Arhive zilnice: 1 septembrie 2014

Editorialul ediţiei: Guvernarea pesedistă mincinoasă şi pe sticlă iar Pontonel minte şi mai tare acest popor. Nu merită să fie preşedinte ţării

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Spre disperarea lingăilor puterii useliste uite că încă nu am murit şi nici această publicaţie patriotică. Câte publicaţii patriotice mai apar în această ţară sfântă, multimilenară. Dumneavoastră ştiţi că, credinţa noastră străbună ORTODOXIA, este una dintre cele mai vechi din Europa. Ortodoxia noastră românească este mai veche cu o mie de ani decât PRAVOSLAVISMUL rusesc, iar americanii, cei pe care am început să-i tot pupăm în ,,tuhăs’’, sunt mici copii pe lângă noi. Mai întâi de toate că americanii nu au nici un fel de istorie faţă de noi. Noi avem o vechime istorică multimilenară iar americanii sunt inexistenţi în istorie dar şi în credinţă. Asta nu vor să conceapă ,,puliticienii’’ de carton, inclusiv Victor Ponta, Crin Antonescu şi restul de ,,puliticieni’’ români. Aceştia din urmă sunt nişte neica nimeni care nu au nimic sfânt în ei. Ei n-au mama, n-au tată. S-a prea văzut cum au pus mâna pe putere. Pe ei nu i-a interesat să lupte pentru binele poporului ci pentru ei şi acoliţţii lor. Ei au venit la putere prin lovitură de stat. Nu aşa se i-a puterea într-un stat civilizat, ci prin alegeri democratice, prin votul poporului. Sloganul lor principal a fost: JOS BĂSESCU! Şi nimic mai mult. Ursitoarele lor chiar i-au şi ajutat să se,,caţere’’de putere.

EDITORIAL NASTASE 1 bis Una dintre ursitoarele aflate lângă pătuţul pruncului Ponta a fost trimisă fără nici un dubiu, de către o televiziune comercială ratingofagă, care i-a urat bebeluşului gălăgios să apară cât mai des pe sticlă, de unde să îndruge verzi şi uscate pentru super-gloata de naivi din România. Prezicerea a prins roade, drept pentru care în ultimul an, premierul României a adunat cele mai frecvente apariţii pe sticla televiziunilor comerciale şi de stat. S-a format astfel impresia generală  că Victor Ponta este în tot şi în toate ,,în cele ce sunt şi în cele ce mâine vor râde la soare”. La orice oră vei porni un canal de televiziune, îl vei găsi pe ecran pe Victor Ponta, explicând însufleţit cât de importante sunt gazele de şist pentru România şi cât de important este regionalizarea, doar dacă legea va fi trecută prin Parlament  prin asumare. Personajul premier Victor Ponta are calităţi ,,pulitice’’ malefice. Gradul ridicat de actorie ,,pulitică’’ vicleană a fost preluat şi însuşit de la mentorii ,,pulitici’’ de sorginte postdecembristă, aflaţi pe prima ramură a arborelui genealogic al conducătorilor noii democraţii, respectiv  Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Victor Ponta a ridicat la un înalt grad de măiestrie vrăjeala ,,pulitică’’ impusă în anii ’90 de Ion Iliescu şi viclenia ,,pulitică’’ impusă în anii 2000 de Adrian Năstase. De fapt, aceşti oameni ,,pulitici’’ care pretind respect şi admiraţie din partea cetăţenilor sunt superantrenaţi  pentru a minţi şi a lansa diversiuni, prin care se aruncă prafuri în ochii naivilor, al aşa zisului ,,stupid people’’.  Lipsa de scrupule în politica publică este supermurdară în culise, în spatele cortinei,  acolo unde limbajul liderilor este dur şi tranşant. Hotărârile luate în favoarea clientelei politice şi în numele unei doctrine obediente profitului illicit  sunt îmbrăcate în foiţă de staniol albă şi hârtie creponată roz şi apoi ,,vândute” drept bomboane fondante opiniei publice, alcătuite deocamdată din creduli, naivi şi neinformaţi. Victor Ponta se aseamănă unei,,cobre politice veninoase”,  care se străduieşte să convingă că nu va muşca niciodată şi care a înlocuit râsul grosier al lui Băsescu cu zâmbetul de ştrengar nevinovat, supercool. Ne foloseşte oare la ceva zâmbetul viclean de ştrengar al premierului? Poporul tot înfometat rămâne, locuri de muncă nu se găsesc în ţară ,,să dai cu tunul”, iar bolnavii României sunt tot mai numerosi şi mor mai devreme în suferinţe cumplite. Despre aceste realităţi, premierul nu vrea să le discute şi nici nu le acceptă ca fiind ameninţări grave pentru traiul zilnic al românilor.

Hai fă să fugim din ţara asta că ne vor căsăpi românaşii

Hai fă să fugim din ţara asta că ne vor căsăpi românaşii

De 1 Mai, a fost aruncată la gunoi tradiţia consumării de către cetăţeanul amărât a doi mici şi a unui pahar de bere, pe care îi ofereau grangurii din PSD, ca pe o lăudăroasă protecţie socială. Cele 70 de procente obţinute la alegeri  nasc cinism şi  ipocrizie. Nimeni din actuala Uniune,,Social-Liberală’’ nu are nevoie de popularitate în plus. Cu burta goală pensionarii vor participa la simpozioane religioase ţinând în continuare post negru până în ziua de Sfintele Paşte, când vor pune pe masă bucate cumpărate din puţinii lor bani. Soluţia ieşirii din actualul marasm social  este simplă, dar în acelaşi timp cumplit de grea: cetăţenii  nu ar trebui să  mai creadă în zâmbetul viclean şi ştrengăresc al premierului şi în vorbele abile prin care acesta încearcă să impună  ideea că are soluţii pentru toate problemele grave care se sparg în capul ROMÂNILOR.  Victor Ponta este ca şi predecesorii lui, doar un abil impostor politic, un mincinos de primă mărime.Nicidecum un apărător şi un promotor al binelui public adevarat, a disciplinei, a bunului simţ şi a ordinii de drept. La noi s-a adeverit proverbul: cum e turcu’ şi pistolu’! Adică aşa cum sunt conducătorii aşa este şi poporul. Din cauza asta suntem detestaţi de toţi. Nimeni nu dă doi bani pe noi.

EDITORIAL NASTASEPSD nu se dezice de proprii infractori. Tonul l-a dat Victor Ponta când a declarat ca ,,nu mă dezic de Duicu, Prioteasa şi toţi ceilalţi” şi că ,,după decembrie îi vom face dreptate lui Costică Nicolescu”, condamnat la 9 ani şi jumătate de închisoare.
Ieşirea din închisoare a lui Adrian Năstase prilejuieşte PSD o nouă salvă de declaraţii de sprijin a infractorilor dovediţi de justiţie, atât din partid, cât şi din alte zone ale societăţii.
Ca să se fure mai bine şi liber de borfaşii şi hoţii din   PSD Năstase vrea amnistie fiscală şi graţiere.
Mai întâi, declaraţiile lui Adrian Năstase: „din când în când, e nevoie de o lege de amnistie fiscală, dar este  nevoie şi de o lege a graţierii, într-o formulă înţeleaptă, nu aberantă cu limite până la 7 ani”.
Ce să înţelegem de aici? Că tot ce este neplătit la stat, toate furăciunile lui Voiculescu, Bunea Stancu, Constantinescu, Mazăre, etc., etc., să fie amnistiate şi, eventual să crească taxele şi impozitele pentru a susţine bugetul de stat? Cât despre graţiere şi amnistie, Năstase acuză Parlamentul ca n-a fost în stare s-o promoveze, şi cere alegeri anticipate, cu vot pe listă, „pentru profesionalizarea Parlamentului”!
Profesionalizare în ce? În corupţie şi furt poate, în prezent este o anexă nesemnificativă a Guvernului.
Şi Victor Ponta se bucură fff mult că Năstase a fost eliberat. ,,Mă bucur fff mult că Adrian Năstase va fi în seara aceasta alături de familia sa!”, scrie Ponta pe contul său de Facebook.
Înţeleg planul uman în care a fost facută declaraţia. În următoarele zile mă aştept (degeaba) să comenteze dacă mai consideră că dosarul Năstase a fost unul politic, dacă a fost pe drept sau nedrept în închisoare. Oricum, contracandidaţii la prezidenţiale îl vor lua la întrebări în dezbateri, ar fi bine să-şi pregătească răspunsurile.
Puşcăriabilul Dan Şova, urmărit penal, îl cere pe Năstase înapoi în politică să mai fure înca mai bine
Senatorul Dan Şova spune că speră ca Adrian Nastase să se întoarca „într-o formă sau alta în viaţa publică”, şi „că îşi doreşte ca Năstase să participe la toate întâlnirile PSD”.
Dan Şova a susţinut şi că Dan Voiculescu „va fi al doilea condamnat politic după Adrian Năstase”. Condamnaţii din apropierea sau din USD sunt, pentru Dan Şova, condamnaţi politici.
Desigur, faptul că dl Dan Şova este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, este doar o întâmplare nefericită în tot acest tablou.
Iar alături de domnia sa mai sunt încă mulţi alţii, trimişi în judecată sau în faza de cercetare penală: Liviu Dragnea, Constantin Nicolescu, Adrian Duicu, Nicuşor Constantinescu, Mazăre, Bunea Stancu, Oprişan, Dan Sova, Badalau, Prioteasa, Mircea Cosma, Sorin Constantin Lazar, Constantin Boscodeala, Ghiveciu Marian, Mocanu Victor, Ion Cilea, Paul Stănescu, Ioan Cindrea, Titu Bojin, etc.
Şi Dan Voiculescu îl simte aproape pe Năstase, dacă îi scrie din puşcărie: „Trăim într-o dictatură care se apropie de final şi sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în ţara noastră”.
EDITORIAL NASTASE (8)Adică, aş traduce eu, după aceea vor fi multe de furat, nu de construit şi Voiculescu speră ca justiţia ,,băsistă” să fie demantelată, să fie numiţi alţi şefi la instituţiile de forţă, DNA, SRI, ICCJ, ANI, DIICOT, să fie dată amnistie fiscală, graţiere, şi toţi hoţii şi corupţii să plece din închisori şi să revină în funcţii publice de unde pot fura protejaţi, fără pericolul arestării de către o justiţie independentă.
Marea dilemă a pesediştilor este: NE VA LĂSA PONTA SĂ FURĂM ÎN LINIŞTE APOI SĂ NE SALVEZE DE PUŞCĂRIE CA SĂ NE ÎMBOGĂŢIM ŞI SĂ DĂM APOI PEŞCHEŞUL LA PARTID.
Toata zbaterea, discuţiile şi reproşurile din PSD, care-l vulnerabilizează teribil pe Victor Ponta, mie îmi pare că se referă la situaţia: cum de în ţara noastră şi cu partidul nostru la putere intrăm la puşcărie pe capete?
Victor Ponta a cerut sprijinul PSD să ajungă preşedinte, şi promite că atunci va ,,rezolva” problema infractorilor din partid, dar activul nu mai crede, după toate ezitările de până acum, că se va ţine de cuvânt, că Victor Ponta se va lepăda de legăturile cu Occidentul, de spaţiul economic european, pentru a-şi salva colegii de puscărie.
Odată ajuns preşedinte, Victor Ponta mai poate fi dat jos doar prin demitere, uşurată de cvorumul de 30%. Va ajunge PSD la aşa ceva? Greu de spus.
Eu cred că la întălnirea PSD, din Deltă, Ponta a fost obligat să jure pe ce-i mai drag şi sfânt că, odată ajuns preşedinte, îşi va salva infractorii din partid. Cam aşa şi este şi să lase loc de furat pesediştilor.
Dacă nu va jura suficient de convingător, cum PSD riscă în continuare să-şi mai vadă lideri târăţi pe la DNA, nu ştiu pe unde va scoate cămaşa, în faţa suspiciunilor colegilor că nu este în stare sau nu vrea să-i salveze de justiţie.

Cu toate acestea premierului plagiator Pontonel nici nu-I pasă de această situaţie. El o ţine danga, ca prostu’ prin sat : că-n ţara lui. România, poporul nu mai poate de bine. În baza acestei aberaţii scoate tot felul de legi şi ordonanţe de urgenţă. Aşa a scos recentul OUG prin care permite traseismul politic. Acest lucru o face ca să destabilizeze partidele politice din România şi ca el să devină prin escrocherii, fraudă şi fals preşedintele acestei ţări.  Gravitatea ordonanței „Traseism contra bani” promovată de Liviu Dragnea și acceptată de Victor Ponta nu constă nici în legiferarea traseismului și nici măcar în justificarea legală a unui cinic târg politico-pecuniar. Cel mai grav este că ordonanța reprezintă o torpilare a fundamentelor statului de drept în România și încă un pas către autoritarism și domnia arbitrariului. Argumentul invocat de Ponta&Dragnea, că prin punerea între paranteze a legii pentru 45 de zile și acordarea aleșilor locali a libertății de a migra politic de la Opoziție la Putere pentru că în felul acesta s-ar debloca situațiile la nivel local și programele de investiții, inclusiv din fonduri europene, prin re-formarea majorităților este relevant pentru modul profund nedemocratic în care liderii PSD și ai guvernului privesc și gândesc exercitarea puterii. EDITORIAL NASTASE (7)În esență, puterea executivă invocă binele public (proiectele locale) pentru a justifica un abuz legislativ care modifică structura politică a puterii locale în favoarea puterii centrale, adică a partidului de guvernământ. Alternativa evidentă și constituțională la acest abuz extrem de grav este că accepți că Puterea, mai ales puterea executivă este și trebuie să fie limitată și negociezi în cadrul legal existent până când deblochezi situația aflată în dispută. Asta înseamnă să cedezi putere, bani și autoritate, este adevărat, dar acesta este comportamentul responsabil într-un stat de drept. Tendința executivului de a ocoli blocajele prin abuz de putere nu este specifică României. În Statele Unite, președintele Obama a încercat să ocolească Senatul în privința unor numiri controversate făcând uz de dreptul președintelui de a face astfel de numiri prin „ordin executiv” atunci când Senatul nu se află în sesiune chiar și atunci când Senatul se afla, de fapt, în sesiune. Rezultatul a fost că forul constituțional, Curtea Supremă, a respins ordinele executive ale lui Obama cu unanimitate (9-0). Și nu o dată, de 12 ori. Asta înseamnă sistemul de checks and balances, plasa de siguranță democratică ce asigură separația puterilor în stat și domnia legii. În România, această plasă de siguranță a fost anihilată prin numirea domnului Victor Ciorbea în funcția de Avocat al Poporului, singura instituție care poate contesta la Curtea Constituțională, ordonanțele de urgență ale guvernului. Se repetă, practic, situația din iulie 2012 când, prin subordonarea de facto a instituției Avocatului Poporului, guvernul Ponta și-a asigurat imunitatea față de cenzura constituțională a CCR. Dacă totul este atât de de democratic și legal cum susține Dragnea, de ce se sustrag judecății CCR? Eliberat de controlul constituțional, guvernul Ponta are calea deschisă spre abuz și decizii autoritare, iar ordonanța „traseism contra bani” este încă un pas pe această cale. Dacă ar fi vrut să dea liber la traseism, PSD putea să o facă în Parlament printr-un proiect de lege. Nu este important aici cât de moral ar fi un astfel de demers și cât de mult ar distorsiona procesul politic, important este că din punct de vedere procedural nu există absolut nici un element de „urgență” națională care să justifice adoptarea unei ordonanțe. Nu există decât interesul de moment al PSD și al cuplului Ponta&Dragnea, care se folosește abuziv de poziția executivă pentru a-și satisface interesele politice.                                                                                                                                                      

EDITORIAL NASTASE (3)Într-o discuție purtată pe această temă cu profesorul de drept constituțional Ștefan Deaconu, aceasta ne-a amintit că a făcut o cercetare asupra practicii emiterii de ordonanțe de urgență în România și a constatat că au existat guverne care au emis, în medie, o ordonanță pe zi – în pofida faptului că abuzul de OUG este una din practicile care sunt în mod constant condamnate în rapoartele MCV. „În cazul acesta – se întreba profesorul Deaconu cu umor amar – dacă suntem într-o permanentă urgență, de ce nu declară guvernul stare de urgență?”. Am fi ca în Egipt, unde starea de urgență permanentă justifică cele mai atroce abuzuri guvernamentale.   Dar abuzul de OUG, nu este expresia unei urgențe reale în România. Este expresia legiferării ad-hoc, adică a legiferării în funcție de interesele de moment ale celor aflați la Putere. Legiferarea ad-hoc este cel mai mare dușman al statului de drept pentru că anihilează un principiu care spune că legislația unei țări trebuie să fie predictibilă. Dacă guvernul poate modifica, suspenda, pune între paranteze legea oricând și oricum dorește, la adăpost de orice control constituțional, cum mai poate fi cetățeanul sau companiile în siguranță că legea îi protejează? Nu mai pot și de aceea va trebui să admită că se află la dispoziția și bunul plac al guvernului și al domnilor Ponta&Dragnea. În al doilea rând, jurisprudența Curții Europene de Justiție și a CEDO au consacrat așa-numitul principiu al securității juridice, ideea că cetățenii trebuie să trăiască într-un mediu juridic sigur, asigurați că acesta nu se modifică de la o zi la alta, după cum li se năzare guvernanților. Implicațiile merg mult mai departe decât situația administrației locale, oricât de gravă ar fi și aceasta, și afectează grav mediul de afaceri. Au scăzut investițiile străine directe? Cine e nebun să investească într-o țară în care apar taxe noi peste noapte și legile se schimbă după dispoziția lui Ponta?                                                                                                                  

EDITORIAL NASTASE (6)Profesorul Deaconu ne amintea de o altă ordonanță, aceea a anulării taxei de pod de la Cernavodă, o decizie fără îndoială populară, care poate a ajutat la fluidizarea traficului, dar care ridică aceeași problemă fundamentală. Domnul Ponta s-a trezit într-o dimineață și a decis că o taxă nu se mai colectează. În altă zi s-a trezit și a pus taxa pe stâlp, în alta că se ridică acciza la benzină iar în alta că se reduce CAS. În alta, ar putea decide că se pune taxă pe respirat și se anulează taxele plătite de „Asociația Prietenii lui Dragnea”. Cum spune Deaconu, „mâine poate da Ordonanță de Urgență că toată lumea din România are dreptul să fure timp de zece zile, sau chiar de zece minute, ca să vedem cine e mai rapid”. Ducând consecințele mai departe, mâine, Ponta suspenda prin ordonanță de urgență drepturile de proprietate pentru o lună și drepturile fundamentale pentru șase luni și nimeni nu îi poate face nimic. În felul acesta, Ponta își consolidează regimul autocratic de tip Orban/Putin și ucide Libertatea în România.

