Arhive lunare: mai 2017

Podoabe rare păstrate în Tezaurul Sfântului Mormânt

de Raluca Brodner,

Să pătrunzi în camera Muzeului, care aparţine Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, este o şansă pe care mulţi pelerini nu o au de la prima vizită la Locurile Sfinte. Locul adăposteşte un fragment din cinstitul lemn al Sfintei Cruci, o icoană deosebită a Maicii Domnului, multe sfinte moaşte, printre care şi mâna stângă a Sfântului Vasile cel Mare. Interesant este că vistieria păstrează şi o seamă de obiecte rare dăruite de-a lungul a peste patru secole de către domni şi alţi binefăcători români.

Abia spre seară am pătruns în răcoarea camerei, săpată la picioarele Golgotei, în care se află comoara Bisericii Sfântului Mormânt. Un preot grec ne-a deschis uşile masive şi a rămas aşezat la o masă până când întreaga mulţime de credincioşi a înaintat. Pătruns de un calm iremediabil, cu mişcări cuminţi şi fără să scoată vreun cuvânt, a primit pomelnice de la pelerini. Aici este singurul loc în care credincioşii pot lăsa pomelnice, pe care de obicei preoţii greci le pomenesc la Sfânta Liturghie.

Captivaţi de strălucirea şi diversitatea artefactelor de inegalabilă valoare artistică şi istorică, vizitatorii au fost impresionaţi la vederea fragmentului autentic din Sfânta Cruce, încadrat într-o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii. Majoritatea s-a închinat şi a sărutat cu evlavie preţioasa relicvă. Atenţi, au manifestat acelaşi comportament vizavi de numeroasele sfinte moaşte ale celor mai mari teologi ai Bisericii noastre, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și mulți alții. Mâna neputrezită a Sfântului Vasile cel Mare este păstrată într-o raclă de argint post-bizantină, în interiorul căreia o altă raclă specială, aurită, permite vederea moaştelor de mare preţ. Racla aurită prezintă în partea de sus chipul Marelui Vasile, cu inscripția: Sfântul Vasile. De jur împrejur, se poate descifra greoi inscripția: „Mâna Marelui Vasile, afierosită de împăratul Nichifor în anul…”

Zestrea românească

Muzeul Sfântului Mormânt păstrează o salbă remarcabilă de obiecte de cult româneşti. Majoritatea daniilor s-au făcut între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea. Înaintaşii noştri – domni, boieri, închinători moldoveni şi munteni – au oferit Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim numeroase danii, donaţii, ajutoare materiale şi hrisoave de înzestrare pentru susţinerea aşezămintelor ei de la Sfintele Locuri.

Redăm în cele ce urmează câteva dintre obiectele care există şi astăzi în Tezaurul Bisericii Sfântului Mormânt, însoţite de notaţiile descriptive ale părintelui arhimandrit Ioanichie Bălan în cartea: „Pelerinaj la Mormântul Domnului”.

Chivot de argint şi aur, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt de arhimandritul Dionisie Filipopolitul, egumenul Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Acest obiect sacru simbolizează pe Maica Domnului şi este destinat să păstreze Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi.

Tetraevanghelul lui Ştefan Rareş, domnul Moldovei, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt în anul 1549. Este ferecat în argint aurit şi poartă pe el inscripţia donatorului.

Tetraevanghelul lui Matei Basarab, scris cu cheltuiala sa de monahul athonit Antim din Mănăstirea Iviru şi apoi donat Bisericii Sfântului Mormânt în anul 1643. Este ferecat în argint aurit, cu frumoase ornamente, şi poartă la sfârşitul său portretele ctitorilor donatori, Matei Basarab şi soţia sa, Elina.

Epitrahilul brodat cu fir de aur şi argint, din porunca lui Gheorghe Ştefan, domnul Moldovei, şi a soţiei sale, Safta, în anul 1653, donat apoi Sfântului Mormânt.

Acoperământ brodat cu fir de aur şi argint, dăruit Bisericii Sfântului Mormânt la începutul sec. al XIX-lea, de Eufrosina Calimah, soţia lui Alexandru Şuţu, domn al ambelor ţări. Aerul poartă în centrul lui stemele Moldovei şi Ţării Româneşti.

Ripidă dăruită Bisericii Sfântului Mormânt de Radu Paisie, domnul Ţării Româneşti (1535-1545), cu portretul ctitorului donator şi al fiului său, Pătraşcu cel Bun (1554-1557).

Sabia Sfântului Mucenic Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), are inscripţia: „Tu, Împărate nebiruit, Cuvânt al lui Dumnezeu, Stăpâne Atotţiitorule”. Nu se ştie când şi în ce împrejurări a ajuns această sabie în posesia tezaurului, dar ea se păstrează aici cu respect, ca mărturie a unui mare domn creştin, martirizat pentru credinţă şi susţinător al Locurilor Sfinte.

Nu puţine dintre obiectele donate s-au pierdut ori s-au înstrăinat din cauza contextelor istorice nefavorabile. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre manuscrise şi documente de danie. Majoritatea au dispărut. Altele sunt încă nestudiate şi aşteaptă să fie puse în valoare.

Ce ne învaţă Biserica despre Maica Domnului?

de Pr. Alexandru Eremia

Din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți învățăm că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat de la Sfântul Duh și din Fecioara Maria și S-a făcut Om. Și a luat trup din frământătura omenească – din neprihănita, neîntinata, neștiutoarea de bărbat Fecioara Maria. Dumnezeu. Și a creat un trup propriu, folosindu-Se de vasul ales pregătit din timp.

Maica-Domnului-si-Ro_2013090608Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Fecioara Maria, înrudindu-Se cu umanitatea prin consimțirea Sfintei Fecioare, prin răspunsul ei la chemarea dumnezeiască „Iată…”. Fecioara Maria devine templu sfânt al Fiului Său datorită vieții curate. Vasul ales este sfințit prin faptele Fecioarei și prin puterea lui Dumnezeu. Nașterea Mântuitorului dintr-o Fecioară fără de bărbat arată dumnezeirea, puterea supranaturală. Este o naștere mai presus de înțelegere. Domnul libertății și al puterii arată că nu natura, ci Dumnezeu este realitatea ultimă, făcătorul ei este mai presus de ea, mai presus de legile firii.

Prin această minune se așterne un nou început, începutul mântuirii, a tainei celei din veac. Speranța trimiterii în lume a unui Răscumpărător prezintă elementul principal al Vechiului Testament. Sintagma „fiul lui David” din Sfânta Evanghelie arată legătura Mântuitorului cu poporul israelit și începutul împărăției. Descendența Sa din David este necesar să fie prin Fecioara Maria, care este și ea din seminția lui David. Chipul Fecioarei Maria apare în Vechiul Testament după căderea în păcat a primilor oameni în cadrul promisiunii făcute de Dumnezeu protopărinților nașterii, Adam și Eva – „Dușmănie…” (Fac. 3, 15). Textul profetic scoate în evidență chipul Fecioarei Maria, care prin fecioria ei a biruit diavolul, zdrobindu-i capul. Fecioara Maria, care a mijlocit la mântuirea omenirii, nu este o ființă imaginară, misterioasă. Deși este reprezentată mai mult figurativ, zdrobind capul șarpelui, este o persoană reală. Când se vorbește de fiica Sionului, se are în vedere Eva cea nouă, noul Israel, cea care în Noul Testament este numită „fecioara care locuia în Nazaret, iar numele acestei fecioare este Maria” (Lc. 1, 27). Prorocul Isaia scoate în evidență nașterea minunată care va impresiona întreaga omenire: „Iată…” (Is. 7, 14; Mt. 1, 23). Profetul a anunțat minunea și n-a trecut cu vederea felul împlinirii acesteia, căci a zis „ea va naște fiu”. Prin gura prorocului, Dumnezeu a făcut cunoscută oamenilor profeția, de aceea vestea cea minunată ce avea să se împlinească nu este a prorocului, ci a lui Dumnezeu, prorocie ce venea de sus și se adresa omenirii de pretutindeni. Numele de Emanuel descoperă fapte săvârșite de Mântuitorul. Cuvintele „Îl va chema Emanuel” înseamnă că vor vedea că Dumnezeu este cu oamenii, dar niciodată atât de lămurit.

Comunitățile evreiești din nordul Moldovei în Evul Mediu

O problemă deosebit de incitantă, dar în același timp dificilă pentru orice cercetător al istoriei evreilor, este cea a originii și vechimii acestui neam în spațiul românesc, o chestiune ce a provocat vii controverse, fiind vehiculate mai multe ipoteze, cu mai multă sau mai puțină acoperire documentară.

46103-xl  Unii autori au propus teza existenței unor comunități evreiești încă din perioada domniei lui Decebal sau a stăpânirii romane la nord de Dunăre, considerată îndoielnică de către unii cărturari evrei și aprig combătută de către Hasdeu, Eminescu sau Iorga [1]. În perioada colonizării romane și a marilor migrații, conform mărturiilor arheologice, prezențele evreiești la nord de Dunăre au fost sporadice și nu avem dovezi ale existenței unor comunități evreiești stabile. Și în așa-numitul „ev mediu întunecat” (perioada de la formarea poporului român până la constituirea statelor feudale românești), se menține aceeași stare de fapt, mai ales în Moldova și Țara Românească (de altfel, mărturiile despre spațiul românesc sunt destul de puține în această perioadă) [2].      

Primele mărturii despre evreii din nordul Moldovei Numărul informațiilor despre evrei în perioada ce a premers secolului al XV-lea a fost mic, referindu-se, în special, la negustori aflați în tranzit, folosind drumurile comerciale ce străbăteau Moldova și Țara Românească și făceau legătura între Peninsula Balcanică și spațiul polon și germanic, de la Constantinopol spre Cracovia, Danzig și Leipzig (Lipsca), artere foarte uzitate în această perioadă.

Documentele arată că numărul evreilor stabiliți în Țările Române a fost unul destul de mic, inferior celui al armenilor, cea mai importantă minoritate din Moldova de până la începutul secolului al XVIII-lea. Dacă în Țara Românească evreii ce s-au stabilit aici erau de origine sefardă, sosiți din sudul Dunării, ce vorbeau o limbă numită „ladino”, cu rădăcini în Spania, în Moldova, evreii au fost de tipul „askenazim”.

După opinia unor cercetători precum Moses Schwarzfeld, Lazăr Șăineanu, Constantin Rezachevici, ei ar fi urmași ai chazarilor, popor asiatic ce a îmbrățișat religia mozaică și care au fondat un mare imperiu, ce se întindea din stepele mongolice până la granițele Europei. Chazarii s-au convertit la iudaism în jurul anului 730, sub conducerea chaganului Bulan și cei care au avut un rol determinant în acestă convertire au fost medicii, sfetnicii și tălmacii evrei de la curtea acestuia [3].

 Benjamin de Tudela oferă informații despre negustorii evrei din Țările Române

Benjamin de TudelaSă amintim faptul că această teză a provocat vii controverse în epocă, Lazăr Șăineanu, reputat filolog, fost elev strălucit al lui B.P. Hasdeu, a fost acuzat de către V.A. Urechia că prin această teză se alătură teoriei lui Roesler (împotriva continuității românești în spațiul carpato-danubiano-pontic) și conform căreia românii nu sunt cei mai vechi locuitori ai acestui spațiu (în acest caz, evreii chazari ar fi mai vechi). A fost suficient ca Lazăr Șăineanu să nu mai întrunească voturile necesare împământenirii individuale, în ciuda valorii sale științifice.

Constantin Matasă, cunoscutul preot-arheolog, fondatorul muzeului de istorie și arheologie al județului Neamț, consideră ipoteza lui Lazăr Șăineanu că uriașii sunt o reminescență de la tătariichazari nejustificată. El consideră că despre „jidovi sau urieși” s-a păstrat o tradiție a românilor din vechime, care credeau că „jidovii cei vechi”, de care auziseră ei din Sfânta Scriptură, trăiseră cândva pe la începutul lumii, treipatru sute de ani și cu siguranță erau niște „urieși” [5].

Un cercetător al mitologiei românești din perioada interbelică, Marcel Olinescu, a căutat mărturii despre vechile credințe referitoare la „jidovi și urieși”. Țăranul român credea că: Cei dintâi oameni, pe care i-a făcut Dumnezeu au fost jidovi. Chiar și Adam a fost jidov”. […] “Jidovii aceștia erau oameni foarte mari, uriași. Capul unui uriaș era cât un munte, picioarele erau groase ca poloboacele și nu călcau decât din munte în munte. […] Urieșii au trăit înainte de vremea noastră cu mult, dar au murit toți, la potop. […] Erau așa de mari încât gospodăria unuia era cât o țară și dacă, de-o pildă, cel din Moldova avea nevoie de-un ceaun ca să facă mămăligă, făcea un pas până la vecinul din Țara Ungurească de-i lua ceaunul. […] Toate măgurile din Moldova și Țara Românească sunt morminte de uriași, dar uriașii le închinau Diavolului. Când se deschide o movilă se mai găsesc oase de-a lor neputrezite încă și comori neprețuite [6].

Fantezia românului a fost mare și lucrările de mitologie o confirmă (deși sunt destul de puține și aparțin în marea lor majoritate perioadei interbelice) și jidovii și uriașii au atras atenția acestor autori. În continuare, această opinie referitoare la „jidovi-tătari-urieși” rămâne una controversată și de domeniul ipotezei în lipsa unor documente certe care să certifice legătura dintre tătarii-chazari și jidovi.

Între tradiție și confirmări documentare

Tradițiile obștilor evreiești, păstrate de secole și preluate de către cronicari și istorici precum Iacob Psantir, Iuliu Barasch, Josef Kaufman, J.B. Brociner, Elias, Wilhelm și Moses Schwarzfeld, Ițhac Niemirower, Ițic Kara-Șfarț, M.A. Halevy, Pincu Pascal și alții, menționează existența unor comunități, a unor sinagogi încă din timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Ștefan cel Mare (1457- 1504) sau Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546), dar hrisoavele de mulțumire sau de întărire a unor privilegii nu s-au găsit.

Cercetările arheologice n-au confirmat existența unor sinagogi în orașele Moldovei din secolele al XV-XVI- lea, nici în Roman, nici în Botoșani, Piatra sau Târgu-Neamț. Informații despre negustorii evrei oferă Benjamin de Tudela, prin descrierea itinerarului său pe marele drum comercial al Orientului Europei, când a străbătut și Țările Române. Mărturiile sale atestă prezența comercianților israeliți prin Moldova secolului al XII-lea (1192).

B.P. Hașdeu amintește și el existența unor neguțători evrei într-un document datat din secolul al XIII-lea [7]. The Standard Jewish Encyclopedia afirmă prezența unor comunități de evrei în Moldova anului 1349, askenazi sosiți din Polonia și care practicau comerțul, dar o confirmare din rândul documentelor românești nu există, iar cimitire cu pietre tombale anterioare sfârșitului de secol al XVI-lea nu s-au aflat. Nicolae Iorga este și mai categoric, consideră că primele grupuri mai însemnate de evrei s-au stabilit în Moldova abia în secolul al XVIII-lea.

