Arhive lunare: februarie 2015

IISUS HRISTOS – Mântuitorul lumii, a fost, este şi va fi (I)

Suntem în Postul Mare al Naşterii Domnului şi ne apropiem cu paşi repezi spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos, respectiv Sfintele Paşti. Având în vedere toate acestea trebuie să cunoaştem din viaţa Mântuitorului.

IISUS HRISTOS este numele complet al Fiului lui Dumnezeu, întrupat şi devenit personalitate istorică, numit şi Fiul ISUS_N~1Omului, Mântuitorul lumii şi întemeietorul Bisericii Creştine

Timpul istoric al naşterii lui IISUS HRISTOS

IISUS  HRISTOS  s-a născut cu puţin timp înainte de moartea crudului  rege Irod cel Mare –  anul 40 î.Hr. – , 4 d.Hr -, cu aproximativ trei – patru ani  după acest eveniment. Data exactă nu a putut fi stabilită  cu exactatitate, datorită greşelii de calcul a erei creştine a lui Dionsie Exigul: ,,Iar dacă în zilele regelui Irod S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii , iată magii de la  Răsărit au venit în Ierusalim întrebând: Unde este Cel ce s-a născut ca rege al iudeilor? Că-n Răsărit văzutu-I-am steaua şi am venit să I ne închinăm. Şi auzind acestea, regele Irod s-a tulburat, şi tot Ierusalimul şi întreg Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând toţi arhiereii şi cărturarii poporului l-au întrebat: Unde este să Se nască  Hristos? Iar ei  i-au zis: ,,În Betleemul Iudeii, că aşa este scris prin profetul: Şi tu Betleeme din pământul lui Iuda, nicicum nu eşti mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Cârmuitorul Care-l va păstori pe poporul meu, Israel.’’ – Matei 2: 1- 6 –

                               Locul naşterii lui IISUS  –   Galileea                                                           

Galileea era separată de ţinutul Iudeii de Samaria, un teritoriu ostil. Samaria era dispreţuită de evrei încă din 722 î.Hr., anul căderii ei sub stăpânirea asirienilor, în vremea lui Sanmanasar – 722 – 705 î.Hr. – care i-a continuat opera. Iudeii îi considerau pe samarineni pe jumătate păgâni, aceştia avându-şi  templul pe Muntele  Garizim.

iisus mau deosebitAccesul puternic a celor din nord, din Galileea, îi făcea uşor de recunoscut de către cei din Ierusalim. Este foarte posibil ca această deosebire să fie un factor  important în relaţiile lui IISUS cu autorităţile iudaice, inclusiv cu romanii care erau duri cu cei din Galileeea. Aceasta pentru faptul că galileenii erau consideraţi foarte revoluţionari  şi recalcitranţi pentru romani  noţiunea de ,,galilean’’ fiind aproape sinonimă cu cea de ,,naţionalist’’, revolta din anul 6 d.Hr., a lui Iuda Galileanul, confirmând din plin aceast nume.

Naşterea şi copilăria lui IISUS HRISTOS

Datele referitoare despre naşterea Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS  provin numai după Evanghelia după Matei şi Luca, fiecare dintre cei doi folosind surse credibile şi în acelaş timp diferite. Astfel, Sfântul Evanghelist Luca, medic de profesie,  dovedeşte o cunoaştere mai profundă şi mai intimă a  experienţelor, pornind de la Fecioara Maria, mama lui Iisus, de la Elisabeta, verişoara acesteia şi mama  Sfântului Ioan Botezătorul. Cele două Evanghelii se completează, ele fiind în deplină armonie.

Naşterea lui Iisus din Fecioara Maria are loc la,,plinirea vremii’’: ,,Şi a zis Maria către înger : Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând îngerul i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi putrea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema…’’ – Luca 1;34,35 –

Puterea prin care Dumnezeu Se descoperă şi crează, duce cu gândul la norul luminos de pe Muntele Sinai: ,,Şi  slava Iisus Hristos (2)lui Dumnezeu s-a pogorât pe muntele Sinai, pe care norul l-a acoperit timp de şase zile. Iar în cea de a şaptea zi l-a Domnul pe Moise, din mijlocul norului. Dar chipul slavei lui Dumnezeu era în ochii fiilor lui Israel ca un foc arzând pe vârful muntelui. Şi a intrat Moise în mijlocul norului şi s-a suit în munte; şi a stat acolo, în munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.’’– Iş, 24; 16-18-  

Sfântul Evanghelist Luca descrie aproape identic această imagine cu ocazia Schimbării la faţă a Mântuitorului: ,,Şi pe când vorbea El acestea, s-a făcut  un nor şi s-a umbrit, şi s-au înspăimântat când au intrat în nor…’’  Luca 9; 34 –

Împrejurările naşterii şi copilăriei lui IISUS HRISTOS  contrastează puternic cu modelul supranatural al conceperii Sale. S-a născut într-o iesle umilă din Betleemul Iudeii, a crescut şi a trăit în sânul unei familii modeste, deşi arborele genealogic, atât al Fecioarei Maria, cât şi al lui Iosif, indica una dintre cele mai nobile origini. Astfel, Iosif se trăgea din seminţia lui David, iar Fecioara Maria, după mama ei Ana, se trăgea din seminţia marelui arhiereu Aaron, fratele proorocului Moise.

Nazaretul copilăriei lui IISUS HRISTOS era un sat obscur din Galileea, care nu fusese menţionat până atunci în vreo scriere. Aici  locuia familia viitorului Mântuitor al lumii, familie care s-ar părea că făcea parte din clasa de mijloc. Iosif se ocupa de meşteşugul dulgheritului, meserie cu preţ la vremea aceea. Era  un om de mare nobleţe sufletească, foarte respectat în neamul şi satul său. Evangheliile arată clar faptul că Iosif şi Maria nu erau bogaţi. Aceasta se explică şi prin faptul că Iosif mai fusese căsătorit. Soţia îi murise şi avea feciori şi fiice, care aveau să fie  angrenaţi în iconomia mântuirii.

La o analiză atentă, se poate observa faptul că unele dintre parabolele Mântuitorului reflectă  experienţa unei vieţi caracterizate de un confort şi resurse financiare limitate.

iisus pe cruce moareFaptul că dreptul Iosif nu este menţionat după întâmplările  din copilăria lui IISUS HRISTOS, precum şi faptul că acesta era cunoscut în Nazaret ca,,FIUL MARIEI’’, poate fi interpretat în sensul că dreptul Iosif a trecut la  cele sfinte când Iisus era încă foarte tânăr

Iisus devenise o piatră de poticnire, în sensul că faptele şi puterea Sa se contrariau puterea de înţelegere a celor din jur. A,,se poticni întru Hristos’’.înseamnă a nu-I acorda încrederea deplină şi necondiţionată pe care Dumnezeu i-a pretins-o omului. Acest fapt îl expune pe om căderii în necredinţă.

Cei  din Nazaret Îl cunoşteau pe IISUS HRISTOS, şi pe fraţii săi  vitregi, fii dreptului Iosif, dar nu ştiau nimic despre,, marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu’’,  taină pe care Iisus nu le-o divulgase  căci nu venise ceasul preaslăvirii Sale.

Iisus a învăţat buchiile şi profeţiile de la un obscur rabin din Nazaretul Iudeii. De altfel, cunoaşterea profundă a Sfintei Scripturi i-a uimit pe învăţătorii de la Templul din Ierusalim, încă de când avea doisprezece ani.

A primit o educaţie normală, iar învăţăturile Sale de mai târziu arată că era familiarizat cu personaje şi întâmplări din viaţa cea de toate zilele a unui sat obişnuit din timpul Său:,,Şi părinţii Lui mergeau în fiecare an la Ierusalim la sărbătoarea Paştilor. Iar când era El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim după obiceiul sărbătorii. Şi dacă s-au sfârşit zilele, în timp ce ei se întorceau, Copilul IISUS  a rămas în Ierusalim; şi părinţii Lui nu ştiau. Dar ei, socotind că el este printre călători, au mers cale de o zi; şi L-au căutat printre rude şi cunoscuţi. Şi negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim căutându-L. Si a fost ca după trei zile L-au aflat în Templu, stînd în mijlocul învăţătorilor, ascultăndu-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau  de priceperea  şi de răspunsurile Lui.’’  – Luca 2;41-47

                                                                           Florin CREŞTINUL

 

 

Cât îi costă pe ruşi tentativa lui Putin de a reface Uniunea Sovietică

Eurasiatică înseamnă aspiraţiile Kremlinului de a-şi uni puterile cu două state care funcţionează după acelaşi sistem şi acelaşi set de valori. Ar fi o afacere de familie.
Alţii nu sunt chiar atât de siguri, temându-se că retorica despre fraternitate a preşedintelui rus asunde în spatele său un adevăr mult mai sinistru. Într-o mare măsură, Europa vede acest pact ca o tentativă a lui Putin de a reînvia Uniunea Sovietică şi de a ,,reaprinde” Războiul Rece, notează Financial Times. Dacă acesta este scopul lui Putin, motivele sunt lesne de înţeles. Succesorul lui Boris Ielţân, cel care a diviziat Uniunea Sovietică, vrea să-şi securizeze în istorie locul celui care a reunificat-o. Dar preşedintele rus se confruntă şi cu un motiv mult mai prozaic, întrucât ,,recuzita” care i-a permis Uniunii Sovietice să fie atât de puternică s-a diminuat considerabil. Iniţial, s-a pornit de la ideea formării unei uniuni vamale care să unească Rusia, Kazakhstan şi Belarus. Dar acesta este doar începutul. Atunci când a avut loc summit-ul de la Moscova din Ajunul Crăciunului, membrii acestei troici şi-au reafirmat intenţia să creeze Uniunea Economică Eurasiatică până în 2015. Noul organism ar copia stilul de integrare al Uniunii Europene, precum şi arhitectura instituţională. Armenia, Kirgistan şi Ucraina, ţări care au avut delegaţi la acest summit, şi-au afirmat intenţia a de se alătura, mai târziu.
Totuşi, rămân multe necunoscute de rezolvat. Moscova a avansat ideea unor organisme supranaţionale, ceea ce ar însemna ca statele membre să renunţe la suveranitate. Alexander Lukaşenko, preşedintele Belarusului, a spus că ,,suveranitatea nu este ca un idol care să fie venerat.” Alţii nu sunt atât de convinşi.  Nursultan Nazarbaiev, preşedintele kazah, se teme destul de mult de controlul Rusiei.
Un alt semne de întrebare al acestui pact este dacă partenerii lui Putin ar putea să aducă la masa eurasiatică şi alţi doritori. Nazarbaiev insistă pentru acest lucru. Lukaşenko vede, însă, Uniunea Eurasiatică precum o componentă a integrării europene. Moscova vede, însă, lucrurile diferit. De regulă, se limitează la declaraţii pline de precauţie. Dar determinarea Kremlinului de a preveni ca Ucraina să nu semneze acordul de liber-schimb cu Uniunea Europeană semnalează că Putin se gândeşte că proiectul eurasiatic este o alternativă la o Europă unită. Nu este deloc surprinzător: ideea unui eurasianism rusesc datează încă de la începutul secolului 20. Astăzi, elitele ruse văd ideea eurasiatică precum o justificare de a reface firmamentul sovietic sub auspiciile Rusiei, ţinând cont de o formă limitată şi fără doctrina comunistă. Uniunea vamală a adus beneficii economice partenerilor Rusiei. În primele sale şase luni de existenţă, fluxul de schimburi dintre cei trei membri a crescut cu o treime. Dar integrarea viitoare nu este un pas prea sigur către modernizare. Regimurile autoritare nu sunt interesate de transparenţă sau despre impunerea legii, două condiţii esenţiale pentru progresul economic. În plus, scopurile Kremlinului sunt, în principiu, geopolitice şi nu economice, aşa că nu va insista pe reforme în domeniul justiţiei.
Uniunea Europeană, una dintre cele mai ambiţioase alianţe, este fondată pe o înţelegere mutual avantajoasă între state democratice. Aşa că nu vede nimeni de ce ar fi un model pentru integrarea eurasiaticăp. Relaţiile dintre regimurile autoritare se bazează pe opresiune şi subordonare, nu pe compromis. Orice tentativă de a coordona politicile unor astfel de guverne pe alte căi este sortită eşecului. Kremlinul îşi clădeşte susţinerea pentru aspiraţiile sale de putere în schimbul     bonusurilor financiare, economice şi militare din partea membrilor Uniunii Eurasiatice. Dacă Moscova vrea ca vecinii săi să coopereze în favoarea sa, atunci va trebui să plătească.
Pentru a susţine regimul Lukaşenko, Rusia plăteşte între 7 şi 12 miliarde de dolari anual. Ameninţările periodice ale preşedintelui din Belarus cu retragerea din proiectul eurasiatic este întâmpinat de Rusia, de regula, cu bani. De exemplu, Moscova a promis 2 miliarde de dolari în împrumuturi pe termen scurt cu dobândă redusă în schimbul unui discurs mai moale din partea lui Lukaşenko despre suveranitate.
Opţiunea lui Ianukovici de a se întoarce către Moscova i-a costat pe ruşi 15 miliarde de dolari şi promisiunea de a exporta gaz către Ucraina la preţuri mult mai mici. Almazbek Atambaiev, preşedintele Kîrghistanului, a cerut Moscovei împrumuturi de 200 de milioane de dolari pentru a asigura ruşilor un drept preferenţial pentru schimburile economice.
Totuşi, există o limită şi aceea se numeşte bugetul Rusiei. Dar nu numai banii sunt o contrângere pentru Putin. În Ucraina şi Belarus, dependenţa de Rusia trezeşte o mulţime de sentimente naţionaliste. De altfel, şi ruşii ar putea să nu mai fie atât de doritori să plătească pentru complexele imperiale ale elitei lor.

