Arhive zilnice: 1 noiembrie 2018

Cel mai valoros ierarh contemporan a Bisericii Ortodoxe Române: I.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

Mai întâi  a fost inginer dar a fost mai puternic patriotism față de acest pământ sfânt românesc creștinat după anul 33 d. H. Numai prin intrarea Sa în rândurile Bisericii Ordtodoxe Române și-a găsit și-a găsit adevărata împlinire. După regulă bunului simț trebuia să fie Patriarhul României. Este mai înțelept și cu multă verticalitate. La Harghita și Covasna i-a făcut pe maghiari ,,ferfeniță’’ făcându-I pe români să capete încredere în ei că trăiesc pe pământ românesc care le aparține. Arma de bază a IPS IOAN a fost steagul nostru tricolor care i-a făcut pe oficialitățile celor două județe să se teamă de el.  

IPS-Ioan-Mitropolitul-Banatului (1)Peste tot unde mergea la slujbe ducea cu dânsul și 3 – 400 de steaguri tricolore românești. Prin ele îi îndemna pe români să țină sus steagul ființei noastre naționale. Dar acest lucru nu a fost pe placul UDMR și a altor partide horthysto-naziste. Pe mulți îi deranja românismul său adevărat și de suflet. Nici unii români nu agreau felul IPS IOAN de a fi.  

 După trecerea la cele veșnice a IPS Mitropolit NICOLAE Bunul Dumnezeu al Banatului a orânduit ca în jilțul de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului să urce IPS Ioan Selejan                                                                                          

REPERE BIOGRAFICE

Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al părinţilor săi, Ioan şi Ilca. Şcoala primară a urmat-o în satul natal Pietrani, iar gimnaziul l-a urmat în localitatea Pocola,Bihor. A absolvit liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971 şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976.   În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.    

În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana.    

Între anii 1990-1994 a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Lainici de IPS Nestor Vornicescu, încredinţându-i-se păstorirea sufletească a fraţilor şi călugărilor din mânăstire.    

  În perioada 1980-1994 a restaurat mai multe biserici şi mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăţ, Lainici, Crasna), iar cât a fost stareţ la Mânăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică, monumentală, în incinta mânăstirii, şi un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părţi a bisericii şi a amenajat o bibliotecă, care a fost şi ea pictată.  În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.    

În anul 1994 a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea funcţiei de episcop. Ca un act de dreptate faţă de cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru credinţă şi românitate, cu înţeleaptă chibzuinţă asupra împrejurărilor prezente şi viitoare ale existenţei dreptcredincioşilor ortodocşi din judeţele Harghita şi Covasna, Adunarea Naţională Bisericească, în şedinţa din 11 ianuarie 1994, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

  La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan. La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.P.S. Sale, Ioan Selejan. Nădejdile exprimate ori nerostite ale credincioşilor şi ale slujitorilor bisericeşti se îndreptau către un arhiereu care avea experienţa vieţuirii alături de străini, care restaurase multe biserici şi mânăstiri şi care se va dovedi întru totul devotat chemării sale.    

DSC_5373La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei.       În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009, desfăşurată la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Ioan Selejean, Episcopul Covasnei şi Harghitei a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriahală deosebită şi îndelungată a Bisericii. Această hotărâre de ridicare a Preasfinţiei Sale la rangul de arhiepiscop rămâne un însemnat act de apreciere şi preţuire a întregii lucrări a Preasfinţitului Părinte Ioan, puse în slujba Sfintei Biserici şi a neamului românesc din Episcopia Covasnei şi Harghitei, în cei 15 ani de arhierie. Duminică, 23 august 2009, a urmat actul solemn şi demn acela al ridicării la rangul de Arhiepiscop al Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei după săvârşirea Sfintei Liturghii de către PF Daniel, Patriarhul României şi 14 membrii ai Sfântului Sinod.  

  La 16 decembrie 2014, IPS Ioan a fost ales de către Sfântul Sinod în slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.      La 28 decembrie 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în catedrala mitropolitană din Timişoara, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și mai mulți membri ai Sfântului Sinod.

FUNCŢII, DISTINCŢII ŞI TITLURI

  • Pentru „slujirea cu cinste, evlavie şi dragoste de oameni a Cuvântului lui Dumnezeu”, la 1 Decembrie 2001, cu ocazia Zilei Naţionale a României, prin decret prezidenţial, i-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Comandor.
  • Preşedinte de onoare al Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita.
  • Preşedinte de onoare al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna
  • Premiul de excelenţă acordat de revista „Formula AS” din Bucureşti, pentru activitatea depusă pe tărâmul spiritualităţii ortodoxe, februarie 2002
  • Premiul de excelenţă acordat de Redacţia ziarului „Obiectiv” din Braşov, 2003, „Pentru respectul Preasfinţiei Sale faţă de tezaurului de valori al culturii şi spiritualităţii neamului nostru, pentru statornicia în credinţa strămoşească”
  • Distincţia „Filocalia” şi Diplomă de Excelenţă, acordată de Asociaţia Comunitară a Românilor din Miercurea-Ciuc, 2003, „pentru contribuţia adusă la păstrarea şi afirmarea culturii şi spiritualităţii românilor din judeţul Harghita”
  • Diploma de excelenţă, acordată de Radio Târgu Mureş, ianuarie 2005, pentru contribuţia adusă pentru organizarea Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie”
  • La 28 mai 2007, a primit Crucea Şaguniană, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Ardealului, pentru lucrarea pastoral-misionară, culturală şi filantropică de care se bucură credincioşii ortodocşi din judeţele Covasna şi Harghita, distincție ce i-a fost acordată de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

CĂRȚI, STUDII, ARTICOLE, PRECUVÂNTĂRI

  • Editoriale apărute în revista Grai Românesc, nr. 1-55 / 1995-2012:

– Noaptea cea de taină a Naşterii Domnului;

– Învierea lui Hristos – Axa Bisericii Ortodoxe: Ziua Învierii Domnului – Praznicul Vieţii, al Fericirii şi al Păcii;

– Ziua Naşterii Domnului – Bucuria cerului şi a pământului;

– Învierea Domnului, Sfântul Odor coborât în inimile noastre;

– Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – Sărbătoarea plină de mireasma căminului părintesc;

– Învierea lui Hristos – izvor de bucurie pentru toţi creştinii;

– Dumnezeu iubeşte pe om cu iubire veşnică;

– Prin Hristos Cel Înviat ne întoarcem acasă la Dumnezeu Tatăl;

– Dumnezeu-Logosul S-a făcut Om;

– Ceea ce vezi scrie;

– Învierea lui Hristos e „Paştele” Lui şi temelia „Paştelui” nostru, al tuturor;

– Hristos în istorie;

– Iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului;

– Mesia – Iisus Hristos;

– Fericirea în Hristos;

– Ţara cu Carpaţi şi multe cruci;

– Iubire ce arzi şi nu mistuieşti;

– Mesaj creştin la început de secol XXI: Viaţă, pace şi iertare;

– Împărtăşire din lumină;

– Hristos – pacea noastră;

– Lumină din lumina lui Hristos;

– Naşterea lui Hristos – naşterea durerii;

– Hristos – iubirea răstignită;

– Taina din peştera Betleemului;

– „Pe Golgota nu a curs sânge, ci iubirea mântuitoare a lui Hristos”;

– Peştera Betleemului – mărturie a tainei întrupării lui Hristos;

– Taina Mormântului deschis şi gol;

– Hristos – lumina lumii se naşte! El voieşte să Se semene, să Se zămislească în inimile şi viaţa noastră!;

– Prin Hristos Cel Înviat ne întoarcem acasă – la Dumnezeu-Tatăl;

– Viaţa în tinda veşniciei;

– Din Lumina Învierii lui Hristos s-a aprins candela veşniciei noastre;

-Iubirea se întrupează ca din ea să ne împărtăşim;

-Hristos Cel Înviat ne-a lăsat şi scara şi merindea Cerului;

– Paştile-Anul veşniciei.

  • Pe urmele strămoşilor, în Angvstia, 1/1996, Editura Carpatica, Sf. Gheorghe-Cluj-Napoca
  • Candelă şaguniană, în Buletinul Ligii Cultural-Creştine Andrei Şaguna (1992-1997), nr. 1, Sf. Gheorghe, 1998
  • Un locaş al minţii, al culturii şi al inimii, în Cuvântul nou, anul VII, nr. 1606, 30 aprilie 1996
  • Cuvânt înainte, în Personalităţi din Covasna şi Harghita, de Ioan Lăcătuşu, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1998
  • Precuvântare, în Aurel Nistor-o pagină din istoria Bisericii şi a Neamului, Volum de studii şi articole alcătuit şi îngrijit de Ioan Lăcătuşu, Editura Carpaţii Răsăriteni, Sf. Gheorghe, 1999, Volum apărut cu binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei
  • Părintele Gheorghe Răţulea – omul lui Dumnezeu, în Slujind Biserica şi Neamul. Cultură, religie, angajare creştină, de Pr. Gheorghe Răţulea, Editura Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, 2002
  • De’nceput, în Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea-Ciuc, 2003, Volum apărut cu binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei
  • Un înalt „vârf” din curbura Carpaţilor, în Omagiu acad. Horia Colan la 80 de ani, coordonator Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2006
  • Adevărul Covasnei – o publicaţie de grai şi simţire românească, în Adevărul Covasnei, nr. 1, 1-7 decembrie 2006
  • Patriarhul reîntregirii Neamului, în Patriarhul Miron Cristea, de Ilie Şandru, Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea-Ciuc, 2008, Volum tipărit sub egida Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, având binecuvântarea şi purtarea de grijă a P.S. Ioan Selejan
  • Un om pentru Biserică şi Ţară, în Teculeştii din neam în neam, de Luminiţa Cornea, Constantin Catrina şi Ioan Lăcătuşu, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2008, Volum apărut cu binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei
  • Între altar şi condei, în Un monument reînviat. Biserica ortodoxă „Sf. Apostoli Petru, Pavel şi Andrei”, de Pr. Emil Pop şi prof. Valeria Pop, Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea-Ciuc, 2009, Volum apărut cu binecuvântarea şi sprijinul nemijlocit al P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei
  • Pe cărarea Raiului – convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan”, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2010
  • Pe cărarea Raiului – convorbiri duhovniceşti cu Ioan, Arhiepiscopul Munților”, Editura Sophia, București, Ediţia a II-a, 2014.

