Arhive lunare: martie 2015

Înaltă apreciere pentru publicaţia ŞTEFAN CEL MARE şi pentru domnul general – colonel(r) dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Sanctitatea Sa Papa FRANCISC a acordat placheta jubiliară din argint cu prijejul împlinirii a 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Sanctităţii Sale Papa IOAN PAUL al II-lea.

MAR 3 cu 1  MEDALIE DSCN0748MAR 3 cu 1 MEDALIEDSCN0750

Sanctitatea Sa Papa FRAMCISC a acordat publicaţiei ŞTEFAN CEL MARE şi  domnului general-colonel(r)dr ec FLORIN MIHAI NAHORNIAC placheta jubiliară din argint cu ocazia comemorării a 10 ani de la  trecerea la cele veşnice a Sanctităţii Sale Papa IOAN PAUL al II-lea. Este o mare onoare şi apreciere pentru noi doarecece este o distincţie care se acordă unor peronalităţi din toate sferele de activitate şi persoanelor care promovează creştinsmul catolic, greco-catolic şi cel ortodox.     Aveţi alăturat două imagini cu această plachetă – faţă şi verso.

                                                                                                                                         Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Mulţumesc la toţi cei care au fost alături de mine la aniversarea zilei mele de naştere

generalÎn ziua de 15 martie a.c. am împlinit 65 de ani. Cu toate că sunt bolnav şi am suferit o intervenţie chirurgicală grea m-am bucurat de o zi frumoasă.

Am fost felicitat de foarte mulţi colaboratori. Ţin să-i mulţumesc, în mod special, IPS PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS CALINIC, Episcopul – vicar a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, părintelui Arhimandrit GRIGORE şi părintelui Egumen VARTOLOMEU ambii  de la Mănăstirea Sfântul IOAN CEL NOU de la Suceava(familia, neamul meu NAHORNIAC este din Bucovina iar IPS PIMEN m-a numit FIU AL BUCOVINEI) care mi-au sărit în ajutor ca să-mi sărbătoresc cum se cuvine această aniversare.

Îi mai mulţumesc şi domnului primar VASILE DUCIUC din comuna Bistra, jud. Maramureş dar şi celorlalţi fraţi români care au fost alături de mine.

După cum aţi putut constata Sfântul Scaun de la Vatican, prin Papa FRANCISC, mi-a acordat tot de ziua mea medalia din argint ,,10 ani de la urcarea la cer a Papei IOAN PAUL al II –lea’’.    

Aş dori să fac aici o precizare referitoare la legăturile mele cu Sfântul Scaun, VATICANUL. Mama mea vitregă, pe numele dumneaei de fată FELICIA  KAŞEFCU, era născută  în oraşul Wadovicze din Polnia, localitate unde s-a născut şi Papa IOAN PAUL al II lea. Amândoi au fost colegi de şcoală în primele clase primare, respectiv clasele  I, II şi III după care părinţii mamei mele s-au mutat în oraşul Cernăuţi din nordul Bucovinei şi astfel, prin aceste legături l-am cunoscut pe veşnicul de pomenire Papa IOAN PAUL al II lea. Cu timpul am rămas eu şi publicaţia ŞTEFAN CEL MARE în evidentele si arhiva Vaticanului şi din când în când îmi este trimisa şi mie câte o distincţie, medalie, o felicitare etc de către Papă. Mai precizez că o parte a familiei mele, al neamului meu NAHORNIAC, sunt greco – catolici(ortodocşi uniţi cu Roma). Una din soţiile bunicului meu a fost greco – catolică şi s-a numit  GREC PARASCHEVA  şi căsătorit cu bunicul meu, general de divizie, doctor în drept MIHAI NAHORNIAC.

Nu acelaş lucru pot să afirm de o parte a slujitorilor BOR care sunt o ruşine pentru această ţară şi sfântul nostru   popor român dreptmăritor creştin. Suntem în Postul Paştilor şi nu mă cobor la nivelul lor de inapoiati mintali, escroci, parşivi şi bandiţi care nu au nimic comun cu slujirea lui Dumnezeu dar cum va trece postul şi Sfintele Paşti voi dezvălui escrocheriile de la nivel înalt până la ultimul popă spurcat.

Nu ştiu cum de nu vine DNA peste ei. Cred că două treimi din clerul ortodox trebuie sa fie legaţi şi băgaţi în puşcărie, inclusiv PATRIARHUL DANIEL. Sunt printre ei criminali, bandiţi, hoţi etc. Este un mitropolit care şi-a ucis soţia punându-i acesteea, în timpul somnului, perna pe cap numai ca el să ajungă ierarh. Apoi mai este un mitropolit SPURCAT SI ESCROC care şi-a cumpărat postul cu peste 1,5 milioane de lei. Normal că ei, acei nemernici de ,,popi’’, le cântă guvernanţilor VREDNIC ESTE! Asemenea vrednicie să le fie de cap.

Dar toate aceste dezvăluiri vor apărea în această publicaţie sfântă după Sfintele Paşti.

                                                                                                General-colonel(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Cine sunt huţulii? Ultimii urmaşi ai dacilor liberi

„Misterioşi şi discreţi, asemenea locurilor în care şi-au înfipt rădăcinile, huţulii rămân o enigmă pentru călătorul însetat de cunoaştere…, o etnie neelucidată. Oameni imprevizibili şi adânci ca pădurile, în preajma cărora şi-au aşezat casele, suspicioşi şi prudenţi ca sălbăticiunile codrilor,

Un HUŢUL VERITABIL, dl VASILE DUCIUC, primarul comunei Bistra, jud. Maramures

Un HUŢUL VERITABIL, dl VASILE DUCIUC, primarul
comunei Bistra, jud. Maramures

susţin că sunt de un alt neam, deşi nu-şi cunosc istoria. Poate şi din cauză că nu obişnuiesc să şi-o scrie, cum nici dacii nu şi-au scris istoria lor. Iubitori de natură, şi-au însuşit libertatea şi liniştea ei, adăpostindu-şi casele în inima pădurii, feriţi de legile oamenilor. Singura lege le-a fost Dumnezeu, aşa cum L-au putut înţelege în sufletele lor răzvrătite şi neînduplecate…“, este de părere scriitorul Casian Balabasciuc, urmaş de seamă al huţulilor de pe meleagurile Bucovinei, în prefaţa cărţii sale „Stranii povestiri huţule“.

Nu e uşor să porneşti pe urmele unui neam uitat de secole prin munţii Bucovinei de Nord. Îţi trebuie răbdare şi picioare bune, care să te poarte neostenite, curiozitate şi o dorinţă mare de cunoaştere.       Este o zi fierbinte de iulie, neobişnuit de călduroasă pentru clima muntoasă a locurilor. Nici ţipenie de om matur. Doar câteva păsări cântătoare şi vreo trei ţânci neastâmpăraţi care mănâncă toţi dintr-o îngheţată amestecată cu praful uliţei. E

Serbare a huţulilor din comuna Bistra, jud. Maramureş

Serbare a huţulilor din comuna Bistra, jud. Maramureş

timpul treburilor agricole. Oamenii sunt plecaţi în poieni, sus, în munţi, să adune fâneţele pentru hrana animalelor pe iarnă. Casele au rămas pustii, ca după război. Totul se întâmplă în inima Obcinelor Feredeu şi Obcina Mare, la 40 de km de oraşul Câmpulung Moldovenesc, departe de lumea cea mare. Locul ales, comuna Moldoviţa, o adevărată oază de linişte şi relaxare, unde am ajuns pe la amiază, pe un soare fierbinte ca în cuptor. Am auzit că aici trăiesc, momentan, cei mai mulţi huţuli, care au populat aşezarea încă din secolul al XVI-lea, răspândiţi din vetrele lor, Munţii Cernohora şi ţinutul Pocuţiei. Mai aveam să aflu că huţulii au devenit populaţia majoritară, începând cu anii 1700, iar cultura şi civilizaţia lor originală domină şi astăzi comuna. În plus, mi s-a mai spus că această populaţie are ca strămoşi dacii liberi şi păstorii valahi.

Cine sunt huţulii

Huţulii, asemenea celorlalţi munteni din Carpaţii Nordici (boiki, lemki, goralii, valahii din Moravia), sunt urmaşii

Serbare a huţulilor din comuna Bistra, jud. Maramureş

Serbare a huţulilor din comuna Bistra, jud. Maramureş

dacilor liberi (carpii, costobocii). Popoarele migratoare slave, în expansiunea lor spre vest, au ajuns în Munţii Carpaţi şi au dat de populaţia munteană, care, în ciuda greutăţilor întâmpinate în cursul anilor, şi-a păstrat identitatea până astăzi.    Potrivit unor cercetători, această populaţie formează o etnie de sine stătătoare în Carpaţii Orientali şi Nordici, un soi de oameni ai nimănui, fără o ţară a lor. Nomazi stabiliţi într-un loc sau altul, în funcţie de condiţiile de viaţă care le putea permite un trai decent, lor şi animalelor pe care le aveau ca avere.

Alte studii şi cercetări confirmă originea huţulilor: „Istoricii au observat şi concluzionat că huţulii se aseamănă cu rutenii la vorbă, limbă şi unele obiceiuri, dar se deosebesc neîndoielnic de aceştia prin fizionomie, religie (sunt în exclusivitate ortodocşi), au în limba lor o anumită bogăţie de elemente romanice.“ (Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei)

Într-una din numeroasele lui călătorii prin Bucovina, Mihai Eminescu scrie despre huţuli: „Din contra, românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi, şi ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe ţăranul român de baştină cum ascultă cu atenţie la ceea ce-i spune oaspetele său, când se scoboară

Serbare a huţulilor din comuna Bistra, jud. Maramureş

Serbare a huţulilor din comuna Bistra, jud. Maramureş

la câmpie. Şi acest oaspete vine poate din munţii Tatrei, de cine ştie unde, şi pricepe româneşte, fără să fi vorbit vreodată un cuvânt“.

  „Cât despre istoricii români şi ucraineni din Bucovina ultimului secol – spune Ion Drăguşanul, în Huţanii de pe valea Moldovei, Lumea Carpatică, vol. I – aceştia şi-i dispută cu atâta încrâncenare încât i-ai putea suspecta că sunt pur şi simplu fascinaţi de acest neam de munteni vrednici şi de o frumuseţe care aminteşte de cea a munţilor. Interesul acesta exagerat al istorico-politicienilor nu contează nici cât praful de pe tobă în ochii huţanilor, care au convingerea că neamul lor s-a născut odată cu munţii şi că numai munţii, nu şi neamurile lumii, au dreptul să-i revendice…“.    

 În prezent, huţulii pot fi găsiţi în Ucraina, pe cursul Tisei Albe şi celei Negre (Zacarpatia), valea Prutului şi a Ceremuşului Negru (Ivano-Francovsk) şi Cernăuţi, de-a lungul cursului Ceremuşului Alb. De asemenea, în nord-vestul jumătăţii sudice a Bucovinei istorice, ceea ce, în mare, corespunde cu judeţul Suceava de astăzi. Aşadar, huţulii se pot departaja, după locul unde s-au stabilit în perioada lor nomadă, în transcarpatici, galiţieni şi bucovineni.

La origini – tâlhari, hoţi de vite, prădători

Huţuli din Bucovina

Huţuli din Bucovina

Pentru că mi-am anunţat dinainte venirea, pe Casian Balabasciuc îl găsesc acasă. Îşi caută de treabă pe lângă câţiva stupi de albine, pe sub nişte copaci cu frunze colorate într-un verde crud, de poveste. Îmi spune că s-a trezit la ora patru de dimineaţă să cosească o bucată de pământ ierbos, de sub poalele brazilor care îi înconjoara casa. Scriitorul, inginer silvic de formaţie, este pe cât de masiv, pe atât de blând şi primitor. E fiu al munţilor, huţul din tată în fiu, însă are şi gene galiţiene, după cum singur spune, ceea ce îl face să se simtă din toate câte puţin: „mă simt cetăţean al lumii, nu cetăţeanul unei zone“. Bărbat puternic, inteligent, cu voce ca de tunet, priveşte atent interlocutorul cu doi ochi albaştri, pe care şi-i înfige în privirea acestuia de câte ori i se adresează, parcă să-l convingă de cele spuse.

„Toată Bucovina este un amestec: români, nemţi, ucraineni, polonezi, huţuli. Cu timpul, istoria a plămădit neamul bucovinean, care este unul mai aparte, cu sensibilităţi deosebite. Huţulii sunt pe cale de dispariţie. Toată istoria a dat de înţeles că cei slabi se supun celor puternici. Şi nu slabi ca putere economică, ci în sens cultural, spiritual. Omul reacţionează întotdeauna în direcţia confortului, în direcţia binelui material“, spune scriitorul, în timp ce toarnă miere proaspătă într-o ulcică de lut şi apă rece de izvor în pahar curat.