Cu aberaţiile sale ţară este în cădere liberă. Cât de curând vom ajunge la faliment economic, politic care este tot mai vizibilă pe zi ce trece. El a devenit un dictator mai sadea decât Ceauşescu. Parlantul este sub papucul lui. Nimeni nu are voie să mişte în front.     Aleşii noştri şi-au reluat activitatea parlamentară, sau mă rog, parlamentaro – circaro – mediatică. S-au readunat o parte din ei, care nu sunt plecaţi cu amantele prin Madagascar sau Dubai, în Casa Poporului, clădirea aia pe care o huleau atât de mult în ’89 pentru că era a poporului şi nu a lor.   Au mers la bufet şi au mâncat, au bârfit, s-au lăudat cu ultimele cuceriri, au făcut schimb de adrese şi numere de telefon de piţipoance şi locuri de „refacere” apoi au intrat în sala aia mare în care nu pot dormi ca lumea pentru că nişte inconştienţi au montat fotolii, nu paturi.

 Ce vremuri pe vremea lui Napoleon, când până şi marele împărat se temea ca nu cumva Consiliul de miniştri să se mute în salonul doamnei de Recamiere. Ou sont les neiges d-antărţ?    Deci parlamentarii, aceşti cavaleri ai cauzelor vândute, s-au adunatără pentru a decide soarta pălmaşilor. Pe ordinea zilei, pentru ochii lumii, trebuia să se voteze micşorarea CAS pentru oamenii de afaceri, adică pentru cei care votau şi acoliţii, membrii de familie şi sponsorii lor, şi legea aia ciudată cu amnistierea juridică a slujbaşilor statului, care au luat mită şi şpagă ca să falsifice sau înlesnească nişte pensii . După circul de rigoare, îmbrâncelile politice regizate la bufet, domnul SRS apare cu o coroană mortuară pe un fond sonor care se voia de opoziţie şi explica de ce umblă cioclul cu ea în mână, şi depune coroana la picioarele tinerei, frumoasei , titratei şi de curând făcutei de râs ministru al finanţelor. Domnul Ponta, cel care s-a făcut odată de râs la Cotroceni încercând să explice de ce vrea el scăderea CAS, nu a mai venit şi la Parlament, a trimis-o pe doamna Petrescu, pentru a culege ea florile de pe coroană. Probabil SRS îi spusese, „Victore, nu veni, că râde lumea de tine, trimite-o pe aia mică că abia s-a învăţat.” Deci domnul SRS a protestat astfel împotriva economiei româneşti care a ajuns pe ultimul drum. Eu nu văd nici o diferenţă între economie şi politică sau opoziţia din parlament, aşa că îi recomand domnului Stănescu să recupereze coroana, aşa cum se obişnuieşte şi să o pună la sediul partidelor, câte o săptămână la fiecare sediu, prin rotaţie că oricum suntem serviţi la alegeri cu aceleaşi conserve pline de E-uri, coloranţi şi conservanţi, sau conservaţi. Mai cred eu, că domnul SRS, a cumpărat coroana pentru prietenul său Patriciu dar cum aducerea în ţară a fost amânată, ca să nu rămână cu ea cumpărată degeaba, să aibă şi el un câştig cât de mic, s-a gândit să o folosească propagandistic. Nu m-ar mira.

EDITORIAL NASTASE (5)Şi pentru că circul nu era complet, după ce au votat aproape la un ison cu puterea legea scăderii contribuţiei firmelor proprii la CAS, deci au pus lumânarea lângă coroana sistemului de sănătate, domnii parlamentari ai opoziţiei s-au supărat, dar s-au supărat tare de tot că nu au fost lăsaţi să spună ei de ce au fost atât de vehemenţi în susţinerea legii şi au ieşit demonstrativ din sală, lăsând celelalte legi de pe ordinea de zi fără cvorum, că doar de aia primesc banii de la noi, ca să plece când vrea muşchii lor. Doamne ce opoziţie puternică avem şi cum luptă ei cu hidra corupţiei care le otrăveşte visele şi le umple conturile.

Liftierii şoptesc cum că de fapt aleşii noştri s-au adunat să pună la cale legea traseismului politic, adică să îşi legalizeze şi juridic porcăriile politice, nu doar pe cele financiar-economice. Când această iniţiativă a lui Ponta et co, scoasă pe piaţă de Dragnea (cel de frica căruia a semnat Ponta, cică, actul de coabitare) va intra în camera aia de dormit amenajată necorespunzător, va avea aceeaşi soartă ca şi legea CAS, adică va fi votată în scârbă, apoi opoziţia va mai depune o coroană şi va ieşi din sală pentru a se lăuda că a protestat vehement. După ultimele evenimente şi obiceiuri parlamentare, Casa Poporului a devenit Cimitirul Poporului.

Şi ca la orice înmormântare apare şi bomboana pe colivă. Domnul şef al Senatului,,Moliceanu’’ se face că cere suspendarea lui Băsescu, puterea se face că îi dă dreptate chiar dacă vede acţiunea ca inutilă, dar dă bine la prostime, cei care nu s-a învăţat minte de la ultima suspendare. Domnul Ponta foloseşte orice marotă care îi poate aduce un vot, lupta împotriva lui Băsescu, proiectele USL, grija faţă de pensionari, apărarea patriei, baze militare americane permanente, „independenţă” energetică, pericolul rus, periculosul Rus, tot. Aşa că ,,Moliceanu’’ a primit verde să fluture steagul suspendării. Şi ca să nu îl învinuiască lumea că vrea să ajungă acolo unde s-a făcut de râs şi Antonescu, declară că dacă Băsescu va fi suspendat, el nu va fi interimar, decedează această,, foncţie colegului’’ lui Mihai Viteazu’, repetentul Zgonea. Nu ştiu de ce să mă mir mai abitir, de scârboşenia declaraţiei de un populism şi servilism cum nici Bobu nu putea să dea dovadă, de stupiditatea „iniţiativei” sau de inconştienţa soluţiei care contravine prevederilor Constituţionale? Această declinare a unei ipotetice şi imposibile funcţii, arată că aleşii noştri reprezentaţi la nivel de vârf de domnul ,,Moliceanu’’, tratează legea, atribuţiunile constituţionale ca pe ceva de care pot dispune după bunul plac, schimbă cum vor, dau sau primesc funcţii după cum vor muşchii lor. Nu este culmea ca tocmai acest om care vrea să calce din start Constituţia, să ceară suspendarea unui alt călcător de legi?

EDITORIAL NASTASE (4)Dacă astea sunt singurele opţiuni ca în locul unui penal să vină altul, iar românii să voteze pentru că altul fără susţinerea unui partid ,,nu are nici o şansă”, atunci să vină potopul sau cutremurul cel mare si să măture tot, nu mai avem altă scăpare. În orice caz, dacă punem una  peste alta avem imaginea unei Românii triste şi al unui popor suprasărăcit,care îşi merită soarta deoarece vede clar cum renaşte dictatura neocomunistă de tip nazist şi tot cu ei votează. Mai dau un exemplu: consoarta lui Pontonel este Ceauşeasca 2. Bărbăţelul ei nu s-a lăsat până nu i-a dat o ,,foncţie’’, ca să o aducă mai aproape spre noua dictatură pe care el ne-o impune. Noua dictatură va aduce grave prejudicii României şi poporului român.             

Şi cu toate că nu veţi fi toţi în asentimentul meu: decât un plagiator şi şi un escroc politic la conducerea ţării mai bine un ,,molatic’’şi un tăcut cum este KLAUS JOHANNIS, care tace şi face. Să încercăm şi cu un ,,săsălău’’, cum îi spun unii. Am încercat până acum şi ţigan şi român dar nici unul nu a dat roade. Ponta nu este agreat de nemţi şi nici de Uniunea Europeană. KLAUS IOHANNIS este neamţ dar de sute de ani neamul său, familia sa, s-a naturalizat în România ESTE CETĂŢEAN ROMÂN, şi va fi AGREAT de Germania şi în special de doamna cancelar Angele Merkel. Iar noi avem nevoie de ajutorul Germaniei, motorul forţă a UE. Eu îi cunosc bine pe germani pentru că am studiat la ei unde am susţinut două doctorate în economie şi ştiu ce pot. Aşa că să încercăm şi cu un german, un neamţ sau ,,săsălău’’ cu le place unora să-l batjocorească şi să-l alegem preşedintele României poate de data asta nu vom regreta că am votat un astfel de şef de stat.

Să auzim numai de bine şi pe curând.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA ŞI SFÂNTUL POPOR ROMÂN! JOS DICTATORUL PONTA!

                                                                                   Gral(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Cetăţeni ai României

Publicaţia noastră doreşte să vă transmită ca să va protejaţi sănătatea. Astfel nu tot ce zboară se mănâncă. În anii postdecembrişti au pătruns pe piaţa de desfacere a ţării cu tot felul de otrăvuri, E – uri ape minerale, sucuri, conserve de diferite sortimente. De exemplu la ape minerale a pătruns o aşa zisă apă minerale IZVORUL MINUNILOR care face ,,minuni’’, adică este radioactivă, făcută din apă radioactivă şi de apă de la robinet la care se adaugă bioxid de carbon. Prima imagini ca semn de recunoaştere.

azugaApoi a mai pătruns un ,,soi’’ de apă minerală AZUGA cu sortimente diferite care sunt de natura PERLA COVASNEI, tot un fel de piş wasser – priviţi următoarele două imagini -. Aici un grup de escroci, autointitulaţi OAMENI DE AFACERI  au pus mâna pe Fabrica de bere AZUGA au demolat-o pentru afacerile lor imobiliare şi ca să scoată ochii autorităţilor că fac în schimb ape minerale, au creat o aşa zisă apă minerală AZUGA şi un soi de PERLA COVASNEI, care nu seamănă deloc cu aşa zisa ,,COVASNA şi AZUGA’’ci o escrocherie curată din care să scoată bani şi să-i folosească în scop de bani negri.

AROVITŞi nu în ultimul rând se mai găseşte pe piaţă un soi de conserve din legume, fructe şi cărnuri făcute de mântuială, din surogaturi, putregaiuri şi cărnuri care mai de care mai putrede sub emblema AROVIT, o firma de tip cooperatist un fel de PRODCOM, firmă condusă de nişte derbedei şi curve care şi-au luat licenţele pe bază de chiloţi, sutiene şi bani, care comercializează produsele prin diverse unităţi de desfacere din ţară dar care zac prin rafturi şi nu le cumpără nimeni.       În ediţia viitoare vom veni cu amănunte.                                                                                                                           

NU CONSUMAŢI ACESTE GUNOAIE ŞI OTRĂVURI PERICULOASE

Părintele Justin Pârvu: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Domnului şi a poporului român’’

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces­tea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…

Graphic1Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dum­nezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombarda­mente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor casă nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi   eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gân­desc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte.Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând.Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spoved­im, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.                                                                                                            

Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

Graphic1Asupra României se abate exact acelaşi pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova. …Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă.    …Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state orto­doxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai im­portante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe… Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă.   Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem ne­voie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul social­ism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

Noi nu trebuie să facem parte din această Uniune Europeană, ce se vrea o nouă Uniune Sovietică. Aceste uni­uni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictato­rial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetăţeanul, pentru a centraliza puterea spre instau­rarea noii ere.

 Credeţi că dacă suntem acum aliaţi cu marea putere, America, vom primi sprijin în lupta cu ungurii sau dimpotrivă?

Graphic1Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Dom­nului şi sub oblăduirea puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”. După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut   străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă. Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocu­lar cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor. Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sa­bia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.

Graphic1

…Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!     [1] Să ne amintim învăţăturile Părintelui Justin în faţa pericolului unui nou război mondial. Selecţie din interviurile publicate anul trecut în paginile acestei reviste.

articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 35

Rămășițele unui oraș după cel de al doilea război mondial: Berlin 1945

Graphic1Cândva una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei, Berlinul anului 1945 nu mai era decât o ruină. Victimă a războiului îndelungat, a bombardamentelor Aliate și a luptelor crunte ce s-au dat pentru cucerirea orașului, capitala germană mai rămăsese, în 1945, doar cu ruinele celor mai frumoase clădiri ale sale. Ce-i drept, Berlinul a scăpat de soarta unor orașe precum Dresda sau Varșovia, aproape rase de pe fața pământului, însă vor trece mulți ani până ce capitala va reveni la gloria sa de odinioară.    Aceste imagini, toate din 1945, surprind ce a mai rămas din oraș după încheierea războiului, precum și momente din viața de zi cu zi a locuitorilor săi.

PCR a scris istoria României. Cum a decis regimul comunist varianta oficială a istoriei naţionale

În România ceauşistă, anii ’70 au adus o schimbare evidentă la nivelul politicii ideologice a Partidului Comunist. Regimul cunoaşte un nou avânt ideologic (al cărui moment de debut este considerat a fi, cel puâin în mod oficial, vara lui 1971, prin așa-zisele Teze din Iulie), iar istoria, intrată temporar într-un con de umbră în primii ani ai regimului Ceaușescu, revine în atenția puterii. Apare astfel o nouă propagandă oficială pe teme istorice, care va căpăta ulterior proporții din ce în ce mai mari, atingând punctul culminant în anii ’80.

Pentru început, Partidul Comunist își manifestă interesul pentru istorie printr-o încercare de a redefini istoria națională. În 1974 are loc al XI-lea Congres al P.C.R., în cadrul căruia este prezentat un nou program politic, intitulat „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism”. Acest program începe cu un rezumat al istoriei naționale. Prin urmare, Partidul își revendică oficial dreptul de a decide tezele definitive ale istoriei naționale[1]: practic, din acel moment, istoria națională așa cum o prezintă Partidul (autoritate supremă în stat) devine singura istorie permisă, după cum declarase Ceaușescu în iulie 1971, când spunea că nu poate exista decât o singură istorie. Acum, partidul nu face altceva decât să prezinte poporului (și istoricilor) această istorie oficială, dezavuând în același timp interpretările alternative. Așadar, programul Partidului devine „o versiune oficială a istoriei României văzută prin prisma comunismului național”[2].

                                        Care este acest discurs istoric oficial[3]?

Sub titlul Dezvoltarea istorică a poporului român pe calea progresului economic şi social, a libertăţii şi neatârnării, istoria începe cu tracii şi aşa-zisa organizare statală traco-getică, oficializând astfel tracomania regimului. Tracii sunt prezentaţi drept una dintre marile civilizaţii ale Antichităţii, la acelaşi nivel cu grecii, romanii sau perşii. Istoria continuă cu regatul dac, războaiele daco-romane (dăunătoare pentru statul dac) şi cucerirea romană (care a avut atât aspecte negative, cât şi pozitive, prin „împletirea celor două civilizaţii” şi „o nouă înflorire economico-socială”). După retragerea aureliană, se spune că pe teritoriul României a continuat să existe un „stat neorganizat”, locuit deja de poporul român, „creat prin contopirea dacilor cu romanii”. În această perioadă, în pofida provocărilor istorice (invaziile barbare, luptele de apărare) care determină rămânerea în urmă a civilizaţiei româneşti, aflăm că poporul nu s-a abătut „din drumul său istoric colectiv” [n.a.: este vorba, desigur, de drumul predestinat al poporului, care se termină cu epoca de aur a lui Ceauşescu]. În continuare, perioada medievală – cu apariţia primelor state organizate – reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea poporului, „care asigură conservarea fiinţei poporului”, şi este caracterizată printr-o nouă „înflorire a civilizaţiei materiale şi spirituale”. Se remarcă, de asemenea, „personalitatea unor mari domnitori patrioţi”, despre care bănuim [citind printre rânduri] că sunt înaintaşii lui Ceauşescu.

Apoi, ni se spune că „întreaga istorie a poporului român se înfăţişează ca istoria unor necontenite lupte de clasă, a bătăliilor purtate de masele populare pentru libertate şi dreptate socială, pentru apărarea fiinţei naţionale şi neatârnare, pentru progres şi civilizaţie”[4]. Rămânerea în urmă a poporului român în perioada medievală este pusă pe seama dominaţiei marilor imperii vecine, otoman, habsburgic şi – important din perspectiva relaţiilor româno-sovietice la momentul respectiv! – ţarist! Perioada modernă, începută prin revoluţia din 1821, marchează începutul transformărilor sociale din România şi, implicit, al luptelor revoluţionare (continuate la 1848). Istoria continuă cu „domnia luminoasă” a lui Alexandru Ioan Cuza, după care războiul din 1877-1878 este prezentat fără a menţiona sprijinul rus; aşadar, independenţa apare drept „rezultat al luptei eroice a armatei române împotriva imperiului otoman, al voinţei ferme de libertate şi neatârnare a poporului nostru”.

