Arhive zilnice: 11 mai 2018

A murit Cristian Ţopescu. Celebrul comentator sportiv avea 81 de ani

CRISTIAN ȚOPESCU A MURIT. Fostul comentator sportiv suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.

 Cristian Ţopescu avea 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.
cristian_topescu_001_33578200 Băiat al ofițerului de cavalerie Felix Țopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936, comentatorul sportiv Cristian Țopescu, care la 26 martie 2014 împlinește 77 de ani, i-a călcat pe urme tatălui, absolvind Școala de Grăniceri de la Oradea.

„Tatăl meu a fost ofițer de cavalerie. El mi-a dat o educație sportivă și militară (disciplină, rigurozitate, cinste, corectitudine). Mama a fost economistă. Calmă, blajină, nu m-a lovit (părintește) niciodată. Tata m-a ‘altoit’ uneori, când eram obraznic. Am crescut într-o familie caracterizată prin dragoste, înțelegere, toleranță și, fiind singurul copil, recunosc că am fost cam răsfățat. Dar mi-a trecut repede răsfățul”, își amintește Cristian Țopescu într-un interviu.

Cristian George Țopescu s-a născut la 26 martie 1937, în București și este licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport (1970). A făcut sport de performanță la Clubul Sportiv Steaua București, între 1953-1964, unde a practicat hipismul. Dragostea pentru cai a moștenit-o, evident, de la tatăl său. A cucerit titlurile de campion național în proba de sărituri peste obstacole în 1960 și 1962. „Visam să fiu sportiv fiindcă aveam exemplul tatălui meu care a fost un sportiv de valoare internațională, participant la Jocurile Olimpice cu echipa hipică a României. Calitățile au apărut ulterior, când, după ce am debutat la 13 ani în concursurile hipice de sărituri peste obstacole, 10 ani mai târziu am câștigat titlul de campion național. Două titluri de campion național, în 1960 și 1962, și o dragoste de o viață pentru cai. După ce am cunoscut unii oameni, am iubit și mai mult caii. Și câinii”, mărturisește în același interviu comentatorul sportiv.

După retragerea din activitatea competițională a devenit, din 1964, reporter sportiv la Televiziunea Română, calitate în care a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice de vară și patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

cristian-topescu-e1525838699370A fost redactor-șef al Redacției Sport a TVR (1992-1997) și director general adjunct al TVR (1997-1999). În lunga sa carieră de reporter și comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene. A publicat peste 200 articole cu subiect sportiv în presa scrisă, precum și volumele „Steaua, performanță și prestigiu” (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă, și „Fair play” (2003). În 2002 a apărut pe piață biografia celui mai valoros comentator sportiv, intitulată „Cristian Țopescu — Evenimente, succese, sancțiuni la microfonul TV” și scrisă de Alexandru Răducanu.

A ocupat funcția de director al cotidianului Prosport, din 2003, până la finele lui 2007, fiind vicepreședinte al Fundației ProSport, ProFamilie, ProEducație. A fost reporter sportiv la Radio Europa FM, director de relații publice, imagine și mass-media la Fotbal Club Steaua, comentator la canalul Eurosport, senior editor la Radio Sport Total și la Adevărul și a coordonat suplimentul Adevărul Sport.

A candidat din partea Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, în colegiul 7 Senat din sectorul 4 al Capitalei, obținând un fotoliu de senator în legislatura 2008-2012. În această calitate a fost membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și în Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă.

A fost distins cu: Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2003), Ordinul Olimpic „Colanul de Aur” (1998), Diploma de Onoare CIO (1994), Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru „Promovarea Olimpismului” (1997), Ordinul Meritul Sportiv. La 25 octombrie 2007, președintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul prin care colonelul în retragere Cristian Țopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta din București, Decorația regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

Mihai Florin NAHORNIAC

Ce trebuie să faci în ziua de Ispas, ca să ai noroc tot anul. Superstiţii, tradiţii şi obiceiuri de Înălţare

Creştinii ortodocşi sărbătoresc joi, 17 mai 2018, Înălţarea Domnului. Sărbătoarea Înălţării Domnului, sau Ispasul, cum i se mai spune în popor, a fost consacrată din 2001 ca fiind şi zi a eroilor neamului românesc.​

 

Praznicul Înălţării se sărbătoreşte întotdeauna în a şasea joi după Paşte, adică la 40 de zile după Înviere, şi cu 10 zile înainte de Rusalii.

Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată din 2001 ca fiind şi zi a eroilor neamului românesc.

imgÎnălţarea Domnului se mai numeşte în popor şi Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul. Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului.

Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este “Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!”.

Ce nu ai voie să faci de Ispas 

Înălțarea Domnului este foarte importantă pentru creştini. Se sărbătorește la 40 de zile de la Înviere și aduce cu sine o serie de superstiţii, tradiții și obiceiuri.

De Înălţare, femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.

De asemenea, la praznicul Înălţării Domnului, de Ispas, este bine ca oamenii să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia. Astfel, veselia va rămâne în familia respectivă, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea din viaţa gospodarilor.

Superstiţii de Înălţarea Domnului

În unele zone ale ţării, în această zi se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării.

În ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, în unele localităţi din Transilvania şi din Argeş se obişnuieşte ca noapte, fetele şi băieţii să culeagă flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile.

Tradiţia spune că florile au puteri magice şi trebuie păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează. Ritualul aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familie.

Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Paște până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi, ci ajung direct în Rai.

Pentru sporul casei, se pot împărţi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.

De Înălţare, pentru sporul banilor se practică ritualul leuşteanului. Mai exact, gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău.

Tradiţii şi obiceiuri de Înălţare

În ziua de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sunt împodobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la ferestre se pun frunze de leuştean.

Se fac pomeni pentru morţi, se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot roşi ouă.

În ziua de Înălţare sunt marcate vitele şi tăiaţi unii miei. Caii nu sunt puşi la căruţă, primesc fân proaspăt pe săturate, se fac unele rugăciuni, pentru belşug şi sănătatea animalelor.

Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane.

În noaptea şi ziua de Ispas se culeg şi sfinţesc flori, frunze şi ramurile de alun, nuc, leuştean, paltin. Se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele.

Florin CREȘTINUL

Înălţarea Domnului, înălţarea firii omeneşti la cer

Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.

162122input_file0090215_w747_h373_q100Între Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii. Treptat, ucenicii au fost vindecaţi de necunoaştere şi necredinţă şi au fost deplin încredinţaţi că Hristos Cel Înviat din morţi nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit şi îngropat. În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălţat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca „făgăduinţa Tatălui”, moment când „se vor îmbrăca cu putere de sus”.

Luca oferă două cronologii diferite ale Înălţării

Înălţarea Domnului este relatată de două ori de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale şi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la acelaşi eveniment, în cele două naraţiuni ale sale face nişte diferenţe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca aşază, din punct de vedere cronologic, Înălţarea Domnului la sfârşitul zilei Învierii, a primei zile a Paştilor. Evanghelistul spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi,i-a încredinţat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: „Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am…”. Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania şi, „ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer”. Tot Evanghelistul Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul „s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu”. În această ultimă relatare avem exprimată învăţătura adoptată şi mărturisită de Biserică. Înălţarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paşti, când Domnul, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe apostoli de realitatea Învierii. Această aparentă contrazicere a Sfântului Luca, care în două scrieri biblice acceptate ca normative de Biserică, oferă două cronologii ale Înălţării Domnului este prezentată şi de părintele profesor Constantin Preda în ultima carte a sa. Pentru a înţelege intenţia Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile şi celelalte cărţi biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric şi material. Cu alte cuvinte, Biblia nu oferă răspuns la întrebarea câţi paşi sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos.

În Evanghelia sa, Luca leagă foarte mult Învierea de Înălţare, le apropie până acolo încât le aşază în aceeaşi zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente. Pentru Luca, Înălţarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte şi înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în acelaşi timp cu Învierea din morţi, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiţie eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii. Conform acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Luca aşază în Evanghelia sa Învierea şi Înălţarea în aceeaşi zi. În cartea Faptele Apostolilor, Luca spune că Domnul s-a înălţat la cer după 40 de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii şi propovăduitori ai ei în lume, funcţie care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a Învierii Sale. Nu înseamnă că apostolii şi ucenicii au căpătat o cunoaştere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin şi direct, au făcut experienţa Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia apostolilor despre Domnul Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.

