Arhive lunare: martie 2017

Părintele Arsenie Boca ne-a lăsat moştenire o predică importantă despre Buna-Vestire

<<‹„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.

[…] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, – proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele: „La plinirea vremii”.

Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.

[…] Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naşte după legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o naştere spirituală, generaţia spirituală a lui Iisus.

„Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naşte pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de poftele interioare. Desfacerea de odinioară a omului de Dumnezeu, însemnă pentru om pierderea integrităţii, a neprihănirii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice. Hristos se naşte din Fecioara, ca să sfinţească din nou alcătuirea feminină şi s-o unească principiului masculin, ca bărbatul şi femeia să devină androgini, cum a fost Iisus”. (J. Böehme, „Misterium magnum” C.v. cit. de Berdiaev.).

Misticul german are următoarea expresie minunată, privitoare la noua stare de după păcat a neamului omenesc: „prin cădere de la curăţia originară, Fecioara, Înţelepciunea, a părăsit pe oameni şi s-a retras în Cer”, lăsând pe oameni să ajungă „numai trup” (Facere 6,3) şi de-aci să ajungă în potop. Nu cumva, netrăind, noi, noul stil al vieţii, să se retragă şi de la noi, iar neamul omenesc să se scufunde într-o nouă catrastrofă!?

Realităţile spirituale numai trăirea le fixează în temeliile omului.

„Înţelepciunea este eterna feciorie şi nu eternul feminin. Cultul care-i e închinat e acela al Fecioarei şi nu al principiului feminin, care provine de la căderea în diviziune. Iată de ce cultul Înţelepciunii se confundă aproape cu cultul Fecioarei Maria, Maica Domnului.

În ea, natura feminină devine fără prihană şi naşte prin Duh. Astfel se naşte noua generaţie omenească, generaţia lui Iisus, nemuritoare, biruitoare asupra neajunsului nesfârşit al naşterilor şi morţilor. Calea care duce la restabilirea chipului integral al omului se deschide prin Fecioara Maria şi prin zămislirea sa, a Fiului lui Dumnezeu şi a Fiului Omului. Aceasta e calea fecioriei, a curăţiei, a neprihănirii, calea iubirii mistice.” ››

Predică a Părintelui Arsenie Boca ţiinută la Prislop în data de 25.III.1949, publicată în cartea intitulată „Cuvinte Vii” tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dr. Daniil Stoenescu Episcop – locţiitor de Vârşeţ, Ed. Charisma, Deva, 2006, pp. 60-62.

                                                                                                                                     Florin CREŞTINUL

Editorialul ediției: Ferească Dumnezeu când ajunge țiganul domn

Bine ați venit la acest nou editorial al nostru. Au venit vremuri foarte tulburi. Toată lumea aleargă după ceva și cineva. Acum și Liviu Dragnea alearg cu limba scoasă după un ciolan. Ciolanul acesta se referă la cel de prim-ministru. Dar eu am mai spus odată că să ferească Dumnezeu când ajunge țiganul domn. ,,Țiganul” Dragnea vrea să ajungă din lac în puț. Din țăran ,,deștept” Dragnea vrea să ajungă prim-ministru. Cu toată că are o condamnare de 2 ani și jumătate cu suspendare țăranul ,,deștept” Dragnea insistă și persistă să ajungă prim-ministru. Însă chiar daca CCR se pronunță în favoarea răzvrătitului Dragnea, el nu pricepe că mai are ,,niște bube negre” în cap pe care acum i le ,,analizează” ICCJ Secția penală și nu mare va fi mirarea locuitorilor României când vor constata că țăranul ,,deștept” Liviu Dragnea se va alege cu o nouă condamnare pentru ,,CORUPȚIE”. Ce veți spune frați români când veți vedea acest lucru? Nu veți zice nimic? Justiția în România este de fațadă și îi apără pe politicieni de toate potlogăriile ce le fac.

Erodarea imaginii justiţiei: nu oglinda este vinovată

112211Analiza celui mai recent Eurobarometru referitor la încrederea românilor în justiție ar trebui să plece de la problemele din sistem, nu de la cei care le-au adus în discuție. Să nu fie o negare a imaginii din oglindă.

Diminuarea cu 13 procente a încrederii ro­mâ­nilor în justiție și în sistemul judiciar fa­ță de anul 2015, de la 48% la 35%, cea mai mare scădere într-un timp atât de scurt, înregistrată de o ins­tituție europeană – așa cum arată datele celui mai recent Eu­robarometru al Comisiei Eu­ropene – ar tre­bui să fie un semnal major de alar­mă.

Cum nu rezultă cauzele aces­­tei stări de fapt, nu e clar la ce se raportează res­pondenţii: la Parchete sau la instanţe. Dacă termenul de „justiție“ nu se su­pra­pu­ne, în mintea multora, cu anticorupția; pen­tru că, de o lungă perioadă, majori­ta­tea subiectelor de presă inserate la rubrica justiție vizează cu preponderenţă lupta an­ti­corupție și ce­le două instituții vizibile pe acest front: DNA și ÎCCJ. Sau dacă ne­mul­ţumirea vi­zea­ză justiţia televizată sau pe cea la care se raportează prin experienţe personale.

În lipsa unor informații certe, ar putea fi lu­ată în calcul ipoteza că scăderea în­cre­de­rii e legată de politica editorială a unor ca­na­le media cu patroni în pușcării sau în cer­cetări penale; totuși, aici, politica anti­jus­tiție nu e nouă. Altă ipoteză – acuzele adu­se de unii politicieni justiției, mai cu sea­mă DNA, cu motivaţii şi argumentaţii diferite; dar nici ele nu sunt un element de nou­ta­te. Ar mai fi ca ipoteză derapajele unor ins­tituții din sistemul judiciar: ex­ce­se de zel duse până la limita abuzului, ac­cep­tarea in­terferenței serviciilor de in­for­mații în ac­tul de justiție ori trenarea unor dosare.

Excese de zel. Aici poate fi încadrată jus­tiția televizată, plimbarea suspecților încă­tu­șați prin fața presei ori acţiunile mas­ca­ţilor cu presa de faţă. Sau arestările pre­ven­tive care, deşi măsură excepţională, de­veniseră, la un moment dat, regulă în ca­zul persoanelor publice cu notorietate intrate în vi­zorul DNA, chiar dacă fap­tele erau vechi şi con­su­ma­te. Sau graba cu care s-au derulat unele anchete – cu câteva cereri de urmărire penală şi de arestare emise pe numele unei persoane, în câteva zile – faţă de len­toarea manifestată în cazul altora. Mai poate fi lipsa de reacție a Inspecției Judiciare față de re­cla­mațiile referitoare la abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale, aduse de per­soane anchetate.

Scriam din primăvara anului trecut că o anticorupţie eficientă pe termen lung nu se face cu exces de zel, care frizează, une­ori, abuzul, că în justiție nu se poate apli­ca principiul „Scopul scuză mijloacele“. Pentru că, aşa, mai binele scontat poate face loc mai răului. Pentru a fi eficientă pe termen lung, justiţia trebuie să fie nu doar puternică, ci şi credibilă. Orice abuz – chiar și făcut în numele unei cauze nobile, cum e lupta împotriva corupției – o poate MAR 3 cu 1 EDITORIAL Ora+12decredibiliza şi vulnerabiliza.

Lipsa unui răspuns credibil la interferența ser­viciilor de informații în justiție. De­cla­ra­ția şefului Direcţiei Juridice a SRI, care spunea că instanţele de judecată au de­ve­nit un câmp tactic al serviciilor de infor­maţii, nu a fost lămurită nici până azi. CSM, garantul independenței justiției, a decis că nu a fost afectată independenţa jus­tiţiei și a refuzat să desecretizeze in­for­ma­ţiile transmise de SRI, ca răspuns la aceas­tă problemă. Lucrurile nu sunt clare nici în privința „acoperiților din justiție“. Aducerea problemei în atenția publică a fost urmată de luni de tăcere din partea CSAT, în ciuda presiunilor publice. Când, la începutul acestui an, anunţa, în sfârşit, că în justiţie nu sunt „acoperiți“, șeful Cancelariei prezidenţiale declara că CSAT nu are capacităţi proprii pentru a umbla după ofiţeri acoperiţi…

Dosare tergiversate. Trenarea unor dosare de mare importanță sau a altora care avu­seseră parte de o intensă prezentare me­diatică poate fi un alt motiv de erodare a încrederii opiniei publice. Să ne amintim de câteva:

Dosarul Bechtel, care vizează dispariția con­tractului cu această companie, este plim­bat, de doi ani, între Parchetul Ge­ne­ralDNA şi un parchet de sector, fără să se întâmple nimic notabil.

Dosarul Revoluției, readus în atenția pu­blică în toamna lui 2016, când Parchetul General decisese clasarea, este o sfidare la adresa actului de justiţie. Deşi a fost tergi­versat 25 de ani, niciunul dintre pro­cu­rorii care şi-au bătut joc de dosar nu a fost tras la răspundere; pactizând cu ei, Inspecția Judiciară nu a dispus verificări. Dosarul Mineriadei e într-o situaţie ase­mănătoare.

În Dosarul Votul din diaspora, o primă solicitare de începere a urmăririi penale și doar una singură – pe numele lui Titus Corlățean, fost ministru de Externe – a venit la aproape un an și jumătate după ce DNA preluase cauza de la Parchetul Ge­neral.

Din dosarul privind retrocedările ilegale de păduri – în care printre cei trimiși în jud­ecată se numără Viorel Hrebenciuc şi Tudor Chiuariu –, în ianuarie 2015 a fost disjunsă cauza privindu-l pe Ilie Sârbu; de atunci, nu s-a mai auzit nimic despre acest caz.

Acest Eurobarometru ar trebui să fie un mo­tiv de analiză critică, obiectivă – poate chiar ajutată de un nou sondaj, comandat de Ministerul Justiției, care să evidențieze cauzele erodării imaginii justiţiei. Să plece de la problemele din sistem, nu de la cei care le-au adus în discuție; să nu fie un mo­tiv de negare a imaginii din oglindă, de supărare pe oglindă. Altfel, în lipsa unei diagnoze corecte, nu e posibil un tra­tament eficient.

Marea manipulare a Eurobarometrului privind prăbușirea încrederii în Justiție             

Dintre toate „explicațiile” și interpretările date prăbușirii încrederii în justiție înregistrate în ultimul Eurobarometru, niciuna nu ia în considerare „briciul lui Occam”: cea mai simplă explicație este întotdeauna cea mai corectă.

Toți comentatorii, chiar și cei de bună credință, s-au grăbit să își formuleze punctele de vedere în „paradigma” fixată de Traian Băsescu și Antena 3, cultivată în mod degradant de asociațiile de magistrați, AMR și UNJR, care știu ele de undeva că toată povestea trebuie să aibă de-a face cu DNA, cu „justiția televizată”, cu abuzul de arestări preventive, cu SRI – deci cu binomul -, cu pretinse atacuri la Curtea Constituțională și cu tot felul de alte lucruri, care pentru politicieni și presa aservită sunt catalogate drept „poliția politică”. În realitate, nu știu absolut nimic.

Mai întâi, faptele. Informația incriminantă nu este cuprinsă în Eurobarometrul de primăvară – datele sunt culese în luna mai -, ci în Anexa la Eurobarometru, în Tabelul 35, unde repondenților li se cere să spună câtă încredere au în justiție/sistemul legal din țara lor. Românii au răspuns în proporție de 35%, o scădere de 13% față de primăvara lui 2015. Atât. Nici documentul principal nu ne ajută prea mult, pentru că acolo nu li se cere românilor decât să-și declare încrederea în guvern și parlament, cu cifre ușor de anticipat. Orice analist care ține cât de cât la integritatea sa intelectuală realizează că din aceste date nu se poate trage nicio concluzie cu pretenție de adevăr. Poți să le asdsassinterpretezi oricum și credem că de aici provine orgia de „explicații” lansate în spațiul public: dacă merge orice, atunci poți să spui orice, cu aceeași pretinsă valoare de adevăr, cel mai larg spațiu de manipulare posibil.

