Arhive lunare: aprilie 2015

Editorialul ediţiei: Când ne vom scăpa de Ponta şi de camarila lor nesătulă?

HRISTOS A ÎNVIAT!

     Iata-ne ajunsi in pragul zilei de 1 Mai si trecuti de Sfintele Pasti. Repede trece viata noastra. Si nu stiu de ce tara merge parca intr-o dunga. Toti politicienii s–au smecherit. Acum nu se mai fura cu putinul ci cu milioanele, pentru toti si de toate. Plagiatorul Ponta se face ca nu vede ce se intample in jurul lui si cu toate ca DNA a inceput sa-i aresteze si din membrii familiei el se face ca nu vede pentru ca are in fata un ciolan mare, plin cu ,,carnii’’ si trebuie sa aiba grija de aceasta halca

                                         Învierea lui Ponta

Așa cum unii s-au temut, președintele Iohannis a pierdut, la începutul mandatului, marea ocazie de a-l debarca pe Ponta și acum este obligat la o „coabitare“, care, inevitabil îl va măcina pe el și PNL-ul și îl va consolida pe prim-ministru.

DEC 1 EDITORIAL 00000 barat (3)După ce Victor Ponta a pierdut alegerile pre­zidențiale fără drept de apel, a părut, pen­tru câteva săptămâni, oarecum de­con­certat. Catastrofa generală părea iminentă: că­derea guvernului, pierderea partidului. Singura „soluție“ pe care a găsit-o la re­pezeală a fost mica vacanță cu amicul Ghita în Dubai. Cred că dacă noul președinte i-ar fi cerut atunci, public, să demisioneze, ar fi făcut-o, căci i se muiaseră genunchii și i se us­case cerul gurii, pentru a spune astfel. Dar președintele ales nu i-a zis nimic de acest fel. Iar Ponta, încet-încet, s-a repus pe picioare. I-a exclus din partid pe rebelii gen Vanghelie și Geoană, ca să nu creeze emulație. S-a întâlnit de mai multe ori cu președintele Iohannis, promițând o bună co­laborare și amânând astfel orice conflict. A refăcut alianța de la putere cu Oprea și Tăriceanu. A remaniat guvernul. A produs un proiect atractiv, fie și cam demagogic, precum cel al Codului Fiscal, promițând o scădere generală a impozitelor. Și, chiar da­că scepticismul prevalează aici, totuși nu se poate spune că nu vine în întâmpinarea aș­teptării multor cetățeni și firme. În plus, cu acest proiect „trage preșul“ de sub pi­cio­a­rele liberalilor, care nu prea mai au ce să pro­pună în materie de taxe, decât să critice proiectul – ceea ce nu sună bine. Chiar re­centele acțiuni ale ANAF, oricât ar fi de pig­mentate cu populism, sunt corecte în esen­ța lor. De vreo două săptămâni a început să mi se dea bonul fiscal fără să-l cer în micile ma­ga­zine unde, ani de zile, nu mi se dădea acest bon fiscal decât la cerere, și atunci cu priviri ur­suze. Pe de altă parte, deocamdată nu s-a ales nimic de legile electorale și, după pă­re­rea mea, PSD va face orice cu putință pen­tru a trage de timp. Mai ales votul prin co­respondență și alegerea primarilor în două tururi sunt vădit împotriva interesului său electoral.

Reînvierea lui Ponta a fost ajutată și de alte împrejurări. Iohannis și-a intrat în atribuții abia la o lună după ce a fost ales, iar apoi s-a arătat mult mai preocupat de politica externă – nu că n-ar fi avut motive. „Ma­re­le“ PNL, oricum încă divizat de ri­va­li­tățile dintre vechii liberali și vechii pe­de­liști, este un partid vlăguit, lovit de în­cre­me­nire. Unul dintre APR 3 cu 1 EDITORIALUL ponta-469x624 PORCUL PSDcopreședinții săi, Vasile Bla­ga, aproape a dispărut. Celălalt, Alina Gor­ghiu, este o mediocritate ambițioasă, fără șanse în lupta cu șiretul prim-ministru. Că­tă­lin Predoiu, desemnat ca potențial prim-ministru, ține din când în când conferințe de presă pe care puțini le urmăresc. Proiectul liberal de a-l da jos pe Ponta printr-o moțiune de cen­zură pare, în acest moment, foarte în­depărtat. Iohannis însuși a admis de cu­rând că nu el face opoziția și că este probabil ca PSD să rămână la gu­vernare până în 2016. Ceea ce a sunat ca o resemnare.

Rămâne „opoziția“ DNA-ului, care, ia­tă, acum i l-a luat lui Ponta pe mi­nis­trul de Finanțe, pe „colecționarul“ Vâl­cov, care, dacă Senatul va bi­ne­voi, îl va aresta și pe amicul Șova, spre a nu mai vorbi despre mulți alți pesediști glorioși. Dar aici există, slavă Domnului, echitate: nici celelalte par­tide nu stau strălucit sub acest raport.       Pe scurt, Ponta pare să fi trecut hopul pierderii alegerilor și va începe – dacă nu intervine ceva special – să suie trep­tat în sondaje, recuperând han­di­capul de imagine. Ceea ce vreau să spun este că, așa cum unii s-au temut, președintele Io­hannis a pierdut, la începutul man­datului, marea ocazie de a-l debarca pe Ponta și că acum este obligat la o „coa­bitare“, care, inevitabil îl va măcina pe el și PNL-ul și îl va consolida pe prim-ministru. Nu știu dacă Iohannis este îngrijorat de această perspectivă. Mi-ar părea bi­ne dacă ar fi. S-ar zice că, în­țe­le­gând rigid și restrictiv rolul său cons­tituțional, obsedat, pe de altă parte, să facă „altceva“ decât Traian Băsescu, Iohannis a fugit și fuge de un conflict deschis cu Ponta, jucând astfel exact jo­cul dorit de Ponta. Unii îl vor ad­mi­ra pentru asta. Totuși, el pare să uite că alegerea sa a fost în mare măsură determinată de dezgustul și teama de Ponta, de minciunile sistematice ale acestuia și sis­temice ale PSD-ului, un partid politic care va da odata si odata socoteala pentru potlogariile sale. Pare să uite că el nu a fost atât de masiv votat ca să de­biteze platitudini citite, ci ca să îm­pingă la o reformă a vieții politice și a legislației. Chiar și acum, imensa lui po­pularitate i-ar da posibilitatea să în­trerupă puțin liniștea lui Ponta – lu­cru imposibil pentru Băsescu în pe­ri­oada 2012-2014. Dar ce reformă a vie­ții politice avem când parlamentul, mai ales Senatul, continuă să sfideze cu indecență APR 1 cu 1 EDITORIALUL EDITIEI (1)solicitările DNA și au­to­ritatea președintelui? Ce reformă avem când noua legislație electorală doar­me în sertare sau in pantaloni? Și mai ales, ce reformă so­cială avem când premierul plagiator guvernează nestingherit, continuând să ofere elevilor, studenților și pro­fe­sorilor un exemplu de strălucită rea­li­zare personală prin cea mai grosolană fraudă? Orice caz Ponta lupta din rasputeri sa adune bani care deocamdata se mai lasa asteptati. Fara bani nu va putea minti in continuare acest ,,stupid people’’ inocent si fara vlaga revolutionara.

Si ca Ponta sa aiba ,,succesuri’’ in reusitele sale s-a instaurat in Romania „Dictatura” Justiţiei care sa-i bage in ,,sperieturi’’pe politicienii,,obraznici’’si in arest pe cei care nu ,,sunt cuminti’’. Este bine?

Ati auzit bine, nu-i asa? Tot zanganitul de catuse este o mascarada a ,,unguroaicei’’ Kovesi ca sa bage spaima in ,,dusmanii’’ poporului, in dusmanii lui plagiatorul Ponta sis a le spuna la toti ,,ciocu’ mic’’. Auziti, NU?      

 Focalizăm camerele pe Udrea cum intră sau iese din arest, țipă indignarea din alții, ori pe Vosganian care se unge cu mir sfânt, în loc să băgăm de seamă că războiul se apropie de noi dinspre Est, că UE se duce de râpă TOTUL , că americanii sunt, ca întotdeauna, slabi și rușii, ca întotdeauna, tari!

Trăim de ceva vreme într-o „republică a procurorilor“, zice indignat președintele Se­natului, Călin Popescu-EDITORIAL NASTASE (3) (1)Tăriceanu. Și nu se poate spune că cel care scrisese faimosul „bilețel roz“adresat lui Traian Băsescu nu prevăzuse situația! Ba mai rău, su­pra­li­ci­tează Bedros Horasangian, în Observator cultural (nr. 760), trăim într-o „dictatură a procurorilor“, care nu-i mai bună decât „regimul coloneilor“ din Grecia și cel al „generalilor“ din Argentina și care se va prăbuși la fel de lamentabil, prezice au­to­rul. În ce fel? ne întrebăm în treacăt. Vor fi oare arestați procurorii DNA în frunte cu Kövesi? Vor fi executați unul câte unul? Sau se va proceda soft, desființându-se prin le­ge DNA? Dacă ar fi ieșit Ponta președinte, așa ar fi fost. Dar zeii (citește „americanii“, spune teoria conspirativă a unui profesor de filosofie) au decis altfel, iar președintele Iohannis, din câte am înțeles, nu pare ostil acestei „dictaturi“. Dar mai este timp…

Deocamdată, în așteptarea unor măsuri ra­dicale de pedepsire, se înmulțesc vocile cri­tice la adresa acțiunilor justiției. Unii, pre­cum premierul, dau a înțelege că nu se mai fac achiziții publice, licitații și altele de acest fel, fiindcă prin ministere toți func­țio­narii sunt încremeniți de frică. Țara este blo­cată, în alți termeni, numai roțile DNA se învârt tot mai tare, strivind trupurile săr­manilor potențiali infractori. Care, zic di­verși, sunt oricum foarte prost plătiți și ast­fel sunt împinși de natură să întindă mâna la șpăgi. Focalizăm camerele pe Udrea cum intră sau iese din arest, țipă indignarea din alții, ori pe Vosganian care se unge cu mir sfânt, în loc să băgăm de seamă că războiul se apropie de noi dinspre Est, că UE se du­ce de râpă, că americanii sunt, ca în­tot­dea­u­na, slabi și rușii, ca întotdeauna, tari! Răz­EDITORIAL NASTASE (4) (1)boiul„româno-român“ continuă, de­ci­de sum­bru un general în rezervă, în timp ce țara e încercuită de dușmani. Dar tot scrii­torul Horasangian e cel mai explicit (nu-l costă prea mult, spre deosebire de Udrea, Ghiță sau Ponta): „Nu procurorii – câtă frun­ză și iarbă – sunt îndrituiți să pro­pu­nă un proiect de țară“. Nu, Doamne fe­reș­te, cum să fie un „proiect de țară“ va­la­bil o justiție egală pentru cei slabi și puternici, pentru cei mici și cei mari? Cum să fie un proiect de țară valabil faptul de a avea ministere, unde nimeni – de la ministru la funcționar – să nu mai ai­bă curajul să ia „comisioane“? Unde competiția între companii pentru pro­iecte din bani publici să fie „pe bu­ne“? Unde…

„Republica procurorilor“? Pardon, ju­de­cătorii sunt cei care arestează și nu oricum, ci chiar în temeiul legilor da­te de parlament. Drama este că legile au început, de un timp, să se aplice tu­turor. Asta n-a fost în „planul inițial“, vai nu! Miniștrii, directorii etc. sunt timizi? Dacă ar fi cinstiți, n-ar avea motive să pândească de după perdele mascații DNA. Sunt prost plătiți? În ra­port cu profesorii, cu medicii, cu asis­tentele, sunt generos plătiți. Iar dacă nu le ajunge, dacă alt vis au avut ei în minte cândva, nu-i obligă nimeni să fie ceea ce sunt. Să-și schimbe me­se­ria, că oricum majoritatea nu stră­lu­ceș­te prin competență, putere de mun­că și inspirație! Însă auzim prea mult „zornăit de cătușe“, se face abuz de arestări! ni se strigă. Totuși, ares­tările preventive se pare că au condus și conduc la delațiuni între complici, ușurând munca DNA, pe lângă că au – să nu se supere nimeni – și o va­loare educativă. Dacă ai învățat în fa­milie să furi, precum Cocoș junior, și Hrebenciuc junior, și Cosma junior, poate servește la ceva să vezi la te­le­vizor zilnic ce te așteaptă. S-au dus ga­ranțiile de pe vremuri! Nici să fii fra­te de președinte, ori cumnat de pre­mier, ori „șefa antimafie“ nu te mai ferește de arest!

EDITORIAL NASTASE (7) (1)Așa că trăiască „republica pro­cu­ro­rilor“ cu a lor „dictatură“ cu tot! Uni­ca certitudine. În rest, domnește con­fuzia: Băsescu, ne asigură unii, a făcut blat cu Ponta, chiar pe când se spur­cau mai tare unul pe altul; între timp, Udrea îl pâra pe Coldea la Maior ca să-l facă președinte pe Ponta, și nu pe Iohannis, iar ea să devină șefa opo­zi­ției. Acum Iohannis, zice-se, face blat cu Ponta, dar și cu Voiculescu, prin nu­mirea lui Hellvig la SRI. Prin toată această ceață de complicități și mi­zerie morală, când nu penală, nu mai deslușim aproape nimic. Așa că tot este bine dacă măcar auzim ceva, fie și „zornăitul cătușelor“! Va place frati romani in ce rahat ne baga Plagiatorul Ponta? In fata acestei situatii Romania se afla in pragul razboiului. Putin nu ne iarta! Veti vedea!

Sa auzim numai de bine si pe curand

ADEVĂRAT A ÎNVIAT !

                                                                                                      General-colonel(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Trecerea de la moarte la viaţă

 La ceasul al noualea, Iisus isi da duhul, iar trupul Lui este luat de Iosif si Nicodim si ingropat, dupa randuiala, intr-un mormant nou, pecetluit si pus sub paza, „ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure, spunand poporului ca S-a sculat din morti”.

,,Dupa acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar intr-ascuns, de frica iudeilor, rugat pe Pilat ca sa ridice trupul lui Iisus. Si Pilat i-a dat voie. Deci a venit si a ricat trupul Lui. Si a venit si Nicodim, cel care venise la El APR 2 cu 1   Învierea lui Iisus Hristos nădejde  învierii noastre.docx2.jpg 3 (1)mai inainte noaptea, aducand ca la o suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape”.
(38-42, Ioan)
Traditia mai spune ca in timpul sederii in mormant, Iisus s-a pogorat in Iad, de unde i-a scos pe Adam si Eva, precum si pe dreptii Vechiului Testament, ca arvuna a Invierii si a mantuirii tuturor dreptilor, fapt adeseori infatisat in icoanele inchinate praznuirii Sfintelor Pasti.
Sfanta si Marea Sambata este zi de reculegere. Aceasta inchipuie odihna in mormant a trupului lui Hristos. Credinciosii se pregatesc pentru marea veghe de peste noapte, cand, in toate bisericile, la miezul noptii, preotii vestesc Invierea si vor imparti lumina si vor tine slujba Sfintelor Pasti. Ei vor sfinti pasca, ouale rosii si celelalte bucate. Painea stropita cu vin, numita ,,Sfinte Pasti”, si impartita credinciosilor, se va manca dimineata, ,,pe inima goala”.
Cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Invierea Domnului sau Sfintele Pasti, isi trage denumirea de la cuvantul ebraic ,,Pesah” al vechilor iudei, care inseamna „trecere”. Mai intai, cuvantul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de catre Dumnezeu dintru nefiinta intru fiinta, iar, mai apoi, trecerea APR 2 cu 1 PRAVALIREA PIETREIpoporului israelitean din robia egipteana la libertatea deplina, scapat de la moarte prin sangele mielului pascal. Daca mielul pascal a prefigurat, inca de atunci, sacrificiul si jertfa de pe cruce a Mantuitorului Iisus Hristos, Pastele a continuat sa reprezinte, pentru fiecare om in parte si pentru intreaga omenire, o trecere, atat de la moarte la viata, cat si o trecere de la robia pacatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu. Trecerea de la rau la bine, de la pacat la virtute, se face printr-o staruinta continua din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea si transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor si dobandirea curatiei inimii.
Modul sarbatoririi Pastilor a fost diferit de-a lungul timpului, desi in esenta s-a pastrat ca in primele veacuri. Pentru APR 2 cu 1 Hristos_a_inviat (1)crestinii primelor secole, Invierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mantuirii noastre, care sta la temelia Bisericii crestine. Noaptea Pastilor era petrecuta in biserici in priveghere si rugaciune. In cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidatii la botez), iar momentul Invierii era intampinat cu cantari de bucurie, cu savarsirea Sfintei Jertfe si cu lumini multe, semn al bucuriei si luminarii duhovnicesti. Cei care primisera botezul chiar in acea noapte isi puneau acum haine albe si purtau faclii luminoase, penitentii (cei care fusesera exclusi un timp din comunitatea credinciosilor din cauza pacatelor) erau reprimiti in cadrul comunitatii, imparatii eliberau prizonieri si se faceau fapte de milostenie. Sarbatorirea Pastilor se prelungea o saptamana intreaga, savarsindu-se in fiecare zi Sfanta Liturghie, la care toti credinciosii se impartaseau cu Sfintele Taine ale lui Hristos

Florin CREȘTINUL

Când începe viața?

