Arhive lunare: octombrie 2017

Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei și Rădăuților a pierdut cu escrocherii majore Fondul forestier bisericesc

Structura proprietăţii fondului forestier din judeţul Suceava înainte de anul 1948 şi starea arboretelor ca urmare a modului diferit de gospodărire

Materialul care se prezintă sub acest titlu este rezultatul unui studiu început în anul 1982 şi continuat, cu întreruperi, pe parcursul mai multor ani. Intocmirea acestuia are la bază cercetarea şi prelucrarea unui mare volum de date culese din surse autentice, din cunoştinţele proprii (autorul a lucrat la Serviciul Silvic Judeţean Câmpulung Moldovenesc în perioada 1942-1948, unitate care avea în atribuţiile sale urmărirea aplicării legislaţiei silvice la toate pădurile persoanelor juridice) şi din informaţiile unor silvicultori vechi care au activat în zonă înainte de anul 1948.

Autorul a folosit următoarele surse bibliografice:

– Amenajamentele ocoalelor silvice ale Fondului Bisericesc, ale Fondului Grăniceresc, ale Domeniului Coroanei, ale C.A.P.S.-ului şi ale unor comune şi obştii;

– Regulamente de exploatare, studii sumare şi alte reglementări silvice din perioada anterioară anului 1948, care au aparţinut unor comune, obştii şi particulari;

– Procesele verbale de constituire a MUFB-urilor din amenajamentele perioadei 1948-1952;

– Diverse situaţii de la fostul Serviciu Silvic Judeţean Câmpulung Moldovenesc.

Aceste documente s-au găsit şi se mai găsesc, în mare parte, în arhivele actualelor ocoale silvice ale Filialei Romsilva R.A. Suceava, în arhiva acesteia, în arhiva I.C.A.S. Câmpulung Moldovenesc şi la Filiala Suceava a Arhivelor Statului.

* * *

Fondul forestier al judeţului Suceava însuma, la 1 ianuarie 1982, 450,7 mii ha., reprezentând peste 52 % din suprafaţa întregului teritoriu judeţean, ceea ce revine la 0,69 ha pădure pe cap de locuitor faţă de numai 0,20 ha la nivelul ţării. In acelaşi timp judeţul Suceava se situează pe primul loc sub aspectul productivităţii arboretelor, cu o creştere medie pe an şi hectar de 8,6 m3 la răşinoase şi 6,1 m3 la foioase (media pe ţară fiind de 4,5 m3), iar volumul total existent reprezintă aproximativ 10 % din masa lemnoasă a ţării.

Arboretele se încadrează în proporţie de 89 % în clase superioare şi mijlocii de producţie. Această productivitate ridicată se datoreşte, pe de o parte condiţiilor de vegetaţie deosebit de favorabile, iar pe de altă parte compoziţiei specifice a arboretelor, răşinoasele reprezentând 78,6 % (molidul 65,3 %, bradul 12,9 %, laricele şi pinii 0,4 %), fagul 13,8 %, iar cvercineele şi diverse foioase restul de 7,6%. Un al treilea factor care a influenţat şi continuă să influenţeze productivitatea diferitelor arborete constă în modul cum au fost administrate şi gospodărite pădurile în trecut.

Pădurile care au constituit şi constituie mândria Ţării de Sus au suferit, de-a lungul timpului, o serie de transformări radicale, consecinţă directă a evenimentelor istorice şi sociale şi, evident, a modului în care diferiţi proprietari au înţeles, potrivit intereselor proprii, să valorifice produsele lemnoase în favoarea, sau detrimentul integrităţii şi capacităţii de producţie a arboretelor. Transformările la care ne referim au vizat, în special, natura proprietăţii pădurilor.

Fondul forestier sucevean provine, în mare majoritate, din păduri care au beneficiat în trecut de administraţii silvice şi de moduri de gospodărire foarte bune şi bune. Alături de Fondul Bisericesc Ortodox Român, care a reprezentat, după afirmaţiile multor silvicultori, una din cele mai bine organizate şi adaptate gospodăriri forestiere nu numai din ţară, ci şi din întreg sud-estul european, o administraţie de un nivel superior a reprezentat şi C.A.P.S.-ul, pentru pădurile Statului. Administraţii şi gospodăriri destul de bune au avut Domeniile Coroanei şi Fondul Grăniceresc din Năsăud.

Aceste patru categorii de proprietari, după cum se vede din tabelul 1, reprezentau, la data naţionalizării pădurilor (Constituţia din 13 aprilie 1948) 71,5 % din totalul fondului forestier intrat în patrimoniul Statului, care însuma 472.739 ha. Evident, cu cea mai mare participare venea Fondul Bisericesc, de 42,0% (tabelul 1). Restul de 28,5 % erau păduri în proprietatea comunelor, obştiilor, altor categorii şi particulare, care nu au beneficiat de o gospodărire corespunzătoare, iar cea mai mare parte din pădurile particulare au fost total lipsite de orice reglementări silvice. Această situaţie s-a reflectat, aşa cum se va arăta mai jos, în starea şi productivitatea necorespunzătoare a pădurilor respective.

In tabelul 1 sunt redate, pe bazine hidrografice, categoriile de proprietari existente în 1948 pe teritoriul actualului judeţ, cu suprafeţele ce le deţineau, grupate în două părţi : prima parte cu cele 8 bazine se referă la Bucovina, care însuma 337.352 ha, respectiv 71,4 %, iar partea a doua alcătuită din alte 6 bazine, însumând 135.387 ha, respectiv 28,6 %, reprezenta porţiuni din nordul Moldovei cuprinse în suprafaţa judeţului Suceava. Din totalul de 472.793 ha identificat potrivit legii 204/1947, „pentru apărarea patrimoniului forestier”, suprafaţa păduroasă însuma aproximativ 416 mii ha, ceea ce reprezenta 88 %, restul fiind goluri, terenuri neproductive şi suprafeţe neregenerate.

O primă remarcă se impune şi anume, reducerea surafeţei totale a fondului forestier cu peste 22 mii ha în perioada care a trecut de la data naţionalizării. Această diminuare se datoreşte scoaterii succesive a unor categorii de terenuri, potrivit reglementărilor oficiale care au apărut între timp. In afara unor cedări pentru scopuri industriale, construcţii hidrotehnice sau schimburi cu sectorul agricol, cea mai mare acţiune de scoatere din fondul forestier a fost retrocedarea către foştii proprietari a păşunilor împădurite, cu care ocazie s-au cedat peste 14 mii ha.

O prezentare succintă a situaţiei şi modului de gospodărire a pădurilor până în anul 1948 de către foştii proprietari, va permite cunoaşterea stării şi productivităţii până la includerea lor în patrimoniul statului.

brega

  1. Pădurile Statului, administrate de Casa Autonomă a Pădurilor Statului (C.A.P.S.), în suprafaţă totală de 30.412 ha, au existat, înainte de primul război mondial, evident, numai în Vechiul Regat (în cazul de faţă în Moldova). Constituiau trupuri mari până la complexe de păduri, situate în special în bazinele Râşca, Siretul Mijlociu (pădurile Zamostea Deal şi Luncă, Adâncata, Călugăreni, complexele Dealul Mare, Probota şi Valea Poienii de la Dolhasca) şi în mai mică măsură în bazinul Moldovei Inferioare – Fălticeni. Existenţa câtorva suprafeţe răspândite în unele bazine din Bucovina se datorează trecerii în patrimoniul statului, după reântregirea ţării, a trupurilor de pădure ce au aparţinut unor persoane care, probabil, şi-au pierdut cetăţenia română şi au părăsit ţara.

Pădurile administrate de C.A.P.S. au fost bine gospodărite, pe bază de amenajamente şi principii avansate, rezultând arborete cu structuri aproape de normal, cu respectarea regulilor de exploatare şi regenerare. Alături de fostele păduri ale Fondului Bisericesc, reprezintă şi astăzi cele mai frumoase, mai viabile şi mai productive arborete.

  1. Pădurile Fondului Bisericescîn suprafaţă totală de 198.368 ha, provin în cea mai mare parte din încamerarea moşiilor mănăstirilor din Bucovina de către Statul Austriac, precum şi din răscumpărarea drepturilor de servitute de la locuitorii provinciei. Fondul Bisericesc ca organ de administraţie a acestor averi a fost constituit prin „Regulamentul duhovnicesc din 29 aprilie 1786” decretat de împăratul Iosif II. Pădurile au format complexe mari, cuprinzând în multe cazuri bazinete întregi, predominând în bazinele Moldoviţa, Moldova Mijlocie, Suceava Superioară, Suha şi Suceava Mijlocie, bineînţeles numai în Bucovina (suprafaţa care apare în bazinul Neagra Şarului din partea a II-a a tabelului 1, este situată tot în Bucovina, care în acea zonă cuprindea şi partea din versantul stâng al acestui bazin).

Fondul Bisericesc a reprezentat o administraţie silvică model, de la care s-au inspirat şi alte instituţii similare din unele ţări europene. A iniţiat şi aplicat un sistem de amenajare ireproşabil, încă din anul 1875, bazat pe triangulaţie, determinarea volumelor arboretelor, executarea corectă şi la timp a lucrărilor silvice şi de exploatare şi în special pe o evidenţă permanentă şi precisă. Amenajamentele se revizuiau şi reactualizau din 10 în 10 ani. Au predominat continuu preceptele conservării şi continuităţii fondului forestier.

După reîntregirea ţării, această administraţie proprie a fost îndrumată şi controlată de stat prin Direcţia Pădurilor Persoanelor Juridice din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Urmare a acestui mod de gospodărire, starea pădurilor la data naţionalizării erau foarte aproape de situaţia normală, cu arborete bine încheiate, cu compoziţii adaptate condiţiilor staţionale şi cu o productivitate deosebit de ridicată.

  1. Pădurile Fondului Grăniceresc,în suprafaţă de 45.422 ha, erau situate în partea de vest a judeţului, în bazinele Izvoarele Dornei, Bistriţa Aurie, Neagra Şarului şi Bistriţa Broşteni. Acestea au fost în proprietatea celor 44 comune grănicereşti din fostul judeţ Năsăud, din care se recrutau ostaşii Regimentului 2 Românesc Pedestru, pentru apărarea graniţei de est a Imperiului Austro-Ungar. Administrarea acestor păduri din 1890 până în 1948 s-a făcut de către o direcţie silvică independentă cu sediul în oraşul Bistriţa. Deşi începuturile amenajistice datează încă din 1892, când se întocmeşte un studiu sumar, iar în 1903 un amenajament propriu zis, instrumentele legalizate de gospodărire se opresc aici, deoarece următoarele amenajamente din anii 1913 şi 1928-1930 nu au mai fost aprobate. Cu toate acestea, gospodărirea pădurilor s-a făcut la un nivel destul de bun, având la bază principiile silviculturii avansate pentru acea periodică. Starea arboretelor în anul 1948 era corespunzătoare sub aspectul structurii şi al productivităţii, apropiindu-se mult de nivelurile atinse la pădurile Fondului Bisericesc şi al C.A.P.S.-ului. S-a remarcat totuşi disproporţia claselor de vârstă în sensul predominării arboretelor tinere (cl. I-a şi a II-a reprezentau aproape 45 % – a se vedea tabelul 2). Această dereglare în continuitatea producţiei forestiere s-a datorat exploatărilor excesive din timpul primului război mondial.
  2. Pădurile Domeniilor Coroanei, în suprafaţă de 63.602 ha, au existat, bineînţeles, numai în Moldova, fiind situate în bazinele Bistriţa-Broşteni şi Suhele Moldovene (suprafeţele care în tabelul 1 apar în Bucovina se explică prin neconcordanţa limitelor celor două provincii cu cele ale bazinelor hidrografice).

După secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1864, cărora le-au aparţinut, pădurile respective au trecut în patrimoniul statului, iar de la 10 iunie 1884, în baza unei legi a fostului Domeniu al Coroanei, au trecut în patrimoniul acestuia. Pădurile au avut o administraţie silvică proprie şi s-au gospodărit pe bază de concepte la nivelul celor din administraţia C.A.P.S.-ului.

Atât tăierile din produse principale cât şi regenerările au fost conforme cu un mod de gospodărire avansat. Sunt însă unii indici care arată că tăierile de îngrijire nu s-au executat în ritmul impus de evoluţia arboretelor. Dovadă sunt arboretele prea dese, în special cele de molid din bazinul Bistriţa-Broşteni, care au avut de suferit numeroase şi puternice doborâturi de vânt începând din anul 1947 şi culminând cu marea calamitate din anul 1964.

  1. Pădurile comunale, în suprafaţă de 41.313 ha au existat numai în Bucovina şi sunt reprezentate în toate bazinele hidrografice din această provincie. Cele mai multe se găsesc în bazinele Izvoarele Sucevei, Bistriţa Aurie şi Moldova Superioară. Ceea ce apare la această categorie în cele 4 bazinete din Moldova (partea a II-a din tabelul 1) erau de fapt izlazuri împădurite şi ulterior înglobării lor în fondul forestier au fost retrocedate foştilor proprietari.

Pădurile au fost situate, de regulă, la marginea trupurilor sau complexelor Fondului Bisericesc, în apropierea comunelor cărora le-au fost atribuite. O parte din aceste păduri au provenit din cedări de către Statul Austriac din patrimoniul Fondului Bisericesc, pentru răscumpărarea drepturilor de srvitute, iar restul prin aplicarea reformei agrare austriece de la 1852 (segregare).

