Arhive zilnice: 10 octombrie 2018

Sfânta Parascheva

Sfanta Parascheva  este considerata ocrotitoarea Moldovei si a Bucovinei, fiind cea mai populara dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in Romania.

Peste 1 milion de pelerini vin anual sa se inchine la sfintele moaste de Sarbatoarea Sfintei Parascheva.

imgSfanta Parascheva s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, la inceputul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinta in Dumneazeu. Apoi, la varsta de 15 ani s-a dedicat vietii monahale. In prezent este recunoscuta in special de bisericile ortodoxe din Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia si Serbia.

Moastele Sfintei Parascheva au ajuns la Iasi in 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfintii Trei Ierarhi. In popor, Sfintei Parascheva i se mai spune si Sfanta Vineri.

Crestinii cred in puterea moastelor de a face minuni.

De Sarbatoarea Sfintei Parascheva racla cu moastele este scoasa din Mitropolie si plimbata prin oras de mai multi preoti.

Sarbatoarea Sfintei Parascheva – 14 octombrie

Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva si totodata Hramul Catedralei Mitropolitane din Iasi a devenit, in ultimii 15 ani, o manifestare crestina de amploare pentru zona Moldovei. Cu aceasta ocazie la Iasi ajung in pelerinaj circa 1 milion de pelerini, mare parte dintre acestia asteptand ore in sir la un rand care se intinde pe 2-3 kilometri pentru a ajunge sa se inchine la racla cu moastele sfinte.

In general, in ziua de 12 octombrie are loc scoaterea din biserica a raclei Sfintei Parascheva, care este depusa pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Apoi, pe data de 13 octombrie, cand este ziua dedicata sarbatorii, se organizeaza o procesiune pe strazile din jur.

Crestini la Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva.

In ultimii ani, alaturi de moastele Sfintei Parascheva au mai fost aduse si moaste ale altor sfinti importanti, cum ar fi: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Nectarie de Eghina si Sf. Andrei. Dupa procesiune, racla sfanta este depusa dn nou in curtea Catedralei Mitropolitane pentru ca pelerinii sa se poata inchina.
De asemenea, dupa Slujba de hram, Primaria organizeaza masa pelerinilor, unde se servesc mancaruri traditionale.

Florin CREŞTINUL

La 14 octombrie Sfânta Parascheva va binecuvânta întreaga Moldovă și Bucovina

a. Viaţa

image001Sfânta maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă”, de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare” şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.    Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfanta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani.

  În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai târziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva” şi o trece în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.     La Târnovo au stat moaştele celei numita Sfanta Parascheva 160 de ani. În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân 125 de ani.    

 În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou ostatice moaştele binefacatoarei noastre, Sfanta Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi rămân în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.   În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Sfanta Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.

  Sfanta Parascheva de la Iaşi se prăznuieşte la 14 octombrie, când se face mare pelerinaj din toată ţara.

b. Sfanta Parascheva – Fapte şi cuvinte de învăţătură

Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Preacuvioasei Maicii noastre Sfanta Parascheva de la Iaşi. Îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu.  

    Fiind odraslă de bun neam şi având sădită în inima ei frica de Dumnezeu, Sfanta Parascheva a început urcuşul cel duhovnicesc pe scara virtuţilor către Hristos, Mirele ei, mai întâi prin sfânta rugăciune, care este începutul tuturor bunătăţilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsită de la sfintele slujbe. Dar şi în casa părinţilor ei se ruga mult ziua şi noaptea, imitând pe sfinţii îngeri.

 image002  Dar, întrucât rugăciunea fără iubire de aproapele nu poate ajunge la Dumnezeu, care este iubire, sfanta Parascheva a adăugat la rugăciunile ei încă două fapte bune: postul şi milostenia. Căci postul dă aripi rugăciunii şi o înalţă la cer, iar milostenia, fiica cea dintâi a iubirii, duce rugăciunea înaintea tronului Preasfintei Treimi. Astfel, mireasa lui Hristos nu gusta nimic până seara, în zilele de post, iar în sărbători, când se întorcea de la biserică, îşi schimba de multe ori hainele ei bune şi de preţ, date de părinţi, cu hainele rele şi rupte ale copiilor săraci, care cereau milostenie la uşa bisericii. Pentru aceasta, cuvioasa primea multe mustrări şi bătăi de la mama ei, când o vedea îmbrăcată în haine urâte şi sărace.
– Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat? o întreba mama ei supărată.
– Le-am dăruit lui Hristos prin mâinile copiilor săraci ! răspundea fericita, cu chip luminat.  Odată, ascultând slujba în biserică, a auzit citindu-se acest cuvânt din Sfânta Evanghelie: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, rănindu-se la suflet ca de o săgeată de acest cuvânt al lui Hristos, îndată a părăsit grijile vieţii pământeşti şi, plecând pe ascuns din casa părintească la vârsta de numai 15 ani, a intrat în sfânta nevoinţă a vieţii călugăreşti. După ce mai întâi s-a închinat în biserica Vlahernei (a vlahilor), precum şi la toate mănăstirile şi sfintele moaşte din Constantinopol, s-a tăinuit apoi ca o străină într-o mănăstire de fecioare din Ieraclia Pontului.   Cinci ani s-a nevoit aici sfanta Parascheva, desăvârşindu-se în toate faptele bune şi mai ales în neîncetata rugăciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre şi privegheri de noapte. Aici a străbătut ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt. Toate surorile din mănăstire se uimeau de viaţa şi înţelepciunea ei şi lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă Ţie, Doamne,slavă Ţi-ai făcut vas ales şi sfânt pe Sfanta Parascheva şi Te preamăreşti între cei blânzi şi smeriţi cu inima!”  

Curăţindu-se pe sine de cele pământeşti, Sfanta Parascheva s-a dus la Ierusalim şi, după ce se închină şi îmbrăţişează Sfântul Mormânt cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevăzut şi se unea negrăit cu Hristos erau: desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au încununat pe Sfanta Parascheva cu cununa desăvârşirii în Hristos, încât strălucea ca o făclie aprinsă în mijlocul celorlalte călugăriţe nevoitoare.  Ajungând cuvioasa la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un înger al Domnului i-a spus:
– Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!
Deci, sărutând Sfanta Parascheva pe toate surorile din acea mănăstire, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici iarăşi s-a închinat cu lacrimi în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicând:
„Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!”

  Ostenindu-se Sfanta Parascheva încă doi ani deplini lângă biserica satului Epivat, în ascunse nevoinţe duhovniceşti şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a îngenuncheat înaintea icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune:
„Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi, acum, îndură-Te, Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!”
În timp ce se ruga, Sfanta Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.      După mulţi ani, moaştele Cuvioasei noastre, Sfanta Parascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu întregi în mormânt şi scoase la lumină spre mângâierea credincioşilor într-un chip ca acesta. Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării. Atunci, un creştin milostiv cu numele Gheorghe, împreună cu alţii, au săpat un mormânt aproape şi au dat de trupul neputred şi plin de mireasmă al Sfintei Parascheva. Dar, neştiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului. Noaptea, însă, a văzut în vis o împărăteasă şezând pe scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre ei îi zise:
– Gheorghe, pentru ce n-aţi luat în seamă trupul Sfintei Parascheva şi l-aţi uitat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a voit s-o preamărească pe pământ?
Apoi şi acea împărăteasă sfântă i-a zis:
– Degrabă să luaţi trupul meu din mormânt şi să-l puneţi la loc de cinste, în biserica satului meu, Epivat!
Auzind clericii despre această minune, îndată au mers la mormântul Cuvioasei Parascheva cu lumânări şi tămâie şi au dus sfintele ei moaşte în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani şi au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli.      Răspândindu-se în toate ţările din jur vestea despre viaţa şi minunile Cuvioasei Parascheva de la Epivat, în anul 1235, sfintele ei moaşte au fost strămutate la Târnovo, capitala Imperiului Româno-Bulgar, unde, de asemenea, au făcut multe minuni. După 160 de ani au fost strămutate la Belgrad, iar după încă 125 de ani le-au luat turcii în robie şi le-au vândut din nou Patriarhiei de Constantinopol, fiind cinstite cu multă evlavie de credincioşi.     În anul 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, terminând de construit frumoasa biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi, căuta să-şi înzestreze ctitoria şi capitala ţării cu moaştele unor sfinţi făcători de minuni. Deci, rugându-se lui Dumnezeu, a auzit de moaştele renumite ale Cuvioasei Macii noastre, Sfanta Parascheva. Şi cum milostivul domn moldovean plătise turcilor o mare parte din datoriile Patriarhiei, în vara anului 1641, patriarhul Partenie i-a dăruit drept recunoştinţă cel mai de preţ odor pe care îl avea – moaştele Cuvioasei Parascheva. Până la Galaţi au fost aduse cu corabia, iar de aici au fost însoţite până la Iaşi de numeroşi clerici, monahi şi credincioşi cu făclii aprinse în mâini. Aproape de Iaşi le-au întâmpinat Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam cu tot clerul şi divanul ţării şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, la 13 iunie, 1641, în sunetul clopotelor şi în armonia frumoaselor cântări duhovniceşti.  

  image003Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Preacuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele.
Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfanta Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cruceau de minunile ce se făceau creştinilor care îi cereau ajutor cu credinţă şi evlavie.     O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, în paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratic, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici.

 Spre sfârşitul secolului XIX, soţia preotului Gheorghe Lateş, din comuna Rădăşeni-Suceava, suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfanta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele sfintei şi-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i se arătă aievea Sfanta Parascheva, în haine albe strălucitoare şi îi spuse:
– Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!
A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.    În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfanta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.   O femeie dintr-un sat aproape de Iaşi era greu bolnavă de stomac. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfanta Parascheva, cerându-i cu credinţă şi cu lacrimi ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
– Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!  

  În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:
– Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Maicii noastre, Sfanta Parascheva!
– Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!
După o oră, femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfanta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile, copila s-a întors sănătoasă acasă.

  Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital la Iaşi pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că afecţiunea pulmonară s-a vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:
– Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!    Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci, mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Cuvioasei, Sfanta Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:
– Mamă, mamă! Aici este Doamne-Doamne?
Mulţumind din inimă pentru ajutor la Sfanta Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.   În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfanta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând soţul acasă, după o oră bate cineva în uşă. Era soţia! Avea chipul palid şi îngândurat.
– Unde ai fost, femeie? Ce ţi s-a întâmplat? a întrebat-o soţul.
– Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului! După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă.
– Femeie, în seara aceasta la ora 8, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam la Sfanta Parascheva pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească.
De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Maicii noastre, Sfanta Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci, de 350 de ani, cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat. Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.
Aşa ştie să ajute Sfanta Parascheva patria ei adoptivă, pentru credinţa fiilor ei!   În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşii se rugau şi înălţau câte o troiţă cu aducerea moaştelor Maicii noastre, Sfanta Parascheva în satele lor.    Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Cuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla cuvioasei este albă de cărţi, de caiete de şcoală şi pomelnice. Putem spune că moaştele cele mai iubite de credincioşi din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.    

Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla sfintei, la 14 octombrie, 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:
– Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Sfanta Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
– Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!
În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Sfanta Parascheva şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfanta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Sfanta Parascheva pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!

Sfanta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi locali care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri”, adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la 3 zile. Încă din ajun se scot în faţa catedralei moaştele Cuvioasei Sfintei Parascheva şi, timp de două zile şi două nopţi, credincioşii stau la rând pentru închinare.
În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, având în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti.
După aceea, se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă.  

Preacuvioasă Maică, Sfanta Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

  Florin CREȘTINUL

VIAŢA SF. PARASCHEVA

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
sfanta-paraschevaDupă ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: „Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi „blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat” şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
220px-Piadosa_Parascheva1Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: „Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, „Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei”. Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: „Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte”.
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: „Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin”.
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: „Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!” A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: „Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!”
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: „Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. „Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!”. După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
sfanta_parascheva_14_octombrie_icoana_31785500Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: „Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!”
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!”. Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?” a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. „Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească”. De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: „Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat”. „Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!”. În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Florin CREȘTINUL

Moaștele Sf. Parascheva au fost mutate la Iași după ce Vasile Lupu a obținut cu galbeni aprobarea de la sultanul Murad, fiul lui Kosem

De fel dintr-un sat trac, Epivata, astăzi Selim Pașa, aflat în zona Constantinopole, Parascheva a trăit pe la prima jumătate a sec. XI, provenind dintr-o familie înstărită. Parascheva mai avea un frate, care avea să devină Sf. Eftimie, Izvorâtorul de mir. Legenda spune că la vârsta de zece ani, mergând la Biserică împreună cu mama ei, Cuvioasa a simțit chemarea de a-L urma pe Hristos. Ieșind din Biserică și-a dăruit hainele ei frumoase unui sărac, înfruntând mustrările celor din jur și asta nu odată. Ajunsă la maturitate Parascheva (Vineri în limba greacă) nu a stat pe gânduri, și-a împărțit averea săracilor și l-a urmat fără șovăire pe Hristos, pornind spre Constantinopol, unde a frecventat bisericile, s-a rugat îndelung, după care a plecat spre Calcedon, iar de aici spre Iraclia din Pont. Când a împlinit 27 de ani, s-a făcut așa că un înger al Domnului i-a spus să se întoarcă în satul de unde plecase, „că acolo se cuvine să-ți dai trupul pământului“. A făcut cale întoarsă spre locurile natale, trecându-și zilele pe lângă Biserica din satul 126638_sfanta-paraschevajpgCalicratia, de unde a plecat în liniște și pace spre Domnul. Lumea a uitat-o dar Cuvioasa Parascheva s-a arătat unor bărbați sfințiți rugând-i să ducă de la ea cât mai departe trupul plin de mireasma cea grea a păcatelor. Au făcut întocmai și când au deschis mormântul Sfintei, au găsit trupul întreg neputrezit din care izvora un miros de mir binefăcător. Moaștele i-au fost așezate la Biserica din Epivata.
Din Epivata, moaștele au fost strămutate în 1223 la Târnovo, iar de acolo la Vidin pe la 1500, apoi – cum povestesc Eftimie și Rafail ca și Melitie al Atenei și Dositei, patriarhul Ierusalimului – la Belgrad și, apoi, la Constantinopol. Tot de la ei aflăm cum Partenie bătrânul, patriarhul Constantinopolului, a dăruit domnitorului Vasile Lupu moaștele Sf. Parascheva pentru banii pe care acesta i-a dat să plătească datoriile Patriarhiei.
În ziua de 14 octombrie 1641 moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, aduse din Constantinopol, erau așezate cu mare cinste de domnitorul Vasile Lupu în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași, ctitoria sa. Dimitrie Cantemir descria procedura: „Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnului Moldovei, Vasile, să strămute sfintele moaște din biserica patriarhească a Constantinopolului și le-a câștigat acestora pentru cele înalte și multe binefaceri și slujbe făcute Bisericii celei mari, că a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta Otomană ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaște. Iar toată strămutarea este zugrăvită pe peretele de miază-zi a Bisericii Trei Ierarhi.“ Cum la turci era interzis a strămuta un mort pe o distanță mai mare de trei mile, Vasile Lupu a cumpărat acest drept de la sultanul în funcție, fiul lui Kosem. 

 Kosem, al cărei nume de fată era Anastasia s-a născut în jurul anului 1590, în Grecia ca fiică a unui preot ortodox din insula Tinos. A fost cumpărată ca sclavă de către guvernatorul otoman al Bosniei și a fost oferită, ca dar, de acesta, la vârsta de cincisprezece ani, curții otomane, devenind soția prințului Ahmed I. Fata a fost islamizată, numele ei fiindu-i schimbat, potrivit documentelor lui Pietro della Valle, în Kosem („pleșuv”), pentru că avea „pielea moale și fără păr”.

   Născută ortodoxă, nu e exclus ca aprobarea plecării importantelor moaște din Istanbul să fie mâna influentei sultane Kosem care îl manevra pe Murad al IV-lea, încă de la vârsta de 11 ani când urcase pe tron.

 Florin CREŞTINUL

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva. Ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva

Ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva. Credincioşii o sărbătoresc pe 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei. Tradiţiile şi obiceiurile pentru această zi s-au păstrat de-a lungul timpului, iar Libertatea îţi spune ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva. În data de 14 octombrie a fiecărui an, credincioşii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva. În această zi, pe lângă faptul că se ține post, nu se munceşte şi, în tradiţia românească, este ziua în care se prezice starea vremii. 

sf_parascheva_iasi_59387100 În popor se spune că Sfânta Parascheva îi fereşte pe oameni de boli, de grindină,  şi pe copii îi apără de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri.  De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici acasă, pentru a te feri de    bolile de ochi şi durerile de cap;   

La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva. De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână, spune o vorbă din popor. Fetele, care doresc să respecte tradiția, țin cont de această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. Sfânta apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei;

De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce;  De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea. Astfel, dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând. Ciobanii, dimineața, caută să vadă cum s-au culcat oile: dacă stau grămada, iarna va fi grea; dacă stau împrăștiate, va fi ușoară.

