Arhive zilnice: 1 iulie 2018

2 iulie 1504 – A trecut la cele veșnice, în Suceava, înmormântat la Putna, domnul Moldovei, Sfântul Ștefan cel Mare

2 iulie 1504 – A trecut la cele veșnice în Suceava, înmormântat la Putna, domnul Moldovei, Sfântul Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan II (1444-1451) și al soției sale, Măria Oltea, și nepotul lui Alexandru cel Bun. Apărător al hotarelor și al independenței țării sale în fața expansiunii otomane, în luptele pe care le-a avut la Podul Înalt, lângă Vaslui (10 ianuarie 1475), la Valea Albă sau Războieni (26 iulie 1476), la Cătlăbuga și Șcheia (1484); lupte cu tătarii la Lipnic (1470), cu ungurii la Baia (1467), cu polonii în Codrii Cosminului (1497) etc.

125332_sfantul-voievod-stefan-cel-mareA ctitorit aproape 50 de locașuri sfinte în Moldova, dar și în afara hotarelor țării. Cea mai importantă ctitorie a sa a fost Mănăstirea Putna, zidită între anii 1466 și 1470 (sfințită la 3 septembrie 1470 de Mitropolitul Teoctist I, înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi), care va deveni un important centru cultural-artistic, alături de Mănăstirea Neamț. Alte ctitorii: Mănăstirile Voroneț (1488), Sfântul Ilie (azi în Suceava, 1488), o biserică nouă la Mănăstirea Tazlău (1496-1497), Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Mănăstirea Neamț (1497), un paraclis la Mănăstirea Bistrița (1497), o Biserică nouă la Mănăstirea Dobrovăț lângă Iași (1503), o biserică nouă la Mănăstirea Căpriana, dincolo de Prut (1503); Biserici de mir: „Sf. Procopie” din Bădeuți (distrusă în 1916), „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți (1487), „Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui (1490), „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași (1491-1492), refăcută la sfârșitul secolului al XIX-lea), „Sf. Gheorghe” din Hârlău (1492), „Adormirea Maicii Domnului” din Borzești (lângă Onești, 1493-1494), „Sf. Nicolae” din Dorohoi (1495), „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși (1495, refăcută ui secolul al XVIII-lea, azi Catedrală episcopală), „Sf. Arhanghel Mihail” din Războieni (1496), „Sf. Nicolae” din Popăuți-Botoșani (1496, azi refăcută), „Sf. Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț (1498-1499), „Înălțarea Sfintei Cruci” din Volovăț, jud. Suceava (1500-1502), „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Reuseni, jud. Suceava (1503-1504). „Sf. Dumitru” din Suceava (după 1497, înlocuită cu alta de Petru Rareș). Tradiția populară îi mai atribuie și alte biserici, la Baia, jud. Suceava, Scânteia, Cotnari și Ștefănești (toate în jud. Iași), Schela, lângă Roman, Florești lângă Vaslui, un paraclis în Cetatea Neamț, biserici în Cetatea Chilia, în Cetatea Albă, un paraclis în Cetatea Hotin, toate dincolo de Prut. În Țara Românească a ctitorit o biserică cu hramul „Cuvioasa Parascheva” la Râmnicu Sărat (refăcută de Constantin Brâncoveanu), care va dăinui până la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în Ardeal tradiția populară îi atribuie Bisericile din Vad și Feleac. Danii de moșii sau obiecte de cult a făcut și mănăstirilor moldovene mai vechi: Moldovița, Probota, Humor, Horodnic, Ițcani etc. Ajutoare financiare a oferit și unor mănăstiri din Muntele Athos, din care s-au ridicat noi locașuri de închinare: Zografu (o bolniță și un turn pentru corăbii), Grigoriu (refăcută „din temelie”), Vatoped, „Sf. Pavel”, Constamonit și altele.

Ștefan cel Mare – împreună cu Mitropoliții Teoctist I (1453-1478) și Gheorghe (1478-1508) și Episcopii de la Roman și Rădăuți – a îndrumat și activitățile culturale-artistice care se desfășurau în Mănăstirile țării, mai ales la Neamț și Putna. Se păstrează numeroase manuscrise liturgice sau cu scrieri patristice și postpatristice – în limba slavonă de redacție medio-bulgară – care s-au copiat în vremea sa. în arta bisericească a luat naștere un stil arhitectonic nou, cunoscut sub numele de „stilul moldovenesc”. Pentru toate aceste realizări pe plan spiritual și cultural, cronicarul Grigore Ureche nota în Letopisețul său că evlavia populară îl considera pe Ștefan cel Mare, curând după moarte, ca un „sfânt”. În 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat hotărârea oficială de canonizare a domnitorului, cu prăznuire în ziua mutării sale la Domnul, 2 iulie.

Florin CREȘTINUL

Domnia lui Ștefan cel Mare

stefan-cel-mare„O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanții eroici pe care atâta îi admirăm, care în vremea noastră a câștigat, cel dintâi dintre principii lumii, o biruință atât de strălucită asupra turcului! După credința mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii, și mai cu seamă cinstea de căpetenie și conducător împotriva turcului, cu sfatul, înțelegerea și hotărârea tuturor creștinilor, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici se îndeletnicesc cu trândăvia și plăcerile ori cu războaiele civile”.

Acest elogiu înflăcărat, îmbinând admirația, încrederea și respectul, a ieșit de sub pana unui vestit cronicar polon, Jan Długosz (1415 – 1480), sub impresia victoriei de la Vaslui (10 ianuarie 1475); el exprima, însă, cu certitudine, în partea noastră de Europă, o credință generală, pe care politica de până atunci a principelui Moldovei o justifica și care se întemeia pe speranța închegării unei coaliții de mari proporții, în fața căreia cuceritorul Constantinopolului să bată în retragere. Evoluția evenimentelor nu a adus, însă, împlinirea unei speranțe. În aceste împrejurări, al căror dramatism e greu de înțeles și de retrăit astăzi, Moldova și principele ei își aflaseră locul în prima linie a luptătorilor, a celor care aderau, cu mai multă sau mai puțină însuflețire, la ideea unei cruciade. Locul acesta, cu totul deosebit pentru un principe ortodox, îl avea în vedere papa Sixt IV atunci când îl numea pe Ștefan al Moldovei atlet al credinței creștine și în temeiul lui propunea cronicarului polon să se încredințeze acestui principe misiunea de imperator et dux contra Turcum.

Nici douăzeci de ani nu trecuseră de când Ștefan vodă preluase domnia Moldovei. În 1457, el nu era decât încă un pretendent la Coroană, încă unul dintre urmașii lui Alexandru cel Bun – fii și nepoți – care încercau să folosească, în profitul lor, situația tulbure din țară și de la hotarele ei. Zece ani mai târziu, lupta de la Baia – în care s-a frânt sumeția regelui Matias al Ungariei – a arătat cine era, de fapt, cel care „pe Siret, la tină, la Doljești” luase în mâinile sale „schiptrul Țării Moldovei” și, odată cu el, soarta acestei țări. După încă zece ani, principalele bătălii cu dușmanul Creștinătății erau date și Europa cunoștea faptele acestui principe care stăpânea „o Valahie” întinsă de la Ceremuș la Marea Neagră și de la Carpați până la Nistru, dar a cărui autoritate era încă și mai întinsă și a cărui hegemonie ajunsese să cuprindă, un moment, o bună parte a litoralului nordic al Mării Negre. El însuși, „un bărbat de aleasă virtute și cu merite preastrălucite față de Republica Creștină”, știa că numele lui se afla – precum îl înștiințase același Sixt IV – pe buzele tuturor. Cucernic și smerit, dar încrezător în forțele țării sale și ale oamenilor săi, Ștefan transmitea Europei un mesaj realist: în primăvara anului 1477, solul său înfățișa la Veneția temeiurile acelei încrederi și ale acelui realism politic: „Nu vreau să mai spun cât de folositoare este, pentru treburile creștine, această țară a mea; socotesc că este de prisos, fiindcă lucrul e prea limpede, că ea este cetatea de apărare a Ungariei și a tablou_CPPoloniei și straja acestor două crăii”. Și, cum știa direcția pe care aveau să o urmeze viitoarele atacuri otomane, vizând „cele două ținuturi, al Chiliei și al Cetății Albe”, domnul Moldovei atrăgea atenția celor interesați îndeosebi de căile comerciale din bazinul Mării Negre „să aibă în vedere că aceste două ținuturi sunt Moldova toată și că Moldova cu aceste ținuturi este un zid pentru Ungaria și pentru Polonia”.

Mesajul a fost auzit, dar n-a fost ascultat. După încă zece ani, cele două cetăți cu ținuturile lor erau deja pierdute; războiul început în 1473 s-a încheiat în 1486 și Moldova a acceptat din nou protectoratul otoman, însă în condiții care numai lui Ștefan i s-ar fi putut acorda. Un contemporan, italian trăitor în Polonia și sfătuitor într-ale politicii acestui regat, a caracterizat cum nu se poate mai bine chipul în care s-a ajuns, în acei ani, la fixarea acestui statut. Moldovenii – spune el – „au provocat adesea, în mai multe rânduri, pierderi atât de mari sultanului, încât acesta a fost silit, în cele din urmă, să-l numească aliat și prieten pe Ștefan, domnul moldovenilor […], care a cedat nu sub presiunea armelor, ci sub anumite condiții”. Astfel, Ștefan și moldovenii lui s-au închinat Porții „prin tratate, nu ca învinși, ci ca învingători”.

Și a mai trecut un deceniu. În toamna anului 1497, ambiția regelui polon Ioan Albert a mânat spre Moldova o oaste puternică. Și ambiția regală, și oastea s-au lovit de zidurile cetăților și s-au frânt în Codrii Cosminului. După lungi discuții, s-a ajuns la un tratat de pace, încheiat în iulie 1499 la Hârlău, act cu multe semnificații, marcând – după expresia lui A. D. Xenopol – „culmea mersului triumfal al lui Ștefan cel Mare”. Trecuseră 40 de ani de când domnul Moldovei trebuise să accepte un tratat (Overchelăuți, 1459) cu clauze care încă îl stânjeneau. Acum, amândoi regii catolici – cel al Poloniei (Ioan Albert) și cel al Ungariei (Vladislav, fratele primului) – trebuiseră să accepte că „în mâinile acestui voievod se află toată temelia și toată puterea păcii și a liniștii între aceste două ilustre regate”.

Toate acestea vor fi luminat, poate, sfârșitul lui Ștefan, acum o jumătate de mileniu. Domnul însuși rezuma, cu smerită mândrie, la 1502, faptele pentru care fusese glorificat în Europa creștină a vremii: „de când sunt domnul acestei țări, am purtat 36 de lupte, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut două”. Era, desigur bilanțul care îl putea interesa pe medicul venețian venit să aline suferințele fizice ale unui „domn atât de mare cum este acesta”. Însă din informațiile culese și din observațiile proprii, același medic putea să adauge că „acest vestit domn”, Ștefan voievod, „este un om foarte înțelept, vrednic de laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic”.

Așa îl vedeau contemporanii săi, și în primul rând supușii săi – colaboratorii apropiați, boierii mari și mici, locuitorii târgurilor, negustorii, toți cei în stare să furnizeze informații unui străin care trecea hotarele Moldovei sau unuia care scria o cronică dincolo de hotarele Moldovei.

Multe alte lucruri, însă, nu aveau cum să fie percepute imediat de contemporani, rămânând a fi înțelese și înregistrate numai de urmași. Ștefan cel Mare a fost întruparea cea mai înaltă a maiestății monarhice din tot cursul Evului Mediu românesc. Tot ceea ce a făcut, tot ceea ce a spus, tot ceea ce a transmis este expresia unei concepții de guvernare a cărei eficiență s-a vădit repede și cu efecte a căror durabilitate a fost verificată prin secole. „Elev” al marelui cruciat care a fost Iancu de Hunedoara, Ștefan a știut să preia din experiența acestuia tot ceea ce se potrivea tradițiilor dinastiei sale și țării pe care trebuia să o conducă. Ortodox fără concesii – fapt ilustrat și de căsătoriile sale – a fost, în același timp, stăpânul tuturor supușilor săi, de toate confesiunile.

stefan-cel-mare_1_0Înțelegător al nevoilor impuse de alianțele politice și militare, a păstrat credința și speranța într-o cruciadă a sa, ortodoxă. În acest domeniu, poziția sa poartă pecetea de neconfundat a succesiunii bizantine pe care – fără să fie străin modului de viață din Europa centrală – a ilustrat-o cu strălucire. Pentru creștinătate, a luptat cu arma în mână și s-a oferit să lupte, cu ai săi, până în ceasul din urmă. Când încheierea păcii s-a vădit de neînlăturat, a trecut această luptă într-un plan simbolic, stăruind în a sublinia cât mai apăsat faptul că era vorba de o misiune încredințată de Cel de Sus, către care îndreptau acum rugăciunile nu numai clopotele bisericilor semănate pe tot cuprinsul țării, ci și picturile lor – țâșnind, de la o vreme, și pe pereții exteriori, ca într-o mare, emoționantă, învățătura.

Ștefan a înțeles, ca puțini alții, că a guverna, la vremea aceea, însemna, mai cu seamă, că principele trebuie să fie văzut de supușii săi. A străbătut țara cu toată curtea sa, făcând judecățile nu numai în cetatea de scaun de la Suceava, ci și în celelalte curți domnești. În toate bisericile sale, ridicate pentru folosința acestor curți din orașe (ca la Dorohoi, Hârlău, Iași, Piatra Neamț ori Vaslui) sau pentru a sluji unor așezăminte monahale, el și familia sa puteau fi văzuți de oricine, în somptuoasele tablouri votive. Prezența lui, uneori săptămâni în șir, în alte orașe decât cetatea de scaun însemna, totodată, și apariția la slujbele religioase din acele biserici domnești, participarea la hramuri și la tot felul de alte ceremonii. Domnul se înfățișa supușilor săi aievea (nu numai prin chipurile încremenite din tablourile votive), în toată strălucirea, cu sfetnicii și dregătorii curții, cu ostașii lui credincioși, cu suita de cărturari care scriau actele și scrisorile. Cu greu ne putem imagina, azi, aceste realități, care abia se întrezăresc din paginile cronicilor și din șirurile destul de stereotipe ale documentelor, însă această politică a fost aceea care i-a asigurat câștigarea oamenilor, în epocă, și supraviețuirea în sufletele urmașilor. Dacă, în momentul când

Ștefan a preluat sceptrul, unii fruntași ai societății moldovene – însemnați prin poziție, avere, înrudiri și influență – au plecat din țară, întorcându-se treptat, în primii ani ai noii domnii, în preajma marilor confruntări cu otomanii boierimea și-a strâns rândurile în jurul principelui și, cu el în frunte, a dat piept cu moartea. Astfel, în dimineața luptei de la Vaslui, unul dintre ei a îngenuncheat și i-a spus: „Îți vom sta astăzi credincios alături și Dumnezeu ne va ajuta”. În anul următor, la Valea Albă, a pierit mai ales floarea oastei; a spus-o Ștefan însuși: „eu, cu curtea mea, am făcut ce am putut…”. După încă un an, un corp de oaste și-a lăsat oasele în Crimeea, pe zidurile cetății de la Mangop, încercând să stăvilească acolo valul amenințărilor al puterii otomane. Asemenea jertfe nu ar fi fost posibile fără încrederea puternică a țării întregi și în primul rând a boierimii, fără a cărei colaborare nu se putea imagina o cârmuire bună.

kimg452-218x300Din ce în ce mai mult se întrevede, din cercetarea izvoarelor, că Ștefan cel Mare a fost unul dintre conducătorii medievali care au dispus de o excelentă capacitate de a culege informații. Domnul de la Suceava era, tot timpul, foarte bine informat: soli străini veneau mereu la el – Ștefan este, de altminteri, cel dintâi domn român pe lângă care a fost acreditat un reprezentant permanent al unei mari puteri (un venețian în 1476) – în timp ce solii săi băteau drumurile spre alte curți. Un aparat diplomatic excelent a stat în slujba domnului, sub directa îndrumare a marelui logofăt al țării, Ioan Tăutu, el însuși un diplomat de mare anvergură, specializat în relațiile cu Poarta și cu regatul polon. Urmele acestor relații diplomatice – deosebit de complexe și atent construite – se regăsesc în cronici și în documente.

