Arhive lunare: decembrie 2014

Vine ANUL NOU 2015 pe tot globul pământesc

Sărbătorirea începutului unui an nou prin focuri de artificii în Taipei

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic.     Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou2015 în timp ce la multe popoare din emisfera nordică, anul începea la 1 martie.

Graphic1În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în  Evan ghe- lie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice.

În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.

În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „LA MULŢI ANI!”.

Obiceiuri și tradiții

Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.   Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.    Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.       Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou la români

Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou la români

 Ajunul Anului Nou este însoţit peste tot de vechi obiceiuri şi superstiţii. Unii nu le iau în seamă, alţii doar se prefac. Cert este că multe dintre ele sunt comune mai multor popoare şi le întâlnim de foarte multă vreme, de la vechii celţi, la români sau la coreeni şi chinezi. Pentru a fi siguri ca Anul Nou va aduce toate acestea, românii respectă cu sfiinţenie toate tradiţiile dar şi superstiţiile legate de Revelion.
Dacă vă închipuiţi că tot zgomotul care însoţeşte trecerea dintre ani este doar un mod de a sărbători, să ştiţi că nu-i aşa. Etnologii spun că aşa se alungă spiritele rele.
Niciodată să nu măturaţi în Ajun de Anul Nou,pentru că alungaţi prosperitatea. Nici nu trebuie să daţi lucruri afară din casă, nici măcar gunoiul. Dacă nu aţi făcut-o ieri, amânaţi până pe 1 sau 2 ianuarie. Altfel veţi avea casa goală tot anul.
Cine nu îşi doreşte bani? Pentru asta trebuie să aveţi mulţi bani în buzunar, la miezul nopţii.

Până atunci, trebuie plătite şi datoriile, altfel un an întreg veţi tot da bani! Nu e bine nici să daţi cu împrumut, pentru că tot sărac veţi rămâne.
Dacă spălaţi rufe, vă merge rău tot anul. Cei mai superstiţioşi spun că e bine să nu spălaţi rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele.
Nu folosiţi foarfecele, pentru că tăiaţi norocul.
Pentru noroc, trebuie să aveţi haine noi, şi mai ales ceva roşu. O culoare veselă care atrage energiile pozitive.
Să nu plângeţi şi să nu vă certaţi, pentru că aşa va fi tot anul.
La miezul nopţii deschideţi uşa – anul vechi trebuie să iasă şi să intre cel nou, iar îndrăgostiţii trebuie să se sărute sub vâsc. La început de an fiecare om îşi doreşte sănătate, fericire şi mult noroc. Şi cum ora 0 e bine să te prindă sub văsc, planta, considerată sacră în antichitate, a fost la mare căutare în ultima zi a anului. Odata atârnat deasupra uşilor, se crede ca vâscul protejează oamenii împotriva tuturor relelor

                                                                                             Andrei PÎRJOLEA

EDITORIALUL EDIŢIEI , AL SFÂNTULUI CRĂCIUN 2014. Cine crede, trăieşte mai mult!

          LA MULŢI ANI SFÂNT POPOR ROMÂN! HRISTOS SE NAŞTE, MĂRIŢI-L

Bine v-am găsit iubiţi cititori. Dumnezeu SĂ VĂ BINECUVINTEZE pe toţi cei care ne citiţi. Acum în pragul Sfintelor Sărbători ale CRĂCIUNULUI, ANULUI NOU şi BOBOTEZEI ne exprimăm bucuria şi satisfacţia muncii noastre la această sfântă publicaţie ŞTEFAN CEL MARE care în aceste zile a realizat frumoasle cifre de 4.000.000 cititori pe site – ul @centrale(320) iar pe Bucureşti am realizat cifra de 2.000.000 cititori. Fără aportul dumneavoastră nu am fi putut ajunge aici. Fără dumneavoastră noi nu am putea exista. Nu este uşor să-ţi atragi atăţia cititori – peste 6.000.000 – ŞASEMILIOANE DE CITITORI. Asta reflectă că munca noastră este apreciată. Şi reţineţi, asta în condiţiile în care avem în redacţie doar 6 redactori nesalarizaţişi un colaborator în persoana minunatului  tehnoredactor, bucovineanul ALEXANDRU SFICHI. Cu toate că avem peste 6.000.000 de cititori dar avem şi duşmani, în special în Biserica Ortodoxă Română. Şi ştiţi cine ne duşmăneşte? Patriarhul, securistul şi afaceristul DANIEL CIOBOTEA, ex-,,măritatul’’mitropolit LAURENŢIU STREZA al Ardealului – despre care în ediţia din 11 ianuarie 2015 vom face dezvăluiri care în mod sigur îi vor aduce o pereche de cătuşe de la DNA, arhiepiscopul Tomisului, un fel de şobolan al Bisericii Ortodoxe Române. Cum de nu este încă arestat pentru toate  şpăgile pe care le-a luat de la studenţii pe care îi ,,învăţiceşte’’? Şi mai avem un duşman: pe numitul CRISTIAN BURCI, unul din patronii unui ziar central, dar care înainte, prin anii’90 a devalizat BANCOREX- ul – APROPOS, ce faceţi cei din DNA pentru că acest CRISTIAN BURCI a de valizat şi CFR cu sute de vagoane şi locomotive? Deci, cu toate că avem foarte mulţi cititori dar iată că avem şi duşmani. Am uitat să menţionez că avem în cadrul Bisericii Ortodoxe Române un mare ierarh care ne apreciază ENORM: este vorba de Marele Ierarh, ÎNALTPREASFINŢITUL Arhiepiscop şi Mitropolit IOAN al Banatului care ne apreciază foarte mult. Dar şi noi îl iubim şi-l apreciem foarte mult. Este un Ierarh de mare valoare duhovnicească, morală şi un mare patriot. Este acel ierarh care timp de 20 de ani a ţinut sus steagul fiinţei noastre naţionale româneşti în cele mai periculoase judeţe pentru români – Harghita şi Covasna – unde tricolorul românesc a ajuns în inimile creştinilor ortodocşi români lucru pentru care să-i cântăm VREDNIC ESTE şi ÎNTRU MULŢI ANI ÎNALTPREASFINŢITE PĂRINTE IOAN şi să trăiţi mai mult decât ÎNALTPREASFINŢITUL  NICOLAE.      Cu aceasta VĂ MULŢUMESC încă odată că ne citiţi.

A mai trecut un an din viaţa noastră. Cu ce neam ales? Cu o viaţă duhovnicească plină de evlavie şi dragoste pentru Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Mărita noastră de Dumnezeu Fecioara Maria. În aceste zile când în peştera din Beetlem, în ieslea cea sărăcăcioasă va veni în lume micul prunc ca să ne mântuiască de toate greşelile noastre cele de voie şi fără de voie, să ne închinăm Lui şi să-i strigăm din suflet, din toată inima noastră: HRISTOS  SE NAŞTE, MĂRIŢI-L. Faţă de această situaţie voi face în rândurile ce urmează o analiză despre creştinism, despre credinţă şi ortodoxie fiindcă numai prin credinţa adevărată putem trăi mult dar putem fi şi sănătoşi.

DEC 3 EDITORIALUL Caricatura

În ultimii ani s-au făcut studii de specialitate în care s-a analizat rolul pe care-l are credinţa sau spiritualitatea asupra sănătăţii omului. Vreme de zece ani au fost intervievate şi analizate 22.000 de pesoane în cadrul universităţilor Texas, Colorado şi Florida. După strângerea şi sistematizarea rezultatelor s-a ajuns clar la constatarea: cine crede, trăieşte mai mult. S-a ajuns din perspectiva ştiinţelor religioase să se constate că creştinul se întristează şi trece prin perioada de doliu altfel”. Au urmat alte numeroase studii făcute de medici, psihologi şi sociologi care au adăugat: cei credincioşi se vindecă după operaţii mai bine şi mai repede decât cei necredincioşi. Cei care cred ajung foarte rar în depresii, iar când ajung scapă mult mai repede. De asemenea, s-a precizat că riscul de a suferi de tensiune arterială de către ateii fumători este de patru ori mai mare, decât la credincioşii fumători. Foarte multe studii şi analize arată avantajele credinţei pentru sănătate şi doar patru la sută susţin şi influenţe negative. În modul cel mai pregnant sunt evidenţiate avantajele credinţei asupra sufletului (Psyche), adică un sentiment de mai bună simţire, de confort psihic, de mulţumire, optimism, sens al vieţii şi mai puţin sentimentul singurătăţii, al fricii, al depresiilor ori gânduri de autodistrugere. Profesorul psihiatru şi neurolog Dr. Raphael Bonelli a scris despre influenţa benefică şi psihohigienică a religiozităţii. „Oamenii religioşi sunt mai ocrotiţi şi mai feriţi de pericolul dependenţei (droguri, alcool), al depresiilor şi al sinuciderii”.Aceasta nu însemnă că religiozitatea se poate oferi în locul medicinii. Omul religios trăieşte adesea mai sănătos fiindcă el nu face exces de alcool, nu consumă droguri, mănâncă cu cumpătare, duce o viaţă sexuală ordonată, apreciază familia, luptă împotriva egoismului. Religia în calitatea şi sensul ei de legătură cu Divinitatea poate birui şi depăşi frici şi stări sufleteşti apăsătoare. Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau obiectele sfinţite. Oameni de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc. S-a afirmat şi din perspectivă nereligioasă şi ştiinţifică: „Rugăciune este un remediu puternic… Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei“. Treapta superioară a convorbirii cu Dumnezeu este rugăciunea curată, cea făcută, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi „în mintea nefurată de gânduri, de concepte, de închipuiri, şi este rezultat al unei curăţiri profunde a omului de păcate şi de patimi… o mintesupra-plină de Prezenţa lui Dumnezeu”. Profesorul Slezin a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a obţinut un fenomen neobişnuit – „stingerea“ completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune”şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană. Rugăciunea este – spunea în anul 2005 generalul Phillippe Morillon, parlamentar european – un mijloc pe care noi îl deţinem şi prin care putem să schimbăm multe. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică Sankt Petersburg a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. „Locaşul de închinare este centrul liturgic al creaţiei, el este locul prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu cel în Sfânta Treime, a Cărui sfinţenie transfigurează acest spaţiu şi sfinţeşte astfel pe om şi întreaga creaţie”. Biserica este un locaş al lucrării harului, energiile divine necreate sunt prezente şi lucrătoare în lumea noastră materială, creată. Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos, aceleaşi sunete împrăştie şi risipeşte norii ameninţători cu grindini şi furtuni nimicitoare. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Bunii şi străbunii noştri nu începeau să mănânce din pâinea nouă înainte de a o însemna de trei ori cu semnul crucii, de asemenea, înainte de a bea apă – pe câmp, pe dealuri sau prin păduri – se însemnau cu semnul sfintei cruci.. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală Sankt Petersburg a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, îndrumările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă, reală şi absolut benefică. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. În mod lămurit este cauza acestei puteri unice de a vindeca8. Dumnezeu Ziditorul lumii materiale şi spirituale, prin purtarea de grijă asupra firii înconjurătoare, lucrează prin harul Duhului Sfânt, prin energiile Sale necreate asupra lumii şi a supra omului pe calea noastră spre împărăţia veşnică. De fapt, unii oameni de ştiinţă, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul“, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.  Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o bună sănătate. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei doisprezece Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope recomandă Părintele Meletios Webber9, în cartea sa: Twelve Steps of Transformation. Religia reprezintă calea cea mai bună şi sigură de ieşire din starea de neiubire sau de ură, credinţa în Dumnezeul iubirii îmi dă mie putere să mă vindec de rănile urii10, mâniei, egoismului şi de toate păcatele, mă pot curăţi ca să mă apropii de Dumnezeul Iubire, Lumină şi Desăvârşire. Omul religios cu toate că trăieşte în aceaşi lume cu cei nereligioşi, dar el trăieşte altfel, căci el are perspectiva veşniciei. Credinţa în Dumnezeu îmi dă o altă atitudine de viaţă atât socială cât şi familială. Mă comport în societate ca unul ce am convingerea existenţei lui Dumnezeu şi îmi rânduiesc viaţa socială având o conştiinţă trează şi o legătura cu Domnul vieţii. În familie credinciosul va avea o atitudine încununată de iubire agapică şi nu de calcule egoiste, sociale sau materialiste. Copiii sunt primiţi şi trataţi de către omul religios ca daruri ale lui Dumnezeu11, prin prezenţa lor inocentă şi gingaşă vine Dumnezeu în casele noastre. Ei sunt o prezenţă divină în familie, iar Sfânta Treime este simbolul supremei iubiri în viaţa de familie. În familia creştină este acasă comuniunea membrilor întreolaltă, dar şi cu celalţi oameni şi mai ales cu Dumnezeul iubirii şi al comuniunii. Cu alte cuvinte, aşadar, atunci când defineşte omul, spirirualitatea ortodoxă, de exemplu, vorbeşte despre el cu sfială duhovnicească şi îl numeşte ,,,taină teologică”. La fel, întreaga sa viaţă sau întregul dinamism al vieţii sale duhovniceşti, în centrul căruia se află sistemul minte – inimă, constituie o taină. De aceea, teologia are o cunoaştere mai adâncă, interioară despre elementele acestei taine. Încercările ştiinţelor naturale şi experimentale de a o exprima, în termenii conceptelor închise, structuraliste, se lovesc de insuficienţa obiectelor şi metodelor de cercetare şi de neputinţa minţii noastre slăbite de păcat. ,,Problema vieţii şi a bogăţiei sale de semnificaţii spirituale n-a putut fi epuizată sau măcar parţial rezolvată nici de psihologia experimentală şi nici de psihanaliza abisală sau a profunzimilor. Încercările de a raţionaliza sau conceptualiza taina vieţii omeneşti, pe care o exprimă existenţa umană spirituală, de a explica prin categoriile limitate şi prin intermediul metodelor şi demonstraţiilor ştiinţifice taina sa inefabilă eşuează. Ea nu poate fi epuizată prin metodele obişnuite ale ştiinţei experimentale şi logice, nu poate fi circumscrisă în cadrul limitat al cunoaşterii ştiinţifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezintă o cunoaştere aparentă şi cel mult parţială’’ – afirmă acelaşi Părinte Ioan Cristinel Teşu de la Iaşi. Precum Dumnezeu este infinit, iar urcuşul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite răsături ale creştinului, aflat pe diferite trepte ale desăvârşirii, fără, însă, a se putea exprima totul. Persoana umană nu poate fi limitată la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru că taina sa este inepuizabilă, este inepuizabilă, este un univers de taine. A încerca să înţelegi omul înseamnă, pentru părinţii duhovniceşti ai Răsăritului, a încerca să înţelegi eforturile fiinţei umane în dorinţa neîncetată de a înainta spre Arhetipul ei, altfel această înţelegere este doar una parţială, fragmentară, înseamnă o exprimare a relativului uman în raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – susţine Paul Evdokimov. Oricât ar fi analizat, omul se ridică deasupra oricăror examene, anamneze, rămânând permanent o enigmă sau un mister, o taină, un αγνοστος – o ,,fiinţă necunoscută,, – după cum spune Alexis Carrel – în cartea sa ,,Omul, fiinţă necunoscută’’ cea mai mare necunoscută, taină, enigmă şi mister al lumii create. Omul, după gândirea Părintelui Profesor Stăniloae, nu este sortit morţii, ci eternităţii. În spiritualitatea ortodoxă, moartea reprezintă condiţia ontologică a Învierii şi a restaurării omului în Iisus Hristos. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu se înscrie în tradiţia gândirii ortodoxe a diasporei ruse (Nicolae Berdiaev, Vladimir Losski). El critică apofatismul exagerat, pentru a repune în valoare catafatismul şi reexaminează din punct de vedere spiritual persoana umană – din comunitate, care se opune individualismului şi particularului. Biserica Ortodoxă respinge orice formă de înnoire spirituală care nu-şi găseşte sursele în edificiul doctrinar moştenit de la Domnul Iisus Hristos prin tradiţia apostolică a Bisericii iniţiale. Prin urmare, vom sublinia faptul că Ortodoxia are o spiritualitate echilibrată şi foarte bine structurată, în armonie cu tradiţia relevată şi cu nevoile şi cu temerile omului contemporan. Ea propune, printre altele, pentru creştinismul celui de-al treilea mileniu, pe de o parte, o viaţă de comuniune, însoţită de un dialog permanent cu Dumnezeu şi cu viitorul, pe de altă parte, un monahism viguros şi activ, căci Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii Domnului Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.” Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!… Iată că v-am explicat care sunt trăirile noastre atunci când ne rugăm, atunci când suntem la sfintele slujbele religioase. Deci să frecventăm sfintele biserici şi să paticipăm cu tot sufletul nostru la viaţa bisericească.

Mulţumesc tuturor cititorilor noştri pentru că ne-au citit cu căldură publicaţia şi vă rugăm ca şi în anul care urmează să ne acordaţi acelaş respect şi onoare.

Să auzim numai de bine şi să ne vedem sănătoşi în anul 2015.

   LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ADRESĂM TUTUROR CETĂŢENILOR ROMÂNIEI!

                                                                                                 General colonel(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Adevărul despre 22 decembrie 1989. Lovitura de stat , vineri ora 13:30 22 decembrie 1989

Despre fatidica zi de 22 decembrie 1989 s-au spus şi s-au scris multe dar nimeni nu a spus niciodată adevărul. Toţi cei care au relatat despre evenimentele acelor zile au înflorit sau au dorit să se facă remarcaţi pentru a câştiga bani şi alte avantaje material sau financiare.

