În ultimii ani, 1 Mai a devenit sinonim cu distracțiile de la malul mării, mersul la munte sau ieșirea cu prietenii la un grătar. Puțini dinre noi mai cunosc originea și semnificația acestei zile pentru care s-a murit în urmă cu 129 de ani. La originea acestei zile  a stat reducerea normei orare zilnice decretată de Congresul Internaționalei Socialiste în 1889, fiind de atunci comemorată prin manifestatii muncitorești. 

1 MAI. Totul a pornit de la protestele muncitorilor din Chicago ce au avut loc pe 1 mai 1886, cand sute de protestatari au iesit in strada cerand reducerea normei de munca la 8 ore pe zi, fara reducerea salariului. Trei zile mai tarziu, cativa muncitori s-au alaturat unui alt protest, alaturi de angajati ai unei intreprinderi de prelucrare a lemnului. Politia a intervenit, iar patru protestatari au fost ucisi de politie si multe alte persoane au fost ranite mai mult sau mai putin grav din cauza fortelor de orgine.      In aceasi seara, o bomba a fost aruncata din multime spre coloane de politisti, 66 dintre acestia fiind raniti, dintre care 7 au decedat. Bineinteles, politia a ripostat, impuscand nu mai putin de doua sute de oameni, multi dintre ei fiind raniti mortal.  In Romania, Ziua Muncii a fost sarbatorita pentru prima data in anul 1890 de catre miscarea socialista. In perioada comunista, erau organizate manifestatii de amploare pe marile bulevarde, cand coloane de oameni ieseau in tinute festive si scandau lozinci in timp ce purtau pancarte.

Cum era relevată ziua de 1 Mai în publicațiile vremii

Ziua Muncii este sărbătorită în România începând din anul 1890, în timpul  domniei lui Carol I, devenind dintr-o sărbătoare tolerată, ignorată de cele mai multe ori în publicaţiile vremii, precum Adevărul, Acţiunea conservatoare, Acţiunea şi Acţiunea Română, iar în cel mai bun caz – ,,o sărbătoare tolerată” -, aşa cum relata Adevărul pe 29 aprilie 1920.

Sărbătoarea internaţională de 1 Mai apare pentru prima dată în presa românească din secolul al 19-lea”În Englitera manifestaţia de 1 Maiu a avut loc în Dumineca următoare a acestei zile. Peste tot manifestaţiunea a avut un caracter foarte impozant. La Londra au luat parte la manifestaţie 60.000 de muncitori. La Hyde-Park, unde s’a ţinut întrunirea, 24 de tribune au fost rădicate de pe care 24 de oratori au vorbit în acelaşi timp. La un semnal convenit, resoluţiuni în favoarea zilei de 8 ceasuri au fost puse la vot şi aprobate prin uriaşe aclamaţiuni”, scria Adevărul din 1 mai 1893, fără a face în vreun material referire şi la sărbătoarea muncitorilor români.       Alte publicaţii ale secolului al 19-lea, între care şi Acţiunea conservatoare, ignoră însă sărbătoarea de 1 Mai. Astfel, ziarul Acţiunea conservatoare apărut marţi 1 mai 1907 nu dedică niciun material vreunei sărbători care să aibă de-a face cu muncitorii.      Câţiva ani mai târziu situaţia se schimbă şi presa din România începe să acorde spaţii restrânse sărbătorii de 1 Mai.

ZIUA MUNCII, 1 Mai – o zi tolerată ca zi de repaus în perioada interbelică

Adevărul de vineri, 30 aprilie 1920, publica pe pagina 4 o ştire despre „Serbarea zilei de 1 Mai”, în care se spune că mai mulţi delegaţi ai partidului socialist vor pleca în provincie pentru a lua cuvântul de 1 mai.       Însă un subtitlu al materialului – ,,1 Mai zi «tolerată»” – relevă statutul acestei sărbători în respectiva perioadă. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât în materialul respectiv este transmisă „Circulara Ministerului de Interne către autorităţile administrative”: „Organizaţiunile socialiste muncitoreşti din ţară au hotărât să sărbătorească şi anul acesta ziua de 1 Mai. Această zi a fost întotdeauna tolerată ca zi de repaus şi manifestaţie socialistă aşa că sărbătorirea ei va fi lăsată liberă şi anul acesta, a se face în limitele în care ordinea publică nu va fi turburată (…) Ar fi de dorit ca (…) serbarea să înceapă de dimineaţă şi să se termine cel mai târziu la orele şase seara (…)”.

1 Mai şi ,,cenzura preventivă”

Nu doar că era tolerată, dar sărbătoarea de 1 Mai este asociată în ziare ale anului 1920 cu cenzura.      Astfel, Adevărul de sâmbătă 1 mai 1920 titra pe prima pagină „1 Maiu şi Cenzura preventivă”, lansând un atac la adresa guvernării de la momentul respectiv. „Spre a scăpa de încurcătură, guvernul a declarat ziua de 1 Maiu zi de sărbătoare legală. Deşi Conferinţa Păcei a înscris reducerea orelor de muncă la opt ca măsură internaţională, totuşi guvernul nostru nu a recunoscut ziua de 1 Maiu ca o serbare internaţională a muncei, ba din contra, circulara ministerului de interne către autorităţile administrative se referă la «tolerarea» anterioară a acestei serbări pentru a anunţa că ea va fi lăsată liberă şi anul acesta. Guvernul se fereşte a’şi lua răspunderea «tolerărei» zilei de 1 Maiu şi de aceea invocă precedentele (…)”, se spunea în Adevărul din 1 mai 1920.       Pe de altă parte, Acţiunea Română de duminică 1 mai 1921 nu dedică niciun material sărbătorii muncitorilor. În schimb ziarul Adevărul din 1 mai 1921 face în câteva rânduri din pagina a treia, la secţiunea ştirilor din ţară, referire la sărbătoarea de 1 Mai, sub titlul „Serbarea zilei de 1 Maiu”, precizându-se că „Şcoala socialistă a decis să organizeze o serbare pe ziua de 1 Maiu (…).

Sărbătoarea muncii, sărbătorită ,,prin muncă”, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Ediţia din 30 aprilie 1944 a ziarului Acţiunea dedică un material pe prima pagină „Sărbătorii Muncii”, care este însă introdus printre articole dedicate războiului, precum „Cronica Răsboiului, Ofensiva minelor, un preludiu al invaziei?”, „Normalizarea relaţiilor ruso-elveţiene”, „Lupte locale în Crimeea şi Tighina”.

În materialul dedicat „Sărbătorii Muncii” se spune: „Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită anul acesta prin muncă. În toate întreprinderile, serviciul se va executa în orele de program obişnuite”.