                                                                                                                Gral(r)dr,ec.Florin Mihai NAHORNIAC

DNA ANCHETEAZĂ SABOTAJUL DE LA CFR. Rute de transport feroviar profitabile, cedate pe şpagă unor firme private

DNA a intrat deja şi în curtea CFR. Procurorii acuză şefii companiei de stat SNTFC ,,CFR – Călători’’ sa că ruinează, contra cost, societatea în favoarea firmelor concurente „căpuşă”. Procurorii anticorupţie au intrat prin surprindere în mai multe sedii administrative ale CFR şi la cele ale partenerilor privaţi de afaceri. Au fost „periate” mai multe adrese din Bucureşti, Braşov şi Ilfov, fiind în principal vizate sediile RC-CF Trans Braşov, Regiotrans, Companiei Naţionale CFR SA şi Regionalei CFR Braşov. Comunicatul oficial al DNA zice că dosarul priveşte infracţiuni de corupţie în domeniul transportului feroviar privat de călători. Directorii companiei sunt acuzaţi că au luat mită de la proprietarii firmelor private pentru a da în concesiune rute de transport feroviar profitabile, dar clasificate drept falimentare.       Printre marii şmecheri de la SNTFC ,,CFR – Călători’’ SA care au favorizat firmele private de transport feroviar de călători s-au aflat foştii directori generali GABRIEL DOROBANŢU şi VASILE SECARĂ care forţaţi de cefrişti şi conducerea Ministerului Transporturilor au demisionat din funcţie

Directorul operatorului feroviar privat Regiotrans, Florin Hădărean, a fost primul audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, acuzat de dare de mită. A fost urmat de Estrella Ştefănescu, şef serviciu în CFR, şi Costache Nicolau, fost director al CFR Infrastructură Regionala Braşov, de primire de mită. De asemenea, în afacere este implicat şi Claudiu Dumitrescu director în Ministerul Transporturilor, tot pentru mită.

Licitaţii trucate

DNA susţine, printre altele, că, din 2010 până în prezent, funcţionari din Ministerul Transporturilor şi CFR au favorizat operatorul privat Regiotrans, care ar fi primit, numai în 2011, 182 milioane de lei din subvenţii. Reprezentanţii CFR vizaţi în acest dosar sunt suspectaţi că au transmis informaţii nedestinate publicităţii în scopul atribuirii unor contracte către anumite firme, pentru achiziţia de echipamente scoase la licitaţie de CFR. Costache Nicolau, fost director al CFR Infrastructură Regionala Braşov, este suspectat de luare de mită de la Vasile Fanea, administratorul Vest Construct, pentru favorizarea firmei acestuia la atribuirea unui contract de lucrări.           Totodată, în acest dosar Claudiu Dumitrescu, director în Ministerul Transporturilor, este suspectat că ar fi luat mită de la omul de afaceri braşovean Ganea Iorgu, pentru favorizarea firmei private de transport Feroviar RC-CF Trans.

Copiii Estrellei, naşi pe blat

La rândul ei, Estrella Ştefănescu, şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, este acuzată de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii. Ea le-ar fi pus la dispoziţie afaceriştilor Iorgu Ganea şi Costel Comana informaţii despre societăţile concurente, astfel că ei ştiau exact ce oferte să facă pentru a câştiga licitaţiile. Cei doi au câşigat contractul de închiriere integrală a infrastructurii de pe raza Regionalei CFR Timişoara cu firma lor SC RC CF Trans SRL Braşov. Contra acestor servicii, Estrella ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri card de combustibil pentru mii de kilometri, revizie la maşina sa Audi, anvelope, o bicicletă, cazare gratuită pentru ea şi fiica ei la pensiuni, telefoane mobile de ultimă generaţie, un laptop performant, dar şi bani ca să meargă la o nuntă în familie.    În plus,copiii ei au fost angajaţi formal, pe perioada verii, controlori de bilete pe ruta Bucureşti – Constanţa pe care operează curse firma privată Regiotrans, controlată tot de Iorgu Ganea, în present arestat şi Costel Comana care văzându-se încolţit din toate părţile s-a sinucis departe de ţară, după ce a fugit din România ca să nu fie arestat.

La intrarea în sediul DNA, Ştefănescu a declarat că nu are nici o legătură cu cercetările care se fac în acest dosar şi nu ştie de ce a fost adusă.      Vom reveni şi cu alte surprise mai ales despre ,,cinstiţii’’ Gabriel Dorobanţu şi Vasile Secară

                                                                                                                                               Dr ec Florin NAHORNIAC 

Iertarea este un gest de smerenie

Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.       Marcu 11, 22-26

Unii trăiesc cu impresia că de iertat trebuie să ierte doar Dumnezeu. Ei afirmă că El fiind Tatăl ceresc şi un Părinte iubitor, trebuie să ne ierte, indiferent de ceea ce am făcut. Cuvintele Domnului Iisus Hristos ne pun în situaţia de a face noi primul pas pe acest drum al înţelegerii şi al iertării. Să nu îndrăznim să ne gândim la iertarea lui Dumnezeu dacă noi nu avem puterea de a ierta. Ştim că este greu; tocmai din acest motiv Domnul Hristos ne-a poruncit să iertăm. Dacă nu avem puterea să iertăm celor care ne greşesc, nu facem altceva decât să ducem această povară toată viaţa. Uneori suntem tentaţi să îmbrăcăm gestul iertării în formule de genul „te iert, dar nu te uit“ sau „dacă Dumnezeu te iartă, te iert şi eu“. Acestea trădează o iertare înjumătăţită. Mântuitorul ne spune că iertarea trebuie să fie din tot sufletul, şi încă „de şaptezeci de ori câte şapte“! Iertarea este un gest de smerenie. Chiar se spune: „Iertarea şi uitarea sunt răzbunările omului nobil“.

                                                                                                       Florin CREŞTINUL

Din viaţa soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu

Povestea de dragoste a Ceauşeştilor a început de 1 mai 1939. 

Un bal de 1 mai al anului 1939. La prima vedere ceva banal. Dar… Aici avea să se înfiripe dragostea între Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Uneori, destinul capătă aspecte nebănuite. Ce probabilitate există ca un adolescent să locuiască, la un moment dat, pe o stradă pe care s-au perindat personaje care, mai târziu, nu numai că vor deveni parte din viaţa lui, dar îi schimbă chiar destinul? Pantelie Tuţuleasa, cineast şi fost operator de film al familiei Ceauşescu, îşi aminteşte de Strada Veseliei – locul unde, la 1 Mai 1939, Lenuţa Petrescu (viitoare tovarăşa Elena Ceauşescu) devenea Regina Balului. Se spune că la acest bal avea să se înfiripe cu adevărat “idila muncitorească” între ea şi tânărul comunist Nicolae. Istoricul Ion Petcu precizează în cartea sa “Ceauşescu – un fanatic al puterii, Biografie neretuşată“ (Editura Românul, 1994), că prima întâlnire dintre cei doi ar fi avut loc mai devreme, respectiv pe 1 aprilie 1939. La acea dată, Nicolae a fost la Cercul cultural al breslei din îmbrăcăminte, “unde a fost prezentă şi tânăra Lenuţa Petrescu, ţesătoare la fabrica Jaqard

Să o luăm sistematic. Înainte de cel De-al Doilea Război Mondial, românii sărbătoreau 1 Mai cum se sărbătoreşte şi în prezent: iarbă verde, mici, bere, petreceri dansante. Un document al Siguranţei consemnează Din două rapoarte ale Siguranţei datate 14, respectiv 15 august 1939, ataşate la dosar, aflăm că, în 13 august 1939, în cadrul unei serbări organizate pe stadionul Ministerului Muncii din Parcul Veseliei (din Ferentari), la care au luat parte peste 1.000 de muncitori, a fost aleasă “Regina Muncii”, în persoana Lenuţei Petrescu, muncitoare la fabrica “Jaquard” din Bucureşti, nimeni alta decât viitoarea soţie a lui Ceauşescu. Raportul Siguranţei arată că, în scopul alegerii Reginei, au fost împărţite cărţi poştale, ocazia fiind “transformată de comunişti într-o ocazie de propagandă”. Pe aceste cărţi poştale s-au scris declaraţii de adeziune şi s-a cerut eliberarea comuniştilor Ilie Pintilie, Alexandru Iliescu, Matei Socor şi alţii. Odată aleasă, Regina a spus: “Mulţumesc proletariatului conştient de eforturile făcute pentru apărarea libertăţii şi a martirilor clasei muncitoare”. Două zile mai târziu, în cadrul şedinţei Cercului Cultural al tineretului breslei textilă, pielărie şi încălţăminte, Nicolae Ceauşescu a propus înfiinţarea unei secţiuni turistice, teatrale, corale şi culturale separate, breasla fiind obligată să angajeze profesori şi dirijori.

,,Ei doi s-au învârtit…”

,,În acest mare cartier, cu bune şi rele, cu zile frumoase şi uneori triste, mi-am consumat 17 ani din propria viaţă, în mare parte sub atenta îndrumare a mătuşii mele după tată, care purta un nume frumos: Nataliţa”, spune domnul Tuţuleasa, acum octogenar. “A fost o întâmplare să stau exact acolo. Eu ştiu că ea, Elena Ceauşescu, a copilărit prin partea aceea a locului, nu neapărat în Veseliei. De fapt, ei doi (ea şi Nicolae Ceauşescu) s-au învârtit prin Uranus, Dealul Spirii, Rahovei, Ferentaria-cum îmi place mie să-i spun acelui cartier. Şi e normal să se fi învârtit pe acolo, pentru că era o zonă mai dezvoltată a muncitorilor. Acolo erau Uzinele Vulcan, Wolf, Zimmer, Ţesătoriile Reunite, Industria Iutei, Fabrica de Uleiuri Phoenix, Metalurgia Manotehnica. Era zonă industrială mai dezvoltată, solicita şi mână de lucru ieftină”.

Pantelie Tuţuleasa a venit la vârsta de 17 ani din comuna Argetoaia, judeţul Dolj, la Bucureşti, în Ferentari. Mătuşa sa, Nataliţa, stătea acolo şi lucra la fabrica de ţesături, fabrică la care se va angaja şi el. “Am stat în zona Ferentari (cu pestriţa ei stradă a Veseliei) până la vârsta de 34 de ani”… Nu se ştie cât de mult a contat, mai târziu, pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu faptul că şi-au petrecut tinereţea prin Ferentari. Crede că a avut vreo legătură faptul că a devenit cameramanul familiei Ceauşescu cu faptul că a stat în acea zonă, că avea “origine sănătoasă”?

“Ei au venit mai târziu în faţa aparatului meu de filmat. Eu am început profesiunea de cineast în ’55, Ceauşescu a venit la putere in ’65. Aveam deja zece ani de meserie. Nu cred că era important faptul că aveam origine sănătoasă, ci faptul că făceam parte din cea dintâi promoţie şcolită pe un anumit culoar al cinematografiei: aveam două meserii – operator de luat vederi (pe plan larg se spune cameraman) şi regizor de film”.

Marele moment de glorie

Potrivit istoricilor, unul dintre marile momente ale activităţii tânărului revoluţionar Ceauşescu, care a fost şi cea mai mare operaţie de falsificare a biografiei reale, l-a reprezentat mitingul de la 1 Mai 1939. Pe atunci, breslele organizau de 1 Mai sărbători câmpeneşti, baluri, alte activităţi. La un asemenea bal, organizat de bresle, Elena Petrescu devenea Regină, iar la bal a participat şi Nicolae Ceauşescu. ,,Se spune că atunci a fost cu adevărat dragoste la prima vedere”, subliniază Tuţuleasa. Fata îi “convenea” lui Nicolae: tânără, din punctul lui de vedere frumoasă, şi mai ales…membră a organizaţiei tineretului comunist.                                                                                                                                                                         La 1 Mai 1939 a fost organizat de către bresle şi un marş, care a pornit de la Piaţa Romană. S-a mers pe Calea Victoriei, la Palatul Regal, pentru a-l ovaţiona pe Regele Carol al II-lea. Regele a salutat mulţimea care îl ovaţiona. Se spune că Nicolae Ceauşescu a strigat: ,,Trăiască Frontul Popular Antifascist!”, atunci când coloana a trecut prin dreptul lui Carol al II-lea. În timp, la această acţiune a fost asociată şi Elena Ceauşescu. S-a luat momentul participării lui Nicolae şi a Elenei la bal şi, falsificându-se faptele, s-a ajuns la “marele moment de glorie al tinerilor revoluţionari Nicolae şi Elena Ceauşescu, care au organizat marea demonstraţie antifascistă de la 1 Mai”.

,,El voia să formeze cuplul perfect!”

,,Se completau foarte bine amândoi, deşi se spune ce ceea ce se spune despre ea, cum că îl domina. Să ştiţi că dacă era vorba de obiecţii, nu le avea ea, ci el! De câte ori o filmam, mai ales cu ocazia momentelor aniversare se comporta ca o actriţă profesionistă. Realiza că este o imagine a timpului, o imagine a istoriei”, îşi aminteşte Tuţuleasa. Era chiar atât de deşteaptă? “Să ştiţi că da. Pentru că într-o fracţiune de secundă analiza care este imaginea pe care trebuie să o ofere. Şi el, dar ea mai mult decât el. Nu ne referim atât la înfăţişare, cât la capacitatea ei de a juca un rol special. În faţa aparatului de filmat era o mare actriţă, juca în propriul ei film. Primea «indicaţii regizorale» sumare. Atât. Pe urmă viziona ce am filmat. Nu tot timpul. El avea de obicei obiecţii la peliculele în care apăreau amândoi: voia să fie totul perfect. Să fie cuplul perfect!”.

“A iubit-o. A iubit-o până când au murit…”

După ce s-a înfiripat idila, unde se iubeau Elena cu Nicolae Ceauşescu?Aflăm din mărturia meşterului sobar Emil Wagner, născut în 1896 în Bucovina şi ajuns la Bucureşti în 1918, mărturie publicată în “Poveşti ale Domnilor din Bucureşti” (Editura Vremea, 2006) de Victoria Dragu Dragomir.

