăţăturii Evangheliei? Ei erau mai înainte nevăzători, dar apoi s-au umplut de lumina duhovnicească. Există şi astăzi mulţi oameni întunecaţi la suflet, care nu sunt luminaţi de nici o ştiinţă şi care nu ştiu filosofie. Aceştia sunt nevăzători. Dar căţi dintre aceşti nevăzători au devenit văzători, care înţeleg totul, care au cunoscut esenţa tuturor lucurilor, care au cunoscut adevăratele scopuri ale vieţii omeneşti în lumina adevărului lui Hristos?

Cum au devenit ei văzători din nevăzători?

Pe ei i-a luminat lumina lui Hristos, lumina-adevărată, care a venit în lume. Ei au fost cei cărora Domnul Iisus Hristos le-a dat putere asupra fiilor lui Dumnezeu. Dar oare fiii lui Dumnezeu pot fi orbi? Nu! ei sunt văzători, cunosc mai mult decăt oricine adevărul, au primit lumina autentică, adevărată.        Domnul a venit să astupe cu lumina Sa dumnezeiască orice înţelepciune omenească deşartă, orice lumină artificială, care fumegă înălţată de oamenii plini de mândrie, de părere de sine. Ei consideră că pot cuprinde cu mintea lor adevărul întreg. Pe aceştia, care se consideră văzători, Domnul i-a făcut nevăzători, iar pe oamenii simpli, cu inima curată, care au primit Sfânta Evanghelie cu credinţa deplină, precum copiii mici primesc cuvintele părinţilor lor, i-a făcut văzători.         Voi vă credeţi învătători ai poporului şi nu vă considerati orbi. Vai voua, pentru ca nu înţelegeţi că sunteţi orbi! Ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu către Sfântul Proroc Iezechiel:      ,,Fiul omului! Tu locuieşti în mijlocul casei răzvrătirii; ei au ochi să vadă şi nu văd; ei au urechi să audă şi nu aud; fiindcă ei sunt o casă a răzvrătirii” (Iezechiel 12, 2).     La cine se refereau aceste cuvinte? Pe cine a numit Domnul prin gura prorocului ,,casa răzvrătirii”? Aceste cuvinte se refereau la poporul lui Israel, care făcea ce făcea şi se lepăda de adevărata închinare, şi pornea pe căile strâmbe ale păgănismului. Evreii se răzvrăteau împotriva lui Dumnezeu, se ridicau împotriva Acelui Dumnezeu Care i-a făcut popor ales, Care i-a scos din robia Egiptului. L-au părăsit pe Dumnezeul lor şi se închinau baalilor şi astartelor. De aceea au asurzit şi au orbit, nu înţelegeau dreptatea, erau surzi la cuvintele adevărului. De aceea, văzând nu vedeau şi auzind nu auzeau.

Dar oare sunt puţini astăzi între oameni astfel de răzvrătiţi? Aceştia sunt toţi cei care nu doresc să cunoască lumina adevărată, preferă să meargă nu pe calea lui Hristos, ci pe propriile căi. Iar Domnul vorbeşte prin prorocul că toţi răzvrătiţii sunt orbi şi surzi faţă de adevăr.     Iată ce spune Sfântul Prooroc Isaia despre cei orbi duhovniceşte:     ,,Şi vor duce orbii pe o cale pe care nu o ştiau şi îi vor face să umble pe cărări pe care nu le-au cunoscut; întunericul lor îl vor face lumină şi pe cele colţuroase le vor face netede: acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu şi pe ei nu îi voi părăsi” (Isaia 42, 16).  Domnul îi va conduce pe cei orbi duhovniceşte pe acea cale pe care ei nu o cunosc, considerându-se pe sine văzători. El îi va conduce pe căi necunoscute, la care nici măcar n-au gândit, şi va face întunericul care îi înconjoară lumina, şi căile lor strâmbe le va face căi drepte.

La care întuneric, se referă prorocul?   La acel întuneric în care trăiesc oamenii care nu au sprijin duhovnicesc în credinţa profundă în Dumnezeu. Ştiţi cât de mulţi oameni, care au uitat de Dumnezeu, se istovesc într-o apăsătoare tristeţe duhovnicească, nu văd sensul în viaţa şi sfârseşc prin a se sinucide? Sufletul lor este întunecat. Ei trăiesc într-un întuneric profund. Şi iată, acest întuneric, după cuvântul Prorocului Isaia, Domnul îl face lumină. Şi de pe căile strâmbe îi aduce pe căile drepte:  ,,Acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu şi pe ei nu îi voi părăsi“.      Iată care este sensul acestui răspuns profund al lui Hristos dat fariseilor, care se revoltau pentru că Domnul îi consideră orbi!

Să înţelegem şi noi aceste cuvinte ale lui Hristos şi să ne temem de orbirea duhovnicească, să tindem cu toată fiinţa spre Lumina cea adevărată! Doar acesta se cere de la noi – să renunţăm la căile proprii, să încetăm să ne aranjăm viaţa aşa cum ne place, să recunoaştem că suntem orbi şi cu toată inima să ne îndreptăm spre Lumina cea adevărată, Domnul nostru Iisus Hristos!         Această lumină adevărată, această strălucire a slavei Taăalui să lumineze inimile noastre întunecate!”

(din: Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

,,Monarhia culturală“ a Sfântului Constantin Brâncoveanu

Marele domnitor al Ţării Româneşti, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, a fost şi un ilustru ctitor de cultură. Timpul domniei sale este considerat o perioadă de maximă strălucire culturală. S-au tipărit aproximativ 80 de cărţi, s-au înfiinţat şcoli, biblioteci, s-au zidit biserici şi ansambluri arhitectonice, toate având amprenta stilului brâncovenesc. Despre această efervescenţă culturală ne-a vorbit pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Părinte profesor, de ce se spune că în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost o perioadă de maximă strălucire culturală?

Ca să răspundem acestei întrebări, suntem puşi în situaţia să ne raportăm la ce spunea despre această epocă unul dintre cei mai mari cărturari, Mitrofan al Buzăului. Acesta separa net epoca lui Constantin Brâncoveanu de aceea a lui Matei Basarab şi a lui Şerban Cantacuzino în prefaţa unui „Octoih“ de la 1700, distingând „rodurile puţine şi necoapte“ din vremea lui Matei Basarab, de „rodurile de mijloc, nici de tot coapte, nici de tot crude“ din vremea lui Şerban Cantacuzino, pentru a lăuda „rodurile coapte, dulci la gust din vremea lui Constantin Brâncoveanu“. Prin acestea se semnala evoluţia culturală de pe parcursul unei jumătăţi de secol. În vremea lui Matei Basarab se reluase tipărirea de carte, la 1635, după ce fusese întreruptă pentru aproape 90 de ani (ultima carte tipărită în Muntenia fusese Triodul-Penticostar al lui Coresi, la Târgovişte, 1557), în vremea lui Şerban Cantacuzino se tipărea principalul monument al limbii române, „Biblia de la Bucureşti“ (1688) – dar să nu uităm, ispravnic fusese însuşi Constantin Brâncoveanu, viitor domn -, iar în timpul lui Brâncoveanu, acesta secondat în mod fericit de doi mitropoliţi de excepţie, Teodosie şi Antim Ivireanul, se tipăresc mai bine de 60 de cărţi, în română, greacă, arabă şi slavonă, se dezvoltă învăţământul, se ridică biserici şi clădiri care vor deveni normative, din punct de vedere artistic, pentru epocile viitoare, punându-se bazele unui stil numit îndeobşte „brâncovenesc“, se tutelează Ortodoxia greacă şi arabă, se susţine Ortodoxia românească de la Locurile Sfinte şi din Transilvania, aflată în suferinţă din pricina presiunilor catolice. A fost o epocă de maximă efervescenţă culturală, pe care Iorga a numit-o „Monarhia culturală a lui Brâncoveanu“.

Care a fost rolul cultural al mitropoliţilor Teodosie şi Sfântul Antim Ivireanul?

Aşa cum am spus deja, Brâncoveanu a fost secondat în mod fericit de aceşti doi mari ierarhi, Teodosie (1668-1672; 1679-1708) şi Antim Ivireanul (1708-1716). Dar performanţa lor culturală a fost sporită prin colaborarea cu cei mai destoinici cărturari ai vremii: episcopul Mitrofan de la Buzău, fost episcop al Huşilor, episcopul Damaschin de la Buzău, dar şi ierarhi străini, precum patriarhii Dositei Nottara şi Hrisant Nottara (unchi şi nepot) ai Ierusalimului. Dintre cărturarii români s-au mai distins în mod deosebit stolnicul Constantin Cantacuzino (†1716), poate cel mai cultivat om al timpului său, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, biografii sfântului voievod, cronicarul Radu Popescu, cărora li se vor adăuga foarte mulţi greci, Ioan Comnen, Ieremia Kakavelas, Sevastos Kymenitis, Marcu Porfiropol ş.a. sau italianul, secretar personal al domnului, Anton Maria del Chiaro. Trebuie spus că e greu să expediem în doar câteva rânduri un astfel de capitol pentru că epoca lui Brâncoveanu a fost una de o efervescenţă culturală fără precedent în spaţiul românesc, cristalizată în jurul acestor personalităţi de excepţie, în frunte cu mitropoliţii din vremea domnului. Toţi aceştia s-au constituit parte a unui proiect cultural prin care se urmăreau editarea şi distribuţia de carte în tot spaţiul ortodox supus privaţiunilor din partea turcilor sau arabilor. De aceea, majoritatea cărţilor va fi de factură liturgică, deoarece tipărirea lor constituia o nevoie prioritară. Lucrurile, evident, nu s-au limitat doar la atât. Imaginaţi-vă că numai în timpul lui Antim Ivireanul s-au tipărit 63 de cărţi, în tipografiile de la Bucureşti, Buzău, Râmnic, Snagov şi Târgovişte. La aceştia contribuiseră toţi cei de mai sus.

Graphic1

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu au funcţionat şi numeroase şcoli, între care cea de la Mănăstirea „Sfântul Sava“ din Bucureşti.

Într-adevăr, sunt prea bine cunoscute şcolile de la Sfântul Sava, precum şi aceea de la Sfântul Gheorghe Vechi, care fusese la un moment dat şi sediu de mitropolie. La Sfântul Sava, ctitorie a lui Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu a ridicat clădiri noi pentru şcoală, urmând să se predea acolo (mai mult în greceşte) logica, retorica, fizica, astronomia, psihologia, metafizica, gramatica, ortografia. La Sfântul Gheorghe Vechi se fondase o „şcoală de slovenie“ (de limbă slavă), unde erau pregătiţi funcţionarii publici (logofeţii) care trebuiau să se familiarizeze cu redactarea de acte oficiale în limba slavonă, limbă de cancelarie încă. O astfel de şcoală avea să funcţioneze şi la Mănăstirea Colţea (ctitorie a lui Mihai Cantacuzino, care ctitorise şi Mănăstirea Sinaia), adăugându-i-se şi o şcoală de muzică bisericească.

Tot acum s-au pus şi bazele unor biblioteci. Despre ce biblioteci este vorba?