PARTICIPĂRI LA CONFERINȚE ÎN ȚARĂ

  • Ştiinţă şi religie, în cadrul Sesiunii Naţionale de comunicări ştiinţifice „Patrimoniul religios – patrimoniul cultural”, Sf. Gheorghe – Arcuş, 24-25 noiembrie 1994;
  • Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie, ediţia I, 22-23 septembrie 1995, anual în luna septembrie, până la ediţia a XIV din 25 septembrie 2008, Sf. Gheorghe – Arcuş – Miercurea-Ciuc (moderator);
  • Necesitatea cinstirii înaintaşilor, în cadrul Simpozionului omagial „100 de ani de la naşterea Dr. Ovidiu Bidu”, Sf. Gheorghe, 28 februarie 1995;
  • Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Etnografia românească în localităţile din Arcul Carpatic”, Sf. Gheorghe, 25 noiembrie 1995 (moderator) ;
  • Simpozionul şi expoziţia documentară „110 ani de la naşterea Episcopului Veniamin Nistor”, Sf. Gheorghe, 7 decembrie 1996 (moderator, împreună cu I.P.S. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului şi P.S. Laurenţiu Streza, Episopul Caransebeşului) ;
  • Dezbaterea Strategia cercetării şi valorificării patrimoniului cultural istoric din sud-estul Transilvaniei, Sf. Gheorghe, 7 decembrie 1996 (moderator, împreună cu I.P.S. Antonie Plămădeală, P.S. Laurenţiu Streza, Prof.univ.dr. Ioan Opriş, Prof.univ.dr. Gheorghe Lazarovici);
  • Dezbaterea Monografii săteşti, şcolare şi parohiale, Miercurea-Ciuc, 3 aprilie 1997 (moderator);
  • Dezbaterea Stadiul aplicării Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, Miercurea-Ciuc, 6 decembrie 1997 (moderator, împreună cu Mihai Gorgoi şi Valeriu Cavruc);
  • Ortodoxia românească în perspectiva integrării europene, în cadrul celei de a 93-a Adunări Generale a ASTREI Centrale, Sf. Gheorghe, 17 octombrie 1997 (moderator, împreună cu Acad. Alexandru Surdu, Prof.univ.dr. Dumiitru Acu);
  • Dezbaterea Ortodoxie şi Românism, în cadrul Universităţii de vară Făgeţel – Izvorul Mureşului, 16 august 1999 (moderator, împreună cu Pr. Constantin Galeriu şi Pr. Ilie Molodovan);
  • Dezbaterea Locul Ortodoxiei în Europa, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 16 august 2000 (moderator, cu participarea: P.F. Teoctist, Patriarhul României, I.P.S. Petru, Mitropolitul Basarabiei; Pr. Ilie Molodovan);
  • Conferinţa preoţească 2000 de ani de creştinism în spaţiul românesc, Miercurea-Ciuc, 10 noiembrie 2000 (moderator);
  • Conferinţa Implicarea Bisericii în viaţa socială a mileniului III, Roma, 3-8 februarie 2001
  • Conferinţa Creştinismul în catacombe, Serile Filocalice, Sf. Gheorghe, 10 aprilie 2001;
  • Conferinţa Aspecte teologice din opera lui Constantin Brâncuşi, teatrul Naţional din Oradea, 21 iunie 2001;
  • Dezbaterea Biserica şi Societatea contemporană, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 19 august 2001 (moderator, împreună cu Pr. Ilie Molodovan) ;
  • Conferinţa Misiunea Bisericii la începutul mileniului III, la Barcelona (Spania), septembrie 2001;
  • Simpozionul Drepturile omului – dimensiune spirituală şi acţiune civică, Iaşi, 15 octombrie 2001 (moderator);
  • Conferinţa preoţească cu temele Administraţia parohia în raport cu legislaţia care se referă la biserică şi Familia azi, probleme pastorale şi sociale, Miercurea-Ciuc, 6 noiembrie 2001;
  • Adunarea festivă prilejuită de împlinirea a zece ani de la înfiinţarea Ligii Cultural-Creştine Andrei Şaguna, Sf. Gheorghe, 23 martie 2002 (moderator) ;
  • Dezbaterea Locul ortodoxiei în Europa unită, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 24 iulie 2002 (moderator, cu participarea: P.S. Sofian Braşoveanu, Arhim. Antim David, Pr. Ilie Molodovan) ;
  • Dezbaterea Necesitatea cercetării şi promovării culturii populare, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 26 iulie 2002 (moderator, împreună cu scriitoarea Sânziana Pop şi rapsodul Grigore Leşe) ;
  • Conferinţa internaţională, Religii şi culturi între conflict şi dialog, dedicat evenimentelor de la 11 septembrie, Palermo (Italia), 1-3 septembrie 2002;
  • Colocviul ecumenic internaţional, Centrul Cultural Pastoral „Sf. Daniil Sihstrul”, Mănăstirea Durău, 17-18 septembrie 2002 (moderator) ;
  • Dezbatere urmată de lansarea oficială a Programului naţional împotriva traficului de persoane în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 22 iulie 2003 (moderator, împreună cu Pavel Abraham, Secretar de Stat, Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog) ;
  • Dezbaterea Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în sprijinirea românilor de pretutindeni, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 20 iulie 2004 (moderator, împreună cu Viorel Badea şi Eugen Popescu, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni) ;
  • Conferinţa Teologia catacombelor romane, organizată de Universitatea Bucureşti, 21 aprilie 2005;
  • Dezbaterea Biserica şi societatea, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 14 iulie 2005 (moderator, împreună cu Norica Nicolai, Pavel Abraham, Louis Ulrih);
  • Dezbaterea Legea minorităţilor din România, Sf. Gheorghe, 19 noiembrie 2005 (moderator) ;
  • Colocviul Gheorghe Papuc (1928-1993), fiul al Covasnei – un preot ales şi vrednic om de cultură, Sf. Gheorghe, 29 aprilie 2006 (moderator) ;
  • Consfătuirea Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii, organizată de către Secretariatul de Stat pentru Culte, la sediul Mitropoliei din Sibiu, 13 iulie 2006;
  • Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Izvorul Mureşului, 18 noiembrie 2006 (moderator împreună cu IPS Laurenţiu Strzea, Mitroploitul Ardealului şi IPS Andrei Andrecuţ, Arhiepiscopul de Alba Iulia);
  • Simpozionul 10 ani de la înfiinţarea Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” Sf. Gheorghe, 28 noiembrie 2006, (moderator);
  • Sărbătorirea Prof.univ.dr.ing. Horia Colan, membru corespondent al Academiei Române, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naştere, Sf. Gheorghe, 28 noiembrie 2006, (moderator)
  • Conferinţa organizată de Asociaţia NEPSIS a tinerilor din Paris, Bruxel şi Paris, 27/31 ianuarie 2007 (la invitaţia IPS Iosif pop, Mitropolitul Europei Occidentale şi şi Meridionale);
  • Dezbaterea Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane şi a traficului de droguri în zona de frontieră a Uniunii Europene şi a NATO, în colaborare cu Departamentul de Stat al SUA şi cu Ambasada SUA la Bucureşti, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 17 august 2007 (moderator, împreună cu Pavel Abraham);
  • Conferinţa Rolul Bisericii Ortodoxe în integrarea europeană a României, Protopopiatul Miercurea – Ciuc, 12 decembrie 2007 (moderator);
  • Seminarul festiv La bicentenarul naşterii ierarhului Andrei Şaguna – sărbătoare şi cunoaştere, Sf. Gheorghe, 27 iunie 2008 (moderator, împreună cu cerc. Ana Grama şi dr. Gelu Neamţu);
  • Dezbaterea Religiile la cumpăna dintre milenii, Universitatea de vară Vălenii de Munte, 13 august 2008;
  • Conferinţa pastoral-misionară cu temele Viaţa şi personalitatea Mitropolitului Andrei Şaguna şi 2008 – anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, Miercurea-Ciuc, 30 septembrie 2008 (moderator);
  • Conferinţa cu tema Implicarea Bisericii în procesul de tranziţie după 1989 susţinută la Congresul internaţional de la Cracovia în Polonia în perioada 6-8 septembrie 2009;
  • Participarea la conferința Zilele Culturii Naționale, 15 ianuarie 2015, la Academia Română filiala Timișoara.

