Arhive lunare: noiembrie 2018

Mănăstirea PUTNA este necropola Marelui Domnitor al Moldovei, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT

Mănăstirea PUTNA necropola Marelui Domnitor a Moldovei, ŞTEFAN CEL MARE şi SFÂNT, a salvat prin mormântul său întreaga Moldovă de stăpânirea sovietică. Dacă acest mormânt nu se afla la Putna întreaga Moldova ar fi fost ocupată de hoardele sovietice!

aassGraphic1

,,…….această matcă a neamului care este Pstefan-cel-mare-350x315utna, mănăstirea unde-şi doarme somnul de veci Ştefan cel Mare şi Sfânt în care ,,poporul românesc îşi găsise cea mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite, şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al bucuriilor fru­moase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus. Şi cu cât se vede această icoană mai limpede, cu cât se înţelege mai desăvârşit şi se iubeşte mai mult, cu atâta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte” (lorga).

 

HAIDEŢI ROMÂNI, DIN MOARTE ÎNVIAŢI! PATRIA SĂ NE-O APĂRĂM!

Fraţi români, panta pe care alunecă neamul românesc este o realitate crudă, care ar trebui să ne inspăimante, să ne pună serioase probleme, să ne preocupe la modul cel mai serios. Cred că fiecare român in parte ar trebui sa aibe pe ordinea de zi, pe primul loc in aceasta ordine de zi aceasta problema deosebit de gravă a neamului românesc. De ce? Fiindcă ne pierdem pe zi ce trece identitatea de orice natură ar fi ea, culturală şi spirituală în primul rând.

Graphic1

Să nu uităm, dragii mei dragi, că pe aceste meleaguri a trăit un popor ortodox, dreptcredincios adică, iar tot ce au clădit de-a lungul veacurilor înaintaşii noştri, a avut strânsă legatură cu Ortodoxia, cu credinţa curată in Dumnezeu. Aşa cum zice Scriptura, prin  Mântuitorul nostru Iisus Hristos:” Cel ce nu adună cu mine, risipeşte”. Pământul acesta a dat omenirii oameni de înaltă ţinută morală şi de sfinţenie, de mare valoare, a umplut cerul de sfinţi.Să privim calendarul nostru ortodox şi să ne cutremurăm de mulţimea sfinţilor de-a lungul veacurilor de istorie. Şi să enumerăm numai câteva: Paisie de la Neamţ, Nicodim de la Tismana, Ghelasie de la Ramet, Calinic de la Cernica, Cuvioasa Paraschieva de la Iaşi, Teodora de la Sihla, Vasile de la Poiana Mărului, etc. Ar fi trebuit să incepem cu perioada daco-romană, amintind sfinţiii Epictet şi Astion, Kamasis, Filipos, Zoticos, Attalos de la Niculitel şi toţi episcopii martiri sub prigonitorii romani din această perioadă. Apoi perioada contemporană în care amintim sfinţi ca Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Teofil Pârâianu şi miile de martiri din temniţele comuniste, amintind aici cu precădere Aiudul. Mari români care s-au jertfit pentru tot ce este românesc au fost poetul Grigore Vieru, Ion Aldea Teodorovici şi soţia lui Doina  Teodorovici şi mulţi alţii pe care nu-I ştim. Deci exemple avem numai că fiecare din noi avem o datorie sfântă faţă de ţară şi faţă de Dumnezeu: să ducem mai departe ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri, astfel împlinindu-ne datoria sfântă faţă de Dumnezeu şi faţă de neam.  Chemarea acestui neam este una înaltă, providenţială şi nu una a uitării rădăcinilor, a aşternerii prafului peste laurii istoriei şi peste sângele vărsat al miilor de martiri români de-a lungul timpului. Martirii s-au jertfit pentru noi, ca noi să fim liberi , iar noi ce facem? Intrăm din ce în ce mai mult în duhul secular al acestei lumi subjugate numai de valori materiale, ne lăsăm copleşiti de mediocritate şi de lipsa de cultură şi spiritualitate. Am uitat să ne cinstim eroii, bătrânii, am uitat de sfânta Biserică, am uitat să fim cuviosi şi jertfelnici, am uitat să trăim româneşte.Am uitat, într-un cuvânt, să ne facem datoria.Să nu uităm că omul este chemat spre cele cereşti şi nu spre cele pământesti. Omului I s-a acordat cinstea de a fi regele creaţiei şi totodată de a fi întocmai ca îngerii lui Dumnezeu. Deci trebuie să trăim îngereşte şi nu să ne încurcam în grijile acestei lumi deşarte, precum spune Scriptura: “Căutati mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă.” Care “celelalte”? Adică cele materiale, de care nu trebuie să îngrijim, căci are Dumnezeu grijă să le adauge. Dar noi avem puţina credinţă. Să punem deci pe primul rând sufletul şi cele spiritual şi să ne amintim de pildă Mântuitorului cu păsările cerului care nu ară şi nu seceră.