Schimbarea modului în care Hristos este prezent

Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume. Mântuitorul se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt. Hristos Domnul, conform cuvintelor sale „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”, nu s-a despărţit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezenţă lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat. Teologia Ortodoxă mărturiseşte că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Hristos în Biserică şi în fiecare membru al ei. Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârşitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine şi vin pentru a deveni Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul „s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile”, spune că Domnul Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava şi măreţia Sa dumnezeiască. Mântuitorul Înviat este acelaşi cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârşitul veacurilor, plin de putere şi de slavă, de aceea icoana Înălţării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: „Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.Părintele Dumitru Stăniloae spune că Înălţarea a însemnat şi înălţarea firii omeneşti la cer, căci Hristos este Unul din Treime şi ca Om: „Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Hristos la cer nu putem şti. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ”.

Pomenirea Eroilor Neamului

În Biserica Ortodoxă Română, s-a rânduit ca de praznicul Înălţării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor şi a ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă sau în diferite situaţii pentru apărarea credinţei ortodoxe, a patriei străbune şi a demnităţii neamului românesc. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Iată Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc şi iarăşi voi veni şi vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt şi Eu”, Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiţi şi în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru fraţii lor de neam şi de credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălţarea Domnului se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevăraţi eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credinţa în Hristos pe timpul cumplitelor persecuţii dezlănţuite împotriva Bisericii creştine.

Florin CREȘTINUL

Ce legătură au eroii neamului cu Înălțarea Domnului?

În ce constă legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Fără cinstirea eroilor, amintirile neamului se șterg, peste tradițiile multiseculare se așterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

162122input_file0090215_w747_h373_q100În fiecare an, la patruzeci de zile după mântuitoarea Înviere a Domnului Hristos, proslăvim Sfânta Sa Înălțare cu trupul la Cer, praznic plin de lumină și bucurie, care ne amintește că Mântuitorul a coborât pe pământ, S-a întrupat, luând chip de om, Și-a însușit natura umană,  îndumnezeindu-o în Trupul Său, apoi S-a înălțat cu ea la Ceruri, ca să ne arate că destinația noastră finală n-o reprezintă pământul, ci Împărăția lui Dumnezeu, unde suntem chemați să trăim veşnic în iubirea Preasfintei Treimi. Domnul nu ne indică doar ținta, ci ni se face itinerar și energie, ca să ne ajute să ajungem la binecuvântata stare a celor mântuiţi.

La noi, sărbătoarea se trăieşte cu toată evlavia și cumsecădenia, deoarece în aceeași zi ne cinstim eroii: ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. De ce a rânduit Biserica această împreună serbare? În ce constă  legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Nu cred că era mai potrivită cinstirea eroilor români decât în ziua Înălțării, arătând astfel că, prin sângele lor, noi am ținut mereu fruntea sus, nelăsându-ne umiliți de tăvălugul istoriei.

Totuși, celebrarea parcă nu se prea potrivește cu perioada atât de zbuciumată pe care o traversăm: globalizare, universalizareși uniformizare. Din pricina acestor procese și transformări, identitatea națională are foarte mult de suferit. Ne paște pericolul risipirii într-o pluralitate de idei sau obiceiuri străine de glia şi de simțirea națională. Românul adevărat nu se izolează, dar nici nu-și dizolvă identitatea spirituală, acceptând tot felul de ritualuri ori practici nerecunoscute de sfânta sa tradiţie bimilenară.

Poporul român, spunea Gheorghe Brătianu, constituie „o enigmă și un miracol”. Chiar așa este căci, viețuind atâtea veleaturi într-o „mare slavă”, dar și la răspântia intereselor marilor imperii sau stăpânirilor recente, încă nu și-a pierdut credința, tradiția ori graiul! Am spus „încă nu”, deoarece ceea ce nu s-a reușit până acum prin constrângerea războiului, a amenințării cu moartea, se pare că se izbuteşte astăzi, prin multele ispite și încercări ce ne zdruncină aceste valori. Principalele cauze nu sunt, așadar, forța armelor sau șantajul politic, ci propriile slăbiciuni, relativizarea adevărurilor credinței noastre sfinte.

Un semn vădit al stării de fapt îl reprezintă modul superficial de a ne raporta la înaintași, la tot ce ne reprezintă pe noi, ca neam. Vorbim de cinstirea eroilor, dar pe câți dintre conaționali îi interesează, în realitate, aşa ceva? Uităm prea ușor că, dacă unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, el se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, când îşi uită credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul arată la fel de roditor, râurile repezi cu ape cristaline curg, așijderea, grăbite către Marea cea Mare; așezările omenești rămân la locurile lor, încremenite între veacuri, dar sufletul neamului parcă se spulberă. Fără acesta, amintirile sfinte se șterg, peste tradițiile multiseculare se aşterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

Vasăzică suntem chemați să ne cinstim eroii nației. În toate bisericile din cuprinsul românismului se fac slujbe de pomenire, ba chiar și prin piațete, pe la monumentele istorice, apoi se depun coroane de flori, rostindu-se cuvinte elogioase. Să precizăm că Sfânta noastră Biserică a rânduit pomenirea lor nu doar în astfel de momente solemne, ci în fiecare zi în cadrul dumnezeieștii liturghii, când preotul, la ieșirea cu cinstitele daruri, spune: „pe eroii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”. Ce bine ar fi dacă am învăța de la Biserica dreptmăritoare, „mama spirituală a poporului român”, să ne amintim zilnic de ei, rugându-ne Domnului pentru sufletele lor! Dar, e suficient numai atât? Parcă e prea puțin pentru sacrificiul lor. S-ar cădea să împletim neuitarea cu truda fiecăruia dintre noi de a le imita, pe cât posibil, jertfa și dragostea pentru țară, pentru idealul sfânt al unității și demnității noastre ca neam.

Ne găsim noi, oare, răgazul de a medita la asemenea lucruri? Nu am pretenția că pot fi în asentimentul tuturor, căci unii, cu năduful grijilor în minte, vor rosti: „nu ne țin de foame noțiunile de eroism, patrie și unitate; nu ne plătesc facturile, nici ratele la bănci”. Nu zic, au și ei dreptate. Dar, fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim mai săraci, mai înfometați, mai datori. Patria ne face să simțim că aparținem unui popor, că avem obârșii. Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe eroii noștri, al căror sânge ne curge prin vene.

De aceea zic, să reînvățăm să ne cinstim eroii, adăugând aducerilor aminte lucrare, dăruire, jertfă și recunoștință; într-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, frumos şi curat.

Florin CREȘTINUL

La 17 mai sărbătorim Înălţarea Domnului – ultimul act al lui Iisus în lume! Înălţarea Domnului, biruitor, la ceruri, a fost la fel de miraculoasă ca şi coborârea Sa din ceruri

Născut în mod miraculos din Sfânta Fecioară şi puterea lui Dumnezeu, El S-a înălţat în mod miraculos la ceruri, prin puterea Sa Divină, în faţa Sfintei Sale Maici şi a ucenicilor Săi. Înălţarea Sa a fost şi raţională, şi mărturisită. 

inaltareaÎnălţarea Domnului, biruitor, la ceruri, a fost la fel de miraculoasă ca şi coborârea Sa din ceruri. Născut în mod miraculos din Sfânta Fecioară şi puterea lui Dumnezeu, El S-a înălţat în mod miraculos la ceruri, prin puterea Sa Divină, în faţa Sfintei Sale Maici şi a ucenicilor Săi. Înălţarea Sa a fost şi raţională, şi mărturisită. A fost logică, bazându-se pe cea mai înaltă raţiune – cea cerească; şi a fost mărturisită de martori oculari ce au trecut de bunăvoie prin suferinţe pentru mărturia lor.

De asememea, în această zi, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi pe câmpurile de luptă.   Potrivit Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înălţarea este penultimul moment al mântuirii noastre, pentru că cel din urmă este trimiterea şi coborârea Sfântului Duh pe pământ.      ,,În a 40-a zi după Paşti, Mântuitorul i-a luat pe ucenicii Săi şi a mers pe Muntele Măslinilor unde a vorbit cu ei şi le-a cerut să mănânce cu El.  Le-a dat ultimele învăţături şi, în timp ce îi binecuvânta, s-a înălţat la cer învăluit de un nor cu lumină. Deşi, ucenicii îl aşteptau să se întoarcă, în locul Lui, s-au făcut văzuţi doi îngeri, care le-au spus să aştepte pogorârea Sfântului Duh”, a explicat un înalt ierarh.      Înălţarea a fost ultimul act al lui Isus în lume, însă El este prezent şi lucrează prin Sfântul Duh.         Ridicat mai sus de îngeri, Iisus Hristos, Mantuitorul lumii s-a aşezat în dreapta Tatălui, pregătind acest loc pentru oameni.