PARTICIPĂRI INTERNAŢIONALE

  • 24-27 ianuarie 2002 – a participat la „Ziua de rugăciune pentru pacea în lume”, eveniment organizat la Assisi (Italia) de către Oficiul de Celebrări Liturgice al Vaticanului, de faţă fiind şi Papa Ioan Paul al II-lea;
  • 11-16 iulie 2002 – împreună cu o delegaţie BOR în frunte cu PF Teoctist participă la hirotonia şi instalarea ca Arhiepiscop al românilor din SUA şi Canada a PS Nicolae Condrea, Montreal (Canada) ;
  • 30 august – 4 septembrie 2002 – face parte din delegaţia BOR aflată la conferința ecumenică de la Palermo (Italia); vizita la Cimitirul Mănăstirii Capucinilor din Palermo, căutând rămăşiţele pământeşti ale patriotului român Nicolae Bălcescu;
  • 3-6 februarie 2005, Prea Sfinţitul Ioan participă, alături de 100 de episcopi din 40 de ţări ortodoxe, la Roma, la conferinţa cu tema „Creştinii şi păstorii pentru Biserica de mâine – Curajul unui nou umanism”;
  • 6-9 septembrie 2009, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan a participat la Cracovia (Polonia), la Conferinţa mondială cu tema „Pacea în contextul actual mondial” organizată de Comunitatea Sant Egidio din Italia. Întrunirea şi-a propus identificarea unor soluţii în vederea aplanării conflictelor existente pe plan mondial;
  • 3-5 octombrie 2010 – La invitaţia Comunităţii Sant Egidio din Italia, ÎPS Ioan a participat la Barcelona, Spania, la întâlnirea cu tema „Locuiesc împreună într-o perioadă de criză: Familia de popoare, Familia lui Dumnezeu” a reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii. La această întâlnire, ÎPS Sa, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Române, a susţinut referatul intitulat: Familia creştină. Părinţii şi persoanele în vârstă („I padri e gli anziani”);
  • 10-11 septembrie 2011 – ÎPS Ioan, alături de alţi ierarhi membrii ai Sfântului Sinod al BOR, l-au însoţit pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în vizita canonică pe care Preafericirea Sa a efctuat-o în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxembourguluila invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
  • 11- 13 septembrie 2011 – ÎPS Ioan a participat la Cea de-a 25-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant`Egidio la München, cu tema„Destinaţi la convieţuire”. Între participanţii la acest eveniment s-au numărat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Dl. Christian Wulf, Preşedintele Germaniei şi D-na Angela Merkel, Cancelarul Germaniei. În cadrul acestei Întâlnirii Internaţionale pentru Pace ÎPS Ioan, a prezentat o expunere intitulată: Martiri şi mărturisitori ai credinţei.
  • 14 septembrie 2011 – ÎPS Ioan a slujit la Nuremberg, Germania, Sfânta Liturghie alături de ÎPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre semnificaţiile duhovniceşti ale Sfintei Cruci.
  • 30 aprilie – 1 mai 2012, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ÎPS Ioan a condus în diaspora din Italia delegaţia patriarhală cu moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica.
  • În perioada 8-12 septembrie 2012 a participat la la Cea de-a 26-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant` Egidio la Sarajevo. A prezentat în cadrul secţiunii „The value of life” (“Valoarea vieţii”) o expunere cu tema: „Sensul şi valoarea vieţii. Viaţa ca dar al lui Dumnezeu”.
  • 29 septembrie-1 octombrie 2013 – ÎPS Ioan a   participat la Roma, Italia,   la Întâlnirea internaţională pentru pace „Curajul speranţei – religii şi culturi în dialog” organizată de Comunitatea Sant’Egidio. . În cadrul dezbaterilor ÎPS Ioan a susţinut referatul cu tema „Darul Veșniciei”
  • 20-22 martie 2014- ÎPS Ioan a participat la Roma, Italia, la Întâlnirea internaţională „Le periferie umane ed esistentiali nei Padri della Chiesa”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio. La acest eveniment au participat numeroase alte personalităţi ale lumii religioase, politice şi culturale din întreaga lume. În cadrul dezbaterilor ÎPS Ioan a susţinut referatul cu tema „La o margine de lume”.
  •  5-8 septembrie 2015 – Î.P.S. Ioan a participat la Tirana, Albania, la Congresul internațional
    „Pacea este întotdeauna posibilă – religii și culturi în dialog”.
  •  17-26 iunie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat în Creta – Grecia, la Sfântul și Marele Sinod al
    Bisericii Ortodoxe.
  •  18-20 septembrie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat la Assisi-Italia la întrunirea internațională cu
    tema: ,,Sete pentru pace. Religii și culturi în dialog”.
  •  25 septembrie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat la târnosirea noii catedrale ortodoxe din orașul Bar-
    Muntenegru.
  • În zilele de 11-12 septembrie 2017, a participat la Congresul internaţional intitulat Căile păcii:
    Religii şi culturi în dialog, organizat de Comunitatea Sant’ Egidio la Münster and Osnabrück,
    Germania.

 Gral de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Mitropolitul Banatului, discurs emoționant la Palatul Parlamentului

Mitropolitul Banatului, Î.P.S. Ioan Selejan, a fost invitat special, în data de 18 octombrie, la cea de a XIII-A ediție a ”Micului Dejun cu Rugaciune”, în cadrul Palatului Parlamentului. Prezența sa a fost remarcată, în special, de susținerea unui discurs în fața celorlalți invitați, cu tematica ”Uniunea Națională în Identitate Creștina”.

Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a subliniat în cadrul discursului, de  la Palatul Parlamentului, importanța Marii Uniri pentru creștinii români, anul acesta cunoscută sub denumirea de Centenar: ”Realizarea uniunii unui popor, nu este rezultatul unei acțiuni politice, militare sau diplomatice, ci este și rodul rugăciunii lui Hristos și-al fiilor unui neam”. Mitropolitul a ținut să adauge și faptul că Centenarul este rezultatul iubirii românilor ca popor, al limbii pe care aceștia o vorbesc, dar și a faptului că românii au reușit unirea cu Bucovina, Basarabia și Transilvania, fără a-și ucide rivalii pe alte teritorii, pentru extinderea spațiului.

Copleșit de emoții, Î.P.S. Ioan Selejan a rostit pe parcursul discursului, numele lui Eminescu ca simbol național și un adevărat patriot, și i-a îndemnat pe cei prezenți la păstrarea valorilor naționale, inclusiv a creștinismului.

Deși mai avea o conferință în străinătate, Î.P.S. Ioan Selejan a confirmat că a ales cu drag să susțina acest discurs în țara natală, deoarece , pentru el,  România este în prim-plan. La conferință, printre invitați s-au aflat și o parte dintre politicieni, care l-au susținut cu aplauze pe mitropolitul Banatului

Iată un exemplu de ierarh al adevărului și care luptă pentru aflarea adevărului: IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a pus cu crucea pe DNA

Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a făcut apel la oamenii de afaceri să i se destăinuie lui cu problemele pe care le au, garantându-le că nu o să fie denunţaţi la DNA. 

 Iată cum a intervenit înaltul ierarh printr-un mesajul transmis către reprezentanţii mediului de afaceri prezenţi la evenimentul de la Camera de Comerţ Timiş atacă in direct acţiunile DNA din ultima perioadă. Pe aceeaşi scenă a fost prezent şi Titu Bojin, cercetat penal pentru corupţie.  

 mitropolitul-banatului  Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Ioan Selejanj, este la curent cu toate arestările din domeniul politico-economic. Prin intermediul „telejustiţiei”, mitropolitul a luat act de problemele cu care se confruntă politicienii şi oameni de afaceri, iar la o întâlnire, la care auicipat atât oameni de afaceri, cât şi politicieni, mitropolitul a făcut un apel surprinzător la oamenii de afaceri. Cu ocazia aniversării a 165 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT), 25 de ani de la reluarea activităţii şi 10 ani de la deschiderea Centrul Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT), mitropolitul Ioan Selejan, care a participat în calitate de invitat, le-a transmis oamenilor de afaceri să discute cu domnia sa probleme de business, fără teama că o să fie deunţaţi la DNA. „Fără o predictibilitate minimă internă, mediul de afaceri fără o predictibilitate minimă internă, mediul de afaceri nu se poate mişca. Predictibilitatea externă este o altă componentă pe care dumneavoastră trebuie să o prindeţi în ecuaţia dezvoltării afacerilor dumneavoastră. Mai există un fenomen care macină mediul afacerilor româneşti, este acel cuvânt care începe cu „ş” şi se termină cu „ă”. Eu nu pot să spun acum că deja, de câteva săptămâni, trăim în mediul denunţurilor la DNA. Poarta mea este deschisă şi pentru cei ce vă mişcaţi în mediul de afaceri şi dacă îmi spuneţi mie necazurile voastre, nu am să vă denunţ la DNA, dar o să îi denunţ pe cei care încearcă să vă pună piedică în cale. Am să îl pun pe clopotar să tragă clopotele la biserică, să audă lumea dacă cineva vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de producător”, a fost discursul ÎPS Selejan.