Dacă vrei să valorifici aceste date pentru a obține o explicație corectă ar fi necesare alte câteva informații care lipsesc. Cel mai bine ar fi fost să avem la dispoziție răspunsuri privind încrederea în DNA și în SRI, pentru a vedea dacă aceste instituții au înregistrat aceeași diminuare a încrederii, fapt care ar putea justifica atacurile concertate asupra celor două instituții. Dar nu avem. Am putea presupune că, de exemplu, de fapt, scăderea încrederii nu are nimic de-a face cu DNA și SRI, ci totul cu activitatea uneori deplorabilă a instanțelor din țară unde magistrați incompetenți și/sau corupți – aceiași pe care îi apără de zor AMR și UNJR – își bat joc de actul de justiție, iar oamenii nu reușesc să își găsească dreptatea, fiind plimbați dintr-o instanță la alta până la capătul zilelor. Dar nu avem date nici în acest sens pentru că lipsește o întrebare cu privire la încrederea în curțile din România.

Unii au considerat că există un complex de factori care explică acest declin și acesta ar putea fi adevărul, dacă am lua în considerare intervalul de un an (primăvara 2015 – primăvara 2016) la care face referire Eurobarometrul. Noi credem că nu este așa. Credem că este vorba despre un singur factor conjunctural, care are legătură cu un eveniment concret. Pe ce ne bazăm? Pe datele Eurobarometrului din luna februarie a acestui an, care a avut drept obiect chiar justiția. În acel sondaj, încrederea românilor în justiție era de 51%, deci în creștere față de primăvara lui 2015. Ca urmare, declinul din februarie până în mai este chiar mai abrupt, de 16%, ceea ce sugerează un eveniment catastrofal, similar cu anunțul lui Traian Băsescu privind tăierea salariilor cu 25%. Și ce eveniment s-a produs în România în decurs de trei luni care să justifice o asemenea prăbușire? Singurul de care avem știre și care a avut impact național major a fost scandalul Hexi Pharma, care, în luna mai, când au fost strânse datele pentru Eurobarometru, se afla la apogeu. Nici această explicație ipotetică nu este „beton”, dar este singura cea mai plauzibilă și cea mai simplă. Cum s-a ajuns aici este o altă poveste, care are legătură cu numeroasele tentative – inclusiv ale lui Cătălin Tolontan – de a pune în sarcina justiției (dar în special a DNA și a SRI) eșecul de a sancționa compania care a diluat dezinfectanții. Ulterior, s-a dovedit că pretențiile lui Tolontan privind faptul că „DNA ar fi știut” erau false, dosarul fiind îngropat de procurorii de la Tribunalul Sectorului 2, iar cele privind SRI sunt în continuare de dovedit.

2222Oricum, utilizarea unor date care înregistrează sentimentele românilor dintr-un moment în care emoțiile privind „zecile de mii de morți din spitale” din cauza infecțiilor nosocomiale – apropo, suntem siguri că au existat numeroase victime, dar nu avem nici până acum un număr oficial: câți români au murit din cauza acestor infecții? – pentru a discredita DNA și instituțiile anticorupție reprezintă una dintre cele mai masive operațiuni de manipulare a opiniei publice din ultimii ani. Faptul că politicienii, Antena 3 și tot felul de instituții mass-media aservite unor interese politice și private s-au angajat în această operațiune nu mai este o noutate. Faptul că i s-au alăturat două asociații de magistrați pentru a-și promova agenda politică – să nu-și facă iluzii judecătoarea Gârbovan, suita de comunicate pe lângă adevăr și de apariții publice la Antena 3 SUNT o declarație politică în sine – reprezintă un fapt deosebit de grav care arată că există o masă critică de judecători dispuși să suprime DNA. Instinctul unui judecător trebuie să judece după fapte. După cum am arătat, nu există suficiente fapte relevate de Eurobarometru care să justifice o concluzie certă, darămite grămada de procese de intenție înghesuită în comunicatele UNJR și în declarațiile doamnei Gârbovan și, prin urmare, atitudinea onestă ar fi fost să se abțină de la o concluzie, așa cum s-ar abține să dea un verdict din lipsă de probe. Dacă acești magistrați judecă în felul acesta și în sala de judecată, atunci ne-am ars. Starea justiției românești e mai proastă decât am crezut.

Cu acestea fiind toate spuse vă las cu bine dorindu-vă multă sănătate și pe curând.

Gral-col(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Dr. Călin Georgescu: Proiectul înseamnă întoarcerea la Hristos. Vreau ca poporul român să trăiască în demnitate și prosperitate, să NU mai fie sluga nimănui, să păstrăm linia neamului. UE pentru moment este un maldăr de cioburi

Federația Societatea Civilă Românească, constituită din 12 entități juridice reprezentative la nivel național, a făcut la început lunii noiembrie un apel către clasa politică să ia în considerare propunerea lui Călin Georgescu pentru funcția de Prim-ministru al României.

Acesta a acordat un interviu pentru Știripesurse.ro în care și-a dezvăluit planurile care ar duce la o revigorare a economiei românești, iar românul de rând să nu mai fie nevoit să trăiască o viață mizeră muncind pentru interesul străinilor care au pus mâna pe cele mai importante resurse ale țării noastre.

Ideile promovate de Directorul Institutului ONU Geneva pentru Indicele Global al Sustenabilității sunt susținute de mulți oameni pentru că sunt în spiritul național-creștin, în care aceștia se regăsesc deplin, și pentru că este „primul român de pe scenă publică a ultimilor 26 de ani care face un puternic apel la unitate”, simțul unității fiind o trăsătură fundamentală pentru poporul nostru.

„Vreau ca poporul român să trăiască în demnitate și prosperitate. Putem să redăm poporului român demnitatea pierdută și țării puterea de a fi în lume. În primul rând să înțelegem că avem nevoie de o miză mare, un proiect mare, care să ne unească pe toți, adică să aduci țara la nivelul unei chemări. Iar miza să fie unică, să nu o mai aibă nimeni Așa cum au, de fapt, multe țări din această lume, fie că vorbim de Anglia (finanțe-bănci) fie că vorbim de Germania (industrie) șamd., fiecare are un proiect mare. America are un proiect mare (democrația globală), Rusia are un proiect mare (multipolaritatea), China are un proiect mare (facem tot și cel mai ieftin). Proiectul mare al României, nișa ei, se numește micul producător și cu asta putem cuceri lumea. Iar proiectul propus: Hrană, Apă, Energie să fie un destin divin monumental.

Proiectul înseamnă întoarcerea la Hristos. Este un proiect al libertății înainte de a fi un proiect economic. Proiectul împuternicește poporul și le redă oamenilor demnitatea pierdută. Eu nu vin să-i dau omului aur, bani, bogății sau… mălai și ulei, adică nu îl învăț să folosească cea ce îi dau, ci îl învăț să folosească ceea ce are deja și nu folosește: puterea lui interioară, vocația. Să-i lași pe tineri să se desfășoare, să-l lași pe țăranul român să fie autentic, să îl lași pe micul întreprinzător să fie puternic. Practic făurești o țară liberă în care lumea să se desfășoare conform vocației fiecăruia. Eu sunt sigur că poporul român se poate reface rapid. Știți de ce? Pentru că are o forță interioară și o îndemânare fabuloasă. Din tot ce există în lumea asta. Și atunci doar să îl lași să facă ce știe și ce simte. Valabil și pentru țăranul român, nu trebuie să îi pui bețe în roate și să-i spui ce trebuie să facă, ci să-l lași să facă ceea ce știe și a învățat de la moși strămoși.”, a spus Călin Georgescu pentru stiripesurse.ro.

Acesta susține că îm jurul anilor 2020 ne vom confrunta cu o criză majoră de alimente, iar România ar trebui să fie pregătită și să poată chiar exporta hrană în alte țări.

„În plus, pe fondul în care se știe foarte bine că va fi o criză teribilă de hrană și de apă în lume în jurul anilor 2020. Și atunci, cum suntem pregătiți? Putem să devenim un exportator net de hrană, și un exportator de stabilitate energetică, adică în primul rând țara noastră trebuie să fie independentă alimentar și independentă energetic. Acestea sunt cele două obiective mari în acest proiect. Să faci o bursă a grâului la Brăila și o bursă a energiei regenerabile la Constanta. Și, dacă prin acest lucru reușești să aduni forțele mentale structurale ale poporului român, refaci totul: industria, infrastructura. Tot,. De exemplu, oamenii care au lucrat în zona mineritului. Nu se mai lucrează pe linie de cărbune și pe energie din cărbune, în Europa cel puțin. Perfect, îi iei pe mineri și îi pui la lucru în infrastructură în țară și le dai de lucru pentru următorii 25 de ani. Construiești tot ce înseamnă colectare la nivel național pentru alimente, și faci export. Faci silozuri, faci irigații, tot ce înseamnă apă potabilă o aduci în casele oamenilor. Toată rețeaua de apă trebuie să fie apă potabilă în România. Nu să o cumperi de la magazin în peturi de plastic toxice. Și avem acest potențial, suntem a doua țară după Franța ca și potențial de apă.”, a mai precizat Călin Georgescu.

Călin Georgescu a vorbit și despre interesul național, despre cum ar trebui administrate bogățiile țării, care din păcate au fost preluate în marile companii străine.

„În primul rând România importă 80% din alimente. Ceea ce este contra-național. O bună parte sunt din Turcia și Turcia nu este în Uniunea Europeană. În al doilea rând, trebuie să-ți cunoști – indiferent de situație – interesul tău. Interesul național. Știți ce înseamnă bogăția țării? Înseamnă să ai resursele tale. Nu să le înstrăinezi, nu să le vinzi și nu să iei din altă parte. Asta înseamnă bogăția țării. Bun, suntem în Uniunea Europeană. UE este un club. Tema este cum negociezi acolo interesul național. Cel mai important, nu mă interesează cluburile, mă interesează țara mea. De exemplu ce a făcut Anglia. Toată presa românească și toată lumea vuiește că s-a izolat. Anglia nu s-a izolat, Anglia s-a exilat, s-a exilat pentru că știe ce urmează. Uniunea Europeană pentru moment este un maldăr de cioburi. Nu spun că nu putem să continuăm să fim membru al UE. Dar continuăm negociind în interesul nostru. Și să nu ne pierdem cultura și identitatea noastră ca neam. Adică să păstrăm linia neamului.”, a mai spus Călin Georgescu.

El prezintă un plan prin care ar putea fi ajutați micii producători, „iar acest proiect aduce modelul economiei civice, calea demnă a unui popor liber”.

„Există un curent foarte puternic în țară legat de un singur lucru: de demnitatea fiecăruia că om. Astăzi noi nu mai știm cine suntem. Ne spun alții cine suntem. Toată lumea își dorește să trăiască o viață demnă iar acest proiect aduce modelul economiei civice, calea demnă a unui popor liber. Cu alte cuvinte, dezvolt și încurajez micul producător, mica proprietate, modul în care te legi de resursele tale naturale pentru că economia în esență nu ține de știință, ține de morală… Avem nevoie să remoralizăm piețele, să remoralizăm economia, să înțelegem că viitorul nostru ca neam este comoara împlinirii naționale atunci când ai un steag pentru care merita să lupți. Din câte am văzut eu în țară, toată lumea dorește să trăiască în demnitate și statornicie, să nu mai fie sluga nimănui. Dar o recapitalizare a gospodarilor acestei țări, nu se poate face fără o remoralizare a economiei. Nu mai avem economie pentru că România nu mai este un stat, este o corporație astăzi. Resursele noastre sunt în mâna altora, ca și punctele și pozițiile strategice, ceea ce este cel mai periculos.”, a mai precizat acesta.