Faptelor săvârșite pentru apărarea moșiei sale și a creștinătății întregi, Ștefan cel Mare le-a adăugat, însă, o față neîntâlnită până atunci, și nici după aceea la dimensiunile atinse de el; a fost un creator de memorie istorică. Pe de o parte, a restaurat mormintele tuturor înaintașilor săi: ale primilor principi ai Moldovei independente – în biserica Episcopiei de la Rădăuți; ale membrilor familiei lui Alexandru cel Bun – la Bistrița și Neamțu. După ce părinților săi le-a făcut morminte la Probota, a zidit o mănăstire (Putna), a cărei biserică trebuia să fie necropola propriei sale familii. Pe toate bisericile a pus, la vedere, pisanii – dintre care unele, explicând semnificația respectivei ctitorii, sunt adevărate pagini de cronică – toate cu numele său, uneori și cu stema țării.

Pisanii mai mărețe, cu stema sa personală, dinastică, alături de cea a țării, a pus să se ridice și pe zidurile cetăților – dintre câte vor fi fost, sunt cunoscute două la Cetatea Albă (din 1476 și 1479) și două la Suceava (din 1477 și 1492). Pe de altă parte, a pus să se scrie cea dintâi carte de istorie a țării sale, cronica în a cărei redactare a avut un cuvânt important, probabil, marele logofăt Ioan Tăutu, șeful cancelariei domnești. „Cronica epocii e opera vie a lui Ștefan și-și pierde ea însăși viața odată cu acel din al cărui suflet s-a născut” (Emil Turdeanu). Această cronică – din al cărei trunchi se vor desprinde mai multe variante locale și traduceri în limbi străine – este una dintre ctitoriile nepieritoare ale lui Ștefan cel Mare, făcând din el, cum s-a spus, un ctitor al istoriografiei românești.

În anii acestei lungi domnii a avut loc o înflorire extraordinară a artelor. Specialiștii care au studiat ansamblurile picturale, icoanele, manuscrisele cu miniaturi, broderiile liturgice, piesele de argintărie sau sculptate în lemn, nu fac economie de laude și elogii. Și încă trebuie să se țină seama de faptul că broderiile, cărțile și mai ales tot ce a însemnat obiect lucrat în aur, argint și pietre scumpe constituie un tezaur drastic redus în urma nenumăratelor prădăciuni care au lovit ctitoriile moldovene în veacurile XVI – XIX. Dar pe unde au ajuns, în vălmășagul vremurilor, unele manuscrise – în Austria, în Rusia ori în Statele Unite – ele sunt considerate capodopere ale respectivelor depozite.

La împlinirea a cinci veacuri de când „acest vestit domn” a plecat spre veșnicele lăcașuri, descoperim cu uimire și emoție cât de puține lucruri știm, totuși, despre viața sa, despre tot ce se va fi lucrat în țară, despre relațiile sale cu monarhii vecini și cu unii principi mai de departe. Cum gândea, cum simțea, cum trăia – capitole întregi sunt acoperite de imense pete albe. Ici și colo, când și când, câte un istoric mai îndrăzneț și mai puțin conformist speră să spulbere întunericul acestei necunoașteri, legând laolaltă firimituri care par de neînțeles în absența unei imagini a întregului din care nu se mai deslușește nici măcar umbra. Din cele mai neașteptate colțuri, se ridică însă, uneori, câte o asemenea umbră, care zdruncină confortabila și liniștitoarea credință în falsele imagini consacrate. Monumentala sobă, reconstituită din resturile descoperite pe Câmpul Șanțurilor de lângă cetatea Sucevei, a fost una din aceste revelații de natură să modifice structural înțelegerea aceluia care a comandat-o și a așezat-o în casa lui: unul ca acela nu era un prințișor sărman, legat de poalele marilor monarhi ai vremii, apărându-și „sărăcia și nevoile și neamul” cum și pe unde îi era îngăduit, ci un suveran puternic, bogat și mândru, conștient că tuturor celor care îi treceau pragul trebuia să le arate ce însemna țara peste care domnea. Era țara pe care el însuși o definise ca fiind o „poartă a Creștinătății” (1475), o „cetate de apărare a Ungariei și a Poloniei” (1477), „scut și protecție din toată partea păgânească” (1503). Lectura și analiza liberă a tuturor mărturiilor rămase din acea vreme – fie surse scrise, fie surse vizuale – conduc, încet-încet, la o imagine cu totul nouă a lui Ștefan cel Mare, neașteptată (poate) pentru unii, dar veridică în fond și întru totul corespunzătoare aceleia pe care fabuloasa sobă de la Suceava doar a sugerat-o acum câteva decenii.

220px-HumorstefanNu ne-a rămas de la acest domn un text ca acela, plin de zbucium și trăire tumultoasă, dictat de Mihai Viteazul la 1601 și învestit de Nicolae lorga cu o sugestivă caracterizare: o istorie a lui Mihai Viteazul de el însuși. Pentru a-i cunoaște gândurile, credințele, reacțiile avem numai câteva scrisori și o seamă de ziceri, reținute de oameni care l-au cunoscut ori care au avut acces la rapoartele diplomatice. Din toate, se desprinde chipul unui om foarte sigur pe el și foarte măsurat la vorbă, transmițându-ți mesajul doar în câteva cuvinte apăsate, ca tăiate în piatră, într-o rostire apropiată de ceea ce s-a numit stil inscripțional. Emoția, grija, mânia nu se ascund în spatele vorbelor, după cum nici ironia dură nu lipsește din aceste texte. Însă ceea ce răzbate din toate aceste texte este credința nestrămutată și necondiționată a celui care, în inscripțiile săpate în piatră, gravate în argint sau scrise pe pergament își spune „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul domn”. Iar dacă aceste mărturii ar putea fi bănuite de formalism, o avem pe aceea a unui străin, un diplomat (Paolo Ognibene), catolic și nu ortodox, care în 1474 a trecut pe la Curtea Moldovei; el a comunicat la Veneția – și de acolo mesajul a plecat spre Roma, la papa Sixt IV – că un principe „mai smerit și mai cucernic” decât domnul Moldovei „nu se poate a fi”.

Există, însă, mai presus de tot ceea ce se exprimă prin cuvinte, un document în care Ștefan însuși a spus, cu toată concizia și cu toată limpezimea posibile, crezul său: stema pe care și-a fixat-o spre 1490 și care, cu mici (dar nu neînsemnate) modificări o va purta până la moarte. Ca orice mărturie heraldică, ea are nu numai rolul de a identifica posesorul, dar și misiunea de a transmite celor inițiați, contemporani și urmași deopotrivă, gândurile și credințele acestuia. În stema pe care principele Moldovei a purtat-o în ultimul deceniu al vieții sale, locul de frunte (primul cartier) îl ocupă o cruce dublă; în partea opusă (cartierul ultim), o dublă floare de crin închipuie, la rându-i, același însemn. Sub semnul Cinstitei Cruci a pus Ștefan toate acțiunile sale, toate luptele și toate strădaniile sale. Vechi scrieri franceze explică simbolul florii de crin ca fiind expresia credinței (petala centrală), guvernată de înțelepciune și apărată de cavalerism (petalele marginale). Și știm astăzi că domnia lui Ștefan cel Mare a fost o necontenită luptă pentru afirmarea credinței, a înțelepciunii și a cavalerismului. Toată partea inferioară a acestei steme este luminată de o jumătate de soare, fixată în chiar „inima” ei. În aceste simboluri vorbește Ștefan despre sine și despre Moldova cu el în fruntea sa.

Multe cuvinte frumoase și emoționante au fost scrise de istorici pentru a caracteriza domnia marelui principe trecut la veșnica odihnă acum cinci veacuri. Una dintre ele – și dintre cele mai puțin cunoscute – datează de acum peste șase decenii și aparține cuiva care a cercetat cu pasiune și devotament literatura și arta acelei vremi, profesorul Emil Turdeanu. Asupra cuvintelor sale se cade să luăm aminte, mai cu seamă în ziua de azi:

„Opera lui Ștefan cel Mare a crescut printr-un efort tenace și de lungă durată. Ea ne apare azi cu atât mai mare, cu cât greutățile din care ea s-a rupt au fost mai aspre și cu cât ea răsfrânge mai limpede, până în cele mai risipite amănunte, voința de creație a unui om de geniu”.

 Florin BUCOVINEANUL

Despre Ștefan cel Mare și Sfânt în date

1450
februarie, 11. Ștefan este menționat pentru prima oară într-un document emis de tatăl său, Bogdan al II-lea: „credința iubitului fiu al domniei mele, Ștefan voievod”.

1451
octombrie, 15. Bogdan al II-lea este ucis de oamenii lui Petru Aron, pe când se afla la o nuntă la Reuseni.

1457
aprilie, 12 (Marțea Mare) – Lupta de la Doljești, pe Siret, în apropierea Romanului. Ștefan, cu oastea sa de 6000 de oameni – moldoveni din Țara de Jos și munteni -, îl învinge pe Petru Aron.

1458
aprilie, 4. Tratatul moldo-polon de la Overchelăuți. Ștefan cel Mare recunoaște suzeranitatea regelui Cazimir al IV-lea Jagello.

1462
iunie, 22. Ștefan atacă cetatea Chilia, stăpânită de munteni și de unguri. Acțiunea se încheie cu un eșec, agravat de rănirea domnului la glezna stângă.

1463
Începe șirul daniilor către Muntele Athos.
iulie, 5. Ștefan cel Mare se căsătorește cu Evdochia cea dreptcredincioasă, adică ortodoxă, „sora lui Semen țarul”, fiica cneazului Alexandru (Olelko), Mare Cneaz de Kiev.

1464
aprilie, 28. Este menționat Goian, primul pârcălab de Hotin, dovadă directă a faptului că cetatea revenise Moldovei.

125332_sfantul-voievod-stefan-cel-mare1465
ianuarie, 22 – 26.Ștefan ocupă orașul, apoi cetatea Chiliei, pe care Radu cel Frumos o stăpânea în numele sultanului. Sunt instalați aici, în calitate de pârcălabi, boierii Isaia și Buhtea. Datorită acestei acțiuni, Moldova redevine o putere pontică deținând controlul asupra gurilor Dunării și a căilor comerciale care duceau spre Marea Neagră.
noiembrie, 4. Moare doamna Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare. Este îngropată la Mănăstirea Probota.

1465 sau 1466
Se naște Elena (Olena), fiica lui Ștefan cel Mare și a doamnei Evdochia.

1466
iulie, 10. Este pusă piatra de temelie a Mănăstirii Putna, menită a fi necropola familiei domnului.

1467
noiembrie, 25. Moare Evdochia, soția lui Ștefan cel Mare. Este înmormântată în Catedrala Mitropolitană din Suceava (Biserica Sfântul Gheorghe, Mirăuți).
decembrie, 15 spre 16 – Lupta de la Baia împotriva regelui maghiar Matei Corvin. Înfruntarea a însemnat o biruință, incompletă și scump plătită, a domnului Moldovei și a marcat punctul cel mai înalt al tensiunii din relațiile Moldovei cu Ungaria.

1469
iunie. Ștefan cel Mare, împreună cu 1.800 de călăreți, face o incursiune în Transilvania în scopul de a-l captura pe Petru Aron. După ce-i trimise scrisori și daruri ca din partea boierilor Moldovei care l-ar fi chemat să ia domnia, Ștefan cel Mare prinse viu pe cel ce îi ucisese tatăl și pe care regele Matiaș îl favoriza împotriva sa, și îi tăie capul.
septembrie, 3. În prezența domnului și a familiei sale, a marilor boieri și a multor credincioși moldoveni, are loc ceremonia de sfințire a Mănăstirii Putna. Slujba a fost săvârșită de Mitropolitul Teoctist al Moldovei, episcopul Tarasie al Romanului, clerici, și – conform Analelor putnene – de egumenii tuturor mănăstirilor, în total, 64 de slujitori.

1470
martie, 7 – Lupta de la Soci. Oastea Moldovei trece în Țara Românească și obține o victorie împotriva lui Radu cel Frumos la Soci. Hotărârea lui Ștefan de a începe războiul are la bază intenția recâștigării Țării Românești de partea politicii creștine.
martie – aprilie. Tătarii crimleni conduși de Eminek năvălesc în Moldova și devastează nordul țării până la târgul Siret. Eminek este luat prizonier și închis la Cetatea Albă.
august, 20 – Lupta de la Lipnic, pe Nistru. Oștile moldovenești i-au învins pe tătarii care făcuseră o incursiune în Moldova, eliberând robii capturați și redobândind prăzile. Fiul marelui han Mamak este luat prizonier și ucis.

1472
septembrie, 14 (Înălțarea Sfintei Cruci). Este oficiată căsătoria lui Ștefan cel Mare cu prințesa bizantină de Theodoro (Mangop), Maria Asanina Paleologhina, rudă cu ultimul Împărat al Bizanțului, Constantin al XI-lea. În acel moment, principatul de Mangop reprezenta singura supravețuire bizantină din zona Mării Negre. Căsătoria cu basilissa Maria a însemnat debutul celei mai glorioase perioade a domniei lui Ștefan cel Mare.

Sus

Marea politică (1473 – 1486)
Epoca de maximă înflorire economică și militară.


1473
Începe „cruciada moldovenească a lui Ștefan cel Mare” (N. Iorga) prin sistarea plății haracului către Poartă.
iunie, 17. Ieromonahul Nicodim termină de copiat Tetraevanghelul de la Humor, unde se află portretul de donator a lui Ștefan cel Mare. În însemnarea dedicatorie Ștefan se intitulează „binecredinciosul și de Hristos iubitorul împărat”.
noiembrie, 8 (Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril). Ștefan împarte steaguri de luptă oștirii sale la Milcov și intră în Țara Românească, pornind războiul împotriva lui Radu cel Frumos, aliatul turcilor.
noiembrie, 21 – Lupta de la Cursul Apei (Vodnău, 45 km nord-est de București). Radu cel Frumos este învins, oastea moldovenească se îndreaptă spre Târgșor și București.
noiembrie, 24. Cu mare greutate, domnul muntean se refugiază în cetatea sa de scaun – Dâmbovița – pe care însă o părăsește în noaptea de 23 spre 24 noiembrie. O zi mai târziu, Ștefan lua cetatea și, odată cu ea, toate comorile, veșmintele, steagurile, precum și pe doamna și fiica domnului fugit. Pe tron este așezat Basarab Laiotă.
decembrie, 23. Radu cel Frumos, în fruntea unei oștiri turco-muntene, îl înlătură pe Laiotă Basarab, apoi pătrunde în Moldova, jefuind și prădând țara până la Bârlad.

1474
martie, 14. Ca răspuns la prădăciunile din iarnă ale muntenilor și ale turcilor, Ștefan face o nouă incursiune în Muntenia.
vara. Domnul Moldovei sprijină cu oști acțiunea lui Basarab Laiotă în Țara Românească, care îl silește pe Radu, împreună cu curtea și boierii, să se refugieze în cetatea Giurgiului. Laiotă este din nou domn.
toamna. Laiotă este învins din nou. Radu ia domnia pentru a treia oară.
octombrie, 1. Ștefan cucerește de la Radu cel Frumos cetatea Telejenului și îl reinstalează domn pe Basarab Laiotă.
octombrie, 5. Basarab cel Tânăr (Țepeluș), venit cu ajutor din Transilvania, îl atacă pe domnul muntean, dar este înfrânt de oștile lui Laiotă și Ștefan.
octombrie, 20. După plecarea oștii moldovene, Basarab cel Tînăr se întoarce cu ajutor de la unguri și ia tronul Țării Românești.
noiembrie – decembrie. Radu cel Frumos redevine domn al Țării Românești cu ajutorul turcilor lui Soliman Hadâmbul.

