Arhive lunare: decembrie 2014

Vine ANUL NOU 2015 pe tot globul pământesc

Sărbătorirea începutului unui an nou prin focuri de artificii în Taipei

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic.     Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou2015 în timp ce la multe popoare din emisfera nordică, anul începea la 1 martie.

Graphic1În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în  Evan ghe- lie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice.

În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.

În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „LA MULŢI ANI!”.

Obiceiuri și tradiții

Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.   Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.    Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.       Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

EDITORIALUL EDIŢIEI , AL SFÂNTULUI CRĂCIUN 2014. Cine crede, trăieşte mai mult!

          LA MULŢI ANI SFÂNT POPOR ROMÂN! HRISTOS SE NAŞTE, MĂRIŢI-L

Bine v-am găsit iubiţi cititori. Dumnezeu SĂ VĂ BINECUVINTEZE pe toţi cei care ne citiţi. Acum în pragul Sfintelor Sărbători ale CRĂCIUNULUI, ANULUI NOU şi BOBOTEZEI ne exprimăm bucuria şi satisfacţia muncii noastre la această sfântă publicaţie ŞTEFAN CEL MARE care în aceste zile a realizat frumoasle cifre de 4.000.000 cititori pe site – ul @centrale(320) iar pe Bucureşti am realizat cifra de 2.000.000 cititori. Fără aportul dumneavoastră nu am fi putut ajunge aici. Fără dumneavoastră noi nu am putea exista. Nu este uşor să-ţi atragi atăţia cititori – peste 6.000.000 – ŞASEMILIOANE DE CITITORI. Asta reflectă că munca noastră este apreciată. Şi reţineţi, asta în condiţiile în care avem în redacţie doar 6 redactori nesalarizaţişi un colaborator în persoana minunatului  tehnoredactor, bucovineanul ALEXANDRU SFICHI. Cu toate că avem peste 6.000.000 de cititori dar avem şi duşmani, în special în Biserica Ortodoxă Română. Şi ştiţi cine ne duşmăneşte? Patriarhul, securistul şi afaceristul DANIEL CIOBOTEA, ex-,,măritatul’’mitropolit LAURENŢIU STREZA al Ardealului – despre care în ediţia din 11 ianuarie 2015 vom face dezvăluiri care în mod sigur îi vor aduce o pereche de cătuşe de la DNA, arhiepiscopul Tomisului, un fel de şobolan al Bisericii Ortodoxe Române. Cum de nu este încă arestat pentru toate  şpăgile pe care le-a luat de la studenţii pe care îi ,,învăţiceşte’’? Şi mai avem un duşman: pe numitul CRISTIAN BURCI, unul din patronii unui ziar central, dar care înainte, prin anii’90 a devalizat BANCOREX- ul – APROPOS, ce faceţi cei din DNA pentru că acest CRISTIAN BURCI a de valizat şi CFR cu sute de vagoane şi locomotive? Deci, cu toate că avem foarte mulţi cititori dar iată că avem şi duşmani. Am uitat să menţionez că avem în cadrul Bisericii Ortodoxe Române un mare ierarh care ne apreciază ENORM: este vorba de Marele Ierarh, ÎNALTPREASFINŢITUL Arhiepiscop şi Mitropolit IOAN al Banatului care ne apreciază foarte mult. Dar şi noi îl iubim şi-l apreciem foarte mult. Este un Ierarh de mare valoare duhovnicească, morală şi un mare patriot. Este acel ierarh care timp de 20 de ani a ţinut sus steagul fiinţei noastre naţionale româneşti în cele mai periculoase judeţe pentru români – Harghita şi Covasna – unde tricolorul românesc a ajuns în inimile creştinilor ortodocşi români lucru pentru care să-i cântăm VREDNIC ESTE şi ÎNTRU MULŢI ANI ÎNALTPREASFINŢITE PĂRINTE IOAN şi să trăiţi mai mult decât ÎNALTPREASFINŢITUL  NICOLAE.      Cu aceasta VĂ MULŢUMESC încă odată că ne citiţi.

A mai trecut un an din viaţa noastră. Cu ce neam ales? Cu o viaţă duhovnicească plină de evlavie şi dragoste pentru Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Mărita noastră de Dumnezeu Fecioara Maria. În aceste zile când în peştera din Beetlem, în ieslea cea sărăcăcioasă va veni în lume micul prunc ca să ne mântuiască de toate greşelile noastre cele de voie şi fără de voie, să ne închinăm Lui şi să-i strigăm din suflet, din toată inima noastră: HRISTOS  SE NAŞTE, MĂRIŢI-L. Faţă de această situaţie voi face în rândurile ce urmează o analiză despre creştinism, despre credinţă şi ortodoxie fiindcă numai prin credinţa adevărată putem trăi mult dar putem fi şi sănătoşi.

DEC 3 EDITORIALUL Caricatura

În ultimii ani s-au făcut studii de specialitate în care s-a analizat rolul pe care-l are credinţa sau spiritualitatea asupra sănătăţii omului. Vreme de zece ani au fost intervievate şi analizate 22.000 de pesoane în cadrul universităţilor Texas, Colorado şi Florida. După strângerea şi sistematizarea rezultatelor s-a ajuns clar la constatarea: cine crede, trăieşte mai mult. S-a ajuns din perspectiva ştiinţelor religioase să se constate că creştinul se întristează şi trece prin perioada de doliu altfel”. Au urmat alte numeroase studii făcute de medici, psihologi şi sociologi care au adăugat: cei credincioşi se vindecă după operaţii mai bine şi mai repede decât cei necredincioşi. Cei care cred ajung foarte rar în depresii, iar când ajung scapă mult mai repede. De asemenea, s-a precizat că riscul de a suferi de tensiune arterială de către ateii fumători este de patru ori mai mare, decât la credincioşii fumători. Foarte multe studii şi analize arată avantajele credinţei pentru sănătate şi doar patru la sută susţin şi influenţe negative. În modul cel mai pregnant sunt evidenţiate avantajele credinţei asupra sufletului (Psyche), adică un sentiment de mai bună simţire, de confort psihic, de mulţumire, optimism, sens al vieţii şi mai puţin sentimentul singurătăţii, al fricii, al depresiilor ori gânduri de autodistrugere. Profesorul psihiatru şi neurolog Dr. Raphael Bonelli a scris despre influenţa benefică şi psihohigienică a religiozităţii. „Oamenii religioşi sunt mai ocrotiţi şi mai feriţi de pericolul dependenţei (droguri, alcool), al depresiilor şi al sinuciderii”.Aceasta nu însemnă că religiozitatea se poate oferi în locul medicinii. Omul religios trăieşte adesea mai sănătos fiindcă el nu face exces de alcool, nu consumă droguri, mănâncă cu cumpătare, duce o viaţă sexuală ordonată, apreciază familia, luptă împotriva egoismului. Religia în calitatea şi sensul ei de legătură cu Divinitatea poate birui şi depăşi frici şi stări sufleteşti apăsătoare. Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau obiectele sfinţite. Oameni de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc. S-a afirmat şi din perspectivă nereligioasă şi ştiinţifică: „Rugăciune este un remediu puternic… Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei“. Treapta superioară a convorbirii cu Dumnezeu este rugăciunea curată, cea făcută, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi „în mintea nefurată de gânduri, de concepte, de închipuiri, şi este rezultat al unei curăţiri profunde a omului de păcate şi de patimi… o mintesupra-plină de Prezenţa lui Dumnezeu”. Profesorul Slezin a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a obţinut un fenomen neobişnuit – „stingerea“ completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune”şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană. Rugăciunea este – spunea în anul 2005 generalul Phillippe Morillon, parlamentar european – un mijloc pe care noi îl deţinem şi prin care putem să schimbăm multe. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică Sankt Petersburg a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. „Locaşul de închinare este centrul liturgic al creaţiei, el este locul prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu cel în Sfânta Treime, a Cărui sfinţenie transfigurează acest spaţiu şi sfinţeşte astfel pe om şi întreaga creaţie”. Biserica este un locaş al lucrării harului, energiile divine necreate sunt prezente şi lucrătoare în lumea noastră materială, creată. Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos, aceleaşi sunete împrăştie şi risipeşte norii ameninţători cu grindini şi furtuni nimicitoare. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Bunii şi străbunii noştri nu începeau să mănânce din pâinea nouă înainte de a o însemna de trei ori cu semnul crucii, de asemenea, înainte de a bea apă – pe câmp, pe dealuri sau prin păduri – se însemnau cu semnul sfintei cruci.. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală Sankt Petersburg a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, îndrumările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă, reală şi absolut benefică. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. În mod lămurit este cauza acestei puteri unice de a vindeca8. Dumnezeu Ziditorul lumii materiale şi spirituale, prin purtarea de grijă asupra firii înconjurătoare, lucrează prin harul Duhului Sfânt, prin energiile Sale necreate asupra lumii şi a supra omului pe calea noastră spre împărăţia veşnică. De fapt, unii oameni de ştiinţă, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul“, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.  Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o bună sănătate. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei doisprezece Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope recomandă Părintele Meletios Webber9, în cartea sa: Twelve Steps of Transformation. Religia reprezintă calea cea mai bună şi sigură de ieşire din starea de neiubire sau de ură, credinţa în Dumnezeul iubirii îmi dă mie putere să mă vindec de rănile urii10, mâniei, egoismului şi de toate păcatele, mă pot curăţi ca să mă apropii de Dumnezeul Iubire, Lumină şi Desăvârşire. Omul religios cu toate că trăieşte în aceaşi lume cu cei nereligioşi, dar el trăieşte altfel, căci el are perspectiva veşniciei. Credinţa în Dumnezeu îmi dă o altă atitudine de viaţă atât socială cât şi familială. Mă comport în societate ca unul ce am convingerea existenţei lui Dumnezeu şi îmi rânduiesc viaţa socială având o conştiinţă trează şi o legătura cu Domnul vieţii. În familie credinciosul va avea o atitudine încununată de iubire agapică şi nu de calcule egoiste, sociale sau materialiste. Copiii sunt primiţi şi trataţi de către omul religios ca daruri ale lui Dumnezeu11, prin prezenţa lor inocentă şi gingaşă vine Dumnezeu în casele noastre. Ei sunt o prezenţă divină în familie, iar Sfânta Treime este simbolul supremei iubiri în viaţa de familie. În familia creştină este acasă comuniunea membrilor întreolaltă, dar şi cu celalţi oameni şi mai ales cu Dumnezeul iubirii şi al comuniunii. Cu alte cuvinte, aşadar, atunci când defineşte omul, spirirualitatea ortodoxă, de exemplu, vorbeşte despre el cu sfială duhovnicească şi îl numeşte ,,,taină teologică”. La fel, întreaga sa viaţă sau întregul dinamism al vieţii sale duhovniceşti, în centrul căruia se află sistemul minte – inimă, constituie o taină. De aceea, teologia are o cunoaştere mai adâncă, interioară despre elementele acestei taine. Încercările ştiinţelor naturale şi experimentale de a o exprima, în termenii conceptelor închise, structuraliste, se lovesc de insuficienţa obiectelor şi metodelor de cercetare şi de neputinţa minţii noastre slăbite de păcat. ,,Problema vieţii şi a bogăţiei sale de semnificaţii spirituale n-a putut fi epuizată sau măcar parţial rezolvată nici de psihologia experimentală şi nici de psihanaliza abisală sau a profunzimilor. Încercările de a raţionaliza sau conceptualiza taina vieţii omeneşti, pe care o exprimă existenţa umană spirituală, de a explica prin categoriile limitate şi prin intermediul metodelor şi demonstraţiilor ştiinţifice taina sa inefabilă eşuează. Ea nu poate fi epuizată prin metodele obişnuite ale ştiinţei experimentale şi logice, nu poate fi circumscrisă în cadrul limitat al cunoaşterii ştiinţifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezintă o cunoaştere aparentă şi cel mult parţială’’ – afirmă acelaşi Părinte Ioan Cristinel Teşu de la Iaşi. Precum Dumnezeu este infinit, iar urcuşul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite răsături ale creştinului, aflat pe diferite trepte ale desăvârşirii, fără, însă, a se putea exprima totul. Persoana umană nu poate fi limitată la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru că taina sa este inepuizabilă, este inepuizabilă, este un univers de taine. A încerca să înţelegi omul înseamnă, pentru părinţii duhovniceşti ai Răsăritului, a încerca să înţelegi eforturile fiinţei umane în dorinţa neîncetată de a înainta spre Arhetipul ei, altfel această înţelegere este doar una parţială, fragmentară, înseamnă o exprimare a relativului uman în raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – susţine Paul Evdokimov. Oricât ar fi analizat, omul se ridică deasupra oricăror examene, anamneze, rămânând permanent o enigmă sau un mister, o taină, un αγνοστος – o ,,fiinţă necunoscută,, – după cum spune Alexis Carrel – în cartea sa ,,Omul, fiinţă necunoscută’’ cea mai mare necunoscută, taină, enigmă şi mister al lumii create. Omul, după gândirea Părintelui Profesor Stăniloae, nu este sortit morţii, ci eternităţii. În spiritualitatea ortodoxă, moartea reprezintă condiţia ontologică a Învierii şi a restaurării omului în Iisus Hristos. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu se înscrie în tradiţia gândirii ortodoxe a diasporei ruse (Nicolae Berdiaev, Vladimir Losski). El critică apofatismul exagerat, pentru a repune în valoare catafatismul şi reexaminează din punct de vedere spiritual persoana umană – din comunitate, care se opune individualismului şi particularului. Biserica Ortodoxă respinge orice formă de înnoire spirituală care nu-şi găseşte sursele în edificiul doctrinar moştenit de la Domnul Iisus Hristos prin tradiţia apostolică a Bisericii iniţiale. Prin urmare, vom sublinia faptul că Ortodoxia are o spiritualitate echilibrată şi foarte bine structurată, în armonie cu tradiţia relevată şi cu nevoile şi cu temerile omului contemporan. Ea propune, printre altele, pentru creştinismul celui de-al treilea mileniu, pe de o parte, o viaţă de comuniune, însoţită de un dialog permanent cu Dumnezeu şi cu viitorul, pe de altă parte, un monahism viguros şi activ, căci Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii Domnului Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.” Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!… Iată că v-am explicat care sunt trăirile noastre atunci când ne rugăm, atunci când suntem la sfintele slujbele religioase. Deci să frecventăm sfintele biserici şi să paticipăm cu tot sufletul nostru la viaţa bisericească.

Mulţumesc tuturor cititorilor noştri pentru că ne-au citit cu căldură publicaţia şi vă rugăm ca şi în anul care urmează să ne acordaţi acelaş respect şi onoare.

Să auzim numai de bine şi să ne vedem sănătoşi în anul 2015.

   LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ADRESĂM TUTUROR CETĂŢENILOR ROMÂNIEI!

                                                                                                 General colonel(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Moartea familiei Ceaușescu și acțiunile următoare

Pe 25 decembrie 1989, evenimentul cel mai important l-a constituit judecarea, condamnarea la moarte şi execuţie a soţilor Ceauşescu. La Târgovişte, evenimentele au scăpat de sub control. Fostul conducător Nicolae Ceauşescu  şi soţia acestuia, Elena Ceauşescu, au fost asaltaţi şi duşi într-o cameră şi judecaţi pentru faptele lor. Aceştia au fost acuzaţi de: genocid, subminarea economiei naţionale, subminarea puterii de stat şi acte de diversiune. Nicolae şi Elena Ceauşescu nu au recunoscut în nici un moment legitimitaea procesului. La procesul restrâns pe care l-au avut cei doi conducatoris-a stabilit: pedeapsa cu moartea. Foştii lideri au fost împuşcaţi cu sute de gloanţe, practic i-au făcut de nerecunoscut[1]. Cei doi soţi comunişti nu au înţeles ce li se întâmpla.

Graphic1Problema apare în momentul în care cei care le-au hotărât sentinţa la moarte nu au dorit un proces liber, într-o încăpere deschisă la care să participe şi cetăţenii. De ce le-a fost frică? Personal, mă gândesc că le-a fost teamă să nu fie condamnaţi ca cei doi. Familia Ceauşescu merita un proces liber în care şi populaţia României să aibe un cuvânt de spus, să le hotărască soarta deoarece cetăţenii au fost cei care au trait modului de viaţă drastic implementat de Nicolae Ceauşescu.  Ar fi fost un proces drept cu urmări clare. Poate cetăţenii ar fi hotărât ca cei doi să fie închişi pe viaţa, nu ucişi cu brutalitate. Da, soarta istoriei nu s-ar fi schimbat deoarece aceştia erau închişi, iar noul regim îşi avea cuvântul lui de spus. Posibil Ceauşescu ar fi suferit mai mult dacă ar fi văzut cum lumea se bucură de libertate, ar fi fost martorul unor importante schimbări pentru istoria României.

Ceauşescu a murit crezând că cetăţenii români îl iubesc şi că el a făcut tot ce e mai bine pentru ţară. A murit cu această impresia deoarece a dus mult prea departe cultul personalităţii, acţiune care îl făcea să se simtă iubit de populaţie, deşi acestă gândire, el a perceput-o total greşit.