Sfântul voievod a dorit să repete, oarecum, modelul pe care-l sugerase un unchi al său din stirpea Cantacuzinilor. Postelnicul Constantin Cantacuzino zidise la Mărgineni o mănăstire între zidurile căreia unul dintre fiii săi, stolnicul Constantin Cantacuzino (frate al domnului Şerban Cantacuzino şi unchi al lui Constantin Brâncoveanu), avea să constituie un fond de carte, dintre cele mai însemnate în răsăritul Europei. Este bine să amintim aici că stolnicul Constantin Cantacuzino este unul dintre cei mai importanţi umanişti europeni, iar portretul lui se vede azi în interiorul Universităţii din Padova, în rând cu ceilalţi mari cărturari europeni.   Brâncoveanu, aşijderea unchiului său, avea să pună bazele unei impresionante biblioteci la ctitoria sa de la Hurezi în care se puteau găsi exemplare dintre cele mai rare, dar şi cele mai noi tipărituri din Occident.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost şi ctitor de lăcaşuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei de pretutindeni. Care sunt cele mai importante ctitorii ale sale?

Cronica ni-l descrie pe domn „creştin pravoslavnic, cu dragoste şi cu râvnă creştinească şi fierbinte“. Încă de când era boier, a înălţat pe moşiile sale cunoscutele biserici de la Potlogi şi Mogoşoaia. La scurt timp după urcarea pe tron, la 1690, s-au pus temeliile ctitoriei de la Hurezi, devenind cea mai însemnată ctitorie a sa, reprezentativă pentru întreaga artă românească. În Bucureşti, a ridicat Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, unde azi i se odihnesc cinstitele rămăşiţe şi a reconstruit bisericile de la Sfântul Sava (pe locul statuilor de la Universitate) şi Sfântul Ioan Grecesc (pe locul Casei CEC de pe Calea Victoriei). În afara Valahiei, dar tot pentru români, dărnicia domnului a făcut posibilă ridicarea bisericilor din Făgăraş, Ocna Sibiului, Ismail, precum şi a Mănăstirii Sâmbăta de Sus. A ridicat o biserică şi la Constantinopol şi a sprijinit consistent întreaga Ortodoxie de la Locurile Sfinte. De concursul domnului s-au bucurat şi marii ctitori Antim Ivireanul, Mihail Cantacuzino şi alţii. În plan civil, i se datorează palatele de la Potlogi, Brâncoveni şi Mogoşoaia, refacerea Curţii domneşti de la Bucureşti, a Curţii domneşti de la Târgovişte.      Pentru pictarea bisericilor sale au fost angajaţi cei mai mari pictori ai vremii: grecul Constantinos şi românul Pârvu Mutu, adevăraţi creatori de „şcoală“.     În fine, din aceste puţine cuvinte sperăm să se constate că avem de-a face cu o „Monarhie culturală“, reieşită dintr-o epocă de teribile prefaceri în toate domeniile vieţii cotidiene, a cărei moştenire trebuie s-o cultivăm azi.

sursa: Ziarul Lumina

7 locuri superbe din Țara Hațegului pe care trebuie să le vizitezi

Alături de Maramureș sau de Bucovina, Țara Hațegului este una dintre cele frumoase regiuni din România. Dacă în primele două regiuni turismul s-a dezvoltat deja foarte mult, Țara Hațegului a rămas, până acum, mai departe de turismul de masă, cel organizat de agenții și de tour operatori.

Din acest motiv în Țara Hațegului, o regiune înconjurată trei mari grupe de munți – Parâng, Retezat și Poiana Ruscă – este încă posibil să dați peste sate fabuloase care nu au nicio pensiune. Prin urmare, dacă vreți să petreceți mai mult timp în zonă, va trebui să vă cazați la săteni sau să stați la cort.

Probabil că pentru vizitatorii care ajung aici este mult bine că pot vedea în liniște toate aceste obiective turistice – de la situri arheologice și mici biserici de piatră vechi de secole până la peisajele minunate din munți – fără să dea peste grupuri mari de turiști. Pe de altă parte, comunitățile locale ar avea mult de câștigat dacă mai mulți turiști și-ar petrece vacanțele în zonă.

Până să ajungeți acolo, Yahoo News România vă poartă cu ajutorul imaginilor într-o călătorie prin câteva dintre cele mai frumoase sate din Țara Hațegului. Dacă ați ajuns deja acolo vă invităm să ne împărtășiți povești de călătorie în secțiunea de comentarii.

1. Satul Densuș din comuna cu același nume se află în județul Hunedoara, la poalele Munților Poiana Ruscă.

Localitatea și împrejurimile sale merită să fie vizitate fără grabă, așa că cel mai bine ar fi să petreceți mai multe zile în Densuș. Este puțin probabil să vă plictisiți în satul hațegan deoarece are destul de multe obiective turistice, de la cele cultural-istorice la peisajele minunate și traseele pentru drumeții în natură.

Biserica de piatră „Sfântul Nicolae” din Densuș este una dintre cele mai vechi biserici din România. Forma din prezent datează din secolul al XIII-lea, dar cercetările arheologice realizate în anii 1961-1963 au stabilit că partea inferioară a pereților naosului și ai altarului aparțin secolului al X-lea, se arată pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara.

Construită din pietre romane fasonate aduse de la ruinele orașului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, lăcașul de cult are o înfățișare destul de ciudată, atipică pentru o biserică.

Potrivit informațiilor publicate de administrația Geoparcului Dinozaurilor “Țara Hațegului”, biserica este un amestec de stiluri și materiale: unele ferestre sunt, de fapt, bucăți tubulare (racorduri) de canalizare romană, zidurile bisericii sunt sprijinite de coloane, în altar se află un capac de sarcofag, pietrele masive din ziduri păstrează cioplituri antice, iar pe acoperișul bisericii se află câțiva lei, vechi statui romane aduse pentru a înfrumuseța lăcașul de cult construit în evul mediu.

În interiorul bisericii se află o icoană interesantă în care Hristos este îmbrăcat în costum popular românesc. Din anul 1991 biserica se află pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.

Dincolo de casele tradiționale din lemn, de gospodăriile sătenilor și de drumurile pe care veți întâlni cai superbi sau vaci care se întorc seara la grajd însoțite de sunetul tălăngilor atârnate la gât, Densuș merită să fie vizitat și pentru traseul „Drumul vulcanilor” din Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”.

Insula tropicală de acum 70 de milioane de ani

Traseul este destul de ușor și nu durează mai mult de o oră dus-întors. „Drumul vulcanilor” pleacă din satul Densuș și urcă până în vârful unui deal, unde veți avea o panoramă superbă asupra localității, a munților și a dealurilor din jur.

În urmă cu 70 de milioane de ani, zona muntoasă de astăzi era un fund de mare. Pe-atunci, Țara Hațegului de astăzi făcea parte dintr-o insulă tropicală înconjurată de apa Oceanului Tethys. Se pare că insula avea aproximativ 80.000 de kilometri pătrați.

Pe versantul de nord, Dealul vulcanilor este acoperit de o pădure de fag și carpen în care veți descoperi un arbore impresionant, cu trunchiul foarte gros, plin de noduri și de încâlcituri: este un fag secular.

Poteca domoală urcă până în vârful dealului, unde se încheie cu o priveliște minunată asupra satelor Densuș și Ștei, întinse de-a parte și de alta a șoselei.

În satul Densuș s-au păstrat și urmele erupțiilor vulcanice de la sfârșitul Cretacicului (perioadă cuprinsă între 145 – 65 de milioane de ani î.Hr.), iar dacă sosiți în localitate veți avea ocazia de a vedea cum arată o bombă vulcanică. Prinse în maluri de pământ, aceste bombe vulcanice sunt fragmente de lavă sau roci rupte din coșul vulcanic în timpul exploziei, care au fost aruncate în aer. Acum, ele sunt captive în scoarță.

2.  Comuna Sarmizegetusa

Mai puțin faimos decât capitala dacică Sarmizegetusa Regia din Munții Orăștiei, fostul oraș construit de romani cu scopul de a deveni capitala noii provincii Dacia ar trebui să facă parte dintr-o călătorie în Țara Hațegului.

Numele complet al orașului ridicat de romani era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa și a fost construit la 40 de kilometri distanță de capitala dacică din munți. Astăzi, localitatea poartă numele de Sarmizegetusa și adăpostește un sit arheologic și un muzeu.

Fără un ghid, situl este destul de dificil de descifrat și s-ar putea să vă fie destul de greu să deosebiți ruinele templelor de cele ale sanctuarelor sau de ale forumurilor. Însă puteți încerca să găsiți la muzeul din localitate o persoană care să vă însoțească și să vă ghideze prin situl arheologic. Una dintre cele mai interesante construcții păstrate este amfiteatrul.

3. Satul Suseni din comuna Râu de Mori

În satul hunedorean Suseni se află o superbă biserică din piatră ridicată pe o colină care se înalță lângă drumul principal care taie satul în două. Micul lăcaș de cult a fost construit în secolul al XIV-lea de către familia nobiliară Kendeffy (Cândea).

Precum biserica din Densuș, și aceasta are o înfățișare destul de ciudată deoarece seamănă mai degrabă cu o fortăreață. Singura turlă a bisericii este, de fapt, un turn fortificat prevăzut cu mortiere (deschizături înguste în zid prin care se putea trage cu arma). În vechime, turnul făcea parte dintr-un sistem defensiv menit să protejeze Cetatea Colț, care se află în apropiere.

Pentru a ajunge la cetate trebuie să porninți într-o drumeție de aproximativ o jumătate de oră (o oră dus-întors). Drumul pleacă din satul Suseni și vă aduce la cetate după un traseu minunat prin pădure. Cetatea Colț, ridicată pe un colț de stâncă deasupra văii Râușorului (la intrarea în defileul Râușorului), este cunoscută mai ales deoarece despre ea se spune că l-a inspirat pe Jules Verne să scrie romanul „Castelul din Carpați”. Ceea ce se știe cu siguranță despre cetate, din care astăzi au mai rămas doar niște ruine, este că a fost ridicată în secolele XIV-XV de aceeași familie Kendeffy.

4. Satul Mălăiești din comuna Sălașu de Sus

Micul sat Mălăiești are numai 145 de locuitori, dar merită să fie vizitat în cadrul unui tur al Țării Hațegului. Aici a fost construit, la sfârșitul secolului al XIV-lea, un donjonul ale cărui ruine pot fi văzute și astăzi.

Donjonul (turnul principal al unei fortificații) era înconjurat de o incintă inelară din piatră de râu. Construcția a fost ridicată de către cnejii din Sălașu de Sus (familia Sărăcin) și a funcționat până în secolul al XVII-lea.

5. Satul Ostrov din comuna Râu de Mori

Ostrov este un alt sat hațegan fermecător. Are 360 de locuitori, case tradiționale și o mică biserică văruită în alb, construită în secolul al XIV-lea de cnejii locali. Biserica, fostă capelă de curte, se numără printre cele mai vechi monumente de zid românești păstrate în Transilvania și se află pe lista monumentelor istorice.

La fel de frumoase sunt împrejurimile satului Ostrov: dacă ajungeți în zonă, vizitați și barajul de pe Lacul Ostrov, aflat imediat în apropierea localității. Priveliștea care se deschide spre munți de la înălțimea barajului este superbă.

6. Satul Răchitova

Satul Răchitova din comuna cu același nume adăpostește ruinele unui vechi turn ridicat în secolul al XIV-lea pe moșia familiei de cneji Mușina de la Densuș. Turnul – astăzi ruinat, dar nu lipsit de farmec – se înalță pe o colină de lângă sat. Drumul până în vârf este foarte ușor, iar odată ajunși sus veți avea o panoramă grozavă asupra satului. În trecut, turnul din Răchitova era înconjurat de fortificații din pământ și era folosit pentru a supraveghea împrejurimile.