Georgeta AMBERT

Mari minuni săvârșite de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva este unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății și, fără îndoială, printre cei mai iubiți. Și asta mai ales ca urmare a harului său nemăsurat, grație căruia a săvârșit nenumărate minuni atât în timpul vieții cât și după moarte.

Creștinii se strâng la racla sa nu doar pe 14 octombrie, atunci când este prăznuită sfânta, ci zi de zi, cu speranța în suflet că problemele lor își vor găsi rezolvarea. Iar sfânta nu le-a înșelat niciodată așteptările și a dat grabnic curs rugăciunilor fierbinți ale acestora.   

646x404O femeie sărmană, de la țară, i-a cerut ajutorul sfintei întrucât cineva îi furase vaca, unica avere pe care o deținea. A lăsat un pomelnic, s-a închinat la moaștele sfintei, după care a plecat. S-a reîntors, însă, după doar o săptămână, pentru a-i mulțumi sfintei care a ajutat-o să-și recupereze vaca, pe care a găsit-o la trei sate distanță.   

O studentă la Stomatologie făcea practică într-o clinică. Într-un moment de neatenție, și-a lăsat poșeta nesupraveghetă pe birou. Pacientul aflat în acel moment în cabinet a profitat de neatenția acesteia și i-a sustras o sumă importantă de bani și un ceas de mână. Când a constatat lipsa lucrurilor, tânăra i-a cerut ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva. I s-a închinat, s-a rugat și a lăsat un pomelnic.      La doar trei zile de la această întâmplare, un om în vârstă intră în cabinetul medical și îi înapoiază tinerei studente lucrurile dispărute. Acesta i-a mărturisit că e tatăl tânărului care a furat acele lucruri, și-a cerut iertare în numele fiului său și i-a povestit că atunci când a descoperit acele lucruri la fiul său, l-a bătut până i-a spus de unde le-a furat.

Sfânta Cuvioasă Parascheva ajută fetele nemăritate să-și găsească alesul

sfanta-cuvioasa-paraschevaO farmacistă de 32 de ani își dorea foarte mult să se căsătorească, însă norocul în dragoste o ocolise. Rugăciunea îndreptată către Sfânta Parascheva i-a înlesnit întâlnirea cu un medic văduv. Într-o primă fază, relația lor nu părea a fi serioasă, întrucât printre calitățile medicului nu se număra fidelitatea.     

Dezamăgită de turnura pe care au luat-o lucrurile, tânăra a continuat să se roage Sfintei Parascheva. Peste câteva zile, medicul nu doar că s-a reîntors la ea, dar a și mers la familia ei și a cerut-o de soție.         O tânără ardeleană mai avea puțin timp până să facă nuntă. Numai că lucrurile au luat o turnură neașteptată, iar tânărul a fugit înainte de nuntă și s-a căsătorit cu o altă femeie. Distrusă de durere, tânăra s-a dus la Iași, la Mitropolie, unde s-a închinat la moaștele sfintei și a dat un pomelnic.      La distanță de doar o lună de zile, a cunoscut un bărbat cu care s-a căsătorit și cu care este fericită.

Sfânta Parascheva dă grabnic ajutor la examene

pelerinaj_52947900O femeie avea o fată care trebuia să suțină bacalaureatul. Din păcate, fata nu se pregătise suficient, iar mama a decis să vină împreună și să se roage la Sfânta Parascheva. Fata nu știa nicio rugăciune, așa că nu a făcut decât să îngenuncheze în fața raclei și să-i spună sfintei că se teme foarte mult de proba la limba română întrucât nu a învățat decât un singur autor. Sfânta a făcut și pentru ea o minune, astfel încât la examen i-a picat exact ce învățase și a luat o notă mare.      O doctoriță avea o fiică ce picase la un examen și risca să repete anul. Doctorița a alergat cu lacrimi în ochi la moaștele sfintei pentru a-i cere ajutor pentru fiica ei. Acolo s-a întâlnit cu o fostă pacientă și căreia i-a spus problema ei. Întâmplarea făcea ca pacienta să aibă un fiu care era prieten cu profesorul care o picase pe fată. A fost suficient ca tânărul să vorbească cu profesorul pentru ca acesta să o reexamineze pe studentă. La a doua încercare, aceasta a luat examenul și a promovat în anul următor. Alte minuni săvârșite de Sfânta Cuvioasă Parascheva privesc găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe, mutarea într-un alt oraș. Cunoști și alte minuni făcute de sfântă? Ai fost martoră la astfel de minuni?

 Florin NAHORNIAC

Sfânta Parascheva, protectoarea Moldovei – Legende, obiceiuri şi tradiţii. Ce nu este bine să faci

SFÂNTA PARASCHEVA. TRADIŢII, OBICEIURI.  Pe 14 octombrie Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Cuvioasa Maica Parascheva, cunoscuta in popor si sub numele de ,,Sfanta Vineri” sau ,,Vinerea Mare”-
Potrivit uneia dintre legende, se spune ca o hoarda de tatari a pus mana pe o fata frumoasa, Parascheva, vanduta apoi la haremul unui pasa. Pasa a vrut s-o induplece cu diferite daruri sa-i fie nevasta, dar ea n-a vrut cu niciun chip. Sultanul a vrut sa profite de ea cu sila, dar fata a fugit. Soldatii trimisi sa o prinda au gasit-o, dar ea s-a prefacut in izvor. Intr-o alta legenda se spunea ca Paraschiva a fost chinuita de pagani, intr-o vineri, numai sa se lase de credinta si, de aceea, indiferent de ziua in care cade sarbatoarea Sfintei Parascheva, ea se numeste ,,Vinerea Mare”.
sfanta-parascheva-obiceiuri-legende-traditii-335320SFÂNTA PARASCHEVA. TRADIŢIIOBICEIURI.  Satenii intorc carul cu protapul in fundul ograzii, caci se pregatesc de iarna;
In aceasta zi se implinea sorocul vacarilor, ciobanilor, pandarilor si se da drumul tarinii si luncii, vitele umbland peste tot. Se organizeaza turmele pentru iernatul transhumant, incepe coborarea oilor in zonele de iernat, se angajeaza ciobani pentru noul sezon pastoral, se slobod berbecii la turmele de oi, pentru prasila, si se organizeaza iarmaroace de toamna unde se valorifica produsele turmelor de oi;
Se fac praznice pentru morti si se impart ofrande; incep pregatirile de iarna.
Fetele tin ziua spre a fi cinstite precum cuvioasa Paraschiva; O sarbatoresc toti membrii comunitatii spre a se face bucatele, a fi bogat in roade anul ce vine;
Ciobanii duc oile la vale, spre locuri necuprinse de iarna aspra si nu cioplesc nimic de Sf. Parascheva, sa nu le iasa mieii tarcati;
In aceasta zi se obisnuieste sa se cumpere scoarte, velinte si cojoace.
Nu se lucreaza in aceasta zi, fiind primejdie de boli; nu se coase, fiind rau de trasnet, de grindina, de boli de ochi si de cap: Cine coase sau toarce in aceasta zi va face negei la mana.
Se credea ca asa cum e vremea la Vinerea Mare va fi pana la Sf. Dumitru; Cum este ziua, frumoasa sau mohorata, asa vor fi si celelalte sarbatori de peste an;
Daca toamna nu ploua pana la Cuvioasa Parascheva, atunci se pune iarna curand;
Ciobanii, dimineata, cauta sa vada cum s-au culcat oile: daca stau gramada, iarna va fi grea; daca stau imprastiate, va fi usoara;

 Elena TURCULEANU

Predică la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Ea pururi mijlocește pentru toți, care o cheamă în ajutor, atingându-se de sfintele ei moaște. Izvor de sfințenie izvorăște cea purtătoare de putere dumnezeiască, care a biruit firea și legile omenești, și care, cu multă milă, privește către toți cei care o cheamă în ajutor.

15331477710_443374501f_oAn de an, la 14 octombrie, mulțimi nesfârșite de credincioși, iubitori de Dumnezeu și de sfinți, pornesc, de departe, spre a se închina și atinge de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care, din anul 1641, se află în vechea cetate a Moldovei, și fostă capitală, Iași. Ce pune în mișcare această masă, enorm de mare, de oameni? De unde puterea, prin care biruiesc frigul, ploaia, oboseala, nopțile, zilele, în care așteaptă, plini de răbdare, să se atingă de sfintele moaște? Câte generații de oameni s-au perindat, de-a lungul timpului, în ciuda suferințelor și încercărilor, care au marcat această parte de țară, și, cu răbdare, credință, au îngenuncheat, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, luându-o ajutor, mijlocitoare și apărătoare în rugăciunile lor? Zilnic, Sfânta Parascheva este mângâiere și încurajare pentru atâtea suflete obosite, în luptă cu greutățile vieții. Darul sfințeniei, pe care l-a dobândit sfânta, se revarsă, precum razele soarelui, care luminează și încălzește pe toți, cei răi și cei buni, cei drepți și nedrepți.   

Puterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care neîncetat lucrează în sfinții Săi, ne cheamă să cunoaștem viața, și să urmăm credința, celei ce și-a aprins candela sufletului, pregătindu-se să întâmpine intrarea în veșnica Împărăție, cu lumina faptelor bune, care, în fața dreptei Judecăți, biruiesc, pentru toți cei care s-au ostenit a le împlini.   

 ips-hietotheos-vlachos-inchinare-moaste-sf-paraschevaSfintele moaște apără țara, și pe fiecare, ce se apropie, cu credință și rugăciune, spre mângâiere, ajutor și sprijin. Cine nu s-a bucurat de mângâierea sfintei? Cine nu a simțit puterea rugăciunilor ei, ajutorul și mângâierea ei, în timpuri de mari încercări și grele ispite? O comoară mare s-a dăruit neamului creștinesc, sfintele moaște ale Cuvioasei, care, înainte de a fi aduse aici, avea foarte multe biserici închinate, peste tot, în această țară. Puterea și prezența ei a încurajat, în toată istoria acestui neam, a hrănit, la vremuri, de mari lipsuri, a adus pacea în vremuri de războaie, a vindecat, în timpuri de boli incurabile, a mângâiat, încurajat și întărit în credință.

Numele Sfintei exprimă și arată că viața ei a fost o continuă pregătire pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe care L-a slujit din copilărie, în smerenie, bunătate, facere de bine, răbdare, rugăciune și dăruire totală.  Să zăbovim câteva clipe asupra vieții acestei mari Sfinte, mult folositoare, și milostivă pentru toți, care, cu evlavie, o cinstesc, după vrednicie!   

  Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata, din Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, într-o familie de creștini evlavioși, care au educat-o pe calea Bisericii și a învățăturii Sfintei Evanghelii. Din copilărie, având o inimă plină de compasiune și milă, față de cei lipsită și săraci, își dezbrăca propriile haine, dăruindu-le celor din nevoi. Prezența ei era bucuria săracilor și mângâierea celor întristați. Părinții ei au început să-și arate nemulțumirea față de atitudinea Sfintei, dar ea a rămas statornică, pe calea faptei celei bune. După moartea părinților ei, mergând pe aceeași cale a milostivirii, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, pe care le-a auzit în biserica satului, au mișcat-o, definitiv, pe calea slujirii, cu sufletul și trupul, cu toată viața și puterea ei, fiind stăpânită de chemarea și lucrarea Duhului Sfânt, a înțeles că a venit timpul asumării crucii și urmării lui Iisus Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte, care sunt o invitație și un program de viață nouă, au întors sufletele pe calea vieții, au câștigat inimi obosite și descumpănite, au făcut sfinți și drepți, care au înțeles că viața lor are un singur sens, mântuirea sufletului. Ce ar putea da omul, în schimb, pentru sufletul său?   

Sfânta a înțeles, împreună cu fratele ei, viitor episcop, că nimic nu-i mai poate opri, în a-și asuma drumul crucii și bucuria învierii. De aceea, a împărțit averea moștenită de la părinți, săracilor, precum oarecând marele Antonie, lauda și cununa monahilor, și a plecat într-o mănăstire lângă Constantinopol, aici ducând o viață în deplină rugăciune, credință, ascultare și desăvârșită evlavie. Luptele date de cel rău pentru a o birui s-au arătat neputincioase, Sfânta, cu puterea crucii, cu asumarea credinței, și cu biruința rugăciunii, a învins, lăsând rușinat pe cel ce „răcnește ca un leu să ne înghită pe toți” (I Petru 5, 8).

vesmantul-sfintei-cuvioase-parascheva-3Din această mănăstire a plecat la Locurile Sfinte, închinându-se la mormântul, cel dătător de viață, al Domnului. De aici, a plecat în pustiul Iordanului și, într-o mănăstire de călugărițe, s-a nevoit cu rugăciuni, lacrimi și desăvârșită pocăință. Smerita Cuvioasă a biruit, și aici, greutatea pustiului, arșița nesuferită a zilei și răcoarea nopților, lipsa de hrană și apă, dar și încercările din partea celui rău, care încerca, și aici, să-i dea mereu lupte necontenite, pe care, cu puterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care oarecând l-a biruit, cerându-i: „Înapoia Mea, Satan, Domnului Dumnezeu să te închini și numai Lui să-I slujești” (Matei 4, 10), l-a biruit, rămânând pe calea ce și-a asumat-o, aceea de a sluji și vesti puterea rugăciunii și a evlaviei.

După multe și neobosite osteneli, Sfânta, printr-o descoperire dumnezeiască, se va întoarce în patria ei, Epivat. La vârsta de 27 de ani a plecat din această lume trecătoare, în lumea cea veșnică, plină de fapte bune și cu lumina candelei aprinsă spre întâmpinarea Mirelui ceresc, Căruia și-a închinat întreaga ei viață. 

După ce a fost îngropată, Dumnezeu a preamărit sfintele ei moaște, când s-a arătat, de multe ori, în vis, episcopului locului, cerându-i să o strămute de acolo, deoarece alături de ea, trupul unui oarecare păcătos, răspândea multă respingere și nefirească odihnă. Cum putea întunericul să biruiască lumina? Cum putea lucrarea lui Dumnezeu să rămână necunoscută? Cum era posibil ca roadele credinței să rămână ascunse? Și așa, săpând în pământ au aflat trupul sfintei întreg, plin de mireasmă, iar mulțime de bolnavi dobândeau vindecare. Puterea Mântuitorului Hristos a arătat că cel ce-L urmează, câștigă viața cea veșnică, iar slava, pe care El a primit-o de la Tatăl, a dat-o și celor ce-L iubesc, prin împlinirea poruncilor Lui. Descoperirea sfintelor moaște a fost un dar neprețuit pentru mulți creștini, fiecare dorind să dobândească această mană cerească, care să astâmpere foamea și setea după sfințenie. De aceea, Sfânta a fost luată și dusă în orașul Târnovo, pe atunci capitala Imperiului condus de dinastia Asan, a româno-bulgarilor. După ce turcii au cucerit mare parte din Peninsula Balcanică, au fost strămutate în orașul Belgrad. Aici, au stat vreme de 200 de ani, ca apoi să fie duse în Constantinopol, în biserica Patriarhiei Ecumenice, greu încercate de suferințe, lipsuri, prigoniri din partea turcilor musulmani, care mereu, în fanatismul și extremismul satanicesc, au trecut, prin sabie, sânge creștinesc, curmând viața multor patriarhi și mereu cerând biruri, care nu mai puteau fi plătite niciodată.   

 Sabia păgânătății, în anul 1453, a distrus cetatea marelui Constantin, iar de atunci, secole întregi, au luptat împotriva Bisericii și adevărului Mântuitorului și a sfinților Săi. Din acele clipe, demne de tânguire, s-a distrus cultura, civilizația, mediul și puterea creștinismului Răsăritean, în locul lor venind corupția, samavolnicia, iresponsabilitatea și brutalitatea, care au intrat în toată partea aceasta geografică a lumii.