1475
ianuarie, 10 – Lupta de la Vaslui. Având sub steagurile sale între 40.000 și 50.000 de oameni, Ștefan cel Mare îl învinge pe Soliman, beilerbeiul Rumeliei, la Vaslui. Pentru armata otomană, pierderile au fost uriașe: circa 40.000 de ostași uciși și 4.000 de prizonieri din totalul de 120.000 de oameni.
ianuarie, 25. Ștefan cel Mare trimite o scrisoare circulară către curțile princiare din Europa, anunțând victoria de la Vaslui și cerând crearea unei coaliții antiotomane
iulie, 12. Ștefan cel Mare recunoaște suzeranitatea regelui Ungariei, Matia Corvin, care se obligă să sprijine Moldova în lupta împotriva turcilor.
decembrie. Turcii cuceresc cetatea Mangopului (Crimeea) în urma unui asediu de 6 luni. Printre apărătorii cetății se găseau 300 de ostași trimiși de domnul Moldovei în ajutor cumnatului său Alexandru, conducătorul Mangopului.

1476
iulie, 26 – Lupta de la Valea Albă (Războieni). În vederea cuceririi cetăților Chilia și Cetatea Albă și pentru înlăturarea lui Ștefan, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, hotărăște o expediție în Moldova. Țara avea să fie lovită din trei părți: dinspre nord de tătari, dinspre Marea Neagră de o flotă otomană și de detașamente turcești și tătărăști, iar dinspre Dunăre, de Mahomed însuși, ajutat de Laiotă Basarab, în fruntea a 150.000 de ostași. Pe când se îndrepta spre Dunăre, Ștefan s-a văzut confruntat cu nemulțumirea ostașilor săi, spunând că „din cauza acestui război, tătarii răpesc pe soțiile noastre și pe fiii noștri”. În fața acestei realități domnul încuviință slobozirea lor pentru 15 zile. Lupta cu Mahomed s-a dat pe Pârâul Alb. Oastea de curte rămasă lângă voievod – între 10.000 și 12.000 de oșteni – este înfrântă. Ștefan se retrage în munți. Turcii înaintează, dar cetățile Suceava, Hotin și Neamț rezistă asediului otoman. În fața acestei rezistențe, la care se mai adăuga foamea, ciuma și o furtună care scufundase vasele cu hrană ale armatei otomane, Mahomed hotărăște retragerea.

1477
mai, 8. O solie extraordinară condusă de Ioan Țamblac este trimisă de Ștefan Senatului Veneției și Vaticanului în care erau expuse evenimentele recente pe care Moldova le înfruntase. Pe de altă parte, domnul cerea sprijin împotriva turcilor.
noiembrie, 11. Ștefan intră în Țara Românească și alungă pe turci din ea, punând domn, în locul lui Basarab Laiotă, pe Basarab cel Tânăr (Țepeluș).
decembrie, 19. Moare doamna Maria Asanina Paleologhina, cea de a doua soție a lui Ștefan și este înmormântată în necropola domnească de la Putna.

1478
vara. Are loc căsătoria lui Ștefan cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos și a Mariei Despina.
iunie, 16. Se naște Bogdan, fiul lui Ștefan și al Mariei Voichița, domn al Moldovei între anii 1504 – 1517.

1480
primăvara. Ștefan încheie pace cu turcii, obligându-se să plătească tribut 6.000 de florini (haraciul Țării Românești era la acea dată de 14.000 de florini).

1481
iulie, 8 (Sfântul Mare Mucenic Procopie) – Lupta de la Râmnic. Adunând o mare oaste, la care s-au adăugat trupe transilvănene, în total cam 60.000 de oameni, călări și pedeștri, Ștefan, însoțit de fiul său, Alexandru, intră în Țara Românească. Lupta s-a dat la Râmnic și „a biruit iarăși Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și ale tuturor sfinților și cu rugăciunea Sfântului și Slăvitului Procopie”.

1484
iulie, 14. După un asediu de 10 zile, cetatea Chilia, apărată de pârcălabii Ivașco și Maxim, este cucerită de flota și armata sultanului Baiazid al II-lea.
august, 8. Cetatea Albă, apărată de pârcălabii Gherman și Oană este ocupată de turci după 15 zile de asediu.

1485
septembrie, 15. Ștefan cel Mare prestează personal, la Colomeea, omagiu de vasalitate regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello.
septembrie, 19. Cum Cetatea de scaun nu a vrut să se predea și nici nu a putut fi cucerită, turcii au ars târgul Sucevei. Încă pe când Ștefan se afla în Polonia, o oaste alcătuită din turci și munteni (30-40.000 de oameni) condusă de Ali pașa a intrat în Moldova cu intenția de a pune domn la Suceava un pretendent, Petru Hroiot.
noiembrie, 16 – Lupta de la Cătlăbuga. Se poate aproxima că Ștefan a intrat în Moldova spre sfîrșitul lunii septembrie, având alături și 3000 de călăreți polonezi. Trupele turcești și muntene începuseră deja retragerea. După mai multe ciocniri moldo-polono-turcești are loc lupta de la Cătlăbuga (în sudul Moldovei, între Prut și Nistru), împotriva turcilor lui Bali bei Malcocioglu, sangecbeiul de Silistra, câștigată de Ștefan și aliații săi.

Sus

Marea rugăciune (1486 – 1504)
Intervalul în care este construită majoritatea lăcașurilor de cult.


1486
martie, 6 – Lupta de la Șcheia. Eșecul militar de la sfârșitul anului 1485 l-a determinat pe sultanul Baiazid să trimită o oaste care să încerce din nou înscăunarea pretendentului Hroiot. Luni, 6 martie, domnul Moldovei i-a întâmpinat pe turci la Șcheia, în ținutul Romanului: „…și a bătut Petru Hronoda pe Ștefan voievod și a câștigat lupta și Ștefan voievod a căzut de pe cal și a zăcut printre morți de dimineață până la prânz” (Cronica moldo-germană). În a doua jumătate a zilei se produce răsturnarea spectaculoasă a situației, datorită a doi boieri credincioși ai lui Ștefan: Pântece și Purice. Primul, asigurând pe noul domn, Petru, că victoria este a lui, l-a scos din luptă și l-a ucis; cel de al doilea, căutându-și domnul, l-a scos dintre cadavre, ceea ce a îngăduit regruparea trupelor credincioase. „Astfel – zice cronicarul – a rămas Ștefan voievod stăpân în țară, cu ajutorul lui Dumnezeu”.
toamna. Ștefan încheie pace cu Poarta. Înțelegând că o recuperare a cetăților Chilia și Cetatea Albă era imposibilă doar cu forțe proprii și într-o perspectivă imediată, precum și faptul că puterile creștine nu mai doreau continuarea războiului cu turcii, Ștefan trimite la Poartă un sol care, predând haraciul, s-a întors aducând cuvântul de pace al sultanului. Consemnări mai târzii arată că haraciul fusese fixat la suma de 4.000 de galbeni.

1487
iunie, 13. Începe construcția Bisericii Sfânta Cruce a mănăstirii de călugărițe de la Pătrăuți.
iunie, 8 – noiembrie, 13. Este construită Biserica Sfântul Procopie de la Bădeuți (Milișăuți).

1490
aprilie, 27 – septembrie, 20. Este construită biserica Sfântul Ioan din Vaslui.

1492
mai, 30 – octombrie, 28. Se zidește Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.

1493
iulie, 9 – 1494, octombrie, 12. A fost construită Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Borzești.

1495
octombrie, 18. S-a terminat zidirea Bisericii Sfântul Nicolae din Dorohoi, construită pe vestigiile unui edificiu mai vechi.
noiembrie, 30. S-a terminat construirea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși.

până în 1496.
Este construită Biserica Sfânta Paraschiva de la Șipot, Suceava.

1496
iulie, 4 – noiembrie, 8. A fost construită Biserica Nașterea Maicii Domnului a Mănăstirii Tazlău.
iulie, 26. Moare Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare; este înmormântat la Mănăstirea Bistrița, ctitoria strămoșului său Alexandru cel Bun.
septembrie, 30. Se termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae de la Popăuți, Botoșani.
noiembrie, 18. Se încheie ridicarea Bisericii Sfântul Mihail din Războieni, construită peste osemintele celor căzuți la Valea Albă.

1497
iulie, 15 – 1498, noiembrie, 11. A fost construită Biserica Sfântul Ioan din Piatra Neamț
septembrie, 26 – octombrie, 16. Armata polonă condusă de regele Ioan Albert asediază fără succes Cetatea de Scaun a Sucevei. Incursiunea poloneză avea ca scop principal înscăunarea unui frate al regelui ca domn al Moldovei.
octombrie, 19. Oștile polone părăsesc Suceava și încep retragerea din Moldova după ce la insistențele regelui Ungariei, Vladislav, este încheiat un armistițiu.
octombrie, 26, joi (Sfântul Mare Mucenic Dimitrie) – Lupta din Codrii Cosminului. Deși bolnav, Ștefan cere să fie dus cu sania pe câmpul de luptă, acolo unde oștile moldovenești și aliate (turcești, ungurești și muntenești) luptau împotriva regelui Ioan Albert. Oștile lui Ștefan îi atacă pe polonezi în pădurea Cosminului „prăbușind codrul peste ei, tăindu-i și omorându-i fără milă”.
octombrie, 29 – Lupta de la Lențești. Oastea moldovenilor condusă de vornicul Sima Boldur înfrânge un corp de oaste polon trimis în sprijinul regelui Albert.
noiembrie, 14. A fost terminată construirea Bisericii Înălțarea Domnului a Mănăstirii Neamț
decembrie, 6 (Sfântul Nicolae). La 40 de zile după lupta de la Codrii Cozminului, Ștefan face la Hârlău un mare ospăț ostașilor săi, pe care îi răsplătește cu daruri, întru pomenirea celor căzuți în luptă.

după 1497
Ștefan cel Mare a construit în orașul Suceava o biserică cu hramul Sfântul Dimitrie, în amintirea victoriei de la Codrii Cosminului.

1498
septembrie, 13. A fost terminată construcția turnului clopotniță și a paraclisului cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița.

1499
ianuarie, 5. Ștefan cel Mare atacă și înfrânge o oaste turcească venind din Polonia.
iulie, 16. Este semnat, la Hârlău, în condiții de egalitate, tratatul de pace moldo-polon.
decembrie, 6 (Sfântul Nicolae). A fost terminată Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești, ctitoria logofătului Ioan Tăutu.

1500
august – septembrie. Ștefan rupe legăturile cu Poarta, sistează haraciul și trimite pe vornicul Boldur să incendieze cetățile Chilia și Cetatea Albă.
A început construirea Bisericii Înălțarea Sfintei Cruci de la Volovăț.
Este realizat Steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare, păstrat în prezent la Muzeul Național de Istorie a României.

1502
octombrie – noiembrie. Ștefan cel Mare ocupă Pocuția, „țara bunicului său”.

1503
aprilie, 27 – 1504. A fost zidită Biserica Coborârea Sfântului Duh a Mănăstirii Dobrovăț.
septembrie, 8 – 1504, septembrie, 18. Este construită, pe locul unde a fost omorât Bogdan al II-lea, Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul de la Reuseni.

1504
sfârșitul lunii iunie. Medicul italian Hieronimo da Cesena, un chirurg de la Buda și un altul, trimis de hanul tătar, îi ard lui Ștefan cel Mare rănile care îi cuprinseseră amândouă picioarele.
iulie, 2, marți. La ceasul al patrulea din zi (ora 10 dimineața), moare, în Cetatea de Scaun a Sucevei, Ștefan cel Mare. Este înmormântat, câteva zile mai târziu, în naosul bisericii Mănăstirii Putna.

Sus

…pănă astăzi, îi zicu Sveti Ștefan vodă…”
Ștefan cel Mare în istoria modernă și contemporană.


1871
august, 15 (Adormirea Maicii Domnului). Prima mare serbare națională de la Putna. Au participat circa 3000 de români din toate provinciile țării. Printre ei se aflau: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, pictorul Epaminonda Bucevschi. La hotarul mănăstirii cu satul se ridică un arc de triumf, pe al cărui frontispiciu strălucea inscripția: „Memoriei lui Ștefan cel Mare, mîntuitorul neamului”. A. D. Xenopol rostește o cuvântare festivă; se interpretează „Imnul lui Ștefan cel Mare”, scris pentru această serbare de Vasile Alecsandri si pus pe note de Alexandru Flechtenmacher. Cu acest prilej a cântat Ciprian Porumbescu, tânăr de 18 ani, pe vioara vestitului lăutar Grigore Vindireu, declarând emoționat tatălui său: „Tată, am cântat Daciei întregi!”.

1881
septembrie. Cu prilejul unei vizite în Bucovina, episcopul Melchisedec Ștefănescu, membru al Academiei Române, descoperă, la Mitropolia din Cernăuți, faimosul Tetraevanghel de la Humor.

1904
Spiru Haret și Nicolae Iorga au inițiativa organizării la București și în alte orașe ale țării, precum și în numeroase localități rurale, a unor festivități solemne întru pomenirea lui Ștefan cel Mare, cu prilejul împlinirii a patru veacuri de la moartea sa.
Inspirându-se din celebra miniatură a Tetraevanghelului de la Humor, pictorul Costin Petrescu zugrăvește chipul slăvitului voievod, în mărime naturală.
Nicolae Iorga tipărește „Istoria lui Ștefan cel Mare, povestită neamului românesc”.
iulie, 3 (duminică). Are loc a doua mare serbare națională de la Putna, organizată de un Comitet condus de Eudoxiu Hurmuzachi.

1905
Nicolae Iorga publică la București cartea „Pomenirea lui Ștefan cel Mare”, în care sunt prezentate, cu lux de amănunte, manifestările prilejuite de comemorarea a patru veacuri de la moartea voievodului.

1926
august, 8. Din inițiativa și la stăruința Cercului studențesc „Arboroasa” din Cernăuți, se instalează în incinta Mănăstirii Putna bustul lui Minai Eminescu, în amintirea primei serbări a românilor de pretutindeni și a primului congres studențesc din august 1871, la organizarea cărora marele poet și-a adus o contribuție esențială. Bustul este executat de sculptorul Oscar Han.

1954
Aniversarea a 450 de ani de la moartea voievodului este folosită de regimul comunist în scopuri propagandistice. În ciuda acestui fapt, în revista Patriarhiei Române este publicat un articol în care se face propunerea canonizării lui Ștefan cel Mare: „Persistența faimei lui de Sfânt, răspândirea ei continuă și faptul că ea se întemeiază pe fapte mărețe, de o vrednicie rară și aproape unică, în felul ei, pentru Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, socotim că îndreptățesc cârmuirea bisericească să consacre cultul popular și printr-o hotărâre formală de canonizare… socotim că Mitropolia Moldovei și Sucevei ar împlini o faptă bineplăcută lui Dumnezeu și ar răspunde și simțămintelor de evlavie ale credincioșilor săi dacă ar rândui prăznuirea în rândul sfinților a lui Ștefan cel Mare, binecredinciosul Domn și apărător al dreptei credințe.”

1957
aprilie, 14. Un mare număr de persoane, majoritatea studenți, participă la Putna la aniversarea a 500 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei. Serbarea, inițiată de un mic grup de studenți ieșeni, a fost transformată de organele de Securitate într-o „serbare a tăcerii”. Un an mai târziu, cei patru organizatori sunt arestați și primesc între 8 și 10 ani de închisoare „pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale”.

1992
iunie, 20. Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române semnează actul de canonizare a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cu data de prăznuire la 2 iulie.

2004 Anul UNESCO „Ștefan cel Mare și Sfânt”
aprilie, 18 – 25. Se desfășoară la mănăstirea Putna simpozionul internațional de istorie „Ștefan cel Mare și Sfânt. Atlet al credinței creștine”.
iunie, 29 (Sfinții Apostoli Petru și Pavel). Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod, peste 500 de tineri, în mare parte membrii ai Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români și ai Ligii Tinerilor Creștin Ortodocși Români din întreaga țară, pornesc într-un pelerinaj, pe jos, de la Suceava la Putna. Plecarea se face de la Cetatea de scaun a Sucevei după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită aici de un sobor de preoți condus de Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților și de Prea Sfințitul Gherasim Putneanul.
iulie, 2 – 500 de ani de la Adormirea Sfântului Ștefan cel Mare. În prezența a mii de credincioși, în ziua prăznuirii Sfântului Ștefan cel Mare, la mănăstirea Putna are loc Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de 154 de slujitori. În fruntea soborului s-au aflat Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Înalt Prea Sfințitul Ghenadios de Sasima și Prea Fericitul Sava, conducătorul Bisericii Ortodoxe din Polonia. Între cei prezenți s-au aflat numeroase oficialități și cei peste 500 de pelerini care au plecat din Suceava pe 29 iunie și care au ajuns la Putna în dimineața acestei zile, după ce au parcurs pe jos distanța de 72 de kilometri dintre cele două localități.
30 septembrie – 31 octombrie. Muzeul Vatican găzduiește expoziția „Ștefan cel Mare. Punte între Orient și Occident”.