CCR ne cere să nu perturbăm buna activitate a hoților din Guvern

Valer Dorneanu, pe vremea când era ,,prietenul din Parlament” Acum e ,,prietenul din CCR”. Al cui prieten? Nu spui, persoană importantă, monșer!

Născută după model american, dar din oameni sovietici, nu se putea ca Curtea Constituțională (vi se pare cacofonie? Ei, aș!) să iasă altfel decât o struțo-cămilă gata oricând să pună botul la cine-i dă mai multe apă, paie și bătaie. De-a lungul vremii, CCR a luat multe decizii controversate, dar le-am trecut cu vederea. Ei, sunt și oameni bătrâni pe-acolo, unul am impresia că a stat chiar în bancă sau în arcă, nu sunt sigur, cu taica Noe, trebuie să-i respectăm, am zis noi. Dar ultima decizie, asta prin care le interzice procurorilor DNA să le pună veioza-n ochi ciorditorilor din guvern mi se pare că a întrecut de tot măsura.

Adică intră procurorii pe fir, intuind că Florin Ciordache, Grindeanu și restul bandei celebrului recidivist Mustață de la Teleorman, au comis infracțiuni, depistează infracțiunile, descoperă că alde Ciordache a distrus înscrisuri – deși tipul susține că alți șobolani le-au ros, nu el! – și, când credeam și noi că se lasă cu cătușe și jucat cearșaful la Jilava, pac!, intră Curtea Constituțională în scenă și zice că DNA a săvârșit un abuz și ,,a perturbat buna activitate a Guvernului”. Alo, dinozaurii de la CCR, păi vedeți, domle, că ,,buna activitate” era, de fapt, banditism curat, săvârșit în toiul nopții! Că, dac-ar fi dat legi normale, corecte, nu le-ar fi zis nimeni nici dă-te mai încolo. Pe cine vreți voi să prostiți, sauropozilor? De ce DNA nu are voie să ancheteze mârlăniile guvernului, nu asta e treaba lui, să-i prindă pe hoți? Adică de ce să ancheteze asemenea măgării Parlamentul, cum vreți voi, T-Recșilor? E ca și cum l-ai aduce pe unul din clanul Ștoacă să fie judecat pentru tâlhărie de colegii lui din clanul Sadoveanu sau pe Relu Cămătaru să fie judecat de fratilii lui, Nuțu Cămătaru, cu un întreg complet de lei fioroși. Nu e clar că Parlamentul și Guvernul sunt pă mână și n-o să se dea în gât unii pe alții niciodată?

Și, dacă tot v-ați apucat să faceți nefăcute, din astea, domnilor pterodactili de la CCR, de ce nu dați o hotărâre prin care și violatorii, tâlharii și criminalii să nu mai fie săltați de poliție și procurori, ci să fie conduși, cu girofar, normal, direct la Parlament, ca să fie judecați de parlamentari, că unii dintre ăștia tot violatori, tâlhari și criminali au fost, înainte să-i prostească pe proști și să devină „aleși ai Poporului”? Sau, cel mai bine, să dea CCR o decizie prin care să spună, clar: Parlamentul și Guvernul au voie să fure, să distrugă acte, să fie corupția personificată, că tot nu pățesc nimic. Ceilalți români, care nu fac parte din Parlament și Guvern, n-au voie să încalce legea, deoarece sunt atât de proști încât nici nu știu să fure – dacă știau, acum sigur ar fi fost parlamentari sau miniștri, logic.

De ce ține CCR partea hoților? Din varii motive. De pildă, din obișnuință. Valer Dorneanu, președintele CCR, de pildă, avea o slăbiciune pentru ciorditori încă din 2007, când era deputat PSD și propunea, alături de – vai, ce surpriză, domnul Floriiiiin Ciordacheeee! – , dezincriminarea deturnărilor de fonduri și de subvenții de la bugetul de stat, ca să-i scape pe baronii de atunci – Sechelariu, Nicușor Constantinescu, Bebe Ivanovici, Marian Oprișan – sau de acum – Liviu Dragnea – de pușcărie. Prin urmare, ce poți pentru ca să mai zici? Dacă are archeopteryxul ăsta mic pasiune pentru corupți, ce să-i faci? N-ai ce să-i faci, e gustul lui și nu poți pentru ca să faci nimic în el.

Singurul lucru pe care îl poți face însă este să ceri ca, la referendumul anunțat de Iohannis, să fie trecută pe foaie – ca să nu se consume ditamai hârtia cu o singură întrebare – și propunerea ca ankylozaurii ăștia de la CCR să nu mai fie trimiși acolo de Camera Deputaților, de Senat, de președinte, de partide, de mă-sa, de tac-so, de Grigore, frac-so, ci să fie aleși chiar de adunările generale ale magistraților, cum e ales și CSM. Că mă gândesc că magistrații or ști mai bine pe cine să trimită la CCR decât știu tâmplarii, cizmarii și deputații ,,de meserie auto” din Parlament. Câtă vreme n-o să se schimbe modul în care cei nouă judecători de la CCR sunt aleși, nu vă așteptați ca niște tâlhari cu acte, precum Grindeanu și asociații, să nu fure cu zâmbetul pe buze. Așteptați-vă, dimpotrivă, să fiți furați, jefuiți, tâlhăriți noaptea, ca hoții, sau ziua, ca netoții, de acești veritabili urmași ai lui Terente, care n-or avea mătârânga faimosului bandit, dar de fxxut ne fxt pe unde ne prind!

 Silvia ANDREI

Săracii şi sărăciile

Trebuie să înţelegem ceva legat de pensioari şi alţi oameni săraci. Pentru ei singura şansă de a avea bani este aceea în care cineva le dă bani. Unii au crescut în comunism în care primeai ce ţi se dădea. Unii se descurcau manglind una alta, alţii erau turnători, alţii făceau învârteli. Altă categorie de sărmani trăieşte cu cât primeşte, de unde o primi. Există oameni care încearcă să păcălească medicii de la medicina muncii pentru câteva zeci de lei în plus şi se supără când medicul le spune: ,,N-ai silicoză, du-te acasă!”. Pentru noi ăştia mai ferchezuiţi la minte, lumea interioarî sărmanilor e de neconceput. Nici prin gând nu le trece să se reprofileze sau să se apuce de făcut ceva pentru a face bani, nici nu mai vorbesc despre creşterea eficienţei în muncă. Şi lor li s-a spus la şcoală că sunt proşti, poate mai mult decât altora. Pentru ei nu există şansă de câştig, decât prin oportunitate şi pomană. Ne este greu să pricepem că lumea lor este total diferită de a a noastră. Dacă îi angajezi, foarte probabil te vor fura, dacă nu pot fura, se vor duce în altă parte. Aceştia rezonează altfel decât noi cu politicienii, ei pot vota corupţi, pot vota oameni cercetaţi penal. Pentru ei e normal ca omul să-şi mai tragă câte un condei. Pensionarii sunt la limita subzistenţei, situaţie care îi animalizează pe mulţi. Ce ai face într-o lume în care câştigi 700 de lei pe lună şi nu ai absolut nici o şansă de a câştiga mai mult? Şi nu-mi spuneţi că sunt şanse, că ar putea să facă una sau alta, în realitatea lor „una” sau „alta” nu există, sunt de neconceput. Aceste mase au fost ignorate. Ele iau votul mult mai în serios fiindcă ele nu au viitor, pentru ele votul înseamnă „încă puţin”, chit că e vorba de 10 lei în plus la pensie sau de 50 de lei pentru a ştampila ce trebuie. Lupta de clasă, e o capcană. Degeba îi învingem prin vot, dacă sărăcia persistă, din clasele sărmane răsar interlopii din nevoia de supravieţuire. Sărăcia nu este doar o vină a omului sau o manifestare a sorţii. Sărăcia e un pericol social, ea este inamicul principal al unui stat echilibrat şi drept. Porcii se nasc din flămânzi, deci să luptăm împotriva sărăciei, nu a săracilor.

  Silvia ANDREI

Președintele Klaus Iohannis, replică pentru premierul Sorin Grindeanu, privind un pact de coabitare cu PSD: Nu există și nu a existat niciodată un asemenea act și nici nu sunt interesat

Președintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la Cotroceni, că nu este interesat deloc de un pact de coabitare cu PSD, în contextul în care, joi, și premierul Sorin Grindeanu a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu este nevoie de „hârtii ca să știm ce atribuții constituționale avem fiecare”.

„Nu există și nu a existat niciodată un decret de coabitare. Nu sunt interesat deloc de un asemenea aranjament”, a declarat președintele Klaus Iohannis.  

Premierul Sorin Grindeanu susține că între Guvern și președintele Klaus Iohannis nu există și nu va exista un pact de coabitare, întrucât este „doar o hârtie”, care „nu a ferit România de scandaluri permanente”.

„Un <<pact de coabitare>> e doar o hârtie. Dacă mai era nevoie, ne-a demonstrat-o, cu vârf și îndesat, experiența unor perioade în care chiar a existat un astfel de pact, între Guvern și Președinție. Existența lui nu a ferit România de scandaluri permanente, primul de care-mi amintesc e cel referitor la persoana care ar trebui să ne reprezinte la Consiliul European. De aceea, nu există și nu va exista niciun pact de coabitare între mine și președintele Iohannis. Nu avem nevoie de hârtii ca să știm ce atribuții constituționale avem și ce trebuie să facă instituțiile pe care le reprezentăm”, a scris șeful Executivului, joi, pe Facebook.

Cu toate acestea, premierul susține că Executivul va avea „o colaborare corectă” cu Administrația Prezidențială, pe teme de interes major.

„Asta nu înseamnă că nu voi avea o colaborare corectă cu Administrația prezidențială pe temele de interes major pentru România, așa cum este acum subiectul Europei cu două viteze. Și este normal să fie așa. Pentru că dacă noi, aici, acasă, nu avem un punct de vedere comun, ce pretenții să avem să fim ascultați la Bruxelles?!”, a mai spus el.

MAGISTRAȚII SOLICITĂ DESECRETIZAREA PROTOCOALELOR SRI-DNA

Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, a declarat, pentru Mediafax, că este datoria preşedintelui Klaus Iohannis să facă toate demersurile pentru desecretizarea deciziilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat sarcini în justiţie. De altfel, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a făcut şi o solicitare şefului statului, pentru a include pe agenda şedinţei de la finalul lunii ianuarie declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat atribuţii în combaterea infracţiunilor.  

 ,,Existenţa unor protocoale secrete între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), în baza cărora s-au format echipe mixte operative procurori – ofiţeri SRI, protocoale care au la bază decizii ale CSAT care sunt tot secrete, încalcă regulile statului de drept şi îndepărtează România de valorile democratice europene. Am văzut diverşi formatori de opinie sau jurnalişti care încearcă să diminueze gravitatea existenţei acestor protocoale, justificând că acestea reglementau pur şi simplu o colaborare bazată pe lege. Prin astfel de abordări simpliste însă, aceştia arată că nu cunosc principiile esenţiale ale statului de drept şi democraţiei”, a declarat Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR.

Preşedintele UNJR spune că pentru ca prevederile constituţionale să fie aplicabile în mod concret, trebuie ca legea să fie accesibilă tuturor cetăţenilor.

“Cu atât mai mult accesul la lege este imperativ atunci când vorbim despre un proces penal, deoarece persoana acuzată trebuie să se apere în deplină cunoştinţă de cauză. Or, cel puţin din declaraţiile publice ale procurorului general al României, Augustin Lazăr, ale directorului SRI, Eduard Hellvig şi ale preşedintelui Comisiei de control a SRI, Adrian Ţuţuianu, rezultă că aceste protocoale secrete au permis SRI-ului să fie implicat în urmărirea penală. Implicarea SRI în urmărirea penală în baza unor protocoale secrete a fost contrară legii, deoarece legea de organizare a SRI interzicea acestui serviciu să facă acte de urmărire penală. Pentru cei care nu cunosc istoria represiunii din perioada comunistă, le aduc aminte că după instaurarea stalinismului în România comuniştii au dat legi şi decrete care au fost secrete, adică necunoscute de către public. În baza lor însă au fost anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi oameni care, neavând acces la lege, nu s-au putut apăra. Modelul nostru de stat şi de justiţie ar trebui să fie cel democratic, desprins cu totul de sistemul impus în România de sovietici”, a afirmat Dana Gîrbovan.

Cifrele care demontează un mit: Viaţa din „Epoca de Aur“ era mai scumpă decât astăzi. Ce preţuri erau prin magazine acum 30 de ani

Cum ar fi să daţi aproape trei lei pe o franzelă sau mai mult de opt lei pentru un litru de ulei? Deja aţi făcut-o sau au făcut-o părinţii voştri acum 30 de ani, la apogeul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu.

Nostalgicii comunişti suspină şi acum după Epoca de Aur, când, spun ei, se trăia mult mai bine ca acum. Statul „îţi dădea“ serviciu şi casă, viaţa era mai frumoasă şi mai ieftină, aveai bani să te duci la munte şi la mare de două ori pe an şi repertoriul poate continua la nesfârşit.

Punând cap la cap datele statistice, amintirile personale şi ale colegilor de redac-ţie, coroborate cu presa vremii, „România liberă“ este în măsură să demonstreze exact contrariul: în 1987 costul vieţii era mult mai mare decât în 2017. Doar câteva categorii de cheltuieli erau mai mici decât acum, dar acest lucru era şi el estompat de majoritatea celorlalte, unele preţuri fiind şi de câteva sute de ori mai mari decât acum. Să nu uităm şi că bătea vântul prin galantare, iar multe produse eram nevoiţi să le cumpărăm de la speculă, cu preţuri pe măsură.

Potrivit Institutului Naţio-nal de Statistică, la nivelul anului 1987 salariul mediu net pe economie era de 2.872 de lei. Conform aceleiaşi surse, în luna decembrie 2016 (acestea sunt ultimele date disponibile) câştigul salarial mediu net era de 2.354 lei. Cum salariul de acum 30 de ani era mai mare cu 22% decât cel de acum, pentru a obţine preţuri comparabile trebuie să le reducem pe cele din 1987 tot cu 22%. Aşa a rezultat ultima coloană a tabelului alăturat, “Preţ 1987 ponderat, echivalent 2017“, pentru a nu compara mere cu pere.

Mâncarea, mult mai scumpă în 1987 decât în 2017

Primul şoc îl avem la produsele alimentare, care, după ce că de cele mai multe ori lipseau din magazine, erau scumpe şi atunci când se găseau “la oficial“. Bunăoară, kilogramul de pulpă de porc fără os costa 37 de lei, adică 29 de lei, preţ ponderat, în condiţiile în care acum poţi cumpăra acelaşi produs din hipermarket cu 17 lei. Brânza telemea era vândută acum 30 de ani cu 40 de lei kilogramul (31,2 lei în valori comparabile), faţă de 20 de lei în prezent.

“Problema era însă că în magazine nu se găsea mai nimic, cu atât mai puţin carne, pe care o procurau doar cei care aveau rude sau relaţii ce lucrau în abatoare. Cât despre mezeluri, se găseau doar câteva tipuri de salam, cărora li se adăugau slăninuţa afumată şi slăninuţa cu boia“, îşi aminteşte Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Tot el spune că, în ultimii ani ai dictaturii comuniste, preţul kilogramului de mezeluri era cuprins între 25 şi 50 de lei, la acest din urmă barem încadrându-se produsele de calitate superioară, de genul muşchiului file, care oricum nu se găseau pe piaţă. După ce că se distribuiau cu  “raţia“ şi zahărul şi uleiul (un kilogram, respectiv un litru de persoană pe lună), erau mult mai scumpe (aproape dublu) ca acum.

Şi viciile erau mai scumpe ca acum. Un pachet de ţigări Cişmigiu (considerate a fi premium) costa 25 de lei în 1987 (19,5 lei în preţuri comparabile, faţă de 15 lei, preţul mediu acum). Ce-i drept, aveai la îndemână şi variante mai ieftine, cum ar fi Snagov (10,5 lei) sau “popularele“ Carpaţi (4 lei pachetul). Însă în ultimii ani ai dictaturii la tutungerii nu se mai găseau decât Pescăruş şi Snagov fără filtru, care aveau un gust oribil. La speculă găseai Carpaţi, dar la preţul de 10 lei pachetul. Şi tot de la speculanţi puteai să cumperi ţigări străine, care se împărţeau în două categorii: est-europene (BT, Vikend) la 50 de lei şi americane (majoritar Kent, câteodată şi Marlboro) la 100 de lei.

Locuinţe mai ieftine, aparatura electrocasnică – un lux

Lucrurile deveneau şi mai complicate atunci când venea vorba de achiziţionarea aparaturii electronice şi electrocasnice pentru locuinţă. Ce-i drept, locuinţa în sine era mult mai ieftină decât acum: 140.000 lei pentru un apartament cu două camere, după cum reiese dintr-un studiu realizat de dezvoltatorul imobiliar Impact, adică 109.000 lei în preţuri comparabile. Acum, conform portalului imobiliare.ro, un apartament de două camere în Bucureşti costă în medie aproximativ 50.000 de euro, adică 225.000 lei. Mai mult decât dublu faţă de acum 30 de ani.

Dar locuinţa, odată cumpărată, trebuia şi utilată cu tot felul de lucruri, cum ar fi televizor sau maşină de spălat. Un televizor Elcrom costa nu mai puţin de 12.500 lei, adică 9.750 lei în preţuri ponderate. Cu banii ăştia acum îţi cumperi un televizor inteligent, ultimul răcnet, nu Elcrom, care şi la vremea respectivă era depăşit moral faţă de produsele de după Cortina de Fier. În anul de graţie 2017 un televizor LCD fără prea mari pretenţii poate fi cumpărat din magazinele de specialitate cu aproximativ 700 de lei.

La capitolul maşină de spălat şocul era şi mai mare. Majoritatea celor prezente în magazine erau maşini de spălat neautomate, care costau câteva sute de lei. Dacă însă îţi doreai un salt tehnologic şi optai pentru o maşină de spălat automată produsă în Cehoslovacia, trebuia să scoţi din buzunar 4.500 lei, adică echivalentul a 3.500 de lei în bani actuali. În prezent, una dintre cele mai ieftine maşini de spălat automate costă aproximativ 700 de lei, de cinci ori mai puţin.

Plăteai mai puţin la întreţinere

„Te scoteai“ însă cât de cât la întreţinere şi la factura de energie electrică. În 1987, întreţinerea lunară pe timp de iarnă a unui apartament de trei camere cu trei persoane costa aproximativ 300 lei, potrivit lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, adică 234 lei în preţuri echivalente. Acum, factura la întreţinere sare de 300 de lei dacă e o iarnă geroasă. Trebuie însă ţinut cont de faptul că mai tot timpul caloriferele erau reci, iar apa caldă era o raritate.

La electricitate, factura lunară pentru acelaşi apartament cu acelaşi număr de persoane era de aproximativ 40 de lei – 31 de lei în preţuri comparabile – faţă de 100-110 lei în prezent. Ce-i drept, în perioada comunistă nu avea prin casă mari consumatori, cum ar fi aparate de aer condiţionat, programul televiziunii naţionale era de doar două ore şi unde mai pui că se mai şi oprea curentul timp de două ore în fiecare seară.

Cu trenul şi cu maşina, la munte şi la mare

„Omul nou“ în devenire, aşa cum îl voia conducerea de partid şi de stat, nu stătea numai acasă, ci mai şi călătorea. Atunci când venea vorba de concedii sau vizite la rude din provincie, mobilitatea personală era mult mai accesibilă. Un bilet de tren pe ruta Bucureşti-Constanţa, de exemplu, costa 51 de lei, adică echivalentul a 40 de lei, faţă de 60 de lei în prezent. Dacă făceai abstracţie de condiţiile din vagoane (nici vorbă de aer condiţionat, ca acum, sau prize pentru laptop – oricum nu aveai la ce le folosi), călătoria cu trenul era, pe majoritatea rutelor, mult mai rapidă decât acum.

Însă un statut social mai ridicat implica să-ţi cumperi o maşină, chiar dacă până la mare, de exemplu, făceai vreo şase ore în loc de două şi jumătate cu trenul.

Un autoturism Dacia 1300 cu îmbunătăţiri (să nu vă gândiţi la aer condiţionat!) costa 89.000 de lei – aproape 70.000 de lei echivalent – faţă de doar puţin peste 30.000 de lei cât dai acum pe o Dacia Logan.

Lepădarea lepădăturilor de Chirică

Noiembrie 1979. La Congresul al XII – lea al PCR, unul dintre cei mai vechi militanți comuniști din România, Constantin Pârvulescu, ia cuvântul la tribună și îi cere lui Nicolae Ceaușescu să se retragă de la cârmă, acuzându-l că pune interesele personale mai presus de interesele Partidului și țării. Este huiduit de toți cei prezenți, criticat, alungat din sală, destituit din toate funcțiile și, peste un an, dat afară din Partid. Februarie 2017. La ședința Comitetului Executiv al PSD unul dintre cei mai apreciați primari din România, Mihai Chirică, este judecat pentru că a avut îndrăzneala să-i ceară lui Liviu Dragnea să se retragă de la cârmă, acuzându-l că pune interesele personale mai presus de interesele Partidului și țării. Este blamat, destituit din toate funcțiile, dar nu e încă dat afară din Partid – probabil pentru că nu s-a împlinit anul.

Acest arc peste timp nu este întâmplător. El arată – celor care încă mai aveau vreun dubiu – că între PCR și PSD nu este absolut nicio diferență. Că, atunci când apare un om curajos, în rândurile acestor partide, și acuză că există pericolul unei dictaturi, toți ceilalți membri de partid îl masacrează fără milă, dornici să facă pe placul dictatorului. Mihai Chirică a fost exclus din toate funcțiile în Partid pentru că a îndrăznit să spună adevărul – anume că ordonanța 13 a fost dată pentru scăparea corupților – și, în primul rând, a lui Dragnea – de pușcărie. Asta o știu absolut toți membri PSD, căci nu există în acest partid naivi care să creadă că pe Dragnea l-a apucat, subit, mila de pușcăriașii care dorm câte trei în pat la Jilava. Excluderea lui Chirică a fost un semn, o pisică arătată tuturor pesediștilor și care miaună sinistru: dacă aveți curajul să spuneți adevărul, dacă aveți curajul să susțineți dreptatea, în contra liderului suprem, acolo unde vă stau picioarele, vă va sta și capul. Oricât ați fi de buni, de pricepuți, de iubiți de electorat, veți dispărea, pentru că Partidul nu are nevoie de deviaționiști, Partidul are nevoie de slugi obediente, care să nu sufle în fața lui Dragnea nici dacă Dragnea s-ar apuca, precum Ceaușescu, să împuște lumea în stradă.

Este dovada supremă că PSD nu poate fi reformat. Nu a existat, în tot partidul ăsta cu sute de mii de membri un om, un singur om suficient de curajos să se ridice de pe scaun și să spună că lui Chirică i se face o nedreptate și i se bagă pumnul în gură. Întreg Partidul a devenit un grup infracțional organizat extins, în care, pe lângă hoții din primele rânduri, există și alte sute de mii de tăinuitori – indivizi care știu că ăia de la vârf fură de rup, dar tac, pentru că la împărțirea prăzii o să aibă și ei cotă parte.       În aceste condiții, singura speranță care ne mai rămâne e Ponta. Da, da, Ponta, ați citit bine, nu m-am ramolit. Ponta și gașca lui de tiriplici reprezintă azi singura soluție pentru destructurarea acestui grup infracțional. Opoziție la dictatura din PSD în exterior nu există: PNL e pe mână cu hoții, USR e prea mic să i se-audă gura, cei din stradă au fost potoliți după ce li s-au aruncat cadavrele vii ale lui Ciordache și Ordonanței. Așa că singurul om care ar putea răpune dictatura lui Dragnea este Victor Viorel Ponta. Deja el a intuit asta și a început să chițăie, din toate pozițiile, împotriva tiranului mustăcios de la Teleorman. De doborât, n-o să-l poată doborî, pentru că Dragnea are prea mulți baroni locali la degetul mic. Dar poate, cel puțin, să smulgă o bună halcă din partid și să fugă cu ea. Nu i-a ieșit figura cu România Unită a lui Diaconu și Ghiță, o să-i iasă, poate, acum.

