Arhive lunare: aprilie 2016

ZIUA ÎNVIERII DOMNULUI ŞI SACRIFICIUL SĂU, SĂ NE FIE PILDĂ DE NECONTESTAT PENTRU NOI CREŞTINII

HRISTOS A ÎNVIAT!

,Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântarea de biruinţă.” (Catavasia Învierii)

Învăluiţi de lumina Învierii, într-o trăire profundă şi cu aleasă pioţenie, prin Slujba Învierii suntem martori cu ochii sufletului nostru la cea mai mare minune dumnezeiască – ÎNVIEREA lui IISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu. Astfel cu ajutorul Tatălui Ceresc am săvârşit şi în acest an călătoria Postului Mare, ajungând la Sfânta Înviere care luminează lumea cu nestricăciunea.

PASTI 2016 Binder12-1 PASTI 2016 Binder12-2Zilele acestui Praznic Luminat ne deschid inimile bucuriei neţărmurite aduse de Învierea Domnului, împărtăşindu-ne din Cuvântul ÎNVIAT. Chiar dacă am lepădat povara postului, nu lepădăm roadele lui, care acum este vremea să le culegem. Ca în fiecare an, sărbătorile pascale revarsă în sufletele şi casele noastre, clipele bucuriei nepieritoare şi o împreună simţire a sărbătorii de netăgăduit, datorate Învierii Domnului. Prin această Înviere, omul se descoperă pe sine ca fiind destinat veşniciei din care s-a desprins, dar o veşnicie de care se face responsabil încă de pe Pământ. Aşadar în moartea lui Iisus Hristos stă mântuirea noastră, iar în Învierea Lui stă biruinţa noastră care trebuie să fie o pildă şi pentru noi creştinii. Mărturiile Sfinţilor Părinţi ne spun că: ,,dragostea noastră se întăreşte în suferinţele lui IISUS HRISTOS, credinţa noastra în Învierea Lui, iar nădejdea noastră în Înalţarea Sa”. Fără Învierea lui Iisus Hristos, eforturile duhovniceşti ale fiecăruia dintre noi ar fi rămas într-un univers închis, dar Învierea face loc veşniciei. Cu fiecare cântare rostită şi cu fiecare salutare: ,,HRISTOS A ÎNVIAT!” devenim, mărturisim şi trăim marele Lui Cuvânt dumnezeiesc: ,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16,33) Întorşi luminaţi la casele noastre, să ne împărtăşim cu vrednicie din bucuria Sfântă a Învierii  Domnului pentru a fi biruitori împreună cu El, vestind cu toţii într-un glas cea mai mare bucurie adusă lumii vreodată, răspunzând într-un cuget:

A D E V Ă R A T  A  Î N V I A T!

General (r) dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Obiceiuri de Sfintele Paşti la români

Noaptea, după primul cântat al cocoşilor, toată suflarea satului se scoală pentru a pleca la slujbă de Înviere. înainte de a pleca de acasă toţi oamenii, vârstnici şi tineri, se spală pe faţă cu un ou roşu şi un bănuţ de argint, în credinţa că vor ,,fi sănătoşi ca oul şi curăţi ca argintul”. Apoi bărbatul ia coşul cu pască şi întreaga familie se indreaptă către biserică.

APR 2 cu 1iisus in sangeAlta dată, semnalul de plecare la biserică era dat cu secăluşe iar în timpul slujbei de Înviere se aprindeau focuri În jurul clădirii şi se împuşca cu aceleaşi secăluşe.

După slujba de noapte, bucovinenii işi ordonează, pe două rănduri în jurul  bisericii, coşurile cu pască, pentru a fi sfiţtite de către preot. La întoarcerea spre casă, fiecare duce în mână şi lumănarea aprinsă la Înviere.

Alta data, in momentul in care intra in casa, capul familiei afuma cu lumanarea de la Inviere semnul crucii pe ,,mester – grinda” (bârna transversală), ceea ce făcea posibilă aflarea vechimii unei case după numărul de cruci afumate pe care le avea in ,,casa cea mare”.

După o scurtă perioadă de odihnă, toţi membrii familiei se aşează la prima masa festivă de Paşte, dar nu înainte de a se spăla, încă o dată, în mod ritual, cu oul roşu şi banul de argint. Festivitatea este deschisă de cel mai vârstnic bărbat din familie care ciocneşte primul ou roşu cu soţia sa, apoi ciocneşte ouă roşii şi cu toti ceilalţi din familie.

Ciocnitul ouălor roşii se face cu solemnitate şi cu respectarea unor reguli precise: persoana mai in vârstă,, de obicei bărbatul, loveşte violent ,,capul” oului tinut de partener, in timp ce rosteşte ,,HRISTOS A ÎNVIAT” ,iar partenerul îi răspunde ,,ADEVĂRAT A ÎNVIAT”. În prima zi, duminica, ouălele se ciocnesc ,,cap la cap”, iar a doua zi, ,,huscă la huscă” iar în cea de-a treia zi, şi ,,burtă în burtă”.

Fiecare membru al familie trebuie să mănânce mai întâi un ou sfinţit după care  consumă din toate bucatele sfinţite la biserică. Abia după aceasta se poate mânca din celelalte feluri de mâncare aşezate din abundenţă pe masa festivă.

În zilele de Paşti existau interdicţii severe: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare, iar masa de Paşti nu se ridica timp de trei zile. Astăzi, în a doua zi de Paşti, finii se duc în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Naşii îi ospăteazaă pe fini, după care merg împreună la hora satului, acolo unde, cu totul intamplator, se mai poate întâlni scranciobul cel mare (Dorna Arini, Broşteni, Bosanci).

APR 2 cu 1 iisus_hristos-4În Bucovina, se obişnuia să se construiasca, pentru zilele de Pasti, scrancioburi mici, pentru copii, in fiecare gospodarie, si un scranciob mare, pe toloaca satului, pentru tineri. Acesta din urma era facut din lemn, avea forma unei roti uriase, montata pe doi stalpi verticali. Perechile de tineri se asezau si se „invarteau” pe cele patru scaune montate pe roata, in timpul in care ceilalti se prindeau in hora satului. Uneori, tinerele neveste se „invarteau” si ele in scranciob crezand ca, in acest fel, canepa le va creste mai mare. In credinta locala, scranciobul era reprezentarea simbolica a corpului lui Iuda, cel care s-a spanzurat in gradina in care l-a vandut pe Iisus iar trupul sau s-a leganat in copac timp de trei zile.

