Arhive lunare: octombrie 2018

25 octombrie, Ziua Armatei Române. Ziua eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă

Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul național la sediile instituțiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și vor fi organizate ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele din țară, în teatrele de operațiuni și în țările în care România are acreditați atașați ai Apărării.

img_37191_660x439_e1445540768518_27955100Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.

Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia, au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.

Eliberarea părții de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală. ”Ajunse la frontieră din 1940, diviziile noastre — menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 — sunt gata de un nou efort și de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano-maghiare”.

Militarii români din teatrele de operații sărbătoresc această zi prin organizarea unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive, la care vor fi invitați și parteneri din coalițiile multinaționale.

Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaționale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare. Majoritatea lor activează sub egida NATO, al cărei membru România este din 29 martie 2004.

Prima acțiune de luptă a Armatei României în afara granițelor naționale, de după Revoluția din 1989, a început la 8 martie 1996, alături de contingentele armatelor statelor membre NATO și partenere, în teatrul de operații din Bosnia-Herțegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În anul 2000, Armata României și-a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major și, ulterior, cu subunități specializate, de nivel de companie.

România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari, sub comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate. Iulie 2003 a marcat începutul contribuției militare românești la Operațiunea ”Iraqi Freedom”.

În ziua de 25 octombrie, sunt programate ceremonii militare de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.

Silvia ANDREI

În loc de EDITORIALUL EDIȚIEI – La Sărbătoarea Zilei Armatei Române: TRĂIASCĂ ARMATA ROMÂNĂ și SFÂNTUL POPOR ROMÂN cel Dreptmăritor creștin

25 Octombrie – Ziua armatei române / File de istorie – semnificația Zilei Armatei Române

   25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

  Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

  La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul general Dăscălescu, şi trupele Armatei I ale generalului Atanasiu au căzut vitejeste în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).

Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei, după 25 octombrie 1944, Armata Română a participat, la eliberarea Ungariei. Ea a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea operaţie pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la nimicirea marilor centre de rezistenţă.

ziua-armatei-05 avut, de asemenea, un mare rol în eliberarea oraşului Miskolc şi în cucerirea munţilor Hegyalya, Bukk şi Matra. Pe frontul din Ungaria, brava armata română a angajat peste 210.000 militari, eliberând 14 oraşe mari şi 1.224 de comune. In cursul acestor lupte, din rândul ostaţilor noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniti, dispăruţi şi prizonieri). In Cehoslovacia, armata română, acţionând, în continuare, alături de armata sovietică, a desfăşurat acţiuni în perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945.

   Pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari români, din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ 2.000 de militari români din Regimentul 2 Care de lupta şi-au adus contribuţia la eliberarea părţii de nord-est a Austriei. Ei au înfruntat inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf şi Poysdorf. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagra până in cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie straina (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3821 localităţi, dintre care 53 de mari oraşe.

Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite – armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare

    Din anul 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului, devenită, după Primul Război Mondial, Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).

  Dacă armata, ca organism al statului român nu a avut propria zi aniversară, în schimb, categoriile de forţe armate, respectiv diferitele genuri de arme, unităţi şi mari unităţi îşi sărbătoreau ziua odată cu praznicele propriilor patroni spirituali. Aceşti patroni au fost confirmaţi pentru categoriile de forţe armate prin Înaltul Decret Regal nr. 1621 din 24.05.1929, iar pentru unităţile ce aparţineau aceluiaşi tip de armă prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17.04.1931. În martie 1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat, fiind apoi reluat din anul 1994. În prezent, zilele categoriilor de forţe ale armatei şi cele ale genurilor de armă şi specialităţilor militare sunt stabilite prin Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, R.G. – 4, aprobat printr-un ordin al ministrului apărării naţionale din 2009.

  În ţara noastră, pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 octombrie, pentru prima oară, ca “Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”. Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, “sâmburele” viitoarei “Armate Populare” din România. Timp de aproximativ un deceniu sărbătorile oficiale româneşti au căpătat un profund caracter prosovietic, anulându-se, practic, aproape toate simbolurile naţionale şi mistificându-se evident aspectele de ordin istoric.

  ziua-armatei-romane-oradeaÎn 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea “sâmburele” în Divizia “Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul trecutului. În anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe data de 25 Octombrie. În Decret nu se face nici o referire explicită la motivul acestei decizii. La vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj. Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947. Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei României şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947. Deci, 25 Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea guvernului Groza, pe 06.03.1945), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata României a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale.

IMG_4279ac  Toate acestea pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei României este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru, de obiectivele şi sentimentele Armatei României, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială. 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce la hotarele ei patria care a zămislit-o.

   Devenită simbol, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca fiind ziua în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.  Cine nu a fost soldat, va înţelege mai greu ce mare povară porţi pe umeri precum şi unicitatea şi singurătatea soldatului aflat în misiune.

Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi mereu Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară.

La mulţi ani Armatei Române!

Gral de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

De Ziua Armatei, militarii promovează imaginea armatei în școli

Pe 25 octombrie, militarii băcăuani au motiv de sărbătoare: este Ziua Armatei Române! Pentru a cinsti așa cum se cuvine această zi, garnizoana Bacău a demarat o serie de activități care au rolul de a promova imaginea Armatei României.

ziua-armatei-romane-octombrie-2015 Și cum cel mai nimerit loc pentru a găsi noi adepți este școala, militarii vor vizita pe 20 octombrie, două unități de învățământ: Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” și Școala Gimnazială „Ion Creangă”. Pe durata vizitei, reprezentanții Biroului de Informare-Recrutare le-au prezentat elevilor avantajele alegerii unei cariere militare.     Pe 24 octombrie, schimbăm registrul pentru că militarii băcăuani vor vorbi despre istorie și acte de vitejie în cadrul unui simpozion dedicat Zilei Armatei României. Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Bacău.       Alocuțiunile vor fi completate apoi de spectacolul susținut de Muzica Militară a garnizoanei Bacău, grupul coral „Oituz”, grupul folk „Senin” și Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane”.    

ZIUA-ARMATEI-ROMANE Ziua Armatei va fi una plină de evenimente. Pe 25 octombrie, între orele 11.00 și 18.00, în parcarea de la Arena Mall, publicul va avea ocazia să viziteze o expoziție de tehnică militară din dotarea sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.  Băcăuanii care au curiozități în materie de armament vor avea ocazia să asiste în același loc la exerciții demonstrative privind intervenția integrată a structurilor de ordine publică și pentru situații de urgență.     Cei care vor dori să cinstească memoria eroilor, pot veni în aceeași zi, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Central, acolo unde, ca în fiecare an, va avea loc un ceremonial militar și religios, urmat de depuneri de coroane și jerbe de flori. Seria activităților dedicate Zilei Armatei României se încheie o dată cu lăsarea serii, când, de la ora 19.00, militarii garnizoanei Bacău se vor retrage cu torțe pe traseul Parcul Trandafirilor – Cimitirul Central.  

 Bătălia de la Carei reprezintă ultima etapă de eliberare a teritoriului actual al României, în cadrul celui de-al ofDoilea Război Mondial. La 25 octombrie 1944 au fost eliberate orașele Carei și Satu Mare, fiind anulat de facto Dictatul de la Viena. Printr-un decret din 1959, această zi a fost instituită ca Ziua Armatei Române. După această bătălie, armata română participă în continuare pe Frontul de vest, contribuind la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei de sub ocupația Germaniei naziste. În amintirea acestei lupte, în centrul orașului Carei a fost ridicat Monumentul ostașului român. Inaugurat în 1964, complexul monumental este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu

   Col(r) prof univ dr farm Silvia ANDREI

De ce e 25 octombrie Ziua Armatei Române?

Acţiunile armatelor române şi ruse pentru  eliberarea Nordului Transilvaniei

Sovietizarea României şi instaurarea regimului comunist au fost consecinţa a două evenimente petrecute spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe de o parte, „Acordul de procentaj”, din octombrie 1944, iar pe altă parte avansarea Armatei Roşii spre centrul continentului, sprijinind, prin forţa armelor sale, impunerea unor regimuri deplin controlate şi obediente faţă de Moscova. La 2 aprilie 1944, V.M. Molotov, comisarul sovietic al Afacerilor Externe, declara că guvernul său „nu urmăreşte achiziţionarea vreunei părţi a teritoriului României sau schimbarea orânduirii de stat existente”. Dar declaraţia lui Molotov – ca şi „autodizolvarea” Kominternului, în 1943 – erau modalităţi eficiente de a demonstra aliaţilor că URSS este un partener credibil, care a renunţat la mesianismul comunist şi care nu urmăreşte impunerea, în ţările eliberate, a unor regimuri comuniste. În realitate însă, intenţiile lui Stalin au fost dezvăluite în aprilie 1945 unei delegaţii iugoslave, căreia dictatorul sovietic îi spunea că „în războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut. Cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social. Fiecare îşi impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa” (Milovan Djilas, „Întâlniri cu Stalin”).

 Un armistițiu invocat, dar inexistent!

În Proclamaţia difuzată la radio, în seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai I anunţa ieşirea României „din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite (…). Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere”. Armata Roşie intra însă într-o ţară pe care o considera inamică. Poziţia Înaltului Comandament sovietic faţă de armata română este ilustrată de un document din 2 septembrie 1944, prin care generalul A.I. Antonov, locţiitorul şefului Marelui Stat Major sovietic, făcea cunoscut mareşalului R.I. Malinovski ordinul lui Stalin de a se reaminti reprezentanţilor guvernului român că „armistiţiul cu România nu a fost încă semnat”.        El le cerea trupelor Frontului 2 Ucrainean „să continue îndeplinirea misiunilor date prin directivele Cartierului General”. Astfel, Armata Roşie a ocupat, până la jumătatea lunii septembrie 1944, cea mai mare parte a teritoriului naţional, Capitala şi principalele puncte strategice, instalându-şi comandanţi militari în oraşele mai importante din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Potrivit datelor furnizate de Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului, numărul militarilor români capturați de sovietici, după 23 august 1944, s-ar ridica la 150.000, în timp ce comandamentele sovietice au recunoscut că, în această situaţie, s-ar fi aflat doar 26.000-40.000 de militari români.

 Armata română prinsă între doi inamici: trupele germane şi cele sovietice

Evenimentele de la 23 august 1944 nu numai că au luat prin surprindere cancelariile occidentale (Winston Churchill, de pildă, s-a grăbit să negocieze direct, cu partenerul său sovietic, Iosif Stalin, la Moscova, interesele Imperiului britanic, puse în pericol de larga deschidere a porţii Balcanilor Armatei Roşii prin actul politico-militar de la Bucureşti), dar au plasat armata română într-o gravă confuzie.

Monarhul le spune militarilor, prin intermediul Proclamaţiei către Țară, că România „a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii”, cerându-le să înceteze lupta şi „orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice”. Mai mult, declaraţia noului guvern român preciza că, „în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistiţiului cu Naţiunile Unite”. Care, de fapt, nu exista! Acesta avea să fie încheiat, în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova. Însă nu numai că Proclamaţia regală cerea militarilor români să înceteze lupta împotriva trupelor sovietice, dar Directiva Operativă a Marelui Stat Major, semnată de generalul Gheorghe Mihail, în seara zilei de 23 august 1944, părea scrisă de un om politic, nu de un militar, conţinând cereri de neaplicat! „Scopul politic” impus era acela ca armata română să înceteze lupta alături de trupele germane pentru „a obţine pacea de la Naţiunile Unite şi de a reîncepe lupta alături de forţele armate ale acestor puteri pentru eliberarea Ardealului de Nord”.