7. Satul Râu Alb din comuna Sălașu de Sus

Satul Râu Alb (183 de locuitori, conform datelor de la recensământul din 2011), nu are obiective turistice faimoase precum alte localități din Țara Hațegului (se mai păstrează doar turnul unei vechi biserici ruinate acum), dar localitatea liniștită și împrejurimile sale sunt perfecte pentru cei care vin aici ca să se odihnească. Vă puteți caza la săteni sau puteți sta la cort.

 

 

 

 

Ambasadorul Norvegiei către români: Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar importaţi două treimi din alimente. Este o nebunie!

Øystein Hovdkinn, ambasadorul Norvegiei, consideră că România are un potenţial enorm în energie şi agricultură, dar că situaţia actuală din industria alimentară este un adevărat paradox. „Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar importaţi două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox, este o nebunie“, a spus ambasadorul în cadrul unei conferinţe de presă în care norvegienii au anunţat o finanţare nerambursabilă de 306 mil. euro pentru România.
Şi Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari agricultori români, care deţine grupul Racova Com Agro Pan din Vaslui, spunea în mai multe rânduri că România nu are o agricultură reală, care să asigure necesarul de consum intern, şi a ajuns să importe cireşe din Africa de Sud şi fasole din Etiopia. Lipsa de industrializare din agricultură se vede clar în structura exporturilor şi a importurilor de produse agroalimentare. Dacă circa jumătate din exporturi sunt acoperite de marfa brută tranzacţionată bursier precum grâul, porumbul sau seminţele de floarea soarelui, în structura importurilor o greutate mai mare o au produsele finite. Spre exemplu, două dintre produsele cu cea mai mare greutate în totalul importurilor au fost carnea de porc şi zahărul. „Vrem ca România să devină la fel de prosperă ca ţările din Vest, iar astfel să putem face mai multe afaceri împreună“, a mai spus Øystein Hovdkinn. Ambasadorul a precizat că 16 firme cu capital norvegian sunt prezente pe piaţa românească, însă majoritatea sunt companii mici, printre investitorii mai mari din România numărându-se Orkla Foods (indus¬tria alimentară) sau R&M Ship Interior (construcţia navelor).

Iosif VARGA

Basarabeanul care a reconstruit oraşul Odessa din temelii

Propaganda sovietică şi amintirea dureroasă a holocaustului au umbrit meritele lui Gherman Pântea, cel care a administrat oraşul-port de la Marea Neagră între 1941 şi 1944. Puţini ucraineni ştiu astăzi că acest primar român a refăcut din ruine localitatea desfigurată de război şi i-a dat strălucirea unei urbe europene.

Personalitatea lui Gherman Pântea a fost, potrivit istoricilor, aureolată de un sentiment delicat de duplicitate, viaţa şi activitatea sa fiind învăluite de multe mituri. Printre motivele care au trezit suspiciuni se numără faptul că a luptat în armata ţaristă în primul război mondial, iar apoi a pledat pentru Unirea Basarabiei cu România şi cel că a reprezentat regimul antonescian, fiind ulterior salvat de la pedeapsa capitală de către un mareşal sovietic. Născut la 13 mai 1894 în satul Zăicani, judeţul Bălţi (azi raionul Râşcani), în familia unui avocat, şi-a făcut studiile primare în localitatea natală şi a urmat o şcoală cu profil pedagogic la Cetatea-Albă. Revoluţia rusă din 1917 l-a prins în tranşee, la Roman, ca tânăr ofiţer în armata ţaristă.

Vine apoi la Chişinău şi este unul dintre iniţiatorii  Congresului Militarilor Moldoveni din octombrie 1917, structură care a decis formarea Sfatului Ţării – primul parlament basarabean ce avea să decidă autonomia provinciei şi apoi unirea cu patria-mamă. A fost membru în Sfatul Ţării, unde a activat în Comisia Şcolară, ca pedagog, şi în Comisia de Lichidare. În primul guvern al Basarabiei autonome îi revine postul de adjunct al directorului general la Ministerul de Război, iar după Unire a fost preşedinte al Camerei de Industrie din Chişinău şi primar al Chişinăului (1923, 1927-1928, 1932).

                                      A găsit un oraş sfârtecat de obuze

În iunie 1940, s-a refugiat peste Prut şi în timpul celul de-al Doilea Război Mondial a fost primar al Odessei (1941-1944). Pântea a fost numit în acest post de către mareşalul Ion Antonescu, în primul rând, pentru că ştia rusa şi putea vorbi cu localnicii pre limba lor. A preluat conducerea unui oraş greu încercat în cele două luni de asediu al trupelor române.

Graphic1

În plus, retrăgându-se, Armata Roşie a distrus majoritatea instituţiilor importante: staţia electrică ce pompa apa în oraş, fabricile de pâine, şcolile etc. În nişte însemnări publicate de Olivian Verenca, fostul guvernator al Transnistriei (regiunea dintre Nistru şi Bug), profesorul Gheorghe Alexianu, care l-a însoţit pe Gherman Pântea la Odessa, schiţează un tablou sinistru: un oraş sfârtecat de obuze, cu baricade pe străzi, cadavre la fiecare pas şi un furnicar de lume militară, magazii şi fabrici în flăcări, cheiuri pârjolite, vase scufundate în port, orăşeni rămaşi fără lumină, fără apă şi fără alimente. Oamenii erau şi foarte speriaţi, deoarece fuseseră avertizaţi că fasciştii sunt nemiloşi nu doar cu evreii, dar şi cu restul populaţiei ocupate.  Pentru a calma spiritele, proaspătul edil a publică un apel în ziarul de limba rusă „Odesskaia Gazeta“, în care le promite localnicilor că va reconstrui rapid oraşul, cu ajutorul lor, că le va face viaţa mai uşoară, că le va permite să-şi vorbească limba maternă în şcoli şi s-o cânte la Operă, că va sprijini iniţiativa particulară.

                                              Schimbarea la faţă a Odessei

Şi s-a ţinut de cuvânt. Istoricul Iurie Colesnic scrie în culegerea „Basarabia necunoscută“ că, timp de trei săptămâni, Pântea a reuşit să pună în funcţiune staţia electrică, să pornească uzinele, să reconstruiască edificiile şi parcurile, reparând inclusiv celebrele scări din Odessa, să redeschidă Universitatea şi Opera. „El a ştiut să jongleze foarte abil între militarii români, militarii germani şi partizanii sovietici, fiind o autoritate civilă care a renăscut Odessa din ruine şi, în timp de război i-a dat o viaţă mai înfloritoare decât putea să-şi imagineze acest oraş portuar“, îl laudă autorul.      Potrivit notiţelor unui fost menşevic pe nume Evgheni Tverskoi, care circulă pe internet, salariul unui muncitor, de 4-7 mărci pentru 8 ore de lucru, era suficient pentru un trai decent. „Populaţia care a trăit două decenii sub Stalin se înţelegea perfect cu noile autorităţi, iar primarul mergea pe jos în inspecţii prin pieţe, vorbea cu oamenii şi se interesa de nevoile lor. Auzind de un astfel de trai, în zona de ocupaţie românească fugeau oameni din Ucraina şi Rusia“, a consemnat acesta.

                                            Iubit de localnici ca un părinte

Din alte surse ruseşti, aflăm că Gherman Pântea a revenit la denumirea străzilor din perioada ţaristă, una însă a fost numită în cinstea conducătorului României, Ion Antonescu, şi alta – a fuhrerului Adolf Hilter. Din biblioteci a fost confiscată literatura sovietică, au fost deschise toate bisericile închise de comunişti, au fost distruse monumentele şi tablourile liderilor bolşevici. Peste 25.000 de locuitori ai oraşului, care au putut demonstra documentar că au fost deposedaţi de comunişti, şi-au redobândit averile. Pe lângă emisiunile în limba rusă, erau retransmise posturi din Germania, Italia şi România. În şcoli, elevii luau gratuit micul dejun şi aveau o dată pe săptămână ore de limba română şi religie. Bătrânii, orfanii, văduvele şi bolnavii mâncau gratuit la cantinele sociale. Pentru studenţi au fost înfiinţate cămine şi cantine. Tinerii primeau şi ajutoare băneşti pentru procurarea de cărţi şi haine, iar când primarul vizita universitatea, îl înconjurau şi îi spuneau «Naş papaşa», adică părintele lor. Se dezvolta sportul: aveau loc campionate cu participarea echipelor din ţările aliate, inclusiv Juventus şi Lecce, competiţii atletice şi motocrosuri, la hipodrom de trei ori pe săptămână se ţineau curse. Oraşul era vizitat de turişti şi delegaţii străine, veneau în turnee cântăreţi de operă din Italia şi artişti ruşi emigraţi după revoluţie etc.

Graphic1

                                     Bilanţ triumfător după doi ani de activitate

La 16 octombrie 1943, Odessa a sărbătorit doi ani de administraţie românească. Iată cum descrie Gherman Pântea acea zi în memoriile sale: „Pretutindeni, în pieţe publice, în instituţii, în cinematografe, la Operă, universităţi, populaţia manifesta pentru administraţia românească. Atunci am înţeles că munca mea nu a fost zadarnică şi mi s-a umplut sufletul de bucurie şi mândrie. La această dată, oraşul era refăcut, fabricile funcţionau ca în timp normal, cu maximum de randament, pieţele alimentare erau nemaipomenit de bogate, toată populaţia avea mijloace suficiente, lucrând şi alegându-şi meseria pe care o dorea şi care îi plăcea. O mare parte din populaţie făcea negustorie, căci comerţul era liber.          O parte erau funcţionari la diferite uzine. Circa 13.000 erau funcţionari la primărie şi marea masă de muncitori, circa 150.000, lucrau la cele 2.000 de fabrici refăcute. Dar pentru ca nimeni, absolut nimeni să nu rămână fără lucru, aveam pe şantiere, la diferite lucrări edilitare, zilnic 20.000 de muncitori, care îşi câştigau pâinea în mod onorabil. Toţi care lucrau erau salariaţi, aveau înlesniri de tot felul. Am deschis magazine mari, unde se găseau de toate la preţuri mici. Bugetul primăriei crescuse vertiginos, aşa încât îmi puteam permite libertatea să dau o viaţă îmbelşugată celor care muncesc, căci eu refăcusem Odessa şi o făcusem frumoasă şi bogată“.

Florin NAHORNIAC

Antonescu: Dacă Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, se dezmembrează aparatul ăla

Întrebat cum comentează o afirmaţie a lui Victor Ponta potrivit căreia fusese de acord cu cedarea unor acţiuni de la Portul Constanţa la municipalitate, Crin Antonescu, liderul PNL, a spus că, dacă premierul ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, „aparatul ăla se dezmembrează, sar acele“.

Antonescu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce părere are despre o afirmaţie a premierului Victor Ponta potrivit căreia liderul PNL fusese de acord cu cedarea unor acţiuni de la Portul Constanţa către municipalitate.

 „Domnul Ponta spune atât de multe lucruri încât eu nu am cum să replic elegant. Tot ce pot să spun e că dacă domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred că se dezmembrează aparatul ăla, sar acele. Avem un fapt, avem o realitate, vă aduceţi aminte discuţia şi ştiţi decizia PNL că portul nu a fost dat. Povesteşte domnul Ponta că eu eram de acord. Eu eram de acord? Şi ce s-a întâmplat? Nu a vrut Ramona Mănescu? Foarte bine. Nu eram de acord, poziţia PNL şi poziţia ministrului nostru a fost susţinută, am avut discuţii împreună cu dumneaei cu tandemul Ponta- Dragnea destul de intenese pe acest subiect. (…) Indiferent despre ce ne amintm noi că minte domnul Ponta sau nu minte, decizia stă în mâna premierului şi trebuie să şi-o asume fie că e albă sau neagră. Ce rost are să-l fac eu mincinos pe domnul Ponta când îl face realitatea?“, a spus Crin Antonescu.