În după – amiaza primei zile de Pasti, inainte de vecernie sau dupa aceasta, lumea satului, tineri si batrani, se aduna in curtea bisericii pentru a ciocni ritual oua, pentru a bate toaca si a trage clopotele, petrecand impreuna clipe de neuitat.

In cea de-a doua si in cea de-a treia zi de Pasti avea loc stropitul ritual cu apa, in amintirea readucerii la viata a fetei de evreu, lesinata la aflarea vestii invierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apa de catre tinerii ce treceau intamplator prin zona. Lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat iar martea fetele ii udau pe feciori. Obiceiul contemporan, de a stropi cu parfum rudele si prietenii vizitati a doua zi de Pasti, este o reminiscenta tarzie si „emancipata” a acestei datini.

Prima saptamana de dupa Pasti, ce se incheie cu Duminica Tomei, este numita Saptamana Luminata. Se crede ca ,,cine moare in aceasta saptamana merge direct in rai”. Din aceasta saptamana incep cele noua joi si cele noua marti numite „oprite”, despre care se credea ca sunt periculoase pentru grindina. ,,Joile oprite” erau serbate de catre femei prin abtinere de la muncile casnice, crezandu-se ca, astfel, se asigura sanatatea oamenilor si prosperitatea turmelor si se fereau semanaturile, viile si livezile de grindina, furtuni, brume si ingheturi tarzii. Ciclul acestor sarbatori se incheia cu cea de-a noua joi, numita ,,Joia Verde” sau ,,Joia bulcilor”.

                                                                                                                Silvia ANDREI

 

Editorial Sărbătoresc la Sfânta Înviere a Domnului Iisus Hristos

H R I S T O S  A  Î N V I A T !

          Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne înveselim într-însa!                                                

Bine v-am găsit la acest nou editorial a Sfintelor Paști – Sfinta Înviere a celei de a treiea zi a Graphic170Domnului nostru IISUS HRISTOS. Iată că ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să prăznuim și în acest an această Sfântă sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos. În mod normal acest praznic sfânt ar trebui să ne facă mai buni, mai vrednici, mai iertători, mai toleranți, mai hotărâți în viețile noastre. Acest sfat aș vrea să fie auzit de mitropoliții Laurențiu Streza al Ardealului, Ioan Selejean al Banatului care și-a cumpărat jilțul oferind 1.500.000 de lei mită – ce nu știați că se oferă șpagăuu și cei din preajma acestora mai ales de proaspătul episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului Ilarion. Oameni pe care i-am iubit ca pe frații mei se poartă mai urât decât pușcăriașii pentru că întregul aspect golănesc de strângere de fonduri bănești a devenit grotesc. Acest lucru i-au învățat de la securistul patriarh Daniel care în loc să fie un om smerit și cu frică de Dumnezeu mai mult învrăjbește pe credincioși. Apoi pe patriarh și lupii să-i – ierarhii – nu-i interesează cine este mai om sau mai credincios ci îi interesează cine dă bani mai mulți acela este mai bun. Ești pușcăriaș, în ochii securistului patriarh și a lupilor să-i dai bani la biserică, ești cinstit și ți se și cântă VREDNIC ESTE!

 În România de azi la modă este lichelismul, vagabondajul, curvismul,  banditismul, hoția, escrocheria, eveziunea fiscală, proxenetismul, condamnarea la închisoare cu suspendare la care au parte toți politicienii escroci, bandiți, evazioniști etc. Nu vedeți, spui adevărul și ești pedepsit. ,,Smeritul” Dragnea, pușcăriaș cu acte în regula a fost l-a dat afară din PSD pe ,,vărul” lui Mihai Viteazul. Asta da democrație și încă ,,originală”. Nu esti pușcăriaș nu ești valabil. Nu vedeți, toți penalii, condamnații, foștii condamnați la ani grei de închisoare sunt candidați de ,,nădejde” dar și de ,,mare onoare”. Și atunci ce să mai credem din toate ,,poveștile” acestea? Nu avem de zis nimic ci să ne rugăm pentru păcatele lor și să zicem: IARTĂ-I DOAMNE CĂ NU ȘTIU CE FAC”. Șmechrii și curvele politice nu realizează că acest lucru va afecta PSD în viitoarele alegeri locale și parlamentare. Ei cred  că poporul doarme și nu vede. Mai grav este că acești oameni numai au credință în Dumnezeu. Ei  nu știu să spună un TATĂL NOSTRU sau CREZUL iar ierarhii noștri nu știu să ierte. Degeaba ies în ușa împărătească și exclamă IERTAȚI-MĂ FRAȚILOR pentru ca în spate să trântească o înjurătură și alte asemenea lucruri urâte ce pot exista la o față bisericească și nici nu-i pasă de creștinii ortodocși români. Și de cine se feresc ei. De nimeni.

Nici  politicienilor nu le pasă de vreo sancțiune fapt pentru care scad în sondaje și în ochii electoratului.

Cioloș are o oportunitate cum puține au fost până acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.  În săptămâna care a trecut de la votul de învestitură dat Cabinetului Cioloș de majoritatea conjuncturală creată în parlament sub presiunea străzii, partidele și „Brigada Portofel“ din media televizate au scos deja cornițele. La început mai timorate și nesigure, au prins repede glas și acum îndeasă din greu cărbuni în mașinăria de propagandă și linșaj. Guvernul Cioloș este mărunțit zi și noapte, miniștrii sunt luați pe rând la refec, declarațiile sunt răstălmăcite, scornelile pure și dure țin breaking news-urile și crawl-urile, conspiraționita bate recordul. Era de așteptat? Desigur. E prima oară în 25 de ani când partidele sunt obligate să susțină nu un premier tehnocrat, ci un guvern de neafiliați politic, cu doar două excepții notabile: Dâncu și Tobă. Umilința e maximă, iar răzbunarea va fi pe măsură. Motivul este unul simplu: dacă acest cabinet reușește, partidele, așa cum sunt ele acum, vor fi terminate. Opinia publică va recepta corect semnalul și va fi confirmată în așteptările și idiosincraziile ei. Deci, Guvernul Cioloș trebuie cu orice preț împiedicat să reușească, fie și punctual! Pentru că, altfel, partidele vor fi forțate să iasă pe scenă în alegeri cu figuri noi, de calibru profesional și de integritate, extrase din afara propriului sistem de găști. Or, asta ar însemna destructurarea partidelor, abdicarea de la principiile și sistemul în virtutea cărora funcționează și există de peste 25 de ani. Înseamnă reformă, cuvântul acela hulit, aruncat în derizoriu și tocit de prea multă folosire ipocrită. Dacă Cioloș eșuează, demonstrația este făcută, iar partidele se vor simți eliberate de orice presiune. Își vor râde satisfăcute în barbă.    