Dacă vom întreba mai mulți oameni „Când începe viața?” vom primi diverse răspunsuri: în momentul concepției, când începe să bată inima, când începe creierul să producă primele impulsuri, la naștere, când organismul se poate auto-susține, ba chiar unele curente utilitariste vor spune că în momentul când persoana respectivă este folositoare pentru cei din jur. Putem astfel să ne imaginăm o axă a timpului, care pornește din momentul concepției și merge până în punctul reprezentat de moartea noastră naturală. Din perspectivă creștină, putem prelungi această axă – pentru că viața noastră va continua în veșnicie. 

În domeniul Pro Vita adeseori ajungi să vorbești despre problema avortului, care nu înseamnă altceva decât curmarea unei vieți. În acest context, pentru a putea începe o discuție, ar trebui să vedem prima oară ce înseamnă viața și mai exact, când începe ea? Un simplu ochi curios aruncat în lumea oamenilor de știință ne poate aduce câteva lămuriri în această privință.

Graphic1Dacă vom întreba mai mulți oameni „Când începe viața?” vom primi diverse răspunsuri: în momentul concepției, când începe să bată inima, când începe creierul să producă primele impulsuri, la naștere, când organismul se poate auto-susține, ba chiar unele curente utilitariste vor spune că în momentul când persoana respectivă este folositoare pentru cei din jur. Putem astfel să ne imaginăm o axă a timpului, care pornește din momentul concepției și merge până în punctul reprezentat de moartea noastră naturală. Din perspectivă creștină, putem prelungi această axă – pentru că viața noastră va continua în veșnicie. Putem aranja toate momentele menționate mai sus, la locul lor, pe această linie.

Doctor Alfred M. Bongioanni, profesor de pediatrie și obstetrică la Universitatea din Pennsylvania, declară faptul că, de la prima sa educație medicală a învățat că viața umană începe în momentul concepției” și că ea „este prezentă de-a lungul acestei întregi secvențe, de la concepție, până la maturitate și căorice întrerupere, în orice punct de-a lungul acestui timp, constituie o terminare a vieții umane. Cu alte cuvinte, atât omorârea unei persoane de 40 de ani, spre exemplu, cât și avortul reprezintă„terminarea vieții umane”.

Această afirmație este determinată de formarea structurii noastre genetice unice, încă din momentul concepției, care ne definește calitatea noastră biologică de „om”. Acest fapt îl face pe doctorul Bongioanni să continue ideea: Nu pot să susțin că aceste stadii timpurii ale dezvoltării în uter reprezintă un om incomplet, în același mod în care nu se poate susține că tânărul, înainte de efectele dramatice ale pubertății, nu este o ființă umană completă. Aceasta este viața umană în fiecare etapă”. Acest lucru înseamnă că nu gradul de dezvoltare ne definește valoarea de ființă umană, ci ea este dată încă din momentul concepției. Dreptul la viață ar trebui să fie același, atât pentru copilașul aflat în a doua săptămână de sarcină, în burtica mamei sale, cât și pentru un tânăr, o persoană adultă sau un bătrân.

Doctor Jérôme Lejeunea fost un renumit medic pediatru și genetician francez. Cu toate că el a descoperit sursa bolilor ce presupun anormalități cromozomiale (ex. Sindromul Down), a fost și un aprig opozant al diagnosticărilor prenatale și al avortului. El afirmă că,„după ce fertilizarea a avut loc, o nouăființă umană a venit la viață și cănu mai este o chestiune de gust sau de opinie […] nici o dispută metafizică, ci sunt dovezi experimentale clare… fiecare individ are un început foarte precis, de la concepție”.

Faptul că știința este foarte clară în acest domeniu și nu se poate lăsa loc interpretărilor o spune șiprofesorul Micheline Matthews – Roth, de la Universitatea Harvard Medical School: „Este incorect să spunem că datele biologice nu pot fi decisive sau concludente… Este științific corect să spunem că o viață umană individuală începe la concepție. Legile noastre ar trebui să se bazeze pe date științifice exacte”.

Cu alte cuvinte, nu rămâne loc de interpretări. Orice altă idee, cum că viața ar începe în alt moment decât cel al concepției rămâne doar o părere, dintr-o altă perspectivă sociologică, psihologică, filosofică etc., dar nu științifică.

De ce contează, totuși, când începe viața? Pe baza unor argumentații care susțin că viața ar începe mai târziu (4 săptămâni de sarcină, 10 săptămâni, la naștere…) avortul nu mai înseamnă o „terminare a vieții umane”, așa cum doctor Alfred M. Bongioanni afirmă. Pe seama acestei „portițe de scăpare” dintre momentul concepției și orice alt moment ales crește industria avortului sau a contraceptivelor, multe din ele fiind, de fapt, avortive timpurii. Cunoscând toate aceste speculații și interesele ascunse din spatele lor, doctor Watson A. Bowes, de la Universitatea Medicală din Colorado spune: „Începutul vieții unui om este, din punct de vedere biologic, un moment foarte clar. Începutul este concepția.Acest simplu fapt biologic nu ar trebui să fie distorsionat pentru a servi intereselor sociologice, politice sau economice.

Vedem din toate aceste mărturii că dovezile științifice sunt în perfect acord cu adevărul propovăduit de Biserică: Viața, dar de la Bunul Dumnezeu, începe în momentul zămislirii (concepției). Atunci vorbim deja de o ființă umană care nu trebuie omorâtă, ci salvată și protejată.

În final, vreau să ofer mărturia unui doctor obstetrician-ginecolog, de la Centrul Medical „Columbia Presbyterian Medical Center” din New York. Este vorba de doctorul Shettles Landrum, ale cărui fotografii intrauterine cu copii nenăscuți apar în peste cincizeci de manuale medicale. Acesta mărturisește: „Mă opun avortului. Fac acest lucru, în primul rând, pentru că eu accept ceea ce este biologic evident, că viața umană începe din momentul concepției și în al doilea rând, pentru că eu cred că este greșit să curmi viața umană nevinovată, în orice situație. Poziția mea este științifică, pragmatică și umanitară”.

de Dragoș Bălinișteanu Doxologia

 

Părintele Arsenie mijloceşte iertarea noastră

Iartă-ne, Părinte Arsenie că fotografiem clipa, în loc să înveşnicim iubirea! Iartă-ne, Părinte drag, că nu Graphic1ştim ce flori duhovniceşti să îţi aducem! Mulţumim, Părinte Viu, pentru tot harul transmis de către Domnul prin tine, spre noi! Mulţumim, Părinte scump, pentru bucuriile inimii, pe care le dăruieşti unor netrebnici ca noi! Ajută-ne, mijloceşte pentru noi, iartă-ne!

Iartă-ne că te apelăm doar la necaz! Mulţumim, Părinte drag! Nu mergem pe încercate. Cu Hristos mergem la sigur, aşa cum ne povăţuieşti. Mulţumim că ne aminteşti să Îl punem pe Hristos la baza activităţii noastre! Să Îl copiem cât mai bine pe Hristos! Hristos în mijlocul nostru! ESTE ŞI VA FI! Viu şi lucrător (Când ne amintim de Dumnezeu să înmulţim rugăciunea, ca atunci când Îl vom uita, să Îşi aducă aminte El de noi).

Iartă-ne pentru atmosfera de delăsare! Pentru lene, pentru lăcomie, pentru indiferenţă, pentru judecarea aproapelui, mijloceşte la Hristos iertarea noastră! Ajută-ne să ne îmbogăţim mintea cu gânduri luminoase, despătimitoare!

Iartă-ne, că mulţi habar nu avem că există Liturghie duminica!

„Venind mai înainte de zori…“

Câte a mai pătimit Hristos în neamul smintitor al presei româneşti din ultimele luni! O parte cangrenată de ateism mediocru şi miros rânced de ură a vărsat către El uri adunate în timp, jigniri inepuizabile, puroaie de lehamite. O alta s-a zbătut pentru liniştea ce stă ascunsă în Lumina Adevărului. Şi Biserica, hăituită, laolaltă mirenii şi preoţii, tinerii şi bătrânii, maturii mărturisitori ori monahii ascultători purtaţi pe o Golgotă a senilităţii sociale de soldaţii noilor imperii şi preoţii falselor religii: ateismul, umanismul fără chip uman, secularismul ipohondru la adevăr. Sursa tăriei noastre au fost tocmai zorii Zilei care se pregăteşte să răsară: zorii Învierii.

Graphic1M-am gândit mereu, oare cum putem să le mai spunem oamenilor despre Învierea Mântuitorului în vacarmul de minciuni şi lăute dezacordate în care îşi petrec viaţa, cum vom putea oare să alungăm sunetul de fond, rumoarea lumii pe care o trăim, ca să îşi facă timp pentru a-şi asculta sufletul? Cât de convingători, fără a fi manipulatori de informaţie, trebuie să fim pentru ca oamenii să urmeze urcării pe culmea Golgotei, în zori, purtând mirurile cele adevărate? Şi am redescoperit şoapta care a entuziasmat zorii pe străzile Ierusalimului: Hristos a înviat!

Suntem mereu în zorii Învierii, dis-de-dimineaţă. Pe de o parte, somnul zornăitor al celor care cred că-şi fac datoria civică ucigându-L pe Dumnezeu. Un Dumnezeu care-i încurcă în manifestarea libertăţii lor imorale nu poate fi decât condamnat la moarte. Un Dumnezeu care l-a făcut pe om bărbat şi femeie, care a cerut să naştem copii, care ţine partea adevărului adânc împotriva dreptăţilor de circumstanţă, care ne cere să ne creştem copiii cu respect faţă de tată şi mamă, faţă de Cer şi pământ deopotrivă, care ni se dă Trup şi Sânge pentru a ne vindeca de moarte, care refuză scenariul apocaliptic aşteptând pocăinţa, nu poate fi pe gustul cinicilor agăţaţi de civism ca de o religie. Pe de altă parte, liniştea amorţită a paznicilor Mormântului. Funcţionarii puşi să vegheze să nu fie furat Hristos din groapă. Mituiţii de a doua zi de la prânz ca să umple cu minciuni văzduhul. Făcându-l irespirabil. Pe de altă parte, Apostolii. Speriaţi, umiliţi, puşi la colţ, dar păstrând unitatea, gata să moară. Aşa suntem de două mii de ani, închegând nădejdi, credinţe şi frici. Salvaţi fiind de curajul mironosiţelor femei, treziţi de frisonul veştii ce ne-o aduc: Hristos a înviat!

Argumentul Învierii Lui? Lumina din fiecare fibră a lumii

Apostoli alergând la mormânt cuprinşi de mirare şi dor de Cel Înviat. Supărat pe sine pentru slăbiciune, Petru redevine Piatra de nezdruncinat. Fundamentează credinţa pe alergare şi căutare, pe aflare şi vestire. Crede şi nu cerceta? Unde este aceasta în icoana Învierii? Iar ce nu încape în ea nu e teologia Bisericii. Învierea Domnului Hristos este cea care ne transformă din creduli în credincioşi, din spectatori în oameni implicaţi în căutarea, aflarea şi vestirea Înviatului. Argumentul Învierii Lui? Lumina din fiecare fibră a lumii, nădejdea care scutură lanţul deznădejdii, curajul înfruntării oricărui stăpân înrobitor în numele libertăţilor de pripas. Frisonul dintâi al vestirii Învierii se naşte însă din efortul mironosiţelor, celor care se îngrijeau ca ritualul să fie împlinit pe deplin. Împlinind ritualul s-au întâlnit cu îngerul ce le vesteşte Învierea. Maria Magdalena împlinind iubirea pentru Învăţător scrie prima literă a veştii acesteia, Grădinarul vădindu-Se a fi Grădina, El este Cel ce Este Raiul. Iar vântul Duhului Sfânt suflă în inimi noua parolă care deschide porţile slavei, ridicând pragurile: Hristos a înviat!

În aşteptarea eliberării

Zorii cei dintâi ai Învierii. Maica Domnului, Neplecata de la Mormânt. Purta în inima ei tot ce primise de la Duhul Sfânt. Cu buzele arse de dorul Fiului Său, rosteşte vestea Învierii. Murmurul ei creşte peste ape şi munţi, peste făgaşurile lumii de atunci şi de acum, umplând cuvintele cu sens. Ea spune altfel Hristos a înviat decât noi toţi. Ea este Ortodoxia ce-şi rosteşte fără de teamă cuvântul. Aşteptătoarea. Mai întâi a Învierii Lui. Acum a pocăinţei noastre. Chivotul ce se cutremură de vibraţia Învierii. Suntem toţi asemeni lui Adam, pelerinul căderii. Strigăm după Domnul cu sufletul rănit, după cum minunat scria Sfântul Siluan Athonitul: „Pe Adam, după izgonirea din Rai, sufletul îl durea şi multe lacrămi vărsa el de mâhnire. Tot aşa şi sufletul care cunoaşte pe Domnul tânjeşte după Dânsul şi zice: Unde eşti, Doamne? Unde eşti, Lumina mea? Căci Ţi-ai ascuns faţa de la mine şi sufletu-mi îndelung nu te vede, şi tânjeşte după Tine şi cu lacrimi te caută pe Tine. Unde este Domnul meu? Pentru ce nu Îl văd în sufletul meu? Ce îl opreşte a viia întru mine? Nu este întru mine a lui Hristos smerenie şi iubirea pentru vrăjmaşi“ (arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, 2009, p. 479). Acum Domnul ne strigă pentru a ne vesti Învierea Lui: Adame! Adame, pe unde mai eşti? De ce cauţi pe Cel Viu printre cei morţi? De ce faci din moarte frică şi nu din vederea Slavei lui Dumnezeu, din pântece dumnezeu şi din viaţa ta iad? Cum de-ai uitat de zorii cei dintâi ai Învierii? De răcoarea Raiului ce alunga seceta unei aşteptări care părea fără de sfârşit? „Venind mai înainte de zori, ne spune cântarea Învierii, cele ce au fost cu Maria şi găsind piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: Pentru ce-L căutaţi, printre morţi ca pe un om, pe Cel ce este lumina cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare. Alergaţi şi vestiţi lumii că a înviat Domnul, omorând moartea, că este Fiul lui Dumnezeu Cel ce mântuieşte neamul omenesc“ (Ipacoi de la Ceasurilor Învierii). O piatră luată de pe mormânt şi de pe sufletul nostru. Hristos a Înviat!

Ritmul vieţii noastre stă sub semnul Învierii

Celor care ne urăsc le spunem că nu trăim din citarea Scripturii, ci din adevărul ei. Răniţi de cuvintele lor, avem cuvintele vieţii veşnice spre vindecare. Loviţi şi scuipaţi, suntem şterşi pe obraz de Hristos Domnul. Nu, nu omul deosebit ori fondatorul unei religii numai bune de a fi fixat în ierbarul istoriei religiilor. Ci Dumnezeul nostru Cel Viu. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut. Iar ritmul vieţii noastre nu ţine de respiraţia de iad a realităţii voastre, ci de răcoarea zorilor dintâi către care alergăm mereu. Zorii Învierii. A căror veste este cutremurătoare: Hristos a înviat! Inclusiv pentru ucigaşii Lui, pentru cărturari, farisei ori slujbaşi ai civismului roman. Fruntea sus, vă aşteaptă şi ne aşteaptă în buza de lumină a Mormântului ce deschide Raiul! Hristos a înviat! Şi acesta este un argument, nu o afirmaţie.