„Huţulii au fost tâlhari, hoţi de vite, prădători şi probabil că istoria i-a dirijat în sensul acesta. Iniţial, ei au fost seminomazi, veneau cu turmele, epuizau o poiană, mergeau mai departe şi tot aşa. Singura lor şcoala era şcoala vieţii, care i-a făcut să înţeleagă că dacă dai tare cu baltagul şi tragi bine cu puşca, ai de toate, dacă nu, stai undeva mai deoparte şi te mulţumeşti cu ceea ce pică de la alţii“, povesteşte Casian Balabasciuc, cu mâinile dirijate ba la stânga, ba la dreapta. Nu omite să amintească: „Pentru că ţinutul nostru era exclusiv păduros, tâlharii, haiducii găseau loc de ascunzătoare aici. Demult, prin 1800, pădurarii, huţuli de aici, spuneau că «Cine fuge la Argel, scapă de orice urmărire». Ei s-au civilizat, constrânşi de condiţiile materiale. Au văzut că, rămânând într-un loc, pot aduna, se pot îmbogăţi. În timp, aici în zona Moldoviţei s-a înfiinţat întreprinderea de exploatare a lemnului şi au hotărât să rămână.“

Urmaşii dacilor, copiii orfani ai istoriei

Huţulii sunt un trib vechi de munte, risipiţi de-a lungul Carpaţilor, începând din Polonia şi până în Maramureş şi Bucovina. În ţară, ei pot fi găsiţi la Moldoviţa, Argel, Breaza, Moldova Suliţa, valea Suhei (zona Ostrei), Cârlibaba, şi în zona Maramureşului, unde sunt din ce în ce mai puţini, fiind asimilaţi de ucraineni.

Huţuli din Bucovina

Huţuli din Bucovina

Huţulul Balabasciuc vorbeşte cu patos referitor la originile înaintaşilor şi la diferenţa dintre ei şi ruteni: „Unii susţin că huţulii ar fi neam slav, alţii, printre care şi Mihai Eminescu, considerau că huţulii sunt daci liberi, slavizaţi în decursul istoriei, varianta pe care şi eu o îmbrăţişez, pentru că huţulii s-au considerat întotdeauna un popor liber, n-au avut un conducător. Însă ei sunt cunoscuţi ca etnie, deşi, oficial, nu sunt recunoscuţi. Austriecii, când au venit 1776, în Bucovina, au făcut distincţie între huţuli şi ruteni. Rutenii erau ucraineni, huţulii erau nişte oameni de la munte, oameni liberi“.    

  Deşi se aseamănă cu rutenii la vorbă, huţulii se deosebesc de aceştia prin fizionomie şi religie. Ei vorbesc un dialect, format din cuvinte româneşti, cuvinte ucrainene şi cuvinte nemţeşti. Prin port, tradiţii şi obiceiuri, se aseamănă mult cu românii.    „Huţulii sunt copiii orfani ai istoriei. Orfani, pentru că nu îşi ştiu originile. O altă similitudine între daci şi huţuli este aceea că nu şi-au scris istoria. Nu au avut dorinţa de a-şi păstra istoria, identitatea, memoria strămoşilor, şi de a-şi cultiva originile“, este de părere scriitorul Balabasciuc.

Şi continuă: „Huţulul, prin felul lui de-a fi, este omul momentului. El trăieşte clipa. Nu se gândeşte ce a fost ieri sau ce va fi mâine. Dacă astăzi i-a fost bine şi e mulţumit, totul este bine. El nu primeşte lumea în ansamblul ei, el o priveşte punctual. Am ce mânca? Am ce bea? Atunci este foarte bine. Şi îi numesc copii, pentru că sunt nişte oameni de o candoare deosebită, în ciuda aspectului mătăhălos, semn al sănătăţii de fier“.

În permanent contact cu pădurea

Ceea ce l-a determinat pe Casian Balabasciuc să răscolească trecutul neamului din care se trage, nu a fost atât glasul sângelui, cât mai ales pasiunea lui pentru pădure: „Primul şi ultimul meu crez a fost şi rămâne pădurea. Am lucrat în silvicultură peste 20 de ani. Am o afinitate deosebită faţă de pădure şi faţă de ceea ce înseamnă ea pentru umanitate. Trebuie găsit loc în suflet pentru ea, e nevoie de sensibilitate şi înţelegere. Huţulii sunt reprezentaţii omenirii în ceea ce priveşte pădurea. Trăind în locuri izolate, efectiv în mijlocul naturii, au reuşit să stabilească nişte conexiuni cu mediul în stare primordială. De aceea m-am gândit pentru prima dată la ei şi din această perspectivă am analizat relaţia om-natură“.

Prin modul lor de viaţă, prin ceea ce fac zi de zi, vin în permanenţă în contact cu pădurea. Încă mai sunt vânători foarte buni, meşteşugari pricepuţi în lemn, din mâinile lor ies adevărate bijuterii brodate în trupurile paltinilor, teilor sau arinilor: bărbâncioare, cofiţe, roţi de căruţă, buciume, lăzi de zestre, instrumente muzicale sau agricole.      Încondeierea ouălor este o preocupare de căpetenie a femeilor. Majoritatea huţulilor ştiu să construiască o casă, să facă un grajd, sunt foarte buni crescători de animale şi iubesc caii nespus. Calul a fost dintotdeauna, la fel ca baltagul, prietenul de încredere al munteanului. Animalul şi-a câştigat recunoştinţa omului, pentru că nu l-a trădat niciodată. Huţulii foloseau caii ca mijloc de locomoţie, la tracţiune, cât şi la purtatul poverilor în spinare.

Numele lor, multă vreme explicat în mod diferit, ar veni de la termenul de huţan, „hutkatese“, săltăreţ, legănat, nume iniţial dat cailor, extins apoi şi utilizat peiorativ şi pentru populaţie, este de părere istoricul Mihai Iacobescu. Astăzi, la fel ca şi oamenii, caii, atât de apreciaţi, sunt pe cale de dispariţie şi ameninţă, cu stingerea lor, sfârşitul unor tradiţii şi obiceiuri, străine generaţiilor ce vor urma.

Cu cât mai izolat, cu atât mai bine

Huţulului adevărat îi place să fie liber. Pe timpuri, casele lor erau izolate, construite departe de ochii lumii, ca să nu ştie ceilalţi ce ţinea omul în bătătura lui. Îi plăcea să coboare în lume, la crâşma din sat, să meargă la o nuntă sau la o cumetrie. Viaţa lui trebuia să se desfăşoare la depărtare de ochii celorlalţi. Cu cât mai izolat, cu atât mai bine.

„Astăzi, cei mai mulţi au coborât din creierii munţilor, încep să se integreze, vin către confort, către modernitate. De aceea spuneam că sunt pe cale de dispariţie. Îşi pierd obiceiurile, îşi pierd tradiţiile, îşi pierd meşteşugurile“ spune scriitorul-huţul.         În altă ordine de idei, inginerul specifică faptul că oamenilor din neamul lui le place păhărelul. Din cauza aceasta, mulţi şi-au pierdut averi nenumărate. Proprietăţile şi le-au pierdut repede, ademeniţi fiind cu o sticlă, două.      Chiar şi în zilele noastre, huţulii au rămas oameni liberi, îndrăgostiţi de spaţiul liber, de natură şi refractari în ceea ce priveşte ştiinţa de carte. Cea mai bună dovadă în acest sens sunt spusele lui Casian Balabasciuc: „Copiii lor fac opt, zece clase şi apoi rămân acasă, la muncă, lângă părinţi. Mai nou, pleacă în străinătate, pentru că sunt mai bine plătiţi. Vin de acolo cu o altă imagine despre lume şi îşi dau seama că se poate trăi şi altfel“.  

 Pe de altă parte, huţulii ţin la familiile lor, au cultul familiei, le place să aibă mulţi copii, pentru că astfel devin o forţă în societate şi au sprijin la bătrâneţe. „Copiii cresc şi dacă ai şapte flăcăi în curte, ai deja o bandă, eşti deja o putere şi ai un sprijin, poţi ara, să faci fân, să mergi în pădure după lemne. În societate ai locul tău, pe care nu ţi-l poate lua nimeni. Huţulii îşi iubesc nespus copiii, chiar sunt oameni sentimentali, în ciuda aspectului lor dur şi hotărât. Au în străfundul inimii, acolo, şi un pic de dulceaţă. Sunt foarte uniţi. Se ajută între ei“, mai spune inginerul.

Credinţa supremă a huţulului este aceea că este stăpânul universului său. Scriitorul îşi continuă firul povestirii: „Fiecare huţul este un mic cosmos. Mai presus decât el este Dumnezeul universului mare. În microcosmosul lor se credeau cei mai tari. Nu exista nuntă sau sărbătoare la care huţulul străvechi să nu iasă cu pistolul, să arate că are pistol şi cât e el de iscusit în mânuirea lui. Erau trăgători foarte buni. Erau recunoscuţi în oastea imperială austriacă. Orice om care are o plăcere, devine expert în acel domeniu. Aşa şi huţulul, având arma, şi asta dându-i sentimentul de putere, el fiind setos de putere, iar pentru el arma era sfântă“.

Mărturii despre huţuli

„Huţulii duc o viaţă de pasere pribeagă, originală şi liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi, şi ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe ţăranul român de baştină, cum ascultă cu atenţie la ceea ce spune oaspetele său, când se scoboară la câmpie. Şi acest oaspete vine poate din munţii Tatrei, de cine ştie unde, şi pricepe româneşte fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă, s-ar putea deduce că aceşti huţuli sunt dacii slavizaţi, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizaţi. Acest trib este puţin numeros, mărunt la stat şi vioi.“ (Mihai Eminescu, 1876)

„Huţulii sau guţulii, un popor cu fruntea foarte lată din Bucovina, vorbind un dialect rusin, au implantat în mod evident un element mongol peste moştenirea lor rutenă. Acest element ar putea proveni de la uzii sau cumanii (tătarii) deja dispăruţi, care au penetrat această regiune în timpuri străvechi, sau ar putea fi de origine daco-română. Huţulii nu sunt prietenoşi cu boicii, vecinii lor.“ (Elnora Cuddeback Folkmar, Daniel Folkmar – Dicţionar de rase sau popoare, 1911, pag. 117, paragraf tradus din limba engleză de Marian C. Ghilea)

„Noi, huţanii, am fost aşezaţi în munţii aceştia de cătră Domnul Dumnezeu dintru începutul lumii. Şi tot ne-au cuprins şi ne-au ros neamurile străine, iar noi ne-am tras tot cătră locuri singuratice şi slobode. Aşa eu, văzând că pier şi mă înăbuş, m-am suit pe Căliman, mai aproape de Dumnezeu. Ş-aici am să mor. Iar după ce-oi muri, băieţii şi fetele mele s-or amesteca cu noroadele.“ (Mihail Sadoveanu – Ţara de dincolo de negură, 1926)

„Deprinşi cu sihăstriile, înfrăţiţi cu ţinuturile fără poteci, din zonele înalte ale munţilor, au supravieţuit ageri şi vicleni într-o lume în care doar cei mai puternici au şanse. De când se ştiu, huţulii trăiesc într-o încrengătură de neam care îşi lasă moştenirea de spiritualitate şi tradiţie de la bunici la nepoţi. Poveşti stranii încrustate cu întâmplări trăite aievea, frumoase ca un toiag împodobit cu spire de alamă, cu tâlcuri ascuţite ca o gură de baltag, întâmpină nopţile lungi de iarnă şi nopţile scurte de vară, deopotrivă. Firescul si naturalul se împletesc, dând naştere unei armonii desăvârşite.“ (Casian Balabasciuc, Stranii povestiri huţule)

 

REPUBLICARE. Editorialul ediţiei: Ponta este un animal de tip iliescian, fără respect faţă de valorile naţionale şi manifestă prin comportamentul său numai aroganţă, ură, minciună cât cuprinde şi nesimţire fără margini!

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Mai întâi de toate doresc să vă reamintesc că am intrat în Sfântul Post al Paştilor şi trebuie să onorăm în mod creştinesc acest post. Trebuie să ne arătăm bunătatea faţă de semenii noştri cărora trebuie să le iertăm fărădelegile care le-au săvârşit faţă de noi, să-l iubim pe Dumnezeu şi pe Fiul său Unul născut Domnul nostrum Iisus Hristos să iertăm pe care care ne-au greşit, să nu trăim în desfrâu. Sfântul Post să ne fie şi un prilej de reflecţie asupra vieţii noastre şi a familiilor noastre. Îndemnurile mele se îndreaptă şi spre politicienii României care ar trebui să fie mai spăşit şi mai cu omenie faţă de acest sfânt popor roman dreptmăritor creştin orthodox. Spun asta pentru că după cum se prezintă situaţia politică şi justiţiară a ţării se observă o corupţie la toate nivelurile. Corupţia a ajuns la cote înalte, până la guvern unde campionul tolerării corupţiei rămâne premierul plagiator Victor Viorel Ponta. Cu toate că spune că nu ştie nimic din ceea ce făcea familia lui el este totuşi implicat până în gât în legătură cu escrocheriile făcute de mama lui, sora lui dar şi cumnatul lui. Şi în loc să tacă a început să împroaşte cu venin şi noroi în presă, politicienii incomozi şi cine i-a mai venit în cale.

Dacă tăcea, doar plagiator rămânea. Dar toa’şu Ponta este analist politic, combativ şi prompt. „Băsescu la TVR (locul meritat ar fi lângă Udrea). NO NEWS – aroganţă/ură/minciună/nesimţire! nicio remuşcare după 10 ani de regim mafiot!” a transmis aseară, din America, premierul României.

Şi nu s-a lăsat continuând cu un nou mesaj „Nu cunosc şi oricum ar fi greşit să comentez* eu cercetările efectuate de procurori faţă de cumnatul meu/Legea trebuie să fie egală pt toţi”.

