Arhive zilnice: 11 mai 2017

Marea și pravoslanica Rusie a arătat întregii omeniri că este și va rămâne invincibilă pentru toți. Paradă militară impresionantă de Ziua Victoriei la Moscova

Rușii au organizat un eveniment impresionant în ziua de 9 mai în Piața Roșie din Moscova cu ocazia celei de-a 72-a aniversări a Zilei Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei Naziste.                                             

Parada militară, care a avut loc în Piața Roșie din Moscova, a început la ora 10.00 și a durat în jur de o oră. Mii de militari ruși au patrulat în fața audienței adunate și a președintelui Vladimir Putin.

Pe lângă parada terestră ar fi trebuit să aibă loc și un show aerian, dar acesta a fost anulat în ultimul moment din cauza vremii nefavorabile. În fiecare an, ceremoniile militare de pe 9 mai sunt considerate ocazia perfectă pentru a-și etala tehnica militară  de ultimă oră. Peste 10.000 de militari și 114 unităţi de echipament, precum și 70 de aeronave au participat la acest eveniment.  Potrivit presei ruse, noutatea paradei de anul acesta a fost numărul mare de femei care au patrulat, 210, de două ori mai multe ca anul trecut, și prezența Armatei tinere, formată din copii între 11 și 18 ani.

Editorialul ediției: Până când mai asistăm la fărădelegile pe care le face pușcăriașul Dragnea și nimeni nu face nimic ca să-l oprească

Bine v-am găsit la noua ediție a editorialului și țin înainte de toate să vă întreb: vă place în ce mahala a ajuns această țără sfântă multimilenară? Vă place țiganiada ce domnește și stăpânește Parlamentul României? Toate acestea se datorează jigodismului care le emană mai marii legislativului românesc. Să nu iei măsuri împotriva unor așa ziși politicieni care nu au cele elementare norme de conduită civică? Cine i-a trimis în parlament? Noi, prostimea! Ceea ce se întâmplă la această oră în viața politică reprezintă conduita politicienilor români care nu au scrupule să batjocorească acest multimilenar. Toate aceste comportări de mahala denotă mârlănismul de care dau dovadă coaliția de guvernare PSD – ALDE. Pe fondul aceste crase indiscipline aleșii neamului vor grațiere cu scop personal. Mă refer aici la faptul că mult disputata grațiere este, în mod special, pentru pușcăriașul Liviu Dragnea și viitorul pușcăriaș, infractorul Călin Popescu Tăriceanu. Totul este un circ.

Când se opune grațierii, Dragnea vrea să-i păcălească pe români. Sau pe corupții din PSD

Dansul sălbatic pe care-l face PSD pe tema grațierii faptelor de corupție trebuie privit cu circumspecție. Ideea că în interiorul partidului există opinii divergente între senatorii din Comisia juridică și Liviu Dragnea nu este plauzibilă. Într-un partid condus cu mână forte de președintele său astfel de acte de disidență nu sunt posibile. Sau sunt, dar doar cu aprobarea despotului. Mai puțin luminat. 

În săptămânile din urmă, senatorii juriști ai PSD au grațiat darea și luarea de mită, dar și traficul sau cumpărarea de influență. Amfitrioni au fost Șerban Nicolae, președintele Comisiei, și Traian Băsescu, autorul unor amendamente scandaloase. La scurt timp după votarea acestor amendamente, Liviu Dragnea a scris pe Facebook: „Dezaprob categoric votul din Comisia juridică de la Senat prin care au fost adoptate amendamentele privind grațierea faptelor de corupție. Am spus tot timpul, și îmi mențin punctul de vedere, că nu susțin grațierea infracțiunilor de corupție. Înțeleg că raportul final nu a fost încheiat. Voi avea o discuție cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conțină aceste amendamente“. Lucru care s-a și întâmplat rapid. În ziua următoare, modificările aduse Legii grațierii au fost anulate. Mai mult, două propuneri de grațiere a abuzului în serviciu și conflictului de interese au fost respinse. După acest vot, Dragnea a fost tranșant: „Nu voi mai permite nimănui să afecteze imaginea acestui partid care este susținut și de la care oamenii așteaptă lucruri bune“. Liderul PSD s-a declarat “destul de dezamăgit de modul în care a funcționat Comisia juridică“, motiv pentru care cazul lui Șerban Nicolae va fi discutat în partid. „Va trebui să luăm măsuri“, a amenințat Dragnea.   Ceva e-n neregulă cu imaginea asta, nu credeți? Transformarea peste noapte a lui Liviu Dragnea în Monica Macovei nu este convingătoare. Există două scenarii, care ar justifica o astfel de abordare a șefului PSD asupra anticorupției:  

1) În PSD există consens pe subiectul grațierii faptelor de corupție, iar ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Senat a fost doar o punere-n scenă a liderilor social-democrați. Cu ce scop? De a demobiliza protestele #rezist. Strategia PSD seamănă cu povestea “Petrică și lupul“. Petrică era cioban, se plictisea de moarte și a zis să se distreze alarmând satul că vine lupul și mănâncă oile. Sătenii l-au crezut de câteva ori, au ieșit cu furci și topoare să-l izgonească, dar au realizat că fuseseră păcăliți. Când lupul a venit cu adevărat, nu au mai crezut țipetele disperate ale lui Petrică, lupul a făcut ravagii printre oi, iar Petrică abia a scăpat cu viață să-și învețe lecția.  Așa și cu PSD. Parlamentarii agită opinia publică cu pericolul grațierii corupților, oamenii ies în stradă ca să împiedice acest lucru, iar Liviu Dragnea vine apoi să ne spună că, de fapt, nu e niciun pericol. Face declarații pe placul cancelariilor europene, pentru a adormi vigilența oficialilor europeni, pentru a-i face să creadă că și-a învățat lecția după adoptarea OUG 13/2017. Poate nu întâmplător sceneta „Uite grațierea, nu e grațiere!“ a fost pusă în scenă exact când la București era în desfășurare o misiune de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pe justiție. 
După doar o seară de miting, protestatarii #rezist au plecat acasă cu senzația că lui Liviu Dragnea îi este frică să meargă până la capăt cu grațierea corupților. Nimic mai neadevărat. Drumul Legii grațierii prin Parlament e abia la început. PSD a luat decizia să se angajeze într-un război de uzură, care să pună serios la încercare nervii protestatarilor. PSD are șanse să-l câștige. Episoade precum cel din Senat vor mai apărea cu siguranță. Poate în plen, poate în Comisia juridică a Camerei Deputaților, ori poate chiar în plenul acesteia. După fiecare reprezentație a PSD, dacă numărul celor care vor ieși în stradă va fi din ce în ce mai mic, oamenii lui Dragnea vor câștiga. 
Trebuie să ai nervii tari ca să #reziști până la sfârșit. Acesta este scopul social-democraților: să banalizeze ideea protestului de stradă, singurul instrument cu care pot fi opriți săși pună în aplicare planul și de care le este realmente frică. Când vigilența societății civile va fi adormită, PSD va da lovitura de grație. Nu se va întâmpla acum, ci cât mai aproape de promulgare.

2) Mai există și scenariul în care Liviu Dragnea e sincer în dorința de a bloca grațierea corupților. În acest caz, șeful PSD este posibil să fi făcut un târg cu instituțiile de forță. Să fi obținut imunitate, în schimbul sacrificării celorlalți lideri ai partidului. O astfel de posibilitate a fost evocată de Traian Băsescu, care l-a avertizat pe liderul social-democrat că Sistemul îl folosește, fără a-i oferi prea multe garanții. Un astfel de scenariu mi se pare mai puțin credibil. Pentru Liviu Dragnea este foarte riscant. Nu-și poate păcăli la nesfârșit colegii care așteaptă să scape de pușcărie. Dacă vor realiza că Dragnea este o Iudă, îl vor executa fără să clipească. Nu va avea timp să își onoreze partea sa de înțelegere cu Sistemul. Așadar, rămâne scenariul în care PSD încearcă să adoarmă vigilența societății civile. Dacă va reuși, vom face un imens salt înapoi.

Statul de drept, așa imperfect cum e, a început să cedeze

Fie că ne place sau nu, repetatele atacuri la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi avalanşa de informaţii, chiar şi nedovedite, legate de implicarea Laurei Codruţa Kövesi în diverse acţiuni incompatibile cu poziţia de procuror-şef au început să aibă efecte asupra instituţiei pe care aceasta o conduce. De la începutul anului, niciun politician în activitate nu a mai fost deranjat de către DNA cu un dosar penal nou. 

 Singurii din lumea politică vizaţi de procurorii anticorupţie, potrivit comunicatelor publice ale Direcţiei, sunt doar foşti: un fost primar, Gheorghe Ştefan; un fost ministru, Gabriel Sandu; un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Singurul personaj cu conexiuni încă active în Parlament şi în serviciile secrete a fost Sebastian Ghiţă, pentru care s-a început în februarie urmărirea penală pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Dar chiar şi marele Sebastian Ghiţă a căzut, între timp, în dizgraţia protectorilor săi. Poate că e doar o coincidenţă, poate că procurorii anticorupţie au rămas fără dosare puternice în portofoliu şi acum documentează altele (numai în ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, „România liberă“, Rise Project şi Hotnews au furnizat material consistent, mai trebuie doar ca anchetatorii să se autosesizeze).

 Dar nu ne putem abţine să nu remarcăm faptul că, după un 2016 plin, această detaşare a DNA de viaţa politică vine în acelaşi timp cu acuzaţiile lansate de Sebastian Ghiţă, prin România TV şi alte gornete de presă, şi cu suspiciunile transformate în anchetă parlamentară şi penală cu privire la noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, când Mircea Geoană s-a culcat preşedinte şi Traian Băsescu s-a trezit cu un al doilea mandat.

