Arhive lunare: decembrie 2017

Mănăstirea PUTNA este necropola Marelui Domnitor al Moldovei, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT

Mănăstirea PUTNA necropola Marelui Domnitor a Moldovei, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT, a salvat prin mormântul său întreaga Moldovă de stăpânirea sovietică. Dacă acest mormânt nu se afla la Putna întreaga Moldova ar fi fost ocupată de hoardele sovietice!

aassGraphic1

,,…….această matcă a neamului care este Pstefan-cel-mare-350x315utna, mănăstirea unde-şi doarme somnul de veci Ştefan cel Mare şi Sfânt în care ,,poporul românesc îşi găsise cea mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite, şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al bucuriilor fru­moase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus. Şi cu cât se vede această icoană mai limpede, cu cât se înţelege mai desăvârşit şi se iubeşte mai mult, cu atâta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte” (lorga).

 

HAIDEŢI ROMÂNI, DIN MOARTE ÎNVIAŢI! PATRIA SĂ NE-O APĂRĂM!

Fraţi români, panta pe care alunecă neamul românesc este o realitate crudă, care ar trebui să ne inspăimante, să ne pună serioase probleme, să ne preocupe la modul cel mai serios. Cred că fiecare român in parte ar trebui sa aibe pe ordinea de zi, pe primul loc in aceasta ordine de zi aceasta problema deosebit de gravă a neamului românesc. De ce? Fiindcă ne pierdem pe zi ce trece identitatea de orice natură ar fi ea, culturală şi spirituală în primul rând.

Graphic1

Să nu uităm, dragii mei dragi, că pe aceste meleaguri a trăit un popor ortodox, dreptcredincios adică, iar tot ce au clădit de-a lungul veacurilor înaintaşii noştri, a avut strânsă legatură cu Ortodoxia, cu credinţa curată in Dumnezeu. Aşa cum zice Scriptura, prin  Mântuitorul nostru Iisus Hristos:” Cel ce nu adună cu mine, risipeşte”. Pământul acesta a dat omenirii oameni de înaltă ţinută morală şi de sfinţenie, de mare valoare, a umplut cerul de sfinţi.Să privim calendarul nostru ortodox şi să ne cutremurăm de mulţimea sfinţilor de-a lungul veacurilor de istorie. Şi să enumerăm numai câteva: Paisie de la Neamţ, Nicodim de la Tismana, Ghelasie de la Ramet, Calinic de la Cernica, Cuvioasa Paraschieva de la Iaşi, Teodora de la Sihla, Vasile de la Poiana Mărului, etc. Ar fi trebuit să incepem cu perioada daco-romană, amintind sfinţiii Epictet şi Astion, Kamasis, Filipos, Zoticos, Attalos de la Niculitel şi toţi episcopii martiri sub prigonitorii romani din această perioadă. Apoi perioada contemporană în care amintim sfinţi ca Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Teofil Pârâianu şi miile de martiri din temniţele comuniste, amintind aici cu precădere Aiudul. Mari români care s-au jertfit pentru tot ce este românesc au fost poetul Grigore Vieru, Ion Aldea Teodorovici şi soţia lui Doina  Teodorovici şi mulţi alţii pe care nu-I ştim. Deci exemple avem numai că fiecare din noi avem o datorie sfântă faţă de ţară şi faţă de Dumnezeu: să ducem mai departe ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri, astfel împlinindu-ne datoria sfântă faţă de Dumnezeu şi faţă de neam.  Chemarea acestui neam este una înaltă, providenţială şi nu una a uitării rădăcinilor, a aşternerii prafului peste laurii istoriei şi peste sângele vărsat al miilor de martiri români de-a lungul timpului. Martirii s-au jertfit pentru noi, ca noi să fim liberi , iar noi ce facem? Intrăm din ce în ce mai mult în duhul secular al acestei lumi subjugate numai de valori materiale, ne lăsăm copleşiti de mediocritate şi de lipsa de cultură şi spiritualitate. Am uitat să ne cinstim eroii, bătrânii, am uitat de sfânta Biserică, am uitat să fim cuviosi şi jertfelnici, am uitat să trăim româneşte.Am uitat, într-un cuvânt, să ne facem datoria.Să nu uităm că omul este chemat spre cele cereşti şi nu spre cele pământesti. Omului I s-a acordat cinstea de a fi regele creaţiei şi totodată de a fi întocmai ca îngerii lui Dumnezeu. Deci trebuie să trăim îngereşte şi nu să ne încurcam în grijile acestei lumi deşarte, precum spune Scriptura: “Căutati mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă.” Care “celelalte”? Adică cele materiale, de care nu trebuie să îngrijim, căci are Dumnezeu grijă să le adauge. Dar noi avem puţina credinţă. Să punem deci pe primul rând sufletul şi cele spiritual şi să ne amintim de pildă Mântuitorului cu păsările cerului care nu ară şi nu seceră.