Vedem deja că, pentru decredibilizarea echipei Cioloș, mai corect spus, a ideii de independent politic, se folosește un întreg arsenal. Trecând peste minciunile și manipulările grosolane intrate deja în repertoriu, două mi se par periculoase. 1) Ideea că se urmărește distrugerea întregii clase politice, a parlamentarismului, deci a esenței democrației, când, de fapt, este vorba de renunțarea la practicile de clientelism, corupție, de plasare deasupra legii și a cetățeanului de rând și de îndepărtarea figurilor – multe, e drept -, compromise, inclusiv la nivel de lideri. Scopul este acoperirea evidenței: democrația a fost viciată profund chiar de politicieni. 2) Utilizarea străzii și a societății civile împotriva noului cabinet, prin răstălmăcirea solicitărilor și a dezideratelor. Ni se explică, de exemplu, cum „poporul“ (pentru asta se iau câteva babe de la sat, niscaiva pensionari de la cozi și societate civilă arondată politic) este speriat că Cioloș nu va mări salariile cu 10%, așa cum s-a votat în parlament. Nu-mi aduc aminte de vreo revendicare salarială la proteste, ba din contră. Tot în această strategie se înscrie și plasarea ștachetei așteptărilor aceluiași „popor“ la cote de neatins, undeva pe vârful Everestului. I se cere lui Cioloș să facă într-un an cât n-au făcut Feții Frumoși din partide în 26, de la autostrăzi la reforma clasei politice și electorală, până la un nivel de trai ca în Occident. Scopul: demonstrarea eșecului (anticipat cu voluptate) al tehnocrației și independenței politice. Teama de reușita lui Cioloș este cu atât mai mare, cu cât acesta și-a fixat printre priorități reforma administrației în sensul depolitizării, integrității și selecției pe criterii de performanță, la care se adaugă și avertismentul că „guvernul are instrumente directe să facă schimbările pe care nu le vrea clasa politică“. Frisonul care a cuprins partidele e de înțeles, doar așa li se poate jugula conducta către banii publici și sinecuri. Mi se pare cel mai important demers la care s-a angajat Cioloș și pe care a pedalat în mai toate intervențiile publice de până acum. Oricum, e evident că nu poate duce războaie pe toate fronturile pe care ar fi necesar, dar acesta este cu adevărat unul extrem de dur, pe care nu l-a mai purtat de facto nimeni până acum. Neașteptat de bun comunicator, spre supărarea politicienilor care sperau într-un Iohannis doi, Cioloș a înțeles deja că va avea un parlament ostil, care va încerca să-i boicoteze proiectele și că va fi mitraliat de „Brigada Portofel“ din media până și în acțiunile cu evident beneficiu public. Premierul nu poate miza pe sprijinul PSD, poate nici chiar al PNL, este  adevărat, poate însă miza pe faptul că niciunul dintre aceste două partide nu vor cuteza să-l pice la o moțiune de cenzură în an electoral. Este un risc pe care nu și-l vor asuma. Mai mult, nu se vor aventura nici să joace prea pe față, să depășească limitele gherilei, în chestiunile sensibile, de apărare a corupților sau depolitizare a unor zone-cheie. Așa stau lucrurile în politica românească. Si asta nu este nimic. Dacă nu ne vom trezi la timp vom ajunge ca vai de noi încât nimeni nu ne va mai da crezare sub nici o formă. 

 Cu acestea fiind toate spuse pentru această ediție vă las cu bine și Dumnezeu să ne audă și să ne aibă în paza  Sărbătoarea Sfintelor Paști 2016 să vă aducă pace și liniște în familiile dumneavoastră, sănătate și spor în toate.      

A D E V Ă R A T   A   Î N V I A T !

Să auzim numai de bine și pe curând.

 Gral-col(r)conf univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Datini şi obiceiuri româneşti de Sfintele Paşti

Datinile şi obiceiurile noastre, ale poporului  român, sunt izvorâte din noianul credinţei stră moşeşti.  Pentru fiecare sărbătoare avem datini şi obiceiuri  dintre cele mai frumoase. Şi de această dată, în acest  număr, vă vom prezenta diferite datini şi obiceiuri, din  diferite zone ale ţării noastre:  În judeţul Suceava-comuna Ulma, se practică  obiceiurile moldovenilor şi ale ucrainienilor. La slujba  de înviere, sătenii merg la biserică să primească  lumină. Ei duc un coş plin cu bucate pentru ca preotul  să le sfinţească.

În acel coş sunt aşezate colacul  pascal, baba – un pandişpan împănat cu stafide – ouă  roşii, brânzeturi, mezeluri şi salată de sfeclă roşie.  În,,coşarcă’’ – cum spun sătenii la coş – sunt aşezate şi  pachetele pregătite spre a fi date celor săraci.  În schimb, în judeţul Botoşani, comuna Vorona, în  Vinerea Mare se pregătesc toate bucatele. La slujba de  înviere se duce la biserică gazda, adică bărbatul,  însoţit de copii, cu coşul de bucate pentru sfinţit. În  coş alături de oule roşii, de tămâie, şuncă şi dulciuri,  se pune şi ulei pentru mir, alături de sare şi fire de  busuioc. Sarea se pune apoi în bucatele animalelor  pentru ca să fie apărate de boli. La întoarcerea de la  slujbă gospodina îi aşteaptă cu masa pusă. În faţa  mesei se pune un lighean nou în care sunt aşezate un  ou roşu, un bănuţ de argint şi un fir de busuioc. Peste  acestea se toarnă apă curată din făntână, adusă la  miezul nopţii. Fiecare membru al familiei  îşi,,limpzeşte’’ faţa cu oul, bă nuţul şi busuiocul, adică  îşi mângâie faţa cu aceste lucruri pentru a fi sănătoşi  tot anul ca oul, căutaţi ca banul şi iubiţi ca busuiocul.  La Piatra Neamţ, credincioşii obişnuiesc în  Vinerea Mare să nu pregătească cozonacul şi nici  friptura. Ei cred, din moşi – strămoşi, că în Vinerea  Neadră gospodina este bine să nu pună mâna pe carne  şi cocă.  În Valea Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud,  obiceiul ,,udătorilor’’ are un farmec aparte. A doua zi  de Sfintele Paşti sunt aşteptaţi cu drag udătorii.  Obiceiul îl practică bărbaţii, dar sunt primiţi cu acelaşi  sentiment şi bărbaţii căsătoriţi. Drept răs plată pentru  udatul ,,florilor’’, adică al fetelor şi fe me ilor din casa  vizitată, toţi udătorii primesc ouă roşii, vin şi bucate  specifice sărbătorii SFINTELOR PAŞTI – ţuică de  secară fiartă, supă dulce cu tăiţei de casă, pască  umplută cu brânză iute de oi, cozonac cu nucă şi  prăjituri-.