Unii istorici susţin ideea că Ceauşescu ar fi fost omorât din cauză că celor de la noua conducere le-a fost frică de faptul ca el să nu revină din nou la conducere şi să implementeze un regim şi mai drastic[2]. Deşi, Ceauşescu era în continuare şeful Securităţii şi avea adepţii lui, era mai greu ca într-un sistem în care democraţia se concretiza peste tot în Europa să mai ai acelaşi control ca înainte. Ceauşescu nu a ţinut legătura cu toate statele comuniste, el a izolat România într-o bulă de aer ce era greu penetrabilă. Singurele state cu care avea relaţii mai solide erau cele din Asia şi Africa. Alţi cercetători susţin idea că eliminarea fizică a soţilor Ceauşescu a venit din exterior. Fapt ce  îi scuteşte pe Ion Iliescu, Brucan şi Stănculescu de orice suspiciune de cruzime. Alţi analişti susţin că ordinul de condamnare ar fi ajuns direct de la Moscova printr-o convorbire telefonică cu Brucan. Ion Iliescu şi-a menţinut poziţia ferm referitoare la executarea foşţilor lideri comunişti considerând că a fost un act ce trebuia făcut într-o situaţie de urgenţă[3].      Astfel, am privit cum moare Partidul Comunist Român prin fiinţa celor doi mari dictatori ce vor rămâne mereu în istoria României şi a Europei.

Reacţiile venite din Vest şi Est referitoare la înscenarea şi executarea rapidă nu sunt international favorabile, astfe Washingtonul dorea ca procesul de execuţie să fi fost public, iar de cealaltă parte, Moscova prin Ministrul de Externe, a lăsat să se subînţeleagă că procesul ce a existat nu i-a lăsat indiferenţi.         În această zi, Iliescu, apropiatul său, generalul Stănculescu şi alţi membri urmăresc curerirea puterii, un obiectiv de neocolit în ochii lor[4].        Trupurile neînsufleţile ale foştilor lideri comunişti au fost aduse cu elicopterul în Bucureşti. Seara, radioul şi televiziunea, transmit comunicatul Frontului Salvării Naţionale prin care se anunţa executarea dictatorilor pe baza unui act în care capetele de acuzare au fost: genocide, subminarea puterii, încercarea de a fugi din ţară cu fonduri depunse în diverse bănci, subminarea economiei naţionale. Tot în cursul aceleiaşi seri, televiziunea transmiea versiunea scută a procesului de executare.

Constituirea noilor structuri de putere s-a constituit într-un climat de tensiune, sub presiunea oamenilor rămaşi încă în Piaţa Palatului, dar şi a oamenilor pătrunşi în Palat. Pe data de 26 decembrie 1989, se stabileşte ierarhia în Consiuliul Frontului Salvării Naţionale, astfel Ion Iliescu este preşedinte, iar Dumitru Mazilu devine prim-vicepreşedinte.         Ion Iliescu îşi ia treaba în serios şi semnează primele patru decrete în funcţia de preşedinte: Decretul numărul 1, prin care Petre Roman este numit prim-ministru al Guvernului provizoriu, Decretul numărul 2: colonelul în rezervă Nicolae Militaru este chemat în cadrele active ale armatei; Decretul numărul 3 îl numeşte în funcţia de Ministru al Apărării pe generalul Nicolae Militaru, iar în funcţia de Ministru al Economiei Naţionale pe generalul Victor Stănulescu, iar Decretul numărul 4 transferă Departamentul Securităţii Statului în cadrul Ministerului Apărării Naţionale împreună cu alte organe din subordinea Ministerului de Interne[5]. Tot în această zi, din iniţiativa unui grup de studenţi ai Universităţii din Bucureşti se formează Frontul Democratic Studenţesc.  Clasa politică a pus accentul pe confruntare, pe o răfuială personală. Nu a existat o dezbatere clară privind căile de dezvoltare politică, lăsându-se ca România să meargă spre nesiguranţă.                                                                                         Situaţia în ţară nu s-a potolit, focurile de armă continuă, sunt raportate diverse atacuri asupra aeroportului şi sediului Comitetului provizoriu al Frontului. Poluaţia continuă să trăiască evenimentele cu spaimă.     La 27 decembrie este oficializată nouă componenţă a biroului Executiv al Consiliului Frontului cu următoarea componenţă: Ion Iliescu, preşedinte, Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte, Cazimir Ionescu şi Kiraly Karoly, vicepreşedinţi, Dan Marţian, secretar, Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Nicoale Radu, membri[6]. Listă făcută de Consiliul Frontului are 35 de membri.                                               Între timp, Ion Iliescu este sunat de Mihail Gorbaciov şi este felicitat pentru ceea ce au obţinut şi îl anunţă că va veni în vizită la Bucureşti Ministrul de Externe al URSS, Eduard Şevarnadze. Felicitările, salutările de bine şi de sprijin pentru poporul român vin din întreaga lume.

Seara, are loc prima sesiune  a Consiuliului Frontului Salvării Naţionale în care a fost adoptat primul decret-lege al noului organ legislativ. Tot în aceeaşi sesiune sunt anulate legile ce priveau sistematizarea localităţilor, obligaţia specialiştilor de a locui în localităţile unde muncesc, programul de alimentare ştiinţifică a populaţiei, reglementarea întreruperii sarcinii, articolele din Codul Penal referitoare la avort şi regimul maşinilor de scris şi al altor aparate de multiplicat.

În ziua de 28 decembrie 1989, Consiliulul Frontului Salvării Naţionale face un apel prin Televiziune în care roagă cetăţenii „să pună capăt actelor de vendetă şi să realizeze o reconciliere naţională”[7]. Tot în acelaşi comunicat de presă se precizează şi „…apelăm la populaţie ca asemenea acte să fie oprite în folosul convieţuirii normale a tuturor cetăţenilor României. Apelăm călduros la cetăţenii ţării să evite excesele de violenţă care ar dezonora revoluţia noastră. Promovarea democraţiei, a libertăţii şi demnităţii, aceste minunate obiective ale revoluţiei noastre, se poate şi trebuie să se facă prin mijloace paşnice, într-un climat de reconciliere a tuturor forţelor societăţii noastre”[8].

Reacţiile ţărilor occidentale continuă să apară, astfel Ministru de Externe indian „salută”[9]România şi trecerea acesteia spre democraţie şi libertate, secretarul general al Partidului Comunist Francez, George Marchais are acelaşi discurs ca şi Ministrul de Externe indian.            Ziua de 29 decembrie aduce din nou reacţii externe din partea liderului Lech Walesa care în discursul lui sprijină pe români cu toate forţele în lupta ce o duc, Ministrul de Externe danez, Paul Schluter, declară că guvernul Danemarcei recunoaşte noul guvern al României şi va ajuta la activitatea acestuia, Italia, Japonia, Republica Federală Germană declară aceleeaşi lucruri şi faptul că sunt uimiţi de imaginile emoţionante, dar în acelaşi timp tragice prin care a trecut poporul român în ultimile zile. Tot în aceeaşi zi, Consiliul Frontului Salvării Naţionale printr-un Decret abrogă documentele referitoare la asigurarea suprafeţelor locative în România, modul în care cetăţenii români pot presta servicii contra cost , apărarea secretului de stat şi a modului de stabilire a relaţiilor cu străinii. Conducerea Frontului Salvării Naţionale desfiinţează Departamentul Securităţii Statului[10].

Sfârşitul de an nu aduce mari schimbări în politica internă a României, ci câteva Decrete ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care anunţă stabilirea criteriilor de constituire, organizare şi funcţionare ale Guvernului României. Guvernul României se stabilea ca „organ suprem al administraţiei de stat şi raspunzător în faţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale”[11]. Tot în cursul aceleeaşi zile se anunţă şi Decretul privind pluripartidismul şi se stabilesc norme referitoare la funcţionarea şi înregistrarea partidelor politice şi a diverselor organizaţii în România.

Noua conducere a implimentat şi a scos legi ce au domnit de peste două decenii în România. Lucrurile par că se schimbă în bine, dar cum putem spune că lucrurile vor evolua la fel dacă conducerea are în componenţa sa oameni din vechiul sistem, oameni care au fost huiduiţi de cetăţenii români, iar noul preşedinte nici nu a luat în totalitate părerea celor care au fost asupriţi de atâta vreme. Noua conducere ar trebui să însemne şi noi oameni, oameni ce ar trebui să redea viitorul ţării. Oamenii din conducere nu vor aduce bunăstare şi linişte populaţiei deoarece primul ministru, un tânăr , a fost ales prim ministru în care lipsa de experienţă îşi va spune cuvântul.   Lupta pentru putere a fost acerbă şi în interiorul noi puteri. Au existat diverse discuţii şi alianţe făcute pe ascuns pentru a prinde un rol în viitoarea Românie. Lucrurile nu ar fi trebuit să stea aşa, ci mult mai simple, astfel din momentul în care au început să existe alianţe în interiorul noi puteri s-a demonstrat că revoluţia română a fost degeabă şi că toată lupta dusă de populaţie spre bine a fost în zadar. Noua România a pierdut o primă şansă de la început[12].

În timp ce grupul compus din comunişti şi democraţi încercau să conducă ţara ce era încă împovărată de o dictatura nemiloasă şi răsturnarea ei sângeroasă, Ion Iliescu promitea interzicerea vechiului Partid Comunist şi că va lăsa Securitatea sub comanda Armatei. De asemenea, acesta anunţase că proiectul făcut de Frontul Salvării Naţionale era doar un element tranzitoriu şi că nu ştie dacă se va prezenta la alegerile viitoare ce au fost stabilite în luna aprilie[13].    România a reuşit să îşi cucerească libertatea cu preţul vieţii, fusese sprijinită cu vorba şi cu fapte din întreaga lume, chiar dacă numărul civililor nu era atât de mare precum a declarat Frontul Salvării într-un comunicat.       În toate aceste zile, ţările occidentale ajutau România cum puteau. De exemplu, Marea Britanie a donat tone de medicamente ce au fost împărțite prin toată ţara, Elveţia a trimis tone de îmbrăcăminte, Austria a trimis maşini şi utilaje pentru căteva săli de operaţie complete, URSS ne-a ajutat pe lângă tone de medicamente şi cu restabilirea livrărilor de petrol, gaze şi energie electrică. Astfel, fiecare stat a venit în întrajutorarea României pentru a trece cât mai uşor şi rapid de evenimentele ce s-au întâmplat. Marele nostru vecin a demonstrat solidaritate cu noul regim ce dorea să meargă pe calea statelor occidentale şi a democraţiei.

O schimbare esenţială în sistemul politic al României a fost construcţia partidelor politice. Acest proces nu a fost facil derulându-se cu stângăcie şi cu contradicţii. Nu a fost deloc greu ca grupurile de oameni în primele zile post comuniste să se denumească „partide politice” adoptând în lipsa unei doctrine, asociindu-se cu o etichetă liberală, creştin-democrată, social-democrată etc[14]. Aceste grupuri au apărut ad-hoc deoarece în politica post-decembristă în România, actul legislativ care reglamenta crearea unui partid politic era indulgent. Astfel. Prin Decretul numărul 8 din 30 decembrie 1989, condiţia esenţială a unui partid era existenţa a 259 de membri, ceea ce a creat un teren propice[15].

DUMNEZEU SĂ-I IERTE ŞI SĂ-I ODIHNEASCĂ! VEŞNICA LOR POMENIRE DIN NEAM ÎN NEAM ŞI DE POPORUL ROMÂN!

                      General(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Sursele sunt următoarele

[1]Catherine Durandin,Moartea Ceauşiştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011,pag.147-158.

[2]Ibidem.,  pag. 145-146.

[3]Florin Abraham, Transformarea României 1989-2006. Rolul factorilor externi, Editura Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2006, pag. 69-73.

[4]Catherine Durandin, op.cit., pag. 158-159.

[5]Emil Constantinescu,Păcatul originar, sacrificiul fondator. Revoluţia din ’89 aşa cum a fost, Editura Minerva, Bucureşti, 2009, pag. 380-381.

[6]Sergiu Nicolaescu, Recviem pentru adevăr. Decembrie 1989, ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, 2011pag. 197.

[7]Alexandru Duţu, Revoluţia din 1989-Cronologie, Editura Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, Bucureşti, 2006, pag. 287.

[8]Alexandru Duţu.op.cit.,, pag.287.

[9]Ibidem, pag. 288

[10]Ruxandra Cereseanu, Decembrie’89. Deconstrucţia unei revoluţii, Ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag. 235.

[11]Caietele Revoluţiei, nr. 2/2006, pag. 53.

[12]Sergiu Nicolaescu, op.cit.,pag. 198.

[13]Antonia Rados,Complotul Securităţii. Revoluţia trădată din România, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1999,pag. 128.

[14]Constantin Hlihor, România. Căderea Comunismului şi Naşterea Democraţiei 1989-2000, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2006pag.  149.

[15]Lucica Pădureanu(coordonator),  Repertoriul Actelor publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, 22 decembrie 1989-31 ianuarie 1998, Bucureşti, 1998, pag.15.

Moş Crăciun cu plete dalbe de secol XIX

Graphic1De câteva secole încoace, Moş Crăciun are pletele dalbe şi soseşte la toţi băieţii şi fetiţele cuminţi. Imaginea Moşului a variat de-a lungul secolelor, fie conform imaginaţiei desenatorilor şi caricaturiştilor, fie al tehnicii de desen disponibile sau a particularităţilor vremurilor. Iată câteva imagini cu Moş Crăciun de secol XIX, un bătrânel plin de daruri, dar cu o imagine nu tocmai prietenoasă.

 

ROMÂNII ÎL PREFERĂ PE PREŞEDINTELE NICOLAE CEAUŞESCU!

Un barometru de opinie INSCOP a stabilit că românii consideră că Nicolae Ceauşescu a fost cel mai bun preşedinte al României.

 

Nicolae Ceauşescu a condus România cu o mână de fier în perioada 1965-1989 şi a fost înlăturat printr-o mişcare de stradă sângeroasă la 22 decembrie 1989. La 25 decembrie 1989, el şi soţia sa, Elena Ceauşescu, au fost executaţi la Târgovişte în urma unui proces sumar.

Un procent de 24,7 % dintre români îl consideră pe Nicolae Caeuşescu cel mai potrivit preşedinte pe care l-a avut România. Pe locul al doilea în acest clasament se situează Ion Iliescu, cu 19,1% din opțiunile publicului, Traian Băsescu — pe locul al treilea, cu 14,2%, iar Emil Constantinescu — pe patru, cu 9,7%.

Pe de altă parte, 23,9% dintre respondenți consideră că niciunul dintre cei patru nu s-a ridicat la înălțimea funcției. Proporția celor care nu au răspuns la această întrebare a fost de 8,4%.

Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, susține că datele confirmă tendința de lungă durată de îndepărtare a românilor de personajele politice ale momentului și ale istoriei recente.
,,În realitate, vorbim despre o falsă pozitivare a unui Nicolae Ceaușescu care este asociat cu o perioadă percepută ca mai ordonată din punct de vedere al vieții cotidiene, dar ale cărei lipsuri s-au mai uitat. Pozitivarea relativă a lui Ceaușescu vine și în scopul evidențierii imaginii totuși defavorabile pe care publicul o are cam despre toți președinții postdecembriști ai României. Să nu uităm că spre finalul mandatelor toți aceștia au încheiat cu un nivel redus de încredere publică”, adaugă Darie Cristea, citat de Agerpres.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1-6 iulie. Volumul eșantionului a fost de 1.055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Uite ce poate debita această analfabetă: Maria Grapini a vorbit despre Dan Voiculescu în Parlamentul European: „Trag un semnal de alarmă cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea”

Europarlamentarul PC Maria Grapini a ţinut un discurs în Parlamentul European, în care a prezentat situaţia lui Dan Voiculescu. Grapini a declarat în faţa colegilor săi eurodeputaţi că decizia în cazul lui Dan Voiculescu este o ameninţare la adresa libertăţii presei. În opinia acesteia, condamnarea s-a făcut în baza unui proces incorect, accelerat din cauza dezvăluirilor făcute de Antena 3 despre ilegalităţile lui Mircea Băsescu. Aşa a considerat de altfel să îşi justifice veniturile din Parlamentul European. Maria Grapini are un salariu de 15.000 de euro la Bruxelles, dar până acum nu s-a distins acolo prin vreo iniţiativă legislativă.
„Doresc să trag un semnal de alarmă privind suspiciunile solide bazate pe fapte cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea. După dezvăluirile făcute la postul de televiziune aparţinând familiei Voiculescu, probate cu înregistrări prin care fratele preşedintelui României a luat suma de 250.000 de euro pentru a scăpa de condamnare un cunoscut interlop, procesul fondatorului trustului de presă, aflat de şase ani pe rolul instanţelor, a fost repus şi judecat în cinci zile”, a afirmat Grapini, în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European.
În timp ce alţi colegi erau preocupaţi de sosirea Papei la Strasbourg, eurodeputatul din România a atacat deciziile justiţiei în cazul condamnării lui Dan Voiculescu.
„Termenele nerezonabile de doar o zi în timpul vacanţei judecătoreşti, neadmiterea celor 124 de excepţii ridicate de avocaţi, neadmiterea expertizei neutre aşa cum solicita Curtea Constituţională, a dus la condamnarea a 12 oameni. Iar omul politic Dan Voiculescu, fondator al trustului de presă care a relatat ştirea, a primit pedeapsa maximă. În final, s-a procedat la conficarea extinsă aplicată terţilor”, a mai spus europarlamentarul.
Aceasta nu este prima declaraţie pe care Maria Grapini o face cu privire la procesul în care a fost condamnat Dan Voiculescu. Imediat după ce fondatorul Partidului Conservator a fost condamnat, ea a spus că se va duce cu jenă în Parlamentul European. Dar pe ce sumă este jena ei. Un europarlamentar primeste un salariu de 6.200 de euro pe lună, la care se adaugă circa 9120 euro diurna in 30de zile. În total, peste 15.000 de euro.