Oamenii de afaceri fascinaţi de discurs din mediul de afaceri s-au declarat surprinse de uşurinţa cu care ÎPS Selejan foloseşte termenul „DNA”, cu atât mai mult cu cât pe scena de pe care mitropolitul a rostit discursul se afla fostul preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, cercetat de DNA într-un dosar de corupţie, iar evenimentul a 375-mitropolit-oraregiunii-tvr-timisoara_30338600fost organizat de instituţia al cărui preşedinte este omul de afaceri Georgică Cornu, cercetat şi el într-un dosar DIICOT de evaziune fiscală. Mesajul Mitropolitului Ioan Selejan a fost atât de bine primit, că asistenţa l-a aplaudat minute în şir. Surse din mediul de afaceri au declarat că mesajul a fost şi pe gustul la toți cei prezenți. Pentru oamenii de afaceri prezenţi la CRAFT, discursul mitropolitului a fost de departe cel mai bun, înaltul prelat întrecându-i la acest capitol pe „greii” administraţiei locale. Unde dai şi unde crapă Reprezentanţii Mitropoliei Banatului nu au putut fi contactaţi pentru a „descifra” mesajul ÎPS Ioan Selejan, dar, potrivit directoarei CCIAT, Florica Chiriţă, oamenii de afaceri au înţeles din apelul mitropolitului Ioan Selejan că trăim într-o vreme în care sunt multe denunţuri nefondate la DNA, iar cei care sunt denunţaţi pe nedrept găsesc în mitropolit un confident la care pot merge fără teama că o să fie „turnaţi”. „Din discuţiile avute cu mai mulţi oameni de afaceri după eveniment, mi-am dat seama că ei au înţeles că ÎPS a sesizat că multe denunţuri se fac unul după altul fără a fi verificate. Mesajul a fost că pot să discute (n.r. oamenii de afaceri) dacă au probleme şi problemele nu sunt reale. Dacă scrie în ziar că firma a furat nu ştiu cât şi nu este real, pot să discute cu dumnealui. Minciuna trebuie să dispară. Ce nu este adevărat şi se duce înspre DNA va trebui să dispară. Cam aşa au înţeles ei”, a declarat directoarea CCIAT, care a mai spus că toţi cei prezenţi au fost impresionaţi de cunoştinţele pe care mitropolitul le are în domeniul economic.„Secretul spovedaniei este sfânt” Marele absent al evenimentului, din cauza unor probleme de sănătate, a fost chiar preşedintele CCIAT, omul de afaceri Georgică Cornu.

Ioan-Selejan-noul-Mitropolit-al-BanatuluiÎntrebat ce ar trebui să facă un preot căruia un om de afaceri îi mărturiseşte un act de corupţie în cadrul spovedaniei, omul de afaceri a declarat că el nu a fost niciodată la spovedanie, cu toate că a ajutat prin finanţarea unor lăcaşe de cult în perioada în care afacerile îi mergeau mai bine, dar un preot ar trebui să păstreze pentru el taina spovedaniei. „Dacă este omul lui Dumnezeu probabil că nu ar trebui să denunţe. Dacă e agent, se duce şi spune. Nu am studii aprofundate, dar atâta timp cât spovedania este un act intim, nu cred că ar trebui să facă treaba asta”, a declarat Georgică Cornu. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat că „secretul spovedaniei este sfânt şi sunt canoane foarte aspre dacă este cazul”. „Este locul tainic în care este doar preotul, penitentul şi Dumnezeu. Totul rămâne acolo. Niciodată nu s-a trădat secretul spovedaniei. Este sfânt”, a declarat părintele Constantin Stoica, refuzând să califice în vreun fel declaraţiile înaltului prelat din Banat. Cine este Ioan Selejan Ioan Selejan s-a născut în 16 noiembrie 1951, la Petrani (judeţul Bihor). A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971; Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976; Seminarul Teologic din Craiova, promoţia 1986; Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, promoţia 1990 şi Institutul Biblic din Ierusalim, perioada 1991-1994. Şi-a susţinut Doctoratul la Institutul Biblic din Ierusalim, domeniul Biblice, Egiptologie şi Orientalistică. Ioan Selejan a fost numit arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului la jumătatea lunii decembrrie a anului 2014, în locul lui Nicolae Corneanu. Anterior, din 1994, a fost episcop al Covasnei şi Harghitei. Între 1990 şi 1994 a fost stareţ al Mînăstirii Lainici, perioadă în care a devenit duhovnicul liderului minerilor, Miron Cozma. În ianuarie 1999, Ioan Selejan a fost cel care a intermediat aşa-numita „Pace de la Cozia”, adică acordul încheiat între minerii conduşi de Miron Cozma şi Guvernul Radu Vasile şi care a pus capăt ultimei mineriade. 
DNA a dat târcoale Mitropoliei Banatului Unul dintre cei care ştiu cam cum stă treaba cu DNA-ul este Preasfinţitul Paisie Lugojanul, al doilea om din Mitropolia Banatului. Episcopul vicar Paisie Lugojanul, alături de doi preoţi şi o contabilă, toţi de la Arhiepiscopia Timişoarei, au fost cercetaţi într-un dosar privind o finanţare de circa 20 de milioane de euro, prin POSDRU. Feţele bisericeşti au fost acuzate de deturnare de fonduri şi abuz în serviciu, în proiectul ,,Reţeaua interregională de centre educaţionale.

Practic, prin acest proiect s-au înfiinţat 16 centre sociale în ţară, prin care 500 de copii sărmani din judeţele Alba, Mureş şi Timiş beneficiau de mâncare, de asistenţă socială, dar şi de sprijin educaţional. Scandalul a început după ce mai mulţi angajaţi ai centrelor din Timiş, educatori şi asistenţi sociali, au făcut plângeri penale la Poliţie, în 2012, susţinând că înaltele feţe bisericeşti le-ar fi perceput câte 500 de lei din salarii, ca donaţii pentru Arhiepiscopie. Păgubiţii susţin că preoţii le-au solicitat banii din „nevoia de a putea continua proiectele”. Dosarul, aflat iniţial în lucru la procurorii DNA, a ajuns la procurorii Curţii de Apel Timişoara, care l-au declarat nevinovat pe Paisie Lugojanul.   

Practic prin acest articol am căutat să scot în evidență faptele unui ierarh care traduce în practică cele ce spun sfintele scripturi ca omul, mireanul ortodox, să se comporte cum se cuvine în viața zilnică și să ducă o viață smerită în societate.

  Florin CREȘTINUL

Este ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și la această dată este și ziua de nume a Domnului general de arm(r)prof univ dr ec MIHAI Florin Nahorniac. Un călduros și binecuvântat LA MULȚI ANI pentru domnia sa și viață lungă cu bucurii!

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte la 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii oştilor cereşti, simboluri ale luptei împotriva răului şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române. În această zi este şi onomastica a peste 1,3 milioane de români care poartă numele acestor sfinţi.

 Cu această ocazie este ziua de nume al domnului general de arm(r)prof univ dr ec MIHAI FLORIN NAHORNIAC un adevarat patriot roman îi adresăm un călduros LA MULȚI ANI cu SĂNĂTATE și BUCURII.

Dl general Nahorniac este roman curat la origine din tată bucovinean din Cernăuți de profesie inginer feroviar mama  sa a fost moldoveancă originară din Bacău și a fost profesor de litere și filosofie. Familia și neamul NAHORNIAC au fost socotiți dușmani ai cotropitorilor  austro-ungari și cel sovietic. La 1778 familia sa și întreg neamul său au  fost deportați în Galiția aceasta revenind in zonele Zniatin, Cernăuți și Carapciu pe Ceremuș după ce bunicul său generalul de divizie in justiție a servit armata Kaizerului(împăratul austro-ungar) pe linie de justiție ca judecător militar. Pe sfârșitul primlui razboi mondial generalul Mihai Nahorniac a dezertat din armata austro-ungara alăturându-se mșcării de eliberare a Bucovinei și  alături de Iancu de Flondor au înfăptuit unirea Bucovinei cu țara mama România când la 28 noiembrie 1918 împreună au strigat VREM UNIREA CU ȚARA. Dar unirea cu țara nu a fost de durată. Ea a durat aproape 22 de ani când la 28 iunie 1940 nordul Bucovinei a trecut în subordinea URSS. După 28 iunie, la 3 iulie 1940, bunicul dlui general Nahorniac a fot arestat și dus în surghiun în îndepărtata Siberie de unde s-a întors în 10 decembrie 1941 după intrarea trupelor mareșalului Antonescu și a trupelor germane în nordul Bucovinei. La 23 august 1944 bunicul dlui general Nahorniac a fost rearestat de trupele sovietice și retrimis în Siberia de unde a revenit în aprilie 1952.

Cu ocazia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil îi transmitem

LA MULȚI ANI și viață lungă cu bucurii!!

Alăturat puteți vizualiza câteva fototafii în care poate fi văzut domnul general Nahorniac alături de mari personalități politice europene

Este ultima mare sărbătoare religioasă a sfinţilor înainte de începerea Postului Crăciunului.

  Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost doar o prăznuire a sfinţirii bisericii Sfântului Mihail de la termele lui Arcadius din Constantinopol, apoi în aceeaşi zi a fost prăznuit şi Sfântul Gavriil şi sărbătoarea s-a răspândit în tot Răsăritul creştin, fiind închinată tuturor Sfinţilor Îngeri.