Cu alte cuvinte, generalul Mihail le cerea militarilor români să lupte cu germanii, aşteptând o ipotetică „obţinere a păcii” cu Naţiunile Unite şi, eventual, după încheierea ei, alăturarea la efortul de război al acestora pentru recuperarea părţii de nord a Transilvaniei. Or, pe teren, armata română se vedea prinsă, în realitate, între doi inamici: trupele germane şi cele sovietice. Despre cele din urmă, Directiva Operativă nici măcar nu amintea. Se ştie, orice armistiţiu politic trebuie să aibă şi o componentă tehnic-militară, prin care părţile implicate decid când şi cum pun capăt luptei dintre ele. Însă la 23 august 1944, militarii români aflaţi pe front, mai ales în Moldova şi Dobrogea, s-au trezit făcând gesturi de curtoazie foştilor inamici, care i-au arestat pe loc, le-au confiscat armamentul şi i-au deportat în Siberia. Flota maritimă şi fluvială (aceasta din urmă a fost arestată, prin vicleşug, de contraamiralul sovietic Gorşkov, la Ismail, cu întreg comandamentul forţelor fluviale!) a fost capturată de sovietici: 106 vase de război (dintre care 15 vase de luptă şi 91 de vase auxiliare), precum şi flota comercială. Prin capturarea navelor româneşti de la Marea Neagră şi Dunăre, marina regală s-a aflat în imposibilitatea de a întreprinde acţiuni ofensive în colaborare cu forţele navale sovietice.

Actul de la 23 august 1944 merită analizat, de aceea, din perspectiva învăţămintelor care s-ar putea desprinde, pentru factorii de decizie politică şi militară, din grava eroare de autonomizare, într-o acţiune de acest fel, a obiectivului politic în detrimentul celui militar, în contextul mai larg al unei confruntări de o anumită amploare. În esenţă, armata română, ca instrument militar menit să protejeze prin forţă interesul naţional fixat de factorii de decizie politică, a răspuns excelent şi perfect unitar comenzii politice. Problema pe care o ridică însă actul de la 23 august 1944, din punct de vedere militar, aşa cum acesta a fost realizat, este cât de mult a avut în vedere factorul politic, prin deciziile discutabile pe care le-a luat, protejarea militarilor români de eventualele sacrificii inutile.

 Armistițiul de la Moscova, o capcană

În noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova, s-a semnat, după îndelungi tergiversări, armistiţiul între guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite prin reprezentanţii lor. Convenţia de Armistiţiu prevedearecunoaşterea anexiunilor sovietice din iunie 1940, menţinea, în fapt, ocupaţia militară şi impunea plata unei despăgubiri de război în valoare de 300 de milioane de dolari, plătibili în curs de şase ani. România, care urma să obţină Transilvania sau „cea mai mare parte a ei” (o ambiguitate bine utilizată, mai apoi, de Stalin), era obligată să pună la dispoziţie 12 divizii de infanterie, cu mijloace suplimentare, în vederea continuării luptei împotriva Germaniei şi a Ungariei. Prin articolul 18 se instituia o Comisie Aliată de Control, care se afla sub control sovietic, reprezentanţilor anglo-americani fiindu-le rezervate locuri de figuranţi.    

S-a creat, astfel, o discordanţă între statutul politico-juridic internaţional de jure şi cel de facto al României. Potrivit Convenţiei de Armistiţiu, aceasta continua să fie un stat independent şi suveran, cu restricţiile prevăzute de unele articole; dar, în fapt, România avea statutul de ţară ocupată, cu principalele atribute de suveranitate şi independenţă uzurpate de autorităţile sovietice de ocupaţie. Calculul făcut la Bucureşti, potrivit căruia prezenţa comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu în fruntea delegaţiei române care a negociat armistiţiul la Moscova va determina condiţii mai bune pentru România, s-a dovedit a fi unul greşit. Sir Archibald Clark Kerr, reprezentantul Marii Britanii în capitala URSS, scrie că Pătrăşcanu „venise aici convins că, în calitate de comunist, va găsi de îndată cheia spre inimile ruşilor şi va dezăvorî uşa pentru un armistiţiu mai blând (…). Aceasta este o greşeală în care cad mulţi oameni, şi Pătrăşcanu nu poate fi blamat pentru că nu a fost nimeni în România care să-i spună că speranţele sale în această privinţă erau vane”.

 Eliberarea Transilvaniei

 După actul de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Naţiunilor Unite, armata română a contribuit într-o mare măsură la efortul de război împotriva Germaniei fasciste şi Ungariei horthyste. Acţiunile armatei române eliminaseră prezenţa militară germană de pe teritoriul controlat de guvernul român, fiind ucişi 5.048 militari inamici, alţi 56.455 fiind capturaţi. Fusese executată, de asemenea, acoperirea strategică a frontierei şi a liniei de demarcaţie vremelnică româno-ungară din Crişana şi Podişul Transilvaniei, impusă prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. La adăpostul acoperirii strategice româneşti, armatele sovietice au străbătut într-un timp scurt, fără a întâmpina vreo rezistenţă, aproximativ 1.000 de kilometri şi au trecut fără luptă prin trecătorile Carpaţilor Meridionali şi Occidentali (în Banat). Potrivit articolului 1 al Convenţiei de Armistiţiu, România trebuia să participe la efortul de război al Aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar forţele puse la dispoziţie au depăşit în permanenţă cuantumul stabilit, în pofida dificultăţilor, la cel mai înalt nivel, în colaborarea militară româno-sovietică. După eliminarea prezenţei militare germane de pe teritoriul aflat sub controlul guvernului român, Armatele 1 şi 4 române au fost angajate la nord de Carpaţii Meridionali şi la vest de Carpaţii Occidentali, pe un front foarte larg, pătrunzând în dispozitivul de luptă germano-ungar aproape 350 de kilometri. Fixarea şi urmărirea inamicului în interiorul arcului carpatic pe direcţia Braşov, Cluj, Carei a înlesnit ofensiva armatelor sovietice în Carpaţii Orientali, spre Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.  

 Ofensiva propriu-zisă pentru eliberarea părţii de nord-vest a României a fost declanşată la 9 octombrie 1944, acţiunile militare încadrându-se în Operaţia ofensivă „Debreţin”, concepută şi executată de Înaltul Comandament sovietic, care a vizat şi eliberarea părţii estice a Ungariei (până la Tisa).         Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei faze: prima, între 9 şi 13 octombrie 1944, timp în care trupele române au rupt apărarea inamicului pe linia de contact, au ieşit în Valea Someşului Mic şi, după ce l-au forţat din mişcare, au cucerit înălţimile de la vest de acest râu. Continuând ofensiva, marile unităţi române au participat efectiv, în cooperare cu Corpul 104 Armată sovietic, la eliberarea oraşului Cluj.    

 A doua fază, între 14-20 octombrie, s-a concretizat prin zdrobirea rezistenţelor inamicului din Munţii Meseş şi Făget. A treia fază, între 21-25 octombrie, a urmărit zdrobirea forţelor inamice din zonele oraşelor Carei şi Satu Mare şi s-a finalizat prin îndeplinirea obiectivului stabilit al efortului ofensiv – depăşirea, la 25 octombrie 1944, a frontierei româno-ungare.      Pentru cea de a treia fază, comandantul Armatei 4, generalul Gheorghe Avramescu, a decis să-şi îndrepte cu prioritate efortul pentru eliberarea oraşului Carei şi, cu o parte din forţe, eliberarea localităţii Satu Mare. Misiunea forţelor române era destul de dificilă, ca urmare a faptului că inamicul dispunea de poziţii amenajate din timp, osatura acestora fiind constituită din punctele de sprijin şi nodurile de apărare organizate în special pe localităţi.    Pentru eliberarea oraşului Carei s-a decis executarea unei ample manevre dublu învăluitoare cu forţele a patru divizii ale Corpului 6 Armată care aveau misiunea de a nimici trupele duşmane din zona oraşului. În acest timp, Corpul 2 Armată, aflat în dreapta, cu forţele Diviziei 11 Infanterie, trebuia să acţioneze pe la sud împotriva rezistenţei inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie şi, în aceeaşi seară, militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei unde au angajat lupte de stradă. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, ultima localitate românească mai importantă de la frontiera de vest a ţării a fost eliberată.    Victoria a fost obţinută prin lupta a 525.702 de militari români, angajaţi de la 23 august 1944 în operaţii militare împotriva trupelor germane şi ungare, din care au fost pierduţi peste 58.330 (morţi, răniţi şi dispăruţi). Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la peste 72.000 de militari.

 Avatarurile unei sărbători militare

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Armatei Române a fost stabilită pentru 2 octombrie şi, din 1959, s-a impus 25 octombrie – ziua în care, se spunea, se desăvârşise eliberarea teritoriului naţional, vremelnic ocupat ca urmare a Dictatului de la Viena din august 1940.                    Prin Decretul 125 din 20 iulie 1951, 2 octombrie devine Ziua Armatei Române (o zi anume pentru întreaga armată nu mai existase până atunci!), întrucât, în 1943, Stalin aprobase constituirea, pe teritoriul URSS, a Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, socotită, în primii ani ai regimului comunist, prin vocea ministrului Forțelor Armate, generalul Emil Bodnăraș, nucleul şi modelul de constituire al aşa-zisei „armate populare”. După retragerea trupelor sovietice din România, în vara anului 1958, prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959, Ziua Forţelor Armate (o traducere întocmai din limba rusă!) s-a stabilit a fi 25 octombrie. Decretul nu făcea vreo referire la motivele care determinaseră renunțarea la vechea zi a armatei, dar semnificaţia gestului era subînţeleasă. Sovieticii nu puteau pretinde că nu se sărbătorea în continuare frăția de arme româno-sovietică din anii 1944-1945, dar eliberarea „ultimei brazde de pământ” era acum o acțiune militară eminamente românească, plasată propagandistic în prim-plan pentru a marca necesara distanțare de Moscova și încurajarea recuperării tradițiilor militare românești. De altfel, în 1958, prin ordinul ministrului Leontin Sălăjan, s-a revenit la tradiţiile antebelice ale unităţilor şi marilor unităţi, cărora li s-a permis să-şi comemoreze momentele principale reprezentative pentru trecutul de luptă al fiecăreia, cu excepția Campaniei din Est, firește.    

 Descătușarea din decembrie 1989 a oferit posibilitatea reluării discuțiilor privind semnificația Zilei Armatei României, în contextul abordării critice în istoriografia românească a procesului de sovietizare a țării, sub impactul ocupației militare sovietice, în general, și de transformare a armatei române în „armată populară”, după chipul și asemănarea celei sovietice, în particular. Discuțiile, în centrul cărora s-au aflat mai multe propuneri pentru schimbarea acestei zile (una din sugestiile care s-au bucurat de o largă susținere fiind ziua victoriei de la Mărășești, la 6 august 1917), plecau de la o realitate istorică ignorată până atunci din motive lesne de înțeles. Cum se putea vorbi de eliberarea „ultimei palme” de pământ românesc, la 25 octombrie 1944, în condițiile în care teritoriul pentru care luptaseră ostașii români trecuse, arbitrar, sub administraţie militară sovietică (până la 9 martie 1945), iar Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritoriile pentru care România intrase în Al Doilea Război Mondial, se aflau în continuare sub ocupaţie sovietică?

   Deși armata română contribuise, alături de Armata Roşie, la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, sovieticii au impus evacuarea autorităţilor româneşti reinstalate în patru judeţe din fostul teritoriu ocupat de Ungaria. Articolul 19 al Convenţiei de Armistiţiu, semnată la Moscova, la 12/13 octombrie 1944, stipula că „Transilvania (sau cea mai mare parte a ei)” urma să fie restituită României, formularea ambiguă încurajând guvernul maghiar să spere că va obţine concesii teritoriale din partea României. Ştim astăzi, graţie publicării jurnalului liderului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov, cum Stalin le-ar fi spus Anei Pauker şi lui Gheorghiu-Dej, în ianuarie 1945, să lanseze ideea că un guvern de orientare comunistă va putea contribui la obţinerea nord-vestului Transilvaniei. La numai două zile de la instalarea prin forţă a guvernului Petru Groza, la 8 martie 1945, prim-ministrul român adresează o telegramă lui Stalin prin care îi transmitea dorinţa poporului român de a reintegra Transilvania României. A doua zi, printr-o altă telegramă, ca şi cum abia aştepta solicitarea premierului român, Stalin răspunde că este de acord cu cererea guvernului de la Bucureşti. La 13 martie 1945, o şedinţă solemnă a Executivului, ţinută, în mod simbolic, la Cluj, saluta gestul generos al URSS, determinat de faptul că, la Bucureşti, se afla un guvern care se bucura de încrederea liderului de la Kremlin. Reinstalarea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei, o problemă pe care guvernele anterioare în zadar încercaseră să o rezolve, fusese obţinută de guvernul Petru Groza în mai puţin de o săptămână de la impunerea sa!