Disparem ca neam nu numai prin moartea noastra spirituala si culturala ci si la modul propriu-zis:prin pacatul avortului care s-a inmultit infiorator de mult, scazind natalitatea si deci viitorul biologic al acestui neam. Nu se mai nasc copii, tot din necredinta noastra si din grija materiala care ne sufoca.Bunicii nostrii aveau cite 10-12 chiar si 15 copii si toti erau sanatosi si ajungeau oameni mari si pe care societatea se poate baza.Azi cabinetele medicale savarsesc avorturi pe banda rulanta si mii de copii dispar anual. Mamelor opriti-va! Acest pacat este infiorator de grav in fata lui Dumnezeu. Opriti-va si pocaiti-va pana nu este prea tarziu. Faceti copii si spovediti aceste pacate ca sa se ierte si sa-l imbunati pe bunul Dumnezeu, altfel osanda va fi vesnica.Renuntati la contraceptive si la blestematia ferelii, asa cum o numeste Parintele Arsenie Boca. Caci asta este menirea femeii, una inalta, aceea de a se mantui prin nastere si crestere de prunci, de a se sfinti prin aceasta menire de mama si nu aceea de a se complace in egoismul contemporan si in necredinta. Apoi ne pierdem  valorile culturale. Cultura nu mai conteaza. Cine mai pune pret pe cultura? Romanul nu mai citeste o carte, nu mai merge la opera, nu mai studiaza nimic, nu mai admira o pictura. A uitat de toate acestea. A uitat de Ciprian Porumbescu, de George Enescu, de Stefan Luchian, de Nicolae Grigorescu, de marii poeti si scriitori care au creat o zestre estetica poporului roman, o zestre culturala nepretuita, s-au jertfit pentru a da nastere la opere ca ale lor, viata lor a fost o jertfa. Nimic deci nu se face fara jertfa, fara sacrificiu. Cladiri de patrimoniu se degradeaza pe zi ce trece, la fel biserici vechi pictate in cel mai pur stil romanesc. Nu mai investim in astfel de lucruri, in schimb , zi de zi se inalta cladiri moderne, cu zeci de etaje, sedii de firme, toate intepand cerul cu inaltimea lor. Nu suntem impotriva acestora, dar se pierde tot ceea ce este romanesc. De asemenea romanul a uitat sa vorbeasca romaneste. Am “englezit” atit de mult limba romana, incat nu mai putem sa respiram de atitia termeni englezesti ca asistent manager, trendy, fancy, trend, etc, etc, etc.De asemenea, cum spunea regretatul domn Pruteanu, acest popor in ultimul veac, a ciuntit si a deformat aceasta limba atat de frumoasa si de melodioasa. Folclorul l-am adaptat pe ritmuri etno, maneaua este un adevarat sport national. Nu este bine deloc, fiindca toate acestea nu au nimic in comun cu autenticul. Si toate acestea din faptul ca ne-am pierdut credinta si ca inotam in grijile acestei lumi, grija noastra primordial fiind alta, aceea a mantuirii, a infrumusetarii sufletului nostru, care  este vesnic, a implinirii legii divine si a desavarsirii noastre launtrice.