   Redactor șef

  Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – de la venerarea sfinţilor, la cultul îngerilor

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte la 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii oştilor cereşti, simboluri ale luptei împotriva răului şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române. 

De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil îşi sărbătoresc onomastica mai mult de 1,3   milioane de Mihaele şi Mihai, Gabriele şi Gabrieli, iar jandarmii vor lua parte la ceremonii religioase, pentru ca sfinţii sunt patronii lor.    Aceasta este ultima mare sărbătoare a sfinţilor înainte de începerea Postului Crăciunului.     Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început a fost o prăznuire a sfinţirii bisericii Sfântului Mihail ridicată la 142546_mihail_si_gavriiltermele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, în aceeaşi zi, a fost prăznuit şi Sfântul Gavriil, iar apoi sărbătoarea s-a răspândit în tot Răsăritul creştin şi a fost închinată tuturor Sfinţilor Îngeri.

Cine sunt arhanghelii

Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamna înger. Spre deosebire de sfinţi, arhanghelii nu sunt persoane canonizate odată cu trecerea la cele veşnice, ci sunt recunoscuţi ca îngeri.         Despre îngeri Biserica spune că sunt “duhuri slujitoare”, adica fiinţe fără trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu, prieteni şi ocrotitori ai nostri, puşi de Dumnezeu pe drumul anevoios de la leagăn la patria cerească.  

 Înainte de facerea lumii, îngerii, care au fost înzestraţi de Dumnezeu cu frumuseţe, întelepciune şi alte daruri, au fost supuşi de Stăpânul Cerului unei încercari pentru a-şi dovedi ascultarea. În această încercare Lucifer, unul dintre cei mai frumoşi îngeri, s-a răzvrătit împreună cu alţii împotriva lui Dumnezeu şi aşa a pornit un război în Cer: Mihail şi îngerii contra lui Lucifer şi a celor care-l urmau. Lucifer a căzut din cinstea de arhanghel şi ceata de îngeri care era sub dânsul a căzut şi ea transformându-se în demoni, luptători împotriva mântuirii.

Sfântul Arhanghel Mihail, al cărui nume în limba ebraică înseamna ,,Cine este ca Dumnezeu?, păzind credinţa, a fost rânduit de Creator în fruntea războiului îngerilor credincioşi. Pe seama sa se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei sale la ieşirea din Sodoma şi protecţia specială a poporului lui Israel.    El îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi cei morţi vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

 Misiunile acestui Arhanghel sunt numeroase: el transmite Tatălui ceresc rugăciunile credincioşilor şi îi izbăveşte pe credincioşi, în calitatea lui de cel mai mare dintre îngeri, de toate primejdiile şi necazurile, de boli şi de păcate.     Tot Mihail este cel care conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi reprezintă principalul protector al oştirii creştine. De aceea Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat şi poartă în mână o sabie cu vârful îndreptat spre pământ. Pentru copii, Mihail este îngerul care le îndeplineşte dorinţele.

  Sfântul Arhanghel Gavriil, al cărui nume înseamnă în limba ebraică  ,,Apărătorul meu este Dumnezeu, este considerat mesagerul veştilor bune. El a vestit Sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului şi a adus Fecioarei Maria vestea cea bună a naşterii Mântuitorului. Păstorilor le-a arătat că s-a născut pruncul Iisus. Pe Iosif, logodnicul Mariei, l-a întărit ca să nu se îndoiască de nimic, a călăuzit Sfânta Familie în Egipt şi a adus femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.        Potrivit tradiţiei creştine, Arhanghelul Gavriil a fost îngerul înveşmântat în alb care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului. Gavriil este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin – un crin.     Chipurile celor doi arhangheli sunt pictate pe uşile altarelor bisericeşti – Mihail este pictat pe uşa din nord, iar Gavriil pe cea din sud.

Tradiţii şi credinţe populare                                                               

Ziua de 8 noiembrie este hotarul dintre toamnă şi iarnă, iar oamenii din popor cred că Mihail are rolul de a opri venirea bruscă a anotimpului rece.        Ziua de 8 noiembrie este totodată şi ,,Vara Arhanghelilor”. Pe lângă această vară de o zi dintre Arhangheli și Crăciun, trebuie să mai fie două, trei sau patru zile senine și călduroase care se numesc popular ,,Vara iernii”.     În calendarul popular, soborul Sfinților Mihail și Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 și 10 noiembrie. Prima zi se numește capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.    

 Se obișnuiește ca de Sfinţii Mihail și Gavriil, sau în ajun, să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular ,,Moșii de Arhangheli”. Se aprind lumânari pentru cei vii şi pentru cei dispăruţi în imprejurări năpraznice, îngheţati, înecaţi, trăsniţi sau sfâşiaţi. Aceste obiceiuri sunt păstrate în special în Moldova şi Bucovina. Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi ca păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte şi participă şi la Judecata de Apoi.   În credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre rai.   Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor în partea dreapta. Se crede că în stânga stă diavolul gata să înşface sufletul celui care moare, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor retezându-i Necuratului capul cu sabia. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihai stă la picioarele lor

   Florin CREȘTINUL

Minunile Sfântului Arhanghel Mihail

Sfântul Arhanghel Mihail este denumit în cântările Bisericii Ortodoxe „Mare Voievod” sau „Arhistrateg al puterilor cereşti”, fiind considerat căpetenia cetelor îngereşti. El este înfăţişat în iconografia bisericească în chip de oştean purtând o sabie vâlvâietoare de foc, semn că el vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi apără pe credincioşi. Pe 6 septembrie, Biserica face pomenirea minunii înfăptuite de Sfântul Arhanghel în oraşul Colose.

minunea_arhanghelului_mihail_in_colose_w1170_h724_q100Oraşul Colose, din regiunea Frigia, astăzi în Turcia, a fost locul unei înfloritoare comunităţi creştine, pentru că aici Evanghelia lui Hristos a fost vestită de Sfinţii Apostoli Ioan, Filip şi Bartolomeu. Sfântul Apostol Pavel a scris şi o epistolă colosenilor, rămasă în canonul Sfintei Scripturi. Evanghelia lui Hristos a fost vestită colosenilor „întru adeverirea Duhului şi puterii”, adică însoţită de minuni şi semne, spre întărirea credinţei creştinilor. Astfel, Sfântul Ioan Evanghelistul a biruit prin „sabia duhovnicească a cuvântului lui Dumnezeu” pe preoţii păgâni şi a sfărâmat cu puterea numelui lui Hristos statuia zeiţei Artemis. Tot Sfântul Ioan a ucis şi o viperă pe care păgânii o cinsteau, proorocind că peste acest loc se va arăta darul Sfântului Arhanghel Mihail.

Izvorul Arhanghelului vindeca pe oricine venea cu credinţă

După plecarea Apostolului din Colose, aici a răsărit un izvor minunat care tămăduia de boală pe oricine se apropia cu credinţă, prin lucrarea dumnezeiască a Sfântului Arhanghel Mihail. Foarte mulţi păgâni au fost chemaţi de Dumnezeu la credinţă prin lucrarea acestui izvor minunat. Nu numai poporul devenise creştin, dar şi căpeteniile şi dregătorii din Colose se botezau din pricina minunilor ce se făceau la acest izvor. Lângă izvorul Arhanghelului Mihail, un om bogat a ridicat o bisericuţă, spre slava lui Dumnezeu care i-a vindecat fiica. În această biserică şi lângă izvorul tămăduitor a trăit şi Cuviosul Arhip, cel care vorbea cu Dumnezeu şi petrecea o viaţă cu adevărat cerească. Acest sfânt al lui Dumnezeu era ca un far călăuzitor pentru creştini, pentru că se îngrijea cu rugăciunea şi cu sfaturile spre mântuirea credincioşilor. Păgânii din Colose, ştiind de faima cuviosului, au încercat prin multe lupte şi chinuri să-l ucidă pe Arhip. Adeseori îl ocărau, îl batjocoreau trăgându-l de barbă şi de păr, îl tărau călcându-l cu picioarele. Cuviosul Arhip şi mai mult se ruga lui Dumnezeu.

Opreşte năvălirea apelor

Neputând să-l înduplece cu chinurile pe cuvios, păgânii s-au hotărât ca biserica şi întreg locul unde era izvorul Arhanghelului să le piardă. Au pus stăvilar pe două râuri care curgeau aproape de locul unde trăia cuviosul, astfel încât atunci când se va sfărâma barajul, apele învolburate să distrugă biserica şi izvorul Sfântului Arhanghel. Când au dărâmat stăvilarul şi când apele învolburate se îndreptau spre biserică, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat în chip minunat şi însemnând în semnul Sfintei Cruci a oprit năvălirea apelor, care au rămas ca un zid nemişcat înaintea bisericii. Apoi Arhanghelul a însemnat o piatră şi despicându-se ea s-a făcut ca o adâncime în pământ. Acolo Sfântul Mihail a prăvălit întreg muntele de apă care stătea nemişcat în faţa lui Arhip şi a bisericii, zicând: „Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică şi să fie izbăvire de toate răutăţile tuturor celor care vor alerga cu credinţă”. De când s-a făcut această minune, locul unde se află piatra despicată care a înghiţit apele se numeşte Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră.