Antonescu a precizat că nu este de acord ca statul să nu mai fie majoritar în Portul Constanţa.

„Aduc aminte că în vreme ce eram împreună la guvernare a fost o discuţie prelungită şi intensă privitoare la descentralizare, la legile descentralizării şi vă aduceţi aminte poate că atunci a existat un conflict în interiorul Guvernului privitor la Poliţie, la porturi şi Portul Constanţa în principal şi privitor la nişte instituţii din subordonea Ministerului Muncii pe care noi nu am acceptat să le cedeze autoritatea centrală, în cazul portului din motive foarte clare. Doamna Mănescu a împiedicat la acel moment pierderea controlului statului asupra Portului Constanţa“, a declarat Crin Antonescu.

De asemenea, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că decizia de a oferi acel pachet de acţiuni de la Portul Constanţa către municipalitate nu poate fi făcută printr-o Hotărâre de Guvern, ci printr-o lege şi chiar dacă acest lucru s-ar realiza Consiliul Local Constanţa nu ar avea forţa economică de a susţine investiţiile care trebuie făcute în port.

Totuşi, Ramona Mănescu nu crede că Victor Ponta doreşte cu adevărat să cedeze Portul Constanţa, scopul său fiind de a-l implica pe primarul Radu Mazăre în campania pentru europarlamentare.

„Nu cred că domnul Ponta e sincer şi doreşte să-i dea portul lui Radu Mazăre. Îl ţine un pic pe Mazăre în priză pentru alegerile europarlamentare, determinându-l să se implice în campanie pentru PSD. Sunt convinsă că domnul Ponta e la curent cu problemele pe care le ridică acest transfer“, a spus Ramona Mănescu.

   PNL nu este preocupat de construirea de noi alianţe

Crin Antonescu a mai spus că că formaţiunea pe care o conduce nu are „niciun fel de tratative în curs“ şi nu este preocupată de construirea de noi alianţe, ci de faptul ca dreapta să fie cât mai puternică, însă „această discuţie trebuie să pornească pe idei, pe proiecte“.

„Nu acord aşa uşor certificatul de dreapta oricărui partid care revendică această chestiune. Nu avem niciun fel de tratative în curs şi nici nu avem această intenţie. PNL a asumat foarte explicit rolul de pivot al dreptei, că este de 24, 25 de ani aproape un partid consacrat, recunoscut şi indiscutabil de dreapta prin program, prin tradiţie prin tot ce doriţi. În al doilea rând, pentru că este, dintre toate formaţiunile care se revendică a fi de dreapta, indiscutabil, cea mai puternică şi sperăm că aceste alegeri vor confirma acest lucru. Nu suntem în niciun fel preocupaţi de noi tratative, de construirea de noi alianţe, de negocieri, noi suntem preocupaţi ca dreapta să fie cât mai puternică, dar cred că această discuţie trebuie să pornească pe idei, pe proiecte“, a declarat Crin Antonescu.

El a precizat că nu a avut nicio ezitare în a accepta ca Partidul Popular să fuzioneze cu PNL deoarece această formaţiune politică este una „cu elemente clare de dreapta“.

 „Cei de la Partidul Popular, un partid mic, dar foarte bine fixat ca segment social, un partid de fermieri, de agricultori, au fără îndoială elemente clare de dreapta şi nu am avut niciun fel de dubiu, niciun fel de ezitare. Am spus că este un prim pas în speranţa că se vor mai întâmpla asemenea lucruri, afirmaţia că uşa e deschisă“, a precizat Crin Antonescu.

Acelaşi mesaj a fost transmis de Crin Antonescu liberalilor din judeţul Constanţa şi la mitingului desfăşurat în Sala Sporturilor, unde a afirmat că PNL nu are vreo înţelegere cu Traian Băsescu, iar acum se luptă cu cei care vor să întoarcă România în 2004.

                                                                                                                  Florin NAHORNIAC

Cine-a pus România în drum?

Încă o veste proastă din Ungaria: vecinii au anunţat că au pus mâna pe lopeţi şi vin cu autostrada de la Szeged până în bariera noastră de la Nădlac. Dacă aveţi un Google la îndemână, aruncaţi-vă un ochi şi-o să vă daţi seama ce înseamnă asta. Asta ne demonstrează cu harta în faţă că suntem ultimii inşi din Europa. În vest, autostrada ungurească M1 se înădeşte cu Ost-Autobahn-ul austriac, ceea ce înseamnă conectarea Budapestei de Viena. Spre sud, au coborât 173 de kilometri şi le-au rămas acum mai puţin de 60 ca să ne deschidă branşamentul spre lumea bună. Ştiţi cum o să arate România, privită de dincolo? Ca tampoanele din Gara de Nord: când le vezi, te-apuci de valize şi o iei pe jos fluierând „Cine-a pus România în drum”.
Partea nostimă este că, pe toamnă, şmecherii noştri din Ministerul Transporturilor erau îngrijoraţi că ungurii ne stau în cale. Auziţi ce zicea un secretar de stat: cică „România şi-a făcut strategia de construcţii de autostrăzi până la graniţă, iar Ungaria are până la graniţă proiecte de dezvoltare de drumuri expres.“
„Încercăm să convingem Ungaria să se ralieze la strategia noastră, să avem continuitate de la Budapesta până în inima Europei, pe autostradă”. Ţţţ! Parcă şi vedeai fiara maghiară cum aruncă pieptănul, peria şi gresia în faţa lui Făt-Frumos cu numere de România, să-şi rupă calul, să-şi rupă gâţii. Între timp, iată că ungurii au consimţit la ambâţul nostru. Problema este ce vom băga noi în branşamentul tras de ei la Nădlac. Deocamdată, un concept european lansat în ‘91 la Praga, definit în ‘94 în Creta şi care la noi n-are încă hârtiile gata. Este vorba de Coridorul IV Paneuropean, care în România înseamnă o autostradă Constanţa-Cernavodă (când s-o termina)-Bucureşti (150 de kilometri de la Revoluţie încoace)-Piteşti (rămas moştenire)-Sibiu-Deva-Timişoara-Arad-Nădlac. Cred că proiectul ăsta ar rupe casele de pariuri: „Când credeţi că se va termina autostrada, ţinând cont că licitaţiile se vor lansa pe la sfârşitul anului şi ei au zis că încep la anu’?”
Putem risca un răspuns? Poate doar făcând comparaţie cu Autostrada Transilvania. Ia să vedem: au pornit-o în 2004 şi au zis că o dau gata în 2013. Anul ăsta s-au jurat că inaugurează primii 25 de kilometri, dar nu vom insista asupra acestui detaliu deoarece, ca să pui roţile pe tronson, ar trebui să traversezi vreo două drumuri comunale şi încă n-am înnebunit de tot. În următorii cinci ani n-ar mai fi de făcut decât restul, până la 415 kilometri. Trebuie ţinut cont însă că asta e o autostradă făcută numai pe banii noştri, deci s-ar putea să ne batem joc de ei la nemurire. Chiar inspectorii de la Transporturi au scris într-un raport că, la cât bănet a aruncat până acum România pe „taxe de neutilizare a utilajelor” (se citeşte cum se scrie – taxe de stat degeaba), „Bechtel este mai interesat să nu lucreze”.
În schimb, în autostrada de Nădlac, mare parte din bani sunt europeni (ungurii, de exemplu, dau doar un sfert de la ei). Şi cum UE are nenorocitul obicei să nu te lase să bagi mâna, s-ar putea ca firmele să nu dea năvală. Păi, nu mai bine tragi două degete de asfalt peste o janghină de DN? De un Bugatti Veyron, tot îţi iese. S-au îţi parchezi utilajele la Moara Vlăsiei şi, vrăjeală, te faci că nu mai ai pe unde să treci cu autostrada spre Ploieşti.
O ultimă informaţie, ca să nu ne enervăm la sfârşit. Ştiţi câţi kilometri de autostradă zice „Strategia durabilă” că o să avem în exploatare peste cinci ani? 1.767,3 kilometri. Cu virgulă, da? Cum ar veni, au prevăzut totul: „Dorele, te uiţi pe kilometraj. Când ai văzut că s-a dat peste cap la 3, te opreşti, să nu dăm naiba cu autostrada peste unguri”.

                                                                                                           Florin NAHORNIAC

Acordul Ponta – Hunor aruncă în aer statul naţional unitar român

Nu mai am nici cea mai mică îndoială că Victor Ponta este nedemnul urmaş al politrucului comunist de factură sovietică Ion Ilici Iliescu. Pe lângă faptul că Victor Ponta este mitoman şi plagiator de doctorat recunoscut, mai nou a devenit groparul statului naţional unitar român prin încheierea acordului de guvernare cu UDMR. După ce PSD a doborât Guvernul MRU în martie/aprilie 2012, că vrea înfiinţarea unei secţiuni de stat a UMF Tg. Mureş şi după ce a semnat cu Antonescu în programul USL că nu va face alianţă cu UDMR, după preluarea puterii în noiembrie 2012, iată că reprezentatul acestui partid Victor Ponta, urmaş al bolşevicilor din PCR, semnează un acord politic de guvernare, care aruncă în aer statul naţional unitar român. Când am citit protocolul de guvernare între PSD şi UDMR m-am crucit. Nu înţeleg ce fac şi ce zic liderii PSD de la Cluj în frunte cu Ioan Rus şi gaşca politică ardeleană, că acceptă un protocol care distruge unitatea românească în Ardeal? În locul deputatului clujean Aurelia Cristea aş refuza să fac parte, ca ministru, din acest guvern, care va îngropa statul român la propriu sub potopul cerinţelor UDMR. Preşedinţii PSD şi UDMR, Victor Ponta şi, respectiv, Kelemen Hunor, au semnat, luni, la Palatul Parlamentului, acordul pentru intrarea Uniunii la guvernare. Acordul semnat de liderii USD şi UDMR prevede reglementarea problemei drepturilor culturale ale minorităţilor naţionale, prin legislaţie adecvată, reprezentarea proporţională a maghiarilor în instituţii şi soluţionarea problemei înfiinţării liniei maghiare de stat la UMF Târgu-Mureş. De asemenea, în subsidiar se creează precedentul pentru dezmembrarea Universităţii Babeş Bolyai şi reînfiinţarea Universităţii de stat maghiare Janos Bolyai.Protocolul prevede şi susţinerea din partea USD a modificării Constituţiei pentru înlesnirea drumului către autonomie a aşa-zisului ,,ţinut secuiesc” prin eliminarea articolului 1 din Constituţia ţării, care prevede că România este ,,stat naţional unitar”. Victor Ponta susţine introducerea oficială a limbii maghiare în toate instituţiile statului în Ardeal şi în justiţie, dar şi reprezentare proporţională în instituţiile publice. Românii vor fi nevoiţi în Ardeal, adică în propria ţară, să vină cu translator în limba maghiară la judecătoriile şi tribunalele din localităţile unde populaţia maghiară trece peste procentul de 50%. Protocolul mai prevede retrocedarea tuturor imobilelor cultelor bisericilor istorice maghiare din Ardeal cu încălcarea legii, deoarece acestea au fost despăgubite în 1929/1930, conform procesului optanţilor câştigat de N. Titulescu la Geneva şi de către statul român după Conferinţa de pace de la Paris din 1946. La art. 9 din protocol se prevede clar arborarea pe clădirile oficiale şi nu numai a steagului Ţinutului Secuiesc, pe lângă steagul României şi UE. Am şi  o  întrebare retorică: cum îşi va spăla ruşinea istoricul parlamentar  Dinu Giurescu după lecturarea acordului semnat de şeful său direct de partid Daniel Constantin? Îl va mai crede cineva că e un român de bună credinţă dacă nu îşi va da demisia din PC?

Vin vremuri grele pentru românii din Ardeal în urma încheierii acordului politic de guvernare între PSD şi UDMR, document care încalcă Constituţia României prin prevederile sale şi dinamitează statul naţional unitar român. Acest acord politic semnat de Victor Ponta va însemna decesul electoral al PSD în Ardeal la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, aşa cum a pierdut voturile ardelenilor Adrian Năstase în 2004, că s-a unit şi a guvernat cu UDMR. De azi românii ardeleni vor lupta pentru destructurarea acestei alianţe politice toxice PSD – UDMR, care contribuie la demantelarea României în interesul unei oligarhii maghiare. Victor Ponta va plăti scump preţul electoral şi juridic al trădării României, în noiembrie 2014, când PSD va pierde alegerile

AFARĂ CU DUŞMANII UNGURI DIN ŢARĂ! AFARĂ CU UDMR DIN ROMÂNIA!

                                                                                   Dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Băsescu îi declară RAZBOI lui Ponta: Obiectivul meu este să NU ajungă preşedinte!

Preşedintele  Traian Băsescu i-a declarat război premierului Victor Ponta, pe care vrea să-l împiedice să câştige alegerile prezidenţiale din toamnă.     Băsescu a anunţat sâmbătă că îşi face un obiectiv personal din discreditarea premierului până la un nivel care să îl scoată din lupta pentru Cotroceni.          ,,Obiectivul meu, chiar dacă această atitudine are pierderi electorale şi pentru mine, obiectivul meu este ca până în noiembrie, acest om să ajungă la un nivel la care să nu mai poată deveni preşedintele României. Gândiţi-vă că acest om care apără corupţii din partidul său şi spunea ieri că va politiza înapoi DNA, ar ajunge preşedinte. România s-ar scufunda în neîncredere”, a declarat Traian Băsescu la Alba Iulia.      Preşedintele României face campanie PE FAŢĂ pentru PMP şi apoi cere ,,depolitizarea instituţiilor”! Tot în ,,Cetatea Unirii” preşedintele a mai dat o palmă Constituţiei facând, încă o dată. campanie electorală pentru PMP.

                                                                                                                                                Florin BUCOVINEANUL

A devenit Ponta favoritul SUA?

  Înaintea plecării lui Traian Băsescu de la Cotroceni, americanii caută un nou interlocutor la Bucureşti, care să aibă suficientă susţinere politică şi o orientare clară prooccidentală: două condiţii necesare, dar nu suficiente, pentru ca Victor Ponta să fie văzut acum ca un lider de încredere. Privit din afară, peisajul politic autohton arată destul de sărac: liderul celui mai mare partid este un plagiator cu destule reflexe mitomane, preşedintele liberalilor glisează între retorica naţionalistă şi cea antioccidentală, în vreme ce formaţiunile care se autodefinesc „de dreapta“ nu au încă un prezidenţiabil comun, iar printre aspiranţi nu există deocamdată nimeni care să poată modifica balanţa de putere. O analiză atentă a personajelor aflate pe piaţa politică românească arată că cei care au credibilitate externă (Mihai Răzvan Ungureanu sau Cătălin Predoiu) nu au susţinere politică, iar cei care au în spate partide mari nu sunt foarte bine văzuţi (Crin Antonescu) sau sunt acceptaţi fără să li se acorde şi încrederea necesară (Victor Ponta). Traian Băsescu a fost, în ultimii aproape 10 ani, omul de legătură al Occidentului în România şi interfaţa cu alte zone în care Vestul nu are acces, dar Bucureştiul şi-a păstrat pârghiile de acţiune (Siria, de exemplu). Actualul preşedinte a înţeles încă dinainte de venirea sa la Cotroceni care sunt mizele strategice ale Marilor Puteri şi ce poate câştiga România dacă devine un aliat credibil al    SUA. Între timp, pe orice hartă militară a Statelor Unite, România apare printre principalii parteneri ai Washingtonului, detaşându-se nu doar de plutonul fostelor state socialiste, ci şi de Vechea Europă. Washingtonul e interesat să păstreze şi pe mai departe o relaţie specială cu România, mai ales că în ultimii ani s-a implicat şi a investit în reformarea armatei, dar şi a structurilor speciale, de aceea are nevoie de cineva de încredere în fruntea ţării după ce Traian Băsescu îşi va termina mandatul. În configuraţia politică actuală, americanii n-au prea multe opţiuni, iar Victor Ponta a început să fie testat încă dinainte să devină premier. Primirea lui la Casa Albă nu e întâmplătoare şi nu pare să fie rezultatul unui grup de lobby: premierul român este încurajat să o ia pe calea cea bună, iar ca recompensă va fi cultivat de americani. Călătoria lui Victor Ponta în SUA este una de validare a premierului român, dar i s-a sugerat şi ce trebuie să facă dacă vrea să intre în lumea bună a politicii internaţionale. Premierul poate înţelege că i s-a deschis o uşă, care însă poate fi închisă, dacă-şi continuă deraierile. Cum s-a întâmplat cu Adrian Năstase, care în 2004 a fost primit inclusiv de preşedintele SUA, deşi guvernul lui era acuzat de corupţie şi de îngrădirea libertăţii de exprimare, dar care nu a fost susţinut de americani în cursa prezidenţială. Situaţia e destul de diferită în cazul lui Victor Ponta, nu fiindcă tânărul premier n-ar avea inculpaţi în Guvern (Liviu Dragnea) sau n-ar fi intervenit în justiţie pentru a-i elimina din funcţiile deţinute pe doi dintre cei mai eficienţi procurori anticorupţie (Lucian Papici şi Mariana Alexandru) sau n-ar miza pe mogulii de presă pentru diverse campanii de (dez)informare, ci fiindcă nu are contracandidat. Ponta ar putea deveni favoritul, pentru că este tânăr, pentru că are timp să înveţe, dar numai dacă îşi respectă promisiunile, inclusiv cele referitoare la independenţa justiţiei. Dacă îşi va păstra tactica de a spune ceva în biroul vicepreşedintelui american şi altceva în declaraţiile de presă, atunci, chiar şi în absenţa unui contracandidat serios, Victor Ponta ar putea eşua.

                                                                                                           Florin NAHORNIAC 

Ce vrea de fapt Viktor Orban?

În ultimele zile premierul reales al Ungariei, Viktor Orban, s-a aflat în centrul atenţiei europene. Declaraţiile sale războinice în care cerea autonomie pentru maghiarii din Transcarpatia şi dublă cetăţenie au inflamat spiritele, el fiind suspectat că vrea să „ciopârţească” Ucraina şi că prin cele spuse stârneşte şi minorităţi maghiare din alte state.

La prima vedere, toate par a fi adevărate. Un astfel de discurs poate fi periculos pentru cei cu capete înfierbântate, cei care mai visează la refacerea unui trecut, căzut de mult în desuetudine. Dar să nu uităm, astăzi liderii unor state, cu rare excepţii, ştiu ce înseamnă cuvântul „realpolitik” şi ştiu unde să se oprească. Şi acest lucru este valabil şi pentru Orban. Aşa cum a constatat cineva, tot în paginile „Adevărului”, nu este nimic nou în cele declarate de el. E placa pe care o foloseşte de ani buni. Am fost de faţă când Orban şi Fidesz au câştigat pentru prima dată alegerile din Ungaria. Orban a organizat o conferinţă de presă monstru, cu sute de ziarişti. Susţinătorii lui erau în delir. Şi el la fel. L-am întrebat, prezentându-mă în calitatea mea de ziaristă din România, dacă susţine principiul mentorului său, fostul premier Antall Jozsef care declarase că ar vrea să fie premierul nu a 10 ci a 14 milioane de maghiari (adăugând, totuşi, cuvântul „spiritual”). S-a pierdut pentru câteva clipe, dar a răspuns „da”. Aşa că această grijă, preocupare, interes pentru maghiarii de dincolo de graniţe nu este nouă. Aşa cum nu este nouă nici susţinerea diferitelor forme de autonomie, dezideratul fiind cea teritorială, lucruri prevăzute şi în Legea fundamentală a ţării. Dar intenţiile lui s-au oprit aici deoarece este conştient că, membră a NATO şi a UE, Ungaria s-a angajat să renunţe la orice fel de pretenţii teritoriale faţă de vecini, să soluţioneze odată şi pentru totdeauna această problemă, ceea ce, de pildă, cu România s-a realizat prin Tratatul de bază dintre cele două ţări.

În ceea ce priveşte Transcarpatia, Orban a profitat de două lucruri: în primul rând de interdicţia impusă de Ucraina cu privire la dubla cetăţenie (şi aici intrăm şi noi în ecuaţie), precum şi marea eroare a noului guvern ucrainean de a interzice folosirea limbilor minorităţilor care a servit ca pretext Rusiei în toată politica sa faţă de Ucraina.. Sigur că pentru Orban a fost un fel de mană cerească, a fost momentul în care a putut din nou să arate concetăţenilor că nu-i este indiferentă soarta fraţilor din străinătate. Dar, părerea mea este că,  în primul rând, acest mesaj a avut o destinaţie internă, iar cel vizat este partidul Jobbik, marele rival al lui Fidesz. Fiindcă nu socialiştii, democraţii sau ecologiştii din opoziţie sunt concurenţii lui Orban, ci Jobbik-ul.

Şi aici nu sunt de acord cu teoria domnului Cristian Unteanu că Fidesz este un Jobbik cu voce mai în surdină. Nu că nu ar fi împrumutat câte ceva de la acest partid, idei despre care şi-a dat seama că va fi agreat de o parte a populaţiei. Şi aici putem vorbi de naţionalism şi de antieuropenism, prin transformarea uneori a UE în „inamicul public nr.1” al Ungariei care vrea să-i „dicteze”. Dar o serie de alte principii ale Jobbik sunt respinse de Fidesz care, totuşi, se consideră un partid european şi democratic.. După ce la alegerile din aprilie Jobbik a ieşit pe locul trei, s-ar putea ca duminică, după cele europene, să ajungă chiar şi pe locul doi, ceea ce ar fi o ameninţare serioasă pentru Orban. Şi atunci trebuia făcut ceva. Orban a mai reuşit să submineze şi să desfiinţeze un partid politic care, culmea, îi era partener de coaliţie, Partidul Micilor Agrarieni, deoarece, în principiu, Orban vrea partid unic. Numai că tactica lui atunci s-a dovedit greşită. La următoarele alegeri, Fidesz şi socialiştii au obţinut egalitate. Numai că Orban nu a avut cu cine să facă o coaliţie, pe când socialiştii i-au avut pe liberali.       Ţelul lui acum este cam acelaşi, dar miza este mult mai mare. El trebuie să scape de un rival puternic. Drept care a adoptat două metode. În primul rând, preluarea unor ţinte ale Jobbik , punînd un accent puternic pe problema maghiarilor de dincolo de graniţe. Iar maghiarii din Transcarpatia i-au picat ca o mănuşă.. Alegătorii trebuie să vadă că Orban este în aceeaşi măsură îngrijorat de situaţia acestora ca Jobbik (despre care nu ştim că ar fi prea îngrijorat). În al doilea rând, este compromiterea şi aici cazul „spionului rus”, Bela Kovacs poate fi foarte bine folosit. De fapt, ceea ce se poate spune până acum despre acesta este că ar fi mai degrabă un lobbyst în favoarea ruşilor, un agent de influenţă, deoarece date concrete despre activitatea lui de sponaj nu se cunosc, iar observatorilor din Ungaria li s-a părut ciudat că dezvăluirile au fost făcute de un oficios al guvernului (Magyar Nemzet). O acuzaţie de „sprion rus, membru al Jobbik” ar putea compromite partidul, mai ales că de multă vreme se susţine că formaţiunea politică ar fi primit fonduri din Rusia şi din Iran (Deşi Orban nu s-a sfiit să încheie acorduri cu Rusia şi să afirme că viitorul va fi răsăritul). Prin tactici asemănătoare, Orban a reuşit să-i compromită într-o oarecare măsură şi pe socialişti, cu puţin timp înaintea alegerilor, scoţând la iveală tocmai la momentul potrivit cazul vicepreşedintelui Partidului Socialist Ungar, Gabor Simon, care avea conturi nedeclarate în bănci din Austria. Cu toate că s-a dovedit că PSU nu ştia de acele conturi, socialiştii au pierdut câteva procente. De altfel, Jobbik a şi declarat că Fidesz a început o campanie de denigrare a lui