Este cutremurator, infiorator apoi,  ce se intimpla cu limba noastra astazi.Nimeni , aproape nimeni nu mai lupta pentru a pastra limba romana curata ci dimpotriva o vulgarizam pe zi ce trece, o transformam intr-o limba a trivialitatii, a americanismelor ieftine si a prostului gust dus la cote tenebroase. Este o crima a permite asa ceva asupra darului lui Dumnezeu facut acestui neam. Romanul de astazi are alte preocupari, strict materiale si materialiste , altele decat patriotismul curat, dragostea de Dumnezeu, de neam si de tara; romanul de astazi inoata in grija agoniselii desarte si in grija zilei de mine, pe care nu garanteaza ca o mai apuca. Omul contemporan, spunea un parinte, construieste ca si cum ar trai vesnic si mananca, ca si cum ar trai numai pentru asta. Romanul a uitat sa fie roman, a uitat sa-si apere valorile fara de pret ale ortodoxiei, darurile cele nepretuite, cum ar fi dreapta credinta, limba, neamul, tara aceasta frumoasa si bogata. Ce este limba romana adevarata? Este limba cartilor bisericesti, este limba intelepciunii lui Dumnezeu din Psaltire si Ceaslov. Este limba in care Dosoftei Mitropolitul a scris Psaltirea in versuri, este limba lui Cantemir din Descriptio Moldaviae, este limba cronicarilor, a Pravilelor Bisericesti, mai dulci ca mierea, este limba lui Blaga, a lui Cosbuc, a lui Eminescu si a lui Vieru. Este limba vorbita de mosii si stramosii nostri, a tuturor voievozilor si martirilor, a eroilor si taranilor care permanent au  imbogatit-o, au pretuit-o ca pe un dar de mare pret, au  pastrat-o cu sfintenie ca pe un sfant odor, ceea ce si este. M-as apleca asupra afirmatiei, permanent au imbogatit-o, nu cu cuvintele triviale ale altor limbi si cu injurii si trivialitati ci cu noi intelesuri ale intelepciunii, cu noi sclipiri de har dumnezeiesc , ridicand-o la dulceata de taina a limbii vorbite de Adam cu Dumnezeu in Rai, inainte de caderea in pacat.Limba cea adevarata este limba adevaratei credinte, a adevaratei culturi, este limba lui Nicolae Steinhardt,  a lui Daniil Sandu Tudor, a parintelui Adrian Fageteanu  si a tuturor oamenilor de cultura si valoare, care au stralucit in temnitele comuniste si au devenit sfinti. Este limba tuturor carturarilor si eruditilor acestui  neam, este limba omeniei, a buneicuviinte, a dragostei, a iubirii de straini, a ospitalitatii, a credintei si a curatiei. Asta este adevarata limba si inaintasii nostri au stiut cu prisosinta sa o pretuiasca si sa o imbogateasca. Pentru cine s-a jertfit Stefan Luchian, apoi? Sau Grigorescu? Oare pentru cine?Sau Constantin Noica, sau Nae Ionescu, sau Mircea Eliade?Pentru cine a luptat marele George Pruteanu, oare nu pentru puritatea si acuratetea limbii noastre, comoara cea de mult pret a noastra? Si noi ce am facut? Am lasat limba romaneasca sa o spurce cei rai si haini cu tot felul de injurii, tot felul de mascari si frivolitati, cu tot felul de mahalagisme si imprumuturi la moda. Am lasat limba lui Eminescu, a lui Alecsandri, a lui Blaga , prada talharilor, jefuitorilor, care au furat-o, au strambat-o si au stalcit-o. Am manelizat si am caricaturizat limba noastra cea dulce, poetica si dumnezeiasca, mostenirea noastra de la Traian si Decebal. Am “afonizat-o” si am sfasiat-o pe mireasa imaculata si melodioasa, in care s-au nascut atatea doine si balade, in care s-au scris atatea acte istorice, in care ne-am nascut, am crescut si am devenit oameni. Este limba lui Decebal, a lui Stefan, a lui Mircea si a lui Mihai, limba pe care noi am transformat-o in limba a hulei, a mediocritatii, a injuriilor si a decadentei.Limba in care este scrisa in Biblie Cintarea Cintarilor este hacuita si murdarita permanent de tot ce este ieftin, trivial, josnic si obscur. Copiii nostri invata de mici o limba straina, a trivialului si a violentei,o limba si o istorie pe care noi le-o oferim spre mostenire.Ii facem sa le fie rusine de tara si limba lor, ii dezradacinam cu totul prin faptele si exemplul nostru.Cum ii vom putea privi in ochi?

Dragi frati si surori intru Hristos, sa ne trezim la realitate si sa veghem cu trezvie adevarata la binele dreptei credintei si al neamului.Sa ne pazim tara cu valorile sale, cu bogatiile ei , cu frumusetile ei si asa, frumoasa si bogata, cu o limba ingereasca sa o predam mostenire urmasilor nostri. Caci suntem responsabili pentru mostenirea pe care o pregatim urmasilor nostri. Suntem legati de trecut si de viitor si vom da socoteala in fata Dreptului Judecator pentru tara aceasta minunata pe care am primit-o in dar, insa de care n-am fost vrednici. Caci Romania, spune un parinte, este dupa modelul Sf. Treimi; asa cum Dumnezeu este Unul singur intreit in persoane Tatal Fiul si Sf. Duh, asa si Romania este una singura rezultata prin unirea celor trei principate surori: Tara Romaneasca, Ardealul si Moldova. Ce glas proorocesc, ce minunata descoperire dumnezeiasca … Apoi , o alta problema si meteahna contemporana este frica si lasitatea noastra in lucrarea mantuirii si in indeplinirea datoriei noastre fata de Dumnezeu si fata de neam.Singura frica acceptata in crestinismul dreptmaritor-ortodox este frica de Dumnezeu si de pacat. In restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului , pe care diavolul incearca sa ne-o insufle si prin care doreste sa anihileze orice lucrare dumnezeiasca in noi si prin noi. Crestinul trebuie sa fie curajos precum inaintasii nostri, precum sfintii si mucenicii nostri care mergeau la moarte ca la nunta ce frica au cunoscut Voievozii si Martirii Neamului in atatea razboaie si atatea prigoane? Sa ne amintim de neinfricatul Stefan, de Mihai , de Horea si de alti mari oameni si crestini, care prin martiriul lor au sfintit pamantul tarii. Sa ne amintim apoi de toti sfintii din sinaxare, de toti marturisitorii si mucenicii de la Hristos si pana azi. Caci fara teama au marturisit dreapta credinta impotriva ereziilor de tot felul, sfinti ca Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credinta a fost prigonit Sf. Ioan Gura de Aur si toti sfintii. Iar in veacul 20 sfintii inchisorilor comuniste, fara frica, l-au marturisit pe Hristos, in iadul reeducarii si groaznicelor chinuri din temnitele comuniste, nelepadandu-se nici o clipa de dreapta credinta in Dumnezeu.