 

Sfintele Paști în catacombele minei Baia Sprie, anul 1954 – mărturisirea părintelui Justin Pârvu

Învierea Domnului

În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb. Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună.

Graphic1Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei.

Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.

Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului.

„Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!”

Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!“

Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-l fac. Nu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu.

Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?”

I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat:

– „Crezi cu adevărat că există Dumnezeu, nu-i aşa?”

– „Da!”

– „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”.

Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară.

 

(Pr. Justin Pârvu – “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”)

Ce trebuie să ştie creştinii ortodocşi şi cei greco – catolici: CUM SE ŢIN POSTURILE DE PESTE AN

Biserica Ortodoxă de Răsărit a rânduit pentru dreptcredinciosii crestini anumite posturi. Căci postul – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – potoleste trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăteste si înaripează sufletul, îl înaltă .

                         Posturile de peste an si pricinile pentru care le tinem sunt :

1. Sfântul si Marele Post, care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.      MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

           MÂNCĂM  PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor. Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de înăltare a sufletului. Stă în legătură cu Pastile si cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători cu dată schimbătoare. De aceea nu începe la dată sorocită, ci tine când mai mult, când mai putin. Lăsăm sec insă totdeauna în Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim până la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care dacă va cădea Miercurea sau Vinerea, nu mâncăm de dulce.        În acest post nu mâncăm carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mâncăm untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegăm la untdelemn si avem voie la vin.  MÂNCĂM PESTE : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie – chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.    Dacă în zilele de Luni , Marti si Joi cade vre-un sfânt mai mare înse4mnat în calendar cu cruce neagră (+) , atunci mâncăm peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mâncăm numai untdelemn si bem vin. Intâmplându-se Miercurea sau Vinerea vre+un sfânt cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegăm la untdelemn , la vin si la peste.

3. Postul Sfintei Marii , sau al Sîntămăriei, numit si postul lui August, se tine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu , care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune si ajunare.

Durează două săptămâni : de la 1 la 15 August.   Lăsăm sec la 31 iulie ; iar de va cădea această zi Miercurea sau Vinerea, lăsăm sec la 30 iulie. În acest post untdelemn si vin mâncăm numai Sâmbăta si Duminica .

                             MÂNCĂM PESTE : Schimbarea la Fata – 6 August.

De asemenea , dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16 August , iar în ziua Adormirii mâncăm peste.

4. Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ,,’Cuvântul lui Dumnezeu” născut din Fecioara Maria.                                                                                                              Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lăsăm sec în seara sfântului Filip , la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie. Daca această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 13 Noiembrie.
Postim de carne , ouă si brânză . Lunea , Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv , se dezleagă la untdelemn , vin si peste.

Dacă în zilele de Luni , Miercuri si Vineri prăznuim vre-un sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+) , mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegăm si la peste. Martea si joia mâncăm peste , untdelemn si bem vin , când cade în aceste zile: vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu rosu.

În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume : grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au închipuit – mai înainte – Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce. MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea – căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .                                                                 MÂNCĂM PESTE : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

ZILELE POSTURILOR ÎN CARE MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN

Din pricina asprimii posturilor si a slăbiciunii trupului omenesc , precum si pentru cinstireazilelor în care se săvârseste Sfânta Liturghie, canoanele bisericii îngăduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn în zilele arătate aici:

– În Postul Mare : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire

– Joia Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

– În Postul Crăciunului : la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .

                                 ZILELE POSTURILOR ÎN CARE MÂNCĂM PESTE

Însemnătatea unor praznice împărătesti si a unor sfinti este asa de mare încât Sfintii Părinti au dezlegat mâncarea de peste în posturile aspre. Arătăm aici aceste praznice si sfinti:

– În Postul Mare : Buna-Vestire – 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

– În Postul Sfintilor Apostoli : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie – chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

                                În Postul Sîntămăriei : Schimbarea la Fata – 6 August.

– În Postul Crăciunului : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
– De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
– În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

                                                                                                                                                   Florin NAHORNIAC

„D-apoi ce-i mai frumos ca Paştili?“

Coastele Mirosloveştilor (judeţul Iaşi) încep a se zvânta, după câteva zile în care ploile şi-au făcut hatârul. De jos, de pe luncă, un cer vânăt goneşte spre sat, mânat de apele tulburi ale Moldovei. În crucea amiezii, sub lumina strecurată cu zgârcenie, aşezarea, în toiul pregătirilor de Paşti, pulsează după un timp numai de Cer ştiut.

Numai vreo câteva zile mai numără lumea satului până la Paşti. E zor peste tot: şi prin grădini, şi prin ogrăzi, şi prin case. Miroase a pământ jilav, a frunze arse, a iarbă nouă. Cenuşiul diform de la hotarul iernii cu primăvara se adună acum în linii clare, ordonate de mâini ce până la Paşti n-or să mai stea locului. Pe coclauri, ţepi verzi prind a împunge îndărătnic pământul, croindu-şi loc spre lumină. Soarele are toane. În unele zile dogoreşte, storcând vlaga din câmpurile ce mustesc de apă, uscând glodurile în zgrunţuri îndrăzneţi. Alteori, asemeni unui copil mofturos, şade deasupra nourilor, lăsând picurii lacomi să prăpădească şi ultimul firicel de căldură. Coastele Mirosloveştilor încep a se zvânta, după câteva zile în care ploile şi-au făcut hatârul. De jos, de pe luncă, un cer vânăt goneşte spre sat, mânat de apele tulburi ale Moldovei. În crucea amiezii, sub lumina strecurată cu zgârcenie, aşezarea, în toiul pregătirilor de Paşti, pulsează după un timp numai de Cer ştiut. De sus, de pe Ignaţ, satul seamănă cu un aburaş colorat, ţâşnit din gura pământului. Sufletul locului.

Aici ne-am oprit, ca să descoperim minunea ce ţine în viaţă satul moldovenesc. Şi să ne amintim de bulgărele de aur al tradiţiilor, pe care bătrânii încă îl mai pot dărui celor tineri. Şi de echilibrul lumii de demult, după care noi, cei de azi, aşa de mult tânjim.

Postul Mare

La Mirosloveşti e grijă mare la cele ale sufletului, acum înainte de Paşti, căci sărbătoarea trebuie aşteptată în curăţie. Aşa s-a pomenit de veacuri în satul de deasupra apei Moldovei. Postul Mare, cu toată asprimea lui, e prima dintre regulile nescrise, dar atât de adânc lipite de conştiinţa mirosloveştenilor. Bătrânii, mai cu seamă, îi ştiu bine rostul. Mătuşa Anica Astanei are 87 de ani. Părinţii Catinca şi Manole Albu, trecuţi de mult în lumea drepţilor, aşa au învăţat-o de când era copiliţă – că postu-i şi pentru suflet, şi pentru trup, că-i limpezeşte omului mintea şi-i îmblânzeşte firea, să nu mai gândească la păcat. „Postu’ tăt sî ţâne. Nu sî mâncau dicât fasoli, cartofi, ci mai strângei di vara (ce adunai din grădină în timpul verii, n.r.). Nu carni, nu lapti, nu brânzî. Gata! Era Post! Noi eram cinci copii la mama, da’ nu mâncam nimic di dulci. Avem o masă rotundî, di lemn. Ni dădem la masî cu tăţi, pune mama douî străchini di lut şî tăţi cu linguriţîli – hai, la mâncari. Mâncări – aiestea erau: borş cu fasoli, fasoli mesticatî cu usturoi (iahnie se spune-acuma), malai cu bostan, pruni uscati la lozniţî, meri uscati tăieti felii (pădureţe)“.                                    Şi mătuşa Teodorina Plai ţine toate posturile de peste an. Postul Mare e sfânt. Aşa ştie ea din lumea veche, din care vine. Şi-l respectă întocmai şi acum, la 88 de ani. De tineri nu-i prea mulţumită. Spune că nu prea mai au regulă în vieţile lor. „Făcem sarmale di săc, malai copt pi frunzî di curechi, în rolă, şî bătut cu cârpa. Ţân minti cî mama me era bolnavî şî tot ţâne post. Da’ amu’… Nu mai ştiu aiştea tineri di nimica“. De-acasă, de la părinţii Gheorghe şi Victoria Săndulachi, a învăţat că din credinţa ta nu trebuie să te abaţi, că „dacă nu ti gândeşti, digeaba o ai în suflet, tre’ s-o trăieşti“.

Rigorile la care trupul şi sufletul sunt supuse în toată această perioadă se răsfrâng acum, ca şi atunci, şi asupra casei, curţii şi grădinii, dar mai cu seamă asupra mormintelor din cimitire. „Fiecare mormânt este îngrijit. Putem spune că din cimitir pleacă, mai întâi, sărbătoarea noastră. Există credinţa asta printre oameni, că dacă nu faci curăţenie la cei răposaţi, nu ai spor şi binecuvântare acasă“, explică părintele Liviu Siminciuc, parohul de la Mirosloveşti.      Ordinea trebuia să domnească peste tot, să vină Paştile „pe loc curat“. „Mai cu samî în Săptămâna Mari erai tari zbuciumatî, sî fii curat prin tot locul, ti sâlei sî pui în grădinî pânâ la Paşti“, povesteşte mătuşa Anica.

„Crăciunul – sătulul, Paştile – fudulul“

„Când vineu Paştile, trebuie sî ai ceva nou“, spune mătuşa Anica. Altfel nici nu ieşeai în sat. De-aici şi vorba din popor: „Crăciunul – sătulul, Paştile – fudulul“. Tocmai de aceea, gospodinele în special se îngrijeau din vreme ca toţi ai casei să se căpătuiască cu ceva nou, mai ales că îmbrăcămintea era confecţionată din pânza ţesută la război. „Când eram mai mici, mama îmi făce rochiţăli noi. Când am mai crescut, îmi cosăm sângurî camaşa“, povesteşte bătrânica. Şi azi poartă una dintre cămăşile din tinereţe, croită din pânză albă de bumbac, ţesută în casă. Delicată, simplă, cusută cu mărgele la gât şi pe umeri, încreţită manual în modelul „pielea găinii“, cămaşa mătuşii Anica e ea însăşi o poveste. Una despre vrednicie, gingăşie şi-un gust pentru frumos ce astăzi se topeşte ca un fum.

Cămăşile cele noi aveau să fie admirate la hora din a doua şi a treia zi de Paşti, când fetele de la Mirosloveşti, cu fustele lor roşii de lână, cusute în pliuri, cu toate florile luncii Moldovei adunate pe poale, cu barizele „gălbănuţe“ (broboadă specifică zonei, n.r.) pe cap erau scoase de flăcăi la joc. „Mamele mergeu cu fetili la horî. Făceu cerc în juru’ horei sî vadî cini li scoati la joc fata. Luau în pestelcî, în legătură cum sî spuni, o sticlî de vin ş-un păhăruţ, câteva felii de cozonac şî cinsteu flăcău’ cari li juca fata“, povesteşte mătuşa Teodorina.

Sfântul Toader şi Nezu’ Păreţii

Asprimea postului era îndulcită, în răstimpuri, cu mici prilejuri de bucurie, după tradiţia din străbuni. În prima sâmbătă a Postului Mare, de Sfântul Toader, gospodinele făceau covaşă, un fel de mâncare de post cu vechi rădăcini în gastronomia moldovenească. „Cum făcem: cernem făina di păpuşoi prin sitî deasî, o opărem cu uncrop şi-o punem în covatî, apoi presaram făinî di grâu şi-o lasam sî s-îndulceascî. Dup-aceea fierbem apî şî turnam acolo, în fir subţâri, amestecând mereu, pânî sî făce precum cirul di mămăligî. Apoi lasam oleacî la acrit şî pi urmî abia fierbem covaşa. Covaşa asta sî mânca cu malai“, explică tanti Anica Astanei.

La mijlocul Postului Mare, la Nezuâ Păreţii (Păresimile, n.r.) femeile din gospodării numărau ouăle strânse până atunci din cuibare, să vadă dacă le ajung „pi di Paşti“. Surplusul era dus la târg. „În timpul postului, ducem laptili la târg, la Paşcani. La fel şî ouâli, când erau pre multi. Punem în traistî un rând di ouî, unuâ di paie şî mergem 10-15 kilometri până în târg. Acolo li cumparau cucoanili. Laptili îl caram în olăreţ (oală de lut de doi litri, n.r.)“, îşi aminteşte tanti Teodorina Plai.      Tot la Nezu’ Păreţii se juca arvuna pentru hora de Paşti. Atunci se tocmeau muzicanţii şi, sub pretextul că trebuie să-i cântărească de-s buni ori ba, flăcăii şi fetele se prindeau în horă. Fiindcă era în plin post, jocul ăsta nu era privit cu ochi buni de cei mai bătrâni. „La noi şi acum auzi pe la cei mai bătrâni strigături de felul: „Cine joacă-n Postul Mare/Mănâncă fasole şi moare!“ Sau: „Cine joacă-n Postul Mare/Face rapăn pe schinare!“, explică Gheorghe Astanei, feciorul mătuşii Anica, învăţător la Şcoala din Soci – Mirosloveşti.

Floriile

De Florii, toată suflarea satului e la biserică, pentru a marca, prin împreună-rugăciune, intrarea Domnului în Ierusalim şi pentru a anunţa vestea că, iată, numai un pic mai este până la sărbătoarea Învierii. Pentru duminica aceasta, părintele, ajutat de săteni, pregăteşte bucheţele din flori de primăvară, muguri de salcie şi rămurele de măslin. „Cineva din Italia ne trimite, an de an, ramuri de măslin. Printr-o tradiţie a satului, acest bucheţel se păstrează la icoană, iar atunci când ajungem pe la casele lor, să facem agheasmă, cu acel bucheţel sfinţim apa“, spune părintele Siminciuc.

Vinerea Scumpă

În tradiţia populară, una dintre zilele aproape la fel de sfinte ca şi Paştile este Vinerea Mare. Ca o particularitate, cei de la Mirosloveşti îi spun Vinerea Scumpă, tocmai pentru a-i arăta respectul cuvenit. În ziua asta, ca şi în prima zi de Paşti, gospodinele nu ard focul în sobă, nu lucrează şi caută să ţină post negru. „Tata, mai cu samî, ţâne chiar şî post negru. Ni spune di dimineaţî: «Azi n-aveţi treabî cu mini!» Adica, sî nu-l ispitim, sî-l lăsăm în paci“, spune mătuşa Anica Astanei. „Aşa era şî la noi acasî: rugăciune, ajunare şî tăceri. Sara ni ducem la bisericî, la denie, sî trecem pi supt Aer“, completează şi tanti Teodorina.

Pregătirea bucatelor

Spre sfârşitul Săptămânii Mari, după ce casa, grădina, ograda şi cimitirele sunt puse în cea mai bună rânduială, începe ritualul pregătirii bucatelor pentru Paşti. La Mirosloveşti, în Joia Mare se înroşesc ouăle. „La noi, femeile înroşesc ouă sau le decorează cu motive vegetale – frunze şi flori ale plantelor timpurii, motive specifice zonei noastre, fiindcă ne aflăm, aici, în apropierea râului Moldova şi a luncii sale. Cea mai folosită plantă este trifoiaşul, cu care se decorează oul în trei părţi, sub semnul Sfintei Treimi“, explică părintele Liviu Siminciuc. „Boiam ouâli ori joia, ori vinerea. Ni-mpărţăm treburili. Cî mai erau di-ngrijât vacili, oili, copchiii cei mici“, explică mătuşa Anica Astanei.

Apoi, sâmbăta era ziua în care se cocea pasca şi cozonacul şi se găteau felurile de mâncare. „Mai din vreme ducem grâul la moarî. Din făina de-a doua sî făce pâni în zâlili di lucru, din făina de-a-ntâia sî pune la cozonac. Pe-atuncea nu se pune cacao, că nu era. Sî frământa aluatul cu lapti, cu multi ouî, daâ sî pune numaâ câte-oleacî di rahat, nu cu multî umpluturî“, spune mătuşa Anica.       Se frământa apoi aluatul pentru pască şi se pregătea umplutura, un ritual preţuit de toţi ai casei, pasca fiind unul dintre simbolurile sfinte ale Paştilor. „Închegam lapti di oi şî di vaci , făcem brânzî. Tăiem caşul felii subţirele, le punem în covatî, strâcam câtiva ouî, punem oleacî di făină, oleacî di drojdie, mirodenii după gust, lăsam sî creascî un pic. Apoi pregătem tava cu aluat, peste care aşazam umplutura, iar împrejur cununa împletită. Deasupra aşazam crucea, c-aşa era de Paşti. Din pască, noi copiii cam căutam umplutura, colacul nu ni pre plăce“, povesteşte, râzând, tanti Anica.      În fiecare bucătărie se pregătea borş de miel, miel la cuptor, drob, sarmale. „Dădei la cuptor di cu sarî, iar când vinei di la Înviere era un miros în ogradî di te-ameţă“, spune bătrânica.

Învierea

Spre seară, toată gospodăria lucea, blidele din bucătării erau puse în ordine, copiii primeniţi, animalele hrănite, iar casa întreagă începea preparativele pentru noaptea Învierii. „Tata aşă zîce: «Măi băieţi, ni spălăm şî ni pregătim pentru Sfânta Înviere». Când era soarele pe la patru începem a ni pregăti“, îşi aminteşte tanti Teodorina.

Mamele aşezau în coş pască, ouă roşii, cozonac, lumânarea cu care aveau să ia lumină sfântă şi porneau spre biserică, pentru slujbă. Lumânarea de la Înviere avea apoi să fie păstrată cu mare grijă şi aprinsă ori de câte ori asupra satului se abăteau ploi sau furtuni mari, ca să alunge primejdia. „De-abia aşteptam sî ni ducem la Înviere. D-apoi ce-i mai frumos ca Paştili? După ci vinem di la biserică, di la Înviere, tata cu mama mulgeu vacile, iar nouî ni spuneu sî ni odihnim un pic. Pi urmî tata aduce toporul, îl pune în mijlocul casei şî urma închinatul. Mai întâi ni spalam pi faţî cu apî răci dintr-o ceaşcă în care era un ou roşu şî bani, sî fim roşii şî curaţi la faţî tăt anuâ. Pi urmî ni pune pi tăţi la închinat. Bătem mătănii şi atingem cu capul lama toporului, ca sî fim tari şî sănătoşi tot anul. Dup-aceea ni-aşazam la masî. Mai întâi mâncam din pasca sfinţitî, pi urmî şî din celilalti bucati“, povesteşte Anica Astanei.

Paştile

În prima zi de Paşti, finii mergeau în vizită la naşii de cununie şi la părinţi, cu pască, ouă roşii şi cozonac în dar. Era o cutumă la Mirosloveşti pe care oamenii n-o abandonează nici acum. Un obicei care vădeşte respectul pentru părinţi, pentru părinţii spirituali (naşii) şi pentru regulile nescrise ale satului. „Cum mergi acuma di Moşi, cu daruri, aşa ti ducei atunci. Odată, di Paşti, omul meu era de rând la oi. Şi mi-o zâs sî mă duc sîngurî la tata. Bini nu mi-o vinit, cum sî mă duc sîngurî?! Daâ ci putem faci, m-am dus… O mai vinit şi-o soră de-a me sîngurî, cî şî soţu ei era oier. Tata, când ne-o văzut, o scos masa în ogradî, o scos carni şî vin, daâ cam tulburel. Noi n-am zâs nimic. Am servit un pic di vin, am mâncat şî ne-am dus acasî. A doua zi ne-am dus cu barbaţii noştri la tata. Când ne-am dus, doamnă, o vinit tata c-un vin… ulei! Atuncea i-am spus: «Ci vin ne-ai dat matali ieri?» Şî el ne-o spus: «O trebuit sî viniţi cu barbaţii, nu sânguri!» Aşa era pe-atuncea regula în casî: barbatul sî fie barbat. Eu soţului îi zicem «’neta» (‘neata, dumneata, n.r.). Nu-i putem zâci «tu», cî aşă mă-nvaţase mama şî parcî mi-era limba tăietî. Numa’ când mă enervam îi zâcem «tu»“, spune, şuguind, tanti Anica.

„Amu’ s-o pierdut credinţa şî s-o-nmulţât ştiinţa“

Am plecat de la Mirosloveşti convinsă că aici, ca în majoritatea satelor Moldovei, echilibrul şi buna rânduială a lumii celei vechi are încă păzitori vigilenţi. Oameni ca tanti Anica sau tanti Teodorina, preoţi precum părintele Liviu Siminciuc, dăruiţi comunităţilor în care slujesc, cu grijă neobosită pentru aceşti bătrâni atât de preţioşi, ne mai pot transmite, încă, mesajul veşniciei. Cu ei şi prin ei, buna tradiţie românească şi creştinească va scânteia neobosit, traversând, neatinsă, vremurile tulburi de azi, în care, aşa cum obişnuieşte să spună mătuşa Teodorina, „s-o pierdut credinţa şi s-o-nmulţât ştiinţa“.

                                                                                                       Material oferit de colegii de la ziarul LUMINA

Să ne cunoaştem Sfânta Patrie şi comorile ei ale ortodoxiei. Sâmbăta de Sus: o mănăstire binecuvântată dată de Dumnezeu pentru Sfânta Românie

– REPUBLICARE –

Deseori, am auzit spunându-se despre ţara noastră că ar fi Grădina Maicii Domnului, ceea ce ar trebui poate să ne determine cel puţin pe unii dintre noi sa reflectăm mai bine asupra acestei problematici şi aspura Nevăzutului care caracterizează România în substanţa sa. Orice colţ de pământ are în spate o istorie care şi-a lăsat o anumită amprentă, care i-a lăsat drept moştenire o serie de particularităţi şi caracteristici, care, de38242_411194476175_1734054_n-300x199sigur, o dată cu trecerea timpului au cunoscut şi nişte modificări. Evident, istoria face ca populaţiile şi popoarele să difere net unele de celelalte, să aibă fiecare un anumit specific luat ca generic. Însă în interiorul acestui specific în calitate de generic se află extrem de multe particule elementare şi nebănuite pe care mintea cu toată puterea ei logică şi cognitivă nu le-ar putea defini. Una din aceste particule este exact Nevăzutul la care am făcut referire încă de la început, Nevăzutul în sine reprezentând cu totul altceva decât ceea ce cunoaştem despre o ţară în lumina lucrurilor care s-au întâmplat în plan concret. Nevăzutul cuprinde chipul serafimic ce se manifistă în condiţia suavă a transformărilor spirituale pe care o ţară sau alta le-a cunoscut. Adică, vorbim de istoria popoarelor scrisă în proiecte culturale şi mai cu seamă în acele proiecte propuse pentru Nemurire, cum a fost cazul creatorilor sau al misticilor care l-au înţeles pe Dumnezeu pentru că ei înşişi au fost în stare sa se desăvârşească în calitate de duhuri.
281837_10150239868141176_7931005_n-300x199România s-a bucurat întru totul de binecuvântarea acestui Nevăzut pe care noi avem datoria să-l descoperim de fiecare dată într-o lumină nouă sau să îl aducem în actualitate. Poate de aceea, unul din marii sfinţi ai poporului român, Ioan Iacob Hozevitul, spunea că niciodată nu trebuie să uităm ce stă în spatele nostru, pentru că dacă nu ştim ce stă în spatele nostru nu ştim cine suntem în prezent şi nu vom şti încotro să mergem în viitor. Revenind la Nevăzutul care ontologic oferă ţării noastre o cu totul altă dimensiune decât cea dată de planul socio-politic, ar trebui să avem în vedere trei factori determinanţi: jertfa pentru creaţie, păstrarea tradiţiilor în faţa atacurilor invadatorilor şi mai ales rezistenţa creştină sau martirajul creştin care s-a manifestat cel mai puternic în anii de represiune comunistă. Astfel, înţelegem că România în perioada comunistă nu a fost doar o ţară comunistă sau o republică socialistă aşa cum părea la prima vedere, ci mai mult decât atât era acea Biserică din catacombe prin samuraii lui  Hristos care nu ar fi acceptat niciodată să facă vreun compromis cu Cerul.
Ajungând în acest punct al discuţiei, una care încearcă să surpindă ţara noastră prin prisma destinului ei spiritual, şi prea puţin imperial sau imperialist, am putea să ne aducem aminte şi de locurile unde s-a scris istoria sfinţeniei sau a Duhului Sfânt. Unul dintre aceste locuri se găseşte la Sâmbăta de Sus, atât de cunoscută datorită sfinţilor Martiri Brâncoveni pentru care păstrarea demnă a credinţei a fost mult mai importantă decât propria viaţă.
Sâmbăta de Sus, un colţ al României unde zbuciumul epocii comuniste a fost înfrânt sau întrerupt ca urmare a rezistenţei din Munţii Făgăraş, a cărei amintire ar trebui să contribuie mereu la starea de trezire a conştiinţei româneşti. Acolo, după cum a arătat şi Ion Gavrilă Ogoranu în cartea sa, brazii nu se frâng niciodată, oricât de mare ar fi ameninţarea. Rezistenţa de la Sâmbăta de Sus şi mişcarea spirituală condusă de Părintele Arsenie Boca au arătat că tot ceea ce este viu o dată şi o dată va trebui să moară, dar ceea ce este etern nu poate muri niciodată.
Dat fiind că tocmai am dus aminte de figura Părintelui Arsenie Boca, să ne amintim bunăoară autoritatea duhovnicească pe care a exercitat-o asupra credincioşilor din Ţara Făgăraşului, reprezentând pentru mulţi dintre ei un refugiu în primul rând moral care i-a ajutat în lupta pentru păstrarea demnităţii. Fără acea mişcare spirituală a Părintelui Arsenie Boca de care tocmai am făcut vorbire, poate nu ar fi existat niciodată suflul şi curajul ce au stat în spatele rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraş.
554566_10151481496851176_2023159523_nDe asemenea, în acel loc, Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca a cultivat o adevărată teologie duhovnicească care a marcat atâţia preoţi şi călugări ce au dat ulterior mărturie despre lecţiile divine învăţate de la Sfântul Ardealului. Teologia duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca nu trebuie înţeleasă nicidecum în sensul gândirii populare, cum a fost de exemplul cazul lui Ilarion Ieromonahul în secolul XVII, ci mai mult în sensul unei teologii morale orientată către înţelegerea naturii duale a omului şi salvarea acestuia prin înduhovnicire. Or, aceasta a şi fost până la urmă esenţa şi chinesenţa Mişcării de la Sâmbăta de Sus din perioada comunistă: înduhovnicirea omului şi înarmarea cu puterea Crucii. Pentru cei ce cunosc istoria acestei mişcări şi personalitatea lui Arsenie Boca, înţeleg foarte bine semnificaţia sintagmei tocmai menţionate.
Mulţi din cei care au cunoscut Sâmbăta de Sus şi Mănăstirea Brâncoveanu în timpul prigoanelor comuniste, au ţinut să spună mai târziu că de fapt acolo a bătut necontenit inima creştină a poporului român. O inimă puternică, ce nu s-a putut îmbolnăvi vreodată deşi a fost în permanenţă ameninţată de boli necruţătoare, dar o inimă salvată în final de leacurile hristice.
Prin urmare, cei care au simţuri să intuiască şi să înţeleagă metalogic, conştientizează profunzimea unui colţ de rai pe Pământ ca Sâmbăta de Sus, o binecuvântare dată de Dumnezeu României, şi în primul rând o mică parte din Nevăzutul care caracterizează cu adevărat ţara noastra prin propria sa istorie deocamdată neînţeleasă.    

La Manastire veti gasi monahi foarte inimosi dar si un staret pe masura.    Pe inimosul, patriotul  si adevaratul arhimandrit ILARION URS.

General-Colonel Dr. Ec.   Florin NAHORNIAC

Însoţirea bărbatului cu femeia în Biserica Ortodoxă : O taină cu rădăcini paradisiace

Sfânta Taină a Cununiei este lucrarea sfântă prin care se desăvârşeşte – prin har – înţelegerea dintre două persoane. De aceea, a vorbi despre Căsătorie ca Taină Dumnezeiască înseamnă a ne referi, în primul rând, la sfinţenia pe care a dobândit-o aceasta în viaţa creştină.

Biserica noastră nu neglijează instituţia căsătoriei, ridicând-o la rangul de „Taină” şi rânduind ca la încheierea ei să nu lipsească binecuvântarea religioasă. Căsătoria a fost prefigurată ca taină în paradis şi a fost dată încă dintru început ca Taină a iubirii, de Înseşi Treimea creatoare. Atunci, în prima pereche de oameni, a infuzat Dumnezeu Taina iubirii dintre bărbat şi femeie. Citind primele capitole din Cartea Facerii, în lumina numeroaselor texte ale Noului Testament, care ne amintesc de Adam şi Eva, ne dăm seama că referatul biblic are şi menirea de a constitui o profeţie ce se face cunoscută prin mijlocirea zidirii primei perechi de oameni. Împlinirea acestei profeţii este consemnată de către Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: „Taina aceasta este mare, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni V, 32).

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa”

Valoarea nunţii ca Taină Dumnezeiască reiese în primul rând din faptul că Însuşi Mântuitorul Hristos a luat parte la nunta din Cana Galileii, binecuvântând-o şi arătând că, cu voia Lui este însoţirea cea după lege şi naşterea de prunci. Săvârşind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire, El ne arată că înălţarea vieţii omeneşti în ordinea socială a lumii, după legea Bisericii, este dată de la întărirea şi înălţarea căsătoriei.

Într-un dialog cu fariseii, Domnul îşi exprimă dorinţa revenirii căsătoriei la unitatea şi indisolubilitatea ei de la început. La întrebarea acestora de ce Moise a instituit „cartea de despărţire”, Hristos răspunde: „Fiindcă Moise, după învârtoşarea inimii voastre, v-a dat vouă voie să vă lăsaţi femeile voastre, dar la început n-a fost aşa. Ci eu vă zic vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa, nu pentru desfrânare şi se va însura cu alta, preacurveşte, şi cine s-a însurat cu cea lăsată, preacurveşte” (Matei 19, 8-9). Domnul Hristos consideră ca adulter pe cel ce-şi lasă femeia pentru a se împreuna cu alta, sau pe cel ce ia cu sine o femeie părăsită. În acest sens, El socoteşte că legătura căsătoriei nu s-a desfiinţat între cel ce şi-a lăsat soţia sa, doar prin faptul că a părăsit-o. Acest lucru este lămurit prin răspunsul la întrebarea dacă e permis cuiva să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină, în afară de cea a adulterului. În acest sens, Domnul afirmă unitatea celor căsătoriţi, bazat pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat şi ca femeie statornicind pentru cei ce aleg să intre în Taina Căsătoriei o unitate pe care nimeni nu mai are dreptul să o desfacă. În acest sens ne amintim de cuvintele Apostolului care spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Efeseni 5, 31).

Momentul de instituire a Tainei Sfintei Cununii

Prezenţa Domnului Iisus Hristos la nunta cea din Cana Galileii este considerată de unii teologi drept o instituire prin confirmare a Tainei Sfintei Cununii. Pe de altă parte, multe voci afirmă că Taina Cununiei nu a fost instituită la momentul acela, ci la începutul lumii, atunci când Dumnezeu a însoţit bărbatul cu femeia.

Ca Taină însă, în sens creştin, ea trebuie să-şi tragă puterea din Jertfa lui Hristos, ca toate celelalte Taine, întrucât primeşte putere prin sfinţirea pe care o dă Biserica în numele lui Hristos, prin Duhul Sfânt. Numind Căsătoria „Taină”, Sfântul Apostol Pavel afirmă că aceasta îşi are locul în Împărăţia cea Veşnică. Bărbatul devine o singură fiinţă, un singur trup cu femeia sa, în acelaşi fel în care Fiul lui Dumnezeu a încetat de a mai fi numai El Însuşi, adică Dumnezeu, pentru a deveni şi om, pentru ca adunarea poporului Său (Biserica) să poată deveni Trupul Său.