                                                                                                                                                      Florin NAHORNIAC

Ce cunoaştem din viaţa lui IISUS HRISTOS. Dincolo de credinţa oarbă

Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…

De Paul E. Little

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).       Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”                                                                                                                                              Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).      Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu – aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.       (2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.      (3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

   Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.        Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.     Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.      La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).     Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).       A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.

El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor şi asupra afecţiunilor trupeşti. I-a făcut pe şchiopi să meargă, pe muţi să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi. În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.          Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat. Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.         Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora… au fost nişte sărmani naivi.

Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.

Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulată „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deşi nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.       Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.         În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

  Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea – de neînţeles şi enervantă – că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.       O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală… şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.       Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.         Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea… că este Prinţul vieţii.   

  În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.       Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viaţa lui Isus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morţi, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu şi astăzi. Şi nu doreşte doar închinarea noastră; doreşte să Îl cunoaştem şi să vină în viaţa noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte aşa cum suntem şi să ne cheme la o relaţie personală cu El.           Îl poţi invita pe Iisus Hristos să vină în viaţa ta chiar în clipa aceasta. Îi poţi spune: „Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierţi şi să vii în viaţa mea chiar acum. Îţi mulţumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relaţie personală cu tine, de a Te cunoaşte.”

Dezvăluiri din dosarul spălării de bani de la SIVECO

Irina Socol cerea returnarea documentelor în engleză sau română, după monedă

Mai multe zeci de mesaje au fost interceptate între Irina Socol şi principalul autor al operaţiunilor de spălare de bani, bucureşteanul Tiberiu Grabany. Schimbul de comunicaţii demonstrează rutina în care intrase preşedinta celei mai cunoscute corporaţii IT din România atunci când venea vorba de recuperarea banilor ascunşi de Fisc prin transferuri în zeci de firme fantomă.

Exceptând-o pe fondatoare, Tiberiu Grabany a mai corespondat şi cu alţi angajaţi din SIVECO – Aurora Crusti (mâna dreaptă a Irinei Socol), Dan Tuhar, Viorel Gabriel Lospa, Dragoş Dobran, fiecare dintre aceştia intermediind fie plicurile cu bani returnaţi din „maşinăria de albit”, fie comenzile pentru viramentele bancare.      Codurile pentru decriptarea comunicărilor cu aparenţă profesională au fost furnizate chiar de Tiberiu Grabany procurorilor, în schimbul unui beneficiu care-l poate scăpa chiar şi de jumătate din pedeapsă la sentinţa finală.

Un exemplu că subordonaţilor Irinei Socol nu le erau străine metodele de albire a banilor proveniţi din numeroasele contracte cu statul este schimbul de mesaje dintre Tiberiu Grabany şi Dan Tuhar, chiar la câteva zile după trecere în noul an 2014. Dan Tuhar este directorul eCustoms de la SIVECO, cel mai apreciat şi premiat proiect de management integrat pe care compania l-a exportat şi în Turcia şi Macedonia.

Tiberiu Grabany: Am rugamintea sa-mi spuneti daca ultimele documente vin totusi astazi si daca le doriti in Engleza. Cu stima, Grabany

Dan Tuhar: La multi ani! Acum am confirmat ca vor veni astazi in jur de pranz si sunt ok in romana.Tiberiu Grabany: Multumesc, Dan

6.01.2014

În rechizitoriul întocmit de procurori este citată explicaţia lui Tiberiu Grabany cu privire la semnificaţia mesajelor:        „Documentele”menţionate în conţinutul mesajului transmis lui Tuhar Dan reprezintă un limbaj disimulat pentru banii pe care trebuia să-i aduc acestuia la solicitarea lui Socol Irina. Menţiunea referitoare la limba engleză din conţinutul mesajului semnifică moneda în care trebuia să aduc banii la sediul SIVECO, respectiv, limba engleză pentru euro iar limba română pentru lei

Rechizitoriul SIVECO

Majoritatea mesajelor, câteva zeci fiind citate chiar în actul de acuzare, sunt purtate de Tiberiu Grabany cu Aurora Crusti, vice-preşedinte adjunct la Divizia Comercială la SIVECO. Aceasta este de altfel singurul dintre subordonaţii care împart calitatea de inculpat, şi arestul preventiv, cu Irina Socol.

Aurora Crusti„Buna dimineata! O sa pregatesc azi ceva (56k)-future sau g? Merci”. Explicaţia vine tot din declaraţia lui Grabany citată în rechizitoriu: „Prin acest mesaj Crusti Aurora Ecaterina mă anunţa că urmează să transfere în contul societăţilor SC  FUTURE SOFT SERVICE SRL şi SC GENIUS SOFT CARE SRL suma de 56.000 EURO, care urma să o retrag şi să i-o restitui.

Tiberiu Grabany: Am primit toate documentele pt F. Puteti afla daca pt astazi mai avem ceva? Oricum, va sun maine dupa ora 17:00. Grabany

Aurora Crusti: Da, azi am efectuat 28,5k pt F

Tiberiu Grabany: Si ramane doar asta sau mai este ceva?

Aurora Crusti: Azi doar asta. Urmeaza maine si poimaine. Daca puteti veni pe masura producerii ar fi f bine

În declaraţia dată procuroului, Grabany susţine că mesajul „Am primit toate documentele pt F”– arăta că a primit sumele de bani în contul SC  FUTURE SOFT SERVICE SRL. „…azi am efectuat 28,5k pt F”– arată că Aurora Crusti îl anunţă că a transferat suma de 28.500 euro în contul SC  FUTURE SOFT SERVICE SRL. „…daca puteti veni pe masura producerii ar fi f bine”– arată că trebuia să vină cu banii la sediul SIVECO şi să-i restituie imediat după intrarea acestora în contul firmei sale.        Implicarea directă a Irinei Socol în operaţiunile financiare ilegale ale companiei pe care o conducea este demonstrată de mai multe corespondenţe, tip mesaj, cu Tiberiu Grabany, înregistrate însă cu mult înainte ca această anchetă să fi debutat oficial.

Tiberiu Grabany: Buna ziua, ramasese sa primesc niste fisiere de la dvs. ref. la ultima comanda pe care inca nu le-am primit. Credeti ca am putea reusi sa incheiem comanda pana la sfarsitul acestei luni? Astept un raspuns. Cu stima, Grabany

Irina Socol: da. Ne straduim. Am predat partial astazi

26.09.2013

În traducerea lui Grabany, schimbul de mesaje arată că o informa direct pe Irina Socol despre faptul că nu au fost efectuate plăţile de către SC SIVECO ROMÂNIA SA către firmele sale şi prin urmare nu avea ce să îi restituie. Irina Socol a revenit cu precizarea că în urma informării sale privind lipsa oricărei încasări în acea zi, plata s-a făcut parţial şi prin urmare trebuia sa retragă banii şi să îi restituie direct.

Tiberiu Grabany: Nu ma uitati va rog cu acel curs. Pot veni in orice zi si la orice ora. Vedeti ca din prezentare au lipsit niste fisiere de aprox. 35 Mb. Credeti ca putem finaliza saptamana aceasta? O seara cat mai placuta! Grabany

Irina Socol: ok

7.10.2013

Grabany susţine că prin respectivul sms a rugat-o din nou pe Irina Socol să transmită colegilor săi din SIVECO să îl instruiască în legătură cu modul de testare a unui soft „în eventualitatea în care trebuia să ofer vreo explicaţie cuiva, însă d-na SOCOL nu a fost de acord, astfel încât la întrebarea d-lui procuror dacă sunt de acord să fiu supus unui experiment judiciar de a demonstra că aş fi putut presta serviciile facturate, am precizat că nu deţin astfel de cunoştinţe, doar cele elementare de utilizare a unui PC, fără alte specializări în softuri”.

În alte mesaje, Irina Socol îi transmite să-i caute pe alţi subordonaţi ai săi. Este cazul lui Dragoş Dobran, directorul eHealth de la SIVECO, şi principalul actor al contractului de informatizare a Casei Naţionale de Sănătate.

Irina Socol: sa il cautati la noi pe Dragos Dobran

Tiberiu Grabany: In regula. Eu ajung in 15 min. Las la dansul prezentarea?

Tiberiu Grabany: Am rezolvat la dl Dobran. Va gasesc la birou ca sa va inmanez acea prezentare? Grabany

Tiberiu Grabany: Am lasat documentele la dvs pe birou. Week-end placut! Grabany

Irina Socol: fosrte bine. Multumesc tare mult

Tiberiu Grabany: Am rugamintea sa-mi confirmati daca prezentarile primite de dl. Dobran sunt in regula. Astazi am ultima predare la dansul. Cu stima, Grabany

Irina Socol: este ok. Multumesc mult

Tiberiu Grabany: In regula. O seara cat mai placuta.  

La scurtă vreme după arestarea Irinei Socol şi a Aureliei Crusti, SIVECO a transmis un comunicat de presă în care susţinea că niciunul dintre angajaţii săi nu a fost implicat în operaţiuni ilegale.

Societatea îşi susţine pe deplin nevinovăţia şi va demonstra că nici Siveco şi nici Irina Socol, Aurora Crusti sau alţi reprezentanţi Siveco nu au comis vreo ilegalitate

Comunicat SIVECO

Ulterior, SIVECO a ales să plătească, din conturile societăţii, prejudiciul din dosar, estimat iniţial la 10 milioane de euro şi majorat, prin extinderea anchetei, până la 65 de milioane de lei. De această decizie care procedural conduce la scăderea cu o treime a pedepsei este puţin probabil să beneficieze însă Irina Socol, căreia i s-a refuzat la bancă până şi lichidarea propriei asigurări de viaţă în timp ce se afla în arest.

                                                                                                                                                                    Iosif  VARGA

Cum să coabiteze mârlania cu bunul simţ într-o ţară în care românii nu se respectă?

„Mai bine pierd alegerile, decât să fiu mârlan”, spunea Klaus Iohannis, cu două zile înainte de turul II de alegeri. În cele din urmă, Iohannis n-a fost mârlan, dar a câștigat, în timp ce Victor Ponta a fost și mârlan, și perdant. Acum mârlanii mai mari și mici care au susținut mârlania lui Ponta urlă că vor coabitare cu Iohannis. Chiar așa, să coabitezi cu „traficantul de copii”, „tăietorul de pensii” care nici măcar nu e în stare să facă un copil?
• Mai mulți analiști apropiați ai PSD (printre care și fostul pușcăriaș Adrian Năstase) vorbesc acum tot mai stringent de necesitatea unei coabitări între Klaus Iohannis și (încă) premierul Victor Ponta. Unii au mers până acolo, încât au afirmat că românii, fără să-și dea ei seama, au votat, de fapt, pentru coabitare. Adică toți cei care au ieșit să dea „puie” lu’ „monta” îl vor premier pe Victor Ponta. Sau altfel spus, 100% dintre cei care s-au prezentat duminică la urne au votat în fapt… Victor Ponta. Numai că 55% îl vor premier, iar 45% președinte. O gogoriță mai mare decât asta numai în capul „pufos” al lui Mirel Palada putea exista!
• Să colaborezi instituțional e una, să coabitezi e cu totul alta, lucru spus și de Iohannis. Or, mi se pare foarte greu pentru neamț să coabiteze cu cel care a declanșat la adresa lui cea mai infamă și jegoasă campanie electorală de la 1990 încoace. Și lui Iisus Hristos i-ar fost greu să întoarcă obrazul celălalt, la câte dejecții au putut arunca Ponta și ai lui pe Iohannis. Și totuși, acesta n-a ripostat! Acum, să-i ceri să și coabiteze parcă e prea mult. Cum să coabitezi cu cel care ți-a atacat zi de zi familia, soția, socrii, părinții, criticându-te și că nu ești în stare să ai copii? Cum să stai la aceeași masă cu cei care au „dezvăluit” că ai fost traficant de copii? Cum să coabitezi cu cel care a trimis o televiziune în Germania, transformând o mansardă închiriată într-o vilă de un milion de euro? Cum să coabitezi cu cel care a speriat pensionarii că tu le tai pensiile? Cum să coabitezi cu unul care, cu patru zile înainte de turul II, trimite Corpul de control din subordine la primaria din Sibiu? Oare domnii analiști nu văd că Iohannis e dintr-un alt film, nu din acela cu politicieni dâmbovițeni care azi pupă unde ieri au scuipat? Ca să fiu mai explicit: să-i ceri ajutor și să te pupi pe gură cu cel care în urmă cu câteva zile ți-a dedicat poezia „Mr. Pârțși Curva popii”.
• Vai, dar câte necazuri s-au adunat în ultimele zile pe așa-zișii jurnaliști de la Haznaua3! N-a ajuns că duminică idolul lor a dat-o de gard, făcându-i pe Ursu, Ciuvică, Badea, Gâdea, Grecu etc să-și smulgă părul din cap și să le curgă lacrimile. Marți, parlamentul scos definitiv din schemă Legea amnistiei, lăsându-le patronul după gratii mult timp de acum înainte. Că asta era miza mardeiașilor și trepădușilor din Latrină, să iasă amnistia și Varanul de la răcoare. Dar aroganța maximă a venit pe capul lor miercuri. Șeful DNA, Codruța Kovesi, a declarat că are nevoie de un sediu mai mare pentru instituția sa. Iar unul din imobilele pe care a pus ochii este taman sediul… Antena 3. (Ha-ha-ha! Aplauze: Bravo, Codruța! Forza DNA!) Adică să fii dat afară din sediu pentru a face loc celui mare dușman declarat al tău e chiar cadoul cel mai meritat de Crăciun pentru spălătorii de cadavre și creiere de acolo.
• Celebra mahalagioaică Gabi a lu’ Pandele din Voluntari, cică de nervi și supărare, și-ar fi închis contul de Facebook. Exact acela unde, în calitate de purtător de cuvânt al lui Victor Ponta, revărsa camioane întregi de dejecții la adresa lui Klaus Iohannis. Acum nu se știe care e motivul și dacă măsura e provizorie. Poate o fi auzit că Facebook l-a bătut pe Ponta și acum vrea să se răzbune. Sau poate, ca să fie o familie mega-împlinită, demnă de președinția României, și-o fi luat o pauză de făcut copii. Poate de data asta îi iese unul care să scoată mai mult de nota 1,2 la examenul de Bac!
• Există un individ absolut insuportabil, care face și făcea naveta între Latrina3 și GhițăTV. Codrin Ștefănescu parcă îi spune, e acum ceva secretar executiv pe la PSD, după ce-a mai umblat prin vreo patru partide. Ei bine, în goana lui stupidă de-a demonstra că Iohannis nu merita să ajungă președinte, i-a făcut lui Ponta o aroganță cum nu i-au făcut-o nici cei din Opoziție. Aflat în studio la GhițăTV, el a explicat că singurul om care are merite în victoria lui Iohannis a fost Vasile Blaga, cel care ar fi reușit să mobilizeze electoratul anti-Ponta. „Dacă Blaga scotea dintr-un sertar o gâscă sau o rață, tot îl bătea pe Ponta”, a glăsuit individul. Chiar așa, și o rață îl bătea pe Ponta? Neapărat domestică sau putea fi și sălbatică?
• PSD-iștii continuă să se canibalizeze între ei într-o lungă săptămână a cuțitelor lungi. Pe zi ce trece, tot mai mulți dintre ei îl atacă direct pe Ponta pe motiv de autosuficiență și aroganță. Unii îi impută aroganța afișată la cele două dezbateri TV cu Iohannis. La acea vreme însă, niciun PSD-ist nu vedea ceea ce orice om normal și cu bun simț observa din avion. Ba, după prima dezbatere, conturile de FB ale PSD-iștilor, inclusiv ale celor din Timișoara, erau pline de miștocăreli și golănii la adresa lui Iohannis, care mergeau până acolo încât se vorbea despre retragerea acestuia din cursa electorală. Adică aroganța mare făcea pui peste tot! Acum s-au întors nu doar împotriva lui Victor Viorel, ci a tuturor pesedeilor din țară. Ghinion! (că tot au folosit pesedeii acest cuvânt la maxim.) Hai „Keep Calm and Puie Monta”, vorba PSD-iștilor de pe FB!

   Andrei PÎRJOLEA

Un studiu care arată că oamenii au nevoie de Dumnezeu. Cum influenţează religia comportamentul oamenilor

Religia nu îi determină pe oameni să adopte un comportament mai bun, ci îi face să resimtă într-un mod mult mai acut sentimentul de vină, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite, publicat în revista Science.

Autorii studiului nu au descoperit „nicio diferenţă semnificativă” în ceea ce priveşte numărul şi calitatea morală sau imorală a comportamentelor şi a faptelor întreprinse de participanţii religioşi şi atei.

Cercetătorii americani au găsit o singură diferenţă: persoanele religioase au reacţionat cu mai multă mândrie şi gratitudine faţă de faptele lor morale, dar şi cu mai multă vină, ruşine şi dezgust faţă de faptele lor imorale.        Potrivit autorilor studiului, acest fapt înseamnă că persoanele religioase şi cele atee au mai multe lucruri în comun decât se credea în trecut în privinţa experienţelor morale din viaţa de zi cu zi. ,,Din câte ştim, acesta este primul studiu care analizează în mod direct felul în care moralitatea se manifestă în experienţele de zi cu zi ale oamenilor”, a declarat Linda Skitka, psiholog la Universitatea Illinois din Chicago, coautoare a studiului.        Pentru a analiza felul în care oamenii resimt moralitatea şi imoralitatea în viaţa de zi cu zi, cercetătorii americani au chestionat peste 1.200 de adulţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi 68 de ani, prin intermediul telefoanelor inteligente.          Timp de trei zile, aceşti cetăţeni americani şi canadieni, care au alcătuit un eşantion reprezentativ din punct de vedere demografic, au primit cinci semnale în fiecare zi, care i-au determinat să ofere răspunsuri scurte la un chestionar despre faptele morale sau imorale pe care le-au comis sau suportat, la care au asistat sau despre care au auzit în ultima oră.