 Regele Mihai și rușii

Invitat pentru a doua oară la serbările organizate la Moscova pentru a marca victoria URSS împotriva nazismului, fostul rege Mihai I, singurul şef de stat din acea vreme care se mai află în viaţă, decorat de Stalin cu Ordinul „Victoria” pentru contribuţia sa la scurtarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, a acceptat să participe, în mai 2010, la ceremoniile dedicate acestui eveniment.

 Fostul monarh explica, într-un interviu oferit jurnaliștilor români aflați în capitala Rusiei, că prezenţa sa la Moscova era datorată mai degrabă statutului său de „cap al oştirii”, la 23 august 1944, când a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. El sublinia că ruşii ar putea fi îndreptăţiţi la o atitudine „dură” pentru că „am făcut război împotriva lor” (!), reluând vechea dezbatere din epocă – reactivată, după decembrie 1989, în istoriografia românească, în noi circumstanţe – privind continuarea războiului antisovietic dincolo de Nistru, întrebându-se „ce căutam noi la Stalingrad”[1].          

Fie că vorbim de URSS, fie de Rusia de astăzi, războiul Germaniei naziste împotriva Uniunii Sovietice a fost întotdeauna utilizat în scop propagandistic şi valorizat ideologic, fiind numit şi astăzi de istoricii ruşi „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, transformat în epopee a neamurilor trăitoare în „patria proletariatului”. În timp ce la Moscova se vorbeşte de atacul Germaniei naziste împotriva URSS, la 22 iunie 1941, moment care declanşează aşa-numitul „Mare Război pentru Apărarea Patriei”, pentru noi, aceeaşi zi are o semnificaţie istorică diferită: intrarea României în Al Doilea Război Mondial, alături de Germania nazistă, pentru eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, teritorii ocupate prin forţă de Uniunea Sovietică, în iunie 1940, ca urmare a punerii în aplicare a protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov. Istoricii sovietici şi ruşi uită, atunci când vorbesc cu evlavie de „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, că inamicii principali de la 22 iunie 1941 sunt foştii aliaţi din august 1939, care, în baza Pactului amintit, îşi împărţiseră „frăţeşte”, cu pofte teritoriale neostoite, cam tot ceea ce se putea în Europa răsăriteană. Celebra înţelegere dintre Hitler şi Stalin funcţionase, fără disensiuni majore, aproape doi ani.

Regele Mihai, atunci când consideră că ruşii ar putea fi îndreptăţiţi să aibă o „atitudine dură” pentru că „am făcut război împotriva lor”, probabil că păstrează mai degrabă amintirea neplăcută a subordonării sale complete faţă de deciziile luate de generalul Ion Antonescu, care nu l-a consultat (suveranul român a aflat de la radio că România a intrat în război!). Dar ignoră că România a fost angajată de Conducătorul Statului în conflictul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941, într-un entuziasm general! El păstrează convingerea, falsă de altminteri, dar răspândită încă, potrivit căreia se impune o estompare a oricărei asocieri cu regimul nazist, chiar dacă obiectivele României, la 22 iunie 1941, erau cu totul altele. Acesta este și motivul, în opinia mea, pentru care mai toate evenimentele Campaniei din Est (intrarea României în Al Doilea Război Mondial, bătăliile de la Odessa și Stalingrad, luptele din Crimeea) abia au fost amintite în spațiul public la împlinirea a 70 de ani de la derularea lor (2011-2013).      Dintr-o dată însă, în toamna anului 2014 (după o „elegantă” cvasiignorare a actului de la 23 august 1944!), spațiul public a fost invadat de comemorări bine mediatizate în care luptele din timpul Campaniei din Vest apar, întocmai ca înainte de 1989, învăluite în aura legendelor eroice, menținând arbitar aceeași distincție impusă de regimul comunist între eroii români din Est și cei din Vest.                

Semnificativ, poate, este și faptul că Monumentul Eroilor din fața fostei Școli Superioare de Război, astăzi Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, ridicat în 1957, continuă, la 25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, să fie locul în care se depun coroane de flori cu diferite prilejuri comemorative. Inscripția de pe soclu rămâne una elogioasă exclusiv pentru cei căzuți în luptele armatei române împotriva Germaniei naziste, în anii 1944-1945.

 Mitul „frăției de arme” româno-sovietice

Conservat, din motive ideologice, în întreaga istoriografie militară dinainte de 1989, mitul„frăției de arme” româno-sovietice are fisuri majore. În fapt, la nivelul comandamentelor, relațiile au fost mai degrabă tensionate, ca urmare a felului în care sovieticii și-au exercitat actul de comandă. Adesea, misiunile de luptă au fost stabilite fără consultarea comandanților români și fără a ține seama de situația operativă sau de capacitatea combativă a marilor unități, ceea ce însemna utilizarea trupelor românești în zone cu risc major de pierderi masive în oameni și material de luptă. Nu de puține ori, comandanții corpurilor de armată sau diviziilor sovietice și-au subordonat diviziile române găsite în zonele în care acționau, fără nicio explicație sau acceptul Marelui Stat Major român, intercalând marile unități române printre corpurile de armată sovietice. La 8 octombrie 1944, de pildă, generalul Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 Române, avea forțele subordonate către trei comandamente sovietice, limitându-i-se drastic orice posibilitate de a-și exercita actul de comandă.

  Este foarte adevărat însă că aceste raporturi au fost decisiv influențate și de capacitatea comandanților români de a se împotrivi abuzurilor și atitudinii arogante afișate de comandanții sovietici. Unii au făcut-o, în beneficiul militarilor din subordine, alții, urmăriți de un trecut pus acum la îndoială (participarea pe frontul de Est la „războiul sfânt împotriva bolșevismului”), în noile circumstanțe politico-militare în care evolua România, sub ocupație sovietică, s-au comportat lamentabil.          Colonelul Gheorghe Magherescu amintește, în memoriile sale, de pildă, că generalul Edgar Rădulescu, întrerupt în timp ce discuta cu un alt general român de un locotenent sovietic, atașat Diviziei 8 Cavalerie, și aflat în dezacord cu misiunea încredințată de comandantul român acestei mari unități, ar fi exclamat: „Cum? Un locotenent îndrăznește să se amestece în discuția a doi comandanți de mari unități fără a fi întrebat și are tupeul să-și dea și părerea, dezaprobându-mă pe mine? Aceasta este cea mai mare necuviință și indisciplină”. „Invitat să părăsească imediat biroul și să aștepte dispozițiuni”, scrie Magherescu, locotenentul s-a conformat, spre surprinderea generală. Mai mult, generalul Edgar Rădulescu a cerut comandamentului sovietic ca obraznicul locotenent să fie mutat la trupă, întrucât nu corespunde sarcinii sale de ofțer de legătură pe lângă un comandament român. Solicitarea i-a fost imediat satisfăcută.  

Locotenent-colonelul Gheorghe Matei, comandantul Detașamentului blindat (compus din unități ale Diviziei 1 Blindate), întrebat de generalul Lozev, după ce i-a prezentat ordinul de subordonare a unității române, dacă este de acord să acționeze alături de armata sovietică pentru cucerirea Ardealului de nord, asumându-și răspunderea riscului „ce ar rezulta în luptă din cauza anumitor defecțiuni”, acesta i-a răspuns afirmativ, adăugând: „Ținem foarte mult să avem tot timpul situația unui partener aliat și nu o atitudine inferioară ce ar dăuna moralului și trupei”. Sovieticii au știu să aprecieze acțiunea militarilor români din Detașamentul blindat.      Spaima schimbărilor făcute de sovietici pe neașteptate la comanda unor mari unități, fără a oferi prea multe detalii, se răspândise cu rapiditate la nivelul marilor comandanți, paralizându-i și făcându-i imuni la injuriile și comportamentul grosolan al generalilor sovietici. În plus, „trecutul” unora – pozițiile deținute în timpul regimului antonescian – începea să apese ca un balast. Generalul Vladimir Constantinescu, comandantul secund al Diviziei 8 Cavalerie, un as al cavaleriei, se lasă jignit de generalul sovietic Sersciuk. Acesta din urmă, nemulțumit de faptul că generalul român conservase personalul diviziei, refuzând să-l arunce într-o luptă în care și-ar fi pierdut viața în mod inutil, în lipsa sprijinului artileriei, îi cere să meargă pe front și, apoi, ia decizia de a-l înlocui la comanda marii unități, atât pe el, cât și pe comandantul acesteia, generalul Ioan Eftimiu.

  „(Sersciuk) era atât de cumplit, atât de amenințător, încât generalul Vladimir Constantinescu se pierdu de tot – scrie Magherescu. Vladimir Constantinescu, asul sportului călare, cavaler până în ultima fibră a sa, acel ofițer căruia nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că ar fi putut să-l ofenseze cu cel mai mic gest, stând smirnă în fața lui Sersciuk, primind injuriile! A salutat și, apoi, printr-o întoarcere soldățească împrejur, a luat-o în pas alergător în direcția frontului (Sersciuk îi ordonase să plece imediat în linia întâi, n.n.), sărind peste șanțuri, trecând peste garduri și pierzându-se în vastitatea câmpului de luptă, dispărând cu totul. (…) Dacă ni s-ar fi smuls epoleții – își amintește colonelul Gheorghe Magherescu –, dacă am fi fost loviți, nu am fi simțit mai mult decât simțisem până atunci. Chiar dacă am fi intrat în miezul pământului, tot n-am fi scăpat de rușinea ce ne copleșea”.

   Până la clarificarea situației, tocmai pentru a nu dăuna acțiunilor militare în curs de desfășurare, cei doi „înlocuitori” desemnați de generalul Sersciuk decid împreună că „divizia va merge înainte ca și până acum și tot așa nu va ști nimic de felul cum e condusă”. Doar insistențele locotenent-colonelului Magherescu pentru ca un astfel de abuz grav să fie adus la cunoștința comandamentului marii unități căruia îi era subordonată Divizia 8 Cavalerie l-au determinat pe generalul Eftimiu să raporteze ierarhic despre deciziile arbitrare ale generalului Sersciuk și să obțină în cele din urmă îndepărtarea acestuia.

Note

[1]Nu reiau aici argumentele de bază ale acestei dezbateri, mă mulţumesc să recomand cititorilor revistei „Historia” lucrarea semnată de Florin Constantiniu şi Ilie Schipor, Trecerea Nistrului, 1941: o decizie controversată, Bucureşti, Editura Albatros, 1995

Gral-col(r) prof univ dr ec Florin NAHORNIAC

Ziua Armatei Românie între ipostaze politizate şi mesaj identitar

Aşa cum este

Este o dată din calendarul sărbătorilor fără „liber”. O zi, ca multe altele, doar că pe la nişte monumente şi cimitire militare se fac văzute nişte feţe de politruci gata să „crape-n pene” când primesc salutul gărzii de onoare constituită la nivelul garnizoanelor, acelea care au mai supravieţuit. Vin şi reprezentanţii clerului local care sunt deschizătorii de ceremonial public cu un „Te Deum” sau doar cu o grăbită slujbă de pomenire a morţilor pe câmpurile de bătaie! Trecătorii ocazionali, adică cei care nu sunt la muncă sau îşi caută un loc de muncă, se opresc din curiozitate, mai mult a „gură cască” să vadă cine mai este pe la tribună. Dintr-un loc neobservat, un crainic cu voce de „public relation” anunţă ordinea depunerii coroanelor. Pe fondul Imnului Eroilor, intonat cu gravitate de o fanfară încropită dintre instrumentiştii scăpaţi ca prin minune de efectul reducerilor în masă, încep să se perinde la locul cu pricina reprezentaţii instituţiilor statului, ai partidelor de toate culorile în succesiunea putere-opoziţie, şi la final câteva ong-uri de rezervişti gârboviţi, topiţi de durerea bolilor incurabile. S-a mai întâmplat câte odată să apară, voluntar, după ce crainicul şi-a încheiat citirea listei sale oficiale, pâlcuri de copii, majoritatea elevi de clase mici, conduse de dascălii de viţă veche, cu remanenţe vocaţionale ale dăruirii patriotice! Şi apoi, gata! Repede la maşini, cu plecat în trombă, cu girofaruri, cu escorte şi uitare instantanee! Câte un falit rămas pe jos ţipă la slugile aghiotante să-i aducă „rezerva”. Adică, maşina de rezervă! În cel mult 10 minute spaţiul este gol, chiar pustiu, cu un Monument total nedumerit de ceea ce i se întâmplă tocmai de Ziua Lui.