Reglementările tehnico-silvice pe baza cărora s-au gospodărit aceste păduri au fost foarte variate: studii sumarem regulamente de exploatare sau chiar amenajamente, dar rămase, de cele mai multe ori, nerevizuite. Deşi erau supuse regimului silvic şi administrate din punct de vedere tehnico-silvic de organe de specialitate, totuşi punerea în valoare se făcea direct de proprietari, ceea ce a avut ca urmare atacarea deoadată a mai multor posibilităţi anuale sub diferite motive momentane, realizarea exploatărilor în condiţii necorespunzătoare prin diferiţi antreprenori, ori grupe de locuitori, regenerări întârziate şi incomplete datorită lipsei de fonduri, înzestrarea insuficientă cu clădiri silvice şi lipsa oricăror instalaţii de transport. Adaptarea unor cicluri de producţie mici (60-80 ani) a dus la epuizarea fondului de producţie.

La data naţionalizării în aceste păduri se găseau suprafeţe mai neregenerate, clase de regenerare reprezentând peste 18 %, iar arboretele primelor trei clase de vârstă depăşeau 70 % din total (tabelul 2). Numai excepţional au fost unele păduri mai bine gospodărite, spre exemplu pădurea comunei Câmpulung Moldovenesc (Colbu) şi pădurea comunei Borşa (Bârjava).

  1. Pădurile obşteşti, în suprafaţă de 16.445 ha, au existat, ca şi cele comunale, numai în Bucovina, fiind răspândite în toată provincia, cu suprafeţe mai mari în bazinele: Moldoviţa, Moldova Mijlocie, Suceava Superioară şi Suha. Au fost atribuite obştiilor de locuitori pe aceleaşi căi ca şi pădurile comunale şi tot în apropierea aşezărilor respective.

Reglementările pe baza cărora s-au gospodărit au fost asemănătoare celor de la pădurile comunale, dar mai puţine, mai sărace în precizări şi nesatisfăcător aplicate. Exploatările se făceu dezordonat, sub formă de extracţii ale exemplarelor celor mai mari şi mai valoroase. In etajul amestecurilor de răşinoase cu fag s-au extras aproape în totalitate această ultimă specie, pentru foc, transformând arboretele în răşinoase pure, cel mai adesea în molidişuri. N-au existat aproape de loc preocupări pentru regenerarea arboretelor.

Cea mai vitegă soartă au avut-o pădurile obşteşti divizate. Acestea s-au fărămiţat în trupuri mici, gospodărite individual şi în mare parte defrişate total (exemple: obştiile Vama, Deia, Bucşoaia ş.a.).

La apariţia legii 204/1947, pădurile obşteşti se găseau într-o stare mult mai precară chair decât pădurile comunale. Arboretele erau aproape în totalitate tinere (clasa I-a şi a II-a, a se vedea tabelul 2) şi de o productivitate foarte scăzută (peste 60% erau brăcuite şi degradate), mari suprafeţe neregenerate sau invadate de specii pioniere, lipsite de construcţii şi instalaţiile de transport strict necesare.

  1. Pădurile altor proprietari, au însumat doar 6.695 ha. Suprafeţe mai importante au aparţinut bunurilor private din Ciuc (2484 ha) şi Fondului Şcolar din Năsăud (4013 ha). In rest, Academia R.P.R. a deţinut 180 ha (pădurea Focşa din bazinul Fălticeni), iar mănăstirile Râşca şi Slătioara, câte 9 ha.

Suprafaţa neînsemnată a acestor categorii n-a afectat semnificativ starea fondului forestier total. Precizăm doar că modul de gospodărire a primelor două categorii de păduri a fost asemănător cu cel practicat de administraţia Fondului Grăniceresc.

  1. Pădurile particulare, în suprafaţă totală de 70.482 ha, au existat în tot cuprinsul judeţului (se pare că în bazinul Suha amenajistul a trecut pădurile particulare la obştiile divizate). Acestea erau răspândite foarte neuniform printre pădurile Fondului Bisericesc şi a celorlalte categorii de proprietari. Provin din moşteniri, în special pădurile răzăşeşti, compensaţii pentru răscumpărarea drepturilor de servitut (numai în Bucovina), sau prin cumpărări de la unii boieri, mai ales în Moldova. Cele mai însemnate suprafeţe se aflau în bazinele Bistriţa Aurie, Moldova Superioară, Suceava Superioară şi Mijlocie, de fapt în partea superioară a acestor bazine.

După mărimea suprafeţelor ce deţineau şi după origine s-au împărţit în: marii proprietari, cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 4000 ha, în număr de aproximativ 7 (Papp Simeon – Ţibău, Cantacuzino Paşcanul – Fălticeni, ing. N. Brătescu – Râşca, Carol Ficher – Dolhasca, ş.a.); proprietari cu suprafeţe cuprinse între 100 şi 500 ha, consideraţi mijlocii, în număr de peste 25; micii proprietari cu suprafeţe între 10 şi 100 ha; păduri ţarăneşti, cu un număr foarte mare de posesori, ale căror suprafeţe erau cuprinse între 1 şi 10 ha; păduri răzăşeşti, de acelaşi ordin de mărime pe proprietari ca şi cele ţărăneşti, care au aparţinut locuitorilor din comunele Păltiniş şi Şarul Dornei. Cu excepţia câtorva păduri mai mari (Papp Simeon, I.V. Stârcea, Costân Dumitru, ing. N. Brăteanu) care aveau unele improvizaţii de regulamente silvice şi chiar ceva persoanl tehnic propriu, toate celelalte păduri particulare au fost lipsite de instrumentele tehnico-silvice strict necesare. Scopul principal al proprietarilor era beneficul rezultat din vânzarea lemnului sau folosirea acestuia pentru nevoile proprii. Exploatările se făceau fără considerare vreunui ciclu de producţie, tăindu-se tot ce era comerciabil şi utilizabil. Aceasta a dus la brăcuirea şi degradarea completă a pădurilor respective. N-a existat nici o preocupare pentru refacerea sau regenerarea arboretelor, în schimb s-au păşunat abuziv, ceea ce a grăbit starea lor de degradare (a se vedea tabelul 3).

***

Modul puţin satisfăcător sau necorespunzător în care s-au gospodărit în trecut pădurile comunale, obşteşti şi particulare, au avut ca rezultat scăderea productivităţii a peste 28 % din arborete, însemnate suprafeţe rămase neregenerate sau regenerate în specii de valoare economică inferioară, suprafeţe întinse ale fondului forestier lipsite de construcţii şi instalaţii de transport strict necesare unei bune gospodăriri silvice. Dacă la acestea s-a mai adăugat un ritm al lucrărilor de împădurire inferior celor de exploatare, în tot fondul forestier, în perioada 1939-1948, ne explicăm faptul că la data naţionalizării clasa de regenerare reprezenta peste 12 %, respectiv peste 56 mii ha, iar în zona colinară existau peste 4 mii ha păduri provenite de la unii proprietari mari şi mijlocii, cu arborete de productivitate şi valoare mult inferioară potenţialului staţional.

Pentru reîmpădurirea suprafeţelor goale arătate mai sus a fost nevoie de o perioadă de peste 15 ani, astfel ca abia în anul 1963 să se lichideze ultimele restanţe şi să se intre în normal cu regenerările. Refacerea arboretelor de valoare economică scăzută continuă însă şi în prezent.

Concluzii

  1. Actualele păduri din judeţul Suceava au fost gospodărite în trecut în mod diferit, în funcţie de proprietarii care le-au deţinut. Gospodăriri de nivel superior au practicat Fondul Bisericesc, C.A.P.S.-ul, Fondul Grăniceresc şi Domeniile Coroanei, totalizând 71,5 % din totalul arboretelor. Puţin satisfăcător au fost gospodărite pădurile comunale şi în special cele obşteşti. O gospodărire necorespunzătoare au practicat toate categoriile de proprietari particulari.
  2. Rolul funcţional al pădurilor a fost mult diminuat timp de câteva decenii înainte de anul 1948 şi 2-3 decenii după acest an, ca urmare a stării necorespunzătoare a unei mari părţi din arborete. Pe măsura ameliorării stării arboretelor funcţiile de protecţie au crescut, dar încă nu au ajuns la nivelul optim din cauza existenţei unor însemnate suprafeţe de arborete tinere.
  3. Productivitatea arboretelor a înregistrat o creştere în perioada 1948-1964, pentru ca după masivele doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă să se diminueze din nou. In vederea redresării ecologice a tuturor pădurilor sunt necesare lucrări de refacere a consistenţei şi compoziţiilor în arboretele afectate de calamităţi şi de refacere a arboretelor necorespunzătoare sub aspect economic.
  4. Această primă parte este un prolog la ceea ce se cheamă HOȚIA LA DRUMUL MARE A PĂDURILOR BUCOVINEI DE CĂTRE JUSTIȚIA NEOCAPITALISTĂ A JUDEȚULUI SUCEAVA.

Continuare în numărul viitor                                                                                                  

                                                                                                 Florin BUCOVINEANUL

Reînhumare a militarilor români căzuți la Stalingrad, fără onoruri militare, la dispoziția lui Rogozin

La Cimitirul Militar românesc de la Rossoşka, în apropiere de Volgograd – fostul Stalingrad – are loc astăzi (29 septembrie n.n.) ceremonia de reînhumare a rămăşiţelor a 345 de militari români decedaţi în luptele din 1942-1943. Aceasta s-ar putea, însă, desfășura fără onorurile militare cuvenite ostașilor căzuți în luptă, conform unei dispoziții emisă de vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Ceremonia este organizată în cooperare cu societatea rusă Memoriale militare, în baza Acordului interguvernamental româno-rus din anul 2005, precizează Radio România Actualități.

Vor participa: consilierul de stat Constantin Dudu Ionescu, din partea administrației prezidențiale de la București; senatorul Titus Corlăţean şi deputatul Bogdan Rodeanu, din partea celor două Camere ale Parlamentului României; Codrin Muntean, secretar general la Ministerul Apărării Naționale; reprezentanți ai Ministerelor de Externe și al Apărării. Vor asista atașați militari și reprezentanți ai birourilor de atașați militari acreditați la Moscova, inclusiv din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Polonia, Germania și alte state.

În timpul ceremoniei, care va fi deschisă de ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, vor fi depuse coroane de flori din partea instituțiilor de stat românești, iar un preot militar român va tine o slujbă de pomenire.

În acest context, ziarul rusesc Izvestia anunță că „evenimentul se va desfășura modest, fără fanfară militară și gardă de onoare”.

Potrivit publicației, o dispoziție în acest sens a fost emisă de Dmitri Rogozin, responsabil pentru pregătirea „sărbătorilor în cinstea celei de-a 75-a aniversări a victoriei Armatei Roșii în bătălia de la Stalingrad”. Vicepremierul rus ar fi luat această decizie la insistența activiștilor locali, nemulțumiți de pregătirile pentru ceremonia solemnă de reînhumare a militarilor români. Izvestia îl citează pe unul dintre aceștia, care afirmă că soldații români ar fi manifestat sub Stalingrad o deosebită cruzime.

Totodată, aceeași publicație prezintă și opinia unui istoric militar, Aleksei Isaev, care dezminte această afirmație, însă vorbește despre capacitatea de luptă extrem de redusă a Armatei Române, pe sectorul căreia a și fost spart frontul de la Stalingrad.

Rămășițele militarilor români s-au aflat, până acum, în cimitire de campanie din regiunile ruse Volgograd şi Rostov.

Cimitirul român a fost inaugurat în urmă cu doi ani, până în prezent, aici fiind reînhumare rămășițele a peste 660 de militari căzuți la Stalingrad. Reînhumarea lor, inclusiv ceremonia de astăzi făcând parte din eforturile statului român de comemorare a militarilor morți în cel de-Al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Rusiei.

via Radio Chișinău

 

Armata i-a răsplătit pe minerii care i-au rupt în bătaie pe bucureșteni cu mâncare și chiloţi

Armata regimului Iliescu i-a răsplătit pe minerii care au îndoit oasele bucureștenilor în iunie 90 cu mâncare, chiloți, ciorapi și periuțe de dinți. Un document MApN declasificat arată că, la ordinul guvernului, armata i-a hranit si echipat pe minerii implicati in evenimentele din 13-15 iunie 1990, scrie PressOne.ro.  Desecretizarea a fost facuta la cererea Parchetului General si anuntata in Monitorul Oficial.    

Documentul are 5 file si a ajuns in posesia PressOne ca urmare a unei solicitari trimise MApN in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatii publice.   Este vorba despre o adresa trimisa in 18 iunie 1990 prin care comandantul Serviciilor Armatei, general-maior Ionita Botos, ii solicita prim-adjunctului ministrului Apararii Nationale, generalul Vasile Ionel, sa aprobe darea la scadere a unor cantitati de alimente si obiecte de igiena oferite civililor care „au participat la restabilirea ordinei si linistei (sic!) in capitala tarii” intre 14 si 17 iunie 1990.  

 MApN a asigurat, din bani de la buget,hrana minerilor veniti din Valea Jiului sa „curete” Piata Universitatii: acestia au primit conserve de carne, carnati, slanina, unt, oua, biscuiti si alte alimente. MApN le-a distribuit acestora materiale de echipament si de igiena personala, printre care peste 1400 de perechi de ciorapi, 950 de perechi de chiloti sau 750 de periute de dinti. Cheltuielile Ministerului s-au ridicat la 866.000 de lei, la valoarea de atunci a leului.

                  Georgeta AMBERT

La muncă domnilor studenți! De unde atâția bani? Studenții, FĂRĂ gratuitate pe tren. ANOSR, către Guvern: AȚI PROMIS!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară îngrijorată și uimită de faptul că, în conformitate cu ultimele interpretări ale legislației oferite de către Ministerul Educației Naționale (MEN), studenții cu vârsta de peste 26 de ani nu mai pot beneficia, începând cu anul universitar 2017-2018, de gratuitatea la transportul feroviar intern.