Fără îndoială, în actuala situaţie extrem de tensionată în regiune, orice cuvânt rostit contează şi poate inflama tendinţe care până acum au mocnit. De aceea, răspunderea oamenilor politici este de a cântări cu atenţie ceea ce spun. Dar pentru a aprecia cât se poate de obiectiv o situaţie, trebuie luate în calcul toate aspectele posibile. Şi aceasta pentru ca o contrareacţie să nu aibă un efect similar.

                                                                                                                                              Florin NAHORNIAC

Aţi văzut ce a făcut trădătorul de Ponta? Le-a dat nas ungurilor! Liderul radicalilor maghiari: ,,UDMR a elaborat deja un program de autonomie a ţinutului secuiesc. Este un PROIECT DE LEGE”

Dupa ce informatiile referitoare la acordul de colaborare politica dintre UDMR si PCM au fost facute publice la finele saptamanii anterioare, noi detalii privitoare la angajamentele asumate de formatiunea maghiara ca parte a Executivului ies la suprafata. Intr-o conferinta de presa sustinuta la Targu Mures, liderul Partidului Civic Maghiar a anuntat ca UDMR a elaborat deja un program de autonomie a ţinutului secuiesc, înmânat PCM inca de săptămâna trecută.                                In conferinta de presa sustinuta la Targu Mures, liderul PCM, Biro Zsolt, a declarat ca subliniat diferenta dintre autonomia culturala – care se aplica tuturor cetatenilor de etnie maghiara – si autonomia teritoriala, pentru a carei reglementare militeaza formatiunea sa.

,,Trebuie să facem o distincţie – autonomia culturală este o autonomie pe criteriu etnic şi e valabilă pentru toţi cetăţenii etnici maghiari. Şi când vorbim de autonomie teritorială, trebuie să refuzăm aceste acuzaţii, că ar fi pe criteriu etnic. Acest proiect se referă la cele trei judeţe”, a sustinut liderul Partidului Civic Maghiar.         In ceea ce priveste documentul realizat de UDMR, Biro Zsolt a anuntat ca este vorba despre un proiect de lege care vizeaza judetele Harghita, Covasna si Mures.   ,,În ceea ce priveşte ţinutul secuiesc, partidul nostru sprijină proiectul de autonomie al Consiliului Naţional Secuiesc. Acum, dacă am făcut acest grup de lucru comun cu UDMR, o să avem o posibilitate să reprezentăm acest program şi sper să reuşim să convingem partenerii noştri să accepte cât mai multe elemente de acolo. Dar până când nu începe acest grup activitatea, nu vreau să fac mai multe declaraţii pe această temă. UDMR a elaborat un program, care ne-a fost înmânat vineri, odată cu semnarea protocolului, este un proiect de lege (…) Proiectul de lege vorbeşte despre Ţinutul Secuiesc şi vizează cele trei judeţe – Harghita, Covasna şi Mureş’, a declarat Biro Zsolt.

 

sursa: Expres Magazin

Domnitorul Constantin Brâncoveanu. Portretul unui martir

Constantin Brâncoveanu este una dintre marile figuri ale istoriei şi un sfânt în calendarul Bisericii Ortodoxe. Domnitorul a refuzat să renunţe la creştinism şi a fost decapitat. Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost purtate în procesiune, miercuri, pe străzile Capitalei. Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la moartea domnitorului martir şi a fiilor săi.

„În faţa morţii, văzându-şi copiii tăiaţi, a preferat să moară în credinţa cea pravoslavnică, în credinţa ortodoxă, mărturisită cu sângele lui şi al copiiilor lui”, explică pr. dr. Emil Nedelea Caramizaru, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.

Graphic1

Coborâtor din Craioveşti şi Cantacuzini, Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, într-una dintre cele mai puternice şi mai avute familii din ţară.

„A fost crescut de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, un erudit. La rândul lui a beneficiat de o educaţie extrem de îngrijită. Vorbea latina, greaca, a avut un profesor de la Padova”, spune Ruxanda Beldiman, istoric de artă.       „Îşi începe cariera în anii 1670, la 20 şi un pic de ani, în cercurile de putere ale Ţării Româneşti de atunci. Ascensiunea mai pronunţată a lui Constantin Brâncoveanu apare în perioada domniei lui Şerban Cantacuzino, unchiul lui. De la funcţiile de postelnicie, de curte, evoluează până la logofăt, ceea ce ar fi echivalentul unui ministru, să spunem, un cancelar al Ţării Româneşti”, explică istoricul Radu Albu-Comănescu.

Graphic1

În 1688, a urcat în scaunul de domnie. A avut una dintre cele mai lungi şi mai stabile domnii din istoria Ţării Româneşti. A întărit economia şi a fost un protector al artelor.   Constantin Brâncoveanu a fost şi unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi de mănăstiri din Ţările Române. În Bucureşti a ridicat trei biserici în vremea domniei. Printre ele, Biserica Sf. Gheorghe Nou, care s-a păstrat în inima Bucureştiului şi este una dintre cele mai frumoase mostre de arhitectură brâncovenească.    Mănăstirea Hurezi şi ansamblul de la Mogoşoaia au definit o arhitectură care va purta numele domnitorului: stilul brâncovenesc.

Graphic1

(Palatul Mogoșoaia)

„Este un stil care se află între o Renaştere înflorită şi un baroc. (…)Un călător francez care s-a oprit la Hanul de la Mogoşoaia în 1914, a fost plăcut impresionat de alura occidentală a Palatului. Bolţile, care sunt de inspiraţie occidentală, dar avem şi influenţe orientale, ciubucele, frescele”, spune Ruxanda Beldiman, istoric al artei.

Graphic1

(Petru cel Mare)

Înconjurat de mari imperii, Brâncoveanu a încercat să ducă o politică internă abilă şi prudentă, purtând tratative atât cu Imperiul Habsburgic, cât şi cu Țarul Petru cel Mare al Rusiei. Dar a dezlănţuit astfel mânia Sultanului, într-o vreme în care Ţările Române erau vasale Imperiului Otoman.

Graphic1

(Istanbul)

A fost mazilit în 1714 şi închis împreună cu cei patru fii ai săi la Istanbul. Pentru că nu a acceptat să se convertească la islam, turcii i-au ucis sub ochii săi fiii şi ginerele, apoi l-au decapitat.         Pr. dr. Emil Nedelea Caramizaru, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti: „Este un model de conduită creştină (…) Sacrificiul lor mucenicesc este cea mai înaltă formă de dragoste manifestată faţă de Hristos”.

Graphic1

(Procesiunea solemnă din 1934)

Văduva domnitorului a depus osemintele martirilor la Biserica Sf. Gheorghe Nou. Iar în 1934, ele au fost reînhumate după o procesiune solemnă.

Graphic1

Să nu-ţi părăseşti credinţa. A fost  îndemnul pe care Brâncoveanu l-a dat fiiilor săi în ceasul morţii şi testamentul pe care îl lasă peste veacuri.

Iată, toate avuţiile şi orice am avut am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! Să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta…” – Constantin Brâncoveanu, 1714 (Gheorghe Şincai, Cronica românilor şi a mai multor neamuri).

Graphic1

21 mai 2014. Procesiune în București cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu

Pentru prima dată după 80 de ani, moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost purtate în procesiune pe străzile Capitalei. Miercuri s-au împlinit 300 de ani de la moartea domnitorului martir şi a fiilor săi. 500 de credincioşi au venit pe Dealul Mitropoliei ca să se roage la sfintele moaşte. Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost purtate de preoţi de pe Dealul Mitropoliei până la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, lăcaşul de cult de la kilometrul 0   al Capitalei, ctitorit de domnitorul martir.         „O procesiune similară a mai avut loc în anul 1934, un moment consemnat în documentele vremii ca fiind cu totul și cu totul excepțională”, reamintește părintele Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei Ortodoxe Române.       „Ne reunim noi, creștinii ortodocși și cu toți sfinții brâncoveni și sfinții Constantin și Elena”, spune o participantă la procesiune.      „Am venit să mărturisim și noi credința cum au mărturisit-o și sfinții brâncoveni, care și-au sacrificat viața: considerăm că ei sunt cea mai bună pildă pentru creștinii ortodocși”, spune o altă participantă.       De dimineaţă, moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost scoase din Catedrală şi aşezate într-un baldachin alături de raclele cu osemintele sfinte ale ocrotitorului Bucureştilor – Sfântul Dimitrie cel Nou – şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Patriarhul Daniel.

2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la moartea domnitorului şi a celor patru fii ai săi.

sursa: Digi 24

Rusia se află între Islamul fundamentalist şi Ortodoxia naţionalistă

„Voi consideraţi că Rusia e pentru noi un loc străin. Însă noi considerăm că suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străini, iar noi de-ai casei. Şi noi vom face regulile aici, doriţi voi asta sau nu. Orice tentativă a de a ne pune piedici va fi plătită cu sânge, Moscova se va transforma în a doua Mare Moartă. Noi vom umple oraşul cu sânge”.