În Sfintele Evanghelii găsim adesea asocierea dintre Taina Nunţii şi Împrăţia lui Dumnezeu. În acest sens, nunta dintre Dumnezeu şi Israel, poporul ales, era privită de profeţii Vechiului Testament ca pe o împlinire prefigurativă a vieţii de dincolo de moarte. În acest context omul primea taina îmbrăcării în veşnicie sau mai bine zis şansa de a trece din nefiinţă la fiinţă. Împlinirea reală a acestei metafore se realizează prin Întruparea Mântuitorului Hristos, Cel ce devine pentru totdeauna Mirele Ceresc al Bisericii Sale.

Jurământul dragostei, pecetluit de rugăciunile Bisericii

Taina Căsătoriei nu încetează prin moarte pentru că „dragostea nu piere niciodată” (I Corinteni 13, 8). Făptura celor doi soţi în care e imprimat chipul de la creaţie devine loc pur al prezenţei lui Dumnezeu Însuşi. Învierea, ca biruinţă supremă asupra morţii, devine totodată şi forma desăvârşită a dragostei conjugale, izvor veşnic şi infinit de dăruire reciprocă, simbol al biruinţei asupra ispitelor. Binecuvântarea Bisericii, pe care preotul o dă în numele lui Hristos, nu constituie o simplă consemnare a unui jurământ exprimat în consens, ci reprezintă dovada de iubire ca temelie a noii familii. De aici încolo soţii au datoria de a lupta pentru păstrarea făgăduinţei pe care au făcut-o unul faţă de celălalt înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor de faţă.

Top 25 cele mai întinse IMPERII din toate timpurile

Istoria a văzut imperii care se întind şi pe o cincime din suprafaţa lumii, altele care au condus sute de milioane de oameni şi altele care au durat mai mult de un mileniu – şi fiecare dintre aceste imperii părea invincibil până să se prăbuşească într-un final, comentează editorii Business Insider, care prezintă clasamentul celor mai puternice 25 imperii din toate timpurile, în funcţie de suprafeţele totale cucerite la apogeul fiecăruia.

25. Imperiul Roman s-a întins la momentul său de expansiune maximă la aproape 5.000.000 de km pătrați ocupând întreaga Europa, cu exceptia părții de nord, precum și nordul Africii. Momentul de expansiune maximă a fost în 117 e.n. la moartea împăratului Traian. Prăbușirea imperiului a survenit pe de o parte din cauza valului de popoare migratoare, pe de alta a corupției și a incompetenței unora dintre împărații care l-au condus. După ce se va despărți în 2 parți: Imperiul Roman de Apus și cel de Rasarit, unul va înceta să existe în 476, iar celalalt se va transforma în Imperiul Bizantin, ce va rezista până în 1453.

roman_empire_trajan_117ad

24. Dinastia Maurya în subcontinentul indian a reprezentat și momentul de expansiune maximă a unui imperiu în această regiune. Perioada de dominație a dinastiei Maurya o putem socoti din 321-185 î.Hr. Momentul de expansiune maximă este considerat anul 265 î.Hr. când imperiul avea 5.000.000 de km pătrați.

maurya_empire_c.250_bce_2

23. Unul dintre cele mai cunoscute și mai puternice imperii ale perioadei medievale si moderne, Imperiul Otoman este și unul dintre cele mai longevive 1299–1923. Perioada sa de maximă extindere coincide cu cel de-al doilea asediu al Vienei – 1683. În acel moment imperiul măsura aproximativ 5.200.000 kilometri

ottomanempirein1683

22. Imperiul lui Alexandru Macedon sau mai exact cuceririle sale, pentru că acest imperiul, cu toate terioriile cucerite, nu a functionat decat în vremea domniei acestuia, măsura la moartea marelui cuceritor în 323 î.Hr. aproximativ 5.200.000 kilometri patrati.

macedonempire

21. Imperiul Tang a fost unul dintre cele mai puternice state din Asia din acel moment. Înființat în anul 618, această dinastie a condus vreme de trei secole destinele Chinei. Momentul de maximă extindere teritoriala a acestui imperiu poate fi socotit anul 715, cand imperiul măsura aproximativ 5.400.000 kilometri patrati

tang_dynasty_circa_700_ce

20. Hoarda de Aur a apărut în secolul al XIII-lea pe ruinele fostului Imperiul Mongol și a ocupat sectorul de vest al acestuia. Deși nu a dăinuit foarte mult a ocupat un teritoriu destul de vast, aproximativ 6.000.000 de km patrați. A rezistat până la finele acestui secol când a început să se fărâmițeze.

goldenhorde1300

19. Kaganatul Göktürks s-a întins pe 2,32 milioane de mile pătrate (puţin peste 6 milioane de kilometri pătraţi) la apogeul său, în 557, până când un război civil a dus la prăbuşirea sa, în anul 581. El a rezista împărțit în două până prin secolul VIII.

gokturksad551-572

18. Dinastia imperială Han a ocupat 2,51 milioane de mile pătrate (6,5 milioane de kilometri pătraţi) în anul 100 î.Hr., când şi-a atins apogeul. S-a prăbuşit până în 220 e.n., după o serie de lovituri şi revoluţii.

han_map

17. Dinastia Ming se întindea tot pe 6,5 milioane de kilometri pătraţi când şi-a atins apogeul, în anul 1450, dar distrugerea economică şi dezastrele naturale au contribuit la căderea lui, la începutul secolului 17.

ming_empire_cca_1580_en.svg_

16. Imperiul Sasanid se întindea, în anul de apogeu 621, pe 2,55 milioane de mile pătrate (aproximativ 6,6 milioane de kilometri pătraţi) şi a fost ultimul imperiu iranian înainte de naşterea Islamului. Imperiul a căzut în jurul anului 651, în urma declinului economic şi a cuceririi de către califatul islamic.

sassanian_empire_621_a.d

15. Imperiul Japoniei a fost unul dintre cele mai vaste imperii maritime din istorie, întinzându-se pe 2,86 milioane de mile pătrate (aproximativ 7,4 milioane de kilometri pătraţi) în anul său de vârf 1942, înainte să se predea Aliaţilor, pe 2 septembrie 1945.

japanese_empire_orthographic_projection.svg_

14. Imperiul Ahemenid, cunoscut şi ca Primul Imperiu Persan, se întindea pe o suprafaţăt de 3,08 milioane de mile pătrate (apr. 7,9 milioane de kilometri pătraţi) în anul de apogeu 480 î.Hr., înainte să cadă în faţa lui Alexandru cel Mare, în 330 î.Hr.

achaemenid_empire_map_expansion

13. Primul Imperiu Colonial Francez acoperea 3,12 milioane de mile pătrate (apr. 8,08 milioane de kilometri pătraţi) în anul de vârf 1754, înainte ca o serie de războaie cu Marea Britanie să aibă ca rezultat pierderea de către ambele ţări a majorităţii coloniilor din Lumea Nouă.

800px-french_empire_1919-1939

12. După declararea independenţei faţă de Portugalia, Imperiul Braziliei acoperea o suprafaţă de 3,28 milioane de mile pătrate (8,49 milioane de kilometri pătraţi) în anul de apogeu 1822, dar avea să piardă în curând teritoriile care alcătuiesc acum Uruguay-ul modern, iar imperiul avea să cadă într-o lovitură din 1889.

brazilian_empire_1828_orthographic_projection.svg_

11. Califatul Rashidun se întindea pe 3,6 milioane de mile pătrate (apr. 9,32 milioane de kilometri pătraţi) în anul de vârf 654, înainte să fie urmat de un alt Califat Islamic. Era, în acel moment din istorie, cel mai vast imperiu în funcţie de teritoriul ocupat.

mohammad_adil-rashidun-empire-at-its-peak-close

10. Imperiul Portughez a atins 4 milioane de mile pătrate (apr. 10,3 milioane de kilometri pătraţi) la apogeul său, în 1815, înainte să piardă Brazilia şi majoritatea celorlalte teritorii în următorii 150 de ani.

800px-portugal_imperio_total

9. Califatul Abbasid acoperea 4,29 milioane de mile pătrate (11,1 milioane de kilometri pătraţi) în anul de vârf 850, înainte să piardă teritoriu în faţa otomanilor, care au ocupat capitala Cairo în 1517.

1280px-abbasids850

8. Mult mai întins decât primul imperiu, Al Doilea Imperiu Colonial Francez se întindea pe 5 milioane de mile pătrate (apr. 12,9 milioane de kilometri pătraţi) în anul de apogeu 1938, înainte să piardă teritorii în mişcarea de decolonizare postbelică.

800px-french_empire_1919-1939

7. Dinastia Yuan, prima care a condus întreaga China, se întindea pe 5,4 milioane de mile pătrate (13,9 milioane km pătraţi) în perioada de vârf, în 1310, înainte să fie răsturnată de Dinastia Ming, în 1368.

yuan_dynasty_1294

6 Dinastia Qing, ultima dinastie imperială a Chinei, controla 5,68 milioane de mile pătrate (14,7 milioane km pătraţi) în 1790, anul de vârf. Dinastia a căzut în 1912, în urma înfrângerii de către puterile străine în timpul Rebeliunii Boxer şi al altor revolte locale.

800px-18_century_qing_china

5.Califatul Omeiad se întindea pe 5,79 milioane de mile pătrate (apr. 14,9 milioane km pătraţi) în perioada sa de apogeu din secolul 7, înainte să fie înfrânt de abasizi, în 750.

800px-umayyad750adloc

4. În perioada sa de vârf, secolul 18, Imperiul Spaniol guverna 13% din teritoriul întregii lumi – 7,5 milioane de mile pătrate (19,4 milioane km pătraţi), înainte să îşi piardă majoritatea teritoriului în războaiele de independenţă dintre Spania şi America, din secolul 19.

800px-spanish_empire_anachronous_0

3. Imperiul Rus se întindea pe 8,8 milioane de mile pătrate (22,7 milioane km pătraţi) în anul de vârf 1866. A fost răsturnat de Revoluţia din Februarie în 1917 şi înlocuit cu Uniunea Sovietică.

541px-russian_empire_orthographic_projection.svg_

2. Imperiul Mongol controla o suprafaţă de 12,7 milioane de mile pătrate (32,8 milioane km pătraţi) la apogeul său, în 1279, întinzându-se de la Marea Japoniei spre Europa de Est, dar s-a dezintegrat în entităţi concurente în jurul anului 1368.

0093b2fece0b8284d296438930d9e758cccc56a2_original

1. Cu o întindere pe mai multe continente, Imperiul Britanic ocupa, în anul de apogeu 1922, peste 13 milioane de mile pătrate (apr. 33,6 milioane km pătraţi), înainte să înceapă colonizarea, în Al Doilea Război Mondial.

the_british_empire_anachronous

 

General-colonel(r)conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

†IN MEMORIAM. Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. NICOLAE CORNEANU

HRISTOS A ÎNVIAT!

Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului a plecat puţin dintre noi, dar în curând se va ruga pentru noi din cer

Cuprins fiind de emoţie, acum dupa 6 luni de la trecerea la cele vesnice, cu respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe ore, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de viaţa, opera, activitatea şi personalitatea complexă şi completă a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu – Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, acum, cu prilejul mutării sale la cereştile şi veşnicele lăcaşuri… A unui distins ierarh, cu peste nouăzeci de ani de viaţă şi peste cincizeci de ani de slujire apologetică, arhierească şi mitropolitană, jertfelnică şi mărturisitoare, cu timp şi fără timp, în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a Poporului nostru Românesc, din partea de Vest a Ţării!…

corneanuConstat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme adică de numai douăzeci şi trei de ani, în condiţiile în care a fost slujitorul şi arhipăstorul duhovnicesc, a preoţilor şi credincioşilor ce vieţuiesc în cuprinsul teritorial canonic al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Mitropoliei Banatului, de peste cincizeci de ani (de peste o jumătate de veac), fiind, până în momentul de faţă, decanul de vârstă (şi în privinţa vârstei şi în cea a vechimii în funcţie) în rândul Mitropoliţilor Bisericii Ortodoxe Române!…

În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi, unul foarte calm, blând şi aşezat, şi, totodată, foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea, fermitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o reclama; prin cultura teologică, duhovnicească, şi nu numai, cu care a fost înzestrat, datorită muncii şi tenacităţiiÎnaltpreasfinţiei Sale – deoarece era un erudit, un cult şi un autodidact înnăscut, precum şi foarte consecvent cu el însuşi, de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; apoi prin spiritul de disciplină şi bună rânduială, în primul rând cu propria sa persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte accesibil şi înţelept, coerent (dar) şi consistent, în diferite împrejurări ori cu diferite prilejuri sau ocazii!…

De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie, modestie şi nobleţe spirituală, interioară, ieşite din comun, care îţi inspira foarte multă încredere, confort sufletesc sau lăuntric, precum şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre româneşti şi ortodoxe!…                                                                                                     Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu a ajuns la o vârstă şi la o maturitate sau experienţă la care, probabil, s-a gândit mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri cu privire la aspectele şi valenţele, diverse şi variate ale activităţii sale, care a fost una foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare!…

Cugetând la activitatea şi la personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale, care a fost una foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Marele Arhiereu, pe care Înaltpreasfinţia Sa l-a cinstit şi l-a slujit întotdeauna cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!

M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi a însemnat în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte!…

Aşadar, sunt deplin încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să îi dăruiască iertarea păcatelor şi aşezarea lui cu drepţii şi cu aleşii Săi, răsplătindu-i pentru faptul că i-a făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală teologică înaltă, încheiată, şi pe care, apoi i-a hirotonit ierarhi, preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în eparhiile şi parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun; apoi a târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei Sale, atât de prodigioasă (şi) care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i, încă odată, dezlegarea de toate cele pământeşti şi trupeşti şi aşezarea în comuniunea şi comunitatea, cea cerească şi veşnică a Preasfintei Treimi!…

Duhul Domnului a împărţit păstorilor sufleteşti ai neamului nostru românesc diferite daruri duhovniceşti. Unii au fost buni şi renumiţi Părinţi Spirituali, îndreptând pe cei greşiţi, alţii au suferit pentru turma lor greutăţile vremurilor şi nu au părăsit-o la necaz. Unii au fost tari în credinţă, alţii au fost pildă de smerenie. Unii au luminat prin ştiinţa lor, iar alţii prin dreaptă cârmuire. Dragostea de carte şi credinţă l-a chemat devreme pe  Înaltpreasfinţia Sa Dr. Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului. Căci, este binecunoscut ataşamentul şi devotamentul dedicat şi închinat slujirii lui Dumnezeu, prin renunțarea la bucuriile personale, exemplar reprezentat de  Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae, cu atât mai mult cu cât a fost considerat şi recunoscut sau acreditat ca fiind cel mai longeviv Arhiereu şi Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, contemporane, căci a fost de cincizeci şi doi de ani în această funcţie, slujire şi demnitate. Foarte iubit de credincioşi, Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae a continuat să uimească prin puterea cu care a suportat şi îndurat toate nevoințele trupului, şi care au fost deloc uşoare, seninătatea chipului, a glasului ce a păstrat aceleaşi inflexiuni şi peste care timpul nu s-a îndurat să lase urme, precum şi nealterata sa încredere în puterea lui Dumnezeu pe care a insuflat-o permanent acelora care i s-au adresat. Cuvintele sale blânde dar pline de conţinut, mesaj şi miez au fost un sincer şi adevărat îndemn spre a merge mai departe, înfruntând vicisitudinile acestor vremuri tulburi, când oamenii se simt oarecum dezrădăcinaţi. Şi-a înţeles misiunea de la bun început, ştia că a urma acest drum al credinţei înseamnă a fi frământat, a-ţi pune întrebări, a învăţa mereu, a o lua iar şi iar de la capăt… Înaltpreasfinţia Sa Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 21 noiembrie anul 1923 la Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, într-o familie de preoţi. Tatăl său era Preot la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Caransebeş, iar unchiul a fost Secretarul Episcopului Miron Cristea. Pentru că tatăl său a murit de tânăr, copilăria Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae a fost marcată de dragostea pentru cele sfinte pe care mama sa i-a insuflat-o. Între anii 1934 – 1942 a urmat Şcoala elementară şi Liceul în oraşul Caransebeş, alegând să urmeze la Bucureşti cursurile Facultăţii de Teologie. Încă din anul I publică articole pe teme patristice. La Crăciunul anului 1943 este hirotonit Diacon celibatar de către Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în Biserica Parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. Licenţiat în Teologie, după absolvirea facultăţii îşi concentrează eforturile în vederea pregătirii tezei sale de doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: ,,Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarea regretatului Părinte Profesor de Patrologie şi literatură Patristică Ioan G. Coman.

