Arhive lunare: septembrie 2014

Părintele Arsenie Papacioc despre Sfânta Liturghie şi smerenie

Sfânta Liturghie face abstracţie de la orice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite, care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L‑a născut pe Dumnezeu şi a creat preoţia care‑L coboară de sus şi îl naşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Este chiar Dumnezeu, întru totul pe Sfânta Masă. Şi lucrarea aceasta o săvârşeşte omul! Pentru că fiinţa umană – aşa cum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa – este copleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaţie.

Lupta Satanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţi aşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi. Nimeni din
creaţie nu‑i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s‑a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu‑i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum! Învierea lui Iisus Hristos s‑a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şi de reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e şi frică să amintim, n‑ar fi fost aşa de valoroasă dacă n‑ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu‑i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor.      Să ştiţi că smerenia este singura cale de salvare.

                                                                                                 Florin  CREŞTINUL

Apostolii lui Stalin: evanghelia comunistă după Vasile Luca, ministrul de Finanţe cu şase clase

Apostolii lui Stalin: evanghelia comunistă după Vasile Luca, ministrul de Finanţe cu şase clase, oportunist, venit de la periferia societăţii şi a educaţiei, Vasile Luca a fost unul dintre cei mai energici şi mai puternici oameni politici din România. A sfârşit la fel de violent precum a trăit: în închisoare, părăsit de cei pe care-i slujise.

26 mai 1952, dimineaţa. Şedinţă tensionată de Birou Politic al Partidului Muncitoresc Român (PMR). Vorbeşte Alexandru Moghioroş (născut Mogyorós Sándor): „Tovarăşul Vasile Luca (n.r. – născut László Luka, fost ministru de Finanţe până în martie) nu numai că a fost de la început împotriva reformei băneşti, dar a căutat să lovească şi să zădărnicească înfăptuirea ei“. Gheorghiu-Dej: „Aţi băgat un cuţit în spatele reformei băneşti!“. Gheorghe Apostol: „Aşa de dragă ţi-a fost reforma că în ziua pregătirii ei ai fost la vânătoare!“.
Tensiunea e la cote maxime. Se cere demiterea lui Vasile Luca din toate funcţiile care-i mai rămăseseră: vicepremier, membru al Comitetului Central (CC) şi al Biroului Organizatoric. Copleşit de situaţie, conştient poate de ce s-a abătut asupra lui, Luca îşi pune mâinile pe piept şi-şi pierde cunoştinţa, arată istoricul Robert Levy în volumul „Gloria şi decăderea Anei Pauker“. Leşină.
Ce se întâmplase? Şedinţele plenare din 26-27 mai nu erau, de fapt, decât finalul unui plan amplu de eliminare a celor care vor fi numiţi „deviaţionişti de dreapta“: Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn), Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Cei trei vor fi scoşi din partid şi anchetaţi mai mulţi ani, însă secuiul Luca, acuzatul principal, nu va mai apuca să vadă lumina zilei în libertate. „Cazul Vasile Luca“ este rotiţa care va învârti acest malaxor de partid coordonat fără scrupule de secretarul general al PMR, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Finalul: din lozinca „Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji“ se păstra doar rima.     Vasile Luca, în urma discuţiilor, când mai mult se concentrase asupra lui focul, a avut ieşirea aceea, a simulat un atac de cord. Al dracului simulant! I s-a făcut rău. […] Şi a aruncat aşa o ameninţare că, pentru că sunt ungur, sau aşa ceva.
Gheorghe Gheorghiu-Dej, în şedinţa BP al CC al PMR din 29 noiembrie 1961

GENERALUL RĂDESCU  ÎI  ZICE LUI  LUCA  DE  NEAM

Motivul principal: „grupul moscovit“, cum avea să fie numită umbrela sub care stăteau cei trei, reprezenta contraponderea autorităţii lui Dej în partid. Istoria va consemna această „epurare“ drept un simplu episod al luptei pentru putere specifică în orice partid, fatală în partidul comunist, deşi e un pic mai mult de-atât.
Totuşi, Vasile Luca era, într-adevăr, unul dintre cei mai puternici. Era membru în secretariatul restrâns al CC al PCR încă de la venirea sa în România, în 1944 (n.r. – la 2 octombrie 1944, într-o şedinţă comună a social-democraţilor cu comuniştii, semnează, în această ordine, secretarii: Constantin Pârvulescu, Vasile Luca, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej). Din 12 octombrie 1944, este secretar general-fondator al Frontului Naţional Democrat (FND), adică a unei alianţe a formaţiunilor care gravitau în jurul comuniştilor (n.r. – Partidul Social Democrat, Confederaţia Generală a Muncii, Uniunea Patrioţilor, Frontul Plugarilor). Misiunea lor era răsturnarea guvernului Rădescu. „Reacţionar“, generalul Nicolae Rădescu îi atacă pe Ana Pauker şi pe Luca, în direct, la radio (n.r. – „sufletul negru al celor fără neam şi fără Dumnezeu“), însă degeaba-i atacă. La 6 martie 1945, cu sprijinul sovieticilor, este instalat guvernul Petru Groza.


Deşi nu intră în noul guvern, Vasile Luca are un rol esenţial, din postura de lider al FND, în schimbarea violentă de putere. „Cetăţeni, cetăţene, pentru nimicirea complectă a fascismului […] vă convocăm la marea întrunire populară din Piaţa Naţiunii, luni, 5 martie, orele 2. Veniţi cu toţii pentru a înfăptui programul de guvernare FND“, scrie „Scânteia“, oficiosul comuniştilor, la 6 martie. Şi chiar şi aşa, în ciuda ridicolei situaţii de a convoca o adunare într-o zi care a trecut deja, românii tot ies în stradă. La 7 martie, „Scânteia“ anunţă victoria: „Guvernul călăului Rădescu a fost răsturnat prin lupta voastră dârză pentru libertate şi democraţie“.

„PÂNĂ LA EXTERMINAREA LOR DIN VIAŢA POPORULUI“

Istoricul Gheorghe Onişoru explică adevărata anvergură a puterii lui Luca: „Ana Pauker l-a înşurubat în conducerea partidului. A fost secretarul general al FND, al Blocului Partidelor Democratice, al Frontului Democraţiei Populare. Era un fel de conducător al tovarăşilor de drum din partea Partidului Comunist. Pe el îl găsim la şedinţele Comitetului Democratic Evreiesc, la şedinţele Uniunii Populare Maghiare, discută cu tovarăşii social-democraţi. Era foarte bine montat“. Istoricul Mihai Burcea conchide: „Regimul s-a întărit cu ajutorul tovarăşilor de drum. A fost un troc politic câştigător pentru ambele tabere“.
Vasile Luca e şi el conştient de puterea personală, dar şi de ascensiunea formaţiunilor conduse de el: „Ţara noastră are un guvern de largă concentrare democratică în care partidul nostru, FND, are majoritatea, are influenţa hotărâtoare“, spune Luca la consfătuirea tineretului comunist din 5 iunie 1945.
Totuşi, e activ şi pe linie de partid comunist. Un exemplu: în ajun de Sântămărie, la conferinţa Regionalei Cluj a PCdR din 13-14 august 1945, pare să-şi asigure tovarăşii că partidul este un reazem pentru democraţia românească. Citiţi printre rânduri: „Politica nu se face cu măsuri poliţieneşti. Vin tovarăşii: hai pe toţi care nu sunt pe placul nostru, să-i arestăm! Astfel vom fi priviţi ca nişte dictatori care vrem dictatura unei minorităţi împotriva poporului nostru. Un asemenea procedeu n-ar fi just. […] Asta nu înseamnă că elementele periculoase, elemente care duc activitate teroristă […] să nu le arestăm, să nu cerem măsuri împotriva lor, până la exterminarea lor din viaţa poporului nostru“, spune Luca într-un fulminant discurs stenografiat şi adunat în dosarul personal din fondul 95 de la Arhivele Naţionale.
CAPITALUL SOVIETIC SALUTAR

Din 22 octombrie 1945, la finalul primei Conferinţe Naţionale a PCdR, Luca este ales în Secretariatul şi în Biroul Politic al Partidului, unde rămâne până când devine indeziabil, în 1952. Din ’46, Luca preia conducerea Blocului Partidelor Democratice, formaţiunea politică pentru care au fost furate alegerile de la 19 noiembrie 1946. E ales deputat în Marea Adunare Naţională şi se interesează de economia ţării.
Viziunea unidimensională e uşor de intuit: „Colaborarea economică cu Uniunea Sovietică ne dă materia primă care asigură producţia industrială în ţara noastră“. Chiar dacă această viziune sfidează realitatea în cel mai grosolan mod cu putinţă: „Ce este problema Sovrom-ului? Participarea capitalului sovietic în industrializarea ţării noastre. Iată linia care nu ne ameninţă independenţa ţării“, explică tovarăşul Luca la întâlnirile politice, potrivit însemnărilor din dosarul lui aflat la Arhivele Naţionale, în fondul 95.

1947. Cum s-au dus banii românilor pe apa sâmbetei

Duminică, 9 noiembrie 1947, „Scânteia“ anunţă „complectarea guvernului“, după ce „nouii miniştri au depus jurământul“. Ana Pauker la Externe, Vasile Luca la Finanţe şi Gheorghe Vasilichi la Educaţie. Fuseseră numiţi în posturi încă din 7 noiembrie.
Înainte cu două zile de publicarea ştirii, lucrătorii de la „Scânteia“ aveau însă de acoperit un eveniment aparte: împlinirea a 30 de ani de la „Marea Revoluţie Sovietică“ din octombrie. Erau şi jurnaliştii copleşiţi şi dezorientaţi în urma celebrării: de pildă, articolul principal din penultima pagină – Raportul lui V.M. Molotov, republicat din ziua anterioară – era, de fapt, o continuare a articolului din ultima pagină.

„COMPETENTUL“ DE LA FINANŢE

Una peste alta, la 10 noiembrie, Luca e înscăunat ministru la Finanţe cu ceremonie. Strategiile economice ale partidului păreau să aibă acum întâietate pentru comunist. Oricum, Vasile Luca era responsabilul cu problemele economice în Secretariatul CC şi în Biroul Politic al partidului, deci ar fi fost greu ca fotoliul să fi fost ocupat de cineva mai „competent“, deşi Luca făcuse doar şase clase la şcoala de stat. În plus, la 14 iulie, fuseseră arestaţi liderii ţărănişti în urma complotului de la Tămădău, deci problemele financiare, alături de realizarea unui partid unic al clasei muncitoare deveniseră o prioritate, arată Gheorghe Onişoru în volumul „Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca“.
Stabilizarea economică de la 15 august (n.r. – legea nr. 287/1947, decizia unanimă a Biroului Politic) făcuse ravagii în rândul românilor. Chiar Ana Pauker şi Vasile Luca protestau prin şedinţele de partid cu privile la efectele propriilor politici. „Decizia reformei a fost luată la nivel de partid, nu a fost rodul unui om. Şi e foarte posibil ca sugestia să fi venit de la Moscova“, explică istoricul Adrian Cioroianu. Cifre: de la aproape 50.000 de miliarde de lei se ajunsese la 2.842 de milioane de lei, detaliază Onişoru.

EFECTELE REFORMEI: DOI FUMĂTORI LA ŢIGARĂ

Românii resimţiseră din plin această transformare. „Parte din mori au încetat funcţionarea din cauză că venitul nu acoperă cheltuielile, […] prea puţine persoane vezi circulând în trenuri care să plătească bilet întreg, […] costul tuturor ţigărilor faţă de lefurile muncitorilor şi funcţionarilor este mare. În special muncitorii sunt foarte nemulţumiţi sau vezi mergând pe stradă fumând doi dintr-o ţigară şi vociferând“, arată nota informativă nr. 285, datată 30 august de Legiunea de Jandarmi Mehedinţi, despre efectele negative ale reformei şi despre faptul că „populaţia, muncitorii şi funcţionarii nu au puterea de suportat“.
De fapt, în afara penuriei de ţigări şi dificultăţii transportului în comun, măsura din 15 august a lovit decisiv în burghezie şi întreprinzătorii privaţi – un succes pentru comunişti –, dar a generat şi o inflaţie galopantă, şi o criză a produselor de primă necesitate. Practic, a fost introdusă monedă nouă, cu alt echivalent în aur: un leu nou putea fi schimbat pentru 20.000 de lei vechi. Dar muncitorii puteau schimba doar 3 milioane, agricultorii – doar 5, iar cei neîncadraţi în câmpul muncii: 1,5. Schimbul trebuia făcut între 11 şi 14 august, în trei zile. „Pentru şleahta speculanţilor şi îmbuibaţilor de tot felul, ziua de eri a fost o zi a groazei, a panicei şi a turbării. Marii rechini ai speculei trăseseră obloanele prăvăliilor şi începuseră să-şi care mărfurile“, scria „Scânteia“ în sâmbăta de 16 august 1947. Carevasăzică, banii „speculanţilor“ s-au dus pe apa sâmbetei.

ORDINUL LUI STALIN

Aşadar, reforma din ’47 a fost, economiceşte vorbind, un fulminant eşec acoperit propagandistic. Nici planurile cincinale (mai întâi câte două „cincinale“-test, de un an, apoi, din ’51, extinse la cinci ani) nu păreau să rezolve prăpastia financiară. Toate aceste probleme se rezolvă însă, tradiţional, la Moscova.
La finalul lunii august 1951, Gheorghiu-Dej şi Iosif Chişinevschi (născut Jakob Roitman) sunt primiţi la „genialul“ de la Kremlin. Acesta le spune (potrivit relatării lui Dej din Biroul Politic al PMR de la 21 februarie 1952) că „greşelile noastre decurg în primul rând din ceea ce Stalin a definit ca o krestianskaia politika, nemarxista politika, o apreciere a politicii noastre ca fiind o politică ţărănistă, o politică nemarxistă“. Soluţia: o a doua reformă monetară care aspira, nici mai mult, nici mai puţin decât la confiscarea economiilor ţăranilor.
La Moscova, tema nu era una nouă: Dej propusese aceeaşi soluţie într-o altă vizită, în iarna dintre 1950 şi 1951. Urma să fie lămurit cu prilejul altei delegaţii, din februarie ’51, dar Ana Pauker ar fi încurcat planurile. Orişicât, în august ’51, ordinul fusese dat, deci trebuia executat. Mai mult: le mai aşază pe cap românilor şi doi consilieri, ca să-i înveţe cum e cu reforma.

Ultima cădere a lui Vasile Luca 

Reforma monetară comandată de Stalin i-a semnat, practic, condamnarea la închisoare lui Luca şi a reprezentat temeiul în urma căruia s-a hotărât arestarea grupului „moscovit“. Strategiile şi uneltirile puse la cale de Gheorghiu-Dej şi de acoliţii lui, exemplar expuse în volumul „Cazul Vasile Luca. Pecetea lui Stalin“, au durat mai bine de un an. Câteva amănunte:
1.  Iniţial, Luca s-a opus reformei. „Ţara nu e pregătită, leul e puternic, cred că ruşilor le e frică de faptul că îndată ajungem la paritate cu rubla“.
2. Când consilierii sovietici ajung în România, Luca pleacă la vânătoare. Sfidător. „Acum ţi-a venit rău, dar cum, când te duci pe munţi, umbli atâta, nu-ţi vine rău la vânătoare?“, i-ar fi reproşat Moghioroş când l-au exclus din partid, după cum îşi aminteşte acesta în şedinţa BP al CC al PMR din 29 noiembrie 1961.
3. A fost înfiinţată o comisie de partid care să investigheze problemele apărute în aplicarea reformei lui Stalin. Ana Pauker a criticat, în întrunirile de partid, activitatea lui Luca, deşi la 29 februarie 1952, într-o pauză, i-ar fi spus: „N-am să-i las să te dea deoparte“, potrivit unui interviu luat de istoricul istoricul Robert Levy soţiei comunistului, Elisabeta Luca (născută Elisabeta Birnbaum).
4. A fost redactată o scrisoare închisă, adresată tuturor membrilor de partid, conţinând detalii despre demiterea lui Luca. Ana Pauker şi Teohari Georgescu au criticat scrisoarea.
5.  La finalul lunii februarie 1952, un grup de activişti au fost izolaţi în biroul lui Moghioroş vreme de patru zile şi patru nopţi, pentru a traduce în rusă, pagină cu pagină, rezoluţiile pentru plenara CC din 27-28 mai. Hermina Tismăneanu (născută Marcusohn) a fost printre translatori, potrivit istoricului Robert Levy.
6. La 27 mai, deşi şedinţa trebuia să înceapă de la ora 16.00, participanţii au fost chemaţi de la 15.00 şi întâmpinaţi de Moghioroş şi Chişinevschi, care au expus în detaliu acuzaţiile şi au comunicat ce se aşteaptă de la oameni. Momentul e povestit de Sorin Toma (născut Moscovici) istoricului Robert Levy şi redat în volumul „Gloria şi decăderea Anei Pauker“.
7. După prezentarea raportului, Luca spune, ironic, năucit, profetic: „Reiese că sunt un contrarevoluţionar. Urmează să fiu arestat, judecat, împuşcat“.
8. La 16 august 1952, e arestat. Nu va mai ieşi din puşcărie niciodată.
9. În timpul anchetei, e „demascat ca vechi element contrarevoluţionar, fost voluntar în divizia contrarevoluţionară secuiască şi agent informator al Siguranţei între 1924-1940“, potrivit Referatului asupra învinuiţilor din lotul Vasile Luca din 20 septembrie 1954 al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR). Acelaşi document mai arată că „s-a înconjurat de elemente descompuse, oportuniste, duşmănoase, pe care le-a susţinut şi plasat în posturi de răspundere, […] a desfăşurat activitatea de sabotaj“. A fost condamnat la 8 octombrie 1954 pentru „subminarea economiei naţionale“ la pedeapsa capitală, iar pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare“ la muncă silnică pe viaţă. În aceeaşi zi, prin Adresa nr. 44/BS al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, pedeapsa i-a fost comutată în muncă silnică pe viaţă.
10. Din închisoare, trimite mai multe scrisori pasionale în care îşi recunoaşte diverse vinovăţii şi în care-şi cere mântuirea. Cel mai adesea, destinatarul era Gheorghiu-Dej, căruia îi jura credinţă şi-i implora milă. Răspunsul lui Dej n-a venit niciodată, deşi pesemne că liderul comunist citea toate scrisorile. Pe una dintre depeşe, stătea scris, în loc de răspuns: „Acelaşi porc bătrân şi înveterat“, potrivit relatării istoricului şi politologului Vladimir Tismăneanu din volumul „Fantoma lui Gheorghiu-Dej“. Luca a murit la 27 iulie 1963 în penitenciarul de la Aiud, decesul fiind înregistrat la Sfatul Popular cu numărul 1165/30 iulie 1963, potrivit rubricii „Ieşiri definitive“ din fişa sa matricolă penală. Diagnosticul: infarct miocardic, pe fond de ateroscleroză generalizată şi boală hipertonică visceralizată. A murit de inimă rea.

ADEVARUL_20140822_P14-15_SPECIAL.indd

 „Hai să jucăm şah!“ „Scoate piesele din tinetă!“ 

„Era un bivol furios, năbădăios, ambiţios, nu admitea ca cineva să-i stea împotrivă. Bughici (n.r. – Simion Bughici) a stat cu el în închisoare un an, în aceeaşi celulă + încă unul, al treilea. Jucau şah. Bughici îl bătea pe Luca, care se înfuria groaznic, arunca tabla cât colo, şi arunca piesele în tineta cu urină. Peste zece minute, tot el începea: «Hai să jucăm şah!». Bughici: «Scoate piesele din tinetă!». Luca înjura, dar îşi băga mâinile în urină, scotea piesele, le spăla, se spăla şi el pe mâini şi reîncepeau să joace. Până la urmă Bughici îi ceda câte o partidă, altfel nu s-ar fi putut trăi. Aşa era şi în relaţiile cu alţii, după 23 august. Nu admitea ca cineva să se atingă de vreo rubedenie de-a lui – o considera ca un atac direct la adresa lui. De aceea l-a acoperit pe fratele său vitreg, un şnapan la Sfântu Gheorghe, care era acolo şeful Securităţii, satrap local (amestecat în afaceri cu fabrica de textile, care s-au soldat cu asasinarea unuia care l-a reclamat sau ştia despre el). Luca îl admira pe Moscu Cohn (n.r. – devenit ulterior Gheorghe Stoica), care îl adusese în mişcare. Acasă însă, Luca se purta cumsecade, bine. Luca citea mult, se documenta, avea cultură şi o minte vie, …[indescifrabil].

Acest fragment este extras din relatarea lui Simion Bughici către fostul ilegalist Alexandru Şiperco (fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român), datată 2 februarie 1977. Textul subliniat, între paranteze, îi aparţine lui Alexandru Şiperco.
Fragmentul este publicat în premieră, în „Weekend Adevărul“, prin amabilitatea fiului lui Alexandru Şiperco, Andrei Şiperco, şi face parte dintr-o amplă serie de interviuri realizate de fostul preşedinte al COSR în anii ’70-’80.
În acest an, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, vor fi publicate interviurile cu persoane ale căror nume de familie încep cu literele A şi B (editor: Andrei Şiperco, istoric).
Tot în închisoare, la Râmnicu Sărat, Vasile Luca şi-a reluat meseria sa de bază. S-a întors, adică, în muncitorime. Ţărănistul Ion Diaconescu a auzit zvonuri despre Luca în timpul când se afla în penitenciar: „Acolo, într-una dintre ele (n.r. – celule), îi amenajase un atelier de tâmplărie şi-l scotea ca să… el fusese tâmplar de profesie şi acolo îşi făcea de lucru, făcea… repara vreo uşă, ceva, aşa ca să-i treacă, să omoare timpu’, i s-a făcut această concesie“, i-a povestit Ion Diaconescu istoricului Alin Mureşan într-un interviu publicat în volumului „Experienţe carcerale în România comunistă“.     Era un bandit mare, ura pe comunişti fără nicio îndoială. Ca vechi agent de Siguranţă, încălca în mod grosolan cele mai elementare norme ale vieţii de partid.
Gheorghe Gheorghiu-Dej, despre Vasile Luca, la plenara din CC al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961

Luca l-a adus pe Dej în partid

În anul 1931, Vasile Luca devine şeful sindicatelor unite revoluţionare clandestine, potrivit istoricului Stelian Tănase. „Acum, Luca îl descoperă şi îl promovează în ierarhie pe un anume Gheorghe Gheorghiu, electrician, dat afară de la atelierele CFR Dej. Vasile Luca e protectorul lui. Îl introduce în partid, Gheorghiu îi este contrapus lui Ilie Pintilie, alt lider comunist, rival“, scrie Stelian Tănase în volumlui „Clienţii lui Tanti Varvara“, sugerând că grevele de Atelierele Griviţa din 1933 îl au în culise, de fapt, pe Vasile Luca.
Acesta ar fi supravegheat răscoala, împreună cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Gheorghe Stoica, la ordinele Cominternului. „Când se certau, îi amintea că îl lansase în politică şi de greşelile din anii 1931-1933, când îi era şef la sindicat. Dej îşi vedea ştirbită autoritatea din cauza ieşirilor colericului Luca. El (n.r. – Dej) nu avea niciun fel de înţelegere pentru cei care-l contestau. Era omul resentimentului. Îşi izola răbdător victima şi o anihila când considera că riscurile sunt minime“, continuă istoricul.