Aşa s-a întâplat şi astăzi, în ziua a douăzeci şi patra a lui Răpciune, din anul lui Hristos, 2014. Oficialii au devansat-o cu o zi pentru că mâine, deh, e sâmbătă. E liber! La televiziuni au fost aceleaşi dosare penale cu bandiţi de când lumea, aceleaşi fufe siliconate, aceeaşi comentatori agramaţi, stupizi, banali şi venali! Adică, a fost prezentă doar Lumea în care trăim din ce în ce mai disperat, goliţi de esenţe, tot mai departe de noi înşine, însinguraţi şi cu abandonul vieţii în gât!

Contestatarii

Pe fondul acestei realităţi percepută din inima majorităţii românilor au apărut voci care contestă Ziua Armatei. Sau cel puţin data la care este ea sărbătorită. Pardon, bifată! Cică asta de acum este una proletcultistă, impusă de comuniştii regelui Mihai care au suprapus-o cu ziua lui de naştere, făcând un nou troc manipulator, pregătindu-i-se decoraţia „Victoria”(Pobeda, po ruschii).

Că ar fi bine să o stabilim atunci când a fost înfiinţată Armata pământeană, pe la anii 1832 la 1835, sub gârbaciul guvernatorului ţarist Kiseleff. Sau, şi mai bine, în noiembrie 1859, când Vodă Cuza, cel de mai târziu Surghiunit, a decretat unirea armatelor şi instruirea lor comună în Tabăra de la Floreşti. Alţii mă atenţionează că Armata îşi semnează actul de naştere pe câmpul de luptă, la prima bătălie de botez ale morţii şi gloriei, şi acest fapt îl regăsim doar în 1877, pe la începutul lunii iulie, când dorobanţii trec Dunărea la chemarea disperată a ţarului Nicolae:„veniţi că turcii ne prăpădesc”. Ar fi fost chiar un gest recuperator absolut să cinstim memoria primului Ostaş căzut pentru Patria Română, sub Steagul Tricolor al Principatelor Unite! Poate că citind aceste rânduri, cineva dintre istoricii noştri, fie ei şi militari, vor osârdi printre rapoartele vremii şi ne vor restitui gestul suprem al Primei Jerfe!

Nu,(!) se aude o altă voce stridentă, a unui procesator de Românie Mare doar pe hârtiile creponate! Să fie în august, când Armata Română, victorioasă după Mărăşeşti şi Oituz, a ocupat Budapesta stâlcind definitiv mutra bolşevizată a Ungariei lui Bella Khan. Atunci românii au asanat ciuma roşie cu care aveau să se confrunte 20 de ai mai târziu, pe câmpurile morţii din stepele calmuce. Tentant, nu?

 Să fie Ziua Armatei când am recâştigat Bucovina şi Basarabia, adică la 26 iulie 1941, odată cu eliberarea ultimului oraş dinspre răsărit, Cetatea Albă, ne sugerează unioniştii dinspre Răsărit. Şi mai sunt opinii, chiar dintre cele mai natoiste, conform cărora ar trebui să facem „sărbătoare de armată” la data admiterii în Alianţă. Of!!! Minunat proverb românesc: „câte bordeie, atâtea obiceie!”

Argumente sincere

Armata nu este instituţie. Instituţii sunt ministerele, consiliile, agenţiile, guvernele sau preşedinţiile. Armata este fiinţă. Este Fiinţă Naţională, fondatoare de Ţară, este Trup Viu din trupul poporului, este Conştiinţă din Conştiinţa Naţiunii. Ea respiră, suferă, se bucură, trăieşte şi moare în acelaşi ritm cosmic cu Patria şi Neamul din care se trage! Înţelegeţi aşa ceva domnilor politicieni?

 Aşa că ziua Armatei Românilor este legată de naşterea acestui popor. Nu doar ca dată ci mai ales ca loc ce s-a înveşnicit în istoria lumii. Iată de ce este bine să recitiţi istoria pământului ancestral al Daciei Edenice care este însăşi inima românităţii: TRANSILVANIA. Eu sunt din fascinanta Moldovă, dar ştiu că toate şi în toate s-au „descălecat” din inima transilvană, din creuzetul Marii Credinţe Ortodoxe a Veşnicei Vetre Româneşti!   

25 Octombrie nu este doar consemnarea „eliberării ultimei brazde de pământ de sub cotropitorii fascişti” ci adevărata recuperare şi Re-Întregire a spaţiului de socio-etno-geneză a românilor. Este replica Trupului Armat al Naţiunii dată ucigaşilor de neam şi identitate. Este semnătura de foc pusă pe istoria multimilenară sugrumată de banditismul cotropitor.  

25 Octombrie este revanşa istorică a Românilor, îmbălsămată cu sângele a sute de mii de fii ai acestui Neam! Pricepeţi, domnilor politicieni, de ce trebuie să puneţi un genunchi pe pământ şi să iubiţi Armata Naţiunii? Pricepeţi de ce Ea nu vă este supusă şi nu o veţi putea supune vreodată? Pentru că este Trup Viu din Fiinţa acestui Neam Vrednic, pentru care a venit vremea să deveniţi vrednici de a-L sluji necondiţionat. Aţi înţeles?

                                                                                            Încheiere

                                                                                              Eu atât am avut de spus!

                                                                                             Semnează,

                                                                                             Soldatul de Veghe,

                                                                                             Dr. Mircea Chelaru

Notă

Acest articol nu este un pamflet. Nu este nici o comunicare ştiinţifică. Acest articol exprimă un crez personal al autorului care poate fi sau nu împărtăşit de alesul nostru cititor!

Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Omagiu pentru un erou de ZIUA ARMATEI. Evghenie, un martir al zilelor noastre

image007Am fost în Rusia, în apropiere de Moscova, în localitatea Satino-Russkoye, lângă Podolsk, acolo unde s-a născut ostaşul Evghenie Rodionov, unul dintre mai noii martiri creştini. Acolo se află şi mormântul său, un loc deja asaltat de mii de pelerini din întreaga lume.

 Lui Jenia, cum îi spuneau apropiaţii, îi plăceau versurile şi de ziua mamei întotdeauna avea grijă să îi dedice o poezie. Am stat câteva ore de vorbă cu mama sa, Liubov Vasilievna Rodionova, care ne-a spus povestea vieţii şi morţii lui Jenia. De când fiul său a fost martirizat, Liubov Vasilievna Rodionova a devenit o persoană publică foarte cunoscută în Rusia, şi nu numai acolo. Ea aleargă de la un capăt la celălalt al Rusiei, oriunde este nevoie de ajutorul său, pentru a îmbărbăta familiile celor căzuţi la datorie şi pentru a aduce mângâiere soldaţilor mutilaţi de războiul cu cecenii. Mama lui Evghenie ne-a declarat că, dacă va fi invitată, va veni şi în România pentru că a auzit despre români că sunt ortodocşi şi oameni foarte credincioşi. După 12 ani de la martiriul fiului său, soldaţii ruşi l-au adoptat pe Evghenie, scumpul ei copil, ca patron spiritual, purtând iconiţe cu chipul său, iar ea a primit numele “Mama soldaţilor ruşi”. O comisie a Patriarhiei Ortodoxe a Rusiei întreprinde deja demersurile necesare canonizării sale sub numele Sfântul Mucenic Evghenie Ostaşul.

evgenys-mother-with-iconEvghenie Alexandrovici Rodionov s-a născut pe 23 mai 1977, în localitatea Satino-Russkoye, lângă Podolsk, în regiunea Moscova. Evenimentul care l-a nemurit, tăierea capului, s-a produs tot la 23 mai. Era în 1996, în captivitate, la Bamut, Cecenia, în chiar ziua în care creştinii ortodocşi sărbătoreau marele praznic al “Înălţării Domnului”. Cu el au fost omorâţi prin împuşcare şi alţi trei colegi de-ai săi capturaţi în aceleaşi împrejurări, Saşa Jeleznov, Andrei Trusov şi Igor Iakovlev. Aceşti martiri se alătură altor mărturisitori ruşi ai dreptei credinţe, ucişi de ceceni: protoiereul Anatolie, cei trei soldaţi răstigniţi în Vinerea Mare şi alţii neştiuţi.

Talismanul cel mai de preț

Când era mic, bunica sa i-a dăruit un lănţişor cu o cruciuliţă din argint. El ţinea atât de mult la această cruciuliţă încât, deşi era interzis, o purta chiar şi la şcoală. Mama sa îşi aminteşte că în acele timpuri elevilor li se interzicea să creadă în Dumnezeu şi din acest motiv l-a avertizat pe micuţul Jenia să fie atent cu cruciuliţa pe care o avea. Evghenie s-a încăpăţânat şi a purtat-o în continuare şi, fără a ţine seama de sfatul mamei sale, a refuzat să o dea jos de la gât. Înainte de armată reuşeşte să se califice în două meserii: tâmplar (asamblator de mobilă) şi şofer. “Nu l-am ajutat cu nimic, arată Liubova Vasilievna, singur şi-a dat examenele şi singur a obţinut permisul pentru două categorii.” Cum era Jenia? “La fel ca şi ceilalţi tineri, continuă ea. Nu mergea foarte des la biserică, asculta muzică cu prietenii lui, făcea sport. Totuşi, avea un respect doesebit pentru acea cruciuliţă pe care nici în ruptul capului nu o dădea jos de la gât!”

100 de zile, tortură şi chinuri pentru Hristos

34894912_0_190f8_f2f59254_XL În iunie 1995 a fost recrutat în armată la trupele de găniceri. Pe 16 februarie 1996, Liubov Vasilievna Rodionova a primit o telegramă prin care era informată că fiul său a dezertat. În realitate, el fusese capturat de rebelii ceceni la un pichet de control. Au urmat trei luni şi jumătate de calvar. A fost tinut într-un beci întunecat, spânzurat de încheieturile mâinilor, şi bătut sistematic până la epizare. Fundamentaliştii musulmani i-au ordonat lui Evghenie să-i scrie mamei sale şi să ceară de la ea 10.000 de dolari pentru răscumpărare. El le-a spus că familia lui e săracă şi nu îşi poate permite o asemenea sumă. Apoi călăul său le-a ordonat lui şi altor prizonieri ruşi să se convertească la islam şi să lupte contra camarazilor săi. Evghenie însă a refuzat să-L trădeze pe Hristos. Pentru acest lucru, a fost ,,recompensat” de musulmanii ceceni cu pedeapsa capitală: tăierea capului. Acest lucru s-a întâmplat exact în ziua în care împlinea 19 ani.

Nouă luni de căutări

Ca orice mamă, ba chiar mai mult decât oricare alta, Liubov Vasilievna Rodionova l-a căutat neâncetat timp de nouă luni. A fost, crede ea, aşa cum s-a întâmplat atunci când l-a purtat în pântece, ca la o a doua naştere… Despre moartea lui a aflat abia în septembrie. A trecut prin toate taberele grupărilor rebele, fiind nevoită uneori să suporte orori inimaginabile din partea acestora. ,,Am mers pe drumuri pline de mine, însă niciodată nu am călcat pe vreuna. Dumnezeu m-a ajutat pentru că datoria mea era să-mi găsesc fiul… să-i aduc trupul acasă, să-l îngrop după tradiţia noastră ortodoxă, să se întoarcă din pământul din care a fost luat…” La un moment dat a fost foarte aproape de el, la doar şapte kilometri de locul în care era ţinut captiv. Pentru a-l putea scăpa şi-a gajat apartamentul. Planul Domnului a fost însă altul.