Intrarea în istoria contemporană se face printr-o prezentare detaliată a istorii mișcării muncitoreşti şi a socialismului românesc, acestea fiind, în varianta istoricilor de partid, cele două coordonate esenţiale ale istoriei secolului XX. În continuare, participarea României la Primul Război Mondial şi formarea României Mari în 1918 sunt privite favorabil ca parte a luptelor maselor populare pentru autodeterminare naţională şi eliberarea de sub dominaţia străină. Perioada interbelică este prezentată exclusiv din perspectiva evoluţiei Partidului şi a luptei sale „împotriva regimului burghezo-moşieresc, a fascismului, pentru interesele celor ce muncesc, pentru cauza democraţiei şi a păcii”, fără a menţiona niciun alt aspect al politicii interne. Partidul îşi rezervă, de asemenea, rolul de mobilizator al „forţelor patriotice naţionale” împotriva Germaniei naziste şi de luptător împotriva războiului antisovietic. Actul de la 23 august 1944, devenit de acum înainte „insurecţia naţională antifascistă şi antiimperialistă”, este opera comuniştilor (ca partid, căci rolul lui Pătrăşcanu nu e menţionat; despre rege nici nu se pune problema să se aducă vorba). În fine, anii 1944-1947 reprezintă perioada de „eliberare definitivă a României de sub dominaţia imperialistă” şi stă sub semnul luptei pentru instaurarea puterii democratice.

Graphic1

În concluzie, istoria oficială aşa cum o doreşte partidul se rezumă la câteva concepte-cheie: vechime şi origini, unitate, suveranitate, forţă proprie, independenţă şi luptă. Fiecare dintre aceste teme joacă un rol esenţial pentru legitimitatea regimului[5]. Dintre acestea, unitatea este, poate, cel mai important concept pentru regim, din motive sintetizate atent de Lucian Boia: „sublinierea insistentă a neabătutei unităţi, devenită parcă o trăsătură specifică a fiinţei româneşti, servea, prin mijlocirea trecutului, programului politic al comunismului ceauşist: o societate uniformizată, de oameni gândind şi simţind la fel, strâns uniţi în jurul conducătorului providenţial. Aceasta a fost miza, singura miza, şi nicidecum patriotismul sau căutarea dezinteresată a adevărului istoric!”[6]

Rezumatul istoriei naţionale este primul de acest gen prezentat de partid, dar nu şi ultimul. După 1974, la ocaziile importante, discursurile lui Ceauşescu vor include obligatoriu şi lungi rezumate ale istoriei poporului român. Astfel, cuvântarea lui Ceauşescu de la Congresul Educaţiei Politice şi a Culturii Socialiste conţine o prezentare detaliată a istoriei, în zece pagini[7]. Apoi în 1977, cu ocazia sărbătoririi oficiale a centenarului independenţei, Ceauşescu recapitulează istoria naţională de la statul centralizat şi independent al lui Burebista până la glorioasa epocă a României socialiste; transcris, discursul are nici mai mult nici mai puţin de 20de pagini.[8]

                                                     De ce e atât de importantă istoria?

În 1976, la deschiderea Congresului Educaţiei Politice şi al Culturii Socialiste, Ceauşescu prezintă un rezumat asemănător al istoriei naţionale şi atrage atenţia asupra faptului că „s-au produs greşeli serioase în interpretarea istoriei ţării noastre, a formării poporului român, a limbii şi a însăşi naţiunii române”, că „au fost subapreciate momente importante ale luptei de eliberare naţională şi socială, ale istoriei mişcării muncitoreşti”.[9] Istoricii, aşadar, nu şi-au îndeplinit datoria, astfel că liderul partidului se vede nevoit să facă acum nişte precizări importante cu privire la importanţa istoriei. Potrivit lui Ceauşescu, cunoaşterea istoriei devine factor esenţial al dezvoltării poporului şi a conştiinţei sale de sine, căci numai prin istorie cetăţenii ajung să cunoască „ceea ce a fost înaintat, cu adevărat revoluţionar în trecutul său, precum şi a ceea ce a fost retrograd şi trebuie combătut”[10].

Nicolae Ceauşescu oferă istoricilor şi câteva directive privind studierea istoriei. Astfel, ei trebuie, înainte de toate, să urmeze concepţia marxist-leninstă, singura concepţie îngăduită, cea care le va permite să pună în lumină „adevărul obiectiv, rolul maselor, al popoarelor” şi, în acelaşi timp, să combată „tot ceea ce a fost negativ în trecut”[11]. Obiectivitatea ştiinţifică devine astfel un concept ce poate fi invocat de partid doar în raport cu propriile sale concepții despre istorie: istoricii care îndrăznesc să propună teze în afara liniei oficiale sunt automat criticaţi pentru lipsa de obiectivitate, pentru grave neajunsuri ideologice şi ştiințifice, căci adevărul este obiectiv „numai dacă corespunde concepţiei partidului”[12]. Aceste probleme pot fi însă rectificate, spune Ceauşescu, şi cere istoricilor să se mobilizeze pentru a crea o mare operă istorică, care să surprindă întreaga istorie glorioasă a neamului („marea epopee naţională”). Astfel, în noul cincinal (căci producţia istoriografică este plănuită asemeni celei economice) istoricii trebuiau să lucreze la o serie de lucrări teoretice fundamentale „de mare importanţă pentru viaţa noastră ideologică şi politică”[13]. Cea mai importantă era, desigur, istoria Partidului, urmată de un nou tratat de istorie a românilor, care să aibă nici mai mult, nici mai puţin de 10 volume! Iar această mare sinteză a istoriei naţionale nu trebuia scrisă oricum, ci ea trebuia să cuprindă „toate etapele formării şi dezvoltării poporului nostru, luptele sale milenare pentru libertate, dreptate şi neatârnare”[14].

Mai erau necesare, de asemenea, lucrări despre istoria literaturii, istoria învăţământului sau istoria creaţiei ştiinţifice. Partidul simţea lipsea acestor mari opere istoriografice, care să poată fi comparate cu tratatul de istorie redacatat în perioada Dej. În opinia partidului, ele reprezentau o „cerinţă ideologică primordială pentru societatea noastră, pentru ridicarea nivelului politic şi ideoogic al partidului, constituind un factor deosebit de important pentru îmbunătăţirea întregii activităţi de educaţie a maselor în România”. Din fericire pentru istoriografia românească, noul tratat va rămâne la stadiul de proiect, deoarece istoricii profesionişti, care ar fi trebuit să coordoneze şi să redacteze acest magnum opus al istoriografiei comuniste, se opun sistematic deformării totale a istoriei pe care ar fi dorit-o istoricii de partid[15]: aşadar, nici măcar primul volum, dedicat istoriei antice, nu ajunge să fie publicat, din cauza tezelor exagerate privind originea poporului român, respinse de istorici şi arheologi. Va exista însă un tratat neoficial al istoriografiei româneşti, apărut sub semnătura lui Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, istoricii pseudo-oficiali ai Partidului, care s-au dedicat publicării unor sinteze masive de istorie românească. Prima astfel de sinteză apare în 1983, sub titlul De la statul geto-dac la statul român unitar[16], şi va fi urmată de România după Marea Unire[17], o uriaşă sinteză în două volume care tratează perioada interbelică.

Mania pentru istorie a regimului va atinge cote şi mai mari în anii ’80: pe măsură ce în ţară oamenii trăiesc din ce în ce mai prost, iar motivele pentru nemulţumire faţă de regim cresc, conducerea Partidului Comunist face apel din ce în ce mai des la o legitimare prin trecut, prin folosirea discursului istoric ca manieră de evadare din prezent, de rememorare colectivă a glorioasei istorii naţionale. Acest tip de discurs istoric legitmant şi propagandistic a avut, pentru puţin timp, efectul scontat, redând oamenilor încrederea în forţele proprii ale naţiunii. Însă de la un moment dat, el nu a mai fost de ajuns, fiind depăşit de realitatea cotidiană tot mai apăsătoare. În mod paradoxal însă, mitologia istorică naţională construită de regimul comunist i-a supravieţuit acestuia, influenţând până în zilele noastre – la generaţiile care au trecut prin comunism – modalitatea în care românii privesc istoria naţională.

 

 

 

NOTE DOCUMENTARE
[1]Fl. Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2007, p. 359
[2]Ibidem, p. 362
[3]Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român: 25-27 noiembrie 1974, București, Editura Politică, 1975, p. 618-639
[4]Ibidem, p. 620
[5]Pentru modul în care regimul a folosit unele dintre aceste mituri, vezi Lucian Boia, Istorie și mit în conştiinţa românească, ed. a VI-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010, passim.
[6]Ibidem, p. 276
[7]Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste: 2-4 iunie 1976, Bucureşti, Editura Politică, 1976, p. 17-26
[8]Expunere prezentată la sesiunea solemnă comună a CC al PCR, Marii Adunări Naţionale şi Activului central de partid şi de stat consacrată sărbătoririi centenarului proclamării independenţei de stat a Romaniei, 9 mai 1977, în Nicolae Ceauşescu, România pe drumul…, vol. XIV, p. 316-355
[9]Congresul Educaţiei Politice…, p. 32
[10]Ibidem, p. 46
[11]Ibidem, p. 47
[12]V. Georgescu, Politică şi istorie: cazul comuniştilor români 1944-1977, București, Editura Humanitas, 2008., p.74
[13]Congresul Educaţiei Politice…, p. 62
[14]Ibidem
[15]Al. Zub, Orizont închis. Istoriografia română sub comunism, Iaşi, Institutul European, 2000, , p. 286. E de discutat şi rolul duo-ului Muşat şi Ardeleanu în respingerea primului volum al tratatului,  vezi Fl. Constantiniu, op.cit, p. 378-380
[16]Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti,  Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983   [17]Idem, România după Marea Unire, 2 vol., Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986-1988. Împreună, cele două volume au mai mult de 2500 de pagini!

Adevărul despre 23 august 1944. Proclamaţia Regelui Mihai

Pe 23 august 1944 România trecea de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial, întorcând armele împotriva Germaniei naziste. Timp de 45 de ani, ziua de 23 august a fost sărbătoare naţională comunistă.În 23 august 1939 se semna la Moscova pactul Ribbentrop Molotov care marca istoria europeană şi, prin protocolul secret, afecta direct România, ducând la ruperea Basarabiei din trupul ţării.

Graphic1

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov

Germania nazistă și Uniunea Sovietică semnau la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, un tratat de neagresiune semnat, în prezenţa lui Stalin,  de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și de ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop.Măcelarii Europei, amețiți de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandrețe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai aceloraşi afaceri“, astfel descria momentul semnarii pactului istoricul Paul Johnson.

Scopul declarat al pactului era ca al Treilea Reich să-și asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câștige timp şi să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.        Era vorba, de fapt,  de o înţelegere între Hitler şi Stalin de a împărți ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală şi de Est, aşa cum stipula un protocol adițional secret care viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia şi prin care URSS îşi accentua interesul pentru Basarabia.

Ca urmare a protocolului adițional secret, URSS  a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum:  i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat și trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar şi în Ținutul Herței, nemenționat în ultimatum. După intrarea României în război,  din 1941 Basarabia s-a întors în componența statului român timp de încă trei ani, iar după 1944, a revenit în componenţa URSS.    Semnarea pactului şi aplicarea lui au avut grave repercusiuni asupra întregii lumi. A început Al Doilea Război Mondial, cu victime şi distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit  cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două, prin aşa numita Cortină de fier, vestul s-a aflat sub influența Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influența  Uniunii Sovietice, timp de 45 de ani, între 1945 şi 1989.

23 august 1944 este Este ziua în care Regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă.

În cursul serii, Regele Mihai a transmis prin radio o proclamaţie către popor:

,,România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite“,  spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara zilei de 23 August 1944.   Ca urmare a acestui act, mareșalul Ion Antonescu şi miniștrii săi au fost arestaţi. România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei.     Istoricii militari spun că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, iar istoricii academicieni sunt de acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României. Sunt însă şi voci care susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înţeleaptă decizie, pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români.

23 august – cea mai importantă sărbătoare socialistă

Prima aniversare a zilei de 23 august, în 1945, a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim ministrul Petru Groza se boicotau reciproc, în conditiile în care regele ceruse demisia cabinetului, iar Groza refuzase.     Abia din anul 1948, 23 august a devenit zi națională. Regele fusese forţat să abdice, România se afla sub puternica influenţă sovietică, iar Partidul Comunist începuse o intensă campanie propagandistică de legitimare, iar sarbătoarea de la 23 august avea un rol central. Se sărbătorea la 23 august „ziua eliberarii României de către glorioasa armata sovietică şi a  doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”, cu felilari ale oamenilor muncii sub portretele lui Marx, Lenin si Stalin.

Timp de decenii, pâna în 23 august 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast, cu demonstraţii militare şi coloane de oameni ai muncii, tineri, elevi şi copii, cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.      Dupa prăbusirea comunismului, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat condusă de către regele Mihai şi partidele istorice

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

ÎN TIMP CE TRANSILVANIA E FURATĂ CU COMPLICITATEA CLASEI POLITICE Premierul Victor Ponta se ,,spală pe mâini”: ,,Cei mai mari dușmani ai României sunt tot românii”

,,Cei mai mari dușmani ai României sunt tot românii”, a declarat Premierul Victor Ponta în deschiderea evenimentului ,,Diaspora Estival” organizată de Ministerul Afacerilor Externe la Eforie Nord.

Dacă premierul Victor Ponta nu are o statistică detaliată cu ceea ce declară românii în străinătate despre țara lor pentru a dovedi că românii își denigrează țara atunci afirmația premierului e perfect stupidă. Premierul Victor Ponta este de părere că vinovați pentru imaginea proastă a românilor din afară sunt tot românii pentru că își vorbesc de rău țara. Ponta s-a poziționat astfel în afara problemei și a aruncat vina tot pe umerii celor aproximatix 3,5 milioane de români care au ales să părăsească România exasperați de hoția și mizeria promovată tocmai de personaje sinistre precum Victor Ponta.

Urmărind discurul premierului Victor Ponta am identificat trei idei cheie pe cred care românii din afara granițelor ar trebui să le analizeze:

1. Românii plecați la muncă în afară sunt vinovați pentru imaginea pe care o are România în ansamblul ei. Dacă i-a mâncat undeva să plece la muncă în străinătate pentru o viața mai bună atunci să suporte consecințele și să fie conștienți că sunt singuri-singurei în fața propagandei antiromânești.

2. Premierul României, Victor Ponta, și președintele PSD, Victor Ponta, nu au absolut nicio vină atunci când vine vorba de imaginea României în exterior. Și dacă nu el e vinovatul atunci nu el e cel responsabil să facă ceva în această privință. Într-un mod abject și perfect condamnabil, premierul Victor Ponta aruncă vina tot pe victimă, pe românii lăsați singuri să lupte împotriva politicienilor sau presei de scandal din străinătate care practică un discurs șovin și antiromânesc. Premierul Victor Ponta e plătit din bani publici ca să identifice vinovații, nu să găsească soluția problemei sau să contribuie măcar la identificarea soluției.

3. Românii plecați la muncă în străinătate sunt așteptați acasă de premierul Victor Ponta doar dacă au un mic capital pe a-și deschide o afacere. Dacă nu au atunci pot să stea liniștiți acolo unde sunt. Victor Ponta și PSD nu au nevoie de ei. Între timp românii din străinătate sunt buni să trimită în România miliarde de euro în fiecare an.      În timp ce premierul Victor Ponta afirmă că românii sunt cei mai mari dușmani ai României, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, la care Ponta a refuzat să participe, s-a discutat, prin multe teme interesante, despre modul în care Transilvania este furată cu complicitatea clasei politice de la București .   interesante despre prezența premierului Victor Ponta la Diaspora Estival aici.   După doi ani de când a preluat puterea, Victor Ponta continuă să promoveze frunza Elenei Udrea ca brand de țară (detalii aici, situația e neschimbată și în 2014).    Asta ca să înțelegeți un pic cam cât de mult îl interesează pe Ponta imaginea României în afară.

de Dan Tanasă 

Preasfânta afacere cu lumânări şi birurile episcopului vicar Ioachim Băcăuanul

Şeful Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a dispus ca toate bisericile şi mănăstirile arondate să comercializeze doar lumânări din producţia proprie, vândute la suprapreţ. Ioachim Băcăuanul le-a mai impus subalternilor săi încă două biruri: taxa de radio şi tv Trinitas, dar şi fondul de susţinere a instituţiei pe care o conduce.

Graphic1

Potrivit unei dispoziţii transmise de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul la începutul lui 2014, în bisericile şi mănăstirile din arealul administrat nu se vor mai vinde decât lumânări inscripţionate cu sigla Episcopiei Romanului şi Bacăului. În plus, cea mai ieftină lumânare costă 1 leu, adică de zece ori mai scump comparativ cu preţul la care poate fi achiziţionată de pe piaţa liberă. Mai mult decât atât, preoţii susţin că li s-a impus să vândă anual 100 de lumânări, echivalentul unui kilogram, fiecărei familii de enoriaşi trecute în catastiful parohiei.

