Arhive lunare: februarie 2017

Începe Postul Mare al Sfintelor Paști. Totul despre cel mai dur post din an

POSTUL PAȘTELUI. Potrivit calendarului creştin ortodox, Postul Sfintelor Paşti începe pe 27 februarie şi ia sfârșit pe 15 aprilie, acesta durând șapte săptămâni. Învierea Domnului va fi prăznuită pe 1 mai. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Postul Mare. 

image001POSTUL PAȘTELUI. Postul alimentar (nu se consumă carne, ouă și produse lactate) trebuie însoțit de o bună conduită morală. Tradiția creștină spune că prin post ne purificăm trupește, dar mai ales sufletește pregătindu-ne astfel pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. Spre sfârșitul postului trebuie să ne spovedim și apoi dacă primim dezlegare din partea părintelui duhovnic să primim Sfânta Împărtășanie. Este deosebit de importantă starea de spirit pe care trebuie s-o avem în această perioadă, în care gândurile bune trebuie să predomine și să ne abținem de la violențe mentale, verbale și, evident, fizice. Să tăcem și să ascultăm mai mult, să fim mai binevoitori cu cei din jur și să nu ne lăsăm antrenați în nici un fel de dispute.

POSTUL PAȘTELUI. Regulile bisericești au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare, adică abținerea totală de la mâncare și băutură, sunt lunea și marțea din prima săptămâna a postului, iar în ultima săptămâna a postului, numită și a Patimilor, se ajunează luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă. În aceste zile se pot consuma, seara, doar pâine și apa.

POSTUL PAȘTELUI. În toată perioada postului sunt două dezlegări la pește, pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 24 aprilie, de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii). În Postul Paștelui sunt interzise cununiile religioase.

Postul Paștelui şi rolul lui în viaţa credincioşilor

POSTUL PAȘTELUI. Postul reprezintă reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Aceasta reţinere de la mâncări şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile şi la toate popoarele.

POSTUL PAȘTELUI. Potrivit părintelui Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari din Capitala postul nu este o „cură de slăbire”, ci una a împăcării cu apropiaţii, a rugăciunii şi faptelor bune, după cum spunea şi părintele Ilie Cleopa.

Patriarhul Daniel: Postul Sfintelor Paşti devine un urcuş spre lumina Învierii

POSTUL PAȘTELUI. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat,  duminică, în ziua  Izgonirii lui Adam din Rai, care precede începutul Postului Mare că, în timpul postului unit cu rugăciunea, privegherea, nevoinţele, pocăinţa şi faptele bune, omul adună în sufletul său harul sau prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. „Adunăm lumina iubirii Lui milostive în inima noastră. În acest mod, omul duhovnicesc, rugător şi postitor, luminat de harul lui image002Hristos, dobândeşte gândire şi privire duhovnicească, foloseşte cuvinte duhovniceşti şi săvârşeşte fapte duhovniceşti, prin care se aseamănă cu Dumnezeu Cel Sfânt şi cu sfinţii Lui. Prin urmare, câtă lumină a harului divin adună omul în sufletul său vieţuind pe pământ, atâta comoară de lumină poartă sufletul său nemuritor dincolo de mormânt, adică în lumina cea neînserată a Împărăţiei cerurilor. Când adunăm în suflet lumină din lumina iubirii lui Dumnezeu, atunci Postul Sfintelor Paşti devine un urcuş spre lumina Învierii, mai întâi spre lumina învierii sufletului din moartea spirituală pricinuită de păcat şi apoi spre lumina slăvitului praznic al Paştilor”, a explicat Patriarhul României. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat care sunt greşelile pe care le-a făcut Adam, din cauza cărora Dumnezeu l-a alungat din rai. „De ce a fost izgonit Adam din rai? Pentru trei mari greşeli. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit (adică nu s-a înfrânat) şi nu s-a pocăit după ce a greşit, ci a dat vina pe femeia dăruită lui de Dumnezeu, iar femeia, pe şarpe. De atunci şi până astăzi omul păcătos are tendinţa de a se scuza pe sine şi de-a acuza pe alţii. Din acest motiv, el nu se poate mântui fără pocăinţă, adică fără regret sau căinţă pentru păcatele săvârşite şi fără a cere iertarea păcatelor săvârşite. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Mântuitorul Iisus Hristos a acceptat să fie răstignit în ceasul al şaselea din zi, adică la mijlocul zilei, când Şi-a întins mâinile pe Cruce în semn de smerită ascultare, ca să vindece, să ridice şi să mântuiască pe Adam cel căzut, care, la mijlocul zilei, în mijlocul grădinii raiului, şi-a întins mâinile spre pomul oprit, săvârşind păcatul neascultării de Dumnezeu, al lăcomiei de cele materiale şi al nepocăinţei”, a arătat Preafericirea Sa, potrivit Ziarul Lumina.

La final, Părintele Patriarh a subliniat că în perioada Postului Mare suntem chemaţi să îndreptăm comportamentul sau atitudinea lui Adam cel vechi din noi, „nu dând vina pe alţii pentru păcatele noastre, nu acuzând sau judecând pe alţi păcătoşi, ci recunoscând şi plângând propriile noastre păcate, judecându-ne pe noi înşine în Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea păcatelor şi a ne împărtăşi de iubirea sfântă, smerită şi milostivă a lui Hristos, dăruită nouă în Sfânta Euharistie”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cum se postește de POSTUL PAȘTELUI

POSTUL PAȘTELUI. Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor.

image003POSTUL PAȘTELUI. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, (24 aprilie), se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

Alimente care nu trebuie să-ţi lipsească din meniu

POSTUL PAŞTELUI. Fasolea boabe, năutul, mazărea, lintea, verdeţurile crude (spanacul, pătrunjelul, leurda, urzicile, andivele, rucola, salata verde), legumele crucifere (broccoli, conopidă, varza) şi orice alte legume care sunt pe placul tău nucile şi seminţele neprăjite, orezul integral (brun) sau basmati, ovăzul, hrişca, fructele proaspete, avocado şi uleiul de măsline sau de floarea-soarelui presate la rece

Bea ceai verde

Spre deosebire de cafea, care te stimulează pentru o oră sau două, perioadă urmată uneori de o cădere de energie, ceaiul verde are un efect mai slab, dar mai îndelungat.

Dacă bei dimineaţa o ceaşcă de ceai verde îndulcită cu miere, oferi corpului tău un plus de energie, pe care îl vei simţi cu siguranţa de-a lungul zilei.

Respectă mesele regulate

Când conţinutul de proteine de origine animală scade din alimentaţia ta zilnică, rezervele de energie ale corpului depind de mesele regulate.

Încearcă să respecţi cele trei mese principale, la care poţi adăuga două-trei gustări de-a lungul zilei: fructe, alune, migdale şi nuci.

Nu mânca pâna ai burta plină

Nivelul glicemiei în sânge, de care depinde energia ta zilnică poate scădea brusc şi după o masă copioasă. Încearcă să mănânci doar cât îţi trebuie, fără să-ţi umpli burta,indiferent dacă mănânci salată de legume sau altă gustare cu conţinut redus de calorii.

Programează cel puţin o masă de verdeţuri pe zi

Asigură necesarul zilnic de vitamine şi minerale cu cel puţin o masă de verdeţuri. Poţi mânca frunze de la orice legumă, însă urizicile şi spanacul au conţinutul nutritiv cel mai ridicat.

Nu este necesar să fierbi îndelung spanacul, poţi adăuga frunze proaspete şi în salate, alături de alte legume de sezon, pătrunjel şi salata creaţă roşie.

POSTUL PAȘTELUI. Superstiții și tradiții legate de post

POSTUL PAȘTELUI. Prima săptămână din Postul Mare se numește Săptămâna Curată. Oamenii de la țară, în special cei vârstnici, țin cu sfințenie câteva reguli, astfel încât, gospodăriile și animalele lor să fie ferite de rele. După Lăsatul Secului de brânză, în Săptămâna Curată, nu se țese. Cei care nu respectă această datină, pot avea parte de vizita inopinată a lui Toader, „care vine peste noapte și încurcă ițele”. Afectați ar putea să fie și caii sau vitele ale cărui stăpân nu ține sărbătoarea de Sân Toader. Animalele ar putea fi rănite sau atacate de fiare. Și oamenii pot fi pedepsiți să facă bube, iar leacul, împotriva acestei probleme cosmetice, este fasolea.

POSTUL PAȘTELUI. „Lunea curata”. E prima luni din Post. Potrivit tradiției se spăla temeinic cu leșie vasele în care s-a mâncat ‘de dulce’, apoi se duc în pod. În Banat această zi se mai numește Spolocanie. Bărbați și flăcăi, cu o glugă lungă și fuste, având pe față măști ce reprezintă diferite animale, aleargă de dimineață prin sat că să atingă femeile, bărbații și copiii cu bățul. Cei care nu sunt atinși se crede că vor fi bolnavi tot anul.

POSTUL PAȘTELUI. „Marțea vaselor”. Este prima zi de marți din Postul Paștelui și începutul Săptămânii Caii lui Santoader. La fel că ‘lunea curata’, în Banat se spăla vasele de dulce, denumite ‘slastuite’, în care apoi se pune tămâie și se afuma vițele și stupii pentru a avea rod bogat. Tot atunci se face apa din zăpada netopită rămasă în bătătură sau în grădini și se mătura cu ea podeaua casei.

POSTUL PAȘTELUI. Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată, zi în care femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahică nocturnă, unul dintre membrii familiei se sculă mai de dimineață, lua fața de masă cu firimiturile rămase de la ospăț, ieșea cu ea afară și aruncă resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniți păsări să va dau și vouă din bucățele mele cu care prind postul, dar și voi să prindeți post de la bucățele de vară”. Acest ritual avea scop profilactic și apotropaic, de apărare a viitoarelor recolte de atacul păsărilor.

POSTUL PAȘTELUI. În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân-Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserică ortodoxă datorită faptelor sale dar pe care tradiția populară îl ține de teamă pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân-Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Șanț-Ion pentru a lasă drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia către miază-noapte și pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veșnică.

POSTUL PAȘTELUI. În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, „unde nu ajung găinile și nu se aud câinii”, și căutau rădăcini de iarbă mare sau popâlnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leșia rezultată se spălau pe cap în credința că le va crește părul mare și frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: „Toadere, Sân-Toadere,/Da cosită fetelor cât coadă iepelor/Și chică pruncilor cât coama cailor”.

POSTUL PAȘTELUI. Tot în dimineață Sâmbetei lui Sân-Toader, se mai obișnuia că fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținută pe cap, în credința că vor avea părul frumos și bogat și vor fi plăcute flăcăilor.

Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru că „animalele din gospodărie să se înmulțească precum furnicile”.

  Florin CREȘTINUL

Zilele aliturgice din Săptămâna Brânzei, între tradiție și actualitate

Pr. Asist. Univ. Dr. Silviu Tudose

Oricine poate afla din calendarul bisericesc că zilele de miercuri și vineri ale săptămânii viitoare, așa-numita Săptămână a Brânzei sau Săptămâna Albă, sunt zile aliturgice.
Sintagma de zi aliturgică este folosită în teologia liturgică pentru a desemna zilele când nu se săvârșește nici una din cele trei Sfinte Liturghii folosite acum în cultul ortodox. Se subînțelege că, în aceste zile, nici nu se împărtășește nimeni cu Sfintele Taine, cu excepția celor aflați în primejdie de moarte.

saptamana-alba_w1000_h800_q100_w220_h140_q90Alături de cele două menționate, în timpul unui an bisericesc mai sunt încă alte cinci zile „aliturgice”: Vinerea Răstignirii Domnului, primele două zile din Postul Sfintelor Paști și, în sfârșit, vinerea dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, dacă aceste două praznice cad duminica sau lunea.
Denumirea de „zi aliturgică” este puțin improprie, deoarece zilele respective nu sunt lipsite de slujirea liturgică, fiind săvârșite toate celelalte slujbe, cu excepția Sfintei Liturghii.

Oprirea săvârșirii Sfintei Liturghii a fost întotdeauna corelată cu rânduiala ajunării depline sau a postului negru. La început, rânduiala ajunării a fost statornicită pentru zilele de rând din Postul Mare, adică de luni până vineri, când poate fi săvârșită Liturghia Darurilor Înainte-sfințite, așa cum prevede încă din secolul al VII-lea Canonul 52 al Sinodului Trulan. În mod normal, de luni până vineri în Postul Mare ajunăm, iar seara poate fi întreruptă ajunarea odată cu primirea Sfintelor Taine, în cadrul Liturghiei Darurilor Înainte-sfințite.

În cazul așa-ziselor zile aliturgice, ajunarea nu este întreruptă cu primirea Sfintelor Taine sau a Împărtășaniei, ci cu o mâncare uscată, spre finalul zilei. Așa se întâmplă în Vinerea Pătimirii, în primele două zile din Postul Mare și vineri, înainte de Crăciun și Bobotează, când acestea cad duminica sau lunea.

Zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei ar trebui să respecte aceeași rânduială, numai că majoritatea creștinilor nu fac așa. Mai mult, în calendare apare și indicația: Dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește. Confuzia e uneori atât de mare, încât unii creștini înțeleg că în Săptămâna Brânzei ar avea voie să mănânce brânză, lapte, ouă și pește doar miercurea și vinerea, ceea ce nu este adevărat. Dezlegarea este pentru toată săptămâna.

Lucrurile nu pot fi lămurite ușor fără o incursiune istorică. Spațiul unui astfel de articol nu ne permite să expunem pe larg evoluția istorică a Săptămânii Albe și, implicit, a rânduielilor pentru zilele aliturgice de miercuri și vineri. Recomandăm celor interesați cel puțin două referințe bibliografice, care cu siguranță îi vor ajuta să înțeleagă problematica în cauză: Triodul explicat, scris de părintele Makarios Simonopetritul (Editura Deisis, 2000), și excelentul studiu al teologului clujean Cezar Login, intitulat Zilele aliturgice, din volumul Leitourgia: teologie și practică liturgică (Renașterea, 2014).

