Arhive zilnice: 22 septembrie 2014

ŢARA cu care Rusia a semnat un parterneriat energetic şi industrial

Iranul şi Rusia au semnat patru protocoale de acord în vederea consolidării cooperării economice şi industriale, dar şi a schimburilor comerciale, a anunţat marţi presa iraniană, relatează AFP.

Cele patru protocoale de acord au fost semnate în domeniile petrolier, industrial şi comercial, petrochimic şi minier.
Ministrul iranian pentru Petrol Bijan Namdar Zanganeh a declarat marţi că schimburile comerciale dintre cele două ţări, „care ating în prezent suma de 1,5 miliarde de dolari, urmează să fie multiplicate de zece ori”. Aceste texte au fost semnate după o zi de negocieri intense între delegaţia rusă, alcătuită din 160 de persoane conduse de către ministrul Energiei Aleksandr Novak, şi diverşi reprezentanţi iranieni.      Protocoalele de acord urmează să fie finalizate de către preşedinţii rus Vladimir Putin şi iranian Hassan Rohani până la sfârşitul lui septembrie.

Iranul şi Rusia îşi ,,vor dezvolta cooperarea în domeniile petrolier, al gazelor naturale, petrochimic şi rafinării”, a declarat adjunctul ministrului însărcinat cu probleme internaţionale şi comerciale Ali Majedi, citat de agenţia Isna.   Însă ,,problema schimbului petrol contra bunuri nu este absolut deloc pe ordinea de zi” a reuniunii Comisiei economice comune iraniano-ruse de marţi şi miercuri, a subliniat el.    Presa a evocat un acord de schimb prevăzând vânzarea de petrol şi produse de consum iraniene în schimbul unor investiţii ruseşti în producţia energetică a Iranului, în special în sectorul petrol-gaze, afectat de sancţiuni internaţionale.
Potrivit presei ruse, negocierile vizează achiziţionarea de către Rusia a aproximativ 70.000 de barili de petrol pe zi, reprezentând aproximativ 2% din producţia iraniană (3,2 milioane de barili pe zi în 2013). În opinia Moscovei, aceste livrări nu contravin sancţiunilor internaţionale impuse Iranului în legătură cu temerile privind programul său nuclear.

Teheranul urmează să furnizeze, de asemenea, produse alimentare către Rusia, în urma deciziei acesteia din urmă de a suspenda importuri de produse europene şi americane, ca reacţie faţă de embargoul care i-a fost impus de către UE şi Statele Unite în urma susţinerii de către Moscova a rebeliunii din Ucraina.      Ministrul rus pentru Energie Aleksandr Novak, care participă la această reuniune comună, s-a întâlnit cu omologul său Hamid Chitchian şi cu Ali Akbar Salehi, directorul Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA).   Rusia va participa, de asemenea, la construirea a opt centrale electrice cu o capacitate totală de 2.800 de megawaţi şi la modernizarea centralelor existente, a declarat Chitchian.
Potrivit ministrului iranian, volumul acestei cooperări va atinge peste zece miliarde de dolari. Cele două ţări discută totodată despre un contract în vederea construirii a patru noi centrale nucleare. Moscova a finalizat centrala de la Boushehr, o instalaţie cu o capacitate de 1.000 de megawaţi, situată pe coasta de la Golful Persic, pe care a predat-o în mod oficial iranienilor în septembrie 2013. Iranul vrea să construiască 20 de centrale nucleare de câte 1.000 de megawaţi, dintre care patru la Boushehr, pentru a-şi diversifica sursele de energie şi pentru a fi mai puţin dependentă de petrol şi gaze naturale în consumul intern.

Tăriceanu şi suspendarea președintelui

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat luni că a început demersurile referitoare la inițiativa de suspendare din funcție a șefului statului.

    Tăriceanu şi suspendarea președintelui

,,Am început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare atât din Senat, cât și din Cameră inițiativa legată de suspendarea președintelui României“, a spus Tăriceanu, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului. Potrivit acestuia, cererea de suspendare trebui să aibă minimum o treime din semnăturile membrilor Parlamentului.       ,,Pentru ca să îndeplinim formalitățile procedurale, cererea de suspendare cu minimum o treime din semnăturile membrilor Senatului și Camerei Deputaților trebuie înaintată Curții Constituționale pentru obținerea avizului consultativ. După obținerea avizului consultativ, urmează ca cererea de suspendare să fie supusă votului Parlamentului și, în cazul în care întrunește majoritatea voturilor, ea intră în vigoare. Calendarul pe care l-am propus și doresc să-l fac public este următorul: 23 septembrie — votul Parlamentului în plenul reunit pe baza cererii de suspendare și urmat de referendum în data de 2 noiembrie, deci simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale”, a explicat președintele Senatului.

De asemenea, Tăriceanu a precizat că, în cazul în care Parlamentul aprobă cererea, el nu va accepta preluarea funcției de președinte interimar.     ,,În cazul în care Parlamentul va aproba cererea de suspendare și se va pune problema ocupării poziției de președinte interimar, întrucât sunt angajat în cursa electorală, nu voi accepta să preiau funcția de președinte interimar, pentru a nu se considera că încerc să obțin o poziție care să mă favorizeze. Și atunci, în ordinea constituțională, cel care ar urma să preia funcția de președinte interimar ar trebui să fie președintele Camerei Deputaților. Astăzi, prin colegii de la Cameră voi iniția și discuții cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaților pe același subiect și sigur că le voi pune la dispoziție și tabelele pentru strângerea de semnături”, a arătat Tăriceanu. El a prezentat și câteva elemente pe care se bazează cererea de suspendare. “În primul rând este vorba despre atitudinea președintelui care excede cadrul constituțional, atitudine care s-a materializat în numeroase rânduri prin susținerea fățișă, evidentă, a unor partide politice în campania electorală. Statutul președintelui îl obligă la neutralitate și echidistanță, imparțialitate. În al doilea rând sunt lucrurile deja de notorietate. Țin să vă aduc aminte că Parlamentul, la sfârșitul lunii iunie, a adoptat o declarație prin care cerea demisia președintelui datorită gravelor atingeri aduse prestigiului funcției prezidențiale și instituției prezidențiale prin scandalul de corupție în care era implicat fratele său. Săptămâna trecută am observat că președintele a intervenit instituțional pe lângă președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, intervenție care a pus în pericol obținerea de către România a unui post important de comisar în structura Comisiei Europene”, a precizat președintele Senatului.

Întrebat dacă îl ajută electoral acest demers, el a declarat că nu știe. “Nu știu dacă mă ajută electoral, pentru că Traian Băsescu nu este candidat în campanie. Eu nu cred că acesta este subiectul principal de campanie, cel puțin în ceea ce mă privește. După ce se încheie aceste proceduri pe care Parlamentul trebuie să le inițieze pentru suspendare, campania va intra pe făgașul normal de dezbateri, axate pe programele candidaților”, a explicat Tăriceanu.      Contextul internațional nu are legătură cu suspendarea președintelui, a adăugat el.   ,,Eu cred că o țară trebuie să funcționeze în jurul unor instituții, și nu în jurul unor persoane. În momentul de față, România are un Guvern și acesta are o majoritate puternică și stabilă în Parlament. Celelalte instituții care se ocupă de securitatea națională funcționează, mă refer la CSAT, unde sunt reprezentate Guvernul, serviciile de informații, MAI. Eu cred că toate aceste instituții pot să își facă treabă bine, mai ales că, în cazul în care președintele este suspendat, locul lui este preluat de altcineva conform Constituției. Deci, nu văd un motiv pentru ca legea să fie pusă între paranteze. Există un conflict în Ucraina și atunci noi nesocotim legea pentru că este acest conflict. Nu acesta este raționamentul corect”, a răspuns șeful Senatului unei întrebări în acest sens.

Mai mult, Călin Popescu Tăriceanu crede că prezența la vot va fi mai mare “datorită faptului că avem alegeri prezidențiale și există un interes sporit și atunci sigur că sunt șanse mai bune ca procedura de demitere să poată să fie îndeplinită”.

                                                                                                                                                                  Silvia ANDREI

Prost să fi, noroc pesedist să ai. Educația pe care o vrea Victor Ponta pentru concetățeni, bate piesele lui Eugen Ionescu

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial metodologia de care universitățile mai aveau nevoie pentru a începe efectiv să facă inscrieri în anul universitar fără diploma de Bacalaureat. Astfel, pe 9 septembrie, în Monitorul Oficial a apărut Ordinul nr. 4.542 din 8 septembrie 2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea și funcționarea învățământului terțiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, în anul scolar 2014-2015.

Graphic1Șocantă metodologie! Este cea care va permite unui elev de clasa a 12-a care nu a trecut BAC-ul să intre la facultate unde va ,,învăța” probabil extrem de bine și unde va urma o pregătire în cadrul unei universități. Există o piesă a lui Eugen Ionescu, se numește ,,Lacuna” în care este vorba despre un academician care dorește să-și susțină examenul de BAC, deoarece acesta lipsea din resume-ul său școlar, așadar, dorea să umple o lacună. Numai că, examenul ,,dificil”” îl pune pe academician în fața unui eșec.

Desigur Eugen Ionescu a scris dramaturgie absurdă, însă noi trăim timpul în care legea aceasta va începe să aibă urmări. Urmările,mă refer la primele care îmi vin în gând sunt doar cele cu impact negtiv pentru că eu nu văd nimic pozitiv în această hotărâre, mai ales după ce Legea Educației a fost efectiv ciopârțită de Ordonanțele de Urgență ale cabinetului Ponta. Care va mai fi motivația unui tânăr să învețe, să ia BAC-ul, dacă poate oricând să meargă la colegiu fara BAC? Ce fel de profesori universitari vor preda acestor ,,studenți” și ce fel de cursuri? Când vor termina ,,colegiile” d-ului Ponta, se vor angaja cu toții la cabinetul dânsului? Oare dansul ar angaja pe cineva cu o astfel de diplomă? Problema reală este însă faptul că un astfel de sistem de învățământ, un sistem slab, care nu crează performeri ci simpli executanți de ordine este ceea ce se dorește. Un sistem în care nu se investește și un sistem per ansamblu slab poate fi masă de manevră.      Închei cu un citat din Russel Hoban, care spunea ,,Dacă trecutul nu ne poate învăța despre prezent și tatăl nu își poate învăța fiul , atunci istoria nu trebuie să se deranjeze să mai meargă înainte , iar lumea devine o mare pierdere de timp.”

de Mihaela Scânteie

Nu mai alegem între PCR şi Securitate

În 2009, în noaptea alegerilor prezidenţiale, spuneam că scenariul luptei pentru Cotroceni între Partid şi Securitate nu se va mai repeta în 2014, că vom avea atunci prima competiţie între politicieni care nu aparţin Sistemului Roşalbastru.Bottom of Form                                                                                                     La prima vedere, s-ar părea că aşa va fi. Favoriţii pentru turul 2, reprezentanţi ai principalelor formaţiuni politice, V. Ponta şi K. Iohannis, nu au fost membri PCR şi nici legături cu Securitatea nu s-a demonstrat că ar avea.

În afară de vedere însă, suntem înzestraţi şi cu auz. Ponta şi Iohannis ar fi foarte convingători dacă ar face o campanie mută. Dar ei preferă se deschidă gura şi să facă vorbiri.

Iohannis, de pildă, a produs fraza: „Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”. Cică a vrut să facă un experiment, ca profesor de fizică, a argumentat după aceea, abracadabrant, ca un elev prost care se crede şmecher, nu ca un profesor. Ca să faci un experiment, trebuie să ştii ce substanţe manipulezi. Politruc înseamnă criminal. Era activistul de partid prezent în fiecare unitate a Armatei Roşii care avea grijă de moralul trupei, adică să le dea soldaţilor vodcă înainte de atac şi să-i împuşte în cap de la mică distanţă pe cei care făceau un pas înapoi.

E ca şi cum ai declara că ai omorât nişte oameni şi pe urmă că ai vrut să vezi ce zice lumea. Şi să demonstrezi că PSD te va ataca pe tema asta !?

Prof. Iohannis ne dă astfel un frumos exemplu de logică buimacă.

V. Ponta, la rândul său, ne anunţă că: „Vom debăsifica societatea, efectul regimului Băsescu e comparabil cu cel lăsat de nazişti în Germania”.

Pentru Cancelarul german Angela Merkel, o asemenea enormitate înseamnă o bătaie de joc la adresa ţării sale. A compara Germania anno zero, distrusă din temelii, numărându-şi milioanele de germani morţi şi milioanele de negermani exterminaţi, întreaga conducere a statului fiind sinucisă sau judecată şi spânzurată de aliaţi, iar nemţii priviţi ca o naţie de creaturi ale iadului, cu România anului 2014 nu vădeşte doar ignoranţa premierului MeTeO.

E vorba de un loc comun al propagandei sovietice. Tocmai a fost folosit de Vladimir Putin: noul Stalin a comparat regimul de la Kiev cu naziştii care au atacat URSS. După Al II-lea Război Mondial, acuza-insultă cel mai des utilizată de sovietici n-a mai fost „burjui” sau „kulak”, ci „nazist” pentru oricine se împotrivea sistemului Secerii şi Ciocanului ca instrumente de tortură.