Revenind pe plaiurile natale, este numit Profesor suplinitor la Academia Teologică din Caransebeş şi după desfiinţarea istoricei Episcopii de aici merge la Timişoara, unde este numit în anul 1949 Secretar, apoi Referent principal la Centrul Eparhial,  iar între anii 1952 – 1956 ocupă funcţia de Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 reia activitatea în învăţământul teologic ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza până la 1 martie 1959 când devine Conferenţiar Universitar la Catedra de Îndrumări Misionare a Institutului Teologic de grad Universitar din Sibiu, predând Teologia simbolică şi Limba greacă. Dascăl de elită, cu o temeinică pregătire, dublată de un larg orizont de cultură generală, profil de enciclopedist, a format generaţii întregi, toţi cei care i-au audiat cursurile având mereu în minte şi în inimă chipul profesorului de vocaţie. Prelegerile sale atrăgeau îndeosebi prin claritate şi eleganţă în ceea ce priveşte stilul şi maniera de prezentare. Ţinuta sa sobră şi dragostea faţă de studenţi au lăsat urme de neşters în sufletele acestora.

În anul 1960 este hirotonit Preot de către viitorul şi de pie memorie Patriarh Teoctist  Arăpașu, pe atunci Episcop Vicar Patriarhal, iar la 15 decembrie este ales Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. Se călugăreşte la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti, la data de 12 ianuarie anul 1961, păstrând numele de Nicolae. Este hirotonit Arhiereu în Biserica ,,Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti la 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian Marina, împreună cu alți doi ierarhi, instalarea în funcţia de Episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an, în Catedrala Episcopală din municipiul Arad.

La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. A fost instalat la 4 martie 1962 în Catedrala Mitropolitană din municipiul Timişoara, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod. În anii `80 a colaborat cu Institutul Ecumenic ”Pro Oriente” din Viena – Austria susţinând mai multe prelegeri şi comunicări. Între anii 1978 – 1981 a activat ca Membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi, de asemenea, Delegatul Patriarhiei Române la instalarea Papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul al II – lea.

A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare. Ca ierarh s-a îngrijit de problemele administrative şi gospodăreşti din eparhie, având numeroase iniţiative printre care sprijinirea ridicării şi pictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor monumente istorico – bisericeşti din eparhie, sprijinirea mănăstirilor şi înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara. Urmare neobositelor preocupări cărturăreşti, Înaltpreasfinţia Sa este ales, în anul 1992, Membru de Onoare al Academiei Române şi Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este “Cetăţean de Onoare” al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş.

În anul 1997 i s-a înmânat Premiul Grupului pentru Dialog Social “Pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i s-a conferit Ordinul Naţional ,,Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de Preşedinţia României. În anul 2008 a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I Ordinul ,,Crucea Casei Regale a României”, de asemenea între anii 1975 – 2012 a fost Membru în Asociația Internațională de Studii Patristice.         „Porunca cea mai mare pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos este să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele ca pe tine însuţi. Atunci, dacă ai îndatorirea să-ţi ajuţi semenul, Biserica nu poate lipsi din această relaţie, are menirea s-o pună în practică, în viaţa de fiecare zi”, a spus, la un moment dat, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu, a cărui viaţă, biografie, carieră şi carte de vizită, impresionante, ne face să ne gândim că viaţa şi activitateaÎnaltpreasfinţiei Sale cu siguranţă va necesita cel puţin o amplă lucrare, o monografie cuprinzătoare, complexă şi completă, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor  şi ca exemplu, pildă şi reper pentru oamenii şi vremurile ce vor veni!…

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

                                                Veşnică să-i fie pomenirea!

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

  Gral(r)dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Dumnezeu a făcut lumea?

Teoria religioasă care desfiinţează explicaţiile ştiinţifice – cine este preotul care a inventat ipoteza Universului expandabil 2 aprilie 2015, 02:35 deAdrian BoiogluDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:creatie facerea lumii dumnezeu preot florin spanache lumina univers galaxii atomi pamant constanta 0 comentarii 0 share 0 inShare 67 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Adam şi Eva, izgoniţi din Rai după ce au muşcat din măr. FOTO Arhivă Oamenii de ştiinţă nu au răspuns pentru toate întrebările legate de formarea şi funcţionarea Universului, dar află, în fiecare zi, câte ceva ce ne ajută să înţelegem de unde venim. În tot acest timp, religia nu doar că a găsit deja răspunsurile pentru facerea lumii, dar nu se mai concentrează pe momentul creaţiei şi nici nu încearcă să răspundă provocărilor aduse de ştiinţă. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cele zece porunci, cuvintele rostite chiar de Dumnezeu. De ce ne-au fo… Jurnaliştii ”Adevărul” au pus faţă în faţă versiunea oficială prezentată de oameni de ştiinţă respectaţi şi pe cea oferită de Biblie.

Cele şase zile din Biblie Lectorul universitar Doctor dar şi preotul Florin Spanache spune că cele două teorii sunt deosebite, dar prezintă şi elemente de convergenţă.    „Referatul biblic despre crearea lumii materiale în şase zile (hexaimeron) din capitolul 1 al cărţii Facerii se deosebeşte de afirmaţiile pe care le face astăzi ştiinţa cu privire la originea lumii şi evoluţia ei. Dar cu toate acestea, atât Biblia, cât şi ştiinţa afirmă că lumea a luat fiinţă într-o anumită perioadă de timp, într-o ordine progresivă, fiinţa superioară din lume fiind omul. Aşadar deosebirea dintre teoria creaţionistă şi cea evoluţionistă constă în faptul că cea din urmă nu vorbeşte de „ipoteza” Dumnezeu”, explică părintele Spanache.   Cartea Facerii din Biblie spune că lumea a fost făcută în şase zile. Preotul constănţean a explicat etapele.  „În ziua întâi a făcut Dumnezeu cerurile, pământul şi lumina. Prin cer se poate înţelege atât lumea nevăzută a îngerilor, cât şi spaţiul cosmic. Prin pământ se înţelege lumea văzută, dar într-o formă nedefinită, materia informă, deoarece „pământul este neîntocmit şi gol”, ceea ce înseamnă că materia creată trebuia organizată, din ea urmând să ia fiinţă tot ce există în univers. Şi deoarece deasupra adâncului domnea întunericul, Dumnezeu a făcut lumina, căci fără aceasta nu-i posibilă vreo lucrare sau vreo creştere a fiinţelor ce urmau să fie create mai târziu.” A doua zi este cea în care Dumnezeu a făcut tăria, adică atmosfera, sau cerul. Acesta este şi începutul organizării materiri vii. Următoarea zi este cea în care creatorul „a despărţit apele de uscat şi a făcut să apară oceanele, fluviile şi râurile, iar pământul să devină uscat, pentru a putea creşte pe el plantele. Tot atunci a făcut Dumnezeu toate plantele după felul lor. Aşadar uscatul a fost numit tot pământ, referidu-se acum la materia formată, organizată, la continente”, spune părintele Spanache.   Ziua a patra este cea în care Dumnezeu a făcut aşa-nimiţii lumănători mari: soarele şi luna şi luminătorii mici – stelele.

„Cu privire la apariţia corpurilor şi aştrilor cereşti, curentul ştiinţific numit Gnoza de la Princeton afirmă că soarele care este de un miliard de ori mai mare ca pământul, trebuie să fi apărut înaintea acestuia, dar Moise, ca om, în momentul în care avea revelaţiile divine depre apariţia lumii, nu era plasat în spaţiul cosmic, ci pe pământ şi el explica apariţia stelelor ca având loc în ziua a patra, deoarece abia atunci au putut fi văzute prin norii de gaz şi de apă care înconjurau pământul, mai ales că atmosfera a apărut în ziua a treia, după crearea vegetaţiei submarine şi terestre care produce oxigenul, acesta făcând posibilă ridicarea norilor de la nivelul solului”, spune preotul Florin Spanache.   Ziua a cincea este cea în care apar vieţuitorarele din apă, păsările din aer şi animalele mari din apă. Preotul crede că aici este vorba şi despre dinozaurii marini.    Ziua a şasea este momentul în care „Dumnezeu a făcut toate animalele terestre, târâtoarele (reptilele, aici intrând şi dinozaurii), fiarele sălbatice şi animalele domestice, toate după felul lor, iar la urmă l-a făcut pe om, cununa creaţiei”, explică părintele Florin Spanache (foto).     Cât a durat o zi a Creaţiei   Preotul constănţean admite că durata unei zile nu este echivalentul a 24 ore şi că Biblia ar fi putut explica Facerea în zile pentru a fi mai uşor de înţeles, dar că acele zile puteau să fie ere geologice.    „Potrivit cuvintelor psalmistului: „Căci înaintea ochilor Tăi o mie de ani sunt ca ziua de ieri ce a trecut şi ca o strajă de noapte” (Ps. 89, 4), precum şi ale Sfântului Apostol Petru: „O zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” (II Petru 3, 8), rezultă că pentru Dumnezeu Care e veşnic, durata timpului este fără importanţă, El putând crea totul dintr-o clipită, ori într-un timp mai îndelungat, după a Sa bunăvoinţă”, explică părintele Spanache.    Lectorul universitar crede că Moise, cel care a scris cartea Facerii a prezentat zilele creaţiei drept zile obişnuite doar pentru că poporului evreu îi era mai uşor să înţeleagă în acest fel atotputernicia divină.    „O creaţie care s-ar fi extins pe durata câtorva ere geologice punea oarecum la îndoială, în mintea oamenilor din acele timpuri atotputernicia divină. Dar indiferent de durata de timp în care a fost creată lumea materială, creaţia ei a fost progresivă şi cu totul corespunzătoare scopului pe care Dumnezeu i l-a dat, căci cartea Facerii spune: „Şi a privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată erau foarte bune” (Fac. 1,13)”, încheie părintele Florin Spanache.

Un preot, autorul teoriei Universului expandabil Pare greu de crezut, dar un preot care avea şi înclinaţii ştiinţifice este cel care a venit iniţial cu teoria că Universul se măreşte şi nu este static, aşa cum credeau oamenii de ştiinţă. Un documentar realizat de BBC ne aduce aminte că preotul belgian George Lemaitre este cel care a promovat această ipoteză în anul 1927. El spunea că Universul a apărut ca un fel de atom care a explodat şi a trimis pretutindeni mai mulţi atomic mici.    Ideea lui ar fi rămas necunoscută şi ignorată, dacă doi ani mai târziu astronomul Edwin Hubble nu ar fi descoperit că Universul se extinde şi nu este static. Teoria a fost luată în derâdere de oamenii de ştiinţă de acum 86 ani, iar unul dintre ei a spus, în glumă, că probabil a fost şi un Big Bang (zgomot mare) la început.    Între timp, astronomii au demonstrat că a existat un astfel de Big Bang tocmai pentru că şi astăzi poate fi „auzit” în spaţiu ecolul lui.    Oficial, teoria general acceptată de oamenii de ştiinţă spune că în urmă cu 13,8 milioane de ani Universul a început să evolueze dintr-un singur punct în urma unei explozii violente. Imediat a apărut gravitaţia, apoi protonii şi neutronii au format nuclee care au capturat atomi. Universul s-a umplut de nori de hidrogen şi heliu care au devenit ulterior „sămânţa” galaxiilor pe care le vedem astăzi.

Paştile Domnului, repetabila noastră povară

Sunt două săptămâni din an – Săptămâna Mare şi Săp­tă­mâna Luminată – în care viaţa noastră trece iarăşi prin­tr-o poartă a veşniciei, în care cuminţenia pământului es­te tulburată de tăcerea răspunsului Domnului la întrebarea lui Ponţiu Pilat: „Ce este adevărul?“ (Ioan 18, 38): „Dacă Hris­tos nu ar fi înviat, învăţăturile Sale s-ar fi adăugat cugetărilor în­ţelepte din antichitatea târzie, iar faptele Sale minunate să­vâr­şite pentru oameni şi asupra naturii înconjurătoare s-ar în­scrie la capitolul întâmplări neobişnuite. El, Învăţătorul cel Bun, S-ar fi adăugat şirului imens de năpăstuiţi ai soartei, de oa­meni drepţi care suferă şi mor nevinovaţi. De aceea, Sfântul Apostol Pavel raportează totul la minunea Învierii Domnului: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noas­tră, zadarnică şi credinţa voastră“ (1 Corinteni 15, 14).

Aşadar, Paştile Domnului nu este doar o sărbătoare, cea mai mare sărbătoare creştină din cursul anului, ci este funda­men­tul vieţii noastre, un reper existenţial. Pentru fiecare dintre noi, pentru comunitate şi pentru articularea dintre genera­ţii. La vârste diferite, în lumina Crucii îngemănate cu făclia de Paşti, alte văluri ni se ridică de pe cărunteţea minţii şi în­ţe­lesuri noi ni se revarsă în adâncul fiinţei. Oricâte încercări şi deziluzii am avea în lumea aceasta, viaţa merită trăită mă­car pentru a mai ajunge o dată în dimineaţa Învierii.

   Pr. Nicolae Dascălu

Pr. Nicolae Dascălu

De-a lungul şi de-a latul pământului, în locuri şi timpuri di­ferite, tradiţiile şi obiceiurile de Paşti sunt sensibil di­ferite, însă misterul liturgic al Sărbătorii le dă sens. Cu toţii ştim că pasca şi ouăle roşii nu reprezintă mare lucru dacă au pier­dut legătura cu semnificaţia lor spirituală. Ascultăm adesea povestiri şi amintiri despre Sfintele Paşti şi ne minunăm că totuşi vârsta copilăriei este cea mai apropiată de miezul săr­bătorilor pascale. Nici cultura mediatică nu neglijează ma­rea sărbătoare a creştinătăţii. Mai mult, îi oferă un veşmânt mul­ticolor, în care aspectele spirituale se îmbină cu miturile o­mului de azi: filme artistice despre drama cristică sau filme do­cumentare despre Ţara Sfântă, transmisiuni în direct de la adu­cerea Sfintei Lumini, pachete promoţionale de călătorie pentru vacanţa de Paşti, imaginile iepuraşilor surâzători de ciocolată amestecate cu scâncetele mieilor din pieţe, pregătiţi pentru sacrificiu …

Şi, totuşi, de aproape două mii de ani, esenţială rămâne în aceste zile dulcea şi repetabila povară a drumului că­tre sfânta biserică. Mai somptuoasă şi cu o acustică per­fec­­tă sau mai modestă, departe pe deal sau ascunsă între blo­cu­rile din cartierele urbane, casa Domnului este mai mult de­cât ori­când larg deschisă. Părinţi şi copii, bunici şi nepoţi, cle­rici şi mireni vin acum la Denii, la Mărturisire şi Împărtăşire, cântă împreună Prohodul, iar în noaptea de Paşti – imnul de bi­­ru­in­ţă „Hristos a înviat!“. Acum, ne simţim mai aproape unii de al­ţii, nu contează dacă ne ştim sau nu ne ştim numele. Ne sim­­ţim mai aproape de Dumnezeu, pentru că suntem acolo, în tim­­pul sacru, cu Fiul Său, pe Drumul Crucii. Iar în Săp­tă­mâ­na Luminată ne regăsim pe noi înşine, regăsim sensul şi bu­cu­­­ria vieţii. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bu­­curăm şi să ne veselim întru ea (Ps. 117, 24).

La şcoala Crucii şi a Învierii, purtăm cu toţii acest legământ, „jugul cel bun“ al lui Hristos – repetabila noastră povară.