Pe scurt, rânduiala pe care o avem astăzi este rezultatul confruntării istorice dintre două tradiții liturgice: cea constantinopolitană, catedrală sau de oraș, dezvoltată în jurul Marii Biserici din Constantinopol, și cea monastică, reprezentată prin Tipicele monahale apărute și dezvoltate în Ierusalim (Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit și Mănăstirea Studion).

În prima dintre tradiții, în nici una din zilele pe care noi le considerăm acum aliturgice, deci nici miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei, nu era oprită săvârșirea Sfintei Liturghii. Erau zile de ajunare, iar seara se slujea Liturghia. Chiar și în Vinerea Mare, la Constantinopol se săvârșea seara Liturghia Darurilor Înainte-sfințite.

În Tipicul Sfântului Sava apare o practică ce o contrazice pe cea din tradiția constantinopolitană, potrivit căreia miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei era oprită săvârșirea oricărei Liturghii, pentru că în aceste zile cântăm Aliluia, cu metanii, seara și dimineața. Este cumva de neînțeles de ce e folosit ca argument al nesăvârșirii Liturghiei existența unor elemente de slujbă caracteristice Postului Mare (Aliluia în loc de Dumnezeu este Domnul, la Utrenie, sau metaniile), din moment ce în timpul postului ele există și se săvârșește și Liturghia.

Mai târziu, în secolul al XIV-lea, când deja cele două tradiții tipiconale au cunoscut o sinteză în viața Bisericii, găsim o explicație a Sfântului Simeon al Tesalonicului pentru nesăvârșirea Liturghiei în miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei, care o pune pe seama faptului că aceste două zile sunt „ca o introducere la sfintele postiri”. Tot Sfântul Simeon pomenește de tradiția pierdută deja în vremea lui, ca în aceste zile să se slujească Liturghia Darurilor Înainte-sfințite.

Cert este că, după secolele XIII-XIV, s-a impus practica ascetică din mediul monahal ierusalimitean, de a nu fi săvârșită în aceste zile nici o Sfântă Liturghie, ca pregătire pentru Postul Mare. De aceea și slujbele din cele două zile păstrează până astăzi caracterul celor din post: preoții slujesc cu veșminte cernite, se cântă Aliluia, canonul Utreniei are trei cântări, se citește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau se fac metanii mari.

Rămâne de constatat în ce fel o astfel de practică mai este oportună în viața Bisericii, din moment ce nu este respectată întocmai. Și, mai mult, cât de oportună mai este astăzi rânduiala de a nu se săvârși Sfânta Liturghie în aceste zile, din moment ce aproape nimeni nu mai ajunează? Și chiar dacă ar ajuna, care ar fi motivul pentru care nu s-ar putea împărtăși cu Sfintele Taine la finalul zilei, în cadrul Liturghiei Darurilor Înainte-sfințite, așa cum există rânduiala în zilele de rând ale Postului Mare? Întrebarea nu e nouă. O formula încă din 1772 Neofit Kavsokalivitul, care scria că „pare că împotriva oricărei rațiuni s-a stabilit ca miercurea și vinerea Săptămânii Brânzei să nu se aducă ofranda Euharistiei și să nu se celebreze nici Liturghia Darurilor Înaintesfințite”.

Până când rânduiala va fi poate discutată de un sinod care are puterea să analizeze și să schimbe ceva, păstrăm rânduiala de a nu săvârși Sfânta Liturghie în aceste zile, îndulcindu-ne la dezlegarea scrisă în calendar și pregătindu-ne să începem Sfântul și Marele Post cu bucurie și folos duhovnicesc.

Patriarhul Justinian, omul providenţial al Bisericii

Ioan Bușagă,

Preoţi şi diaconi de la parohiile Protoieriei Sector 4 Capitală s-au întrunit ieri, 16 februarie, în prima conferinţă reunită a cercurilor pastorale în Sala „Justinian Patriarhul” a Centrului socio-cultural „Sfântul Ierarh Nectarie” al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Tema întrunirii a fost dedicată vieţii şi activităţii vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina.

Mănăstirea Radu Vodă a fost aleasă drept loc al întâlnirii preoţilor din Protoieria Sector 4 Capitală atât pentru faptul că în această ctitorie voievodală Patriarhul Justinian Marina şi-a pregătit locul de veci, pentru a o salva de la demolare, cât şi spre amintirea redobândirii unor clădiri care nu mai aparţineau Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost deschisă de părintele protoiereu Ion-Vartan Armaşi, care a subliniat aspecte biografice ale vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, cel care „a dat demnitate dimensiunii de patriarh”. 

„De câte ori vorbesc despre Părintele Patriarh Justinian, am impresia că mă asemăn cu un alpinist care îşi propune să cuprindă cu braţele Ceahlăul”, a precizat dr. George Stan, medicul personal al Patriarhului Justinian Marina. În timpul conferinţei, domnia sa a evocat mai multe întâmplări providenţiale din istoria Bisericii Ortodoxe Române, pe care cărţile de istorie nu a avut cum să le menţioneze, dar şi alte dialoguri pe care dr. George Stan le-a avut cu Patriarhul Justinian Marina. „Am prezentat o parte din viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian, pe care l-am cunoscut mai mult decât s-ar scrie într-o carte de istorie a Bisericii Ortodoxe Române, pentru că i-am fost medic personal, timp în care mi-a destăinuit multe din gândurile sale. Pe mine m-au impresionat întotdeauna numărul şi însemnătatea realizărilor sale, care s-au petrecut într-o perioadă în care a trebuit să slujească Biserica noastră cu multă jertfelnicie, în timpul comunismului demolator de suflete. A slujit-o cu multă înţelepciune, încât ne-a lăsat o Biserică consolidată şi bine organizată, lucru care ne face să credem că a fost un patriarh providenţial”, a explicat dr. George Stan. 
Viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian Marina au fost evocate şi din perspectiva documentelor istorice, iar acestea au fost evidenţiate de pr. conf. univ. dr. Claudiu Constantin Cotan, de la Facultatea de Teologie din Constanţa, cel de-al doilea invitat al întrunirii pastorale. „Patriarhul Justinian s-a dovedit a fi omul providenţial al Bisericii, care a reuşit să anticipeze mişcările politice ale vremii şi să scoată din încercările cele mari Biserica, încât, la sfârşitul păstoririi sale din anul 1977, să lase urmaşului Iustin o Biserică consolidată, stabilă, care, de altfel, nu avea să mai treacă prin încercările prin care a trebuit să treacă clerul ortodox în perioada 1948-1977. De aceea, Patriarhul Justinian are un merit extraordinar, fiindcă a fost omul vizionar care a reuşit să salveze Biserica, învăţământul teologic, scrisul românesc, tiparniţele Bisericii şi să promoveze un cler deosebit, având alături de el colaboratori foarte buni şi păstorind într-o perioadă în care în Sfântul Sinod erau mari personalităţi, adică ierarhi cu mare activitate, desfăşurată în perioada interbelică, cu o mare capacitate de muncă şi cu o mărturisire adevărată în timpul comunismului, precum Nicolae Popovici, Nicolae Bălan, Firmilian Marin, Chesarie Păunescu. A clădit nu numai şcoli şi biserici de ziduri, ci şi biserici în sufletele oamenilor. Este şi rămâne Patriarhul cu cea mai bună viziune şi cu cea mai bună anticipare a evenimentelor istorice din Biserica noastră”, a spus pr. conf. univ. dr. Claudiu Constantin Cotan, slujitor la biserica Parohiei „Delea Nouă”-Calist din Bucureşti. 
La întrunirea preoţilor a participat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „S-au spus lucruri foarte frumoase, pe care Patriarhul Justinian le merită în mod deplin pentru dragostea lui faţă de Biserică, faţă de slujitorii Bisericii, încercările prin care a trecut şi tot ceea ce a reuşit el să realizeze în vremuri foarte dificile. De aceea, Patriarhul Justinian rămâne pentru slujitorii de astăzi şi dintotdeauna ai Bisericii chipul unui apărător al Bisericii şi luptător în vremuri de furtună”, a subliniat PS Părinte Timotei Prahoveanul.

OMAGIU POETULUI GRIGORE VIERU: „Nu poţi atinge cu ochii un ideal dacă nu eşti luminat de aura suferinţei”

În acest an, pe 14 februarie, Grigore Vieru ar fi împlinit 82 de ani. Mulți dintre noi l-am cunoscut datorită poeziilor sale, cuvintelor, ideilor, filozofiei sale care ne-au călăuzit, care sunt și vor fi mereu actuale. 

descărcare În amintirea marelui poet român, poate a celui mai iubit poet contemporan, ziarul ȘTEFAN CEL MARE  îi aduce un omagiu celui care toată viața a luptat pentru valorile și principiile române ca să dăinuiască în Republica Moldova. Ne-am propus să scoatem praful de pe citatele lui Grigore Vieru, să ne reamintim de ele și să nu le mai uităm niciodată:

      • Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.

  • Republica Moldova e prea mică pentru a face o politică mare, iar poporul ei prea singur pentru a putea nimeri în propria lui istorie.
  • Se zice că pomii la început vorbeau graiul astral, dar, auzind mai apoi în preajmă cântecele limbii noastre, au muţit de mirare şi admiraţie şi de atunci, în locul cuvintelor, nu mai scot pe ramuri decât fructe.
  • Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna.
  • Ferice de cel care se mulţumeşte c-o pâine muiată-n uleiul liniştii!
  • Femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii.
  • Dacă aş avea două inimi, una aş vrea să gândească.
  • Dacă oferi mamei o floare, îngerul ei păzitor poate să-şi caute liniştit de alte treburi.
  • Este interesant să observăm că cele mai multe cuvinte româneşti care exprimă lucruri esenţiale sunt compuse din cinci litere: Iisus, Crist, Maria, Paşti, cruce, preot, altar, Putna, soare, stele, pâine, izvor, lapte, iarbă, copac, codru, munte, Mureş, maică, limbă, doină, nuntă, copil, botez, frate, vatră, moşie, hotar, român… Să fie oare la mijloc o simplă coincidenţă numerică? Nu stă oare această cifră a sunetelor româneşti sub semnul unei taine?

Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită,
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai, şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun…
Din Basarabia vă scriu, 
Dulci fraţi de dincolo de Prut,
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.
Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,- am fost minţit!

Gral-col(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Bucovinenii încep lupta împotriva invaziei bolșevice

După ce au suportat teroarea şi pângărirea altarelor şi vetrelor strămoşeşti, bucovinenii s-au împotrivit din primul moment invaziei bolşevice din 1944.
A rămas în legendă figura Iui Vladimir Macoveiciuc din comuna Voitinel. Un grup de 10 urmaşi ai arcaşilor lui Ştefan cel Mare, conduşi de Macoviciuc, au pornit pe drumul apărării demnităţii româneşti. După ce au hărţuit trupele bolşevice intrate în ţară, şase membri ai grupului au fost înconjuraţi de jandarmi, prin trădare, într-o casă din comuna Vicov. Refuzând să se predea, casei i s-a dat foc, iar plutonierul Sclipa Alexandru, şef de post, a tras din clopotniţă şi l-a rănit grav pe Macoviciuc. Acesta s-a împuşcat pentru a nu cădea viu în mâna duşmanilor. Ceilalţi membri ai grupului au ars înăuntru. Fiul lui Macoviciuc, Silviu, a fost prins şi în 1950 se afla condamnat pe viaţă la Galata, încă în cercetări, deoarece noi şi noi partizani continuau acţiunea în regiune.
După moartea lui Vladimir Macoviciuc, acţiunea de luptă a preluat-o într-o primă fază Ion Vatamaniuc, ţăran din comuna Suceviţa, care a rezistat cu grupul lui până în 1947, când a fost rănit de ruşi. Au mai fost prinşi şi duşi în Rusia, într-un grup mai mare, şi partizanii Brăileanu Ion şi Stagler Frantz, care nu s-au mai întors. Un alt ţăran, Mirăuţă Nicolae din Suceava, a fost împuşcat noaptea, pe geam, în casă, după ce se eliberase. Ion Vatamaniuc, după ce a fost rănit grav şi lăsat într-un şanţ, a fost prins, dar printr-o minune a scăpat adăpostindu-se într-o casă unde a primit ajutor. Arestat de români, a stat închis până în 1954 la Piteşti, de unde a fost eliberat, dar pentru scurt timp, fiindcă în 1956 este arestat şi anchetat cu fratele lui şi va rămâne prin închisorile Jilava, Aiud şi Gherla până în 1964, când este eliberat.
Acţiunea partizanilor a fost continuată de Gavrilă Vatamaniuc, fratele lui Ion, al zecelea copil al familiei. Centrul de activitate este în Obcina Mare, dar s-a căutat să se ia legătura şi cu cei din Făgăraş prin Motrescu Vasile, ţăran din Vicovul de Jos. Din acest grup mai făcea parte, pe lingă Chiras Ion şi Chiras Gheorghe, ţărani din comuna Suceviţa, împuşcaţi în lupta de la Ursoaia Mare (în apropierea comunei), şi Marciuc Vasile, tot din Suceviţa, care, fiind prins, a fost condamnat şi a murit după eliberare ca urmare a torturilor la care fusese supus în închisoare. Gavrilă Vatamaniuc a început să difuzeze manifeste prin care îndemna pe ţărani să reziste şi să nu se înscrie la colectivele comuniste create pentru distrugerea proprietăţii ţărăneşti. Partizanii care au mai rămas după hărţuirea la care i-au supus securiştii locuiau în bordeie, în munţi, iar vara colindau pe o arie de 100 de km., între Straja-Gura Humorului şi Vatra Dornei-Rădăuţi, fiind înarmaţi cu puşti-mitraliere, puşti Z.B. şi grenade.
În vara anului 1950 au mai căzut seceraţi de mitralierele securiştilor, lângă Gura Humorului, un grup de trei partizani: Ghimici, Flocea şi Sava.
Gavrilă Vatamaniuc cu oamenii ce-i mai avea, au distrus busturile lui Lenin şi Stalin din Căminul cultural al comunei Suceviţa şi au făcut zdrenţe steagurile comuniste.
Ei apăreau pe neaşteptate pe la gurile minelor din munte şi le vorbeau muncitorilor despre nenorocirile aduse de comunişti îndemnându-i să se împotrivească colectivizării şi subliniind faptul că Basarabia şi Bucovina de Nord sunt teritorii furate de ruşi, pe care aceştia trebuie să le restituie.
În 1955 sunt înconjuraţi de 3 batalioane de securişti şi circa 100 de câini. Gavrilă Vatamaniuc reuşeşte să se salveze, dar pentru puţin timp, deoarece va fi prins în satul Voievodeasa, de pe malul Suceviţei, aproape de izvor, în Obcina Mare, fiind trădat de Marciuc Vasile, care nu a mai putut rezista la chinurile la care fusese supus, timp de 24 de ore, de când puseseră securiştii mâna pe el.
Bătut în mod sălbatec cu pistolul până a intrat în comă, legat burduf, Gavrilă Vatamaniuc a fost dus la Securitatea din Suceava unde, timp de 9 luni, l-au chinuit zi şi noapte. Trimis la tribunal, a rămas condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a trecut prin multe închisori de exterminare până în 1964, când a reuşit să se salveze.
Motrescu Vasile a fost arestat în 1958 şi, după judecarea şi condamnarea la moarte de către Tribunalul din Botoşani, a fost executat în anul 1959. El mai fusese arestat la începutul lui 1954, pe 18 ianuarie, când s-a despărţit de Gavrilă Vatamaniuc şi a fost eliberat, se pare, condiţionat. Ce a făcut până în 1958, când a fost arestat, nu se ştie.

Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României – Bucovinenii încep lupta, p. 75-76, Editura ”Gândirea românească”, 1993

Băsescu la Justiţie

Într-unul dintre editorialele trecute, care se chema „Urnele sau Cătuşele?“, afirmam că disputa din România acestor zile este între voinţa populară exprimată la vot şi concretizată în decizii ale Guvernului, pe de o parte, şi ofensiva de neimaginat a Sistemului securist, alertat în faţa perspectivei de a pierde din puterile discreţionare în stat. 

Demisia lui Florin Iordache de la Ministerul Justiţiei a dat un răspuns: Cătuşele au înfrânt Urnele.      Ministrul pleacă, Sistemul e biruitor şi-şi continuă marşul infernal peste reguli, norme şi principii democratice. Nu mai departe decât ieri, în plenul Parlamentului, trei lideri importanţi de partide arătau starea reală de lucruri din Rămânia. Liderul UDMR afirma că „statul de drept este o ficţiune grotescă şi o glumă proastă“. Fostul preşedinte al ţării, acum senator şi lider de partid de opoziţie, denunţa obsesia trimiterii oamenilor în puşcărie, afirmând că în toată Europa, numărul dosarelor pentru abuz în serviciu nu atinge 100, în timp ce în România sunt peste 2.700! Iar preşedintele Senatului acuza, din nou, beţia puterii de care sunt cuprinse instituţiile de forţă, ale căror şefi „folosesc guverne şi miniştri pentru a obţine şi mai multă putere“. În orice stat din lume, asemenea teme ridicate la un asemenea nivel, în forul legislativ naţional, ar alarma întreaga societate şi ar determina, cu adevărat, ieşirea oamenilor în stradă. La noi, e pace şi linişte, ministrul pleacă, Sistemul jubilează, anunţă obiectivul următor – demisia Guvernului – şi pregăteşte asaltul final, cel asupra Parlamentului, cu ocazia dezbaterii OUG 13 şi 14.

Pancartele noi sunt date în lucru, proviziile din piaţă se reînnoiesc, liniile de protestatari se schimbă ca la hochei. Rebeliunea procurorilor e în plină înflorire, anchetarea Guvernului de către DNA pentru emiterea ordonanţelor continuă cu spor. Iohannis râde de parcă ar strâmba în dinţi lingura musafirilor şi-şi vede, pas cu pas, de pohta ce-o pohteşte, de a schimba majoritatea rezultată prin vot pentru a-şi pune Guvernul Său. Lucru până la care nu mai e mult…

  Demisia lui Iordache mai are o semnificaţie şi pentru partidul câştigător al alegerilor, şi anume arată incapacitatea PSD de a-şi apăra voturile obţinute. Pentru că, a da satisfacţie celor care nu te-au votat, trimiţând la plimbare un ministru care a procedat corect, dar a vorbit prost, înseamnă, de fapt, aruncarea la coş a voturilor primite.

PSD a pierdut partida OUG 13 arătându-şi goliciunea politică: n-are comunicatori, n-are idei, n-are personalităţi verticale, care să nu se îndoaie în furtuna stârnită de zgomotul cătuşelor. Toţi merg pe burtă, de frica lui Dragnea şi lăsându-l pe Dragnea să spună tot, despre tot. Singurul care mai aleargă pe la televiziuni, să reprezinte PSD-ul pe orice temă, bate apa în piuă cu sângele vărsat la Revoluţie, în loc să spună, de pildă, că anchetarea oamenilor pe baza unor articole neconstituţionale este o crimă… Iar Dragnea, din motivele cunoscute, merge cu frâna de mână trasă, că tot e el inginer de auto, pe ideea să fie bine ca să nu fie rău.

 Ceea ce n-a învăţat Dragnea este că, atunci când eşti cu lupii, urli ca lupii, nu faci pe mielul… DC News a făcut un sondaj pe site-ul propriu, imediat după şedinţa de marţi a Parlamentului, lansând întrebarea „Cum vi s-a părut reacţia lui Dragnea după discursul lui Iohannis din Parlament?“. Răspunsurile au arătat astfel: trebuia să fie mai împăciuitoare – 2797, corectă – 7690 şi trebuia să fie mai dură – 12.273! Sondaj mic, dar semnificativ. Cam asta este şi proporţia opţiunilor celor care susţin sau au votat PSD şi care vor înfrângerea rebeliunii procurorilor şi abolirea Sistemului securist ce deţine puterea ocultă în stat. (Pentru cei care, pe bună dreptate, au frisoane la citirea cuvântului „rebeliune“, amintesc că, potrivit DEX, termenul defineşte „acte de violenţă sau de ameninţare cu forţa îndreptate împotriva organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat ori ale reprezentanţilor acestora cu scopul de a împiedica în orice mod exerciţiul liber al mandatului sau funcţiei lor“. Cred că nu trebuie explicat prea mult ce înseamnă anchetarea de către DNA a unui Guvern aflat în exerciţiul funcţiunii. Şi nici că revendicările din stradă au ca scop exact doborârea Guvernului legitim rezultat din alegeri. Guvernul e împiedicat să guverneze şi obligat să-şi anuleze propriile acte).  

Ştim ce urmează, dar problema este ce se poate face pentru ca Planul B despre care vorbea Iohannis să nu se realizeze? Personajul cheie de care vor depinde acţiunile viitoare al Guvernului în direcţia salvării, cât se mai poate, a statului de drept va fi viitorul ministru al Justiţiei.     Sunt puţine şanse ca vreun om corect din PSD să mai vrea să-şi asume funcţia asta. Vreun infiltrat dintre cei despre care vorbea Dragnea – e posibil. Sau dintre acoperiţii tunşi regulamentar.       Un lider de partid neparlamentar îi sugera, cu decenţă, premierului, s-o desemneze pe judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedinta UNJR. Ar fi o soluţie bună, deşi există riscul ca maşinăria dâmboviţeană să-i tocească rapid spiritul critic. Pentru că aşa pare să se fi întâmplat cu judecătoarea Gabriela Baltag, fostă preşedintă a AMR, cu prestaţii absolut remarcabile în această calitate, colegă redutabilă de baricade cu dna Gîrbovan, dar căreia, odată intrată în CSM, nu i s-a mai auzit vocea – nici măcar cu vreo opinie separată la voturile absurde de pe-acolo, aşa cum au fost pentru recenta sesizare a CCR.

  Un jurnalist aruncă şi balonul de încercare al revenirii Ralucăi Prună pe acest post, tocmai ca un semn de împăcare cu strada… N-aş vrea să comentez prea mult…        Dar, dacă tot e la modă jocul de-a propunerile, aş avansa şi eu un nume de viitor ministru al Justiţiei: Traian Băsescu. N-aş vrea ca vreun cititor să-mi dea cu textele în cap… Îmi păstrez intacte opiniile despre acest om, care a făcut un imens rău ţării – un rău a cărui faţă hidoasă o vedem inclusiv în aceste zile. În perioada când el era în plină glorie (2009-2012) – şi nu acum, când nu prea mai e la butoane – am scris 666 (!) editoriale, strânse în trei volume, despre toxicitatea acestui personaj, avertizând de pe-atunci asupra consecinţelor cumplite pe care le are „proiectul“ său politic de a-şi lichida adversarii la adăpostul demagogic al luptei anti-corupţie.. Acum el însuşi se loveşte de colţii propriei creaţiei. Mulţi sunt uimiţi de viteza cu care s-a răsucit la 180 de grade, devenind, cum spun sideraţi chiar vechii săi admiratori, cel mai antibăsist dintre antibăsişti.  

Băsescu ştie unde să atace Sistemul pentru că el l-a creat. Obligat de viaţă şi de situaţia familiei, Băsescu s-a răspopit, a devenit criticul cel mai curajos şi competent (!) al monstruozităţilor Binomului.

 La mijloc mai este şi un calcul de popularitate pe care Băsescu, cu instinctul său de animal politic, l-a făcut destul de repede – şi anume de a ocupa nişa luptei pentru drepturile omului şi libertăţi cetăţeneşti. Era limpede că acest subiect va deveni principal pe agenda publică, după un deceniu de băsism anti-democratic. Deocamdată, pe acest front, prioritatea o are Călin Popescu Tăriceanu – liberal autentic, politician care crede în principiile pe care le evocă şi le apără. Băsescu s-a lipit acolo, chiar dacă vine din direcţie diferită. În rest, PSD, PNL, USR sunt la pământ la acest capitol.    

Prin urmare, există şi o raţiune politică în gestul lui Băsescu de a ridica din ţărână steagul de luptă împotriva propriului Sistem. Băsescu îi ştie pe toţi şi are autoritate asupra tuturor – de la Kovesi la Lazăr şi subalternii lor. Le ştie melicurile şi modul de lucru. Nu se intimidează şi-i domină pe toţi cu idei şi abordări greu de anticipat. Şi mai are două calităţi: ştie carte (s-a văzut cum a argumentat în favoarea OUG 13 la moţiunea de cenzură) şi ştie să comunice. Demonstrează cu egală uşurinţă un adevăr, dar şi opusul acestuia.

 Îl văd pe Băsescu ministru la Justiţiei întrucât creatorul fiarei pare să fie singurul capabil să se ia la trântă cu ea. Rinocerul procuraturii zburdă prin vieţile oamenilor şi nu văd pe altcineva capabil să-l doboare.

  Iosif VARGA

Armata şi răscoala din 1907. Care este cifra reală a celor ucişi?

In studiul sau dedicat atitudinii armatei romane in timpul rascoalei din 1907, publicat in revista ,,Studii si materiale de istorie moderna”, in 1957, Coralia Radulescu relua, dincolo de informatiile utilizate, principalele teze comuniste cu privire la rolul de ,,instrument de asuprire si represiune” incredintat asa-zisei ,,armate burgheze”, aflata in slujba intereselor ,,clasei stapanitoare”. Pentru Coralia Radulescu, toti cei 3 654 de ofiteri ai armatei romane erau ,,inculti si corupti”, fiind recrutati ,,in majoritate dintre odraslele sau slugile mosierimii si burgheziei”, neputinciosi in alte domenii, dar arivisti si pusi pe capatuiala la adapostul uniformei militare. La polul opus se aflau ,,recrutii”, provenind din mijlocul taranimii ,,prost hranite si pelagroase”, supusi unui program de instructie istovitor si expusi ,,desantatei propagande patriotard-sovine” (!). Imaginea antitetica a claselor aflate de o parte si de alta a baricadei, gata de confruntare, era astfel gata zugravita. Izvora cu necesitate din aceste detalii care conturau ,,lupta de clasa” nevoia de conflict si, fireste, acesta avea sa fie, in opinia Coraliei Radulescu, insasi rascoala din 1907. Autoarea articolului sublinia interesat mai degraba exceptiile – impotrivirea unor soldati in a executa ordinele de tragere asupra taranilor rasculati, pactizarea cu acestia sau chiar uciderea unui ofiter, asa cum s-a intamplat la Stanesti – ignorand cu buna stiinta faptul ca armata a actionat disciplinat si unitar in reprimarea rascoalei, soldatii-tarani fiind, in ansamblu, foarte buni executanti ai ordinelor primite, rezultand, potrivit cifrelor care au circulat in epoca si socotite, de unii, inca valabile, aproximativ 11 000 de morti. Cum se explica, de fapt, in cazul rascoalei din 1907, mai degraba exceptiile amintite si care este cifra reala a celor ucisi atunci?