,,L-am cunoscut în Vasile Lascăr, numărul 3. Acum îi spune Galati. Acolo stătea Auerbach, şi Auerbach şi cu familia sa erau proprietarii fabricilor de medicamente din Romania (…), şi ea era servitoare acolo şi venea Nicu acolo. Eu am făcut sobe acolo şi ea îmi spunea: Meştere, să nu spui că vine Nicu. Eu i-am zis: Ce mă interesează pe mine ce faceţi voi? Şi, pe urmă, s-a îmbolnavit ea de tuberculoză şi aşa de cumsecade a fost evreul ăla, că n-a dat-o afară! A trimis-o la Fabrica 6 medicamente, la Bucureştii Noi, să fie supraveghetoare acolo, la Fabrica 6, şi a fost acolo zece ani supraveghetoare. De aia zicea că e chimistă (…). De atunci îi cunosc eu, nu era încă însurat cu ea (…)”.

Nu există un document oficial care să ateste data la care a avut loc căsătoria civilă dintre Nicolae şi Elena, cert este că nu a avut loc nici un fel de căsătorie religioasă. Evenimentele politice ale vremii i-au apropiat şi mai mult pe cei doi, care, conform istoricului Ion Petcu, şi-au oficializat relaţia în toamna lui 1945. Pantelie Tuţuleasa conchide: “Este adevărat că rămân un cuplu controversat. Dar… au fost împreună atâţia ani şi au murit tot împreună. A iubit-o până când au murit…”.

Evenimentele politice ale vremii i-au apropiat şi mai mult pe cei doi, atât ideologic, cât mai ales… sufleteşte!

Fata îi ,,convenea” lui Nicolae: tânără, din punctul lui de vedere frumoasă, şi mai ales…membră a organizaţiei tineretului comunist

,,Elena Ceauşescu avea mai multe faţete. Să ştiţi că nu degeaba a ieşit Regina Balului de 1 mai…”
 ,,Noi acasă nu ştiam de acest lucru şi auzisem că la Jilava şi-n alte părţi ale Capitalei, legionarii săvârşiseră multe asasinate. Temându-ne ca Nicolae să nu fi păţit ceva, soţul meu şi cu cumnată-mea Lenuţa, s-au dus la forturile Jilavei şi s-au uitat peste gard, la cadavrele care se aflau în curte.
(credem că Niculina face o confuzie referindu-se de fapt la perioada rebeliunii legionare: 21 – 23 ianuarie 1941) (perioada asasinatelor legionare din noaptea de 26/27 noiembrie 1940)

Tot un episod pe timpul detentiunii de la Jilava a fost si urmatorul: Nicolae, suferea de dinti si sub pretextul ca vine sa se trateze, venea deseori la Bucuresti, insotit de catre un militar. Unii dintre acestea devenisera mai apropiati si chiar unul dintre ei, s-a si fotografiat.      Cum venea la Bucuresti, primul drum pe care-l facea era la casa noastra, unde-i pregateam ceva de mincare.   Pe atunci noi locuiam pe strada Ion Budai-Deleanu nr. 6. Eu, impreuna cu sotul, chiar daca eram la atelier, cand el venea de la inchisoare, ma duceam impreuna cu el acasa si-i pregateam cate ceva de mancare, caci stiam ca este infometat.

Intr-una din dati, a venit ca de obicei insotit de un sergent; Eu eram la pravalie, dar m-am dus acasa si i-am pregatit ceva de mincare si apoi m-am reintors la atelier.        Dupa ce am plecat eu, cum o fi aranjat el cu sergentul, caci l-a convins pe acesta sa-i dea drumul pentru un timp in oras si s-a dus s-o caute pe cumnata-mea, Lenuta, care pe atunci lucra la o fabrica. Se vede treaba ca a mai intarziat si nu a venit chiar la ora stabilita, caci, seara cand ne-am intors acasa l-am gasit pe sergent intr-o mare fierbere. Cum ma vede, acesta-mi spune,ce ma fac d-na, m-am nenorocit, caci daca nu se intoarce, tribunalul militar sa mananca” Eu i-am raspuns: nu fi ingrijorat ca se intoarce el, si daca s-o intampla sa nu vina, merg eu in locul lui si spun ca eu sunt vinovata, caci eu i-am dat drumul sa plece. Dupa o jumatate de ora insa, Nicolae s-a intors cu cumnata-mea si cand l-a vazut sergentul care-i era insotitor s-a bucurat foarte mult. Marturisesc ca, eu eram linistita in privinta lui Nicolae, caci stiam ca el isi va respecta cuvintul dat cu ori ce pret, si ca nici nu era in stare sa puna libertatea altuia in primejdie. Pentru el cuvintul dat, era sfant.”

                                                                                                          Florin NAHORNIAC

O PRECIZARE TEMEINICĂ ŞI LA OBIECT PENTRU DUŞMANII RUSIEI. Vladimir Putin a afirmat pentru neaveniţi: Să nu-și facă vreo țară iluzii că ar putea atinge superioritatea militară a Rusiei

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că nicio țară nu trebuie să-și facă iluzii că ar putea atinge superioritatea militară față de Rusia, transmite Interfax.
,,Nimeni nu trebuie să aibă iluzia că poate obține superioritatea militară asupra Rusiei sau că poate pune vreun fel de presiune pe ea. Vom avea mereu un răspuns adecvat pentru orice astfel de aventuri”, a spusPreşedintele Federaţiei Ruse VLADIMIR PUTIN, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei, ce va fi marcată cu puţin timp în urmă în Rusia.

    SLAVĂ MARII ŞI PRAVOSLAVNICE RUSII ŞI LUI VLADIMIR PUTIN!.

    Gral(r) dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

 

Viitoarea lege a alegerilor, la cheremul PSD

Numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură va fi unul fix, potrivit deciziei Comisiei de cod electoral. Specialiștii în legislație electorală susțin că este o tentativă de întoarcere la votul pe listă de partid, pentru că sistemul actual și cel mixt presupun un număr variabil de parlamentari.

Comisia parlamentară de elaborare a legilor electorale a decis să ­adopte principiul potrivit căruia numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură să fie unul fix, dar mai mic decât cel din actuala legislatură. Totodată, membrii comisiei au mai stabilit ca sistemul electoral să fie acelaşi pentru alegerile celor două Camere. Membrii comisiei au mai căzut de acord şi asupra duratei campaniei electorale, care va fi de 30 de zile, dar şi asupra pragului electoral, care se va menţine la 5%.

Graphic1Deciziile se referă la principiile fundamentale ale legislației electorale, iar adoptarea lor s-a făcut cu două treimi din voturile membrilor comisiei, adică 10 din 15. Din cei 15 ­membri, nouă sunt din coaliția majoritară – șase de la PSD, doi de la UNPR, unul de la Minorități. Unul provine de la UDMR, iar cinci din noul PNL. Pentru a avea 10 voturi, PSD trebuie să obțină și  sprijinul  UDMR. Principiile votate urmează să fie transpuse în legi, care ar trebui votate în comisie până la finalul lunii martie. Practic, principiile care au întrunit două treimi au mari șanse să fie acceptate, ulterior, și de către plenul Parlamentului.

Chiar dacă membrii comisiei nu au stabilit explicit numărul de parlamentari și sistemul care se va folosi la alegerea Legislativului, principiile votate în comisie lasă să se întrevadă cum va arăta viitoarea legislație electorală. Astfel, partidele politice au oficializat, practic, intenția de a nu respecta referendumul din 2009, când românii au votat pentru un număr de 300 de parlamentari și o singură Cameră a Legislativului. Practic, este vorba de o încălcare pe ambele paliere. Odată, liderii partidelor  au avansat, până acum, propuneri care depășesc 400 de parlamentari, PSD vorbind, de pildă de 300 de deputați, 100-110 de senatori și 18 reprezentanți ai minorităților naționale. În plus, stabilind din start că ambele Camere vor avea același sistem electoral, este exclusă și desființarea uneia dintre Camere.

Votul pe listă, reintrodus pe ușa din dos

Mai mult, și decizia referitoare la numărul fix de parlamentari sugerează întoarcerea la votul de listă, după sistemul practicat până în 2008. Dintre modelele din care comisia ar fi putut alege, potrivit declarațiilor politicienilor – sistem mixt după modelul german, adică uninominal plus listă, păstrarea legii actuale și vot pe liste –, acest ultim sistem este singurul care corespunde deciziei de principiu a comisiei. De altfel, scenariul a fost anticipat de președintele comisiei electorale, Valeriu Zgonea, care a recunoscut, recent, că există două abordări ale PSD: votul mixt, cel german, şi votul pe listă. “Din păcate, votul mixt are o problemă pe care nici Germania nu a reuşit să o rezolve – aceea că nu avem un număr fix de parlamentari. Redistribuirea în funcţie de prezenţa la vot poate să ducă la un număr foarte mare de membri ai Parlamentului, aşa cum avem astăzi, şi atunci aceasta este problema pe care o avem. Credem că ar fi oportună întoarcerea la listă dacă votul mixt nu va strânge 10 voturi în comisie, atunci putem să mergem pe votul pe listă, acolo bineînţeles partidele vor redeveni creuzetul selectării resurselor umane şi transmiterea lor către Parlament”, a  explicat Zgonea.

„Se renunță și la legea actuală și la sistemul mixt, după modelul german, de care au vorbit liderii politici. Legea în vigoare, dar și sistemul mixt din Germania presupun un număr fluctuant de parlamentari, pentru a se respecta principiul proporționalității. Este un semnal clar privind întoarcerea la sistemul de listă practicat înainte de 2008”, afirmă Cristian Pîrvulescu, președintele Asociației Pro-Democrația. De altfel, și Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) atrage atenția că stabilirea unui număr fix de parlamentari exclude sistemul mixt, după modelul german.                La nivel teoretic, un număr fix de parlamentari există și în cazul sistemului uninominal pur, dar trebuie menționat că nici un partid politic important nu și-a asumat un astfel de proiect. În consecință, șansele trecerii la un astfel sistem sunt pur ipotetice. În plus, stabilirea unui prag electoral de 5% elimină varianta unui scrutin de tip majoritar, care, de regulă, nu presupune praguri electorale, menționează un material al CSD.

Primarii, aleși într-un tur

Pe de altă parte, PSD și-a impus voința în cadrul lucrărilor comisiei electorale, care a decis că primarii urmează a fi aleşi prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, iar consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot pe liste.

Principiul potrivit căruia primarii vor fi votaţi prin vot direct într-un singur tur a întrunit majoritatea voturilor, respectiv zece voturi „pentru” – această variantă fiind agreată de coaliţia de guvernare și sprijinită și de UDMR. Varianta susţinută de PNL, potrivit căreia primarii ar trebui să fie aleşi în două tururi, a întrunit doar cinci voturi „pentru”. În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ nu s-a agreat o propunere, în condiţiile în care coaliţia de guvernare a susţinut varianta alegerii într-un singur tur, iar PNL varianta alegerii în două tururi, în timp ce UDMR s-a abţinut.        Primarii sunt aleși și în prezent ­într-un singur tur, iar PSD s-a opus modificării acestei reguli, care avantajează partidul de guvernământ. Social-democrații dețin majoritatea primarilor, iar edilii aflați deja în funcții sunt favoriți pentru a câștiga din primul tur. Explicațiile oficiale pe care le-au furnizat liderii PSD ridică semne de întrebare. Astfel, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, afirma că PSD susține punctele de vedere ale asociațiilor de primari pentru că „trebuie să ținem seama și de punctul de vedere al celor la care se referă legea”.

Sistem nereprezentativ

Evident că primarii în funcție sprijină un astfel de sistem pentru a-și păstra fotoliile, dar legislația electorală ar trebui să țină seama de interesele alegătorilor, și nu de ale aleșilor. Și restul argumentelor lui Dragnea sunt din același registru. „În turul doi apare votul negativ și noi vrem ca la locale în România să avem un vot pozitiv. E vorba și de costuri și al treilea motiv e că e un sistem de vot care până acum n-a produs distorsiuni în ceea ce privește primarii”, a mai spus Dragnea.  El a mai spus că prin alegerea în două tururi s-ar încuraja „combinațiile politice” între partide.

În schimb, reglementarea a stârnit criticile societății civile. Astfel, potrivit unui punct de vedere remis de Expert Forum comisiei electorale, „forma actuală a legislației, prin care primarii se aleg într-un singur tur de scrutin, nu asigură reprezentativitate și elimină adevărata confruntare între competitori. Actualul sistem avantajează primarii și președinții de CJ în funcție, iar pentru a asigura cât mai bine respectarea acestor principii, solicitam reintroducerea sistemului majoritar în două tururi de scrutin”.  De asemenea, Centrul pentru Studiul Democrației menționează că „alegerea primarilor într-un singur tur favorizează primarii aflați în funcție și partidele lor”. Principiul potrivit căruia consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot proporţional, pe listă, a întrunit unanimitatea opţiunilor, respectiv 15 voturi. Membrii comisiei au votat cu 14 voturi ,,pentru” și o abținere menținerea pragului de 5% la alegerile locale pentru alegerea consilierilor locali și județeni.

CALENDAR: Termene și subcomisii

Membrii comisiei se vor împărți în trei subcomisii care vor lucra separat, astfel: o subcomisie se va ocupa de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor, a doua subcomisie se va ocupa de Legea alegerilor locale, iar a treia se va ocupa de Legea alegerilor parlamentare.

Cele trei subcomisii au termen până pe 1 martie pentru elaborarea proiectelor de modificare a legilor de care se ocupă, astfel încât între 7 şi 15 martie acestea să fie dezbătute şi votate în Comisia de cod electoral, iar până la finalul lunii martie proiectele să plece la Senat pentru dezbatere şi vot.