2005
ianuarie, 2. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a luat ființă Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna.

2006
octombrie, 21. Ștefan cel Mare este desemnat cel mai mare român al tuturor timpurilor în campania „Mari Români” organizată de Televiziunea Română, acumulând 77.493 de voturi (21,30%) din totalul de 363.846 de voturi exprimate.

2007
aprilie, 12 – 550 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt pe tronul Moldovei. Sunt organizate diferite manifestări culturale și religioase prilejuite de acest eveniment. La Doljești se oficiază o slujbă de pomenire condusă de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul.
septembrie, 3-5. Are loc simpozionul internațional de istorie de la Mănăstirea Putna dedicat lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

  Florin CERNĂUȚEANUL

Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei

Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul domniei, a luptat de numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al IV-lea.

67092_stefan-cel-mareÎn total, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47 de ani de domnie. El a câştigat 34 dintre ele, chiar dacă de multe ori inamicii aveau o superioritate numerică zdrobitoare.

Una dintre marile bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost cea de la Podul Înalt, unde 120.000 de turci şi 17.000 de munteni au intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40.000 de ostaşi. Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475 a reuşit să îşi înfrângă inamicii.

Iată cum îl descria Grigore Ureche pe Ştefan cel Mare în cronica sa: „Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”

Florin NAHORNIAC

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt – 2 iulie

 Sărbătorim astăzi pe una dintre cele mai ilustre personalităţi ale istorie române, universale şi ale creştinismului, care îşi datorează astăzi existenţa şi lui . Ştefan cel Mare a devenit încă din timpul vieţii şi sfânt pentru că a fost domnitorul care a ţinut cel mai aprig faţă turcilor şi cel atât de credincios lui Dumnezeu . Partea de cancan nu o comentez .

Poate mai mult în cinstea lui, decât în cinstea Marelui Mucenic, nişte români şi-au botezat copiii cu sfântul său nume . Acei copii au devenit personalităţi ale spiritului şi culturii române :
” Odrăslit de pământul Moldovei, măritul Voievod Ştefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios, care l-a numit „bun, mare şi sfânt”. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate -Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători -, sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare număr de biserici şi mănăstiri.


73080_stefan-cel-mare-si-sfantDreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti, din părinţi binecredincioşi – voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Maria Oltea. Incă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. în toate câte le făcea, era călăuzit de duhul dreptăţii şi al iertării. Curând după uciderea tatălui său la Răuşeni de către Petru Aron, Ştefan cel Mare este chemat la tronul Moldovei. Pe Câmpia Direptate este întâmpinat de mulţimea poporului, în frunte cu mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Intrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Intru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”.

Deci luând Ştefan cel Mare domnia Moldovei cu voia lui Dumnezeu şi venind turcii să jefuiască pe la Galaţi, i-a bătut, luând Cetatea Albă şi Chilia. Acesta a fost începutul războaielor cu vrăjmaşii creştinătăţii pe care le-a purtat ca domn al Ţării Moldovei, şi aşa s-a dat Ştefan cel Mare în mâna lui Dumnezeu şi s-a sârguit să împlinească voia Sa. Căci nu uita a săvârşi, chiar şi războaiele, cu frică de Dumnezeu şi cu rânduială; şi multe războaie a purtat şi cu dreptate le-a câştigat, căci câte lupte a avut, atâtea mănăstiri şi biserici a făcut.

Iar rânduiala sa aceasta era: înainte de vreo luptă se lega, el împreună cu toţi oştenii săi, a posti trei zile cu pâine şi apă, spre a se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine. Şi nu uita a pleca la luptă fără icoana Mântuitorului, dimpreună cu icoanele celor doi întâistătători şi rugători înaintea Tronului dumnezeirii, adică a Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, care prin pronia dumnezeiască, se găsesc şi astăzi la Sfânta Mănăstire Putna. Iar ca armă cerească lua întotdeauna Sfânta Cruce, pe care o însemnase pe toate armele şi pavezele oştenilor săi. Şi tot în chipul Sfintei Cruci a rânduit a se face toate săbiile oştenilor, ca în lupta cu vrăjmaşul cel văzut să biruiască şi pe cel nevăzut.

Acest mare şi dreptcredincios voievod, apărător al creştinătăţii, pentru mulţimea sângelui curs în războaie, a ridicat mănăstiri pe locul bătăliilor, ca, în veac, atât călugării, cât şi preoţii din sfintele altare, să-l pomenească în rugăciune dimpreună cu cei căzuţi, binecredin-cioşi sau vrăjmaşi, aşa cum Domnul însuşi ne-a poruncit să ne rugăm.

Iar chipul ridicării Mănăstirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Ştefan Vodă cu arcul dintr-un vârf de munte ce este lângă mănăstire; şi unde a ajuns săgeata, acolo a făcut prestolul în altar. Şi a pus şi pe trei boieri de au tras, pe vătaful de copii şi pe doi copii din casă; şi unde a căzut săgeata vătafului de copii a făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui copil din casă a făcut clopotniţa. Iar un copil din casă a întrecut pe marele Ştefan, căzându-i lui săgeata într-un deluşor, ce se cheamă „Sion”, care este lângă mănăstire; şi a zidit într-acel loc biserică de lemn.

Şi a zidit Ştefan Vodă Mănăstirea Putna, să-i fie spre odihnă de veci, lui şi familiei lui, şi spre mângâiere poporului. Şi a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfântul său duhovnic, împreună cu ucenicii săi, toţi rugători cu inima şi desăvârşiţi scriitori de cărţi sfinte, căci alte cărţi mai frumos împodobite ca ale lor nu s-au mai văzut. Asemenea şi Sfântului Simeon Sihastrul, primul său duhovnic, şi celor 17 ucenici ai săi le-a înălţat un schit în „Poiana lui Simeon”, care mai apoi s-a numit Mănăstirea Pângăraţi. Iar după săvârşirea Cuviosului Simeon, a luat moaştele binemirositoare ale sfântului spre păstrare în cetatea Sucevei, capul lui avându-l cu dânsul totdeauna, ca pe un odor de mare preţ, pe care în fiecare zi îl tămâia şi îl săruta.

Iar în al 17-lea an al domniei sale, s-au ridicat turcii cu multă oaste şi au venit în Moldova, ca să-l supună pe domn şi să stăpânească acest binecuvântat pământ. Dar iscusit fiind voievodul la războaie, i-a atras într-o mlaştină de lângă Vaslui, la Podul Inalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decât a sa, căci bunul Dumnezeu a rânduit aceasta, ca prin acest mic popor să smerească împărăţia turcească cea păgână şi vărsătoare de sânge creştinesc. Dar pentru că ştia marele Ştefan Voievod că în urmă se vor întoarce păgânii cu mai mare oaste împotriva Moldovei, a scris scrisoare către toţi regii şi împăraţii Europei, cerând ajutor, după cum urmează mai jos:

480x0_stefan„Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată, sau de care ea va fi auzită. Noi, Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor, cărora vă scriu şi vă doresc tot binele. Şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor, Mahomed al II-lea, a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman paşa-beglerbegul. Impreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus numitului turc şi mulţime multă din Valahia şi domnul Valahiei cu toată puterea lui Asan-beg şi Ali-beg şi Scheder-beg şi Graba-beg şi Oşu-beg şi Valtival-beg şi Serefaga-beg, domnul din Sofia, şi Cuseran-beg şi Tiri-beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu ostile lor.

Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Celui atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul săbiei noastre, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru.

Auzind despre acestea împăratul păgân al turcilor, îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna mai, cu capul său şi cu toată oştirea sa împotriva noastră şi să supuie ţara noastră creştinească, pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care este ţara noastră, va fi pierdută, atunci creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi nouă pe căpitanii voştri împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi în toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credinţa noastră creştinească, şi cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere.

Suceava, în ziua Sfântului Pavel Tebeul, luna ianuarie în 15 zile, la anul 1475, Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei”.

După această scrisoare a sa către mai marii creştinătăţii, prin care îi ruga de ajutor, de înfrăţire şi de lepădare a mândriei, n-a primit nici un ajutor de la mândrii stăpânitori ai Europei, dar, cu smerenie şi tărie de mucenic, a îndurat înfrângerea oştirii moldoveneşti la Războieni, fiind oastea păgână de zece ori mai mare. Şi a fugit voievodul Ştefan spre Cetatea Neamţului, să-şi tragă sufletul şi să afle încotro să apuce. Şi fiind maica sa în cetate – după cum iarăşi scrie Ion Neculce -, nu l-a lăsat să intre şi i-a zis că orice pasăre în cuibul ei piere; deci, să se ducă în sus să strângă oaste, căci, cu ajutorul Domnului, izbânda va fi a lui. Şi aşa, pe cuvântul mamei sale, s-a dus.

Şi, mergând în sus pe Moldova, a mers pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pe nume Daniil. Şi bătând Ştefan Vodă în uşa sihastrului ca să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară până îşi va isprăvi rugăciunea. Şi după ce şi-a isprăvit sihastrul rugăciunea, l-a chemat în chilie pe voievod şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru: „Ce vom face, că nu mai putem să ne batem cu turcii? Inchina-vom ţara la turci, au ba?” Iar sihastrul a zis: „Să nu o închinaţi, că izbânda este a noastră. Numai după ce vei izbândi, să faci o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, al căruia să fie şi hramul bisericii”.

Deci a mers Ştefan Vodă în sus, pe la Cernăuţi şi pe la Hotin şi a strâns la oaste fel de fel de oameni şi au purces în jos. Iar turcii, înţelegând că va să vie Ştefan Vodă cu oaste în jos, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate cu tunurile şi au început a fugi spre Dunăre. Iar marele Ştefan a început a-i goni din urmă şi a-i bate, până i-a trecut Dunărea. Şi, întorcându-se voievodul, a făcut Mănăstirea Voroneţ, cu hramul Sfântul Gheorghe, unde s-a retras şi Sfântul Daniil Sihastrul, şi, prin lucrare dumnezeiască, s-a rânduit că icoana hramului a fost găsită, în vremea lucrării ei, nefacută de mână omenească, cu chipul Sfântului Gheorghe.

Iar mai târziu, Ştefan Vodă a zidit Mănăstirea Războieni, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, unde smeritul domn a pus şi această pisanie: „Eu şi curtea mea am făcut cele ce mi-au stat în putinţă şi s-a întâmplat ceea ce ştiţi. Pe care lucru îl socotesc că a fost după voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, şi lăudat fie numele Lui”.

144134In Ţara Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit multe sfinte mănăstiri, precum: Mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1470), Mănăstirea Tazlău, cu hramul Naşterea Maicii Domnului (1487), Mănăstirea Voroneţ, cu hramul Sfântul Gheorghe (1488), Mănăstirea Borzeşti (1494), Mănăstirea Popăuţi, cu hramul Sfântul Nicolae (1496), Mănăstirea Războieni, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail (1496), Mănăstirea Neamţ, cu hramul înălţarea Domnului (1497), Mănăstirea Dobrovăţ, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt (1504) şi altele.

Iar biserici domneşti ridicate de fericitul voievod au fost: Pătrăuţi (1487), Sfântul Ioan – Vaslui (1490), Precista Mare – Bacău (1491), Sfântul Nicolae Domnesc – Iaşi (1492), Sfântul Gheorghe -Hârlău (1492), Bălineşti (1493), Cuvioasa Parascheva – Cotnari (1493), Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Huşi (1495), Sfântul Nicolae din Dorohoi (1495), Sfântul Ioan Domnesc – Piatra Neamţ (1498).

Ca voievod, Ştefan cel Mare şi Sfânt a făcut multe milostenii celor săraci, răsplătind şi pe ostaşii săi cu averi şi moşii, iar mai vârtos răsplătea după faptele de vitejie din război. Aşa pe Purice Aprodul, ce l-a scăpat de moarte într-o bătălie cu ungurii, miluiţi fiind de Dumnezeu de au scăpat cu viaţă, l-a făcut boier, armaş mare, şi din el s-a tras mai apoi neamul Movileştilor. Aşa şi pe Burcel, care, fiind sărac, ara pământul în zi de sărbătoare, neavând plug să are, l-a miluit cu plug şi cu moşie şi s-a dus cu pace la Sfânta Liturghie, că era Duminică, iar sfântul voievod venise la dumnezeiasca slujbă în târgul Vasluiului.

Şi nu numai oştenilor credincioşi le-a dat dări şi milostenii, ci a zidit din temelie şi a miluit multe mănăstiri în Ţara Moldovei, în Ţara Ardealului, în Ţara Valahiei, pe la Sfintele Locuri şi în Sfântul Munte al Athosului. Iar egumenului Mănăstirii Zografu i-a trimis scrisoare, împreună cu dania sa ctitoricească: Iar pentru altă milă, pe care o va da Dumnezeu, cunoscătorul de inimi, Cel ce vede toate, sfânta mănăstire şi biserică a lui Dumnezeu, egumenul şi preoţii şi toţi fraţii întru Hristos ce vieţuiesc acolo să ţie şi să împlinească acest aşezământ, după rânduiala Sfintei Biserici şi după dorinţa noastră, cum vom arăta mai departe: înainte de toate să scrie pe domnia mea la Sfânta Proscomidie, după datina Sfinţilor Părinţi şi după aşezământul Sfintei Biserici, şi să scrie şi pe doamna mea şi pe copiii noştri dăruiţi de Dumnezeu, Alexandru şi Elena şi să stea în sfântul pomelnic, precum este scris. Şi iarăşi, până când va fi mila lui Dumnezeu Atotţiitorul asupra noastră şi vom fi în viaţă pe lumea aceasta, sfânta biserică să ne cânte sâmbătă seara un Paraclis şi Duminica la prânz să se dea băutură. Marţea să se cânte Liturghie şi la prânz să se dea băutură; şi să se pomenească în fiecare zi la Vecernie şi la Pavecerniţă şi la Miezonoptică şi la Utrenie şi la Liturghie şi la Sfânta Proscomidie şi unde este obiceiul Sfintei şi dumnezeieştii Biserici. Aceasta să ni se facă atât cât vom fi în viaţă.

Iar după trecerea anilor noştri, după trecerea vieţii noastre, în primul an să ni se facă şi să ni se cânte Sfântul Parastas în sobor, şi apoi şi celelalte slujbe de a treia zi, şi asemenea la a noua zi, la a douăzecea zi, la a patruzecea zi şi la jumătate de an şi iarăşi la un an. Iar după trecerea unui an de atunci, să ni se cânte în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara la parastas şi colivă şi băutură să se dea, iar dimineaţa la Sfânta Liturghie, iarăşi colivă şi la prânz, băutură spre mângâierea fraţilor. Aceasta să rămână cât va. dăinui sfânta mănăstire”.

Iar călugărilor de la Mănăstirea Neamţ le-a dat rânduială, pentru ctitorirea bisericii mari şi a chiliilor: „In fiecare miercuri seara, călugării şi egumenul din Mănăstirea Neamţu să ne cânte nouă şi doamnei Măria un parastas, iar joi o Liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.

Sfinţenia şi-a arătat-o chiar şi în faptele socotite a fi fără duhul blândeţii, precum izgonirea din ţară sau osândirea spre moarte a trădătorilor. Iar întru acestea, fiind la mijloc soarta neamului şi a pământului strămoşesc, arătat a fost că lucru cu dreptate a săvârşit, căci de s-ar fi milostivit spre un om ar fi pierit o ţară şi un neam sub loviturile mişeleşti ale păgânilor şi răucredincioşilor. Şi precum trupul trebuie înfometat şi slăbit pentru a scoate patima din el, ori precum Sfântul Ilie a ucis cu mâna lui pe slujitorii idoleşti spre a feri poporul de necurăţia închinării la idoli, aşa şi acest sfânt voievod, cu dreptate a izgonit şi a pedepsit aspru pe cei ce ieşeau din dumnezeiasca ascultare, asemănându-se cu Iuda vânzătorul.