 De fapt, după asaltul fără tihnă inclusiv al acestuia din urmă asupra procurorilor, după agresivitatea parlamentarilor privind graţierea faptelor de corupţie şi pentru reducerea sau dezincriminarea unor infracţiuni, Direcţia Naţională Anticorupţie condusă de Laura Codruţa Kövesi, principala vizată de multe dintre atacuri, pare că s-a cam speriat de politicieni.       Iar senzaţia asta este neplăcută, pentru că ne transmite mai multe mesaje îngrijorătoare. Primul şi cel mai important este că statul de drept, aşa imperfect cum a fost construit în ultimii ani, este pe punctul să cedeze. Au mai rămas câteva insule ale rezistenţei, printre care se remarcă pozitiv procurorul general Augustin Lazăr, dar niciun zid nu rezistă la infinit când valurile îl lovesc aproape fără oprire şi când aproape nimeni – în afară de oamenii din stradă – nu se opune.                  Mai ales că atacurile se intensifică, iar retragerile tactice ale politicienilor, precum cea de săptămâna trecută, sub presiunea protestelor, sunt făcute doar pentru a pregăti cu mai multă viclenie şi tupeu un nou atac.    

Al doilea semnal este acela că retragerea DNA din viaţa politică arată cât de vulnerabile sunt instituţiile în România şi arată că orice câştig din ultimii ani este reversibil mai repede decât ne imaginam. Iar vulnerabilitatea unei instituţii importante contribuie la apocalipsa la care lucrează pesediştii din decembrie încoace. România este din nou la o răscruce importantă, iar modul în care vom trece peste aceasta depinde exclusiv de cum vor acţiona românii. Politicienii nu cedează, e clar, decât sub presiune şi sub frică. Dacă cele două dispar, totul va fi pierdut. Iar ţara se va întoarce, cel mai probabil, în urmă cu 17 ani.       Doar că epoca Dragnea este cu mult mai grea decât cea a lui Adrian Năstase, primul prim-ministru  postdecembrist condamnat definitiv la închisoare. 

Condamnați la un mandat parlamentar cu executare

Fiecare zi cu această majoritate parlamentară trebuie scrijelită pe un perete imaginar și tăiată la sfârșitul ei – așa cum fac deținuții pe zidurile închisorii. Pentru că nici nu mai ști cine e cu adevărat închis. Dar poate le trece prin cap să facem schimb. 

Mă aștept ca următoarea propunere legislativă din partea inginerilor și subinginerilor de drept să prevadă eliberarea tuturor pușcăriașilor și să ne bage pe noi, ceilalți, în locul lor. Cine nu trăiește din ajutor social, pac, la pușcărie. N-ai prăduit nimic, marș la închisoare.    Ăștia care au furat, mult, puțin, cum au putut și ei, au fost, de fapt, motorul economiei. Noi, ceilalți, am fost frânarii care ne-am opus mereu progresului. Progresului lor. Dacă ne-ar lua pe toți, ar fi loc să-și angajeze toate neamurile, nu doar copiii și nevestele. Așa s-ar împlini și promisiunea aia cu milionul de noi locuri de muncă. Și chiar Legea salarizării ar fi rezolvată.      Acum, marile valori – profesori, doctori, diplomați și ingineri – sunt la închisoare. Afară sunt doar niște fraieri penibili care ies în piață. Cât să-i mai lăsăm să strice toate prăduielile?    Vă dați seama câte mașini Ferrari am fi putut avea acum prin Mamaia? Câte Rolls-uri ar fi bântuit prin București. Ne puteam lăuda și noi cu ceva.
Așa, avem doar niște golani în stradă. Să sperăm că vor ieși din nou elitele la Cotroceni ca să arătăm lumii cine suntem cu adevărat.  Dar nici asta nu contează prea mult. Noroc cu Parlamentul că lucrează. Fără ei nici n-am exista. Doar că ar fi nevoiți să se voteze singuri și să-și păzească portofelele unii de alții. Dacă n-am mai fi, poate că nici Alina Gorghiu n-ar mai avea cui să dea socoteală că nu era la serviciu într-o zi crucială, poate că și Traian Băsescu ar fi mai liniștit.      Ce trebuie să reținem e că, oricum, în Parlament sunt singurii oameni informați. Aici și la pușcărie.  

După cum spune șoferul pușcăriașului Voicu, toți cei care sunt împotrivă sunt neinformați sau, pur și simplu, nu înțeleg. E clar. Până nu devii parlamentar, nu știi nimic. Ești doar un prost care votează și plătește impozite. Dacă ai uitat de vreo amendă, imediat ai conturile blocate. Așa meriți dacă n-ai furat și tu câteva milioane de euro de la stat. Atunci ai fi înțeles ce rău e când unii ca tine nu-și plătesc dările și suma totală de prăduit e prea mică pentru atât de mulți șacali.      Dar, odată intrat în Parlament, o lumină mistică te învăluie. Dintr-un absolvent obscur de liceu industrial sau licențiat în drept la facultatea fără nume, devii, pe loc, genial, cu tot cu rude. Înțelegi tot, vezi macro. Ai acces la secretele Universului. Doar că nu le poți comunica vulgului. Nu pot fi toți iluminați. În schimb, pot fi sfidați. Sunt doar niște condamnați la un mandat parlamentar cu executare din care mai sunt 3 ani, 8 luni și restul zile.   

Gral-col(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

 

Ziua veteranilor de război

Ziua veteranilor de război se sărbătorește în fiecare an, la 29 aprilie.

Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie a anului 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor, Înaltul Decret prin care s-a instituit acest titlu, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea combatanților acoperiți de glorie pe redutele Războiului de Independență (1877-1878). La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ”Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”, notează site-ul oficial al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Astfel, participanților la Războiul de Independență li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent și diferite înlesniri, în semn de recunoaștere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.  

 De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanții la campanii și urmașii lor au primit diferite drepturi și avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanții la Primul Război Mondial care au fost decorați cu Medalia ,,Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiții speciale de pensionare, potrivit volumului ,,Calendarul Tradițiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul — lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerilor activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și care fuseseră decorați cu Ordinul ‘,,Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități.

 Veteranii de război, drepturi și avantaje   

Veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje și în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

Guvernul a hotărât, prin HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca Ziua veteranilor de război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. 
În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de legea nr. 49/1991 și de legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea 303/2007.

 Gral prof univ dr ec Florin NAHORNIAC

Europa a marcat Ziua Victoriei Aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva nazismului

In 2017, Europa a sărbătorit împlinirea a 72 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și victoria Aliaților împotriva Puterilor Axei.

Ziua Victoriei semnalizeaza predarea Germaniei naziste in fata fortelor Aliate, insa nu marcheaza si finalul conflagratiei. Japonia nu s-a predat pana la 15 august 1945.

Dintr-o perspectiva cronologica, fortele naziste au semnat predarea neconditionata la 7 mai 1945, dar liderii Aliati au convenit sa mai astepte o zi pentru a face anuntul oficial la Washington, Londra si Moscova

Astfel, continetul european sarbatoreste Ziua Victoriei Aliatilor la 8 mai.

Dar, pentru ca la Moscova trecuse de miezul noptii atunci cand nazistii au semnat tratatul de predare, Uniunea Sovietica si, ulterior, Federatia Rusa au decis sa marcheze ziua la 9 mai.

Europenii au lansat ceremoniile inca de joi cand liderii statelor baltice, ai Romaniei, Cehiei, Slovaciei, Spaniei, Bulgariei, Ciprului si Croatiei – state membre ale Uniunii Europene ce au fost ocupate de nazisti sau au fost conduse de lideri locali ce s-au aliat cu regimul lui Adolf Hitler – s-au reunite la Gdansk, in Polonia, unde in 1939 nazistii au decis sa invadeze teritoriul polonez.

Romania a fost reprezentata la ceremonii de presedintele tarii, Klaus Iohannis.

Tot joi, oficiali rusi si germani au depus o coroana de flori pentru soldatii Armatei Rosii ucisi in batalia de la Stalingrad. In Paris, secretarul american de Stat John Kerry si presedintele francez  Francois Hollande au participat la o procesiune la Arcul de Triumf.
Germania, unde Ziua Victoriei nu este sarbatorita, Bundestagul si Bundesratul s-au reunit vineri pentru o sedinta solemna. Ceremoniile continua pe tot parcursul weekendului in intreaga Europa.

La Moscova, Vladimir Putin a pregatit o parada militara de amploare. Pentru celebrarea victoriei si a sfarsitului celui de-al Doilea Razboi Mondial, Kremlinul a mobilizat aproximativ 16.000 de soldati, 200 de vehicule armate si 150 de avioane si elicoptere ce vor defila in celebra Piata Rosie din capitala Federatiei Ruse.

Totusi, din cauza crizei din Ucraina si a unei atitudini din ce in ce mai agresive in ceea ce Moscova numeste ,,vecinatatea apropiata”, Vladimir Putin va fi inconjurat la parada in mare parte de autocrati, multi dintre liderii occidentali refuzand sa ia parte la ceremoniile organizate de Kremlin.

In timp ce paradele anterioare ii aduceau pe liderii SUA, Frantei si Germaniei la Moscova, in 2015 Putin va fi insotit de liderii Chinei si Indiei. Majoritatea liderilor Uniunii Europene sunt absenti, spatiul euro-atlantic acuzandu-l pe Putin de implicare si sustinere directa si activa a conflictului separatist din estul Ucrainei.  Acest lucru însă nu-l afectează pe Marele Putin care dacă își pune mintea cu liderii occidentali îi ,,îngroapă”cât ai zice pește

 Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

„MISLEA” din Târgşor

 de Silvia CODREANU

….dar nu-mi amintesc ce culoare avea poarta penitenciarului, a Târgşorului? Îmi amintesc –cum pot să uit, sau cât de repede (?), că dincolo de ea Nevăzutul, Netrăitul şi Neânchipuitul Tărâm al Privării de Libertate mi-a cuprins grumazul, intrându-mi prin şira spinării…Este al dracului de greu să vomit ghemul de emoţie fără secreţiile puturoase ale patetismului.

O oră! De la poarta închisorii până în sala destinată întâlnirii cu deţinutele, trecând prin două filtre , s-a scurs o oră. Am lăsat în urma noastră, dincolo de poartă, toate contactele cu lumea din care veneam. Traşi cu forcepsul în universul detenţiei, în piuitul aparatelor, cu percheziţie” la sânge”, zvârliţi alături de bagaje, mai răvăşite decât noi, am dat piept în piept cu deţinutele. Au ridicat sacii grei cu decor dispărând pe alee. În urma lor, stingheri…

     Cam 10 rânduri de scaune în faţa unei scene (stupefacţie!). Jumătate de oră am întins la decor, am îmbrăcat zeghele (de temniţă grea, aduse din inima iadului comunist), ne-am întins pe saltele, cu spatele la sală. Încolonate din timp, triate cu două săptămâni înainte, deţinutele şi-au ocupat locurile. Lemnul scenei (micuţă,        de un metru şi lată de încă doi), proaspăt vopsit, trosnea sub tălpile noastre.