Parlament: Traseiștii, protejați

Suspiciunile că PSD își folosește majoritatea parlamentară în interes de partid sunt alimentate și de amânarea dezbaterilor din Camera Deputaților privind ordonanța traseiștilor. Deputaţii au respins, ieri, în plen, propunerea PNL ca în şedinţă să se discute OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali declarată neconstituţională de către CCR, liberalii arătând că majoritatea refuză să îndrepte un act neconstituţional, iar PSD susţinând că nu trebuie tratată în grabă.

Finanțarea partidelor, un subiect fierbinte

Scandalurile din ultima vreme legate de banii pentru partide îi forțează pe liderii politici să caute soluții legislative. Partidele, dar și societatea civilă avansează mai multe variante: finanțare de la buget, de la privați sau un sistem mixt. Adoptarea unei noi legi a finanțării partidelor politice va intra pe agenda comisiei electorale, alături de proiectele care vizează alegerile locale, parlamentare și prezidențiale.

Primii care au avansat o soluție în spațiul public au fost liberalii, care au propus finanțarea partidelor doar de la bugetul de stat pentru a elimina plățile care nu sunt la vedere. Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a menţionat că se impune limitarea cheltuielilor din campanie, respectiv „cheltuieli cu mass-media, cu afişe etc., dar fără celebrele de-acum stilouri şi alte lucruri de genul ăsta“. Mihai Voicu (PNL), vicepreședinte al comisiei electorale, a menţionat că se poate opta pentru eliminarea finanţării partidelor prin donaţii, iar cheltuielile candidaților ar urma să fie decontate de stat, cu respectarea anumitor plafoane și cu condiția obținerii unui anumit scor electoral. În prezent, partidele primesc atât subvenții de la buget, cât și donații și cotizații de la persoane particulare.

Social-democrații s-au arătat rezervați față de propunerea PNL. „Iar suntem noi mai catolici decât Papa. Dacă în Statele Unite se acceptă finanțări prin legea lobby-ului, de ce nu s-ar putea la noi?“, a comentat Gabriel Vlase (PSD), membru în comisia electorală. În schimb, PC a îmbrățișat propunerea liberalilor, deși se află într-o coaliție alături de PSD. Europarlamentarul Monica Macovei a propus o soluție alternativă pentru eliminarea clientelismului politic pornind de la aşa-numitul crowdfunding, în care simplii cetățeni contribuie cu sume mici. Acesta va fi combinat cu o finanțare direct proporțională de la buget. „Să zicem, obţii 1 euro din sistemul privat, statul îţi dă 1,5 euro sau 2“, a explicat Macovei.

Buget sau sistem mixt?

Analiștii contactați de „România liberă“ au păreri împărțite în privința modalităților de finanțare. Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice (IPP), este mai degrabă adeptul finanțării private. „Într-o societate normală, banii ar trebui să provină mai puțin de la buget și mai mult de la privați, pentru că un partid reprezintă în primul rând interese private“, a explicat Adrian Moraru. El recunoaște, însă, că partidele oricum se bazează pe banii de la buget, dar pe care îi obțin în mod ilegal prin „paraîndărături sau deconturi plătite de instituții publice“. „Poate că dacă le-am da bani de la buget am putea să îi și întrebăm cum i-au cheltuit, să mai reducem procedurile ilegale“, crede Adrian Moraru.

În schimb, Cristian Pîrvulescu, președintele Pro-Democrația, pledează pentru finanțarea integrală de la bugetul de stat, inspirată de modelul francez. „În acest fel, partidele ar fi protejate de interferența unor grupuri private de interese“, a argumentat Pîrvulescu. El a explicat că un asemenea sistem presupune ca persoane care candidează să achite cheltuielile de campanie, urmând ca statul să ramburseze banii. Rambursarea va fi condiționată de anumite criterii: ­plafoane pentru cheltuielile de ­campanie, pentru ca bugetul de stat să nu fie supraîncărcat și un scor electoral care trebuie depășit pentru a încasa acești bani.

Ce se întâmplă cu votul pentru diaspora? Momentan, nu mare lucru

Despre sistemul de vot alternativ, pentru românii din afara graniţelor ţării, membrii comisiei au stabilit în unanimitate să se elaboreze un proiect de lege separat, în care să fie cuprinse votul prin corespondenţă şi votul electronic, dacă va fi cazul. Însă, dincolo de această decizie de principiu, parlamentarii din comisie nu au început să lucreze efectiv pe proiectul privind votul din diaspora. Astfel, la nivelul comisiei s-au creat trei subcomisii, care vor transpune în practică principiile convenite: una se va ocupa de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor, a doua de Legea alegerilor locale, iar a treia se va ocupa de Legea alegerilor parlamentare. Cu alte cuvinte, legea separată pentru diaspora nu face, deocamdată, obiectul nici unei comisii, fiind în stadiul declarațiilor de intenție.

Această situație generează controverse, în condițiile în care înființarea comisiei electorale a fost decisă după alegerile prezidențiale, după ce zeci de mii de români din străinătate nu au reușit să voteze.  Principalul obiectiv declarat de liderii politici a fost tocmai schimbarea legislației în diaspora pentru respectarea acestui drept constituțional.

Victor Ponta – 25 noiembrie 2014

„Alegerile din 2 şi 16 noiembrie arată că prevederile actuale privind votul sunt depăşite de realităţilie demografice, în special în spaţiul statelor europene. E clar că legea trebuie modificată“.

Valeriu Zgonea – 26 noiembrie 2014

„Se degajă prin consens analizarea unui capitol cu rapiditate legat de votul din diasporă, ţinta fiind votul ­pentru ­alegerile prezidenţiale.“

Când aţi vorbit sincer domnilor mincinoşi? Nu vedeţi că poporul nu vă mai suportă?

Florin NAHORNIAC

Guvernul Ponta şi Parlamentul vând pământul din Grădina Maicii Domnului – ROMÂNIA

Fără dezbateri publice, fără înştiinţarea Poporului Român şi fără referendum naţional, într-o grabă suspectă şi într-o viteză supersonică, record mondial de neegalat şi de neomologat pentru numeroasele ilegalităţi, în perioada 9-17 decembrie 2013, cu încălcarea Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, care sunt legi, Senatul şi Camera Deputaţilor au votat cu o majoritate confortabilă şi cu o procedură nemaiîntâlnită în perioada 1990-2013, proiectul de Lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Dintre senatori nimeni nu a primit şi, evident, nu a citit acest proiect de Lege, dar toţi cei prezenţi în sala Senatului, în ziua de 9 decembrie 2013, l-au votat. La Camera Deputaţilor, se pare că, doar vreo 20 de deputaţi au reuşit să-l citească şi unii dintre ei să formuleze amendamente şi să le depună la Comisia juridică. Astfel, printr-o procedură total ilegală, a fost creat cadrul legal pentru ca sub coordonarea şi conducerea primului-ministru alogen al României să se vândă rapid şi la preţuri derizorii, către persoane fizice şi persoane juridice străine, suprafeţe nelimitate din terenurile agricole aflate în Grădina Maicii Domnului, din Sfântul Pământ Strămoşesc, pentru apărarea căruia s-au jertfit milioane de geto-daci şi de români în ultimii 2.000 de ani.

Graphic1Guvernul Ponta II se grăbeşte să vândă la străini (persoane fizice şi persoane juridice) ce nu-i al lui, pământul agricol al Poporului Român şi să pună astfel într-un pericol nemaiîntâlnit siguranţa naţională şi securitatea alimentară a Poporului Român. Prin această Lege de vânzare a pământului din Grădina Maicii Domnului la străini, PSD, PNL, PDL, PC, UNPR şi UDMR împreună cu Guvernul Ponta II le-au pregătit la milioane de români statutul de iobagi şi de sclavi la stăpâni străini în România. În Biblie scrie că pământul pe care l-a dat Dumnezeu unui popor nu poate şi nu trebuie niciodată vândut. Prin iniţierea şi adoptarea Legii de vânzare a terenurilor agricole din Vatra Strămoşească la străini s-a confirmat că marea majoritate a parlamentarilor nu au frică de Dumnezeu şi sunt, în realitate, alogeni cu nume neaoş româneşti care execută ordinele unor forţe oculte ale asasinilor economici şi asasinilor politici străini împotriva Poporului Român şi a României. Membrii Guvernului Ponta II şi parlamentarii din România cunosc legislaţia din Israel în privinţa vânzării pământului la străini, dar au refuzat să o preia constructiv şi inteligent pentru Poporul Român. Poporul evreu şi-a exprimat voinţa printr-o lege care interzice vânzarea pământului din Israel la străini. Pentru cei care încalcă această lege se aplică pedeapsa capitală.

Dintre ţările din Uniunea Europeană niciuna nu a trecut la vânzarea terenurilor agricole la străini. Mai mult, prin lege, s-a interzis vânzarea pământului din aceste ţări la străini. Aşa au procedat, recent, Franţa, Austria şi Ungaria. În Bulgaria s-a votat în Parlament ca abia din anul 2020 se va lua în discuţie vânzarea pământului bulgar la străini. Niciuna dintre ţările din Uniunea Europeană care nu au reglementat şi nu au trecut la vânzarea pământului la străini nu a fost sancţionată, dar nici măcar avertizată de către Forurile Europene. Se ştie că de peste şapte ani România nu este acceptată în Spaţiul Schengen, iar salariile şi pensiile românilor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. În mod logic şi practic, Parlamentul României ar fi trebuit să ia în discuţie şi să dezbată asupra problemei vânzării pământului românesc la străini, doar în mod teoretic, abia după ce ar fi îndeplinite câteva condiţii obligatorii:

– România a fost primită în Spaţiul Schengen;
– Nivelul salariilor şi pensiilor din România a ajuns, cel puţin, la media lor din Uniunea Europeană;
– Subvenţiile pentru agricultorii români sunt egale cu cele acordate în Uniunea Europeană;
– Ţările care au fondat Uniunea Europeană şi cele care au intrat în U.E. înaintea României au adoptat legislaţia necesară şi au trecut la vânzarea terenurilor agricole la străini, persoane fizice şi persoane juridice, inclusiv state străine.
La toate aceste condiţii, ce trebuie îndeplinite cumulativ, se impune a fi adăugate câteva precizări exprese în Legea românească cu privire la:
– Preţul minim de vânzare a terenurilor agricole, numai către persoane fizice străine, este de zece milioane euro/hectar.
– Întreaga producţie obţinută pe terenurile agricole cumpărate de persoanele fizice străine nu poate fi exportată din România, ea fiind destinată asigurării securităţii alimentare a Poporului Român.
– Se interzice specula cu terenurile agricole cumpărate de străini, ele neputând fi revândute decât după cel puţin 100 de ani. Ele vor putea fi donate Statului Român de către noii proprietari sau urmaşii lor.
– Cumpărătorii străini, persoane fizice trebuie să aibă pregătire de specialitate în domeniul agricol, o experienţă în producţia agricolă de cel puţin 20 de ani, un capital social de cel puţin 5 milioane euro, să aibă domiciuliul şi să fi locuit efectiv, cel puţin 10 ani, în localitatea pe raza căreia se află terenul agricol pe care vor să-l cumpere, suprafaţa maximă de teren agricol pe care o poate cumpăra o persoană fizică străină este de 1 hectar. Regimul post-decembrist din România este primul şi singurul din Uniunea Europeană care se grăbeşte să vândă la străini (persoane fizice şi persoane juridice) şi la apatrizi (cetăţeni fără patrie) milioane de hectare de terenuri agricole din teritoriul inalienabil al ţării noastre. În mod deliberat şi conform programului diabolic pus la cale de stăpânii străini ai României, Guvernul Ponta II nu a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind vânzarea terenurilor agricole la străini, pe care l-a înregistrat la Parlament abia în ziua de 6 decembrie 2013. Ce a urmat în Parlamentul României este incredibil dar adevărat !

La Senatul României proiectul acestei Legi de vânzare a terenurilor agricole din România la străini a ajuns la Biroul Permanent în după-masa zilei de luni 9 decembrie 2013 şi în mai puţin de o oră, se zice că, a parcurs traseul: depunerea amendamentelor de către senatori, care nu au avut acces la textul proiectului de Lege; Comisiile de specialitate care să întocmească Raportul şi să dea avize; includerea pe ordinea de zi a plenului; prezentarea poziţiei grupurilor parlamentare; susţinerea şi dezbaterea amendamentelor; vot final. S-a înregistrat un record mondial ! Niciun senator nu a primit proiectul de Lege. Nu a fost formulat niciun amendament în Senatul României. Niciun grup parlamentar nu şi-a exprimat punctul de vedere şi intenţia de vot. Fără să fi fost văzut, citit şi amendat proiectul de Lege privind vânzarea României la bucată, membrii Senatului au adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul de Lege al Guvernului Ponta II, respectiv au votat pentru 93 senatori, împotrivă 12 şi au fost 9 abţineri. Toate acestea s-au întâmplat în seara zilei de 9 decembrie 2013.

În ziua de 10 decembrie 2013 s-a înregistrat acelaşi proiect de Lege la Camera Deputaţilor unde, Biroul Permanent a stabilit că în acea zi şi în câteva zeci de minute se depun amendamentele de către deputaţi, se dau avizele de către Comisiile de specialitate şi se întocmeşte Raportul de către Comisia juridică. Aceasta l-a întocmit, cu amendamente admise şi respinse şi l-a depus doar în 17 decembrie 2013. Imediat a fost înscris pe ordinea de zi şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, fără a fi citit Raportul Comisiei juridice, fără a se dezbate şi vota amendamentele anexate acestuia şi fără nicio intervenţie a vreunui deputat în legătură cu proiectul de Lege privind vânzarea unei mari părţi din teritoriul naţional la străini. Este incredibil dar adevărat, aspect confirmat de stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2013, la o Lege atât de importantă de care depinde existenţa şi viitorul Poporului Român şi al României, în Camera decizională, în Camera Deputaţilor nu a luat cuvântul niciun deputat, dintre cei 300 prezenţi în sală. Ei au votat astfel: pentru 221 deputaţi; contra 27; abţineri 50 şi nu au votat 2 deputaţi. În 48 de ore de la adoptarea acestei Legi ea putea fi atacată la Curtea Constituţională pentru aspectele de nelegalitate şi de neconstituţionalitate. Cei în drept (preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, primul-ministru, Avocatul Poporului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel puţin 25 senatori sau cel puţin 50 de deputaţi) nu au sesizat Curtea Constituţională. Singurul care avea obligaţia legală să sesizeze Curtea Constituţională, pentru numeroasele încălcări ale prevederilor din Constituţia României care se regăsesc în Legea de vânzare a terenurilor agricole la străini, era Avocatul Poporului, domnul Crişu Anastasiu. Dar… în ziua de 18 sau 19 decembrie 2013, domnul Crişu Anastasiu a demisionat sau a fost obligat să demisioneze din funcţia de Avocat al Poporului, chipurile din motive personale, pentru a nu fi sesizată Curtea Constituţională în legătură cu Legea de vânzare a teritoriului României, pe bucăţi, la străini.

