Arhive lunare: decembrie 2016

Editorial la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Mai suntem creștini ortodocși sau continuăm să ne sfâșiem între noi

La NAȘTEREA LUI IISUS HRISTOS DUMNEZEU SĂ OCROTEASCĂ ROMÂNIA și Sfântul popor roman cel binecredincios  creștin ortodox

           IISUS SE NAȘTE Slăviți-l!

Bine v-am găsit la acest editorial al Nașterii Lui Iisus Hristos – Sfântul Crăciun – dar și la ultimul editorial din acest an. Ne mândrim că avem o publicație bună și cu toate că nu avem bani ținem sus steagul ființei noastre naționale dar și steagul viitoarei reîntregiri naționale. A fost un an plina de neprevăzuri. Un an care ne-a adus o sărăcie mai mare. Ce ne așteaptă? Orice caz un dezastru economic constând în sărăcirea poporului. O sărăcie care se va îndârji și mai tare, Borfașii nu se vor lăsa până nu vor vedea țara pe butuci. Deocamdată am speriat Europa și întreaga omenire se uită la noi ca la felul 300. De multe ori stau și mă gândesc de ce Dumnezeu ne-a părăsit, Răspunsul mi-a venit dintr-o dată: Dumnezeu ne-a pedepsit pentru că l-am împușcat pe tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU conducătorul statului roman, adică a REPUBLICII SOCIALISTĂ ROMÂNIA.

Acum la 27 de ani de așa zisa libertate și de democrație în România de astăzi s-a instaurat dictatura fascisto-anarhică condusă de mafioții din PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT respective al tartorilor LIVIU DRAGNEA, VICTOR PONTA și alții. Cu toate ca Liviu Dragnea este un condamnat penal dar și cu încă două dosare penale pe rolul ICCJ acesta își continua infracțiunile economice el nu cedează și obligă și pe alții să-l suporte cu infracțiunile de necontestat și continua războiul.

Dragnea s-a jucat de-a războiul, dar tot nu este  premier

 Aterizarea cred ca l-a dezmeticit in asa  masura incit n-a putut  degusta  cum trebuie  victoria in alegeri.  Spre deosebire de PSD, caruia aburii i s-au urcat rapid  la cap.  Dragnea stie bine ca nu va putea sa fie prim-ministru, dar pentru a da satisfactie partidului  trebuie sa-si arate muschii si sa dea semnalul hotarit ca el e seful. D-aia a refuzat invitatia  lui Iohannis la Cotroceni sub un pretext de birocrat, d-aia i-a  transmis lui Ponta ca strategia partidului e decisa si comunicata doar de el. Cel mai important pentru Dragnea e sa ramina ”erou” si omul de mina forte. Asa ca va impinge jocul de-a razboiul cu Iohannis pina la limita in care cedarea să nu para o infringere.

 Pentru Dragnea viitorul  e foarte nesigur. E pe cale sa se convinga (din cite aud) ca Iohannis  nu va inapoi niciun pas, daramite ”pas cu pas” situatie in care nu-i ramine decit sa mearga la suspendare, asa cum il imping unii  si altii mai nevricosi. Or sa-ti incepi mandatul, tu ditamai PSD-ul, cu o actiune  care clar destabilizeaza tara, exact ceea ce ai clamat mereu ca nu vrei, da foarte prost chiar si in ochii propriilor alegatori, ca sa nu mai discutam de cei ai cancelariilor straine, cu care ai vrea sa colaborezi, nu sa reeditezi anul 2012. Sigur, suspendarea ar putea trece pe noua lege cu doar 30% prezenta pentru validarea referendumului.  Dar merita oare sa cada PSD de la  procentele uriase de acum  la cine  stie ce scor mai mititel?  Pentru ca asa se intimpla  dupa actiuni din astea in forta, mai ales in cazul unui presedinte ca Iohannis, care sta inca bine in sondaje, nu se baga unde nu-i  fierbe oala, iar dreptatea e acum de partea lui. Nu merită si pentru ca se lasa senzatia ca Dragnea se  cramponeaza de un scaun care nu a fost scos pe piata alegerilor (  deocamdata la parlamentare nu se voteaza premierul), ca maretul PSD chiar nu are oameni potriviti pentru aceasta functie. Dragnea stie  bine toate astea.  I-o spun chiar si consilierii israelieni. I-o spun, zice-se, si americanii care nu iubesc penalii cu functie, vezi cazurile Nastase si Ponta lasati fara vize.

 In al doilea rind, dosarul ”Bombonica” e mai amar decit  lasa sotul sa se intrevada. Poate fi  achitare, dar poate fi si executare. Cine stie? Chiar nimeni. E destinul, cum s-ar  zice, pe  care nu-i bine sa-l provoci prea tare. Daca e executare ( situatie in care anii primiti   se cumuleaza cu cei din pedeapsa de la suspendare, care  devine executorie) Dragnea chiar ajunge  de risul lumii. Pentru ca una e  sa mergi  la beci ca ”simplu” sef de partid si parlamentar, cu tot alaiul de camere si breaking news-uri dupa tine ( au mai patit-o si altii) si alta sa ajungi acolo direct de la Palatul Victoria. Asta da premiera chiar si  pentru Romania!  E greu sa-ti revii din asa ceva, de PSD nu mai zic. Altfel spus, cind te prabusesti de pe Everest te lovesti mult mai rau decit cind cazi de pe acoperisul din Kiseleff. E un risc pe care Dragnea il ia cu siguranta in calcul, ca nu-i prost.                                                                                                          

Dar chiar si scotind ”Bombonica” din ecuatie, la fel de prost ar da si sa fie modificata legea care interzice unui condamnat penal sa fie premier  sau ministru. Oricit  ar spune, Dragnea, PSD, antenele si RTV-ul ca n-o fac direct, ci  folosindu-se  de Ciobea ( si de ratele  lui la banca), nu crede nimeni pentru ca omului  i  s-a dus buhul ca-i carator de tava la PSD. Plus, ca la Curtea Constitutionala  iar nu se stie cum cad zarurile. E drept, ca majoritatea pare a fi PSD, dar s-a mai intimplat ca judecatorii de acolo sa-si  dea jos haina de partid. Legea din 2001,  facuta  de Nastase pentru a-l prinde  pe  Basescu in ea ( dar asa-i cu cine sapa groapa altuia, iata, nu se stie peste  citi ani cade unul de-al tau in ea) e clara ca lacrima victoriei. Articolul 2 spune ca poate fi prim-ministru ( sau ministru) o persoana care indeplineste cumulativ  urmatoarele conditii: are cetatenie romana, are domiciliul in tara, se bucura de exercitiul drepturilor electorale si nu a  suferit condamnari penale. Clar. In plus, articolul 8, aliniatul 2 din aceeasi lege 90/2001 dispune demiterea oricarui membru al guvernului care are o decizie definitiva de condamnare penala. Cu alte cuvinte, Dragnea nici nu poate  fi numit  premier, iar  daca, prin absurd s-ar intimpla asta, ar trebui demis a doua zi. Curtea Constitutionala nu are de  ce sa schimbe aceasta reglementare,  pentru ca nu e vorba de vreo restringere a drepturilor electorale ( ca dovada ca Dragnea a fost ales si a putut vota), iar daca ar face-o  a fi clar ca ea e in favoarea unei singure persoane: Dragnea.

 In  afara  de asta o  problema la fel  de importanta este pozitionarea presedintelui Iohannis. Acesta a reiterat in conferinta de presa de dupa alegeri si in fata ambasadorilor UE  (inclusiv in comunicatul de presa), faptul ca nu va numi  un condamnat penal in aceasta functie. Practic, Iohannis nu are cum sa mai dea inapoi din acest moment decit cu pretul de a fi decredibilizat, etichetat  drept un las care isi incalca principiile pe care le-a clamat pentru ca se teme de suspendare. Un astfel de gest ar fi  urmat de o prabusire in incredere si popularitate nu doar in fata propriului electorat. Per a contario, hotarirea, curajul si inflexibilitatea intr-o astfel de chestiune i-ar aduce aprecierea unui electorat mai larg, inclusiv al  PSD ( care nu l-a votat pe Dragnea drept  premier si nu ar intelege  cramponarea de  functie). Luptatorii si jucatorii au  admiratia romanilor, mai  ales  cind cauza e corecta.

 In plus, Iohannis a mai introdus o  nuanta interesanta: legea e importanta, dar e secundara in raport cu principiile sale si criteriile de integritate. Mi se pare o pozitionare  corecta, asta pentru ca si Iohannis e constient ca PSD ar putea forta modificarea legii intr-un fel sau altul ( de presupus prin CCR). Presedintele si-a lasat spatiu de  manevra si in aceasta situatie, chiar cu riscul- si mai mare- al suspendarii. Este dispus sa  joace acest meci cu Dragnea pina la capat

 Dupa cum arata lucrurile acum, cea mai plauzibila ipoteza e ca Dragnea nu se va lasa antrenat in aceasta aventura- sa nu uitam ca Dragnea  e in ceea ce se numeste ”perioada  de incercare” – va ceda (dar in asa fel incit sa nu iasa umilit) in numele ”stabilitatii” si ”interesului national”. Al doilea scenariu, cel al fortarii  modificarii legii, este o varianta de avarie, care ar fi defavorabila  lui Dragnea si PSD. In sfirsit, scenariul negru e ca PSD sa mearga la suspendare si sa arunce tara in aer in loc sa-si vada de treburile pentru care l-au votat 46%.

     Confruntarea Dragnea-Iohannis

Spre deosebire de Ponta, care este un fanfaron egocentric ce vorbește mult și, de cele mai multe ori, negândit, Dragnea vorbește scrâșnit, cu dificultate, dar își cântărește cu grijă vorbele. De aceea declarația lui de duminică seara trebuie privită cu multă luare aminte pentru că are o greutate mai mare decât un simplu discurs de proclamare a victoriei în alegeri. Iar elementul său central este următorul: „Eu voi ține cont de trei lucruri: votul de azi al românilor, Constituția și programul de guvernare prezentat. Vreau să transmit câteva mesaje. Pentru partenerii externi: România își va respecta toate angajamentele internaționale strategice și economice, cu precizarea că vrem cu tărie să adăugăm o componentă economică importantă la aceste parteneriate. Pentru factorii politici interni: România e o insulă de stabilitate în regiune. Eu vreau ca în România să se mențină această democrație stabilă, fără conflicte inutile. Toți oamenii politici, toate instituțiile fundamentale trebuie să înțeleagă și să respecte votul românilor“.

 Din mesajul lui Dragnea către „partenerii externi“ și „factorii politici“ interni lipsește cea mai mică referire la justiție și statul de drept. Nu am nicio îndoială că este o omisiune deliberată care ascunde amenințarea voalată că lucrurile ar putea lua o cu totul altă întorsătură. În mesajul adresat factorului intern – președintele Iohannis -, Dragnea îl avertizează că de acum înainte lucrurile în România se vor desfășura în funcție de prioritățile sale. Iar acestea sunt, în ordine, rezultatele votului de duminică, Constituția și programul de guvernare. Și, ca să nu avem nicio îndoială în ce punct ne aflăm, Dragnea lansează teoria că „ceilalți“ au transformat alegerile într-o confruntare între el și Cioloș și constată, modest, că a câștigat-o. Această pretenție este o mistificare de proporții, pentru că alegerile de duminică nu au avut nicio legătură cu validarea democratică a lui Dragnea, dar este o mistificare care servește dincolo de scopul personal de a deveni șeful guvernului și pe acela, mult mai important, de a lansa o provocare președintelui și sistemului constituțional.

 Dacă Dragnea se cere prim-ministru la Cotroceni în condițiile în care legea i-o interzice în mod explicit pentru că are o condamnare penală, îi forțează mâna lui Iohannis să ia o decizie crucială. Fie face un pas în spate și acceptă nominalizarea, consființind în acest fel în mod oficial ierarhia valorică a lui Dragnea, adică faptul că votul popular are întâietate în fața legii, fie refuză să îl desemneze, caz în care, în numele „voinței populare masive“, Dragnea declanșează confruntarea constituțională cu președintele. Ceea ce cere Dragnea este ca președintele să abandoneze principiul domniei legii de dragul „stabilității“ în numele democrației. Dacă va obține ceea ce își dorește, acesta va fi semnalul pentru declanșarea asaltului politic asupra justiției, pentru că, dacă președintele se va arăta dispus să facă un compromis în acest caz, Dragnea poate fi sigur că va face compromisuri și în continuare. Alternativa implicită este declanșarea procedurii de suspendare a președintelui, o chestiune pe care noua majoritate o poate duce cu ușurință până la capăt și care, spre deosebire de anul 2012, are și bune șanse de reușită după modificarea Legii referendumului în sensul validării cu o participare de numai 30%.

Bineînțeles, totul poate fi doar o cacealma prin care Dragnea testează voința lui Iohannis de a rămâne fidel principiilor statului de drept fără a declanșa jihadul din primele zile de mandat, dar situația creată – în mod deliberat, repet – de Dragnea fixează coabitarea din următorii ani în termenii acestuia. Mai rău, Iohannis are mijloace limitate și aliați instituționali puțini (de fapt, în afara Curții Constituționale, pe nimeni, având în vedere că Avocatul Poporuluieste ferm arondat PSD încă din 2012). Singurul lui sprijin este societatea civilă și Occidentul. Dar Occidentul este deja avertizat să nu întindă coarda, cât despre societatea civilă, ce legitimitate poate avea ea când „poporul“ a votat covârșitor pentru PSD și Dragnea? Dacă nu vrea să dispară în irelevanță și dorește să își joace rolul de garant al drepturilor constituționale, președintele și oamenii săi ar trebui să fie pregătiți să iasă la luptă politică deschisă cu amenințarea tiraniei majorității, pentru că, altfel, are puține șanse de recuperare a încrederii populației. Cam așa stau lucrurile darn u știu câți pricep sau dacă vor să priceapa. Suntem în ajunul Sprbătorii Nașterii lui IISUS HRISTOS. L,a această mare sărbătoare trebuie să ne împăcăm unii cu alții, să fim mai buni și să spunem din tot cugetul nostru, din toată ființa noastră de români creștini ortodocși dar să le spunem și fraților noastri întru credința crreștina GRECO-CATOLICĂ și CATOLICĂ

HRISTOS SE NAȘTE, SLĂVIȚI-L! Sărbătoarea Nașterii lui Hristos SĂ NE BINECUVINTEZE ȚARA, POPORUL ROMÂN DREPTMĂRITOR   de război, de foc, de boli, de toate relele din lume și să aibă în grijă toate popoarele lumii

             L A      M  U  L  Ț  I      A  N  I      S  F  Â  N   T   Ă     R  O  M  Â  N  I  E!

                                 LA MULȚI ANI SFÂNT POPOR ROMÂN!

 

General-col(r) conf univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

La 22 decembrie 1989 A FOST LOVITURĂ DE STAT ANTINAȚIONALĂ ȘI ANTIPOPULARA și nici decum REVOLUȚIE. Aceasta a fost dictată de la MOSCOV A și dirijată de ILIESCU și camarila sa

Toată lumea vorbește aiurea de 27 de ani că a fost REVOLUȚIE și nimic mai  mult. Nu, nu a fost revoluție ci LOVITURĂ DE STAT. Aveți în rândurile de mai jos curatul adevăr.    

Fiind comandatul suitei prezidentiale a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU sunt în măură să vă spun realitatea. Totul a început în după amiaza zilei de 15 decembrie 1989. Ceaușescu m-a chemat la el și mi-a spus: tovarășe colonel, nu mai veniți cu mine în Iran ci vă pregătiți să mergeți la Timișoara să vedeți ce s-a îmtâmplat acolo și să vă întoarceți cu un amplu raport asupra evenimentelor de la casa pastorului Tokes.

 La Timișoara am găsit exact ceea ce se întâmplase acolo. Aici am mai găsit infiltrați și servicii secrete ale Tratatului de la Varșovia, sovietici, est-germani, maghiari, bulgari, maghiari, mossad etc. Înaintea plecării mele la Timișoara i-am cerut tovarășului Ceaușescu să ma lase ca să-l împusc pe Tokes cu o lunetă direct în cap. Ceaușescu nu mi-a permis ca să nu avem probleme internalionale. M-am întors la București și i-am raportat toată de la Timișoara. Atunci nu am realizat că eu i-am adus cele mai bune informații pe care i le-am adus față de alți trepăduși care în 22 decembrie l-au trădat. Acest lucru mi-a adus avansarea la gradul de general-maior ce mi s-a adus la cunoștiința abia în ziua de 13 ianuarie 1990 după ce m-am întors de la Chișinău.  

În ziua de 22 decembrie la ora 11,26 s-a prezentat la cabinetul tovarășului Ceaulescu generalul Stănculescu iar pe urmă a pătruns forțat un grup de pușcași de parașutiști care l-au luat forțat pe tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU să iasă din cabinetul său apoi a forțat-o și pe tovarășa CEAUȘESCU. Mai jos va prezint prima parte al acestui reportaj urmând ca în luna ianuarie să public restul vă voi prezenta în ediția viitoare

Antropologul francez CLAUDE KARNOOUH:
„Ceauşescu s-a găsit pus într-o situaţie similară cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeşte adunările populare de după al XIV-lea Congres) şi lăudat de cei mai apropiaţi prieteni în timpul serbărilor Fiinţei supreme, a trebuit, două luni mai târziu, să fie trădat de cei care în ajun îl tămâiaseră cu sârg, insultat şi aproape doborât cu pietre de aceleaşi gloate, în drumul său spre eşafod”, scrie Karnoouh, sugerând că revoluţia populară decembristă a fost îmbinată cu o lovitură de stat, din interiorul partidului.
LOVITURA DE STAT (PUCI)
I. Subversiune internaţională, convenită între Marile Puteri, dintre care Uniunii Sovietice i se acordă rolul preponderent, este declanşată începând cu anul 1987.
revolutia_romana-22-decembrie-1989II. Tentativa de revoltă populară – Iaşi, 14 decembrie 1989.
La Iași apare primul partid politic alternativă – Frontul Popular Român; agentura sovietică îl sprijină și încearcă preluarea lui; fiind o acțiune românească, fără legături funcționale cu subversiunea sovietică, acțiunea eșuează; liderii sunt arestați; începutul revoluţiei.
III. Diversiune externă la Timişoara – 16-17 decembrie 1989; grupuri de români pregătiți în Ungaria devastează centrul orașului; un număr foarte mic de cetățeni autentic revoltați se asociază mișcării; Securitatea refuză să se implice în stradă.
IV. Tentativă de lovitură de palat – CPEx, 17 decembrie 1989;
sovieticii au contactat şi influenţat, din timp, mai mulţi membri ai CPEX în ideea înlăturării secretarului general printr-o lovitură de palat; Ceauşescu îşi dă demisia, dar este întors de fidelii săi.
V. Represiune militară ilegală – Timişoara, 17-18 decembrie 1989.
VI. Stare de asediu neoficială şi ilegală la Timişoara – 19 decembrie 1989.
VII. Revoltă populară – Timişoara, 20 decembrie 1989, apariţia unui program politic şi a celui de-al doilea partid alternativă – Frontul Democrat Român.
VIII. Diversiune externă – 21 decembrie 1989, la Bucureşti este sabotat mitingul (organizat de Ceauşescu: nota Moise) prin intermediul unor echipe de agitatori diversionişti; un grup protestatar se instalează în centrul Capitalei.
IX. Represiune militară ilegală – Bucureşti, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989.
PUCIUL SECURIST! ORA 10.00, 22 DECEMBRIE 1989.
X. Revoltă populară – Bucureşti, 22 decembrie, ora 03.00, grupuri mari de pe platformele economice mărşăluiesc spre Centru şi îl ocupă (ora 10.00); conducerea Armatei este paralizată, în timp ce Securitatea începe să acţioneze direct pentru îndepărtarea lui Ceausescu.
XI. Lovitură de stat militară (puci) – 22 decembrie 1989,ora 10.07, noul ministru al Apărării, generalul Victor Stănculescu, declanşează un proces de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu de la putere, proces care se încadrează în categoria istorică „lovitură de stat militară“ (puci); începând cu ora 10.00, prin ordine succesive date în întreg sistemul MI, generalul Iulian Vlad retrage sprijinul acordat lui Nicolae Ceauşescu.
XII. Transfer de putere – 22 decembrie 1989, în intervalul 12.00–17.30.
Partidul Comunist Român se destramă rapid; singura putere în stat este deţinută de Armată; generalul Stănculescu dă un ordin de preluare a pazei şi controlului asupra sediilor Consiliilor Judeţene de Partid şi asupra Televiziunii. Aproximativ ora 13.40, generalul Stănculescu este contactat de Ion Iliescu şi noul ministru al Apărării îi oferă puterea.
PUCIUL. LOVITURA DE STAT DATA DE ION ILIESCU (FSN) CU AJUTORUL SECURITATII. GRU, KGB SI AL GENERALULUI VICTOR STANCULESCU, IULIAN VLAD.
Prof. C.H. Alupului Rus: „A fost o lovitură de stat gândită, organizată şi realizată de forţe EXCLUSIV străine: americană şi sovietice prin mâna unor mercenari unguri, sârbi, români din diaspora, ruşi. De ce fost executat Ceauşescu? Pentru că a avut îndrăzneala să dea cu tifla tuturor marilor puteri: Rusia şi America. Pe ruşi i-a jignit ieşind din sfera lor de influenţă, iar pe americani, mai mult, pentru că, plătind toate datoriile externe, România risca să devină independentă. Ceea ce este şi va fi un motiv de condamnare la moarte!” 29 Dec 2014 ora 09:37
„La mort des Ceausescu. La vérité sur un coup d’état communiste”, Catherine Durandin, Bourin, 2009″
Istoricul francez Catherine Durandin scrisese o carte „Moartea lui Ceausescu” afirmand ca in 1989 a avut loc o lovitura de stat data de comunistii din esalonul doi.
„La révolution roumaine, un coup d’Etat de l’armée” Revoluţia română, o lovitură de stat dată de armată.
Ceausescu avea intr-adevar dreptate cand vorbea in fata tribunalului care l-a judecat, pe 25 decembrie 1989, de tradatori si de lovitura de stat: ”Aceasta lovitura de stat este o actiune a armatei, a generalilor Militaru si Stanculescu” Publicatia franceza L’Express rememoreaza, intr-un amplu articol, evenimentele sangeroase care au avut loc la sfarsitul anului 1989 in Romania si care au dus la caderea regimului comunist al lui Nicolae Ceausescu, informeaza Agerpres. Concluzia trasa de ziaristii de la L’Express este aceea ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, la putere au rams aceiasi oameni. Implicarea CIA si KG1 – Istoricul Cristian Troncotă: „pe 21 acea dezorganizare profesionista cum i-a spus domnul Magureanu a mitingul din 21 vine mi se pare primarul capitalei Petrescu si ii spune la ureche lui Ceausescu e SECU, adica el ramasese convins ca toata ca tot mitingul ala fusese

