Arhive lunare: septembrie 2015

Editorialul ediției. DEMISIA, dă-ți DEMISIA JAVRĂ POLITICĂ, ce mai aștepți plagiatorule?

Bine v-am găsit la acest nou editorial al nostru. Acum îmi dați dreptate că am avut dreptate ce am afirmat despre acest mare bandit politic și național. Un vechi proverb românesc spune ,,caprei coada de râie îi pică dar ea tot sus o ridică!”. Vedeți, sunt perverși chiar cu ei însăși. Astfel unul este condamnat iar celălalt inculpat dar ei se fac că nu știu nimic și fac pe proștii fără nici o rușine. I-a prins cu furatul, cu falsurile, cu evaziunea fiscală dar NU RECUNOC NIMIC. Curat-murdar hoților!

           Marele blat parșiv și  naţional

România a ratat cea mai mare şansă de relansare economică din ultimii 25 de ani”, „sperăm că Iohannis, Isărescu şi Dumitru sunt mulţumiţi că au tăiat relaxarea fiscală”, “a fost ratată o mare oportunitate”, „cum poate mediul de SEP 3 cu 1  LA BIROUL SAUafaceri să nu vrea reducerea taxelor?”, sunt printre cele mai des întâlnite păreri exprimate în spaţiul public în ultima perioadă, alături de „mândri că am salvat stabilitatea bugetului, deci a României”, „clasa politică a dat dovadă de maturitate”, „un efort concertat pentru asigurarea macrostabilităţii”. Cine are dreptate? A pierdut cu adevărat cineva? Am câştigat ceva, poate?        

Cu unele excepţii, dar şi ele cu „jumătate de gură” sau prea elegant exprimate, nimeni nu a spus, clar, cum au putut toţi (politicieni, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ceilalţi participanţi la discuţii) să fie de acord cu înjumătăţirea relaxării fiscale (ca impact asupra bugetului general consolidat, de la 17,1 la circa 7,7 miliarde de lei), deşi, teoretic, ar fi existat banii pentru acest lucru. Niciunul dintre cei 279 de deputaţi nu a ieşit în faţa camerelor să explice, clar, cum a putut fi bun, în iunie, un proiect de modificare a Codului Fiscal care acum este bun doar dacă i se reduce drastic impactul bugetar. Dar alegerile se apropie şi palagiatorul pu;c[riabil Ponta se îndepărtează tot mai mult din fruntea guvernului.    

Votul deputaţilor şi consensul politic nu au nicio legătură cu stabilitatea fiscal-bugetară a României. Pur şi simplu puterea a vrut să aibă mai mulţi bani pentru majorările salariale din sectorul bugetar şi pentru creşterea prestaţiilor sociale în anul electoral 2016 şi, de ce nu, chiar şi anul acesta (guvernul are la îndemână 4,5 miliarde de euro în plus de cheltuit până la finele anului). Atât şi nimic mai mult.    

 Evident că BNR, Consiliul Fiscal şi alţi economişti, cei care au atras atenţia asupra impactului prea mare asupra SEP  2  cu 1 EDITORIAL PERMANENT arestari intre DNAbugetului care abia şi-a revenit de vreo trei ani, au salutat decizia. Evident că PNL a fost atât de bucuros că este „băgat în seamă”  – în lipsa unor lideri cu carismă şi cu o vizibilitate mai mare –  încât, de dreapta fiind, a votat reducerea relaxării fiscale(ceea ce ne aduce aminte de guvernul Tăriceanu care, tot de dreapta fiind, a crescut accelerat cheltuielile sociale). Este Isărescu de vină că guvernul Ponta, prin ministrul Rovana Plumb, anunţă încă de la începutul anului că vrea să implementeze o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar care înseamnă vreo 10 miliarde de lei impact net asupra bugetului general consolidat în 2016? Este Iohannis de vină că a devenit foarte clar, mai ales după OUG privind creşterea accentuată a salariilor celor mai înalţi demnitari şi a celor care ocupă cele mai înalte funcţii, că toate sindicatele vor exploda şi ameninţa pentru majorări salariale şi la ei? Este vina lui Ionuţ Dumitru că România nu îşi permite, într-un singur an, cheltuieli mai mari cu 10 miliarde de lei – doar din noua lege a salarizării – dar şi venituri mai mici cu circa 17 miliarde de lei?    

 Politicienii nu ar fi sacrificat „bugetul de creşteri salariale” de 10 miliarde de lei, la care urmează să vedem ce se mai adaugă. Unii economişti, din BNR, de la Consiliul Fiscal şi din mediul privat, au intuit  următorul scenariu: venituri mult mai mici, cheltuieli mult mai mari, deficit bugetar mai mare, noi împrumuturi şi, per total, „stricarea” bugetului. Ce vei face ca să susţii un efort bugetar suplimentar de şase miliarde de euro, vreo 4% din PIB? Reintroduci „taxa pe stâlp” pe care abia ai anulat-o? Reduci investiţiile spre zero? Impozitezi proprietăţile de parcă nu ai şti că în jumătate din România toaleta este în ,,fundul curţii”?

 A fost un mare blat, parșiv  și încă unul național. Fiecare tabără de la masă a avut ceva de câştigat. SEP 3 cu 1 EDITORIALUL  EDITIEI crin_antonescu_victor_ponta_dan_voiculescu1 (1)Unii imagine, alţii liniştea că, în ciuda explodării cheltuielilor aducătoarea de voturi, nu va „crăpa” bugetul, deci nici economia.   

  Da. Ponta, premierul plagiator și pușcăriabil, care a preluat un echilibru bugetar de bun augur de la un guvern care a obţinut acest echilibru pe spatele populaţiei, a vrut să lase în urmă ceva cu care să rămână în istorie. O relaxare fiscală istorică. Un pachet de măsuri care, cel mai probabil, ar fi ajutat considerabil creşterea economică, dată fiind greva generalizată a autorităţilor, centrale şi locale, în a semna contracte de investiţii atât timp cât DNA nu este în concediu. Dar era în plan şi mărirea agresivă a salariilor bugetarilor. Ar fi fost moştenirea perfectă: „Băsescu şi Boc v-au luat, eu v-am dat la loc şi încă ceva în plus”, „ei au majorat TVA, eu l-am redus”. Faţa şi vocea lui ar fi rămas pe pupilele şi în urechile tuturor. Dar bugetul ar fi crăpat fără măsuri suplimentare, fără „bandaje” ca suprataxa pe carburanţi şi altele asemănătoare. Sau poate şi-ar fi dat demisia imediat după implementare şi i-ar fi lăsat pe alţii să culeagă ce a semănat el.

  Dar partidul nu l-a mai răbdat pe escrocul politic, plagiator și pușcăriabil Viorel Ponta ca preşedinte şi l-a schimbat SEP 2 cu 1 EDITORIAL  cetatean european (1)pe politicianul plagiator cu un politician condamnat penal – de către prima instanţă – Dragnea a făcut recurs – , şi totul a devenit mai clar: majorarea salariilor aduce mai multe voturi decât reducerea TVA, a CAS, a impozitului pe dividende şi alte măsuri, plus că nu „crapă” vistieria. Unde mai pui că nu mai sunt „măsurile lui Ponta”. Un start minunat de an electoral pentru coaliţia de la putere. 

Cine şi ce a pierdut? Depinde ce fel de măsuri aduc mai multe voturi. Un program naţional de investiţii de anvergură, pe sume corecte? Şcoli şi spitale reabilitate? Extinderea programelor naţionale de sănătate la mai mulţi pacienţi şi medicamente subvenţionate în cazul bolilor cronice? Extinderea reţelelor de apă curentă şi de canalizare? Reducerea TVA? Reducerea CAS? Majorarea salariilor celor 1,2 milioane de bugetari?

 Politicienii români cred că majorările salariale aduc mai multe voturi decât măsurile fiscale care se simt fie în buzunarele patronilor, fie ale populaţiei, dar care pot accelera creşterea economică. Ei cred asta pentru că, până acum, votanţii le-au dat şi le tot dau dreptate. Pentru cât timp însă?

Premierul din exil și cuiul lui Pepelea

Fie strategia lui Ponta a fost una personală decuplată de partid, fie PSD vrea să evite ceea ce poate să pară o capitulare necondiționată. În ambele cazuri, este o joacă iresponsabilă cu guvernarea de dragul imaginii și un motiv în plus să vedem PSD în opoziție cât mai repede.

Zilele acestea a mai fost bătut un record în istoria lașității politice. Ajungi să te întrebi: cât timp societatea românească va mai privi ca anesteziată căderea în circul grotesc la care asistăm? Nonacțiunea colectivă poate avea două mari explicații. Prima este vulgară și probabil corectă: oamenii nu mai așteaptă nimic bun de la politică. A doua, complementară, este că fără o imagine aparent clară a realității. Aceasta poate fi simplistă sau chiar profund falsă, dar din ea trebuie să rezulte speranța unui mai bine sau măcar riscul unui mai rău.      

SEP 2 cu 1 EDITORIALUL EDITIEI geona-la-sprit-cu-patriarhu (1) (1)

Bem împreună dar și furăm împreună.

Este deci normal ca situația inedită în care suntem să provoace mai degrabă stupoare decât indignare.  Confuzia nu este mobilizatoare. Dar asta face ca, cel puțin într-o primă fază, până la viitorul moment electoral, ceea ce clasa politică decimată a pierdut din putere să nu se ducă spre cetățean, ci să rămână într-o zonă netransparentă.

Tocmai această zonă netransparentă este acum câmpul de luptă al bătăliei pentru desemnarea succesorului premierului. De fapt, a succesorilor, pentru că este vorba despre unul în fruntea guvernului și altul în fruntea partidului. Dacă totuși ar exista un moștenitor unic, atunci ar apărea posibilitatea reinventării PSD până în alegeri, greșeală pe care președintele Iohannis este însă greu de crezut că o va face.

  Adevăratele rațiuni ale amânării demisiei premierului probabil că nu țin de calitățile sau defectele personale ale plagiatorului Victor Ponta, așa cum pare să arate povestea cu operația la genunchi. În această logică, asistăm în primul rând la încercarea de a câștiga timp pentru a negocia. Dacă ar fi un joc de șah, situația politică de după moțiunea de cenzură ar fi una de „pat“. Un blocaj care rezultă din faptul că intersecția între mulțimea oamenilor doriți de majoritatea parlamentară pentru postul de prim-ministru și mulțimea celor doriți de Cotroceni este o mulțime vidă. Pentru că jocul politic nu este numai un joc de șah, prin negocieri se poate ajunge la o soluție.    

Culmea lipsei de transparență pe care o atingem acum este că nici măcar nu știm dacă aceste negocieri au loc, cu atât mai puțin ce este negociat. Pentru a privi viitorul, trebuie deci intrat pe tărâmul plin de pericole al speculației. Avem la îndemână diverse zvonuri, care, ca orice zvonuri, pot fi atât rezultatul testării sau pregătirii opiniei publice pentru unele nume, cât și rezultatul unor simple diversiuni. Deocamdată, PSD (sau o parte a lui) se spune că l-ar vrea pe George Maior, soluție logică, dacă ne gândim că era chiar favoritul de pe lista oficială a PSD de dinainte de SEP 3 cu 1 EDITORIALUL EDITIEI  INJURA GUVERNULprezidențiale. Soluția Maior este însă inacceptabilă pentru Iohannis, fie și numai pentru că asta ar însemna un fel de anulare simbolică a rezultatului alegerilor din toamna anului trecut. O altă soluție din aceeași zonă este generalul Oprea, curtat intens tocmai pentru că deține cheia schimbării majorității parlamentare. Totuși, această variantă este și mai puțin probabilă decât prima. PSD mai are și o listă întreagă de „tehnocrați“ prin care curge sânge de pesedist. Un lucru este însă sigur: PSD nu-și va asuma în continuare costul guvernării fără să aibă un prim-ministru trup și suflet dedicat partidului. În același timp, Iohannis nu-și poate permite să susțină pe cineva supus acestui tip de condiționare.

Dinspre PNL, titularul oficial este Cătălin Predoiu, problema principală venind din faptul că, într-o astfel de negociere, primul nume este sacrificabil. Din cauza asta pare că se încălzește și MRU, efemerul premier din 2012 – în ediția viitoare vă voi relata cine este această jigodie politică a începutului de secol XXI – visând o revanșă istorică, dar Iohannis probabil se va ține de cuvânt. Soluțiile din vechiul PNL sunt fie contraproductive, din cauza faptului că fuziunea PNL-PDL este încă în desfășurare, fie premature, apropiații lui Iohannis gen Mihalache sau Gorghiu așteptând probabil vremuri mai bune pentru a-și forța norocul.  

Un Iohannis care agită sabia anticipatelor nu va ceda șantajului PSD, dar poate gira o majoritate numai cu o susținere UNPR. Acesta pare scenariul cel mai probabil. Prezența UNPR în viitoarea majoritate va păstra la putere un cap de pod cvasipesedist. Acesta ar fi și motivul pentru care PSD ar trebui să vrea încheierea agoniei guvernării Ponta. Circul care combină problemele de sănătate fără legătură cu imposibilitatea de a-și exercita funcția cu promisiunile din exil și fuga de DNA ne spune însă altceva: fie strategia lui Ponta este una personală decuplată de SEP 3 cu 1 EDITORIALUL EDITIEI (2)partid, fie PSD vrea să evite cee

a ce poate să pară o capitulare necondiționată. În ambele cazuri, este o joacă iresponsabilă cu guvernarea de dragul imaginii și un motiv în plus să vedem PSD în opoziție cât mai repede.

Numirea primului ministru va rămâne însă gestul esențial care poate produce o guvernare funcțională. Viitorul prim-ministru, dacă se mișcă bine, va concentra multe speranțe, multă putere și poate deveni șef de partid și prezidențiabil. Dar majoritatea actorilor politici poate că nu doresc formarea unui nou pol de putere și acesta este adevăratul cui al lui Pepelea al actualului moment politic.

Cu acestea fiind toate spuse vă las să reflectați la cele realatate de mine în acest editorial.

Vă las cu bine și pe curând la viitoarea ediție al editorialului nostru.

 Gral-col(r)conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

Estimarea efortului militar românesc pe frontul de vest al celui de-al Doilea Război Mondial (23 august 1944-9 mai 1945)

Între 23 august 1944 şi 9 mai 1945, conform unor calcule realizate de experţi străini, România s-a situat pe locul patru în cadrul statelor Antantei, în ceea ce priveşte efortul uman şi economic depus împotriva Germaniei Naziste. Iată câteva remarci:

    • la 8 ianuarie 1945, ziarul londonez „Sunday Times” consemna: „România este a patra naţiune, ca potenţial economic şi militar angajat în războiul antihitlerist”.
    • la 31 ianuarie 1945, deputatul laburist Ivor Thomas, declara în Camera Comunelor: „De vreme ce România este a patra ţară ca efective pe frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune să i se acorde un statut de cobeligerantă’’.

 

  • în 1956, istoricul francez J. Vidalenc a publicat un studiu în care a indicat contribuţia militară românească: „Importanţa acestei contribuţii militare, care situează România în rândul patru al aliaţilor, după URSS, Marea Britanie şi Statele Unite, cel puţin pentru ultima fază a războiului, părea să anunţe un tratat de pace avantajos”.

 

*Bibliografie: Ilie Ceauşescu, Florian Tucă, Mihail E. Ionescu, Alexandru Duţu, România şi Marea Victorie. O contribuţie de seamă la înfrângerea fascismului. 23 august 1944 – 12 mai 1945, Bucureşti, Ed. Militară, 1986, pp. 169-170

Nicolae Popescu  

După ce a construit un gard anti-imigranţi, Viktor Orban adoptă o nouă poziţie radicală: Afluxul de refugiaţi ameninţă identitatea creştină a Europei

Afluxul de refugiaţi, ,,în majoritatea lor musulmani”, constituie o ameninţare pentru identitatea creştină a Europei, apreciază premierul ungar Viktor Orban, într-un articol publicat joi în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, potrivit AFP

,,Nu trebuie să uităm că cei care sosesc sunt reprezentanţi ai unei culturi profund diferite. În majoritatea lor, ei nu sunt creştini, ci musulmani. Este o problemă importantă, întrucât Europa şi identitatea europeană au rădăcini creştine”, este de părere Orban.