                                                                                                                                               După publicatia LUMINA

Atitudinea lui Iisus Hristos faţă de afaceri, fisc, sponsori şi avere

 Iisus şi-a plătit constiincios impozitele

Iisus Hristos avea mai degrabă o viziune socialistă asupra economiei, decåt una social-democrata, convertită în valorile politice de astăzi. În pilda celor zece mine – mina valora 10 drahme grecesti sau 10 dinari romani – vedem că stapånul îşi laudă şi promovează slugile care si-au reinvestit cåstigul. Sluga care nu face nimic cu mina este luata la rost ca nu şi-a dat banul schimbătorilor de bani. În final, stăpânul îi confisca mina şi i-o dă celui care a câştigat cel mai mult. (Evanghelia dupa Luca, cap. 19, 12-26). Iisus a plătit darea pentru templu, în valoare de un statir, o veche monedă grecească egală cu patru drahme (Evanghelia dupa Matei, cap. 17, 22-27). Apoi, când este chestionat dacă este bine să plătească tribut administraţiei imperiale romane, Iisus cere dinarul de tribut şi întreabă al cui este chipul de pe avers, pronuntând celebrul adagiu: ,,Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu” (Evanghelia dupa Marcu, cap. 12, 14-17). Împărăţia cerurilor, evocată de Iisus, aduce în percepţia actuală, cu modelul scandinav al capitalismului: stăpânul viei a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători pentru societatea sa comercială. S-a învoit cu resursele umane pentru o remuneraţie de un talant pe zi (un talant valora 60 de mine, adică 600 de drahme greceşti sau 600 de dinari romani). Apoi, a mai găsit forţa de muncă în somaj, pe piaţa de forţa de muncă, şi a recrutat-o la ceasul al treilea, al şaselea, al nouălea şi al unsprezecelea, după calculul timpului în antichitate. Seara, când a făcut plăţile, patronul viei s-a comportat ca un veritabil manager şi i-a plătit pe toţi angajaţii cu un talant, indiferent la ce oră şi-au început aceştia activitatea, deoarece obiectivul lui patronal era strângerea rapidă a recoltei. Liderul sindicatelor lucrătorilor, care şi-au început activitatea la prima oră, a cârtit că vrea o retribuţie mai mare pentru plătitorii lui de cotizaţie, la care patronul i-a amintit că a negociat o retribuţie de un talant, indiferent de ora la care şi-au început muncitorii activitatea (Evanghelia dupa Matei, cap. 20, 1-16).

Iisus a avut sponsori

Locaţia pentru Cina cea de taină a fost sponsorizată de un personaj misterios (Evanghelia dupa Luca cap. 22, 9-13). Mormântul Lui, foarte scump, săpat în stânca, în care n-a mai fost pus nimeni, a fost sponsorizat de ucenicul Său, Iosif din Arimateea (Evanghelia dupa Luca cap. 23, 50-53). Trupul lui Iisus a fost uns cu o soluţie foarte costisitoare, preparată din smirna şi aloe, plătită de Nicodim (Evanghelia dupa Ioan, cap. 19, 39-40). Aceste trei amănunte demonstrează că Iisus a cultivat în timpul vieţii prietenia cu oamenii bogaţi ai vremii, cu vameşii şi fariseii, la care obişnuia să mănânce adesea acasă (Evanghelia dupa Luca, cap. 7, 36). Nu rezultă de nicăieri că Iisus i-ar fi detestat pe bogaţi. Este foarte adevărat că El spune la un moment dat: ,,Că mai lesne este să treacă o camilă prin urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”, (Evanghelia dupa Luca, cap. 18, 25), însă acest adagiu se poate interpreta mai degrabă ca un ingenios joc de cuvinte din antichitate, a cărui semnificaţie poate fi doar intuită şi speculată. ,,Camila” este litera ,,gamma”, al cărei nume ebraic este ,,gimmel”, care înseamnă ,,camila”, deoarece forma literei se aseamănă cu cocoaşa unei cămile, iar urechile acului s-ar referi la litera ,,iota”, al cărei nume ebraic este ,,ioth”, care înseamnă fleac, purice sau ceva neglijabil. Adică, mai degrabă va trece ,,cămila” prin ,,purice”, adică litera ,,gimmel” prin litera ,,yoth”, decåt sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu. Jocul de cuvinte demonstreaza ca litera ,,gamma” poate intra destul de usor prin litera ,,iota”.

                                                                                                           Florin CREŞTINUL

Cine este şi ce avere are Titu Bojin. Preşedintele CJ Timis, în administraţie încă din perioada comunistă, când a fost primar

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, considerat un apropiat si protejat al lui Ilie Sarbu, a intrat in administratia locala inca din 1986, cand a devenit primar al localitatii Remetea Mare, pana in 1992, apoi din nou din anul 1996. El a condus timp de zece ani Directia Apelor Banat.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, suspectat de fapte de coruptie, are 61 de ani. El este absolvent al Scolii Tehnice de Maistrii Mecanici Cernavoda si al unui liceu industrial din Timisoara, avand diploma de maistru mecanic. In perioada 1985-1989, a urmat cursurile Institutului de Stiinte Politice si Economice din Bucuresti (fosta

Titu Bojin plin de el si foarte increzut

Titu Bojin plin de el si foarte increzut

Academie ,,Stefan Gheorghiu”), iar intre 1990 si 1993 a urmat cursurile Universitatii de Vest Timisoara, obtinind diploma de economist.
In perioada 1970-1978, Bojin a lucrat ca masinist la Intreprinderea de mecanizare, transport, lucrari de imbunatatiri funciare- IMTLIF Timisoara, iar intre 1978-1985 a fost maistru mecanic utilaje grele la Statia de utilaje grele, transport constructii – SUGTC Timisoara. El a fost si „sef de lot” la Intreprinderea de executie si exploatare lucrari imbunatatiri funciare – IEELIF Timisoara, fiind si presedinte al sindicatului din fabrica, in perioada 1984-1985.
In anul 1986, Titu Bojin a devenit primar al localitatii Remetea Mare, ocupand aceasta functie pana in anul 1992. Ulterior, el a fost, timp de patru ani, director economic al SC TIBUC-SNC Bucovat.
In anul 1996, Bojin a redevenit primar al localitatii Remetea Mare. Dupa un mandat de primar, Titu Bojin a fost, timp de un an, director economic al SC REMODET TMB SRL.
Din anul 2001 si pana in 2011, Titu Bojin a fost director al Directiel Apelor Banat. In aceasta perioada, mai exact din 2000 si pana in 2012, Titu Bojin a fost si consilier judetean PSD.
In septembrie 2011, Titu Bojin, declara ca a decis sa se retraga din functia de director al Directiei Apelor Banat, dupa ce a fost nominalizat de USL sa candideze la sefia CJ Timis. Pana la alegerile din iunie 2012, cand a castigat mandatul de presedinte al Consiliului Judetean Timis, Bojin a fost sef al Serviciului Exploatare si Intretinere a Sistemelor din cadrul Directiei Apelor Banat.

bojin-ridicat-de-mascati02_resize

Titu Bojin saltat de mascati si nu concepe ca va ajunge la ,,Popa Sapca”

bojin-ridicat-de-mascati04_resize-640x380

Titu Bojin saltat de mascati si nu concepe ca va ajunge la ,,Popa Sapca”

Titu Bojin saltat de mascati si nu concepe ca va ajunge la ,,Popa Sapca''

Titu Bojin saltat de mascati si nu concepe ca va ajunge la ,,Popa Sapca”

Bojin este membru al PSD inca de la formarea PDSR, in 1992, iar din anul 2008 este presedinte al filialei Timis a partidului. El este si membru in Comitatul Executiv National al PSD si membru in Consiliul National al PSD.
In ultima sa declaratie de avere, din iunie 2013, Titu Bojin mentioneaza ca are doua terenuri in Remetea Mare, de 2.368 metri patrati, respectiv 1,46 hectare, primul cumparat, iar cel de-al doilea atribuit conform Legii 18. El are o casa tot in Remetea Mare, de 260 metri patrati, detinuta alaturi de sotie.

La categoria ,,bunuri aflate in proprietate”, Titu Bojin declara bijuterii de 7.000 de euro.
Potrivit declaratiei de interese, Bojin este actionar majoritar la SC Lugomet SA Lugoj si asociat unic la SC Remodet TMB SRL Lugoj.
De asemenea, acesta este reprezentant in mai multe AGA: Adivest, „Apa si Canal”, „Polul de Crestere” si ,,Politehnica Timisoara”.
Bojin mai precizeaza ca este membru in AGIR, AJVPS, Clubul Social Democrat, Clubul specialistilor AGR, Apa Vest, Asociatia Culturala Banatului, Liga Drepturilor Omului, precum si senator de onoare la Universitatea de Vest Timisoara.

Titu Bojin este considerat un apropiat si ,,protejat” al senatorului PSD Ilie Sarbu, datorita caruia ar fi fost mentinut in functie la Directia Apelor Banat, desi la guvernare era PDL.

Unul dintre cele mai mari proiecte de investitii derulat de Directia Apelor Banat in mandatul lui Bojin a fost ,,Consolidare si reprofilare rau Timis pe sectorul Lugoj – frontiera Serbia”, in valoare de peste 153,4 milioane de lei. Una din companiile care a lucrat la acest proiect este si Remodet TMB SRL, la care Titu Bojin este asociat unic, a scris presa locala. Aceeasi firma apare ca subcontractor si la proiectul „Regularizarea raului Bistra pe sectorul Otelu Rosu – Iaz”. O alta firma in care actionari au fost sotia si fiul sau – Temadi TMB – a primit alte doua lucrari vizind amenajarea unor acumulari de apa in localitatile Dumbravita si Ianova, perioada contractelor fiind de opt, respectiv zece ani.
Presa locala a scris, de-a lungul timpului, ca familia Bojin a avut contracte cu Directia Apelor inca din 1998, firmele acestora fiind ,,abonate” la lucrarile de subcontractare.
In octombrie 2013, presedintele Consiliului Judetean Timis a fost audiat la Parchetul Tribunalului Timis intr-un dosar in care sunt vizate mai multe contracte semnate in 2008 intre Directia Apele Romane Banat si firma Temadi TMB, care apartinea sotiei si fiului lui Titus Bojin, audiati si ei de anchetatori.
Titu Bojin declara atunci ca nu are nicio implicare in dosarul de evaziune fiscala si ca nu el a semnat, in 2008, contractele dintre Directia Apele Romane Banat si firma care a apartinut sotiei sale. Presedintele CJ Timis spunea ca in acest dosar este vorba despre taxe si impozite care nu au fost platite statului de catre firma si ca toate documentele au fost semnate de contabil.
El mai spunea ca firma Temadi TMB, care a apartinut Mariei si lui Emilian Bojin, a fost vanduta in anul 2011.
Luna trecuta, Titu Bojin a fost audiat din nou in acest dosar, de aceasta data la Parchetul ICCJ. Surse judiciare declarau unele surse de  presa precum ca presedintele Consiliului Judetean Timis a fost citat de procurori pentru a da declaratii ca martor in dosarul in care se fac cercetari pentru presupuse fapte de evaziune fiscala de la Directia Apele Romane Banat, cauza preluata de procurorii Parchetului instantei supreme de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.

Titu Bojin si ,,Famiglia'' de mafioti PSD,  Victor Ponta, Ilie Sarbu - alias TATA SOCRU - plin de ei in pragul unor viitoare ,,vizite''la DNA si aproape de  celule de la Popa Sapca sau Rahova

Titu Bojin si ,,Famiglia” de mafioti PSD,
Victor Ponta, Ilie Sarbu – alias TATA SOCRU – plin de ei in pragul unor viitoare ,,vizite”la DNA si aproape de celule de la Popa Sapca sau Rahova

Intr-o buna  dimineata, procurorii DNA l-au ridicat pe Titu Bojin de la locuinta sa din comuna Remetea Mare. Bojin, care este suspectat de luare de mita, trafic de influenta si abuz in serviciu, a fost dus la sediul CJ Timis, unde au avut loc perchezitii in prezenta acestuia, el urmand sa fie dus la Bucuresti, pentru audieri la DNA.
Potrivit unor documente ale procurorilor, obtinute de Mediafax, Titu Bojin, folosindu-se de functia de presedinte al CJ Timis si de pozitia de lider al filialei judetene a PSD, ar fi identificat primarii din Timis, conduse de alesi locali din PSD, cu care George Didila, prin SC Ecomet West SRL, a incheiat contracte de achizitii publice, cu atribuire directa. In acest demers, Didila ar fi fost sprijinit atat de Titu Bojin, cat si de Marcel Mihoc, consilier judetean in CJ Timis.
Anchetatorii au mai stabilit ca, in cazul in care primariile care au incheiat contracte cu SC Ecomet West SRL tergiversau plata contractelor incheiate, George Didila apela tot la Titu Bojin pentru a determina primarii sa plateasca, cu celeritate, aceste contracte.
Intrucat unele dintre primariile care au incheiat astfel de contracte cu SC Ecomet West SRL nu aveau prevazute in buget fonduri pentru plata produselor achizitionate, consilierul judetean Marcel Mihoc ar fi promis, la data incheierii contractelor, alocarea fondurilor necesare cu ocazia rectificarilor bugetare, se mai arata in documentele citate.
In acest sens, in 25 iunie 2014 s-a convocat sedinta ordinara a Consiliului Judetean Timis, pe ordinea de zi fiind discutat si ,,proiectul de hotarare privind aprobarea bugetului rectificat al judetului Timis pe anul 2014″.
Procurorii il suspecteaza pe Titu Bojin ca directiona alocari bugetare din bugetul Consiliului Judetean Timis catre unitati administrativ teritorial din judet, in vederea finantarii contractelor pe care acestgea le aveau in derulare cu SC Ecomet West SRL.
Sumele de bani obtinute din contracte erau virate in conturile societatii Ecomet West SRL, administrata de catre Marius Didila, care il anunta pe George Didila, iar acesta ii transmitea lui Bojin si Mihoc situatia incasarilor din contractele incheiate, potrivit acelorasi documente.

Intr-o alta editie va vom face si alte dezvaluiri

                                                                                                                                                         Florin NAHORNIAC

Este bine să ştiţi din timp: Cum PICĂ PAȘTELE în URMĂTORII 15 ani? N-o să credeti PE CE DATĂ PICĂ LA ANUL! Ce coincidență!

Paştele sau Invierea lui Iisus Hristos sau Sfintele Pasti este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care se sărbătoreşte de la an la an pe altă dată, aşa cum a fost stabilit la primul sinod ecumenic, tinut in anul 325 la Niceea.

Dacă anul acesta Paştele s-a sărbătorit  pe 12 aprilie, la anul, Sfânta sărbătoare de Paşte va avea loc pe data de 1 mai.

2016 – 1 mai
2017 – 16 aprilie
2018 – 8 aprilie
2019 – 28 aprilie
2020 – 19 aprilie
2021 – 2 mai
2022 – 24 aprilie
2023 – 16 aprilie
2024 – 5 mai
2025 – 20 aprilie
2026 – 12 aprilie
2027 – 2 mai
2028 – 16 aprilie
2029 – 8 aprilie
2030 – 28 aprilie

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Scopul acestei sărbători creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii Domnulu nostrum lui Iisus Hristos.

                                                                                            Florin CREŞTINUL

Papa Francisc a refuzat ambasadorul propus de Francois Hollande la Vatican pentru că ar fi homosexual

O decizie fără precedent a fost luată la Vatican de Papa Francisc.

Papa Francisc a refuzat să valideze propunerea preşedintelui François Hollande pentru postul de ambasador al Franţei la Vatican deoarece candidatul ar fi homosexual, un caz care afectează relaţiile dintre Paris şi Sfântul Scaun, relatează Le Journal du Dimance în pagina electronică.

Potrivit revistei, de câteva zile toată lumea sau aproape toată lumea de la la Quai d’Orsay este aproape sigură. Ambasadorul ales la 5 ianuarie de către preşedintele Republicii pentru postul de la Vatican nu va fi agreat de către Papa Francisc, în contextul în care Sfântul Scaun a intrat într-o „perioadă de tăcere”. Astfel, a devenit clar că este necesar ca Franţa să facă o nouă propunere.

Numele a trei „competitori” circulă deja – Emmanuelle Dachon, secretara generală a Ministrului de Externe, care a fost ambasadoare în Irlanda, ambasadorul în Arabia Saudită Bertrand Besancenot şi René Roudaut, aflat la post la Berna. Cei doi diplomaţi sunt căsătoriţi şi au copii, precizează revista.