Cercetările sale sunt însă, de multe ori subiective, dată fiind poziția sa antisemită antebelică și deseori, insuficient de bine documentate, istorici de mai târziu scoțând la iveală hrisoave și inscripții care dovedesc existența unor sinagogi și cimitire din secolul al XVII-lea. Nicolae Iorga menționează existența unei comunități israelite în sudul Basarabiei, la Cetatea Albă, încă din secolul al XIV-lea, dar se insistă pe rolul comercial pe care îl deținea acest oraș [8].

De la începutul secolului al XVII-lea, datează primele „chemări oficiale”, adresate de domnii Moldovei negustorilor evrei din Polonia spre a veni și a se așeza în Moldova, unde să-și practice meșteșugul. Primul domnitor care a adresat o „chemare” negustorilor evrei din Liov a fost Ștefan Tomșa, la 1612, fiind urmat în acest demers de Gh. Ghica, dar luptele pentru tron, imixtiunea turcească în treburile interne ale Moldovei, conflictele dintre Radu Mihnea și Movilești, au făcut ca această ,,invitație să nu aibă prea mult folos” [9]. Înainte de secolul al XVII-lea, sunt puține toponimele care să amintească de evrei sau chazari.

În ținutul Cernăuți, este atestat un sat numit „Jidești” (Jâdești – jid, jidan însemnând evreu, termen de proveniență slavă), la 1481, iar în ținutul Neamț același toponim este întâlnit într-un hrisov la 1438, de asemenea, în aceeași regiune este menționat și „Pârâul Jidanului” – un afluent al Bicazului și topice ce denumesc „Jidovina” în satele Urzici și Târpești [10]. La fel, sunt menționate documentar și toponime care ar putea avea legătură cu prezența chazarilor. Sunt întâlnite în ținuturile Hotin, Hârlău și Fălciu, în documente de la sfârșitul secolului al XV-lea (Coziacii, Cozărecii, Cozareuții, Cozăști) [11].

Ștefan cel Mare și urmașii săi

Deși tradițiile comunităților evreiești amintesc de privilegii obținute de la Ștefan cel Mare, documentele vremii amintesc rar de evrei, ei putând fi negustori, precum cei „veniți după comerțul lor” în Moldova, din Polonia sau Imperiul Otoman, la 1473, voievodul arestându-i înaintea ridicării sale antiotomane [12]. De asemenea, la curtea sa au sosit din partea lui Mengli Ghirai din Crimeea și de la Uzun Hassan, hanul turcoman al Persiei, doi medici evrei, care au îndeplinit și funcțiuni diplomatice. Despre ultimul, Isac-beg, sosit la Suceava în 1473, trimis al hanului persan și al Veneției spre a intermedia o alianță antiotomană, se spunea că este de „natione hispanus, fidem autem haebreus” [13].

Ștefan cel Mare cu fiul său Bogdan (Biserica Sântilie din Suceava)

Stefan_cel_Mare_si_Bogdan_cel_OrbNicolae Iorga, cercetând scrierile călătorilor străini în Țările Române, afla din lucrarea unui anonim autor venețian, despre un medic evreu aflat la curtea lui Ștefan cel Mare, pe lângă doi din Apus, lor alăturându-se și Matei de Murano, un concitadin de-al său [14]. Medicul evreu care a îngrijit pe Ștefan cel Mare va apărea în drama Apus de soare a lui Barbu Ștefănescu- Delavrancea, cu numele de „doctorul Șmil”. Rabinul și cronicarul Elia ben Elkana Capsali menționa în Cronica Turciei (1523) că Ștefan cel Mare a arestat și maltratat niște negustori evrei turci aflați în Moldova în 1476, faptul constituindu-se ca un preludiu al ridicării sale antiotomane.

Cronicarul considera că expediția sultanului Mahomed al II-lea din anul 1476 (iunie-august) s-ar fi datorat cererii marilor negustori și bancheri evrei din Istambul impresionați de drama conetnicilor lor [15]. Această ipoteză a cronicarului evreo-turc nu pare a avea o mare doză de certitudine, căci campania sultanală care a avut ca momente centrale lupta de Valea Albă și asediile nereușite ale Cetății Neamțului și Sucevei a fost o consecință a victoriei moldovene de la Vaslui din 1475. Medicul venețian Matei de Murano scria că la Iași a aflat negustori evrei sosiți din Crimeea, ce susțineau comerțul cu Moldova [16].

Legendele evreiești amintesc de existența unor lăcașuri de cult evreiești la Roman și Piatra Neamț, în timpul lui Bogdan al III-lea și al lui Petru Rareș [17]. O sinagogă presupune implicit și existența unei comunități capabile să o ridice și să o întrețină. Dar, documentele interne moldovenești nu o confirmă. În timpul domniei lui Petru Rareș, se scrie despre negustorii evrei din Polonia, care au importat cantități importante de piei și vite, de multe ori ocolind atât vama polonă cât și cea moldovenească, păgubind visteriile de importante sume de bani, ceea ce a provocat reacția energică a negustorilor poloni nemulțumiți de monopolul instituit de comercianții evrei ce provocau scumpete, și a lui Petru Rareș, care a luat măsuri împotriva lor [18].

Evreii sefarzi

Cronicarul polon Martin Bielski consemna stabilirea unor poloni convertiți la iudaism în „târgușoarele” Moldovei, pe la 1540 [19]. Este perioada în care documentele vremii rețin conflictele dintre negustorii din Moldova și cei din Liov sau Vladimir, amintindu-se jalbe și confiscări de mărfuri. Despre domnul Despot Vodă se spunea că a avut o politică tolerantă față de minorități, conform raportului agenților imperiali Ioan Belsius și Marcus Bergovicz (8 aprilie 1562) către Maximilian I. Se spunea că rostește hotărâri drepte: „judecăți de cea mai mare nepărtinire și păzește dreptatea față de tot neamul de oameni care sunt aici, de mai multe feluri și de mii de chipuri: armeni, evrei, greci, moldoveni” [20].

La București, în această perioadă se închegase o mică comunitate sefardă, despre care a pomenit și marele rabin al Salonicului, Samuel de Medina [21]. Evreii sefarzi erau descendenții evreilor expulzați din Spania și au venit în spațiul românesc din țările balcanice. Se individualizau prin tradițiile lor spaniole, prin portul de tip oriental, prin limba lor numită „ladino”, o spaniolă (mai precis dialectul castilian) cu amestec de cuvinte ebraice și aspectul fizic meridional.

În Moldova, prezența evreilor sefarzi a fost mai puțin însemnată, fiind amintite doar câteva personalități ale acestui neam: Solomon ben Arayo, Josef Solomon del Medigo sau Solomon Askenazi, zis Tedescki. Acesta din urmă, în ciuda numelui, sosește la Iași, la curtea lui Petru Șchiopul, din Imperiul Otoman, unde slujise ca medic la curtea sultanului [22]. Să amintim și pe Iosif Conian, un alt medic sefard recunoscut în epoca sa, a cărui piatră de mormânt din cimitirul Ciurchi conține un epitaf lămuritor: „Aici odihnește savantul, înțeleptul, medicul iscusit, învățătorul nostru, seniorul Iosif Conian, sefard, care a decedat în ziua de joi 5 Heșva 493” (octombrie 1732) [23].

Medici iscusiți

Faptul că evreii s-au îndeletnicit cu medicina, fiind recunoscuți pentru iscusința lor în acest domeniu, o dovedește faptul că, pe lângă medicii evrei de la curtea lui Ștefan cel Mare și Petru Șchiopul, sunt menționați și cei care au funcționat în serviciul lui Vasile Lupu (avea un medic evreu, Cohen, care l-a servit până la moarte), Constantin Brâncoveanu (medicul său personal era Avram Jidovul, care l-a urmat și în Imperiul Otoman), iar I.S. del Medigo (1591-1655), după o perioadă de ucenicie pe lângă Solomon ben Arayo (unde a învățat „știință după știință”), ajunge medic al familiei Radziwill în Polonia [24].

Interesant este faptul că Petru Șchiopul s-a căsătorit în taină, la 1591, cu țiitoarea sa, o evreică trecută la creștinism, Irina Botezata, „o femeie frumoasă, dar de condiție joasă”. El a cerut discreție totală privind acest mariaj, ținând cont de prejudecățile existente în societatea moldavă a acelor vremi [25]. B.P. Hasdeu publică în 1862, un document din 1579, din timpul aceluiași domnitor, prin care este atestat faptul că acesta i-a gonit pe negustorii evrei din Moldova pe motiv că desfășurau comerț neonest cu vite [26].

Petru Șchiopul anunța pe negustorii lioveni, la 8 ianuarie 1579, că „am alungat pe evrei de pe pământul nostru”, referindu-se la negustorii originari din Polonia, care cumpărau vite direct de la proprietari aducând astfel, prejudicii negustorilor moldoveni, în sprijinul cărora ia voievodul amintita măsură [27]. Să remarcăm faptul că voievodul a împrumutat bani de la greci, dar și de la evreii din Constantinopol și este amintit un anume Moise, fiul lui Eliezer, care își primește banii de la gelepii din Galați și apoi chiar de la domnie.

În 1582, îl aflăm în relații bune cu medicii evrei de la Constantinopol, Beneviste și Solomon ben Nathan Aschenazi, ultimul fiind un adversar al lui Don Josef Nassi [28]. Unul dintre evreii cu mare putere în Europa acelor vremuri a fost evreul sefard de origine portugheză, Josef Nassi, din familia Mendez, care a obținut din partea sultanului Selim al II-lea rangul de duce de Naxos și al Cicladelor. Acesta a fost o persoană foarte influentă la Poarta otomană între 1566-1575. El a fost beneficiarul monopolului comerțului cu vin în Moldova. A intervenit în sprijinul domniilor lui Despot-Vodă, Alexandru Lăpușneanu (a doua domnie) sau a lui Ioan-Vodă cel Viteaz, fiind propus chiar el pentru această demnitate, dar a refuzat-o [29].

Implicarea în viața economică

Spre sfârșitul secolului al XVI-lea implicarea evreilor în viața economică a „țărilor române extracarpatice” (termen folosit de Nicolae Iorga pentru Moldova și Țara Românească) se accentuează, atât prin sefarzii ce întrețineau bogate legături comerciale cu ținuturile sud-dunărene, cât și prin askenazii ce își desfășurau activitatea în spațiul polono-lituanian și rusesc. Un călător străin prin Moldova anului 1593-1594, geograful italian Giovani Antonio Magini, scria în lucrarea sa, Geographia sive descrizione universalle della terra, publicată la Veneția în 1596: „În Moldova se află mulți armeni, evrei, unguri, sași și raguzani, care dețin tot negoțul. Căci aceștia sunt cei care exportă grâul și vinul în Rusia și în Polonia și tot astfel piei, cergi, ceară, miere, pastramă de vită, unt, legume la Constantinopol. Domnul percepe taxe mari” [30].

C.C. Giurescu considera că: „Este probabil că vor fi existat negustori de acest neam și la Chilia și în centrele mai însemnate, Suceava, Siret, Iași, Hotin, după cum e probabil să fi fost și unii hangii, de-a lungul marelui drum de comerț, spre a îngădui călătorilor evrei, mâncare și odihnă în condițiile cerute de credința lor” [31].

Pe fondul ridicării antiotomane, urmând exemplul lui Mihai Viteazu, Aron Tiranul, domnitorul Moldovei, arestează și ucide 19 creditori evrei-turci prezenți la curtea sa și care au susținut cu împrumuturi preluarea domniei de către acesta. Se spune despre el că a făcut mari datorii în prima sa domnie și când a fost mazilit au intervenit pentru reînscăunarea sa creditorii ce nu-și recuperaseră banii. Printre cei care l-au sprijinit a fost și medicul evreu al lui Sinan Pașa, care l-a împrumutat cu 4.000 de taleri.

Mihai Viteazul a avut o atitudine ostilă față de creditorii evrei-turci

Mihai ViteazulS-a spus că Aron Vodă a fost sprijinit de Solomon Aschenazi, una dintre cele mai influente persoane de la Poarta otomană [32]. Se pare că nu este primul caz când domnitorii români apelează la serviciile cămătarilor evrei aflați la Istambul, printre cei care au obținut astfel de credite fiind și Iancu Sasul (1579-1582). El a folosit și bani împrumutați de la negustori evrei lioveni [33].

Nicolae Iorga scria: La bursa caftanelor și a cârjelor din Constantinopol, juca finanța evreiască un rol din ce în ce mai considerabil, cu cât creșteau numărul pretendenților la vreun scaun domnesc, mazili, beizadele veritabile ori simpli aventurieri ambițioși, pe care mirajul domniei le făcea să contracteze cele mai nesocotite sarcini pecuniare față de gelepi și cămătari [34].

În timpul lui Ieremia Movilă, evreii care tranzitau Moldova între Istanbul și Polonia și-au continuat activitatea. În 1600, după relatările lui G.A. Magini și G. Botero, aflându-se în fața atacului lui Mihai Viteazu, voievodul moldovean aflat în retragere a perceput taxe suplimentare de la negustorii evrei, aceleași de fapt, instituindu-se și pentru comercianții greci și armeni. G. Botero spunea că negoțul îl fac „vechii armeni sau mai noii sași și evrei” și că, în principal, consta în grâne și vinuri.

Un alt călător străin, Cristofor Bruti, agent papal trimis ca să combată protestantismul ce începuse să pătrundă în mijlocul străinilor din Moldova lui Despot- Vodă și Iancu Sasul, remarca faptul că negoțul cu Polonia era efectuat de către negustorii evrei poloni, ce veneau cu mărfurile lor (chiar și bere din Camenița) în iarmaroacele de la hotare. În timpul răscoalei antiotomane a morlacului Gaspar Grațiani, din 1620, au fost uciși creditorii evrei-turci, la fel ca în timpul lui Aron Vodă [35].

Se pare că la sfârșitul secolului al XVI-lea se constituie și prima obște evreiască, cea de la Iași, dată fiind importanța comercială și administrativă ce și-a căpătat-o orașul și care ar fi fost sefardă. Cea mai veche piatră tombală ar data din jurul anului 1610. Iacob Psantir a cercetat vechile inscripții tombale din cimitirele Moldovei și considera că o piatră funerară din cimitirul Ciurchi ar fi avut 410 ani când o aflase el, în 1869, dar A. Levy, cunoscut predicator de la Iași, i-a sugerat să o privească cu îndoială, datorită neclarității sale. Alte inscripții tombale vechi cercetate de cronicarul evreu au fost: cea din Bacău, cu o vechime de 173 de ani, una din Botoșani, cu o vechime de 150 de ani și o alta din Moinești, veche de 137 de ani [36].

Dar, până la această dată, prezențele evreiești în Moldova sunt sporadice. Ele aparțin neguțătorilor, aflați în tranzit, puțini fiind cei care se stabilesc, datorită, mai ales, instabilității politice, nici chiar chemarea domnească a lui Ștefan Tomșa din 1612, care s-a adresat negustorilor poloni, armeni, evrei din Lemberg nu a adus un număr însemnat de negustori alogeni în Moldova [37].

Nicolae Iorga considera că: „Astfel am ajuns la 1.600 fără a găsi mențiunea unui element evreiesc așezat în părțile noastre. Este dispus să recunoască o obște sefardă la Iași, aflată în strânsă legătură cu Constantinopolul, dacă aici a locuit Solomon ben Arayo, la care vine în jurul anului 1618, evreul candiot, I.S. del Medigo [38].