ca. December 1989 Bucharest, Romania

ca. December 1989 Bucharest, Romania

dezorganizat de Securitate. Astazi cand citim ca la Timisoara date transmise de ei de revolutionari ca 70% dintre revolutionari care au fost pe 16 pe 17 si pe 18 in strada deci 70% aveau dosare de informatori.
– Discutia acea din noaptea de 21 spre 22 decembrie intre generalul Vlad si Generalul Milea unde ma rog ni s-a spus ca Vlad a zis uite tu ai exteriorul si eu am interiorul si o putem rezolva si ca generalul Milea ar fi raspuns sunt prea batran nu pot si asa mai departe. NU, FOARTE MULTI AU AUZIT PE MILEA SPUNAND AAA VOI SUNTETI TRADATORII.
-In dimineata de 22 decembrie la ora 7 si 20, Seful Departamentului Securitatii Statului generalul Iulian Vlad a dat ordin de ridicarea dispozitivului din exteriolul din piata din exteriolul cladirii 400 de ofiteri si subofiteri s-au dus la servici si au depus armele acolo si la ora 10 si un minut ordinul tot al generalului Iulian Vlad de a se deschide poarta B, pe unde au intrat revolutionarii in timp ce el era luat (Ceausescu) de cei de la Directia 5 el (Ceausescu) s-a opus nu vroia sa mearga la elicopter l-au luat pe sus si l-au dus la elicopter.
Generalul Lucescu: În 1989 a fost o lovitură de stat regizată în afară şi realizată de români.
Generalul Constantin Lucescu, avocatul din oficiu al cuplului Ceauşescu, în procesul de la Târgovişte, din decembrie 1989, a decis sã spunã prin interviul fluviu acordat ziaristului Ciprian Traian Sturzu, adevãrul despre ceea ce s-a întâmplat în acele momente de cotitură pentru societatea românească.
,,Nu a fost un process, ci un simulacru. Nu se poate vorbi despre un process atâta timp cât nu a existat un rechizitoriu”, a afirmat fostul avocat în cel mai mediatizat şi important proces, cu implicaţii majore asupra României. Gen. Lucescu a susţinut că ,, Dosarul procesului soţilor Ceauşescu poartă nr.1 din 1990 iar în rechizitoriul care a stat la baza condamnării la moarte a fostei familii prezidenţiale au fost invocate revolte din primăvara primului an de libertate”
Interviu pentru Jurnalul National, data 21 Dec 2014 – 17:13
Generalul Lucescu: „Revoluţia din România a fost o piesă de teatru scrisă de autori străini, cu regizori străini, actori predeterminaţi de posturile străine de propagandă şi cu populaţia nemulţumită pe post de figuraţie. Aceasta nu a fost niciodată o controversă întrucât, din punct de vedere istoric şi politic, este cert că momentul ’89 reprezintă o lovitură de stat în care factorul militar a avut un rol hotărâtor în înlăturarea conducătorilor regimului dictatorial. Nu poate fi o revoluţie pentru că nu a fost organizată conform unui plan prealabil intern de acţiune pentru preluarea puterii. Intâlnirea de la Malta a dat undă verde dispariţiei Cortinei de Fier şi reformării guvernelor din Europa de Est, urmările fiind cele pe care le simţim acum pe pielea noastră”.
Colonelul Paulian Păsărin face dezvăluiri şocante despre Lovitura de stat din decembrie 1989. un interviu dat pentu „Agentia Org” pe data de Duminică, 27 februarie 2011 ora 08:56
Colonel Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.    Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au
hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.
Dan Puric: De 25 de ani, suntem băgaţi într-un malaxor de reeducare. A fost o lovitură de stat în 1989. Mi-am dat seama în două ore că e o lovitură de stat şi că Securitatea ne foloseşte“, a punctat actorul. „Crăciunul trebuie asociat cu crima. Vedem, în fiecare decembrie, cu câte cartuşe a fost împuşcat Nicolae Ceauşescu“.
Ioan Talpeş : ,,Soarta României nu la Malta s-a decis ci la Kiev” Departamentul de Stat american, dimineata pe 25 dec ’89 a promovat un document cu interesul vizavi de soarta sotilor Ceausescu. Chiar în ziua în care Ceausescu a fost omorât, la Departamentul de Stat a fost promovat un document care urma să se citească la Vocea Americii, deci o declaratie, prin care departamentul îsi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Or, vă dati seama dacă în dimineata aceea s-ar fi rostit această declaratie din partea Departamentului de Stat, care ar fi fost situatia în România. La Kiev s-a întâlnit Gorbaciov cu Mitterrand. Si atunci au discutat, în ’89, foarte clar asupra schimbărilor care urmau să aibă loc în Europa si în special asupra României.
Poeta Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 şi misterul basculantei cu copii. 19 decembrie 2010 interviu pentru Romania Libera. A fost o lovitură de stat şi că ieşirea în stradă a oamenilor a fost în mare măsură organizată. Dar cred că aceia care au murit absolut fără nicio vină.
Cine i-a urcat pe copii în basculantă, cine i-a dus acolo, cine i-a lăsat să intre pe uşa principală şi cine i-a ajutat să ajungă pe acoperiş. în 25 decembrie, când am aflat de execuţie, am avut un fel de revelaţie: ce fel de oameni au fost cei care au hotărât execuţia în ziua de Crăciun?
Scriitorul Marius Daniel Popescu: Nici măcar nu a fost o revoluţie. A fost o lovitură de stat. Avem o revoluţie în care inamicul nu a existat. Am tras unii în alţii, dar nimeni nu e vinovat. E trist. Am trăit o schizofrenie. Au murit peste o mie de persoane degeaba şi nimeni nu a fost tras la răspundere. E foarte grav. Au urmat mineriadele şi totul s-a terminat. Mi-am dat seama imediat că e o falsă schimbare atunci când a venit Ion Iliescu la putere. În viaţa de zi cu zi, vedeam cum persoanele care conduceau pe timpul comunismului au rămas tot acolo. Mi-am dat seama de asta atunci când am început să scoatem ziarul.
Istoricul Gheorghe Dumitraşcu: Este imposibil ca în 1989 să nu fi fost o lovitură de stat. 10 decembrie 2010.
Asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, printr-un proces care nu are nimic în comun cu normele de drept ceausescu_1_11965800internaţional, este o greşeală legată de viitorul acestei ţări, de faptul că omul acesta ar fi putut să spună multe lucruri. Este o greşeală prin faptul că a fost făcută o crimă în ziua de Crăciun. Este o greşeală în sensul că nu i s-a dat posibilitatea să se apere. Este evident că sunt de părerea multor oameni care au nostalgia comunismului. Nu neapărat nostalgia după Nicolae Ceauşescu, deşi prezentarea diabolizată a acestuia a ajutat de fapt la salvarea adevăratei sale personalităţi. Acum cred că 30% din populaţia ţării regretă. Poate chiar 40%. Din punctul de vedere al raportării unei realităţi româneşti de astăzi cu realitatea socialistă din 1989 este vident că balanţa înclină hotărât spre acea perioadă ca fiind mai bună şi mai realizabilă decât asta.

Generalul Andrei Kemenici:  „Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sa vina sa-i ia, sa-i duca la Bucuresti si sa le faca proces.”
împuşcarea cuplului dictatorial a fost un act injust, săvârşit în total dispreţ faţă de lege. De ce spun asta? Pentru că nu li s-a acordat dreptul la un recurs firesc. Pentru că erau condamnaţi încă înainte de a fi judecaţi.- De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?

Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie

– IULIAN VLAD -11 iulie 1991: NU I-AM RAPORTAT ABSOLUT NIMIC LUI N. CEAUSESCU IN LEGATURA CU EVENIMENTELE DE LA TIMISOARA PINA A PLECAT IN IRAN. CA LA TIMISOARA SINT ELEMENTE CARE SPARG, DEVASTEAZA MAGAZINE, INCEDIAZA. SAU DESPRE DESTABILIZAREA SITUATIEI. IN DATA 20 DECEMBRIE 1989 I-AM COMUNICAT ELENEI CEAUSESCU. (În 11 iulie 1991 fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara. Mulţumită asociaţiei “21 Decembrie” din Bucureşti şi a saitului “Dosarele revoluţiei”, această declaraţie este acum publică.)

„În sediul Comitetului Central, la acea oră erau până la aproape câteva sute (500) de ofiţeri ai Direcţiei de Securitate, înarmaţi cu cele mai bune arme din dotarea infanteriei, pistolete, automate, puşti mitralitere ş.a.m.d., dar uşile (poarta B, la ora 10:01) s-au deschis tot la ordinul pe care l-am dat.
Generalul Nicolicioiu, fostul şef al unităţii anti-KGB: Generalul Victor Atanasie Stănculescu dădea informaţii ataşatului militar Aradi.
Fostul şef al unităţii de contraspionaj “ţări estice” (UM 0110), numită şi “unitatea anti-kgb”, a dezvăluit şi el anumite informaţii cu privire la scenariul pe baza căruia s-au derulat culisele evenimentelor din decembrie 1989.
Victor Athanasie Stănculescu, adjunct al ministrului apărării şi ataşatul militar Aradi, de la ambasada Ungariei la Bucureşti. “În septembrie (1989 – n.red), ataşatul Aradi a fost presat de la Budapesta să dea informaţii şi a răspuns că “maine” primeşte setul de informaţii. A doua zi l-am urmărit şi Aradi a intrat în cabinetul ministrului adjunct al apărării, care apoi nu pentru acest lucru şi-a pus piciorul în ghips” – a declarat în faţa Comisiei generalul Nicolicioiu.
“Serviciile secrete din URSS, Ungaria, Jugoslavia, ţările NATO, erau deosebit de active în ţară înainte de 1990 – avand bază de lucru aici.
Ungurii au trimis în Romania circa 1000 de agenţi
în special tineri maghiari romani, să emigreze. Din 1988, 1989 începeau să-i trimită înapoi, printre care şi unii recrutaţi în serviciile lor. Din cei 30.000 s-au trimis cca 1000. Noi aveam acreditaţi în Ungaria 9 persoane cu 2 maşini – ei aveau 87 acreditaţi cu 127 maşini aici la Bucureşti. Am un singur caz, în 12 dec. – viceconsulul Csikos este sunat din Timişoara si i se spune că “suntem organizaţi, avem lanţ viu Timişoara – Gyula – sîntem în jurul lui Tokes”, şi au luat legătura şi cu consiliul judeţean! (Tokes era lucrat de Direcţia I şi nu de noi – Unitatea 110; este o anomalie aici, Tokes dovedit 100% că-i agent al Budapestei trebuia “lucrat” de noi, dar noi nu mai aveam bani). Contra americanilor lucra Direcţia a lll-a,(…) dar noi o aveam pe fiica lui Pacepa.

Gheorghe Raţiu: “Revoluţia de la Timişoara a fost declanşată de 100 de diversionişti antrenaţi în Ungaria”
Declaraţia dată de Raţiu în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989
Diversioniştii s-au pregătit în tabăra de la Bicske-Ungaria
Am trimis oameni să-i cerceteze, circa 20 au recunoscut că au fost recrutaţi de organizaţia “Romånia liberă” din Budapesta şi aveau o tabără de antrenament la Bicske. La biserica Sfantul Ştefan, un preot reformat Nemet Geza îi primea pe transfugi. Cel mai mare contingent de transfugi reţinuţi în Ungaria era în jur de 6.000. Geza Nemet a sprijinit organizaţia “Romania Liberă”. Scriau lozinci contra lui Ceauşescu. Scanteia s-a declanşat în Timişoara. A lucrat serviciul secret maghiar dar şi alte servicii – erau şi maghiari veniţi din SUA ca să sprijine acţiunea.
Mihai Harjeu, Secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, descrie mişcările făcute de şeful statului în perioada 17-22 decembrie 1989. Mihai Harjeu era omul care, din 1983, se ocupa de evidenţa şi verificarea documentelor care ajungeau la Cabinetul 1, de legăturile telefonice ale preşedintelui, de convocarea celor cu care voia să discute şi de agenda personală a acestuia.
300px-Romanian_Revolution_1989_1De teamă să nu fie asasinat, Ceauşescu a cerut să fie însoţit în Iran de două avioane de vânătoare
Pentru că fusese informat deja, din noiembrie că se va încerca asasinarea sa, el a cerut ca aeronava sa să fie însoţită, în Iran, de două avioane de vanătoare.

La ora 9:30 22 decembrie Victor Stanculescu si-a pus piciorul in ghips.

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea, care se sinucisese.
si a raportat ca unitatile sunt pe drum si vor ajunge, ,,sper, la timp”, dar presiunea in piata a crescut si trebuie sa vedem ce solutie avem, parerea mea este ca ,,Mai bine ar fi sa plecati din sediu!””. “”Cum sa plecam, cu ce?”” “”Singura varianta care este posibila acum, ma gandesc, este cu elicopterele””, nestiind ca pe acoperis, de fapt, nu era spatiu deschis, ci erau antene, pe care Securitatea a trebuit sa le darame ca sa poata sa aterizeze un elicopter. Ceausescu l-a intrebat: “”In cat timp vine elicopterul?””. Stanculescu : “”Daca aprobati, vine intr-un sfert de ora!”” A fost de acord.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

La ora 12:08 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6.
sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malut, impreuna cu Emil Bobu si Manea Manea

Pe site sunt prezentate și câteva extrase din volumul procurorului militar Romeo Bălan. Între acestea, o stenogramă cu Ceaușescu și miniștrii săi:
Tov. Nicolae Ceauşescu: Voi n-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin care este obligatoriu pentru voi, pentru toate unităţile, atât ale Ministerului Apărării cât şi ale Ministerului de Interne. Cum este posibilă o asemenea situaţie? Nişte derbedei să intre în sediul Comitetului judeţean de partid, să bată soldaţi, pe ofiţeri, şi ei să nu intervină? Ce au făcut ofiţerii tăi, Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras? Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă în picioare.
Tov. Tudor Postelnicu: Vă asigur, tovarăşe secretar general, că nu se va mai repeta o asemenea situaţie. Vă rog să-mi acordaţi această încredere şi să lăsăm să vorbească faptele până când dumneavoastră, conducerea supremă de partid, Comitetul Politic executiv vor aprecia.
Tov. Vasile Milea: Garanţia pentru mine este că n-am înţeles primejdia de la început, acum îmi este clar, când aţi spus că este stare excepţională.
Tov. Vlad Iulian: Vă asigur, tovarăşe secretar general, că ascultând sarcinile care mi le-aţi dat, voi face în aşa fel să merit încrederea dumneavoastră”. http://www.dosarelerevolutiei.ro
Ceauşescu a recitat din “Deşteaptă-te, române”!
Nicolae Ceauşescu: ,,Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină, Decât să fim sclavi iarăşi, pe vechiul nost’ pământ.” 21 decembrie 1989 la miting, dar si la procesul de la Targoviste, vezi stenograma procesului.

Fostul şef al contraspionajului de dinainte de ’89, Filip Teodorescu: „Americanii au vrut să-l salveze pe Ceauşescu”
În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela. Pe soţii Ceauşescu nu au putut să îi recupereze. Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul (de pe sediul CC – n.r.), primul zbor a fost spre Otopeni. Generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: „Nu ateriza, că trag”. Apoi, după ani, Maluţan (n.r. – pilotul personal al lui Ceauşescu) a căzut cu totul întâmplător cu un zbor utilitar.

Ruşii au vrut să îl termine pe Ceauşescu. Exponentul ruşilor era Silviu Brucan. Americanii sau gândit că îl mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor.
Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.
IMPORTANT

Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 “este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu

tancRepresiunea a început spre miezul nopţii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Au fost ucise 50 de persoane, 462 rănite, iar 1.245 au fost arestate şi transportate la penitenciarul Jilava. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanti
Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.
Dumitru Burlan, care se ocupa contrainformativ cu securitatea familiei prezidenţiale, confirmă că Securitatea a anticipat căderea lui Ceauşescu şi a contribuit la asta. Mai mult, colonelul Burlan relatează o întâmplare de o importanţă deosebită. El susţine că superiorul său direct, generarul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, discuta cu alţi capi ai Securităţii despre înlăturarea dictatorului.

„La 3 decembrie 1989 ­m-am dus cu nişte casete audio la generalul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a. Am avut următoarea convorbire cu el. I-am spus: «Tovarăşe general, mă cunoaşteţi de 22 de ani, ­v-am executat tot timpul ordinele. Am o rugăminte. Vreau să mă schimbaţi din acest colectiv sau din Direcţie. Am acasă trei copii şi nu vreau să fiu acuzat de trădare. Fapt pentru care v-am adus patru casete şi un casetofon la care să le ascultaţi. Ascultaţi casetele şi luaţi măsurile ce se impun». El n-a luat casetele. Mi le-a dat înapoi. Şi a zis: «Bine, Burlane. Du-te, şi de acum încolo vii tot la mine să-mi raportezi. Asta până la 1 ianuarie. Că după aia o să vezi tu». Ce concluzie să trag eu când aghiotantul lui Ceauşescu spune o treabă ca asta?”

Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov şi a condus manifestaţia, organizată de Jivkov, împotriva lui Jivkov, şi a anuţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În toate aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile sale indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale evenimentelor au aparţinut Armatei. Să facem bilanţul pe scurt al „acţiunii militare”:
1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii; 2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

  1. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial; 4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”; 5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc; 6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00); 7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţiemilitar.10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc. Dnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar nu înseamnă că aceasta corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. De aici provine controversa între mine şi dnul Iliescu. În ultimul rând, revolutie2-1989este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu, din interiorul CPEx, cu un lider de tranziţie şi cu supravieţuirea partidului comunist, pentru ca asta să permită dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărui lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider din RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi prăbuşind Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.

Revoluţia română nu există în dicţionare
Marea Enciclopedie de Istorie Universală a Italiei: „1989. Revoltă militară şi populară împotriva dictaturii lui Ceauşescu şi a familiei sale; dictatorul şi soţia sa sunt executaţi. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, după ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvării Naţionale” (Enciclopedie de Istorie Universală, Ed. De Agostini şi All, Bucureşti, 2003, p. 1112 – n.a.)
Nomenclatura se vopseşte şi rămâne ca nouă
O istorie a lumii moderne (1920-2000) a lui Paul Johnson face afirmaţia că „schimbarea din România, ca şi cea din Bulgaria, s-au dovedit a fi mai mult de persoane decât de regim; în ambele ţări vechea nomenclatură comunistă şi-a păstrat puterea politică şi militară, şi-a schimbat titulatura şi numele partidelor, a recâştigat controlul asupra posturilor de radio şi televiziune şi a ziarelor, şi a înscenat «alegeri», în cursul lui 1990, care au menţinut-o la putere” (Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, Ed. Humanitas, Bucureşti, 205, p. 736 – n.a.).
Potrivit Tratatului de politologie al Universităţii din Paris, întocmit de somităţi ale politologiei franceze şi ruse – Dominique Colas, Anne Gazier, Georges Mink, Jean-Christophe Romer, Anatoli Vichnevski, Gérard Wild -, ceea ce învaţă studenţii din întreaga lume despre evenimentele din România nu mai lasă loc de comentarii: „...regimul Ceauşescu a fost răsturnat printr-o lovitură de stat condusă de comunişti, care n-au părăsit puterea decât în 1996, pentru a reveni în 2000 cu preşedintele Iliescu” (Dominique Colas (coordonator), L’Europe post-communiste, Ed. Presses Universtaires de France, Paris, 2002 – n.a.)
Ceea ce scrie Dicţionarul Oxford de Istorie Universală Contemporană este concludent: „Iliescu a stabilizat noul regim, confirmat în urma alegerilor din mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de voturi, ceea ce a minimalizat ruptura cu regimul Ceauşescu. Aparatul birocratic şi administraţia au rămas în mare măsură neschimbate şi a continuat discriminarea împotriva minorităţilor naţionale. Fosta poliţie secretă a continuat să funcţioneze în calitate de securitate a statului. În 1990 preşedintele Iliescu a chemat de trei ori minerii la Bucureşti pentru a pune capăt cu brutalitate demonstraţiilor studenţeşti şi ale opoziţiei” (Oxford. Dicţionar de Istorie Universală Contemporană de la 1900 până azi, Vol. II, Ed. Oxford University Press/All, Oxford, Bucureşti, 2005, p. 328 – n.a.)
Cu astfel de definiţii este greu ca vreun englez sau bolivian sau de prin alte părţi să creadă că în România a avut loc o revoluție făcută de masele populare   Sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv. la fel cum, începând cu ora 10.07, gen. Stănculescu îndepărtează blindatele din Piaţa Palatului şi opreşte trupele proaspete chemate de tandemul Ceauşescu-Milea pentru a face „mişcarea populară” una cu pământul. Aşa a trecut nestingherită „mişcarea populară” a dlui Iliescu prin cordoanele dispozitivului militar de apărare al CC şi nu a găsit în faţa clădirii nici picior de militar.

Aşa au ajuns protestatarii liber în Piaţa Palatului şi tot ca urmare a ordinelor gen. Stănculescu dintre 10.07 şi 10.35 „Armata a fraternizat cu populaţia”, „a trecut de partea poporului” etc.

Faptul că dnul Iliescu nu ştie cine a generat fenomenul terorist, deşi domnia sa a fost preşedinte al României timp de 11 ani fără să ne dea un răspuns, nu înseamnă că fenomenul nu a existat şi nu a avut nişte autori. Care, între altele, i-au ţinut la respect şi pe dânşii, sub mesele de la Televiziune sau de la MapN. Istoricul trebuie să caute răspunsul în locul celui care timp de 11 ani a avut serviciile secrete, întregul aparat de stat, Justiţia şi Procuratura pe mână. În aceste condiţii, formularea de ipoteze este firească.
Generalul Victor Stanculescu:

Iliescu trebuie să înţeleagă faptul că a ajuns la putere cu ajutorul Armatei, a lui Stănculescu şi a ministerelor de forţă, în primul rând (şedinţa de la MApN din 22 decembrie ora 16.00), şi apoi a fost legitimat provizoriu ca lider de disidenţii comunişţi şi opozanţii de tip Doina Cornea, Tokes, Blandiana, Pleşu, aflaţi la prima şedinţă a CFSN din 27 decembrie 1989, când s-a hotărât ca ţara să fie condusă de un Biroul Politic, în frunte cu Ion Iliescu. El a reprezentat atunci, fie că unora nu le convine, o garanţie pentru Marile Puteri implicate în răsturnarea lui Ceauşescu, că persoana anunţată ca succesor a ajuns la putere. Nu era altul.

„Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional (…) Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3,,dupa evacuarea lui Ceausescu din CC 22 decembrie 1989 ora 12:08, a fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu

 (interviu pentru DER SPIEGEL din data 20 septembrie 2009).
citeste aici mai departe tot interviul

IMPORTANT!!!

* Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 “este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”

Iulian Vlad l-a contactat pe Milea si i-a cerut sa aterizeze avionul fortat , avionul cu care se intorcea Nicola Ceausescu din Iran la Mihail Kogălniceanu urmand sa fie gazduiti la unitatea Vasile Lupu, Milea a raspuns, nu, nu acum, este in pregatire.

Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune, vezi minutul 03:15. VIDEO.
Pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Ceauşescu urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului şi a puterii sale.

Cina de adio cu Zoia şi cu Valentin

Pentru că nu au mai ajuns la reşedinţa din cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor Zoia şi Valentin în sediul CC, în jurul orei 21.00. Martori au fost secretarii Mihai Hîrjău şi Constantin Manea.

„Către ora 21.00 au venit Zoia şi Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. Cred că au încercat să facă un fel de masă, că s-Calin-Nemes-cu-pieptul-gol-Poze-Revolutia-1989-Cluj-Foto-de-RazvanRottaau retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate de oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi voia să vorbească cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le povesteau ce e pe stradă”, spune Manea.

Arestarea lui Ceauşescu: planul de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.

Târziu, pe la ora 3.00, generalul Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului Ceauşescu cu nouă ore mai devreme.

Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui … să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.
După ce a primit rapoarte de la toţi oamenii din jurul lui, puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului suprem un raport despre starea trupelor.

Ceauşescu ţipă la el şi rosteşte celebra replică: „Marş şi adu trupele!”. Vizibil marcat de această reacţie a dictatorului, Milea „bântuie” aproape o oră prin sediul CC, apoi sfârşeşte, la ora 9.35, într-un birou de la etajul 6. Ceauşescu anunţă că generalul Milea s-a sinucis şi îi pune eticheta: „laş şi trădător”.

În acest timp, Ilie Ceauşescu revine la biroul fratelui său, chemat de secretarul Hîrjău. „Am intrat în Cabinetul 1 şi mi-a spus: «Uite, Milea s-a sinucis». Era afectat atunci. Era şi ea acolo, lângă el. Şi el mi-a spus: «Te pregăteşti să iei comanda Armatei!». Îi zic: «Eu nu pot să iau comanda Armatei. Nu e calitatea mea». Aşa că mi-a zis: «Atunci du-te şi te-mbracă militar şi te duci la minister! Nu mai pierde timpul aici!». Aşa că am refuzat. Oricum, nu îmi dădea comanda Armatei, dar probabil a încercat, că deja îl chemase pe Stănculescu”, a declarat Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989.
I-am spus lui Ceauşescu ce se întâmplă, că are piciorul în ghips, şi a ţipat: «Cu picioarele rupte să vină, şi să vină în cinci minute! Să nu se joace, că-l aduc arestat!»”, a relatat Constantin Manea, unul dintre secretarii de cabinet ai lui Ceauşescu.

Într-un sfert de oră de la această ieşire violentă, Stănculescu s-a conformat şi a venit la Palat. El avea să constate că sediul CC era păzit de oameni înarmaţi până-n dinţi. Ceasul arăta 9.50. Povesteşte generalul Stănculescu: „Am intrat în Cabinetul 1, în holul din faţă. Pe parcurs, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul Militar. Mi-a arătat că undeva lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică.

M-am dus la Ceauşescu la birou. Cred că Silviu Curticeanu m-a repezit puţin. A ieşit Ceauşescu şi m-a întrebat ce am păţit la picior. Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm“.
„Generalul Stanculescu s-a intors la Cabinetul 1 si i-a spus lui Ceausescu: «Tovarase comandant suprem, trupele nu mai pot ajunge in piata. Mi-au comunicat ca nu pot trece de baraje. Va propun sa organizez o plecare cu elicopterul la unul din centrele de comanda din tara». Aveam trei astfel de centre de comanda in tara, dotate cu sisteme de conducere a fortelor. «… pregatesc sa fiti instalat la centrul de comanda si sa conduceti de acolo». In acel moment, Ceausescu l-a oprit si i-a spus: «Nu. Eu sunt comandantul Fortilor Armate… nu putea sa pronunte fortelor, spunea fortilor… Eu sunt comandantul Fortilor Armate si locul meu de comanda este aici». Stanculescu s-a dus atunci la Neagoe si s-a inteles cu el sa-l evacueze cu elicopterul”. Intors in cabinet, Nicolae Ceausescu cere, prin intermediul ofiterilor Directiei V care il pazeau, ca fortele aflate in sediu sa reziste presiunii multimii. Cei doi ofiteri nu transmit ordinul mai departe. Trebuie sa intelegem ca in acel moment in care ministrul Apararii trece peste ordinele comandantului suprem, cand ajunge la o intelegere cu seful Directiei V pentru evacuarea sefului statului din sediul puterii, iar insusi seful Departamentului Securitatii Statului comunica in teritoriu, tot din cladirea CC, ca nu se executa alt ordin decat cel dat de el, teoretic si practic, Ceausescu era indepartat de la putere. Cei trei generali au fost obligati sa joace timp de aproximativ doua ore un joc fata de Ceausescu – aparent loiali, ordonau trupelor sa nu faca nici un gest in apararea lui. Toate fortele care aparau sediile partidului au primit ordine clare sa nu intervina si mai ales sa nu apere aceste sedii, care reprezentau centrele teritoriale ale Partidului Comunist Roman, adica ale Puterii. Aceste ordine au fost date de noul ministru al Apararii, iar in ce priveste efectivul MI din Capitala, ordinul i-a apartinut, independent de Stanculescu, generalului Iulian Vlad.
Ion Iliescu –Jurnalul National 18 – 02 – 2009: în seara de 22 decembrie, în timp ce lucram într-un birou de la etajul al III-lea din clădirea CC al PCR la redactarea documentului, devenit Comunicatul către ţară al CFSN, am avut o convorbire telefonică (pe care nu eu am iniţiat-o) cu un locţiitor al ambasadorului URSS, de faţă cu toţi cei care se aflau atunci în biroul respectiv.

Din sediul MApN nu am vorbit la telefon cu nimeni! Eram însă informaţi de convorbirile purtate de cei din MStM cu reprezentanţii Tratatului de la Varşovia.’
Stenograma comunicatiilor pilotului elicopterului prezidential
Stenograma dezvaluie dorinta lui Nicolae Ceausescu de a fi dus in judetul Dolj. Prin Baza, primul-secretar al Judeţului Dolj a recomandat sa nu se deplaseze acolo.

,, – 203, asteapta putin! Sa se ia o hotarare in legatura cu 202! (este o comunicare a Bazei, n.a.)
5. Uite-l jos, acolo! A aterizat! (203 aflat in zbor raporteaza aterizarea lui Malutan pe cladire, n.a.)
6. Pai… o sa mearga (adica, o sa plece, n.a.)… nu se mai poate intra acolo… (202 anunta ca 203 nu mai poate ateriza, pentru a lua restul conducerii, din cauza oamenilor urcati pe acoperisul CC, n.a.)… cred ca… (ne indreptam, n.a.) catre Baza, de la mine la (Dolj) se solicita sa mergem catre Olt (Ceausescu a cerut asta, n.a.) sa se ia legatura cu primul-secretar de acolo si sa se comunice, pentru ca nu am alta posibilitate!
7. Ai auzit «Panseaua», da?
8. Afirmativ! (raspunde Baza, n.a.) E «persoana nr. 1» la bord?
9. … Mergem la nord, la Balta Mica (resedinta de la Snagov, n.a.) si de acolo sa se incerce sa se ia o legatura.
10….
11. Hai, ma, lasa-ma!
12. «Panseauaa»! In 30 de secunde aterizez!
13. O.K.!
14. Baneasa 08…
15. Am confirmat!
16. Am aterizat! Toata lumea!”
—————————————
16 decembrie, ora 17.00: peste 400 de oameni se adună în jurul bisericii reformate din Timişoara, pentru ceea ce ar fi trebuit să fie un protest faţă de evacuarea pastorului Laszlo Tökes. O parte dintre ei se îndreaptă spre căminele studenţeşti, pentru a strânge cât mai multă lume. Se strigă pentru prima dată „Jos Ceauşescu!“. Adunarea se transformă astfel într-o manifestaţie anticomunistă, la care autorităţile răspund cu focuri de armă. Sute de oameni aveau să fie ucişi sau răniţi.

18 decembrie, la ora 8.15, la resedinta din Primaverii s-a infiintat seful Directiei a V-a de securitate si garda, generalul Marin Neagoe, care l-a insotit pe Ceausescu in Iran, impreuna cu ministrul de Externe de la acea data, Ion Stoian. In jurul orei 8.30, relateaza Talpeanu, au venit generalul Vasile Milea, ministrul Apararii, si apoi, la scurt timp, ministrul de Interne Tudor Postelnicusi generalul Iulian Vlad, seful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultari. Avionul a decolat la ora 9.30 si, pentru prima oara, aeronava a fost insotita pe tot teritoriul tarii si in apele teritoriale ale Marii Negre de patru avioane de vanatoare MIG, fapt repetat si la intoarcere, pe 20 decembrie. 20 decembrie, ora 19.00: într-o declaraţie televizată, Ceauşescu vorbeşte despre o serie de „manifestări şi incidente“ organizate la Timişoara de „câteva grupuri huliganice“, cu trei zile în urmă. „În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unităţile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acţioneze. Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, unităţile militare – conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării – au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş, de fapt să apere ordinea în întreaga ţară“. Acţiunile ar fi făcut parte dintr-un plan vast al unor „cercuri şi guverne“ de destabilizare a României.

22 decembrie, ora 10.00: este introdusă legea marţială
după ce, în noaptea precedentă, grupurile de bucureşteni fuseseră împrăştiate cu greu de forţele armatei şi ale Miliţiei. În această vreme însă, grupuri de muncitori se strâng din nou în centrul oraşului, iar forţele de ordine trec de partea acestora.

La ora 11.30 Stanculescu il sfatueste pe Ceausescu sa plece cu un Elicopter „Stanculescu catre Ceausescu ; „Puteti fi linsati”

Stanculescu: „îi văzusem speriaţi; era agitaţie, cam de genul ăsta: „Noi ce o să facem, ce o să ne facem?” Şi deja era panică, îi cuprinsese efectiv, gal­beni, speriaţi, transpiraţi, agitaţi. Adică au fost câteva ele­mente care îi marchează pe oameni foarte clar. Atunci mi-a venit ideea”

„M-am întors la Ceauşescu pe coridor şi am rapor­tat că unităţile sunt pe drum şi vor ajunge, sper, la timp, dar presiunea în piaţă a crescut şi trebuie să vedem ce soluţie avem, părerea mea este că: „Mai bine ar fi să plecaţi din sediu!” „Cum să plecăm, cu ce?” „Singura variantă care este posibilă acuma, mă gândesc, e cu elicopterele”

După lovitura de stat dată de Stănculescu, Ceauşescu avea să mai reziste două ore în sediul CC. Până la 12.09, când a decolat spre Snagov. După şedinţa CPEx, Ceauşescu a intenţionat să preia conducerea armatei, însă directorul Cancelariei, Silviu Curticeanu nu a mai apucat să scrie decretul.

La ora 10.59 a fost transmis la Radio şi la Televiziune comunicatul despre moartea lui Milea. Se strângea laţul. Clădirea CC nu mai era sigură, pentru că gărzile slăbiseră paza, iar Piaţa Palatului era plină de revoluţionari.

„Ceauşescu ceruse, după ora 10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a, au spus că traseul nu este operaţional. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile, dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile deschise. Să iasă direct de pe uşa CC în TAB-uri şi să plece în forţă trăgând foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea în opereigând să ajungă la Snagov. A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua s-a mers cu varianta cu elicopterul. Stănculescu ia legătura cu generalul Rus şi îi cere elicopterul. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat să coboare două elicoptere. Cum Ceauşescu a plecat de la etajul 1, Vlad a dat ordinul de deschidere a uşilor.

La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Opruţa – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala 22 decembrie, ora 12.08: elicopterul (elicopter alb Dauphin nr. 202) în care se află cuplul Ceauşescu şi câţiva la ora 12:08 fideli decolează de pe sediul Comitetului Central spre Snagov Peste 10 minute am aterizat (12.20)

Vasile Malutan:”M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii.
In jurul orei 13:00 se urca din nou in elicopter cu pilotul Vasile Malut, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu- Boteni, ora 13.30 sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic Nicolae Deca din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Medicul opreste masina Dacia rosie nr. 4B2646 in Comuna Vacaresti la ora 14.00.  La 14.15 o Dacie neagra  4DB3005 condusa de Nicolae Petrisor  oprita de Ceausescu .Petrisor le-au dat jos din masina la ora  15.00 , la Centrul pentru protectia plantelor jud. Dambovita.
Citeste aici interviul cu Vasile Malutan
În cursul lunilor mai (17) şi iunie (21) 2006, I.R.R.D. a organizat un SIMPOZION cu tema Ceauşescu la Târgovişte. 22 – 25 decembrie 1989.

La această manifestare au participat:
– Maior Ion Enache – În decembrie 1989, sergent major. A preluat, împreună cu sergentul
major C. Paisie, cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 15,00 şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene.
– Colonel (r) Ştefan Conţ – ofiţerul operativ, de serviciu la biroul Miliţiei Judeţene, care i-a preluat pe cei doi, după aducerea lor în sediu.
– Petre Ştirbescu – revoluţionar, care a participat, în sediul Miliţiei Judeţene, la percheziţia lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu şi cărora le-a făcut un prim şi veritabil rechizitoriu.
– Colonel (r) Ion Mareş – pe atunci maior, cel care, împreună cu lt. col. Dinu, locţiitorul comandantului Securităţii Judeţene, i-a preluat pe cei doi de la sediul Miliţiei pentru a fi duşi în UM 01417.
– Locotenent colonel (r) Ion Ţecu – pe atunci căpitan, a pregătit preluarea de către armată a celor doi şi, cu maximă precauţie şi în deplină conspirativitate, i-a condus în locul de detenţie din cazarma UM 01417.
– General (r) Andrei Kemenici – pe atunci colonel, şeful garnizoanei Târgovişte şi comandantul UM 01417.
– Locotenent colonel (r) Ion Boboc – unul dintre cei doi ofiţeri (al doilea fiind Stoica Iulian) care au stat permanent, clipă de clipă, în aceeaşi cameră cu soţii Ceauşescu, în toate cele 3 zile şi 4 nopţi petrecute de aceştia în cazarma de la Târgovişte.
– Maior Marian Apostol – în decembrie 1989 locotenent-major, comandantul subunităţii care a luat sub control Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne (Securitatea şi Miliţia). Plutonier Andrei Osman – şofer, a participat la „ridicarea“ soţilor Ceauşescu de la Centrul de Protecţia Plantelor.

Ion Enache: „După aproape o jumătate de oră, un alt cetăţean care venise la Inspectorat şi care mă cunoştea mi-a spus: „Am dat de un mare necaz. I-am luat pe soţii Ceauşescu de la Văcăreşti, i-am dus la (Centrul de- n.red.) Protecţia Plantelor şi i-am lăsat acolo” Colegul meu, Paisie, a ieşit cu mine din birou şi a spus: „Hai Gică, să-i prindem noi”. Am mers la garaj, am luat maşina dotată cu radar şi am plecat spre sediul Centrului de Protecţie a Plantelor. Acolo, ne-a întâmpinat femeia de serviciu, care ne-a confirmat că soţii Ceauşescu se aflau în sediul Centrului.
Intrând în holul clădirii, am văzut-o pe Elena Ceauşescu stând rezemată de uşa biroului directorului. Am prins-o de braţul stâng, iar Ceauşescu (Nicolae – n. red.) – aflat în biroul directorului,
a făcut câţiva paşi spre noi şi ne-a întrebat:
 „Cine sunteţi voi, cetăţeni ai R.S.R? Aţi venit să arestaţi un şef de stat?”
I-am răspuns: „Suntem de la Miliţie. Cetăţenii au aflat că sunteţi aici. Ei sunt împotriva dumneavoastră. Noi vrem să vă asigurăm protecţia şi vă rugăm să mergeţi cu noi”. El a făcut un pas înapoi, în timp ce directorul Centrului ne tot făcea semne să tăcem, dar noi i-am spus că ştim ce facem.
I-am urcat (pe soţii Ceauşescu – n. red.) în maşina dotată cu radar. În ajutorul nostru venise un alt coleg, Osman, cu un ARO, cu care am stabilit să fie antemergătorul nostru, fără a stabili, însă, traseul. Ştiind că în oraş este forfotă, am luat-o pe variantă, ca să evităm aglomeraţia.
În apropierea Combinatului de Oţeluri Speciale era staţionat un camion din care coborau mai mulţi cetăţeni. Trecând pe lângă ei, i-am auzit spunând: „Uite-i, sunt în maşina albă!”La ieşirea din Municipiu, am comunicat prin staţie că cei doi pioni principali sunt la mine în maşină şi am cerut să mi se ordone ce am de făcut. Ştefan Conţ:Deci, în jurul orei 17,30, vine Săftoiu, din echipa lor, şi zice: „Tovarăşul colonel, am să vă raportez ceva confidenţial”.
Eu eram în biroul lui Dureci, al comandantului. Stăteam pe scaunul lui, şi îmi spune: „E ceva confidenţial”. I-am dat pe ăia afară – era acolo Sabău, care acum este reprezentantul Ministerului de Interne în Franţa, Avramescu, Atanasiu, care a fost şef de Poliţie la Dâmboviţa, mai târziu. I-am dat, deci, afară şi el îmi zice:
– „Ştiţi că Ceauşeştii sunt în curte!”
– „Unde sunt, măi?”, îl întreb eu.
– „Păi, sunt în maşina lui Enache”.
– „Hai la Dispecerat să luăm legătura cu ei”, zic eu.
N-am mai luat legătura, că Enache şi Paisie erau cu ei şi i-au băgat în birou. După ce i-am băgat (în birou – n. red.) pe Ceauşeşti, m-am dus la domnul căpitan Apostol, care era la comandă din partea Armatei, şi i-am spus să nu îi mai caute armata, pentru că sunt la noi în birou. Ştefan Conţ: 
La 18,10, deja, am scăpat de ei. Pe la 17,30, deci, în perioada asta. Percheziţia a durat vreo 7- 10 minute, după care…