Fiind situația Patriarhiei Ecumenice extrem de grea, când sabia turcului amenința cu distrugerea, luminatul voievod Vasile Lupu (1634-1653), iubitor de Dumnezeu, pace și cultură, a plătit toate datoriile Patriarhiei către turci. Ca semn de recunoștință și mulțumire, Patriarhia a trimis moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 1641, domnitorului milostiv și iubitor de sfinți, Vasile Lupu, în ziua de 23 iunie.      Din viața ei plină de dăruire, în mod deosebit, două fapte atrag atenția tuturor, cerându-se a fi urmate: în primul rând, dreapta credință, prin care a biruit încercările răului, și, în al doilea rând, dreapta viețuire, plină de fapte bune, către toți cei din nevoi. Aceasta cere Mântuitorul Iisus Hristos de la noi, credința și fapta cea bună, cea dintâi, fără cele de a doua, moartă este (Iacov 2, 26).

Pentru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Parascheva a renunțat la cele trecătoare, s-a curățit pe sine, precum un diamant, scos din adâncurile pământului, s-a identificat cu cei din nevoi, slujindu-i și ajutându-i, devenind o lumină, care luminează veacuri întregi, toate generațiile ce se perindă lângă sfintele ei moaște. Virtuțile dobândite de Sfânta, mult ocrotitoare, au fost dobândite din nevoințele și luptele necurmate, cu darurile credinței, rugăciunii și răbdării.  Aceste virtuți, suntem chemați și noi să le urmăm, viața Sfintei devenind model de urcuș, pentru fiecare creștin. Ea pururi mijlocește pentru toți, care o cheamă în ajutor, atingându-se de sfintele ei moaște. Izvor de sfințenie izvorăște cea purtătoare de putere dumnezeiască, care a biruit firea și legile omenești, și care, cu multă milă, privește către toți cei care o cheamă în ajutor. 

Un mare dar, de preț, avem în mijlocul nostru, sfintele ei moaște, care neîncetat, lucrează minuni, tuturor celor ce, cu credință, o cinstesc. Câți bolnavi nu s-au vindecat, venind la ea și cerându-i ajutorul, câți nu au găsit mângâiere și sprijin, câți nu au fost călăuziți spre o viață plină de bunătate și credință?     

Aprinzându-ne, în suflete, credința cea lucrătoare, în fapta cea bună, să strigăm„Bucură-te Parascheva, mult folositoare, ocrotitoarea celor ce, cu evlavie se închină și cinstesc moaștele tale!

Florin NAHORNIAC

Sfânta Parascheva luptă pentru nașterea de prunci sănătoși

Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.                                          

Eu și soțul eram doi tineri căsătoriți, la început de drum. Am rămas însărcinată foarte repede, iar când mi-am calculat data probabilă a nașterii pruncului meu, m-am uitat pe calendar și… acea zi era chiar 14 octombrie, ziua de sf-parascheva-pr-arsenie-boca2prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sarcina a început să se dezvolte, însă curând au apărut și complicațiile. La un interval de trei săptămâni, eram internată pentru oprirea contracțiilor.

Apoi, am fost supusă unei intervenții de cerclaj – efectuată pentru a ajuta la închiderea colului uterin, pentru menținerea sarcinii. După alte câteva luni de internări și tratamente, doctorii au hotărât să îmi scoată firul de cerclaj, care ar fi trebuit să ducă la nașterea prematură, din cauza contracțiilor. Cu toate acestea, au trecut două luni și jumătate, iar nașterea nu se mai producea. Una dintre surorile mele mi-a zis: „Stai liniștită, că pe fata ta o apără Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Se apropia ziua Sfintei, și eu tot nu nășteam.

Într-o zi de joi, la control, doctorița mi-a spus că totul este în regulă și că, dacă nu se va produce nașterea până luni, voi intra în operație pentru cezariană. Zilele au trecut, era deja duminică și nu intervenise nicio schimbare. Mi-am pregătit cele de trebuință pentru spital, iar noaptea, la ora 1.10, m-am trezit cu contracții foarte puternice, la interval de cinci minute. Am sunat medicul care îmi supraveghease sarcina, însă pentru că era noapte și dorea să doarmă, m-a trimis la spital.

Am stat în travaliu 12 ore de chin și suferință. Afară începuse o ploaie torențială, iar ploaia bătea spre fereastra salonului unde eram internată. Apa se prelingea pe sub geamurile termopan, încât și medicii care veneau să mă consulte se mirau cum de intră apa în camera respectivă.

Doctorița refuza să-mi mai facă cezariană, pe motiv că nu are rost, pentru că totul era în regulă. Primul meu gând s-a îndreptat către Sfânta Parascheva, simțeam că și ea se lupta pentru copilul meu și pentru mine.

După îndelungate dureri și insulte suferite din partea personalului medical, câteva cadre medicale s-au urcat pe abdomenul meu, pentru că fătul nu putea să se nască. Doctorița s-a hotărât să folosească un forceps pentru a extrage bebelușul. Am simțit o durere foarte mare, doctorița a aruncat ustensile pe jos, apoi am văzut-o cu bebelușul în brațe, dar copilul nu plângea. Am întrebat imediat de ce nu plânge fetița, însă nimeni nu mi-a răspuns nimic. Copilul înghițise lichid amniotic. Doctorița deja era într-o stare disperată, văzând că nu pot să nasc normal și nici nu mai era timp pentru cezariană.

După câteva minute de tăcere, am auzit glasul copilului meu, Ana-Maria Parascheva! Atunci, am înțeles că Sfânta Parascheva ne iubește și s-a luptat pentru noi, pentru mine și pentru fetița mea.

Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copilsănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații.

Fetița mea are acum 11 ani și șase luni, iar între timp ne-a mai dăruit Dumnezeu și un băiețel de șapte ani. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.

Multe minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva ni s-au arătat până în prezent, iar noi știm că ea este mereu în preajma noastră. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea noastră, îți mulțumim și te iubim!

Maria ANGHELACHE

EDITORIALUL EDIȚIEI: VAI DE CAPUL NOSTRU DRAGĂ LUME EUROPEANĂ

Bine v-am găsit la acest nou editorial. Ne aflăm în pragul Marii Sărbători Naționale de la 1 Decembrie 1918. Este păcat că la o asemenea sărbătoare poporul român nu știe să-și străngă răndurile și să dea cu corupția și corupții de pâmănt. Acum trebuie înțelegem de Liviu Dragnea nu le spune nimic corupților din arcul guvernatal PSD-ALDE. Liviu Dragnea continuă ,,marșul triumfal spre marea corupție iar acesta se face că plouă

                                            ,,Ca prostu’“

Domnull Dragnea ar trebui să facă pasul „în lateral“ cerut în scrisoarea celebră a „dizidenților“ PSD. Ar fi, desigur, și spre binele nostru. Numai că domnia sa a declarat ferm că nu vrea „să iasă din politică și din viață ca prostu’“.

1Fără îndoială, Liviu Dragnea are ceva din Ceaușescu sau din Stalin – chiar dacă împrejurările, din fericire, nu-i permit să se manifeste pe deplin ca atare. Are o mare capacitate de manipulare a oamenilor din partid, prin care reușește să lichideze opoziția internă și apoi să-i excludă pe opozanți unul câte unul. (Ce s-a întâmplat după CEx e o dovadă. „Răsculații“ au tăcut, unii, precum N. Bădălău, par a se fi cumințit de-a binelea. Se pare că amenințarea de a se găsi în afara partidului – și deci și a privilegiilor pe care acesta le oferă – i-a liniștit.) Mai presus de toate însă are o viziune paranoidă sau conspiraționistă asupra lumii, care, în ochii lui, explică totul și mai ales îi justifică propriile eșecuri.

 Cum se știe, formule echivalente celei de „stat paralel“ au fost utilizate de Trump, de Putin, de Erdoǧan, de Netanyahu, de Orbán. La anumiți politicieni se vede însă „barba postișă“, adaosul, jocul actoricesc bine studiat și recomandat de consilierii politici. Se vede că nu cred ei înșiși în această invenție propagandistică. Nu și d-l Dragnea. Sentimentul meu este că el e convins că „e vânat“, după cum spune. De cine? De cine nu este? – ar fi o întrebare mai potrivită. A fost întâi Kövesi. A scăpat de ea. A fost Coldea. A plecat. Au apărut în schimb substituți: Augustin Lazăr, Cristina Tarcea și alți câțiva. Vor fi – pesemne – și ei înlăturați. Mai este Iohannis. Înlăturarea lui e mai dificilă și, de fapt, a devenit aproape imposibilă. Dar, chiar dacă ar fi înlăturat, putem fi siguri că inamicul „din umbră“ ar reveni la atac din alt punct. Deocamdată sunt oricum și alții – mulți și puternici: multinaționalele, care îi plătesc pe protestatari (și cărora trebuie să li se arunce un os, adică niște redevențe consistente, când vine vorba despre Legea offshore). Acum au scos capul și funcționarii din ministere care, din scrupul profesional, teamă sau indolență, chipurile „țin legile“, întârziind executarea „programului de guvernare“. Aici d-l Dragnea pesemne că regretă că nu-i poate direct împușca, acuzându-i de sabotaj, cum ar fi făcut Stalin, sau măcar trimite la „munca de jos“, cum ar fi făcut Ceaușescu. Dar „statul paralel“ este desigur dirijat „din extern“ – zice d-l Dragnea. De acolo au sosit protestatarii – pardon, „protestanții“, Dăncilă dixit – pe 10 august, care, vezi bine, erau drogați și aveau pregătire paramilitară, pe lângă bani ilegali. Ei au încercat să dea o lovitură de stat cu peturi și câteva pietre, anihilată oportun cu lacrimogene de jandarmii d-nei Dan. În general, străinătatea e de vină pentru toate necazurile: Uniunea Europeană, din cauza minciunilor debitate de „șobolanii“ domestici, amenință să treacă de la inocentul „urmărim cu îngrijorare“ la acțiuni contondente, numite „Articolul 7“. Degeaba d-na Dăncilă, expediată de urgență la Bruxelles, a explicat situația în mod competent, „așa cum i s-a spus“ șefului ei. Se pare că uneltirile „statului paralel“ triumfă mereu la Bruxelles sau la Washington. Nu-i întâmplător: pentru conștiința paranoidă, conspirația este ori universală, ori nu este deloc. Și cum a doua alternativă e nereală, așa cum oricine ar recunoaște-o, în mod logic rămâne valabilă cea dintâi.

 Dar de unde știe Dragnea de aceste uneltiri? Spre deosebire de predecesorii săi comuniști, el încă nu controlează serviciile de informații. Atunci? „I s-a spus“ ori „s-a vehiculat în spațiul public“ (asta înseamnă Antena 3 sau RTV). „A fost informat“, de exemplu, despre cei patru „turiști“ de la Hilton care voiau să-l asasineze, dar n-a făcut plângere penală de frică să nu fie trădat. În SPP și STS n-are încredere. SRI și SIE îl induc în eroare. Tăriceanu, pe care l-a salvat și l-a făcut președinte al Senatului, se târguie. Tudorel Toader, proptit de Tăriceanu, face nazuri. Cică n-ar vrea să semneze cu mâna lui OUG cu grațierea și amnistia; iar recomandările pe care i le-a făcut cu privire la rezolvarea problemei „completului de cinci“ de la Înalta Curte care urmează să-l judece sunt trageri de timp. Pe scurt, „prietenii“ și aliații fie au trădat deja, pactizând cu dușmanul (ca d-na Firea), fie chiar în acest moment trădează, fie vor trăda cu siguranță în viitor. Până și blânda, cumintea d-nă Vasilica Viorica pare-se că ezită să semneze OUG respectivă! Răspunsul este să-i supravegheze pe actualii și pe viitorii trădători, fie și cu ajutorul unor „servicii private“, sau să se folosească intens de orice delațiune. Sau să-i dea afară, când poate.

Nu știm dacă d-l Dragnea a mai citit ceva în afara, desigur, programului de guvernare. Dar dacă l-ar fi citit pe Machiavelli, ar fi aflat (în Principele) că florentinul recomanda „principelui“ să-și lichideze toți inamicii dintr-o lovitură, nu pe rând. Acum e prea târziu pentru Dragnea și, apoi, oricum, metoda e învechită, căci pe vremea lui Machiavelli nu existau consilieri israelieni care să fi inventat „statul paralel“. De fapt, Machiavelli mai avea unele naivități: nu înțelesese că pentru conducătorii cu viziune paranoidă nu există „toți“ inamicii, din simplul motiv că numărul acestora este fără sfârșit sau el se reface continuu, precum capetele Hidrei din Lerna, oricât de multe ar fi fost tăiate.

gandConcluzia este una singură: spre binele său – pentru a nu mai avea coșmaruri, suspiciuni de trădare și de asasinat, spre a trăi liniștit și împăcat –, fie și pentru doar un an-doi, într-o celulă model, după care ar putea urma un autoexil prosper prin Brazilia – d-l Dragnea ar trebui să facă pasul „în lateral“ cerut în scrisoarea celebră a „dizidenților“ PSD. Ar fi, desigur, și spre binele nostru. Numai că domnia sa a declarat ferm că nu vrea „să iasă din politică și din viață ca prostu’“. Despre ieșirea din politică „ca prostu’“ nu știm multe și nici dacă, sau nu, o poate evita, având în vedere că nici mulți „deștepți“ n-au evitat-o. Însă în cealaltă privință lucrurile sunt clare și, ca atare, îi recomandăm resemnarea: fiindcă înaintea morții suntem cu toții niște proști.

Dragnea, întrebat despre ROEXIT: PSD este un partid profund european

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat dacă se dorește ca România să urmeze exemplul Marii Britanii și să iasă din Uniunea Europeană, după ce unele voci controversate, între care și deputatul PSD Cătălin Rădulescu, au declarat că un „RoExit” ar putea fi o soluție de luat în calcul.

Dragnea a respins o astfel de idee și a susținut ca „PSD e un partid profund pro-european”, dar că își dorește ca Uniunea Europeană să „respecte drepturile României”.

„PSD este partidul care a condus guvernul care a încheiat negocierile de aderare la UE. PSD e un partid profund pro-european și nu va accepta niciodată să se abată de la drumul european. Asta nu înseamnă că nu avem dreptul de a ne exprima dorința de a legifera, dreptul de a avea acces la liber circulație a persoanelor. Faptul că suntem pro-europeni nu înseamnă că nu avem dreptul să cerem aceste lucruri”, a comentat liderul PSD.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu le-a cerut demisia preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, după ce aceștia au criticat modificările aduse la Legile Justiției și la Codurile penale. „Eu sunt din ce în ce mai eurosceptic. Modul asta de a trata şi de a cere ca să faci cum vor ei, că ei sunt cei care hotărăsc legislaţia într-o ţară şi noi trebuie să facem cum spune Juncker sau Timmersmans este un mod greşit. Eu nu cred că este bine pentru ţările care sunt membre în comunitatea europeană”, a spus Rădulescu.

Liviu Dragnea contestă sechestrul pe avere pus de procurorii DNA în dosarul Tel Drum

Liderul PSD, Liviu Dragnea, contesta sechestrul pe avere pus de procurorii DNA in dosarul Tel Drum. Este vorba de cazul in care este acuzat de constituirea unui grup infractional organizat, de fraude europene si abuz in serviciu, fapte care ar fi fost comise in perioada in care era presedintele Consiliului Judetean Teleorman (2000-2012).

Contestatia a fost depusa saptamana aceasta de Liviu Dragnea, pe 2 octombrie, iar primul termen a fost stabilit pe 10 octombrie, scrie Ziare.com.

In acest dosar, procurorii DNA au pus sechestrul asigurator pana la concurenta sumei de 127.547.366 lei, aproximativ 28,2 de milioane de euro, prejudiciul retinut in cazul liderului PSDMasura a fost pusa pe toate bunurile mobile si imobile aflate in proprietatea politicianului: un teren de aproape 3.000 de metri, hotelul Turris din Alexandria, un apartament situat in Turnu Magurele de 80 de metri patrati, doua masini (Skoda Superb si BMW X5) si mai multe sume de bani aflate in conturile lui Liviu Dragnea.

image-2018-05-24-22468841-70-liviu-dragneaEste pentru a doua oara cand Liviu Dragnea contesta masurile asiguratorii din acest caz. O cerere similara a fost respinsa de Inalta Curte pe 29 noiembrie 2017, după ce Dragnea s-a plâns că nu are bani pentru copiile dosarului său după ce DNA i-a pus sechestru asigurator si popriri pe conturi. 