O lege uitata, dar utila
Asa cum se stie, clasa politica romaneasca a dovedit, in 1907, convinsa mai degraba de amploarea rascoalei taranesti, o surprinzatoare unitate de actiune, pe fondul neputintei conservatorilor de a face fata gravelor evenimente aflate in derulare. Cand, la 10 martie 1907, in Adunarea Deputatilor, liderul conservator P.P. Carp a rostit celebrele cuvinte: ,,Nu este decat un singur lucru de facut: intai represiune si apoi vom aviza”, liberalii gaseau deschisa calea – in conditii destul de nefericite, de altfel, pentru ei – spre conducerea tarii, cu scopul declarat al reprimarii rascoalei. Viata politica romaneasca dinaintea Primului Razboi Mondial avea sa cunoasca, astfel, unul din rarisimele sale momente in care un guvern liberal va fi fost primit cu aplauze de majoritatea conservatoare a Parlamentului.
La 15 martie 1907 a fost votata de ambele camere ale Legislativului o lege care continea un singur articol: ,,in imprejurarile grave prin care trecem, pana la restabilirea ordinei si linistei, starea de asediu va putea fi declarata prin decret regal, in cuprinsul Legii din 10 decembrie 1864″.

Doua zile mai tarziu, regele, astfel imputernicit, declara starea de asediu, fiind pentru prima oara, de la promulgarea actului normativ din 1864, cand aceasta era pusa in aplicare. Altfel spus, o lege a carei menire fusese aceea de a descuraja, in anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza, eventualele reactii violente ale marilor proprietari de pamant, ulterioare improprietaririi taranilor, oferind domnitorului Unirii posibilitatea de a contracara actele care ar fi pus in pericol siguranta, ordinea publica si chiar propria-i domnie, era redescoperita in 1907, la mai bine de 40 de ani de la adoptarea ei, de o clasa politica disperata sa faca fata unei ample revolte care cuprinsese deja o buna parte a tarii, inclusiv Muntenia si Oltenia.     Potrivit legii, starea de asediu se declara (si se ridica) de catre domnitor (in Constitutia din 1923 acest drept a fost trecut asupra Parlamentului), in caz de pericol iminent (intern sau extern) pentru siguranta si ordinea publica, fiind necesara delimitarea precisa a teritoriului supus acestei decizii. Articolul 4 al legii prevedea ca guvernul putea trece asupra autoritatii militare, partial sau in totalitate, drepturile de politie si ordine publica pe care le avea autoritatea civila. Prin ,,autoritate militara” se intelegeau comandantii de corp de armata (pentru ca in structura comandamentului de corp de armata intra si un tribunal militar) si orice comandant de mare unitate (nivel divizie) care avea in subordine un tribunal militar.  

 ,,Cu hotarare si maximum de efect”…
Generalul Gheorghe Manu, ministrul de Razboi in cabinetul conservator condus de George Gr. Cantacuzino, a contribuit la inrautatirea situatiei prin aducerea in cazarmi a unui numar important de rezervisti si ostasi ,,cu schimbul”. Scopul era dublu. Pe de o parte, se spera in obtinerea unor forte numeroase care ar fi putut stavili extinderea rascoalei, iar pe de alta parte, se miza pe scoaterea din randurile rasculatilor a unor ,,combatanti” rurali care, imbracati acum in uniforma, ar fi putut fi utilizati, de cealalta parte a baricadei insa, in reprimarea revoltei taranesti. Aducerea sub arme a unui important numar de rezervisti a creat numeroase dificultati de echipare in primul rand. Un contemporan observa cu malitiozitate ca, probabil, s-ar mai fi mobilizat multi altii daca s-ar fi dispus de cele necesare pentru echipare. Acestia au adus in interiorul unitatilor armatei nemultumirile taranilor rasculati, fiindu-le imposibil comandantilor sa asigure intr-un timp scurt integrarea acestora si crearea coeziunii de lupta atat de necesare in asemenea situatii.  

 Asa se explica incidentul grav petrecut la Stanesti, la 12 martie 1907, cand are loc confruntarea dintre armata si rasculati. Cand locotenentul I. Nitulescu, din Compania 1 a Regimentului 5 Dorobanti Vlasca, a ordonat militarilor din plutonul sau sa traga in rasculati, a fost nevoit sa asiste la pactizarea propriilor sai soldati, la instigarea unui rezervist, cu taranii rasculati. Furiosi ca s-a tras in ei si indemnati de pasivitatea militarilor care scapasera de sub controlul ofiterului, satenii din Stanesti l-au ucis pe locotenentul Nitulescu, desi acesta incercase sa scape cu fuga. De asemenea, comandantul companiei, capitanul Grigore Mares, a fost grav ranit. De altfel, tot rezervistii au fost la originea izbucnirii rascoalei in Muntenia, care nu a pornit de la sate, asa cum ar fi fost de asteptat, ci de la oras. Militarii rezevisti din Regimentul 21 Teleorman, plecati din gara Alexandria, au sfarsit prin a aprinde flacara rascoalei in intregul judet Teleorman. Rezervistii si ostasii „cu schimbul” din trupele teritoriale s-au aratat hotarati, in pofida eforturilor de asigurare a coeziunii din perspectiva disciplinei militare si a respectarii ordinelor primite, sa boicoteze orice forma de represiune a rasculatilor, dovedindu-se, in unele imprejurari, factorul dizolvant al autoritatii militare.  

 Incidentul de la Stanesti i-a prilejuit noului ministru de Razboi, generalul Alexandru Averescu – acceptat in acest post de regele Carol I, desi era unul dintre cei mai tineri generali ai armatei romane in acel moment, starnind, astfel, invidia celorlalti – cateva invataminte pe care le-a aplicat cu succes in vederea reprimarii rascoalei.
In ciuda opozitiei regelui, care credea ca taranii erau contaminati de flagelul razvratirii, ceea ce ar fi putut afecta unitatea ostirii, Alexandru Averescu s-a pronuntat in favoarea mobilizarii contingentelor 1900-1905, contingentele 1906-1907 aflandu-se deja sub arme. Dar, spre deosebire de cazul Regimentului 5 Vlasca, in incidentul de la Stanesti, care fusese trimis din Giurgiu in imediata vecinatate, in vederea reprimarii rasculatilor (in conditiile in care, din 1882, sistemul de recrutare era unul intemeiat pe criteriul regional, adica pe regiuni de corpuri de armata), generalul Averescu a adoptat solutia trimiterii ostasilor moldoveni in Muntenia, a oltenilor si muntenilor in Moldova. Nu era intru totul o inovatie, caci acest sistem fusese experimentat si isi dovedise eficienta in timpul rascoalei din 1888, cand truple din Moldova au fost indreptate spre Muntenia si invers, tocmai din teama ca soldatii nu vor trage in rasculati.
Sosit la Ministerul de Razboi, Alexandru Averescu a fost uimit de haosul care domnea aici. Generalul Gheorghe Manu, fostul ministru, nu avea o situatie clara a repartizarii trupelor. Capitanul Alexandru Sturdza, fiul primului ministru liberal, arata ca dupa mai bine de 48 de ore de la venirea in fruntea Ministerului de Razboi a generalului Averescu, dupa indelungi eforturi de a contura harta distribuirii trupelor, inca nu se dadea de urma a trei batalioane!
tara a fost impartita in 12 zone de operatii, potrivit regiunilor diviziilor, iar judetele in sectoare de unitati si subunitati. La nivelul fiecarui judet a fost numit un comandant militar, care dubla autoritatea locala – prefectul, nu fara incidente de comunicare intre autoritatile civile si cele militare instituite ad-hoc.    

De asemenea, generalul Alexandru Averescu s-a pronuntat in favoarea unei reprimari categorice a oricarei forme de razvratire. in timp ce ordinele transmise de generalul Gheorghe Manu vizau mai degraba intimidarea si nu recurgera la forta, militarii fiind indemnati sa nu riposteze daca asupra lor nu se trage cu arme de foc, Ordinul Circular nr. 6, transmis de noul ministru de Razboi corpurilor de armata, la 13 martie 1907, stipula clar posibilitatea executarii focului chiar fara somatie. Alte dispozitii, in zilele urmatoare, solicitau utilizarea armelor ,,cu hotarare si maximum de efect”, prefectilor cerandu-li-se sa informeze populatia ca armata are ordin sa traga ,,cu armele si cu tunurile”. Niciun fel de comunicare cu populatia nu era ingaduit, trupele care nu se aflau in cazarmi fiind dispuse in permanenta, potrivit ordinelor generalului Averescu, in „cantonamente de alarma”.

 In acelasi timp, este de remarcat ca presa militara nu a scos o vorba despre evenimentele din 1907. „Revista Armatei” publica, in nr. 3/1907, un necrolog al locotenentului I. Nitulescu (ucis la Stanesti), semnat de colonelul A.I. Tocilescu, iar in nr. 5 al revistei, din acelasi an, sunt consemnate demisiile a 3 generali, printre care L. Iarca si Al. Tell. Ultimul numar al revistei din anul 1907 se deschide cu multumirile adresate generalului Alexandru Averescu, cel care „a dezrobit revistele militare de dispozitiunile nedrepte luate de predecesorii sai”, ceea ce s-ar putea referi, in primul rand, la interdictiile de a prezenta orice fel de informatii privind desfasurarea si reprimarea rascoalei. Este si numarul in care apare un amplu articol, primul si singurul de acest fel, semnat de colonelul Alexandru Socec, membru al „Comitetului Diriginte” al revistei, in care este realizat un tablou al starii taranului roman si rolului ostirii in formarea si dezvoltarea soldatului-taran, oferind, totusi, o imagine vadit edulcorata a raporturilor dintre ostasi si ofiteri. in final, colonelul Socec sublinia capacitatea de mobilizare a armatei, la cererea regelui, in imprejurarile grele prin care trecuse tara (chiar in conditiile dificile de subfinantare a organismului militar!), exprimandu-si recunostinta fata de aprecierile monarhului, consemnate in Ordinul de Zi catre armata, din 29 martie 1907, care marca, de fapt, sfarsitul rascoalei. Ministerul de Razboi a dispus insa ca trupele sa revina in garnizoanele proprii abia la 8 mai 1907, prin Ordinul nr. 844.  

Spaima de noi revolte a continuat sa existe, caci odata cu venirea verii, in vremea secerisului, se raspandisera zvonuri privind framantarile care ar putea cuprinde iar lumea satelor. in aceste circumstante, Ministerul de Razboi a decis, prin Ordinul nr. 32, din 23 iunie 1907, formarea unor detasamente compuse din arme diferite, concentrate in puncte dinainte stabilite, pentru a preintampina orice razvratire.

Un ,,bilant” controversat
Care au fost insa pierderile inregistrate in urma rascoalei? Armata a avut un bilant modest din acest punct de vedere. Numarul mortilor s-a ridicat la 10 oameni (un ofiter, locotenentul I. Nitulescu, ucis la Stanesti, doi sergenti si sapte soldati), alti patru fiind raniti (un ofiter, capitanul Grigore Mares, ranit tot la Stanesti, doi sergenti si un soldat). 75 de soldati din Regimentul 5 Dorobanti Vlasca au comparut in fata instantelor militare, 61 fiind condamnati la munca silnica pe viata iar 14 la cinci ani de inchisoare pentru revolta. De-a lungul timpului, in special cu prilejul zilei sale de nastere, Carol I a aprobat unele reduceri ale pedepselor sau chiar gratieri pentru cei care fusesera condamnati in cazul incidentelor petrecute la Stanesti. in ianuarie 1912, intr-un referat al directorului superior al Infanteriei si Personalului se arata ca mai erau 57 de condamnati la munca silnica in cazul Stanesti si se solicita gratierea lor cu ocazia Anului Nou.  

Dar au fost si ofiteri care au intrat in vizorul justitiei pentru neexecutare de ordin. Maiorii Eleodor Dragulescu si Gh. Gheorghiceanu, ambii din Regimentul 9 Dorobanti, au fost condamnati de Consiliul de Razboi al Corpului 3 Armata, primul la 20 de zile, iar al doilea la doua luni de inchisoare, intrucat ,,fiind insarcinati cu mentinerea ordinei si reprimarea devastatorilor din orasul Ramnic, nu s-au supus ordinelor date de judele de instructie si procurorul local de a trage in rasculati cu cartuse de razboi, cerand pentru executare ordin scris”. Ei au fost socotiti culpabili pentru ,,faptul de refuz de serviciu legalmente datorit”. Niciuna dintre instante nu a judecat cazuri de incalcare a prevederilor Legii starii de asediu sau a prevederilor Regulamentului serviciului in garnizoana.  

Incepand din 1907, cand mai multe ziare si unii publicisti influenti au inceput sa vehiculeze cifra de 11 000 de morti in randurile taranimii, rareori numarul celor ucisi prin interventia armatei a mai fost contestat, chiar daca nu exista nicio dovada care sa sustina ca s-ar fi inregistrat asemenea pierderi. Consacrarea ,,cifrei” nu a asigurat-o, asa  cum s-ar putea crede, regimul comunist, ci chiar primul volum din ,,Enciclopedia Romaniei”, aparut sub inaltul patronaj al regelui Carol al II-lea, in 1938, care confirma numarul victimelor, plasate insa sub comandamentul necesitatii politice si nationale. ,,Masurile militare luate de generalul Averescu – se arata in Enciclopedie – zdrobesc in cateva zile rascoala, dar represiunea devine de o ferocitate inutila. Unsprezece mii de tarani sunt macelariti fara mila. Bineinteles, Ťordineať e restabilita. Din punct de vedere politic si national, inabusirea rascoalelor era insa o necesitate” (vol. 1, p. 875).    