Mihail l-a salvat pe cel aruncat în adâncul mării

Tot astăzi se mai face pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail de la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte. Minunea a vut loc puţin timp înainte de anul 1092, căci de atunci biserica aşezământului a fost închinată Sfântului Arhanghel. Se povesteşte că un oarecare tânăr, dorind să vină la mănăstire, a călătorit pe uscat spre mănăstirea athonită. În drumul lui a găsit o comoară foarte mare şi ascunzând-o a spus egumenului Mănăstirii Dochiariu. Acesta a trimis trei călugări împreună cu tânărul pentru a o aduce la mănăstire. Când călugării au văzut comoara, s-au învoit între ei să-l ucidă pe tânăr şi să ia comoara pentru ei. Pe drumul de întoarcere i-au legat tânărului o piatră de gât şi l-au aruncat în apele mării. Atunci Sfântul Arhanghel Mihail l-a luat pe cel aruncat în adâncurile mării şi l-a adus viu în biserica Mănăstirii Dochiariu, unde a fost găsit de paracliser. Toată obştea mănăstirii a aflat astfel de salvarea minunată a tânărului, dar şi de fapta urâtă a fraţilor lor. Întorcându-se călugării cu pricina la mănăstire, au zis că tânărul a fost mincinos şi a fugit de ei, dar fiind vădită fapta lor, fiindcă tânărul era acolo, au muţit în momentul acela. Piatra de care a fost legat tânărul şi aruncat în mare se păstrează şi astăzi la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos. Numele Sfântului Arhanghel Mihail este pomenit în tradiţia creştină apuseană cu ocazia mai multor minuni pe care le-a făcut. Astfel se spune că i s-a arătat de mai multe ori Sfântului Împărat Constantin cel Mare, spunându-i că el l-a apărat în bătăliile pe care le-a avut cu duşmanii. În timpul Sfântului Grigorie cel Mare, episcopul Romei (590-604), Sfântul Arhanghel a apărut deasupra oraşului şi a pus capăt unei epidemii ce cuprinsese Roma.

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

Numele Arhanghelului Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu!”, şi tradiţia spune că el a fost căpetenia îngerească care i-a alungat pe satan şi ceata îngerilor căzuţi din ceruri, rostind cuvintele care se regăsesc şi în Sfânta Liturghie: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” În Vechiul Testament, Mihail s-a arătat lui Iosua Navi şi profetului Daniel. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Sfântul Arhanghel Mihail a mers înaintea evreilor în timpul exodului din Egipt, el i-a păzit pe cei trei tineri evrei aruncaţi în cuptorul de foc pentru că nu au vrut să se închine idolilor şi tot el s-a certat cu diavolul pentru trupul lui Moise. Arhanghelul Mihail, în calitatea sa de conducător al oştilor cereşti, poartă în mâna dreaptă o sabie de foc şi în cealaltă mână poartă adesea un scut, o creangă de curmal, o lance sau un steag alb. De multe ori este înfăţişat călcându-l în picioare pe diavol, reprezentat în chipul unui dragon.

sursa: Ziarul Lumina

Tradiţii şi superstiţii de Sfinţii Mihail şi Gavriil, cei care poartă cheile Raiului. Ziua în care sunt „arse“ păcatele, iar cine munceşte va muri în chinuri

Sfinţii Mihail şi Gavril – tradiţii şi superstiţii. În ziua considerată în credinaţa populară hotar dintre toamnă şi iarnă, pe 8 noiembrie, creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu aripi şi purtători de săbii,  conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.     În calendarul popular, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt percepuţi ca nişte fiinţe divine, întotdeauna prezente în viaţa oamenilor, 646x404veghind din ceruri şi, mai ales, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte şi având grijă ca sufletele lor să fie curăţate de greşeală cu prilejul posturilor şi rugându-se la Dumnezeu pentru ei. Tradiţiile populare spun că cine munceşte în această zi va avea parte de o moarte chinuită.
,,Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât ceilalţi îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos”, scria Arhimandrit Ilie Cleopa, în “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an”.

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL. LUPTĂ CU DIAVOLII

În tradiţia românească se crede că Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului, dar şi că este un luptător înfocat împotriva diavolilor. Adesea se alătură Sfantului Ilie, când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte grindina cu tunul. Arhanghelul Mihail veghează bolnavii, la cap, când le este dat să moară, şi la picioare, dacă le este sortit să mai trăiască.

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL. ŢINE CIUMA ÎN FRÂU

Ca şi sfântul Haralambie, Arhanghelul Mihail ţine ciuma în frâu. “În viziunea populară, arhanghelii sunt patronii casei, ard păcatele omeneşti şi purifică, prin post şi rugăciune, conştiintele”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. Se crede, de asemenea, ca aceştia îi însoţesc pe oameni pe tot parcursul vieţii, de la naştere şi până la moarte, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru sănătatea lor. Pe 8 noiembrie, de ziua Arhanghelilor, nu se lucrează,  iar cei care nu se supun acestei interdicţii  vor avea parte de chin mare la vremea morţii. Oamenii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări şi să se roage pentru belşug şi sănătate.

Florin CREŞTINUL

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

La amândoi Sfinţii Arhangheli vedem o atitudine hotărâtă de iubire şi ascultare faţă de Dumnezeu şi de împotrivire faţă de cel rău. Atitudinea lor le e răsplătită de Dumnezeu printr-un har deosebit de bogat. Ei se bucură de încrederea Părintelui ceresc şi primesc importante misiuni în planul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

„Acum puterile cereşti împreună cu noi slujesc”.

Dacă în duminicile şi sărbătorile de peste an, pomenind amintirea marilor evenimente ale creştinătăţii sau numele sfinţilor săi, Ortodoxia îşi îndreaptă privirea spre lumea văzută, spre această zidire a lui Dumnezeu aflată în natură, în lume, azi, la prăznuirea soborului Sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil, cu frică dar şi cu îndrăzneală, ea priveşte spre lumea nevăzută, spre cetele cereşti şi îngereşti, care pururea văd faţa lui Dumnezeu (Mat. 18, 10).

Spune Sfânta Scriptură: „La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul” (Facere 1, 1). Aici vorbeşte de crearea celor două lumi, cerul cuprinzând lumea nevăzută, a mulţimei imense de spirite, lume aşa cum a rezultat din Voinţa Părintelui ceresc, după care urmează pământul, cu tot ce se leagă de el, pe care îl vedem, deci lumea văzută, în cadrul căruia intrăm şi noi în neamul omenesc.

Lumea nevăzută a tuturor spiritelor a fost bună, dar după câte ştim mândria, pizma şi invidia sunt izvorul tuturor răutăţilor şi  ca atare, unele din aceste spirite au pizmuit pe Dumnezeu şi doreau să fie asemenea Lui. Ce a rezultat de aici? Căderea lor capitală, fără mijloc de îndreptare şi fără să mai poată a se apropia de faţa Creatorului.

sfintii_arhangheli_mihail_si_gavriil_2În consecinţă, s-au împărţit în două: cetele îngereşti care cuprind acele spirite care au rămas credincioase şi supuse, „Acum puterile cereşti împreună cu noi slujesc”, nealterându-şi starea şi cele diavoleşti, cele răzvrătite care s-au ridicat contra lui Dumnezeu.

Prin sărbătoarea de azi închinată „Soborului mai marilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor puterilor cereşti, celor fără de trupuri”, Sfânta Biserică ne pune înainte aceste două feluri de caractere şi atitudini.

Pe de o parte ea ne înfăţişează, în mod sumar, atitudinea şi figura lui Lucifer, iar pe altă parte şi într-un mod mai amănunţit, atitudinea şi chipurile sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil. Într-o parte avem mândria şi nerecunoştinţa, întrupate în persoana mai marelui demonilor, în altă parte avem smerenia, credinţa, dragostea şi curajul, întruchipate în persoanele mai marilor oştirii cereşti.

Sfânta Scriptură şi cărţile bisericeşti ne spun că toţi îngerii au fost la începutul existenţei lor, fiinţe bune. Atât Lucifer cât şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost îngerii lumii şi au avut în ierarhia cerească, o înaltă şi vrednică misiune. Fiecare din ei a fost înzestrat cu calităţi superioare şi a primit de la Dumnezeu stăpânire peste o mare mulţime de îngeri. Fiecare era căpetenie de cete îngereşti şi avea o misiune sfântă în faţa lui Dumnezeu.

Dar ce se întâmplă însă? În mintea lui Lucifer încolţeşte păcatul mândriei şi al urii faţă de Dumnezeu şi-l îndeamnă să tindă la detronarea Stăpânului său de pe scaunul măririi şi să se aşeze el pe acest scaun.

Mândria îl îndeamnă la revoltă, iar pentru a fi mai sigur de reuşită, ademeneşte de partea sa şi pe mulţi dintre îngerii din ceata sa. Astfel, în loc să fie recunoscător pentru darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu, el ia atitudine duşmănoasă faţă de Părintele ceresc, se revoltă împotriva Lui şi vrea să-L detroneze.

Dorinţa şi mândria lui s-au dovedint însă deşarte, căci revolta lui a fost înăbuşită în mod fulgerător, iar el şi adepţii lui au fost izgoniţi de Dumnezeu, din împărăţia luminii şi „legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată” (Petru 2, 4).