Dar n-a uitat să fie iertător şi milostiv cu toţi cei care se pocăiau şi îşi cereau iertarea din mâinile sale, precum Insuşi Hristos a făcut cu Petru după lepădarea sa, ori cu Proorocul David după ce acesta a săvârşit adulter cu femeia lui Urie. Aşa îi scrie voievodul vornicului Mihu, fugit mişeleşte din ţară, dar care voia să se întoarcă şi să fie credincios Sfântului Ştefan: Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom mai pomeni în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi faptele petrecute; ci te vom milui şi te vom ţine la mare cinste şi dragoste, deopotrivă cu boierii credincioşi şi de cinste. Şi satele, adică ocinile tale, toate le-am întors; vino, deci, îndată ce ne vei face slujba cu care te-am însărcinat.

Inţeleptul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a lăsat cu limbă de moarte fiului său ca, de va fi să închine ţara, să o închine turcilor, care pentru bani măcar îşi ţin cuvântul, iar în cele bisericeşti nu caută nicidecum a se amesteca. Ceea ce s-a şi întâmplat mai în urmă, iar pământul ţarii, cu rugăciunile sale, a rămas un pământ binecuvântat.

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, asemenea sfinţilor şi drepţilor lui Dumnezeu, şi-a cunoscut mai dinainte obştescul sfârşit. Precum şi Sfântul Constantin cel Mare, înainte de obştescul său sfârşit, aşa şi Ştefan cel Mare, a chemat vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, arătându-le că de nu vor mai putea ţine ţara aşa cum a ţinut-o el, socotind din toţi pe turc mai puternic şi mai înţelept, a dat învăţătură să se închine turcilor, iar mai apoi le-a mai dat fiecăruia cuvinte de mângâiere şi îmbărbătare, spre mântuirea lor şi a neamului. Apoi, lăsând pe fiul său, Bogdan, pe scaunul Moldovei, şi dând tuturor sărutarea cea de pe urmă, s-a săvârşit cu pace, dându-şi sufletul în mâinile lui Hristos, Domnul domnilor şi Impăratul împăraţilor, în a doua zi a lunii lui iulie, la anul mântuirii 1504, ca un preaslăvit domn şi apărător al creştinătăţii, cum până atunci nu mai cunoscuse acest pământ binecuvântat.

Iar la moartea sa – cum zice iarăşi Ion Neculce -, a fost jelit de tot norodul, că s-a luat de la dânşii asemenea piatră de mult preţ şi făclie a dreptei credinţe şi a dragostei de neam. Şi l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere în Mănăstirea Putna, care era de dânsul zidită. Atâta jale era, de plângeau toţi, ca după un părinte al lor, căci cunoşteau toţi că s-au păgubit de mult bine şi multă apărare. Iar poporul cel binecredincios se tânguia la săvârşirea sa cu multe lacrimi şi întristare: „Plânge dealul, plânge valea,/ Plâng pădurile bătrâne,/ Şi norodu-n hohot plânge:/ Cui ne laşi pe noi, stăpâne?…”.

„Cei după moartea lui până astăzi îi zic „Sveti” – Sfântul Ştefan Vodă -, nu pentru suflet, care este în mâna lui Dumnezeu, că el încă a fost un om cu păcate, ci pentru lucrurile lui vitejeşti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea, nu le-au ajuns…”, precum scrie cronicarul Grigorie Ureche.

sf-stefan-cel-mareDupă săvârşirea sa, multe minuni s-au întâmplat la mormântul său, vindecări minunate ori izgoniri de demoni, care şi până azi se petrec. Iar la anul 1775, răpită fiind Bucovina de către austrieci, chipul său de lângă mormânt s-a întunecat la faţă cu totul, iar clopotul cel mare a început a bate singur, candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuşi se mâhnise de mulţimea păcatelor acestui popor, din care pricină a ajuns sub stăpânire străină.

Insă, fără de îndoială, tuturor celor ce vin şi i se închină cu evlavie la mormânt, acest mare şi minunat domn, următor în viaţă şi în fapte Sfântului şi Marelui Constantin şi marilor împăraţi creştini, le bucură inimile şi îi întăreşte pe piatra credinţei şi în nădejdea vieţii veşnice. Asemenea, se mai spune că la Judecata de apoi, Sfântul şi Marele Ştefan Voievod va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţa strămoşească şi pentru ţară şi neam.

Pentru râvna sa întru apărarea credinţei ortodoxe pe pământul ţării noastre, pentru marile sale vitejii şi pentru numeroasele sale mănăstiri şi biserici care împodobesc şi astăzi Moldova, fiind cinstit de-a lungul veacurilor de popor între sfinţi, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, fiind prăznuit la 2 iulie, ziua în care a trecut din această viaţă la cereştile locaşuri.

  Cu ale căruia rugăciuni să ne învrednicim şi noi a dobândi arvuna vieţii veşnice la săvârşirea din această viaţă şi mai vârtos la Judecata de apoi, pentru a slăvi cu sfinţii pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu Cel în Treime lăudat şi închinat. Amin. „

 Silvia ANDREI

Noaptea minții lui Dragnea

Dragnea si camarila par loviti de stenahorie. Ameninta, insulta, schimonositi de ura si frica, tot ce este nepesesdist in tara asta. Nu mai au nicio limita, sunt dispusi, cum tot repeta Marele Vataf, sa ,,mearga pina la capat”.

liviu-dragnea__1_91881700Adica pina in punctul in care vor pune mina pe  toata puterea. Ceea ce in mintea lor inseamna procurorii, DNA in special, si functia prezidentiala, pe care o vor o carcasa goala expusa in ferestrele din Kiseleff.  Sau, si  mai bine, ale viloiului din Alexandria.

Se impiedica insa in faza asta de Iohannis. Presedintele le-a spus  clar ca nu are de gind sa ”execute mecanic” decizia CCR si ca va un raspuns intr-un interval de timp ”rezonabil”. Doar ca pentru ei ”rezonabil”  inseamna maine,  sau, cel tirziu, pina in 21 iunie cind Dragnea va afla decizia Inaltei Curti. La cit de agitati si furiosi sunt incepe sa se contureze ideea ca Daddy are niscaiva informatii sau presimtiri ca va fi condamnat.

Acesta e decorul in care specialistul in toate si nimic  Eugen Nicolicea, absolventul intirziat al unei facultati de drept din Drobeta, a aruncat pe piata o idee nastrusnica: suspendare fara referendum de demitere. Timpenia cit diploma lui Nicolicea care arata insa cit de departe sunt dispusi disperatii de la virful statului sa mearga. In acelasi context, Iohannis a facut o miscare cel putin surprinzatoare: l-a propus la sefia SIE pe Gabriel Vlase, personaj supercontroversat, fost emul al lui Hrebenciuc. Se leaga cele doua miscari de trupe?

Socoteala pesedistilor e simpla: il suspendam in parlament pe Iohannis, dar nu facem si referendumul de demitere. Cum ar fi posibila una ca asta? Pai, ne explica  chiar maestrul de ceremonii Nicolicea: ”Dacă este o Hotărâre a Parlamentului prin care s-a ajuns la această procedură de demitere, această Hotărâre poate să fie anulată de către cel care a emis-o, adică nu se mai face niciun referendum”. Intre  timp, vine Tariceanu care semneaza tot ce nu vrea sa semneze Iohannis- revocarea lui Kovesi, codurile penale, legile justitiei, inlocuira sefului si adjunctului SRI cu oamenii  lor si tot asa. Isi indeplineste omul misiunea, dupa care, zice Nicolicea, parlamentul decide sa-si dea la intors  propria hotarire si-l readuce pe Iohannis la Cotroceni. Ce vis frumos! Nu tu consultare populara, niciun risc. Plus ca operatia poate fi cu repetitie ori de cite ori are Dragnea are vreo durere penala, vreo condamnare in asteptare.

Scenariul marca Nicolicea (gurile rele spun ca ideea i-a venit celuilalt geniu, Iordache) nu are insa nicio sansa sa intre in productie in actuala logica constitutionala. Desigur, daca se da peste cap aceasta logica, orice e posibil. Motivul este simplu: hotarirea parlamentului de suspendare a presedintelui merge la Curtea Constitutionala care este obligata sa constate vacantarea functiei si interimatul. Adica, sa dea o decizie prin care Calin Popescu Tariceanu este numit presedinte interimar pina la referendumul de demitere al presedintelui Iohannis. Mai pe intelesul lui Nicolicea, pina cind CCR nu da decizia, Tariceanu nu se poate instala la Cotroceni, deci nu-si poate incepe misiunea demolatoare, iar dupa ce o da, parlamentul nu-si mai poate anula propria hotarire pentru ca intra in conflict cu decizia CCR. O procedura deja declansata si consfintita si de o decizie a Curtii nu poate fi intrerupta pentru ca asa pesedistii. Decit daca vor sa dea o lovitura de stat. In concluzie, daca PSD il va  suspenda pe Iohannis nu are cum sa evite referendumul oricit si-a dori asta.

Amenintarea cu suspendarea este insa serioasa si e clar ca Dragnea nu va avea ezitari daca Iohannis tergiverseaza semnarea decretului de revocare sau chiar refuza pe fata. Este presat de data de 21 iunie, cind ar putea fi pus in fata unei condamnari, chiar daca nu e  definitiva, si a motiunii de cenzura a PNL. Tot mai multe surse sustin ca dupa condamnare Dragnea va fi lasat din brate de citiva baroni, de o parte a Consiliului National si de mai multi parlamentari care isi vor lua zborul spre Ponta. Va fi un moment critic in care Dragnea ar putea pierde majoritatea parlamentara confortabila de care dispune acum. Daca e asa, ulterior  condamnarii din 21 ii va fi imposibil sa obtina majoritatea calificata pentru suspendarea lui Iohannis. Ca sa nu mai spunem ca ar putea trece si motiunea de cenzura. Dupa care e pa.

Jurnalistii de la g4media.ro sustin ca actiunea suspendarea  a fost deja pregatita in laboratoarele lui Dragnea si ca pretextul va fi sedinta comuna a parlamentului din data de 20 iunie. Dupa modelul deja folosit in 2012, presedintele poate fi suspendat in parlament in doar o zi, iar intrega procedura-  aviz  consultativ din partea CCR si sedinta a parlamentului in care se adopta efectiv hotarirea de suspendare, care merge iar la CCR pentru decizia privind interimatul lui Tariceanu- poate dura o saptamina.

Cum apare in acest context decizia lui Iohannis de a-l propune la sefia SIE pe pesedistul Gabriel Vlase? La prima vedere pare o concesie facuta PSD, poate chiar rezultatul unei  negocieri. La a doua privire, lucrurile nu mai par a sta chiar asa: presa favorabila lui Dragnea si citiva dintre locotenentii lui au reactionat furibund, semn ca liderul suprem nu a fost nici macar consultat  si a fost luat prin surpriza. Desi Vlase a fost numit vicepresedinte PSD la congresul din 10 mai, anterior a fost in tabara lui Mihai Tudose, iar acum se pare ca s-a numarat printre cei care au adunat sustinatori pentru partidul lui Ponta si motiunea de cenzura a liberalilor. ”Vlase este un apropiat al lui Ciolacu si Tudose”. Daca e asa, inseamna ca Iohannis a numit un personaj care nu se afla in gratiile lui Dragnea, votarea acestuia in parlament fiind sigura si o chestiune de zile. (PIna acum Dragnea tace asurzitor de zici ca i-au rontait ”sobolanii” limba.)  Mai mult, in eventualitatea unei suspendari a securizat functia de director SIE, in care probabil Tariceanu ar fi numit omul dorit  de Dragnea- numele lui Claudiu Manta, seful comisiei de control a SRI si iubitul Olgutei Vasilescu, fiind cel mai vehiculat.

E clar ca mutarea lui Iohannis nu este intimplatoare si ca presedintele incepe sa joace in razboiul santajului cu suspendarea deschis de Dragnea. Ca si in 2012, PSD pregateste o vara fierbinte, la propriu si la figurat. Ca si atunci este prea sigur pe el, are minte putina si nerabdare multa. O combinatie care mereu il impinge la greseli fatale.

Silvia ANDREI

Ce răspunde MAE după ce vicepremierul maghiar ne acuză de anexarea Basarabiei și nelegitimitatea Unirii de la Alba Iulia

În cadrul unei emisiuni difuzate pe 4 iunie de televiziunea ungară ECHO TV vicepremierul maghiar Zsolt Semjén, în stilul caracteristic a făcut afirmații insultătoare la adresa statului român, precum și declarații ridicole cu privire la realitățile politico-istorice din România. Din acest motiv și din cauza lipsei de reacție a autorităților române, Historia a cerut Ministerului Afacerilor Externe să răspundă la o sesizare.

82171-lVice premierul maghiar, Zsolt Semjén, în data de 4 iunie a făcut o serie de afirmații: “Noi trebuie să purtăm doliu după Trianon, trebuie să fim mândri că am supravieţuit şi trebuie să prezentăm dreptatea istorică. Este important să subliniem că niciun stat succesor nu are prea multe motive pentru a sărbători. Neluând în considerare faptul că Adunarea Naţională de la Alba Iulia nu a fost legitimă din punctul de vedere juridic, cea mai “tare” chestiune o reprezintă România, deoarece în zilele noastre în conştiinţa naţională a românilor nu Transilvania este problema principală, ci faptul că români care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova, în Basarabia, pe teritoriul delimitat de Prut, Nistru şi de Delta Dunării nu vor să se unească cu România. Din cauza faptului că Republica Moldova nu a fost anexată de România, această ţară a suferit prima mare înfrângere în istoria sa, ceea ce românii nu pot accepta niciodată. A doua chestiune este posibila separare a Munteniei de Moldova, ceea ce este o teamă permanentă în conştiinţa naţională a românilor şi pentru politicienii români”, a subliniat Zsolt Semjén. Nu este prima dată când acest oficial face tot felul de afirmații nepotrivite la adresa României.

Ca urmare a acestor afirmații și a lipsei de reacție a autorităților române în spațiu public am înaintat o solicitare Ministerului Afacerilor Externe, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, vă rog să ne comunice care este poziția Ministerului referitoare la declarațiile vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt, potrivit cărora Adunarea Națională de la Alba Iulia nu are valoare juridică, iar parafarea Tratatului de la Trianon reprezintă o zi de doliu pentru maghiari.

Ministrul Teodor Melescanu, un răspuns pasiv

În același timp, am cerut o explicație cu privire la inexplicabila poziție recentă a ministrului Afacerilor Externe din România, Theodor Melescanu, potrivit căreia “ca ministru de Externe, nu am ca obiectiv să creez războaie şi bătălii cu nimeni, cu atât mai puţin cu ţările vecine. Preocuparea mea este cum să dezvoltăm relaţiile pe care le avem cu ţările vecine şi acestui subiect m-am consacrat de la bun început. Nu cred că trebuie eu să răspund la orice luare de poziţie a unui reprezentant mai mult sau mai puţin important al unei ţări. Până la urmă fiecare are dreptul la opinie. Opinia noastră este însă că în priorităţile pe care le avem. Dorim să dezvoltăm relaţiile cu toate ţările vecine, inclusiv cu Ungaria… aceste relaţii au progresat în timpul din urmă şi sperăm din plin ca ele să urmeze acelaşi drum bun”. Declarația respectivă a fost formulată în Parlamentul României, la circa o săptămână de la declarațiile vicepremierului Ungariei.

Concesii politice inutile?

De asemenea am solicitat emiterea unui punct de vedere cu privire la modificările de ultim moment aduse de reprezentanții UDMR la proiectul Codului administrativ (aprobat de Senat și transmis la sfârșitul săptămânii trecute Camerei Deputaților ca for decizional) care vor duce, pe termen mediu și lung, la pierderea controlului statului român asupra acelor regiuni ale României locuite de alte etnii decât cea română, în principal prin diminuarea considerabilă a rolului deținut de reprezentantul Guvernului în teritoriu – prefectul.

Am cerut să ni se comunice dacă aceste modificări propuse a fi aduse proiectului Codului administrativ excedează normelor internaționale pe care România și le-a asumat ca garanție a protejării drepturilor și libertăților minorităților naționale – Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și Charta europeană a limbilor regionale sau minoritare. La o primă evaluare aceste modificări par că au fost acceptate pentru a mulțumi autoritățile ungare și conducerea UDMR, neavând nicio legătură cu realitățile din țara noastră.