MAI 2 cu 1 IMAGINE CU INALTAREA SI OUA.jpg 2

În popor există credinţa că, odată cu Înălţarea Domnului, se înalţă şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace.        Tradiţia spune că, în această zi se practicau ritualuri magice de apărare şi erau date de pomană bucate pentru morţi.
(Sfântul Nicolae VelimiroviciCredinţa poporului lui Dumnezeu, traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 31)

Florin CREȘTINUL

Sparta hoplitică – cum vedea lumea un adevărat spartan!

La jumătatea secolului al VII-lea î.Hr., în lumea greacă se generalizează un nou tip de instrument tactic, falanga de pedestraşi greu înarmaţi, hopliţii. Numele de hoplites derivă de la substantivul colectiv ta hopla, panoplia – totalitatea armelor ofensive și defensive pe care le poartă în această formație fiecare oștean: coiful, platoșa, cnemidele care îi apără gambele, lancea și sabia scurtă, în fine – scutul, toate cântărind cam 45 de kilograme de metal; numele de falangă pe care îl poartă formația compactă şi articulată de pedestraşi, înaintând inexorabil către linia de bătaie a inamicului, folosește imaginea articulației degetelor de la mâini, indispensabile una față de cealaltă.

81246-xlFalanga se caractrizează print-o dispunere și acțiune compactă, care depind, în ultimă instanță, de un nou tip de scut, aparut în sec. VII î.Hr. Relativ mic, rotund, acesta are ca particularitate cele două mânere de prindere, unul în centrul scutului și celălat în marginea dinspre stânga a acestuia. Purtat pe mâna dreaptă, scutul este petrecut pe braț până la cot și apucat de mânerul din margine, așa numita antilabe. Astfel, scuturile nu-i mai apără pe fiecare dintre oșteni în parte, ci formează ca un fel de carapace comună, în care fiecare scut apără flancul drept al celui care îl poartă şi flancul stâng al vecinului său de rând. E vorba, în esenţă, de un nou tip de război, în care efortul principal nu mai aparţine unor războinici de elită, urmaţi, cu mai multă sau mai puţină eficacitate, de cetele lor, ci unor formaţii compacte de oşteni înaintând în rânduri strânse şi în pas cadenţat, dictat de un flautist, auletes, care scandează din fluierul dublu ritmul de marș.  

De la Sparta lui Menelaos la Sparta lui Licurg

Desigur, elemente ale acestei noi sintaxe a războiului apar încă din epocile anterioare: istorici importanți ai Greciei antice invocă adesea o tradiție care urcă cel puțin până la epopeea homerică. Dar conjuncția care duce la generalizarea falangei de hopliți realizează pe câmpul de luptă un ideal de egalitate şi de reciprocitate extins de la o elită militară şi aristocratică la întreg poporul înarmat. Cazul clasic, demonstrând omologia la toate nivelele – social, politic, militar şi de mentalitate – a acestor inovații rămâne Sparta secolului al VII-lea î.Hr. Cetatea Spartei, stăpânind câmpia Laconiei din Peloponez, era vestită încă din epopeea homerică, unde apare ca fiind stăpânită de însuși Menelaos Atridul, fratele lui Agamemnon și soțul părăsit de Elena pentru principele troian Paris/Alexandros. În realitate, Sparta propriu-zisă nu pare să fi fost un mare centru al civilizației bronzului. Adevărata glorie a Spartei este legată de generalizarea metalurgiei fierului, concomitentă de altfel cu difuziunea epopeilor, la începutul mileniului I î.Hr.: teritoriul pe care îl controlează cetatea este remarcabil de bogat în minereu de fier. Datorită acestui fapt, ca și fertilității Laconiei, precum și altor circumstanțe mai puțin evidente, Sparta se distinge încă în cursul primelor secole de cristalizare a cetăților grecești atât prin dimensiunile cu totul neobișnuite ale teritoriului pe care îl controlează: spre jumătatea sec. VI î.Hr., după cucerirea Messeniei, Sparta stăpânea, cu cuvintele lui Tucidide, două cincimi din Peloponez (Thuc. 1.10.2) adică aproximativ 8.500 km2. Atena, care era singura cetate comparabilă ca suprafață a teritoriului, domina Atica cu doar 2.500 km2.

 Succesiunea inteligibilă a evenimentelor istoriei social-politice a Spartei este evocată de cea mai mare parte a izvoarelor antice pornind de la o stare de dusnomia, de discordie internă, urmată apoi de reformele atribuite lui Licurg, care instaurează buna rânduială, eunomia, pentru care cetatea Lacedemonei va fi elogiată cu asupra de măsură în literatura istorică și filosofică din antichitate, și nu numai.

Mirajul spartan și succesiunea lui 

Aceasta e de fapt – împreună cu absența aproape totală a surselor scrise locale – principala piedică în calea reconstituirii cu un grad rezonabil de certitudine a primelor secole din istoria Spartei. Cu excepția a doi poeți din sec. VII î.Hr., ambii compunând la Sparta, cu toate că tradiția susține că ambii ar fi provenit din Grecia micro-asiatică – Tyrtaios de la Milet și Alcman de la Sardes, capitala regatului lidian – toate informațiile din surse scrise de care dispunem provin de la autori mult prea depărtați nu doar în timp, ci, foarte adesea, și în spațiu.

Atenția pe care ei o acordă Spartei este un sub-produs al idealizării acesteia ca model de cetate “bine rânduită” – adică, în ultimă instanță, non-democratică. În confruntările de idei care preced, apoi însoțesc, și, în fine, urmează Războiul peloponesiac, modelul de cetate ideală dominată de o elită războinică ascetică și însuflețită de un ethos comun se substituie durabil adevăratei cetăți spartane, și sub acest aspect idealizat devine idealul politic al tuturor oligarhiilor. Mai mult, modelul spartan este preluat și propus de generații succesive drept ideal politic și etic, ajungând apoi, din secolul al XVIII-lea până foarte aproape de noi, în ideologia nazistă, care îi exaltă deoptrivă virtuțile cazone, practicile de nemiloasă eugenie și obediența totală față de comandanții care îi exprimă ethos-ul.  

Dusnomia și eunomia 

Revenind în epoca arhaică, avem toate motivele să credem că, în esenţă, conflictele pe care le evocă tradiția sub numele de dusnomia, “discordia internă”, sunt consecințe ale aproprierii și distribuirii inegale a pământurilor arabile în perioada de cristalizare a instituțiilor cetății. Când anume se situează această etapă în istoria Spartei e ceva mai greu de determinat. Tradiția care atribuie unui erou civic, legiuitorul Licurg (Lukourgos), instituirea legilor și uzanțelor însumate sub numele de eunomia, situează acțiunea acestui personaj foarte devreme, cândva la limita între mileniul II și mileniul I î.Hr. Arheologia ne interzice să acceptăm această dată timpurie; dacă însă suspendăm pentru moment problemele cronologiei, și examinăm faptele istorice cunoscute independent de Licurg, constatăm că spartanii încep prin a-și asigura dominația asupra întregii Laconii, și continuă, în sec. VIII-VII î.Hr., purtând războaie de expansiune mai departe, în Messenia, câmpia mănoasă din vestul peninsulei. E limpede că, așa cum remarca încă M. Finley, Sparta se confruntă cu tensiuni și conflicte interne legate de distribuția pământurilor – problema cu care se confruntă toate cetățile grecești în această vreme. Spre deosebire însă de marea majoritate a acestora, care “roiesc” în marea mișcare de întemeiere a apoikiilor dincolo de mare, Sparta își permite să caute soluţia acestor tensiuni în expansiunea teritorială, anexând Messenia.

Cavaleri și războinici de rând 

Pornind de la informaţiile textelor referitoare la războaiele messeniene , avem toate motivele să presupunem că, cel puțin pentru Sparta, acesta a fost stimulentul cel mai important pentru perfecționarea și generalizarea tacticii hoplitice. Mai mult, Pausanias, un autor târziu, din epoca romană, dar care folosește surse de foarte bună calitate, ne istorisește că această tactică ar fi fost mai întâi experimentată în timpul războaielor messeniene de contingentul aşa-numiţilor cavaleri, hippeis, cei 300 de războinici nobili care reprezentau elita tradiţională a armatei spartane. Acești războinici de elită ar fi inventat și exersat cei dintâi tactica bazată pe o formație compactă acționând ca un singur om și spulberând astfel armata dușmană. Ipoteza pare dintre cele mai plauzibile, cavalerii dispunând şi de priceperea necesară, şi de un ansamblu de deprinderi şi de gesturi simbolice ale unei confrerii de pairi care împart şi primejdiile războiului, şi beneficiile acestuia.