Adolescenţa unui clandestin: „Bătăi, foamete, beţii, sifilis“

4 aprilie 1940. Vasile Luca, secretar CC al PCdR, şi tovarăşul Ştrul Zighelboim vor să plece în URSS, să dea raportul la Comintern. Ştiu şi ei că orice mişcare le e supravegheată de Siguranţă, aşa că-şi iau călăuză şi uneltesc să treacă graniţa clandestin. Ghidul, de fapt un informator al poliţiei din interbelic, îi lasă pe nişte coclauri mai dosnice şi le spune că gata, au ajuns în „mama Rusia“. Apoi pleacă.
Frontieriştii sunt în scurt timp arestaţi de grănicerii români. Reuşesc să arunce, discret, raportul către Comintern în noroi, aşa că sunt acuzaţi şi condamnaţi doar pentru trecerea frauduloasă a frontierei, nu şi pentru comunism. Opt luni. Sunt duşi la Cernăuţi şi închişi acolo.

PUTEA SĂ FIE ŞEFUL PARTIDULUI

„Dacă n-ar fi fost capturat, Luca ar fi devenit în 1940 şef al PCdR“, arată istoricul Stelian Tănase în volumul „Clienţii lui Tanti Varvara“. Ce-i drept, câteva luni mai târziu, după ce reuşeşte să treacă graniţa alături de Teohari Georgescu, Ştefan Foriş este uns şef al partidului de la Moscova. Aşa a fost să fie atunci.
Totuşi, acest aparent ghinion temporar al lui Luca avea să-i aducă, pe termen lung, mai multe privilegii. În primul rând, Ştefan Foriş este eliminat de la şefia partidului la 4 aprilie 1944 şi apoi omorât la ordinul indirect al lui Gheorghiu-Dej. Apoi, în iulie 1940, după ultimatumul sovietic dat României pentru cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord (n.r. – dat la 28 iunie 1940), la Cernăuţi, în oraş, administraţia deja e comunistă.Luca e scos de ruşi din puşcărie în iulie 1940 şi celebrat ca erou al clasei muncitoare prigonite – dacă este să compare, nu el, ci „duşmanii poporului“ ar trebui să fie la penitenciar!
Pe scurt: „Luca face carieră în URSS. Primeşte cetăţenie sovietică, este membru al Particului Comunist al Uniunii Sovietice, apoi, din 1941, deputat în Sovietul Suprem al URSS. E încadrat în Armata Roşie, ca ofiţer la Direcţia Politică a Armatei, frontul de sud, până în martie 1943. Îl găsim apoi în lagărele de prizonieri români, alături de Ana Pauker, făcând propagandă prosovietică şi recrutând oameni“, arată istoricul Stelian Tănase. Notă: Din postura deţinută pe teritorul de azi al Ucrainei, Luca a ajutat la impunerea măsurilor represive ale sovieticilor împotriva bucovinenilor. Efectul: deportarea a 30.000 de oameni şi masacrul românilor de la Fântâna Albă.

VISUL LUI  FREUD

Cum ajunge Vasile Luca (născut la 8 iunie 1898, în satul Sincatolna/Cătălina, judeţul Trei Scaune, Covasna de azi) să aibă o asemenea putere în partid? Răspunsul poate fi dat şi de psihanalistul Sigmund Freud, dar se poate vorbi şi de o penurie de membri într-un partid scos în afara legii în interbelic.
„Tatăl meu a fost fierar, iar mama se trage dintr-o familie de mic-meseriaşi. […] Tatăl meu a murit la vârsta de 26 de ani şi mama a rămas cu mine şi cu o soră mai mare cu 2 ani. La vârsta de 7 ani am fost trimis de mama – care în timpul acesta se măritase după un ţăran mijlocaş – în orfelinat la Sibiu“, spune Vasile Luca, la 5 august 1940, într-o autobiografie făcută la cererea Cominternului şi obţinută de „Weekend Adevărul“ prin intermediul istoricului Lavinia Betea. „Am crescut la orfelinat până la vârsta de 13 ani, urmând şase clase primare acolo. […] am fost foarte rău văzut, bătut şi flămânzit“, continuă comunistul. Este vorba despre orfelinatul catolic maghiar „Maria Tereza“ din Sibiu, unde acesta îşi şi încheie şcoala la nivelul celor şase clase. „La şcoală nu am fost între elevii cei mai buni la lecţie, am învăţat mediocru, în schimb am citit foarte mult“, se laudă Luca în documentul pentru Comintern.
Din 1910, învaţă lăcătuşerie într-un atelier al unui „mic meşter lăcătuş“: „Aici, 14-16 ore de muncă pe zi, bătăi şi foamete am suferit 3 ani, până când în 1914, după izbucnirea războiului mondial, am ieşit lucrător calificat“, arată acelaşi document. În biografia pe care o face la cererea anchetatorilor, în anii ’50, Luca explică şi mecanismele psihologice care l-au determinat să fie ce-a ajuns: „Am cresut într-un mediu mic burghez şi visam de a deveni cineva prin aventuri aşa cum citeam în romane“.

PARADOXUL LUI LUCA: ANTIROMÂN, ANTIBOLŞEVIC

La începutul lui 1915, se duce lucrător la calea ferată în Depoul Braşov. Mai întâi, hamal cu ziua, apoi hamal la gară. Dar nu rămâne mult nici aici, căci e prins furând şi e condamnat să rămână un an sub supravegherea părinţilor. Deloc surprinzător, Luca nu rămâne acasă, la Sincatolna. Pleacă voluntar în armată şi, după două luni de instrucţie, este  trimis Către Comintern, oferă însă varianta romanţată şi îşi recunoaşte păcatele din tinereţe: „Am început să urăsc războiul şi pe cei care ne-a trimis în război. La începutul lui octombrie 1918, în ajunul revoluţiei burghezo-democrate ungară am fugit de la front la Budapesta, unde am participat la demonstraţia revoluţionară contra războiului pentru pace. După demobilizare m-am dus acasă în satul meu (n.r. – în comuna Lemnia), dar de acolo iar am intrat în armata pentru apărarea Ardealului contra României (n.r. – Divizia Secuiască). […] În timpul acesta la sfârşitul anului 1918, comunismul a devenit pericol pentru burghezie şi moşieri maghiari. În armată am primit un ordin secret ca fiecare soldat să fie «vigilent» şi să urmărească pe comunişti şi chiar poate să-l omoare fără nicio consecinţă“.
Demobilizat şi fără venituri, se înrolează, aşadar, voluntar în Divizia Secuiască, formaţiune paramilitară antiromânească şi antibolşevică, al cărei scop era „salvarea Transilvaniei de invazia românească şi de extinderea spre est a revoluţiei bolşevice din Ungaria“.

„CU PROSTITUATELE, M-AM ÎMBOLNĂVIT DE SIFILIS“

Tulburările lui Luca şi încercarea sa de a-şi găsi un scop în viaţă, după necazurile din copilărie, nu se rezumă însă doar la polivalenţa, dacă nu chiar haosul alegerilor de moment. În ancheta din ’53, mărturiseşte: „Devenisem un beţiv şi un destrăbălat în relaţie cu femei. […] În contact cu prostituatele, m-am îmbolnăvit de sifilis. Această viaţă decăzută eu am continuat s-o duc şi după reîntoarcerea mea acasă, nu căutam să mă întorc la muncă cinstită“. Despre sifilisul de care suferea Luca se consemnează şi într-un document datat 1933 de la Consiliul de Război al Corpului 5 al Armatei Române, potrivit volumului „Istoria şi decăderea Anei Pauker“, de Robert Levy. Diagnosticul e confirmat, potrivit istoricului, şi de medicul personal al lui Luca, doctorul Sandu Lieblich, care i-a dezvăluit lui ginerelui Anei Pauker, Gheorghe Brătescu, faptul că lui Vasile Luca trebuia să i se administreze zilnic injecţii pentru combaterea simptomelor de sifilis.
Istoricul Gheorghe Onişoru are înţelegere pentru aceste împăienjenişuri de personalitate: „Era sărăcuţ cu duhul la vremea aia. Credea, poate, că va câştiga şi el ceva. N-avea nici 20 de ani“. Istoricul Stelian Tănase îi face însă un portret mai aspru: „Prin biografie, Luca aparţine periferiei, pegrei muncitoreşti, zonelor declasate. Temperamentul este coleric, un agitat, mereu în căutarea unei situaţii mai bune, mai sigure. Preferă cârciumile, bordelurile, discuţiile, chefurile“.
Luca dezertează din nou, dar de această dată se angajează la patron comunist. N-o duce bine nici acolo. „Abea am câştigat pentru hrană“, dar câştigul era altul: în final, reuşeşte să se regăsească. „Am trăit în mare mizerie până în martie (n.r. – 1919), după ce proletariatul maghiar a preluat puterea de stat şi Ungaria a devenit sovietică şi a început să se creeze armata roşie, am reintrat în regimentul meu, care s-a transformat în armată roşie, am devenit soldat roşu“, se mândreşte Luca în autobiografia făcută pentru Comintern.

„NU PUTEAM SĂ TRĂIESC FĂRĂ MIŞCARE“

Sedus de tezele socialiste, poate singurele idei coerente cu care se întâlnise până atunci, îşi asigură viitorul ideologic: „Am început să citesc literatură marxistă leninistă“, aşa că începe să fie activ pe linie muncitorească, nu numai pe linie de cârciumi şi prostituate. Din 1922, devine membru de partid şi escaladează ierarhia sindicatelor roşii şi a PCdR până la funcţia de secretar regional (n.r. – din 1 iunie 1924, după congresul al IV-lea al PCdR, ţinut la Viena) în judeţele Braşov, Trei Scaune, Târnava Mică, Sibiu, Hunedoara, Valea Jiului. În 1922, Vasile Luca are 24 de ani! „Pentru mine însă mişcarea […] era salvarea de a nu cădea din nou în beţie destrăbălată a unui lumpen proletar. Pentru mine mişcarea era totul, nu puteam să trăiesc fără mişcare, să trăiesc o viaţă monotonă mic burgheză“, explică Luca în anchetele din anii ’50.

 Ce „Siguranţă“ avea Vasile Luca în interbelic? 

Că Vasile Luca a fost un simplu oportunist, mânat de dorinţa împovărătoare de parvenire facilă, ori că a crezut, cu subiect şi predicat, în comunism, e greu de spus. Totuşi, biografia sa, chiar şi aşa, scrisă la persoana I, arată determinarea lui adevărată pentru a ieşi, odată pentru totdeauna, din lumpenproletariat (n.r. – în marxism, categorie socială formată din elemente declasate) şi de a accede în structurile înalte ale proletariatului privilegiat. Chiar dacă, în perioada interbelică, în vremea în care activităţile comuniste erau interzise prin lege (n.r. – Legea Mârzescu), determinarea aceasta a avut mai multe pauze. Căderi, în limbaj de bolşevici. Arestări, cum se spune.
În decembrie 1924, e arestat pentru prima dată, pentru tipărirea şi răspândirea manifestului ilegal intitulat „Jos robia economică, politică şi naţională!“. Peste 800 de tovarăşi au fost arestaţi atunci, prima şi cea mai mare captură de comunişti. „În această primă cădere, nu am avut purtare cele mai bună nu din cauza fricei de bătăi, fiindcă eram gata oricând să sacrific şi viaţa pentru cauza revoluţiei, dar nu am avut educaţie, dar mai bine zis am fost educat greşit“, recunoaşte Luca în autobiografia din 5 august 1940. Vrea să spună că a turnat. A recunoscut că e comunist, adică unul dintre cele mai mari păcate, cea mai gravă încălcare a legii conspirativităţii.

CADE ŞI SE RIDICĂ, NU SE SPARGE, NU SE STRICĂ

Conform cu obiceiurile ilegaliştilor, la proces a „demascat regimul capitalist devenind din acuzat acuzator“ şi-apoi a fugit. E prins, stă trei ani în puşcărie şi e eliberat. Pe parcursul anilor, mai cade, se mai ridică şi cade din nou. Supravieţuieşte oricăror lupte între facţiuni, conduce greve, sindicate şi e bun agitator de mulţimi. Face puşcărie de mai multe ori.
Ultima oară, e căutat de Siguranţă în urma revoltei de la Atelierele CFR Griviţa, din februarie 1933 (n.r. – acţiune în urma căreia îşi revendică autoritatea şi Gheorghiu-Dej), e prins şi intră în puşcărie. „Am ieşit din închisoare la 4 aprilie 1939 şi, după o lună de odihnă (primul meu concediu în 20 de ani de activitate), şedinţa plenară a CC-ului m-a ales în secretariatul CC-ului. Am activat în această calitate până ce iar am căzut la 4 aprilie 1940“, mărturiseşte Luca.

LUCA E PAHARNIC ORI E TURNĂTOR?

După toate aceste flotări cu organele de Siguranţă în spate ori cu conştiinţa de luptător comunist nealterată, rămâne, totuşi, un mister: a acceptat Luca să-şi trădeze, cu contract, partidul? A fost turnător la Siguranţă? „Mi-a promis bani (n.r. – comisarul de Siguranţă), scoţând din sertarul biroului un teanc de bancnote. Mi-a promis un serviciu mai bun după eliberarea mea sau dacă vreau să intru în slujba Siguranţei cu leafă bună. Am cedat“, recunoaşte Luca în ’53, după cum arată istoricul Stelian Tănase, în „Clienţii lui Tanti Varvara“.
În plus, rapoartele Siguranţei îl incriminează: pe lângă căderea din 1924, menţionată şi la Comitern, dar pusă pe seama educaţiei marxiste precare şi a deprinderilor dobândite în cârciumi, o notă a Siguranţei din 29 iunie 1929, cu referire la grevele de la Lupeni, specifică: „După ultimele rapoarte primite de la Luca Laszlo, care conduce acţiunea comunistă în Ardeal, rezultă că elemente comuniste de pe Valea Jiului au fost foarte bine organizate în ultimul timp. Conducătorul lor Stieber a cerut chiar şi arme pentru a fi distribuite nucleelor“.

LUCA NU SCRIE, DAR VORBEŞTE

O altă dovadă a colaboraţionismului ar putea fi procesul verbal al Siguranţei din 5 septembrie 1933: „Constatăm prin acest proces-verbal că chemat fiind la interogatoriu comunistul Luca Laszlo, acesta refuză să facă orice declaraţie scrisă despre activitatea sa subversivă, motivând că îl opreşte regulile de conspiraţie comunistă, însă verbal dă următoarele explicaţii consemnate de noi în acest act“. Vorbeşte despre alţi ilegalişti, despre locuinţe clandestine şi directive primite de la Moscova.
În plus, rapoartele Siguranţei îl incriminează: pe lângă căderea din 1924, menţionată şi la Comitern, dar pusă pe seama educaţiei marxiste precare şi a deprinderilor dobândite în cârciumi, o notă a Siguranţei din 29 iunie 1929, cu referire la grevele de la Lupeni, specifică: „După ultimele rapoarte primite de la Luca Laszlo, care conduce acţiunea comunistă în Ardeal, rezultă că elemente comuniste de pe Valea Jiului au fost foarte bine organizate în ultimul timp. Conducătorul lor Stieber a cerut chiar şi arme pentru a fi distribuite nucleelor“.  Luca recunoaşte că a servit informaţii Siguranţei şi în scrisorile pe care i le trimite lui Dej din puşcărie. Totuşi, motivul acestei mărturisiri ar putea fi legat de faptul că, închis la Râmnicu Sărat, în penitenciar, comunistul îşi supradimensionează o vină pentru a minimaliza o alta: subminarea economiei naţionale. În plus, în 1968, când Nicolae Ceauşescu îi reabilitează pe „deviaţioniştii de dreapta“, nu pot fi găsite dovezi că acesta ar fi fost turnător.
„Anchetatorii lui din interbelic, chestionaţi de comunişti, spun că nu este adevărat că Luca ar fi fost un apropiat al Siguranţei. Vasile Luca, în anchetele din anii ’50, fabulează foarte mult, deci nu ar trebui luate de bune toate declaraţiile făcute atunci“, explică istoricul Gheorghe Onişoru.

FAPT DIVERS: GARDIANUL UCIS DE LUCA

Un raport al Siguranţei din Braşov din 1937, citat de Lavinia Betea, arată că Vasile Luca este „acuzat şi trimis în judecată pentru cumul de fapte între cari cea mai gravă este crima – uciderea gardianului Chiriţă. […] Este acuzat de rebeliune cu omor în persoana unui organ al statului în exerciţiul funcţiunei, deci nu un om simplu cum susţine apărarea“.

Lungul drum URSS-România 

„Pentru că nu avea niciun sen s să se mai întoarcă în România, Vasile Luca decide să plece în Uniunea Sovietică. Ajuns la Moscova, se va reîntâlni cu Ana Pauker, în martie 1943, colaborând la mai multe acţiuni cu aceasta“, arată istoricul Gheorghe Onişoru în volumul „Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca“. Înainte de formarea dvoicii (n.r. – duet, în limba rusă) cu femeia supranumită „Stalin în fustă“, Luca merge pe front şi luptă de partea Armatei Roşii „glorioase“. Ar fi colaborat, în acest moment, şi cu serviciile speciale sovietice.
Cu Ana Pauker, ajunsă la rândul ei în capitala roşie direct din puşcărie, în urma unui schimb de prizonieri între România şi URSS, munceşte la radio „România liberă“, la departamentul românesc de la „Radio Moscova“, la ziarul „Graiul liber“, la Institutul nr. 205, dar, poate cel mai important, o ajută pe aceasta la recrutarea militarilor pentru diviziile „Tudor Vladimirescu“ şi „Horea, Cloşca şi Crişan“. Pentru această ultimă misiune e încadrat cu gradul de general de brigadă, arată istoricul Robert Levy în „Gloria şi decăderea Anei Pauker“.

„ANA PAUKER, SECRETAR GENERAL“

Pentru că legătura cu comuniştii români fusese întreruptă de frontul de Est, Ana Pauker, Vasile Luca şi Manole H. Manole (n.r. – comunist mai puţin cunoscut pentru că i-a fost refuzată revenirea în România după 23 august) scriu conducerii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu o rugăminte aparte: înfiinţarea în URSS a unui birou PCR pentru „creşterea volumului de muncă pe linie de partid“. Se întâmpla în februarie 1944.
În declaraţiile din faţa anchetatorilor Securităţii, făcute la 12 martie 1954, Luca povesteşte despre relaţia apropiată cu Ana Pauker şi despre sarcinile lor: „Am discutat cu ea despre cadrele ce trebuie repartizate la diferite munci de răspundere în lagărele de prizonieri români şi diviziile TV şi HCC, problema muncii cu prizonierii şi perspectivele politice din ţară după eliberare, rolul care ne revine după reîntoarcerea noastră în ţară şi am elaborat împreună cu ea platforma politică pe baza căreia vom crea Frontul Naţional Democrat. […] În această perioadă, adică în anul 1943-1944, eu am considerat că lui Ana Pauker îi revine rolul să devină secretar general al partidului, astfel că influenţa pe care dânsa a exercitat-o asupra mea a fost întărită şi de acest considerent“.

NU ŞTIA SĂ-ŞI SCRIE AUTOBIOGRAFIA

În aprilie ’43, Luca are o altă întâlnire care-i va schimba viaţa – de data aceasta nu pe linie de partid. Secretara Anei Pauker e trimisă să-l ajute pe maghiar să-şi scrie autobiografie, pentru că acesta nu stăpânea limba română. „I-am scris-o în câteva zile, în orele libere, lucrând la Hotel Moscova, unde avea el cameră“, povesteşte, la 5 ianuarie 1953, anchetatorilor de la Securitate, cea care deveni ulterior Elisabeta Luca, soţia comunistului. Cei doi colaborează însă şi în munca de partid: „În vara anului 1943 am lucra împreună cu Vasile Luca la şcoala antifascistă a prizonierilor români din Toliţe, regiunea Ivanova. Luca era profesor, iar eu conduceam seminarul cu un grup de 45 de cursanţi“.

TREI SĂPTĂMÂNI LA BOTOŞANI

Istoricul Gheorghe Onişoru explică: „Prin prietenia cu Ana Pauker, prestigiul său creşte, la fel ca şi situarea în ierarhia comuniştilor aflaţi în exil“. În aprilie 1944, din ordinul Moscovei, cei doi pleacă în nordul Moldovei, ocupată de trupele sovietice, şi se stabilesc la Botoşani, unde petrec trei săptămâni. Ana Pauker e rechemată la Moscova, iar Vasile Luca rămâne în fundul Moldovei, însă cei doi se reîntâlnesc, la câteva luni distanţă, în Bucureşti. „După ce s-a reîntors în România împreună cu «tovarăşa Ana» a promovat rapid spre vârfurile propagandei comuniste. Deşi nu era un orator înzestrat şi era dezavantajat de accentul său maghiar, s-a străduit să contribuie la subminarea firavei democraţii româneşti, ţinând nenumărate discursuri în care condamna forţele «reacţionare» şi cerea preluarea imediată a puterii de către comunişti“, arată Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. O nuanţă, din acelaşi document: „În conversaţiile private cu Gheorghiu-Dej,Luca a criticat elita locală a partidului pentru faptul că participase la lovitura de stat antifascistă de la 23 august“.