Ştefan Conţ:  -am dat lui Paisie, ca şi stilourile (lui Ceauşescu – n. red.). Deci, se termină percheziţiaTelefoanele sunau. Când sunau telefoanele am zis că să-i luăm şi să-i ducem în partea ailaltă.Eu l-am dezbrăcat de palton pe Ceauşescu, atunci, în momentul ăla, când i-am spus. Ştirbescu a luat-o pe ea în primire. A căutat-o prin genţi. După ce l-am dezbrăcat pe Ceauşescu de palton şi de haină, l-am pipăit de sus până jos, i-am scos ceasul de la mână, apoi i l-am dat înapoi.
Ceauşescu a simţit. Zice: „Cine sunteţi voi? Eu sunt preşedintele vostru, mă, sunt secretarul vostru general, mă. Sunt comandantul vostru suprem, mă. Cine sunteţi voi să mă arestaţi?”
Locotenent colonel Conţ spune: „Mă numesc locotenent colonel Conţ, din partea Ministerului de Interne, de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. Dânsul se numeşte căpitan Boboc Ion, de la unitatea militară 1378“, după cum, pare-mi-se, a completat Boboc. „Dânsul se numeşte Ştirbescu, iar dânsul Ionescu, care sunt reprezentanţii maselor populare”, adaugă Conţ. Ceauşescu rămâne surprins.
Eu dau cu capul spre căpitanul Boboc, ca să trecem la percheziţie. La Ceauşescu se duce lt. colonel Conţ şi plutonier Paisie. La Elena se duce Enache. Eu nu exagerez. Eu vă spun aşa cum a fost.
Intervine Elena: „Pentru ce să îmi faceţi mie percheziţie şi soţului?” Îi răspund eu:
„Doamnă, ca să nu aveţi obiecte dubioase asupra dumneavoastră”. „Nu am”, zice ea. Repede deschide o geantă în care avea medicamente atât pastile, cât şi injectabile. Mai avea într-o gentuţă mai mică ruj, oglindă, pieptăn, ce are de obicei o femeie. La percheziţia corporală nu li se găseşte absolut nimic. Nici la Ceauşescu, nici la Elena.
În continuare ajung la Ceauşescu, locotenent colonel Conţ îi dă paltonul jos, se uită la rever, bagă mâna în buzunar, scoate o agendă, mi-o prezintă. Mă uit pe ea, o răsfoiesc. Din costum, îi mai scoate o agendă, ceva de mărimea unei brichete, era maro, cu ceva sculptat pe ea – ulterior m-am gândit să nu fie vreun emiţător –, un ceas, o batistă şi două stilouri.
Ceasul i-l dă înapoi, şi-l pune la mână, stilourile au rămas pe masă, răsfoiesc şi a doua agendă. Se vedea ruptă o filă, două… s-ar putea să fi fost chiar trei. Dar, cu ochiul liber, la vederea
mea, nu am putut vedea ce este în agendele alea. Putea fi scris cu cerneală simpatică, care nu vezi scrisul decât cu un aparat special.
În continuare, ele rămân pe masă, şi se deschide uşa şi apare pe uşă domnul colonel Mareş, dă bună seara, şi zice: „Tovarăşe preşedinte, să ştiţi că noi vă asigurăm protecţia”. (Mareş – n. red.) era îmbrăcat în ţinuta militară de război. Mai urâtă, ştiţi.
– „Da cine mai eşti şi tu, măi?” – întreabă Ceauşescu.
– „Tovarăşe preşedinte, sunt maiorul Mareş, de la unitatea militară 01378” – s-a prezentat el. Şi s-a aşezat şi el în rândul în care eram noi.
Lorin Fortuna: Dumneavoastră, mai devreme aţi spus că îi comunicaseţi că nu mai este preşedinte. V-aţi citat pe dumneavoastră ca martor. Cotinuaţi mai departe ca şi cum vă adresaţi preşedintelui ţării?! Şi ce spuneţi dumneavoastră, şi ceilalţi, arată că ceva nu este în regulă.
Petre Ştirbescu: Păi nu e în regulă. Dumneavoastră credeţi că, dacă eraţi în locul meu, îi vorbeaţi altfel?
Lorin Fortuna: I-aţi spus, sau nu, că nu mai este preşedinte?
Petre Ştirbescu: Cum să nu? Doar a fost acolo. „Sunteţi la dispoziţia maselor populare”.
„Din dispoziţia cui?”, întreabă el.
Am luat iar legătura cu domnul Kemenici să trimită escortă să-i ia. Eu am intrat în bi-roul locţiitorului, între timp a venit Dureci, care m-a întrebat: „ Unde sunt, Fănică? ”.
Am mai primit telefoane, adică sunt multe amănunte din astea, dacă vreţi vi le pot relata,
dar cred că sunt nesemnificative. Am primit telefoane de la Dureci, de la Bâlă, locţiitorul şefului Miliţiei judeţene, cărora le-am zis să vină încoace, că trebuie să luăm o măsură, ceva. Au fugit de răspundere, ce să mai zic. Ştefan Conţ: Eu am spus cam tot ce trebuia. Percheziţia a fost făcută de mine, de Ştirbescu, de Enache şi Paisie. Cred că eu trebuie să închei cu anunţarea la Garnizoana Târgovişte a arestării lui Ceauşescu şi solicitarea acestei escorte. Că mi-a dat-o domnul general Kemenici, şi s-a prezentat domnul colonel Mareş, care a venit şi i-a luat. Acolo, în curte, era un ARO alb cu patru uşi. Uşile erau deschise. Se urcă Nicolae Ceauşescu, se urcă Elena, se urcă Paisie, se urcă maiorul Mareş, în faţă. Iar eu, ocolesc maşina, ca să văd cine se urcă la volan. Mă aşteptam să urce Enache.
Apare locotenent colonelul Dinu. Eu nu ştiam ce aranjamente se făcuseră. Pun mâna pe volan şi zic: „Ce-i cu dumneata, ce cauţi aici?”. Colonelul Dinu era ofiţer de securitate, adjunctul comandantului securităţii. Veniseră miliţieni şi securişti, îmbrăcaţi în civil, şi înconjuraseră curtea. Mie mi-era frică ca nu cumva să-mi scape. Că dacă îmi scăpau, vă daţi seama ce aş fi păţit! Mi s-a ridicat sângele în cap, dar sunt de acord să plece. Dar le spun să fie atenţi unde îi duc, că: „De mine nu scăpaţi nici în gaură de şarpe”.
„Îl ducem la unitatea militară”, zic ei.
„Bine”.
„Lasă-ne să plecăm mai repede că cine ştie cine mai intervine şi nu mai putem pleca de aici”.
În spate mai era o maşină şi întreb: „Măi, care mergeţi cu mine ca să urmărim maşina”. Ne-am suit în maşină, dar nu am avut cheie cu ce să o pornim. Nu am găsit la cine erau cheile şi am ieşit la poartă, măcar să ştim încotro o iau. Au luat-o la stânga, pe drumul cel mai scurt, spre unitatea militară. Dar, tot pe acolo exista un alt drum care ducea la autogară, pe unde puteau să îi ducă de nu le mai dădeam de urmă, spre Voineşti.
Urc repede sus şi ajung la căpitanul Apostol Marian. Era în biroul inspectorului şef, acolo unde organizaserăm noi conducerea Revoluţiei de la Inspectorat. Îi transmit domnului Apostol că l-am predat pe Nicolae şi s-au dus Mareş şi alţii cu el pentru a-l preda la unitatea militară. Îi spun căpitanului Apostol să se intereseze să afle dacă au ajuns (la unitatea militară – n. red.), că dacă nu, să-i luăm urma şi să vedem ce avem de făcut. „Trimiteţi acolo un soldat sau un ofiţer”, îi zic. A trimis un ofiţer, care s-a întors după 10-12 minute. Vă daţi seama în ce criză eram eu în timpul ăsta. Ne aduce răspunsul: „A ajuns pe mâini bune. L-a preluat colonelul Kemenici la ora 18:30

Ceauşescu la Târgovişte
22-25 decembrie 1989
CAIETELE REVOLUŢIEI

25 decembrie, ora 14.50: în urma unui proces care a durat mai puţin de o orăNicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare, de către un complet de judecată alcătuit din câţiva reprezentanţi ai CFSN. Sentinţa este executată imediat.

PUCIUL.
La ora 9:30 22 decembrie Victor Stanculescu si-a pus piciorul in ghips.

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea, care se sinucisese.
si a raportat ca unitatile sunt pe drum si vor ajunge, “sper, la timp”, dar presiunea in piata a crescut si trebuie sa vedem ce solutie avem, parerea mea este ca “”Mai bine ar fi sa plecati din sediu!””. “”Cum sa plecam, cu ce?”” “”Singura varianta care este posibila acum, ma gandesc, este cu elicopterele””, nestiind ca pe acoperis, de fapt, nu era spatiu deschis, ci erau antene, pe care Securitatea a trebuit sa le darame ca sa poata sa aterizeze un elicopter. Ceausescu l-a intrebat: “”In cat timp vine elicopterul?””. Stanculescu : “”Daca aprobati, vine intr-un sfert de ora!”” A fost de acord.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

La ora 12:08 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6.
sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malut, impreuna cu Emil Bobu si Manea Mane

Fac o scurta escala la Snagov, dupa care isi continua drumul spre Targoviste,Dupa ce ii abandoneaza pe Emil Bobu si Manea Manescu, sotii Ceausescu se urca din nou in elicopter la ora 13:05, ordonandu-i pilotului Vasile Malutan (decedat in 1995 intr-un stupid accident aviatic) sa-i duca spre Tîrgoviste. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Masina se defecteaza, astfel ca in comuna Vacaresti este oprita o alta Dacie, al carei proprietar ii conduce si ii lasa la Institutul pentru Protectia Plantelor din Targoviste la ora 14:30, unde, dupa nici o ora (15.30), sosesc doua masini ale militiei (Constantin Paisie)

Maior Ion Enache – În decembrie 1989, sergent major. A preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie, cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,30 şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene.

revolutia-aradon-650x435-8 Ion Tecu confirma ca intre orele 14 si 17, militarii si securistii au inceput sa evacueze cladirea inspetoratului, in Goia si Barbu. Scurta vreme dupa 6 seara cuplul a fost transportat la garnizoana militara. Victor Stanculescu a aflat de la generalul Andrei Kemenici la ora 17:00  ca sotii Ceausescu sunt in mina generalului Kemenici. Iliescu a aflat in ziua de 23 decembrie 1989 spre dimineata.  (Generalul Victor Stanculescu a dat ordin ca sotii Ceausescu sa fie arestati fara sa se consulte cu Ion Iliescu, asta inseamna  LOVITURA DE STAT MILITARA, mai ales ca securistii si militienii nu stiau ce sa faca doar cu sosirea armatei , normal la ordinea generalului Victor Atanasie Stanculescu – intr-un interviu Generalul Andrei Kemenici a confirmat. CITAT:  „Andrei Kemenici: am primit ordin de la comandantul Armatei, Gheorghe Voinea sa-l caut pe Ceausescu  si sa-l retin pentru al preda  natiunii , l-am arestat la 22 decembrie la ora 18:30 – Stiu ca de la Snagov s-au dat telefoane la Pitesti, la Constanta, la Slatina, la Targoviste. – deci inca o dovada ca dupa plecarea ceausistelor din acoperisul CC, cu elicopterul spre Snagov, s-a continuat programul loviturii de stat impotriva lui Ceausescu de la Stanculescu si Securitate)

Maiorul Ion Tecu declara: „Din 22 decembrie, ora 18,30, si pina pe 25 decembrie, ora 14:50, cind a avut loc executia, ei n-au parasit acest perimetru al cazarmii”

Prin ordinul transmis la ora 13:30 (nota telefonica nr. 39)generalul Stanculescu il deposedeaza oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonand Armatei sa nu mai execute decat ordinele ministrului Apararii.

Florin Velicu era la ora 13:05 in biroul lui Ion Iliescu.

La ora 14, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”. Peste circa o jumătate de oră, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brateş, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revoluţia română în direct. Ion Iliescu a luat cuvântul în jurul orei 14.45 şi, după ce a salutat înlăturarea dictatorului Ceauşescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie să dea dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naţionale, care să înceapă să pună ordine”. El a cerut ca la ora 17 „toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă” să vină la Comitetul Central: „Trebuie neapărat să ne reorganizăm, într-un Comitet de Salvare Naţională. Să elaborăm un program de acţiune”

Ion Iliescu – Jurnalul National  18 – 02 – 2009: „Cândva, se lansase o întrebare retorică, cu tâlc: „De ce nu s-a tras asupra balconului, atunci când vorbeau unii din viitorii lideri ai CFSN?”, lăsând să planeze o suspiciune, omiţând conştient faptul că din balcon s-a vorbit mai devreme ( eu – în jurul orei 17:00-17:30), în timp ce diversiunea militară a apărut după ora 18:30″.

Dupa ora 13:30 (estimarea veridica este 13:40-13:45), contactat de Ion Iliescu, generalul Stanculescu il cheama pe acesta la MApN, ii ofera protectie si il recunoaste ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. In scurt timp, Ion Iliescu va fi contactat si de colonelul Gheorghe Ratiu, din partea conducerii Securitatii.

La ora 16:10 a zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era recunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceausescu si sprijinit de Armata, Ministerul de Interne si Securitate.”
În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus (arestat) într-o unitate militară din Târgovişte oridul la dat generalul Victor Atanasie Stanculescu.

Dupa fuga sotilor Ceausescu din cladirea CC la 22 decembrie ora 12:08 – 1989, generalul Victor Stanculescu a dat Lovitura de stat, si a transmis telefonic, la ora 13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea urmatoarele: “Unitatile militare de pe intreg teritoriul tarii se retrag in cazarmi, in ordine si calm, fara a se lasa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitatile militare care sunt angajate in fata sediilor comitetelor judetene de partid vor calma spiritele, fara sa traga, dupa care se retrag in cazarmi. IÎn unitati se va organiza apararea cazarmilor si a tuturor obiectivelor militare.

Ion Ilescu: “Dupa miscarea de protest de la Brasov, s-au intensificat masurile de supraveghere. “Filajul” care ma urmarea a inceput sa se desfasoare la vedere, fara nici un fel de jena 3 echipaje (in masini “Dacia”) ma urmareau permanent, 24 de ore din 24 : 2 insotindu-ma permanent, in toate deplasarile, a treia, supraveghind casa noastra si deplasarile sotiei Acest filaj a durat până în ziua de 22 decembrie, ora 11.00, când colegi din Editură m-au anunţat că cele două echipaje care mă însoţeau au dispărut din parcarea de lângă “Casa Scânteii” (unde, la et. VII se afla Editura Tehnică).
Ovidiu,
Ion Iliescu: „Am raspuns la aceasta intrebare in tot ceea ce am scris. Eram director la Editura Tehnica. Ma aflam in perioada in care “filajul” efectuat asupra mea functiona la vedere . trei echipaje (Dacii) ma urmareau permanent; doua ma urmareau pe mine, peste tot, unde ma deplasam, a treia supraveghea casa si o urmarea pe sotia mea. Filajul a continuat pana in dimineata zilei de 22 decembrie. La ora 11, un colaborator mi-a comunicat ca ambele Dacii din parcarea de langa cladirea Casei Scanteii, care ma insotisera de dimineata, au disparut din parcare.

In dimineata zilei de 17 decembrie ma aflam in editura. Unul dintre colaboratori, redactor al unei carti care se afla sub tipar la tipografia din Timisoara, dand telefon ca sa se intereseze de mersul tiparirii cartii, nu a reusit sa discute mai mult de cateva cuvinte, pentru ca a auzit zgomote, iar apoi s-a intrerupt legatura telefonica. De unde am dedus amandoi ca la Timisoara se desfasurau lucruri foarte grave. Restul il gasiti in cartea “Revolutie si reforma”.

De la Televiziune in jurul orei 15:30 dus cu o masina insotit de Florin Velicu, si generalul Andrei Militaru (primul sef de cabinet a lui Ion Iliescu – coleg de atunci cu el la Editura Tehnica), Iliescu s-a deplasat la Ministerul Apararii Nationale, unde a discutat cu generalul Stanculescu. Ulterior, Iliescu avea sa precizeze:„El ne-a oferit gazduire si primele informatii. Mi-am dat seama ca singura institutie pe care ne puteam sprijini, in conditiile acelea, era Armata. Acolo exista si reteaua speciala de telefonie, care acoperea intreg teritoriul Romaniei”. Generalul Victor Stanculescu avea sa redea acest moment astfel: „un TAB la Televiziune sa aduca pe cei de acolo, intrucat le pot asigura protectie la Ministerul Apararii NationaleI-am spus lui Sergiu Nicolaescu ca ii trimit .Si atunci au venit la M.Ap.N. si Iliescu si Nicolaescu, cu Voican si cu inca unul, care asa tot umbla cu automatul de gat, Montanu, iar aghiotantul le-a spus: Atunci m-a intrebat Iliescu: si eu i-am spus: „ Generalul Stanculescu aprecia ca Mihai Montanu: „Pe 22 decembrie am ajuns la sediul MApN, in jurul orei 16:00.In biroul generalului Milea, fostul ministru al Apararii, era foarte multa lume. 90% erau militari si doar cativa erau civili. Acestia erau Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Florin Velicu, primul sef de cabinet al lui Iliescu, coleg atunci cu el la Editura Tehnica, care il adusese pe Iliescu cu masina. Aici avea loc o discutie. Dupa ce s-a terminat, toata lumea s-a ridicat sa plece deoarece fiecare primisese cate o sarcina pe linia lor. Militarii pe linia lor militara. Civilii toti in carca lui Iliescu urmau sa plece in sediul CC-ului pentru a vedea ce se intampla acolo. Se auzea ca in CC se formeaza nu stiu cate guverne. Guvernul Verdet, Guvernul Dascalescu, x, y, z, fiecare civil mai cu tupeu organiza dupa capul lui guverne. Atunci cand lumea dadea sa iasa din incaperea de la MApN, Iliescu a zis: “Stati asa! Cine ramane aici din partea revolutionarilor sa raspunda de activitatile militare?”. Ceea ce practic denota, zic eu.”

Ion Iliescu : – “Nu aceasta e esenţial. Nu m-am dus singur. Era o agitatieaţie generala explicabila de entuziasm, era o atmosfera generala de euforie, de bucurie.. Apoi, am revenit la etajul 7, mi-am strans lucrurile, mi-am luat ramas bun de la colegi; am coborat, mi-am luat masina, am dus-o acasa… Au plecat atunci mai multi, împreuna cu mine, vreo cinci masini m-au insotiitoţit pana acasa. Printre ei, colegi din Editura si alti cativa din Ministerul Culturii. M-am dus acasa, mi-am lasat masina, i-am spus sotiei ca ma duc pre Televiziune. Unul dintre prieteni (Florin Velicu) m-a luat cu masina lui pana la Televiziune. Se cunoaste aparitia mea la Televiziune”.
Ovidiu trage concluzia ca : intrucat am fost urmarit de Securitate (filat chiar in timpul revolutiei la TVR) pana la 11 dimineata, in ziua de 22 decembrie 1989, eu “nu am putut participa la revolutie!”.

Ion Iliescu: „Fuga lui Ceausescu, ca urmare a presiunii miscarii populare si mai ales, a revarsarii masive a coloanelor de muncitori de la periferia capitalei – a fost inceputul si nu sfarsitul Revolutiei Romane!
Momentele decisive pentru transformarea unei revolte populare in revolutie sunt – aparitia unui Program al Revolutiei (acesta a fost continutul COMUNICATULUI CATRE TARA AL CFSN – cu cele 10 puncte programatice – prezentat public la Televiziune, in noaptea de 22 decembrie1989 ) si – structurarea unei noi puteri (acesta a fost Consiliul Frontului Salvarii Nationale).
In comunicat se afirma clar : “Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea, intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale”).
Interlocutorul ma intreaba cum am reusit sa intru in cladirea CC care era pazit de armata. Daca am cerut pentru aceasta aprobarea generalului Victor Stanculescu ?!!
Sediul nu era pazit de armata. El fusese ocupat de demonstranti. Deoarece se crease o mare aglomeratie, portile de intrare erau protejate de grupuri de tineri constituite ad-hoc. Ei m-au si ajutat sa patrund in sediu si apoi sa ajung pe balcon, de unde m-am adresat celor adunati in Piata.Generalul Victor Stanculescu nu era in masura sa dea aprobari sau dispozitii civililor participanti la Revolutie. Meritul sau este acela ca a inteles esenta evenimentelor si s-a pus in slujba Revolutiei.
Raporturile noilor structuri de putere cu armata sunt explicit exprimate in COMUNICATUL CFSN: “Lui(CFSN) i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne”.

Ion Iliescu:“Plenul Consiliului, intrunit pe 27 decembrie, a ratificat acest fapt prin desemnarea intregului sau birou executiv (presedinte, vicepresedinti, secretari si membri), desemnand, in acelasi timp, pe primul ministru si alti membri al guvernului. Asupra tuturor acestor lucruri m-am referit, la vremea respectiva, atat in discutia cu Comisia Senatoriala care a aparut in volumul “Revolutia traita”, ca si in volumele “Revolutie si reforma”, “Revolutia Romana”, “Momente de istorie” vol.I. –
Desfiintarii Constitutiei Romaniei din 1965 – Adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. Apărută în Monitorul Oficial Nr. 233/1991.
La ora 14, capitanul de rangul I Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: Rog pe tovarasul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, sa vina la Televiziune! Trebuie, tovarasi, sa ne organizam”. Peste circa o jumatate de ora, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brates, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revolutia romana în direct. „Stimati telespectatori, avem marea bucurie de a gazdui, aici in studio, pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revolutionar, unui patriot, el insusi patriot”.

Ion Iliescu a luat cuvantul in jurul orei 14.45si, dupa ce a salutat inlaturarea dictatorului Ceausescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie sa dea dovada de maturitate in aceste momente, sa ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui in cursul acestei zile un Comitet al Salvarii Nationale, care sa inceapa sa puna ordine”. El a cerut ca la ora 17 „toti cei responsabili care se pot angaja in aceasta opera constructiva” sa vina la Comitetul Central: „Trebuie neaparat sa ne reorganizam, intr-un Comitet de Salvare Nationala. Sa elaboram un program de actiune”. Asadar, inca de la prima sa aparitie publica, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotarat sa-si asume raspunderea organizarii Romaniei pe baze democratice.
De precizat ca generalul Nicolae Militaru i-a dat lui Teodor Brates numarul de telefon a lui Iliescu ca sa-l contacteze, vezi mai jos, asta inseamna ca G. Militaru se afla in jurul orei 13:00 la televiziune

Interviu cu Stanculescu la B1TV
Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Kemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste)mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Iliescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata.
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui.

Interviu cu generalul Militaru

Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la Televiziune?
descărcare
Generalul Nicolae Militaru Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon:180630 Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat…De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea”
Este Gelu Voican răspunzător de executarea clanului Ceauşescu?

Generalul Nicolae Militaru Nu vreau să ies la limitele adevărului şi nici să spun ceea ce nu cunosc. Hotărârea de a avea loc procesul s-a luat în seara lui 24 decembrie, în incinta MApN. Nu am participat la şedinţă. În schimb, ştiu că generalul Stănculescu a organizat totul: elicoptere, tribunal, procuratură. În dimineaţa de 25 decembrie, am fost informat că va avea loc procesul. Nu mai reţin cine m-a întrebat. “Ai ceva împotrivă să se ţină astfel procesul?” Bineînţeles că nu am avut nimic împotrivă. Când s-au întors seara de la proces, Stănculescu mi-a şoptit la ureche “Am pierdut pachetele”.Era vorba (aveam să aflu mai târziu) de cadavrele celor doi Ceauşeşti”

Interviu cu generalul Nicolae Kemenici

Puşa Roth: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, au fost condamnaţi la moarte de un tribunal constituit din oameni care făceau această meserie.

Andrei Kemenici: Meseria lor, într-adevăr. Mă puneţi într-o situaţie foarte complicată. Şi m-aţi luat şi prin surprindere. Oamenii aceştia erau de meserie, dar ei, istoria încă nu spune că trebuie să aibă şi ei nişte circumstanţe. Dar vreau totuşi să le dau o circumstanţă atenuantă acestor oameni, eu i-am văzut, doamnă, cum le tremurau pantalonii, în holul comandamentului militar, unde au fost adunaţi după coborârea din elicoptere. Voican Voiculescu le-a spus aşa, şi vă rog să reţineţi că asta însemnă că ei nu ştiau: «Cei doi terorişti pe care îi judecaţi astăzi, acum, sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu.» Întâi a fost o linişte mormântală, erau toţi acolo, erau vreo 15 inşi şi asistenţa, au rămas toţi înmărmuriţi. Şi începuseră să tremure. Atunci s-a greşit, zic acum, aşa cum sună proverbul: «După război mulţi viteji se arată.» Dacă se punea întrebarea: «Cine vrea să judece?», mulţi sau poate majoritatea ar fi vrut să judece. Dar a fost un şoc. Ei, ştiţi cum a sunat enunţul următor? «Aveţi 15 minute – gândiţi dumneavoastră, 15 minute!. domnul Voican Voiculescu zice: «Aveţi 15 minute să scrieţi acolo tot ce aveţi nevoie pentru procesul acesta.» Apoi domnul general Stănculescu îmi spune să-i repartizez într-o cameră ca să fie linişte, ca să-şi facă oamenii ce trebuia să facă, unul acuzarea, celălalt apărarea. În fine, domnul Voican Voiculescu adaugă: «Aveţi acest timp scurt pentru că e clar, ăştia au fost nişte criminali. Să nu le daţi posibilitatea să se apere, să fiţi duri, pentru că trebuie să terminăm într-un timp foarte scurt cu aceşti oameni”
Puşa Roth: Se spune, domnule general Kemenici, că la Târgovişte ar fi fost sosia lui Ceauşescu…

Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă.Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi

Interviu cu militeanul Constantin Paisie
Constantin Paisie, militianul care s-a aflat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste, povesteste cum au ajuns cei doi in cladirea Inspectoratului de Politie si, mai apoi, la unitatea militara din oras.