Într-o a doua etapă, cei 300, ar fi extins aceste principii la întregul damos, care devine o formidabilă falangă de 9.000 de oșteni bine antrenați, dispuși în rânduri strânse care se pot la nevoie substitui unul altuia, amenințând dușmanul cu o înspăimântătoare pădure de lăncii. E greu de știut dacă Sparta a fost cu adevărat cea dintâi cetate care a inventat falanga, dar putem afirma cu certitudine că este cetatea care a folosit la maximum întregul potențial militar al acestui război în formație compactă. Sursele din sec. VII î.Hr., de data asta chiar de la Sparta, cu deosebire poemele lui Tyrtaios, atestă faptul că, departe de a reprezenta o simplă modificare tactică, asumarea războiului hoplitic presupune și o mutație radicală în privința ethos-ului războinic și chiar civic.

Restaurare sau inovație?  

Reforma va fi fost înfățișată, în sec. VII î.Hr., ca o reînviere a eunomiei datorate unui personaj legendar, Licurg, pentru a-i înlesni instaurarea și perenitatea. Pornind de la o revoluţie tactică, pe care o proiectează însă asupra ansamblului de raporturi de putere în polis, ea instituie, în planul proprietăţii, al funcţiei militare şi politice, al imaginarului comun, un ansamblu de măsuri coerente şi sistematice al căror rezultat avea să fie cetatea lacedemoniană clasică a ”celor asemenea”, hoi homoioi, numele-standard pe care îl poartă cetăţenii spartani. Sub aspect militar, reforma constă în instituirea falangei. Sub aspectul proprietăţii, reforma consacră cristalizarea durabilă a proprietăţii de tip spartiat – într-un dublu registru, cel al proprietăţii comune şi publice asupra întregului teritoriu rural, şi cel al posesiunii strict viagere a loturilor egale alocate spartiaţilor –loturi pe care însă ei nu le lucrează, nici măcar nu le administrează în vreun fel, de vreme ce unica lor ocupație este cea a pregătirii pentru război. Pentru a institui această profesionalizare a hopliților lacedemonieni, unică în lumea greacă la această dată, Sparta avea însă nevoie de o mână de lucru abundentă, adică de heilotai, hiloții, o categorie socială dependentă, dar foarte deosebită de sclavi. Indispensabili războiului profesionist cultuvat de spartani, hiloții devin dușmanii perpetui ai spartanilor: anual, eforii deschid anul politic la Sparta declarând război hiloților. De aici și comportamentul singular al Spartei, permanent dominată de sindromul cetății asediate.

Cetatea celor asemenea 

Războiul se identifică astfel cu cetatea însăși şi devine coextensiv cu aceasta, câtă vreme agentul războinic nu mai poate fi în mod exclusiv sau predominant războinicul de elită, şi coincide perfect cu cetăţeanul. Acesta poartă război în calitate de cetăţean, şi participă la viaţa politică, la decizie şi la capacitatea de a reglementa, deopotrivă cu ceilalţi, treburile comune ale grupului în virtutea participării sale la războiul comun. Reversibilitatea implicită a calităţii de proprietar şi a celei de cetăţean e dublată acum de reversibilitatea explicită a calităţii politice şi a celei militare. Pornind de aici, homoiotes – similitudinea, paritatea – componenţilor falangei este implicit o omologie a cetăţenilor, şi isegoria adunărilor militare devine un drept civic, aşa cum agora epică, adunarea războinicilor homerici, devine locul de dezbatere al cetăţii.

Reforma hoplitică reprezintă punctul de convergenţă maximă al tuturor acestor aspecte, punînd în evidenţă omologia şi întrepătrunderea lor. Pe de o parte, fiindcă instituirea falangei presupune o capacitate economică prealabilă a celor chemaţi să o compună, datori să-şi agonisească pe socoteala lor panoplia, fapt care pune în lumină, de la bun început, legătura dintre componenta militară a reformelor şi stăpânirea asupra pământului. Norma imperativă a meselor comune, sussitiai sau pheiditiai, are drept corelat degradarea civică a acelora dintre spartiaţi care nu mai au capacitatea de a contribui cu cota de alimente prescrisă fiecăruia pentru aceste mese comune.

Acest raport elementar este însă în realitate mult mai amplu, câtă vreme falanga poate fi considerată ca manifestare militară a instituirii proprietăţii cetăţeneşti. În noua etică hoplitică, lui Ahile cel iute de picior îi ia locul oşteanul elogiat de Tyrtaios, cel care ştie să rămână statornic în rând, cu picioarele bine înfipte în pământul patriei . Valorizarea pozitivă a rezistenţei, statorniciei şi forţei defensive nu înseamnă numai răsturnarea eticii homerice a delirului belicos şi a bravurii nelimitate a eroului, ci şi elaborarea unei noi şi complexe ierarhii de valori, exprimând concret esenţa de proprietar-cetăţean a hoplitului. Statornic apărător al pământului cetăţii, hoplitul este, în contrast cu eroul homeric, un războinic politizat şi domesticit, cum o demonstrează G. Dumézil într-o carte devenită celebră, Heur et malheur du guerrier ( “Ceasul bun și ceasul rău al războinicului”, Paris, 1960). Hoplitul spartan reprezintă o unitate similară şi echivalentă, parte integrantă a unui grup care cultivă disciplina, rezistenţa şi solidaritatea. Absorbit de elita războinicilor profesionişti, care și-a modificat el însuși comportamentul și reprezentările comune, damos-ul îşi asumă, colectiv, imaginarul agonistic individual al războinicului din vremile eroice, accentuând însă temele de solidaritate care reprezintă, într-un sens, propriul aport de comportament şi reprezentare în această fuziune.

Eleonora SMARANDACHE

Sondaj: 77% din români sunt de acord cu clarificarea definiției căsătoriei în Constituție și cel puțin 55% vor participa la vot

Un sondaj făcut public realizat de firma Avangarde arată că 77% din respondenți sunt de acord cu propunerea inițiativei cetățenești de modificare a Constituției și că cel puțin 55% vor merge la vot. De asemenea, peste două treimi din respondenți sunt de acord cu organizarea acestui referendum, așadar, nu consideră chestiunea o non-problemă, așa cum s-a speculat de către unii comentatori.

„Dumneavoastră personal cum considerați că ar trebui definită familia în Constituție?”

  • formula propusă de inițiativa cetățenească: „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie” – 77%
  • formula actuală: „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” – 17%
  • nu pot aprecia – 5%
  • nu știu/nu răspund – 1%

„Dumneavoastră personal veți participa la vot la un astfel de referendum, dacă se va organiza?”

  • cu siguranță da – 55%
  • probabil da – 20%
  • cu siguranță nu – 14%
  • probabil nu – 6%
  • nu știu/nu răspund – 5%

„Din punctul dumneavoastră de vedere organizarea unui referendum privind modificarea Constituției cu privire la definirea familiei (în loc de formula actuală – familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți se dorește ca în Constituție să fie formula – familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie) este o decizie bună sau proastă?”

  • este o decizie bună – 67%
  • este o decizie proastă – 24%
  • nu pot aprecia – 8%
  • nu știu/nu răspund – 1%
Sondajul a fost realizat de firma Avangarde în perioada 10.04-26.04 pe un eșantion de 1.350 de persoane cu vârste de 18 ani și peste. Metoda de culegere a datelor a fost CATI (telefonic). Eroarea maximă tolerată este de +/-3% pentru un interval de încredere.

Maria ANGHELACHE

Neînțelegeri românești periculoase

Așa suntem de cînd lumea. Cînd se întâlnesc doi români, unul zice despre treaba celuilalt că nu o face bine. Sau despre o idee. Nu care cumva să fie de  acord sau să o admire. Circulă și o glumă. Trei români împreună alcătuiesc o gașcă și un trădător. Sigur că nu întotdeauna este adevărat. Dar se întîmplă mereu. Nu  există o lucrare perfectă la dragnea-iohannis-465x390care un român să nu găsească o hibă. Nu există o carieră spectaculoasă pentru care un român să nu găsească o explicație proprie, a avut pe cineva, a avut noroc, a furat sau a încălcat o lege. Ca cineva să fi izbutit o performanță fără încălcare legilor sau a normelor morale nu există. Nici în România și nici pe glob. Așa gîndim noi. Mai nou, suntem chiar artiști ai observațiilor. Orice se întîmplă în jurul nostru este greșit, strîmb sau pasibil de a fi corectat. Și cînd vine momentul să ducă la îndeplinire o asemenea corecție, de obicei devenim artiștii scuzelor. Salariul este mic, atmosfera este proastă, competiția este incorectă, tehnologia este depășită etc. Și dacă toate acestea nu ajută, devenim campionii strîmbelor. De cînd  suntem, am turnat la Constantinopol, la Moscova, la Bruxelles sau la Washington. Ba aș zice că avem această îndeletnicire de pe vremea Romei Antice, iar confrații noștri romani s-au retras, sătui de prea multe strîmbe, bîrfe și cîrteli.