  În acelaşi cotidian german Viktor Orban adaugă că este inutil de discutat despre cote de refugiaţi atât timp cât afluxul acestora continuă.      ,,Protecţia frontierelor este chestiunea cea mai importantă. Europa trebuie să înţeleagă că nu mai poate primi (refugiaţi) atunci când se scufundă. Şi, iată, se scufundă”, opinează premierul ungar.

Ca reacţie la aprecierile lui Orban din FAZ, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: ,,Vreau să subliniez că pentru mine, a fi creştin în public, în viaţa socială, înseamnă a avea o datorie faţă de fraţi aflaţi în nevoie. A fi creştin înseamnă să arăţi că eşti pregătit să dai dovadă de solidaritate, iar pentru un creştin aceasta nu trebuie să fie o chestiune de rasă sau de religie”.

Poziţia Ungariei în criza imigranţilor a fost criticată dur odată cu decizia Guvernului de la Budapesta de a construi un gard la frontiera cu Serbia pentru a-i opri pe imigranţi să intre în ţară. De asemenea, în ultima perioadă, oficialii maghiari au avut poziţii radicale în privinţa refugiaţilor ajunşi în Budapesta. Aceştia au fost împiedicaţi să se îmbarce în trenuri, apoi au fost evacuaţi din gara Keleti.

Silvia ANDREI

Al doilea Pompei. Trupurile unor soldaţi din timpul primului Război Mondial descoperite intacte după un secol

Trupurile a 21 de soldaţi germani din timpul primului Război Mondial au fost descoperite în stare perfectă după aproape un secol. Aceştia făceau parte dintr-un batalion compus din 34 de soldaţi şi au fost îngropaţi de vii atunci când un obuz a explodat în locul unde se aflau, scrie Daily Mail.

Doar 13 trupuri au putut fi recuperate, restul fiind acoperite de un munte de pământ. Din 1918, când recuperarea trupurilor neînsufleţite a fost considerată o operaţiune periculoasă şi până în prezent, nimeni nu a mai căutat rămăşiţele foştilor soldaţi.    Acum, la aproape un secol distanţă, francezii au dat peste „mormântul” de pe Frontul de Vest, în timp ce efectuau lucrările de amenajare la un drum. Majoritatea scheletelor au fost descoperite în aceleaşi poziţii în care se aflau soldaţii în momentul în care au fost surprinşi de explozie. Acest lucru i-a dus pe experţi cu gândul la scenele din oraşul antic Pompei, unde explozia vulcanică i-a îngropat pe locuitori în cenuşă.

Unii dintre soldaţi au fost găsiţi stând pe bancă, unul stătea întins în patul său, iar altul a fostr găsit în poziţie ghemuită. Pe lângă trupurile decedaţilor, o serie de obiecte personale găsite la faţa locului dau o notă emoţionantă scenei. Cizme, arme, ochelari, portofele, pipe, tabachere şi cărţi de buzunar au fost găsite alături de cei care au murit acum 94 de ani.        Până şi scheletul unei capre a fost descoperit, acest animal fiind considerat o sursă constatntă de lapte proaspăt pentru cei aflaţi pe front.  

Arheologii cred că lucrurile s-au conservat în stare bună graţie faptului că au fost izolate de pătrunderea aerului, apei sau a vreunui surse de lumină. Tunelul lung de aproape 100 de metri se afla îngropat la 5,4 metri distanţă de suprafaţă, în apropiere de localitatea Caspach, din regiunea Alsacia, Franţa.        ,,Seamănă cu Pompei. Totul a fost distrus în doar câteva secunde, aşa s-au petrecut lucrurile. Aici, ca şi în Pompei, am găsit trupurile oamenilor în aceleaşi poziţii în care se aflau în momentul decesului. Unii soldaţi stăteau pe bancă, alţii erau aşezaţi. Unul a fost aruncat pe scări de explozie şi a fost găsit ghemuit”, spune Michael Landolt, arheologul care conduce operaţiunea.    

,,Totul era umplut cu pământ. Obiectele s-au păstrat intacte, datorită absenţei aerului, luminii şi apei. Obiectele de metal erau oxidate, lemnul era în condiţii bune şi am mai găsit şi nişte pagini de ziar care erau încă lizibile. Obiectele confecţionate din piele erau şi ele în stare bună, flexibile încă. Toate vor fi duse la un laborator, curăţate şi examinate”, a adăugat specialistul. Arheologii au constatat că şi podelele scările de lemn ale adăpostului erau intacte. Soldaţii care au pierit făceau parte din Compania a VI-a, Regimentul 94, Infanterie Rezervă. Numele tuturor sunt cunoscute şi sunt inscripţionate pe o placă memorială din vecinătatea cimitirului german Illfurth.

 Trupurile au fost încredinţate Comisiei Germane care se ocupă de funeraliile celor decedaţi pe front. Dacă rudele soldaţilor nu-şi vor exprima dorinţa ca trupurile lor să fie repatriate, acestea vor fi îngropate la Illfurth.       Tunelul subteran era atât de mare încât putea adăposti 500 de persoane şi avea 16 ieşiri. Era dotat cu încălzire, linie telefonică, electricitate, paturi şi sistem de canalizare. Francezii au atacat locul pe 18 martie 1918, iar explozia a provocat prăbuşirea malului de pământ peste adăpost.

Gral-col(r)conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

Ce s-a întâmplat cu adevărat în bătălia de la Bazargic, atunci când o greşeală de tactică a făcut ca România să piardă Cadrilaterul

Bazargic este vechea denumire a oraşului Dobrici din Bulgaria, aflat la 30 de kilometri de Balcic. Aici s-a dus în Primul Război Mondial, în zilele de 5-7 septembrie 1916, o bătălie pe care analele istoriei au vrut-o uitată. Lupta de la Bazargic a însemnat o înfrângere pentru Armata Română, din cauza unor mari greşeli de tactică. Eroarea ne-a costat Cadrilaterul, Dobrogea de la sud de Dunăre, care a fost ocupat de bulgari până în 1918

646x404Profesorul de istorie Dragoş Dragomir de la Liceul I.C. Brătianu din Nicolae Bălcescu ne introduce în contextul anilor Primului Război Mondial, când România a părăsit neutralitatea pentru a se alătura Antantei formate din Marea Britanie, Franţa şi Rusia. Decizia luată de Consiliul de Coroană a ţării l-a îndurerat pe Regele Carol I, care şi-ar fi dorit să susţină ţara sa natală Germania şi Austro-Ungaria.

 „Primul Război Mondial a reprezentat apogeul confruntării marilor puteri ale vremii pentru dominaţie economică şi politică şi reîmpărţirea lumii în sfere de influenţă. S-au confruntat Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria) şi Antanta (Marea Britanie, Franţa şi Rusia). În vara anului 1914, România ocupa o poziţie importantă, ambele tabere beligerante fiind dispuse să-i câştige concursul. Soarta ţării a fost decisă de Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie/3 august 1914, la care au participat bătrânul rege Carol I, prinţul Ferdinand şi principalii oameni politici (Ion I. C. Brătianu, Petre P. Carp, Alexandru Marghilorman etc).  

În ciuda opoziţiei regelui, care dorea intrarea în război alături de Puterile Centrale, a fost adoptată poziţia neutralităţii, în condiţiile în care România nu fusese nici prevenită, nici consultată în legătură cu mersul războiului şi nu putea fi invocat nici un motiv de război. După doi ani de neutralitate şi intense tratative diplomatice, România a semnat o Convenţie politică şi una militară cu Antanta (4/17 august 1916), şi în baza acestora a intrat în război pe 14/27 august 1916.

 României i-a fost impusă intrarea în război într-un moment total nefavorabil, fiind cerută de Antantă din cauza situaţiei sale precare pe fronturile europene. Prin intrarea Bulgariei în război contra ţării noastre s-a format un front uriaş pornind de la Carpaţi, mergând spre Dunăre şi ajungând la Marea Neagră. În cadrul acestuia, dintre cei peste 800.000 de soldaţi şi ofiţeri, cât numărau forţele armate române, cele mai multe efective – două treimi – erau afectate frontului din Transilvania, şi mult mai puţine celui din Dobrogea“, arată profesorul Dragomir.

Turtucaia, prima bătălie pierdută de români

Deşi România oferise un ajutor preţios Antantei prin intrarea sa în război ca aliat, marea coaliţie a Marii Britanii, Franţei şi Rusiei n-a răspuns cu aceeaşi monedă ţării noastre. Armata română a fost lăsată singură în două ofensive, cea din Dobrogea fiind una dintre ele. La acea vreme, Cadrilaterul, adică Dobrogea de la sud de Dunăre, aparţinea României, iar acolo s-au dus bătălii grele cu bulgarii care se aflau de partea Germaniei.  

  Profesorul constănţean Dragoş Dragomir continuă lecţia de istorie: „În noaptea de 14/15 august 1916, armata română a trecut Carpaţii în Transilvania, unde a cucerit Braşovul, Topliţa şi a pătruns în zona secuiască. Multe dintre prevederile Convenţiei militare cu forţele Antantei nu au fost însă respectate de acestea, iar ofensiva română nu a fost susţinută nici în Galiţia şi nici în Dobrogea, ceea ce a dus la oprirea ei.

  La 1 septembrie 1916, forţele germano-bulgaro-otomane conduse de mareşalul Mackensen, una din gloriile armatei germane, au forţat Dunărea şi au provocat românilor înfrângerea de la Turtucaia (6 septembrie), localitate ce a trebuit să fie evacuată. Marele Cartier General Român condus de generalul Constantin Prezan a decis să contracareze în chip fulgerător prin trecerea unor unităţi peste Dunăre şi încercuirea inamicului, strategie eşuată din cauza declanşării ofensivei trupelor austro-ungare şi germane în Transilvania, sub coordonarea generalului Eric von Falkenhayn.    

Pentru prima dată în istoria recentă a ţării, soldaţii bulgari au fost forţaţi să lupte împotriva trupelor ruse. Aceasta s-a întâmplat deoarece politica externă a Bulgariei a fost confiscată de ţarul Ferdinand, cu origini nobiliare austro-ungare, care avea revendicări teritoriale în dauna tuturor vecinilor (sârbi, greci, turci şi români) şi care a ignorat puternicele sentimente panslaviste ale opiniei publice bulgare“.

Manevra generalului Mackensen

Trei oraşe din Cadrilater – Turtucaia, Silistra şi Bazargic – au fost ţintele armatei inamice. Trupele româneşti numărau 72.000 de militari şi făceau parte din Armata a III-a, condusă de generalul Mihail Aslan. Principalele forţe Divizia a 17-a la Turtucaia, Divizia a 9-a la Silistra, Divizia a 19-A la Bazargic erau cantonate în cele trei localităţi, aflate la ceva distanţă una de cealaltă.

   „Corpul rus avea un total de 42.000 de oameni, fiind format din două divizii de infanterie şi una de cavalerie. Trupele de la Silistra şi Bazargic au întreprins acţiuni pentru respingerea forţelor inamice din brigăzile 2 şi 3 ale Diviziei 1 infanterie bulgară, din Regimentul 9 cavalerie bulgar şi din Detaşamentul Varna (Kantargiev) care încercau să înainteze spre nord pe direcţia celor două localităţi.

 În acelaşi timp cu atacul împotriva Turtucaiei, Mackensen a trimis trupe ale Armatei a III-a bulgare peste frontieră, în direcţia Silistrei şi a Bazargicului. Abilul tactician urmărea să exploateze izolarea în care se găseau cele trei oraşe ale Dobrogei de Sud. Coloane puternice au fost trimise în spaţiile intermediare pentru a despărţi cele trei oraşe şi a împiedica garnizoanele respective să îşi acorde ajutor reciproc“, relatează profesorul Dragomir.

Panica de la Bazargic. Autorităţile au abandonat oraşul

La Bazargic, apărarea a pornit cu stângul. La vestea că bulgarii se apropie de oraş, autorităţile au dat bir cu fugiţii creând o stare de panică în rândul localnicilor.   Autorităţile civile au părăsit fără ordin oraşul, producând panică în rândul populaţiei române, care a fugit spre Caraormer (Negru Vodă). Unii bulgari din oraş au profitat de situaţie şi au devastat gara şi cazărmile. Divizia a 19-a, condusă de generalul Nicolae Arghirescu, a restabilit situţia în oraş şi la frontieră, autorii jafului au fost judecaţi pe loc şi executaţi (pedeapsă ce a prilejuit în rândurile populaţiei bulgare acuzaţia de cruzime la adresa românilor), iar autorităţile s-au înapoiat în oraş“, descrie situaţia profesorul de istorie de la Constanţa.

Decizia greşită

Luptele cu bulgarii încep pe 1 septembrie pentru apărarea sau recucerirea unor sate dimprejurul Bazargicului. Numai Brigada a 6-a mixtă a parcurs în 55 de ore distanţa de 121 kilometri. Făcând bilanţul bătăliilor, generalul Arghirescu ia o decizie care avea să coste Armata română: hotărăşte evacuarea Bazargicului şi retragerea trupelor.      

646x404 (3)„Era privat de informaţii privind situaţia pe celelalte teatre de operaţiuni ale frontului dobrogean, îl speria perspectiva întârzierii sosirii Diviziei de cavalerie ruse (Corpul al 47-lea al armatei ruse) şi se temea de o eventuală izolare. În seara zilei de 3 septembrie 1916, întreaga divizie era la 20 de kilometri nord de oraş. În dimineaţa zilei de 4 septembrie, bulgarii, necunoscând evacuarea voluntară a oraşului, iau cu asalt Bazargicul. Doar la poştă, o santinelă, uitată acolo fără ordin de retragere, a stat pe loc, pildă a datoriei şi a murit apărându-şi cu arma postul“, istoriseşte profesorul Dragomir.

Jurnal de front

Istoricul Constantin Kiriţescu descrie în cartea sa «Istoria războiului pentru întregirea României», desfăşurarea ulterioară a evenimentelor:                                                                                                                                                                        „În seara zilei de 4 septembrie, comandantul Armatei a III-a române, înşelat de informaţiile greşite comunicate de comandantul Turtucaiei – că situaţia s-a îmbunătăţit – îşi întoarce privirile spre Bazargic şi ordonă generalului rus Zaioncikovski (comandantul Grupului operativ de est, generalul A. M. Zaioncikovski, sub comanda căruia a fost pusă şi Divizia 9 infanterie română) să reocupe oraşul […]  În urma ordinului primit, generalul rus decide să ia ofensiva împotriva Bazargicului, fără să mai aştepte sosirea şi concentrarea tuturor trupelor sale. După cererea sa proprie, generalul Arghirescu fu însărcinat să execute operaţia […]

646x404 (2) După un marş de noapte, Brigada a 17-a română ajunge, în zorii zilei de 5 septembrie, în faţa întăriturilor Bazargicului. Spre surprinderea comandantului român, Bazargicul nu e ocupat numai de două companii duşmane, ci de trupe numeroase, bine retranşate, care primesc pe români cu un foc viu. […]      

Rezistenţa bulgarilor, adăpostiţi în tranşee şi bine susţinuţi de artilerie, este îndărătnică. Atacatorii încep să şovăie. La aripa dreaptă, cavaleria rusă porneşte într-o năvală impetuoasă la asalt împotriva bulgarilor, pitiţi în tranşee. Necugetata şarjă e sfărâmată de focurile armelor şi mitralierelor duşmane. Caii, speriaţi, n-au mai putut fi reţinuţi de călăreţi. O parte se risipesc pe câmp; câţiva, împreună cu comandantul regimentului, au sărit, în fuga lor nebună, peste tranşeele bulgăreşti şi au ajuns în mijlocul bateriilor bulgare, unde au fost făcuţi prizonieri.“

Luptele continuă până pe 7 septembrie, încheindu-se cu victoria trupelor bulgare. „Bătălia de la Bazargic era acum definitiv pierdută pentru aliaţi. Nu pentru că ar fi fost bătuţi de bulgari, faţă de care ei au păstrat în permanenţă superioritate, dar din cauza comandantului. Zaioncikovski n-a ştiut să se folosească de această superioritate, ci, şovăind de la o zi la alta, a obosit trupele române în marşuri şi contramarşuri istovitoare, s-a prezentat în faţa inamicului cu forţe neîndestulătoare şi n-a continuat niciodată lupta până la izbînda care trebuia să-i vină negreşit. Bătălia de la Bazargic e un model de indecizie, de inconsecvenţă şi de incoerenţă“, pune verdictul Kiriţescu.