Asa cum am spus, frica vine de la diavol , care incearca sa ne scoata din lupta cea duhovniceasca, si, prin intermediul ei si sa ne anuleze lucrarea duhovniceasca si de marturisire in lume. Insa un parinte contemporan spune ca fricosii nu se mantuiesc si bunul Dumnezeu se manie din pricina fricii si lasitatii noastre in marturisirea adevarului.Prin lasitatea noastra de a marturisi se pagubesc o multime de suflete slabe in credinta, paguba pentru care nu vom avea raspuns la INFRICOSATA JUDECATA. Nu slujim oare Celui Atotputernic si Preainalt ?Nu slujim cu totii Atottiitorului? De ce sa ne fie frica?De moarte? Oare este ingaduit crestinului sa se teama de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume,  ca sa desfiinteze moartea si sa ne dea sansa mantuirii si a vietii vesnice? Nu pentru noi a patimit si s-a Jertfit pe Cruce? Si daca El ne-a scos de sub imperiul mortii, noi de ce trebuie sa ne temem de moarte? Avem o istorie atat de bogata, atat de ziditoare pentru noi, prin bogatia de exemple de moralitate si de sfintenie a acelora care cu sange au scris-o. Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in Imparatia lui Dumnezeu si care de acolo ne privesc si iau aminte. La marea Judecata a lui Hristos vom sta cu ei fata catre fata si ne vom rusina multi dintre noi de faptele noastre. Ne vom rusina pentru lipsa noastra de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfanta Biserica, pentru ignoranta noastra in care ne complacem ca neam in momentul de fata si nu vrem sa recladim ceea ce a fost odinioara, prin exemplul vietii noastre personale. Ce vor spune oare atunci Stefan cel Mare si Sfant  si Martirii Brancoveni? Ce vor spune atunci cuviosii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru neam? Ce vor spune mucenicii si mucenitele?

In orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea raspuns inaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmasii unor oameni care au luptat ca noi sa fim astazi liberi, sa ne putem duce si ruga fara nici o opreliste in sfintele lui Dumnezeu biserici.Suntem urmasii unor oameni care au murit, varsandu-si sangele pentru acest pamant, inrosindu-l , suntem urmasii unor oameni pentru care biserica si tara le-a fost si casa si masa si tata si mama si sotie si frate.

Iar noi ca popor ce facem? Ne lepadam zi de zi de tot ce avem mai sfant pe acest pamant, adica de dreapta credinta si de Dumnezeu. Nu ne mai cunoastem istoria si obarsia, nu mai vrem de fapt sa le cunoastem. Ne pierdem individualitatea si identitatea, asemanandu-ne tot mai mult cu societatea consumista, pur materialista din zilele noastre, participand tot mai mult la actele de egoism ale omului contemporan. Ne lasam inghititi de o societate despiritualizata, care tinde spre un tel final opus celui la care omul trebuie sa ajunga si anume indumnezeirea. Suntem angrenati intr-o goana absurda dupa cele materiale, uitand lucrurile esentiale pentru care cu adevarat merita sa traiesti si sa te jertfesti. Ne complacem ca popor intr-o stare extrem de periculoasa , intr-o ignoranta care ne va duce la o finalitate infricosatoare. Ne complacem ca popor intr-o lasitate de a spune adevarul, intr-o mocirla a lipsei de responsabilitate si a mediocritatii. Am uitat sa fim cuviosi, am uitat sa daruim si sa ne daruim.