Pe lângă factorul religios, cercetătorii au analizat moralitatea faptelor zilnice şi simpatiile politice, dar şi efectele pe care moralitatea şi imoralitatea le au asupra gradului de fericire al unui individ şi sentimentului acestuia de a avea un scop în viaţă.      Autorii au descoperit astfel că persoanele religioase şi cele atee diferă într-un singur fel: felul în care îi fac să se simtă faptele morale şi imorale.

Persoanele religioase au răspuns cu emoţii mai puternice – mai multă mândrie şi gratitudine faţă de faptele lor morale, dar şi mai multă vină, ruşine şi dezgust faţă de faptele lor imorale.    De asemenea, autorii studiului nu au găsit dovezi care să ateste vreo înclinaţie pentru moralitate mai mare în rândul persoanelor care simpatizează cu partidele politice conservatoare faţă de persoanele care simpatizează cu partidele liberale.

,,Descoperirea noastră este importantă, pentru că ea dezvăluie faptul că, deşi există aumite mici diferenţe în ceea ce priveşte gradul în care liberalii şi conservatorii sprijină anumite priorităţi morale, în realitate priorităţile lor morale sunt mai degrabă similare decât diferite”, a precizat Linda Skitka.     Ambele grupuri erau foarte preocupate de chestiuni precum vătămare/ îngrijire, echitate/ inechitate, autoritate/ subversiune şi cinste/ necinste.      Aceiaşi cercetători au anunţat că doresc să realizeze în viitorul apropiat şi alte studii folosind metoda de chestionare prin smartphone, în locul testelor de laborator, pentru a analiza şi mai în profunzime conceptul de moralitate şi psihodinamica sentimentelor de gratitudine, furie şi excludere.

                                                                                                                                                                Silvia ANDREI

În loc de scrisoare deschisă: AŞA NU MAI MERGE!

Distinse domn Victor…PLAGIATORUL Îmi faceţi o mare bucurie pentru că aveţi curajul să dialogaţi pe tema cea mai importantă a acestui moment istoric pe care-l simţim a fi crucial…

Da, peste cinci milioane dintre cetăţenii de azi ai ţării sunt ,,de stânga”, oameni care aşteaptă ,,minunea” imposibilă a venirii unui alt tătuc, care să le aducă în ,,coşul zilnic” al lui Nicolae Văcăroiu şi din “hrana ştiinţifică” a acelui medic, ajuns ministru sănătăţii sub Ceauşescu. Eu nu reprezint dreapta, în acest dialog sui generis, pe care-l facem acum public, deşi este mare nevoie ca el să se deschidă la scară naţională, între domnia ta şi cineva care se socoteşte de dreapta. Dar ştiu foarte bine ce înseamnă acest concept (motiv pentru care vă voi trimite un eseu pe această temă).

În timpul ,,experimentului marxist”, ca să nu-i zicem “epoca de aur” a dictaturii comuniste, un inginer agronom de la Institutul de cercetări agricole de la Fundulea, a fost trimis în documentare în Statele Unite. La întoarcere le-a spus celor din institut trei lucruri: acolo dacă cineva vrea să plece dezbrăcat pe stradă, o poate face oricând, acolo dacă cineva vrea să construiască singur un avion, o face uşor, fiindcă găseşte piese de schimb pe piaţă iar acolo sunt şi ,,săraci şi bogaţi” şi nu mai ,,de-un fel”, ca la noi… i-a mai scăpat acestuia. Egalitatea în sărăcie, niciodată nu va fi o soluţie a vieţii omului pe pământ… (Relatarea aceea mi-a făcut-o vecina mea de casă, de la ţară, care a lucrat la institut până la pensie,-institut care acum se află  în degringoladă, unde cuplul Udrea-Băsescu s-a repezit să ia hălci mari din imensa moşie a pământului românesc, cel mai întins şi mai fertil din Bărăganul nostru plin de cernoziom, unic în lume.

Nici ea nu este de stânga sau de dreapta, dar la aflarea veştii că un neamţ “serios” a fost ales, s-a închinat spre icoană şi a zis: ,,Doamne, poate-o fi ca pe vremea lui Carol întâi!” (De remarcat zicerea ei către mine: “că mie mi-a plăcut foarte mult istoria la şcoală, domnule profesor, şi de aceea ştiu cine sunt, de unde venim şi unde trebuie să ne ducă Dumnezeu mai departe”)… Da… Am trecut pe la Institutul de cercetare a dictaturilor din România, condus de un controversat profesor de stânga. I-am predat manuscrisul  cărţii monografie ,,O istorie vie”, viaţa şi opera doctoruiui ,,naţionalist” Şerban Milcoveanu. Când a dat de atitudinea “monarhistă” a acestuia, a exclamat: ,,Prietenul meu Milcoveanu, monarhist?!… N-am ştiut. Nu vă supăraţi, eu o asemenea carte nu pot publica”. În hol, într-un tablou mare pe perete se afla micul la stat Mihai Beniuc, autorul volumului gros “Sub patru dictaturi”, publicat foarte repede de acest Institut…

Iată o diversiune perfidă!… Adicătelea, ce tot o ţineţi cu ,,dictatura comunistă? Iată că au mai fost trei înainte!… Da, dar a patra a fost dezastruoasă… Combinatele construite forţat, blocurile standard, casa scânteii, canalul, casa poporului, barajele etc, nu fac cinste celor care au dus patru milioane de oameni să le construiască cu braţele descărnate, acei deţinuţi politici cărora li s-a luat dreptul dat de Dumnezeu la existenţa scurtă, cât ne este dată. Două milioane nu au mai venit niciodată acasă!, domnule confrate privitor atent în istorie, luaţi noaptea din pat, de aici şi din Basarabia şi Bucovina… Cine răspunde pentru această imensă pierdere naţională a fiinţei noastre, domnilor ,,de stânga”?!

Când au reluat puterea, în 1990, şurubarul Brucan, ne-a cerut să avem răbdare încă 20 de ani, până ne vom reveni, dar nu la ceea ce am fost până la 30 decembrie 1947, ci… la ceea ce se vede că suntem după aceşti alţi 25 de ani, cu cinci mai mulţi decât s-a promis. Pericolul opririi definitive, – şi a unei  eventuale ,,atrageri magnetice spre Moscova” (în contextul când sârbii,- pe faţă,- şi ungurii,- mai voalat,- sunt cu mâna întinsă spre Putin), oprirea celor de stânga românească de la a lua iarăşi puterea totală, este un gest istoric semnificativ, spre care intelectualitatea nostră “creată de partid” să deschidă ochii.

Şi apoi… Am intrat într-o zi în sediul PSD din sectorul nostru trei şi am întrebat acolo, ca un novice, sau ca “baba chioară: ,,Domnilor, aţi fost mai mereu la putere în aceşti 20 de ani, câţi erau atunci de la ,,loviluţie”, de ce nu aţi făcut ceva ca această masă imensă de săraci să se mai micşoreze?” Unul m-a privit ironic şi mi-a răspuins zâmbind mefistofelic: „Da, dar pe noi cine ne mai votează?” În Noua Zeelandă, în Australia, în Canada şi în Satele Unite, care sunt pe primele patru locuri la nivelul de trai, sunt şi săraci dar şi bogaţi, lipseşte însă “stânga” şi chiar şi ,,dreapta”. Primele trei ţin de regina Angliei iar a patra de adevărata democraţie a globului…. Ţări unde lipseşte un Iliescu, care s-a oprit “de frică” să-şi lansese, în plină campanie electorală, “cartea vieţii” intitulată ,,Destăinuirile unui militant de stânga”… (Să-şi fi dat seama că, astfel, venea cu o sfidare?)

Oricum… Acum când cel trimis de ei la înaintare şi atac s-a dat la fund, nefastul şi-a reluat rolul de preşedinte fondator şi bidigăne iar despre ,,congres” şi ,,refacerea stângii”, declarându-ne astfel că “lupta de clasă “n-a murit şi dezbinarea, dusă de Băsescul lor la paroxism, v-a continua. Căci cinci milioane, iată, sunt încă pe baricade şi “ţin cu ei”, cu sărăcimea… a celor “săraci cu duhul” conduşi de arpagoni, care s-au repezit din starea de proletari, la mari latifundiari locali şi mari bancheri ai momentului, care susţin puzderia de bănci, cum nu s-au mai văzut pe la noi vreodată. Da, domnule Victor, în “burghezia aceea putredă şi compradoră” dintre cele două războaie, băncile se numărau pe degete, ele ajutau oamenii să se apuce de treburi personale serioase iar uzinele Malaxa aveau 20.000 de salariaţi, cu zecile de mii erau la făbricile lui Mociorniţa ale lui AuschNim, etc, deci industrializarea n-a început-o lăcătuşul Gheorghiu-Dej de la Atelierele CFR Griviţa, cu mii de lucrători, ci totul s-a pornit, s-a dezvoltat şi s-a cristalizat “sub cei patru regi”, care, dintr-o întâmplare istorică, au fost de origine germană. Faptul că acum, un om din această etnie, născut, cerescut, educat şi pus în operă la noi, a venit ca o izbăvire, ca o nădejde, în care nu se mai spera… .

Ne este de ajuns cei 67 de ani de război psihologic româno-român, care a făcut milioane de victime, nu numai la figurat, ci la propriu. Sperăm că aţi înţeles că acest război este în armistiţiu şi curând el se va încheia. Laolaltă să ne dezvoltăm cultura, printr-un sistem de învăţâmânt serios şi să dăm valorilor dreptul la conducere în economie şi în toate sferele de activitate, de unde trebuie să se scoată atitudinea lui ,,lasă că merge şi aşa!” Uite că viaţa nu ne mai iartă! Aşa nu mai merge! Toţi, ca unul, vorba bătrânilor noştri “să punem osul la treabă!” Sunt sigur că pe acest tărâm suntem amândoi pe aceaşi lungime de undă. Să ne dea Ăl de sus putere de uitare în sine şi în Neam, pentru a ne dumeri ,,ce ni se întâmplă”.

                                                                                                                                                                     Iosif VARGA

Istoria nu trebuie uitată! Nicolae Ceauşescu a fost respectat peste hotare de mari oameni ai lumii Dosare Ultrasecrete. STENOGRAMA convorbirii dintre Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea

În 1973, Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit cu personalităţi de primă mărime ale lumii, printre aceştia numărându-se şi liderul spiritual al catolicismului, Papa Paul al VI-lea. Primirea la Vatican s-a făcut cu tot fastul, dar încercarea Suveranului Pontif de a-i forţa mâna în problema greco-catolicilor l-a iritat pe Ceauşescu.

Vizita cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu la Vatican s-a produs în 26 mai 1973, ultima zi a periplului italian, cu puţin înainte de plecarea spre casă. Întâlnirea cu Suveranul Pontif s-a desfăşurat după un ceremonial extrem de precis, consemnat ca atare în fişa vizitei alcătuită de serviciul Protocol al Ministerului de Externe.

STENOGRAMA convorbirii dintre Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea

STENOGRAMA convorbirii dintre Nicolae Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea (Vatican, 26 mai 1973)
Au participat Agostino Casaroli şi George Macovescu.
Papa Paul: Excelenţă, rugăm cerul să binecuvânteze activitatea dv. pe care şi noi o urmărim cu mult interes şi am dori să ne consideraţi nişte umili sprijinitori ai politicii dv. de independenţă şi suveranitate pe care o duceţi cu atâta consecvenţă.