Singurul care şi-a făcut datoria a fost Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, care a fost receptiv la solicitarea Partidului România Mare, din 19 decembrie 2013, de a nu promulga această Lege privind vânzarea pământului din Grădina Maicii Domnului, din Vatra Românească, la străini, persoane fizice şi persoane juridice. Preşedintele României a trimis această Lege la Parlament pentru reexaminare, bazându-se pe şapte motive temeinice. Pe lângă trimiterea acestei Legi la Parlament, este foarte important şi necesar ca Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, să decidă organizarea unui referendum naţional pe tema vânzării pământului strămoşesc la străini, urmând ca Poporul Român să decidă prin vot dacă admite vânzarea terenurilor agricole din Grădina Maicii Domnului, din România, la străini (persoane fizice şi persoane juridice), inclusiv la state străine.                                Guvernul Ponta II şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, domnii George Crin Laurenţiu Antonescu şi Valeriu Ştefan Zgonea, au fost înştiinţaţi, în scris, de Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) şi Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) că Ungaria şi alte state străine au elaborate programe strict secrete şi au făcut pregătiri diabolice pentru lichidarea Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu care s-a format şi a trăit continuu, de peste 12.000 de ani, în Adevărata Ţară Sfântă, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică, în România. Adevărul Istoric privind Poporul Primordial al Geto-Dacilor şi Religia lor este înscris şi cunoscut de pe plăcile de aur (şi cele identice de plumb) găsite la Sinaia în anul 1875 şi aflate (cele de aur) la Vatican (circa 200 plăci mici de aur) şi la Moscova (circa 300 plăci mari de aur), unde au fost duse de regii alogeni ai României, Carol al II-lea (în jurul anului 1940) şi Mihai de Hohenzzolern-Sigmaringen (la 14 septembrie 1944).

Duşmanul mai vechi (de circa 2.000 de ai) al Poporului Geto-Dac şi Poporului Român şi duşmanul mai nou (de aproximativ 1.100 de ani) acţionează sub o conducere ocultă pentru exterminarea Neamului Românesc şi pentru dezmembrarea teritorială a României. Pentru atingerea acestor obiective au falsificat Adevărata Istorie şi Religie a Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, în Adevărata Ţară Sfântă, care a dat lumii cea mai veche şi avansată cultură şi civilizaţie ! Cea mai veche meserie din lume, agricultura, a fost practicată de către strămoşii noştri Geto-Daci, cu cel puţin 7.000 de ani înainte de Naşterea Fiului Domnului. Numeroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul României confirmă acest Adevăr Istoric. Pentru a putea fi distruse vestigiile arheologice, cele mai vechi din lume, precum şi cetăţile şi alte edificii moştenite de la domnitorii români, Guvernul Ponta II şi Parlamentul României au adoptat Legea pentru vânzarea terenurilor agricole la străini, inclusiv cele pe care se află vestigii arheologice, cetăţi dacice şi cetăţi medievale. Noii proprietari, la care Guvernul Ponta II se străduieşte să le vândă terenurile agricole, au dreptul să distrugă vestigiile istorice existente şi de a interzice efectuarea de săpături arheologice. Acum, în mare grabă, forţele oculte împreună cu asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni caută să dea lovitura de graţie Poporului Român şi României prin cumpărarea terenurilor agricole din Grădina Maicii Domnului ! În primele zile ale anului 2014, statul ungar a recunoscut public că a pregătit un program pentru cumpărarea de terenuri agricole în Ardeal, în Grădina Domnului, precum şi alte programe pentru cumpărarea unor mari suprafeţe din fondul forestier şi a multor izvoare de apă minerală din România. Pentru atingerea acestor obiective strategice ale Ungariei a fost plasat ceăţeanul ungur György Frunda în funcţia de consilier personal al premierului Victor Viorel Ponta. De asemenea, toţi parlamentarii şi eurodeputaţii UDMR, împreună cu toţi preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene, primarii şi viceprimarii, consilierii judeţeni şi locali ai UDMR, precum şi reprezentanţii UDMR numiţi în funcţii publice, la fel şi toţi etnicii unguri din România au depus, în ultimii trei ani un jurământ de credinţă faţă de Ungaria, au primit cetăţenia ungară şi paşapoarte ale acestui stat. Totul a fost gratuit pentru beneficiari, dar extrem de scump prin consecinţe pentru Poporul Român şi România. Ungaria a pregătit birouri speciale în România, în special în Ardeal, în Grădina Domnului, pentru cumpărarea de la cetăţeni şi de la Statul Român a milioane de hectare de terenuri agricole. Slujbaşii statului ungar sunt instruiţi să-i păcălească pe proprietarii români de terenuri agricole oferindu-le preţuri de cumpărare tentante, rentă viageră până la sfârşitul vieţii şi dreptul de folosinţă a terenului până la deces. Printr-o asemenea politică diabolică Ungaria speră, corelat cu retrocedările ilegale de imobile din Ardeal (peste doua milioane de hectare de terenuri agricole şi păduri, precum şi mii de clădiri), să dobândească peste 50 la sută din proprietăţile imobiliare din Vatra noastră Strămoşească şi, apoi, să ceară la Bruxelles aplicarea principiului autodeterminării popoarelor. Pericolul uriaş generat de Legea vânzării terenurilor agricole din România la străini, inclusiv state străine, este amplificat de modificările aduse Codului penal, care va intra în vigoare la 1 februarie 2014. Această Lege va fi aplicată de persoane care nu vor mai avea calitatea de funcţionari publici, de la 1 februarie 2014.

Cetăţenii conştienţi şi vigilenţi ai României, cărora le pasă de: Adevărata Istorie a Poporului Primordial, al Geto-Dacilor, prezentul şi viitorul Poporului Român şi al României în Grădina Maicii Domnului trebuie să acţioneze şi să reacţioneze împotriva trădătorilor de Neam şi Ţară.

 Florin CREŞTINUL

Cu acordul ,,socialistului’’ Ponta ne vindem ţara S-a început pământul țării; hectar cu hectar… Pe urmă urmează ce a mai rămas ca la urmă pe noi

Deocamdată doar 20 la sută… Acesta este procentul anunțat de presa din România privitor la nivelul atins de înstrăinarea Țării: douăzeci la sută, au scris ziarele, au anunțat știrile TV! Parcă ar anunța cotele apelor Dunării!… Niciun comentariu nu însoțește această știre! Ca și când ar fi vorba de o fatalitate căreia îți este imposibil să i te opui!… Peste câteva săptămâni cota va fi de 25 la sută și iar va fi un subiect pentru titluri din mass media, televiziuni și restul presei, din România!… Și tot așa: no comment! Cine oare nu le dă voie la comentarii?!…

Graphic1Scriu „mass media DIN România” la fel cum întemeietorii partidului comunist, la 1921, au ținut să precizeze: Partidul Comunist DIN România! Abia după 1965, acesta a devenit sau a încercat să devină Partidul Comunist ROMÂN… Românesc, deci!Dar oricât au fost ei de anti-români cominterniștii, complotând la dezmembrarea României Mari, oricât au fost ei de ticăloși, nu le-a trecut prin cap vînzarea/cumpărarea României parcelă cu parcelă! Hectar cu hectar!…

Dacă mai sunt –  și mai sunt!, români care suferă dinaintea acestui spectacol, absurd și dureros deopotrivă, români preocupați să facă ceva ca să pună stavilă năvalei de „investitori străini” care atacă ființa neamului românesc fără să întâmpine nici cea mai mică rezistență, căci o fac la adăpostul legilor absurde votate în Parlamentul Ruşinii Naţionale, acelor români le spun că trebuie acționat pe mai multe planuri simultan. Am și eu ceva idei pe această temă, a acțiunilor ce trebuie fără întârziere declanșate. Alții vor fi având alte idei, mai bune sau mai rele, vom vedea mai spre viitor ce le va debita căpuşorul!

Dar mai presus de toate eu personal mă simt dator să aduc la cunoștința fraților și concetățenilor români mărturia mea, de martor la cele ce s-au întâmplat în viața noastră politică, parlamentară. Mai întâi cine se face vinovat, cine este vinovatul principal, pe post de AUTOR al actului politic prin care așa zișii investitori străini au căpătat dreptul să cumpere pământ arabil sau păduri în România! Las pentru altă ocazie detaliile și mai spun o dată, îl mai acuz o dată public pe EMIL CONSTANTINESCU zis Milică drăgăstosul sau Ţapul pentru faptul că el, EMIL CONSTANTINESCU,  este autorul acelei modificări legislative prin care s-a legiferat în Parlament vînzarea pământului românesc străinilor!

Am mai spus-o până acum de mai multe ori! Inclusiv la data când impostorul ajuns președinte a propus parlamentarilor actul cel mai iresponsabil din câte s-au votat vreodată în Parlamentul României. Și trebuie reținut faptul că imediat, la câteva săptămâni după ce a ieșit președinte fără a avea voturile legiuit necesare, fără să fie votat de majoritatea alegătorilor, Ţapul EMIL CONSTANTINESCU, cu o grabă suspectă, de la bun început vinovată, a înaintat Parlamentului propunerea de a se modifica legislația privind regimul străinilor, pentru a li se acorda acestora un drept pe care nu l-au avut nici măcar când România a funcționat sub un regim de ocupație militară! Opinia publică a reacționat imediat, la nivelul cel mai lucid al societății românești: mediul universitar.

Dar în zilele noastre un act public fără susținere mediatică, despre care presa nu suflă o vorbă, nu poate fi numit „act public”! La chemarea domnilor profesori Corneliu Turianu și Ilie Bădescu degeaba au venit sute de participanți la repetate adunări de protest ținute în AULA MAGNA a Universității București, dacă presa a ocolit acel spațiu și acest subiect, nu cumva să afle Țara ce i se pregătește!      Nu intru în detalii. Deocamdată! Dar răspunderea Ţapului EMIL CONSTANTINESCU pentru dezastrul la care s-a ajuns trebuie bine cunoscută de opinia publică, de foștii săi colegi și studenți. Și clamez sus și tare să ajungă la cunoștința tuturor această acuzație: dacă există o persoană, cea mai unnamedvinovată pentru înstrăinarea a 20 la sută din suprafața roditoare a Țării, acea persoană se numește Ţapul EMIL CONSTANTINESCU. Nemernicul trădător de ţară a ajuns președintele României printr-un fals electoral. Iar primul său gest de președinte a fost să scoată Țara la mezat, punând pe tarabă țarina străbună, acest pământ sfânt românesc !… Își respecta astfel angajamentul față de cei care l-au inventat și l-au înscăunat unde nu-i era locul?! Firește, de unul singur, nevolnic și schilav cum e, nu putea să facă o ticăloșie așa de mare. Dar din întreaga șleahtă de trădători niciunul nu a fost mai „vârf de lance” al dușmanilor Neamului decât numitul EMIL CONSTANTINESCU. Personal mă minunez că pământul îl mai rabdă de atâta vreme și nu-l înghite în străfundurile Gheenei!

Acolo ți-e locul cuvenit, fiu nevrednic al pământului românesc! Acum acest lucru este continuat de  ,,socialistul’’ plagiator Victor Viorel Ponta.      Până când să-i mai răbdăm pe trădătorii şi vânzătorii de ţară.

                                                                                                                                                                      Iosif VARGA

Dictatura binelui

România a devenit singura ţară din lume care a interzis până şi adulţilor să vizioneze public o creaţie cinematografică, prin decizia – de acum, de notorietate internaţională – a comisiei CNC de a cenzura total partea a doua a filmului ,,Nymphomaniac” de Lars Von Trier.
Dincolo de disputele legate de definiţia pornografiei, de morală, de calitatea creaţiei cinematografice vizate, de componenţa comisiei CNA şi competenţele membrilor săi, cauza acestui atac la libertatea de gândire şi expresie – în societate şi în particular în domeniul artelor vizuale şi al industriei filmului – este un anumit tip de mentalitate.
Să nu ne facem iluzii. Doar o mică parte a societăţii a pus în discuţie decizia comisiei de rating a CNC. Dar nu CNC-ul în sine este problema, ci mentalitatea care l-a generat. Comisia CNC este doar expresia punctuală a unei mentalităţi vechi, toxice, retrograde, larg răspândită în societatea românească. Tot această mentalitate a impus legea care a dat dreptul comisiei CNC să interzică, să cenzureze şi să se apere invocând tocmai această lege. Chiar dacă mâine este schimbată întreaga comisie de rating a CNC, mentalitatea şi legea vor rămâne.
Ele impun un fel de ,,dictatură a binelui”. Dacă cenzura îmi impune mie ca adult ce am voie să văd/citesc/aud/trăiesc/cred/creez şi ce nu, atunci cenzorul decide că eu nu am, ca adult, de unul singur, competenţe suficiente şi corecte de dezvoltare personală, că nu am suficient discernământ şi că nu sunt capabil singur să aflu, asum şi accept ce este rău şi ce este bine. Automat, se stabileşte o ierarhie discriminatorie între mine şi cenzorul plătit din taxele mele. În mod logic, nu sunt deci capabil nici să-mi educ copilul cum trebuie. Trebuie să tac, să respect cenzura, ideologia oficială şi să muncesc cât mai mult pentru a plăti şi salariul cenzorului şi să-mi educ copilul în acelaşi şablon, pentru a perpetua sistemul. Deci, am voie să fac numai lucrurile pe care Cenzorul crede de cuviinţă că e bine să le fac. Unul dintre sloganurile favorite ale gardienilor de la Auschwitz era: ,,este permis numai ceea ce se ordonă”.
Astfel, democraţia devine locul în care foarte mulţi oameni ,,uniformizaţi” şi la fel nu mai au loc în vieţile lor de oamenii altfel. Oamenii altfel nu au instrumente sau entităţi care să le apere dreptul şi libertatea de a fi altfel. Ei trebuie ori să accepte rolul de ,,pacienţi” ai ,,sanatoriului dictaturii binelui” sau să emigreze. Lăsând la o parte ,,detaliul” că filmul cu pricina nu era programat să ruleze în maternităţi, creşe, grădiniţe, coli sau la semninariile teologice ori inspectoratele şcolare – şi nu cred deloc ca familiile de români ar fi dat buzna cu plozii minori la cinema – rămâne ideea extrem de toxică, recurentă, că în România nu poţi fi respectat ca om ,,de bine” decât dacă eşti ,,alb, heterosexual, familist şi creştin naţionalist-ortodox”.