ANOSR transmite că: „Interpretarea discreționară a legislației conduce la situația în care zeci de mii de studenți sunt privați de acest drept, în condițiile în care există un număr semnificativ de cursanți care sunt vizați de această reglementare. Solicităm, prin urmare, atât Guvernului României, cât și Parlamentului, să modifice cadrul legislativ, astfel încât să nu mai există niciun dubiu cu privire la acest drept”.

ANOSR consideră că această interpretare este incorectă și aberantă din punct de vedere juridic, denaturând norma de la scopul propus. De asemenea, consideră că interpretarea se află în directă opoziție cu voința Guvernului României și a coaliției de guvernare, care au emis actele normative în cauză cu scopul de a oferi gratuitate pentru toți studenții din România la forma de învățământ cu frecvență.

Punctul de vedere al Direcției Generale Juridice, emis în urma sesizării anumitor universități, a condus la situația în care, în anumite instituții de învățământ superior, legitimațiile de călătorie au fost oprite de la a mai fi distribuite studenților de peste 26 de ani, chiar dacă există în continuare un număr semnificativ de universități care au respectat legea și au aplicat aceste prevederi. Ministerul Educației Naționale a cerut Ministerului Justiției un punct de vedere cu privire la interpretarea acestora, iar acesta din urmă menționează în răspuns că nu are competențe de interpretare a actelor normative vizate, chiar dacă reprezentanții MEN utilizează această adresă ca punct de plecare în argumentarea tezei acestora.

ANOSR mai spune: ,,Amintim faptul că, la începutul anului 2017 Guvernul a modificat Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și ulterior a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 1 februarie 2017, tocmai din dorința de a legifera această gratuitate”.

Astfel, începând cu 1 februarie 2016, de gratuitate la transportul feroviar beneficiau toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență la într-o instituție de învățământ superior acreditată:

Dr ec Florin NAHORNIAC

PRIMA REACŢIE a Ucrainei, după ce preşedintele Klaus Iohannis şi-a ANULAT vizita

Ucraina s-a declarat vineri ”decepționată” de anularea vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, prevăzută pentru luna octombrie, anulare decisă în semn de protest față de o reformă care limitează cursurile în limbile minorităților naționale în favoarea limbii ucrainene, relatează AFP.

Noua lege ucraineană a educației introduce sistemul de 12 clase și extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educației, astfel ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare, clasele I-IV.

,,Suntem decepționați de refuzul României de a purta un dialog între lideri și că sunt preferate declarațiile în scopuri de politică internă”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului ucrainean de Externe.      Această agenție de presă notează că președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna aceasta amânarea a două întâlniri oficiale cu lideri ucraineni — vizita sa oficială în Ucraina și primirea la București a președintelui parlamentului ucrainean—, pentru a transmite astfel ”un semnal puternic” de protest față de noua lege ucraineană a educației.

Legea, adoptată la începutul lui septembrie de către parlamentul ucrainean, dar încă nepromulgată de către președintele Poroșenko, nemulțumește autoritățile române, bulgare și ungare, care au comunități puternice în Ucraina, legea fiind criticată de asemenea și de Rusia.     Guvernele de la Budapesta și Sofia i-au convocat pe ambasadorii ucraineni și au cerut Ucrainei ,,să garanteze” drepturile minorităților.     Însă guvernul de la Kiev invocă o problemă la nivelul cunoașterii limbii ucrainene în rândul unei părți a populației, îndeosebi cea din regiunile rusofone din estul și sudul țării, în contextul insurecției separatiste proruse, izbucnită în aprilie 2014.    

,Suntem împotriva formării de mici teritorii în care majoritatea copiilor nu vorbesc limba statului și nu pot prin urmare să-și continue studiile în universități ucrainene”, a susținut ministrul ucrainean al educației, Lilia Grinevici.  Săptămâna trecută, Bulgaria, Grecia, România și Ungaria au făcut apel la autoritățile ucrainene, într-o scrisoare comună, să retragă legea în cauză.

  Elena TURCULEANU

DARABAN, CCIR: „CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CARE NE AFLĂM ESTE O BULĂ BAZATĂ PE O ROSTOGOLIRE A UNOR TAXE ŞI MĂRFURI CONSUMATE DIN IMPORT”

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, s-a declarat îngrijorat de faptul că importurile totale de marfă ale România au crescut cu peste 4 mld. de euro în ultimul an, explicând că a constatat că expozanţii de la târgurile agricole, organizate de instituţia pe care o reprezintă, expun produse din import, potrivit ZF.ro.    „Observăm cu o oarecare neplăcere faptul că marea majoritate a expozanţilor de târguri precum Indagra, Agralim şi alte târguri organizate de noi, expun produse din import. Acest lucru ar trebui să ne preocupe foarte mult. În spaţiul public se vorbeşte de creştere economică, de o creştere a exporturilor, dar dacă ne uităm pe cifrele importurilor ne îngrozim. Vorbim de pest 67 mld. euro importuri în 2016 în România faţă de 62,9 mld. euro cu un an înainte. Observăm o creştere de peste 4 mld. euro, bani cash, curaţi, la vedere(…) Contează ca produsul consumat sa fie din România, altfel ne adâncim în  aceasta bulă în care  ne aflăm cu o  creştere economică bazată pe o rostogolire a unor taxe şi a unor mărfuri consumate din import. Acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri foarte serios”, a  spus Mihai Daraban în cadrul unei conferinţe care a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Florin NAHORNIAC

Eugen Teodorovici se DEMASCĂ: ,,Am diplomă de la Academia Națională de Informații. Nu am fost la cursuri. Mi-a dat-o cineva”

Dialog halucinant și dezvăluiri neașteptate în această seară în platoul TVR1 la emisiunea România9. Fostul ministru PSD Eugen Teodorovici a recunoscut că are o diplomă de la Academia Națională de Informații deși nu a participat la cele trei luni de cursuri.

Iată dialogul halucinant dintre Robert Turcescu și Eugen Teodorovici:

”- Am o diploma de la o academie!

– De la ce academie?

– O academie.

– Care academie, domnule Teodorovici?

– Academia Nationala de Informatii parca ii zice

– Diploma in ce?

– Nu stiu, nu am trecut vreodata pe acolo, recunosc

– Pai si cum ati luat diploma?

– Mi-au dat-o, a fost un master sau curs postuniversitar, nu stiu ce o fi fost!

– Si vi se pare normal?

– Pai am cerut-o eu?

– Dar de ce v-ati dus sa o luati atunci?

– Nu m-am dus, mi-a adus-o cineva!

–  Cine?  

 – Nu stiu, nu il cunosteam!

– Pai si de ce v-au dat-o?

– Poate pentru că merit”

   Georgeta AMBERT

Copiii din Grecia își pot schimba genul. Biserica Greciei: „Suntem în ajunul domniei lui Antihrist!”

Într-o mișcare care i-a întristat  și  dezgustat pe mulți, parlamentul grec a votat ieri (10. 10. 2017) să adopte proiectul de lege „Cu privire la recunoașterea legală a identității de gen”, care permite oricărei persoane de 15 ani și mai mult să își schimbe în mod legal sexul, chiar și fără examinări medicale, cu o scrisoare către autoritățile competente, relatează AgionOros.

Proiectul de lege a iscat o furtună de proteste în societatea greacă și în Biserică, după ce a fost acceptat anterior la prima lectură.

Decizia de a adopta în totalitate proiectul de lege a fost raportată sub presiunea creditorilor europeni. Înainte de această ultimă mișcare, legislația greacă nu era în conformitate cu așa-numitul „standard european”.

Într-un vot prin apel nominal, peste 148 de deputați au votat în favoarea lor și 124 împotrivă, 13 abținându-se. În total, 285 dintre cei 300 de deputați au votat. Deși proiectul de lege a fost votat, votul reprezintă prima dată când actualul guvern nu a reușit să obțină majoritatea voturilor, în ciuda faptului că coaliția de guvernământ are 153 deputați. 140 dintre cei 144 de deputați ai Syriza au votat în favoarea lor.

Majoritatea deputaților din partidul de opoziție – din Noua Democrație, Golden Dawn (Zori Aurii), Partidul Comunist din Grecia, Uniunea Centristului și Grecii independenți (cei din urmă fiind incluși în coaliția de guvernământ) – au refuzat să susțină proiectul de lege.

Liderul Uniunii Centristilor, Vassilis Leventis, a răspuns că Grecia s-a prăbușit într-o perioadă de anomalie.

„Premierul Tsipras a împins interesele unui grup mic, despre care cred că este bolnav psihic. Pentru ca o persoană să-și schimbe sexul dat – este anormal „, a spus Leventis. Adresându-se guvernului, el a spus: „Doar 35% din votanți v-au votat. Cine vă credeti? Dictatori, care pot ignora opinia Bisericii și poporului? „

Deputatul Partidului Zori Aurii, Ilias Kasidiaris, a subliniat, de asemenea, rolul Bisericii în criza actuală„Călugării Athoniti ne-au chemat să luptăm. Vom fi atenți la apelul lor și vom rezista. După cum se spune în declarația Comunității Sacre din Mt. Athos: Dacă nu rezistăm, strămoșii noștri se vor ridica din mormintele lor. Chemăm Biserica să conducă protestele și sunt gata să o susțină în orice fel. „

Apelând pe toți deputații să respingă proiectul de lege  Athonitii au declarat: „În legătură cu proiectul de lege, suntem îngroziți de neliniște față de ceea ce ne pregătește viitorul. Este cu adevărat permis în patria noastră ortodoxă să sfideze în mod legal și flagrant Legea divină? „

Între timp, în lege sa dovedit a fi și mai puțin popular ca noile impozite în societatea greacă. Potrivit unui sondaj efectuat cu doar câteva zile înainte de vot, 71,7% dintre respondenți s-au opus posibilității de schimbare a sexului pentru minori. Chiar și tinerii înșiși simt în mare măsură că varsta de 15 ani este prea fragedă pentru a lua o astfel de decizie uriașă, au arătat sondaje efectuate în mai multe orașe grecești.

Desigur, Sinodul grec în ansamblul său, precum și un număr de ierarhi  au vorbit împotriva legii blasfemiatoare. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Grece a cerut tuturor deputaților din Parlamentul grec să respingă proiectul de lege transgender, subliniind că legea „este îndreptată împotriva instituției familiei și distruge identitatea persoanei umane”.

Ierarhia bisericii grecesti crede ca „asa-numita elita politica, demonstrand ingustimea  si provincialismul lor, sunt ca maimutele, copiind succesiv totul din tarile cu o istorie, traditii si morale diferite”.

Criticând noua lege, Mitropolitul Ieremia de Gortyna întreabă: „De ce autoritățile au impus această lege murdară asupra noastră, când națiunea a respins-o? Nu este o dictatură? ” Potrivit legii grecești, mitropolitul a continuat să spună că ar fi trebuit să aibă loc un referendum.

„Dar răul a fost comis, legea adoptată.  Cu adoptarea unor astfel de legi, statul grec merge pe calea decăderii a altor popoare. Păcatul a urcat pe tron ​​și conduce. Suntem în ajunul domniei lui Antihrist „, a avertizat el.

Dar predicând Evanghelia lui Hristos, a continuat„Dar nu vă temeți, biruitor va fi în cele din urmă Domnul nostru Iisus Hristos”.

Elena TURCULEANU

Cele mai importante mituri în alimentația copiilor, demontate

De câtă mâncare are nevoie copilul tău? Cât de mult contează care sunt obiceiurile tale alimentare ca părinte? A forța, șantaja sau păcăli un copil să mănânce, indiferent de vârstă, este cea mai întâlnită eroare în conduita familiei. Iar dacă la aceasta se adaugă și cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare ale părinților, avem explicațiile pentru care suntem numărul doi în Uniunea Europeană la obezitate infantilă.                                             Unul dintre cei mai apreciați medici pediatri de talie internațională, dr. Carlos Gonzalez, a demontat azi numeroase mituri, în prezența a peste 130 de mămici și tătici.    ,,Nici măcar câștigătorul unui premiu Nobel nu poate să precizeze exact de câte grame de hrană este nevoie pentru un copil, cu atât mai puțin un medic, care va măsura cantitatea maximă necesară pentru cel mai pofticios copil din lume. Și poate acela nu este al tău. Singura persoană care știe este micuțul tău, indiferent de ce vârstă are’, a spus dr. Carlos Gonzalez.

 Specialistul a adăugat că într-o lume în care găsim milioane de produse dăunătoare pe rafturi, altele decât cele de pe vremea străbunicii, tentația este să alegem ce ne e la îndemână. Doar că această alegere ne va afecta profund sănătatea.      ,,Nu mâncați nimic din ce se face reclamă. Aveți în vedere că zahărul este prezent în aproape orice aliment. La acest lucru trebuie să vă raportați serios când alegeți ce mâncați, și dumneavoastră ca părinți, și copiii voștri’, a completat dr. Carlos Gonzales.  Totodată, medicul a subliniat că în cazul bebelușilor este crucială alăptarea și legătura mamei cu copilul.