Partea frumoasă e că s-ar putea ca PSD să se despartă în două tabere, fiecare cu baronii ei. Partea și mai frumoasă o să fie când pensionarii, bugetarii, asistații și ceilalți votanți tradiționali ai PSD, o să fie chemați la vot și-o să rămână ca măgarul lui Buridan, prinși dilematic între sticla de ulei dată de Ponta și kilul de mălai dat de Dragnea, întrebându-se: ”Și io cu cine votez, maică?” Evident, Ponta n-o să aibă curajul lui Chirică, de a spune tranșant lucrurile în față. Așa ceva în PSD nu se poate și nu se face. În schimb, o să-i înfigă lui Dragnea pumnalul de brută mică în spate, tocmai atunci când mustăciosul se așteaptă mai puțin: noaptea, ca copiloții.

Elena TURCULEANU

Împăratul este gol. Cine spune adevărul, cine o ajută pe mamă?

asdsddsadCând un copil citește basmul „Hainele cele noi ale Împăratului”, se miră. Cum, împăratul merge la paradă dezbrăcat și nimeni nu zice despre el că este gol? E greu de înțeles cum fiecare adult se simțea dator să nege ceea ce vedea cu ochii lui și să spună public ceea ce doi șarlatani reușiseră să impună: „Împăratul are cele mai frumoase haine”.

În basm, stofa magică din care șarlatanii spuneau că au făcut hainele nu exista, iar împăratul era gol.

Tot astfel, avortul la cerere ca soluție magică, descoperită în secolele XX–XXI, a problemelor unei femei în criză de sarcină, nu există.

Cândva, ceea ce se întâmplă astăzi în lume va fi privit cu aceeași uimire cu care noi citim basmul lui Hans Christian Andersen.

E simplu de înțeles că avortul ia viața unui copil nevinovat. Dar atât de mulți adulți se simt datori să nege ceea ce este atât de clar. Și atât de mulți adulți se simt datori să nege ceea ce au observat de-a lungul vieții, că femeile au parte de traume post-avort deosebit de complexe.

După ce un copil, apoi mama lui și mulțimea au strigat că Împăratul este gol, basmul ne spune că Împăratul s-a simțit grozav de jignit, căci știa că aveau dreptate. S-a gândit și a decis astfel: „Orice-ar fi, trebuie s-o duc de-acum până la bun sfârșit!” Așa că a ridicat cu și mai multă mândrie capul, iar curtenii au ținut ca și înainte, cu respect, trena care nu exista.

În basm, scena este de comedie.

În viață, avortul înseamnă tragedie.

Copiii își pierd viața, lumea întreagă nu are parte de bucuria și de împlinirea potențialului acestor copii, femeile suferă, bărbații rămân într-o iresponsabilitate distrugătoare pentru vocația lor. Unele dintre ele cer sprijin, cele mai curajoase. Altele, nu cer, de teamă ori de rușine, dar își doresc, așteaptă să le întrebe cineva: „Cum să te ajut?”.

Cea mai puternică voce în civilizația occidentală care a strigat „împăratul este gol” a fost cea a doctorului ginecolog Bernard Nathanson. Acesta a fost unul dintre cei care au determinat legalizarea avortului la cerere în SUA. A condus cea mai mare clinică de avorturi din SUA, în anii ’70. A declarat că este responsabil de peste 75.000 de avorturi.

În 1984, a realizat filmul „Strigătul mut”. A filmat ecografic un avort în luna a treia de sarcină, realizat de un coleg de la clinică. Imaginile arată cum copilul se zbate și încearcă să fugă de instrumentul care urma să îi ia viața. Una dintre ultimele mișcări înainte de a-și pierde viața a fost să își deschidă larg gura — un strigăt mut după ajutor.

Apoi Bernard Nathanson a scris cărți, a dat interviuri și a realizat alte filme documentare despre ceea ce a numit „cel mai atroce holocaust din istoria Statelor Unite”. A explicat de nenumărate ori cum au mințit și au manipulat, el și colegii lui, pentru a determina legalizarea avortului la cerere. A devenit o voce care s-a luptat toată viața pentru a transmite lumii strigătul mut al acelui copil și ale celorlalți copii nenăscuți, victime ale avorturilor.

Tot în SUA, a fost dezvoltat cel mai puternic sprijin pentru femeile în criză de sarcină: mii de clinici de sprijin a femeii însărcinate, care oferă gratuit ajutor pentru milioane de femei și astfel viața copiilor lor este salvată.

Este important să avem curajul de a spune adevărul. Nu doar cel despre copii, ci și cel despre mamă. Să ajutăm. Doar atunci adevărul este complet, când ajutăm pe cine are nevoie, nu doar când constatăm problema.

A sprijini — aceasta va fi cu adevărat eficient. Împăratul gol avea nevoie de adevăr și de o haină. Femeile în criză de sarcină au nevoie de adevăr și de haina, de acoperământul care să le sprijine în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Ajută mama și copilul! Ei depind de tine.

de Alexandra Nadane, Președinta Asociației Studenți pentru Viață

Revista „Pentru Viață” nr. 6, Primăvara 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”

Firea dă din banii bucureștenilor o pomană electorală de 19,5 de milioane de lei Preafericitului Daniel

Încercarea eșuată a primarului Sectorului 1, Daniel Tudorache, de a da din banii contribuabililor 10 milioane de lei Patriarhului Daniel pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului nu a oprit PSD din elanul pomenilor electorale în prag de alegeri parlamentare.

Pe ordinea de zi a ședinței de  a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), noul primar Gabriela Firea a pus un proiect de hotărâre privind suplimentarea cu 19,5 milioane de lei a fondurilor de 10 milioane de lei deja acordate de Primăria Capitalei, din bugetul de anul acesta al tuturor bucureștenilor, Patriarhiei Române pentru toate bisericile din oraș, inclusiv catedrala.

15 milioane pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Imediat după alegerile locale, Patriarhul Daniel a cerut câte 10 milioane de lei de la fiecare primar de sector și 15 milioane de lei de la Primăria Generală, pentru continuarea lucrărilor la catedrală.     La sfârșitul lunii iulie, în PRIMA ședință a noului Consiliu Local al Sectorului 1, primarul Tudorache s-a grăbit să-i dea Preafericitului Daniel pomana electorală de 10 milioane de lei cu ajutorul consilierilor PMP. Însă planul i-a fost dejucat de Clotilde Armand de la USB, care a cerut consultare publică pentru acest proiect. Primăria Capitalei a alocat în acest an 2 milioane de lei Patriarhiei, pentru catedrală, și 8 milioane de lei pentru celelalte biserici din București.

4,5 milioane pentru Mânăstirea Antim

Acum, primărița Firea vrea să suplimenteze și banii acordați de antecesorul ei, liberalul Răzvan Sava, care a devenit primar general interimar după ce Sorin Oprescu a fost arestat preventiv.        Astfel, pe lângă cei 15 milioane de lei pe care vrea să-i dea pentru catedrală, Gabi Firea mai vrea suplimentarea cu 4,5 milioane de lei a celor 8 milioane de lei alocați celorlalte biserici din București, însă acești bani vor avea direcționare precisă către Mănăstirea Antim.      Cu aceste sume (19,5 milioane de lei în total – n.r.) se modifică și completează lista ,,Acordare sprijin financiar – lăcașuri de cult” anexă la bugetul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Bucureștenii plătesc de 3 ori

Dacă cele 7 primării ale Capitalei vor aloca sumele cerute de Daniel – 60 de milioane de la sectoare și 15 de la PMB -, contribuabilii bucureșteni vor contrbui cu cei 75 de milioane de lei de două ori la construirea edificiului aflat lângă o altă clădire megalomanică – Casa Poporului – Parlamentul: o dată la primăria sectorului unde locuiesc și a doua oară, de la Primăria Generală.     Dacă punem însă la socoteală și faptul că din Bugetul de stat este alocată anual o sumă, prin Ministerul Culturii, pentru aceste lucrări, constatăm că bucureștenii plătesc, de fapt, de trei ori pentru catedrală – spre deosebire de ceilalți români, care plătesc o singură dată.

Voluntar-obligatoriu

Nici unii, nici alții nu au fost însă întrebați dacă doresc acest edificiu iar Patriarhia s-a angajat, inițial, că va construi din fonduri proprii clădirea, sumele estimate fiind de 80 de milioane de euro.      Nu s-a întâmplat așa, iar în cei 6 ani de la începerea lucrărilor au contribuit atât Guvernul, prin Bugetul de Stat cu câte 18-20 de milioane de lei în fiecare an, cât și cele 7 primării din București, cu o sumă similară.

Un calcul făcut de ProTV îacum câțiva ani arăta că nota de plată se va ridica, probabil, la 400 de milioane de lei: “Bani din care s-ar putea construi 1500 de scoli. Sau 300 de kilometri de autostrada. S-ar putea utila cu aparatura de top 40 de centre medicale de excelenta. S-ar finanta 8.000 de transplanturi. Sau 800 de mii de nasteri”.

Banii, de la cofinanțări de fonduri europene

Cei 19,5 milioane de lei pentru suplimentarea fondurilor alocate Patriarhiei de Primăria Capitalei vor fi luați din cei 25,8 milioane de lei prevăzuți în bugetul PMB pe acest an drept cofinanțare la fondurile europene pentru amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca – Tei.

La această sumă se adaugă 204.000 lei, “deoarece Direcția de Mediu solicită eliminarea din Lista obiectivelor de investiții a obiectivului “Realizare hartă strategică de zgomot” în sumă de 334.000 lei și aprobarea sumei de 130.000 lei pentru Servicii de consultanță de natura cheltuielilor curente pentru elaborarea măsurilor de reducere a zgomotului în București, conform Directivei 2002/49/EC”, potrivit raportului de specialitate ce însoțește proiectul de hotărâre. ,,Motivația Direcției de specialitate este evitarea demarării de către CE a procedurii de pre-infringement pentru nerealizarea planurilor de acțiune conform termenelor specificate în directivă”, se mai argumentează în raport.

Alți aproape 7 milioane de lei, la 2 muzee și un teatru 

Alte instituții care ar urma să primească suplimentări de fonduri, potrivit proiectului, sunt următoarele:

  • Centrul de Protecție a Plantelor București: 400.000 lei, pentru tratamente de combatere a țânțarilor.
  • Muzeul Național al Literaturii Române: 2,3 milioane lei, din care 2 milioane pentru cheltuieli ocazionate de mutarea bunurilor de patrimoniu muzeal, reparații curente și amenajare spații la sediul din Calea Griviței. Diferența de 300.000 de lei sunt solicitați pentru editarea Dicționarului General al Literaturii Române.
  • Muzeul Municipiului București: 2,4 milioane de lei, pentru relocarea depozitului Pinacotecii la sediul renovat Casa Cesianu, plus 566.000 lei pentru achiziții muzeale și dotări cu echipamente
  • Teatrului Evreiesc de Stat: 789.000 lei, dintre care 654.000 lei pentru desfășurarea Festivalului Internațional de Teatru Idiș iar 135.000 lei pentru bunuri și servicii, plus consultanță “în vederea creării unei noi identități vizuale a instituției”
  • Teatrul de Comedie dorește fonduri – neprecizate – pentru achiziția unei firme luminoase, dar banii vor fi redistribuiți de la alte capitole ale bugetului acestei instituții.

