Arhive lunare: noiembrie 2014

EDITORIALUL EDIŢIEI. O odioasă înfrângere programată sau spiritul de haită al unui partid de baroni şi de borfaşi care se ţin de putere

DEMISIA VICTORE! CE AŞTEPŢI, RĂZBOI CIVIL?    

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Ţin înainte de toate săvă mulţumesc celor care citesc această sfântă publicaţie patriotic. Constat că ne citiţi şi asta spune mult. NU MĂ BUCURĂ FAPTUL CĂ NU VĂ LASĂ INIMA SĂ AJUTAŢI ŞI EDITORIAL NASTASE (5) (1)FINANCIAR  ACEASTĂ  PUBLICAŢIE. Iată că s-au încheiat şi ,,votările’’. Mă asteptam ca ţiganul oltenesc Victor Viorel Ponta să piardă dar nu la aşa diferenţă de răsul lumii. Acum numai are ocazia să-l aresteze pe Trăienică Băsedumnezeu cum se lăudase în Campania electoral. Şi era normal ca PSD –ul şi Victor Viorel Ponta deoarece prea stâpâni se arătau, prea plin de ei se afişau peste tot. Până şi Biserica Ortodoxă Română prin securistul conducător ,,PREA FERICITUL’’ DANIEL începuse să le ridice osanale şi le cântau ,,VREDNIC ESTE’’ şi asta pentru că le dădeau bani cu nemiluita, de barcă şmecherul Liviu Dragnea a dat bani din buzunarul lui şi nu din cei ai poporului roman dreptmăritor creştin. Pe lângă toate acestea dulăii din PSD în frunte cu dulăul Victor Ponta au băgat măinile adânc în visteria naţională ca să dea pomeni electorale de parcă dădeau din averea părinţilor lor. Să văd acum ce vor face pentru că prea mult şi-au bătut joc de averea ţării şi de acest popor. Ştiţi cum a procedat Victor Ponta impreună cu  acoliţii lui? Exact ca şoricelul din vresurile alăturate:

„Într-o zi, prin asfinţit,EXTRAORDINAR SEP 3  gratierea-lui-voiculescu-588x800
Şoaricele a-ndrăznit
Sã se creadă în putere
A prăda stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică si puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.
Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul”

 

AUG 2 Ascultarea telefoanelor

Dar tot acest farseur Victor Ponta a nenorocit mai multe persoane numai şi numai ca el să prospere şi să devină preşedintele României. Printre aceştia s-au aflat miniştrii de externe TITUS CORLĂŢEANU şi apoi TEODOR MELEŞCANU. Pentru ce au demisionat aceştia? Pentru ifosele unui mincinos. Al unui aventurier şi plagiator ca incompetentul şi olagiatorul VICTOR PONTA. Nu cei doi miniştrii trebuiau să demisioneze ci acest MUPPETS sau MICKY MOUSE a politicii româneşti, respectiv acest premier plagiator de mucava numit VICTOR VIOREL PONTA. Acesta a fost capul răutăţilor.

 

              DEMISIA PREMIERULE PLAGIATOR VICTOR VIOREL PONTA!

NOE 3 DITORIAL MANDRU CA SUNT OFITR (1)Multă cerneală va curge de acum încolo pe seama înfrângerii istorice a lui Victor  Ponta din ziua de 16.11.2014.Multă cerneală, dar şi ceva „sânge” intern, sau la vedere. Nu ştiu însă câţi vor vrea să admită că Ponta s-a înfrânt singur. Toţi vor da vina sau vor lăuda jocurile de culise sau „strategia” lui Băsescu, pentru că nimeni nu va fi aşa de lipsit de… realism încât să spună că Johannis l-a învins pe Ponta. Sunt ei politicienii şi analiştii „independenţi” lipsiţi de limite uneori, dar a spune că Johannis a câştigat bătălia nu ar îndrăzni nimeni. Deci, varianta pe care o vor lua în braţe va fi aceea că Băsescu a manevrat, şi-a pus în mişcare „sistemul”, bla bla bla. Basme.

Băiete, minte cât mai mult

Băiete, minte cât mai mult

Eu sunt ,,puloner'' activ

Eu sunt ,,puloner” activ

Plagiatorul Ponta a fost înfrânt de spiritul de haită cu care a condus partidul şi să nu uit a vă spune  a fost învins de setea de putere, lăcomia, convingerea că nu îi face nimeni faţă şi limbile băgate în ureche de cei mai apropiaţi supuşi, de sondajele  aranjate ca să îl mulţumească şi nu în ultimă instanţă de încercarea de a–şi păstra protejaţii în funcţie. Să mă explic: Ponta şi-a format o echipă de colegi şi prieteni tineri, la fel de dornici de putere, dar şi la fel de orbi şi nepricepuţi în ceea ce priveşte analiza semnalelor sociologice şi politice şi indiferenţi la pericole, prieteni care bunea stanciu ,constantin duicu,ghe stefan,mazarecrezând că dacă au dinţii tineri, rup orice, nu le stă nimeni în faţă. Aşa au pus mâna pe putere în partid, ajutaţi la început de alţi oameni mai în vârstă, cu putere, pe care apoi i-au abandonat pe drum. Aşa au scăpat lupii tineri de Geoană, Năstase, Mitrea, Hrebenciuc  făcând ce voiau ei cu partidul. Dar să amintesc aici şi slaba lor pregătire profesională. Apoi, Ponta şi-a format, pe acelaşi principiu, o alianţă USL pentru a trage scaunul de sub picioare lui Boc. L-a aburit pe Antonescu, dar după ce a luat conducerea guvernului a început să lovească în PNL schimbând miniştri după miniştri, făcând din PNL un partid de looseri. Deşi avea majoritatea în Parlament nu s-a mulţumit, a început să fure parlamentari din chiar propria alianţă, a  băgat UDMR la guvernare, a încercat să îşi lipească UNPR-ul,  dar Oprea nu a cedat, apoi  a spart alianţa dintre PC şi PNL, a momit parlamentarii PPDD astfel încât să poată conduce fără PNL şi Antonescu. Cine mai era ca el, a reuşit ca în doi ani să conducă aproape tot, mai erau de luat în subordine serviciile şi justiţia. A modificat statutul cadrelor militare prin Duşa şi Oprea, astfel încât să îşi subordoneze logistica  şi serviciile de informaţii ale armatei şi internelor. La SRI îl avea pe finu Maior căruia i-a promis că îl face prim-ministru.

L-am-votatNu îi mai ajungea puterea, voia tot, era deja beat de putere, toate mergeau ceas. După ce a scăpat de Antonescu, s-a gândit să îi ia şi partidul sau mai bine spus parlamentarii şi primarii, aşa că l-a momit şi pe Tăriceanu tot cu postul de prim ministru şi l-a făcut să spargă PNL-ul, apoi a suspendat o lege pentru 45 de zile pentru a da dreptul fripturiştilor să treacă în partidele pe care le controla, fără să plătească. Numai că pentru a nu fi învinuit că îi ia la el pe fomişti, i-a trimis la naşu’ Oprea în partid. Avantaj Oprea, care poate oricând să bată palma cu altă structură, să fie rererere-evaluat şi să intre la guvernare alături de oricine îl vrea. Au venit alegerile prezidenţiale şi la primul tur s-a gândit să nu păţească  precum Geoană, aşa că a dat ordin prietenului Corlăţean să le pună beţe în roate celor din diaspora, nu că voturile lor ar fi schimbat ceva, ci doar aşa ca să poată spună că e iubit şi afară.

melescanuAmbiţie de lup tânăr fără minte.  Rezultatul s-a văzut. Fiind convins de aceiaşi ,,prieteni’’ care îi susurau la ureche că nu mai este nimeni ca el şi că au ţara la picioare, că nu contează două mii de manifestanţi pe străzi, ei pot scoate 20000 oricând, având şi proba făcută de Olguţa la Craiova unde aceasta s-a „plimbat”  cu un şarpe roşu după ea, Victor  a ridicat din nas, l-a păstrat pe Corlăţean încă o săptămână la externe, ba mai mult s-a apucat plin de el să spună că dacă la turul doi un singur cetăţean de afară nu va vota, va demite toată conducerea externelor. Doamne cât de plin era de el şi ce sigur pe victorie. Auzise el că pe învingători nu îi trage nimeni de  ,,socoteală’’. După o săptămână însă, forţat de  presiunea cetăţenilor, a trebuit să îl schimbe pe Corlăţean, dar l-a schimbat  cu alt îngâmfat, dar mai bătrân. Atitudinea lui Ponta faţă de populaţie şi nemulţumirile din primul tur din diaspora îmi aduce aminte de versurile  lui Arghezi din fabula „Tâlharul pedepsit”: „ nu ştiuse că nărodul, va da ochii cu norodul”. Eu nu sunt un mare analist, dar am prevăzut că atitudinea asta de îngâmfare, dispreţ, aroganţă vor fi taxate şi am spus chiar că este posibil ca la turul doi să ne trezim cu un procent de 10% mai mult decât la primul tur, care va  vota cu Johannis tocmai pentru a taxa nesimţirea guvernanţilor şi a plagiatorului Ponta. Numai că în tot PSD-ul nu a fost nici un cap care să prevadă şi să prevină asta, crezând că dacă deţin primarii, deţin totul. Uite că nu a fost aşa. Cu toată foamea de putere, cu toate alianţele, cu ţiganii, cu ungurii, cu Vadim Tudor, cu PPDD, marea putere de la guvernare nu a putut EDITORIAL NASTASE (6) (1)face faţă voinţei poporului român care a ieşit la vot şi l-a taxat pe ,,sfântul’’ plagiator Victor Viorel Ponta. Atât de sigur a fost de el, de toate manevrele pe care le-a încercat împreună cu  mâna sa dreaptă, borfaşul politic Liviu Dragnea,  legale şi ilegale, cu toate coaliţiile, cu toţi primarii şi pomanagii, cu toţi procurorii, PONTA NU A PUTUT SĂ ÎNVINGĂ VOINŢA ROMÂNILOR. Aceştia nu au votat cu Johannis sau mai bine spus nu toţi cei care au votat cu Johannis l-au considerat bun de preşedinte, să fim obiectivi, mulţi au votat cu Johannis ca să îi dea peste bot lui Ponta, este vorba de exact cei care au ieşit în plus faţă de turul 1. Johannis nu a avut cu ce să atragă populaţia, s-a văzut clar, nici varianta întoarcerii la foştii miniştri ai lui Băsescu prezenţi în PDL nu fac deliciul votanţilor, ei practic au taxat nesimţirea lui Ponta. Am mai spus-o şi o repet, acest vot este un vot dat pe aroganţa lui Ponta, Corlăţean este groparul lui Ponta  cel puţin ca instrument, căci oricum nu a făcut de capul lui ce a făcut, Ponta practic s-a bătut singur. Dacă Ponta nu ar fi dorit să conducă guvernul şi Parlamentul fără PNL şi Antonescu, dacă nu şi-ar fi băgat coada peste tot, nu ar fi învrăjbit poate alianţele, nu ar fi încercat să îi momească pe toţi, ar fi condus şi acum USL-ul,  Antonescu   i-ar fi fost un coleg fidel şi un preşedinte liniştit,  un fel de „frumosul  adormit din pădurea Cotroceni”. Dar Ponta a vrut să conducă singur, să aibă pe lângă el multe partide mici, fără putere, oameni fără personalitate, papagali şi fripturişti, penali pe care să îi schimbe cum vrea el, când vrea el. Foamea de putere, dorinţa de a controla totul, încrederea în minciunile apropiaţilor care îl periau, l-au pierdut. ilie-sarbu1 (1)Acum, Ponta refuză să admită că el poartă toată vina, spune că nu demisionează din „respect” faţă de cei care l-au ales, deşi votul de ieri spune că nu mai are majoritatea sufragiilor poporului. Ca şi Băsescu, refuză să admită realitatea, onoare nu există. Poate la partid va reuşi să se impună o perioadă, cei care l-ar fi putut contra sunt după gratii sau nu pot ieşi din casă. Geoană este prea domol şi prea „prostănac” pentru a prelua conducerea, deci la partid încă deţine controlul. Ponta nu vrea să demisioneze nici de la guvernare deşi după ce s-a întâmplat din nou în diaspora ar trebui ca el să îşi prezinte demisia. Este însă convins că încă mai deţine majoritatea în parlament şi nu poate fi demis. Nu se ştie însă dacă este chiar aşa. Eu nu îi mai dau 6 luni de guvernare, dar nu este exclus ca până pe 24 Ianuarie, de Ziua Unirii să cadă guvernul. Acum două zile Ponta anunţa cu neruşinare reînfiinţarea USL cu partidul de muşte al lui Tăriceanu punând  baza pe .. hemoragia care era de aşteptat în PNL dacă ar fi câştigat el alegerile. Acum, situaţia se schimbă, nu ştiu câţi vor mai sări în partidul lui Tăriceanu. Blaga deja a anunţat desfiinţarea ACL şi înfiinţarea noului PNL, tocmai ca să ştie pe cine poate conta şi să îi facă pe cei cu ochii la Tăriceanu să fie mai circumspecţi.

paris lon4

TRIOUL JEFUITORMai este de văzut ce se întâmplă cu incompatibilitatea lui Johannis. Acum se va vedea dacă Băsescu a bătut palma cu Johannis înainte de alegeri sau nu. Tăcerea lui Băsescu a dat de înţeles,  celor cu cap, că Băsescu nu s-a dat pe faţă cu Johannis ca să nu atragă asupra lui antipatia românilor şi dacă este aşa, a fost o mişcare înţeleaptă. Acum, dacă Johannis va trece de buba incompatibilităţii ar fi un semn că a bătut palma cu Trăinică Băsedumnezeu, pentru că altfel Johannis nu ar putea face faţă şi justiţiei lui Băsescu şi celei a lui Ponta. Totuşi, şi Ponta şi Băsescu ar fi avantajaţi de o nouă rundă de alegeri. Îşi vor da mâna din nou sau se tem de reacţia licuricilor?  Nu este exclus. Oricum, privind înfrângerea lui Ponta, PSD va spune că este mâna lui Băsescu,  ACL va nega cu jumătate de gură, Johannis oricum nu poate spune nimic despre orice s-ar vorbi, deci varianta oficială va fi că s-au coalizat toate forţele „răului” să îl dea jos pe Ponta.

NOE 3 PUSCARIE EDITORIAL NASTASEDe fapt, REPET, Ponta s-a bătut singur. Setea de putere, aroganţa, lipsa de înţelegere a fenomenului social, încrederea prea mare în forţele proprii şi propriile manevre de culise l-au pierdut. A pierdut pe mâna lui Corlăţean şi a aroganţei sale, dar MERITUL APARŢINE ROMÂNILOR , AL POPORULUI ROMÂN, CEL DREPTMĂRITOR CREŞTIN, CARE AU IEŞIT LA VOT PENRTU AL  TAXA PE VIOREL PONTA ŞI PE ŞMECHERII DIN ANTURAJUL SĂU.

Deocamdată mă opresc aici nu înainte de a vă spune că nu mă opresc aici şi în ediţia următoare voi veni şi cu alte argument anti-Ponta.

Să auzim numai de bine şi pe curând.

                                                                       General(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Pe 21 noiembrie prăznuim o sărbătoare deosebită: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

,,Noi să o cinstim pe Maica Domnului!”     

,,Prunca Maria a postit. Copiii de azi de ce nu ar putea posti?”

IPS Pimen: „În biserica slavei Tale stând, în cer a stea ni se pare…”

Aflați la răscruce de drumuri, de noi orientări și principii de viață, de gândire și de lucrare, unele cu totul diferite de cele de până mai ieri, avem nevoie de o îndrumare, de o întărire sufletească în viața și activitatea noastră. Pentru noi, românii, timp de două mii de ani, Biserica, maica spirituală a poporului nostru,  cum a numit-o Mihai Eminescu, ne-a fost călăuză în toate cele bune.

În vâltoarea trăirii libertății, a unei libertăți anarhice, mai ales de către o bună parte a tinerilor noștri, suntem încredințați că Biserica, institutie sfântă – Trupul lui Hristos – va rămâne mai departe limanul nostru sufletesc. Această încredințare ne este dată de însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos în cuvintele: „Nici Portile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Matei 16, 18). Într-adevăr cuvintele Mântuitorului s-au adeverit, dacă luăm aminte la persecuțiile din primele veacuri creștine, când Biserica a rămas neclintită, iar numărul trăitorilor și mărturisitorilor credinței creștine a sporit.

Prin cuvântul „biserică” înţelegem Trupul tainic al lui Hristos, adică obştea tuturor celor care cred în Hristos şi se împărţăşesc cu cele şapte Sfinte Taine; al doilea înţeles al cuvântului „biserică” este cel de lăcaş de închinare în care – pe Sfânta Masă sau Prestol – se află permanent Sfânta Împărtăşanie, Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În biserică, lăcaşul de închinare, suntem botezaţi şi duşi spre închinare la patruzeci de zile după naştere; în biserică mergem în fiecare zi de sărbătoare; în biserică ne rugăm mai bine ca în oricare alt loc; în biserică ne împărtăşim cu Sfintele Taine; în biserică ascultăm cuvânt de învăţătură; în biserică ne sfinţim viaţa.  Privind biserica  atât din afară, cât şi dinăuntrul ei simţim că ne aflăm într-un loc cu totul sfânt; aceasta o mărturisim prin cuvintele din Ceaslov„În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, este o convingere a fiecăruia dintre noi atunci când ne aflăm cu inimă curată în Casa Domnului. Biserica este Casă a Domnului, pentru că locuieşte în ea euharistic Dumnezeu, adică în ea se află Trupul şi Sângele Mântuitorului – Sfânta Împărtăşanie.

În biserică participăm activ – fiecare după pregătire și pricepere – cântând la strană sau citind Apostolul sau CazaniaCanoanele sau Psaltirea. Cântările Bisericii noastre, prin melodile lor, ne înalță sufletește, iar cuvintele lor ne luminează mintea întru cunoașterea învățăturii de credință.      În biserică vom găsi și mai multă liniște sufletească, bucurie mântuitoare și tot în biserică ne pregătim sufletește pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putință, Sfânta Împărtășanie.

În biserică s-a pregătit și Maica Domnului începând de la vârsta de trei ani pentru a naște cu trupul pe Cel fără de început, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Noi să o cinstim pe Maica Domnului!

Cel ce o huleşte pe Maica Domnului nu-i om bun. Cine o huleşte pe Maica Domnului? Că mai tare se scârbeşte Mântuitorul când o huleşte cineva pe Maica Domnului, decât când Îl huleşte pe Dânsul. Aşa de mult ţine El la Dânsa, vasăzică. Când Îl duceau să-L răstignească cu crucea-n spinare, apoi Ea de multe ori o căzut jos de jale şi plângea singură, că pe Dânsul Îl duc să-L răstignească. Dacă era femeie… Femeile celelalte o judecau pe dânsa. Aşa că, El îşi aduce aminte, Mântuitorul, cât o plâns Ea pentru Dânsul.

Graphic1Pe Maica Domnului Mântuitorul întotdeauna o ascultă. Noi, dac-om ferici-o pe Dânsa şi ne-om ruga la Dânsa, apoi Ea are grijă să se roage pentru noi la Fiul său, că Fiul său o ascultă pe dânsa. Şi aşa că, noi să o cinstim pe Maica Domnului: Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de har; Mărie, Domnul este cu Tine. Blagoslovită eşti Tu între femei şi blagoslovit este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre! Aceste cuvinte întotdeauna să le avem în gând, când lucrăm ceva, să ne amintim de Maica Domnului.

Că acolo spune, că la sfârşitul vieţii omului ea s-a arăta şi l-a ajuta pe omul acela când a şti că el o zis cuvintele aste şi s-o rugat la dânsa. Că Ea e ajutătoare mare a creştinilor. Şi Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, astea să le zicem întotdeauna în mintea noastră când lucrăm ceva. Şi Dumnezeu o să ne-ajute şi la cele bune, spre iertarea păcatelor.     (Părintele Selafiil, Dragostea care nu cade niciodată, Editura Marineasa, Timișoara, p. 82)

Arhimandritul Mihail Daniliuc a afirmat şi el: Prunca Maria a postit. Copiii de azi de ce nu ar putea posti?     Șirul frumoaselor sărbători din Postul Crăciunului debutează pe 21 noiembrie cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, numită popular Vovidenie. Preacurata Pruncă trebuia adusă ca să stea în Casa lui Dumnezeu, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Preasfânta Maria înfăţişează taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim oferea imaginea zidită a venirii Izbăvitorului în lume, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „dărâmaţi acest templu şi eu în trei zile îl voi rezidi”, prin care nu făcea referire la templu ca zidire, ci la trupul Său. Aşadar, relaţia tainică dintre templu, ca spaţiu al locuirii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos, luat din umanitate, este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, înainte de Crăciun, nu vorbim de întrupare fără a aminti întâi de templul Vechiului Legământ, căci el prefigurează înomenirea lui Hristos. Iniţierea Mariei în taina templului se dovedea, astfel, indispensabilă, deoarece, nu peste multă vreme, ea însăşi va deveni locaş sfânt al prezenţei lui Dumnezeu în lume.

Postirea foloseşte sau dăunează celor mici?

Vă închipuiți ce greu le-a venit drepților părinți Ioachim și Ana să-și închine copilul templului? Cum să nu sufere despărţindu-se de unica și dorita lor fiică? Frumusețea, candoarea, năzdrăvăniile pruncului se vădesc în chip deosebit după doi ani, dar tocmai atunci ei au trebuit să renunțe la satisfacția de a-și vedea copila crescând în căminul lor. Au pus însă împlinirea făgăduinței mai presus de propria lor fericire. Omenește gândind, tind să cred că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Dar suferința i s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a luminat rosturile șederii în Casa Domnului a binecuvântatei lor plămade. Potrivit tradiției, Maria a dus în Templu o viaţă aparte, presărată cu bucuria rugăciunilor, a citirilor sfinte, a postirii, a ascultării. Astăzi, am observat la unele familii aceeași sete de a-și aduce copiii la biserică, de a-i hrăni cât de des cu merindele cerești. Din păcate însă, altele, invocând motive puerile ori vrăjmașe, își privează odraslele de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Ba mai mult, copiilor nu li se inoculează dragostea pentru Biserică, post, rugăciune. Unii părinți amână postul copiilor, pe motiv că le-ar periclita creșterea ori dezvoltarea psihosomatică. De aceea se pune întrebarea: postirea foloseşte sau dăunează celor mici? Înseși rânduielile bisericești îi scutesc de ajunare, dar nu interzic ca ei să încerce să ţină măcar două trei zile dintr-un post întreg. Nutriționiștii susţin că părinții trebuie să acorde o atenție deosebită calității și cantității de alimente pe care o consumă copiii. Lucru just, altminteri. Dar dacă pe un copil nu-l vom învăța de mic cu postul, la maturitate nu-i va înțelege rostul și rolul în viața lui. Neavând păcate, copiilor nu li se poate cere să se pocăiască: ei nu au de ce plânge. Nevinovăția, inocența, frumusețea copilăriei îi fac privilegiații lui Hristos, Care îi cheamă într-un mod emoționant: „lăsați copiii să vină la Mine!” (Matei 9, 14) Dacă Domnul a spus lăsați, înseamnă că în mod firesc copilul se orientează către Dumnezeu. Celor ajunși la vârsta maturității Mântuitorul li s-a adresat într-un alt fel: „căutați Împărăția lui Dumnezeu!” A căuta presupune caznă, efort, uneori durere, poticnire, lacrimi, iar abia la urmă bucurie. Astfel, fiindcă în cazul pruncilor nu se poate vorbi de lacrimi de pocăință, de ispășire, este greu să le prezinţi înfrânarea de la mâncare ca pe o modalitate de eliberare din starea de păcat. Dar când părinții vor prețui postul ca pe un mijloc de revenire în sine, acasă, în „Sionul bucuriei”, al comuniunii cu Dumnezeu, nepunând accent doar pe latura lui exterioară, ci acordând importanța cuvenită interiorului – schimbării în bine a modului de a fi și de a gândi – atunci vlăstarele lor nu-l vor percepe ca pe o povară, nici ca pe o înfometare, ci îl vor privi ca pe o modalitate de a se apropia de Tatăl Ceresc.