 

Tovarăşul                                         NICOLAE CEAUŞESCU                                          asasinat mişeleşte în                                             25 decembrie 1989

Tovarăşul
NICOLAE CEAUŞESCU
asasinat mişeleşte în
25 decembrie 1989

Evenimentele acelor zile au început la Timişoara în ziua de 15 decembrie 1989 când pastoral Laszlo Tokes – la scurt timp aflasem ă acesta era agent secret a Securităţii maghiare cu grad de căpitan şi de unde era ridica şi un valoros salariu destul de consistent -. Acesta trebuia sa fie mutat într-o altă parohie din altă localitate deoarece  era considerat duşman al poporului. Faţă de această situaţia securitatea maghiară a  organizat o  diversiune ca provoace o revoltă pentru salvarea acestui nemernic fără pereche. A doua zi, respective în ziua de 16 decembrie 1989 tovarăşul Nicolae Ceauşescu trebuia să plece într-o vizită oficială în Iran. Trebuia să-l însoţesc în calitate de ofiţer de contraspoionaj a gărzii personale. La aflarea veştii celor ce se petreceau la Timişoara acesta m-a chemat la  el şi mi-a spus: tovarăşe colonel, te duci de urgenţă la Timişoara şi fiindcă dumneata eşti născut în acele zone cunoşti municipiul şi locuitorii. Încerci să afli ce s-a întâmplat şi cine a pus la cale ,,apărarea acestui pastor maghiar. Eu i-am răspuns comandantului supreme să-mi dea voie să-I trag de la distanţă un glonte în cap şi să terminăm cu acest duşman al poporului, cu acest trădător al neamului românesc. Tovarăşul Ceauşescu nu mi-a permis acest lucru deoarece am fi avut repercusiuni din partea Occidentului. Aşa că am renunţat la idea mea. Astfel a doua zi dimineaţa am fost la Timişoara. Am avut  surpriza ca aici să-mi găsesc vechii camarazi cu care am studiat la cursurile postuniversitare de la Academia Militară FRUNZE de la Moscova, printre care agenţi secreţi ai KGB şi GRU din URSS, agenţi secreţi din Ungaria, Germania democrată, Ungaria, Bulgaria etc. Întrebându-I ce este cu ei în România aceştia mi-au răspuns că au venit în România trimişi în misiune special trimişi de către statul sovietic la ordinal tovarăşului Mihail Gorbaciov.                              

  I-am avertizat că au încălcat convenţiile internaţionale privitoare la independenţa noastră statală şi le-am pus în vedere să părăsească teritoriul nostru naţional.                                                                                              În seara zilei de 19 decembrie 1989 m-am întors la Bucureşti iar la reîntâlnirea mea cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu i-am raportat cele constatate de mine la Timişoara. Nu m-am gândit niciodată că va fi asasinat dar am ştiut şi că este lovitură de stat. După şirul evenimentelor triste din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 tovarăşul Nicolae Ceauşescu a pierit pe limba lui deoarece nu ne-a ascultat pe cei care ţineam la el, care i-am fi putut
salva viaţa.

Dupa revenirea sa în ţară, la 19 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califica evenimentele de la Timisoara drept o încercare din afara de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României. Până la cuvântarea lui Ceauşescu, mediile oficiale de informare evită cu stricteţe orice referinţă la evenimentele care se derulau în Timisoara, singurele surse de informare fiind posturile de radio din afara graniţelor ţării, precum Radio Europa Libera şi Vocea Americii. O ,,adunare populara” in sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, in urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei. Demonstraţia degenerează în mişcare de răsturnare a regimului. Soţii Ceauşescu, surprinşi de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populaţia capitalei se adună în Piaţa Revoluţiei, unde se confruntă cu unităţi ale miliţiei şi armatei.                   

În mod sigur populaţia bucureştiului nu era pregătită pentru o lovitură de stat sau revoluţie chiar în preajma sărbătorii Crăciunului şi a Anului Nou. S-a putut observa clar imixtiunea serviciilor secrete străine, în special a celor sovietice şi maghiare
La ora 10:00 din ziua de  22-decembrie-1989, Nicolae Ceauşescu l-a numit pe generalul Victor Stănculescu noul ministru al Apărarii.La câteva minute dupa ora 10:00, generalul Stănculescu va transmite primul sau ordin în calitate de ministru al Apărării
PUCIUL.

În următoarea ora, generalul Stănculescu va repeta ordinul de parlamentare cu manifestanţii, ordin care va fi aplicat întocmai de subunitaţile din stradă, pe măsură ce se derula revolta populară:
La ora 9:30 din 22 decembrie Victor Stănculescu şi-a pus piciorul în ghips.
Graphic1
La ora 10:00 Victor Atanasie Stănculescu s-a intors la Ceauşescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, şi a fost numit de acesta ministru al apărării naţionale în locul lui Vasile Milea, care se sinucisese si a raportat că unitaţile sunt pe drum şi vor ajunge, ,,sper, la timp”, dar presiunea în piaţa a crescut şi trebuie să vedem ce solutie avem, parerea mea este ca ,,Mai bine ar fi să plecaţi din sediu!”. ,,Cum sa plecam, cu ce?” ,,Singura variantă care este posibilă acum, mă gândesc, este cu elicopterele”, neştiind că pe acoperiş, de fapt, nu era spaţiu deschis, ci erau antene, pe care Securitatea a trebuit să le dărâme ca să poată să aterizeze un elicopter. Ceauşescu l-a intrebat: ,,În cât timp vine elicopterul?Stănculescu:,,Dacă aprobaţi, vine într-un sfert de ora!” A fost de acord.

Ora 10:11 – coloana de la IMGB – Apărătorii Patriei, imense – blocat la jumătatea distanţei, la 300 m de Orăşelul Copiilor – lt. col. Costache.
Ora 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Căţelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.
Ora 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.
Ora 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.
Ora 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, ,,nu se aproba”.
Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era în sediul CC, înca secreLa ora 12:09 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6.
sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malutan, impreuna cu Graphic1Emil Bobu si Manea Manescu.
Fac o scurta escala la Snagov, dupa care isi continua drumul spre Targoviste, dupa ce ii abandoneaza pe Emil Bobu si Manea Manescu, sotii Ceausescu se urca din nou in elicopter, ordonandu-i pilotului Vasile Malutan (decedat in 1995 intr-un stupid accident aviatic) sa-i duca spre Tîrgoviste. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Masina se defecteaza, astfel ca in comuna Vacaresti este oprita o alta Dacie, al carei proprietar ii conduce si ii lasa la Institutul pentru Protectia Plantelor din Targoviste, unde, dupa nici o ora (15.30), sosesc doua masini ale militiei care ii preiau pe cei doi soti si ii duc, sub stare de arest, la o unitate militara din oras.
Prin ordinul transmis la ora 13:30 (nota telefonica nr. 39), generalul Stanculescu il deposedeaza oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonand Armatei sa nu mai execute decat ordinele ministrului Apararii.
Graphic1
Dupa ora 13:30 (estimarea veridica este 13:40-13:45), contactat de Ion Iliescu, generalul Stanculescu il cheama pe acesta la MApN, ii ofera protectie si il recunoaste ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. In scurt timp, Ion Iliescu va fi contactat si de colonelul Gheorghe Ratiu, din partea conducerii Securitatii.
12 Inainte de ora 14:00 a zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era recunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceausescu si sprijinit de Armata, Ministerul de Interne si Securitate.”
Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav, din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii.
De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a ,,trecerii armatei de partea Revolutiei”.
Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei.
Graphic1
Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste lovitura de stat militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.
Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci.
In sfarsit, politizarea partizana a evenimentelor, a Revolutiei, a impartit vocile in doua tabere care sustin doua teze total opuse si la fel de eronate: de o parte, ,,revolta spontana” si de cealalta parte, ,,lovitura de stat” data de Ion Iliescu si echipa lui gorbaciovista.
Cheia loviturii ora 13:45 din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea. Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale” – prezentat, din Studioul 4 al Televiziunii Romane, in noaptea de 22 decembrie 1989.
Dupa inlaturarea de la putere a lui Ceausescu, Stanculescu, a devenit membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale si in primul guvern postdecembrist al Romaniei, unde a ocupat functia de ministru al economiei. Victor Stanculescu a fost inaintat in gradul de general-colonel (cu 3 stele) prin Decretul presedintelui Consiliului Frontului Salvarii Nationale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989.
Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceusescu Elena. Acest document istoric era semnat de Ion Iliescu, in calitate de ,,presedinte al Comitetului Frontului Salvarii Nationale”. Toate bune si frumoase, numai ca, la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista ! Functia oficiala a lui Iliescu, la acea data, era de .director al Editurii Tehnice. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim – printr-o tipica uzurpare de titlu – un document ilegal, lovit de nulitate absoluta din punct de vedere juridic. Acest Decret a ramas scris de mana ,,din ratiuni de protectie a secretului”, asa a explicat aventurierul Gelu Voican Voiculescu. Cu alte cuvinte sotii Ceausescu au fost asasinati in ziua de Craciun a anului 1989 in baza unei hartii igienice, scrisa in WC-ul MApN.
Sentinta a fost executata, in 25 decembrie 1989, in jurul orei 14.45, in incinta garnizoanei din Targoviste
Graphic1
Continuam si azi campania menita sa elucideze moartea fostilor dictatori Nicolae si Elena Ceausescu.       Astazi va prezentam un interviu cu maiorul (r) Dorin Carlan, membru al plutonului care i-a executat pe fostul conducator al Romaniei si pe sotia sa din ordinele lui Stănculescu.
Ce făceaţi în decembrie 1989?
In decembrie 1989 învăţam pentru Facultatea de filosofie şi istorie din Bucuresti. Locuiam in Bucuresti cu familia si imi desfasuram activitatea la Regimentul de parasutisti Boteni, Regimentul 64 Parasutisti Titu, cum era el cunoscut. Locuiam in Bucuresti si faceam naveta zilnic, la 50 de kilometri, la Boteni. Eram plutonier, fusesem avansat in 1988, aveam specialitatea militara auto, aveam functia de ajutor cu evidenta la loctiitorul tehnic al regimentului.

Când au început evenimentele unde eraţi?
Urma sa ma duc, intr-o zi de luni, pe 17 decembrie 1989, la Spitalul Militar Central sa ma internez, sa-mi iau o scutire medicala, pentru ca eram cam obosit. Duminica, pe 16 decembrie se daduse alarma „Radu cel Frumos”, dar eu nu fusesem gasit. Astfel ca am am ajuns luni pe la pranz la unitate, dupa ce venisem de la SMC.
Ce aţi făcut în unitate?
Eu si o treime din efectivele regimentului am avut activitate in unitate, restul camarazilor fiind la misiuni de lupta in Bucuresti – la televiziune, la hotelul Bucuresti, la sediul CC, la aeroportul Baneasa, la scoala de securitate de la Baneasa, pe la diverse case conspirative. Noi am pazit unitatea si imprejurimile. Dar am avut si misiune speciala, pentru ca in dupa amiaza zilei de 22 decembrie au fost adusi la noi in unitate Manea Manescu si Emil Bobu. In cursul noptii, pe la ora unu, cei doi fosti stabi comunisti au fost luati de la noi si dusi in unitatea de la Deveselu. Atunci, activitatea era condusa de seful garnizoanei, colonelul Ioan Suciu, ulterior comandor.
Cine v-a convocat pentru a face parte din plutonul de executie?
Convocarea a venit din partea comandantului garnizoanei, comandorul Ioan Suciu, a colonelului Radu Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti. Am inteles ca ordinul ar fi venit de la generalul Iosif Rus, comandantul aviatiei militare si, mai sus, probabil de la sefii mai mari, Stanculescu, Iliescu. Dar noi n-am fost convocati pentru asa ceva. Asa-zisul pluton de executie a fost practic un grup de comando pentru executie, creat ad-hoc de domnul general Stanculescu.
Vi s-a dat ordin la acea convocare?
N-a fost nici un ordin. A fost, de fapt, o rugaminte, ca toate ordinele cand sefii te trimit la moarte.
Concret, cum au decurs lucrurile?
Pe 25 decembrie 1989, dimineata, dupa micul dejun, toate cadrele militare, parasutistii care mai erau acolo, au fost convocate la raport, de catre Suciu si Cantuniari. Ni s-a spus ca au nevoie de opt voluntari cadre militare, nu soldati. Nu stiau exact pentru ce, stiau doar ca este o misiune de gradul zero, adica o misiune in care te duci, dar nu mai vi. Noi, care eram cam căscaţi, asa, n-am realizat in momentul acela gravitatea a ceea ce era posibil sa ni se intample. Ni s-a spus ca este posibil sa aparam Rafinaria de la Brazi, care ar fi atacata sau ar urma sa fie atacata de teroristi, sau sa insotim niste persoane oficiale. Ni s-a mai spus sa luam armament si munitie din dotare cat putem noi. Toti cei opt, capitanul Ionel Boeru, eu, plutonierul Baranguta Constrantin, sergentii majori Gheorghe Octavian, Dumitru Iliescu, Marian Horjan, Laurentiu Stefanescu si Teodor Gheorghe. Boeru ne-a comandat doar pana la pista de zbor a elicopterelor. Cei opt aveam foarte mult armament in dotare, inclusiv grenade defensive, eram imbracati cu acele celebre combinezoane negre. De aici, ne-a dus comandantul garnizoanei personal la pista, cu un autobuz, dupa care ne-am urcat cate patru in cate un elicopter IAR 330 Puma, unul inmatriculat cu nr. 90, celalalt cu nr. 92. Am plecat fara sa stim unde mergem. Pilotii, nici ei nu stiau, au primit ordin in casti. Dand firul inapoi, pot sa va spun ca nici completul de judecata n-a stiut unde merge. Nimeni, in afara de generalul Stanculescu, de Gelu Voican Voiculescu, si mai stia si Virgil Magureanu, cel care, probabil, trebuia sa raporteze Moscovei ca misiunea a fost indeplinita, dansul fiind dovedit ca un kaghebist notoriu.
Când aţi sosit la Târgovişte?
Am zburat la 10-15 metri deasupra solului, in zig-zag, deci cam ca un grup de comando, cum se vede acum prin filmele americane despre Vietnam. Am zburat pana in spatele stadionului Ghencea, am aterizat pe o pista de atletism in constructie, si am asteptat vreo jumatate de ora. A venit un grup de militari, cu tab-uri, din care au coborat un general, un grup de ofitei MApN si de justitie militara. Am luat completul de judecata si ne-am deplasat la Targoviste. Pe parcurs, am facut jonctiunea cu alte trei elicoptere de paza care ne-au insotit pe drum, tot din cadrul regimentului nostru. Din momentul in care s-a urcat in elicopter, comanda a fost la domnul general Stanculescu, care comunica prin radio cu baza. Eu i-am asigurat paza domnului general, i-am „scanat” pe toti. Tin minte ca dintre toti nu mi-a placut mutra lui Voican Voiculescu, nu-mi inspira nici un pic de incredere, avea o figura cam dubioasa. Mai era in elicopter si maiorii de justitie Mugurel Florescu si Dan Voinea. Gelu rade si acum de mine cand ii mai amintesc de faptul ca parca imi venea sa-i trag o rafala in teasta, macar un glont ratacit! Revenind, pe la ora 13, cred, am ajuns la Targoviste.
Când aţi aflat ce trebuie să faceţi de fapt?
Atunci. Membrii completului de judecata au fost dusi in biroul de Documente Secrete, care fusese amenajat pentru sala de judecata. Am vazut cum colonelul Kemenici, comandantul unitatii, ii raporteaza situatia de acolo generalului Stanculescu. Dupa care domnul general Stanculescu ne-a chemat: ,,Parasutistii la mine!” Ne-am prezentat, am luat pozitie in linie, cu Boieru in frunte: ,,baieti, pot sa am incredere in voi, stiti de ce ne aflam aici? Vreau sa stiu daca pot sa am incredere in continuare in voi! Putem merge impreuna pana la capat?” Noi am raspuns ca da, nici prea anemic, dar nici prea hotarat, nestiind totusi ce se intampla acolo! ,,Aici se afla cei doi soti, Nicolae si Elena Ceausescu. Noi suntem veniti aici cu un tribunal militar exceptional sa-i judece si sa-i condamne pe cei doi soti Ceausescu! In situatia in care tribunalul militar exceptional va hotari ca cei doi soti sa fie executati, sunteti in masura sa duceti la indeplinire sentinta?” Noi am raspuns da! Pai, daca eram prinsi acolo, ce era sa mai zicem? Sincer, din punct de vedere psihologic, nici unul dintre noi nu era pregatit sa execute o asemenea misiune, sa-i execute pe cei doi. Pana la urma, ce se intampla in sufletul meu nu mai conta, eu trebuia sa fiu un executant perfect pentru ca, in fond, pentru asta ma pregatisem, nu sa ma gandesc la ceea ce inseamna sa-i executam pe cei doi. Eu, conform juramantului militar, trebuia sa-l apar pe Ceausescu, care era comandantul suprem, conform legilor din acel moment. Deci, la intrebarile generalului Stanculescu am raspuns toti ,,DA”. Nu-mi place asa, ne zice generalul. ,,Ridicati toti mana in sus!” Am ridicat mana toti opt. Nu aveam cum sa zicem nu, domnul general Stanculescu era ministrul nostru in acel moment si, in plus, simteam ca asa vrea tara. Domnul general a spus ca nu-i place nici asa. A zis sa facem un pas in fata. Am iesit toti opt. ,,Nu-mi place asta, asa ca am sa va numesc eu!” Si ne-a ales dansul: tu, tu si tu, adica Ionel Boeru, Octavian Gheorghiu si pe mine.
De ce va ales
pe cei trei?
De ce? Cine stie, poate pentru ca eram mai masivi, poate s-a gandit ca dam mai bine in imagini, asa, eram mai bau-bau! Ceilalti cinci camarazi au avut misiunea sa pazeasca in diverse locuri din unitate. Boeru era in sala de judecata, iar Octavian Gheorghiu si cu mine eram „portarii”, pazeam intrarea in sala de judecata si nu dadeam voie la nimeni sa intre sau sa iasa, din ordinul domnului general Stanculescu. „In situatia in care este atacata cazarma dinspre exterior spre interior, voi doi veniti si executati foc in Nicolae si Elena Ceausescu! Totodata, daca cineva incearca sa intre aici, executati foc fara somatie!”, ne-a ordonat generalul Stanculescu. Am inteles si am trecut la executare! Asadar, am pazit usa, am fost „usierii”! Ionel Boeru a fost, practic, in sala de judecata! Acelasi ordin l-a primit si el! Important era ca cei doi sa nu scape cu viata!
Cum aţi executat ordinul?
Procesul a durat cam o ora si jumatate! Cand i-a condamnat la moarte, atunci am constientizat noi ca a venit momentul cel mai greu! Eu n-am vrut sa particip la scoaterea lor din sala de judecata, nu mi-a placut nici sa-i leg la maini. I-au luat si le-au legat mainile colegii mei. Generalul Stanculescu a ordonat sa le legam mainile la spate. I-am scos de acolo, dar n-au mai mers pe picioarele lor, i-am luat mai mult pe sus, deoarece am simtit ca nu-i mai ajuta picioarele, nici pe el, nici pe ea, li se inmuiasera genunchii! Dar sa revenim. Cand a vazut ca nimeni nu face nimic, domnul general Stanculescu a venit cu funiile acelea si le-a dat colegilor mei care au inceput sa-i lege. Stanculescu a luat pozitie martiala si a inceput sa comande: „Legati-i, luati-i, si la zid cu ei! Intai pe el si apoi pe ea!” Ceausescu a inceput sa se lamenteze, ca e inadmisibil etc. Au fost legati fedeles, cam intr-un minut. Cand i s-a spus sa puna mainile la spate, Nicolae Ceausescu s-a executat imediat. Elena Ceuasescu a inceput sa ne dea dracului, sa ne jigneasca in stilul ei. ,,O sa regretati ce faceti acum!”, ne-a mai spus ea! El a zis: ,V-am crescut de copii, v-am dat grade si acum ne omorati ca pe niste caini?” Deci, la un moment dat, in acel mic vacarm creat, domnul general Stanculescu a ordonat: ,,luati-i, si la zid cu ei, acolo unde ti-am aratat eu, capitane! Impuscati-i! Intai pe el, si pe urma pe ea!” La care ea spune: ,,daca tot este sa murim, vreau sa mor impreuna cu sotul meu! Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim!” Stanculescu zice: ,,Da, faca-se si aceasta ultima dorinta!”
S-au luptat,
S-au împotrivit?
Nu. în timp ce ei, săracii, se lamentau, i-am scos pe usa, afară! Se pare ca nici Ionel Boeru nu era sigur ca noi vom executa ordinul generalului Stanculescu! Venise un zvon ca urmeaza ca unitatea sa fie atacata! La iesire, ei au crezut ca-i vom duce spre elicoptere! Pilotii pornisera si motoarele elicopterelor! Ceausestii credeau ca fusese o inscenare! Dar noi i-am luat si i-am dus catre zid! Interesant este ca hotararea de a fi executati fusese luata in dimineata zilei de 25 decembrie, in WC-ul din cabinetul generalului Milea de la MApN, iar executia lor a avut loc tot langa un WC, in curtea unitatii din Targoviste, mai rau decat ca pe niste caini! Practic, zidul unde ei au fost executati era zidul WC-ului unitatii! Ceausescu s-a uitat la un moment dat in ochii mei, cred ca am fost singurul care in momentul ala as fi preferat sa ma aflu oriunde, numai acolo nu. Insa nu puteam sa schimb situatia! Pe drum, cum spuneam, s-a uitat putin in ochii mei, i-au dat cateva lacrimi si apoi, din acel moment n-au mai mers pe picioarele lor, practic i-am luat pe sus! Atunci, in timp ce il duceam, Ceausescu a strigat: ,,Moarte trădătorilor! Istoria mă va răzbuna! Trăiasca România socialistă liberă şi independentă!” Apoi a inceput sa cante Internationala!
Cum au murit?
Toti am tras din proprie initiativa, am tras cate o rafala fiecare. Am apucat sa-i punem la zid. Acolo a avut loc un fenomen ciudat, in momentul cand am tras in el, s-a ridicat pe zid cam vreun metru! Noi am inceput sa tragem in ei cam de la un metru distanta, ca parasutistii, de la sold! Am tras atat de repede dupa ce i-am pus la zid, incat n-au avut cum sa cada la pamant daca ar fi lesinat! El a murit imediat, din rafala lui Boeru si din gloantele mele! Ea nu murise, se zbatea inca, facea niste miscari macabre! Ea fusese lovita la cap de cartusele noastre, dar nu murise, se zbatea inca! Eu i-am dat glontul final Elenei Ceausescu, i-am tras in cap! I-am cam deranjat coafura si i-am imprastiat creierii, din pacate! In el n-am mai tras, ca nu mai era nevoie! Fazele astea n-au apucat sa fie filmate! Dupa ce au fost executati, cadavrele lor au fost puse in elicopter de catre militarii din Targoviste si au fost duse la Bucuresti! Dar inainte de asta, s-a facut escala la Boteni si eu am ramas la unitatea mea!