Graphic1

Marele apărător al democraţiei a ieşit cu hoţii din PSD să facă scandal pentru ,,cinstitul’’ de Costică Nicolescu care acum ,,zace’’ în puşcărie la Penitenciarul Colibaşi având un ,,concediu’’ postinfarct de 7 ani şi 8 luni de ,,bulău’’

Vă mai aduceţi aminte când Victor Ponta, împreună cu mai mulţi lideri PSD, în 2011, a protestat  împotriva arestării preventive a preşedintelui CJ Argeş la vremea aceea, Constantin Nicolescu. Luna trecută, Constantin Nicolescu a primit o condamnare definitivă de 7 ani şi 8 luni de închisoare. Şi infractori ca Nicolescu sunt mulţi în PSD cu infracţiuni impresionante.  Ce înseamnă afirmaţiile lui Ponta afirmaţia nu cunosc? Păi înseamnă exact lucrul pe care îl spune Victor Ponta: NO NEWS aroganţă/ură/minciună/nesimţire! Este autodescrierea perfectă a acestui impostor care de trei ani de zile face cu o ţară întreagă experimente de imagine de la Palatul Victoria. Probabil ăsta e blestemul României: un regim mafiot după altul.

MAR 1 cu 1 EDITORIALUL ponta-469x624 PORCUL PSDÎn rest, vreau să-i dau dreptate până la capăt încă premierului României: legea trebuie să fie egală pentru toţi. Să-i fie gura aurită! Legea trebuie să fie aplicată şi acolo unde ai furat cu bună ştiinţă munca altuia (în lumea civilizată plagiatul a oprit cariere politice strălucitoare), şi acolo unde ai furat deliberat un drept fundamental al propriilor cetăţeni (se mai aude ceva cu dosarul votului din diaspora?) şi acolo unde ai furat bani europeni (până când se lămureşte cât şi-a tras cumnatul, dl. Ponta ar putea, pentru consecvenţă, să aplice pe el însuşi recomandarea pe care i-a făcut-o lui Traian Băsescu în scandalul fratelui: „Un om politic care ţine la România ar trebui să-şi dea demisia”), şi acolo unde ai dirijat fonduri publice cu nemiluita către un singur beneficiar (să fie doar o chestiune de timp până când procurorii vor verifica contractele cu statul ale lui Sebastian Ghiţă?)

Nu cunosc… Ce cunoaşte în realitate dl. Ponta? Cunoaşte economie, cunoaşte relaţii internaţionale, cunoaşte administraţie? Zero. Dl. Ponta a excelat în politicăreală de televizor şi în gâlceava de tip Băsescu, dar fără a avea consistenţa fostului preşedinte. După alegeri s-a repliat, s-a rebranduit, ca lumea să-l ierte şi să-l uite. Egoul său gonflat mai răbufneşte însă din când în când pe reţelele sociale, semn că ura lui faţă de poporul care i-a oprit drumul spre Cotroceni nu s-a stins. Supravieţuitor şi rezistent pe poziţii, ca gândacul de bucătărie, dl. Ponta uită un lucru: şi alţii au avut sentimentul că stăpânesc România financiar şi politic, dar toţi aceşti Dumnezei care s-au simţit intangibili au ajuns mai devreme sau mai târziu în dubă.

Sebastian Ghiţă, partea a doua a binomului Pontaghiţă, este la DNA în calitate de suspect. Domnule Ponta, cunosc sau nu cunosc mafia de la Prahova? Sau recunosc?..

Cu mămica, sora şi cumnatul la DNA

MAR 1 cu 1 EDITORIALUL EDITIEI.jpg 2Domnul Ponta, sau domnu’ Fonta pentru doamnele cu fuste largi din Costeştiul regelui Stănescu, s-a întors din America cu o traistă de veşti bune. Ni le-a dat în debutul şedinţei de Guvern, la pachet cu unele prevederi ale viitorului Cod fiscal. Peste vestea proastă, că DNA i-a prins cumnatul, mămica şi sora cu mâinile până la cot în buzunarul coanei Europa, veste care a trecut precum acceleratul prin Staţia Chitila. Măcar Mircea Băsescu a şterpelit, dacă a ştepelit, de la domnul Mondial. Başca, a fost în cârdăşie cu un neica nimeni, Marian Căpăţână, nu cu ditamai Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cozma. Nu s-ar cam impune o demisie, domnule plagiator? Sau a cui, să ne spună domnul plagiator Ponta!

Şi ca să facă pe prostul până la capăt, din capul mesei guvernului a jignit milioane de români, care nu l-au lăsat în toamnă să ajungă şef de stat: Iată ce a spus acest Micky Mouse a politicii naţionale româneşti: „2014 a fost anul în care am luat multe măsuri de dreptate socială, că le-au spus alţii «pomeni electorale», sunt proşti că le-au spus aşa! Sunt, pur şi simplu, lucruri necesare. Pensiile, alocaţiile, indemnizaţiile nu sunt pomeni, ci sunt lucururi de dreptate socială, de care oamenii în această ţară au nevoie“. Păi, aia face şi DNA, dreptate până la capăt. Dacă nu ne înşeală memoria, la ceremonia de învestitură de la Palatul Cotroceni, când Traian Băsescu l-a uns prim-ministru, a mers cu mămica. Frumos ar fi ca la DNA să se ducă şi el cu mămica. Doamne ajută! În final, o întrebare golănească pentru membrii Grupului Infracţional Organizat din preajma cumnatului: Băi, voi sunteţi proşti? V-aţi găsit să furaţi fix de la Europa, când nu vă vedea nimeni dacă dădeaţi cu jula din bugetul croit de premierul plagiator Victor Ponta, a cărui bună reputaţie taman aţi întinat-o. Când îi vom vedea la Mititica?

 

Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, ca şi sora acestuia, Alexandra Herţanu, vor fi audiate joi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Mama lui Ponta e fondatoarea firmei preluate apoi de Alexandra, afirmă Comisarul de la DNA.

 Graphic1Soţul acesteia, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, a fost  arestat preventiv pentru 30 de zile, informează Curentul. Procurorii îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene şi evaziune fiscală.

Victor Ponta este în corzi. El se jură, citat de Gândul, că nu ştie nimic şi nici gur-a flori de micşunele nu i-a mirosit. În schimb, îi dă-nainte cu logoreea despre Traian Băsescu.

De ce trebuia el să demisioneze când era preşedinte şi fratele lui era arestat preventiv şi de ce nu trebuie el să demisioneze, atunci când cumnatul său e în aceeaşi situaţie…

Facem o voltă şi revenim la povestea cu Cornelia Naum joi la DNA, pentru că Ponta i-a cerut iertare mamei lui: „Îmi pare rău, mi-am cerut iertare mamei mele, care are 72 de ani”. Cei care au prins asta sunt Jurnalul (despre care pomenim în revista presei prima dată după această porcărie pe care au făcut-o, dar şi după multe altele).

MAR 1 cu 1 cetatean europeanÎn PSD măcelul se intensifică, explică EvZ. Îmbujoat după o mică victorie de etapă cu Justiţia, Marian Oprişan, baronul Vrancei, îi cere demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valerică Zgonea. PSD a devenit un partid politic de lupi periculoşi care fură în haită, cum fac lupii de altfel. La această haită s-a adăugat acum şi haita familiar, mămica, sora, cumnatul şi alţi cumnaţi la care se adaugă ,,cumnatul‘’ Sebi Ghiţă, cel care îi oferă la nevoie o mită mai acătări: ÎL DUCE PRIN ŢĂRI EXOTICE PE BANII SĂI aşa după cum a procedat când l-a dus, după pierderea ,,prezidenţialelor’’ din 16 noiembrie 2014, la recreere în Dubai. Aşa să tot trăieşti pe banii altora!

 

Dacă i-aş fi fost prieten i-aş fi dat următorul sfat plagiatorului Victor Ponta

Fără să emit pretenţia că l-am cunoscut şi admirat vreodată în vreun fel, mie mi-a  provocat milă dar şi repulsie acest personaj sinistru, sentiment dublat de unul de mare pericol social pe care îl reprezintă acest plagiator ordinar pentru tpţi Românii dar şi pentru sfânta noastră ţară – ROMÂNIA

MAR 1 cu 1 EDITORIAL vot_fara_uraDe altfel am mai scris anul trecut, la două zile după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, despre motivele pentru care Victor Ponta nu avea altă soluţie în afară de aceea a demisiona din postul de şef al Guvernului .

Au trecut mai bine de 3 luni de atunci, iar Victor Ponta a rezistat miraculous, prin escrocherii, asaltului venit din interiorul partidului, faţă de problema bugetului adoptat foarte târziu, capitolului nestins cu plagiatul dovedit din cauza căruia a modificat Legea Educaţiei prin Ordonanţă de Urgenţă între sărbătorile de iarnă, anchetei cu votul din diaspora care este pe masa DNA. Printre toate acestea, plagiatorul Victor Ponta a schiat ca la slalom. Asistăm, în ultimele săptămâni, la o înşiruire de scandaluri şi anchete care, încet-încet, duc spre plagiatorul Victor Ponta însuşi. Negarea evidenţei, replica atât de des pronunţată „nu ştiu, nu cunosc” mai ales atunci când este vorba de rude de gradul întâi şi prieteni de pahar nu mai stă în picioare. Procurorii ,,care au beneficiat de sprijinul SRI” se apropie tot mai ameninţător de prietenul cel mai bun al lui Victor Ponta. Anchetatorii au început să cerceteze un program finanţat de UE care a fost inaugurat cu mare gălăgie de însuşi premierul României, în decembrie 2013, venit să vadă şi să laude cu ochii lui ,,minunea românească” . Plagiatorul Victor Ponta a ieşit pe reţelele de socializare, ca întotdeauna, şi ne tot ameţeşte din  senin despre cum ,,justiţia trebuie să îşi facă treaba până la capăt”, despre cum el nu avea habar de eventuale ilegalităţi făcute de cel mai bun prieten de pahar în Dubai, acest ,,om de afaceri” apărut pe tăcute, dar care a pus stăpânire pe România. Îmbătat de putere şi bani, Sebastian Ghiţă şi apropiaţii lui s-au abonat la propriu la fondurile publice şi cele europene. Îmi spunea un apropiat că dacă toţi funcţionării şi oamenii de afaceri care ar fi fost presaţi de Sebi Ghiţă şi anturajul sau ar ieşi în faţă, indicând fapte concrete şi legături clare, am descoperi că modul de acţiune se apropia foarte tare de cel al unui clan mafiot complex.

MAR 1 cu 1 EDITORIALUL EDITIEICu şeful acestei găşti bea cafeaua premierul plagiator  al României, cu el a fost în Dubai să-şi lingă rănile prin cluburi după alegerile pierdute atât de ruşinos. Cu el se sfătuia dimineaţa şi seara despre ,,următoarea execuţie”, dacă este să dăm crezare membrilor PSD care vorbesc pe la colţuri. În toată această poveste, oameni din PSD, jurnalişti şi analişti se întreabă dacă plagiatorul Victor Ponta va avea, totuşi, acel moment de luciditate să plece la iniţiativă sa, până să sufere umilinţa de a fi fugărit, la propriu, de la şefia Guvernului. De remarcat că plagiatorul Victor Ponta şi apropiatul sau, Sebastian Ghiţă, au fost atacaţi de instituţii exact acolo unde şi-ar fi imaginat puţini. În fieful lui Ghiţă şi clanul Cosma de la Prahova, acolo unde puţini ar fi crezut că vor fi atinşi. Zilele plagiatorului Victor Ponta la conducerea Guvernului sunt numărate, fie că va fi îndepărtat de o anchetă care va duce direct la el acasă, fie că va pica la o moţiune de cenzură. Întrebarea este dacă devine conştient de asta şi va ieşi cu demisia, ca să-i ia prin surprindere pe toţi cei care nu-l mai vor. Fără să am pretenţia că l-am admirat vreodată în vreun fel, mie a început să-îmi provoace milă acest personaj sinistru, sentiment dublat de unul de pericol  social pe care îl reprezintă pentru România acest zurbagiu: se zbate ca peştele pe uscat, rupe relaţia cu FMI, aruncă pe piaţă o propunere de Cod Fiscal irealizabil, postează pe Facebook şi Twitter despre cât de bine este în România. Păi chiar nu-i este ruşine?

MAR 1 cu 1 EDITORIAL da-voiculescu-political-pimpImi este milă pentru că nu are pe nimeni apropiat şi în care să aibă deplină încredere care să îl sfătuiască, la modul cel mai sincer, cu putinţă, că trebuie să plece şi că mai are câteva zile în care să facă asta singur. Este păcat că nu are pe nimeni care să îi spună că în funcţia de premier nu îl mai vrea aproape nimeni: nici preşedintele Klaus Iohannis, nici membrii partidului său, nici instituţiile statului, nici românii care au votat covârşitor împotrivă domniei sale şi care mâine, potrivit sondajelor, ar da puterea PNL. Şi că este foarte important ca un om politic, indiferent cum se numeşte el, să plece de bună voie, chiar şi pentru o perioadă, tocmai pentru a mima, măcar, o ieşire demnă din scenă. Acum, pentru o clipă, am să fiu acel prieten, acea voce a raţiunii pentru politicianul şi omul Victor Ponta. Şi am să îi spun, omeneşte, fără supărare şi ranchiună, că eu, dacă aş fi în locul său, aş ieşi public şi aş demisiona din funcţia de premier al României. Despre cum şi ce va face la PSD, este problema sa şi nu îmi permit să îl învăţ cum să facă şi ce să facă. Şi îmi permit să-I dau acest sfat ca fiului meu, pentru că şi fiul meu este de vârsta lui.       Mă opresc aici dar acest subiect nu este epuizat dar în ediţia viitoare voi continua cu alte detalii.

Să auzim numai de bine şi pe curând

Să aveţi un post binecuvântat si plin de har

    General – colonel(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Postul Mare sau Postul Sfintelor Paşti

Postul mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp liturgic, din cadrulTriodului, de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Este numit „mare” pentru că este cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile.