Cand are loc, in aprilie 1962, sesiunea extraordinara a Marii Adunari Nationale care marca incheierea colectivizarii agriculturii, Tudor Arghezi, in discursul sau, jongleaza cu aceeasi cifra fantasmagorica, gasind o seama de analogii: ,,Potrivire de numar: in 1907 au fost impuscati unsprezece mii de rasculati. Azi ati venit din toata tara unsprezece mii de socialisti. Daca i-am cauta la piept am afla, poate, la batranii dumneavoastra, dedesubtul decoratiilor Republicii biruitoare, semnul gloantelor regale, de acum cincizeci si cinci de ani…”. intocmai ca si Arghezi, Geo Bogza, cu acelasi prilej, vorbeste de 11 000 de morti.
Cifrele represiunii din 1907 s-au instapanit si in instrumentele de lucru occidentale. Una dintre cele mai bune lucrari privind pierderile inregistrate in timpul diferitelor conflicte, din secolul al XVI-lea pana astazi (Warfare and Armed Conflicts. A Statistical Reference to Casualty and other Figures, 1500 – 2000, ed. a 2-a, 2002), realizata de Michael Clodfelter, aminteste aceeasi cifra – 11 000 de morti – ,,cei mai multi fiind tarani ucisi in timpul rebeliunii” (p. 382-383).
Datele de care a dispus in epoca primul ministru D.A. Sturdza indicau insa cu totul alte rezultate ale represiunii pentru perioada 28 martie – 5 aprilie 1907: 421 de morti, aproximativ 112 raniti si 1 751 de retinuti. in Parlament s-au vehiculat si alte cifre, de la cateva sute la cateva mii. insusi generalul Alexandru Averescu, intemeindu-se pe o cercetare a sefului biroului de statistica, Zamfir Arbore, basarabean si el, arata ca numarul mortilor s-ar fi situat la circa 2 000 – 2 500. Cum a ajuns insa Zamfir Arbore la o asemenea cifra? El este comparat tabelele cu cei decedati in anii 1901-1907 si a constatat ca in ultimul an, anul rascoalei, s-a inregistrat un plus de aproximativ 2 000 – 2 500 de morti. Este foarte posibil ca aceasta cifra, propusa de Zamfir Arbore si generalul Alexandru Averescu sa fie mult mai apropiata de realitate, dupa cum este limpede ca cifra consacrata – 11 000 de morti – este vadit supradimensionata.
Insa numarul exact al victimelor rascoalei din 1907 probabil ca nu il vom sti niciodata!

 Gral(r)conf univ d rec Florin  NAHORNIAC

Radu Gabrea – un regizor aparte

 Împărăteasa roșie. Viața și aventurile Anei Pauker este ultimul film al lui Radu Gabrea. L-am văzut în cadrul prestigiosului Festival de Film Documentar „Astra“ de la Sibiu, dar am realizat abia cum, când acest film semnează de încheiere o existență dedicată celei de-a șaptea arte, că o bună parte a filmografiei lui Radu Gabrea se constituie într-o reflecție cu privire la o istorie devastatoare, la derapajele totalitare ale unor societăți devenite captive și că regizorul a optat pentru respectarea demnității umane în opoziție cu ideologiile care au propus umanități artificiale, ireductibile, ireconciliabile. Denunțat pentru intenția de a participa la manifestația de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, Radu Gabrea era arestat pentru mai bine de nouă luni, judecat în „Lotul Mitroi“ și achitat până la urmă, experiență care i-a format ceea ce aș numi, cu un termen al lui Bernard-Henri Levy din Cadavrul răsturnat. Stânga la răscruce„un reflex“ antitotalitar pe care toate filmele sale îl mărturisesc. De altfel, Radu Gabrea este cel mai literat dintre regizorii români, cel mai tentat de a scoate la suprafață literatura în film, fapt care nu a fost întotdeauna în favoarea filmului, dar care i-a conferit un profil particular. Și-a susținut un doctorat cu tema Werner Herzog și mistica renană în Belgia, la Universitatea Louvain-la-Neuve, a fost un cineast interesat de teorie și critică cinematografică și un cititor împătimit dedicat ecranizărilor unor opere literare remarcabile.

 Debutul său cinematografic, Prea mic pentru un război atât de mare (1970), premiat la Festivalul de la Locarno, amintind de Copilăria lui Ivan (1962) al lui Tarkovski, surprinde prin intensitatea situațiilor dramatice și prin felul în care regizorul a reușit să ocolească imixtiunea cenzurii explorând cu finețe universul delicat al copilăriei. În Dincolo de nisipuri (1974), ecranizare a romanului lui Fănuș Neagu, Îngerul a strigat, cu minime concesii, Radu Gabrea reușea să prindă dramatismul unor situații limită, să pună în valoare plasticitatea frazei acestui remarcabil stilist care a fost Fănuș Neagu, să creeze prin intermediul vocii aproape hipnotice a naratorului o dimenisune reflexivă, o cameră de rezonanță a unei conștiințe tulburate. Filmul nu i-a plăcut lui Nicolae Ceaușescu, care i-a oprit difuzarea, pentru ca el să fie relansat ulterior cu o serie de adaosuri propagandistice impuse regizorului. Această descindere cu forța în miezul propriei opere a fost unul dintre motivele care l-au determinat pe Radu Gabrea să emigreze în Germania, în al cărei spațiu cinematografic renaște miraculos cu o tenacitate impresionantă, cu adaptarea remarcabilă a nuvelei lui Caragiale, O făclie de Paște, cu titlul Fürchte dich nicht, Jakob! /Nu te teme, Iacob! (1982). Regizorul ridica nuvela scriitorului român la puterea parabolei, destinul tragic al unui evreu modest într-o provincie îndepărtată putând fi citit ca unul dintre incipiturile finiseculare ale febrei totalitare ce avea să cuprindă întreaga Europă. „Lectura“ lui Radu Gabrea, influențată și de expresionismul german, recupera psihologia abisală a personajelor în jocul dintre lumină și umbră, dintre forțe obscure la nivelul unei societăți incapabile de a decanta mizeria, înapoierea, violența latentă și o rebarbativă mistică naționalistă. Radu Gabrea transfera în rama

Radu Gabrea (20 iunie 1937 - 9 februarie 2017)

Radu Gabrea (20 iunie 1937 – 9 februarie 2017)

Reîntors în România după revoluție, în 1997, Radu Gabrea propune în 2008 o altă ecranizare, Cocoșul decapitat, după romanul omonim al lui Eginald Schlattner, despre destinul sașilor din Făgărașul interbelic al unei Transilvanii multietnice cu români, maghiari, sași, șvabi, evrei, țigani, divizată întâi de ideologia nazistă și ulterior de cea comunistă. Destinul tragic al acestei minorități fondatoare a burgurilor transilvănene, a unor sate prospere și cuminți, cu o tradiție păstrată în obiceiuri vechi, dar cu un tineret intoxicat ideologic este surprins pe fundalul celei de-a doua mari conflagrații mondiale. Dincolo de câteva stângăcii, tribut al dorinței regizorului de a ridica textul la dimensiunea faptului ilustrativ, Radu Gabrea realiza o radiografie exemplară a unei lumi crepusculare, în pragul unui alt fel de exitus decât cel care sărbătorea maturizarea unei generații pe cale de a fi sacrificată. Filmul lui Gabrea se dorea și o reflecție în marginea derapajelor pe care ideologiile totalitare le-au provocat: ură de rasă, ură de clasă, dezrădăcinare, exterminare, dispariția unei minorități din cuprinsul unei istorii care i-a sedimentat straturile de creștere armonioasă și pașnică. Va reveni la tema devenită obsedantă cu Mănuși Roșii (tot după Eginald Schlattner, 2010)  și O poveste de dragoste, Lindenfeld (după Ioan T. Morar, 2013), ochiul camerei traversând marasmul regimului comunist către o lume în care din satele săsești de odinioară nu au mai rămas decât amintiri, povești și fotografii.ficțiunii propriile sale anxietăți dobândite în România comunistă în contextul unui naționalism ignar, rebotezat ideologic. Condiția dificilă a celui care face film regizorul a ales să o releve printr-un studiu de caz, cel al unuia dintre cei mai mari și mai complicați regizori germani, Reiner Werner Fassbinder, în Ein Mann wie EVA /Un bărbat ca Eva (1984).

 Poate cel mai reprezentativ film al lui Gabrea, cel puțin pentru mine, rămâne o altă ecranizare, Călătoria lui Gruber (2009), rezultat al unei colaborări eficiente la scenariu cu Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu, care au știut ce să extragă din romanul lui Curzio Malaparte, Kaputt. În definitiv, relatarea de călătorie a lui Malaparte, corespondent de presă italian, în Iași, între 29 iunie şi 1 iulie 1941, îi permite regizorului să înregistreze panica și degringolada autorităților române în ascunderea detaliilor pogromului antievreiesc care avusese loc între 27 şi 29 iunie. Crâmpeiul românesc de Holocaust nu este la vedere, însă transpiră în fiecare colțișor de oraș, crima face aerul să vibreze, încarcă de tensiune fiecare gest, de la cel isteroid al autorităților la cele guvernate de frică ale micilor slujbași. Călătoria lui Gruber este singurul film românesc care documentează și atrage atenția asupra pogromului de la Iași. Gabrea reușea să prindă în ramă atât tabloul unei societăți care se autodevorează atunci când începe să-și extermine o parte dintre cetățenii ei, cât și amestecul de aroganță, nervozitate, culpabilitate agresivă, lașitate, minciună grosolană, poltronerie care înconjoară masacrul care nu poate fi justificat, care trebuie ascuns de ochii lumii civilizate, chiar și de cei ai aliaților politici, dintre care unii nu-și ascund disprețul și indignarea față de funcționarii nătângi, neiscusiți ai crimei. Dincolo de aceasta se află destinul crepuscular al unei alte minorități, cea evreiască, pe care Radu Gabrea o va trata și în filmele sale documentare, două despre muzica klezmer, Rumenye, Rumenye (2006) și Romania! Romania! II (2008) și amintirile lăsate în comunitățile care altădată îi includeau, sate pustii și cimitire invadate de iarbă, și un al treilea despre un alt subiect ignorat în filmografia românească postrevoluționară, comerțul cu evrei realizat de Nicolae Ceaușescu, Evrei de vânzare (2012).

 Nu întâmplător, Radu Gabrea este cel care a inițiat MeCEFF (Mediaş Central European Film Festival), unul dintre cele mai provocatoare festivaluri de film din România. Pentru mine, Radu Gabrea este regizorul care întruchipează acest spirit mitteleuropean, al unei eleganțe detașate, dublate de bonomie, al unei ironii rafinate, al unui spirit al toleranței, al unei desfătări reale în fața spectacolului diversității etnice și culturale, al bunului gust investit deopotrivă în lucrurile mărunte, cât și în marea cultură, al lentorii tabietarde și colocviale, al bucuriilor cultivate și, nu în cele din urmă, al unei comuniuni de destin. De aceea, Radu Gabrea mi s-a părut că aparține unui alt timp, unei alte Europe, pe care o prețuia Stefan Zweig în Lumea de ieri, cu atât mai mult cu cât îi intuia dispariția. Dincolo de amintiri, acum o parte din filmele sale ne vor spune ceea ce Radu Gabrea ar fi vrut să ne împărtășească, visul acestei Europe de odinioară, supraviețuind numeroaselor treceri prin filtrul distructiv al demențelor totalitare

 Conf univ dr ec Florin NAHORNIAC

Guvernul PSD se alocă fonduri pe criterii politice. Bani pentru drumurile din Cluj au fost dați la Teleormanul lui Dragnea, pentru drumuri care nu au trafic

Guvernul PSD se alocă fonduri pe criterii politice. Bani pentru drumurile din Cluj au fost dați la Teleormanul lui Dragnea, pentru drumuri care nu au trafic

Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Transilvania, Transregio Feleacu, a fost exclus de pe lista proiectelor finanțate în acest an. Și aceasta deși Comisia Europeană a alocat pentru finanțarea acestui proiect suma de 138 milioane euro.

 Din punct de vedere tehnic, Guvernul nu ar fi trebuit să fie decât un intermediar pentru acești bani, pe care trebuia să îi transfere din bugetul Uniunii Europene înspre comunitățile locale care ar fi urmat să beneficieze de acest proiect. Însă proiectul nu este inclus în bugetul de stat pe anul 2017, ceea ce înseamnă că nu vor putea fi lansate licitațiile pentru pregătirea proiectului și nu vor putea fi făcute nici un fel de plăți. ”Este o sfidare fără precedent la adresa Clujului și a Transilvaniei”, a declarat fostul premier Emil Boc, primar PNL al Clujului.

 El a adăugat că, în contextul în care proiectul Transregio Feleacu este prevăzut în MasterPlanul General de Transporturi, banii alocați de Uniunea Europeană nu vor putea fi utilizați de Guvern pentru altceva, decât dacă Executivul PSD-ALDE ar modifica MasterPlanul, ceea ce ar fi, practic, imposibil fără ca România să piardă sume importante de bani. Culmea absurdului este că Guvernul Grindeanu pedepsește, la pachet cu Cluj-Napoca și Florești, localități conduse de primari PNL, și trei mari comunități care au ales anul trecut primari PSD. Este vorba de Gilău, de Feleacu și de Apahida.

De ce este important proiectul

Proiectul de infrastructură rutieră Transregio Feleacu este important din mai multe motive. El ar urma să aibă o lungime totală de 38,4 kilometri, iar costul total estimat de autoritățile române ar fi 126 milioane euro, mai puțin decât alocarea oferită de Uniunea Europeană. Transregio Feleacu ar urma să se compună din două mari segmente. Primul este Gilău Vest – Cluj-Napoca Vest, cu o lungime de 14,1 kilometri și cu un cost estimat de 40,5 milioane de euro.    

 Acest segment ar urma să asigure legătura directă a Clujului cu Autostrada Transilvania. De asemenea, ar urma să degreveze cel mai aglomerat drum din România, porțiunea drumului european E60 dintre Cluj-Napoca și Florești. Floreștiul a devenit, cu peste 30.000 de locuitori, cea mai mare comună din România, iar o mare parte a floreștenilor face zilnic naveta spre Cluj-Napoca. Cel de-al doilea segment ar urma să lege cartierele Mănăștur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Mărăști și Someșeni și ar asigura transformarea centurii Bulevardul Muncii – Apahida dintr-un drum cu o singură bandă pe sensul de mers într-un drum cu câte două benzi pe sens.