   Nicolae şi Elena Ceauşescu împreună cu părinţii lui şi un nepot

Nicolae şi Elena Ceauşescu împreună cu părinţii lui şi un nepot

Aceasta a fost pe scurt ce s-a întâmplat la aşa zisa revoluţie care de fapt a fost o autentică LOVITURĂ DE STAT în care hoţii şi derbedeii societăţii româneşti care au dorit să distrugî socialismul authentic românesc.   Ceea ce se petrece astăzi sunt datorate  acelor zile tulburi din decembrie 1989. Ce a ieşit vedeţi bine cutoţii. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a avut dreptate ce a spus în faţa plutonului de execuţie: ISTORIA MĂ VA RĂZBUNA! Ir Dumnezeu lucrează pentru acest fost mare patriot roman.

                                                                                             General – colonel(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

A fost LOVITURĂ DE STAT în toată regula. Lista spionului Militaru în vremea lui Iliescu

Colaborator al serviciului GRU, Nicolae Militaru a promovat la vârful Armatei Române militari fideli Uniunii Sovietice. Disperat să se menţină la putere, Ion Iliescu a acceptat jocurile murdare ale oamenilor care au orchestrat ororile din timpul Revoluţiei din decembrie 1989: Militaru şi colaboratorii săi. 

22 decembrie 1989, ora 10.59. Televiziunea Română prezintă comunicatul emis de Nicolae Ceauşescu referitor la moartea generalului Vasile Milea.

Graphic1Cu toate că evenimentul se petrecuse în jurul orei 9.30, comunicatul a fost bun de difuzare abia după o oră şi jumătate. Consilierii de presă ai lui Ceauşescu, Constantin Mitea şi Eugen Florescu, primiseră ordin de la dictator să deschidă Televiziunea, „dar nu prea mult, să facem şi economie”. După transmiterea comunicatului, Televiziunea Română şi-a întrerupt programul, însă, după ora 13.00, acesta a fost reluat. A urmat celebră scenă din Studioul 4, în care Mircea Dinescu şi Ion Caramitru au anunţat fuga lui Ceauşescu. „Fraţilor, am învins” – aşa au auzit atunci românii. Dincolo de strigătul acesta de eliberare rămânea o ecuaţie cu multe necunoscute. Până astăzi! La aproximativ 30 de minute de la urletul fericit al lui Mircea Dinescu, un general bătrân apare pe post făcând apel la calm. Era generalul Nicolae Militaru, îmbrăcat în ţinută militară de stradă, în condiţiile în care cadrele active erau echipate de alarmă. Mesajul de atunci al „nevinovatului” general Militaru avea un enunţ imperativ şi erau vizaţi principalii comandanţi ai Armatei. În condiţiile în care, în mod oficial, Armata se retrăgea în cazărmi în baza ordinului 38 emis de generalul Victor Stănculescu la ora 13.30, generalul Militaru vorbea, în direct la TVR, făcând apel la principalii comandanţi ca trupele să nu mai tragă! În acel moment, Armata nu era angrenată în niciun schimb de focuri!

„Înseamnă că va fi rău”

Graphic1„Stimaţi cetăţeni, stimaţi soldaţi, subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri. Mulţi dintre dumneavoastră mă cunoaşteţi. Sunt generalul-colonel Militaru Nicolae. Nu puteam să stau deoparte în aceste momente şi după această crimă care s-a săvârşit în Republica Socialistă România. Îmi pare rău, nespus de rău, că în această crimă a fost atrasă şi Armata Română. Dacă se dovedeşte faptul că Armata Română a tras în popor, înseamnă că va fi rău. Şi pentru Armată, în ansamblul ei, şi pentru fiecare comandant de subunitate şi militar în termen care a executat un asemenea ordin”, spunea Militaru, într-un „cocktail” exploziv de limbă de lemn, manipulare şi fals patriotism.  Aşa cum a arătat şi ziarul „Adevărul”, în cadrul serialului „Sfârşitul Ceauşeştilor”, apelul generalului Militaru nu era altceva decât un sol fertil în care să se poată dezvolta nestingherit scenariul „teroriştilor”. „Opriţi măcelul!” şi „prietenul meu, Milea” „După informaţiile pe care le avem, au murit copii, au murit oameni bătrâni, au murit femei, au murit fiinţe total nevinovate. În scurtul timp pe care-l am la dispoziţie, în faţa acestei camere de luat vederi, fac apel la tovarăşii generali care deţin funcţiile de răspundere în Armata Română. Tovarăşe general Guşă, tovarăşe general Eftimescu, tovarăşe general Topliceanu, tovarăşe general Roşu, tovarăşe general Voinea, tovarăşe general Dăndăreanu şi toţi ceilalţi. Aş face apel, tot în acelaşi fel, tovarăşului general Rusu. Opriţi măcelul! Daţi ordine, opriţi măcelul! Dacă s-a făcut crima până acum, opriţi-o! Nu ştiu ce va fi mai departe, îmi pare foarte rău, sigur că cei în drept vor cerceta împrejurările în care a murit prietenul meu, generalul Milea, ministrul Apărării Naţionale. Nu cunosc cât a fost de trădător, pe cine a trădat, ce a minţit, dar în mod categoric că aceia care vor fi în măsură în viitor vor face lumină şi din acest punct de vedere. Tovarăşe general Guşă, tovarăşe general Voinea, sunteţi rugaţi, amândoi, să veniţi urgent la Radioteleviziune. Da? Imediat! Înainte de a pleca de la locurile dumneavoastră de lucru, daţi ordin să oprească tot şi retrageţi Armata în cazărmi. Tovarăşe Rus, dă ordin nimic să nu plece pe calea aerului din Republica Socialistă România! Sper că dumneata m-ai înţeles destul de bine”, mai afirma Militaru, comportându-se deja ca un ministru al Apărării. Generalul Ştefan Guşă era, la acea oră, şeful Marelui Stat Major al Armatei şi nu avea a-i da socoteală lui Nicolae Militaru, care era doar un general în rezervă, în ultimă instanţă un pensionar. „Manifestaţi, fraţilor!” Militaru nu îi uită nici pe liderii Securităţii: „Fac apel la colegii şi prietenii, unii dintre ei, generali din Ministerul de Interne, tovarăşe general Vlad, tovarăşe general Bucurescu şi ceilalţi, luaţi măsurile care se cuvin pe linia Ministerului de Interne! Opriţi măcelul! Indiferent, indiferent ce s-ar întâmpla, nu mai trageţi! Introduceţi trupele în cazărmi! Fac apel acum la întregul popor român: manifestaţi, fraţilor, manifestaţi-vă bucuria, dar în pace, fără devastări de vitrine. Jucaţi ce vreţi dumneavoastră, bucuraţi-vă cu toţii, nu distrugeţi însă bunurile materiale. Nu daţi prilejul să fiţi atacaţi pentru asemenea lucruri. Dacă am fost înţeles, eu aş ruga pe tovarăşii nominalizaţi să ia act de ce i-am rugat”. “Tovarăşe general Guşă, tovarăşe general Voinea, să veniţi urgent la Radioteleviziune. Da? Imediat!”

Clica lui Militaru

Graphic1

La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie. La 27 decembrie, când a fost reactivitat oficial, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost şi avansat la gradul de general de Armată. Foarte interesant este ceea ce s-a întâmplat în minutele de după nominalizarea lui Militaru în fruntea Armatei. Martor a fost colonelul Mircea Dumitru, şeful biroului special din Marele Stat Major, direcţia Operaţii. Dumitru declara la 13 decembrie 1994, în faţa Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „La 23 decembrie, eu am notat comunicarea către generalul Pănescu, la Moscova. Din ordinul generalului Eftimescu a trebuit să comunicăm la Moscova, la generalul Dumitru Pănescu, că «începând de astăzi generalul Militaru este ministrul Apărării». Aşa a fost porunca,  să-l informez pe generalul Pănescu, acolo, la Moscova, că Militaru este ministru. Să fi fost ora 16.25. Pănescu urma să-i informeze pe comandantul-şef, pe şeful de stat major al Comandamentului Unificat al Pactului de la Varşovia, cât şi conducerea Armatei Sovietice, că Militaru este ministru. Generalul Pănescu era acreditat la Comandamentul Pactului de la Varşovia şi era omul de legătură al nostru la Moscova”. Mărturia lui Mircea Dumitru este confirmată, de la Jilava, unde ispăşeşte pedeapsa pentru implicarea sa în represiunea de la Timişoara, de generalul Victor Atanasie Stănculescu. După sinuciderea suspectă a lui Vasile Milea, cel pe care Nicolae Ceauşescu l-a numit, tot verbal, la conducerea Armatei a fost generalul Stănculescu. De alt­fel, Victor Atanasie Stănculescu este şi cel care i-a luat locul lui Nicolae Militaru, pe 16 februarie 1990. Atunci, forţat de presiunile din sânul Armatei, Ion Iliescu a trebuit să-l lase din braţe pe Nicolae Militaru. Acoperirea urmelor Ion Iliescu, un „emanat“ al Revoluţiei În „mandatul Militaru” au avut loc multe dintre crimele odioase ale Revoluţiei (printre altele, cazurile „Otopeni”, „Trosca” şi „Nuţă-Mihalea”).

Graphic1Generalul numit de Iliescu în fruntea celui mai important dintre ministere la acea oră s-a bazat pe o suită de tovarăşi „de nădejde”. În prima fază au apărut la minister zece generali cu studiile făcute în Uniunea Sovietică. Aceşti generali fuseseră înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu din structurile Armatei, la începutul anilor ’80, exact pentru legăturile speciale cu Moscova. Ei nu au fost numiţi oficial în funcţii, aşa că nu au putut fi traşi la răspundere pentru ordinele, de multe ori criminale, pe care le-au dat. O perfectă strategie de acoperire a urmelor. Avansările făcute sub generalul GRU În scurta perioadă de timp cât Nicolae Militaru a fost ministru al Apărării, în Armata Română s-a promovat ca niciodată! Mulţi dintre cei cărora generalul Militaru le era dator pentru diverse servicii au fost înaintaţi în grad. O altă explicaţie pentru avansările făcute de Nicolae Militaru a fost oferită de generalul Victor Atanasie Stănculescu, într-un interviu publicat săptămâna trecută de „Adevărul”. „Militaru pregătea o dictatură militară în România. Prin avansările făcute alandala, care au deturnat piramida normală a Armatei, şi-a fidelizat oamenii”, acuză Stănculescu. Nu toţi cei care au fost promovaţi atunci făceau parte din „reţeaua Militaru”.

Ca şi în cazul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, şi în Armată au fost promovate cadre „la derută”, ca să iasă la număr.

1. Lista generalilor rechemaţi în Armată la 27 decembrie 1989 General-colonel Vasile Ştefan Ionel (El terminase Academia Militară la Moscova, în 1954, ca şef de promoţie. Doi ani, între 1952 şi 1954, fusese concomitent la studii în URSS cu Nicolae Militaru şi Ion Iliescu. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a declarat în direct la emisiunea „Naşul”, de la B1 TV, unde se dezbat episoade din serialul „Misterele Revoluţiei”, că este foarte probabil ca Vasile Ionel să fi fost adevăratul şef al reţelei KGB-GRU în România. Generalul Ionel a fost protejatul lui Ion Iliescu. În timpul primului mandat de preşedinte al „emanatului” Revoluţiei, Vasile Ionel a ocupat şi postul de şef al Cancelariei prezidenţiale!)

General-locotenent Paul Romano Cheler (era în vizorul Securităţii pentru legăturile suspecte cu KGB-GRU)

General-locotenent Jean Ioan Moldoveanu (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

General-locotenent Marin Gheorghe Bălteanu (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

General-locotenent Ioan Bucur Bordei (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

General-locotenent Liviu Traian Ciubăncan (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

Contraamiral Nicolae Gheorghe Hârjeu (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

General-maior Horia Traian Opruţă (Cazul său a fost documentat de Securitate şi prezentat lui Nicolae Ceauşescu. Opruţă apărea ca fiind „100% recrutat de serviciile secrete sovietice”)

General-maior Dumitru Nicolae Pletos (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

General-maior Gheorghe Constantin Popescu (relaţii suspecte cu KGB-GRU)

2. Cadre avansate în grad la 29 decembrie 1989 De la general-locotenent la general-colonel

Gheorghe Dumitru Logofătu  (A fost dovedit de Securitate ca agent sovietic. A fost numit de Militaru şef peste Departamentul Securităţii Statului, fosta Securitate intrată în subordinea Armatei)

Victor Atanasie Stănculescu

Mihai Gheorghe Chiţac

Jean Ioan Moldoveanu

De la general-maior la general-locotenent

Dumitru Sterie Andreescu

Gheorghe Marin Bălteanu

Dumitru Atanasie Pănescu

Dumitru Nicolae Pletos

George Ion Popa

Dumitru Ilie Roşu

Gheorghe Constantin

Voinea Gheorghe

Stan Dănescu

Toader Martiş

De la colonel la general-maior

Mircea Dimitrie Agapie

Vasile Cândea

Constantin Stelian Cojocaru

Dumitru Grigor

Drăghin Remus

Paul Dumitru

Ghircoiaş Constantin

Gheorghe  Grigorescu

Mihai Vasile Lungu

Petre Ion Nicolae

Gică Ion Popa (El e judecătorul care l-a condamnat pe Ceauşescu la moarte în simulacrul de proces de la Târgovişte. În mod suspect, Gică Popa s-a sinucis la 1 martie 1990).