Asadar, dragii mei compatrioţi, din dragoste si din durere v-am spus toate acestea. Sa nu considerati ca v-am certat. Am tras un semnal de alarma, fiindca lucrurile au mers prea departe. Ne pierdem neamul, ne pierdem tara. Ne pierdem individualitatea noastra si demnitatea noastra ca neam. Noi preotii avem datoria sa va spunem aceste lucruri. Dar ce este de  facut? Sa ne intoarcem la adevaratele valori, la cele spirituale, sa ne intoarcem la pildele inaintasilor nostri si vom sti cum sa traim si ce vom face in viitor. Sa ne intoarcem la valorile crestine si la Dumnezeu. Sa traim in Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa participam la propasirea valorilor acestui neam si sa-i invatam pe copii nostri adevaratele valori si cum sa traiasca frumos, asa cum o faceau bunicii nostri. Sa facem cinste numelui de roman atat aici in tara, cat si peste hotare. Sa nu uitam ca este o datorie sfanta a ne iubi tara , neamul si pe Dumnezeu, o datorie de implinit, prin chemarea noastra inalta la mantuire. Sa nu ne uitam radacinile si sa purcedem fara intarziere la aceasta inalta si sfanta lucrare. Sa luam ce este bun  din lume si nu ce este rau si pagubitor. Sa facem cunoscuta si altora dreapta credinta, ortodoxia, atat de adanca si de frumoasa, nepretuita. Sa fim exemple atat in tara cat si peste hotare de munca, cuviosie, cumintenie, smerenie, inteligenta, seriozitate si demnitate, de patriotism, de dragoste, de rabdare si de rugaciune. Sa fim plini de virtuti , asa cum a fost romanul dintotdeauna.Numai asa vom atinge telul nostru, chemarea noastra providentiala la mantuire si nu punand pret pe valorile materiale atat de desarte si de vremelnice. Caci intai virtutile ne sunt averea noastra si dupa aceea cele materiale.

Sfânt Popor Roman  trezeşte-te până nu este prea târziu! Redevino ceea ce ai fost odinioară! Intoarce-te la origini, la ceea ce cu adevărat este esenţial, la lucrurile care cu adevărat conteaza! Redevino erou, martir, pentru că merită să trăieşti şi să mori pentru bine, frumos şi Dumnezeu! “Hai români din moarte înviaţi!” cum spunea Grigore Vieru.  Să ne facem vrednici de aceeaşi cinstire cu înaintaşii noştri. Să arătăm şi altora valorile noastre adevărate, să arătăm şi altora pe adevăratul român, fiinţa cerească. Să arătăm şi altora Omul Frumos [..], omul îndumnezeit. Să arătăm şi altora o ţară binecuvântată de Dumnezeu. Să arătăm şi altora că singura noastră avuţie este Dumnezeu şi dreapta credinţă şi limba stramoşească, mare comoară şi oglindă a spiritualităţii acestui popor. Să ne îndeplinim rolul nostru providenţial, de exemplu de trăire şi simţire duhovnicească pentru celelalte popoare, chemarea noastră înaltă spre patria cerească şi nu spre cele stricăcioase şi de nimic. Să ne ocupăm , prin faptă şi cuvânt, locul în istoria mântuirii neamurilor. Să dovedim lumii ceea ce cu adevărat suntem şi ceea ce contează cu adevărat, să fim continuatori ai jertfei înaintaşilor noştri. Căci acest pământ a fost binecuvântat de Dumnezeu şi sfinţit cu sângele moşilor şi stramoşilor noştri. Aceasta este adevărata chemare a noastră, la care suntem chemaţi de bunul şi mult iubitorul de oameni Dumnezeu. Aceasta este chemarea noastră spre Înviere, spre mântuire. “Doamne dă-I tărie,/ unei mâini să scrie/ Biblia latinului Ardeal!!!!”Şi pe finalul finalului aş reda câteva dumnezeieşti slove ale lui  Vieru, poetul divin ce a plecat dintre noi: Pentru Ea la Putna clopot bate/Pentru Ea mi-e teamă de păcate/…Pentru Ea mai văruim pereţii/Pentru ea mai sunt răniti poeţii/Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre aştri/El a plâns peste ţară/ Cu lacrima limbii noastre! Şi încheiem cu marele Al. Mateevici care ne ceartă aspru pentru indolenţa şi nepăsarea noastră:

……………………………

,,Limba noastră-i limbă sfântă

Limba vechilor cazanii

Care-o plâng şi care-o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul

Ruginit de multă vreme

Ştergeti slinul, mucegaiul

Al uitării-n care geme.”