Postul, o sărbătoare a sufletului

Graphic1Ţinând cont de cele spuse anterior, cum se cuvine să le arătăm copiilor postul, cum să „traducem” pentru mintea lor curată noțiunea acestuia? Un posibil răspuns ar fi următorul: copiii trebuie să vadă că în familie s-a schimbat nu doar dieta, ci și comportamentul, atitudinea, că adulţii au renunțat la tot ce îi înstrăinează ori îi îndepărtează de Dumnezeu. Îndeosebi acum se cade să-i învățăm pe copii beneficiile generozităţii: o jucărie oferită unui copil sărac îi va aduce dăruitorului o nebănuită bucurie. Părinţii pot încerca să-i determine pe cei mici să stea mai puțin la calculator, acordându-I, în schimb, lui Hristos mai mult timp: fie citind o rugăciune scurtă, dar expresivă, fie ascultând o istorioară religioasă. Micii școlari şi-ar putea spori atenţia faţă de colegii de clasă mai triști, singuratici, lipsiți de mijloace materiale sau faţă de bătrânii din jurul lor. Tot post reprezintă şi încercarea de a deveni mai ordonați, mai binevoitori cu natura: cu vietățile sau plantele. O asemenea abordare le va facilita o înţelegere profundă a lumii înconjurătoare ca dar al lui Dumnezeu pentru om, motivându-i temeinic să adopte o atitudine responsabilă faţă de darul sfânt al vieţii, al biodiversităţii. Postul şcolarilor va viza, în egală măsură, educarea meticuloasă a vocabularului, gesturilor, intențiilor, a dorințelor, eliberându-le de carapacea teluricului și orientându-le către Cer. Sigur, toate trebuie făcute cu dreaptă socoteală. Esențial este ca părinții să nu le impună copiilor postirea, ci să caute să le-o prezinte ca pe-o bucurie, o sărbătoare a sufletului, o binecuvântare a casei și o pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeul  copilul.

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

„Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).      Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.        În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii. Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă     a   rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an. Sărbă­toarea de astăzi o cunoaştem sub numele de„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce.

Este bine de aceea să cunoaştem şi noi creştinii de azi rostul şi semnificaţia acestei sărbători, pentru ca viaţa noastră să crească şi să sporească în sfinţenie, să devină mai curată, mai îmbunătăţită, mai apropiată de Dumnezeu.

Graphic1Să ne mutăm acum firul gândurilor noastre de la cele prezente la cele petrecute în zilele apropiate de întruparea Domnului Hristos. Vedem parcă în cetatea Nazaretului, din Galileea, chipurile a doi bătrâni, Ioachim şi Ana, care-şi petrec zilele într-o atmosferă de pace, de linişte cucernică şi rugăciune. Cunoscuseră multe lucruri frumoase din viaţă, se bucurau de o sănătate deplină şi aveau îndestulare din roadele pământului pentru ca să fie mulţumiţi. Dar viaţa lor liniştită şi luminoasă era tulburată de umbra unei tristeţi: n-aveau copii. Deşi bătrâni, ei stăruiau totuşi în rugăciuni ca Domnul să ridice ocara numelui lor între rudeniile şi semenii lor. Căci la iudei însemna mare necinste pentru familia care nu avea copii, căreia i se stingea spiţa neamului. Rugăciunea lor către Dumnezeu era caldă şi puternică, şi-i vedem deseori rămânând într-o atitudine de contemplaţie, încrezători în bunătatea negrăită a lui Dumnezeu.

Era un obicei vechi la iudei ca pruncul cel întâi născut să se în­chine la Casa Domnului, la templul din Ierusalim. Bătrânii Ioa­chim şi Ana făgăduiră în taină înaintea Domnului că, de li se va dărui o odraslă, băiat sau fată, să fie încredinţată Domnului la templul din Ierusalim.  Dumnezeu a ascultat rugăciunile celor doi bătrâni, iar Ana a născut o pruncă pe care au numit-o Maria sau Miriam. Acest nume mai fusese purtat în trecut la evrei de sora lui Moise şi Aaron, care se numise Miriam (Ieşire XV, 20). Fruct al unui pân­tece neroditor, Maria a odrăslit ca un trandafir în zăpezile vârstei îngheţate a părinţilor ei.

Semnificațiile numelui Maria sau Miriam sunt multe. Cea mai cu­noscută însemnare este aceea de „Stăpână” sau „Doamnă”; Ma­ria mai înseamnă şi „cea plină de dar”, pentru că ea avea să fie Maica vieţii, mama cea după trup a Domnului Hristos, prin care ni s-a dăruit nouă oamenilor harul şi adevărul; Maria sau Miriam mai înseamnă şi „luceafărul dimineţii” aşa precum i se cântă la slujba Acatistului: „Bucură-Te luceafărul dimineţii cel prea luminos, care singură ai purtat pre soarele Hristos”(Acatistul Bunei-vestiri, Slava odei a treia). După alţii, numele de Maria sau Miriam mai înseamnă şi „steaua sau luceafărul mării”, numire deve­nită populară din timpul Fericitului Ieronim (De nominibus hebraicis. De Exodo, Migne, P.L. XXIII, col. 833, şi De Matthaeo, ibidem, col. 886). Această numire a devenit cunoscută şi la noi românii datorită îndeosebi marelui poet Eminescu, care începe una din poeziile sale prin versurile: Rugămu-ne-ndurărilor, Lu­ceafărului mărilor…”.           

 După naştere, prunca Maria a petrecut trei ani în liniştea casei părinteşti. In viaţa monotonă şi tristă a bătrânilor Ioachim şi Ana, Maria, răsărită ca un „crin între vâlcele” (Cântarea Cântărilor II, 1), aduse veselie şi speranţă. Nespusă era bucuria părinţilor – cine dintre noi nu se bucură de seninătatea şi nevinovăţia ochilor unui copil -, încât şi ei puteau spune ca înţeleptul Solomon: „Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de tur-turea se aude… ” (Cântarea Cântărilor II, 12).      După trei ani, prunca Maria urma să părăsească liniştea netul­burată de griji a căminului părintesc. La această vârstă fragedă, când copilul este mai drăgălaş, iar prin gingăşia şi voioşia lui fi­rească poate să descreţească fruntea îngrijorată a părinţilor, alungându-le supărarea şi apăsarea de pe inimă, bătrânii părinţi s-au lipsit de această bucurie omenească şi au dus pe prunca Maria, potrivit făgăduinţei făcute, spre a fi închinată templului din Ierusalim. În mintea lor, ca părinţi, se mângâiau poate de pe acum cu speranţa că într-o zi va fi şi ea mamă, ridicând cinstea neamului lor printre celelalte familii ale lui Israel. Dar nu ştiau că în vatra părintească, la umbra finicilor şi sicomorilor, va alerga într-o zi Însuşi Fiul lui Dumnezeu, copilul Iisus, înzestrat cu un farmec deosebit şi îmbrăcat într-o lumină care venea de dincolo de zările acestei vieţi. La templul din Ierusalim, Maria fu încredinţată arhi­ereului Zaharia, ca prunca să vieţuiască în legea cea sfântă. Acest moment îl sărbătoreşte azi îndeosebi Biserica lui Hristos, intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare şi pregătirea ei din timp pentru putea deveni tabernacolul Dumnezeului celui viu, a Domnului Hristos.      Pe unii ne-ar împinge poate curiozitatea să mai aflăm cum a petrecut Sfânta Fecioară anii copilăriei sale la templul din Ierusa­lim, învăţatul iudeu Iosif Flaviu ne spune că pe lângă templul din Ierusalim se construiseră imobile cu trei caturi, în care se aflau locuinţe pentru personalul slujitor al templului, leviţi, preoţi şi arhierei. Tot aici se mai aflau locuinţe separate pentru văduvele consacrate Serviciului religios şi pentru fecioarele închinate templului (Antiquitates Iudaicae, lib. VIII, cap. 33). În mijlocul aces­tor persoane consacrate templului a vieţuit şi Sfânta Fecioară sub supravegherea preoţilor, rugându-se neîncetat, citind Sfânta Scriptură şi lucrând cu mâinile în orele sale libere.

Către vârsta de 14-15 ani, după legea iudaică, fecioarele consa­crate puteau să părăsească templul şi să meargă în familiile cărora aparţineau, spre a se căsători, ca şi celelalte fecioare.  Sfânta Fecioară Maria însă, făcu cunoscut arhiereilor şi preoţi­lor că părinţii ei de la naştere au închinat-o lui Dumnezeu, iar acum, devenită mare, ea însăşi a făcut făgăduinţă lui Dumnezeu de a trăi toată viaţa în sfântă şi curată feciorie. Pentru păstrarea nevătămată a făgăduinţei sale, ea a fost logodită cu rudenia sa, bă­trânul şi dreptul Iosif, trecut de optzeci de ani, cunoscut pentru viața lui sfântă.

Dumnezeu a plăsmuit pe Sfânta Fecioară nu numai cu frumu­seţe trupească, ci mai ales a împodobit-o cu frumuseţea nepieri­toare a sufletului, curăţind-o de păcate şi pregătind-o din pruncie să fíe vas primitor al darurilor Sfântului Duh. I-a luminat mintea, pentru a o face capabilă să primească cunoştinţa adevărului; i-a încălzit simţirea cu focul dragostei dumnezeieşti; i-a aprins voinţa de dorirea şi săvârşirea binelui. Prin revărsarea harului şi puterii Sfântului Duh, Dumnezeu a pregătit-o treptat şi sufleteşte pentru a o face cel mai curat templu al Dumnezeului celui întrupat. De aceea şi pictorii se întrec în a zugrăvi chipul Sfintei Fecioare în trăsăturile cele mai frumoase, cele mai distinse, vrednice de Maica lui Dumnezeu.

Taina cea din veac ascunsă începe de astăzi să se descopere. În această alegere a Sfintei Fecioare de a fi mama cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos s-a arătat bunăvoinţa şi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.      Patriarhii, drepţii şi profeţii Vechiului Testament se rugau ne­încetat ca din templul cerului să coboare în templul pământului Fiul lui Dumnezeu, ca să izbăvească omenirea din stăpânirea dia­volului şi a păcatului, păstorul lui Israel arată-Te, se ruga proorocul David. Cel ce şezi pe Heruvimi, deşteaptă puterea Ta… şi vino ca să ne mântuieşti pe noi. Ridică-ne iar, Dumnezeule; arată-ne faţa Ta şi ne vom mântui… Până când Te vei mânia pe rugăciunea poporului Tău?” (Psalmul LXXX, 1-4).

Sfânta Fecioară Maria s-a făcut pod care ne trece de la cele pământeşti la cele cereşti, scara lui Iacob pe care se suiau şi cobo­rau îngerii. Nespus şi neîntrecut de frumoase sunt laudele care se aduc Sfintei Fecioare Maria în fiinţările Bisericii noastre. Ea este numită grădina desfătării, locaşul bucuriei, luceafărul zorilor, raza zilei, veselia tuturor neamurilor, învăţătoarea credincioşilor, cu­noştinţa harului, bucuria celor pământeşti şi a celor cereşti, îndrăznirea muritorilor către Dumnezeu, tămâia rugăciunii, călcarea rătăcirii şi amăgirii diavoleşti, căderea demonilor, limanul suflete­lor, curăţirea a toată lumea, acoperământul lumii cel mai înalt de­cât cerul, începătoarea renaşterii, deschiderea uşilor paradisului, cheia împărăţiei lui Hristos, tronul Atotţiitorului, palatul împăra­tului tuturor, uşa mântuirii, comoara curăţiei, chipul şi lauda fe­cioriei, buna educatoare a fecioarelor, nădejdea cea neclintită a mamelor, ocrotitoarea celor în strâmtoare, podoaba aleasă a sufle­telor credincioşilor, lauda preoţilor şi a tuturor slujitorilor lui Hristos, rai însufleţit care a rodit pe pomul vieţii, pe Hristos, cri­nul cel cu bun miros, care umple de mireasmă pe cei credincioşi. Stăpâna lumii, Prea Curata şi pururea Fecioară Maria, Maica Dumnezeului nostru.

Pe aceasta, văzând-o în descoperirea dumnezeiască înţeleptul Solomon, o salută prin cuvintele: „Cine este aceasta care se ivește cu zorile?” (Cântarea Cântărilor I, 14).„Cine-i aceasta… ce străluceşte ca zarea şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de lu­minoasă?… ” (Cântarea Cântărilor VI, 10). Intrarea în Biserică a dumnezeieştii Fecioare cea plină de har este îndoită: una văzută, cea de pe pământ, care s-a făcut în tem­plul din Ierusalim; alta nevăzută, aceea din Biserica triumfătoare, unde Sfânta Fecioară se află în fruntea cetelor Sfinţilor, a îngeri­lor şi Arhanghelilor, a Heruvimilor şi Serafimilor. Cea dintâi a umplut de slavă templul lui Solomon; cea de-a doua umple de sla­vă cerul, templul cel nefăcut de mână al lui Dumnezeu.

Domnul Hristos a arătat o dragoste deosebită copiilor şi ne-a spus că mare grijă trebuie să avem de ei: „Luaţi seama, zice El, să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; căci zic vouă că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri 1 (Matei XVIII, 10).      Cartea sfântă îndeamnă cu blândeţe pe copii: ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale     (Pilde I, 8), Pe lângă aceasta, le recomandă ca învăţăturile cele bune, care aduc bunătatea şi credincioşia, să le scrie fiecare „pe tăbliţa inimii sale” (Pilde III, 3). Să nu dispreţuiască învăţătura cea bună a părinţilor, căci „sfatul este o candelă, învăţătura o lumină” (Pil­de VI. 23). Dumnezeu doreşte ca noi toţi, părinţi şi copii, să deve­nim aleşii Săi prea iubiţi, îmbrăcându-ne cu milostivirile îndură­rii, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungată răbda­re, îngăduindu-ne unul pe altul şi iertând unul altuia…; după cum Hristos v-a iertat vouă, spune Sfântul Pavel, asemenea iertaţi şi voi. Iar peste acestea toate, îmbrăcaţi-vă cu iubire, care este le­gătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost che­maţi ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni III, 12-15).

Să avem încredere în puterea şi bunătatea Iui Dumnezeu. Pe cei ce împlinesc legea Domnului, aşa cum au împlinit-o bătrânii și drepţii Ioachim şi Ana cu prunca lor Maria, Dumnezeu nu-i pără­seşte, nici pe ei, nici pe copiii lor. „Tânăr am fost şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşind pâine” ni se spune în Sfânta Scriptură (Psalmul XXXIV, 25).

Sfântă şi Prea Curată Fecioară Maria, care ai intrat astăzi In Bi­serica cea sfântă a Domnului, pregătindu-ţi trupul şi sufletul spre a fi vas curat al Dumnezeului celui întrupat, Tu singura din toate femeile lumii care Te-ai învrednicit de cinstea cea negrăită de a fi Maica Domnului nostru, fii solitoarea cea bună şi du rugăciunile noastre la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru. Roagă-L să reverse cu îndurare asupra noastră şi asupra copiilor noştri milele sale cele bogate, ca noi toţi să petrecem această viaţă trecătoare în iubire unii fată de alţii, în curăţie, în linişte şi pace, în sfinţenie. Iar după împlinirea datoriei noastre în această viaţă, să ne bucurăm şi de bunurile sale cele cereşti, în Împărăţia Sa cea veşnică.

Sursa: Diac. Asist. Ioan Rămureanu (Glasul Bisericii nr. 11, 1956, pp. 599-603)

Arhitectura templului este cea care structurează şi articulează icoana Prezentării la Templu a Fecioarei, fiind deopotrivă fundal al acţiunii şi cadru al relaţiei dintre personajele prezente acolo, la taina „celei care a sfinţit toate cu intrarea ei“.     Naşterea şi copilăria Maicii Domnului nu sunt descrise în cărţile Noului Testament, date despre viaţa Fecioarei dinaintea momentului Bunei Vestiri găsim în scrierea, datând din secolul al II-lea, numită „Protoevanghelia lui Iacob“. Naraţiunea plină de detalii a acestui text apocrif a fost asimilată în Tradiţia Bisericii; texte patristice şi scrieri omiletice, care au contribuit treptat la conturarea unei mariologii, s-au folosit de aceste relatări timpurii, oferind suport literar şi pentru   iconografia Intrării în Templu a Fecioarei. Din aceste prime surse literare aflăm că Ioachim şi Ana, primind la bătrâneţe darul naşterii de prunci, hotărăsc ca atunci când fiica lor va avea trei ani să o aducă la Templu, închinând-o lui Dumnezeu în semn de mulţumire. Fecioara va rămâne acolo până la vârsta de 12 ani, pregătindu-se pentru ziua în care planul lui Dumnezeu se va împlini şi ea va deveni templu al Duhului Sfânt.

               Despre Praznicul INTRÂRII ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI

Graphic1Deşi textele care vorbesc despre aducerea la Templu a copilei de trei ani sunt timpurii, praznicul apare târziu în cult, nu înainte de secolul al VI-lea. Pentru această datare avem o mărturie potrivit căreia la 20 noiembrie 543 se sfinţea la Ierusalim biserica cea nouă a Născătoarei de Dumnezeu, o bazilică impunătoare ridicată de împăratul Justinian, şi tot atunci se săvârşea acolo slujba de Priveghere pentru un nou praznic al Maicii Domnului: Intrarea în Templu. Aşadar, sărbătoarea îşi are originea în Ierusalim, oficializarea ei se petrece însă mai târziu: o întâlnim în secolul al X-lea amintită în Tipiconul Marii Biserici şi în Menologiul Împăratului Vasile al II-lea. Mai ştim că Andrei Criteanul lua parte la această sărbătoare la Ierusalim (sec. VII) şi ni s-au păstrat omilii din secolele VIII-IX, pe care patriarhii Gherman şi Tarasie ai Constantinopolului le închină praznicului.Celebrarea sa în întreg Răsăritul creştin se răspândeşte abia după încetarea crizei iconoclaste, când cinstirea Născătoarei de Dumnezeu capătă o nouă amploare. În Apus nu a avut niciodată importanţa pe care o are în viaţa liturgică a Bisericii Răsăritului, unde face parte din praznicele mari închinate Maicii Domnului, praznic premergător Naşterii Mântuitorului.

Reprezentarea

Un grup de artefacte ajunse până la noi ne dau posibilitatea să datăm primele reprezentări figurative ale Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu în jurul secolului al V-lea; este vorba de o serie de fildeşuri, originare din zona Rinului, cunoscute ca Warden Casket, repectiv „Book-cover of Milan Cathedral“, fiecare dintre acestea, caseta şi ferecătura, includ în decorul lor mai multe scene din viaţa Mântuitorului şi a Maicii Sale, între care şi Intrarea în Templu a Fecioarei. Acest fapt dovedeşte anterioritatea imaginii (sec. V) în raport cu instaurarea sărbătorii şi comemorarea sa liturgică (sigur, potrivit surselor, sec. VII-IX), ceea ce arată că suportul literar a avut un rol important şi a pătruns în evlavia creştinilor încă înainte de a se oficializa în Biserică praznicul. De altfel, din secolul al VII-lea (c. 615 după unii autori, 656 după alţii) datează şi un important text, deopotrivă devoţional şi dogmatic, „Viaţa Maicii Domnului“,scriere atribuită Sfântului Maxim Mărturisitorul, în care numeroase pagini sunt dedicate copilăriei şi vieţii Fecioarei la Templu. Desigur, inversarea raportului cult-imagine poate fi explicată şi prin aceea că scena aducerii la templu este un detaliu din iconografia mai amplă dedicată Fecioarei. Dincolo de aceste precizări, care ţin de arheologia imaginii şi a praznicului, cert este că în Răsărit reprezentarea Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu se răspândeşte post-iconoclasm; din secolele X-XI întâlnim tema în frescă şi icoane, ciclurile închinate Maicii Domnului devenind din ce în ce mai dezvoltate.

Structura şi semnificaţia imaginii

Icoana o înfăţişează pe Fecioara Maria, urmată de părinţii săi şi însoţită de un cortegiu de fecioare cu făclii aprinse, îndreptându-se spre intrarea în Templu, unde o aşteaptă Profetul Zaharia, aşezat pe prima treaptă a scării ce duce către Sfânta Sfintelor. Maria, cu mâinile întinse către Zaharia, semn al deplinei sale dăruiri, se pregăteşte să urce treptele. Pe copilă o vedem din nou sus, aşezată pe cea mai înaltă treaptă, sub un baldachin, şi un înger vine să îi slujească. Amănuntul este menţionat în Evanghelia lui Pseudo-Matei, unde apar şi detalii    despre şederea ei acolo: „De la ceasul al nouălea începea din nou să se roage şi nu înceta până când nu «îi apărea îngerul Domnului, din mâna căruia primea mâncarea»“. Sfântul Maxim Mărturisitorul dând semnificaţii teologice relatării apocrife spune că„sporirea cu cugetul îi era mai adâncă, pentru că hrana sa venea din cer şi o primea din mâna arhanghelului. Şi odată cu creşterea trupului, sporea şi rânduiala în cunoaşterea minţii“. Aşadar, Fecioara apare de două ori în icoană, şi de fiecare dată este reprezentată ca o copilă, de statură mică (pentru a sugera faptul că are trei ani), fără a avea însă ceva copilăresc în atitudinea hotărâtă şi matură, fapt întărit şi de îmbrăcămintea ei, aceeaşi ca în toată iconografia Născătoarei. Nu are nici o teamă în faţa preotului şi se îndreaptă cu fermitate spre Zaharia, care fie o cuprinde cu braţele, fie o binecuvântează, fie are mâinile deschise, întâmpinând-o.Gestul lui trebuie să traducă în imagini bucuria pe care o simte când rosteşte, potrivit imnografiei, „că am cunoscut şi am crezut, că iată mântuirea lui Israil va veni arătat, şi se va naşte din tine Dumnezeu Cuvântul“.

Compoziţia, în afara detaliilor narative specifice pe care le întâlnim în text, reia schema icoanei Întâmpinării Domnului, cu preotul care primeşte în braţele sale Pruncul adus la Templu de către părinţi. Templul iudeilor e pictat asemenea unei bazilici bizantine, uneori cu cruci şi cupole, iconarul gândind şi pictând scena în cadrele artei creştine. Interiorul şi exteriorul clădirii sunt văzute simultan; o tehnică compoziţională întâlnită în icoana bizantină, folosită deopotrivă la Întâmpinarea Domnului sau la Naşterea Maicii Domnului.

Gaetano Pasarelli („Icônes des grandes fêtes byzantines“, Paris, 2005) identifică două modalităţi de reprezentare a temei. Una, pe care o numeşte grecească, permite vederea completă a Sfintei Sfintelor, locul de unde iese Zaharia şi spre care se îndreaptă Fecioara fiind inclus în cadrul icoanei. Se poate vedea chiar altarul, locul unde intra doar arhiereul, pentru că perdeaua, atunci când e pictată, e uşor ridicată, lăsând vizibil spaţiul sacru. A doua modalitate, pe care o numeşte slavă, nu ne permite să vedem interiorul sanctuarului, doar porţile sau o perdea aflate în spatele profetului Zaharia sugerează privitorului că acolo este intrarea.       Sfânta Sfintelor rămâne un spaţiu inaccesibil, o situaţie similară celei din bisericile Răsăritului, mai cu seamă după secolele XVI-XVII, când dezvoltarea iconostasului a oprit accesul privirii către altar, spaţiu rezervat exclusiv clericilor. În acest tip de reprezentare, scena cu Fecioara hrănită de înger lipseşte sau, dacă e prezentă, Maria nu stă pe tron.

Tinerele cu făclii aprinse sunt, potrivit scrierilor omiletice, simbol al virtuţilor pe care Fecioara le întrupează în mod desăvârşit. Sunt singurele reprezentate fără aureole, au capul descoperit, iar veşmintele lor sunt diferite de cele ale Născătoarei de Dumnezeu sau ale Sfintei şi Dreptei Ana.       Templul este tema centrală a icoanei, după cum este motivul central al imnografiei praznicului şi al tâlcuirilor omiletice: Fecioara şi templul se identifică. Maria trăieşte în interiorul Templului pregătindu-se pentru a deveni ea însăşi templu fără prihană al Fiului lui Dumnezeu. Şi de aceea arhitectura templului este cea care structurează şi articulează icoana, fiind deopotrivă fundal al acţiunii şi cadru al relaţiei dintre personajele prezente acolo la taina „celei care a sfinţit toate cu intrarea ei“.