Disparem ca neam nu numai prin moartea noastra spirituala si culturala ci si la modul propriu-zis:prin pacatul avortului care s-a inmultit infiorator de mult, scazind natalitatea si deci viitorul biologic al acestui neam. Nu se mai nasc copii, tot din necredinta noastra si din grija materiala care ne sufoca.Bunicii nostrii aveau cite 10-12 chiar si 15 copii si toti erau sanatosi si ajungeau oameni mari si pe care societatea se poate baza.Azi cabinetele medicale savarsesc avorturi pe banda rulanta si mii de copii dispar anual. Mamelor opriti-va! Acest pacat este infiorator de grav in fata lui Dumnezeu. Opriti-va si pocaiti-va pana nu este prea tarziu. Faceti copii si spovediti aceste pacate ca sa se ierte si sa-l imbunati pe bunul Dumnezeu, altfel osanda va fi vesnica.Renuntati la contraceptive si la blestematia ferelii, asa cum o numeste Parintele Arsenie Boca. Caci asta este menirea femeii, una inalta, aceea de a se mantui prin nastere si crestere de prunci, de a se sfinti prin aceasta menire de mama si nu aceea de a se complace in egoismul contemporan si in necredinta. Apoi ne pierdem  valorile culturale. Cultura nu mai conteaza. Cine mai pune pret pe cultura? Romanul nu mai citeste o carte, nu mai merge la opera, nu mai studiaza nimic, nu mai admira o pictura. A uitat de toate acestea. A uitat de Ciprian Porumbescu, de George Enescu, de Stefan Luchian, de Nicolae Grigorescu, de marii poeti si scriitori care au creat o zestre estetica poporului roman, o zestre culturala nepretuita, s-au jertfit pentru a da nastere la opere ca ale lor, viata lor a fost o jertfa. Nimic deci nu se face fara jertfa, fara sacrificiu. Cladiri de patrimoniu se degradeaza pe zi ce trece, la fel biserici vechi pictate in cel mai pur stil romanesc. Nu mai investim in astfel de lucruri, in schimb , zi de zi se inalta cladiri moderne, cu zeci de etaje, sedii de firme, toate intepand cerul cu inaltimea lor. Nu suntem impotriva acestora, dar se pierde tot ceea ce este romanesc. De asemenea romanul a uitat sa vorbeasca romaneste. Am “englezit” atit de mult limba romana, incat nu mai putem sa respiram de atitia termeni englezesti ca asistent manager, trendy, fancy, trend, etc, etc, etc.De asemenea, cum spunea regretatul domn Pruteanu, acest popor in ultimul veac, a ciuntit si a deformat aceasta limba atat de frumoasa si de melodioasa. Folclorul l-am adaptat pe ritmuri etno, maneaua este un adevarat sport national. Nu este bine deloc, fiindca toate acestea nu au nimic in comun cu autenticul. Si toate acestea din faptul ca ne-am pierdut credinta si ca inotam in grijile acestei lumi, grija noastra primordial fiind alta, aceea a mantuirii, a infrumusetarii sufletului nostru, care  este vesnic, a implinirii legii divine si a desavarsirii noastre launtrice.