  Acest segment are o lungime de 24,2 kilometri și un cost estimat de 85,7 milioane de euro. El este important deoarece ar deservi cel mai mare aeroport din România din afara Bucureștiului, Aeroportul Internațional „Avram Iancu“ din Cluj, care ar urma să depășească în acest an pragul de 2 milioane de pasageri. De asemenea, ar deservi Parcul Industrial Tetarom II din Cluj, acolo unde se află fabricile concernului american Emerson, precum și Parcul Industrial Tetarom III din Jucu, acolo unde se află fabricile deținute de Bosch și de DeLonghi, precum și platforma logistică a companiei Karl Heinz Dietrich.

Fonduri aruncate pe drumuri fără trafic

Ministerul Transporturilor intenționează să reabiliteze în 2017 trei șosele din Teleorman și să execute niște lucrări minore pe centura Alexandriei, deși aceasta este într-o stare impecabilă, la care orașe mult mai mari nici nu visează.                                                                                                                                                                                                                       Șoseaua Alexandria-Craiova va fi reabilitată între kilometrul 99 și kilometrul 222. În 2017, suma alocată este de 374 milioane de lei. În 2016, Guvernul Cioloș a cheltuit doar 322 de mii de lei, după ce, în 2015, Victor Ponta a decontat plăți de 391 milioane de lei pe acest drum, DN6.     Va fi modernizat și DN52, între Alexandria și Turnu Măgurele – orașul în care Dragnea deține un hotel. Această investiție, pe o lungime de circa 44 de kilometri, va costa 223 milioane de lei. Un calcul simplu arată că se vor cheltui în medie 1,1 milioane de euro pentru modernizarea unei șosele de câmpie, care nu presupune lucrări complexe.

 Ministrul Cuc mai bugetează și 132,65 milioane lei pentru modernizarea șoselei Alexandria – Zimnicea, pe o lungime de 41 de kilometri.   În plus, centura Alexandriei va primi 1,97 milioane de lei pentru niște mici lucrări de reabilitare. 

Florin NAHORNIAC

Declaraţia care tulbură şi mai mult apele în PSD: cine ar putea fi ,,noul preşedinte” al partidului

Mihai Chirică, vicepreşedintele PSD, a spus duminică, în cadrul unei emisiuni, că prim-ministrul Sorin Grindeanu a acumulat ceva experienţă în această perioadă a protestelor şi că acest „duş rece cu sloiuri de gheaţă” l-a întărit, el putând să îi urmeze lui Liviu Dragnea la conducerea partidului, după retragerea acestuia.

„Domnul Grindeanu, în momentul de faţă, a căpătat o experienţă pe care unii prim-miniştri nu au avut-o nici la finalul mandatului. Deci, acest duş rece cu sloiuri de gheaţă, în momentul de faţă, sunt sigur că l-a întărit, nicidecum nu l-a distrus. A înţeles cât de importantă este percepţia publică asupra unui act, indiferent că provine din Ministerul Justiţiei sau nu”, a declarat Chirică.

La întrebarea dacă premierul ţării ar putea deveni următorul lider al PSD, Mihai Chirică a răspuns: „Da, şi Sorin Grindeanu poate fi preşedinte PSD, ca mulţi alţii, în condiţiile în care domnul Dragnea ar ajunge în situaţia în care trebuie să părăsească conducerea acestui partid”

Iosif  VARGA

Cursuri de limba română la Ș.G. ”Mladost” din Vârșeț

Cursuri de limba română la VÂRȘEȚ, Voivodina

După cum deja am amintit într-unul din telejurnalele precedente, la Școala Generală ,,Mladost” din Vârşeţ au fost introduse cursuri de limba română, drept materie opţională. Profesorul este optimst şi speră că va reuşi să transmită elevilor cunoştinţele sale.

Şcoala Generală „Mladost“ din Vârşeţ este prima şcoală în Serbia care a introdus limba română cu elemente ale culturii naţionale, drept materie opţională. Cursurile urmau să înceapă odată cu începutul noului an şcolar, lucru care nu s-a realizat.       Pentru profesor este o provocare mare, deoarece în momentul de faţă nu există manuale pentru acest obiect. Trebuie să reuşească să atragă atenţia elevilor şi să însuşească noi cunoştinţe.

  Cursurile au început în semestrul al II-lea şi le frecventează 42 de elevi, de la clasa a I-a până la clasa a VIII-a, împărţiţi în două grupuri. Se întâlnesc o dată pe săptămână, sâmbăta la Școala Generală „Mladost“ din Vârşeţ.

 Elena TURCULEANU

Sărăcia şi sistemul medical, problemele principale ale românilor

Oana Nistor,

Majoritatea românilor, respectiv trei din patru intervievaţi, indică pe lista problemelor ce necesită rezolvare urgentă lipsa locurilor de muncă, accesul limitat la educaţie în zonele sărace şi condiţiile oferite în sistemul medical de stat. La polul opus, românii se arată puţin interesaţi de încălzirea globală, inegalitatea de gen şi drepturile animalelor, arată studiul realizat de o agenţie specializată.

Trei români din patru consideră că lipsa locurilor de muncă în anumite zone, accesul limitat la educaţie, dar şi lipsurile din sistemul medical românesc reprezintă problemele ce ar trebui să aibă prioritate la rezolvare, după cum reiese dintr-un studiu realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă şi WaveTreeZero. „75% din români consideră că problemele sociale ce ţin de sărăcie şi condiţiile oferite de sistemul medical românesc sunt cele care trebuie să aibă prioritate pe lista domeniilor care necesită rezolvare. Urmează la o distanţă destul de mare, cu 32%, problemele ce ţin de drepturile angajaţilor: dreptul la concediul de odihnă, concediul medical”, se arată în cercetarea prezentată de Agerpres. 
Pe o bună parte dintre români îi preocupă cazurile sociale grave şi problematice, de exemplu copiii bolnavi de cancer, a căror situație este o urgență pentru 29% dintre respondenţi. Studiul mai arată că pentru 18% din intervievaţi problemele ce ţin de drepturile omului ar trebuie să aibă prioritate la rezolvare şi doar 8%-9% dintre români sunt preocupaţi de problemele legate de încălzirea globală şi alte probleme ecologice. Pe ultimele locuri în lista domeniilor prioritare de rezolvat în România se situează inegalitatea de gen şi drepturile animalelor. 
„Tinerii între 15 și 34 de ani oferă aceeaşi prioritate problemelor sociale, cu câteva diferenţe: pentru ei, sunt mai importante problemele ce ţin de sistemul medical (73%) comparativ cu cele legate de sărăcie (66%). De asemenea, acordă o prioritate mai mare cazurilor sociale grave (copii bolnavi de cancer) – 30%, comparativ cu problemele ce ţin de drepturile angajaţilor (24%). Tinerii prioritizează mai mult problemele legate de drepturile animalelor (15%), inegalitatea de gen (13%) şi încălzirea globală şi alte probleme ecologice (12%), aliniindu-se astfel mai mult cu preocupările pe care le au tinerii din alte ţări. Problemele care ţin de drepturile omului sunt considerate mai puţin o prioritate pentru tineri (doar 8%)”, mai informează studiul citat. 
În ceea ce priveşte ecologia şi problemele de mediu, 33% din români declară că vorbesc des despre acestea cu prietenii şi rudele. „80% din români menţionează că aruncă gunoiul doar în spaţii special amenajate, 71% folosesc becuri economice chiar dacă sunt mai scumpe, 71% achiziţionează electrocasnice clasa A, 69% refolosesc pungile de plastic ca pungi de gunoi sau atunci când merg la cumpărături, 67% recurg la folosirea serviciului de emitere online a facturilor pentru a evita risipa de hârtie, 60% economisesc apa la treburile casnice, 53% recurg la utilizarea eficientă a energiei electrice”, conform documentului. 
Potrivit institutului de sondare, datele au fost obţinute folosind un mix de metodologii de cercetare: un studiu calitativ de tip comunitate online în care înșişi respondenţii au identificat problemele prioritare ale Romaniei şi apoi un studiu cantitativ pentru identificarea celor mai importante dintre ele. Studiul cantitativ online a fost realizat în luna ianuarie 2016, pe un eşantion de 400 de respondenţi, 15-60 de ani, din mediul urban, iar eroarea de eşantionare este +/-4,9%.

Bucurați-vă de sex la menopauză! Iată câteva metode care vă pot ajuta

Bucurați-vă de sex la menopauză! Statisticile arată că peste jumătate din femeile aflate la menopauză suferă de atrofie vaginală. În România, cifrele se ridică spre un procent de 40%, deși în rapoartele medicale doar 25% ajung în cabinetul medicului ginecolog în vederea stabilirii unui tratament.

Un studiu arată că după menopauză, calitatea vieții sexuale a femeilor este în scădere. Majoritatea femeilor resimt din plin neplăcerile atrofiei vaginale care provoacă uscăciunea. O parte dintre aceste femei aleg să sufere în tăcere din cauza durerilor din timpul actului sexual, a lipsei orgasmului sau libidoului, chiar și atunci când folosesc lubrifiant.

Atrofia și uscăciunea vaginală sunt afecțiuni des întâlnite în rândul femeilor care au intrat la menopauză și apar din cauza scăderii nivelului de estrogen, hormon feminin care are rolul de a menține țesutul vaginal sănătos, printr-o lubrifiere vaginală normală, dar și prin menținerea elasticității țesutului și a acidității adecvate. Astfel, libidoul scade în egală măsura și sensibilitatea la atingere, lăsând femeile din ce în ce mai puțin interesate de relații sexuale. La toate acestea se adaugă și capacitatea redusa a vaginului de a se lubrifia, ceea ce poate duce senzații de mâncărime, senzații de arsura, sensibilitate, durere sau sângerare ușoara în timpul actului sexual sau urinare frecventă.

 

Iată 7 metode care vă vor ajuta să vă bucurați de sex la menopauză, fără disconfort

  1. Petreceți mai mult timp în intimitate

Contactele fizice pot fi realizate cu o mai mare ușurință atunci când reușiți să vă conectați adânc cu voi înșivă. Adoptarea unei stări de spirit romantice înainte de sex va asigura desfășurarea întregului proces în mod ideal și va transforma momentele respective în unele cu adevărat plăcute. În plus, flirtul și gesturile romantice vor face adevărate minuni și vor reaprinde flacăra. Utilizarea unui lubrifiant va mări sfera repertoriului sexual, astfel că senzațiile de uscăciune vaginală vor dispărea si, odată cu ele, și disconfortul sau durerea.

  1. Reduceți stresul de zi cu zi

Relaxarea este cuvântul cheie pentru clipe minunate, alături de partener. Astfel, stresul cauzat de rutina zilnică trebuie îndepărtat, pentru a regăsi starea de relaxare. Odată instalata, aceasta stare va însemna apropierea de partener vă va ajuta sa vă lăsați purtata de val și să aveți parte de momente plăcute. Creierul este cel mai puternic organ sexualastfel că gândurile pot rătăci neîngrădite, dând liber fanteziilor. În plus, nicio fantezie nu este prea simplă sau prea complexă, astfel că imaginația poate să atingă orice prag.

  1. Încercați un produs care să vă scape de disconfort

Alături de probleme cauzate de disconfort, mediul vaginal se dereglează după menopauză și poate apărea uscăciunea vaginală. Aceasta duce la creșterea pH-ului mediului vaginal, ceea ce provoacă destabilizarea mediului respectiv și favorizează dezvoltarea agenților patogeni. Pe de altă parte, infecțiile urogenitale (mai frecvente după o anumita vârsta) pot provoca, de asemenea, uscăciune vaginală.

Puteți folosi geluri emoliente pentru zonele intime, fără parabeni, care, datorită compoziției sale, combate uscăciunea vaginală, prevenind durerile din timpul actului sexual. Gelul calmează simptomele locale (durere, arsuri, mâncărimi) și menține elasticitatea țesuturilor uro-genitale și nu are efecte secundare în utilizarea pe termen lung.

  1. Adoptați o atitudine senzuală

Menopauza înseamnă schimbări mari, atât la nivel fizic, cât și psihic. Chiar și în acest context, continuați să vă simțiți la fel de frumoasă și sexy, în ciuda schimbărilor care se produc (apariția ridurilor, a firelor de par albe). Faceți orice vă determină să vă simțiți frumoase, indiferent dacă este vorba despre o nouă tunsoare sau de purtarea unei lenjerii sexyExercițiile fizice ajută, de asemenea, în mare măsura, la obținerea unei stări de relaxare și de încredere, dar și la eliberarea endocrinelor, odată cu creșterea ritmului cardiac, datorită efortului fizic. Acestea vor îmbunătăți aspectul corpului, vor creste nivelul de energie și vor crea o atitudine încrezătoare și sexy.

  1. Consumați super alimente

Stilul de viată este foarte important, la menopauză. Deși dieta nu trebuie modificată în totalitate, pot fi făcute mici schimbări alimentare, care să îmbunătățească considerabil aspectul intim al vieții. Acest lucru se realizează datorită faptului că nivelul de energie, starea de spirit, felul in care dormiți, stresul, dar și reglarea libidoului sunt strâns legate de obiceiurile alimentare. Astfel, printre alimentele și plantele asociate cu o creștere a apetitului sexual se numără afinele, boabele de cacao, nuca, cocos, avocado, mierea și ginsengul.

  1. Extindeți-vă orizontul

Sexul reprezintă mai mult decât un simplu contact, astfel că depășește barierele fizice. Ajută la schimbarea și îmbunătățirea relației dintre parteneri și mărește orizontul experiențelor intime. Pentru o mare parte dintre femei, menopauza înseamnă disconfort în timpul actului sexual. Pentru multe altele, însă, ea vine ca o eliberare: gata cu grijile că ar putea rămâne însărcinate. O atitudine deschisă și utilizarea unor produse speciale, vă vor ajuta sa găsiți cea mai bună cale pentru a scăpa de disconfort și pentru a vă putea bucura de moment.

  1. Înlăturați grijile

Îngrijorarea femeilor vis-à-vis de actul sexual după menopauză este perfect normală, astfel încât, cu cât teama este mai mare și cu cât grijile pun mai mult stăpânire pe femeile în cauză, cu atât le va fi mai greu sa recurgă la anumite schimbări, în raport cu relațiile sexuale. Scăderea libidoului și refuzul femeilor de a face sex la menopauză sunt, totuși, aspecte total normale, frecvent întâlnite. Adoptați, însă, o atitudine deschisă și căutați în permanentă metode de a vă înlătura grijile, apreciați aspectele pozitive ale sexului după menopauza. Nu uitați, presiunea este exact opusul plăcerii.

 Elena TURCULEANU

Dosarul Timişoara, o explicaţie pentru OUG 13?

Ceea ce dosarul Timisoara scoate la iveala nu e doar un mare caz de coruptie, ci o imensa caracatita si chiar un mod de functionare a statului.
Si nu este vorba doar despre jefuirea sistematica a patrimoniului unui oras, cu un prejudiciu total gigantic – 40 de milioane de euro, ci si despre strivirea unor oameni obisnuiti, alungati din case de o masinarie complexa alcatuita din functionari ai primariei, pana la cel mai inalt nivel, de magistrati de toate felurile si alti puternici ai urbei.
Cazul nu e greu de inteles. Potrivit Legii 112/1995, chiriasii din casele nationalizate aveau dreptul sa cumpere imobilele in care locuiau daca aveau contracte de inchiriere semnate inainte de intrarea in vigoare a legii.
Ei bine, in loc sa cumpere ei, au cumparat „persoane influente in mediul social din municipiul Timisoara, care nu au avut calitatea de chiriasi la data intrarii in vigoare a Legii 112/1995 si care, prin urmare, nu aveau nici un drept sa dobandeasca respectivele imobile.
Functionarii din cadrul Primariei Timisoara au vandut in mod fraudulos imobilele persoanelor in cauza, la preturi modice (…) desi cunosteau ca respectivele dispozitii nu aveau nici o aplicabilitate in privinta acelor persoane”, spune comunicatul DNA.
Cate imobile? Aproape o mie in total, mai precis 967. Cat timp? Aproape 20 de ani, din 1996 pana in 2015, transpartinic. Cine sunt notabilitatile beneficiare? Interlopi locali, dar si procurori, judecatori, politisti cointeresati astfel sa inchida ochii. Si inchisi au fost, chiar daca se pare ca au existat de-a lungul timpului reclamatii, chiar daca presa, mai ales cea locala, a scris repetat despre aceste afaceri, nu s-a intamplat nimic.
Imi este imposibil sa cred ca nimeni, niciun organ de ancheta din Timisoara, nu a stiut nimic despre aceasta retea care a pus practic stapanire pe centrul orasului.
Ochii s-au deschis insa in momentul in care DNA s-a autosesizat si dosarul a intrat pe mana procurorului Jean Uncheselu (poate nu e intamplator nici faptul ca dosarul este la structura centrala a DNA). Luate casa cu casa separat, cazurile nu ar fi fost de competenta DNA, dar procurorul Uncheselu le-a anchetat integrat, ca ansamblu, ca retea, exact asa cum erau, si astfel cazul a devenit unul nu de mare, ci de imensa coruptie. Abuz in serviciu in forma continuata, cu incalcarea Legii 112.
Dupa autosesizare, procurorul Uncheselu a avut de studiat, din informatiile mele, in jur de 30 de mii de documente, a audiat sute de persoane pentru a pune cap la cap un fir infractional inspaimantator. Munca de chinez batran, care sigur nu se face de azi pe maine.
Si a scos elefantul din cuibul unde il tinea la adapost complicitatea autoritatilor de ancheta de toate felurile din Timisoara. Din cauza acestei complicitati odioase, o mare parte dintre fapte sunt prescrise, cele din anii 90, si ma tem sa nu fie chiar grosul. In cazul lor, cel mult se poate obtine desfiintarea contractelor si recuperarea imobilelor. Dar despre raspundere penala nu mai poate fi vorba pentru faptele vechi.
Dupa ce au capatat calitate de suspecti fostul primar Ciuhandu, actualul primar Robu, viceprimarul Dan Diaconu si fostul viceprimar Traian Stoia, la televiziunile afiliate puterii a inceput bocetul ritual cum ca tinta dosarului ar fi Sorin Grindeanu, viceprimar al Timisoarei intre 2008 si 2012, desi numele premierului nu a fost rostit in contextul anchetei.
Cum informatii din ancheta, nici oficiale, nici neoficiale nu exista, in privinta dlui Grindeanu nu pot decat sa ma gandesc ca or sti acesti ziaristi ceva despre niste ilegalitati ale dlui Grindeanu, daca se gandesc la acest scenariu.
Dar daca e sa fie asa cum spun ,,bocitoarele” si dl Grindeanu e parte a mafiei caselor, OUG 13 devine si mai interesanta pentru ca acesta celebra ordonanta, nici vie, dar nici moarta de tot in acest moment, ar fi pulverizat practic dosarul Timisoara.  

Reducerea pedepsei pentru abuzul in serviciu la maximum 3 ani, prevazuta de OUG 13, ar fi insemnat prescrierea celor mai multe din fapte. In plus, daca prejudiciul total este de 40 de milioane de euro, prejudiciu/casa vanduta ilegal putea sa se plaseze in foarte multe cazuri sub 200 de mii de lei, limita minima pentru incriminare dorita de guvern. Daca o casa de 40 de mii de euro a fost vanduta cu sa zicem 10 mii de euro, prejudiciul era de 30 de mii de euro, adica sub 140 de mii de lei, deci sub limita penala.
Daca e sa dam crezare „bocitoarelor”, dl Grindeanu a semnat OUG 13 si ca sa scape el insusi? Ca sa scape fostii colegi de la Timisoara? Ca doar despre ridicarea documentelor de la Primaria Timisoara se stia, deci cine se stia cu musca pe caciula, avea motive sa aiba griji. O fi si aici vreun miros de favorizare a faptuitorului?

Silvia  ANDREI

Tot mai mulţi români îşi rezervă vacanţele încă din ianuarie – februarie, la jumătate de preţ

Sute de romani au luat, joi dimineata, startul in cursa pentru vacante cu reduceri de pana la 50%, iar aleile de la Romexpo, locul in care se desfasoara Targul de Turism al Romaniei (TTR), s-au animat cu mult inainte de ora oficiala de deschidere.
Reprezentantii industriei de hospitality apreciaza ca pana duminica dupa-amiaza, la inchiderea editiei, numarul vizitatorilor va trece de 200.000. Potrivit acestora, pentru cei care doresc sa aiba mai multe optiuni pentru vacante si calatorii acum este cel mai bun moment din an sa rezerve.
Peste 250 de agentii de turism si tour-operatori din 14 tari (Austria, Bulgaria, Egipt, Croatia, Federatia Rusa, Grecia, Israel, Moldova, Palestina, Polonia, Republica Dominicana, Romania, Turcia si Ungaria) au incercat sa atraga cat mai multi cumparatori in standurile lor, oferind preturi cu reduceri speciale pentru vacante exotice, croaziere de lux, sejururi pe litoralul romanesc si in Delta Dunarii, mini-vacante de Paste, 1 Mai, pachete city break si chartere pentru destinatii din Spania, Turcia si Grecia. Majoritatea agentiilor de turism au oferit, pe durata targului, reduceri suplimentare fata de cele de early booking, de 5-10%, reduceri care vor fi valabile inclusiv luni, in agentiile de turism.
Majoritatea romanilor interesati de vacante cu preturi mai bune nu au vrut sa rateze nici spectacolul targului. Intre o baclava, o dobrogeana, sau o felie de cozonac ca pe vremea bunicii, stropite cu spor cu cate un pahar cu vin sau un cocteil, dupa darnicia expozantului, vizitatorii s-au oprit la standuri, unii pentru a studia ofertele, altii pentru a beneficia „pe incredere” de cea mai buna oferta. Iar cei din urma spun ca aleg fie sa mearga cu agentii cu care deja au mai calatorit, in care au incredere, fie cu cele recomandate de prieteni.
,,Romanii isi rezerva tot mai din timp vacantele, avem din ce in ce mai multe rezervari early booking in ultimii ani. Ca urmare, ianuarie si februarie au devenit luni de varf ale vanzarilor de vacante, impulsionate de discounturile consistente, de pana la 45% si de posibilitatea de a alege dintre cele mai bune oferte existente pe piata. Avem o crestere de peste 30% a vanzarilor in perioada de early booking fata de anul trecut. Sunt multe hoteluri din destinatii interne si externe care deja sunt in stop sale pentru perioadele de varf de sezon (20 iunie-10 iulie si 20 august-10 septembrie”, spune Cosmin Marinof, director national de vanzari TUI TravelCenter/Eurolines.
Mai mult de jumatate dintre cei care ajung la targul de turism al Romaniei vor chilipiruri, vacante de vara cu avionul in strainatate pentru sapte nopti, care sa se incadreze in tarife sub 300 de euro de persoana, adica mai mici cu pana la 50% decat in mod curent, spun reprezentantii Christian Tours. Ceilalti sunt fie seniori, care cauta circuite cu autocarul in Europa sau pelerinaje, fie turisti care vin, efectiv, doar pentru a compara preturile.
,,Din experienta ultimilor ani am constatat ca cei care obisnuiesc sa viziteze targurile de turism sunt mari amatori de oferte speciale si chilipiruri, incercand sa cumpere, cu aceasta ocazie, vacante reduse cu pana la 50%. Asa se explica, an de an, aglomeratia de la stand. Noi stim ce cauta de regula turistii si venim in intampinarea acestora cu oferte speciale de acest tip. Ca o noutate a acestui inceput de an, observam o crestere a apetitului romanilor pentru destinatii din Spania – Mallorca, Tenerife, Gran Canaria sau Costa Brava”, spune Marius Pandel, CEO Christian Tour

10 detalii incredibile despre faraonul Tutankhamon

A fost faraon al Egiptului din dinastia a XVIII-a (1332-1323 i.en.). Este cunoscut ca Regele Tut. Mormântul său a fost descoperit intact în anul 1922 de către arheologul Howard Carter şi lordul Georghe Herbert de Carnarvon, alături de un tezaur fabulos ce ne-a oferit mai multe detalii despre viaţa egiptenilor . Masca sa funerară a rămas o emblemă a muzeului egiptean. Popularitatea sa a crescut după ce s-a răspândit mitul blestemului ce ar fi ucis diferite personalităţi care au intrat în contact cu mormântul şi i-ar fi atins obiectele faraonului ce trebuiau să-l însoţească în viaţa de apoi.

S-a născut în anul 1343 i.en., la Amarna.Conform analizei AND, a fost fiul faraonului Akhenaten (sau Amenhotep IV), faraonul eretic care a refuzat să mai venereze zeii tradiţionali şi l-a venerat doar pe Aten-discul solar. Despre mama sa nu se ştie cine era, dar este cunoscut numele doicii sale, Maia şi al tutorelui său, Sennedjem.    

2.Tut a devenit faraon la vârstă de 9 ani la decizia vizirului Ay şi generalului Horemheb pentru a menţine stabilitatea noului regat egiptean  după moartea faraonului Akhenaten. Amândoi l-au crescut şi educat, în special Ay care l-a iubit. A domnit scurt timp, doar 9 ani, şi s-a căsătorit cu sora sa vitregă, Ankhesenamun (fiica a lui Akhenaten şi a reginei Nefertiti) şi cu care a avut doi copii, amândoi morţi la naştere.

  3.Iniţial, nu-l chema Tutankhamon, şi Tutankhaten (terminaţie preluată de la tatăl său). Şi-a schimbat terminaţia din “-aten” în “-amon” pentru a demonstra că era adeptul zeilor tradiţionali, inclusiv Amon (zeul teban al Soarelui), şi nu al lui Aten , zeul venerat de tatăl său. A dedicat şi un templu zeului Amun.

În urma domniei faraonului Akhenaten, Tutankhamon a obţinut şi greaua moştenire: relaţiile diplomatice erau neglijate cu alte ţări. A încercat să restabilească relaţiile cu Mitanni , un regat hurrian din nordul Siriei şi sud-estul Asiei Mici. Au întreţinut schimburi de daruri (după cum atestă tezaurul funerar). Tutankhamon a coordonat de asemenea războaie cu nubienii şi asiaticii după cum ne arată frescele.  Era pasionat de vânătoare.

5.Tutankhamon avea o înălţime de 1,80 metri, moştenind trăsături precum incisivii largi de pe linia genealogică a faraonului Thutmosis. S-a născut cu despicături labiale şi palatine, un picior stâng deformat şi scolioză ce îl împiedica să meargă normal (simptome şi maltformatii datorate incestului practicat pe o perioadă îndelungată de familia faraonică). După cum ne arată conţinutul mormântului, se sprijinea pe un baston. De asemenea, a suferit şi de malaria ce i-a slăbit sistemul imunitar şi de epilepsie.

6. În urma unei scanări, s-a demonstrat că a murit din cauza unei fracturi la piciorul stâng provocată de un accident sau de o lovitură (probabil după ce a căzut din carul tras de cai). Malaria a contribuit la agravarea stării sale. Plagă s-a infectat şi neexistând tratament medical corespunzător în acele timpuri, regele Tut a murit la 19 ani.