De ce nu cooperează Guvernul cu președintele României, măcar în materie de politică externă? De ce nu comunică președintele României cu ministrul de Externe? A devenit deja proverbial răspunsul lui Klaus Iohannis, care la o solicitare de întrevedere din partea ministrului de Externe al României a răspuns că nu are timp. Așadar, președintele se vrea titularul de drept al politicii externe a României, dar nu are timp ca între două drumuri la Sibiu să se întrețină zece minute cu titularul portofoliului de la Externe. Care este politica Externă a României? Un mălăeț  „de acord“ spus la mai toate inițiativele anunțate de Comisia Europeană. Parcă în gîndirea președintelui n-ar încape altceva.

Disputa legată de poziția României față de mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este egală cu brevetarea unui mod românesc de a face politică. La urma urmelor, suntem autorii de necontestat ai brevetului asupra șmecheriei numite „jocul la două capete“. Klaus Iohannis se arată un minunat cîntăreț în corul european, în vreme ce Liviu Dragnea, împreună cu  marioneta sa guvernamentală, încearcă să-și arate  devotamentul față de Israel, în speranța că Israelul le va da o mînă de ajutor în deschiderea porților de acces la Washington. Poate avea România o strategie politică inteligentă, modernă, fără asemenea ieșiri ridicole în decor? Mă tem că formula coabitării ne este cu desăvîrșire străină. Nu este vorba doar de slăbiciuni venite din istorie, ci și de carențe de construcție a mecanismului de putere. Președintele României se crede cu aceleași prerogative ca și ale președintelui SUA, iar Liviu Dragnea se imaginează conducătorul absolut. El conduce PSD-ul și, cum acesta a cîștigat alegerile, nu mai rămîne decît o supunere necondiționată.

Nu sunt partizanul nici unuia dintre cei doi berbeci politici. Nu vreau să fiu solist în orchestrele care îi înconjoară. Mă tem însă că această împărțire a României în tabere încrîncenate duce la o politică externă de cea mai modestă factură.

Silvia ANDREI

A murit fostul primar și ministru Constantin Olteanu

Fostul primar al Capitalei și ministru al Apărării Naționale din perioada comunistă Constantin Olteanu a decedat la vârsta de 90 de ani. 

lansare-carte-eveniment-constantin-olteanu-o-viata-de-om-dialog-cu-jurnalistul-dan-constantin-18437207 Constantin Olteanu s-a născut la data de 5 iulie 1928, în comuna Vulcana-Pandele din județul Dâmbovița. A absolvit Școala de Ofițeri Politici de la Ineu la data de 30 decembrie 1949, cu gradul de locotenent, iar în anul 1956 Academia Militară Politică din București,  cu “Diplomă de merit”. În 1959 a obținut licența în istorie în urma absolvirii Facultății de Istorie din cadrul Universității București. Constantin Olteanu a parcurs pe rând treptele ierarhiei militare, desfășurând o amplă activitate didactică și de instrucție, notează Wikipedia.

În anul 1971 avea gradul de general-maior. În anii ’70, generalul Olteanu s-a ocupat de epurarea armatei române de ofițerii cu studii în URSS, indiferent dacă aceștia erau sau nu recrutați de către KGB, conform sursei citate. Această operațiune s-a desfășurat treptat și a fost un “proces delicat”, când militari cu importante funcții de comandă și decizie, dar cu studii la Moscova au trebuit scoși de la comanda unităților combatante, fără a le provoca o reacție de frondă, dar și fără a irita Moscova. În anul 1979, a fost numit șef al Statului Major Central al Gărzilor Patriotice și, în același timp, și consilier militar al lui Nicolae Ceaușescu.

În perioada 29 martie 1980 – 16 decembrie 1985, Constantin Olteanu a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale. În acest interval, a fost avansat la gradul de general-colonel.

În anul 1985 a fost numit în funcția de prim-secretar și Primar General al Bucureștiului, pe care a îndeplinit-o până în 1988. Olteanu relata că Nicolae Ceaușescu tocmai venise dintr-o vizită în URSS, l-a chemat la el și i-a spus: „Mergi pe linie politică, în locul lui Pană, iar în locul tău o să-l punem pe Milea„.

Olteanu menționa printre obiectivele realizate în mandatul său de primar modernizarea râului Dâmbovița, continuarea lucrărilor la metrou, construcția de locuințe și prelungirea Bulevardului Victoria Socialismului până la Șoseaua Mihai Bravu.

Din mai 1988 și până în decembrie 1989, a fost secretar al CC al PCR, inițial pentru propagandă și presă (20 mai 1988-octombrie 1989), apoi pentru relații externe.

În timpul Revoluției din 1989 s-a aflat în zona Moldovei.

„Ca și alți membri ai CPEx, am fost trimis să mă ocup de problemele economice, respectiv de încheierea planului pe acel an, de aprovizionarea populației, aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor… În subsidiar ni s-a cerut să discutăm cu factorii de conducere ai județelor respective și măsurile indicate de Ceaușescu la teleconferința din seara zilei de 17 decembrie, pentru asigurarea liniștii și ordinii publice. (…) Eu nu am fost trimis la Iași, precum și în celelalte județe – Vaslui, Suceava și Botoșani -, cu vreo împuternicire cu caracter militar, cu toate că încă eram general-colonel în activitate, deci nu aveam calitatea de a da ordine unităților MApN, MAI, Departamentului Securității Statului sau Gărzilor Patriotice.”, spunea Olteanu.

După cum afirmă tot el, aflat în biroul primului-secretar județean Iași și întrebat de către locotenent-colonelul Ion Cioară – șef de stat major la Divizia 10 Mecanizată „Ștefan cel Mare” din Iași – dacă se impune înarmarea militarilor cu muniție de război împotriva eventualilor demonstranților, „am mai precizat – erau de față mai mulți oameni – că dacă vor avea loc demonstrații, cumva, strada este a lor, a demonstranților. „Voi nu interveniți cu nimic, am spus. Doar dacă atacă obiectivele, dacă le incendiază, atunci e altceva…. Dar pe stradă nu aveți ce face voi cu armele”.

La data de 22 decembrie 1989, a plecat din Iași și a fost primit în garnizoana Armatei a II-a, de la Buzău. Generalul Olteanu a fost arestat și, la 31 decembrie 1989, a fost adus cu două autoturisme de teren și escortă la Centrul de Instrucție al Trupelor de Geniu din București, de pe Șoseaua Olteniței, unitate transformată în închisoare.

Pe 11 ianuarie 1990, Olteanu a fost trecut în rezervă.

A fost inculpat și condamnat în Procesul membrilor CPEx (17 septembrie 1990 – 20 aprilie 1992). A fost acuzat în rechizitoriu că a cerut unor unități militare să treacă la alarmă de luptă, dar el a afirmat că nu a avut astfel de însărcinări și că în acele zile nu a intrat în nici o unitate militară. La data de 25 martie 1991, Tribunalul Militar Teritorial București a pronunțat achitarea sa, care a fost atacată ulterior cu recurs extraordinar introdus de procurorul general.

“Am fost condamnat pentru ceea ce am fost, nu pentru ceea ce am făcut”, spunea Olteanu.

Eleonora SMARANDACHE

Indicele Robor la trei luni a atins un nou record

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,75%, cel mai mare nivel din octombrie 2014, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

indice-ROBORRobor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Miercuri, indicele a crescut la 2,73%.

Nivelul atins joi, 2,75%, este cel mai mare din 15 octombrie 2014, când a fost 2,77%.

Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

Totodată, valoarea indicelui Robor la şase luni a crescut miercuri la 2,88%, cel mai mare nivel din 14 octombrie 2014, când a fost 2,91%.

BNR a anunţat, luni, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.

Florin NAHORNIAC

BNR: Euro scade la cel mai mic nivel din ultimele trei lun

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6397 lei/euro, în scădere cu 0,12% faţă de nivelul atins miercuri, acesta fiind cel mai mic nivel din februarie până în prezent.

727530-32M6QkK5vZ5J5GAm8Q9Q7QdTmktzoAVoConsiliul de Administraţie al BNR a anunţat, luni, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.

Miercuri, euro a scăzut la 4,6454 lei.

Joi, indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,75%, cel mai mare nivel din octombrie 2014.

Joi, euro a atins cel mai scăzut nivel din 5 februarie, când a fost 4,6347 lei.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,9170 lei la 3,9065 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut de la 3,9057 lei la 3,8942 lei.

Florin NAHORNIAC

Economia Rusiei, blocată

Preşedintele a promis ruşilor o îmbunătăţire semnificativă a standardelor de viaţă pe parcursul noului mandat și a anunțat că va numi un cunoscut reformator economic într-o funcţie importantă, care să ajute la îndeplinirea acestui deziderat.