O linişte apăsătoare îmi strivea pieptul, îmi bubuiau timpanele şi aş fi vrut să nu mă-ntorc, să nu privesc către sală, să nu respir, să nu plâng, SĂ NU ! Am citit zeci de cărţi, sute de pagini pe internet despre atrocităţi ale unui sistem represiv, am înjghebat un scenariu apoi, repetând la nesfârşit celor pe care-i făceam părtaşi la suferinţele martirilor închisorilor comuniste, actorilor acestui spectacol, cât de puternic trebuie să empatizeze cu suferinţa, cu umilinţa, cu teroarea acelor ani (zeci!!) de detenţie, şi totuşi…

Sunt patru luni de când l-am cunoscut pe Octav Bjoza, preşedintele AFDPR ! Doar atunci, vorbindu-ne am ajuns pe buza prăpastiei. Împinşi de la spate, închişi între paginile istoriei, azvârliţi de mulţi ca el pe porţile penitenciarelor, acelora din cărţile de noi doar citite, în urma lor zăvorâte, doar aşa am simţit pe buze gustul tămâiei şi al disperării. Astăzi, într-un alt timp, cu alt tip de detenţie, dar în acelaşi loc, am trecut şi noi prin porţile penitenciarului..

Rămasă în mijlocul scenei, cu încă patru ani de condamnare administrativă, fără drepturi (fără nici un drept…nici acela de a judeca!), priveam pentru prima oară în sală, priveam prin avalanşa de lacrimi ochii celor care făceau eforturi să înţeleagă pentru” cât de puţin” s-a murit ! Puşcăriaşe de drept comun, cu mici sau mai mari infracţiuni, cu omor din sau nu din culpă, borfaşe…fără importanţă acum, stăteau gâtuite de emoţie, unele plângându-şi amarul. Aplauzele s-au stins, actorii au rămas în spatele scenei, nevăzuţi, discursuri de mulţumire… şi cel al dlui Bjoza, neobosit, netulburat de nici o umbră de resemnare sau de uitare. Pe lângă mine s-a strecurat o deţinută…spre baie…sub privirile gardianului. S-a întors şi a înţepenit lângă umărul meu drept. Inmărmurită! Mi-am întins braţul şi mi-am aşezat palma pe braţul ei. Un timp…cât să se fi scurs?… am ascultat vocea din faţa cortinei. Gardianul dădea semne de nelinişte. Din priviri a chemat-o. A aplecat capul şi l-a făcut atent la braţul meu, şi-a scos ochelarii, a îndepărtat lacrimile şi a dispărut mulţumindu-ne!

Împachetăm în tăcere, trecem prin filtre, conduşi până la gardul închisorii. Porţile se închid în urma noastră. Ne-aprindem ţigările, semn de libertate, zâmbim amar în poză, umăr lângă umăr,

Penitenciarul Târgşor
24.04.2017

Preotul Haralambie Irimescu din Apele Vii, judeţul Olt, în temniţa comunistă

De Adrian Nicolae Petcu

S-a născut la 7 octombrie 1907 în localitatea Radomireşti, judeţul Olt. După absolvirea Seminarului Teologic de gradul II, în 1931 a primit darul preoţiei, ajungând să slujească la Ghizdăveşti, fostul judeţ Romanaţi (astăzi Dolj), apoi de la 1 martie 1936 la Roşieni, judeţul Olt. Aici, părintele Irimescu a înfiinţat căminul cultural, biblioteca parohială, a întreţinut o cantină şcolară şi a demarat şantierul pentru ridicarea unei clopotniţe. De fisa-pr-Haralambie_w1497_h2000_q100asemenea, după cutremurul din noiembrie 1940, a reparat biserica parohială. La 1 martie 1944, a revenit la Parohia Ghizdăveşti. Văzut ca unul dintre intelectualii reprezentativi din localitate, după 1948 este luat în vizorul autorităţilor comuniste. Este reţinut, dar eliberat a doua zi. În schimb, este vizat în al doilea val de arestări, când se căutau vinovaţi pentru eşecul colectivizării în agricultură. La 30 iunie 1959 este reţinut, anchetat sumar la Securitatea din Craiova, apoi trimis în lagărele de muncă de la Periprava, respectiv Salcia (octombrie 1959). Prin Ordinul Ministerul Afacerilor Interne  nr. 10052 din 20 iulie 1959 i se stabileşte o detenţie administrativă pentru 36 de luni în lagăr de muncă. Ulterior, în ianuarie 1960, este anchetat în lagărul de la Periprava. În referatul introductiv se consemna cum nu fusese „lucrat în acţiune informativă individuală”, dar se arăta că, după 23 august 1944, a avut „manifestări duşmănoase împotriva socializării agriculturii”. În anchetă, părintele a recunoscut că, în 1938, a fost arestat sub acuzaţia de deţinere şi răspândire de material legionar, dar achitat la proces. Apoi, în septembrie 1939, în contextul asasinării prim-ministrului Armand Călinescu,  a fost reţinut, iar a doua zi eliberat. Nu a recunoscut apartenţa la organizaţia legionară şi nici „manifestările duşmănoase” la adresa regimului democrat-popular, de care era acuzat. Tot în anchetă au fost aduse probe noi, prin declaraţiile date de membri de partid din localitate.

Aceştia arătau despre părintele Irimescu că „este cunoscut ca un element respectuos, retras, şi se poartă frumos cu cetăţenii comunei”; „a sprijinit organele de stat în acţiunea de întovărăşire din comuna Apele Vii [domiciliul părintelui, n.n.] şi el fiind întovărăşit. Nu a pus greutate organelor locale” şi „nu este cunoscut cu manifestări duşmănoase în comună; timpul liber şi-l petrece în gospodărie, ocupându-se de grădinărit”. Din cauza sănătăţii precare cu care se confrunta, fiind bolnav de TBC, din 1960 părintele Irimescu a fost declarat „inapt pentru muncă”. La 30 iunie 1962 a fost eliberat de la Periprava. A fost reîncadrat în preoţie, începând cu 1 septembrie 1962, la Parohia Brabeţi, judeţul Dolj, în 1970 revenind la Ghizdăveşti.

„Doamne, la cine ne vom duce?”

De Pr. Dumitru Păduraru

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Ioan 6, 56-69

Când Domnul Iisus Hristos a vorbit despre Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, mulţi s-au îndepărtat de El. Socoteau că este ceva absurd să consumi trupul cuiva. Însă uitau un lucru: Cel care le vorbea nu era un învăţător oarecare, ci era chiar Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul nostru. Puţina credinţă i-a făcut pe mulţi să se retragă din preajma Sa şi să nu-L mai urmeze. Şi astăzi putem găsi mulţi care nu înţeleg ce este Sfânta Împărtăşanie sau care văd în aceasta un simplu ritual şi au mari rezerve în a crede că în Sfântul Potir este chiar Hristos. Însă, nu tot ceea ce este logic este şi adevărat, sau tot ce este adevarat este şi logic! Sunt lucruri pe care mintea nu le poate pătrunde şi cărora nici nu le poate da o valoare reală. Domnul Hristos, văzând poticneala lor, i-a întrebat pe ucenici: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?” Răspunsul ucenicilor are valoarea unei mărturisiri: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice!” Doar cu El dobândim veşnicia! 

Controlorul șef al SRI, afaceri cu arabi dubioși: Adrian Țuțuianu a fost asociat cu Fathi Taher și Mohamad Yassin, într-o firmă care exporta armament

Actualul președinte al comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii, Adrian Ţuţuianu, dar şi unul dintre foştii șefi al aceleiaşi comisii, Ion Stan, au fost asociaţi într-o firmă ce exporta armament, alături de controversatul om de afaceri arab Fathi  Taher şi de partenerul de afaceri al lui Omar Hayssam, cel care ispăşeşte, în prezent, o pedeapsă cu închisoarea pentru terorism.  

Din filieră mai face parte, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, fostul colonel al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii comuniste, Marin Antonescu.  Afacerea a funcţionat între anii 2002 și 2008 în localitatea Mija din Dâmbovița, judeţ controlat în prezent chiar de către deputatul PSD Adrian Ţuţuianu. Acesta a fost asociat și administrator la SC Parc Industrial Mija SA, care i-a avut ca acţionari şi pe Marin Antonescu, fost ofițer DIE sub acoperire în Belgia şi vicepreședinte al Partidului Democrat Dâmbovița, pe Fathi  Taher şi pe Mohamad Yassin. Firma din Mija era producătoare de echipamente militare (grenade de mână ofensive şi defensive, bombe de aviaţie, rachete antitanc, mitraliere cu două şi patru ţevi, proiectile reactive, cutii de viteze pentru transportoare blindate) și lucra pentru și în subordinea Companiei Naționale ROMARM.  Mohamad Yassin a fost partener de afaceri cu Omar Hayssam, printre altele, în Manhatan Fashion SRL.  Iar sirianul condamnat pentru terorism a fost implicat și în alte dosare ultrasecrete de trafic internațional de armament (conform declarației din dosarul DIICOT a procurorului Ciprian Nastasiu).  

Cine este colonelul DIE

Marin Antonescu a fost ofițer sub acoperire al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii comuniste. În anul 2006, fostul premier al României Petre Roman declara presei că acesta ar fi fost şeful lui Traian Băsescu, pe când fostul preşedinte lucra la Anvers. Informaţia a fost negată atât de şeful statului, cât și de fostul ofițer DIE. Traian Băsescu a afirmat că ”lui Petre Roman memoria îi joacă feste”.  