                                                                                                                 a consemnat  Florin NAHORNIAC

Este SCANDALOS ce apare în această sesizare trimisă către BEC dintr-o secţie de votare din Paris, în timp ce românii stăteau la coadă pentru a vota

Din seria articolelor despre cozile de la votul diasporei româneşti în primul tur al alegerilor prezidenţiale, vă prezentăm azi relatarea Claudiei Moga, o studentă în vârstă de 27 de ani de la Universitatea Sorbona, care acuză nu proasta organizare a alegerilor prezidenţiale în străinătate, ci „reaua-voinţă” a responsabililor de scrutinul diasporei. Claudia Moga a fotografiat o sesizare către BEC pe care membrii comisiei de la secţia de votare din cadrul Ambasadei României de la Paris le-au arătat-o, la un moment-dat, românilor nemulţumiţi că nu pot vota. În această sesizare, despre care niciun oficial de la Bucureşti dintre cei contactaţi de Gândul nu ştie nimic, se informează că supărarea românilor încolonaţi în stradă pentru a vota este alimentată, nu de furia lor că li se refuză un drept constituţional, ci de „grupuri de instigatori”: „Precizăm că cetăţenii români aflaţi în faţa secţiilor de votare sunt extrem de iritaţi, fiind influenţaţi de grupuri de instigatori care acuză slaba organizare, numărul insuficient al secţiilor de vot în Paris, procedura greoaie de votare”.

O româncă în vârstă de 27 de ani, plecată la studii la Sorbona, povesteşte modul în care au înţeles cei responsabili de organizarea scrutinului să se poarte cu oamenii veniţi să aleagă următor şef al statului. Experienţa le-a lăsat un gust amar. S-au simţit batjocoriţi şi privaţi de un drept fundamental. Mai mult, românca ne spune, la fel ca alţi concetăţeni din diaspora cu care am vorbit în ultimele zile, că a fost vorba atât de proastă organizare, cât şi de rea-credinţă din partea celor responsabili cu votul diasporei. Acum, tânăra cere ca lucrurile să fie remediate măcar în turul al doilea, însă fără a-şi pune speranţe în autorităţi.

Graphic1

Claudia Moga spune că a fost uimită să vadă cât de mulţi ”oameni frumoşi, muncitori, oameni despre care nu auzi nimic pentru că îşi văd de treaba lor” veniseră să voteze la secţia din cadrul Ambasadei României la Paris. Cu toate acestea, momentele trăite duminică noaptea în secţia de votare din Ambasada României de la Paris au convins-o că a fost vorba de ceva mai mult decât organizare deficitară: „Sunt absolut sigură că totul a fost facut cu rea-credinţă pentru a încetini procesul de votare”, a precizat Moga pentru gândul.

După cum gândul v-a relatat în ultimele zile, românii din Paris au stat şi câte 4-5 ore la coadă pentru a vota duminică, în turul întâi al alegerilor prezidenţiale. Mulţi dintre ei, au stat degeaba, pentru că tot nu au putut să îşi exercite dreptul constituţional. Prin urmare, unii dintre ei au ieşit, luni seară, în ciuda ploii, să protesteze faţă de umilinţa pe care au îndurat-o din partea organizatorilor acestui prim tur de scrutin. gândul a fost singura instituţie media care a transmis în direct protestul lor, la Gândul LIVE. Am publicat, astăzi, şi un articol în care am vorbit cu aceşti protestatari şi am publicat mesajul lor pentru românii de acasă care „au absentat nemotivat” de la votul de duminică.

După ore de stat la coadă şi puţin timp rămas din programul de votare, românii din Paris au vrut să ştie dacă s-a cerut prelungirea intervalului orar de vot. Li s-a fluturat o ”Sesizare” pe care comisia ar fi transmis-o BEC, în care se solicita, într-adevăr, prelungirea programului, pe fondul unei atmosfere tensionate generată de cetăţenii ”extrem de iritaţi” şi influenţaţi de ”grupuri de instigatori care acuză slaba organizare, numărul insuficient al secţiilor de vot în Paris, procedura greoaie de votare (datorată existenţei declaraţiei pe proprie răspundere)”.

Autorităţile de la Bucureşti spun că au existat numeroase astfel de solicitări, dar şi că legea nu permite modificarea programului.

”Ieri mi s-a demonstrat că locul unde te afli determină DACĂ votezi!”, a scris Claudia Moga într-o scrisoare deschisă postată pe Facebook.

Mai jos puteţi consulta sesizarea pe care membrii comisiei de la Ambasada României din Paris au prezentat-o cetăţenilor nemulţumiţi:
Textul ”Sesizării semnate de membrii comisiei de la Paris

Având în vedere că la ora locală 18:40 în faţa secţiei de votare nr. 61 din cadrul Ambasadei României la Paris se află un număr foarte mare de cetăţeni români care intenţionează să îşi exercite dreptul la vot (peste 600), atmosfera tensionată creată pe fondul creşterii constante a fluxului de votanţi, agresivitatea verbală manifestată faţă de personalul misiunii şi timpul limitat până la închiderea secţiilor de votare, propunem adoptarea deciziei de prelungire a programului de votare cu cel puţin 2 ore.

Precizăm că cetăţenii români aflaţi în faţa secţiilor de votare sunt extrem de iritaţi, fiind influenţaţi de grupuri de instigatori care acuză slaba organizare, numărul insuficient al secţiilor de vot în Paris, procedura greoaie de votare (datorată existenţei declaraţiei pe proprie răspundere).

Facem precizarea că până în prezent s-a înregistrat un număr impresionant de cetăţeni români care şi-au exercitat dreptul la vot (peste 3.500 de persoane la ambele secţii de vot din Paris).

O sesizare pierdută

Reprezentanţii Biroului Electoral Central (BEC) susţin că au primit în jur de 1.000 de solicitări din diaspora de prelungire a programului de vot, dar şi că legea nu prevede nicio posibilitate de a modifica intervalul orar în care se pot desfăşura alegerile.

”Au fost mai multe solicitări. Textul din lege este foarte clar. Alegerile se desfăşoară între 7 şi 21, nu e nimic de interpretat. Nu există o posibilitate de prelungire a acestui interval”, a precizat pentru gândul Marian Muhuleţ, purtător de cuvânt BEC.

Pe lângă solicitarea de prelungire a programului, şeful secţiei de la Paris le-ar fi comunicat românilor veniţi la vot că ”de la Bucureşti s-au dat directive să fie atât de puţine ştampile şi secţii de votare, că ei au cerut mai mult material şi personal, dar au fost refuzaţi”, potrivit scrisorii deschise transmise de Moga.

Întrebat dacă a primit de la Paris o cerere de suplimentare a materialelor şi personalului, Muhuleţ a spus că ”nu ţin minte să fi ajuns la noi aşa ceva, probabil a fost făcut către Ministerul Afacerilor Externe”.

 

Reprezentanţii MAE susţin că aceste solicitări ajung întâi la BEC, mai exact la Biroul Electoral pentru Străinătate, aflat în subordinea BEC, sunt prelucrate şi abia apoi transmise ministerului.

”Nu pot să vă confirm sau să infirm ce s-a transmis. Acest tip de solicitări se adresează de către şefii secţiilor de votare Biroului Electorale pentru Străinătate”, au explicat pentru gândul reprezentanţii MAE, adăugând că ministerul se ocupă de problemele legate de logistică.

Reprezentanţii departamentului pentru românii din diaspora spun la rândul lor că la ei nu a ajuns o astfel de cerere.

”Din cunoştinţele mele nu există o astfel de solicitare. La noi la departament nu a ajuns o astfel de solicitare”, a precizat pentru gândul Smaranda Vornicu, purtător de cuvânt al ministrului delegat pentru românii din străinătate, Bogdan Stanoevici.
Redăm, în continuare, scrisoarea integrală a Claudiei Moga:

Scrisoarea unui student român exilat în propria ambasadă

Am 27 de ani, sunt studentă la Sorbona în Paris şi e primul an când votez în afara ţării. Am ştiut că mereu sunt probleme cu voturile din diaspora, dar până nu o trăieşti pe pielea ta nu realizezi gravitatea.

La ora 11 m-au copleşit toate emoţiile să văd cum sute de oameni stăteau frumos la rând pentru a vota la cele două secţii amenajate în cadrul Ambasadei României din Paris. Era şi normal, e primul meu an când sunt plecată de acasă şi până atunci nici nu am realizat că sunt atâţia români în jurul meu. Oameni frumoşi, muncitori, oameni despre care nu auzi nimic pentru că îşi văd de treaba lor, oameni pe care îmi doream să îi cunosc. Era altceva faţă de ştirile ce le auzeam mereu despre românii plecaţi peste hotare. Un altceva frumos! În timpul zilei au venit tot mai mulţi, cu răbdare, să stătea în medie 4-5 ore pentru a se vota. Pe cât se apropia ora închiderii, oamenii deveneau conştienţi că nu o să ajungă să voteze.

Totul a culminat la ora 20:30 când au încercat să închidă porţile Ambasadei. Atunci oamenii au început să se agite, să strige ”Vrem să votăm!”. Am reuşit să oprim închiderea porţilor. Sute de oameni erau încă în afara Ambasadei.

Dar a venit ora 21 şi deşi eram în interiorul secţiei de votare, urnele au fost luate din faţa noastră. Toţi într-o voce ne-am cerut dreptul la vot, dar în zadar.

Am reuşit să vorbesc cu Preşedintele secţie de votare, domnul Oleg Ungureanu. L-am întrebat de ce nu a cerut aprobare pentru prelungirea orarului de votare, văzând că pe tot parcursul zilei numărul de votanţi a tot crescut. A spus că a făcut asta, iar cei de la BEC nu au aprobat cererea. L-am rugat să ne arate cererea făcută şi răspunsul, să vedem cu ochii noştri. Ne-a adus o hârtie cu titltul de ”Sesizare” în care erau scrise doar minciuni. Nu avea număr de înregistrare, era doar o foaie. Când am cerut şi răspunsul de la BEC, s-a făcut că plouă. Unul din membrii de comisie ne-a şoptit la un moment dat că ”nici măcar nu au primit răspuns”, asta însemnând că nu au trimis foaia respectivă BEC-ului.

Am rămas în interiorul Ambasadei până după ora 23, între timp a venit şi ambasadorul Mazuru cu care am avut aceleaşi discuţii, l-am rugat să ne ajute, să găsească o soluţie, să sune la Bucureşti. Nu i-a păsat.

Ce e mai trist e că la fel va fi şi în turul doi. Preşedintele de secţie ne-a spus că de la Bucureşti s-au dat directive să fie atât de puţine ştampile şi secţii de votare, că ei au cerut mai mult material şi personal, dar au fost refuzaţi. Iar dacă vrem ca în turul doi să nu mai fie aşa, să facem plângeri la BEC. Să fim serioşi! Cine ne va lua în seamă? Pe data de 16 ne vom duce la fel şi vom sta cu orele la coadă ca să îşi bată joc de demnitatea şi drepturile noastre. Chiar nimeni nu ne poate ajuta? Acasă oamenii sunt împărţiţi în două: cei care ne încurajează şi ne mulţumesc pentru eforturile noastre şi cei care ne huiduiesc şi vorbesc în necunoştinţă de cauză, cei care ne primesc ca pe o ciumă.

Dacă eram în ţară sau în orice alt colţ al lumii ieri, aş fi votat la fel!

Nu locul în care te aflii în ziua alegerilor determină cu CINE votezi!

Însă ieri mi s-a demonstrat că locul unde te afli determină DACĂ votezi!

Pe scrut, am murit cu dreptatea în mână!

Din Paris,

Claudia Moga, 27 de ani, studentă, cetăţean român privat de un drept constituţional.

Luni seara, circa 100 de români au decis să protesteze la Paris faţă de modul în care au fost organizate alegerile în străinătate. Unul dintre organizatorii manifestaţiei, Alexandru Urdaş, a povestit în ediţia specială GÂNDUL LIVE despre cum mii de români din diaspora au fost practic în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot.

Angela Merkel l-a felicitat pe Klaus Iohannis declarând: Vom sprijini România cu sfaturi şi fapte

Cancelarul german, Angela Merkel, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegerile prezidenţiale, asigurându-l că Germania va rămâne „un partener de nădejde” al României şi subliniind că împreună vor putea aprofunda relaţiile bilaterale.

,,Vă felicit din toată inima pentru alegerea dumneavoastră în funcţia de preşedinte al României”, i-a transmis cancelarul Angela Merkel lui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat publicat, marţi, pe site-ul guvernului german.

Doamna cancelar Angela Merkel a precizat că relaţiile dintre România şi Germania sunt ,,foarte bune”, la 25 de ani de la încheierea Războiului Rece.        ,,Vom sprijini România cu sfaturi şi fapte pe calea reformelor importante pentru ţară dumneavoastră şi pentru Uniunea Europeană şi vom rămâne un partener de nădejde. Sunt convinsă că împreună vom putea aprofunda relaţiile noastre bilaterale”, a mai transmis Angela Merkel.

Totodată, cancelarul german i-a urat succes preşedintelui ales.

Arhimandritul Siluan Vișan: „Îmi este ruşine de atitudinea ierarhilor şi preoţilor în jocul murdar al politicii“

Înregistrările apărute în ultimile zile în spaţiul public şi care arată implicarea clară a unor feţe bisericeşti în campania electorală, stârnesc reacţii dure şi în rândul clericilor. Părintele Arhimandrit Siluan Visan spune într-o scrisoare făcută publică că îi este ruşine de atitudinea preoţilor şi ierarhilor în acest joc murdar al politicii. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramureşului şi Sătmarului, apare într-o înregistrarea video în timp ce face campanie electorală pentru Victor Ponta şi îşi îndeamnă subordonaţii să meargă la vot cu acest gând. Un alt moment surprins de o televiziunea locală din Satu Mare arată cum, la predică, cu crucea în mână, un preot ortodox face publicitate electorală făţişă pentru candidatul PSD. În urma acestor practici care nu fac cinste Bisericii, părintele Arhimandrit Siluan Visan ia atitudine într-o scrisoare redată integral ziare.com şi în care părintele condamnă comportamentul celor doi clerici.

“Năvala de sentimente şi gânduri îmi înăbuşesc sufletul şi durerea pentru cele ce se petrec mă împinge din ce în ce mai mult să scriuGraphic1 aceste rânduri. În tradiţia poporului grec există un proverb care spune că cine vrea să privească în sus şi să scuipe către Dumnezeu, se scuipă în faţă de fapt. Ştiu că prin cele ce voi scrie mă scuip pe mine în faţă, dar simt că, mai mult ca niciodată trebuie să spunem adevărul şi să vorbim deschis fără ipocrizie, fără ocolire. Îmi este ruşine de atitudinea ierarhilor şi preoţilor în tot acest joc murdar al politicii. Îndrăznesc să scriu asumându-mi toată responsabilitatea celor spuse pentru că adevărul trebuie mărturisit şi credinciosul – ca noi toţi de altfel – este dator să ştie lucrurile cu adevărata faţă. Privind icoana lui Hristos prind curaj şi simt că trebuie să fiu sincer cu mine, cu voi. Nu slujesc şi nici n-aş vrea să slujesc unui Dumnezeu ce a întors spatele omului sărac şi simplu, păcătos şi plin de îndoială; ci slujesc din toată puterea sufletului meu Lui Hristos ce a criticat ipocrizia şi păcatul, care a mărturisit adevărul Lui fără ca să-l ‘îmbrace’ cu frumuseţile minciunii acestei lumi sau cu vorbele pompoase ale fariseilor. Mă doare faptul că pe jertfa lui de pe cruce, pe suferinţele îndurate pentru ca noi să fim mântuiţi, clerul (începând de la cel mai mic, până la cel mai mare) trăieşte lăfăindu-se în palate, în bogăţii, într-o slujire ce nu are nicio legătură cu cele ce Hristos ni le-a descoperit.

Spun Sfinţii Părinţi ca broboanele de sânge din timpul rugăciunii în grădina Ghetsimani erau aceste imagini cu slujitorii ce îşi bat joc de jertfa Lui. Nu există nicio diferenţă între Iuda şi Fariseii din zilele noastre ce-şi vând credinţa pentru sponsorizări, pentru bani. Cei treizeci de arginţi nu diferă de sumele alocate Catedralei Mântuirii Neamului şi gândul că ei construiesc biserici este bineplăcut Domnului!… Cred şi mărturisesc că nu se bucură Dumnezeu când vede că poporul suferă de sărăcie şi ‘Înalţii Prelaţi’ construiesc, cheltuind sume exorbitante în ziduri. Mă tem că în curând vom avea biserici, dar nu vom avea creştini. Şi mai ştiu un lucru: ‘drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune!’ (Dante) şi astfel va exista un comunicat de presă din partea Patriarhiei care va spune că: ‘cei 30 de arginţi, suma alocată, va fi folosită în scopuri caritabile…’. Pe de altă parte, în istoria bisericească se precizează că Sf. Ioan Gură de Aur vindea toate obiectele de preţ din biserici – candele, cruci, Evanghelii şi împărţea banii săracilor. Iar când a fost nevoie s-a certat rău cu puterea acelei vremi pentru o simplă văduvă credincioasă. Şi mai ştiu că Hristos spunea ‘Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta’. Atunci de ce ‘Înalţii’ pupă mâinile politicienilor? A oferit Hristos distincţii şi diplome? Încununează păcatul şi hoţia în toată splendoarea ei? Oare nu este elocvent faptul că Hristos a spus: ‘Vai vouă cărturarilor ţi fariseilor’ de foarte multe ori preoţilor acelor vremuri. Vi se pare că s-a schimbat ceva de atunci? Mie nu!… Are vreo legătură comportamentul din ultimele zile ce cu toţii îl vedem, cu mesajul evanghelic al lui Hristos?. Şi mai ştiu un lucru: că Hristos nu a spus ‘vai ţie!’, nici adulterei, nici tânărului bogat, nici vameşului, niciunui păcătos! Ci numai fariseilor, celor care învăţau poporul cum şi cât să creadă, cum şi cât să se roage, cum şi cât trebuie să contribuie la bugetul sinagogii.

Vai nouă tuturor care slujim lui Hristos fără ca faptele noastre să reflecte dragostea lui Dumnezeu pentru om. Vai nouă celor ce propovăduim fără să trăim învăţătura. Vai nouă că nu alergăm după oaia cea pierdută, ci încercăm să construim stâne ca nişte palate cu cele mai frumoase intenţii: că oile să trăiască acolo confortabil. Ce este mai de preţ, stâna ca adăpost şi clădire modernă, sau oaia pe care trebuie s-o pastoreşti? Numai Dumnezeu ştie cu câtă durere scriu aceste rânduri şi urmăresc faptele fraţilor de botez, dar ca să fiu sincer până la sfârşit, nici măcar nu pot să cer iertare de la voi pentru ei. Nu pot să vă privesc în faţă şi să vă spun ca au greşit şi greşesc, căci ceea ce fac este strigător la cer şi din câte se pare nu au pic de ruşine! Când s-a pomenit ca bisericile să fie birouri electorale, când este îngăduit în loc de predică, de explicarea cuvântului lui, Dumnezeu să se facă propagandă? Dacă eu sunt smintit, simt că sunteţi şi voi. Dacă eu sunt dezamăgit, cu atât mai mult voi. Hristos a spus: ‘daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu…’, nu a spus să nu ne supunem conducătorilor ca cetăţeni ai acestei lumi, ci din contra, şi-a plătit şi El dările către autorităţile vremii. Nici Sf. Ap. Pavel nu ne învaţă să fim răzvratiţi în faţa conducătorilor, ci să ne supunem cu ascultare. Dar nu mai mult decât atât, nu trebuie să propovăduiesc minciuna lor în loc să propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu! Oare aceşti prelaţi au impresia că vor primi şi ei diplome la judecata viitoare?

Puterea şi harul pe care-l au este al lui Hristos, nu al lor. Cel ce priveşte slujirea lui Dumnezeu ca putere în faţa poporului a înţeles greşit lucrurile, mai rău decât asta este să foloseşti această putere în slujba unor conducători ce se prefac ca sunt credincioşi pentru a înşela alegătorii. Cel ce cumpără de la un hoţ şi el este hoţ. Şi îi mai dau şi o diplomă de onoare. Săracii de ei! Noi, ca pastori, suntem responsabili de turma lui Hristos, de felul în care îi ajutăm la mântuirea sufletului, nu la cum să-i îndemnam ce să voteze. Dar ‘peştele de la cap se împute’. Dacă noi suntem corupţi şi vânduţi slavei lumeşti, tot aşa şi credincioşii vor fi; dacă noi spunem adevărul fără frică şi lăsăm masca ipocriziei, tot aşa vor face şi credinciosii. Vă rog din suflet, fraţi creştini, păstraţi-vă credinţa în Dumnezeu ce ne-a fost propovăduită în cuvânt şi fapta de către Fiul Său, căci nu credinţa noastră este ‘strâmbă’, ci reprezentanţii ei care o folosesc în folosul personal al lor. Într-un spital poate lucra şi un medic ce nu-şi practică cunoştiinţele corect fiind interesat de şpagă şi cum să ajungă director, dar asta nu înseamnă că toţi medicii sunt la fel sau medicina este nefolositoare. Haideţi să nu-L învinuim pe Dumnezeu pentru faptele oamenilor, ci să nu uităm jertfa şi dragostea Lui. Cred şi mărturisesc că există şi alţi clerici ce-mi împărtăşesc părerile, dar nu pot vorbi de frica superiorilor. Eu cred şi vreu să trăiesc îndemnul lui Hristos: ‘Nu vă temeţi!…’, nu vreau să trăiesc în minciuna acestei lumi, ci urmez îndemnurilor ce izvorăsc din credinţa şi dragostea ce m-a îndemnat să-I urmez Lui. Mai mult ca oricând trebuie mărturisit adevărul, adevărul Lui… Sau aşteptăm să vorbească pietrele?”, scrie Arhimandritul Siluan Visan.

                                                                                                                               Consemnat de Florin CREŞTINUL

VOTUL CARE TE VA ÎNDUIOȘA! Un om fără mâni a ţinut ştampila în gură

La numai 33 de ani, buzoianul Paul Danciu, din comuna Mărăcineni, trăieşte o tragedie care pe mulţi oameni i-ar dărâma: a rămas fără ambele mâini în urma unui teribil accident. Pentru că viaţa este uneori foarte crudă, Paul şi-a pierdut în urmă cu câţiva ani şi cel mai important ajutor, după ce ambii părinţi au murit călcaţi de tren. Astăzi tânărul infirm a mers la vot și a pus ștampila pe buletin cu gura.

De la vârsta de 12 ani, pentru Paul Danciu fiecare zi din viaţă reprezintă un calvar, dar şi o luptă dură pentru existenţă. Are nevoie de ajutor chiar şi când se îmbracă iar prietenii îl sprijină aşa cum pot. ,,Pentru că este un băiat foarte ambiţios în numai câteva luni, Paul a învăţat să manevreze telefonul şi calculatorul cu picioarele şi cu dinţii.Vin aproape în fiecare dimineaţă să-l ajut să se îmbrace pentru că îi este foarte greu. Acest băiat este un exemplu pentru toţi tinerii care dezarmează în faţa greutăţilor vieţii. Unii ajung să o ia razna din nimic pe când Paul demonstrează zilnic cât de puternic este”, ne-a spus mărturiseşte Adriana Tudor, o prietenă apropiată.

După ce a rămas fără ambele mâini în urma unui accident care l-a lăsat infirm pe viaţă, speranţele lui Paul nu s-au năruit. A mers la vot pentru a demonstra tuturor că el încă mai crede că într-o bună zi va avea o viaţă cât de cât normală. Paul Danciu a votat astăzi cu ştampila ţinută între dinţi, iar buletinul de vot l-a introdus în urnă tot cu gura.

,,Astăzi am vrut să merg şi eu la vot chiar dacă ştiu că lumea o să râdă de mine Sper ca la votul din 2016 cineva să-şi facă milă şi de mine ca să-mi cumpăr proteze pentru mâini dar sunt foarte scumpe. Vreau ca data viitoare să pot vota şi eu ca un om normal”, ne-a declarat Paul Danciu.

Sătenii din Mărăcineni sunt impresionaţi de voinţa tânărului care a mers astăzi la vot. ,,A dus greul de mic copil fără mâini şi acum nu mai are nici părinţi. E un exemplu pentru toată comunitatea, dar mai ales pentru cei care nu ies la vot deşi nu trec prin suferinţele lui”, ne-a declarat Maria Toader, o vecină din localitate. Teribilul accident în urma căruia Paul a rămas fără mâini s-a petrecut în anul 1995. Era cu vitele pe islaz, cand a observat că-i lipsesc câteva animale. S-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune ca să se uite după ele, însă a atins firele şi s-a electrocutat. Mâinile i-au fost carbonizate, iar medicii au fost nevoiţi să i le amputeze de la umeri ca să-l poată salva.