  Silvia ANDREI

Elena Udrea și drumul său creștinesc către o altfel de chilie

Când nu stă să numere câți bani i-a mai lăsat în punguță Cocoșelul claustrat și nu iese cu Traian Băsescu să soarbă, chiar și indirect, din paharul fostului președinte, Elena Udrea revine la îndeletniciri mai creștinești, lăudând Biserica, pe pagina ei de Facebook: ”În sfârșit, Biserica face ceea ce este menirea ei să facă: aduce aminte oamenilor că salvarea individuală și a unui
popor vine prin Iubirea față de Dumnezeu și față de aproape și că rugăciunea este necesară pentru a opri Răul care ne cuprinde
atunci când ni se slăbește credința și pentru a ne aduce pacea, bunăstarea, sănătatea și dragostea pe care cu toții ni le dorim. Doamne, ajută!”
Minunate cuvinte, Nuțico, vrednică ești, ca să citez un mare clasic în viață! Doar că, din păcate pentru tine și toată gașca de penali din Parlament și din afara lui, Grindeanu și-a cam băgat ordonanța prin care ați fi scăpat de pârnaie tot acolo de unde-a scos-o, și anume în dos, așa că e chestiune de zile, săptămâni sau luni până să intrați la răcoare. Dar nu fi tristă, Duamna Udrea, că acolo unde o să mergi matale e tot ca la o mănăstire: ai o chilie, ai răcoare, ai uniformă, e drept, fără comănac, mănânci de post când e cazul și te rogi fierbinte, la dușuri, să nu intre în ispită vreo șefă de cameră mai virilă, așa, când te-o vedea…

Florin NAHORNIAC

Dragnea: Nu voi mai accepta ca primarii să fie considerați prezumtivi infractori. Primarii trebuie să răspundă doar de legalitate, nu pot fi controlați pe oportunitate

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Adunarea generală a primarilor de municipii, că motivarea deciziei CCR stabilește o delimitare ,,clară” între oportunitate și legalitate. De asemenea, el a precizat că nu va mai accepta ca primarii să fie considerați “prezumtivi infractori” și că “trebuie să răspundă doar de legalitate, nu poate fi controlat pe oportunitate”.  Liderul PSD a mai spus că decizia CCR potrivit căreia DNA nu avea competenţa să facă cercetări penale privind oportunitatea şi legalitatea OUG 13 stabileşte o delimitare „clară” între oportunitate şi legalitate.

„Motivarea deciziei CCR statuează un lucru despre care vorbesc de foarte mulţi ani, stabileşte o delimitare clară între oportunitate şi legalitate, nu e vorba doar de miniştri, ci şi de primari, aleşi locali. De prea multe ori majoritatea instituţiilor publice de control din România, Curtea de Conturi, parchete, alte instituţii au venit să întrebe primarul de ce a făcut drumul ăla, nu celăllalt. Cred că această decizie a CCR ar trebui luată în seamă în mod serios. Ce legi vor trebui modificate, vor fi modificate, primarul trrebuie să răspundă doar de legalitate, nu poate fi controlat pe oportunitate”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.       El a mai spus că „orice atac la primari este un atac la comunităţile pe care le reprezintă”.

„Cât în Constituţie spune că poporul exercită suveranitatea prin structurile constituţionale, prin alegeri libere, corecte şi primarii sunt parte a suveranităţiii poporulului, orice atac la primari este atac pe comunităţile pe care le reprezintă”, a completat Liviu Dragnea.                                                      În legătură cu salariile primarilor, șeful PSD a declarat că un primar nu ar trebui niciodată să aibă un salariu mai mic decât oricine altcineva din instituția respectivă.        „Există un amendament deja depus la Comisia de specialitate de PSD, ulterior şi de PNL, de creştere cu 30% a salariilor primarilor. Nu e suficient. Un principiu la care ţin mult e că şeful unei instituţii, primarul nu poate avea un salariu mai mic decât oricine altcineva din primărie, e un nonsens

    Georgeta AMBERT

De când este interzis steagul Transilvaniei în România?

Date sunt astea: câţiva tineri au fost amendaţi cu câte 500 de lei pentru că au purtat, în cadrul unei manifestaţii autorizate, steagul istoric al Ardealului. În procesul-verbal, jandarmul a motivat amenda prin faptul „a purtat steagul Transilvaniei de dinainte de 1918“ .

Pe străzi, coloanele au purtat steagurile Uniunii Europene, României şi Ungariei – manifestările au fost la Cluj, în 15 martie, de Ziua Maghiarilor. Tinerii amendaţi spun că cei care au chemat jandarmii sunt chiar organizatorii, organizatorii sunt speriaţi şi spun că nu-i chiar aşa: Jandarmeria le-a atras atenţia că vor răspunde drastic în faţa autorităţilor dacă în coloane va apărea acel steag al Transilvaniei – şi ce să facă deci?

S-o luăm băbeşte. În 28 noiembrie 2015, la Gura Humorului e dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi de atunci flutură pe catarg şi steagul istoric al Bucovinei. În 19 mai 2014, premierul Victor Ponta primeşte de la organizaţiile judeţene ale PSD steagul istoric al Moldovei. În 29 mai 2008, premierul de atunci, Tări­ceanu, salută drapelul Maramureşului înălţat la Baia Mare, chiar în cadrul unei ceremonii oficiale. În 4 octombrie 2012, prefectul de atunci al Gorjului anunţa că va arbora drapelul judeţului pe Vârful Păpușa, în prezența premierului Victor Ponta, pentru promovarea turismului în zonă. În 21 martie, începând din anul acesta, se va celebra Ziua Olteniei – poate aşa va afla şi Ministerul Culturii despre culele olteneşti care stau să cadă.

În Bucovina „e voie“. La fel în Oltenia şi Moldova – la unele, steaguri – băbeşte – „de dinainte de 1918“. Ce-o avea steagul Transilvaniei de-i sperie? Culorile sunt aceleaşi ca ale drapelului românesc, dar aşezate în ordinea galben-roşu-albastru. Că-i dinainte de 1918? – adică până la 1918 n-a fost viaţă în Ardeal? Am fost adoptaţi la 1 decembrie şi musai să tăcem dacă părinţii adoptivi ne dau o strachină de zamă mai puţin decât celorlalţi? Ne-o luăm după ceafă şi de la jândarii unguri şi de la cei români? Măi băieţi, băga-ţi-vă minţile-n cap, că uneori istoria-i o vacă năroadă care-n cap vă loveşte…

Culorile astea de pe steagul Transilvaniei au constituit pretextul unui proces celebru, cel al cocardelor, de la Sibiu – în 27 mai 1894 un grup de patrioţi români implicaţi în Procesul Memorandiştilor se întorceau în oraşul natal, iar locuitorii i-au întâmpinat purtând cocarde tricolore. Ziarele de peste munţi care-au avut corespondenţi la Sibiu au arătat că niciunul dintre cei acuzaţi, cu atât mai mult un grup de cinci tinere, nu au dat înapoi în faţa judecătorului şi şi-au susţinut dreptul la identitate. Şi citim din Universul literar din 13/25 februarie 1895, Bucureşti, argumentul tinerelor românce: „La întrebarea judelui dacă a avut cunoştinţă de dispoziţiunea legei care opreşte purtarea acestor colori, răspunde că a ştiut că legea opreşte purtarea colorilor streine, tricolorul galben-roşu-albastru nu este însă tricolor strein, deoarece acelea sunt colorile noastre, ale românilor, locuitorii autochtoni ai acestei ţări, mai departe sunt şi colorile Ardealului. (…) Nu cunoaşte că prin faptul său a comis vreun delict oprit de lege, deоагece n’a avut intenţiune decât a’şi manifesta cu această ocaziune solemnă simţul său de bun român“. Apărătorul românilor la Sibiu a fost unul din avocaţii străluciţi ai Ardealului, dr. Amos Frâncu, cel supranu­mit „Tribun al Apusenilor“ – e acel Amos Frâncu care l-a apărat pe liderul Partidului Naţional Român, dr. Ioan Raţiu, în Procesul Memorandiştilor puşi sub acuzare pentru că au denunţat în presa internaţională oprimarea românilor ardeleni.

„Tricolorul galben-roşu-albastru nu este însă tricolor strein, deoarece acelea sunt colorile noastre, ale românilor“ – am ajuns acum, în secolul 21, să fim amendaţi ca pe vremuri, de astă dată de jandarmii români, pentru identitate? Orice se poate purta în Ardeal, de la steagul pus pe restaurantul italian până la steagul unei companii sau steagul unei echipe de fotbal – doar drapelul ardelenilor nu? Revenim iar la aiureala lui Brătianu, „vreau Ardealul, dar fără ardeleni“? Dacă România e o mare familie, de ce e Ardealul copilul ţinut în beci când neamurile se bucură la nuntă? Cum adică să nu-mi recunoşti identitatea? Existenţa mea depinde de spaimele tale? Dacă sunt din Ardeal, că mă cheamă Ion sau Ianoş sau Iohann nu-s tot cetăţean român, cu aceleaşi drepturi ca ale bucovineanului sau moldo­veanului? Poate ar trebui să apreciem că Ianoş şi Iohann au adoptat şi ei simbolul lui Ion, steagul galben-roşu-albastru – simbol comun pentru valori comune.

Nici politicienii şi nici Jandarmeria n-au de unde să ştie (sic!) că românii ardeleni au purtat acest steag şi la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 şi că apoi, din 1968 începând, în Magazin Istoric şi în toate studiile care au urmat, culorile drapelului au fost puse în ordinea roş-galben-albastru, să dea bine la cota de unitate naţională. Au venit după revoluţie hoarde de istorici, bine aghesmuiţi cu funcţii, dintr-ăia cu abonament la Vetrele Româneşti, şi au dus mai departe aiureala că în Ardeal românii au fost doar nişte slugi făcătoare de copii –
pe de o parte, se ridică în slăvi vitejia neamului, pe de alta, arată că-i vai de capu’ satului. Îi vezi acum pe unii naţionalişti cum învaţă pe de rost în ungureşte poezii de Petofi să le spună la seminarii de bune maniere, în timp ce dau interviuri „presei“ înspăimântate că fură ungurii Ardealul. N-o să-i auzi însă comentând despre Legea 33/1996, de exem­plu, a moţilor, care există de 21 de ani şi tot de 21 de ani nu e aplicată – moţii-s buni doar în campanie electorală, aşa-i? La fel ca Transilvania.

Eu, românul ardelean, când văd pe străzi drapelele României şi Ungariei fluturând în voie în timp ce steagul Transilvaniei e (semi-)interzis, cred aşa: că Ardealul e încă o spaimă pentru România, aşa cum a fost şi pentru Ungaria câteva sute de ani. Nici Bucureştiul nu înţelege, aşa cum nici Budapesta n-a înţeles, că identitatea acestui spaţiu s-a născut din „bună ziua, jo napot, guten tag“, că toate culturile sunt egale şi fiecare a dat şi a primit câte ceva în seva lui.

Nu pricepe nici Bucureştiul şi nu pricepe nici Budapesta că, dincolo de aur, argint şi gaz metan, în Ardeal bogăţia cea mare sunt oamenii, cei obişnuiţi să des­chidă şampania de re­velion şi la doişpe, şi la unu noaptea, cei care se bucură de două Paşte, cei neînvăţaţi cu breaking news-urile că vine iarna şi cămara-i goală – aici nu vin jandarmii cu pâine şi carne şi cu lopată de dat zăpada din ogradă.

Şi poate ar fi cazul să rumege – politicieni, jândari şi alţi spăimoşi – că pot să ia aurul, argintul, gazul, fânul din fânar şi cloşca din cuibar, dar nu şi „intenţiunea de a’şi manifesta simţul de bun român“. De ce să rumege toate astea? Pentru că istoria-i o vacă,

Călin Popescu-Tăriceanu atacă DNA, invocând, din nou, «lovitura de stat»

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat un nou atac împotriva DNA, dar şi a ceea ce el numeşte ,,instituţiile de forţă”.

La începutul anului s-a încercat o lovitură de stat de catifea, pe care, din fericire, CCR a sancţionat-o”, a afirmat Tăriceanu în faţa primarilor de municipii.

„Din păcate, de mai mult de trei luni avem o instabilitate politică fără precedent, prin raportarea la alegerile din decembrie şi la rezultatul clar al acestora. Ne confruntăm cu o ofensivă aproape zilnică din partea unor instituţii de forţă împotriva instituţiilor rezultate din votul democratic al românilor. Mă îngrijorează că această ofensivă permanentă pune sub semnul întrebării echilibrul puterilor în stat”, a declarat preşedintele Senatului.

„Obiectivul nostru comun este dezvoltarea României, în ciuda frânei puse de instituţiilor de forţă”, a mai spus Tăriceanu.Dar un singur lucru a uitat acest infractor obraznic: Că în România nu ne putem face de cap fiecare după pofta inimii ci trebuie cu toții să respectăm legile țării.

  Elena TURCULEANU        

 

Săriți, justiția iohannistă i-a luat casa lui Iohannis!

În timp ce la două posturi de televiziune din  România vuvuzeii se dau peste cap și se pupă singuri în fund, în timpul rotației, ca să demonstreze guguștiucilor telespectatori cât de slugarnică e justiția română față de Iohannis, justiția română ce face? Se trezește, așa, nitam-nisam, să-i ia casa aceluiași Iohannis. Bine, domnilor judecători, dar pe Gâdea, Badea, Ciuvică și Ciutacu i-ați întrebat când ați dat sentința asta? Chiar vreți să lăsați bieții oameni fără pâine, fiindcă ei la televizor zic ceva, iar voi, la tribunal, faceți altceva? Ce credibilitate să mai aibă, săracii, când toacă toată ziua, ca pentru o babă surdă (de fapt pentru sute de mii de babe surde), că justiția e cârpa de șters pantofii a ”Mutălăului” în timp ce, iată, magistrații tocmai i-au stricat sasului sextetul de case? Dar și mai îngrijorător este faptul că Iohannis nu s-a pus de-a curmezișul sentinței, ci a declarat că respectă decizia instanței. Deci nu s-a dus cu jalba-n proțap la CEDO, nici nu a intrat în greva foamei în față la Cotroceni, nici n-a început să bocească pe la televiziuni că e o victimă neprihănită a „justiției politice”, care l-a dat afară dintr-o casă și l-a lăsat în palatul gol, calic și vai de el. A înghițit gălușca, nemțește, și-și vede de treabă, mai departe. Bine, acum o să-mi spuneți că, dacă voi aveați șase case, ați fi vrut să înghițiți găluște toată viață, dar să nu uităm că avem de-a face cu un om politic. Și ăștia, precum știm, sunt foarte legați de lucruri, foarte sentimentali și nostalgici. Gândiți-vă doar cât s-a jelit Băsescu după ce-a pierdut casa din Mihăileanu, cât o fi plâns Voiculescu cu buricul în fruntea lui Badea când i-a confiscat statul sediul Antenelor sau cât s-a văitat Năstase când a trebuit să dea un mizilic de prejudiciu înapoi.

  Silvia ANDREI

Anatol Şalaru: Unirea n-o va face Parlamentul, ci toţi cetăţenii

Anatol Şalaru s-a declarat unionist în perioada în care a fost ministru al Apărării, ca şi acum când îşi formează un nou partid, rămânând pe aceeaşi poziţie în privinţa unirii celor două maluri ale Prutului, motiv folosit de preşedintele Dodon pentru a-l demite, cum că ar fi optat pentru lichidarea statului R. Moldova.

Fostul ministru al Apărării, Anatol Şalaru, preşedinte al grupului de iniţiativă al Partidului Unităţii Naţionale menţionează că în formarea acestui nou partid ar fi pornit de la premiza că românii au dreptul să trăiască în acelaşi stat, aşa cum au dreptul şi ucrainenii să trăiască în acelaşi stat. Cu părere de rău, însă, până acum, mulţi politicieni din Moldova doar au speculat ideea unirii în campanii electorale şi în interese proprii, pentru a se face văzuţi, auziţi, chiar şi „Mihai Ghimpu care niciodată n-a fost unionist”.

„Cauza vieţii lui se schimbă odată la câţiva ani. Unirea a fost discreditată şi faptul că a fost făcută o campanie primitivă i-a permis lui Dodon să-şi creeze alegătorii, să şi-i adune împotriva jandarmului român. În discuţiile pe care le-am avut în România şi pe care le am şi aici le spun la toţi, am fost, sunt şi voi fi unionist, dar unirea trebuie făcută cu cap nu cu lozinci”, a afirmat Anatol Şalaru, aflat la emisiunea „Important” de la TVC21.

În opinia acestuia, lozinca „Să aducem Basarabia acasă” ar fi greşită, fiindcă Basarabia n-a plecat niciodată nicăieri. „În 1940 România a plecat din Basarabia, a fost alungată de Rusia. Deci noi trebuie să aducem România acasă în Basarabia dar nu sub formă de lozinci, ci sub formă de investiţii, infrastructură, locuri de muncă, unificarea sistemului energetic, gazoductul, căile ferate, poduri peste Prut”.

Politicianul a mai menţionat şi faptul că, în prezent moldovenii caută de lucru, cei mai mulţi plecând peste hotare, o mare parte chiar şi în Rusia, şi atunci „România trebuie să ofere aceste locuri de lucru”. Totodată, ex-ministrul Apărării a explicat faptul că influenţa şi propaganda lui Dodon şi a Moscovei vor fi cu atât mai mari în Moldova, cu cât populaţia va fi mai săracă. „De aceea, prin investiţii concrete în Basarabia, România trebuie să creeze masa de alegători care în eventualitatea unui referendum va vota unirea. Unirea nu se face în Parlament, n-o face Anatol Şalaru şi nici Mihai Ghimpu. Unirea trebuie s-o facă toţi cetăţenii”, a mărturisit Şalaru.

„Dacă astăzi avem 20 la sută, unii zic 30 la sută de oamenii care ar vota unirea la un referendum, noi avem nevoie de cel puţin 70 la sută, fiindcă acest act trebuie să fie ireversibil. Noi avem în Moldova 50-60 la sută din oameni care nu au fost niciodată în România, ei nu ştiu ce înseamnă România şi nu pot tinde spre ceva ce nu cunosc. Trebuie să îi ducem în România, iar aici să aducem investiţiile româneşti”, a concluzionat preşedintele grupului de iniţiativă al Partidului Unităţii Naţionale.

Adio, Lenin, dar rămân cu tine!

Probabil că mulți dintre voi au văzut deja filmul ,,Goodbye, Lenin!” – îl știți, comedia aia mișto, nemțească, despre un june a cărui mamă intră în comă exact înainte de căderea Zidului Berlinului. Duduia e mai comunistă decât Firea și Olguța la un loc și nici nu concepe că ”visul de aur al omenirii” s-ar putea destrăma. Și totuși, zidul cade, comunismul se duce dracului, iar cucoana, când se trezește, trebuie menajată și lăsată să creadă că se află încă în plină dictatură a proletariatului. Fiindcă, avertizează medicii, dacă ar afla că Germania Democrată s-a dus ploii de suflet, la pachet cu Uniunea Sovietică, babeta comunistă ar putea avea un șoc fatal. Așa că fiul ei, deși virulent anticomunist, nu vrea să se întâmple asta – este mă-sa, na! – deci face tot posibilul să-i ascundă adevărul.

Celor care n-ați văzut filmul, nici nu vă recomand să-l vedeți. E suficient să vă uitați la mitingul organizat azi de PSD în județul Dâmbovița și o să vă distrați la fel de tare. E drept că babuinii ăia aduși cu arcanul la Târgoviște nu semănau cu unii care tocmai s-au trezit din comă, dar nici prea vii nu păreau, mulți dintre ei. Mie cel mai mult mi-a plăcut pancarta aia cu ”UNPR susține Guvernul”. Când am văzut pancarta aia, am râs zece minute, dar pe urmă m-a apucat groaza de ziceai că-s maniaco-depresiv. Fraților, e groasă. Dacă cinci mii de oameni pot fi scoși în stradă sub stindardele unui partid căruia Băsescu i-a făcut de multișor pomenile, fără ca ei să-și dea seama că partidul respectiv e mort și îngropat, vă dați seama cine ne decide viitorul? Cine vrea o Românie normală? Anormalii ăștia, care nici nu știu pe ce lume se află. Pun pariu că, dacă ar fi venit vreun hâtru prin piață cu o pancartă faină, roșie, pe care să scrie ,,PCR susține Guvernul”, s-ar fi găsit niște guțulani s-o fluture și pe-aia.

Nu mai vorbesc de faptul că, să aduci cinci mii de oameni din tot județul, preț de zeci de kilometri, cu pancarte scoase la imprimantă, cu steaguri, cu dichis, nu e de colo. În mitingul ăsta s-au băgat bani grei. Dar nu de la ei. Nu cred c-au venit baronii locali din Dâmbovița cu tencălăul de lei de-acasă. Nu cred că și-au adus imprimanta din vilă, ca să scoată la ea mii de lozinci colorate. Nici nu cred c-a făcut cinste Dragnea cu topuri de hârtie A3 la tot județul. În schimb sunt sută la sută convins că la ora asta nu mai e gram de tonner roșu prin imprimantele din  Dâmbovița și nici foicică de hârtie prin birouri. Cine plătește toată desfășurarea asta de forțe? Nu-i greu de ghicit: noi toți, care n-am fost acolo, dar dăm bani pe taxe, dăm bani pe impozite și, atunci când luăm un top de hârtie pentru copii, că le cere la școală, dăm o cotă parte, prin TVA, și la stat. Adică la bizonii de prin primării, care consumă tonnerele pe pancarte comuniste

Și toate astea știți de ce? Pentru că voi, tinerilor frumoși și liberi care v-ați pișat pe el de vot în decembrie, n-ați vrut să vă mișcați fundul zece minute ca să puneți o amărâtă de ștampilă pe un amărât de buletin. Iar asta vă costă. Și-o să vă coste și mai mult, pentru că la mitingul următor, purtătorii de pancarte cu ,,UNPR susține guvernul”, de care sigur râdeți și voi acum, s-ar putea să nu mai fie doar gibonii ăia arși la instalație. S-ar putea să fiți chiar voi, împinși de la spate cu mitraliera.

Florin CERNĂUȚEANUL

IONUȚ SIMION afirmă : Capcanele bugetului de stat: mărirea taxelor şi sacrificarea investiţiilor

Camera de Comerţ Româno-Americană a avertizat că derapajele bugetare pot fi periculoase pentru economie pe termen mediu. Ce anume v-a îngrijorat?

Mediul de afaceri întotdeauna a fost interesat de stabilitate, predictibilitate și transparență. În ultima vreme, mediul de afaceri a mai introdus un cuvânt: sustenabilitate. Şi am să explic de ce. Guvernul, prin măsurile pe care le ia, trebuie să se asigure că pune la dispoziție resursele necesare ducerii la îndeplinire a planului de guvernare pe care îl are. Totuși, de vreo doi ani încoace, măsurile acestea de relaxare fiscală ridică o îngrijorare, și anume faptul că mediul de afaceri dorește să existe şi un mediu fiscal competitiv. România are niște impozite și taxe competitive, mă refer la impozitul pe profit, mă refer chiar și la cota TVA, impozitul pe dividende, ca să fiu foarte explicit. Problemele sunt legate foarte mult de impozitele pe salarii – mă refer la contribuții de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate, renunţarea la plafonarea colectării. Deci există această preocupare legată de sustenabilitate. Și atunci, de doi ani încoace, am început să ne uităm mai ales la acele măsuri care, dacă nu sunt sustenabile, pot periclita stabilitatea și predictibilitatea mediului economic. Atunci a apărut importanța acestui cuvânt.

Cum este afectat mediul economic, concret?