Laurent Stéfanini, şeful de protocol al şefului statului şi al predecesorului său, care a fost desemnat în secret, ar candida deja pentru alt post în Europa de Nord, potrivit JDD.

Revista Le Canard Enchaîné a dezvăluit că Vaticanul nu l-a dorit pe acest celibatar, fără copii, reputat pentru profesionalism şi discreţie, un fin cunoscător al jocurilor de culise din administraţia Vaticanului, din cauză că ar fi gay.

Declaraţii pe care Papa le-a făcut pe 29 iulie 2013 au creat un entuziasm veritabil în cadrul comunităţii gay, care-l considera mult mai „prietenos” decât predecesorii săi. „Dacă o persoană este gay şi-l caută pe Dumnezeu cu bunăvoinţă, cine sunt eu să o judec?”, declara Francisc la bordul avionului care-l aducea de la Rio. Însă a precizat că nu-i plac activităţile de lobby.

Curia s-a temut că această nominalizare ar putea să fie interpretată ca un semnal politic şi folosită în acest sens. „Sunt peste 100 de state reprezentate la Vatican. este un subiect sensibil”, a declarat un specialist pentru revistă.

Astfel, Franţa a aflat că deschiderea de care dă dovadă are anumite limite, printr-o „decizie luată de însuşi Papa”, a subliniat un expert. Scrisoarea pe care arhiepiscopul Parisului, cardinalul André Vingt-Trois, a trimis-o pe 11 februarie Consistoriului cardinalilor întrunit pentru a agrea ambasadorul propus de Franţa nu a schimbat decizia. Jean-Louis Tauran, cardinalul Camerlengo al Sfintei Biserici, a intervenit în favoarea lui Stéfanini, Însă Papa le-a spus mai multor cardinali că nu va ceda.

Laurent Stéfanini are, cu toate acestea, un CV perfect pentru post, apreciază JDD, precizând că el cunoaşte perfect Curia romană, deoarece s-a aflat în post la Ambasada Franţei la Sfântul Scaun în perioada 2001-2005, după Pierre Morel. La întoarcerea sa la Quai d’Orsay, tehnocratul, un catolic practicant, a devenit consilier pe probleme religioase.

Este vorba despre al doilea incident de acest fel, scrie revista, care precizează că în perioada 2007-2008 postul a rămas vacant deoarece fostul papă Benedict al XVI-lea a refuzat propunerea unui ambasador francez aflat într-o uniune civilă.

 sursa: DC News

 

ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MARIILE ŞI IUBIRILE LUI ŞTEFAN CEL MARE

Astăzi se împlinesc 511 ani de la trecerea în nemurire a celui mai viteaz Domn al românilor. Poporul l-a numit „cel Mare”. „Cea  mai mare personalitate politică şi militară pe care au dat-o românii în istoria lor”, precum scria filozoful Petre Ţuţea, „Binecredinciosul” Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, figură Graphic1emblematică în Panteonul naţiunii române, prăznuită la 2 iunie, faptele căruia dovedesc că „Atletul lui Christos”, „Apărătorul creştinătăţii”, după cum îl numea Papa Sixtus al IV-lea, merită cu prisosinţă un loc între sfinţi. Or, cronicele vremii atestă că principala şi unica abatere de la preceptele morale, atribuită Voievodului, era pasiunea sa puternică pentru  sexul frumos, care a şi generat polemici împotriva canonizării domnitorului, în 1992, de către Biserica Ortodoxă Română. Incontestabil rămâne şi faptul că viteazul şi neînfricatul Voievod iubea vinul de calitate şi femeile frumoase. Domnitorul a fost căsătorit de trei ori. Mulţi denigratori susţineau că a avut 50 de copii din flori. Evident, ştim că la urcarea pe tron, în 1457, Ştefan cel Mare nu era căsătorit, ci era „ocupat  de aşezarea ţării, pe la războaie şi pe la Marioare”. Avea însă un fiu, pe care-l chema Alexandru, şi care a văzut lumina zilei din marea iubire a  Voievodului faţă de Maria Maruşca, fiica unui boier. Se presupune că Ştefan Vodă a fost chiar căsătorit cu ea. Despre Maria Rareş aflăm din realizările fiului ei, domnitorul Petru Rareş. De altfel, după cum sensibilizează cercetătorul Andrei Vartic, Mariile au jucat un rol important în viaţa domnitorului. Munteanca Maria Oltea, era mama domnitorului, Evdochia Maria – prima sa soţie, Maria de Mangop – cea de-a doua soţie, Maria Voichiţa – cea de-a treia soţie şi cine ştie câte Marii au mai fost… Apropo de adevăr,  aproape toate căsătoriile Voievodului au avut ca scop alianţa politică şi, indiscutabil, consolidarea succesiunii la tron.

Cu Evdochia-Maria Olelkovici de Kiev, o ruteană foarte frumoasă din Kiev, fiica principelui  Olelko, care s-a stins din viaţă după patru ani de căsnicie, Voievodul se căsătoreşte în 1463. Prima sa soţie n-a reuşit să fie părtaşă la gloria soţului, murind în timp ce Ştefan Vodă purta război cu Matei Corvin. Se pare că domnitorul a rămas mult timp neconsolat după decesul soţiei, făcând danii pentru odihna sufletului ei şi după căsătoria sa cu Maria Voichiţa. Voievodul Ştefan a avut cu  Evdochia un fiu, pe care-l chema Petru şi care a decedat în 1480, şi o fiică, Elena, care a avut un destin tragic, căsătorindu-se cu ţareviciul Ivan cel Tânăr, fiul ţarului Moscovei, Ivan  Vasilievici al III-lea, care a murit în 1505, omorâtă de mătuşa Mariei de Mangop, Sofia Paleologul.

Graphic1În 1472, Ştefan cel Mare se recăsătoreşte cu Maria de Mangop din familia princiară bizantină, care decedează după cinci ani. Pentru o perioadă de 32 de ani a avut-o alături pe cea mai iubită dintre soţii – Maria Voichiţa, care era aproape cu 30 de ani mai tânără decât el, fiica domnitorului muntean Radu cel Frumos, cu care Voievodul a purtat câteva războaie. Luate ostatice în 1471, după înfrângerea domnitorului valah, Ştefan cel Mare le ţinea – pe doamna Maria, soţia lui Radu cel Frumos, şi pe fiica lor Voichiţa, care moştenise frumuseţea tatălui său  – la Curtea Domnească de la Suceava. În scurt timp, însă, s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. După înfrângerea în bătălia de la Războieni (1476), Ştefan Vodă şi Maria de Mangop, deşi erau căsătoriţi, se înstrăinaseră. Căsnicia sa cu Ştefan nu a fost deloc fericită. După cucerirea Mangopului de către turci, Ştefan se îndepărtează de soţia sa,  pierzându-şi speranţa de a stăpâni cândva acel ţinut. La aceasta s-a adăugat şi prezenţa Mariei Voichiţa.  Simţindu-se părăsită, având o rivală cu mult mai tânără şi mai frumoasă, Maria de Mangop s-a stins de durere în 1477, fiind înmormântată la Putna. După trei ani, în 1480, Voievodul se recăsătoreşte cu cea mai iubită dintre Marii – Maria Voichiţa, în vârstă de 19 ani, fiica lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, cu care a trăit până la trecerea sa în veşnicie, 2 iulie 1504.

După căsătoria sa cu Maria Voichiţa, Voievodul stă mai mult pe lângă iubită, nedorind s-o părăsească, iar în 1487 începe construcţia de biserici în stilul medieval stefanian, neasemuit de frumos al Putnei. Iar la aniversarea de 30 de ani a scumpului său odor, domnitorul îi dăruie iubitei sale  Biserica Pătrăuţi, al doilea templu din fascinantele locaşuri de închinare.

Când a luat-o ca pradă de război, Maria Voichiţa avea doar 14 ani, iar în 1481 s-a născut  fiul lor,  viitorul domn, Bogdan al III-lea.  Nobilii soţi au mai avut două fiice – Ana şi Maria. Prima a decedat în 1499, iar a doua s-a căsătorit cu ducele polonez Teodor Wiesnowiecki şi a murit în 1518. Maria Voichiţa s-a stins din viaţă în 1511, în timpul domniei fiului ei, Bogdan al III-lea, fiind îngropată alături de soţ, în Mănăstirea Putna.

Cu excepţia fiului Alexandru,  ctitorul Bisericii Adormirea din Bacău, favoritul lui Ştefan, care a luat parte la întreaga politică internă şi externă a tatălui său, deoarece acesta voia să-l lase succesor la tron, care a murit înaintea domnitorului, fiind îngropat la Bistriţa, alături de strămoşul său, Alexandru cel Bun,  şi a lui Bogdan Vodă, care i-a supravieţuit, toţi fiii legitimi ai lui Ştefan cel Mare au decedat înainte de a atinge vârsta majoratului..

Deşi gurile rele afirmă că Ştefan a avut multe aventuri, singura relaţie extraconjugală cunoscută  este cea cu Maria Rarişoaia, o boieroaică frumoasă din părţile Hârlăului, căsătorită cu un bogat negustor de peşte, mama viitorului domn Petru Rareş. Or,  cert rămâne faptul că Ştefan Vodă a avut cel puţin un fiu ilegitim, recunoscut de Voievod, celebrul domnitor Petru Rareş, născut de iubita domnitorului, nobila Maria Rareş. Nu se cunoaşte precis data naşterii lui Petru Rareş, însă, ţinându-se cont de faptul că în momentul preluării tronului în 1527 avea vreo 40 de ani, se presupune că  fiul natural al Voievodului a văzut lumina zilei în perioada 1497-1490, când Ştefan cel Mare era căsătorit cu Maria Voichiţa.

                                                                                                                  Felicia NICHITA-TOMA

 

P.S.  Public acest articol al ziarului ZORILE BUCOVINEI datorita faptului ca ma trag din tata bucovinean, nascut in Cernauti, iar seva mea biologica de trage din acel loc. Cei din conducerea acestei publicatii nu-mi dau nici o importanta pentru ca nu au spirit civic si patriotic. Cu toate acestea eu ii iert si le ofer toata stima si consideratia mea.                                                 

H R I S T O S   A    I N V I A T!

                                                     General-colonel(r)conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

Armata română pe frontul din Rusia (1942–1943) Însemnările generalului Constantin Sănătescu

5 august 1942. Timp de șase zile, am inspectat unitățile din Botoșani, Dorohoi și Cernăuți, pentru a mă convinge dacă sunt gata de plecare. Starea rechizițiilor de cai este proastă, căruțele și hamurile sunt însă bune.

Am găsit Cernăuți într-o stare înfloritoare; prăvăliile evacuate de evrei au fost redeschise de către români; fabricile — toate în funcțiune. Un singur lucru este trist: că se fac afaceri și chiar barbarii pe chestia evreilor ce trebuie evacuați din Bucovina. În plus, o mulțime de aventurieri au venit și au pus mâna pe fabrici, realizând beneficii mari. Am întâlnit o mulțime de pierde-vară veniți pentru pricopseală aici și care nu se jenau să spună că au venit în California României pentru îmbogățire. […]

Graphic113 octombrie 1942.A plouat peste noapte, fără a desfunda drumurile. Iau cunoștință de o directivă secretă a Führer-ului, relativ la conducerea operațiunilor pe timpul iernii. Găsesc părți bune, dar și părți neaplicabile. Ni se recomandă ca atacurile inamice să fie zdrobite chiar pe baza lor de plecare, cu aviația și artileria. Foarte frumoasă recomandație, însă eu nu am nici un avion la dispoziție, iar muniție de artilerie de-abia avem cât să ne ducem zilele. […]       Iau legătura cu divizia germană din dreapta mea și văd că are o situație tot așa de proastă ca și diviziile mele. Constat că nu are frontul în întregime pe Don, că regimentele de infanterie de-abia ating efectivul de 800 de oameni și cu mare greutate se mențin pe poziție. Ne sunt superiori deoarece trupa are încă moralul ridicat și nu duc lipsă de muniție.     Am dat ordin ca trupele să înceapă să-și construiască adăposturi în vederea iernii, care vor consta din bordeie săpate în malurile văilor de râu din zonă; tot așa trebuie făcute și adăposturile pentru cai și mașini. Întreaga lucrare nu va fi ușoară, din cauză că lipsește lemnul; păduri pe aici nici pomeneală. […]

Novo-Nikolaev, 1 decembrie 1942. Încep să mi se destindă nervii — și asta o constat, cu bucurie, prin faptul că am dormit cinci ore la rând, lucru ce nu mi s-a mai întâmplat de mult; apoi, pot diminua simțitor numărul țigărilor fumate zilnic, care ajunsese prea mare în aceste zile de reușită. Mă ocup și de corespondența particulară, scriind acasă și la prieteni, care trebuie să fie îngrijorați ascultând la radio comentariile de la Londra și Moscova asupra înfrângerii noastre.      În zonă se pare că s-au terminat coloanele și răzleții, pe care am reușit a-i grupa la vest de Doneț. Ne-au mai rămas doar trupele de pe Cir, pe care, după informațiile primite, germanii le vor libera curând. Aflu că Mareșalul nu este pus la curent exact de către Marele Cartier General asupra situației, din care cauză se întârzie a se lua o hotărâre judicioasă — și care nu poate fi decât aceea de a duce în țară toate aceste resturi, care nu se mai pot reorganiza aici. Numai astfel s-ar scăpa viața atâtor oameni și cai precum și ceva material, căci, de vor rămâne aici, vor pieri cu toții când vor veni gerurile cele mari din ianuarie și februarie.

Ninge liniștit și des. Altădată simțeam o plăcere când vedeam o asemenea ninsoare, acum sunt plin de îngrijorare ca nu cumva drumurile să se-ntroienească și să nu mai poată circula mașinile pentru aprovizionări; sănii nu avem și nici pe la locuitori nu găsim. Problemacombustibilului este grea, însă avem noroc că am găsit în apropiere o pădurice de brad, pe care o punem în tăiere. Să faci foc cu lemn de brad, și încă ud, înseamnă a nu te încălzi lucru mare; singurul avantaj este că avem miros frumos de rășină în camere. De-abia reușim să avem în camere 14–150, iar noaptea temperatura scade simțitor, încât ne sculăm aproape înțepeniți de frig. Ne-am pârlit hainele de pe noi înghesuindu-ne prea aproape de foc.    Un fapt curios: prin toate părțile pe unde am fost, populația nu ne este ostilă. Partizanii care au apărut pe ici, pe colo și s-au dedat la acte de violență nu sunt dintre localnici, ci probabil dintre parașutiștii lăsați în spatele frontului. În cursul retragerii noastre, multă populație se refugiază de bună voie spre înapoi, temându-se mai mult de sosirea rușilor decât de noi, iar prizonierii ruși merg nepăziți, fără a încerca să fugă sau să se ascundă ca să-i ajungă armatele lor. Vorbind cu fruntașii satelor, ne spun că au suferit mai mult de la armatele lor, care s-au dedat la acte de violență asupra femeilor și fetelor, pe când nu au a se plânge de germani și mai ales de români. […]

23 ianuarie 1943. De-abia acum încep și ofițerii germani — atașați pe lângă comandamentele noastre — să-și dea seama de gravitatea situației. Până acum toți erau veseli, cu o poftă de mâncare bună și poftă de băutură și mai bună. Aseară i-am văzut opăriți de tot când au aflat că Grupul de Armate s-a retras de la Rostov la Taganrog. Tot spațiul câștigat în vara anului trecut cu mari sacrificii este pe punctul de a fi pierdut complet. Oare Mareșalul ascultă radio Londra, care spune: „actualmente, în Siberia este mai multă armată românească decât în România“ — aluzie la numărul mare de prizonieri deportați acolo? Radio Moscova spune: „țiganii Mareșalului Antonescu au terminat războiul, au ridicat coviltirele la căruțe și au pornit spre țara lor.“ Dacă mareșalul nu a auzit, G-ral Șteflea le-a auzit sigur. Nu avem benzină deloc, cerșim prin toate părțile dar fără rezultat; armata unei țări cu atâta benzină ca România stă înțepenită și nu se poate mișca; multe anomalii se mai întâmplă și în lumea asta… Ar trebui, cei din București, să mai lase serbările și discursurile și să se ocupe de acești nenorociți (…).

                                                                                                                                Gral(r) dr ec Florin NAHORNIAC