Răspunsul Ministerului Afacerilor Externe

Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă transmitem următoarele:

Μinisterul Afacerilor Externe rămâne angajat în consolidarea unei relații româno-ungare de cooperare, respect și încredere reciprocă în avantajul nemijlocit al cetățenilor celor două state, indiferent de originea etnică a acestora şi invită oficialii ungari să se angajeze în dialogul bilateral în acelaşi spirit. 

România își conduce politica externă pe relația cu Ungaria în această logică, exprimându-și încrederea că relațiile româno-ungare vor avea în continuare ca reper pilonii politico-juridici reprezentanți de Tratatul politic de bază și de Declarația privind cooperarea și parteneriatul strategic pentru Europa în sec XXI, precum și apartenența celor două state la spațiul euro-atlantic.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în mod ferm ultimele declarații ale vice-premierului Ungariei, Semjen Zsolt, apărute în spațiul public, care demonstrează o profundă necunoaștere a istoriei și o ignorare a principiilor dreptului internațional, manifestând, totodată, aroganță și lipsă de respect față de poporul român și față de istoria sa.

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă speranța că aceste declarații nu reprezintă poziția oficială a autorităților de la Budapesta și așteaptă clarificări în acest sens.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte autorităţilor ungare că este necesar a manifesta reținere, deferență și responsabilitate în declarațiile pe care le face în calitate oficială.

Ministerul Afacerilor Externe denunță informațiile false și iresponsabile pe care vicepremierul Semjen le-a lansat în spațiul public privind, în special, liniile de politică externă ale României, și reafirmă că România își gestionează în mod responsabil politica externă pornind de la asumarea istoriei și de la respectarea deplină a dreptului internațional și a principiilor sale fundamentale, printre care se numără: respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, neamestecul în afacerile interne ale altor state, respectul pentru principiul bunei vecinătăți.

Μinisterul Afacerilor Externe dezavuează ferm orice încercare de a chestiona acțiunile legitime și curajoase ale reprezentanților națiunii române care au condus la formarea, în 1918, a României Unite, pe baza celor 14 puncte prezentate de președintele Woodrow Willson în sesiunea camerelor reunite ale Congresului, Senatului și Camerei Reprezentaților SUA, din 8 ianuarie 1918. De altfel, aplicarea acelorași principii wilsoniene au condus la nașterea statului ungar independent.

Provocări de această natură sunt cu atât mai regretabile cu cât România își propune să celebreze anul 2018 – anul Centenarului Marii Uniri – în spirit de unitate, toleranță și respect reciproc între toți cetățenii săi indiferent de etnia acestora.

Florin NAHORNIAC

 

Frunzele de dud echilibrează zahărul din sânge

Cu toții cunoaștem gustul bun și dulce al dudelor la început de vară. Dar puțini sunt însă cei care cunosc beneficiile frunzelor de dud negru. Printre acestea se numără îmbunătățirea funcționării sistemului digestiv, echilibrarea nivelului de zahăr din sânge și scăderea colesterolului.

Țin glicemia sub control

mulberries-143364_1920-1000x600Pentru cei care suferăp de diabet de tip 2 se poate recomanda o tinctură de frunze de dus negru, pentru că această plantă conține compuși cu acțiune hipoglicemiantă. Se poate lua și în cazul instalării bolii, dar și pentru a o preveni la persoanele care au glicemia ridicată. Tinctura se prepară astfel: se umple pe trei sferturi o sticlă cu frunze de dud, se adaugă alcool alimentar și se lasă la macerat 3 săptămâni. Se filtrează și se păstrează la rece, în sticle. Se diluează 20 de picături într-o cană cu apă și bea zilnic.

Scad colesterolul „rău“

Un studiu al oamenilor de știință suedezi a arătat că frunzele de dud aduc beneficii și în ceea ce privește scăderea colesterolului „rău“. Fitoterapuții recomandă planta persoanelor care sunt predipuse sau care sunt diagnosticate cu sindrom meteabolic (care are drept caracteristici dislipidemia, tensiunea crescută, obezitatea abdominală și rezistența la insulină). Se poate face o cură cu ceai de frunze de dud, care se prepară astfel: 1-2 lingurițe de frunze uscate la 300 ml de apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 10 minute, apoi se filtrează și se bea câte 2 căni pe zi, 21 de zile. Remediul este recomandată și celor care se luptă cu kilogramele în plus.

Te feresc de răceală

Ceaiul din frunze de dud negru, băut de 3 ori pe zi, poate ajuta la combaterea tusei, durerilor în gât și a altor simptome date de răceală. Remediul poate inhiba dezvoltarea unor bacterii, cum sunt streptococii, responsabili, printre altele, de durerile în gât. Pentru a-l prepara, este nevoie de 2 linguri de frunze uscate de dud la 250 ml de apă. Se fierbe apa cu frunzele, 5 minute, se filtreazăî și se bea ceaiul cald, pe parcursul zilei. Acest leac poate fi consumat și preventiv.

Au proprietăți antiîmbătrânire

Frunzele de dud au aceleași efecte antioxidante și antiîmbătrânire pe care le are și ginsengul. Pentru a profita din plin de propritățile plantei, se poate lua câte o linguriță de pulbere din frunze de dud negru, amestecată cu miere.

Elena TURCULEANU

„Cod Roșu” împotriva lui Dragnea

Noi proteste anunțate duminică seara în Capitală și în alte orașe sub sloganul „Cod ROȘU de OUG”.

Organizațiile #Rezist cheamă la manifestații împotriva modificări Codului penal, despre care spun că l-ar ajuta pe Liviu Dragnea.

SOLIDARITATE! Hai în stradă! 

598fd0c7721d1ee961ab36d498262e89Aceiași actori, același tupeu de borfaș! Dupa 600.000 de oameni în stradă în 2017 și alte zeci și sute de mii ieșiți anul acesta, dublul infractor dorește să „reînvie” fatidica OUG 13.  (Dacă lucrurile se precipita, astăzi sau mâine, suntem pregătiți oricând)

Ce vrea Dragnea acum: 
• Impunerea unui prag de 200.000 de euro și scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani.

Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanței de Urgență 13.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat joi 21 iunie, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, au scris organizatorii pe Facebook.

Silvia ANDREI

Cursa șobolanului

Vă mai amintiți de Legea „defăimării sociale”, cum numise presa inițiativa legislativă a lui Dragnea din 2015 numită mult mai ambiguu Legea privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup?

 Proiectul legislativ pretindea că promovează toleranța în societate, dar urmărea cu totul altceva: să poată pune cizma pe grumaz presei și societății civile în condițiile în care se făceau tot mai des auzite acuzații de grup infracțional de partid la adresa PSD, precum și indignate lozinci prin piețe gen „PSD/Ciuma roșie!”.„Proiectul este formulat foarte hoț, astfel încât politicienii se bagă sub pulpana categoriilor defavorizate… Este împotriva presei și a oricui se exprimă în spațiul public…Tot ce este definit de instanță ca spațiu public va fi sub imperiul acestei legi, deci prinde și bloggeri, și comentatori pe Facebook„, avertiza pe atunci Sorin Ioniță de la Expert Forum, întrebat de HotNews.

Definițiile erau aduse din condei pentru a atinge scopul nedeclarat al legii. De exemplu, definiția de la Art.1.d): Defăimare socială – fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un anumit grup social, precum și identificarea grupului social de la lit.c) a aceluiași articol: Grup social – categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiții culturale, apartenență politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Sancțiunea urma să arate, dacă legea lui Dragnea s-ar fi adoptat, așa cum prevedea Art.19, adică amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 60.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup social. Tăriceanu susținea legea declamând public una dintre frazele sale caragialiene de apărător al „drepturilor și libertăților”:„Responsabilitate nu există, declarațiile se fac cu o usurință nepermisă, interesul național și imaginea României sunt afectate”. Fraza sună ca o mea culpa de coaliție, fiindcă liderii de partid și de stat și-au permis atât de multe invective, înveninând spațiul public și afectând imaginea țării, încât legea nevotată până la urmă a „defăimării sociale” i-ar fi vizat înainte de toți pe ei. Ce altceva este afirmația lui Dragnea de la mitingul eșuat al PSD că oamenii care au  participat la proteste #rezist, precum și jurnaliștii care pun întrebări, sunt „șobolani”? A mai inclus în categoria „șobolani” procurori, judecători, opoziția, partenerii străini, pe Ponta etc.toți puși sub directă amenințare:„Curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani!”. Pe masa CNCD se află o sesizare împotriva lui Dragnea pentru aceste afirmații defăimătoare, depusă de un cetățean din București. Așteptăm (fără mari speranțe) o sancțiune.

Sau ce ziceți de mesajul postat pe Facebook de organizația PSD Giurgiu „Muriţi în chinuri, oameni fără chip şi cu speranţa că veţi câştiga vreodată alegerile. După cum aţi văzut, românii votează oameni nu fantome ca voi!”? Pagina de FB a lui Codrin Ștefănescu este un adevărat tomberon de insulte și amenințări. Iată cum  răspunde unui comentariu:„tu ești securist, papagal penibil ce ești. Mamă, cât tupeu aveți! E clar că trebuie să mergem până la capăt cu voi… Îndemnul de a „merge până la capăt” cu oponenții, societatea civilă, presa vigilentă a devenit un lait-motiv pentru coaliția PSD-ALDE. „Noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt (…) Eu nu sunt prezicător şi nu ştiu ce va face preşedintele Iohannis, dar dacă va face greşeala fatală să nu pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale, dincolo de faptul că se face de râs peste tot în lume, această încălcare gravă a atribuţiilor lui constituţionale pe noi nu să ne lase indiferenţi”, vitupera Dragnea de pe scena mitingului din 9 iunie, adăugând mai târziu o amenințare la adresa DIICOT, în speța Dăncilă:„Sper să nu fie niciun procuror care să rişte atât de mult încât să dea curs la această demenţă. Este o demenţă. Foarte mulţi procurori riscă să plătească greu”. DIICOT a anunțat acum câteva zile că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în apărarea independenței procurorilor.

Amenințările se transformă în fapte sub ochii noștri. Codul de procedură penală votat la ore târzii pentru a face din România un paradis infracțional conține, pe lângă articole cu adresă directă pentru Dragnea, Tăriceanu sau Dan Voiculescu, prevederi în dezavantajul presei: „Art.4 (3). „În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri și nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate”. Deci, ciocu’ mic!, cu o expresie consacrată de un veteran și penal pesedist. Și cea mai recentă ispravă, o lege de prevenire a terorismului care obligă ONG-urile să predea datele personale ale tuturor persoanelor cu care organizațiile intră în contact. Peste șaptezeci de organizații nonguvernamentale au reacționat pentru a protesta împotriva acestui coșmar birocratic.

Elena TURCULEANU

Cum a fost arestat și umilit fondatorul unei prospere fabrici din România

Un om de afaceri cu dublă cetățenie – română și turcă – a fost ținut în arestul Poliției Române două luni și jumătate, după ce un procuror l-a acuzat că ar fi condus, în România, un grup infracțional organizat.

Existența „grupului infracțional organizat“ care ar fi fost inițiat de Halil Bulut nu a fost încă demonstrată în fața justiției din România, deși ancheta este începută de doi ani. În schimb, fabrica omului de afaceri româno-turc, înființată în județul Ilfov, se menține drept una dintre cele mai prospere companii din industria alimentară românească.

„E moda acuzațiilor de evaziune fiscală“

„E moda acuzațiilor de evaziune fiscală, de grup infracțional organizat, de spălare de bani. Așa am fost arestați eu și patru oameni de la mine din fabrică. Au venit mascații și în fabrică, și la noi acasă“, povestește administratorul fabricii, Halil Bulut.

Deși arestarea sa a avut loc în anul 2016, toate detaliile sunt încă incredibil de vii în mintea omului de afaceri româno-turc, iar el le retrăiește și le relatează ca pe un film absurd, privind în gol: „M-au reținut la 11 octombrie 2016 și m-au trimis în arestul Poliției Capitalei, acolo e cel mai rău. M-au eliberat la 22 decembrie 2016, dar apoi am mai avut două luni de arest la domiciliu“.

Omul de afaceri, născut în Turcia, este cetățean turc de etnie kurdă și trăiește în România de 27 de ani. De atunci încoace, el și soția au obținut și cetățenia română, iar cei doi copii ai cuplului au făcut studii complete în România și lucrează cu tatăl lor în aceeași firmă.

Serviciile secrete turcești – foarte active în România

p11Halil Bulut suspectează serviciile secrete subordonate lui Recep Erdogan, președintele Turciei, că l-ar fi persecutat pe motive etnice și că ar acționa pe teritoriul României „ca și cum ar fi pe terenul lor“: „Serviciile secrete turcești au putere aici, în România, pentru că au bani. Banii care ar trebui cheltuiți pentru refugiați îi folosesc pentru altceva“.

Halil Bulut mai susține că agenții lui Erdogan sunt cei care i-ar fi incitat, împotriva lui, pe reprezentanții serviciilor secrete românești, care ulterior l-ar fi „ascultat și urmărit“ pe teritoriul României.

Asemenea acuzații sunt imposibil de probat, dar cert este faptul că, la un moment dat, Halil Bulut a intrat oficial în atenția procurorilor DIICOT – cei care se ocupă de înalta criminalitate, inclusiv în domeniul economic, dar și de terorism.

„Mi-au adus multe acuzații, cea mai grea este de constituire a unui grup infracțional, dar ei n-au probe. Au doar declarațiile ca martori ale unor foști angajați ai mei, de la Aprovizionare, de la Logistică, pe care eu i-am prins că furau și i-am dat afară, și ale unui șofer căruia i-am desființat postul și care mi-a cerut zece salarii compensatorii – iar eu nu i-am oferit decât patru. M-a dat în judecată, a pierdut, apoi a dat declarații împotriva mea la DIICOT“, explică omul de afaceri.

Halil Bulut insistă că nici el, nici cei reținuți împreună cu el nu au fost vinovați, dar subliniază că în fabrica lui lucrează 300 de oameni și că, pentru orice greșeală a unuia dintre ei este socotit responsabil, în mod automat, și administratorul firmei. Ceea ce n-ar fi chiar
corect.

Extrem de dubios este modul cum s-a produs arestarea lui Halil Bulut. Potrivit acestuia, mascații l-au reținut pe data de 11 octombrie 2016, iar procurorul DIICOT a cerut în aceeași zi să fie arestat preventiv. Tribunalul a respins inițial propunerea de arestare preventivă, dar a doua zi scandalul a izbucnit în presă, iar după aceea mandatul de arestare preventivă, pe 30 de zile, a fost aprobat.

Într-adevăr, în octombrie 2016, agențiile de presă din România anunțau că administratorul româno-turc „a fost reținut de procurorii DIICOT pentru constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani“.

Știrea cita un rechizitoriu difuzat de DIICOT, în care se susținea că în contabilitatea firmei din județul Ilfov „au fost înregistrate achiziții fictive de bunuri și servicii provenind de la 22 de societăți comerciale cu comportament specific celor de tip fantomă“. La acel moment, anchetatorii anunțau că aceste procedee au adus statului român „un prejudiciu în cuantum de 14.292.881,11 lei (echivalentul a 3.176.195,00 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal“.

Presiuni psihologice din partea anchetatorilor

Pentru Halil Bulut, anchetat în stare de arest, unul dintre momentele de intensă presiune psihologică a fost cel în care anchetatorii i-au adus-o în față și pe soția lui, deși arestatul nu ceruse acest lucru, iar soția n-avea nicio implicare în activitatea fabricii și nici nu era acuzată de vreo faptă
ilegală.

O formă subtilă de umilire a arestatului, pe care o rememorează Halil Bulut, a fost faptul că, atunci când i se puneau cătușele, această sarcină era încredințată unor foarte tinere agente de poliție, de 23-24 de ani, adică de vârsta copiilor lui.

„Celula din arestul Poliției avea 12 metri pătrați și eram acolo șase oameni. Cu un WC înăuntru“, povestește omul de afaceri. În acest mediu, el și-a cunoscut bine și colegii de celulă: „Unul era din Ferentari și își omorâse nevasta, altul făcuse trafic de refugiați, altul era cu trafic de droguri, altul era din clanul Duduianu. Mai era și un fost director de la stat, care ar fi luat mită“.