„Ca sa iau o copie scrisa, in forma scrisa, pe hartie, ma costa peste un miliard de lei (100.000 de lei – n.red.) si va mai spun ceva: cei care gestioneaza dosarul sunt cei care mi-au cerut si mi-au pus sechestru. Singurul venit pe care il am este indemnizatia de la Parlament (16.675 lei – brut pe luna) . Nici aia intreaga, doua treimi”, s-a plâns Dragnea la vremea respectivă. 

Timmermans, temă lui Dăncilă: să explice cum e cu modificările care încalcă normele europene

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, ii solicita premierului Viorica Dancila ca pana la 1 noiembrie sa raspunda la un set de 18 intrebari punctuale privind modificarile codurilor penale si de procedura penala. Intrebarile arata ca potrivit CE aceste modificari ar putea incalca trei directive europene foarte importante.

 După ce a declarat în fața Plenului Parlamentului European că nu a venit „să dea socoteală”, iar apoi a spus presei că nu acceptă niciun „to do list”, premierul Viorica Dăncilă s-a trezit cu un set de 18 întrebări de la al doilea om din Comisia Europeană, la care nu poate evita să răspundă.

 Scrisoarea care contine in anexa chestionarul cu cele 18 intrebari i-a fost trimisa dnei Dancila in data de 4 octombrie si este o continuare a dezbaterii din Parlamentul European in privinta Romaniei, au explicat surse politice pentru Ziare.com.

Chestionarul detaliaza cele mai delicate modificari ale codurilor penale si verifica impactul lor asupra anchetelor penale.

646x404 (1) Prima intrebare vizeaza modificarea articolului 305 din CPP, referitor la inchiderea investigatiei penale dupa un an, daca nu a fost identificat un suspect in cauza. CE doreste sa stie in ce conditii investigatia poate continua si in ce masura victimele infractiunii investigate pot contesta decizia de inchidere a dosarului, conform art 11 din Directiva Europana 29/2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor criminalitatii.

 Celelalte intrebari vizeaza intre altele modificarile la articolele 307, 99, 92,145,249,15,103,146,223,249,153 din CPC, 175, 16, 154, 155, 295, 297 din CP. Toate intrebarile unt tehnice si arata o perfecta intelegere a legislatiei penale din Romania, dar si a efectelor pe care fiecare dintre modificari le poate avea.

 Pe langa Directiva 29, exista temeri ca sunt incalcate si directivele 1371/2017 privind combaterea fraudelor indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal precum si Directiva 42/2014 privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana.

 In cazul incalcarii unei directive europene, impotriva statului care a comis incalcarea este declansat mai intai infringementul, dupa care, in cazul neconformarii in continuare, urmeaza actiunea la CJUE. Romania este deja actionata in fata Curtii de Justitiei a UE pentru neaplicarea directivei pentru combaterea spalarii banilor.

 Gral de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Mesajul mitropolitului Banatului, cu privire la referendumul din 6 şi 7 octombrie. „Familia este o instituţie sacră, un templu sacru“ Citeste mai mult: adev.ro/pfeqcm

ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, a ţinut să transmită mesajul său românilor care vor participa la referendumul în care vor răspunde dacă sunt de acord cu schimbarea unui articol din Constituţie, cu privire la căsătorie.

646x404Iată mesajul mitropolitului Banatului, Ioan Selejan:   “Dumnezeu l-a creat pe om liber, dar şi responsabil. Libertatea a fost unul din darurile primite de om, pe care acesta l-a gestionat, poate, cel mai greu. Acest dar îl duce pe om la asemănarea cu Creatorul său, dar folosindu-l fără înţelepciune, îl pune într-o altă ipostază, aceea de potrivnic iubirii Sale.   Realitatea nu are timp, ea transcende timpul, iar prin Hristos  şi omului i se dă această posibilitatea de a transcende timpul şi de a urca în corabia veşniciei lui Hristos. Azi asistăm parcă la o implozie a istoriei şi fără să ne dăm seama ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului şi a depărtării de Hristos Domnul, Cel ce ne-a cercetat prin Întrupare.   Noi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi mărturisim că aparţinem culturii şi civilizaţiei hristice. Principiile de viaţă şi cuvintele semănate de Hristos Domnul sunt hrana minţii noastre. Ce fel de idei şi gânduri semănăm azi în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizaţie ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?   Comitetul de Iniţiativă Cetăţenească, susţinut de Coaliţia pentru Familie şi de Platforma civică pentru drepturi şi libertăţi, împreună, au iniţiat procesul de modificare a art. 48, alin. 1 din Constituţia României, în sensul în care ,,Căsătoria trebuie definită drept uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.    Această dorinţă este susţinută de peste 3 milioane de cetăţeni care au semnat în favoarea acestei cauze. Cele 3 milioane de semnături vor produce consecinţele dorite,  numai dacă 6 milioane de cetăţeni se vor prezenta la Referendumul din 6 şi 7 octombrie pentru revizuirea Constituţiei şi vor vota în apărarea familiei, aşa cum a binecuvântat-o Dumnezeu.   Familia este pentru noi un proiect de ţară, pe care nu-l putem abandona.   Familia este o instituţie sacră, un templu sacru, în care nu putem să intrăm fără să privim în ochii părinţilor noştri, mamă şi tată.   Vă îndemnăm, iubiţi credincioşi, să susţineţi activ acest demers şi să daţi curs solicitării noastre de a participa la referendumul pentru familie!

Rămâneţi statornici în credinţa strămoşească, votând ,,Da”,  pentru apărarea familiei şi copiilor României!”, a transmis mitropilitul Banatului, Ioan Selejan.

 Gral de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Frumuseţile familiei binecuvântate

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teşu

Asistăm în ultima perioadă de timp la o relativizare a valorilor autentice şi la o scădere a moralităţii omului contemporan. Dacă ar fi să îl cităm pe Sfântul Paisie Aghioritul (†1994), ar trebui să spunem că trăim vremuri în care păcatele sunt elogiate, ca şi cum ar fi nişte semne de emancipare şi progres, în timp ce virtuţile sunt jignite, ruşinate şi umilite.

Pentru omul contemporan, a săvârşi păcatul a devenit un lucru la modă, în trend, în timp ce a trăi virtuos, curat şi înalt, este considerat un semn de înapoiere morală, de tradiţionalism anacronic şi conservatorism desuet.

37483159690_85e72ed853_o_w700_h450_q95Duhul frivol şi mult prea permisiv ce caracterizează vremurile noastre a pătruns şi, de multe ori, s-a instalat confortabil în însăşi inima neamului omenesc – familia. Oricine priveşte la aceasta poate constata numeroase din suferinţele ei, ce se pot semnala chiar înainte de întemeierea acesteia: prostituţia, pornografia, autoerotismul, întârzierea momentului întemeierii familiei, uneori până la dispariţia dorinţei de a o mai face, relaţiile premaritale, uniunea consensuală sau căsătoria de probă. La acestea se adaugă răni grele şi după momentul întemeierii, între care: lipsa comunicării sau „apocalipsa” comunicării, „singurătatea în doi”, violenţa intrafamilială, verbală sau fizică, trădarea fidelităţii conjugale prin adulter, divorţul, avortul, şi chiar practici bizare de căutare a pur plăcerii trupeşti, între care homosexualitatea şi pedofilia.

Civilizațiile dispar atunci când se destramă familia

De-a lungul istoriei umanităţii, s-a constatat că în epocile istorice în care familia a fost puternică, întemeindu-se pe valori autentice şi fiind păstrată prin dragoste jertfelnică, respect şi ajutor reciproc, întreaga comunitate, întregul grup sau neam, a fost puternică, rezistând chiar şi celor mai grele încercări. Iar când aceasta a fost fragilă şi vulnerabilă, când la întemeierea ei nu erau aşezate valori morale înalte, ci dorinţa de aflare şi împlinire a plăcerilor trupeşti şi materiale, întregul grup sau neam a fost mult mai uşor de cucerit şi stăpânit, ba chiar şi de divizat şi de desfiinţat. Motivul este acela că, atunci când fiinţa umană îşi găseşte în sânul căminului său liniştea şi împlinirea, este capabilă de mari performanţe materiale şi spirituale, în timp ce lipsa păcii conjugale, conflictele şi neînţelegerile din familie au efecte dramatice nu doar asupra capacităţilor unei persoane, ci şi asupra relaţiilor interumane, în general.

Un cunoscut scriitor american, deci din spaţiul în care mai bine de jumătate din căsnicii se destramă şi cea mai mare parte a lor, în primii patru ani de la întemeiere, meditând asupra evoluţiei familiei de-a lungul veacurilor, arăta, cu multă luciditate: „Antropologul britanic John D. Unwin a făcut un studiu aprofundat asupra a 80 de civilizaţii care au apărut şi au dispărut de-a lungul a 4.000 de ani. Dr. Unwin a descoperit că există un punct comun tuturor. De fiecare dată, s-a început cu un set de valori morale conservatoare, punându-se accent asupra familiei. După un timp, acest principiu a devenit tot mai liberal, valorile morale au dispărut şi familia a avut de suferit. În toate cazurile, pe măsură ce familia s-a deteriorat, acea civilizaţie a început să se destrame; în toate aceste 80 de cazuri, prăbuşirea unui popor a avut o strânsă legătură cu destrămarea familiei. În majoritatea cazurilor, civilizaţia a dispărut după o generaţie în raport cu dispariţia familiei”. Concluzia obiectivă este aceea că, atât timp cât familia a fost puternică, generaţia în care aceasta fiinţa a cunoscut o viaţă materială şi spirituală înfloritoare; după cum, în mod contrar, scăderea moralităţii şi şubrezirea familiilor au condus nu doar la destrămarea acestora, ci a populaţiei respective, în întregime.

Apărarea valorilor familiei, mărturia normalității

Familia alcătuită din bărbat şi femeie, după modelul primei familii, creată de Dumnezeu, este în conformitate cu alcătuirea fizică şi spirituală a fiinţei umane şi răspunde chemării ei interioare celei mai înalte şi dorului ontologic profund de comuniune şi iubire. Omul nu se simte om deplin decât alături de o fiinţă iubită şi confidentă, căreia să îi împărtăşească bucuriile şi încercările sale, pe cele dintâi sporindu-le, alături de aceasta, iar pe cele din urmă alinându-le, după înţeleapta zicere, care spune că prietenia şi cu atât mai mult iubirea şi familia dublează bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile sau suferinţele.

Teologul francez Paul Evdokimov avea deplină dreptate atunci când spunea că, dintre toate suferinţele, cea mai mare este aceea de a fi singur, pentru că fiinţa umană nu a fost creată spre singurătate, ci spre comuniune. Studii medicale recente au reuşit, cu uşurinţă, să contabilizeze efectele devastatoare ale singurătăţii asupra omului, bărbat sau femeie.

Cercetări dintre cele mai diverse: antropologice, sociologice, psihologice, teologice, medicale, au subliniat dintotdeauna adevărul potrivit căruia nevoia cea mai importantă a omului este aceea de a iubi şi de a fi iubit, iar aceasta se realizează la modul cel mai înalt în familie. Fiecare dintre noi simte nevoia unui „acasă”, a unui loc de refugiu şi de odihnă, după o zi obositoare, în care să se întâlnească şi să-și deschidă sufletul în faţa persoanelor celor mai iubite: soţ, soţie şi copii. Un înţelept preşedinte american spunea că nu există un sentiment mai frumos şi mai înălţător decât acela de a şti, după o zi obositoare, că în timp ce tu te îndrepţi spre casă, în spatele uşii, cineva aşteaptă să îţi audă paşii, iar acea persoană este soţia.

Prin urmare, apărarea valorilor familiei alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie nu este doar o pagină de arheologie biblică, desprinsă pe baza unor relatări scripturistice, o zvâcnire anacronică a unor tradiţionalişti fanatici, ci răspunde chemării şi nevoii celei mai înalte şi presante a fiinţei umane, aceea de a iubi şi a fi iubit. Iubirea este, astfel, sunetul armonios a două suflete, ce se caută unul pe altul, ce se întâlnesc unul pe altul şi sunt chemate să îşi dobândească unul alături de altul mântuirea. Iar căsătoria nu înseamnă doar a căuta liniştea din partea pulsiunilor trupeşti, într-un spaţiu consacrat, ci a privi cu încredere către acelaşi ideal – mântuirea sufletului sau dobândirea fericirii veşnice, în deplină comuniune de trăire şi simţire.

Poate mai mult decât oricând, astăzi, când lupta împotriva familiei tradiţionale, declanşată, chipurile, în numele liberalizării şi a democratizării, capătă accente perfide şi dramatice, suntem chemaţi să cunoaştem, să aprofundăm şi să respectăm învăţătura creştină referitoare la frumuseţile şi culmile unei familii binecuvântate, în viaţa omului şi a umanităţii.

Credinţa creştină dezvoltă, poate, cea mai frumoasă învăţătură referitoare la iubirea dintre bărbat şi femeie şi la vocaţia comunitară a familiei. Aceasta are instituire divină şi se bazează pe alteritatea fiinţei umane, creată în cele două genuri: bărbat şi femeie.

În cadrul familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin Sfânta Taină a Cununiei, femeia reprezintă, pentru soţul credincios, cea mai mare binecuvântare, pe care Dumnezeu i-o oferă bărbatului, pentru ca aceasta să-i împodobească sufletul cu trăsăturile ei specifice, legate mai ales de constituţia ei fizică şi afectivă, cu delicateţea, bunătatea şi frumuseţea ei, nu doar trupească, dar mai ales sufletească.

În mod similar, pentru o soţie şi o mamă creştină, soţul ei reprezintă darul cel mai înalt, oferit de către Creator, şi ca urmare a rugăciunilor acesteia, pentru a o susţine şi întări în opera de dobândire a mântuirii personale şi familiale, împodobindu-i viaţa cu trăsăturile lui: energie, voinţă, putere, hotărâre.

În această relaţie de iubire şi în acest dialog al darurilor, fiecare dintre ei oferă celuilalt ceea ce are specific, mai curat, mai frumos şi mai înalt, bucurându-se, în acelaşi timp, de darul vieţii celuilalt. Dăruieşte fără a sărăci, îmbogăţindu-şi viaţa şi îmbogăţindu-l sufleteşte pe celălalt, la infinit.

Statornicia familiei autentice, viitorul neamului omenesc

Culmea iubirii dintre cei doi soţi se arată prin naşterea, creşterea şi educarea înaltă a copiilor. Atunci când se naşte un copil într-o familie, este un semn foarte clar că Dumnezeu a privit la acea familie, că Dumnezeu iubeşte acea familie şi, în chip de binecuvântare, îi oferă darul naşterii de prunci. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea, iar cuvintele lui străbat veacurile, că pruncii sau copiii sunt „cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu a oferit-o neamului omenesc după pierderea nemuririi”, „toiag” şi sprijin acestora, la vreme de slăbiciune şi neputinţă. Copiii reprezintă speranţa la nemurire a părinţilor, pentru că, prin copiii şi urmaşii lor, părinţii trăiesc, la modul spiritual, veşnic.

Dincolo de toate atacurile, mai mult sau mai puţin perfide, la adresa celulei de bază a societăţii şi la inima umanităţii, care este familia, întemeiată dintre un bărbat şi o femeie şi binecuvântată de Dumnezeu, prin Sfânta Taină a Cununiei, rămâne un adevăr, care peste timp îşi va demonstra veridicitatea sa, şi anume că familia va exista atât timp cât va exista fiinţa umană, ca individualitate, şi neamul omenesc, ca întreg, atât timp cât vor mai exista persoane care vor căuta să-şi odihnească inima şi să îşi întregească viaţa alături de un suflet-pereche, roade ale acestei iubiri jertfelnice fiind copiii.

Pro-sovietici sau PRO REFERENDUM?

Distrugerea căsniciei și familiei este unul din scopurile vechi și permanente ale extremei stângi. În Revoluția Franceză s-a urmărit acest lucru, anarhiștii urmăreau acest lucru, Marx și Engles au postulat acest scop al Comunismului. Revoluția Bolșevică din Rusia a practicat și promovat distrugerea căsniciei și familiei, a practicat și promovat homosexualitatea și pedofilia, incestul, violul, orgiile sexuale. Iar morala, mai ales morala creștină, a fost urâtă și atacată în fel și chip. Pentru Sovietici tot ceea ce ținea de morala creștină era rău, era anti-progresist, era înapoiat, era „pudibonderie” etc., etc. Exact discursul anti-familie, anti-căsnicie și anti-referendum de astăzi.

referendumConstituția României prevede ocrotirea familiei și a căsătoriei. Iar practica judiciară arată foarte clar că prin căsătorie totdeauna legiuitorul a înțeles „soț+soție”. Doar că exprimarea actuală este ambiguă și trebuie corectată în conformitate cu această intenție a legiuitorului. Nu există niciodată în Țările Române, nu există niciodată în Principatele Unite, nu există niciodată în Regat(ul mic), nu există niciodată în România Mare un singur caz de altfel de căsătorie decât între un bărbat și o femeie. Nu s-au admis niciodată căsătoriile de alt tip. Și atunci, de ce Referendumul pentru Familie?