Postul Mare: sensul postirii

IMG_1578-Copy (1)Scopul iniţial al postirii de dinaintea Sfintelor Paşti era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să intre în biserică. Cu toate acestea, a devenit curând o perioadă de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului pentru aceia care erau deja creştini. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos.  Postul Mare este caracterizat prin renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos. Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru.

Alimentele care nu sunt permise, tradiţional, sunt carnea şi produsele din lapte, peşte, vin şi ulei (în unele tradiţii, doar uleiul de măsline nu este permis; în altele toate uleiurile vegetale sunt oprite). Deoarece din punct de vedere canonic postul strict este oprit sâmbăta şi duminica, vinul şi uleiul sunt admise în aceste zile. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în timpul Postului Mare, atunci peştele, vinul şi uleiul sunt permise în acea zi.

Pe lângă slujbele religioase descrise mai jos, se consideră necesar să se acorde o atenţie sporită de către credincioşii ortodocşi rugăciunilor de acasă adică mai multe şi mai dese decât de obicei. Părinţii considerau postul fără rugăciune ca fiind „postul demonilor”, deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale, dar nici nu se roagă.În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituireaLiturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa. La această slujbă de seară, o parte din Trupul şi Sângele Mântuitorului de la slujba din ultima duminică sunt împărţite credincioşilor. Atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a întregii Biserici.

Dacă ,,postul ascetic” reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, „postul total” sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie.

Atmosfera şi starea sufletească în Postului Mare

Biserica Ortodoxă propune credincioşilor ei să întâmpine Paştile – sărbătoare a sărbătorilor şi moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă de reculegere şi post.     Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:

  • muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare
  • cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu)
  • slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
  • veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
  • postul de bucate şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.

Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră – tot aşa după cum dacă avem invitaţi acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. –, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (sau ,,strălucitoare”, sau ,,luminoasă”).

Sintagma aceasta – tristeţe radioasă (strălucitoare/luminoasă) – simplă şi frumoasă şi profundă în acelaşi timp: ea spune că, pe de o parte, suntem trişti, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoşenia noastră; pe de altă parte, însă, ştim că Dumnezeul nostru este Iubire şi că este un Dumnezeu înţelegător, milostiv şi iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, şi care pentru asta S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, şi încă pătimeşte, pentru fiecare dintre noi, până la sfârşitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, asta transfigurează tristeţea noastră, o penetrează de lumina Domnului, cu Care împreună-călătorim pe calea spre înviere.

                                                                                                                                                           Florin CREŞTINUL

Ce spunea părintele Arsenie Boca despre Postul Paştelui. Toţi credincioşii trebuie să ştie asta

De-a lungul timpului, Părintele Arsenie a oferit numeroase sfaturi credincioșilor, iar acum, odată cu începerea Postului Paștelui trebuie să ne reamintim de importanța acestei perioade.

Potrivit Sfântului Ardealului, toate lucrurile rele încep de la stomac, motiv pentru care părintele recomanda tuturor să respecte perioada de post, deoarece numai în acest mod vom putea obține mântuirea.

Graphic1„Postul este o luptă aspră cu însuși trupul tău. Dacă birui, bine îți va fi, iar dacă nu, să știi că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.”, spunea Arsenie Boca despre Postul Paștelui.

De asemenea, el credea că „prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.

Cum postim? „Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i trebuinţă şi alta e patimă, şi patima trebuie ucisă. (…) Vremea postului trebuie să fie şi înfrânare trupească pentru soţi”, mai spunea el.

 Florin CREŞTINUL

PROFEŢIA părintelui ARSENIE BOCA se ÎMPLINEŞTE? VATICANUL, ZGUDUIT din temelii

Una din profeţiile Părintelui Arsenie Boca făcea referire la schimbările radicale care se vor petrece la Vatican şi, iată, că acestea se adeveresc. În cadrul Sinodului Extraordinar s-a discutat pe tema familiei Graphic1şi într-un raport se cere lumii catolice să îi accepte pe homosexuali şi să recunoască aspectele pozitive ale cuplurilor gay.

Raportul a fost publicat în urma unei săptămâni de consultări între două sute de episcopi şi arată că Biserica ar trebui să găsească un spaţiu fratern pentru homosexuali, fără a compromite doctrina catolică cu referire la familie şi căsătorie, informează Antena3. O astfel de schimbare are totuşi un impact răsunător şi, cel puţin deocamdată, clerul catolic condamnă homosexualitatea şi se opune căsătoriilor între persoane acelaşi sex.

Toate aceste schimbări radicale şi controversate au fost profetizate de Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca.

                                                                                                                                                           Florin CREŞTINUL

7 cuvinte către tineri ale Pr. Gheorghe Calciu: „Ce ştii tu, tinere, despre Hristos?” (cuvântul 1)

A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresări, nu te mira, nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale fiinţe.

Cuvintele acestea, rostite şi scrise aici, sunt din străfundurile tale, pe care nu ţi le cunoşti. Ţi-a fost poate ruşine sau teamă să cobori în adâncul tău şi să le descoperi. Ai crezut că în tine zace o fiară, un mormânt al instinctelor din care se ridică strigoii înspăimântători ai patimilor, şi nu ţi-ai văzut faţa de înger, căci tu înger eşti.

Graphic1Dacă nu ţi-a spus-o nimeni până acum, ţi-o spune Iisus, şi mărturia lui este adevărată, căci nimeni nu L-a dovedit vreodată de minciună. Ce ştii tu, tinere, despre Hristos? Dacă tot ceea ce ştii ai învăţat la şcoală, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinţă de un adevăr – de singurul Adevăr care te poate face liber. Ce ştii tu despre Biserica lui Hristos? Dacă tot ceea ce ştii se reduce la Giordano Bruno, despre care ţi s-a vorbit la educaţia aşa-zis „ateist-științifică”, ai fost privat în mod neomenos de lumină adevăratei culturi, de strălucirea spiritualităţii, care este garanţia libertăţii tale de om.

Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă bleastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce va vătăma şi va prigonesc?” Dacă nu le-ai auzit niciodată, cine şi cu ce drept ţi le-a interzis? Cine ţi-a interzis să ştii că există o cale mai bună, mai dreaptă şi mai simplă decât cea pe care rătăceşti orbecăind acum? Cine ţi-a pus valul peste ochi, ca să nu poţi vedea lumina cea minunată a dragostei propovăduite şi trăite de Iisus până la ultimele ei consecinţe?

Te văd pe stradă, prietene, tânăr şi frumos, şi deodată, totul se schimbă în tine, fața ta se schimonoseşte, instinctele îţi răbufnesc în afară, răvăşindu-ţi fiinţă ca o dezlănţuire de stihii, şi devii violent… De unde ai învăţat violenta, tinere? De la cine? Ţi-am văzut mama blândă şi cu ochii în lacrimi, ţi-am văzut tatăl cu faţa împietrită de durere – şi am ştiut că nu de la ei ai învăţat-o… Atunci, de unde? Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui.

Afară, pentru violenţa ta nesăbuită, te aşteaptă tribunalele şi închisoarea, unde sufletul tău poate fi iremediabil ucis. Te-am văzut cu durere înaintea tribunalelor, unde faptele tale căpătau dimensiuni de oroare. Te-am văzut speriat, sau cinic, sau bravând – şi toate aceste atitudini ale tale îmi arătau cât de aproape de marginea prăpastiei te aflai; şi m-am întrebat, încă o dată, cine este vinovat pentru căderea ta.

Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei găsi consolare pentru fiinţa ta răvăşită, numai în ea vei afla certitudinea; fiindcă numai în Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunându-ţi cu blândeţe: „Fiule, iertate îşi sunt ţie greşelile tale, pentru că mult ai suferit. Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti”… Nimeni nu ţi-a scris vreodată cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ţi s-a vorbit de ură de clasă, de ură politica, de ură şi mereu de ură.

Cuvântul „iubire” ţi-a sunat străin, dar acum Biserica lui Hristos îţi arată o cale mai bună, o cale a dragostei. Ai fost până acum sclavul instinctelor tale, trupul tău a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Şi acum poţi să auzi acest glas al lui Iisus, Care grăieşte prin gura Apostolului Său: „Au nu ştii că tu eşti templul lui Dumnezeu, ca în tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu?”. Ţi s-a spus că descinzi din maimuţă, că eşti o fiară care trebuie dresată, iar acum afli un lucru uluitor: tu eşti templul lui Dumnezeu, în tine sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu! Eşti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; eşti ridicat de acolo de unde educaţia greşită te-a coborât din sacrul oficiu, de a fi temple în care să locuiască Dumnezeu. Noi te chemăm la puritate.

Dacă nu ai uitat cuvântul „inocență”, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări. Vino în Biserica lui Hristos! Vino să înveţi ce este inocența şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este scopul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţa noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; ca existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde și nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui.

Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun. Aceasta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lumii, prin desişul patimilor cu care nimeni niciodată nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparența viselor tale de inocență, care te mai bântuie din când în când. Iisus te caută, Iisus te-a aflat!

Pr. Gheorghe Calciu – Cuvinte către tineri, Editura Anastasia, 1996

 

ÎNVĂŢĂTURI DESPRE MÂNTUIRE

Aminteşte-ţi mereu că ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece atât postul, cât şi rugăciunea. Iar noi nu numai că nu trebuie să o refuzăm, ci trebuie să alergămîn întâmpinarea ei! Noi trebie să răbdăm orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să n tulburăm şi să cărtim. Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult ar trebui ca noi să lecturăm Noului Testament şi a Psaltirii. Acesta ar trebui citite şi rostite în picioare. Din aceste lecturări ar trebui să fie luminate minţile noastre, care înseamnă schimbarea printr-o dumnezeiască schimbare. Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă naştere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar şi este umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire. Mai presus de toate, aceasta trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului:,,Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.’’-Ps.118,165-. Este foarte util să citeşti întreaga Biblie într-un mod foarte inteligent. Căci numai prin acest exerciţiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va înmulţi darul Său de înţelegere. Cei ce cu adevărul s-au hotărât să-i slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-şi aminti mereu de Dumnezeu şi să rostească mereu rugăciunea către Iisus Hristos. În biserică, atunci când te rogi, este de folos să stai cu ochii închişi, cu o atenţie concentrată şi să deschizi ochii atunci când te moleşeşti sau când somnul îţi dă târcoale şi te face să moţăi. Atunci ochii trebuie aţintiţi către icoană şi către lumina candelei ce arde înaintea

                                 Să facem trupul prieten credincios

Nu trebuie să ne asumăm nevoinţe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios şi vrednic de practicarea virtuţilor. Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie să fim înţelegători faţă de neputinţele şi imperfecţiunile noastre sufleteşti şi să avem răbdare faţă de defectele noastre, aşa cum avem faţă de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătăţirea firii noastre. Nu oricine îşi poate impune sieşi o regulă severă de ascză în toate, sau să se priveze  pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-şi dezvăluie slăbiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slăbeşte şi el. În special, miercurea şi vinerea, , şi mai ales în timpul celor patru posturi, trebuie luată o masă o dată pe zi, iar îngerul Domnului se va apropia de tine. La prânz mănâncă suficient, la cină fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenţă şi de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană şi băutură moderate indiferent de perioada de timp. Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru IISUS HRISTOS. DOMNUL. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de paceşi, fiind binecuvântaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.

                                                                   Sfântul  SERAFIM de Sarov

                                           

                                                  Credinţa cea vie

Credinţa noastră este vie, dar am părăsit-o din pricina egoismului şi a materialismului care ne-au îndepărtat de la ea. Într-adevăr, credinţa noastră este vie, dar nu vrem să îi urmăm, căci este greu şi cere din partea noastră unele angajamente. Oamenii vor libertate şi o pantă care să îi poarte ca să nu se obosească şi să năduşească, dar nu ştiu că această coborâre duce către un sfârşit rău. Calea pierzării arată la început bine, veselă şi uşoară.. Oferă bucurii şi plăceri artificiale dar toate acestea dispar cu repeziciune. Trebuie să ne rugăm neîncetat pentru ei.. Poate vreun suflet se va mântui. Minuni se petrec în fiecare clipă, dar nu ne dăm seama de ele deoarece ave minima împietrită. O inimă blândă şi simplitate sunt cele ce ne sunt de trebuinţă.

                                                               Părintele Dimitrie GAGASTATHIS

Bucuria preoţilor catolici. Ce vrea să le dea voie Papa Francisc

Un prieten din copilărie al Papei Francisc susţine că suveranul pontif intenţionează să ridice interdicţia veche de secole privind căsătoria preoţilor catolici şi ca i-ar fi transmis unei femei divorţate ,,care trăieşte în păcat” că poate lua Sfânta Împărtăşanie.

Papa ar considera prevederea legată de celibatul preoţilor drept ,,arhaică” şi “ce nefiind parte din doctrina Bisericii”, potrivit confidentului său, argentinianul Oscar Crespo, potrivit dailymail.co.uk. De asemenea, prietenulsuveranului pontif a declarat că Francisc ar fi susţinut cu tărie că doreşte reformarea unei alte reguli a Bisericii Catolice care interzice persoanelor divorţate să primească Sfânta Euharistie (Împărtăşanie, n.r.).

Potrivit lui Crespo, Francisc a spus că modificarea prevederii potrivit căreia divorţaţii nu pot lua parte pe deplin la viaţa bisericii este ,,prioritatea numărul unu” a pontificatului său.