Russian President Vladimir Putin gestures as he speaks during a nationally televised question-and-answer session in Moscow on Thursday, April 17, 2014. Russia's President Vladimir Putin on Thursday dismissed claims that Russian special forces are fomenting unrest in eastern Ukraine as "nonsense," but expressed hope for success of four-way talks on settling the crisis.  (AP Photo/RIA Novosti, Alexei Nikolsky, Presidential Press Service)

Russian President Vladimir Putin gestures as he speaks during a nationally televised question-and-answer session in Moscow on Thursday, April 17, 2014. Russia’s President Vladimir Putin on Thursday dismissed claims that Russian special forces are fomenting unrest in eastern Ukraine as „nonsense,” but expressed hope for success of four-way talks on settling the crisis. (AP Photo/RIA Novosti, Alexei Nikolsky, Presidential Press Service)

Însă puțini analiști economici consideră că Administrația Putin va putea să-și țină promisiunea, atât timp cât la nivel internațional președintele este aliat cu dictatori respinși de „lumea civilizată”, cum a precizat Donald Trump, iar interesele economice sunt amânate pe timp nedeterminat de continuarea unor conflicte în care Moscova este de partea inamicilor Occidentului.

    Blocat de sancțiuni

Vladimir Putin își definește obiectivele economice printr-un decret pe care l-a semnat la scurtă vreme după inaugurarea mandatului, promițând mai multe resurse financiare în sectoarele neglijate de mulți ani, anume pentru sănătate, educație, infrastructură. Măsurile nepopulare,  precum mărirea taxelor și ridicarea vârstei de pensionare, pentru a acoperi cheltuielile promise, le-a lăsat pe mai târziu.

Un nou mandat de premier pentru aliatul său de cursă lungă, Dmitri Medvedev, este de așteptat, ca un semn de continuitate, în ciuda faptului că n-a performat pe plan economic. Însă nu este vina Guvernului, ci a politicilor de interese practicate de Putin, implicând uriașe cheltuieli militare pentru un obiectiv economic incert, cum este exploatarea gazelor din Mediterana, coasta Siriei, promisă de regimul Assad. Atât timp cât rămâne la putere.

    Un nou ministru de Finanțe, reformator

Pe plan internațional, sancțiunile impuse Rusiei din 2014 de SUA și Europa pentru „afaceri necurate”, cum ar fi anexarea Crimeii, implicarea în otrăvirea fostului ofițer GRU Serghei Skripal, pentru susținerea regimului dictatorial al lui Bashar al-Assad au afectat multe firme, bănci importante și persoane apropiate Kremlinului.

Pentru a reconstrui relațiile economice cu acestea, Putin ar putea să-l numească pe Alexei Kudrin, fost ministru de Finanțe, în funcția de ministru al Economiei, acesta fiind cunoscut pentru „inginerii” de creștere economică. Însă Kudrin este un adept al relațiilor cu Occidentul, fără tensiuni, ca soluție certă de redresare a economiei.

Or Kremlinul se află pe o cale a impunerii intereselor proprii, inclusiv militar, ceea ce adâncește conflictul. Este puțin probabil ca Putin să adopte o linie mai blândă, mai ales că nu și-a atins obiectivele și riscă să transmită semnale de slăbiciune.

„Moscova nu are niciun interes să escaladeze tensiunile cu Occidentul, ceea ce ar avea un impact politic și economic negativ, însă nici nu e pregătită să facă ceva ce ar părea ca o concesie unilaterală”, a declarat Andrei Kortunov, șeful Consiliului pentru Afaceri Internaționale.

O altă schimbare prevăzută de analiști este promovarea consilierului său economic, Andrei Belusov, în funcția de vicepremier. Acesta este adeptul teoriei că statul trebuie să aibă rol central în economie.

Moscova se pregătește pentru defilarea de  Ziua Victoriei din Piața Roșie, dedicată victoriei asupra Germaniei naziste, ce va fi o defilare de forță, implicând 13.000 militari, 159 tancuri și vehicule blindate, 75 avioane și elicoptere.

Putin l-a invitat la spectacol pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care își începe vizita miercuri pentru discuții pe tema Iranului, Siriei și dosarului nuclear.

Eleonora SMARANDACHE

Sute de moldoveni traficați și angajați ilegal în Germania

Est-europeni săraci și naivi, pe care disperarea îi impinge în mâinile bandelor de crimă organizată: modelul continuă în Germania. În urma unei razii de amploare efectuată de poliția germană în Hamburg, Bremen, Saxonia Anhaltină și Saxonia Inferioară, au fost arestați preventiv principalii suspecți, care se pare că aduseseră sute de cetățeni moldoveni la muncă ilegală în Germania.

43378597_401Oamenii erau exploatați la maxim, plătiți cu salarii de mizerie și trăiau în condiții precare. Cei mai mulți erau plasați în posturi de gardieni, fiind plătiți cu mult sub salariul minim pe economie. Din banii câștigați – de regulă circa 500 de euro, muncitorii erau obligați să-și plătească și chiriile (300 de euro), cazarea nefiindu-le asigurată.

Cetățenie română falsificată sau reală?

În jur de 800 de polițiști și vameși germani au participat la această acțiune, cercetând 16 locuințe și birouri în patru landuri germane, a confirmat pentru DW purtătorul de cuvânt al poliției din orașul Pirna, în landul Saxonia. Mulți dintre cetățenii moldoveni dețineau cărți de identitate românești falsificate sau modificate probabil chiar de traficanți.

O purtătoare de cuvânt a procuraturii din Lüneburg, în landul Saxonia Inferioară, a declarat pentru DW că ”cercetările se desfășoară numai împotriva traficanților și nu împotriva celor traficați”. După o primă analiză, nu se știe exact dacă și câți dintre muncitorii moldoveni dețin și cetățenie română reală.

Sunt cercetați numai traficanții, nu și cei traficați
Ambasada Republicii Moldova la Berlin nu a fost contactată încă (marți) de niciun cetățean moldovean în cauză, pentru servicii consulare. În schimb, procuratura din Lüneburg a transmis, într-un interviu DW, că autoritățile germane colaborează pentru soluționarea acestui caz cu cele de la Chișinău. La rândul său, ambasadorul Republicii Moldova la Berlin, Oleg Serebrian, ne-a declarat că au fost solicitate ministerului federal de interne informații suplimentare despre acest caz.

Muniție și arme cu electroșocuri

Se pare că traficanții îi supravegheau și chiar terorizau pe muncitorii moldoveni. ”În momentul de față sunt cercetați 13 suspecți”, dintre care capii bandei, care au fost arestați preventiv la Hamburg, spune purtătoarea de cuvânt a procuraturii Lüneburg.

Doi dintre aceștia sunt cetățeni germani și unul cetățean rus, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani.

Conform unor surse neoficiale ce doresc sa-si pastreze anonimatul s-ar părea că cei doi cetățeni germani ar fi de origine rusă. În timpul raziei, poliția germană a confiscat muniție și arme cu electroșocuri. Au mai fost găsite în locuințele percheziționate droguri și câteva mii de euro cash.

Persoanele care dețin pașaport moldovenesc au dreptul la ședere 90 de zile consecutive pe teritoriul UE, dar nu pot munci fără a obține drept de muncă.

Silvia ANDREI

Trump, nou atac la adresa presei

Donald Trump a afirmat miercuri pe Twitter: „În ciuda succesului pe care îl avem cu economia şi restul lucrurilor, majoritatea ştirilor sunt negative (false)”.

trump-un-nou-atac-la-adresa-presei-nu-vom-lasa-stirile-false-sa-ne-spuna-ce-sa-facem-video-434636Trump a adăugat: „De ce muncim atât de mult ca să colaborăm cu presa care este atât de coruptă? Să le luăm acreditările?”.

Sarah Sanders, secretarul de presă de la Casa Albă, a apărat conceptul libertăţii presei şi a precizat că este datoria jurnaliştilor să publice informaţii corecte. „Susţinem presa liberă şi cred că demonstrăm acest lucru zilnic, nu doar prin faptul că eu sunt prezentă aici şi vă răspund la întrebări”, a declarat Sanders.

Ea a insistat că Trump vorbeşte regulat cu presa şi îşi doreşte ca jurnaliştii să aibă acces la Casa Albă. Dar Sanders a adăugat: „În acelaşi timp, presa are o responsabilitate să publice informaţii corecte”.

Sanders a continuat: „Suntem aici, vă răspundem la întrebări, facem tot ce putem pentru a furniza informaţii în mod regulat pentru cetăţenii americani şi aveţi şi voi o responsabilitate să publicaţi informaţii corecte. Vom continua să lucrăm cu voi aşa cum fac chiar acum şi aici şi aşa cum a făcut preşedintele acum două ore”.