                                                  5,6 milioane de euro anual

Episcopia condusă de PS Ioachim are în subordine aproximativ 550 de biserici şi mănăstiri întinse pe raza judeţelor Bacău sau Neamţ şi în jur de 250.000 de familii de credincioşi. Un calcul sumar arată că afacerea gândită de clericii băcăuani ar putea băga anual în conturile episcopiei 25 de milioane de lei, adică aproape 5,6 milioane de euro.
Obiectele de cult, în forme variate, sunt produse şi inscripţionate la Fabrica de Lumânări „Sf, Fotini“ de la Roman, o unitate de producţie din subordinea episcopiei deschisă în 2010. Clericii din Bacău afirmă că profitul va fi reinvestit pentru nevoiaşi.       „Preţul unei lumânări conţine şi o sumă pentru sprijinirea activităţilor social-filantropice. Celelalte lumânări de pe piaţă nu contribuie cu nimic la viaţa bisericii. Noi nu ştim unde ajung banii lor. Lumânările de la episcopie sunt făcute după o tehnică specială, din ceară naturală. Scot mai puţin fum. Noi sfătuim credincioşii să achiziţioneze lumânările de la noi, dar nu avem mijloace de a-i constrânge ca să nu vină cu altele de acasă“, a precizat preotul Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romanului şi Bacăului.

Graphic1

Preotul Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romanului şi Bacăului

                                                   „Este o afacere foarte profitabilă”

Comercianţii de lumânări din Bacău explică că profitul obţinut de Biserică în urma dispoziţiei de la centru este uriaş. La standurile din pieţele şi bazarul oraşului, lumânări similare cu cele inscripţionate la Roman nu costă mai mult de 8-10 bani. „E o afacere foarte profitabilă chiar şi pentru noi, deşi sunt de zece ori mai ieftine decât la biserică. Noi punem adaosul nostru, care este de aproape 50%, apoi îşi mai ia o parte şi distribuitorul. Vă daţi seama, că este foarte ieftin este să produci o lumânare“, a spus Rodica Irimia, vânzătoare în piaţa din Bacău.
Mare parte dintre enoriaşi nu privesc cu ochi buni afacerea gândită de PS Ioachim. „Preoţii au depăşit orice limită. Nu am de unde să cumpăr câteva lumânări ale Episcopiei de fiecare dată când merg la biserică. Duminica trecută am dat 6 lei, pe şase lumânări, adică mâncam  şase pâini. A trebuit să fiu în rând cu lumea, ce să fac?“, a spus Ioana Zaharia, enoriaşă la Biserica „Sfânta Treime“ din centrul Bacăului.

                                                „Banii îi trimitem la Măria Sa Episcopul”

Şi mulţi preoţi de prin parohii fierb de supărare din cauza noilor taxe impuse de episcopie. De frica unor pedepse sau a caterisirii, aceştia preferă însă să rămână în umbră. În afară de banii din „afacerea lumânarea“, un paroh ar trebui să achite anual la episcopie taxa de radio şi tv Trinitas, care este de 600 de lei, plus fondul de susţinere a Episcopiei, care se situează între 1.000 şi 5.000 de lei.    Preoţii se plâng că ar trebui să producă o adevărată minune financiară, în condiţiile în care majoritatea parohiilor au, în medie, sub 200 de familii de enoriaşi.

Graphic1

Aşa arată lumânările inscripţionate vândute cu 1 leu în bisericile din Roman şi Bacău

„S-a ajuns ca în Evul Mediu, punem jug pe săraci, îi îndobitocim, iar banii îi trimitem la Măria Sa Episcopul. N-au de unde să dea oamenii atâţia bani. E jecmăneală pe faţă. Cum să-i iau unei bătrâne, cu pensie de 300 de lei, 1 leu pe lumânare şi apoi să-i cer şi contribuţia la biserică, eventual să plătească şi slujbele la praznice?“, se întreabă un preot dintr-o parohie apropiată Bacăului.
Slujitorii din altare spun că li se cere întâi să facă vânzare şi apoi să se ocupe de „cele creştineşti“. „Este cotă, aceasta a fost impusă de anul acesta. Trebuie să vinzi, prin orice mijloace, şi să aduci bani. Altfel, ori nu iei salariul, ori eşti zburat din parohie. Sunt atâţia care bat la porţile Episcopiei pentru un post de preot. Niciodată lucrurile nu au stat aşa rău ca acum. Am mai vorbit şi cu alţi preoţi, suntem dispuşi chiar să ne îndreptăm spre biserica privată, aşa numita Mitropolie a Moldovalahiei. Pentru noi este important să trăim în pace, să avem linişte să-i slujim lui Dumnezeu şi enoriaşilor“, a spus un alt preot din Bacău.

Mitropolia Moldovei, businessul de suflet al Preafericitului Daniel

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) a dezvoltat în timp o structură de afaceri impresionantă, care atinge atât producţia, cât şi distribuţia, comerţul cu amănuntul sau sectorul serviciilor. Reţeaua de unităţi de cazare, majoritatea de lux, se centrează în judeţul Iaşi, unde MMB deţine, printre altele, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, un hotel în plin centrul oraşului, administrat de Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae“ şi castelul Sturdza, o bijuterie arhitectonică situată în comuna Miclăuşeni.

Mitropolia controlează în staţiunea Durău din Neamţ „Casa Pelerinul“ şi şase vile. Instituţia de cult administrează numeroase brutării, şase cantine sociale şi complexul „Albina“, fabrica proprie de lumânări şi tămâie. „Albina“ este şi numele tipografiei MMB, unde se printează atât ziare din cadrul Trustului Trinitas, cât şi publicaţii „din afară“, cum este „Curierul de Iaşi“, oficiosul primăriei Iaşi.
Centrul medical „Providenţa“ este unul dintre cele mai moderne din Moldova. Aici funcţionează secţii de chirurgie, medicină internă, oftamologie, ginecologie, precum şi o bază de tratament balneo-fizioterapie. La sala de conferinţe „Providenţa“ se organizează nunţi, târguri, expoziţii.         Şi magazinul virtual www.magazin.mmb.ro aduce importante venituri din vânzarea de icoane, cruci, mobilier bisericesc, tămâie, cărţi şi CD-uri. La Iaşi funcţionează şcoala privată „Varlaam Mitropolitul“, spitalului privat „Providenţa“ şi Fundaţia de turism religios „Provitur“. Biserica mai are în administrare un centru de calificare profesională şi o direcţie silvică în cadrul Asociaţiei Silvice Bisericeşti.
Mitropolia Moldovei deţine în Neamţ aproape 10.000 de hectare de pădure, retrocedate de la Ocolul Silvic Târgu Neamţ în 2009 plus clădirile construite pe terenul respectiv. Mitropolia a mai primit sediul Ocolului Silvic Târgu Neamţ, 5 cantoane silvice şi două heleştee.      Preoţii au mai obţinut şi celebra cabană de vânătoare a lui Ceauşescu de la Nemţişor, împreună cu celelalte trei cabane şi chioşcul de vânătoare, precum şi o fabrică de cherestea. Cea mai mare lovitură în afaceri ar fi însă obţinerea dreptului de proprietate asupra celor 192.000 de hectare de pădure revendicate pe raza judeţului Suceava încă din 2001. Procesul de retrocedare coordonat de ÎPS Pimen se află acum în recurs la Curtea Supremă.
Afacerea „Sf. Parascheva“, pelerinajul ortodox de la Iaşi, aduce, conform unor calcule neoficiale, venituri anuale de 2,5 milioane de euro Mitropoliei. Dimensiunea totală a afacerii este greu de estimat, în condiţiile în care MMB n-a prezentat niciodată un raport financiar detaliat.

Florin Jbanca

                            Ioachim Băcăuanul, secretarul personal al Patriarhului

Prea Sfinţitul din fruntea Episcopiei Romanului şi Bacăului conduce din anul 2000 unitatea administrativ-teritorială aflată în subordinea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Graphic1Având titulatura de episcop vicar, PS Ioachim este un apropiat al Prea Fericitului Daniel (foto dreapta), care l-a numit secretar personal încă din 1990, imediat după ce actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a ajuns Mitropolit al Moldovei.   Principala operă a lui Ioachim Băcăuanul (60 de ani) este Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău, o construcţie gigantică care a înghiţit până acum 12 milioane de euro, majoritatea din fonduri publice, şi care ar mai avea nevoie de încă 4 milioane de euro până a fi finalizată.   De la începutul mandatului, PS Ioachim a sfinţit 116 biserici şi a pus piatra de temelii la alte 91. De altfel, judeţul Bacău este pe locul 4 în România ca număr de biserici, cu 666 de unităţi.  Presa locală a relatat în 2004 că episcopia a primit gratuit o fostă cazarmă cu condiţia să o transforme în „centru spiritual“ pentru copiii străzii, dar a devenit centru parohial de afaceri.    În septembrie 2013, PS Ioachim a trimis peste 15 preoţi din Bacău la Curtea de Apel Bacău pentru a-l susţine printr-un „zid de sutane“ pe părintele Octavian Balan, cel care le aducea puşcăriaşilor telefoane mobile.

Episcopul Ioachim Băcăuanul le cere credincioșilor să plătească de 10 ori mai scump pentru lumânările produse la Roman FOTO Mircea MERTICARIU

                                                                                                                                                           Florin CREŞTINUL

Teologia „penală“

De curînd, întîi-stătătorul ortodoxiei sârbe, Patriarhul Irineu, a împărtăşit lumii explicaţia inundaţiilor din Balcani: ele sunt rezultatul mîniei dumnezeieşti faţă de travestitul Conchita Wurst (care a cîştigat concursul „Eurovision“) şi faţă de devierile sexuale în general.

Teologia ortodoxă acordă o mare importanţă tainei supreme: Dumnezeu nu e la îndemîna facultăţilor de cunoaştere omeneşti; calea optimă spre El este „calea negativă“, apofatică, adică aceea care admite că mai curînd putem spune ce nu este Dumnezeu, decît ce este. Vladimir Lossky dedică un întreg capitol din cartea sa clasică despre mistica răsăriteană, „întunericului dumnezeiesc“: un întuneric „supraluminos“ şi, tocmai de aceea, orbitor. Dumnezeu există în alt registru decît cel al „existenţelor“ curente şi nu e, prin urmare, inteligibil, în sensul în care sunt inteligibile cele ale lumii.

Dar iată că un mare ierarh al unei Biserici surori a trecut, suveran, pragul cunoaşterii Celui Care „a făcut cerurile şi pămîntul”. N-a ajuns, poate, în cămara intimităţii Sale, n-a pătruns în „Sfînta Sfintelor”, dar a găsit o breşă sau „a avut pe cineva” la biroul de pedepse şi recompense din marea împrejmuire a administraţiei divine. Acolo lucrurile sunt clare. Nu e loc pentru mister, pentru penumbre, pentru smerenie. E vorba strict de o contabilitate geometrică, „evidentă”, imediat previzibilă. Totul e atît de simplu, de „logic”, încît aproape că nu mai e nevoie de Judecătorul Suprem. El se poate ocupa de lucruri mai subtile, mai diafane. Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. Este la mintea cocoşului.

Să ne înţelegem. Nu scriu acest text ca să dezbat problema comunităţilor LGBT (lesbiene, gay etc.). Din punctul meu de vedere e treaba lor să se comporte liber, asumîndu-şi riscurile sociale…şi transcendente ale opţiunii lor. Ceea ce mă irită e transformarea unei „specificităţi” în ideologie şi a unei deprinderi private în militantism arogant, invadînd spaţiul public.  Dar într-o religie care îţi cere „să nu judeci”, să te mînii împotriva păcatului, nu a păcătosului, să practici iertarea, să-ţi iubeşti vrăjmaşul, declaraţii ca aceea a Patriarhului Irineu (al cărui nume înseamnă, în greceşte, „pace”!) semnalează, după părerea mea, un fel de a te substitui lui Dumnezeu, sau, măcar, un fel de a declara „de conivenţă” cu El, într-un suspect acces de slavă deşartă.

Nu cred că faci un serviciu Bisericii şi credinţei funcţionînd preponderent ca un soi de procuratură. Nu cred că a lupta, creştineşte, împotriva păcatului, înseamnă, pur şi simplu, a stimula, sadic, spaima de pedeapsă. Nu cred că supunerea pe bază de frică e cea spre care ne îndeamnă Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh. Şi nu cred că a încuraja confuzia dintre „mister” şi „arbitrar” e un mod înţelept de a-L sluji pe Dumnezeu.     Dumnezeu nu poate fi arbitrar. Cînd decide să amendeze radical fărădelegile din Sodoma şi Gomora, El nu pîrjoleşte Sarmisegetuza, ci chiar Sodoma şi Gomora. Uciderea a 50 de drept-credincioşi sîrbi, din cauza derapajelor austriece, daneze, sau globale nu ilustrează, cred, ”stilul” dumenzeiesc. Ar mai fi, poate, de amintit şi episodul de după potopul biblic, cînd Creatorul pare să-şi regrete severitatea: ”Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut” (Facerea, 8, 21). Sau: ”…nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul” (Facerea, 9, 11).

Problema păcatului şi a răului fac parte din interogaţia cea mai delicată, mai greu de sistematizat, mai primejdioasă, a teologiei creştine. Nu o poţi reduce la un trivial ”curs scurt”, nu o poţi exprima în frazeologia mecanică a unui absolvent la fără frecvenţă. E ridicol (şi necreştineşte) să-i spui prompt bolnavului că e bolnav fiindcă e păcătos. La fel de ridicol pe cît este să-i spui cîştigătorului la loterie că a reuşit fiindcă a fost „cuminte”. Şirul sofismelor care pot rezulta dintr-o asemenea gîndire „de lemn” este inepuizabil: Eminescu va fi fost mare păcătos, de vreme ce a murit tînăr şi bolnav, în vreme ce Clint Eastwood, bătrîn şi bogat, va fi fiind un mare ascet iubit de Dumnezeu. Novalis – un damnat, Hugh Hefner de la Playboy (înfloritor la 88 de ani) – model de virtute bine răsplătită.  Să nu uităm, totuşi, că există marea temă a „dreptului pedepsit” (vezi „Cartea lui Iov”), că există păcătoşi care trăiesc bine şi virtuoşi care o duc rău, că există – chiar în Evanghelie –  tîlhari mîntuiţi şi prostituate iertate, şi există, în sfîrşit, o taină a Judecăţii finale, ale cărei proceduri şi criterii nu ne sunt la îndemînă.      Dumitru Stăniloae îşi lua, pe bună dreptate, distanţă faţă de ceea ce numea „teoria penală protestantă”. Fireşte, ea nu trebuie înlocuită printr-un laxism vesel, pe gustul „corectitudinii politice”. Dar nici practicată milităreşte, ameninţător, cu suficienţa unui „ales” care a pătruns, prin efracţie, în cămara harului…

                                                                                                                                                    Florin NAHORNIAC

Vă mai aduceţi aminte de acest personaj ca a devenit om de afaceri prin fraudă, minciună, trafic de influenţă, mită alte,,nimicuri’’penale ajungând să fie un adevărat nabab de,,etnie’’

Firma GRAMPET din care fac parte mai multe firmuliţe a luat fiinţă datorită iniţiativei a doi fraţi de etnie romă din comuna Toflea, judeţul Galaţi.      Din această firma s-a desprins Grup Feroviar Român – GFR care îşi începuse bine intrarea pe scena feroviară privată fiind adusă de preşedintele GRAMPET pe primul loc în topul firmelor feroviare private. Dacă Gruia Stoica nu şi-ar fi adus tot felul de hahalere şi nemernici sadea, care l-au sfătuit prost aceast om nu ar fi început să o i-a pe cărări neprielnice, total greşite.  Fratele lui, Vasile Didilă, a fost mai circumspect, mai atent şi merită toată lauda pentru ceea ce a făcut: s-a ocupat mai mult de turism, lucrând foarte cinstit şi corect şi iată-l că nu a ajuns în vizorul DNA şi a altor organe de anchetă penală şi financiară.   Vă mai aduceţi aminte cum a început şirul urmăririi penale a procurorilor DNA? Iată cu ce a şi cum a început ,,chinurile’’ lui Gruia Stoica:

Gruia Stoica a fost REȚINUT în dosarul Complexului Energetic Oltenia. Omul de afaceri este urmărit PENAL pentru cumpărare de influență

Afaceristul Gruia Stoica, cel care a vrut să cumpere CFR Marfă, afacerea fiind una extrem de proastă pentru statul român, care a și ratat această privatizare, a spus procurorilor care l-au citat că nu se află în București, dar el s-a baricadat în casă. Avocatul Doru Cătălin Boștină este acuzat și el că trafic de influență.       Update.  Gruia Stoica a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Curtea de Apel București, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Avocatul Doru Cătălin Boștină a primit interdicția de a nu părăsi țara. Update. Gruia Stoica, președinte al Grampet Group (din care face parte SC Grup Feroviar Român SA București), este acuzat de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, iar avocatul doru Cătălin Boștină, din Baroul București, de trafic de influență. Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În luna mai 2013, S.C. Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni. La data de 17 ianuarie 2014, S.C. C.E.O. SA a transmis invitații de participare la procedura de licitație (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorității contractante) mai multor societăți, între care către S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” SA și SC Grup Feroviar Român SA București. Licitația avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA. A vrut să cumpere cu 3 milioane de euro informații de la seful CFR Marfă, companie rivală la o licitație Din Rezoluția menționată a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA București, i-a oferit avocatului Boștină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitației. Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preț cât mai apropiat de cel propus de S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate. ,,Având în vedere că, fiind citat, Stoica Gruia a refuzat să se prezinte la audieri, a fost pus în executare mandatul de aducere a acestuia, conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale. La data de 29 ianuarie 2014, învinuiților li s-au prezentat acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală”, au mai precizat procurorii DNA. Conform unor surse judiciare  la Complexul Energetic Oltenia au descins procurorii DNA, care verifică licitația pentru desemnarea operatorului de transport feroviar marfă care trebuia să transporte cărbunele de la Complexul Energetic Oltenia.
Potrivi acestor surse, au existat presiuni în Ministerul Transporturilor pentru ca acest contract să fie oferit companiei lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Roman (GFR) în defavoarea operatorului feroviar de stat CFR Marfa.
Este vorba despre un contract de câteva zeci de milioane de euro. Tot la DNA este audiat și avocatul Doru Cătălin Boștină, acuzat de trafic de influență.
Acuzațiile au legătură cu o procedură de licitație publică lansată în luna mai 2013 de SC Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu, având ca obiect servicii de transport feroviar de cărbune pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni, contract cu o valoare foarte mare.
Printre firmele care au primit invitații de participare se află CFR Marfă și Grup Feroviar Român SA București.
Potrivit surselor judiciare, citate de Agerpres, omul de afaceri Gruia Stoica i-a oferit avocatului Doru Cătălin Boștină o sumă mare de bani, pentru ca acesta să-și folosească influența pe lângă directorul general al CFR Marfă, astfel încât directorul să-i divulge prețul.