V-a spus colonelul Cont sa-i insotiti si dumneavoastra pe  Ceausesti in unitatea militara?

Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: “De ce sa mearga colonelul de Securitate Gheorghe Dinu cu Ceausestii in garnizoana? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei”.Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el.Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu: “Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei…”, dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti.

Concluzia:

La ora 13.30, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică, în care se menţiona: „Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare”. Într-o altă notă telefonică, generalul Stănculescu preciza: „Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale”. Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii Socialiste România !
Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav, din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii.

Confuzie totala, Generalul Stanculescu a predat puterea sau i-a acordat incredere lui Iliescu nestiind unde sunt exact sotii Ceausescu, el a afirmat ca la ora 17:00 a aflat de la Colonelul Andrei Kemenici ca sotii Ceausescu sunt tinuti si protejati in unitatea militara din Targoviste la ora 18,20 au fosti tinuti la unitatea militara. Un moment foarte important, Stanculescu nu l-a trimis pe Ceausescu la Targoviste, Stanculescu nu i-a zis lui Ceausescu du-te cu elicopterul ca numai esti presedinte, eu totusi cred ca atunci cand l-a sfatuit pe Ceausescu sa plece cu elicopterul a facut-o „sincer”, dar vazand situatia si analizand-o a preferat sa nu-s ieie asupra lui responsabilitatea in acest fel se explica de ce l-a chemat prin telefon pe Ion Iliescu, si i-a acordat increderea in timp ce Ceausescu era inca presedinte, la ora 19:00 Stanculescu a dat ordin lui Kemenici sa-l aresteze pe Ceausescu, in acest timp Iliescu nu mai era la Stanculescu, intrebarea este de ce nu l-a chemat pe Iliescu la el dupa ce aflase unde sunt exact sotii Ceausescu? totusi exista si o logica si cred ca Stanculescu s-a ferit de Ion Iliescu si n-a avut probabil incredere, cred ca si tribunalul era ideea lui Ion Iliescu ca sa scape cat mai repede se poate de Ceausescu prin executare. Iliescu a profitat de Stanculescu. Sa zicem ca Ceausescu ajungea in alt loc si era protejat de securitate cu toata libertatea, ce facea Stanculescu? Ce facea Iliescu? nu-l putea aresta ! nu-l putea executa! trebuie de mentionat ca Ceausescu la ora 11:45 era intrebat de Stanculescu daca-i de acord sa plece cu elicopterul si sa aprobe deci era un sfat pe care Ceausescu nu l-a acceptat la inceput dar supa ce Stanculescu s-a consultat cu generalul Nagoe in CC Ceausescu nu mai avea alta alternativa decat sa accepte, Ceausescu nu a abandonat puterea, Stanculescu a dat ordin fara sa se consulte cu Iliescu, Iliescu aflase in 23 spre dimineata de la Gelu Voican Voiculescu unde sunt Ceausistii dar nu au stiut exact in ce unitate sotii Ceausescu sunt arestati, asa se explica Lovitura de stat militara, deci Ion Iliescu a preluat puterea de la Stanculescu, tot in acelasi interviu Stanculescu a declarat ca numai el stia pina la proces unde sunt arestati sotii Ceausescu cu toate ca in 24 seara Iliescu a fost la sedinta in sediul MApN in ceea ce priveste Tribunalul Militar Exceptional. Roxana Iordache intreba: ” Cum se numeşte când un fost şef de stat e executat într-o cazarmă?”Eu am zis Lovitura de stat!

Lorin Fortuna:Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu:
 A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: 
Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau...
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
Ion Iliescu: 
Din seara zilei de 22 şi până în 25 decembrie au murit şi mureau oameni cu fiecare oră care trecea.
Lorin Fortuna: Nu din cauza aceasta, ci din cauză că cei din conducerea armatei au luat această decizie de a ascunde totul şi de a da drumul la acest episod al teroriştilor. Deci, toată mascarada aia a fost organizată de trupe speciale ale armatei.
General Andrei Kemenici: Domnilor, să ni se spună unde au fost ăştia (teroriştii – n. red.) că eu, în Târgovişte, nu am avut nici un pod, nici o clădire atacate. Acelea au fost diversiuni, nu terorişti.
Lorin Fortuna: Cine a făcut diversiuni?
General Andrei Kemenici: Asta trebuie să căutăm. Ceauşescu a spus „terorişti”…

vedeti si declaratia lui Constantin Paisie de mai sus.

Sa vedeti cat de prudent era Ion Iliescu, inca din 1980. In 1983 s-a incercat prima lovitura de stat.

Când aţi intrat în rezistenţa militară?
Generalul Nicolae Militaru.: Am luat contact cu această rezistenţă în 1983,prin intermediul lui Ion Iliescu.Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită laWalter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ionita şi grupul civil al lui Iliescu.

De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a „trecerii armatei de partea Revolutiei”.

Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei.

Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste lovitura de stat militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.

Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci.

Cheia loviturii din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea

Când s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu?

Generalul Nicolae Militaru.:În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu.”

Tactica si strategia Loviturii de stat.

imagesAţi încercat aceset lucru şi cu generalul Iulian Vlad?
Generalul Nicolae Militaru.: Asta s-a întâmplat mai târziu. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984, am fost supus unei anchete. În 8 martie 1989, mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central, pe timpul anchetei, m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea armatei şi securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, aintrat în joc fără rezerve Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru.Iulian Vlad era şeful Securităţii. La armată se afla generalul Milea care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin.

Ce rol ar fi avut armata în strategia pe care urma să o aplicaţi?
Generalul Nicolae Militaru.: Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale.

Deci lovitura de stat planificata inca din 1983 s-a indeplinit in 22 decembrie 1989!

Intre 22 si 24 decembrie 1989, Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un “tribunal militar exceptional”, care sa-i judece pe sotii Ceausescu.

Ironia sortii a facut ca acesata decizie istorica sa fie luata in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde “grupul pucist” se refugiase. In susurul apei de la W.C. Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate astfel si eventualele surprize. Pe data de 24 decembrie 1989 a fost redactat si semnat de Ion Iliescu “Decretul” de instituire al “tribunalului miltar exceptional”. Acest document nu s-a supus nici o clipa legilor aplicabile pe timp de pace, deoarece prin codul secret cu indicativul – “Radu cel frumos”, in toata tara se declansase “alarma de lupta partiala”. In aceste conditii, Romania s-a aflat in decembrie ’89 in stare de razboi, iar trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat in consecinta, dupa regulile si legile ce se impun intr-o astfel de situatie critica.
Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stanculescu

Incepand din seara zilei de 16 decembrie 1989, atunci cand toti militarii Armatei Romane au primit ordin sa se prezinte la posturi in unitati, trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat dupa legile razboiului si in conformitate cu odinele primite. Astfel, inca de pe 16 decembrie, trupele aflate sub camanda M.Ap.N.-ului , adica a generalului Vasile Milea, au fost echipate cu armament de lupta si au primit ordin sa iasa pe strazi in vederea restabilirii ordinii, avand totodata dispozitie sa se foloseasca de armamentul din dotare. Cu alte cuvinte, Armata Romana a primit ordin sa traga in populatia civila aflata pe strazi. Inafara exceptiilor binecunoscute, ofiterii aflati in misiune, s-au ferit sa deschida focul asupra propriilor “concetateni”, fenomen constatat de toti revolutionarii care au participat direct la evenimente. Lipsa de pregatire a numeroasei armate dislocate pe starzile oraselor si a vidului informational, si-au spus insa cuvantul in multe situatii. Ofiterii si cu atat mai putin soldatii in termen nu fusesera pregatiti pentru o lupta de gherila, in mijlocul oraselor, o lupta purtata cu un inamic invizibil.

“Tribunalul Militar Exceptional” – lovit de nulitate absoluta

Decretul redactat si semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, ce nu a beneficiat de un “numar de inregistrare”, decidea in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (C.F.S.N.) din Romania, instituirea unui “Tribunal Militar Exceptional”, care urma “sa procedeze de urgenta – la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena”. Ion Iliescu a semnat acest document istoric in calitate de Presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl.n.). Cu toate acestea, la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista oficial, cat despre legaliatea acestui consiliu nici nu se poate discuta in termeni juridici, prima intrunire a C.F.S.N. avand loc patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie 1989, la Palatul Victoria. Nici la acea data Ion Iliescu nu a fost ales sau numit presedinte al C.F.S.N.-ului. Din insumarea logica a acestor motive rezulta ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o uzurpare de titlu si caliati oficiale, un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.
In aceste conditii “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a “judecat” pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul ilegal de constituire, este la randul sau ilegal si nul. In consecinta, sotii Ceausescu n-au fost condamnati si executati dupa un proces, ci mai de graba asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut ulterior, ca sa-si “salveze” tovarasul de drum, ca: „Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea lui”. In mod evident singurii care au avut grija sa fie in permanenta protejati au fost “pucistii”, constransi de Moscova sa organizeze un proces pe care nu si-l doreau, in loc sa recurga la o alta “metoda” mai simpla. Toate aceste evenimente s-au desfasurat pe fondul unui “razboi” declansat de “Radu cel frumos”, iar din acest motiv, faptele si deciziile “emanatilor” trebuiesc judecate dupa legile razboiului si nu dupa cele aplicate pe timp de pace. Chiar si Presedintele Ion Iliescu a explicat ulterior, ca in acele momente de tensiune, in acea situatie exceptionala se impunea ca masura de urgenta consituirea unui tribunal organizat de armata si care sa poarte eticheta de tribunal “exceptional”.
Nicolae Ceausescu – coborat din transportorul blindat la Targoviste

Generalul Victor Stanculescu s-a ocupat de amanuntele executiei

Deplasarea la Targoviste, acolo unde urma sa aiba loc “procesul”, a asa-zisului “Tribunal Militar Exceptional”, s-a facut cu cinci elicoptere, strategia fiind pusa la punct de generalul Stanculescu. Intr-unul dintre elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar, se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisii iar cadavrele lor transporate in alta locatie: “In loc sa vina doua cum ne-au anuntat, au venit cinci. Un motiv intemeiat sa deschidem focul asupra celorlalte trei. Si-au venit si cu usile deschise cu mitralierele indreptate spre noi. Ne anunta ca vin la ora 9, si vin la ora 12. (declaratia colonelului (r) Ioan Tecu, loctitorul colonelului Chemenici)
Dupa aterizare, in timp ce generalul Victor Atanasie Stanculescu se ocupa de detaliile executiei impreuna cu, colonelul Chemenici, Gelu Voican Voiculescu cuprins de valtoarea evenimentelor, a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Locul indicat cu degetul de generalul Stanculescu, unde urma sa aiba loc executia sotilor Ceausescu, a fost peretele unui W.C. Acest loc a fost ales din mai multe motive de ordin strategic, unul dintre acestea fiind vecinatatea cu “sala de judecata” unde urma sa se desfasoare “procesul”.

In timpul procesului unitatea de la Targoviste a fost tinta razboiului psihologic

In timpul procesului, unitatea de la Targoviste a fost supusa in permanenta unui razboi psihologic sustinut: “ Incepuse procesul, suna telefonul si eu ma duc la telefon… Era usa-in-usa cu sala de judecata ! Si zice… : Nu mai vin elicopterele faceti voi ce trebuie facut ! Ce trebuia sa facem? Elicopterele erau venite ! Era procesul in plina desfasurare. Suna colonelul Suciu ! Ce se intampla … ca are informatii ca vom fi atacati? Domnule nu se intampla nimic ! Grabitiva ca se anunta ca ve-ti fi atacati ! Si procesul s-a desfasurat intr-o stare de tensiune fantastica ! Eram in stare de razboi … nu? Ordinul – Radu cel frumos – parca asta era indicativul… asta era, alarma de lupta … .” (declaratia colonelului (r) Ioan Mares)

Video-caseta “procesului” sotilor Ceausescu a fost trimisa in Franta pentru examinari

Cu toate ca “procesul” si executia sotilor Ceausescu au fost filmate la Targoviste, video-caseta originala (master) a ajuns mai intai in posesia unor televiziuni franceze si mai apoi in Romania. In legatura cu acest episod controversat al casetei “disparute” au gravitat mai multe speculatii in jurul domnului Petre Roman, dar pana in prezent nimeni nu s-a arata interesat de descifrarea acestui “mic amanunt”. La Televiziunea Romana Libera au fost repetate mai multe cadre, dar niciodata versiunea completa a casetei. Interesante sunt insa concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux, care a analizat caseta cu pricina, cu privire la momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost executati. Legistul francez a constatat printre altele, ca parul lui Nicolae Ceausescu atunci cand a fost filmat in cadru apropiat, imediat dupa executie, ara foarte sarmos, fenomen fizic care se petrece la peste 12 ore de la momentul in care survine decesul unei persoane. Concluzia evidenta care rezulta in urma acestei constatari, atesta faptul ca, intre momentul executiei si momentul in care sotii Ceausescu au fost filmati (in cadru apropiat) se afla un interval de cel putin 12 ore. In aceste conditii, caseta care a fost prezentata de Televizunea Romana Libera, este de fapt rezultatul unui montaj si nici cum redarea autentica a evenimentelor petrecute la Targoviste. Desfasurarea procesului, la care printre invitati s-a numarat si domnul profesor Virgil Magureanu, merita analizata in particular pe baza inregistrarilor prezentatea in mod repetat pe micile ecrane in ultimii 16 ani. Din punct de vedere juridic, “procesul” sotilor Ceausescu reprezinta o mare “pata” pe “obrazul” justitiei romane. Desi, acest proces, asa cum a fost el organizat, ofera foarte multe informatii despre cei care l-au gandit si despre modul in care au fost practic judecati si condamnati Elena si Nicolae Ceausescu.

Cerasela Baijac Demetrescu si Gelu Voican Voiculescu s-au ocupat in liniste de inmormantare

Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelatele verzi, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea in Bucuresti, unde au fost “abandonate”, in timp ce generalul Stanculescu si revolutionarul Gelu Voican Voiculescu s-au dus sa manance. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la orele 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios „sa vada p…a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani”. Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis in final inhumarea, cadavrele celor doi au ramas sigilate in camera frigorifica de la morga spitalului. De inmormantarea lor s-a ocupat Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru, impreuna cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a si sustras cu aceasta ocazie bijuteriile si plicul Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. mai. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ingrijise anterior generalul Victor Atanasie Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac Demetrescu, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu panze albe de cearceaf. Mai intai s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Gelu Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton gata pregatite si cate o roaba cu ciment proaspat preparat. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi la datorie de teroristi. Ceausestilor nu li s-au pus si cruci in prima etapa, deoarece fusesera uitate la morga.

Doua dosare cu acelasi numar 1 / SP 1989

Referitor la executia sotilor Ceausestilor au fost intocmite doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1 / SP 1989. Certificatele medicale din dosar, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Un fapt trebuie insa mereu reaminti celor care sunt inca framantati de amintirea acelor evenimente tragice. Romania se afla in acele zile ale lui decembrie 1989, intr-una dintre situatiile “exceptionale” ale istoriei mondiale si europene.

Garda personală a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.
Maiorul Aurel David, maiorul Florian Raţ, căpitanul Marian Constantin Rusu şi căpitanul Paulică Tănasi.

hqdefaultCei patru erau consideraţi responsabili de fuga cuplului Ceauşescu de pe acoperişul CC al PCR, întrucât nu-i arestaseră, şi, mai mult, depuseseră eforturi să le faciliteze „evadarea”. Faptele lor din 22 decembrie 1989 erau încadrate în prevederile codului penal, „întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului”. Ofiţerii David, Raţ, Rusu şi Tănasi riscau pedeapsa cu închisoarea, între 3 şi 10 ani.
Juridic, la data înfăptuirii infracţiunilor de care erau acuzaţi cei patru ofiţeri, regimul comunist nu fusese abolit oficial. FSN-ul, noua structuă de putere, s-a constituit abia în jurul orei 18.00. La acel moment, ofiţerii David, Raţ, Rusu şi Tănasi se „dispensareră” de „încărcătura” prezidenţială.

Paulică Tănasi: „Garda personală nu era proprietatea soţilor Ceauşescu, ci a preşedintelui României. Atât cât am contribuit eu la această acţiune, prin semnalizarea cu cearceaful alb, o consider o acţiune încadrată perfect în atribuţiile de serviciu. Mai mult, am înţeles că trebuie să-i scoatem vii din sediu nu în sensul de a împiedica tragerea lor la răspundere ci, dimpotrivă, pentru a-i preda judăcăţii drepte”.

Florian Raţ: „În întreaga mea activitate am respectat legile ţării, jurământul şi regulamentele militare. Nu am făcut nimic care să depăşească aceste atribuţiuni. În momentul plecării – şi în perioada cât l-am însoţit – Ceauşescu îndeplinea toate prerogativele de comandant suprem. Eu nu am făcut altceva decât să-i execut ordinele atâta timp cât era în funcţie. Când m-am convins de realitate, m-am disociat de el. Am curajul să primesc cu demnitate hotărârea pe care o veţi lua şi care, sper, să fie achitarea şi punerea noastră în libertate”.

Marian Constantin Rusu: „Am convingerea că prin actele mele nu am influenţat în nici un fel fuga soţilor Ceauşescu din fostul sediu al CC. Eu am conştiinţa curată, singura idee care m-a determinat să mă îmbarc în elicopter a fost adeziunea la tot ceea ce se întâmpla în jur, adeziune materializată prin depunerea acelei genţi ce conţinea valori şi a cărei recuperare am urmărit-o. Bănuiam că geanta poate să conţină documente secrete de mare valoare pentru ţară. Cred într-o justiţie a dreptăţii, a adevărului, nu aşa cum a fost până acum, pe bază de indicaţii sau presiuni”.
–––––––––––-
Aurel David: „Am fost arestat în ziua de 24 decembrie 1989 în timp ce încercam, împreună cu alţi foşti doi colegi, să mă prezint la colonelul Lăzărescu Florea, la apelul acestuia. Am fost arestat de către un ofiţer din MApN, colonelul Rădulescu, cu o învinuire foarte gravă: criminal şi terorist! Asta la simpla pronunţare a cuvintelor de prezentare: sunt maiorul David, din Direcţia a V-a. După un calvar care a durat 5 zile – criminali şi terorişti erau consideraţi şi alţi ofiţeri din Direcţia a V-a, care au fost arestaţi alături de alţi civili, între care erau şi mulţi revoluţionari – a început ancheta. În cele 5 zile am fost ţinut legat 24 de ore pe burtă, cu mâinile la spate. După aceea am fost transportaţi, legaţi cu frânghii la picioare, de mâini şi de gât, în subsolul de la Ministerul Apărării Naţionale. Apoi, într-o maşină de carne, am fost dus în unul din forturile din apropierea Bucureştiului, la Ştefăneşti. În ziua de 28 decembrie am fost adus la Direcţia cercetări penale, de la sediul Poliţiei municipiului Bucureşti, unde s-a demonstat, cu toată strădania domnilor procurori Joarză şi Pantea, că cele două acuzaţi aduse nu au nici un temei legal. Apoi mi s-a pus în seamă o altă infracţiune pe care aş fi săvârşit-o: favorizarea fugii celor doi Ceauşescu. Onorată instanţă, consider că nu pot fi învinuit de o asemenea faptă deosebit de gravă şi care atinge în cel mai înalt grad demnitatea mea de om şi ofiţer. Domnii procurori care m-au anchetat mi-au reproşat: «Asta ţi-ai găsit să faci? I-ai lăsat să fugă, deci ai împiedicat pe revoluţionari să-i prindă». În timpul instrucţiei acestui proces mi s-au spulberat îndoielile asupra vinovăţiei mele. Mulţumesc completului de judecată că a pus la dispoziţie caseta cu ultimele imagini ale fugii, din care rezultă că, în momentul în care revoluţionarii intraseră pe terasă, soţii Ceauşescu erau deja în elicopter. Distanţa de aproximativ 40 de metri nu îmi permitea în nici un fel să împiedic pătrunderea pe terasă a revoluţionarilor. Mă întreb dacă prin ceea ce am făcut eu am contribuit în mod decisiv la fugă. Oare acelor revoluţionari le-a fost frică de un singur om cu o armă într-o mână şi cu cealaltă ridicată în sus, din moment ce ei au avut acel curaj fantastic de a pătrunde în sediul fostului CC, dezarmând chiar ofiţerii de Securitate? Vă rog să-mi daţi voie să spun – şi am această convingere – că prin atitudinea mea nu am putut influenţa în nici un fel evacuarea soţilor Ceauşescu. Din alt punct de vedere, în momentul consumării faptelor, am fost un simplu executant de ordine. Nu am abuzat de legislaţia în vigoare. Nu eu am organizat ieşirea pe terasă, nu eu am pregătit locul aterizării, nu eu am pus la dispoziţie mijlocul de transport cu care au plecat la Snagov. Nu mă consider vinovat. Nu vreau să mă disculp. Sunteţi singurii în măsură să judecaţi faptele mele. Vreau, domnule preşedinte, să vă privesc în ochi cu aceiaşi demnitate de militar şi de om, cu care am privit viaţa şi profesia pe care am avut-o. Considerându-mă încă o dată nevinovat, aş vrea – indiferent de hotărârea pe care o veţi lua – să văd dacă dumneavoastră ne veţi putea privi în ochi cu conştiinţa curată, să văd dacă aveţi acest curaj să faceţi o justiţie adevărată”.

SENTINŢA
În dimineaţa zilei de 7 martie 1989 a avut loc ultima şedinţă a procesului celor patru ofiţeri de Securitate. Faţă de situaţia din februarie, când aportul lor la fuga soţilor Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul CC era considerat de presă capital, discursul mediatic se domolise. Aşadar, sentinţa nu a stârnit proteste faţă de „justiţia democrată” , care ar fi încercat să-i disculpe pe securişti.

Maiorul Aurel David, maiorul Florian Raţ, căpitanul Marian Constantin Rusu şi căpitanul Paulică Tănasi au fost achitaţi, fiecare pentru ambele capete de acuzare pentru care erau învinuiţi. Totodată, instanţa a dispus punerea lor imediată în libertate, deoarece nu făceau obiectul unei alte anchete judiciare.