Totuşi, secretarul de presă a criticat New York Times pentru că l-au „dat dispărut” pe Secretarul de Stat Mike Pompeo când el se afla de fapt în Coreea de Nord pentru a elibera prizonierii americani şi Washington Post pentru că a sugerat că Melania Trump nu locuieşte la Casa Albă. Ambele rapoarte sunt „revoltătoare”, a afirmat Sanders.

Margaret Talev, preşedintele Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă a declarat: „Unii ar putea scuza retorica inflamatoare a preşedintelui despre presă, dar doar pentru că preşedintelui nu îi place felul în care sunt scrise ştirile, nu înseamnă că sunt false”.

Eleonora SMARANDACHE

Igor Dodon anunţă organizarea Festivalului Familiei în Republica Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunţă organizarea, în perioada 12-15 mai, a Festivalului Familiei în mai multe localităţi din ţară, iar în 12 mai va avea loc marşul pentru susţinerea familiei tradiţionale, la care Dodon şi-a anunţat participarea.

dodo_63”Am convocat o şedinţă de lucru cu privire la organizarea unui şir de activităţi cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, marcată pe 15 mai. În urma discuţiilor am convenit asupra organizării sub egida Preşedintelui Republicii Moldova a Festivalului Familiei în următoarele localităţi ale Moldovei”, anunţă Dodon pe pagina sa de Facebook.

Astfel, sâmbătă Festivalul Familiei va avea loc la Comrat, duminică la Bălţi, iar pe data de 15 mai la Chişinău. În contextul acestor evenimente, pe data de 21 mai, la invitaţia sa, la Chişinău va merge preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown.

”La manifestaţii voi anunţa mai multe iniţiative legislative din partea Preşedintelui cu privire la susţinerea familiilor. Totodată, salut iniţiativa Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldovei de a organiza, la 12 mai a.c., un Marş pentru susţinerea familiei tradiţionale şi intenţionez să particip la acest eveniment. Invit toată lumea să se alăture acestor evenimente culturale care vor include un program distractiv atît pentru copii, cît şi pentru maturi şi are drept scop promovarea valorilor familiei tradiţionale”, mai scrie preşedintele Republicii Moldova.

Igor Dodon menţionează că, în 14-16 septembrie, la Chişinău va avea loc Congresul Mondial al Familiilor la care vor participa circa 2000 de persoane din peste 50 de state şi că, la invitaţia sa, şi-au arătat disponibilitatea să participe la Congres Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Chiril, şi un înalt reprezentant al Vaticanului.

Maria ANGHELACHE

Românii din Republica Moldova și din alte state nemembre UE ar putea obține acces pe piaţa muncii din România

Deputatul român Constantin Codreanu, alături de deputatul Petru Movilă şi alţi parlamentari de la Bucureşti au iniţiat un proiect de lege pentru a deschide piaţa muncii din România pentru românii din Republica Moldova şi alte state nemembre ale Uniunii Europene.

Potrivit Radio Chișinău, citând TVR Moldova, iniţiativa legislativă, cu impact pozitiv atât pentru piaţa muncii din România, cât şi pentru etnicii români din comunităţile istorice din afara graniţelor, vizează completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Iniţiativa prevede completarea OG nr. 25/2014  cu o nouă literă, având următorul cuprins: „n) străinii vorbitori de limbă română de nivel B1 sau B2, cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai altor state în care există comunităţi de români, care pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României pe o perioadă de cel mult 1 an”.

Această prevedere elimină obligativitatea obţinerii de către angajator a avizului de angajare în cazul românilor din state non-UE.

„Propunerea legislativă completează OG nr. 25/2014 cu prevederea legală conform căreia străinii vorbitori de limbă română de nivel B1 sau B2, cetăţeni ai Republicii Moldova, Ucrainei şi Republicii Serbia, dar şi din statele balcanice sau alte state pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României pe o perioadă de cel mult 1 an, fără a fi necesară obţinerea avizului de angajare de către angajator. Considerăm că propunerea legislativă va aduce beneficii economiei româneşti şi va crea oportunităţi de colaborare mai strânse cu statele vecine. Această iniţiativă este binevenită în contextul economic şi social actual la nivel european şi global”, a precizat deputatul Constantin Codreanu pe marginea iniţiativei legislative introduse în Parlament.

Iosif VARGA

Regina Maria, „ministrul încrederii naționale”

Până pe 20 mai, la Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași (Palatul Culturii) poate fi vizitată Expoziția de fotografie-document „Regina soldat”, care evocă personalitatea reginei Maria, precum şi implicarea sa activă în campaniile de caritate din timpul Primului Război Mondial. Despre eforturile acesteia de a organiza spitale de campanie, de a vizita și îngriji răniții, de a ajuta populația civilă, dar și de a aproviziona cu materiale sanitare linia frontului, am discutat cu istoricul Sorin Iftimi, muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei.

Cum se explică faptul că ­regina Maria era atât de ­legată de ostași, de armată în general?

Toți aristocrații erau militari de formație. Dar și eu m-am întrebat: ce a fost Maria mai întâi? Regină sau soră de caritate? Pentru că am avut impresia că ea s-a reinventat, trecând prin drama Primului Război Mondial.

ZL-generica_w747_h373_q100Întâlnirea ei cu problemele legate de serviciile de caritate este mai veche, de pe vremea când încă nu era regină, ci doar prințesă. A fost implicată în această activitate în timpul războiului balcanic, în 1913, când a fost o epidemie de holeră.

Experiența Primului Război a avut o parte dramatică, dar a fost și postamentul figurii reginei de mai târziu. Sacrificiile pe care le-a făcut atunci i-au dat mai apoi autoritatea de a se implica în diplomație, cu un cuvânt greu. Pentru că era cuvântul unei regine care trecuse prin multe, se implicase profund în efortul militar, știa ce înseamnă ororile războiului, dramele umane.

De ce ofițerii străini o numeau „comandirul”?

Ocazional, i s-a spus într-un fel sau altul. Spre exemplu, și denumirea acestei expoziții – „Regina soldat” – este o formulă penetrantă. Dar nu pare foarte potrivită. Pentru că, dacă ne uităm cu atenție la fotografiile perioadei, o vedem îmbrăcată în costumul de soră de caritate. Într-adevăr, avea curajul de a merge până în prima linie a frontului. Ionel Brătianu, de exemplu, nu a ajuns niciodată în primele rânduri și nici nu se mai obișnuia ca demnitarii de prim rang, conducătorii țării sau ai armatei să riște atât.

Ea a făcut acest gest în pe­rioade de acalmie și soldații au apreciat mult faptul că regina lor nu este la Iași, într-un salon, gândindu-se la cât de greu o duc ei în tranșee, ci a fost acolo, a gustat din gamelele lor cu mâncare, a văzut condițiile în care stăteau și în care rezistau de săptămâni întregi.

„A avut și ea zile de căderi, de deznădejde cumplită”

Ce însemna spital de front, în condițiile de atunci?

Existau pe linia frontului și în micile orașe, până a ajunge la Iași, genul acesta de spitale. În funcție de caz, cei care nu necesitau îngrijiri de urgență, erau direc­ționați spre Iași. Cei în cazul cărora trebuia intervenit imediat erau îngrijiți acolo, de echipe mixte, formate din medici români și francezi, care au venit în număr destul de mare. Operațiile urgente reușeau să le facă în acele blocuri operatorii de război. Au rămas imagini cu câteva barăci care serveau drept sedii pentru aceste spitale și pentru saloanele bolnavilor, răniților. Au fost și alte spitale, un fel de sanatorii, destinate refacerii.

Câte spitale de campanie au fost organizate în Iași?

În Iași erau cele mai multe, vreo șapte spitale. La gară exista un triaj. În iarna grea a lui 1917, trenurile cu răniți și bolnavi soseau noaptea în gară, iar dimineața prea puțini mai erau în viață. Înghețau de frig sau se stingeau din cauza tifosului. În punctul acela de triaj din gară au lucrat, pe rând, 10 medici, care au murit unul câte unul. Abia al 11-lea, ajuns acolo spre finalul epidemiei, a reușit să scape cu viață.

Existau și spitale organizate în trenuri, unele înființate de regina Maria, altele de ruși.

Mitropolia avea astfel de spitale?

Înainte de epidemia de tifos, la cererea mitropolitului, călugării au fost instruiți de medici pentru a acorda ajutor răniților. La Mănăstirea Cetățuia a fost un astfel de spital (cred că a fost și centru de pregătire). La Mănăstirea Frumoasa a fost un centru pentru răniți cu boli de ochi. La Mănăstirea Golia a fost chiar sediul invalizilor de război și cred că a fost și un spital. Dar, și în afara Iașiului, mai aproape de linia frontului, mănăstirile fortificate au găzduit asemenea spitale.