Argentinianul a mai declarat că Papa ar fi trimis un mesaj unei femei divorţate care ,,trăieşte în păcat” alături de un nou partener că se poate spovedi şi poate primi Sfânta Euharistie.

Biserica Catolică nu recunoaşte divorţul şi consideră că orice persoană care se recăsătoreşte sau are relaţii sexuale cu altă persoană decât cea cu care s-a căsătorit prima dată comite adulter, iar primirea Sfintei Euharistii în aceste condiţii este considerată un păcat şi mai grav.

Argentinianca Claudia Garcia Larumbe, de profesie învăţătoare, i-a trimis papei un mesaj prin intermediul lui Oscar Crespo, întrebându-l dacă chiar nu are voie să se spovedească sau să primească Sfânta Euharistie, după ce s-a mutat împreună cu noul său partener.       Papa i-ar fi răspuns, prin intermediul lui Crespo: ,,Transmite-i că Papa a spus că se poate spovedi şi se poate împărtăşi”.

Claudia Garcia Larumbe, în vârstă de 39 de ani, a declarta pentru tabloidul britanic că a rămas “fără cuvinte şi foarte emoţionată”, după ce a primit permisiunea personală a Sfântului Părinte de a participa la ceremoniile religioase catolice.      Informaţiile date publicităţii ar trebui să ofere speranţă milioanelor de credincioşi divorţaţi din punct de vedere civil, dar şi milioanelor de clerici care se simt din ce în ce mai puţin confortabil cu o viaţă de celibat, comentează publicaţia.     Suveranul pontif, în vârstă de 78 de ani şi care celebrează vineri împlinirea a doi ani de când a devenit capul Bisericii Catolice, i-a spus lui Crespo: “Schimbările se impun fie cu timpul, fie prin vărsare de sânge, iar eu aleg pacea”, un semn că nu ar intenţiona forţarea reformelor radicale cu riscul de a destabiliza Biserica, mai scrie publicaţia britanică..

Oscar Crespo, în vârstă de 77 de ani, bun prieten şi fost coleg de clasă în şcoala gimnazială cu papa, a călătorit la Roma în luna octombrie a anului trecut şi a petrecut câteva ore alături de Francisc în apartamentele private ale acestuia de la Vatican.       Argentinianul a declarat, potrivit tabloidului britanic, ca suveranul pontif, al cărui nume real este Jorge Bergoglio, a fost foarte ,,serios şi înflăcărat” în timp ce vorbea despre ceea ce a descris ca fiind ,,principalele sale două planuri”.

„Mi-a spus că acestea sunt priorităţile sale ca Papă. Prima este schimbarea regulilor privind persoanele divorţate. Cea de-a doua este eliminarea legii celibatului. A spus că aceasta nu face parte din doctrina Bisericii şi că a fost impusă în urmă cu peste o mie de ani de un alt papă, iar el o consideră învechită, o gândire arhaică ce trebuie rediscutată. Papa crede că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii să trăiască în sânul familiei, inclusiv pe preoţi”, a declarat Oscar Crespo pentru Daily Mail.

Aceasta nu este prima dată când Francisc, primul papă non-european din ultimii 1.700 de ani, îşi exprimă părerile personale moderate referitor la abordarea tradiţională a Bisericii Catolice referitor la celibatul preoţilor.     În luna mai a anului trecut, papa a spus unui grup de reporteri că ,,celibatul este un dar pentru biserică, dar din moment ce nu este o dogmă, uşa este mereu deschisă”.   De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, când a fost abordat de un activist care susţine cauza preoţilor căsătoriţi, Francisc a răspuns că problema ,,este pe agenda” sa.

                                                                                                                                                     Florin CREŞTINUL

Peste 90 la sută dintre elevi s-au înscris la ora de religie

Peste 90 la suta dintre elevi s-au inscris la ora de religie, pana luni la pranz fiind inregistrate in sistemul informatic 2.140.238 de cereri pentru studiul acestei discipline, informeaza Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS). Dintre cei 2.366.585 de elevi din Romania care fac religie la scoala, 2.140.238 s-au inscris la ora de religie, ceea ce reprezinta 90,44 la suta, potrivit ziare.com. Totodata, dintre cele 144.358 de cereri depuse pentru inscrierea la clasa pregatitoare, pe 135.049 (93,55 la suta) s-a optat si pentru studiul religiei. Cererile pentru participarea la ora de 8951religie au fost necesare dupa ce Curtea Constitutionala a decis, in 12 noiembrie 2014, ca articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educatiei nationale este neconstitutional. Articolul prevedea ca sunt obligati sa faca cerere elevii care nu vor sa participe la ora de Religie. Prin decizia CC, a deveni obligatorie cererea celor care vor sa studieze disciplina. Decizia Curtii Constitutionale a devenit executorie dupa 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, respectiv luni 9 martie. Inscrierea pentru participarea la ora de Religie este posibila si dupa data de 6 martie, acest termen-limita pentru strangerea optiunilor fiind stabilit pentru ca in 9 martie se implinesc cele 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constitutionale, spunea ministrul Educatiei, Sorin Câmpeanu. In formularul de inscriere se solicita directorului unitatii de invatamant participarea elevului la orele de religie, cu mentionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxa Romana, Biserica Romano-Catolica, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformata din Romania, Biserica Evanghelica Romana, Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea din Romania si Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova. Potrivit ministrului Educatiei, in prezent, religia este predata in scoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titular

                                                                                                                        Georgeta AMBERT.

Religia în școli: statul se spală pe mâini cu statistici

Predarea religiei în școli apare mai puțin o problemă legată de religie, cât de influență, de putere, de relevanță simbolică într-o societate aflată într-o perpetuă criză de încredere, în raport cu instituțiile tradiționale ale democrației.

 „La nivel național au fost depuse opțiuni pentru participarea la orele de religie clasele I-XII într-un procent de 98,75% (…) Avem un maxim de 97,6% în județul Dâmbovița și un minim de 80,4%“. Acesta este bilanțul prezentat de ministrul Edu­ca­ției pe data de 6 martie, la Brăila, la capătul unei „vizite de lucru“ cu parfum de anii ‘80, după cum a fost descrisă de jurnaliști.

religie-scoalaDespre subiectul religiei în școli s-au scris deja zeci de articole numai în ultimele zile și câteva sute de când s-a dat startul dezbaterii. Multe dintre ele au abordat în mod cât se poate de concis și con­vin­gă­tor două aspecte fundamentale ale chestiunii: 1) pe de o parte, problema coerenței epistemice (mai ales la clasele mici) în cadrul unei programe care adăpostește, uneori concomitent, materii bazate în mare măsură pe teoria selecției naturale și ma­terii precum religia, care explică apariția omului prin creația lui Dumnezeu; 2) pe de altă parte, ro­lul jucat de educația religioasă din două pers­pec­ti­ve. Prima este cantitativă: numărul de ore alocate de-a lungul procesului de formare a elevilor, com­parat cu alte discipline. În economia planului de învățământ, 13 ani de predare constantă, o oră pe săp­tămână, săptămână de săptămână, reprezintă o investiție de timp dublă față de cea alocată pre­dării istoriei, care intervine în programă cu patru ani mai târziu, de 12 ori mai mare față de filosofie sau logică, cărora nu li se consacră decât un an din totalul celor 13. A doua perspectivă este cea ca­litativă: contribuția la modelarea unui anume tip de comportament în cadrul societății, asi­mi­la­rea unui set de valori etice, în ameliorarea mo­de­lului de cetățean în proiectul de societate con­tem­po­ran. Or, în această ultimă chestiune în mod spe­cial, e greu de argumentat fără drept de apel că societățile formal mai religioase răspund mai bine astăzi provocărilor ridicate de conturarea unui pro­fil moral înalt al cetățenilor.

Termenul-limită de 6 martie a fost fixat de Mi­nis­te­rul Educației pentru prima rundă de opțiuni pentru ora de religie în școli, potrivit unui ca­len­dar care a trebuit să ia în calcul și data de 9 mar­tie – când se împlinesc 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, dată începând de la care prevederea declarată neconstituțională își în­cetează efectele juridice – și constrângerile le­gate de proiecțiile de norme pentru anul școlar 2015-2016.

Biserica a câștigat în mod evident la puncte în aceas­tă confruntare. Cei aproape 90% din elevi ca­re au optat pentru continuarea educației religioase pot fi acum folosiți de BOR ca argument pentru multe alte proiecte care implică în pri­mul rând sprijin de la bugetul de stat. Ministrul a și spus-o, deja, pe 6 mar­tie: „Procentul este unul foarte mare, ceea ce înseamnă că dezbaterile pe te­ma predării religiei în școli s-au do­vedit a nu fi o problemă reală“.                     Consecințele acestei consultări ad-hoc sunt însă, mai presus de numere, po­litice și simbolice. În dezbaterea pu­bli­că preliminară, adversarii predării re­li­giei în școală au fost adesea identificați cu specia dușmanilor poporului ro­mân „creștin de mii de ani“ (formula, oricât de incredibilă ar fi, a apărut în presă în ultimele zile). În campania de informare în școli, în timpul scurt aflat la dispoziție, părinților li s-a co­mu­nicat că alternativa la orele de re­li­gie nu e clară, că elevii s-ar putea tre­zi într-un fel de zonă gri a dis­ci­pli­ne­lor opționale nedeterminate, cu fe­res­tre inconfortabile în orar. Că, pe de al­tă parte, există încă o neclaritate ju­ri­di­că a situației. În general, mesajul dat de școli părinților a fost de descurajare a unei opțiuni diferite, din rațiuni și cu argumente complet distincte de ce­le invocate în spațiul public de apă­ră­torii disciplinei. Au existat, cu alte cu­vinte, două căi de „atac“: mesajul pu­blic general și mesajul administrativ. Unul de culpabilizare și damnare, al­tul de orientare practică și de opțiune așa-zis pragmatică.

Predarea religiei în școli apare în aces­te condiții mai puțin o problemă le­ga­tă de religie, cât de influență, de pu­te­re, de relevanță simbolică într-o so­cie­tate aflată într-o perpetuă criză de în­credere, în raport cu instituțiile tra­di­țio­nale ale democrației. Iar opțiunea ma­joritară pentru ore de religie, deși a rezultat mai puțin din argumentele vehiculate în general în spațiul public (educarea spiritului religios, conștiință morală, spirit de solidaritate etc.) și mai mult din considerente ad­mi­nis­tra­tive (orar, alternative de opționale ine­xistente sau slab reprezentate) va cons­titui de acum încolo argumentul im­batabil pentru închiderea dez­ba­te­rii. Ministerul se grăbește să răsufle ușu­rat: s-a achitat de dificila sarcină pe care Curtea Constituțională i-a pus-o în brațe. Iese basma curată dintr-o si­tuație care ar fi putut periclita spri­ji­nul ulterior al Bisericii în diferite si­tua­ții politice interesante, cum sunt, de pildă, perioadele electorale. Rezolvă din­tr-un condei problema normelor pro­fesorilor de religie – mai puține bă­tăi de cap pentru anii care vin. Ministerul consideră, simplist, su­biec­tul închis, când dezbaterea nu ar tre­bui decât să înceapă. Pentru că, în acest stadiu, nu este decât un alt mod de afir­mare a unei probleme recurente a mo­der­nității românești: formele fără fond. Suntem, nu-i așa, un popor ex­trem de religios: o dovedesc bisericile construite, majoritatea covârșitoare a pă­rinților care-și doresc multă edu­ca­ție religioasă pentru copiii lor. Cine mai are răbdare și timp să zgârie acest strat superficial și înșelător al sta­tis­ti­ci­lor și să le pună față în față cu fe­no­mene teo­retic incompatibile cu atâta reli­gio­zi­tate exhibată public și la ore de vârf – corupția, minciuna, fal­si­ta­tea, in­to­le­ranța, ipocrizia, agresi­vi­ta­tea, vul­ga­r­i­tatea, dominante, până una-alta, în spa­țiul public românesc?

                                                                                                                                                          Florin CREŞTINUL

Este vremea să iertăm şi să cerem iertare – a început Sfântul Post al Învierii Domnului – Postul Mare, Postul Paştilor sau al Sfintelor Paşti

Este vremea să iertam şi să cerem iertare – începe Sfântul Post al Învierii Domnului – Postul Mare, numit şi Postul Paştilor sau al Sfintelor Paşti

Dragii mei, ca la începutul oricărui Sfânt Post, este vremea să iertăm şi să cerem iertare, dacă vrem şi noi la rândul nostru să primim iertare pentru păcatele noastre de la Bunul Dumnezeu!       Iertaţi-mă iubiţi fraţi şi surori întru Domnul şi Bunul Dumnezeu să vă ierte şi pe frăţiile voastre! Amin!

Este vremea sa iertam si sa cerem iertare – incepe Sfantul Post al Învierii Domnului – Postul Mare, Postul Pastilor sau al Sfintelor Pasti                              

Graphic1                                                                                                                              

Dacă vrem să simţim bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie să postim, să ne rugăm, să  păzim curăţenia, să ne spovedim cu sinceritate sâi cei cărora le vor da voie duhovnicii, aceia să se împărtăşească, cu curăţenie, iar atunci vom simţi pe de-a-ntregul şi cu adevărat, ce înseamnă Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, aşa cum ne sfătuia şi Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie.

Cum să postim ne‐a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos, iar Cuvântul Sfânt a fost consemnat în Sfânta Scriptură: ,,Când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor, Tu însă, când posteşti, ungeţi capul şi spalăţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare”. (Matei, 6, 16-18).

„Să postim cu bucurie”

Părintele Sofian Boghiu ne îndemna să postim cu bucurie, spre a culege toate roadele bune:,,Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi.