Evreii din Moldova după primele chemări domnești (după 1612)

Negustorii străini au ocolit Moldova lui Ștefan Tomșa datorită războaielor pentru tron ce au tulburat domnia sa, continuate apoi de Movilești și Radu Mihnea, dar când situația a devenit mai prielnică și-au reluat activitatea. Este și remarca lui Bonnicio de Malta, călugăr minorit, care, la 1632, îi menționa pe „turci, tătari și evrei, dar, sunt în trecere pentru negoț, nu pentru treburile stăpânilor lor” [39].

Numărul călătorilor străini care străbat Moldova și scriu despre ea se mărește și operele lor contribuie la conturarea unei imagini a lumii moldave din secolul al XVII-lea, în cadrul căreia evreii își caută locul lor. Foarte importantă ni se pare călătoria lui Iosif Solomon del Medigo, de la începutul secolului al XVII-lea, amintită în documentele vremii, reluată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de H.S. Brüker [40]. I.S. del Medigo sosește în Moldova la 1618, la Iași, venind din Istanbul. Era evreu sefard, fost elev al lui Galileo Galilei, care mai stă o perioadă și pe lângă marele cărturar Solomon ben Arayo, recunoscut ca o personalitate a timpului.

Mai apoi, alege calea Poloniei funcționând ca medic pe lângă puternica familie Radziwill. A fost considerat o personalitate a Renașterii, devenind celebru ca filosof, matematician, medic. Unul dintre discipolii săi a scris într-o biografie a marelui învățat: „Maestrul plecă de acolo spre Polonia. Aflându-se în orașul Iași, din Valahia, întâlni acolo un om sfânt al lui Dumnezeu, medicul Rabi Solomon ben Arayo, care se ocupa cu știința Cabalei de mai bine de 40 de ani, compunând cărți despre ea…” [41].

„Curentul antiiudaic- scripturar”

Și Țara Românească și Moldova cunosc o relativă stabilitate politică prin domniile lui Matei Basarab și Vasile Lupu, care au dus la o revigorare economică, la care și evreii au pornit a contribui. În această perioadă situația evreilor începe a fi reglementată prin așa numitele „pravile”, de inspirație bizantină și cu un caracter discriminatoriu pentru evrei, dar și pentru alți alogeni, în special pentru cei care nu erau creștini ortodocși. A început ceea ce istoricii evrei ai chestiunii au numit „curentul antiiudaic-scripturar”, biserica ortodoxă manifestându- se în aceste coordonate și de-a lungul secolelor următoare, până în perioada interbelică.

Cartea românească de învățătură, tipărită la Iași în 1646 și Pravila de la Govora, 1640, conțineau astfel de măsuri antievreiești: – nu accepta jurământul evreului: ”nici eretic, nici ovreiu, nu mărturisește împotriva creștinului”; – se interziceau legăturile de orice fel între creștini și evrei; – se va arunca anatema asupra celui care „va face taină cu evreii și le va zice frate sau va mânca cu dânșii fiind de altă seminție” etc [42]. 

Domnitorul Vasile Lupu, socrul lui Timuș 

Vasile_LupuÎndreptarea legii, din 1652, prelua aceleași măsuri restrictive privind legăturile dintre creștini și evrei, accentuând drepturile pe care le puteau obține evreii botezați (dregătorii, pământ) [43]. Nicolo Barzi, călător prin Moldova anului 1630, remarca exclusivismul ce caracteriza lumea ortodoxă moldavă: în cazul unei căsătorii inter-religioase: „domnul îndată poruncea să i se pună pe cap un cerc înroșit în foc, de aramă, și deci, îl omora în felul acesta”.

Despre moldoveanul acelor timpuri, Paul Beke, iezuit maghiar, paroh în Iași, remarca la 1644: „este primitor, ospătând mai ales pe cel care cunoaște limba stăpânului”. Turcul Evlia Celebi spunea: „românii trăiesc în bune relații cu cei din neamul armenesc, nu le plac însă deloc evreii” [44].

Dar, în ciuda acestor măsuri și stări de fapt, evreii aleg calea Moldovei. Cel ce îi silește la imigrare este hatmanul cazacilor, Bohdan Hmelnițcki, care prin acțiunile sale, adevărate pogromuri, a distrus așezările evreiești (ștetl), de pe Nistru, Podolia și Rusia Roșie. Începută inițial ca o mobilizare antiotomană, răscoala cazacilor zaporojeni ortodocși și a tătarilor crâmleni îndreptată împotriva nobilimii polone și a evreimii, considerată sprijinitoare a Coroanei și Seimului, a determinat un exod masiv al israeliților spre Moldova. Aici au sosit, în noiembrie 1649, primii evrei fugiți de furia cazacilor.

Nathan Hanover a scăpat, împreună cu alți conetnici, fugind spre Bălți și Iași, ascunzându-se la Mănăstirea Socola. Acesta, viitorul rabin al Iașului, un cărturar cunoscut în întreaga lume evreiască, își descria peripețiile într-o lucrare apărută în 1653 la Veneția. În acea cronică el mărturisea: „Răsculații au făcut ravagii pe tot cuprinsul Poloniei, Rusiei și Lituaniei. Au fost torturați mulți nobili și evrei. Unii dintre ei au reușit să fugă la Brody, Lemberg, Bălți; alții s-au ascuns la Mănăstirea Socola. Multe vieți au fost secerate de ciumă. Oastea lui Hmelnițcki pătrunzând și în Vlahia a provocat mari prădăciuni și a pedepsit pe acei localnici care i-a ascuns pe nobilii și pe evreii eliberați din captivitate”.

Încă de la sfărșitul anului 1649, hanul Crimeii se adresa lui Vasile Lupu precum că: „de pe pământul lituanian au fugit, la el în Moldova, mulți jidovi cu averile lor”. El cerea predarea lor trimișilor săi. Domnul Moldovei îi va răspunde că: „În Moldova sunt puțini jidovi, negustori, dar aceștia nu pot fi predați” [45].

Să remarcăm din cele citate până acum că moldovenii i-au adăpostit pe evrei, fapt pe care-l va remarca și L. Șăineanu și, de asemenea, că în Moldova, erau puțini evrei, în marea lor majoritate negustori.

„Iudeo-octonul” Timuș Hmelnițki

Nicolae Iorga scria în Istoria evreilor în țerile noastre, din anul 1913: Într-adevăr, nici o constatare de evreu în Moldova și Țara Românească nu se întâlnește până la epoca lui Vasile Lupu, când războiul de desrobire economică a cazacilor poloni aruncă în Modova pe unii dintre exploatatorii lor evrei, ca arendași și cămătari, cum a aflat-o un călător sirian din gura unuia dintre fugari, Iancăl. Paul din Alep află, în 1654, de la un evreu refugiat la Iași, Enachi (Iancăl), precum că, Bohdan și Timuș i-au tiranizat și masacrat «mai rău decât Vespasian în antichitate» [46].

Episodul „căzăcesc” din istoria evreilor a continuat, Timuș, fiul lui Bohdan, dovedindu-se un adevărat „iudeo-octon”, faima sa, amplificată și de tovarășii săi, îl făcea omorâtorul a șapte mii de evrei, uciși „cu sabia și cu mâna lui”. Timuș Hmelnițcki obține mâna domniței Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, iar nunta sa din 1652 a fost un nou prilej de persecuții antievreiești. Peste 60 de evrei n-au reușit să se ascundă la timpul potrivit și au fost prinși de cazaci și eliberați în schimbul unor importante despăgubiri. Se spunea: „…oastea căzăcească stătea sub vii și făcea locuitorilor mari pagube, pentru care evreii se ascunseră, căci acei pe care-i prindeau, trebuiau să se răscumpere scump de la dânșii” [47].

Faptul că în Iașul anului 1652, 60 de evrei au fost capturați, denotă faptul că obștea lor era destul de mare. De altfel, acțiunile antisemite au continuat și în timpul luptelor dintre Vasile Lupu sprijinit de cazacii ginerelui său și Gheorghe Ștefan, viitorul domn. Ele s-au soldat cu arestări, răscumpărări, botezuri forțate [48].

Paul din Alep își notase: „Cazacii îi băgau în turnuri și-i chinuiau acolo nopți întregi, pentru ca să-i facă să spună averile lor; inimile ni se umpleau de amărăciune la plânsul atâtor femei și copii”. Tot el arată sprijinul acordat de patriarhul Antiohiei, Macarie, evreilor din Iași (Paul din Alep era secretarul patriarhului și l-a însoțit într-o călătorie în statele ortodoxe dunărene pentru adunare de fonduri pentru o biserică saracă, cea a Antiohiei): „O mare spaimă și groază căzu atunci peste turci și peste evrei, pe care cazacii îi jefuiră și-i tratară cu atâta cruzime, încât ar fi pierit cu desăvârșire dacă domnul nostru patriarhul nu i-ar fi apărat” [49].

Creșterea influenței

În 1657, orașul Soroca și târgul Ștefănești mai erau încă „ținute de evrei care se refugiaseră aici, parte din Polonia, parte din Ucraina, când i-au alungat cazacii din țara lor” [50]. În perioada 1655-1660, datorită „potopului de oști străine din Polonia”, noi contingente de evrei askenazi se așează în Moldova. Este perioada în care se încheagă primele comunități evreiești din Moldova: Iași (se pare că până la această dată a ființat o mică obște sefardă), Dorohoi, Ștefănești, Botoșani, Târgu Neamț, Roman, Piatra Neamț [51].

În Moldova acelor vremuri, cea mai importantă minoritate era cea armenească, ce grupa negustori iscusiți, amintiți de hrisoave și scrierile călătorilor străini încă din secolul al XIV-lea, care a ridicat biserici, porți, cartiere, în Târgu Neamț, la Piatra-Neamț, Roman sau Iași, unde armenii erau mai mulți și mai puternici economic ca evreii. Dar, la 1670, evreii din Iași sunt îndeajuns de înstăriți spre a ridica o sinagogă în mahalaua Curelarilor, cu un cimitir situat pe malul Bahluiului, cu pietre de mormânt datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea [52].

Înainte de 1700 se consideră că mai apar sinagogi și comunități în Piatra-Neamț și Târgu Neamț, unde sunt amintiți și negustori evrei cu putere economică însemnată (după cum o arată prezența lor între notabilitățile târgurilor) [53]. Evreii sosiți în Moldova și-au continuat îndeletnicirile tradiționale, în special comerțul, și astfel îi aflăm printre „orândarii” și negustorii țării.

La 1663, la Iași, evreii vindeau vin cumpărat de la țăranii moldoveni [54]. Nicolae Iorga descoperea într-un hrisov al anului 1654 pe „cel dintâi orândar evreu din Moldova, Moscu Jidovu”, pe moșia Cantacuzinilor, în ținutul Iași. Acesta a luat de la proprietarul locului, Popricani, pe Jijia, vistiernicul Iordache Cantacuzino, dreptul de „a vâna heleșteul”. Iar în 1670, în sudul Moldovei, la Stoiești, lângă Focșani, este menționat „Lazăr orândariul”, ce deținea casă și pivniță. Se pare că este același „Lazăr orândariul”, evreu din Țara Moldovei la 1706, având povarna sa [55].

Un anume Moisă Doftorul este consemnat în 1657, destul de înstărit încât cumpără o casă la Iași cu 100 galbeni. Marco Bandini, misionarul catolic aflat la 1644 la curtea lui Vasile Lupu, află aici un medic de origine iudaică [56]. În 1657, același Moscu Jidovul, este unul dintre martorii cu greutate într-un proces ținut în târgul Scheia [57]. La Târgu Neamț, în 1637, un anume Lupu Jidov, își înscrie numele între notabilitățile orașului într-o scrisoare adresată Episcopiei din Rădăuți, document descoperit de episcopul Melchisedec [58]. La Câmpulung, în 1684, se vorbește despre casa unui evreu [59]. În sudul Moldovei, la Focșani, la 1698, funcționa o mică sinagogă. În 1691, în același târg activa un orândar evreu, cu casă, pământ, povarnă, pe care le-a ținut până în 1706 [60].

La Botoșani în 1710-1711 se aflau mai mulți evrei [61]. Un călugăr minorit, Antonio Angelini di Campi, rămâne impresionat de cosmopolitismul orașului Iași la 1682, în care găsește: „mare mulțime de turci, armeni, evrei, tătari, greci, seamănă cu un oraș din Pentapolis”. E.H. Schneider von Weismantel, într-o Scurtă descriere a Moldovei, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, scrie: „Dar, în acele orașe se mai găsesc și negustori cinstiți, însă cei mai mulți sunt greci și armeni; mai trăiesc acum în țară mulți turci și evrei”.

La 1701, starețul rus Leontie nota: „La Iași sunt și mulți turci cu negoț și trăiesc mulți evrei aici. Iar evreii iau cu arendă de la domni izvoarele de păcură, de aceea păcura este scumpă: o dohotniță plină costă 4 grivne”. Tot în această perioadă, Johann Wendel Bardili, care întreprinde o Călătorie în Moldova, scrie „înăuntrul orașuli Iași locuiesc turcii, iar în suburbii, armenii și evreii, cărora li se îngăduie celebrarea cultului lor religios înăuntrul caselor lor particulare” [62].

Orașul Iași, devenit capitală a Moldovei, s-a transformat într-un centru polarizator al evreimii moldovene, aici înființându-se prima comunitate, era cel mai mare oraș al provinciei și aici a activat ca rabin Nathan Hanover, cunoscut ca predicator și cărturar, ce întreținea relații cu marile personalități ale lumii evreiești europene. În anul 1686, este pomenită și o „școală evreiască”, ca punct de reper pentru o casă: „în mahalaua Curălarilor, lângă școala jidovească” [63].

Baș-staroste, hahambașă, roș-medina…

În 1703, la Bârlad, este menționat un „baș-staroste de jidovi”, scutit de dările celorlalți evrei [64]. Breslele evreilor s-au format la început de secol al XVIII-lea, concomitent în toate Țările Române, după cum o dovedesc hrisoavele timpului. Tot la începutul acestui secol se instituia hahambășia, care avea putere religioasă în amândouă Țările Române, cu sediul la Iași, fondată la inițiativa Porții otomane și care a funcționat până în 1834, când domnitorul Mihail Sturdza o desființează la sugestia puterii protectoare, Rusia.

În 1719, Rabi Naftuli Cohen este numit hahambașă, demnitatea fiind ereditară. I-au urmat Bețael, fiul său, care a fost înlocuit datorită impopularității sale, coreligionarii săi plângându- se domnului Constantin Mavrocordat, în locul său, nepotul Isaac, primește înalta demnitate împreună cu scutiri pentru evrei. Bețael intrase în conflict cu obștea ieșeană din cauza unor neînțelegeri de natură fiscală.

Domnitorul, printr-un pitac domnesc da dreptate reclamanților: „Să nu dea nici un ban afară de milostenii ce vor da cu voia lor”, iar lui Bețael se adresa: „De mi-ar jălui mai mult, apăi n-a fi bine de tine” [65]. Breasla evreilor, instituită la fel ca cea a armenilor, era condusă de un staroste, conducătorul laic al întregii Moldove fiind marele staroste – „roș medina”. Șeful religios al unei comunități era rabinul, ce datora ascultare marelui rabin – hahambașa. Ei vegheau ca instituțiile obștii să funcționeze, având în grijă și plătirea taxelor.

Despre evrei se spunea întotdeauna că erau foarte bogați, dar, se pare că nu este cazul evreilor moldoveni de până la 1700, căci domnitorii țării apelau la zarafi evrei de la Liov și Istambul, așa cum au făcut Gheorghe Ștefan, Radu Leon, Iliaș Alexandru sau o familie boierească din ținutul Covurlui, care împrumută bani de la un evreu din Istanbul [66]. Abia la 1703, un căpitan domnesc împrumută bani de la un evreu din Moldova, lăsând zălog jumătatea unui sat. Din rândul evreilor s-au ridicat adevărate dinastii de bancheri, precum Șaraga și Daniel, la Iași [67].

Principala îndeletnicire a evreilor însă, a fost comerțul, mare sau mărunt. De asemenea, luau în arendă crâșme, velnițe, podgorii, pivnițe, poduri, vămi. La 1701, vama de la Soroca, pe Nistru, era arendată de evrei [68].

Mulți dintre ei s-au stabilit și în secuime, venind din Polonia. În 1668, 1676, 1691 îi aflăm la Gheorghieni susținând împreună cu armenii comerțul cu Moldova prin pasul Bicaz spre Piatra și prin pasul Tulgheș spre Târgu Neamț [69]. În această perioadă evreii din Moldova nu au suferit importante restricții, ba au primit și privilegii.

Urmărind legislația de până la instaurarea regimului fanariot se poate observa că privilegiile și restricțiile au alternat. Un cercetător în istoria evreilor în spațiul românesc consemna pe domnitorii care au instituit măsuri restrictive pentru populația israelită din Moldova: Ștefan al IV-lea – în 1526; Petru Șchiopul – în 1579; Grigore Ghica – în 1776; Scarlat Calimachi – în codul său din 1742 [70].

  1. Cantemir Amintim și pe voievozii care au adresat „chemări domnești” și au avut o atitudine binevoitoare față de ei: Ștefan Tomșa – la 1612; Gh. Ghica – 1659; Grigore Ghica – 1736; Constantin Mavrocordat – 1742 [71]. Domnitorul Antioh Cantemir, în anul 1699, scrie voievodului polon de la Kiev pentru o evreică din Iași, să nu fie păgubită de câteva zeci de taleri datorați de unii tunari din garnizoana polonă a Cetății Neamțului [72].

Ce spune Dimitrie Cantemir

Evreii s-au stabilit, în general, în mediul citadin, date fiind îndeletnicirile îmbrățișate și restricțiile privind posesia de pământ și imobile la sate. Dimitrie Cantemir, ultimul domn pământean înainte de fanarioți, îi descrie în lucrarea Descrierea Moldovei, apărută în 1717, la Amsterdam, dar referindu-se la realități anterioare anului 1711: Sunt socotiți supuși și sunt obligați să plătească o dajdie anuală deosebită, mai mare decât cea obișnuită; ei nu practică nici o meserie în afară de negoț și crâșmărit și pot avea sinagogi, dar din lemn, nu din piatră”. Referindu-se la străinii de pe teritoriul Moldovei, remarca: Nu au altă îndeletnicire decât neguțătoria și să țină hanuri. Căci neguțătorii străini – turci, evrei, armeni, greci – pe care noi avem obicei a-i numi gelepi, au apucat în mână, din pricina trândăviei alor noștri, toată neguțătoria Moldovei […] Evreii nu practică nici o meserie în afară de negoț și crâșmărit [73].

Dimitrie Cantemir îi descrie pe evrei în “Descrierea Moldovei”

Dimitrie_CantemirÎn afara pricinii enunțate mai sus, alt motiv pentru care românii nu practicau comerțul era faptul că-l considerau „lucru de ocară” [74]. Tot Dimitrie Cantemir exprima o realitate a acelor vremuri: „Să omoare sau să prade un turc, un tătar sau un evreu socotesc că nu este un păcat și cu atât mai puțin o fărădelege” [75]. Călătorii străini de mai târziu ilustrau și ei aceleași fapte, în care negustorii evrei sunt atacați, abatele Boscovich pomenind despre un „drum al furilor”, situat în nordul Moldovei, existent încă la sfârșitul secolului al XVIII-lea [76].

În 1710, se deschide șirul „calomniilor de sânge” – acuzațiile de „omor ritual” (veche prejudecată medievală caracteristică întregului spațiu european conform căreia evreii foloseau sânge de copil creștin la facerea azimei pascale) – la Piatra-Neamț, soldat cu arestări, maltratări, doar intervenția lui Dimitrie Cantemir liniștind situația. Ele au continuat până în timpul lui Al.I. Cuza, la Piatra și Târgu Neamț, Iași, Roman, Bârlad, Galați, Răpciuni (ținutul Neamț). La originea lor s-au aflat acuzațiile călugărilor români, greci sau renegați evrei, locuitori lipoveni, poloni, români sau greci.

Acest fapt a fost caracteristic orașelor cosmopolite, în special, Galați-ul, unde negustorii creștini se simțeau amenințați de concurența evreilor. În ciuda acestei situații, imigrația evreiască începe să capete consistență, în secolul al XVIII-lea, ridicându-se mai multe târguri și târgușoare, la fondarea cărora contribuția evreilor a fost însemnată. Se constituie comunitățile evreiești din orașele Moldovei, în special în ținuturile sale nordice, datorită căii urmate de imigrația lor, dinspre Galiția, Bucovina și Polonia.

NOTE

  1. Moses Schwarzfeld, Ochire asupra istoriei evreilor din România, Tipografia E. Wiegand, București, 1887, p. 8, și Sanie S., Vitcu D. (coord.), Studia et acta historiae iudaeorum Romaniae, vol. I,Ed. Hasefer, București, 1985, p. 64
    2. C. Rezachievici, Evreii în Țările Române în Evul Mediu, în ,,Magazin istoric”, aug., nr. 8, 1995, p. 54 și S. Costachie, Evreii din România – studiu de geografie umană, Ed. Universității București, 2004, p. 51
    3. L. Șăineanu, Studii folclorice, Academia Română, București, 2003, p. 131
    4. T. Solomovici, Romania Judaica, vol. I, Ed. Teșu, București, 2005, p. 137
    5. C. Matasă, Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, București, 1933, p. 79
    6. M. Olinescu, Mitologie românească, Ed. Casa Școalelor, București, 1944, pp. 71-73
    7. * * – Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România, vol. I, Ed. Hasefer, București, 1986
    8. S. Costachie, Evreii din România – studiu de geografie umană, p. 43, citează din The Standard Jewish Encyclopedia și C. Rezachevici, op . cit., p. 69
    9. E. Schwarzfeld, Din istoria evreilor. Impopularea, reimpopularea și întemeierea târgurilor și târgușoarelor din Moldova, Ed. U.E.P., București, 1914, p. 114
    10 * * * – Tezaurul toponimic al României, vol I, partea I, Ed. Academiei Române, București, 1991, p. 615
    11. C. Rezachevici, op. cit., nr. 8, august, 1995, p. 67.
    12. * * * – Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România (I.M.E.R.), vol. I, Ed. Hasefer, București, 1986, p. 141
    13. V. Neumann, Istoria evreilor din România, Ed. Amarcord, Timișoara, 1996, p. 37, și M.A. Halevy, Relațiile lui Ștefan cel Mare cu evreii, în ,,Anuar de Studii Iudaice”, vol. II, București, 1929, pp. 40-41
    14. I.M.E.R., I, p. 12
    15. T. Șolomovici, Istoria evreilor din România, Ed. Teșu, București, 2005, pp. 53-54
    16. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Ed. Eminescu, București, 1981, p. 97
    17. J. Kaufman, Cronica comunităților evreiești din județul Neamț, Ed. Record, Piatra Neamț, 1929, vol. I, p. 31
    18. C. Rezachevici, op.cit., nr. 9, septembrie, 1995, p. 81
    19. ibidem
    20. I.M.E.R., I, p. 35
    21. E. Schwarzfeld, în ,,Revue des etudes juives’’, XXIII, nr. 25, 1886, p. 128
    22. I.M.E.R., vol.II, partea a II-a, Ed. Hasefer, București, 1990, p. 345
    23. I. Mitican, Din Tîrgul Cucului la Piața Unirii, Ed. Tehnopress, Iași, 2004, p. 152
    24. J. Kaufman, op.cit., vol. I, p. 54 și T. Șolomovici, Istoria evreilor din România, p. 58
    25. D.H. Mazilu, Voievodul dincolo de sala tronului, Ed. Polirom, Iași, 2003, p. 497
    26. B.P. Hasdeu, Publicistică politică, Ed. Saeculum, București, 2003, Vol. II, p. 261
    27. B.P. Hasdeu, Istoria toleranței religioase în România, Ed. Saeculum, București, 1992, p. 34
    28. Th. Codrescu, Uricariul, X, p. 113
    29. I. M. E. R., vol. I, doc. nr. 51, pp. 41-42 și V. Neuman, op.cit., p. 36
    30. N. Iorga, Istoria evreilor în Țerile noastre, ,,Analele Academiei Române Memoriile Secției Istorice, tom XXXVI, București, 1913, p. 38 și „Egalitatea”, XXX, 1914, p. 73
    31. C.C. Giurescu, Târguri sau orașe ori cetăți moldovene, București, 1967, p. 95
    32. I.M.E.R., I, p. 66
    33. C. Rezachevici, op.cit., nr. 9, septembrie, 1995, p. 80
    34. N. Iorga, Istoria evreilor din Țerile noastre, p. 43
    35. I.M.E.R., vol.I, p. 120 și N. Iorga, Istoria evreilor din Țerile noastre, p. 590
    36. Iacob Psantir, În memoria Zionului, în „Evreii din România în texte istoriografice”, Ed. Hasefer, București, 2000, p. 53
    37. I.M.E.R., vol. I, p. 80
    38. N. Iorga, Note istorice privitoare la evrei în țerile nostre, în „Revista pentru Istorie, Arheologie și Filologie, nr. III, 1926
    39. I.M.E.R., vol.I, p. 120
    40. Pincu Pascal, Aspecte din viața spirituală a evreilor din Târgu Neamț și împrejurimi, în ,,Anuarul Grupului Școlar Gh. Cartianu’’, Piatra Neamț, VII, 2003, p. 164
    41. T. Șolomovici, Istoria evreilor din România, p. 58
    42. G. Asandului, Evreii din România, 1866-1938, Ed. Institutul european, Iași, 2003, p. 31
    43. ibidem
    44. I.M.E.R., vol.III, partea I, Ed. Hasefer, București, 1999, p. 57 și * * * – Călători străini despre țările române, vol. V, Ed. Știițifică și Enciclopedică, București, 1973, p. 279, * * * – Călători străini despre țările române, vol.VI, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 717
    45. C. Rezachievici, op.cit., nr. 10, oct. 1995, p. 82 și urm.
    46. N. Iorga, Istoria evreilor din Țerile noastre, p. 43
    47. I.M.E.R., I, pp. 102-103
    48. I.M.E.R., I, p. 146
    49. * * * – Călători străini despre țările române, vol. VI, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 815
    50. A. Oișteanu, Imaginea evreului în cultura română, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 217
    51. I. Kara Schwarz, op.cit., p. 375
    52. I. Kara, Stela Cheptea, Inscripții ebraice, Iași, 1994, p. 61
    53. J. Kaufman, op.cit., vol. I, p. 135
    54. N. Iorga, Istoria comerțului românesc, Tiparul românesc, București, 1925, vol. I, p. 197
    55. N. Iorga, Studii și documente, IV, p. 32
    56. N. Iorga, Românii prin călători, vol.III, Ed. Cartea Românească, 1935, București, p. 76
    57. N. Iorga, Istoria comerțului românesc, Tiparul românesc, București, 1925, vol. I, p. 276
    58. Ep. Melehisedec, Cronica Romanului, București, 1875, vol. II, pp. 230-236
    59. C. Rezachievici, op. cit., septembrie, 1995
    60. N. Iorga, Istoria comerțului românesc, op. cit., vol. II, p. 105
    61. I.M.E.R., vol.I, p.120
    62. ibidem și * * * – Călători străini despre Țările Române, vol VIII, p. 349, 189, 268
    63. I. Mitican, Din Târgul Cucului la Piața Unirii, Ed. Tehnopress, Iași, 2004, p. 14
    64. G. Asandului. op.cit., p. 35
    65. N. Iorga, Studii și documente, VI, pp. 294-295
    66. L. Rotman, Școala israelită română, Ed. Hasefer, București, 1999, p. 49
    67. ibidem
    68. N. Iorga, Istoria industriilor la români, Ed. Tiparul românesc, București, 1927, p. 173
    69. T. Chindea, Contribuții la istoria românilor din Giurgeul-Ciucului, Ed. Kahan, Gheorghieni, 1929, p. 104
    70. S. Costachie, Evreii din România – aspecte geografice, p. 95
    71. C. Rezachevici, op cit., nr. 10, oct. 1995, p. 81
    72. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Minerva, București, 1981, p. 200
    73. ibidem
    74. ibidem, p. 276
    75. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, p. 433
    76. I. M. E. R., vol. II, partea II, p. 52

 Florin NAHORNIAC

STABILITATEA MONDIALA E SCALENĂ ȘI VARIABILĂ

De vreo jumatate de secol, lumea este ordonata (atata cat e) sau destructurata, cooperanta sau tensionata, in armonie sau invrajbita, pe armatura unui triunghi scalen care are ca varfuri trei centri mondiali de putere: Washington Beijng si Moscova. Scalen, adica, stim ,,de la geometrie”, un poligon cu trei laturi, niciuna egala cu alta. Mai mult, un triunghi cu geometrie variabila, caci, in timp, cei trei protagonisti se apropie si se departeaza, ca nivel al relatiilor, iar aceasta sinergie da relief si palpit vietii internationale. “Triunghiul strategic” a fost consacrat de clasicul in viata al politologiei americane Zbigniew Brzezinski, dupa care variantele elaborate, proiectate sau descrise in materie s-au constituit intr-o impresionanta (ca volum) literatura. Contributie romaneasca de ultima ora este si cartea ,,Ganduri despre lume. 2017” (autori: Emil Vlad, Sebastian Oprescu, Serban Zodian), care ambitioneaza sa sintetizeze mersul actual al lumii, pe problematici si pe zone geografice, dar si in viziune globala.       Sectiunea consacrata ,,triunghiului strategic” iese din randuri, in fata, prin actualitatea ei stringenta, caci jocul imprevizibil al presedintelui american Trump intre China si Rusia ii nedumereste chiar si pe cei mai exersati politologi. Istoria mai recenta a acestei trilaterale , rememorata in carte, ii poate insa ajuta, prin cateva constante verificate in timp.       

 China si Rusia propun, impreuna, un model de relatie alternativ celui occidental. Raporturile lor economice sunt excelente, China fiind, din 2010, principalul partener comercial al Rusiei. Ambele mari puteri, marcate istoric de experienta regimului comunist, se opun preeminentei mondiale a Americii, pledeaza pentru multipolaritate si neimplicare a SUA in crizele din Asia de nord-est (Coreea) si sud-est (Marea Chinei de Sud).       

  Rusia si SUA au relatii contradicotrii – sunt concurente in Europa , Orientul Mijlociu, dar coopereaza impotrova terorismului Islamic. In Asia, si Rusia, si SUA, actioneaza pentru extinderea propriiilor zone de influenta. 

 SUA si China se consacra drept adevaratele superputeri mondiale ale secolului XXI, la unii indici China urmand sa surclaseze America, dupa estimatii chiar occidentale. Deocamdata insa, SUA au un PIB de 17,5 trilioane dolari, iar China de 7 trilioane (in 2014). America este, de departe, si cea mai mare putere militara a lumii. Rivalitatea si complementaritatea economica americano-chineza sunt, si ele, tot mai evidente – si mai de neevitat – dar asupra acestui aspect cartea se opreste mai putin. In compensatie, reamintim o spusa memorabila a lui Salvador Dali, si ea veche de vreo 50 de ani: America si China comunista nu au cum sa nu inteleaga, e vorba de cel mai mare consumator si cel mai mare producator ai lumii. 

 In materie de securitate regionala, daca jocurile in Europa nu pot fi facute fara americani si rusi, in Asia dominanti sunt aceiasi omniprezenti americani, dar tot mai influenti devin si chinezii. Altfel spus, in timp ce America se confirma ca singura superputere globala, acest statut a fost pierdut de Moscova prin destramarea URSS si nu a fost inca obtinut de Beijing, care este insa ferm hotarat sa-l aiba.

  Un postament pe trei piloni este mai stabil decat unul pe un singur sau doi piloni, dar pe patru puncte de sprijin temelia castiga considerail in stabilitate. Al patrulea asteptat, Uniunea Europeana, chinuita de propriile migrene, nu are insa nici timp, nici cele trebuincioase pentru mari jocuri globale. Cartea celor trei politologi romani nu omite nici acest ,,detaliu” ( vital pentru Romania), dupa cum mai tot ce ,,misca” in lumea asta isi afla loc in panoramica analiza

O minune a Maicii Domnului din zilele noastre

Maica Domnului e mereu gata să ierte, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu dragostea ei de mamă și să-L roage pentru sărmanii muritori, așa cum și în Acatistul ei mărturisim că „mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului”. A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu.

Dumnezeu a ales-o pe Maica Sa dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. Prin ea, lumii a răsărit bucuria. Prin ea s-a făcut începutul minunilor lui Hristos, scară cerească fiind pentru pogorârea lui Dumnezeu printre oameni. Ea este acoperământul lumii, cel mai lat decât norul și podul care îi trece la cer pe cei de pe pământ.

Dumnezeu ne-a arătat-o a fi deschizătoare a ușilor raiului și îndreptătoarea înțelepciunii celor credincioși. Maica Domnului este îmblânzirea Judecătorului celui drept și sălașul înțelepciunii Lui, iertarea multor greșiți, dar și haina celor goi de îndrăzneală. Ea este dragostea care biruiește toată dorirea și nădejdea bunătăților celor veșnice.

Ispitele tinereții

În fiecare zi se întâmplă minuni cu noi sau cu cei din jurul nostru, numai că noi nu avem timp să le observăm întotdeauna. Dumnezeu așteaptă mereu ocazia să ne trimită un semn, să ne întindă o mână, să ne tragă din vâltoarea lumii acesteia trecătoare înapoi în brațele Lui, pe drumul spre cer.

George Nițulescu are doar 19 ani și mărturisește în chip minunat cum Maica Domnului l-a adus la credință. S-a născut într-o familie bogată, de oameni cinstiți, însă foarte îndepărtați de Dumnezeu, care și-au uitat credința și tradițiile poporului nostru român. Fiind singur la părinți, George a fost ținut „în puf”, primind totul de la ai săi. Răsfățat, copilul a devenit obraznic, neascultător și egoist, așa cum devin majoritatea tinerilor de astăzi care nu merg la biserică sau care nu au parte de o educație sănătoasă morală în familie. „Pe lângă aceste mari defecte ale mele, am devenit necredincios, declarându-mă chiar ateu. Atât de tare eram potrivnicul lui Dumnezeu, încât am scos din casa părinților mei toate icoanele și toate simbolurile religioase”, mărturisește acesta.

„Un ateu devine creștin din mila Maicii Domnului”

Când tânărul a făcut 18 ani și și-a luat permisul de conducere, părinții săi i-au cumpărat o mașină foarte performantă și extrem de scumpă. Într-unul din drumurile sale, tânărul a mers la bunica sa, o femeie foarte credincioasă, care locuia foarte departe și care tocmai se întorsese dintr-un pelerinaj. „De la o mănăstire, bunica îi cumpărase mătușii mele o icoană. Nouă nu ne cumpărase nimic, pentru că știa că oricum nu am fi primit darul ei. Știind că mă întorc spre casă, bunica m-a rugat să iau icoana și să i-o duc mătușii din partea ei. Am primit-o cu greu, nici nu m-am uitat la ea, ci am aruncat-o cu mult dispreț pe bancheta din spate a mașinii”, mai spune George. Pe drumul de întoarcere, un exces de teribilism, dar și lipsa de experiență la volan a tânărului au făcut ca într-o curbă periculoasă mașina să se transforme într-o grămadă de fiare. Au venit SMURD-ul și multe ambulanțe la locul accidentului și toți au rămas uimiți de cum arăta mașina. „Cu toate acestea, eu vorbeam cu ei. M-au crezut în agonie, au crezut că sunt rănit grav și delirez. Cei de la Descarcerare au tăiat mașina în două pentru a mă putea elibera.”

Deși impactul fusese foarte puternic, băiatul scăpase fără nici o rană, contuzie sau zgârietură cât de mică. Scăpase nevătămat din acest cumplit accident și în momentul în care l-au scos, unii dintre cei care se aflau acolo au început să se închine. „Eu am crezut că se închină pentru că scăpasem cu viață, dar nu era așa. Pe piept țineam ceva, dar eu nici nu băgasem de seamă. Era icoana pe care bunica mi-o dăduse pentru mătușa și pe care eu o aruncasem nepăsător în mașină. De abia atunci m-am uitat la ea și am văzut că era icoana Maicii Domnului”, relatează George. Maica Domului pe care el nu o cinstea devenise scutul lui protector și se pusese ca o pavăză între el și fiare, între el și moarte. Maica Domnului nu s-a uitat la faptele lui, știind că tânărul este rău din neștiință și de aceea i-a fost milă de el și nu l-a lăsat să piară. „Acela a fost momentul de cotitură al vieții mele și de atunci am hotărât cu adevărat să îmi schimb viața. Ateul din mine a devenit creștin, iar din prigonitorul lui Dumnezeu devenisem un mare iubitor al Lui”, a mai spus tânărul.

„Cine a strigat-o pe Maica Domnului i-a fost bine!”

Maica Domnului a făcut această minune nu numai pentru George, ci și pentru ca fiecare dintre noi să ne întărim în credință că Dumnezeu e viu și e pururea lângă noi, că sfințiii mijlocesc neîncetat pentru noi, dacă îi chemăm în rugăciune, iar ea ne este acoperământ și sprijin ceresc. Părintele Ioan Iovan spunea că „e mai scumpă dragostea Maicii Domnului față de noi decât toată averea, toate rangurile, toată sănătatea și tot ce este pe pământ de mare preț. Închipuiți-vă să avem avocat pe Maica Domnului! Eu vi-l recomand”. Să o cinstim toți pe Maica Domnului, să îi citim acatistele, să o iubim și să îi cerem ajutorul, să îi sărutăm icoana cu dragoste, așezând-o la loc de cinste în casele noastre și astfel ea ne va fi ajutătoare, mijlocitoare, pavăză și scut împotriva necazurilor, bolilor, supărărilor și necazurilor acestei vieți.

 Florin CREȘTINUL

TARE! FIREA FACE REFERENDUM DACĂ SĂ RESPECTE O HOTĂRÂRE DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ A JUSTIȚIEI. PUȘCĂRIA VINE LA PACHET

Posesoare a unui caracter murdar, fiind amendată definitiv de Secția penală a Înaltei Curți în urma plângerii penale pentru ultraj, șantaj și amenințare depusă de membrul CNA, Narcisa Iorga, Gabriela Firea a făcut o criză de nervi la Antena 3 pentru că nu vrea să demoleze turnul construit de nașa sa de cununie de la a doua nuntă, Daiana Voicu.
„Nu se poate cere demolarea dand din pinteni, blocul are trei sau patru nivele sub pamant. Nu se face asa o demolare, de pe o zi pe alta”, a spus nervoasă primarul Firea la Antena 3 de unde se vede că moaștele tămăduitoare pe care le-a pupat în weekend în  Voluntari nu i-au ajutat să se însenineze. 
„Ii vom intreba pe bucuresteni intr-un referendum daca vor sa dam cateva milioane de dolari pentru a demola aceasta cladire”, a mai spus Firea.
Desigur că nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile așa cum este cea de demolare a turnului este o infracțiune. Ca să mai plătești și un referendum din bani publici crezând că pe baza referendumului vei scăpa de pușcărie dovedește că puterea i-a luat mințile țoapei lui Pandele. E adevărat că fapta ar fi grațiată prin legea ce o screm ALDE și PSD în Parlament dar rămâne de văzut când și dacă se va mai vota!
Citește și Firea face ce știe: șantajează și amenință. De data asta presa. 

Viața tumultuoasă a Zoiei, singura fiică a familiei Ceaușescu

Zoia, singura fiică a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, s-a născut la 1 martie 1949 și a încetat din viață la 20 noiembrie 2006, în urma unui cancer pulmonar. 

În cartea ”Ceaușismul. România între anii 1965 și 1989“, jurnalistul Şerban Orescu susține că numele său face trimitere la eroina Zoia Kosmodemianskaia, însă numele ei a fost schimbat în ”Zoe”: ”Procesul derusificării a fost ilustrat chiar în familia lui Nicolae Ceaușescu; numele rusesc Zoia a fost modificat – fără intervenția stării civile – în românescul Zoe“.

646x404-7Zoia făcut Liceul nr. 24, actualul Jean Monnet, și Facultatea de Matematică, pe care a absolvit-o în 1971. Intrase fără examen, pentru că avea medie mare în liceu. Se pare că ar fi vrut să studieze regie de teatru sau film, dar Elena Ceaușescu s-a împotrivit fără drept de apel: ”A fost de-ajuns o Lica Gheorghiu în țara asta”, ar fi Elena, făcând trimitere la lipsa de talent a fiicei lui Gheorghiu-Dej.

”În Universitate, Zoe legase prietenii deosebite, atrăgând un cerc de tineri inteligenți, cultivați și nonconformiști. Printre ei, fata lui Ceaușescu voia să se piardă și totodată să se regăsească pe sine“, arată Lavinia Betea în cartea ”Viața lui Ceaușescu. Tiranul“.

Zoia a absolvit cu media 9,75 și a promovat examenul de diplomă cu 10. A obținut titlul de doctor în matematică la Universitatea din București cu teza ”On Intertwining Dilations“, a publicat mai multe lucrări, dintre care 22 sunt înregistrate în baza de date a American Mathematical Society. A fost asistent universitar la Facultatea de Matematică și apoi cercetător la Institutul de Matematică. Din ’75, după ce institutul a fost desființat, a ajuns director la Institutul pentru Creație Ştiințifică și Tehnică (INCREST), unde a rămas până în 1989. Zoia n-a avut funcții politice în timpul regimului comunist.

Iubirile Zoiei Ceaușescu

Cea mai celebră aventură a Zoiei Ceaușescu a fost cea cu Petre Roman, viitorul premier al României. Această relație a fost relatată de Ion Mihai Pacepa și de Nicolae Pleșită, fiind confirmată apoi de alte persoane, între care și de șeful pazei sale, colonelul de Securitate Dumitru Burlan. Petre Roman a negat însă categoric această relație, precizând că ar fi cunoscut-o în iulie 1971 la câteva luni după ce a obținut o bursă în Franța.

Colonelul de Securitate Dumitru Burlan, cel care a publicat în 2003 o carte intitulată ”După 14 ani – Sosia lui Ceaușescu se destăinuie”, și-a reamintit în urmă cu câțiva ani, pentru ziarul Adevărul, cum Zoia Ceaușescu se plimba de mână prin parcul Herăstrău – o plimbare romantică, nevinovată – cu Petre Roman. Elena Ceaușescu i-a cerut lui Burlan să o ducă în parc pentru a se convinge și ea de acea relație, spionându-și practic fiica și pe viitorul demnitar post-decembrist.

Petre era fiul lui directorului Editurii Politice, Valter Roman. Acesta din urmă a fost convocat la discuții de Elena Ceaușescu. Relația dintre cei doi tineri a fost curmată de părinți, iar lui Petre Roman i s-a aprobat plecarea la studii în Franța.

De asemenea, Dumitru Burlan a rememorat pentru Adevărul scena celebră în care Zoia a dispărut, pur și simplu, de acasă pentru că se certase cu mama ei, care se împotrivea relației cu doctorul Dan Vincze, medic ginecolog din Cluj, de care se îndrăgostise în 1972. Elena Ceușescu nu era de acord cu această relație, pe motiv că ar mai fi existat cineva de naționalitate maghiară în familie.

”Zoe își abandonase mașina la Gara de Nord și, pur și simplu, dispăruse. Era Mercedesul alb pe care i-l făcuse cadou șahul Iranului, care era foarte bun prieten cu tatăl ei, cu Nicolae Ceaușescu, cu care se vizita și de două ori pe an. Am avut ordin să o căutăm peste tot pe domnișoara Zoe. Am găsit-o la Sighetu Marmației, la o familie de prieteni. S-a dus să se plângă la acei prieteni că părinții săi nu erau de acord cu prietenia cu doctorul Vincze. Au venit acolo și Bobu, și Nicușor. Eu i-am zis lui Nicușor să-i spună că este acolo și tovarășul Mitică. Așa îmi ziceau mie. Și domnișoara Zoe le-a zis că să plece toți și să rămână doar tovarășul Mitică cu mașina. Era prin martie și urma să fie ziua dumneaei de naștere. Am stat la Casa de oaspeți și pe urmă am venit cu dumneaei cu avionul și ne-a așteptat la aeroport generalul Pleșiță, care atunci era adjunctul ministrului”, a povestit Dumitru Burlan.

Zoia și Mircea Oprean, idila de la malul mării

După acest episod, au urmat mai multe relații pasagere, cu ziaristul Mihai Matei, cu scriitorul Petru Popescu, însă nici acești bărbați nu au fost agreați de familia Ceaușescu. În 1980, Zoia l-a cunoscut pe Mircea Oprean, inginer din Sibiu și cadru universitar la Politehnică. Bărbatul avea dosar bun. ”Se poartă frumos și nu se atinge de băutură“, l-a lăudat Elena traducătoarei sale de engleză.

Reținut după Revoluție, Mircea Oprean a povestit anchetatorilor, la 16 ianuarie 1990, cum s-a cunoscut cu fiica Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, în vara anului 1980.

”La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, când mă aflam în vacanță pe litoral, la Eforie Nord, Zoia era la Neptun cu ocazia unei conferințe internaționale de matematică. A mers la Neptun cu un prieten, Dodu Petrescu, văr cu Zoia. Dodu a sunat-o pe Zoia și a spus că se află la Neptun și a invitat-o la o cafea. Ne-am întâlnit pe terasa restaurantului Internațional în cursul după-amiezii. Din prezentarea făcută nu am aflat și nu știam despre Zoia decât că este verișoara lui Dodu. Abia spre sfârșitul întâlnirii, în cursul serii, mi-am dat seama că este Zoia Ceaușescu”, a rememorat cel care avea să devină ginerele cuplului dictatorial trei ani mai târziu, în aprilie 1983.

”Ne-am mai întâlnit tot la Neptun, de circa două sau trei ori. La aproape o lună după ce ne-am întors în București, am primit un telefon de la Zoia, după care am făcut o plimbare împreună cu Dodu, la Snagov”, și-a amintit Mircea Oprean despre primele momente ale relației sale cu Zoia.

Ulterior, lucrurile s-au complicat, dar, ca în orice poveste de dragoste cu happy-end, a urmat o nuntă ca-n povești.

”Ne-am mai văzut de câteva ori în acel an și am mai vorbit la telefon, după circa cinci-șase luni n-am vorbit și nici nu ne-am văzut. Am reluat apoi convorbirile telefonice și întâlnirile la inițiativa Zoiei. Ne-am cunoscut din ce în ce mai bine, îndrăgostindu-ne unul de celălalt și în final ne-am căsătorit”, a mai spus Oprean.

Anchetată pentru subminarea economiei naționale

În timpul Revoluției din 1989, Zoia a fost reținută împreună cu frații săi, Nicu și Valentin Ceaușescu, și anchetată pentru subminarea economiei naționale, ulterior ei fiind cercetați în stare de libertate. Zoia a fost reținută inițial pe 24 decembrie 1989, în complexul Primăverii, în casa bunicii din partea mamei, Alexandrina Petrescu. A fost trimisă la o unitate militară din București, la Antiaeriană. Acolo era pe 25 decembrie, când a auzit că părinții ei au fost executați. A rămas în închisoare până la 18 august 1990. La începutul lunii ianuarie 1990 a fost reținut și soțul ei, Mircea Opran, profesor universitar la Universitatea Politehnică, care a fost ținut în închisoare până pe data de 8 august 1990. Zoia a fost scoasă de sub acuzare în 1996.

După Revoluție, Zoia și Mircea Opran au fost apoi evacuați din vila în care locuiau. A urmat o perioadă în care cei doi au fost nevoiți să stea la prieteni sau pe la rude. Fiica soților Ceaușescu a făcut demersuri pentru a se reîntoarce la INCREST, însă a fost refuzată de conducerea de atunci a institutului. Zoia a dat în judecată instituția, dar procesul nu a fost încheiat. Într-un final, a decis să înceteze lupta și să se pensioneze.

Zoia și Valentin Ceaușescu, la înmormântarea fratelui lor, Nicu – Cimitirul Ghencea, 29 septembrie 1996 (Foto: Arhiva Adevărul)     

 După eliberare, Zoia Ceaușescu a dus o existență retrasă, ferindu-se aproape complet de presă. Mai mult s-a auzit despre ea în ultimii trei ani de viață, când a acționat în justiție statul român pentru recuperarea unor cărți, tablouri și bijuterii confiscate în 1989, respectiv pentru deshumarea părinților. A reușit să recupereze patru bijuterii de aur, tablouri ajunse la Muzeul Național de Artă sau cărți rare intrate în patrimoniul Bibliotecii Naționale. A murit pe 21 noiembrie 2006, în jurul orei 4.00. Un cancer la plămâni, care nu se mai putea opera. Avea 57 de ani și era fumătoare înrăită. Ceremonia funerară a fost modestă. Zoia Ceaușescu a fost incinerată la Crematoriul ,,Cenușa“.

 Sursa: adevarul.ro

Prinţesa Japoniei renunţă la titlu pentru a se mărita cu un muncitor

Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei Akihito, va renunţa la titluri şi statutul privilegiat pentru a se căsători cu bărbatul pe care îl iubeşte, un simplu „muncitor pe plajă”.

Prinţesa Mako şi viitorul soţ au studiat la aceeaşi universitate, însă s-au cunoscut într-un restaurant. Tânara de 25 de ani a fost cucerită iremediabil de Kei Komuro, un tânăr atletic, care schiază, cântă la violină şi găteşte, relatează Daily Mail.     În clipa în care Mako va spune DA, îşi va pierde statutul de acum şi va deveni un cetăţean de rând, potrivit traditiei japoneze.     Mako şi Kei s-au întâlnit în urmă cu 5 ani, iar în ultimele luni au fost nedespărţiţi.

                                                                                                           Georgeta AMBERT

Are mare tupeu pușcăriașul Dragnea Statisticile rușinii: Teleormanul, aflat 16 ani sub călcâiul lui Liviu Dragnea, a ajuns mai sărac ca Vasluiul. Oamenii sunt dependenți de ajutoarele sociale, iar statul e cel mai mare angajator din județ

Condus timp de 16 ani de liderul PSD, Liviu Dragnea, Teleormanul se zbate într-o situație economică extrem de dificilă, iar cifrele arată că situația este chiar mai gravă decât în Vaslui.       

Deși există în România județe care au cunoscut o dezvoltare economică spectaculoasă, precum Clujul sau Timișoara, la polul opus sunt județele care au rămas în aceeași sărăcie crâncenă, cu o populație dependentă de ajutoare de stat. Sunt județe ca Vaslui sau Teleorman, unde numărul pensionarilor și asistaților social îl depășește cu mult pe cel al angajaților, iar aceștia din urmă au printre cele mai mici salarii din țară. Iar perspective ca situația să se îmbunătățească nu se întrevăd. Veniturile extrem de reduse ale populației locale, dar și lipsa forței calificate de muncă nu atrag nici investitori. În aceste condiții, oamenii rămân dependenți de ajutoarele sociale, care consumă resurse uriașe de la bugetul central și local, iar statul reușește performanța să fie, paradoxal, cel mai mare angajator.

Foarte puțini salariați

Datele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, din subordinea Ministerului Muncii, arată că, din cei 389.433 de locuitori ai Teleormanului, 10.837 primesc venitul minim garantat, o formă de ajutor a statului pentru cei mai săraci români. Chiar dacă nominal sunt județe care au un număr mai ridicat de beneficiari, procentual județul lui Dragnea este liderul țării la acest capitol, cu 2,78% din populație beneficiară a venitului minim garantat.  

Vaslui nu e cu mult în urmă, cu un procent de circa 2,4%. De asemenea, cele două județe se remarcă printr-un număr ridicat de beneficiari ai pensiei sociale minime. Per ansamblu, pensionarii și asistații social sunt de două ori mai mulți decât numărul salariaților. În plus, datele statistice mai arată că și pentru aceștia din urmă, cele mai multe locuri de muncă sunt create de stat. „Dacă nu există activitate economică, cine creează locuri de muncă? Statul, la spitale, direcțiile de asistență socială, învățământ. Dacă nu sunt venituri, v-ați duce să deschideți acolo un parc de distracții?”, a declarat, pentru „România liberă”, Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).

Administrații locale dezinteresate

El a adăugat că nu poți face industrie în zone cu oameni care au muncit în agricultură. „Cum să se facă o uzină în Teleorman, pentru cine și cu cine?”, a spus Pârvan. Potrivit acestuia, vina este și a administrațiilor locale, care trebuie „stimulate” să atragă investitori prin tăierea fondurilor de la bugetul central, în lipsa performanțelor financiare. De asemenea, lipsa infrastructurii adaugă o piesă la acest tablou al cauzalității sărăciei.  

Am căutat explicații și la un specialist în resurse umane pentru situația din cele două județe. Mădălina Popescu, director general la firma de recrutare Pluri Consultants, spune că, în lipsa multinaționalelor, nu sunt oportunități de slujbe, în afară de cele care țin de agricultură. Chiar și așa, exploatațiile agricole reușesc cu greu să angajeze oameni, mulți fiind plecați la muncă în Italia sau Spania. „Dacă s-ar schimba mentalitatea de a întinde mâna și de a nu face nimic, cele două județe ar putea deveni poli cu valoare adăugată mare, fiindcă potențialul agricol este ridicat. Piața muncii este dezolantă peste tot în țară. În foarte-foarte multe orașe nu sunt oferte interesante, iar unde sunt, nu se găsesc oameni dispuși să muncească, atât timp cât ajutorul de șomaj este arhisuficient”, a declarat Mădălina Popescu.

Județul lui Dragnea, „detronat“ la șomaj

Până acum, județul Teleorman a fost cunoscut ca având cea mai ridicată rată a șomajului din țară. Într-un raport publicat în luna decembrie, Comisia Națională de Prognoză plasează Teleormanul tot în frunte, cu o rată a șomajului de 11,1%. Din acest motiv, Liviu Dragnea a fost atacat de adversarii săi politici inclusiv după câștigarea alegerilor. În varianta de primăvară a prognozei, în mod „miraculos” pe primul loc a trecut județul Vaslui, cu o rată a șomajului calculată pentru 2016 de 11,4%. Asta deși numărul de salariați a fost revizuit în ușoară creștere, fiind singurul județ al țării pentru care s-a modificat numărul de salariați între cele două rapoarte.

Amenințarea „teleormanizării“

În ultimul an, mai mulți lideri politici au arătat că modul în care s-a dezvoltat Teleormanul arată care este, de fapt, competența administrativă a lui Liviu Dragnea.      „Avem o alegere între o teleormanizare a României și o Românie modernă, europeană. Avem alegerea între sărăcie și un drum către prosperitate și normalitate în România”, a scris Nicușor Dan pe Facebook, în octombrie 2016.  

„E interesant de văzut că exact în bazinele electorale ale PSD, un partid cel puţin afişat de stânga, orientat spre nevoile oamenilor, exact acolo avem şi pungile de sărăcie cele mai mari. (…) În judeţul Teleorman, care a fost condus de domnul Dragnea, acolo avem cei mai mulţi asistaţi social. (…) Problema nu e că li se dau ajutoare sociale celor care într-adevăr au nevoie, problema e că asta se întâmplă de ani de zile şi nu se dezvoltă economia acolo. Oare de ce?”, a afirmat, în decembrie 2016, fostul premier Dacian Cioloș.      „Domnul Dragnea este un om foarte bogat într-unul dintre cele mai sărace județe din țară. Eu cred că asta e o problemă (…) Teleorman este un județ sărac pentru că oamenii au avut încredere într-o anumită clasă politică, care i-a păcălit. Ei nu trebuie să mai aibă încredere în acești politicieni. E momentul să se implice. Nimeni nu va avea grijă de ei dacă ei nu au ei înșiși grijă…” – Clotilde Armand, 10 octombrie 2016    

Replica lui Liviu Dragnea: „Să jignești locuitorii dintr-un județ, o parte din țară pe care vrei să o conduci, eu nu cred că s-a mai întâmplat în România. Așa cum se dă tehnocrat dl Dacian Cioloș, te-ai fi așteptat de la acest om, un om al cifrelor, să dea date reale. Încep cu niște cifre pentru rigoare. A vorbit de asistații sociali. Eu nu știu dacă dl Cioloș înțelege, are habar ce sunt asistații social. În general, cei de la PNL merg cu această idee aproape în toate județele, că cei mai mulți asistați social sunt în Teleorman, asta este programul lor de campanie. Am luat date oficiale de la Guvernul Cioloș, pe primul loc este județul Dolj la asistați social, mai sunt încă multe județe în fața județului Teleorman, de beneficiari de ajutor social.”

 Andrei PÎRJOLEA

Merkel anunţă o RUPTURĂ între SUA şi Europa. Prima reacţie a preşedintelui Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis nu s-a aratat ingrijorat cu privire la avertismentul cancelarului german Angela Merkel ca europenii ,,trebuie sa-si ia soarta in propriile maini” pentru nu se mai pot baza pe americani.

 Seful statului a comentat aceasta declaratie si perspectivele relatiei transatlantice, cu precadere cea intre Uniunea Europeana si Statele Unite.

,,Nu este cazul sa ne facem griji ca aceasta relatie va disparea, ea poate sa fie mai intensa sau poate sa fie mai putin intensa, daca conditiile politice se schimba. Relatiile raman importante si raman solide. Si Romania este de parere ca trebuie sa ramana unite”, a spus Iohannis.   In plus, acesta este de parere ca declaratia Angelei Merkel a venit ca urmare a unor ,,asteptari care nu au fost atinse” in cadrul summit-ului NATO de la Bruxelles, de joi. Angela Merkel a spus ca Germania si Europa urmaresc sa ramana in relatii bune cu Statele Unite si cu Marea Britanie, insa ,,trebuie sa ne luptam pentru propriul nostru destin”.
Berlinul a venit cu precizari, prin purtatorul de cuvant al lui Merkel, Steffen Seibert, care a transmis ca afirmatiile de duminica vin din partea unei persoane care este o ,,atlantista convinsa”, relateaza 
ziare.com.     ,,Pentru ca relatiile trans-atlantice sunt extrem de importante pentru cancelar, este corect, din punctul sau de vedere, sa vorbeasca deschis despre diferende”, a mai spus Siebert. Cu alte cuvinte, tocmai importanta acestor relatii face ca si vorbele cancelarului sa cantareasca mai mult

 Florin NAHORNIAC

Atentatul de la Manchester a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic

Un bărbat având chipul acoperit cu o cagulă a revendicat în numele grupării teroriste Statul Islamic (SI) atentatul de luni seară din Manchester, soldat cu 22 de morți și 59 de răniți, și a insistat că ”este doar începutul”, într-o înregistrare video difuzată de expertul marocan în mișcări jihadiste Abdallah Rami, transmite EFE Agerpres. 

În înregistrarea video, de numai 16 secunde, bărbatul cu cagulă, având în spate steagul negru al SI, vorbește în engleză și spune că ,,leii Statului Islamic încep să-i atace pe toți cruciații”.     Mesajul se încheie în momentul în care bărbatul ridică o pancartă pe care scrie de mână ,,Manchester 22-05-2017”, iar în limba arabă apar cuvintele , AUNQD268.dpuf,Allahu Akbar”.

                                                                                                    Florin NAHORNIAC

Lege salarizare. ATAC de la vârful ierarhiei universitare: Ei rămân ,,dușmanii de clasă” ai PSD-ului, pot să plece din țară

Sociologul Marian Preda a avut o reacție tranșantă după ce propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată, în ședința de marți a plenului Senatului.

„Cred că în curând în România se va face cercetare, educație, artă în ilegalitate!!! Dacă tot le dați salarii de mizerie, măcar interziceți-le, ,,neicusorilor”, ca să știe oamenii că trebuie să plece!

  Senatul a votat proiectul legii salarizării psd-iste (a fost și una pdl-istă, a lui Boc, dar nu s-a aplicat niciodată). Deciziile esențiale țin de mărirea salariilor și pensiilor proprii, ale celor care au făcut și votat legea, ale clasei politice și susținătorilor ei: ale primarilor, diverselor tipuri de funcționari înalți; pensiile speciale, inclusiv cele ale parlamentarilor, se deblochează ca să poată fi mărite ca urmare a creșterii salariului mediu, deci și a punctului de pensie! Cercetătorii din universități, artiștii, cei din educație (cu câteva excepții) rămân „dușmanii de clasă” ai psd-ului, pot să plece din țară, de ei nu are nimeni nevoie! „Trăiască” dictatura mediocrității politico-administrative!!!”, a scris Marian Preda pe Faceboo

                                                                                                                   Silvia ANDREI

LIVIU DRAGNEA SPERĂ SĂ CONDUCĂ DGPI PRIN MARIONETA SA DE LA MINISTERUL DE INTERNE

Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege pentru aprobarea OUG privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului de Interne, cu un amendament al Comisiei de apărare care prevede că şeful acestei structuri este numit şi eliberat din funcţie de ministrul de Interne. 
Traian Băsescu a explicat ce visează Dragnea.
”Cu o majoritate de tip „BIZON”, este greu să te înţelegi.
La Senat, s-a discutat problema noului serviciu de informaţii al Ministerului de Interne.
Am insistat asupra a două aspecte:
1. Şeful serviciului să fie numit şi în baza unui aviz imperativ dat de CSAT.
2. Serviciul să nu fie remilitarizat.
Prin intervenţia mea, a fost imposibil să clintesc majoritatea PSD-ALDE. Dragnea vrea un serviciu pe care să-l gestioneze singur, prin intermediul actualului, dar vremelnicului ministru al Internelor, pentru că din procesul de desemnare a şefului noului serviciu, a fost eliminat şi premierul.
Să scoţi Preşedintele României din circuitul de desemnare a şefului unui serviciu de informaţii militarizat şi extrem de puternic este, pe de o parte, o acţiune ticăloasă şi politicianistă, iar, pe de altă parte, neconstituţională.
Preşedintele este comandantul forţelor armate, cu sau fără voia lui Dragnea, cu sau fără voia PSD şi ALDE.
E de la Constituţie, băieţi, şi nu puteţi elimina Preşedintele, doar pentru că Dragnea vrea un serviciu la propria-i butonieră.
Să vedem ce părere va avea CCR, a anunțat Băsescu

                                              Iosif VARGA

INCENDIAR! Ce sume astronomice încasează NABABII de la ROMATSA

media-149609600023971900Un salariu mediu în cadrul ROMATSA este de circa 5.000 euro. La aceasta leafă de peste 5.000 de euro se adaugă spor de vechime, pana la 25%, spor pentru conditii grele 15%, spor pentru complexitatea dirijarii 26% si spor pentru lucru in ture-23,5%. Un calcul simplu arata ca un salariat Romatsa are un venit de aproximativ 40.000 de lei, echivalentul a 27 de salarii minime, relatează national.ro. În plus, un salariat ROMATSA care dorește să plece anticipat la pensie, ar urma să primescă un bonus de aproximativ 300.000 euro! 

Portalul stiripesurse.ro a intrat în posesia unor tabele care arată ”raiul” de la Romatsa:

Inițiativa cetățenească privind definirea familiei – adoptată de plenul Camerei Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, 9 mai 2017, cu 232 de voturi „pentru”, 22 – „împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la definirea familiei.

Această inițiativă cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Comisia juridică a aprobat textul așa cum a fost el depus.

Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Senat

       Florin CREȘTINUL

Gheorghe Ştefan, încă o condamnare

Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat la o altă pedeapsă finală de 8 ani şi două luni de închisoare în dosarul „Poşta Română”, în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu. Decizia, dată de Tribunalul Bucureşti, nu este definitivă şi poate fi atacată.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea specială a sumei de 422.138,07 lei şi a 35.306 de euro.       Gheorghe Ştefan, doi foşti şefi din Poşta Română şi doi adminstratori au fost trimişi, pe 3 martie 2017, în judecată, de către procurorii DNA, în al optulea dosar „Poşta Română”. Prejudiciul se ridică la 2,2 milioane lei.

  Potrivit DNA, în anul 2009, Gheorghe Ştefan şi-a impus un apropiat, pe Florin Ciobotaru Aurelian, în funcţia de director general adjunct având în coordonare Direcţia comercială a CN Poşta Română SA, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor. „Ulterior, Gheorghe Ştefan şi Ciobotaru Florin Aurelian au convenit cu inculpatul Marian Constantinof ca o societate comercială nou înfiinţată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relaţia contractuală cu CN Poşta Română SA, privind prestarea, în unităţile poştale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS. În schimbul folosirii influenţei sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru Florin Aurelian să înceteze contractele CNPR cu SC Smart Telecom Solution SRL şi să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL (pe care Marian Constantinof o controla prin interpuşi), Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Marian Constantinof să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut această din urmă societate comercială, în executarea contractelor încredinţate”, a transmis DNA, printr-un comunicat.    

„În acest context, Gheorghe Ştefan a exercitat presiuni asupra lui Ciobotaru Florin Aurelian pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL şi CN Poşta Română. La rândul său, Florin Ciobotaru Aurelian a exercitat presiuni asupra angajaţilor din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaţilor amintiţi, Florin Ciobotaru Aurelian a apelat la cunoştinţele juridice ale lui Mihăilescu Cosmin Dragoş (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-i oferi sprijin în încetarea raporturilor comerciale dintre companie şi SC Smart Telecom Solutions SRL”, au mai transmis procurorii anticorupţie.

                                                                                                                      Iosif VARGA

Demise în bloc în ALDE Sector 4

Fostul copreşedinte ALDE Sector 4 Letiţia Stoian a anunţat miercuri demisia în bloc din partid a membrilor organizaţiei, pentru a se alătura deputatului independent Daniel Constantin în noul său proiect politic. 

Letiţia Stoian a declarat că filiala este constituită din 238 de persoane, din care şase mai rămân în actualul ALDE. 
,,Este fosta filială PC. Toţi plecăm”, a spus Letiţia Stoian. 
Stoian anunţă că va susţine în continuare acţiunea în instanţă iniţiată privind nerespectarea protocolului de fuziune PC-PLR, precum şi plângerea penală formulată împotriva celor care au obstrucţionat accesul foştilor membri PC în sediile ALDE Sector 4. 
,,Majoritatea membrilor ALDE Sector 4 demisionează astăzi din partid şi vom continua în politică pe acelaşi drum cu Daniel Constantin. Echipa de la Sectorul 4 este formată în exclusivitate din foşti conservatori şi rămânem uniţi în jurul valorilor politice pe care le împărtăşim cu fostul preşedinte al Partidului Conservator. În urma noastră, în ALDE, va rămâne o mână de foşti PNL-işti mascaţi, care au venit în organizaţia noastră cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare şi ale căror realizări politice sunt lacătele schimbate pentru a opri accesul nostru în sediile de partid”, a spus Stoian, potrivit comunicatului. 
Fostul copreşedintele ALDE Sector 4 susţine că „responsabil pentru valul de demisii din ALDE este Călin Popescu-Tăriceanu, care a adus în partid oameni servili, pe care i-a propulsat în funcţii de conducere în vederea atingerii obiectivelor sale politice”. 
,,În continuare, rămânem fermi în acţiunile noastre în instanţă, pentru nerespectarea protocolului de fuziune şi a plângerii penale numărul 2590910/2017 cu privire la interzicerea accesului în sediu şi a sechestrării obiectelor personale şi de mobilier. Responsabil pentru aceste acţiuni abuzive este Adrian Chioţan, secretar de stat şi copreşedinte Sector 4, înscris în ALDE în 05.10.2016 provenind din PNL Sector 2, a cărui singură recomandare politică este susţinerea de către Călin Popescu-Tăriceanu”, a adăugat Stoian

                           Georgeta AMBERT

Decizie la Bruxelles: NATO aderă oficial la Coaliţia Internaţională împotriva Stat Islamic

Statele membre ale NATO au decis, miercuri seară la Bruxelles, să adere oficial la coaliția internațională condusă de SUA contra grupării jihadiste Statul Islamic, relatează AFP și DPA, care citează surse diplomatice. 

Reamintim că în 2014, Statele Unite au anunţat că peste 40 de ţări vor participa, într-un fel sau altul, la coaliţia împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

Dintre aceste aproximativ 40 de ţări, 25 sunt numite într-o declaraţie a Departamentului de Stat. Altele ar putea să colaboreze în mod discret, în anumite domenii, şi anume diplomaţie, informaţii secrete, asistenţă militară, lupta împotriva recrutării şi reţelelor financiare ale SI.

IRANUL, care nu a fost invitat la Conferinţa internaţională de la Paris, la care este organizată lupta împotriva SI, a anunţat că nu dorea, oricum, să facă parte din această coaliţie. Regimul iranian îi ajută şi consiliază pe kurzii irakieni împotriva jihadiştilor, dar a subliniat că nu-şi va coordona acţiunile cu Statele Unite, în contextul în care Washingtonul a respins de la început orice cooperare cu Teheranul, scrie Mediafax.

SIRIA lui Bashar al-Assad are, de asemenea, statutul de „persona non grata” în această coaliţie.

– Susţinere militară

STATELE UNITE: preşedintele Barack Obama a anunţat că este pregătit să lanseze atacuri aeriene în Siria împotriva SI şi a spus că forţele americane îşi vor extinde raidurile pe care le efectuează de o lună în Irak împotriva jihadiştilor ultraradicali. În total, 1.600 de militari americani vor fi mobilizaţi în Irak, cu scopul de a oferi o susţinere forţelor armate irakiene în domeniile echipamentului, formării şi informaţiilor secrete.

Secretarul de Stat american John Kerry a încercat săptămâna trecută să ralieze EGIPTUL – care-şi condiţionează participarea în domeniul securităţii de un mandat din partea ONU – şi TURCIA – care refuză pentru moment să participe la operaţiuni armate – la „războiul” pe care Statele Unite l-au declarat SI. În ofensiva sa diplomatică, el a obţinut joi, la Jeddah, angajamentul – eventual militar – a zece ţări arabe, inclusiv al ARABIEI SAUDITE.

CANADA: mobilizarea câtorva zeci de militari în nordul Irakului, timp de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, alături de militari americani care consiliază forţele kurde.

FRANŢA: livrarea de armament către peshmerga kurzi şi 58 de tone de furnituri umanitare în regiunea oraşului Erbil. Preşedintele François Hollande a promis vineri la Bagdad că va „ajuta şi mai mult (din punct de vedere) militar” Irakul în lupta împotriva SI. Potrivit unei surse diplomatice, ar fi „logic” ca Parisul să participe la atacuri aeriene, dar nu s-a anunţat nicio deizie în acest sens.

MAREA BRITANIE: Londra a livrat mitraliere grele şi muniţie forţelor kurde, consolidându-şi astfel livrările militare anterioare. Britanicii intenţionează să participe la atacurile aeriene, dar nu au luat încă o decizie în acest sens. Premierul David Cameron şi-a exprimat duminică hotărârea de a „adopta orice noi măsuri necesare” împotriva jihadiştilor din cadrul SI, care l-au decapitat pe lucrătorul umanitar britanic David Haines.

AUSTRALIA: a anunţat duminică mobilizarea a 600 de militari în Emiratele Arabe Unite (EAU), în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva SI.

GERMANIA: trei livrări prevăzute pentru combatanţii kurzi (30 de sisteme de rachetă antitanc, 16.000 de puşti de asalt şi 8.000 de pistoale).

ITALIA: a prevăzut livrarea unor mitraliere şi armament uşor confiscat de către autorităţile judiciare italiene în urmă cu aproximativ 20 de ani la bordul unei nave cu destinaţia fosta Iugoslavie.

ALBANIA, POLONIA, DANEMARCA, ESTONIA: livrări de echipament militar.

– Ajutor umanitar şi donaţii

ARABIA SAUDITĂ s-a angajat să verse suma de 500 de milioane de dolari la Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi (UNHCR). Marele muftiu i-a catalogat pe jihadişti drept „inamicii numărul unu ai islamului”.

KUWAIT: echivalentul a 10 milioane de dolari ca ajutor umanitar.

AUSTRALIA: găzduirea a 4.400 de refugiaţi irakieni şi sirieni, numeroase largaje de ajutor umanitar.

MAREA BRITANIE, CANADA, NORVEGIA şi POLONIA au trimis şi ele ajutor umanitar. ITALIA a promis un milion de dolari, SPANIA 500.000 de euro, IRLANDA 250.000 de dolari către Unicef şi 250.000 de dolari către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), LUXEMBURGUL 300.000 de euro către UNHCR şi Programul Alimentar Mondial (PAM).

TURCIA: peste 100 de camioane cu ajutor umanitar şi o tabără de refugiaţi în apropiere de Dahuk, în nordul Irakului.

Donaţii specifice către Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA): Elveţia (10 milioane de dolari), Japonia (7,8 milioane de dolari, inclusiv pentru alte organizaţii), Norvegia (6 milioane de dolari), Australia (4,6 milioane de dolari), Danemarca (3,8 milioane de dolari), Noua Zeelandă (800.000 de dolari), Finlanda (680.000 de dolari), Ungaria (150.000 de dolari), Coreea de Sud (200.000 de dolari).

FILIPINE sunt pregătite să se alăture unei alianţe, a declarat pentru AFP secretarul filipinez pentru Afaceri Externe, fără să facă alte precizări.

– Zona Golfului şi ţări arabe

EMIRATELE ARABE UNITE (EAU) şi ARABIA SAUDITĂ, dintre monarhiile de la Golf, se află în prima linie a frontului anti-SI.

Washingtonul ar putea să obţină ajutor de la BAHREIN, care găzduieşte Flota a V-a americană, KUWAIT, care acordă facilităţi militare Statelor Unite, şi QATAR, care pune la dispoziţia americanilor baza aeriană de la Udeid şi găzduieşte CENTCOM, Comandamentul militar american însărcinat cu Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Însă atitudinea Qatarului nu este sigură, Doha fiind suspectată de Occident că finanţează grupări islamiste radicale.

Ţările care fac parte din LIGA ARABĂ s-au angajat, de asemenea, să lupte împotriva terorismului şi SI, la nivel „politic, securitar şi ideologic”, însă în mod individual, puţine ţări arabe prezentând detaliat amploarea implicării lor.

Dacă respecţi religia, de ce-o bagi sub plapuma omului?

Şmecheriile astea cu familia tradiţională ar trebui să se oprească – că poate vine mâine un nebun şi ne duce la referendum să hotărâm dacă politicienii corupţi, ăia care-au pus țara asta la pământ, ar trebui spânzuraţi; şi ghici ce-o hotărî poporu’?    

 Sau să hotărâm câte bice primesc pe spinare ăia care nu-şi fac cruce cu limba când trec pe lângă biserică – sau sau sau. Înfumurarea asta cum că-i vrerea poporului e bumerang uneori, citește un pic despre Revoluția franceză și vezi cum în numele poporului s-au copt copii în cuptoare de pită; da, și vei mai afla că tot în numele poporului, pe altarul bisericii Notre-Dame, a fost pusă Zeița Rațiunii – o prostituată-n pielea goală. Aici nu mai e vorba de homosexuali sau nehomosexuali, iubească fiecare ce-i place, nu-i treaba mea și nu ăsta-i subiectul; nu mai e vorba nici de recunoașterea parteneriatelor civile (așa-zisa căsătorie), dar se naște încet-încet, din scremerea asta semi-narodnicistă, un Ev Mediu.  