Aceste cuvinte îi aparţin avocatului cecen Daghir Hasavov, un birocrat important în instituţiile moscovite, care în aprilie 2012 a şocat opinia publică din Rusia prin declaraţiile sale impertinente. În cadrul unui interviu mai desfăşurat, acesta a afirmat că dacă nu vor fi acceptate judecăţile Sharia, tipic musulmane, se vor produce violenţe în masă, iar „Moscova se va transforma într-o mare de sânge”.                                             

Aceasta nu a fost prima sfidare a lui Hasavov la ordinea de drept a Federaţiei Ruse, însă a fost cea mai de rezonanţă, deoarece a coincis cu o perioadă când societatea rusească se confruntă cu o xenofobie în creştere şi cu un aflux imens de imigranţi, majoritatea de altă confesiune decât cea creştin-ortodoxă. Imigraţia musulmană, precum şi separatismul musulman sunt pe primul loc în aceste preocupări, iar cuvintele lui Hasavov au fost probabil doar o primă rândunică a retoricii revendicative musulmane din următoarele decenii. Şi chiar dacă oficialii musulmani s-au grăbit să se dezică de asemenea opinii extremiste, cuvintele „avocatului musulmanilor” au căzut tronc la inimă unei părţi însemnate de musulmani de pe întreg teritoriul ţării.   Islamul a apărut în Rusia în 1312, odată cu Hoarda de Aur a tătarilor. Şi până în prezent, şapte subiecte ale Federaţiei Ruse sunt compuse în mare majoritate din musulmani. Potrivit estimărilor, peste 10% din întreaga populaţie este de confesiune musulmană, ceea ce numeric reprezintă sub 20 de milioane de oameni (datele statistice diferă de la o sursă la alta). Creşterea demografică a musulmanilor s-a produs mai ales în a doua jumătate a secolului XX, graţie faptului că tradiţia familiilor cu mulţi copii a beneficiat de o bază socială care a favorizat natalitatea înaltă. Un alt factor a fost scăderea numerică a populaţiei slave, în special din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi pe motiv că ruşii au aderat mai strâns la valorile moderne, s-au urbanizat şi au adoptat un stil de viaţă care presupune întemeierea mai târzie a familiei şi mai puţini copii, divorţează mai des, în rândul ruşilor e mai înaltă morbiditatea şi mortalitatea. Potrivit unor date sociologice, datorită procentajului înalt de tineri musulmani, circa 40% din contingentul armatei este format din recruţi de confesiune musulmană. În plus, muncitorii migranţi din Rusia sunt şi ei în mare parte de confesiune musulmană. Ascensiunea demografică a musulmanilor în Rusia pune pe tapet încă un motiv de diferenţiere şi neînţelegere – cel religios; or, pe fundalul afirmării islamului, scade ponderea şi numerică şi procentuală a adepţilor religiei creştin-ortodoxe, tradiţionale pentru majoritatea rusă.

Graphic1

Recensământul populaţiei din 2002 a atestat o scădere a numărului creştnilor şi o creştere stabilă a musulmanilor. Iar potrivit centrului sociologic „Levada”, numărul adepţilor Islamului a crescut în Rusia de la 4% în 2009, la 7% în 2012 – o creştere aproape dublă. În timp ce numărul creştinilor-ortodocşilor a scăzut de la 80% în 2009, la 74% în 2012. Deci în numai trei ani de zile s-au produs schimbări substanţiale în raportul privind apartenenţa religioasă. Totodată, astăzi e greu de identificat numărul exact de musulmani în Rusia, deoarece diferite instituţii operează cu diferite cifre. În 2002 erau 14,5 milioane; Vladimir Putin la un moment dat a menţionat cifra de 20 de milioane; unii lideri musulmani susţin că e vorba de aproape 30 de milioane (la o populaţie totală de 143 de mln. în 2013).

Cert este că creştinii ortodocşi se confruntă cu o natalitate redusă, mai ales în regiunile considerate „tipic ruseşti”, locul de origine a ruşilor. De exemplu, în regiunile Breansk, Smolensk, Novgorod, Pskov, Ivanovsk se nasc de 2-3 ori mai puţini oameni decât mor. În contrast, musulmanii cresc numeric şi datorită unei natalităţi înalte în republicile din Caucazul de Nord (Cecenia, Inguşetia, Daghestan, unde natalitatea e de 3-4 ori mai mare decât mortalitatea), şi datorită imigraţiei masive din ţările învecinate musulmane(Azerbaidjan, Tadjikistan etc.) [Платонов, 2011, p. 345-350]. După prognozele ONU, populaţia Rusiei va scădea până la 116 milioane în 2050 şi în acest caz ne putem aştepta ca ponderea procentuală a musulmanilor să sporească în mod cardinal.

Odată cu creşterea numărului musulmanilor, ca rezultat al natalităţii înalte sau din contul imigranţilor musulmani, revendicările acestora devin tot mai îndrăzneţe. L-am menţionat deja pe avocatul Daghir Hasavov, dar există nume şi mai grele din rândul musulmanilor care cer privilegii suplimentare. Astfel, în septembrie 2010, muftiul regiunii Tiumeni, Fatyh Garifullin, a creat senzaţie prin faptul că i-a scris Patriarhului rus o scrisoare, în care a solicitat ca, în regiunile unde nu există moschee, să li se permită musulmanilor să se roage în bisericile creştine, acoperind preventiv crucile şi icoanele. În scurt timp, o cerere similară a venit din partea imamului unei moschei din Moscova. Iar preşedintele consiliului muftiilor din Federaţia Rusă, şeihul Rawil Gaynetdin, a numit Coranul drept “al treilea Testament“ şi a declarat că creştinii ar trebui să-l respecte pe Mahomed ca pe propriul lor proroc. În 2009, şeihul se făcuse remarcat şi prin declaraţia că Rusia a fost creată datorită voinţei politice a hanilor tătari, iar cei care consideră Rusia drept stat creştin-ortodox sunt ,,duşmani” ai Rusiei.

Graphic1

În aprilie 2011, din partea musulmanilor a survenit o solicitare şi mai insolentă – modificarea stemei de stat ruse, cu adăugarea însemnelor islamice. O declaraţie oficială în acest sens a făcut-o muftiul suprem al Federaţiei Ruse, Talgat Tadzhuddin, specificând: ,,Stema Rusiei este un vultur cu două capete. Toate cele trei coroane ale vulturului – câte una pe fiecare cap şi a treia – la mijloc, – sunt încununate cu câte o cruce. Însă în Rusia locuiesc 20 de milioane de musulmani, ceea ce constituie 18% din populaţie [aici el operează eronat cu procentajul – n.n.]. Suntem musulmani din Rusia. Nu din Arabia Saudită, nici din Iran, Buhara, Samarkand, nu suntem din Africa şi nici de pe Lună. Strămoşii noştri au locuit aici de milenii… În Rusia s-a produs o sinteză, cum nu-i nici în Europa, nici în America. La noi s-au întâlnit Orientul şi Occidentul. Pentru a păstra nestins acest patriotism în inimile copiilor şi nepoţilor noştri, cerem cu adâncă plecăciune de a interveni cu unele modificări în imaginea stemei ţării noastre comune. Nu cerem decât ca una dintre coroanele de pe capete să fie împodobită cu cruce, iar cealaltă – cu semilună. Iar coroana din mijloc să fie şi cu cruce, şi cu semilună”. Evident că aceste declaraţii, solicitări şi manifestări ale musulmanilor trezesc anxietate în rândul ruşilor ortodocşi; anxietatea este generată şi da faptul că unele evenimentele religioase musulmane importante, cum ar fi încheierea Ramadanului, sunt sărbătorite cu tot mai mare fast şi într-un mod cât se poate de demonstrativ în principalele metropole ruse. Islamul nu e doar religie, ci şi mod de viaţă – necesită spaţiu, se impune prin ritualuri, vestimentaţie, comportament social. Toate aceste manifestări sunt catalogate drept ,,etape ale expansiunii islamice” de către adepţii naţionalismului ortodox rusesc.

Graphic1

Dar lucrurile pentru ortodocşii ruşi sunt mai îngrijorătoare decât atât, deoarece în interiorul islamului se produc fenomene de radicalizare. Wahhabismul, un curent islamic fundamentalist care promovează jihadul şi intoleranţa, devine tot mai popular în comunităţile şi republicile musulmane din Rusia, iar maniera wahhabiţilor de a se impune prin ameninţări şi forţă pare impozantă şi atractivă pentru o parte din tinerii musulmani. Ideologia wahhabiţilor este atractivă şi pentru reprezentanţii păturilor social vulnerabile, indiferent de etnia acestora; ei sunt atraşi de principiile ierarhice care funcţionează în cadrul wahhabismului, de normele legii Sharia şi de maniera absolutizată în care este interpretat Islamul. Pericolul care survine din partea acestui curent extremist este conştientizat de autorităţi şi de mediul de experţi ruşi, însă procesele de radicalizare nu pot fi stopate în mod efficient. În 2012, o serie de acte teroriste organizate de wahhabiţi s-au produs în Rusia, care i-au avut drept ţintă pe liderii musulmani moderaţi.

Pe fundalul creşterii numărului musulmanilor şi pe măsură ce prezenţa acestora se face tot mai simţită, iar revendicările din partea lor tot mai îndrăzneţe, se înregistrează şi procesul advers, de radicalizare a sentimentelor religioase la ruşii ortodocşi; sporeşte nivelul de islamofobie în societate. S-a activat substanţial şi Biserica Creştin-Ortodoxă, care a înţeles că poate profita de valul nemulţumirilor faţă de ascensiunea Islamului pentru a-şi întări prezenţa socială. În ianuarie 2012, oficiali ai bisericii ortodoxe ruse, cum ar fi protoiereul Vsevolod Chaplin, responsabil de relaţiile cu publicul din partea Patriarhiei ruse, a lansat ideea creării unui partid politic de esenţă creştin-ortodoxă, care să apere şi să promoveze valorile creştine, să aibă un mesaj politic conservator şi să reprezinte interesele creştinilor din Federaţia Rusă. Deşi într-un stat laic, cum este Rusia, nu se permite crearea unor partide pe criterii religioase, este posibilă evitarea interdicţiei prin nemenţionarea expres a caracterului confesional în denumirea formaţiunii politice. Anterior, acelaşi Vsevolod Chaplin a propus ca reprezentanţii subculturilor naţionaliste, inclusiv skinhezii, să fie antrenaţi în acţiuni de asigurare a ordinii publice, pentru ,,profilaxia strategică a conflictelor dintre oamenii de diferită naţionalitate şi confesiune”. ,,Să le oferim skinhezilor posibilitatea să combată pe cale legală criminalitatea şi desfrânarea”, precizează Chaplin, referindu-se în mod aproape direct la dorinţa de a supune energia naţionalistă în slujba ortodoxiei şi a valorilor acesteia. Aici trebuie de menţionat că, deşi există mişcări ultranaţionaliste care propagă revenirea la religia precreştină a slavilor, marea majoritate a naţionaliştilor ruşi împărtăşeşte religia creştin-ortodoxă. Concomitent, Patriarhia rusească s-a activizat mult pe linia promovării sale în cadrul societăţii civile; mesajul transmis este cât se poate de tranşant: ,,atacurile împotriva Bisericii sunt atacuri împotriva Rusiei”. Mai ales după acţiunile blasfemitoare ale trupei Pussy Riot, care au scandalizat opinia publică rusească. Patriarhia a organizat ample campanii sociale întru apărarea Bisericii şi a spiritului creştin rusesc. Au urmat şi reacţii acuzatoare în adresa denigratorilor Bisericii, iar protoiereul Chaplin a declarat că ,,creştinismul şi pacifismul sunt lucruri incompatibile” . Una din reacţiile Bisericii a fost crearea unor drujine populare, formate din activişti religioşi, care vor patrula perimetrul instituţiilor bisericeşti şi vor “lua măsuri” pentru asigurarea ordinii, independent de organele de forţă. O atitudine definită în chestiunea identitară a luat-o Patriarhului Kirill însuşi, care a declarat în noiembrie 2013 că atunci când se produc conflicte pe criterii etnice (cum a fost pogromul din raionul moscovit Biriulovo), autorităţile nu trebuie să dea vina doar pe ruşi, ci mai ales pe imigranţii care demonstrează un comportament sfidător. ,,Ignorarea intereselor ruşilor, înlăturarea chestiunii ruseşti din sfera publică duc la o creştere în avalanşă a manifestărilor marginale şi agresive”, a subliniat Patriarhul, adăugând: ,,Noi niciodată nu vom fi de acord cu cei, care vor să vadă o Rusie fără ruşi, lipsită de chipul său naţional şi religios…”.