Totuşi, Marin Antonescu a lucrat la Ambasada României din Belgia în subordinea lui  Silvian Ionescu, în aceiași perioadă (1987-1990) în care Traian Băsescu era șeful agenției NAVROM la Anvers. După Revoluţie, ofiţerul a fost membru PD și PDSR și a avut mai multe funcții în administrație, între care și cea de prefect al județului Dâmbovița. Marin Antonescu a primit de la CNSAS verdict de colaborare cu poliţia politică.      Fostul ofiţer DIE a intrat pe 30 iulie 2006 în acționariatul firmei ce aparținea lui Yassin Mohamad, SC Parc Industrial Mija SA. Acum este pensionar. Oana Antonescu, fiica lui Marin Antonescu, a fost europarlamentar PDL între anii 2009–2014.

Ceilalţi asociaţi controversaţi

Fostul deputat PSD Ion Stan, fost preşedinte în Comisia parlamentară de Control al SRI și fost şef al organizaţiei Dâmboviţa a acestui partid, a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2016, la doi ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit bani în timpul campaniei electorale din 2012 de la oameni de afaceri, în schimbul înlesnirii câştigării unor contracte cu statul.

 Plăiașu Gabriel, unul dintre asociaţii din  SC Parc Industrial Mija SA, este membru PNL Dâmbovița și fost deputat între 2004-2008. Acesta a uitat să-și treacă în CV implicarea sa în această firmă, deşi a menţionat asocierea în alte societăţi comerciale. Gabriel Plăiașu este fratele șefului Oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor, chestorul Neculae Plăiașu.        Fathi Taher, de naţionalitate palestiniană, având triplă cetăţenie – iordaniană, română şi greacă, a venit în România la mijlocul anilor ’70, sub acoperirea de comerciant. În realitate, potrivit relatărilor din presă, aceasta nu reprezenta decât o formă de acoperire a activităţilor sale din România, menite să asigure obţinerea resurselor necesare finanţării unor acţiuni ale Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei. Pentru o mai bună conspirare, s-a căsătorit cu o româncă, unul dintre argumentele forte în obţinerea cetăţeniei române.  

Ţuțuianu: În acel parc industrialaveau loc numai activități de  industrie și comerț ori servicii

Preşedintele comisiei de control al SRI a declarat, pentru „România liberă“, că implicarea sa în SC Parc Industrial Mija SA ar fi fost limitată. „Am fost numai administrator în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Dâmbovița, care era acționar în acea societate. Armament se fabrica la Uzina Mija care aparținea de Ministerul Economiei și Industriilor. În acel parc industrial aveau loc numai activități de industrie și comerț ori servicii. La desemnarea mea ca administrator s-a ținut cont de faptul că eram și sunt jurist, avocat specializat în economia comerțului și afaceri”, a precizat senatorul Adrian Ţuţuianu. Totuşi, acesta nu pomenește nimic în CV-ul său despre fosta sa funcție de administrator la SC Parc Industrial Mija SA. În dreptul anilor cu pricina, 2002-2007, actualul șef al Comisiei de Control al SRI se mărginește să scrie că a făcut un master la Institutul Național de Administrație şi un doctorat.

SENTINŢĂ. Bani pentru anularea unei condamnări

Mohamad Yassin, doctorul lui Omar Hayssam, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în condiții speciale, sub supraveghere, în octombrie 2016, de către magistrații de la Tribunalul București. Condamnarea sub supraveghere a fost aplicată deoarece inculpatul și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și a „manifestat posibilităţile de îndreptare”.

 Mohamad Yassin a fost acuzat de DNA că, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, ar fi pretins de la doi denunțători suma de aproximativ două milioane de euro, în mod direct și prin intermediul unui complice, Tahli Fadel, în schimbul intervenției sale pentru a obține anularea condamnării de 23 de ani închisoare primită de sirianul Omar Hayssam.

 Florin CERNĂUȚEANUL

Ce rămâne după ce treci în rezervă

Ieșirea la pensie sau, ca să fiu perfect cazon, trecerea în rezervă e un prilej de bucurie. Pentru mulți. Uneori, chiar și pentru cei care fac pasul cu pricina.     Se deschide o nouă etapă în fața lor, pe care unii știu să o parcurgă activ, creativ, alții, dimpotrivă, se îngroapă într-un soi de mizantropie găunoasă și devin din ce în ce mai închiși în propriul orizont îngust, acru și pesimist.

florin-sperleaBucuria, mai prost sau mai bine mascată, este, uneori, și a celor care rămân.  Este trist, dar știu șampanii care s-au desfăcut, împrăștiind licoarea bahică în fântâni spumante, doar fiindcă un anume personaj ieșea la pensie: subordonații sărbătoreau momentul ca fiind unul de maximă fericire doar fiindcă cel care le fusese șef o vreme punea în cui ținuta militară.   Pe șleau spus, scăpau de el. Istoria militară, vreodată, va consemna, dincolo de documentele oficiale, aride, cu antet, în alineate frumos așezate și formule prestabilite, emoțiile, gândurile și sentimentele celor care vor fi fost siliți să intre într-un malaxor din care au ieșit amputați sufletește.     Am întâlnit astfel de cazuri și este cu totul regretabil că unii îi descoperă pe ceilalți, uman, firesc, abia după ce fac pasul spre rezerva oștirii.

Colonelul Ion Ciontea, după șase ani în fruntea Trustului de Presă al MApN, trece în rezervă. L-am sărbătorit şi am băut un pahar de vin în cinstea sa, dar am făcut-o cu regretul despărțirii, așa cum, cel mai probabil, în armata română, aceasta este regula, celelalte situații evocate fiind mai degrabă excepțiile.  Am parcurs împreună șase ani dificili. Doi, cel puțin, într-o tranziție continuă de la ceva spre altceva, uneori, din nefericire, siliți a sfida reguli elementare ale jurnalismului, traversând mări tulburi, furtuni aprige și îndoieli continue în onestitatea unora dintre cei care pretindeau a fi camarazii noștri.    Am rezistat. Și am făcut-o împreună, fiindcă meritul colonelului Ion Ciontea va fi fost acela de a pune mai presus de sine instituția. Și am mers mai departe. Construind. Uneori, luând-o de la zero, atunci când a fost posibil.     Am găsit mereu, în acești șase ani, o ușă deschisă la directorul Trustului de Presă al MApN și posibilitatea unui dialog, chiar și atunci când părerile noastre nu coincideau. Și aș fi ipocrit să spun că totul a fost atât de lin pe cât mi-aș fi dorit.    

Dar nu ne avertizează, înțelept, cronicarul că nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi, înfruntând ceea ce-i este dat? Mai ales acolo unde regulile, cel puțin din zorii modernității noastre, suferă de o elasticitate îngrijorătoare?  I-am prețuit pe șefii care au știut să lase ceva în urma lor. Fiindcă una din măsurile cu care judecă posteritatea – știu asta prea bine! – este exact aceea a construcției. Niciodată ușoară, niciodată lipsită de efort consistent.  Ion Ciontea lasă în urma sa un Muzeu al Presei Militare, de altfel singurul muzeu al presei din România, pe care ceilalți, aceia care rămân, au obligația de a-l dezvolta și extinde, un post militar de radio –Vocea Armatei –, un vis devenit realitate, dorit și de alți directori ai Trustului de Presă al MApN, dar care a reușit să emită abia în mandatul lui Ion Ciontea, și un studio multimedia modern, prilej de zâzanii infantile, dar funcțional.   Și, în plus, lasă o frumoasă amintire. A reușitei. A construcției durabile în vremuri dificile. La care și alții vor trebui să așeze propriile cărămizi, cu vocație de ziditori autentici.

  Redacția

Rareș Bogdan, bilețel despre Dragnea lăsat la DC News

Rareș Bogdan a acordat un interviu în exclusivitate în platoul DC News unde l-a criticat vehement pe Liviu Dragnea. 

,,Scriu următorul bilețel și îl las aici, la DC News: Liviu Dragnea nu va ajunge niciodată președintele României. După perioada ianuarie-februarie 2017, este singurul politician care a încasat o cădere dură. Liviu Dragnea are astăzi un ridicol de 11% cotă de încredere. Sorin Grindeanu care, culmea, a semnat OUG 13, are în continuare, 32%. PSD are în continuare peste 40%”, a zis Rareș Bogdan la DC News.

„Uite, prin intermediul vostru, îl invit la un interviu. (…) Țineți minte ce vă spun: Liviu Dragnea are un singur gând. Modelul pe care lucrează este Tsipras. Problema lui este că și Victor Ponta vrea același lucru”, a mai zis jurnalistul.                                                                                  ,,Eu am văzut un Liviu Dragnea până la alegeri și un Liviu Dragnea ulterior. Astăzi, el este personajul care vrea să devină un Traian Băsescu și este mai talentat decât fostul președinte și decât Victor Ponta. Liviu Dragnea nu dorește altceva decât îndepărtarea propriilor concurenți din partid, în frunte cu Victor Ponta. Cred că dușmanului lui principal nu este Klaus Iohannis, ci fostul premier. (…) Liviu Dragnea s-a comportat impecabil în campania electorală. A fost foarte coerent, extrem de aplicat și a plăcut. Deci Liviu Dragnea a convins în campanie. După câștigarea alegerilor, Liviu Dragnea s-a schimbat într-un mod radical”, a mai zis Rareș Bogdan la DC News.

Balcanii de Vest – sub tirul atacului hibrid

 Protestele care s-au extins în întreaga Serbie după alegerile prezidențiale din 2 aprilie nu fac decât să completeze valul de instabilitate politică și socială cu care se confruntă vecinii din Balcani din 2014 încoace. Rând pe rând, străzile orașelor din Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și, cel mai recent, Serbia au fost cuprinse de ample proteste de stradă, unele violente, altele „colorate“, dar toate îndreptate împotriva abuzului de putere al politicienilor, a deciziilor de politică externă a guvernelor sau a legitimității alegerilor din aceste state. Ruta balcanică a emigranților economici și a refugiaților sirieni nu a făcut decât să agraveze și mai mult situația vecinilor noștri de la sud de Dunăre. În acest context de instabilitate, statele din Balcani devin însă vulnerabile într-o măsură mare și în faţa influenței actorilor externi cu interese în regiune.