Pentru că după ce s-au acoperit de rușine prin guvernările dezastruoase din Blocul Sovietic, grupările comuniste revin la putere sub acoperirea LGBT, sub acoperirea „luptei pentru drepturile homosexualilor” și alte activități similare.

Doar proștii pot să creadă că i-a apucat dintr-o dată pe politicieni dragostea de cetățenii cu înclinații sexuale neobișnuite. (Pentru că, să recunoaștem un fapt de bun-simț, ceea ce fac 99% dintre oameni este obișnuit, ce fac doar 1% dintre oameni este neobișnuit – indiferent dacă este ceva neobișnuit în bine sau în rău.) Orice om care gândește știe foarte bine că pe politicieni îi interesează doar puterea. Nu punem aici excepțiile excepționale (sic!) de felul unui Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Vorbim aici despre clasa politică actuală, concretă, despre activiștii politici plătiți din fonduri tainice – până la urmă tot de la cetățenii „de rând” scoase.

Toți acești „oameni politici” (vorbă să fie!) nu sunt plini de dragoste față de altcineva în afară de ei înșiși. Faptul că foarte mulți dintre ei nici măcar copii nu vor să aibă (uitați-vă bine la conducătorii „de sus” din foarte multe țări ale lumii!) spune totul.

Dar, pretind ei, au mare dragoste față de minoritatea cu înclinații sexuale neobișnuite! Pentru că, nu-i așa, s-au terminat toate problemele planetei și a rămas doar asta! (Ca să folosim o lozincă a extremei stângi!)

În realitate agitația politicianistă cu LGTB-ul are în spate Comunismul de tip sovietic. Folosește exact aceleași metode, are exact aceleași principii, urmărește exact aceleași scopuri și are exact aceleași lozinci! Adică este același lucru: Comunism Bolșevic.

Nu de problemele sexuale le pasă lor, de fapt, ci de PUTERE!

Și cu cât căsniciile și familiile sunt mai slăbite, mai răvășite, mai distruse, cu atât oamenii sunt mai dezbinați, mai singuri, mai îndurerați, mai vulnerabili la droguri (de la internet sau iarbă la pornografie sau jocuri de noroc); deci, cu atât mai mult crește puterea politicienilor!

Logica este simplă, eficientă, perversă, sovietică.

Oricine a crescut într-o familie fără mamă sau fără tată, oricine este dintr-o familie fără unul dintre părinți știe foarte bine durerea acestei lipse, acestei mutilări. Cei care fac ori au făcut parte din asemenea familii sunt cei care știu cel mai bine câtă nevoie are căsnicia de o ocrotire reală, concretă, practică, din partea Statului. Care Stat, deocamdată, NU sprijină căsnicia – dimpotrivă, o sabotează -, NU sprijină familia – dimpotrivă, o sabotează.

Uitați-vă în jur și vedeți: Statul este vinovat pentru destrămarea căsniciilor prin plecarea peste hotare a unuia sau altuia dintre părinți; Statul este cel care în loc să lupte pentru reîntregirea familiilor militează pentru aducerea de imigranți; Statul este cel care în loc să ajute căsniciile aflate în impas încurajează divorțul și distrugerea, luându-le copiii dacă poate, spre a-i vinde… scuze, „a-i plasa” preferabil peste hotare. Și cine controlează Statul? Comuniștii!

Comuniștii din eșaloanele doi și trei și urmașii lor au preluat și controlează puterea în România de după 1989.

Și vor să reinstaureze dictatura după model sovietic.

De aceea au amânat Referendumul pentru Familie vreme de trei ani, de aceea l-au aprobat peste noapte – ca să nu poată exista vreme de pregătire pentru el. De aceea se lasă spații uriașe propagandei pro-sovietice, anti-referendum, folosindu-se adeseori cel mai mizerabil limbaj, cele mai discriminatorii lozinci.

Un discurs plin de ură se varsă neîncetat împotriva Românilor care sprijină căsătoria, care sprijină familia întreagă, care sprijină referendumul.

Și nici CNCD-ul, nici alte organe abilitate nu mișcă un deget împotriva celor care vomită acest discurs patologic, ajungând inclusiv la incitare la violență, crimă, genocid.

PENTRU CĂ ACEASTA ESTE MORALA SOVIETICĂ, ACEASTA ESTE PURTAREA SOVIETICĂ, ACESTA ESTE REGIMUL PE CARE VOR SĂ-L INSTAUREZE!

În această clipă există doar două posibilități: ori mergem la Referendum și votăm DA, începând eliberarea de sub dictatura politicianismului, ori înseamnă că am votat pentru reinstaurarea fățișă, directă, totală a Comunismului Sovietic în România.

În această clipă putem doar să fim PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM!

Alegerea este a noastră; consecințele vor fi suportate și de noi, și de toți urmașii noștri.

  Parintele Mihai Andrei Aldea  

„Una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale“

Un interviu cu profesorul sociolog Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, de Constantin Iftime, 21 Iulie 2008, Ziarul Lumina

„În clipa de faţă, una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale. Până la urmă, o elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi. Altminteri, elita respectivă este o simplă închipuire… Sunt oameni închipuiţi, cu pretenţii foarte înalte, dar care nu ştiu să răspundă somaţiilor societăţii reale şi nici nu sunt legaţi de acestea.“

Reporter: Domnule profesor, care ar fi problemele sociale ale României, care-şi găsesc greu răspuns în momentul de faţă?

151922Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu: Sigur, am putea spune că există multe probleme sociale, aşa cum sunt ele numite astăzi de către oameni… Se fac, de fapt, sondaje pe urgenţele şi gravitatea problemelor sociale. Oamenii arată care sunt aceste probleme. Pe anumite zone, una din frământările şi angoasele oamenilor este legată de boli. Cu alte cuvinte, starea de sănătate a populaţiei din România se pare că s-a înrăutăţit… Oamenii sunt frământaţi, printre altele, şi pentru că răspunsul instituţiilor medicale la această trebuinţă majoră a populaţiei este mediocră, sub aşteptarea minimală a populaţiei. În aceste condiţii, ceea ce este firescul lucrurilor în ceea ce priveşte nevoia de sănătate într-o societate capătă caracter grav. Aceasta îmbracă forma unei probleme sociale foarte grave.

La ce vă referiţi când spuneţi că este o problemă gravă? La istoria noastră sau la Occidentul de astăzi?

Mă refer şi la comparaţia cu situaţiile anterioare. Mă refer şi la perioada comunistă, pentru că în perioada comunistă exista o politică de asistenţă cu privire la sănătatea populaţiei. După cum se ştie, serviciile medicale erau gratuite etc., etc. Politicile sociale ale regimului anterior erau destul de bine cuantificate. Lumea ştia la ce să se aştepte şi îşi definea pretenţia în raport cu aşteptările… Acum, după 1990, s-a experimentat mult. Părerea mea este că perioada în ansamblu este una de criză prelungită, inclusiv în sistemul de asistenţă a populaţiei, în raport cu sistemul de sănătate. Şi, din punctul acesta de vedere, sistemul nu şi-a găsit o formă aşezată, structurată, în aşa fel încât să putem vorbi despre o stare de normalitate.

„Ţăranul s-a trezit cu un lot de pământ, dar fără echipamentul necesar pentru lucrarea lui“

Ce alte probleme din alte domenii – altele decât sănătatea – vă fac să spuneţi că ne aflăm într-o criză prelungită?

Una dintre problemele pe care o putem invoca, atunci când vorbim de o criză prelungită, este absenţa soluţiilor la câteva dintre provocările majore ale societăţii româneşti în clipa de faţă. Una dintre provocările acestea, de exemplu, este cea legată de chestiunea rurală. Aş putea spune că programele politice nu au un răspuns adecvat la chestiunea rurală. În general, problema rurală a avut un deznodământ negativ, prin Legea 18 a fondului funciar, care, sub pretextul împroprietăririi ţăranului cu pământ, a desproprietărit ţăranul de uneltele lui. Legea n-a prevăzut nimic în legătură cu uneltele pentru exploataţia rurală a pământului. În felul acesta, agricultura a fost aproape pauperizată, africanizată. Peste noapte, ţăranul s-a trezit cu un lot de pământ, şi acela în dispută permanentă cu instituţiile locale, dar fără echipamentul necesar pentru lucrarea lui. Practic, a apărut o problemă rurală, care are mai multe aspecte: fărâmiţarea proprietăţii, lipsa echipamentului – pentru că legea nu prevedea nimic în legătură cu restituirea echipamentului agricol. Echipamentul acesta făcea parte, în genere, de ceea ce putea fi considerat proprietatea muncii ţărăneşti. CAP-urile, şi tot ceea ce exista la nivelul CAP-urilor, erau de fapt, cum spuneau ţărăniştii, proprietatea muncii ţărăneşti. Acestea trebuiau restituite ţăranilor într-o formă sau alta, o dată cu pământul. Apoi, după părerea mea, nu trebuiau desfiinţate formele asociative. Ţăranul nu are, în clipa de faţă, acces pe piaţă, nu-şi poate duce produsele pe piaţă şi nici nu poate achiziţiona echipamente pe piaţă…

Comunismul a încercat să împingă în faţă modernizarea României, în care există o mare diferenţă între zona agriculturii şi cea a industriei, între satul adaptat agriculturii din preistorie (neolitic) şi oraşele occidentalizate, puţine câte erau. Dar a creat un conflict, nu l-a rezolvat şi, acum, noi revenim, de fapt, la rezolvarea acelui conflict între modernitate şi tradiţie, între oraş şi sat. Suntem, într-un fel, la nivelul Franţei, dacă vorbim de această evoluţie, care are loc la bază în profunzime…

Nu cred că sunt utile aceste comparaţii… Sigur că, în clipa de faţă, de pildă, ruralul în România reprezintă 47%. Aceasta este ponderea ruralului în populaţia României… Dar problema gravă este că se petrece, pe de o parte, nu numai o simplă îmbătrânire demografică, ci şi o îmbătrânire a formelor sociale. Există o îmbătrânire a formelor sociale corelativ cu îmbătrânirea demografică propriu-zisă. În al doilea rând, sunt probleme legate de bruscul, brutalul deficit de populaţie care apare în rural. Sunt sate care, acum doi ani, aveau, la înscrierea în învăţământul general, 60 de copii, iar acum sunt 3 copii. Deficitul acesta este o urmare a migraţiei masive. Cei care migrează pentru muncă sunt tinerii, mai ales cei din mediul rural şi, în felul acesta, în spaţiul rural apare şi o criză şcolară, şi o criză de populaţie ocupată, şi o criză a exploataţiei agricole, şi o criză a familiei. Rămân copiii şi bătrânii, maturii pleacă adesea fără copii. Sau familia pleacă în formă descompletată… Pleacă soţul sau pleacă soţia… Apar foarte multe probleme ca urmare a acestor dezechilibre teribile, provocate de reforme. Reformele reprezintă problema-cheie a României, din 1990 şi până astăzi. Totul ţine de modul în care a fost concepută reforma… Şi reforma a fost concepută de sus în jos, dinspre „ţara legală“, spre „ţara reală“, adică dinspre cei care au creat legile, spre societatea asupra cărora se aplică legile, fără nici un fel de cunoaştere prealabilă, o cercetare a problemelor reale. Dar mai ales reformele s-au făcut fără de ceea ce este atât de important pentru o reformă – organizarea competenţelor în stat. În perioada interbelică, Dimitrie Gusti spunea că reforma ar trebui precedată de un proces de cunoaştere sistematică a trebuinţelor, a nevoilor poporului şi, deopotrivă, de organizarea competenţilor în stat. Şi atunci se poate trece la o reformă de jos în sus, de la ţara reală, spre ţara legală.

„Documente ca «Raportul Tismăneanu» sunt mistificări de la un capăt la altul“

Trăim o perioadă a informatizării şi a globalizării… Oare acest sistem legislativ nu cumva nu face decât să „armonizeze“ lucrurile de la noi cu acest sistem mondial? Legislatorul se uită doar la ceea ce ar trebui să fim în raport cu lumea dezvoltată din punct de vedere economic. În perioada interbelică, nu circula informaţia, nu funcţiona globalizarea, nu funcţiona transnaţionalismul… Reformele puteau fi armonizate cu particularităţile noastre. Şi mi se pare că avem destul, unele ţin de un fond adânc. Acum, această legislaţie nu face decât să ne împingă pe noi toţi, forţat, şocant, într-un sistem, pe care noi, vrând-nevrând, ne adaptăm, sistem despre care aflăm zilnic ceva din mass-media… România, cu aceste crize, este un caz particular, dintre ţările fost-comuniste?

Fiecare ţară, este, într-un fel, un caz particular, ceea ce nu exclude asemănări regionale… Situaţia României este comparabilă cu situaţia generală – cu variaţiuni nesemnificative – din tot sistemul răsăritean. Ea este mai degrabă comprehensibilă în lumina raportului dintre Răsărit şi Occident… Ţine, dacă vreţi, de concepţia care a fost aplicată Răsăritului, în doctrina integrării în Uniunea Europeană, şi care are foarte multe elemente de accelerare, de precipitare, de forţare a fazelor, în contextul proceselor de integrare, cu generarea unor dezechilibre fantastice, pe care societatea, ca atare, nu este capabilă să le rezolve în clipa de faţă. Aş spune, folosind o paradigmă clasică în analiza sistemului lumii moderne, că problema Răsăritului este o problemă generală a periferiilor sistemului mondial modern. Noi am ieşit din periferia sistemului comunist, căci atunci poporul român s-a confruntat cu imperiul comunist, un imperiu care a încercat să deposedeze poporul român şi de cele pământeşti şi de cele cereşti, impunându-i o formă străină de fiinţa lui. Acest imperiu a lucrat antihristic, năzuind o deposedare colectivă de religiozitate, de contactul firesc cu Dumnezeu, a scos religia din şcoli, a marginalizat Biserica, a întemniţat preoţii, a alungat călugării din mănăstiri, a pus la index, sub drastică interdicţie, filosofia, sociologia şi antropologia creştină, a distrus biserici etc. A voit cu tot dinadinsul să rupă omul de legătura cu Dumnezeu, a forţat acest proces… Însă, în acelaşi timp, s-au produs transformări artificiale în raportul omului cu pământul, cu cele pământeşti: sistemul de proprietate, colectivizări forţate etc., etc. Cultura a fost supusă unui regim de opresiune… Documentele care se scriu acum, numite „rapoarte“, ca „Raportul Tismăneanu“, sunt mistificări de la un capăt la altul. În momentul în care cea mai importantă instituţie, care a rezistat comunismului profund, – Biserica -, a fost prezentată acolo ca fiind o instituţie colaboratoare cu sistemul, cu regimul comunist, a instaurat în discursul public minciuna acuzatoare şi agresoare de tip cominternist. Raportul acesta este unul de tip neocominternist, ascunde cu totul responsabilităţile reale pentru instaurarea comunismului, care a fost un regim de ocupaţie, nu unul de extracţie socială şi cu atât mai puţin naţională. A fost un sistem supranaţional, antinaţional, anticreştin. Vă daţi seama ce mistificări implică asemenea rapoarte, subtilizând exact aceste laturi ale sistemului şi deci adevărata răspundere pentru instaurarea regimurilor comuniste care nu este nicidecum în sarcina poporului român, încât nimeni n-ar trebui să ceară scuze în numele poporului român pentru instaurarea comunismului. Alţii au această răspundere şi istoria o va arăta mai devreme ori mai târziu. Esenţa supranaţională şi internaţionalistă a unui atare sistem interzice oricui să lege sistemul de răspunderea vreunui popor, ci de răspunderea unor elite internaţionalist-antinaţionale, anticreştine, supranaţionale.

„O elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi“

Care credeţi că vor fi problemele economice, sociale chiar, la un ritm de dezvoltare accentuată şi forţată? Vă propun să faceţi referire şi la istorie… Am constatat că elita societăţii, nu numai politică, cei care ne conduc, se adaptează foarte uşor la formele occidentale. În schimb, în zona profundă a ansamblului, alcătuit nu neapărat din mase, ci din individualităţi accentuate, cum sunt românii, lucrurile merg mai lent. Istoria şi civilizaţia ne arată că suntem prevăzători, conservatori, atunci când trebuie să schimbăm, să acţionăm.