                                                                                                                                                        Andrei  PÎRJOLEA

Doi politruci penibili, Iohannis şi Blaga, aceşti Păcală şi Tândală ai politicii româneşti, s-au hotărât să reclame Comisiei Europene să nu ne dea Dezvoltarea Regională

Doi politruci penibili, Iohannis şi Blaga, aceşti Păcală şi Tândală ai politicii româneşti, s-au hotărât să reclame Comisiei Europene să nu ne dea Dezvoltarea Regională

În urma unor negocieri lungi şi complicate, România a obţinut cel mai important portofoliu în Comisia Europeană, a declarat premierul Victor Ponta, care a arătat că, în condiţiile în care România nu putea să păstreze Agricultura, „Dezvoltarea Regională este cel mai bun portofoliu pentru noi”.
,,În urma unor negocieri extrem de lungi şi extrem de complicate, în condiţiile în care România nu putea să păstreze agricultura, pentru că nicio ţară nu-şi va păstra portofoliul avut anterior, eu am obţinut pentru România, nu pentru Guvernul României, nu pentru un român, am obţinut pentru România cel mai important portofoliu din CE pentru noi – sigur, alte ţări au alte opţiuni – dar Dezvoltarea regională înseamnă toate fondurile, programele de coeziune şi structurale în perioada 2014-2019″, a declarat Victor Ponta.
Ponta i-a criticat pe liderii ACL, care au trimis o scrisoare preşedintelui ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi liderului PPE, Joseph Daul, că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii, întrucât aceasta nu a fost audiată în Parlament.
,,Cei doi politruci penibili, iresponsabili, Iohannis şi Blaga, aceşti Păcală şi Tândală ai politicii româneşti, s-au hotărât să reclame Comisiei Europene să nu ne dea Dezvoltarea Regională. Nu îi întrebaţi de ce, pentru că, în general, nu au capacitatea de a se exprima raţional în limba română”, mai spus Victor Ponta.
,,În urma informaţiilor cu privire la posibila desemnare în funcţia de comisar european a doamnei Corina Creţu, ca urmare a nominalizării acesteia din partea domnului prim-ministru al României, Victor Ponta, vă notificăm prin prezenta faptul că această nominalizare a fost făcută prin încălcarea legii”, se arată în scrisoare celor doi lideri ACL.

                                                                                                                                                                     Iosif  VARGA

Care este adevărata prognoză? Aceasta……… INS reconfirmă că România a intrat în recesiune tehnică. Plagiatorul Ponta dă vina pe presa

Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat a doua serie de date provizorii privind evoluţia PIB în primele două trimestre din acest an şi pe primul semestru. Deşi a urcat uşor estimările nominale şi relative privind PIB atât pentru primul trimestru, de la -0,2 la -0,1%, cât şi pentru al doilea trimestru, de la -1 la -0,9%, INS a reconfirmat prin aceste date intrarea în recesiune tehnică, evoluţie care indică încetinirea creşterii economice şi posibile riscuri de stagnare în perspectiva următoarelor trimestre. Premierul Victor Ponta afirmă însă că INS a „reconfirmat“ creşterea economică a României şi că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a „îmbunătăţit“ prognoza, de la 2,2 la 2,4%, adăugând că alte date reprezintă doar o „campanie electorală a presei“.

„Am apreciat foarte mult creşterea sau îmbunătăţirea prognozei făcute de FMI de la 2,2 la 2,4. Şi aici s-a spus că am scăzut. De la 2,2 la 2,4 eu ştiu că e o creştere“, a spus Ponta. Jurnaliştii l-au atenţionat că INS a reconfirmat recesiunea tehnică, dar premierul a negat. „Nu, INS a reconfirmat creşterea economică faţă de anul trecut şi, după cum se ştie, anul acesta ne vom încadra în toate ţintele. Restul e campanie electorală“, a afirmat Ponta. Întrebat de jurnalişti la ce campanie electorală se referă, Ponta a răspuns: „A dumneavoastră, normal“, potrivit Mediafax.La rândul său, Cristian Socol, consilier pe probleme economice al prim-ministrului Victor Ponta, afirmă că datele statistice publicate de INS arată faptul că discuţia privind intrarea României în recesiune tehnică este o chestiune pur statistică. „Ajustarea de la 0,2 la 0,1% nu numai că intră în marja de eroare de 0,3%, dar atunci când se vor introduce datele pe T3 2014 este foarte probabil ca minus 0,1 din T1 2014 să se transforme în plus. Cu 2,6% creştere economică semestrul 1 2014 faţă de semestrul 1 2013, România are a opta rată de majorare a PIB real din UE, crescând de două ori mai mult decât media europeană şi de peste 3 ori mai mult relativ la media zonei euro”, a declarant Cristian Socol.Totodată, INS a anunţat că nu sunt nemodificate estimările privind creşterea economică rezultată prin comparaţie cu perioadele similare din 2013, de 3,9% pentru primul trimestru, 1,2% pentru al doilea trimestru şi 2,4% pentru semestrul I, deşi au fost efectuate mai multe schimbări de metodologie.Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul II 2014 a fost de 164,7 miliarde lei preţuri curente, în scădere în termeni reali cu 0,9% faţă de trimestrul I 2014 şi în creştere cu 1,5% faţă de trimestrul al doilea din 2013.

Industria alături de sectorul informații și comunicații și de cel al tranzacțiilor imobiliare au avut cea mai importantă contribuție la creșterea Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul doi din acest an, în timp ce comerțul, agricultura, construcțiile au tras în jos economia. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2014 serie ajustată sezonier a fost de 327,12 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,6% faţă de semestrul I 2013.

Fondul Monetar Internaţional a publicat raportul World Economic Outlook, în care indică pentru România o creştere economică de 2,4% pentru acest an. Pentru 2015, prognoza FMI a rămas neschimbată, 2,5%. În primăvara acestui an, FMI a publicat în raportul World Economic Outlook o estimare de creştere economică pentru România de 2,2%, iar în scrisorile de intenţie suplimentare ataşate acordului stand-by utiliza o prognoză interval, de 2,2-2,5%.

INS reconfirmă că România a intrat în recesiune tehnică. Ponta dă vina pe presă

Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat a doua serie de date provizorii privind evoluţia PIB în primele două trimestre din acest an şi pe primul semestru. Deşi a urcat uşor estimările nominale şi relative privind PIB atât pentru primul trimestru, de la -0,2 la -0,1%, cât şi pentru al doilea trimestru, de la -1 la -0,9%, INS a reconfirmat prin aceste date intrarea în recesiune tehnică, evoluţie care indică încetinirea creşterii economice şi posibile riscuri de stagnare în perspectiva următoarelor trimestre. Premierul Victor Ponta afirmă însă că INS a „reconfirmat“ creşterea economică a României şi că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a „îmbunătăţit“ prognoza, de la 2,2 la 2,4%, adăugând că alte date reprezintă doar o „campanie electorală a presei“.„Am apreciat foarte mult creşterea sau îmbunătăţirea prognozei făcute de FMI de la 2,2 la 2,4. Şi aici s-a spus că am scăzut. De la 2,2 la 2,4 eu ştiu că e o creştere“, a spus Ponta. Jurnaliştii l-au atenţionat că INS a reconfirmat recesiunea tehnică, dar premierul a negat. „Nu, INS a reconfirmat creşterea economică faţă de anul trecut şi, după cum se ştie, anul acesta ne vom încadra în toate ţintele. Restul e campanie electorală“, a afirmat Ponta. Întrebat de jurnalişti la ce campanie electorală se referă, Ponta a răspuns: „A dumneavoastră, normal“.

Totodată, INS a anunţat că nu sunt nemodificate estimările privind creşterea economică rezultată prin comparaţie cu perioadele similare din 2013, de 3,9% pentru primul trimestru, 1,2% pentru al doilea trimestru şi 2,4% pentru semestrul I, deşi au fost efectuate mai multe schimbări de metodologice.

Industria alături de sectorul informații și comunicații și de cel al tranzacțiilor imobiliare au avut cea mai importantă contribuție la creșterea Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul doi din acest an, în timp ce comerțul, agricultura, construcțiile au tras în jos economia.    Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2014 serie ajustată sezonier a fost de 327,12 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,6% faţă de semestrul I 2013.        Fondul Monetar Internaţional a publicat raportul World Economic Outlook, în care indică pentru România o creştere economică de 2,4% pentru acest an. Pentru 2015, prognoza FMI a rămas neschimbată, 2,5%. În primăvara acestui an, FMI a publicat în raportul World Economic Outlook o estimare de creştere economică pentru România de 2,2%, iar în scrisorile de intenţie suplimentare ataşate acordului stand-by utiliza o prognoză interval, de 2,2-2,5%.

                                                                                                                                                       Florin NAHORNIAC

Care este adevărata prognoză? ………..sau aceasta: Cea mai mare minciună postdecembristă, tipic comunisto-pontistă, a la ,,VICTOR VIOREL PONTA’’ – Datele INS care s-au dat cu două zile înainte de alegeri: economia românească a evitat intrarea în recesiunea tehnică

Datele ,,revizuite’’, la indicaţia lui Victor Ponta, publicate de Institutul Naţional de Statistică arată că economia românească,,duduie’’ şi ,,a evitat’’ intrarea în recesiunea tehnică, întrucât PIB-ul din trimestrul întâi a urcat cu 0,5%, comparativ cu o scădere de 0,1% la ultima revizuire anunţată, în timp ce scădere din T2 a fost de numai 0,3%.

,,În urma ,,revizuirii’’ seriei brute conform Sistemului European de Conturi (SEC) 2010 şi a seriei ajustate sezonier, Produsul intern brut a scăzut în trimestrul II 2014 cu 0,3% faţă de trimestrul I 2014şi a crescut în trimestrul I 2014 cu 0,5% faţă de trimestrul IV 2013″, se arată în comunicatul INS.

Revizuirea indică o ajustare în sus cu 0,6 puncte procentuale în trimestrul I şi cu 0,6 puncte procentuale pe al doilea trimestru.. Vorba limbutului: ,,ATA ETE’’. Să murim de râs, nu alta! Acesta este VICTOR VIOREL PONTA: un mincinos, un mic escrocherel politic şi un farseur.     A meritat să piardă alegerile prezidenţiale!

                                                                                                                                                             Andrei PÎRJOLEA

Şi uite aşa mai aruncă şi acest tovarăş o minciunică – Ion Iliescu și prima deplasare cu Nicolae Ceaușescu și tovarășa: „ Mă, tu te iei după un student african?”

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a vorbit într-un interviu acordat TVR despre familia sa, întâlnirile cu diverse personaje politice importante din istorie, dar și despre relațiile cu Nicolae Ceaușescu.       „Până în 1970 nu am avut relaţii apropiate cu Ceaușescu. Un unchi de-al meu a fost mai apropiat de el şi de ea mai ales, altminteri, legături personale nu am avut cu el, dar el a fost cel m-a susținut și în fața lui Gheorghe Gheorghiu Dej (…) În 1971 Ceaușescu m-a inclus în delegația care a vizitat țările asiatice Vietnam, Coreea de nord, China.          

 Acolo am văzut o schimbare sau o accentuare sau o schimbare a trăsăturilor lui, mai ales în Coreea. Pe el l-a fascinat modelul nord coreean. Eu fusesem în Coreea cu un an înainte și acolo m-am întâlnit cu un student african, fiul președintelui din Siera Leone cu care am călătorit și la dus și la întors”, a povestit Ion Iliescu la TVR.

Fostul președinte a mai spus că după vizita în Coreea de Nord, Ceaușescu și-a schimbat atitudinea față de el .„Eu aveam un stil mai deschis de a-mi spune părerea, inclusiv despre modelul coreean. Oamenii erau mult prea harnici, dar nu îndrăzneau să spună un cuvânt, nu am putut să am un dialog normal nici cu oameni din conducere nici cu oameni simpli, toți se rezumau la orice întebare a noastră să ne răspundă cu un citat din Kim il Sung.  Şi i-am și spus (lui Ceuşescu, n.red): acest popor harnic, muncitor  și așa mai departe este dezumanizat. Și era și Elena Ceaușescu care a și avut o reacție: Mă, tu te iei după un student african? Tovarașă, african, african dar a făcut studii la Oxford”, a mai spus Ion Iliescu la TVR

                                                                                                                                                  Andrei PÎRJOLEA

NO ITVON DRAGO! EZO,,MINISTRO CULTURO MAGYARO’’ Afacerile cu statul ale ministrului propus la Cultură, Hegedus Csilla

Proaspăta ministreasă la Ministerului Culturii este de mare notorietate în ceeea ce priveşte învârtelile banilor. Astfel aceasta a învârtit şi obținut finanțare nerambursabilă din bani publici pentru fundația la care este director executiv, dar și fonduri europene post-aderare, prin Ministerul Culturii, în perioada în care era consilier personal al lui Kelemen Hunor. Igen drago!

Sute de mii de euro din bani publici sau fonduri europene prin programe post-aderare derulate prin Ministerul Culturii s-au scurs, în ultimii ani, în conturile fundației condusă, din postul de director executiv, de Hegedus Csilla – propunerea UDMR pentru portofoliul Culturii. Alte sute de mii de euro au ajuns de la instituții subordonate aceluiași minister în conturile firmei tatălui aceleiași Hegedus Csilla. Toate acestea, în perioada în care Csilla a ocupat postul de consilier personal al ministrului culturii Kelemen Hunor, dar și funcția de secretar de stat. Mai mult, în aceeași perioadă, Hegedus Csilla a fost remunerată și de fundația pe care o conduce și a primit și salariu ca expert pe proiecte cu fonduri europene derulate de Ministerul Culturii.

Toate datele se regăsesc în declarațiile de avere și interese depuse, în ultimii ani, de Hegedus Csilla.   Astfel, potrivit declarațiilor de interse depuse pentru perioada 2009 – 2012, când a ocupat postul de consilier personal al ministrului culturii Kelemen Hunor(cine se aseamănă, se adună) fundația Transilvania Trust, unde Hegedus Csilla este director executiv (plătit, potrivit ultimei declarații de avere cu un salariu de 36.105 lei pe an) a obținut constant fonduri totalizând câteva sute de mii de euro de la Administrației Fondului Cultural Național – instituție subordonată Ministerului Culturii, dar și din fonduri europene post-aderare derulate prin Ministerul Culturii. Sume mai mici, de câteva mii de euro, au fost primite de aceeași fundație și de la Consiliul Județean Cluj, dar și de la Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca.

Culmea, în aceeași perioadă, Hegedus Csilla ocupa și funcția de președinte al Administrației Fondului Cultural Național, instituție de la care încasează acum, potrivit ultimei declarații de avere, 8.250 de lei pe an ca expert.      Astfel, doar în 2010, în conturile Fundației Transilvania Trust au intrat 26.000 de euro (finanțare nerambursabilă) de la Administrația Fondului Cultural Național. În plus, din fonduri europene, prin ministerul condus de Kelemen Hunor, Fundația Transilvania Trust a primit pentru proiecte derulate în perioada 2010 – 2012 peste 1,5 milioane de lei (aproximativ 347.000 de euro). Fondurile europene – aproximativ 275.000 de euro – au continuat să curgă în conturile Transilvania Trust, inclusiv anul trecut, după cum arată ultima declarație de interse depusă de Hegedus Csilla anul acesta.    Alte finanțări – totalizând peste 46.000 de euro – au mai venit de la Consiliul Local și Primăria Cluj – Napoca, dar și de la Consiliul Județean Cluj.

O sumedenie de contracte au fost încheiate, în aceeași perioadă, de societatea Utilitas CCPDRPC SRL, la care acționar majoritar este tatăl Csillei Hegedus, Szabo Balint. Pe lângă contractele derulate cu consilii locale sau județene (Bistrița, Brașov, Constanța), firma tatălui ministrului propus al culturii a încheiat, fără licitație, contracte cu Institutul Național al Patrimoniului – instituție subordonată tot Ministerului Culturii, dar și cu Muzeul de Artă din Cluj.

Acum toa’şa Hegedus are sarcină de la Kelemen Hunor şi UDMR să bage adânc mâna în buzunarul FONDURILOR EUROPENE şi a bugetului naţional că doară vin alegerile (ş)parlamentare şi honvezii au nevoie de mult bănet. Igen drago Csillo?

                                                                                                                                        Mihai CRENĂUŢEANUL

Un om cu 10 feţe! Când a fost sincer? PF Daniel a afirmat: În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neam

În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru, a spus Patriarhul Daniel, în predica rostită duminică.

Preafericitul (PF) Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat în această seară, în jurul orelor 17.00, la secţia de votare numărul 644 din cadrul Şcolii Nr. 74 – ,,Ienăchiţă Văcărescu” din Bucureşti.      În cuvântul de învăţătură rostit în paraclisul Reşedinţei patriarhale, PF Daniel a explicat învăţăturile ce reies din Evanghelia de duminică – ,,Pilda samarineanului milostiv”.    ,,Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică”, a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro.

El a mai explicat că ,,fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice şi să vindece pe cei răniţi trupeşte şi sufleteşte”.    ,,În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să se ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru, dar care îl iubesc şi vor să îl ajute”, a mai spus patriarhul în predică.

PF Daniel a mai spus că, astfel, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la care nu te aştepţi să primeşti vreun ajutor. „De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuţi, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un duşman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflaţi în nevoi”, a continuat PF Daniel.

Patriarhul a mai spus că samarineanul milostiv este „chipul lui Hristos în oameni”, iar această pildă rostită de Mântuitor este un îndreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin.     Un singur lucru trebuie să ştie Patriarhul DANIEL: Klaus Werner IOHANNIS este cetăţean român şi indiferent de fel de naţionalitatea sa de sas sau german, el este tot creştin. Este adevărat că nu este creştin ortodox dar este CREŞTIN PROTESTANT. Ce rău este în asta? Nu suntem tot oameni?                              

Îi cer Patriarhului DANIEL şă-şi reconsidere poziţia şi ideile sale ,,filosofice’’. Noul preşedinte al României, KLAUS WERNER JOHANNIS nu este străin de neam. Acesta este născut şi crescut din rândul poporului român iar neamul lui se află pe acest pământ sfânt românesc de peste 800 de ani.

                                                                                                                        Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Ce spunea Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul-intelectual, despre el: „Îmi plac femeile, dar amanta mea numărul unu rămâne politica“

Iubit de femei, apreciat de intelectuali, urât de tovarăşii de partid. Istoria contrafactuală încă îi face mari servicii şi construieşte în jurul său o altfel de Românie comunistă, mai puţin criminală. Acesta este Lucreţiu Pătrăşcanu, primul ministru comunist în guvernele postbelice, care controlează justiţia în perioada ’44-’48 şi nu ezită să trimită în închisoare liderii partidelor istorice. Pentru serviciile sale, nu este premiat, ci executat.

23 august 1944, mai spre seară. Lucreţiu Pătrăşcanu, comunist de catifea, de salon, dar tot comunist, merge la Palatul Regal din Capitală. Mareşalul Antonescu fusese arestat, regele Mihai preluase, curajos, frâiele României şi denunţase alianţa cu Germania nazistă, iar acum se pregătea să fugă la Dobriţa, în Oltenia. Palatul Regal, Bucureştiul, România fierbe, dar Lucreţiu Pătrăşcanu se grăbeşte să fie primul la împărţirea supei puterii: vrea să fie ministru al Justiţiei în noul guvern. Regele e de acord, chiar dacă hotărâse că executivul va avea doar miniştri fără portofoliu. Dar monarhul „păstra o simpatie sinceră“ pentru comunistul galant, după cum arată nota informativă nr. 60 din 29 ianuarie 1946, aflată în dosarele Siguranţei Generale.
Primul venit, primul servit: ceilalţi lidei politici care pregătiseră lovitura de stat de la 23 august, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu ori Constantin Titel-Petrescu, sunt nevăzuţi în ziua complotului. Pătrăşcanu e acolo, lui nu-i e teamă de consecinţele actului.

NOE 3 LUCRETIU PATRASCANU 2

E AUTORUL DECLARAŢIEI DE LA 23 AUGUST
Pătrăşcanu simte momentul istoric. Se ocupă de înregistrarea şi difuzarea declaraţiei lui Mihai I care pune capăt dictaturii militare şi anunţă întoarcerea armelor. Pătrăşcanu e chiar autorul declaraţiei, redactată împreună cu un alt comunist, prietenul său Belu Zilber (născut Herbert Zilber).
În paralel cu declaraţia, Pătrăşcanu se ocupă şi de problema lui Ion şi Mihai Antonescu. Mircea Ioaniţiu, secretarul regelui Mihai şi martor al evenimentelor, aduce mai multe lămuriri în cartea sa „Amintiri şi reflecţiuni“: „Deoarece voluntarii promişi de celelalte partide lipsesc, la asigurările lui Pătrăşcanu cu privire la tratamentul arestaţilor, Ion şi Mihai Antonescu au fost predaţi în jurul orei două noaptea, lui Emil Bodnăraş şi «gărzilor» sale“.
DIN POIANA ŢAPULUI ÎN CURTEA PALATULUI
Din ilegalist comunist arestat la domiciliu, la Poiana Ţapului, Lucreţiu Pătrăşcanu devine un important al zilei. Cum ajunge în această postură? Explicăm. Legăturile dintre comunist, reprezentanţii de frunte ai celorlalte partide şi oamenii din preajma regelui încep în noiembrie 1943. În acea lună, comunistul este căutat de reprezentanţii partidelor interbelice, prin intermediul colonelului Octav Ulea, un văr de-al său. Discuţii dese sunt purtate mai ales cu Maniu, potrivit mărturiilor ţărănistului Corneliu Coposu din volumul „Preludii politico-diplomatice ale loviturii de stat de la 23 august 1944“.
„Pătrăşcanu era un tip inteligent, interfaţa intelectuală a partidului. Un om cu carte, care, din perspectiva discuţiei cu partidele istorice, părea util. Dăduse, în faţa celorlalte partide imaginea unui om cu care se poate dialoga“, este de părere şi istoricul militar Florin Şperlea.
„ÎN FIECARE NOAPTE, NE ÎNTRUNIM DISCRET“
Din mai 1944, conducerea comunistă stabileşte ca tovarăşul Emil Bodnăraş să-l dubleze pe Pătrăşcanu la consultări. „Mai în fiecare noapte ne întrunim discret în diferite case pentru a lucra în detaliu acţiunea internă în cazul că se va pune în aplicare planul de separare de germani. În mod permanent, la aceste întruniri iau parte generalii Mihail şi Vasiliu-Răşcanu, col. Dămăceanu, Buzeşti, Stârcea, Pătrăşcanu şi Bodnăraş. De aceşti doi din urmă am mare nevoie pentru ca să organizez muncitorii din fabrici pe care contez să-mi suplinească lipsa de trupe“, notează la 22 iunie 1944, în jurnalul său, generalul Sănătescu, care va fi numit prim-ministru după lovitura de palat. Într-una din aceste seri, Bodnăraş vorbeşte despre cele 12.000 de gărzi comuniste gata să acţioneze în cazul în care e nevoie. Fabule! Totuşi, a doua zi după îndepărtarea mareşalului, Pătrăşcanu e ad-interim la Justiţie şi e pe cai mari. Şi nu e nici măcar liderul PCR!
La sfârşitul lui august, pleacă la Moscova, ca şef al delegaţiei pentru semnarea armistiţiului cu URSS. El însuşi ceruse să meargă pentru o aşa-zisă colaborare eficientă cu sovieticii. Îl însoţesc soţia lui, doamna Elena, generalul Dumitru Dămăceanu, fost şef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei, şi Ghiţă Popp, secretar general al Partidului Naţional Ţărănist. De asemenea, de la Cairo, unde erau trimişi tot pentru semnarea armistiţiului cu aliaţii, vin prinţul Barbu Ştirbey şi Constantin Vişoianu.

NOE 3 LUCRETIU PATRASCANU 5
ŢAPUL ISPĂŞITOR AL ANEI PAUKER
Pătrăşcanu este prins la mijloc. Ca şef al delegaţiei Guvernului României, trebuia să semneze un armistiţiu favorabil ţării sale: să scape România de Armata Roşie, dar mai ales să obţină statut de ţară cobeligerantă. Totodată, ca vechi membru comunist, trebuia să pună în faţă şi interesele sovieticilor.
Cum poate rezolva această problemă mai bine? Îi trimite o scrisoare personală lui Molotov în care cere facilitarea unei întâlniri cu unul dintre membrii grupului român de la Moscova, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn) sau Vasile Luca (născut Luka László). Cere, de asemenea, să fie desemnat pe lângă el un agent „pentru a stabili legături directe şi neoficiale“ cu Kremlinul, agentul urmând să treacă drept „o cunoştinţă personală“, potrivit documentului publicat în volumul coordonat de Ioan Chiper, „Misiunile lui A.I. Vîşinski în România“.
Reîntâlnirea cu Ana Pauker nu este una fericită. Comunista îi reproşează că ar fi fost mai bine să se lase eliberaţi de Armata Roşie. Elena Pătrăşcanu, martoră a discuţiei, povesteşte în 1967, în ancheta Partidului Comunist Român (PCR) despre abuzurile din timpul lui Gheorghiu-Dej: „Când am intrat acolo, la Ana Pauker în casă, pe un perete era o hartă mare cu nişte steguleţe care însemnau frontul şi tov. Ana i-a spus lui Andrei (n.r. – numele de ilegalist al lui Pătrăşcanu): «Uite, aici sunt trupele noastre (n.r. – sovietice), au reuşit să încercuiască inamicul (n.r. – Armata Română) în Moldova». Tovarăşa Ana era pe poziţia că trupele sovietice au cucerit Bucureştiul şi Andrei spunea că noi am făcut actul de la 23 august, iar lucrurile nu stau aşa cum s-a întâmplat în alte ţări“. Aşadar, pentru Pauker, armata română era considerat acelaşi inamic indiferent de noile condiţii. Pătrăşcanu realizează ce se-ntâmplă şi bate în retragere. Îi spune Elenei că actul de la 23 august o să-l coste capul. Pe jumătate, avea dreptate.
„EGREMENT“ OCCIDENTAL, CONDUCERE SOVIETICĂ
Negocierile încep de-abia pe 11 septembrie, după două săptămâni de aşteptări şi alte frustrări. „După fiecare articol, Molotov se întorcea la stânga unde se aflau C. Clark (n.r. – Archibald Clark Kerr) şi E. (n.r. – Averell) Harriman. Aceştia nu au răspuns de la început până la sfârşit decât cu un singur cuvânt: «egrement». La fiecare articol spuneau aşa: «egrement»“, îşi aduce amint e Dumitru Dămăceanu, unul din semnatarii armistiţiului, în 1968 în faţa comisiei de anchetă care analiza abuzurile din timpul lui Gheorghiu-Dej.
Partea română ridică obiecţiuni la unele articole, mai precis la 1 (n.r. – care prevedea că România a întrerupt ostilităţile faţă de Germania hitleristă şi a intrat în război alături de Aliaţi la 12 septembrie) şi la 19 (n.r. – prevedea că decizia Dictatului de la Viena va fi anulată, urmând ca Transilvania sau cea mai mare parte din ea să fie restituită României – e contestată sintagma „cea mai mare parte din ea“). În urma insistenţelor, românii reuşesc să obţină recunoaşterea intrării în război alături de aliaţi din 24 august. Cât priveşte restituirea Transilvaniei de Nord, problema nu e de interes pentru sovietici, trebuie să fie tranşată la Conferinţa de Pace. La 12 septembrie 1944 e semnat armistiţiul: Lucreţiu Pătrăşcanu, Dumitru Dămăceanu, Barbu Ştirbey şi Ghiţă Popp sunt semnatarii din partea României, iar mareşalul Malinovski, preşedintele viitoarei Comisii Aliate de Control, semnează din partea guvernelor Uniunii Sovietice, SUA şi Angliei. Din punct de vedere economic, documentul îngenunchea România şi o transforma în vaca de muls a bolşevicilor, obligată să dea mai mult lapte decât poate.

NOE 3 LUCRETIU PATRASCANU 6

„OMUL ZILEI. CĂUTAT, LINGUŞIT, TEMUT“
Pătrăşcanu se întoarce la Bucureşti pe 13 septembrie, fără a avea şi un mandat de a prelua conducerea PCR. Cu toate acestea, Pătrăşcanu este cel mai cunoscut comunist. Şi om al dialogului pentru adversarii politici. O descriere a situaţiei politice a lui Pătrăşcanu o face Stelian Tănase, în volumul „Clienţii lu’ Tanti Varvara“: „Este omul zilei. Este căutat, linguşit, temut […] Cariera lui pare, însă, în toamna lui 1944, o poveste de succes. Este popular, mulţi îşi pun speranţe în el“.
Pătrăşcanu e la începutul unei cariere de succes: va fi ministru al Justiţiei comuniste timp de patru ani, va fi membru de frunte al PCR şi va avea putere. Ştie că are un loc asigurat în istorie. Nu ştie că istoria sa e de o nedreaptă efemeritate.
Pătrăşcanu era un orgolios. Îşi afişa superioritatea extracţiei lui sociale, a educaţiei şi a culturii lui, participant la reuniunile Cominternului, membru fondator al Partidului Comunist din România (PCdR), şi adesea unul dintre liderii partidului. Ambiţios, îşi dorea să-i conducă pe nevrednicii cu care avea de-a face. Stelian Tănase, istoric

Cu ochii de-acum, putem spune că el nu avea date să conducă partidul: era intelectual, avea un stil prea puţin muncitoresc. Pătrăşcanu era prea elevat. Adrian Cioroianu, istoric

Pe Pătrăşcanu am avut ocaz ia să-l cunosc pentru că mi-a fost profesor la Drept. Era un tip civilizat, umbla cu pălărie, îmbrăcat cu atenţie, cu cravată. N-am apucat să avem examenul cu el, că l-au arestat. Dinu Zamfirescu, istoric

Ce-am avut şi am pierdut la Paris                                                                                                                                           

1946 este anul care aduce primul rând de alegeri postbelice. Însă, până la acestea, un moment semnificativ pentru viaţa politică din România este Conferinţa de Pace de la Paris. La 11 august 1946, delegaţia României condusă de Gheorghe Tătărescu, ministru de Externe, pleacă în capitala franceză cu o componenţă numeroasă: 73 de membri, 13 delegaţi principali, 22 de consilieri tehnici plus numeroase soţii ale membrilor din delegaţie, potrivit datelor prezentate de cercetătoarea Lavinia Betea în volumul „Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist“.
Patru comisii sunt formate. Una din ele, Comisia politică şi teritorială, este condusă de Pătrăşcanu. O alta, cea pentru treburi economice, îl are drept lider pe Gheorghiu-Dej, conducător de facto al delegaţiei. Fostul ministru comunist Alexandru Bârlădeanu nuanţează în cartea de dialoguri cu Lavinia Betea, „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“: „Din acea delegaţie făceau parte Maurer şi Pătrăşcanu. Şi eu mă aflam la Paris, fiind în comisia de experţi economici […] La un moment dat, Dej s-a întors acasă. Cel care a fost însărcinat să-i ia locul a fost Maurer, şi nu Pătrăşcanu […]  De câte ori l-am auzit pe Dej vorbind despre Pătrăşcanu am reţinut ura împotriva lui. Dar, de asemenea, antipatia şi neîncrederea în el“.
Discursul lui Pătrăşcanu, „În legătură cu cobeligeranţa“, susţinut la Paris, ia apărarea României şi nu respectă total directivele sovietice. Intelectualul comunist remarcă nejusta preţuire a participării României pe frontul antihitlerist şi combate afirmaţia din documentele prezentate de Aliaţi, conform căreia România s-a găsit cu Germania în stare de război abia la 12 septembrie 1944, data semnării Armistiţiului cu URSS. Aminteşte de 23 august, dar 23 august nu prea contează la Paris. România rămâne pe banca învinşilor, pierde Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa în favoarea URSS, precum şi Cadrilaterul, care ajunge la bulgari. Totodată, primeşte înapoi Transilvania de Nord. În plus, trebuie să plătească ruşilor 300 de milioane de dolari daune de război.

 

„Hotărârile tribunalelor sunt inatacabile!“                                                                                                                      

Din fotoliul de ministru al Justiţiei, Pătrăşcanu asigură pregătirea structurilor legislative în vederea sovietizării României. Primele ţinte: adversarii politici şi reprezentanţii vechiului sistem. În Monitorul Oficial apar decrete cu privire la epurarea Justiţiei şi a aparatului de stat central.
NOE 3 LUCRETIU CU GHE DEJ 3La 20 septembrie 1944, la doar o săptămână după întoarcerea din URSS, Pătrăşcanu intră în exerciţiul funcţiunii: depune un proiect de lege pentru „arestarea şi judecarea celor care poartă răspunderea materială şi morală a dezastrului ţării“. Proiectul legislativ nu e decât materializarea unei prevederi a Convenţiei de Armistiţiu care obliga partea română „să dizolve formaţiunile de tip fascist, cât şi orice organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice“ şi „să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război“.
Dar opozanţii din Guvern nu-i împărtăşesc opinia. „Influenţa gardistă (n.r. – a Gărzii de Fier) lucrează în ministerul de Justiţie“, titra „Scânteia“ la 28 septembrie. Declaraţia îi aparţine lui Pătrăşcanu, care reacţionează prin organul de presă al partidului la blocajul din Executiv: comunistul voia ca, în legea criminalilor de război, să fie prevăzut că „participarea sub orice formă la activitatea vreunei organizaţii politice sau paramilitare legionare, fasciste sau hitleriste“ e incompatibilă cu statutul de funcţionar public. Guvernul provizoriu, mai îngăduitor cu el însuşi, îi găsea incompatibili doar pe „cei cu o activitate notorie“ în asemenea organizaţii. Urmarea:  Pătrăşcanu e însărcinat de Consiliul de Miniştri să refacă textul legii.
„O DECLARAŢIE SENZAŢIONALĂ“
Orişicât, pune presiune pe justiţie fără pic de jenă. Democraţia e depăşită de democraţia populară a lui Pătrăşcanu – şi, ne permitem această digresiune, democraţia populară e pentru democraţie ce e cămaşa de forţă pentru cămăşi. Totuşi, justiţiarul comunist e cunoscut pentru seriozitatea şi zelul cu care supraveghează înfăptuirea propriei dreptăţi. În articolul „Cum se face epuraţia“, ziarul „Fapta“ din 11 octombrie 1944 titrează: „Cu prilejul meetingului de duminică, d. ministru Lucreţiu Pătrăşcanu a făcut o declaraţie deadreptul senzaţională: organele poliţieneşti n-au arestat până acum decât 22 de legionari. Dacă n-am fi cunoscut seriozitatea ministrului nostru de Stat am fi fost tentaţi să credem pur şi simplu că este o glumă“.
Pătrăşcanu nu uită nici să dea partea tovarăşilor de la Răsărit. În prima şedinţă a celui de-al doilea guvern Sănătescu, restaurat la 4 noiembrie ’44, comunistul prezintă decretul-lege privind restituirea în termen de cinci zile a bunurilor confiscate de Armata Română de pe teritoriul URSS. Decretul, care îndatora şi mai mult România aşa-zişilor aliaţi sovietici, trece fără probleme. Pătrăşcanu îşi mai arată o dată devotamentul faţă de cei care l-au propulsat în politică.
JUSTIŢIA POPULARĂ ŞI SCAUNUL ELECTRIC
De la începutul lunii februarie ’45, justiţia proletară începe să-şi intre în drepturi. Pătrăşcanu dă publicităţii prima listă cu 66 de criminali de război. În fruntea acesteia, mareşalul Ion Antonescu. Anunţă apoi înfiinţarea de Tribunale ale Poporului, menite să-i trimită la puşcărie pe toţi cei asupra cărora plana suspiciunea adeziunii la fascism.
Infamia acestui sistem începe să fie din ce în ce mai vizibilă: cercetarea învinuiţilor e făcută de acuzatori publici, numiţi la propunerea Ministerului de Justiţie, fără vreun criteriu de selecţie: oamenii n-aveau nevoie nici să fie magistraţi, nici să aibă studii de specialitate. Reluăm această digresiune cu iz de metaforă: justiţia populară este pentru justiţie ce e scaunul electric pentru scaun. Adevărata măsură a acestui tip de dreptate socială o dă „Scânteia“ la 1 aprilie 1945: „Hotărârile tribunalelor sunt inatacabile!“.
Justiţia comunistă asigură formarea mai multor loturi de presupuşi „criminali de război“. Rând pe rând, sunt luaţi oameni politici, jurnalişti, foşti angajaţi ai Siguranţei Generale sau membri ai unor organizaţii numite „teroriste“. Adică partidele istorice, partizanii din munţi şi alţi rătăciţi care luptau cu arma în mână pentru ţară, împotriva comuniştilor. Printre aceştia erau şi vinovaţi de deportarea românilor şi a evreilor în Răsărit sau de pogromuri.

ÎNCĂLZIREA

1 iunie 1946. Pătrăşcanu refuză cererile de graţiere ale lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu, dar aprobă comutarea în muncă silnică pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată condamnaţilor Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu. Mareşalul e executat în aceeaşi zi. Era doar încălzirea. Până la ieşirea din scenă a lui Pătrăşcanu, aproape toţi politicienii de marcă ai partidelor vechi erau în puşcării. Sau nu mai erau deloc.
ULTIMA DECIZIE MAREA LUI PĂTRĂŞCANU
Toţi sunt egali în faţa legii, chiar şi regii, consideră Pătrăşcanu. Astfel, la 27 ianuarie 1948, ministrul Justiţiei depune în Parlament un proiect de lege referitor la modificarea unor dispoziţii din Codul Penal şi de Procedură Penală: se ridică inviolabilitatea membrilor familiei regale. Astfel, cei din Casa Regală puteau fi traşi la răspundere pentru faptele lor, oricare ar fi fost acelea. Ironia e că, în acel moment, regele şi familia nu mai erau în ţară. Luaseră calea exilului odată cu abdicarea din 30 decembrie  1947. Dar, în cazul unei reveniri a fostului suveran, trebuia asigurat cadrul pentru executarea sa.
La scurt timp, la 23 februarie 1948, Pătrăşcanu e obligat să demisioneze din funcţia de ministru. „«Scânteia» a publicat demisia şi apelativul «tovarăş» a dispărut, fiind numit simplu, Lucreţiu Pătrăşcanu. A doua zi, după demisie, SSI (n.r. – Serviciul Special de Informaţii) a început să mă urmărească“, declară fostul lider comunist într-una din sesiunile de anchetă, în noiembrie 1949.

Vorbele pe care Lucreţiu Pătrăşcanu nu le-a zis niciodată

13 iunie 1945, sala Colegiului Academic din Cluj. Pătrăşcanu, ministru al Justiţiei, vorbeşte în faţa unui auditoriu format din persoane educate: profesori, ingineri, medici. Critică, fără autocenzură, adversitatea de care ar fi dat dovadă o parte a maghiarilor din Transilvania faţă de aparatul administrativ şi de statul român. Apoi plusează. Mărturiseşte auditoriului că a observat chiar „rezerve din partea populaţiei româneşti faţă de Guvernul Groza […] Sunt dator să spun aceste lucruri şi ca ministru, şi ca comunist“, arată discursul redat de Florin Constantiniu în volumul „PCR, Pătrăşcanu şi Transilvania (1945-1946)“.
PROFUND CERCETĂTOR AL FENOMENULUI NAŢIONAL
Comunistul, înflăcărat de idealul unităţii naţionale, anunţă cu fermitate că România va primi Ardealul de Nord (Conferinţa de Pace de la Paris era, totuşi, departe), condamnă şovinismul din regiunea secuiască (era pus la vedere doar steagul sovieticilor, nu şi tricolorul!) şi critică vehement că, în judeţul Trei Scaune (teritoriul actual al judeţului Covasna), unde au fost crime din cauza tensiunilor interetnice, au fost condamnaţi doar trei făptaşi. Pătrăşcanu e aplaudat la scenă deschisă de toată sala. Motivat de succesul discursului, a doua zi, la Teatrul Municipal din Sibiu, Pătrăşcanu susţine o conferinţă al cărei subiect este „Ideea naţională şi democratică“. Ministrul comunist al Justiţiei, un profund cercetător al fenomenului naţional.
DE CE E RĂU SĂ FII COMUNIST PATRIOT?
Discursurile şi comentariile considerate drept naţionaliste sunt aspru criticate de tovarăşii de partid şi de cei din organizaţiile cripto-comuniste. Motivul: unul din principiile de bază ale comunismului este internaţionalismul proletar, carevasăzică diferenţele legate de origini şi patrie sunt abandonate, iar devotamentul pentru ţară trebuie să fie pentru o singură ţară – URSS.
Revenit în Capitală după iureşul transilvan, Pătrăşcanu primeşte primele critici din partea Biroului Politic (BP) al PCR. I se reproşează atitudinea improprie, după cum precizează stenograma BP al PCR din 1946, document care prezintă evoluţia naţionalismului lui Pătrăşcanu în anii 1945-1946.
CE-A ZIS PĂTRĂŞCANU LA FABRICA DERMATA
Ultima răbufnire cu tentă naţionalistă a lui Pătrăşcanu are loc la 8 iunie 1946. Cu puţin timp înainte de semnarea Tratatului de Pace de la Paris care va reglementa definitiv apartenenţa Transilvaniei la statul român, comunistul mai ţine un discurs la Cluj, în care sunt reluate aceleaşi idei: Transilvania este a României, revizionismul guvernului maghiar continuă tradiţia anilor războiului, iar graniţele din vestul ţării trebuie să fie cele din 1939. Punct.
Pătrăşcanu fusese trimis la Cluj pentru a calma spiritele după ce, la 28 mai 1946, avuseseră loc ciocniri între studenţii români şi muncitorii maghiari de la fabrica Dermata. Era nevoie de o voce puternică, o voce care să impună respect, să fie bine primită. Pătrăşcanu ţine un discurs care va deveni memorabil şi care începe prin cuvintele: „În numele guvernului român“. Ulterior, textului îi este anexată şi fraza: „Înainte de a fi comunist, sunt român“, pe care nu o găsim în niciunul din discursurile oficiale ale lui Pătrăşcanu din acei ani. Menţionarea scrisă a acestui fapt apare doar într-una din declaraţiile date de un informator al Securităţii din Cluj, Pavel Apostol, în 1952.

„Ungurului i-a sărit muştarul“                                                                                                                                                     

O notă informativă a Siguranţei Generale, datată 25 iunie 1945, provenită de la o aşa-numită Sursă Z precizează: „Se spune că dl. Ministru Pătrăşcanu, ducându-se la o bancă, de lângă statuia lui Matei Corvin, ca să trimită o sumă la Bucureşti, s-a adresat casierului băncii ca să facă această formalitate. Casierul care n-a ştiut româneşte, s-a adresat unui funcţionar să-i traducă despre ce este vorba. Tălmaciul a explicat ce vrea clientul. Dl. Ministru, intrigat de acest fapt, a întrebat pe funcţionar cum se poate ca un funcţionar la ghişeu şi trăit în Ardeal, la o bancă românească, să nu ştie româneşte. Tălmaciul a spus pe ungureşte casierului ceiace a spus clientul. Ungurului i-a sărit muştarul şi a răspuns tot în ungureşte că dacă ar mai sta în ţară 100 de ani încă, n-ar mai vorbi româneşte. Dl. Ministru Pătrăşcanu, se zice, s-a adresat primului gardian public, ca să-l aresteze pe casierul ungur pentru răspunsul şovinist“.

Pe tovarăşul Pătrăşcanu, Partidul îl vrea mort         

 Comuniştii organizează o amplă demonstraţie împotriva guvernului Rădescu. Vorbesc importanţii. Vedeta e, însă, Lucreţiu Pătrăşcanu: cocoţat pe statuia lui Carol I, ministrul Justiţiei îşi ţine discursul antiguvernamental. În acel moment începe să se tragă în manifestanţi, fără a se şti cine sunt atacatorii. Pătrăşcanu scapă, niciun glonţ nu-l nimereşte, dar realizează că partidul căuta martiri. De ce? Derulăm filmul evenimentelor din luna februarie.
La mijlocul lunii, cel mai popular comunist al momentului este anunţat de un general din Jandarmerie, fost elev al tatălui său, că împotriva lui este pregătit un atentat. Pătrăşcanu e sceptic. Este iubit de mulţimi, de femei, de aproape toată lumea. Cine să-i vrea moartea? Începe şi el să-şi pună mai multe întrebări după ce primeşte acasă o vizită neaşteptată a lui Emil Bodnăraş, coleg de partid, mai mult duşman decât tovarăş. Încă din septembrie 1944, Bodnăraş îi spusese faţă-n faţă lui Pătrăşcanu că nu are încredere în el şi că-l suspectează de trădare şi spionaj, după cum declară intelectualul comunist în faţa anchetatorilor săi la 12 noiembrie 1949.
La scurt timp după vizita lui Bodnăraş, Ana Pauker îl înştiinţează pe popularul comunist că, din însărcinarea Comitetului Central, trebuie să vorbească mulţimii care va fi adunată în Piaţa Palatului. Pătrăşcanu execută. Condiţiile dramatice în care şi-a ţinut discursul sunt relatate în „Scânteia“ din 26 februarie, alături de o poză eroică din timpul împuşcăturilor.
„Populaţia […] a fost atacată în mod mişelesc cu salve de mitralieră trase din clădirile Ministerului de Interne, Prefecturii Poliţiei şi din Palatul Regal. Elemente fasciste din Armată, concentrate acolo din ordinul asasinului Rădescu, au ucis şi rănit grav mai mulţi cetăţeni […] Sub zidurile Palatului Regal a curs sângele poporului“, precizează o telegramă trimisă regelui Mihai la 24 februarie de mai mulţi membri ai Frontului Naţional Democratic (FND), printre care Gheorghiu-Dej, Pătrăşcanu şi Petru Groza. Comuniştii cereau, fireşte, „demiterea imediată a guvernului condus de călăul Rădescu“. Telegrama poate fi regăsită integral în „Scânteia“ din 26 februarie.
Fapt divers. Tot în februarie 1945, comunistul Gheorghe Apostol a fost împuşcat, dar a supravieţuit, în timpul unei altercaţii la fabrica Malaxa. Propaganda de partid susţinea că atacul a fost orchestrat de o bandă de legionari, însă mărturiile comuniştilor îl identifică drept vinovat pe tovarăşul lor de luptă, Andrei Pătraşcu.

Ultimele cuvinte: „Scuip pe acuzaţiile care mi se aduc“                       

Preambulul decăderii comunistului Pătrăşcanu pare să fie anunţat de la finele anului 1945. „«Scânteia» şi «România liberă» primesc ordin să nu scrie despre el. Este deja filat, convorbirile telefonice îi sunt interceptate, în casă i se montează microfoane. Sunt recrutaţi informatori din anturajul lui, alţi informatori din afară sunt puşi să-l spioneze. Îi sunt înscenate provocări. Este pândit, i se vânează greşelile. […] Perioada de până la 30 decembrie 1947 este un fel de preludiu al anchetei. Un fel de anticameră a morţii“, scrie istoricul Stelian Tănase în „Clienţii lu’ Tanti Varvara“.
Ministru al Justiţiei în acea vreme şi membru al CC al PCR, Pătrăşcanu nu este invitat la multe din şedinţele conducerii PCR. Însăşi calitatea de membru al Biroului Politic pare un mister, căci Pătrăşcanu e mai mult cu numele în structura de partid. Nu contează în ecuaţia puterii. În februarie 1948 îşi dă seama că până aici i-a fost: e aspru atacat de Teohari Georgescu în cadrul congresului Partidului Muncitoresc Român (PMR) din februarie. Dură critică, Pătrăşcanu este obligat să-şi dea demisia din funcţia de ministru şi e anunţat că nu va fi ales în noul CC. Gata.
OTRAVA CARE  ŞI-A PIERDUT  VALABILITATEA
La 28 aprilie 1948, chemat telefonic, pleacă spre Ministerul de Justiţie. Este arestat. Bănuia ce urma să se întâmple şi este pregătit. Are asupra lui otravă, cusută în tivul pantalonilor. „Am purtat acest tub asupra mea până în vara anului 1949 când, din cauza căldurii şi a umezelei, otrava s-a descompus şi am aruncat-o“, scrie la 5 aprilie 1950, într-o declaraţie dată anchetatorilor. De altfel, are mai multe încercări de sinucidere. Una din ele are loc în martie 1949: îşi taie venele cu o lamă de ras, dar nu moare.
De anchetarea fostului ministru al Justiţiei se ocupă numeroase comisii şi organisme. În primă fază a anchetei, Teohari Georgescu, Iosif Rangheţ (născut József Rangecz) şi Alexandru Drăghici sunt responsabili. Urmează transferul la SSI, iar apoi cei din Ministerul Afacerilor Interne se ocupă de acuzarea bărbatului. Într-o ultimă fază, chiar Gheorghiu-Dej şi Iosif Chişinevschi (născut Jakob Roitman) îl supraveghează şi se ocupă de anchetă.
„OAMENII O SĂ URMĂREASCĂ ACEASTĂ PORCĂRIE“
Şase ani durează anchetarea intelectualului comunist. Pătrăşcanu rămâne pe poziţii. Nu e găsit cu nimic. Totuşi, la 6 aprilie 1954 începe procesul care va dura opt zile. Pătrăşcanu nu cedează nici în ultimele clipe, la 14 aprilie 1954: nu vrea să joace un rol în mascarada pusă în scenă de foşti tovarăşi de luptă. Redăm ultima parte a stenogramei de la proces: „Preşedintele curţii: «Acuzat Pătrăşcanu, ai ultimul cuvânt, ce-ai de spus în apărare?». Pătrăşcanu: «N-am de spus nimic, decât că scuip pe acuzaţiile care mi se aduc». Preşedinte: «Stai jos atunci. Acuzatul Pătrăşcanu spune că nu are nimic de spus».  Pătrăşcanu: «Şi că scuip pe acuzaţiile care mi se aduc». Preşedinte: «Acestea sunt insulte». Pătrăşcanu: «Nu sunt insulte». Preşedinte: «Te dai în spectacol». Pătrăşcanu: «Da, lasă să mă dau, viaţa e scurtă dar sunt oameni care o să urmărească această porcărie». Preşedinte: «Te faci de râs»“.
„ORBI, SURZI, UMFLAŢI DE ISTERIE COLECTIVĂ“
Lena Constante, anchetată de asemenea în cazul Pătrăşcanu, îşi aduce aminte de ziua pronunţării sentinţei: „Umpluseră sala cu activişti. Comunişti cu plată. Li se dăduse ordinul să creeze o atmosferă nefavorabilă acuzaţiilor. Râdeau. Orbi, surzi, goliţi de orice sentiment omenesc, umflaţi de isterie colectivă, de frazeologie, de ură, de lăcomie şi de frică, iresponsabili râdeau“, scrie comunista în memoriile sale apărute sub titlul „Evadarea tăcută“.
În 14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem, cu unanimitate de voturi, prin sentinţa numărul 49, hotărăşte condamnarea lui Pătrăşcanu la moarte şi confiscarea averii. Era considerat vinovat de „crimă contra păcii“ şi „crimă de înaltă trădare“. Condamnatul la moarte refuză să scrie o cerere de graţiere. Trei zile mai târziu, în noaptea de 16 spre 17 aprilie, la ora 3.00, Pătrăşcanu este executat cu un glonţ în ceafă.
Lupta pentru putere. Muncitorul pragmatic şi intelectualul idealist

Relaţia dintre Lucreţiu Pătrăşcanu şi Gheorghiu-Dej a fost mereu tensionată. Caractere puternice, amândoi în căutarea primei poziţii în partid. Pătrăşcanu „era un orgolios. Îşi afişa superioritatea extracţiei lui sociale, a educaţiei şi a culturii lui […] participant la reuniunile Cominternului, membru fondator al Partidului Comunist din România (PCdR), şi adesea unul dintre liderii partidului. Ambiţios, îşi dorea să-i conducă pe nevrednicii cu care avea de-a face“, scrie istoricul Stelian Tănase în volumul „Clienţii lu’ Tanti Varvara“.
Gheorghiu-Dej, la rândul lui, e unul din muncitorii de la CFR Griviţa, remarcat în greva din februarie ’33, deşi nu în prim-plan. Chiar şi aşa, tot Pătrăşcanu era şi-atunci în umbra ceferistului: acţiunea de protest a greviştilor era pusă la cale de comunistul de cabinet, singurul membru din Bucureşti al Biroului Politic al PCdR responsabil de supervizarea grevei. Ambii comunişti ajung să fie arestaţi: Gheorghiu-Dej e reţinut în noaptea de 14 spre 15 februarie, Pătrăşcanu – la 24 februarie. Sunt duşi la Jilava. Pătrăşcanu este eliberat după două luni de anchetă. Urmează a fi judecat alături de alţi 200 de oameni, dar fuge în URSS. Dej este ghinionist. În urma proceselor, e condamnat la zece ani de temniţă.

ALEXANDRU ILIESCU, OMUL LUI PĂTRĂŞCANU
Spre deosebire de Dej, care îşi petrece zece ani în diferite puşcării, Pătrăşcanu e reţinut doar temporar, şi mai ales în timpul războiului, în perioada 1940-1944. În 1940, Pătrăşcanu este internat în lagărul de la Miercurea Ciuc, însă reuşeşte să convingă autorităţile să fie trimis cu domiciliu forţat la casa sa din Poiana Ţapului. Imediat după luptele de la Stalingrad, în decembrie 1942, Ministerul de Interne decide internarea lui în lagărul de la Târgu-Jiu. Liderul comunist din acest lagăr era fostul muncitor de la CFR Griviţa, Ovidiu Şandor. Pătrăşcanu încearcă schimbarea situaţiei şi recunoaşterea sa ca şef.
Printre cei care îl susţin este şi comunistul Alexandru Iliescu, tatăl fostului preşedinte Ion Iliescu, precizează istoricul Stelian Tănase în volumul „Clienţii lu’ Tanti Varvara“. Situaţia este rezolvată în iulie 1943, când la Târgu-Jiu vine Gheorghiu-Dej, liderul comuniştilor din închisori câţiva ani. Ceferistul îl repune în drepturi pe Şandor, duşmănia între Dej şi Pătrăşcanu începe.
Gheorghiu-Dej nu este obişnuit să i se conteste întâietatea. „Deşi neşcolit la Moscova, fostul sindicalist ceferist învăţase în închisoare alfabetul luptei pentru putere în sectele mistic-staliniste. Bolşevismul său […] era unul de adaptare, şi de supravieţuire. Înconjurat de intriganţi versaţi, de maeştri ai arguţiei doctrinare, […] Dej a dobândit arta disimulării, a travestitului şi a loviturii de pumnal pe la spate“, scrie politologul Vladimir Tismăneanu în cartea sa „Fantoma lui Gheorghiu-Dej“.
DEJ RĂMÂNE ÎN LAGĂR, PĂTRĂŞCANU – ACASĂ
Pătrăşcanu pare să nu fie făcut pentru luptele subterane a căror miză e puterea în partid: nu vrea să participe nici la planul lui Dej de a-l debarca pe Ştefan Foriş (născut Fóris István) de la conducerea PCdR. Pentru el, Ştefan Foriş era şeful legitim al partidului, chiar dacă nu are o părere bună despre secretarul general al PCdR. În august 1943, Pătrăşcanu este eliberat din lagărul de la Târgu-Jiu şi i se permite arestul la domiciliu în casa sa din Poiana Ţapului. Dej, să spunem drept, om fără pile la diferite ministere şi direcţii ale statului, rămâne în lagăr.
DEJ: „PORCUL ĂSTA DE PĂTRĂŞCANU“
Drumurile lui Dej şi ale lui Pătrăşcanu se intersectează mai des după 23 august 1944. Ultimul este omul momentului, comunistul acceptabil, aşa cum era văzut de adversarii politici. Dej – cunoscut printre comunişti, dar un nimeni pentru mase şi pentru liderii partidelor istorice. Invidios pe succesul temporar al lui Pătrăşcanu, Dej îi cere lui Emil Bodnăraş să dispună urmărirea intelectualului comunist. La începutul anului 1945, atunci când o coloană de manifestanţi îl aclamă pe Pătrăşcanu, Gheorghiu-Dej îşi arată pe faţă invidia şi afirmă celor de lângă el: „Porcul ăsta de Pătrăşcanu!“. Mărturia este redată de comunistul Grigore Răduică în volumul „Crime în lupta pentru putere: 1966-1968: ancheta cazului Pătrăşcanu“.
„UN OM PERFID, ORGOLIOS ŞI PLIN DE VENIN“
Sentimentul de dispreţ vine şi din partea lui Pătrăşcanu, unul din puţinii oameni care ar fi fost în măsură să i se opună lui Dej, după cum mărturiseşte şi fostul ministru comunist Avram Bunaciu în memoriile sale: „Gheorghiu-Dej e un om periculos, pentru ţară şi partid. E perfid, duşmănos, orgolios, mărginit, un om rău, nebănuit de rău, plin de venin […] nu trebuie ocolit, trebuie înfruntat şi înlăturat“. Opiniile lui Bunaciu sunt redate în volumul editat de Liviu Ţăranu, „Avram Bunaciu: Biografie. Reflecţii. Corespondenţă“.
Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945 este un prim moment al reglării de conturi între Dej şi Pătrăşcanu. Primul afirmă că susţine alegerea intelectualului de partid în Comitetul Central chiar dacă este un individualist şi manifestă rămăşiţe burgheze, în timp ce unul din aghiotanţii lui Dej afirmă că Pătrăşcanu e un avocat care a apărat comunişti în procese. Pătrăşcanu reacţionează şi subliniază în faţa celor prezenţi că este unul din membrii fondatori ai PCR şi cel mai cunoscut dintre comunişti. Mare greşeală! Încep atacurile. Rând pe rând, este pus la zid de Vasile Luca, Ana Pauker, Miron Constantinescu, Alexandru Moghioroş (născut Mogyorós Sándor) şi Iosif Chişinevschi. Pătrăşcanu este scos din sărite. Vrea să-şi depună demisia şi să renunţe la funcţia de ministru al Justiţiei. Este mustrat din nou. În rândul comuniştilor, nu există demisii, îi spune Chişinevschi.
În cele din urmă, Pătrăşcanu este ales în noul CC, dar o coaliţie împotriva sa este deja pregătită. Soarta sa va fi pecetluită în anul 1947, când Stalin decide ca în ţările unde se află Armata Roşie să fie instaurată „dictatura proletariatului“ şi reafirmă necesitatea respectării centralismului în partidele comuniste. Conducerea de partid nu are planuri cu Pătrăşcanu. Nu este chemat la şedinţe, nu face jocurile.
„ÎL DETESTA PE DEJ“
„Gheorghiu-Dej era mai inteligent decât Pătrăşcanu. Dar fără cultura şi trecutul acestuia, îl detesta. […] Tare pe trecutul său, Pătrăşcanu îi dispreţuia […] Odată, observând că chemase gazetari acasă pentru a le cere să-i tipărească un discurs, l-am întrebat de ce face treaba asta. Răspunsul lui fu: Ce să fac, ei au aparatul, eu sunt singur“, scrie comunistul Belu Zilber în memoriile sale, „Actor în procesul Pătrăşcanu“.
Ultima carte pe care o joacă Pătrăşcanu este cea de încercare a primirii susţinerii din partea ruşilor. Merge la ambasadorul sovietic Serghei Kavtaradze în ianuarie 1948 pentru a-i expune situaţia conflictuală din interiorul partidului. Nu primeşte niciun răspuns clar. Trei luni mai târziu, începe periplul carceral şi ceremonia de denigrare la adresa sa. Este declarat „spion“, „renegat“, „trădător“, „titoist“, „naţionalist“, „burghez“.
„Trădătorul“ de la Revelionul Anei Pauker

30 decembrie 1947. Pătrăşcanu era în pregătirile pentru Anul Nou la Păltiniş. Alături de el – soţia, Elena Pătrăşcanu, şi mai mulţi prieteni, printre care Harry Brauner şi Lena Constante. La radio află că regele Mihai a abdicat. Pătrăşcanu e supărat foc – după cum singur afirmă într-o declaraţie din 30 noiembrie 1950, scrisă pentru anchetatorii săi – nu fusese implicat în preparative, deşi era încă ministru şi unul din şefii partidului. Ajunge cu o maşină la Bucureşti. De Revelion, merge neinvitat acasă la Ana Pauker, unde colegii de partid sărbătoreau victoria. Este primit cu ostilitate. Gheorghiu-Dej spune tare: „Ce caută acest trădător aici? Dacă Pătrăşcanu rămâne, plec eu!“, povesteşte consilierul lui Dej, Paul Sfetcu, în volumul „13 ani în anticamera lui Dej“. Ministrul Justiţiei pleacă, Dej câştigă lupta. Mai târziu, fostul ceferist va câştiga şi războiul cu tovarăşul său.

Boier, agent acoperit, avocat, puşcăriaş     

Lucreţiu Pătrăşcanu se naşte la 4 noiembrie 1900, la Bacău, într-o familie bine înrădăcinată în buna societate de la începutul secolului al XX-lea, spre deosebire de mulţi comunişti. Tatăl său, Dimitrie D. Pătrăşcanu, era un binecunoscut autor de manuale şi scriitor. În autobiografia pe care o scrie pentru Comintern la 26 octombrie 1933, la Moscova, Lucreţiu Pătrăşcanu, declara: „M-am născut […] într-o familie românească înstărită. Tatăl meu este de specialitate profesor şi provine dintr-o familie boierească. Mama este dintr-o familie nobilă“, potrivit documentului publicat de istoricul Gheorghe Buzatu în volumul „Românii în arhivele Kremlinului“.
Originea sa burghezo-aristocratică îi va aduce şi apelativul de „comunist de salon“, dat de opozanţii din mişcarea comunistă, la care aderă din liceu şi în care se remarcă încă din adolescenţa sa. În decembrie 1922, Pătrăşcanu este unul din tinerii care contribuie la reorganizarea Partidului Comunist din România (PCdR), fiind cooptat în sectorul de agitaţie şi propagandă. În acelaşi an, merge prima dată în Rusia, cu soţii Pauker, Marcel şi Ana, pentru a participa la Congresul al IV-lea al Cominternului.
Un an mai târziu, pleacă în Germania, la Leipzig, pentru studii de Drept, de unde se întoarce în 1927. În Germania îşi ia doctoratul cu o teză despre reforma agrară din România. Însă, cel mai important este că în acest timp devine agent Comintern, disponibil pentru activităţi clandestine. Adică pentru activităţi comuniste, pentru că, din toamna lui 1924, PCdR este scos în afara legii.
CORNELIU ZELEA CODREANU CERE ELIBERAREA LUI
„E organizatorul din umbră al traseelor curierilor, parvenirii şi folosirii fondurilor trimise de Moscova“, scrie istoricul Stelian Tănase în „Clienţii lu’ Tanti Varvara“. Pătrăşcanu este activ politic. E unul din liderii Blocului Muncitoresc Ţărănesc, o organizaţie legală a PCdR. De asemenea, intră în baroul de Ilfov. Ca avocat, apără în procese lideri sindicali radicali, grevişti, conducători comunişti.
Este atent monitorizat de Siguranţa Generală, care îl arestează în 1932, chiar în campania electorală. Timp de două luni, este ţinut la „facultatea“ din Văcăreşti. Adică la puşcărie. Pătrăşcanu acuză autorităţile că e un proces politic, pentru a-l împiedica să candideze. Eliberarea comunistului este cerută chiar şi de liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu, spune istoricul Stelian Tănase.
ÎNCHIS ÎN ACEEAŞI CELULĂ  CU PATRU NEBUNI
Pătrăşcanu nu era la prima experienţă carcerală: în 1924 fusese arestat pentru 20 de zile. Propaganda din preajma campaniei electorale a anului 1946 scrie că, alături de el în celulă, ar fi fost patru nebuni, arată cercetătoarea Lavinia Betea în volumul „Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist“. În 1927, mai e arestat o dată şi dus la Văcăreşti, dar e eliberat după două luni pentru că intră în greva foamei. Iar aceasta nu este ultima vizită. Grevele de la CFR Griviţa din februarie 1933 îl readuc pe Pătrăşcanu în închisoare, acum la Jilava. Tot două luni. Este eliberat pentru a fi judecat în libertate. Fuge în Rusia.
FUGE DE MAREA TEROARE
Perioada petrecută la Moscova, mai 1933 – ianuarie 1935, nu este una de care să se simtă mulţumit. Vede realitatea crudă şi intuieşte noi schimbări sângeroase. Se apropie Marea Teroare (n.r. – epurări masive în rândul nomenclaturiştilor sovietici, puse la cale de către Stalin). De asemenea, relaţia sa cu membrii Biroului Politic şi ai Secretariatului PCdR nu este cea mai bună. Se ceartă cu Elena Filipovici, cu Nicolae Goldberger şi cu alţii. La 1 decembrie 1934, la Leningrad este ucis Serghei Kirov, o stea în ascensiune a comunismului sovietic. Pătrăşcanu simte că e bine să se retragă. Ajunge la Bucureşti unde este criticat de conducerea de partid. E trimis la munca de jos în Moldova – mici activităţi de propagandă şi agitaţie –, unde va sta, clandestin, în casa fiicei scriitorului Garabet Ibrăileanu.
Două mari procese în care sunt implicaţi membri comunişti de marcă au loc în 1936: cel în care, printre acuzaţi, este Ana Pauker, precum şi cel al lui Petre Constantinescu-Iaşi. E necesară expertiza lui Pătrăşcanu, atât pe linie juridică, dar mai ales pe linie de propagandă. Comunistul născut în Bacău eşuează complet. Exclus din barou, nu are voie să-i mai apere pe comunişti. Nici presa nu-l ajută prea mult. Pătrăşcanu nu va fi în stare nici să creeze un Front Popular în decembrie 1937. Astfel, decide să se retragă temporar din viaţa publică pentru câţiva ani.
Legături primejdioase în Cimitirul Bellu

Într-o seară oarecare din anul 1928, Pătrăşcanu, alături de un tovarăş din Occident, Leon Mauvais (n.r. – lider important al Partidului Comunist Francez), merge în Cimitirul Bellu pentru o întâlnire secretă cu alţi susţinători ai stângii radicale.
Încins de dezbaterea de idei, Pătrăşcanu preia cuvântul şi ţine o adevărată şedinţă, auzită şi de urechile îngrijitoarei cimitirului. Poliţia apare, comuniştii fug. Nimeni nu e prins, pentru moment. „A doua zi, Pătrăşcanu şi Leon Mauvais sunt înhăţaţi de pe malul lacului Herăstrău. Pătrăşcanu evadează din sediul Siguranţei de pe Bulevardul Pache Protopopescu şi anunţă presa. Ziarul «Dimineaţa» publică un protest, francezul este eliberat şi apoi expulzat“, explică Stelian Tănase în „Clienţii lu’ Tanti Varvara“.
Informaţii suplimentare despre momentul agitat din cimitir sunt prezentate de Lavinia Betea în volumul „Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist“: „Arestarea s-a datorat denunţului Mariei Borcescu, îngrijitoare la Cimitirul Bellu şi informatoare a Siguranţei. Legătura ei cu această instituţie se făcea prin agentul Ivan Mathonys, zis «Vranghelistul» (cu care «se afla în dragoste»), agent care-l avea în supraveghere pe Lucreţiu Pătrăşcanu“.

Tată de comunist: „Germanofilul“ liberal D.D., tatăl comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu, reuşeşte, în primii douăzeci de ani ai secolului al XX-lea, o „triplă carieră: profesor de istorie la Liceul «Matei Basarab» din Bucureşti, scriitor de succes şi om politic, în mai multe rânduri deputat liberal“, notează istoricul Lucian Boia în cartea sa „«Germanofilii»: elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial“. Nutreşte o adevărată aversiune faţă de politica Rusiei, lucru care-l plasează în tabăra „germanofililor“ în Primul Război Mondial. Colaboraţionismul său cu germanii îl va costa. Este dat afară din învăţământ, judecat şi închis un timp la Văcăreşti. Din intelectual de carieră, devine un paria pentru societatea din interbelic. Fiul său nu va uita acest lucru şi va dori să zdruncine din temelii regimul politic românesc. Va reuşi, odată cu venirea Armatei Sovietice.

„Îmi plac femeile, dar amanta mea numărul unu rămâne politica“  

Despre iubitul, amantul sau soţul Lucreţiu Pătrăşcanu ar putea fi scrise cărţi, zeci de cărţi, tratate. Femeile îl iubesc. Unele îl iubesc şi apoi îl urăsc. Vorba aceea, e un singur pas. Multe sunt tovarăşe din mişcarea comunistă, dar Pătrăşcanu iese cu uşurinţă din zona de confort.
Una din primele cuceriri ale sale este militanta comunistă Tuna Lerner. Idila dintre cei doi comunişti are loc la începutul anilor ’20. Sarcinile de partid îi despart însă foarte repede. Pătrăşcanu îşi continuă viaţa de celibatar, în timp ce Lena ajunge soţia lui Athanasie Joja, într-o primă fază, pentru ca apoi să-l lase pe acesta pentru celebrul avocat Alphonse Nachtigal, după cum povesteşte un alt avocat, Petre Pandrea, cumnat al lui Pătrăşcanu, în „Memoriile mandarinului valah“. Am auzit pe Lucreţiu înjurându-şi părintele,  că nu-i dădea bani, în adolescenţă, pentru a merge la bordel.

Petre Pandrea, avocat, în „Memoriile mandarinului valah“

Dar Pătrăşcanu nu rămâne singur. O altă tovarăşă, mult mai celebră în istoria comunismului românesc, Elena Filipovici (foto), se îndrăgosteşte de intelectualul comunist. Cel mai probabil, anul de graţie al celor doi este 1923, dovadă fiind numeroasele note ale Siguranţei care semnalau vizitele dese ale Elenei acasă la Pătrăşcanu. Precizăm: comunista vine mereu singură. Prin 1935, la Viena şi la Praga, femeia se aruncă în braţele lui Marcel Pauker, spune istoricul Cristina Diac, citând documentele de la ancheta lui Marcel Pauker din 1937. Mai târziu, tot Elena Filipovici devine amanta lui Stefanski-Gorn, conducătorul partidului între 1932 şi 1934 şi, cel mai probabil, şi a lui Nicolae Goldberger. Peste ani, Filipovici nu-şi mai aduce aminte de momentele cu Pătrăşcanu: îl critică aspru pentru atitudinea sa faţă de partid.
Prin ’23, se mai iubeşte cu Anca, femeia căreia-i mărturiseşte franc: „În dragoste, ca şi în politică, trebuie să ştii unde să te opreşti“, potrivit unei scrisori citate de istoricul Lavinia Betea. Iar prin ’24 o dezamăgeşte pe Eva, care i se confesează într-o tristă depeşă aflată în dosarul comunistului de la Siguranţă: „Mişcarea (n.r. – comunistă), care pentru tine e cea mai mare bucurie şi viaţa însăşi, pe mine nu mă va putea înflăcăra niciodată“. Pătrăşcanu amesteca dragostea cu politica. Pandrea îşi aduce aminte de acest lucru în volumul „Crugul mandarinului. Jurnal intim“: „Era un pătimaş politician. Spunea în glumă surorii sale: «Mie îmi plac femeile. Cum să nu-mi placă? Dar amanta mea numărul unu rămâne politica»“.
PATRU NOPŢI ŞI PATRU ZILE CU METRESA BURGHEZĂ
Burgheza Rozalia Winkler e o altă cucerire a comunistului. Detalii ale relaţiei lor aflăm din mai multe note informative ale Siguranţei Generale, precum şi din scrisorile confiscate de „Tanti Varvara“ (argou comunist pentru Siguranţă).
La 9 martie 1932, Pătrăşcanu intră în ţară alături de Rozalia Winkler. Cei doi se întâlniseră în prealabil la Budapesta pentru a-şi aduce aminte de prietenia lor. „În ziua de 4 martie a.c. Dna. Winkler a plecat la Budapesta, unde s-a întâlnit în gară cu Pătrăşcanu luând împreună camera de Hotel Bristol, unde au stat 4 zile, iar după acea în ziua de 9 a.c. cu acceleratul de dimineaţă au părăsit Budapesta venind spre ţară“, precizează raportul agenţilor de Siguranţă din 22 martie 1932 (păstrăm ortografia originală). De asemenea, documentul mai punctează: „Dna. Winkler actuală soţie în divorţ (…) a cunoscut pe Pătrăşcanu în anul 1928 la Cluj unde el figura printre apărătorii lui Szanto Desideriu implicat în complotul comunist, judecat în acel timp la Cluj, Szanto fiind pe atunci logodnicul sorei Dnei.Winkler. Dela acea dată între Dna. Winkler şi Pătrăşcanu s-au iscat legături de prietenie care mai târziu s-au transformat în legături intime, Dna. Winkler devenind metresa lui Pătrăşcanu“.
DIN ACUZATĂ, AJUNGE MIREASĂ
Anul 1936 îi schimbă radical viaţa lui Pătrăşcanu. O cunoaşte pe Herta Schwamen, viitoarea Elena Pătrăşcanu, evreică din Cernăuţi. Aceasta îi pune capac comunistului, îl face să se retragă din viaţa amoroasă. Cea cu alte femei. Viitoarea Elena Pătrăşcanu era de profesie arhitect-scenograf, mai tânără cu aproape 15 ani decât Pătrăşcanu. Cei doi se cunosc în momentul când comunistul o ajută într-o problemă juridică. Mai precis, o scapă de puşcărie. Bagajul femeii în mişcarea de stânga nu era voluminos, însă avea greutate: Herta a devenit membră a Partidului Comunist din Austria şi a scris articole de presă la „Dunărea Roşie“, revistă ilegală pentru marinari. Înainte de „repatriere“, participase la o manifestaţie antinazistă. Fusese prinsă şi bătută până la pierderea conştienţei.  Dragostea mare acum începe.
Căsătoriile dintre evrei şi români nu erau admise în acea perioadă, a guvernării Goga-Cuza (1939). Pătrăşcanu reuşeşte, prin diferite intervenţii, să aranjeze botezul Hertei: e creştinată de părintele Gala Galaction şi devine oficial Elena. Pătrăşcanu spune „Da!“ şi, din acest moment, rebelul de altădată se cuminţeşte. O are alături pe Elena pentru totdeauna.
„Mândru de frumuseţea, tinereţea, cultura şi eleganţa ei, Pătrăşcanu pleacă aproape întotdeauna în ţară şi în străinătate având-o ca însoţitoare. Calităţile acesteia şi mai cu seamă afişarea lor ostentativă displac celorlalţi tovarăşi şi soţiilor acestora care, în respectiva perioadă, erau aproape în totalitate foste tehnice (n.r. – secretare) sau tovarăşe de ilegalitate, mândrindu-se cu anii de închisoare“, scrie cercetătoarea Lavinia Betea în volumul „Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist“. Petre Pandrea o descrie însă în tuşe mai puţin favorabile: „Această femeie cu cap de oaie, de o senzualitate aprinsă şi stearpă, cu pofte de lux şi luxură, a fost pierzania lui; Cleopatra valahă pentru un Antoniu leninist“.
Tot Pandrea spune că, din cauza soţiei „catastrofică, isterică şi dementă, care s-a certat cu Ana Pauker şi Liuba Chişinevscaia“, Pătrăşcanu ar fi căzut în plasa răzbunării. Exemplul său: la 23 august 1946, corifeii comunişti au refuzat să participe la masa oficială dată de Elena şi Lucreţiu Pătrăşcanu.
IUBIRE, GELOZIE  ŞI TENTATIVĂ DE SINUCIDERE
Cu toate acestea, în jurul lui Pătrăşcanu sunt femei care îl doresc. Lena Constante, una din prietenele Elenei Pătrăşcanu, este una din ele. „Toată viaţa am avut oroarea de a trăi cu un bărbat însurat […] Pătrăşcanu a fost singurul om pe care l-am iubit în felul acesta“, mărturiseşte Constante într-o declaraţie datată 27 februarie 1950, dată celor care îl anchetau pe Pătrăşcanu. Femeia îndrăgostită adaugă: „Au fost trei ani de gelozie şi aşteptare (n.r. – 1945-1948). În starea de nervi în care eram veşnic, îmi ardea prea puţin de problemele lui politice. Eu doream decât un lucru, să ştiu dacă mă iubeşte, cât mă iubeşte, dacă îi e şi lui dor de mine. Cu Pătrăşcanu nu aveam nimic în comun în afară de această veşnică dorinţă de a-l vedea, de a fi cu el, de a pune mâna măcar pe haina lui“.
Lena Constante are avantajul că mereu este în anturajul cuplului Pătrăşcanu. Deşi nu este nici ea singură. Acolo este şi partenerul său de viaţă, folcloristul Harry Brauner. Gelozia Lenei o aduce, în vara lui ’47, în pragul suicidului. Supravieţuieşte şi continuă să fie în apropierea comunistului până la arestarea sa din aprilie 1948. După zeci de ani, neagă legăturile cu Pătrăşcanu, acesta fiind considerat în memoriile femeii o simplă cunoştinţă.

Tabloul pe care Elena nu l-a dat jos

Elena l-a purtat în suflet şi în inimă pe intelectualul comunist. O dovadă este mărturia, pentru „Weekend Adevărul“ a lui Alexandru Elias, fost membru al organizaţiei sioniste Haşomer Haţair, ulterior membru al PCR: „Am cunoscut-o pe soţia lui Pătrăşcanu, am fost şi la ea în casă, la Snagov, unde mergeam cu prietenii. Ea avea o vilă cumpărată cu Pătrăşcanu, vilă care i-a rămas. Avea ieşire la lac, ponton. Când am intrat la ea în casă, în hol era un tablou mare, imens, al lui Pătrăşcanu. Se întâmpla în anii ’70-’80. Ea era recăsătorită cu un regizor grec (n.r. – Yannis Veakis). Tabloul mare al lui Pătrăşcanu avea o bandă de doliu pe un colţ şi stătea agăţat chiar la intrarea în vilă“.

Belu Zilber, onorabila canalie  

„Nu mă puteam despărţi de partid cum nu se pot unii despărţi de femeia vieţii lor, curvă, hoaţă şi sperjur. A căzut la femeie, spune poporul. […] Căzusem la partid. Presimţeam ce mă aşteaptă, dar nu mă puteam rupe de această abstracţiune denumită partid“, scrie comunistul Belu Zilber (născut Herbert Zilber) în cartea sa „Actor în procesul Pătrăşcanu“. Perioada la care se referă sunt anii 1947-1948, ani în care Zilber este dat afară din partid şi începe să fie înlăturat rând pe rând din toate funcţiile pe care le ocupa.
Despre comunistul Belu Zilber prietenii şi duşmanii au spus multe. Că e bârfitor, că minte mult, om al combinaţiilor, informator al Siguranţei Generale etc. Părerile vin în funcţie de cât de mult sau cât de puţin îl ştiau aceştia. Însă asupra unui punct este un consens general: e inteligent şi cu o cultură vastă.
REVOLUŢIA, PRIMA IUBIRE A LUI ZILBER
Comunistul Zilber, născut în 1901 în localitatea Târgu Frumos (Iaşi), este atras de ideile Revoluţiei ruse din anii de liceu. La sfârşitul anului 1918, este exmatriculat din liceu, pentru că participase la o demonstraţie a muncitorilor din 13 decembrie.
„Marea Revoluţie din Octombrie, prima mea iubire […] am iubit-o cu toată pasiunea tinereţii, am visat-o aducătoare de fericire pentru omenire, nu m-am îndoit niciun moment că, sub steagul lui Lenin şi Troţki, viaţa pe pământ va fi o veşnică primăvară“, scrie comunistul 50 de ani mai târziu în prima versiune a memoriilor sale, „Monarhia de drept dialectic“, semnată Andrei Şerbulescu, unul din pseudonimele sale din perioada ilegalităţii.
Pentru continuarea studiilor pleacă în Franţa. La Paris termină liceul, iar cursurile universitare le face la Grenoble. În România se întoarce în 1922, însă fără a avea diploma de inginer deoarece nu absolvise. Pentru Zilber acest lucru nu este o problemă. Reuşeşte să lucreze în diferite locuri bine plătite şi fără patalamaua necesară. Un exemplu este poziţia sa de expert la Ministerul de Război.
SALVAT DIN PUŞCĂRIE DE NAE IONESCU
Profită de informaţiile pe care le posedă în domeniul militar şi economic şi face spionaj pentru URSS mai mulţi ani. În 1930, corăbiile par să i se scufunde. Reîntors de la Paris, este ridicat imediat de autorităţi. Începe un mare proces de spionaj. La finele acestuia, Zilber ia cinci ani de recluziune. Face recurs şi este achitat. Este momentul în care comunistul devine şi agent al Siguranţei.
Petre Pandrea, cumnatul lui Pătrăşcanu, susţine că Zilber ar fi fost salvat de puşcărie de intervenţia lui Mihail Sebastian la Nae Ionescu, om de încredere al monarhului Carol al II-lea. Zilber se vede cu sacii în căruţă şi îl atacă în presă pe Nae Ionescu. Filosoful de dreapta nu uită şi, când se întâlneşte cu comunistul la Capşa, îi spune: „Mă, Belule, eu te-am iertat. Dar n-au să te ierte comuniştii. Tu ai să fii spânzurat de ei“.
Zilber continuă să ducă o viaţă atipică pentru un comunist, fie el şi unul de dimensiuni şi importanţă reduse (avea 1,56 metri). Frecventează restaurantele bune, se întâlneşte cu marile personalităţi ale vremii. Este apreciat. Din ’32, lucrează la Institutul de Conjunctură mondială, condus de Virgil Madgearu, loc de unde se asigură că va fi bine plătit: are salariu, face afaceri dubioase şi, ca dublu agent, practică şantajul unde se poate. În plus, scrie la numeroase publicaţii („Şantier“, „Credinţa“), după cum precizează o notă informativă a Siguranţei din 7 februarie 1934.
LIMUZINE, APARTAMENTE, HAINE ŞIC
„Mentalitatea proletară – sărac şi cinstit – nu îl stăpânea. Rămânea ca mod de viaţă un burghez. Îi plăceau lucrurile bine făcute, limuzinele, mobilele pretenţioase, apartamentele confortabile, hainele şic“, îl caracterizează Stelian Tănase în „Clienţii lu’ Tanti Varvara“.
În anii celui de-Al Doilea Război Mondial se ocupă de strângerea de fonduri pentru organizaţia criptocomunistă „Apărarea Patriotică“. Pe lista de donatori, are oameni de afaceri precum Alexandru Ştefănescu, Max Auschnit, Emil Calmanovici sau Jacques Berman. O parte din aceştia vor ajunge în puşcăriile comuniste, fiind închişi pentru acelaşi motiv ca şi Zilber: apropierea de Pătrăşcanu.

Era mărunt, sclipitor, destul de cultivat şi, deşi repeta necontenit că e marxist, nu părea nici dogmatic, nici intolerant. Mircea Eliade, istoric al religiilor, în „Memorii“

Pe Zilber îl cunosc de la Siguranţa Generală. E excesiv de deştept şi de cult. Eugen Cristescu, director al SSI în perioada 1940-1944

CEI MAI FRUMOŞI ANI: BANII ŞI FAIMA
Comunistul din Târgu Frumos este unul din participaţii la momentul 23 august 1944. Ştie de îndepărtarea mareşalului Antonescu şi, alături de Pătrăşcanu, redactează textul declaraţiei regale citite la radio de regele Mihai. Pătrăşcanu are încredere în prietenul său şi îl ţine mereu aproape. „Nu era Lucreţiu şeful lui Belu, ci Belu, şeful lui Lucreţiu. Credea în gura lui Belu, ca în gura unui oracol. Belu l-a dus cu zăhărelul. L-a dus direct în mormânt“, susţine Petre Pandrea în „Memoriile mandarinului valah“.
La scurt timp după schimbările politice din România anului 1944, va reuşi să devină director al Institutului de Conjunctură, iar mai târziu şi profesor universitar, titular al Catedrei de Economie Politică a Universităţii din Bucureşti. Ultima mare funcţie pe care o ocupă este cea de director al CEC. Însă, din 1946 începe panta descendentă a carierei sale.

Comunistul joacă la dublu. Este informator pentru sovietici, via Petea Goncearuc (născut Piotr Goncearuc), rezident GPU (poliţia politică sovietică) în România, adjunct al lui Bodnăraş la Serviciul Special al Guvernului, dar e informator şi pentru occidentali. Din acest balet nu va ieşi bine. Un timp, reuşeşte să spioneze jurnaliştii şi politicienii occidentali din România, dar în toamna lui 1946 face o mare greşeală. Aflat la Paris cu delegaţia României pentru Conferinţa de Pace, furnizează documente confidenţiale unor jurnalişti străini. În presă apare un articol care-i nemulţumeşte pe comunişti şi sovietici.
ÎL ÎNFUNDĂ PE PĂTRĂŞCANU
Ajuns în ţară, va fi aspru criticat de conducerea PCR. Îi este închis Institutul de Conjunctură şi este dat afară din mediul universitar. La 20 mai 1947, „Scânteia“ anunţă excluderea sa din partid. La sfârşitul aceluiaşi an va fi arestat şi anchetat timp de şase ani. „Izolarea, regimul alimentar, deţinerea îndelungată fără anchetă, până la refuzul foarfecelui de tăiat unghiile, toate au scopul de a aduce în câmpul conştiinţei ce este culpabil“, scrie în „Monarhia de drept dialectic“, amintindu-şi de tratamentul din anchete.
Este pus să dea declaraţii împotriva prietenului său Pătrăşcanu. Şi le dă. Minte pentru a-şi salva pielea, participă la procesul regizat de puternicii zilei. Pentru Pătrăşcanu devine o canalie, un animal. Principalele acuzaţii aduse lui Zilber în anii 1948-1954 sunt că a lucrat ca agent al Siguranţei şi ca spion al americanilor şi englezilor. În urma sentinţei nr. 49 din 14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem îl condamnă pe Zilber la muncă silnică pe viaţă, confiscarea averii, 10 ani de degradare civică şi 1.000 de lei cheltuieli de judecată. E eliberat în 1964, fiind graţiat de Consiliul de Stat prin Decretul nr. 411 din 1964.

  Consultat ştiinţific: Mihai Burcea

Elena din Paris şi jocurile serviciilor secrete

În urmă cu ceva timp  în presă au apărut mai multe fotografii cu Elena Udrea și Alina Bica, în textul care însoțește imaginile susținându-se că acestea au fost suprinse în februarie 2014, la Paris, într-o vizită privată.

Cine a fotografiat-o pe Elena Udrea la Paris ?

Site-ul joscenzura2014wordpress.com a publicat, joi, cu 3 zile înainte de alegerile prezidenţiale de duminică, mai multe fotografii în care apar Elena Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară la funcţia supremă în stat, Alina Bica, procurorulul şef al DIICOT şi Ana Maria Topoloceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, în timp ce se plimbau şi îşi făceau cumpărăturile la Paris, în luna februarie 2014. După câteva ore, siteul unde au fost postate pozele cu Udrea nu mai era accesibil, fiind şters înreg conţinutul.

Trebuie remarcat faptul căsetul de fotografii apar la doar o zi după ce Elena Udrea a acuzat implicarea serviciilor secrete în campania sa electorală. „Cred că în favoarea principalilor doi candidați au intrat şi reprezentanţi ai serviciilor secrete. O spun cu toată responsabilitatea unui candidat la preşedinţia României. Informaţia apărută pe site-uri în Germania că aş fi implicată în EADS a apărut din fosta DIE, folosiţi în astfel de situaţii pentru a lansa atacuri care să fie apoi preluate în România pe reţeaua Voiculescu”, a declarat, miercuri, candidatul PMP la prezidențiale.

,,În ziua de 27 octombrie, am fost fotografiată în propriul meu apartament, apartamentul cu chirie în care locuiesc. Locuiesc la parter, livingul este vitrat pe două laturi. Spre miezul nopții am fost fotografiată în propria locuință. Este o presiune extraordinară la care sunt supusă, și vă spuneam și ieri că se cere retragerea mea din competiție. Evident că nu mă voi retrage. Reiau ce am spus și ieri. Nu mă voi retrage din această luptă. O duc până la capăt cu convingerea că nu este o luptă pentru Elena Udrea, nu pentru partidul pe care îl reprezint, nu pentru milioanele de oameni care vor veni să mă voteze, ci pentru democrație”, a afirmat Elena Udrea, într-o conferință de presă.

Ea a adăugat că “o clasă politică coruptă, dar și manipulată de reprezentanți ai serviciilor secrete înseamnă moartea democrației și a libertății”. ,,Nu este posibil ca la 25 de ani de la Revoluție, la zece ani de când unii dintre noi, printre care mă număr și eu, alături de Traian Băsescu, ne-am luptat pentru instituții puternice, independente, depolitizate, nu este posibil să riscăm să ne întoarcem într-un regim, într-o perioadă, în care ne era tuturor frică cu cine ne întâlnim, ce vorbim, ne era teamă că securitatea află ce punem pe masă”, a spus președinta PMP. În context, Elena Udrea a prezentat o serie de fotografii care ar fi fost făcute “de către serviciile secrete” în timp ce se afla într-o vizită privată, la Paris, într-un weekend din luna februarie 2014, menționând că site-ul pe care se aflau fotografiile nu mai există în acest moment.

,,Este vorba de un filaj al serviciilor secrete, care s-au obosit, pe cheltuiala statului român, să supravegheze trei femei. Au stat după noi timp de 48 de ore. Nu înțeleg care este situația”, a declarat Udrea. Ea a mai precizat că fotografiile sunt cu Alina Bica, de la DIICOT, și cu fosta șefă a CNI (Compania Națională de Investiții), Anamaria Topoliceanu, menționând că va acționa în instanță hotelul unde au fost cazate și care ar fi furnizat notele de plată.

Udrea a precizat că vizita ei la Paris a fost în weekendul de Valentine’s Day, în 2014, iar Alina Bica urma să participe la o acțiune la Haga, unde a și plecat ulterior cu trenul.        Conducerea CSM a luat la cunoștință de semnalările din presă cu privire ladeplasarea șefului DIICOT, Alina Bica, la Paris, cu liderul PMP, Elena Udrea, și va analiza situația, urmând să stabilească dacă se impune vreo decizie, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Pantazi, informează Agerpres.

Cine credeţi că a făcut fotografiile în care apare Elena Udrea şi şefa DIICOT ?

Şi-au băgat serviciile secrete coada în această “dezvăluire de presă” ?

                                                                                                                                 Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Întreaga avere de 4 case, 6 terenuri, 5 mașini și alte bunuri ale lui Nicușor Constantinescu au fost puse sub sechestru

Tribunalul București a dispus instituirea sechestrului pe averea lui Nicușor Constantinescu,  președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța care la inceputul acestei luni a venit mai nonens – volens înapoi în ţară şi arestt la propunerea DNA

Sechestrul asigurator are în vedere 6 terenuri deținute de Nicușor Constantinescu în Ilfov, Constanța, Tulcea sau Piatra Neamș, cu suprafețe totalizând 4.000 de metri pătrați, 4 case de locuit și de vacanță din Constanța, București și Piatra Neamț, 5 mașini, o șalupă, obiecte de artă, bijuterii, tablouri și colectii de timbre.          De asemenea, judecătorii au pus sechestru pe un cont bancar în care președintele CJ Constanța are, conform declarației de avere, 1 milion de dolari.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de DNA în 3 dosare – nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea, ar fi atribuit ilegal terenuri. În alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite 15 cartușe.          Nicușor Constantinescu a plecat în SUA pentru a se trata de cancer de prostată, dar nu a revenit în țară în termenul acordat de magistrați. El susține că a fost operat la un spital din Baltimore și că a avut o serie de complicații, care nu i-au permis să se întoarcă în România în termenul impus de Justiţia Română.      Ministerul Justitiei a cerut autoritătilor americane extrădarea lui Constantinescu, el fiind dat în urmărire internațională prin Interpol. După emiterea mandatului de arestare, Nicușor Constantinescu a mai acordat două interviuri unor ziariști români aflați în SUA.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

VINURILE DE ,,RECAŞ’’ ŞI CRAMELE CARE LE PRODUC SUNT MÂNDRIA ROMÂNIEI

Cramele RECAŞ se află în localitatea Recaş din judeţul Timiş. Vinurile produse aici sunt vinuri de excepţie şi aduc un mare blazon pemtru România pe pieţele din SUA, Marea Britanie, Germania dar şi pe pieţele de pe alte continente ale lumii.

Graphic1

Cramele RECAS

Istoria, traditia, cultura savoarea si aromele, elemente ce definesc Cramele Recas, pot fi descoperite si traite intr-un program de vizita a plantatiei si a cramei, alaturi de degustari de vin in adancul hrubelor, vechi de peste 50 ani.

Vinuri de inalta calitate, albe, rosii si roze, dar si spumante,toate apreciate la concursurile nationale si internationale pot fi degustate si servite alaturi de bucate alese impreuna cu familia, prietenii sau partenerii de afaceri.
Personalul calificat va va ghida in magazinele cu vinuri. Aici veti descoperi sau redescoperi vinuri produse si imbuteliate de compania noastra, vinuri ce se regasesc in peste 25 de tari precum SUA, Marea Britanie, Canada, Italia, Spania, Franta, Japonia, Coreea, Germania, Austria etc.

Programul vizitei cuprinde:
vizita in plantatia de vita de vie cu prezentarea tehnologiei de cultura.

  1. vizita complex de vinificatie cu prezentarea fluxului tehnologic
  2. vizita hrube – prezentarea procesului de baricare si prezentarea expozitiei de vinuri imbuteliate.
  3. Degustarea vinurilor cu prezentarea tehnicii de degustare.

Graphic21 Graphic1

Variantele de degustare propuse de noi sunt:

  • Degustare de vin;
  • Degustare de vin + meniu traditional simplu;
  • Degustare de vin + meniu traditional complet;

La cerere putem oferi si alte meniuri ce pot completa si pune in valoare vinurile degustate.

Persoana de contact:
Marius Pasca – Sef Sector turism
Tel: 0744.366.146/ +40 256.330.296

REZULTATE EXCEPTIONALE LA CONCURSURILE INTERNATIONALE DE VINURI 2013

Societatea CRAMELE RECAS va face cunoscute importantele distinctii obtinute in acest an prin participarea la concursurile internationale de prestigiu:

1. Concurs National de Vinuri si Bauturi Alcoolice – VinVest, Aprilie 2013, Timisoara, Romania
– Marea Medalie de Aur – Chardonnay Cocosul dintre Vii 2012
– Medalia de Aur – Sauvignon Blanc Sole 2012
– Medalia de Aur – Chardonnay Sole 2012
– Medalia de Aur – Feteasca Regala Sole 2012 – Medalia de Aur – Feteasca Regala Castel Huniade 2012
– Medalia de Aur – Riesling Castel Huniade 2012
– Medalia de Aur – Sauvignon Blanc Castel Huniade 2012
– Medalia de Aur – Cabernet Sauvignon La Putere 2011
– Medalia de Aur – Feteasca Neagra La Putere 2011
– Medalia de Argint – Muscat Ottonel Cocosul dintre Vii 2012
– Medalia de Argint – Sole Roze 2012

2. Concours Mondial de Bruxelles, Mai 2013, Bratislava, Slovacia
– Medalia de Aur – Chardonnay Sole 2012
– Medalia de Aur – Solo Quinta 2012
– Medalia de Argint – Roze Sole 2012

3. Decanter World Wine Awards, Mai 2013, Londra, Marea Britanie
– Medalia de Bronz – Chardonnay I Heart 2012
– Medalia de Bronz – Solo Quinta 2012
– Medalia de Bronz – Chardonnay Sole 2012
– Medalia de Bronz – Feteasca Regala Sole 2012
– Medalia de Merit – Pinot Grigio I Heart 2012
– Medalia de Merit – Roze Sole 2012
– Medalia de Merit – Spumante Roze Sole

4. Concurs International de Vinuri – International Wine Contest, Mai 2013, Bucuresti, Romania
– Medalie de Aur – Feteasca Neagra Sole Barique 2012
– Medalie de Aur – Solo Quinta 2012
– Medalie de Argint – Feteasca Neagra La Putere 2011
– Medalie de Argint – Merlot Castel Huniade 2012
– Medalie de Argint – Cabernet Sauvignon La Putere 2011
– Medalie de Argint – Cuvee Uberland 2011
– Medalie de Argint – Feteasca Neagra Selene 2011
– Medalie de Argint – Sauvignon Blanc Sole 2012

5. Concurs si Festival de vinuri, Iunie 2013, Praga, Polonia
Medalie de Bronz – Scwaben Wein Riesling 2012
Medalie de Bronz – Scwaben Wein Merlot 2012
Medalie de Bronz – Castel Huniade Cabernet Sauvignon 2012
Medalie de Argint – Cocosul dintre vii Chardonnay 2012

 

Tradiţie

Din cele mai vechi timpuri, vinul din zona Recasului a starnit, apoi a domolit, setea trupului si a spiritului. Primele informatii generale despre cultura vitei de vie in zona Banatului apartin perioadei ocupatiei romane asupra provinciei Dacia, secolul III dHr. Legende mai vechi, insa, spun ca pe aceste meleaguri s-a nascut si a copilarit insusi Bachus, zeul vinului.