Am urmărit, de asemenea, cu multă atenţie şi interes activitatea desfăşurată de reprezentanţii dv. la reuniunile pregătitoare ale Conferinţei pentru securitatea europeană şi pot să vă afirm că şi noi sprijinim întrutotul principiile promovate de dv. în acest for.
În această problemă noi dăm o mare preţuire contribuţiei dv. personale, dv. distingându-vă în mod deosebit ca un apărător de frunte al egalităţii popoarelor.
Nicolae Ceauşescu: Vă mulţumesc. Aş dori să transmit un salut din partea poporului meu. Sunt deosebit de bucuros că am posibilitatea să vă văd.
Papa Paul: Este prima dată când Excelenţa Voastră se află la Vatican, şi trebuie să vă spun că dăm o mare importanţă acestui lucru, întrucât nu dorim decât să avem relaţii bune, în deplină devoţiune şi respect.
Nicolae Ceauşescu: Sunt bucuros să pot spune că împărtăşesc pe deplin spiritul acesta de contacte şi noi ne pronunţăm pentru contacte largi. Apreciez că în condiţiile de astăzi aceasta constituie o necesitate pentru o convieţuire paşnică, pentru bunăstarea popoarelor.
Papa Paul: Noi vedem în aceasta o dovadă a consecvenţei liniei politice pe care dumneavoastră o aveţi, Excelenţă, şi vă admirăm şi din acest punct de vedere. Noi nu avem nici o altă pretenţie, numai aceea de a trăi în raporturi sincere şi prieteneşti. Permiteţi-mi să profit de această ocazie pentru a vă exprima stima noastră. Am urmărit cu mult interes această ultimă perioadă a vieţii interne şi internaţionale a României, personificată de dumneavoastră.
Nicolae Ceauşescu: Aş dori să mulţumesc pentru aceste cuvinte. Poporul român este un popor care a suferit mult. Este ataşat principiilor de pace şi de colaborare. Doreşte ca fiecare naţiune să poată să-şi făurească viaţa aşa cum doreşte. Apreciez mult faptul că Sanctitatea Voastră, nu numai faţă de România, dar în problemele care preocupă astăzi omenirea, în multe dintre ele vă pronunţaţi pentru soluţii paşnice, pentru o colaborare între naţiuni şi între oameni.
Papa Paul: Noi vedem în această declaraţie a Excelenţei Voastre o expresie a ideologiei politice a dumneavoastră, adică faptul că fiecare stat îşi are personalitatea sa, independenţa sa, libertatea sa; dacă ieri statele erau concepute ca antagoniste, pe poziţii de concurenţă, dacă naţiunile erau duşmane între ele, astăzi – aşa cum a spus Excelenţa Voastră – există principii noi. Noi împărtăşim pe deplin concepţia dumneavoastră. Vrem ca fiecare stat să fie liber, independent, să-şi aibă personalitatea sa istorică, politică, nu în opoziţie faţă de celelalte state, ci într-o poziţie de prietenie, de convieţuire paşnică şi de colaborare. Excelenţa Voastră ştie că noi suntem străini de viaţa politică, că suntem deasupra şi în afara ei, dar suntem foarte, foarte sensibili, în primul rând, faţă de respectarea drepturilor popoarelor şi suntem interesaţi să cunoaştem de unde vin, de unde pornesc formele de viaţă internaţională. Ni se pare că descoperim binele mai ales în cele afirmate de dumneavoastră. Acest lucru este nu numai acceptat de noi, dar trebuie să-l şi apărăm. Dumneavoastră cunoaşteţi şi poziţia pe care reprezentanţii noştri au luat-o şi o iau în conferinţele internaţionale, acum, la Helsinki sau în alte împrejurări. Deci, această primă coincidenţă de idei mi se pare că este de bun augur pentru această întâlnire a noastră.
Nicolae Ceauşescu: Mi-a produs o deosebită plăcere să aud această declaraţie. Trăim în împrejurări când lumea este în continuă schimbare. S-au obţinut – după cum cunoaşteţi – unele rezultate bune în trecerea de la politica de confruntarea denumită a Războiului Rece, la o politică de conlucrare mai bună, de încercare de a găsi căile spre soluţionarea paşnică a conflictelor. Fără îndoială că dezvoltarea şi bunăstarea fiecărei naţiuni se poate asigura numai în condiţii de pace, că vechea politică trebuie să facă loc unor principii noi care să asigure, fiecărei naţiuni, dreptul la independenţă, la suveranitate, să excludă forţa, sau ingerinţele în treburile interne. Un lucru bun cred că este faptul că astăzi mai toate statele declară, cel puţin, că recunosc aceste principii, deşi noi considerăm că mai este încă mult de făcut pentru ca acestea să fie traduse în viaţă. Am reţinut cu multă satisfacţie ceea ce aţi spus, că aceste principii trebuie nu numai afirmate, ci trebuie şi apărate şi înţeleg aceasta în sensul că toate statele – inclusiv biserica, care, chiar dacă nu are un rol direct într-un şir de probleme, nu poate să rămână în afara preocupărilor omenirii, de a-şi asigura o viaţă liberă şi mai bună.
Papa Paul: Noi am ales ca deviză binomul „Justiţie şi pace”. Credem că încă se poate include sinteza acestei afirmaţii acestei lumi. Cred şi eu că există un progres. Cred, de asemenea, că mai sunt multe dificultăţi şi sunt necesare persoane ca Excelenţa Voastră pentru obţinerea acestor lucruri şi popoarele au văzut această necesitate de a urma personalităţi care să ducă la construirea unei umanităţi în pace şi în justiţie.
Nicolae Ceauşescu: Deviza aceasta de „justiţie şi pace” este o deviză care poate fi acceptată de oricine.
Papa Paul: Desigur.
Nicolae Ceauşescu: Şi noi ne străduim, şi în ţară şi în relaţiile internaţionale, să facem să triumfe principiile de dreptate, de egalitate şi de pace între oameni.
Papa Paul: Şi după aceea începe munca de progres intern al popoarelor, de a folosi noile condiţii sociale. Noi suntem moştenitorii unei istorii care nu este prin sine însăşi perfectă, dar trebuie să o perfecţionăm spre binele popoarelor. Statul, deci şi biserica catolică, mai mult decât oricând, trebuie să acţioneze pentru o nouă viziune socială în lume şi credem că justiţia trebuie să demonstreze acest lucru între clasele care compun o societate. În acest sens, noi dăm o mare atenţie şi avem o mare încredere în viziunea politică şi în talentul dv. pe care îl dovediţi. Să ştiţi că acest lucru îl afirmă nu numai cei care vă admiră, dar şi simplii observatori. Trebuie să ştiţi acest lucru.
Nicolae Ceauşescu: Este pe deplin adevărat că, în primul rând, este necesar ca în viaţa fiecărui popor, a fiecărei naţiuni să se asigure triumful unor principii noi care să creeze condiţii ca oamenii să se poată bucura pe deplin de roadele muncii lor, să aibă posibilitatea să fie egali în toate sferele de activitate. Societatea pe care o făurim noi nu este ceva rupt de ceea ce a creat omenirea până acum. În fond reprezintă o anumită etapă în dezvoltarea societăţii şi trebuie să ţinem seama şi de istorie şi de tradiţii, dar, aşa cum am spus zilele acestea în unele convorbiri, referindu-mă la tradiţiile comune dintre Italia şi România, noi avem obligaţia nu numai să vorbim de istorie şi de tradiţii, ci, mai cu seamă să făurim istoria prezentă, să făurim viitorul mai bun al popoarelor noastre.
Papa Paul: Şi din acest punct de vedere, Excelenţă, ne veţi avea umili colaboratori. Noi am avea să vă facem o rugăminte asupra unei probleme care priveşte temporar ţara dumneavoastră. Trebuie să vă prezentăm această problemă cu discreţie şi cu respect. Dacă ne veţi permite, noi vă vom înmâna un mic memoriu pentru a fi studiat. Excelenţa Voastră ştie despre ce este vorba: despre biserica catolică unită şi am vrea ca Excelenţa Voastră să aibă bună-voinţa de a lua în considerare acest lucru. Nu vom căuta să vă facem dificultăţi. Nu este vorba de nimic altceva decât de a aplica justiţia pe care dumneavoastră aţi dovedit-o de atâtea ori, pentru ca să nu rămână în memoria popoarelor o revendicare care apoi ar face să sufere o anumită grupare de oameni. Nu este momentul acum să discutăm despre acest lucru, dar am dori ca să fie luată în considerare de Excelenţa Voastră. Dacă vreţi să însărcinaţi o persoană care să trateze această problemă, noi suntem dispuşi la orice condiţii, să facem ca lucrurile să se desfăşoare în mod civilizat. Cerem aceasta pentru a clarifica poziţia bisericii catolice.
Nicolae Ceauşescu: Voi căuta să fiu foarte sincer. Este de altfel obiceiul meu.
Papa Paul: Ştim că problema este delicată şi noi nu vrem să o înăsprim, dar permiteţi-mi să vă rog umil. Am încredere în înţelepciunea dv. politică şi umană.
Nicolae Ceauşescu: România se numără printre statele care creează condiţii bune pentru manifestarea tuturor cultelor religioase. De altfel, trebuie să vă spun, în România sunt 14 culte. Acestea se bucură de toate drepturile şi aş putea chiar să vă spun că suntem în relaţii bune cu şefii tuturor acestor biserici. În ce priveşte Biserica Catolică, ea se bucură de toate drepturile. Sigur, sunt unele probleme care s-ar cere lămurite şi suntem gata, asupra acestora, să discutăm. Noi dorim ca, la fel ca şi celelalte biserici din România, şi Biserica Catolică să se încadreze în viaţa poporului, să participe activ, şi la bucuriile şi la suferinţele poporului. În ce priveşte problema la care v-aţi referit însă, în mod special, aş dori să vă declar că noi considerăm această problemă pe deplin rezolvată. Istoria României este foarte frământată. Sigur mi-e greu acum să mă refer la aceasta. Lupta pentru unitatea naţională a jucat un rol important, aş putea spune, secole. Unirea celor două biserici în cadrul Bisericii Ortodoxe noi o considerăm ca o necesitate istorică, ca o necesitate a unităţii naţionale şi trebuie să vă spun deschis că în România despre problema aceasta nimeni nu mai discută şi nu mai doreşte să discute. Eu umblu mult prin ţară. Mă întâlnesc şi cu muncitori, şi cu ţărani, şi cu intelectuali, inclusiv cu diferiţi şefi ai bisericii, dar şi cu preoţi simpli din comune şi oraşe. De aceea am convingerea că ceea ce s-a înfăptuit cu mai mult de un sfert de secol în urmă constituie de acum o realitate de la care trebuie să pornim. Noi am fi bucuroşi că în conlucrarea dintre România şi dv. să pornim de la această realitate şi să găsim un limbaj comun. Sunt gata să iau în considerare reglementarea unor probleme pentru Biserica Catolică, să se poată duce tratativele corespunzătoare. Am dori să avem relaţii mai bune. Apreciem rolul pe care îl joacă în viaţa internaţională Biserica Catolică, spiritul spre înnoire şi de aceea ne-ar face o bucurie mare să putem conlucra şi mai strâns.
Papa Paul: Vom fi fericiţi. Permiteţi-mi două mici observaţii. Prima: ceea ce vă cerem noi este să definim poziţia catolicilor uniţi de rit grec fără să fie contrarie unităţii. Acum aţi spus că sunt 12, 13 religii, însă noi nu vrem să constituim un element străin de poporul român. Nu dorim ca prin aceasta să stricăm pacea interioară în Republica România. În al doilea rând, nu vrem pentru moment decât ca dumneavoastră să luaţi în considerare acest lucru. Dumneavoastră cunoaşteţi bine evenimentele interne şi ştiţi că anumite lucruri din interior nu pot ajunge în exterior spre a fi cunoscute. Papa vă roagă să luaţi în considerare această rugăminte.
Nicolae Ceauşescu: Eu v-aş ruga să pornim împreună de la necesitatea de a nu crea greutăţi României şi noi probleme.
Papa Paul: Am vrea să rezolvăm problemele care există, dar vă repet nu este momentul să tulburăm seninătatea acestei convorbiri plină de respect.
Nicolae Ceauşescu: Sper că timpul va ajuta mult la clarificarea tuturor problemelor.
Papa Paul: Noi avem încredere în timpul care trece şi providenţa ne spune că rezolvarea se găseşte şi în bunăvoinţa celor care guvernează.
Nicolae Ceauşescu: Bunăvoinţă trebuie să fie de ambele părţi. Suntem gata ca lăsând la o parte problemele care pot, la un moment dat, să nu conveargă să ne ocupăm de acele probleme pe care le putem soluţiona, inclusiv în ce priveşte Biserica Catolică şi conlucrarea dintre noi într-un şir de domenii în care ştim că puteţi face multe.
Papa Paul: În privinţa colaborării, permiteţi-mi să vă spun că vom fi bucuroşi să cunoaştem dorinţele Excelenţei Voastre pentru a veni în întâmpinarea lor când va fi posibil. Nu suntem adversari. Nu avem niciun fel de interes personal, ci avem dorinţa de a instaura pacea şi dreptatea. Deci, vă rugăm să ne consideraţi prieteni, dacă este posibil.
Nicolae Ceauşescu: Sunt pe deplin de acord să conlucrăm în acest spirit în problemele mari unde toţi suntem interesaţi de a găsi soluţii, în interesul tuturor popoarelor, indiferent de concepţia politică sau religioasă. Desigur, este un drept al fiecărui popor de a-şi alege o anumită cale. Noi suntem partizanii respectării drepturilor, libertăţilor, inclusiv a celor religioase şi ne străduim să le asigurăm în România. De aceea ne preocupăm pentru a realiza securitatea în Europa şi doresc să exprim satisfacţia mea că reprezentanţii Vaticanului au colaborat în condiţii bune şi activ cu reprezentanţii României la Helsinki şi am dori şi în continuare să realizăm această colaborare.
Papa Paul: Cu plăcere. Vom fi onoraţi să colaborăm alături de un om de stat cu o concepţie modernă despre viaţa politică, bazată pe idealuri bune. Ne permiteţi să invităm miniştrii de Externe?
Nicolae Ceauşescu: Desigur.
Papa Paul: Se pare că am epuizat temele pe care mi le propusesem să le prezint Excelenţei Voastre. Ne vom permite să depunem în mâinile dv. memoriul de care vorbeam pentru a fi studiat şi pentru a găsi soluţii la problemele care ne stau la inimă, probleme pe care le încredinţăm înţelepciunii şi justiţiei dv. Nu cerem decât să fie văzut.
Nicolae Ceauşescu: Noi obişnuim să studiem orice problemă.
Papa Paul: Şi, în ce ne priveşte, să ştiţi, vom căuta să facilităm raporturile noastre, ca să nu se creeze probleme. Nu vrem însă să fie lăsate la o poarte probleme care să apară în istorie şi vrem să colaborăm pentru bunăstarea şi pentru mersul fericit înainte al poporului român.
Nicolae Ceauşescu: Am dori, aşa cum am spus, ca cei care mai gândesc în trecut şi care, probabil, s-au ocupat de acest memoriu, să înceapă să gândească în viitor. Viitorul este în colaborare, în unitatea poporului, într-o conlucrare strânsă, chiar între biserici cu diferite feluri de a judeca.
Papa Paul: Vă daţi seama că aceste cuvinte exprimă şi sentimentele noastre.
Nicolae Ceauşescu: Sper să vă răspundem la aceste memoriu.
Papa Paul: Nu există nicio altă deosebire cu privire la modul de a gândi! Noi am avut plăcerea să vorbim cu dl. Maurer şi Mănescu, dar nu aşa de explicit şi suntem plini de speranţă.
Nicolae Ceauşescu: Şi noi suntem plini de speranţă că veţi descuraja pe cei care doresc să ridice probleme şi veţi încuraja pe cei care vor să se încadreze activ în viaţa poporului român pentru a-i asigura bunăstarea şi fericirea.
Papa Paul: Cu toată plăcerea.
Agostino Casaroli: Problema este să se poată discuta.
Nicolae Ceauşescu: Am spus deja că asupra problemei Bisericii Catolicepropriu-zise, pentru clarificarea câtorva probleme, suntem gata să discutăm şi sper că în spiritul de înţelegere în care au început convorbirile noastre vom găsi soluţii corespunzătoare.
Papa Paul: Aceste convorbiri să fie începutul de fericire şi bunăstare pentru România şi de linişte. Noi ne simţim datori să facem acest lucru. Nu-l facem pentru a crea greutăţi sau din interes, ci pentru ca legăturile noastre să fie mai uşoare şi mai leale.
Agostino Casaroli: Şi pentru că acest lucru va permite o colaborare mai bună şi în alte probleme internaţionale. Sunt atâtea puncte de vedere undeRomânia şi Sfântul Scaun au poziţii asemănătoare.
Nicolae Ceauşescu: Am declarat că suntem gata, în spiritul în care în ultimul timp reprezentanţii noştri au conlucrat la Helsinki, lăsând la o parte unele probleme care mai sunt, să căutăm să conlucrăm pentru a contribui la o lume mai bună, mai dreaptă şi, în primul rând, la pacea în Europa, la dezarmare în Europa, la pace în lume. Ştiu că aţi acordat multă atenţie, la timpul respectiv, războiului din Vietnam, că aţi adus o contribuţie la încheierea păcii, că sunteţi realmente preocupaţi ca acordurile realizate să se îndeplinească şi noi dorim acelaşi lucru; am dori ca, în măsura în care este posibil, reprezentanţii noştri să conlucreze. Aici putem să găsim multe lucruri comune.
Papa Paul: Din păcate lumea are multe răni, multe probleme deschise şi noi facem totul ca ele să fie rezolvate: Orientul Mijlociu, Irlanda etc. Noi sperăm că România va fi exemplu şi ne va fi colaboratoare în aceste acţiuni Cum spuneam, nu avem în nicio parte interese proprii, cu caracter vremelnic, ci avem interesele dreptăţii şi ale păcii. România, de asemenea, nu are interese directe, ca să spun aşa, nu urmăreşte în niciun fel acest lucru.
Nicolae Ceauşescu: Într-adevăr, România nu are interese directe şi nu doreşte să obţină beneficii pe seama altora. Este prea mică pentru aceasta şi poate chiar dacă ar fi mai mare, cred că ar proceda în acelaşi fel.
Papa Paul: Ceea ce dă mărimea unui stat sunt ideile, dorinţa de dreptate, sentimentele umane. Noi vedem în România o speranţă pentru viitor, nu numai pentru ea, ci pentru convieţuirea universală.
Nicolae Ceauşescu: Sunt într-adevăr multe răni. Trebuie să facem în aşa fel încât să înceteze provocarea de noi răni şi să găsim posibilitatea să le lecuim pe cele vechi. Orientul Mijlociu este o problemă foarte serioasă.
Papa Paul: Sperăm că România va fi un medic priceput şi când va fi nevoie de un infirmier, noi vom fi gata să ocupăm acest loc.
Nicolae Ceauşescu: Este nevoie de mai mulţi medici.
Papa Paul: Toţi trebuie să fim medici.
Nicolae Ceauşescu: O altă problemă este aceea a ţărilor în curs de dezvoltare. România însăşi este o ţară în curs de dezvoltare. Înţelege bine preocupările acestor state şi ştiu că aţi putea face multe lucruri şi în această privinţă pentru ca ţările care au rămas în urmă în dezvoltarea lor economică să primească un sprijin din partea celor dezvoltate pentru a putea să-şi creeze condiţii mai bune de viaţă şi materiale şi spirituale.
Papa Paul: Tocmai în aceste zile avem o problemă foarte gravă din nou, aceea a ţărilor lovite de secetă. Oamenii din toată Africa Occidentală, 7-8 ţări, din cauza secetei, mor de foame. În Mauritania au pierit peste un milion de animale şi noi am făcut tot ceea ce era posibil ca să dăm hrană pentru aceste regiuni. Iată o problemă nouă şi noi trebuie să fim foarte atenţi cu acestea. Vom fi bucuroşi să ne aliniem cu România.
Nicolae Ceauşescu: Eu nu pot decât să exprim satisfacţia mea că găsim un spirit dornic de colaborare pentru un viitor mai bun al omenirii. Până la urmă aceasta este menirea celor care pot face câte ceva.
Agostino Casaroli: Şi în cadrul UNCTAD, Sfântul Scaun susţine această problemă, ca ţările dezvoltate să simtă răspunderea pentru nedezvoltarea altor ţări.
Papa Paul: De cinci ori am spus acest lucru, ca să se faciliteze schimburile de materiale între ţările dezvoltate şi ţările nedezvoltate, astfel încât comerţul să fie în avantajul ţărilor care sunt în curs de dezvoltare şi nu în folosul celor dezvoltate. Ultima reuniune de la Santiago de Chile nu a dat rezultatele la care ne aşteptam, dar nu ne-am pierdut speranţa că se va găsi o rezolvare acceptabilă.
Nicolae Ceauşescu: Prin UNCTAD se poate face mult, dar din păcate, se vorbeşte mult şi decalajul dintre ţările dezvoltate şi nedezvoltate se măreşte şi aici trebuie, într-adevăr, să încercăm să facem ceva mai mult.
Papa Paul: Vom avea onoarea să vă fim colaboratori, Excelenţă. Permiteţi-mi să exprim omagiile mele Doamnei Elena. Elena este un străvechi nume latin.
Convorbirea a început la ora 12,00 şi s-a terminat la ora 12,45.
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
Nr.2867
STRICT SECRET

Tovarăşului
Nicolae Ceauşescu,
secretar general al Partidului Comunist Român,
preşedintele Consiliului de Stat
al Republicii Socialiste România

                                                                               General(r)dr ec  Florin NAHORNIAC

Stenograma este extrasă din volumul al III-lea al lucrării România : supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii Războiului Rece (coordonator Nicolae Ecobescu), apărut sub egida Fundaţiei Europene Titulescu.

Încă un patron posibil arestat în Liga 1? Ioan Niculae, acuzat de DIICOT în ,,Dosarul Bica”. Finanţatorul Astrei i-ar fi propus fostei şefe a structurii anticorupţie 3,5 milioane de euro pentru a-l salva de un dosar

Patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, este implicat în dosarul în care fostul procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, a fost arestată preventiv în dosarul retrocedărilor, scrie jurnalistul Robert Turcescu pe blogul său. Potrivit acestuia, Niculae ar fi oferit 3,5 milioane de euro mită pentru tergiversarea unui dosar până la apariţia prescripţiei

Niculae a discutat cu Liviu Dragnea pentru ca vicepremierul să intervină pe lângă Alina Bica în vederea tergiversării dosarului în care era inculpat pentru subminarea economiei naţionale

Graphic1

Fostul procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, a fost arestată preventiv în 22 noiembrie pentru abuz în serviciu, în cazul unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat în Bucureşti în valoare de 60 de milioane de euro. Iar de aici, procurorii au urmat diferite fire care au dus la oameni importanţi de afaceri din România. Potrivit jurnalistului Robert Turcescu, care a publicat pe site-ul personal o parte din rechizitoriul anchetatorilor, e vorba despre Ovidiu Tender, Dorin Cocoş, Bogdan Buzianu şi Ioan Niculae, finanţatorul Astrei Giurgiu.