                                                                          Material cules şi aranjat de gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Ne-am SĂTURAT de UNGARIA

Ne-am săturat de Ungaria care vrea respect pentru disprețul ei față de legile românești, care propune un dialog în care Viktor Orban să monologheze despre super-națiunea maghiară, care pretinde buna vecinătate a Budapestei care să ne dicteze tuturor și cere toleranță pentru politica maghiară pornită să anuleze suveranitatea și chiar existența statului român.

Ne-am săturat de grija Ungariei pentru minoritatea maghiară din alte state, în timp ce minoritățile din interiorul statului maghiar nu sunt reprezentate nici măcar în Parlament, darămite în Guvern, iar unele minorități au devenit ținte publice pe teritoriul ungar. Ne-am săturat de retrocedările pe care le vrea și le susține Ungaria în România, în timp ce despre averea Gojdu nu se mai pomenește nimic. Ne-am săturat de drepturile și de revendicările bisericilor maghiare în România, după ce nici în secolul XIX acestea nu le permiteau românilor transilvăneni să aibă biserici de piatră, ci numai din lemn, ca să nu lase urme durabile, pentru ca în prezent să ne acuze că nu avem istorie, trecut sau cultură. Acum, brusc, bisericile maghiare au descoperit că vor toleranță și retrocedări, după ce au furat Ardealul și i-au împilat pe români secole de-a rândul. Nu am văzut niciun cleric maghiar să-și ceară scuze pentru trecutul de împilare exercitat de bisericile maghiare asupra populației românești.

Graphic1Ne-am săturat să ni se bage pe gât criminali maghiari de război vinovați pentru uciderea românilor, să se defileze cu cărțile lor prin România, să li se acorde onoruri și să li se ridice statui, iar cenușa lor blestemată să fie adusă pe ascuns ca să fie înmormântată în pământul pe care l-au schilodit, unde sângele românilor uciși de ei încă strigă după dreptate. Nu am auzit Ungaria să-și ceară scuze niciodată pentru perioada și crimele lui Horthy, dimpotrivă, acesta e glorificat în centrul Budapestei. În plus, urmașii slugilor lui Horthy care au furat păduri în Ardeal sunt reîmproprietăriți ca și cum înaintașii lor ar fi fost proprietari de drept pe pământul românesc.      Ne-am săturat de Ungaria și de toți banii ei băgați în politica și în presa maghiară din Transilvania ca să-i otrăvească pe etnicii maghiari și să-i învețe cum să se izoleze de români, cum să nu învețe limba statului în care trăiesc, cum să-și dorească enclave etnice și cum tot răul de pe lume vine de la noi.

Ne-am săturat de Ungaria și de toți interpușii ei, cu funcții sau fără, care agită apele extremismului și ale secesionismului și care se plâng mereu, peste tot, și aici, și în străinătate, de împilare și genocid al maghiarilor, în timp ce românii au ajuns să trăiască în Harghita și în Covasna sub teroarea noilor grofi maghiari ca înainte de Marea Unire.    Ne-am săturat de Ungaria și de veșnicele ei pretenții și nemulțumiri, în timp ce elevii români sunt alungați din școlile centrale din orașele Transilvaniei ca să le facă loc copiilor maghiari, în timp ce tricolorul le este interzis copiilor români care ajung să fie pedepsiți dacă îl poartă.    Ne-am săturat de Ungaria și de steagul secuiesc vârât cu de-a sila peste tot, alături de steagul statului maghiar și de steagul naziștilor cu cruce și săgeți, exact pe pământul care a avut cel mai mult de suferit de pe urma abominațiilor horthyste.
Ne-am săturat de Ungaria și de Jobbik care este visul de aur al multor votanți din această țară, partidul care negociază cu Moscova preluarea de teritorii străine și care e gata de război cu România pentru Transilvania.     Ne-am săturat de Ungaria și de premierul ei reales Viktor Orban, salvatorul națiunii maghiare, care de la primul discurs în Parlament și-a afirmat ,,dreptul” de a controla teritorii din țările învecinate și de a da ordine altor națiuni.     Ne-am săturat de Ungaria ”independentă” care ia bani de la ruși, ”iliberală” pentru a băga pumnul în gura presei și ,,mândră” să dea chip neo-nazismului într-un fel pe care nu-l credeam cu putință în secolul XXI.

Ne-am săturat de Ungaria care vrea bună vecinătate cu România prin călcarea acesteia în picioare, care vrea toleranță pentru extremismul ei, drepturi pentru expansionismul ei și respect pentru sărbătorile ei care înseamnă negarea istoriei românilor și anularea reîntregirii națiunii noastre.     Ne-am săturat de Ungaria care vrea să se amestece peste tot, pe care o dai afară politicos pe ușă și ți se bagă în suflet pe fereastră, care își trimite emisarii pe cai în Transilvania ca să ne amintească de descălecarea lui Horthy și care trăiește din resentimente și frustrări de călău care nu își mai poate tortura și nimici victimele, după ce a făcut-o secole de-a rândul.

Graphic1

Ne-am săturat de Ungaria care se agită fără oprire ca UE să se ocupe de minoritatea maghiară, Consiliul Europei să se ocupe de minoritatea maghiară, Consiliul European să se ocupe de minoritatea maghiară, Comisia Europeană să se ocupe de minoritatea maghiară, Parlamentul European să se ocupe de minoritatea maghiară, SUA să se ocupe de minoritatea maghiară, Rusia să se ocupe de minoritatea maghiară, Guvernul României să se ocupe de minoritatea maghiară, Guvernul Ucrainei să se ocupe de minoritatea maghiară, Guvernul Slovaciei să se ocupe de minoritatea maghiară, Guvernul Serbiei să se ocupe de minoritatea maghiară, Turcia să se ocupe de minoritatea maghiară (Vona Gabor a vizitat și Turcia unde le-a vorbit ”fraților și surorilor” poporului maghiar, care, întâmplător, a fost ocupat de Imperiul Otoman, dar istoria se rescrie), Dalai Lama să se ocupe de minoritatea maghiară (Tokes a vrut să-l aducă în Transilvania să-i arate minoritatea maghiară care suferă la fel ca poporul tibetan, iar europarlamentarul UDMR Sogor Csaba chiar s-a întâlnit cu Dalai Lama în 2010 și l-a salutat ,,în numele maghiarilor transilvăneni”, vorbind la comun despre drepturile minorităților tibetană și maghiară). Și lista nu se oprește aici: Ungaria complotează ca de minoritatea maghiară să se ocupe și catalonezii, bascii, tirolezii, flamanzii, italienii și thailandezii, câțiva vajnici apărători ai autonomiei de acest fel fiind prezenți în repetate rânduri la mitingurile secuiești din România. Dar cel mai important susținător al Ungariei pe drumul către controlul minorităților maghiare din țările învecinate este Găgăuzia, raionul separatist cultivat intens de Budapesta. Universul întreg trebuie să se ocupe de minoritatea maghiară și de problemele ei închipuite…

  De Bogdan Diaconu

ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA. O călătorie virtuală prin Cernăuţii lui Eminescu

                                                            Istoria neamului

În anul 1975 poetul Grigore Vieru, aflându-se la Cernăuţi la o întâlnire cu numeroşii săi cititori, ni s-a destăinuit că iubeşte nespus de mult acest oraş, pentru că-l consideră oraşul copilărie sale şi pentru că pe străzile acestuia şi-a purtat paşii copilul Eminescu. Noi cernăuţenii ne mândrim cu faptul că pentru poetul, care s-a apropiat poate cel mai mult de tainele poeziei marelui Luceafăr, Cernăuţii au fost la fel primul oraş, cu care a făcut cunoştinţă în copilărie. Aici, imediat după război, venea cu mamă-sa după pânză, boieli şi pâine… Venea să vadă oraşul lui Eminescu, unde i s-a înfiripat prima dragoste, scrie primele poezii şi îşi vede publicată prima creaţie poetică.

    Nr.1 Vedere generală, Văzuta Cernăuţiului, 1860, Knap

Aşa a vrut soarta (sau, cum afirmă cercetătorii, – însuşi Gheorghe Eminovici) ca fii căminarului de la Ipoteşti să-şi facă studiile la şcolile din Cernăuţi. Astfel într-o zi de început de toamnă a anului 1858 apare aici şi Mihai. Deşi la început nu se împăca prea bine cu şcoala (într-un rând chiar ar fi spus: „La ce să mă dea la Cernăuţi, că eu sunt învăţat şi fără Cernăuţi?”, el îşi leagă mai târziu viaţa de acest oraş, de meleagurile pitoreşti ale Bucovinei, le îndrăgeşte pentru totdeauna.

Străzile poetului: Cuciurmaregasse, Feldgasse, Iosifgasse, Pulvertum, Weinberg… Deci să pornim şi noi pe urmele poetului, efectuând o călătorie imaginară având ca sprijin pentru ea un şir de desne şi fotografii de epocă. E mai bine zis o cunoaştere mai profundă a oraşului, a clădirilor şi străzilor pe unde a fost şi a hoinărit pletosul băiat din Ipoteşti. Doar pe aceste străzi elevul şi gimnazistul Eminovici Mihail şi-a purtat mai întâi arzătorul dor de Ipoteşti, de mamă, de locurile de acasă, dor ce-l face să ne părăsească oraşul în câteva rânduri. Dar s-a reîntors, ca pe aceste străzi să poarte şi interesantele cărţi din biblioteca lui Aron Pumnul, pe care le citea pe nerăsuflate. Când vine teatrul, se îndrăgosteşte de el, de actori, de eroii pieselor care se jucau şi, desigur de o tânără actriţă din trupa Fanni Tardini. Ameţit de farmecul teatrului, ne părăseşte iarăţi oraşul ca să pribegească pe alte meleaguri, ca să cunoasc o altă lume. Dar s-a reîntors… A plâns de astă dată pe aceste străzi, păşind în urma sicriului cu corpul neînsufleţit al iubitului învăţător.

Prins în iureşul unei vieţi pline de zbucium va avea tot mai puţină posibilitate să poposească la Cernăuţi. Reîntoarcerea spre aceste locuri o face mai ales cu inima. Cernăuţiul, întreaga Bucovină, oamenii de aici erau deacum pentru totdeauna în inima poetului.                                                                        

 2. Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz.

3. Cernăuţi, podul de peste Prut – desen de I. Schubirsz

4. HauptStrasse Piaţa Fântânii, desen de la mijlocul sec XIX

5. Arcul de triumf, 1880

6. Gimnaziul, gravură de Knap, 1860.

7. Depozitele militare din piaţa Elizabeta, 1900-1906.

8. Mickiewicz Gasse Piaţa Elizabeta 1896-1903.

9. Miting de protest, 20 iunie 1860.

De fiecare dată paşii ne duc mai întâi spre clădirea fostului gimnaziu austriac, în care a învăţat Eminescu cu unele întreruperi din toamna anului 1860 şi până în primăvara lui 1866. Din perioada anilor şasezeci ai secolului XIX localul a suferit unele schimbări. Imensul Ficshplatz sau oficial Elisabethplatz (piaţa Teatrală de astăzi) era de fapt un scuar spaţios a cărui parte de răsărit ajungea până sub clădirea gimnaziului. Aici se afla intrarea principală – o uşă înaltă cu multă verdeaţă. Poetul Nicolae Dabija scria într-un eseu, publicat în anii 80 ai secolului trecut: „…atingem uşa pe care a deschis-o nu o dată – ca şi cum am atingeînsăşi veşnicia”. Prin anii 80 ai sec. XIX, datorită unei reconstrucţii generale, localul se măreşte cu 15-20 metri spre piaţa Teatrală şi cu 8-10 metri spre strada M. Schtern.

Aici Eminescu asculta vrăjit lecţiile lui A. Pumnul, altădată sfios, lauda severului învăţător şi poet Ernst Rudolf  Neubauer, fapt ce stârnea mare zarvă în întregul gimnaziu. Tot Neubauer, care-i era învăţător de istorie şi geografie, îl notează în anul când va rămâne repetent (1862) cu cea mai bună notă la istorie, notă pe care nu izbutise s-o primească până atunci nimeni. Învăţătorul, pentru a spulbera orice îndoială şi a arăta că e o notă meritată, nu ceva întâmplător, a mai adăugat în catalog şi cuvintele „totdeauna activ, lăudabil la sârguinţă”. E de presupus în acest fapt că profesorul-poet a descoperit în copilul Eminovici ceva mai mult decât decât la un elev de clasa adoua de gimnaziu. Studiind istoria după cărţile din biblioteca lui Gh. Eminovici şi mai ales din cele din biblioteca gimnaziaştilor Eminescu avea cunoştinţe vaste despre lumea antică. Neubauer îl dă drept exemplu la învăţătură elevilor din clasa paralelă.

Tot aici la gimnaziu Eminescu l-a cunoscut pe Tudor Ştefanelli, care-i rămâne prieten pentru toată viaţa şi de la care ne-au rămas cele mai frumoase amintiri despre poet.

10. Schulgasse,  Foto L. Weinreba, sfrş. sec. XIX.

 11. Reitschulgasse încep. sec. XX.

12. Şcoala primară, clădirea salvată, foto interbelică.

Alt loc ce ne leagă de viaţa lui Eminescu la Cernăuţi este fosta şcoală primară, National-Hauptschule, unde Mihai termină clasa atreia şi a patra (1858-1860). E vorba de clădirea de pe fosta stradă Schulgasse (azi str. Şcolii). Şcoala era adăpostită în doua clădiri. Prima, cea de pe partea stângă a străzii, nu s-a mai păstrat – în locul ei s-a construit în perioada interbelică Seminarul Pedagogic (şcoala Nr. 14 de astăzi). A doua care s-a păstrat, cea de pe partea stângă a străzii, şi-a schimbat treptat şi ea aspectul iniţial, ajungând astăzi într-o oarecare discodranţă cu locurile şi zidurile ce o înconjoară. Ieşită în mijlocul străzii, ca o gazdă ce-şi întâmpină oaspeţii, ea ne primeşte tăcută, cu uşile înguste şi înalte, cu coridoraşe la fel de strâmte şi întunecoase, ce aduc mai mult a chilii călugăreşti. Scările de lemn ce duc la etaj sunt roase de vreme şi de paşi.

Aici Eminescu obţine cele mai bune note la învăţătură în viaţa sa. După cum se vede din cataloagele de clasă, care se păstrează la Arhiva din Cernăuţi, el este clasificat printre primii elevi, primind în vara anului 1860 certificatul cu „Vorzug”, adică media generală foarte bună. Tot aici primeşte şi primele noţiuni de limbă ucraineană apreciat cu nota „bine”.

  13.Casa lui Aron Pumnul, perioada interbelică.

14. Pumnulgasse  Anul 1910.

15. Biblioteca gimnaziştilor, 2

16. Biblioteca gimnaziştilor.

17. Schiesstatgasse Drumul de la Pumnul 2

18. Schiesstatgasse, Drumul de la Pumnul, Anul 1900

19. Pulbertum, 1900.

Dar, probabil, cel mai aproape de sufletul lui Eminescu a fost casa bunului Aron Pumnul. După cum se ştie, Mihai nu trăia în casa cea mare, unde-şi ducea traiul învăţătorul şi care s-a păstrat, ci alături, mai în stânga, într-o căsuţă mai mică, în care Pumnul ţinea renumita bibliotecă, iar în odăile libere – şi elevi în gazdă. Această căsuţă nu s-a mai păstrat, oricum Eminescu, fiind cel mai iubit elev al lui Pumnul, intra adesea şi în odăile lui pentru a primi un sfat sau a da o mână de ajutor profesorului chinuit de boală. Aşa că aceste încăperi, uşi şi ferestre, la care venim câte odată toamna târziu, mânaţi de frunzele îngălbenite şi mai ales de dragostea pentru poezia marelui poet, l-au cunoscut, i-au simţit paşii.