 Astfel, în contextul crizei din Ucraina și al conflictului dintre Rusia și Occident, tot mai mulți experți își exprimă îngrijorarea că statele din Balcani nemembre UE și NATO ar putea deveni un teren al confruntării hibride dintre Est și Vest. Declarația recentă a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care anunța că Alianța Nord-Atlantică va ajuta Balcanii de Vest să-şi dezvolte instituţii de informaţii şi apărare pentru a putea rezista în faţa influenţelor externe, venite mai ales din partea Rusiei, nu face decât să confirme temerile specialiștilor.

Factorul rusesc

Preocuparea Rusiei pentru „frații slavi“ are rădăcini istorice. De-a lungul anilor, exporturile de gaze, proiectele de infrastructură și investițiile rusești au consolidat legăturile dintre Moscova și statele balcanice. În plus, legăturile religioase, culturale, etnice și pozițiile comune critice față de politicile Occidentului de soluționare a conflictelor din fosta Iugoslavie constituie elemente de solidarizare a slavilor de sud cu Moscova.

 În ultimii ani, pe fondul angrenării UE într-o serie de crize interne, Rusia și-a extins influența în Balcanii de Vest. Vizita triumfală a președintelui Putin la Belgrad, în octombrie 2014, este o dovadă a preocupării Rusiei pentru regiune. Dar susținerea fățișă a Kremlinului pentru președintele republicii Srpska din Bosnia-Herzegovina, Milorad Dodik (care vehiculează scenariul Crimeea în această țară), sau respingerea soluției propuse de Consiliul de Implementare a Păcii referitoare la limba standard în Bosnia-Herzegovina creează îngrijorări. În plus, relatările din media rusești despre protestele din 2015 din Macedonia, prezentate ca o repetiție a Euromaidanului din Ucraina (cu accent pe ipoteza că în spatele organizatorilor „maidanului“ macedonean s-ar fi aflat ambasadorii occidentali, în timp ce rolul Pravîi Sektor – Sectorul de Dreapta – ar fi fost jucat de „teroriștii albanezi“), au adus în atenția publică scenariul posibilului export al precedentelor ucrainene (Euromaidan, Crimeea, Donbas) în Balcanii de Vest. În fond, referirile la Ucraina nu sunt arbitrare. Rusia a justificat într-o mare măsură anexarea Crimeei prin invocarea precedentului Kosovo.

Scenariul ucrainean

Așa-numitul „scenariu ucrainean“ a fost vehiculat în presa occidentală și locală și în timpul presupusei tentative de lovitură de stat din Muntenegru, din octombrie 2016. Apoi, în ianuarie 2017, în contextul scandalului provocat de trenul care trebuia să restabilească legaturile feroviare dintre Serbia și Kosovo, Priștina a acuzat Belgradul că încearcă să anexeze nordul Kosovo pe modelul Crimeei. Hashim Thaçi, președintele kosovar, a declarat că mesajul „Kosovo e Serbia“, inscripționat pe tren, avea drept scop să-i provoace pe kosovari, astfel încât Serbia să aibă un pretext de a interveni militar și de a anexa o parte din teritoriu, la fel cum s-a întâmplat în martie 2014 cu peninsula ucraineană. În acest context, este de remarcat declarația recentă a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a afirmat că discursul anti-UE al Administrației Trump ar putea duce la un nou război balcanic. Toate aceste evenimente și declarații redeschid „cutia Pandorei“ în Balcani, reactivând în același timp stereotipul occidental care asociază această regiune cu o zonă marcată fundamental (doar de) provocări etnice, economice și politice majore. Scenariile ucrainene sunt percepute atât de decidenții politici, cât și de experții occidentali drept precedente hibride periculoase care pot cuprinde o serie amplă de elemente, precum operațiuni militare convenționale și neconvenționale, orchestrarea de proteste politice, presiune economică, campanii informaționale, acțiuni de inducere mediatică a panicii în scopul destabilizării regiunii sau al angajării unei terțe părți într-o confruntare prin interpuși.

Impactul românesc

Și totuși, dacă luăm drept credibilă ipoteza unor măsuri hibride coordonate țintite asupra statelor din Balcanii de Vest, afectate negativ de stagnarea pe „lista de așteptare“ a extinderii UE, ce impact ar avea aceste evenimente asupra României?

 Evenimentele din Balcani care s-au derulat concomitent cu momentele principale din criza din Ucraina creează un tablou îngrijorător, pe care decidenții din România ar trebui să îl ia cât mai în serios pentru o necesară recalibrare a politicii noastre externe în vecinătate. În contextul acțiunilor asertive ale Rusiei în regiune, România ar trebui să conștientizeze că o bună parte a populației din Balcani împărtășește viziunea distorsionată geopolitic, conform căreia o Rusie revitalizată profită de o Europă destrămată și vulnerabilă post-Brexit. Considerăm că acesta este unul dintre principalele riscuri care ar trebui luate în considerare de România în următorii ani, în care aceste acțiuni hibride vor juca un rol din ce în ce mai proeminent. Tirul acțiunilor hibride îndreptate asupra Balcanilor marșează pe exacerbarea diviziunilor politice și etnice (prin promovarea mesajelor secesioniste și prin proclamarea eșecului modelului de guvernare multietnic). Din perspectiva noastră, aceste acțiuni nu sunt doar simple încercări de destabilizare a regiunii Balcanilor, ci amenință direct securitatea UE și NATO. În vederea configurării strategiei României privind preluarea președinției Consiliului UE 2019, recomandăm ca România să plaseze drept una dintre principalele sale priorități menținerea securității la Marea Neagră și Balcanii de Vest, privite ca două regiuni integrate. Astfel, Bucureștiul ar putea iniția o serie de acțiuni concrete de combatere a euroscepticismului demagogic, precum și a populismului gonflat retoric promovat prin canale de dezinformare, prin evidențierea avantajelor reale obținute de România după aderarea la UE. În contextul în care ministrul de Externe al României declara încă în ianuarie 2017, la audierile comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, că principalul său obiectiv este ca România să devină „cea mai importantă putere politică, economică şi militară din sud-estul Europei“, așteptăm ca diplomația românească să facă o serie de pași fermi în acest sens. Dincolo de măsurile militare decise la Summit-ul NATO de la Varșovia privind capabilitățile de la Marea Neagră, nu trebuie ignorate atacurile hibride din vecinătatea balcanică, cărora România trebuie să le răspundă cu un set de măsuri integrate și bine coordonate

 Silvia ANDREI

Protejarea interesului național sau al camarilei politice?…

Inițiativa nu ar fi rea! Stoparea privatizării societăților de stat, atâtea câte mai sunt, pentru a salva ce se mai poate! Iar fundamentarea care stă la baza proiectului este cu adevărat emoționantă pentru orice om care ține la țara lui și nu are cum să nu atingă sensibilitatea tuturor acelora care se întreabă ce lăsăm copiilor noștri?! E drept, am ridicat serios din sprâncene aflând numele inițiatorului legii… Șerban Nicolae. Punct. Pentru că la câte pocinoguri are acesta la activ, parcă te-ai minuna ca senatorul să fie chiar atât de interesat pentru binele nostru, al țării, încât să depună un asemenea proiect legislativ. Care, la drept vorbind, ar echivala cu un plan național de dezvoltare. O dezvoltare prin stoparea scurgerilor de patrimoniu din avuția națională și prin redobândirea de drept al controlului statului asupra activelor care au fost privatizate fraudulos.

Am trece și peste numele inițiatorului, ne-am desface degetele (chiar cu forța, împotriva spiritului de conservare!) din încrucișarea în cruce la care recurgem involuntar ori de câte ori se aude că individul cu pricina a mai avut o idee!

Proiectul legislativ sună prea bine pentru a nu lăsa garda jos măcar o dată… Pentru că de mai bine de un sfert de veac așteptăm un plan național de dezvoltare care să pună pe primul loc protejarea interesului național în activitatea economică.

În plus, orice om are dreptul la reabilitare… În cazul lui Șerban Nicolae, una politic-juridică prin care să estompeze botnițele pe care a tot încercat să le pună presei, lațurile pe care le-a întins peste țară în zilele de doliu democratic, de marți și miercuri negre în cerul instigării, oug-uri la ceas de seară și noapte și alte cele.

Pe toate acestea i le-am șterge, într-o amnistie generoasă a trecutului său de inițiator al unor proiecte dubioase, dacă (s-)ar dovedi că a avansat acest proiect cu bună credință, o inițiativă legislativă cu adevărat meritorie, având o cuprindere macroeconomică la nivel național și, mai ales, contribuind la refacerea sau măcar păstrarea a ceea ce mai există din avuția națională.

Dar când oare s-a mai gândit un politician, în mod sincer, la binele nostru?… Sau dacă a făcut-o, a fost doar ca o anexă a bunăvoinței din spatele unor legi care vizau protejarea intereselor lor de clan politic…

Da! A venit momentul să oprim acele privatizări păguboase pentru societățile naționale, pentru companiile strategice care administrează resursele țării. Și da, a venit timpul să ne luăm înapoi, ca un preambul al jubileului celor o sută de ani de la Unire, să readucem la vatră, pământurile care au ajuns pe mâna străinilor.

Cum să faci însă toate acestea fără a te apropia periculos de mult, nu de o linie roșie, ci de perdeaua care ar putea masca naționalizări?! Și în interesul cui se vor face aceste reîntoarceri de patrimoniu? Al țării, ca zestre pentru urmași, sau tot pentru clicile politice?

De fapt, nu despre stoparea privatizărilor trebuie să fie vorba. Ci despre oprirea înstrăinării pământurilor și a activelor strategice ale țării către străini. Și trebuie aduse înapoi și activele care au fost preluate prin privatizări frauduloase. Dar oare cum? Căci mâna Justiției nu se va opri doar în tribunalele noastre, interesele sunt prea mari pentru nu ne trezi în procese internaționale, și am avut parte de asemenea experiențe, procese pe care le-am pierdut în mod răsunător.

Senatorul și partidul lui știu bine aceste lucruri. Și probabil nici nu s-ar gândi să iște astfel de procese internaționale.

Am vrea dară să ne înșelăm… Dar pare că visul cel frumos al „protejării intereselor naționale în activitatea economică” se oprește, de fapt, doar la textul de fundamentare al inițiativei legislative. Și să nu fie vorba cumva de stoparea privatizărilor, propusă aproape fix cât pentru un mandat al prezenței PSD la putere, doar pentru protejarea sinecurilor reprezentate de firmele de stat.