Ziarul România liberă, în comentariul final pe baza procesului, observa, cu nemulţumire, că din multitudinea de cadre ale Securităţii implicate în fuga cuplului Ceauşescu au fost selectaţi doar cei patru ofiţeri, care avuseseră roluri episodice, insignifiante. Ziariştii considerau că sentinţa a fost dreaptă, într-un dosar plin de lacune de la începutul procedurii judiciare, reuşindu-se, în ultimul moment, condamnarea „acarului Păun”.                                                                                         Note

Stănculescu decide să-l zboare pe Ceauşescu

În jurul orei 11.30, în înţelegere cu gen. Rus, gen. Stănculescu alege varianta evacuării pe calea aerului cu elicopterul. În acelaşi timp, în cadrul aceloraşi comunicaţii cu gen. Rus, Stănculescu îi cere acestuia să aducă în ţară aeronava presidenţială pentru evacuarea lui Nicolae Ceauşescu în China.

Între orele 12.10 şi 13.00, la indicaţia lui Stănculescu, Comandamentul Aviaţiei ordonă interdicţia oricărui zbor în spaţiul aerian al României şi doborârea oricărei aeronave, iar Direcţia V a Securităţii ordonă subunităţii de pază de la Snagov să îi blocheze pe soţii Ceauşescu în palat.

Ora 13.30. Ajuns la sediul M.Ap.N., gen. Stănculescu semnează două ordine fundamentale pentru a se înţelege poziţia sa şi a Armatei la acea oră.

Notele telefonice ale M.Ap.N.

Nota telefonică nr. 38 a fost întocmită de conducerea Marelui Stat Major, după evacuarea lui Nicolae Ceauşescu din clădirea CC al PCR, găsită în acest stadiu de generalul Stănculescu la sosirea în minister şi semnată de acesta. Prin nota nr. 39, Nicolae Ceauşescu este deposedat oficial de autoritatea de comandant suprem, iar unităţile militare din ţară şi din Bucureşti primesc misiunea de a prelua controlul asupra Comitetelor Judeţene de Partid, asupra Televiziunii, Radioului, Palatului Telefoanelor şi a altor obiective.

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTĂ TELEFONICĂ

Nr. 37/ 22 decembrie 1989, ora 11.30

Toate unităţile militare să se considere în stare de luptă şi să acţioneze conform condiţiilor „Stării de necesitate”.

General-locotenent Ilie Ceauşescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 38/ 22 decembrie 1989, ora 13.30

Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare.

General locotenent Atanasie Stănculescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 39/ 22 decembrie 1989, ora 13.30
Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate, care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderolă tricoloră.

General-locotenent Atanasie Stănculescu

Dovada loviturii de stat militare

Asupra Ordinului nr. 39, Curtea Supremă de Justiţie, ca autoritate juridică, s-a pronunţat astfel: „Acesta a fost momentul în care Armata a preluat practic prerogativele comandantului suprem, în condiţiile în care ministrul Apărării nu mai exista” (CSJ.SPM, Autor colectiv coordonat de gen.bg. Samoilă Joarză, Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, p.122 – n.a.) În acest loc doresc să precizez că oriunde şi oricând formule de genul „Armata a trecut de partea revoluţiei” sau „Armata a preluat prerogativele comandantului suprem” echivalează cu lovitura de stat militară. Academicianul Răzvan Theodorescu propune pentru acest moment formula: „acţiunea militară”, pentru a se evita folosirea termenului deranjant de lovitură de stat militară. Formula poate fi acceptată doar dacă se referă la întregul comportament al Securităţii şi Armatei de după 22 decembrie.

Armata preia controlul obiectivelor strategice

În privinţa semnificaţiei Ordinelor 38 şi 39 este de observat că, în timp ce Ordinul 38 cere tuturor unităţilor militare de pe întreg teritorul ţării să se retragă în cazărmi, Ordinul 39 le cere să asigure „paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate”. Cauza schimbării de atitudine, de la retragere în cazărmi, la preluarea controlului asupra obiectivelor strategice, este deschiderea „Televiziunii Române Libere”. În momentul în care cpt. Mihai Lupoi vorbeşte despre Gărzile Patriotice, care „trebuie să apere revoluţia pe care noi o facem acum” (este prima cerere de înarmare a GP), la Ministerul Apărării, generalul Stănculescu dă urgent un ordin de repetare a ordinului conţinut de Nota telefonică nr.39 (la ora 14.10), apoi un ordin de împiedicare a înarmării Gărzilor Patriotice, care ajunge la Armata 1 la 14.45:

(Ora) 14.45. Gl. lt. Stănculescu

să nu se dea armament la G.P ( Gărzile patriotice).
Serviciul operativ. Ordinele să se dea numai de comandanţi” (Documentarul-Comandantului, Gl.Mr. Voinea Gh., copertă verde, p.113 – n.a)

La ora 15.00, gen. Stănculescu emite un nou ordin, prin care precizează obiectivele care intră sub controlul Armatei:

Control militar total

Obiective ocupate în Bucureşti de forţele Ministerului Apărării Naţionale începând cu ora 15.00

OBIECTIVE

Banca de Ce omerţ. Exterior
Da – Banca RSR pl. (Da) R(egimentul) 22 = 26 mil(itari)
Da – Poşta pl. (Da. R22)

Castelul de apă Buc. (vezi verso) (au fost preluate sub pază toate centrele de alimentare cu apă potabilă ale Capitalei, indicate de ICAB, n.a.)
Radiodifuziunea Nuferilor – 4 (blindate)
TV – 8 (blindate)
CC – 8 (tăiat şi pus 7 blindate)
Palat. Cons. Stat – 4 (blindate)

Telefoane (Palatul Telefoanelor) – 3 (blindate) – 40.22.53 (telefon de legătură).
Centr. Rd. Comunic Nr. 2 (Centrul de Radiocomunicaţii) – 3 (blindate)
MAI (greu descifrabil) – 4 (blindate)
Dispeceratul energetic naţ. – 2 (blindate)
CET Progresu – 30 militari (de la) R 2 Mc.
Da – (text indescifrabil) … Venezuela Nr. 1 – 10 ( militari de la) R 48 R H 1 (sau A).
Da – cpt. Pascu – Centr. ptr. inf. extern (acesta ar fi sediul CIE al Securităţii, dar, având în vedere locaţia, este posibil să fie vorba de centrul de informatică din clădirea Creţulescu, n.a.) –
– mag. Muzica C. Victoriei
– Ministerul de externe – 3 (TAB) + 1 Tc ?
– Tezaur (vizavi CEC) – 6×3 = 18 +1+1) R2 Mc (Documentarul Comandantului Armatei 1 -copertă verde-, p. 114 n.a.)

Spectacol televizat cu împuşcături

Fundamental pentru ordinul de la ora 15.00 a fost ocuparea de către forţele Armatei a sediilor tuturor Comitetelor Judeţene de Partid. Totodată, pe măsură ce căpitanul Mihai Lupoi face greşeala de a se implica în direct în scandalul din studioul 4 – la un moment dat chiar afirmă că s-a tras cu „trasoare de manevră”!! – , generalul Stănculescu ia legătura cu ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Pintilie, ofiţer acoperit DIA, pentru a opri emisia: „Am vrut să opresc televiziunea. Era răposatul gen. Pintilie, care fusese la Centrul de comunicaţii guvernamentale. Şi i-am spus: „De unde?”. Zice: „Ştiu de unde. De la telefoane, sus, Palatul Telefoanelor, sus, la ultimul etaj”. Pe urmă am văzut că spectacolul este favorabil totuşi, era o masă care se adresa maselor, şi aici era un grup mare, de aceea spun o masă, şi că este favorabil, am zis: „Lasă, domnule televiziunea să meargă”. Şi l-am oprit să întrerupă televiziunea. A fost momentul în care poate am greşit sau nu am greşit, dar vreau să vă spun de ce. Pentru că nu voiam să se lase impresia că vreau să astup dialogul direct cu masele” (Historia, Anul 2, nr. 30, mai 2004, p. 15 – n.a.). Afirmaţiile generalului Stănculescu întăresc imaginea de control al statului exercitat atunci de Armată, de forţă care dispunea din umbră asupra evenimentelor, în care revoluţionarii nu se opreau din a cere ajutorul ei. În dialogul pe care l-am purtat cu gen. Stănculescu la 29 octombrie 2004, imaginea sa despre acest moment implică ideea de control al puterii.

Cum a primit Iliescu Armata pe tavă

VAS: Nu se înţelege ce am gândit eu atunci, că ce gândeam eu, având Armata pe mână, se executa.
AMS: I-aţi dat puterea asta lui Iliescu.
VAS: Poate am greşit.
AMS: Dar ce aveaţi de ales?
VAS: Asta este, că la CC era grupul Dăscălescu-Verdeţ şi m-am interesat: „Ce fac domnule ăştia acolo?”.
AMS: Eraţi informat din CC, aveaţi oameni acolo?
VAS: Nu, am dat eu telefon şi m-am interesat.
AMS: Cu cine aţi vorbit?
VAS: Nu mai ştiu, era cineva de acolo. „Ce fac, domnule?”. Şi mi-a spus că a apărut ăla care a fost ministru…. Avram, apoi nu ştiu care din vechiul regim.
AMS: Apăruse şi Drăghici cu soţia.
VAS: Da, aşa e, Drăghici… Ce-i asta?! Ăştia vor să refacă conducerea lui Ceauşescu, iar la televiziune erau Dinescu şi Caramitru. Nu se putea da puterea acestor oameni.
AMS: Bine, dar la ora aceea vorbiseţi deja cu Ion Iliescu.
VAS: Tatonam, urmăream ce se întâmplă, cine…”.

Controlează ca să nu fii controlat!

În interviul acordat la 2 decembrie 2004, dnul Iliescu a avut şi următoarea replică sinceră şi responsabilă:

AMS: Cine avea puterea în acel moment, domnule preşedinte, în momentul în care partidul se dizolvase în câteva ore?
Ion Iliescu: Sigur, Armata. Practic era singura instituţie de stat care şi-a păstrat structura.

Întâlnirea de la ora 16.00, de la M.Ap.N. are semnificaţia istorică de loc şi moment în care Ion Iliescu este recunoscut de ministerele de forţă în calitate de succesor al lui Nicolae Ceauşescu. Asupra lui Stănculescu şi a Armatei nu mai insist. Ministerul de Interne şi Securitatea erau reprezentate de gen. Câmpeanu şi de col. Raţiu ( în numele gen. Vlad):

„Atunci l-am recunoscut pe Iliescu drept lider”

Romeo Câmpeanu: La poartă s-a dat telefon şi am fost primit. Stănculescu era pe scaunul lui Milea, iar în birou erau revoluţionarii… Iliescu, Montanu, Voiculescu. Eu când am intrat, m-am adresat: „Să trăiţi, tovarăşe general locotenent!”, însă el s-a sculat în picioare şi mi-a făcut semn: „Nu, nu mie..” şi mi l-a arătat pe Ion Iliescu: „prezintă-te la tov. Iliescu”. M-am prezentat şi am rugat să ştiu cu cine ţin legătura. Stănculescu a spus atunci: „Pentru orice problemă deosebită ţii legătura cu mine. Dacă acum ai nişte probleme de ridicat, raportează-i dlui Iliescu”.

Gh. Raţiu (şeful Direcţiei I a Securităţii): „Ion Iliescu a dat mâna cu toţi. De la început l-am recunoscut ca lider. Când a dat mâna cu mine i-am reamintit că toate unităţile Departamentului Securităţii Statului sunt de partea revoluţiei şi că aşteptăm ordine” (Col. Gheorghe Raţiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, Ed. Paco, Bucureşti, 1996, p. 207 – n.a.)

Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov şi a condus manifestaţia, organizată de Jivkov, împotriva lui Jivkov, şi a anuţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În toate aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile sale indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale evenimentelor au aparţinut Armatei. Să facem bilanţul pe scurt al „acţiunii militare”:

  1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii;2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

  1. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial;4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”;5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc;

    6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00);

    7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;

    8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)

    9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.

    10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc. Dnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar nu înseamnă că aceasta corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. De aici provine controversa între mine şi dnul Iliescu. În ultimul rând, este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu, din interiorul CPEx, cu un lider de tranziţie şi cu supravieţuirea partidului comunist, pentru ca asta să permită dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărui lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider din RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi prăbuşind Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.
General Nicolae MilitaruGeneralul Victor Stanculescu,Gelu Voican Voiculescu

„Revoluţia, în direct la TVR”
Poetul disident Mircea Dinescu, în direct: „Dictatorul a fugit” În jurul orei 12.47, 22 decembrie, actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, împreună cu un grup de protestari, intră în direct, în prima lor transmisiune liberă. „Sunt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către Români”, spune Dinescu, care a anunţat totodată şi fuga cuplului Ceauşescu.
Mircea Dinescu anunţă, în a doua intervenţie televizată, că în curând va fi citită o proclamaţie. Dinescu le cere românilor să-şi păstreze calmul şi face un apel de fraternizare către Armată şi Securitate. „Daţi dovadă încă o dată de calm şi înţelepciune(…) nu răspundeţi la provocări”, a spus Dinescu. Pe parcursul desfăşurării Revoluţiei, s-au remarcat trei piloni în jurul cărora s-au luat decizii; unul a fost televiziunea, de unde românii aflau evoluția evenimentelor, iar protagoniștii dădeau ordine în direct; al doilea „punct fierbinte” a fost sediul Comitetului Central, unde s-au creionat primii pași pe care urma să-i ia viitoarea putere și, în final, a fost sediul Ministerului Apărării Naționale, de unde s-au coordonat acțiunile militare din acele zile.

Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Din studiourile TVR, au avut intervenţii disidenţi, cadre militare, foşti comunişti, actori sau politicieni din filonul al doilea al partidului, care voiau să-şi arate devotamentul faţă de noua mişcare din ţară.
Unii dintre ei au văzut în apariţiile la televizor drept o cale prin care, fie să „se spele de păcate”, fie să profite de vidul de putere care s-a creat odată cu răsturnarea regimului. De multe ori, intervenţiile lor, combinate cu mesajele de ultimă oră citite de crainicii Televiziunii, nu au dus decât la creşterea sentimentului de nesiguranţă şi panică în rândul oamenilor.
Începând cu 22 decembrie, pe micul ecran românii au putut vedea cadre militare care voiau să transmită mesaje și noi ordine structurilor Armatei sau să asigure populaţia de sprijinul lor. Avem cazul generalului Nicolae Militaru, care, deși era trecut în rezervă, a venit în Dorobanți, îmbrăcat în uniforma militară, fapt interzis prin lege, și a „dat ordine”, în direct, celorlalți generali din structurile militare; căpitanul Mihai Lupoi s-a remarcat prin mesajele cu puternică încărcătură populistă și „informațiile de ultimă oră”, prin care anunța atacurilor forțelor teroriste.
Din Studioul 5, şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă, citeşte un comunicat oficial către unităţile militare din ţară. „Toate unităţile şi subunităţile intră în cazărmi. Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor. Este nevoie de linişte în toată ţara”, spune generalul Guşă.
În faţa camerei, apare şi generalul Mihai Chiţac, comandantul Garnizoanei Bucureşti, care le cerea unităţilor militare să fie atente la posibilele atacuri teroriste. Adresez in acelaşi timp un apel tuturor comandanţilor de garnizoane militare, unde mai sunt incă focare, in mod deosebit Garnizoana Sibiu şi altele, să ia legătura cu forţele populare şi să ia măsuri urgente de terminare in cel mai scurt timp a tuturor operaţiunilor militare sau de altă natură, cu caracter de violenţă, ţinănd seama că in realitate ele sunt zadarnice”
„Este mai uşor să-l omorâm pe Ceauşescu, decât să schimbăm sistemul” (Dan Petrescu, 26/27 ianuarie, 1988, cotidianul Liberation)
Prima intervenţie la televizor a lui Ion Iliescu are loc la 14:45. În discursul său, Iliescu prezintă faptele de care se face vinovat cuplul Ceauşescu şi îi asigură pe oameni de sprijinul Armatei. „În momentul de faţă situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu generalul Victor Stănculescu. Se află la ministerul Apărării Naţionale, a dat dispoziţie, s-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage, a tras înapoi o coloană de blindate care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti, spre Bucureşti”, spune Iliescu.
El mai precizează faptul că în timpul aceleiaşi seri (22 Decembrie) o autoritate provizorie, numită Frontul Salvării Naţionale, va fi prezentată oamenilor. De asemenea, el face un apel la calm şi ordine, „trebuie să dăm dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice”, continuă Iliescu.

În a doua lui intervenţie, Iliescu atrage atenţia asupra posibilelor atacuri sau acte de vandalism din partea unor grupuri de oameni.
(Cico Dumitrescu)
„În acest moment de răscruce, am hotărât să en constituim în Frontul Salvării Naţionale”, spune Ion Iliescu. La 23:30, el revine în faţa camerelor şi citeşte primul comunicat oficial emis de CFSN, noul organism, care va fi responsabil cu trecerea de la cu trecerea de la regimul comunist înspre cel democratic                                                                                                  (Cico Dumitrescu)
„Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu”

Printre măsurile pe care le va lua noul organism înfiinţat, se numără:

– Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic, pluralist de guvernare

– Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie– Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate. Nimeni nu poate pretinde putere pe viaţă. Consiliului Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România. (n.r.: în timpul regimului comunist, avea numele oficial Republica Socialistă a României)

La baza acestui document a stat Proclamaţia Forumului Civic pe care a citit-o Dumitru Mazilu, de la balconul CC, în jurul orei 17:00. Ulterior, textul a fost modificat de Silviu Brucan, înainte de a fi dat pe post.
Într-o primă fază, CFSN va avea 40 de membri; printre aceştia se găseau membri ai disidenţei româneşti, cadre militare sau personalităţi din aria literaturii, cinematografiei etc. Mai târziu, o parte dintre aceştia vor părăsi Consiliul, după ce se creionează planul transformării CFSN în formaţiune politică. Lista membrilor va fi completată cu numele revoluţionarilor din care au fost prezenţi în CC şi care făceau parte din Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională (organism înfiinţat în după amiaza zilei de 22 decembrie)
Mircea Kivu – sociolog: „Emisiunea a implificat fenomenul respectiv adica teroarea. Teroristii care au existat au fost multiplicati de televiziune parea ca din stirile care apareau la televiziune pareau ca sunt de ordinul miilor,parea ca sunt armate intregi de teroristi care se indreapta spre Bucuresti, si asta a impiedicat lumea sa ramina in strada si se participe in continuare efectiv la tranzitia de putere. Aceste apeluri adresate oamenilor nepregatiti pentru o conflict armat mi s-a parut o mare greseala si cei care l-au facut au pe constiinta o parte din cei care au murit aicea in fata gardului televiziunii, pentru ca era un apel patetic si nu avea nicio consistenta nu putea sa rezolve nimic ca dovada ca acei oameni mai ales tineri au murit aici fara sa stie de ce. Intrun conflict cu armament este implicat omul care stie sa manuiasca arma. Sa chemi oameni de pe strada sa vina sa faca ce? sa fie un zid viu sa devina carne de tun si dupa acea ?”
STENOGRAMĂ

Ceaușescu le-a ordonat să tragă. Generalul Vlad: „Voi face în așa fel să merit încrederea dv.”

Restul vă voi prezenta în editia viitoare.

Gral-col(r)conf univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Preasfințitul Părinte Iustin este noul Episcop al Maramureșului și Sătmarului

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit ieri, 16 decembrie 2016, în ședință de lucru la Reședința Patriarhală din București, a ales prin vot secret pe Preasfințitul Părinte Iustin în scaunul vacant de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, cu 36 de voturi din 43 valid exprimate, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului va avea loc pe 27 decembrie 2016,la Baia Mare.

Sfântul-Sinod-a-ales-pe-noul-Episcop-al-Maramureșului-și-SătmaruluiLa Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ieri ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acesteia, a avut loc alegerea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului, scaun rămas vacant în urma decesului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop onorific Justinian Chira. Alegerea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului a avut loc după ce, pe 8 decembrie 2016, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, în consultare cu Adunarea eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a desemnat prin vot secret drept candidați pe Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și pe Preacuviosul părinte arhimandrit Timotei Bel, starețul Mănăstirii Scărișoara Nouă și exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Sfântul Sinod a ales, ieri, 16 decembrie, prin vot secret, pe Preasfințitul Părinte Iustin în scaunul vacant de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, cu 36 de voturi din 43 valid exprimate.

După momentul alegerii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de felicitare pentru noul Episcop ales al Maramureșului și Sătmarului.

„Îl felicităm pe Preasfințitul Părinte Iustin și-l rugăm pe Dumnezeu să îi dăruiască sănătate, forță de muncă în continuare. Sperăm să nu diminueze zelul misionar-pastoral care-l caracterizează pe Preasfinția Sa, precum și dragostea față de Biserică și neam, foarte intens trăită în Maramureș. Vă felicităm și dorim ca această comuniune a tuturor țărilor, așa cum se numesc zonele distincte ale Maramureșului și Sătmarului, să fie pentru noi un prilej de admirație pentru că în istorie se știe cât de mult au pătimit românii ortodocși din Maramureș și se vede acum, după ce în ultimii 26 de ani au avut ocazia să se exprime în libertate, cât de mult au recuperat din pierderile de altădată, prin multe mănăstiri care s-au zidit de la temelie, dar și alte instituții, parohii și biserici noi, școli de teologie și, desigur, în mod deosebit se vede cum se înalță noua Catedrală Episcopală din Baia Mare”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureșului și Sătmarului, a mulțumit Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru alegerea sa și încrederea pe care i-o acordă. „În urmă cu 22 de ani am fost chemat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian Chira să îi fiu ajutor și colaborator. Sfântul Sinod i-a împlinit această dorință prin desemnarea mea prin vot. A fost o perioadă foarte intensă, foarte dinamică, deloc ușoară, însă colaborarea noastră și duhul Mănăstirii Rohia care ne-a unit au făcut ca această lucrare împreună să facă din Episcopia Maramureșului și Sătmarului o eparhie care a avut o evoluție deosebită alături de celelalte eparhii din Patriarhia Română. Acest lucru se datorează Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a adus o dinamică nouă vieții bisericești în toate domeniile de activitate, înnoirii acesteia și lucrării în comuniune a membrilor Sfântului Sinod, preoțimii noastre, mănăstirilor și poporului drept-credincios care iubește mult Biserica strămoșească”, a arătat Preasfințitul Părinte Iustin.