Cum a contribuit regina la coagularea eforturilor societăților de caritate, a Crucii Roșii, pentru a sprijini logistic și cu materiale sanitare frontul românesc?

A jucat un rol foarte important, din multe puncte de vedere. Se cunosc legăturile sale de rudenie, de sânge, cu familia țarului Rusiei. Așa că din partea Crucii Roșii rusești a avut un sprijin important, în materiale sanitare, pansamente, alimente, pături, sosite într-o cantitate destul de mare. De asemenea, din partea Crucii Roșii britanice, pe afinitățile cu țara sa natală.
La Paris, soția ambasadorului român, Ana Lahovary, a pus bazele unui comitet de sprijin al Crucii Roșii Române, patronat de regină, adunând jurnaliști, oameni politici, oameni din lumea medicală, care au donat fonduri însemnate. Artiștii de la Opera din Paris au acceptat să dea concerte caritabile în folosul Crucii Roșii din România.

Apoi, exemplul reginei a fost urmat de doamnele din înalta societate. Foarte multe au însoțit-o pe front – chiar la Coțofănești, chiar la Căiuți (n.r. – ambele localități din județul Bacău) sau în alte părți. Și multe luni de zile au făcut această muncă ingrată, au curățat răni, au schimbat pansamente. Fiecare și-a folosit și resursele personale, s-a folosit de intervențiile pe care le putea face pentru a rezolva anumite probleme la fața locului.

De asemenea, regina a înfiin­țat un serviciu de ambulanțe. Pe bani proprii, a adus din Franța vreo 200 de ambulanțe, 20 de auto­buze și vreo două blocuri operatorii, destinate intervențiilor urgente, de pe front. Prin intermediul acestei rețele de am­bulanțe și în spitalele înființate, a putut salva circa 40.000 de soldați. Toate acestea erau fapte, nu vorbe. Care au adus simpatie pentru regină și au conferit încredere. La Iași, când toată lumea era descumpănită, reginei i s-a zis, la un moment dat, „ministrul încrederii naționale”. Și nu pentru că ar fi fost o femeie de oțel, care n-a clipit nici un moment și n-a avut nici o slăbiciune. A avut și ea zile de căderi, de deznădejde cumplită, doar că și-a revenit mai repede decât alții.

Iașiul a fost orașul devenirii pentru regina Maria; aici și-a întărit poziția, și-a dezvoltat reflexele și a devenit o regină-combatant, foarte implicată în viața politică, nu doar în cea publică. Ce urme a lăsat în ­„capitala de război”?

Și înainte de război Iașiul a căutat o relație specială cu familia moștenitoare, Ferdinand și Maria, oferind chiar Palatul Roznovanu drept reședință, sperând ca tânăra pereche să locuiască o perioadă din an aici și asta să aducă orașului vizibilitate, resurse, investiții. Ceea ce s-a dovedit doar o iluzie.

În mod sigur, regina a rămas cu sentimente, cu un atașament anume față de capitala aceasta, despre care a și scris foarte frumos în volumul My country (Țara mea). Are acolo câteva pagini extraordinare, din care se vede că a simțit și a înțeles orașul, l-a redescoperit, cu frumusețile lui, cu sensibi­litățile lui.

Dar nu știu dacă în anii următori legătura aceasta a mai avut consistență prin vizite, prin implicare în soarta orașului. Putem să spunem doar în ce fel a rămas amintirea familiei regale la Iași. Casa în care a locuit regina a rămas în proprietatea sa, apoi a fost transferată Fundației „Ferdinand”. În fața acestei case, un fel de nucleu de viață politică a Iașiului în vremea războiului, a fost amplasată statuia Reîntregirii neamului, înfățișând-o pe regină în haină militară, strângând la piept fiicele regăsite: Basarabia, Transilvania, Bucovina. Iar mai târziu, la fel, deloc întâmplător, vizavi s-a construit clădirea Fundației „Ferdinand”, palatul de la poalele Copoului.

Iosif VARGA

Ziua Europei – o sărbătoare a păcii și unității în Europa

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. La baza ei stă o inițiativă care a reprezentat primul pas spre unificarea economică a statelor europene.

Celebrarea acestei zile își are originea în data de 9 mai 1950, când ministrul francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, a propus crearea unei structuri supranaţionale capabile să ofere stabilitate şi pace în Europa postbelică, dar şi prosperitate economică.

Ziua-Europei.x71918La cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Schuman a propus plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a fi controlată în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat.

Astfel a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, structură care treptat s-a transformat în ceea ce astăzi este Uniunea Europeană.

Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor. Alături de steagul, imnul, deviza şi moneda unică, face parte din simbolurile UE.

România este membră UE din anul 2007.

În România sunt organizate o serie de evenimente dedicate Zilei Europei, atât la Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS, alături de Centrul Infoeuropadin cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a organizat a cincea ediţie a evenimentului „Piaţa Statelor Membre ale Uniunii Europene” în Parcul Cişmigiu. Manifestarea din 5 mai 2018 a marcat împlinirea a 11 ani de la integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

În data de 9 mai va avea loc un concert aniversar în Parcul Izvor.

Tot în acest context, la Palatul Cotroceni, va avea loc miercuri o recepţie organizată de Administraţia Prezidenţială, informează Agerpres.

Silvia ANDREI

Academia Română comemorează împlinirea a 141 de ani de la declararea Independenței statului român

Biblioteca Academiei Române vernisează joi expoziția „Războiul de Independență 1877-1878“, dedicată aniversării a 141 de ani de la declararea Independenței statului român.

Evenimentul din în 10 mai 2018 va avea loc în sala de expoziții „Theodor Pallady“, începând cu la ora 10:00, și se va desfășura în prezența conducerii Academiei Române.

expozitie-biblioteca-academiei-romane.x71918Organizatorii manifestării sunt: Biblioteca Academiei Române, prin Cabinetul de Stampe și Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară și Muzeul Național al Literaturii Române.

Expoziția urmărește traseul parcurs pentru dobândirea independenței începând cu pregătirile de război și până la recunoașterea independenței și suveranității României, la 13 iulie 1878, în cadrul lucrărilor Congresului de la Berlin.

 Curatorul expoziției este Gabriela Dumitrescu, șefa Cabinetului Manuscrise, carte rară al Bibliotecii Academiei Române.

Expoziția cuprinde lucrări semnate de Nicolae Grigorescu

Vor fi expuse peste 150 de lucrări din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române: gravură, litografie, scrisori și telegrame oficiale, presă. Vizitatorii vor putea admira opere celebre ale lui Nicolae Grigorescu, precum „Dorobanți în tranșee“, „Santinela“, „Atacul Opanezului“.

De asemenea, simezele expun  o selecție reprezentativă din lucrările lui H.N. Dembitzky care prezintă scene și momente din bătăliile decisive purtate în războiul de independență.

O parte din lucrări sunt:

  • „Luarea drapelului cavaleriei turcești de un cavalerist român“,
  • „Căpitanul Valter Mărăcineanu înalță drapelul românesc după cucerirea redutei Grivița“,
  • „Capitularea Plevnei. Armata turcă se predă generalului român Cerchez la 28 noembriu 1877“,
  • „Lupta de la Smârdan“,
  • „Osman Paşa rănit se predă prisonier“.

Un capitol important în cadrul expoziției este constituit de evocarea personalității viitorului Rege Carol I, a prezenței sale în fruntea armatei române, dar și a activității sale diplomatice, care sunt reliefate prin stampele lui E. Volkers.

 Expoziția poate fi vizitată în perioada 10-30 mai 2018, de luni până vineri, în intervalul orar 10-16.

Georgeta AMBERT

Ziua Naţională a Regalităţii

Ziua Naţională a Regalităţii este celebrată anual în 10 mai, urmare a unei decizii adoptate în 2015 de Camera Deputaţilor.

Data de 10 mai are o triplă semnificaţie istorică pentru români, deoarece aminteşte de începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării, scrie adevărul.

Ziua-Nationala-a-Regalitatii3.x71918Prima semnificaţie este legată de sosirea lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în 10 mai 1866.

Domnia regelui s-a remarcat prin obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman. Evenimentul s-a petrecut în 10 mai 1877, când Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman, devenind a doua însemnătate istorică a acestei date pentru români.

Tot în 10 mai, dar în 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României.

Ziua de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai I din 1947 care a fost ultimul rege al României.

Excelenţa Sa a trecut la cele veşnice în 5 decembrie 2017, la reşedinţa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.

Slujba de înmormântare a fost oficiată în 16 decembrie 2017 în Catedrala Patriarhală de Patriarhul Daniel al României.

Regele a fost înhumat în Necropola Regală a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș.

Silvia ANDREI