Cu toți aceștia omul de afaceri româno-turc a fost obligat să se împrietenească, pentru că împărțeau, zi și noapte, aceeași cameră și același WC. „Doar cu unul nu ne-am înțeles pentru că nu se spăla. Ne-am luat de el până ce a venit comandantul. Mi-a zis că o să-mi taie mie dreptul la pachet dacă mai fac gălăgie, că ei fac regulile, nu eu. Apoi a venit și locțiitorul comandantului și mi-a zis că l-aș fi bătut. Cum să-l bat, că și-așa era bătut de Dumnezeu? Apoi, pe mine m-au mutat într-altă celulă.“

Arestații au cumpărat insecticid din banii lor

Pentru Halil Bulut, mutarea n-a fost însă un privilegiu, ci o sancțiune mascată, pentru că noua celulă era plină de cuiburi de gândaci: „Podeaua era neagră din cauza lor, am auzit că nu se făcuse curat de vreo 15 ani. La început, noaptea, câte unul dintre noi stătea tot timpul treaz, ca să omoare gândacii. Apoi noi, arestații, am cumpărat insecticid din banii noștri, l-am comandat și ni l-au trimis în pachetul la care aveam dreptul o dată la două săptămâni“.

În privința pachetului, turcul a cerut conducerii Arestului să i se aprobe să primească pachet mai des, adică o dată pe săptămână, ca să aibă tot timpul hrană potrivită religiei sale – cea musulmană. Dar cererea i-a fost respinsă.

În noua celulă, omul de afaceri a ajuns să fie coleg și cu un fost secretar de stat. „E din Ardeal, am rămas prieteni, și acum ținem legătura“, povestește Halil Bulut. Alți colegi de celulă, despre care Bulut susține că nu erau vinovați, erau niște patroni de la o firmă de jocuri de noroc, pe care i-ar fi denunțat șefii de la firme concurente.

În timp ce administratorul era arestat, la fabrica lui din județul Ilfov au venit în control inspectorii de la ANAF – Antifraudă Fiscală.

„Controlul a început în 2016, când eram deja arestat, dar nici acum, în 2018, nu e finalizat“, susține Halil Bulut. „N-au găsit nimic, dar ca să-și justifice activitatea au inventat acuzații. Eu i-am spus chiar procurorului: da, poți face evaziune fiscală, dar ce rost are să faci evaziune cu firma ta, când tu ai ajuns deja lider de piață în România?“, se întreabă omul de afaceri româno-turc.

A fost cândva în delegația președintelui României

Drept probe ale gloriei de altădată, în biroul lui Halil Bulut se află încă poze care îl prezintă alături de Ion Iliescu și de Adrian Năstase – pe care spune că îi respectă în continuare –, alături de primarul orașului unde a creat 300 de locuri de muncă și alături de un fost președinte al Consiliului Județean. Pe unii dintre ei i-a însoțit și în delegații oficiale internaționale.

Omul de afaceri nu se declară dezamăgit de faptul că oficialii români nu i-au asigurat protecție, dar protestează față de modul cum se desfășoară anchetele în România: „Nici măcar în Turcia nu se fac publice numele firmei care este anchetată sau numele patronului anchetat, se spun doar inițialele lui. În România se spune tot, chiar dacă acuzațiile nu sunt demonstrate sau dacă procesul nu e încă finalizat. Urmează să fac plângere penală, pentru abuz în serviciu, împotriva lor – a procurorului, a inspectorilor ANAF, a polițiștilor de la Judiciar“.

Nici după asemenea experiențe dure, Halil Bulut nu vrea să plece din România, dar recunoaște că este dezamăgit: „O țară, un popor pot supraviețui războiului, pot supraviețui foametei. Dar nu pot supraviețui fără justiție“.

Florin NAHORNIAC

Cruciații modernității

Nu e tocmai ușor să identifici care dintre atributele detestabile ale modernității deține întâietatea. Sigur că pentru mulți oameni, sensibilizați de marșul neîntrerupt al progresului și al evoluției, sau de magia ecranului de telefon smart, însăși ideea de eșec al modernității apare ca o contradicție în termeni. Dar pentru ceilalți, mulți, puțini, există câteva agasante note comune, care revin supărător și se simt în aproape orice domeniu al vieții.

Oarecum subiectiv, cea mai neplăcută caracteristică a modernității o reprezintă pentru mine dorința de a impune „adevărul”, „binele” sau orice alte valori cu forța.

Exemplificarea clasică pentru această tendință este războiul, un fenomen lipit indelebil de modernitate, dar descătușat de orice rețineri prudențiale și cavalerești. De la războaiele Revoluției Franceze pentru eliberarea popoarelor europene de sub jugul monarhiilor tradiționale, la Războiul Civil american pentru „eliberarea sclavilor și înlănțuirea oamenilor liberi”, trecând prin Primul Război Mondial cu ideea wilsoniană de „a face lumea sigură pentru democrație”, și sfârșind cu războaiele din ultimii 15 ani din Orient, toate conflictele de după secolul XVIII dovedesc natura inerent agresivă și distrugătoare a politicii moderne.

Însă politica, chiar și cea „mare”, nu face altceva decât să reflecte în linii mari structura interioară a oamenilor. Poate nu într-o echivalență matematică, dar destul de apropiat încât să nu existe un contrast halucinant între un popor virtuos și conducători venali.

Din acest punct de vedere, facerea binelui cu forța ne definește pe toți într-o măsură mai mare sau mai mică. Irving Babbitt, unul dintre cei mai consistenți critici apuseni ai modernității, o spunea exemplar într-o frază: „clasicul încearcă să se reformeze pe el, modernul încearcă să-i reformeze pe ceilalți.” Ideea este elementară și poate fi găsită într-o altă formulă în cultura ortodoxă. „Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui” (Sf. Serafim de Sarov). Mai mult, ea se întâlnește, cred, în orice cultură tradițională, acolo unde accentul cade întotdeauna pe curățarea interioară a paharului. „Ca să așezăm lumea în ordine, mai întâi trebuie să facem ordine în țară. Ca să facem ordine în țară, trebuie să facem ordine în familie. Ca să facem ordine în familie, trebuie să cultivăm viața personală. Și ca să cultivăm viața personală, trebuie în primul rând să avem așezarea sufletească potrivită. ” (Confucius.)

O scădere specific modernă și destul de întâlnită în reflecțiile conservatoare contemporane este de a identifica această maladie modernă exclusiv în tabăra adversă. Multiculturalismul, nesfârșitele și obositoarele tentacule ale corectitudinii politice, filosofia „drepturilor” personale din ce în ce mai extinse, etc. depun o mărturie abundentă despre ideologia inerent agresivă a modernității.
Însă ar fi facil, comod și ineficace să ne rezumăm doar la punctele servite pe tavă. Căci impulsul de a le băga cu forța oamenilor pe gât adevărul și binele este omniprezent, chiar și în rândul celor fără adeziuni stângiste și cu o orientare potrivită.

Primul exemplu este banal, dar gândiți-vă pentru moment la elanul suspect al brigăzilor „trăiește sănătos”. Ți se va spune cât, cum, ce și când să mănânci, ți se va demonstra de ce este toxică o listă interminabilă de produse, de ce trebuie să faci mișcare zilnic, plus o mulțime de alte recomandări nesolicitate. Ceea ce nu înseamnă că toate aceste sfaturi ar trebui aruncate la coșul de gunoi. Însă în cazul de față trebuie subliniat nu ce se spune, ci cum se spune. Adică duhul vorbitorului, iar de cele mai multe ori el va avea entuziasmul recent convertitului, aflat în misiune civilizatoare. Nu va folosi forța fizică, însă tonul va fi aproape fără excepție intimidant și combativ.

Al doilea exemplu este mai complex, dar confirmă aceeași tendință ultra modernă, și se referă la reacțiile pe care le stârnește ecumenismul. Bineînțeles că nu ar mai trebui să fie o întrebare dacă ecumenismul reprezintă o erezie sau nu, „erezia ereziilor”, și în ce măsură bisericile ortodoxe au fost infestate de această boală insidioasă. Relevante aici sunt discuțiile și atitudinile în fața fenomenului, care iau de foarte multe ori forma anatemizării tuturor acelora care s-au pronunțat împotrivă înainte sau după noi, după cum relevă o extraordinară scrisoare a lui Serafim Rose și după cum demonstrează nenumăratele schisme, diviziuni și jurisdicții din rândul zeloților ortodocși. Soluția nu ne-o oferă suspendarea relativistă a oricărei judecăți, ignoranța deliberată sau plonjonul confortabil în conformismul oficial, ci dreapta socotință, discernământul, rațiunea practică. Însă dacă modernitatea a distrus ceva a fost tocmai această virtute înaltă.

Așadar, nu suntem deloc scutiți de păcatele modernității, nici măcar noi, aceia care degrabă putem să identificăm legiunea de neajunsuri în vremurile noastre. De altfel, principala sursă de inspirație pentru acest text a fost tocmai contemplarea (ne)vinovată a propriilor excese în a face cunoscute diverse adevăruri. (autor: Ninel Ganea, sursa: Karamazov)

Corespondență din Turcia. Dr. Ammar Martini: ,,Am înființat clinici mobile în Siria pentru a feri pacienții de bombardamente”

Organizația Orient for Human Relief, principalul organism de impact al crizei umanitare din Siria, condus de directorul general dr. Ammar Martini, încă rezistă, de peste cinci ani, la graniță, pentru a ajuta milioanele de răniți și refugiați.

ammar-martiniOrganizația Orient for Human Relief, principalul organism de impact al crizei umanitare din Siria, condus de directorul general dr. Ammar Martini (foto), încă rezistă, de peste cinci ani, la graniță, pentru a ajuta milioanele de răniți și refugiați. Orient for Human Relief gestionează 19 spitale în interiorul Siriei (a avut 22), zece centre de sănătate, clinici pe diferite profile, în care au fost tratați peste două milioane de pacienți.

Spitalele sunt țintele predilecte ale regimului sirian și ale Rusiei, în ciuda condamnărilor internaționale. Cele ale Orientului au fost atacate de 14 ori, din 22 au mai rămas 19, pentru că este o muncă neobosită pentru a le repune în stare de funcționare, dar unele n-au mai putut fi salvate. Un spital din Maarat al-Numan, gestionat împreună cu Medicii Fără Frontiere, a fost ras de pe suprafața pământului, cu tot cu pacienți și personal medical. 

Aceste atacuri deliberate asupra spitalelor, servi-ciului Ambulanțe, servi-ciului de salvare a răniților de sub dărâmături (Căștile Albe) au ucis pacienți, doctori, paramedici, au distrus echipament medical de maximă necesitate, într-o evidentă încălcare a regulilor de război. Opinia internațională doar își arată „îngrijorarea”, fără ca vreo putere democratică să fie în stare să impună legile internaționale și să stopeze aceste crime de război.

Iar spitalele nu sunt doar ținte ale bombardamentelor regimului, dar și ale grupărilor teroriste. De exemplu, spitalul din tabăra de refugiați Atma a fost ținta unui atac cu mașină-capcană, provocând 11 victime printre pacienți și personalul medical.

Toate acestea au determinat grupul Orient să înființeze un sistem clinic mobil, pentru a putea feri pacienții de bombardamente.

„Suntem medici, dacă nu putem salva pacienții în-seamnă că nu ne-am îndeplinit obiectivele”, spune dr. Martini.

„Avantajul acestui tip de serviciu medical este că se evită staționarea masivă și îndelungată a pacienților și a personalului medical într-un singur loc, pentru a nu deveni ținte ale bombardamentelor. Ne adaptăm situației reale, ce să facem? Ce fel de oameni sunt cei care țintesc serviciile civile și cum pot fi opriți? Nu depinde de noi, trebuie doar să facem față acestei situații foarte grave. Pacienții care au nevoie de spitalizare sunt îndrumați către diferite clinici independente, fără să li se perceapă bani pentru serviciile medicale acordate. Până acum, au fost tratați în acest sistem 40.000 de pacienți”, precizează dr. Martini.

Și criza se acutizează, pentru că regimul Assad și Rusia au început o nouă ofensivă împotriva populației civile din Daraa, sud-vestul Siriei, inima revoluției poporului sirian. Pentru prima dată în ultimul an, regimul a bombardat din nou cu „butoaie TNT”, ce au o teribilă putere distrugătoare. Orient are spitalul Al-Madina în zonă, dotat de curând cu toate echipamentele medicale necesare să asigure servicii medicale populației din Quneitra și orașul Daraa. De asemenea, a înființat și spitalul de -obstetrică și -ginecologie Bariqa în Quneitra. Ce soartă vor avea acestea cu noua ofensivă brutală a regimului Assad și a Rusiei, care acum se desfășoară în Daraa, urmând Quneitra? 

„Poate părea o muncă de Sisif”, spune dr. Ammar Martini. „Însă nu avem cum să abdicăm de la -misiunea medicală și -umanitară.”
„Catastrofa“ nu se ameliorează, se concentrează la granițe

În ciuda a ceea ce se raportează la nivel internațional, la tot felul de întruniri pe subiectul refugiați și migranți, directorul general, dr. Ammar Martini, nu vede nicio ameliorare a „catastrofei siriene”, cum o numesc Națiunile Unite. Din contră.

„Nu se poate raporta nicio ameliorare. În continuare ne străduim să oferim sprijin unui număr tot mai  mare de refugiați și dislocați. Chiar a fost nevoie să construim o Alianță Umanitară, care a reunit Organizațiile Tuturor Religiilor pentru a face față crizei. Ceea ce se raportează la nivel internațional poate are legătură cu faptul că valul de refugiați a fost oprit să migreze, dar asta înseamnă că sunt și mai multe probleme aici, în vecinătatea Siriei. Suntem o organizație umanitară și ne străduim să rămânem în afara problemelor politice, pentru că este imoral să politizezi suferința oamenilor. Aici, unde este nevoie de acțiune în sprijinul oamenilor, facem tot posibilul să asigurăm corturi, hrană, servicii medicale, servicii sociale”, precizează dr. -Ammar -Martini.

Orient for Human Relief a înființat în 2017 o nouă tabără de refugiați la nord de Jisr al-Shugour, în provincia Idlib din nordul Siriei, pentru familiile dislocate forțat din estul Damascului. Chiar și aceasta a fost atacată cu rachete de proveniență rusească. O altă tabără a fost înființată la Darkoosh, după ce tabăra de dislocați forțat „Alep 2” a fost distrusă de foc. Aici se află refugiați din Barza, Qaboon, Alwaar și Homs.

„Aceste tabere de graniță sunt într-o nevoie continuă de ajutor umanitar. Numai în luna mai au sosit aici peste 10.000 de refugiați. Un număr mic de organizații umanitare se implică în sprijinul acestor oameni. Noi ne implicăm, dar nu putem singuri. Este nevoie de ajutor susținut”, spune dr. Ammar Martini.

Lumea pare să fi uitat de „catastrofa siriană”, bucuroasă că a scăpat de valul de refugiați. Rămâne în sprijinul acestor oameni disperați doar conștiința umanitară. Cine e om simte ceea ce vreau să spun, cine nu, nu.

Iosif VARGA

Condamnare în familia regală a Spaniei: cumnatul regelui, condamnat pentru corupție

Soțul infantei Cristina, cumnatul regelui Spaniei, a fost găsit vinovat de corupţie și deturnare de fonduri și a fost condamnat la aproape șase ani de închisoare cu executare. Sora monarhului spaniol fusese achitată anul trecut

infanta-cristina-si-sotul Fostul handbalist Inaki Urdangarin a pierdut apelul de la curtea supremă într-un proces care durează de ani de zile și a fost condamnat marți la 5 ani și 10 luni de închisoare. În primă instanță, cumnatul regelui spaniol a fost condamnat la șase ani și trei luni de înhisoare. Atunci, sora monarhului, infanta Cristina, a fost achitată, însă trebuie să plătească o amendă de 265.000 de euro. transmite Digi 24. 

 Prejudiciul despre care se vorbește în acest proces este de 6 milioane de euro. Mai exact, infanta Cristina a fost acuzată, alături de soţul ei, de deturnare de fonduri publice printr-o organizaţie nonprofit.