Cu toată dragostea pentru toţi oamenii,

                                                                                           Pr.Andrei

                                                                                                                             şi  Gral(r)dr ec Florin NAHORNIAC

Pe 15 noiembrie Începe Postul Crăciunului

Intre 14 noiembrie şi 24 decembrie, creştinii ortodocşi sunt in Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului. Marile sărbători din post sunt: Ovidenia, Sfăntul Andrei şi Sfăntul Nicolae.
Postul este o rănduială disciplinară a Bisericii, fiind fundamentat pe texte scripturistice şi patristice. El constă in infrănarea totală sau parţială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt, fiind practicat incă de la inceputul omenirii. O dovadă in acest sens il constituie şi faptul că postul se regăseşte in toate religiile lumii.

postul-craciunului-18326427IN ANTICHITATE. Originea postului este incertă. Unii consideră că postul a apărut ca o completare a cultului morţilor. Cei vii aduceau jertfe animale pentru morţi, dar nu aveau voie să se atingă de ele. Pe de altă parte, durerea pricinuită de moartea celor dragi a avut drept urmare firească ignorarea măncării şi băuturii. Alţii consideră practicarea postului drept un act de austeritate şi cumpătare, recomandat şi practicat de intemeietorii religiilor sau curentelor filosofice. Caracterul religios al postului s-a impus treptat, in special in urma unor viziuni cu caracter divin. Postul a inceput să fie privit drept un act de pocăinţă, o pregătire inaintea săvărşirii actelor religioase sau ca un semn de doliu, depăşind caracterul simplist de mijloc igienic pentru sănătatea corporală.

POSTUL PROOROCILOR. In Vechiul Testament, primul indemn spre post este prefigurat in porunca adresată de Dumnezeu lui Adam şi Eva: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănănci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănănci, căci in ziua in care vei mănca din el, vei muri negreşit!” (Facere 2, 16-17). După alungarea primilor oameni din Rai, postul a fost prescris poporului evreu prin poruncile date de Dumnezeu prin Moise şi ceilalţi prooroci. El se referea la anumite zile din an. Sfănta Scriptură consemnează şi postul particular, practicat in diferite imprejurări: postul lui Moise de 40 de zile pe Muntele Sinai, postul lui Daniel de 3 săptămăni, in Babilon, postul lui David in semn de pocăinţă, postul lui Ilie, postul proorociţei Ana.

ISTORIC. In cadrul anului bisericesc, care debutează la 1 septembrie, primul post de durată este cel rănduit inaintea Naşterii Domnului, numit şi postul Crăciunului. Primele menţiuni despre acest post datează din secolele IV-V, Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei numindu-l postul din luna a zecea (calendarul roman incepea cu luna martie). Numărul zilelor de post era variabil, intre 7 şi 40 de zile. La fel şi asprimea lui. Sinodul local din Constantinopol, prezidat in anul 1166 de patriarhul Luca Chrysoverghes, a uniformizat durata şi asprimea postului. El urma să inceapă la 15 noiembrie şi să se incheie in seara zilei de 24 decembrie. Dacă ziua lăsatului de sec cade miercuri sau vineri, postul incepe din această zi, 14 noiembrie, aşa cum este cazul şi in acest an.
In mod simbolic, Postul Naşterii Domnului aduce aminte de proorocii şi drepţii Vechiului Testament care au petrecut in post şi rugăciune, aşteptăndu-L pe Mesia. De altfel, numeroşi prooroci care au vestit Intruparea Domnului sunt prăznuiţi in acest post.

Măsura dragostei

Sfinţii Părinţi au pus un accent deosebit asupra laturii spirituale a postului. Astfel, postul creştin nu se rezumă doar la abţinerea voluntară de la măncare şi băutură, ci şi la lupta impotriva patimilor, instinctelor şi pornirilor păcătoase ale trupului sau sufletului. Se poate spune că postul este măsura dragostei noastre faţă de Dumnezeu. De aceea, postul nu trebuie centrat pe om, pe sănătatea sa (ţinem post pentru că s-a demonstrat ştiinţific că este benefic organismului), ci trebuie să se indrepte spre Dumnezeu. De aceea, postul trupesc trebuie unit cu postul sufletesc. Sfinţii au arătat foloasele postului atăt pentru suflet, căt şi pentru trup. Postul creştin a imbrăcat un important caracter religios, devenind un act de virtute şi de cult, o treaptă in urcuşul duhovnicesc, un semn de respect şi o jertfă personală adusă lui Dumnezeu.

Tipuri de postire

Primele reglementări privind postul creştin datează incă de la sfărşitul secolului I. „Didahia sau Invăţătura celor 12 Apostoli” fixează ca zile de post miercurea şi vinerea, in amintirea Patimilor Măntuitorului. Mai tărziu, „Canoanele Apostolice”, „Didascalia” şi „Constituţiile Apostolice” prescriu postul inainte de hirotonie, botez şi impărtăşire, postul de miercuri şi vineri, precum şi inaintea marilor sărbători. Totodată, s-au stabilit şi diferite tipuri de post.
Astfel, el poate fi: integral (total), constănd in abţinerea completă
de la orice măncare şi băutură; postul negru (xirofagie), in care este ingăduită doar hrana uscată: păine, fructe uscate, seminţe, legume şi apă; postul comun (obişnuit), care admite consumarea măncărurilor gătite din alimente de origine vegetală, inclusiv untdelemnul; postul uşor, numit şi dezlegare, cănd este ingăduită consumarea peştelui, vinului şi untdelemnului.