Sunt un critic al lui T. Băsescu de pe vremea când Ponta era ţinător de servietă al lui Adrian Năstase. Tocmai de aceea pot să înţeleg exact că asemuirea regimului băsescian cu hitlerismul nu are nicio legătură cu România şi cu suferinţele ei reale. E vorba de un reziduu radioactiv pe care V. Ponta îl are în sânge şi care îi marchează clar apartenenţa la stânga bolşevică. Regimul „nazist” Băsescu face arc peste timp cu „legionarii cu steaguri verzi” ai lui Ion Iliescu din iunie 1990.

Totuşi, nu era greşit ce spuneam în 2009. Într-adevăr, nu vom mai alege între Partidul Comunist Român şi Securitate, ci între bolşevismul putinian al lui Ponta şi logicăriile lui Iohannis.

Ceea ce înseamnă că avem ce vota şi trebuie să mergem la vot. Eu mă duc.

Palatul somptuos al fostului preşedinte Victor Ianukovici este încă o emblemă a disfuncţionalităţii Ucrainei

Palatul lui Ianukovici, fostul preşedinte ucrainean, trebuia să devină Muzeul Corupţiei, un trofeu al revoluţiei din februarie a Ucrainei şi un monument pentru hotărârea noii puteri de a dezrădăcina avariţia şi corupţia care au măcinat ţara în primele două decenii de la declararea independenţei.                                                  

Viktor Ianukovici caută refugiu în Belarus

Graphic1La mai mult de şase luni după ce protestatarii Maidanului l-au gonit pe Victor Ianukovici de la putere, proprietatea sa luxoasă din nordul Kievului arată cât de greu este totuşi să aduci o schimbare reală. Palatul mai este şi un avertisment că problemele Ucrainei se întind mult mai departe de zona de război din est, notează „The New York Times“.

Acesta a fost principalul simbol al revoluţiei noastre, Bastilia noastră“, spune Iurii Sirotiuk, membru al Parlamentului ucrainean care, la o zi după ce Ianukovici a fugit din Kiev, a scris o lege prin care proprietatea-gigant a fost transferată statului.

Însă, în loc să devină o emblemă ruperii de trecut, rezidenţa lui Ianukovici, terenurile de tenis, de golf, grădina zoologică, locul de aterizare al elicopterelor şi hectare de grădini frumos aranjate sunt acum „un simbol al incapacităţii statului nostru de a funcţiona normal“, conform lui Sirotiuk.

Un om de afaceri dubios este acum „comandantul“ proprietăţii

Pe 24 februarie s-a dat o lege potrivit căreia proprietatea lui Ianukovici să fie preluată de stat în termen de 10 zile. Acest lucru nu s-a întâmplat nici acum. Planul s-a scufundat într-o confuzie legală şi o luptă pentru controlul averii din palat a lui Ianukovici, estimată la un miliard de dolari (aproximativ 772 de milioane de euro), inclusiv finisajele de aur din băi, un pian Steinway şi o menajerie de păsări exotice, de căprioare sau de alte animale.

În confuzia de după revoluţie, întreaga proprietate a căzut sub controlul lui Denis Taracikotelic, un fost om de afaceri dubios, acum auto-proclamat „comandant“ asupra terenului de 141,6 hectare. Şeful unei mici companii de transport care a susţinut protestele din Piaţa Independenţei a Kievului, Taracikotelic a sosit la rezidenţa lui Ianukovici în dimineaţa următoare fugii fostului preşedinte şi, cumva, a reuşit să dea la o parte răzbunătorii revoluţionari pentru a câştiga controlul întregii proprietăţi, informează „The New York Times“.

Susţinut de un grup de foşti protestatari şi acum de luptători voluntari care abia s-au întors de pe frontul de război din estul ţării, Denis Taracikotelic a reuşit să ţină la distanţă jefuitorii şi vandalii, susţinând că birocraţii corupţi vor doar să se îmbogăţească. Aşadar s-a opus cu străşnicie ordinelor guvernamentale de a preda domeniul unei companii de stat care se ocupă cu agricultura.

Mulţi vor să-l ia. Vor să joace acelaşi joc“, a declarat Taracikotelic de pe veranda biroului său aflat într-o vilă luxoasă de pe proprietate, cunoscută drept „Casa lui Putin“ din cauză că Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, stătea acolo când vizita Kievul. „Ianukovici a plecat, însă armata sa de birocraţi a rămas în urmă. Tot ce vor ei este să fure“, continuă Taracikotelic pentru „The New York Times“.

Însă, în timp ce tună şi fulgeră împotriva politicienilor şi oficialilor corupţi, Taracikotelic nu a scăpat de acuzaţii de hoţie şi incompetenţă. „Cine e persoana asta? E un nimeni“, spune Sirotiuk, legislatorul. El l-a descris pe Denis Taracikotelic ca fiind „greu de cap“ şi a spus că scopul lui principal este să păstreze controlul fluxului de bani generat de vânzarea de bilete vizitatorilor palatului.

„Maidanul nu ne-a purificat. A devenit doar începutul unui drum extrem de întortocheat

Însă, există un punct asupra căruia toate părţile implicate sunt de acord: revoluţia din februarie a Ucrainei nu s-a încheiat încă şi trebuie să se pună pe hârtie promisiunile de atunci, de un nou început, curat, pentru a evita întoarcerea la aşa-numita „revoluţie portocalie“ din 2004, care a generat speranţe mari ce apoi s-au stins în lupte interne şi corupţie.

Campania militară însângerată din estul Ucrainei împotriva rebelilor pro-ruşi, acum în mijlocul armistiţiului de încetare a focului, a ajutat la menţinerea frustrărilor liderilor de la Kiev. Dar şi cei mai fervenţi critici conducerii actuale recunosc că preşedintele Petro Poroşenko, un om de afaceri bogat ales în mai la şefia ţării, a evitat asocierea cu furturile lui Ianukovici.

Graphic1

Însă îngrijorarea a ieşit mai bine la suprafaţă luna trecută când Tatiana Ciornovol, un suporter proeminent al protestelor din piaţa Kievului numită Maidan, a anunţat că demisionează din funcţia de lider al unei noi agenţii anti-corupţie. Ea s-a plâns că eforturile ei de a lupta împotriva mitei s-au „înecat în mlaştina birocratică“.

Maidanul nu ne-a purificat. A devenit doar începutul unui drum extrem de întortocheat. Ţara noastră este pur şi simplu atât de bolnavă, duce lipsă de patriotism şi nu prea întrevedem lucruri mai bune de la guvernul care este acum. Da, guvernul este bolnav de corupţie, de intrigi politice şi de Dumnezeu ştie ce altceva“, scrie Ciornovol, al cărei soţ a murit recent în luptele împotriva rebelilor din Doneţk, într-un material în care îşi explică demisia.

Ministrul Economiei, Pavlo Sheremeta, a renunţat şi el la postul său, frustrat de ritmul lent al reformei economice. El a declarat că s-a săturat de obstacolele birocratice şi de faptul că „trebuie să mă lupt cu sistemele de ieri“.

Mulţi ucraineni dau vina pe Putin, spunând că obiectivul său principal este să păstreze starea de revoltă în ţara lor, astfel să-i împiedice pe noii lideri să îndeplinească speranţele de schimbare care au luat naştere în protestele de pe Maidan.

Însă, o altă problemă este că aproape oricine (în afară de separatiştii pro-ruşi din este) se autoproclamă gardian al revoluţiei, un rol care oferă o acoperire pentru ambiţii personale.

Taracikotelic spune că a folosit banii strânşi de pe urma vânzării biletelor nu numai să plătească salariile celor 145 de membri ai personalului, dar şi să cumpere căşti, veste anti-glonţ şi alte echipamente pentru soldaţii care luptă cu separatiştii. El se mai laudă şi că a cumpărat alimente pentru a hrăni soldaţii răniţi care se recuperează pe proprietate, dar şi 80 de refugiaţi din Doneţk sau dinalte părţi ale războiului purtat în est.

Costă aproximativ un euro să vizitezi proprietatea, dar în jur de 12 euro un tur însoţit de ghid în locuinţa lui Ianukovici. Numărul vizitatorilor a scăzut drastic din februarie când sute de mii s-au grăbit să se holbeze la excesul afişat de fostul preşedinte, însă zeci de mii încă mai vizitează proprietatea în timpul weekendului, minunându-se de gustul execrabil al lui Ianukovici şi generând sume substanţiale pentru Taracikotelic şi oamenii lui.

Şi mai mulţi bani sunt obţinuţi din tarabele cu mâncare şi ghizii proprietăţii, însă câţi exact nu este clar, pentru că Taracikotelic nu înţelege scopul unor auditori externi. Guvernul, spune el, nu are niciun drept să inspecteze proprietatea. „Noi răspundem în faţa noastră, nu a societăţii“, a declarat el pentru „The New York Times“.

Taracikotelic declară că tot ce se spune despre conducerea lui este o minciună. Printre aceste vorbe care circulă există şi rapoarte din presa ucraineană că el sau susţinătorii lui au furat o bară de aur lăsată de Ianukovici în biroul său, dar şi banii care ar fi trebuit folosiţi să se cumpere mâncare pentru animalele înfometate din grădina zoologică a fostului preşedinte.

 

Animalele arată bine-hrănite, potrivit reporterilor „The New York Times“, iar Taracikotelic spune că este victima unei campanii de defăimare iniţiată de cei care vor să obţină proprietatea pentru a o folosi în scopuri proprii. Bara de aur, a adăugat el, nu a existat.

„Noi protejăm palatul pentru popor“

În timp ce vizitează castelul impresionant, vizitatorilor li se spune şi cum succesorii lui Ianukovici îşi bat joc de rezultatele revoluţiei. „Bandiţii vechi au fost înlocuiţi de unii noi“, spune Petro Oleinik, un ghid al proprietăţii.

Apărătorii noii conduceri sfătuiesc oamenii să aibă răbdare. „Ei cred că totul se poate schimba într-o zi. Însă avem nevoie să schimbăm întreg sistemul şi asta durează“, spune şi Oleg Kuiaviski, consilier al lui Vitali Klitschko, fostul campion la box care acum este primarul Kievului.

Atunci când Parlamentul a adoptat legea conform căreia proprietatea lui Ianukovici să treacă sub controlul statului, şi-aduce aminte Sirotiuk, cel care a scris legea, părea uşor să lovească într-un simbol al corupţiei fostului guvern. „Cu toţii am fost de acord că trebuie să-l luăm, că nu este o proprietate curată“, spune Sirotiuk.

Făcând acest lucru în mod legal, totuşi, a dat naştere la probleme, deoarece mare parte din proprietate nu era propriu-zis deţinută de Ianukovici, ci de o companie privată care, pe hârtie, nu avea nicio legătură cu el. Tot ce deţinea Ianukovici, formal, era vila în care locuia, o clădire în stil finlandez în care se combinau grotesc stiluri italiene, gotice sau slave, cunoscute acum ironic sub numele de „Rococo Doneţk“, o referinţă la oraşul natal al lui Ianukovici.

În iunie, un tribunal a decis că statul are dreptul de a prelua toată proprietatea, declarând că o serie de acorduri prin care s-au transferat bunuri ale erei sovieticii în sfera privată au fost ilegale. Însă eforturile de a-l da afară pe Taracikotelic nu au ajuns la niciun rezultat.

Între timp, procurorul general a declarat întreaga proprietate ca fiind „dovezi materiale“ într-o investigaţie care-l are în centru pe Ianukovici. Asta înseamnă că nimeni nu ar trebui să se atingă de domeniu până când Ianukovici nu se prezintă la proces, lucru destul de incert deoarece se ascunde în Rusia de la sfârşitul lui februarie.

Acesta este doar un joc politic al oamenilor care vor să ia Mezhihiria (n.r. – numele palatului) pentru ei. Noi îl protejăm pentru popor“, spune Taracikotelic.

     Florin NAHORNIAC

Promisiunile lui Mazăre alias ,,MĂI ANIMALULE’’ se prăbușesc ca un castel de nisip

Radu Mazăre, chemat la CAB în dosarul terenurilor restituite ilegal.  CSM arată că declarațiile lui Radu Mazăre au afectat independența întregului sistem judiciar Radu Mazăre, sancționat pentru discriminare, după ce a spus că femeile trebuie ”vânate ca niște gazele” . Mazăre atacă în instanță decizia CNCD de blocare a campaniei ,Mamaia Style’

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională transferul a 20% din acțiunile portului către Consiliul Local Constanța, realizat în 2008, ceea ce îngreunează și mai mult preluarea unui nou pachet, promisă de Radu Mazăre. Nici soarta Cazinoului sau prețul la gigacalorie nu se numără printre angajamentele onorate de primar.

Avocatul Poporului le-a dat  o veste proastă lui Radu Mazăre și parlamentarilor PSD de Constanța. Acesta a constatat „starea de neconstituţionalitate a deciziei privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională ,,Administraţia Porturilor Maritime” – S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa”. Transferul s-a făcut în 2008, în urma unei propuneri legislative inițiate de mai mulți parlamentari PSD de Constanța, printre care și Alexandru Mazăre, unul din frații primarului. Decizia Avcoatului Poporului vine în urma sesizării a peste 30 de organizaţii sindicale, persoane fizice şi a senatorului Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa.