Este cutremurator, infiorator apoi,  ce se intimpla cu limba noastra astazi.Nimeni , aproape nimeni nu mai lupta pentru a pastra limba romana curata ci dimpotriva o vulgarizam pe zi ce trece, o transformam intr-o limba a trivialitatii, a americanismelor ieftine si a prostului gust dus la cote tenebroase. Este o crima a permite asa ceva asupra darului lui Dumnezeu facut acestui neam. Romanul de astazi are alte preocupari, strict materiale si materialiste , altele decat patriotismul curat, dragostea de Dumnezeu, de neam si de tara; romanul de astazi inoata in grija agoniselii desarte si in grija zilei de mine, pe care nu garanteaza ca o mai apuca. Omul contemporan, spunea un parinte, construieste ca si cum ar trai vesnic si mananca, ca si cum ar trai numai pentru asta. Romanul a uitat sa fie roman, a uitat sa-si apere valorile fara de pret ale ortodoxiei, darurile cele nepretuite, cum ar fi dreapta credinta, limba, neamul, tara aceasta frumoasa si bogata. Ce este limba romana adevarata? Este limba cartilor bisericesti, este limba intelepciunii lui Dumnezeu din Psaltire si Ceaslov. Este limba in care Dosoftei Mitropolitul a scris Psaltirea in versuri, este limba lui Cantemir din Descriptio Moldaviae, este limba cronicarilor, a Pravilelor Bisericesti, mai dulci ca mierea, este limba lui Blaga, a lui Cosbuc, a lui Eminescu si a lui Vieru. Este limba vorbita de mosii si stramosii nostri, a tuturor voievozilor si martirilor, a eroilor si taranilor care permanent au  imbogatit-o, au pretuit-o ca pe un dar de mare pret, au  pastrat-o cu sfintenie ca pe un sfant odor, ceea ce si este. M-as apleca asupra afirmatiei, permanent au imbogatit-o, nu cu cuvintele triviale ale altor limbi si cu injurii si trivialitati ci cu noi intelesuri ale intelepciunii, cu noi sclipiri de har dumnezeiesc , ridicand-o la dulceata de taina a limbii vorbite de Adam cu Dumnezeu in Rai, inainte de caderea in pacat.Limba cea adevarata este limba adevaratei credinte, a adevaratei culturi, este limba lui Nicolae Steinhardt,  a lui Daniil Sandu Tudor, a parintelui Adrian Fageteanu  si a tuturor oamenilor de cultura si valoare, care au stralucit in temnitele comuniste si au devenit sfinti. Este limba tuturor carturarilor si eruditilor acestui  neam, este limba omeniei, a buneicuviinte, a dragostei, a iubirii de straini, a ospitalitatii, a credintei si a curatiei. Asta este adevarata limba si inaintasii nostri au stiut cu prisosinta sa o pretuiasca si sa o imbogateasca. Pentru cine s-a jertfit Stefan Luchian, apoi? Sau Grigorescu? Oare pentru cine?Sau Constantin Noica, sau Nae Ionescu, sau Mircea Eliade?Pentru cine a luptat marele George Pruteanu, oare nu pentru puritatea si acuratetea limbii noastre, comoara cea de mult pret a noastra? Si noi ce am facut? Am lasat limba romaneasca sa o spurce cei rai si haini cu tot felul de injurii, tot felul de mascari si frivolitati, cu tot felul de mahalagisme si imprumuturi la moda. Am lasat limba lui Eminescu, a lui Alecsandri, a lui Blaga , prada talharilor, jefuitorilor, care au furat-o, au strambat-o si au stalcit-o. Am manelizat si am caricaturizat limba noastra cea dulce, poetica si dumnezeiasca, mostenirea noastra de la Traian si Decebal. Am “afonizat-o” si am sfasiat-o pe mireasa imaculata si melodioasa, in care s-au nascut atatea doine si balade, in care s-au scris atatea acte istorice, in care ne-am nascut, am crescut si am devenit oameni. Este limba lui Decebal, a lui Stefan, a lui Mircea si a lui Mihai, limba pe care noi am transformat-o in limba a hulei, a mediocritatii, a injuriilor si a decadentei.Limba in care este scrisa in Biblie Cintarea Cintarilor este hacuita si murdarita permanent de tot ce este ieftin, trivial, josnic si obscur. Copiii nostri invata de mici o limba straina, a trivialului si a violentei,o limba si o istorie pe care noi le-o oferim spre mostenire.Ii facem sa le fie rusine de tara si limba lor, ii dezradacinam cu totul prin faptele si exemplul nostru.Cum ii vom putea privi in ochi?