Teme importante pentru viața bisericească dezbătute în ședința Sfântului Sinod

Pe lângă alegerea unui nou episcop pentru Eparhia Maramureșului și Sătmarului, au fost dezbătute ieri și alte puncte pe ordinea de zi care se referă fie la viața internă a Bisericii, cum ar fi salarizarea unitară a personalului de la Centrele eparhiale, noi reglementări privind înmormântarea și cimitirele, dar și alte subiecte privitoare la anul 2017 – Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, legate de viața duhovnicească și de învățământul teologic. Înainte de şedinţa Sfântului Sinod, ierarhii români au participat la slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală, care a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Florin CREȘTINUL

Preotul Gheorghe Zemora din Vulcan, Hunedoara, sub persecuţia comunistă

S-a născut la 25 februarie 1901, în satul Sebeşel, din localitatea Săsciori, judeţul Alba. După şcoala primară şi gimnazială din Alba Iulia, tânărul Zemora a urmat Şcoala Normală din Sibiu. Între 1920 şi 1921 este învăţător în Sibiu, pentru ca mai apoi să urmeze Institutul teologic-pedagogic din acelaşi oraş. În 1925 a primit darul preoţiei. În Zemora_w747_h373_q100august 1929 ajunge să slujească la Parohia Vulcan I, în biserica ridicată de fostul paroh şi viitorul Mitropolit al Moldovei Sebastian Rusan. De numele preotului Zemora se leagă construirea şcolii din cartierul Dealu Babii din Vulcan.

În 31 decembrie 1947 a fost reţinut de Siguranţă „în cadrul măsurilor generale de triere”. În urma intervenţiei Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului la ministrul afacerilor interne Teohar Georgescu, în data de 3 februarie 1948 părintele a fost eliberat. După interzicerea disciplinei religie în şcoală, ca fost profesor, preotul Zemora a ţinut ore de catehizare cu elevii în fiecare duminică după-amiaza în biserică şi a format un cor bisericesc cu aceştia. Astfel de gesturi au atras inevitabil atenţia autorităţilor comuniste, care i-au interzis preotului să le continue. Mai apoi, în octombrie 1949 organele de Miliţie l-au oprit să-şi mai exercite activitatea pastorală intensă şi să mai primească produse de la credincioşi, în locul venitului de epitrahil ce se cuvenea parohiei. În această perioadă era etichetat drept „element duşmănos clasei muncitoare”.

Pentru că avea priză în rândurile credincioşilor într-o zonă majoritar muncitorească, atunci autorităţile comuniste au trecut la compromiterea lui. Începând cu luna mai 1950, timp de câteva câteva luni au fost interogaţi mai mulţi evrei, foşti ilegalişti comunişti şi membri ai Comitetului Democratic Evreiesc (organizaţie satelit a PMR) care în declaraţiile lor, asemănătoare în conţinut şi limbaj, susţineau că în timpul rebeliunii legionare preotul Zemora ar fi pus beciul casei sale la dispoziţie pentru ca ei să fie anchetaţi de către legionari. Din numeroasele documente întocmite de Securitate în această anchetă nu se regăseşte nici o declaraţie a preotului Zemora, dar nici intenţia anchetatorilor pentru trimiterea lui în justiţie, aşa cum se întâmpla în multe cazuri din acea vreme. În schimb, în urma ordinului ministrului adjunct al afacerilor interne, Marin Jianu, în noaptea de 22 spre 23 martie 1951 părintele Zemora, împreună cu fiica cea mică, a fost mutat în domiciliu obligatoriu în localitatea Mănăstirea, din judeţul Călăraşi. Motivul a fost că, între 1939 şi 1941, ar fi „desfăşurat o intensă activitate legionară şi făcea parte din cuibul secret al intelectualilor”, cu menţiunea că la dosar nu se regăsesc documente în acest sens. Ulterior, situaţia sa juridică s-a reglementat prin Decizia MAI nr. 200/1951. În timpul acesta, soţia îi era bolnavă şi internată în spitalul din Vulcan. După externare, soţia preotului Zemora a fost scoasă din casa parohială, pentru ca spaţiul să fie oferit unor familii de fideli ai partidului.

La Mănăstirea, părintele a fost angajat ca paznic la GAS-ul „Alexandru Sahia”. Pentru mutarea lui cu domiciliul de la Mănăstirea la Cluj, la fiica lui cea mare, a intervenit Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei la Petru Groza, însă fără succes. În această situaţie, părintele Zemora trimite un memoriu Episcopului Andrei Magieru, care la rândul său îl înaintează Patriarhului Justinian Marina cu rugămintea de a interveni la forurile competente. La 5 mai 1951, patriarhul român trimite memoriul mai departe la Ministerul Afacerilor Interne cu solicitarea rezolvării situaţiei părintelui Zemora. Deoarece nu primise nici un răspuns, după două săptămâni Patriarhul Justinian trimite o nouă solicitare. Nici de această dată, Ministerul Afacerilor Interne nu răspunde, la 12 septembrie 1951 lucrarea fiind clasată. Părintele Zemora solicita Ministerului Afacerilor Interne să fie mutat din Vulcan la Cluj, la fiica cea mare, iar Episcopul Andrei Magieru să fie transferat cu slujirea în altă parohie din Episcopia Aradului sau Arhiepiscopia Sibiului. Toate încercările sale s-au lovit de refuzul celor din MAI. La 15 iunie 1954 înaintează o petiţie către Prezidiul Marii Adunări Naţionale, prin care solicita ridicarea restricţiilor domiciliare. I se respinge, deoarece în referatul întocmit de Securitate se arăta: „Nu suntem de acord, deoarece este duşman al regimului nostru şi în caz de reîntoarcerea lui, fiindcă avea influenţă asupra credincioşilor, şi în prezent ar putea desfăşura activitate propagandistică nefavorabilă”.

Abia în urma intervenţiei din 7 aprilie 1955 a Patriarhului Justinian, prin Decizia nr. 5642 din 20 aprilie 1955, MAI a ridicat restricţiile domiciliare ale părintelui Zemora. Ulterior, acesta va ajunge slujitor la Parohia Nevoeş, din localitatea hunedoreană Buceş. 

  Florin CREȘTINUL

Epopeea țăranului român marinar în flota Imperiului Austro-Ungar capturat în Pacific. Aventura tânărului năsăudean căzut prizonier la japonezi în Primul Război Mondial

Risipind parfumul unic al Belle Époque (1871-1914), Primul Război Mondial a născut un contrast pe măsură: a pus capăt unei lumi speciale, caracterizate de bunăstare economică și optimism, de inovație tehnologică și științifică, dar și de înflorire culturală, de la muzică și literatură, la teatru și arte vizuale. Dincolo de teoriile care vorbesc de ciclicitatea sau iminența periodică a războaielor, nu poți spune decât că acelei lumi i s-a urât cu binele. Ca după orice război, însă, rămâne și o istorie complementară, mai puțin gravă sau încărcată de tragism. În această privință, participarea românilor la Marele Război are o istorie suficient de bogată. Dintre toate poveștile ce o compun, cea a lui Dumitru Nistor, un tânăr țăran din Transilvania înrolat în marina austro-ungară și ajuns prizonier hăpt în îndepărtata Japonie, este una dintre cele mai insolite.

Un amator prolific

D.Nistor_00Dumitru Nistor s-a născut în satul Năsăud, la 10 octombrie 1893. Visând din copilărie să călătorească şi să vadă ţări străine, în 1912, când vine vremea „număraşului”, adică a recrutării, el cere să fie primit nu în miliţia ardeleană, unde erau recrutaţi de obicei românii, ci în marina austro-ungară. Terminând şcoala de marină, este îmbarcat ca Geschützvormeister („primul îndreptător de tun”) pe vasul „SMS Kaiserin Elisabeth”, cu destinaţia Asia. Prins de război în Marea Chinei, crucişătorul Kaiserin Elisabeth participă la câteva bătălii navale, pentru ca în 1 noiembrie 1914, în fața iminentei capitulări, să se hotărască scufundarea lui. Echipajul pierde şi lupta terestră, membrii lui fiind luați prizonieri de japonezi şi transportați       în arhipelagul nipon. Timp de zece luni, ţăranul-marinar din Năsăud va fi prizonier într-o mănăstire buddhistă din Himeji, iar apoi, mutat într-un lagăr construit special pentru prizonierii germani şi austrieci, în Aonogahara, nu departe de Kobe, unde va rămâne până la sfârşitul anului 1919, scrie pe site-ul Europeana1914-1918.eu.  

Detaliile repatriereii sunt necunoscute. Când ajunge acasă, însă, părinții săi nu mai trăiesc, notează scriitorul năsăudean Teodor Tanco în schița biografică „Dumitru N. Nistor, un artist amator”, publicată în 1984, la Bistrița, în: Idem, Virtus Romana Rediviva, vol. V. Memoria prezentului. Revenit din prizonierat, viața lui Dumitru Nistor continuă sa fie plină de experiențe: scrie, pictează, organizează expoziții și participă la manifestări culturale. Eroul năsăudean se stinge din viață la 25 iulie 1971.     Mărturia principală a expediției militare în Asia la care a participat Dumitru Nistor se păstrează în trei caiete manuscrise achiziționate la 31 ianuarie 1994, de către Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj. Primul dintre ele, intitulat Ziuariul meu, cuprinde jurnalul tânărului țăran plecat în armată. Celelalte două caiete strâng între coperțile lor poezii „combinate” de el însuși sau culese de la tovarășii de arme, sub titlul generic Dorul alinat și urâtul alungat cu Poesii, edițiunea I (al doilea volum e subintitulat Tinereța e floarea vieții), scrie cercetătorul Liviu Bordaș, în lucrarea: Șapte ani în Asia (1913-1920). „Experimentele etnografice” orientale ale unui țăran din Carpați, publicată în 2007, în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane ”Gheorghe Șincai” din cadrul Academiei Române. Alte 26 de caiete scrise de Dumitru Nistor, precizează același studiu, se află în Biblioteca Documentară din Năsăud a Academiei Române. Prezentăm principalele momente din călătoria în Asia, așa cum sunt consemnate ele în primul caiet al marinarului din Năsăud.

Cătană cu amicul Pista

În toamna anului 1912, Dumitru Nistor se întâlnește în sat cu prietenul său István Funer, feciorul olăriței, cu care nu se văzuseră de ani buni. István se întorsese de la Budapesta pentru „cartea de botez”, decis fiind să se înroleze voluntar. Aceleași erau și gândurile lui Dumitru, el intenționând să se înroleze la marină. Gând la gând cu bucurie: și István tot la marină voia.      După ce primesc acordul părinților, cei doi pleacă, pe 20 noiembrie, la Bistrița, la regimentul de grănicieri, pentru vizita medicală. Medicul militar le spune că acceptul pentru înrolare îl vor putea primi abia după un răspuns pozitiv de la Pola, unde era Școala de Marină a Monarhiei Austro-Ungare. Se întorc acasă și trimit la Pola scrisorile cu cererile de înrolare. Amâdoi primesc răspuns pozitiv.

    În noaptea de 4 decembrie 1912, tânărul Dumitru Nistor se desparte în lacrimi de sora și bunicul său și, împreună cu părinții și amicul István, pleacă cu căruță spre Bistrița. Ajung în oraș pe la opt dimineața și se prezintă la regimentul de grăniceri pentru a fi luați în evidență și formalități. După două ore se întorc la căruță, merg să își cumpere cufere și se întoc iar la cazarmă, unde primesc banii pentru mâncarea de drum. Ofițerul de Serviciu telegrafiază la Pola pentru ca viitorii cadeți să fie așteptați când sosesc și un caporal merge cu ei la gară pentru a le cumpăra biletele până la Pola. Până la sosirea trenului, tatăl lui Dumitru îi mai învită la un pahar de vin. Despărțirea de mamă e sfâșietoare. E ultima oară când Dumitru își vede părinții. Era o după masă mohorâtă de miercuri.

  Pe la miezul nopții, trenul ajunge la Cluj. Ningea. Peste zece minute, „mașina dracului” pleacă mai departe spre Budapesta, unde ajunge a doua zi dimineața. De acolo, după experiența întâlnirii cu hoții de buzunare, cei doi schimbă trenul și pleacă pe ruta: Zagreb, Fiume, Pola. Sosesc noaptea târziu și sunt preluați de cei de la marina militară și duși la cazarmă.

Artilerist la Veneția

Deșteparea de a doua zi dimineață e una naturală: Dumitru este mușcat de unul din șobolanii care mișunau prin dormitor. Cei doi mănâncă ce le-a mai rămas de pe drum, fac vizita medicală, li se i-au măsurile și, spre după masă, primesc uniforma. Dumitru e repartizat la Compania I, grupa a IV-a, de la etajul patru al cazarmei. Trăiește și primul șoc cultural: în jurul lui se vorbeau nu mai puțin de opt limbi: germană, maghiară, croată, sârbă, poloneză, cehă, slovacă și italiană. Niciun coleg român. Urmează al doilea șoc: mâncarea era gătită cu untdelem, nu cu untură.  Începe instrucția, se îmbolnăvește și stă câteva zile la infirmerie. În scurt timp este transferat la grupa I a companiei pentru bună purtare. Continuă instrucția și pe 10 februarie participă și la prima tragere cu arma. Specializarea, însă, și-o face la artilerie. La 15 februarie dă examenul de recrut, primește uniformă nouă și depune jurământul. E repartizat pe vasul de război S.M.S. Adria, nava-școală a artileriei autro-ungare. Programul zilnic: deșteptarea, igiena corporală, micul dejun, curățenia pe vapor, ieșirea pe mare cu bărcile, prânz (cu un sfert de litru de vin roșu), pauză de o oră, școală, ieșirea din nou cu bărcile pe mare, cina (cu încă un sfert de litru de vin) și stingerea. Dumitru și colegii săi artileriști sunt duși la exerciții de tras cu tunul pe țărmul Dalmației și al Italiei, la Fiume, Trieste, Veneția. În martie ia cu brio examenul de tunar și este făcut subofițer, grad cu care este mutat de pe SMS Adria pe vasul SMS Wien, cu care, în timpul Războiului Balcanic, ajunge în Turcia și Grecia.

Omul tot plănuiește și Dumnezeu împlinește

Dintre toate vasele de război ale Imepriului Austro-Ungar, doar două erau cele care se puteau avânta și dincolo de apele Mării Adriatice, pe ele putându-se îmbarca doar un procent din cei circa 100.000 de marinari austro-ungari. Dumitru Nistor visa să călătorească prin lume, pentru a cunoaște popoarele și natura altor țări, încă de la orele de geografie din școala primară. SMS Kaiserin Elisabeth urma să plece în Asia. Mulți marinari își doreau această călătorie, dar trebuiau să îndeplinească anumite criterii, printre care: bună purtare, sănătate de fier și dinți de oțel… La 4 august 1913, Dumitru primește vestea cea mare: va face parte din echipajul crucișătorului Împărăteasa Elisabeta și va pleca peste mări și țări. Puțini aristocrați din epocă și-ar fi putut permite o astfel de călătorie, Dumitru o făcea gratis.  

 Vaporul era murdar că abia sosise de la reparații. L-au curățat, l-au vopsit și l-au încărcat cu toate cele necesare pentru lunga călătorie. Pe 16 august se îmbarcă pe vapor și alți români ardeleni: Pantelemon Frunză, Pavel Șandru, Alexandru Călușeri, Ioan Popa, Ioan Mariș, Nicolau Cazan, Simion Petrumăianți. Pe 19 august, aproape de ora 10 a dimineții, Kaiserin Elisabeth, împreună cu cei 505 matrozi și ofițeri aflați la bord, pleacă la drum.

Călătoria prin Asia întreagă

După două zile de mers, echipajul a ajuns în Marea Mediteraneană, ziua umătoare fiind deja la Port Said, pe țărmul Africii. Traversează Canalul Suez și Marea Roșie. Dumitru Nistor vede Muntele Sinai, dar și primii peștii zburători, licurici de mare, cămile și struți. Urmează Aden, port al Yemenului. Arabii par niște umbre de oameni: „un om de pe la noi, din Valea Someșului, ar fi în stare a aduce 7-8 arabi din Aden pe spate, încă ar fugi cu ei”. În lipsă de altceva, echipajului i se servește carne de cămilă „urâtă, vânătă și cu un miros greu de mortăciune”. Năsăudeanul e însă un supraviețuitor veritabil, nu face mofturi.

 În Oceanul Indian apar primii rechini („frumoși, grași, de dimensiunea unui vițel”), dar și prima furtună, „cu valuri cât dealurile”, ce a durat patru zile. Pe 12 septembrie, Kaiserin Elisabeth ajunge la Ecuator, pe la malurile Insulei Ceylon. Dumitru vede primul elefant și o lume cu totul nouă: „fete cu verigi de aur și argint țintite chiar în față, în nas, buze și urechi.” Și completează: „Aici, coborându-ne la țărmure, am văzut un lucru nou ce în viață mea până atunci nu văzusem: acolo ne aștepta o mulțime de indieni cu niște căruțuri cu două roți, așa numite, în englezește, Rickshaw. În acest căruț încape o persoană. Cu aceste căruțuri trag indienii pe europeni și îi poartă la plimbare prin oraș, pentru plată, câte o jumătate de Rupie (40 de cenți) pe oră. Trebuie să vă spun că foarte frumos și odihnit șade omul în acest Rickshaw; pe roți are gumă, ca la bicicletă, și dacă poftești indianul tot mereu fuge cu tine, ca un cal în trap.”  

Următoarele opriri: Insula Sumatra, Singapore și Hong Kong. „E foarte frumos orașul noaptea, când ard lampele electrice prin clădiri și pe stradă, atunci are o priveliște frumoasă, de minune, mai ales dacă privești de pe vapor, din port. Orașul e împărțit în două: o parte o locuiesc englezii, cealaltă, chinezii. Cartierul englez e foarte frumos, curat, dar pe cât e acesta de curat, pe atâta e de murdar și de puturos cel chinez, aci e o putoare de te înădușește, pentru că de regulă chinezii au strade strâmte și toate spurcăciunile le aruncă în stradă. Chinezii sunt foarte murdari, să mă iertați, dar umblă păduchii pe ei ca viermii în rană, nu se spală cu lunile.”

 La 7 octombrie, se întâlnesc, la Chefo, cu colegii de pe crucișătorul Kaiser Franz Josef, de unde pleacă mai departe, până la Nagasaki. Ieșind în oraș, Dumitru nimerește la un birtaș român din Brăila. „Foarte bine ne-au tratat, cu mâncăruri și băuturi alese, însă de astă dată nu au voit să primească bani de la noi”, nota entuziast marinarul. Urmează Yokohama, de unde năsăudeaul dă o fugă cu trenul până la Tokyo („oraș destul de frumos”), Yokaichi, Toba și Kogoshima, unde e martor la erupția vulcanului Sakurashima: „când am sosit în port, chiar ardea vulcanul. Așa urla de credeai că răcnesc o mie de lei. Când și când se sguduia pământul cu așa putere încât și noi simțeam cu vaporul pe apă. De odată a început a arunca lavă cu foc încât ieșeau stânci întregi pe craterile lui.”  

Despre japonezi scrie că „se închină la mai multe prostii. De exemplu, la soare, lună, stele, foc, la animale, la cai, la căprioare, balaur, șerpi, paseri etc. […] Doamne, Doamne, că nu știu ce să zic la acestea. Umblând omul prin lume vede multe de tot și singur nu știe să aleagă și să prețuiască, care credință e mai bună. Tocmai am gândit și eu de multe ori, când priveam pe la bisericile acestea chineză și japoneză, că amar mai înșeală și nebunesc poporul tâlharii și hoții aceia de popi. Preoții lasă să cioplească din piatră fel de fel de sfinți, câte 90-100 de bucăți, și îi pun pe lângă biserică ca să le cerșească bucate și bani, care poporul cel prost încă aleg bucatele și le duc la sfinți crezînd că sfinții le mănâncă noaptea, însă, să facă câte o cercetare noaptea pe la sfinți, atunci s-ar întâlni cu sfântul popa ce duce bucatele cu sacul de la sfinți.”

 Din Japonia se întorc iar în China, la Shanghai, loc cu noi peripeții: colegii italieni s-au încăierat cu marinarii americani în oraș, bătăile lăsându-se cu răniți și morți de ambele părți. În plus, la plecare, explodeză cuptorul cu pâine de pe vapor. Echipajul pleacă apoi la Cing-van-tau, pentru exerciții de tragere.

„Răsboiul european sau mai bine zis Universal”

Pe 23 iunie vasul ajunge iar în Chefo, unde echipajul primește o telegramă cu vestea atentatului de la Sarajevo și moartea Moștenitorului de tron al Austriei, Franz Ferdinand. Lucrurile încep să se complice și sunt înștiințați de Consulatul Austriei din Chefo, să fie cu băgare de seamă pe unde acostează și în ce mări se avântă cu vaporul. Pentru mai multă siguranță, au ales să meargă în Tsingtao, oraș chinez aflat sub admministrație germană.  

 Începe războiul. Guvernul german din colonia Kiautschou, cea în care se afla și Tsingtao, primește un ultimatum din partea guvernului japonez să predea colonia, „fără nici o sminteală”, până la 23 august 1914. Germanii nu au cedat și s-au pregătit de luptă. În ziua când expira ultimatumul, cei de pe Kaiserin Elisabeth au primit o telegramă care le spunea să lege numaidecât vaporul de țărm iar matrozii să meargă la Tien-tsin, la cazarma austriacă de acolo, fiindcă nu au dreptul de a lupta, alături de germani, împotriva japonezilor. Prin urmare, Dumitru și colegii săi de bord s-au suit în tren și au luat-o spre Tien-tsin. Odată, sosiți, s-au prezentat la cazarma austriacă, dar pentru că erau prea mulți, unii dintre ei au fost cazați și în oraș. Dumitru a ajuns la furierul consulului austriac. A doua zi, însă, au aflat că telegramă fusese falsă, trimisă de japonezi…

 Echipajul s-a întors la Tsingtao, dar de data aceasta îmbrăcați în civil, pentru a nu fi recunoscuți. Drumul a fost mult mai dificil: au schimbat de mai multe ori trenul, au mărșăluit prin mocirlă, au tras la vâsle și, într-un final, s-au reîntors pe vas și s-au pregătit de lupta cu japonezii. Primele confruntări s-au terminat la egalitate: „În toate zilele veneau asupra orașului aviatori englezi și japonezi cu aero- și hidroplane și aruncau bombe asupra vapoarelor și bateriilor, iar noi tot mereu pușcam asupra lor cu tunurile și puștile, dar nu am nimerit nici unul, drept aceea nici ele nu au făcut nici o stricăciune cu bombele aruncate.”