Sfântul Arhanghel Mihail, care avea şi el în subordine o mulţime de îngeri, văzând răzvrătirea lui Lucifer, a convocat soborul cetelor îngereşti, cu care prilej dezaprobă atitudinea lui Lucifer, îndeamnă îngerii la credinţă, dragoste şi supunere faţă de Dumnezeu.

Pentru această atitudine, Sfântul Arhanghel Mihail, cel „de-a pururea lăudat”, cum este numit în acatist, păzitorul legii, cu sabia sa de foc străjuieşte uşa unde se aduc jertfele la altar. Stă maiestos, aşa cum a stat cândva şi a păzit intrarea în paradis, aşa cum a oprit căderea îngerilor răi, mai înainte de zidirea lumii văzute şi când cu sabia de foc în mâini, a strigat: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?”.

El este numit înger al legii şi al dreptăţii, înger al justiţiei şi al judecăţii. El primeşte rolul de apărător al oamenilor de cel viclean. El are sabia de foc ca să apere pe cei slabi şi să pedepsească pe cei nelegiuţi.

El sprijină pe cel de jos ca prin virtute să ajungă sus la Dumnezeu. Sfântul Mihail ne ajută şi se roagă alături de noi în toate împrejurările când apelăm la dânsul. A fost crainicul şi mesagerul în toată desfăşurarea istorică a Vechiului Testament când poporul ales se afla în greutăţi şi cerea ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Gavriil este numit vestitor al darului lui Dumnezeu, zugrăvit la uşa diaconească din partea de miazăzi a Sfântului Altar, este mai aproape de inima, de nădejdea şi de mântuirea noastră.

Înger al harului lui Dumnezeu, al iertării şi al jertfei, poartă în mâinile sale florile albe şi imaculate de crin aduse în ziua Buneivestiri Maicii Domnului, crini care, cu parfumul harului, au îmbălsămat viaţa şi nădejdea de mântuire.

El este cel care a vestit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, el a vorbit cu dreptul Iosif despre taina întrupării neprihănite a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Tot el este acela care aduce Vestea ce Bună Fecioarei Maria că prin ea se va întrupa Fiul lui Dumnezeu, când îi spune: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28).

Dulce sufletului nostru, Arhanghelul Gavriil rămâne în rugăciunile noastre cald sprijin şi ajutător pentru noi.

La amândoi Sfinţii Arhangheli vedem o atitudine hotărâtă de iubire şi ascultare faţă de Dumnezeu şi de împotrivire faţă de cel rău. Atitudinea lor le e răsplătită de Dumnezeu printr-un har deosebit de bogat. Ei se bucură de încrederea Părintelui ceresc şi primesc importante misiuni în planul Împărăţiei lui Dumnezeu.

De aceea Sfânta Evanghelie leagă începutul şi sfârşitul lucrării Mântuitorului de arătarea îngerilor în lume. La naşterea sa coruri de îngeri intonează „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire”, iar la înălţarea sa la cer îngerii îl înconjurau.

În cultul nostru ortodox, credinţa noastră în îngeri este întărită în mod deosebit. Îngerul asistă în chip nevăzut la rugăciunile noastre, în special la oficierea Sfintei Liturghii. Ne amintim desigur, cântarea Heruvicului în care intonăm: „Noi care pe heruvimi, cu taină închipuim, şi Făcătoarei de viaţă Treimi, cântarea întreită aducem” şi mai cu seamă căutarea heruvimică de la Sfânta Liturghie mai înainte sfinţită când zicem: „Acum puterile cele cereşti împreună cu noi slujesc”.

Îngerii care înconjoară tronul lui Dumnezeu sunt totdeauna prezenţi la oficierea sfintelor noastre slujbe. Ei înconjoară sfântul potir, după sfinţirea darurilor, atunci când preotul apare în faţa Sfântului Altar, zicând: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”.

Fiecare creştin este sub paza şi sub îngrijirea unui înger (Matei 18, 10) şi aceştia văd pururea faţa lui Dumnezeu; dar să nu uităm, că în afară de acesta, lângă fiecare din noi mai stă şi un înger rău al păcatului, al nedreptăţii – aceasta o vedem după gândurile bune sau rele din sufletul şi din inima noastră.

Duhul cel rău, însă, nu poate face nici un rău omului dacă nu are învoire de la el. De aceea, să ascultăm îndemnul Sfântului Apostol Petru care ne spune: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

Cu toată dreptatea o spune apostolul căci pe cel ce se opune, pe cel tare şi hotărât nu-l poate cuprinde.

De mine depinde mântuirea, sau pierzarea mea, de dumneavoastră mântuirea sau ruina şi de lume în general bucuria sau osânda dincolo de această viaţă.

Cu ocazia praznicului de azi, biserica punând în faţă două căi, două atitudini: a lui Lucifer şi a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ne cere să ne decidem pe care o aprobăm şi pe care vrem să o urmăm? Voinţa ne e liberă.

Luarea hotărârii depinde noi. Cum însă biserica este mama noastră cea iubitoare, care caută să ne îndrumeze totdeauna pe calea binelui şi de data aceasta ea ne evidenţiază mai ales virtuţile Sfinţilor Arhangheli şi arătând iubirea lor faţă de Dumnezeu, ne îndeamnă să ne hotărâm pentru urmarea exemplului lor.

Dacă ne examinăm cu sinceritate, cu durere sufletească constatăm că noi ne abatem foarte adesea de la urmarea acestui îndemn. Când cerem ceva de la Dumnezeu şi nu ni se împlineşte cererea, sau când urmărim o ţintă şi nu o putem ajunge, de multe ori dragostea de Tatăl ceresc ni se răceşte iar credinţa ne slăbeşte.

Când vedem faptele mârşave ale altora sau când săvârşim noi astfel de fapte, de regulă ori le aprobăm, ori trecem cu tăcerea peste ele. Când vedem pe alţii în situaţii superioare, dar bine meritate, de multe ori ne lăsăm robiţi de invidie. În aceste momente cât de departe suntem de exemplul Sfinţilor Arhangheli şi cu câtă supunere urmăm pilda lui Lucifer!

Motivul? Suntem fiinţe cu voinţa nedisciplinată şi cu raţiunea întunecată, ne înspăimântăm de efortul ce ni se cere pentru a ne opune răului şi nu avem îndrăzneală să condamnăm nelegiuirea, nici a noastră, nici a altora.

În special în ce ne priveşte pe noi, de cele mai multe ori, când se iveşte ispita, în loc de a o respinge categoric, noi parlamentăm şi ne târguim cu ea şi târguiala înseamnă de regulă cedare.

Eva intră în discuţie şi parlamentează cu şarpele şi e învinsă de el. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil nu admit nici o târguială cu Lucifer cel îngâmfat şi nu cad în greşala lui.

În ce priveşte răul săvârşit de alţii nu-l înfruntăm fiindcă ne temem să nu atragem asupra noastră anumite neplăceri momentane. Uităm că pentru cei ce iubesc pe Domnul, toate lucrează spre binele lor.

Deci şi neplăcerile ce le-am avea în astfel de împrejurări, s-ar întoarce spre binele nostru. Pentru a învinge răul ni se cere o atitudine hotărâtă asemănătoare cu aceea a Sfinţilor Arhangheli, a căror prăznuire o săvârşim azi. Adică să iubim pe Dumnezeul nostru, să iubim virtutea şi să ne opunem păcatului.

Nu numai atât, în rugăciunile ce se aduc de noi să cerem ajutorul şi sprijinul Sfinţilor Îngeri spre a putea nădăjdui la câştigarea fericirii veşnice.

Cinstind îngerii îndepărtăm de la noi puterea răului şi prin aceasta cinstim pe însuşi Dumnezeu, căci El i-a cinstit mai înainte făcându-i părtaşi celor mai mari străluciri cereşti. Ei vor fi cei mai buni mărturisitori pentru noi înaintea dreptului judecător                                                                                

 Cu prilejul acestui praznic adresez tuturor credincioșilor ca poartă acest nume MIHAI, MIHAELA și derivatele acestor nume un călduros

      LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE SI MULTE BUCURII

 Predică rostită de părintele Preot Ion CĂRCIULEANU din București

REPUBLICARE: EDITORIALUL EDIȚIEI. Cât să mai avem răbdare? Cât să mai înghițim batjocura?

Bine v-am găsit la acest nouă ediție al editorialului nostru. După câte puteți constata în politica românească s-a instaurat haosul și indisciplina. Păi este normal atâta timp cât țara este condusă de infractori, nemernici, hoți, derbedei și curve. România nu a avut parte niciodată de astfel de specimene spurcate care cândva erau secretare de școală iar acum conduc ministere, divizii de jandarmerie, de pompieri și de poliție. În fruntea lor stă cocoțat pușcăriașul șef, țiganul Dragnea. Poporul român în loc să se ridice la revoltă pașnică se lasă cumpărat cu niscai creițari ca să aibă de băut și de mâncat pentru o seară apoi iar cere de mâncare și de băut dar nu se uită că infractorul Dragnea are un șir lung de infracțiuni.

Iată mai jos motivarea Deciziei penale la condamnarea de 3,6 ani:

Motivarea integrală a condamnării lui Dragnea: Conduită nelegală, antisocială și imorală

Motivarea condamnării la 3 ani și jumătate la închisoare cu executare a liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la DGSAPC Teleorman, arată că acesta ar fi avut o atitudine antisocială, nelegală și imorală pentru cineva care deținea o înaltă funcție publică.

dragnea.t5qcx4jasy-5-1000x600,,Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi toica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice”, se arată în motivarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție la decizia de condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru Liviu Dragnea.    