Indemnuri de la Sfinţi

„Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blăndă şi smerită. Iată postul.” (Sfăntul Vasile cel Mare) „Chiar dacă ai sta flămănd şi ai dormi pe pămănt şi ai mănca cenuşă şi ai plănge totdeauna, dacă nu eşti de folos celuilalt, nimic măreţ nu ai realizat.” (Sfăntul Ioan Gură de Aur) „Postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea la unii să reprime infierbăntările şi zburdălnicia trupului, la unii să domolească mănia, la alţii să alunge somnul sau să stimuleze dorinţa pentru fapta bună. El face pe fiecare să ia aminte la sine insuşi şi-l invaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale.” (Sfăntul Simeon Noul Teolog) „Postul nu inseamnă numai să mănănci rar, ci să mănănci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai in a domoli propriul nostru corp, ci in a renunţa la hrană in scopul de a da păinea ta celui ce nu are.” (Sfăntul Serafim de Sarov)

40 de zile a durat postul Măntuitorului inainte de a-şi incepe activitatea publică. El a adăugat postului rugăciunea, curăţia inimii şi milostenia, pentru a fi o armă de nebiruit impotriva ispitelor. Sfinţii Apostoli au postit şi ei, asemeni Invăţătorului lor. Astfel, postul a intrat in Tradiţia Bisericii. Sfinţii Părinţi au practicat la răndul lor postul, inmulţindu-l.

   Florin CREȘTINUL

Postul Crăciunului. Să cunoaștem totul despre post

Între 15 noiembrie şi 24 decembrie, creştinii ortodocşi sunt in Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului. Marile sărbători din post sunt: Ovidenia, Sfăntul Andrei şi Sfăntul Nicolae.
— Ritualuri şi semne din popor — Odihnă in post — Rostul şi inţelesul Sfintei Liturghii — Zilele de post şi sărbătorile — Maica şi Pruncul in iconografie — Aşteptarea lui Mesia — Să dovedim că merităm numele de bun creştin — Puterea Maslului — Marii sfinţi postitori — Postirea omului modern

Bătrăn de 1.600 de ani

Postul este o rănduială disciplinară a Bisericii, fiind fundamentat pe texte scripturistice şi patristice. El constă in infrănarea totală sau parţială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt, fiind practicat incă de la inceputul omenirii. O dovadă in acest sens il constituie şi faptul că postul se regăseşte in toate religiile lumii.
IN ANTICHITATE. Originea postului este incertă. Unii consideră că postul a apărut ca o completare a cultului morţilor. Cei vii aduceau jertfe animale pentru morţi, dar nu aveau voie să se atingă de ele. Pe de altă parte, durerea pricinuită de moartea celor dragi a avut drept urmare firească ignorarea măncării şi băuturii. Alţii consideră practicarea postului drept un act de austeritate şi cumpătare, recomandat şi practicat de intemeietorii religiilor sau curentelor filosofice. postul-craciunului-18326427Caracterul religios al postului s-a impus treptat, in special in urma unor viziuni cu caracter divin. Postul a inceput să fie privit drept un act de pocăinţă, o pregătire inaintea săvărşirii actelor religioase sau ca un semn de doliu, depăşind caracterul simplist de mijloc igienic pentru sănătatea corporală.
POSTUL PROOROCILOR. In Vechiul Testament, primul indemn spre post este prefigurat in porunca adresată de Dumnezeu lui Adam şi Eva: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănănci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănănci, căci in ziua in care vei mănca din el, vei muri negreşit!” (Facere 2, 16-17). După alungarea primilor oameni din Rai, postul a fost prescris poporului evreu prin poruncile date de Dumnezeu prin Moise şi ceilalţi prooroci. El se referea la anumite zile din an. Sfănta Scriptură consemnează şi postul particular, practicat in diferite imprejurări: postul lui Moise de 40 de zile pe Muntele Sinai, postul lui Daniel de 3 săptămăni, in Babilon, postul lui David in semn de pocăinţă, postul lui Ilie, postul proorociţei Ana.
ISTORIC. In cadrul anului bisericesc, care debutează la 1 septembrie, primul post de durată este cel rănduit inaintea Naşterii Domnului, numit şi postul Crăciunului. Primele menţiuni despre acest post datează din secolele IV-V, Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei numindu-l postul din luna a zecea (calendarul roman incepea cu luna martie). Numărul zilelor de post era variabil, intre 7 şi 40 de zile. La fel şi asprimea lui. Sinodul local din Constantinopol, prezidat in anul 1166 de patriarhul Luca Chrysoverghes, a uniformizat durata şi asprimea postului. El urma să inceapă la 15 noiembrie şi să se incheie in seara zilei de 24 decembrie. Dacă ziua lăsatului de sec cade miercuri sau vineri, postul incepe din această zi, 14 noiembrie, aşa cum este cazul şi in acest an.
In mod simbolic, Postul Naşterii Domnului aduce aminte de proorocii şi drepţii Vechiului Testament care au petrecut in post şi rugăciune, aşteptăndu-L pe Mesia. De altfel, numeroşi prooroci care au vestit Intruparea Domnului sunt prăznuiţi in acest post.
Măsura dragostei