                                                                                                  Florin NAHORNIAC

Comoara înţelepciunii. Minunea Sfântului Ilarion

Darurile pe care Dumnezeu le oferă celor iubiţi de El întrec toată închipuirea omenească. O spune Apostolul Pavel în Epistola I către Corinteni, capitolul 2, versetul 9: „Cele ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El“. Nu cred că pasajul acesta se referă exclusiv la bunurile primite în viaţa viitoare, ci şi la cea de aici, de pe pământ. Oricine poate fi beneficiarul darurilor, cu o condiţie: să asculte de cuvântul Evangheliei. Iar monahii sunt primii abonaţi la cele mai presus de fire oferite de Dumnezeu prietenilor Săi.

1021hilariongreatMinunea pe care vreau să v-o povestesc astăzi este legată de numele unui astfel de om. E vorba de Sfântul Ilarion al Gazei, născut acum 1.700 de ani. În Palestina acelor vremuri, aflată sub ocupaţie romană, aveau loc la anumite sărbători vestitele curse de care. Doi crescători de cai îşi disputau supremaţia la aceste concursuri. Unul era creştin, pe nume Italicus, iar celălalt un păgân, închinător la idolul Marnas. Cum se desfăşura întrecerea? Cvadrigele sau carele erau conduse de şapte ori în circ, iar victoria era a celor care curmau elanul cailor din echipa adversă.

Pentru a fi în avantaj, concurentul idolatru apelase la un vrăjitor care, cu nişte blesteme diavoleşti, încetinea în cursă caii celorlalţi şi îi făcea mai iuţi pe ai păgânului. Ştiind aceasta, Italicus s-a dus la fericitul Ilarion şi s-a rugat de el, nu atât pentru a-l vătăma pe adversar, cât pentru a se apăra pe sine. Venerabilului bătrân i s-a părut o neghiobie să-şi risipească rugăciunea în fleacuri de felul acesta. Aşa că a zâmbit şi i-a spus: De ce nu dai mai degrabă preţul cailor unor săraci, pentru mântuirea sufletului tău? Italicus i-a răspuns că funcţia lui este publică şi că el nu prea voieşte să participe la întrecere, dar e silit să o facă. În plus de asta, în cazul victoriei păgânului, duşmanii lui Hristos vor triumfa în cetate nu atât asupra lui Italicus, cât asupra Bisericii întregi.

La rugăminţile celorlalţi monahi, Ilarion a poruncit să fie umplută cu apă o cană de pământ din care obişnuia să bea sfântul şi să-i fie dată lui Italicus. Acesta a luat-o, a stropit cu ea grajdul, caii, vizitiii şi barierele de la locurile unde stăteau caii. În ziua competiţiei cetatea era într-o uimitoare stare de aşteptare. Mulţi pariaseră pe meşteşugul păgânului închinător la Marnas, creştinii îl susţineau pe Italicus. Când s-a dat semnalul de începere a cursei, caii lui Italicus au zburat, ai păgânului s-au împiedicat, primii au trecut aproape fără să-i mai zărească pe cei de lângă ei. Mulţimea striga năpraznic într-un glas: Marnas a fost înfrânt de Hristos. Biruinţa neîndoielnică a lui Italicus i-a făcut apoi pe mulţi să se îndrepte spre credinţa creştină.

 Numai Ilarion fericitul nu s-a putut bucura prea mult de victorie. Păgânii furioşi au cerut ca acesta, socotit vrăjitorul creştinilor, să fie pus la cazne, ca fiind cel responsabil de înfrângerea necredinciosului.                                                                        

(Augustin Păunoiu, prelucrare din volumul „Trei vieţi de monahi“, Fericitul Ieronim, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2011)

                                                                                                     Florin CREŞTINUL

Sunt sau nu creveţii de post? Ce spun preoţii?

Suntem tentaţi să credem că fructele de mare sunt de post deoarece călugării greci le consideră de post, afirmă preoţii români.

Cei care ţin postul Paştelui ar trebui să mănânce fructe de mare, precum creveţii, doar în zilele în care este dezlegare la peşte. Recomandarea vine din partea reprezentanţilor Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. „Suntem tentaţi să credem că fructele de mare sunt de post deoarece călugării greci le consideră de post. Neavând prea multe surse de hrană aceştia obişnuiesc să mânce fructe de mare în post chiar şi atunci când nu este dezlegare la peşte”, a declarat pentru gândul părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Cu toate astea, există o parte dintre preoţi care spun că fructele de mare sunt de post şi pot fi mâncate chiar şi în zilele în care nu este dezlegare la peşte. „Unii spun că creveţii sunt de post pentru că nu au sânge, dar dacă e să ne luăm după provenienţa lor, atunci nu îi mai putem considera de post”, a mai spus părintele Ivanov.      Postul Paştelui începe de luni, 23 februarie, şi durează şase săptămâni. Postul Paştelui se încheie pe data de 12 aprilie, atunci când se va sărbători Învierea Domnului.

                                                                                                                                                         Florin NAHORNIAC

Refacerea URSS este tot mai aproape. Prin ratificarea Tratatului privind crearea Uniunii Economice Eurasiatice Rusia îşi va vedea visul împlinit

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat cu ceva timp în urmă că a promulgat legea privind ratificarea tratatului referitor la instituirea Uniunii Economice Eurasiatice şi că Rusia este pregătită să înceapă o nouă eră în domeniul comerţului exterior cu China şi cu alţi parteneri, efectuând operaţiuni în monede precum yuanul sau euro, relatează TASS.

,Acesta este un pas important în activitatea noastră comună de integrare cu partenerii noştri cei mai apropiaţi” Belarus şi Kazahstan, a subliniat şeful statului rus, amintind că Uniunea Economică Eurasiatică ar fi urmat să înceapă să funcţioneze la 1 ianuarie 2015.

Harta URSS

Harta URSS

Cele două camere ale Adunării Federale – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară) – au ratificat deja acordul, iar promulgarea acestuia de către preşedintele rus încheie practic procesul ratificării de către partea rusă.     Referitor la trecerea la alte valute decât dolarul în relaţiile comerciale externe ale Rusiei, preşedintele Putin a amintit că recent compania Gazprom a efectuat deja primele livrări de probă în China contra ruble.

,,Pe viitor, intenţionăm să utilizăm activ valutele naţionale în comerţul cu resurse energetice, precum şi în efectuarea altor plăţi externe atât cu Republica Chineză, cât şi cu alţi parteneri”, a afirmat liderul rus, evocând că un mecanism în acest sens a fost creat în cadrul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). ,,Vedem în utilizarea monedelor naţionale un mecanism serios pentru reducerea riscurilor, noi oportunităţi pentru participanţii la viaţa economică”, a spus preşedintele rus.

La începutul lunii august, Banca Centrală a Rusiei şi Banca Populară Chineză au convenit asupra unui proiect de acord privind schimbul de active în ruble şi yuani.             Companii de stat ruse, precum Gazprom şi Corporaţia unificată în domeniul construcţiei de vase maritime şi-au declarat disponibilitatea de a trece la operaţiuni în yuani.

Ministrul adjunct de finanţe rus Aleksei Moiseev a declarat în septembrie că dacă China va elimina restricţiile privind tranzacţiile în valută pentru operatorii din Rusia, cele două ţări vor putea efectua aproximativ jumătate din comerţul lor bilateral în yuani şi ruble. ,,Potenţialul este enorm. Cred că până la 50% din comerţul nostru poate fi efectuat în monedă naţională”, a declarat acesta pentru TASS.

Florin NAHORNIAC

ÎNVĂŢĂTURI CREŞTINE: Rugăciunea către Dumnezeu este sacră şi trebuie să te adânceşti în ea

Rugăciunea este o lucrare naturală a omului. Totuşi din cauza condiţiei noastre decăzute trebuie nu numai să ne convertim, dar şi să învăţăm cum să urmăm calea care ne duce la Tatăl Ceresc. Este nevoie să ne gândim la ceea ce spunem în rugăciune. „Tatăl nostru!” Trebuie să spunem aceasta reflectând la sensul acestor cuvinte, pline de MAR 1 cu 1 POST.jpg 2iubire filială. ,,Ce vrea să spună „Tatăl”? Este cel care mă iubeşte, Care se gândeşte la mine, care are iubire pentru mine. Tatăl „nostru” pentru că suntem cu toţi fraţi creştini. Trebuie să spunem aceste cuvinte cu un sentiment de iubire pentru Dumnezeu şi pentru toţi oamenii. Nu trebuie să spun repede rugăciunea. Trebuie să reflectăm plini de emoţie, dar să nu ne pierdem în speculaţii reci. De fiecare dată ne gândim într-un mod existenţial la un alt sens al cuvântului, căci aceeaşi stare nu se repetă niciodată, este eterna reîncepere.  Depinde de situaţia în care ne aflăm de fiecare dată.

Este necesar să punem şi o emoţie în rugăciune. dacă ne gândim la ceea ce spunem, este cu neputinţă să nu punem sentiment în rugăciune. „Tatăl nostru”: Tu mă iubeşti, în Tine mă încred. Adâncesc acest sentiment de încredere, această atracţie şi această iubire. Este o coborâre a minţii în inimă.                                            

                                                         Părintele Dumitru STĂNILOAE

 

                           Despre alungarea gândurilor

MAR 1 cu 1 POSTNici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând dacă nu-l alungă Dumnezeu. Căci numai cei puternici pot răzbi şi alunga gândurile. Dar şi aceştia nu de la ei alungă gândurile, ci împreună cu Dumnezeu poartă războiul împotriva lor ca unii ce au îmbrăcat toate armele lui. Iar tu, venind gândurile, cheamă pe Domnul Iisus des şi cu stăruinţă, şi vor fugi. Căci nerăbdând căldura inimii izvorâtă din rugăciune, fug ca arse de foc. „Bate pe cei ce te războioesc cu numele lui Iisus”, zice Scărarul, fiindcă Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toată răutatea. Domnul Cel grabnic la ajutor „va face îndată dreptate celor ce strigă din tot sufletul către El, ziua şi noaptea” (Luca VIII, 7). Iar cel ce nu are lucrarea rugăciunii le biruie în alt chip, urmând lui Moise. Căci sculându-se şi întinzându-şi mâinile şi privirea la cer, le pune pe fugă Dumnezeu însuşi. Pe urmă, şezând iarăşi, începe rugăciunea cu stăruinţă. De acest mijloc se foloseşte cel ce n-a dobândit încă putere de rugăciune. Dar şi cel ce are lucrarea rugăciunii, ridicându-se adesea, îşi va întinde mâinile pentru a cere ajutor împotriva patimilor trupeşti, adică a trândăviei şi a curviei, patimile cele mai cumplite şi mai grele. Dar se ridică numai puţin şi iarăşi se aşează, ca să nu fie amăgit de către vrăjmaşul din văzduh, nălucindu-i minţii vreo plăsmuire de adevăr. Căci numai cei curaţi şi desăvârşiţi pot păzi mintea nevătămată şi fără greşeală, fie că o au în sus, fie în jos, fie în inimă, şi peste tot.

                                                 Sfântul Grigorie PALAMA

Grandoarea creştinismului vine în primul rând că a creat o conştiinţă superioară, de o puritate necunoscută până la apariţia sa, conştiinţa eului şi a existenţei în lume, faţă în faţă cu fiinţa supremă. A avea conştiinţa propriei tale persoane şi pe aceea a lumii, înseamnă a dialoga cu tine însuţi şi cu Dumnezeu, a recunoaşte proprietatea divină a umanităţii noastre, înseamnă exerciţiu spiritual şi controlul în faţa binelui.

                                                                            Ernest BERNEA

Capitala lui Ştefan cel Mare – Cetatea de Scaun a Sucevei

Muzeul Bucovinei din Suceava este una dintre cele mai vechi instituţii cu acest profil din România, anul acesta sărbătorind 110 ani de existenţă. Necesitatea apariţiei unui muzeu la Suceava, urmându-le pe cele deschise la Siret şi Cernăuţi, a apărut mai ales după ce au început lucrările de degajare a ruinelor Cetăţii de Scaun a Sucevei de către arhitectul Karl A. Romstorfer. Treptat, colecţia restrânsă a muzeului se va dezvolta an de an, atât în perioada Graphic1interbelică, când Muzeul devine „orăşenesc”, cât şi ulterior. Valorificând bogatul patrimoniu adunat de-a lungul timpului, în anul 1980 va fi inaugurată o expoziţie permanentă care cuprindea şi o „Sală a Tronului” binecunoscută şi astăzi printre vizitatori. Muzeul Bucovinei cuprinde, pe lângă Muzeul de Istorie, o frumoasă colecţie etnografică valorificată în cadrul a două expoziţii: Hanul Domnesc şi Muzeul Satului Bucovinean. Clădirea Muzeului de Ştiinţele Naturii a fost modernizată între anii 1992-2000, inaugurându-se o nouă expoziţie permanentă care valorifică vechea colecţie, dar şi numeroasele colecţii adunate între timp. Numeroasele personalităţi culturale ale Bucovinei sunt omagiate în cadrul unor casememoriale, dintre care le amintim pe cele dedicate lui Simion Florea Marian, Ciprian Porumbescu, Nicolae Labiş şi Eusebiu Camilar. Program de vizitare: 10-18, mai-octombrie, 9-17, noiembrie-aprilie.   