Dragi frati si surori intru Hristos, sa ne trezim la realitate si sa veghem cu trezvie adevarata la binele dreptei credintei si al neamului.Sa ne pazim tara cu valorile sale, cu bogatiile ei , cu frumusetile ei si asa, frumoasa si bogata, cu o limba ingereasca sa o predam mostenire urmasilor nostri. Caci suntem responsabili pentru mostenirea pe care o pregatim urmasilor nostri. Suntem legati de trecut si de viitor si vom da socoteala in fata Dreptului Judecator pentru tara aceasta minunata pe care am primit-o in dar, insa de care n-am fost vrednici. Caci Romania, spune un parinte, este dupa modelul Sf. Treimi; asa cum Dumnezeu este Unul singur intreit in persoane Tatal Fiul si Sf. Duh, asa si Romania este una singura rezultata prin unirea celor trei principate surori: Tara Romaneasca, Ardealul si Moldova. Ce glas proorocesc, ce minunata descoperire dumnezeiasca … Apoi , o alta problema si meteahna contemporana este frica si lasitatea noastra in lucrarea mantuirii si in indeplinirea datoriei noastre fata de Dumnezeu si fata de neam.Singura frica acceptata in crestinismul dreptmaritor-ortodox este frica de Dumnezeu si de pacat. In restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului , pe care diavolul incearca sa ne-o insufle si prin care doreste sa anihileze orice lucrare dumnezeiasca in noi si prin noi. Crestinul trebuie sa fie curajos precum inaintasii nostri, precum sfintii si mucenicii nostri care mergeau la moarte ca la nunta ce frica au cunoscut Voievozii si Martirii Neamului in atatea razboaie si atatea prigoane? Sa ne amintim de neinfricatul Stefan, de Mihai , de Horea si de alti mari oameni si crestini, care prin martiriul lor au sfintit pamantul tarii. Sa ne amintim apoi de toti sfintii din sinaxare, de toti marturisitorii si mucenicii de la Hristos si pana azi. Caci fara teama au marturisit dreapta credinta impotriva ereziilor de tot felul, sfinti ca Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credinta a fost prigonit Sf. Ioan Gura de Aur si toti sfintii. Iar in veacul 20 sfintii inchisorilor comuniste, fara frica, l-au marturisit pe Hristos, in iadul reeducarii si groaznicelor chinuri din temnitele comuniste, nelepadandu-se nici o clipa de dreapta credinta in Dumnezeu.

Asa cum am spus, frica vine de la diavol , care incearca sa ne scoata din lupta cea duhovniceasca, si, prin intermediul ei si sa ne anuleze lucrarea duhovniceasca si de marturisire in lume. Insa un parinte contemporan spune ca fricosii nu se mantuiesc si bunul Dumnezeu se manie din pricina fricii si lasitatii noastre in marturisirea adevarului.Prin lasitatea noastra de a marturisi se pagubesc o multime de suflete slabe in credinta, paguba pentru care nu vom avea raspuns la INFRICOSATA JUDECATA. Nu slujim oare Celui Atotputernic si Preainalt ?Nu slujim cu totii Atottiitorului? De ce sa ne fie frica?De moarte? Oare este ingaduit crestinului sa se teama de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume,  ca sa desfiinteze moartea si sa ne dea sansa mantuirii si a vietii vesnice? Nu pentru noi a patimit si s-a Jertfit pe Cruce? Si daca El ne-a scos de sub imperiul mortii, noi de ce trebuie sa ne temem de moarte? Avem o istorie atat de bogata, atat de ziditoare pentru noi, prin bogatia de exemple de moralitate si de sfintenie a acelora care cu sange au scris-o. Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in Imparatia lui Dumnezeu si care de acolo ne privesc si iau aminte. La marea Judecata a lui Hristos vom sta cu ei fata catre fata si ne vom rusina multi dintre noi de faptele noastre. Ne vom rusina pentru lipsa noastra de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfanta Biserica, pentru ignoranta noastra in care ne complacem ca neam in momentul de fata si nu vrem sa recladim ceea ce a fost odinioara, prin exemplul vietii noastre personale. Ce vor spune oare atunci Stefan cel Mare si Sfant  si Martirii Brancoveni? Ce vor spune atunci cuviosii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru neam? Ce vor spune mucenicii si mucenitele?

In orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea raspuns inaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmasii unor oameni care au luptat ca noi sa fim astazi liberi, sa ne putem duce si ruga fara nici o opreliste in sfintele lui Dumnezeu biserici.Suntem urmasii unor oameni care au murit, varsandu-si sangele pentru acest pamant, inrosindu-l , suntem urmasii unor oameni pentru care biserica si tara le-a fost si casa si masa si tata si mama si sotie si frate.

Iar noi ca popor ce facem? Ne lepadam zi de zi de tot ce avem mai sfant pe acest pamant, adica de dreapta credinta si de Dumnezeu. Nu ne mai cunoastem istoria si obarsia, nu mai vrem de fapt sa le cunoastem. Ne pierdem individualitatea si identitatea, asemanandu-ne tot mai mult cu societatea consumista, pur materialista din zilele noastre, participand tot mai mult la actele de egoism ale omului contemporan. Ne lasam inghititi de o societate despiritualizata, care tinde spre un tel final opus celui la care omul trebuie sa ajunga si anume indumnezeirea. Suntem angrenati intr-o goana absurda dupa cele materiale, uitand lucrurile esentiale pentru care cu adevarat merita sa traiesti si sa te jertfesti. Ne complacem ca popor intr-o stare extrem de periculoasa , intr-o ignoranta care ne va duce la o finalitate infricosatoare. Ne complacem ca popor intr-o lasitate de a spune adevarul, intr-o mocirla a lipsei de responsabilitate si a mediocritatii. Am uitat sa fim cuviosi, am uitat sa daruim si sa ne daruim.

Asadar, dragii mei compatrioţi, din dragoste si din durere v-am spus toate acestea. Sa nu considerati ca v-am certat. Am tras un semnal de alarma, fiindca lucrurile au mers prea departe. Ne pierdem neamul, ne pierdem tara. Ne pierdem individualitatea noastra si demnitatea noastra ca neam. Noi preotii avem datoria sa va spunem aceste lucruri. Dar ce este de  facut? Sa ne intoarcem la adevaratele valori, la cele spirituale, sa ne intoarcem la pildele inaintasilor nostri si vom sti cum sa traim si ce vom face in viitor. Sa ne intoarcem la valorile crestine si la Dumnezeu. Sa traim in Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa participam la propasirea valorilor acestui neam si sa-i invatam pe copii nostri adevaratele valori si cum sa traiasca frumos, asa cum o faceau bunicii nostri. Sa facem cinste numelui de roman atat aici in tara, cat si peste hotare. Sa nu uitam ca este o datorie sfanta a ne iubi tara , neamul si pe Dumnezeu, o datorie de implinit, prin chemarea noastra inalta la mantuire. Sa nu ne uitam radacinile si sa purcedem fara intarziere la aceasta inalta si sfanta lucrare. Sa luam ce este bun  din lume si nu ce este rau si pagubitor. Sa facem cunoscuta si altora dreapta credinta, ortodoxia, atat de adanca si de frumoasa, nepretuita. Sa fim exemple atat in tara cat si peste hotare de munca, cuviosie, cumintenie, smerenie, inteligenta, seriozitate si demnitate, de patriotism, de dragoste, de rabdare si de rugaciune. Sa fim plini de virtuti , asa cum a fost romanul dintotdeauna.Numai asa vom atinge telul nostru, chemarea noastra providentiala la mantuire si nu punand pret pe valorile materiale atat de desarte si de vremelnice. Caci intai virtutile ne sunt averea noastra si dupa aceea cele materiale.

Sfânt Popor Roman  trezeşte-te până nu este prea târziu! Redevino ceea ce ai fost odinioară! Intoarce-te la origini, la ceea ce cu adevărat este esenţial, la lucrurile care cu adevărat conteaza! Redevino erou, martir, pentru că merită să trăieşti şi să mori pentru bine, frumos şi Dumnezeu! “Hai români din moarte înviaţi!” cum spunea Grigore Vieru.  Să ne facem vrednici de aceeaşi cinstire cu înaintaşii noştri. Să arătăm şi altora valorile noastre adevărate, să arătăm şi altora pe adevăratul român, fiinţa cerească. Să arătăm şi altora Omul Frumos [..], omul îndumnezeit. Să arătăm şi altora o ţară binecuvântată de Dumnezeu. Să arătăm şi altora că singura noastră avuţie este Dumnezeu şi dreapta credinţă şi limba stramoşească, mare comoară şi oglindă a spiritualităţii acestui popor. Să ne îndeplinim rolul nostru providenţial, de exemplu de trăire şi simţire duhovnicească pentru celelalte popoare, chemarea noastră înaltă spre patria cerească şi nu spre cele stricăcioase şi de nimic. Să ne ocupăm , prin faptă şi cuvânt, locul în istoria mântuirii neamurilor. Să dovedim lumii ceea ce cu adevărat suntem şi ceea ce contează cu adevărat, să fim continuatori ai jertfei înaintaşilor noştri. Căci acest pământ a fost binecuvântat de Dumnezeu şi sfinţit cu sângele moşilor şi stramoşilor noştri. Aceasta este adevărata chemare a noastră, la care suntem chemaţi de bunul şi mult iubitorul de oameni Dumnezeu. Aceasta este chemarea noastră spre Înviere, spre mântuire. “Doamne dă-I tărie,/ unei mâini să scrie/ Biblia latinului Ardeal!!!!”Şi pe finalul finalului aş reda câteva dumnezeieşti slove ale lui  Vieru, poetul divin ce a plecat dintre noi: Pentru Ea la Putna clopot bate/Pentru Ea mi-e teamă de păcate/…Pentru Ea mai văruim pereţii/Pentru ea mai sunt răniti poeţii/Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre aştri/El a plâns peste ţară/ Cu lacrima limbii noastre! Şi încheiem cu marele Al. Mateevici care ne ceartă aspru pentru indolenţa şi nepăsarea noastră:

……………………………

,,Limba noastră-i limbă sfântă

Limba vechilor cazanii

Care-o plâng şi care-o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul

Ruginit de multă vreme

Ştergeti slinul, mucegaiul

Al uitării-n care geme.”

Cu toată dragostea pentru toţi oamenii,

                                                                                           Pr.Andrei

                                                                                                                             şi  Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

IN MEMORIAM Majestății Sale Regele Mihai I

Între 14 și 16 decembrie, drapelele au coborât în bernă. Sunt trei zile de doliu național în memoria celui care a fost Regele Mihai I al României.

Am citit multe opinii legate de ipocrizia clasei noastre politice, care încearcă, în mod fals, să „recupereze“ la capitolul demnitate proclamând aceste zile de doliu național. Am citit critici de tot felul, tot așregele copya cum am citit frumoase cuvinte de despărțire. Suntem, din păcate, o societate ruptă în două părți (poate chiar mai multe), aflate în conflict deschis, părți care au ajuns într-un moment în care reconcilierea pare imposibilă.

Oricum am fi, zilele de doliu în memoria Regelui Mihai I al României aștern tristețe peste zbuciumul clipei. Fals sau nu, demersul celor care ne conduc trebuia făcut. Prefer să cred în bun-simț și respect decât în specularea politică a unei astfel de clipe. Îmi amintesc un episode din viața mea: eram copil de 10-11 ani și eram undeva prin clasa a cincea. Eram cu toții la ora de istorie și doamna profesoară Pancea ne ne-a povestit despre Majestatea Sa Regele Mihai I. La sfârșitul orei am strigat: TRĂIASCĂ REGELE! În acel moment parcă căzuse un meteorit peste Școala generală. În cinci minute au fost în fața școlii s-au strâns mai multe mașini cu activiști de partid, de la regiune, de la securitate, de la miliție etc. Veniseră să-l lege pe banditul periculos, adică eu, care am atentat la ordinea politică a Republicii Populare Române.

Atât de mult se fereau de Regele Mihai I regimul communist. Ce bătaie al luat eu atunci. A fost vai de capul meu

Ultimul rege al României vine definitiv acasă

Exilul Majestății Sale s-a încheiat. Povestea tragică a unei proeminente figuri a istoriei românești și europene a secolului trecut se încheie la Curtea de Argeș. Am putea spune că se încheie o perioadă istorică. Dar am putea spune și că viața noastră se va schimba, pentru că Regele Mihai și-a dedicat viața poporului său, iar plecarea sa în lumea drepților este un prilej de recitire și de reînvățare a istoriei. Reasumarea istoriei din perspectiva adevărului ar putea însemna foarte mult pentru noi. Pentru toți, dar mai ales pentru tineri.

Acum se scriu lucruri profunde. Larma superficială a neștiutorilor pălește în fața amintirilor celor care l-au cunoscut, a celor care au citit istoria reală, a celor care au fost, în 1992, de Paște, la Putna și apoi la București în preajma Regelui Mihai I și l-au văzut și i-au simțit prezența.

Acum se află povestea întreagă a vieții Majestății Sale și acum, târziu, avem parcă mai multă răbdare să aflăm și să înțelegem. Și să ne gândim la viața Regelui! La copilărie, la Castelul Peleș, la pasiunea pentru mecanică și mașini.

Dar și la educația aleasă pe care a primit-o. Educație pentru a fi Rege.

Acum zăbovim mai mult asupra momentelor celui de-al doilea război mondial, asupra zilei de 23 august 1944, asupra izgonirii din țara sa. Apoi, asupra exilului care a durat aproape cât o viață. Acum rememorăm scurtele zile ale întoarcerilor acasă, dar și momentele rușinoase ale respingerii întoarcerii acasă a Majestății Sale Regele Mihai I al României.

 Am fi putut avea o altfel de istorie?

 Cu siguranță că da. Dacă nu puteam evita tancurile sovietice, după Revoluția din 1989 am fi putut face mai mult. Regele este unsul lui Dumnezeu pe pământ. Iar pentru cei care nu acceptă această definiție pot spune că Regele ar fi putut să fie acel simbol luminos care ar fi adus încredere și echilibru în „câmpul de luptă“ al politicii românești. România însângerată în zilele Revoluției, ieșită din bezna anilor roșii de dinainte, ar fi meritat să depășească „tranziția“ și să se întoarcă la adevărul legitim (și legal) al unei monarhii constituționale.

 Nu a fost să fie. Plecarea în lumea drepților a Majestății Sale Regele Mihai I de România ne adună în trei zile de doliu național. Trei zile de meditație, de drapele în bernă, de programe de televiziune care să corespundă unui astfel de eveniment.

Dar sunt trei zile în care, punând garda nemulțumirii și frustrărilor în bernă, ne putem regăsi un pic din demnitatea noastră de popor condus de domnitori și regi care au însemnat extrem de mult în istoria noastră. Poate că, în aceste trei zile, aprinzând o lumânare sau reținându-ne un zâmbet nepotrivit, vom regăsi, fiecare în sufletul său și în felul său, acea fărâmă de demnitate proprie pe care zi de zi o acoperim cu necazuri și nemulțumiri. Un gând bun către Regele Mihai I, al tuturor românilor, este un gând bun pentru țară.

 TRĂIASCĂ REGELE MIHAI! FIE-I ȚĂRÂNA UȘOARĂ!

                                   Gral-col(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

                    

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu să-l odihnească în lumea drepților acolo unde nu este durere și suspinare ci viață fără de sfârșit

Regele Mihai I pentru totdeauna în România

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I al României a fost adus ieri, 13 decembrie, în România, cu o aeronavă militară, ce a aterizat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti. Evenimentul a fost marcat de o ceremonie militară şi una religioasă, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa re Margareta, Custodele Coroanei române, şi mai multor membri ai Familiei Regale. În momentul sosirii, în întreaga țară au răsunat clopotele tuturor catedralelor, mănăstirilor și bisericilor.

DSC_8942REGELE MIHAIOpt militari ai Brigăzii 30 Gardă au scos din aeronava militară sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I, acoperit cu stindardul regal şi l-au aşezat pe catafalcul din faţa Salonului Oficial al aeroportului. Înaintea sicriului a fost purtată crucea de lemn pe care este inscripţionat numele regelui, urmat de un militar care a dus o coroană de flori. După intonarea Imnului Naţional şi a Imnului Regal a urmat o slujbă religioasă. Slujba Trisaghionului a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. Din sobor au făcut parte: arhim. Nectarie Şofelea, exarh administrativ, Sectorul exarhat al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, la slujbă a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, cel care s-a îngrijit de sufletul Majestății Sale în ultima perioadă de viață. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. La ceremonialul militar şi religios au asistat membrii Familiei Regale, demnitari ai statului român, precum şi alte oficialităţi.

De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I al României a fost transportat la Castelul Peleş şi aşezat în holul de onoare al acestuia. Aici, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi Guvernului României şi Republicii Moldova, membri ai Parlamentelor celor două ţări, alţi reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai corpului diplomatic din UE şi NATO, precum şi membri ai Academiei Române au transmis condoleanţe.

De la Castelul Peleș la Palatul Regal din București

persoana-se-inchina-la-sicriul-regelui-mihaiDe la Peleș, castelul iubit de Majestatea Sa, sicriul a fost dus în București și depus în „Sala Tronului” din Palatul Regal (Calea Victoriei nr. 49-53). Cei care vor dori să depună flori la catafalcul Majestății Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal din București, după următorul program: joi, 14 decembrie, orele 8:00 – 22:00 şi vineri, 15 decembrie, orele 8:00 – 22:00.

Sâmbătă, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat pe un afer de tun de la Palatul Regal până la Catedrala Patriarhală, unde va fi săvârșită slujba Înmormântării. După slujba din catedrală, sicriul va fi transportat cu trenul regal până la Curtea de Argeș, unde va fi înhumat alături de Regina Ana.

sursa: Ziarul Lumina

 

Familiile Regale participante la funeraliile Regelui Mihai

images SICRIUÎn aceste zile, până sâmbătă în ziua înmormântării, la funeraliile Regelui Mihai or fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franța, Prusia, Italia și Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria și Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg și Familia Princiară de Ligne.

Vor fi prezenți:

 Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei 

Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei 

Alteța Sa Regală Marele Duce de Luxemburg 

Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei 

Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei 

Alteța Sa Regală Principele de Wales 

Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor 

Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor 

Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei 

Alteța Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei 

Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei 

Alteța Sa Regală Principele Moștenitor Alexandru II al Serbiei 

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Ecaterina a Serbiei 

Alteța Sa Regală Ducele de Braganza 

Alteța Sa Imperială și Regală Principele Georg al Prusiei 

Alteța Sa Imperială și RegalăArhiducele Karl al Austriei 

Alteța Sa Imperială și Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei 

Alteța Sa Regală Principele Moștenitor Leka II al albanezilor 

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Elia a albanezilor 

Excelența Sa Șeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein 

Alteța Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei 

Alteța Sa Regală Marele Duce de Baden 

Alteța Sa Imperială și Regală Marea Ducesă de Baden 

Alteța Sa Regală Principesa Irina a Greciei 

Alteța Sa Regală Ducele de Vendome 

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Dominic al Austriei 

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Emmanuella a Austriei 

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei 

Baronul Hanns von Holzhausen 

Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch 

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Georg al Austriei 

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Martin al Austriei 

Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Katharina a Austriei 

Alteța Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia 

Alteța Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei 

Alteța Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg 

ASR Principesa Chantal a Franței 

Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue 

Alteța Sa Principesa Anne de Ligne 

Cavalerul Charles de Fabribeckers 

Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud 

Dr John Fruchaud 

Trei minuni în viaţa Regelui Mihai

În volumul Convorbiri cu Mihai I al României de Mircea Ciobanu găsim un fragment în care Majestatea Sa vorbeşte despre trei minuni pe care le-a făcut Dumnezeu în viaţa Sa. Redăm mai jos fragmentul.

Nimic nu este întâmplător în viaţa unui om. Omul primeşte mesaje de pretutindeni, semne. Trebuie să înveţi să le desluşeşti. Este ca la învăţarea unei limbi. De cele mai multe ori mesajele acestea rămân fără răspuns, nu schimbă nimic în viaţa omului. De câteva ori, în tinereţe, mi-am dat seama de caracterul necesar al unor întâmplări – şi am început să devin atent. Prima oară când am înţeles că tot ce se întâmplă omului seamănă cu o vorbire ascunsă a fost la Florenţa, când m-am operat de urgenţă.

Eram în spital, asta am mai povestit, şi într-o zi mi s-a adus în cameră un pacheţel. Cineva mi-l trimisese din America, o fată sau un băiat de vârsta mea care auzise că sunt bolnav. În micul pachet era o sticluţă cu apă sfinţită. Aşa scria pe bilet. Eu eram proaspăt cusut, dar din cauza bronşitei, de care încă nu mă vindecasem, tuşeam şi aveam nişte dureri teribile din pricina efortului. Într-o noapte, obosit de dureri şi de nesomn, am luat sticluţa şi am băut apa, în credinţa că apa este într-adevăr vindecătoare. Or, s-a întâmplat ceva extraordinar. La o jumătate de oră după aceea, poate mai puţin, poate mai mult, nu-mi aduc bine aminte, mi-au dispărut durerile cu totul. Când s-a întâmplat asta, faptul nu m-a izbit. Mi se părea firesc să nu mă doară nimic. Dar după aceea mi-am adus aminte de durerile grozave dinainte şi parcă nu-mi venea a crede.

Altădată a fost la Sinaia. Eram după o convorbire foarte încordată cu tatăl meu – a fost ceva apăsător, abia am adormit şi, când m-am trezit de dimineaţă, eram trist, cu o greutate mare pe suflet. În faţa Foişorului, în spaţiul unui vechi teren de tenis, fusese montată o biserică de lemn trimisă de Maramureş. Cum spuneam, în dimineaţa aceea mă simţeam trist, dezamăgit, moralmente eram complet la pământ – şi mi-am spus că înainte de-a pleca la Bucureşti, căci urma să plec în câteva ore, să intru în biserică. Mi-aduc aminte că am deschi uşa cu o cheie foarte mare şi am intrat acolo. am stat vreo zece minute aşa, liniştit, şi în momentul când am ieşit din biserică şi am încuiat uşa, chir în momentul acela, mi s-a luat greutatea de pe suflet. Tot răul care simţisem că mă apasă în jos s-a risipit, eram alt om, altul chiar şi decât cel care fusesem cu o zi în urmă, înainte de răul ce mi-l provocase discuţia cu tatăl meu.

Şaptesprezece ani [aveam]. Era prin 1937… Şi celălalt semn că Dumnezeu vorbeşte omului în felurite chipuri, celălalt mare semn a fost că am scăpat cu viaţă din mâna comuniştilor. Asta n-a fost o lucrare a oamenilor. Este ceva greu de înţeles, mai presus de toate teoriile. Mulţi vorbesc despre Dumnezeu ca despre ceva abstract. Eu mă refer la acel Dumnezeu care se arată în faptele noastre de fiecare zi, în latura concretă a lucrurilor.

 

                                                                                                                                                                                         Florin BUCOVINEANUL