Stăm lângă poartă, împovăraţi de gânduri, şi desigur ni-l închipuim pe poet, care, la fel, în toamna lui 1875 sta în faţa casei, lângă portiţa de lemn, şi cu lacrimi în ochi îi şoptea prietenului Ştefanelli: „Uite, acolo am locuit eu şi în căsuţa cea mică era şi biblioteca… la care am fost şi eu bibliotecar un timp”. Revenind la aceste locuri, unde a copilărit aproape 8 ani şi de care îl legau atâtea amintiri, se adânci în gânduri. În evocările sale Ştefanelli ne mărturisea: „ Câte amintiri din copilărie îi vor fi trecut atuncea prin creerii săi înferbântaţi de atâtea gânduri, de atâtea impresii, bucurii şi nevoi!” S-o fi văzut din nou în bibliotecă printre „Letopiseţele” cronicarilor, tipărită de M. Cogălniceanu, sau cu „Istoria mondială” a lui Wellter, coborând la originea popoarelor lumii antice… Îşi aminti, probabil, o noapte geroasă de ianuarie, când sta îndurerat lângă corpul neînsufleţit al iubitului învăţător şi se ruga către „frumoasa Bucovină”: „Cu cimbru verde-ncinge antică fruntea ta…” Îi apărură în memorie şi toloaca din apropiere, unde-i plăcea să se joace de-a mingea cu prietenii…

20. Hotelul Moldova, interbelic.

21. Biserica Parascheva, Knap, anii 1860

21. Casa generalului, 1900 (1780)

22. Hotelul Lemberg, prima jumătate a sec. XX.

23. Cernăuţi, Uliţa Mare – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În etapa cernăuţeană a lui Eminescu un rol însemnat l-a avut teatrul. În 1864 Alexandru Costin, un descendent din neamul vestiţilor cronicari, este iniţiatorul şi organizatorul reprezentaţiilor teatrale ale trupei conduse de Fanni Tardini. Trupa îşi alese ca scenă pentru spectacole sala hotelului „Moldova”. În răstimpul şederii trupei la Cernăuţi pentru Eminescu în afară de teatru nu mai exista nimic: nici joaca cu colegii pe toloacă, nici hoinăreala prin lunca Prutului, nici chiar cărţile  din biblioteca lui Pumnul. În tot timpul liber se afla acolo lângă hotel, în apropierea trupei, şi nu era reprezentaţie  de la care să lipsească. Hotelul în care poposiseră după revoluţia de la 1848 V. Alexandri, M. Cogălniceanu, C. Negruţi, A. Russo, se afla pe actuala stradă Principală Nr. 14. Aici Eminescu asculta vrăjit, pentru prima dată în viaţă, reprezentaţii teatrale în limba maternă. Aici se zice că ar fi cunoscut-o pe frumoasa actriţă Eufrosina Popescu, care-i va fi izvor de inspiraţie pentru mai multe poezii: „Amorul unei marmure”, „La o artistă”…

24. Biserica Sf. Treime, pe al doilea amplasament – în Clocucica, interbelic.

Să nu uităm şi de chiliile lui Ţirţec, unde Eminescu a trăit o bună parte din viaţa sa cernăuţeană. E vorba de casa de pe fosta str. Sfânta Treime, colţ cu Landhaugasse (actuala str. B. Hmelniţki şi M. Gorki). A dispărut micuţa biserică de lemn (de fapt transferată la Muzeul de arhitectură din Lvov), s-a pierdut livada birjarului printre casele construite mai târziu.

25. Josefsgasse, anul 1899.

Din catalogul gimnaziului pe anul de învăţământ 1962-1863, care la fel se păstrează la arhiva cernăuţeană, aflăm că Eminescu trăia la profesorul de limbă franceză Victor Blanchine pe str. Domnească de jos, denumită mai târziu Iosifgasse (azi str. Ucraineană, 53). Era de fapt casa viitorului mitropolit al Bucovinei Silvestru Morariu-Andrievici în care la rândul său profesorul Blanchine închiriea mai multe camere.  Aici Eminescu avea o cameră separată şi s-ar fi simţit de minune, dacă profesorul Blanchine n-ar fi fost un beţiv şi un scandalagiu. Deaceea în scurt timp este silit să părăsească această gazdă.

26. Casa de pe Feldgasse, 1926

Prin 1866, probabil imediat după moartea lui A. Pumnul, şi-a găsit o nouă gazdă pe Feldgasse, denumită in interbelic str. Câmpului (azi Karmeliuk). Îi era greu să mai rămână acolo, căci soţia învăţătorului nu suferea „străini în casă”. Elevii ce stăteau la gazdă n-o iubeau  pentru zilele amare, ce le făcuse învăţătorului, şi se împrăştiaseră care şi încotro. Aici, la marginea oraşului, pe o stradă liniştită, ce aducea mai mult a drum de ţară, îi apar şi primele poezii, pe care le-o fi scris în linişte şi taină.

27. Casa Aglaei Drogli, postbelic.

28. Residenzgasse, anul 1905.

29. Biserica evanghelică (1847-1849).

La Cernăuţi a trăit şi sora poetului Aglaia, fiind măritată la 1871 cu profesorul Ion Drogli, care împreună închiriau câteva odăi la parter în spaţioasa casă a lui Constantin Isopescu-Grecul de pe fosta str. a Reşedinţei, chiar vizavi de Reşedinţă mitropolitană (azi str. Universităţii, colţ cu str. Koţiubinski). În vizetele sale de mai târziu la Cernăuţi Eminescu întotdeauna se oprea şi la sora Aglaia, dar nu şi în cea din urmă vizită, cea de la sfârţitul lui decembrie 1885. După decesul preamatur a lui Ion Drogli, Aglaia se căsătoreşte a doua oară cu unofiţer neamţ  pe nume Gareis Edle von Dollitzsturm  şi trece, se pare, cu traiul la Horecea Urbană, după alte surse – într-o casă de pe actuala str. Bucovineană.

Alte locuri legate de viaţa lui Eminescu la Cernăuţi:

30. RingPlatz Rathau, anul  1854.

31. RingPlatz Rathaus, Anul 1860.

32. RingPlatz Rathaus, Anul 1865.

33. RingPlatz Rathaus, desen din 1887-1898.

34. Cernăuţi, Palatul Episcopal – desen de Rudolf Bernt (1844-1914).

35. Reşedinţa. Piatra fundamentală, 18 iulie 1864.

36. Cernăuţi, Piaţa Fântânii Albe – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871).

37. Cernăuţi, Piaţa Fântânii Albe, în 1832 – desen de I. Schubirsz.

38. Piaţa Crucii. 1845.

39. Bobotează, acuarelă de Knap.

40. Cernăuţi, biserica Adormirii Maicii Domnului – de I. Schumirsz.

41. Incendiul din 1859 Knap.

42. JudenGasse Anii 1930.

43. JudenGasse La Cucoşul Roşu.

44. Grădina Publică. Knap.

45. Knapp.badhaus 1867.

46. Lacul Grădina publică. Knap. 1867.

47. VolksGarten Knap, Anii 1860

48. Horecza. Desen de Roştorfer, sfrş. sec. XIX.       

49. Horecza Церква Різдва Пресвятої Богородиці (споруджена в 1767 році, освячена 18 квітня 1768 року). Художник Franz Xavier Knapp (1809-1883), 1860-тіроки.

50. Franzensgasse, 1899.

51. NeueweltGasse ,  1903.

52. Gara veche, 1868.

53. Ruinele cetăţii Ţeţina, interbelic.

54. KurschnerGasse Biserica Sf. Nicolai Anul 1899.

55. Catedrala, Knapp.

Acestea sunt aproximativ locurile cele mai însemnate din oraş, ce poartă umbra copilului ţi adolescentului Mihai. Pasiunea de hoinar l-a ajutat, însă, să cunoască bine întregul ţinut al Bucovinei (îl va fi străbătut cel puţin de câteva ori pe jos), să iubească oamenii lui. Dotat cu o fire contemplativă, înclinată spre reflecţii, lui Eminescu i-a plăcut întotdeauna să umble singur, hoinar, prin pădurea Horecii, prin lunca Prutului, pe dealul Ţeţinei, ca să se încânte şi să se minuneze de frumuseţea naturii, să pătrundă în tainele ei, să-şi îmbogăţească şi să-şi înveşminteze sufletul cu impresii şi simţiri sacre.

Iar în clipele de reverie codrii Cosminului cu Dumbrava Roşie din apropiere, Lencăuţii şi Şipeniţul îi aduceau în memorie pe Ştefan cel Mare cu arcaşii lui, care prin aceste locuri scriseseră în letopiseţul Ţării pagini glorioase.

Aici într-un vis frumos, s-a văzut şi El adăugând alte pagini de glorie la cronica acestui neam. L-a văzut mai târziu o lume.

     Dragoş OLARU, şef de secţie la Arhiva Regională de Stat Cernăuţi

 

Cu cine se învecinează Rusia? Cu cine vrea ea! Ce facem dacă vrea cu România? Vai de hoţii României! Îi va beli de vii şi îi aruncă la căini!

Acest banc, în vogă în perioada comunistă, a revenit în actualitate. Dar nici măcar Radio Erevan nu cred că are deocamdată un răspuns pentru o altă întrebare: vrea oare Rusia să se învecineze cu România?

Întrebare la Radio Erevan: „Cu cine se învecinează Marea Uniune Sovietică?”. Răspuns: „Cu cine vrea ea!”.

Acest banc circula în perioada comunistă, atunci când România avea o frontieră de 1330 de kilometri cu URSS. Hazul bancurilor cu Radio Erevan a fost dat întotdeauna de modul în care realităţi sociale şi politice erau transpuse în scurte replici pline de umor.    Agresivul imperialism rusesc al ultimelor secole, indiferent de forma de guvernare a statului rus, a fost foarte bine surprins de numeroase bancuri.

Graphic1Ce nu ştim acum este dacă Rusia a pus sau nu ochii şi pe alte teritorii din actualul stat Ucraina. Analişti apropiaţi Kremlinului creditează totuşi ideea că Rusia ar putea revendica sud-estul Ucrainei, care ar include şi sudul Basarabiei, pământ românesc. În această variantă, România ar urma să aibă din nou frontieră directă cu Federaţia Rusă şi ne vom trezi din nou în situaţia în care o comunitate importantă de români va ajunge sub cizma Kremlinului. Asta în timp ce liderii de la Bucureşti vor sta cu mâinile în sân, prizonieri meandrelor politicii dâmboviţene.   În acest context mi se pare cel puţin bizară declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care spunea că România nu este afectată de invazia din Crimeea.     Tocmai Băsescu trebuia să fie cel care să evalueze cât mai aproape de adevăr riscurile care vor plana asupra României, în condiţiile în care el a fost cel care adeseori a dinamitat relaţiile diplomatice cu Rusia, plasându-ne pe lista inamicilor declaraţi ai Kremlinului.

Cum NATO a tot înregistrat numeroase rateuri în ultimii ani, iar atitudinea liderilor vestici pare să fie relativ împăciuitoare în relaţia cu Putin, proximitatea cu Rusia nu este deloc liniştitoare. Dincolo de bancuri, trebuie acum să găsim urgent răspuns la o întrebare foarte serioasă: ,,Oare Rusia chiar vrea să se învecineze cu România?”. Dacă răspunsul este da, atunci cum va trebui să reacţioneze statul român?

                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Spionul de la Pearl Harbor „Ultimul samurai”

Recent, a apărut volumul ,,And I Was There” Pearl Harbor and Midway – Breaking the Secrets”, datorat, între alţii, amiralului Rear Admiral Edwin T. Layton, care ne face să ne întrebăm dacă mai există „secrete” despre unul din cele mai comentate dar şi controversate evenimente ale celui de al Doilea Război Mondial, atacul japonez asupra bazei marinei americane de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941.

Mai există secrete ?

După acest atac devastator al aviaţiei japoneze asupra bazei marinei SUA de la Pearl Harbour, care a determinat ieşirea Statelor Unite din starea de neutralitate şi declaraţia de război adresată Japoniei, s-a răspândit ideea că succesul său s-a datorat acţiunii unei vaste reţele de spioni niponi, care ar fi pus la dispoziţie informaţii de mare acurateţe privind dispunerea şi protecţia flotei americane din rada portului. Corespunde această aserţiune adevărului sau constituie doar o scuză pentru defecţiunile conducerii armatei care au înlesnit acest atac devastator care a dus la distrugerea sau avariere gravă a

8 cuirasate 3 crucişătoare, 188 de avioane, la uciderea a 2.402 persoane şi rănirea a

1.282 de persoane, ceea ce a constituit una din cele mai mari catastrofe militare din istorie.

Spionul din „umbră”                                                   

Graphic1De fapt, cel mai important spion japonez, a cărui activitate a rămas multă vreme în „umbră”, a fost Takeo Yoshikawa (1914 –1993), un ofiţer de marină de 25 de ani, care a fost implantat, în martie 1941, sub acoperire diplomatică, la Consulatul japonez de la Honolulu. Acesta a reuşit, în perioada imediat următoare, să monitorizeze activităţile de  zi cu zi ale flotei americane de la Pearl Harbour. Din diverse motive, activitatea şi biografia s-a au rămas prea puţin cunoscută marelui public, dar şi istoricilor, abia în ultima vreme acţiunile sale fiind aduse în discuţie, prin desecretizarea unor documente sau pe baza mărturiilor, memoriilor unor participanţi la aceste evenimente.

În pragul sinuciderii

În 1933, Yoshikawa obţine diploma de absolvent al Academiei Imperiale Navale japoneze, servind, în continuare, pe nave de război şi submarine, ceea ce îi va folosi în viitoarea sa carieră de spion în acest domeniu. Trebuie să îşi întrerupă aceste activităţi datorită unei afecţiuni, ceea ce îi va provoca o depresie, apelând la un mijloc uzual în rândul militarilor japonezi, sinuciderea, dar rămâne totuşi în viaţă.  Totuşi, este primit în rândurile serviciului de informaţii al marinei, făcând parte chiar din Statul său major, specializându-se în domeniul marinei americane. La un moment dat interceptează un mesaj al marinei engleze, prin care se anunţa deplasarea unei flote de nave. Pune această informaţie la dispoziţia Ambasadei Germaniei la Tokyo, ceea ce face ca numeroase nave din această flotă să fie scufundate. Drept mulţumire, primeşte o scrisoare chiar de la Hitler.

Sub acoperire diplomatică

Takeo Yoshikawa este primit în rândurile corpului diplomatic, reuţind să promoveze chiar o examinare a Ministrului de Externe britanic. Avându-se în vedere experienţa sa mai ales în ceea ce priveşte marina americană, Yoshikawa este trimis în Hawaii sub acoperirea de vice-consul şi numele de Tadashi Morimura, în martie 1941, în vederea desfăşurării de activităţi de spionaj. Această activitate dovedeşte că, de fapt, conducerea forţelor armate japoneze, mai ales a Marinei plănuia din vreme un atac asupra bazei navale americane de la Pearl Harbour. Yoshikawaînchiriază un apartament în apropierea bazei şi este adesea văzut pe insula Oahu din apropierea sa, în lungi plimbări. De fapt, el lua note referitoare la mişcările navelor americane, precum şi în ceea ce priveşte activităţile de pe aeroportul „John Rodgers” . Lucra în strânsă colaborare cu agentul german Otto Kuehn şi cu un alt agent japonez Kokichi Seki. În ceea îl priveşte pe Kuehn, agent de propagandă a lui Joseph Goebbels şi spion, acesta a colaborat strâns cu spionii japonezi  în pregătirea atacului, furnizându-le agenţilor japonezi chiar o sumă de bani. Un alt spion japonez trimis la Honolulu a fost Suguru Suzuki, cel mai tânăr locotenent-comandor al flotei nipone. De asemenea, spionajul japonez s-a folosit de informaţiile puse la dispoziţie de unii din cei 160.000 de japonezi care trăiau în Hawaii.

Spionul „petrecăreţ”

Yoshikawa îşi însuşise înfăţişarea şi obişnuinţele unui banal turist care, în căutarea de peisaje deosebite, se plimba în preajma bazei, uneori într-o „companie veselă”. Nopţile şi le petrecea în localurile din zonă, simulând adesea excese bahice, dar, de fapt, păstrându-şi intacte facultăţile de observare. Adesea, era găzduit, datorită „oboselii” pe care o acuza, de proprietarii generoşi ai acestor localuri. Desigur, Yoshikawa ar fi atras atenţia forţelor se securitate americane dacă s-ar fi observat că, în cursul peregrinărilor sale, lua note sau desena. De fapt, Yoshikawa era în stare să deseneze, la sediul consulatului, hărţi din memorie. Toate aceste informaţii, strânse cu o meticulozitate tipic niponă, au fost transmise la Tokyo, astfel încât, atunci când au atacat baza de la Pearl Harbour, piloţii japonezi dispuneau de hărţi tridimensionale ale tuturor zonelor din preajma sa. Mai mult decât atât, Yoshikawa a trimis cărţi poştale cu vederi din zona în care se afla baza americană Şi totuşi, activităţile lui Yoshikawa nu au declanşat măsuri pentru neutralizarea sa, nici chiar atunci când, datorită faptului că americanii reuşiseră să „spargă” codul diplomatic japonez PURPLE, conţinutul telegramelor lui a fost făcut cunoscut, dar s-a considerat că este vorba mai ales de probleme…comerciale. Nici chiar comunicarea sa din 24 septembrie 1941, în care descria în detaliu dispunerea flotei din baza navală, nu a atras atenţi conducerii Marinei americane. În schimb, aceste informaţii i-au dat posibilitatea celui care iniţiase o asemenea acţiune, amiralul  Isokuru Yoshikawa, să planifice, de asemenea în deliu. atacul asupra bazei navale de la Pearl Harbour.

Neglijenţă sau…

Una din cele mai preţioase informaţii transmise de Yoshikawa s-a referit la faptul că apărarea antiaeriană a portului de la Pearl Harbour era foarte slabă, fiind asigurată doar de baloane suspendate. De asemenea,  o alta se referea la rutele pe care urmează să le parcurgă aviaţia niponă atunci când va ataca baza.

Chiar cu o zi înainte de atacul japonez, Yoshikawa fusese observat în barurile din preajma bazei, petrecând cu marinari americani, de la care încerca să obţină informaţii.  Să fi fost vorba de o neglijenţă din partea contraspionajului american sau această „lacună” constituie un alt argument care să alimenteze presupunere că, la nivel politic înalt nu se dorea, din considerente de strategie secretă, alertarea conducerii flotei de la Pearl Harbour. Cert este că amiralului Husband E. Kimmel, comandantul flotei de la Pearl Harbor, nu i-au aprvenit informaţii despre eventualitatea unui atac japonez.  Atunci când Yoshikawa a primit prin radio mesajul „East wind, rain.” (“Vânt din est, ploaie”), care anunţa declanşarea atacului japonez,  a distrus toate urmele care îi puteau trăda activitatea de agent, astfel încât, atunci în momentul în care agenţii FBI au ajuns la locuinţa sa, nu au mai găsit nici o mărturie a acţiunilor sale de spion. Mai târziu, el a reuşit să se reîntoarcă în Japonia printr-un schimb cu un diplomat-spion

„Am ţinut istoria în mâinile mele”…

Yoshikawa nu s-a bucurat de recunoaşterea oficială a meritelor sale de agent care au avut un rol atât de important în pregătirea atacului japonez de la Pearl Harbour. După întoarcerea în Japonia, a mai ocupat un post în serviciul de informaţii nipon, iar, după ce ţara a fost ocupată de americani, s-a făcut „nevăzut”, ascunzându-se sub înfăţişarea de călugăr budist. S-a reîntors lângă soţia sa abia după ce armata de ocupaţie a părăsit Japonia.

Nici în Raportul comisiei care a investigat în 1946 împrejurările şi cauzele atacului japonez asupra bazei de la Pearl Harbout, numele lui Yoshikawa nu este nici măcar amintit.    De fapt, Yoshikawa a reuşit cu greu să îşi găsească resursele materiale pentru un trai decent în Japonia postbelică, dar puţine persoane cumpărau de la magazinul unui „spion”. De asemenea, mărturiseşte că începuse să bea pentru a uita…  Ulterior, s-a plâns că  „a fost blamat pentru lansarea bombei atomice”, considerându-se că a fost unul dintre persoanele care au contribuit la „aruncarea” ţării în războiul cu Statele Unite care s-a încheiat cu lansarea bombelor atomice de la Hirisima şi Nagasaki. Singura care i-a arătat preţuire a fost soţia sa care îl considera pe Yoshikawa „un om pentru istorie”.   Abia mult mai târziu a fost considerat un „supraspion”, una din biografiile care i-ai fost consacrate, datorate lui Ron Laytner, numindu-l “ultimul samurai”. În schimb, autorul volumului ,,Japanese Spy at Pearl Harbor,” Jules Archer, consideră că Yoshikawa a fost una din persoanele responsabiule pentru  acest „atac infam”  În ceea ce îl priveşte pe Yoshikawa, el considera că „Am ţinut istoria în mâinile mele”…

Rămâne întrebarea

Dar, trecând peste aspectul uneori senzaţional şi exagerările pe care le-a antrenat activitatea de spion a lui Yoshikawa, poate fi formulată totuşi întrebarea dacă informaţiile puse la dispoziţie de el erau într-adevăr realiste şi au avut un rol covârşitor în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor „războiului din Pacific” . Informaţii puse la dispoziţie în ultima perioadă au arătat că, de fapt, în momentul atacului aviaţiei japoneze de la Pearl Harbour, în rada portului se aflau mai ales nave care urmau să fie casate şi nici unul dintre marile port-avioane americane care aveau să joace un rol extrem de important în desfăşurarea ulterioară a războiului. De asemenea, se pare că, în afară de acţiunea bombardierelor japoneze, care au produs desigur numeroase victime, o contribuţie importantă au avut-o şi mini-subnmarinele japoneze, conduse de servanţi-kamikadze, ale căror epave au fost descoperire recent în zona portului.

                                                                                                                                                       Florin NAHORNIAC

Datorită lui Pontonel, România a reintrat în recesiune tehnică, având cea mai mare scădere economică din UE, în trimestrul 2. Premierul Victor Ponta preferă să vadă partea plină a paharului

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, în perioada aprilie-iunie înregistrând cea mai mare scădere economică din UE, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Preferând să vadă partea plină a paharului – şi anume creşterea faţă de anul trecut -, premierul Victor Ponta a scris pe pagina de Facebook că datele oficiale confirmă vestea bună – România continuă creşterea economică.

În afară de România, în trimestrul al doilea, singurele economii cu evoluţii negative au fost Germania, Italia şi Cipru. Datele publicate de Eurostat arată că INS a revizuit în scădere estimările de PIB pentru primul trimestru, de la o creştere faţă de trimestrul anterior de 0,2% la o scădere de 0,2%. România s-a aflat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani şi jumătate în perioada 2008-2011 şi a reintrat în recesiune tehnică la începutul anului 2012, reuşind să revină pe creştere până la finalul aceluiaşi an.   Datele Eurostat arată că economiile Germaniei şi Italiei s-au contractat în al doilea trimestru din acest an cu 0,2%, iar cea a Ciprului cu 0,3%. Totuşi, în comparaţie cu trimestrul al doilea al anului trecut, PIB-ul României a urcat cu 1,4%, iar în primul trimestru cu 3,8% faţă de perioada similară din 2013. Creşterea economică a României se situează peste cea consemnată de ţări ca Germania (1,3%), Belgia (1%) sau Olanda (0,9%), dar sub Ungaria (3,7%), Letonia (3,5%), Polonia (3,2%) sau Cehia (2.6%).

                           Victor Ponta ignoră evidenţa şi vede creştere economică  

Făcându-se că nu vede regresul, premierul Victor Ponta a scris pe pagina de Facebook că datele oficiale confirmă vestea bună – România continuă creşterea economică. ”Este ca şi când România mergea cu maşina cu 130 kilometri la oră şi acum merge cu 100 kilometri la oră, dar merge tot înainte!”, a scris Ponta, arătând că este mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creşterii, mai ales ca în regiune

Graphic1

Şi uite cum face pe prostul  tovarăşul president mincinos      

sunt şi semne proaste. El nu a ratat ocazia de a-şi face puţină campanie electorală, aruncând pisica în curtea preşedintelui Traian Băsescu: ”Mai avem spaţiu de creştere pentru toamna aceasta şi de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci şi am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocaţi de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante!”.

La nivel oficial, Guvernul a transmis, după ce INS a anunţat că PIB a scăzut faţă de primul trimestru şi creşterea anuală a coborât semnificativ, un comunicat în care compară datele strict cu anul trecut (nefăcându-se nici o referire la regresul din primele două trimestre ale acestui an) şi arată astfel că România continuă creşterea economică şi menţine prognoza de creştere de 2,5%. ,,Ţinând cont de datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că România continuă creşterea economică, pe fondul evoluţiei pozitive a producţiei industriale şi a exporturilor. Creşterea economică în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I din 2013, este de +2,6%, pe serie ajustată, România continuând să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. România continuă să aibă una dintre cele mai solide creşteri din Uniunea Europeană, în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei şi creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate”, se arată în comunicatul Palatului Victoria. Guvernul mai susţine că indicatori economici precum consumul şi exporturile au crescut în primul semestru cu 8%, şomajul nu a cunoscut o creştere, în contextul unui nivel în continuare scăzut al inflaţiei, prin urmare este menţinută prognoza de creştere economică de 2,5% pentru acest an, regăsită în Programul de convergenţă 2014-2017.

                                                                                                                                                        Georgeta AMBERT

Lista Prezidenţiabililor… O posibilă listă a ruşinii naţionale?!

După un sfert de secol de umilință şi deznădejde, de jafuri naţionale şi de atentate la integritatea naţiunii române, avem acum parte de ultimul supliciu, oferit cu mare largheţe şi în total dispreţ de către scumpii noştri oligarhi ai puterii politice. Este vorba, desigur, despre lista candidaţilor propuşi sau auto-propuşi la alegerile prezidenţiale… O altă cacealma oferită pe tavă românilor, o lista a ruşinii naţionale, fără doar şi poate, pentru că, la o privire atentă, vedem clar, cum ni se aruncă praf în ochi pentru a ne prezenta la urne cu toţii, în turmă, să ne alegem „pastorul”.

Cam toţi candidaţii au fost părtaşi la jaful naţional. Că au fost consilieri, primari, miniştri şi/sau parlamentari, ei au acceptat tacit jocul infractorilor, al acelora din eşalonul doi şi trei al PCR şi al securiştilor care au preluat puterea statului după ’89, ori, pur şi simplu, sunt doar slugile credincioase ale acestora.

Cu toţi sunt demni de sfânta justiţie… Fie că vorbim de Călin Popescu Tăriceanu, Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Cristi Diaconescu sau Elena Udrea, Viorel Cataramă, Teodor Meleşcanu sau Victor Ponta. Sunt nume grele în acest joc politic murdar, în care perGraphic1danți am fost noi toţi. Toţi aceşti candidaţi au ajuns în politică prin numiri de la partid şi prin cotizări consistente la găştile de partid. Și-au pus apoi semnăturile pe documentele de trădare şi jaf naţional, distrugând economia şi băncile, dar şi resursele energetice ale ţării, ţinându-ne în lesă prin manipulare şi dezinformare. Toţi aceşti candidaţi nu sunt altceva decât rotiţe ale sistemului politic infracţional. Ei vin după ani şi ani de politică deşănţată, făcând figuraţie în parlament şi în funcţiile în care au fost puşi, înscăunaţi, nu datorită profesionalismului lor, ci, aşa cum arătam grație contribuţiei lor la hoţia naţională. Iar acum, în total dispreţ şi bătaie de joc, pozează în fete mari, în politica românească, prostindu-i în continuare pe fraierii votanţi, manipulaţi prin televiziuni şi net.

Desigur voi fi contestat de unii şi alţii, suporteri ai acestori jucători trişori ai ruletei electorale. Ei bine, doar suntem în democraţie şi avem dreptul la opinii, avem dreptul de a lătra singuri la lună, pentru că nimănui nu-i va păsa de opiniile noastre… Prin urmare voi răspunde, dragi combatanţi, aşa: toţi politicienii candidaţi au făcut politica acestui sistem, au fost înregimentaţi şi „setaţi” pe jaf şi asuprire. Fie că au făcut direct jocul infractorilor fie că s-au implicat ei direct. Au zăcut pe scaunele puterii ani şi ani de parcă le-ar fi moştenit de la bunii şi străbunii lor, unii au migrat politic pe la trei-patru partide, fiind cumpăraţi ca jucătorii liberi de contract de către grupările care aveau nevoie de „profesionişti”. Doar să fie în continuare ei la putere, să-şi continue afacerile.

Graphic1Nu am văzut discernământ, nu am văzut decentă şi nu am văzut o opoziţie clară a acestora față de actualul sistem politic. Cel mai posibil scenariu a fost când unii dintre aceşti candidaţi s-au abţinut sau, mai pe româneşte, au acceptat tacit orice lovitură dată naţiunii, prin vânzări, retrocedări, privatizări, În fapt, au coalizat frăţeşte cu manipulatorii şi infractorii, făcându-se părtaşi la acest jaf naţional… Ne apucă disperare când vedem că la vremuri noi, vor fi… aceiaşi! Aşadar, vom merge la vot şi vom alege răul cel mai mic, care, într-un an, va creşte cât altul în zece şi va deveni răul cel mare. Avem deja antecedente în acest sens când, votând un rău mic, acesta a devenit apoi un monstru uriaş. Dar lecţiile acestea nu le mai învăţăm niciodată! Vom spune că nu aivem de unde alege altul mai bun! Aproape că aş crede acest lucru, dar, având în vedere legea electorală actuală, pot spune doar că şi-au făcut legile pe măsură lor, a politicienilor, unde să poate să se perpetueze aceaşi specie de oameni politici şi unde cei „mici” din afară jocului politic să nu aibă succes.

Graphic1Cum va putea o persoană cu o probitate internaţională recunoscută să pătrundă în topul candidaţilor dacă aceasta nu este cunoscută şi în ţară? Păi, cum? Nu a fost în topul publicaţilor de scandal politic şi monden? Nu a făcut parte din comisiile pentru celebrele privatizări? Nu este recunoscut de către partidele din Top? Nu îl recomandă nimeni din vechea gardă de partid? Nu a semnat şi nu a acceptat (votat) vânzarea aurului, energiei şi gazelor? Nu a fost prezent la celebrele show-uri politice şi nu a fost organizator de serbări câmpeneşti, stropite cu bere şi asortate cu mititei? Nu a trecut pe la trei-patru partide făcându-şi mâna în politica noastră? Faţă de toate acestea şi altele, orice nou venit în caruselul electoral este un novice, un nimeni. Chiar dacă are recunoaştere internaţională, chiar dacă este un om de afaceri de succes, muncind pe rupte pentru firma sa, tot un nimeni în politică va fi!

Prin urmare doar cei din „liga partidelor” au notorietate. Doar cei care și-au frecat coatele pe băncile parlamentului şi ale partidelor, ani la rândul, ori au cărat mapa „varanilor” politruci, au „experienţă”, doar ei ştiu ce făină se macină la moară oligarhiilor de partid.   De ce nu vor să schimbe legea electorală actuală care este total depăşită şi anacronică? De ce nu doresc introducerea unor articole care să stipuleze clar: un candidat o legislatură, maxim două, și acelea doar în cazuri excepţionale? De ce nu acceptă interzicerea migrării politice unde un candidat, odată ales la un partid, să-și piardă funcţia pe care a fost ales, la schimbarea partidului? De ce nu se acceptă interzicerea numirilor pe orice funcţii, politice sau de conducere, totul să se bazeze pe competențe și abia apoi, odată evaluat, candidatul să devină eligibil pe lista acelui partid?

Graphic1

De ce? Simplu, pentru a accede la putere tot oligarhia de partid, și a se perpetua şmecheria şi infracţionalitatea… De ce nu ne întrebăm noi toţi ce tip de candidat dorim şi apoi să cerem implementarea acestui tip, în lege, pentru a alege, în sfârşit candidaţi care merită să fie măcar în acea listă! De ce?

Viorel Sandu – Ziarul Natiunea

Ferească Dumnezeu când ajunge ţiganul domn. Gruia Stoica, de la celula din Rahova, la vila cu grătar la etaj

Afaceristul care avea în plan să cumpere CFR Marfă stă în arest la domiciliu, în vila sa impozantă dintr-un cartier select. Invocând presiuni mediatice, Stoica vrea să fie judecat în procesul de corupție oriunde în țară, numai o instanță din București să nu fie.

De ceva timp ,,etnologul’’ afacerist Gruia Stoica este „prizonier” în propria casă, el neavând voie să părăsească vila din imagine. Construită în cartierul de fițe Pipera, casa lui Stoica este cea mai mare din zonă. Supravegheată cu firmă de pază, poartă din oțel și camere de luat vederi, la ușa lui Gruia Stoica nu se ajunge fără acceptul proprietarului. VEDEŢI CÂTĂ OPULENŢĂ. CĂTĂ LIPSĂ DE BUN SIMŢ? CE VILOI ŞI-A TRAS ,,ETNOLOGUL’’? Afaceristul a schimbat o celulă, pe care de altfel o merita şi o împărțea cu mai mulți deținuți, cu palatul din Voluntari – Pipera, după ce, pe 10 mai 2014, judecătorii de la Instanța Supremă au decis să-l elibereze din arest, în ciuda șpăgii imense de 3 milioane de euro pe care ar fi promis-o şi chiar a oferit-o parţial unui avocat pentru a afla oferta concurenței în cazul unei licitații de 100 milioane de euro.

Grătar la înălțime

Impozantul imobil are ferestre uriașe, geamuri fumurii și, la etaj, o terasă generoasă, acoperită. Pe terasă, așa cum stă bine oricărei case de milionar, este montat un cămin pentru grătar. Soluția de compromis a fost aleasă având în vedere că gazele naturale în zonă se întrerup destul de des, așa cum se poate observa și din afișul lipit pe poarta milionarului. De o perioadă de timp, în viața lui Gruia s-a mai produs o schimbare importantă: gardienii de la închisoare au fost înlocuiți cu gardienii unei firme private de pază. Paznicii sunt cu ochii pe el, mereu vigilenți, ca afaceristul să nu fie deranjat după atâtea luni de zbucium și chin cât a stat cazat la Penitenciarul Rahova.

Graphic1

Vila din Pipera a omului de afaceri este supravegheată non-stop de oameni de încredere ai milionarului judecat pentru fapte de corupție

Stoica a stat închis 100 de zile. Într-un final, a profitat de beneficiile noului Cod Penal și s-a întors la una din casele pe care a declarat că le deține. Nu are voie să părăsească imobilul fără permisiunea autorităților și trebuie să răspundă de fiecare dată „prezent” când este chemat la instanță. Gruia Stoica a intrat astfel în galeria „selectă” a inculpaților închiși în propriile case, cum ar fi Rudel Obreja sau fostul „rege al asfaltului”, Nelu Iordache. Patronul lui SC GRAMPET SA nu este mulţumit că procesul său se desfăşoară în Bucureşti şi a cerut     Patronul Grupului Feroviar Român la Curtea de Apel București. Odată ce s-a văzut liber, afaceristul a cerut mutarea procesului său la o altă instanță din țară, pe motiv că presiunea publică pe acest caz ar dăuna corectitudinii judecății.