O adaptarea prea rapidă la formele occidentale, ca a acelora la care vă referiţi, este o adaptare mediocră. În clipa de faţă, una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale. Până la urmă, o elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi. Altminteri, elita respectivă este o simplă închipuire… Sunt oameni închipuiţi, cu pretenţii foarte înalte, dar care nu ştiu să răspundă somaţiilor societăţii reale şi nici nu sunt legaţi de acestea. Un exemplu, una dintre chestiunile-cheie, care este o variabilă strategică a dezvoltării în orice stat, este problema manualelor din învăţământ. După ce s-a trecut la faza a doua a reformelor şcolare, una dintre problemele cele mai grave din învăţământul românesc se referă tocmai la falsificarea, prin manual, a adevărurilor istorice şi spirituale ale poporului român. Sunt prezentate manuale alternative în care figurile majore ale istoriei poporului român sunt fie minimalizate, fie, chipurile, demitizate, de fapt, falsificate. Istoria românilor este ruptă de orice dimensiune eroică. Istoria este zugrăvită în culorile unui minorat neadevărat… Nu facem discuţii acum pe conţinutul problemelor. Dau un exemplu: în momentul în care Franţa a ieşit din războiul franco-prusac învinsă, înfrântă, cu o demoralizare fantastică a poporului francez, de unde credeţi că au început elitele ei refacerea societăţii franceze? De la manualul de istorie. Manulalele Lavis ale Franţei au readus în discuţie epocile eroice şi au relansat gloria Franţei. Manualele de istorie şi de literatură constituie o variabilă strategică a unui stat… Nu poţi să faci cetăţeni, care să-şi asume statul, să aibă putere şi tărie în acest angajament faţă de stat cu un manual de istorie care le cere să se dezangajeze faţă de figurile istorice şi eroice ale poporului român, ori cu un manual de literatură care invită elevii să se dezangajeze faţă de marile figuri ale literaturii române… Când un intelectual spune că Eminescu este un poet de pus în debara, în momentul acela totul pare pierdut.

Noi nu cumva am absolutizat istoria? Nu a fost istoria o Cenuşăreasă, care s-a plimbat în urma politicului? Noi, în comunism, credeam că istoria se scrie numai cu litere de aur şi aşa va rămâne… Ei bine, toate aceste exagerate demitizări vin firesc, ca un recul acelor exagerări spre solemnitate, spre eroic…

Nu putem scoate noţiunea de adevăr din istorie, oricât de dependentă ar fi istoria de formulele vremii. Există un adevăr care traversează istoria şi există un angajament în istorie şi faţă de istorie.

Poate aceste exagerări sunt răspunsuri la alte exagerări… Comuniştii au asociat naţionalismul cu figurile istorice mari, şi a venit o altă generaţie de istorici, de intelectuali, care sunt împotriva acelei generaţii, care a exagerat şi a fost la mâna comuniştilor…

Da, mă iertaţi, dvs. puteţi pune problema ca fiind o chestiune de acţiune şi reacţiune. Să presupunem că această generaţie ar fi reacţionară, dar împotriva cui?

Totdeauna o generaţie răspunde la exagerările celeilalte generaţii.

Nu-i adevărat, angajamentul unei generaţii este ţara din care face parte, societatea din care face parte. Noi nu putem merge într-o polemică şi într-o zburdălnicie de tipul celei care împinge o generaţie contra altei generaţii la nesfârşit… Fiecare generaţie răspunde la o somaţie, care este somaţia ţării, a societăţii respective, pentru epoca respectivă.

Situaţia nu e similară, cumva, cu cea de la 1848, când tânăra generaţie de fii de boieri i-au dezbrăcat pe părinţi de toată autoritatea, nu numai de haine?

Una e să-i dezbraci de autoritate şi alta este, de exemplu, să defăimezi un întreg popor, o întreagă cultură şi o întreagă spiritualitate. Eu nu spun că elita politică comunistă nu trebuia dezbrăcată de autoritate… Foarte bine, dar nu poporul român. Poporul român are autoritate supremă sub cerul acesta, sub acest petic de cer. Nici o altă elită n-are legitimitate în afara şi deasupra poporului român. Îl priveşte pe fiecare să-şi aleagă cultura care îi convine, dar nu are dreptul şi nici îndreptăţirea să defăimeze un popor, o cultură şi o spiritualitate. Asta nu este legitimat de nimic. De nici o revoluţie… Poate de revoluţiile nihiliste, dar ele nu rezistă… A rezistat comunismul?… N-a rezistat… Va rezista acest modernism smintit, împotriva adevărului şi împotriva spiritualităţii unui popor? Nu va rezista. Cât o să mergem cu aşa ceva şi ce nevoie avem de asta?

Florin NAHORNIAC

Voievodul Mircea – de Hristos iubitorul și singurul stăpânitor

Deschidem astăzi o nouă filă din istoria neamului românesc, filă ce cuprinde povestea voievodului Mircea principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager, de Hristos iubitorul și singurul străpânitor. O parte din povestea vieții și domniei sale o găsim în izvoarele bătrâne căci atât a rânduit Dumnezeu să se păstreze până azi. Dar atât cât ne-a rămas ne e de ajuns pentru a cunoaște personalitatea acestui domnitor care a fost un creștin adevărat, un voievod vitez, un strălucit diplomat și un priceput gospodar.

,,Țara Românească a avut parte în veacul al XIV-lea de un șir întreg de domni care au lucrat pentru mărirea și întărirea ei. După Basarab cel Mare, întemeietorul statului independent și al dinastiei, a urmat Nicolae Alexandru, organizatorul Bisericii, apoi Vladislav, care-și întinde stăpânirea peste munți, în Ardeal. Fratele acestuia, Radu, a întemeiat marile mănăstiri, iar Dan a purtat războaie pentru a cuprinde ținuturi pe malul drept al Dunării. Ca o fericită sinteză a acestor eforturi succesive și ca o desăvârșire a lor apare la sfârșitul veacului al XIV-lea domnia celui de-al doilea fiu al lui Radu, Mircea. Este momentul cel mai înalt al dezvoltării statului muntean, este un maximum atât sub raportul întinderii teritoriale, cât și sub acela al puterii militare. Trebuie să adăugăm, de altfel, că și viața economică și cea religioasă au cunoscut în timpul acestei domnii o deosebită înflorire”[1].

220px-MirceatheElderVlăstarul Basarabilor a fost uns domn al Țării Românești în anul 1386, la vârsta de 31 ani. Ceremonia de încoronare a fost impresionantă asemenea ceremoniilor de la Constantinopol. Alesul Marii Adunări și al clerului a fost uns cu mir de Mitropolit fiind recunoscut de către Patriarhul de la Constantinopol. Domnia sa a fost una lungă, timp de 32 de ani a cârmuit țara cu multă pricepere consolidând poziția acesteia prin măsurile pe care le-a luat. Dacă despre personalitatea și faptele sale putem găsi însemnări în izvoarele scrise, chipul său este și astăzi prezent la Cozia nu ca o umbră ci asemenea unei confirmări parcă a celor scrise de pana istoricului.  ,,Cele două fresce de la Cozia, refăcute după cele vechi, îl arată ca un cavaler apusean, un bărbat matur, purtând plete și o barbă rotundă, ochii adânciți în cap, nasul drept și subțire; e îmbrăcat cu haine scumpe occidentale, dar cu câte un vultur bizantin cu două capete încoronate brodați, când la genunchi cu fir de aur, când pe hlamida încheiată sus pe umăr. Sabia scurtă atârnă la brâu legată cu o cingătoare scumpă închisă cu paftale, în cap coroană de aur cu pietre scumpe. Ține cu evlavie, dar drept și cu cuget curat în fața Stăpânului său Domnul Hristos ctitoria sa și a țării, biserica mănăstirii Cozia, întocmai așa precum se înfățișează și azi evlavios ctitor de țară în fața judecății istoriei”[2].

Și judecata istoriei ar trebui să înceapă prin a ne aminti de hrisovul scris în anii 1402-1408, hrisov ce ne adeverește faptul că în timpul domniei lui Mircea Țara Românească a atins maxima sa întindere teritorială: Eu cel întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul și bine cinstitorul și de Hristos iubitorul și singurul stăpânitor Io Mircea, mare voievod și domn, cu mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu stăpânind și domnind toată Țara Ungrovalahiei și părțile de peste munți (parte din Ardeal), încă și spre părțile tătărești, și Amlașului și Făgărașului herțeg, și Banatului de Severin domn, și pe amândouă părțile peste toată Podunavia (Dunărea) până la Marea cea mare și cetății Dârstorului stăpânitor.

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite!

În vechime una dintre prerogativele domnitorului era stăpânirea pământului, în virtutea acestui drept Mircea a luat măsurile necesare pentru a întări economia țării: a stabilit anumite taxe și impozite, a bătut monedă, a încheiat tratate cu țările aflate în vecinătatea Ungrovlahiei prin care au fost stimulate schimburile comerciale. Știind bine să-și chivernisească lucrurile în vistieria sa, Mircea a deschis minele de aramă alături de exploatările minereurilor de fier și de sare înființând noi surse de venit pentru vistieria statului. În timpul domnei sale s-au înregistrat progrese în zootehnie, a sporit cultura de cereale, s-au dezvoltat meșteșugurile.

Așa cum bine știm, Biserica era instituția sub ocrotirea căreia se dezvolta cultura și educația în țările medievale românești și nu numai. În perioada medievală, domnitorii erau considerați ocrotitorii credinței ctitorind mănăstiri și biserici, făcând danii atât în țară cât și la Muntele Athos, dar și în alte locuri. Bine cinstitorul și de Hristos iubitorul Mircea voievod a sprijinit dezvoltarea culturală și religioasă a țării ctitorind mănăstiri și biserici – una dintre acestea fiind mănăstirea Cozia, poate cea mai renumită dintre ctitoriile sale – care au devenit datorită activității copiștilor și caligrafilor centre de cultură.

În timpul domniei, Mircea a avut și momente când înțelepciunea sa și sfatul boierilor nu erau de ajuns, când smerindu-se a conștientizat că în fața lui Dumnezeu este mic și neînsemnat. În clipele grele pentru țară și pentru domnie voievodul a avut pe Sfântul Nicodim de la Tismana rugător la tronul Sfintei Treimi. Pe acesta Mircea îl numea: rugătorul domniei mele, popa Nicodim. Și s-a rugat Sfântul pentru țară și neam, mijlocind, dar și stând alături de domn. Ne spun izvoarele că un astfel de moment a fost vizita lui Sigismund – regele Ungariei – în Ungrovlahia, în anul 1406 la Turnu Severin.

Bărbat viteaz, activ și puternic, care luptându-se în mai multe rânduri cu turcii, a triumfat în chip glorios asupra lor.

Anul ungerii ca domn a lui Mircea a debutat cu semne deloc bune pentru creștinătate, ne spune cronica sârbească că ,,În anul 6894 (1386) s-a întunecat soarele în luna ianuarie, ziua întâi, la ceasurile patru din zi, de Sfântul Vasile, încât se vedeau stelele pe cer strălucind cu lumină neobișnuită, dar ca o vedenie de foc și de sânge și arătând semn de durere și de boală și de vărsare de sânge, care a fost și mai înainte și iarăși va fi vărsat de turcii cei fără Dumnezeu, prigonitori ai lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, care s-a și vărsat apoi la Kossovo și în Ungro-Vlahia și iarăși cu ungurii pe malul drept la Nicopole. Și la Kossovo sârbii și cu cârmuitorul lor, în veci pomenitul și de Hristos iubitorul și Sfânt cneazul Lazăr, apoi cu ungro-vlahii și cârmuitorul lor Mircea voievod, iar cu ungurii și cârmuitorul lor a fost cneazul Jicmont. Și aceștia toți au fost cotropiți de ismailiteni (turci) pentru păcatele noastre”[3].

Pericolul ce venea din partea celor fără de Dumnezeu era cu adevărat mare pentru creștinătate. Pentru țara în fruntea căreia se afla Mircea pericolul nu era numai acesta. Ca orice conducător înțelept, Mircea a știut să ia deciziile potrivite pentru țara sa având în vedere contextul internațional. Dobrogea și Silistra, intrate în posesia Țării Românești în anul 1388, erau râvnite de sultan. De asemenea preluarea Făgărașului, a Amlașului și a Țării Severinului a dus la crearea tensiunilor cu Ungaria. În aceste condiții, Mircea voievod trebuia să-și apere țara împotriva tendințelor expansioniste atât ale Imperiului Otoman cât și ale Ungariei. Una dintre măsurile pe care le-a luat a fost semnarea unui tratat cu Vladislav al II-lea, regele Poloniei, în care cei doi promiteau să se sprijine reciproc împotriva Ungariei.

Mircea știa foarte bine că o țară fără o armată întărită este o țară învinsă înainte de a da lupta cu dușmanul astfel că a luat măsurile necesare pentru a o înzestra cu arme, a organizat oastea cea mare (formată în principal din țărani), de asemenea a întărit și a înființat cetăți în zonele ce ar fi putut avea însemnătate în cazul unul război: a întărit cetățile-porturi  Chilia, Licostomo, Enisala, Pangalia (Mangalia de azi), Caliacra, Severin, Turnu, Giurgiu, Turtucaia, Dârstor. Aceste măsuri ne întărește gândul că Mircea știa prea bine un lucru: stăpânitor asupra țării era acela care stăpânea cetățile.

În aceeași perioadă, prin acțiunile sale, Mircea duce o politică antiotomană în Balcani: în anul 1389 acordă ajutor sârbilor, în 1390-1391 atacul trupelor otomane este respins cu succes de către Mircea și armata sa, iar în anul 1394 oastea trimisă de domnitorul român alungă garnizoana otomană de la Karinovasî. Toate aceste acțiuni întreprinse de Mircea îl determină pe Baiazid să organizeze o campanie la nord de Dunăre. Armata sultanului era numeroasă: 40.000 de ostași la care se adăugau detașamente de sârbi. Lupta a avut loc la Rovine la 10 octombrie 1394 (17 mai 1395 după alte surse). Mircea a reușit să adune aproximativ 12.000 de oșteni, oaste evident inferioară din punct de vedere numeric celei otomane. Documentele vremii vorbesc despre o luptă cumplită lănci nenumărate s-au frânt și s-au tras atâtea săgeți încât cerul nu se putea vedea de mulțimea lor. ,,Victoria repurtată de Mircea a pus în lumină tactica militară folosită de atâtea ori în cursul evului mediu de către români cu distrugerea bunurilor materiale și pustiirea teritoriului aflat în calea dușmanului”[4]. Cronicile sud-slave amintesc de faptul că sultanul s-a înspăimântat și a fugit. În privința deznodământului acestei cumplite lupte istoricul Constantin C. Giurescu afirma: ,,Victoria a fost a lui Mircea: izvoarele contemporane sunt categorice în privința aceasta”[5].

Cu toate că situația era favorabilă lui Mircea, pe plan extern au loc schimbări importante care vor afecta situația politică din țară. Ștefan, noul domnitor al Moldovei, se aliază cu Polonia întărind în Țara Românească o partidă ostilă lui Mircea, partidă care îl instalează ca domn pe Vlad. În perioda ce a urmat teritoriul Țării Românești va fi împărțit între cei doi, Mircea deținând Oltenia și părțile din Ardeal.

În aceste condiții la 7 martie 1395 Mircea încheie un tratat de alianță antiotomană cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, tratat ce ,,conținea o formă de vasalitate fără prestarea efectivă a omagiului”[6]. Trebuie subliniat faptul că în epocă ,,Mircea cel Bătrân și ceilalți domni ce recunoșteau suzeranitatea (n.n. dreptul unui stat asupra altui stat) regatului vecin, nu se simțeau micșorați în suveranitatea (n.n. independență) lor. Recunoșteau un protector puternic, dar prin aceasta nu concepeau că au cedat ceva din puterea lor politică. Astfel nu ne-am putea închipui cum Mircea s-ar intitula autocrator în actele interne ca un împărat bizantin. Titlul acesta îi era recunoscut și în afară. Constantin Costenețchi, contemporan al lui Mircea, în biografia despotului sârb Ștefan Lazarevici, îl numește pe domnul muntean marele și autocratul voievod Ioan Mircea.