Dumnezeu nu vrea un astfel de post

Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător.”

Pe de altă parte, părintele Ieromonah Arsenie Boca ne‐a lăsat preţioase sfaturi privitoare la post şi rugăciune, spunându‐ne că ,,postul începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care sau apropiat de Dumnezeu şiau smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nuI trebuia, fiind nepătimaş. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez.

Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea.

Sfaturi pentru post

Sfântul Vasile cel Mare foarte frumoase sfaturi ne‐a dat pentru post. Şi prima grijă este aceea de a nu posti doar de la mâncare.          ,,Postul e un dar din bătrâni. Nu sa învechit, nici na îmbătrânit. E totdeauna nou, e veşnic în floare. Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti: «Nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului». Cuvântul «nu mâncaţi» este o lege a postului şi a înfrânării. Neam îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă.    

Nam postit şi am fost alungaţi din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis/ Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou ca sfătuitor pe şarpe, care ne sfătuieşte să mâncăm, ca să ne cruţăm trupul! Nuţi găsi scuza în boala trupului sau în slăbiciune! Numi spune mie scuzele! Spunele Lui Dumnezeu, Care ştie totul!  

Postul naşte profeţi, întăreşte pe cei puternici. Postul înţelepţeşte pe legiuitori. Postul este bun talisman al sufletului, tovarăş credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciţiu pentru atleţii credinţei. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie.           Postul este tovarăş al înfrânării, creator al castităţii. În timp de război face eroi, iar în timp de pace propovăduieşte liniştea. Pe credincios îl sfinţeşte, iar pe preot îl desăvârşeşte.   

Dar nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Pentru cei ce postesc de bunăvoie, postul le este folositor tot timpul, pentru că demonii nu îndrăznesc să atace pe cel ce posteşte, iar îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau cu plăcere lângă cei careşi curăţă sufletul cu post.   

  În fiecare biserică îngerii scriu pe cei ce postesc. Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici plăceri pe care ţio dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind
dinaintea celui care înrolează ostaşi. E mai mică primejdia când un ostaş aruncă pavăza şi fuge, decât atunci când un creştin aruncă postul, arma cea tare şi puternică.(…) Îndură, dar, toate suferinţele, ca un bun ostaş! Luptă
te după toate regulile luptei, ca să fii încununat, ştiind bine cuvintele apostolului: Tot cel ce se luptă, se înfrânează la toate.”(C.A.)

Sfântul Siluan – ,,Despre cât trebuie să mâncăm”

,,Trupul poate fi veştejit repede prin post, dar nu este deloc uşor ca sufletul să se smerească aşa ca el să rămână mereu smerit, şi nu e cu putinţă degrabă.

Sfânta Maria Egipteanca a luptat 17 ani cu patimile ca şi nişte fiare sălbatice şi abia după aceea a găsit odihnă, măcar că îşi uscase repede trupul, fiindcă în pustie navea nimic cu ce
să se hrănească.

Socotesc că trebuie să mâncăm atât, încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie întotdeauna aprins şi să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua şi noaptea.”

Sa luam aminte, dragii mei! Pacea Domnului sa fie peste voi toti!

                                                                                 Text aranjat şi cules de Florin CREŞTINUL

Corabia veșniciei

Auzim tot mai des spunându-se: „pentru că sunt avorturi la tineri de 12-13 ani, haideți să introducem educația sexuală obligatorie în școli, pentru a-i învăța cum să se protejeze”. Logic, nu? A fi împotriva acestui discurs înseamnă a fi împotriva progresului, a „normalității”. Tot logic, nu? Din punct de vedere logic, este perfect. Însă, total neadevărat. Falsitatea raționamentului se vede în soluția propusă. Nu repari un rău cu un alt rău. Într-adevăr, este cumplit să vezi copii ucigându-și copiii. Dar, la fel de cumplită este soluția propusă, să-i înveți pe copii să accepte viața sexuală la vârste precoce, drept normalitate.

A trecut încă un val. Ora de Religie a fost legitimată ca necesitate educațională de către peste 90% dintre părinți și elevi. Acestora li se cuvine un cuvânt de mulțumire și de apreciere pentru decizia înțeleaptă.

Graphic1Toată disputa din ultimele săptămâni a avut aerul unei campanii electorale. Și, de fapt, chiar asta a fost. Pentru că lumea a avut de ales între a avea sau nu Religie în școli, oamenii s-au plasat de o parte sau de alta a disputei. Au fost atacuri și poziții de apărare în dezbateri publice, au fost termene limită de exprimare și afișare de rezultate, precum și comentarii post electorale, pro și contra rezultatului final. Slavă Bunului Dumnezeu, pentru noi finalul este unul fericit!

Se cuvine a ne bucura sau a fi încrâncenați? Aș spune că nici una, nici alta. E bine să avem o bucurie, însă nu una triumfalistă –  de genul „le-am arătat noi lor!” – așa cum nu e bine să fim încrâncenați, dar nici să devenim indiferenți, ci să rămânem într-o stare de trezvie, de veghe. Experiența arată că nu trece secundă în care să nu existe potrivnici.

Niciodată Biserica nu va putea mulțumi pe toată lumea. Nici dacă face ceva, nici dacă nu face altceva; oricum vor fi voci care o vor contesta. Cu sau fără argumente. Aș spune că mai degrabă fără argumente, pentru că prea vedem la tot pasul etichetări simpliste și gratuite puneri la zid.

Că lucrurile stau așa, nu înseamnă că este neapărat rău. Astea sunt regulile viețuirii pământești, iar scopul Bisericii nu este de a fi pe placul lumii: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său”- Ioan, capitolul 15, versetul 19. Rostul ei este de a arăta lumii Calea(Ioan, c. 14, v 6). Biserica trebuie doar SĂ FIE! A face rabat de la principii de dragul de a fi lăudat în existența trecătoare, de a fi pe plac într-un anume moment, este o gravă eroare. Cei ce au făcut în istorie un astfel de compromis suportă acum gravele consecințe, multe dintre ele, insurmontabile.

Poziția de coordonator al Departamentului Pro Vita în cadrul Centrului eparhial Iași mă obligă la exemplificări: astăzi este de bon ton să oferim educație sexuală copilașilor cu vârste extrem de fragede, să considerăm avortul ca un drept fundamental al femeii sau să cuprindem în conceptul sacru de Familie orice unire anapoda, indiferent de sex  sau număr de persoane. Toate acestea se întâmplă, deși învățătura Bisericii sancționează astfel de abordări.

Ce avem de făcut în astfel de situații: Ne facem că nu vedem? Ne adaptăm discursul prin compromisuri de conjunctură? Sau trecem în celalată tabără și crucificăm? Punem la zid pe cei ce nu sunt de acord cu noi?

Răspunsul îl găsim în imaginile oferite de Părinții Bisericii, atunci când aseamănă Biserica cuo Corabie care trece prin valurile existenței terestre sau cu un Drum, o Cale, care are ca destinație finală Poarta Raiului. Ce face corabia pe mare? Își ține direcția, oricât de liniștită sau potrivnică este marea. Valurile vin și pleacă, furtunile nu sunt rare, însă corabia este solidă și nu trebuie să se lase scufundată, chiar dacă este zdruncinată. Cum arată o cale? Orice drum este flancat de două șanțuri și are semne și reguli pe care trebuie să le respecți, dacă vrei să ajungi la destinație. Altfel, ajungi într-unul din acele șanțuri sau lipit de vreun copac. Cu alte cuvinte, trebuie să mărturisim Adevărul blând, dar ferm, să iubim pe cel ce greșește, dar să îndreptăm greșeala, să fim înțelegători cu cei ce pierd uneori direcția, dar să nu transformăm păcatul în virtute.

Să luăm un exemplu. Auzim tot mai des spunându-se: „pentru că sunt avorturi la tineri de 12-13 ani, haideți să introducem educația sexuală obligatorie în școli, pentru a-i învăța cum să se protejeze”. Logic, nu? A fi împotriva acestui discurs înseamnă a fi împotriva progresului, a „normalității”. Tot logic, nu? Din punct de vedere logic, este perfect. Însă,total neadevărat. Falsitatea raționamentului se vede în soluția propusă. Nu repari un rău cu un alt rău. Într-adevăr, este cumplit să vezi copii ucigându-și copiii. Dar, la fel de cumplită este soluția propusă, să-i înveți pe copii să accepte viața sexuală la vârste precoce, drept normalitate. Vârsta de 12 sau 13 ani este încă vârsta inocenței, iar noi știm că atunci când am pierdut inocența suntem deja morți.

Un alt exemplu. „Trebuie adoptată căsătoria între persoanele de același sex, pentru că toate democrațiile civilizate care ne inspiră pe noi au astfel de legi, iar neadoptarea acestora de către noi ne-ar ține la coada democrațiilor și societăților civiliate”La fel de logic și la fel de neadevărat!În primul rând, spiritul autentic al Uniunii Europene nu este de a distruge valorile societăților care o compun, ci dimpotrivă, fiecare națiune trebuie să contribuie cu propriile valori la zestrea europeană. În al doilea rând, nu tot ce este reprezentativ pentru o națiune trebuie preluat de către o alta. Orice s-ar spune, nu cred că toate legile și curentele ideologice din alte societăți pot fi proprii nouă. La un moment dat, un bun prieten stabilit în Marea Birtanie mi-a explicat că Ortodoxia nu se pliază pe mentalitatea britanicului, că este o anomalie. De ce ar fi obligatoriu ca noi să ne asumăm valori care nu se pliază pe mentalitatea noastră?

Aș încheia cu o remarcă pe care o cred cu tot sufletul: nicio societate mai democrată și mai civilizată decât noi nu ne va admira și respecta mai mult dacă ne vom lepăda de propriul set de valori și, din dorința de a le fi pe plac, vom lua ce este reprezentativ pentru ei. Dimpotrivă…

de Preot Radu Brînză

 

Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la ,,oaste” în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, Graphic1alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o ,,oaste de ţară”, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie rare, opoziţia boierilor slabă şi buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau multi bani în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan mijloace materiale ca să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor – polonezi sau unguri – nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453 – de către sultanul Mahomed II Fatâh îşi continua înaintarea în inima Europei.

• domnia sa, care a durat aproape o jumatate de veac, a cunoscut victorii memorabile in lupta pentru independenta romanilor;
• Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotand-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus frau ambitiilor nesanatoase ale boierilor lacomi de avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a luat apararea taranilor exploatati fara nici o mila de boieri;
• a contat pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai pamantului stramosesc;
• a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltand numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei;
• cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane;
• a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea;
• In timpul sau a luat nastere stilul “moldovenesc” in constructia bisericilor, s-au scris primele letopisete (cronici) si s-au facut daruri catre manastiri din afara tarii. Se spune ca Stefan purta intotdeauna asupra sa un triptic, adica o icoana tripla, reprezentand pe Mantuitorul Hristos, pe Maica Domnului si pe Sfantul Ioan Botezatorul. Unul dintre marii sai duhovnici a fost Daniil Sihastrul, caruia i-a cerut adesea sfatul si care, dupa infrangerea de la Valea Alba, l-a indemnat sa continue lupta impotriva paganilor.
• Dupa victoria de la Vaslui, in scrisoarea pe care a trimis-o marilor monarhi europeni, el scria:
,,Am luat sabia in mana si, cu ajutorul Domnului nostru Dumnezeu Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit (…), pentru care lucru fie laudat Domnul Dumnezeul nostru.”
• In epoca sa, Moldova a cunoscut cea mai mare intindere, intre Carpati, Nistru si Marea Neagra. Capitala era in cetatea Sucevei, pe care domnitorul a intarit-o cu ziduri puternice din piatra, pentru a rezista oricarui atac.

    Florin NAHORNIAC

O invenţie a lui ,,dottore’’plagiator Ponta: Doctorat fără Bacalaureat

O să vă spun din prima: trăim în Ţara Minunilor, tărâmul amnistiilor pe bandă rulantă. Poate nu ştiaţi, dar o ordonanţă de urgenţă care aduce mai multe modificări la Legea Educaţiei, adoptată încă din iunie, permite universităţilor să organizeze colegii în care să înveţe tinerii care nu au luat Bacalaureatul.

Deocamdată nu este foarte clar ce calificare vor avea cei care vor termina un asemenea colegiu, ce va scrie pe diploma lor şi cât va valora aceasta, nu este clar după ce programă vor învăţa şi nici cât vor plăti exact. Mai evident mi se pare că este vorba despre o metodă de a băga nişte bani în nişte buzunare foarte mari ale unor băieţi. O metodă care scufundă Bacalaureatul, această piatră de moară.

Reprezentanţii universităţilor mari din ţară nu s-au pronunţat în totalitate. Rectorul Universităţii din Bucureşti spune că instituţia pe care o conduce nu va deschide asemenea colegii, în timp ce rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice precizează că ideea este foarte bună. Există universităţi private care au anunţat deja că, dacă un cursant ia Bacalaureatul după primul an de colegiu, va putea trece direct în anul al II-lea la facultate.

În ultimii câţiva ani, am văzut cu ochii noştri, cu toţii, cum sistemul de învăţământ din România a început să se modifice, efectiv să îşi schimbe forma ca un animal care acum e elefant, iar peste cinci minute e maimuţă. Nu spun că „pe vremea mea“ educaţia era un cal mult mai breaz. Dar cel puţin exista un strop de decenţă (ultima dată când am vorbit cuiva despre decenţă mi s-a râs în faţă, mi s-a spus că este o infantilitate enormă să mai aştept decenţă de la ţara în care trăim).

Ceea ce nu înţeleg eu este imposibilitatea tinerilor să treacă de examenul de Bacalaureat. Mă înspăimântă doar gândul că există tineri cu şcoală care nu pot face o înmulţire simplă din minte. Sau că habar nu au când se scrie cu un „i“ şi când se scrie cu doi. Mă sperie că unii dintre ei pur şi simplu, fizic, de-adevăratelea, nu au citit în viaţa lor o carte. Ba mai mult, mulţi au impresia că cititul unei cărţi este un lucru deplasat şi învechit. Mă dezamăgeşte această societate paralelă care creşte în fiecare zi în jurul nostru.

Ceea ce propun eu să se întâmple în continuare, chiar înainte de alegeri, ar fi: să fie amnistiaţi cei care sunt prinşi furând sume sau obiecte cu o valoare mai mică de 10.000 de euro, să fie considerată acceptabilă o bătaie dacă nu a durat mai mult de un minut şi dacă nu s-au rupt mai mult de două oase, iar doctoratul să poată fi susţinut şi de cei care nu au terminat liceul. De asemenea, mai propun să se organizeze o tombolă în urma căreia, anual, să fie desemnaţi 100 de câştigători care nu vor mai da niciun examen toată viaţa lor şi vor absolvi cu nota zece din oficiu orice facultate îşi doresc.

 Mai propun ca oricine merge pe stradă şi vede la altcineva un lucru pe care şi-l doreşte să aibă dreptul să îl ia, dacă reuşeşte, într-un interval de 30 de secunde. Propun ca soţii să aibă voie să acorde două bătăi pe lună nevestelor şi  elevii să aibă voie să îşi pocnească profesorii dacă îi deranjează, dar doar o singură dată într-un an şcolar. În rest, dacă cineva ar putea să dea o lege care să îi oblige pe tinerii din ţara asta să înveţe, perfect. Dacă nu, e ok şi aşa, pentru că, cel mai probabil undeva, într-o realitate paralelă (nu aici) lucrurile merg bine. Pur şi simplu am nimerit noi în universul greşit.

Florin NAHORNIAC

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Ce se întâmplă în Harghita şi Covasna

Mai mulţi politicieni din Ungaria, între care parlamentari şi ministrul Dezvoltării Naţionale din Ungaria, participă, duminică, la evenimentele organizate în Transilvania, de Ziua Maghiarilor, manifestările principale, la care sunt aşteptate mii de persoane, având loc la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe.

Evenimentul central al UDMR va fi organizat în municipiile Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, unde va merge şi preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor. La Sfântu Gheorghe, manifestările vor începe la ora 12.00, cu un marş festiv spre Piaţa Libertăţii, urmat de depuneri de coroane la monumentul eroilor Revoluţiei de la 1848, în Parcul Central şi de un spectacol în Piaţa Libertăţii. La Miercurea Ciuc, de la ora 16.30 este programat un moment comemorativ în Piaţa Cetăţii, iar de la ora 18.00 va avea loc un spectacol de gală la Casa de Cultură din oraş.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este marcată, în fiecare an, în majoritatea localităţilor din Transilvania, fiind comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849.

Anul trecut, peste 10.000 de persoane au participat, la Târgu Secuiesc, la manifestările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.
Peste 500 de persoane de etnie maghiară au pornit într-un marş prin centrul municipiului Cluj-Napoca, de la Institutul Teologic Protestant spre Biserica “Sfantul Mihail”, în cadrul programului organizat cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Participanţii la marş s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 11.00, în faţa Insititului Teologic Protestant, din Cluj, având asupra lor steaguri ale Ungariei, steaguri secuieşti şi ale Transilvaniei, dar şi un steag tricolor al României.

Pe traseu, ei intonează cântece din timpul Revoluţiei din 1848, câţiva dintre manifestanţi fiind îmbrăcaţi în constume populare maghiare.          Mai mulţi reprezentanţi ai Organizaţiei Tinerilor din cele 64 de Comitate, considerată extremistă, au fost scoşi din mulţime de către forţele de ordine, pentru a nu perturba desfăşurarea manifestării, aceştia fiind recuoscuţi întrucât aveau asupra lor însemne specifice şi steaguri ale asociaţiei.

Printre participanţii la marş se numără preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, viceprimarul Clujului Horvath Anna, senatorul Laszlo Attila, consulul Ungariei la Cluj, Mile Lajos, precum şi consilieri localiUDMR.     Participanţii la marş vor asista, începând cu ora 12,30, la o slujbă religioasă oficiată în Biserica Romano-Catolică ”Sf. Mihail”, după care, de la ora 14.00, va avea loc ceremonia de depunere a coroanelor de flori la plăcuţa amplasată în memoria poetului revoluţionar Petofi Sandor pe clădirea fostului hotel Biasini, de pe str. Avram Iancu.

La depunerea de coroane de flori vor fi prezente oficialităţi locale, care vor ţine discursuri, dar şi consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos.    Tot duminică, de la ora 15.00, la Cluj-Napoca va avea loc Marşul Memorial ,,Avram Iancu”, organizat de Noua Dreaptă, la care sunt aşteptate peste 300 de persoane din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova.

Acestea se vor aduna în Piaţa Mihai Viteazu, după care vor pleca în marş pe traseul str. Regele Ferdinand – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, iar la final reprezentanţi Noii Drepte vor ţine discursuri. Pe parcursul manifestării va fi arborat un steag tricolor de mari dimensiuni.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este marcată, în fiecare an, în majoritatea localităţilor din Transilvania, fiind comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849.     Anul trecut, peste 10.000 de persoane au participat, la Târgu Secuiesc (Covasna), la manifestările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covsna, Tamas Sandor.        Şi la Sfântu Gheorghe, peste 10.000 de persoane au participat la manifestări, secretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt spunând atunci că maghiarii se pot baza pe sprijinul Ungariei în obţinerea autonomiei.

La Oradea, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită de peste o mie de persoane, liderul UDMR, Kelemen Hunor, declarând acolo că ,,libertatea unei minorităţi e fragilă” şi că “duşmanii libertăţii maghiarilor nu au dispărut”, astfel că aceştia trebuie să lupte pentru fiecare clasă cu predare în maghiară, pentru plăcuţele bilingve sau instituţiile de cultură.      La Cluj-Napoca, peste 1.000 de persoane au participat la o ceremonie care a inclus discursuri şi depuneri de coroane de flori şi la care primarul municipiului, Emil Boc, i-a salutat în limba maghiară pe cei prezenţi. De ce le dăm nas ca să facă ce vor în ţara noastră? Nu-i putem pune cu botul pe labe?

AFARĂ CU DUŞMANUL UNGUR DIN ŢARĂ! DAR ŞI CU ALŢII CARE ATENTEAZĂ LA TERITORIUL NOSTRU NAŢIONAL!

                                                                                                                                       Mihai CERNĂUŢEANUL

Tragicul destin al regelui viking Olav

Cea mai cunoscută poveste despre bătălia de la Svolder, sau mai curând Svold, după cum apare în cărțile de istorie mai vechi, se bazează pe material documentar din partea vestică a Scandinaviei, în bună parte pe vasta operă Heimskringla a lui Snorri Sturlusson. Aici vedem evenimentele din perspectiva norvegiano-islandeză – și nu este vorba despre o victorie, ci despre o înfrângere.

Graphic1Eroul în această tradiție este regele norvegian Olav Tryggvason. După ce a răvășit Europa în lung și-n lat, a devenit rege al Norvegiei și a început să creștineze populația, Olav a săvârșit o greșeală serioasă. A insultat-o pe regina-mamă din Suedia, Sigrid Storråda (cea trufasă), care spre necazul lui Olav nu voia să se dezică de păgânism. Olav ar fi numit-o din această pricină ‘câine necredincio’ și ar fi și pălmuit-o. Sigrid începe imediat să-și plănuiască răzbunarea. I-a atras în joc și ep soțul ei, regele danez Sven Tveskägg, fiul ei, Olof Skötkonung, dar și pe nobilul norvegian Erik, fiul ultimului stăpânitor al domeniului Tröndelag, contele Hakon din Lade.

Bătălia are loc la Svolder, un teritoriu situat în sud-estul Mării Baltice, după ce Olav le făcuse o vizită wenzilor (slavilor de vest) și se întorcea acum acasă în corabia sa măreață, Ormen Långe (‘lungă ca șarpele’). De ce a călătorit Olav în țara wenzilor, probabil în ceea ce este azi nordul Poloniei, ne explică Snorri. Soția lui, Tyra, sora lui Sven Tveskägg, mai fusese măritată cu un rege slav pe nume Burisleiv. Aceasta îl părăsise, dar wenzii au păstrat zestrea pe care ea o adusese la ei. Olav, sătul de bocetele și cicălelile neîncetate ale soției, Olav se decide să meargă într-acolo și să ia inapoi comorile. Acțiunea a fost încununată de succes, numai că la întoarcere pe Olav îl așteptau dușmanii.

Graphic1 Bătălia de pe mare a fost impresionantă și deși norvegienii erau cu mult depășiți numeric, au rezistat timp îndelungat. Iscusitul arcaș Einar Tambarskjelve, care a luptat cot la cot cu Olav, ar fi rostit niște vorbe memorabile atunci când i s-a stricat arcul. Întrebându-l ce anume s-a stricat, s-a pierdut, regele Olav primește următorul răspuns: ‘Norvegia s-a pierdut din mâinile tale’. Când Olav își dă seama că nu mai e nicio speranta, se aruncă în valuri și dispare. Unii erau de părere că a reușit să ajungă la țarm și ar fi trăit apoi prin străinătate, dar Snorri se încrede în versurile scaldice care vorbeau despre înecul său. Aliații au preluat puterea asupra Norvegiei, iar contele Erik Håkansson, adevăratul învingător, devine omul de legătură. Povestea lui Snorri este scrisă bine, are un imaginar bogat și abundă în detalii. Dar din păcate el scrie pe la 1200, la două secole după eveniment, mult prea târziu ca să îi considerăm relatarea foarte credibilă. Un sâmbure de adevăr există: Olav chiar a murit atunci, iar moartea sa în lupta cu Sven este pomenită și de Adam din Bremen, care scrie pe la 1070. Adam se afla în Danemarca și primea informații de pildă de la regele Sven Estridsson. Producerea unor conflicte între liderii nordului este documentată și pe pietrele runice, precum piatra din Aarhus, unde se mentionează un om poreclit ‘urâtul’ care ar fi pierit în mare, în urma bătăliei regilor…

Dar ce se întâmplase de fapt? Ce ne rămâne dacă dăm la o parte toate romantismele, exagerările poetice și adăugirile lui Snorri despre tragicul destin al norvegianului?     Mai întâi, trebuie să ne scoatem din minte termenii de Suedia, Danemarca și Norvegia. În acea perioadă, nordul era dominat de fermieri, de capetenii, de diverși regișori sau de familii puternice care încercau să-și stabilească supremația. O linie nobiliară tipică era cea a conților de Lade din Tröndelag, neam care fusese exilat în 995 și care ar fi avut numai de câștigat de pe urma slăbirii puterii regilor. Olav Tryggvason era la rându-i un cuceritor de succes cu multe aspirații expansioniste, care nu erau pe placul regilor danezi. Sfera de influență a acestora includea sudul Norvegiei, după cum se vede și de pe pietrele runice.

Graphic1   În acea vreme exista se pare o alianță flexibilă intre cea mai importantă casă domnitoare din Danemarca (linia lui Sven Tveskägg) și cea mai importantă din Suedia (linia lui Olof Skötkonung). Adam scrie că tatăl lui Olof, Erik Segersäll, l-a învins pe Sven și a stabilit un fel de imperiu pe acolo, undeva prin anii 980-990. Cum Sven s-a însurat cu văduva lui Erik, Olof i-a permis apoi să-și recapete vechea stăpânire. Desi n-am putea afla niciodată cine a dominat pe cine, cert este că un soi de aliantă exista între cele două familii. Și oarecare similituni intre ce se petrece în cele două zone pledează pentru existența unor legături: un creștinism incipient, construcția de centre urbane, interesul pentru monedele de tip anglo-saxon. In plus, ambele familii ar fi avut conexiuni dinastice cu slavii vestici. Olof s-ar fi căsătorit cu o prințesa pe nume Estrid, Erik Segersäll ( cel victorios) ia și el o nobilă wendă, iar chiar și Svein, cel însurat cu Sigrid, văduva lui Erik, avea și el relațiile lui. Deci avem un scenariu în care famiile domnitoare din spațiul nordic, incluzâdu-i pe unii nobili norvegieni mai maleabili, și cele din spațiul slavilor, în continuă dezvoltare spre ceea ce va fi regatul polonez, sunt legate intre ele, ceea ce Olav Tryggvason nu ar privit cu ochi buni. Avem o supoziție, dacă nu confirmată, măcar probabilă. Să presupunem că Olav ar fi încercat să slăbească coaliția prin întărirea propriilor relații cu wenzii, poate printr-o alianță cu ducele Boleslav sau vreunul din rivalii săi. Problema este că epopeile islandeze ne povestesc și despre niște nordici care ar fi acționat pe cont propriu in sudul Mării Baltice, numiți Jomsvikingar, sub conducerea ducelui Sigvalde, care la rândul lor ar fi putut fi recrutați pentru cauza lui Olav. Acești vikingi și fortăreața lor semi-istorică de la Jomsburg s-ar fi situat (nu este cert) prin zona orașului-târg slav Wolin, pe insula cu același nume. Olav era un viking renumit care sigur era cunoscut in astfel de cercuri. Dacă i-ar fi putut cauza probleme lui Sven acasă printr-o misiune diplomatică reușită, mai în siguranță s-ar fi simțit în Norvegia…

Asta ar explica de ce Olav a avut totuși curaj să se ducă până în zona wenzilor în mijlocul unei situatii politice destul de sensibile. Intr-un anumit punct al călătoriei a fost atacat, posibil trădat și înecat în Marea Baltică după ce flota sa a fost învinsă.