Nicolae Ion Popescu

Gheorghe Haralambie

Popescu Neculai

Ion Rizea

Constantin Vasile

Rotariu Ion

Andone Săndulescu

Alexandru Eugen

Gheorghe Spătaru

Niculae Constantin Spiroiu

Mihalache Ion Stoleruţ

Petre Teacă (După cum au arătat acte descretizate recent de Armată şi intrate în posesia Asociaţiei „21 Decembrie”, ziaristul belgian Danny Huwe a fost ucis,  la 24 decembrie 1989, dintr-un ordin dat de Petre Teacă. În urma ziaristului belgian a rămas o placă memorială în sectorul 6 din Bucureşti. Există în Drumul Taberei o piaţă care se numeşte Danny Huwe, dar riveranii, neatenţi la istoria recentă, îi spun locului tot „Răzoare”.)

Radu Vasile Plăviciosu

Ilie Florea

Rotaru Dumitru

Nicolae Bâtlan

Anghelache Apostol

Gheorghe Dumitru

Boştină Ioan

Mihai Mariţescu

3. Cadre avansate la 4 ianuarie 1990

De la viceamiral la amiral

Mihai Dumitru Aron

De la general-maior la general-locotenent

Gheorghe Nicolae Ionescu

Iosif Rus (De numele lui Rus, care în zilele Revoluţiei conducea Aviaţia Militară, se leagă moartea generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea. Elicopterul în care se aflau aceştia a fost doborât la 23 decembrie, în apropiere de Alba Iulia. După 1990, Rus a fost, în permanenţă, protejat de Ion Iliescu, care l-a luat consilier.)

Marin Pancea (A fost „documentat” de Securitate ca agent în serviciul KGB – GRU. El ar fi fost recrutat pe vremea când era ataşat militar la Belgrad. Bizuindu-se pe el, generalul Militaru l-a numit în fruntea Centrului de Informaţii Externe – CIE. Ulterior, Petre Roman l-a schimbat, impunându-l în locul său pe celebrul spion Mihai Caraman. Marin Pancea nu a rămas fără loc de MUNCĂ. El a fost numit în fruntea Direcţiei de Informaţii a Armatei – DIA.)

De la colonel la general-maior

Constantin Anghel

Traian Băndilă

Mircea Constantinescu

Constantin Gurău

Gheorghe Negoşanu

Aurel Nicolau

Stelian Pintilie

Eugen Teodorescu

Constantin Văideanu

de Iulian Andrei Crăciun Adevarul

Moartea familiei Ceaușescu și acțiunile următoare

Pe 25 decembrie 1989, evenimentul cel mai important l-a constituit judecarea, condamnarea la moarte şi execuţie a soţilor Ceauşescu. La Târgovişte, evenimentele au scăpat de sub control. Fostul conducător Nicolae Ceauşescu  şi soţia acestuia, Elena Ceauşescu, au fost asaltaţi şi duşi într-o cameră şi judecaţi pentru faptele lor. Aceştia au fost acuzaţi de: genocid, subminarea economiei naţionale, subminarea puterii de stat şi acte de diversiune. Nicolae şi Elena Ceauşescu nu au recunoscut în nici un moment legitimitaea procesului. La procesul restrâns pe care l-au avut cei doi conducatoris-a stabilit: pedeapsa cu moartea. Foştii lideri au fost împuşcaţi cu sute de gloanţe, practic i-au făcut de nerecunoscut[1]. Cei doi soţi comunişti nu au înţeles ce li se întâmpla.

Graphic1Problema apare în momentul în care cei care le-au hotărât sentinţa la moarte nu au dorit un proces liber, într-o încăpere deschisă la care să participe şi cetăţenii. De ce le-a fost frică? Personal, mă gândesc că le-a fost teamă să nu fie condamnaţi ca cei doi. Familia Ceauşescu merita un proces liber în care şi populaţia României să aibe un cuvânt de spus, să le hotărască soarta deoarece cetăţenii au fost cei care au trait modului de viaţă drastic implementat de Nicolae Ceauşescu.  Ar fi fost un proces drept cu urmări clare. Poate cetăţenii ar fi hotărât ca cei doi să fie închişi pe viaţa, nu ucişi cu brutalitate. Da, soarta istoriei nu s-ar fi schimbat deoarece aceştia erau închişi, iar noul regim îşi avea cuvântul lui de spus. Posibil Ceauşescu ar fi suferit mai mult dacă ar fi văzut cum lumea se bucură de libertate, ar fi fost martorul unor importante schimbări pentru istoria României.

Ceauşescu a murit crezând că cetăţenii români îl iubesc şi că el a făcut tot ce e mai bine pentru ţară. A murit cu această impresia deoarece a dus mult prea departe cultul personalităţii, acţiune care îl făcea să se simtă iubit de populaţie, deşi acestă gândire, el a perceput-o total greşit.

Unii istorici susţin ideea că Ceauşescu ar fi fost omorât din cauză că celor de la noua conducere le-a fost frică de faptul ca el să nu revină din nou la conducere şi să implementeze un regim şi mai drastic[2]. Deşi, Ceauşescu era în continuare şeful Securităţii şi avea adepţii lui, era mai greu ca într-un sistem în care democraţia se concretiza peste tot în Europa să mai ai acelaşi control ca înainte. Ceauşescu nu a ţinut legătura cu toate statele comuniste, el a izolat România într-o bulă de aer ce era greu penetrabilă. Singurele state cu care avea relaţii mai solide erau cele din Asia şi Africa. Alţi cercetători susţin idea că eliminarea fizică a soţilor Ceauşescu a venit din exterior. Fapt ce  îi scuteşte pe Ion Iliescu, Brucan şi Stănculescu de orice suspiciune de cruzime. Alţi analişti susţin că ordinul de condamnare ar fi ajuns direct de la Moscova printr-o convorbire telefonică cu Brucan. Ion Iliescu şi-a menţinut poziţia ferm referitoare la executarea foşţilor lideri comunişti considerând că a fost un act ce trebuia făcut într-o situaţie de urgenţă[3].      Astfel, am privit cum moare Partidul Comunist Român prin fiinţa celor doi mari dictatori ce vor rămâne mereu în istoria României şi a Europei.

Reacţiile venite din Vest şi Est referitoare la înscenarea şi executarea rapidă nu sunt international favorabile, astfe Washingtonul dorea ca procesul de execuţie să fi fost public, iar de cealaltă parte, Moscova prin Ministrul de Externe, a lăsat să se subînţeleagă că procesul ce a existat nu i-a lăsat indiferenţi.         În această zi, Iliescu, apropiatul său, generalul Stănculescu şi alţi membri urmăresc curerirea puterii, un obiectiv de neocolit în ochii lor[4].        Trupurile neînsufleţile ale foştilor lideri comunişti au fost aduse cu elicopterul în Bucureşti. Seara, radioul şi televiziunea, transmit comunicatul Frontului Salvării Naţionale prin care se anunţa executarea dictatorilor pe baza unui act în care capetele de acuzare au fost: genocide, subminarea puterii, încercarea de a fugi din ţară cu fonduri depunse în diverse bănci, subminarea economiei naţionale. Tot în cursul aceleiaşi seri, televiziunea transmiea versiunea scută a procesului de executare.

Constituirea noilor structuri de putere s-a constituit într-un climat de tensiune, sub presiunea oamenilor rămaşi încă în Piaţa Palatului, dar şi a oamenilor pătrunşi în Palat. Pe data de 26 decembrie 1989, se stabileşte ierarhia în Consiuliul Frontului Salvării Naţionale, astfel Ion Iliescu este preşedinte, iar Dumitru Mazilu devine prim-vicepreşedinte.         Ion Iliescu îşi ia treaba în serios şi semnează primele patru decrete în funcţia de preşedinte: Decretul numărul 1, prin care Petre Roman este numit prim-ministru al Guvernului provizoriu, Decretul numărul 2: colonelul în rezervă Nicolae Militaru este chemat în cadrele active ale armatei; Decretul numărul 3 îl numeşte în funcţia de Ministru al Apărării pe generalul Nicolae Militaru, iar în funcţia de Ministru al Economiei Naţionale pe generalul Victor Stănulescu, iar Decretul numărul 4 transferă Departamentul Securităţii Statului în cadrul Ministerului Apărării Naţionale împreună cu alte organe din subordinea Ministerului de Interne[5]. Tot în această zi, din iniţiativa unui grup de studenţi ai Universităţii din Bucureşti se formează Frontul Democratic Studenţesc.  Clasa politică a pus accentul pe confruntare, pe o răfuială personală. Nu a existat o dezbatere clară privind căile de dezvoltare politică, lăsându-se ca România să meargă spre nesiguranţă.                                                                                         Situaţia în ţară nu s-a potolit, focurile de armă continuă, sunt raportate diverse atacuri asupra aeroportului şi sediului Comitetului provizoriu al Frontului. Poluaţia continuă să trăiască evenimentele cu spaimă.     La 27 decembrie este oficializată nouă componenţă a biroului Executiv al Consiliului Frontului cu următoarea componenţă: Ion Iliescu, preşedinte, Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte, Cazimir Ionescu şi Kiraly Karoly, vicepreşedinţi, Dan Marţian, secretar, Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Nicoale Radu, membri[6]. Listă făcută de Consiliul Frontului are 35 de membri.                                               Între timp, Ion Iliescu este sunat de Mihail Gorbaciov şi este felicitat pentru ceea ce au obţinut şi îl anunţă că va veni în vizită la Bucureşti Ministrul de Externe al URSS, Eduard Şevarnadze. Felicitările, salutările de bine şi de sprijin pentru poporul român vin din întreaga lume.

Seara, are loc prima sesiune  a Consiuliului Frontului Salvării Naţionale în care a fost adoptat primul decret-lege al noului organ legislativ. Tot în aceeaşi sesiune sunt anulate legile ce priveau sistematizarea localităţilor, obligaţia specialiştilor de a locui în localităţile unde muncesc, programul de alimentare ştiinţifică a populaţiei, reglementarea întreruperii sarcinii, articolele din Codul Penal referitoare la avort şi regimul maşinilor de scris şi al altor aparate de multiplicat.

În ziua de 28 decembrie 1989, Consiliulul Frontului Salvării Naţionale face un apel prin Televiziune în care roagă cetăţenii „să pună capăt actelor de vendetă şi să realizeze o reconciliere naţională”[7]. Tot în acelaşi comunicat de presă se precizează şi „…apelăm la populaţie ca asemenea acte să fie oprite în folosul convieţuirii normale a tuturor cetăţenilor României. Apelăm călduros la cetăţenii ţării să evite excesele de violenţă care ar dezonora revoluţia noastră. Promovarea democraţiei, a libertăţii şi demnităţii, aceste minunate obiective ale revoluţiei noastre, se poate şi trebuie să se facă prin mijloace paşnice, într-un climat de reconciliere a tuturor forţelor societăţii noastre”[8].

Reacţiile ţărilor occidentale continuă să apară, astfel Ministru de Externe indian „salută”[9]România şi trecerea acesteia spre democraţie şi libertate, secretarul general al Partidului Comunist Francez, George Marchais are acelaşi discurs ca şi Ministrul de Externe indian.            Ziua de 29 decembrie aduce din nou reacţii externe din partea liderului Lech Walesa care în discursul lui sprijină pe români cu toate forţele în lupta ce o duc, Ministrul de Externe danez, Paul Schluter, declară că guvernul Danemarcei recunoaşte noul guvern al României şi va ajuta la activitatea acestuia, Italia, Japonia, Republica Federală Germană declară aceleeaşi lucruri şi faptul că sunt uimiţi de imaginile emoţionante, dar în acelaşi timp tragice prin care a trecut poporul român în ultimile zile. Tot în aceeaşi zi, Consiliul Frontului Salvării Naţionale printr-un Decret abrogă documentele referitoare la asigurarea suprafeţelor locative în România, modul în care cetăţenii români pot presta servicii contra cost , apărarea secretului de stat şi a modului de stabilire a relaţiilor cu străinii. Conducerea Frontului Salvării Naţionale desfiinţează Departamentul Securităţii Statului[10].

Sfârşitul de an nu aduce mari schimbări în politica internă a României, ci câteva Decrete ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care anunţă stabilirea criteriilor de constituire, organizare şi funcţionare ale Guvernului României. Guvernul României se stabilea ca „organ suprem al administraţiei de stat şi raspunzător în faţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale”[11]. Tot în cursul aceleeaşi zile se anunţă şi Decretul privind pluripartidismul şi se stabilesc norme referitoare la funcţionarea şi înregistrarea partidelor politice şi a diverselor organizaţii în România.

Noua conducere a implimentat şi a scos legi ce au domnit de peste două decenii în România. Lucrurile par că se schimbă în bine, dar cum putem spune că lucrurile vor evolua la fel dacă conducerea are în componenţa sa oameni din vechiul sistem, oameni care au fost huiduiţi de cetăţenii români, iar noul preşedinte nici nu a luat în totalitate părerea celor care au fost asupriţi de atâta vreme. Noua conducere ar trebui să însemne şi noi oameni, oameni ce ar trebui să redea viitorul ţării. Oamenii din conducere nu vor aduce bunăstare şi linişte populaţiei deoarece primul ministru, un tânăr , a fost ales prim ministru în care lipsa de experienţă îşi va spune cuvântul.   Lupta pentru putere a fost acerbă şi în interiorul noi puteri. Au existat diverse discuţii şi alianţe făcute pe ascuns pentru a prinde un rol în viitoarea Românie. Lucrurile nu ar fi trebuit să stea aşa, ci mult mai simple, astfel din momentul în care au început să existe alianţe în interiorul noi puteri s-a demonstrat că revoluţia română a fost degeabă şi că toată lupta dusă de populaţie spre bine a fost în zadar. Noua România a pierdut o primă şansă de la început[12].

În timp ce grupul compus din comunişti şi democraţi încercau să conducă ţara ce era încă împovărată de o dictatura nemiloasă şi răsturnarea ei sângeroasă, Ion Iliescu promitea interzicerea vechiului Partid Comunist şi că va lăsa Securitatea sub comanda Armatei. De asemenea, acesta anunţase că proiectul făcut de Frontul Salvării Naţionale era doar un element tranzitoriu şi că nu ştie dacă se va prezenta la alegerile viitoare ce au fost stabilite în luna aprilie[13].    România a reuşit să îşi cucerească libertatea cu preţul vieţii, fusese sprijinită cu vorba şi cu fapte din întreaga lume, chiar dacă numărul civililor nu era atât de mare precum a declarat Frontul Salvării într-un comunicat.       În toate aceste zile, ţările occidentale ajutau România cum puteau. De exemplu, Marea Britanie a donat tone de medicamente ce au fost împărțite prin toată ţara, Elveţia a trimis tone de îmbrăcăminte, Austria a trimis maşini şi utilaje pentru căteva săli de operaţie complete, URSS ne-a ajutat pe lângă tone de medicamente şi cu restabilirea livrărilor de petrol, gaze şi energie electrică. Astfel, fiecare stat a venit în întrajutorarea României pentru a trece cât mai uşor şi rapid de evenimentele ce s-au întâmplat. Marele nostru vecin a demonstrat solidaritate cu noul regim ce dorea să meargă pe calea statelor occidentale şi a democraţiei.

O schimbare esenţială în sistemul politic al României a fost construcţia partidelor politice. Acest proces nu a fost facil derulându-se cu stângăcie şi cu contradicţii. Nu a fost deloc greu ca grupurile de oameni în primele zile post comuniste să se denumească „partide politice” adoptând în lipsa unei doctrine, asociindu-se cu o etichetă liberală, creştin-democrată, social-democrată etc[14]. Aceste grupuri au apărut ad-hoc deoarece în politica post-decembristă în România, actul legislativ care reglamenta crearea unui partid politic era indulgent. Astfel. Prin Decretul numărul 8 din 30 decembrie 1989, condiţia esenţială a unui partid era existenţa a 259 de membri, ceea ce a creat un teren propice[15].

DUMNEZEU SĂ-I IERTE ŞI SĂ-I ODIHNEASCĂ! VEŞNICA LOR POMENIRE DIN NEAM ÎN NEAM ŞI DE POPORUL ROMÂN!

                      General(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Sursele sunt următoarele

[1]Catherine Durandin,Moartea Ceauşiştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011,pag.147-158.

[2]Ibidem.,  pag. 145-146.

[3]Florin Abraham, Transformarea României 1989-2006. Rolul factorilor externi, Editura Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2006, pag. 69-73.

[4]Catherine Durandin, op.cit., pag. 158-159.

[5]Emil Constantinescu,Păcatul originar, sacrificiul fondator. Revoluţia din ’89 aşa cum a fost, Editura Minerva, Bucureşti, 2009, pag. 380-381.

[6]Sergiu Nicolaescu, Recviem pentru adevăr. Decembrie 1989, ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, 2011pag. 197.

[7]Alexandru Duţu, Revoluţia din 1989-Cronologie, Editura Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, Bucureşti, 2006, pag. 287.

[8]Alexandru Duţu.op.cit.,, pag.287.

[9]Ibidem, pag. 288

[10]Ruxandra Cereseanu, Decembrie’89. Deconstrucţia unei revoluţii, Ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag. 235.

[11]Caietele Revoluţiei, nr. 2/2006, pag. 53.

[12]Sergiu Nicolaescu, op.cit.,pag. 198.

[13]Antonia Rados,Complotul Securităţii. Revoluţia trădată din România, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1999,pag. 128.

[14]Constantin Hlihor, România. Căderea Comunismului şi Naşterea Democraţiei 1989-2000, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2006pag.  149.

[15]Lucica Pădureanu(coordonator),  Repertoriul Actelor publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, 22 decembrie 1989-31 ianuarie 1998, Bucureşti, 1998, pag.15.