Cea mai bună dovadă a perfectei independențe a domnilor noștri în această epocă este politica lor externă în special Mircea dar și alți domni mai mărunți au căutat aliați și în afara Ungariei”[7].

După încheierea tratatului, armata lui Mircea, alături de cea a lui Sigismund, reocupă o mare parte din Dobrogea unde se aflau garnizoanele otomane. În aceste condiții, aflat în fruntea unei armate puternice Baiazid trece Dunărea ajungând în Banat de unde trece și în Țara Românească. În lupta ce a avut loc la 17 mai 1395, oastea românească alături de cea ungară îi învinge pe otomani și detașamentele sârbești.

Victoriile pe care le-a obținut voievodul roman îi conferă acestuia un prestigiu deosebit printre principii creștini fapt confirmat în anul 1396 când Mircea participă la cruciada antiotomană care se încheie cu un dezastru pentru cruciați.

După ce-l înlătură pe Vlad, poziția lui Mircea se consolidează din ce în ce mai mult. În toamna anului 1397 îl înfrânge pe Baiazid fără ajutorul lui Sigismund. ,,Mărturia scriitorului bizantin Halcocondil este categorică în privința acestuia. Ceea ce nu putuseră face mândrii cavaleri ai apusului făcea, cu mult mai puține mijloace, dar cu o știință militară superioară, domnitorul muntean”[8]. O victorie categorică împotriva otomanilor obține marele voievod și în anul 1400. ,,În teritoriile adăugate stăpânirii sale, voievodul român era privit ca un eliberator. Faptul acesta este mărturisit de cântecul popular balcanic, precum și de o inscripție grecească de la Silistra, din anul 1408, menită să amintească generațiilor următoare că Io Mircea, marele voievod și domn a toată Ungrovlahia, a izbăvit Silistra de turci”[9].

Apogeul politic și diplomatic

Izvoarele rămase până în zilele noastre tocmai pentru ca istoria să-și ducă judecata sa la bun sfârșit continuă să ne vorbească despre anii ce au urmat, ani în care se desăvârșește personalitatea voievodului muntean. Deciziile și acțiunile înfăptuite de Mircea după anul 1402 – anul înfrângerii sultanului Baiazid de către Timur Lenk – creionează personalitatea politico-militară remarcabilă a domnitorului român. După ce sultanul este înfrânt Imperiul Otoman intră într-o perioadă de derivă, în interior având loc lupte între fiii acestuia pentru preluarea puterii. Diplomat înțelept și cu vederi largi, Mircea profită de pe urma acestor lupte sprijinindu-l pe Musa – unul dintre fiii sultanului – pentru a ajunge în fruntea temutului Imperiu. Eforturile lui Mircea nu au fost în zadar căci în anul 1411 Musa devine sultan. ,,Domnia lui Musa (1411-1413) marca apogeul politic și diplomatic al lui Mircea cel Bătrân, domnul sau principele creștin, care l-a susținut să ajungă în scaunul stăpânirii părintești. […] Raporturile speciale cu sultanul Musa pot explica stăpânirea de către Mircea a unui teritoriu destul de mare la sud de Dunăre, care mai cu seamă în dreptul Dobrogei a ajuns până la Munții Balcani sau chiar a trecut la sud de aceștia”[10]. Marele istoric Constantin C. Giurescu considera că în momentul în care Musa a ajuns în fruntea Imperiului Otoman, domnitorul român domina întreg răsăritul european.

După ce Musa este înfrânt de Mahomed, Mircea este nevoit să  accepte plata haraciului către sultan. Era pentru prima oară când Mircea se supunea la plata tributului. Era anul 1415. Strălucitul diplomat și voievod al Ungrovlahiei nu va lăsa mult timp să treacă până va acționa din nou. Plata tributului nu însemna că Țara Românească era supusă sultanului. Sultanul asigura faptul că teritoriul aflat sub conducerea lui Mircea nu va fi atacat de akângii – corpurile de cavalerie otomană, specializate în raiduri de pradă. ,,Acest gen de contract, pe care-l încheiaseră și alte state, nu micșora prestigiul Țării Românești și nu-i știrbea statutul politic. Că în fapt lucrurile stăteau așa este dovedit atât de refugiul pe care chiar în acele condiții l-au găsit în Țara Românească o serie de elemente potrivnice lui Mahomed, cât și de deliberările senatului venețian, care în 1416 vedeau în Mircea pe cel mai puternic dintre adversarii europeni ai sultanului”[11].

În anul 1416 îl aflăm pe voievodul nostru amestecându-se din nou în luptele din cadrul Imperiului Otoman. Domnitorul român sfidează din nou pe sultan refuzând plata haraciului[12] și acordând sprijinul său lui Mustafa – noul candidat la tron. ,,Mircea era desigur un om politic cu vederi largi; reunirea celor două părți ale Imperiului Otoman, cea europeană și cea asiatică, în mâna unui singur stăpânitor, ca pe vremea lui Baiazid, era o mare primejdie; ofensiva împotriva creștinilor era să înceapă iar”[13].

Ultima încercarea a lui Mircea de amestec în treburile interne ale Imperiului Otoman a fost adăpostirea șeicului Bedr ed-Din în Țara Românească, care a încercat să pornească o răscoală ce ar fi afectat situația internă din cadrul Imperiului Otoman și evident puterea acestui Imperiu ar fi slăbit. Ca urmare a acestor acțiuni însuși sultanul Mahomed I pornește într-o expediție împotriva lui Mircea, care nu e sprijinit de niciunul dintre principii creștini. Având în vedere superioritatea armatei musulmane expediția este câștigată de sultan. ,,Părăsirea în care fu lăsat Mircea la bătrânețile sale, după 30 de ani de lupte pentru creștinătate, în interesul creștinătății, îi va fi amărât sufletul drept-credincios. […] Mircea și-ar fi plecat capul înălbit de ani și de griji și s-a supus păgânului. Domnia lui de luptă îndărătnică pentru pământul românesc se termină în acest chip”[14].

 De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii.

Era 31 ianuarie 1418 ziua trecerii la Domnul a acestui ,,mare voievod și domn, unul dintre cei mai mari pe care i-a avut neamul nostru”[15]. Pleca din această lume învingător, jertfa sa nefiind în zadar: pleca lăsând în urmă o țară cu prestigiu european știind și reușind să acționeze în interesul țării sale în fața puterilor vecine, o țară pe care cu mila lui Dumnezeu a putut să o apere de pericolul turcesc. ,,În timp ce Bulgaria cădea sub loviturile lui Baiazid și era prefăcută în pașalâc tucesc – stare în care a rămas aproape cinci sute de ani – în timp ce Serbia avea, la scurt interval aceeași soartă, Țara Românească a putut rezista și a asigurat astfel continuitatea vieții sale politice. Fapt capital deoarece fără această viață politică, cele mai multe dintre manifestările noastre ulterioare până în veacul al XIX-lea ar fi fost altele. Să ne gândim numai ce a însemnat viața Peninsulei Balcanice în timpul secolelor de dominație turcească pentru a putea aprecia la justa sa valoare rezistența lui Mircea. Fără acest mare voievod e foarte posibil ca întregul curs al istoriei muntene și – prin consecințe  al întregii istorii românești ar fi avut o altă dezvoltare și alte proporții”[16]. Aceste vremuri deloc ușoare pentru înaintașii noștri au fost vremuri de fapte strălucite! Avem datoria să cunoaștem și să vorbim copiilor noștri despre aceste fapte, mai ales astăzi când ne este din ce în ce mai greu, suntem datori să privim în urmă la înaintașii noștri căci un popor care își pierde rădăcinile, pierdut va fi pe veci!

[1] Constantin C. Giurescu, Istoria românilor.  Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Ed. All Educational, București, 2000, p. 362.

[2] P.P.Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Ed. Corint, București, 2000, p. 50.

[3] Ibidem, p. 225.

[4] Istoria Românilor. vol. IV De la Universalitatea Creștină către Europa ,,Patriilor”, Ed. Enciclopedică, București, 2001, p. 284.

[5] Constantin C. Giurescu, Op. Cit., p. 367.

[6] Istoria Românilor. vol. IV De la Universalitatea Creștină către Europa ,,Patriilor”, Ed. Enciclopedică, București, 2001, p. 284.

[7] P.P.Panaitescu, Op. Cit.,  p. 246.

[8] Giurescu, Op. Cit., p. 369.

[9] Istoria Românilor. vol. IV De la Universalitatea Creștină către Europa ,,Patriilor”, Ed. Enciclopedică, București, 2001, p. 287.

[10] Ibidem, p. 289.

[11] Ibidem, p. 290.

[12] Istoricul Constantin C. Giurescu are o altă părere în privința plății tributului către Poartă. Acesta aduce ca dovadă cronicile turcești în care se menționează că în anul 1417 cu ocazia expediției lui Mahomed în Țara Românească, Mircea a plătit restanța pe trei ani.

[13] P.P.Panaitescu, Op. Cit., p. 391.

[14] Ibidem, p. 402-403.

[15] Constantin C. Giurescu, Op. Cit., p. 385.

[16] Ibidem, p. 364.

Florin NAHORNIAC


România, răstignită între tâlhari

Autor: Florin DOBRESCU

Dezamăgire. Ciudă și durere. Ură și dezbinare. Acesta este portretul României în vara anului în care aceasta își sărbătorește Centenarul.

Ceea ce s-a întâmplat vineri seară întunecă sufletul românesc. Bestialitatea și ura au fost descătușate și au însângerat caldarâmul Capitalei. Ceea ce se dorise a fi un protest al diasporei românești risipite de sărăcie în cele patru zări, idee născută oarecum ca o revanșă la mitingul PSD din iunie, s-a sfârșit într-un mic război fratricid.

Un protest fără miză

romania-de-vanzare-620x350-e1522318958492-725x350Nu am intenționat să particip la acest protest devenit controversat încă înainte de începerea sa. Pentru că nu am văzut o miză concretă politică, o finalitate care să merite consumul de energie și timp. De departe cel mai incompetent guvern postdecembrist – sigur, cu câteva excepții – Guvernul Dăncilă s-a distins în special prin incultură, grobianism, un amatorism amețitor și o prostie agresivă. Chintesența mahalalei pare să fi pus mâna pe pârghiile de putere ale acestui stat. Este însă reflexul unei societăți alienate, lipsite de educație și de repere spirituale, lipsite de civism și de capacitatea de a înțelege viața politică. Dar și reflexul iresponsabilității unei mari părți a cetățenilor acestei țări, care preferă să nu mai iasă la vot, crezând că astfel pedepsesc clasa politică. O mare eroare, căci – iată – pe ei înșiși se pedepsesc.

Această stare de lucruri a generat actuala majoritate parlamentară – niciodată din 1990 încoace atât de stabilă și predictibilă. Chiar dacă nu ne place, chiar dacă detestăm cretinismul colectiv care caracterizează guvernarea actuală și segmentele sociale care o cauționează, trebuie să admitem că singura paradigmă în care ne putem mișca la nivel politic, singurul cod care guvernează evoluțiile politice, este Constituția. Nu văd, la acest moment, un alt deznodământ al unei eventuale demisii a cabinetului Dăncilă, decât un nou guvern Dragnea, având la înaintare o altă marionetă. La fel de docilă și proastă.

Alegerile anticipate sunt practic imposibile, iar contextul internațional nu ne-ar ajuta nici el în acest moment. Mai marii Vestului doresc stabilitate într-o Românie care le asigură securitatea flancului estic al NATO și din care tocmai negociază extragerea, dacă se poate de-a moaca, a ultimelor resurse naturale. Paradoxal, cei putrernici preferă la conducerea coloniilor oameni corupți, vulnerabili, cu apucături autoritare. Am curajul să pariez că un Dragnea este preferat de negociatorii din Occident în locul unui om puternic, patriot, cu spirit democratic.

La aceste considerații se adaugă și eventuala alternativă politică. Cel puțin în actuala configurație parlamentară, aceasta se rezumă la un PNL de multă vreme capturat de o facțiune FSN-istă, loc de reciclare a PDL-iștilor care au rămas în amintirea colectivă ca odioși, literalmente. Un PNL care, pe de altă parte, cu niște ani în urmă împărțea atacul asupra instituțiilor statului cu acest PSD, coabitând în USL.

Ei bine, după aproape 30 de ani de participare la protestele împotriva tuturor guvernărilor samavolnice, nu mai pot, nu mai am energia de a mă implica în lupte ai căror principali  beneficiari sunt găștile care, prin rotație, ocupă periodic locul puterii și al opoziției. De aceea nu vedeam miza politică a actualului protest.

Dreptul de a protesta

Sigur, poziția mea, poate excesiv pragmatică, oarecum cinică, nu exclude dreptul de a protesta al celor nemulțumiți de actuala guvernare. Dimpotrivă. Consider că dreptul la protest este unul din drepturile sacre cucerite cu mult sânge în decembrie 1989 și iunie 1990. Mai cred că este cât se poate de legitim să simți nevoia să protestezi, să strigi împotriva prostiei, grobianismului. Să-ți strigi dezaprobarea față de hoția instituționalizată și de aroganța unor interlopi ajunși oameni de stat. E normal și e democratic. Pentru aceasta nu îți trebuie nici autorizație, nici declarare prealabilă a protestului. Constituția și chiar legea adunărilor publice specifică acest lucru.

Violență premeditată

Violența însă, fie că vine din rândul protestatarilor, fie că vine din partea forțelor de ordine, este însă inacceptabilă. Și aici trebuie să fim sinceri și să recunoaștem două lucruri.

Unu: pe lângă obișnuiții provocatori folosiți de organele MAI (aici ar trebui niște măsuri care să oprească aceste practici ale instituției în cauză), s-au aflat în Piață mulți protestatari care porniseră cu gîndul de a își descărca nemulțumirile în mod violent. Care de săptămâni de zile vorbeau de sânge, de luptă cu jandarmii, de violență. Le invocau. Eu însumi cunosc astfel de oameni.

Doi: dispozitivele Jandarmeriei au fost pregătite să intervină în forță. PSD s-a temut de anunțata amploare colosală a protestului, așadar intervenția agresivă a forțelor de ordine a fost premeditată. Fie grație provocatorilor infiltrați, fie prin contribuția minților înfierbântate dintre protestatari, jandarmii au folosit orice pretext posibil pentru a se manifesta cu un exces de zel incompatibil cu un stat democrat. Imaginile nenumărate prezentate până acum reflectă o represiune disporporționată. Largi segmente pașnice ale Pieței reprimate uniform cu acelea care se manifestau agresiv. Oameni prăbușiți care continuau să fie loviți la cap, la față. Turiști străini scoși din taxiuri, snopiți în bătaie și încătușați, jurnaliști cu legitimații și microfoane la vedere zdrobiți literalmente. Numărul răniților care au necesitat intervenții medicale depșește 500, iar cantitatea de gaze lacrimogene utilizată nu găsește nici o justificare.

Mai există un aspect asupra căruia atât Ministerul de Interne, cât și Președintele Iohannis ar trebui să dea explicații. Și MAI și Președintele au primit din timp informări de la serviciile secrete cu privire la intențiile unor grupuri organizate de elemente turbulente, care intenționau să provoace dezordini. Mai cu seamă că este vorba de aceleași grupuri de indivizi, folosite și plătite de ani de zile, prin rotație, de cei aflați la putere sau în opoziție. Ei sunt fișați de Poliție și aflați în obiectivul serviciului secret al MAI. Acești indivizi puteau fi opriți și reținuți înainte de a ajunge în Piața Victoriei. Acest lucru nu s-a întâmplat. Lucrurile amintesc de episodul 13 iunie 1990.

Cine sunt beneficiarii?

Și atunci, ce interese au avut fiecare din beneficarii acestui deznodământ care a afectat imaginea și credibilitatea României pe plan internațional?

Guvernul PSD a văzut o oportunitate de a arunca asupra lui Iohannis și Opoziției stigmatul de forțe violente, dezbinătoare, generatoare de instabilitate. Mai mult, extrem de uzatul Guvern Dăncilă avea ocazia să abată atenția electoratului său, în mare parte nemulțumit, de la neîmplinirile proprii spre o închipuită conspirație, cu rădăcini în afara țării, îndreptată împotriva actualei puteri. Care – nu-i așa? – nu este lăsată să își îndeplinească promisiunile electorale. Brusc, electoratul sărăcuț cu duhul și susceptibil – grație inculturii – la orice fel de teorii conspiraționiste, al PSD, a identificat o nouă amenințare și și-a îndreptat privirile spre salvatorul PSD, pe care începuse să îl înjure. Modelul este cel folosit, cu ”teroriștii”, în Decembrie 1989. Evenimente de acest gen pot constitui un restart pentru o guvernare decredibilizată, măcar în ochii foștilor alegători decepționați.