Unul dintre cele mai importante obiective aflate în patrimoniul Muzeului Bucovinei este Cetatea de Scaun a Sucevei, construită în timpul domniei lui Petru I.          Data exactă a construcţiei monumentului care a marcat istoria capitalei moldoveneşti rămâne incertă, acceptându-se ca datare largă domnia lui Petru I (1375-1391). Documentul dat din „Cetatea Sucevei” la 10 februarie 1388, dovada unui împrumut al domnului Moldovei, Petru I, către regele Poloniei, Vladislav II, atestă istoric construcţia cetăţii. Cert este faptul că iniţial, din porunca voievodului Moldovei, în partea de vest a oraşului a fost construită o cetate din pământ, cunoscută sub denumirea de Cetatea Şcheia care a fost apoi abandonată pentru a se ridica una din piatră, în partea de răsărit a oraşului. 

  Graphic1Folosind piatră locală (gresie nisipoasă) extrasă din apropiere, fortul muşatin era o construcţie rectangulară: laturile de sud şi de nord aveau lungimea de 36 m, iar cele de est şi de vest, 40 m. Existau şapte turnuri de apărare, întărite cu contraforturi.

Dacă în vremea lui Petru I şi a urmaşilor săi imediaţi, cetatea avea o întindere limitată de pintenul de deal pe care era aşezată, în timpul lui Ştefan cel Mare se modifică semnificativ atât suprafaţa, cât şi sistemul de apărare. Transformările au fost strict necesare datorită apariţiei artileriei ca tehnică de luptă. Într-o primă etapă, se astupă vechiul şanţ de apărare şi în mijlocul lui se ridică un nou zid de incintă cu turnuri de apărare de formă rectangulară. Într-o a doua etapă, după asediul turcesc din anul 1476, s-a realizat mărirea capacităţii de rezistenţă a zidurilor prin dublarea grosimii iniţiale, dar şi prin îmbrăcarea turnurilor de apărare care capătă o formă semicilindrică.

Tot acum a fost săpat şi noul şanţ de apărare, care înconjura cetatea pe laturile de sud, vest şi est şi s-a construit contraescarpa. Momentul în care aceste lucrări au fost finalizate este cunoscut de descoperirea unei steme cu pisanie, cu data de 8 septembrie 1477. Supusă unor numeroase asedii de-a lungul timpului, cetatea este ocupată în anul 1538 de către sultanul Soliman Magnificul, după ce oştenii care trebuiau să o apere au ­predat-o turcilor. Bogăţiile găsite de sultan în cetate i-au mirat chiar şi pe cronicarii ­turci aflaţi în suita sultanului.

Graphic1Cele mai importante lucrări de reconstrucţie după domnia lui Ştefan cel Mare se petrec în timpul lui Vasile Lupu. Se modifică aspectul curţii interioare şi se reconstruieşte paraclisul cetăţii. Noile lucrări nu au avut urmări pe termen lung, domnitorii moldoveni locuind la Iaşi de aproape o sută de ani. Astfel că vechea capitală şi cetatea ei intră treptat în de decadere

Cetatea de Scaun a fost distrusă în anul 1675, din ordinul turcilor, apoi a fost transformată de orăşeni în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite, de-a lungul anilor, cu moloz şi pământ.
Lucrări de degajare a ruinelor vor fi începute în anul 1895 şi vor dura zece ani. Ulterior,  monumentul  a avut parte de ample campanii arheologice, începând cu anul 1951.nnnnnnnnnn                                                                                                  Campania anului 1953 a scos la iveală una dintre cele mai importante descoperiri făcute la Suceava: este vorba despre cele două tezaure găsite într-una dintre gropile care făceau parte din sistemul defensiv al cazacilor lui Timuş, din zona aflată în faţa cetăţii. Prada ascunsă era foarte variată: aplice din aur, fragmente de podoabe din aur şi perle, foiţe şi verigi din aur.

Lucrările de restaurare care au urmat săpăturilor arheologice au avut ca scop consolidarea şi înălţarea parţială a zidurilor păstrate. Din păcate, condiţiile de instabilitate a terenului, care au făcut ca partea de nord a zidului de incintă să se prăbuşească, ridică neîncetat probleme care nu pot fi rezolvate decât printr-o amplă restaurare tot mai necesară odată cu trecerea timpului.

                                                                                                                                                Florin BUCOVINEANUL

După apariţia creştinismului Zeul Odin era încă venerat şi iubit în Scandinavia creştină

Într-un fel sau altul, mai ales ca urmare a politicii regilor şi a activităţilor misionare, creştinismul a pătruns şi în nord, respective în ţările scandina, respective în Suedia, Norvegia, Finlanda şi Danemarca. Convertirea celor cu autoritate însă nu a însemnat nicidecum omogenizarea religioasă a omului de rând, care deşi adoptă şi el noua credinţă, rămâne din multe puncte de vedere ancorat într-un univers păgân.

Păstrarea unei memorii culturale a timpurilor precreştine se reflectă şi în constanţa cu care în codurile de legi sau statutele sinodale menţionează pedepse pentru diverse practici. În Islanda avem de-a face cel mai mult cu formule magice care îi pomenesc pe zeii nordici în epoca medievală şi post-medievală, dar pasiunea pentru trecut nu este caracteristică doar ei. Memoria socială funcţionează bine şi în restul Scandinaviei şi nu se rezumă doar la perpetuarea unor tradiţii în spaţii rurale mai izolate sau de către anumite comunităţi, de pildă. Şi este cu atât mai interesant, întrucât astfel le putem contextualiza şi medita pe baza lor asupra factorilor socio-culturali care le oferă sens.

Graphic1Una dintre aceste tradiţii îl vizează pe Odin, zeul suprem al panteonului nordic, pe care se pare că îl regăsim în cultura populară a Suediei medievale. În secolul al XV-lea preocuparea faţă de vrăjitorie şi alte treburi diabolice creşte odată cu bula papală Summis desiderantes a lui Inocenţiu al VIII-lea. Au loc procese de erezie inclusiv în nord. De exemplu, în 1484 are loc la Stockholm un proces atât de erezie, cât şi de furt. Un anume Raguald Odinskarl jefuise patru biserici şi recunoaşte că de şapte ani îl venera pe Odin. Ce s-a întâmplat cu el nu ştim, dar complicele său, Joan Land este executat. Jaful în lăcaşurile sfinte era considerat printre cele mai grave nelegiuiri, iar uneori făptaşului I se tăiau mâinile înainte de a fi ars pe rug.

De ce apare Odin? O posibilă explicaţie ar fi aceea a asocierii sale cu diavolul, personaj prezent pe pereţii multor biserici suedeze şi în acuzaţiile de erezie. Sau poate că zeul păgân avea o însemnătate care o depăşea pe cea de substitut pentru o imagine creştină. În primul rând, în cazul acesta şi nu numai este pomenit la Stockholm, centru urban cosmopolit dar şi ecleziastic. Fiind vorba de un cadru juridic, confesiunea presupunea un mesaj şi un limbaj comun, conventional, aşa că ne întrebăm dacă echivalarea lui Odin cu diavolul era răspândită în Suedia secolului al XV-lea sau dacă nu, de ce apare numele său. Mai apare aici şi problema numelui inculpatului, care ori împărtăşeşte etimologia cu numele zeului (“Odinskarl”>”othinkar”=nebun, furibund), ori se leagă intenţionat de zeu. Folosirea genitivului în nume (“omul lui Odin”) pledează pentru varianta a doua şi oricum, ne întrebăm în primul rând cum l-ar fi putut percepe publicul. Numele inculpatului mai apare în document şi ca Odens Ragwal, mai clar, ceea ce întăreşte ideea asocierii intenţionate.

Aceste elemente ne indică faptul că zeul nu se pierduse din conştiinta oamenilor. Cazul lui Ragwald nu este nicidecum singular. Câţiva ani mai târziu, Erick Clauensson este şi el acuzat de apostazie şi că l-ar invoca pe “diavolul” Odin în fiecare joi într-un cimitir pentru a obţine foloase materiale. În general, textele vechi fac referinţă la acesta ca la zeul venerat de suedezii păgäni sau în cadrul explicaţiei pentru etimologia zilei de miercuri. Exegeţii şi autorii de hagiografii nu ezitau să îl pomenească. Litaratura ecleziastică a secolelor XIV-XV abundă în avertizări cu privire la fiintele diabolice, incluzând şi zeii păgâni.

Interesantă este şi imaginea medievală pe care a dobândit-o Odin, parte a sincretismului religios din epocă. În Norvegia s-au descoperit amulete inscripţionate cu rune unde se invocă vechiul zeu, perceput ca cel mai măreţ dintre demoni, pentru a oferi diverse beneficii cum ar fi ajutor pentru prinderea unui hoţ. Este însă rugat să facă asta în numele creştinismului. În tot amestecul acesta de credinţe există de fapt o luptă pentru putere. Clericii şi legislatorii, deci vârful piramidei de autoritate, îl consideră pe Odin un diavol, în vreme ce oamenii de rând, la capătul de jos al piramidei, îl privesc ca pe o sursă de putere, o fortă oe care o invocau în vremuri de restrişte.

Pe Odin îl mai regăsim şi la practicile agricole, dar este mai ales invocat în vederea înavuţirii. Olavus Petri în ,,En Swensk Cröneka” (sec. XVI) pomeneşte despre calităţile sale războinice, dar îndeosebi despre faptul că pentru oamenii de rând acesta era îndeosebi garantul înavuţirii. Astfel de afirmaţii le susţin pe cele judiciare: sunt indivizi care nu ţin cont de creştinism, jefuiesc biserici şi i se dedică lui Odin de dragul banilor. Într-un documente juridic şi mai târziu, de secol XVII din Småland, ni se relatează despre un individ pe nume Christman, care săvârşeşte următorul ritual: într-o noapte de joi se duce la o răscruce de drumuri şi strigă tare numele zeului, de trei ori, în speranţa că acesta se va ivi şi îl va înavuţi. Mai exista varianta ritualică de ,,a invita” zeul în casă joia, o dată la 9 nopţi, şi se pare că superstiţia era împărtăşită de mulţi fermieri. Păgânismul se amestecă iarăşi cu tradiţiile despre diavol: Odin ar fi fost însoţit de câini şi cai negri şi din ochi i-ar fi ieşit flăcări.

Continuitatea tradiţiilor de acest gen, cu transformările de rigoare în contextul epocii, este probată şi de relatări şi mai târzii: în Östergötland circula în secolul al XIX-lea ideea că pentru a avea succes, un vânător putea să încheie un pact cu diavolul şi în acest sens trebuia să se ducă în mai multe zile de joi să dea ocol bisericii. Odin nu mai apare, dar alte elemente rămân intacte.

Aşadar, în general se poate spune că zeul şi-a păstrat o însemnătate cultural-ritualică în cadrul în în ciuda background-ului creştin, capacitatea sa de a influenţa în bine viaţa oamenilor fiind parte a unor credinţe şi idei moştenite şi exploatate probabil ca alternativă a austerităţii şi spiritualizării excesive a creştinismului. Miturile nordice sălăşluiesc în memoria socială şi sunt până la urmă un construct atemporal, dar în acelaşi timp se supun unor utilizări practice din diverse motive. Zeul este sursă de putere, dar sensurile sale depind de acţiunile sociale concrete care găsesc în el o legitimare.

                                                                                                                                                           Florin CREŞTINUL

Ce s-a ales de satul românesc după 25 de ani de tranziţie

Revoluția din decembrie 1989 a reprezentat o schimbare de paradigmă și la nivelul satului românesc, care a ajuns într-un sfert de secol depopulat, îmbătrânit, cu țărani care, în mare parte, și-au abandonat pământurile. Există pe ici pe colo mici zone bine conservate care amintesc străinilor de vechea Europă.

Graphic1

O dată cu dispariția comunismului, oamenii și-au primit pământul înapoi (desigur au existat numeroase abuzuri, procese, contestații). În anii următorii s-a produs o migrație masivă a tinerilor de la sat înspre Occident (peste două milioane), concomitent cu pătrunderea unor facilități urbane (magazine mai bine aprovizionate, dar și cu modernizarea infrastructurii în anumite zone rurale, dar și a gospodăriilor private, apariția televiziunii prin cablu, a Internetului – chiar dacă pe fiecare din aceste paliere există carențe și neajunsuri). Iar în ultimii ani asistăm la un surprinzător proces de reîntoarcere a unei părți a populației, acasă, la sat. Toate acestea s-au petrecut în numai 25 de ani. A fost vorba de o schimbare rapidă și mai ales abruptă.

Cine se pronunţă

Am decis să analizăm destinul postdecembrist al satului românesc din câteva perspective clare și să-l decifrăm cu ajutorul unor oameni care au fost martori şi parte a transformării lui. Tiberiu Cazacioc este coordonator al Grupului de Inițiativă „Radu Anton Roman“ care susține agricultura durabilă și micii fermieri. Cristian Gherghiceanu este managerul Fundației Adept ce își propune protejarea ecosistemelor pastorale importante din Transilvania, biodiversitatea acestora, precum și comunitățile de fermieri care locuiesc în ele. Ultimul nostru interlocutor a fost Cristian Vlad, realizatorul producţiei „D’ale lui Mitică“, emisiune care a demarat la TVR în anul 1999 și a adunat aproape 600 de povești despre satul românesc. Cei trei inlocutori au vorbit pentru „România liberă“ despre câteva aspecte concrete.