Moş Crăciun cu plete dalbe de secol XIX

Graphic1De câteva secole încoace, Moş Crăciun are pletele dalbe şi soseşte la toţi băieţii şi fetiţele cuminţi. Imaginea Moşului a variat de-a lungul secolelor, fie conform imaginaţiei desenatorilor şi caricaturiştilor, fie al tehnicii de desen disponibile sau a particularităţilor vremurilor. Iată câteva imagini cu Moş Crăciun de secol XIX, un bătrânel plin de daruri, dar cu o imagine nu tocmai prietenoasă.

 

ROMÂNII ÎL PREFERĂ PE PREŞEDINTELE NICOLAE CEAUŞESCU!

Un barometru de opinie INSCOP a stabilit că românii consideră că Nicolae Ceauşescu a fost cel mai bun preşedinte al României.

 

Nicolae Ceauşescu a condus România cu o mână de fier în perioada 1965-1989 şi a fost înlăturat printr-o mişcare de stradă sângeroasă la 22 decembrie 1989. La 25 decembrie 1989, el şi soţia sa, Elena Ceauşescu, au fost executaţi la Târgovişte în urma unui proces sumar.

Un procent de 24,7 % dintre români îl consideră pe Nicolae Caeuşescu cel mai potrivit preşedinte pe care l-a avut România. Pe locul al doilea în acest clasament se situează Ion Iliescu, cu 19,1% din opțiunile publicului, Traian Băsescu — pe locul al treilea, cu 14,2%, iar Emil Constantinescu — pe patru, cu 9,7%.

Pe de altă parte, 23,9% dintre respondenți consideră că niciunul dintre cei patru nu s-a ridicat la înălțimea funcției. Proporția celor care nu au răspuns la această întrebare a fost de 8,4%.

Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, susține că datele confirmă tendința de lungă durată de îndepărtare a românilor de personajele politice ale momentului și ale istoriei recente.
,,În realitate, vorbim despre o falsă pozitivare a unui Nicolae Ceaușescu care este asociat cu o perioadă percepută ca mai ordonată din punct de vedere al vieții cotidiene, dar ale cărei lipsuri s-au mai uitat. Pozitivarea relativă a lui Ceaușescu vine și în scopul evidențierii imaginii totuși defavorabile pe care publicul o are cam despre toți președinții postdecembriști ai României. Să nu uităm că spre finalul mandatelor toți aceștia au încheiat cu un nivel redus de încredere publică”, adaugă Darie Cristea, citat de Agerpres.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1-6 iulie. Volumul eșantionului a fost de 1.055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Uite ce poate debita această analfabetă: Maria Grapini a vorbit despre Dan Voiculescu în Parlamentul European: „Trag un semnal de alarmă cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea”

Europarlamentarul PC Maria Grapini a ţinut un discurs în Parlamentul European, în care a prezentat situaţia lui Dan Voiculescu. Grapini a declarat în faţa colegilor săi eurodeputaţi că decizia în cazul lui Dan Voiculescu este o ameninţare la adresa libertăţii presei. În opinia acesteia, condamnarea s-a făcut în baza unui proces incorect, accelerat din cauza dezvăluirilor făcute de Antena 3 despre ilegalităţile lui Mircea Băsescu. Aşa a considerat de altfel să îşi justifice veniturile din Parlamentul European. Maria Grapini are un salariu de 15.000 de euro la Bruxelles, dar până acum nu s-a distins acolo prin vreo iniţiativă legislativă.
„Doresc să trag un semnal de alarmă privind suspiciunile solide bazate pe fapte cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea. După dezvăluirile făcute la postul de televiziune aparţinând familiei Voiculescu, probate cu înregistrări prin care fratele preşedintelui României a luat suma de 250.000 de euro pentru a scăpa de condamnare un cunoscut interlop, procesul fondatorului trustului de presă, aflat de şase ani pe rolul instanţelor, a fost repus şi judecat în cinci zile”, a afirmat Grapini, în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European.
În timp ce alţi colegi erau preocupaţi de sosirea Papei la Strasbourg, eurodeputatul din România a atacat deciziile justiţiei în cazul condamnării lui Dan Voiculescu.
„Termenele nerezonabile de doar o zi în timpul vacanţei judecătoreşti, neadmiterea celor 124 de excepţii ridicate de avocaţi, neadmiterea expertizei neutre aşa cum solicita Curtea Constituţională, a dus la condamnarea a 12 oameni. Iar omul politic Dan Voiculescu, fondator al trustului de presă care a relatat ştirea, a primit pedeapsa maximă. În final, s-a procedat la conficarea extinsă aplicată terţilor”, a mai spus europarlamentarul.
Aceasta nu este prima declaraţie pe care Maria Grapini o face cu privire la procesul în care a fost condamnat Dan Voiculescu. Imediat după ce fondatorul Partidului Conservator a fost condamnat, ea a spus că se va duce cu jenă în Parlamentul European. Dar pe ce sumă este jena ei. Un europarlamentar primeste un salariu de 6.200 de euro pe lună, la care se adaugă circa 9120 euro diurna in 30de zile. În total, peste 15.000 de euro.

                                                                                                                                                      Florin NAHORNIAC

Ce cunoaştem din viaţa lui IISUS HRISTOS. Dincolo de credinţa oarbă

Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…

De Paul E. Little

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).       Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”                                                                                                                                              Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).      Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu – aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.       (2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.      (3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

   Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.        Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.     Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.      La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).     Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).       A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.

El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor şi asupra afecţiunilor trupeşti. I-a făcut pe şchiopi să meargă, pe muţi să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi. În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.          Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat. Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.         Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora… au fost nişte sărmani naivi.

Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.

Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulată „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deşi nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.       Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.         În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

  Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea – de neînţeles şi enervantă – că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.       O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală… şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.       Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.         Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea… că este Prinţul vieţii.   

  În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.       Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viaţa lui Isus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morţi, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu şi astăzi. Şi nu doreşte doar închinarea noastră; doreşte să Îl cunoaştem şi să vină în viaţa noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte aşa cum suntem şi să ne cheme la o relaţie personală cu El.           Îl poţi invita pe Iisus Hristos să vină în viaţa ta chiar în clipa aceasta. Îi poţi spune: „Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierţi şi să vii în viaţa mea chiar acum. Îţi mulţumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relaţie personală cu tine, de a Te cunoaşte.”

Dezvăluiri din dosarul spălării de bani de la SIVECO

Irina Socol cerea returnarea documentelor în engleză sau română, după monedă

Mai multe zeci de mesaje au fost interceptate între Irina Socol şi principalul autor al operaţiunilor de spălare de bani, bucureşteanul Tiberiu Grabany. Schimbul de comunicaţii demonstrează rutina în care intrase preşedinta celei mai cunoscute corporaţii IT din România atunci când venea vorba de recuperarea banilor ascunşi de Fisc prin transferuri în zeci de firme fantomă.

Exceptând-o pe fondatoare, Tiberiu Grabany a mai corespondat şi cu alţi angajaţi din SIVECO – Aurora Crusti (mâna dreaptă a Irinei Socol), Dan Tuhar, Viorel Gabriel Lospa, Dragoş Dobran, fiecare dintre aceştia intermediind fie plicurile cu bani returnaţi din „maşinăria de albit”, fie comenzile pentru viramentele bancare.      Codurile pentru decriptarea comunicărilor cu aparenţă profesională au fost furnizate chiar de Tiberiu Grabany procurorilor, în schimbul unui beneficiu care-l poate scăpa chiar şi de jumătate din pedeapsă la sentinţa finală.

Un exemplu că subordonaţilor Irinei Socol nu le erau străine metodele de albire a banilor proveniţi din numeroasele contracte cu statul este schimbul de mesaje dintre Tiberiu Grabany şi Dan Tuhar, chiar la câteva zile după trecere în noul an 2014. Dan Tuhar este directorul eCustoms de la SIVECO, cel mai apreciat şi premiat proiect de management integrat pe care compania l-a exportat şi în Turcia şi Macedonia.

Tiberiu Grabany: Am rugamintea sa-mi spuneti daca ultimele documente vin totusi astazi si daca le doriti in Engleza. Cu stima, Grabany

Dan Tuhar: La multi ani! Acum am confirmat ca vor veni astazi in jur de pranz si sunt ok in romana.Tiberiu Grabany: Multumesc, Dan

6.01.2014

În rechizitoriul întocmit de procurori este citată explicaţia lui Tiberiu Grabany cu privire la semnificaţia mesajelor:        „Documentele”menţionate în conţinutul mesajului transmis lui Tuhar Dan reprezintă un limbaj disimulat pentru banii pe care trebuia să-i aduc acestuia la solicitarea lui Socol Irina. Menţiunea referitoare la limba engleză din conţinutul mesajului semnifică moneda în care trebuia să aduc banii la sediul SIVECO, respectiv, limba engleză pentru euro iar limba română pentru lei

Rechizitoriul SIVECO

Majoritatea mesajelor, câteva zeci fiind citate chiar în actul de acuzare, sunt purtate de Tiberiu Grabany cu Aurora Crusti, vice-preşedinte adjunct la Divizia Comercială la SIVECO. Aceasta este de altfel singurul dintre subordonaţii care împart calitatea de inculpat, şi arestul preventiv, cu Irina Socol.

Aurora Crusti„Buna dimineata! O sa pregatesc azi ceva (56k)-future sau g? Merci”. Explicaţia vine tot din declaraţia lui Grabany citată în rechizitoriu: „Prin acest mesaj Crusti Aurora Ecaterina mă anunţa că urmează să transfere în contul societăţilor SC  FUTURE SOFT SERVICE SRL şi SC GENIUS SOFT CARE SRL suma de 56.000 EURO, care urma să o retrag şi să i-o restitui.

Tiberiu Grabany: Am primit toate documentele pt F. Puteti afla daca pt astazi mai avem ceva? Oricum, va sun maine dupa ora 17:00. Grabany

Aurora Crusti: Da, azi am efectuat 28,5k pt F

Tiberiu Grabany: Si ramane doar asta sau mai este ceva?

Aurora Crusti: Azi doar asta. Urmeaza maine si poimaine. Daca puteti veni pe masura producerii ar fi f bine

În declaraţia dată procuroului, Grabany susţine că mesajul „Am primit toate documentele pt F”– arăta că a primit sumele de bani în contul SC  FUTURE SOFT SERVICE SRL. „…azi am efectuat 28,5k pt F”– arată că Aurora Crusti îl anunţă că a transferat suma de 28.500 euro în contul SC  FUTURE SOFT SERVICE SRL. „…daca puteti veni pe masura producerii ar fi f bine”– arată că trebuia să vină cu banii la sediul SIVECO şi să-i restituie imediat după intrarea acestora în contul firmei sale.        Implicarea directă a Irinei Socol în operaţiunile financiare ilegale ale companiei pe care o conducea este demonstrată de mai multe corespondenţe, tip mesaj, cu Tiberiu Grabany, înregistrate însă cu mult înainte ca această anchetă să fi debutat oficial.

Tiberiu Grabany: Buna ziua, ramasese sa primesc niste fisiere de la dvs. ref. la ultima comanda pe care inca nu le-am primit. Credeti ca am putea reusi sa incheiem comanda pana la sfarsitul acestei luni? Astept un raspuns. Cu stima, Grabany

Irina Socol: da. Ne straduim. Am predat partial astazi

26.09.2013

În traducerea lui Grabany, schimbul de mesaje arată că o informa direct pe Irina Socol despre faptul că nu au fost efectuate plăţile de către SC SIVECO ROMÂNIA SA către firmele sale şi prin urmare nu avea ce să îi restituie. Irina Socol a revenit cu precizarea că în urma informării sale privind lipsa oricărei încasări în acea zi, plata s-a făcut parţial şi prin urmare trebuia sa retragă banii şi să îi restituie direct.

Tiberiu Grabany: Nu ma uitati va rog cu acel curs. Pot veni in orice zi si la orice ora. Vedeti ca din prezentare au lipsit niste fisiere de aprox. 35 Mb. Credeti ca putem finaliza saptamana aceasta? O seara cat mai placuta! Grabany

Irina Socol: ok

7.10.2013

Grabany susţine că prin respectivul sms a rugat-o din nou pe Irina Socol să transmită colegilor săi din SIVECO să îl instruiască în legătură cu modul de testare a unui soft „în eventualitatea în care trebuia să ofer vreo explicaţie cuiva, însă d-na SOCOL nu a fost de acord, astfel încât la întrebarea d-lui procuror dacă sunt de acord să fiu supus unui experiment judiciar de a demonstra că aş fi putut presta serviciile facturate, am precizat că nu deţin astfel de cunoştinţe, doar cele elementare de utilizare a unui PC, fără alte specializări în softuri”.

În alte mesaje, Irina Socol îi transmite să-i caute pe alţi subordonaţi ai săi. Este cazul lui Dragoş Dobran, directorul eHealth de la SIVECO, şi principalul actor al contractului de informatizare a Casei Naţionale de Sănătate.

Irina Socol: sa il cautati la noi pe Dragos Dobran

Tiberiu Grabany: In regula. Eu ajung in 15 min. Las la dansul prezentarea?

Tiberiu Grabany: Am rezolvat la dl Dobran. Va gasesc la birou ca sa va inmanez acea prezentare? Grabany

Tiberiu Grabany: Am lasat documentele la dvs pe birou. Week-end placut! Grabany

Irina Socol: fosrte bine. Multumesc tare mult

Tiberiu Grabany: Am rugamintea sa-mi confirmati daca prezentarile primite de dl. Dobran sunt in regula. Astazi am ultima predare la dansul. Cu stima, Grabany

Irina Socol: este ok. Multumesc mult

Tiberiu Grabany: In regula. O seara cat mai placuta.  

La scurtă vreme după arestarea Irinei Socol şi a Aureliei Crusti, SIVECO a transmis un comunicat de presă în care susţinea că niciunul dintre angajaţii săi nu a fost implicat în operaţiuni ilegale.

Societatea îşi susţine pe deplin nevinovăţia şi va demonstra că nici Siveco şi nici Irina Socol, Aurora Crusti sau alţi reprezentanţi Siveco nu au comis vreo ilegalitate

Comunicat SIVECO

Ulterior, SIVECO a ales să plătească, din conturile societăţii, prejudiciul din dosar, estimat iniţial la 10 milioane de euro şi majorat, prin extinderea anchetei, până la 65 de milioane de lei. De această decizie care procedural conduce la scăderea cu o treime a pedepsei este puţin probabil să beneficieze însă Irina Socol, căreia i s-a refuzat la bancă până şi lichidarea propriei asigurări de viaţă în timp ce se afla în arest.

                                                                                                                                                                    Iosif  VARGA

Cum să coabiteze mârlania cu bunul simţ într-o ţară în care românii nu se respectă?

„Mai bine pierd alegerile, decât să fiu mârlan”, spunea Klaus Iohannis, cu două zile înainte de turul II de alegeri. În cele din urmă, Iohannis n-a fost mârlan, dar a câștigat, în timp ce Victor Ponta a fost și mârlan, și perdant. Acum mârlanii mai mari și mici care au susținut mârlania lui Ponta urlă că vor coabitare cu Iohannis. Chiar așa, să coabitezi cu „traficantul de copii”, „tăietorul de pensii” care nici măcar nu e în stare să facă un copil?
• Mai mulți analiști apropiați ai PSD (printre care și fostul pușcăriaș Adrian Năstase) vorbesc acum tot mai stringent de necesitatea unei coabitări între Klaus Iohannis și (încă) premierul Victor Ponta. Unii au mers până acolo, încât au afirmat că românii, fără să-și dea ei seama, au votat, de fapt, pentru coabitare. Adică toți cei care au ieșit să dea „puie” lu’ „monta” îl vor premier pe Victor Ponta. Sau altfel spus, 100% dintre cei care s-au prezentat duminică la urne au votat în fapt… Victor Ponta. Numai că 55% îl vor premier, iar 45% președinte. O gogoriță mai mare decât asta numai în capul „pufos” al lui Mirel Palada putea exista!
• Să colaborezi instituțional e una, să coabitezi e cu totul alta, lucru spus și de Iohannis. Or, mi se pare foarte greu pentru neamț să coabiteze cu cel care a declanșat la adresa lui cea mai infamă și jegoasă campanie electorală de la 1990 încoace. Și lui Iisus Hristos i-ar fost greu să întoarcă obrazul celălalt, la câte dejecții au putut arunca Ponta și ai lui pe Iohannis. Și totuși, acesta n-a ripostat! Acum, să-i ceri să și coabiteze parcă e prea mult. Cum să coabitezi cu cel care ți-a atacat zi de zi familia, soția, socrii, părinții, criticându-te și că nu ești în stare să ai copii? Cum să stai la aceeași masă cu cei care au „dezvăluit” că ai fost traficant de copii? Cum să coabitezi cu cel care a trimis o televiziune în Germania, transformând o mansardă închiriată într-o vilă de un milion de euro? Cum să coabitezi cu cel care a speriat pensionarii că tu le tai pensiile? Cum să coabitezi cu unul care, cu patru zile înainte de turul II, trimite Corpul de control din subordine la primaria din Sibiu? Oare domnii analiști nu văd că Iohannis e dintr-un alt film, nu din acela cu politicieni dâmbovițeni care azi pupă unde ieri au scuipat? Ca să fiu mai explicit: să-i ceri ajutor și să te pupi pe gură cu cel care în urmă cu câteva zile ți-a dedicat poezia „Mr. Pârțși Curva popii”.
• Vai, dar câte necazuri s-au adunat în ultimele zile pe așa-zișii jurnaliști de la Haznaua3! N-a ajuns că duminică idolul lor a dat-o de gard, făcându-i pe Ursu, Ciuvică, Badea, Gâdea, Grecu etc să-și smulgă părul din cap și să le curgă lacrimile. Marți, parlamentul scos definitiv din schemă Legea amnistiei, lăsându-le patronul după gratii mult timp de acum înainte. Că asta era miza mardeiașilor și trepădușilor din Latrină, să iasă amnistia și Varanul de la răcoare. Dar aroganța maximă a venit pe capul lor miercuri. Șeful DNA, Codruța Kovesi, a declarat că are nevoie de un sediu mai mare pentru instituția sa. Iar unul din imobilele pe care a pus ochii este taman sediul… Antena 3. (Ha-ha-ha! Aplauze: Bravo, Codruța! Forza DNA!) Adică să fii dat afară din sediu pentru a face loc celui mare dușman declarat al tău e chiar cadoul cel mai meritat de Crăciun pentru spălătorii de cadavre și creiere de acolo.
• Celebra mahalagioaică Gabi a lu’ Pandele din Voluntari, cică de nervi și supărare, și-ar fi închis contul de Facebook. Exact acela unde, în calitate de purtător de cuvânt al lui Victor Ponta, revărsa camioane întregi de dejecții la adresa lui Klaus Iohannis. Acum nu se știe care e motivul și dacă măsura e provizorie. Poate o fi auzit că Facebook l-a bătut pe Ponta și acum vrea să se răzbune. Sau poate, ca să fie o familie mega-împlinită, demnă de președinția României, și-o fi luat o pauză de făcut copii. Poate de data asta îi iese unul care să scoată mai mult de nota 1,2 la examenul de Bac!
• Există un individ absolut insuportabil, care face și făcea naveta între Latrina3 și GhițăTV. Codrin Ștefănescu parcă îi spune, e acum ceva secretar executiv pe la PSD, după ce-a mai umblat prin vreo patru partide. Ei bine, în goana lui stupidă de-a demonstra că Iohannis nu merita să ajungă președinte, i-a făcut lui Ponta o aroganță cum nu i-au făcut-o nici cei din Opoziție. Aflat în studio la GhițăTV, el a explicat că singurul om care are merite în victoria lui Iohannis a fost Vasile Blaga, cel care ar fi reușit să mobilizeze electoratul anti-Ponta. „Dacă Blaga scotea dintr-un sertar o gâscă sau o rață, tot îl bătea pe Ponta”, a glăsuit individul. Chiar așa, și o rață îl bătea pe Ponta? Neapărat domestică sau putea fi și sălbatică?
• PSD-iștii continuă să se canibalizeze între ei într-o lungă săptămână a cuțitelor lungi. Pe zi ce trece, tot mai mulți dintre ei îl atacă direct pe Ponta pe motiv de autosuficiență și aroganță. Unii îi impută aroganța afișată la cele două dezbateri TV cu Iohannis. La acea vreme însă, niciun PSD-ist nu vedea ceea ce orice om normal și cu bun simț observa din avion. Ba, după prima dezbatere, conturile de FB ale PSD-iștilor, inclusiv ale celor din Timișoara, erau pline de miștocăreli și golănii la adresa lui Iohannis, care mergeau până acolo încât se vorbea despre retragerea acestuia din cursa electorală. Adică aroganța mare făcea pui peste tot! Acum s-au întors nu doar împotriva lui Victor Viorel, ci a tuturor pesedeilor din țară. Ghinion! (că tot au folosit pesedeii acest cuvânt la maxim.) Hai „Keep Calm and Puie Monta”, vorba PSD-iștilor de pe FB!