În ceea ce îl privește pe Președintele Iohannis, ca șef al CSAT, acesta putea să facă uz de informațiile primite de la servicii, cerând luarea de măsuri pentru anihilarea din timp a turbulenților. Nu a făcut-o, deoarece – în viziunea mioapă a consilierilor săi – scăparea de sub control a evenimentelor putea genera prilejul reinventării unui Iohannis imobil, incapabil să-și facă simțită prezența instituțională, care a reușit să-și decepționeze cea mai mare parte a alegătorilor săi. Captiv al unor cercuri de interese fără scrupule, dar incompetente, incapabil de prestații carismatice, obscurul funcționar public local ajuns șef de stat este dispus să calce și pe cadavre pentru a-și putea amorsa cursa electorală pentru prezidențialele de la anul.

În fine, incapabil să mai emuleze electoratul din cauza decrepitudinii sale politice, PNL trage și el foloasele tragediei, găsindu-și, în sfârșit, o vocație – aceea de apărător al democrației.

Dincolo de toate aceste interese meschine, rămâne marea masă a protestatarilor de bună credință, a celor care au dorit să-și răcorească sufletul, strigându-și indignarea legitimă. Ei însă au fost, și de această dată, victimele de serviciu, răniți, unii din ei mutilați pe viață.

Restul scenariilor conspiraționiste, cu intervenții din afara țării, cu tentative de lovituri de stat și destrămpri teritoriale ale României, rămân ca încă o pagină ce demonstrează că suntem un popor cu multă, foarte multă imaginație. Păcat că nu ne-o folosim în scopuri ziditoare.

Un nou proiect politic

Învățătura pe care ar trebui să o tragem din aceste evenimente, noi, oamenii onești, este aceea că necesitatea primă a momentului este o construcție politică npuă, curată, menită să coaguleze energiile sănătoase ale acestei țări – de aici și din diaspora – și care peste doi ani să poată opune vechii clase politice degenerate (PSD, PNL, USL) o alternativă electorală care să aducă în Parlament un grup consistent și sănătos. Și care să poată convinge electoratul dezamăgit de democrație, să iasă la vot. Nu este vorba de un partid naționalist, ci de un partid de dreapta, conservator, creștin și monarhist, care să reunească oameni din curente diverse, dar pentru care valorile naționale să reprezinte o zonă comună.

Fără așa ceva, orice proteste sunt zadarnică risipire de energie și timp.

Pericol de EXPLOZIE în gara Videle

Traficul feroviar pe raza staţiei Videle este oprit miercuri dimineaţa începând cu ora 9:20, după ce personalul care asigură revizia tehnică a vagoanelor a observat scurgeri de conţinut dintr-un vagon al unui tren privat de marfă care asigura un transport de propilenă, informează CFR SA.

“Personalul feroviar a anunţat operativ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis închiderea traficului feroviar pe raza staţiei Videle până la intervenţia echipei de mentenanţă a operatorului privat de marfă. Trenul de marfă, compus din 20 de vagoane, aparţine operatorului privat Transferoviar Grup şi asigură un transport de propilenă în relaţia Palas – Râureni”, precizează sursa citată.

Până la redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă, trenurile care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Roşiori – Craiova – Timişoara, şi tranzitează staţia Videle, vor fi oprite în gările de pe traseu. În acest moment, 4 trenuri de călători staţionează în gările Grădinari, Vadu Lat şi Olteni.

Silvia ANDREI

Galina Martea: Centenarul Unirii în versuri și proză

O nouă apariție editorială demnă de apreciere. De această dată aniversarea Marii Uniri de 100 ani se regăsește în antologia de poezie și proză „Centenarul Unirii”, Starpress 2018, Editura Olimpias, coordonator Ligya Diaconescu (poet, prozator, publicist, jurnalist). Ca un simbol al unității naționale, antologia respectivă este în exclusivitate dedicată marelui eveniment Centenarul Unirii – 1918-2018.

Cu o prefață formidabil de interesantă și de un efect aparte, din primele pagini ale lucrării facem cunoștință cu cele relatate de Al.Florin Țene (scriitor consacrat, Președinte național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române de Cultură și Artă), discursul fiind întitulat „Rolul literaturii în oglindirea Marii Uniri”. Având la bază subiectul centrat pe rolul literaturii române în perioada anilor 1918 – prezent, Al.Florin Țene menționează: „Dacă după Marea Unire care a împlinit visul de veacuri al neamului românesc pentru a fi uniți în hotarele firești ale României dodoloață, scriitorii, prin operele lor, au rezonat la acest mare eveniment, oglindind în scrisul lor realitățile și trăirile de atunci, iată că și în prezent, la o sută de ani, mânuitorii cuvântului toarnă în tiparele acestuia sentimentele, amintirile, transfigurările despre evenimentele de la 1918… Astfel, prin inițiativa scriitoarei Ligya Diaconescu, care întotdeauna a avut inițiative memorabile pentru a marca marile evenimente ale culturii românești, și de data aceasta reunește într-o importantă antologie lucrări ale scriitorilor români de pe întreg mapamondul, care oglindesc plastic și sugestiv evenimentul reîntregirii neamului nostru în hotarul spiritualității ce ne caracterizează, având ca liant limba română, dulce ca laptele mamei… Așa cum se cunoaște, după Marea Unire din 1918 au început să se dezvolte mai toate ramurile economiei naţionale. Prin acest act înfăptuit la Alba Iulia la 1 Decembrie s-a realizat unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare…”. Ulterior, Domnia Sa realizează subiecte destul de importante și interesante din istoria literaturii române, astfel abordând discursul despre diverse curente literare și anume: despre modernism, tradiționalism, constructivism, suprarealism, etc. În consecință, întreaga expunere literară este centrată prin afirmația că Marea Unire din 1918 a avut un rol extraordinar de pozitiv în dezvoltarea literaturii și integrității naționale române. Nemijlocit, Al.Florin Țene concretizează: „Am făcut această succintă incursiune în istoria literaturii noastre pentru a arăta că există o continuitate în dezvoltarea culturii, dar mai ales a caracteristicii literaturii române. Această însușire fiind prezentă și în paginile scriitorilor, atât în poezie cât și în proza din prezenta antologie, selecție făcută cu profesionalism de scriitoarea Ligya Diaconescu”. În cele din urmă, cu multă admirație, prefațatorul nu uită să menționeze și despre rolul scriitorilor și arta literară ale acestora, care au completat paginile acestei antologii. Antologia fiind divizată în poezie și proză, cu referire la secțiunea proză Domnia Sa spune: „În proza găzduită de această antologie descoperim o artă a autorilor de a ști să învie lumile amintirii sau ale visării îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor și a evenimentelor majore din 1918. E la acești autori o adevărată obsesie a totalității românești. Autorii: Al Florin Ţene, Elena Jucan, Elena Buică, Isabela Brănescu, Dumitru k. Negoiță, Teresia Bolchiș Tătaru, Ion Pricop, Nadia Urian, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pâraianu, Monica Dușan, Teona Scopos, Floarea Cândea, Gina Agapie, Ilie Petru Birău, Magdalena Albu, Carina Ienășel, Olimpia Sava, Galina Martea, Izabela Brănescu, Ligya Diaconescu etc., alunecă de la iluzie la luciditate, de la stabilitate și adevăr istoric la cele mai complicate stări de conștiință”. Cu același spirit demn de admirație, la secțiunea poezie prefațatorul scrie: „Un filon de patriotism, iubire de neam și țară, de limba care ne unește emană poeziile din această antologie. Există o istorie interpretată ca tezaur, nu poate avea pe potrivă decât o geografie, trăire sentimentală și ca istorie a Întregirii neamului. Astfel de sentimente descoperim în poeziile autorilor: Mariana Popa, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pricop, Florin Roman, Ștefania Petrov, Vasile Bele, Constantin Predescu , Elana Alina Grecu, Camelia Florescu, Teona Scopos, Carina Baba (Ienasel), Constantin Predescu Neacșu, Elena Buldum, Ștefan Lucian Mureșanu, Costina Ștefănescu, Maria Filipoiu, Geanina Iovănescu, Virginia A. Popescu, Cristian Marinescu, Nicoleta Claudia Drăgan, Galina Martea, Ovidiu Jucan, Rodica Calotă, Gheorghe Dan Obogeanu, Geanina Iovănescu, Constantin Iordan, Rodica Ghinea, Elisabeta Silvia Gîngu, Maria Giurgiu, Lucia Bibarț, Olimpia Sava, Andrei Stan, Vasile Bele, Ligya Diaconescu”.

Denumită DOAMNA LIMBII ROMÂNE de Al. Florin Țene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Ligya Diaconescu, coordonatoarea proiectului literar „Centenarul Unirii”, este o luptătoare înverșunată pentru idealurile supreme naționale. Domnia Sa realizează acțiuni de mare valoare care, într-un final, sunt finisate cu mult succes, dar, mai ales, sunt dedicate în totalitate unității de credință și de neam, culturii și tradițiilor românești. Astfel, si de această dată Ligya Diaconescu pune în lumină o nouă lucrare ce reprezintă demnitatea și unitatea națională a românilor de pretutindeni. Cu un conținut bine structurat și, corespunzător, cu prezența minunatelor poeme și eseuri ale scriitorilor români contemporani din întreaga lume, antologia „Centenarul Unirii” este cel mai veridic argument prin intermediul căruia omul de creație își exprimă dragostea și sentimentul autentic față de plaiul natal și tot ceea ce este românesc.

de Galina MARTEA

Elena Udrea şi Alina Bica au făcut recurs la decizia de arestare a justiției costaricane

Fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica au declarat deja recurs la decizia de arestare luată joi seara de justiția din Costa Rica, a anunțat vineri avocatul Elenei Udrea.

,,Elena Udrea şi Alina Bica au calea de atac a recursului la decizia judecătorilor din Costa Rica, iar recursul a fost declarat şi va fi judecat în bica-udreaperioada următoare. Procedura de extrădare este una complexă – în perioada următoare statul român trebuie să trimită întreaga documentaţie care a stat la baza cererii de extrădare. Conform uzanţelor şi procedurilor, documentaţia trebuie tradusă în limba statului căruia i se cere extrădarea. Dar tot în cadrul acestei proceduri va fi formulată şi apărarea şi invocate aspectul legat de statutul de refugiat, de starea ei de proaspăt mămică şi de faptul că trebuie să crească un copil cu cetăşenie costaricană. (…) Cererea de arestare preventivă a avut la bază un mandat intern de arestare. Fondul nu se putea judeca ieri, ieri s-a judecat doar forma în care va fi prezentată instanţei, pentru judecarea fondului procedurii de extrădare”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu, conform news.ro.

El a spus că în această perioadă de două luni există şi varianta ca mandatul de arestare să fie revocat şi înlocuit cu arest la domiciliu sau cu o măsură similare controlului judiciar.

Legat de declaraţiile şefului Interpol din Costa Rica, potrivit căruia ”dacă o persoană are şi un copil în această ţară nu este un impediment pentru a duce până la capăt procesul de extrădare”, avocatul Elenei Udrea a spus că nu şeful Interpol ia decizii în justiţia din Costa Rica.

,,Declaraţia unui reprezentant al Interpol pentru mine nu are valoare juridică de adevăr aşa cum va avea hotărârea unei instanţe de judecată a statului respectiv”, a afirmat el.

 Udrea și Bica, 2 luni arest preventiv în Costa Rica. Copilul n-o scapă pe Udrea de extrădare

Elena Udrea şi Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, în timp ce va fi efectuată procedura de extrădare în România, a decis o instanţă judiciară. Udrea poate să fie extrădată, chiar dacă a născut, deoarece legea ar fi protejat-o doar dacă tatăl copilului ar fi fost costarican.

Elena Udrea și Alina Bica s-au prezentat joi seară în fața unei instanțe din Costa Rica, cu propunere de arestare, după ce miercuri seară cele două au fost reținute de agenți Interpol însoțiți de membri ai Direcţiei pentru Informaţii şi Securitate din Costa Rica, potrivit Diario Extra.

Biroul pentru consultanţă tehnică şi Relaţii internaţionale al Parchetului General din Costa Rica a transmis că a iniţiat procedurile de analizare a cererilor României de extrădare a Elenei Udrea şi Alinei Bica. Cererile de extrădare vor fi analizate separat.

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat joi seară la Digi24, că nu mai consideră că șansele de extrădare ale clientei sale sunt zero, deoarece a născut în Costa Rica, iar legea interzice separarea mamei de copil.

„Instanţa s-a pronunţat pe arestarea preventivă pentru două luni. Faţă de informaţiile pe care le deţineam până în seara asta, punctul meu de vedere era că şansele de extrădare sunt foarte reduse, dar am văzut că lucrurile se schimbă într-un anume fel. Nu ştiu de ce. Impedimentul cel mai important pentru extrădare era copilul din punctul meu de vedere. Am auzit însă un alt punct de vedere de la Interpol conform căruia nu ar fi un impediment copilul la extrădare şi că ar fi fost un impediment major dacă tatăl ar fi fost costarican”, a spus avocatul.

El a mai amintit de faptul că statutul provizoriu de refugiat politic, acordat pentru un an de zile să poată fi totuși un motiv pentru nu se efectua extrădarea Elenei Udrea pentru a-și ispăși pedeapsa în România. Însă nu exclude posibilitatea ca instanța din Costa Rica să se pronunțe mai curând și în această speță, pentru acordarea statutului de refugiat permanent, ceea ce chiar el recunoaște el, este o altă necunoscută.

Potrivit avocatului Veronel Rădulescu, extrădarea nu e simplă, în afară de comunicările statului care solicită extrădarea, trebuie să şi justifice foarte bine cererea.

„Avem un caz, Sebastian Ghiţă, puţin diferit, a fost şi el reţinut, prezentat instanţei, arestat preventiv, după care instanţa a refuzat cererea de extrădarea”, a exemplificat apărătorul.

El s-a referit la situaţia în care s-ar afla Elena Udrea după trecerea celor 60 de zile de arestare preventivă: „După cele 60 de zile, Elena Udrea va rămâne în Costa Rica, problema se pune în ce situaţie juridică se va afla, se va discuta probabil situaţia prelungită”, a mai spus el.

,,După acţiuni de investigare şi monitorizare, două femei în vârstă de 44 de ani, ambele românce, date în urmărire de autorităţile române, au fost reţinute miercuri. Una dintre cele două femei, cu numele Udrea, era vizată de o alertă roşie de notificare a Interpol, pentru infracţiuni referitoare la corupţie şi abuz în serviciu, în baza unui mandat emis de Interpol Bucureşti”, anunţă Biroul pentru investigaţii judiciare din Costa Rica.

elena_udrea_retinuta_14606800Şeful Interpol Costa Rica a oferit într-o conferinţă de presă, detalii despre modul în care au fost reţinute Elena Udrea şi Alina Bica, dar şi despre statutul acestora.

,,Elena Udrea are un ordin de reţinere internaţională pentru mită şi abuz în serviciu. (…) Alina Bica are o notă roşie în baza Interpol. Pe Alina Bica au acuzat-o de corupţie. La un moment dat, Alina Bica a fost şefa DIICOT în România. Ambele au fost reţinute la noi, sunt în detenţie preventivă, se aşteaptă ca procesul de extrădare să fie pus în aplicare imediat”, a declarat şeful Interpol Costa Rica.

Potrivit acestuia, odată ce au fost reţinute, ..uvernul are două luni să facă tot procesul”.

,,Persoanele care sunt reţinute acum au şi câteva avantaje pe care le pot folosi pentru ca acest proces să nu fie dus la sfârşit. Sunt reţinite într-un centru penal al Ministerului Justiţiei pentru că în momentul de faţă statutul lor este de persoane care urmează să fie extrădate. Ele au intrat în februarie legal în ţara noastră, avem o solicitare de exil din partea lor, vom vedea cum se va duce la capăt procesul de deportare”, a mai spus şeful Interpol Costa Rica.

Potrivit acestuia, ,,dacă o persoană are şi un copil în această ţară nu este un impediment pentru a duce până la capăt procesul de extrădare”
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, a anunţat instituţia, care a precizat că ele au fost ridicate de pe stradă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, legat de reţinerea Elenei Udrea, că procedura de extrădare va parcurge etapele legale, el spunându-le jurnaliştilor să nu fac ,,din acest personaj” un subiect naţional.

Georgeta AMBERT