 A fost pentru prima dată când un membru al Casei Regale s-a așezat în banca acuzaților. Infanta a susţinut mereu că nu a ştiut nimic de deturnarea banilor şi, în pofida presiunilor familiei, a refuzat să divorţeze. Ea este căsătorită din 1997 cu fostul handbalist Inaki Urdangarin şi au patru copii.

 În timpul procesului, infanta Cristina a Spaniei a rămas fără titlul de ducesă de Palma de Mallorca. Decizia a fost luată chiar de fratele ei, regele Felipe al VI-lea. Ea nu a fost prezentă, de altfel, la încoronarea ca rege a fratelui ei, în 2014.

Eleonora SMARANDACHE

Cinstirea eroilor români căzuți în bătalia de la Țiganca

În anul Centenarului, Asociația “Frații Golescu” pentru românii de pretutindeni, a organizat pe 22 iunie un pelerinaj la Cimitirul de onoare al eroilor români de la Țiganca, din Republica Moldova.

Aici, în anul 1941 a început campania pentru eliberarea Basarabiei. Luptele pentru a trecerea Prutului s-au soldat cu DSCN3007moartea a 3.382 de ostași, 7.962 de răniți, numărul celor dispăruți fiind de 3.492. Cimitirul de campanie, amenajat imediat după încetarea luptelor a fost distrus după 1944.

A avut loc o slujbă de pomenire, serviciul divin fiind oficiat  de  P.S. Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei.

 

Începutul Campaniei din Est a armatei române a fost reprezentat prin bătălia de la Țiganca. Luptele grele care s-au dat aici între 22 iunie și 16 iulie 1941 pentru trecerea Prutului s-au soldat cu moartea unui număr atât de mare de ostași români încât Țiganca a fost considerate cea mai sângeroasă luptă purtată pentru reîntregirea țării.

Ostașii români și comandanții lor trec eroic Prutul și începând din 19 iulie 1941, armata roșie este împinsă spre Nistru, înapoi în Est.

Florin NAHORNIAC




Peste 25 de cimitire de campania

Pierderile grele pentru atingerea aliniamentului Cania, Țiganca, Stoenești au determinat amenajarea a peste 25 de cimitire de campanie, între care și cele de la Cania (938 de oșteni români) și Țiganca (1020 de soldați, din care 830 de eroi identificați).


În 2014 au mai fost reînhumați 81 de eroi căzuți la Ștefan Vodă și Rașca, astfel încât în cimitir se odihnesc 1101 militari. În memoria lor, în toamna anului 1941, pe dealul Epureni se înalță o troiță din fondurile ofițerilor Regimentului 12 Dorobanți. Terenul pe care s-a amenajat cimitirul de campanie a fost oferit cu titlu gratuit de localnicii Mihalcea Tiron și Ștefan Comarzan în scopul “ridicării de către comandantul regimentului a locului de odihnă veşnică, în amintirea colonelului Niculescu, a  ofiţerilor şi  trupei  căzuţi  în lupta pentru  eliberarea Basarabiei”.

Aşezământul naţional „Regina Maria” pentru  Cultul Eroilor a preluat îngrijirea şi întreţinerea cimitirului, montând cruci de beton, în locul celor iniţiale, din lemn de brad. Cele 120 de cruci au fost ulterior scoase de sovietici și folosite la fundația unui sovhoz. În vara anului 1944,  deplasarea frontului spre vest a avut  drept  consecinţe  distrugerea  cimitirului și a însemnelor comemorative. Profanarea memoriei celor căzuți în lupte a continuat nestingherită și după aceea.

Încă din 1990,  Asociaţia Culturală Pro  Basarabia şi Bucovina a iniţiat un proiect de reconstrucție. Abia în 1999, la iniţiativa preotului Vasile Burduja, parohul bisericii din Cania  consiliul sătesc din Țiganca a aprobat repartizarea a 2,15 ha de pământ pentru amenajarea “cimitirului ostășesc”.

În 2001 Asociaţia oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din  Republica Moldova a luat  sub  patronajul său  cimitirul, dar lipsa mijloacelor financiare a împiedicat demararea unui proiect  de refacere.

În  iunie  2004  a avut  loc  la  Vatra  Dornei cea  de-a  IV-a conferinţă anuală  a Consiliului Mondial Român (S.U.A.), Neculai Popa, membru în consiliu, demarând o campanie în vederea cinstirii ostașilor români.

Pe 4 iulie 2004 au fost readuse de la București osemintele eroilor și reînhumate. După decenii de uitare şi dureroasă pângărire a memoriei, eroii noştri  au avut parte, în sfârşit, de o pomenire creştinească şi de slujbă religioasă îndătinată. Înființarea în același an a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor a însemnat pasul hotărâtor pentru reînvierea proiectului memorialului eroilor români, început în 2005. O poartă tradițională românească a fost instalată la intrarea în cimitir, fiind sculptată în lemn de meșterul popular Ilie Benta din Bârsana, Maramureș. De Ziua Eroilor, la 1 iunie 2006, la 65 de ani de la începutul Campaniei de Est a avut loc ceremonia deinaugurare. Pe lângă reprezentanţii oficiali au fot prezenţi la inaugurare Regele Mihai 1, veterani, între care şi un supravieţuitor al Bătăliei de la Ţiganca, sublocotenentul  Teodor Halic, general în retragere  de-acum  şi preşedinte al  Asociaţiei  Cavalerilor  Ordinului  Mihai  Viteazul. O mulţime de pelerini, din ţară şi din Basarabia au umplut până la refuz cimitirul de onoare renăscut, redând demnitatea  oştenilor căzuți pentru ţară şi un spirit viu obligaţiei pe care o avem să le păstrăm cu pietate memoria.

Donald Trump o spulberă pe Merkel: „Oamenii se întorc împotrivă, coaliția fragilă e zdruncinată

„Nu vrem ca ceea ce se întâmplă cu imigrația în Europa să se întâmple și la noi!”, a adăugat Trump pe Twitter. Astfel a calificat președintele american Donald Trump criza politică din Germania, provocată de migranți. Liderul american consideră că poporul german se ridică împotriva cancelarului federal Angela Merkel în problema migrației și că „Europa a făcut o mare greșeală”.

im-8639„Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor, în timp ce migrația zdruncină coaliția deja fragilă de la Berlin. Criminalitatea din Germania este ridicată. Mare greșeală s-a făcut în întreaga Europă permițând intrarea a milioane de persoane care i-au schimbat atât de puternic și de violent cultura!”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.

Uniunea Creștin-Socială (CSU) germană, partidul bavarez partener al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, i-a cerut luni acesteia din urmă să negocieze în două săptămâni o soluție europeană pentru problema migrației, în lipsa căreia liderul CSU și totodată ministrul de interne Horst Seehofer urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranți.

După acest anunț, Angela Merkel a organizat o conferință de presă la care a apreciat drept rezonabil acest termen de două săptămâni, întrucât el corespunde Consiliului European din 28-29 iunie, insistând că astfel are un mandat puternic de negociere cu liderii europeni la acest capitol.

Florin NAHORNIAC

Dr. Cătălin Codreanu: 600.000 de români, afectaţi de bolile reumatice

Aproape 3% din populaţia României suferă de boli reumatice de tip inflamator, printre care se numără poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artroza, fibromialgia, lupusul și guta.

descărcare (1)Conf. dr. Cătălin Codreanu, președintele Ligii Române Contra Reumatismului, declară într-un interviu pentru „România liberă“ că acesta este unul dintre motivele pentru care a fost lansată și în țara noastră, sub egida EULAR, campania „Fără amânare! Fă o programare!“. Potrivit estimărilor oficiale, bolile reumatice şi musculo-scheletale reprezintă cea mai frecventă formă de boală cronică, afectând aproximativ 1,7 miliarde de persoane la nivel global, cu o creştere de 45% în ultimii 20 de ani

RL: Există la ora actuală un program național de screening pentru bolile reumatologice?

Dr. Cătălin Codreanu: Din păcate, în România nu există încă un astfel de program. Ceea ce este de actualitate este preocuparea pentru identificarea precoce a bolilor reumatice, inclusiv a factorilor de risc care le pot determina, în speranţa că astfel am putea preveni apariţia lor.

Ce rol au medicii de familie în prevenție? Protocolul le permite sau nu acestora să trateze afecțiunile reumatologice?

Pentru prevenția bolilor reumatice, medicii de familie sunt foarte importanți. De exemplu, sfătuind un pacient obez, cu colesterol mare, să limiteze consumul de alcool, îl pot păzi de gută sau, sfătuind pacienții să-și asigure un aport normal de vitamina D, le pot scădea riscul de osteoporoză. Explicându-le pacienților că fumatul crește riscul unor boli reumatice precum artrita reumatoidă, medicii de familie poate aduce un beneficiu substanţial în tratarea acesteia. Cred însă că cel mai bun lucru pe care îl poate face un medic de familie cu privire la bolile reumatice este trimiterea din timp la specialist, pentru că adesea bolile reumatice au faze inițiale în care tratamentul aplicat de un medic reumatolog poate obține beneficii enorme. Sigur că medicii de familie sunt importanţi pentru că asigură aplicarea recomandărilor specialistului şi monitorizează evoluţia bolii.

Care este accesibilitatea pacienților români, la ora actuală, la un diagnos-tic corect, inclusiv la explorările paraclinice – RMN/CT? Avem suficienți specialiști

Accesibilitatea în orașele mari s-a îmbunătățit, dar este departe de a fi optimă. Toți cunoaștem cazuri de pacienți care așteaptă două sau trei luni pentru a efectua o investigație imagistică suportată de către Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că le expiră biletele de trimitere. Numărul de specialiști este sub cel necesar, pentru că sistemul indiferent nu îi păstrează, iar ei emigrează pentru a vindeca străini. Este rezonabil să ne așteptăm la o reversie parțială a acestui fenomen o dată cu măririle salariale, în cazul în care acestea se mențin. Nu trebuie să uităm că numărul specialiștilor nu e totul: sunt necesare și spații medicale în care aceștia să activeze (de exemplu, noi spitale, pavilioane, secții și policlinici). Dacă interesul real ar fi grija pentru viața și sănătatea cetățenilor, am vedea și programe de re-populare medicală a centrelor provinciale, în așa fel încât un pacient cu poliartrită reumatoidă să primească aceeași îngrijire, ca substanță și calitate, în orice oraș din țară. Descentralizarea calității actului medical ar trebui să fie idealul sistemului medical. În acest fel presiunea pe specialistul bucureștean, clujean sau ieșean ar fi mai mică, iar fluxul de cazuri se va regla după severitate și complexitate.

Ce costuri sunt în România cu incapacitatea de a munci cauzată de bolile reumatologice?

Cu certitudine mari. Bolile reumatice, la nivel mondial, sunt în topul condiți-ilor patologice care cauzează absenteism, incapacitate temporară de muncă, pensionare anticipată și handicap. Fără rezerve, putem presupune că același lucru se petrece și în România. 

Care este segmentul de populație cel mai expus bolilor reumatologice? 

În ansamblu, nu există un segment de populație clar delimitat. Fiecare boală reumatică are preferințele ei în legătură cu segmentul de vârstă afectat în mod preponderent. Persoanele de vârstă pediatrică pot fi afectate de o boală numită artrită idiopatică juvenilă, o boală care duce la tumefacții și dureri cronice de articulații la copii. Tinerii între 20 și 40 de ani, mai ales bărbații, pot fi afectați de spondilita anchilozantă, o boală a cărei manifestare cardinală este durere cronică de spate cu redoare matinală, care, netratată, duce la limitarea severă a mobilității coloanei vertebrale. Persoanele între 30 și 50 de ani, mai ales femeile, pot fi afectate de poliartrita reumatoidă, o afecțiune care determină în special tumefacții și dureri cronice de articulații, care, la fel, netratate, duc la deformarea lor. Segmentul peste 60-65 de ani suferă de artroză, o boală degenerativă a încheieturilor membrelor și a coloanei. În fine, principial, nu există persoană care să nu experimenteze pe parcursul vieții dureri de încheieturi sau de coloană. 

Care sunt principalele semnale de alarmă şi cele mai eficiente tratamente? 

Principala manifestare în bolile reumatice de orice tip este durerea articulară, fie că vorbim de articulațiile membrelor sau ale coloanei. În plus, anumite boli produc și tumefacția articulației afectate, care poate deveni caldă și roșie. Manifestările articulare se pot asocia cu simptome generale precum dispoziţie alterată, lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate, stare subfebrilă. În astfel de cazuri se recomandă un consult de specialitate. Medicul reumatolog are la dispoziție mai multe variante de tratament, pe care le indică în funcţie de particularităţile cazului. Printre cele mai folosite medicamente sunt antiinflamatoarele, însă, pentru că acestea pot avea reacții adverse la nivelul stomacului, ficatului, rinichiului sau inimii, se folosesc strict la indicația medicului, pe durata cea mai scurtă și la doza cea mai mică, eficientă, în asociere cu un protector digestiv.

Bolile reumatice constituie o problemă de sănătate și o problemă socio-economică în Europa, cu costuri anuale de 240 miliarde euro, afectând peste 120 milioane de persoane şi generând 50% din absenteismul de la locul de muncă.

Maria ANGHELACHE

Bica, dată oficial în urmărire generală

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului, a fost dată oficial în urmărire generală de Poliţia Română, care a postat pe site o fotografie a acesteia.

Poliţiştii au solicitat instanţei emiterea unui mandat european de arestare şi a unei cereri de urmărire internaţională.

alina-bica-achitata-1Alina Bica a fost condamnată definitiv, marţi, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat de judecătorii Instanţei supreme. Judecătorii au respins apelurile formulate atât de cei doi, cât şi cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, DIICOT a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA. În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative pe care le deţinea în acţiuni la purtător.

 DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse. Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul-şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni.

Iosif VARGA

Poezia, din nou la bacalaureat

136.871 de absolvenţi de liceu s-au înscris în acest an pentru a susţine probele scrise ale primei sesiuni ale bacalaureatului. Acesta a început ieri cu examenul la limba şi literatura română. Spre deosebire de anii trecuţi, la limba română nu s-a mai dat genul epic, absolvenţii având de analizat un text liric atât la profilul uman, cât şi la real. Azi se desfăşoară proba la limba şi literatura maternă, mâine – proba obligatorie a profilului, iar joi, ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării.

descărcareAbsolvenţii de liceu de la profilul real care au susţinut ieri proba scrisă la limba şi literatura română au avut de răspuns la primul subiect la o serie de cerinţe pornind de la un fragment din textul „Note de călătorie” de Anton Holban. La subiectul al doilea, candidaţii au avut de explicat rolul notaţiilor folosite de autor într-un fragment din opera „Ultima oră” de Mihail Sebastian. Iar la subiectul al treilea s-a cerut realizarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţile unui text poetic studiat aparţinând lui Mihai Eminescu sau Tudor Arghezi.
La profilul uman, primele două subiecte au fost comune cu cele de la profilul real. Subiectul al treilea a fost realizarea unui eseu în care să se facă analiza unui text din opera lui Lucian Blaga sau Ion Barbu.

Potrivit Ministerului Educației Naționale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile – 118.856 de candidaţi din promoţia curentă plus 18.015 din promoţiile anterioare.

Astăzi se desfăşoară proba la limba şi literatura maternă – E) b): maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană, urmând ca mâine să aibă loc proba obligatorie a profilului – E) c), adică matematica pentru profilul real, respectiv istoria pentru profilul uman.

Bacalaureatul se va încheia joi cu ultima probă scrisă din această sesiune – cea la alegere a profilului şi specializării – E) d). Cei care studiază la profilul umanist vor opta între geografie şi ştiinţe socio-umane (filosofie, sociologie, psihologie, logică), iar absolvenţii profilului real vor alege între fizică, chimie, biologie şi informatică.

Ca şi la evaluarea naţională 2018, lucrările la examenul de bacalaureat 2018 vor fi corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00 – 16:00.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate, „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”. Cu alte cuvinte, nota Comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin la probele scrise. În acest an, probele orale, de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, au avut loc în februarie.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 vor primi diplomă de merit.

Anul trecut, rata finală de promovare la prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat a fost de 72,9%, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale. Mai precis, în 2017, au promovat 93.640 de candidaţi dintr-un total de 128.509 candidaţi prezenţi, iar numărul mediilor de 10 a fost de 126.

Elena TURCULEANU