Se observă că Biserica pune miza pe naţionalism pentru a exploata spiritele naţionaliste şi xenofobe pe dimensiunea religioasă. Este vorba despre apariţia unei ortodoxii naţionaliste, când religia se sprijină pe naţionalism şi doreşte promovarea la nivel de societate, în special în rândul tinerilor, a unui naţionalism ortodox. Strategia bisericii ortodoxe e logică: dacă naţionalismul devine popular, el trebuie ataşat Bisericiişi acest lucru se face prin afirmaţia că un naţionalism rusesc adevărat, autentic, poate fi doar ortodox. În aşa fel, odată cu creşterea armatei de naţionalişti, va creşte şi armata de ortodocşi militanţi. Combinaţa dintre naţionalism şi religiozitate este una cât se poate de combativă în plan de relaţii identitare, deoarece împreună aceste elemente fortifică ataşamentul indivizilor (multe alte mişcări naţionaliste în istorie au profitat de acest aliaj). În prezent, unii autori semnalează existenţa unui curent ortodox fundamentalist în Rusia, care promovează ideea că ortodoxia trebuie să reprezinte principalul criteriu de afirmare identitară a ruşilor. În plus, ortodoxia trebuie să joace un rol politic central în stat, cu aluzii la instaurarea unei teocraţii. Iar scopul principal al mişcărilor ghidate de ideologia ortodoxiei fundamentaliste este protecţia de tot ce este străin şi periculos anume sub aspect religios. „Ortodoxie sau moarte!” – acest slogan al unor grupuri radicale din componenţa Bisericii Creştin-Ortodoxe vorbeşte de la sine despre gradientul totalitarismului ortodox care se cultivă în această ţară. Puterea centrală încearcă să regleze relaţiile dintre religii cu ajutorul instrumentariului juridic, făcând echilibristică în încercările de a împăca şi musulmanii, şi ortodocşii. La 30 iunie 2013, preşedintele Vladimir Putin a semnat legea cu privire la protecţia simţămintelor religioase ale credincioşilor. Legea prevede modificarea articolului 148 din Codul Penal al Federaţiei Ruse şi de acum înainte se va considera infracţiune penală orice manifestare publică ce va jigni simţămintele oamenilor religioşi. Această lege ţinteşte mai multe obiective: diminuarea cazurilor de blasfemie în adresa bisericii (după modelul trupei Pussy Riot), împăciuirea parţială a spiritelor de revoltă din partea Patriarhiei ruseşti (care e nemulţumită de secularizarea societăţii şi ascensiunea Islamului), încercarea de a reduce numărul de atacuri verbale şi fizice pe linia diferenţelor religioase (între creştini şi musulmani).

Graphic1

Legea însă a stârnit numeroase controverse: o partea a societăţii susţine că va fi limitat dreptul la exprimare al oamenilor sceptici în raport cu religia, reprezentanţii ortodoxiei afirmă că legea are scopul politic de a proteja drepturile musulmanilor, musulmanii la rândul lor consideră că autorităţile vor aplica standarde duble în raport cu Islamul etc. Nici măcar nu sunt foarte clar înţelese graniţele dincolo de care o exprimare în public poate fi considerată sfidare şi jignire a simţămintelor religioase: se poate consuma carne de porc în prezenţa musulmanilor, poate fi interzisă purtarea vălului de către eleve, pot fi citite în public versuri sarcastice de Omar Khayyam?                                                                                                                                 Reflexele xenofobe, indiferent dacă se exprimă pe teren etno-rasial, religios, cultural sau lingvistic, ajung la un moment dat să se manifeste în raport cu eterogenitatea identitară în care se află indivizii şi grupurile. Din această cauză, în Rusia, ca şi în atâtea alte state polietnice şi multiconfesionale, conflictele identitare nu vor fi niciodată ţinute în frâu pe termen lung; necesitatea afirmării identitare va răbufni şi numai de inteligenţa strategiilor politice va depinde dacă aceste răbufniri vor genera sau nu cutremure sociale devastatoare.   Deocamdată, incidentele în masă care se produc cu o frecvenţă tot mai înaltă semnalează că Rusia stă pe un butoi de pulbere în plan identitar. Animozitatea pe criterii etno-confesionale în această ţară este atât de profundă (vezi unele din articolele mele anterioare), încât numai presingul instituţiilor de forţă menţine un relativ echilibru în relaţiile dintre comunităţi şi ţine în frâu tendinţele secesioniste. Declinul demografic al ruşilor, asociat cu un val nemaivăzut al imigraţiei din regiunile şi ţările musulmane, propagarea pe de o parte a fundamentalismului religios, iar pe de altă parte a ultranaţionalismului şi a migrantofobiei – toate aceste tendinţe şi procese sociale constituie elementele unui coctail Molotov identitar nemaintâlnit în Rusia. Inevitabilul, sub forma unor ciocniri identitare teribile şi de proporţii, se va produce într-un final, iar pogromurile din ultimii ani ne arată că există deja suficiente premise pentru un conflict social incontrolabil, care să se reverse dincolo de barierele impuse de autorităţi. Numai un duşman comun extern mai poate mobiliza societate rusă într-un front comun, şi Kremlinul deocamdată l-a oferit. Dar acesta e doar un paleativ.

 De Dorian Furtuna

Pe Obama îl mănâncă pielea. Putin către Obama: Referendumul a respectat dreptul internaţional

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a repetat omologului său american Barack Obama că referendumul din Crimeea a fost ,,în deplină conformitate” cu dreptul internaţional iar Crimeea a intrat legal în componenţa Rusiei.

Referendumul ,,a fost în deplină conformitate cu principiile dreptului internaţional şi cu Carta ONU, şi a luat în considerare în special precedentul Kosovo“, provincia sârbă cu majoritate albaneză devenită independentă cu sprijinul Occidentului, a declarat Putin. ,,Locuitorii peninsulei /Crimeea/ au avut garanţia de a-şi exprima liber voinţa”, a adăugat Putin despre referendumul denunţat de occidentali, în care 95% din locuitorii acestei regiuni rusofone a Ucrainei s-au pronunţat pentru realipirea la Rusia, potrivit rezultatelor preliminare.
,,Vladimir Putin a subliniat incapacitatea şi lipsa de voinţă a puterii actuale de la Kiev de a opri micile grupuri ultranaţionaliste şi radicale care destabilizează situaţia şi terorizează populaţia, inclusiv populaţia vorbitoare de limbă rusă”, a mai indicat Kremlinul, potrivit AFP. În legătură cu posibilitatea evocată de occidentali de a trimite în Ucraina mai mulţi observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa /OSCE/, Putin a subliniat că punctul său de vedere este că ,,activitatea unei astfel de misiuni ar trebui extinsă în toate regiunile ucrainene”.                                                

Putin şi Obama au convenit că ,,în ciuda diferenţelor de apreciere, este necesar să se caute împreună toate mijloacele pentru a stabiliza situaţia din Ucraina“, a mai declarat Kremlinul, subliniind că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa preşedintelui american.

                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Îndemn la Unire

     Î n d e m n   l a   U n i r e

E trist să ai o Ţară dezbinată,
E trist să fii în casa ta străin,
Şi fratele să-ţi stea rănit la poartă,
Ca un Hristos căzut între păgâni.                                           

Nu, nu mai suportăm
Jugul ce ni-l pun
Cei lipsiţi de neam!
Hai să ne ridicăm
Şi să-nfăptuim
Unirea!
Suntem urmaşii Daciei creştine,
Uniţi în libertate pentru veci.
Se vor topi puhoaiele străine
Ca gheaţa din siberiile reci.                                                    

Nu, nu mai suportăm
Jugul ce ni-l pun
Cei lipsiţi de neam!
Hai să ne ridicăm
Şi să-nfăptuim

Unirea!

 

Trăiască România Mare, afară cu duşmanii unguri din ţară!Unire sfânt popor român!UNIRE PE VECIE!

                                                                            Un patriot român bucovinean

Medicina naturistă. Măslinele: un aliat împotriva cancerului!

Consumul de ulei de măsline, în loc de alte grăsimi, protejează nu numai arterele, ci şi celulele împotriva cancerului, potrivit unui nou raport publicat în Journal of the National Cancer Institute.  Cercetătorii italieni au descoperit că utilizarea zilnică a uleiului de măsline, mai ales la salate, legume şi alte alimente, a scăzut riscul de cancer de plămâni cu 85%, aşa cum a arătat o analiză a dietei persoanelor care aveau sau nu boala.

Interesant este că folosirea uleiului de măsline la gătit nu a oferit protecţie împotriva cancerului, probabil din cauza faptului că încălzirea acestuia distruge anumiţi antioxidanţi, după cum bănuiesc cercetătorii.         Şi iată o veste bună legată de măslinele în sine. În mod surpinzător, măslinele conţin niveluri ridicate de antioxidanţi polifenolici, similari cu aceia din vinul roşu şi ceai, potrivit noilor teste realizate de dr. Claudio Galli de la Universitatea din Milano. Dr. Gali consideră că substanţele chimice din măsline sunt „foarte puternice” în detoxifierea colesterolului LDL din sânge, care, în alte condiţii, duce la obturarea arterelor. Un alt avantaj pentru artere: substanţele chimice din măsline, chiar dacă sunt în cantităţi foarte scăzute, ajută la stoparea formării de plăci de aterom, primul pas spre coagularea care declanşează atacuri de cord şi accidente vasculare. Aspirina are un efect similar, de „subţiere a sângelui”.  Măslinele negre conţin mai mulţi antioxidanţi decât cele verzi şi numai uleiul extravirgin prezintă cantităţi semnificative de antioxidanţi, spune dr. Galli.    Aceasta este prima dovadă solidă că măslinele simple, ca şi uleiul de măsline, pot lupta împotriva bolilor şi îmbătrânirii

                                                                                                                                                   Silvia  ANDREI

Insula Şerpilor, pământ românesc. România, eterna perdantă a istoriei! Din nou înfrântă, trădată, furata!

MAREA TRADARE, MARELE JAF NATIONAL: toti presedintii, politicienii, parlamentele si guvernele au actionat la unison: au oferit pe tava, cu acte in regula, bucati din Romania Ucrainei: Insula Serpilor, Basarabia, Tinutul Herta, Nordul Bucovinei. Solul, subsolul si vazduhul l-au dat, de mult, Rusiei – pe langa petrolul de sub pamant si din jurul Insulei Serpilor

,,O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau semnătura lor, va fi totdeauna o nebunie scump platită.” (A.D.Xenopol)
Situată în Marea Neagra, la 45 km NE de Sulina, mica insulă stâncoasă şi pustie, de 17 ha, a cunoscut în existenţa sa trimilenară o evoluţie tumultuoasă…
… de la Insula Albă a lui Ahile, până la ocuparea ei de către ruşi în sec. XIX-lea, când a devenit un important punct strategic pentru gurile Dunării şi arealul vestic al Mării Negre.
Ocupată militar de armata rusă, în august 1944, insula a fost anexată fraudulos de Uniunea Sovietică la 4 februarie 1948, printr-un protocol, şi predată URSS la 23 mai printr-un simplu act, un proces-verbal. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României şi URSS; după destrămarea URSS, a trecut în stapânirea Republicii Ucraina.
România nu a pierdut doar un teritoriu, ci şi un important punct strategic, precum şi Platoul Continental al Insulei Şerpilor, care conţine importante rezerve de petrol şi gaze naturale.

                                                                                                                                        Florin BUCOVINEANUL