De vorbă cu călăul

Evghenie a fost ucis de fiorosul Ruslan Khaikhoroyev, un om cu suflet negru, după cum îl caracterizează Liubov Vasilievna Rodionova, un nume la auzul căruia toţi tremurau. Era comandantul zonei Bamut. Reuşind să stea faţă în faţă cu cel care i-a omorât copilul, acesta, fără pic de jenă, martori fiind şi câţiva reprezentanţi ai OSCE, i-a mărturisit mamei lui Evghenie că fiul ei a avut şansa de a rămâne în viaţă. 34394_600,,N-a vrut să se convertească la islam şi nici n-a vrut măcar să-şi dea jos cruciuliţa pe care o purta la gât, ori să devină frate de-al nostru, altfel putea să scape”, i-a spus Khaikhoroyev. La 23 august 1999, la trei ani şi trei luni, Ruslan Khaikhoroyev a primit plată de la Dumnezeu pentru faptele sale nelegiuite. În timpul unei răfuieli între bandele rivale de rebeli ceceni, el fost omorât, la Groznîi, de tovarăşi de-ai săi, împreună cu gărzile sale de corp, adică aceia care l-au torturat pe Evghenie.

 Tatăl a murit de durere

Tatăl lui Evghenie a murit la cinci zile după ce fiul său a fost îngropat. Liubov Vasilievna Rodionova ne-a declarat că şi acest episod s-a petrecut atât de rapid încât a lăsat-o fără grai. “Soţul meu a cumpărat zece “Snicker’s”, ciocolate după care Evghenie era înnebunit, şi s-a dus cu ele la mormânt. Nu ştiu cum şi de ce, dar, a fost găsit decedat chiar acolo, lângă crucea fiului său… Cred că durerea a lăsat urmă adâncă şi până la urmă l-a răpus”, ne povesteşte cu lacrimi în ochi Liubov Rodionova. “De fiecare dată când am fost bolnavă, mi s-a arătat în vis, mi-a vorbit, m-a încurajat şi după aceea m-am vindecat…”, ne-a spus Lubiov.

Evghenie, sfântul minunilor

 Святый-воин-мученик-Евгений-Русский-моли-Бога-о-нас   S-au scurs mai bine de 12 ani şi mass-media rusă vorbeşte despre minuni făcute de noul martir Evgenie. O icoană cu frumosul chip al Sfântului Evghenie Ostaşul, dintr-o biserică aflată într-un mic sat, a izvorât mir. Mama sa, care nu a mai păşit înainte într-o biserică, este acum o credincioasă practicantă, salvată de exemplul fiului său. La mormântul lui Evghenie este ridicată o cruce înaltă de doi metri la care arde permanent o candelă. Aici vin mii de pelerini ca să se închine Sfântului Evghenie, mai ales soldaţii ruşi ca să fie ocrotiţi de rele, pe timpul serviciului militar, dar şi tinerele fete care-i cer sfântului să le dea un băiat bun, la fel ca el. Odată a venit un veteran la crucea de la căpătâiul lui Evghenie. Acesta şi-a dat jos decoraţia sa militară şi, în semn de respect, a pus-o pe mormânt.

Ultima scrisoare pentru mama

Înainte de a muri, Evghenie i-a trimis celei care i-a dat viaţă şi la care ţinea mai mai mult decât la lumina ochilor săi, drept surpriză la ziua ei de naştere, o scrisoarea cu următoarea poezie:

La mulţi ani, măicuţa mea iubită,

Azi e ziua ta, dar din păcate,

Nu te pot îmbrăţişa, căci iată,

Soarta m-a purtat aşa departe.

Îţi urez ani mulţi şi sănătate,

Să rămâi tot tânără, frumoasă,

Unde-aş fi, nimic nu ne desparte

În curând voi reveni acasă.

Din adâncul inimii aş vrea

Tot ce-i mai de preţ, tot ce-ţi doreşti

Chiar şi ani o sută de-ai avea

Pentru mine nu îmbătrâneşti.

Cele rele mi te ocolească

Sănătoasă, tânără mereu,

Mama mea să nu îmbătrânească

Lângă ea mereu voi fi şi eu…!

 Gral-col(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Mitropolitul Ioan al Banatului: Unitatea este o dorinţă sfântă izvorâtă din Rugăciunea lui Iisus

„Unitatea este o dorinţă sfântă izvorâtă din Rugăciunea lui Iisus. Unitatea nu este o funcţie matematică relativă, ci ea se află într-o dinamică permanentă”, a spus joi Mitropolitul Ioan al Banatului la Palatul Parlamentului.

992b036ac6ec777b167f0132355ec2c1Ierarhul a participat alături de alţi invitaţi la întâlnirea intitulată „Mic dejun cu rugăciune”, în organizarea Grupului Ecumenic de Rugăciune.

Evenimentul s-a aflat la a 13-a ediţie, iar tema întrunirii din acest an a fost „Unitate naţională în identitate creştină”.

În cuvântul adresat cu această ocazie, Mitropolitul a explicat publicului că „Hristos S-a rugat ca toţi să fie una (cf. In. 17:21). Hristos binecuvântează unitatea şi îi dă numeralului «unu» o conotaţie majoră, în care iubirea transcende cifra”.

Mitropolitul Banatului a prezentat apoi care sunt factorii care contribuie la „realizarea unităţii unui popor”.

„Nu este doar rezultatul unor acţiuni politice, militare şi diplomatice, ci este şi rodul rugăciunii lui Hristos şi a fiilor unui neam. În acest context vedem implicaţi în procesul de unire a românilor şi pe cei mai luminaţi fii ai Bisericii”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

„Cine dă substanţă unirii unui neam?”, s-a întrebat ierarhul care a oferit ulterior şi răspunsul: „întâi spaţiul geografic, apoi fiii acelui neam”.

Potrivit Părintelui Mitropolit, „la baza unităţii unui neam stau însă şi iubirea, cultura, limba, graiul, toate acestea generând conştiinţa unităţii ca valoare de ordin divino-uman”.

Deşi spaţiul geografic românesc a cunoscut modificări de-a lungul istoriei, „spaţiul cultural al spiritului românesc nu a putut să fie modificat, ci el a rămas acelaşi”, întrucât „ne naştem într-un spaţiu geografic, într-un topos anume, dar ne naştem şi într-o cultură şi într-o limbă”.

„Cultura şi limba română sunt cei mai de seamă grăniceri ai neamului şi ai spaţiului nostru românesc”, a precizat Mitropolitul Ioan care a îndemnat la finalul prelegerii sale: „Oameni de cultură şi de bine, să fim şi noi uniţi şi să veghem la hotarele Ţării şi ale culturii româneşti”.

Florin NAHORNIAC

„Uniți sub tricolor prin sănătate”

Sâmbătă, 13 octombrie, în anul centenarului Marii Uniri, s-a desfășurat, în localitatea timișeană Luncanii de Jos, din Munții Poiana Ruscă, o acțiune de întrajutorare, intitulată „ Caravana medicală – Uniți sub tricolor prin sănătate”, ajunsă la a șasea ediție. La această acțiune medical-socială a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

DSC_0266_1600x1070-768x514„Este în firescul lucrurilor ca Biserica și Armata să fie doi piloni de bază ai Statului și ai națiunii noastre românești. Din totdeauna, în istorie, am văzut această conlucrare între Biserică și Armată, mai ales în timpul celor două Războaie Mondiale, când sute de preoți i-au însoțit pe front pe ostașii români, murind alături de ei. Acțiunea făcută de Spitalul Militar are un ecou deosebit în rândurile oamenilor. Am văzut chiar faptul că se leagă o prietenie între oamenii de aici și medici. Merită să-i avem în atenția noastră pe acești oameni izolați în munți, pentru că ei sunt străjerii munților, având o legătură specială cu Dumnezeu”  a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

În cadrul acestui proiect de voluntariat dedicat persoanelor cu acces dificil la serviciile medicale, o echipă medicală, formată din aproximativ 50 de medici și asistenți medicali ai Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, în colaborare cu Mitropolia Banatului, a oferit, pe parcursul întregii zile de sâmbătă, consultații medicale gratuite în specialitățile: cardiologie, O.R.L., oftalmologie, ortopedie-traumatologie, medicină primară, pneumologie, dermato-venerologie, medicină de urgență, gastroenterologie, chirurgie generală, medicină de familie și farmacie.

„Suntem la a șasea ediție a Caravanei medicale <<Uniți sub tricolor prin sănătate>>, care se desfășoară în anul centenarului Marii Uniri. Venim întotdeauna cu mare bucurie în mijlocul cetățenilor să îi consultăm și să le acordăm gratuit informații medicale. Această acțiune este o activitate aprobată de Ministerul Apărării Naționale și sprijinită de Direcția Medicală. Am realizat astfel de acțiuni și în alte localități din țară și o să le continuăm pe tot parcursul acestui an”, a menționat loc. col. dr. Mihaela Roxana Nicolin, director medical Spitalul Militar Timișoara.

Alături de medicii specialiști s-a aflat și monahia Anastasia, medic cardiolog de la Mitropolia Banatului. Serviciile medicale furnizate populației din satul Luncanii de Jos au cuprins examene de ecografie cardiacă și abdominală, EKG, spirometrie, dermatoscopie pentru afecțiuni tegumentare, evaluarea acuității vizuale, dozarea glicemiei, evaluare kinetoterapeutică, precum și alte evaluări ale parametrilor biologici, respectiv: tensiune arterială, alură ventriculară, determinarea periferică a saturației de oxigen etc., inclusiv consiliere medicală de specialitate.

Caravana medicală a avut în atenție persoanele suferinde, netransportabile, cu probleme locomotorii grave, lipsite de medicația adecvată atât din localitatea Luncanii de Jos, un sat din comuna Tomești, jud. Timiș, aflat în partea de est a județului, în Munții Poiana Ruscă, cât și din Luncanii de Sus, un cătun aproape părăsit, ce mai numără 12 locuitori. Unii dintre localnicii consultați nu au fost niciodată la doctor, deși au vârsta înaintată.

Un aport deosebit la buna organizare și reprezentare a caravanei medicale din localitatea Luncanii de Jos l-a avut Brigada 18 Cercetare-Supraveghere „Decebalˮ și Primăria Tomești.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara asigură asistență medicală de specialitate DSC_0246_1600x1070-768x514pentru personalul militar din Ministrul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Ministerului de Justiție, Administrația Națională a Penitenciarelor, familiile acestora din unitățile și formațiunile militare arondate din județele Arad, Bihor, Caras-Severin, Timiș, precum și pentru pensionarii militari și veteranii de război, dar și tuturor persoanelor asigurate prin sistemul public de sănătate care au nevoie de internare și spitalizare de zi, de tip clinic în Ambulatoriu integrat, de medic de familie, paraclinice (radiologie, ecografie și anatomo-patologice) și stomatologie.

Florin CREȘTINUL

Susținere pentru Mitropolitul Banatului, după ce acesta a fost somat să demisioneze

Profesorul Vasile Popovici, fost ambasador în Maroc şi Portugalia, i-a cerut luni demisia mitropolitului Banatului printr-o scrisoare deschisăpostată pe pagina sa de Facebook, după referendumul privind redefinirea familiei. În replică mitropolitul a declarat că nu îi este ruşine de faptul că, prin poziţia sa, a susţinut familia creştină, întrucât aceasta va fi pentru el şi Biserica din care face parte un „proiect de ţară”, pe care îl va „susţine din adâncul fiinţei” sale.

Autoritățile locale din Timișoara au reacționat imediat, exprimându-și susținerea față de IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.

Călin Dobra, președintele CJ Timiș a scris pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:

”Sunt și rămân un om cu frică de Dumnezeu și un apropiat al Înaltpreasfinției Sale Ioan, Mitropolitul Banatului.

Ioan-Selejan-mitropolitul-Banatului-696x522L-am cunoscut pe Înaltpreasfinția Sa încă de la venirea sa în Banat, într-un moment greu pentru comunitatea nostră, care tocmai se despărțise de unul dintre simbolurile sale, de Mitropolitul Nicolae.
Cred că toți am fost extrem de binecuvântați când am văzut decizia Sinodului privind alegerea noului Mitropolit al Banatului, în persoana lui Ioan Selejan.
După câțiva ani de la acel moment consider că a fost cea mai potrivită și înțeleaptă alegere, personalitatea Mitropolitului Ioan fiind îmbrățișată cu multă căldură de oamenii din Banat. Biserica a fost și va rămâne un factor de echilibru în societate, iar presiunea din ultima perioadă vine tocmai să șubrezească fundamentele clădite cu multă trudă de înaintașii noștri.
Nu cred că oportuniști de profesie, șacali ai tranziției pot strica rânduiala comunității noastre.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul președintelui CJ Timiș.