   Andrei PÎRJOLEA

Un studiu care arată că oamenii au nevoie de Dumnezeu. Cum influenţează religia comportamentul oamenilor

Religia nu îi determină pe oameni să adopte un comportament mai bun, ci îi face să resimtă într-un mod mult mai acut sentimentul de vină, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite, publicat în revista Science.

Autorii studiului nu au descoperit „nicio diferenţă semnificativă” în ceea ce priveşte numărul şi calitatea morală sau imorală a comportamentelor şi a faptelor întreprinse de participanţii religioşi şi atei.

Cercetătorii americani au găsit o singură diferenţă: persoanele religioase au reacţionat cu mai multă mândrie şi gratitudine faţă de faptele lor morale, dar şi cu mai multă vină, ruşine şi dezgust faţă de faptele lor imorale.        Potrivit autorilor studiului, acest fapt înseamnă că persoanele religioase şi cele atee au mai multe lucruri în comun decât se credea în trecut în privinţa experienţelor morale din viaţa de zi cu zi. ,,Din câte ştim, acesta este primul studiu care analizează în mod direct felul în care moralitatea se manifestă în experienţele de zi cu zi ale oamenilor”, a declarat Linda Skitka, psiholog la Universitatea Illinois din Chicago, coautoare a studiului.        Pentru a analiza felul în care oamenii resimt moralitatea şi imoralitatea în viaţa de zi cu zi, cercetătorii americani au chestionat peste 1.200 de adulţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi 68 de ani, prin intermediul telefoanelor inteligente.          Timp de trei zile, aceşti cetăţeni americani şi canadieni, care au alcătuit un eşantion reprezentativ din punct de vedere demografic, au primit cinci semnale în fiecare zi, care i-au determinat să ofere răspunsuri scurte la un chestionar despre faptele morale sau imorale pe care le-au comis sau suportat, la care au asistat sau despre care au auzit în ultima oră.

Pe lângă factorul religios, cercetătorii au analizat moralitatea faptelor zilnice şi simpatiile politice, dar şi efectele pe care moralitatea şi imoralitatea le au asupra gradului de fericire al unui individ şi sentimentului acestuia de a avea un scop în viaţă.      Autorii au descoperit astfel că persoanele religioase şi cele atee diferă într-un singur fel: felul în care îi fac să se simtă faptele morale şi imorale.

Persoanele religioase au răspuns cu emoţii mai puternice – mai multă mândrie şi gratitudine faţă de faptele lor morale, dar şi mai multă vină, ruşine şi dezgust faţă de faptele lor imorale.    De asemenea, autorii studiului nu au găsit dovezi care să ateste vreo înclinaţie pentru moralitate mai mare în rândul persoanelor care simpatizează cu partidele politice conservatoare faţă de persoanele care simpatizează cu partidele liberale.

,,Descoperirea noastră este importantă, pentru că ea dezvăluie faptul că, deşi există aumite mici diferenţe în ceea ce priveşte gradul în care liberalii şi conservatorii sprijină anumite priorităţi morale, în realitate priorităţile lor morale sunt mai degrabă similare decât diferite”, a precizat Linda Skitka.     Ambele grupuri erau foarte preocupate de chestiuni precum vătămare/ îngrijire, echitate/ inechitate, autoritate/ subversiune şi cinste/ necinste.      Aceiaşi cercetători au anunţat că doresc să realizeze în viitorul apropiat şi alte studii folosind metoda de chestionare prin smartphone, în locul testelor de laborator, pentru a analiza şi mai în profunzime conceptul de moralitate şi psihodinamica sentimentelor de gratitudine, furie şi excludere.

                                                                                                                                                                Silvia ANDREI

În loc de scrisoare deschisă: AŞA NU MAI MERGE!

Distinse domn Victor…PLAGIATORUL Îmi faceţi o mare bucurie pentru că aveţi curajul să dialogaţi pe tema cea mai importantă a acestui moment istoric pe care-l simţim a fi crucial…

Da, peste cinci milioane dintre cetăţenii de azi ai ţării sunt ,,de stânga”, oameni care aşteaptă ,,minunea” imposibilă a venirii unui alt tătuc, care să le aducă în ,,coşul zilnic” al lui Nicolae Văcăroiu şi din “hrana ştiinţifică” a acelui medic, ajuns ministru sănătăţii sub Ceauşescu. Eu nu reprezint dreapta, în acest dialog sui generis, pe care-l facem acum public, deşi este mare nevoie ca el să se deschidă la scară naţională, între domnia ta şi cineva care se socoteşte de dreapta. Dar ştiu foarte bine ce înseamnă acest concept (motiv pentru care vă voi trimite un eseu pe această temă).

În timpul ,,experimentului marxist”, ca să nu-i zicem “epoca de aur” a dictaturii comuniste, un inginer agronom de la Institutul de cercetări agricole de la Fundulea, a fost trimis în documentare în Statele Unite. La întoarcere le-a spus celor din institut trei lucruri: acolo dacă cineva vrea să plece dezbrăcat pe stradă, o poate face oricând, acolo dacă cineva vrea să construiască singur un avion, o face uşor, fiindcă găseşte piese de schimb pe piaţă iar acolo sunt şi ,,săraci şi bogaţi” şi nu mai ,,de-un fel”, ca la noi… i-a mai scăpat acestuia. Egalitatea în sărăcie, niciodată nu va fi o soluţie a vieţii omului pe pământ… (Relatarea aceea mi-a făcut-o vecina mea de casă, de la ţară, care a lucrat la institut până la pensie,-institut care acum se află  în degringoladă, unde cuplul Udrea-Băsescu s-a repezit să ia hălci mari din imensa moşie a pământului românesc, cel mai întins şi mai fertil din Bărăganul nostru plin de cernoziom, unic în lume.

Nici ea nu este de stânga sau de dreapta, dar la aflarea veştii că un neamţ “serios” a fost ales, s-a închinat spre icoană şi a zis: ,,Doamne, poate-o fi ca pe vremea lui Carol întâi!” (De remarcat zicerea ei către mine: “că mie mi-a plăcut foarte mult istoria la şcoală, domnule profesor, şi de aceea ştiu cine sunt, de unde venim şi unde trebuie să ne ducă Dumnezeu mai departe”)… Da… Am trecut pe la Institutul de cercetare a dictaturilor din România, condus de un controversat profesor de stânga. I-am predat manuscrisul  cărţii monografie ,,O istorie vie”, viaţa şi opera doctoruiui ,,naţionalist” Şerban Milcoveanu. Când a dat de atitudinea “monarhistă” a acestuia, a exclamat: ,,Prietenul meu Milcoveanu, monarhist?!… N-am ştiut. Nu vă supăraţi, eu o asemenea carte nu pot publica”. În hol, într-un tablou mare pe perete se afla micul la stat Mihai Beniuc, autorul volumului gros “Sub patru dictaturi”, publicat foarte repede de acest Institut…

Iată o diversiune perfidă!… Adicătelea, ce tot o ţineţi cu ,,dictatura comunistă? Iată că au mai fost trei înainte!… Da, dar a patra a fost dezastruoasă… Combinatele construite forţat, blocurile standard, casa scânteii, canalul, casa poporului, barajele etc, nu fac cinste celor care au dus patru milioane de oameni să le construiască cu braţele descărnate, acei deţinuţi politici cărora li s-a luat dreptul dat de Dumnezeu la existenţa scurtă, cât ne este dată. Două milioane nu au mai venit niciodată acasă!, domnule confrate privitor atent în istorie, luaţi noaptea din pat, de aici şi din Basarabia şi Bucovina… Cine răspunde pentru această imensă pierdere naţională a fiinţei noastre, domnilor ,,de stânga”?!

Când au reluat puterea, în 1990, şurubarul Brucan, ne-a cerut să avem răbdare încă 20 de ani, până ne vom reveni, dar nu la ceea ce am fost până la 30 decembrie 1947, ci… la ceea ce se vede că suntem după aceşti alţi 25 de ani, cu cinci mai mulţi decât s-a promis. Pericolul opririi definitive, – şi a unei  eventuale ,,atrageri magnetice spre Moscova” (în contextul când sârbii,- pe faţă,- şi ungurii,- mai voalat,- sunt cu mâna întinsă spre Putin), oprirea celor de stânga românească de la a lua iarăşi puterea totală, este un gest istoric semnificativ, spre care intelectualitatea nostră “creată de partid” să deschidă ochii.

Şi apoi… Am intrat într-o zi în sediul PSD din sectorul nostru trei şi am întrebat acolo, ca un novice, sau ca “baba chioară: ,,Domnilor, aţi fost mai mereu la putere în aceşti 20 de ani, câţi erau atunci de la ,,loviluţie”, de ce nu aţi făcut ceva ca această masă imensă de săraci să se mai micşoreze?” Unul m-a privit ironic şi mi-a răspuins zâmbind mefistofelic: „Da, dar pe noi cine ne mai votează?” În Noua Zeelandă, în Australia, în Canada şi în Satele Unite, care sunt pe primele patru locuri la nivelul de trai, sunt şi săraci dar şi bogaţi, lipseşte însă “stânga” şi chiar şi ,,dreapta”. Primele trei ţin de regina Angliei iar a patra de adevărata democraţie a globului…. Ţări unde lipseşte un Iliescu, care s-a oprit “de frică” să-şi lansese, în plină campanie electorală, “cartea vieţii” intitulată ,,Destăinuirile unui militant de stânga”… (Să-şi fi dat seama că, astfel, venea cu o sfidare?)

Oricum… Acum când cel trimis de ei la înaintare şi atac s-a dat la fund, nefastul şi-a reluat rolul de preşedinte fondator şi bidigăne iar despre ,,congres” şi ,,refacerea stângii”, declarându-ne astfel că “lupta de clasă “n-a murit şi dezbinarea, dusă de Băsescul lor la paroxism, v-a continua. Căci cinci milioane, iată, sunt încă pe baricade şi “ţin cu ei”, cu sărăcimea… a celor “săraci cu duhul” conduşi de arpagoni, care s-au repezit din starea de proletari, la mari latifundiari locali şi mari bancheri ai momentului, care susţin puzderia de bănci, cum nu s-au mai văzut pe la noi vreodată. Da, domnule Victor, în “burghezia aceea putredă şi compradoră” dintre cele două războaie, băncile se numărau pe degete, ele ajutau oamenii să se apuce de treburi personale serioase iar uzinele Malaxa aveau 20.000 de salariaţi, cu zecile de mii erau la făbricile lui Mociorniţa ale lui AuschNim, etc, deci industrializarea n-a început-o lăcătuşul Gheorghiu-Dej de la Atelierele CFR Griviţa, cu mii de lucrători, ci totul s-a pornit, s-a dezvoltat şi s-a cristalizat “sub cei patru regi”, care, dintr-o întâmplare istorică, au fost de origine germană. Faptul că acum, un om din această etnie, născut, cerescut, educat şi pus în operă la noi, a venit ca o izbăvire, ca o nădejde, în care nu se mai spera… .

Ne este de ajuns cei 67 de ani de război psihologic româno-român, care a făcut milioane de victime, nu numai la figurat, ci la propriu. Sperăm că aţi înţeles că acest război este în armistiţiu şi curând el se va încheia. Laolaltă să ne dezvoltăm cultura, printr-un sistem de învăţâmânt serios şi să dăm valorilor dreptul la conducere în economie şi în toate sferele de activitate, de unde trebuie să se scoată atitudinea lui ,,lasă că merge şi aşa!” Uite că viaţa nu ne mai iartă! Aşa nu mai merge! Toţi, ca unul, vorba bătrânilor noştri “să punem osul la treabă!” Sunt sigur că pe acest tărâm suntem amândoi pe aceaşi lungime de undă. Să ne dea Ăl de sus putere de uitare în sine şi în Neam, pentru a ne dumeri ,,ce ni se întâmplă”.

                                                                                                                                                                     Iosif VARGA

Istoria nu trebuie uitată! Nicolae Ceauşescu a fost respectat peste hotare de mari oameni ai lumii Dosare Ultrasecrete. STENOGRAMA convorbirii dintre Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea

În 1973, Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit cu personalităţi de primă mărime ale lumii, printre aceştia numărându-se şi liderul spiritual al catolicismului, Papa Paul al VI-lea. Primirea la Vatican s-a făcut cu tot fastul, dar încercarea Suveranului Pontif de a-i forţa mâna în problema greco-catolicilor l-a iritat pe Ceauşescu.

Vizita cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu la Vatican s-a produs în 26 mai 1973, ultima zi a periplului italian, cu puţin înainte de plecarea spre casă. Întâlnirea cu Suveranul Pontif s-a desfăşurat după un ceremonial extrem de precis, consemnat ca atare în fişa vizitei alcătuită de serviciul Protocol al Ministerului de Externe.

STENOGRAMA convorbirii dintre Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea

STENOGRAMA convorbirii dintre Nicolae Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea (Vatican, 26 mai 1973)
Au participat Agostino Casaroli şi George Macovescu.
Papa Paul: Excelenţă, rugăm cerul să binecuvânteze activitatea dv. pe care şi noi o urmărim cu mult interes şi am dori să ne consideraţi nişte umili sprijinitori ai politicii dv. de independenţă şi suveranitate pe care o duceţi cu atâta consecvenţă.

Am urmărit, de asemenea, cu multă atenţie şi interes activitatea desfăşurată de reprezentanţii dv. la reuniunile pregătitoare ale Conferinţei pentru securitatea europeană şi pot să vă afirm că şi noi sprijinim întrutotul principiile promovate de dv. în acest for.
În această problemă noi dăm o mare preţuire contribuţiei dv. personale, dv. distingându-vă în mod deosebit ca un apărător de frunte al egalităţii popoarelor.
Nicolae Ceauşescu: Vă mulţumesc. Aş dori să transmit un salut din partea poporului meu. Sunt deosebit de bucuros că am posibilitatea să vă văd.
Papa Paul: Este prima dată când Excelenţa Voastră se află la Vatican, şi trebuie să vă spun că dăm o mare importanţă acestui lucru, întrucât nu dorim decât să avem relaţii bune, în deplină devoţiune şi respect.
Nicolae Ceauşescu: Sunt bucuros să pot spune că împărtăşesc pe deplin spiritul acesta de contacte şi noi ne pronunţăm pentru contacte largi. Apreciez că în condiţiile de astăzi aceasta constituie o necesitate pentru o convieţuire paşnică, pentru bunăstarea popoarelor.
Papa Paul: Noi vedem în aceasta o dovadă a consecvenţei liniei politice pe care dumneavoastră o aveţi, Excelenţă, şi vă admirăm şi din acest punct de vedere. Noi nu avem nici o altă pretenţie, numai aceea de a trăi în raporturi sincere şi prieteneşti. Permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a vă exprima stima noastră. Am urmărit cu mult interes această ultimă perioadă a vieţii interne şi internaţionale a României, personificată de dumneavoastră.
Nicolae Ceauşescu: Aş dori să mulţumesc pentru aceste cuvinte. Poporul român este un popor care a suferit mult. Este ataşat principiilor de pace şi de colaborare. Doreşte ca fiecare naţiune să poată să-şi făurească viaţa aşa cum doreşte. Apreciez mult faptul că Sanctitatea Voastră, nu numai faţă de România, dar în problemele care preocupă astăzi omenirea, în multe dintre ele vă pronunţaţi pentru soluţii paşnice, pentru o colaborare între naţiuni şi între oameni.
Papa Paul: Noi vedem în această declaraţie a Excelenţei Voastre o expresie a ideologiei politice a dumneavoastră, adică faptul că fiecare stat îşi are personalitatea sa, independenţa sa, libertatea sa; dacă ieri statele erau concepute ca antagoniste, pe poziţii de concurenţă, dacă naţiunile erau duşmane între ele, astăzi – aşa cum a spus Excelenţa Voastră – există principii noi. Noi împărtăşim pe deplin concepţia dumneavoastră. Vrem ca fiecare stat să fie liber, independent, să-şi aibă personalitatea sa istorică, politică, nu în opoziţie faţă de celelalte state, ci într-o poziţie de prietenie, de convieţuire paşnică şi de colaborare. Excelenţa Voastră ştie că noi suntem străini de viaţa politică, că suntem deasupra şi în afara ei, dar suntem foarte, foarte sensibili, în primul rând, faţă de respectarea drepturilor popoarelor şi suntem interesaţi să cunoaştem de unde vin, de unde pornesc formele de viaţă internaţională. Ni se pare că descoperim binele mai ales în cele afirmate de dumneavoastră. Acest lucru este nu numai acceptat de noi, dar trebuie să-l şi apărăm. Dumneavoastră cunoaşteţi şi poziţia pe care reprezentanţii noştri au luat-o şi o iau în conferinţele internaţionale, acum, la Helsinki sau în alte împrejurări. Deci, această primă coincidenţă de idei mi se pare că este de bun augur pentru această întâlnire a noastră.
Nicolae Ceauşescu: Mi-a produs o deosebită plăcere să aud această declaraţie. Trăim în împrejurări când lumea este în continuă schimbare. S-au obţinut – după cum cunoaşteţi – unele rezultate bune în trecerea de la politica de confruntarea denumită a Războiului Rece, la o politică de conlucrare mai bună, de încercare de a găsi căile spre soluţionarea paşnică a conflictelor. Fără îndoială că dezvoltarea şi bunăstarea fiecărei naţiuni se poate asigura numai în condiţii de pace, că vechea politică trebuie să facă loc unor principii noi care să asigure, fiecărei naţiuni, dreptul la independenţă, la suveranitate, să excludă forţa, sau ingerinţele în treburile interne. Un lucru bun cred că este faptul că astăzi mai toate statele declară, cel puţin, că recunosc aceste principii, deşi noi considerăm că mai este încă mult de făcut pentru ca acestea să fie traduse în viaţă. Am reţinut cu multă satisfacţie ceea ce aţi spus, că aceste principii trebuie nu numai afirmate, ci trebuie şi apărate şi înţeleg aceasta în sensul că toate statele – inclusiv biserica, care, chiar dacă nu are un rol direct într-un şir de probleme, nu poate să rămână în afara preocupărilor omenirii, de a-şi asigura o viaţă liberă şi mai bună.
Papa Paul: Noi am ales ca deviză binomul „Justiţie şi pace”. Credem că încă se poate include sinteza acestei afirmaţii acestei lumi. Cred şi eu că există un progres. Cred, de asemenea, că mai sunt multe dificultăţi şi sunt necesare persoane ca Excelenţa Voastră pentru obţinerea acestor lucruri şi popoarele au văzut această necesitate de a urma personalităţi care să ducă la construirea unei umanităţi în pace şi în justiţie.
Nicolae Ceauşescu: Deviza aceasta de „justiţie şi pace” este o deviză care poate fi acceptată de oricine.
Papa Paul: Desigur.
Nicolae Ceauşescu: Şi noi ne străduim, şi în ţară şi în relaţiile internaţionale, să facem să triumfe principiile de dreptate, de egalitate şi de pace între oameni.
Papa Paul: Şi după aceea începe munca de progres intern al popoarelor, de a folosi noile condiţii sociale. Noi suntem moştenitorii unei istorii care nu este prin sine însăşi perfectă, dar trebuie să o perfecţionăm spre binele popoarelor. Statul, deci şi biserica catolică, mai mult decât oricând, trebuie să acţioneze pentru o nouă viziune socială în lume şi credem că justiţia trebuie să demonstreze acest lucru între clasele care compun o societate. În acest sens, noi dăm o mare atenţie şi avem o mare încredere în viziunea politică şi în talentul dv. pe care îl dovediţi. Să ştiţi că acest lucru îl afirmă nu numai cei care vă admiră, dar şi simplii observatori. Trebuie să ştiţi acest lucru.
Nicolae Ceauşescu: Este pe deplin adevărat că, în primul rând, este necesar ca în viaţa fiecărui popor, a fiecărei naţiuni să se asigure triumful unor principii noi care să creeze condiţii ca oamenii să se poată bucura pe deplin de roadele muncii lor, să aibă posibilitatea să fie egali în toate sferele de activitate. Societatea pe care o făurim noi nu este ceva rupt de ceea ce a creat omenirea până acum. În fond reprezintă o anumită etapă în dezvoltarea societăţii şi trebuie să ţinem seama şi de istorie şi de tradiţii, dar, aşa cum am spus zilele acestea în unele convorbiri, referindu-mă la tradiţiile comune dintre Italia şi România, noi avem obligaţia nu numai să vorbim de istorie şi de tradiţii, ci, mai cu seamă să făurim istoria prezentă, să făurim viitorul mai bun al popoarelor noastre.
Papa Paul: Şi din acest punct de vedere, Excelenţă, ne veţi avea umili colaboratori. Noi am avea să vă facem o rugăminte asupra unei probleme care priveşte temporar ţara dumneavoastră. Trebuie să vă prezentăm această problemă cu discreţie şi cu respect. Dacă ne veţi permite, noi vă vom înmâna un mic memoriu pentru a fi studiat. Excelenţa Voastră ştie despre ce este vorba: despre biserica catolică unită şi am vrea ca Excelenţa Voastră să aibă bună-voinţa de a lua în considerare acest lucru. Nu vom căuta să vă facem dificultăţi. Nu este vorba de nimic altceva decât de a aplica justiţia pe care dumneavoastră aţi dovedit-o de atâtea ori, pentru ca să nu rămână în memoria popoarelor o revendicare care apoi ar face să sufere o anumită grupare de oameni. Nu este momentul acum să discutăm despre acest lucru, dar am dori ca să fie luată în considerare de Excelenţa Voastră. Dacă vreţi să însărcinaţi o persoană care să trateze această problemă, noi suntem dispuşi la orice condiţii, să facem ca lucrurile să se desfăşoare în mod civilizat. Cerem aceasta pentru a clarifica poziţia bisericii catolice.
Nicolae Ceauşescu: Voi căuta să fiu foarte sincer. Este de altfel obiceiul meu.
Papa Paul: Ştim că problema este delicată şi noi nu vrem să o înăsprim, dar permiteţi-mi să vă rog umil. Am încredere în înţelepciunea dv. politică şi umană.
Nicolae Ceauşescu: România se numără printre statele care creează condiţii bune pentru manifestarea tuturor cultelor religioase. De altfel, trebuie să vă spun, în România sunt 14 culte. Acestea se bucură de toate drepturile şi aş putea chiar să vă spun că suntem în relaţii bune cu şefii tuturor acestor biserici. În ce priveşte Biserica Catolică, ea se bucură de toate drepturile. Sigur, sunt unele probleme care s-ar cere lămurite şi suntem gata, asupra acestora, să discutăm. Noi dorim ca, la fel ca şi celelalte biserici din România, şi Biserica Catolică să se încadreze în viaţa poporului, să participe activ, şi la bucuriile şi la suferinţele poporului. În ce priveşte problema la care v-aţi referit însă, în mod special, aş dori să vă declar că noi considerăm această problemă pe deplin rezolvată. Istoria României este foarte frământată. Sigur mi-e greu acum să mă refer la aceasta. Lupta pentru unitatea naţională a jucat un rol important, aş putea spune, secole. Unirea celor două biserici în cadrul Bisericii Ortodoxe noi o considerăm ca o necesitate istorică, ca o necesitate a unităţii naţionale şi trebuie să vă spun deschis că în România despre problema aceasta nimeni nu mai discută şi nu mai doreşte să discute. Eu umblu mult prin ţară. Mă întâlnesc şi cu muncitori, şi cu ţărani, şi cu intelectuali, inclusiv cu diferiţi şefi ai bisericii, dar şi cu preoţi simpli din comune şi oraşe. De aceea am convingerea că ceea ce s-a înfăptuit cu mai mult de un sfert de secol în urmă constituie de acum o realitate de la care trebuie să pornim. Noi am fi bucuroşi că în conlucrarea dintre România şi dv. să pornim de la această realitate şi să găsim un limbaj comun. Sunt gata să iau în considerare reglementarea unor probleme pentru Biserica Catolică, să se poată duce tratativele corespunzătoare. Am dori să avem relaţii mai bune. Apreciem rolul pe care îl joacă în viaţa internaţională Biserica Catolică, spiritul spre înnoire şi de aceea ne-ar face o bucurie mare să putem conlucra şi mai strâns.
Papa Paul: Vom fi fericiţi. Permiteţi-mi două mici observaţii. Prima: ceea ce vă cerem noi este să definim poziţia catolicilor uniţi de rit grec fără să fie contrarie unităţii. Acum aţi spus că sunt 12, 13 religii, însă noi nu vrem să constituim un element străin de poporul român. Nu dorim ca prin aceasta să stricăm pacea interioară în Republica România. În al doilea rând, nu vrem pentru moment decât ca dumneavoastră să luaţi în considerare acest lucru. Dumneavoastră cunoaşteţi bine evenimentele interne şi ştiţi că anumite lucruri din interior nu pot ajunge în exterior spre a fi cunoscute. Papa vă roagă să luaţi în considerare această rugăminte.
Nicolae Ceauşescu: Eu v-aş ruga să pornim împreună de la necesitatea de a nu crea greutăţi României şi noi probleme.
Papa Paul: Am vrea să rezolvăm problemele care există, dar vă repet nu este momentul să tulburăm seninătatea acestei convorbiri plină de respect.
Nicolae Ceauşescu: Sper că timpul va ajuta mult la clarificarea tuturor problemelor.
Papa Paul: Noi avem încredere în timpul care trece şi providenţa ne spune că rezolvarea se găseşte şi în bunăvoinţa celor care guvernează.
Nicolae Ceauşescu: Bunăvoinţă trebuie să fie de ambele părţi. Suntem gata ca lăsând la o parte problemele care pot, la un moment dat, să nu conveargă să ne ocupăm de acele probleme pe care le putem soluţiona, inclusiv în ce priveşte Biserica Catolică şi conlucrarea dintre noi într-un şir de domenii în care ştim că puteţi face multe.
Papa Paul: În privinţa colaborării, permiteţi-mi să vă spun că vom fi bucuroşi să cunoaştem dorinţele Excelenţei Voastre pentru a veni în întâmpinarea lor când va fi posibil. Nu suntem adversari. Nu avem niciun fel de interes personal, ci avem dorinţa de a instaura pacea şi dreptatea. Deci, vă rugăm să ne consideraţi prieteni, dacă este posibil.
Nicolae Ceauşescu: Sunt pe deplin de acord să conlucrăm în acest spirit în problemele mari unde toţi suntem interesaţi de a găsi soluţii, în interesul tuturor popoarelor, indiferent de concepţia politică sau religioasă. Desigur, este un drept al fiecărui popor de a-şi alege o anumită cale. Noi suntem partizanii respectării drepturilor, libertăţilor, inclusiv a celor religioase şi ne străduim să le asigurăm în România. De aceea ne preocupăm pentru a realiza securitatea în Europa şi doresc să exprim satisfacţia mea că reprezentanţii Vaticanului au colaborat în condiţii bune şi activ cu reprezentanţii României la Helsinki şi am dori şi în continuare să realizăm această colaborare.
Papa Paul: Cu plăcere. Vom fi onoraţi să colaborăm alături de un om de stat cu o concepţie modernă despre viaţa politică, bazată pe idealuri bune. Ne permiteţi să invităm miniştrii de Externe?
Nicolae Ceauşescu: Desigur.
Papa Paul: Se pare că am epuizat temele pe care mi le propusesem să le prezint Excelenţei Voastre. Ne vom permite să depunem în mâinile dv. memoriul de care vorbeam pentru a fi studiat şi pentru a găsi soluţii la problemele care ne stau la inimă, probleme pe care le încredinţăm înţelepciunii şi justiţiei dv. Nu cerem decât să fie văzut.
Nicolae Ceauşescu: Noi obişnuim să studiem orice problemă.
Papa Paul: Şi, în ce ne priveşte, să ştiţi, vom căuta să facilităm raporturile noastre, ca să nu se creeze probleme. Nu vrem însă să fie lăsate la o poarte probleme care să apară în istorie şi vrem să colaborăm pentru bunăstarea şi pentru mersul fericit înainte al poporului român.
Nicolae Ceauşescu: Am dori, aşa cum am spus, ca cei care mai gândesc în trecut şi care, probabil, s-au ocupat de acest memoriu, să înceapă să gândească în viitor. Viitorul este în colaborare, în unitatea poporului, într-o conlucrare strânsă, chiar între biserici cu diferite feluri de a judeca.
Papa Paul: Vă daţi seama că aceste cuvinte exprimă şi sentimentele noastre.
Nicolae Ceauşescu: Sper să vă răspundem la aceste memoriu.
Papa Paul: Nu există nicio altă deosebire cu privire la modul de a gândi! Noi am avut plăcerea să vorbim cu dl. Maurer şi Mănescu, dar nu aşa de explicit şi suntem plini de speranţă.
Nicolae Ceauşescu: Şi noi suntem plini de speranţă că veţi descuraja pe cei care doresc să ridice probleme şi veţi încuraja pe cei care vor să se încadreze activ în viaţa poporului român pentru a-i asigura bunăstarea şi fericirea.
Papa Paul: Cu toată plăcerea.
Agostino Casaroli: Problema este să se poată discuta.
Nicolae Ceauşescu: Am spus deja că asupra problemei Bisericii Catolicepropriu-zise, pentru clarificarea câtorva probleme, suntem gata să discutăm şi sper că în spiritul de înţelegere în care au început convorbirile noastre vom găsi soluţii corespunzătoare.
Papa Paul: Aceste convorbiri să fie începutul de fericire şi bunăstare pentru România şi de linişte. Noi ne simţim datori să facem acest lucru. Nu-l facem pentru a crea greutăţi sau din interes, ci pentru ca legăturile noastre să fie mai uşoare şi mai leale.
Agostino Casaroli: Şi pentru că acest lucru va permite o colaborare mai bună şi în alte probleme internaţionale. Sunt atâtea puncte de vedere undeRomânia şi Sfântul Scaun au poziţii asemănătoare.
Nicolae Ceauşescu: Am declarat că suntem gata, în spiritul în care în ultimul timp reprezentanţii noştri au conlucrat la Helsinki, lăsând la o parte unele probleme care mai sunt, să căutăm să conlucrăm pentru a contribui la o lume mai bună, mai dreaptă şi, în primul rând, la pacea în Europa, la dezarmare în Europa, la pace în lume. Ştiu că aţi acordat multă atenţie, la timpul respectiv, războiului din Vietnam, că aţi adus o contribuţie la încheierea păcii, că sunteţi realmente preocupaţi ca acordurile realizate să se îndeplinească şi noi dorim acelaşi lucru; am dori ca, în măsura în care este posibil, reprezentanţii noştri să conlucreze. Aici putem să găsim multe lucruri comune.
Papa Paul: Din păcate lumea are multe răni, multe probleme deschise şi noi facem totul ca ele să fie rezolvate: Orientul Mijlociu, Irlanda etc. Noi sperăm că România va fi exemplu şi ne va fi colaboratoare în aceste acţiuni Cum spuneam, nu avem în nicio parte interese proprii, cu caracter vremelnic, ci avem interesele dreptăţii şi ale păcii. România, de asemenea, nu are interese directe, ca să spun aşa, nu urmăreşte în niciun fel acest lucru.
Nicolae Ceauşescu: Într-adevăr, România nu are interese directe şi nu doreşte să obţină beneficii pe seama altora. Este prea mică pentru aceasta şi poate chiar dacă ar fi mai mare, cred că ar proceda în acelaşi fel.
Papa Paul: Ceea ce dă mărimea unui stat sunt ideile, dorinţa de dreptate, sentimentele umane. Noi vedem în România o speranţă pentru viitor, nu numai pentru ea, ci pentru convieţuirea universală.
Nicolae Ceauşescu: Sunt într-adevăr multe răni. Trebuie să facem în aşa fel încât să înceteze provocarea de noi răni şi să găsim posibilitatea să le lecuim pe cele vechi. Orientul Mijlociu este o problemă foarte serioasă.
Papa Paul: Sperăm că România va fi un medic priceput şi când va fi nevoie de un infirmier, noi vom fi gata să ocupăm acest loc.
Nicolae Ceauşescu: Este nevoie de mai mulţi medici.
Papa Paul: Toţi trebuie să fim medici.
Nicolae Ceauşescu: O altă problemă este aceea a ţărilor în curs de dezvoltare. România însăşi este o ţară în curs de dezvoltare. Înţelege bine preocupările acestor state şi ştiu că aţi putea face multe lucruri şi în această privinţă pentru ca ţările care au rămas în urmă în dezvoltarea lor economică să primească un sprijin din partea celor dezvoltate pentru a putea să-şi creeze condiţii mai bune de viaţă şi materiale şi spirituale.
Papa Paul: Tocmai în aceste zile avem o problemă foarte gravă din nou, aceea a ţărilor lovite de secetă. Oamenii din toată Africa Occidentală, 7-8 ţări, din cauza secetei, mor de foame. În Mauritania au pierit peste un milion de animale şi noi am făcut tot ceea ce era posibil ca să dăm hrană pentru aceste regiuni. Iată o problemă nouă şi noi trebuie să fim foarte atenţi cu acestea. Vom fi bucuroşi să ne aliniem cu România.
Nicolae Ceauşescu: Eu nu pot decât să exprim satisfacţia mea că găsim un spirit dornic de colaborare pentru un viitor mai bun al omenirii. Până la urmă aceasta este menirea celor care pot face câte ceva.
Agostino Casaroli: Şi în cadrul UNCTAD, Sfântul Scaun susţine această problemă, ca ţările dezvoltate să simtă răspunderea pentru nedezvoltarea altor ţări.
Papa Paul: De cinci ori am spus acest lucru, ca să se faciliteze schimburile de materiale între ţările dezvoltate şi ţările nedezvoltate, astfel încât comerţul să fie în avantajul ţărilor care sunt în curs de dezvoltare şi nu în folosul celor dezvoltate. Ultima reuniune de la Santiago de Chile nu a dat rezultatele la care ne aşteptam, dar nu ne-am pierdut speranţa că se va găsi o rezolvare acceptabilă.
Nicolae Ceauşescu: Prin UNCTAD se poate face mult, dar din păcate, se vorbeşte mult şi decalajul dintre ţările dezvoltate şi nedezvoltate se măreşte şi aici trebuie, într-adevăr, să încercăm să facem ceva mai mult.
Papa Paul: Vom avea onoarea să vă fim colaboratori, Excelenţă. Permiteţi-mi să exprim omagiile mele Doamnei Elena. Elena este un străvechi nume latin.
Convorbirea a început la ora 12,00 şi s-a terminat la ora 12,45.
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
Nr.2867
STRICT SECRET

Tovarăşului
Nicolae Ceauşescu,
secretar general al Partidului Comunist Român,
preşedintele Consiliului de Stat
al Republicii Socialiste România

                                                                               General(r)dr ec  Florin NAHORNIAC

Stenograma este extrasă din volumul al III-lea al lucrării România : supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii Războiului Rece (coordonator Nicolae Ecobescu), apărut sub egida Fundaţiei Europene Titulescu.