1 Mai a fost marcat de manifestări propagandistice în perioada comunismului

În Scînteia din 1975  se regăsesc articole scurte publicate sub genericul „1 Mai”, cu titluri precum „Cuvinte înscrise cu mîndrie în cronica întrecerii socialiste” (3 aprilie), „Angajamentele muncitoreşti se îndeplinesc cu cinste” (4 aprilie), „Angajamente de onoare, fapte de onoare” (11 aprilie), „Fapte de cinste în cronica bogată a întrecerii” (13 aprilie), „Succese de prestigiu îmbogăţesc cronica întrecerii” (20 aprilie), „Avîntul întrecerii creşte pretutindeni. Zi de zi se obţin remarcabile succese” (25 aprilie) şi „Realizări în întrecerea socialistă. Cum s-au cîştigat 8 luni şi 20 de zile în înfăptuirea cincinalului”.                                   Ziarul Scînteia, în numărul său din 1 mai 1975, titra pe prima pagină „Trăiască 1 Mai Ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!” şi publica un articol „Sub conducerea partidului, uniţi, încrezători, puternici„. ,,Ridicăm pentru a treizeci şi una oară spre cerul liber al patriei, mâinile noastre cu ramurile în floare şi drapele. Cu trei decenii în urmă, ţara se pregătea prin jertfă de sânge – în lupta pentru înfrângerea definitivă a fascismului – pentru adevărata ei primăvară. (…) Tot atâtea motive de angajare cu trup şi suflet într-o unitate indestructibilă pentru exemplara înfăptuire a politicii interne şi externe a Partidului Comunist Român, spre binele şi gloria patriei socialiste. Ne însufleţeşte şi ne cheamă spre noi şi noi izbânzi, consacrate înfloririi României, Programul istoric al partidului”.

Mesele ,,tovărăşeşti”, omagii aduse muncii şi ,,entuziastele” adunări populare ,,distractive” ale tovarăşului Ceauşescu

În numărul său din 2 mai 1975, Scînteia publica un material „Sărbătorirea Zilei de 1 Mai”, prezentând ,,manifestările care au avut loc ieri în întreaga ţară (care) au evocat vibrant bogatele tradiţii revoluţionare de luptă, legăturile de solidaritate internaţionalistă ale clasei muncitoare şi Partidului Comunist Român, contribuţia României la zdrobirea fascismului, marile succese în construcţia socialistă, angajarea fermă a întregului popor pentru înfăptuirea Programului partidului”. De asemenea, numărul prezintă „cuvîntul tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, la masa „tovărăşească” oferită de Comitetul Central al Partidului Comunist Român.                                                                                                                               Scînteia şi-a păstrat obiceiul şi în anul 1989, când scrie despre 1 Mai încă din primele zile ale lunii aprilie, fiind publicate articole sub genericul ,,În întâmpinarea Zilei de 1 Mai”. Astfel, sunt publicate articole cu titluri precum „Oameni ai marilor performanţe” (5 aprilie), „Rînduri, rînduri, muncitori” (6 aprilie), „Faptele noastre de muncă – mândria noastră” (9 aprilie), ,,Măsura hărniciei muncitoreşti” (19 aprilie), ,,Angajare revoluţionară, soluţii eficiente, de largă perspectivă pentru realizarea integrală a planului” (25 aprilie) şi ,,Tehnologiile avansate – larg extinse în acţiunea de modernizare” (27 aprilie 1989).

Sloganuri  pentru slăvirea ,,conducătorului iubit”, în 1989

Scînteia, din 30 aprilie 1989, a titrat „Trăiască unitatea de nezdruncinat a întregului popor în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. În articolul ,,Aleasă cinstire muncii eroice a poporului condus de partid, remarcabilei activătăţi revoluţionare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a tovarăşei Elena Ceauseşcu„, autorul materialului a suprins adunarea festivă consacrată zilei de 1 Mai, unde au participat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedinte al Republicii Socialiste România, şi tovarăşa Elena Ceauşescu. ,,Cu entuziasm, cu bucurie în inimi au întâmpinat pe conducătorul iubit al partidului şi al statului tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe tovarăşa Elena Ceauşescu miile de locuitori ai Capitalei veniţi la Sala Palatului Republicii, unde s-a desfăşurat adunarea festivă. Ca de fiecare dată, reîntâlnirea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu oameni ai muncii de cele mai diferite profesii a constituit un prilej de vibrantă reafirmare a dragostei şi a respectului profund cu care partidul, poporul întreg înconjoară pe mare bărbat din fruntea ţării. În aclamaţiile şi uralele participanţilor la adunare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu au luat loc în loja oficială”.    

Poezia a fost şi ea folosită în acele vremuri pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, ziua ,,tovarăşului Ceauşescu”. ,,De ziua muncii”, publicată în paginile ziarului Scînteia din 3 mai 1989: „E ziua muncii ‘nalta noastră ziua/ În fiecare zi din calendarul/ Cu fiecare măsurăm nu numai timpul/ Dar şi suişul nostru, temerarul/ Spre culmile pe care comunismul/ În straie româneşti, de sărbătoare/ Ne-aşteaptă, după datina străbună/ Cu pâine albă, bună, şi cu sare/ Dar ca să ajungem până sus mai este/ Un drum de muncă multă, de sudoare,/ De dăruire-n fiecare faptă/ De încredere-n flacăra cea mare/ Pe care, simplu, o purtăm în noi/ Drept cea mai tricoloră moştenire/ A fost ce-a fost pe-acest pământ erou/ Şi este încă şi va fi şti să fie/ Cît ziua muncii-i ziua noastră zilnic/ La orice răsărit din calendarul/
Cu care măsurăm nu numai timpul/ Dar şi suişul nostru, temerarul/ Spre culmile pe care comunismul/ În straie româneşti, de sărbătoare/ Ne-aşteaptă, după datină străbună/ Cu pîine albă, bună, şi cu sare”, poezie scrisă de Teofil Balaj.      Nu au lipsit în acel an nici ,,serile cultural-distractive dedicate fruntaşilor din întreprinderi”. ,,Bogate şi variate au fost, totodată, în această primă zi, de mai, şi demonstraţiile şi activităţile sportive: astfel, în cadrul manifestării inaugurale «Festivalul cultural-sportiv Buftea», ediţia a V-a au putut fi urmărite evoluţii al cros, viteză, handbal, volei, demonstraţii de aeromodele, karting, tenis de masă etc.”.     

După revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.     În ultimii ani, sărbătoarea de 1 mai şi-a pierdut din ,,profunzimea” iniţială, fiind mai mult un prilej de bucurie pentru salariaţii din sectorul public care beneficiază de zile declarate libere de către Guvern

1 MAI. ZIUA MUNCII. Dintr-o sărbătoare a muncii, cu o tradiţie de mai bine de un secol şi cu origini americane, 1 Mai a devenit o sărbătoare micilor şi a petrecerilor câmpeneşti, pentru majoritatea românilor. Puţini sunt cei care încalcă regula şi la fel de puţini sunt şi cei care îşi mai amintesc cum în vremurile comuniste erau siliţi să participe la paradele închinate ,,bravilor conducători”. Ziua Internaţională a Muncii este sărbătorită în majoritatea ţărilor lumii.

 Pe 1 mai 1872, aproximativ o sută de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au ieşit în stradă pentru a cere reducerea orelor de muncă la opt, fără a le fi tăiat salariul. Trei ziele mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago, peste 65 de mii de grevişti aveau să poarte adevărate lupte cu poliţiştii. În urma vilenţelor de stradă au rezultat mai multe victime. 17 ani mai târziu, în 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat data de 1 mai drept Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. De atunci, ziua de 1 Mai este sărbătorită în fiecare an.

1 MAI. ZIUA MUNCII. În România, sărbătoarea muncii a fost „adusă” de regele Carol al II-lea, în 1890, dar a luat amploare abia în era comunistă. Atmosfera festivă în care se mulţumea ,,bravilor conducători” pentru liniştea şi bunăstarea oferită era creată de oameni de la sate şi din oraşe, scoşi cu forţa din case pentru a-şi manifesta ,,recunoştinţa” faţă de ,,marele erou” reprezentat, pe rând, de Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.

Coloanele de muncitori, în ţinute festive, scandau lozinci şi purtau pancarte uriaşe. După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi decât la iniţiativa unor reprezentanţi ai unor partide precum PSM şi PRM.

Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Ostaşii români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost comemoraţi joi în sudul Republicii Moldova, la Cimitirul de onoare al ostașilor români de la Țiganca, potrivit rgnpress.ro.

La eveniment, ce a marcat Ziua Veteranilor de Război, au participat reprezenţi ai autorităţilor de stat de la Bucureşti şi Chişinău.

Slujba de pomenire, oficiată de IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, în memoria soldaţilor căzuţi, a fost precedată de o ceremonie militară.

Cei prezenţi au depus flori la cele peste o mie de morminte ale eroilor căzuţi în iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulţi dintre eroii căzuţi la datorie nu au fost identificaţi nici până în prezent.

În cadrul acestor manifestări, elevii din localitate au susţinut un program artistic.

Ziua Veteranilor de Război este marcată anual în 29 aprilie şi celebrează meritele acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale a României.

Cimitirul românesc din apropierea localităţii Ţiganca a fost reconstruit în anul 2006.

Silvia ANDREI

Organismul militar a fost înființat de către Vladimir Ilici Lenin și Lev Troțki pentru a face față opoziției ce se manifesta în vastele spații rusești, temuta poliție politică, chiar dotată cu armament automat și trenuri blindate, fiind incapabilă să reziste în lupte cu unități militare.

Armata Roșie s-a dovedit a fi capabilă să înfrângă rezistența poporului rus, dar n-a reușit să ducă flamurile roșii peste hotare. Condusă slab și dominată de ideea că se poate organiza totul după principii egalitariste, a suferit un eșec categoric în fața trupelor poloneze.

Iosif Vissarionovici Stalin a observat cauzele dezastrului și a trecut la o politică de industrializare masivă, programul de ridicare rapidă a fabricilor fiind prezentat de propaganda de partid drept o luptă pentru creșterea nivelului de trai. Cumpărând tehnologie din statele capitaliste, Moscova a pus bazele unei uriașe producții de armament, greu de acceptat chiar și de către experții militari contemporani.

Armata Roșie era în 1941 singurul mecanism militar dotat corespunzător cu guri de foc și cu muniția necesară unor campanii îndelungate. Aruncătoarele de mine erau considerate artileria săracului prin simplitatea constructivă. Folosirea unor cantități mici de substanțe propulsive ducea la încărcarea bombelor cu mai mult exploziv în comparație cu proiectilele tunurilor. Tirul curb permitea lovirea infanteriei inamice adăpostite în tranșee, dar se putea executa și foc de baraj asupra soldaților trimiși la asalt. Cadența era ridicată și țevile se încingeau greu în raport cu obuzierele.

Cele mai mici, ușor de transportat de către infanteriști, aveau calibrul 50 mm și erau în număr de 36.300 de unități. Comandanții militari nu erau mulțumiți de forța de distrugere a proiectilului de 0,85 kg și au fost livrate trupelor piese de calibrul 82 mm, „numai” 14.500 de arme nou-nouțe. Era o îmbunătățire vizibilă prin încărcătura de luptă de 3,1 kg, dar se putea și mai bine. Neutralizarea unor adăposturi consolidate nu se putea face decât cu ajutorul unor guri de foc mai grele și au fost produse 1.307 de calibrul 107 mm.

Masa bombei a crescut la 8 kg, net superioară celor de tun de calibrul 76,2 mm. A fost o soluție intermediară până la descoperirea modelului ideal de calibrul 120 mm. Intrase în producția de serie și infanteria sovietică dispunea deja de 3.617 în iunie 1941. Bomba era uimitoare prin cele 15,9 kg de metal și exploziv. Militarii români de pe linia frontului au putut să constate că nu existau restricții în ceea ce privește numărul de proiectile consumate într-o zi de luptă. Aici nu exista rație precum în alimentație.

Autoritățile române au fost impresionate de forța de nimicire a aruncătorului greu și s-a ordonat copierea armei, dar a fost pierdut timp prețios până când a dat randament și trupa s-a obișnuit cu mânuirea noilor tipuri de bombe.

Armata Roșie avea un număr impresionant de arme cu traiectorie curbă, ceea ce înseamnă că în 1941 strategii de la Moscova se gândeau să scoată din ascunzători forțele inamice. Evoluția rapidă a conflictului, pătrunderea diviziilor germane de tancuri pe teritoriul sovietic, a dus la pierderea unui număr mare de guri de foc greu de deplasat pentru a se evita învăluirea. Nici muniția nu putea să fie urnită din regiunile de graniță. Rezervele au fost pierdute și au fost folosite de forțele inamice.

Industria sovietică a reușit să înlocuiască armamentul abandonat și chiar să asigure o superioritate copleșitoare în anii următori. Aruncătoarele de mine  erau sprijinite și de cele de calibrul 160 mm, infanteria sovietică fiind cea mai dotată la acest capitol al armelor de însoțire. Teoriile despre slaba dotare a trupelor comuniste în 1941 trebuie să dispară din studiile serioase de istorie.

Eleonora SMARANDACHE

Ziua Internaţională a Muncii îşi are originea în mişcările de proteste ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la opt ore. În memoria românilor de astăzi ea este un simbol „împins“ între două amintiri:mitingurile lui Ceauşescu şi prima baie în mare. adevarul.ro vă propune o scurtă plimbare prin istoria recentă, când 1 Mai Muncitoresc era „obligatoriu“.

Ziua Internaţională a Muncii îşi are originea în mişcările de protest ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la 8 ore. În mai 1886, muncitorii din Chicago s-au unit într-o grevă care aduna 65.000 de oameni în Piaţa „Heymarket“. În urma represiunii poliţiei, au rezultat 11 morţi şi aproape 200 de răniţi. Evenimentul a devenit, în timp, o bornă şi o unealtă de a uni mişcările socialiste din toată lumea care militau pentru drepturile muncitorilor.

A Doua Internaţională Socialistă a decis să cinstească memoria celor împuşcaţi în Piaţa „Haymarket“ prin organizarea, de 1 mai 1890, a celui mai mare protest împotriva exploatării prin muncă. Aşa a devenit 1 mai ceea ce este astăzi.

În secolul XX, pe măsură ce ideologia comunistă a câştigat teren, ziua de 1 mai a fost asociată cu victoria muncitorilor asupra exploatatorilor. Şi mişcarea nazistă a încercat să revendice sărbătoarea de 1 mai, Adolf Hitler promiţând, într-unul din discursurile sale, construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Ca o coincidenţă, moartea lui Hitler a fost anunţată chiar într-o zi de 1 mai, în anul 1945. 66 de ani mai târziu, un alt mare inamic al omenirii, Osama bin Laden, şi-a găsit sfârşitul. La 1 mai 2011, Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a anunţat uciderea liderului Al-Qaeda.

În România, ziua de 1 mai s-a sărbătorit prima dată în anul 1890. A fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“. Totuşi, sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii. Fototeca online a comunismului românesc păstrează imagini memorabile de la comemorările zilei de 1 Mai în anii stalinismului atroce, când România era condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar şi în epoca Ceauşescu.

Defilările muncitorilor paralizau oraşele. Pancartele acestora dădeau de veste despre depăşirea graficelor de producţie. Oamenii muncii scriau pe afişe că „vor da peste plan“ în anul care vine. În acest timp, protipendada petrecea la palatul Snagov. Într-o serie de fotografii din 1965, vedem cum familia Ceauşescu organiza mese festive cu sute de invitaţi, care prefigurau, parcă, Revelioanele de la Romexpo.

După 1990, sărbătoarea de 1 Mai a fost „aruncată la coşul de gunoi al istoriei“, laolaltă cu toate simbolurile care aminteau de jumătatea de secol sub comunism. 1 mai 1990 a însemnat o zi obişnuită de campanie în vederea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale care urmau să aibă loc la 20 mai 1990. A fost, totodată, o nouă zi din fenomenul „Piaţa Universităţii“. România era prea ocupată cu politica pentru a-şi mai aduce aminte că 1 mai este, de fapt, Ziua Muncii. Cu timpul, românii şi-au amintit de tradiţiile interbelice şi au făcut ca 1 mai să redevină ziua celei dintâi băi în mare.

Cum se distrau clujenii de 1 Mai

Amintirile despre sărbătoarea de 1 Mai dinainte de 1989 se împletesc cu regrete după vremea „în care fiecare fabrică avea ansablu folcloric şi echipă de sport“, „în care cu 100 de lei mâncai şi beai de n-aveai treabă“ şi în care „toată lumea avea serviciu“. Tiberiu Dimeni, fost dansator în ansamblul folcloric al Combinatului de Utilaj Greu, a povestit cum se distrau clujenii pe vremea aceea.

Cum sărbătoreau hunedorenii în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Arhivele combinatului din Hunedoara au păstrat o serie de fotografii rare din anii 1958 – 1960, în vremea în care liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej se afla la conducerea ţării. Imaginile prezintă modul în care se desfăşurau manifestaţiile dedicate „Zilei muncii” în centrul vechi al Hunedoarei. Arată faţa unei lumi uitate şi aproape imposibil de imaginat de tot mai mulţi dintre hunedorenii care nu au prins acele vremuri.

Drobet Turnu Severin:zi liberă şi prilej de bucurie

În perioada comunistă, şi în Drobeta-Turnu-Severin era sărbătorită oficial ziua de 1 Mai. Mulţi îşi amintesc de această sărbătoare care însemna zi liberă şi prilej de bucurie câmpenească. Angajaţii de la Şantierul Naval, de la Uzina de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului, Combinatul de Celuloză şi Hârtie ş.a. cu toţii participau la acest eveniment. Se defila, se strigau lozinci cu Ceauşescu şi PCR, nu era grup să nu aibă câte un tablou cu Elena şi Nicolae Ceauşescu, cu cât mai mari, cu atât mai bine. Muncitorii erau identificaţi după salopete, fiecare avea culoarea sa proprie.

Bucureşti:nu avea voie să lipsească nimeni de la paradă

În perioada comunistă, pentru toţi bucureştenii, 1 Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceauşescu, pancarte uriaşe înălţate şi ore în şir de stat în soare. Nu intra în discuţie o posibilă abatere de la regulă sau absenţa cuiva, pentru că ameninţările şi sancţiunile erau pe măsură. Totul în numele poporului român şi al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Aşa se desfăşura 1 Mai muncitoresc înainte de decembrie 1989.

“Nu avea rost să te plângi pentru că imediat erai considerat inamic al regimului”

Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. Nici Călăraşiul nu făcut excepţie de la această regulă. Oamenii muncii erau mobilizaţi până la ultimul pentru a participa la sărbătoare dirijată de cadrele de la Partid. “ Nu aveai voie să lipseşti pentru că imediat erai trecut pe lista “neagră”. Nu exista nicio scuză, toată lumea trebuia să fie prezentă. Defilările se pregăteau cu multă vreme înainte, se făceau repetiţii plictisitoare şi, uneori, ajungeam, să nu ne mai putem ţine pe picioare din cauza căldurii. Nu avea rost să te plângi pentru că imediat erai considerat inamic al regimului”, povesteşte Aurelia Popa(62 de ani), pensionară.

Sibiu:defilare cu care alegorice, mici la Dumbrava, prime pentru oamenii muncii

Nostalgicii Epocii de Aur îşi amintesc şi acum de grandioasele defilări de 1 mai organizate la Sibiu în perioada comunistă. Carele alegorice ale intreprinderilor defilau prin faţa tribunei oficiale amplasate în faţa hotelului Bulevard, iar la finalul defilării toată lumea se îndrepta spre Dumbrava pentru o porţie de mici şi bere în mijlocul naturii.

Arad:oamenii muncii nu lipseau de la defilări

Ziua Internaţională a Muncii era sărbătorită înainte de 1989, atât de oamenii din judeţ, cât şi din municipiu. Nu exista angajat care să nu fie prezent pe străzi, la defilare în ziua de 1 Mai. Mai marii judeţului stăteau pe o scenă special amenajată şi priveau cum zecile de mii de oameni treceau prin faţa lor cântând şi scandând lozinci. Oamenii îşi amintesc că defilările erau pregătite în Arad cu câteva săptămâni înainte.

Tulcea:tablouri cu marii conducători în mână

Sărbătoarea comunistă scotea muncitorii în stradă, la defilare prin faţa şefilor regimului comunist. Cu tablouri ale membrilor Comitetului Central în baloane colorate sau cu câte un drapel mai mic sau mai mare în mână, muncitorii din Tulcea ieşeau la defilare în centrul municipiului, pe strada Isaccei. De pe o scenă situată la înălţime, muncitorii care aveau onoarea să defileze erau salutaţi de oamenii „importanţi“ ai oraşului:secretarii de partid, directori, şefi de instituţii.

Focşani:sărbătoare cu mult fast, aşteptată de tot poporul

În vremea regimului comunist, Ziua de 1 Mai era una aşteptată cu sufletul la gură de tot poporul, mai ales că era considerată o zi a sărbătorii marcată prin mult fast. Propagandistic, sărbătoarea era pregătită cu mult timp în presa locală, care prezenta pe largi coloane, în cinstea Zilei de 1 Mai, un „însufleţitor raport muncitoresc”. Paradele prin care era ovaţionat mult iubitul conducător, spectacolele artiştilor amatori şi ieşirile la iarbă verde cu familia erau principalele distracţii din acea perioadă.

Braşov:copiii care îi dădeau flori lui Ceauşescu, duşi la analize pentru a nu-l îmbolnăvi

Vizita lui Nicolae Ceauşescu din 1967 de la Braşov a fost o manifestare grandioasă. Muncitorii de la Steagu Roşu şi Tractorul au defilat cu tractoarele şi camioanele prin tot oraşul. Zeci de mii de oameni au fost instruiţi pentru ca vizita conducătorului să fie una de succes. Sunt braşoveni care şi acum îşi amintesc pregătirile de defilare. Oamenilor li s-a spus cum să se îmbrace, iar muncitorii au fost duşi la frizerie ca să arată bine la defilare. Copiii care îi dădeau flori lui Ceauşescu erau supuşi mai multor analize pentru a nu-l îmbolnăvi.

Ploieşti:trezirea pe cântece revoluţionare, defilare, mici la Păuleşti şi Bucov

În anii de glorie ai regimului, când restricţiile erau „îndulcite“ de alimentarele încă pline, ziua de 1 Mai era o sărbătoare grandioasă la Ploieşti. Trezirea se dădea la radio şi tv pe versurile celebrului „1 Mai muncitoresc“. Ziua de 1 Mai a cunoscut două perioade distincte la Ploieşti, în Epoca de Aur. Până în 1970, serbările erau grandioase, cu defilări pe bulevard şi parade la care participau mii de oameni. Mai târziu, în ultimii ani ai regimului, ploieştenii primeau doar două zile libere pe care o petreceau la pădure, cu mici şi bere. Fondul sonor, în ambele cazuri, era „1 Mai muncitoresc“, un cântec rulat obsesiv, întreaga zi, la radio.

Timişoara:cum a fost primul ”1 Mai Muncitoresc”

Primul „1 mai muncitoresc” din Banat s-a desfăşurat într-un loc preferat şi acum de timişoreni pentru ieşiri la iarbă verde. „La Timişoara, ziua oamenilor muncii de pretutindeni a fost sărbătorită pentru prima oară la 1 mai 1890, pe terenul de iarbă din faţa Muzeului Satului. Au fost discursuri, întreceri sportive, oamenii au venit la picnic cu familiile. Unii patroni au decis chiar să ofere bonusuri angajaţilor”, a spus istoricul Ioan Haţegan. Cu mult înainte de preluarea sărbătorii de către regimul comunist şi transformarea acesteia în vehicul de propagandă, oamenii muncii din Timişoara organizau evenimente şi ieşeau la picnic pentru a-şi sărbători ziua.

Constanţa:1 Mai, sărbătorit tovărăşeşte prin muncă

Pancarte, lozinci însufleţitoare, bannere, steaguri tricolore, steaguri roşii PCR cu secera şi ciocanul, tablouri uriaşe cu Tovarăşul şi Tovarăşa – toate făceau parte din arsenalul de la defilarea la care trebuia să participe românii, „entuziaşti“, în fiecare oraş. Întâiul Mai muncitoresc era o sărbătoare populară pe care comuniştii o încorsetarseră în cadrul oficial. Pentru ziua oamenilor muncii, chiar oamenii muncii erau dislocaţi de la serviciu pentru a participa la pregătirea marelui eveniment.

Florin NAHORNIAC

Statul balcanic, care deţine preşedinţia rotativă a blocului comunitar în perioada ianuarie-iunie 2018, îşi accelerează eforturile de adoptare a monedei unice iar premierul bulgar Boiko Borisov afirmă că Bulgaria va adera în următoarele 12 luni la ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), anticamera zonei euro.

Moscovici participă la Sofia la o reuniune neoficială a miniştrilor de Finanţe ai UE şi a declarat că statul balcanic ar trebui „să-şi păstreze sângele rece” şi să lucreze la criteriile privind accesul la zona euro.u al zonei euro, nu am nici un dubiu în legătură cu asta. Dar trebuie să pregătim asta cu metodă şi o putem face fără să ne grăbim, deoarece altfel aderarea la euro ar putea să nu fie perfectă”, le-a declarat jurnaliştilor Pierre Moscovici.

Acesta a adăugat că Bulgaria, cel mai sărac membru al UE, ar trebui să ia măsuri pentru ca economia să ajungă din urmă ţările mai bogate din Europa Occidentală, deoarece aderarea la euro ar trebui să fie „un beneficiu şi nu un şoc”.

Într-o recentă analiză realizată de Bloomberg se arată că aderarea Bulgariei la euro ar putea fi afectată de turbulenţele din Letonia iar Banca Centrală Europeană (BCE) are acum motive să analizeze amănunţit procesul de aderare, din cauza problemelor cu care s-a confruntat sistemul bancar al ţării.

Într-o perioadă în care instituţia financiară cu sediul la Frankfurt încearcă să-şi revină după revelaţiile privind sistemul financiar leton şi reţinerea guvernatorului Băncii Centrale a ţării, unii oficiali încearcă să se pregătească pentru perspectiva cererii de aderare a Bulgariei la zona euro.

Intenţia autorităţilor de la Sofia de a adera la euro face parte dintr-un plan mai amplu destinat adâncirii integrării cu zona centrală a blocului comunitar şi evitării rămânerii la periferie într-un moment în care se discută despre o Europă cu mai multe viteze.

Deşi Bulgaria îndeplineşte în linii mari criteriile de convergenţă, băncile sale reprezintă slăbiciunea cheie în perspectiva aderării la zona euro, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

BCE are un rol oficial în deciziile privind expansiunea iar responsabilitatea este cu atât mai mare cu cât acum supervizează băncile din întreaga zonă euro.

„Cu siguranţă Bulgaria trebuie să depună mai multe eforturi cu sistemul bancar decât alte state membre UE din est. Dar, din experienţa mea, odată ce o ţară îndeplineşte criteriile nominale, cererea sa nu este respinsă”, a afirmat Raffaella Tenconi, economist la ADA Economics Ltd. în Londra.

Problemele din Letonia, implicând acuzaţii de mită la adresa guvernatorul Băncii Naţionale, Ilmars Rimsevics, pe care acesta le-a dezminţit, şi închiderea ABLV Bank, al treilea grup bancar din Letonia, care se confruntă cu acuzaţii de spălare de bani, au amintit de criza bancară din 2014, în Bulgaria.

Turbulenţele au fost provocate de falimentul Corporate Commercial Bank AD, al patrulea grup bancar al ţării. Ulterior, doi foşti guvernatori ai Băncii Centrale a Bulgariei au fost acuzaţi că nu au supervizat corespunzător sistemul bancar.

Nu există nici o legătură între evenimentele din Letonia şi cererea de aderare la ERM II, se arată într-un mail al Băncii Centrale a Bulgariei. Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze perspectivele Bulgariei de a intra în zona euro.

Pe de altă parte, FMI a lăudat Bulgaria pentru progrese semnificative înregistrate, apreciind că sistemul bancar este rezistent dar două bănci încă au nevoie de mai mult capital.

În timp ce indicele de adecvare Tier 1 al sistemului bancar bulgar, de aproximativ 20%, este de patru ori mai mare decât cerinţele minime, Comisia Europeană şi FMI sunt îngrijorate de nivelul creditelor neperformante (NPL). Procentul NPL din totalul împrumuturilor a scăzut la 10,2% anul trecut, de la 12,8% în 2016, dar tot este dublu faţă de media din UE.

Şi guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev, a afirmat recent că ţara trebuie să menţină o creştere economică solidă şi prudenţa fiscală pentru o perioadă relativ lungă de timp, pentru a putea adopta moneda euro.

Potrivit Băncii Naţionale a Bulgariei, în ultimii trei ani ţara a înregistrat o creştere economică de peste 3,5% şi în acest an ar urma să înregistreze un avans de peste 4%.

Cu toate acestea, Dimitar Radev a subliniat că Bulgaria nu a pus la punct strategii economice specifice pentru aderarea la zona euro. „În cazul nostru reţeta este destul de simplă. Trebuie să continuăm să menţinem o creştere economică consistentă şi trebuie să facem acest lucru pentru o perioadă relativ lung de timp, iar în paralel trebuie să menţinem disciplina finanţelor publice”, a spus guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei.

La rândul său, ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, a reiterat că autorităţile de la Sofia fac eforturi serioase pentru a convinge BCE şi statele din zona euro că Bulgaria aparţine „clubului statelor europene disciplinate şi bogate din centrul Europei”.

Bulgaria urmează de mai mulţi ani un regim de austeritate, denumit Consiliul monetar, în conformitate cu care moneda naţională (leva) a fost legată mai întâi de marca germană şi ulterior de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis ţării vecine să menţină indicatorii macroeconomici stabili şi una din cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa. Cu toate acestea, potrivit criticilor, cea mai săracă ţară membră UE trebuie să îşi alinieze economia cu cea a statelor membre mai bogate din Occident şi să combată corupţia înainte de a putea adopta moneda euro.

Eleonora SMARANDACHE

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat după întâlnirea cu premierul, că i-a prezentat Vioricăi Dăncilă proiectul de sesizare a CCR, aceasta a fost de acord, l-a semnat, urmând ca în cursul zilei de luni, sesizarea să ajungă la Curtea Constituţională.

 Anunţul vine în contextul în care luni, la Palatul Victoria, ministrul Justiţiei a avut o discuţie de aproximativ 30 de minute cu premierul Viorica Dăncilă pe tema sesizării Curţii Constituţionale cu privire la refuzul preşedintelui Klaus Iohannis să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi.

,,M-am întâlnit cu doamna premier, i-am prezentat proiectul de sesizare a CCR, argumentele, conţinutul acelui proiect, domnia sa a fost de acord. L-a semnat în prezenţa mea. În cursul zilei de astăzi, sesizarea ajunge la CCR”, a declarat Tudorel Toader, luni, la sediul ministerului Justiţiei.

Şeful statului a refuzat să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţând că motivele invocate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să îl convingă. Imediat după ce preşedintele României şi-a anunţat decizia, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va fi sesizată Curtea Constituţională.

,,Am dat o formă, un draft al sesizării, pe care o vom modifica, preluând o parte şi din raportul preşedintelui României. În funcţie de ce voi discuta cu doamna premier, dacă va fi cazul, vom prelua eventualele noi propuneri, sugestii. Nu este nemulţumirea mea pentru că eu nu am acţionat şi nu acţionez în nume personal, să am nemulţumiri personale. Cât priveşte conţinutul sesizării, cred că sunteţi convinse că nu pot să relatez în acest moment”, a declarat ministrul Justiţiei.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat pe 10 aprilie, întrebat dacă va fi sesizată Curtea Constituţională, în cazul în care şeful statului va refuza revocarea Laurei Codruţa Kovesi, că rolul ar reveni Guvernului şi premierul trebuie să îşi asume această poziţie.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 11 aprilie, că aşteaptă mai întâi să vadă ce va face preşedintele Klaus Iohannis în privinţa revocării din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, apoi va lua o decizie, dar a dat asigurări că ”îl va susţine pe ministrul Justiţiei”.

Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

Timp de 80 de minute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în sinteză, raportul de 36 de pagini privind activitatea managerială la nivelul conducerii DNA, reţinând în sarcina Laurei Codruţa Kovesi 20 de „acte şi fapte de netolerat”, pentru care a cerut revocarea.

Florin NAHORNIAC

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că o va întreba pe premierul Viorica Dăncilă la întâlnirea pe care o va avea cu aceasta despre vizita în Israel, subliniind că este preşedintele Republicii şi răspunde de politica externă.

 ,,Fiţi asiguraţi că o să o întreb pe doamna Dăncilă cu ce ocazie a plecat în Israel în vizită bilaterală fără să sufle o vorbă, fără măcar din politeţe să mă sune sau să treacă pe la mine, fiindcă, totuşi, dacă PSD-ului nu-i convine, eu sunt preşedintele Republicii şi eu răspund de politica externă”, a declarat Iohannis la Bacău.

El a afimat că în declaraţia sa anterioară nu a folosit noţiuni peiorative şi şi-a cerut scuze dacă “cineva s-a simţit ofensat”.

“Acum, să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat şi laureat de mai multe asociaţii evreieşti şi toată lumea ştie că relaţii bilaterale între România şi Israel sunt excelente de la fondarea statului Israel modern. Nu ştiu pe ce se bazează aceste critici (…). În afirmaţia mea nu am folosit noţiuni peiorative, dar dacă totuşi cineva s-a simţit ofensat de declaraţia mea, îmi cer scuze faţă de aceştia, iar declaraţia nu a fost o declaraţie, ci a fost o întrebare retorică. (…) Eu m-am întrebat când s-a lăudat preşedintele Camerei Deputaţilor la televizor că a rezolvat problema ambasadei în ce calitate a rezolvat această chestiune şi cum s-a gândit să intre în această dezbatere tocmai de aceea şi fiindcă vizita aceluiaşi personaj nu a fost mediatizată deloc, nu a fost anunţată, mi-am pus şi eu întrebarea, cum probabil şi alţi politicieni şi-au pus întrebarea: Ok, dacă s-a dus acolo şi nu ştim nimic ce înţelegeri vor putea să facă? În absolut niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunităţile evreieşti sau Statul Israel cu care avem relaţii dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deplasat acolo pentru nu ştim ce, se întâlneşte cu nu ştim cu cine şi nici nu ştim ce înţelegeri vor face, că dacă ar fi mers într-un mod transparent, dacă ar fi existat declaraţii politice înainte să înţelegem şi noi ce face acolo, atunci cu siguranţă am şti mai bine şi înţelegerile nu ar mai fi secrete”, a afirmat Iohannis.

El a subliniat că nu există o problemă bilaterală între România şi Israel şi a spus că unii politicieni, precum Liviu Dragnea, încearcă să folosească astfel de teme pentru a câştiga recunoaştere internaţională.

“Nu avem o problemă bilaterală, dar politicieni de la noi, care doresc să se profileze în politica internă, cum este de exemplu domnul Dragnea, încearcă să folosească astfel de teme false, inoportune, pentru a câştiga, nu ştiu, capital electoral, recunoaştere internaţională”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a afirmat că nu simte o presiune, afirmând că în ultimul timp PSD lansează iniţiative tot mai discutabile.

“Asta nu o spun în sens pozitiv”, a arătat preşedintele Iohannis.

El a fost întrebat cum vede faptul că preşedintele Cehiei a anunţat că ţara sa este pregătită să mute ambasada la Ierusalim.

“Acolo se vede că problema este invers ca la noi. Acolo vrea preşedintele şi Guvernul este reticent. La noi nu ştiu dacă vrea Guvernul, dar înţeleg că domnul Dragnea i-a convins (…), dar preşedintele nu prea vrea. E o chestiune care la un moment dat trebuie să ne preocupe pe toţi, fiindcă nu este normal ca o astfel de chestiune să producă zâzanie între politicienii europeni”, a afirmat şeful statului.

Florin NAHORNIAC

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, au încheiat vineri prima rundă de convorbiri la Panmunjon, în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două Corei, transmit Reuters şi Yohnap. Kim a revenit pe teritoriul Coreei de Nord într-o limuzină neagră, înconjurată de bodyguarzi.

Discuţiile au durat circa două ore, după ceremoniile iniţiale şi declaraţiile optimiste făcute în faţa presei de cei doi oficiali.

South Korean President Moon Jae-in and North Korean leader Kim Jong Un attend a welcoming ceremony in the truce village of Panmunjom inside the demilitarized zone separating the two Koreas, South Korea, April 27, 2018. Korea Summit Press Pool/Pool via Reuters

Programul primului summit inter-coreean după mai bine de un deceniu continuă cu prânzul, pe care Kim şi Moon nu îl iau împreună. Ei se vor întâlni din nou după-masă (ora locală) şi vor relua dialogul după ce vor planta un copac la frontieră.

După ceremoniile iniţiale, cei doi s-au aşezat faţă în faţă la o masă ovală din Casa Păcii şi au rostit primele alocuţiuni televizate în direct.

Moon şi-a exprimat speranţa că “în peninsula coreeană s-ar putea să fi venit primăvara” şi a apreciat gestul curajos al lui Kim de a trece pentru prima dată frontiera cu Coreea de Sud ca pe un “simbol al păcii”. “În momentul când preşedintele Kim a trecut linia de demarcaţie militară, Panmunjom a devenit un simbol al păcii, nu al diviziunii”. “Vreau să îmi exprim din nou respectul pentru decizia preşedintelui Kim Kong Un de a face posibile convorbirile de astăzi”, a insistat el.

Yonhap notează că titlul de preşedinte, cu care Moon s-a referit la liderul nord-coreean, se referă la funcţia acestuia la conducerea comisiei pentru probleme de stat de la Phenian. Oficial, şeful de stat al Republicii Populare Democrate Coreene este Kim Yong Nam, aflat în delegaţia care îl însoţeşte pe Kim Jong Un.

La rândul său, Kim a vorbit despre “recuperarea timpului pierdut”. “Declar în faţa preşedintelui Moon şi a mulţimii de jurnalişti de aici că voi purta discuţii bune cu preşedintele Moon, cu o atitudine deschisă, sinceră şi cinstită şi voi obţine un rezultat bun”.

Ambii lideri s-au arătat încrezători în posibilitatea ca primul dialog inter-coreean la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu să producă rezultate pozitive, în urma unor “decizii curajoase”, după cum s-a exprimat preşedintele Moon.

După prima strângere de mână dintre liderul de la Phenian, Kim Jong Un, şi preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, au urmat momente ceremoniale. Unul dintre acestea a constat în semnăturile în cartea de onoare din Casa Păcii, locul unde se desfăşoară întâlnirea. “Acum începe o nouă istorie. O eră a păcii, începând de la originea istoriei”, a scris Kim.

Din delegaţia oficială nord-coreeană fac parte încă nouă persoane, printre care Kim Yong Nam, şeful de stat oficial al Coreei de Nord, şi sora lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, care a asistat în februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, din Coreea de Sud.

Silvia ANDREI

Când e vorba de musafiri, sunt și primitor și primitiv. Să mă explic. Cum vă zic, stau la mare, în Constanța. Pe litoral. În sezonul estival, vin, val după val, rude, neamuri, prieteni, amici, foști colegi, foști vecini, cunoștințe din țară și dinafară.

  Ai, n-ai ce să le dai, ia-i, primește, cumpără, gătește, pun-te masă, scoal-te masă, copii (o droaie!), hărmălaie, nisip peste tot, schimbă lenjerie, schimbă butelie, murdărie, scutură, spală, curăță, adună, sterge, muncește, iar gătește, iar primește.

Ai, n-ai probleme a doua zi, stai cu ei până târziu, mai scoate o sticlă, mai fă o cafea. Și musafirii… tot mulțumiți! Ba, mai suntem și beșteliți! Că te cam cerți cu nevasta, că nu prea ai de mâncare, că-i casa nemăturată etc. Ba, să le mai dai și bani, să-i împrumuți, c-au rămas fără… Păi, să nu-i iei cu ,,Huoo!”? Mă scuze eventualii ,,atinși” de ceea ce scriu, dar pentru musafir e delir, pentru noi, sictir!

Și, Doamne, cât se potrivește formula de final, ,,Ne pare său că, ÎN SFÂRȘIT, plecați!” Spre a termina (și textul, dar și cu ei), închei umoristic, înșirând metode de evitare a primirii musafirilor, la mare: ne pare rău, zugrăvim! Variante: am fost furați! (tocmai ce-au plecat musafirii dinainte); ne-am mutat la munte; suntem în străinătate, am făcut pojar; și-așa avem multe animale în casă; soacra e moartă, pe masă; n-aveți să ne împrumutați 5000 de euro?

Eleonora SMARANDACHE

23-25 aprilie 1962. Gh Gheorghiu Dej şi Ştefan Voitech, înmânând distincţii ţăranilor distinşi în activitatea CAP-urilor, în cadrul unei plenare extraordinare a PCR, cu ocazia încheierii procesului de colectivizare.

Un paradox sau poate o cabală a comuniștilor a făcut  ca ziua de 23 aprilie să intre în istorie ca dată a declarării încheierii oficiale a procesului de colectivizare a agriculturii în România.

23 aprilie este consacrată de calendarul creștin-ortodox praznicului Sf. Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, numele sfântului Gheorghe provenind din grecescul Georgios, derivat la rândul lui, se pare din georgos, adică „țăran”, „lucrator al pământului, agricultor”, corespondent în calendarul popular arhaic al românilor cu Sân-Georgiu, un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite și al vitelor, identificat de unii în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac.

Pentru că, rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora. Ceea ce practic a echivalat cu distrugerea acestui tip uman, din care astăzi a rămas un Deci tocmai în această zi a anului 1962, a fost încheiat în mod victorios procesul de distrugere al țărănimii române.La 23 aprilie 1962, dictatorul comunist al României, Gheorghe Gheorghiu Dej anunța triumfător încheierea colectivizării agriculturii în Republica Populară Română, proces terorist început în 1949, realizat cu zeci de mii de victime din rândul țăranilor fruntași de la sate, executați sumar, împușcați în timpul răscoalelor locale, arestați și exterminați la Canalul Dunăre- Marea Neagră și în alte lagăre, ori uciși în timpul anchetelor.

Pătruţ Dumitru – „chiabur” executat de autorităţi în comuna Comuna Bicaciu, judeţul Bihor

Pentru că, rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora. Ceea ce practic a echivalat cu distrugerea acestui tip uman, din care astăzi a rămas un
hibrid dezrădăcinat, incapabil să-și oprească pendularea sufletească între satul pierdut și orașul pe care nu-l poate înțelege.

Ioan Faur (n. 1895) – ţăran din comuna Şomoşcheş, judeţul Arad, executat de militarii din Trupele de Securitate sub motivaţia că a încercat să fugă în timp ce era somat să se predea.

Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 o amplă teroare în scopul realizării colectivizării, adică o confiscare de către statul totalitar a proprietăților agricole private și comasarea lor în gospodării colective administrate de statul terorist.

De la declanșarea sa, procesul de colectivizare a întâmpinat rezistența dârză a țăranilor – nu doar a celor înstăriți, dar chiar și a celor săraci în mare parte. Aceștia s-au răsculat, încă din 1949, în nordul Moldovei și în Transilvania, iar ulterior în județele Vlașca, Teleorman, Vrancea, Tecuci, Galați, Bacău, Constanța, Tulcea ș.a.. Trupele de Securitate și Miliție, brațele înarmate ale Partidului Comunist, au reprimat cu arma țăranii răsculați. În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă personal de Nicolae Ceaușescu, pe atunci șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate, având grad de general-locotenent, care a ordonat foc de mitralieră asupra țăranilor, ucigând 9 și rănind peste 50.

Ţăran participant la o revoltă împotriva colectivizării şi colectării cotelor, împuşcat de trupele de Securitate. Comuna Bicaciu, Bihor. Iulie 1949.

Pe lângă morții în răscoale, alte sute de mii de țărani au fost arestați și unii chiar executați sumar pe teritoriul altor județe, unde au fost îngropați în gropi comune (Dealul Mărului și Dealul Balaurului din județul Neamț, pe Argeș în aval de comuna 1 Decembrie în județul Ilfov etc.). Zeci de mii de persoane au fost anchetate penal și condamnate la pedepse grele, iar familiile lor deportate în zone subdezvoltate ale țării.

CULMEA CINISMULUI! “După rebeliune cetăţenii îşi predau cotele într-o atmosferă de voioşie” (cf. adnotării autorităţilor comuniste). În realitate, după reprimarea sângeroasă a unei răscoale ţărăneşti, prin execuţii şi arestări, comuniştii îi pun pe ţăranii înfricoşaţi să disimuleze o sărbătoare prin care şi-ar manifesta, chipurile, bucuria faţă de procesul de predare a cotelor şi de colectivizare a agriculturii.

Eleonora SMARANDACHE