O preocupare mare pe care noi o avem acum este că, în măsura în care statul nu va reuși să colecteze veniturile despre care vorbește, soluţia ar fi tăierea cheltuielilor. Mai avem ipoteza de adăugare a unor noi taxe pentru a mări veniturile statului. Acum vreo trei ani, a fost introdusă peste noapte taxa pe stâlp și supraacciza la carburant. De ce? Pentru că guvernul de la acea dată voia să pozeze într-un guvern care ia niște măsuri liberale, dar care n-avea din ce să își achite obligațiile pe care le asumase, atât din punct de vedere electoral, cât și din punct de vedere al nevoilor economiei naționale. Și atunci au zis: da, menținem cota unică, menținem reducerea de TVA, dar atunci aplicăm 1,5% impozit pe construcții speciale şi adăugăm 78 eurocenți pe litrul de motorină sau benzină, pe carburant, care să acopere o parte din golurile care stânjeneau atunci când FMI venea și analiza echilibrele sau, mai bine zis, dezechilibrele economico-financiare. Problema cea mai mare este absența unei gândiri coerente pe termen lung. Ultima gândire de anvergură a fost în 2003-2004, când a fost elaborat noul Cod Fiscal. A doua a fost în 2015, când s-a republicat Codul Fiscal, dar atunci deja intrasem în această cursă fiscală între cele două partide mari din țară – PSD și PNL. Dintr-o dată, PSD devenise mai liberal decât PNL. N-aș vrea să critic și să spun că aceste măsuri fiscale au fost nepotrivite și că nu sunt necesare, numai că orice măsură de relaxare fiscală trebuie să aibă un scop, și anume creșterea veniturilor la bugetul de stat, căci altfel nu se justifică. Mulţi economişti au susţinut reduceri pe impozitul pe salarii de la 38 la 25 și apoi la 16%, pentru că în felul acesta toate salariile care erau la negru au ieșit la suprafață.

Nu contestați deci legitimitatea obiectivelor de a ridica bunăstarea populației, pe care trebuie să le aibă orice guvern în România, dar susțineți că măsurile trebuie corelate cu vulnerabilitățile pe care le are economia românească?

Exact. Noi vorbim de o creștere cu 30 și ceva de miliarde de lei a veniturilor colectate la bugetul de stat în 2017 față de 2016. Ca să justifice colectarea unei astfel de sume la bugetul de stat, guvernul foloseşte cel puțin două elemente care sunt, dacă vreți, pielea ursului din pădure: creșterea economică, de 5,2%, când nimeni nu ne dă mai mult de 4-4,5%, și nivelul de absorbție a fondurilor europene.

Se pare că nu sunt pregătite nici măcar toate autorităţile care ar trebui să gestioneze fondurile europene.

Exact, nu există decât două agenții de management, din zece care sunt necesare. Dacă nivelul veniturilor la bugetul de stat este estimat acum a fi 255 de miliarde în total, în condițiile în care anul trecut au fost maximum 224 de miliarde, vorbim de un plus la bugetul de stat de peste 30 de miliarde. Dacă banii aceștia nu vor fi colectați, pentru că acum trebuie pus accentul foarte mare pe colectare, ce se poate întâmpla? Şi ce se va întâmpla când creșterea economică se va situa sub nivelul estimat?

E un an complicat și pentru partenerii noștri comerciali din Europa.

Adevărat. Și pot să spun că nici luna ianuarie nu a fost cu cel mai bun început – și aici nu mă refer la mișcările sociale, pentru că nu aceasta a fost ceea ce a tras în jos, ci vremea rea, condițiile dificile la nivel internațional, toate astea au avut un impact. Ei bine, în timp ce veniturile sunt incerte, cheltuielile sunt certe. Există niște spaţii de manevră în acest buget, unul dintre ele fiind valoarea proiectelor de investiții, care sunt în mod surprinzător în jur de 39-40 de miliarde.

Considerați că există riscuri ca investițiile să fie sacrificate?

Asta s-a întâmplat în toți anii de până acum, programele de investiții n-au fost realizate pentru că nu s-au putut acoperi nevoile bugetare. Or, dacă nu se pot asigura aceste cheltuieli de investiții, atunci nu se poate introduce nici factorul de creștere economică necesar pentru atingerea acelui 5,2%. Este un cerc vicios: n-avem bani, tăiem din investiții, nefăcând investiții, nu putem să asigurăm proiecte în economie, nu putem să asigurăm o masă mai mare pentru culegere de impozite și taxe.

Atunci când am comunicat îngrijorările noastre nu ne-am propus să criticăm neapărat guvernul, ci să atragem atenția asupra capcanelor. La ora actuală sistemul fiscal, așa cum e el, pare a fi afectat de măsurile deja luate. Dacă vor fi incluse şi alte măsuri din planul de guvernare, care se mai adaugă la acest nivel de relaxare fiscală, s-ar putea sa vedem peste noapte măsuri de corecție fiscală. Un exemplu poate fi TVA zero la tranzacții cu imobile, despre care eu personal aș spune că ar fi sinucidere, măsură ce ar avea un impact extrem de puternic asupra veniturilor.

În acest moment, în care se discută intens de Europa cu două viteze, ne mai permitem să avem o politică fiscală originală?

Mie îmi place să cred că România va continua pe acest făgaș al echilibrului în abordarea unor probleme spinoase. Mi-ar plăcea să cred că România a ajuns la nivelul de maturitate în care să nu copieze măsuri populiste al căror efect poate fi unul greu de anticipat. Cred că, având în vedere și startul mai dificil al Guvernului Grindeanu, ar trebui să se concentreze pe crearea premiselor de dezvoltare economică așa cum au fost ele până acum. Căci economia a mers. Nu văd de ce ar fi nevoie de măsuri.

Când vorbiți de modernizarea administrației publice și de întărirea capacității administrative a autorității fiscale, concret la ce vă referiți?

Statul are două pârghii. Pe de o parte, are programul ANAF derulat cu Banca Mondială, care are niște întârzieri semnificative. De aproape un an și ceva este blocat complet, adică nu s-a realizat achiziția soluției software-hardware care să finalizeze demersurile făcute până acum. Este cea mai rentabilă investiție pe care ar putea să o facă statul român, pentru că un sistem automatizat de administrare și colectare a taxelor ar permite să nu mai existe multe scăpări. Eu am dat și încă voi da de exemplu Bulgaria, care a introdus un sistem similar, cu peticele lui, cu plusurile și minusurile lui, dar a reușit să-și crească gradul de colectare între 3-5%.

Dacă România ar crește gradul de colectare cu 1%, vorbim de 1,7 miliarde de euro. Ca să nu mai vorbesc că 5% înseamnă deja 10 miliarde de euro, bani care ar acoperi toate proiectele pe care și le-a pus PSD în programul de guvernare.

Cea de a doua pârghie este combaterea evaziunii fiscale în niște domenii cheie. La TVA noi colectăm doar până în 60% din suma de TVA standard, 40% e necolectată. La fel și la alte impozite și taxe. Dacă ar crește gradul de colectare a acestor impozite și taxe, așa cum sunt ele acum, ar conduce de asemenea la realizări de venituri. Și aici sunt câteva măsuri: introducerea monitorizării orizontale,     respectiv, principalii contributori la bugetul de stat să aibă un acord cu ANAF prin care să nu se mai aloce inspectori să-i investigheze pe ei, că oricum nu găsesc mare lucru, ci să-i trimită în ariile în care sunt suspecți de evaziune fiscală. Există dosar electronic de control, mai ales pe TVA. Noi am prezentat soluţii și Fiscului, și guvernului de câte ori am avut posibilitatea și am discutat pe acest subiect.

Ce risc major vedeți pentru economia românească în următoarele luni?

Nu văd un dezechilibru economic major. Riscul cel mai mare este de a avea modificări al căror impact nimeni nu-l poate cuantifica. Indiferent ce vor avea în vedere, măsurile ar trebui să aibă la bază studii de impact. Și dacă astfel de studii de impact există și nu vor fi luate peste noapte măsuri de corecție a unor dezechilibre, atunci sunt sigur că nu am avea de ce să ne fie foarte teamă. Dar cea mai mare îngrijorare este de a se lua măsuri de corecție peste noapte, a căror implicație nu a fost suficient de mult gândită și care pot mai degrabă să strice decât să ajute. Aşa ceva afectează stabilitatea și predictibilitatea, pentru că schimbările peste noapte pot transmite un mesaj negativ oricărui investitor, indiferent dacă este străin sau român.

Silvia ANDREI

Fără Iohannis și fără DNA: România vrea o Europă cu mai multe viteze?

În vreme ce marile puteri europene reconfigurează viitorul continentului, parlamentarii români îl acuză pe Klaus Iohannis de „abuz de drept“, se răfuiesc cu justiția și pregătesc grațierea corupților. Mereu ocupați cu interesele lor, mereu frământați de cum să-și consolideze avutul și să se salveze din calea procurorilor pentru imprudențele mai vechi, politicienii români rămân insensibili la viitorul țării. România nu a fost niciodată un jucător la masa liderilor europeni.

Recunoscătoare că a fost primită înainte să fi meritat în UE, România a stat mereu deoparte la marile discuții. Ca o rudă de la țară care, de teamă să nu spună ceva greșit, mai bine tace, România s-a mulțumit cu ce i s-a dat, fără să-și dorească mai mult, fără să-și imagineze vreodată că ar avea ceva de făcut, fără să fie împinsă de la spate.

Acest complex al provincialului nu ține doar de istoria unui stat aflat deopotrivă la periferia Occidentului și a Orientului, ci și de o elită lipsită de aspirații, care cultivă ignoranța deliberată și care se uită de un sfert de secol încoace prin partea greșită a telescopului. Zilele trecute, la Versailles, acolo unde au început în decembrie 1918 negocierile pentru stabilirea noilor granițe europene și unde au fost create premisele celui de-al Doilea Război Mondial, cele patru mari puteri din UE au decis că au nevoie de o Europă cu mai multe viteze. Franţa, Germania, Spania şi Italia consideră că în acest fel Uniunea Europeană își va reveni după Brexit și va putea găsi soluții mai rapide și mai bune pentru viitor, fără să aibă de-a face cu est-europenii recalcitranți (Polonia, Ungaria, Cehia) sau leneși și înapoiați (România, Bulgaria).

La București, nimeni nu se grăbește să ia în seamă
minisummit-ul de la Versailles și nimeni nu are la îndemână un scenariu potrivit pentru România, în afara celui care se ocupă de vociferări. Ce argumente ar putea avea Klaus Iohannis la întâlnirea cu ceilalți lideri europeni pentru a introduce România în primul cerc concentric? Propunerile legislative pentru scăparea politicienilor cu dosare penale sau condamnați pentru corupție? Un buget ficțional, care mărește salarii și pensii fără să aibă de unde? Declarația adoptată de Parlament la propunerea lui Tăriceanu prin care se consideră „neconstituționale și inacceptabile judecățile“ pe care șeful statului sau reprezentanții Parchetului General le „formulează“ la adresa Executivului și, prin extrapolare, chiar la adresa Parlamentului? Pentru căutarea pretextelor de suspendare a președintelui?

În România, elita politică din arcul guvernamental, și poate nu numai, ar prefera parcă să rămână la margine, să-și regăsească liniștea și confortul din regimul Iliescu, fără procurori anticorupție, fără Mecanismul de Cooperare și Verificare al Bruxelles-ului, fără stresul că vine cineva din afară să-i învețe pe cei aflați la putere cum să-și facă treaba, fără Iohannis. O Europă cu mai multe viteze i-ar salva pe Dragnea și ai lui de toate piruetele nevrotice pe care le fac pentru a pune piedică Justiției fără ca acest lucru să se vadă, ar da avânt discursului anti-occidental practicat de Dragnea, Tăriceanu & Co. și ar putea reîntoarce țara spre Est, potrivit pragmatismului clamat deja de șeful Senatului și de ministrul de Externe.

 Florin NAHORNIAC