Și Nicolae Robu a scris un mesaj de susținere pentru Mitropolitul Banatului:

LĂSAȚI BISERICA ȘI PE MAI MARII BISERICII ÎN PACE!

Constat că vina eșecului referendumului de ieri este aruncată de unii asupra bisericii, cu precădere -chiar aproape exclusiv am putea spune!- asupra bisericii ortodoxe române. Haideți să lămurim lucrurile:

1. Da, bisericile creștine din România au cerut referendum și au îndemnat cetățenii să participe la referendum și să voteze pt sensurile tradiționale ale noțiunilor de căsătorie și familie, adică: să voteze DA.

2. Dar nu au ele, oare, dreptul la opinie, dreptul la promovarea valorilor inerente crezului lor?!

3. A impus Patriarhul PFP Daniel, a impus Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, majorității politice PSD-ALDE, să organizeze referendumul? Nu, n-aveau cum să impună!
Că au cerut, e altceva! Au cerut TOATE cultele creștine din România! Guvernul PSD-ALDE ar fi trebuit, însă, să facă un sondaj și, în baza sondajului, să explice capilor acestor culte că poporul nu este interesat de subiect și, ca atare, referendumul nu va fi organizat! Aceeași explicație trebuia dată și partidelor, organizațiilor civice și semnatarilor pt referendum. Sunt convins că toată lumea ar fi înțeles!

4. ÎPS Mitropolitul Banatului Ioan Selejan este un om excepțional, un om care își face datoria cu vârf și îndesat, un om care nu se limitează la fișa postului pe care-l ocupă, ci se implică să ajute cu tot ce poate comunitatea din care face parte! Eu îi mulțumesc public pt tot ce a făcut, s-a zbătut să facă, se zbate și face pt Timișoara și pt jud. Timiș. Adeseori, vorbim la telefon la ore târzii, de pe drumuri, de pe drumurile județului, de pe drumurile țării, bătute și unele și altele de amândoi, numai și numai în interes public!

5. La fel, capii celorlalte biserici: romano-catolice, greco-catolice, neoprotestante, cu toții au un aport pozitiv în societate, cel puțin în comunitatea timișoreană. Nu merită să-i blamăm!

6. Este o realitate, însă, a României de astăzi și nu numai: “omul de tip nou” nu mai urmează fața bisericească așa cum se întâmpla altădată! Iar cine mizează pe contrariu, se va trezi mai devreme sau mai târziu sub un duș rece! Așa sunt vremurile! Comunismul a încercat jumătate de secol să creeze “omul de tip nou”, în viziunea lui, desigur. N-a reușit! Societatea liberă, chiar libertină, putem spune, ajutată și de noile tehnologii IT&C, a reușit, în schimb. Evident, un “om nou” de o cu totul altă factură decât cel vrut de comuniști! Cine face abstracție de acest “om nou”, gândit în anumite laboratoare sau rezultat pur și simplu într-un proces “free running” -eu zău că nu mă pot pronunța-, se va trezi și el, mai devreme sau mai târziu, sub un duș rece! “Omul nou” de astăzi trebuie respectat, trebuie tratat ținând seamă de așteptările, de nevoile lui, egal cu omul clasicizat, egal, nu mai presus!

P.S. Da, eu am fost la referendum și am votat DA! Nu mă dezic și nu am de dat nimănui socoteală! La fel cum cei ce nu au votat sau au votat NU nu au nici ei de dat nimănui socoteală! Și… mergem înainte, ÎMPREUNĂ!”, a scris Robu pe Facebook.

 Gral de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

BĂTĂLIA DE LA CAREI : 25 OCTOMBRIE 1944

25   OCTOMBRIE  19441-MAI-2-cu-1-NAHORNIAC-660x495

JURNAL DE OPERAȚIUNI – CAREI,

FRONTUL AVANSEAZĂ CU PAȘII SĂI GREI,

COMUNICATELE SPRE ȚARĂ SOSESC

,, A FOST ELIBERAT ULTIMUL COLȚ DE PĂMÂNT ROMÂNESC“

monumentul-eroilor-carei_002Nu ştiu de unde, nu ştiu de când, nu ştiu de ce, de câte ori îmi revin în memorie aceste versuri, probabil dintr-o ancestrală memorie colectivă, emoţia mă învăluie ca o caldă îmbrăţişare, benefică şi energizantă, emoţie ce îmi transmite parcă deopotrivă, bucuria, dar şi tristeţea, celor ce-au fost, pentru ca noi să fim.   De câte ori simt tristeţe şi deznădejde, neputinţă şi îndoială, rememorez aceste versuri, care estompează senzaţia de sfârşit şi îmi dă speranţa unui nou început, pentru că ele semnifică deopotrivă sfârsitul urât şi începutul plin de speranţă.

 

  • Despre aceasta zi putini stiu! Si mai putini stiu insa semnificatia ei! Datorita unei greu incercate istorii nationale si a celor care au intinat-o, pervertit-o si transformat-o, romanii, fara voia lor, au uitat acest reper definitoriu al trecutului lor glorios. Nu si Armata insa!
  • 25 Octombrie este ziua în care ţara si poporul îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
  • 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, incheind pe teritoriul intregit al Romaniei, campania militara, inceputa la 23 August 1944, avand ca repere : Paulis, Oarba de Mures si Carei.
  • Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, Batalia de la Carei si data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
  • Atunci, la 25 OCTOMBRIE 1944, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazda de pamant romanesc aflata sub ocupatia hortista, incununand astfel lupta si jertfa zecilor de mii de combatanti pentru eliberarea Ardealului, lupta inceputa in Carpatii Orientali, chiar in noaptea de 23/24 august 1944.
  • Astfel s-a eliberat intreg teritoriul de 43.492 kmp, ocupat prin Dictatul criminal de la Viena, refacandu-se in partea de Vest adevaratele hotare de stat ale Romaniei. Si asta prin jertfa a 49.744 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi), a caror oase odihnesc in Monumentul de la Carei. În cursul luptelor au fost eliberate 872 de localităţi între care 8 oraşe.
  • Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
  • OCT 3 cu 5  Ziua-Armatei imgEste Ziua Armatei Romane, a celor care au stiut dintotdeauna sa apere aceasta Tara si acest Neam! Este Ziua celor care au depus juramantul sacru fata de Neam,Tara si Popor!
  • Iata ce spunea Ministrul de Razboi, generalul Mihai Racovita, in momentul cand Transilvania era din nou anoastra, a ROMANILOR :  ,,Romanii, cu mic, cu mare, tresalta la sunetul trambitelor biruitoare. Ardealul a revenit astazi, prin lupta dreapta si jertfa vrednica, la trupul din care a fost rupt “.
  • Inaltatoare cuvinte.  Naţiunea româna si Armata sa, au stiut dintotdeauna sa-si apere la nevoie, libertatea şi unitatea.
  •  La acest efort conjugat cu cel al romanilor transilvani, nicicand vorbitori de limba maghiara si niciodata maghiarizati, Armata Română a angajat, între 1 septembrie – 25 octombrie 1944, 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari.
  • Faptele de arme ale militarilor romani sunt multe si legendare! Ele au contribuit din plin la reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena…
  • Armata Română a contribuit prin sange si lacrimi, la reconstructia hotarului firesc al PATRIEI pe care a jurat s-o apere si s-o pazeasca. O face din 1830, anul constituirii Armatei Romane moderne, cu bravura si abnegatie, facand fata tuturor nedreptatilor, lipsurilor si deseori greselilor celor din fruntea tarii si asta fiindca spiritul romanismului, nu moare nici-odata.
  • Cuvintele comandantului Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresate militarilor din subordinea sa, consemnate în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, reliefeaza foarte elocvent cele mentionate mai sus :         ,,La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.
  • In istoria poporului român, Ziua Armatei României reprezintă un prilej de cinstire solemnă a oştirii, ,,sprijinul cel dintâi şi cel din urmă al unui neam”, aşa cum o definea Simion Mehedinţi.
  • Această zi este, în acelaşi timp, un prilej de a ne arăta, încă o dată, respectul pentru memoria celor care au luptat de-a lungul secolelor pentru promovarea şi apărarea atributelor fundamentale ale naţiunii şi statului român.
  • Dar ziua armatei române, este fixată la 25 octombrie de abia în anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959.
  • În Decret nu se face nici o referire explicită la motivul acestei decizii. La vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj.

       OCT 3 cu 4  Ziua-Armatei-octombrie   Să încercăm însă şi o altfel de abordare a evenimentelor, altfel de cum le-am învăţat si le cunoastem, să încercăm să analizăm şi alte concepte şi prin comparare , să rămânem în memorie, cu ceeace considerăm just şi adevărat.

 

  • Considerăm 25 octombrie o zi a Victoriei şi pentru că a înlocuit, ca zi a Oştirii, ziua impusă de ocupantul sovietic, a înfiinţării Diviziei Tudor Vladimirescu, în pământ şi sub comandă străină ( in Rusia ).
  • Putem gândi însă şi că 25 Octombrie este mai mult o comemorare decât o aniversare, pentru că de drept ar trebui să cinstim memoria:

     –  Celor 381.118 morţi şi 243.622 schilodiţi pe frontul de răsărit, degeaba.  Degeaba  pentru că, graţie trădării sau prostiei de la 23 august 1944, 57.900 kilometri pătraţi de pământ românesc ( Basarabia, Bucovina, Herţa şi Cadrilaterul )  pentru care ei s-au jertfit, au rămas sub ocupaţie străină;

  –  Celor 62.000 de basarabeni, fosti militari, predati “la cheie” ruşilor, împreună cu familiile lor, după 23 August şi care au dispărut în Siberia;

   –  Celor peste 1 milion de români lichidaţi sau deportaţi de ruşi din teritoriile ocupate;

    –  Celor peste 540.000 de cetăţeni români lichidaţi pe loc, în lagăre, pe front (100.000) sau expulzaţi de către ocupantul ungur, inclusive a cele 60.000 de femei trimise ca sclave în Germania, din care au supravieţuit doar 8.000;                         

    – Celor 58.330 de ostasi romani, jertfiţi pentru eliberarea Ardealului (32.000 doar la Oarba de Mures) parte a celor 169.800 căzuţi în campania din Vest. Căzuţi degeaba pentru că în loc de cobeligeranţă, graţie actului de la 23 august1944, am căpătat statutul de ţară învinsă, ocupată şi sistematic jefuită.

  • Şi mai uitam suprema umilinţă la care ne-au supus politicienii. Divizia 9 Infanterie era la porţile Careilor din 24 octombrie. Dar a trebuit să aştepte cu arma la picior să elibereze ,,ultima brazdă” pe 25 octombrie, când era ziua de naştere a regelui , care l-a predat ruşilor pe Mareşal, care a acceptat ocuparea Ţării şi luarea în prizonierat a 6 divizii române în zona Bacău-Neamţ, şi a mii de militari izolaţi.

OCT 3 cu 3  Ziua Armatei img.jpg 2Dar pentru că din istoria scrisă de învingătorii vremelnici am învăţat destule, astăzi de ziua oştirii Române, să rememorăm o faptă a unuia din oştenii mulţi şi necunoscuţi, pe care istoria îi ocoleşte, dar care au creat istoria, lasând pe altii să o scrie.