Sfinţii Părinţi au pus un accent deosebit asupra laturii spirituale a postului. Astfel, postul creştin nu se rezumă doar la abţinerea voluntară de la măncare şi băutură, ci şi la lupta impotriva patimilor, instinctelor şi pornirilor păcătoase ale trupului sau sufletului. Se poate spune că postul este măsura dragostei noastre faţă de Dumnezeu. De aceea, postul nu trebuie centrat pe om, pe sănătatea sa (ţinem post pentru că s-a demonstrat ştiinţific că este benefic organismului), ci trebuie să se indrepte spre Dumnezeu. De aceea, postul trupesc trebuie unit cu postul sufletesc. Sfinţii au arătat foloasele postului atăt pentru suflet, căt şi pentru trup. Postul creştin a imbrăcat un important caracter religios, devenind un act de virtute şi de cult, o treaptă in urcuşul duhovnicesc, un semn de respect şi o jertfă personală adusă lui Dumnezeu.
Tipuri de postire Primele reglementări privind postul creştin datează incă de la sfărşitul secolului I. ,,Didahia sau Invăţătura celor 12 Apostoli” fixează ca zile de post miercurea şi vinerea, in amintirea Patimilor Măntuitorului. Mai tărziu, „Canoanele Apostolice”, ,,Didascalia” şi „Constituţiile Apostolice” prescriu postul inainte de hirotonie, botez şi impărtăşire, postul de miercuri şi vineri, precum şi inaintea marilor sărbători. Totodată, s-au stabilit şi diferite tipuri de post.
Astfel, el poate fi: integral (total), constănd in abţinerea completă
de la orice măncare şi băutură; postul negru (xirofagie), in care este ingăduită doar hrana uscată: păine, fructe uscate, seminţe, legume şi apă; postul comun (obişnuit), care admite consumarea măncărurilor gătite din alimente de origine vegetală, inclusiv untdelemnul; postul uşor, numit şi dezlegare, cănd este ingăduită consumarea peştelui, vinului şi untdelemnului.
Îndemnuri de la Sfinţi    

,,Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blăndă şi smerită. Iată postul.” (Sfăntul Vasile cel Mare) „Chiar dacă ai sta flămănd şi ai dormi pe pămănt şi ai mănca cenuşă şi ai plănge totdeauna, dacă nu eşti de folos celuilalt, nimic măreţ nu ai realizat.” (Sfăntul Ioan Gură de Aur) „Postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea la unii să reprime infierbăntările şi zburdălnicia trupului, la unii să domolească mănia, la alţii să alunge somnul sau să stimuleze dorinţa pentru fapta bună. El face pe fiecare să ia aminte la sine insuşi şi-l invaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale.” (Sfăntul Simeon Noul Teolog) „Postul nu inseamnă numai să mănănci rar, ci să mănănci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai in a domoli propriul nostru corp, ci in a renunţa la hrană in scopul de a da păinea ta celui ce nu are.” (Sfăntul Serafim de Sarov)
40 de zile a durat postul Măntuitorului inainte de a-şi incepe activitatea publică. El a adăugat postului rugăciunea, curăţia inimii şi milostenia, pentru a fi o armă de nebiruit impotriva ispitelor. Sfinţii Apostoli au postit şi ei, asemeni Invăţătorului lor. Astfel, postul a intrat in Tradiţia Bisericii. Sfinţii Părinţi au practicat la răndul lor postul, inmulţindu-l.

General-de arm(r)prof univ dr ec Florin NAHORNIAC

Postul CRĂCIUNULUI, Să învăţăm şi să rostim CREZUL

 CREZUL

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi al nevăzutelor.Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut; Carele pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer şi S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om; Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat; Şi a înviat a treia zi, după Scripturi; Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.Şi iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede; Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Carele a grăit prin proroci. Şi într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.Mărturisesc un botez pentru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor.Şi viaţa veacului ce va să vie.
Amin!