 Peste tot în lume, bebelușii alăptați au nevoie de un aport de calorii mai mic. Ei mănâncă mai puține calorii, întrucât laptele matern este atât de bun încât se folosește în întregime, se absoarbe mai bine și per total, este mai nutritiv decât orice altă mâncare.    ‘Alăptarea este importantă pentru mamă și pentru copil, chiar pentru întreaga societate. Pentru bebeluș, laptele de mamă este alimentul ideal, pentru că îl apără de riscul unor boli precum: anemie, obezitate, alergii, astm bronșic, diabet și chiar boli canceroase. Bebelușul are mai mari șanse să accepte alimentele solide pentru că laptele de mamă preia din gustul alimentelor consumate de aceasta. În cazul mamei, alăptarea scade riscul cancerului mamar și ovarian, de osteoporoză, previne depresia postpartum, ajutând-o să se regleze din punct de vedere hormonal. În timpul alăptării se creează o legătură indestructibilă, un atașament profund, între mamă și bebeluș, pentru că alăptarea e mai mult decât hrană, este siguranță, protecție, comunicare, iubire. Astfel, vom avea copii sănătoși, iar părinții nu vor mai cheltui 4500 de euro pe an pentru lapte praf’, a conchis SORANA MURE?AN, consultant certificat internațional în alăptare.    Mai mult, mitul potrivit căruia micuțul va lua mai mult în greutate dacă mănâncă solide sau cereale, în perioada diversificării, a fost demontat în cadrul evenimentului prin faptul că nu există niciun studiu care să ateste acest lucru.

   Obezitatea este fără doar și poate una dintre cele mai frecvente boli de nutriție, iar rapiditatea cu care se răspândește, inclusiv în România, capătă încet-încet forma unei pandemii, mai ales în rândul tinerilor.

Copiii de azi, adulții obezi de mâine

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în România avem 4,5 milioane de obezi și ne clasăm pe locul trei în Uniunea Europeană, după Anglia și Polonia. Interesant și îngrijorător, în același timp, este faptul că și în rândul copiilor regăsim același procent, un sfert din eșantionul studiat care se luptă, deja, cu supraponderabilitatea. Spre exemplu, rata supraponderabilității (inclusiv obezitatea) la copiii de opt ani din România este de 26,75%, în timp ce rata obezității este de 11,6%, potrivit unui studiu recent realizat de Ministerul Sănătății pe un eșantion reprezentativ de 207 școli. Iar acesta este doar unul dintre exemplele care atestă faptul că în România avem din ce în ce mai mulți copii cu probleme de greutate.

Care sunt principalele motive pentru care jumătate din copiii României sunt afectați de boala secolului XXI? Răspunsul specialiștilor este concludent: junk-food-ul, sedentarismul, obiceiurile alimentare nesănătoase ale părinților și modul greșit în care își hrănesc copiii încă din primii ani din viață sunt definitorii. Prin urmare, felul în care este hrănit un bebeluș îl va urmări pentru tot restul vieții. Paradoxal, spun tot ei, ne îngrijorăm de bebeluși care nu mănâncă suficient, dar, în același timp, crește cu rapiditate numărul de copii supraponderali.

Problema este că în multe țări din Europa, precum și în România, hrănirea copiilor se face strict la recomandarea medicului, iar mamele sunt sfătuite să le dea copiilor cantități exacte din anumite alimente, în anumite intervale orare, lucru deloc indicat. Lucrurile se complică atunci când începe diversificarea alimentației de la 6 luni la 3 ani.     Dr. Carlos GONZALEZ, medic pediatru și tată a trei copii, renumit expert internațional în nutriția și creșterea copiilor, care a revoluționat abordarea hrănirii acestora, autorul mai multor cărți de succes internațional. Evenimentul a fost organizat de Asociația ProMAMA, o echipă alcătuită din specialiști, certificați internațional, care a adus în România meseria de consultant în lactație

                                                                                                                   Silvia ANDREI

Cum au reinventat istoricii comunişti biografia lui Burebista

Pentru a-i face pe plac Conducătorului, cercetătorii de la Institutul de Istorie al PCR au reinventat biografia regelui dac. Burebista a fost transformat întrun Nicolae Ceauşescu al Antichităţii. Iar Ceauşescu, întrun Burebista al sfârşitului de secol XX.

La o furtunoasă ședinţă de reciclare de la sfârșitul anilor ’70 (în folclorul acelor ani, termenul căpătase o definiţie magistrală:reciclarea e ca lumânarea la căpătâiul mortului, luminează dar nu deșteaptă), un fost student, între timp devenit mare cercetător la Institutul de Istorie a PCR, sa întors furios către mine și ma întrebat :„Vă place ca prima lecţie pe care copiii o învaţă la Istorie în cl. a IVa să fie despre înfrângerea noastră de către romani?“ Când iam atras cu un rest de blândeţe didactică atenţia că expresia înfrângerea noastră e mai ridicolă chiar decât fraza «nos ancêtres, les Gaulois», pe care o recitau aidoma micii picarzi, marseillezi, vietnamezi ori africani din vremurile clasice ale celei dea Treia Republici – acolo era totuși vorba de strămoșii gali, nu de noi și regele nostru Decebal – fostul june studinte în istorie sa făcut foc și pară, mia întors spatele și a rămas să sufere în tăcere alături de colegii săi de institut și credinţă getodacă.  

 Nu am pomenit de Institutul de Istorie a PCR doar de dragul detaliului. Această instituţie de vârf a aparatului de propagandă politică a jucat un rol extrem de activ în elaborarea și difuzarea mitologiei naţionalcomuniste.         Teoria protocronistă, dezvoltată iniţial în zone academice ostile discret, dar tenace, faţă de regimul comunist – cercul din jurul lui Edgar Papu, susţinut din exil şi de Mircea Eliade – a fost entuziast preluată și vulgarizată de pseudoistoricii PCR. Condus de însuși nașul de partid al lui Nicolae Ceaușescu, Ion PopescuPuţuri, care păstrase probabil din tinereţea sa confuză reziduuri active de ortodoxie legionaroidă și tracomană, populat de tineri electrizaţi dincolo de orice raţionalitate de revendicarea ceaușistă a istoriei neamului, dar care reţinuseră din perioada rolleriană obsesia aservirii faţă de un șir de imperii maligne, începând cu cel roman (și sfârșind, cum se șoptea frecvent, cu URSS) Institutul de Istorie a Partidului devenise, printro metamorfoză greu de imaginat, principalul focar al exaltării trecutului tracic.    Analele Institutului publicau, alături de redundante studii despre greve și congrese ale PCR, tot felul de reconstituiri delirante ale scrierii și limbii dacice, adesea cu un fanatism care interzicea orice argumentaţie raţională.    

 În acest nou dispozitiv politicoideologic, Burebista oferea o nesperată oportunitate. Destul de puţin cunoscut din sursele antice pentru a lăsa loc celor mai năstrușnice ipoteze, personajul se dovedea totuși remarcabil:Dion din Prusa amintea, în pragul războaielor lui Traian cu Decebal, de asediul îndelung și de cucerirea cetăţii Olbia de către regele get, Strabon îi atribuise un adevărat imperiu, arche, și o reformă politicoreligioasă care deschidea calea către nesfârșite speculaţii.

Săpăturile din Munţii Orăștiei scoseseră la iveală, începând de prin anii ’30, o impresionantă salbă de citadele, încununată de monumentele unice în Europa de la Grădiștea Muncelului. Acestea au fost identificate drept vestigii ale Sarmizegetusei Regia, capitala lui Decebal, a cărei construcţie ar fi început însă în vremea lui Burebista, considerat de istorici prestigioși, în frunte cu Constantin Daicoviciu, drept rege al dacilor intracarpatici care șiar fi extins stăpânirea spre sud, vest și est, până la Olbia și în Dobrogea.  O inscripţie grecească de la Dionysopolis, repede devenită celebră, îl numea pe Burebista „cel dintâi și cel mai mare dintre regii Traciei“ și amintea de tratativele pe care acesta le dusese, prin intermediul grecului Acornion, cu Pompeius Magnus în pragul confruntării finale a acestuia cu Caesar:dintro dată, lumea getică ieșea din anonimat și devenea parte a marii istorii universale! O asemenea ocazie nu putea fi ratată.      Prilejul folosit pentru a conferi regelui get o dimensiune propagandistică internaţională a fost Congresul Mondial de Istorie din 1980. La San Francisco în 1975, fără îndoială în contextul acelor ani în care ţara noastră putea părea un aliat al Occidentului, propunerea delegaţiei României de organizare la București a viitorului congres fusese acceptată. Peste cinci ani, statutul României nu mai era la fel de favorabil, dar mașinăria organizatorică nu mai putea să dea înapoi, drept care, în august 1980, peste 3.000 de participanţi din majoritatea ţărilor lumii sau întâlnit la București.    

Aici, în uvertură, ei au avut parte de celebrarea cu mare pompă, întro sesiune specială organizată în marginea Congresului Mondial, de comemorarea a 2050 de ani de la întemeierea de către Burebista a statului unitar şi centralizat getodac.     Falsurile stridente ale acestei comemorări priveau însăși justificarea cronologică a jubileului, 2050 de ani, fiindcă de fapt data exactă a începutului domniei lui Burebista (ca și, de altfel, data precisă la care moare asasinat de un complot de curte) nu este și nu poate fi cunoscută:Strabon vorbește, destul de vag, de o vreme nu cu prea mult anterioară celei când își scria el opera, care trebuie deci să fie situată cândva în primul sau al doilea sfert al sec. I a. Chr.

Decretul lui Acornion ne dă în schimb certitudinea că regele era în culmea puterii sale mult mai târziu, abia în anii războiului civil dintre Caesar și Pompei, la începutul deceniului al cincilea al secolului. Nici o sursă nu ne dă dreptul să numărăm fix 2050 de ani de la întemeierea regatului până în 1980, la Congresul Mondial de Istorie. Dacă ne gândim mai bine, chiar și cuvântul întemeiere se cuvenea a fi definit mai întâi, și doar apoi utilizat.

Pe de altă parte, statul unitar și centralizat rămâne o expresie cu totul anacronică în contextul istoric al sec. I a.Chr. Această formulă oficială exagera hiperbolic indiciile – de exemplu, numismatice – referitoare la o anume acţiune unificatoare a lui Burebista, ale cărei detalii și dimensiuni ne scapă iremediabil. Din nou, decretul lui Acornion sugerează existenţa unei ierarhii de curte inspirată de regatele elenistice contemporane, dar chiar și acestea din urmă erau departe de a corespunde epitetelor de unitar și centralizat.     Cu atât mai puţin merita asemenea calificative acea arche a lui Burebista care sar fi întins din ţinuturile celţilor de la Dunărea de Mijloc până la Marea Neagră, fragmentânduse însă imediat după dispariţia fondatorului ei.

Numeroase indicii înclină către teza unei formaţiuni getice a lui Burebista cu baza în Câmpia Munteană sau chiar în Dobrogea – singura teză care ar da seama de politica pontică a regelui comemorat cu atâta pompă. Dar obstinaţia cu care capitala getodacă era plasată, fără a admite vreo discuţie, în Munţii Orăștiei era și ea determinată politic și menită să deschidă calea unei noi bătălii istoriografice și mai ales politice pentru Transilvania.      Iredentismul maghiar, tolerat – de fapt chiar susţinut – de regimul comunist din Ungaria ca diversiune, se întâlnea astfel cu naţionalceaușismul românesc, întro confruntare care va deveni tot mai stridentă pe măsura deteriorării sistemului însuși. Obsesia ambilor fraţi Ceaușescu – Nicolae și Ilie, ca și a cercului de istorici oficiali ai partidului din Secţia de Propagandă a CC al PCR, de la Institutul de Istorie a PCR sau de la cel de Istorie și Teorie Militară, de a împinge cât mai adânc în istorie rădăcinile prezentului era vizibilă în acest episod, cum avea să devină vizibilă și în ridicola bătălie pentru antedatarea perioadei de formare a limbii și poporului român, dacă se putea încă din paleolitic.

Pretenţiile semidocte cu privire la limba dacilor – mai latină decât orice latină din Peninsulă, în viziunea tracomanilor – resurgenţa celor mai împătimite și fanteziste constructe, ca „Dacia preistorică“ a lui Nicolae Densușianu – toate se însumau întrun protocronism menit să singularizeze destinul „getodacilor“ în lumea antică, tot așa cum politica ceaușistă ar fi trebuit să singularizeze – prin excelenţă, desigur  România acelor ani. Pe scurt, jubileul Burebista nu era o manifestare știinţifică, era o expresie a politicii ceaușiste vag travestite în simpozion.    

Nu pot încheia aceste rânduri înainte de a adăuga că, spre onoarea breslei, prea puţini dintre adevăraţii arheologi și istorici ai Antichităţii au participat la acest ignobil efort de falsificare a trecutului. Tot astfel cum și dintre lingviști nu sau găsit susţinători ai tezelor emfatic clamate de corul de activiști și alţi impostori care, fără o boabă de informaţie cu privire la vechile limbi ale continentului european, își descoperiseră subit bizare vocaţii de specialiști în limba tracodacică.      Majoritatea covârșitoare a profesioniștilor, care nu aveau cum să evite subiectul „Burebista“, sau pe cel al substratului tracic al limbii române, leau tratat cu bună măsură critică și cu decenţă, lăsând pe seama politrucilor transformarea regelui get în cel dintâi portret din galeria de tablouri închinate strămoșilor dictatorului.

Florin NAHORNIAC

Semne de bunăvoinţă în dialogul româno-ucrainean

Corespondenta din Cernauti.

Un experiment mai putin intalnit in actiunea politico-diplomatica aRomaniei (atata cat mai este ea), a trecut prea putin remarcat, cu toate ca s-a dovedit prompt a fi de folos. Intr-un moment de blocare (intru totul justificata) de catre Bucuresti a relatiilor oficiale la cel mai inalt nivel cu Ucraina, contactele la paliere mai joase, dar cat se poate de importante, au produs reconectarea si – este de sperat – reintrarea treptata in normal a relatiilor dintre cele doua tari care au frontiera comuna pe sute de kilometri. Impasul a fost depasit prin gestul (temerar, se poate spune) prezentei la Cernauti, de Ziua orasului, a unei delegatii romanesti, condusa de primarul Sectorului 1 al Capitalei , Daniel Tudorache, impreuna cu secretarul de stat la Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni, Veaceslav Saramet. Fapt care a facut ca demersul romanesc sa actioneze in doua directii: 1. incercarea de a lamuri, cu autoritatile ucrianene, ratiunile si urmarile noilor reglementari privind statutul in scoli al limbilor minoritatilor nationale si 2. asigurarea comunitatilor romanesti din Ucraina ca tara nu le lasa singure intr-un asemenea moment.    

Demnitarii romani ne-au declarat ca insusi formatul delegaţiei – reprezentanţi ai MRP şi ai administrației publice locale – Primarul Sectorului 1 București – transmite, atât comunităţilor româneşti din Ucraina, cât şi autorităţilor statului de cetăţenie, un mesaj evident de abordare cuprinzatoare, coeziune interinstituţională şi interes din partea statului român. Remarcabil este ca principalii interlocutori ucraineni ai delegatiei romane au fost Oleksiy Kaspruk – primarul orașului Cernăuți si Mykhailo Pavliuk, prim vicepreședintele administrației regionale Cernăuți .

 Romanii din afara granițelor, din R. Moldova și Ucraina, vor fi sprijiniți în proiectele lor viitoare a spus primarul Daniel Tudorache, care a evocat și o înfrățire între Bucuresti si Cernauti în viitorul apropiat si a anuntat că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, si-a dat acordul pentru o apropiata întâlnire cu omologul din Cernăuți. Pe agenda discutiilor s-au mai aflat transportul public, o posibilă colaborare cu Apa Nova în vederea alimentării cu apă a orașului si colaborare cu Sectorul 1, in infrastructura, gospodărie publica si turism. Primarul Daniel Tudorache a mai anuntat ca in viitorul apropiat va fi inaugurată o cursă aeriană București – Cernăuți, proiect discutat si la București , și în cadrul vizitei la Cernăuți. Decizia urmează a fi luată de o companie privată interesată de propunere.

 Secretarul de stat MRP, Veaceslav Saramet, a transmis preocuparea părții române pentru aplicarea noii Legi a învățământului de către autoritățile ucrainene si a solicitat interlocutorilor sprijin pentru ca drepturile conaționalilor la educație să nu fie diminuate. El a subliniat că cetățenii ucraineni de etnie română sunt loiali statului ucrainean și sunt bine integrați în societate, cunoscând limba de stat – ucraineană – la un nivel foarte bun. Secretarul de stat a abordat si teme de cooperarea bilaterală, precum renovarea Casei Memoriale “Aron Pumnul” din Cernăuți și deschiderea primei grădinițe de limba română în localitate.     Vom sprijini o grădiniță cu etnici români din Cernăuți, a mai declarat primarul Daniel Tudorache si  „vom găsi forma legală si vom găsi sponsori pentru proiect”. Cernăuțiul nu are acum nicio gădiniță cu predare în limba română, ci doar o grupă cu 25 de copii români. Cererea părinților pentru înființarea unei grădinițe române, este foarte mare. Si primarul Oleksey Kasprukun a confirmat că în Cernăuți, locurile în grădinițe sunt o problema si soluția este a deschide complexuri educative, cu un proces de instruire de la vârsta de doi ani și până la clasele mari, adica instituții care să cuprindă grădinița, școala primară, gimnazială și liceală. Asemenea complexuri educative urmează să fie făcute si în școlile cu predare în limba ucraineană, și în cele cu predare în limba română.

Pavliuck Mykhailo, prim-viceguvernatorul Regiunii Cernăuți s-a referit la legea învățământului promulgată recent de președintele Petro Poroșenko, lege care întărește învățământul în limba ucraineană în școli, dar reformă criticată in România și alte țări care au comunități etnice în Ucraina. „Administrația regională de stat a Regiunii Cernăuți a avut o atitudine pozitivă față de eventualele nemulțumiri si discuții provocate de noua lege a educației”, a declarat   prim-viceguvernatorul. „Pentru Administrația Cernăuțiului este foarte important ca reforma în sistemul educativ din Ucraina să se desfășoare în condiții normale, care să asigure un nivel adecvat învățământului, nivel care să se apropie de standardele europene.  

Potrivit ultimului recensământ (2001), românii sunt al treilea grup etnic în Ucraina, după ucraineni și ruși. Programul delegatiei a inclus in itinerariu si Mănăstirea Bănceni, lăcaș de închinăciune pentru români în Ținutul Herța, unde primarul Daniel Tudorache a adus cadouri pentru copiii orfani din „Satul copiilor”, unde starețul Mânâstirii, Mihail Jar, a ridicat si un asezamant social pentru câteva sute de copii orfani sau cu boli incurabile din toata Ucraina.         În programul sau, secretarul de stat Veaceslav Saramet, s-a întâlnit cu Oleksandr Fișciuk, președintele Administrației Regionale de Stat din Cernăuți și alți reprezentanți ai autorităților locale, dar si cu reprezentanții comunității românești, intre care acad. Alexandrina Cernov si acad. Vasile Tărâțeanu.

Epilog: la doar o saptamana dupa aceasta vizita la Cernauti, ministrii de Externe ai Romaniei si Ucrainei s-au intalnit la Bucuresti.

 Georgeta AMBERT

,,Etnicii români din Ucraina trebuie să vadă că nu sunt părăsiți”, comenta un oficial român. Să vedem ce n-a făcut Guvernul său

 În timp ce Ungaria a făcut spume față de legea promovată de Poroșenko, Bucureștiul a tăcut mâlc, nicio reacție. Budapesta l-a urecheat pe ambasadorul Ucrainei, a transmis protestele și obiecţiile față de lege, taxată dur drept „ruşinoasă şi scandaloasă“.
Până și regimul comunistoid filorus de la Chișinău a avut o reacție mai fermă față de legea Kievului decât Guvernul PSD de la București. Ungaria a anunțat deja că va protesta împotriva legii abuzive ucrainene la ONU, OSCE, Consiliului Europei şi Uniunea Europeană, iar MAE al Ungariei a ordonat tuturor diplomaţilor maghiari să suspende orice sprijin pentru vreo iniţiativă a Ucrainei la nivel internaţional. Un fel de stare de război rece diplomatic.
.Comparativ, România nu l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Bucureşti pentru a transmite proteste, atitudinea MAE arătând clar că nu există reproșuri față de lege, iar secretarul de stat Victor Micula a fost trimis la Kiev doar pentru o discuție informală nu pentru a protesta oficial. Ministrul cu nume de spanac, adică Păstârnac, a avut de asemenea doar o discuție amabilă la o cafea, cu ambasadorul Ucrainei la București.
.Desigur pe lângă Ucraina și Ungaria i-a spart de decenii pe etnicii români din Ungaria, asimilați forțat exact cum fac și sârbii, fără nicio replică din partea Bucureștiului. Așa cum sunt abandonați românii din Serbia și Ungaria – tot la fel sunt părăsiți și românii din Ucraina, Bucureștiul a avut zero reacții ori de câte ori au fost încălcate drepturile minorităţii româneşti din Ucraina; cât despre suportul financiar, și acesta tot spre zero.
.Asta în timp ce până și arabii au înființat la Cernăuţi şi Odessa centre culturale, pe lângă cele maghiare, poloneze, greceşti, germane, bulgare. Reprezentanții minorităţii române din regiunea Cernăuţi, ţinutul Herţa, Maramureşul istoric sau Basarabia de sud sunt complet ignorați la București.
De ani și ani sunt tocați de autoritățile ucrainene iar România s-a făcut că nu vede. Am fost acolo, la Ismail, în Basarabia istorică și am văzut cu ochii mei cum stă treaba. Și alți colegi ziariști, foarte puțini, au fost și au scris – degeaba. Cartea lui George Damian stă mărturie.
.Cum poate fi contracarată Ucraina

Există mecanisme prin care Ucraina poate fi trasă la răspundere, deoarece este semnatară a convențiilor și Tratatelor europene – pe care desigur doar se fac că le respectă.
De exemplu, pentru încălcarea drepturilor minorităților poate fi invocată Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, se poate face apel la Comisia de la Veneţia, la Comisarul OSCE pentru Minorităţi Naţionale, plus România se mai poate adresa Comisiei Europene deoarece există Acordul de Asociere al Ucrainei la UE, iar Comisia are competența și puterea de a verifica modul în care Ucraina respectă normele UE, adică deloc.
Mai există și Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE, și mai ales, încă n-a fost denunțat odiosul Tratat semnat de Umil Constantinescu, din 1997, unde se afirmă că ”se vor crea, pentru persoanele aparţinând minorităţii romane din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne.
Părţile contractante reafirmă că persoanele sus-menţionate au dreptul sa fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective.“
Păi să facem comparația cu condițiile minorității ucrainene in România, iată ce zic chiar oficialii acestei minorități, a treia ca mărime din România :”Pentru comunitatea de ucraineni din România, folosirea limbii ucrainene în viaţa de zi cu zi a reprezentat o componentă esenţială a unităţii noastre, a păstrării legăturilor cu trecutul, a conservării tradiţiilor şi obiceiurilor, dar în acelaşi timp şi o punte pentru viitor.
Formarea fiecăruia dintre noi şi a comunităţii ucrainene în ansamblu nu ar fi fost posibilă, în primul rând, fără accesul la educaţia în limba ucraineană.
.În momentul de faţă, în România, există un liceu cu predare în limba ucraineană, Liceul Taras Şevcenko din Sighetu Marmaţiei, secţii în limba ucraineană la Liceele „Laţcu Vodă” din Siret şi „Iulia Haşdeu” din Lugoj, precum şi secţii pentru studiul limbii ucrainene în structura Facultăţilor de Litere din marile universităţi.
.În plus, în peste 60 de şcoli primare, limba ucraineană este studiată ca limbă maternă, religia este predată în limba ucraineană, iar în şcolile româneşti din regiunile dens populate de ucraineni, limba şi literatura ucraineană sunt predate ca materii distincte.
.Utilizarea limbii materne în şcoli, în biserici, în mass-media sau la diverse manifestări culturale reprezintă o realitate limba maternă rămânând unul dintre elementele identitare fundamentale care ne va defini şi peste ani.”
.comunicat al deputatului ucrainean din Parlamentul României, Ion Marocico (Grupul parlamentar al minorităților naționale)  

Pe scurt, vom avea ocazia foarte curând să vedem dacă se vor lua măsurile pomenite mai sus, iar Guvernul PSD își va da arama pe față, pentru toată lumea…    „Indiferent ce va urma în Ucraina, va fi încă mai rău pentru românii din Basarabia, de la Chișinău și nu numai.” – avertisment de acum trei ani, numai prooroc să nu fii în țara ta, gen Mafalda sau Mama Omida, degeaba scrii, la ce folos toată munca, informarea și semnalele de alarmă. Se pare însă că e mai veche situația …«Nu este prooroc mai dispreţuit decât în patria sa» (Marcu 6,14:Luca 4, 24).) Iată ce scriam acum trei ani:

„Revoluția” de la Kiev lovește în drepturile românilor din Ucraina

Florin BUOVINEANUL

Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească. Jurnalistă asasinată în Malta

Un blogger proeminent din Malta, Daphne Caruana Galizia, care acuzase guvernul insulei de corupție, a murit într-un atentat cu bombă, potrivit poliției.

Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a fost ucisă când mașina pe care o conducea a explodat când se apropia de locuința sa din Bidnija, lângă Mosta.   Presa locală susține că unul dintre fii ei a auzit explozia și s-au dus la locul atentatului.     Președintele maltez Joseph Muscat, pe care Caruana Galizia l-a acuzat de abateri la începutul acestui an, a denunțat uciderea. 

 ,,Eu condamn fără rezerve acest atac barbar asupra unei persoane și asupra libertății de exprimare în țara noastră”, a spus el într-o declarație dată unei televiziuni.   ,,Toată lumea știe că doamna Caruana Galizia a fost un critic aspru al meu, atât politic cât și personal, așa cum a fost și pentru alții”.

Daphne Caruana Galizia este cea mai cunoscută jurnalistă de investigaţii din Malta. A coordonat ancheta Panama Papers din țara sa.         Este incredibil că o jurnalistă incomodă pentru putere a fost asasinată într-o țară membră a Uniunii Europene. Astfel de asasinate sunt întâlnite din când în când în Rusia sau foste state ale URSS cu conduceri politice autocratice nicidecum în state democratice.

Florin CREȘTINUL

E-ticketing în tren. CFR Călători, decizie pentru 2018

CFR Călători intenționează să încheie, anul viitor, un contract pe doi ani pentru achiziția de dispozitive e-ticketing în tren, a declarat miercuri, Iosif Szentes, director general al CFR Călători.

,,Sistemul este din ce în ce mai necesar pentru că trebuie să evidențiem indicatorul călători – km care a căpătat o pondere de 35% în calculul acordării compensației. Avem nevoie de acest sistem și pentru faptul că dorim să avem un control asupra numărului pasagerilor și o evidentă a obiceiurilor lor de călătorie.

Caietul de sarcini a fost avizat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, urmând să fie reluat în momentul în care fondurile vor fi identificate și asigurate. Anul viitor este posibil să avem un acord cadru încheiat pe doi ani cu furnizarea dispozitivelor în baza unor contracte subsecvente în funcție de implementarea sistemului”, a spus Szentes.

Potrivit directorului general al CFR Călători, costul acestei achiziții se ridică la aproximativ 4 milioane de euro.

Florin NAHORNIAC

Kovesi, CSM. A prezentat un bileţel ,,pierdut’’

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a prezentat vineri, în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM, un bileţel despre care susţine că ar fi fost ,, pierNUdut” de inspectorii Inspecţiei Judiciare.

,,În timpul controlului, am sesizat anumite lucruri, poate am să le las pentru sesiunea care nu o să fie cu public, pentru a putea spune mai multe. Senzaţia noastră şi care s-a confirmat ulterior (…) a fost că au fost verificate anumite dosare, au fost verificate anumite activităţi pe care procurorii le fac, s-au citit anumite acte din anumite dosare (…) de către o parte a echipei de control.

   Elena TURCULEANU

Administrația Prezidențială – Comunicat de presă

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

In 17 octombrie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.   

Consiliul a analizat tema referitoare la cooperarea structurată permanentă (PESCO) în domeniul apărării la nivelul Uniunii Europene și a aprobat participarea României la această inițiativă.     PESCO va reprezenta o formă intensificată de cooperare pe dimensiunea Politicii de Securitate și Apărare Comună, în domeniul dezvoltării capabilităților de apărare la nivel european, oferind posibilitatea ca statele membre, care îndeplinesc criterii avansate în domeniul capabilităților militare și doresc să își asume angajamente suplimentare, să realizeze între ele o cooperare structurată.     România își va exprima intenția preliminară de participare la un set inițial de 10 proiecte, din cele avansate până în prezent de către statele membre, condiționat de acceptarea acestora în cadrul PESCO și a căror dezvoltare ulterioară corespunde priorităților naționale privind dezvoltarea capabilităților militare. 

De asemenea, membrii Consiliului au aprobat luarea unor măsuri pentru eficientizarea înzestrării Armatei României și creșterea implicării industriei naționale de apărare referitoare la procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare cu transportorul blindat pentru trupe 8×8.     Astfel, se vor crea premisele pentru consolidarea și dezvoltarea în țara noastră a unei capabilități industriale care să producă nu doar transportoare blindate 8×8 și derivate ale acestui program, ci să execute și lucrările de mentenanță a produselor pe durata de viață a acestora.

Departamentul Comunicare Publică

 

Oameni şi fapte în viaţa pădurilor din Bucovina (II)

Prof. dr. Mihai Prodan, din R.F.G., absolvent al Facultăţii de Silvicultură din Bucureşti, personalitate şi specialist în biometrie de renume mondial şi-a început activitatea profesională în administraţia pădurilor din Bucovina, unde a lucrat între anii 1936 – 1941. A scris şi publicat numeroase articole (1937-1940) în diferite reviste de specialitate printre care remarcăm: Structura unor arborete din regiunea de munte (1940) şiInventarierea în practică a lemnului rotund (1940), care prezintă o valoare ştiinţifică deosebită. După cât cunoaştem, sunt primele cercetări de acest fel care s-au făcut în Bucovina şi chiar în ţara noastră. Cunoaşterea structurii pădurilor seculare este în prezent de mare actualitate după experienţa făcută cu structurile echiene. Ca material de cercetare a folosit datele din inventarierea integrală a peste 100 arborete virgine din Ocolul silvic Ostra, la care a studiat pe specii şi clase de producţie curbele reale şi teoretice de distribuţie a arborilor pe categorii de diametre, stabilind ecuaţiile acestora. Din cercetările efectuate constată că în pădurile naturale din zona investigată fagul a participat în proporţie de 20-40 %, iar răşinoasele, respectiv bradul şi molidul între 60-80 %.

A studiat precizia formulei simple şi compuse a lui Huber, erorile de care este afectată şi cauzele acestora (1940). S-a preocupat şi de probleme de organizarea muncii, sisteme de valorificare, de industrie şi chiar a lansat ideea întocmirii unui dicţionar românesc de terminologie forestieră, care la acea dată (1939) lipsea în literatura noastră de specialitate. A sprijinit în mod deosebit activitatea de cercetare din această zonă prin oferirea de literatură de specialitate, lucrări ştiinţifice care au ajutat pe mulţi specialişti în cunoaşterea celor mai noi probleme din domeniu.

Ing. A. Volosciuc, în afară de activitatea desfăşurată la ocol ca inginer şi la Şcoala Silvică din Rădăuţi ca profesor, a lucrat şi în conducerea administraţiei silvice din Bucovina. Pasiunea sa a fost însă vânătoarea. Incă în anul 1943, semnalează aşa numitul conflict biologic între pădure şi vânat, care dacă nu va fi rezolvat la timp, va duce la sacrificarea unuia din aceşti factori. Silvicultura modernă, spunea Volosciuc (1943), recunoaşte primatul pădurii şi caută să realizeze un echilibru armonic între aceste două componente vii ale naturii: pădurea şi vânatul.

Ing. N. Paşcovici. Şi-a desfăşurat activitatea în 3 direcţii principale :

– didactică, ca profesor şi director al Şcolii silvice de brigadieri de la Rădăuţi şi mai apoi la Câmpulung Moldovenesc, unde a activat peste 30 ani. A educat şi pregătit profesional numeroase serii de elevi pădurari şi brigadieri, care au devenit apoi cadre tehnice de nădejde ale silviculturii de aici şi cetăţeni devotaţi pădurilor şi patriei.

– pe tărâm ştiinţific, a scris şi publicat în diferite reviste de specialitate numeroase articole de popularizare a învăţământului silvic din Bucovina şi a ştiinţelor silvice. Va rămâne în istoriografia pădurilor din Bucovina prin lucrarea asupra molidului de rezonanţă apărută în anii 1930, 1938 şi 1945 şi prin remarcabilul dicţionar tehnic forestier, german-român publicat în 1983, care constituie cea mai valoroasă lucrare de acest gen care există până în prezent în literatura forestieră română. Are meritul de a fi întrevăzut cu aproape o jumătate de secol în urmă (1933-1934), importanţa şi necesitatea lucrărilor de îngrijire – a operaţiunilor culturale – în viaţa pădurilor din Bucovina, problemă care în prezent este de importanţă vitală pentru ecosistemele echienizate şi uniformizate de molid de aici. Pentru aceasta a preconizat constituirea în fiecare ocol a unor lucrări cu rărituri model care să reprezinte o şcoală în natură prin care să se înfiltreze în mod eficace noţiunea răriturilor în sufletul şi conştiinţa organelor de execuţie.

– pe tărâm redacţional a fondat şi condus ca redactor responsabil publicaţiile silvice Codrii Bucovinei şi Ocolul Silvic, care au apărut în Bucovina în anumite perioade dintre cele două războaie mondiale. A contribuit prin acestea la formarea unei conştiinţe forestiere şi la ridicarea nivelului de pregătire profesională a tuturor silvicultorilor de aici.

Om plin de modestie, studios şi mereu preocupat de pădure, a muncit cu multă pasiune şi dragoste pentru binele acestor păduri. Inginerul N. Paşcovici, constituie un exemplu de conştiinciozitate şi dăruire profesională, de silvicultor care şi-a închinat toată viaţa pădurilor din Bucovina.

Dr. ing. V. Sabău. Nici el nu a lucrat în aceste păduri, dar prin cercetările şi lucrările sale (1935 şi 1946) a contribuit la cunoaşterea trecutului lor. In prima lucrare (1935) analizează între altele şi bazele naturale ale producţiei pădurilor din Bucovina, modul de organizare a producţiei forestiere, industriei şi comerţului cu lemn şi al transportului lemnului pe apă, drumuri şi căi ferate forestiere etc. In cea de a doua lucrare (1946), pe baza unei informări temeinice, prezintă regimul juridic, normele de ocrotire, exploatare şi cultură a pădurilor din ţara noastră şi din Bucovina, din cele mai vechi timpuri şi până la data respectivă. Aceste lucrări sunt de referinţă pentru oricine ar voi să afle trecutul pădurilor din Bucovina.

Prof. dr. ing. D. Sburlan. Nu a lucrat în această zonă, dar a cercetat trecutul acestor păduri. In lucrarea sa de doctorat (1933), susţinută în martie 1929 la Viena, tratează şi problema producţiei lemnoase a pădurilor din Bucovina, inclusiv modul cum a evoluat industria şi comerţul lemnului în această zonă. Prezintă şi analizează zonele de vegetaţie, suprafaţa pădurilor pe natură de proprietari din cele mai vechi timpuri, structura pe specii, clase de vârstă, producţia lemnoasă şi evoluţia gospodăririi pădurilor de aici. A contribuit prin aceasta la cunoaşterea trecutului şi prezentului acestor păduri. La aceasta ar mai fi de adăugat contribuţia pe care a adus-o ca profesor la Facultatea de Silvicultură din Bucureşti, prin pregătirea a numeroase promoţii de ingineri dintre care o parte au lucrat până în zilele noastre în această zonă.

Gh. Spătaru, cartograf de mare valoare, a muncit cu devotament în cadrul secţiei de amenajare a pădurilor din Bucovina, în care calitate a participat timp de aproape două decenii la diferite campanii de teren, a redactat şi întocmit numeroase hărţi amenajistice. De mare interes sunt amintirile sale (1980) asupra amenajării pădurilor Fondului.

Pasionat şi îndrăgostit de pădurile Bucovinei, şi-a adus pe deplin aportul său la buna gospodărire a acestor păduri.

Ing. T. Botezat, discipol fidel al vechilor amenajişti din Bucovina, lucrează la reamenajarea diferitelor ocoale silvice (Vatra Dornei, Dorna Candreni, Putna, Ilişeşti, Moldoviţa, Solca ş.a.), iar în 1948 participă la extinderea şi generalizarea experienţei şi practicii amenajamentelor pădurilor din Bucovina la întreaga ţară. A scris şi publicat diferite lucrări ştiinţifice. Om modest, conştiincios şi devotat pădurilor din Bucovina şi ale ţării constituie un exemplu de probitate profesională pentru toţi silvicultorii de aici.

Prof. dr. T. Ştefureac, personalitate proeminentă în domeniul biologiei, a militat pentru conservarea acestor păduri, pentru ocrotirea rezervaţiilor ştiinţifice şi a monumentelor naturii. Remarcabilă este lucrarea sa –Cercetări sinecologice şi sociologice asupra Brypphytelor din Codrul secular Slătioara (Bucovina) (1941) – care constituie şi azi un model de cercetare ecologică.

Ing. D. D. Ionescu are meritul de a fi înfiinţat, organizat şi condus în primii ani Institutul de Silvicultură de la Câmpulung Moldovenesc, care a funcţionat aici între anii 1948-1953. Pădurile din Bucovina au beneficiat mult din aceasta, deoarece un mare număr de absolvenţi fiind din zonă au fost repartizaţi şi au lucrat la ocoalele silvice de aici, devenind în zilele noastre cadre de nădejde ale producţiei.

Ing. V. Răiescu, membru fondator al Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului din Câmpulung Moldovenesc, a contribuit din plin prin munca şi realizările sale la buna gospodărire a pădurilor din Bucovina şi la progresul silviculturii de aici. Ne referim în primul rând la aportul pe care l-a adus la construirea obiectivelor necesare cercetărilor din această zonă ca sediul staţiunii şi blocurile de locuinţe, la montarea utilajelor din import de la Uscătoria de Conuri Sadova şi la punerea ei în funcţiune, coordonând şi îndrumând în primii ani activitatea acesteia. A desfăşurat o activitate deosebită de documentare şi informare în cadrul Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului de la Câmpulung Moldovenesc, unde a lucrat între anii 1968-1983, militând neobosit pentru introducerea tehnologiilor noi în cultura şi exploatarea pădurilor din zona montană.

Te tărâm ştiinţific menţionăm cercetările sale asupra tehnologiilor de împădurire din zona montană, ale căror rezultate au fost introduse în „Îndrumările tehnice pentru producţie în anul 1981” şi cercetările asupra regenerării naturale a molidului din Bucovina. In cadrul acestor lucrări a instalat numeroase blocuri şi suprafeţe experimentale cu caracter permanent, cu scheme, dispozitive, formule şi tehnici diferite de plantare şi modalităţi de regenerare aflate în prezent în evidenţa cercetărilor silvice de aici. De mare importanţă pentru zona noastră sunt lucrările pe care le-a efectuat asupra provenienţelor de molid din ţară şi din străinătate (1979), în cadrul cărora a instalat două blocuri experimentale de lungă durată, unul la Hânţeşti – Ocolul silvic Suceava şi altul la Secu – Ocolul silvic Coşna. Mai menţionăm blocul experimental de la Delniţa – Ocolul silvic Pojorâta cu culturi comparative şi hibrizi de molid.

O contribuţie însemnată a adus la elaborarea inventarului forestier (1983) al rezervaţiilor surse de seminţe pentru molid din România, executat în colaborare cu renumiţii cercetători suedezi P. Krutzsch şi E. Skou. A muncit cu suflet şi pasiune contribuind la formarea şi îndrumarea cadrelor tinere din cercetare. Prin tot ce a făcut şi realizat Ing. V. Răiescu rămâne un silvicultor de seamă, dăruit profesiunii până în ultima clipă a vieţii sale.

Prof. ing. St. Negru a lucrat în această zonă doar 3 ani (1950-1953), ca şef al Staţiunii de Cercetări Silvice de la Câmpulung Moldovenesc şi ca profesor de protecţia pădurilor la Institutul de Silvicultură de aici, dar a lăsat urme adânci în domeniul său de activitate. Entomolog forestier, sistematician şi ecolog cu o vastă cultură biologică, s-a remarcat prin cercetările şi investigaţiile asupra gândacilor de scoarţă şi viespilor aurii (Chrysididae), asupra insectelor de tulpină în general şi a faunei coleopterelor din Bucovina, cercetări pe care le-a iniţiat personal. Observaţiile şi materialele culese asupra acestora au stat la baza a 11 lucrări ştiinţifice publicate. In total a publicat în ţară şi străinătate 98 lucrări, care constituie o mărturie a activităţii sale prodigioase. Prin activitatea sa a adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea cunoştinţelor asupra insectelor forestiere din pădurile Bucovinei şi la ocrotirea acestor păduri. Colecţiile sale valoroase de insecte în număr de circa 40 mii exemplare din care mai mult de jumătate Scolytidae, celelalte diverse coleoptere, crisidide şi malofage se află la Muzeul Judeţean Suceava. Poate fi considerat pe bună dreptate ca unul dintre fondatorii protecţiei pădurilor din ţara noastră.

A pregătit numeroase cadre de ingineri, a polarizat – prin farmecul şi prin exemplul său personal – în jurul său studenţii la activitatea de cercetare, mulţi dintre aceştia s-au specializat – după terminarea facultăţii – luându-şi doctoratele şi devenind cadre de bază ale protecţiei pădurilor din România.

Spirit generos, vesel şi comunicativ a fost tot timpul înconjurat de simpatia şi admiraţia colaboratorilor şi studenţilor săi. A muncit în scurta sa viaţă cu multă dragoste şi pasiune în laborator, în faţa microscopului, până la ore târzii din noapte. A transmis acest stil de viaţă şi muncă atât colaboratorilor cât şi studenţilor cu care a lucrat.

Dr. ing. P. Ciobanu. Om plin de modestie şi pasionat pentru meserie a adus prin activitatea desfăşurată toată viaţa o mare contribuţie la gospodărirea superioară a pădurilor din Bucovina, la cunoaşterea şi rezolvarea problemelor acestora. Şi-a adus contribuţia în mai multe domenii.

Pe tărâm didactic, ca asistent la catedra de silvicultură de la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc şi apoi de la Braşov. Ca director al Liceului Silvic din Câmpulung Moldovenesc şi profesor a pregătit la cel mai înalt nivel numeroase promoţii de elevi de la acest liceu, care astăzi sunt cadre de nădejde ale silviculturii din Bucovina.

In producţie şi-a adus o valoroasă contribuţie lucrând mai întâi la amenajarea pădurilor din această zonă, apoi la Ocolul silvic Câmpulung Moldovenesc şi o perioadă mai îndelungată ca şef al serviciului de silvicultură din cadrul Direcţiei Silvice judeţene Câmpulung şi Suceava. In această ultimă calitate a coordonat şi îndrumat activitatea silviculturală în această zonă contribuind la creşterea calităţii şi reuşitei acestor lucrări.

O activitate deosebită a desfăşurat pe tărâm ştiinţific (1957, 1961, 1963, 1966, 1981, 1993 ş.a.) efectuând numeroase studii şi cercetări asupra regenerării naturale a molidului din Bucovina. Prin lucrările cele mai remarcabile pe care le-a efectuat menţionăm pe cele care se referă la exoticele de interes forestier, problema îngheţurilor târzii, a fructificaţiilor la molid şi a condiţiilor de regenerare naturală a molidului din Bucovina etc. Mai menţionăm investigaţiile şi studiul asupra metodelor de gospodărire aplicate în trecut în pădurile Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina şi îndeosebi asupra evoluţiei tratamentelor.

Pentru istoriografia pădurilor din Bucovina de mare interes este lucrarea Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina(1787-1948). Prezentare generală, publicată în revista Bucovina Forestieră nr. 1-2/1993. Este un studiu istoric foarte bine documentat în care prezintă şi analizează condiţiile istorice în care a luat fiinţă Fondul Bisericesc ca urmare a preluării în administraţia statului austriac a bunurilor Bisericii Ortodoxe Române. Se analizează evoluţia acestei instituţii în perioada austriacă şi în cea română, scoţându-se în evidenţă realizările remarcabile obţinute în gospodărirea pădurilor. Lucrarea se încheie cu unele consideraţii referitoare la contribuţia Fondului la dezvoltarea economică şi culturală în această zonă.

Dr. ing. A. Simionescu. A lucrat în producţie, la început în amenajarea pădurilor şi la ocolul silvic, după care a fost promovat în minister la serviciul protecţia şi paza pădurilor, unde a coordonat şi îndrumat această activitate. A cercetat şi urmărit, îndeosebi în această zonă evoluţia dăunătorilor la molid. Cercetările sale se referă la biologia şi ecologia ipidelor, experimentând diferite metode şi procedee de prevenire şi combatere a acestor dăunători pe cale chimică şi biologică. Este unul din promotorii introducerii şi extinderii feromonilor în combaterea insectelor din pădure. De asemenea a promovat cu consecvenţă introducerea şi extinderea combaterii integrate şi biologice a dăunătorilor forestieri şi în special pentru cei ai stejarului prin folosirea insecticidelor biologice şi selective.

Pe baza rezultatelor obţinute a elaborat diferite instrucţiuni tehnice de aplicare în producţie şi a publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi manuale, cele mai remarcabile fiind Combaterea principalilor gândaci de scoarţă ai molidului, Dăunătorii pădurilor, Protecţia pădurilor prin metode de combatere integrată ş.a. Lucrările sale l-au consacrat ca un bun specialist în ipide din ţara noastră, fiind de altfel şi premiat de către Academia R.S.R., pe anul 1978. A participat la mai multe manifestări ştiinţifice internaţionale – congrese, simpozioane, reuniuni, fiind apreciat pentru aportul adus.

Originar din comuna Dorna Arini, de lângă Vatra Dornei, a pornit în viaţă ca învăţător pentru a deveni, după ani de muncă şi perseverenţă, unul din cei mai apreciaţi specialişti din Bucovina şi din ţara noastră în protecţia pădurilor şi în special a pădurilor de răşinoase. Puţini oameni din producţie se pot lăuda cu realizări ştiinţifice, atât de numeroase şi valoroase, ca dr. ing. A. Simionescu.

Prin ceea ce a făcut pentru pădurile din această zonă, ocupă pe merit un loc de frunte între silvicultorii de seamă pe care i-a dat Bucovina.

Dr. ing. Igor Ceianu, mare entomolog forestier din ţara noastră, specializat în dăunătorii răşinoaselor şi în insecte entomofage, şi-a început activitatea în această zonă încă în anul 1950, ca asistent la catedra de protecţia pădurilor de la Institutul de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc. A lucrat peste 25 ani în pădurile din Bucovina, perioadă în care a studiat biologia şi ecologia insectelor molidului, bradului şi pinului. A elaborat procedee noi de depistare şi combatere a acestora, în care a promovat îndeosebi metode biotehnologice şi biologice. Rezultatele cercetărilor şi experimentărilor pe care le-a efectuat în cadrul laboratorului de protecţia pădurilor de la Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului de la Câmpulung Moldovenesc se aplică în toată subzona pădurilor de răşinoase din Carpaţii României. Printre acestea se remarcă în primul rând introducerea în practica protecţiei pădurilor a metodei feromonale de depistare a defoliatorului molidului Lymantria monacha şi a moliei lujerilor de pin, Rhyacionia buoliana,precum şi de combatere a gândacului de scoarţă a moliduluiIps typographus. A adus contribuţii ştiinţifice originale la cunoaşterea dăunătorilor sugători (afide, chermeside, coccide) ai răşinoaselor din Bucovina, la cunoaşterea şi posibilităţile de utilizare practică a insectelor prădătoare şi parazite ale dăunătorilor sugători şi de tulpină. Este unul dintre puţinii specialişti în sistematica şi faunistica coleopterelor xilofile, himenopterelor parazite (Chalcidoidea) şi dipterelor forestiere (nematocere fungicole şi rezocicole, brachicere silvicole, ciclorrhafe prădătoare, parazite, fungicole şi rezinicole).

A publicat peste 80 lucrări ştiinţifice printre care şi prima carte de combatere biologică a dăunătorilor forestieri din ţară. A elaborat numeroase instrucţiuni privind depistarea şi combaterea dăunătorilor răşinoaselor. Este posesorul a trei brevete de invenţie în domeniul feromonilor în protecţia pădurilor. A participat la diferite congrese, conferinţe şi simpozioane ştiinţifice din ţară şi străinătate, la care a prezentat comunicări.

O susţinută activitate a desfăşurat în ultimele două decenii la Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc, unde a organizat, îndrumat şi dotat laboratorul de protecţia pădurilor contribuind la formarea cadrelor tinere ale acestuia.

Om modest şi pasionat, exigent faţă de sine şi-a închinat întreaga viaţă cunoaşterii acestei “lumi” a insectelor din pădurile noastre fiind mare specialist în domeniu.

Dr. ing. P. Brega. Ca şi alţi silvicultori din Bucovina şi-a adus aportul la gospodărirea superioară a acestor păduri, muncind o viaţă întreagă cu pasiune şi străduinţă pe tărâm didactic, ştiinţific şi în producţie. De fapt, activitatea ştiinţifică a desfăşurat-o în perioada cât a lucrat în producţie, unde a avut răspunderi mari profesionale mai întâi ca şef al serviciului de împăduriri şi apoi ca inginer şef în Direcţia Silvică a judeţului Suceava.

Cât timp a lucrat în producţie, a îndrumat şi coordonat activitatea de cultura pădurilor în această zonă.

Pe tărâm didactic a lucrat ca asistent la Facultatea de Silvicultură din Braşov, catedra de silvicultură. Şi-a susţinut lucrarea de doctorat în problema regenerării făgetelor şi amestecurilor de fag cu răşinoase din bazinul mijlociu al râului Moldova (1965). Printre lucrările ştiinţifice elaborate menţionăm pe cele care privesc regenerarea naturală a bradului şi fagului (1955), cultura fagului în pepiniere (1969), formule şi scheme de împădurire în arboretele de molid (1972), rupturi şi doborâturi produse de zăpadă în pădurile judeţului Suceava (1978) ş.a. A prezentat numeroase comunicări şi referate ştiinţifice la diferite consfătuiri şi simpozioane regionale şi naţionale, la reuşita cărora a adus o contribuţie valoroasă.

Ing. V. Duran, absolvent al Facultăţii de silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, promoţia 1953, a lucrat până la pensionare (1991) numai în cercetare. Din 1957 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc, fiind un cadru de bază al acestei unităţi, caracterizându-se printr-o conştiinciozitate şi profesionalism deosebit.

A condus şi executat diferite teme de cercetare şi experimentare, rezultatele obţinute introducându-se în producţie prin diferite instrucţiuni şi îndrumări tehnice. A iniţiat şi organizat consfătuiri tehnico-ştiinţifice în suprafeţele experimentale instalate în diferite zone ale ţării, şi îndeosebi în judeţul Suceava. Problemele abordate şi studiate s-au referit la regenerarea naturală a pădurilor de molid din această zonă, testarea a numeroase provenienţe de molid din ţară şi de peste hotare, metode şi procedee de îngrijirea plantaţiilor, tehnologii de executare a rezinajului la pin, prelucrarea superioară a unor produse accesorii etc. Remarcabil sunt experimentările pe care le-a efectuat în pepinieră cu 101 provenienţe de molid din care 11 indigene şi care apoi s-au instalat în două blocuri experimentale: cel de la Secu – O.s. Coşna şi Hânţeşti – O.s. Suceava. Aceste lucrări prezintă o importanţă deosebită deoarece ne arată comportarea diferitelor provenienţe de molid în condiţiile ţării noastre.

Interesante şi valoroase concluzii s-au desprins şi din cercetările pe care le-a efectuat asupra regenerării naturale la molid în pădurile din Bucovina. Prin tot ceea ce a făcut şi-a adus un aport deosebit la gospodărirea superioară a pădurilor din această zonă şi din alte părţi ale ţării.

Ing. Ilarion Vlase. A lucrat la început (1947-1949) la Ocoalele silvice Mălini, Borca şi Iacobeni, apoi numai în învăţământul superior şi în cercetare.

A efectuat studii şi cercetări valoroase asupra laricelui în pădurile din sudul Bucovinei, îndeosebi în ocoalele silvice Gura Humorului, Solca, Marginea, Pătrăuţi şi Frasin, precum şi în alte ocoale – Pojorâta şi Iacobeni. In cadrul acestor lucrări a studiat şi analizat provenienţele de larice de aici, arealul său de răspândire, creşterile, modul de regenerare, producţia şi productivitatea ca şi comportamentul său comparativ cu celelalte specii cu care intră în amestec cum ar fi bradul, fagul şi pinul. Autorul face un istoric asupra culturilor de larice din această zonă, ajungând la concluzia că cele mai vechi culturi de larice din Bucovina ar fi fost efectuate prin plantaţii în anul 1834, în fostul Ocol silvic Codrul Voivodesei. După anul 1880, culturile de larice s-ar fi extins. Lucrarea este de mare interes pentru gospodărirea pădurilor din Bucovina, având în vedere amestecul de specii care trebuie creat pentru sporirea rezistenţei arboretelor de molid (doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă).

Prof. dr. ing. Rostislav Bereziuc. După terminarea Facultăţii de Silvicultură de pe lângă Politehnica din Bucureşti, în anul 1947 şi până în 1949 a lucrat la amenajarea pădurilor Fondului, participând efectiv la campaniile de amenajare ale ocoalelor silvice Dorna Candreni, Vatra Dornei şi mai apoi Coşna. Este numit şef de secţie pentru amenajarea pădurilor din bazinul Bistriţa Aurie.

In perioada 1949-1953 este şef de lucrări la Institutul de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc la disciplina topografie, fiind apreciat şi iubit de toţi studenţii. După mutarea acestuia la Braşov, devine profesor universitar la disciplina drumuri forestiere. A scris şi publicat numeroase lucrări ştiinţifice de specialitate (analize, sinteze, articole, cursuri, manuale etc.) desfăşurând o prodigioasă activitate teoretică şi practică în acest domeniu.

Pentru istoriografia pădurilor din Bucovina de mare interes este lucrarea Transportul lemnului în Bucovina publicată în revista Bucovina Forestieră nr. 1/1994 (28 p.) şi în care se prezintă modul cum au evoluat concepţiile şi tehnologiile, respectiv tehnicile aplicate în transportul lemnului în această zonă. Dintre modalităţile practicate în trecut se descrie şi transportul pe apă, pe râurile Bistriţa, Ceremuş, Siret, Suceava şi Moldova, precum şi instalaţiile consumatoare de lemn, folosite la colectarea lemnului pe uscat. Se prezintă modul de dezvoltare şi de restrângere treptată a reţelei de căi ferate forestiere, analizându-se dezvoltarea actuală a reţelei de drumuri forestiere în corelaţie cu tehnicile actuale de colectare a lemnului. Este o lucrare de analiză şi sinteză care abordează o latură foarte importantă a gospodăririi pădurilor din Bucovina. De mare interes este şi lucrarea în care analizează actaula dotare cu drumuri forestiere a pădurilor din judeţul Suceava publicată în revista Bucovina Forestieră nr. 1/1995.

Dr. ing. Taras Seghedin, în afară de activitatea de producţie desfăşurată în cadrul Inspectoratului Silvic Suceava, s-a preocupat în mod deosebit de aspectele care privesc ocrotirea şi protejarea naturii în această zonă.

Ca preşedinte al Societăţii de Ocrotire şi Protejare a Naturii şi-a îndreptat atenţia asupra rezervaţiilor ştiinţifice a speciilor de arbori, arbuşti şi plante erbacee rare. Prin conferinţe şi simpozioane organizate la nivelul judeţului şi naţionale a desfăşurat o muncă neobosită de propagandă şi popularizare a ideii de ocrotire şi apărare a naturii, a speciilor de plante şi animale rare, rezervaţiilor ştiinţifice forestiere etc.

A inventariat, identificat şi materializat pe teren diferite rezervaţii naturale, efectuând studii şi cercetări ale acestora publicate în diferite lucrări de specialitate. Toate acestea au fost cuprinse în cele cinci volume de Studii şi Comunicări de Ocrotirea Naturii publicate în anii 1970, 1971, 1973, 1974, 1981, mărturie a preocupărilor sale neobosite pentru mediul înconjurător. Pentru înţelegerea şi cunoaşterea corectă a obligaţiilor ce revin tuturor în apărarea acestor adevărate minuni ale naturii, a publicat şi diferite broşuri de propagandă.

Remarcabilă este activitatea desfăşurată în rândul studenţilor şi elevilor din şcolile de toate gradele pe linia protecţiei şi ocrotirii naturii (simpozioane, mese rotunde, filme, diapozitive). A contribuit la cunoaşterea şi menţinerea frumuseţii peisajului forestier din această zonă.

Şi alte cadre – ingineri au contribuit prin activitatea depusă la progresul şi prosperitatea pădurilor de aici.

Un loc bine meritat îl au şi amenajiştii care au lucrat în ultimele decenii în această zonă, continuând vechea tradiţie a acestor lucrări în pădurile din Bucovina, organizând în timp şi spaţiu gospodărirea lor superioară. Am fi nedrepţi dacă nu am aminti aici şi de celelalte cadre de la ocoalele silvice. Ne gândim la cei mulţi şi anonimi, la pădurarii şi brigadierii silvici, care au stat în prima linie, au muncit cu abnegaţie şi au trudit toată viaţa prin vânt şi ploi în mijlocul pădurilor din Bucovina, neştiuţi şi necunoscuţi de nimeni, care au împădurit munţii şi au scris prin realizările lor, prin pădurile create, opere nemuritoare pentru generaţiile viitoare.

In rândul acestora intră şi foştii mei colaboratori de la O.s. Iacobeni, pădurari, brigadieri şi tehnicieni cu care, în perioada 1957-1967, am lucrat împreună şi am împădurit şi dat integral în circuitul economic peste două mii ha. Aceste lucrări sunt acum frumoase păduri cu masivul de mult încheiat în care se execută rărituri. Cei care trec acum prin frumoasa valea a Bistriţei, Moldovei şi Sucevei şi văd toţi versanţii acoperiţi cu păduri nu-şi pot imagina că în urmă cu 30-40 ani aceşti versanţi erau goi, neprietenoşi, adevărate peisaje selenare şi pentru împădurirea cărora s-a depus multă trudă.

Tuturor acestora le aducem un prinos de recunoştinţă fiind convinşi că exemplul lor va fi urmat şi de generaţiile viitoare spre binele pădurilor noastre. Cunoaşterea acestor oameni şi a faptelor lor este necesară atât pentru generaţia actuală de silvicultori cât şi pentru cele care urmează, pentru a şti că silvicultori luminaţi au existat şi în trecut, că această ştiinţă şi artă care este silvicultura nu s-a născut acum, odată cu noi. Că şi în trecutul pădurilor noastre au existat oameni care au gândit şi acţionat bine şi au întrevăzut drumul pe care trebuie să meargă generaţiile viitoare de silvicultori şi, în general, silvicultura în Bucovina, căci numai cunoscând trecutul şi descifrând prezentul vom putea clădi mai bine viitorul.

Summary: Mens and facts in the life of Bucovina’s forests

During the almost two hundred years of forestry tradition in Bucovina, many silvicultorists succeded in these region, people who worksd with love, passion and devotion for the prosperity and careful management of these woods.

In this article are presented the most important silvicultorists as wall as some of the naturalists who, through their activity, are an exemple to follow for the present generation and the ones which come.

Iosif VARGA

Scandal uriaș în Germania: Ministrul de interne propune instituirea unor sărbători publice musulmane

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, i-a scandalizat pe colegii său conservatori cu propunerea sa privind instituirea de către Germania a unor sărbători publice musulmane.

Luând cuvântul în cadrul campaniei pentru alegerile din landul Saxonia Inferioară, care vor avea loc azi, De Maiziere, membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a afirmat că este deschis ideii ca în unele regiuni din Germania să existe sărbători publice musulmane. „În locurile unde sunt mulți musulmani, de ce să nu ne gândim să instituim o sărbătoare publică musulmană?”, a spus el.

În Germania trăiesc circa patru milioane de musulmani, dintre care majoritatea au origini turcești. Mulți dintre cei peste un milion de migranți care au venit în Germania din Orientul Mijlociu și din alte părți ale lumii în ultimii peste doi ani sunt musulmani.

Alexander Dobrindt, reprezentant al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), ramura bavareză a CDU, a declarat pentru Bild că moștenirea creștină a Germaniei nu este negociabilă. „Noi nu luăm în considerare instituirea unor sărbători publice musulmane în Germania”, a afirmat el.

 Iosif VARGA

DNA, CONTROL. Toader taxează CSM: Ministrul Justiției, mesaj DUR

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a taxat membrii CSM din Secția pentru procurori. Reprezentanții Inspecției Judiciare își spun punctul de vedere cu privire la raportul elaborat în urma controlului la DNA. În acest context, Tudorel Toader apreciază că procurorii se comportă ca și cum ar face anchetă cu cei care au efectual controlul și că nu există o egalitate de abordare, comparând acest moment cu cel în care Laura Codruța Kovesi a fost în fața lor.

Iosif VARGA

Istoria românilor. Eliberarea Transilvaniei de sub hortyști. Ziua Armatei Române

Urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia la 23 august 1944, un obiectiv prioritar pentru armata română l-a constituit recuperarea Ardealului de Nord pierdut în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, în favoarea Ungariei. Convenţia de armistiţiu din septembrie 1944 încheiată între Puterile Aliate şi România proclama nulitatea acestui arbitraj.

Cea mai complicată situaţie a fost creată de trupele sovietice. Deşi armata română încetase unilateral ostilităţile, armata sovietică a continuat acţiunile de luptă şi în situaţia confuză de “nici pace, nici război”, cauzată de întîrzierea semnării Convenţiei de Armistiţiu (încheiată abia în 12 septembrie 1944), a dezarmat aproximativ 130.000 de militari români (după 23 august 1944) pe care i-a trimis ca prizonieri în lagărele din URSS. Totodată, a sechestrat mare parte din flota română şi a internat echipajele acesteia.

După izbucnirea luptelor armate pe teritoriul Transilvaniei pe 8 septembrie a fost eliberat primul oraş românesc, Sfîntu Gheorghe. Trupele române au obţinut o serie de victorii împotriva unităţilor militare maghiaro-germane încununate cu eliberarea oraşului Târgu Mureş la data de 28 septembrie, a Clujului în 11 octombrie și Oradei în 12 octombrie, fapt ce a dus la regruparea forţelor adverse în jurul Sătmarului, unde exista un puternic aliniament defensiv maghiar. Astfel, s-a lansat operaţiunea armată de eliberare a ţinutului sătmărean şi reintegrarea acestuia sub stăpânire românească. În dimineaţa zilei de 21 octombrie 1944, Corpurile 2 şi 6 ale Armatei a IV-a română, alături de forţele de pe aripa stângă a Armatei a-40-a sovietice au iniţiat atacuri asupra posturilor defensive maghiaro-germane. În ziua de 22 octombrie, Corpul 2 armată a înaintat cu succes în teritoriu, Divizia 1 cavalerie pătrunzând în localitatea Viile Satu Mare. Pentru o mai bună concentrare a forţelor, generalul de corp de armată Avramescu a decis să acţioneze pentru eliberarea Sătmarului cu Corpul 2 în timp ce Corpul 6 s-a axat pe redobândirea Careiului.

Ostilităţile pentru oraşul Satu Mare au început în ziua de 24 octombrie 1944, când Divizia 11 infanterie din Corpul 2 armată a cucerit mai multe poziţii importante în apropierea urbei. Pentru a înlătura pericolul unor eventuale atacuri venite din partea unor unităţi maghiare de gherilă, trupele române şi-au regrupat forţele astfel încât s-a reuşit eliminarea unor nuclee de rezistenţă inamice din localităţile Gelu şi Homorod în timp ce armata sovietică a asigurat zona din jurul satului Păuleşti. Odată ce împrejurimile celor două oraşe au fost securizate s-au antamat şi operaţiunile finale de eliberare a acestora. Un prim atac asupra Sătmarului a fost respins de unităţile germano-maghiare, ofensiva fiind reluată în cursul nopţii de 24/25 octombrie, reuşindu-se ca până spre mijlocul zilei oraşul să fie în întregime câştigat de către armata română.

De amintit şi faptul că ostaşii români au beneficiat de sprijinul etnicilor români din oraş şi împrejurimi, aceştia îngreunând prin acte de sabotaj activităţile armatei inamice. Concomitent cu luptele duse pentru redobândirea oraşului Satu Mare, diviziile Corpului 6 armată au început să forţeze şi liniile vrăjmaşe ce înconjurau Careiul. În zorii zilei de 25 octombrie, soldaţii români vor răzbi rezistenţa inamică iar prin arborarea tricolorului românesc în centrul oraşului s-a consemnat şi trecerea ,,ultimei brazde de pământ românesc’’, după cum spunea comunicatul oficial, sub oblăduirea armatei române. În aceeaşi zi, a fost atinsă şi vechea frontieră româno-maghiară, în apropierea satului Urziceni, încheindu-se astfel acţiunea de eliberare a Ardealului de Nord. În toate acțiunile armatelor române, patrioții locali au jucat un rol important. Aceștia i-au condus pe militari pe drumuri sigure, neminate, ferite de patrule inamice, reușind sa-i surprindă pe hortiști. În unele situații au reușit singuri să-i dezarmeze pe honvezi sau să-i convingă să renunțe la lupte. În zona Negreşti-Oaş, subunităţile inamice fortificate pe creasta Mesteacănului au fost ocupate, la 14 octombrie 1944, de grupul patriotic condus de învăţătorul Ioan C. Doneanu, care a beneficiat de o bună colaborare cu fostul comandant ungur Otto Oskar, ajutat să dezerteze şi să plece în Ungaria

Monumentul Ostașului Român (Carei)

Victoria obținută la Carei consemnat eliberarea părții de nord-vest a României de sub ocupația maghiară și anularea consecințelor dictatului de la Viena din 30 august 1940. La realizarea acestui act istoric armata română a participat cu 275.000 de militari. Pierderile consemnate după 1 septembrie 1944 s-au ridicat la circa 50.0000 de oameni (morți, răniți, dispăruți), iar cele provocate inamicului la peste 21.000. Înfrângând un adversar cu o bogată experiență de război, trupele române au străbătut 4 masive muntoase, au forțat 5 cursuri de apă și au eliberat 872 de localități. Corpul aerian român a executat 990 de misiuni cu 2420 de ieșiri-avion, lansând 341 de bombe. Aviatorii români au doborât 40 de avioane inamic și au distrus importantă tehincă de luptă. Fericita eliberare a teritoriului transilvănean a coincis cu ziua de naștere a regelui Mihai, astfel încât armata i-a dedicat evenimentul suveranului. Refacerea integrității teritoriale a României la granița de apus a fost sărbătorită cu entuziasm în numeroase localitpți ale țîrii. Peste ani, în semn de cinstire a jertfelor dăruite de oștire cauzei sacre a eliberării vetrei străbune ziua de 25 octombrie a devenit Ziua Armatei Române.

General-colonel(r) prof univ dr ec Florin NAHORNIAC