 

  • În iulie 1940, maiorul Valeriu Carp, un simplu ofiter, a luat soarta Ţării în propriile mâini şi a stabilit actuala graniţă de Nord–Est a României.
  • După ce, la 28 iunie 1940, clasa politică a trădat ca de obicei, respingând dorinţa regelui Carol II (1930-1940, în exil 1940-1953) de rezistenţă cu armele şi acceptând ultimatumul sovietic, armata noastră s-a retras de la fruntariile de Est şi de Nord din Basarabia şi Bucovina de nord.
  • Ruşii au urmarit-o la distanţa de vedere, au provocat-o şi batjocorit-o  şi dincolo de graniţele impuse prin dictatul Ribbentrop-Molotov. Aşa au luat Herţa şi, înaintau spre Putna, fără ca vreun ordin de luptă să vină de la ministrul de război român.
  • În Bucovina, ultima unitate în ariergarda armatei române era Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie/ Divizia 7, la comanda căruia fusese numit maiorul Valeriu Carp.
  • În momentul în care soldaţii i-au transmis ,,Se vede Putna!”, adică mormântul lui Ştefan cel Mare, acesta a decis să nu mai aştepte ordinul de luptă, care nu mai venea, a desfăşurat batalionul în dispozitiv de luptă şi a dat un ordin unic in istoria militară:

,,DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE DESCHIDEŢI FOCUL! ”

  • OCT 3 cu 6 Ziua armatei imgRusii au căzut secerati şi s-au oprit. Scandalul internaţional a fost evitat. Graniţa noastră de Nord a rămas fixată acolo, pe “Aliniamentul Carp”, pentru că eroismul, vitejia şi patriotismul, nu sunt doar cuvinte într-un lexic, ci reprezintă adevărate valori morale, pe care orice ostaş ştie să le aprecieze, chiar şi la adversarul său.
  • Într-o ţară care îşi proclamă drept eroi, trădătorii de neam gen Pacepa şi Răceanu, evident ca numele lui Valeriu Carp a fost sters din memoria colectivă.  Pentru fapta lui, Valeriu Carp a fost declarat criminal de război dar a avut sansa să moară în luptele de la Paşcani în 1944.
  • Trupul lui zace în trupul ţării, uitat şi neonorat de noi, urmaşii. Cu riscul de a-i repeta soarta, astăzi suntem şi noi obligaţi de Istorie, să-i repetam gestul şi să-i spunem ocupantului şi slugilor lui : DESTUL
  • Închei cu un tulburător şi măreaţ îndemn, adresat de Eugeniu Carada, eminent om politic, unul din artizanii Marii Uniri ,  Oştirii Române , acum mai bine de un secol :

,,Pentru o Românie liberă şi independentă,

 Oricând, Oricum, cu Oricine şi contra Oricui“ 

A consemnat gral-col prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Învăţătură. Despre catolici

Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]   

  Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: „Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]     

Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. […]    Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”

                         (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

Putin, prezent la Paris pentru ceremoniile dedicate încheierii Primului Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa la Paris la 11 noiembrie pentru a lua parte la ceremoniile comemorative dedicate încheierii Primului Război Mondial, la care va participa de asemenea şi Donald Trump, a anunţat marţi consilierul Kremlinului, Iuri Uşakov, scrie Afp.

5lrpgrlg_russian-president-vladimir-putin-afp-650_625x300_12_September_18Putin ‘va participa la ceremoniile de pe Champs-Elysées, iar apoi la un prânz de lucru organizat de preşedintele (Emmanuel) Macron. El va depune o coroană de flori la monumentul dedicat corpului expediţionar rusesc pe cheiurile Parisului, pe care Putin l-a inaugurat în urmă cu câţiva ani’, a indicat Uşakov într-o conferinţă de presă.

‘Pentru moment, problema unor negocieri (între Putin şi Trump) nu este examinată’ nici la Paris, în noiembrie, nici în mod general, a precizat consilierul prezidenţial.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a invitat peste 80 de conducători de state şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale la ceremoniile din 11 noiembrie pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Ceremoniile vor avea loc în prezenţa trupelor militare, care vor participa inclusiv la festivitatea programată la Arcul de Triumf din Paris. Un ‘Forum de pace la Paris’ va fi de asemenea organizat, potrivit Palatului Elysee.

Ultima vizită a preşedintelui rus în Franţa datează din mai 2017 când a fost primit de omologul său francez Emmanuel Macron la Palatul Versailles pentru o întâlnire tete-a-tete. Ulterior, Vladimir Putin l-a primit pe preşedintele francez în mai 2018 în apropiere de Sankt-Petersburg.

Silvia ANDREI

Germania expulzează migranți în țările europene care i-au înregistrat

Autorităţile germane au expulzat în acest an de trei ori mai mulţi solicitanţi de azil în alte ţări europene, decât în 2017, se arată într-un raport emis de Ministerul de Interne de la Berlin.

media-150550023943712000„Regulamentul Dublin” al Uniunii Europene stipulează că migranţii trebuie deportaţi în statul european în care au fost înregistraţi prima dată. Acest regulament a fost suspendat în momentul de vârf al crizei refugiaţilor, în 2015, când cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel ca refugiații să fie lăsați să treacă spre Germania.

Multe țări de tranzit au înregistrat refugiații și migranții din motive statistice, însă ulterior „Regulamentul Dublin” a fost reinstituit.

Ministerul de Interne german a precizat, la solicitarea partidului Die Linke, că autorităţile de la Berlin au expulzat în acest an în alte state europene un total de 485  de persoane, cu 17 curse aeriene.

Comparativ, în 2017 au expulzat 153 de persoane cu şapte zboruri, iar în 2016 au fost expulzate doar 26 de persoane, cu două zboruri.

Anul acesta, 12 din cele 17 avioane cu migranţi expulzaţi din Germania au avut ca destinaţie Italia, ţară confruntată cu un uriaș flux de refugiaţi care soseau pe mare. Italia a făzut nenumărate apeluri către Uniunea Europeană că nu mai face față refugiaților.

Ulla Jepke, purtătoare de cuvânt a grupului parlamentar Die Linke, a condamnat deportările în Italia, afirmând că acolo mulţi refugiaţi sunt nevoiţi să trăiască pe străzi, fără perspectiva de a beneficia de o locuinţă şi de asistenţă adecvate şi fără perspectiva unei proceduri de azil corectă.

Elena TURCULEANU

„Pașapoartele de aur“ amenință securitatea Europei

OECD și comisarul european pentru Justiție au prevenit că programele privind „pașapoartele de aur“ amenință eforturile internaționale de luptă contra evaziunii fiscale și reprezintă risc pentru securitate.

Vera Jurova, comisar european pentru Justiție, a declarat că „pașapoartele de aur“, care permit statelor să vândă cetățenia lor unor persoane potențial „periculoase“, se află sub supravegherea din ce în ce mai atentă a guvernelor și agențiilor de securitate, fiind un pericol pentru securitatea europeană.

Jurova a descris aceste programe ca „problematice“ și „nedrepte“, aliniindu-se preocupărilor agențiilor secrete europene potrivit cărora ele pot fi exploatate de persoane care dispun de bani pentru a-și cumpăra un acces în Marea Britanie și în Europa.

1-1072Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică (OECD) a publicat o listă de 21 de state care au programe de vânzare a cetățeniei sau rezidenței, între care trei țări europene: Malta, Monaco și Cipru. Organizația, cu sediul la Paris, a trimis un semnal de alarmă privind amploarea sistemului de vânzare a cetățeniei, care s-a transformat într-un produs comercializat.

În schimbul donațiilor către un fond suveran sau a investițiilor în imobiliare sau obligațiuni de stat, cetățeni străini pot deveni cetățenii unei țări unde nu au trăit niciodată. Alte programe, precum cel aplicat de Marea Britanie, oferă rezidență în schimbul investițiilor importante.

Liderii politici, serviciile de informații se tem că aceste stratageme sunt susceptibile să favorizeze criminali sau oameni de afaceri aflați sub sancțiuni internaționale.

Într-un raport comun, Transparency International și Global Witness arată că UE are aproape 100.000 de noi rezidenți și 6.000 de cetățeni noi în cursul ultimului deceniu prin acorduri gestionate prost și păstrate secrete. Malta și Cipru, aflate pe lista neagră a OECD, au vândut deja cetățenii pentru indivizi din Rusia, China și Orientul Mijlociu.

Spațiu liber pentru rău-făcători

Referindu-se la acest subiect, Jurova a subliniat preocupările legitime ale autorităților europene având în vedere că dacă o persoană periculoasă obține cetățenia unei țări, ea are acces în întreaga Europă.

„Odată ce avem puncte slabe în UE, puncte slabe pe unde este ușor să intri în spațiul european, toată Europa are o problemă“, a declarat Jurova cu ocazia comemorării  unui an de la asasinarea ziaristei malteze anticorupție, Daphne Caruana Galizia, ucisă într-un atentat cu mașină-capcană în Malta.

Comisarul a deplâns lipsa de progres a poliției în descoperirea identității comanditarilor. În general, după comiterea unei crime, dacă autorii au avut un pașaport „cumpărat“, care să le asigure libera trecere, reușesc să dispară imediat, sustrăgându-se autorităților.

Fără să fie preocupate de identitatea și de problemele celor care vor să obțină pașaport maltez, autoritățile de La Valetta vând cetățenia contra unei contribuții de 650.000 euro la fondul de dezvoltare a țării sau a unor investiții de cel puțin 150.000 euro în obligațiuni de stat

Industrie de miliarde de dolari

Lista neagră a OECD conține și țări din Caraibe, care au pus la punct metode moderne de comercializare a cetățeniei. Este vorba despre Antigua-et-Barbuda, Bahamas, Dominica, Grenada, Sainte-Lucie și Saint-Kitts-et-Nevis, care a vândut 16.000 de pașapoarte de la relansarea programului său în 2006.

După analizarea regimurilor de rezidență și de cetățenie în funcție în 100 de state, OECD a precizat că jurisdicțiile care atrag investitori oferind rate de impozitare personale foarte reduse asupra veniturilor provenite din active financiare străine, evitând ca un străin să petreacă mult timp în țară, subminează eforturile luptei contra evaziunii fiscale.

Cel de-al doilea pașaport poate fi folosit abuziv de cei care „ascund averile deținute în străinătate“,  mai arată OECD, a cărei inițiativă este un cadru care ar permite țărilor să coopereze în lupta contra evaziunii, prin punerea în comun a informațiilor și datelor despre potențiali infractori.

O anchetă efectuată de Guardian dezvăluie cum o mică întreprindere de consiliere în materie de patrimoniu a realizat o industrie de „pașapoarte de aur“ în valoare de trei miliarde de dolari și a obținut influență în Caraibe și în Europa.

Pașapoartele caraibiene sunt prețioase pentru că permit călătorii fără viză în 130 de țări, între care Marea Britanie și numeroase state europene, o afacere excelentă pentru bogatele elite ruse, chineze și din Orientul Mijlociu.

Florin NAHORNIAC

Republica Moldova şi Turcia au semnat cinci noi acorduri bilaterale

Cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători în Turcia doar cu buletinul de identitate, iar transportatorii de mărfuri nu vor mai avea nevoie de autorizaţii pentru a tranzita Turcia, în conformitate cu prevederi ale celor cinci noi acorduri bilaterale semnate miercuri.

Acordurile au fost semnate la Chişinău, în prezenţa preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi a premierului moldovean Pavel Filip, informează joi IPN şi Radio Chişinău.

646x404Astfel, cetăţenii ambelor ţări vor putea călători dintr-un stat în altul doar în baza buletinului de identitate. Aceştia vor putea intra pe teritoriul statelor pentru aceeaşi perioada de şedere ca şi în cazul paşapoartelor. De asemenea, transportatorii de mărfuri vor putea tranzita cele două ţări fără autorizaţii de transport, fapt ce va facilita transportul de bunuri pe teritoriul ambelor state.

Un alt acord semnat prevede ca militarii din ambele ţări vor fi instruiţi la locul de muncă, vor efectua vizite de lucru, vor participa la exerciţii comune şi alte activităţi sociale şi culturale.

Acordul de cooperare în domeniul tineretului şi sportului promovează cooperarea dintre organizaţii de tineret şi cele sportive prin realizarea diverselor proiecte comune, efectuarea unor schimburi de experienţă în domeniul siguranţei în sport, în scopul organizării de evenimente sportive comune, dar şi a promovării femeilor în sport.

De asemenea, a fost semnat un memorandum cu privire la modul de administrare a liceului moldo-turc „S. Demirel’ din localitatea Congaz. Memorandumul prevede condiţiile de admitere, limbile de organizare a studiilor, finanţarea şi scutiri de taxe pentru materialele livrate de partea turcă pentru dotarea tehnico-materială a liceului.