Prima dovada de atestare a podgoriei Recas dateaza din anul1447, cand Mihail de Ciorna, Banul Severinului , a cumparat viile de la Ioan si Ecaterina Magyar pentru 32 de florinti (moneda de aur maghiara). De atunci, regiunea a fost calcata de razboaie si invazii, a fost colonizata de svabii din sudul Germaniei, de unguri, austrieci, dar si de sarbi si croati. Viile, insa, au ramas in tot acest timp si au devenit o parte integrala a culturii locale si un simbol renumit al Banatului.

Graphic1 Graphic21

Compania Cramele Recas si-a inceput activitatea la sfarsitul secolul XX, cu telul de a prelua din acea traditie si cultura de vin din podgoria straveche, dar si de a adauga profesionalism, investitii semnificative, dar mai ales, pasiune. Acum, societatea romano-britanica, exploateaza o suprafata de aproximativ 1000 de hectare vita de vie si este unul dintre cei mai mari producatori de vin din Romania.
Cu podgorii atestate inca din 1447, Cramele Recas a crescut de la o crama cu dotari strict traditionale, la una dintre cele mai moderne din tara. Dezvoltarea brandurilor Cramelor Recas a inceput cu vinurile de retail – Schwaben Wein, value for money – si a continuat, organic, prin crearea unor vinuri cu personalitate pentru segmentul consumatorilor pretentiosi – Castel Huniade, Cocosul dintre vii, Sole, Selene, Solo Quinta si Cuvee Uberland. Rezultatele au fost confirmate repetat, atat de premiile obtinute la cele mai importante concursuri de profil nationale si internationale, cat si prin cresterea vizibila a popularitatii.

 

Cramele Recaş – Selene – Fetească Neagră 2012

Compania Cramele Recaș a hotărât să continue drumul pe care l-a ales acum cinci ani – când a adus un plus de valoare pieței de vinuri premium din România cu colecția Sole – și a lansat o nouă gamă, cel puțin la fel de inovatoare.
Astfel, din strugurii de pe cele mai bune parcele de vie de pe dealurile din Recaș, culeși noaptea, pentru a-i ocroti de căldură și pentru a le proteja aroma intensă, s-a creat gama Selene, denumită după întruchiparea Lunii în mitologia greacă.
Acest vin este personificarea unei senzații pe care a avut-o Hartley Smithers, vinificatorul australian al Cramelor Recaș, când a descoperit adevăratul potențial al soiului Fetească Neagră.

Vin nefiltrat, baricat nouă luni în butoaie de stejar francez din pădurea Allier.

Graphic1Note de degustare: de un violet pur, acest vin obține maximum de expresie și maturitate din soiul port-drapel al României. Debutul este închis, semn al unui stagiu serios de maturare în butoaie de stejar, însă o jumătate de oră de aerisire îl aduce în zona de fructe negre de pădure, piele și curmale uscate. În ultimul stadiu, vinul capătă tot spectrul de arome, cu fructe roșii și negre, prune afumate, magiun cu mieji de nucă, gem de căpșune și condimente. Gustativ, se deschide cu un plus de intensitate în notele de cireșe și o urmă de ierburi aromate în post-gustul lung, echilibrat și molocom. Taninuriile încă vii, corpul dens și aciditatea vie promit acestui vin o putere mare de învechire.

Mâncarea potrivită: este un partener perfect lângă brânză românească de calitate precum cașcaval fermentat Horezu de oaie sau o telemea de capră tare.       Temperatura recomandată pentru servire este de 17- 20 °C.
Vinul trebuie decantat cu jumătate de oră înainte de servire.

În ediţia viitoare vom face şi alte precizări

                                                                                                                                   Dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

IN MEMORIAM. Spre ştiinţă poporului dreptmăritor creştin român. 17 ierarhi au săvârşit slujba de înmormântare a Mitropolitului Nicolae Corneanu

Fiii Banatului şi-au condus mitropolitul la porţile Cerului

Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului a fost înmormântat ieri, 1 octombrie, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Slujba Înmormântării a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 16 ierarhi, în prezenţa clericilor, autorităţilor centrale, judeţene şi locale, a credincioşilor din întreaga ţară.

Catedrala Mitropolitană din Timişoara a fost timp de trei zile loc de pelerinaj pentru credincioşi, clerici, monahi şi monahii de la parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Banatului, care au venit să-şi ia rămas-bun de la Mitropolitul Nicolae Corneanu. Ieri, regretatul ierarh a fost condus pe ultimul drum. Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Mitropolitană, de un sobor de arhierei, sub preotia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Graphic1Imediat după Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Înmormântării de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de care au slujit următorii ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei; Preasfinţitul Părinte Lukian, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Vicariatului ortodox sârb din Timişoara; Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului; Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei; Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei; Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix; Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

La finalul slujbei Înmormântării, Întâistătătorul Bisericii noastre a evocat bogata lucrare pe tărâm pastoral-misionar şi teologic a Mitropolitului Nicolae Corneanu, în cei 52 de ani de arhipăstorire în scaunul Mitropoliei Banatului şi în cei aproape 91 de ani de viaţă. În continuare, pr. Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei, a rostit un cuvânt de omagiere din partea clericilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Timişoarei, evidenţiind dragostea şi purtarea de grijă a Părintelui Mitropolit pentru toţi fiii Mitropoliei Banatului şi nu numai, de-a lungul rodnicei sale arhipăstoriri.      Trupul neînsufleţit al Mitropolitului Nicolae a fost purtat în jurul Catedralei Mitropolitane, iar apoi a fost aşezat spre veşnică odihnă în cripta ierarhilor Mitropoliei Banatului, de sub altarul sfântului locaş, alături de vrednicul de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu.

 

Alegerile care pot schimba imaginea țării. Presa străină, uimită de spiritul civic al românilor din diaspora

Presa străină subliniază la unison importanța bunei desfășurări a procesului de vot din străinătate pentru turul doi al prezidențialelor, amintind că aceste voturi sunt favorabile în mod tradițional dreptei. Presa germană este elogioasă la adresa lui Klaus Iohannis, britanicii sunt uluiti de spiritul civic al românilor din străinătate, în timp ce, mai pragmatic, Wall Street Journal amintește că România nu are buget pe 2015 și depinde de un acord cu FMI.                                                                          

Wall Street Journal: Rezultatul poate depinde de votul din dispora               

,,Rezultatul votului poate depinde de posibilitatea românilor din străinătate de a-și exercita dreptul de vot”, scrie The Wall Streety Journal, adăugând că ,,analiștii politici spun că majoritatea celor din diaspora îi favorizează pe cei care nu se află la putere, ceea ce ar putea fi un avantaj pentru domnul Iohannis, deoarece este singurul candidat de dreapta care a ajuns în ultimul tur”.     Publicația americană notează că s-au creat cozi imense în cursul zilei de duminică la secțiile de vot din străinătate, inclusiv una de mai mulți kilometri la Munchen. În acest context este amintită și solicitarea președintelui Băsescu adresată guvernului pentru a emite o ordonanță de urgență pentru prelungirea procesului electoral până la ora 24.

The Wall Street Journal scrie că ,,în cazul în care premierul Ponta iese victorios, social-democrații care controlează parlamentul își vor sigura și controlul asupra ramurii executive, deschizând calea către continuitate și un mai puternic control asupra economiei. Dar dacă victoria va fi a lui Klaus Iohannis, un român de etnie germană, este probabilă o schimbare pe scena politică”.      ,,Dacă va câștiga, domnul Iohannis va încerca sa constituie o nouă coaliție in parlament acum sau înainte de alegerile din 2016, spune Otilia Dhand, un analist politic de la Teneo Intelligence din Londra”, arată WSJ, care amintește însă că, indiferent de rezultat, Romania are nevoie de un buget pentru 2015 și că soarta acordului standby cu FMI este incertă.

Daily Mail: ,,Nu-mi vine să cred că atât de mulți romani au ieșit să voteze”                                                               

Britanicii sunt uluiți de modul în care românii participă la viața politică a țării lor, chiar dacă se află la 3000 de kilometri departare de casa. Daily Mail îl citează pe un trecător care privea uimit la coada de la o secție de votare din Londra. ,,Nu-mi vine să cred că atât de mulți romani au ieșit sa voteze. În mod clar iau foarte în serios politica din țara lor, chiar dacă se află la distanța asta”, spune el. Daily Mail notează ca la Portsmoutherau așteptați nu mai puțin de 10.000 de cetățeni români cu drept de vot.

Este pregătită România pentru un președinte sas luteran?          

Presa germană este favorabilă în mod unanim candidatului Klaus Iohannis. Deutsche Welle ii facea un portret extrem de pozitiv candidatului ACL, sub titlul ,,Klaus Iohannis, un om ambițios și pragmatic”.

,,După un succes remarcabil în administrația locală, sasul luteran din Transilvania caută sa convingă acum întreaga națiune că este omul potrivit pentru a conduce din punct de vedere politic, moral și economic refacerea României”, scrie DW. ”Este România pregătită pentru un politician care aparține atat unei minorități etnice, cât și religioase?”, se întreabă DW, care arată ca în România trăiesc 40.000 de germani care sunt considerați muncitori, de încredere si cinstiți și că mulți români apreciază aceste calități, în special în centrul și vestul țării.  ,,Povestea lui Iohannis face ca turul doi să fie mai disputat. Oamenii vorbesc despre efectul Iohannis, la fel cum vorbeau de efectul Obama, în 2008. Oamenii s-au săturat de politicienii din sistem”, spunea Iohannis într-un interviu. Însă dacă acest încrezator și pragmatic politician va putea convinge o întreaga națiune se va vedea la timpul potrivit, mai arată DW.  ,,Cu periuța de dinti la alegerea Președintelui”, titrează Frankfurter Allgemeine Zeitung, remarcând ca ,,mulți români din străinătate au zgribulit încă de azi noapte, pentru a-și da votul”.

Der Spiegel: Guvernanții corupți se simt amenințați

Spiegel.de vorbeste despre posibilitatea ca Romania sa aiba ,,un sef de stat de origine germana. Candidatul la presedintie Iohannis foloseste in campania electorala clisee ale virtutilor germane. Guvernantii corupti se simt amenintati – si incita o campanie de denigrare. In consecinta, tocmai romanilor din diaspora, predominant critici la adresa lui Ponta, le este ingreunat votul: in toata Europa, ca si in Germania, la primul tur de scrutin au asteptat ore in sir zeci de mii de romani, in fata consulatelor – adesea degeaba. Justificarea: probleme tehnice si de logistica”.

Neue Zurcher Zeitung: ,,Mickey Mouse” vs. un candidat atipic      

Opozanții îl numesc pe Ponta ,,Mickey Mouse” și îl percep ca pe o marionetă a partidului său, fostul partid comunist. Acesta a deținut puterea după căderea lui Ceaușescu, în 1989, și a avut grijă ca în România să nu aibă loc schimbări structurale. Ponta acționează în spiritul acestei tradiții, având de partea sa și Biserica Ortodoxă. Cele mai evidente consecințe sunt o justiție fragilă, o presă controlată și ascensiunea meteorica a oligarhilor în sfera politicului, scrie publicația elvețiană de limbă germană Neue Zurcher Zeitung.

Tribune de Geneve: Un scrutin crucial în Europa Centrală și de Est  

Publicația elvețiană de limba franceză Tribune de Geneve vorbește despre puternica mobilizare a electoratului prin rețelele de socializare, în special in diaspora, acolo unde locuiesc 3 milioane de romani. În primul tur au votat însă doar 160.000, dintre care 54% pentru Klaus Iohannis și doar 15% pentru Victor Ponta, scrie Tribune de Geneve.      ,,Înarmați-vă cu o sticlă cu apă, încărcați-vă telefoanele mobile și pregătiți-vă să stați la coadă”, citează publicația un mesaj de pe conturile create pentru acest scrutin. Tribune de Geneve amintește că, acum cinci ani, voturile din diaspora, favorabile în general dreptei, au înclinat balanța în favoarea președintelui Traian Băsescu.     ,,În România totul pare să joace în favoarea lui Victor Ponta: experiența sa politică, un acces la resurse guvernamentale, care i-a permis, potrivit criticilor, să își înmulțească ,,cadourile electorale”, și sprijinul foarte influenței Biserici Ortodoxe și al ameliorării situației economice.      Rivalul său este complet atipic pe scena politică: un fost profesor de fizică care nu se simte in largul său în fața camerelor de luat vederi, el s-a ținut departe de polemici când a fost acuzat că nu este ,,un adevărat român”, susținând mereu ”lucrul bine facut”, scrie Tribune de Geneve.        ,,Este un scrutin crucial în fosta țară comunistă, într-un moment în care democrația a inceput să reculeze în anumite țări din Europa Centrala, în frunte cu Ungaria”, scrie Tribune de Geneve

Regnum.ru: ,,Candidatul Transilvaniei” contra candidatului ,,Romaniei Mari”     

Agenția rusă de presa Regnum dedică un articol celui de al doilea tur al alegerilor parlamentare din Romania, sub titlul ,,Candidatul Transilvaniei’ contra candidatului ,,Romaniei Mari’”.Mult mai puțin înclinat către susținearea lui Klaus Iohannis, față de articolele din presa occidentală, articolul trece în revistă rezultatele primului tur și ține să sublinieze că majoritatea formațiunilor care au decis să-l sprijine pe candidatul ACL în turul al doilea sunt partidele etnicilor maghiari, unele dintre ele adepte ale unei linii radicale. Este vorba despre Partidul Popular Maghiar din Transilvania, al lui Zsolt Szilagyi (despre care se amintește că a declarat că va vota pentru ,,transilvanizarea Romaniei”), de Partidul Civic Maghiar. Regnum amintește și de apelul făcut de liderul UDMR Kelemen Hunor ca simpatizanții săi să voteze așa cum le dictează conștiința, fapt care este interpretat ca un îndemn la a vota pentru Iohannis, atât timp cât UDMR se află la guvernare alături de Victor Ponta.
Regnum subliniază că Victor Ponta a obținut majoritatea voturilor in sudul și estul Romaniei, precum și în Republica Moldova, Yimbabwe și Coreea de Nord, în timp ce Iohannis a obținut vot majoritar în Transilvania (cu excepția Harghitei și Covasnei) și în străinătate.

Mâncarea care ne dă bucurie

Perioadele de post, precum este şi cea pe care o parcurgem acum, în postul Crăciunului, pot reprezenta, pentru cei care „se prind în joc”, o provocare neaşteptat de interesantă şi de asemenea, pentru cei care le parcurg cu sinceritate şi zel, o adevărată „transfuzie” de viaţă nouă care invadează cu intensitate vinele vieţii noastre duhovniceşti.
Sub aspect exterior, perioada postului nu ne prezintă lucruri sau fapte spectaculoase. Ni se propune, simplu, respectarea unui program de alimentaţie care exclude alimentele de provenienţă animală: carnea, laptele sau ouăle. Acestea sunt înlocuite cu pâinea, uleiul, legumele si fructele care abundă în acest anotimp; şi, în plus, peştele, care se manâncă atât de des în postul Crăciunului. Departe însă de a ne slei puterea de muncă şi pofta (sănătoasă) de viaţă, această schimbare de alimentaţie, adoptată pentru o perioadă determinată, ne învaţă măsura înfrânării şi ne dăruieşte energie pentru o viaţă un pic mai înaltă, un pic mai orientată spre lucrurile dumnezeieşti. Poate părea puţin mai greu sau neobişnuit la început, dar nu după mult timp se poate simţi un trup mai uşor şi un suflet mai…uşurat, şi deci un confort al întregii fiinţe.
Şi totuşi, postul de mâncare este abia învelişul cel mai din afară a ceea ce ni se propune de fapt în perioada de post. Pentru că, uşurându-ne puţin trupul printr-o alimentaţie potrivită, suntem chemaţi la o lucrare cu mult mai interesantă şi plină de miez: lucrarea lăuntrică. Cine se lasă condus pe acest drum va rămâne uimit de ceea ce va descoperi la capăt.
Lucrarea lăuntrică de care aminteam nici măcar nu este un lucru aşa greu şi anevoios cum s-ar putea crede la prima vedere. Nu trebuie să mutăm munţii, nici să ne închipuim că acum, în post, ar trebui să devenim experţi în rugăciune, precum părinţii din pustie. Nu. Noi avem o lucrare şi o cale simplă şi sigură: Taina Spovedaniei şi apoi Sfânta Împărtăşanie. Atât ne trebuie: să avem puţină deschidere, să acceptăm provocarea aceasta care ne promite uşurare şi confort sufletesc nemincinos, temeinic; să facem pasul acesta, mergând în scaunul Spovedaniei pentru a-L întâlni acolo pe Dumnezeul cel adevărat şi bun care iartă şi dă uşurare de toată ruşinea, apăsarea sufletească şi greşeala, şi ne curăţeşte ca pe nişte copii, şi ne îmbracă din nou în cinste ca pe nişte fii de împărat. Iar după mărturisire, să îndrăznim, prin dezlegarea preotului duhovnic, să ne apropiem şi de Sfânta Împărtăşanie.
Când ne vom fi împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, să ştim că abia atunci am împlinit cu adevărat rostul postului, al postului Crăciunului şi al oricărui alt post! Căci dacă noi renunţăm la mâncarea cea lumească, nu o facem doar de dragul renunţării, ci o facem ca să mâncăm o altă mâncare, pe cea dumnezeiască. De aceea postul nu înseamnă renunţare şi tristeţe (din cauza privării de hrană grasă şi plăceri), ci înseamnă umplere, belşug şi bucurie (din cauza harului primit prin deschiderea inimii şi Sfintele Taine).
De aceea, în mod paradoxal postul înseamnă mâncare, nu lipsa mâncării. Şi prin această mâncare (Sfânta Împărtăşanie), postul înseamnă bucurie, nu tristeţe, postul înseamnă uşurare şi zbor duhovnicesc, nu povară şi aplecare spre pământ. Postul este o lucrare fundamental pozitivă.
Să mâncăm aşadar, şi să ne bucurăm!

Amalia Răibuleţ

Din farmacia naturii: Tratamente în ciroza hepatică

Infuzia de rostopască revitalizează funcţiile ficatului

Ţinând seama de consecinţele nefaste ale alterării funcţiilor ficatului, este necesară aplicarea unei terapii energice, bine controlată, în care tratamentele naturiste trebuie completate de o alimentaţie dietetică.     În tratamentul cirozei hepatice este indicat consumul sub formă de infuzie sau decoct din plante medicinale ca obligeană, cimişir, rostopască, cicoare, anghinare, zburătoare, pufuliţă, cătină albă, sunătoare, salvie, armurariu, păpădie, ventrilică. La fel de utile sunt şi amestecurile de plante sub formă de decoct:

rădăcini de pir (80 g

– herba de pelin alb (40 g)

– herba de cicoare (80 g);

– rădăcini de leuştean (40 g);

–  frunze de dud alb (350 g);

– frunze de dud negru (250 g);

– frunze de pătlagină (60 g);

– herba de troscot (60g);

– frunze de urzică vie (40 g)

sau:  – herba de pelin alb (10 g);

– flori de gălbenele (30 g);

– herba de coada calului (30 g);

– flori de rozmarin (20 g);

– frunze de salvie (30 g);

– flori de soc (20 g).

Alte tratamente constau din comprese calde în zona ficatului cu tinctură suedeză şi oţet diluat, cataplasme pe abdomen cu ridichi rase sau frunze de varză strivite sau cataplasme cu argilă, pusă călduţă, în strat subţire, pe regiunea hepatică, seara, şi ţinută acolo toată noaptea.

Sucuri de fructe, cereale şi produse lactate, alimente de bază în regimul zilnic

Ţinând seama de consecinţele nefaste ale alterării funcţiilor ficatului este necesară aplicarea unei terapii energice, bine controlată, în care alimentaţia dietetică ocupă un loc deosebit de important, mai ales că bolnavul manifestă o lipsă acută a poftei de mâncare. Se va ţine seama, de asemenea, de formele clinice ale cirozei şi de complicaţiile apărute.      În crizele de ciroză hepatică se începe cu câteva zile de repaos obligatoriu la pat şi regim de protecţie cu lichide. Se continuă cu un regim alimentar complet (circa 45 cal./kg corp pe zi), bogat în proteine şi vitamine. Necesarul proteic este recomandat sub formă de lapte, produse lactate şi cereale, mai ales seminţe germinate de orz şi grâu, ţinând seama că bolnavul metabolizează foarte greu proteinele animale. Necesarul de lipide se preia din produsele lactate, margarină, untdelemn şi puţin unt. Glucidele vor acoperi consumurile energetice prin cantitatea de 300-400 g/zi.

Nu se va neglija necesarul de vitamine, atât hidrosolubile, cât şi liposolubile, precum şi sărurile minerale, care măresc vitalitatea organismului şi reglează metabolizarea alimentelor consumate.      În ciroza hepatică compensată sunt recomandate alimente cu efect de stimulare a funcţiei hepatice:      – fructe: agrişe, cireşe, vişine, fragi, gutui, pepeni verzi, prune, struguri (1-2 kg/zi), ienupăr (10-15 fructe proaspete zilnic) şi o cură de lămâi proaspete, îndulcite cu miere de albine;     – legume: fasole păstăi, tomate, ardei, dovlecei, morcov, vinete, spanac, salată, varză crudă şi ridichi;  – sucuri din legume proaspete: morcov, sfeclă roşie, varză, ridichi negre, castraveţi, precum şi suc din orz verde (câte o jumătate de pahar dimineaţa şi seara).                                                                                              Cura de fructe, legume şi sucuri va dura minimum două luni.

Alte alimente admise pentru consum sunt: carnea slabă de vită, viţel sau pasăre, rasol din peşte alb, brânză proaspătă de vaci, urdă dulce, caş dulce, iaurt, smântână proaspătă, albuş de ou, untdelemn, pâine albă veche de o zi, paste făinoase rafinate, budinci, compoturi şi condimente aromate (cimbru, mărar, pătrunjel, leuştean, dafin), care au rolul de a stimula apetitul şi de a compensa lipsa de gust a dietei hiposodate.     Alimentaţia zilnică va fi fracţionată în cinci-şase mese, fiecare în volum redus, pentru a evita efortul de digestie la care ar fi supuse ficatul şi pancreasul.

Alimente nerecomandate

Lista alimentelor interzise începe cu băuturile alcoolice, grăsimile animale încinse, mezeluri, afumături, conserve, prăjeli, sosuri grase, măruntaie, ouă, brânzeturi grase şi fermentate, leguminoase uscate, dulciuri concentrate, pâine albă proaspătă şi sărată, cozonac, condimente iritante, nuci, alune, migdale, cacao, ciocolată.

O detaliere se va face asupra consumului de alcool, care reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale cirozei şi hepatitei cronice. Ingerarea zilnică nu trebuie să depăşească 12 g de alcool absolut, ceea ce corespunde cu 45 ml de coniac, 180 ml de vin sau 360 ml de bere. Apariţia cirozei şi a bolii hepatice este declanşată începând cu 60 g de alcool pe zi pentru bărbaţi şi 20 g pe zi pentru femei. Trebuie să se ştie că din cantitatea totală de alcool ingerată în organism, peste 95% este absorbită în 15-30 de minute, la nivelul tractului digestiv, şi este dirijat spre ficat. Doar 3-5% din alcool este eliminat prin rinichi şi plămâni.

La marii consumatori de alcool, ficatul se măreşte în volum, dând un prim simptom al cirozei. După pătrunderea în ficat, alcoolul se metabolizează foarte lent, într-un proces enzimatic de oxidare. Tot ca urmare a oxidării unei cantităţi mari de alcool în ficat are loc şi dereglarea metabolismului glucidic, ceea ce explică procesul de hipoglicemie constatat la alcoolici. De asemenea, alcoolicii cronici devin foarte sensibili la numeroase medicamente, care devin toxice prin blocarea metabolizării.      La un consum de peste 180 g de alcool zilnic, timp de 10-15 ani, se ajunge, în mod sigur, la hepatopatii cronice şi la ciroză hepatică.

Regimul de viaţă

Pentru accelerarea vindecării cirozei hepatice se aplică comprese calde, inclusiv parafină, ţinute două ore pe zona toracică dureroasă, folosind săculeţi în care se opăresc flori de fân. De asemenea, se recomandă aplicarea de cataplasme de argilă sau ceapă cu varză şi tărâţe pentru decongestionarea ficatului (patru foi de varză, trei cepe, 250 g de tărâţe fierte). Acestea se acoperă cu o faşă elastică şi se lasă timp de 90 de minute. Bolnavul va evita eforturile fizice prelungite, infecţiile interne şi erorile posibile în intervenţiile chirurgicale şi în tratamentele medicamentoase.

                                                                                                                                                                   Silvia ANDREI