TOVARĂŞA LUI LUCA:
Aventurile Elisabetei Birnbaum-Waissman-Blumental-Rusev-Zelter-Luca 

Elisabeta (Betty) Luca (născută Elisabeta Birnbaum)  a fost ultima tovarăşă de viaţă a lui Vasile Luca şi amanta mai multor bărbaţi. Cu ultimul dintre ei, cel care avea s-o scoată din viaţa publică a comuniştilor, s-a cunoscut la Moscova. Cupidon a fost chiar Ana Pauker.
S-a întâmplat aşa: în aprilie 1943, Betty trebuia să-l ajute pe Vasile să-şi scrie autobiografia oficială, pentru că bărbatul, deşi născut şi crescut în România, nu ştia prea bine limba maternă. Dacă aceeaşi limbă română ne-ar permite, am putea spune că Elisabeta Luca i-a scris autobiografia lui Vasile Luca, dar asta-i mai puţin important. În camera de la Hotelul Moscova pe care Betty o frecventa în orele libere, în scopuri didactice, s-a petrecut însă şi altceva: cei doi s-au întovărăşit, au devenit intimi şi au hotărât să declare căsătorie. „Cu apobarea cui?“, era întrebată femeia, în 1952, despre această căsătorie cu Vasile Luca – o întrebare aparent absurdă despre o legătură înţeleasă ca voluntară în aproape orice lume. „Nu am avut aprobare de căsătorie“, răspunde Betty. Uniunea civilă s-a realizat, totuşi, în urma acordului lui Gheorghe Dimitrov, şeful Cominternului. Acesta îi chestionase pe însurăţei despre căsătoria stabilită parcă prea peste noapte.
Elisabeta a intrat în casa lui Vasile Luca având un bagaj considerabil, atât pe linie de partid, cât şi ca experienţă de viaţă. S-a născut în Basarabia, în localitatea Balotica, din Bălţi, la 1 ianuarie 1909. A fost comunistă mare în ilegalitate, a făcut puşcărie, a luptat în Spania şi a fost unul dintre numele din România importante în Comintern. A fost iubită şi a iubit.

„MI-AU RUPT OSUL LA PICIORUL STÂNG“

Elisabeta Birnbaum ia legătura cu mişcarea muncitorească în 1933, la Cernăuţi, prin studentul Avram Waissman, membru PCdR. E arestată la 11 mai 1934, la Cernăuţi, unde activa ca membră în Comitetul local al „Ajutorului Roşu“ de la Cernăuţi. „Atunci mi-au rupt osul la piciorul stâng şi am căzut în nesimţire“, îşi aminteşte Elisabeta în interogatoriile de la Securitate din 1952, luate cu ocazia anchetării ei în „cazul Vasile Luca“ şi publicate de istoricul Lavinia Betea. E eliberată pe cauţiune de fratele ei Simca Birnbaum în septembrie şi se întoarce la acelaşi Waissman, iubit şi mentor în ideologia comunistă.
În partid e primită însă abia în 1935, an în care e din nou din nou arestată. Eliberată în 1936, pleacă în Cehoslovacia cu Waissman, folosind paşapoarte obţinute de la fratele său. Luptători adevăraţi, cei doi merg în Elveţia, la Basel, unde stabilesc contacte cu partidul comunist elveţian şi anunţă că se vor voluntari pe frontul republican al Războiului Civil din Spania. Intermediari au fost jurnaliştii de la revista „Rundschau“, oficiosul Internaţionalei Comuniste.  Waissman e singurul primit în Brigăzile Internaţionale, pentru că Betty, deşi avea entuziasm, nu avea nici pregătire militară, nici sanitară.

CĂLĂTORIA MARSILIA-BARCELONA, PLĂTITĂ „ÎN NATURĂ“

Rămasă singură, pleacă ilegal în Franţa folosind paşaportul unei elveţience. Ajunge la Paris în 1937 şi îl întâlneşte pe Tuliu Blumental, cu care, potrivit interogatoriilor din 1952, are „relaţii intime“. La Paris lucrează ca femeie de serviciu şi trăieşte la graniţa dintre sărăcie şi anonimat: conducerea Comitetul Grupului Comunist Român din Franţa pendinte de MOI – CC al PCF nu-i recunoaşte calitatea de emigrant politic.
Totuşi, nu renunţă la ideile revoluţionare şi, chiar dacă era săracă şi nu avea cu ce, reuşeşte să-şi „cumpere“ un bilet pe un vas care circula pe ruta Marsilia-Barcelona. Pentru a se îmbarca, e ajutată de un olandez şi apoi de un spaniol (ajutorul de comandant al vasului), cărora le plăteşte călătoria „în natură“, după cum spune în interogatoriile din ’52. În Spania, e repartizată la Seriviciul Sanitar al Brigăzii Internaţionale, iar în câteva zile devine administratora casei în care activa instituţia. Colaborează şi cu Buletinul Unităţii Româneşti, unde scrie „poezii, cântece, schiţe şi articole“ şi se ocupă de alfabetizarea personalului de serviciu al Direcţiei.
E naturalizată rapid în rândul brigadiştilor „spanioli“ şi devine tehnika (n.r. – secretara) şi tovarăşa de viaţă a lui Petre Borilă (n.r. – responsabilul politic al luptătorilor comunişti români din Războiul Civil Spaniol). „A început o viaţă imorală şi mult timp a convieţuit cu reprezentantul CC al PCR Petre Borilă“, spune Waissman, fostul, primul, chestionat şi el în procesul „deviaţioniştilor de dreapta“. Petre Borilă (născut Iordan Dragan Rusev), spion sovietic în România, o va recomanda ulterior Anei Pauker.

SPALĂ RUFE CU ORA

În februarie 1939, în urma unui bombardament, fuge înapoi în Franţa, unde găseşte adăpost în diverse locuri, în funcţie de ordinele Cominternului: lagărul de la Perpignan, familia unui feroviar francez din zonă, Paris. Ajunsă în oraşul de pe Sena, se întreţine spălând rufe cu ora prin diverse case şi îşi reia meseria de femeie de serviciu.
În vara anului 1939 se căsătoreşte cu comunistul Boris Zelter, însă legătura dintre cei doi nu durează mult: bărbatul se înrolează voluntar în Armata Franceză şi cade prizonier la nemţi. Betty Zelter îşi întregeşte veniturile din activitatea proletară cu pensia de soţie de voluntar francez.
Când află de „eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de către sovietici“, se cere la Moscova. Face un curs de croitorie organizat de Ambasada URSS – ruşii n-aveau nevoie de femei de serviciu – şi, în octombrie 1940, pune cerere la Consulatul sovietic din Vichy. Reuşeşe să plece abia în martie 1941, însă plecarea îi va schimba, încă o dată, destinul.
Până în iunie 1943, lucrează în redacţie postului de radio „România Liberă“, unde redactează articole pentru emisiuni, e dactilografă sau spicheriţă, scrie povestiri, schiţe literare, poezii sau cântece. Din iunie 1943, devine lector al Şcolii antifasciste a prizonierilor români de la Tolite, regiunea Ivanova, unde are 45 de cursanţi, după cum recunoaşte femeia în interogatoriile din ’52.

„L-A TURNAT PE LUCA PE CHESTIUNI CASNICE“

Totuşi, cel mai important cursant – particular! – este comunistul Vasile Luca, alături de care vine în România. În ţară, e membru în Comisia Centrală a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1948), membru al CC şi a Comitetului Executiv al Uniunii Femeilor Democrate din România (1948-1952) şi membru în conducerea Comitetului de Stat pentru Cinematografie din România (1950-1952).
Perioada 1952-1954 şi-o petrece între interogatorii şi puşcării, iar în 1954 este eliberată pentru că declaraţiile sale pot constitui, în sfârşit, un cap de acuzare pentru soţul său.
Istoricul Gheorghe Onişoru explică un amănunt, poate frivol, dar relevant pentru viaţa Elisabetei şi pentru moartea lui Vasile: „Betty l-a turnat pe chestiuni casnice. Fiind săraci, muncitori şi ajungând, dintr-o dată, miniştri, Vasile Luca şi cu Teohari Georgescu aveau o slăbiciune pentru femei. Elisabeta spune, la anchete, că soţul ei era atât de desfrânat încât l-a prins chiar cu femeia de serviciu de la ei din casă“.
Totuşi, Elisabeta Luca reuşeşte să se elibereze. Vladimir Tismăneanu, într-un articol pe contributors.ro: „Niciunul dintre vechii ei tovarăşi aflaţi în posturi de maximă influenţă – Borilă, Răutu, Bârlădeanu – nu a mişcat vreaun deget pentru ea. Câţiva ani, i-a povestit ulterior mamei mele, a avut un regim celular solitar. Niciodată nu a înţeles de ce a fost pedepsită în acest mod inclement, de o ura Gheorghiu-Dej cu atâta patimă“. În libertate, nu mai are acces la funcţii publice ori la funcţii, în general. Devine lucrătoare într-o fabrică şi anonimă soţie de fost lider politic. După reabilitarea post-mortem a lui Luca, e decorată , la 4 mai 1971, cu ordinul „Tudor Vladimirescu“, clasa a II-a, prin Decretul nr. 157.

TOVARĂŞ CU LUCA
Ce-a făcut Vijoli cu Banca  Naţională a României? 

orig (6)Aurel Vijoli (foto) a lucrat în Banca Naţională a României (BNR) încă din august 1923. A fost, pe rând, funcţionar, şef de secţie, inspector şi şef de serviciu. De comunişti a fost apropiat din ilegalitate, deşi n-avea nimic în comun cu profilul-clişeu de activist-muncitor. Vijoli, născut la 12 februarie 1902, la Telechi-Recea, Comitatul Făgăraş (azi, judeţul Braşov) era absolvent al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi avea doctorat în drept. Era intelectual.
Deşi specialist în domeniu, Vijoli a intrat, din 1943, în Partidul Comunist din România. În septembrie 1944, adică la doar o lună după ce formaţiunea intrase în legalitate, preia de la Emil Calmanovici conducerea Comisiei Centrale Financiare a partidului. Era, adică, administratorul averii comuniştilor, al banilor Moscovei şi ai industriaşilor care au susţinut PCdR în timpul războiului.
La 18 noiembrie 1947, e uns guvernator la BNR în locul liberalului tătărescan Tiberiu Moşoiu. Din 13 noiembrie 1948, după ce BNR devine prin lege Banca de Stat a RPR, guvernatorul se cheamă preşedinte şi este, în acelaşi timp, adjunct al ministrului de la Finanţe. Adică al lui Vasile Luca.
În urma epurărilor din aceşti ani, în instituţie supravieţuiseră, însă, şi funcţionari competenţi. Aceştia au încercat să îmblânzească politicile agresive ale lui Stalin cu privire la reforma monetară din ’52 şi să facă în aşa fel încât România să nu intre într-un colaps economic. Rezultatul: alături de Vijoli aceştia au sfârşit arestaţi şi înlocuiţi cu alt soi de specialişti, cei care se întorceau de la studii din URSS ori diverşi activişti de partid.
Anchetele pe care aceştia le-au suportat erau făcute după dictare. Locotenent-colonelul Francisc Butika, omul care a condus ancheta lui Luca după ce aceasta a fost transferată la Ministerul de Interne, spunea la 25 martie 1968 că „Toate planurile de anchetă erau traduse în limba rusă şi urmărite de consilieri în desfăşurarea lor. Întrebările puse la începutul anchetei erau formulate de dânşii“, potrivit „Raportului privind procesul lui Vasile Luca“, unul dintre documentele pe baza căruia „grupul moscovit“ şi colaboratorii lui au fost reabilitaţi.
„Totul se desfăşura sub atenta supreveghere a consilierului sovietic. Acesta mai venea la anchetatori şi spunea «Hai să-i mai încălzim!». Vijoli a fost bătut de faţă cu generalul-maior Bogdan Mazuru până a căzut jos. Fiind jos, au început să dea cu picioarele în el. Atunci a strigat: «Fasciştilor!». Moment în care s-au blocat toţi. Vijoli n-a recunoscut nimic şi, până la urmă, a fost eliberat din închisoare şi transformat în martor al acuzării“, explică istoricul Onişoru.
În aceleaşi anchete, funcţionarul Victor Morfei a fost omorât în bătaie, la 11 iunie 1954, arată regretatul istoric Cicerone Ioniţoiu.

Consultant ştiinţific: istoricul Mihai Burcea

Lista lui Stalin

1. Ana Pauker

2. Vasile Luca

3. Gheorghe Gheorghiu-Dej

4. Ştefan Foriş

5. Emil Bodnăraş

6. Constantin Pârvulescu

7. Iosif Rangheţ

8. Andrei Ianuarievici Vîşinski

9. Petru Groza

10. Lucreţiu Pătrăşcanu

11. Avram Bunaciu

12. Constantin Doncea

13. Iosif Chişinevschi

14. Miron Constantinescu

15. Valter Roman

16. Chivu Stoica

17. Alexandru Moghioroş

18. Teohari Georgescu

19. Gheorghe Pintilie

20. Alexandru Drăghici

21. Alexandru Nicolschi

22. Dumitru Coliu

23. Gheorghe Apostol

24. Ion Gheorghe Maurer

25. Petre Borilă

26. Leonte Răutu

27. Mihail Roller

28. Iosif Ardeleanu

29. Sorin şi Ana Toma

30. Silviu Brucan

31. Alexandru Bârlădeanu

32. Serghei Nicolau

33. Mişu Dulgheru

34. Serghei Kavtaradze

35. Mihail Sadoveanu

36. Constantin Ion Parhon

37. George Călinescu

                                                                                                                       Gral(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

IPS Teodosie Petrescu, Arhiepisopul Tomisului supranumit Șpagoveanul”, este urmărit penal de DNA după dezvăluirile României libere

IPS Teodosie, pe numele său adevărat Petrescu, este urmărit penal pentru luare de mită și instigare la fals intelectual. Procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință învinuirile de care este acuzat pentru luare de mită. Dosarul penal a fost început în baza dezvăluirilor publicaţiei României libere.     Redam integral, mai jos, articolul ,,Cât costă Duhul Sfânt în România?’’  publicat în Romania Liberă, pe 5 mai 2009, de către jurnaliştii Petre Răchită şi Răzvan Chiruţă de la care a pornit acest dosar penal.

Putini dintre noi isi imagineaza ca in Romania, tara in care aproape totul este de vanzare, se poate cumpara chiar si harul preotiei. Si totusi, exista inalti prelati care nu se dau in laturi sa intermedieze accesul la Duhul Sfint, daca doritorul este om cu stare. Reporterii incognito ai Romaniei libere dezvaluie care sunt caile prin care se poate ajunge preot, rapid, ocolind canoanele si regulamentele Bisericii Ortodoxe Romane. Printre cei care s-au aratat dispusi sa-l ajute pe unul dintre jurnalistii sub acoperire sa devina preot este insusi Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie. Liderul spiritual al Dobrogei a intermediat inscrierea reporterului la Facultatea de Teologie a Universitatii de Stat ,,Ovidius” din Constanta in luna martie, desi trecusera deja sase luni de la inceperea cursurilor. Mai mult chiar, Arhiepiscopul Teodosie s-a aratat de acord sa-l faca pe acesta diacon, prima treapta obligatorie a preotiei. Secretarul personal al lui Teodosie le-a transmis jurnalistilor ca toata afacerea ii va costa aproximativ 3.000 de euro. Reporterii Romaniei libere au platit in total 850 de euro si in plus i-au facut lui Teodosie alte servicii. In numarul de maine veti putea citi partea a doua a acestei investigatii, in care demonstram ca se poate ajunge preot peste noapte si prin intermediul unei manastiri reprezentative pentru ortodoxia romaneasca.   Atunci cand ii primim in casa, la sarbatorile religioase sau cand mergem la biserica sa le ascultam slujbele, avem incredere in cuvintele preotilor. Incercam sa nu le judecam viata personala – chiar daca nu este intotdeauna exemplara – deoarece ne gandim ca sunt inzestrati cu multe calitati, din moment ce au primit girul bisericii, au muncit si au invatat din rasputeri si au dus o viata plina de constrangeri. Ce ati spune insa daca ati afla ca unii ,,slujitori ai lui Dumnezeu” nu au nici o chemare catre credinta, ci au cumparat, pur si simplu, harul preotiei?  Dupa ce oameni din interiorul sistemului ne-au spus ca astfel de cazuri sunt frecvente, am vrut sa verificam daca oricine poate ajunge preot. Investigatia realizata cu camera ascunsa despre acest subiect a scos la iveala faptul ca banii deschid, intr-adevar, si cele mai importante usi. Am descoperit ca exista doua cai prin care se pot fenta regulamentele Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). Una dintre acestea presupune obtinerea rapida a unor diplome de la Seminar si Facultatea de Teologie. Cea de-a doua varianta este intrarea intr-o manastire si trecerea in mare viteza prin toate rangurile calugaresti.

Regulamentar, sansele sunt minime

Este greu sa ajungi preot ortodox in Romania, daca vrei sa respecti regulile. Asta, pentru ca nu exista atatea parohii pentru toti cei care termina studiile superioare de profil in fiecare an. Din acest motiv, absolventii intra pe o lunga lista de asteptare. Aceste lucruri ne-au fost confirmate si oficial de un consilier al Arhiepiscopiei Tomisului, cu care am stat de vorba. Unul dintre noi s-a prezentat ca un absolvent obisnuit de seminar teologic (liceu), posesor al unui atestat de preotie, dar fara bani si ,,pile”. Consilierul ne-a explicat ca nu mai este suficient sa ai doar liceul, ci trebuie sa fi absolvit si Facultatea de Teologie pentru a fi uns preot, potrivit canoanelor actuale ale BOR. Apoi, a recunoscut ca sansele noastre de a capata harul preotiei ar fi oricum minime. 

Om de afaceri ,,cu chemare” spre credinţă

Vorbele preotului ne-au determinat sa ne schimbam povestea. Am hotarat sa spunem ca suntem oameni de afaceri care tocmai construiesc o pensiune turistica la Eforie Nord. In acelasi timp, unul dintre noi simte o chemare puternica spre preotie, dar nu si-a terminat studiile teologice, asa ca este dispus sa plateasca pentru a-si indeplini visul. Am mers din nou la Arhiepiscopia Tomisului si, cu noua identitate, l-am impresionat mai intai pe paznicul institutiei. Ca sa ne demonstreze ca nici el nu e doar un simplu portar, ne-a atras atentia ca si-a efectuat stagiul militar in cadrul serviciului secret al Ministerului de Interne. Apoi, paznicul ne-a introdus personal la Arhiepiscopul Teodosie Tomitanul.
Am intrat, astfel, in legatura cu liderul spiritual al Dobrogei, unul dintre cei mai influenti conducatori ai BOR. Inalt Prea Sfintia Sa (IPS) Teodosie a inteles de la prima intalnire ca nu indeplinim conditiile regulamentare pentru preotie. A acceptat totusi sa gaseasca o solutie pentru a remedia problema.

Rep.: Eu am terminat Seminarul la Curtea de Arges, patru ani.
IPS Teodosie: Si?

Rep.: Nu am mai dat atestatul de preotie, anul 5 l-am terminat la un liceu din Bucuresti. Am terminat Facultatea de Drept si apoi am fost plecat in Cipru.
T.: Bun. si ce diploma sa-ti pun eu la dosarul de hirotonie?

Rep.: Dau un examen la Facultatea de Teologie.
T.: Atunci te inscrii la Facultatea de Teologie si vedem noi.

Rep.: N-am nici o problema.
T.: Ai telefonul meu, da?

Rep.: Da, da.
T.: Te rog sa ma suni maine.

,,M-am gandit cum sa facem sa nu te expun nici pe tine, nici pe mine”
A doua zi, ne-am intalnit din nou cu Arhiepiscopul Teodosie, chiar la resedinta acestuia. De data aceasta, inaltul prelat s-a aratat dispus sa ne ajute chiar el sa ne completam studiile si sa obtinem diplomele necesare, intr-o luna, maximum doua.

IPS Teodosie: Am stat si m-am gandit cum sa facem sa nu te expun nici pe tine, nici pe mine. Si cred ca trebuie sa ai rabdare o luna, doua, nu stiu.

Rep.: Foarte bine, Inalt Prea Sfintite.
T.: Sa te inscriu cumva, sa iei o diploma de seminar.

Rep.: E perfect. 
T.: Ca sa ai o diploma.

Rep.: Da. 
T.: Si m-am gandit la formula asta, poate te si trimit la parintele Moise (n.r. – directorul seminarului Teologic din Constanta), sa vad cum ti-s actele, sa te poti inscrie pentru un atestat, intelegi. Sa ai o diploma de seminar.

Odata problema liceului rezolvata, am trecut la etapa a doua: completarea studiilor superioare obligatorii. Arhiepiscopul Teodosie ne-a aranjat inscrierea la Facultatea de Teologie a Universitatii de Stat „Ovidius” din Constanta, unde ocupa functia de decan. Faptul ca era luna martie 2009 si cursurile incepusera de sase luni nu a fost un impediment. Arhiepiscopul Teodosie i-a ordonat inspectorului Biroului Catehizare, parintele Emil Cosmin Braescu, sa pregateasca dosarul de inscriere. Imediat, acesta a intocmit actele necesare.
Spre surprinderea noastra, scrisoarea de recomandare a preotului, act obligatoriu pentru intrarea la Facultatea de Teologie, a fost intocmita pe loc chiar de catre inspectorul Emil Cosmin Braescu. Desi atunci ne-a vazut pentru prima data in viata, preotul nu a ezitat sa scrie, intr-un act oficial, ca jurnalistul care vroia sa se faca preot este un bun enorias
. Ba mai mult, desi parohia lui se afla in Constanta, iar noi locuim in Bucuresti, parintele a sustinut ca reporterul face ,,permanent dovada unei bune credinte crestin-ortodoxe” si ca frecventeaza regulat sfintele slujbe, ,,sustinand strana la biserici”. In fine, desi nici macar nu l-a zarit pe vreunul dintre membrii familiei ziaristului, Emil Cosmin Braescu s-a aratat convins ca au „calitati crestine deosebite”. 

Documente antedatate cu sase luni
Pentru ca Arhiepiscopia Tomisului sa fie acoperita din punct de vedere legal, in eventualitatea unui control, preotul i-a cerut secretarei sa treaca pe toate actele de inscriere data de 10 septembrie 2008, chiar daca documentele au fost intocmite in martie 2009.

Secretara: Vreti din 2008?
Emil Cosmin Braescu: 2008.

Rep.: Da, da. 
Cosmin: Sa vedem cand ii dam un numar de inregistrare care sa mearga in sesiunea din septembrie, nu? Deci, undeva in data de 10 septembrie?
Mai mult, preotul Braescu l-a asigurat pe jurnalist ca va trece fara probleme si peste examenele din sesiunea de iarna, desi acestea avusesera loc deja cu o luna in urma. Pentru serviciile sale, Emil Cosmin Braescu a primit de la noi 400 de lei si o sticla de whiskey.
Emil Cosmin Braescu: Mergeti la Universitate, in drumul dumneavoastra luati un buchet de flori pentru doamna Varga. Va duceti la dansa.

Rep.: In afara de dosarul asta, mai duc ceva la facultate?
E.C.B.: Va dam acum ce mai trebuie. si spuneti acolo ca ati vorbit cu parintele Cosmin ieri. A vorbit ea cu Inaltul. Pentru ca-i foarte tarziu acum.

Rep.: Da, stiu.
E.C.B.: Nu mai face inscrieri.

Rep.: Sa rezolv si eu examenele din iarna, si…
E.C.B.: A, alea se rezolva pe parcurs. Conteaza sa va inmatriculeze.

Rep.: Parinte, am si pentru dumneavoastra o sticla de whiskey, o las aici. Va mai las si 4 milioane, si ne mai auzim oricum.

,,Doamna Varga” de la Facultatea de Teologie a intrat repede in combinatie. Functionara s-a aratat initial iritata ca i-am cerut sa incalce regulamentele universitatii. Totusi, avand in vedere ca veneam din partea Arhiepiscopului Tomisului, a acceptat dosarul.

Secretara: Este obligatorie foaia matricola, cat mai repede.

Rep.: Intr-o saptamana o aveti. Ba chiar pot sa v-o aduc luni.
S.: N-aveti cum sa figurati ca dand admitere, daca nu aveti medie de admitere.

Rep.: Asa-i.
S.: Taxa de studii pe an este de 25 milioane de lei. In momentul asta, trebuie sa aveti achitat 80% din taxa.

Am platit repede taxa de inmatriculare la casierie, i-am promis doamnei Varga ca vom reveni peste o saptamana cu restul sumei, apoi i-am lasat florile. Unul dintre noi tocmai devenise student – cu sase luni vechime – in anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii ,,Ovidius” din Constanta.

,,Cat de bogat esti acum?”
Dupa ce am rezolvat situatia studiilor, ne-am intalnit din nou cu Arhiepiscopul Teodosie. Inalt Prea Sfintia Sa ne-a dat, in sfarsit, raspunsul mult-asteptat: este dispus sa-l faca pe reporter diacon cel mai devreme intr-o saptamana.
Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, exista trei trepte pe care aspirantul la preotie trebuie sa le parcurga obligatoriu. Prima etapa este diaconia. ,,Cel ce se hirotoneste preot trebuie sa fie mai intai hirotonit diacon si apoi preot”, se precizeaza in Invatatura de Credinta Crestin Ortodoxa, ,,Catehism 21″. Practic, Arhiepiscopul Teodosie si-a dat acordul pentru primul pas in transformarea ziaristului in preot.

Rep.: Stiti, eu ma gandeam, daca in perioada asta m-ati putea face diacon, sa stau langa dumneavoastra, sa ma si cunoasteti…
IPS Teodosie: Da, te fac, da! Vineri ma cauti.

Rep.: Vineri?
T.: Da. Pregateste-te sa vedem, ca de acuma nu-i greu.

Totusi, Arhiepiscopul Tomisului mai avea o ultima nelamurire. Vroia sa stie cat de bogat este cel pe care urma sa-l ajute.

IPS Teodosie: Esti bogat?
Reporter: Nu foarte. Acuma, criza asta ne-a mai lovit… 

T.: Cat de bogat esti acum?
R.: Doar spiritual.

Cadouri pentru Teodosie

Ne-am lamurit mai tarziu de ce anume dorea Arhiepiscopul sa afle daca jurnalistul era bogat. Bogdan, secretarul personal al lui IPS Teodosie, ne-a transmis ca trebuie sa platim 1.500 de euro. Dupa spusele lui Bogdan, banii urmau sa fie folositi pentru a-i cumpara inaltului prelat un cadou. I-am raspuns ca nu putem plati, pentru inceput, decat 500 de euro, iar omul de incredere al Arhiepiscopului a acceptat acest avans. Intalnirea cu Bogdan a avut loc intr-o benzinarie din Bucuresti.

Rep.: Ce-a zis Inaltul?
Bogdan: Am vorbit. El a spus ca nu e impotriva sa te faca preot, dar ideea e sa te apropii un pic de el.

Rep.: A, sa ma cunoasca mai bine.
B.: Sa te cunoasca.

Rep.: Cat fac vesmintele? 1.500?
B.: Ma, eu asa zic, ori un engolpion (n.r. – insigna arhiereasca), pe care stiu ca si-l doreste, ori o mitra. Sa vedem ce gasesc.

Rep.: Ideea e ca eu nu am reusit sa strang toti banii, eu am o pensiune la Eforie, am facut 500 de euro si iti mai dau diferenta cand vii, daca e? Ti-i dau acum pe astia. Mai trimit prin Western maine, eventual. Cam cat m-ar duce cu totul? Da-mi un sfat, ca sa stiu si eu pentru saptamana viitoare.
B.: Mergi la inceput cu un cadou la dansul, spovedeste-te la dansul si pe urma devii familiar, un pic, asa.

Rep.: Ma duce mai mult de 3.000, cu ce mai vorbesc cu Inaltul? Ca o sa mai fac o donatie, acolo.
Bogdan: In jur.

5.000 de euro… cu imprumut                                                                                                                   

Pusi in fata unor sume atat de mari, ne-am reconsiderat din nou povestea. Invocand criza si unele dificultati financiare aparute pe parcurs, am insistat ca nu vom putea plati suma finala decat in mai multe transe. Bogdan, secretarul personal al lui IPS Teodosie, ne-a linistit amabil. Preotia se poate achita si in rate. Prin urmare, la o noua intalnire cu omul de incredere al lui Teodosie, i-am mai dat 350 de euro. Apoi, ni s-au mai cerut 5.000 de euro, de data aceasta sub forma de imprumut. L-am sunat pe Arhiepiscopul Tomisului si am invocat din nou probleme financiare.

Rep.: Am vorbit cu Bogdan, m-a sunat aseara, m-a rugat cu 5.000 de euro, daca as putea sa vi-i dau pentru o saptamana. Eu am fost astazi cu o masina in targ si n-am reusit sa o dau.
IPS Teodosie: Stai linistit, nu e nici o problema.

Rep.: Mi-a promis un prieten, sa vad maine-poimaine daca e ceva.
T.: Bine. Stai linistit. Nu e nici o problema.
Dobandirea pe cai ocolite a harului preotiei nu s-a dovedit doar costisitoare, ci si solicitanta. Odata intrat in acest joc, jurnalistul a trebuit sa satisfaca unele cereri din partea Arhiepiscopului. La ultima intalnire cu IPS Teodosie, acesta ne-a cerut sa trimitem in Spania, din partea sa, pentru un prieten, un colet cu mai multe sticle de vin.
Dupa acest ultim serviciu, am decis sa ne oprim. Era limpede ca pentru a ajunge preot este nevoie de foarte multi bani. Oricum contribuisem suficient la prosperitatea unui sistem care nu are nimic de a face cu credinta.

Vanzarea preotiei aduce excluderea din Biserică

Vanzarea pe bani a harului preotiei sau ,,simonia” este un pacat pedepsit de crestinism inca de acum 2.000 de ani. De asemenea, Biserica Ortodoxa Romana a condamnat oficial coruptia in randul clericilor intr-o sedinta a Sfantului Sinod din anul 2004. ,,«Simonie» este fapta prin care, in schimbul unor bani, bunuri sau avantaje, ca si prin prietenie, nepotism, influente sau presiuni de orice natura, se obtin o hirotonie, eparhie, parohie, functie, distinctie sau avansare clericala, precum si admiterea, notarea, promovarea sau absolvirea in invatamantul teologic preuniversitar, universitar si postuniversitar”, se arata intr-un document intocmit la respectiva intalnire a inaltului for bisericesc.  Pedepsele impuse de canoane pentru acest pacat sunt extrem de dure. Episcopii prinsi ca au luat mita pentru a oferi in schimb harul preotiei trebuie exclusi din randul prelatilor (sunt caterisiti). In acelasi timp, se anuleaza hirotonirea celui care a platit pentru a deveni preot. ,,Daca vreun episcop sau diacon ar dobandi vrednicie prin bani, sa se cateriseasca si acela ce l-a hirotonit si sa se taie cu totul din Biserica”, prevad evangheliile ortodoxe.

Teodosie a semnat un angajament cu Securitatea

IPS Teodosie a devenit Arhiepiscop de Tomis in 2001, cand a primit si numele de Tomitanul. Anterior, el fusese Episcop vicar la Arhiepiscopia Bucurestiului, cu titulatura de Snagoveanul. Cariera sa bisericeasca a inceput la 15 ani, cand a intrat la Seminarul Teologic al Manastirii Neamt. A urmat apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. In primul an de facultate, in 1997, a intrat la Manastirea Crasna, din Prahova. A ajuns calugar in 1990. Presa a speculat adeseori asupra ascensiunii in Biserica Ortodoxa Romana a lui IPS Teodosie. Cotidianul sustinea in 2005 ca aceasta s-ar datora prieteniei cu fostul premier Adrian Nastase. Pe de alta parte, intr-un interviu oferit pentru Q Magazine, prelatul insusi a admis ca are legaturi cu alti doi membri importanti ai PSD, Octav Cozmanca si Miron Mitrea.
In 2006, IPS Teodosie a recunoscut, intr-o conferinta de presa, ca a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate. Prelatul a sustinut atunci ca nu a oferit insa nici o informatie politiei politice a lui Ceausescu. ,,Nu am mai fost cautat de nimeni si nu mi s-a cerut nici o informatie, desi din obligatiile pe care mi le trasasera trebuia sa ascult diferite discutii ale colegilor mei, cadre universitare de la Institutul Teologic din Bucuresti, sau ale studentilor si sa informez in legatura cu ele”, a declarat IPS Teodosie, potrivit ziarului Ziua.

La scurt timp după ce IPS Teodosie a părăsit sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Departamentul de Comunicare al instituţiei a trimis următorul comunicat pe care îl redăm integral:

,,Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

PETRESCU TEODOSIE, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de luare de mită şi instigare la fals intelectual
CHIRILUŢĂ BOGDAN FLORIN, inspector de protocol la Arhiepiscopia Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită

În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de  decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb,  să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot. Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică.

La data de 12 septembrie 2014, persoanelor sus menţionate li s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.   În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană, despre care, raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

                                                                                                                                                       Florin CREŞTINUL

De unde au avut banii aceşti escroci? Toate vilele baronilor din România. Cum au reuşit aleşii să-şi facă „fortăreţe“ pe câte două străzi şi zeci de hectare din banii poporului român

Vile impresionante, ferite sau nu de ochii curioşilor, dotate cu piscine, terenuri de tenis, spaţii pentru iahturi, grădini desprinse parcă din paradis. Aşa arată „căsuţele“, întinse chiar şi pe câte două străzi sau hectare întregi de teren, în care trăiesc cei care şi-au câştigat, în ultimii ani, renumele de baroni locali.

Toate vilele baronilor din România. Adrian Duicu, ba…Sunt oamenii care au reuşit să se ridice, mereu prin votul nostru, deţinând funcţii de primari, şefi de consilii judeţene sau parlamentari. Alţii, după ani de trudă în administraţia locală, au reuşit să ajungă de la „talpa ţării“ în primele rânduri ale Guvernului. Ziarul „Adevărul“ vă prezintă, astăzi, Episodul I al serialului despre vilele în care locuiesc baronii locali. Oamenii care reuşesc să găsească mereu o mamă, o soţie, o afacere, un contract de închiriere sau, pur şi simplu, o motivaţie absurdă, pentru a-şi explica vilele ochioase în care locuiesc. Mâine, ziarul ”Adevărul” şi www.adevarul.ro vă prezintă Episodul II al serialului despre casele baronilor care s-au ridicat de la ”talpa ţării”. 

 

CONSTANŢA 

Radu Mazăre, chiriaşul de lux

Graphi2c1 Graphic1

Radu Mazăre, primarul Constanţei (PSD), locuieşte într-o vilă impresionantă, ridicată pe malul lacului Siutghiol, pe un teren în suprafaţă de 4.400 de metri pătraţi. Casa are ieşire spre lac, pentru ca edilul să poată ţine un iaht. Mazăre a declarat că stă cu chirie în vila mediteraneană, plătind 2.000 de euro lunar către firma Nisipuri SA, în care acţionar este şi mama sa, Gabriela Victoria Mazăre.
De altfel, în trecut, Radu Mazăre a deţinut acţiuni la această firmă. Edilul are un contract de închiriere pentru un dormitor de 700 de metri pătraţi, dar şi acces către baia şi bucătăria vilei. În curtea largă, a fost amenajat un garaj cu pereţi transparenţi, în care sunt aliniate mai multe bijuterii pe patru roţi. Parterul casei este un spaţiu deschis, cu pereţi de sticlă, mobilat minimalist, în culori crem-venghe-roşu.
Pe acelaşi domeniu, primarul şi-a amenajat o grădină cu vegetaţie luxuriantă, de unde se zăreşte un hamac. Conform declaraţiei de avere, Mazăre deţine 17.244,27 de metri pătraţi de teren în Madagascar şi 60 metri pătraţi în România. Primarul are şi peste 287.000 de euro cash, dar şi acţiuni la mai multe firme. Mai deţine un apartament în Bucureşti şi o şalupă, iar în calitate de edil are un venit anual de circa 34.000 de lei.

 

ALBA 

Casele senatorului Atanasiu

Graphic1Graphi2c1

Ridicată după 2005, vila din Alba Iulia în care locuieşte senatorul Teodor Atanasiu, şeful PNL Alba şi fost ministru al Apărării, are o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.În ultima declaraţie de avere, nu a trecut cine este titularul casei, în timp ce în altele, depuse anterior, era scrisă soţia acestuia, Laura.
Liberalul mai este proprietarul, în cotă de 1/3, a unei case de vacanţă în zona tursitică din Munţii Cugirului, şi mai deţine 3/8 dintr-o casă de locuit în Alba Iulia. Laura Atanasiu a lucrat mai mulţi ani la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
De altfel, aceasta a câştigat, oficial, mai mulţi bani decât parlamentarul şi este asociat în mai multe firme. Veniturile Laurei Atanasiu au depăşit aproape în fiecare an 100.000 de lei, în timp ce Teodor Atanasiu a câştigat în medie 50.000 de lei, cu excepţia perioadei cât a fost şi preşedintele AVAS. 

 

TELEORMAN

 Dragnea, domeniu pe două străzi

Graphi2c1 Graphic1

Vicepremierul Liviu Dragnea (PSD), fost şef al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, şi-a construit în Alexandria o adevărată fortăreaţă, pe 6.800 de metri pătraţi. Domeniul, bine ascuns de ochii curioşilor, include o curte imensă, teren de tenis, piscină şi solar pentru legume, o casă cu etaj şi o căsuţă pentru paznic. În primii ani de mandat la CJ, Dragnea nu avea în Alexandria nicio locuinţă, stând în chirie.
În al doilea mandat (2004 – 2008), a început lucrările la actuala proprietate, cumpărând, iniţial, un loc de casă, iar apoi încă trei spaţii, reuşind să-şi întindă proprietatea pe două străzi.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, familia Dragnea trăieşte din lefuri, vicepremierul raportând un câştig anual de 57.566 de lei din salariul de preşedinte al CJ, 1.317 lei din funcţia de ministru şi 57 de lei din cea de deputat. Soţia sa, Bombonica, a câştigat, într-un an, 30.214 lei, ca economist la SC Hotel Turris.

 

SUCEAVA

Liberalul Băişanu, vilă din salariul de profesor

Graphi2c1 Graphic1

Bugetar dintotdeauna, preşedintele PNL Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, locuieşte într-o vilă cochetă şi conduce maşini de lux. Fost profesor de liceu, apoi cadru universitar, fost subprefect şi, din 2012, parlamentar, Băişanu pare să fi reuşit doar din salarii să îşi ridice casa din zona centrală a municipiului Suceava.    Liberalul mai deţine o casă de vacanţă la Suceviţa, dar şi un spaţiu comercial în unicipiul Suceava, precum şi două autoturisme, BMW şi Audi. Conform ultimei declaraţii de avere, împreună cu soţia, deputatul a declarat venituri anuale totale de 40.000 de lei. 

 

BRĂILA 

Bunea Stancă, vilă din afaceri

Graphi2c1 Graphic1

Reşedinţa lui Gheorghe Bunea Stancu (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, este printre primele vile impozante din oraş. Ridicat la finele anilor `90, imobilul este construit pe trei nivele.

Valoarea vilei este estimată de specialiştii imobiliari la 150.000 de euro. Stancu are un salariu anual 55.356 de lei, depozite bancare de 1,6 milioane de lei, bijuterii de 13.000 de euro, precum şi acţiuni la SIF-uri şi la Bursagrirom Brăila. „Până  în 2004, eu am activat în mediul de afaceri. Deci casa am făcut-o cu mult timp înainte de a intra în politică. Punct.“, a declarat Gheorghe Bunea Stancu. 

 

VRANCEA

Oprişan stă în „fortăreaţa“ mamei

Graphi2c1 Graphic1

Angajat din 1992 în administraţia judeţeană din Vrancea, din care în ultimii 14 ani deţine fotoliul de preşedinte al CJ, Marian Oprişan (PSD) face parte din categoria baronilor cu averi modeste, cel puţin în acte. Cu un salaru mai mic de 5.000 de lei lunar, Oprişan deţine în Focşani două apartamente şi un teren de 7.500 de de metri pătraţi, în zona de agrement Crângul Petreşti.

Baronul locuieşte, însă, într-o vilă impresionantă ridicată în comuna Boloteşti, la kilometrul 27 faţă de Focşani. Oficial, casa îi aparţine mamei sale, Lucia Gherarde, pensionară, pe numele căreia mai apar proprietăţi luate alături de baronii Constanţei, primarul Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, şeful CJ, dar şi opt hectare de pământ în Crângu Petreşti.
„Fortăreaţa“ în care se refugiază Oprişan are, la stradă, ziduri de peste trei metri înălţime, întinse pe o lungime de 200 de metri, iar pe domeniu a fost construită şi o piscină. 

VASLUI

 Constantinescu din Bârlad, vilă din 1994

Graphic1Graphi2c1

Constantin Constantinescu, primarul PSD de Bârlad şi cel mai influent om din oraş, nu are bogăţii pe numele său.Potrivit ultimei declaraţii de avere, din iunie 2013, deţine două terenuri agricole, fiecare de 0,25 hectare.
De asemenea, Constantinescu are, împreună cu cei doi copii ai săi, o vilă pe două nivele, de 286,77 de metri pătraţi, în Bârlad, dată în folosinţă în 1994. În 2009 şi-a deschis două conturi bancare, unul în lei (32.511 de lei) şi celălalt în valută (5.000 de euro).

În 2012, ca edil al oraşului, a fost remunerat cu 36.655 de lei. De notorietate mai este şi faptul că Titi Constantinescu deţine tablouri şi sculpture valoroase, trei arme de vânătoare, precum şi un iaht în Deltă, „care nu e pe numele meu“, aşa cum susţine baronul.  

 

NEAMŢ 

„Pinalti“, vilă în zonă rezidenţială

Graphi2c1 Graphic1

Primarul de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan (PDL), zis „Pinalti”, locuieşte împreună într-o vilă ridicată într-o zonă rezidenţială a oraşului.
Construcţia ocupă 589,58 mp şi este deţinută în coproprietate cu soţia sa, Elena, fiind cumpărată în 1994. Ca la mai toţi vecinii din micuţul cartier, şi vila lui „Pinalti” este protejată de camere de luat vederi montate cu scopul de supraveghere a zonei.

Fiind o construcţie cu etaj, care ocupă mult spaţiu, nu a rămas loc foarte generos pentru curte. Mai este loc de câţiva copaci şi arbuşti de tuia, iar în dreptul porţii de intrare a maşinilor se poate vedea un spaţiu de parcare.
Gardul pe postament de piatră de râu, nu este deloc înalt, astfel încât clădirea poate fi observată cu uşurinţă. Conform ultimei declaraţii de avere, singurele venituri ale familiei Ştefan, provin din salariul de la Primărie, 45.507 lei anual, şi din leafa soţiei, manager la o firmă, peste 15.000 de lei pe an. 

 

MEHEDINŢI

Duicu, tot la mama acasă 

Graphic1Graphi2c1

Oficial,    (PSD), preşedintele suspendat al CJ Mehedinţi, arestat preventiv pentru corupţie, are domiciliul într-o vilă frumuşică din Orşova.
A cumpărat imobilul în 2006 de la primarul Severinului, Constantin Gherghe (PDL).
Între timp, valoarea casei a scăzut, pentru că în zonă au avut loc alunecări de teren, astfel că experţii imobiliari spun că Duicu nu ar primi pe ea mai mult de 100.000 de euro.

Cel care controla, până de curând, Mehedinţiul, nu a stat, însă, niciodată în această vilă, baronul şi familia acestuia, soţia şi cele două fiice, locuiesc împreună cu părinţii lui Adrian Duicu într-o altă casă cochetă, ridicată la Valea Cernei.
Tot oficial, singurul venit al lui Duicu a fost din salariul de la CJ, peste 29.000 de lei anual, iar familia sa a mai scos bani din afaceri trecute pe numele soţiei şi a mamei baronului. 

 

BACĂU

Dragoş Benea, fără casă în acte

Graphi2c1 Graphic1

 

Liderul PSD Bacău Dragoş Benea, preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, are trecute în declaraţia de avere din mai 2013 două ceasuri (mărcile JVC şi Rado) de 3.000 de euro şi un teren de 3.120 de metri pătraţi. Din declaraţie lipseşte însă vila care se află pe respectivul teren.        Casa somptuoasă este construită pe Calea Moldovei, o zonă rezidenţială de lux aflată la marginea Bacăului, în apropierea vilei afaceristului Corneliu Iacobov. Clădirea este trecută pe numele tatălui liderului PSD, Laurenţiu Benea. Dragoş Benea mai are declaraţi 40.000 de lei într-un cont şi o asigurare de studii pentru fiica lui.

Surse care doresc să îşi păstreze anonimatul spun că Benea ar avea acţiuni la restaurantul Amarante, dar şi mai multe spaţii comerciale. De asemenea, iubita lui, Andreea Nistor, are trecută pe numele ei clădirea Bueno Vista din Bacău, actual sediu al unei bănci.

.
                                                                                                                      Florin NAHORNIAC

Papa Francisc, pe lista ţintelor grupării teroriste Stat Islamic

Papa Francisc a devenit „o ţintă” pentru gruparea teroristă Statul Islamic, care îl consideră drept un duşman al Islamului. 

Ştirea a fost publicată de presa italiană, care citează surse anonime din serviciile de informaţii.  Vaticanul susţine, însă, că aşa-zisa ameninţare este „neserioasă” şi nu a provocat niciun fel de îngrijorare.
Autorităţile italiene sunt, însă, de altă părere şi au întărit vizibil măsurile de securitate la Roma. Italienii se tem că, pe lângă Vatican, celebrele obiective turistice ale oraşului ar putea intra, şi ele, în vizorul teroriştilor islamici.

Azi la împlinirea a 25 de ani de la tragedia de pe nava „Mogoșoaia” poporul român trebuie să cunoască adevărul

Se împlinesc 25 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii maritime din istoria României: scufundarea navei de pasageri „Mogoșoaia”, accident în urma căruia au murit peste două sute de persoane.

Zece minute fatale

Duminică, 10 septembrie 1989, la ora 8:10, nava de pasageri „Mogoșoaia” a plecat de la Palatului Navigației spre satul Grindu, situat în aval de Galați, pe malul tulcean. Deși capacitatea navei era de 160 de persoane, la bord se aflau 213 pasageri și zece membri ai echipajului: comandantul Ion Postolache, ofițerul pilot Emil Ilicenco, mecanicul-șef Gheorghe Manole, șeful de echipaj Laurenţiu Nenciu, marinarii Daniel Sava și Remus Badiu, motoriștii Gigel Anghel și Eugen Lazăr, electricianul Ioniţă Hodorogea şi ajutorul mecanic Dan Coadă.  Pasagerii erau săteni din Grindu sau rude ale acestora, pescari, docheri sau angajați ai portului și mergeau să-și mai petreacă o duminică în familie înainte de începerea anului școlar. Vinerea ce trecuse se dăduseră raţiile la ulei, zahăr şi carne, motiv pentru care mulţi dintre gălăţeni duceau rudelor lor de la Pisica de-ale gurii. În epocă, îndeosebi în zilele de duminică, la începutul toamnei sau în preajma unor sărbători, cursele Galaţi – Grindu erau foarte aglomerate în ambele sensuri, pasagerii fiind nevoiţi să se îngrămădească la clasa a II-a şi pe coridoare.     Pe Dunăre era ceață, fenomen obișnuit pentru acea perioadă a anului. În cursa spre Grindu, nava a făcut o escală la Dana 46 din Portul Bazinul Nou. În momentul în care „Mogoșoaia” a ieșit din port, la Mila 79, în locul numit Cotul Pisicii, pentru a vira pe senalul navigabil, s-a produs, la ora 8:20, coliziunea cu convoiul bulgăresc format din șase barje și împingătorul „Petar Karamincev”.

SEP 3 NAUFRAGIU 25 ani 1 SEP 3 NAUFRAGIU 25 ani 1.jpg 2

Cele șase barje, dispuse pe două rânduri, aveau o lungime totală de 191 metri şi lăţimea de 37,50 m. Barjele transportau 9.800 de tone de minereu de fier, deplasându-se în amonte, spre portul Russe din Bulgaria. Nava de pasageri „Mogoșoaia” a fost construită în 1975 și a mai avut anterior alte două accidente grave: primul, în octombrie 1982, când a fost s-a lovit de nava sovietică „Volga“, iar al doilea, șase ani mai târziu, în timpul unei acostări la pontonul din Grindu. Ambele accidente s-au soldat cu mari pagube materiale, dar fără victime în rândurile pasagerilor sau ale echipajelor.   Comadantul Ion Postolache, care avea o vechime de 37 de ani ca navigator, a declanșat operațiunile obișnuite pentru scoaterea „Mogoșoaiei” din port cu zece minute mai târziu decât era prevăzut, din cauza ceții. Postolache, încercând să evite coliziunea, a pus motoarele pe „toată viteza înapoi” și a încercat o eschivă spre stânga. Cei de pe „Petar Karamincev” au încercat și ei, tardiv, să frâneze înaintarea convoiului, punând motoarele pe „toată viteza înapoi”. Coliziunea nu a mai putut fi evitată.   Lovitura a fost violentă şi devastatoare. Impactul a provocat împingerea în amonte cu peste 50 de metri a navei româneşti, în timp ce întregul convoi bulgăresc a fost împins înapoi cu circa 25 de metri. „Mogoşoaia“ a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte şi contorsionate, pe un fundal de urlete de panică, disperare şi groază. Doar 16 pasageri au scăpat cu viață.

Ulterior, scafandrii au reperat nava pe fundul Dunării, aşezată pe chilă, la 200 metri aval de locul coliziunii şi la 198 metri de malul stâng, la o adâncime de 22 metri. Împingătorul bulgăresc a călcat efectiv peste nava-pasager românească, a prins-o şi a băgat-o sub apă. Oamenii aflaţi în navă şi pe aceasta au avut parte de un sfârșit groaznic. Când pasagerul intrase deja sub apă şi se rostogolea pe fundul Dunării, se auzeau încă ţipete disperate după ajutor. Unele cadavre au ieşit la suprafaţă împinse de presiunea apei, au fost luate de şuvoi şi abia peste câteva zile au fost descoperite prin Deltă.  „Am ajuns pe fundul Dunării, la o adâncime de circa 24-26 de metri. Deși lumina reflectoarelor subacvatice era foarte slabă în apa tulbure a Dunării, la geamurile navei am zărit chipurile înlănțuite ale pasagerilor. N-o să le uit niciodată, pe fețele lor se întipărise spaima morții. Implorau parcă să iasă la suprafață, să grăbim operațiunea, povestește Săndel Bora, unui dintre cei mai buni scafandri români, participant la operațiunile de salvare.

Primul marinar al țării

Puterea comunistă a încercat să mușamalizeze tragedia. Pe 10 septembrie 1989, Nicolae Ceaușescu trebuia să plece de la Neptun la Iași, pentru a deschide anul școlar. După câteva ore de la scufundarea navei, cuplul prezidențial a survolat zona, îndreptându-se către Iași fără a se opri.     Cartierul Bădălan, situat lângă Portul Bazinul Nou, devenise teatrul unei agitații fără precedent. Pe străzile de obicei pustii, circulau în mare viteză zeci de Dacii, cu „număr mic”. Intraseră în acțiune securiștii, care trebuia să asigure protecția informativă a zonei. La operațiune au fost aduși angajați ai fostelor servicii din Brăila, Vrancea și Vaslui. Șantierul Naval, Portul Bazinul Nou, în general, malul Dunării fuseseră înțesate cu securiști. Dispozitivul de protecție informativă a fost menținut și în zilele următoare, pentru ca nimeni să nu fotografieze ce se întampla la locul accidentului.

Tragedia nu a putut fi însă ascunsă. Posturile de radio „Europa liberă“ şi „Vocea Americii“ au relatat despre catastrofă chiar în seara zilei în care a avut loc, ştirea fiind preluată de mass-media internaţională. După câteva zile, în ziarul local, „Viața Nouă”, a apărut, într-un colț de pagină, un anunț discret, cu titlul „Accident naval pe Dunare”:

„Duminică, 10 septembrie, pe Dunăre, în aval de Galați, o navă românească de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher ce naviga sub pavilion bulgar. Ca urmare a ciocnirii, nava românească de pasageri s-a scufundat. Din cei 169 de pasageri și 10 membri ai echipajului, au fost salvate 18 persoane. Operațiunile de salvare continuă.   La indicația conducerii partidului și statului, personal a tovarășului Nicolae Ceaușescu, s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a cerceta la fața locului cauzele producerii accidentului.”   Așadar, operațiunile de salvare continuau, în timp ce o mare parte din victime erau înmormântate. Eforturile puterii comuniste de a ascunde producerea tragediei au eșuat și pentru că în „Viața Nouă” au început să apară anunțurile de la rubrica de „Decese”, care prezentau dimensiunile tragediei mai bine decât orice alte relatări cenzurate.

În mod obișnuit, acolo erau câteva anunțuri mortuare. Dupa tragedie, însă, ele se întindeau pe pagini întregi. Unele ferpare anunțau dispariția unor familii întregi sau moartea a nouă membri ai aceleiași familii. Imaginile paginilor pline de anunțuri mortuare impresionează și astăzi. După 1990, a fost dată o statistică oficială a famililor dispărute în tragedia scufundării navei „Mogoșoaia”: toți membrii – 9 familii; ambii părinți – 6; mama și copiii – 4; tata și copiii – 3. În această tragedie și-au pierdut viața 45 de copii.      Scenele care au urmat tragediei erau terifiante: nu exista familie care să nu fi avut cel puţin o victimă rudă apropiată, pierdută în catastrofă; oamenii aşteptau identificarea victimelor (unii dintre ei nu îşi mai recunoşteau morţii deoarece aceştia intraseră în descompunere); imaginile din port erau cutremurătoare: sute de cruci şi sicrie îngrămădite de-a valma, şirurile de oameni îndoliaţi care aşteptau sosirea unui alt transport de cadavre sau care stăteau la rând pentru a ajunge să-şi recunoască părinţii, copiii, rudele sau cunoscuţii decedaţi în groaznicul accident; corturile pline de morţi (erau corturi separate pentru cadavrele adulţilor şi cele ale copiilor); ţipetele şi bocetele celor care îşi recunoşteau pe cei dragi (unii ţipau să vină Ceauşescu, pentru că era o tragedie naţională pe care trebuia să o cunoască şi să o vadă preşedintele ţării).

În catastofă și-au pierdut viața 207 pasageri si nouă membri ai echipajului. Aceasta este statistica oficială înscrisă în Dosarul 2.710/1991 judecat la Tribunalul Galați. Dar în septembrie 1989, populația nu a știut cu exactitate numărul celor decedați, din cauza secretomaniei impuse de autoritățile de atunci.      Unii dintre cei care au reușit să se salveze povestesc cum în timp ce nava se scufunda, se auzeau din ape strigătele disperate ale celor rămași captivi în saloanele navei. Mulți dintre ei au avut parte de o moarte groaznică, lentă, pentru că nu toate compartimentele au fost inundate imediat, aerul rămânând prins ca sub un clopot.

7 ore x 216

Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat comandantul împingătorului bulgăresc, Gheorghi Petrov Anghelovski. La toată ecuația mai merită adăugat, că în noaptea de 9 spre 10 septembrie, membrii echipajului bulgăresc chefuiseră până în zori.   Comandantul bulgar a fost arestat în septembrie 1989, a stat două luni în pușcărie, după care a fost extrădat autorităţilor de la Sofia şi n-a mai executat nicio zi de închisoare.

În 1993, justiţia din România l-a condamnat pe Gheorghi P. Anghelovski la 10 ani de închisoare (pentru distrugere, şi nu pentru ucidere din culpă), motivând în sentinţa definitivă şi irevocabilă că nu a respectat regulile de navigaţie şi că manevra efectuată de acesta a provocat scufundarea navei-pasager „Mogoşoaia“.    Rudele şi urmaşii celor decedaţi în groaznicul accident au solicitat despăgubiri materiale cuprinse între 30.000 și 80.000 de lei, iar statul bulgar a fost condamnat la plata de daune către „Navrom“ Galaţi (armatorul navei „Mogoşoaia“).

            Florin NAHORNIAC

Surse:

Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu (2011) Amintiri despre o flotă pierdută. Voiaje neterminate. Constanța: Telegraf Advertising.

Petre Rău (1999) „Mogoşoaia”. Istoria unei tragedii. Galaţi: Porto-Franco.

„Omul smerit are cele mai mari şanse să fie fericit“

Este omul modern de astăzi, trăitor într-o societate care vine în întâmpinarea lui cu atât de multe tehnologii, cu atâta confort, mai fericit decât cel de acum 100 de ani? Cultura divertismentului mediatic, care ni se serveşte, este oare capabilă să răspundă aşteptărilor noastre sufleteşti, lăuntrice? Ne poate ea împlini? Care sunt cele două lucruri care îl fac nefericit pe omul de astăzi? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele pe care Virgiliu Gheorghe, coordonator al secţiunii ştiinţifice a revistei „Familia ortodoxă“, le-a adus în atenţia unui public numeros şi divers, marţi, 18 martie 2014, cu prilejul primei conferinţe din Postul Mare organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, sub genericul: „Omul contemporan, faţă în faţă cu Hristos“.

Tema conferinţei a fost „Fericire versus divertisment în epoca mass-media“. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“.

    „Acum fiecare cu maşina lui, cu frigiderul lui, cu televizorul lui“

Ce este mai important în viaţa aceasta decât dorinţa de a fi fericiţi? De la copilul cel mic, care se aruncă la sânul mamei, până la bătrân, care îşi doreşte cu tărie să-i stea cei mici împrejur, sau cei care îşi predau viaţa în mâinile lui Dumnezeu – monahii -, cu toţii caută într-un fel sau altul fericirea.

Astăzi nu mai este chiar atât de uşor să fii fericit, consideră Virgiliu Gheorghe. Dacă în societatea tradiţională ţineai cârma după cum îţi indica familia, comunitatea, Biserica, lucrurile mergeau bine. Toate erau la comun. Astăzi eşti pe cont propriu, într-o societate individualistă, în care oamenii s-au separat. „Îmi spunea o femeie de pe Valea Arieşului că «acum fiecare cu maşina lui, cu frigiderul lui, cu televizorul lui. Fiecare cu casa lui. Noi, oamenii de pe-aici, nu ne mai întâlnim». Şi asta se întâmpla sus, în munte“, remarcă invitatul.

„Fericirea în epoca divertismentului este privită eminamente prin prisma senzaţiei“

Cultura divertismentului vine astăzi în întâmpinarea noastră şi ştie că, mai mult decât orice, dorim să fim fericiţi, să ne fie bine. Problema este că ne deviază într-o anumită direcţie, iar modelele prezentate nu mai sunt aşezate, statornice. Noile proiecte privind fericirea sunt însă instabile şi de scurtă durată.

„În societatea tradiţională, familia, creşterea copiilor, întâlnirea cu natura, cu cei apropiaţi, toate acestea îţi dădeau o bucurie simplă şi sentimentul că eşti un om împlinit. De ce? Pentru că răspundeau unor aşteptări sufleteşti. Divertismentul care ni se serveşte nu mai vine să răspundă aşteptărilor noastre lăuntrice. El vine ca să ne construiască noi aşteptări. Preia nişte năzuinţe, nişte tendinţe şi le deviază acolo unde urmăreşte. Fericirea în epoca divertismentului este privită eminamente prin prisma senzaţiei. De aceea, căutarea fericirii în societatea modernă este echivalentă cu o căutare a plăcerii, pentru că ceea ce vinde divertismentul este plăcerea imediată şi de scurtă durată. Încă din primii ani de viaţă, omul începe să înveţe de la societate că a te distra este un obiectiv esenţial. Care este strategia divertismentului? El preferă şi cultivă excesul, pentru că acesta produce starea de excitaţie. Iar excesul dă foarte uşor dependenţă sau ceea ce Biserica numeşte patimă“, subliniază Virgiliu Gheorghe.

                    „Puterea noastră stă în capacitatea de dăruire“

Cea mai importantă resursă de fericire în viaţa omului rămâne comunicarea cu alţi oameni şi modul în care ceilalţi te apreciază, te privesc, te iubesc. Posesiunile ne convertesc cel mai adesea toată atenţia şi cer investiţie de energie, ne stăpânesc gândurile şi ne taie posibilitatea de a fi, de a exista. „În mod evident proprietăţile hipertrofiază eul şi hrănesc egoismul. Ne-am obişnuit să fim serviţi, ne-am obişnuit cu lozinca ‹‹ţi se cuvine››. Cultura divertismentului, care atrage atenţia numai asupra propriilor tale stări, se opune complet acestui tip de fericire dobândit prin compătimirea şi dorinţa de a fi împreună cu ceilalţi. Puterea noastră stă în capacitatea de dăruire“, afirmă invitatul.

Comportamentul altruist îl ajută enorm pe omul modern. În primul rând, să scape de dependenţă. În momentul în care te dăruieşti, devii mai puţin dependent de lucruri. Omul egoist se simte forte nefericit. Omul se realizează în viaţa aceasta prin această putere a compătimirii.

„Nu poţi să primeşti dacă nu dăruieşti. Nu poţi să fii cu celălalt dacă nu compătimeşti. Oamenii care compătimesc sunt aceia care comunică foarte uşor şi cu care se comunică foarte uşor. Noi suntem (cu)prinşi în viaţa celorlalţi, în viaţa lumii. Ceva ne uneşte cu omul care suferă. E o legătură lăuntrică. Atunci când nu mai percepem această legătură, este o problemă. Prezenţa harului te face să simţi în celălalt viaţa şi durerea, iar îndepărtarea lui te împietreşte“, consideră Virgiliu Gheorghe.

              Familia este cu totul altceva decât o înfăţişează filmul     

Cultura divertismentului nu vine doar cu proiecte pe termen scurt, ci vine şi cu proiecte de viaţă, de carieră, toate acestea, înfăşurate în false naraţiuni, în poveşti, capabile să ne înlănţuie mintea. Omul învaţă din poveşti mai mult decât din orice lecţie ce i se predă în viaţa aceasta. Aceste poveşti produc reverii şi ajunge astfel să construiască în mintea sa naraţiunea propriei fericiri, îndrăgostiri, iubiri, familii etc., însă într-un mod deviat de la cel firesc. Virgiliu Gheorghe consideră că două sunt lucrurile care îl fac nefericit pe omul de astăzi: dorinţele proiectate de mass-media şi aşteptările create prin filmografie sau prin modele contemporane care sunt în prim-planul scenei mediatice. Familia, de exemplu, este cu totul altceva decât o înfăţişează filmul.

„Dacă comportamentele pe care le asimilăm, dacă modelele pe care le învăţăm şi aşteptările pe care ni le formăm nu răspund nevoilor autentice ale sufletului nostru, mai devreme sau mai târziu vom da socoteală, fiindcă acel conflict ne va distruge treptat“, consideră invitatul. Însăşi viaţa noastră lăuntrică este un construct narativ de poveşti, înlănţuite una cu cealaltă, care au o logică şi o morală. Cum ne putem schimba, cum putem renunţa? Acest lucru se poate face într-un singur mod: prin moarte sau metanoia (schimbarea minţii) – să mori pentru omul vechi. Dacă noi nu murim la modul acesta pentru aceste false naraţiuni (poveşti), ne va fi foarte greu să fim fericiţi.

„Omul smerit, prin definiţie, este omul care are cele mai mari şanse să fie fericit“

Potrivit invitatului, acum, mai mult decât oricând, este de actualitate cuvântul Evangheliei: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi“, zice Domnul. „Nu poţi să-ţi mai menţii echilibrul sufletesc şi mental dacă doreşti cu tot dinadinsul colaborarea cu duhul lumii.“

Se pare că, cu cât vedem mai multă publicitate, cu cât ne expunem mai mult la mesajele mediatice, cu atât vom fi mai nefericiţi, pentru că dorinţele noastre vor fi tot mai greu de împlinit. Şi atunci e bine să nu ne dorim atât de multe. Omul care-şi doreşte puţine e numit în Biserică om smerit. El nu aşteaptă mult de la ceilalţi şi se bucură de orice. „Omul smerit, prin definiţie, este omul care are cele mai mari şanse să fie fericit. Pentru că orice i se va întâmpla, el se va bucura de ce este bun, iar din ce este rău va găsi o ieşire întotdeauna. Nu întâmplător prima din cele nouă Fericiri este ‹‹Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor››. Dacă vă uitaţi la omul tradiţional, fericirea lui era proiectată dincolo, nu aici. El putea să se lupte şi să sufere o viaţă întreagă având această credinţă: că se va mântui. Noi suntem nefericiţi în mare parte pentru că ne-am pierdut această nădejde: certitudinea că faptele şi modul acesta de viaţă chiar ne pot duce acolo unde îşi doreşte sufletul nostru“, a concluzionat invitatul.

                                                                                                                                Florin CREŞTINUL

Topul miliardarilor infractori: Liviu Tudor a luat credite de 8,4 milioane de dolari de la Bancorex şi nu le-a mai dat niciodată banii înapoi

Considerat drept cel mai mare jaf postdecembrist, falimentul Bancorex a adus în sapă de lemn o ţară întreagă, dar i- a îmbogăţit pe foştii securişti şi oamenii de paie ai acestora. Una din marionetele Grupării de la Bacău, aşa cum era cunoscut în anii de după 1990 grupul de interese condus de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacobov, este nimeni altul decât  miliardarul Liviu Tudor. Pe vremuri era „găinarul” grupării Hrebenciuc, acum pozează în mare proprietar de terenuri şi birouri în Bucureşti. De asemenea o mulţime din bogaţii de astăzi ai României au trecutul strâns legat de jaful Bancorex.

 Falimentul Bancorex a însemnat 2,4 miliarde de dolari pierduți de România, 8 la sută din Produsul Intern Brut de la acea vreme. Astăzi, după 15 ani de la faliment, statul încă se mai chinuie să recupereze un miliard de la cei care și- au construit imperii financiare cu banii luați de la Bancorex, în anii ’90. Culmea, unii dintre foştii clienţi care nu au dat banii înapoi sunt extreme de uşor de găsit, pentru că apar în fiecare zi în spaţiul public şi pozează în oameni cinstiţi.

 Nu mă întrebaţi cum am făcut primul million de dolari!

Celebrele cuvinte ale lui Rokefeller „nu mă întrebaţi cum am făcut primul milion de dolari” se aplică perfect latifundiarului Liviu Tudor. Numai că, dacă în cazul miliardarului american, nu se ştie cu exactitate provenienţa banilor, în ceea ce îl priveşte pe Liviu Tudor lucrurile sunt cât se poate de clare- imperiul imobiliar a fost făcut din tunuri bancare. Prima fărădelege este strâns legată de falimentul Bancorex. Debutul în afaceri a lui Tudor este strâns legat de Corneliu Iacubov, SIF Moldova, Bancorex şi „guzganul rozaliu”, aşa cum l- au poreclit prienenii şi colegii de partid pe Viorel Hrebenciuc. Cât timp a fost președinte al FPP II Moldova (Fondul Proprietăţii Private, actualul SIF Moldova), Corneliu Iacobov obişnuia să facă cadouri prietenilor bilete la ordin fără nicio garanţie şi fără să anunţe consiliul de administraţie al instituţiei financiare. Astfel s- au emis bilete în valoare totală de 110 milioane de dolari, în favoarea a 53 de agenți economici, operaţiune ce ulterior a fost demascată de organele de anchetă. Din cele 160 de bilete la ordin avalizate în perioada iunie 1994 – martie 1997 de FPP II Moldova, 141 au fost în favoarea Bancorex și 19 în favoarea Bankcoop. În acea perioadă, la Filială Bacău a Bancorex era director adjunct Laurențiu Hrebenciuc, fratele fostului secretar general al guvernului, Viorel Hrebenciuc, nume de care se leagă numeroase speculații cu privire la afacerile pe care Iacobov l- a derulat în Bacău. Cum normele Băncii Naționale a României prevăd că banca trebuie să urmărească destinația sumelor și modul în care sunt utilizați banii, sursele apropiate familiei Hrebenciuc spun că rolul pe care l-a avut Laurențiu Hrebenciuc în această afacere nu este deloc de neglijat. Ilegalităţile comise simultan, la   FPP II Moldova şi Bancorex au un numitor comun- Liviu Tudor. Printre firmele care au beneficiat de aceste favoruri figurează societatea Max Invest SRL, al cărei patron era Liviu Tudor, care a primit trei bilete la ordin cu o valoare de 800.000 dolari. O altă firmă a sa, Best Oil  a luat de la Bancorex  1, 6 milioane dolari pe care nu i- a mai înapoiat niciodată. Totalul creditelor luate de Liviu Tudor de la Bancorex este de 8, 4 milioane de dolari. Binenţeles că firmele lui Tudor nu au dat nici un cent înapoi iar „găurile nerge” au ajus la datoria publică, prin binecunosctuta suveică Bancorex-  AVAS- AAAS. La peste zece ani de la jaful Bancorex, datoriile încă figurează în baza de date a Agenţiei pentru Administrarea Activelor Statului, dar nu în sarcina magnatului Tudor, ci la datoria publică. Ulterior magnatul a utilizat aceeaşi „reţetă”, dar la devalizarea altor bănci, bineneţeles tot cu sprijinul Grupării de la Bacău.

„Suveica”  Tudor: şapte bănci devalizate

În anul 1996, prin subscripție publică, se înfiinţează Bancă Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Corneliu Iacobov. Tudor și Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalți asociați importanți fiind Societatea de Investiții Financiare ÎI Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acțiuni și CNSLR „Frăția”, cu 12% din acțiuni. Restul era deținut de unele persoane fizice printre care se număra și actualul președinte al României, Traian Băsescu.  În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta „toate interesele legate de acțiunile pe care SC Best Oil SRL le deține în cadrul Băncii Unirea SA. Astfel, Best Oil varsa prin intermediul Bancorex sumă de 295 de milioane de lei, către Bancă Unirea, în vara lui 1996. Alți 606 milioane de lei ajung de la Bancă Agricolă la Unirea, în aceeași luna, precum și alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaționale a Religiilor. În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituției financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Bancă Populară Română a ajuns acționar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea. Totul a mers bine până când Bancă Națională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurcă ițele unei așa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei. Așa s- a ajuns la concluzia că respectivă majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase și ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. De menționat că instituţiile bancare implicate, Bancă Agricolă, Columna, Bancorex cât și BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Tot de numele lui Liviu Tudor se leagă un un tun de proporţii dat la Alpha Bank- firmele sale au luat un credit de 180 de milioane de euro pe care nu l- au mai înapoiat

Amintiri din „epoca de aur” a jafului Bancorex: Hrebenciuc cerea credite prin telefon

Acum, că ecourile jafului Bancorex s- au stins iar majoritatea faptelor de corupţie s- au prescris, artizanii devalizării celei mai mari bănci româneşti au început să vorbească iar îţele afacerilor ilegale pe care şi-au clădit imperiile miliardarii precum Liviu Tudor au ieşit la lumină. Înființată în 1968, sub numele de Banca Română pentru Comerț Exterior, prin ea se derulau operațiunile comerciale externe iar, în decursul existenței sale, a rulat peste 245 de miliarde de dolari. Revoluția a prins Bancorex cu rezerve de un miliard de dolari. După 90, bogăția în valută a țării a început să se evapore. O parte din bani s-au dus pe importuri mărunte, pentru a satisface nevoia de consum a unei populații abia ieșite din foamea comunistă. „Bonibon, Topitop, tot felul de electronice cumpărate din Coreea. S-a importat inclusiv un vapor de vin din Argentina care din păcate a fost și acru până la urmă”, își amintește Răzvan Temeșan, fost director al Bancorex. Pe lânga importurile pentru poftele poporului, tot la începutul anilor ’90, statul, prin intermediul Bancorex, se hotărăște să susțină inițiativa privată și să ajute cu credite populația și firmele la început de drum. Nu oricine avea însă acces la banii de la Bancorex, chiar daca rețeta de creditare era simplă. „Depunând garanție un televizor, luai credit o mașină, după aceea puneai garanție mașina și luai credit o casă, după aceea puneai în garanție casa și luai credit o fabrică. După aceea fabrica respectivă dispărea sau se închidea”, îşi aminteşte Dan Pascariu, fost director al Bancorex. „Telefonul suna: Măi, a venit la noi în circumscriptia mea electorală firma cutare care face cutare. Și vezi dacă se califică să primească un credit. Nu era intervenția: Măi, da-i un credit lu ăla sau dă-i un credit lu celălalt. Viorel Hrebenciuc a trimis mai mulți întreprinzători care doreau să obțină credite și care în marea lor majoritate au fost refuzați”, susține şi Răzvan Temeșan.

Infractorii  de azi, miliardarii de mâine

Prăbușirea Bancorex a început în 1997. O dată cu instaurarea Guvernului Ciorbea, Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave: acordarea de credite cu garanții fictive unor firme sau mari companii. De exemplu, firma Sanca, a lui Alexandru Răducanu, a primit aproape 60 de milioane de dolari si a garantat cu nişte grajduri dărăpănate. „În realitate, garanţiile valorau nimic. Pentru că erau nişte grajduri fără geamuri, fără acoperiş şi nişte terenuri luate în arenda”, afirmă Răzvan Temeșan. Pe lista datornicilor au fost şi firmele fraţilor Viorel şi George Constantin Păunescu. Cu ajutorul celor 200 de milioane de dolari luaţi prin mai multe firme de la Bancorex, ei şi-ar fi consturit imperiul financiar pe care îl deţin acum şi care este evaluat la câteva sute de milioane de euro.  Majoritatea creditelor acordate familiei Păunescu au fost făcute pe vremea când preşedintele Bancorex era Răzvan Temeşan. Statul a mai recuperat din datoria fraţilor Păunescu doar 20 de milioane de dolari, de zece ori mai puţin, după ce ar fi vândut datoria unui off shore din Luxemburg care ar fi aparţinut tot familiei. Un alt mare  datornic al băncii este Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme Interagro. Deşi este considerat cel mai bogat român, cu afaceri de peste un miliard de euro, Ioan Niculae încă datorează Bancorexului 31 de milioane de dolari bani împrumutaţi pentru combinatul Azochim Săvineşti, acum falimentar.

 „Eterna şi Fascinanta Românie”… a hoţilor în costume de firmă

Ca să intri pe lista bună trebuia să ai funcţie importantă în stat. Miron Mitrea este unul dintre cei 4.800 de demnitari, poliţişti, sindicalişti, procurori sau dintre cei care ar fi primit bani preferenţial.                                     „Parcă am luat un credit, a trecut mult de atunci, nu prea mai țin minte, am luat pentru casă, dar l-am dat inapoi”, spune deputatul Miron Mitrea. Pe listă se mai află și chestorul Petre Tobă, fostul general de poliție Toma Zaharia, Marian Tutilescu, noul consilier al președintelui Băsescu, și mulți alții, cu funcții importante astăzi. O altă gaură neagră în istoria Bancorex a fost şi implicarea în tipărirea albumului „Eterna și Fascinanta Românie”. În 1995, Departamentul de Informații Publice al Guvernului Văcăroiu, reprezentat de Viorel Hrebenciuc, a încheiat cu Adrian Costea, un afacerist cu dublă cetăţenie, română şi franceză, un contract pentru editarea unui album de fotografii care trebuia să spele imaginea unei ţări identificată cu bolnavii de SIDA și copiii abuzaţi în orfelinate. Albumul a înghițit 5,7 milioane de euro, publicitate plătită de Bancorex. Banii au fost considerați o gaură neagră, fiindcă volumul n-a apărut niciodată în numărul stabilit de exemplare stabilite. În 1999 procurorii francezi au deschis o anchetă pe numele lui Adrian Costea, pentru spălare de bani în favoarea unor politicieni români. Au fost audiați Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Viorel Hrebenciuc, Răzvan Temeșan, Iosif Boda și alții. Ancheta s- a finalizat fără urmări.

 Bancorex a fost lichidată, jaful însă continuă

În 1999, statul român, la solicitarea Băncii Mondiale, decide lichidarea Bancorex. Banca era neperformantă şi trebuia împărţită. Activele performante şi sediul sunt preluate de BCR, iar creditele neperformante, de AVAB. Rolul autorităţii de stat era să recupereze prejudicicul. „Toate acele credite neperformante au fost preluate la datoria publică și le plătim cu toții. 01, 32, 50 S-au dus în mai puține autostrăzi, în mai puține școli, într-un serviciu public mai prost, inclusiv în cel sanitar”, spune Dan Pascariu fost director al Bancorex. Dan Pascariu mai spune că falimentul Bancorex a mâncat 2,4 miliarde de dolari, adică 7-8 la sută din Produsul Intern Brut al României de la acea vreme. Un calcul simplu arată că, pe fiecare român, gaura Bancorex l-a costat câte 100 de dolari. Falimentul nu a pus punct jafului. Razvan Temeşan, preşedinte în cea mai neagră perioadă a Bancorex, spune că, de fapt, furtul adevărat a început cu adevărat o dată cu închiderea definitivă a băncii. De altfel, susține că acesta ar fi fost şi scopul pe care l-ar fi urmărit cei care, intenţionat, ar fi provocat falimentul Bancorex: AVAB a preluat imobile din zone exclusiviste din Bucureşti şi le-a dat pe nimic.„Banca a avut multe terenuri din zona Kiseleff, Statuia Aviatorilor, preluate cu 50 – 100 dolari în garanție imobiliara la bancă și vândute unor persoane fizice de AVAB la prețuri apropiate de 50 – 100, când în realitate ele valorau de 10 ori mai mult sau de 20 de ori mai mult”, explică Răzvan Temeșan. „De fapt acesta a și fost obiectivul celor care au distrus banca. A fost să pună mâna pe patrimoniul băncii, nereevaluat, astfel încât după aia să-l prăduiască reevaluat”, a mai explicat Temeşan. Întrebată dacă au fost reevaluate activele Bancorex, Carmina Mircea, șef serviciu creanțe al AAAS, nu asre un răspuns: „Nu știu să vă răspund la această întrebare. Nu cred că trebuia s- o puneți”.

                                                                                                                                                                   Iosif  VARGA

Ucraina trebuie desfiinţată! Armistiţiu? ,,Putin trebuie SĂ ELIMINE UCRAINA” dintre statele lumii

Scopul lui Vladimir Putin este să ,,elimine Ucraina” ca stat independent, a acuzat sâmbătă premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, îndemnând Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) să fie garanţii planului de pace în ţara sa, relatează AFP.

,,Scopul lui Vladimir Putin vizează nu doar regiunile (separatiste din est) Doneţk şi Lugansk, el vrea să ia întreaga Ucraină” şi să „o elimine ca stat independent”, a declarat premierul uccrainean. ,,Ideea de a avea un acord bilateral (de pace) cu Rusia nu este cea mai bună. Eu susţin aşa-zisul format de la Geneva, cu Statele Unite, UE şi Rusia. Nu suntem suficient de puternici să purtăm negocieri bilaterale cu Rusia”, a adăugat el, după opt zile de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu încheiat între Kiev şi separatişti proruşi, cu participarea Rusiei şi OSCE. Conducătorii fascişti ai statului ucrainean trebuie să ştie că acest stat numit UCRAINA nu a existat niciodată. El este produsul statului sovietic iar acest ,,produs’’trebuie să dispară pentru totdeauna apoi trebuie retrocedate teritoriile nordului Bucovinei, ţinutul Herţa şi sudului Basarabiei să fie rtrocedate ROMÂNIEI.

                                                                                                             Florin BUCOVINEANUL

UE a alocat zece milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni la Chişinău

Uniunea Europeană (UE) a alocat suma suplimentară de zece milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni cu segmentul Ungheni-Chişinău, cu scopul asigurării unei alternative de aprovizionare cu gaze naturale a capitalei, cel mai mare consumator din ţară, anunţă Ministerul Economiei.

Această plată suplimentară va fi efectuată în 2015, precizează ministerul moldovean într-un comunicat de presă postat pe site.                                                                                                        Premierii român Victor Ponta şi moldovean Iurie Leancă au inaugurat pe 27 august, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, gazoductul Iaşi-Ungheni, care va permite fostei republici sovietice să-şi reducă dependenţa faţă de livrăriile de gaze naturale ruseşti.

Cu o lungime de 43 de kilometri, conducta, care asigură legătura între oraşul românesc Iaşi (nord-est) şi cel moldovean Ungheni (nord-vest), are o capacitate de 1,5 până la două miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an. Potrivit autorităţilor române, conducta va livra iniţial 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe an.      Republica Moldova consumă aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importă din Rusia. Regiunea separatistă prorusă Transnistria, în care se află concentrată cea mai mare parte a industriei moldoveneşti, consumă la rândul ei aproximativ un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an.  Gazoductul se opreşte în prezent la Ungheni, un orăşel cu aproximativ 35.000 de locuitori, iar un al doilea tronson, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, urmează să fie construit până la Chişinău, capitala moldoveană, în următorii doi-trei ani.   UE oferă susţinere financiară pentru reformarea întregului sector energetic al fostei republici sovietice.

Vicepremierul Andrian Candu, totodată ministu al Economiei, şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău Pirkka Tapiola urmează să anunţe miercuri, într-o conferinţă de presă, alocarea celei de a treia tranşe în cadrul „Programului Suport Bugetar pentru energie” al UE, destinat modernizării sectorului energetic moldovean.   Transferul la bugetul de stat al celei de a treia tranşe a programului, în valoare de 11,6 milioane de euro urmează să aibă loc în această toamnă, precizează ministerul.  Prin intermediul acestui program, demarat în 2011, Comisia Europeană (CE) a alocat Republicii Moldova suma de 42,6 milioane de euro atât pentru diversificare energetică şi conectarea la piaţa energetică UE, cât şi pentru promovarea eficienţei energetice şi energiei regenerabile. Programul face parte dintre cele cinci operaţiuni UE de susţinere financiară a Republicii Moldova, în valoare totală de peste 216 milioane de euro, în curs de implementare în diverse sectoare ale economiei moldoveneşti.

                                                                                                                        Georgeta AMBERT

Uite un naţionalist ,,convins’’, un golan politic. Viktor Orban: Nu sunt de acord cu emigrația către Europa. Vreau să încetinesc acest proces

Liderul de la Budapesta s-a referit la pericolul la adresa conceptului de stat național

Premierul ungar Viktor Orban a declarat sâmbătă la Universitatea de vară de la Băile Tușnad că nu este de acord cu politica europeană care sprijină emigrația, susținând că se numără printre cei care vor să încetinească acest process.  Viktor Orban a afirmat că procesul de emigrație în Europa trebuie bine gestionat și e de părere că trebuie elaborate politici pentru a sprijini țările cu dificultăți în a-și dezvolta propria economie și a-i determina astfel pe cetățenii acestora să nu vină în Europa.    ,,Trebuie să spunem clar că nu suntem de acord cu emigrația în Europa (…) Dacă ne uităm pe hartă vedem că există țări europene în care anumite comunități străine ajung la 7% și va veni vremea când se va pune sub semnul întrebării baza etnică a statului național (…) Nu vrem să transformăm Uniunea Europeană în Statele Unite ale Americii (…) Nu sunt de acord și vreau să blochez, să încetinesc acest proces de emigrare”, a spus Viktor Orban. Ştiţi unde bate acest nemernic politic ?

                                                                                                                                                  Florin NAŢIONALISTUL

Putin nu va renunţa la Ucraina, ar fi ca şi cum şi-ar pierde o mâna

Într-un moment când Moscova şi-a pus în mişcare un întreg arsenal de gesticulaţii militare şi de avertismente la adresa noii puteri din Ucraina, numeroşi comentatori analizeazǎ în presa francezǎ şi occidentalǎ proiectul lui Vladimir Putin de creare a unei Uniuni Euroasiatice, potrivit RFI. Absenţa Ucrainei din acest proiect este de neconceput pentru Moscova, de unde concluzia cǎ Uniunea Europeană şi Statele Unite vor avea de jucat cu Rusia o lungǎ ,,partidǎ de şah geolopoliticǎ”.
Pentru Putin, ,,virusul” libertǎţii care vine dinspre Kiev este extrem de periculos, întrucît îl ameninţǎ personal, dar îi ameninţǎ şi principalul mare proiect pentru care se luptǎ de mulţi ani, cel de reconstituire a spaţiului de influienţǎ sovietic sub forma unei Uniuni Euroasiatice. Mai multe analize ajung la aceastǎ concluzie, printre care una publicatǎ de revista Le Nouvel Observateur şi semnatǎ de politologul Lilia Chevtsova. Vladimir Putin a declarat în mai multe rânduri cǎ Rusia şi Ucraina formeazǎ una şi aceeaşi naţiune. Si în nici un caz nu îşi va schimba pǎrerea în urma revoltelor de vestul Ucrainei, chiar dacǎ acestea reprezintǎ pentru moment o înfrîngere pentru el, un revers al unei politici pe care o duce de zece ani faţǎ de Ucraina.  ,,Pentru Putin, a-şi recunoaşte înfrîngerea este ca şi cum ar accepta sǎ-şi piardǎ o mânǎ sau un picior. Imposibil pentru un ţar care şi-a format o imagine de învingǎtor. Si în plus pentru el este necesar sǎ striveascǎ virusul Maidanului de teamǎ cǎ acesta ar putea contamina societatea rusǎ,  şi l-ar putea da jos de la putere, cum a fost cazul cu Ianukovici”, se arată în interviul publicat de Lilia Chevtsova în revista sǎptǎmînalǎ francezǎ . Lilia Chevtsova recurge la argumente istorice şi ideologice, dar care au o precizie matematicǎ, pentru a demonstra cǎ Putin se va relansa cu toatǎ forţa în bǎtǎlia pentru ,,recucerirea” Ucrainei In 2011 şi 2012, Putin a înţeles cǎ puterea sa poate fi contestatǎ, cǎ poporul rus se poate revolta împotriva autoritarismului. Atunci, mai scrie Lilia Chevtsova, a decis, la fel ca şi alţi ,,ţari” înaintea sa, sǎ-şi salveze statutul intern printr-o expansiune externǎ. In acest scop o imensǎ maşinǎ de propagandǎ s-a pus în mişcare. Kremlinul încearcǎ sǎ-i convingǎ pe ruşi cǎ Marea Rusie este în pericol şi cǎ trebuie sǎ se apare devenind şi mai mare. De unde ,,alianţa” propusǎ unor foste republici sovietice, în frunte cu Ucraina. Rusia se prezintǎ, din punct de vedere ideologic, ca un spaţiu de ,,rezistenţǎ” împotriva unui Occident decandent. Aceastǎ ideologie,  a ,,euroasiatismului” nu este însǎ nouǎ, ne mai explicǎ politologul rus. Incǎ din 1920 ea a fost vehiculatǎ de ruşii albi care s-au refugiat în Occident dupǎ ce au fost înfrînţi de bolşevici. Iar în prezent ea şi-a gǎsit un nou guru, în persoana unui ideolog care s-a apropiat de Kremlinul, Alexandre Dughine.
Potrivit politologului rus, în prezent ,,societatea rusǎ este total apaticǎ şi demoralizatǎ”. Deci Putin are un larg bulevard în faţa sa pentru a-şi plasa pionii şi a reconstrui pas cu pas fostul spaţiu sovietic.
Lilia Chevtsova ev ocǎ şi cazul Moldovei în acest context: ,,In septembrie, vice-prim ministrul rus Rogozin s-a dus în Moldova şi a ameninţat cǎ vor fi rupte toate legǎturile cu aceastǎ micǎ ţarǎ sǎracǎ, şi mai ales cǎ nu-i va mai furniza gaz metan, dacǎ semneazǎ cum era prevǎzut acordul de asociere cu Uniunea Europeanǎ. Dar, sprijinit de România, preşedintele moldovean Timofti nu a cedat. Este sigur însǎ cǎ Putin îşi va relua ofensiva”.

                                                                                                  Mihai CERNĂUŢEANUL

PSD a început să fugă de suspendarea lui Băsescu

Declarațiile liderilor PSD prefigurează un refuz al implicării în suspendarea lui Traian Băsescu, premierul temându-se și de izolarea sa pe plan extern. De altfel, în ultimele zile mai mulți oficiali americani și britanici au criticat Executivul pentru numărul mare de ordonanțe de urgență.

Premierul Victor Ponta a recunoscut, ieri, că PSD și-ar asuma riscuri pe plan extern dacă ar susține propunerea de suspendare a lui Traian Băsescu, lansată de Călin Popescu Tăriceanu. După ce a transmis alegătorilor că l-ar vrea sancționat pe Traian Băsescu, Ponta a sugerat că va lua o decizie diferită. „Suspendarea preşedintelui presupune nişte implicații interne şi internaționale. Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment, şi anume faptul că orice zi fără Traian Băsescu preşedinte e un act de dreptate la adresa românilor, şi pot să asum responsabilitatea, ca prim-ministru şi candidat la preşedinţie, a evaluării tuturor rezultatelor, efectelor, implicaţiilor unei asemenea acţiuni“, a explicat Ponta.

Liderul PSD s-a întâlnit, ieri, cu Tăriceanu, afirmând că, în opinia sa, acesta a vrut să tragă “un semnal de alarmă“, astfel încât Traian Băsescu să nu aibă impresia că poate face orice pentru că este la finalul mandatelor. Referindu-se la implicațiile interne și internaționale, premierul a recunoscut, implicit, că  este într-o situație delicată după lansarea propunerii de suspendare. Refuzul ar tensiona relațiile cu tabăra susținătorilor suspendării. Pe lângă Tăriceanu, cel care a lansat propunerea, proiectul este susținut de imperiul media deținut de Dan Voiculescu. De altfel, singurele partide care au anunțat, oficial, că susțin propunerea sunt PLR și PC, care au grup parlamentar comun. În schimb, declanșarea celei de-a treia suspendări, care depinde de semnăturile parlamentarilor PSD, ar provoca reacții externe critice, așa cum s-a întâmplat în 2012. Victor Ponta vrea să evite izolarea pe plan extern, pericol dovedit de numeroase semnale în acest sens, ultimul lansat chiar ieri.

Noul ambasador al Marii Britanii la București, Paul Brummell, a subliniat că investitorii britanici i-au reclamat probleme ale mediului de afaceri din România, care ţin de numărul mare de ordonanţe de urgenţă şi de legislaţie, iar critici similare au venit în această săptămână și dinspre oficiali ai guvernului american. „Investitorii au reclamat probleme legate de legislaţie, care uneori nu este foarte clară, de foarte multe ordonanţe de urgenţă, şi au spus că ar fi mai bine pentru ei dacă ar avea o situaţie mai stabilă privind legislaţia şi regulile de business“, a declarat Paul Brummell. Ambasadorul britanic a subliniat că şi în opinia sa o ordonanţă de urgenţă ar trebui folosită numai în situaţii de urgenţă. După adoptarea ordonanței de urgență care permite traseismul aleșilor locali pentru 45 de zile, ambasadele SUA și Marii Britanii au criticat, de mai multe ori, practica ordonanțelor de urgență, cerând dezbateri parlamentare pentru proiectele importante. Ponta s-a angajat, recent, să evite emiterea ordonanțelor de urgență, semn că vrea să evite deteriorarea relațiilor cu partenerii occidentali.

Argumentele lui Dragnea

Un semnal și mai clar a fost transmis de vicepremierul Liviu Dragnea. Acesta a declarat că, din punctul său de vedere, Traian Băsescu ar trebui „suspendat mâine“, precizând însă că un demers de suspendare la final de mandat al actualului preşedinte nu ar avea rost. Dragnea a spus că un astfel de demers l-ar transforma pe Băsescu în actor politic de prim-plan în campanie. Mai mult, el a calculat că este aproape imposibil ca la referendum să se întrunească un cvorum de 50%, pentru că alegătorii s-ar teme de procurori – cu referire la anchetele DNA și Parchetului General după referendumul din 2012. În plus, vicepremierul a atras atenția că Traian Băsescu ar putea cere Curții Constituționale prelungirea mandatului de președinte, din cauza lunilor în care nu şi-a putut exercita prerogativele în urma procedurilor de suspendare din 2007 şi 2012. El a afirmat că este posibil ca social-democraţii să se trezească “împărţind mărţişoare”, în timp ce Băsescu ar fi încă preşedinte, iar Victor Ponta – ales între timp şef al statului – ar sta pe tuşă.

Și deputatul PSD Florin Iordache a recunoscut că social-democrații au rezerve față de inițiativa lui Tăriceanu. „Așteptăm să vedem care sunt încălcările constituționale. Nu putem să semnăm așa, fără să vedem materialul. Poate unii colegi vor semna, unii nu“, a afirmat deputatul.   Suspendarea preşedintelui presupune nişte implicații interne şi internaționale. Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment.“

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

RCS&RDS lansează cel mai ieftin abonament cu apeluri nelimitate. Cât costă

RCS&RDS a lansat astăzi cel mai ieftin abonament cu apeluri nelimitate de pe piața locală. Compania de cablu și telecomunicații a redus de la 5 la 4 euro pe lună tariful planului ,Digi ,,Mobil Optim”. Prețul e valabil doar în cazul clienților existenți.

Convorbiri nelimitate, la prețuri incredibile.

,,Începând de astăzi, 03 septembrie, preţul abonamentului Digi Mobil Optim Nelimitat, scade de la 5 euro la 4 euro/lună (TVA inclus).Reducerea tarifului de la 5 euro la 4 euro/lună (TVA inclus) se aplică tuturor clienţilor persoane fizice care optează pentru cel puţin două abonamente Digi Mobil Optim Nelimitat şi sunt clienţi la serviciile de internet Digi Net şi televiziune Digi TV Cablu sau Satelit”, se arată într-un comunicat remis de companie.     Potrivit lui Valentin Popoviciu, director de dezvoltare al RCS & RDS, ,,prin acestă reducere de preţ compania dorește să îi încurajeze pe clienţii săi să comunice nelimitat cu membrii familiei şi cu prietenii, la cele mai accesibile preţuri.”   Abonaţii RCS & RDS la serviciile Digi Net sau Digi TV Cablu/Satelit care achiziţionează doar un abonament Digi Mobil Optim Nelimitat, plătesc 7 euro/lună (TVA inclus), iar la încheierea celui de-al doilea abonament Digi Mobil, vor achita 5 euro/lună (TVA inclus) pentru fiecare abonament în parte. Persoanele care încheie un abonament Digi Mobil Optim Nelimitat şi nu sunt clienţi la serviciile de internet fix sau televiziune, plătesc un tarif de 10 euro/lună (TVA inclus) şi 7 euro/lună, (TVA inclus) dacă achiziţionează două abonamente Digi Mobil Optim Nelimitat.

Abonamentul Digi Mobil Optim Nelimitat include convorbiri nelimitate în orice reţea naţionalăşi în unele reţele internaţionale, internet mobil nelimitat în reţeaua proprie, primii 5 GB trafic fără limitare de viteză, cu viteză de acces de până la 21,6 Mbps şi 100 MB/lună pentru date în roaming naţional (prin reţeaua Vodafone), pe care clienţii îi pot utiliza gratuit până la 30 septembrie 2014.

                                                                                                                                                                     Iosif VARGA

Reacție CSM la proiectul de autonomie al UDMR: O agresiune la principiile statului de drept

Consiliul Superior al Magistraturii cere UDMR respectarea Constituției în elaborarea proiectului de autonomie a Ținutului Secuiesc.

”Lansarea, prin orice mijloc de comunicare în masă, de către vectori de imagine – indiferent dacă sunt analişti, jurnalişti, politicieni – în spaţiul public, a unor teme ce exced cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România, reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept”, avertizează CSM într-un comunicat oficial.

Graphic1În calitatea sa de garant al independenței justiției, având în vedere vehicularea și dezbaterea în mass-media a unui proiect privind „Statutul Special al Ținutului Secuiesc din România”, Consiliul reamintește că la Art. 152 privind „Limitele revizuirii” (1) se prevede că „Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.

În acelaşi comunicat, CSM ţine să reamintească, indiferent de iniţiatorii, autorii sau stadiul asumării proiectului de o entitate, grupare sau persoană, mai multe prevederi ale Constituţiei.

Astfel, Consiliul redă articolul 152 al legii fundamentale, potrivit căruia „dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.

CSM reaminteşte şi mai multe prevederi constituţionale privind înfăptuirea justiţiei în România, printre care şi cele legate de statutul judecătorilor şi cel al procurorilor şi de instanţele judecătoreşti.

În acest context, sunt citate prevederi conform cărora „este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare; prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii”.

CSM citează şi prevederile privind folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie: Procedura judiciară se desfăşoară în limba română; Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice; Modalităţile de exercitare a acestui drept, inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi; Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.

Potrivit proiectului de autonomie a Ţinutului Secuiesc a Uniunii apărut în presă, pe care conducerea UDMR nu o comentează, nefiind cea oficială, locuitorii din Ţinutului Secuiesc au dreptul să se adreseze în scris Curţii Constituţionale şi instanţelor judecătoreşti în limba maghiară.

Redăm comunicatul CSM:

Având în vedere vehicularea şi dezbaterea în mass-media a unui proiect privind Statutul Special al Ţinutului Secuiesc din România,

 

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, reaminteşte – indiferent de iniţiatorii, autorii sau stadiul asumării proiectului de o entitate, grupare sau persoană – următoarele prevederi ale Constituţiei Romaniei:

„Art. 152 – Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.”

 

În ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei în România, reamintim textele constituţionale, după cum urmează:

„……………………..

Art. 124 – Înfăptuirea justiţiei

(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii

 

Art. 125 – Statutul judecătorilor

(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.

(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

……………….

Art. 126 – Instanţele judecătoreşti

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

…………………………………

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

………………………………………………

Art. 128 – Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie

(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.

(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.

(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.

………………

Art. 131 – Rolul Ministerului Public

(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.

(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

 

Art. 132 – Statutul procurorilor

(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii

Art. 133 – Rolul şi structura

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;

c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

……………….”

* * *

Lansarea, prin orice mijloc de comunicare în masă, de către vectori de imagine – indiferent dacă sunt analişti, jurnalişti, politicieni – în spaţiul public, a unor teme ce exced cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România, reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept

Rusia vs. Ucraina: lupta pe terenul istoriei

De la tratatul de la Peraiaslav, din 1654, Ucraina nu s-a bucurat decât de foarte puține momente de independență față de Rusia, și atunci în situații geopolitice extrem de tensionate, precum ultimele zile ale Primului Război Mondial, după Revoluția din 1917. Astăzi, naționaliștii ruși privesc conceptul de independență ucreaineană ca o aberație, o consecință nefericită a ceea ce Putin a numit cel mai mare dezastru geopolitic al secolului: prăbușirea Uniunii Sovietice.

Graphic1Se spune că vechile obiceuri mor greu. Pentru mulți ruși, Ucraina e un soi de „membru fantomă”, pe care îl simți acolo chiar și la mult timp după amputare. Ideea că Ucraina poate fi într-adevăr o națiune este ciudată pentru mulți ruși. De aceea, mergând pe ideea că percepția asupra istoriei condiționează politica, e important să înțelegem care este perspectiva rusă asupra istoriei ucrainene, și cea ucraineană asupra propriei sale istorii.   Deși eronată, ideea că istoria Ucrainei e doar o anexă la marea istorie a Rusiei e împărtășită de mulți și, într-o anumită măsură, e de înțeles. Ucraina și Rusia au împărțit atât momente bune, cât și momente dificile ale istoriei încă de la nașterea Rusiei Kievene (primul stat proto-rus), prin războaiele împotriva polonezilor din secolul al XVII-lea și, mai recent, în lupta împotriva fascismului. Legăturile dintre cele două națiuni sunt multe și profunde. Cele două biserici ortodoxe au același patron, Sf. Vladimir. Apoi, momentul celui de-Al Doilea Război Mondial este un episod esențial în memoria colectivă a ambelor țări: în „Marele Război Patriotic” al Rusiei au murit, în fond, 8 milioane de ucraineni, astfel că victoria Rusiei a fost și victoria Ucrainei.

Ruși vs. Ucraineni

Pentru mult timp, pentru ruși ucrainenii erau un fel „rude de la țară”. Potrivit teoriilor etnogenezei slave, cele două popoare erau înrudite, dar diferite: „Marii Ruși”, adică rușii, și „micii ruși”, adică ucrainenii. Literatura ucraineană, ce se dezvoltă puternic începând cu secolul al XIX-lea, a fost considerată ca un produs al societății țărănești, subordonată canonului literar rus. Faptul că dezvoltarea culturii naționale ucrainene a început în vestul Ucrainei, parte a Imperiului Austro-Ungar, i-a făcut pe ruși să considere întreaga cultură locală drept o mișcare anti-rusă sprijinită de forțele externe (ideea e folosită și astăzi).

În perioada sovietică, conceptul de națiune ucraineană a fost privit, evident, cu suspiciune, fiind considerat drept contra-revoluționar și periculos. În 1918, când autoritatea centrală din Rusia se prăbușește, la Kiev se formează un guvern conservator sprijinit de germani, condus de Pavlo Skoropadskyi. Ulterior, în al Doilea Război Mondial, unii ucraineni s-au alăturat germanilor în lupta antisovetică. În unele locuri, acțiunile naționaliste antisovietice au continuat până în anii ’50. De aceea, pornind de la această memorie istorică, naționaliștii ucraineni de azi (chiar și cei moderați) sunt acuzați [de partea (pro-)rusă, evident] că sunt „fasciști” sau „bandiți”, termeni tipici ai vechiului discurs comunist.

În perioada sovietică, identitatea națională ucraineană nu a fost niciodată inclusă complet în idenitatea rusă/sovietică.  Uneori, însă, alăturarea celor două putea fi utilă statului sovetic. În 1939-1940, când Galiția, Volânia și Bucovina de Nord au fost anexate Ucrainei Sovietice ca rezultat al pactului Ribbentrop-Molotov și al invaziei Poloniei de către Armata Roșie, Sovietul Suprem din Ucraina îi trimitea următorul mesaj lui Stalin: „După ce au fost despărțite, separate timp de secole de granițe artificiale, marele popor ucreainean este în sfârșit reunit pentru totdeauna într-o singură republică ucraineană”. Apoi, în 1945,  teza potrivit căreia Ucraina nu era un simplu vasal al Uniunii Sovietice, ci un stat comunist independent, i-a permis Ucrainei să intre în Națiunile Unite ca membru fondator alături de URSS, acordând astfel Moscovei un vot în plus în procedurile organizației.

Procesul prin care granițele Ucrainei moderne au fost definite, atât la vest, cât și la Marea Neagră, au fost parte integrantă a expansiunii ruse de-a lungul secolelor, începând cu 1700. În secolele XVIII-XIX, pe măsură ce strategia geopolitică a Rusiei s-a dezvoltat în jurul ideii de a face din Marea Neagră un lac rusesc, mergând până la cucerirea Istanbulului, Imperiul Otoman a pierdut treptat teritoriile din Nordul Mării Negre, iar provinciile ucrainene au fost beneficiarele. Astfel, țara a devenit din ce în ce mai bine integrată în economia și politica imperiului rus, aflat în plină dezvoltare, servind drept sursă de grâne și rută către mare.

Pentru mulți ucraineni, Putin nu este altceva decât o reîncarnare a lui Hitler, comparație tabu din perspectivă rusă.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Ecaterina cea Mare a fondat portul Odessa. Printre alții, Odessa avea să fie orașul de origine al lui Troțki și al Annei Ahmatova, două dintre cele mai mari nume ale politici și culture ruse, dar și locul unor masacre teribile ale Holocaustului. Mai la est, prin război, colonizări și epurări etnice ale populației musulmane, Crimeea, ultima rămășiță a Hoardei de Aur Mongole, a devenit bijuteria Imperiului Rus și, în imaginarul rușilor, un fel de „teren de joacă”. În 1954, când Nikita Hrușciov a transferat Crimeea RSS Ucrainene, cu ocazia celebrării a 300 de ani de la tratatul de la Pereiaslav, nimeni nu-și imaginea că granițele interne ale URSS vor deveni vreodată granițe internaționale. Însă în 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, peninsula a scăpat de sub controlul Moscovei.

Ideea că peninsula Crimeea a ajuns să facă parte dintr-o Ucraină independentă printr-un accident reprezintă un adevăr de necontestat în opinia politicienilor ruși. De acolo până la a considera că autoritatea Ucrainei asupra Crimeei este ilegitimă din punct de vedere istoric nu mai e decât un pas. De aici poate începe un joc foarte periculos. Ce urmează? Însăși independența Ucrainei, sau cea a statelor baltice, poate fi văzută ca o consecință a unor circumstanțe istorice pe care unii ar dori acum să le inverseze.    De la un anumit punct, preocuparea pentru istorie poata da în revizionism. Și cât de departe împingem perspectiva istorică în trecut? Viziunea unei Crimei etern rusească ignoră în mod intenționat populația musulmană pe care autoritățile țariste, apoi cele sovietice, le-au strămutat sau deportat, chiar într-o manieră violentă. Chiar până la începutul secolului XX, jumătate din populația peninsulei era formată din tătari, ulterior deportați de Stalin (crimă recunoscută de Hrușciov în 1956); mulți dintre aceștia nu s-au putut întoarce aici decât după 1990.                       Versiunea rusă asupra istoriei Ucrainei, dependentă de propria narațiune istorică a creșterii și declinului imperiului rus, de la țari la sovietici, explică atitudinea pe care Moscova o are astăzi față de vecinul său estic, nu neapărat în termeni de interese obiective, cât de emoții și percepții (cine are dreptate și cine nu). Din perspectiva rusă, problema e că ucrainenii nu mai împărtășesc această interpretare a istoriei țării lor. De la Kiev, istoria Ucrainei arată altfel și, cu cât mergi spre vest, perspectiva se schimbă din ce în ce mai mult. În loc să vorbească despre contribuția lor la măreția geopolitică a Rusiei, ucraineni preferă acum o istorie alternativă care pornește de la conceptele libertății și rezistenței. Redescoperirea trecutului propriu a fost un element important în afirmarea independenței Ucrainei, dar acum acceptarea faptului că sunt posibile istorii multiple, nu doar una, este vitală, căci aceasta reprezintă o marcă a democrației.

Acum, momente istorice considerante esențiale pentru relațiile ruso-ucrainene sunt contestate. De exemplu, în timp ce rușii văd în tratatul de la Pereiaslav un moment al reunificării celor două popoare, ucrainenii îl consideră o alianță temporară între liderii militari ai celor două state, o alianță pe care rușii au interpretat-o ulterior după propriile interese. Iar în 2009, la aniversarea a 300 de ani de la marea bătălie de la Poltava, președintele Viktor Iușcenko a fost aspru criticat de Rusia deoarece a sugerat că ucrainenii care au luptat alături de suedez împotriva lui Petru cel Mare au fost adevărați patrioți. În mod similar, dacă, în trecut, foametea din anii ’20-’30 a fost prezentată drept o experiență comună a suferinței sovietice, ruso-ucrainene, acum se argumentează că marea foamete care a afectat regiunea Ucrainei a fost un simplu atac al Moscovei împotriva poporului ucrainean, sugerându-se chiar că fenomenul a fost un genocid provocat. Apoi, integrarea Ucrainei vestice la Uniunea Sovietică, în 1939, poate fi prezentată drept o reunificare a Ucrainei sub conducere sovietică. Dar pentru ucrainenii din vestul țării ea poate fi văzută și drept începutul unei ocupații ruse care avea să dureze cinci decenii. Nu este exagerare să spunem că istoria poate fi tot un fel de teritoriu; o extensie a teritoriului unei țări. Iar în Ucraina, nu doar teritoriul ei este acum atacat, ci și trecutul ei. Dacă Rusia și Ucraina trebuie să conviețuiască și să fie vecine respectându-se una pe cealaltă, atunci fiecare trebuie să învețe să accepte (sau să tolereze) istoria celeilalte.

Sursa: Charles Emmerson, Ukraine and Russia’s History Wars, în History Today, 4 martie 2013

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Se strânge laţul! Primele condamnări cu executare în Dosarul Referendumul: ,,PSD ne-a promis că ne acoperă”

Fiori reci și nori negri se adună pentru vicepremierul și președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. În ”Dosarul Referendumul” au fost condamnați primii 2 inculpați pentru fraudă electorală. Conform inclupaților, PSD le-ar fi promis că nu vor păți nimic în instanță, dar se pare că nu a fost așa. Cele 2 condamnări reprezintă o premieră istorică pentru justiția din România, iar pentru oamenii politici ar putea fi semnul că s-a deschis Cutia Pandorei. Magistraţii au decis ca preşedintele Secţiei de votare nr. 63 din Drobeta-Turnu Severin (Mehedinți), Liviu- Cătălin Bondoc, să execute trei ani de închisoare, iar preşedintele Secţiei de votare nr. 170 din Gîrla Mare (Mehedinți), Dumitru Mirea, să stea după gratii doi ani și șase luni. Cei doi nu mai au voie să facă parte dintr-un birou electoral o perioadă de cinci ani după executarea condamnării.    Preşedintele Secţiei de votare nr. 70 din Orşova (Mehedinți), Gheorghiţa Burcu, şi unul dintre membrii din Comisie, Manuela Micu, au primit un an și, respectiv, un an și șase luni de închisoare, ambele pedepse cu suspendare. Instanţa a anulat mai multe sute de voturi mobile de pe listele suplimentare aferente urnei de la Drobeta -Turnu Severin (375), Gîrla Mare (127) şi Orşova (49 de voturi). Decizia a fost dată în luna martie, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova, ultima cale de atac.

Potrivit sentinţei, magistraţii au audiat zeci de persoane care au votat în ziua Referendumului, membri şi preşedinţi ai comisiilor de votare. Alte probe relevante: interceptări telefonice în care președinții discutau despre turismul electoral și fraude cu urna mobilă, şi expertize grafoscopice care au dovedit că aceeaşi persoană semna de zeci de ori pe listele suplimentare. Aceste liste erau completate de preşedintele secţiei. Judecătorii au arătat, în cazul lui Liviu-Cătălin Bondoc, că a avut intenţia de a frauda la urne, iar infracţiunea a fost consumată. „Instanța va avea în vedere și numărul mare al persoanelor înscrise în mod nereal în listele electorale, dar şi împrejurarea că prin folosirea infracţiunii s-a urmărit denaturarea rezultatului procesului de votare”, au explicat judecătorii. „De asemenea, instanţa va avea în vedere şi modul insidios de săvârşire a infracţiunii de către inculpat, în sensul că acesta, pentru a-și asigura scăparea în fața răspunderii penale, nu a întocmit personal lista suplimentară în ceea ce priveşte persoanele înscrise în aceasta, ci a acceptat să fie scrisă, potrivit raportului de constatatare tehnico-ştiinţifică, de către o altă persoană din afara biroului electoral. Inculpatul a sperat în acest fel că nu va putea fi tras la răspundere penală şi că, astfel, va reuşi să inducă un dubiu în formarea raţionamentului instanţei”, au motivat magistraţii.     Cel mai mediatizat dosar de fraudare a Referendumului este cel în care a fost trimis în judecată vicepremierul României, Liviu Dragnea, (PSD) și alte 76 de persoane. El este acuzat de DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul.

Dragnea ar fi folosit zece metode pentru fraudare a votului, printre care votul multiplu, turismul electoral şi falsificarea de semnături. Următorul termen din procesul lui este pe 3 septembrie 2014. Doi dintre complicii săi au recunoscut faptele şi au făcut mărturisiri complete în faţa judecătorilor Curţii Supreme. Totul pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară.    La începutul acestei luni, completul de cinci judecători al Curţii Supreme a decis condamnarea lui Marius și Simona Preduț la câte un an și patru luni închisoare cu suspendare. Cei doi au fost membri ai Secţiei de votare 105 din comuna Bistriţa-Nouă (Olt). Marius a explicat că frauda a fost pusă la cale într- o sală de sport din localitatea Piatra-Olt, unde erau mai mulți lideri USL locali, printre care primarul, viceprimarul și consilierul PSD, Constantin Diță (trimis în judecată în acest dosar). Ei au spus că liderii i-au asigurat că nu vor păţi nimic, deoarece „toată lumea este PSD-istă”.

via Nasul TV

Sfânta Împărtăşanie este Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos

– interviu cu Î.P.S. Părinte Dr. Serafim Joantă – Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord

Viaţa duhovnicească aşa cum este trăită în Biserică nu poate fi epuizată în cuvinte. Specificul Ortodoxiei autentice nu este teoria pe marginea adevărurilor de credinţă, ci închinarea aşa cum spune şi Sfântul Evagrie Ponticul în cuvintele: ,,teolog este cel care se roagă şi cel care se roagă este teolog.” Elementele fundamentale ale Ortodoxiei sunt: Sfintele Slujbe şi Sfintele Taine, Sfânta Liturghie şi Dumnezeiasca Euharistie, Eclesialitatea, angajarea ascetică şi mistică în corabia Bisericii, pentru că viaţa creştină presupune un efort, o nevoinţă şi existenţa reperelor dogmatice. Practicarea lor conduce la libertatea Duhului, la dobândirea sfinţirii şi sfinţeniei precum şi la întalnirea, sacramentală, mistică, liturgică şi euharistică cu Domnul nostru Iisus Hristos – Care este „ieri, azi şi în veci Acelaşi”. Dar ştim oare cu adevărat ce implică această primire a lui Iisus Hristos în trupul nostru? Un răspuns, în acest sens, ni-l dă Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim Joantă, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale şi de Nord, care ne-a vorbit despre vrednicia şi posibilitatea unirii cu Iisus Hristos prin Sfintele şi Dumnezeieştile Sale Taine.

– Înaltpreasfinţia Voastră, care este efectul împărtăşirii cu Sfintele Taine asupra noastră? Ne putem mântui fără Sfânta Împărtăşanie?

– Fără împărtăşirea cu Sfintele Taine nu putem trăi cu adevărat în Iisus Hristos, nu putem avea viaţă în noi. ,,Adevărat, zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6, 53-54). Nu ne putem deci mântui fără să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Tocmai de aceea copiii, după Botez şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, primesc imediat şi Sfânta Împărtăşanie. În acelaşi timp, Sfânta Împărtăşanie este pentru creştini adevărată mâncare şi adevărată băutură care ne ajută să creştem în Iisus Hristos şi să devenim una cu El. Mântuitorul zice: “Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 55-56). Dacă nu ne hrănim mereu cu Iisus Hristos din Sfânta Împărtăşanie nu putem creşte duhovniceşte şi, cu atât mai mult, nu putem deveni una cu El. Sfânta Împărtăşanie ne transformă, încetul cu încetul, în Iisus Hristos Însuşi. Căci “firea celui mai tare schimbă firea celui mai slab”, zic Părinţii. Cei care nu vor să se împărtăşească – şi aceştia, din păcate, sunt majoritatea credincioşilor noştri de astăzi – rămân departe de Iisus Hristos, chiar dacă li se pare că-L urmează. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbea despre pâinea cea vie care este Trupul Său şi zicea că cine nu mănâncă din această pâine nu are viaţă în el însuşi, mulţi din cei ce-L urmau L-au părăsit căci spuneau: ,,Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte” (Ioan 6, 60). Aşa şi astăzi, mulţi nu înţeleg rostul Sfintei Împărtăşanii şi stau departe de ea, spre marea lor pagubă.

– Cât de des trebuie să primim Sfânta Împărtăşanie? Vă rugăm să ne explicaţi dacă regula de 40 de zile între cuminecări este corectă.

– În mod normal, toţi cei care participă la Sfânta Liturghie, care este Jertfa nesângeroasă şi Cina Domnului, trebuie să se împărtăşească. Nimeni nu se duce la o cină fără să mănânce ceea ce i se pune înainte. Altfel jigneşte pe cel ce oferă cina. Canoanele (8 şi 9 ale Sfinţilor Apostoli, 2 al Sinodului VI Ecumenic, 1 al Sinodului VII Ecumenic…) condamnă pe cei ce participă la Sfânta Liturghie şi nu se împărtăşesc. Împărtăşirea la 40 de zile este o tradiţie recomandată de mulţi dintre duhovnicii noştri, dar ea nu poate fi susţinută teologic. Dacă suntem consecvenţi cu teologia euharistică, toţi membrii Bisericii, deci toţi creştinii, sunt ţinuţi să participe în fiecare duminică la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine. În cazul în care săvârşim păcate grave, de moarte, cădem din starea de har şi ne pierdem calitatea de membri ai Bisericii, deci nu mai putem participa la Sfânta Liturghie şi nu ne mai putem împărtăşi cu Sfintele Taine decât după ce ne spovedim şi împlinim un canon de pocăinţă. În rugăciunea de după spovedanie, preotul duhovnic se roagă lui Dumnezeu, zicând ,,… împacă-l şi-l uneşte (din nou) pe dânsul cu Sfânta Ta Biserică…” Spovedania deci ne repune în starea de har sau de membri ai Bisericii. În vechime, cei opriţi de la Sfânta Împărtăşanie părăseau biserica odată cu catehumenii, la ectenia ,,cei chemaţi ieşiţi…” Mulţumim lui Dumnezeu că foarte mulţi din credincioşii noştri, în primul rând copiii şi cei în vârstă, nu trăiesc în păcate de moarte. Aceştia ar trebui încurajaţi de preoţii duhovnici să se împărtăşească cât mai des, chiar regulat. Iar dacă nu fac aceasta preoţii, credincioşii înşişi trebuie să ceară să se împărtăşească cât mai des cu putinţă.

– Care sunt criteriile, condiţiile şi obligaţiile pentru a primi Sfânta Împărtăşanie?

– Singura condiţie pentru a primi Sfânta Împărtăşanie este aceea de a nu trăi în păcate de moarte care alungă de la noi harul Duhului Sfânt, ne despart de Iisus Hristos şi de Biserică. Păcatele cele mai grele sunt lepădarea de Iisus Hristos sau necredinţa, crima (inclusiv avortul, dar şi folosirea anticoncepţionalelor pentru că acestea toate provoacă avorturi timpurii, până la 14 zile după zămislirea pruncului, sau a altor mijloace care împiedică naşterea de prunci), desfrâul, ura, asuprirea semenilor (prin neplata muncii sau munca necinstită), iubirea de arginţi, beţia, fumatul… Pentru aceste păcate trebuie neapărat să ne spovedim şi să facem un canon de pocăinţă, după care ne putem împărtăşi cu binecuvântarea duhovnicului. Desigur că de fiecare dată când ne împărtăşim trebuie să încercăm să avem pace în suflet, să cerem iertare de la cei pe care i-am putut supăra cu voie sau fără voie şi să citim canonul de rugăciune pentru Sfânta Împărtăşanie. Cei căsătoriţi sunt ţinuţi să se abţină de la relaţiile conjugale cel puţin o zi înainte şi una după primirea Sfintei Împărtăşanii.

– Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit, fiecare împărtăşire trebuie să fie precedată de post şi spovedanie?

– Spovedania este legată de păcatele săvârşite, îndeosebi de păcatele mari, de moarte. Cum toţi păcătuim, este foarte bine să ne spovedim cât mai des cu putinţă, chiar dacă nu avem păcate mari. În fond, păcatul cel mai mare este cel care ne robeşte, chiar dacă nu-l găsim printre păcatele mari. Tocmai de aceea călugării şi credincioşii evlavioşi se spovedesc dacă nu săptămânal, cel puţin odată pe lună. Dar nu trebuie să aşteptăm săptămâna sau luna ca să ne spovedim, ci trebuie să ne spovedim de fiecare dată când am săvârşit un păcat pentru care conştiinţa ne mustră. Spovedania s-a legat de împărtăşire atunci când aceasta a devenit rară sau chiar foarte rară, cum se întâmplă din păcate şi astăzi. Se înţelege de la sine că dacă cineva se împărtăşeşte foarte rar trebuie să se spovedească de fiecare dată înainte de a se împărtăşi. Dar cel ce se împărtăşeşte des, săptămânal sau chiar zilnic, acela nu trebuie să se spovedească neapărat de fiecare dată. Păcatele ni se iartă şi prin Sfânta Împărtăşanie. Important este să fim sinceri cu noi înşine şi în faţa lui Dumnezeu, să nu ascundem vreun păcat şi să ne socotim mereu nevrednici. În legătură cu postul, trebuie să spunem că nici el nu este legat de împărtăşire, deşi este bine să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie şi cu post. Aceasta depinde iarăşi de frecvenţa împărtăşirii. Cei care se împărtăşesc rar trebuie să postească înainte de a se împărtăşi, mai cu seamă dacă nu ţin posturile rânduite de Biserică. Cei care respectă întru totul regulile postului, aceştia se vor reţine înainte de împărtăşire de la carne şi de la viaţa conjugală (dacă este perioada dulcelui). Dar nimeni nu ne opreşte să postim chiar mai multe zile de fiecare dată când ne împărtăşim, chiar dacă este sâmbăta sau duminica. Însă sâmbăta şi duminica nu se ajunează.

– Noi putem afirma, spune şi susţine cu toată convingerea că suntem vrednici să primim Sfânta Euharistie?

– Nu, nimeni nu este vrednic să primească Sfintele Taine ale lui Iisus Hristos. Însă faptul că nu suntem niciodată vrednici să ne împărtăşim nu înseamnă că nu ne mai împărtăşim deloc. Nu înseamnă nici să păcătuim în continuare, pentru că oricum suntem nevrednici de Sfânta Împărtăşanie. Viaţa creştină este exigentă şi înseamnă o luptă permanentă cu păcatul şi cu patimile pentru dobândirea virtuţilor sau a deprinderilor bune. Când păcătuim grav, ne spovedim, facem canonul de pocăinţă şi apoi ne reintegrăm în Biserică prin primirea Sfintelor Taine. Conştiinţa păcătoşeniei şi a nevredniciei, nu numai de a ne împărtăşi, ci chiar şi de a trăi şi de a ne bucura de atâtea daruri ale lui Dumnezeu, trebuie s-o avem toată viaţa. Dar această conştiinţă nu ne paralizează voinţa de a face binele, ci dimpotrivă o potenţează, ne dă şi mai multă râvnă de a duce o viaţă cât mai curată. Aşa cum am spus, Sfânta Împărtăşanie este adevărată mâncare şi adevărată băutură pentru suflet şi ni se dă ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Dacă trupul nu poate trăi fără mâncare şi fără băutură, nici sufletul nu poate trăi cu adevărat fără Sfânta Împărtăşanie.

– Ce se întâmplă cu cei care ,,fură” Sfânta Împărtăşanie? Mai este tămăduitoare pentru aceştia?

– Să ştiţi că cei care ,,fură” Sfânta Împărtăşanie se aseamănă cu Iuda, care la Cina cea de Taină a primit, ca toţi ceilalţi Apostoli, trupul şi sângele Domnului, dar spre osândă. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că ,,după pâine (împărtăşire) a intrat în el satana” şi că “după ce a luat bucăţica de pâine a ieşit numaidecât. Şi era noapte” (13, 27. 30). Iuda a venit la Cină cu gânduri ascunse, căci cu o zi înainte îl vânduse pe Iisus pentru 30 de arginţi. Dacă şi-ar fi mărturisit păcatul, ar fi fost salvat. Astfel s-a osândit pe sine însuşi pentru păcatul nemărturisit. De Sfânta Împărtăşanie trebuie să ne apropiem cu pace în suflet şi cu conştiinţa nevredniciei. Numai atunci ea va lucra la tămăduirea firii de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, pe măsura credinţei şi efortului propriu pentru despătimire şi sfinţire a vieţii. Sfânta Împărtăşanie nu ne transformă decât în măsura angajării noastre prin asceză la despătimirea şi sfinţirea personală. Putem să ne împărtăşim în fiecare zi, dar dacă nu ne luptăm prin rugăciune şi înfrânare să ne curăţim de patimi, nu vom scăpa de ele. Mai mult, ca în cazul lui Iuda, Împărtăşania luată cu nepăsare sau în stare de păcate de moarte ni se face spre osândă, adică ne afundă şi mai mult în păcat. Dar şi refuzul Împărtăşaniei timp îndelungat, chiar din motive de evlavie sau lipsă de pregătire, poate fi semnul unei vieţi duhovniceşti superficiale. Părinţii Bisericii au încurajat întotdeauna pe credincioşi să se spovedească cât mai des şi să se împărtăşească cu pregătirea necesară.

– Cât de lungă poate fi perioada de canon, în care suntem opriţi de la Sfânta Împărtăşanie?

– Mai întâi să spunem că păcatul nu trebuie văzut juridic ca încălcarea poruncilor lui Dumnezeu pentru care primim ca pedeapsă un anumit canon. Păcatul este o boală sufletească, iar canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de tămăduire. Suntem opriţi de la împărtăşire pentru un timp, pentru ca în această vreme să ne pocăim în mod deosebit pentru păcatele săvârşite, prin post mai aspru, prin rugăciune înmulţită, prin fapte bune… Astfel pocăinţa ne vindecă sufletul şi atrage asupra noastră harul Duhului Sfânt. Asprimea canoanelor arată gravitatea păcatului. De pildă, pentru adulter, Părinţii opresc de la împărtăşire 15 ani; pentru desfrânare șapte ani; pentru avort, 15-20 de ani… Sfântul Ioan Postitorul reduce până la jumătate şi chiar mai mult numărul anilor celor care se angajează la post sever şi fac sute de metanii pe zi, semn al unei pocăinţe profunde. Deci intensitatea pocăinţei, adică a părerii de rău şi întoarcerea radicală de la păcat, concretizată în fapte, determină vremea opririi de la Sfânta Împărtăşanie, care este şi o vreme de probă că ne-am vindecat cu adevărat de boala păcatului. De pildă, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa era mai exigent şi mai pretenţios, in acest sens… Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi alţi mulţi teologi şi aleşi părinţi duhovniceşti însă erau de părere ca, în vremea noastră de slăbire a credinţei, duhovnicii să nu oprească pe cei care se pocăiesc cu adevărat mai mult de trei ani. Duhovnicul trebuie însă să urmărească îndeaproape evoluţia vieţii duhovniceşti a penitentului şi să-l ajute să nu se întoarcă din nou la păcatul săvârşit.

                                                                                                                                Consemnat de Florin CREŞTINUL

Sfatul lui Băsescu pentru Ponta: „Cine foloseşte mesajele consultanţilor americani se opreşte cu capul în gard”. Planul preşedintelui pentru a treia suspendare

Varianta celei de-a treia suspendări este, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, o idee a lui Dan Voiculescu, nu a strategilor americani din jurul lui Victor Ponta. Scenariul lui Băsescu are ca explicaţie o garanţie pentru graţiere pe care fondatorul PC o cere înaintea alegerilor, „pentru propaganda Antenelor”. dacă va fi pusă în practică fără ca însă să reuşească şi demiterea, a treia suspendare va atrage cu sine o cerere de prelungire de mandaat cu încă trei luni, susţine preşedintele. Cât despre implicarea în campania pentru prezidenţiale a strategilor americani, care ar fi venit cu plaanul suspendării, Băsescu i-a sugerat lui Ponta „să ia cifrele”, dar nu şi mesajele lor, pentru că, la acest capitol, „americanii sunt catastrofali”.

Graţierea lui Dan Voiculescu în schimbul susţinerii în campanie electorală prin televiziunile trustului Intact. Acesta ar fi, în scenariul preşedintelui Traian Băsescu, trocul pe care s-ar baza varianta celei de-a treia suspendări a preşedintelui, lansată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

„O joacă pe ordinul lui Voiculescu. Au o mare problemă pentru că Voiculescu nu crede nici că Iohannis l-ar graţia, nici că Ponta l-ar suspenda. Aşa că îi forţează să facă graţierea înainte, ca o garanţie pentru propaganda Antenelor. Victor Ponta şi imaginează ce s-ar întâmpla din cauza unei suspendări doar de dragul unui joc politic. N-ar accepta nicio ţară din Europa sau Statele Unite”, a susţinut Băsescu, într-un interviu la B1, arătând că „ar fi extrem de rău pentru România să treacă într-o perioadă de instablitate politică” în situaţia unei suspendări. Argumentul său anti-suspendare a fost legat de punerea în aplicare rapidă a deciziilor luate la Summitul NATO din Ţara Galilor. „Astăzi, am cerut unor instituţii aplicarea unor decizii de la Summitul de la Newport: pregătiţi oferta pentru comandament, pregătiţi depozite, pregătiţi punctul de vedere al Statului Major General cu privire la Forţa de Reacţie Rapidă. Cu cine credeţi că ar putea discuta? Dacă ceva nu le convine, trebuie să sun ori la vicepreşedintele Biden, ori la doamna Merkel, ori la preşedintele Hollande. Asta nu-i joacă”, a ripostat Băsescu.   Dacă scenariul lui Tăriceanu va fi în cele din urmă pus în practică, dar demiterea va eşua şi de această dată, preşedintele susţine că îşi va cere prelungirea mandatului cu încă trei luni, pentru a recupera „salariul şi cotribuţia la asigurările sociale”. „Pentru primele două nu, dar dacă mai fac una sigur cer. De ce? Eu cât am fost suspendat nu am avut salariu, nu am contribuit la sigurările sociale. Dacă mi-ar fi dat salariul puteau să spună că m-au trimis în concediu de odihnă. Dacă mai fac una, pot să-mi trimită, vorba lui Dragnea, mărţişoare la Cotroceni”, şi-a anunţat Băsescu planul.

În plus, susţine preşedintele, ducerea până la capăt a variantei suspendării se poate dovedi riscaantă pentru Victor Ponta. „Dacă o fac, îi înfring şi n-aş vrea să fiu în pielea lui Ponta cu mine înainte de turul doi la Cotroceni. Dacă pe 2 noiembrie avem referendum şi eu nu voi fi demis, ei sunt înfrânţi în turul unu, pot să se ocupe de altceva”, crede Băsescu. Cât despre ideea lansată în spaţiul public că scenariul noii suspendări a fost sugestia lui Mitch Stewart, consultantul lui Victor Ponta care a lucrat în 2008 şi 2012 în campania preşedintelui american Barack Obama, Băsescu s-a arătat mai degrabă rezervat faţă de această variantă. I-a sugerat însă lui Ponta cum să folosească pe americani în campanie. „Vă spun un lucru: americanii au capacitatea de a face o poză foarte bună a situaţiei numerice. Când, pe urmă, trebuie să vină la interpretarea datelor astfel încât ele să răspundă la ce aşteaptă populaţia sunt catastrofali. Vă asigur, că ştiu ce înseamnă să lucrezi cu consultant american. Cine foloseşte message box-ul lor se opreşte direct cu capul în gard. De la americani trebuie să iei cifrele şi atât, pentru că americanii habar n-au cum gândesc românii şi nu înţeleg”, a comentat Băsescu.

                                                                                                                                                     Georgeta AMBERT

Şobolanul cu elice aterizează la Cotroceni

Dacă Traian Băsescu va fi din nou suspendat, iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu se va retrage din cursa electorală ca să asigure interimatul, conform Constituţiei vom avea şansa să se instaleze la Cotroceni preşedintele Camerei Deputaţilor, cunoscutul Valeriu Zognea (colegul lui Mihai Viteazu).

Dacă Traian Băsescu ar fi fost din nou suspendat, iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu se va retrage din cursa electorală ca să asigure interimatul, conform Constituţiei  am fi avut şansa să se instaleze la Cotroceni preşedintele Camerei Deputaţilor, cunoscutul Valeriu Zognea (colegul lui Mihai Viteazu).       Asta-i pohta ce-o pohtim (vorba colegului). Nici nu conta de ce ar fi fost suspendat Băsescu – ştia el de ce. Vreo 40 de zile, cât ar fi ocupat postul, Şobolanul cu elice – (cum, cu admiraţie, l-am poreclit acum vreo doi ani, când funcţia i-a schimbat mersul – de la Mersul trenurilor la elicopter) – ar fi fost un poem politic în proză.

Ar fi făcut show, cum se zice la ,,Te cunosc de undeva” (alte referinţe culturale n-am).    Sper ca Ponta nu ne-ar fi stricat distracţia, ca să-l trimiţă pe Tăriceanu să plimbe, interimar, cucuveaua.    Vai de voi ,,naziştilor’’ ! Sunteţi nişte nimicuri, voi PESEDIŞTII !

                                                                                                                                                    Florin ,,NAZISTUL’’