Potrivit premierului Pavel Filip, actualmente se atestă o evoluţie ascendentă a dialogului bilateral, ceea ce se datorează în mare parte discuţiilor anterioare dintre cele două părţi. La rândul său, preşedintele Turciei a apreciat semnarea celor cinci protocoale şi s-a arătat convins că relaţiile dintre Turcia şi Republica Moldova se vor consolida.

Până în prezent, între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost semnate 65 de acorduri bilaterale.

Eleonora SMARANDACHE

Miliardarii ruşi sunt cei mai buni din lume la făcut bani

Miliardarii ruşi se dovedesc a fi cei mai buni din lume atunci când este vorba de făcut bani, arată statisticile consultate de Bloomberg.

757206-1539859780-miliardarii-rusi-sunt-cei-mai-buni-din-lume-la-facut-baniCei mai bogaţi 10 ruşi şi-au sporit cel mai mult averile în ultimul an de zile în comparaţie cu oricare dintre partenerii lor la nivel global, cu o creştere de 10,8%, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires. Ruşii sunt urmaţi de magnaţii americani, cu o creştere de 7,5%. Şi miliardarii de elită ai Marii Britanii şi-au crescut averile cu 3,4%, în ciuda negocierilor privind Brexit şi a înrăutăţirii relaţiilor cu Moscova.

Mogulii energiei ruse Leonid Mikhelson, Ghenadi Timchenko şi Vagit Alekperov au înregistrat cele mai mari creşteri în topulul 10 din Rusia, determinate de creşterea preţurilor petrolului. Alekperov, în vârstă de 68 de ani, este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Lukoil, care produce aproximativ 2% din petrolul mondial. Mikhelson, în vârstă de 63 de ani, şi Timchenko, în vârstă de 65 de ani, controlează cel mai mare producător de gaze naturale din Rusia, Novatek.

Cei mai bogaţi 10 ruşi şi-au sporit cel mai mult averile în ultimul an de zile în comparaţie cu oricare dintre partenerii lor la nivel global, cu o creştere de 10,8%, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires. Ruşii sunt urmaţi de magnaţii americani, cu o creştere de 7,5%. Şi miliardarii de elită ai Marii Britanii şi-au crescut averile cu 3,4%, în ciuda negocierilor privind Brexit şi a înrăutăţirii relaţiilor cu Moscova.

Mogulii energiei ruse Leonid Mikhelson, Ghenadi Timchenko şi Vagit Alekperov au înregistrat cele mai mari creşteri în topulul 10 din Rusia, determinate de creşterea preţurilor petrolului. Alekperov, în vârstă de 68 de ani, este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Lukoil, care produce aproximativ 2% din petrolul mondial. Mikhelson, în vârstă de 63 de ani, şi Timchenko, în vârstă de 65 de ani, controlează cel mai mare producător de gaze naturale din Rusia, Novatek.

Miliardarii din China sunt cei mai slabi performeri, pentru că 10 cei mai bogaţi chinezi au pierdut 27% din averi în acest an, în principal din cauza evoluţiilor din sectorul tehnologic şi în domeniul imobiliar.

La capitolul scăderi mai punctează miliardarii din Franţa, cu un minus de 0,9%, Suedia (-4,6%), Elveţia (-5,4%), India (-6%), Canada (-8,3%), Brazilia (-12%), Hong Kong (-13,4%) şi Germania (-14,8%).

Maria ANGHELACHE

Suedia: chemarea muezinului la moschee înlocuiește clopotele bisericii creștine

Autoritățile unui oraș din Suedia au permis unei moschei să efectueze chemarea islamică la rugăciune, după ce anterior refuzaseră unei biserici creștine să tragă clopotele pentru slujbă.

757265-1539876174-suedia-chemarea-muezinului-la-moschee-inlocuieste-clopotele-bisericii-crestinePoliția locală din orașul suedez Vaxjo a aprobat cererea comunității islamice din oraș de a avea dreptul de a striga în public chemarea la rugăciunea musulmană. Autorizația emisă de Poliție permite muezinului să efectueze chemarea la rugăciunea islamică în fiecare vineri, timp de patru minute, cu respectarea unei limite de decibeli.

Pe de altă parte, biserica catolică din oraș, Sfântul Mihail, a fost refuzată de două ori în ultimii 20 de ani, atunci când a solicitat Poliției locale permisiunea de a bate clopotele înainte de slujba de liturghie. Biserica Sfântul Mihail se află la câteva sute de metri de moscheea care a primit autorizația de chemare la rugaciune.

”E o chestiune de dreptate. După ce moscheea a primit permisiunea de a face chemarea către rugăciune, ne gândim să aplicăm din nou pentru permisiunea de a trage clopotele”, a declarat pastorul catolic Ingvar Fogelqvist, parohul bisericii Sfântul Mihail.

Silvia ANDREI

Şova: În fiecare an se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi se repară 16 kilometri

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, spune că în fiecare an se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi tot anual sunt reparaţi 16 kilometri, precizând că cei 23.000 de angajaţi ai Companiei CFR, ar putea repara calea ferată dacă ar exista resursa bugetară aferentă.

Lucian Şova a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că începând de la 1 iulie 2019 va exista o ofertă mai largă de transport pe calea ferată şi din partea altor operatori, în afara celor existenţi în prezent pe piaţă.

IMG_4178+“Vreau să menţionez că acest Regulament 1370 nu se referă doar la transporturile regulate de pasageri pe rutier, se referă şi la transportul de pasageri pe calea ferată. Deja am avut discuţii şi cu componenta sindicală şi cu componenta managerială, unde deja pregătim legislaţie şi vom implementa legislaţie tot în acest sens, de liberalizare. Începând de la 1 iulie 2019 vor găsi consumatorii români o ofertă mai largă de transport şi pe calea ferată din partea şi a altor operatori decât cei care sunt astăzi, fie că e vorba de compania naţională şi cei câţiva operatori privaţi”, a afirmat ministrul Transporturilor.

El a spus că dacă va exista susţinerea bugetară corespunzătoare atunci pot fi reduse foarte multe restricţiile de viteză care sunt în prezent în vigoare pe calea ferată.

“În măsura în care voi avea susţinere bugetară corespunzătoare, avem capacitatea să reducem foarte mult din restricţiile de viteză care operează astăzi. Dincolo de modernizarea magistralei care duce capabilităţile de operare la 120 de kilometri pe oră pentru trenuri de marfă, 160 kilometri pe oră pentru trenuri de pasageri, desigur că va trebui să avem şi materialul rulant corespunzător exploatării pe acest tip de linii. Dacă am avea resursă suficientă, în compania de Căi Ferate SA, cea care administrează infrastructura, sunt 23.000 de angajaţi. Aceşti oameni pot repara, pot construi cale ferată măcar la standardele pe care le-am avut în 1990”, a mai spus ministrul.

El a precizat că au fost peste 200 de restricţii de viteză anulate în ultima perioadă, menţionând că anual se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi se repară 16 kilometri pe an.

“Reducerea restricţiilor se face şi în aceste zile. Au fost peste 200 de restricţii anulate, au fost refăcute condiţiile. Însă, aşa cum am mai spus-o, se strică şi este evaluat acest lucru peste 300 de kilometri de cale ferată în fiecare an şi cu resursa bugetară pe care ministerul, compania au pus-o la dispoziţie se repară în jur de 16 kilometri. Am cerut companiei de Infrastructură Căi Ferate să-şi proiecteze bugetul pentru anul viitor şi face acest lucru, nu pe fond de salarii, ci pe proiecte. Sunt 23.000 de oameni care astăzi păzesc nişte macaze în loc să construiască, în loc să repare, doar păzesc nişte macaze sau nişte linii afectate şi se uită, aproape metaforic o spun, după trecerea fiecărui tren dacă mai trebuie redusă viteza”, a menţionat ministrul Lucian Şova.

Florin NAHORNIAC

Peste 1 milion de români nu cotizează nimic la pensii și sănătate

Din cauza sistemului legislativ construit în funcție de interesele de moment ale politicienilor, peste 1 milion de persoane care lucrează pe cont propriu nu plătesc nimic la sistemele publice de pensii și sănătate, în România.

Deși statul va avea nevoie, în anii care vin, de sume uriașe pentru plata pensiilor mărite, așa cum prevede noua lege aprobată recent de Executiv, o sursă uriașă de contribuții la sistemul public este ignorată de către guvernanți.

756792-1539679356-peste-1-milion-de-romani-nu-cotizeaza-nimic-la-pensii-si-sanatateGrație unor legi strâmbe aflate în vigoare de ani buni, în România, peste un milion de persoane care desfășoară activități pe cont propriu (zilieri, liber profesioniști, întreprinzători particulari, agricultori ș.a.) nu plătesc nici un fel de contribuție la sistemul de pensii de stat. Alte peste 1 milion de persoane achită contribuții la nivelul salariului minim pe economie, arată un nou raport al Confederației Europene a Sindicatelor (CES/ETUC).

Consecințele sunt grave atât pentru  aceste persoane, care nu vor beneficia de o pensie cât de cât decentă atunci când se vor retrage din activitate, cât și pentru bugetul public de pensii, care este văduvit de sume considabile.

Totodată, lucrătorii pe cont propriu nu beneficiază de protecție în caz de accidente și nu au dreptul la concedii medicale sau la șomaj, fiind categoria socială cea mai puțin protejată și cea mai expusă riscului de sărăcie, se arată în raportul CES/ETUC, transmis de CNS Cartel Alfa. Documentul precizează că, potrivit datelor Eurostat, în România, 63% din persoanele ocupate pe cont propriu, cu vârsta peste 18 ani, sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Numărul lucrătorilor independenți, în creștere

În contextul actual de pe piața muncii, marcat de digitalizare și de noile tipuri de relații de muncă (tot mai multe persoane lucrează de acasă) se estimează că numărul lucrătorilor pe cont propriu va crește de la an la an. În plus, mulți lucrători sunt condiționați de către angajatori să își desfășoare activitatea prin intermediul unui PFA sau pe alte tipuri de contracte care îi exclud pe aceștia de la beneficiile pe care le au ceilalți angajați, arată raportul citat. Toate acestea pentru că nivelul contribuțiilor pe care angajatorii trebuie să îl plătească la stat pentru angajați este foarte mare.

Documentul semnat de Confederația Europeană a Sindicatelor  subliniază că “lucrătorii independenți nu au dreptul prin lege să se alăture sindicatelor în: România, Bulgaria, Ungaria și Polonia. Ei nu pot negocia tarife standard și condiții de muncă prin negocieri colective, în multe state membre ale UE fiind invocată legislația europeană a concurenței. Totodată,  nu au acces la prestații de protecție socială, cum ar fi concediul medical, plata șomajului, concediu pentru creșterea copilului sau pensie”.

Cei mai loviți – zilierii din agricultură sau construcții

Raportul mai arată că, exceptând artiștii, jurnaliștii și lucrătorii din domeniul culturii și divertismentului, nici o altă categorie de lucrători independenți nu beneficiază de negocierea colectivă a drepturilor lor, printr-un sindicat. Situația este valabilă și în multe alte țări din UE, în pofida numărului mare de lucrători care desfășoară activități independente în sectoare precum agricultura, silvicultura și pescuitul, construcțiile sau comerțul.  “Dar trebuie să existe și o modificare a legii în mai multe țări, inclusiv clarificarea legislației UE privind concurența, care este folosită pentru a împiedica lucrătorii independenți să beneficieze de plată și condiții de muncă mai bune”, a declarat Thiébaut Weber, Secretar Confederal al Confederației Europene a Sindicatelor.

Reprezentanții CNS Cartel ALFA subliniază că este de datoria Guvernului să combată eficient munca fals-independentă și să asigure accesul tuturor lucrătorilor  la protecția socială

Cele mai importante categorii de lucrători independenți

Cele aproximativ 2,1 milioane de persoane care desfășoară activități pe cont propriu în România sunt: liber profesioniști (artiști, interpreți traducători), întreprinzători independenți (vânzători ambulanți, cărăuși, taximetriști particulari), zilieri ocazionali sau agricultori.

Iosif VARGA