Cât mai e până să obligi femeile să-și acopere capul pe stradă, cât mai e până să mă obligi să mă-nchin de câteva ori pe zi sau să pup poala popii? Mă scoți în afara legii dacă-s văduv, divorțat sau nu am copii? Dar dacă am o nevastă și-o amantă, dacă-mi las nevasta și mă mut la secretară, dacă schimb vreo cinci neveste? – mă încadrez în familia tradițională, nu-i așa?    Dacă nebunia asta cu impunerea reperelor bisericești va merge până la capăt, cea care pierde în final va fi chiar Biserica; lumea nu stă în loc, merge înainte că vrem-că nu vrem și iarăși popimea va fi scoasă vinovată că se opune timpului –  s-a mai întâmplat. Nu cere nimeni Bisericii, că-i ortodoxă, catolică, neoprotestantă sau ce-o fi, să se bucure la vecernie că Ion îl pupă pe gură pe Gheorghe, dar nu băga Biserica sub plapuma omului, cât o fi de păcătos și „pe invers“ omul ăla. Rolul Bisericii e să mă aducă spre credință, nu să-mi impună credința.  

E biserica aia un pic mai veche, de pe vremea când îți făceai cruce pe ascuns și sperai că bunul Dumnezeu, așa infinit de bun cum o fi, tot îi urăște măcar un pic pe comuniști.     În râca asta cu „familia tradițională“ se întâlnesc două frății cu aceeași idee extremă despre libertate: cei care i-ar spânzura pe homosexuali (ei sunt „ceilalți“, nu divorțații sau văduvii) și cei care se prefac că-i normal ca la unele parade gay să apară ciudați cu pene-n cur, un tămbălău făcând în numele libertății lor – nici nu știi ce să-i răspunzi copilului când vezi imaginile la televizor. Fiecare gașcă vrea să impună celeilalte găști propria definiție, unii tremură că le apune lumea, ceilalți o dau – pac la Răsboiul – cu discriminarea.    

Între timp, ce-ar fi să cerem autostrăzi „tradiționale“, școli „tradiționale“, spitale „tradiționale“; să vorbim deschis despre tradiționala șpagă rumână, despre angajările pe pile, și astea tot tradiționale fiind? Despre bisericile cu termopane de plastic? Pentru astea nu se fac coaliții; și dacă s-ar face, câte partide ar adera cu aceeași râvnă? Hai să vorbim deschis despre valorile noastre, ne ține rânza?

 Austriecii au construit calea ferată Arad-Alba Iulia, 211 km, în mai puțin de un an de zile – da, cu tehnologia de acum un secol și jumătate. Noi de când ne câcâim cu autostrăzile? Zilele trecute, „Muza adormită“ a lui Brâncuși s-a vândut la New York cu peste 57 de milioane de dolari – noi n-am fost în stare să strângem, un popor întreg, unșpe milioane pentru “Cumințenie“. Despre ce valori vorbim? Despre care libertate? Aia de a fi, vorba lui Brâncuși, și mai proști și mai săraci? Când i-ai auzit pe deștepții ăștia naționali îngrijorați că se duce de râpă familia românească vorbind despre autostrăzi, Brâncuși, modernitate?   Liderii Bisericilor au tăcut, academicienii au tăcut, toți au tăcut – nu cumva să se curețe boboru’ de râie și să se revolte că nu-s autostrăzi, școli, spitale.

De fapt, e o ipocrizie fără margini – ținta e coalizarea euroscepticilor, a marginalilor care mai cred că Uniunea Europeană ne distruge valorile, că ne-ar fi mai bine fără NATO sau că România e în pericol de dispariție. Sunt ultra-românii care mai cred că evreii conduc lumea sau că legionarii și Ceaușescu au ținut cu poporul și că – asta chiar n-ai cum s-o eviți –
ungurii ne iau Ardealul. Nu le spune nimeni, nici Biserica, nici Academia, că Europa asta, așa cum o fi, a primit români ca Brâncuși și Coandă și Enescu și i-a făcut mari – că românii nu prea dau șanse românilor; nu le spune nimeni că evreul Lazăr Șăineanu, cel care a iubit ca nimeni altul limba română și i-a pus oasele la loc, a cerut jumătate de viață cetățenie română și n-a primit-o; nu spune nimeni că Ioan Sigismund Zápolya/János Zsigmond Zápolya, ultimul rege al Ungariei, primul principe al Transilvaniei, a introdus limba română în Biserica Ortodoxă din Ardeal în locul celei slave – și da, spre marea supărare a popimii ortodoxe. Om avea în noi sămânță de națiune mică și asta ne face să punem sub preș tot ce nu ne dă bine la mândrie? Până să vorbim de familiile altora, tradiționale sau nu, oare cum ar fi să-i luăm un buchet de flori nevestei și să nu ne mai altoim copiii?      

 Trădare, nu-i așa?, cum să spui chestiile astea când noi am învățat din manuale că suntem un fel de extratereștri morali & ospitalieri & drepți & viteji? Cum să spui că libertatea e un bun personal și că nu ai nevoie decât de reperele oneste ale legii ca să faci ce vrei cu libertatea asta? Uite, unii aleg mereu ajutorul social, alții se fac medici, lăcătuși mecanici, dascăli sau zugravi. Unii iubesc femeile, alții, câți or fi, iubesc bărbații și ăia care nu iubesc pe nimeni – ne arată experiența – intră în politică. Care cui taie capetele?

   Acest referendum nu va avea loc – și nu apăr o cauză sau alta, fiecare să-și trăiască iubirile cum crede de cuviință –, dar ideea că o majoritate poate zdrobi o minoritate doar pentru că-i majoritate ne duce înapoi cu secole; nu e un referendum care să facă dreptate, ci unul care dă cu dreptatea unora pe spinarea altora – și noi am mai trecut prin asta, pe vremea când, dragi tovarăși ai Coaliției pentru familie, stimați lideri ai Bisericilor – amintiți-vă – ne făceam cruce pe ascuns. 

O jertfă pentru înfăptuirea idealului național

S-au împlinit 100 de ani de la jertfele românilor pentru câștigarea Ardealului. 1916-1917 au fost ani grei pentru țara noastră. Mobilizarea a 1.250.000 de ostași chemați sub drapel pentru realizarea României Mari a însemnat un efort uriaș, 15% din populație, adică toți bărbații apți între 18 și 45 de ani. Între cei care au plătit cu prețul sângelui lor împlinirea marelui ideal românesc se află și învățătorul Ion Trașcă din Albulești, Mehedinți. Pilda de românism a acestui dascăl căzut în luptele date spre sfârșitul lunii noiembrie 1916 la Ciorani, Prahova, reprezintă lecția continuă predată de acest brav erou, de data aceasta nu în sala de clasă, ci pe câmpul de bătălie.

Sublocotenent_Trasca_01_w888_h1378_q100Mobilizarea pentru front s-a făcut într-un entuziasm înălțător. Printre miile de învățători care au răspuns la chemarea țării s-a numărat și Ion Trașcă, cadru didactic din Albulești. Înaintarea învățătorilor în corpul ofițerilor de rezervă pleca de la considerentul că luminătorii satelor ar fi cei mai potriviți, mai apți pentru a fi conducătorii sătenilor în luptă. Aveau o cultură și cunoștințe tehnice pentru a primi instrucția militară în câteva luni. Învățătorul, unicul fiu al familiei Trașcă, s-a născut la 20 mai 1893. A făcut școala la Strehaia, iar educația aleasă, primită în anii copilăriei de la mama sa, Elisabeta, și cunoștințele temeinice acumulate în ciclul primar i-au călăuzit pașii spre o școală de elită, Școala Normală de Învățători din Craiova. Aici, elevul Trașcă și-a însușit arta pedagogică de la profesorul Ștefan Velovan, cel mai mare pedagog al timpului său.

Dar a venit războiul și proaspătul învățător Trașcă, înrolat în eroica armată de la Jiu, mai exact în batalionul I din Regimentul 26 infanterie „Rovine” Craiova, cu gradul de sublocotenent, a primit ordin să ocupe Valea Jiului de Vest, cu centrele Vulcan și Lupeni.
Chiar și pe front fiind, Ion Trașcă se interesează de soarta școlii și a elevilor săi. Dragostea de familie și țară este ideea care domină conținutul primelor cărți poștale adresate soției sale, Aristița. În primele săptămâni de confruntare, tânărul ofițer expediază scrisori în care mulțumește lui Dumnezeu pentru sănătate și îndeamnă la încredere în izbânda românească. „Să nu fii tristă, iubită nevastă, căci cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând, vom cuceri drepturile noastre. Dumnezeu ne-a ajutat ca până în prezent, deși într-un timp scurt, să fim victorioși. Să fii liniștită, căci eu sunt complet sănătos, gândindu-mă continuu a-mi face datoria pentru binele patriei.”

„Trupa care nu înaintează să moară pe loc”

Dar situația pe frontul de la Dunăre se înrăutățește brusc. Întârzierea și neexecutarea ordinelor de către cele două divizii de infanterie rusești fac ca armata română din Dobrogea să fie înfrântă la Turtucaia și să cedeze Silistra și Bazargicul. Înaintarea trupelor germane, bulgare și austro-ungare în Dobrogea a impus oprirea ofensivei în Transilvania și aducerea de aici a unor trupe în ajutor. Slăbită considerabil astfel, Armata I-a care ocupase Făgărașul a pierdut Petroșaniul după 10 zile de luptă.
Iată ce scria sublocotenentul Trașcă soției sale în ziua când se împlineau doi ani de la căsătoria lor (21 sept. 1914), apărând frontiera muntoasă de la Jiu: „Eu dragă, pe aici pe unde mă aflu, departe-departe, nu trăiesc în casă caldă, nu trăiesc nici măcar într-o casă neîncălzită. Trăiesc sub cerul liber, în cort, în mijlocul brazilor, în frig și zăpadă cum e aci la voi pe la Crăciun. Așa cum trăiesc, în bubuituri de tun, vezi că am timpul să mă gândesc acasă, pe lângă că-mi fac și datoria față de țară (…) Caută de-mi ascultă sfaturile ce-ți dam și-ți dau și acum când sunt cu viața în primejdie, ascultă și te asigur că va fi bine. Scrie-mi dragă, gândindu-te că numai așa mai putem vorbi, și nu se știe dacă și în scris vom putea vorbi mult. Primejdia e mare.” 
Într-adevăr, luptele erau crâncene. Dă mărturie despre aceasta și ordinul generalului Ioan Dragalina, comandantul Armatei I-a Române: „Cer imperios la toți, de la general la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a demnității și a cinstei numelui de român. Cer de la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează să moară pe loc”.
Acele zile de încleștare maximă, când fiecare putea face cunoștință cu moartea în orice clipă, s-au răsfrânt și asupra gândirii luptătorului Ion Trașcă. Acum își va scrie el testamentul și îl va înmâna tatălui său care la jumătatea lui octombrie 1916 venise la Bumbești să-l vadă. Învățătorul își presimțea moartea care avea să se întâmple peste doar o lună, pe 28 noiembrie, dar nu în Oltenia, ci pe frontul din sudul țării, în Prahova, la Ciorani. 
Sursă: Ardeal sau Speranța, prof. Costel Safta și Speranța Brezuleanu Trașcă, Școala Agatonia, 2014

Testamentul unui erou

„E greu a suferi, dar alt chip nu-i. E puțină speranță că ne mai vedem, de aceea îmi înșir aici, în scris, doleanțele mele sau mai bine zis Testamentul meu:
Îndură orice greutate și nu dispera, gândește-te la suferințele lui Hristos. Oriunde vei avea a trăi, trăiește cinstit, ferindu-te de destrăbălarea omenească. Puțini sunt cei cinstiți, fii de poți dintre aceștia. Păstrează-ți, cum te învățam, corpul curat, nu uita însă și sufletul. Citește, ai ambiția de a învăța și roagă-te lui Dumnezeu. Casa ți-o vei ține în perfectă curățenie, iar masa să ți-o pregătești întotdeauna cu îngrijire și curat. Îmi aduci vestea că avem moștenitor. Îl recunosc al meu dacă nașterea va avea loc cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai 1917. În cazul că până atunci vom avea moștenitor îți zic: să-ți fie cea mai mare bucurie, și văzându-l pe el să te gândești că mă vezi pe mine. Să-l ai deci tovarăș de mângâiere, de alinare a suferinței soțului pierdut. Vei trăi, tu și moștenitorul, cu drepturile ce ți se vor cuveni de la mine ca ofițer, cu puțina avere ce ai tu (pământ și bani) și cu ceea ce legal ți se cuvine din puținul pământ al tatii. (…) Te-am iubit și gândul la tine îmi va fi până în cea din urmă clipă a vieții.
Aflând despre moartea mea, interesează-te la regiment în scris și apoi, când vei fi sigură c-am murit, îmi vei face rostul creștinesc. Tu poți, dacă inima îți spune că ai ținut la mine, să porți doliu, cel mult un an, iar doliul sufletului poate fi pe toată viața, dacă sufletul tău îți va șopti așa. Mie îmi vei pune la răspântie de drum o cruce de piatră cu inscripția: «Aici odihnește luptătorul I. I. Trașcă mort pentru înfăptuirea idealului național ce-l propovăduia. Anul… Luna… Ziua…». Moștenitorul, de va fi băiat, se va numi «Crișan» sau «Ardeal», iar de va fi fată, se va numi «Speranța». Moștenitorul îl vei căsători cu un suflet blând și cult, iar nu cu un bogat și incult. (…)
Îi vei vorbi moștenitorului despre tatăl lui, cine a fost și ce dorințe avea. Las tuturor rudelor și alor mei salutul cel din urmă, iar pentru tine vărs cea din urmă lacrimă, când sunt în brațele morții.“ 
I.I. Trașcă

„Un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi!”

Intrarea României în Războiul cel Mare, cum a fost denumit în istorie Primul Război Mondial, a fost dictată de interesul național legitim de a-i elibera pe românii din Ardeal din situația umilitoare în care erau ținuți din timpul regimului dualist austro-ungar instalat în anul 1867.
Ardealul împilat, „țara” unde Horea, Cloșca și Crișan au pătimit moarte crudă pentru faptul că erau români, pământul pentru care Avram Iancu a vărsat lacrimi amare, cerea răsturnarea unei dominații politice dictatoriale cu nume vechi, medieval, Unio Trium Nationum, care îi excludea pe românii majoritari în interiorul Carpaților.
Legitimată așadar de unitatea etnică și de limbă, de vechimea istorică, de credința comună, de tradiții și de cultură, acțiunea militară de la 1916 răspundea proiectului național de așezare a statului român modern între statele libere puternice ale Europei. 
„Ostași!… V-am chemat ca să purtați steagurile noastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare (Bucovina rămăsese încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea sub dominaţie străină), ale căror rămășițe zac în pământurile ce le veți dezrobi, vă cheamă la biruință ca vrednici urmași ai ostașilor care au învins la Războieni, la Călugăreni și Plevna! Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit, o luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să-i îndurăm însă greutățile și izbânda va fi de partea noastră! Arătați-vă deci demni de gloria străbună! De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi!” Acesta a fost ordinul de zi numărul 1 dat din București de Regele Ferdinand al românilor la 14 august 1916.

 

                                                                             Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC