Arhive lunare: octombrie 2017

Mănăstirea PUTNA este necropola Marelui Domnitor al Moldovei, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT

Mănăstirea PUTNA necropola Marelui Domnitor a Moldovei, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT, a salvat prin mormântul său întreaga Moldovă de stăpânirea sovietică. Dacă acest mormânt nu se afla la Putna întreaga Moldova ar fi fost ocupată de hoardele sovietice!

aassGraphic1

,,…….această matcă a neamului care este Pstefan-cel-mare-350x315utna, mănăstirea unde-şi doarme somnul de veci Ştefan cel Mare şi Sfânt în care ,,poporul românesc îşi găsise cea mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite, şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al bucuriilor fru­moase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus. Şi cu cât se vede această icoană mai limpede, cu cât se înţelege mai desăvârşit şi se iubeşte mai mult, cu atâta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte” (lorga).

 

HAIDEŢI ROMÂNI, DIN MOARTE ÎNVIAŢI! PATRIA SĂ NE-O APĂRĂM!

Fraţi români, panta pe care alunecă neamul românesc este o realitate crudă, care ar trebui să ne inspăimante, să ne pună serioase probleme, să ne preocupe la modul cel mai serios. Cred că fiecare român in parte ar trebui sa aibe pe ordinea de zi, pe primul loc in aceasta ordine de zi aceasta problema deosebit de gravă a neamului românesc. De ce? Fiindcă ne pierdem pe zi ce trece identitatea de orice natură ar fi ea, culturală şi spirituală în primul rând.

Graphic1

Să nu uităm, dragii mei dragi, că pe aceste meleaguri a trăit un popor ortodox, dreptcredincios adică, iar tot ce au clădit de-a lungul veacurilor înaintaşii noştri, a avut strânsă legatură cu Ortodoxia, cu credinţa curată in Dumnezeu. Aşa cum zice Scriptura, prin  Mântuitorul nostru Iisus Hristos:” Cel ce nu adună cu mine, risipeşte”. Pământul acesta a dat omenirii oameni de înaltă ţinută morală şi de sfinţenie, de mare valoare, a umplut cerul de sfinţi.Să privim calendarul nostru ortodox şi să ne cutremurăm de mulţimea sfinţilor de-a lungul veacurilor de istorie. Şi să enumerăm numai câteva: Paisie de la Neamţ, Nicodim de la Tismana, Ghelasie de la Ramet, Calinic de la Cernica, Cuvioasa Paraschieva de la Iaşi, Teodora de la Sihla, Vasile de la Poiana Mărului, etc. Ar fi trebuit să incepem cu perioada daco-romană, amintind sfinţiii Epictet şi Astion, Kamasis, Filipos, Zoticos, Attalos de la Niculitel şi toţi episcopii martiri sub prigonitorii romani din această perioadă. Apoi perioada contemporană în care amintim sfinţi ca Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Teofil Pârâianu şi miile de martiri din temniţele comuniste, amintind aici cu precădere Aiudul. Mari români care s-au jertfit pentru tot ce este românesc au fost poetul Grigore Vieru, Ion Aldea Teodorovici şi soţia lui Doina  Teodorovici şi mulţi alţii pe care nu-I ştim. Deci exemple avem numai că fiecare din noi avem o datorie sfântă faţă de ţară şi faţă de Dumnezeu: să ducem mai departe ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri, astfel împlinindu-ne datoria sfântă faţă de Dumnezeu şi faţă de neam.  Chemarea acestui neam este una înaltă, providenţială şi nu una a uitării rădăcinilor, a aşternerii prafului peste laurii istoriei şi peste sângele vărsat al miilor de martiri români de-a lungul timpului. Martirii s-au jertfit pentru noi, ca noi să fim liberi , iar noi ce facem? Intrăm din ce în ce mai mult în duhul secular al acestei lumi subjugate numai de valori materiale, ne lăsăm copleşiti de mediocritate şi de lipsa de cultură şi spiritualitate. Am uitat să ne cinstim eroii, bătrânii, am uitat de sfânta Biserică, am uitat să fim cuviosi şi jertfelnici, am uitat să trăim româneşte.Am uitat, într-un cuvânt, să ne facem datoria.Să nu uităm că omul este chemat spre cele cereşti şi nu spre cele pământesti. Omului I s-a acordat cinstea de a fi regele creaţiei şi totodată de a fi întocmai ca îngerii lui Dumnezeu. Deci trebuie să trăim îngereşte şi nu să ne încurcam în grijile acestei lumi deşarte, precum spune Scriptura: “Căutati mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă.” Care “celelalte”? Adică cele materiale, de care nu trebuie să îngrijim, căci are Dumnezeu grijă să le adauge. Dar noi avem puţina credinţă. Să punem deci pe primul rând sufletul şi cele spiritual şi să ne amintim de pildă Mântuitorului cu păsările cerului care nu ară şi nu seceră.

Disparem ca neam nu numai prin moartea noastra spirituala si culturala ci si la modul propriu-zis:prin pacatul avortului care s-a inmultit infiorator de mult, scazind natalitatea si deci viitorul biologic al acestui neam. Nu se mai nasc copii, tot din necredinta noastra si din grija materiala care ne sufoca.Bunicii nostrii aveau cite 10-12 chiar si 15 copii si toti erau sanatosi si ajungeau oameni mari si pe care societatea se poate baza.Azi cabinetele medicale savarsesc avorturi pe banda rulanta si mii de copii dispar anual. Mamelor opriti-va! Acest pacat este infiorator de grav in fata lui Dumnezeu. Opriti-va si pocaiti-va pana nu este prea tarziu. Faceti copii si spovediti aceste pacate ca sa se ierte si sa-l imbunati pe bunul Dumnezeu, altfel osanda va fi vesnica.Renuntati la contraceptive si la blestematia ferelii, asa cum o numeste Parintele Arsenie Boca. Caci asta este menirea femeii, una inalta, aceea de a se mantui prin nastere si crestere de prunci, de a se sfinti prin aceasta menire de mama si nu aceea de a se complace in egoismul contemporan si in necredinta. Apoi ne pierdem  valorile culturale. Cultura nu mai conteaza. Cine mai pune pret pe cultura? Romanul nu mai citeste o carte, nu mai merge la opera, nu mai studiaza nimic, nu mai admira o pictura. A uitat de toate acestea. A uitat de Ciprian Porumbescu, de George Enescu, de Stefan Luchian, de Nicolae Grigorescu, de marii poeti si scriitori care au creat o zestre estetica poporului roman, o zestre culturala nepretuita, s-au jertfit pentru a da nastere la opere ca ale lor, viata lor a fost o jertfa. Nimic deci nu se face fara jertfa, fara sacrificiu. Cladiri de patrimoniu se degradeaza pe zi ce trece, la fel biserici vechi pictate in cel mai pur stil romanesc. Nu mai investim in astfel de lucruri, in schimb , zi de zi se inalta cladiri moderne, cu zeci de etaje, sedii de firme, toate intepand cerul cu inaltimea lor. Nu suntem impotriva acestora, dar se pierde tot ceea ce este romanesc. De asemenea romanul a uitat sa vorbeasca romaneste. Am “englezit” atit de mult limba romana, incat nu mai putem sa respiram de atitia termeni englezesti ca asistent manager, trendy, fancy, trend, etc, etc, etc.De asemenea, cum spunea regretatul domn Pruteanu, acest popor in ultimul veac, a ciuntit si a deformat aceasta limba atat de frumoasa si de melodioasa. Folclorul l-am adaptat pe ritmuri etno, maneaua este un adevarat sport national. Nu este bine deloc, fiindca toate acestea nu au nimic in comun cu autenticul. Si toate acestea din faptul ca ne-am pierdut credinta si ca inotam in grijile acestei lumi, grija noastra primordial fiind alta, aceea a mantuirii, a infrumusetarii sufletului nostru, care  este vesnic, a implinirii legii divine si a desavarsirii noastre launtrice.

Este cutremurator, infiorator apoi,  ce se intimpla cu limba noastra astazi.Nimeni , aproape nimeni nu mai lupta pentru a pastra limba romana curata ci dimpotriva o vulgarizam pe zi ce trece, o transformam intr-o limba a trivialitatii, a americanismelor ieftine si a prostului gust dus la cote tenebroase. Este o crima a permite asa ceva asupra darului lui Dumnezeu facut acestui neam. Romanul de astazi are alte preocupari, strict materiale si materialiste , altele decat patriotismul curat, dragostea de Dumnezeu, de neam si de tara; romanul de astazi inoata in grija agoniselii desarte si in grija zilei de mine, pe care nu garanteaza ca o mai apuca. Omul contemporan, spunea un parinte, construieste ca si cum ar trai vesnic si mananca, ca si cum ar trai numai pentru asta. Romanul a uitat sa fie roman, a uitat sa-si apere valorile fara de pret ale ortodoxiei, darurile cele nepretuite, cum ar fi dreapta credinta, limba, neamul, tara aceasta frumoasa si bogata. Ce este limba romana adevarata? Este limba cartilor bisericesti, este limba intelepciunii lui Dumnezeu din Psaltire si Ceaslov. Este limba in care Dosoftei Mitropolitul a scris Psaltirea in versuri, este limba lui Cantemir din Descriptio Moldaviae, este limba cronicarilor, a Pravilelor Bisericesti, mai dulci ca mierea, este limba lui Blaga, a lui Cosbuc, a lui Eminescu si a lui Vieru. Este limba vorbita de mosii si stramosii nostri, a tuturor voievozilor si martirilor, a eroilor si taranilor care permanent au  imbogatit-o, au pretuit-o ca pe un dar de mare pret, au  pastrat-o cu sfintenie ca pe un sfant odor, ceea ce si este. M-as apleca asupra afirmatiei, permanent au imbogatit-o, nu cu cuvintele triviale ale altor limbi si cu injurii si trivialitati ci cu noi intelesuri ale intelepciunii, cu noi sclipiri de har dumnezeiesc , ridicand-o la dulceata de taina a limbii vorbite de Adam cu Dumnezeu in Rai, inainte de caderea in pacat.Limba cea adevarata este limba adevaratei credinte, a adevaratei culturi, este limba lui Nicolae Steinhardt,  a lui Daniil Sandu Tudor, a parintelui Adrian Fageteanu  si a tuturor oamenilor de cultura si valoare, care au stralucit in temnitele comuniste si au devenit sfinti. Este limba tuturor carturarilor si eruditilor acestui  neam, este limba omeniei, a buneicuviinte, a dragostei, a iubirii de straini, a ospitalitatii, a credintei si a curatiei. Asta este adevarata limba si inaintasii nostri au stiut cu prisosinta sa o pretuiasca si sa o imbogateasca. Pentru cine s-a jertfit Stefan Luchian, apoi? Sau Grigorescu? Oare pentru cine?Sau Constantin Noica, sau Nae Ionescu, sau Mircea Eliade?Pentru cine a luptat marele George Pruteanu, oare nu pentru puritatea si acuratetea limbii noastre, comoara cea de mult pret a noastra? Si noi ce am facut? Am lasat limba romaneasca sa o spurce cei rai si haini cu tot felul de injurii, tot felul de mascari si frivolitati, cu tot felul de mahalagisme si imprumuturi la moda. Am lasat limba lui Eminescu, a lui Alecsandri, a lui Blaga , prada talharilor, jefuitorilor, care au furat-o, au strambat-o si au stalcit-o. Am manelizat si am caricaturizat limba noastra cea dulce, poetica si dumnezeiasca, mostenirea noastra de la Traian si Decebal. Am “afonizat-o” si am sfasiat-o pe mireasa imaculata si melodioasa, in care s-au nascut atatea doine si balade, in care s-au scris atatea acte istorice, in care ne-am nascut, am crescut si am devenit oameni. Este limba lui Decebal, a lui Stefan, a lui Mircea si a lui Mihai, limba pe care noi am transformat-o in limba a hulei, a mediocritatii, a injuriilor si a decadentei.Limba in care este scrisa in Biblie Cintarea Cintarilor este hacuita si murdarita permanent de tot ce este ieftin, trivial, josnic si obscur. Copiii nostri invata de mici o limba straina, a trivialului si a violentei,o limba si o istorie pe care noi le-o oferim spre mostenire.Ii facem sa le fie rusine de tara si limba lor, ii dezradacinam cu totul prin faptele si exemplul nostru.Cum ii vom putea privi in ochi?

Dragi frati si surori intru Hristos, sa ne trezim la realitate si sa veghem cu trezvie adevarata la binele dreptei credintei si al neamului.Sa ne pazim tara cu valorile sale, cu bogatiile ei , cu frumusetile ei si asa, frumoasa si bogata, cu o limba ingereasca sa o predam mostenire urmasilor nostri. Caci suntem responsabili pentru mostenirea pe care o pregatim urmasilor nostri. Suntem legati de trecut si de viitor si vom da socoteala in fata Dreptului Judecator pentru tara aceasta minunata pe care am primit-o in dar, insa de care n-am fost vrednici. Caci Romania, spune un parinte, este dupa modelul Sf. Treimi; asa cum Dumnezeu este Unul singur intreit in persoane Tatal Fiul si Sf. Duh, asa si Romania este una singura rezultata prin unirea celor trei principate surori: Tara Romaneasca, Ardealul si Moldova. Ce glas proorocesc, ce minunata descoperire dumnezeiasca … Apoi , o alta problema si meteahna contemporana este frica si lasitatea noastra in lucrarea mantuirii si in indeplinirea datoriei noastre fata de Dumnezeu si fata de neam.Singura frica acceptata in crestinismul dreptmaritor-ortodox este frica de Dumnezeu si de pacat. In restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului , pe care diavolul incearca sa ne-o insufle si prin care doreste sa anihileze orice lucrare dumnezeiasca in noi si prin noi. Crestinul trebuie sa fie curajos precum inaintasii nostri, precum sfintii si mucenicii nostri care mergeau la moarte ca la nunta ce frica au cunoscut Voievozii si Martirii Neamului in atatea razboaie si atatea prigoane? Sa ne amintim de neinfricatul Stefan, de Mihai , de Horea si de alti mari oameni si crestini, care prin martiriul lor au sfintit pamantul tarii. Sa ne amintim apoi de toti sfintii din sinaxare, de toti marturisitorii si mucenicii de la Hristos si pana azi. Caci fara teama au marturisit dreapta credinta impotriva ereziilor de tot felul, sfinti ca Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credinta a fost prigonit Sf. Ioan Gura de Aur si toti sfintii. Iar in veacul 20 sfintii inchisorilor comuniste, fara frica, l-au marturisit pe Hristos, in iadul reeducarii si groaznicelor chinuri din temnitele comuniste, nelepadandu-se nici o clipa de dreapta credinta in Dumnezeu.

Asa cum am spus, frica vine de la diavol , care incearca sa ne scoata din lupta cea duhovniceasca, si, prin intermediul ei si sa ne anuleze lucrarea duhovniceasca si de marturisire in lume. Insa un parinte contemporan spune ca fricosii nu se mantuiesc si bunul Dumnezeu se manie din pricina fricii si lasitatii noastre in marturisirea adevarului.Prin lasitatea noastra de a marturisi se pagubesc o multime de suflete slabe in credinta, paguba pentru care nu vom avea raspuns la INFRICOSATA JUDECATA. Nu slujim oare Celui Atotputernic si Preainalt ?Nu slujim cu totii Atottiitorului? De ce sa ne fie frica?De moarte? Oare este ingaduit crestinului sa se teama de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume,  ca sa desfiinteze moartea si sa ne dea sansa mantuirii si a vietii vesnice? Nu pentru noi a patimit si s-a Jertfit pe Cruce? Si daca El ne-a scos de sub imperiul mortii, noi de ce trebuie sa ne temem de moarte? Avem o istorie atat de bogata, atat de ziditoare pentru noi, prin bogatia de exemple de moralitate si de sfintenie a acelora care cu sange au scris-o. Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in Imparatia lui Dumnezeu si care de acolo ne privesc si iau aminte. La marea Judecata a lui Hristos vom sta cu ei fata catre fata si ne vom rusina multi dintre noi de faptele noastre. Ne vom rusina pentru lipsa noastra de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfanta Biserica, pentru ignoranta noastra in care ne complacem ca neam in momentul de fata si nu vrem sa recladim ceea ce a fost odinioara, prin exemplul vietii noastre personale. Ce vor spune oare atunci Stefan cel Mare si Sfant  si Martirii Brancoveni? Ce vor spune atunci cuviosii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru neam? Ce vor spune mucenicii si mucenitele?

In orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea raspuns inaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmasii unor oameni care au luptat ca noi sa fim astazi liberi, sa ne putem duce si ruga fara nici o opreliste in sfintele lui Dumnezeu biserici.Suntem urmasii unor oameni care au murit, varsandu-si sangele pentru acest pamant, inrosindu-l , suntem urmasii unor oameni pentru care biserica si tara le-a fost si casa si masa si tata si mama si sotie si frate.

Iar noi ca popor ce facem? Ne lepadam zi de zi de tot ce avem mai sfant pe acest pamant, adica de dreapta credinta si de Dumnezeu. Nu ne mai cunoastem istoria si obarsia, nu mai vrem de fapt sa le cunoastem. Ne pierdem individualitatea si identitatea, asemanandu-ne tot mai mult cu societatea consumista, pur materialista din zilele noastre, participand tot mai mult la actele de egoism ale omului contemporan. Ne lasam inghititi de o societate despiritualizata, care tinde spre un tel final opus celui la care omul trebuie sa ajunga si anume indumnezeirea. Suntem angrenati intr-o goana absurda dupa cele materiale, uitand lucrurile esentiale pentru care cu adevarat merita sa traiesti si sa te jertfesti. Ne complacem ca popor intr-o stare extrem de periculoasa , intr-o ignoranta care ne va duce la o finalitate infricosatoare. Ne complacem ca popor intr-o lasitate de a spune adevarul, intr-o mocirla a lipsei de responsabilitate si a mediocritatii. Am uitat sa fim cuviosi, am uitat sa daruim si sa ne daruim.

Asadar, dragii mei compatrioţi, din dragoste si din durere v-am spus toate acestea. Sa nu considerati ca v-am certat. Am tras un semnal de alarma, fiindca lucrurile au mers prea departe. Ne pierdem neamul, ne pierdem tara. Ne pierdem individualitatea noastra si demnitatea noastra ca neam. Noi preotii avem datoria sa va spunem aceste lucruri. Dar ce este de  facut? Sa ne intoarcem la adevaratele valori, la cele spirituale, sa ne intoarcem la pildele inaintasilor nostri si vom sti cum sa traim si ce vom face in viitor. Sa ne intoarcem la valorile crestine si la Dumnezeu. Sa traim in Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa participam la propasirea valorilor acestui neam si sa-i invatam pe copii nostri adevaratele valori si cum sa traiasca frumos, asa cum o faceau bunicii nostri. Sa facem cinste numelui de roman atat aici in tara, cat si peste hotare. Sa nu uitam ca este o datorie sfanta a ne iubi tara , neamul si pe Dumnezeu, o datorie de implinit, prin chemarea noastra inalta la mantuire. Sa nu ne uitam radacinile si sa purcedem fara intarziere la aceasta inalta si sfanta lucrare. Sa luam ce este bun  din lume si nu ce este rau si pagubitor. Sa facem cunoscuta si altora dreapta credinta, ortodoxia, atat de adanca si de frumoasa, nepretuita. Sa fim exemple atat in tara cat si peste hotare de munca, cuviosie, cumintenie, smerenie, inteligenta, seriozitate si demnitate, de patriotism, de dragoste, de rabdare si de rugaciune. Sa fim plini de virtuti , asa cum a fost romanul dintotdeauna.Numai asa vom atinge telul nostru, chemarea noastra providentiala la mantuire si nu punand pret pe valorile materiale atat de desarte si de vremelnice. Caci intai virtutile ne sunt averea noastra si dupa aceea cele materiale.

Sfânt Popor Roman  trezeşte-te până nu este prea târziu! Redevino ceea ce ai fost odinioară! Intoarce-te la origini, la ceea ce cu adevărat este esenţial, la lucrurile care cu adevărat conteaza! Redevino erou, martir, pentru că merită să trăieşti şi să mori pentru bine, frumos şi Dumnezeu! “Hai români din moarte înviaţi!” cum spunea Grigore Vieru.  Să ne facem vrednici de aceeaşi cinstire cu înaintaşii noştri. Să arătăm şi altora valorile noastre adevărate, să arătăm şi altora pe adevăratul român, fiinţa cerească. Să arătăm şi altora Omul Frumos [..], omul îndumnezeit. Să arătăm şi altora o ţară binecuvântată de Dumnezeu. Să arătăm şi altora că singura noastră avuţie este Dumnezeu şi dreapta credinţă şi limba stramoşească, mare comoară şi oglindă a spiritualităţii acestui popor. Să ne îndeplinim rolul nostru providenţial, de exemplu de trăire şi simţire duhovnicească pentru celelalte popoare, chemarea noastră înaltă spre patria cerească şi nu spre cele stricăcioase şi de nimic. Să ne ocupăm , prin faptă şi cuvânt, locul în istoria mântuirii neamurilor. Să dovedim lumii ceea ce cu adevărat suntem şi ceea ce contează cu adevărat, să fim continuatori ai jertfei înaintaşilor noştri. Căci acest pământ a fost binecuvântat de Dumnezeu şi sfinţit cu sângele moşilor şi stramoşilor noştri. Aceasta este adevărata chemare a noastră, la care suntem chemaţi de bunul şi mult iubitorul de oameni Dumnezeu. Aceasta este chemarea noastră spre Înviere, spre mântuire. “Doamne dă-I tărie,/ unei mâini să scrie/ Biblia latinului Ardeal!!!!”Şi pe finalul finalului aş reda câteva dumnezeieşti slove ale lui  Vieru, poetul divin ce a plecat dintre noi: Pentru Ea la Putna clopot bate/Pentru Ea mi-e teamă de păcate/…Pentru Ea mai văruim pereţii/Pentru ea mai sunt răniti poeţii/Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre aştri/El a plâns peste ţară/ Cu lacrima limbii noastre! Şi încheiem cu marele Al. Mateevici care ne ceartă aspru pentru indolenţa şi nepăsarea noastră:

……………………………

,,Limba noastră-i limbă sfântă

Limba vechilor cazanii

Care-o plâng şi care-o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul

Ruginit de multă vreme

Ştergeti slinul, mucegaiul

Al uitării-n care geme.”

Cu toată dragostea pentru toţi oamenii,

                                                                                           Pr.Andrei

                                                                                                                             şi  Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva. Ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva

Ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva. Credincioşii o sărbătoresc pe 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei. Tradiţiile şi obiceiurile pentru această zi s-au păstrat de-a lungul timpului, iar Libertatea îţi spune ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva. În data de 14 octombrie a fiecărui an, credincioşii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva. În această zi, pe lângă faptul că se ține post, nu se munceşte şi, în tradiţia românească, este ziua în care se prezice starea vremii. 

sf_parascheva_iasi_59387100 În popor se spune că Sfânta Parascheva îi fereşte pe oameni de boli, de grindină,  şi pe copii îi apără de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri.  De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici acasă, pentru a te feri de    bolile de ochi şi durerile de cap;   

La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva. De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână, spune o vorbă din popor. Fetele, care doresc să respecte tradiția, țin cont de această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. Sfânta apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei;   

De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce;  De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea. Astfel, dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând. Ciobanii, dimineața, caută să vadă cum s-au culcat oile: dacă stau grămada, iarna va fi grea; dacă stau împrăștiate, va fi ușoară.

 Georgeta AMBERT

Mari minuni săvârșite de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva este unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății și, fără îndoială, printre cei mai iubiți. Și asta mai ales ca urmare a harului său nemăsurat, grație căruia a săvârșit nenumărate minuni atât în timpul vieții cât și după moarte.

Creștinii se strâng la racla sa nu doar pe 14 octombrie, atunci când este prăznuită sfânta, ci zi de zi, cu speranța în suflet că problemele lor își vor găsi rezolvarea. Iar sfânta nu le-a înșelat niciodată așteptările și a dat grabnic curs rugăciunilor fierbinți ale acestora.   

646x404O femeie sărmană, de la țară, i-a cerut ajutorul sfintei întrucât cineva îi furase vaca, unica avere pe care o deținea. A lăsat un pomelnic, s-a închinat la moaștele sfintei, după care a plecat. S-a reîntors, însă, după doar o săptămână, pentru a-i mulțumi sfintei care a ajutat-o să-și recupereze vaca, pe care a găsit-o la trei sate distanță.   

O studentă la Stomatologie făcea practică într-o clinică. Într-un moment de neatenție, și-a lăsat poșeta nesupraveghetă pe birou. Pacientul aflat în acel moment în cabinet a profitat de neatenția acesteia și i-a sustras o sumă importantă de bani și un ceas de mână. Când a constatat lipsa lucrurilor, tânăra i-a cerut ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva. I s-a închinat, s-a rugat și a lăsat un pomelnic.      La doar trei zile de la această întâmplare, un om în vârstă intră în cabinetul medical și îi înapoiază tinerei studente lucrurile dispărute. Acesta i-a mărturisit că e tatăl tânărului care a furat acele lucruri, și-a cerut iertare în numele fiului său și i-a povestit că atunci când a descoperit acele lucruri la fiul său, l-a bătut până i-a spus de unde le-a furat.

Sfânta Cuvioasă Parascheva ajută fetele nemăritate să-și găsească alesul

sfanta-cuvioasa-paraschevaO farmacistă de 32 de ani își dorea foarte mult să se căsătorească, însă norocul în dragoste o ocolise. Rugăciunea îndreptată către Sfânta Parascheva i-a înlesnit întâlnirea cu un medic văduv. Într-o primă fază, relația lor nu părea a fi serioasă, întrucât printre calitățile medicului nu se număra fidelitatea.     

Dezamăgită de turnura pe care au luat-o lucrurile, tânăra a continuat să se roage Sfintei Parascheva. Peste câteva zile, medicul nu doar că s-a reîntors la ea, dar a și mers la familia ei și a cerut-o de soție.         O tânără ardeleană mai avea puțin timp până să facă nuntă. Numai că lucrurile au luat o turnură neașteptată, iar tânărul a fugit înainte de nuntă și s-a căsătorit cu o altă femeie. Distrusă de durere, tânăra s-a dus la Iași, la Mitropolie, unde s-a închinat la moaștele sfintei și a dat un pomelnic.      La distanță de doar o lună de zile, a cunoscut un bărbat cu care s-a căsătorit și cu care este fericită.

Sfânta Parascheva dă grabnic ajutor la examene

pelerinaj_52947900O femeie avea o fată care trebuia să suțină bacalaureatul. Din păcate, fata nu se pregătise suficient, iar mama a decis să vină împreună și să se roage la Sfânta Parascheva. Fata nu știa nicio rugăciune, așa că nu a făcut decât să îngenuncheze în fața raclei și să-i spună sfintei că se teme foarte mult de proba la limba română întrucât nu a învățat decât un singur autor. Sfânta a făcut și pentru ea o minune, astfel încât la examen i-a picat exact ce învățase și a luat o notă mare.      O doctoriță avea o fiică ce picase la un examen și risca să repete anul. Doctorița a alergat cu lacrimi în ochi la moaștele sfintei pentru a-i cere ajutor pentru fiica ei. Acolo s-a întâlnit cu o fostă pacientă și căreia i-a spus problema ei. Întâmplarea făcea ca pacienta să aibă un fiu care era prieten cu profesorul care o picase pe fată. A fost suficient ca tânărul să vorbească cu profesorul pentru ca acesta să o reexamineze pe studentă. La a doua încercare, aceasta a luat examenul și a promovat în anul următor. Alte minuni săvârșite de Sfânta Cuvioasă Parascheva privesc găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe, mutarea într-un alt oraș. Cunoști și alte minuni făcute de sfântă? Ai fost martoră la astfel de minuni?

 Florin BUCOVINEANUL

Predică la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Ea pururi mijlocește pentru toți, care o cheamă în ajutor, atingându-se de sfintele ei moaște. Izvor de sfințenie izvorăște cea purtătoare de putere dumnezeiască, care a biruit firea și legile omenești, și care, cu multă milă, privește către toți cei care o cheamă în ajutor.

15331477710_443374501f_oAn de an, la 14 octombrie, mulțimi nesfârșite de credincioși, iubitori de Dumnezeu și de sfinți, pornesc, de departe, spre a se închina și atinge de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care, din anul 1641, se află în vechea cetate a Moldovei, și fostă capitală, Iași. Ce pune în mișcare această masă, enorm de mare, de oameni? De unde puterea, prin care biruiesc frigul, ploaia, oboseala, nopțile, zilele, în care așteaptă, plini de răbdare, să se atingă de sfintele moaște? Câte generații de oameni s-au perindat, de-a lungul timpului, în ciuda suferințelor și încercărilor, care au marcat această parte de țară, și, cu răbdare, credință, au îngenuncheat, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, luându-o ajutor, mijlocitoare și apărătoare în rugăciunile lor? Zilnic, Sfânta Parascheva este mângâiere și încurajare pentru atâtea suflete obosite, în luptă cu greutățile vieții. Darul sfințeniei, pe care l-a dobândit sfânta, se revarsă, precum razele soarelui, care luminează și încălzește pe toți, cei răi și cei buni, cei drepți și nedrepți.   

Puterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care neîncetat lucrează în sfinții Săi, ne cheamă să cunoaștem viața, și să urmăm credința, celei ce și-a aprins candela sufletului, pregătindu-se să întâmpine intrarea în veșnica Împărăție, cu lumina faptelor bune, care, în fața dreptei Judecăți, biruiesc, pentru toți cei care s-au ostenit a le împlini.   

 ips-hietotheos-vlachos-inchinare-moaste-sf-paraschevaSfintele moaște apără țara, și pe fiecare, ce se apropie, cu credință și rugăciune, spre mângâiere, ajutor și sprijin. Cine nu s-a bucurat de mângâierea sfintei? Cine nu a simțit puterea rugăciunilor ei, ajutorul și mângâierea ei, în timpuri de mari încercări și grele ispite? O comoară mare s-a dăruit neamului creștinesc, sfintele moaște ale Cuvioasei, care, înainte de a fi aduse aici, avea foarte multe biserici închinate, peste tot, în această țară. Puterea și prezența ei a încurajat, în toată istoria acestui neam, a hrănit, la vremuri, de mari lipsuri, a adus pacea în vremuri de războaie, a vindecat, în timpuri de boli incurabile, a mângâiat, încurajat și întărit în credință.

Numele Sfintei exprimă și arată că viața ei a fost o continuă pregătire pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe care L-a slujit din copilărie, în smerenie, bunătate, facere de bine, răbdare, rugăciune și dăruire totală.  Să zăbovim câteva clipe asupra vieții acestei mari Sfinte, mult folositoare, și milostivă pentru toți, care, cu evlavie, o cinstesc, după vrednicie!   

  Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata, din Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, într-o familie de creștini evlavioși, care au educat-o pe calea Bisericii și a învățăturii Sfintei Evanghelii. Din copilărie, având o inimă plină de compasiune și milă, față de cei lipsită și săraci, își dezbrăca propriile haine, dăruindu-le celor din nevoi. Prezența ei era bucuria săracilor și mângâierea celor întristați. Părinții ei au început să-și arate nemulțumirea față de atitudinea Sfintei, dar ea a rămas statornică, pe calea faptei celei bune. După moartea părinților ei, mergând pe aceeași cale a milostivirii, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, pe care le-a auzit în biserica satului, au mișcat-o, definitiv, pe calea slujirii, cu sufletul și trupul, cu toată viața și puterea ei, fiind stăpânită de chemarea și lucrarea Duhului Sfânt, a înțeles că a venit timpul asumării crucii și urmării lui Iisus Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte, care sunt o invitație și un program de viață nouă, au întors sufletele pe calea vieții, au câștigat inimi obosite și descumpănite, au făcut sfinți și drepți, care au înțeles că viața lor are un singur sens, mântuirea sufletului. Ce ar putea da omul, în schimb, pentru sufletul său?   

Sfânta a înțeles, împreună cu fratele ei, viitor episcop, că nimic nu-i mai poate opri, în a-și asuma drumul crucii și bucuria învierii. De aceea, a împărțit averea moștenită de la părinți, săracilor, precum oarecând marele Antonie, lauda și cununa monahilor, și a plecat într-o mănăstire lângă Constantinopol, aici ducând o viață în deplină rugăciune, credință, ascultare și desăvârșită evlavie. Luptele date de cel rău pentru a o birui s-au arătat neputincioase, Sfânta, cu puterea crucii, cu asumarea credinței, și cu biruința rugăciunii, a învins, lăsând rușinat pe cel ce „răcnește ca un leu să ne înghită pe toți” (I Petru 5, 8).

vesmantul-sfintei-cuvioase-parascheva-3Din această mănăstire a plecat la Locurile Sfinte, închinându-se la mormântul, cel dătător de viață, al Domnului. De aici, a plecat în pustiul Iordanului și, într-o mănăstire de călugărițe, s-a nevoit cu rugăciuni, lacrimi și desăvârșită pocăință. Smerita Cuvioasă a biruit, și aici, greutatea pustiului, arșița nesuferită a zilei și răcoarea nopților, lipsa de hrană și apă, dar și încercările din partea celui rău, care încerca, și aici, să-i dea mereu lupte necontenite, pe care, cu puterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care oarecând l-a biruit, cerându-i: „Înapoia Mea, Satan, Domnului Dumnezeu să te închini și numai Lui să-I slujești” (Matei 4, 10), l-a biruit, rămânând pe calea ce și-a asumat-o, aceea de a sluji și vesti puterea rugăciunii și a evlaviei.

După multe și neobosite osteneli, Sfânta, printr-o descoperire dumnezeiască, se va întoarce în patria ei, Epivat. La vârsta de 27 de ani a plecat din această lume trecătoare, în lumea cea veșnică, plină de fapte bune și cu lumina candelei aprinsă spre întâmpinarea Mirelui ceresc, Căruia și-a închinat întreaga ei viață. 

După ce a fost îngropată, Dumnezeu a preamărit sfintele ei moaște, când s-a arătat, de multe ori, în vis, episcopului locului, cerându-i să o strămute de acolo, deoarece alături de ea, trupul unui oarecare păcătos, răspândea multă respingere și nefirească odihnă. Cum putea întunericul să biruiască lumina? Cum putea lucrarea lui Dumnezeu să rămână necunoscută? Cum era posibil ca roadele credinței să rămână ascunse? Și așa, săpând în pământ au aflat trupul sfintei întreg, plin de mireasmă, iar mulțime de bolnavi dobândeau vindecare. Puterea Mântuitorului Hristos a arătat că cel ce-L urmează, câștigă viața cea veșnică, iar slava, pe care El a primit-o de la Tatăl, a dat-o și celor ce-L iubesc, prin împlinirea poruncilor Lui. Descoperirea sfintelor moaște a fost un dar neprețuit pentru mulți creștini, fiecare dorind să dobândească această mană cerească, care să astâmpere foamea și setea după sfințenie. De aceea, Sfânta a fost luată și dusă în orașul Târnovo, pe atunci capitala Imperiului condus de dinastia Asan, a româno-bulgarilor. După ce turcii au cucerit mare parte din Peninsula Balcanică, au fost strămutate în orașul Belgrad. Aici, au stat vreme de 200 de ani, ca apoi să fie duse în Constantinopol, în biserica Patriarhiei Ecumenice, greu încercate de suferințe, lipsuri, prigoniri din partea turcilor musulmani, care mereu, în fanatismul și extremismul satanicesc, au trecut, prin sabie, sânge creștinesc, curmând viața multor patriarhi și mereu cerând biruri, care nu mai puteau fi plătite niciodată.   

 Sabia păgânătății, în anul 1453, a distrus cetatea marelui Constantin, iar de atunci, secole întregi, au luptat împotriva Bisericii și adevărului Mântuitorului și a sfinților Săi. Din acele clipe, demne de tânguire, s-a distrus cultura, civilizația, mediul și puterea creștinismului Răsăritean, în locul lor venind corupția, samavolnicia, iresponsabilitatea și brutalitatea, care au intrat în toată partea aceasta geografică a lumii.

Fiind situația Patriarhiei Ecumenice extrem de grea, când sabia turcului amenința cu distrugerea, luminatul voievod Vasile Lupu (1634-1653), iubitor de Dumnezeu, pace și cultură, a plătit toate datoriile Patriarhiei către turci. Ca semn de recunoștință și mulțumire, Patriarhia a trimis moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 1641, domnitorului milostiv și iubitor de sfinți, Vasile Lupu, în ziua de 23 iunie.      Din viața ei plină de dăruire, în mod deosebit, două fapte atrag atenția tuturor, cerându-se a fi urmate: în primul rând, dreapta credință, prin care a biruit încercările răului, și, în al doilea rând, dreapta viețuire, plină de fapte bune, către toți cei din nevoi. Aceasta cere Mântuitorul Iisus Hristos de la noi, credința și fapta cea bună, cea dintâi, fără cele de a doua, moartă este (Iacov 2, 26).

Pentru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Parascheva a renunțat la cele trecătoare, s-a curățit pe sine, precum un diamant, scos din adâncurile pământului, s-a identificat cu cei din nevoi, slujindu-i și ajutându-i, devenind o lumină, care luminează veacuri întregi, toate generațiile ce se perindă lângă sfintele ei moaște. Virtuțile dobândite de Sfânta, mult ocrotitoare, au fost dobândite din nevoințele și luptele necurmate, cu darurile credinței, rugăciunii și răbdării.  Aceste virtuți, suntem chemați și noi să le urmăm, viața Sfintei devenind model de urcuș, pentru fiecare creștin. Ea pururi mijlocește pentru toți, care o cheamă în ajutor, atingându-se de sfintele ei moaște. Izvor de sfințenie izvorăște cea purtătoare de putere dumnezeiască, care a biruit firea și legile omenești, și care, cu multă milă, privește către toți cei care o cheamă în ajutor. 

Un mare dar, de preț, avem în mijlocul nostru, sfintele ei moaște, care neîncetat, lucrează minuni, tuturor celor ce, cu credință, o cinstesc. Câți bolnavi nu s-au vindecat, venind la ea și cerându-i ajutorul, câți nu au găsit mângâiere și sprijin, câți nu au fost călăuziți spre o viață plină de bunătate și credință?     

Aprinzându-ne, în suflete, credința cea lucrătoare, în fapta cea bună, să strigăm„Bucură-te Parascheva, mult folositoare, ocrotitoarea celor ce, cu evlavie se închină și cinstesc moaștele tale!

Editorialul ediției. PSD insistă și persistă: MERGE DIN POTLOGĂRIE ÎN POTLOGĂRIE IAR POPORUL ROMÂN TACE ȘI ÎNGHITE ÎN SEC

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Nu știu ce popor suntem dar sănătoși la cap nu suntem. Constatăm pe zi ce trece că PSD ne îngroapă și noi stăm paisivi. Pe deasupra te uiți la ei cât de măreți se dau și când te gândești  că nu ete nimic de capul lor. Gândul le zboară la furat,,la belisime” și alte potlogorii. Mă uit la șmecherul de pușcăriaș care este Liviu Dragnea, viitorul pușcăriaș Tăriceanu, pușcăriabilele,,tătăroaica’’ Shheideh ș.a. Ca să fie scăpați de închisoare recurg la tot felul de găinării dar de ce-ți este frică nu scapi. Doamna procurer șef Codruța Kovesi le va veni de hac și le promite hoților cătușe duble reale

Kövesi trebuie să plece! După ce îi „scufundă“ pe pesedişti în Lacul Belina

Un procuror al Parchetului General a scris negru pe alb că Laura Codruţa Kövesi, procuror-şef al DNA, a fost acasă la Gabriel Oprea în seara turului II al alegerilor prezidenţiale din 2009.

„Probele testimonial administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dîncu, Florian Coldea, Laura Codruța Kövesi, Neculai Onțanu și Anghel Iordănescu, au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale”, a scris procurorul în ordonanţa de clasare a dosarului privind presupusa fraudare a scrutinului prezidenţial câştigat la limită de Traian Băsescu.   

După apariţia documentului, Laura Codruţa Kövesi nu a oferit opiniei publice nicio explicaţie. A tăcut strategic, aşteptând, probabil, ca scandalul să nu se amplifice. Purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan, mi-a oferit un răspuns inteligent, fără a face însă vreo referire la fondul problemei:  „Noi avem poziţii publice legate de activitatea DNA. În 2009, doamna Kövesi era Procuror General”.   

 Tăcerea aceasta este un răspuns în sine. Ea înlătură orice dubiu că doamna Kövesi a fost în sufrageria lui Gabriel Oprea, în acel moment politic extrem de tensionat. Desigur, doamna Kövesi nu a încălcat nicio lege, la fel cum nu au încălcat nici ceilalţi invitaţi ai lui Oprea. Concluzia procurorului de caz este că cei vizaţi nu au făcut niciun demers în sensul influenţării rezultatului prezidenţialelor.     

 Nici Mircea Geoană nu a încălcat vreo lege în 2009, când s-a dus la Sorin Ovidiu Vîntu acasă, dar a pierdut alegerile prezidenţiale şi din această cauză, torpilat cu întrebări de Traian Băsescu, în confruntarea televizată de dinaintea turului II de scrutin. Doamna Kövesi nu are vreo vină legală, dar, cu siguranţă, are o evidentă vină morală. Opinia publică, în special cea care susţine justiţia independentă, are tot dreptul să o întrebe frontal: -„V-a plăcut în sufrageria lui Oprea, doamnă Kövesi?! V-a chemat de urgenţă?”.  Aşa cum l-a întrebat Traian Băsescu pe Mircea Geoană în confruntarea televizată de dinainte de turul II.   

Nu putem trece foarte uşor peste faptul că doamna Kövesi a fost la Gabriel Oprea acasă. Un loc în care şefa parchetului anticorupţie nu avea ce să caute, într-un moment politic tensionat şi în compania unor politicieni pe care trebuia să-i evite. Chiar ea şi-a făcut un titlu de glorie, într-un interviu acordat ziare.com în noiembrie 2014, că nu agreea-ză com-pania politicienilor: „Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puțin în timpul liber. Uneori, datorită atribuțiilor de serviciu, trebuie să interacționez (cu politicieni), dar doar la întâlniri instituționale și la activități instituționale. În timpul liber nu mă văd cu politicieni și nu mă întâlnesc cu ei“.

La acel moment, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale era în toi şi tocmai apăruseră imaginile cu Elena Udrea şi Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, la cumpărături la Paris. Atunci, L.C. Kövesi îi preda Alinei Bica lecţii de moralitate. Pe bună dreptate. Astăzi aflăm că obişnuia să facă vizite acasă politicienilor controversaţi, împreună cu şefi ai serviciilor secrete. 

Există suspiciunea legitimă că, în toţi aceşti ani, Laura Codruţa Kövesi i-a protejat pe Gabriel Oprea şi pe apropiaţii acestuia. Am scris numeroase articole despre cazul col. (r) Doru Paraschiv, fost ofiţer de contrainformaţii militare al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), dat afară ilegal din Armată şi supus unor presiuni inimaginabile de către camarila lui Oprea, în frunte cu gen. Marian Hăpău, actualul şef al DGIA. Col. Paraschiv a deschis mai multe dosare la DNA care zac prin sertare de ani de zile.   

Nici întâlnirile lui Gabriel Oprea de la Ministerul Apărării, devoalate de Oana Niculescu Mizil, nu au fost investigate de procurori. Fostul vicepremier pentru securitate naţională şi ministru al Apărării este acuzat că a folosit resursele serviciului secret al MApN pentru a înfiinţa UNPR şi a atrage în el personalităţi politice. Cu sau fără voie. Întrebarea este: de ce? Din cauza numărului mare de dosare la care lucrează procurorii DNA? Nu este o scuză convingătoare. 

Nici până astăzi Laura Codruţa Kövesi nu a explicat contextul în care a fost făcută ilegal de Gabriel Oprea ofiţer al Armatei Române. Într-o anchetă publicată în „România liberă”, am dezvăluit că, din evidenţa Centrului militar al sectorului 5, au fost subtilizate livrete militare, care ulterior au fost împărţite clienţilor lui Oprea. S-au sesizat procurorii DNA în legătură cu acest caz foarte uşor de instrumentat? Nu. Dimpotrivă.    Potrivit gen. Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, DNA a clasat un dosar referitor la avansările ilegale. „Doamna Kövesi a fost avansată. A primit gradul de locotenent-colonel în rezervă. Când a apărut public că a beneficiat, m-a sunat pe telefonul operativ și mi-a spus că nu a știut acest lucru și că să se rezolve cât mai repede. A folosit termeni imperativi că mă trimite în judecată. I-am recomandat ca, dacă e supărată, să îl dea în judecată pe cel care a ridicat-o în grad. Dumneaei a acceptat să fie gradată ilegal, pentru că nu l-a dat în judecată pe acel om care a ridicat-o în grad. Am luat în serios amenințarea doamnei Kövesi. Am făcut plângere penală împotriva lui Gabriel Oprea, cel care a ridicat-o în grad, dar a fost clasată”, a povestit Dobriţoiu. Câteva precizări contextuale: în momentul de faţă nu este oportună înlocuirea doamnei Kövesi din fruntea DNA. Astăzi, asaltul agresiv al politicienilor penali din coaliţia de guvernământ, formată din PSD şi ALDE, riscă că îngroape definitiv lupta anticorupţie. Or, acest lucru ar fi un dezastru mai mare decât decapitarea DNA.  Chiar dacă există probe solide pentru îndepărtarea Laurei Codruţa Kövesi. Ea va trebui să plece doar atunci când situaţia politică va permite numirea unui înlocuitor onest. Or, PSD şi ALDE nu pot oferi garanţii în acest sens. Cu siguranţă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar veni cu un nume nepotrivit. Din aceste motive, este de preferat ca Laura Codruţa Kövesi să-şi continue mandatul, iar DNA să finalizeze cu succes dosarele de corupţie ale guvernanţilor, în special Dosarul „Belina”.

Şi în acest caz este preferabil răul cel mic, cu speranţa că, din încleştarea celor două tabere, clasa politică se va curăţa şi mai mult, iar România îşi va consolida statul de drept. Va veni, cu siguranţă, momentul când controversele legate de activitatea şefei DNA vor fi lămurite. O vreme în care Laura Codruţa Kövesi va trebui să răspundă la o întrebare simplă: -,,V-a plăcut la Gabriel Oprea în sufragerie, doamnă Kövesi?”. Eu în locul dumneaei le-aș răspunde: da și mi-a ținut lumănarea Victoraș Ponta! Mai vreți ceva?

Judecați dumneavoatră iubiți cititori, dumneavoastră cei care mi-ați adus în cei peste 5 ani peste 40.000.000 accesări pe cele două site – uri.

Și cu asta vă las cu bine și vă dau întâlnire peste 10 zile la următoarea ediție.

Gral-col(r) prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC 

Dialoguri cu Parintele Arsenie Papacioc: Despre Sfintele Taine

– Ce se poate face pentru familia mea care este baptistă; cum se poate mântui?

– Dragă, noi nu putem face o cât de mică abdicare de la adevărul ortodox. Asta e o problemă ce priveste pe Dumnezeu; si, dacă vreti, Biserica o spune, ei sunt într-o anatematizare fată de Ortodoxie, după cum am mai spus. Venirea lor la Biserica Ortodoxă, ca si a catolicilor, cu atât mai mult a neoprotestantilor, este prin ungerea cu Sfântul Mir, pentru că au primit deja botezul.

– Botezul trebuie făcut prin trei scufundări, ori, baptistii fac doar una.

– Catolicii nu fac nici una. Ei fac botezul prin stropire. Eu vorbeam cu Părintele Cleopa cum să facem cu cei ce nu au cele trei scufundări; si stiti, eram neînsemnati pentru un răspuns ca acesta, dar ne preocupa problema ca niste oameni ce trebuie să răspundem. Părintele Cleopa ajunsese la o concluzie: cel ce este botezat si nu are scufundările, să facă scufundările. Dar nu merge. Însă, contează foarte mult, desi are mare însemnătate scufundarea care semnifică pogorârea si iesirea din mormânt, ultima scufundare – învierea; contează foarte mult botezul, dragul meu, botezul în numele Sfintei Treimi, care e lucru mântuitor.

Dovada este că noi, ni se spune în viata practică bisericească, în situatia în care o femeie naste, si poate să moară copilul, moasa poate să-l boteze. Îl botează în numele Sfintei Treimi: „în numele Tatălui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfântului Duh. Amin”. Si copilul rămâne botezat. Dacâ trâieste copilul, preotul îi citeste lepădările. Dar formula botezului nu o mai zice, asa e de mare botezul odată zis – într-un singur botez, cum zice Crezul. Si nu numai atât, chiar mama, că poate naste pe undeva pe câmp, îl botează si copilul rămâne botezat. Deci nu mai este nevoie de scufundări, el rămâne botezat.

Nu mai este un copil nebotezat cum se întâmplă cu acele crime, avorturile, foarte mari crime. Acesti copii sunt la rău. Nu sunt nici în rai si nici în iad, pentru nebotez si nevinovătie. Asta este. Ei ne văd. Sufletul este de la data zămislirii. Chiar în dreptul roman se spune: „Copilul odată zămislit are drept de cetătean”. Copilul este autonom în pântecele mamei. Nu e mama stăpână pe el. Vedeti cât de mare este Botezul? Dacă îl naste si e pus în situatia să moară, îl botezi si el rămâne botezat. Îi pomenim si noi într-un loc la Proscomidie, ca prunci născuti înainte de vreme, la morti.

– Când nu stii dacă a fost botezat, gresesc dacă mai fac o dată botezul?

– Când nu stii dacă a fost botezat se zice: „Dacă nu a fost botezat…” Ca si la epicleză când preotul nu este atent se zice: „Dacă nu s-au sfintit”. Se pot întâmpla fel de fel de împrejurări în Biserică si preotul să o facă automat si să nu si dea seama.

– Ce ne puteti spune despre Taina Preotiei?

– Preotia este o foarte mare lucrare la Dum- nezeu, nespus de mare. Preotul tine locul lui Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare care nu mai pot fi depăsite la o eventuală creatie: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu; si a creat Preotia, care îl coboară pe Dumnezeu din Cer si îl naste pe Dumnezeu pe Sfânta Masă. Ce ziceti de lucrul acesta? Vă dati seama? Sfântul Agnet pe Sfânta Masă atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de îngeri, căci Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: „Doamne, si îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători si ei”. Este o rugăciune care spune asa: „Doamne, că tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti, Cel ce Te împarti”. M-a întrebat un student: „Bine, părinte, dar preotul ce-i?” Răspunde Hristos: „Fără tine, pre- otule, nu pot să fac lucrurile acestea”. Preotul e axa principală a Creatiei, a Re-Creatiei, adică a nasterii lui Dumnezeu din pâine si vin. Vă dati seama ce înseamnă pentru un popor că are Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?

– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăsanii?

– Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva – te-a jignit cineva si ai zis: „Treaba lui, ce dacă m-a jignit!” Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: „Nu mai am nimic cu el!”, că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: „Uite si ăla cum e, fistichiu!” Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.

Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: „Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!” Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: „Uite ce a făcut!”, dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: „Da’ ce, numai eu vorbesc? Da’ ce, nu merită? Da’ ce, nu văd eu ce face?”

Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. „Eu nu sunt asa!” Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: „Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!” Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească – „Ce, domnule, mă opresti de la viată?” Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. „Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească” (Sfântul Grigorie de Nazianz).

– Cât de des ne putem împărtăsi? Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine?

– Nu timpul decide. Că poti să postesti o săptămână întreagă sau două, în schimb esti plin de răutate cu unul si altul: judeci, vorbesti de rău – asta te opreste de la împărtăsit. Cine este pregătit,se poate împărtăsi foarte des. Foarte des, dar să i se dea si un timp de pocăintă, sau să i se dea un timp de postire. Biserica a fixat posturi ca să scăpăm de umflătura asta sufletească, gâtul ăsta gros, întins si înăltat: mândria. Vă puteti împărtăsi o dată pe lună, până la 11-12 ori pe an. Dar lucrul acesta îl discutati cu duhovnicul. Pentru că el stie viata voastră si rădăcinile vietii faptelor voastre.

Acum sărbătorile mari fac să se depăsească luna. „Am să mă împărtăsesc atunci, si asa e praznic…” – considerente de felul acesta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ne putem împărtăsi în fiecare zi, dacă suntem pregătiti. Dar cine este pregătit? De exemplu, dacă ati postit ieri că era vineri, si postiti si azi, vă împărtăsiti Duminică. Dar întrebarea se pune din partea duhovnicului: „Esti pregătit sau nu?”

– Dacă mă împărtăsesc într-o Duminică, după ce m-am spovedit, pot să mă împărtăsesc a doua Duminîcă cu aceeasi spovedanie?

– Nu. Ai putea să te împărtăsesti dacă nu ai gresi. Dar, care-i acela care să nu fi gresit timp de o săptămână? A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient si permanent… Mai întâi de toate, cine poate să facă un bine si nu face, săvârseste un păcat. Cât bine puteai să faci într-o săptâmână si nu ai făcut?! Si, iată, ai săvârsit păcatele lipsirii… Nu prea văd la spovedanie: „… că puteam să fac un bine si n-am făcut”. Si apoi, să te împărtăsesti la o săptămână e cam des.

Unii neglijează Taina Spovedaniei si o folosesc doar ca un pretext pentru a se împărtăsi. Dezlegarea de păcate e valabilă. Însă era bine să o facă de dragul curăteniei si a iertării care o primesc, nu de dragul unui act care urmează.

 

Sfânta Taină a Cununiei


– Care sunt conditiile de întemeiere a unei familii?

– Conditiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să tinem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăteste orice. Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte si pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.

Asa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată si pe o coordonată exclusiv crestină. E o mare greseală să te îndrăgostesti de un băiat sau de o fată, si punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuti de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreste, ea va naste si ea trebuie să re-nască copilul, prin educatie. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă si pier. Că bine a zis cine a zis, că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Si se consumă în felul acesta de a-si manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A gresit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: „Nu, asta face parte din ritmul dragostei…” „… Si un prunc la anul, blând si mic, să crească mare si voinic, si noi să mai discutăm un pic, si la botez!” – datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusetea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumusetea crestină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se si dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârsit – asta ar fi semnificatia verighetei.

Există mai multe conditii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, si printre ele sunt si acestea două: să se iubească, si să fie si părintii de acord. Aici, de multe ori, este un conflict între iubirea tinerilor si acordul părintilor. Si atunci trebuie să optăm pentru unul din două, dacă lucrurile nu mai pot rămâne pe loc: să se iubească în Hristos, cu scopul căsătoriei.

– Cum putem sti că partenerul e cel pe care ni-l dăruieste Dumnezeu?

– Trebuie să simti că celălalt e pentru tine. Există o fortă nevăzută în tine, cu care simti că acesta este… cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinta acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-si pună problema despărtirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitătile si au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate crestină, un eroism de a-si mentine această identitate.

– Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

– Sunt necredinciosi unul fată de altul, sau necredinciosi fată de Dumnezeu?

– Fată de Dumnezeu.

– Acum vreau să vă spun un lucru: să stiti că nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o valoare dacă nu este în slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem să-i oprim să nu se căsătorească. Însă, nu ajung nicăieri, dacă nu sunt cu Hristos. „Ne iubim, si gata!” Acesta este instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! – fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeste unor idealuri mai înalte – chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit – sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

Dacă se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are să mai vorbim că să iubesc, dar nu cred în Dumnezeu! Nu există nici un fel de sigurantă de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu. Dacă nu este în Biserică, nu există nimic! Acesta ar putea să fie răspunsul care să răspundă la întrebarea ce ati pus-o.

Ce să le cerem? Căsnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i învăta să se închine. Pot să trăiască ca niste păgâni, fără nici un fel de ideal? N-au bătut clopotele destul ca să se destepte tineretul acesta? Iar cuvântul acela, că „astăzi familiile trec prin momente dificile”, nu prea sunt de părere. Pentru că atunci când trăiesti prezentul, nu mai poti să vezi defectiunile în actiuni: vezi numai perfectiunile. 0 tendintă mereu de a mă completa făcând bine primul pas spre asa ceva.
– Taina Cununiei lucrează si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.

– Dacă sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, dacă s-au cununat la Biserică înseamnă că sunt, cât de cât, credinciosi. Dacă sunt necredinciosi, nu se mai cunună.

– Dar dacă o fac doar ca pe o datină, Taina Cununiei lucrează oricum?

Nu putem spune că nu lucrează din momentul în care se face, pentru este încadrată într-o întreagă ceremonie, cu harul preotiei…

Nu recomandăm deloc această taină a cununiei, dacă sunt necredinciosi. Pentru că avem prin această Taină anumite pretentii, sau niste răspunderi. Si dacă aceste răspunderi sunt nedorite, nu se pot împlini, pentru ce mai plecăm pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datină? Cuvântul acesta datină este un cuvânt mai scump si nu as vrea să-l implic aici, printre necredinciosi.
Se cununau ca datină si mosii si strămosii nostri, si încă numai la Biserică, fără primărie. Dar cununia era făcută cu scopuri extraordinar de mari.

Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate se pun în valoare lucrurile asa cum le-a creat Dumnezeu. Bmeînteles, nu este singura Taină – mai mult decât atât este călugăria.

Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând nici un ideal care să-i ajute, că nu e har. Harul este acolo unde este credintă. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog – la o mână întinsă tigănească -, îl dă doar dacă te jertfesti.

Datina aceasta se săvârseste datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva că o face din datină. E o iubire subredă care nu durează. Cum ar zice omul: „O lună de miere si o viată de amar!”

– Părinte, astăzi se întelege din ce în ce mai putin rostul bărbatului si al femeii în căsnicie. Puteti să ne spuneti care este rostul lor în viata de familie?

– Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta „astăzi”. Bărbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată – s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, si a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totusi, din momentul în care te-ai angajat să te numesti sot, nu te poti numi sot, decât lângă o sotie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creatia lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul întregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertătii si vesniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: „Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea crestină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vita si noi suntem mlăditele. Poate mlădita să rodească ceva fără vită?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă „împărăteasă dăruitoare”, si dăruirea este toată Scriptura.

– Dar putem identifica, în viata de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, si al bărbatului de al femeii?

– În ce priveste idealurile, nu. Dar în ceea ce priveste preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

– Ne puteti spune care este scopul ascultării în viata de familie?

– Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul si stiu ce au de făcut.

În ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învătătura crestină.

– De ce spune că bărbatul este cap femeii?

– Si femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor -, si creeazâ unitate nezdruncinată familiei.

Dar, vă repet, nasterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecintă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

– De multe ori relatia dintre cei doi se răceste. Cum se poate depăsi această criză?

– Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Călcarea gresită, păcatele, înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinta păcatelor.

Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-si calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în rai a fost: Să nu mănânci din pomul ăsta! – si a mâncat. Consecinta a urmat imediat, fiindcă există si dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Si face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Spovedaniei.

Nu putem să discutăm despre dracul, fără să vorbim despre Dumnezeu. În creatie el este un tolerat.

Noi nu putem să-i învătăm să iubească. În iubire nu există nimic rational. „Nu stiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârsit, există deodată cu Dumnezeu.

Deci, ca să se depăsească această răceală trebuie să ducă o viată crestinească.

– Se acceptă ca cei căsătoriti să aibă relatii trupesti, fără scopul procreerii?

– Scopul căsătoriei nu este numai plăcerea, dragul meu. Plăcerea este o consecintă, scopul este nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanentă reciprocă. Asta este căsnicia! Sigur că va trebui să avem si marile intimităti, ca sot si sotie, dar cu un scop, nu numai cu plăcere.

As putea să spun, pentru că lucrul acesta priveste pe toată lumea: nu are nici un sens căsătoria doar pentru plăcere. Căsnicia înseamnă ajungerea în vesnicie, si dacă acest scop nu este avut în vedere, ci se caută numai plăcerea, atunci căsnicia nu-si împlineste scopul.

Dacă ei se hotărăsc reciproc pentru o curătenie, dar cu adevărat, nu să se mâzgălească si să facă prin dos fel de fel de greseli. Ori să-si vadă de căsnicie si de nastere, ori să nu se mai împreune!

– Ce părere aveti de relatia dintre o fată si un băiat care este la modă acum?

– Întâi de toate, odată cu vârsta, cresc si sentimentele. Există un obicei – mai mult a devenit o traditie – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. Este un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc pe intimităti, iar prietenia e cu totul altceva: fără nici cel mai mic interes. Relatia cu o fată nu se face doar din dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei căsătorii; iubirea nu înseamnă lins. Are o motivatie dacă va fi sotia ta. Dar e foarte prematur să spui că va fi- sotia ta, când abia ai început studiile, când abia ai început să ai si tu gust de fete.

Chiar azi a venit un băiat care mi-a spus: „Părinte, iubesc o fată!” „Si mori după ea?”, i-am răspuns. „Da, părinte!”

Acum vă întreb pe dumneavoastră, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei persoane, care deja îl părăsise? Unde-i bărbătia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Dacă te prinde fetita că nu esti stăpân pe tine, se duce acolo unde-i protejată. Ea are niste forte sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani. Citeam acum, într-un ziar, că o fată a născut la 11 ani chiar! Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurtă – până la 20-21 de ani, pe când a bărbatului e până la 30 de ani. Începe să meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu esti erou, într-un fel, te-a ochit.

Cunosc un băiat, foarte destept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: „Toate la vremea lor”. Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui… Si a întrebat-o o colegă: „tie nu ti-e rusine?” Ea i-a răspuns: „Vreau să văd cum reactionează un om destept la astfel de propuneri!” Dacă acel băiat era mai putin stăpân pe el, punea mâna pe ea; asa că ei îi convenea această luptă, si într-un sens si în altul. Dacă este destept, este destept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să si-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi trebuie să pretuiti foarte mult femeia. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă dati seama ce puteri are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă? Faptul că un bărbat stie că acasă are parte de iubire desăvârsită îl face să muncească, să câstige războaiele, să-si rezolve problemele. Să stiti că femeia nu gândeste simplu. Chiar dacă nu e învătată, ea are o putere de pătrundere deosebită, si e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, rationalizăm niste lucruri, dar în iubire nu este nimic rational.

Un student la Politehnică se îndrăgostise de o fată foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia – adică să-i arate elegantă, pretuire. Atunci floarea îsi arată si mirosul si calitătile ascunse, pentru că tu ai stiut să răscolesti adâncurile si ai făcut din ea ceea ce nu stia că este. Femeia trebuie pretuită, să stiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărătia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frică să vorbesti comparând-o pe ea cu oamenii!

Să vă spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiintă francez, care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a călcat o masină, si, desigur, a apărut o editie specială: „Marele Clemenceau lovit!” „Marele Clemenceau internat în spitalul cutare! îngrijit de doctorul cutare!”, care informa lumea în acesti termeni la superiativ. A scăpat din accident acest Clemenceau si a spus asa: „Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au făcut sănătosi, ci o asistentă care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!” În acest timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el călcat de o masină, si a vrut să fie dus la spitalul unde erau călugărite. „Dar cum, dumneavoastră care erati…!?” „Treaba voastră ce credeti, eu vreau să mă fac sănătos!” Vedeti ce superioară este femeia în creatia lui Dumnezeu?

Am atras atentia la fete să nu se grăbească în privinta acceptării unei prietenii cu un băiat, dacă nu este credincios. Le întreb: „E crestin?” „Nu, dar acum doreste să se facă!” „Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut în biserică, că îl vei învăta tu acum să se închine? Mâine-poimâine ăsta îti dă în cap!” Asta e o enorm de mare greseală. Prietenia adevărată este dacă ideile sunt comune; căutati-văla biserică, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este să nu te grăbesti, de la începutul începuturilor. Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să-i semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că trupeste, cum am spus, nu e o problemă. Ai văzut că are un defect, completează cu sfatul si cu comportamentul tău să-si îndrepte defectul. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întretii cu orice chip în problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum – dacă esti o personalitate, dacă încearcă, dă gres.

0 problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai multi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greseală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecintă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Asadar este o greseală să construiesti o relatie pe niste motive imediate – să fie o lună de miere si o viată de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutătile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poti să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – niste lucruri pentru viitor, până la sfârsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se îndrăgosteste prost, pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozavă a iubirii. Trebuie să o iubesti, să urmăresti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are si ea uneori îndrăzneală si un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! „Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca să nu te contrazic!” Vedeti, iubirea leagă totul. Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat să o iubesti cu toate fortele, bineînteles, la măsură, nu cât pe Dumnezeu, si ea este obligată să se supună. Nu este o umilintă în sensul în care azi oamenii ironizează supunerea femeii, din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Sotul să iubească astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Si zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să dăinuiască în veci căsătorialor!”

Am cununat odată pe cineva si, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia săasculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică si i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti! Dragă mireasă…” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăsia ei: „esprit de finesse”, e liberă si nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupă de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu, puiul mamii, tu esti împărat, tu ai să cuceresti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învătat undeva, ci pentru că-l iubeste si pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu stiu dacă ati citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I: „De veti auzi de un erou care a cucerit în războaie si în urma lui a făcut dreptate, să stiti că a avut o mamă bună;/ De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viată si frumuseti si înflăcărări de inimă, să stiti că a avut o mamă bună!”, si tot asa vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeiesti, mai repede decât pe preot.

– Cum să ne crestem copiii?

– Să-i cresteti să se mântuiască. Ca metodă tot blândetea rămâne cea mai bună, pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică si prinde numai în piele învătătura ta. Dar dacă te porti blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamii, uite asa…”, el ascultă, dar înregistrează si el – poate să facă si nebunii -, el a înregistrat de la tine un cuvânt, care nu l-a înregistrat prin asprimea ta, ci prin blândetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei să mă asculte si după moartea mea, pentru că le rămân: „Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!” Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, a miorlăit, l-a durut si nu te ascultă. Deci, ca metodă, tot blândetea. Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, ci să fie si un pic de asprime, pentru că el doreste să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai exemplu de viată. Pentru că el stie să vorbească, nu l-ai învătat tu să vorbească, dar te-a auzit pe tine vorbind în casă si a învătat si el. Si-ti învată si faptele tale. Deci, să fi
i exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, să luptăm în scoli pentru ora de religie.

– Vedeti, copiii merg la grădinită, la scoală, la joacă, în tot felul de influente nefaste. Cum să facem să eliminăm acestea?

– Dragă, grija asta cade tot pe familie, să-l dirijeze continuu si să îndrepte ceea ce au învătat gresit. Tot familia rămâne pedagogul cel mai bun. Si la scoală îi obisnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea să fie o dirijare necrestină. El trebuie învătat să spună ce s-a întâmplat la scoală si părintii să îndrepte cu orice chip greseala enormă pe care a făcut-o un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: „Eu fac asa pentru că m-a învătat profesorul”, însă aproape toti spun: „Asa m-a învătat tata sau mama”. Pentru că aici e dragostea simtită de toti, din partea tuturor.

 

Sfânta Taină a Spovedaniei

Mai întâi, repet, să fiti bine spovediti. 0 spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: „Ce-am făcut?”

Această stare de cercetare este o stare de prezentă. Să fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditională, ratională, ci afectivă: „Domnule, asta am făcut!” Să spuneti păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie ratională. Deci, să fiti bine spovediti! Asta-i taina care mântuieste! Ce iertati voi – episcopilor, preotilor, duhovnicilor – iert si Eu. Aceste păcate dezlegate nu se mai iau în vedere, spune si Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecata de apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate.

Dă-ti seama ce usor poti să te mântuiesti! Si te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe rusine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ti dea rusine la spovedit. 0 spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te rusinezi, ascunzi din păcate. Apoi să vă cercetati oriunde, să vă controlati, că e mare greseală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeti un lucru pentru că n-ai stiut că l-ai făcut, nu te-ai înregistrat.

Urmăriti-vă pe voi însivă, înregistrati-vă pasii si mintea. Pentru că se poate să te speli pe fată si să te speli numai la o subtioară, dar pe una să nu te speli, uiti. Dacă esti înregistrat, te întrebi: „Ce fac, unde merg, cine sunt?”

Nu mergeti la întâmplare, din inertie simplă. Tu trebuie să stii că existi. Dacă tu gândesti că trebuie să fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea, deci o conduită a vietii. Plecând de la un lucru care crezi că s-a terminat: „Părinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec”. Nu, băiete! Pe unde te duci, să te înregistrezi mereu: „Eu am înjurat, am vorbit de rău, m-am mândrit etc.”. Chiar vă rog să notati păcatele atunci când le-ati făcut, cel mai mare lucrul asta ar fi. Nu faceti pe eroii: „Lasă că stiu ce să spun acolo!” Poti să spui si împrejurarea în care ai făcut lucrul, pentru ca să se usureze, ori să se agraveze fapta. Să nu vă apuce moartea, as putea spune, să nu vă apuce seara fără să fiti spovediti. Nu tineti la faptul că va scrie despre voi că „A murit fără lumânare!” Lumânarea nici nu ajută, nici nu acuză.

Nu păstrati un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunăoară la cei căsătoriti, la unul din soti îi place o altă persoană si cedează în inima lui. Când sunt împreună ca sot si sotie, si cel care a cedat în inima lui îsi închipuie că trăieste cu persoana aceea, face un păcat subtil de curvie.

N-ai nevoie să lasi impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a usurat si te-a scos din adânc de ape. Tu esti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că esti numai la jumătate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Si pe urmă, vă mai spun si altceva, el este plin de har si te simte, nu este prost, îsi dă seama. Credeti că Dumhezeu a făcut duhovnic pe oricine? Si atunci, te simte si, delicat, poate să-ti spună: „De ce mă minti, măi frate?” Pentru că duhovnicul nu poate să-ti lase impresia că-ti cunoaste tie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Si pe urmă nu ne interesează atât de mult părerea duhovnicului, ne interesează că tu ai reusit să te salvezi în loc să te nenorocesti. Pentru că, fratii mei, ori la spovedit să spui păcatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsă ele se vor vădi, dar nespuse nu rămân! Asta să stie toată lumea. Si duhovnicul va fi de fată acolo, la judecată, unde n-ai ce să mai zici, si nici el.

– E bine să avem un singur duhovnic? Sau să avem unul aproape de noi si unul mai departe?

– Dragă, e bine să vă spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Că poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu să te spovedesti la ăla pentru unele si la ăsta pentru altele. Unde te duci, să spui tot ce ai făcut. Indiferent de numele duhovnicului, de vârsta lui, are puterea dezlegării, asa rămâne. Nici un duhovnic nu are mai multă putere ca altul. Numai atât că n-are poate experientă, n-are un duh de dragoste. Mărturisirea este în functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu întreb, dar întrebarea asta mă costă: „Mărturiseste-te cucoană, că ai venit să te mărturisesti! Spune, te ascult”. Zice: „Păi întrebati-mă!” Trebuie să te pregătesti dinainte cu o listă, iar preotul te mai ajută.

Sunt foarte multe femei care spun că au fost tăbărâte, că nu au avut ce să facă. Ce-ai făcut tu cu ocazia asta? N-ai participat si tu? N-ai avut si tu haine pe tine? Dă-mi ceva să te dezleg (de păcate). Nu este o mărturisire bună! Si eu sunt atent.

Puneti mâna pe creionas si notati păcatele. 0dată ce l-ai scris când l-ai făcut, nu mai scapă. Altfel ti-l poate dilua mai târziu satana. Cum zic atâtia: „Părinte, m-am mândrit de sase ori!” Mititelul a scris de câte ori. Dar nu-i usor. Îti ia satana creionul, n-ai hârtie la tine; în tot cazul, important e că este posibil. Cum se spune, o tară e tare si bună, dacă are duhovnici buni. Dacă te-ai pregătit în felul acesta si ai uitat ceva păcate, esti iertat. Dar dacă nu te-ai pregătit, si te-ai dus întâmplător, si te-ai lăsat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie întreagă de păcate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate. Taina pocăintei cuprinde patru elemente: 1. Mai întâi de toate să nu mai faci păcatul. 2. Să-l mărturisesti. 3. Să te dezlege duhovnicul. 4. Un canon care se dă sau nu se dă.

Deci nu mai fac. Când mă duc la spovedit, mă duc cu gândul că nu mai fac păcatul. S-ar putea să se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai făcut fără să-ti dai seama. Dar dacă îl faci chiarstiind că-i păcat, este păcat mai mare. De aceea nu-i dezleg pe acestia care trăiesc necununati. Le spun asa: „Am furat de nouă ori, dar dezleagă-mă de zece ori că la noapte fur iar!” Îi pun în situatia să înteleagă si ei că conditia pentru iertare este să nu mai facă.

Lupta este din partea amândurora, a fiului si a părintelui, să te vindeci de păcate si să progresezi, să devii mai bun, din ce în ce mai bun. Păcatele, la prezenta asta sufletească continuă, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia: „Uite ce am fost eu în stare să fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu să-L supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele!”

Raiul este plin de păcătosi pocăitîi. Toti au făcut păcate, i-a plăcut lui Dumnezeu căinta lor. Păcatul aduce smerenie. De unde se întelege că dracul joacă un rol mântuitor indirect. Ne arată imediat neputintele. Ne ajută la încununare. Dacă ar sti cât de mult ajută la mântuire, ar fi mai putin ispititor.

– Dacă nu fac canonul dat de duhovnic?

Duhovnicul ce canon dă, de nu poate să-l facă fiul? Eu nu prea sunt de părerea asta, a unor canoane care angajează timp si chiar efort fizic. Sunt pentru canoane de prezentă, de atentie, de tâsnire către Dumnezeu. Iar dacă nu puteti să faceti canonul pe care vi l-a dat, sunteti în culpă. Trebuie să vă spovediti că nu ati putut să faceti canonul, sau nu ati vrut. De ce să nu se poată face? Chestia asta că-l fac sau nu-l fac, mai ales că nu-l fac, trebuie s-o discutati cu duhovnicul care vi l-a dat. E singurul care poate să vi-l usureze. Duhovnicul are toată autoritatea de a lega si a dezlega. Vi l-a dat, nu mai discutăm că nu este bun, trebuia să-l discutati atunci. „Părinte, eu mă găsesc în situatia asta, nu pot îngenunchia, că am o bubă la genunchi”; „Părinte, am o anemie”. Un părinte duhovnicesc tine cont de regula neputintelor. Dar, dacă nu-l faci dintr-o lipsă de atentie si dintr-o crasă lenevire, atunci esti vinovat.

Si ce este, mă rog, de nu se poate face? Era o gâză de fată, mică de cincisprezece ani, soră de mănăstire, si au vrut să o mute de la o maică la alta. Ea nu a vrut în sinea ei, si făcea în 24 de ore câte o mie de metanii, plus canonul ei călugăresc ca să nu o mute. N-a dat-o până la urmă, dar putea să o dea. Asa, care, ce canon este ăsta de nu se poate face? Eu nu sunt de părerea canoanelor care se mai discută între fii duhovnicesti. Eu am dat niste canoane foarte usoare. Ca să aflu la unii că nici pe acesta nu au putut să-l facă. N-au vrut. Si pentru păcate grele, nu asa, hai să dau canoane. De fapt, canonul s-a transformat în întelegerea oamenilor ca o obligatie, să se dea canoane. Dar canonul, de fapt, înseamnă: nu mai fac păcatul. Lupta de a nu mai gresi.

Canonul începe să se considere atât de relativ, încât nu ai toată siguranta că se potriveste atât de bine la cel care i-l dai. Se mai poate orienta un duhovnic dupâ râvna care o are fiecare si în functie de gravitatea păcatelor. Dar canonul cel mai adevărat este acesta: să nu mai faci păcatul. Pentru că esti cu tine mereu, mereu sunt ispite, si, atunci, tu te găsesti un luptător cu sabia scoasă, ascutită, nu un luptător adormit. Sau unul din canoanele cele mai mari care se dă este oprirea de la împărtăsit. Aici se pot pronunta duhovnicii cu foarte multă grijă. Canoanele cele mai rezistente opresc de la împărtăsit 18-20 si chiar 25 de ani. Dar asta ar însemna să nu te mai împărtăsesti niciodată. Mai ales se tine cont si de momentul istoric în care trăim. El poate să se obisnuiască cu neîmpărtăsitul si nu îl mai interesează si zice: „Parcă tot cu împărtăsania am trăit până acum!”

După o perioadă de 40-50 de ani de educatie atee, eu constat la oameni care s-au născut si au trăit în vremea aceea, că nu au deloc o educatie crestină mostenită de la mosii si strămosii lor. Eu constat, prin femeile care vin, că bărbatii lor nu sunt credinciosi. Lupta este ca, aducându-i si pe ei la biserică, să nu-i refuzăm pe motivul că el este un păcătos.

Trebuie urmărit un canon care să-l facă zi de zi, în ce priveste starea de simtire, nu starea de obligatie tipicală. Duhovnicul de multe ori cu regret se achită de fiul duhovnicesc, îi dă un canon: să citesti cutare… Fiul o face din obligatie, nu o face să se vindece, dacă face. Sunt foarte putini care fac cum trebuie. Unul a primit un canon să citească de trei ori Biblia. Biblia, care o citesti o dată în viată. Acela citeste să înteleagă, sau o citeste că i s-a dat să citească. Ba, îl împutinează sufleteste canoanele prea încărcate. Si atunci este un duhovnic neiscusit sau nepăsător cu mântuirea fiului său. Lupta este ca mâine să fie tot cum a fost astăzi când s-a spovedit. „Frate, nu ti-am spus decât atât să faci!” Lupta mare este să fie în fiecare zi prezent, în fiecare clipă dacă se poate. Nu o să se poatâ. Dar lupta este să se poată. Vă dau un exemplu:

S-a măritat Ioana cu Nicu. Au terminat petrecerile nuntii si au trecut la casa lor. Nicu a plecat la treabă, unde trebuia el să muncească, iar Ioana a rămas să gătească mâncare. Ea, dintr-o greseală, nepricepută si tânără cum era, a afumat mâncarea. Si se perpelea: „Vai, ce o să zică Nicu: ŤN-ai învătat nici atâta la mama ta!ť”, se fărma sărăcuta. A venit Nicu. „Dragă Nicule, am afumat mâncarea!” „Lasă, dragă, nu asta mă interesa pe mine! Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua, asta mă interesa!” Asta îl interesează si pe Dumnezeu: „O, dacă ar sti cine sunt Eu! Eu, care v-am făcut! V-am dat chip îngeresc, si peste îngeri chiar. Vă stau îngerii de vâ slujesc. Îngeri vă veti numi si voi întru împărătia Mea. V-am dat întelepciune, pricepere, discernământ. De ce nu v-ati gândit la Mine?” Si auziti, numai să ne gândim la El. Asta este o mare lucrare. Deci, este un canon bun. Să te gândesti la Dumnezeu, cum te gândesti la mâncare, cum te gândesti la părinti, cum te gândesti la cineva pe care-l iubest i. Te gândesti la ei: ce-o mai fi făcând mama, tata, sotia. Asa să te gândesti si la Dumnezeu. Pentru că mai întâi de toate si peste toate El trebuie să fie iubit din tot cugetul si din toată inima. Când te surprinzi în uitare, în răspândire: „Doamne, iartă-mă!” Revenirea asta e foarte primită de Dumnezeu. „Doamne, sunt un netrebnic, nu merit…!” Încolo, îmi faci mie 100 de metanii trr-trr-trr… sau le faci cum trebuie; dar ce faci după ce le faci?

Avem nevoie de o prezentâ continuă a inimii, de această stare continuă de dragoste. 0 tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă.

După ce îsi face pravila, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii si se retrage fără nimic. Eu sunt mai mult pentru o tresărire continuă, duhovnicească. De aceea am spus: orice clipă poate fi un timp si orice suspin poate fi o rugăciune. Rugăciunea după tipic o termini într-o oră. Nu trebuie renuntat la ea. Dar să nu fie singura treabă duhovnicească. A citi un Paraclis e foarte bine. Dar ceea ce de fapt trebuie adus la cunostintă, căci lucrul acesta e mai putin discutat, este prezenta continuă a inimii. Chiar o serie întreagă de insi îmi spun la spovedit că nu si-au făcut canonul. Poarte rar găsesc care si-au făcut canonul. Atunci nu prea sunt de părere pentru canoane, dintr-astea, care se fac repede ca să scape de ele, sau se fac numai rational, fără simtire, sau nu se fac deloc. Suspinarea însă, nu îti ia timp. E la îndemână si angajează toată fiinta ta: „Of, Doamne!”, si ai făcut mai mult decât acela care a zis de 15 ori Tatăl nostru, îl stia pe de rost si l-a zis reped e.

Duhovnicii trebuie să stie că sunt date canoane mari, dar orientarea contează, căci, în general, în duhovnicie, trebuie să le consideri si foarte elastice. Sfântul Vasile cel Mare, care în lumea duhovnicilor trece drept cel mai tare în canoane, dă pentru avort 20 de ani. Si spune si cum să-i faci: 5 ani să stea în curtea bisericii, 5 ani la usa bisericii si 5 ani în biserică neîmpărtăsit. Si trebuie să tii cont. Dar tot Sfântul Vasile cel Mare, care era de o mare flexibilitate si întelepciune duhovnicească, spune în canonul 74: „Cel cărui i s-a încredintat de la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, puterea de a lega si a dezlega, nu se va osândi pentru micsorarea timpului canonisirii, pentru cel care se pocăieste, mărturisindu-se de bună voie, căci unul ca acesta ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu”.

Deci, dă libertate duhovnicului să-l canonisească cu oprire de la împărtăsit după cum crede el. Duhovnicul tine cont de o serie întreagă de elemente. Mai întâi de toate, vă spun încă o dată aici: chiar faptul că vine la mărturisire este un canon pe care îl face. El vine cu emotie. Trebuie să discuti toate lucrurile foarte intim, căci sunt numai de el stiute. Si aici, la spovedit, trebuie să le spună tare. Bineînteles, duhovnicul trebuie să respecte cu foarte multă dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru că dacă scapă unul de la înec, de la o apă până la gât, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul că l-ai scăpat pe altul de la o apă foarte adâncă? Este o bucurie pentru cel salvat; si nu-i mai arde să-l certe, că de ce e ud? Adică, duhovnicul l-a salvat pe cel care-si spune păcatele.

Duhovnicul tine cont care au fost împrejurările păcatelor. Faptul că el spune cu o foarte mare rupere de inimă, e cel mai important, atunci el ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu, si nu trebuie să-l mai opresc. Vă dau un exemplu dintr-o întâmplare a vietii mele de duhovnic. M-am trezit în Sâmbăta Pastilor cu un maramuresan bătrân, cu sarica pe el: „N-o, domn’ Părinte, am venit să mă mărturisesc, să mă grijesc!” Cine era acest bătrân? În satul lui era un om foarte însemnat. De 30 de ani nevasta lui se făcuse adventistă. Era un curent de adventisti foarte puternic acolo. Si toti adventistii vroiau să-l prindă pe badea Ioan, care era foarte reprezentativ, ca prin el, să dea lovitură satului. Însă el se tinea de Biserică, si nu au reusit ăia să-l doboare. El apăra pozitia ortodoxă, numai prin faptul că nu se ducea la dusmani. Eu, n-am de lucru, în spovedanie, si l-am întrebat: ,,Ai postit?”, că vroia să se împărtăsească. Mâine erau Pastile. „No, domn părinte! Am mâncat si ieri de frupt!”, î n Vinerea Mare, că era în spital.

Acum, am zis eu, ce faci Arsenie? Sigur, ce ar face Hristos? Omul ăsta de 30 ani apără credinta adevărată, ortodoxă, si acum mă cramponez că a mâncat omul acesta o bucătică de cozonac, dată de pomană, pentru că era străin? „Bine, bade Ioane, să postesti până mâine!” SŞi până mâine mai erau câteva ceasuri, ca să zic că i-am dat un canon, si l-am împărtăsit.

Vedeti, faci un mare pogorământ, dar pe ceva. Nu l-am oprit după canoane, si am tinut cont de starea lui sufletească, de lupta care o dă de ani de zile. Pentru că, trebuie să spun, dar cu teamă, că nu prea văd că singur postul ar da nădejde de mântuire. Smerenia adâncă din inima noastră si nedusmănia este nădejdea de mântuire a noastră. Postul este recomandat ca o stare de nevointă si ca stare fiziologică, că elimină toxinele, si e foarte bun. Dar ne întâlnim cu fel de fel, si foarte multe cazuri, când nu s-a postit, ori sunt bolnavi, ori sunt pe drum.

Vedeti, trebuie să ai întelegere. Dacă duhovnicul tine cont de intensitatea pocăintei fiului, el se consideră ajuns.

Unul s-a dus la spovedit, cu păcate grele. Părintele i-a dat un canon foarte usor si zice: „Părinte, părinte, e usor pentru mine, păcătosul! Doar atât să fac eu?” Duhovnicul i-a scăzut si din ce i-a dat. „Părinte, ce faci?” Si i-a plesnit inima, si a murit din râvnă că el nu merita acest lucru. Dar duhovnicul a fost iscusit.

Asadar, canoanele rămân ca niste mari faruri de orientare: „Uite, domnule, păcatul dumitale, că te oprea de la împărtăsit douăzeci de ani”, cum e cazul cu avorturile. Dar sunt atât de multe posibilităti ca să-l usurezi. Sfântul Ioan Gurâ de Aur, zice: „Ani vrei să-i dai? Nu, vindecă-i rana!” L-ai oprit atâtia ani, dar el tot asa a rămas, nevindecat. Lupta mare este să-i vindeci rana.

Se sfidează jertfa de pe Golgota când preotii duhovnici refuză să dezlege pe cei cu păcate grele si care se căiesc. Este o enorm de mare greseală. Poti să-l opresti de la împărtăsit dar nu ca să nu-l dezlegi de păcate. De câte ori sâ iertăm? a întrebat Sfântul Petru. De saptezeci de ori câte sapte. Ceea ce înseamnă: permanent. Dar numai dacă se căieste permanent, că n-are voie nimeni să desfiinteze iadul că-i milostiv Dumnezeu.

– Există vreo categorie de oameni care nu se pot mântui, de exemplu actorii?

– Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci, nu mai puneti nici o întrebare de felul acesta. Conditia este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedeste, se căieste, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toti. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască. Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greseli, ci pentru tot ce este greseală pe pământ. Mai mare păcat decât a făcut Iuda nu există, ca să-L trădezi chiar pe Dumnezeu constient. Si totusi îl ierta si pe el dacă nu se spânzura. Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este să-i iubească pe fiii lor asa cum sunt.

M-am dus la o mănăstire unde aveam doi fii duhovnicesti, adusi de mine la mânăstire, si i-am întrebat: cum canonisiti? Zice: noi, pe cei cu douăzeci de avorturi, nu-i dezlegăm de păcate! Si ce faceti cu ei, îi trimiteti la Arsenie? Nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi.

– Când e vorba de oameni care nu părăsesc păcatul, tot îi dezlegati?

– Dezleg de câte ori vin si se spovedesc că n-a respectat.

– Dacă un om nu merge la Liturghie Duminica – el, de fapt, spune că îl întreb eu, nu vine să-mi spună că nu merge Duminica la biserică – în cazul acesta eu nu-l dezleg si-l pun în situatia să meargă si-apoi se prezintă si stăm de vorbă, după ce-mi face dovada că merge!

– Eu n-am cum să nu-l dezleg; că el se spovedeste că n-a fost, ca un păcat. Dar îi spun marea lui greseală de a nu se duce la biserică si-i explic putin importanta Sfintei Liturghii, că-l umple de har.

– Dacă-i fumător nu-l dezleg!

– Eu îl dezleg. Dar nu spune: „Sunt fumător”, nu vorbi asa. Spune: „Am fost fumător”. Cuvântul „sunt” înseamnă continuitate. Contez pe o explicatie care le-o dau în legătură cu gravitatea păcatului: „îti dai seama dumneata cum lucrează ca să te distrugă, într-o formă tainică, această patimă si te trânteste când ti-e lumea mai dragă. Deci trebuie să te lasi de ea, că mă pui pe mine în situatia să te dezleg fals, si eu n-o fac. Si zice: „Am înteles, părinte!”

– El a înteles pe moment!

– În fata mea el hotărăste să se lase si s-ar putea ca el să nu mai gresească.

– Eu nu contez pe hotărâri spontane!

– Nici nu rămân asa fix, nu opresc pocăinta lui pe loc. Sistemul meu este să fiu mai îngăduitor, dar să atac păcatul cu orice chip, si să-l pun în situatia să fie si el împotrivă. Dacă el este împotrivâ, este pe cale. Mila lui Dumnezeu îl ajută.

– Femeile au început să poarte sterilet!

– Este mutilare! Să-l scoată imediat!

– Dacă nu-l scoate nu o dezleg!

– Acum depinde cât este de sinceră. De aceea s-a pus întrebarea de Sfântul Petru: De câte ori să iertăm?… De saptezeci ori câte sapte. Dar nu pleacă de la mine până nu îmi spune: „Nu mai fac”. Însă nu am voie să mă bag mai departe! Dacă se întâmplă să moară, ce faceti?

– Dacă se întâmplă să moară înseamnă că Dumnezeu nu l-a învrednicit să primească dezlegarea si ceea ce nu i-am oferit eu, îi socoteste Dumnezeu, că are voie.

– Are voie, dar numai ce dezleagă preotii si episcopii, dezleagă si Dumnezeu! Si sunt cazuri destul de multe când se întâmplă să moară.

– În caz de neîntelegere între soti, ce putem face? Am întâlnit un caz, un tânăr mi-a spus că sotia lui îi face farmece, îi pune lucruri toxice în mâncare; spune că nu mai pot trăi împreună, si totusi asteaptă un copil de la ea.

– Dragă, o suportă până când găseste un motiv binecuvântat de despărtire. Trebuie s-o ducă mai departe. Si sunt mai multe cazuri de felul acesta. 0 duce mai departe si pe considerente că „Ce stii tu, bărbate, că nu-ti vei mântui femeia?” Sau invers. Nu sunt decât patru motive ca să se poată da divort: 

1. Dacă e caz de adulter, cum zice Mântuitorul.

— Femeia poate da divort dacă-l prinde pe bărbat?

– E liberă si ea. Are dreptul ei. E fiintă liberă cu Edictul de la Milan. A încetat dragostea, a încetat si familia. 

2. Dacă vrea să omoare unul pe celălalt, si a simtit că vrea să-l omoare, fie prin otrăvire, fie prin împuscare. Atunci trebuie să se despartă, decât să facă crimă. De ales însă, să nu fie un simplu accident – s-a întâmplat că a întors făcăletul, sau te miri ce…

3. Dacă a trecut la sectă unul din soti, a căzut în erezie, si cu influentă mare să-l racoleze pe sot. Celălalt are voie să se despartă, decât să cadă în anatema.

4. Dacă pleacă la mânăstire, dar cu acordul amândorura si cu divort.

Si în caz de adulter, dacă intervine o iertare totală, atunci să se pocăiască persoana în cauză.

– Dar când nu are motiv canonic de despărtire?

– Preotii, cunoscători ai canoanelor – cel putin, cele care sunt mai discutate, trebuie cunoscute cu orice chip – apreciază si el lucrul acesta.

Dacă a încetat dragostea si este o întindere acolo, si e un betiv notoriu, vine cu femeile în casă peste sotie. Vedeti, adică nu apreciem noi că e canonic? V-am spus, dacă îl prindem în unul din aceste patru motive pe unul din ei, suntem liberi să dezlegăm. Am ajuns în situatia să le spun: „Divortează, domnule, si gata!”

– Femeile se mai pot căsători?

– Se pot recăsători, dacă nu sunt ele vinovate. Dacă au fost ele rele, nu se pot recăsători. Dar, din două rele alegi răul cel mai mic; suntem în situatia de a-i cununa, că altfel trăiesc în păcat.

– În caz de avort cum să procedăm?

– Nu putem accepta cu nici un chip, cu riscul că-si pierde credinta ortodoxă. Nu putem accepta la o femeie să facă avort. E un păcat mare. Si nu-i vorba de faptul că a omorât un om, dar a ucis un om nebotezat. Le-am făcut o teorie de au început să plângă. Dumnezeu însă, asteaptă pocăinta oamenilor, nu timpul. Pentru că Dumnezeu a iertat de la primele cazuri. Femeia păcătoasă, aduceti-vă aminte. Si mereu trebuie să ne întrebăm ce-ar face Iisus Hristos în cazul acesta. Mântuitorul a vrut să mântuiască lumea, oamenii căindu-se, că nu se poate fără pocăintă. Acesta e actul material prin care se vede căinta unui om: mărturisirea. Chiar într-o observatie, la Sfântul Vasile cel Mare, se zice: „Se dădeau canoane mari pentru că era si credinta mare”. Noi nu ignorăm canoanele, dar, totusi, trăim un moment istoric al nostru. Eu, azi, spovedesc, acum stau de vorbă cu penitentul. Si vă rog să mă credeti că nu am oprit mai mult de trei ani de la Sfânta Împărtăsanie, chiar si pe cei cu avorturi.

– Femeia zice: „Nu depinde de mine să nu fac avort, de bărbatul meu!”

– Părinte, din momentul în care ea spune si îi pare rău, eu o dezleg. Însă le spun: „Mai bine mori, dar asa ceva să nu mai faci!” Si vai de bărbatul ăla, la urma urmei. Dar ea, săraca, vrea să se plângă, nu trebuie să plece descurajată de faptul că nu s-a rezolvat problema. Apoi, îl luăm în pomenire si pe bărbatul ei, căruia îi transmitem mustrări, să se oprească de la acest mare păcat.

– Vin oameni să-si mărturisească păcatele, dar nu-si schimbă viata, nu se transformă.

– Dacă nu se schimbă, nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de păcate. Nu trebuie alungat.

În ce priveste căinta am să vă spun o istorioară: când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forta si cu viteza divină, el si-a dat seama că a gresit, dar cerurile s-au închis si el a rămas pe afară; si s-a rugat să-l primească, si nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o conditie: ,,Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ!” – îngerii erau căzuti înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani si el ar fi rămas tot pe afară, asa încât avea o bucurie, că totusi are o sansă.

Si s-a pogorât în adâncurile oceanelor si a adus el mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. – Dar, când lupti duhovniceste si nu câstigi, ai câstigat necâstigarea: faptul că tu stii că nu ai câstigat, deja esti câstigat! Deci, esti deasupra luptei.

Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a desteptat îngerul: „Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!”

La un râu doi copii se scăldau si, în joaca lor, unul a căzut si era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Si îngerul a luat inima copilului salvator si s-a suit cu ea la cer. Si Cerul nu s-a deschis! – Vezi cât de învătat era îngerul acum?

Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-si plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Si a luat o lacrimă din aceea si a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat! – Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăintei!

– Spuneti-ne ceva despre Taina Sfântului Maslu

– Vă spun un lucru să stiti. Vă rog să tineti la chestia asta foarte mult. Nu se poate face Sfântul Maslu cu un singur preot. Măcar cu doi. Adică să fie la plural, stii? Taina respectivă se întemeiază pe cuvântul Scripturii: „Mergeti la preoti”. Nu la preot.