 Pe 24 septembrie, pe la trei noaptea, echipajul află că japonezii sunt la 40-50 de km de ei. Începea lupta adevărată. Comandantul de pe Kaiserin Elisabeth i-a strâns pe marinari: „Dragii mei matrozi: fiți curajoși! Astăzi vom intra și noi în luptă cu japonezii. Nu vă speriați: fiți bărbați! Se poate că vor fi răniți dintre noi în timpul luptei, ba chiar și morți, de aceea tot nu vă pierdeți curajul!, că în război așa se întâmplă și în război nu pot merge vâji și babe, fără numai oamenii cei tineri și bărbătoși. De acum să cugetăm la patrie, că pentru ea ne luptăm, deși suntem pe pământ străin, tot pentru interesele ei ne luptăm.”

 Luptele, crâncene, pe mare și pe uscat, au durat mai multe zile și au făcut mii de victime în rândul beligeranților: germani și austro-ungari, respectiv japonezi și britanici. Pe 1 noiembrie a fost ultima zi de luptă. Vasul este scufundat, iar echipajul începe lupta pe uscat. Eroul din Năsăud nota din tranșeu: „A început să sufle un vânt rece. Noi neavând niciunul manta, tremuram de frig și, ca adaos, stam în șanțuri în care aveam apă și noroi până la glezne. Toată noaptea au urlat tunurile ca niște lupi turbați. Ca să fim și mai necăjiți, începuse și ploaia a curge, încât ne-am udat până la piele. Am căpătat la față culori frumoase: albastru, galben, verde, iar dinții ne zîrnăea în gură de ne da scântei nu alta. Numai atunci ne încălzeam când ne cuprindea fierbințeli de moarte, căzând înainte câte o grenadă.”  

 În după masa zilei de 7 noiembrie, Tsingtau cade în mâinle japonezilor. Odată cu el, și eroul nostru. Prizonierii ajung, după o călătorie de patru zile, la Hiroshima și de acolo la Himeji. În gară sunt așteptați locuitorii orașului, „care au început a zbiera, a râde și a face haz și glume” de ei. Din gară sunt duși la un templu budist, unde sunt împărțiți în două: o parte rămâne pe loc, cealaltă este dusă la un alt templu. Dumitru Nistor rămâne cu primul grup, format din 136 de prizonieri. Era 21 noiembrie 1914.

Universul lagărelor japoneze

Dumitru Nistor nu oferă prea multe detalii despre viața de prizonier. Principalele probleme erau frigul, plictisul și mâncarea puțină: „de lucrat, nu ne-au dat nimica afară de curățenia bisericii, și să ne fi dat de lucru ceva mai greu, tot nu puteam cu acel cost lucra, ne-am fi răsturnat de foame. Ziua mai mult dormeam ca să ne alungăm foamea.”

 Luni, 20 septembrie 1915, Dumitru e transferat în Aonogahara, un sat din apropierea orașului Kobe. Au sosit pe la prânz, i-au dus pe un deal, în barăci special pregătite pentru ei și alți prizonieri germani. Cu totul, 488 de prizonieri. Era aer curat, aveau poftă, dar nici aici nu era mâncarea suficientă. „Mâncam frumos, cu cumpăt și cruțare, ca vezi doamne să nu-mi îngreunez stomacul (ha, ha, ha).” 

După celebra bătălie de la Tsingtao (31 octombrie-7 noiembrie 1914), peste 4.600 de prizonieri de război au fost internați în lagăre temporare de pe întreg teritoriul nipon. În 1915, când a devenit clar că războiul va dura mai mult decât s-a preconizat la începutul lui, autoritățile japoneze au construit lagăre permanente, pentru a oferi prizonierilor condiții de viață mai acceptabile, cele temporare fiind desființate. Noile tabere erau împrejmuite cu sârmă ghimpată și păzite de militari, prizonierii fiind însă tratați în acord cu Conveția de la Haga, din 1907, principalul document internațional care reglementa statutul prizonierilor de război, scrie, într-un studiu dedicat prizonierilor internați în Japonia în timpul Primului Război Mondial, profesorul Atsushi Otsuru.

  Lagărele aveau birouri, cameră de gardă, sală de mese, baie, infirmerie, latrine și barăci. Lagărele erau în mod regulat vizitate de reprezentanți ai țărilor protectoare: inițial, acest rol a revenit Statelor Unite, iar din februarie 1917, Olanda răspundea de prizonierii germani, iar Spania de cei austro-ungari. Condițiiile de viață ale prizonierilor au fost monitorizate constant și de oficiali ai Crucii Roșii Internaționale.  

Fiecare lagăr avea specificitățile sale: unele erau situate în centrul orașului, altele, în afara lor; unele erau mai mari, altele, mai izolate ori împărțite în mai multe sublagăre etc. Lagărul de la Aonogahara, aflat în apropiere de orașul Kobe, avea 255 de prizonieri germani și 230 de prizonieri austro-ungari (printre care și șase români). Grupul forma 80% din totalul militarilor austro-ungari internați în lagărele din Japonia și reflecta diversitatea ligvistică a imperiului, diferențe care au făcut însă mai ușoară exacerbarea tensiunilor dintre ei (mai ales după intrarea Italiei și României în război de partea Antantei), conflictele fiind mai frecvente decât în alte grupuri de prizonieri din Japonia.     Spre deosebire de lagărele europene, cele din Japonia nu obligau prizonierii să lucreze, asta și pentru că Japonia era departe de câmpul de bătălie european și civilii nu erau solicitați de armată. Prizonierii lucrau, însă, voluntar: își făceau mici grădini de zarzavaturi sau ferme de porci în preajma lagărului, pentru a-și mai omorî timpul, dar și pentru a completa porția de mâncare puțină din lagăr. Aceste activități implicau și anumite schimburi, unele metode de lucru ale europenilor fiind preluate de localnici.  

De la bun început, sportul preferat al prizonierilor a fost fotbalul, meciurile dintre echipele de prizonieri și cele locale nu erau deloc o raritate și atrăgeau o mulțime de spectatori. De asemenea, unii prizonieri au organizat cluburi de gimnastică pentru a le oferi colegilor posibilitatea de a face exerciții și pentru a-și menține sănătatea. Activitățile sportive erau completate de ieșiri săptămânale, sub pază, în afara lagărului (așa-numitele „excursii”) și de activități culturale: producții teatrale, concerte, expoziții și chiar înființarea unei orchestre care, la ceremonia de repatriere a prizonierilor, a ținut un concert în care a interpretat, în premieră în Japonia, Simfonia nr. 9 de Beethoven.

Una peste alta, regimul lagărelor de prizonieri din Japonia e considerat a fi printre cele mai umane din timpul Marelui Război, cu un sistem de pedepse permisiv. De exemplu, pentru introducerea de alcool în lagăr sau pentru întârzierea la apel prizonierul în cauză era pedepsit cu trei zile de închisoare; pentru încălcări mai grave ale regulamentului, pedepasa urca la cinci zile de închisoare sau mai multe luni de supraveghere atentă. Cei care au murit în timpul prizonieratului au fost înmormântați langă lagăr, mormintele lor fiind transferate apoi în cimitirele orașelor aproapiate.

Lagărul cu indieni și africani de la Slobozia

Zecile de mii de militarii români căzuți prizonieri în Primul Război Mondial au ajuns internați în lagăre de prizonieri din țările Puterilor Centrale: Germania, Imperiul Otoman, Bulgaria și Imperiul Austro-Ungar, dar și în Danemarca sau Albania. Lor li se adaugă românii din Transilvania și Bucovina, care au luptat în armata austro-ungară, ajunși prizonieri în lagărele Aliaților, printre care și Dumitru Nistor, ajuns, împreună cu alți colegi, prizonier în Japonia.

 Regatul României avea propriile sale lagăre de prizonieri de război. Cele mai notabile au fost cele de la Ișalnița, Șipote, Răcăciuni, Tecuci, Dobrovăț, Bârlad, Măstăcani și Hagieni. Patru astfel de tabere au existat și pe teritoriile ocupate, administrate de germani: la Mărculeşti, la Mănăstirea de Argeş, la Turnu Măgurele și la Slobozia. Cea din urmă a fost și cea mai importantă și nu mai puțin exotică decât cele cu prizonieri europeni din Japonia.  

Pierderile mari suferite de anglofrancezi pe frontul de vest, în anii 1914-1916, au determinat mobilizarea resurselor umane din colonii. Unităţi militare cu băştinaşi afro-asiatici au ajuns implicate în marile bătălii din Europa. Inevitabil, mulţi dintre aceştia au căzut în prizonierat german. Lagăre de prizonieri de culoare au fost organizate la Wunsdorf şi Zossen, în Germania. Mortalitatea uriaşă a prizonierilor din aceste lagăre a determinat autorităţile germane să caute soluţii. După consultări cu Turcia şi Austria, s-a hotărât transferarea prizonierilor în România. În luna martie a anului 1917, 3.000 de prizonieri originari din N-V şi centrul Africii, precum şi din India, au fost transferaţi în România, unde s-au organizat aşa-zisele ,,Colonii agricole ale prizonierilor de război de culoare’’, scrie istoricul Vitalie Buzu, în numărul 2, din 2013 al revistei ialomițne Naparis, citând lucrarea Muslime in der Mark. Als Kriegsgefangene und Internierte in Wünsdorf und Zossen, semnată de Gerhard Hörp și apărută la Berlin în 1999.

O contribuţie decisivă în mutarea prizonierilor din Germania în România, scrie istoricul ialomițean, a avut-o etnograful, antropologul şi arheologul german Leo Frobenius, unul dintre cei mai cunoscuţi exploratori ai continentului african din prima jumătate a secolului XX și apărător al drepturilor prizonierilor de culoare din Germania. Frobenius, de altfel, a şi coordonat activitatea ,,Coloniilor agricole ale prizonierilor de război’’ germane.    

 Leo Frobenius a întreprins mai multe vizite în lagărele din România, inclusiv la Slobozia. Pasionat de fotografie, a realizat zeci de fotografii care surprind realităţile anilor 1917-1918 din Slobozia și din împrejurimi. Colecția fotografiilor sale digitalizate poate fi văzută pe site-ul Institutului Frobenius din Gerania), specializat în cercetări etnologice, istorice şi arheologice din afara Europei.

 Andrei PÎRJOLEA

Sfântul Părinte Papa FRANCISC a primit 50.000 de e-mailuri de felicitare la împlinirea a 80 de ani

Sfântul Părinte Papa Francisc a primit peste 50.000 de e-mailuri de felicitare la împlinirea vârstei de 80 de ani pe conturile de corespondență electronică deschise cu acest prilej, a anunțat Vaticanul, citat de DPA.

Mesajele îi pot fi trimise Suveranului Pontif în latină, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, germană, franceză sau poloneză. Cele mai multe mesaje primite de papa Francisc au fost în engleză, spaniolă și italiană, dar au fost și ,,peste 1.000″ în latină.    Vaticanul a mai menționat că Francisc a luat micul dejunul cu opt oameni fără locuință care trăiesc în Piața Sf. Petru, de la care a primit trei buchete de floarea soarelui.

Tot sâmbătă, cantinele pentru persoanele defavorizate din Roma vor servi prăjituri din partea papei, iar oamenii din adăposturi vor primi o imagine a Suveranului Pontif și mici cadouri, a mai precizat Vaticanul.     Și din partea redacției ziarului nostrum și a domnului general-colonel conf univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC I s-au trimis Sfântului Părinte felicitări de LA MULȚI ANI și de viață lungă cu bucurii și viață lungă

  Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Declaraţiile „antisistem” au legătură cu retorica rasistă şi antidemocratică

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, i-a criticat ieri pe cei care pretind a fi „antisistem”, afirmând că aceste declaraţii au legătură cu retorica rasistă şi antidemocratică, relatează DPA. În cadrul unei conferinţe de presă în Malta, Martin Schulz a fost întrebat cu privire la extinderea aşa-numitei „mişcări antisistem” în Europa şi la nivel global.  

El a declarat că nu este deranjat dacă este descris ca făcând parte dintr-un sistem care a pus bazele statului de drept. „Ce este acest sistem? Înseamnă ceva care a fost constituit. În UE, am constituit democraţia, statul de drept, demnitatea şi protecţia drepturilor omului, precum şi lupta împotriva discursului instigator la ură, a rasismului şi a antisemitismului. Dacă asta mă face parte a sistemului, atunci eu sunt mândru să fac parte din el”, a mai spus el. „Dacă ascult discursurile celor care pretind că luptă împotriva sistemului, îmi dau seama că în ele există o retorică rasistă, sunt discursuri antidemocratice care pun la îndoială drepturile minorităţilor. Este politica ţapului ispăşitor pentru tot ce se întâmplă”, le-a spus el reporterilor.

 Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite a zdruncinat peisajul politic din Europa, partidele tradiţionale temându-se că acest lucru va vitaliza partidele populiste şi de dreapta, notează DPA.

  G. AMBERT

 

De ce are nevoie elita mondială? De nişte sclavi – tăcuţi, ascultători

Globaliştii vor să schimbe lumea, să amestece rasele, să facă omul fără trecut şi fără viitor, numai cu prezent. Încă de pe vremea lui Marx şi Engels există această idee a transformării omului prin distrugerea identităţii lui, prin distrugerea tradiţiilor şi a familiei tradiţionale precum şi a credinţei, a declarat, la Unirea TV, jurnalistul Paul Ghiţiu.

sleeplg0„Migraţia a fost făcută pentru că mergea prea încet procesul de transformare, de construcţie a omului nou de către socialismul occidental. (…) Ce au nevoie băieţii ăştia, societatea globabă, societatea mondială? De nişte sclavi – tăcuţi, ascultători, or islamul înseamnă supunere. Dacă tu ca elită mondială, financiaro-bancară, îţi iei alături nişte personaje din lumea islamică, şi cu ele reconfigurezi lumea, ai ceea ce ţi-ai dorit.

Zona care s-a ridicat şi se împotriveşte este această zonă central-est europeană, este zona care pe vremuri a fost denumită Europa Veche, cea pe care istoricii au definit-o ca matricea civilizaţiei europene. Vechea Europă care a devenit noua Europă, devine Europa”, a precizat jurnalistul.

Criză în Polonia: Ministrul de interne acuză opoziția că a încercat să preia ilegal puterea

Ministrul polonez de interne Mariusz Blaszczak a acuzat partidele de opoziție că au încercat să preia puterea în mod ilegal, în contextul în care mai mulți parlamentari ocupă pentru a doua zi sala unde au loc ședințele de plen ale parlamentului, în cea mai puternică dispută politică din ultimii ani, relatează Reuters.

La primele ore ale dimineții de sâmbătă, poliția a spart cu forța un blocaj la ieșirile din clădirea legislativului din centrul Varșoviei, ridicat de protestatari care susțin că parlamentarii formațiunii de guvernământ, Partidul Lege și Justiție (PiS), au încălcat Constituțiaprin adoptarea, vineri, a Legii bugetului pe 2017.

  Un purtător de cuvânt al partidului Platforma Civică (PO), cel mai mare grup de opoziție din parlament, a spus că 20-30 de membri ai formațiunii ocupă cu rândul sala de sesiuni plenare.    ,,Întregul grup parlamentar al PO se află în Sejm”, a declarat Grabiec pentru Reuters.

 Aproximativ 30 de protestatari se aflau în continuare în fața Sejm-ului, camera inferioară a parlamentului, potrivit unui corespondent Reuters.    Criza a început vineri, când parlamentarii opoziției au protestat împotriva intenției  Partidului Lege și Justiție de a limita accesul presei în parlament, blocând intrarea pe podiumul din sala ședințelor de plen înainte de votul pe buget  

 Bugetul a fost în cele din urmă adoptat, în urma unui vot care s-a desfășurat într-o sală din apropiere, ceea ce a dus la escaladarea conflictului dintre opoziție și PiS, care, într-un an de la prelua puterii, și-a extins autoritatea prin intensificarea controlului asupra instituțiilor media publice și prin slăbirea prerogativelor celei mai înalte instanțe a țării.     ,,În opinia mea, evenimentele de ieri au fost o încercare ilegală de preluare a puterii”, a spus ministrul de interne Mariusz Blaszczak la postul privat de radio RMF FM.

 Ryszard Petru, liderul partidului de opoziție Nowoczesna, a afirmat că sunt programate noi proteste în cursul zilei de sâmbătă în fața Palatului Prezidențial, în centrul Varșoviei.    ,,Dacă actuala situație, în care PiS a pierdut încrederea populației, va continua, vor fi necesare alegeri anticipate”, a declarat Petru la postul privat de știri TVN 24.  

 Premierul Beata Szydlo, liderul PiS, conservatorul Jaroslaw Kaczynski, și alți responsabili ai formațiunii au fost blocați timp de mai multe ore în parlament în cursul nopții de vineri spre sâmbătă din cauza manifestanților de la intrările în clădirea legislativului.       Înspre dimineață, șefa guvernului și liderii PiS au fost în cele din urma evacuați din parlament, sub protecția polițiștilor, după ce forțele de ordine au intervenit și au spart blocajul protestatarilor.       ,,Constituție”, ,,Mass-media libere” și ,,Nu veți ieși până la Crăciun” au fost scandările manifestanților au fluturat drapele naționale.

   Silvia ANDREI 

Coreea de Sud: O nouă manifestație de amploare la Seul pentru accelerarea procedurii de destituire a președintei

Aproximativ 30.000 de simpatizanți ai președintei sud-coreene, conform poliției, au manifestat de asemenea sâmbătă în apropierea Palatului de Justiție, pentru a cere anularea moțiunii de destituire, votată săptămâna trecută de către deputați.      Afișând drapele sud-coreene și trandafiri roșii, susținătorii lui Park Geun-Hye, în majoritate admiratori ai tatălui acesteia, dictatorul defunct Park Chung-Hee, au denunțat un complot pus la cale de ‘stângiști’.

  Președinta este acuzată că s-a amestecat într-un scandal de corupție alături de confidenta sa Choi Soon-Sil, ea însăși urmărită penal pentru că a extorcat milioane de dolari de la companii sud-coreene. Park Geun-Hye este vizată de acuzații de încălcare a Constituției și de delicte penale (complicitate la corupție, abuz de putere).    

După votul Parlamentului de săptămâna trecută, Curtea Constituțională dispune în prezent de 180 de zile pentru a valida această moțiune.    Sâmbătă, manifestanții au cerut o plecare rapidă a președintei, care nu mai dispune de puteri executive, dar care are permisiunea de a sta la Casa Albastră, sediul executivului.     Avocații său au pledat la Curtea Constituțională că acuzațiile de complicitate la corupție sunt nedovedite și nu au niciun fundament juridic.

  Iosif VARGA

11 decembrie în istorie: Cuza anunță formarea națiunii române. Iliescu e ales președinte pentru a treia oară

La 11 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza anunță formarea națiunii române. În 1901 se transmite primul semnal radio transatlantic. În 1946 se înființează UNICEF. Iar în 2000, Ion Iliescu e reales președinte al României. Să ne închinăm tuturor eroilor care s-au jertfit pentru România și întregul popor drepmăritor creștin ortodox.

General(r)dr ec Mihai NAHORNIAC

Chirurgul Gheorghe Burnei ar fi cerut și 1.000 de euro pentru o operație. Acuzații de tentativă de omor

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, suspectat de luare de mita si experimente neautorizate pe copii, ar fi cerut sume cuprinse intre 1.000 de lei si 1.000 de euro pentru o operatie, au declarat, sambata, surse judiciare, pentru News.ro.

Pe numele chirurgului Gheorghe Burnei au fost deschise doua dosare distincte, instrumentate insa de acelasi procuror. Sambata dimineata anchetatorii au sigilat cabinetul medicului de la Spitalul „Marie Curie”.

„In cursul diminetii, imediat dupa ora sase, la Spitalul ‘Marie Curie’ a avut loc o descindere a inspectorilor de la Directia Generala Anticoruptie. Ni s-a inmanat mandatul de perchezitie, aprobarea doamnei judecator, si s-a pus sechestru pe cabinetul domnului profesor Gheorghe Burnei”, a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului „Marie Curie”, Denis Stanescu.

Ea a precizat ca descinderea a avut loc doar la etajul doi al spitalului, unde functioneaza clinica de ortopedie. Potrivit acesteia, descinderea nu a afectat activitatea spitalului. Intrebata daca in spital a fost inregistrata vreo reclamatie din partea pacientilor la adresa medicului Gheorghe Burnei, Denis Stanescu a raspuns ca nu.

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, afirma ca nu ar fi existat nicio sesizare la Colegiul Medicilor din Romania impotriva chirurgului Gheorghe Burnei, iar in acest caz medicul fie are doar o problema de coruptie, fie exista o problema grava de sistem si de incredere in institutii-cheie.

Bun e votul ghiurghiuliu

 Mihai Radu

Traian Băsescu e vesel că s-a ales. Cu un ochi râde, cu celălalt nu ne dăm seama ce face. Nu ne-am dat seama niciodată. Fără discuție, există undeva un dumnezeu al bețivilor. Un dumnezeu care, din când în când, tocmai ca să-i înțeleagă mai bine, se pilește și el. Altfel nu poți să-ți explici că, până în ultima clipă, Băsescu a crezut că ar putea fi premier. Rămâne să ne distrăm cu el în Senat, unde să nu vă mirați dacă, la un moment dat, o să-l ia de moațe pe bătrânul Dănăilă și-o să-l facă găozar. E o chestie de timp și atât.

 Catavencii-281-450_13-decembrie-2016-mic_24_001-1024x986Liviu Dragnea chiar nu a putut să se abțină. Cică tipul ăla prezentabil despre care ne-a zis că va fi premierul României e chiar el. Și noi care credeam că mustața mai are succes doar la bătrânele vedete porno care făceau furori în anii ’70…    Alina Gorghiu a demisionat din funcția de președinte al PNL. E bine că a făcut acest gest cât încă partidul mai există.     Raluca Turcan este președinte interimar al PNL. Asta e ca și cum ți-ar zice doctorul: N-ați vrea, până vă vindecăm de sifilis, să testați această blenoragie?

 Ghiță Falcă dă vina pe Dacian Cioloș pentru scorul slab al PNL: ,,Dacă Cioloș intra în campanie, PNL ar fi câștigat 38%”. Dacă intra de partea PSD-ului sau cum?   Elena Udrea nu a adunat decât trei mii și ceva de voturi. Asta după ce a făcut videochat, după ce a scris cu pixul pe ea, după ce a îngânat psalmi, după ce a alergat prin parc, după ce a băut cafele cu susținătorii. Chiar așa, ce să mai fi făcut cu oamenii ăia ca s-o aleagă?