Încă un patron posibil arestat în Liga 1? Ioan Niculae, acuzat de DIICOT în ,,Dosarul Bica”. Finanţatorul Astrei i-ar fi propus fostei şefe a structurii anticorupţie 3,5 milioane de euro pentru a-l salva de un dosar

Patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, este implicat în dosarul în care fostul procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, a fost arestată preventiv în dosarul retrocedărilor, scrie jurnalistul Robert Turcescu pe blogul său. Potrivit acestuia, Niculae ar fi oferit 3,5 milioane de euro mită pentru tergiversarea unui dosar până la apariţia prescripţiei

Niculae a discutat cu Liviu Dragnea pentru ca vicepremierul să intervină pe lângă Alina Bica în vederea tergiversării dosarului în care era inculpat pentru subminarea economiei naţionale

Graphic1

Fostul procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, a fost arestată preventiv în 22 noiembrie pentru abuz în serviciu, în cazul unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat în Bucureşti în valoare de 60 de milioane de euro. Iar de aici, procurorii au urmat diferite fire care au dus la oameni importanţi de afaceri din România. Potrivit jurnalistului Robert Turcescu, care a publicat pe site-ul personal o parte din rechizitoriul anchetatorilor, e vorba despre Ovidiu Tender, Dorin Cocoş, Bogdan Buzianu şi Ioan Niculae, finanţatorul Astrei Giurgiu.

Robert Turcescu a publicat pe blogul personal documentele din dosarul întocmit de procurorii DIICOT

Potrivit blogului lui Turcescu, la pagina 3 a Ordonanţei de disjungere a cauzei se vorbeşte despre cazul lui Ioan Niculae, inculpat într-un dosar de subminare a economiei naţionale. Potrivit sursei citate, Niculae a intervenit pe lângă Liviu Dragnea, vicepremier al României, pentru ca acesta să discute cu Alina Bica pentru tergiversarea dosarului până la apariţia prescripţiei. În respectiva Ordonanţă se arată că Niculae a plătit 3,5 milioane de euro către Bica pentru a realiza acest lucru, adăugând totodată că o va sprijini pentru a deveni Procuror General. La rândul ei, Bica a intervenit la nivelul procurorului de caz, cerându-i să oprească investigaţiile pe care le derula cu utilizatorul unui număr de telefon pe care îl folosea Dragnea.

Dosarul ,,Gaze ieftine pentru Niculae”

Dosarul pentru care Niculae cerea tergiversarea era cel în care a fost acuzat de DIICOT de subminarea economiei naţionale. Numit de presă ”Dosarul gaze ieftine pentru Niculae”, dosarul îl acuza pe Niculae de ”complot şi subminarea economiei nationale” în care sunt acuzaţi circa 40 de şefi din cadrul Ministerului Economiei, ANRE şi Romgaz pentru ca ar fi favorizat firma miliardarului Niculae, care a primit gaze la preţ redus. Prejudiciul a fost estimat de procurori la 130 de milioane de dolari. Pe 23 iunie 2014, DIICOT a decis ca Niculae, alături de soţia sa, Domniţa, şi fiica sa, Adina Elena, să fie puşi sub urmărire penală pentru infracţiuni de sustragere de sub sechestru, instigare la abuz în serviciu şi spălare a banilor.

1,1 miliarde de euro este averea lui Niculae, potrivit Capital

Imediat, DIICOT a pus sub sechestru toate bunurile lui Niculae care au fost declarate la Fisc. Potrivit Evenimentul Zilei, averea lui Niculae e formată dintr-o casă într-o zonă rezidenţială a Bucureştiului, cu o suprafaţă construită de 1.859 metri pătraţi, un apartament pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, plus alte nouă terenuri în zone centrale ale Capitalei. Totodată, terenuri din Ploieşti, Buşteni, Zimnicea sau din judeţele Teleorman şi Giurgiu au fost indisponibilizate. Alte cinci conturi deschise la bănci au fost puse sub sechestru, la fel ca şi acţiunile deţinute de Niculae la firmele sale, printre care Amurco Bacău, un combinat chimic, Interagro, cu afaceri în agricultură, Interagro SA, grupul de companii deţinut de Niculae sau Zahărul Zimnicea, o fabrică de zahăr.

Are trei combinate în insolvenţă

Problemele lui Niculae au fost reliefate şi de decizia miliardarului de a băga în insolvenţă trei dintre cele mai mari şase combinate pe care le deţine. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş şi Ga Pro Co Săvineşti sunt cele trei companii care au primit acest ”regim”, decizia fiind luată chiar de Niculae pentru a-şi adăposti averea de la o eventuală poprire a conturilor de către Stat. ,,Insolvenţa nu e ceva rău, înseamnă reorganizare şi curăţare de datorii. Statul, prin multiplele lui entităţi, Garda Financiară, Garda de Mediu, începuse să mă hărţuiască, ca să-mi ia banii. Pasămite, aş fi folosit gazele primite de la Romgaz pentru revânzarea lor şi nu pentru chimizare, în fabrică. Cum să spui aşa ceva, cum să spui că am vândut gazele, când fiecare metru cub a intrat în fabricile de îngrăşăminte, lucru demonstrabil cu acte! A, vrei tu stat să-mi popreşti conturile şi să-mi iei banii? Ei bine, nu se poate, intrăm în insolvenţă şi în reorganizare, şi căpătăm protecţie împotriva creditorilor. E o măsură de autoconservare”, a explicat Niculae pentru economica.net. Interesant e că la toate cele trei companii, InterAgro este creditor majoritar, având peste 50% în Consiliul de Administraţie, prin urmare Niculae decide cum va arăta planul de reorganizare al combinatelor.

                                                                                                                                            Dr ec Florin NAHORNIAC

Preşedintele PSD să nu mai fie premier: care este poziţia lui Victor Ponta

Preşedintele PSD a precizat că propunerea avansată de Liviu Dragnea privind separarea funcţiilor politice de cele administrative se aplică de sus până jos în partid şi că nu există ,,excepţii”.

Premierul Victor Ponta a declarat că susţine ideea avansată de Liviu Dragnea privind separarea funcţiilor politice de cele administrative, liderul PSD adăugând că această ,,propunere corectă” se va aplica tuturor. Întrebat dacă această prevedere i se va aplica şi lui, Victor Ponta a răspuns: nu există excepţii, există doar o regulă”.                                                   Liviu Dragnea a avansat la începutul acestei săptămâni ideea ca şefii de Consilii Judeţene să nu mai poată conduce organizaţia judeţeană a partidului. Replica celor din teritoriu a fost una extrem de dură, Marian Oprişan şi Paul Stănescu cerând ca acest principiu să se aplice de sus până jos, inclusiv lui Liviu Dragnea şi Victor Ponta, care ar trebui să aleagă între funcţiile deţinute în partid şi cele de la Guvern.       ,,Este corectă propunerea lui Dragnea, se aplică la toată lumea, nu există excepţii, există doar o regulă”, a precizat Victor Ponta când a fost întrebat dacă va trebui să aleagă între funcţia de premier şi cea de preşedinte de partid.

Victor Ponta a adăugat că aceste măsuri se vor aplica după ce vor fi aprobate în partid, cel mai probabil după Congresul PSD din luna martie.    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, declara ieri că această propunere nu îl vizează pe Victor Ponta care poate păstra şi funcţia de preşedinte PSD şi pe cea de premier.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Un PMP pentru Ponta

Poate părea greu de crezut, însă aerul condiţionat al cluburilor din Dubai chiar face minuni. E suficient să ni-l amintim pe Victor Ponta învinsul, plecând imediat după prezidenţiale într-o vacanţă de penitenţă în Emiratele arabe, iar apoi să ne minunăm de apariţia noului Ponta, întorsul, cu look-ul său „reformator”.

Orice s-ar fi întâmplat cu premierul în scurta sa escapadă emirateză, alături de prietenul său Sebastian Ghiţă, evenimentele care s-au derulat, sau se vor derula în următoarele luni în PSD, de la Dubai se trag. Prima etapă a fost diluarea răspunderii şi identificarea vinovaţilor de serviciu. Aşa au fost sacrificaţi Geoană şi Vanghelie, oile negre, şi a fost pus la zid Ion Iliescu, „Bunicuţa” partidului, înfierat acum de Ghiţă, căruia parcă i s-a luat un văl de pe ochi la Dubai, drept comunist. Dacă restul mai treacă-meargă, atacul la Iliescu este riscant şi s-ar putea să îi coste scump pe Ponta, Dragnea şi Ghiţă. „Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aş fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie şi un act de laşitate, lucruri pe care nu le pot înţelege şi accepta”, a tunat nea Nelu, într-o scrisoare deschisă care nu aduce deloc a resemnare şi al cărei mesaj va ajunge sigur până la ultimul pesedist. Etapa a doua din planul lui Ponta este votul din 15 decembrie din Parlament, pe noua structură a Guvernului. Deşi poate părea o mişcare hazardată, la puţin timp după înfrângerea în alegeri, Ponta ştie că timpul nu lucrează acum în favoarea sa, iar o reconfirmare rapidă în Parlament îi va întări poziţia şi statutul de şef al Guvernului. Pentru că în acest moment, fără funcţia de premier, Ponta nu este nimic  şi va fi „devorat” de propriul partid. Ca stăpân la Palatul Victoria, Ponta va putea aborda cu alt tonus congresul din martie, având toate pârghiile necesare pentru a manevra lucrurile în favoarea sa. Sigur, există oricând riscul ca socoteala din Dubai să nu se potrivească pe malurile Dâmboviţei. Dar, nu-i aşa, pentru asta sunt prietenii. Şi pentru că „tezele de la Dubai” prevăd şi un plan B, Sebastian Ghiţă a anunţat deja că pregăteşte un nou partid, doar pentru tineri, mai puţin de stânga şi mai mult de centru, fără Iliescu şi fără baroni, unde eventual să migreze partea „curată” din PSD, dacă mai există aşa ceva. Pe scurt, un fel de PMP pentru Victor Ponta, unde să îşi poată relansa oricând cariera politică printr-o simplă schimbare a costumului de firmă cu un pulover revoluţionar, dar nu roşu. „Decât căpitanul unei echipe care pierde, mai bine membru al unei echipe care câştigă!”, aşa sună o cugetare emisă recent de Victor Ponta,  care spune cam totul despre liderul unui partid care îl merită cu prisosinţă.

                                                                                                                                                        Georgeta AMBERT

Vanghelie îl amenință pe Ponta cu schimbarea guvernului

Marian Vanghelie, a anunțat că va face toate demersurile până când Victor Ponta va pleca din fruntea Guvernului.

Vanghelie îl amenință pe Ponta cu schimbarea guvernului (foto:paginademedia.ro)

Marian Vanghelie a susţinut în seara de joi, într-o emisiune televizată la Realitatea TV, că “Victor Ponta trebuie să plece acasă” şi că nu se va opri până nu face “un grup parlamentar” să schimbe actualul guvern. “N-am să mă opresc până n-am să facun grup parlamentar săschimb acest guvernincompetent. Victor Pontatrebuie să plece acasă. (…) Am să mă ocup şi am să fac toate demersurile până când acest om va pleca şi din fruntea Guvernului şi din PSD“, a afirmat primarul sectorului 5. El a adăugat că în următoarea perioadă intenţionează să facă “un plan de organizare” pe care să-l prezinte public.

Vanghelie a mai spus că are în vedere lansarea unui departament, “cu nişte tineri pregătiţi”, care să monitorizeze activitatea Guvernului. “Voi face o radiografie a ceea ce face acest guvern”, a menţionat el. “Sunt dispus să pun umărul, cu nişte parlamentari din această ţară, să formăm un guvern adevărat, care trebuie să schimbe regulile în această ţară”, a mai susţinut el. De asemenea, Marian Vanghelie a opinat, răspunzând unei întrebări, căVictor Ponta nu va rămâne la guvernare mai târziu de Paşti.

În emisiunea televizată, Vanghelie l-a criticat vehement pe Victor Ponta, el susţinând, între altele, că acesta ar fi dorit să fie “un fel de Traian Băsescu, o copie, dar nu i-a reuşit că e un kitsch”. Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova,

                                                                                                                                                      Florin NAHORNIAC

Victor „Pinocchio” Ponta dă apă la moara diversiunii ordinare de la Felix

Fostul colaborator al Securității, Dan Voiculescu, zis Varanul zis Felix, a fost trimis la pușcărie, fiind prins că a furat 50 de milioane de euro din avutul statului. Prin aceeași sentință binemeritată, abjectului turnător al Securității i s-a confiscat o parte din avere, pentru ca statul să-și recupereze prejudiciul. Și toate acestea, după un proces care a durat mai mulți ani, după zeci și zeci de înfățișări. După ce Varanul și-a bătut joc de justiție, demisionând de două ori din parlament doar pentru a sabota actul de justiție. Nu mai vorbesc de infernalele presiuni puse pe procurori și judecători de trustul său de presă, presiuni la care face referire inclusiv Comisia Europeană. Presiuni care nu au nimic de-a face nici cu presa, nici cu democrația sau statul de drept. Ele amintesc eventual de încercările Mafiei de a-i reduce la tăcere pe mafioții „pocăiți” care urmau să apară ca martori în procesele anti-Mafia. Dincolo de această uriașă victorie a Justiției, a Statului de drept, asistăm poate și la un mare act de salubrizare a vieții publice din România, în urma ascunderii în spatele gratiilor a celui mai toxic personaj care a poluat aerul României post-decembriste.

Cum era cumva de așteptat, în studiourile Varanului, după aflarea sentinței, a început isteria, delirul dus la cote inimaginabile. S-a spus că Justiția la ordinul lui Băsescu și Codruța Kovesi a închis Antenele. Nici vorbă! Dincolo de faptul că, printr-o ultimă șmecherie, sediul a fost vândut de Varan de la Grivco la o altă firmă, sentința se referă doar la un spațiu. Din multele pe care le au Antenele. Care pot în continuare să manipuleze și să spele creierele românilor fără nicio problemă. În delirul propagandistic amintind de înfierările populare de la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 – hop! – a sărit și premierul Victor Ponta. Nu putea lipsi tocmai el când e vorba de diversiune, manipulare și multă minciună! „Vreau să asigur pe toată lumea că, atât timp cât voi fi lider politic și cetățean al României, sunt obligat să fac tot ce stă în puterile mele pentru ca jurnaliștii Antena3/Antena1 și toți jurnaliștii din țara noastră, indiferent de politica lor editorială, să-și poată desfășura activitatea conform dreptului constituțional la libera exprimare și independența presei (…) Alături de milioane de alți români doresc și cred că mulți ani de acum înainte «Antena 3 va fi aici»”, a comentat Ponta.

Nu mai vorbesc aici de alți politicieni care s-au dus să-și depună omagiile personal la Felix TV: „Sonny-Boy” Ioan Ghișe, Abramburica etc. (Vai de cei care au comentat obiectiv condamarea Varanului, cât de terfeliți vor fi!) Dar alta este problema aici. Ce legătură are oare libertatea de exprimare cu faptul că un ticălos prins la furat din avutul statului este trimis la pușcărie? Ce legătură are libertatea de exprimare cu faptul că statul încearcă să-și recupereze ceea ce i s-a furat? Ce legătură are libertatea de exprimare cu propaganda nesimțiță și manipularea în cel mai jegos mod cu putință? Ce legătură are libertatea de exprimare cu terfelirea și aruncarea cu noroi în toți cei care nu-l pupă în cur pe pușcăriașul securist Voiculescu? Ce legătură are libertatea de exprimare cu afacerile oneroase și încercările megalomanice de-a controla o țară a ultimului exemplar al Securității ceaușiste? Și, nu în ultimul rând, ce legătură are libertatea de exprimare cu șantajul?

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC