Arhive lunare: mai 2018

Sărbătoarea Rusaliilor

image001Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminică, la 50 de zile după Paşti.  În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului, numită şi „Sărbătoarea săptămânilor” Savuot. Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt.

 Şi Rusaliile creştine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taină Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.

Ce sunt Rusaliile?

Rusaliile sunt cunoscute sub nume diferite: iele, zâne, şoimane, milostive, doamne, împărătesele-văzduhului, ursoaice, etc. Rusaliile erau respectate, dar nu îndrăgite pentru că aduceau tot felul de boli.    Cel mai probabil,cuvântul derivă din cuvântul slav”rusalka”.rusalcele sunt spirite ale apei de genul nimfelor,zânelor,demonilor de apă care erau sărbătoriţi pentru a fi îmbunaţi,în prima săptămâna a lunii iunie.această tradiţie păgână, pre-creştină s-a transmis şi românilor care au denumit rusalka, “drăgaica” (drăcoaică,demon).

image002 În această săptămâna era interzis spălatul, scăldatul, în general era interzis unei persoane să se apropie de ape.peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii sfântului duh. Denumirea şi sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată şi de către români. Când imperiul român a devenit creştin în marea majoritate,această sărbătoare(împreună cu multe altele)au fost “creştinizate”în sensul că au primit o semnificaţie creştină,suprapusă vechii sărbatori până când semnificaţia şi motivele iniţiale au fost date uitării.(wikipedia)     Oamenii nu ştiu câte sunt şi nu le spun pe nume, că nu cumva să le supere. Rusaliile umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde au jucat, rămân arse şi neroditoare.Din unele legende aflăm că Rusaliile răpesc din când în când un tânăr frumos că să joace cu el. Când este eliberat, tânărul nu are voie să le descopere altora cântecele lor şi nici să le mărturisească semenilor ce a văzut. În caz contrar, sunt pedepsiţi cu moarte sau paralizie.  Nu scăpau de pedeapsă nici cei care nu respectau timpul lor – sâmbătă dinaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh până luni după-amiază din săptămâna a două de după Rusalii.

 Duminica de astăzi mai este numită şi „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istoriseşte momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învăţătură Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau ştiuţi demulţi dintre cei prezenţi că fiind evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străinLeacuri pentru cei atinşi de Rusalii

image003Leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii, era jocul căluşarilor. Se mai foloseau şi usturoiul şi pelinul. În cinstea Duminicii Rusaliilor, flăcăii aduceau din păduri frunze de tei. Ele erau binecuvântate în biserică şi apoi erau puse la icoane. Pentru a apăra gospodăria de invazia Rusaliilor, oamenii obişnuiesc şi astăzi, în virtutea tradiţiei, să arboreze la porţi, în foişoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei, plantă considerată a avea proprietăţi apotropaice. Există credinţă că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor.    Bătrânele culeg acum plantele cu puteri tămăduitoare, căci se crede că numai până la Sânziene au puteri vindecătoare

 General(r)prof univ dr ec Mihai  Florin NAHORNIAC

Sărbătoarea ortodoxă a Rusaliilor prilej de bucurie și rugăciune

   Coborârea Sfântului Duh - manuscris din secolul XV.

Coborârea Sfântului Duh – manuscris din secolul XV.

Rusaliile (din latină rosalia), cunoscute și drept Pogorârea, coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit)) reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști.   De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză Pentecôte, în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.).

Semnificațiile Rusaliilor

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).    Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

De unde provine denumirea de RUSALII

Cuvântul românesc ,,rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια și sl. rusalija   ,,Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, ,,(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști.  

Cel mai probabil, cuvântul derivă din cuvântul slav ,,rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriți, pentru a fi îmbunați, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalka „dragaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, și în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.      Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea și sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată și de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creștin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creștinate în sensul că au primit o semnificație creștină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificația și motivele inițiale fiind date uitării.

Istoricul sărbătorii

Deja Apostolul Pavel acorda importanță acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunitățile creștine care aveau vii înaintea ochilor roadele și mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înțeles.  Potrivit informațiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârșitul secolului al IV-lea, la Ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. Dimineața, prima slujbă se ținea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ținea o celebrare în amintirea Înălțării Mântuitorului.    La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paști, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. De aceea, vigilia și săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei și săptămânii Paștelui. Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În secolul al XI-lea, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.

Întemeierea Bisericii Creștine

„Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ție!”. Așa glăsuiește troparul acestui mare praznic al Bisericii Ortodoxe. Conform Bisericii Ortodoxe, acest important eveniment al rusaliilor reprezintă ziua de naștere a Bisericii creștine, întrucât în această zi a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

Apostolii au grăit în limbile neamurilor

Duminica de astăzi mai este numită și „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.

Începerea propovăduirii

Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți”, fiind umpluți „de lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești” – așa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian. Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împărați, pe mulți la dreapta credință. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor care credeau în Hristos.

Sărbătoare legală în România

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere. (cf. Legea nr. 202/2008 – MO 728 din 28.10.2008)

Sărbătoare legală în alte țări

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos, în unele cantoane din Elveția, Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria, Togo. În Suedia nu mai este zi nelucrătoare din 2006, an în care la 6 iunie (sărbătoare națională suedeză) a devenit zi nelucrătoare.     Nu este zi nelucrătoare în țări cu tradiție catolică: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia, Camerun și nici în Bulgaria și Rusia, țări cu tradiție ortodoxă.

Biserici și catedrale din România având hramul Pogorârea Sfântului Duh / Coborârea Sfântului Spirit

  • Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Rădăuți
  • Biserica de lemn din Lunca Mureșului
  • Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Zalău
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Parcul Alexandru Ioan Cuza, fost Parcul I.O.R., din București
  • Biserica de lemn din Târgu Frumos
  • Biserica de lemn din Dângău Mic
  • Biserica de lemn din Frata
  • Biserica de lemn din Căzănești, județul Hunedoara
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh, din Julița, comuna Vărădia de Mureș, județul Arad
  • Biserica de lemn din Dușești „Pogorârea Sfântului Duh”
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh, din Vicovu de Jos, județul Suceava
  • Biserica Sfântul Spirit din Oradea

 Gral-col(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Sărbătoarea Rusaliilor – tradiții, obiceiuri și superstiții

Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează Pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se prăznuieşte anual la 50 de zile după Înviere.       Praznicul  Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare zonă a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia,  Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.

Folio_79r_-_PentecostesÎn tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular ,,luat din Rusalii”.      La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.      De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi ,,luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.     O sărbătoare așa de mare și complexă, cum este cea a Rusaliilor, aduce cu ea o sumedenie de obiceiuri întâlnite cu precădere în satele și orașele mai mici.

Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.     Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește prin zonele ardealului poartă numele de ,,Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut participanților. La un moment dat boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.       Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit ,,udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă   Pe langă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

  • În zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
  • De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
  • Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
  • De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culeg ierburi de leac;
  • În ziua de Rusalii nu este bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi ,,luat din Rusalii”.

  Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care îl istorisesc ,,Faptele Apostolilor”. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

rusaliiRusaliile sunt sărbătorite la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte, evenimentul având loc când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii.

Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului cunoscută către popoare, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine (trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul).     Când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, aceştia au devenit „preaînţelepţi”, fiind umpluţi de ,,lumina, râvna şi toate harurile dumnezeieşti„. Abia după acel moment, ucenicii Domnului au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi.

În aceeaşi zi a Pogorârii Duhului Sfânt, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de ,,suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate creştină.

Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor

În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară sau de Rusalii – cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar care sunt şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor (moşilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.    De Rusalii, este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor (executat de cete de flăcăi) cu sărituri peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele.

Un obicei moştenit de la evrei este împodobirea caselor cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei. În biserici, se aduc şi astăzi aceste ramuri, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

În România, prin decizia Parlamentului, sunt două zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii.

Eleonora SMARANDACHE

Praznicul Rusaliilor sau Urcarea în Rai – Călușarii și Jocul Ielelor

La  zece zile de la Înălţarea Domnului, adică cincizeci de zile după Paşti,  creştinii ortodocşi şi catolicii de rit grecesc, prăznuiesc duminica Rusaliilor, coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus Hristos.    Praznicul este pregătit din vreme, când e obiceiul să se ţină şi târguri mari, unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie şi desfătare.  

20130614_174022În ajunul de Rusalii este sărbătoarea Moşilor de vară, când se face pomenirea părinţilor Parentalia la romani, moşilor şi strămoşilor adormiţicare se pot trezi! -. Sărbătoare latină Rosalia – sărbătoarea trandafirilor – consta în depunerea de trandafiri  pe morminte şi a împrumutat numele sărbătorii cincizecimii, devenită Duminica Rusaliilor. Porţile se împodobesc cu ramuri de tei şi spice de grâu, preotul sfinţeşte fântânile şi iese la câmp  pentru sfinţirea holdelor. Sărbătoarea este legată de abundenţa vegetală a verii. Trandafirii şi pomenile au rolul de a-i face pe morţi să plece îmbunaţi la ale lor.      Rusaliile sunt femei fabuloase din categoria Ielelor în mitologia românească, sunt fiicele lui Rusalim Împărat,  iar potrivit credinţei populare le iau oamenilor minţile. În Descriptio Moldaviae, Dimitrie CANTEMIR numea Ielele nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoşi 

 Cuvântul Iele este pronumele personal feminin ele, rostit popular. Numele lor real, este tainic şi inaccesibil, dar înlocuit cu simboluri atributive, epitete imparţiale Iele, Dânse, Drăgaice, Vâlve, Iezme, Irodiţe, Rusalii, Nagode, Vântoase şi epitete flatante – Domniţe, Măiestre, Frumoase, Muşate, Fetele Codrului, Împărătesele Văzduhului, etc. În folclor, apar însă şi nume individuale precum Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosânziana.   

Dansul este cel mai semnificativ act colectiv al Ielelor. Horele Ielelor par să moştenească dansul Baccantelor. Această formă de superstiţie, este de altfel atestată la multe popoare. Legat de Rusalii este şi faimosul joc al căluşarilor, dans ritualic de origine străveche şi neclară, cu funcţie magică, pe de o parte patronat de iele, dar pe de alta capabil să vindece relele ielelor.

Un obicei care s-a păstrat până azi la Ampoiţa este URCAREA ÎN RAI a doua zi de Rusalii. După slujba de la biserică praznicul continuă în deal, care semnifică Raiul – paradis, eden sau cer.

 Florin NAHORNIAC

Învestirea cu harul Duhului Sfânt

Înainte de patima Sa cea de bunăvoie, ştiind Domnul Iisus Hristos toate cele ce aveau să se întâmple cu El şi nevoind să-i lase pe Apostoli în deznădejde, le-a făgăduit că va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi. Şi va vesti cele viitoare, îi va mângâia şi Îl va preamări, căci „din al Meu va lua şi vă va vesti”.

foto-25-mai_w747_h373_q100El se va numi Mângâietorul, fiindcă va mângâia pe cel ce se lasă călăuzit de El. Acest lucru s-a întâmplat la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer, de sărbătoarea Cincizecimii, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli. Din Sfânta Scriptură a Noului Testament în Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli aflăm: Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 1-4).

La Cincizecime, Sfinţii Apostoli au fost învestiţi cu putere dumnezeiască pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei la toate neamurile, după cuvântul poruncit lor de Mântuitorul: „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…” (Matei 28, 19-20).

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au mers în toată lumea, au propovăduit Evanghelia la toată făptura, au întemeiat Biserici, au hirotonit preoţi, pentru ca aceştia să continue întreita lucrare misionară de propovăduire a Evangheliei, de sfinţire a credincioşilor prin harul sfintelor slujbe şi de povăţuire a credincioşilor pe cărările mântuirii.

Pentru noi, cei credincioşi, Pogorârea Duhului Sfânt are importanţă prin aceea că ni s-a dat posibilitatea fiecăruia să ne putem mântui prin colaborarea noastră cu harul dumnezeiesc pe care îl primim în Biserică prin Sfintele Taine şi alte slujbe bisericeşti, lucru care este bine evidențiat de cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”

Florin CREȘTINUL

Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh

Dacă Rusalii, care marchează Pogorârea Sfântului Duh, a doua zi de Rusalii, luni, este sărbătoarea Sfintei Treimi. A doua zi de Rusalii, luni, 1 iunie  este declarată nelucrătoare pentru majoritatea salariaţilor.   

 Pogorârea Duhului Sfânt este descrisă în cartea „Faptele Apostolilor”. Se spune că „Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt şi Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenţi, în chip de limbi de foc”.    Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh) este prăznuită a doua zi după sfanta_treime_bragadiru_00406800Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor. De Sfânta Treime, Biserica ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi.
Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Întru această zi, prăznuim pe însusi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumnezeu”.      Dumnezeu este unul dupa fiinta Lui. Descoperirea dumnezeiasca ne invata, insa, ca acest Dumnezeu, unul dupa fiinta, este in trei persoane: Tatal, Fiul si Sf. Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeiesti alcatuiesc Sf. Treime, taina de nepatruns de mintea omeneasca si impartasita noua prin Descoperirea dumnezeiasca. Cuvantul „Tatal” din Simbolul Credintei, ne arata prima persoana a Sf. Treimi. El arata insa si legatura filiala pe care noi, credinciosii, o avem cu El, caci El este „Tatal nostru”, asa cum spunem la inceputul Rugaciunii Domnesti.

Ce au împreună și ce au deosebit persoanele SfIntei Treimi

Tatal, Fiul si Sf. Duh au impreuna insusirea de a fi nefacuti si Dumnezeirea. Fiul si Sf. Duh au impreuna insusirea ca sunt din Tatal. Tatal este nenascut, Fiul este nascut, Sf. Duh este purces, potrivit creștinortodox.ro.

Prin ce se deosebește mai de aproape Tatal

Tatal este nenascut. El nu primeste existenta de la nimeni, nu are cauza. El e izvorul celorlalte doua persoane. Dumnezeu e Tata din veci. El nu este insa tata in felul omenesc. El n-a inceput sa fie Tata in timp, dupa implinirea varstei, odata cu aparitia puterii de a naste, asemenea oamenilor si celorlalte vietuitoare. Dumnezeu e Tata deodata cu vesnicia. El e, deci totdeauna Tata.

Prin ce se deosebește mai de aproape Fiul

Fiul este nascut, este Unul-nascut, fiind impreuna vesnic cu Tatal si deofiinta cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului si de totdeauna. El nu si-a inceput candva existenta, ci de cand e Tatal e si Fiul. Si cand gandim la Tatal, gandim si la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e nascut din Tatal, dar nu printr-o nastere  omeneasca, nici constransa, ci printr-una voita si fireasca. E o nastere necuprinsa de mintea omeneasca. Fiul si Tatal sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca vesnicie, ca vointa, ca lucrare, ca bunatate etc, dar se deosebesc ca ipostase : unul e nascut, pe cand celalalt e nenascut; in aceasta privinta, Tatal este izvorul si cauza Fiului. Fiul se deosebeste, apoi, si de Tatal si de Sf. Duh, prin aceea ca El si-a luat asupra-si lucrarea mantuirii. Numele propriu al Fiului este Cuvintul. El se numeste si intelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvintu!, Stralucirea si Chipul Tatalui „.

Prin ce se deosebește mai de aproape Duhul Sfânt

Duhul Sfant purcede din Tatal, Cum spune insusi Mantuitorul: „Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu il voi trimite voua, de la Tatal, Duhul adevarului, care de la Tatal purcede, acela va marturisi pentru Mine (loan XV, 26). Insusirea lui personala este de a fi purces din Tatal si de a se face cunoscut dupa Fiul si impreuna cu acesta. El e sfintenia insasi si prin aceasta izvorul Sf. Har, care desavarseste opera Mantuitorului, dupa inaltarea Sa la cer: „Iar cand va veni Acela, Duhul adevarului, va va povatui pe voi la tot adevarul… Acela pe mine ma va slavi, ca din al Meu va lua si va vesti voua” (Ioan XVI, 13-14).

Florin CREȘTINUL

Cine este Duhul Sfânt?

Pogorârea (nu coborârea) Duhului Sfânt ne prilejuiește un moment de reflecție asupra Celui ce se pogoară. Căci rostul fiecărei sărbători nu este distracția sau relaxarea (dorirea lor este semn de împovărare și îngreunare a sufletului cu multe griji lumești), ci educarea și înnobilarea sufletului cu virtuți, prin agonisirea Duhului Sfânt.

Teologic, Biserica numește Rusaliile ca fiind Pogorârea Duhului Sfânt. Nu coborârea. Deși în relatarea biblică a acestui moment istoric se spune că peste Apostoli “au șezut“ limbi de foc (simbolizate de frunzele de nuc sau tei binecuvântate la slujba de Rusalii), nu este vorba de o simplă coborâre din cer a Duhului, manifestată sub arătarea focului (element primordial ce simbolizează energia, lucrarea, crearea lumii).

Feature-041414-1075x605Deși termenul “pogorâre“ are și sensul de coborâre, nu este doar atât. Teologic, “pogorârea” este mai bine înțeleasă dacă ne referim la un termen înrudit: pogorământul. Adică renunțarea la o anumită regulă, cu scop de apropiere, de suprimare a unei distanțe, dată de o etichetă sau o ierarhie. Astfel, Rusaliile sunt momentul în care Dumnezeu își împlinește promisiunea de a fi pururi cu noi, oamenii, prin Duhul Sfânt pe care îl trimite în lume, întemeind Biserica Sa. Tocmai de aceea preoții, ca unii ce sunt slujitori și purtători de Duh Sfânt, sunt chemați să se pogoare permanent, cu dragoste, peste comunitatea credincioșilor, trecând peste considerentele lumești ale etichetei.

Practic este vorba de unirea Duhului Sfânt cu firea umană, rod al Întrupării lui Hristos, care, Dumnezeu fiind, unește firea divină cu cea umană. Prin aceasta, umanitatea se face părtașă dumnezeirii, iar pogorârea la om a lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, este o desăvârșire a creației omului.

De aceea, este mai mult decât necesar să cunoaștem cine este Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, numită așa chiar de către Iisus Hristos, care spune că va veni la ucenicii săi prin Duhul Sfânt.

Cea mai frumoasă și completă formă de prezentare a Duhului Sfânt se găsește nu în tratate teologice complexe, ci într-o scurtă și profundă rugăciune, ce îi este direct adresată, numită rugăciunea “Împărate ceresc” și cu care începe aproape orice slujbă, rostindu-se aproape tot timpul anului bisericesc, de la Rusalii și până la următorul Paște. Adică, o rugăciune tot atât de importantă ca și “Tatăl nostru”.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților si Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

Aici regăsim toate însușirile importante ale Duhului Sfânt.

  1. Împărat ceresc. Desemnează divinitatea Duhului Sfânt, ce-a de-a treia persoană a Sfintei Treimi, egală cu Tatăl și Fiul. De altfel, pentru a preciza foarte clar firea divină a Duhului, al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 381) va dedica articolul 8 din Crez faptului că noi credem în Duhul Sfânt ca fiind Dumnezeu “Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
  2. Mângâietor. Însuși Hristos arată că Duhul Sfânt va mângâia lumea, cum și Iisus a făcut-o. El promite ucenicilor (întristați la auzul veștii că Hristos se va sui la Tatăl) că nu îi va lăsa orfani, ci va veni la ei, dar sub altă lucrare, veșnică: “Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Mângâietor vă va da vouă, pentru ca în veac să rămână cu voi” (Ioan 14, 16).
  3. Duhul Adevărului. Tot Hristos spune că Duhul Sfânt este un Duh al Adevărului divin, în cadrul aceleiași promisiuni de revenire la ucenici: “Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte; Îl cunoaşteţi voi, de vreme ce la voi rămâne şi întru voi va fi.” (Ioan 14,17). Aici, termenul “lumea” nu desemnează creația întreagă, ci lumescul, tot ceea ce întoarce spatele lui Dumnezeu, și pentru care nici Hristos nu se poate ruga, nu pentru că n-ar vrea sau n-ar putea, ci pentru că nu este cunoscut de lumesc: “Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis….Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.” (Ioan 17, 3 și 9).

De altfel, Adevărul divin (Hristos Însuși) este singurul care eliberează omul din robia păcatului și îi redă adevărata libertate. “Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu… veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi“. Însuși Hristos se autodefinește ca fiind Calea, Adevărul și Viața. Este și motivul pentru care Duhul Adevărului mai este numit și Duhul lui Hristos, cel prin care Hristos lucrează în Biserică. “Dar când va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul; că nu de la Sine va grăi, ci cele ce va auzi va grăi şi pe cele viitoare vi le va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.” (Ioan 16,13) ca și la “Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15,26)

De aceea, Rusaliile sunt ziua de naștere a Bisericii lui Hristos, căci, fără Duh Sfânt nu există Biserică.

  1. Duhul este pretutindeni. Fiind Dumnezeu, Duhul Sfânt este omniprezent. Cu toate acestea, există un singur loc unde nu poate fi prezent: lumea păcatului, care nu poate cunoaște sfințenia lui Dumnezeu. Căci sfințenia nu este ceva magic,  care vine peste om împotriva voinței sale sau fără ca el să cunoască. Dimpotrivă, sfințenia este asumare deplină și conștientă a unei vieți morale.
  2. Duhul le (îm)plinește pe toate. Când Dumnezeu a făcut lumea, a privit și a văzut că toate erau “bune foarte”. Adică erau bune potrivit scopului cu care au fost făcute. Dar împlinirea acestui scop nu se face decât prin exercitarea binelui, a virtuților, a sfințeniei. Când nu se întâmplă aceasta, apare opusul, adică răul. Prin urmare, binele nu se poate împlini decât prin Duhul Sfânt, adică prin iubire și adevăr. Căci doar iubirea și adevărul pot împlini scopul existenței. Fără ele (implicit, fără Duhul Sfânt), lumea n-ar mai avea rost, devenind un loc al suferințelor inutile, cauzate de rămânerea în imperfecțiune.

Poate părea alambicată explicația de mai sus, dar să ne gândim: De unde suferința și răul din lume? Cum pot fi ele depășite, dacă nu doar prin iubire și adevăr? Adică printr-un Duh Sfânt. Căci prin termenul “duh” se înțelege definirea unei stări sufletești, a unei atitudini duhovnicești. Care poate fi bună sau rea. De aceea, nu există doar Duh Sfânt, ci și duhuri rele, ”căzute” din înălțimea sfântă a iubirii.

Sfințenia înseamnă iubire. Iar lucrarea în lume a Duhului Sfânt este, în esență, lucrarea iubirii. Căci, dincolo de toate teologhisirile despre Dumnezeu, rămâne un adevăr simplu și etern: “Cel ce nu iubeşte, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este iubire.” ( 1 Ioan 4,8)

Dacă am vorbit de însușirile și lucrarea Duhului Sfânt, se cuvine să amintim și roadele Duhului Sfânt. Ele sunt amintite atât în Noul Testament, cât și în Vechiul Testament.

Astfel, Sf. Ap. Pavel spune că: “roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare, curăţie” (Galateni 5, 22-23).

La rândul său, unul din marii profeți ai Vechiului Testament, Isaia, proorocind despre pogorârea Duhului Sfânt peste Iisus Hristos (Porumbelul de la Bobotează), spune așa: „Duhul lui Dumnezeu se va odihni peste El, Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, Duhul sfatului şi al tăriei, Duhul cunoaşterii şi al evlaviei; Duhul temerii de Dumnezeu Îl va umple; nu după slava de dinafară va judeca,nici după cele spuse va mustra;” (Isaia 11, 1-3).

  1. Vistierul bunătăților. Formula concluzionează tot ce am scris mai sus despre roadele Duhului, care sunt numite “bunătăți”. Iar Duhul este “vistierul” lor, adică depozitarul și administratorul lor, cel ce le generează și le aduce omului,  dacă acesta le vrea.
  2. Dătător de Viață. În înțeles teologic, Viața este trăirea omului în Dumnezeu, prin cunoașterea Lui. Dar și termenul “cunoaștere” este complex, el desemnând nu doar luarea la cunoștință a ceva, ci experierea acelui ceva, trăirea intimă a unor adevăruri. Prin urmare, dacă Hristos este Viața, Duhul Sfânt îl aduce lumii pe Hristos, sfințind întreaga creație.

Pentru a evidenția și mai bine această însușire,  Hristos spune: „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic.”(Ioan 6,63) Aici, Hristos nu spune ca trupul nu are nici o valoare, cum greșit s-ar înțelege, ci că, în raport cu Viața, trupul nu este nici sursa cunoașterii lui Dumnezeu, nici sursa vieții veșnice, nici măcar a vieții biologice, fiind cel care o primește. Lipsa de “folos” se referă așadar la imposibilitatea trupului de a fi sursa sfințeniei, ci doar primitorul ei (prin găzduirea sufletului).

De altfel, este greu de închipuit că omul poate exista în mod autonom, doar prin sine și doar pentru sine (deși unii chiar așa cred). Cheia întregii noaste existențe este Dumnezeu-Sfânta Treime. Căreia îi și dedicăm a doua zi de Rusalii. Zi de sărbătoare legală, dar nu pentru autodistrugerea omului, ci pentru unirea lui cu Dumnezeu.

De altfel, n-ar fi nepotrivit ca, fiind o zi liberă datorită lui Dumnezeu, să ratăm întâlnirea cu El? E ca și cum, fiind învoiți de la muncă pentru a ne cununa, ratăm sosirea la nuntă, părăsind mirele/mireasa și plecând pe nu știu unde. Să avem grijă ca Sărbătorile să fie un prilej de înfrumusețare a sufletului, nu unul de pagubă. Aceasta mai cu seamă cu cât în Ortodoxie, imediat după Botez, creștinul este uns cu Sfântul și Marele Mir,  pecetluire duhovnicească a Sfântului Duh. Astfel,  Duhul Sfânt este deja asupra noastră, trebuie doar să-l punem în lucrare spre a rodi faptele cele bune ale sfințeniei.

În iconografie, Duhul Sfânt este simbolizat prin două reprezentări majore: porumbelul și focul. Acestea fac trimitere atât la roadele Sale, cât și la lucrarea Sa sfințitoare. Porumbelul este consacrat ca simbol universal al păcii,  iar focul este simbolul vieții duhovnicești,  un foc al inimii,  foc al dragostei de Dumnezeu și aproapele. Când ucenicii se întâlnesc cu Hristos cel Înviat, mărturisesc: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24, 32).

Concluzie: Duhul Sfânt este Dragoste și Adevăr. Nu ratați întâlnirea cu El în inimile voastre.

  1. Am fost întrebat de ce binecuvântăm frunze de nuc sau tei. Pomii aceștia au un simbolism apropiat de cel al Duhului Sfânt. Nucul, se știe, datorită iodului, are efecte terapeutice, umane și veterinare, dar și pentru mediul în care se află. La fel și Duhul Sfânt, are efecte terapeutice asupra sufletului. Iar teiul, pe lângă faptul că are flori medicinale, știți ce frumos miroase? Asemenea Duhului Sfânt, care ne înmiresmează viața cu iubire și adevăr…

Florin NAHORNIAC

Pogorârea Sfântului Duh. Sfânta treime

 Sfânta Treime

Creştinii ortodocşi şi cei greco – catolici slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh – Sfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, Biserica Ortodoxă mărturiseşte că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură (gr. ousia). Această credinţă poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstanţiale Una cu Cealaltă, va să zică, Ele sunt de aceeaşi esenţă (gr. homoousios) şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. Dumnezeu este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.

Dumnezeu nu este o substanţă impersonală sau doar o „mare forţă”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa Ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, trinitariană. Dumnezeul Bisericii Creştin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică „cel viu”, care lucrează în creaţia Sa: EU SUNT-ul care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins („Eu sunt Cel ce sunt” – Exodul 3, 14).
Sursa şi unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naşte fără de timp Fiul şi din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatăl este, în acelaşi timp, fundamentul unităţii Sfintei Treimi, cât şi al distincţiei. A încerca să înţelegi nenaşterea (Tatăl), naşterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul [2], şi, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulţumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu şi să realizeze, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a-L înţelege.
Afirmaţia principală despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este găsită în Crezul Niceo-Constantinopolitan.

           Dogma Sfintei Treimi

Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor şi nemuritor, veşnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătăţii şi al dreptãţii, lumină spirituală, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaşte cu nici o măsură, ci se măsoară numai cu propria ei voinţă. Căci poate pe toate câte le voieşte. Creeazã toate fãpturile, vãzute şi nevãzute, le ţine şi le conservă pe toate, poartă grijă de toate, le stăpâneşte pe toate, le conduce şi împărăţeşte peste ele în o împărăţie fără de sfârşit şi nemuritoare fără să aibă potrivnic, pe toate le umple şi nu este 1 MAI 3 cu 3 FELICITARE  RUSALIILEcuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl ţine şi îl domină. Străbate toate fiinţele fără să se întineze, este mai presus de toate, este în afară de orice fiinţă, pentru că este suprafiinţială, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desăvârşire. Ea delimiteazã toate începătoriile şi toate cetele şi stă mai presus de orice începãtorie şi ceatã, este mai presus de fiinţă, de viaţă, de cuvânt, de idee. Este însăşi lumina, însăşi bunãtatea, însăşi viaţa, însăşi fiinţa, pentru cã nu are existenţa sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existenţei pentru cele care există, al vieţii pentru cei vii, al raţiunii pentru cei care participă la raţiune şi pentru toţi cauza bunătăţilor.Cunoaşte toate înainte de facerea lor.
Credem într-o singură fiinţă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voinţă, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăţie, cunoscută în trei ipostase desăvârşite, dar adoratã într-o singurã închinăciune, mărturisitã şi adorată de toată făptura raţională. Ipostasele sunt unite fără să se amestece şi despărţite fără să se despartă, lucru care pare şi absurd.
Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: „Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19)
Credem într-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfântului Duh.
Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.

Când spunem că Fiul este mai înainte de toţi vecii, arătăm că naşterea Lui este în afară de timp şi fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei, chipul ipostasei Tatălui” , înţelepciunea şi puterea cea vie , Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanţială, desăvârşită şi vie a nevăzutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl şi în Tatăl, născut din el din veşnicie şi fără de început. Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl şi Fiul, care s-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată, fără de Fiu. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, nefiind înainte de aceasta Tată, şi astfel s-a schimbat din a nu fi Tată în a deveni Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie. Căci este cu neputinţă să spunem că Dumnezeu este lipsit de facultatea firească de a naşte. Iar facultatea de a naşte constă în a naşte din El, adică din propria Sa fiinţă ceva asemenea cu El după fire. Este însă necucernic să spunem cu privire la naşterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme şi că existenţa Fiului este posterioară existenţei Tatălui. Deoarece spunem că naşterea Fiului este din El, adică din natura Tatălui. Iar dacă admitem că Fiul nu coexistă dintru început cu Tatăl, din care este născut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatălui, anume că nefiind dintru început Tată a devenit pe urmă Tată. În adevăr, chiar dacă lumea s-a făcut pe urmă, totuşi nu s-a făcut din fiinţa lui Dumnezeu. Ea a fost adusă, prin voinţa şi prin puterea Lui, de la neexistenţă la existenţă; dar prin aceasta nu urmează o schimbare a firii lui Dumnezeu. Naşterea este actul prin care se scoate din fiinţa celui care naşte cel ce se naşte asemenea cu el dupã fiinţă. Zidirea şi crearea, însă, este un act extern, în care ceea ce se zideşte şi se creează nu provine din fiinţa celui care zideşte şi creează, ci este cu totul deosebit de el.
De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatãl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei.

El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine.
Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte are Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenãscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane. Aşadar, toate câte le are Fiul şi Duhul, le are de la Tatăl, şi însăşi existenţa. Dacă nu este Tatãl nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Şi din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există şi Fiul şi Duhul. Şi din cauza Tatălui, şi Fiul şi Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de nenaştere, de naştere şi de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însuşiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase.
Spunem că fiecare din cele trei ipostase are o ipostasă desăvârşită, ca să nu admitem o fire compusă desăvârşită din trei ipostase nedesăvârşite, ci o singură fiinţă, în trei ipostase desăvârşite, simplă, mai presus de desăvârşire şi mai înainte de desăvârşire. Căci tot ceea ce este format din lucruri nedesăvârşite este negreşit compus. Dar din ipostase desăvârşite este cu neputinţă să avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem că specia este din ipostase, ci în ipostase. Spunem că sunt nedesăvârşite acelea care nu păstrează specia lucrului săvârşit din ele. Piatra, lemnul şi fierul fiecare în sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desăvârşite; dar raportate la clădirea făcutã din ele, fiecare este nedesăvârşită, căci nu este fiecare din ele în sine clădire.

Florin CREŞTINUL

Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe

Sfanta Taina a Botezului

 Sfantul Botez este Taina prin care omul, prin intreita afundare in apa in numele Prea Sfintei Treimi, dobandeste iertare de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana atunci (in cazul in care cel botezat este matur), se naste din nou duhovniceste si devine membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit si „usa tainelor”, fiindca numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu dupa har si madulare vii ale trupului Sau mistic si numai astfel, botezati fiind, putem primi si celelalte Taine.

botez1Botezul este intemeiat ca Taina de Mantuitorul prin cuvintele: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28,19).
Sfanta Scriptura prezinta un singur element de savarsire a botezului si anume apa (Ioan 3,5). Aceasta apa trebuie sa fie curata si sfintita de catre preot inainte de inceperea randuielii propriu-zise. Practica aceasta se pare ca a fost adoptata inca din timpurile Bisericii apostolice.
Formula care se rosteste cu aceasta ocazie este: Se boteaza robul lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in timp ce catehumenul este cufundat de trei ori in apa, desemnand cele trei zile cat a stat Mantuitorul in mormant.
Savarsitorul Tainei este insusi Domnul Hristos, pe care slujitorii cei vazuti ai Tainei, episcopul sau preotul, Il

invoca. Insasi formula centrala a botezului arata aceasta: „Se boteaza…” si nu „Te botez …”, adica Hristos boteaza prin mana preotului. In cazuri de exceptie, cand cineva este in pericol de moarte si nu este botezat, Biserica a randuit ca aceasta Taina sa fie savarsita de orice crestin ortodox, cufundandu-l in apa de trei ori si rostind: Se boteaza robul lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Daca primitorul Tainei Traieste, Botezul poate fi continuat dupa obisnuita randuiala, de catre preot, fara a mai rosti formula
Primitorii acestei Taine sunt toti oamenii, indiferent de varsta (Ioan 5,6). Copiii, dupa cum stim, nu pot marturisi credinta, dar Sfanta Scriptura ne da exemple cand, pentru credinta altora, unii au dobandit vindecarea. Urmare a acestor argumente, Biserica a randuit nasia, bazandu-se pe Sfanta Scriptura: „Oricine va primi in numele Meu pe acesti copii, pe Mine Ma primeste, si oricine Ma primeste, nu pe Mine Ma primeste, ci pe Cel ce M-a trimis” (Matei 18,5). Cuvintele acestea se refera la cel botezat in numele lui Hristos.
Sfintii Apostoli au botezat si pe cei maturi, dar si pe cei mici, chiar si familii intregi (Corneliu sutasul, vaduva Lidia, Stefana). Despre toti acestia Sciptura spune ca s-au botezat ei si casa lor.
Traind cu convingere adevarurile de credinta ale Bisericii, sa staruim intru predicarea a ceea ce Mantuitorul ne-a poruncit: un domn, o credinta, un botez (Efeseni 4,5).

Taina Mirungerii
Taina Mirungerii este lucrarea sfanta, instituita de Hristos, prin care cel botezat se impartaseste de darurile Duhului Sfant, pentru sporirea si intarirea in viata duhovniceasca.

Aceasta Taina se savarseste in timpul oficierii Tainei Botezului, imediat dupa scoaterea pruncului din apa. in Biserica Ortodoxa administrarea acestei taine se face odata cu slujba Botezului, pentru a-i oferi celui botezat – chiar prunc fiind – darurile lucratoare ale Duhului Sfant. in Biserica Catolica aceasta Taina se numeste „confirmare” si se administreaza la 14 ani, considerandu-se ca atunci adolescentul crestin este constient de Taina pe care o primeste.

sfintele_taineMateria (Sfantul Mir) este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregatit dupa o randuiala speciala in Joia Mare (Saptamana Patimilor) si sfintit de catre episcopii unei Biserici locale. Sfintirea Sfantului Mir de catre episcopii unei anumite Biserici locale este tocmai manifestarea autocefaliei acelei Biserici Ortodoxe. Prin multimea mirodeniilor din care este facut, el inchipuie multimea si diversitatea darurilor si a puterilor Duhului Sfant.   Sfantul  Mir  e  folosit  nu  numai  in  Taina Mirungerii, ci si in sfintirea antimiselor si a bisericilor.

Lucrarea propriu-zisa a acestei Taine consta din ungerea cu Sfantul Mir a noului botezat, facandu-i-se semnul sfintei cruci pe mai multe parti ale trupului, cu rostirea formulei: „Pecetea darului Duhului Sfant. Amin”. Prin aceasta ungere se pune in valoare si trupul omului, care prin simturi, dorinte si prin toate faptele lui, este colaborator al sufletului. Precizam ca Taina Mirungerii, ca si Taina Botezului, are caracter unic, caci nu ne putem impartasi de ea decat o singura data in viata. Dupa canoanele Bisericii Ortodoxe, aceasta Taina nu se repeta, chiar daca se obisnuiste ca cei care s-au lepadat de credinta crestina sau au parasit Sfanta Biserica si vor sa se intoarca din nou la ea, sa fie iarasi unsi; aceasta nu inseamna o repetare a sfintei Taine, ci doar o reintarire in dreapta credinta.

Ungerea aceasta este, deci, semnul darului Duhului Sfant, care s-a pogorat in chip vazut asupra Mantuitorului si asupra Sfintilor Apostoli si care, acum, este pecetea care ni se da si noua, dupa botez, in chip nevazut. Prin mirungere, noul botezat este acum crestin adevarat si deplin, un nou Hristos, adica „uns” al Domnului, caci, cuvantul Hristos inseamna uns.

DICTIONAR:
Antimis = obiect liturgic confectionat dintr-o bucata de panza de in sau de matase care simbolizeaza mormantul si giulgiul in care a fost infasurat Mantuitorul. Fara antimis nu poate fi oficiata Sfanta Liturghie.

Taina Pocaintei

Pocainta – prin mijlocirea unor manifestari vazute din partea credinciosul si a preotului in Biserica, credinciosul obtine harul iertarii pacatelor de la Dumnezeu. Cine face pacatul – a zis Mantuitorul – este rob al pacatului (Ioan 8,34). Mantuirea din robia pacatului inseamna eliberare. Iata de ce spunem si marturisim intr-o multime de rugaciuni ca Iisus Hristos este eliberatorul si Mantuitorul lumii. Pentru ca El, prin adevarul si harul Sau curatitor si sfintitor ne face curati de pacate si astfel liberi. In slujba acestei curatiri si eliberari sufletesti sta pocainta crestina cu elementele ei esentiale: cainta, marturisirea si dezlegarea pacatelor.
Spovedania pacatelor aduce cu sine    linistire constiintei, cercetarea, fericirea si apropierea de Dumnezeu. Cea mai frumoasa marturisire a pacatelor o face Proorocul David in Psalmul 50.

Proorocul Isaia vorbeste despre pocainta aprins si cu putere ca un trimis al lui Dumnezeu: „Cel ticalos sa lase calea lui si omul cel nedrept vicleniile lui si sa se intoarca la Domnul Dumnezeu cel bogat in iertare si atunci se va indura de el” (Isaia 57,7).
Cum sa se faca pocainta ne-a aratat Mantuitorul. Exemplul clasic al pocaintei in Evanghelia Mantuitorului ni-l prezinta parabola fiului risipitor (Luca 15, 11-24). In aceasta parabola avem toate elementele unei pocainte complete: Omul pacatos, recunoasterea si marturisirea pacatelor, convertirea, rugaciunea de iertare, cainta, hotararea de indreptare, parintele care primeste pocainta si iarta pe pacatos. Ea oglindeste tot ceea ce putem desemna ca fiind o pocainta evanghelica integrala. Tinta superioara a pocaintei este perfectiunea morala si spirituala.

Pocainta evanghelica se incoroneaza cu iertarea pacatelor. Acesta este specificul crestin al Sfintei Taine a Pocaintei, caci realitatea de la care plecam, in adevarata pocainta, este pacatul, iar efectul la care vrem sa ajungem este iertarea pacatelor.
In contextul acestei adevarate pocainte, credinciosul trebuie sa traiasca o autentica viata crestina, desavarsindu-se prin rugaciune, post, milostenii, lacrimi de cainta, dragoste frateasca si altele. 

Vremea pocaintei este limitata la viata pamanteasca. Prin moarte, pacatosul intra intr-o stare in care nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa, nadajduind doar in milostivirea lui Dumnezeu si in rugaciunile pe care le face pentru el Biserica si, in Biserica, toti cei care l-au iubit.
Din toate cele prezentate mai sus, ca si din cuprinsul invataturii Bisericii Ortodoxe, reiese clar ca pocainta este o lucrare dumnezeiasca mantuitoare.

Sfanta Impartasanie

euharistieSfanta impartasanie este Taina Bisericii care constituie centrul cultului crestin. Prin aceasta taina se realizeaza in mod real unirea credinciosului cu Iisus Hristos, prin primirea (impartasirea) cu Trupul si Singele Sau, sub forma painii si a vinului.
Impartasania se mai numeste si Euharistie (multumire, recunostinta) si Cuminecare (comuniune, legatura), cuvinte care pun in evidenta faptul ca prin ea, credinciosul se impartaseste de insusi Mantuitorul Hristos, prin Sfantul Trup si Singe al Sau si, in acelasi timp comuniune reala   cu   toti   cei   ce   se impartasesc   si   traiesc   in Hristos, cu toti cei ce sunt madulare vii ale Trupului Sau, care este Biserica Sa, atat cei din lumea de aici cat si cei trecuti in lumea de dincolo. Mantuitorul Hristos a instituit aceasta taina la Cina cea de Taina*, cand „a luat Iisus paine si binecuvantand, a frant si le-a dat lor (ucenicilor) si a   zis: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Si luand paharul, multumind, le-a dat si au baut din el toti. Si a zis lor: Acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa” (Marcu 14, 22-24). Prin aceste acte Iisus Hristos pune temelia cultului crestin, care ne prilejuieste si noua, celor de astazi, sa fim partasi, in chip nesangeros – dar in mod real, nu doar simbolic sau ca o comemorare – la jertfa singeroasa pe care a adus-o pe Golgota, prin moartea pe cruce, dar si sa iesim din moarte, cu moartea Sa pe moarte calcand, primind viata Sa ca izvor al vietii noastre vesnice.

Aceasta temelie reprezinta pentru fiecare in parte si pentru toti impreuna participarea actuala, aici si acum, in viata noastra pamanteasca, la viata lui Hristos, ca madulare vii ale trupului Sau mistic. De aceea Taina Euharistiei este nu numai lucrarea tainica, de neinteles, dar reala in care noi traim in Hristos si Hristos traieste in noi, ci este si Taina Bisericii, caci toti cei ce traim in Hristos devenim un singur trup unit in Duhul Sfant, devenim Trupul Sau, care este Biserica. Prin impartasirea cu vrednicie cu Hristos noi nu suntem doar sfintiti, curatati si pregatiti pentru o mantuire viitoare, ci suntem deja partasi – in mod nedeplin, ca o pregustare, dar deja partasi ai acestei mantuiri, partasi ai vietii in Hristos, partasi ai imparatiei lui Dumnezeu, partasi ai lumii de aici la lumea de dincolo
De aceea Sfanta Liturghie, slujba in care se oficiaza aceasta taina, este numita si Cerul pe pamant, nu pentru ca folosim cuvinte frumoase, poetice, ci pentru ca, in mod real, in Sfanta Liturghie are loc o strapungere a timpului si vietii pamantesti de catre conditia vietii de dincolo. Pregatirea pentru primirea Sfintei impartasanii se face atat prin post si rugaciune, cat si  prin marturisirea pacatelor (Taina Spovedaniei) si impacarea cu toti (iertarea), iar in ziua respectiva, inainte de impartasanie nu se va manca nimic. Actul impartasirii are loc, de obicei, in timpul Sfintei Liturghii, dupa ce preotul zice: „Sa luam aminte! Sfintele, sfintilor”, iar strana raspunde: „Unul sfant, Unul Domn, Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu: Tatal, Amin!”. Atunci credinciosii care sunt pregatiti (au postit, s-au spovedit si au dezlegare de la preot pentru a se impartasi, s-au impacat cu toti si au iertat, cerand iertare) vin in fata altarului, la usile imparatesti si primesc Sfanta impartasanie.
DICTIONAR: Cina cea de Taina = ultima cina luata de Hristos cu ucenicii Sai, in joia dinaintea patimilor. Se numeste de Taina, tocmai pentru ca instituie aceasta taina, prin care trupul si sangele lui Hristos se ofera spre mancare lumii, care devine Biserica, sub forma painii si a vinului euharistice.

Taina Preotiei (Hirotonia)

Preotia este Taina in care, prin punerea mainilor episcopului si prin rugaciune, se pogoara harul divin asupra candidatului, de parte barbateasca, anume pregatit, sfintindu-l si asezandu-l in una din treptele ierarhiei bisericesti diacon, preot sau episcop impartasindu-i puterea de a invata pe oameni cuvantul lui Dumnezeu, de a-i sfinti prin Sfintele Taine si ierurgii si de a-i conduce pe calea mantuirii. Datorita acestui inalt scop, Taina Preotiei este de o importanta covarsitoare. Preotul, dupa cuvantul Mantuitorului, este „lumina lumii” si „sarea pamantului” si ca atare viata lui personala trebuie sa fie de o moralitate exemplara, facandu-se pilda pastoritilor sai.

Comportamentul sau trebuie sa fie de asa fel incat oamenii, vazand faptele lui, sa preamareasca pe Dumnezeu, iar el sa poata zice pastoritilor sai ca sfantul apostol Pavel: „Fiti urmatori mie precum si eu lui Hristos” (I Cor XII). Preotia este o lucrare de temelie in Biserica, caci prin ea se prelungeste pana la sfarsitul veacurilor preotia Mantuitorului. Fara preotie nu exista Taine si fara Taine nu se impartaseste harul dumnezeiesc, iar fara har nu se poate primi maxresdefaultmantuirea. Preotii, constienti de misiunea deosebita pe care o au, trebuie sa lucreze cu timp si fara timp spre a ingriji de oile cele cuvantatoare ale lui Hristos. Sfantul apostol Pavel, in consfatuirea ce a avut-o cu pastorii Bisericii din Milet si Efes, le atrage atentia asupra marii raspunderi in fata lui Hristos, zicandu-le: „ Luati aminte de voi si insiva si de toata turma peste care Duhul Sfant v-a pus episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau ” (Fapte XX 28). Iar credinciosii sunt datori sa se poarte cu deosebit respect fata de preoti si sa asculte de dansii, caci Mantuitorul a spus: „ Cel ce va asculta pe voi, pe mine Ma asculta si cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada, si de Cel ce M-a trimis pe Mine” (LucaX 16).

Preotii primesc harul si puterea preoteasca de la Hristos. Harul impartasit prin hirotonie leaga pentru totdeauna pe cel hirotonit de preotie, asa ca aceasta Taina nu numai ca nu se repeta, ci ea nu se poate pierde niciodata, incat cel ce a fost o data hirotonit nu mai poate deveni mirean. El poate fi oprit din slujirea sa de catre episcop, in cazul unor grave abateri, prin depunere sau caterisire, dar harul preotiei nu-i poate fi luat.
Preotia este prin urmare o sfanta taina, intemeiata de insusi Mantuitorul Hristos, mai inainte de inaltarea Sa la cer, spre a-i continua opera de mantuire. Prin pregatirea moral-intelectuala speciala, dar mai ales prin harul lui Dumnezeu Cel nevazut, transmis prin Taina Hirotoniei, persoana preotului este investita sa invete, sa sfinteasca si sa conduca pe credinciosi, in masura conferita de treapta ierarhica ce i se confera prin hirotonie. Deci slujirea preotiei nu este de la oameni si nu se intemeiaza pe puterea oamenilor, ci este de la Dumnezeu si se intemeiaza pe porunca lui Dumnezeu. De aceea nimeni nu-si poate lua singur cinstea de a fi preot, daca nu estre chemat de sus (Evrei V 4) dupa cum nimeni nu poate invata cuvantul lui Dumnezeu daca nu este trimis (Romani X15) pentru ca nu toti sunt apostoli, nu toti sunt invatatori si nu toti sunt pastori (Efeseni IV 11-12), si, zicem noi, nu toti pot fi preoti.

De aceea, mirenii trebuie sa cinsteasca ierarhia bisericeasca, iar diaconii, preotii si episcopii trebuie sa fie in permanenta constienti de misiunea cereasca pe care o au in lume si de responsabilitatea fata de credinciosii pe care ii pastoresc, caci ei sunt, dupa cum spune sfantul apostol Pavel: „slugi ai lui Hristos si iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu”  (ICorinteni IV1).

Taina Cununiei
Cununia sau Nunta este una din cele sapte Sfinte Taine, anume aceea in care unirea conjugala se consfinteste, se binecuvinteaza si devine Taina, caci „Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica”(Efeseni 5,32). intrucat Taina este o lucrare sfanta in care, printr-un semn vizibil, este impartasit credinciosilor harul nevazut al lui Dumnezeu, este de folos sa intelegem continutul acestei slujbe care ridica unirea dintre un barbat si o femeie la rangul de Sfanta Taina.

Mult prea des casatoria este privita in aspectul ei exterior, functional, ca o institutie naturala sau sociala si terestra. Biserica insa, instituind Cununia ca Taina, marturiseste ca mirii primesc prin slujba cununiei harul unitatii, harul dumnezeiesc care ii uneste pe cei doi, pentru a se implini unul prin celalalt si impreuna, unul prin celalalt, sa implineasca scopul vietii pamantesti: „sa va faceti partasi dumnezeiestii firi” (II Petru 1,4). Viata prozaica de zi cu zi acopera de multe ori caracterul tainic al casatoriei, aceasta unitate a doua persoane, prin care unul se reveleaza celuilalt si, prin aceasta revelare reciproca in iubire, fiecare devine capabil de a primi revelarea lucrarii si prezentei lui Dumnezeu, revelarea persoanei sale si a celei iubite in adancimea iubirii si ocrotirii lui Dumnezeu.

Viata pamanteasca este locul si timpul in care fiecare om descopera drumul spre viata vesnica, devine capabil de a se impartasi de vesnicia iubirii lui Dumnezeu sau, dimpotriva, se inchide in propriul egoism si, nedescoperind iubirea, se face partas mortii vesnice.

Cununia este totodata Taina celor doi tineri care isi unesc vietile, pentru a se desavarsi unul prin celalalt, a deveni o singura fiinta, ramanand totusi doua persoane, dupa chipul Sfintei Treimi: Dumnezeu este Unul in fiinta si intreit in persoane -Tatal, Fiul si Sfantul Duh – Unul si Trei deopotriva, in acelasi chip cei doi soti devin o singura fiinta, fiind doua persoane. Iubirea dintre soti, care este o partasie la iubirea lui Dumnezeu, este cea care realizeaza unitatea dintre cele doua persoane intr-o singura fiinta.  Iubirea umana este transfigurata din ordinea trupescului in cea a duhului, este curatita de intinaciunea pacatului si este restaurata in harul dumnezeiesc, este sfintita, pentru a putea fi induhovnicita si partasa la iubirea curata a lui Dumnezeu. Momentul central al slujbei este incununarea mirilor, cand se cere de la Dumnezeu pentru miri sa ii incununeze „cu slava si cu cinste”, atribute ale Duhului Sfant. De aceea, o legatura dintre barbat si femeie nesfintita prin Taina Cununiei este pacat, pentru ca iubirea este necuratita de patimi, ramane trupeasca si nedemna de a fi partasa la sfintenia iubirii lui Dumnezeu.

Sfantul Maslu

Sfanta Taina a Maslului este lucrarea prin care o persoana, prin rugaciunile preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit, primeste harul tamaduirii, al mangaierii, al intaririi in purtarea cu vrednicie a incercarii ce a venit asupra sa si al iertarii de pacate.

Sfantul Iacob vorbeste despre Sfantul Maslu, zicand: „Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-1 cu untdelemn in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica si de va fi facut pacate i se vor ierta lui” (Iacob 5, 14-15).

Sfantul Maslu a fost instituit de Mantuitorul, practicat de Sfintii Apostoli si de Biserica prin slujitorii ei sfintiti.
Sfantul Maslu se savarseste fie la Biserica, fie la casa bolnavului. in ceea ce priveste timpul, se face oricand este nevoie. Se obisnuieste insa sa se faca Sfantul Maslu in zilele de luni, miercuri si vineri si in timpul posturilor de peste an. Dupa randuiala Sfintei Biserici, Sfantul Maslu se savarseste de sapte preoti, dupa numarul celor sapte daruri ale Duhului Sfant, despre care vorbeste proorocul Isaia (cap. 11,2-3). La nevoie, Sfantul Maslu poate fi savarsit si de mai putini preoti, pana la cel putin doi.
Cand Maslul se face la casa bolnavului, atunci acesta trebuie sa fie spovedit si impartasit.

Untdelemnul sfintit la Sfantul Maslu, cu care este uns bolnavul, este simbol al indurarii divine si totodata medicament, mijloc de insanatosire, avand o intrebuintare foarte veche, amintita si in Sfanta Scriptura (Luca 10,34; Marcu 6,13). Acest untdelemn se poate pune in candela sa arda, poate fi folosit la miruit sau se poate amesteca cu faina de la Maslu si sa se faca painisoare din care se da bolnavului sa manance.
Efectele Tainei Sfantului Maslu – vindecarea bolilor trupesti si usurarea sufleteasca – depind de credinta celui ce primeste aceasta Taina, dupa cuvantul Mantuitorului: „Fie voua dupa credinta voastra” (Matei 9,29).
Biserica, folosind Sfanta Taina a Maslului pentru ocrotirea sanatatii trupesti si sufletesti a credinciosilor, nu exclude consultarea medicala si folosirea medicamentelor in caz de boala, ci prin aceasta Taina vrea sa-i apropie pe credinciosi de Hristos care da vindecarea, iar bolnavul devenit sanatos trupeste si sufleteste, prin binefacerile Sfantului Maslu, poate trai o viata curata.

Florin CREȘTINUL

Editorialul ediției: Iohannis, către Guvern și PSD: Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?

Președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului și PSD să răspundă „clar și documentat” dacă mai au „bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului”.   

Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenția că guvernul nu a depus suficiente proiecte pentru cheltuirea fondurilor europene primite de România în acest an și că este deja prea târziu pentru ca cele 23 de miliarde de euro să fie iohannis-a-promulgat-legea-lui-dragnea_52001alocate pentru proiecte privind dezvoltarea țării.  De asemenea, Iohannis le-a cerut guvernului și PSD să răspundă la două întrebări legate de Pilonul II de pensii. 

 Despre fondurile europene:

  • Vreau să se înțeleagă că cele ce urmează reprezintă o atenționare pentru Guvernul României.
  • Din 31 de miliarde de euro fonduri europene atrase, nu am folosit nici măcar 5. Acestea sunt date oficiale de pe site-ul Comisiei Europene, dar și informații de la Guvernul României. Ultima informare de pe site-ul Guvernului este din februarie. Suntem în luna mai. Nu știu de ce pe site-ul Guvernului nu se publică informații la zi. Am luat atunci date actualizate de pe site-ul Comisiei Europene, unde datele sunt, evident, la zi.
  • Fondurile europene se compun din 2 categorii mari: cele de coeziune, folosite pentru dezvoltare, fondurile politicii agricole și fonduri mai mici, la care nu ma voi referi azi.
  • Aceștia nu sunt bani pe care ne obligă cineva să îi folosim în vreun fel, ci pentru a dezvolta România: pentru construcția de autostrăzi, de spitale, de reabilitare a rețelei de apă etc. Depinde de noi cum folosim acești bani și cum punem aceste proiecte în operă.
  • Din 23 de miliarde de euro, cât putem folosi pentru dezvoltarea României, noi până acum am folosit 2,2 miliarde, nici măcar o zecime, și suntem dincolo de jumătatea perioadei bugetate.
  • Acum cineva ar putea spune că nu face nimic, că vom folosi banii. Asta ar însemana că existe proiecte, dar aflăm de la guvernanții noștri că vem doar pentru 40% din acești bani proiecte. Adică nici măcar pentru jumătate nu avem deja proiecte depuse. E foarte târziu.
  • Guvernul trebuie să se preocupe mai intens de această chestiune. Sunt bani care trebuie folosiți pentru dezvoltarea României.

Despre Pilonul II de pensii:

  • Până și cei de la PSD se contrazic între ei: ba se suspendă, ba nu, ba există un proiect, ba nu. O harababură totală. Lumea își pune întrebarea: de ce s-a creat această incertitudine din partea PSD? Ce urmăresc? Oare nu s-au înțeles între ei? Greu de crezut.
  • Cred că Guvernul și PSD trebuie să răspundă clar și documentat la 2 întrebări:
  1. Ce aveți de gând cu pilonul II de pensii? Clar, răspicat, cu argumente.
  2. Mai aveți bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului?

  Klaus Iohannis a declarat că nu va comenta decizia liderului PNL Ludovic Orban de a depune o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă și a acuzat guvernul că face ping-pong cu Pilonul II de pensii. 

  Săptămâna trecută, președintele Iohannis promitea că va face declarații despre eșecul României de a atrage fonduri europene: „Avem nerealizări majore la capitolul fonduri europene şi voi face în zilele următoare o declaraţie pe această temă, fiindcă altfel se pare că doar se scriu scrisori şi nu se rezolvă problema. Eu îmi doresc ca România să atragă fonduri europene, fiindcă acestea sunt necesare pentru dezvoltarea noastră”. „Cred că vă amintiţi, a fost parcă chiar la învestirea nu ştiu cărui Guvern PSD, că au fost multe, cred că Guvernul Tudose, exact înainte de depunerea jurământului, în cadrul audierilor în Parlament, cineva a spus afirmaţia că se desfiinţează Pilonul II. Iată că de atunci a apărut un fel de ping-pong de declaraţii. Ba se desfiinţează, ba nu se desfiinţează, ba se naţionalizează, ba nu se naţionalizează, ba se suspendă, ba nu se suspendă. Este foarte, foarte îngrijorător. Această abordare este la limita unei guvernări diletante foarte toxice şi îi somez pe guvernanţi să îşi revină, să clarifice odată pentru totdeauna care este intenţia lor legată de Pilonul II”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, luni seară.

Dacă președintele, șefa guvernului și liderii politici cu greutate ar citi stenogramele discuțiilor care se purtau în urmă cu 40-50 de ani, ar înțelege, poate, importanța negocierilor bazate pe urmărirea interesului național și necesitatea coerenței în politica externă.

ponta-iohannis1Politica externă a fost mereu folosită ca armă în politica internă. Aceasta este și una dintre cauzele ineficienței ei, dincolo de perpetua incoerență, din ultimii aproape 30 de ani. La începutul anilor ’90, Iliescu prefera Moscova, nu Washingtonul și în interior miza pe conflictele interetnice. Apoi, după ce URSS s-a făcut praf, România a rămas o vreme în derivă, în vreme ce vecinele ei din Europa Centrală mergeau în pas alert spre Vest. Abia după 1998 a fost aleasă cu adevărat direcția actuală: spre NATO și UE. Deși atenuată, divergența dintre Est și Vest ține și azi capul de afiș, chiar dacă la suprafață nu e prea clar ce gesturi ne duc spre Occident și ce anume ne ține blocați. În plus, se vede tot mai mult lipsa expertizei în politica externă. Guvernul actual se folosește de această pârghie ca și cum înaintea lui nu a mai existat nimic, ca și cum nimeni nu cunoaște nici măcar istoria ultimilor ani. Un fapt paradoxal, fiindcă Teodor Meleșcanu și-a petrecut aproape jumătate de secol în Ministerul de Externe și ar putea fi memoria vie a acestei instituții, dacă cineva ar avea cu adevărat nevoie de așa ceva. Domnul Meleșcanu știe exact cum a evoluat România, o țară săracă și neimportantă în perioada anilor ’68-’75, și cum a ajuns să fie parte din ecuații cu mari jucători globali, cu o strategie gândită să ajute Bucureștiul și în alte domenii. Probabil că ministrul de Externe a încercat să echilibreze cumva lucrurile, iar guvernul, oricum, s-a ferit să adopte, în prezența lui, vestitul Memorandum de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, fără ca în prealabil să fi existat negocieri importante din care să rezulte ce câștigă și ce pierde România din acest aranjament.

 Teodor Meleșcanu a cunoscut îndeaproape rolul pe care-l juca România în Orientul Mijlociu, ca diplomat la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale de la Geneva.

 Sigur că, într-o dictatură, coerența politicii externe nu e la fel de complicată ca în democrație. Întrebarea e dacă astăzi decidenții noștri de prim rang știu exact care este interesul României. Spre exemplu, discuțiile dintre Henry Kissinger, consilier pentru securitate națională (1969-1975) și secretar de stat sub doi președinți americani (1973 și 1977), și Nicolae Ceaușescu arată un anumit interes al României de a juca un rol important, pentru ca în paralel să aibă și câștiguri colaterale, mai ales economice. În dialogul cu diplomatul american, Ceaușescu ajunge în cele din urmă la ceea ce-l interesa cel mai mult: investițiile americane în România. Kissinger îi promite inclusiv credite avantajoase și sprijin din partea președinției pentru investiții. „Politica noastră este ca România să fie menținută în fruntea listei țărilor din Europa Răsăriteană în privința colaborării cu SUA“, îi spune Kissinger lui Ceaușescu.

 Un pasaj al stenogramei de la una dintre întâlnirile celor doi sugerează și un alt timp de negocieri (Stenograma întâlnirii din 3 noiembrie 1974), față de cel din zilele noastre: 

„Kissinger: Secretul acțiunii noastre de anul trecut și de anul acesta este că SUA nu au anunțat niciodată un scop final, ci au avansat pas cu pas. Aceasta i-a împiedicat pe oponenții noștri din interior să se unifice. De asemenea, Israelului i-a fost mai greu să ne reziste. Acesta este acum singurul mod de a proceda care poate avea succes. Alternativa este înghețarea situației sau un război. Apreciez că un război ar fi acum fără rezultat: o victorie tactică pentru israelieni, dar un nou impas strategic (…)

 Ceaușescu: Situația este desigur complexă în Orientul Mijlociu. Și eu m-am întâlnit practic cu toțiconducătorii arabi, în afară de regele Faisal [al Arabiei Saudite] (…) Acum cinci ani, când ați venit cu președintele Nixon, relațiile noastre cu țările arabe nu erau prea bune, iar după vizită, cu sprijinul prietenilor, aceste relații s-au înrăutățit și mai mult. Actualmente, aș putea spune că dintre țările socialiste, poate cu excepția Iugoslaviei, avem, poate, cele mai bune relații cu țările arabe.

Kissinger: (…) Este și impresia mea după discuțiile avute cu arabii.

Ceaușescu: Avem relații bune și cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (…) În lumea arabă s-au produs schimbări radicale (…) Astăzi este acceptat faptul că Israelul este o realitate și că trebuie să se ajungă la o înțelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia și romantismul din trecut au dispărut în mare măsură în ce privește Israelul (…) Aceasta creează, după părerea mea, condițiile pentru soluționarea acceptabilă a tuturor părților. (…) Recunoașterea OEP era de așteptat și nu trebuie considerat ca ceva surprinzător.

 Kissinger: Nu sunt surprins, dar cred că acum s-a făcut o greșeală tactică.

 Ceaușescu: Chiar și tactic nu este o greșeală. Israelul însuși are nevoie de anumite zguduiri pentru a înțelege realitatea. Ieri am discutat despre aceasta cu ministrul Economiei, Bar-Lev.“

klaus-iohannis-nu-l-vrea-pe-liviu-dragnea-la-palatul-victoria-1031635-465x390 Dacă președintele, șefa guvernului și liderii politici cu greutate ar citi stenogramele discuțiilor care se purtau la acest nivel în urmă cu 40-50 de ani, ar înțelege, poate, importanța negocierilor bazate pe urmărirea interesului național și necesitatea coerenței în politica externă. Nu putem compara România de azi cu cea din vremea lui Ceaușescu, dar poate unele detalii din politica internațională de atunci merită cunoscute de liderii actuali.

Reapare contribuţia la angajator. Suspendarea contribuţiei la Pilonul II, imeninentă

Propunerea de proiect de lege privind Pilonul II de pensii conţine un aspect care a fost trecut cu vederea, declară la RFI senatorul PNL Florin Cîţu, preşedintele Comisiei economice din Senat: contribuţia angajatorului va fi egală cu a angajatului, în funcţie de mărimea companiei.

 ,,Deja PSD a devenit penibil în ceea ce priveşte această discuţie despre Pilonul II şi despre Pilonul administrat privat. Acum, deja ştim că, în 2018, contribuţia a fost scăzută de la 6 la sută, cât scria în lege, la 3,75, asta înseamnă deja că banii care se duceau către Pilonul II de pensii au fost tăiaţi. (…) Deci, suspendarea contribuţiei către Pilonul II de pensii este doar o chestiune de timp. Şi nici nu cred că există un dubiu şi cred că cetăţenii deja ştiu că, în 2018, în partea a doua a anului, acest lucru se va întâmpla. Chiar şi Liviu Dragnea, ieri, în declaraţia pe care a dat-o a spus că se analizează dacă suspendarea este un lucru bun sau nu. Deci, în momentul în care discuţi despre aşa ceva şi recunoşti public, este clar că acest lucru se va întâmpla. Din punctul meu de vedere, nu există niciun dubiu aici„, a afirmat Florin Cîţu, într-un interviu acordat RFI.

 El a arătat că, dacă se va ajunge la suspendarea totală a contribuţiilor, cetăţenii care au astfel de conturi de pensii administrate privat vor trebui să depună plângeri penale împotriva celor care au luat o astfel de decizie.

 ,,În cazul în care se vor atinge de aceşti bani – de care deja s-au atins, şi aşteptăm să iasă din Parlament Ordonanţa 82 – dar dacă vor merge mai departe cu suspendarea totală, nu ne rămâne decât o singură variantă şi mie şi cetăţenilor care au conturi privat administrate de pensii: să facem o plângere penală împotriva acestor oameni, pentru că trebuie să răspundă personal pentru acest furt, deja vorbim de furt„, a spus senatorul PNL.

 Potrivit acestuia, se pregăteşte şi reintroducerea contribuţiei la angajator, lucru prevăzut în proiectul de lege, dar care a fost trecut cu vederea până acum.

 ,,Acest proiect de lege mai face un lucru – şi acum vă citesc din acest proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat Pilonul II, propunerea de proiect de lege, apare contribuţia la angajator, care spune aşa: contribuţia angajatorului este egală cu a angajatului, în funcţie de mărimea companiei. Deci, după ce am avut transferul contribuţiilor, a fost aşa-numita revoluţie fiscală, care este o tâmpenie ce nu poate fi descrisă, acum reapare contribuţia la angajator. Deci, sunt două lucruri care se întâmplă: se suspendă contribuţia către Pilonul II de pensii şi reapare contribuţia la angajator. Cred că toţi angajatorii din România trebuie să fie conştienţi că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, pentru că este atât de mare gaura la buget”, a precizat Florin Cîţu.

 În opinia senatorului PNL, acest proiect de lege arată „dimensiunea găurii de la buget”, dar şi faptul că Guvernul a minţit, întrucât reapare contribuţia la angajator, după numai câteva luni de la suspendarea acesteia.

 Senatorul PNL a contrazis, totodată, afirmaţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora banii din Pilonul II de pensii sunt publici, punctând faptul că este vorba de bani privaţi.

ponta-dragnea ,,Aici este o minciună, sunt sigur că preşedintele PSD ştie că aceştia sunt bani privaţi. Este o minciună şi este, de fapt, o minciună premeditată, pentru că este clar că a început o campanie din partea PSD, care are două obiective: în primul rând, denigrarea şi demonizarea administratorilor de pensii private şi, în al doilea rând, de a spune că aceşti bani nu sunt privaţi. (…) Aceşti bani sunt privaţi, pentru că există o relaţie contractuală între persoana care are banii la acel fond administrat privat şi administratorul (…). Prin această declaraţie a lui, Liviu Dragnea încearcă să justifice faptul că aceşti bani pe care îi vor lua de la Pilonul II de pensii nu sunt o naţionalizare, aici vrea să ne ducă”, a mai spus Florin Cîţu. Se vede de la o poștă că în România disciplina populară nu există. În general poporul nu mai are educația cea avută înainte de  22 decembrie 1989. cei mai lipsiți de educație sunt oamenii politici. Se vede că ne lipsește un Vlad Țepeș. Dar va trebui odata și odată gheața se va sparge iar disciplina va invida România.

Cu aceasta vă doresc ca Sărbătorile Rusaliilor și Sfintei Treimi să vă aducă pace, sănătate cu multe bucurii și împliniri pe multiple planuri. Să auzim numai de bine și pe curând.

 General-colonel(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Constituirea Adunării Eparhiale

Marţi după-amiază a avut loc şedinţa de constituire a noii Adunări Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Desfăşurată sub autoritatea preşedintelui Adunării, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a PS Damaschin Dorneanul, vicarul arhiepiscopiei, a reunit membrii de drept ai acesteia, precum şi clericii şi mirenii propuşi de protopopiate, al căror mandat este de patru ani, ca şi membrii de onoare, beneficiari ai unui mandat asemănător ca durată. Au fost realeşi în noua Adunare forte puţini dintre deputaţii vechii Adunări.

  1   Au fost votate şi validate componenţa nominală a celor cinci comisii: administrativ-bisericească, culturală şi educaţională, economică şi bugetară, social-filantropică şi organizatorică, juridică şi de validare, cei trei reprezentanţi – un cleric şi doi mireni – ai Arhiepiscopiei în Adunarea Naţională Bisericească, Consiliul Eparhial – trei clerici şi şase mireni, Consistoriul Eparhial şi Consistoriul Monahal.

     Apreciind acest organism drept „trupul tainic al lui Hristos” – clerici şi mireni –, ÎPS Pimen a precizat câteva dintre atribuţiile membrilor Adunării. Ei trebuie să manifeste permanent ataşament pentru problemele Bisericii, având misiunea de a participa activ la viaţa acesteia, în toate sectoarele de activitate, pentru a se putea face faţă marilor provocări ale vremurilor, problemelor unei societăţi frământate, un exemplu grăitor fiind atacurile asupra familiei tradiţionale, când se încearcă să se pună sub protecţia legii fapte pe care Dumnezeu le-a pedepsit cu asprime. De asemenea, deputaţii trebuie să-şi asume misiunea de a menţine trează atenţia credincioşilor asupra uneia dintre marile probleme ale Bisericii Bucovinei, cea a retrocedării Fondului Bisericesc, atât de important pentru finanţarea marilor proiecte ale Bucovinei credincioase – întreţinerea 20180522_161938monumentelor ce fac provincia celebră în întreaga lume şi ajutorarea omului aflat în greutăţi – bătrâni, copii, bolnavi, cei aflaţi în sărăcie. Chiriarhul a evocat opinia extrem de favorabilă a diplomatului şi omului de cultură francez Paul Valery, care aprecia că Bucovina a fost un centru cultural al spaţiului românesc. Iar oamenii ei, a apreciat ierarhul nostru, sunt „gospodari, harnici, ajutători, oameni deosebiţi, şcoliţi, fruntaşi, încât mă simt cel mai fericit om pentru că mă aflu aici, în acest loc sfânt. Este greu, ne târăsc în procese pentru pădurile cedate parohiilor. Cedate la presiune şi nu de bunăvoie! Iar dacă caută un vinovat, acela sunt eu, Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor. Eu am făcut presiune!”.

Preluat după publicația Crai nou Suceava

Alegeri de ierarhi în Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit ieri, 24 mai 2018, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală din București, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a făcut alegeri de ierarhi pentru eparhii din țară și Republica Moldova. Astfel, PS Părinte Antonie de Orhei a fost ales Episcop al Episcopiei de Bălţi (fostă a Hotinului); arhim. Veniamin Goreanu a fost ales Episcop al Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail); iar arhim. Timotei Bel a fost ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, cu titulatura „Sătmăreanul”.

Înainte de începerea lucrărilor Sfântului Sinod, ierarhii au participat la o slujbă de Te Deum, oficiată de PS Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.

Alegeri_w2000_h1331_q100După citirea apelului nominal de către PS Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod, Întâistătătorul Bisericii noastre a prezentat principalele subiecte de pe ordinea de zi dezbătute în cadrul şedinţei Sfântului Sinod. „Avem pe ordinea de zi teme legate de introducerea în calendarul nostru a sărbătorii Icoanei Maicii Domnului «Îndrumătoarea», de la Mănăstirea Neamţ, după ce în luna martie am avut o bucurie deosebită să introducem în calendar sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului «Siriaca» de la Mănăstirea Ghighiu. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ este foarte veche, s-a bucurat de o evlavie deosebită în rândul credincioşilor de-a lungul secolelor şi se bucură şi astăzi de aceeaşi evlavie, iar ziua de prăznuire va fi 9 iulie. Această icoană a Maicii Domnului este cinstită şi în alte Biserici Ortodoxe. Mai avem subiecte legate de activităţile liturgice, de activităţile didactice ale şcolilor de teologie, precum şi alegeri de ierarhi, mai ales în unele scaune vacante de multă vreme. Este o binecuvântare că putem să săvârşim înainte de sărbătoarea mare a Cincizecimii, Pogorârea Duhului Sfânt, aceste alegeri care încurajează clerul şi credincioşii noştri pentru a dezvolta, amplifica activităţile pastorale, misionare, social-filantropice şi social-culturale din Biserica noastră. Avem, de asemenea, şi unele aspecte legate de relaţiile noastre cu Bisericile Ortodoxe surori, mai ales în ceea ce priveşte problema Ucrainei, unde există o Biserică Ortodoxă canonică şi două structuri considerate necanonice”, a spus Patriarhul României.

După aceste momente, PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a susţinut meditaţia duhovnicească „Episcopul, propovăduitor, apărător şi garant al păstrării dreptei credinţe în eparhia sa, în lumina Sfintei Scripturi şi învăţăturilor Sfinţilor Părinţi”. „Ierarhul se cuvine să fie întâi în toate: în veghe, în jertfelnicie, în dărnicie, în rugăciune, în post, în smerenie, în răbdare, în iertare şi mai ales în fidelitate faţă de credinţă şi apărarea ei. Dacă va face aşa, nu va avea nevoie de suportul legislaţiei bisericeşti tot timpul. Căci fraţii lui mai mici, preoţii, vor lucra nu din teamă de ierarh şi pedeapsă, ci cei mai mulţi vor lucra din conştiinţă, cu bună-credinţă, cu frică de Dumnezeu şi din iubire faţă de păstoriţii lor şi respect şi ascultare faţă de părintele lor duhovnicesc”, a precizat Preasfinţia Sa.

Intensificarea activității pastoral-misionare în eparhii

În continuare, au avut loc alegeri de episcopi pentru Episcopia de Bălţi şi Episcopia Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi de arhiereu-vicar pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Votul secret a fost organizat în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală după validarea candidaților de către Comisia canonică, juridică și pentru disciplină. Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a fost ales, prin vot secret de către Sfântul Sinod, Episcop al Episcopiei de Bălţi (fostă a Hotinului), cu 41 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. Arhim. Veniamin Goreanu, consilier patriarhal, a fost ales de către Sfântul Sinod în demnitatea de Episcop al Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu 37 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. Arhim. Timotei Bel, stareţ al Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”-Scărişoara Nouă şi exarh al mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, a fost ales de către Sfântul Sinod Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, cu titulatura „Sătmăreanul”, cu 43 de voturi din 45 de voturi valid exprimate.

Florin CFREȘTINUL

Procurorii cer închisoare pentru fugarul Ghiță și vor ca pedepsele sa fie executate efectiv

DNA a solicitat pentru Sebastian Ghiță condamnarea lui Sebastian Ghiță la o pedeapsă cu executare pentru dare de mită, spălare de bani, cumpărare de înfluență, într-un dosar în care este judecat alături de foști procurori și șefi ai poliției din Prahova.

Dosarul lui Ghiță este pe rolul instanței din iunie 2016, iar Înalta Curte a declarat luni finalizată cercetarea judecătorească în acest caz, o dată cu susținerea pledoariilor finale ale avocaților și procurorului DNA. Decizia din acest proces poate fi contestată la Completul de cinci judecători ai Înaltei Curți.

In acest caz mai sunt judecati procurorii Liviu Tudose si Aurelian Mihaila, care au avut functii de conducere in Parchetul Curtii de Apel Ploiesti, fostul sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Viorel Dosaru, si fostul sef al DGA Prahova, Constantin Ispas.

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a plecat din România la sfârşitul anului 2016, când i se termina mandatul de parlamentar şi rămânea fără imunitate. A fost prins câteva luni mai târziu, la Belgrad, şi, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, a fost eliberat, neavând însă voie să părăsească capitala Serbiei. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă, în două dosare ale DNA, iar extrădarea lui a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la o întâlnire recentă pe care a avut-o cu omologul său din Serbia.

„Pedepsele rezultate sa fie executate efectiv de fiecare dintre inculpati. Este o cauza de referinta pentru coruptia care poate rezulta din legaturile dintre justitie si politica. Functionarii publici au inteles sa subordoneze functiile detinute unor interese politice”, a aratat procurorul DNA.

In cazul lui Sebastian Ghita, reprezentantul Ministerului Public a aratat ca acesta s-a sustras de la judecata si ca „nu exista garantia indreptarii fara executarea efectiva a pedepsei.” Procurorul a mai aratat ca, in acest caz, anchetatorii au aplicat principiul loialitatii administrarii probelor, „nu au facut amenintari si nici promisiuni la adresa martorilor.”

„Sebastian Ghita s-a sustras procesului penal, cerem asadar inchisoare cu executare. Cerem confiscarea cautiunii, avand in vedere ca s-a constatat incalcarea controlului judiciar”, a mai aratat procurorul.

Procurorul DNA a mai aratat ca in cazul a doi dintre martorii din dosar, care s-au intors in declaratii, afaceristul Razvan Alexe si fostul deputat PSD, Vlad Cosma, acestia „au facut in fata dvs ceea ce stiu foarte bine sa faca din viata politica, respectiv sa minta”.

sebastian-ghita.vueqplthrb-1-1000x600„Sustinerile lor in fata instantei nu pot fi dovedite cu nicio alta proba. Sunt contrazise de actele intocmite in dosar”, a pledat procurorul.

 Referitor la audierea martorilor, atat cu identitate reala, cat si cu identitate protejata, reprezentantul DNA a aratat ca legea actuala permite. „Martorul Alexe a fost audiat sub identitate protejata cu privire la alte aspecte decat cele denuntate. Cosma a fost audiat sub o singura identitate protejata”, a explicat acesta.

 Care sunt acuzațiile pe care i le aduce DNA lui Sebastian Ghiță:

Fostul deputat Sebastian Ghita a fost trimis, in judecata de procurorii DNA, in 2016, fiind acuzat de doua infractiuni de dare de mita, cumparare de influenta, spalare de bani, santaj, doua infractiuni de folosire de informatii ce nu sunt destinate publicitatii si conducerea unei masini fara permis.

Alaturi de Sebastian Ghita au mai fost trimisi in judecata:

 – Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, sub acuzatiile de luare de mita si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii;

– Viorel Dosaru, la data faptelor sef al IPJ Prahova, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, favorizarea faptuitorului, trafic de influenta si folosirea de informatii care nu sunt destinate publicitatii;

– Constantin Ispas, ofiter de politie si Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor de cercetare abuziva si folosirea de informatii care nu sunt destinate publicitatii.

Iosif VARGA

Semnal de alarmă! Medicamente esenţiale urmează să dispară de pe piaţă. Care este CAUZA

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrage atenţia că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale, principala cauză fiind taxa clawback, aplicată „în mod uniform” atât medicamentelor scumpe, cât şi celor ieftine.

Taxa clawback a ajuns deja la 24,13% în primul trimestru al acestui an

medicamentePotrivit APMGR, taxa clawback a ajuns deja la 24,13% în primul trimestru al acestui an, faţă de 19,86% în primul trimestru al anului trecut sau de 15,62% – în primul trimestru al anului 2016, potrivit Digi24.ro.

„Având în vedere că taxa clawback se aplică la un preţ al medicamentului care include adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, care devin fixe la un preţ al medicamentului mai mare de 300 de lei, impactul pe medicamentele ieftine este considerabil mai mare. De exemplu, taxa clawback, la nivelul din trimestrul I, reprezintă 34% din preţul de producător pentru medicamentele sub 25 de lei şi este de abia 24% pentru medicamentele peste 3.000 lei”, precizează APMGR, într-un comunicat transmis marţi presei.

APMGR trage un semnal de alarmă!

Mai exact, informațiile nu sunt deloc optimiste! APMGR atrage atenţia că producătorii de medicamente generice nu mai pot susţine un consum de care nu sunt responsabili şi care creşte în special din cauza introducerii necondiţionate pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovative.

„Nu este echitabil pentru noi să finanţăm un consum pe care nu îl generăm. Mai important, nu ne putem permite să finanţăm acest consum, ceea ce înseamnă că trebuie să renunţăm la medicamentele ale căror costuri de producţie nu mai pot fi acoperite sau să închidem facilităţi de producţie. Şi pacienţii şi economia României vor pierde”, afirmă Adrian Grecu, preşedintele APMGR, citat în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, printre medicamentele cu risc major de a scădea sub limita profitabilităţii şi de a dispărea de pe piaţă se numără: Tamoxifenul (tumori de sân), Bleomicina (leucemie, afecţiuni hematologice), Fluorouracil (cancer), Cisplatin (cancer), Flutamida (cancer), Memantine (demenţă), Gentamicinum (infecţii germeni rezistenţi intra-spitaliceşti), Theophyllinum (astm), Captopril (hipertensiune, insuficienţă cardiacă), Furosemid (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică), Ranitidină (afecţiuni gastrointestinale), Indapamida (afecţiuni cardiovasculare).

APMGR estimează că, în condiţiile menţinerii mecanismului actual, taxa clawback va ajunge la 30% până la sfârşitul anului, ceea ce ar însemna că pentru medicamentele sub 25 de lei impactul taxei în preţul de producător ar ajunge la 42%.

Pentru a salva medicamentele ieftine şi a da „o gură de oxigen” industriei locale producătoare de medicamente, reprezentanţii APMGR propun introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente, pentru care propun un sistem nou, anume diferenţierea în funcţie de preţ, dar şi aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.

„Măsura ar îngheţa cuantumul taxei clawback prin controlul eficient al consumului, protejând medicamentele ieftine şi ar fi şi eficientă pentru bugetul de stat întrucât ar acorda discounturi mai mari prin acest tip de contracte”, arată APMGR. 

  Dr farm Silvia ANDREI

Băsescu vrea să denunţe fuziunea PMP cu UNPR. „Începe să devină toxică pentru partid…”

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a anunţat marţi, înaintea şedinţei Consiului Executiv Naţional, că va propune ca primul punct pe ordinea de zi a congresului partidului să fie denunţarea fuziunii cu UNPR.

traian-basescu-465x390„Suntem înaintea congresului, şi congresul ăsta să clarifice lucrurile în partid, nu să le încurce sau să le lase aşa cum sunt, să băltească. Primul punct, pe care îl introduc acum în ordinea de zi, e legat de propunerea pe care o fac ca la congres să denunţăm fuziunea cu UNPR-ul. Acest lucru are mai multe motive. În primul rând cei cu care am vrut să facem fuziunea pur şi simplu au sabotat o decizie în instanţe printr-un număr enorm de cereri de intervenţie. La fiecare termen mai voiau cereri de intervenţie, deşi au votat în unanimitate fuziunea. În al doilea rând avem mulţi consilieri care n-au nicio treabă cu politica PMP, ca să nu spun că avem şi parlamentari care stau aşa să vadă ei cum basculează la fel cum au şi venit la noi, în preajma alegerilor”, a declarat Traian Băsescu, potrivit news.ro.

„Această fuziune începe să devină toxică pentru partid…”

„Ca atare, această fuziune începe să devină toxică pentru partid, şi eu o să vă propun să o ducem la congres, în vederea denunţării fuziunii. Nu mai spunem că situaţia contabilă a UNPR este groaznică şi dacă s-ar realiza fuziunea, dincolo de pretenţiile pe care le avem toată ziua de la diverşi domni care n-au inteles să se integreze în partid, mai preluăm şi nişte datorii uriaşe”, a adăugat liderul PMP.

Fostul preşedinte Traian Băsescu anunţa, pe 13 iulie 2016, că un Congres de fuziune dintre PMP şi UNPR va avea loc atunci, iar progresiştii urmează să primească funcţii de conducere la nivel central, iar preşedintelr UNPR, Valeriu Steriu, va fi preşedinte executiv alături de Eugen Tomac, precizând că Gabriel Oprea nu va avea nicio funcţie şi „va rămâne cu onoarea”.

Elena TURCULEANU

AIEA contrazice Israelul

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a reiterat marţi că nu deţine ”vreun indiciu credibil cu privire la activităţi în Iran legate de dezvoltarea vreunui mijloc nuclear după 2009”, răspunzând astfel unor acuzaţii israeliene, relatează AFP.

61956935Consiliul guvernatorilor a ”declarat că şi-a încheiat examinarea acestei probleme” după raportul care i-a fost prezentat în 2015, a declarat un purtător de cuvânt AIEA a declarat pentru AFP.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dezvăluit luni seara ceea ce a prezentat drept o captură excepţională a spionilor israelieni la Teheran şi ”probe concludente” cu privire la existenţa unui plan al Iranului de a se dota cu arma nucleară.

În faţa unor dosare şi CD-uri, care conţin în opinia sa 100 de mii de documente, Netanyahu, un obişnuit al unor asemenea prestaţii, s-a livrat la ceea ce ziarul israelian Maariv a catalogat drept ”show-ul vieţii lui”.

Aceste fotografii, înregistrări video şi reprezentări grafice arată că Iranul, în pofida dezminţirilor sale constante, a dezvoltat don 1999 în 2003 un plan secret – intitulat Amad – cu scopul de a produce bomba atomică, a acuzat el.

Florin NAHORNIAC

Oare să fie chiar așa? Scenariul cel mai rău: România poate pierde teritorii naționale

Ați fost ani la rând consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională și continuați să vă ocupați de acest domeniu. Ați putea să ne spuneți care este principalul obiectiv de politică externă al României?

În momentul ăsta, oficial, declarat, nu știu. În perioada în care am lucrat pentru Administrația Prezidențială am avut câteva coordonate care au marcat cele două mandate. Unul dintre ele era consolidarea la maximum a securității naționale a României, în primul rând prin dezvoltarea legăturilor cu aliații, ne referim în special cu SUA. Relația era foarte bună, era consolidată, dar nu era încadrată într-un document și depindea de lucruri făcute de facto, dar de jure ea nu era explicată. Așa a fost semnat Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI. Pe urmă, prezența americană sporită în România și decizia de instalare a scutului antirachetă au fost acceptate de România prin decizii care au fost luate foarte rapid. Celălalt mare obiectiv a fost continuarea modernizării României și au fost o serie de demersuri pe agricultură, pe educație, pe sănătate.

Dar, acum, obiectivul național pe care l-ați menționat îl vedeți continuat de actuala putere?

LmpwZyZ3PTU4MCZoYXNoPWQ2MThiY2NmMDE0NjA1OTllYzYwODQ5M2RhZDMwZWU2.thumbEu am spus totdeauna: România nu are nevoie de proiect de țară pentru că îl are pe cel de la 1848 – occidentalizarea țării, proces care n-a fost finalizat, pentru că de fiecare dată contextul istoric ne-a încurcat. E valabilă și azi tema majoră a gândirii politice românești, recuperarea decalajului față de statele occidentale. Deci obiectivul e „o țară ca afară“. Cât timp acest obiectiv nu e realizat, nu ne putem relaxa. Teama mea este ca discuția despre un nou proiect de țară să nu vină cumva să dilueze sau să ne îndepărteze de ceea ce este adevăratul și istoricul proiect de țară al României – România europeană sau occidentală.

Și socotiți că actuala putere continuă acest proiect pro-Occident?

Nu! Procesul de occidentalizare a României s-a oprit în 2012 sau în orice caz a fost puternic încetinit. Din păcate, cei mulți fie nu știu ce vor, fie nu mai vor o Românie occidentală. Pentru că România occidentală aduce niște inconveniente pentru ei – de la mai multă transparență în actul de guvernare până la combaterea corupției. Aici este un blocaj. Dumnezeu să-l ierte, am avut o discuție la un moment dat cu prof. Giurescu la o masă prilejuită de vizita istoricului Fisher-Galați în România și i-am spus: „d-le profesor, nu vedeți că suntem blocați? Cei ca mine vor cât mai multă Europă, dvs. vreți cât mai puțină Europă, ce facem?“. Și răspunsul a fost: „D-le Fota, mai negociem. Mai lăsați dvs., mai lăsăm și noi“. Deci, n-a negat acest conflict, această dispută dialectică între cei care vor cât mai multă Europă în România și cei care consideră că e prea multă Europă în România și mai trebuie salvată identitatea națională.

Ați luat ca punct de referință 2012, anul de când mersul spre Occident s-ar fi oprit. Din cauza suspendării?

Da, suspendarea președintelui Băsescu în 2012 nu a pus în discuție numai procesul de occidentalizare a României. Tot atunci a început procesul puternic de contestare a ideii de șef al statului: președintele, pentru unii, nu mai e șef al statului. Această teză a fost lansată în România încă de la 1859, de la Cuza încoace. E o modalitate hibridă, netransparentă, prin care șeful statului este sabotat. Eu nu spun că lucrurile astea nu pot fi puse în discuție, că nu sunt sacrosancte, dar corect ar fi ca discuția să fie publică, deschisă, asumată. E ca atunci când s-a încercat înlăturarea lui Carol I, care și el insistase pentru modernizarea României.

Care sunt semnele antieuropene pe care le distingeți?

Sunt multe și nu sunt constante. În primul rând, această temă a identității naționale. Teama că, prin integrarea în UE și NATO sau prin globalizare, identitatea națională a României este pusă în discuție. În al doilea rând, vedem acest reviriment al protocronismului, al dacismului, al acestor teorii stupide prin care noi redevenim buricul Europei, teorii fără niciun fel de relevanță practică, nefundamentate științific, dar care prind. Dacă nu mai suntem daco-romani, ci doar daci și deci renunțăm la partea noastră latină, acesta ar putea fi un pas clar pe drumul antioccidental pe care deja au pornit destui.

Coaliția pentru Familie intră tot în această paradigmă antioccidentală?

Absolut. Poate e și îngrijorarea legitimă pentru declinul demografic al României. Dacă ne uităm în istoria României de la 1859 încoace, se vede o anumită recurență în astfel de manifestări antioccidentale. După fiecare moment important, bazat pe colaborarea strânsă cu Occidentul, vedem o recrudescență a naționalismului, a autohtonismului. Eminescu era un antipașoptist pentru că era acea luptă de putere între noua elită politică – burghezia, bancherii, comercianții – și vechea elită, cea care era bazată pe proprietatea pământului, moșierii, și aceștia îl finanțau pe Eminescu să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism. În anii de după primul război mondial reușim realizarea României Mari după o strânsă colaborare cu Occidentul. Urmează în perioada interbelică o recrudescență a autohtonismului, a naționalismului, apare Mișcarea Legionară. Apare o contestare a Occidentului, cu teme pe care le auzim și azi: că Vestul ne tratează ca o țară de mâna a doua, că ne ține în genunchi

„Procesul de occidentalizare a României s-a oprit în 2012 sau în orice caz a fost puternic încetinit.“

Credeți că americanii au insistat pentru mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim? Ați întâlnit situații similare?

Eu de-a lungul timpului am văzut situații în care ei au un interes. Foarte colegial și prietenește vin în general și spun: noi am vrea ca următorul obiectiv să-l vedem dezvoltat așa, voi ce părere aveți, puteți să sprijiniți, puteți să dați o mână de ajutor? De exemplu, în cazul Kosovo. Au venit de mai multe ori la noi cu ideea să ne gândim serios la recunoaștere. Ulterior, văzând că noi suntem rigizi și ținem la punctul nostru de vedere, au încercat o soluție de compromis, de flexibilizare a poziției noastre, lucru pe care noi l-am și făcut. Există și situația cealaltă, când ne oferim noi să facem ceva pentru ei.

Dar ce ar putea primi România în schimbul acestei oferte?

Depinde ce negociezi. Uneori, i-am ajutat strict din prietenie, mai ales că și ei, la rândul lor, ne ajutaseră cu pregătirea armatei, cu aderarea la NATO. Au fost și momente când am avut chestii clar conturate pe care le-am pus în negociere, pentru că așa face toată lumea. Un pas major în politica externă, mai ales dacă este unul atipic sau într-un fel întrerupe linia continuității, a tradiției din chestiunea respectivă, trebuie, în limbaj pragmatic, poate mai puțin academic, bine vândut. Mi-aduc aminte, deși n-o să le detaliez, mai multe momente când și SUA, și diferite state europene au venit cu diferite propuneri, spunând că uite ce vrem și ce ați putea voi face, uite ce am putea noi să vă oferim. Administrația Băsescu lămurise aderarea la Schengen în primăvara 2012, urma până la sfârșitul anului, dacă nu mă înșel, să intrăm cu aerianul și navalul în Schengen și anul următor să se tranșeze chestiunea terestră. Suspendarea lui Băsescu a oferit un pretext bun unor, nu zic chiar state, unor grupuri de interese din Occident care nu doreau ca acest lucru să se întâmple.

Dar România ce pierde și ce câștigă dacă se poziționează în acest fel și decide?

Nu pot să vă spun ce pierde și ce câștigă România, pentru că noi nu am făcut discuția asta. Uneori, eșecurile de politică externă se transformă în eșecuri de politică de securitate. Aș vrea și eu să știu ce am promis ca țară, cu ce ne alegem, care sunt riscurile? Pentru că, cel puțin în ceea ce privește chestiunea Ambasadei României în Israel, pot fi avantaje și le putem avea, dar dacă le și negociem profesionist, dar evident că sunt și niște dezavantaje și niște riscuri. Nu poți face omletă fără să spargi ouăle. Într-o zonă atât de complicată și importantă cum e Orientul Mijlociu.

Din informațiile publice existente, puteți face o analiză de eficiență a unei eventuale decizii de mutare a Ambasadei României la Ierusalim?

Decizia poate fi bună, dacă este bine și corect instrumentată. Și știm că nu e cazul. De ce? Fiindcă nu a fost luată profesionist, prin multiple consultări, evaluări, discuții închise. În momentul în care cei mai importanți oameni ai statului au început o dispută pe această chestiune, chestiunea a fost omorâtă. Eu cred că România ar fi putut să folosească inteligent această oportunitate, dar, din păcate, lucrurile au fost blocate. Știm bine că președintele nu e de acord cu acest pas. Mie nu-mi este clar: președintele nu e de acord cu ideea sau nu e de acord cu modul în care a fost pusă în practică? Oricum ar fi, în general, în astfel de situații, partenerul extern nu mai e interesat de tine, fiindcă nu vrea să fie prizonierul disputelor tale interne.

Din Constituție rezultă că președintele pune în aplicare politica externă a guvernului. În această situație, credeți că e necesară intervenția Curții Constituționale pentru a delibera asupra rolului mai clar al președintelui?

Eu cred că suntem deja într-o criză constituțională și pe zona de politică externă, și pe zona de politică de securitate. Iar criza asta trebuie abordată și instituțional. Diluarea funcției prezidențiale, golirea de conținut a funcției prezidențiale în momentul ăsta este vizibilă, dar nu e declarată, nu e asumată. Legând acest fenomen cu politica de securitate, trebuie spus că există niște principii pe care până acum statul român le-a folosit – bune-rele, dacă le schimbăm trebuie să aibă loc o discuție în prealabil -, și anume unicitatea actului de comandă. În sistemul de securitate națională, cel puțin din punct de vedere militar, este acest principiu vechi și toată lumea aderă la el. Așa cum arată lucrurile, mă tem că pe zona de securitate vom crea o arhitectură cu mai mulți poli de putere. E inevitabil. Dacă vom avea mai mulți poli de putere pe zona de securitate națională, eu vă dau în scris că vom ajunge la încăierare între instituțiile de securitate națională, pentru că ele vor fi împinse de factorul politic în astfel de dispute. România a mai trecut la începutul anilor ’90 prin faza asta.

Există un beneficiar extern al acestei posibile lupte interne între instituțiile de securitate națională?

Evident că da. Nu uitați că am intrat într-o intensificată competiție geopolitică. Și asta se simte nu numai la nivelul celor mari. Americanii au recunoscut-o deschis în Strategia de Securitate Națională, când au spus că nu terorismul e numărul unu, ci competiția geopolitică e numărul unu. Competiția asta între cei mari inevitabil radiază mai jos. Se văd în Orientul Mijlociu toate lucrurile astea. Dacă în trecut aveam numai competitori, cam ăsta era nivelul unde eram, nu care cumva unii dintre acești competitori astăzi încep să devină adversari, poate chiar inamici, ținând cont că interesele lor și ale noastre încep să fie în unele privințe divergente? Pe fondul acesta începem să devenim neputincioși: nu avem autostrăzi, nu avem dezvoltare economică suficientă să păstrăm stabilitatea socială, socialul este tulburat și în fierbere, mai tot timpul sunt greve, proteste, nemulțumiri ș.a.m.d. Și, în ultimă instanță, neputința asta să afecteze și zona de securitate națională. Cred că avem din nou temeri de folosire împotriva României a forței militare. Deja sunt operațiuni de intimidare a noastră în Marea Neagră, pentru că avioanele astea care zboară pe la granița noastră fără să le chemăm noi nu sunt aici să ne dea mesaje de prietenie. Când mai vezi și tot felul de hărți folosite ba la Est, ba la Vest, ba cu Moldova Mare, ba cu mai știu ce țară mare, inevitabil te gândești că, dacă ție o să-ți fie rău, dacă țara va fi neputincioasă, dacă politicienii vor fi iresponsabili, dacă funcționărimea va fi incompetentă, cineva va profita pe afară.

Care e scenariul cel mai rău?

Pierderea de teritorii naționale, evident, prin combinarea mai multor tipuri de acțiuni. Pe acest fond de șubrezire națională, e o anumită distanță până la eventuale operațiuni militare care numai ele pot să ducă la remodelarea granițelor și la ruperi teritoriale. S-a văzut în Crimeea. Crimeea n-a fost luată prin război hibrid. Războiul hibrid a fost doar o fază inițială.

Crimeea a fost predată.

Pe partea cealaltă, pe un fond de incapacitate ucraineană, ca și noi cu Basarabia în 1940, nu au tras un foc de armă. În Ucraina nu avea cine să se opună, pentru că populația era confuză din punct de vedere etnic, identitar, iar administrația era prăbușită prin incompetență și prin corupție.

Ar putea pierde România, în cel mai prost scenariu, teritorii în favoarea Rusiei?

România ar putea să piardă teritorii în mai multe scenarii în favoarea mai multor state. Dar, deocamdată, n-aș vrea să dezvoltăm această ipoteză, pentru că eu sper, în primul rând prin acțiunea noastră internă, să n-ajungem acolo. Sper încă în soliditatea Occidentului. Sper că, ușor-ușor, vor înțelege și occidentalii, fie că vorbim de americani, fie că vorbim de germani sau de britanici, care au făcut acest mare dezmăț care e Brexit, că Occidentul începe să fie mic pentru globalizarea asta care e din ce în ce mai mare, mai complexă și bazată pe o competiție din ce în ce mai dură. Uitați-vă cu ce larghețe și cu ce plăcere vorbesc chinezii de preluarea controlului pe globalizare, cum spun că lor le place globalizarea. Cum se uită ei siderați că Occidentului poate să-i treacă prin cap să întoarcă spatele globalizării.

Merkel a reluat o idee pe care a spus-o și anul trecut, și anume că Europa nu se mai poate baza pe Statele Unite, iar Emmanuel Macron a spus la rândul lui că Europa se află într-un moment istoric și că are misiunea să garanteze ordinea multilaterală așezată după Al Doilea Război Mondial. Unde se plasează România?

Haideți să rămânem pe acest aspect. Declarația d-nei Merkel trebuie luată prin prisma viitorului, nu a prezentului. D-na Merkel nu spunea că acum sau săptămâna viitoare, dar se conturează o problematică aici și evident că, în momentul ăsta, nu avem pe masă numai posibilitatea mariajului de succes. Avem pe masă și varianta sau perspectiva divorțului, care, și el poate fi, la rândul său, uitați-vă la Marea Britanie, unul amiabil. Nu știm exact în ce direcție vor evolua lucrurile. Tocmai de aceea trebuie să fim mult mai responsabili în România în interior. Pentru că până acum n-aveam răscruce. Aveam un singur drum, drumul era clar, toți eram pe același drum, mergeam numai înainte. Am avut 19 ani în care România nu a avut a-și face griji nici pentru integritatea teritorială, nici mari amenințări la adresa sa nu se dezvoltau. Occidentul domina sistemul internațional, țările nu se mai luptau între ele, nu mai făceau războaie, politica externă era demilitarizată și totul se discuta pe soft power, hard power aproape că devenise o rușine, nu băga nimeni bani în armament, că toți voiau să câștige competiția economică. Vremurile alea s-au dus. Acum vedem remilitarizarea politicii externe, vedem competiția de mare putere. Și aici trebuie să spunem un lucru. Noi în continuare inerțial ne punem toate speranțele în NATO și UE. S-a dezvoltat o zonă de diplomație și de negocieri între marile puteri mult dincolo de NATO și UE și noi trebuie să acoperim și zona respectivă. Prin ce? Prin relații diplomatice speciale, prin alte mijloace, analize, cercetări, evaluări, pentru a ști ce se discută, ce se gândește pe zona aia. Cantitatea de informații pe care noi o avem despre mersul politicii mondiale în momentul ăsta pare mai mică. Avem garanția că știm tot ce discută americanii cu rușii sau rușii cu turcii și iranienii în formatele astea închise pe care ei le dezvoltă? Sau americanii cu chinezii? Uitați-vă ce interesant sare președintele american să salveze o companie chineză. Deci zona asta politică de mare putere nu ar trebui să ne dea de gândit și să ne preocupe? Pentru că întrebarea pe care o ai este: tu cu care dintre aceste mari puteri ai o relație atât de strânsă și atât de bună încât în acele negocieri să ai garanția că și interesele tale sunt luate în calcul și protejate?

Cât de periculoasă e Rusia pentru România?

Mult mai periculoasă ca în trecut. Și nu pentru că Rusia ar fi nemaipomenit de tare sau de puternică, ci pentru că noi suntem rupți în două. Iar Rusia este o țară de o abilitate de apreciat când vine vorba să joace între tabere. Uitați-vă la toată istoria ultimilor 30 de ani. Ea totdeauna a jubilat când a apărut un conflict într-o zonă de interes pentru ea. A știut întotdeauna cum să ia partea uneia dintre tabere și, susținută de acea tabără, să-și poată promova propriile sale interese. Evident că uneori și pe jocul ăsta a pierdut. Miloșevici până la urmă a ajuns la Haga pentru că Occidentul acolo a fost hotărât și a pus piciorul în prag. Dar sunt și alte situații în care interesele rușilor nu numai că au fost protejate, dar au și prosperat și, din păcate, ținând cont că avem partide prorusești din ce în ce mai vizibile, mai puternice în Balcani și în zona Europei Centrale, lucrurile astea cred eu că pot fi înțelese. Nu accept ideea că avem țări prorusești, pentru că nu este așa. Niciodată n-am considerat Bulgaria, Serbia, Ungaria țări prorusești. La noi e diferit, totuși, dacă există o partidă prooccidentală, inevitabil există și o partidă antioccidentală. Cred că, mai devreme sau mai târziu, va apărea tentația asta a folosirii Rusiei în jocul politic intern.

În cazul în care Rusia se oferă.

Evident. Asta e o precizare foarte importantă. Dacă vor fi și rușii interesați. Că, sincer vă spun, am avut momente când mi s-au părut complet dezinteresați de România și de ce se întâmplă în România. În ciuda unei retorici, mă uitam și zilele trecute, în vreo două-trei articole, oameni respectabili care vorbeau de influența rusă, dar care nu dau niciun fel de exemple concrete. Eu rămân la părerea mea că problema mare în România nu e acțiunea rusă, pe care n-o prea văd bine conturată și închegată, cu mici excepții. Avem, în schimb, idioții noștri utili care își fac treaba, unii cu convingere, fiind deciși să facă cât mai mult rău propriei lor țări. De ce ar mai trebui Rusia să riște și să intervină în treburile interne ale României? Eu cred că uneori celor de la Moscova, uitându-se la România, nu le vine să creadă ce treabă bună – și aici mă refer iarăși în sensul acestei dezbateri pro-Occident/anti-Occident – fac unii în România.

Asta e falia pe care poate intra Rusia aici?

Eu, dacă aș fi în locul lor, n-aș face-o deocamdată. Lucrurile merg atât de bine în ceea ce-i privește, că de ce să riște, pentru că nu se poate face amestec fără să lași urme. Și România e totuși țară NATO. Rusia deja a experimentat amestecul în treburile interne ale unor state NATO și a ieșit mare tamtam.

Credeți că Republica Moldova rămâne captivă în această vecinătate apropiată?

Am văzut recent că Igor Dodon se lăuda cu statutul de observator la Uniunea Euro-Asiatică. În timp ce noi ne jucăm de-a politica externă și o omorâm, se întâmplă lucruri în vecinătatea noastră, în țări extrem de importante pentru noi. Tot recent, premierul Filip, într-un interviu dat unei publicații occidentale, punea Rusia și România pe aceeași poziție, ca și cum ar fi spus că rușii și românii pentru noi, Moldova, sunt la fel de răi, ceea ce mi se pare absolut de neacceptat. Adică, eram buni când au venit la București să ia niște zeci de milioane de euro de la noi ca să treacă iarna, pentru că neisprăviții de acolo furaseră miliardul și populația era disperată și Moldova era la un pas de prăbușire.

Mai are sens discuția despre unire? Ar trebui să fie acesta unul dintre obiectivele naționale?

Nu poate exista o Românie mai mare, dacă nu există o Românie mai dezvoltată. Același prim-ministru Filip, în același interviu, spune că ei nici nu se gândesc. Știm lucrul ăsta. Vă dau o chestiune pe care toată lumea a ignorat-o aici și vreo doi-trei am încercat s-o rostogolim. Dacă înțeleg eu bine, că nu sunt mare expert în Republica Moldova, în Parlamentul Republicii Moldova, din 101 parlamentari, sunt 62-64 care au și cetățenie română. Oamenii ăștia au depus jurământ de loialitate față de România. Când li s-a propus o sesiune comună prin care să sărbătorim marele act din martie 1918, acești cetățeni români, obligați la loialitate față de statul român prin Constituția noastră, au refuzat.

Interviu realizat de SABINA FATI

Directorul general al CFR SA solicită constructorului FCC Azvi să finalieze, în iulie, podul feroviar peste Târnava Mare

Directorul General al CFR SA, Ion Gavrila, a cerut constructorilor care lucreaza pe tronsonul Sighisoara – Coslariu o mobilizare mai buna pe santiere pentru a se incadra in graficele asumate, iar reprezentantului FCC Azvi i-a solicitat ca in luna iulie sa finalizeze lucrarile la podul feroviar peste raul Tarnava Mare. Potrivit unei postari a CFR SA pe cale_ferata_furt_cablu_14555900propria pagina de Facebook, reprezentantul FCC Azvi a anuntat ca va respecta acest termen.

Podul feroviar in forma de arc cu o deschidere de 125 metri, situat intre Sighisoara si Atel, asigura legatura cu cele doua tuneluri de cale ferata dubla nou-construite, tunelul Sighisoara (401 m) si tunelul Danes (969 m). Tunelul Sighisoara, finalizat in proportie de 95% si Tunelul Danes, cel mai lung tunel de cale ferata nou-construit in Romania dupa 1989, finalizat in proportie de 92%, permit atingerea vitezei maxime de circulatie de 160 km/h pe o lungime cat mai mare a traseului Sighisoara – Atel. Directorul General al CFR SA i-a convocat pe teren pe toti reprezentantii firmelor de constructii si de consultanta pentru a verifica impreuna evolutia lucrarilor pe santierele operationale de pe traseul Sighisoara – Simeria (173,47 km).

Silvia ANDREI