Robert Turcescu a publicat pe blogul personal documentele din dosarul întocmit de procurorii DIICOT

Potrivit blogului lui Turcescu, la pagina 3 a Ordonanţei de disjungere a cauzei se vorbeşte despre cazul lui Ioan Niculae, inculpat într-un dosar de subminare a economiei naţionale. Potrivit sursei citate, Niculae a intervenit pe lângă Liviu Dragnea, vicepremier al României, pentru ca acesta să discute cu Alina Bica pentru tergiversarea dosarului până la apariţia prescripţiei. În respectiva Ordonanţă se arată că Niculae a plătit 3,5 milioane de euro către Bica pentru a realiza acest lucru, adăugând totodată că o va sprijini pentru a deveni Procuror General. La rândul ei, Bica a intervenit la nivelul procurorului de caz, cerându-i să oprească investigaţiile pe care le derula cu utilizatorul unui număr de telefon pe care îl folosea Dragnea.

Dosarul ,,Gaze ieftine pentru Niculae”

Dosarul pentru care Niculae cerea tergiversarea era cel în care a fost acuzat de DIICOT de subminarea economiei naţionale. Numit de presă ”Dosarul gaze ieftine pentru Niculae”, dosarul îl acuza pe Niculae de ”complot şi subminarea economiei nationale” în care sunt acuzaţi circa 40 de şefi din cadrul Ministerului Economiei, ANRE şi Romgaz pentru ca ar fi favorizat firma miliardarului Niculae, care a primit gaze la preţ redus. Prejudiciul a fost estimat de procurori la 130 de milioane de dolari. Pe 23 iunie 2014, DIICOT a decis ca Niculae, alături de soţia sa, Domniţa, şi fiica sa, Adina Elena, să fie puşi sub urmărire penală pentru infracţiuni de sustragere de sub sechestru, instigare la abuz în serviciu şi spălare a banilor.

1,1 miliarde de euro este averea lui Niculae, potrivit Capital

Imediat, DIICOT a pus sub sechestru toate bunurile lui Niculae care au fost declarate la Fisc. Potrivit Evenimentul Zilei, averea lui Niculae e formată dintr-o casă într-o zonă rezidenţială a Bucureştiului, cu o suprafaţă construită de 1.859 metri pătraţi, un apartament pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, plus alte nouă terenuri în zone centrale ale Capitalei. Totodată, terenuri din Ploieşti, Buşteni, Zimnicea sau din judeţele Teleorman şi Giurgiu au fost indisponibilizate. Alte cinci conturi deschise la bănci au fost puse sub sechestru, la fel ca şi acţiunile deţinute de Niculae la firmele sale, printre care Amurco Bacău, un combinat chimic, Interagro, cu afaceri în agricultură, Interagro SA, grupul de companii deţinut de Niculae sau Zahărul Zimnicea, o fabrică de zahăr.

Are trei combinate în insolvenţă

Problemele lui Niculae au fost reliefate şi de decizia miliardarului de a băga în insolvenţă trei dintre cele mai mari şase combinate pe care le deţine. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş şi Ga Pro Co Săvineşti sunt cele trei companii care au primit acest ”regim”, decizia fiind luată chiar de Niculae pentru a-şi adăposti averea de la o eventuală poprire a conturilor de către Stat. ,,Insolvenţa nu e ceva rău, înseamnă reorganizare şi curăţare de datorii. Statul, prin multiplele lui entităţi, Garda Financiară, Garda de Mediu, începuse să mă hărţuiască, ca să-mi ia banii. Pasămite, aş fi folosit gazele primite de la Romgaz pentru revânzarea lor şi nu pentru chimizare, în fabrică. Cum să spui aşa ceva, cum să spui că am vândut gazele, când fiecare metru cub a intrat în fabricile de îngrăşăminte, lucru demonstrabil cu acte! A, vrei tu stat să-mi popreşti conturile şi să-mi iei banii? Ei bine, nu se poate, intrăm în insolvenţă şi în reorganizare, şi căpătăm protecţie împotriva creditorilor. E o măsură de autoconservare”, a explicat Niculae pentru economica.net. Interesant e că la toate cele trei companii, InterAgro este creditor majoritar, având peste 50% în Consiliul de Administraţie, prin urmare Niculae decide cum va arăta planul de reorganizare al combinatelor.

                                                                                                                                            Dr ec Florin NAHORNIAC

Preşedintele PSD să nu mai fie premier: care este poziţia lui Victor Ponta

Preşedintele PSD a precizat că propunerea avansată de Liviu Dragnea privind separarea funcţiilor politice de cele administrative se aplică de sus până jos în partid şi că nu există ,,excepţii”.

Premierul Victor Ponta a declarat că susţine ideea avansată de Liviu Dragnea privind separarea funcţiilor politice de cele administrative, liderul PSD adăugând că această ,,propunere corectă” se va aplica tuturor. Întrebat dacă această prevedere i se va aplica şi lui, Victor Ponta a răspuns: nu există excepţii, există doar o regulă”.                                                   Liviu Dragnea a avansat la începutul acestei săptămâni ideea ca şefii de Consilii Judeţene să nu mai poată conduce organizaţia judeţeană a partidului. Replica celor din teritoriu a fost una extrem de dură, Marian Oprişan şi Paul Stănescu cerând ca acest principiu să se aplice de sus până jos, inclusiv lui Liviu Dragnea şi Victor Ponta, care ar trebui să aleagă între funcţiile deţinute în partid şi cele de la Guvern.       ,,Este corectă propunerea lui Dragnea, se aplică la toată lumea, nu există excepţii, există doar o regulă”, a precizat Victor Ponta când a fost întrebat dacă va trebui să aleagă între funcţia de premier şi cea de preşedinte de partid.

Victor Ponta a adăugat că aceste măsuri se vor aplica după ce vor fi aprobate în partid, cel mai probabil după Congresul PSD din luna martie.    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, declara ieri că această propunere nu îl vizează pe Victor Ponta care poate păstra şi funcţia de preşedinte PSD şi pe cea de premier.

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Un PMP pentru Ponta

Poate părea greu de crezut, însă aerul condiţionat al cluburilor din Dubai chiar face minuni. E suficient să ni-l amintim pe Victor Ponta învinsul, plecând imediat după prezidenţiale într-o vacanţă de penitenţă în Emiratele arabe, iar apoi să ne minunăm de apariţia noului Ponta, întorsul, cu look-ul său „reformator”.

Orice s-ar fi întâmplat cu premierul în scurta sa escapadă emirateză, alături de prietenul său Sebastian Ghiţă, evenimentele care s-au derulat, sau se vor derula în următoarele luni în PSD, de la Dubai se trag. Prima etapă a fost diluarea răspunderii şi identificarea vinovaţilor de serviciu. Aşa au fost sacrificaţi Geoană şi Vanghelie, oile negre, şi a fost pus la zid Ion Iliescu, „Bunicuţa” partidului, înfierat acum de Ghiţă, căruia parcă i s-a luat un văl de pe ochi la Dubai, drept comunist. Dacă restul mai treacă-meargă, atacul la Iliescu este riscant şi s-ar putea să îi coste scump pe Ponta, Dragnea şi Ghiţă. „Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aş fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie şi un act de laşitate, lucruri pe care nu le pot înţelege şi accepta”, a tunat nea Nelu, într-o scrisoare deschisă care nu aduce deloc a resemnare şi al cărei mesaj va ajunge sigur până la ultimul pesedist. Etapa a doua din planul lui Ponta este votul din 15 decembrie din Parlament, pe noua structură a Guvernului. Deşi poate părea o mişcare hazardată, la puţin timp după înfrângerea în alegeri, Ponta ştie că timpul nu lucrează acum în favoarea sa, iar o reconfirmare rapidă în Parlament îi va întări poziţia şi statutul de şef al Guvernului. Pentru că în acest moment, fără funcţia de premier, Ponta nu este nimic  şi va fi „devorat” de propriul partid. Ca stăpân la Palatul Victoria, Ponta va putea aborda cu alt tonus congresul din martie, având toate pârghiile necesare pentru a manevra lucrurile în favoarea sa. Sigur, există oricând riscul ca socoteala din Dubai să nu se potrivească pe malurile Dâmboviţei. Dar, nu-i aşa, pentru asta sunt prietenii. Şi pentru că „tezele de la Dubai” prevăd şi un plan B, Sebastian Ghiţă a anunţat deja că pregăteşte un nou partid, doar pentru tineri, mai puţin de stânga şi mai mult de centru, fără Iliescu şi fără baroni, unde eventual să migreze partea „curată” din PSD, dacă mai există aşa ceva. Pe scurt, un fel de PMP pentru Victor Ponta, unde să îşi poată relansa oricând cariera politică printr-o simplă schimbare a costumului de firmă cu un pulover revoluţionar, dar nu roşu. „Decât căpitanul unei echipe care pierde, mai bine membru al unei echipe care câştigă!”, aşa sună o cugetare emisă recent de Victor Ponta,  care spune cam totul despre liderul unui partid care îl merită cu prisosinţă.

                                                                                                                                                        Georgeta AMBERT

Vanghelie îl amenință pe Ponta cu schimbarea guvernului

Marian Vanghelie, a anunțat că va face toate demersurile până când Victor Ponta va pleca din fruntea Guvernului.

Vanghelie îl amenință pe Ponta cu schimbarea guvernului (foto:paginademedia.ro)

Marian Vanghelie a susţinut în seara de joi, într-o emisiune televizată la Realitatea TV, că “Victor Ponta trebuie să plece acasă” şi că nu se va opri până nu face “un grup parlamentar” să schimbe actualul guvern. “N-am să mă opresc până n-am să facun grup parlamentar săschimb acest guvernincompetent. Victor Pontatrebuie să plece acasă. (…) Am să mă ocup şi am să fac toate demersurile până când acest om va pleca şi din fruntea Guvernului şi din PSD“, a afirmat primarul sectorului 5. El a adăugat că în următoarea perioadă intenţionează să facă “un plan de organizare” pe care să-l prezinte public.

Vanghelie a mai spus că are în vedere lansarea unui departament, “cu nişte tineri pregătiţi”, care să monitorizeze activitatea Guvernului. “Voi face o radiografie a ceea ce face acest guvern”, a menţionat el. “Sunt dispus să pun umărul, cu nişte parlamentari din această ţară, să formăm un guvern adevărat, care trebuie să schimbe regulile în această ţară”, a mai susţinut el. De asemenea, Marian Vanghelie a opinat, răspunzând unei întrebări, căVictor Ponta nu va rămâne la guvernare mai târziu de Paşti.

În emisiunea televizată, Vanghelie l-a criticat vehement pe Victor Ponta, el susţinând, între altele, că acesta ar fi dorit să fie “un fel de Traian Băsescu, o copie, dar nu i-a reuşit că e un kitsch”. Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova,

                                                                                                                                                      Florin NAHORNIAC

Victor „Pinocchio” Ponta dă apă la moara diversiunii ordinare de la Felix

Fostul colaborator al Securității, Dan Voiculescu, zis Varanul zis Felix, a fost trimis la pușcărie, fiind prins că a furat 50 de milioane de euro din avutul statului. Prin aceeași sentință binemeritată, abjectului turnător al Securității i s-a confiscat o parte din avere, pentru ca statul să-și recupereze prejudiciul. Și toate acestea, după un proces care a durat mai mulți ani, după zeci și zeci de înfățișări. După ce Varanul și-a bătut joc de justiție, demisionând de două ori din parlament doar pentru a sabota actul de justiție. Nu mai vorbesc de infernalele presiuni puse pe procurori și judecători de trustul său de presă, presiuni la care face referire inclusiv Comisia Europeană. Presiuni care nu au nimic de-a face nici cu presa, nici cu democrația sau statul de drept. Ele amintesc eventual de încercările Mafiei de a-i reduce la tăcere pe mafioții „pocăiți” care urmau să apară ca martori în procesele anti-Mafia. Dincolo de această uriașă victorie a Justiției, a Statului de drept, asistăm poate și la un mare act de salubrizare a vieții publice din România, în urma ascunderii în spatele gratiilor a celui mai toxic personaj care a poluat aerul României post-decembriste.

Cum era cumva de așteptat, în studiourile Varanului, după aflarea sentinței, a început isteria, delirul dus la cote inimaginabile. S-a spus că Justiția la ordinul lui Băsescu și Codruța Kovesi a închis Antenele. Nici vorbă! Dincolo de faptul că, printr-o ultimă șmecherie, sediul a fost vândut de Varan de la Grivco la o altă firmă, sentința se referă doar la un spațiu. Din multele pe care le au Antenele. Care pot în continuare să manipuleze și să spele creierele românilor fără nicio problemă. În delirul propagandistic amintind de înfierările populare de la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 – hop! – a sărit și premierul Victor Ponta. Nu putea lipsi tocmai el când e vorba de diversiune, manipulare și multă minciună! „Vreau să asigur pe toată lumea că, atât timp cât voi fi lider politic și cetățean al României, sunt obligat să fac tot ce stă în puterile mele pentru ca jurnaliștii Antena3/Antena1 și toți jurnaliștii din țara noastră, indiferent de politica lor editorială, să-și poată desfășura activitatea conform dreptului constituțional la libera exprimare și independența presei (…) Alături de milioane de alți români doresc și cred că mulți ani de acum înainte «Antena 3 va fi aici»”, a comentat Ponta.

Nu mai vorbesc aici de alți politicieni care s-au dus să-și depună omagiile personal la Felix TV: „Sonny-Boy” Ioan Ghișe, Abramburica etc. (Vai de cei care au comentat obiectiv condamarea Varanului, cât de terfeliți vor fi!) Dar alta este problema aici. Ce legătură are oare libertatea de exprimare cu faptul că un ticălos prins la furat din avutul statului este trimis la pușcărie? Ce legătură are libertatea de exprimare cu faptul că statul încearcă să-și recupereze ceea ce i s-a furat? Ce legătură are libertatea de exprimare cu propaganda nesimțiță și manipularea în cel mai jegos mod cu putință? Ce legătură are libertatea de exprimare cu terfelirea și aruncarea cu noroi în toți cei care nu-l pupă în cur pe pușcăriașul securist Voiculescu? Ce legătură are libertatea de exprimare cu afacerile oneroase și încercările megalomanice de-a controla o țară a ultimului exemplar al Securității ceaușiste? Și, nu în ultimul rând, ce legătură are libertatea de exprimare cu șantajul?

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

AVERTISMENT LA IOHANNIS! ,,Renunţaţi la fosilele sistemului ticăloşit!”

În condiţiile în care, în timpul campaniei electorale, s-a remarcat ca un susţinător al lui Klaus Iohannis, ca de altfel şi alţi reprezentanţi ai Partidului ,,Totul pentru Ţară”, preşedintele executiv al acestei formaţiuni a lansat azi un avertisment către câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Florin Dobrescu a taxat în termeni duri intenţia lui Klaus Iohannis de a-l numi ca şef al cancelariei prezidenţiale pe Dan Sorin Mihalache, fost consilier al lui Adrian Năstase, Văcăroiu, şi Crin Antonescu, dar şi nominalizarea lui Andrei Muraru pentru funcţia de consilier.

,,Atrag atenţia pe această cale domnului Klaus Iohannis că promovarea unor personaje de tipul lui Dan Sorin Mihalache şi Andrei Muraru reprezintă o trădare a electoratului care a făcut posibilă victoria din 15 noiembrie.

Poate dl Iohannis nu ştie, dar Dan Sorin Mihalache este unul din exponenţii cei mai odioşi ai sistemului ticăloşit care a monopolizat statul român din ultimii 25 de ani, sufocându-l. Remarcat ca editorialist la oficina FSN-istă Azi, unde în 1990 înfiera ,,golanii” din Piaţa Universităţii, personajul a făcut carieră fiind mâna dreaptă a lui Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase, fiind un element emanat de cercurile PSD-iste. Ulterior a devenit consilier al lui Crin Antonescu, făcând astfel proba unui traseism veros.

De asemenea, consider că nominalizarea lui Andrei Muraru pentru funcţia de consilier prezidenţial este total nepotrivită. Persoana în cauză, despre care se vorbeşte în PNL că ar fi făcut carieră graţie calităţii de fin a lui Relu Fenechiu, s-a remarcat în timpul mandatului de director al IICCMER prin atitudini care au scandalizat nu doar societatea civilă, dar şi întreaga opinie publică românească din ţară şi diaspora. Este vorba de manifestări prin care s-au adus ofense eroului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, simbol al rezistenţei anticomuniste, ceea ce a generat reacţii nu doar din partea legionarilor şi urmaşilor acestora, dar şi din partea unui mare număr al membrilor PNL. Unul dintre aceştia – este vorba de prestigiosul realizator TV Lucia Hossu Longin, autoarea Memorialului Durerii – a şi reacţionat public în apărarea marelui lider al rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului. Promovarea apoi de către Andrei Muraru a proiectului de lege prin care se intenţionează interzicerea penală a manifestărilor legionarilor şi urmaşilor acestora – şi aceştia încă reprezintă un segment deloc de neglijat al societăţii româneşti – arată potenţialul distructiv al acestui om pentru echilibrul social.

România nu are nevoie de antagonizarea în continuare a categoriilor social-politice şi nici de redeschiderea unor răni istorice, care au însâmgerat cîndva România. Preşedintele României trebuie să fie un factor de unitate şi de pacificare în societate. Aveţi obligaţia de a fi preşedintele tuturor românilor. Or înconjurându-vă de astfel de oameni, veţi arunca o anumită categorie de cetăţeni în afara preocupărilor dvs..