Tradiția nord-vestică îi atribuie cea mai mare onoare lui Erik Håkonsson în bătălia de la Svolder și nu este deloc surprinzător, din moment ce tradiția se referă la Norvegia și Islanda, unde era mai aproape și mai potrivit să se acorde laude unui lider din Tröndelag mai degrabă decât unor lideri din Suedia sau Danemarca. Ne apropiem cel mai mult de tradițiile de aici prin intermediul relatărilor lui Adam din Bremen. Potrivit acestuia, norvegienii au fost atacați de flota inamică când Olav naviga pentru a-l întâlni în luptă pe Sven, îndemnat și de Tyra. Au fost puși pe fugă de danezi, iar Olav și-a pierdut viața aruncându-se în mare.       Chiar dacă acceptăm această conjunctură, mai rămâne o întrebare: unde anume este Svolder.

Toponimul se lasă greu de identificat. Aparține unei tradiții vest-nordice și nu are corespondente în istoriografia suedeză sau daneză. Adam pretinde că bătălia s-a purtat în Öresund, ‘intre Skåne și Själland, acolo unde au plecat regii ca să se întreacă la lupta pe mare’. După autorii de secol XIII, adică Snorri și Saxo, mai degrabă ar fi avut loc în apele din jurul Rügen-ului. Ambele posibilități sunt viabile. Și la Rügen și la Öresund flotele vikinge se puteau ascunde și ataca brusc cu săgeți, săbii și strigăte de luptă. Și trebuia să te scufunzi rapid și să înoți și mai rapid, dacă aveai nenorocul să fii regele Norvegiei.

                                                                                                      sursa: Populär Historia

 

„Federaţia Republicilor Corupţiei”. Harta României prin ochii procurorilor DNA

Din referatele şi rechizitoriile DNA iese la iveală harta unei adevărate federaţii de republici ale corupţiei. Zone de influenţă locală totală, dominate de reţele de politicieni şi oameni de afaceri care împart bani publici şi funcţii. Legături care, deseori, duc până la Bucureşti şi înapoi.      :

Republica Prahova”. Bani, afaceri, politică şi DNA

Luare de mită, trafic de influenţă, sprijinire de grup infracţional şi atribuiri ilegale de contracte pe bani europeni. Acuzaţiile procurorilor lovesc în fieful PSD din Ploieşti. La mijloc, spun procurorii DNA, este un păienjeniş dens care i-a dus pe anchetatori până la cumnatul premierului, Iulian Herţanu.

Firma lui Iulian Herţanu ar fi primit 7,8 milioane de lei din fonduri europene. Împreună cu alte firme, ar fi trebuit să reabiliteze sistemul de canalizare din Comarnic. Banii au fost luaţi, dar reabilitarea nu a fost făcută.

Întreaga afacere ar fi fost realizată, spun procurorii, cu sprijinul lui Sebastian Ghiţă, a cărui prietenie cu premierul Victor Ponta este asumată public de amândoi. Pentru afacerea „Reabilitarea”, Sebastian Ghiţă s-a dus la audieri liber şi a plecat cercetat sub control judiciar.         În aceeaşi poveste mai sunt implicate sora şi mama premierului. Cornelia Naum a fost audiată ca martor. Procurorii cred că ar fi asistat la discuţiile despre afacerile ilegale.        Şi, pentru ca afacerea să devină cu adevărat impresionantă, în dosar sunt implicaţi şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, deputatul Vlad Cosma. DNA îi acuză că ar fi luat un milion de euro mită de la companii care, în schimbul banilor, câştigau licitaţii publice. Iar primarul Ploieştiului, tot membru PSD, este la rându-i acuzat de luare de mită. Şi arestat pentru asta.

        „Republica Mazăre”. DNA despre „Reţeaua Constanţa”

Constanţei i se spune deseori „Republica Mazăre”. Primarul-personaj este anchetat de procurori în mai multe dosare care vizează, în primul rând, retrocedări. El şi alte 38 de persoane din administraţie sunt suspectate de un prejudiciu de peste 110 milioane de euro. Radu Mazăre a trecut şi el prin arestul poliţiei. A ieşit de acolo, dar nu are dreptul să iasă şi din ţară.   În Constanţa, afacerile despre care procurorii spun că ar fi ilegale au adus în prim-plan tripleta Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu-Sorin Strutinski. Ultimul e un om de afaceri arestat recent pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Procurorii cred că el este cel care punea în practică afacerile primarului şi preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa.     Strutinski ar fi derulat operațiuni comerciale cu caracter fictiv şi ar fi intermediat afacerile necurate. De exemplu, i-ar fi cerut unui alt om de afaceri 1,6 milioane de euro. Omul îşi cumpăra astfel plata la timp într-un contract cu autorităţile locale.

Nici lui Nicușor Constantinescu nu îi merge mai bine. Coleg de facultate şi de partid cu Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu a fost reținut de mai multe ori, în mai multe dosare. În cel mai recent, e acuzat că a cumpărat voturi pentru PSD la alegerile din 2012.

                                 „Republica de la Mehedinţi”

Mergem în Mehedinți, unde fostul președinte al Consiliului Județean, Adrian Duicu, a fost condamnat în primă instanță. Procurorii au descris o adevărată reţea a corupţiei pe care el ar fi creat-o la nivel local și ale cărei tentacule s-ar fi întins şi pe la Bucureşti.

Adrian Duicu şi-a folosit influenţa pentru a-l menţine în funcţie pe şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Constantin Ponea. Acesta i-a întors serviciul cu un ajutor pentru o sentinţă favorabilă în dosarul în care era acuzat de ANI. Aici a avut un rol şi Adina Calotă Ponea, judecătoare la Curtea de Apel Craiova, totodată sora şefului IJP Mehedinţi.     Adrian Duicu ar fi intervenit şi pentru soţia şefului IPJ. Elisabeta Ponea, procuror la Craiova, ar fi vrut un post la Parchetul General sau DNA. În 2013, Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a propus-o la conducerea unei direcţii a DNA, dar n-a înregistrat-o şi la Consiliul Superior al Magistraturii.

Până acum, mai mult de un sfert din președinții de consilii judeţene din ţară au trecut pe la DNA.

                                                                                                                                                         Georgeta AMBERT

Un aşezământ al Asociaţiei Diaconia – filiala sector 2: Cantina „Sfânta Ana“, o mână întinsă celor sărmani

Săptămânal, de luni până vineri, aproape 40 de persoane cu venituri modeste iau masa de prânz, gratuit, la Cantina „Sfânta Ana“ a Asociaţiei Diaconia – filiala sector 2, Bucureşti,  deschisă de curând. Cei mai mulţi sunt oameni în vârstă, singuri şi sărmani, pentru care hrana primită este „adevărată mană cerească“, după cum s-a exprimat una dintre beneficiare.

Când am ajuns, pe la ora amiezii, curtea Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“-Pantelimon, unde se află Cantina socială „Sfânta Ana“, era plină de oameni, aspect mai puţin obişnuit pentru un sfânt locaş bucureştean într-o zi de lucru, când cei mai mulţi credincioşi sunt la serviciu. Vârstnici, mame singure, orfani îşi aşteptau porţia de mâncare caldă – singura sursă de hrană consistentă a zilei pentru majoritatea dintre ei. Feţe triste, lipsite de zâmbet, ochi încercănaţi şi goi mulţumeau recunoscători pentru bucata de pâine.

„Sunt bucuroasă că primesc această masă. Pentru mine este adevărată mană cerească. Am posibilităţi materiale foarte reduse. Din 142 de lei, alocaţia fetiţei, şi ce mai câştig din menajul pe care îl fac în câteva case, nu aş putea susţine hrana de bază, zilnică, în casă. Am o fetiţă de 3 ani, soţul meu nu este lângă noi şi nici nu ne poate ajuta. Dacă nu am fi avut acest ajutor, am fi mâncat o dată pe zi. Cred foarte mult în Dumnezeu şi simt că El nu ne va lăsa“, a spus Adina Gheorghe.

Pentru Mărioara Gorinol, masa caldă primită de la Cantina „Sfânta Ana“ este un ajutor bine-venit şi bănuţi puşi deoparte pentru achitarea datoriilor, căci valoarea pensiei de 420 de lei este mult sub nevoile sale şi ale nepoţelului pe care îl are în grijă.        „Sunt pensionară pe caz de boală şi am un băiat bolnav în întreţinere. Pentru noi contează foarte mult cele două feluri de mâncare şi desertul, care sunt foarte bune“, a mai declarat Dumitra Strâmbu.

Un caz cu totul aparte, relatat printre lacrimi, este cel al doamnei Saveta Ghirold, care îşi duce traiul cu doar 125 de lei pe lună: „Soţul meu nu m-a lăsat să muncesc, am avut grijă de casă şi de copii, iar după moartea sa nu am beneficiat de nici un ajutor. Este foarte greu de una singură şi cu un venit lunar de aproape 130 de lei. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge într-o asemenea situaţie: cu datorii şi bolnavă. Hrana primită aici mă ajută foarte mult, nu am cuvinte să mulţumesc celor care ne-o oferă“.

La rândul său, Nicoleta Ionela Lambru, nevăzătoare, şi-a exprimat recunoştinţa pentru oamenii darnici care îi ajută pe semenii lor necondiţionat şi pentru care nu uită să spună o rugăciune. Conform Ceciliei Constantinovici, asistent social în cadrul Protoieriei Sector 2, la domiciliile tuturor beneficiarilor Cantinei „Sfânta Ana“ s-au efectuat anchete sociale pentru a putea primi ajutorul alimentar. De asemenea, acestor persoane li se oferă consultaţii gratuite, de trei ori pe săptămână, de către doi medici voluntari de la Biserica Icoanei, iar cei care au nevoie primesc şi medicamente fără a plăti nimic în schimb.

„Ne dorim să-i aducem pe oameni la pâinea cerească, la Hristos“

Prezent în fiecare zi printre oameni şi receptiv la nevoile lor nu doar de ordin material, ci şi spiritual, părintele Marcel Stavără, de la Biserica Icoanei, director executiv al Cantinei sociale „Sfânta Ana“, din cadrul filialei Asociaţiei Diaconia sector 2, a precizat: „Am început activitatea cu 37 de persoane, dar ne vom extinde cât de curând la un număr de 50 de beneficiari. Momentan, avem 20 de persoane de la sectorul social din cadrul Primăriei sector 2 şi restul sunt persoane cu posibilităţi materiale foarte reduse de la parohiile din jurul acestei cantine. În funcţie de fonduri, dorim să oferim oamenilor, pe lângă hrana de prânz, şi cina“.

Mai mult, părintele Stavără îşi propune ca aşezământul social-filantropic, aflat sub ocrotirea Sfintei Ana, să nu fie un simplu loc de servit masa, ci şi un spaţiu care „să-i aducă pe oameni la pâinea cerească, la Hristos“, căci Însuşi Mântuitorul a spus: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu“.  Astfel, în colaborare cu voluntarii din cadrul Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români de la Biserica Icoanei, vor fi organizate, cât de curând, seri catehetice, momente de rugăciune, vizionări de filme cu tematică religioasă. De altfel, aceşti tineri inimoşi sunt braţele de nădejde care duc hrană la domiciliul persoanelor nedeplasabile şi le ajută cu diverse treburi în gospodărie.

„Ne-am propus să-i adoptăm pe aceşti bătrâni, care sunt ca nişte bunici pentru noi şi să-i aducem atât pe ei, cât şi pe ceilalţi beneficiari la Sfântul Altar. Atunci când eşti sărac, tristeţea şi depresia te învăluie, dar dacă suntem cu toţii în biserică, citim Sfânta Scriptură, o aplicăm în viaţa noastră, mai ales Cartea lui Iov, depăşim împreună orice necaz. Paul Evdokimon zice:  «Nu există nici o suferinţă, decât aceea de a fi singur», aşa că, în primul rând, ne propunem ca aceste persoane să nu fie singure. De altfel, voluntarii de la Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din sectorul 2 vin o dată pe lună, timp de două ore, să stea de vorbă cu bătrânii şi să le citească, în timpul mesei de prânz, din Psaltire sau din Vieţile Sfinţilor“, a adăugat părintele Marcel Stavără.

Pentru perioada pascală, părintele director a programat deja un pelerinaj la Mănăstirea Caraiman cu beneficiarii cantinei pe care o coordonează şi, de asemenea, intenţionează să-i ducă pe toţi la mănăstirile din jurul Bucureştiului pentru a primi binecuvântare de la duhovnicii acestora. „Biserica nu-i cunoaşte pe creştinii spectatori, de aceea nu-i numim asistaţi social pe aceşti oameni. Le spunem beneficiari, căci aceştia au datoria să se roage şi pentru cei care fac binele. Noi ne bucurăm de sprijinul parohiilor din sectorul 2, al Arhiepiscopiei Bucureştilor, al primăriei de pe raza aceluiaşi sector şi de ofranda donatorilor şi sponsorilor. Deja am început să alcătuim un pomelnic cu numele binefăcătorilor cărora le suntem recunoscători“, a încheiat preotul Marcel Stavără.

                                                                                                                                                Florin BUCOVINEANUL