De fapt obiceiul uda tului ,,florilor’’ se  practică aproape pe întreg teritoriul Transilvaniei, dar  şi al Banatului.  În localitatea Unirea, din judeţul Dolj, prepararea  bucatelor se face într-o anumită ordine. În Vinerea  Mare, sătenii vopsesc şi încondeiază ouăle – doar în  culoarea roşie. La biserică, în Noaptea Învierii, să tenii  merg îmbrăcaţi cel puţin cu o haină nouă pe ei. Când  se spune ,,HRISTOS A ÎNVIAT!’’, fiecare credincios  rupe câteva fire de iarbă din curtea bisericii pe care le  duc acasă. Iarba se pune lângă vasul în care au fost  înroşite ouăle şi fiecare membru al familiei se  ,,priveşte’’ în această apă. Ei cred că prin împlinirea  acestui ritual toţi vor fi sănătoşi şi veseli în tot cursul  anului.  La Câmpia Turzii, din judeţul Cluj, la întoarcerea  credincioşilor de la slujba Învierii fiecare credincios  primeşte de la biserică, într-un pahar, Sfintele Paşti,  adică pâine sfinţită cu vin, din care fiecare membru al  familiei i-a cu linguriţa din aceste Sfinte Paşti. După  acest ritual, toată familia ciocneşte ouă roşii, mănâncă  colivă pregătită pentru cei răposaţi, apoi se mănâncă  pască umplută umplută cu brânză dulce, după care se  mănâncă nelipsuta guşiţă – identică cu drobul din  Muntenia – cu ridichi şi şniţele din carne de miel.

Pentru masa de prânz, gospodina pregăteşte o supă de  găină sau din căpăţână de miel. De această sărbătoare  a Învierii Domnului toate casele de creştini sunt  împodobite cu multe flori, iar feţele de masă sunt  adecvate sărbătorii cu decoraţiuni pascale.  În comuna Mioveni, din judeţul Argeş, pe masa  festivă de Paşti se aşează un ghiveci cu grâu încolţit,  simbol al belşugului. Ca o notă de ori gi na litate, grâul  este pus la încolţit în găoace de ou, în care s-a pus  pământ. Acest ,,vas’’ în care încolţeşte grâul este  pictat de fiecare gospodină după obiceiul fiecărei  case.  In judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti, gos po di –  nele pregătesc din aluat de cozonac cloşca cu pui şi  colacul de Sfintele Paşti. Ele spun că de câte ori au  pus pe masa de Paşti aceste bucate au avut spor şi  noroc până la următorul Paşte.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, sărbătoarea tuturor creştinilor

Simbolistica mielului de Paşte şi a vinului roşu

Sărbătorile pascale sunt un amestec de tradiţii religioase şi spirituale. Mielul şi vinul roşu sunt simboluri de bază ale Paştelui. Consumaţi-le ponderat pentru a trece sărbătorile în linişte!

1Paştele este cea ma importantă sărbătoare creştină a anului pentru care ne pregătim din timp.     Creştinii adevăraţi încep pregătirea printr-o etapă spirituală. Este vorba de postul Paştelui care înseamnă 48 de zile de meditaţie, rugăciune şi abţinere de la mâncarea de origine animală.
De Paşte se sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit pentru păcatele oamenilor şi este o sărbătoare a tuturor creştinilor.
Mielul, ouăle încondeiate, pasca, cozonacul şi vinul roşu fac parte din tradiţiile pascale, fiecare dintre ele având o anumită semnificaţie legată de momentul de dinaintea şi de după răstignirea Mântuitorului.
Mielul este simbol suprem al Sfintelor Paşti.                                                                                                                                      

După slujba de Înviere ne întoacem la casele noastre cu lumină şi sărbătorim în jurul unei mese festive, aşa cum se cuvine. Mielul de Paşte şi preparatele obţinute din el tronează pe masă, ca simboluri primordiale ale nopţii luminate.
În întreaga tradiţie creştină, mielul este simbolul lui Iisus care s-a jertfit pentru păcatele lumii. În Vechiul Testament ca şi în Noul Testament, mielul este o imagine simbolică puternică. Iisus a murit pe cruce ca un miel nevinovat.
De pe nicio masă nu trebuie să lipsească carnea de miel preparată în mai multe moduri: friptură de miel, stufat de miel, ciorbă de miel, drob.

Sfaturi de combinaţii corecte ale cărnii de miel

Carnea de miel slabă
se poate combina cu verdeţuri care au un conţinut scăzut de glucide, cu ananas, papaya, fructe uscate. Există şi combinaţii considerate neutre la care putem apela pentru că nu produc reacţii secundare în organism cu: brânzeturi grase, peşte gras, ouă, iaurt, măsline, carne grasă, ulei, smântână.
nu se combină cu lapte, leguminoase, cartofi şi cereale.
Carnea grasă de miel
se combină cu verdeţuri în general. Combinaţii neutre se pot face cu: peşte slab, carne slabă, ouă, leguminoase, cereale, măsline, papaya, ulei, smântână, margarină.
nu se combină cu fructe, miere, lapte.