Pierderi grele la sudul Dunării

627x0„În România Primului Război Mondial, maiorul Costică Prodan are o altă opinie: «Sub impresia dramaticelor evenimente de la Turtucaia din 24 august/6 septembrie, comandantul Armatei 3 române, generalul de divizie Mihail Aslan a ordonat în seara aceleiaşi zile generalului A.M. Zaioncikovski, să se retragă şi să reziste pe linia întărită de la sud de aliniamentul Medgidia – Constanţa, deşi în acel timp forţele aliate desfăşurau cu succes acţiunile pentru eliberarea oraşului Bazargic şi aveau iniţiativa pe porţiunea estică a frontului din sudul Dobrogei».  

  Oricum, o concluzie se impune: victoria bulgarilor a zădărnicit planurile românilor în Transilvania, care, de asemenea, au pierdut Dobrogea de Sud. Până la sfârşitul lunii octombrie 1916 s-au dus lupte grele în Dobrogea, unde românii, lipsiţi de cooperarea eficientă a ruşilor, au fost nevoiţi să cedeze şi să se retragă cu pierderi grele. Cadrilaterul, Dobrogea de la sud de Dunăre, a fost ocupat astfel de bulgari în perioada 1916-1918“, încheie profesorul de istorie Dragoş Dragomir (foto).

Istoricul Bazargicului

Col.(r) Remus Macovei, liderul Asociaţiei Cultul Eroilor-Filiala Constanţa, face o scurtă trecere în revistă a istoricului Bazargicului, fostul oraş românesc. Actualul Dobrici îşi serbează ziua la data de 25 septembrie.         „Oraşul, situat în nord-estul Bulgariei, cu o populaţie de circa 115.000 locuitori, pe

 Dobrici (fostul Bazargic) din Bulgaria

Dobrici (fostul Bazargic) din Bulgaria

parcursul timpului, a purtat mai multe denumiri. Astfel, în 1882 a primit denumirea de Dobrici, după Dobrotici, conducătorul Dobrogei din secolul 14, renunţîndu-se la vechea denumire de Hacıoğlu Pazarcık. În 1913, odată cu trecerea Cadrilaterului la România, oraşul va primi denumirea de Bazargic. Va purta această denumire (cu o scurtă întrerupere în 1916-1918) până în 1940, când Cadrilaterul, urmare a Tratatului de la Craiova, va redeveni bulgar.    

La 25 septembrie 1940, armata bulgară a intrat în oraş, acesta recăpătîndu-şi numele de Dobrici, iar în perioada 1945-1991 s-a numit Tolbuhin, ca omagiu adus unui remarcabil mareşal sovietic din al Doilea Război Mondial, care a contribuit la eliberarea Bulgariei de sub ocupaţia germană. Abia după 1991, oraşul şi-a recăpătat denumirea de Dobrici. De atunci, în această zi, 25 septembrie, se sărbătoreşte ziua localităţii“.

Gral-col(r)dr ec Florin NAHORNIAC

„Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! Să te temi atunci când mamele nu vor mai face copii!”

Bucuria sărbătorii hramului din acest an a fost întregită la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani cu oficierea slujbei de sfințire a bisericii din cimitirul așezării monahale, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Slujba de târnosire și slujba Sfintei Liturghii au fost oficiate de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord şi Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Mâine, 9 septembrie, Mănăstirea Sihăstria Voronei își sărbătorește ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Onufrie, de la a cărui canonizare se împlinesc 10 ani.

Mărturie vie a evlaviei monahale româneşti, Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit astăzi, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, principalul hram. Bucuria sărbătorii a fost întregită de oficierea slujbei de sfințire a bisericii din cimitirul așezării monahale. Locașul îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae și a fost ridicat în anul 1836 de arhimandritul Rafail, starețul Mănăstirii Vorona. În ultimii ani s-au efectuat lucrări de restaurare și pictură. Slujba de sfințire și slujba Sfintei Liturghii au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord şi de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurați de un numeros sobor de preoți. La eveniment au fost prezente oficialități locale și județene, precum și 2.000 de credincioși, veniți din mai multe județe ale țării. Conform tradiţiei, credincioşii prezenţi la hramul Voronei s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost scoasă din sfântul altar al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ şi aşezată în curtea aşezării monahale.

„Liturghia este anticameră a Împărăției Cerurilor”

După citirea Evangheliei din cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățărură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, care a vorbit despre scopul vieţii creştine – mântuirea sufletului:  „Scopul nostru, al tuturor – familia mică și familia mare – este mântuirea sufletelor noastre și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. De aceea ne-am adunat la această slujire euharistică, pentru a cere ocrotirea Maicii Domnului și pentru a ne simți împreună cu Maica Domnului ca fii ai Împărăției; Liturghia este anticameră a Împărăției Cerurilor”.    

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat faptul că viitorul neamului nostru și temelia vieții creștine îl reprezintă asculta rea cuvântului lui Dumnezeu și nașterea de prunci: „Mesajul Bisericii în ziua Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este următorul: pentru ca omul să fie fericit în viaţa de mănăstire sau în viaţa de parohie, de familie, trebuie să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Iar, a doua pricină pentru ca omul din lume să fie împlinit, este naşterea de copii. «Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt». Dacă privim cu atenție asupra lumii, asupra a tot ceea ce înseamnă lucru frumos și adevărat, putem spune că doar cei care împlinesc aceste două lucruri sunt cu adevărat fericiți: cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc pe el și cei care nasc copii și îi cresc în frică de Dumnezeu, în rușine de oameni și în iubire de neam. (…) Privim în aceste zile la tot ceea ce se întâmplă în lume și în Europa. În general ne întristăm și zicem că nu este bine să vină atâția străini la noi, să vină atâția străini în Europa, pentru că nu sunt creștini. Un mare bărbat al neamului nostru, după numele lui, mare pedagog și ministru, Simeon Mehedinți, a spus câteva lucruri parcă profeții pentru ziua de astăzi: «Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! Să te temi atunci când mamele nu vor mai face copii!». Și spunea acest lucru într-o perioadă în care în țară erau 8 milioane jumătate de români și se nășteau 300.000 de copii pe an. Acum suntem cel puțin de două ori mai mulți ca număr, însă nașterile de prunci au scăzut la jumătate – 180.000”.  

Persoanele ce au sprijinit lucrările  de restaurare a bisericii din cimitirul Mănăstirii Vorona au primit distincţii de vrednicie din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, stavrofora Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan o icoană cu Maica Domnului, aceasta oferind, la rândul ei, câte o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae celor trei ierarhi care au slujit.

  Astăzi, în zona Voronei este un alt motiv de sărbătoare. Mănăstirea Sihăstria Voronei îşi cinstește ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Onufrie, de la a cărui canonizare s-au împlinit 10 ani. Cu acest prilej, va fi oficiata Sfânta  Liturghie arhierească şi se vor sfinţi clopotniţa şi altarul de vară al mănăstirii. Vor sluji Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,  Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord şi Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

 IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei – predică la Nașterea Maicii Domnului   

Aranjat de gral-col(r)conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

Să nu uitaţi de Maica Domnului!

Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în aşa fel alcătuite încât să fim în situaţia de a ne raporta la Maica Domnului. Aş aduce în atenţie ceva de la Sfânta Liturghie, şi anume după ce credincioşii cântă, după ce spun cu cântare cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne şi ne Icoana-Nasterii-Maicii-Domnuluirugăm Ţie, Dumnezeului nostru”, cele dintâi cuvinte care se spun sunt cuvinte în care e pomenită Maica Domnului, căci se zice la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria” şi la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Mai ales cu Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria”. Dacă luăm aminte la cuvintele acestea, la ele însele, dacă le avem în vedere desprinse de contextul în care apar ele şi aşa cum le auzim noi de fapt, nu înţelegem nimic. Doar un singur lucru îl putem lua în consideraţie şi anume faptul că e pomenită Maica Domnului.

Prin urmare, cuvintele acestea, aşa cum le auzim noi la Sfânta Liturghie, desprinse din context, nu ne spun decât atât: fiţi atenţi şi nu uitaţi de Maica Domnului. E ca şi când s-ar zice: ,,Îl lăudaţi pe Dumnezeu, Îi mulţumiţi, vă rugaţi Lui, e foarte bine, dar nici de Maica Domnului să nu uitaţi. Şi când se aminteşte Maica SEP 3 cu 1 parintele paraian cu ilarionDomnului la Sfânta Liturghie, de obicei se spun două alcătuiri, cu cântare, şi anume: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru…”, sau la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc”.

 Sunt două alcătuiri în care se pune în atenţie Maica Domnului: în prima, cea care L-a născut pe Dumnezeu mai presus de fire şi de aceea este mai mare decât Heruvimii şi Serafimii, este mai mare decât îngerii, decât toate fiinţele cereşti. Numai Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt este mai mare decât Maica Domnului, numai Prea Sfânta Treime.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 81-82; pp. 83-84)

Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

In Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apa facatoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tamaduiri, mai multe decat din scaldatoarea Siloamului, pentru ca acolo, o data pe an, se pogora ingerul Domnului si tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Incepatorului de cete ingeresti. Acolo, cel ce intra intai, dupa tulburarea apei, in scaldatoare, se facea sanatos; aici, toti, si cei dintai si cei de pe urma primeau sanatate. Acolo era trebuinta de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-si capata sanatatea pe care nu o luau si cineva in treizeci si opt de ani a cistigat-o; aici intr-o zi sau intr-un ceas bolnavul cistiga sanatatea.

Despre inceputul acelui izvor se pomeneste asa: Cand toata lumea era umbrita cu intunericul neindumnezeitei multimi de idoli si oamenii se inchinau fapturii, nu facatorului, in acea vreme in Ierapole, cei necredinciosi cinsteau o vipera mare si infricosata, careia i se inchinau toata noaptea, orbindu-se cu diavoleasca inselaciune. Pe ea o tinea poporul salbatic incuiata intr-o casa zi-dita in cinstea ei si aducand multe feluri de jertfe, hranea acea vipera plina de otrava, care vatama pe multi. Singurul Dumnezeu adevarat, vrand ca lumina cunostintei Sale sa lumineze lumea si sa-i povatuiasca pe oamenii cei rataciti de la calea adevarata, a trimis pe sfintii Sai ucenici si Apostoli in tot pamantul 101_0155ca sa propova-duiasca Evanghelia la toata faptura. Dintre acestia, doi: Sfantul Ioan Teologul si Sfantul Filip, ajungand unul in Efes, iar altul in Ierapole, se osteneau intru buna vestire a lui Hristos. Atunci era in Efes o capiste minunata si un frumos idol al neslavitei zeite pagane Artemida, fata de ai carei slujitori si inchinatori Sfantul Ioan s-a aratat biruitor, luptandu-se cu sabia cea duhovniceasca a cuvantului lui Dumnezeu, caci, cu puterea numelui lui Hristos, a facut sa cada si capistea si idolul si ca praful sa se risipeasca si toata cetatea a adus-o la sfanta credinta intru Hristos.    

Dupa risipirea idolului Artemidei, Sfantul Ioan a venit de la Efes in Ierapole ca sa ajute impreuna slujitorului sau, Sfantul Apostol Filip, intamplandu-se atunci acolo si Sfantul Apostol Bartolomeu si sora lui Filip, Mariami. Cu dansii impreuna, slujea la mantuirea oamenilor si Sfantul Ioan Teologul. Mai intai, ei s-au ridicat asupra viperei careia oamenii cei necredinciosi ii aduceau jertfe, avand-o pe ea in loc de Dumnezeu, si au ucis-o cu rugaciunea. Apoi au aratat popoarelor pe unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul. Apoi, stand la un loc care se numea Herotop, proorocira ca darul lui Dumnezeu va straluci peste dansul si sfantul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor ceresti, va cerceta locul acela si multe minuni se vor savarsi acolo.

 Acest lucru s-a si implinit curand. Pentru ca, ducandu-se Sfantul Ioan in alte cetati la propovaduire, iar Sfantul Filip patimind de la pagani, asemenea si Bartolomeu si Mariami ducandu-se in alte tari, a izvorat din locul acela apa facatoare de minuni, dupa proorocia Sfintilor Apostoli, si s-a implinit scriptura, care zice: „S-a varsat apa in pustie si vale in pamantul cel insetat si cele fara de apa vor fi balti si pe pamantul cel insetat va fi izvor de apa. Acolo va fi veselia pasarilor si salas de trestie si balta. Si acolo va fi cale curata si cale sfanta se va numi”. Deci incepura a veni la izvorul acela multi, nu numai credinciosii, ci si necredinciosii, pentru ca minunile cele ce se faceau ii chemau ca niste trimbite cu glas mare si toti cei ce beau si se spalau din izvorul acela se tamaduiau de neputintele lor, si, primind sanatate, se botezau multi in numele Sfintei Treimi.

Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a carui fiica, una nascuta, era muta din nastere. De acest lucru era foarte suparat tatal ei si sarguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei si nesporind nimic, a ramas in mahnire. Intr-o noapte a adormit pe pat si a vazut in vedenie pe ingerul lui Dumnezeu stand inaintea lui, stralucind ca soarele. Nu pentru ca era vrednic sa-l vada pe el, ci ca prin acea vedenie sa vie la cunostinta adevarului, iar pe altii sa-i aduca cu sine la Dumnezeu. De aceea, vazand pe inger s-a cutremurat si l-a auzit pe el graind catre dansul: „De voiesti ca sa se dezlege limba fiicei tale, sa o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, in Herotop, si sa-i dai sa bea din apa aceea si vei vedea slava lui Dumnezeu”.    

 Sculandu-se din somn omul acela se mira de ceea ce vazuse si, crezand in cuvintele ce i s-au zis, indata, luandu-si fiica, a mers degraba la apa cea facatoare de minuni la care, ajungand, a aflat multime de oameni scotand din ea si botezandu-se intr-insa, si primind tamaduiri de bolile lor. Deci i-a intrebat pe ei: „Cui va ru-gati, spalandu-va cu apa aceasta?” Iar ei zisera: „Chemam numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si mai chemam in ajutor si pe Sfantul Arhanghel Mihail”. Atunci omul acela, ridicandu-si ochii in sus si inaltandu-si mainile, a zis: „Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajuta-ne si tamaduieste pe fiica mea!” Si scotand din apa a dat sa bea fiicei sale cu credinta, si indata limba ei cea legata cu mutenie s-a dezlegat spre preamarirea lui Dumnezeu si a grait luminos, strigand: „Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ma pe mine; Sfinte Mihaile, ajuta-mi mie!”

   Toti cei ce se intamplasera acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu si slaveau pe Sfanta Treime si preamareau ajutorul Sfantului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, vazand tamaduirea fiicei sale s-a bucurat foarte si, nepregetand deloc, s-a botezat indata cu fiica si cu toti casnicii sai, care venisera cu dansul. Iar ca semn de multumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserica frumoasa, afierosindu-o intru numele Sfantului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor ceresti si infrumusetandu-o cu toata buna podoaba si rugandu-se in ea destul, s-a intors la locul sau.    

 In anul al nouazecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, avand zece ani de la nasterea sa, cu numele Arhip, nascut din parinti crestini si crescut in bunacredinta si a inceput a vietui langa acea biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, facand slujba de aprinzator de lumanari. Asa a pus inceput vietii sale, ca de cand se nevoia langa biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mancarurile si bauturile mirenesti, nici carne, nici vin, nici paine nu manca, ci numai verdeturi de pustie pe care, adunandu-le si fierbindu-le, le manca o data pe saptamana, fara sare, iar bautura lui era o masura mica de apa.

 Cu o rabdare ca aceasta si-a infranat trupul prin acest fel de fapte bune, indreptandu-se pe sine din tinerete si pana la batranete, petrecand neschimbat in ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu si asemanandu-se vietii celor fara de trup, desi se afla in trup. Hainele lui nu erau de mult pret. Avea numai doua rase. Cu una se im-braca, iar cu cealalta isi acoperea patul care era asternut cu pietre ascutite si-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau in casa lui sa nu vada asprimea pietrelor. Iar capataiul lui era un sac umplut cu maracini.    

Asa era asternutul acestui fericit nevoitor si aceasta era odihna lui. Iar cand avea trebuinta de somnul firesc isi punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre si pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decat somn si odihna lui chin mai mult decat odihna. Ca, ce usurare poate fi trupului sa se culce pe pietre vartoase si ce fel de somn este acela ca sa-si odihneasca cineva capul pe spini? El isi schimba haina o data pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, isi acoperea patul, iar cu cealalta, care era pe pat, se imbraca. Dupa un an isi schimba rasele tot la fel. Si nu avea odihna, ziua si noaptea obosindu-si trupul si pazindu-si sufletul de cursele vrajmasului.  

Trecand calea cea strimta si cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicand: „Nu ma lasa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea desarta sa ma bucur pe pamant, nici sa biruiasca bunatatile lumii acesteia inaintea ochilor mei. Sa nu-mi fie mie a ma veseli de vreun lucru vremelnic in aceasta viata ci, umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicesti si umileste inima mea. Indreapta caile mele si-mi da mie ca pana in sfarsit sa ma zdrobesc pe sine-mi si sa robesc trupul meu duhului. Ca ce-mi foloseste mie trupul acesta care acum este si pe urma va putrezi ca o floare, care dimineata infloreste, iar spre seara se usuca? Deci da-mi mie, Doamne, sa ma nevoiesc la cele care folosesc sufletului si mijlocesc viata cea vesnica”.

  Intru acestea invatandu-se fericitul Arhip si vorbind cu Dumnezeu prin rugaciunea cea cu osardie, s-a facut un inger al Lui pe pamant, petrecand viata cereasca. Si se ingrijea nu numai de mantuirea sa, ci si de a multora, caci boteza pe cei necredinciosi, intorcandu-i la Hristos. Vazand acest lucru, elinii cei fara de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind sa vada minunile slavite care se faceau prin sfanta apa. Pe sfantul barbat ce petrecea acolo il urau, navalind asupra lui, adeseori il ocarau, tragandu-l de par si de barba si trantindu-l la pamant, il tarau, calcandu-l cu picioarele si batjocorindu-l in multe feluri, il izgoneau sa plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la inchinatorii de idoli si nu s-a departat de la sfanta biserica, slujind lui Dumnezeu cu cuviosie si in nerautatea inimii sale, ingrijindu-se de mantuirea sufletelor omenesti.

Odata, adunandu-se necuratii, se sfatuira: „De nu vom astupa cu pamant apa aceea si pe omul acela de nu-l vom ucide, toti zeii nostri vor fi defaimati cu desavarsire de catre cei ce se tamaduiesc acolo”. Si s-au dus multi elini adunati sa astupe cu pamant apa ceea facatoare de minuni si pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip sa-l ucida. Dar, ajungand la acel loc sfant, se departira in doua. Unii s-au repezit la biserica si la izvor, iar altii s-au sarguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca sa-l ucida. Insa Domnul, Cel ce nu lasa toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, a pazit pe robul sau de acei ucigasi, caci de naprazna le-a amortit lor mainile si n-au putut sa le ridice asupra cuviosului. Iar din apa a aratat o necu-noscuta minune ca, atunci cand necuratii se apropiasera de izvor, indata a iesit din el o para de foc si, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Si asa acei elini faradelege s-au indepartat tot cu rusine de la izvorul acela facator de minuni si de la cuviosul Arhip, insa nu incetau scrisnind cu dintii si laudandu-se ca o sa piarda izvorul acela, biserica si pe slujitorul ei.

  Era la locul acela un rau curgand la stanga bisericii al carui nu-me era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuitii sa-l indrepte asupra acelui loc sfant, ca izvorul, amestecandu-se cu apa raului, sa-si piarda puterea facatoare de minuni. Cand incepura sa-si puna in lucrare acel gand rau, oprind curgerea raului ca sa schimbe apa, acoperind izvorul, indata raul, cu porunca lui Dumnezeu si-a facut alta cale apelor sale si a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplandu-se ia-rasi de rusine, s-au intors la locurile lor.

 Erau acolo alte doua rauri curgand despre rasarit si apropiindu-se de locul cel sfant la o departare ca la trei stadii; numele unui rau, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste doua rauri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au impreunat amandoua intr-unul si abatandu-se in dreapta, curgea spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a bagat in inimile acelor oameni rai acest sfat: ca pe aman-doua aceste rauri sa le indrume asupra locului facator de minuni, ca astfel curgerea lor sa strice biserica Sfantului Arhanghel Mihail si sa acopere cu apele acelea sfantul izvor, inecand pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei intr-acolo, pentru ca raurile acelea se pogorau de la inaltime mare in jos, iar biserica era la un loc tot mai jos.    

Sfatuindu-se necuratii, se adunara din toate cetatile multime fara de numar si intalnindu-se in satul Laodichiei, s-au dus la biserica. Aproape de altarul bisericii era o piatra, avand latimea si inaltimea fara de masura, iar adancimea in pamant nesfarsita. Deci, au sapat un sant adanc si larg incepand de la acea piatra la muntele acela sub care raurile se impreunasera. Sapand cu mare osteneala si terminand albia pe care trebuia sa indrume apele asupra bisericii, au iesit piraiele acelea, ca sa se adune apa multa si s-au ostenit in acea desertaciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, vazand lucrul acela al lor, a cazut la pamant in biserica, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi si chemand in ajutor pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca sa-si pazeasca locul de inecarea apei si sa nu se bucure vrajmasii cei ce voiau sa piarda sfintenia Domnului si zicea: „Nu voi fugi de la locul acesta sfant nici nu voi iesi din biserica, ci aici sa mor si eu, de va voi Domnul sa fie inecat locasul acesta”.

Cand s-au sfarsit acele zece zile si apele s-au inmultit foarte mult, au sapat necuratii elini acel loc singur pe unde era sa se porneasca apele spre calea cea pregatita si indrumara apele asupra sfintei biserici ingeresti in ceasul intai al noptii. Iar ei alergand, au stat sus din partea stanga, vrand sa vada inecarea locului sfant. Si au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamat mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind in biserica la rugaciune si auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail, cerand mila si ajutor, ca sa nu fie inecat sfantul loc si sa nu se veseleasca vrajmasii, ci sa se rusineze necuratii, sa se preamareasca numele  

Domnului si sa se laude puterea si sprijinirea cea ingereasca. Si a cantat psalmul lui David, zicand: „Ridicat-au raurile, Doamne, ridicat-au raurile glasurile lor, ridica-vor raurile va-lurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt inaltarile marii, minunat este intru cele inalte Domnul. Casei tale se cuvine sfin-tenie, Doamne, intru lungime de zile”.      

Cand graia acestea Sfantul Arhip, a auzit un glas poruncindu-i sa iasa din biserica. Deci, iesind sfantul din biserica, a vazut pe pazitorul neamului crestinesc, pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, in chip omenesc, prea minunat si prea luminat, precum s-a aratat oarecand proorocului Daniil, si neputand sa caute spre el a cazut de frica la pamant. Iar el a zis catre dansul: „Indrazneste si nu te teme! Scoala-te si vino la mine aici si vei ve-dea puterea lui Dumnezeu in apele acelea”. Si sculandu-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frica de arhanghelul puterilor ceresti si a stat de-a stanga dupa porunca lui si a vazut un stalp de foc de la pamant pana la cer. Iar cand s-au apropiat apele, si-a ridicat arhanghelul dreapta sa si a insemnat cu semnul crucii peste fata apelor, zicand: „Sa stati acolo!” Si indata s-au oprit apele si s-a implinit cuvantul cel proorocesc: „Vazutu-te-au apele si s-au temut”; au stat raurile ca un zid de piatra si s-au inaltat in sus ca un munte inalt. Si intorcandu-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit intr-insa cu toiagul pe care il avea in maini, insemnand spre dansa semnul Crucii si indata s-a facut un tunet mare si s-a cutremurat pamantul si piatra aceea s-a despicat in doua si s-a facut in piatra o prapastie mare. Si a zis Sfantul Mihail: „Aici sa se sfa-rime toata puterea cea protivnica si sa fie izbavire de toate rauta-tile tuturor celor ce vor alerga cu credinta!”    

Acestea zicand, a poruncit fericitului Arhip sa treaca de partea dreapta, si stand cuviosul in partea dreapta, Sfantul Mihail a zis cu mare glas catre ape: „Sa intrati in strimtoarea aceasta!” Si indata au curs apele in ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a facut cale piraielor acelora piatra aceea, iar vrajmasii, stand de partea stanga, vrand a vedea inecarea sfintei biserici, au incremenit de frica. Sfantul Arhanghel Mihail, pazind asa biserica si pe Cuviosul Arhip de inecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a inaltat mul-tumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slavita si a prea-marit ajutorul pazitorului celui mare.      

 Deci se umplura de rusine toti protivnicii si s-a facut bucurie mare credinciosilor care alergara la biserica cea ingereasca si la izvorul cel minunat, dand lauda lui Dumnezeu impreuna cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au asezat ca sa se praznuiasca acea zi in care s-a facut acea prea sfintita minune prin aratarea ingereasca. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici inainte in acel loc, mai cu daruire, slujind lui Dumnezeu ani indestulati si s-a mutat la Dumnezeu cu pace, avand saptezeci de ani de la nasterea sa. A fost ingropat de credinciosi in acelasi loc sfant care de la minunea pomenita mai inainte s-a numit Hones, adica mistuire, pentru ca acolo s-au mistuit apele in piatra.

 Deci se cade ca in aceasta zi sa pomenim si alte minuni ale Sfantului Arhanghel Mihail pe care le-a savarsit, facand bine neamului crestin.    

Intre marea Adrianului si intre muntele care se numeste Gargan, este cetatea Sipont, aflandu-se departe de munte ca la doua-sprezece mii de pasi. In cetatea aceasta era un om bogat, a carui cireada pastea pe sub munte si s-a intamplat de a ratacit un bou, despartindu-se de cireada; cautand stapanul mult impreuna cu slugile sale, l-a aflat in varful muntelui aceluia stand langa usa unei pesteri. Umplandu-se de manie ca s-a ostenit cautandu-l a luat arcul si o sageata adapata cu otrava si a indreptat-o spre boul sau, vrand sa-l ucida. Dar deodata sageata, intorcandu-se inapoi, a ranit pe sagetator, iar cel ce era cu dansul, vazand aceea, s-a temut si nu indraznea sa se apropie de pestera aceea, ci, intorcandu-se in cetate, a spus tuturor ce se facuse.         Deci, instiintandu-se episcopul cetatii aceleia, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate lui taina aceasta. Si i s-a aratat lui in vedenie Sfantul Arhanghel Mihail spunandu-i ca el si-a ales locul acela si-l pazeste si voieste ca acolo adeseori sa cerceteze si sa ajute oame-nilor celor ce vor alerga cu rugaciune. Iar episcopul a spus vedenia aceea cetatenilor si, dupa postul de trei zile pe care l-a poruncit la toata cetatea, s-a dus cu clerul sau si cu tot poporul la muntele acela si, suindu-se deasupra, a aflat intr-o piatra o pestera in care era intrarea strimta; si nu a indraznit sa intre inauntru, ci si-a savarsit rugaciunile inaintea usii. 

De atunci adeseori mergeau acolo cei ce doreau, facandu-si rugaciunile lor catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail. Iar mai demult napolitanii, fiind necredinciosi, si-au adunat ostasii si au mers fara de veste la cetatea Sipontului, vrand sa o ia si sa o darime. Cetatenii erau cuprinsi de frica mare iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile sa nu guste hrana si sa se roage cu staruinta, ca sa se izbaveasca ei de vrajmasii cei ce i-au inconjurat. Mai inainte de ziua aceea in care vrajmasii voiau cu toate puterile lor sa cucereasca cetatea, s-a aratat arhanghelul puterilor ceresti episcopului, in vedenie, zicandu-i: „Maine, in ceasul al patrulea din zi, sa poruncesti tuturor cetatenilor sa se inarmeze si sa iasa din cetate impotriva vrajmasilor si eu voi veni sa va ajut voua”. Episcopul, sculandu-se din somn, a spus vedenia la toti si s-a bucurat foarte mult de biruinta cea fagaduita asupra vrajmasilor si s-au intarit cu nadejde buna. Apoi, venind al patrulea ceas din zi, s-a facut un tunet mare si, ridicandu-si credinciosii ochii, au vazut la muntele Gargan un nor mare pogorandu-se si s-a facut, ca odi-nioara la muntele Sinai, foc si fum, fulgere si tunete, incat tot muntele acela s-a cutremurat si s-a acoperit cu nor.

pomenirea-minunii-sfantului-arhanghel-mihail-in-coloseVazand aceea protivnicii, s-au temut si au inceput a fugi, iar cetatenii, cunoscand ca bunul pazitor si grabnicul folositor a venit cu ostile sale ceresti sa le ajute, au deschis portile cetatii si au alergat pe urma vrajmasilor lor, secerandu-i ca pe niste paie. Ei ii taiau dinapoi, iar Sfantul Arhanghel Mihail, din inaltime, cu tunete si cu fulgere ii ucidea, incat se facuse numarul celor morti sase sute de barbati cazuti de tunete si de fulgere. Gonindu-i deci, pana in departare si biruindu-i desavarsit pe vrajmasii lor, s-au intors veselindu-se in cetatea lor. Din acea vreme napolitanii, cunoscand mana cea tare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic, au primit sfanta credinta, iar cetatenii Sipontului adunandu-se toti, cu episcopul si cu clerul, s-au dus la muntele acela la care a fost acea aratare infri-cosata, vrand sa aduca acolo multumire lui Dumnezeu si ajutato-rului lor, Sfantului Arhanghel Mihail, si tuturor puterilor ceresti.      

 Cand s-au apropiat la usa pesterii aceleia, au aflat pe marmura urme de pasi omenesti bine insemnate, ca pe pamant moale, si ziceau unii catre altii: „Iata, cu adevarat Sfantul Arhanghel Mihail a lasat aici semnul ajutorarii sale, ca singur a fost aici, mantuindu-ne pe noi de vrajmasii nostri. Si inchinandu-se, au sarutat urmele acelea si, savarsind cantarea cea de rugaciune se veseleau pentru pazitorul si folositorul lor, multumind lui Dumnezeu. Au hotarat, deci, sa zideasca la locul acela o biserica in numele Sfantului Mihail. Cand se gateau spre lucrul acela, iarasi s-a aratat Sfantul Arhanghel episcopului, zicandu-i: „Nu vi se cade voua sa va ingrijiti de zidirea bisericii, pentru ca eu fara osteneala voastra mi-am gatit acolo biserica, numai sa intrati in ea. Iar tu maine sa faci in ea Sfanta Liturghie si sa impartasesti pe credinciosi cu Dumnezeiestile Taine”.

  Dupa vedenia aceasta, episcopul a poruncit ca toti credinciosii sa fie gata spre impartasirea cu Sfintele Taine si a mers cu dansii cantand si rugandu-se. Iar cand au sosit la acel loc sfant, unde erau inchipuite sfintele urme pe marmura, au aflat cioplita in piatra o biserica mica, facuta nu dupa obiceiul lucrului mainilor omenesti, ci ca o pestera, neavand peretii netezi, iar varful era impodobit cu diferite inaltimi, asa ca pe cate o parte puteai sa ajungi cu capul, iar pe alta nu puteai nici cu mana. Astfel arata oamenilor ca Dumnezeu nu voieste pietrele cele impodobite in biserica, ci inimile cele curate; iar sfanta masa era acoperita cu acoperamant rosu si a savarsit pe dansa episcopul Sfanta Liturghie si a impartasit pe credinciosi cu Prea Curatele Taine, iar in altar, despre partea de miaza noapte, de la varf picura apa curata, dulce, foarte luminoasa si facatoare de minuni, din care, bind, bolnavii cistigau sanatate. Si beau credinciosii din apa aceea dupa impartasirea Sfintelor Taine si se faceau minuni fara de numar in biserica aceea si se tamaduiau toate neputintele cu rugaciunile Sfantului Arhanghel Mihail. Deci a zidit episcopul chilii langa biserica si a randuit sa fie acolo preoti si diaconi si cantareti si citeti, ca in toate zilele sa se savarseasca pravila bisericeasca, in slava lui Dumnezeu si in cinstea Sfantului Arhanghel Mihail.

  Credem ca este bine sa pomenim si aceasta minune care s-a facut in muntele Athos. In zilele dreptcredinciosilor imparati bulgari era un om vestit, bogat si cu mare vaza, care se numea Dohiar, om al palatelor imparatesti. Acesta, venind in frica lui Dumnezeu, a dorit sa fie calugar si, luand multime de aur din vistieriile sale, s-a dus la Sfantul Munte ca sa cerceteze manastirile si sa-si caute lui un loc in care sa-i placa a se salaslui. Inconjurand multe manastiri si dand multa milostenie, a mers din lavra Fericitului Atanasie, pe malul marii cel dinspre Salonic, si a aflat loc foarte frumos, avand ape dulci si poame foarte multe, dar nelocuit de nimeni. Placandu-i locul acela, a gandit sa se aseze intr-insul si sa zideasca o manastire si, adaugand sarguinta, degraba si-a savarsit dorinta. Mai intai a ridi-cat o biserica foarte frumoasa in numele Sfantului Ierarh Nicolae, apoi a imprejmuit manastirea cu ziduri de piatra si randuindu-le pe toate dupa cerinta, precum se cuvine singur s-a imbracat intr-insa in chip calugaresc. Cheltuindu-si toata averea lui pentru zidirile cele multe, nu i-a ajuns aur ca sa infrumuseteze si biserica cu podoaba cuviincioasa si buna. Insa avea nadejde la Dumnezeu, zi-cand: „De va voi Dumnezeu ca sa proslaveasca locul acesta, apoi cu judecatile care stie va purta grija pentru infrumusetarea bisericii. Fie voia Lui”.

  In dreptul Sfantului Munte, este un ostrov care se numeste Lug, spre care, peste mare pana la el, este cale de o zi. Acolo pas-torii stateau cu dobitoacele, ca locul acela este plin de verdeata si este pasune buna pentru dobitoace. Era in ostrovul acela un stalp de piatra foarte inalt, la un loc pustiu, iar in varful stalpului un idol si o scriere elineasca in acest fel: „Oricine ma va lovi pe mine in crestet, va afla multime de aur”. Pentru aceea multi se ispiteau sa stie de este adevarat lucrul acela si loveau in cap idolul, dar nu aflau nimic. S-a intamplat in acea vreme de pastea un copil boii aproape de stalpul acela si copilul era intelept si stia a citi si, citind cuvintele cele scrise pe stalp, lovi pe idol in cap ca si ceilalti ca sa afle aurul, insa n-a aflat nimic. Apoi a gandit ca este ascunsa in pamant comoara si, apunand soarele, privea unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo, la varful capului idolului celui desemnat de umbra, a sapat pamantul cautand comoara, dar n-a aflat-o. Apoi rasarind soarele, iarasi a privit unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo a inceput a sapa. Sapand el, s-a auzit un sunet la locul acela, si cunoscand ca acolo este comoara, a inceput mai cu dinadinsul a sapa si a aflat o piatra de moara mare, cat nu putea el sa o miste, dar intinzand mana prin gaura pietrei a aflat aur mult; si nu se pricepea ce sa faca cu el, ca zicea intru sine:

„De voi spune cuiva de comoara aceasta, apoi ma tem ca sa nu ma ucida pentru aur”. Iar Dumnezeu, ascultand rugaciunile batranului celui pomenit mai inainte si purtand grija de infrumusetarea sfintei bise-rici, a pus in mintea copilului sa se duca in Sfantul Munte la una din manastiri si sa spuna egumenului de comoara aceea aflata, lucru pe care l-a si facut. Luand cativa bani de aur spre incredintarea co-morii celei aflate, a mers intr-un sat care este aproape de mare si a gasit un om ca sa-l treaca pe el la Sfantul Munte. Iar dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu s-a oprit in limanul manastirii celei nou zidita. Manastirea aceea se numeste pe numele intemeietorului sau: Dochiaru. Deci omul cel ce a trecut pe copil s-a intors in satul sau, iar copilul s-a dus la manastire si, vazand pe egumen, i-a spus lui toate cu de-amanuntul despre comoara ce a aflat.

Egumenul, cunoscand ca lucrul acesta este al lui Dumnezeu, a chemat pe trei calugari si, facandu-le cunoscut lor lucrul cel spus de copil, i-a trimis cu dansul ca sa aduca la manastire aurul ce se afla-se. Iar ei mergand degraba au luat un caiac si, sosind la ostrovul acela, au ajuns la stalp si la comoara si pravalind piatra aceea de moara, au aflat un cazan plin de aur; si s-au bucurat de dansul foarte tare. Iar vrajmasul cel ce uraste binele a semanat un gand rau in inima unuia din calugarii aceia si a zis acela catre alt calugar: „Frate, de ce este nevoie sa ducem egumenului aurul acesta pe care l-am gasit? Dumnezeu ni l-a trimis noua ca singuri noi sa ne facem noua locas si sa ridicam manastire”. Iar el a zis: „Dar cum vom putea tainui aurul acesta?”

Raspuns-a acela: „Aceasta este, ca putem sa-l aruncam pe copil in mare si nimenea nu va fi sa marturiseasca aceasta fapta asupra noastra”. Si asa, sfatuindu-se, au spus sfatul lor celui de al treilea calugar. Iar acela, avand intru sine frica lui Dumnezeu, a zis catre dansii: „Nu, fratilor, sa nu indrazniti a face aceasta, sa nu pierdeti pe copil pentru aur si im-preuna cu el si sufletele voastre”. Iar ei, neascultandu-l pe el, au staruit pe langa dansul ca sa se invoiasca la sfatul lor. La sfarsit ii zisera: „De nu vei fi una cu noi, apoi sa stii ca si pe tine si pe copil va vom pierde”. Apoi vazand fratele gandul cel rau al lor neschimbat, s-a temut ca nu cumva sa-l piarda si pe el; pentru aceea le-a zis lor: „Daca voi ati voit asa, faceti ce stiti, voi veti vedea; iar eu ma jur cu numele lui Dumnezeu ca nu voi spune la nimenea de aceasta si nici nu am trebuinta de aur”.       Asa, intarindu-si cuvantul cu juramant, a tacut. Iar ei luand aurul si piatra aceea cu care aurul a fost acoperit le-au dus in caiac, apoi sezand cu copilul, au inceput a pluti spre manastire. Iar cand era in mijlocul noianului marii, au navalit asupra copilului si incepura a-i lega piatra de grumaz. Iar el vazand ceea ce era sa-i faca a inceput sa planga si cu tanguire amarnica se ruga lor sa nu-l piarda. Dar nimic nu a folosit ca ticalosii aceia de calugari, avand inima impietrita si suflet iubitor de aur, nu s-au temut de Dumnezeu, nici nu s-au umilit vazand lacrimile copilului si nu i-au ascultat rugamintea lui cea din adancul inimii, ci, luandu-l pe el, cu pia-tra l-au aruncat in mare si indata s-a cufundat in valuri. Era noapte cand savarseau fapta cea rea acei oameni fara de Dumnezeu.  

 Dar milostivul Dumnezeu, privind de sus spre tanguirea cea amara a copilului si vazand inecarea lui cea nevinovata, a trimis pe pazitorul neamului omenesc, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca, luand pe cel inecat din fundul marii, sa-l aduca pe el viu in biserica. Si asa a fost. Pentru ca fara de veste s-a aflat copilul in biserica, aproape de Sfanta Masa, cu piatra spanzurata de grumaji. Sosind ceasul Utreniei, cel randuit a intrat in biserica, ca sa aprinda lumi-narile si sa toace la cantarea cea de dimineata si a auzit un glas in altar ca glasul omului ce geme si i-a fost frica si, alergand, a spus egumenului. Iar egumenul, numindu-l imputinat la suflet, l-a trimis iarasi in biserica. Iar el, intrand a doua oara, a auzit acelasi glas si iarasi a alergat la egumen.

 Atunci egumenul a mers cu dansul in biserica, dupa care, amandoi auzind glas de copil si intrand in altar, au vazut pe copil stand aproape de Sfanta Masa, cu piatra la grumaji si apa de mare curgand inca din hainele lui. Si, cunoscandu-l pe el, l-a intrebat: „Ce ti s-a intamplat tie, fiule, si cum ai venit aici?” Iar el, desteptandu-se ca din somn, a zis: „Viclenii aceia de calugari pe care i-ai trimis cu mine dupa aurul ce s-a aflat, aceia, legandu-mi piatra aceasta de grumaji m-au aruncat in mare si afundandu-ma eu intru adancul marii, am vazut doi oameni luminosi ca soarele si i-am auzit pe ei vorbind intre dansii si a zis unul catre altul: Arhanghele Mihaile, sa duci pe acest copil in manastirea care se chiama Dochiaru. Auzind eu acestea, indata am inceput a nu ma simti pe mine si nu stiu cum m-am aflat aici”. Iar egumenul, auzind cele spuse de copil, se minuna foarte si lauda pe Dumnezeu cel ce face minunate si prea slavite minuni ca aceasta. Apoi a zis catre copil: „Sa ramai, fiule, la locul acesta pana maine, pana ce rautatea aceasta va fi vadita”. Si, iesind, a incuiat biserica si a randuit ca paracliserul sa nu spuna nimanui ceva, iar Utrenia a poruncit sa o cante in tinda. Si a zis pa-racliserului: „De te va intreba cineva ce este acest lucru nou, de ce nu se canta Utrenia in biserica, ci in tinda, sa-i raspunzi ca parintele egumen a poruncit asa”.

Egumenul poruncind eclesiarhului, singur s-a suit pe un stalp deasupra portii ca sa pazeasca venirea spurcatilor acelora de uci-gasi; apoi facandu-se ziua, iata veneau spre manastire ucenicii aceia, iar aurul il ascunsesera intr-alt loc oarecare.      

 Vazandu-i pe ei egumenul, a iesit cu ceilalti frati in in-tampinarea lor si i-a intrebat pe dansii, zicand: „Ce este aceasta? Patru v-ati dus, iar acum trei v-ati intors! Unde este cel de al patrulea?” Iar ei, ca maniindu-se, zisera: „Parinte, si pe tine si pe noi ne-a amagit copilul spunand ca a aflat comoara, dar nu ne-a aratat noua nimic si singur nu stie nimic. Pentru aceea, rusinandu-se de noi, s-a ascuns, si noi, cautandu-l pe el, nu l-am gasit, de aceea singuri ne-am intors la tine”. Iar egumenul a zis: „Voia lui Dumnezeu sa fie!” Si asa intrara in manastire. Apoi i-au dus pe ei in biserica unde tanarul acela se afla, curgand inca apa din hainele lui si l-a aratat pe el zicandu-le: „Cine este acesta?” Iar ei, spaiman-tandu-se, stateau ca niste iesiti din minte, neputand sa raspunda nimic timp indelungat. Iar mai pe urma au marturisit fapta lor cea rea si au aratat unde au ascuns aurul cel aflat.

 Egumenul, trimitand frati mai credinciosi, au adus aurul in manastire. Si s-a auzit de aceasta prea slavita minune in tot Sfantul Munte si s-au adunat toti calugarii de la toate manastirile, la vede-rea minunii acesteia si au adunat sobor si au numit biserica aceea cu numele Sfantului Arhanghel Mihail, iar in numele Sfantului de minuni facatorul Nicolae au zidit alta biserica. Pe acei doi ucigasi vicleni i-au blestemat si, insemnandu-le fetele, i-au gonit din manastire, pe al treilea, fiindca nu s-a invoit la inecarea copilului si s-a intors despre fapta cea rea l-au declarat nevinovat, iar pe copilul acela izbavit din mare, imbracandu-l in chip calugaresc, s-a facut bun nevoitor si calugar iscusit. Egumenul cu aurul acela ce s-a aflat, a reinnoit toata biserica cu buna podoaba si a infrumusetat-o cu toate bunatatile. A ridicat si un foisor foarte frumos din temelie si piatra aceea cu care tanarul a fost aruncat in mare a pus-o in zid, spre cunostinta tuturor.       Mutandu-se catre Domnul egumenul acela, in locul lui a fost pus acela izbavit din mare si cu dumnezeiasca placere vietuind si acela, a trecut la Domnul purtat de mainile Sfantului Arhanghel Mihail, prin care din mare in biserica a fost adus.  

Pentru toate acestea slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh si pe Sfantul Arhanghel Mihail il marim in veci. Amin.

sursa: CrestinOrtodox.ro

 aranjat de Florin CRESTINUL

Frontul unde a fost salvată România: povestea celor peste o sută de mii de eroi căzuţi în munţii Bacăului în Primul Război Mondial

Luptele purtate în Primul Război Mondial pe linia frontului de la Oituz până la Coşna au reprezentat momentul în care a fost salvată România ca stat. Potrivit unei înţelegeri între germani şi austrieci (Puterile Centrale), dacă armatele române erau învinse în Moldova, după pierderea Bucureştiului, întreg statul era anexat Austro-Ungariei. Şi-au pierdut viaţa atunci peste 100.000 de oameni, din care 80.000 de soldaţi români.

646x404 (1)Nu este localitate în judeţul Bacău care să nu aibă proprii morţi în Primul Război Mondial. După pierderea luptei pentru Bucureşti, odată cu retragerea guvernului şi a regelui în Moldova, la Iaşi, dar şi a unei părţi a populaţiei din Muntenia, în special funcţionari şi militari, frontul stabilit pe creasta munţilor, de la Palanca la Oituz, la Mărăşti şi Mărăşeşti a fost ultima oprelişte în faţa desfiinţării statului român.

Au fost încorporaţi toţi tinerii din Moldova, dar în prima linie a frontului s-au aflat unităţile militare din Bacău, Regimentele 27 şi 67 de infanterie, şi 12 şi 17 de artilerie şi obuziere. Comandamentul General al Armatei Române a fost stabilit în oraşul Bacău, loc de unde au fost coordonate toate atacurile împotriva armatelor germane şi austro-ungare. „Oraşul Bacău, denumit pe drept cuvânt «capitală a rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale», a fost, pe toată durata acţiunilor, centrul militar cel mai de seamă al războiului. Aici a fost comandamentul Armatei de Nord a generalului Constantin Prezan, pe timpul campaniei din 1916 şi apoi Comandamentul Armatei a doua a generalului Alexandru Averescu pe timpul campaniei din 1917. De aici s-au condus diviziile române pe întinsul front de la Oituz, aici se aflau unităţile militare de rezervă, depozitele armatei, spitalele militare şi tot aici comandamentul Misiunii Militare Franceze“, spune Corneliu Chirieş în monumentala lucrare „Judeţul Bacău, altar de jertfă şi eroism“.

„Primul erou căzut pe acest front, la Poiana Sărată, a fost locotenentul Nicolae Macarie. Monumentul funerar care i s-a făcut ulterior, dar şi biserica din localitate sunt realizate din piatra care era zidită la graniţă“, afirmă colonelul (r) Paul Valerian Timofte, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor. Militarii români au fost suţinuţi în mai multe locuri de ruşi, până la debutul Revoluţiei Bolşevice din 1917.

  Luptele pentru Oituz din 1917, dar şi în toate trecătorile din Carpaţii Orientali au adus sute de mii morţi. Numai în judeţul Bacău au căzut peste 80 de mii de soldaţi români. „Au fost jertfe inimaginabile. Fără ele, noi am fi dispărut ca stat şi poate am fi vorbit acum altă limbă. Au murit peste 80 de mii de soldaţi români la Oituz, Poiana Sărată, Mănăstirea Caşin, Comăneşti, Bogdăneşti, Coşna, dar şi foarte mulţi soldaţi ruşi, austrieci, germani, maghiari sau chiar polonezi şi evrei. Oituzul este un Termopile al românilor“, a mai spus Paul Timofte.
Pe 19 ianuarie 1919 sunt naţionalizate, printr-un act normativ, terenurile unde au fost îngropaţi în gropi comune eroii. Prima organizaţie pentru cinstirea eroilor a  luat fiinţă pe 12 septembrie 1919. Ea se numea „Societatea Mormintelor Eroilor căzuţi în Război“.
Scopul societăţii era să descopere locurile în care fuseseră îngropaţi soldaţii pe front şi să le aducă osemintele în cimitire organizate, să construiască monumente, pietre funerare, plăci comemorative, troţe, capele şi să participe la ceremoniile dedicate eroilor. În 1927, denumirea organizaţiei care avea grijă de cinstirea eroilor se schimbă în Societatea „Cultul Eroilor“, iar în 1940, în Aşezământul Naţional „Regia Maria“ pentru „Cultul Eroilor“ care a funcţionat până în 1948, când a fost desfiinţată de comunişti.
În perioada interbelică  au fost realizate peste 6200 de monumente pe tot cuprinsul ţării, 167 de cimitire în care se află osemintele a peste 400 de mii de soldaţi. În 1991 se constituie „Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor“, care în 1997 devine Asociaţia Naţională Cultul Eroilor. Până în prezent, soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial în judeţul Bacău li s-au reamenajat cimitirele din localităţile Bacău, Tîrgu Ocna, Oituz, Poiana Sărată, Mănăstirea Caşin, Comăneşti, Slănic Moldova, Bogdăneşti, Răcăciuni, dar şi două capele, 137 de monumente, 26 de cruci memoriale, 66 de troiţe, şase busturi şi 54 de morminte individuale.
Au morminte locotenentul Nicolae Macarie, la Poiana Sărată, căpitanul Ştefan Petrovici, la Caşin, sublocotenentul Emil Rebreanu, la Ghimeş-Palanca (fratele scriitorului Liviu Rebreanu, spânzurat pentru spionaj şi încercare de dezertare din trupele austro-ungare), sublocotenentul Xenofon Obreja, la Mănăstirea Caşin, Ghiorghi Dimitriade, la Târgu Ocna, căpitanul Constantin Văsescu şi locotenentul aviator Titi Pavelescu la Bacău ş.a.
„Din păcate, timpul şi nepăsarea au pus pecetea pe aceste monumente şi cimitire ale eroilor. Multe au fost degradate, profanate, părăsite, mutilate…În asemenea situaţii se găsesdc şi astăzi monumentele eroilor din localităţile Brusturoasa, Comăneşti, Stănişeşti, Blăgeşti, Mănăstirea Caşin, cimitirul eroilor Lazaret din Bacău şi cel din Comăneşti….Asociaţia (n.r. Cultul Eroilor) are nevoie de ajutor din partea organelor administraţiei locale, care trebuie să înţeleagă că şi acest domeniu de activitate este de actualitate. Dacă vrem să intrăm în Europa, trebuie să dovedim că preţuim înaintaşii, că fără ei şi jertfa lor nu am fi fost astăzi“, se arată în prefaţa la lucrarea „Judeţul Bacău, altar de jertfă şi eroism“, revizuită în 2009, apărută la Editura Babel.

 Gral-col(r)dr ec Florin NAHORNIAC

La 6 septembrie 1940 – Minunea Arhanghelului Mihail in România

                                 ROMÂNIA – STAT NAŢIONAL LEGIONAR          

În zorii zilei 6 septembrie 1940 regele Carol II, considerat vinovat de dezastrul ţării, abdică în favoarea fiului sau Mihai, după ce cu două zile înainte investise pe generalul Antonescu cu puteri depline în stat. Străzile marilor oraşe sunt invadate de mase de oameni, care salută entuziast sfârşitul regimului totalitar carlist. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai semnează decretul prin care România devine Stat Naţional-Legionar. A urmat o guvernare comună, a Mişcării Legionare şi a elementelor fidele generalului Antonescu, care a durat ceva mai mult de 4 luni. Până la 21 ianuarie 1941. Timp de zeci de ani, regimurile totalitare nu au permis o analiză onestă, ştiinţifică, a acestei guvernării. Analizele au fost întotdeauna viciate de comandamente ideologice, adevărul fiind denaturat, într-un fel sau altul, de politruci sau de istoricii aserviţi regimurilor respective. La 73 de ani de la acele evenimente românii au dreptul să cunoască, detaşat şi liber, adevărul istoric. Aşa cum a fost. Vrem să punem la dispoziţia publicului o serie de documente originale, interviuri cu participanţii la evenimente, fotografii de epocă şi alte mărturii. Concluziile rămân a fi trase mai tarziu.

La 6 septembrie 1940

Nicolae Teban

Revista DACIA, Rio de Janeiro decembrie 1957

 

Ca sã audã glasul noului sef al Miscãrii legionare, Horia Sima, au venit o mare întreagã de Români. Marea piatã din Dealul Mitropoliei din Bucuresti gemea de lume.  Cât vedeai cu ochii numai cãmãsi verzi, ba si albe. Doamne, asa o fi fost si pe câmpia Blajului la 1848?    O regulã cum nu se poate decât regula legionarã. O disciplinã de necrezut la tinerii veniti din toale colturile Tãrii, clocotind de bucuria biruintei, cu focul nestins ale dreptatii în vine, cu ochii înlãcrimati de suferintele trecute si fericirea cãzutã asupra Tãrii prin mâna viteazã a  Comandantului.  Se proslãvea în ziua minunii sfântului Arhanghel Mihail, amintirea Cãpitanului biruitor de dincolo de moarte… Biruinta lui… Jertfa

Dusmanii sãrbãtoriserã cu cupe de sampanie îngroparea Gãrzii de Fier. Credeau cã ucigând elita si pe Cãpitan, Garda s’a nimicit complet. Se’nselaserã însã.    Cãderea tiraniei se vestea prin trâtmbite de aramã, cari sunau peste codri, munti si câmpii. Sufletele nevinovate, arse pe rug, strangulate, înnecate în bãltoace, veneau sã chinuiascã pe asasinii lor. Nu sã-i ucidã, ci sã le arate mãretia biruintei legionare, splendoarea ei sub binecuvântare dumnezeiascã. Splendoarera pentru care se jertfiserã ei bucuros. Ce însemnà acea imensã manifestare româneascã? Insemnà un cutremur de supunere a întregii lumi nelegionare dornicã sã se vadã în cãmasã verde, o nesfârsitã iubire si o convingere cã biruinta Miscãrii este coborîtã din cer si deci binecuvântata de Dumnezeu.   Sufletul legionar era unul singur, plin de rnândrie si de demnitate, întãrit prin jertfa Cãpitanului. Sufletul legîonar dealtãdatã si de totdeauna, nealterat si vitenz. Ce mândri eram toti în uniformele verzi si cum priveam în jurul nostru la lumea care ne admira. Unire, unire, ce suflu sfânt fluturã în tine…

Freamãt deodatã. Un «Drepti» tare, rãspicat sparge vãzduhul. Domnul Radu Mironovici, Comandant al Bunei Vestiri dã raportul Sefului Miscãrii. Natura întreagã a încremenit sã asculte graiul de stâncã al viteazului comandant si ctitor de Legiune alãturi de Cãpitan. Imi sunã si-acum în urechi acel freamãt. Intr’o clipã din pieptul a mii de cãmãsi verzi sbucneste «Sfântã tinerete legionarã»… care urcã în slãvi.     Cântam cu lacrãmi de bucurie, sã amintim lumii întregi biruinta Cãpitanului, care a învins Moartea…

Bucurestiul cel blestemat care ca un Molof nu se mai sãturase de jertfã legionarã era în sãrbãtoare. Verdele stejarilor îl coplesise. Sufla greu sub povara biruintei. Acum strânsese la sânu-i pe toti cei ce supravietuiau marei prigoane a unui rege descreierat si pervers: temnitele, lagãrele, umbrele mortilor, cei vii din toate colturile Tãrii stãteau laolaltã.    Steagul tricolor pretutindeni se’nfrãtise cu steagul verde al Legiunii. Erau îngemãnate!   Muzicile de pretutindeni cântau cântecele legionare. Lumea se bucura nespus. Balcoanele înflorite cu covoare frumoase aruncau flori în uriasa coloanã ce se pregãtea sã defileze înaintea Comandantului.   Asa a fost atunci, la 6 Septembrie 1940, si de-atunci au trecut ani si ani.   Mãcar acum si aci, sã ne strângem suferinta în noi si sã ne gândim la momentele de glorie dela 6 Septemvrie 1940 si tot ar fi o mângâiere pentru viitor…

 Revista DACIA, Rio de Janeiro, decembrie 1957

Marturii ale participantilor:

Mircea Nicolau, născut în 1914 la Bucureşti, absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie, încadrat în Mişcarea Legionară din 1935, fost şef al Corpului Răzleţi, inspector de poliţie al regiunii Oltenia în timpul guvernării legionare, iar după august 1944 şef al organizaţiei legionare Bucureşti. A facut 20 de ani de temnita politica. În septembrie 1940 avea , participă la acţiunile revoluţionare organizate de Mişcarea Legionară marile oraşe ale ţării. În acest sens, face parte din echipa care ocupă sediul Poliţiei din Braşov.

Gheorghe Grecu, comandant legionar, născut în 1913 la Cudalbi, judeţul Galaţi, a intrat în Mişcarea Legionară la vârsta de 15 ani, activînd în “Frăţiile de Cruce”, organizaţie destinată exclusiv educaţiei în spirit creştin şi naţional a elevilor. S-a distins prin participarea la majoritatea acţiunilor Legiunii, iar în 1932 devine şef al Frăţiilor de Cruce din judeţul Galaţi. În 1934, la solicitarea expresă a lui Corneliu Zelea Codreanu a făcut parte din comitetul care a judecat abaterile legionarului Mihai Stelescu, găsit vinovat de “trădare” şi eliminat din Mişcare.  În 1939, în condiţiile represiunii fără precedent coordonate de regimul Carol II şi în situaţia abandonării conducerii Frăţiilor de către cei abilitaţi, preia din proprie iniţiativă comandamentul pe ţară a FDC, pe care le reactivează în mod admirabil. Gheorghe Grecu avea 27 de ani în 1940, şi a acţionat în Bucureşti, unde, conform planului conceput de Horia Sima, avea de îndeplinit o misiune pe fondul evenimentelor revoluţionare. Misiune care a eşuat.  Însă, în condiţiile reculului înregistrat de manifestaţiile stradale, care erau pe punctul de a nu-şi fi atins scopul declanşării unei mişcări populare, Gheorghe Grecu, în fruntea efectivelor FDC, preia în mod spontan conducerea manifestaţiilor, care de această dată obţin efectul scontat.Iată mărturiile lui Gheorghe Grecu, făcute în faţa camerei de filmat, la 9 septembrie 2010, la vârsta de 97 de ani:https://www.youtube.com/watch?v=Mw_81oVF7Hc

Imagini si articole din epocă:

 

Destinul tragic al Olenei, fiica lui Ştefan cel Mare. A ajuns ţarină la Moscova şi a murit în temniţă, fără ca domnitorul Moldovei să ştie de cruda ei soartă

Domniţa Olena, fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdokiei de Kiev, a ajuns ţarină la Moscova, în urma căsătoriei cu ţarul Ivan cel Tânăr. Cea pe care ruşii au numit-o Voloşanca ar fi putut să schimbe destinul Rusiei, dacă intrigile şi comploturile pentru tronul Moscovei n-ar fi aruncat-o în temniţa în care şi-a găsit sfârşitul.

Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, s-a căsătorit în 1463, când avea doar 25 de ani, cu rusoaica Evdokia de Kiev, descendenta marilor duci ai Lituaniei şi nepoata lui Vladimir, cneaz de Kiev. Fiica celor doi, domniţa Olena, s-a născut, potrivit istoricilor, doi ani mai târziu, în 1465. A rămas orfană de mamă la vârsta de patru ani, după ce Evdokia a murit din cauza unei boli.

Ştefan cel mare, alături de familia lui

Ştefan cel mare, alături de familia lui

Ştefan cel Mare visa să-şi mărite prima fiică cu un ginere de viţă nobilă. Când copila a ajuns la vârsta măritişului, Ştefan a început tratativele pentru căsătoria Olenei cu Marele Prinţ al Moscovei, cneazul Ivan cel Tânăr, fiul şi succesorul la tron al lui Ivan al III-lea.

 După cum relatează istoricul C. Gane în ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, în anii 1480-1481, la curtea domnească a lui Ştefan de la Suceava a sosit în peţit o delegaţie a boierilor ruşi. Olena urma astfel să-şi lege destinul de Ivan cel Tânăr. Logodna a avut loc la Suceava, în absenţa mirelui, doar în prezenţa delegaţiei de boieri moscoviţi care aveau împuternicire, prin procură de la cneaz, de a săvârşi logodna. 

 După zile întregi de serbări şi ospeţe, Ştefan cel Mare şi-a lăsat fiica să plece împreună cu boierii de la Moscova, fără să bănuiească că fata sa se îndrepta către un destin crunt. Domniţa Olena a părăsit meleagurile natale şi curtea de la Suceava fără să creadă că nu-şi va mai vedea niciodată tatăl.

Văduvă, în urma unui deces misterios

Istoricii notează faptul că Ştefan i-a dăruit fiicei sale trei boieri care să o urmeze în drumul până la Moscova. Olena s-a oprit în Polonia, unde a fost întâmpinată cu daruri şi alai, aşa cum i se cuvenea în viitoarea sa calitate de ţarină a Moscovei.

 În ţara soţului său a fost primită de mama cneazului Moscovei Ivan al III-lea, Maria Iaroslavna. Ruşii i-au dat fiicei lui Ştefan cel Mare porecla de Voloşanca, adică românca. Şi-a cunoscut logodnicul la Moscova, iar marea căsătorie cu Ivan cel Tânăr a avut loc pe 12 ianuarie 1483. În toamna anului următor, la 10 octombrie 1483, Elena l-a născut pe Dimitrie, moştenitorul tatălui său. Ivan cel Tânăr a murit, pe neaşteptate, la şapte ani de la căsătorie, în 1490.

 Istoricii au ridicat semne de întrebare în legătură cu moartea ţarului. S-a spus că ar fi fost răpus de o boală de picioare sau că ar fi fost, de fapt, otrăvit de un medic veneţian, în urma unei conspiraţii pusă la cale de mama sa vitregă, Sofia, soţia cneazului Ivan al III-lea. Aceasta ar fi urmărit înlăturarea lui Ivan pentru urcarea pe tron a fiului ei natural, Vasilie. Olena a rămas văduvă la curtea Moscovei, aşteptând ca fiul ei Dimitrie să fie înscăunat cneaz.

Nepotul lui Ştefan cel Mare, cneaz al Moscovei

Viaţa Olenei Voloşanca s-a transformat, la scurt timp după moartea soţului său, într-un coşmar. Ivan al III-lea a fost cel care a hotărât, iniţial, urcarea lui Dimitrie, fiul Elenei Voloşanca, pe tronul moscovit. Încoronarea fiului româncei a fost prima încoronare oficială din istoria Moscovei pe al cărui tron urca chiar nepotul domnitorului moldovean de la Suceava.

Încoronarea a avut loc la data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii. Dimitrie, care avea doar 15 ani, a devenit astfel cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului. Momentul încoronării a fost imortalizat, la dispoziţia Olenei Voloşanca, sub forma unui giulgiul numit „Ceremonie bisericească”. Se spune că lucrarea ţesută cu fire de aur şi argint a fost primul tablou laic din Rusia. Bucuria Voloşancăi care tocmai îşi văzuse fiul mare cneaz al Moscovei avea să fie de scurtă durată.

Întemniţată la Moscova

Sofia şi fiul ei Vasilie Ivanovich au continuat uneltirile. Potrivit istoricilor, curtea moscovită era împărţită între adepţii lui Dimitrie şi boierii care complotau pentru înlăturarea acestuia de la tron în favoarea fiului Sofiei. În 1499, Sofia reuşeşte să capete încrederea marelui cneaz Ivan cel Mare şi planul ei privind înscăunarea lui Vasilie prinde contur.

646x528În 1502, în urma intrigilor şi uneltirilor Sofiei, Olena şi fiul ei Dimitrie cad în dizgraţia lui Ivan al III-lea. Acesta cere ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi nici el, nici mama lui, Olena, să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti. Dispune arestul la domiciliu pentru cei doi, şi astfel fiica lui Ştefan cel Mare ajunge prizonieră la Moscova. După ce Vasilie a ajuns oficial cneaz, Olena Voloşanca şi fiul ei Dimitrie au fost trimişi în închisoare.

Ştefan a murit fără să ştie de soarta fiicei sale

Veştile despre ceea ce se întâmpla la curtea Moscovei ajunseseră în 1502 şi la urechile domnitorului Moldovei. Informatorii lui Ştefan cel Mare i-au spus însă că ştirile referitoare la întemniţarea Olenei sunt minciuni. Domnitorul a murit în 1504 fără să afle adevărul despre destinul tragic al fiicei sale, Olena. 

 Olena Voloşanca a murit în temniţă la data de 18 ianuarie 1505 şi a fost înmormântată la mănăstirea Voznesenskaia. Patru ani mai târziu a murit de foame şi frig în închisoare şi fiul ei, Dimitrie, nepotul domnitorului Ştefan cel Mare. După moartea Marelui Cneaz Vasilie, pe tronul Moscovei a ajuns fiul acestuia, Ivan al IV-lea, rămas în istorie sub numele de Ivan cel Groaznic, cel mai sângeros conducător din istoria Rusiei.

Gral(r)conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

Gruia Stoica, omul care a vrut să cumpere CFR Marfă: „Cu uneltele mele s-a lucrat la Casa Poporului“

Gruia Stoica, omul care a vrut să cumpere CFR Marfă, este, la ora actuală, cel mai tare român. Nu fiindcă are afaceri în vreo nouă țări pe unde trece trenul, dar gândiți-vă numai la faptul că s-au făcut vreo două CSAT-uri dedicate lui. Nici Elena Udrea n-a beneficiat de atâta atenție din partea primilor doi bărbați din statul român.

gruia-stoica-interviu-print-kmkzReporter: De ce nu s-a finalizat privatizarea CFR Marfă? Cât e vina statului, cât e vina lui Gruia Stoica?
Gruia Stoica: Domnule, Gruia Stoica a făcut tot ce a ținut de el și de echipa lui, noi ne-am îndeplinit toate obligațiile, dar, vorba aceea, de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere. Vânzătorul a încercat la rândul său, însă nu a reușit să obțină acordul tuturor băncilor care au finanțat CFR Marfă. Acum, eu sunt, din păcate, cu 30 de milioane în buzunar, iar CFR Marfă este din ce în ce mai departe de a deveni parte a unui important operator regional.
Rep.: Ce ați mai cumpărat în ultimul timp, în afară de pâine, dacă tot v-au rămas bani de la privatizarea eșuată?
G.S.: Bilete la meciul de baraj al României cu Grecia. Hai tricolorii!
Rep.: Ați pierdut ceva pentru faptul că nu a ieșit din prima cumpărarea CFR?
G.S.: CFR Marfă a fost doar o verigă din proiectele de dezvoltare a Grupului Grampet. Cu sau fără CFR Marfă, mergem mai departe pentru a îndeplini proiecțiile stabilite cu echipa Grampet Group. Eu sunt un om pozitiv, care vede jumătatea plină a paharului. Am câștigat experiență și asta nu e puțin lucru într-o privatizare de asemenea amploare. Vreau, pe această cale, să mulțumesc foarte mult managementului și colectivului de muncă format din cei 9.000 de angajați ai grupului pentru puterea lor de caracter și profesionalism și pentru că au dat dovadă de unitate pe parcursul privatizărilor, pentru că GFR-Grampet Group a fost angrenat în patru privatizări strategice, în patru țări diferite, cu patru culturi diferite. Vorbim aici despre operatorii de transport feroviar de marfă similari cu SNTFM CFR Marfă din Grecia, Bulgaria și Croația. A fost o experiență unică pentru noi și un tur de forță, din care am ieșit întăriți. Pot spune cu mâna pe inimă că am avut mai mult de câștigat din experiența acumulată decât ne-am fi putut imagina.

„Vânzătorul a încercat să vândă ceva ce nu era în totalitate al lui – cea mai mare parte era gajat la bancă“

Rep.: Cum naiba ați convins statul să vă dea garanția înapoi?
G.S.: Păi ce, statul este haiduc la drumul mare, nu are reguli? Trăim într-o lume civilizată în care ambele părți au semnat un contract care trebuia respectat și cine a greșit trebuie să plătească. Faptul că ne-am recuperat banii, inclusiv dobânzile, demonstrează că noi ne-am îndeplinit obligațiile.
Rep.: Cât de prieten sunteți cu Ponta, cum a vehiculat Băsescu?
G.S.: Eu nu vreau să comentez și nici n-am comentat discursul președintelui țării mele, dar la cât au vorbit amândoi, premier și președinte, despre mine vara asta, chiar nu m-aș mira să mă împrietenesc cu ambii dacă ne-am întâlni vreodată față în față. O să se convingă că sunt un om serios și ceea ce zic aia și fac.

(…)

Rep.: E, lăsați, că v-a făcut vedetă licitația asta cu scandal. A vorbit președintele, a vorbit premierul, s-a vorbit în CSAT de Gruia Stoica. V-au folosit sau v-au dăunat mediatizarea și vehicularea în mediul politic a numelui dumneavoastră?
G.S.: Este adevărat că mi s-a făcut reclamă, dar prea multă reclamă uneori strică. S-a vorbit mult și de multe ori fals despre Gruia Stoica anul ăsta. Să știți că eu am făcut atletism, unde am câștigat medalia de aur, iar în atletism, dacă privești o fracțiune de secundă în altă parte, pierzi startul. Ne-am văzut de drumul nostru și de proiectele noastre. Noi ne-am văzut de treaba noastră și bine am făcut.

„Prima sută de mii de euro m-am făcut-o nici din fier vechi și nici din găleți cu cocoșei, ci din unelte de ipsoserie“

Rep.: Se zice că nu se întreabă un om de afaceri cum a făcut primul milion. Și nu vă întreb asta. Dar vă întreb altceva: cum ați făcut prima sută de mii și apoi al doilea milion? Aici o să vreau să vorbim un pic de unde ați pornit în afaceri, dar și despre copilărie, adolescență, familie, chestii personale etc.
G.S.: Hai să vă spun cum nu am făcut prima sută de mii de euro. N-am făcut-o nici din fier vechi și nici din găleți cu cocoșei, ci din unelte de ipsoserie. Am primit un catalog de unelte din America, care mi-a servit drept inspirație. M-am dus la câțiva meșteri care lucrau în ipsoserie și mi-au spus cam ce tip de unelte aveau ei nevoie. Apoi am mers la meșterii din sat de la mine, romi armurieri, și i-am întrebat dacă pot produce acele unelte. Ei mi-au zis „Da“ și apoi am „șmecherit-o“ pe mama și am luat mai mult de 100.000 de lei pentru a face prima S.A. cu capital privat din România, unde am început să produc acele unelte pentru ipsoserie. Cu aceste unelte s-a lucrat inclusiv la Casa Poporului, ajungând la un moment dat chiar să facem export cu aceste seturi de unelte.

 Florin NAHORNIAC

Strategia Națională de… Supra-Guvernare

Într-un fel, Parlamentul a emis o ordonanță de urgență! O ordonanță la comandă venită dinspre Președinție și Guvern. Și nu este vorba de un act în folosul țării, ci o dedicație de liberă exercitare pentru brațul guvernului.

Astfel, speculând o marotă a zilelelor noastre, pe seama căreia serviciile secrete au încercat mai agârț să creze un supracontrol prin promovarea legilor din seria Big-Brother de România, în speță conceptul de „securitate extinsă”, Parlamentul a supraînvestit Guvernul cu o forță decizională care deschide linia unui supra-guvernări dar care îi și 53888380-antonbacalbasamosteacasialteschite20-1-638aduce pe toți miniștri la raport în fața președintelui. Inclusiv pe cei ai… Culturii ori Mediului, domenii incluse într-o strategie de apărare căci, nu-i așa?!, scriiturile pot reprezenta vulnerabilități. În fapt, prin adoptarea Strategiei Naționale de Apărare, s-a creat un binom al supra-guvernării prin transferarea unor atribuții dinspre Parlament către Guvern, dar și dinspre Executiv către președinte..

Și, pentru că o aberație nu vine nicodată singură, relocarea generalului de cantină G. Oprea, din postura de vicepremier în soldă în cea de premier-intendent, interimar!, și avertismentul acestuia că va conduce guvernul ca un militar (asta nu ar fi prea grav, deși nu-i vedem pe miniștrii pesediști pe post de pufani ai bibanului UNPR!), iar instituția ca pe una militară, ar trebui să ne pună pe gânduri.

Și s-au făcut numeroase abuzuri pentru adoptarea Strategiei Naționale de Apărare. Inclusiv prin forțarea votului în plen, chiar și în absența unui aviz din partea Comisiilor de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor.

Or, din acest moment, orice decizie privind supraîncărcarea țării cu tehnică militară străină, deja vorbindu-se lejer de mutarea în România a „tehnicii grele” (poate, mâine-poimâine și câteva silozuri nucleare, nu?!), va fi scutită legal de orice aprobare a țării, nu doar prin sfidarea dreptului la referendum, ci și prin autoeliminarea aleșilor, ca reprezentanți ai poporului, din sfera unor asumării care ne vor putea urmări decenii întregi.

Da, este probabil ca, pentru americanii, staționarea și bazele de prin Europa, mai ales din Germania, să fi devenit costisitoare. Dar relocarea atât de lejeră în țara noastră, fără a ne aduce măcar o zecime din foloasele financiare pe care le-au avut alții, ci pe baza vânzării de iluzii pe care „Europa lor” le livrează „Europei celorlalți”, asta „de convergență”, printre care și mirajul unei supersecurități, ambalată în balonul (de săpun) al conceptului de securitate extinsă, ar trebui să ne îngrijoreze. Mai ales că, la adăpostul Strategiei Naționale de Apărare, Guvernul va putea lua multe decizii fără a mai fi nevoit să dea vreo socotelă. Un guvern care, pe domeniul politicii externe, va deveni o cancelarie la dispoziția Cotrocenilor. Și da, acesta va fi un mod de abordare militărească, o libertate de acțiune dată unui civil care se visează un soi de Rambo guvernamental, dar nu este decât o variantă de pamflet al lui moș Teacă, și care va supralicita aplecarea militarului către secretomania deciziilor sale. Și care va deveni un pion de punere în aplicare a deciziilor de politică externă ale președintelui impuse din afară.

Strategia, chiar dacă se referă la Apărare, nu conține explicit definirea posturii strategice a României, iar rezolvarea riscurilor este lăsată pe seama mecanismelor externe, ca într-o colonie asumată, strict prin folosirea mecanismelor NATO și a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.

În schimb, această „strategie”, leagă Apărarea de o serie de alte segmente, precum, ordinea publică, informațiile, contrainformațiile, economia și energia, diplomația, dar și educația, sănătatea, și demografia. Dar nu spune nimic despre inamici zilei: corupția din interior și Rusia care destabilizează regiunea.

Așadar, avem o Strategie Națională de Apărare! Dar a cui apărare? Căci, din document rezultă mai mult interesul spre apărarea… instituțiilor, nu protejarea cetățenilor. Cetățeni care, pentru asigurarea apărării instituțiilor, devin subiecte în perdafurile anti-constituționale din viitoare legii Big-Brother.

Sorin Oprescu, ARESTAT de DNA pentru luare de mită

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost ARESTAT de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători.

Sorin Oprescu a fost ARESTAT pentru luare de mită. El  ar fi primit o tranşă de  25.000 de euro dintr-un total de 60.000 ceruţi de la patru denunţători, prin intermediul unui subordonat care ar fi intermediat mita.    Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, la nivelul Primăriei Capitalei s-a înfiinţat o reţea organizată care le cerea operatorilor economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti.      

 Procurorii susţin că 10% din valoarea contractului ajungea la Sorin Oprescu, în vreme ce executantul lucrărilor păstra soar între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită  

 Reţeaua era formată din persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti care  facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru Primar.        

Potrivit DNA, pe 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi de cei doi de la un număr de patru denunţători pentru edilul municipiului Bucureşti.        Sorin Oprescu a fost prezentat Tribunalului Bucureşti, care a dispus  arestare preventivă pentru 30 de zile.

Florin NAHORNIAC

Ce avere are declarată Sorin Oprescu

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, două terenuri intravilane, în Ciolpani şi în Predeal, o vilă şi un apartament, precum şi obiecte de artă, de cult şi bijuterii în valoare de 91.000 de euro, iar în conturi are aproximativ 156.000 de lei şi 33.000 de euro.

Sorin Oprescu are un teren intravilan în Ciolpani, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 1.000 de metri pătraţi, şi un teren intravilan în Predeal, în suprafaţă de 500 de metri pătraţi. În Ciolpani, primarul Capitalei deţine şi o casă de locuit, de 480 de metri pătraţi. Oprescu mai are şi un apartament de 172 de metri pătraţi în Bucureşti.    Potrivit declaraţiei sale de avere, primarul Capitalei deţine obiecte de artă de 57.000 de euro, obiecte de cult de 9.000 de euro, şi bijuterii, ceasuri şi aparate electronice de 25.000 euro.       În conturi, Oprescu are 156.671 de lei şi 32.800 de dolari. În declaraţia sa de avere, primarul menţionează şi două contracte de concesiune, unul în valoare de 8.000 de lei, iar altul în valoare de 597.400 lei şi 20.500 euro.

  Potrivit declaraţiei, primarul nu deţine autoturisme sau alte bunuri mobile, nu are plasamente, investiţii sau împrumuturi şi nici datorii.       Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, de la şeful unei instituţii din primărie. Banii ar fi provenit de la patru denunţători de la care şeful acelei instituţii publice şi o persoană de încredere a primarului ar fi pretins în total 60.000 euro.          

Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.       Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.              În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

 Iosif VARGA

In urmă cu o lună, Ponta îl susţinea pe Oprescu pentru un nou mandat. Azi, după arestarea primarului, tace

Dacă în urmă cu o lună premierul Victor Ponta declara, că îl sprijină pe primarul Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, precizând că ” întodeauna am mers pe mâna lui Sorin Oprescu”, astăzi, după reţinerea pentru luare de mită a acestuia, şeful guvernului nu a avut nicio reacţie. Nici public, nici pe Facebook, acolo unde Ponta este foarte activ.

In urmă cu mai puţin de o lună, într-o emisiune tv, dacă merge în continuare pe mâna lui Sorin Oprescu, şeful Guvernului a răspuns afirmativ. ,,Da, sigur, întotdeauna am mers pe mâna lui Sorin Oprescu şi el m-a sprijinit pe mine…”, a declarat Ponta la un post de ştiri în urmă cu mai puţin de o lună.

 Ponta a precizat atunci că nu poate să vorbească în numele PSD, ci în nume personal, ,,ca om care stă în Bucureşti destul de mult timp”, adăugând că “cred că este cel mai bun primar”, se arată în transcriptul emisiunii, postat pe site-ul guvernului.   Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători. Procurorii au făcut percheziţii la domiciliul edilului, în prezenţa acestuia, iar apoi l-au dus pe acesta în arestul Poliţiei Capitalei.

Silvia ANDREI

Zâmbetul preşedintelui

Dezamăgiri prezidenţiale
Credeam ca după ce am scăpat de Păcălici, am scăpat de zâmbetele de protocol. Ţapul zâmbea şi el, dar mai în dungă, mai stingher aşa cum îi stă bine unui profesoraş prins cu copiuţa la definitivat.
Despre Matelot ce să spun, el a introdus moda hăhăitului a râsului de biciuşcar, drojdier de cartier. După aceste experienţe o parte din români, cei care se săturaseră de Dâmboviţa, au dat-o pe Cibin crezând că pe Cibin se circulă cu ,,ţugul’’ sau mai bine zis cu ,,ghezășul’’.
Aiurea, pluta e la modă şi cel care cuibăreşte acum prin vilele Snagovului nu sare departe de ceilalţi dacă nu cumva le pune capac. Nici nu ştii de ce să te legi mai întâi, după nici un an de zile de .. inactivitate. Să te iei de faptul că a uitat total şi chiar neagă tot ce a spus pe timpul campaniei ? Nu e primul, aşa au făcut toţi. Este doar ştiut că în campanie dacă nu minţi nu câştigi. Apropo de minciună, mi-a plăcut intervenţia de acum -cred că – 10 zile a doamnei Cristiana Anghel vizavi de domnul Ponta, cel care cu an înainte spunea despre dânsa că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. Doamna profesoară spunea pe un program de televiziune care a tot împroşcat-o cu noroi şi la care se tot duce, că îi place de domnul Ponta pentru că nu minte. Cum o cunosc personal şi ştiu că are simţul umorului, am râs în hohote dar apoi parcă îmi venea să sparg televizorul uite aşa de râs.
Dar să revin la domnul preşedinte. Un alt motiv pentru care merită să îl întrebi de sănătate este lipsa de tact şi diplomaţie, gestul cu haina pe capota maşinii fiind deja intrat în legendă. Nu ştiu cine i-a băgat în cap domnului preşedinte că dacă lucrezi la Cotroceni trebuie neapărat să dai capete în gură şi să fii cât mai mojic. Cu câţi consilieri a schimbat nici nu ştiu cine ar fi sfetnicul.
Poate ar fi mai bine să ne legăm de faptul că în 8 luni de zile a făcut cam 20 de plimbări mai mult sau mai puţin oficiale încât oamenii se întreabă dacă mai are timp să citească sau să se uite la tv să vadă ce se întâmplă prin ţară la cât de obosit trebuie să fie.
Nu trebuie uitat nici faptul că intenţionează să o ridice pe prima turistă a ţării la rangul de primă doamnă cum a auzit el că au toţi preşedinţii care se respectă. Da, ăia se respectă, dar mai sunt şi respectaţi de alţii nu numai de familie.

 Florin NAHORNIAC

Lista ruşinii din Parlament

35 dintre aleşii din actualul Legislativ au dosare pentru corupţie

Fac legi pentru români şi votează în Parlament, deşi au probleme penale. Nu mai puţin de 35 dintre aleşii din actualul Legislativ au dosare pentru corupţie. În plus, unul dintre membrii Comisiei Juridice din Senat este lista-rusinii-din-parlament-35-dintre-alesii-din-actualul-legislativ-au-dosare-pentru-coruptie-124942condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, conform unei analize B1 TV. Parlamentul României conţine un număr-record de aleşi certaţi cu legea. Din cei 580 de parlamentari, nu mai puţin de 35 au probleme penale. 11 au fost deja trimişi în judecată, 17 sunt urmăriţi penal, 3 au fost condamnaţi, iar pentru 4 dintre aceştia cererile de urmărire penală au fost respinse.

Cel mai scandalos caz este cel al senatorului PNL, Tudor Chiuariu. Deşi a fost condamnat definitiv la trei ani şi jumătate cu suspendare în dosarul Poşta Română, fostul ministru al Justiţiei este în continuare membru al Comisiei Juridice. Pe lista parlamentarilor trimişi în judecată pentru fapte de corupţie se regăsesc nume sonore cum ar fi Liviu Dragnea, Corneliu Dobriţoiu, Mircea Banias sau Ion Stan. PSD conduce lista, cu 7 aleşi. 

Partidul Social Democrat se află în fruntea listei ruşinii şi în cazul aleşilor urmăriţi penal.

 Florin NAHORNIAC

Micul Titulescu, adică Ponta plagitorul făcut de ,,rahat’’ la urne

Sărăcuţul de el! Îl plâng şi deplâng cu adâncă şi smerită milă creştină, o milă autentică împrumutată din Dealul Patriarhiei, chiar din mânuţele pline de har ale Prea Fericitului, pentru că românii ardeleni, moldoveni şi valahi „proşti” s-au deşteptat pe neaşteptate, de-atâta imn naţional, şi i-au tras Titulescului cel Jun, precum şi întregului său neam politic, o bătaie soră cu moartea, o bătaie de le-au mers fulgii şi la Iaşi şi în Scaunul Sucevei, în tot Ardealul, precum şi în toată Dobrogea.

Războiul pentru apărarea democraţiei, pe care l-au dus românii în contra hoardei roşii condusă de tovarăşul Dragnea Vrednicul, s-a purtat cu lovituri de măciucă date la Pariş, cu plesnituri de ghioagă date la Torino, cu ciomege bine administrate date la Bucureşti, Londra şi în Ţara Vizigoţilor Angelei Merkel, cu sfânta bâtă românească dată peste tot în lume unde creaturile iliesciene doreau să se înstăpânească, pe vecie, până le-a sunat aghiazma albastră în cap.

Cafteala democratică n-o s-o uite nici primul ţar roşu, mai numit şi „Sulă-n Coaste şi nici „fiul” său Năstase Şpăgarul, care şi-a sfârşit domnia prin puşcării, scriind, pe furiş, cărţi secerate cu ciocanul, citite numai de el. Ultimul dintre ţari, micul nepoţel arogant, locvace şi impertinent, educat la SIE – Pisicuţul Titulescu – cel care, după asemenea chelfăneală democratică îşi va căuta consoarta pe la Hermannstadt unde, din cauză de „Sehnsucht prezidenţial”, s-a dus să pupe,persönlich, pe noul preşedinte ales şi să strige până ce va auzi tătuca Ilie la Senat: „Es lebe Herr Präsident!”. Şi doar v-a spus, domnule loază (formamiştocărească a englezescului looser), doamna Angela Delaberlin, că trebuie să învăţaţi limba germană!

În urmă cu două săptămâni puţini credeau că Ţarul Ponta poate fi înfrânt, iar acum pentru că ne simţim mai liberi, avem senzaţia că am câştigat, dar e departe de adevăr. Lupta trebuie dusă şi continuată cu mai multă acribie împotriva celor ce ne-au furat ţara, împotriva urmaşilor lui Iliescu şi Brukan ascunşi sub haine democratice.

Sintagma „ciuma roşie” e din nou auzită şi perceputa ca un strigăt de luptă pur valah, ca o eliberare de obsesii chinezeşti adânci şi roşii, ca o gargară necesară a celor care până acum au tăcut într-o nesfârşită şi confuză indecizie, a celor care au ascultat cuminţi şi naivi la mizerabila campanie de presă orchestrată de marele partid stat, Pesedeul cel Corupt, prin grija celor două televiziuni de casă: Antena cu golani şi Reteveul lui Ghiţă Cocină, amândouă alcătuite din cea mai de jos menajerie media.

A apărut, mai pe urmă, deviza „ne vrem ţara înapoi”, o deviză inspirată, una plină de speranţă, de visuri şi de împliniri. Aşteptările vor fi mari, dar efortul depus pentru reuşita va fi infinit mai greu. Noii ţari, ascunşi pe sub mesele laboratorului neocominternist din Şoseaua Kiseleff, nu vor renunţa cu una cu două la putere şi bani pentru că vor insista să tragă acest popor în mocirla roşie recreata pe parcursul a două decenii şi jumătate, cu scopul declarat de a-i împroşca pe toţi românii neascultători ca să nu vadă şi să nu audă. Nişte pui de lele, de-ăştia-mi sunt. Nişte semidocţii cu aere de iluştrii vor face tot posibilul pentru a rămâne la guvernare. Chiar dacă se vor scoate cuţitele lungi de Teleorman, sau de Bucureşti şi Constanţa, sau de Focşani şi Prahova, şuţii roşii la congres, între ei, îşi vor plăti poliţe mai vechi, se vor decapita precum talibanii, dar nu vor pleca de bunăvoie de la guvernare, iar pentru acest lucru vom face din nou apel la purtătorii de ghioage valahe, de astă dată, necesare la primenirea întregii clase politice şi a ţării jefuite ca la drumul mare. Prin urmare, toţi aceşti hoţi de ţară trebuie aruncaţi peste bordul navei România cu toată forţa.

Acum, când bulgarele votului s-a pornit la vale va trebui să-i „ajutăm” pe vechii şi noii ţari să cadă, să ajungă în fundul prăpastiei bolşevice, sau duşi într-un Gulag românesc unde să lustruiască şi să se îngrijească de oasele albe şi încă nesfinţite ale martirilor noştri români, omorâţi pe timpul când tartorul revoltei din decembrie însângerat, nejudecat încă, o făcea pe marele intelectual al pemereului şi dădea iama printre studenţii români nesupuşi ca să-i epureze după metode sovietice.

Cel mai important lucru de făcut este acela de a se pune rapid în aplicare rezultatele referendumului cu cei 300 de parlamentari, să se declanşeze alegeri anticipate, urmărindu-se cu prioritate să avem un parlament legitim şi nu unul al ruşinii naţionale, să recreăm instituţii solide, să depolitizăm administraţia, să lăsăm puterile, dar mai ales justiţia, să-şi facă treaba, să schimbăm ordinea priorităţii celor doi termeni: întâi Economicul, apoi Politicul şi niciodată invers.

Şi mai ne trebuie o luptă. Cea cu ierarhii acestei Biserici Naţionale, nereformată încă, osificată în „Sfânta Tradiţie”, adică rămasă în urma realităţii sociale înconjurătoare, păstrătoarea la sânul ei atâtor informatori care au trimis în puşcării mii de credincioşi prin încălcarea Tainei Spovedaniei, cea care vânzând naivilor de români promisiuni cu locuri de veci în Rai a trecut, de fapt, pe şleau, la afaceri cu cele sfinte. Ruşinos şi imoral. Biserica trebuie să predea înapoi, statului român, bunurile cadorisite de Micul Ţar, să scoată simbolurile sale din toate instituţiile publice şi să se ocupe de cele sfinte doar în spaţiile liturgice ale bisericilor şi mănăstirilor, precum şi în locurile pendinte de acestea. Biserica a devenit, de la o vreme, exclusivistă şi intolerantă. Un stat în stat, cu buget incontrolabil. Ciuma roşie s-a încârdăşit cu aceşti baroni ai crucii, furând bani de la bugetul statului, bani pe care eu, plătitor de taxe şi impozite, i-am dat în alte scopuri şi nu să ajungă la cei în sutane, vânduţi lui Mamona. Eu vreau ca toţi banii pe care îi dau statului să ajungă în visteria de război pentru a lustrui tăişurile ruginite ale spadei Moldovei lui Ştefan.    

  Citeşte şi te cruceşte, popor român, de ipocrizia bizantină rostită, în toată splendoarea sa, de capul bisericii, în predică din duminica alegerilor: „În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru”. Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!      

O demonstraţie de intoleranţă şi exclusivism, pe faţă. Monarhul Crucii a dat o palmă Cezarului ales democratic, cum că, vezi doamne, nu-i ortodox, adicătelea este străin. Exact aşa lucra fosta securitate şi foştii activişti de la cadrele partidului comunist.      

 Preafericirea Voastră, întreb şi eu aşa ca un  nevolnic, botezat ortodox încă din anii 47şi nu ca un politician, Vrednicul Dragnea, cel ce v-a umplut buzunarele cu bănet şi alte servicii, de ce au părăsit românii ţara şi au devenit peregrini pe spaţiul de cultură romano-catolic din Europa Apuseană şi nu pe cel al ortodoxiei? Sfântul Părinte le-a pus celor românilor umblători prin Apus, la dispoziţie, biserici, în mod gratuit, fără să-i considere străini, ci fraţi întru Domnul. Iată decalajul de atitudine dintre cele două Biserici! Românii şi, în special, tinerii alungaţi de nevoi din ţara lor ştiu foarte bine ce au de făcut.

Pe ortodoxul Ponta l-au făcut Kaput, la urne, milioane de alţi ortodocşi ai Bisericii Naţionale. Asta da victorie ,,socialistă’’

  Georgeta AMBERT

Merkel: Afluxul de refugiaţi va ,,ocupa şi schimba” Germania

Afluxul de migranţi în Germania, ,,care îţi taie respiraţia”, va ,,ocupa şi schimba” ţara în următorii ani, a declarat, luni, Angela Merkel, subliniind că Berlinul – care aştepta luni alţi 11.000 de oameni, după cei 20.000 din weekend – nu poate soluţiona singur criza, relatează BBC News online. 

  Merkel a anunţat, de asemenea, că Germania va urgenta procedurile de azil, va construi locuinţe suplimentare şi va angaja suma de şase miliarde de euro.      Merkel a subliniat, insă, că ţara sa nu poate soluţiona singură criza imigranţilor şi refugiaţilor (migranţilor, precizează BBC că a ales să-i numească într-o notă) şi a îndemnat toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) să accepte migranţi.     

Aproape 20.000 au intrat pe teritoriul german la începutul lunii septembrie a.c., iar alţi 11.000 erau aşteptaţi putin mai târziu cu 2-3 zile , potrivit autorităţilor.

   Merkel le-a mulţumit voluntarilor pentru că i-au ajutat şi primit pe migranţi, afirmând că ei ,,au prezentat o imagine a Germaniei care ne poate face mândri de ţara noastră”.   Aceşti migranţi, care au nevoie de protecţie, o vor primi, a promis ea, adăugând că ,,aceia care nu au nicio şansă să primească azil vor trebui să se întoarcă la casele lor rapid”.        Ea a spus că Germania este ,,o ţară care doreşte să accepte oameni”, dar că ,,a venit timpul ca UE să-şi preia (partea sa de) povară”.   

,,Vom reuşi să facem faţă acestor provocări dacă ne vom bizui pe solidaritatea europeană”, le-a mai spus ea reporterilor, într-o conferinţă de presă comună cu vicecancelarul Sigmar Gabriel.       Ea a mai declarat că Germania – care aşteaptă să primească 800.000 de cereri de azil anul acesta – ar putea cheltui anul viitor până la zece miliarde de euro cu gestionarea afluxului.

 Georgeta AMBERT