Viața la țară

Tiberiu Cazacioc: În multe alte sate şi comune ale României, lucrurile s-au schimbat existând infrastructură, canalizare, energie electrică, Internet prin cablu. Trebuie să ne întrebăm de fapt ce este satul? Pentru că noi ne referim la sat, la comună, ca la acea împărțire administrativă rezultată din aplicarea legii din 1968. Dar azi se discută despre găsirea unor alte criterii pentru a defini mediul rural. Care ar face ca multe localități din România să nu mai fie parte a mediului rural. Apoi, trebuie văzută întreaga perspectivă a agriculturii de subzistență. O analiză de piață recentă, care măsura raportul de forțe între comerțul modern și cel tradițional, dar scotea în evidență pentru prima oară mărimea piețelor tradiționale, estima la circa 1 miliard euro vânzări prin piața nefiscalizată. Satul românesc este în sine o arie miraculoasă a rezistenței, ignorată de autorități, cum bine spunea un gazetar. Culturi agricole, livezi cu pomi fructiferi, poame, băuturi distilate din fructe, adică rachiuri, ouă, brânzeturi în saramură, sunt tot atâtea surse de venit, care nu aduc fericirea. Dar asigură traiul. Dogma oficială arată cu degetul la agricultura de subzistență, spunând că este anacronică. Este o parte a paharului. Dar poate că partea plină este tocmai agricultura de subzistență care dă de lucru la milioane de români.

Cristian Gherghiceanu: Locuitorii satului – pentru că lucrează pământul şi produc hrană, fie semănând, fie îngrijind animalele, sunt mai credincioşi decât cei de la oraş, din întreprinderi care se pot baza mai mult pe forţe proprii şi mai puţin pe nădejdea în cele ce se vor întâmpla, exterior lor. Prin aceasta ţăranul este mai umil, mai smerit. El ştie că în activitatea lui mare parte din condiţiile de mediu sunt exterioare capacităţii lui de influenţă. Acest raport de cauzalitate se reflectă şi în cutume şi tradiţii. Ca exemplu elocvent în satul Mălâncrav există o zi în luna iunie, în care nu se lucrează deoarece în urmă cu mai bine de 60 de ani a fost o ploaie cu gheaţă care a calamitat culturile în tot satul. Exemple din acestea mai sunt şi în alte zone ale ţării.

Cristian Vlad: Infrastructura sătească –  şi tot ce implică ea – nu e insurmontabilă. Pe alocuri seamănă cu Evul Mediu. Dar există şi destule locuri care sunt extraordinare. România este o ţară a contradicţiilor. Oameni geniali, dar şi ticăloşi sau imbecili. Rămâne de lucrat la proporţii. Reindustrializarea României e o idée, dar o idée scumpă. Satul românesc e mult mai la îndemână pentru a-l face să funcţioneze. Administraţia nu trebuie decât să-i creeze condiţii, infrastructura, reducera birocrației, a corupţiei… căci în rest oamenii ştiu ce au de făcut. Renaşterea României va veni cândva tot de la sat.

Evoluția și identitatea satului

Tiberiu Cazacioc: De la sistematizarea forțată gândită de regimul comunist la casele țărănești părintești de azi, demolate, înlocuite cu „mândrie şi beton“, nu au trecut decât câteva decenii. Ne-am demolat singuri satul românesc. Este mai curat, mai asfaltat, dar nu mai este nici sat românesc, nici sat occidental. Doar ne încearcă o aspirație inversă și căutăm cu disperare tradiția. Pentru că a dispărut iar acum suntem în plin mimetism. Nu credeți ce vedeți la programele de știri, opincile din curtea Ministerului Agriculturii sunt din plastic!

Cristian Vlad: Lumea satului românesc nu a avut o evoluţie uniformă, egală. Într-un fel s-au mişcat lucrurile în mijlocul Bărăganului sau în sudul Moldovei şi altfel în Transilvania. Satul  nu era – în urmă cu 15-20 ani – încă pervertit, viciat de năravurile acestei noi orânduiri. Minciuna avea picioare scurte şi oamenii îşi păstraseră echilibrul.  Transformarea din membri  de CAP în proprietari de pământ le-a crescut ţăranilor respectul de sine. După ce copiii lor au plecat în Occident, bătrânii au început să vândă moştenirea recuperată din urgia colectivizării. Fără pământ ţăranul nu e ţăran, nu mai e ancorat de nimic, însăşi noţiunea de glie dispare. În câteva zone din sudul României, Olteniei şi al Moldovei pământul s-a concentrat cu repeziciune în mâinile câtorva arendaşi deveniţi apoi proprietari pe mii şi zeci de mii de hectare de pământ în conditiile în care în Europa suprafeţele medii pentru o fermă  familială  sunt de 30-50 de hectare. Concentrarea exagerată a pământului este o mare greşeală. Este o întoarcere la Evul Mediu care va distruge armonia socială în satele şi aşa depopulate. Căci armonia este cheia în care se poate descifra lumea satului românesc. Satele care şi-au pierdut echilibrul, armonia relaţiilor interumane  s-au topit mai uşor. A dispărut mai întâi echilibrul financiar. Unii au devenit mai bogaţi, alţii au rămas pe loc. Prosperitatea atunci când s-a născut prin mijloace imorale sau ilegale a generat inechități. În zona prosperă a Subcarpaţilor, în Bucovina sau Maramureş, în Transilvania echilibrul nu s-a rupt atât de uşor. Oamenii au prosperat împreună, poate și pentru că familia a fost ceva mai unită. Dar şi aici lipsa instruirii,  a educaţiei sapă încet şi sigur la armonia societăţii.  Flagelul care bântuie în toate provinciile e băutura, care e multă şi de proastă calitate. În fine, ţăranii, naivi în anii din urmă au fost storşi de bani prin escrocherii din cele mai ingenioase.

Cristian Gherghiceanu: Satul românesc are tendinţa să dispară. Oamenii visează la un trai mai bun şi nutresc speranţa că în afara ţării sau în oraşe viaţa este mai uşoară. Trebuie să recunosc faptul că şi eu am trecut prin această etapă, când asociam satul cu un loc uitat de lume, dar acum nu mai pot trăi fără sat: este locul unde mă pot odihni, unde îmi încarc bateriile, unde timpul trece mai încet, unde poţi socializa. Satul românesc este îmbătrânit, depopulat şi subfinanţat. Deşi toţi politicienii vorbesc despre mica gospodărie şi ferma de familie în preajma alegerilor, aceste lucruri nu se regăsesc în mod concret în strategia de dezvoltare naţională. Zona rurală are potenţial ridicat, iar un exemplu este satul Viscri. Veţi spune că Viscri este un exemplu special pentru că acolo vine Prinţul Charles şi de aceea s-a dezvoltat atât de mult, însă, în realitate oamenii locului sunt cei care au avut viziune şi au reușit să revigoreze satul. Au avut răbdare şi nu au căutat să se îmbogăţească peste noapte. Au fost interesaţi în primul rând de satisfacţia turiştilor şi nu de realizarea materială, acest lucru având un impact major în dezvoltarea turismului din Viscri.

Relația cu autoritățile

Cristian Gherghiceanu: Oamenii de la sat sunt mai uşor de mulţumit. Nu caută neapărat să se îmbogăţească, ci caută siguranţa zilei de maine. Problemele principale sunt legate de accesarea de fonduri pentru dezvoltarea fermei, birocraţia excesivă, lipsa unui cadru legislativ simplificat pentru micii fermieri. Am participat la numeroase întâlniri organizate de autorităţi şi de foarte multe ori se pune întrebarea cum îi informăm pe fermieri cu privire la oportunităţiile de finanţare. În majoritatea cazurilor răspunsul este unul sec: informaţiile se pot accesa de pe site-ul agenţiilor/ministerelor. Cei care pregătesc politicile agricole pentru România nu au contact cu realitatea. Fermierul știe să lucreze pământul, să crească animale, iar autoritățiile se așteaptă ca el să aibă cunoștințe de informatică, contabilitate, cultură juridică, să știe să implementeze proiecte, să cunoască sistemul de achiziții publice etc. Nu ar trebui să-i lăsăm pe ei să facă ce știu cel mai bine? Ar trebui să avem grijă să nu pierdem un sistem întreg de valori: culturale, culinare, tradiții, meșteșuguri.

Cristian Vlad: Important este ca statul să nu devină inamicul principal al comunității în care trăiesc. Am întâlnit comune în care deși exista un primar ales, un consiliu local, aceștia sunt pur și simplu inexistenți ca unități ce administrează un teritoriu. Nu le pasă de oameni. Le pasă doar să-și împartă între ei ce mai e de împărțit. Funcția preotului s-a denaturant. Oficiază în numele unei Instituții care își pierde treptat din credibilitate operând doar cu lozinci și care se interpune între om, credincios și Dumnezeul pe care îl caută fiecare. Preotul este acum om de afaceri care în timpul care-i rămâne oficiază la nunți, botezuri, înmormântări. Implicat în mica, dar și în marea politică folosindu-se chiar de autoritatea bisericii pentru a manipula enoriașii.

Viitorul

Tiberiu Cazacioc: O știre recentă din presă, pe marginea unei comunicări a unor indicatori statistici, scotea în evidență că, în fiecare an, circa 100.000 de români se mută în mediul rural. Mizantropii ar vedea în asta apetența românului mediu pentru un trai modest, sărăcia care îi împinge pe români din nou către un mediu de subzistență. Prima oară când am citit despre gentrificare, ca fenomen social, era prin anii ’90, într-o revistă americană. Este acel fenomen de polarizare în urma căruia, într-o zonă de locuire anume, pe măsură ce se mută acolo oamenii cu venituri modeste, cu alte obiceiuri culturale, de consum, o educație mai scăzută, ei îi scot, îi dizlocă pe oamenii cu venituri bune, cu educație mai ridicată, care rând pe rând se mută. După un timp anume, orașul rămâne cu una sau mai multe pungi intra-urbane de tip ghetto. Este un fenomen natural, dar care apoi se tranformă în fapt social, cu devianță, criminalitate, subdezvoltare. Un altfel de gentrificare se vede în părăsirea conurbațiilor de către orășeni. Nu în mod masiv, ci felii, felii, elitele urbane. Poate că este vorba de o retragere într-un mod de viață economic. Sau poate nu, și este de fapt o retragere în normalitate? Orașul a devenit murdar, gălăgios, agresiv, constrângător.  Banii care vin de la Uniunea Europeană pentru agricultură și dezvoltare rurală, sunt ca ploaia pe un teren uscat. Comparați zecile de linii de finanțare, și totalul sumelor alocate ce au fost disponibile în perioada 2007-2014 pentru proiecte în agricultură, cu orice alt fel de finanțări pentru locuitorii din mediul urban și nu veți găsi. Asta a dat un impuls consistent micilor afaceri locale. Un om harnic, deștept poate să își facă un rost la țară.

Cristian Gherghiceanu: Viața la țară în România nu este o viață ușoară din punct de vedere fizic, dar este o viață liniștită și mult mai frumoasă decât viața de la oraș. La țară ești conectat cu natura, noaptea reușești să vezi cerul înstelat și să te bucuri de liniște, oamenii încă se ajută între ei. Am întâlnit foate mulți turiști occidentali, impresionați de ceea ce întâlnesc la țară. Ne spun că aceste  sate funcționale au dispărut de mult din țara lor și ne roagă să avem grijă să nu le pierdem și noi.    În numerele următoare vom continua analiza satului românesc, la 25 de ani de la căderea comunismului.

                                                                                                                                                         Florin NAHORNIAC

Mocăniţa Transilvaniei. 35 de kilometri de vis, printr-o Românie pură

Linia ferată cu ecartament îngust Râciu-Teaca străbate şapte localităţi şi se întinde pe 34,5 kilometri. Cele 7 localităţi sunt Râciu, Sânmartinu de Câmpie, Crăeşti, Milas, Orosfaia, Comlod şi Teaca, arată pagina de Facebook „Mocăniţa Transilvaniei”, ai cărei fondatori speră că această rută să fie inclusă în Patrimoniul Naţional.
Pe o distanţă de 5 kilometri, între Valea Lupului şi Comlod, traseul Mocăniţei Transilvaniei traversează pădurea deasă de foioase, prin superbe tuneluri de vegetaţie.


Ruta pe care a circulat preţ de un secol mocăniţa a fost începută în 1914 şi a fost finalizată în doi ani. În perioada austro-ungară aceasta era folosită să transporte persoane şi marfă la Târgu Mureş. În 1918 a fost cumpărată de la statul maghiar de CFR, însă în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, maghiarii au preluat din nou controlul rutei. În 1940 au construit în doar trei luni un tronson care leagă Viile Tecii de Lechinţa, asigurându-se astfel legătura cu Budapesta. Cu ajutorul acestei rute, maghiarii reuşeau să-şi asigure transportul armamentului în zonă, notează adevarul.ro.
În comunism şi cinci ani după căderea acestuia, trenul a fost folosit de muncitorii care făceau „naveta” la fabricile de zahăr din Târgu Mureş şi Lechinţa. Ideea unui tren turistic a apărut prima dată în 1995, când linia a fost preluată de către Societatea de Turism Feroviar. Ideea a murit însă în faşă, ultimul tren turistic circulând în 1996. Ruta Râciu-Târgu-Mureş-Lechinţa a fost preluată în urmă cu 4 ani de un om de afaceri, care a anunţat recent că trenul format dintr-o locomotivă poloneză veche de 65 de ani şi două vagoane va transporta turişti începând cu primăvara lui 2015, pe tronsonul Râciu-Teaca. Vă prezentăm acest tren transilvănean şi în imaginile alăturate şi în ipostaze diferite

 Dr ec Florin NAHORNIAC