Vinul roşu, sângele lui Isus
Vinul roşu are o semificaţie foarte importantă legată de momentele care au precedat răstignirea Mântuitorului. La Cina cea de Taină vinul de pe masă a fost roşu, dulce şi amestecat cu apă. Se spune că Iisus a urmat ritualurile unei mese pascale identificând pâinea cu Trupul Său şi vinul cu Sângele Său pe care îl va vărsa pe cruce pentru mântuirea lumii.
De aceea, pentru ca vinul roşu de azi să fie similar celui din vechime trebuie să fie curat, natural. Ideal ar fi ca măcar în noaptea de Înviere să alegem un vin roşu sănătos, fără adaosuri sau coloranţi, tocmai pentru a-l identifica cu simbolul pe care îl reprezintă.
Cei care îşi prepară singuri vinul ar fi bine să-l obţină prin stoarcerea uşoară a strugurilor, plecându-se de la principiul că vinul este cu atât mai bun cu cât strugurii sunt mai puţin storşi.
Sărbătorile sunt frumoase mai ales dacă le trecem cu bine. Trebuie să fim atenţi să nu transformăm Paştele dintr-o sărbătoare frumoasă şi relaxantă într-un moment de suferinţă. Spun acest lucru dintr-un considerent arhicunoscut: toate preparatele  pe care le facem de Paşte sunt considerate grele şi pot fi cauzele unor probleme digestive şi biliare.
De aceea trebuie să le consumăm ponderat, să încercăm pe cât posibil să facem pauze între diferitele feluri de mâncare şi să nu stropim din abundenţă mâncarea cu vin roşu.
După 48 de zile de Post, introduceţi treptat alimentele din grupele alimentare pe care nu le-aţi consumat. Mâncaţi treptat din felurile de mâncare specifice de Paşte şi nu le amestecaţi între ele. Între mese beţi ceaiuri. Nu este greşit să apelaţi la unele medicamente care ajută digestia.

     Silvia ANDREI

Ce trebuie să-i învățăm pe copiii creștini despre Sfintele Paști?

Crestinii parcurg patruzeci de zile ale postului ca pe un urcus, alaturi de Fiul lui Dumnezeu, pe drumul patimirii si al Invierii. Postul e o initiere si o purificare ce-si afla momentul cel mai intens chiar in Saptamana Patimilor, numita de noi si Saptamana Mare.  

In vremurile de acum, crestinii se ingrijesc de toate cele ale trupului si mai putin de cele ale sufletului chemat la innoire si renastere. In saptamana dinaintea Sfintelor Pasti oamenii se intrec in pregatiri de bucate alese, femeile isi curata casele si gospodariile, iar cand isi permit cumpara si haine noi macar pentru copii, pentru ca Pastele sa-i gaseasca innoiti si pe cei mari si pe cei mici. Sunt necesare si acestea, dar si mai buna decat orice ar fi innoirea interioara, ce-si afla in Saptamana Patimilor momentul cel mai bun. Acum, cu mai multa ravna, putem sa le sadim in cuget copiilor crestini constiinta miracolului Invierii, precedate de cel mai mare sacrificiu dintre cele care au existat vreodata: cel al insusi Fiului lui Dumnezeu.  

Iar in suflet sa incercam a le pune copiilor samanta cea buna, din care va rasadi iubirea pentru Tatal ceresc, iubirea pentru semeni si trairea in duh a Invierii. Cum se pot face acestea? Nu e deloc greu, de fapt. Trebuie doar un inceput bun. Parintii trebuie sa inceapa cu ei insisi, caci copiii lor ii vor urma. Sa duca o viata placuta lui Dumnezeu, sa mearga la biserica mereu, impreuna cu fiii lor, de la cea mai frageda varsta, sa participe la Sfintele Taine ale bisericii.

Cu totii ne amintim cu bucurie cum parintii sau bunicii ne duceau la spovedit si la impartasit in Saptamana Mare. De atunci, din frageda copilarie, am primit in sufletul nostru intelegerea pentru mai tarziu a miracolului innoirii intregii firi si a darului fara de pret primite de neamul omenesc: viata cea vesnica. Cu moartea pe moarte a calcat Mantuitorul. Pe moartea Lui dar si pe a noastra.

Copiii, cat de mici ar fi, nu uita niciodata, de-a lungul vietii lor de adulti Saptamana aceasta a Deniilor, cu toate momentele ei de mare gravitate si de mare traire duhovniceasca. Nu uita cum se inconjura biserica, cu lumanari aprinse in maini, la Prohodul Domnului, nu uita cum se trece pe sub Sfantul Epitaf in Vinerea Mare, nu uita incremenirea intregii firi din infricosata Sambata, cea in care Mantuitorul se pogoara la Iad si-i sfarama portile si, mai ales, nu uita bucuria cand sunt chemati sa primeasca Lumina Invierii.

Sa-i invatam, asadar, pe cei mici, sa posteasca, sa-i invatam sa se roage, sa-i deprindem sa mearga la spovedit si apoi sa-i ajutam si noi, impreuna cu duhovnicul, sa primeasca Sfanta Impartasanie. Aceasta e adevarata innoire, cea de care si adultii si copiii au trebuinta. 

 Silvia ANDREI

A trecut vremea bucuriei?

Motto: „Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie fericit” (Părintele Teofil PĂRĂIAN)

 Iniţial, răspunsul ar fi pozitiv. Da, pentru mulţi  vremea bucuriei pascale a trecut şi pentru alţii  aceasta nici nu a existat. Cum s-au putut bucura  sărmanii care, în Săptămâna Mare şi înainte de  aceasta, au fost nevoiţi să îşi vadă casele luate de  ape? Ce Paşte plin de lumină au putut avea aceşti  oameni? Da, sunt semeni de-ai noştri care,  asemenea altor români, an de an, au fost prăpădiţi  de furia apelor. Cu toate acestea, sunt oameni care  nicidecum nu se lasă impresionaţi de necazurile  semenilor lor şi judecă nemilostiv astfel de situaţii:  sunt leneşi, nu au făcut nimic, era nişte ţigani care  abia aşteptau o dezlănţuire a naturii ca să primească  o casă şi altele din cele de trebuinţă. Trecem peste  astfel de opinii pentru că acestea sunt răzleţe şi nu  reprezintă majoritatea.