7. După moartea lui Tutankhamon, sora să, Ankhesenamon i-a scris scrisori regelui hititilor, Suppiluliuma I, pentru a cere să se căsătorească cu unul dintre fii săi. Până la urmă, vizirul Ay s-a căsătorit cu ea, acesta ajungând pe tronul de faraon. Ulterior, Ay s-a recăsătorit cu Tey. După moartea faraonului Ay, generalul Horemheb a uzurpat tronul şi a dus o campanie    de ştergere din memoria istoriei Egiptului a tuturor membrilor familiei amarniene, imaginile şi cartuşele acestora fiind şterse.

8.     Tutankhamon a fost înmormântat rapid într-un mormânt nedemn de statutul sau de faraon (numit astăzi KV62), unul săpat în stâncă în Valea Regilor aşa cum se obişnuia la aceea vreme. Motivul ar fi că mormântul regal nu era finisat la timp, iar termenul de 70 de zile pentru păstrarea trupului spre a fi mumificat se încheiase. Mormântul sau a fost jefuit în antichitate, însă doar obiecte perisabile au fost luate, ulterior fiind restaurat şi de atunci nimeni n-a mai putut intra. Spre sala funerară era un coridor ce coboara , iar intrarea era sigilată. Pereţii sălii funerare au fost decoraţi cu scene cu ceremonia deschiderii gurii faraonului (vizirul Ay fiind acela care efectuează ceremonia), scene cu faraonul alăturat zeilor, textul Amduat despre Viaţa de Apoi şi pasaje din Cartea Mortiilor. Mormântul era alcătuit din anticamera, anexă,sala funerară şi sala tezaurului. 

9.Mumia faraonului era adăpostită într-un sarcofag de aur, băgat în alte două sarcofaguri din lemn. S-au găsit piese bărcii solare, statuete ale zeilor, tronul, vase de ceramică cu vin, o statuie mare a lui Anubis, vase canopice, două care, cele două mumii ale fetuşilor morţi la naştere, un pumnal din meteorit, mobilier, fiind catalogate 5000 de obiecte. Masca funerară este compusă din aur, decorată şi pictată cu lapis lazuli, cuarţ, obsidian, turcuaz, faianţă, sticlă, şi cântăreşte 11 kg.  

  10.  Angajat în 1907 de Lordul Carnarvon, Carter a efectuat săpături în Valea Regilor. După câţiva ani de căutări şi rezultate puţine, pe 4 noiembrie 1922, Howard Carter a găsit mormântul lui Tutankhamon. Pe 16 februarie 1923 a deschis oficial intrarea sigilată şi a intrat în camera funerară (chiar dacă el, Lordul Carnarvon şi fiica sa, Lady Evelyn Herbert au intrat în camera funerară dinainte). În urma morţii lordului Carnarvon din cauza unei infecţii, a luat naştere mitul blestemului faraonului, mulţi ziarişti în căutare de senzaţional corelând moartea accidentală sau naturală a mai multor persoane. În prezent, mormântul faraonului este deschis vizitatorilor şi turiştilor în Egipt, în Valea Regilor, deşi este de aşteptat să se închidă definitiv în viitorul apropiat. Masca şi tezaurul faraonului pot fi văzute la Muzeul Egiptean din Cairo

   Silvia  ANDREI

USR monopolizează scena protestelor de la Cluj. Clujenii s-au săturat de ei

Tot mai mulți clujeni se arată dezgustați de modul în care USR, partidul lui Nicușor Dan, monopolizează scena protestelor de la Cluj-Napoca împotriva Guvernului Grindeanu.

Câțiva i-au transmis chiar în Piața Unirii lui Bogdan Bob Rădulescu, cel care a înființat filiala USR de la Cluj, că s-au săturat să-l audă tot pe el la microfon. Răspunsul lui a fost sec: orice protest nu poate rezista fără un MC.

Bogdan Bob Rădulescu a spus deschis în fața a mii de clujeni care au îndurat frigul să iasă la protest că el susține USR și a consemnat și că a întemeiat organizația locală de Cluj a partidului.

Același Bogdan Bob Rădulescu, membru al trupei “Epic Show” a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu suma de 2.000 de lei pentru fapte de discriminare, după ce într-o emisiune tv, actorul a folosit un limbaj suburban la adresa credincioșilor și a preoților ortodocși. Printre cele mai blânde apelative folosite de actor la adresa comunității ortodoxe, amintim: “scârbă de religie ortodoxă”, “viermi paraziți ce cresc pe oameni precum cancerul”, “analfabeți, tâmpiți și mulți”. Acesta a mai spus că în momentul în care se va preda religia în școală, bisericile vor fi incendiate.

,,În clipa în care o să vă târâți hoiturile peste copiii nostri în școli, să le vomați laturile Creației, asteptați-ne pe noi să dăm buzna peste voi în c…e voastre de biserici și să vă predăm evoluția cu torțe în mâini”. Despre manualele de religie, Bob a spus că sunt “mânjite cu c…t”.

Printre cei care au protestat la Cluj zilele trecute s-au aflat și parlamentarii USR de Cluj: Mihai Goțiu, care a adormit în Parlament la dezbaterea pe bugetul național (cu salar de 17.000 de lei plătit din bani publici), si Adrian Dohotaru.

 Georgeta AMBERT

Contestația lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul” va fi judecată de instanța supremă

Contestația lui Liviu Dragnea la pedepsa din dosarul „Referendumul” va fi judecată de instanța supremă, au decis magistrații Tribunalului București. Liderul PSD a fost condamnat de Instanța Supremă la doi ani de închisoare cu suspendare. 

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, cererea DNA  de trimitere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar a unei părţi din contestaţia la executare depusă de Liviu Dragnea. Astfel, magistraţii au hotărât că Tribunalul Bucureşti nu are competenţa de a judeca dosarul şi a decis trimiterea lui la instanţa supremă.

Și uite cum se fac escrocheriile din instanțe. În cazul pușcăriașului dar și al pușcăriabilului Dragnea totul va merge pe bază de escrocherii și injustiție. Vorba Justiției Române ,,Dragnea are liber la orice”. Păi deh! Este mare mahăr și șmecher!

 Florin BUCOVINEANUL

FOSTUL PRIMAR AL TIMIȘOAREI, SUSPECT ÎNTR-UN DOSAR DE RETROCEDĂRI, LA DNA

Procurorii DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara, au declarat, vineri, pentru Agerpres surse judiciare. Potrivit acestora, prejudiciul estimat s-ar ridicat la aproximativ 40 milioane euro.

Fostul primar al orașului, Gheorghe Ciuhandu, a fost audiat, vineri, de procurori în acest dosar, în calitate de suspect. „Am fost chemat și mi s-a spus că sunt suspect într-un dosar care vizează niște vânzări de locuințe în perioada în care am fost primar. Le-am explicat că acele acte au avut viză juridică și viză de oportunitate din partea serviciilor de specializate. Erau locuințe vândute pe Legea 112, Legea 10. Reproșul este clasic – abuz în serviciu”, a precizat Gheorghe Ciuhandu.  

 El a adăugat că primăria a vândut 1.300 de locuințe, iar în dosar este vorba de 60 de locuințe. De asemenea, Ciuhandu a precizat că și-ar fi însușit punctul de vedere al celor care au încheiat contractele „pentru că aveau toate vizele juridice și viza de specialitate”.

Dați un ban pentru Teleormanistan

Datele sunt astea: Teleormanul a primit de la buget, pentru investiții, cât cele șase județe ale Moldovei de Nord-Est. Clujul a căpătat, pentru drumuri, de 13 (treisprezece) ori mai puțini bani decât Teleormanul – mai mult, tot Clujul e în pericol să piardă finanțarea europeană pentru centură, de 138 milioane de euro, pentru că Guvernul refuză să ia banii de la Bruxelles și să îi transfere capitalei Transilvaniei. Politrucii cu ștaif tac în cucuruz, televiziunile de știri se feresc de subiect, nu cumva să le scadă vânzările la tigăile-minune. Asta așa, pe repede-nainte… 

De câte ori se vorbește despre împărțirea banilor, au grijă patrioții de partid să urle că se sfarmă țărișoara. Dacă trăiești într-un județ sărac și vrei bani, nu te ia nimeni în seamă; dacă ești într-un județ bogat și vrei bani, ei bine, faptul e aruncat pe piață drept separatism. Nimeni nu se întreabă de ce în județele sărace sunt cei mai bogați și mai influenți baroni, precum nimeni nu ia seamă că în părțile bogate ale țării baronii ăștia n-au putut trece niciodată de nivelul unor găinari. Niciun partid nu are curajul să spună că majoritatea banilor trebuie să rămână acolo unde oamenii muncesc pentru banii ăia; ne lăudăm că suntem gospodari, dar refuzăm autogospodărirea.

 De decenii bune, țara asta a ales să investească în sărăcie – în loc să aducă regiunile sărace la nivelul regiunilor bogate, guvernanții fac tot posibilul să le aducă pe cele bogate la nivelul celor sărace. Politrucii de succes au făcut din reguli economice și administrative un dicționar tabu, rentabilizat laolaltă cu kilu’ de făină dat de pomană electorală. Există o lege, 215/2001, care statuează autonomia publică locală în chestiuni de finanțe și administrație, dar a vorbi despre autonomie administrativ-financiară încă e spaimă națională. Mai țineți minte cum urlau împotriva autonomiei universitare? Câte spaime și cu Legea 215… Despre regionalizare se vorbește și acum doar în ședințe de partid închise, să nu afle poporul că-i necesară. Și cum să fie altfel în Balcani, când partidele care trebuie să facă regionalizarea sunt cele care au făcut din ea o sperietoare?

  Ceea ce se întâmplă acum e mai mult decât o pomană dată Teleormanului – și dacă guvernanții spuneau, cu subiect și predicat, despre investițiile care ar putea ridica județul lui Dragnea la nivelul Clujului sau Iașiului, mai treacă-meargă; o librărie măcar… Numai că acum se vede mugurele unui sistem, feudal prin excelență – nu-mi iese din minte spaima ministrei de Interne că ar putea apărea la televizor fără să mulțumească Liderului și să arate lumii că tot ce a învățat e de la El, Supremul. Locotenenții sunt aleși tot după criteriul ăsta, al neamprostiei slugarnice. Credeți că banii merg în Teleorman pentru oamenii simpli? Mira-m-aș…

Bani se pompează de o sută de ani în locurile sărace – și tot sărace au rămas; în schimb, de acolo se ridică mereu ayatollahii socialiști. În 1928, de exemplu, bugetul României Mari însemna 86% taxe din Transilvania și Banat, 14% restul Regatului. În 1859, Iașiul nu era mai prejos decât Bucureștiul, iar Moldova era o excepțională oază de cultură; într-o jumătate de secol, toată regiunea a fost pusă la pământ. Istoria ține sub preș discursurile despre descentralizare ale lui Kogălniceanu, precum și mitingul pentru dezunire din 1862, acolo unde inclusiv mitropolitul Moldovei fusese rănit de jandarmii trimiși de guvernul de la București. Trei zile de sărbătoare au ținut moldovenii când Cuza, domnul Unirii, a fost obligat să abdice. Se țin ascunse și vorbele fruntașilor ardeleni și bănățeni care, deși luptaseră pentru unirea din 1918, au fost îngroziți apoi de sistemul fanariot din Regat – „Un om care nu-şi iubeşte întâi satul, provincia sa natală restrânsă, nu-şi iubeşte ţara. Prin centralizare, oraşele de la vest vor ajunge pe urmele Iaşilor, ruine glorioase în profitul unui singur oraş, al Bucureştilor“, scria Sever Bocu în perioada interbelică. Dar guvernanții au ales mereu calea comodă a centralismului, le-a fost mai ușor să arate „pericolele“, și nu oportunitățile: a ajuns 1 Decembrie 1918 pretextul major în a nu mai face altceva nimic. Și în discuție nu Bucureștiul, orașul, e pus, și nici bucureștenii (și ei uimiți, cândva, de bordurile puse de două ori pe an), ci sistemul prin care se ia de la toți și apoi se împarte pe sprânceană.  

Și nu, nu de unirea în sine e vorba, ci de stupida gestiune a acestei oportunități istorice: ne-am unit și gata, să vină istoria să ne moaie posmagii. Nu se poate ca în secolul 21 să mai auzi politicieni șoptind „am face regionalizarea dacă n-ar fi ungurii“ – asta îi roade. În loc să înțelegem că diversitatea e generatoare și de cultură și de economie și de tot, ne limităm a mormăi euro-sloganuri și apoi ne întoarcem către vechile hachițe. Nu din manuale am aflat că România, cu cele 27 de culturi ale sale, e o Europă în miniatură, ci din discursurile de la Bruxelles, de la intrarea României în Uniune; a vorbit cineva aici despre ele, le-ai văzut în vreun manual de educație civică, și-a asumat vreun partid diversitatea asta extraordinară?

Dacă politicienii acestei țări au devenit experți în ceva, ei bine, în refuzul sistematic al modernizării au făcut „performanță“. E un fel de spirală spurcată, costul nonreformei a devenit deja mai mare decât costul reformei, totul funcționează ca un uriaș sindicat al unei uzine falimentare. Nu investim în școli, spitale sau autostrăzi, ci în haiducii asistențiale: luăm de la cei care au și dăm la cei care n-au, dăm de pereți locurile de muncă și apoi ne concentrăm pe politici de asistență socială.  

 Se tot vorbește de România anului 2018, în nota isteric-victimizantă a audienței de Dâmbovița: om mai fi întregi? Ne-or lua Moldova, ne-o mai rămâne Ardealul? Pericol major: un bulgar beat a zis ceva de Dobrogea, săriiiți! Nu, domnilor, fără modernizare și reformă profundă nu vom fi întregi, așa cum nu suntem întregi încă de a doua zi după unire: și asta pentru că o țară nu în kilometri pătrați sau în milioanele ei de locuitori se mai măsoară, ci în felul în care înțelege modernitatea. Dacă înțelege.

     Silvia ANDREI