În timpul comunismului, legionarii au reprezentat segmentul dominant în cadrul rezistenţei anticomuniste. Absolviţi de orice vină de comisia de anchetă a Tribunalului de la Nurnberg şi ocrotiţi de autorităţile occidentale, ei au fost protagonişti ai unor proiecte militare şi de spionaj ale CIA şi celorlalte servicii secrete din Vest, fiind paraşutaţi în România ocupată de sovietici, unde au dat proba jertfei supreme ori au putrezit în închisorile comuniste.

Domnule Iohannis, dvs trebuie să înţelegeţi că aţi fost beneficiarul unui mobilizări electorale împotriva exponenţilor sistemului ticăloşit. Oamenii v-au considerat altfel decât aceşti exponenţi şi, votându-vă, i-au sancţionat, exprimând un uriaş potenţial de speranţă. Nu dezamăgiţi această speranţă. Nu vă înconjuraţi de fosilele sistemului ticăloşit, căci veţi ajunge la fel ca ei. Şi veţi dezamăgii milioanele de oameni care au sperat, pierzându-i!”

                                                                                                                             Consemnat de Georgeta AMBERT

Scurtă istorie a fraudei electorale post-decembriste

Momentul zero: înființarea CPUN, la 1 februarie 1990

Începutul fraudei l-a constituit regula după care s-a constituit Consiliul Provizoriu de Unitate Națională: jumătate dintre membrii CPUN au fost desemnați de FSN, iar celelalte partide au ocupat restul locurilor. Această anomalie a fost înghițită de toată lumea deoarece FSN, la înființarea sa, a promis că nu va participa la alegerile ce urmau să se țină!… A uitat repede această promisiune și n-a mai pomenit de ea. În schimb au bătut monedă pe faptul că în FSN și-au dat întâlnire cei care „au stat sub gloanțe” în decembrie 1989… Un fel de noi ilegaliști ai PCR! Că, deci…

A doua ilegalitate săvârșită în acele zile a fost acceptarea UDMR alături de celelalte partide politice, UDMR nefiind un partid, ci o organizație neguvernamentală, bazată pe apartenența etnică a membrilor săi la comunitatea maghiară. În măsura în care membrii UDMR trebuie să îndeplinească condiția de a nu fi români sau altă etnie decât cea maghiară, această organizație nu poate fi înregistrată ca partid. Ion Iliescu a acceptat-o!     Ion Iliescu a apărat prezența UDMR în CPUN și, mai apoi, în Parlament. Motivul: datorii de recunoștință ale complotiștilor din decembrie pentru aportul maghiar la căderea regimului ceaușist. Pentru aceleași „merite” au avut parte de un tratament preferențial și țiganii!

 Duminica Orbului. Alegerile din 20 mai 1990

Alegerile au fost riguros controlate de autorități. Dovada cea mai clară a adus-o răposatul Antonie Iorgovan, care a candidat ca independent la Drobeta Turnu Severin și a câștigat un post de senator. Era un anonim. Alți candidați independenți, mult mai notorii, n-au mai reușit de atunci să câștige un mandat. Era însă „nevoie” de un candidat chipurile independent care să fie și jurist, pe care să-l pună mai apoi să prezideze comisia de alcătuire a Constituției. În felul acesta se evita acuzația că FSN face o constituție cum îi place și cum îi convine! Antonie Iorgovan a fost omul PSD-ului din născare!       La alegerile din mai 1990 am candidat și eu, pe listele PUNR din județul Bistrița-Năsăud. Când am încercat să plec „pe teren”, să-mi fac campanie electorală, Sabin Făgărășanu m-a liniștit: nu este nevoie, Ioane, reușita este asigurată!… Am făcut atunci un gest despre care și azi mă întreb dacă nu cumva a fost o mare prostie: i-am cerut lui Sabin Făgărășanu să comunice șefilor săi că mă retrag din competiția electorală. Sabin Făgărășanu era un fel de om de legătură al PUNR și al Vatrei Românești cu autoritățile, guvern, preșidenție, SRI…     Prin ieșirea din competiție a candidatului PUNR,  a fost ales dl Zegrean, candidatul FSN-ului. Dacă aș fi știut, poate că nu mă retrăgeam!…

Dar să fim drepți: în mai 1990 alegerile au fost măsluite, dar nu fraudate. Cifrele au fost modificate, dar nu pentru a se asigura un succes al FSN! Votul dat de populație a fost masiv în favoarea FSN! Iar FSN – ceea ce nu se prea știe, din voturile sale a dat și altor partide, ca să rezulte un Parlament mai echilibrat! Li s-au dat voturi PUNR-ului și celorlalte partide care au mai intrat în Parlament. Probabil că UDMR nu a avut nevoie… FSN și-a păstrat atâtea locuri cât să aibă un control sigur al Parlamentului. Dar n-a furat!

O întrebare, pe care nu ne-am pus-o niciodată ca lumea: De ce în mai 1990, românii, la câteva luni de la revoluția anticomunistă din decembrie, au votat în proporție copleșitoare cu FSN-ul, despre care opoziția și cam toată mass media afirma că este o mască a Partidului Comunsit Român, a PCR-ului?! Dau următorul răspuns, fără alte detalii, deocamdată: s-a votat masiv în favoarea FSN-ului pentru că românii au luat în serios acuzațiile aduse FSN-ului! Românii au votat pentru o politică de continuitate între ce a fost înainte de 1990 și ce urma să se întâmple mai departe! Au votat pentru un FSN continuator al PCR!… Iar FSN-ul numai asta nu a fost!… Trădare s-au lipsă de viziune, doar ziua votului a coincis cu Duminica Orbului/!…

Toamna lui 1992…

Am candidat pentru Senat din partea Partidului Democrat Agrarian din România. Abia mult mai târziu am aflat că în toate țările fost comuniste se înființase un asemena partid! Mâna lui Gorbaciov sau a KGB-ului? De data aceasta, în 1992, nu cred că PDSR, urmaș al FSN, mai era pe aceiași cai mari! Altminteri nu ar fi avut rost manevra pe care au făcut-o cu PDAR. Cunosc din interiorul PDAR ce s-a întâmplat: PDAR a fost declarat promovat la Senat, dar nu și la Camera Deputaților. La numărătoarea voturilor, PDAR-ului i-au lipsit 118 voturi ca să treacă pragul!… În realitate a avut câteva mii de voturi în plus, dar sforarii vieții noastre politice au găsit de cuviință să facă șmecheria asta pentru a dovedi că la noi se numără până la ultimul vot, și iată unde se poate ajunge… Explicația era pregătită: mulți minoritari turci, armeni  etc. și-au votat la Cameră reprezentanții, așa că pentru partidele politice au fost mai puține voturi la Cameră… În 1966 Victor Surdu mi-a confirmat că așa au stat lucrurile! A căzut el însuși la înțelegere cu… Nu mi-a spus cu cine. Zic acum și eu: cu vreun hrebenciuc al PDSR!…

Detaliu interesant. De fapt o mărturie: în ziua alegerilor din toamna lui 1992 eram în campanie electorală pe coclauri dobrogene, într-un grup care ne deplasam dintr-o comună într-alta, să ne vadă lumea. Eu candidam ca senator de Constanța, Victor Surdu ca deputat… La un moment, la Valu Traian, am intrat în secția de vot să votăm și noi. Am pus ștampila pe PDAR la deputați, dar la senatori mi s-a părut ușor ciudat să mă votez pe mine însumi. Știam că pe aceeași listă cu mine se află și un bun prieten, un coleg de liceu! Cum să nu-mi votez colegul?! Așa că l-am votat pe Corneliu Dida, care reprezenta pe lista de candidați Mișcarea pentru România.

Marian Munteanu mă invitase și pe mine să candidez pentru Mișcarea „lui”. Dar eu fusesem deja invitat de Surdu să candidez la PDAR. Am discutat îndelung situația cu Marian Munteanu și am conchis că având șanse mai mari la PDAR, să merg cu PDAR, iar dacă ajung senator să susțin în Senat și poziția naționalistă a Mișcării! Ceea ce am și făcut! Zic eu…        După alegeri i-am povestit lui Corneliu Dida că l-am votat și l-am sfătuit să se intereseze dacă a avut vreun vot la secția de votare unde votasem eu. S-a interesat: în documente, în secția respectivă, nu se raportase niciun vot pentru „legionarii” din Mișcare… Așadar, furăciunea începuse de-acum!

Încă o amintire, mărturie: în 1992 aveam doi foști studenți lansați în politică cu un mesaj naționalist de calitate: Marian Munteanu și Aurelian Pavelescu. Aurelian Pavelescu și colegii săi din „Noua Dreaptă” mi s-a părut că încap foarte bine pe listele Mișcării, care avea drept să depună liste de candidați, era un partid politic, în vreme cu Noua Dreaptă era numai un ONG. Am vorbit cu fiecare separat, i-am convins să colaboreze, iar apoi am făcut o discuție în trei! N-a ieșit nimic, din păcate. Obstrucția la ideea de unire a tinerilor naționaliști a venit din partea lui Aurelian Pavelescu… (Notă: Noua Dreaptă înființată de Aurelian Pavelescu în 1991 sau 92 a dispărut apoi, iar după câțiva ani, în 2000, s-a înființat altă Noua Dreaptă, cea de azi, fără nicio legătură de continuitate cu prima.)

Alegerile din 1996

Este anul cu frauda electorală cea mai mare și mai bizară. A fost declarat câștigător Emil Constantinescu, deși nu a avut voturile necesare. Nu sunt sigur de ce și cum s-a ajuns la această manevră. Pot fi mai multe ipoteze. Cert este că de îndată ce s-a văzut președinte, de parcă nu era sigur că va sta mai mult de câteva luni la Cotroceni, Emil Constantinescu s-a îngrijit personal de soarta Țării: a inițiat legea prin care să se poată vinde pământ străinilor! Tot în mandatul său au început marile lovituri date economiei românești. Lovituri letale!… Este mandatul în care denumirea de rom / rrom s-a oficializat! Meritul lui Petre Roman… De ce a acceptat Ion Iliescu această scamatorie? Sunt mai multe ipoteze, printre care și aceea că n-a avut încotro! Sau: a știut ce i se va cere viitorului președinte să facă și nu i-a convenit postura în care Emil Constantinescu s-a complăcut însă: de trădător al Țării.

Anul 2000

Debutează pe piața electorală Traian Băsescu, candidat surpriză al PD-ului la primărie, după ce fusese desemnat inițial alt candidat, înlocuit în ultima clipă de Băsescu. Schema se va relua cu Stolojan pe post de „iepure”, la prezidențialele din 2004. Băsescu aduce un suflu nou în materie de fraudă. Îl cunosc bine pe unul dintre oamenii săi de încredere. Mi-a dezvăluit mai multe trucuri folosite. Iată unul: au organizat un grup numeros de „studenți”. Așa s-au prezentat aceștia pe la sediile partidelor mici, cerându-le sprijinul pentru a câștiga și ei un ban, ca reprezentanți ai partidului respectiv la secțiile de vot! În felul aceesta, în multe secții de vot au ajuns, sub diverse titulaturi, numai oameni de-ai lui Băsescu, ca supraveghetori! Au învârtit buletinele și cifrele cum au vrut ei. La alegerile pentru primăria Bucureștiului a fost fraudă grosolană în 2000, cum nu mai fusese până atunci nicăieri în Țară!

La prezidențiale au ajuns în turul 2 Vadim și Iliescu! Problema pentru Iliescu a fost să nu ajungă altcineva decât Vadim în turul 2. Consilierii lui Iliescu i-au raportat că oricare alt candidat în locul lui Vadim ar putea produce o coalizare a voturilor anti-Iliescu! În turul 1, prin consens în PSD, tot al 5-lea pesedist a votat cu Vadim, pentru ca acesta să iasă al doilea. Mai apoi, în turul 2, voturile pentru Vadim au fost mai puține ca-n turul 1, dar nu pentru că s-a fraudat, cum țipă de atunci întruna țipălăul de Vadim! Pesediștii care în turul 1 n-au votat cu Iliescu, ci cu Vadim, au votat cu Iliescu turul 2! Nimic mai simplu! N-a fost fraudă! A fost însă momentul de apogeu al carierei politice a lui Vadim. O carieră care ar fi fost atât de bine să nu înceapă niciodată! Să fi produs un dereglaj mental la Vadim succesul neașteptat din primul tur?! E foarte posibil! Deși mie unuia mi s-a părut dereglat încă din perioada 1992-96, când am fost colegi de Senat!         În orice caz, dacă regimul ceaușist ar fi continuat, Vadim nu ar fi trecut dincolo de condiția de ziarist de scandal, talentat pamfletar, flecar și atât!…

2003, refrendum pentru noua Constituție

Fraudă masivă și pe față la referendumul pentru noua constituție. Naționaliștii autentici, prin tinerii din Noua Dreaptă, cea adevărată, au făcut propagandă din om în om, căci nu au avut acces la mass media, cerându-le românilor să nu se prezinte la vot! Năstase – care încă nu și-a primit pedeapsa meritată pentru cât rău a făcut Țării, a furat pe față, măsluind rezultatul alegerilor. Așa ne-am ales cu intrarea în Uniunea Europeană fără a trece printr-un referendum adevărat! Am reclamat la mai multe ambasade occidentale frauda lui Năstase. Numai ambasada SUA a catadicsit să răspundă, un răspuns penibil, jenant, descalificant pentru orice democrație cât de cât …democratică!

Alegerile din 2004

Din perspectivă strict personală, este anul în care intervenția lui Hrebenciuc l-a oprit pe Becali din proiectul electoral pe care i l-am propus: la Camera Deputaților să meargă cu lista de partid, alcătuită de și din membri ai PNG Partidul Noua Generație, iar la Senat să meargă cu „lista Vatra Românească”, alcătuită de mine, din personalități cunoscute ca mari patrioți, mari naționaliști, ca Mircea Druc, Alexandru Șoltoianu, Șerban Milcoveanu, Anca Petrescu, Marcel Petrișor, Constantin Cojocaru, băieți din Noua Dreaptă, lideri onorabili din Vatra Româească, inclusiv subsemnatul. Hrebenciuc i-a interzis lui Becali să colaboreze cu Ion Coja. Cu ce drept? Cu ce putere?!… Da, cred că l-a bătut Dumnezeu pe Hrebenciuc! A jucat un rol nefast în marginalizarea naționaliștilor. Păcat de fecior-su, care plătește păcatele unui tată depravat de mirajul puterii! 2004 este anul când am avut de ales un președinte dintre doi infractori, dintre doi pușcăriabili: Băsescu și Năstase. Situație în care ne regăsim și azi! A câștigat cine s-a priceput mai mult la furat. De meritat nu merita niciunul! Nici măcar să fie în libertate! Mai notez că noua Constituție, fraudulos vârîtă pe gâtul nostru în 2003, a modificat durata mandatului președintelui, de la 4 la 5 ani! Modificare impusă de Năstase, care era într-atât de sigur că în anul următor va ajunge președinte. Mai este nevoie să întreb pe cine a supărat Năstase cu atâta înfumurare și iubire de sine?! Trufia, cel mai mare păcat!…

2008

La alegerile parlamentare s-au petrecut o serie de anomalii, cum ar fi alegerea unor candidați cu numai 34 de voturi, prin redistribuire! Se dovedea încă o dată că lista de partid poate produce fel și fel de anomalii! Se profila tot mai clară necesitatea introducerii votului uninominal! Care avea să se încerce în 2012, într-o formulă hibridă, care a dat naștere unor anomalii și mai mari, dovedindu-se încă o dată inacapacitatea de a legifera a clasei noastre politice.

2009

La alegerile prezidențiale Băsescu s-a întrecut pe sine la furat și fraudat alegerile! A dat și peste „un prostănac”! Geoană a fost trădat de ai săi, în frunte cu Năstase și Iliescu. L-a trădat și Crin Antonescu. Nici Victor Ponta, ca șef de campanie electorală a lui Geoană, nu a fost ce trebuia… Deși PSD a declarat oficial că adevăratul câștigător al alegerilor a fost Mircea Geoană – ceea ce era și adevărat, după alegeri Geoană a fost destituit din funcția de președinte al PSD deoarece …pierduse alegerile! În fapt, aceasta fusese adevărată țintă a trioului mai sus amintit: scoaterea lui Geoană de la conducerea PSD-ului. Chiar cu prețul a încă 5 ani de prezență a lui Băsescu la Cotroceni! Să pui partidul mai presus de Țară este un fel de nec plus ultra a mizeriei politice!