Păi’, dacă s-ar privatiza companiile de stat, ce ar mai căpușa partidul de guvernare? Oricare ar fi el, ca să nu fie cu supărare, că toate sunt de același fel: al prostituției politice în interesul economic de grup organizat. Unde și-ar mai plasa politicienii copii, rudele, amantele? Așa că, nu e mai bine să se stopeze total privatizările măcar cât sunt la putere?! Și ce acoperire mai bună decât o lege făcută în numele protejării interesului național, nu?!

Din nefericire pentru astfel de „inițiatori” ai binelui nostru, atât ne-au furat politicienii și guvernanții din porția de democrație și libertate obținute în ’89, atât au vândut și jefuit în anii în care au fost la putere, încât nu ai cum să-i mai crezi pe cuvânt…

Asta este soarta lotrilor: când vor să se reabiliteze, orice gest îți repugnă, căci aduce a minciună, a otravă, a ceva gheșeft de putregai. Așa că, până la prima readucere în patrimoniul național măcar a unei cărămizi vândute fraudulos, nu mai credem nimic! Și ar putea începe cu lista privatizărilor făcute de guvernul Năstase!

de Cezar Adonis Mihalache  Națiunea

12 ani de închisoare pentru „Lotul Carfil”, trimis în judecată de DNA Brașov

Magistrații de la Tribunalul Brașov s-au pronunțat în dosarul în care erau judecate mai multe persoane, printre care fostul șef al ROMARM și ex-directorul Carfil, cercetate pentru corupție de către  procurorii DNA Brașov.   Instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu formulată de Dan Tache Dan, din infracţiunea instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, într-o infracţiune de instigare la abuz în serviciu în formă simplă.     La fel, și în cazul lui Aurel Velțan judecătorii nu au fost de acord cu schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din 2 infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, una în formă continuată şi una în forma tentativei într-o singură infracţiune de abuz în serviciu.

În acest context, Dan Tache, Aurel Velțan, Silviu Marinescu și Daniel Liliac la câte trei ani de închisoare cu suspendare, precum și interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani, precum și executarea a câte 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunitășii, primii trei în cadrul Primăriei Braşov sau Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, iar ultimul la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti sau în cadrul Direcţiei Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale sector IV Bucureşti.  

În plus, inculpaţii trebuie să plătească în solidar căter CARFIL SA suma de 733.773,95 lei cu titlul de despăgubiri, iar instanța a decis menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele procurorului din 17.03.2015 constând în sechestru asigurător asigurator asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului Liliac Daniel, respectiv asupra cotei de 1/1 din imobil teren intravilan (deținută împreună cu soția) din terenul în suprafaă de 2208 mp / în acte (măsurată 2190 mp), situat în Băleni-Români, județul Dâmbovița, sechestrul asigurator asupra părţilor sociale deţinute de Liliac Daniel la societăţi comerciale din România (13 parti sociale reprezentând 65,08% din capitalul social al SC GOLD-TRANS-TUR SRL Săcuieni, Dâmboviţa, respectiv 20 parti sociale reprezentând 100% din capitalul social al SC PETRO DALI COM SRL Săcuieni), sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând lui Tache Dan, respectiv asupra cotei de 1/1 din imobil teren intravilan şi construcţie – situate în Vulcan, judeţul Braşov, teren în suprafaţă de 1000 mp şi construcţie în suprafaţă de 134 mp P+M, un apartament cu 4 camere situat în Brașov, dar și sechestrul asigurator asupra părților sociale deținute de Tache Dan – 20 parti sociale reprezentand 100% din capitalul social al SC VITALIM SRL Braşov şi asupra sumelor aparţinând aceluiaşi inculpat consemnate la CEC BANK SA respectiv 79.200 USD, 2500 euro și 1.643,66 lei, sume ridicate de organele judiciare de la persoanele cercetate pentru furtul comis în noaptea de 26/27.08.2013 în dauna inculpatului Tache Dan.

 În cazul lui Aurel Velțan, sechestrul asigurator s-a pus asupra cotei de 1/1 deținută împreună cu soția din terenul situat în Prejmer, în suprafață de 1.318 mp și asupra casei şi anexelor din Prejmer, asurpa apartamentului cu două camere din Braşov- În ceea ce-l priveşte pe Sivliu Marinescu, s-au menţinut măsurile asigurătorii privind sechestrul asupra cotei de 1/4 dintr-un apartament cu două camere situat în Braşov. Sechestrele puse sunt până la concurenţa sumei de 733 773,95 lei.    

Fiecare inculpat trebuie să plătească statului suma de 5.800 lei cheltuieli judiciare, din care câte 5.000 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală, iar suma de 214 lei reprezintă cheltuieli de deplasare efectuate de expert avansate din fondurile alocate Tribunalul Braşov.    De asemenea, instanţa obligă fiecare inculpat să plătească SC CARFIL SA suma de 2.846, 25 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expertiză.   Sentința nu este definitivă şi poate fi contestată în 10 zile de la comunicare.

 Iosif VARGA

Cum distrugi un popor

Figura lui m-a urmărit o vreme. Stătea în picioare pe rândul din fața mea, în avionul Barcelona-București. O aeronavă cu 160 de locuri, multe dintre ele ocupate de români care se întorceau în țară de Paști, după multe luni de muncă grea.

Băiețelul de vreo 9 – 10 ani avea cam aceeași expresie pe care o mai văzusem la fetița din Siria care își ridicase mâinile, semn că se preda, în fața unui aparat de fotografiat.

Privirea băiețelului, maturizat înainte de vreme, aducea cu frica din ochii fetiței care părea că se uită la țeava unui pistol.

Abia în momentul aterizării, băiatul s-a însuflețit. Avea brusc un zâmbet de copil fără griji, jovial. Discuta cu fratele lui mai mare, într-o spaniolă care părea limba lui maternă – sin trabajo, estamos de vacaciones (fără muncă, suntem în vacanță). În dialog intervine și mama, tot în spaniolă.

La un moment dat îl aud pe baiat amuzându-se la gândul că rudele n-o să-l mai recunoască și o să întrebe – „cine este acesta”? Au fost singurele cuvinte pe care le-a spus în română.

Uneori poți înțelege prin ce trec adulții, prin copiii lor. În privirea băiatului din fața mea mi se părea că văd miile de ore de muncă, și nu ușoară, ale mamei lui. Se vedea drumul greu, sinuos, al mamei, laolaltă cu băieții ei …

Doar un crâmpei din viața celor 160 de persoane care își povesteau problemele colegilor de călătorie, cu bucuria că cineva vrea să-i asculte. Sau să-i înțeleagă.

… La un moment dat personalul din avion ne informează ca este nevoie de un medic. Uneia din tinerele cu care vorbisem la check-in i se făcuse rău. Băiatul ei de 6 ani îmi spusese că știe să vorbească în spaniolă, catalană și română. Am aflat de la stewardesa, o jumătate de oră mai tîrziu, că avea o boală destul de gravă, ceea ce o determinase pe aceasta să exclame – „nu o văd prea bine”.

… Peste drum, lângă prietenii mei, un alt băiețel răspundea în spaniolă la întrebările puse în limba română de părinții lui, care aminteau de profesorii din liceu. Poate asta și fuseseră înainte de plecarea din țară.

… Dar poate cea mai dramatică poveste de viață este cea a vecinelor mele de la dus, una dintre ele bănuia că este suspectă de cancer după ce farmacista a întrebat-o dacă medicamentele pe care le vrea sunt pentru cineva cu această boală. Ce-și dorea însă cel mai mult era să reușească să strângă 5000 de euro pentru că părinții ei începuseră să se îmbolnăvească. Lucra la un hotel unde fusese recomandată în urmă cu 12 ani de către o rudă. Spunea că româncele erau bine privite pentru că munceau mult, nu-și luau liber, stăteau și peste program.

Aproape toate însă își urau angajatorii. Spuneau că se purtau cu ele ca și cu sclavii. Voiau să poată să se întoarcă acasă din pribegie la un moment dat.

Studiindu-le fețele multora dintre ele mă gândeam cum au plecat în urmă cu 10 – 11 – 12 ani, cum gândeau, cum arătau, cum s-au transformat. Câte au suportat, multe dintre ele – muncă grea, agresiuni verbale și fizice, hărțuiri sexuale și poate chiar violuri.

Însă și mai dramatic este ceea ce se întâmplă cu copiii lor care trebuie să suporte, la rândul lor, umilințe, ironii, jigniri de la copiii „stăpânilor”. Și aici nu suntem în telenovele, fie ele și cu Jennifer Lopez, în care un milionar se îndrăgostește de o femeie săracă.

Dramatic este, în același timp, și pentru țara aceasta care și-a alungat până și copiii.

Sunt doar niște crâmpeie de viață. Nu știu dacă sunt excepții sau este vorba despre un fenomen. Poate că spre norocul tuturor nu este așa. Dar dacă este? Cine îi mai salvează pe acești copii? Sau pe aceste femei?

O singură cursă, o singură destinație, sute de povești. Dar dacă facem un exercițiu de imaginație, o să găsim aceleași suferințe și în alte curse din alte orașe din Spania sau Italia.

Iată de ce cred că cei care au furat România în ultimii 27 de ani, cei care și-au bătut joc de acest popor, cei care s-au îmbogățit în funcții publice direcționând banii strânși de la cetățeni în propriile buzunare, cei care s-au iubit pe ei, în detrimentul celor care i-au trimis acolo, ar trebui să tacă. Definitiv. Pentru că au distrus o țară, care n-a fost în război ca Siria, decât cu proprii conducători, dar care este după Siria pe locul 2 în lume la numărul de imigranți. Iar acest lucru spune totul despre ei, despre cei care au alungat peste 4 milioane de români, despre cei care au alungat până și copiii.

Oana STĂNCIULESCU

 

Creștinii Sfântului Toma Curajosul

Sistemul de caste hinduse i-a împins la marginea societății, numindu-i paria, fapt ce le-a interzis dreptul la educație. Multă vreme, creștinii tomiți au avut interzis în școlile publice ale guvernului indian. Dar, s-au ținut de Evanghelie, de comoara pe care le-a lăsat-o Sfântul Apostol Toma. Astăzi, a fi creștin în India este un gest de curaj – cum ar putea fi altfel, dacă apostolul lor a fost „Toma Curajosul”?

 Clipele nopții pline de lumină au fost trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, toți am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos, Acel Hristos pe care l-am așezat în mormântul rece și gol. „Astăzi mă îngrop împreună cu Tine, Hristoase, mâine înviez împreună cu Tine” – am cântat cu toții. „Hristos a Înviat!” a adus și unora, și altora bucurie pe chip, bucurie ce am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și în liniștea căminului.

Spunea un părinte contemporan că viața noastră se desfășoară între un Paști și altul. Totul ține de felul în care reușim să prelungim noaptea de Paști în viața noastră, pentru că viața sfinților nu este altceva decât o Înviere prelungită. Dacă deschidem primele pagini ale cărții Faptele Apostolilor, cuprinsă în Sfânta Scriptură, vom observa tocmai această stare de înviere. Dacă la sfârșitul Evangheliilor îi găsim pe Apostoli ascunși de frica iudeilor – Sfântul Efrem Sirul spune că stăteau ascunși de frica morții lor personale – în Faptele Apostolilor îi găsim în rugăciune și Euharistie, deci în stare de înviere.

Ce credeți că fost în mintea unor bărbați trecuți de jumătatea vieții, să ia toiagul de capăt și să străbată lumea? Tocmai această stare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos! Au crezut cu toată ființa lor că Răstignitul a devenit Înviatul și au dus această credință până la marginea pământului, așa cum spun Faptele Apostolilor. Mulți s-au întrebat la ce se referea Sfântul Evanghelist Luca, prin expresia „marginea pământului”? De-a lungul istoriei au fost încercate mai multe explicații, dintre care cea mai plauzibilă se referă la faptul că Imperiul Roman și limitele sale erau considerate „oikoumnei” – „lumea”, iar ce era dincolo de granița imperială era marginea pământului. Alți teologi s-au gândit la posibilitatea propovăduirii Sfântului Apostol Pavel în Spania, la marginea continentului european.

La sfârșitul secolului al IV-lea, un document sirian numit Constituțiile Sfinților Apostoli aduce lumină în interpretarea textului „până la marginea pământului”. Autorul necunoscut menționează că Apostolul Toma a trecut dincolo de „marginea pământului, vestind Evanghelia Învierii neamurilor din țara Parților și Inzilor”. Ne putem întreba, de ce Sfântul Toma a înaintat în Orient, pe când toți ceilalți apostoli au ales nordul Africii, Asia Mică și Europa? Nebunie? Curaj? Credință, când noi îl numim „Toma necredinciosul”?

Și, totuși, nu toată creștinătatea îl numește „necredinciosul”! Undeva, pe costa vestică a Indiei, în două provincii – Malabar și Malannkar, Sfântul Toma este „curajosul”! „Curajosul”, pentru că a fost singurul care a avut curaj să sfideze amenințarea evreilor. Dacă toți erau ascunși de vineri seara, Sfântul Toma – după tradiția malabarează – a venit să vadă ce s-a întâmplat la mormântul din Ghetsimani. Așa se înțelege din faptul că el lipsea în dimineața Învierii, când Hristos s-a arătat apostolilor care erau ascunși. Sfântul a sfidat moartea și a ieșit din ascunzătoare cu prețul vieții, fiind conștient că toți apostolii lui Iisus erau căutați de farisei și de către bătrânii poporului. A mers spre mormânt, dar a văzut paza și soldații și nu s-a apropiat. Când s-a întors, i-a găsit pe frați plini de speranță – Domnul înviase!

Deci, „curajosul” și nu „necredinciosul”! Credința și curajul, au făcut că apostolul să ia altă direcție – India. După o viață de propovăduire, în jurul anului 72, Sfântul Toma și-a încredințat obștea în mâinile lui Dumnezeu, el primind cununa martirului. A lăsat în urmă o Biserică puternică, ce a făcut față vitregiei istoriei.

Când spunem India, ne gândim la hinduism, budism, Taj Mahal, aglomerație și vaci pe stradă – și, mai puțin la creștinism. Și, totuși, există creștini în India. În cele două provincii de pe coasta vestică, Malabar și Malannkar, trăiesc aproximativ două milioane de creștini! Creștini ce moștenesc ceva din curajul apostolului Toma, care a semănat aici credința Învierii. Au venit peste ei regii hinduși, iar tomiții au rămas în picioare. Apoi mogulii musulmani și cumplitele lor persecuții, dar creștinii Sfântului Toma nu s-au mișcat din loc. La jumătatea secolului la XVI-lea au venit și creștinii occidentali, care au încercat să-i facă să se unească cu Roma latină. Și au spus „nu” – „noi rămânem în credința părintelui nostru Toma, care a murit pentru credința poporului”!

În mulțimea templelor hinduse și a sinagogilor musulmane, smerite sunt mănăstirile și bisericile creștinilor tomiți. Majoritatea creștinilor locuiesc în bordeie de pământ acoperite cu vegetație, dar au biserici de piatră. Poate este unul dintre puținele locuri din lume în care preoții creștini slujesc desculți…. ca să fie solidari cu majoritatea comunității, care este sub pragul sărăciei din India! În aceste condiții dure, bisericile sunt pline, când se oficiază botezul în Sâmbăta Mare din săptămâna Sfintelor Pătimiri – sute de noi creștini îmbracă haina cea albă a neofiților! Neștiutori de carte, cu lipsuri de hrană și medicamente evidente, tomiții din Malabar și Malannkar se împărtășesc cu sutele, în fiecare duminică!

Sistemul de caste hinduse i-a împins la marginea societății, numindu-i paria, fapt ce le-a interzis dreptul la educație. Multă vreme, creștinii tomiți au avut interzis în școlile publice ale guvernului indian. Dar, s-au ținut de Evanghelie, de comoara pe care le-a lăsat-o Sfântul Apostol Toma. Astăzi, a fi creștin în India este un gest de curaj – cum ar putea fi altfel, dacă apostolul lor a fost „Toma Curajosul”?

de Nicolae Pintilie Doxologia

 

Calinic de la Cernica – primul sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română la prăznuit pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, un predicator neîntrecut, un slujitor plin de Duhul Sfânt, călugăr smerit şi cuvios, sfetnic priceput pentru cei abătuţi, doctor pentru cei bolnavi şi episcop cu existenţă plină de har şi făcător de minuni, primul sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română, în anul 1955.

Racla cu moaştele „Sf. Ierarh Calinic de la Cernica”

Racla cu moaştele „Sf. Ierarh Calinic de la Cernica”

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie 1787, la Bucureşti, primind numele de botez Constantin, părinţii săi fiind Antonie şi Floarea, doi oameni foarte evlavioşi. Mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras la Mănăstirea Pasărea, primind numele de schimonahia Filoteia. De asemenea, cel mai mare dintre copiii familiei a fost în tinereţe preot de mir, apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie.

Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit o educaţie religioasă desăvârşită, mai ales fiindcă a frecventat şcolile care funcţionau în acea vreme pe lângă bisericile din Bucureşti.

În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei, iar la 12 noiembrie 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic.

Încă de atunci, el postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie şi se lupta împotriva somnului, fiindcă dormea doar trei ore pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.

La 3 decembrie 1808, a fost hirotonit ierodiacon, iar la 13 februarie 1813, a fost hirotonit ieromonah, deşi smeritul ierodiacon Calinic se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se cu totul nevrednic pentru a deveni preot.

La 20 septembrie 1815, a fost hirotesit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie şi primeşte şi ascultarea de eclesiarh al Mănăstirii Cernica.

Ajuns duhovnic al Mănăstirii Cernica, îi primea pe aproape toţi părinţii şi fraţii din obşte pentru a se mărturisi la sfinţia sa, pentru că toţi erau cuceriţi de nevoinţa lui, care, considerau ei, aducea mângâiere supărărilor lor. Era un duhovnic atât de iscusit încât aici veneau la spovedanie nu numai monahii, ci şi credincioşi din toate părţile ţării.

În vara anului 1812 a călătorit în Moldova după ajutoare, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Pimen, iar în anul 1817 a călătorit la Sfântul Munte.

Sfântul-Ierarh-Calinic-de-la-Cernica-icoana-740x1024La 14 decembrie 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ în Mănăstirea Cernica, la vârsta de 31 de ani, iar la 9 aprilie 1820, având în vedere sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, este hirotesit arhimandrit şi conduce Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă obşte monahală.

sursa foto: https://doxologia.ro

Ajuns în această poziţie, şi fiindcă Sfântul Calinic socotea că ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti, îi învăţa pe fiii săi duhovniceşti că „viaţa de obşte, în sfânta ascultare, a întemeiat-o Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda vieţii Sale pământeşti”.

Marele stareţ nu îngăduia deloc clevetirea în viaţa călugărească, acest obicei fiind socotit „moartea sufletului”, iar în locul vorbirii, el îi sfătuia pe ucenici să practice neîncetat tăcerea şi rugăciunea lui Iisus. Toată activitatea sa era realizată cu mare frică de Dumnezeu, mărturisind că „lucrul cel mai greu şi anevoios este meşteşugul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii”.

În anul 1821, pe perioada răscoalei, mulţi locuitori din Bucureşti şi-au găsit adăpost la Mănăstirea Cernica, unde stareţul i-a găzduit în insula Sfântului Nicolae, prin chiliile călugărilor, unde îi îmbărbăta, îi odihnea şi îi hrănea în mod gratuit din alimentele mănăstirii, iar pe călugări i-a mutat în insula Sfântului Gheorghe.

Însă Calinic nu s-a preocupat doar de înnoirea vieţii duhovniceşti în obştea sa, ci şi de cele necesare vieţii pământeşti, astfel că după ce a terminat de pictat biserica din insula Sfântului Nicolae, cu banii donaţi de arhiereul Ioanichie Stratonichias din Bucureşti, a zidit o biserică mare cu cetate în insula Sfântului Gheorghe, construită între anii 1832 şi 1842, iar în anul 1846 a zidit biserica Mănăstirii Pasărea şi alte câteva biserici parohiale.