Oamenii aceia, semeni de-ai  noştri, care au sărbătorit împreună cu noi Învierea  Domnului, au trecut printr-o mare nenorocire şi  dacă necazurile lor au trezit în sufletele noastre  măcar un dram de compătimire atunci este bine. Nu  pot să uit nici acum glasurile câtorva oameni din cei  năpăstuiţi care aşteptau să se spovedească în  Sâmbăta Mare pentru a se împărtăşi la Slujba de  Înviere, pentru că au ţinut tot Postul Mare. Da, mulţi  alţii – mai ales bărbaţii – zăceau în cârciumi ca şi  cum totul ar fi fost în regulă. Dar, patima băuturii  este, din nefericire, specifică foarte multor români şi  nu doar celor inundaţi de ape, ceea ce nu ne dă nouă  dreptul să judecăm necazul lor după o „patimă cu  specific naţional”. Dacă ar fi fost o pedeapsă divină,  atunci toată România, fără nici o excepţie, ar fi fost  inundată de ape, ca o revărsare a mâniei divine. Nu  pot uita faptul că, într-o zonă liniştită, în oraşul meu,  în Duminica Învierii când toate magazinele erau  închise, singurul „punct comercial” deschis era  berăria cartierului. Şi aceasta nu era deloc goală.  Prin urmare, iată peisajul negativ, deloc  îmbucurător, în care românii şi-au petrecut Sfânta  Sărbătoare a Învierii: unii au rămas fără case, alţii  au petrecut toată noaptea în baruri sau în discoteci  (şi-or fi spus acolo şi un „Hristos a înviat”?), alţii au  venit beţi la biserică pentru a provoca scandaluri, iar  alţii au ascultat Slujba Învierii din afara bisericii,  savurând liniştiţi câte o ţigară. Dar, spre bucuria  noastră, au fost şi români care s-au bucurat cu  adevărat întru Hristos de Învierea Lui.  Bucuria Învierii  nu piere niciodată  „Bucuria mea, HRISTOS A ÎNVIAT!” – acesta  era salutul cu care Sfântul Serafim de Sarov îşi  întâmpina oaspeţii de fiecare dată.

Bucuria  vederii unui om era asociată de sfântul Serafim,  de fiecare dată, cu bucuria Învierii lui Hristos din  morţi. Iarăşi mă întorc la acei oameni necăjiţi şi  nu pot să nu cred că Hristos, peste durerea  cauzată de pier derea agoniselii, nu a aşternut în  sufletele lor bucuria Învierii. Pentru cei care au  aşteptat cu nerăbdare, cu toată pregătirea necesară  întâmpi nării Mirelui Hristos Înviat, bucuria a fost  mare în sfânta noapte pascală, ea sălăşluieşte şi  acum în inimile lor şi nu va pleca niciodată,  pentru că bucuria Învierii nu piere niciodată.  Hristos este viu, iar pentru cei ce cred în El cu  tărie, cu nădejde şi cu iubire sfântă, El este viu în  suflete mereu, iar odovania Praznicului Învierii,  odată cu Înălţarea Domnului la Cer, nu va  însemna nicidecum şi sfârşitul bucuriei pascale.  Hristos a înviat pentru întreaga natură, pentru  omul curat, dar şi pentru cel păcătos, pentru cei  buni, dar şi pentru cei răi, pentru cei bucu roşi ,  dar şi pentru cei întristaţi.  Vremea bucuriei pascale, aşadar, nu trece  niciodată, şi despre acest adevăr ne-au vorbit încă  odată, cu glas tăcut, dar cu faptele lor, cei aflaţi în  suferinţă, cei care au trăit Învierea Dom nului nu  în casele lor, ci în corturi. Să înţelegem că  Praznicul Învierii şi orice praznic duhovnicesc de  altfel, nu înseamnă mâncare şi bă utură, ci este o  pregustare a Îm pă răţiei lui Dumnezeu, o bu curie  de care ne învredniceşte Dum nezeu şi pentru care  suntem îndemnaţi să ne pregătim neîn ce tat.  ,,ADEVĂRAT A ÎNVIAT, bucu ria mea!’’

Florin BUCOVINEANUL

Învierea lui Iisus Hristos nădejde învierii noastre

H R I S T O S  A   Î N V I A T!

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor de apă vie. Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere. Exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi luminii, lumină care potrivit tradiţiei trebuie dusă şi în case.  

Nu putem să vorbim despre Paşte sau Învierea Domnului fără să spunem că „Paște” în ebraică „pesah”, sau πάσχω în limba greacă, luat în sens stric creştin înseamnă trecerea Mântuitorului de la moarte la viaţă. Paştele nu este un simplu ritual liturgic, nu este un mit, o viziune, o poveste sau un spectacol, ci realitatea revelată de Iisus Hristos, ce a fost mărturisită, văzută şi constată de mulţi martori. Învierea Domnului a fost descoperită încă din vremea patriarhilor, prorocilor şi drepţilor din Legea Veche, iar în timpul activităţii Sale pe pământ Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea şi Învierea Sa după trei zile (Marcu 8, 31).

ICOANA-INVIEREHristos este numit Paştile nostru care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ţine mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viaţă. Dacă Hristos n-ar fi murit şi nu ar fi înviat pentru noi, zadarnică ar fi credinţa, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără moartea şi Înviere Sa, păcatul nu poate fi biruit. Învierea nu este o întoarcere la o viaţă corporală ameliorată, ci este făgăduinţa făcută de Iisus încă din timpul vieţii Sale, că fiecare persoană, care l-a cunoscut pe Hristos, va participa la viaţa divină. Prin Învierea lui Hristos şi prin lucrarea harului Duhului Sfânt în lume consecinţele căderii în păcat sunt depăşite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea generală devine lucrătoare în momentul în care fiecare om  încearcă să-şi însuşească în mod subiectiv aceste roade.

Omul, dar şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se împărtăşeşte de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea harului în lume trupul nu mai este întunecat, opac, ci este copleşit de spirit, fiind treapta culminantă a sfinţeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obşte. Roadele Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au vădit în lume, de-a lungul celor două milenii, în viaţa religios-morală, în operele de cultură, de artă, în descoperirile oamenilor de ştiinţă şi în faptele de binefacere individuale sau generale ale Bisericii.

Toate aceste aspecte biblice şi teologice care au fost expuse se reflectă cu prisosinţă în frumuseţea şi bogăţia slujbelor pascale.

În nou înfiinţatul, Protopopiat Lombardia II Nord, care numără şapte parohii unde se slujeşte permanent, iar pentru altele două se aşteptă să se înceapă slujirea, slujba învierii a început la orele 23.00 ora Italiei, 24.00 ora României. Chiar dacă a plouat toată noapte, credincioşii nu au fost alungaţi nici de ploaie, nici de vânt şi nici de frig, iar spre surprinderea noastră unii dintre creştini au rămas în curtea bisericii până spre orele târzii ale dimineţii. În parohiile protopopiatului nostru, după ce credincioşii au primit „lumina”, preoţii au citit evanghelia (română – italiană), în curtea bisericii sau în interiorul bisericii, în funcţie de posibilităţile pe care le are fiecare, apoi s-a continuat cu stihurile pascale, salutul: ”Hristos a înviat!” cu celelalte elemente liturgice specifice acestui început. A urmat utrenia, Sfânta Liturghie şi binecuvântările ofrandelor ce au fost aduse de credincioşi. La sfârşitul slujbei de afară s-a citit „Epistola Pastorală la Luminosul Praznic al Învierii Domnului”, adresat de Prea Sfinţitul Episcop Siluan al Italiei întregului cler, cin monahal și tuturor credincioșilor români și de limbă românească din Italia. În cuvântul pastoral Prea Sfinţia Sa a subliniat că:  „Moartea s-a mistuit prin moartea Celui fără-de-moarte, Care cu moartea pre moarte a stricat. De aceea, pruncul care se botează se afundă de trei ori în apa cristelniței, ca semn de părtășie cu cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt, liberându-se astfel de mortalitatea cea veșnică a omului celui căzut, urmând să mai treacă doar prin moartea cea trupească, prin care a trecut și Domnul, și Maica Domnului, și Sfinții Apostoli și toți cei care s-au săvârșit întru Hristos, pentru a gusta apoi, împreună cu ei, învierea”.

Suntem tentaţi să vorbim mai puţin despre aceste eveniment, după ce trece Săptămâna Luminată, însă cuvintele „Hristos a înviat!”, pe care un creştin le adresează altui creştin, pe o perioadă de pentru patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţarea Domnului, nu sunt doar un salut, ori simple vorbe fără conţinut, cu care se salută oadunare, un oaspete oficialsau o persoană, ci sunt o mărturisire de credinţă, speranţa şi nădejdea noastră că învierea există. Lumina Învierii lui Hristos ni se dă în mod gratuit, dar trebuie să ne străduim să ne-o însuşim, fiindcă ne încredinţează că sensul vieţii noastre, garanţia vieţii viitoare se află în Învierea Mântuitorului şi în lucrarea Duhului Sfânt, care transformă trupurile noastre opace în trupuri transparente, trupuri spirituale, luminoase, trupuri pline de Duh Sfânt

A D E VĂ R A T A Î N V I A T!

Silvia  ANDREI

Săptămâna luminată – Rânduieli bisericeşti, obiceiuri şi tradiţii

Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este numita Saptamana Luminata. In vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti. Cei botezati erau numiti „luminati” si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca de la purtarea hainelor albe, aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata.

  Randuieli bisericesti

l_paste_resizeIn Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu „harti”. Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni.
Incepand din Duminica Sfintelor Pasti si pana la Inaltarea Domnului, la Liturghie se canta Axionul Pastilor: ,,Ingerul a strigat …”, iar credinciosii se saluta cu cuvintele: „Hristos a inviat!” si raspund: ,,Adevarat a inviat!”
In aceasta saptamana nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Amintim ca incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti. Aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. Acest lucru nu inseamna ca ei sunt dati uitarii. Sa nu pierdem din vedere ca Biserica ii pomeneste pe acestia.
Dupa binecuvantarea de inceput de la Vecernie si Utrenie, se canta troparul „Hristos a inviat din morti…” (de trei ori) si stihurile Pastilor. In vremea rostirii stihurilor, preotul cadeste cele patru laturi ale Sfintei Mese si intreg Sfantul Altar. Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii.
Marti, in Saptamana Luminata, au loc uscarea si sfaramarea Sfantului Agnet, sfintit in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile din Sfanta si Marea Joi, din Saptamana Patimilor. Amintim ca in Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce este sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Obiceiuri si traditii

315_7925_11_resizeMarti, in Saptamana Luminata, oamenii nu ar trebui sa lucreze. De asemenea, nu este bine sa spalati, nici sa calcati rufe, dar nici sa faceti curat in casa. Femeile din multe zone rurale dau de pomana in aceasta zi pasca ramasa de la Paste si vin rosu.
Miercurea din Saptamana Luminata poarta numele de Sfanta Mercurie. Barbatii se duc sa munceasca la camp, insa femeile nu au voie sa munceasca, deoarece, potrivit traditiei, a munci de ,,nunta soarecilor” echivaleaza cu a aduce rozatoarele in casa si a te lipsi restul anului de bucate pe masa.
Joia din Saptamana Luminata este o zi in care se cinstesc holdele, gradinile si granele. Cine munceste in aceasta zi aduce asupra casei nenorocul, seceta si daunatorii in livezi.
Vinerea din Saptamana Luminata poarta numele de Vinerea Scumpa. Biserica sfinteste din nou fantanile, dupa slujba de seara. Este sarbatoarea Izvorului Tamaduirii. Aceasta sarbatoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecuta cu un orb. Inainte de a fi imparat, Leon cel mare a gasit intr-o padure un orb, care i-a cerut apa. La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa. Pentru a multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni si care se se mai vede si astazi in cartierul Vlaherne, Istanbul

Florin CREȘTINUL

Decrete semnate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnatvineri, 22 aprilie a.c, următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore;
  • Decret pentru promulgarea Legii privind achiziţiile publice verzi;
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităţilor competente pentru schimb automat de informaţii privind conturi financiare, semnat la Berlin la 29 octombrie 2014.

Departamentul Comunicare Publică

 

Adevărul despre Ziua Muncii: 1 Mai – de la tradiţia păgână, la comunişti şi NAZIŞTI

Despre ziua de 1 Mai, frumoasa zi a lui Florar – cum i se spune în tradiţia populară, aproape că nu se mai ştie semnificaţia iniţială.        Aşa cum aproape că trece neobservat faptul că la români Ziua Muncii reprezintă sarbatoarea de Armindeni. De-a lungul timpului, această dată a fost folosită în funcţie „de interese”, de către americani, comunişti şi nazişti.

În conflict

Luna mai a fost numită astfel în onoarea zeiţei Maia, o nimfa greacă a munţilor, mai târziu identificată cu cea mai frumoasă dintre cele şapte surori, Pleiadele. Parintii Maiei erau Atlas si Pleione, o nimfă a mării. 1 mai îşi are originile în sărbătorile Europei păgâne, precreştine, când se celebra reîntinerirea naturii. Tradiţia păgână a intrat în conflict cu Biserica Catolică, dar ziua a fost sărbătorită pana la 1700.

Biserica respingea mai ales obiceiurile ciudate, care nu se deosebeau de ale Halloween-ului. Noaptea de 1 mai era cunoscută în multe ţări europene ca fiind a Vrăjitoarelor. Sărbătorirea lui 1 mai în Europa a variat, pentru meşteşugarii medievali fiind una dintre cele mai populare sărbători. Iar obiceiul cerea să fie aleasă o „Regina a maiului”, cea mai frumoasă din toate femeile aşezarii, pentru a conduce semănatul.

Au demonstrat

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca sărbătoare internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

  Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886″, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.      

 La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.                                           

Focuri de armă

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre coloana de poliţişti. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. În urma procesului, 7 dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viaţă) şi unul la 15 ani închisoare. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8.

 În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la aşa-numita Internaţională a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală”.

Un pretext

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe.

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. În ţările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată în sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. Pe vremea lui Ceauşescu, data de 1 mai fiind  ,,folosită” ca un pretext de a mobiliza mulţimile. Formula consacrată: „1 Mai – Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc”…    

Şi naziştii au avut tentative de uzurpare a tradiţiei. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia se afla arianul, considerat un prototip al celor ce muncesc. ,,Ziua renaşterii poporului”, adică 1 mai la nazişti, a avut şi un ,,concept”, autor fiind Joseph Goebbels, ministrul nazist al Propagandei, în timpul lui Adolf Hitler. Noul concept: festival antic al regenerarii anotimpurilor – imagine a renaşterii poporului. Simbol: o uriaşă zvastică în fruntea ,,steagurilor de mai”.  După cum subliniază analiştii, în prezent 1 mai a devenit pretext pentru aproape orice fel de marşuri: împotriva capitalismului, poluării, discriminării sexuale şi aşa mai departe. Semnificaţia iniţială a lui Florar pierzându-se prin negura timpului

 Florin NAHORNIAC

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului şi ziua în care se sfinţesc apele

Biserica Ortodoxă prăznuieşte vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care este închinată Maicii Domnului şi în care credincioşii vin la biserică pentru a lua apă sfinţită care poate fi băută tot anul, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică.

 

Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea ce urmează după Paşte.   Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului bizantin Leon I să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul ,,Izvorul Tămăduirii”.                                      Tradiţia spune că împăratul Leon (457 – 474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din apropierea vechii cetăţii bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Tânărul Leon a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela, însă, Maica Domnului i-a spus: ,,Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Aşa a găsit viitorul împărat un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar Leon a exclamat: ,,Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit.”    

Tradiţia mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele. Mai târziu, împăratul Justinian (526 – 575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor şi s-a vindecat. El a ridicat, drept mulţumire, o biserică, distrusă însă de turci în 1453. Rezistând tuturor vicisitudinilor, creştinescul izvor mai există şi astăzi la Constantinopol. Şi acum, mii de credincioşi vin la izvor pentru a primi ajutorul Maicii Domnului.        Astăzi, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal, îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în braţe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentaţi împăratul cu garda sa şi patriarhul însoţit de alţi episcopi, soldatul Leon şi orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce îşi primeşte vindecarea.

Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanţului şi despre care se spune că ,,se curăţă singură”. În ciuda umezelii din biserică şi a vechimii ei, icoana şi-a păstrat nealterate calităţile, iar analize făcute asupra ei au dovedit calităţi de refacere inexplicabile ştiinţific.        Ansamblul monahal mai cuprinde o biserică impunătoare construită în secolul al XIX-lea şi cimitirul în care sunt înmormântaţi peste 20 dintre patriarhii ortodocşi ai Constantinopolului, între ei aflându-se şi patriarhii ecumenici care au susţinut demersul Bisericii Ortodoxe Române pentru obţinerea autocefaliei în anul 1885 şi pentru ridicarea la rangul de Patriarhie în anul 1925.               În amintirea faptelor petrecute în secolul al V-lea la minunatul izvor, Părinţii Bisericii au hotărât ca prima vineri de după Paşte să fie închinată Maicii Domnului.

 De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele

Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică.  După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi, în timp ce se cântă troparul: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieste, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Astfel, s-a reţinut în popor ca scopul urmărit prin agheasmă este de a alunga ,,arătarea urâta şi rea”, adică duhul cel rău.

    Agheasma Mică poate fi băută tot anul, pe nemâncate, spre deosebire de Agheasma Mare, de la Bobotează, care poate fi băută numai timp de opt zile. Tot Agheasma Mică se numeşte şi apa sfinţită la sfeştania casei.

  În România există mai multe izvoare considerate ale tămăduirii, în jurul cărora, cu prilejul acestui praznic, mii şi mii de creştini vin să se împărtăşească din binefacerile apei sfinţite. Printre ele, izvorul de la Mănăstirea Dervent, Biserica Greacă din Brăila, Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ sau Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă din judeţul Argeş.

 Tradiţii şi credinţe populare

În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: rostirea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului sau al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.  

Persoanele legate se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. Dupa încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate ori verişoară şi se comportau ca adevărate rude de sânge: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei ori fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc, până la sacrificiul suprem. Din bătrâni se spune că în această zi este bine ca oamenii să se spele cu roua şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.  Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.

Florin CREȘTINUL

Tradiţii şi obiceiuri de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii. Cum a ajuns această zi liberă

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.       Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.  

 Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.                                    La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.  

 Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Heymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.     În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.     Numită si Ziua Pelinului sau Ziua Beţivilor, ZIUA MUNCII semnifică, în tradiţia populară, începutul verii. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul creştin.

 Armindenii se serbează pentru odihna pământului, pentru ca acesta sa dea roade bune si, mai ales, pentru sănătatea vitelor. Sărbătoarea se tine de 1 mai pentru ca vinul de anul trecut „sa nu facă flori” si sa fie protejat astfel prin intermediul plantei magice a anotimpului, pelinul. Armindeniul este, de fapt, o ramura verde sau un pom curatat de crengi pana aproape de varf si impodobit cu flori si spice de grau ce simbolizeaza un vechi zeu al vegetatiei, care proteja recoltele si animalele.

Ramura este adusa din padure cu o zi inainte, iar de 1 mai se pune in fata casei, unde se lăsa pana la seceris.

De Armindeni, adică de 1 mai, are loc si Băutul Mărţişorului, o petrecere câmpeneasca ocazionata de scoaterea martisorului agatat in piept, in pomi sau legat la mana in ziua Dochiei. La ospăţul de 1 mai se mananca miel fript si se bea vin pelin pentru înnoirea sângelui si sănătatea oamenilor.

Obiceiuri de 1 MAI, Ziua Armidenilor

De 1 MAI, Ziua Pelinului, oamenii obişnuiesc să se rostogolească prin iarbă, să se spele pe maini si pe fata cu roua, dar şi să poarte pelinul la palarie, in san, in buzunare, „ca sa fii ferit de rele si sa ai noroc tot anul”. De 1 MAI, Ziua Beţivului, se bea vin pelin rosu „ca sa fii sanatos, puternic si rumen in obraji”.

   Florin NAHORNIAC