„În opinia Avocatului Poporului, prin actul normativ criticat se aduce atingere dreptului de proprietate al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum este prevăzut de art. 136 alin. (2) din Constituţie, întrucât titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul si unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe, municipii si judeţe, iar nu consiliile locale sau consiliile judeţene, care sunt autorităţi deliberative”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului. De asemenea, se precizează că s-a ajuns la sesizarea Curții Constituţionale, care urmează să se pronunţe în acest caz.   „Autorităţile statului trebuie să le arate baronilor locali, printre care se află şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, faptul că nu sunt pe tarlaua lor, că nu pot face orice doresc cu bunurile statului, mai ales când dorinţele lor au interese ascunse”, a comentat seantorul PDL. Dacă decizia Curții va fi una pozitivă, aceasta se așteaptă ca ”Mazăre și supușii lui să dea banii inapoi, bani luați cu japcă prin omisiune legislativă”.

Aritmetică: 51 > 21

Vestea a picat cum nu se poate mai rău pentru echipa PSD Constanța, ai cărei parlamentari au promis, în campania electorală,  că vor aduce 51% din acțiunile portului la municipalitate. Pe parcurs și-au diminuat pretențiile la 33%. Nu au obținut până acum nimic. Premierul Ponta a declarat că este de acord, dar că s-ar putea opune președintele Traian Băsescu. Ne aducem aminte însă că transferul a 20% din acțiuni s-a făcut în 2008, cu toată opoziția liberalilor, care controlau atunci ministerul Transporturilor, și a președintelui, care nu poate retrimite legea în parlament decât o singură dată.

CET nou? Nu. Gigacalorie mai ieftină? Nu

Nu ar fi însă prima promisiune pe care echipa PSD Constanța o face, dar nu o respectă. Constănțenii își aduc aminte că, în campania pentru alegerile parlamentare, candidații social-democrați, sprijiniți de Radu Mazăre, au promis două lucruri care ar fi trebuit să le schimbe viața în bine. Primul se referă la construirea unui CET nou și la furnizarea unei gigacalorii mai ieftine. Un nou CET nu s-a realizat, cum nu s-a realizat nici măcar preluarea CET-ul de la Electrocentrale SA, companie care aparține Ministerului Economiei, de către Primăria Constanța. Cât despre gigacalorie, aceasta a crescut de la 150 de lei, în 2011, la peste 360 de lei, în prezent, fiind astfel una dintre cele mai scumpe din România. Mazăre a decis să nu subvenționeze gigacaloria, dar acordă ajutoare de încălzire persoanelor cu venituri reduse – metodă unică, de asemenea, în țară.

Cazinoul, cuib pentru porumbei și pescăruși

În ciuda acestor promisiuni nerespectate, care nu ar fi costat nimic Guvernul Ponta din punct de vedere financiar, Radu Mazăre a anunțat, la începutul săptămânii, că este în discuții cu Guvernul pentru a primi peste 10 milioane de euro, pentru renovarea Cazinoului din Constanța. Cazinou care, de peste cinci ani, Cazinoul din Constanța este o biată ruină care se degradează pe zi ce trece, cuib pentru sute de porumbei. De peste cinci ani, autoritățile caută soluții, promit, semnează acte, dar toate acțiunile sfârșesc într-o lamentabilă neputință. În lungul șir al declarațiilor de genul ”vom reabilita Cazinoul” a mai apărut una, la începutul săptămânii.     ,,Sunt în discuţii cu Guvernul, mai exact cu ministrul Administraţiei, ca să predăm iar Cazinoul către Compania de Investiţii, ca să-l repare cu bani guvernamentali şi cred că se va întâmpla chestiunea asta foarte repede pentru că l-aţi auzit şi pe premier declarând că este un deficit foarte redus şi că sunt bani de cheltuit pentru autorităţile locale”, a declarat primarul Radu Mazăre. Costurile s-ar ridica la 10 – 12 milioane de euro. După reabilitare, clădirea va fi predată din nou Primăria va decide destinaţia acestuia. ”Depinde ce vrea populaţia: muzeu, salon de nunţi sau cazinou”, a spus primarul. Soluția nu este nouă. Primăria a mai predat clădirea către Compania  Națională de Investiții, pe vremea Guvernului Boc, dar aceasta nu a reușit să miște un ac.

                                                                                                                                                                   Iosif  VARGA

Moscova: Intrarea Ucrainei în NATO ar fi o ,,provocare FĂRĂ PRECEDENT” pentru securitatea europeană. De ce Rusia nu ocupă Ucraina iar apoi s-o desfiinţeze de pe harta lumii?

Rusia s-a declarat marţi împotriva intrării Ucrainei în NATO, apreciind că aceasta ar constitui o ,,provocare fără precedent” pentru securitatea europeană.

Moscova: Intrarea Ucrainei în NATO ar fi o ,,provocare fără precedent” pentru securitatea europeană     ,,Nu vrem să vedem Ucraina în NATO”, a declarat reprezentantul rus pe lângă UE, Vladimir Cijov.   Prezenţa ,,Ucrainei în NATO ar constitui o provocare fără precedent pentru securitatea europeană, o provocare care ar fi cea mai importantă de la căderea zidului Berlinului”, a apreciat Cijov.      Guvernul ucrainean şi-a anunţat la sfârşitul lui august dorinţa de a relansa procesul de aderare la NATO, întrerupt în 2010 de regimul prorus al preşedintelui Viktor Ianukovici. Intrarea Ucrainei a fost primită favorabil la summitul de la Bucureşti din 2008, ceea ce a declanşat furia Moscovei. Această decizie formală îi permite acum secretarului general Anders Fogh Rasmussen să lase uşa deschisă Kievului.

Dar această aderare va depinde de ,,capacitatea Ucrainei de a desfăşura reformele necesare” în timp ce echipamentele sale datează din epoca sovietică, de a „se adapta la standardele NATO şi de a îndeplini toate criteriile”, a subliniat Rasmussen.           De asemenea, reprezentantul rus pe lângă UE a avertizat Kievul să nu încalce armistiţiul în estul Ucrainei.         ,,Cred că ambele părţi implicate în conflict încearcă în prezent o regrupare a forţelor. Dar cu ce scop? Este inadmisibilă o regrupare de forţe pentru a consolida apărarea şi a încălca ulterior regimul de încetare a focului„, a adăugat el.    Kievul şi separatiştii s-au acuzat din nou, luni, de încălcarea

                                                                                                                                  Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

MAREA RUSIE ŞI RESTUL LUMII

Moştenirea otrăvită a perioadei staliniste îşi spune din nou cuvântul şi cu prilejul crizei din Ucraina. Principiul elementar, subteran, care pune în mişcare acţiunile politice vizibile la suprafaţă este în cele in urmă tot factorul etnic. E solidaritatea instinctivă a colectivităţilor umane care se revendică de la aceeaşi identitate comună. Liderii comunişti au fost întotdeauna conştienţi de acest adevăr atunci când au trasat pe hartă geometria frontierelor fostelor republici socialiste. Însă criteriul lor a fost unul cu caracter negativ: acela de a evita pe cât posibil o omogenitate etnică. Acesta este şi cazul fostei Iugoslavii, unde remodelarea de către Tito a frontierelor republicilor componente, cu nesuprapunerea lor deliberată peste delimitările etnice naturale, a dus la sângeroasele conflicte din anii 90 pe fundalul destrămării Federaţiei Iugoslave. Într-o situaţie asemănătoare se află şi Ucraina actuală, care cuprinde şi foste teritorii ale Poloniei, României (nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei) şi chiar ruseşti, cum este Crimeea. Nu doar atât: în estul Ucrainei se află o importantă populaţie de origine rusă. E de presupus că gestul de acum 60 de ani al lui Hruşciov (el însuşi ucrainean rusofon) de a ceda Crimeea Ucrainei, acordându-i un statut de relativă autonomie, nu a fost gândit ca o ,,trădare” a intereselor ruseşti, ci dimpotrivă. Asemenea teritorii, precum şi existenţa unei numeroase populaţii ruse în anumite zone ale fostelor republici sovietice, nu sunt decât mijloace care servesc unui singur scop: menţinerea acestora în sfera de influenţă a Moscovei. Şi anume pe cât se poate integral, cu celelalte populaţii cu tot.

Graphic1

După ce a declarat că ,,destrămarea Uniunii Sovietice este cea mai mare catastrofă politică a secolului XX”, ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin s-au concentrat pe refacerea, măcar parţială, a acesteia sub forma  ,,Uniunii Euro-Asiatice”. Structură în care Ucraina urma să joace un rol major, câtă vreme era condusă de un regim apropiat de Moscova. Fără încă o ţară importantă, în afara Rusiei, anvergura acestei construcţii politice riscă să cadă în derizoriu.

Numai că sentimentul propriei identităţi, reprimat cu atâta brutalitate de regimul sovietic în anii 30-40 ai secolului trecut, se dovedeşte mai tare decât orice combinaţie politică. Naţiunea ucraineană (înţelegând aici elementul etnic) nu şi-a uitat istoria şi s-a ridicat împotriva dependenţei de Moscova, îndreptându-şi privirea spre Occident. Presiunea ,,Maidanului” l-a pus în cele din urmă pe fugă pe preşedintele pro-rus Ianukovici, moment în care Rusia a început să reacţioneze pentru a-şi proteja interesele.       Toate acţiunile sale de până acum au fost justificate pe principiul simetriei: Rusia a susţinut că nu practică altceva decât modelul de comportament şi de a face politică al occidentalilor. Manifestanţi ,,paşnici” şi ,,democratici” au pus stăpânire la Kiev şi în vestul Ucrainei pe structurile de conducere, destabilizând interesele ruseşti? Atunci manifestanţi la fel de ,,paşnici” şi de ,,democratici” au ocupat sediile administraţiilor locale din Harkov, Doneţk sau Simferopol, arborând drapelul rusesc. Se va spune că aceştia au fost manipulaţi de mediile ruse şi posibil instigaţi şi de serviciile secrete de la Moscova? Rusia răspunde atunci cu aceeaşi monedă referitor la manifestanţii de la Kiev şi din vestul Ucrainei: şi ei sunt influenţaţi de propaganda occidentală, iar serviciile secrete apusene nu sunt nici ele chiar străine de ce s-a întâmplat. Apariţia în Crimeea a mii de militari fără însemne, care au ajuns rapid să controleze de facto întregul teritoriu al peninsulei, a generat o criză fără precedent, caracterizată de politicienii occidentali drept cea mai importantă de la căderea Zidului Berlinului. Va acuza cineva Rusia că îşi trimite armata în alte ţări suverane, încălcând dreptul internaţional? Chiar dacă deocamdată ea nu recunoaşte acest lucru, va putea răspunde arătând cu degetul înspre americani, care şi ei trimit trupe în orice punct al globului unde simt că le sunt periclitate interesele. Pentru marile puteri, dreptul internaţional nu e decât maculatură. Secesiunea foarte probabilă, dar ,,neconstituţională” a Crimeii, aflată în prealabil sub controlul ferm al trupelor ruse? Avem precedentul Kosovo, care şi-a pus în practică voinţa de separare la adăpostul prezenţei armatei americane. Şi aşa mai departe, la nesfârşit.

Graphic1

S-a mers pe o politică faptului împlinit, Rusia fiind conştientă că în primă instanţă nimeni nu se poate opune acţiunilor sale. Europa are interese comerciale prea mari în Rusia, fiind dependentă de gazul şi de alte resurse naturale importate de la marele vecin din răsărit. Întrucât orice sancţiuni economice ar avea practic un efect de bumerang, o asemenea măsură nu a fost luată în calcul. Occidentul nu a reuşit să opună deocamdată Rusiei nimic dincolo de sancţionări verbale sau de gesturi politice de protest cu un caracter mai mult simbolic. Se caută cu febrilitate o soluţie diplomatică a crizei. Numai că, în ajunul oricăror posibile negocieri, Rusia se află într-o situaţie confortabilă, plecând de la starea de fapt de pe teren. Şi e greu de crezut că aceasta se va mai putea schimba, căci e puţin probabil ca Occidentul să rişte un război cu Rusia (cu consecinţe incalculabile) pe motivul statutului unui teritoriu locuit totuşi în majoritate de … ruşi.

Opoziţia sa se manifestă deocamdată doar la nivel declarativ. La cererea expresă a Occidentului ca Rusia să-şi retragă trupele din Crimeea, preşedintele Putin declara că ,,în acest moment Rusia nu are nevoie să trimită trupe în Crimeea” iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că “Rusia nu poate cere trupelor de ,,auto-apărare” din Crimeea să se retragă în bazele lor, pentru că ele nu fac parte din forţele ruseşti.”     Asistăm la ilustrarea exemplară a unor constante ale politicii şi ale stilului rusesc, simţit din plin pe pielea lor de naţiunile mai mici pe care istoria le-a aruncat în sfera de gravitaţie a colosului răsăritean. Declaraţiile ipocrite ale lui Putin sau Lavrov despre trupele din Crimeea se încadrează la perfecţie în elementul pe care Alain Besançon îl scoate în evidenţă chiar în capitolul introductiv al cărţii sale ,,Sfânta Rusie”, care este intitulat sugestiv:  ,,Minciuna”. Moştenită încă din perioada ţaristă, această practică şi-a atins apogeul în regimul comunist, inclusiv prin cunoscuta ,,limbă de lemn”, menită să cosmetizeze realitatea unui trai într-o minciună generalizată. Aceeaşi discrepanţă dintre o imagine idealizată şi realitate, dintre etichetă şi conţinut, este prezentă şi la regimul Putin al zilelor noastre, după cum remarcă filosoful francez amintit:,,Cadrele noului regim vor să-i facă pe interlocutorii lor să creadă că sunt patrioţi, cred în Dumnezeu şi doresc o Rusie liberă şi prosperă. Că legitimitatea lor e dată de voinţa populară, de sufragiul universal, că respectă regulile universale ale dreptului pe care corpul legislativ le-a stabilit în noul drept sovietic. (…) Acesta e procedeul care face ca minciuna să prindă. Supuşii o ştiu prea bine. Ştiu că limbajul de acum e la fel de instrumentalizat ca şi cel de dinainte, doar că e mai eficace, mai plauzibil, fiindcă este limbajul folosit de toată lumea. Instrumentalizat însemnând că trebuie să camufleze realitatea. E în slujba puterii.”

Graphic1

Se poate pune şi întrebarea: care este totuşi diferenţa între acţiunile Rusiei şi cele ale Occidentului, din moment ce Moscova invocă un principiu al perfectei simetrii şi al precedentelor create chiar de occidentali?     Formal poate niciuna. Nici occidentalii nu sunt întotdeauna “uşă de biserică” în ceea ce priveşte dreptul internaţional. E totuşi o diferenţă care ţine de rafinament, dar totodată şi de substanţă. Chiar atunci când au ignorat litera tratatelor internaţionale, occidentalii au invocat totuşi o legitimitate de ordin superior, care ţinea de “valorile democraţiei”. E reflexul unei superiorităţi pe plan cultural şi civilizator care, chiar şi atunci când se împiedică de regulile de pe hârtie, încearcă măcar să salveze formele şi principiile fundamentale de la care se revendică.

Prin urmare, aici simetria se rupe. Celor care nu văd aceasta li se poate pune întrebarea: dacă e totuna, atunci în care ,,democraţie” ar prefera să trăiască? În cea occidentală, sau în cea rusească? Luând în calcul, evident, şi imperfecţiunile inerente fiecăreia dintre ele. Diferenţa e prin urmare una fundamentală şi ţine de cultură şi de civilizaţie. Toate popoarele care după al Doilea Război Mondial s-au trezit aruncate dincolo de cortina de fier, s-au simţit oprimate. Nu au găsit nicio urmă de afinitate pentru modelul “rusesc”, care le-a fost impus fără voinţa lor. Comunismul din trecut sau putinismul de astăzi nu a atras şi nu atrage pe nimeni, în afară poate de o parte importantă (dar nu toată) a naţiunii ruse. E adevărat, Rusia nu înseamnă doar Stalin sau Putin, ci şi o întreagă pleiadă de scriitori, filosofi, artişti sau sfinţi ruşi care şi-au câştigat o binemeritată recunoaştere universală. Şi atunci? Avem dreptul să-i dispreţuim pe aceştia? Nicidecum. Numai că relaţia dintre aceste elite ale spiritului rus şi marea masă, sau diferenţa dintre adevărata spiritualitate şi o politică seculară care nu face decât să o instrumentalizeze şi să o folosească drept o simplă etichetă, se explică cel mai bine dacă îi lăsăm pe ruşi să ne zugrăvească ei înşişi fondul lor sufletesc.

Graphic1

Nikolai Berdiaev, scriind despre ,,Filosofia lui Dostoievski” şi încadrând-o în specificul spiritului rus, observă contradicţiile acestui tip uman care este unul antinomic, oscilând între dimensiunea apocalipitică şi cea nihilistă. Ruşii nu pot să vieţuiască într-o medie a culturii, asemeni europenilor, ci doar la extreme.,,Acest fapt l-a avut în vedere Konstantin Leontiev când zicea că rusul poate să fie sfânt, dar nu poate fi cinstit. Cinstea este o medie morală, o virtute burgheză, ea nu interesează pe apocalipitici şi nihilişti. Această trăsătură s-a dovedit fatală pentru poporul rus, fiindcă doar câţiva aleşi pot fi sfinţi, majoritatea fiind condamnată la ticăloşie. Puţini ating viaţa spirituală superioară, majorităţii fiindu-i destinată o viaţă culturală sub medie. (…) Săritura în neant îi aşează în opoziţie cu mediul istorico-cultural european. De aici rezultă ura împotriva formei şi a bazelor formale în drept, morală, stat, artă şi filosofie. Caracterul rus se dezgustă de formalismul culturii europene, străin lui. Înzestrarea formală a rusului este neînsemnată. Forma introduce măsura, reţine, limitează, fortifică media. Revolta apocaliptică şi nihilistă spulberă toate formele, modifică toate graniţele, aruncă peste bord toate reţinerile.”

Acelaşi spirit rus care este descris mai sus, cu dispreţul său brut faţă de forme şi principii, se manifestă cu elocvenţă pe scena geo-politică şi în ziua de azi. Dostoievski însuşi, în genialitatea sa, a întruchipat  la rândul său cum nu se poate mai bine antinomiile spiritului rus, încât merită să ne oprim puţin asupra acestui caracter exemplar. Observaţiile următoare provin tot din opera citată a lui Berdiaev.

,,Dostoievski nu a oglindit doar structura sufletului rus şi a conştientizat-o, ci a fost şi vestitorul conştient al ideii ruse şi al conştiinţei naţionale ruse. În el s-au răsfrânt toate antinomiile şi maladiile conştiinţei naţionale. Smerenia rusă şi supraestimarea, umanismul nemărginit şi exclusivismul naţionalist rus – toate le poţi descoperi în Dostoievski când se manifestă ca propovăduitor al ideii ruse. (…) Dostoievski considera poporul rus ca “popor-purtător de Dumnezeu”, singurul “popor-purtător de Dumnezeu”. Însă o astfel de conştiinţă excepţional-mesianică nu poate fi numită conştiinţă smerită. Într-un astfel de popor reînvie vechea simţire şi conştiinţă de sine a poporului evreu.  La fel de ambiguă şi contradictorie a fost relaţia lui Dostoievski cu Europa. El a fost un adevărat patriot al Europei, al marilor monumente şi ale relicvelor sale sacre, lui îi aparţin cuvinte de veneraţie închinate Europei pe care nu le-a spus niciun occidental. În relaţia lui cu Europa se simte umanismul nemărginit al spiritului rus, capacitatea rusului de a retrăi tot ce este măreţ în lume ca fiind al său. În acelaşi timp a tăgăduit creştinismul popoarelor Europei, a condamnat la moarte întreaga Europă. A fost un şovin. Există multă nedreptate în judecăţile sale privind alte etnii, de exemplu francezii, polonezii şi evreii. Întotdeauna conştiinţa naţională rusă a fost ori contestatoare frenetică a tot ce e rusesc, renegându-şi patria şi pământul natal, ori susţinătoare extaziată şi exclusivistă a tot ce e rusesc, iar atunci celelalte popoare ale lumii au reieşit ca aparţinând la o rasă inferioară. Niciodată în conştiinţa naţională rusă nu a existat cumpătare, tărie liniştită şi fermitate fără isterie şi sfâşieri lăuntrice. Nici în geniul ei suprem, Dostoievski, nu există această tărie, această conştiinţă naţională spiritual-masculină şi pe deplin matură. Şi în acest caz se simte boala duhului naţional.Sufletul rusesc e configurat original şi se deosebeşte foarte mult de structura sufletească a occidentalului. În Răsărit se deschide o lume uriaşă care poate fi opusă întregii lumi occidentale, tuturor popoarelor Europei.”

Graphic1

Cu toate acestea, Dostoievski a fost un geniu de netăgăduit şi totodată un mare vizionar. În ciuda exagerărilor sale, critica sa de pe poziţii creştine la adresa secularizării Occidentului îşi păstrează şi astăzi elemente cu o valabilitate de netăgăduit. Puterea sa de pătrundere în realităţile universale ale spiritului uman l-a condus la crearea unor caractere emblematice. Astfel, în personajele romanului,,Fraţii Karamazov”, Nichifor Crainic (,,Dostoievski şi creştinismul rus”) vede întruchipate diferitele ipostaze ale sufletului rus. Atât brutalitatea, lipsa de măsură, scepticismul şi raţionalismul, cât şi chipul angelic al purificării creştine, ca un ideal al vremurilor care vor veni.  Cei trei fraţi Karamazov sunt simboluri ale celor trei Rusii. Astfel, ,,Dimitri Karamazov, un pasionat dezordonat în care domină pornirile necultivate, e simbolul acelei Rusii primitive necultivate (…) e Rusia în care n-au intrat încă puterile coordonatoare ale culturii. Al doilea frate, Ivan Karamazov, reprezintă Rusia intelectuală sau filosofică, a cărei gândire o cunoaştem astăzi, influenţat până la aservirea totală de filosofia occidentală, de gândirea euclidiană, aşa cum o concepe şi o critică Dostoievski. (…) Şi acum tot ce se face în Rusia pentru a distruge pe om e o necontenită raţionalizare aplicată în domeniul practic, (…) e această Rusie raţionalistă, filosofică, roabă gândirii discursive, care a fost capabilă şi e capabilă să justifice orice. (…) Al treilea frate mai mic, Alioşa Karamazov, iluminat de flacăra credinţei creştine şi răspândind împrejurul lui această putere atotînţelegătoare şi atotsolidarizatoare a iubirii creştine, e cea de-a treia Rusie, pe care n-o vedem încă, dar pe care Dostoievski a visat-o, a dorit-o în tot timpul vieţii lui, cu toată puterea geniului său. Nu e niciun motiv să ne îndoim că această a treia Rusie va veni. (…) Dar nu numai această Rusie, pentru că Dostoievski nu concepe numai Rusia. Ca artist, cugetarea lui universală o exprimă în formele concrete ale elementelor pe care le avea în jurul lui, şi în primul rând era în jurul lui maica Rusia. În aceasta vedem nu numai Rusia, ci şi întreaga Europă pe care Dostoievski a visat-o regenerată prin forţa iubirii creştine.”

Deocamdată suntem foarte departe de o asemenea viziune sublimă, oricât de puţin ne-am îndoi de profetismul unui Dostoievski. Europa de azi devine tot mai rece şi mai raţionalistă, dar îşi păstrează indiscutabil superioritatea culturală în faţa unei Rusii în care încă mai tronează statuile lui Lenin. Pe culoarele Kremlinului zilei de azi păşesc doar cei doi fraţi Karamazov mai mari, adică ipostazele negative ale specificului rusesc. Pe Alioşa Karamazov, simbolul blândeţii şi al purităţii, care pentru Dostoievski întruchipează adevăratul ideal rusesc, nu l-a zărit deocamdată nimeni în … sfera politicii.

de Bogdan Munteanu RostOnline

Mândrii români ai lui Ponta explică de ce Băsescu este mai rău decât naziştii: „Nu-i o comparaţie prea bună cu Hitler. Hitler ţinea la poporul lui”

După ce Federaţia Comunităţilor Evreieşti, noul ambasador al Marii Britanii, precum şi fostul şef al misiunii diplomatice a SUA în România au dezaprobat ferm declaraţia premierului potrivit căreia regimul Băsescu este comparabil cu cel nazist, Gândul a încercat să afle care este părerea pesediştilor veniţi la congresul de validare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale despre subiect. Poporul PSD-ist nu pare sensibil la criticile aduse lui Ponta, îi dă dreptate şi ştie una şi bună, preşedintele trebuie suspendat.

Bottom of Form

Mândrii români ai lui Victor Ponta sunt convinşi: liderul PSD n-a greşit deloc când a comparat regimul Băsescu cu cel nazist. „110 la sută a avut dreptate”, spune un susţinător pesedist venit la Alba Iulia pentru validarea, în congres, a candidaturii lui Ponta la prezidenţiale. O doamnă are un amendament când vine vorba de comparaţii: „Hitler ţinea la poporul lui”. „N-ar fi o comparaţie prea bună”, pare să echilibreze discuţia un pesedist spre 60 de ani, însă completează rapid: „acum, Băsescu a făcut mai multe rele decât Hitler”. „E mai rău decât un SS-ist”, comentează o doamnă spre vârsta a treia, îmbrăcată în costum popular şi cu o pancartă în mână pe care ea scris numele lui Ponta. „Băsescu o iubeşte doar pe Elena şi familia lui”, trage ea concluzia, nemulţumită că are, după aproape 40 de ani de muncă, o pensie de 70 de lei.      Una peste alta, lucrurile sunt clare: Băsescu trebuie suspendat.

,,Trebuia suspendat de douăzeci de ori şi omorât pentru că a distrus ţara românească, mai rău că Stalin a fost, cizma lui Hitler”, se arată foarte revoltat un bătrân, de acord cu suspendarea „120 la sută”.
E supărat pe românii lui mândri care nu au putut să-l dea jos pe Traian Băsescu. Soluţia o vede în marşurile din jurul Palatului Cotroceni. „Oamenii nu trebuiau să plece de la Cotroceni până nu îl dădeau jos, suntem prea papa-lapte. Dacă ar mai fi două marşuri tari până în  noiembrie să-l dăm jos”, spune cu năduf.
Un alt pesedist bătrân îi recomandă şefului statului să ia o canistră cu benzină şi să dea foc urmelor sale, deoarece ”prea mult şi-a bătut joc de ţară”. ”Mă rog la Dumnezeu să cadă”, completează tabloul o bătrână, care ţine în mână o foaie A4 pe care scrie numele premierului. Premierul Victor Ponta a declarat, în urmă cu o săptămână, că va urma „o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti”. „Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”, a spus Ponta.

Noul ambasador al Marii Britanii a sancţionat imediat declaraţiile lui Ponta, iar Federaţia Cominităţilor Evreieşti a avut o reacţie extrem de dură.      ,,Eu cred că Hitler a fost Hitler. Din fercire, nu văd în politica europeană de astăzi pe cineva care este Hitler”, a spus ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, în prima lui conferinţă de presă, rugat să comenteze afirmaţiile prim-ministrului Ponta.    Într-un comunicat al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România remis gândul, Aurel Vainer a comentat pe larg afirmaţiile primului-ministru: „Ca reprezentant la vârf al populaţiei evreieşti din România, cu activitate de aproape 10 ani în Parlamentul României, trăitor şi cunoscător îndeaproape a istoriei ţării noastre, după un parcurs al vieţii de 8 decenii, nu pot accepta ideea de a se compara o perioadă post-decembristă cu ceea ce a reprezentat puterea nazistă în lume. Imi pun întrebarea : oare aceşti 10 ani la care se face referire, perioada de mandat a dlui. Băsescu, de viaţă nemijlocită în România contemporană, poate să fie similară cu viaţa într-o societate de tip dictatorial, nazist, de atât de tristă amintire?”  Mai departe, Vainer explică semnificaţia profundă pe care orice referire la nazism o are pentru comunitatea evreilor din toată lumea.

„În numele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ne exprimăm profunda noastră dezamăgire şi convingerea fermă că această afirmaţie este o greşeală politică imensă şi de neacceptat. Ne doare enorm să auzim o paralelă între regimul nazist şi aceşti ani de democraţie românească, cu toate lipsurile, cu toate bunele şi mai puţin bunele ei. Oricât de grea şi de dură ar fi bătălia politică, nu putem accepta şi nu putem crede că un lider politic de astăzi poate face astfel de afirmaţii”, se mai arată în comunicatul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România     Ponta nu a dat însă înapoi. ,,În primul şi în primul rând, consider toată această propagandă începută împotriva declaraţiilor mele politice legate de domnul Băsescu ca fiind exagerată. În primul şi în primul rând, când Traian Băsescu spune despre mine şi despre noi că suntem bolşevici şi comunişti, nici nu cred că neagă că în România s-au produs crime produse de comunişti”, a spus el

                                                                                                                                                       Florin NAHORNIAC

Licitaţie suspectă a Primăriei Suceava, anulată de judecători. Cea mai scumpă ofertă era declarată câştigătoare

Primăria municipiului Suceava a semnat, în august, un contract de 25,8 milioane de lei cu firma Geprocon Iaşi pentru asfaltarea unor străzi din oraş. Contractul a fost semnat cu firma care a depus cea mai scumpă ofertă, deşi licitaţia era contestată în instanţă. Judecătorii Curţii de Apel au decis anularea documentelor care au dus la semnarea contractului.

Suspiciunile cu privire la corectitudinea organizării licitaţiei de asfaltare a unor străzi din municipiul Suceava au fost confirmate, miercuri, de judecătorii Curţii de Apel Suceava. Magistraţii au dispus anularea documentelor care au dus la semnarea, în august, a contractului dintre Primăria municipiului Suceava şi firma Geprocon Iaşi.      Primăria municipiului Suceava a scos la licitaţie, în noiembrie 2013, un contract pentru lucrări de „Reabilitare străzi, poduri şi pasaj”, estimat la 27,8 milioane de euro, finanţat din fonduri europene. La licitaţie au fost depuse nouă oferte din partea Tehnic Assist SRL Botoşani, Huge SRL Iaşi, Test Prima SRL Suceava, Geprocon SRL Iaşi, Geiger Transilvania SRL Târgu Mureş, asocierea Idecon SAU Spania – Victor Construct Botoşani – Autotehnorom Suceava, asocierea TASA Botoşani – Florconstruct SRL Suceava – ConBucovina Suceava – Symmetrica SRL Suceava, asocierea SUCT Suceava – Agroman Empresa Constructora SA Spania şi asocierea General Construct SRL Suceava – Calcarul SA Pojorâta – Conest SA Iaşi.

Licitaţie contestată din prima fază

În martie 2014, Primăria Suceava a organizat faza electronică a licitaţiei. Câştigătoare a fost desemnată asocierea Idecon SAU Spania – Victor Construct Botoşani – Autotehnorom Suceava, cu o valoare de 19,8 milioane de lei, 68% din valoarea estimată a contractului.      Firmele Geprocon SA Iaşi şi Tehnic Asist SRL Botoşani, cea din urmă descalificată, au contestat rezultatul licitaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi au primit câştig de cauză. O contestaţie a depus şi Victor Construct, firma declarată câştigătoare. Prin decizia 1666 din 4 iunie 2014, CNSC a dispus „anularea raportului procedurii şi reevaluarea ofertelor de la etapa stabilirii admisibilităţii acestora”.

Firme descalificate ciudat de la licitaţie

În mod curios şi inexplicabil, fără nicio aparentă bază legală, ca urmare a deciziei CNSC Primăria municipiului Suceava decide să excludă din licitaţia toate firmele care nu au contestat rezultatul fazei electronice şi să continue procedura doar cu firmele Geprocon Iaşi, Tehnic Asist Botoşani şi Victor Construct Botoşani. Mai mult, celelalte şase societăţi care au participat la licitaţie nici măcar nu au fost informate cu privire la această decizie.     Decizia CNSC a fost însă contestată în instanţă de câştigătoarea fazei electronice, Victor Construct Botoşani.

Contract semnat deşi licitaţia era contestată în instanţă

Între timp, Primăria Suceava a organizat la 19 iunie 2014 o nouă licitaţie. Şi de această dată oferta Victor Construct a fost cea mai mică, de 18,7 milioane de lei. Firma Victor Construct a fost însă descalificată pe motiv că oferta nu reflecta majorarea salariului minim pe economie.    Decizia a fost contestată la CNSC, dar acţiunea firmei Victor Construct a fost respinsă pentru că nu a făcut dovada plăţii garanţiei de bună conduită, introdusă recent în legislaţie. Şi această decizie a fost atacată în instanţă de Victor Construct. Deşi pe rolul Curţii de Apel Suceava figurau două procese prin care era contestată licitaţia, Primăria municipiului Suceava alege să încheie, la 25 august, contractul cu Geprocon Iaşi pentru suma de 25,8 milioane de lei, reprezentând 92,8% din valoarea estimată a contractului, deşi la prima licitaţie electronică oferise 21,9 milioane de lei.  Valoarea contractului încheiat de Primărie cu Geprocon Iasi este cu şapte milioane de lei mai mult faţă de cea mai mică ofertă din cadrul licitaţiei, cea a firmei botoşănene Victor Construct.

Licitaţia, anulată de judecători. Ce se întâmplă cu contractul deja semnat?

Miercuri, 10 septembrie, judecătorii Curţii de Apel Suceava au dat câştig de cauză firmei Victor Construct. Magistraţii au dispus modificarea deciziei CNSC nr. 1666 şi respingerea contestaţiilor Geprocon Iaşi şi Tehnic Assist Botoşani, adică anularea documentului care a permis participarea celor două firme la licitaţie.     „Modifică Dec. CNSC nr. 1666/C4/1520,1568 din 4.06.2014, în sensul că: Respinge contestaţia SC GEPROCOM SA, ca lipsită de interes. Respinge contestaţia SC TEHNIC ASIST SRL, ca nefondată. Obligă intimatele să plătească petentei suma de 7.288 lei cheltuieli de judecată. Definitivă”, se arată în minuta şedinţei publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Suceava, Primăria municipiului Suceava se găseşte acum în situaţia în care trebuie să anuleze contractul încheiat cu Geprocon SRL Iaşi şi să organizeze o nouă licitaţie pentru selectarea firmei care se va ocupa de modernizarea străzilor şi podurilor din oraş.

                                                                                                                                                 Florin BUCOVINEANUL

Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein, mesaj pentru Ponta, după paralela băsism/nazism: „Sunt dezamăgit. Aţi învăţat toate lecţiile greşite de la SUA”

Fostul ambasador SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spune că este dezamăgit de retorica folosită de premierul Victor Ponta, care a declarat că urmările regimului Traian Băsescu seamănă cu cele ale nazismului. Americanul recunoaşte însă că politicienii români au învăţat tot ce e mai rău din politica de peste Ocean.

„Eu nu pot să cred că preşedintele Băsescu este fascist. Îl cunosc, ştiu pentru ce luptă, ştiu la ceea ce ţine. Problema cu politica românească este că aţi învăţat toate lecţiile greşite de la SUA. V-am învăţat tot ce ştiţi. Din păcate, v-am trimis o grămadă de consultanţi şi experţi care v-au învăţat să folosiţi campania negativă”, a declarat Mark Gitenstein.   „Sunt dezamăgit de genul ăsta de retorică, dar o avem şi noi în SUA”, a mai spus fostul ambasador.      Premierul Victor Ponta a declarat într-o emisiune televizată că „efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”.

                                                                                                                                                       Florin NAHORNIAC

O invenţie a lui ,,dottore’’plagiator Ponta: Doctorat fără Bacalaureat!

O să vă spun din prima: trăim în Ţara Minunilor, tărâmul amnistiilor pe bandă rulantă. Poate nu ştiaţi, dar o ordonanţă de urgenţă care aduce mai multe modificări la Legea Educaţiei, adoptată încă din iunie, permite universităţilor să organizeze colegii în care să înveţe tinerii care nu au luat Bacalaureatul.
Deocamdată nu este foarte clar ce calificare vor avea cei care vor termina un asemenea colegiu, ce va scrie pe diploma lor şi cât va valora aceasta, nu este clar după ce programă vor învăţa şi nici cât vor plăti exact. Mai evident mi se pare că este vorba despre o metodă de a băga nişte bani în nişte buzunare foarte mari ale unor băieţi. O metodă care scufundă Bacalaureatul, această piatră de moară.                                                                                                                                              Reprezentanţii universităţilor mari din ţară nu s-au pronunţat în totalitate. Rectorul Universităţii din Bucureşti spune că instituţia pe care o conduce nu va deschide asemenea colegii, în timp ce rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice precizează că ideea este foarte bună. Există universităţi private care au anunţat deja că, dacă un cursant ia Bacalaureatul după primul an de colegiu, va putea trece direct în anul al II-lea la facultate.

În ultimii câţiva ani, am văzut cu ochii noştri, cu toţii, cum sistemul de învăţământ din România a început să se modifice, efectiv să îşi schimbe forma ca un animal care acum e elefant, iar peste cinci minute e maimuţă. Nu spun că „pe vremea mea“ educaţia era un cal mult mai breaz. Dar cel puţin exista un strop de decenţă (ultima dată când am vorbit cuiva despre decenţă mi s-a râs în faţă, mi s-a spus că este o infantilitate enormă să mai aştept decenţă de la ţara în care trăim).    Ceea ce nu înţeleg eu este imposibilitatea tinerilor să treacă de examenul de Bacalaureat. Mă înspăimântă doar gândul că există tineri cu şcoală care nu pot face o înmulţire simplă din minte. Sau că habar nu au când se scrie cu un „i“ şi când se scrie cu doi. Mă sperie că unii dintre ei pur şi simplu, fizic, de-adevăratelea, nu au citit în viaţa lor o carte. Ba mai mult, mulţi au impresia că cititul unei cărţi este un lucru deplasat şi învechit. Mă dezamăgeşte această societate paralelă care creşte în fiecare zi în jurul nostru.

Ceea ce propun eu să se întâmple în continuare, chiar înainte de alegeri, ar fi: să fie amnistiaţi cei care sunt prinşi furând sume sau obiecte cu o valoare mai mică de 10.000 de euro, să fie considerată acceptabilă o bătaie dacă nu a durat mai mult de un minut şi dacă nu s-au rupt mai mult de două oase, iar doctoratul să poată fi susţinut şi de cei care nu au terminat liceul. De asemenea, mai propun să se organizeze o tombolă în urma căreia, anual, să fie desemnaţi 100 de câştigători care nu vor mai da niciun examen toată viaţa lor şi vor absolvi cu nota zece din oficiu orice facultate îşi doresc.    Mai propun ca oricine merge pe stradă şi vede la altcineva un lucru pe care şi-l doreşte să aibă dreptul să îl ia, dacă reuşeşte, într-un interval de 30 de secunde. Propun ca soţii să aibă voie să acorde două bătăi pe lună nevestelor şi  elevii să aibă voie să îşi pocnească profesorii dacă îi deranjează, dar doar o singură dată într-un an şcolar. În rest, dacă cineva ar putea să dea o lege care să îi oblige pe tinerii din ţara asta să înveţe, perfect. Dacă nu, e ok şi aşa, pentru că, cel mai probabil undeva, într-o realitate paralelă (nu aici) lucrurile merg bine. Pur şi simplu am nimerit noi în universul greşit.

Florin NAHORNIAC

Gruia Stoica, omul care a vrut să cumpere CFR Marfă: „Cu uneltele mele s-a lucrat la Casa Poporului“

Gruia Stoica, omul care a vrut să cumpere CFR Marfă, este, la ora actuală, cel mai tare român. Nu fiindcă are afaceri în vreo nouă țări pe unde trece trenul, dar gândiți-vă numai la faptul că s-au făcut vreo două CSAT-uri dedicate lui. Nici Elena Udrea n-a beneficiat de atâta atenție din partea primilor doi bărbați din statul român.

Reporter: De ce nu s-a finalizat privatizarea CFR Marfă? Cât e vina statului, cât e vina lui Gruia Stoica?
Gruia Stoica: Domnule, Gruia Stoica a făcut tot ce a ținut de el și de echipa lui, noi ne-am îndeplinit toate obligațiile, dar, vorba aceea, de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere. Vânzătorul a încercat la rândul său, însă nu a reușit să obțină acordul tuturor băncilor care au finanțat CFR Marfă. Acum, eu sunt, din păcate, cu 30 de milioane în buzunar, iar CFR Marfă este din ce în ce mai departe de a deveni parte a unui important operator regional.
Rep.: Ce ați mai cumpărat în ultimul timp, în afară de pâine, dacă tot v-au rămas bani de la privatizarea eșuată?
G.S.: Bilete la meciul de baraj al României cu Grecia. Hai tricolorii!
Rep.: Ați pierdut ceva pentru faptul că nu a ieșit din prima cumpărarea CFR?
G.S.: CFR Marfă a fost doar o verigă din proiectele de dezvoltare a Grupului Grampet. Cu sau fără CFR Marfă, mergem mai departe pentru a îndeplini proiecțiile stabilite cu echipa Grampet Group. Eu sunt un om pozitiv, care vede jumătatea plină a paharului. Am câștigat experiență și asta nu e puțin lucru într-o privatizare de asemenea amploare. Vreau, pe această cale, să mulțumesc foarte mult managementului și colectivului de muncă format din cei 9.000 de angajați ai grupului pentru puterea lor de caracter și profesionalism și pentru că au dat dovadă de unitate pe parcursul privatizărilor, pentru că GFR-Grampet Group a fost angrenat în patru privatizări strategice, în patru țări diferite, cu patru culturi diferite. Vorbim aici despre operatorii de transport feroviar de marfă similari cu SNTFM CFR Marfă din Grecia, Bulgaria și Croația. A fost o experiență unică pentru noi și un tur de forță, din care am ieșit întăriți. Pot spune cu mâna pe inimă că am avut mai mult de câștigat din experiența acumulată decât ne-am fi putut imagina.

„Vânzătorul a încercat să vândă ceva ce nu era în totalitate al lui – cea mai mare parte era gajat la bancă“

Rep.: Cum naiba ați convins statul să vă dea garanția înapoi?
G.S.: Păi ce, statul este haiduc la drumul mare, nu are reguli? Trăim într-o lume civilizată în care ambele părți au semnat un contract care trebuia respectat și cine a greșit trebuie să plătească. Faptul că ne-am recuperat banii, inclusiv dobânzile, demonstrează că noi ne-am îndeplinit obligațiile.
Rep.: Cât de prieten sunteți cu Ponta, cum a vehiculat Băsescu?
G.S.: Eu nu vreau să comentez și nici n-am comentat discursul președintelui țării mele, dar la cât au vorbit amândoi, premier și președinte, despre mine vara asta, chiar nu m-aș mira să mă împrietenesc cu ambii dacă ne-am întâlni vreodată față în față. O să se convingă că sunt un om serios și ceea ce zic aia și fac.

(…)

Rep.: E, lăsați, că v-a făcut vedetă licitația asta cu scandal. A vorbit președintele, a vorbit premierul, s-a vorbit în CSAT de Gruia Stoica. V-au folosit sau v-au dăunat mediatizarea și vehicularea în mediul politic a numelui dumneavoastră?
G.S.: Este adevărat că mi s-a făcut reclamă, dar prea multă reclamă uneori strică. S-a vorbit mult și de multe ori fals despre Gruia Stoica anul ăsta. Să știți că eu am făcut atletism, unde am câștigat medalia de aur, iar în atletism, dacă privești o fracțiune de secundă în altă parte, pierzi startul. Ne-am văzut de drumul nostru și de proiectele noastre. Noi ne-am văzut de treaba noastră și bine am făcut.

„Prima sută de mii de euro m-am făcut-o nici din fier vechi și nici din găleți cu cocoșei, ci din unelte de ipsoserie“

Rep.: Se zice că nu se întreabă un om de afaceri cum a făcut primul milion. Și nu vă întreb asta. Dar vă întreb altceva: cum ați făcut prima sută de mii și apoi al doilea milion? Aici o să vreau să vorbim un pic de unde ați pornit în afaceri, dar și despre copilărie, adolescență, familie, chestii personale etc.
G.S.: Hai să vă spun cum nu am făcut prima sută de mii de euro. N-am făcut-o nici din fier vechi și nici din găleți cu cocoșei, ci din unelte de ipsoserie. Am primit un catalog de unelte din America, care mi-a servit drept inspirație. M-am dus la câțiva meșteri care lucrau în ipsoserie și mi-au spus cam ce tip de unelte aveau ei nevoie. Apoi am mers la meșterii din sat de la mine, romi armurieri, și i-am întrebat dacă pot produce acele unelte. Ei mi-au zis „Da“ și apoi am „șmecherit-o“ pe mama și am luat mai mult de 100.000 de lei pentru a face prima S.A. cu capital privat din România, unde am început să produc acele unelte pentru ipsoserie. Cu aceste unelte s-a lucrat inclusiv la Casa Poporului, ajungând la un moment dat chiar să facem export cu aceste seturi de unelte.

Eroi români pe Frontul de la Stalingrad

Generalul Ioan Alecu Sion: „Cât timp avem muniţie, vom lupta până la unul”

Dramatismul luptelor purtate de Armata Română pe frontul de la Stalingrad a scos în evidenţă caracterul soldaţilor şi ofiţerilor care au luptat în condiţii deosebit de grele, în faţa unui adversar mult superior atât numeric, cât şi ca dotare. Dintre militari, o parte au fugit din calea valului nimicitor lansat de Armata Roşie, dar cei mai mulţi au ales să lupte chiar şi atunci când, încercuiţi fiind şi fără muniţie, soarta le părea pecetluită. În volumul Eroi români pe frontul de răsărit (1941-1944), Alesandru Duţu şi Florica Dobre adună poveştile militarilor români care s-au evidenţiat în lupta contra sovieticilor. Dintre numeroasele fapte de arme am selectat uimitorul destin al generalului de brigadă Ioan Alecu Sion, care şi-a dat viaţa pe frontul de la Stalingrad, încercând să oprească contraofensiva Armatei Roşii şi apoi să îşi scoată soldaţii din încercuire.

„În august 1942, generalului Sion i s-a încredinţat comanda Diviziei 15 Infanterie, care se acoperise de glorie în 1941 în luptele de la Prut, Lăpuşna, Căuşani, Grigoriopol, Hut-Timuş sau Şibka meritându-şi pe deplin numele de «Divizia de oţel» a ţării. La 18 noiembrie 1942, în preziua declanşării ofensivei sovietice de la Cotul Donului, divizia avea un efectiv de 433 ofiţeri, 391 subofiţeri şi 13.586 soldaţi şi se afla în rezerva Armatei a 3-a, în spatele diviziilor 5 şi 6 infanterie, la Gromki. La 19 noiembrie, la orele 9,45, Divizia 15 Infanterie a fost pusă la dispoziţia Corpului 4 armată cu misiunea de a bara direcţia Gromki-Ivanovski. Inamicul a ajuns în faţa diviziei la orele 10. (…)

Graphic1În condiţiile pătrunderii inamicului în sectorul Diviziei 15 Infanterie, generalul Sion şi-a mutat postul de comandă în mijlocul trupelor, pe înălţimea cu cota 193,7. Nu pentru mult timp însă, deoarece focul mitralierelor inamice a lovit punctul de comandă, fapt ce l-a determinat pe generalul Sion să ordone mutarea lui pe înălţimea cu cota 197,4 unde s-a instalat către orele 3, în dimineaţa zilei de 20 noiembrie. Atacurile dezlănţuite din această zi au culminat, către ora prânzului, când dinspre Gromki au apărut circa 40 de tancuri sovietice. Orice încercare de a opri înaintarea lor s-a dovedit zadarnică. Generalul Sion s-a deplasat la unităţi, a organizat apărarea antitanc a înălţimii cu cota 197,4 şi, ordonând artileriei să tragă, a reuşit să determine tancurile inamice să se retragă. În urma lor, pe câmpul de luptă au rămas numeroşi soldaţi români morţi şi răniţi, striviţi de tancuri. Dintre marile unităţi încercuite, Divizia 6 Infanterie avea o poziţie centrală în dispozitiv, cu postul de comandă la Golovski. (…) În seara aceleiaşi zile, generalul Ioan Alecu Sion a fost chemat, personal, la Golovski pentru a se pronunţa, împreună cu ceilalţi comandanţi de divizii, în legătură cu ultimatumul de la sovietici de a se preda, primit de Divizia 5 Infanterie printr-un parlamentar rus. În discuţia care a avut loc, generalul Sion a declarat: «Cît timp avem muniţie, vom lupta până la unul, căci trebuie să intervină aliaţii noştri».                

În ziua de 21 noiembrie, în timp ce Divizia 15 Infanterie a fost din nou atacată, comandantul a fost rechemat la Golovski. De data aceasta se cerea, printr-un alt parlamentar rus, capitularea Diviziei 6 Infanterie. În acelaşi timp generalul Sion a lansat o radiogramă către Armata a 3-a cu următorul cuprins: «Situaţia disperată. Acesta este ultimul cuvânt. Spuneţi cuvântul vostru. Am hotărât să luptăm». «Vizitele» parlamentarilor ruşi nu se terminaseră încă. În dimineaţa zilei de 22 noiembrie a fost rândul Diviziei 15 Infanterie să primească un ultimatum semnat de general-maior Moiseev care cerea capitularea până la orele 18. Pentru a câştiga timp, în speranţa intervenţiei aliaţilor, promisă de generalul Weichs, comandantul Grupului de armate B, generalul Sion a comunicat ruşilor că vor primi răspunsul a doua zi. În după-amiaza zilei de 22 noiembrie, la orele 16, pentru a salva puţinele trupe de care mai dispuneau, cei trei comandanţi de divizii, întruniţi la Golovski, au hotărât ieşirea din încercuire în direcţia sud-vest, spre Divizia 22 blindată germană. Numit comandant al trupelor din avangardă, generalul Sion a părăsit Golovski cu puţin timp înainte ca ruşii să ocupe satul şi să-i captureze pe generalii Lascăr şi Mazarini. Fără să ştie acest lucru, generalul Sion a organizat dirijarea trupelor care au constituit o coloană de circa 30 km.

«Trupele române au luptat vitejeşte»

Retragerea a început la orele 21, generalul Sion şi locotenent-colonelul Wolfgang Krüger, şeful Detaşamentului german de legătură pe lângă Divizia 15 Infanterie, însoţind avangarda. După ce a traversat în bune condiţiuni dispozitivul inamic, coloana a fost tăiată în două de atacul tancurilor inamice la traversarea văii Zariza. La trecerea peste râpele abrupte şi prin văile mocirloase, a pierdut aproape toate autovehiculele, tunurile şi materialele. În dimineaţa zilei de 23 noiembrie, generalul Sion şi resturile coloanei au sosit la Bol. Donscinka, având următoarele efective şi materiale: 171 ofiţeri, 129 subofiţeri, 3326 soldaţi, 1045 cai, 18 maşini, 2.115 arme, 40 puşti mitraliere, 6 mitraliere, 4 brandt-uri de 81,4 mm şi 2 tunuri. Din aceste resturi, aparţinând celor trei divizii, generalul Sion a organizat unităţi, a numit comandanţi, a fixat misiuni de luptă, acţionând toată ziua pentru apărarea satului împreună cu Divizia 22 blindată germană. În noaptea de 23-24 noiembrie, divizia germană s-a retras însă la circa 3 km de sat. Rămaşi în localitate, a doua zi 24 noiembrie, generalul Sion şi trupele sale au continuat să reziste atacurilor sovietice. De trei ori s-a cerut ajutor diviziei blindate germane, care a făcut doar promisiuni, dar, practic, nu i le-a acordat. În mijlocul trupelor, generalul Sion îşi îmbărbăta soldaţii, trecând de nenumărate ori la numai câţiva zeci de metri în faţa tancurilor duşmane, prin focul mitralierelor. Locotenent-colonelul Krüger, martor al evenimentelor avea să noteze: «Trupele române au luptat vitejeşte». Situaţia deosebit de critică în care s-au găsit trupele române a culminat la orele 10 când, în forţă, sovieticii au atacat satul. Muniţia le era pe terminate; câteva grenade şi ultimele cartuşe au fost împărţite de însuşi generalul Sion. În panica ce se accentua din ce în ce mai mult, militarii au început să părăsească poziţia. Generalul Sion a încercat să le vorbească, să-i încurajeze. Totul era însă în zadar, ostaşii retrăgându-se sub focul tancurilor inamice şi al mitralierelor care loveau în plin. Tot câmpul luptei era acoperit de morţi şi răniţi. La orele 13, în timp ce generalul Sion încerca, împreună cu câţiva subordonaţi să ajungă în dispozitivul diviziei germane, a fost somat să se predea. Unul dintre ofiţeri, maiorul Busuioceanu a strigat: «Domnule general, ruşii sunt aici, fugiţi». Era însă prea târziu. Generalul a fost răpus de gloanţele duşmane. «Astfel – consemna jurnalul de operaţii al marii unităţi – cade la datorie generalul Sion, care numai cu cei trei ofiţeri din statul major şi păzit de şoferul credincios, rămâne ultimul pe poziţie ca cel mai brav între bravi, soldat al ţării (…)»”.

Fragment din Alesandru Duţu şi Florica Dobre, Eroi români pe frontul de răsărit (1941-1944),Editura Eminescu, 1995

DW: Ponta, comunismul şi măiestria supravieţuirii

Se mai moare în Ucraina? Se prea poate. Se mai moare dacă eşti ziarist occidental sau dacă eşti creştin în Siria şi în Irakul devastat de terorişti? Se moare. Trăieşte în schimb utopia totalitară. Trăieşte şi încercarea de a o resuscita. Iată despre ce e vorba, între altele, în acest scrutin prezidenţial. Comunismul, ca şi fascismul, are şapte vieţi.
De-o longevitate politică impresionantă s-a bucurat până acum şi Victor Ponta. Mea culpa. Am crezut în 2012 că un Ponta plagiator va fi silit până la urmă de partidul său să-şi dea demisia, în special după ce s-a aflat că a manipulat instituţii întregi spre a evita oficializarea furtului său de lucrare de doctorat.

M-am înşelat. Nu-i prima oară. Am greşit şi acum 25 de ani, când, încurajat de maniera convingătoare a asumării trecutului totalitar în Germania apuseană, am subestimat grav măiestria supravieţuirii comunismului în răsărit. Că se manifestă azi în ţări NATO, în cele care duşmănesc occidentul sau în cele cotropite de tancuri ruseşti, că la cârma lui sunt lideri care se pretind socialişti, sau că e condus din umbră de ex-securişti deveniţi oligarhi, care se dau „patrioţi”, „conservatori” ori „liberali”, comunismul, e cert, n-a murit.

DW: Ponta, comunismul şi măiestria supravieţuirii

Chiar dacă n-o fi corect politic, nu corespunde Zeitgeistului şi nu e cool şi hip s-o spui: trăieşte bine mersi nu doar în Rusia, ci şi în baronetul din fostele ţări ocupate de sovietici, în ciuda aderării lor la structuri euro-atlantice. Integrarea le-a schimbat, formal. Dar şi comunismul a ştiut să se adapteze               În lupta împotriva libertăţii, a democraţiei, a statului de drept şi a societăţii deschise comunismul a reuşit, agil, să se cupleze la resurse vitale, să facă bani, să se camufleze, să se dea pluralist, să intre în combinaţii spectaculoase şi în concubinaje odioase, de pildă cu fascismul şi fundamentalismul religios. Pe scurt, s-a metamorfozat. S-a parfumat. S-a uns cu alifii. E elegant. Dă bine. Zâmbeşte persuasiv. Dar ştie că nu se putea perpetua decât ucigând memoria şi subminând democraţia. Îl auzi, nostalgic, lăcrimând după Nea Nicu. Sau negând Holocaustul. Şi susţinând politicieni afini.

Mai nou, are două variante. Una se mai eschivează şi se disimulează. Alta, cu trăsăturile lui Putin şi ale emulilor lui, a scos capul. E la suprafaţă, nu se mai ascunde şi e agresivă. Greţoasa lui fizionomie, machiată sistematic de inşi precum ideologii de la criticatac, iar mai nou de doctrinarii extremei drepte cu care s-a acuplat voios, s-a reivit în scenă încă de la aşa-zisul sfârşit al istoriei, celebrat de Fukuyama.

A purtat diverse măşti în Moldova şi Transnistria, la începutul anilor 90, ori pe drapelul cotropitorilor Georgiei şi al aliaţilor lor interni, în 2008, apoi la Kiev, în camarila lui Ianukovici.  După revoluţia de pe Euromaidan a apărut în Crimeea, printre mascaţi. Cu sau fără mască, figura histrionică a comunismului îşi face de cap în unităţile de blindate care au invadat estul Ucrainei şi ameninţă „să ia Kievul în două săptămâni”, după cum i-a explicat Vladimir Putin şefului Comisiei Europene, Barroso.

Anterior, prin blocarea în Consiliul de Securitate, de către delegaţii KGB-istului Putin şi a aliaţilor săi din China comunistă, a oricărei rezoluţii apte să stopeze masacrul sirian, mutilase faţa Naţiunilor Unite, o organizaţie a cărei noimă, ratată după 1945 în mult prea multe rânduri, e să evite genociduri de felul Holocaustului.

Alunecarea galopantă în dictatură a Rusiei, în ultimul deceniu, nu l-a împiedicat pe versatilul Ponta să-şi înceapă cariera de premier cu un ministru de Externe mare fan al Kremlinului şi să se alieze cu un oligarh securist al cărui imperiu mediatic nu s-a sfiit să primească sfaturile Vocii Rusiei în timpul puciului din 2012 şi nu doar.

E trist că s-a înşelat atunci şi Klaus Johannis. Mai trist e că edilul sibian e de părere acum că un puci împotriva statului de drept ar fi un demers situat „la marginea constituţionalităţii”. Jos pălăria că a început totuşi să-l critice, afişând, fie şi într-un târziu, o oarecare flexibilitate. Era şi vremea.

Până şi Putin s-a devoalat între timp. Iar securistul oligarh, mare maestru în măcinatul lent al morilor justiţiei, s-a văzut demascat ca delincvent. Totuşi, aliatul său şi unul din principalii autori ai puciului, arhitectul superimunităţii parlamentarilor din marţea neagră şi al legiferării traseismului primarilor, vai, candidează la preşedinţie.

Chiar crede cineva că democraţia românească nu se va resimţi dacă Ponta va fi ales? Că statul de drept nu riscă să sucombe? Că va supravieţui precum extremismul de stânga, despre care s-a crezut că va muri în timp ce, transfigurându-se în colectivism naţionalist, comunismul tocmai se eterni.  Indiferent dacă urmaşul primului preşedinte postceauşist, Ion Iliescu, va abandona sau nu faţada sa democratică de socialist: mai există oare naivi în stare să creadă că, odată ajuns preşedinte şi cu întreaga putere la discreţia sa şi a baronilor din PSD, un partid nereformat, Ponta nu va desfiinţa bună parte din libertăţile pe care şi le-au cucerit românii prin sacrificiul tinerilor din decembrie 89?

Dacă aceşti naivi n-au dispărut, iar opinia lor e şi-a majorităţii, ce păcat. Tant pis, cu atât mai rău. Nu mai puţin rea e nădejdea că „vestul nu ne lasă el”, că nu ne va permite să lăsăm se ni se ducă de râpă statul de drept. Iată o iluzie ce riscă să se răzbune cumplit. Realitatea simplă e că unii nu ştiu dacă Occidentul se poate apăra pe sine. Cu atât mai puţin pare să poată apăra o democraţie care s-a abandonat.

E-adevărat că, în final, va conta şi va învinge doar cine va miza pe cartea câştigătoare. Şi este cert că nu se vor plasa de partea bună a istoriei nici partizanii lui Putin şi nici adepţii modelului chinez. Victoria va aparţine, cu siguranţă, libertăţii. Dar când? Şi câte suferinţe vor mai fi de îndurat până la îngroparea definitivă a unui zombi precum comunismul rezidual?

Iată, de fapt, chestiunea esenţială a alegerilor prezidenţiale româneşti.

Două avioane de vânătoare americane s-au prăbuşit în Oceanul Pacific. Aparatele aparțineau Forţelor Navale americane.

Cele două avioane de vânătoare de tip F/A-18 Hornet, au decolat de pe portavionul USS Carl Vinson și s-au prăbuşit în cursul nopţii în vestul Oceanului Pacific.    Pilotul unui avion a fost salvat şi beneficiază de tratament medical la bordul portavionului. Echipele de intervenţie îl caută pe celălalt pilot.   Avioanele s-au scufundat şi nu mai pot fi recuperate.

                                                                                                                                                        Georgeta AMBERT

DEZVĂLUIRE INCENDIARĂ! Tatăl Simonei Halep l-a CONCEDIAT când a aflat de RELAŢIE

Primul antrenor al Simonei Halep a dezvăluit care au fost posibilele motive pentru care tatăl jucătoarei de tenis a renunţat subit la antrenorul ei, Andrei Mlendea.
ntr-un interviu acordat sportnews.ro, Ion Stan a sugerat că Simona ar fi avut o relaţie cu fostul ei antrenor. ,,Când nu merg părinţii cu ea la turnee, se deplasează fratele ei. Ştiu că a avut o relaţie cu un antrenor tânăr care a antrenat-o înaintea lui Marcu (n.r. – Adrian Marcu). Nu-mi amintesc cum îl cheama, dar tatăl ei l-a concediat când a simtit că e ceva între ei. Nu i-a convenit ca Simona avea o relaţie cu antrenorul”, a declarat Ion Stan .
Sportnews mai afirmă ca relaţia dintre Andrei şi Simona Halep a luat sfârşit chiar înainte de turneul de la Indian Wells (3-10 martie 2013). Mlendea a fost anuntat de familia sportivei ca renunţă la serviciile sale şi că noul antrenor va fi Adrian Marcu.

                                                                                                                                                                     Iosif VARGA

Dimitrie Cantemir – „simbol al culturii româneşti în deschidere universală

Pe 26 octombrie 2008 s-au împlinit 335 de ani de la naşterea celui mai mare reprezentant al umanismului românesc, Dimitrie Cantemir. Domn al Moldovei între anii 1710-1711, Cantemir a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Ca domnitor, Cantemir a dovedit vederi progresiste. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

Mare cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic, scriitor român – figură luminoasă pentru contemporanii săi – domnul Dimitrie Cantemir rămâne în conştiinţa românilor de pretutindeni un mare cărturar a cărui operă contribuie cu demnitate la cultura europeană şi universală. Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în cultura românească, George Călinescu afirma că acesta este „un Lorenzo Medici al nostru“.   Anul trecut, la 24 ianuarie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Patriarhul Daniel sublinia rolul lui Dimitrie Cantemir în cultura noastră, numindu-l „simbol al culturii româneşti în deschidere universală, el fiind membru al Academiei din Berlin şi un om care cunoştea foarte multe limbi străine, un bun român, dar, în acelaşi timp, un european şi aş zice chiar mai mult decât european“. De aceea, Preafericirea Sa l-a numit pe Dimitrie Cantemir şi „simbol al unităţii în deschidere europeană“.

Ostatic la Constantinopol

S-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din judeţul Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui. Principala preocupare a tânărului a fost învăţătura, ceea ce avea să-l ajute să devină un spirit enciclopedic, reprezentant strălucit al umanismului românesc şi prefigurator al iluminismului.   La 15 ani a fost luat ostatic la Constantinopol, unde a stat 22 de ani, prefăcându-şi condiţia de ostatic în cea a cărturarului care avea să-şi desăvârşească cunoştinţele la Academia Patriarhiei Ecumenice şi care avea să-şi însuşească îndeaproape limba şi cultura Imperiului Otoman. Din martie 1693 până în luna aprilie a aceluiaşi an, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar, întrucât Înalta Poartă nu l-a confirmat, s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit mai mulţi copii, între care viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709-1744). În 1714 a devenit primul membru român al Academiei din Berlin.

„Întors acasă din lungă şi grea pribegie“

A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. După numai un an de domnie, s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut -, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier personal al ţarului Petru cel Mare, sub protecţia căruia va trăi perioada de maturitate a creaţiei sale, dar purtând în suflet „melanholia neasemuitului inorog“. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei, la 1 august 1711. În 1723, Dimitrie Cantemir a murit pe moşia sa Dimitrievka, la Harkov, şi a fost înmormântat în Rusia, însă la 1935, osemintele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi reînhumate în nişa din stânga din Biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. „Aici, întors acasă din lungă şi grea pribegie, înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei şi învăţat cercetător al trecutului românesc“, citim pe placa din marmură, fixată pe peretele nişei, cuvintele scrise la 17 iulie 1935, de Nicolae Iorga.

Cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei

În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Despre cea dintâi carte a lui Dimitrie Cantemir „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea“, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698, s-a spus că e mai mult decât un tratat de etică; e întâiul eseu scris în limba română. În această operă, prima lucrare filosofică românească, întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă.  A doua sa lucrare, apărută în 1700, la Constantinopol, în latineşte – „Imaginea ştiinţei sacre, care nu se poate zugrăvi“ – face din autorul ei un precursor în filosofia românească. Prin această lucrare filosofică autorul încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. „Istoria ieroglifică“, scrisă la Constantinopol, în română (1703-1705), este considerată prima încercare de roman politic-social. Lucrarea prezintă ideile filosofice şi politice, extrase din realitatea istorică trăită intens de fostul şi viitorul domn al Moldovei.  O altă operă importantă este „Istoria Imperiului Otoman“ (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină, între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului Otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Pentru lucrarea „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor“, scrisă în română (1719-1722), care cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare, autorul a consultat peste 150 de izvoare române şi străine, în limbile latină, greacă, polonă şi rusă. Prin această operă susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor.

Primul nostru cărturar care a cercetat etnografia şi folclorul

Graphic1Operă monumentală, „Descriptio Moldaviae“ (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin, cuprinde trei părţi.  Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, elaborând astfel prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării, făcând referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul, în această lucrare el enumerând întruchipări mitologice, precum: „Doina“, „Frumoasele“, „Ursitele“, „Sânzienele“, „Zburătorul“ etc. Menţionăm, de asemenea, şi operele „Compendium universae logices institutionis“ (Prescurtare a sistemului logicii generale), „Monarchiarum physica examinatio“ (Cercetarea naturală a monarhiilor), „Sistema religiae mahomedane“ sau „Cartea ştiinţei muzicii“ (Kitab-i-musiki), scrisă în limba turcă, care este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină.

Trei trăsături definitorii pentru personalitatea lui Dimitrie Cantemir

Într-un articol publicat în anul 2003 în „Candela Moldovei“, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, părintele Nicolae Dascălu, actualmente directorul Agenţiei de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române, găseşte definitorii pentru personalitatea domnului Dimitrie Cantemir trei trăsături profunde. Dimitrie Cantemir este enciclopedist umanist ortodox, principe de spirit pentru toţi românii şi cărturar european, genial creator de sinteze culturale între Orient şi Occident.

Enciclopedist umanist ortodox

Cunoscător a 12 limbi străine la maturitate, între care: greacă, latină, slavonă, arabă, turcă, persană, italiană, franceză, principele român este filosof, teolog, istoric, geograf, etnograf, dar şi scriitor de mare talent. Educat mai întâi la Academia Domnească din Iaşi, student al Academiei patriarhale de la Constantinopol, Dimitrie Cantemir va fi toată viaţa un creştin ortodox de profunzime. Dascălul său din tinereţe, călugărul Ieremia Cacavelas Cretanul, elogiază prima carte tipărită la Iaşi în 1698, „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul“, o lucrare în care reflexia teologică întâlneşte limbajul culturii europene a timpului. Cartea este deschizătoare de drum şi arată că Dimitrie Cantemir a fost deodată un fiu al Bisericii dreptmăritoare şi un savant care îşi întinde sfera preocupărilor sale către domeniile cunoaşterii raţionale din vremea sa. Dimitrie Cantemir s-a format în lumina credinţei şi a rămas mereu un umanist ortodox. Către sfârşitul vieţii se va apleca din ce în ce mai mult către teologie. Una dintre ultimele sale scrieri, „Locuri obscure în Catehism“ („Loca obscura in Catehisi“ – 1722) este dedicată chiar lămuririi unor probleme controversate privind dreapta credinţă, în raport cu influenţele protestante din teologia rusă a vremii.

Principe spiritual al tuturor românilor

Convins de nobleţea neamului peste care domneşte, Cantemir priveşte cu luciditate, dincolo de calităţi sau slăbiciuni, către întreaga seminţie românească. „Istoria ieroglifică“ (1705) este doar o fabulă a mentalităţilor şi a rivalităţilor din Ţările Române, însă alte scrieri arată câtă iubire are domnul cărturar pentru moştenitorii latinităţii orientale. Dimitrie Cantemir afirmă şi argumentează, cu mult înaintea Şcolii Ardelene, originea latină nobilă a neamului românesc şi faptul că Biserica Ortodoxă este cea care l-a născut, l-a crescut şi îi conferă o identitate şi o vocaţie istorică aparte.  „Descriptio Moldaviae“ ne vorbeşte despre organizarea politică a ţării Moldovei, despre tradiţii şi despre viaţa bisericească, despre scris, despre literatură, însă cartea aceasta trebuie citită alături de „Historia moldovlahica“ şi de „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor“.  Chiar atunci când era la Istanbul, în anii tinereţii, sau pribeag primit cu cinste de către ţarul Petru cel Mare al Rusiei, după bătălia de la Stănileşti din 1711, Cantemir a trăit şi a scris pentru patria sa cea mare a românilor de pretutindeni.

Genial creator de sinteze culturale între Orient şi Occident

Ales în 1714, la propunerea lui Leibnitz, membru al Academiei din Berlin, savantul Dimitrie Cantemir aduce cu el mirifica înţelepciune orientală filtrată prin conştiinţa unui european. Cu aceeaşi iscusinţă, el scrie cărţi în latină, este preocupat de logică, metafizică şi cunoaşte filosofia lui van Helmont, vorbeşte curent turceşte, arabă sau persană, cântă la tambură şi compune arii pentru dervişi sau sistematizează ritmurile muzicii otomane. „Istoria Imperiului Otoman“ (1714-1716) şi „Sistema religiei mahomedane“ (1722) sunt opere prin care domnul român şi serenissimul principe al Rusiei oferă Occidentului imaginea cea mai consistentă despre împărăţia turcească, cultura şi religia acesteia.  Vocaţia culturală de punte între Orient şi Occident va fi notată în mod concis de Voltaire în „Histoire de Charles XII“: „Moldova era cârmuită atunci de principele Cantemir care reunea talentele grecilor vechi, ştiinţa literelor şi a armelor“.

Avertismentul lui George Maior

Corupția reprezintă una dintre cauzele principale ale instabilității din Ucraina, a declarat marți directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, la conferința ,,Regula de aur a bunei guvernanțe și a luptei împotriva corupției: împletirea armonioasă a politicilor și a acțiunilor de implementare”, organizată de Institutul Aspen România.

,,Aceasta (corupția — n.r.) este o problemă de securitate națională. Din păcate, dincolo de motivații geopolitice, politice, militare, în ceea ce privește dezvoltările din Ucraina, una dintre cauzele principale ale acestei instabilități care a generat și, până la urmă, a dus la căderea unui Guvern a fost legată de acumularea intensivă de corupție în sistemul politic și sistemul economic ucrainean, până la punctul în care frustrările din societate s-au repercutat asupra puterii de la acel moment. Iată exemplul elocvent pe care îl vedem cu toții de modul în care corupția poate afecta o societate, un stat, interesele strategice naționale ale unei națiuni”, a spus Maior.

Potrivit șefului SRI, drumul României este unul bun în abordarea corupției, în special în ceea ce privește dezvoltarea instituțiilor capabile să se confrunte cu acest fenomen.      ,,Din acest punct de vedere, mă bucur că drumul Romaniei a fost unul bun în abordarea acestui fenomen, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea instituțiilor capabile să se confrunte cu acest fenomen. Mă refer în special la DNA, mă refer la legislația care a fost elaborată în timp, cu toate dificultățile politice legate de elaborarea acestei legislații, mă refer, în sfârșit, la profesionalismul oamenilor care lucrează la aceste instituții și care au reușit prin munca lor să creeze, pe de o parte, autonomia lor în raport de influențe externe, iar, pe de altă parte, o abordare profesională într-un domeniu extrem de complex și de complicat din diverse rațiuni”, a subliniat George Maior. El a adăugat că opinia SRI, care are o cunoaștere bună a evoluțiilor din societate și din instituții pe această dimensiune, este că, într-adevăr, anii care au trecut au marcat progrese substanțiale, care se pot vedea atât în statistici, cât și din percepția populației.

,,Niciodată statisticile nu spun totul despre un asemenea fenomen. Se poate vedea în faptul că, chiar în condiții de criză economică, bugetul statului a început să fie mai bine consolidat și chiar în această creștere economică mai bine asigurată, inclusiv prin acțiunile de combatere a corupției, de combatere a evaziunii fiscale. Deci, se vede acest aspect și în economie și, în general, în percepția populației despre acest fenomen. Faptul că instituții precum DNA, SRI au peste 50% încredere la nivelul populației arată nu o acțiune sau alta de branding sau imagologică pur și simplu, ci efectiv rezultate care sunt percepute ca atare de societate, semn că acest lucru interesează la modul cel mai vital societatea românească”, a spus șeful SRI.    Maior a adăugat că aceste progrese nu trebuie nicidecum idealizate, pentru că mai sunt extrem de multe lucruri de făcut, inclusiv din perspectiva prezervării independenței și autonomiei acestor instituții, inclusiv din dezvoltarea în continuare a legislației, care trebuie să se adapteze la metode tot mai sofisticate de operare din partea celor care sunt pe ,,tărâmul corupției”, fie că este vorba despre diverse grupări, fie de indivizi.

                                                                                                                                                       Florin NAHORNIAC

Atât îl duce capul?

Pe ce lume îşi permită să trăiască un premier de stat european, prins în actuala conjunctură geopolitică, deloc liniştită? După mintea cui îşi plagiază omul ăsta discursurile fără limită şi comparaţiile aberante, la îndemâna repetenţilor cu tupeu? Poate să-l extragă cineva, în sfârşit, din cutia jucăriilor de pluş, ca să-i explice că a venit timpul maturizării?!

Pentru Victor Ponta, cuvintele nu au valoare, imaginile nu au profunzime, comparaţiile nu au nici sens, nici legătură cu realitatea – nu conţin stări, amintiri, traume. Omul foloseşte cuvinte pe care le-a golit de sens, în funcţie de felul în care acestea îi rezonează în cap. I se pare că „nazism” sună periculos de „bine” într-o asociere neruşinată şi imberbă cu ironicul „băsism” şi că, evident, îi va induce şi asocia, subliminal, stări negative.    Că o barbarie de cuvânt precum „debăsificare”, coleg de diapazon cu „denazificare”, va „încânta”, vezi Doamne, prin tumultul inteligenţei care l-a produs. Că va face din autor un om de spirit, care generează stare prin rezonanţă şi că va da măsura dramatică a luptei „individului-erou”, a „vidanjorului” politic; a unificatorului social.

Într-un fel sau altul, un premier semidoct încearcă să-i întoarcă pe toţi la felul lui mărunt de a percepe istoria. Are în sertar, compuse gata, într-un alfabetar vechi, câteva cuvinte prinse din zbor fie de la înaintaşii săi politici – „fascişti” şi „legionari” de la Ion Iliescu, în vremea mineriadelor -, ori de pe la câte-un coleg la fel de puţin la istorie ca şi el – Şova, Mazăre sau Zgonea – pe care le lipeşte, la ocazii, de „situaţii potrivite”. Iată cum sună, în gura sa, halucinanta asociere a băsismului cu nazismul: ,,Nu exagerez folosind acest termen, cred că efectele asupra societăţii româneşti, lăsate de cei 10 ani de regim Băsescu, sunt destul de asemătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania, şi de asta spun de debăsificarea societăţii”. Ce a produs această mostră de „bun simţ” politic şi uman?! De pildă, o reacţie imediată a comunităţii evreieşti, care, spre deosebire de Ponta, percepe măsura exactă a cuvintelor care denumesc orori şi devieri grave de la normalitate, în anumite perioade istorice.      „I-am spus că nu pot concepe că am trăit zece ani într-un regim similar cu cele naziste. Sunt parlamentar, am trăit această viaţă şi nu pot să mă consider trăitor într-un regim nazist. (…) Nu-i de admis. Îmi exprim dezamăgirea totală şi convingerea fermă că este o greşeală politică imensă şi de neacceptat”, a reacţionat, dur, deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. O reacţie pe măsură a venit şi din partea ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell: ,,Eu cred că Hitler a fost Hitler. Din fercire, nu văd în politica europeană de astăzi pe cineva care este Hitler”, a spus acesta.

Şi n-au fost singurii.

Dar Victor Ponta continuă să trăiască în lumea sa paralelă. În aceeaşi notă ignorant-ofensivă, rânjind ,,înţelept”, a afirmat că “se exagerează cu propaganda”, că şi pe el, “Traian Băsescu l-a făcut bolşevic” şi că l-a anunţat pe Aurel Vainer că “va face o precizare în plenul Parlamentului şi va spune ce crede el”.     Mă întreb ce ar putea crede premierul României despre lucruri pe care nu le-a trăi şi nu le cunoaşte? Şi ce le-ar mai putea spune celor care le-au trăit, în afară de a-şi cere scuze?

                                                                                                                                                       Florin NAHORNIAC