După ce refuză de câteva ori propunerea de a deveni Mitropolit al Ţării Româneşti, la 14 septembrie 1850, este ales episcop al Eparhiei Râmnicului – Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani.

Despre acest moment ucenicii săi povestesc că a primit „cu multă mâhnire alegerea de episcop, fiindcă n-a putut strica hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Ştirbei – domnul Ţării Româneşti – şi s-a supus la voia obşteştii Adunări…”.

La 17 ianuarie 1867, înainte de retragerea sa din scaun, după ce a terminat zidirea Mănăstirii Frăsinei, aflată în eparhia sa, Sfântul Calinic, care a dorit ca în acest sfânt lăcaş sihăstresc să nu intre niciodată parte femeiască, a fixat la un kilometru mai jos de Frăsinei o piatră pe care a scris următoarele: „Calinic, cu mila lui Dumnezeu Episcop al Râmnicului Noului Severin. Acest lăcaş s-a clădit din temelie de noi, spre a fi chinovie de părinţi monahi. Şi fiindcă prin partea femeiască putea să se aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, sub grea legătură s-au oprit ca de la acest loc să nu mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să fie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia şi tot felul de pedepse. Şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vie asupra lor tot fericitul bine. Amin. Calinic. Râmnic, 1867, ianuarie, 17″. Deşi mulţi au interpretat aceste vorbe ca pe un blestem propriu-zis, în realitate el reprezintă o binecuvântare pentru acest loc sfânt, e adevărat marcat de stricteţea avatonului athonit adus de Calinic de la Sfântul Munte Athos, după pelerinajul pe care l-a realizat aici.

În vara aceluiaşi an, se spune că o copilă din satul Muereasca, care păştea vitele aproape de hotarul mănăstirii, alergând după acestea, a trecut din greşeală mai sus de piatra cu legământul pus de Sfântul Calinic şi s-a îmbolnăvit de epilepsie.

La rugămintea părinţilor ei, preotul din sat a spus despre aceasta Sfântului Calinic, rugându-l s-o ierte şi să-i citească rugăciuni de vindecare. Sfântul a venit anume în satul Muereasca şi a intrat în casa copilei care zăcea în pat în grea suferinţă.

„Mă cunoşti ?” a întrebat-o Sfântul Calinic. Iar bolnava a făcut semn din cap că îl cunoaşte. Apoi, mângâind-o, i-a zis: „Ai să te faci sănătoasă; da, da, ai să te faci sănătoasă. Eu te-am iertat ! Să ne rugăm lui Dumnezeu să te ierte şi El”. Apoi şi-a pus omoforul peste bolnavă, i-a citit rugăciunea de iertare, a stropit-o cu agheasmă pe frunte şi i-a zis din nou: „Da, da, ai să te faci sănătoasă!” Şi a plecat. A doua zi, copila s-a trezit sănătoasă, iar vestea minunii s-a răspândit în toate părţile, toţi cinstindu-l pe marele episcop Calinic ca pe un adevărat sfânt şi făcător de minuni.

Se spune că în timpul domniei lui Cuza Vodă, s-a întâmplat o tulburare în Seminarul Episcopiei de Râmnic iar Preasfinţia sa, Calinic, cu darul şi cu blândeţea sa, a potolit acea tulburare. Aflând însă despre acest fapt, mitropolitul Nifon şi ministrul Cultelor, Scarlat Creţulescu, au trimis de la Bucureşti un funcţionar în anchetă. Sfântul Calinic, văzându-l pe trimis, a spus că nu mai este nevoie de cercetare, pentru că el, ca episcop, i-a liniştit şi mulţumit pe toţi, iar celor de la Bucureşti să le spună că episcopul este „în neştiinţă de aceasta”. Ministrul s-a supărat şi, intrând în audienţă la domnitor, i-a solicitat să semneze decretul de suspendare a episcopului de Râmnic şi darea lui în judecată, iar în caz contrar îşi dă demisia. „Demisia dumitale pot să o primesc, dar decretul contra episcopului de Râmnic niciodată nu-l voi semna”, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care, apoi, cu voce înaltă a strigat: „Măi Scarlat, acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul şi sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în toată lumea”.

La 24 mai 1867, se retrage din scaun la mănăstirea de metanie – Cernica, iar după aproape un an, la 11 aprilie 1868, se mută la cereştile lăcaşuri.

La înmormântarea Sfântului Calinic, de sâmbătă, 13 aprilie 1868, a venit mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai mulţi egumeni şi zeci de mii de credincioşi, „încât nu mai încăpeau în amândouă ostroavele”. Trupul său era îmbrăcat în veşminte arhiereşti, aşa cum poruncise el, şi era aşezat pe scaun, cu cârja şi Evanghelia pe braţ, iar slujba prohodului s-a făcut în biserica cea mare din ostrovul Sfântului Nicolae. Apoi, patru preoţi l-au purtat pe braţe, împreună cu arhiereii şi zeci de preoţi şi diaconi, şi l-au înmormântat aşezat pe scaun, în partea de nord a pridvorului bisericii Sfântul Gheorghe, ctitorită de el.

Pentru viaţa lui traită în rugăciune şi dragoste faţă de semeni, pentru realizările şi minunile lui, pentru dăruirea faţă de Biserică, Sfântul Calinic a fost canonizat oficial la 21 octombrie 1955, prima trecere în rândul sfinţilor din Biserica Ortodoxă Română, în cadrul unor solemnităţi la care au luat parte, în plin regim comunist, reprezentanţii tuturor patriarhiilor ortodoxe, iar data de prăznuire a fost aleasă pentru 11 aprilie, data trecerii sale la Domnul, moaştele lui aflându-se, aşa cum aminteam, în biserica mare a Mănăstirii Cernica.

Rânduiala lăsată de Sfântul Calinic la Mănăstirea Frăsinei, de interdicţie pentru femei, de a nu se mânca niciodată carne şi de a se face slujba de la miezul nopţii şi până dimineaţa, este păstrată cu multă stricteţe până în zilele noastre, iar cei care au încălcat rânduiala au fost aspru pedepsiţi.

La circa doi kilometri mai jos de mănăstire se află o biserica nouă şi câteva camere de oaspeţi, întreţinute de Mănăstirea Frăsinei, acesta fiind locul în care se opresc femeile, pentru slujbe şi pentru spovedanie, iar cazarea şi masa sunt gratuite. Duminică de duminică şi în zile de sărbătoare, câte un duhovnic din obştea de la Frăsinei coboară aici pentru a le îndruma şi spovedi pe femeile evlavioase, iar în restul zilelor, doi monahi pregătesc mâncarea necesară tuturor femeilor aflate în pelerinaj aici.

Florin CREȘTINUL

PCR: Parlamentul, Călin, România!

Putem dispărea toți, țara poate să fie înghițită precum Atlantida, dar, cât timp rămâne Tăriceanu în Parlament, nația noastră e întrupată în el și nu ne mai trebuie nimic. Noi, cei care le plătim salariile, nu existăm fără ei. De aceea chiar merită să-și mărească lefurile, sfidându-ne superior.   

„Toate celelalte instituții și puteri ale statului pot fi copleșite ori pot dispărea, dar atât timp cât Parlamentul dăinuie, atât timp cât deliberează și legiferează, națiunea rămâne întreagă și neînvinsă“, declamă Constantin Călin Anton Popescu-Tăriceanu de la amvonul pe care s-a cocoțat trădând fără nicio greață idealurile lui I.C. Brătianu, pe care-l pomenește fără să sughită. Se întoarce în mormânt bătrânul liberal văzând cum cei care vorbesc despre el stau în capul mesei puse de urmașii comuniștilor.     După Călin Anton Etc., potopul! Cât e el în fruntea celei mai hidoase întrupări a minciunii, noi putem să ne dizolvăm ca fumul de trabuc. Iar celelalte puteri sunt doar ca să-și bată ei joc de ele. Nu sunt deloc necesare. Un discurs perfect pentru Marea Adunare Națională de pe vremea lui nea Nicu. Atunci nu exista decât o putere. Partidul, Ceaușescu, România! La asta visează și el, Constantin Călin Anton Etc. O spune clar, nu e nevoie nici măcar de cei care i-au votat.   „O națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala și armata, dar rămâne vie și trează atât timp cât continuă să fie întrupată de Parlament“, conchide CCAPT.     Asta ați înțeles când românii au votat la referendum ca să fiți mai puțini? Că reprezentați națiunea?

Păi, hai să o luăm pe rând. Teritoriul a rămas, dar a fost jefuit tocmai de marii politicieni din minunatul Parlament. Populația ați pierdut-o, pentru că peste 60% dintre români au stat acasă la ultimele alegeri. Capitala a ieșit în stradă împotriva Guvernului și a Parlamentului. Armata o terminați voi când îi tot batjocoriți bugetul. Oricum, nu-mi aduc aminte ca prin Afganistan sau Irak să-și fi pierdut viața vreun parlamentar. Dar să spui că națiunea dăinuie doar pentru că există ei în Parlament e ca un scuipat în ochii tuturor românilor.

Nu, domnule, nu reprezentați nicio națiune.

Și nici deputatul Auto, senatorul infractor Cătălin Voicu, cu șoferul lui cu tot, ori condamnatul-șef de la Camera Deputaților nu au cum să fie întruchiparea nației. Reprezentați doar grupuri de interese străine de tot ce înseamnă neamul ăsta.

  Ați rezolvat cumva problemele din Sănătate și pe cele din Educație și nu ne-am dat noi
seama? Pentru că sunteți în acest minunat Parlament din 1990, domnule Tăriceanu. Dacă este întruchiparea nației, de ce n-ați făcut nimic și pentru oameni în atâta amar de vreme? Nu singur, ci împreună cu ceilalți aleși despre care spuneți că ar fi, de fapt, țara.     Sunteți doar niște lăcuste care devorați tot sub pretextul unei democrații originale scrise indescifrabil pe un bilet la ordin fără acoperire emis din patru în patru ani pentru noi. Odată și-odată tot o să dispăreți. Dar, până atunci, lăsați-ne așa cum suntem, măcar nu mai stricați. Deși nu avem pentru ce, vă plătim în continuare, stați liniștiți, dar nu ne mai jigniți

 Florin CERN[UȚEANUL