2013

Câteva cuvinte și despre Johannis. Nu avea nici pe departe calitățile cu care să câștige primăria Sibiului! Nu mi-e clar cine l-a inventat. Cel mai probabil, interesele germane, atât de mari în această zonă. Aceste interese au influențat decizia discretă a partidelor mai importante de a nu pune la Sibiu candidați serioși, oameni de valoare, care să constituie o alternativă valabilă pentru „neamț”!  Unul dintre liderii politici cu care Johannis a tratat cu mai puțină discreție această susținere ocultă a fost Dan Voiculescu! Prezența lui Johannis la Grivco a avut această explicație și …menire! Știa el Băsescu ce știa! Cum să nu știe?!                                                                                                                                                 Constat cu mirare că analiștii și formatorii de opinie îi trec cu vederea lui Johannis povestea cu înfierile de copii. Pentru mine este esențială! Când îi enumeră punctele slabe, adversarii lui Johannis nu mai zic nimic despre aceste înfieri. S-a răspândit ideea că adopțiile au fost perfect legale și că cei care-i reproșează aceste adopții neglijează faptul esențial: copiii aceia au schimbat o viață de mizerie, viața de orfani, de copii nedoriți, pe o viață normală, într-o familie devotată bunei lor creșteri. Trecând peste motivele mele personale pentru care, recunosc!, sunt împotriva lui Johannis, țin să subliniez următoarele obiecții, valabile pentru oricine:

  • adopțiile mijlocite de Johannis și familia sa au fost în număr de vreo douăzeci. Repet: douăzeci!
  • ele au fost făcute prin tribunal, dar asta nu le conferă corectitudine. Prevederile legale au fost mereu încălcate. Nu erau nici la acea dată legale înfierile de bebeluși, de câteva săptămâni! Autoritățile nu au deschis nicio anchetă în cazul lui Johannis pentru că mai sunt și alte nume sus puse implicate în aceste adopții. Foști miniștri câțiva. Cu Valeriu Stoica în frunte!
  • Johannis a recunoscut singur, în 2000, în fața ziariștilor, că a obținut beneficii materiale de pe urma acestor „servicii” de intermediere. Beneficii pentru care legea pedepsește cu pușcăria!
  • Cu ce bani și-a cumpărat profesorașul de fizică 6-7 case?… Nu există altă explicație mai logică decât beneficiile ilegale, de natură penală, dobândite prin adopțiile respective! Nici că există bani mai murdari!…

Zic unii că acest Johannis, deoarece este sas, adică un fel de german, ar putea fi un al doilea Carol I… Trebuie știut că motivul pentru care a fost adus Carol I să ne fie rege nu a fost „calitatea” sa de german! Ci faptul că se înrudea cu familiile regale din toată Europa. Rămas vacant prin abdicarea lui Cuza, tronul României a fost mai întâi oferit unui prinț belgian, care însă ne-a refuzat! Faute de mieux, cum zice franțuzul, Ion Brătianu s-a orientat spre Carol de Hohenzollern, înrudit și el cu toate casele regale din Europa! Aveam nevoie de o „pilă” la aceste case regale! Acesta a fost motivul aducerii lui Carol, nu calitățile sale și mai ales nu a contat faptul că era german! Ci faptul că de înrudea cu regii și împărații Europei de atunci!…

Dimpotrivă, după cum se știe, la Berlin, după războiul de Independnță, când s-a încheiat pacea, ne-a lipsit ajutorul Germaniei, al prusacului Bismarck, care n-a ținut seamă de faptul că la București domnea un rege de origine germană! Germanul Bismarck a făcut atunci jocul Rusiei, al Bulgariei, în niciun caz al României!

Iar dacă ținem seama de înțelegerea secretă dintre Carol și Franz Josef, din 1883, putem spune că norocul nostru, în înfăptuirea României Mari, a fost că politicienii români nu au ascultat de Carol I, care ținea morțiș să ne bage în Primul Război Mondial alături de germani. Politica lui Carol față de Transilvania, a fost dictată de interesele Vienei, ale Budapestei, nu de nevoile din Ardeal! Asta trebuie știut bine, mai ales de ardeleni!…

Așadar nu poate fi vreo asemănare semnificativă între Carol și Johannis. Brătianu l-a ales pe Carol, desigur, și pentru calitățile sale personale: militar de carieră cu o prestație impecabilă, sentiment profund al onoarei și cinstei, familie nobilă, din aristocrația europeană cea mai selectă!      În vreme ce, pe lângă matrapazlîcurile inerente unei cariere de primar post-decembrist, asupra lui Johannis planează suspiciunea cea mai gravă: complicitate la pruncucidere! Negoț cu ființe umane!      Am convingerea că într-un plan superior al existenței noastre, acolo unde suntem judecați fără de greșeală, nepăsarea cu care societatea românească tratează vinovăția celor implicați în înfierea unor copii despre a căror soartă nu mai știm nimic și nici nu ne interesează să știm, atârnă cel puțin la fel de greu, de apăsător, ca și crimele din decembrie 1989, pentru care nu s-a făcut niciun efort serios spre a se afla cine sunt vinovații! Acestea sunt păcate ale neamului, ale întreg neamului românesc, în fața Domnului, și ne va fi greu să ne eliberăm de povara lor. Până atunci va fi să ne zbatem mai departe în neputință și neîmplinire!

Cele două referendumuri de destituire a lui Băsescu

Primul n-a reușit din pricina Curții Constituționale care, în mod incorect și aberant, a permis ca la același referendum, cerut de Constituție, să se pună la vot și reforma Parlamentului, propusă de Băsescu. Micșorarea numărului de parlamentari nu avea cum să nu trezească simpatiile „poporului”! Disperat, Băsescu era în stare să promită chiar și desființarea impozitelor și taxelor, numai să nu fie destituit! După 2009, cu partidul său la guvernare, Băsescu a uitat de deciziile ce s-au luat prin referendum! L-a interesat numai decizia de a nu fi suspendat. Celelalte fuseseră momeală pentru fraieri, ca să-l creadă victimă inocentă a clasei politice!

Al doilea referendum a fost sabotat de același Crin Antonescu, mereu în slujba lui Băsescu în clipele grele pentru acesta. Ca președinte interimar, Crin putea să împiedice funcționarea în legea referendumului a condiției „50% plus 1” prezență la vot!  Dacă mi-aduc bine aminte, a existat chiar un moment pe care Crin „l-a ratat” cu non șalanță și „cavalerism”, prea sigur pe prezența la vot a românilor, sătui de bătaia de joc numită Băsescu. Pus în fața votului masiv împotriva sa, Băsescu ne-a arătat cât poate fi de laș, de poltron, de fricos! Jucase teatru făcând pe bărbatul dur! Pe omul de cuvînt! A ajuns să se milogească de alegători să nu iasă la vot! Atitudine deplorabilă! De la Carol al II-lea probabil că n-am mai avut în fruntea Țării un ins mai …ne-avenit! Ca să nu folosesc cuvinte mai potrivite!

Una peste alta, nici cu Adrian Năstase n-ar fi fost, probabil, mai bine, mai onorabil pentru români! Cu Geoană însă, așa mediocru cum pare și, probabil, chiar și e, ar fi fost totuși altfel!… Cine l-a preferat pe Băsescu lui Geoană ar fi cazul să dea socoteală!… Nu-l văd pe Geoană perfid și malefic, de-a dreptul „diabolic” chiar, în zilele lui bune!      Mă aștept ca Băsescu să ne mai ofere o mostră, un machiaverlîc la care niciun om normal nu s-ar fi gândit! Circulă următorul scenariu clocit, zic unii, în tărtăcuța sa: Incompatibilitatea lui Johannis a rămas să fie judecată după al doilea tur, adică după ce se va ști cine este câștigătorul alegerilor. Dacă iese Ponta, Curtea va decide că Johannis este și a fost incompatibil, că, deci nu avea dreptul să participe, să candideze… Drept care alegerile ar urma să fie anulate!…     Din fericire, un asemenea scenariu ține totuși de politic horror! Nu de ceea ce se poate chiar întâmpla!      În încidentele petrecute la secțiile de vot din străinătate putem vedea și recunoaște stilul Băsescu, amprenta sa inconfundabilă! Căci răspunderea pentru cele întâmplate nu cade pe umerii guvernului, a ministerului de externe, ci pe umerii ambasadorilor! Iar ei, toți, ascultă în primul rând de cel care i-a pus în funcție! Din păcate, majoritatea românilor nu știu că pe ambasadorii actuali, pe toți, i-a numit în funcție, conform Constituției, președintele Țării, adică al dumneavoastră Traian Băsescu. Deci cine i-a controlat pe ambasadori? Ponta sau Băsescu? De cine au ascultat aceștia?…

                                                                                                                                                        Florin NAHORNIAC

Nazismul în fața justiției: procesele de la Nürnberg

Încă din iarna anului 1942, guvernele puterilor Aliate au anunțat că doresc pedepsirea criminalilor de război din Germania nazistă. În data de 17 decembrie, liderii Statelor Unite, Marii Britanii și Uniunii Sovietice au dat prima declarație comună privind uciderea în masă a evreilor europeni și hotărârea fermă de a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției.

Graphic1Potrivit documentelor britanice, Winston Churchill ar fi preferat varianta unor execuții sumare pentru aceste crime în locul organizării unor procese, dar în cele din urmă s-a luat decizia, la nivelul Alianței, de a organiza un tribunal militar internațional. Declarația de la Moscova, din octombrie 1943, semnată de Roosevelt, Churchill și Stalin, stabilea că la momentul semnării unui armistițiu, persoanele considerate responsabile de crime de război vor fi trimise înapoi în țările în care au fost comise acele crime și judecate potrivit legilor statului respectiv. Cât despre criminalii de război ale căror crime nu puteau fi limitate unei zone geografice, aceștia urmau să fie pedepsiți prin decizia comună a guvernelor Aliate.

Procesele liderilor naziște în fața Tribunalului Militar Internațional au început la Nürnberg, în Germania, pe 20 noiembrie 1945. Fiecare dintre cele patru mari state Aliate – SUA, Marea Britanie, URSS și Franța – erau reprezentate în completul de judecată de către un judecător și aveau propriile echipe de procurori. Regulile după care s-au judecat aceste procese s-au stabilit în urma unei îmbinări a sistemelor judiciare din Marea Britanie și Statele Unite.

24 de inculpați au fost aleși ca reprezentanți ai întregii elite naziste, diplomatice, economice, politice și militare. Cei mai importanți lideri naziști care nu au ajuns în fața judecătorilor au fost Hitler, Himmler și Goebbels, care s-au sinucis înainte de sfârșitul războiului, iar tribunalul militar a luat decizia de a nu-i judeca postum, pentru a nu crea impresia că cei trei ar putea fi încă în viață. Dintre cei 24, doar 21 au apărut în instanță: marele industrialist Gustav Krupp, care era bătrân și bolnav, nu a mai fost judecat; Martin Bormann a fost judecat și condamnat in absentia, iar Robert Ley s-a sinucis în ajunul procesului.

Graphic1Cei 21 foști lideri naziști au fost acuzați de crime împotriva păcii, crime de război și crime împotriva umanității, acestea din urmă fiind definite drept „uciderea, exterminarea, înrobirea, deportarea sau persecutarea pe motive politice, rasiale sau religioase”. A mai fost adăugată și o acuzație de conspirație pentru acoperirea crimelor comise sub legea nazistă înainte de începutul războiului, astfel încât pe viitor să poată fi judecate persoane care au aparținut unor organizații criminale precum guvernul Reich-ului, SS, SD, Gestapo, SA și Statul Major General și Înaltul Comandament al Forțelor Armate germane.

Procurorul-șef american Robert Jackson a decis să-și construiască cazul pe baza documentelor scrise emise de naziști și nu pe mărturiile victimelor, astfel încât să nu fie acuzat că-și bazează acuzațiile pe mărturii părtinitoare. Prin urmare, dovezile prezentate la Nürnbergau scos la iveală pentru prima dată ceea ce cunoaștem astăzi despre Holocaust, inclusiv detalii despre ce se întâmplase la Auschwitz, distrugerea ghetoului varșovian și estimarea că nazismul ar fi făcut șase milioane de victime în rândul evreilor.

Verdictele: moarte, închisoare pe viață sau sentințe de cel puțin 10 ani în închisoare

Verdictul a fost dat pe 1 octombrie 1946. 12 inculpați au fost condamnați la moarte, între care și  Joachim von Ribbentrop, Hans Frank, Alfred Rosenberg și Julius Streicher. Aceștia au fost spânzurați, incinerați la Dachau, iar rămășițele lor aruncate în râul Isar. Hermann Goring, condamnat și el la moarte, s-a sinucis în noaptea dinaintea execuției. Alți trei inculpați au primit închisoare pe viață, iar patru au primit pedepse de 10 până 20 ani de închisoare. În fine, trei persoane au fost achitate.

Procesul Tribunalului Militar Internațional de la Nurnberg a fost primul și cel mai faimos dintre procesele pentru crimele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă la Nurnberg au fost judecați cei mai importanți lideri naziști, la următoarele procese au apărut în fața instanței oficiali de rang minor: gardieni de la lagărele de concentrare, polițiști, membri ai Einsatzgruppen, doctori care au participat la experimentele medicale ale naziștilor etc.

După executarea celor condamnați la Nurnberg, a început o nouă serie de procese, 12 la număr, în care au fost inculpați 183 de înalți oficiali naziști, membrii SS și Gestapo și industrialiști germani. Alți criminali de război au fost judecați în țările în care comiseseră crimele: spre exemplu, în 1947 un tribunal polonez l-a condamnat la moarte pe Rudolf Hoess, comandantul de la Auschwitz. După 1950, în tribunalele vest-germane, mulți foști naziști au scăpat de pedepse severe susținând că nu făcuseră altceva decât să urmeze ordinele superiorilor.         La 15 ani după Nürnberg, ultimul mare lider nazist avea să fie adus în fața justiției, într-un proces ajuns faimos în întreaga lume. Adolf Eichamnn, capturat în Argentina, a fost judecat la Ierusalim între aprilie-decembrie 1961, și condamnat la moarte.

Cum au reacționat inculpații la aflarea sentințelor

La Nürnberg, psihologul dr. G.M. Gilbert a fost însărcinat să monitorizeze comportamentul inculpaților pe parcursul procesului. I-a cunoscut pe fiecare îndeaproape pe parcursul lunilor, iar modul în care descrie relațiile fiecăruia dintre ei la aflarea sentinței ne permite să înțelegem mai bine mentalitatea ierarhiei naziste.

Goring a coborât primul și a intrat în celula sa, cu fața palidă și înghețată, ochii parcă ieșindu-i din orbite. «Moarte!»a spus aruncându-se pat, întinzând mâna spre o carte. Mâinile îi tremurau în ciuda încercării sale de a părea nonșalant. Ochii îi erau umezi și găfâia, încercând să nu se lase pradă unei prăbușiri emoționale. M-a rugat, cu o voce nesigură, să-l las singur o perioadă.      Când s-a adunat, a spus că se așteptase la pedeaspsa cu moartea și că era fericit că nu primise o condamnare pe viață, căci cei care sunt condamnați la închisoare pe viață nu devin niciodată martiri. Dar în vocea sa nu mai rămăsese nimic din vechea bravadă încrezătoare. Goring părea să realizeze, într-un sfârșit, că nu e nimic amuzant la moarte atunci când tu ești cel care urmează să moară.

Hess a intrat țanțoș, răzând nervos, și a spus că el nici nu ascultase așa că nu știa care îi era pedeapsa și, mai mult, că nu-i păsa. Când gardianul i-a dat jos cătușele, a întrebat de ce el fusese încătușat, iar Goring nu. I-a raspuns că fusese probabil o omisiune în cazul primului prizonier. Hess a râs din nou și a spus, pe un ton misterios, că știa de ce. (Un gardian mi-a spus că Hess primise o condmnare pe viață.)

Ribbentrop a intrat în celulă rătăcit, îngrozit, și a început să se plimbe aiurea șoptind uluit «Moarte! Moarte! Acum nu voi mai putea să-mi scriu frumoasele memorii! Nț, nț! Atâta urâ! Nț, nț! »Apoi s-a așezat, ca un om complet distrus, și privea în gol…

Keitel era deja în celula sa, cu spatele la ușă, când am intrat. S-a întors și și-a fixat atenția spre fundul celulei, cu pumnii încleștați și brațele rigide, având groaza în ochi. «Moarte prin spânzurare!»a anunțat pe o voce răgușită, cu o rușine intensă. «De asta, măcar, speram că voi fi scutit. Nu te învinovățesc că te-ai ținut la distanță de un om condamnat la moarte prin spânzurare. Înțeleg asta perfect. Dar sunt același ca și înainte. Dacă vrei, te rog, poate mă mai vizitezi cândva în aceste ultime zile. I-am spus că voi veni.

Frank a zâmbit politicos, dar nu s-a putut uita la mine. «Moarte prin spânzurare» a zis încet, dând din cap în semn de acceptare. «O meritam și o așteptam, după cum ți-am spus mereu. Mă bucur că am avut șansa să mă apar și mă gândesc la toate aceste lucruri în ultimele luni.»

Dönitz nu prea știa cum s-o ia. «Zece ani!  Ei bine… oricum, aprobasem războiul submarin. Chiar amiralul Nimitz a spus-o – ai auzit!»A spus că este sigur că Amiralul Nimitz îl înțelege perfect.

Jodl a intrat în celulă, rigid și drept, evitându-mi privirea. După ce a fost descătușat și s-a trezit față-n față cu mine în celula sa, a ezistat câteva secunde, ca și cum nu putea rosti cuvintele. Fața i se înroșise de la tensiunea vasculară. «Moarte – prin spânzurare! – asta, cel puțin, nu meritam. Partea cu moartea – bine, cineva trebuie să-și asume responsabilitatea. Dar cealaltă – .»Gura i-a tremurat și vocea i s-a blocat pentru prima oară. «Asta nu meritam.»

Speer a râs nervos. «Douăzeci de ani. Ei bine, e destul de corect. Nu puteau să-mi dea o sentință mai ușoară, date fiind faptele, și nu pot să mă plâng. Am spus că pedepsele trebuie să fie severe, și mi-am asumat partea mea de vină, așa că ar fi ridicol dacă m-aș plânge de pedeapsă.»

                                                                                                                                            Florin NAHORNIAC 

 Surse:
– „The Sentencing and Execution of Nazi War Criminals, 1946″ EyeWitness to History,  www.eyewitnesstohistory.com (2004).
– http://www.ushmm.org/