Graphic1

Milionarul care a câștigat la un moment dat licitația pentru CFR Marfă, are în proprietate o casă imensă și în satul Toflea din Galați

Afaceri fără scrupule

Gruia Stoica, patronul Grup Feroviar Român (GFR), este judecat pentru cumpărare de influență, în timp ce avocatul Doru Boștină este judecat pentru trafic de influență, el având interdicție de a părăsi țara. Procurorii DNA susțin că Stoica i-ar fi dat avocatului Boștină trei milioane de euro pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la o licitație pentru transportarea cărbunelui, licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa și GFR. În fața judecătorilor, Stoica a susținut că suma reprezintă onorariul pentru avocatul Boștină, nicidecum mită pentru funcționarii statului. După ce l-au arestat pentru 30 de zile, judecătorii au arătat în motivare că Gruia Stoica a dat dovadă de „lipsă de scrupule”, evidențiată de „presiunea constantă asupra funcționarilor CFR Marfă și nu numai”.

Gruia Stoica: Este o licitație peste o săptămână.

Boștină Doru-Cătălin: Da.

Gruia Stoica: Un transport mare de cărbune.

Boștină Doru-Cătălin: Da.

Gruia Stoica: Ca boul ăsta să vină…

Boștină Doru-Cătălin: Să știm prețul…

Gruia Stoica: Prețul, să știm tot…

Dar în curând va şti verdictul care va fi foarte tragic iar atunci imperiul SC GRAMPET se va prăbuşi spre disperarea etnie Toflea.    Nu aş fi scris acest material fraţii acestui imperiu, adică, GRUIA STOICA şi VASILE DIDILĂ nu şi-ar fi bătut joc de această publicaţie patriotică.    Dar acest subiect nu se va termina decât după condamnarea lui Stoica si eventual şmecherii lui din GFR dar vom mai veni şi cu alte dezvăluiri foarte importante.

Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Vor muri animalele domestice ale sătenilor din cauza exploatării gazelor de șist?

O temă centrală a campaniei care se desfășoară împotriva gazelor de șist este aceea că fracturarea hidraulică va duce la moartea animalelor domestice ale sătenilor. În multe dintre interviurile cu localnici din Vaslui prezentate în spațiul public, aceștia își arată îngrijorarea că, odată ce va începe exploatarea gazelor de șist în satele lor, apa se va otrăvi, iar animalele pe care le cresc vor muri.

De-a lungul timpului, în diferite regiuni rurale din Statele Unite ale Americii unde se exploatau gaze de șist au existat cazuri în care fermierii au acuzat companiile de gaze că le-au omorât animalele domestice sau pe cele de companie.
Zeci de astfel de întâmplări au fost prezentate în presă sau pe bloguri, însă cel mai adesea nu a putut fi dovedită o legătură directă cauză-efect între moartea animalelor și exploatarea gazelor naturale în zonele respective.
De pildă, într-unul dintre cazuri, Beth Voyles, o localnică din Amwell, Pennsylvania, a susținut că animalul său de companie, un boxer de 11 ani și jumătate, a murit otrăvit după ce a băut apă dintr-o baltă din drum. Voyles credea că apa pe care a folosit-o compania pentru a uda drumul avea antigel în ea, a relatat publicația „The New York Times”. Voyles a mai acuzat compania de gaze că i-a poluat apa din fântână cu glicoli.
Corporația Range Resources a arătat însă că nu folosește etilen glicol (o componentă ușor toxică a antigelului) în procesul de fracturare. În plus, testele realizate de Departamentul pentru Protecția Mediului din Pennsylvania au demonstrat că rezerva sa de apă nu era contaminată cu glicoli. DEP a stabilit că Range Resources nu a contaminat apa din fântâna respectivă.
Testele realizate de medicul veterinar pentru a stabili dacă animalul a fost otrăvit cu antigel au fost neconcludente, a anunțat la acea vreme specialistul. Veterinarul a completat că o altă cauză posibilă a morții era cancerul, boală pe care rasa respectivă de câini tinde să o dezvolte mai frecvent.
Deocamdată, lipsesc studii științifice ample care să analizeze în profunzime problemele apărute în comunitățile unde localnicii au considerat că animalele lor au murit otrăvinte din cauza exploatării gazelor de șist, precum și unele care să analizeze efectele expunerii animalelor la operațiunile extractive de gaze de șist.

17 vaci au murit într-o oră de la expunerea la fluidul de fracturare

Singurul studiu științific de până acum care a abordat chestiunea animalelor presupus decedate din cauza industriei extractive de gaze de șist s-a bazat pe interviuri realizate cu fermierii americani, motiv pentru care a fost criticat și acuzat de părtinire și de lipsă de obiectivitate științifică.
Studiul, realizat de Robert Oswald, profesor de medicină moleculară la Colegiul de Medicină Veterinară de la Universitatea Cornell și de soția sa, veterinarul Michelle Bamberger, a fost publicat în jurnalul „New Solutions: A Journal of Environmental and Occupational Health Policy” în anul 2012.
De-a lungul unui an, cei doi soți au intervievat mai mulți proprietari de animale din 6 state americane: Colorado, Louisiana, New York, Ohio, Pennsylvania și Texas. În studiul lor ei citează 24 de cazuri în care animalele ar fi putut fi afectate de activitățile de extracție a gazelor. Acolo unde a fost posibil, autorii i-au intervievat și pe veterinarii animalelor respective și au obținut rezultatele analizelor de apă, de sol și de aer din zonă, precum și rezultate ale unor teste de laborator realizate pe animalele afectate. Cei doi au consultat și documente legate de istoricul stării de sănătate a animalelor (înainte, în timpul și după forare).
Peste o treime din cele 24 de cazuri implicau puțuri convenționale de extracție de gaze (puțuri verticale), iar restul erau puțuri orizontale unde se folosea fracturarea hidraulică de mare volum. Cercetătorii au asociat mai multe cazuri de poluare a surselor de apă de suprafață sau din subteran (din cauza scurgerilor accidentale, a neglijenței etc), dar și unele operațiuni de gaze fără incidente, cu problemele de sănătate ale animalelor din zonă. Vacile, caii, caprele, lamele, păsările de curte, câinii și pisicile se numărau printre animalele afectate.
Oswald și Bamberger au stabilit că, în două cazuri, animalele au fost expuse direct la fluid de fracturare.
Într-un caz, un muncitor a închis un aparat care amesteca substanțele chimice folosite în timpul procesului de fracturare, ceea ce a dus la eliberarea accidentală a fluidelor de fracturare într-o pășune adiacentă. Potrivit autorilor, 17 vaci au murit într-o oră de la expunerea lor directă la fluidul de fracturare. Fluidul de fracturare conținea hidrocarburi petroliere și compuși cuaternari de amoniu (tetrametilamoniu și hexametilentetramină). În intestinul mic al animalelor au fost găsite hidrocarburi petroliere, iar leziunile plămânilor, ale traheii, ale ficatului și ale rinichilor sugerau o expunere la alte substanțe toxice (leziunile erau similare celor descrise în literatura de specialitate ca fiind produse de compușii cuaternari de amoniu). Un raport de necropsie menționa insuficiența respiratorie și colapsul sistemului circulator drept cauzele cele mai probabile care au dus la decesul vitelor.
O altă expunere directă a animalelor la fluid de fracturare s-a produs din cauza unei valve defecte de la un rezervor cu fluid de fracturare. În urma accidentului, sute de barili de fluid (un baril are 160 de litri) s-au scurs pe o pășune unde mai multe capre au fost expuse. Potrivit autorilor, problemele de reproducere de care au suferit caprele în următorii doi ani aveau legătură cu scurgerea fluidului de fracturare.

Viței născuți morți sau cu malformații

Studiul menționează că animalele au fost expuse și la apa reziduală rezultată din exploatare (din cauza scurgerilor, a împrejmuirii necorespunzătoare a lacurilor artificiale de depozitare sau din cauza eliminării apei reziduale în râuri și pe sol). Prin urmare, animalele ar fi fost expuse la apa contaminată din puțuri, izvoare, râuri și lacuri.
Alte forme de expunere menționate de raport sunt cele asociate cu defecțiunile de la stațiile de compresoare, cu scurgerile de la conducte și cu arderile de gaze.
Expunerea la chimicalele de forare a apărut și în timpul unei explozii, când lichidele s-au scurs într-o pășune și într-un lac unde pășteau vacile. Cele mai multe dintre vaci au născut ulterior viței morți sau cu defecte, autorii punând aceste efecte pe seama poluării.
Printre simptomele cel mai frecvent prezente la vitele expuse la apa reziduală sau la apa din fântânile și din lacurile afectate se numărau problemele de reproducere (dificultăți la naștere, avorturi), nașterea de viței morți sau cu defecte din naștere (malformații, ochi alb-albaștri). Conform autorilor, în fiecare caz fermierii au declarat că în anii anteriori vițeii născuți morți erau o raritate (mai puțin de unul pe an). Cercetătorii au arătat că, în cele mai multe cazuri nu a fost pus un diagnostic final. În alte cazuri a fost detectată o deficiență renală sau hepatică acută.
Printre alte probleme menționate de fermieri se numărau problemele neurologice (crize, ataxie, adică o lipsă de coordonare a mișcărilor), cele gastrointestinale (vomă, diaree) sau cele dermatologice (căderea părului și a penelor, iritații).

Protest împotriva fracturării hidraulice în Marea Britanie

Cauza morții vitelor, necunoscută

Studiul prezintă și cazul unui fermier care avea o cireadă de 96 de vaci, ferma sa aflându-se într-o zonă cu industrie extractivă de gaze dezvoltată (atât gaze conveționale, cât și de șist). Cireada era împărțită pe 3 pășuni: pe prima pășune, cele 60 de vaci beau apă dintr-un pârâu; pe a doua pășune, 20 de vaci se adăpau dintr-un izvor de la poalele unui deal; pe a treia pășune 16 vite (viței și tauri) aveau acces la un lac.
Într-o perioadă de 3 luni, 21 de vaci din prima pășune au murit (17 adulți și 4 viței). Din cele 39 de vaci din prima pășune care au supraviețuit, 16 nu au reușit să se reproducă, iar altele au născut viței morți sau cu malformații. Starea de sănătate a vitelor de pe celelalte două pășuni nu a fost afectată. Din a două pășune, doar o vacă nu a reușit să se reproducă. Studiul precizează că toate vitele erau sănătoase înainte de acest episod și că, istoric, starea de sănătate a cirezii era bună, fermierul raportând pierderi medii de 1-2 vaci pe an din cireada sa de aproape 100 de vaci.
Conform autorilor, vacile ar fi putut muri din cauza unei contaminări a pârâului cu apă reziduală eliminată ilegal. Totuși, autorii menționează că medicii nu au putut stabili cauza morții vitelor.
Cercetarea prezintă și cazul unui fermier a cărui cireadă a fost expusă la o scurgere dintr-un lac de depozitare a apelor reziduale. Scurgerea a poluat izvorul și lacul fermei. Apa reziduală din lac indica prezența mai multor elemente și substanțe chimice: calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, stronțiu, fluorură, clorură, sulfat și bromură. Stronțiul poate fi toxic pentru animale și pentru oameni. Mostrele de sol luate din pășunea contaminată de scurgere prezenta niveluri înalte de clorură, sulfat, sodiu, stronțiu (mai mari decât nivelul obișnuit din mediul înconjurător).
În primăvară, în primul sezon după ce a avut loc accidentul, fermierii au pierdut doi viței: unul a fost avortat, iar altul a trăit 7 zile înainte de a muri. Cercetarea precizează că vițeii fuseseră expuși în uter la apa reziduală. În al doilea sezon, fermierii au pierdut 10 din 17 viței: 7 s-au născut morți, 3 au murit după câteva luni.
Necropsia a arătat că unul dintre viței avusese septicemie E. Coli (E. Coli este o bacterie). Autopsia unui alt vițel a indicat că acesta avusese hiperplazie tiroidiană (creștere excesivă a țesuturilor din cauza înmulțirii rapide a celulelor, ceea ce duce la apariția gușei). Ambii viței au fost diagnosticați cu un nivel scăzut de vitamina E în ficat și cu un nivel scăzut de seleniu.

O relație cauză – efect nu a putut fi demonstrată

Însă studiul celor doi soți a fost criticat deoarece autorii nu au reușit să demonstreze o relație cauză – efect între industria extractivă de gaze de șist și moartea sau bolile animalelor. Mai mult, în unele cazuri analizele medicale chiar au arătat că animalele muriseră sau erau bolnave din alte cauze: bacteria E. Coli sau hiperplazie.
Potrivit Energy in Depth”, un grup reprezentant al Institutului de Petrol American, a criticat studiul deoarece Oswald și Bamberger au presupus că animalele au murit din cauza exploatărilor de gaze, fără să ia în calcul nicio altă cauză (vârsta, alte boli, cauze genetice).
Totodată, grupul mai arată că există o mulțime de animale sănătoase care trăiesc lângă exploatările de gaze, iar cercetarea profesorului de la Cornell nu spune nimic despre acestea.
În plus, toate cazurile prezentate în studiul Cornell sunt anonime: cercetătorii nu au făcut publice numele fermierilor care susțineau că vitele lor au murit din cauza exploatărilor de gaze de șist, motiv pentru care aceste cazuri nici nu puteau fi verificate de alți cercetători.
De-a lungul timpului, alte câteva studii au analizat expunerea animalelor la gaze. De exemplu, un studiu a observat că oile expuse la gaz condensat tindeau să sufere de pneumonie de aspirație. O altă cercetare nu a descoperit nicio legătură între expunerea la o scurgere de gaz din conducte și fertilitatea vitelor.
Alți cercetători au defășurat un studiu pe vite pe termen lung și au asociat arderile de gaz cu un risc crescut al vacilor de a naște viței morți (în 3 din cei 4 ani studiați).

Pești morți într-un râu poluat cu fluid de fracturare

În ceea ce privește efectele exploatărilor de gaze asupra faunei sălbatice, unii oameni de știință au vorbit despre fragmentarea habitatului animalelor din cauza drumurilor și a conductelor de gaze tot mai dese.
Scurgerile accidentale pot avea și ele efecte negative asupra animalelor sălbatice. Studiul „Analiza histopatologică a peștilor din pârâul Acorn Fork, Kentucky, care au fost expuși la scurgeri de fluid de fracturare”, realizat de cercetători  de la US Geological Survey și de la US Fish and Wildlife Service, a stabilit că peștii din pârâul Acorn Fork din statul Kentucky au fost afectați de o scurgere de fluid de fracturare dintr-un lac artificial. În pârâu au ajuns metale, minerale dizolvate și acid clorhidric.
Anterior, pârâul era considerat o sursă de apă statală de valoare „excepționlă”, habitat pentru o specie amenințată  de pești. În urma deversării, care a avut loc în anul 2007, PH-ul pârâului a   scăzut de la 7,5 la 5,6, iar peștii și nevertebratele acvatice au murit sau au fost afectate.
Cercetătorii au analizat țesut de la mai multe specii de pești și au descoperit că peștii expuși la apa din Acorn Fork prezentau semne de stres și aveau o incidență mai ridicată de leziuni la branhii decât peștii care nu fuseseră expuși. Leziunile observate la branhii erau consistente cu o expunere la PH scăzut și la concentrații toxice de metale grele.

                                                                                                                                                   Florin NAHORNIAC

Povestea unui căţel cu trei picioare din România care şi-a găsit stăpân în Canada

Laura Meechan, o iubitoare de animale din British Columbia, Canada, a adoptat recent un căţel fără stăpân din România, rămas fără un picior după ce a fost lovit de un tren. Femeia a văzut căţelul, în vârstă de 4 luni, doar în poze, înainte să îi devină stăpână, animalul călătorind din România în Olanda şi apoi în Canada pentru a o întâlni.

Laura Meechan a văzut câteva fotografii pe internet cu un căţel lăsat să moară pe străzile din România după ce şi-a pierdut unul dintre picioarele din faţă. L-a îndrăgit imediat. Apoi, când o rudă a sa a călătorit în ţara noastră cu scopul de a adopta un câine, l-a văzut din nou în pozele trimise de aceasta din urmă şi s-a hotărât să îl adopte, relatează globalnews.ca.   Nu i-a fost deloc uşor însă să îl aducă acasă, în Enderby, British Columbia. Arctic, aşa cum l-a numit noua lui stăpână, a fost ajutat, gratis, de mai mulţi oameni să ajungă în Canada. Un veterinar din ţara noastră, l-a sterilizat, l-a vaccinat şi i-a întocmit documentele de călătorie. Un prieten de-al Laurei, pilot la KLM, l-a luat apoi în Olanda, unde a stat timp de două săptămâni. De aici el a fost luat de un alt prieten al viitoarei stăpâne şi adus la Toronto, unde s-a întâlnit cu Laura.  Arctic se adaptează acum la viaţa în familia adoptivă care mai are alţi trei câini. Stăpâna lui spune că evoluţia sa este bună şi că îi place să se joace cu patrupedele familiei.

                                                                                                                                                         Georgeta AMBERT