În motivarea lor, judecătorii arată că șeful Consiliului Județean de atunci, Liviu Dragnea își exercita puterea discreționar, intimidând funcționarii și angajații instituției publice. .Astfel este subliniat ,,modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale”. Toți funcționarii știau că cele două persoane care de facto lucrau ca secretare la PSD, Anisa Stoica și Adriana Botorogeanu, deși figurau pe statele de plată ale DGASPC Teleroman, nu treceau pe la locurile de muncă de unde își primeau salariile. Dar nimeni nu reclama furtul din banii publici de frica șefului care i-ar fi concediat instant.

Exista temerea pierderii locului de munca, iar, atunci cand indrazneau sa atraga atentia asupra neregulilor descoperite in legatura cu cele doua angajate, erau avertizati ,,sa stea in banca lor” si/sau să taca”. Declaratiile din fata judecatorilor ale angajatiilor Consiliului Judetean Teleorman sunt evidente despre stilul dictatorial în care își exercita puterea liderul PSD, Liviu Dragnea: Jenica Dumitru, angajata la DGASPC Teleorman, martora: „Avand in vedere ca ma subordonam in mod direct directorului general al DGASPC Teleorman, aceasta explicandu-mi foarte clar situatia in care se gasea atat ea, care era subordonata direct presedintelui Consiliului Judetean Teleorman, cat si cele doua angajate, am inteles ca acesta era un subiect inchis pentru mine, avand in vedere ca din experienta pe care o aveam in institutie, cunosteam ca in situatia in care nu m-as fi conformat dispozitiilor directorului general sau cu atat mai mult ale presedintelui Consiliului Judetean Teleorman, chiar daca dispozitiile erau verbale, in mod categoric mi-as fi pierdut locul de munca.”

 Claudiu Balaban, angajat la DGASPC Teleorman, inculpat: ,,Alesu Floarea (sefa DGASPC Teleorman – n.red.) mi-a spus ca Botorogeanu Adriana figureaza ca si angajata de multi ani, din perioada fostului director Marineci, care a fost si deputat din partea PSD si ca institutiei i se aloca fonduri de catre Consiliul Judetean, motiv pentru care: Sa imi vad de treaba, cum si-au vazut si ceilalti.”    

 Nicusor Gheorghe, angajat la DGASPC Teleorman, inculpat: „Mi-au creat temerea ca in situatia in care voi face un act impotriva lui Botorogeanu Adriana imi voi pierde locul de munca, atat eu, cat si sotia mea, Gheorghe Octavia, care lucra, de asemenea, in cadrul DGASPC Teleorman, avand in vedere ca institutia este subordonata Consiliului Judetean Teleorman.”    

 Valentina Marica, angajata la DGASPC Teleorman, inculpata: „Rodica Milos (directoare in cadrul DGASPC Telroman – n.red.) mi-a spus ca Nu sunt eu cea care face cartile, sa stau in banca mea daca mai vreau sa am serviciu si bani sa-mi cresc copiii, ca nu e treaba mea cine sunt cele doua. (…) Sunt convinsa ca amenintarea era reala si, in situatia in care as fi refuzat sa intocmesc celor doua angajate rapoartele de evaluare, cu siguranta as fi suferit repercusiuni, avand in vedere ca cele doua lucrau la organizatia PSD Teleorman, iar Liviu Dragnea era presedintele acelei organizatii si al Consiliului Judetean Teleorman.”

Alesu Floarea, sefa DGASPC Teleorman, inculpata: „Eram in relatii de subordonare ca director in raport cu Consiliul Judetean si, potrivit dispozitiilor legale, puteam fi propusa la sanctiune de catre presedintele CJ, respectiv inculpatul Dragnea Liviu.”

Magistratii mai arata ca in randul angajatilor DGASPC Teleorman era de notorietate ca cele doua secretare PSD, Botorogeanu si Stoica, nu se prezentau la serviciu, dar incasau drepturi salariale, „fapt care se datora protectiei din partea presedintelui Consiliului Judetean, protectie ce era exercitata prin intermediul directoarei Alesu Floarea”.      

,,Chiar daca in depozitiile lor nu au mentionat numele lui Dragnea Nicolae Liviu, ci au facut referiri la faptul ca cele doua isi desfasurau activitatea la sediul organizatiei judetene a PSD, al carei presedinte era acesta, in contextul faptic retinut, implicit, se refereau la persoana acestuia”, motiveaza Inalta Curte.

****

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, în luna iunie, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare. Hotărârea nu e definitivă.    

 Magistraţii instanţei supreme au constatat, la acel moment, încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei. Fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare în timp ce fostul director executiv al Direcţiei, Rodica Milos, a fost condamnată tot la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare. În aceeaşi cauză, fostul director executiv adjunct DGASPC Teleorman, Olguţa Şefu, a fost condamnată la trei ani închisoare cu suspendare, iar Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Valentina Marica a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, Claudiu Balaban a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare cu ani suspendare. Nicuşor Gheorghe a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Adriana Botorogeanu a fost condamnată şi ea la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Anisa Niculina Stoica a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare.

Când și unde se duce Dragnea când se va duce?

Întrebarea nu mai e dacă Dragnea va fi înlăturat din fruntea PSD, ci când și cum. Dar mai ales cine i-ar putea lua locul, în așa fel încât partidul să nu piardă guvernarea.

La începutul lunii septembrie, zidul din jurul lui Dragnea părea fără fisură, Firea a obținut un singur vot în CEx-ul în care a propus ca ministrul Dan să fie demisă. Ce s-a întâmplat de atunci încoace de s-a ajuns la situația incredibilă ca aproape 30 de baroni, dintre care câțiva cu mare greutate, să-i ceară acestuia să se retragă? În principal, e vorba de un cumul de nemulțumiri, de o saturație și de violențele din 10 august, care au constituit un punct de inflexiune.

   Baronii sunt revoltați de camarila de care s-a înconjurat Dragnea, vorba lui Firea: „Ia deciziile în doar câțiva oameni, se sfătuiește cu câțiva apropiați“. Printre aceștia: Vâlcov, Carmen Dan, Olguța și Teodorovici. Ceilalți, adică exact cei care l-au susținut în momentele de restriște, în frunte cu Stănescu, Neacșu și Ciolacu, ca să dau doar aceste exemple, au devenit anexe, sunt înlăturați de la deciziile mari ale guvernării. Află de ele de la TV. În plus, văd și ei că lupta obsesivă cu justiția se concentrează pe interesul personal al lui Dragnea, care vrea să-și scape pielea indiferent de preț. Iar prețul începe să fie cam mare: partidul e pe tobogan. Unul dintre răsculați a pus degetul pe rană: „Liviule, ne-ai nenorocit“. Motivul? Din promisiunile programului de guvernare s-a ales praful, nu tu autostrăzi, spitale regionale, școli, fonduri europene, nimic palpabil, cu excepția majorărilor simbolice de salarii și pensii înghițite deja de inflația galopantă. Până și Corina Crețu și-a pierdut răbdarea și a început să critice Guvernul Dragnea-Dăncilă. Normal, în timp ce întreaga guvernare s-a axat pe debarcarea lui Kövesi, distrugerea DNA, a legilor justiției, codurilor penale și pe interminabila poveste a protocoalelor, țara a fost devastată de pesta porcină, iar investițiile au devenit amintire. Baronii, și nu doar ei, au mai avut o revelație: ordonanța de grațiere și amnistie e ca și moartă în coteț. Dăncilă nu cutează s-o semneze, cel puțin până nu trece (dacă trece) valul cu audierea în Parlamentul European, rezoluția și Articolul 7. Iar pe Toader nu-l lasă Tăriceanu, care vrea să se lupte cu statul paralel, dar nu în așa măsură încât să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Or, fără ordonanță, Dragnea e inutil pentru partid, iar cu ordonanță PSD cade gazat la alegeri.    

 Întruniți în weekend, 13 lideri de filiale din Ardeal i-au cerut lui Dragnea să convoace de urgență CEx pentru a „clarifica nemulțumirile unor colegi“ și a discuta despre „viitorul partidului“. Un viitor care e în ceață, PSD a căzut sub 30% în sondaje, nu are candidat la prezidențiale, Bucureștiul este pierdut după violențele din 10 august, bugetul este la ananghie, iar liderul suprem se zbate ca peștele pe uscat să scape de pușcărie. Dragnea a deschis războaie pe toate fronturile: cu justiția și serviciile secrete, cu președintele și cu Uniunea Europeană, cu firmele străine și cu angajații din privat, iar mai nou și cu propriul electorat, căruia i-a venit de petrecanie cu pesta porcină.    

gand Dar mai ales a reușit să reactiveze, ba chiar să radicalizeze electoratul non-PSD. Brutalitățile din 10 august au fost bomboana pe colivă, iar modul în care Dragnea și cei câțiva din jurul lui au gestionat ulterior situația a complicat și mai mult lucrurile. Acuzele de „lovitură de stat“, finanțare din străinătate, exagerate și amplificate prostește de goarnele sale mediatice, încununate de plângerea făcută de Jandarmerie și Carmen Dan la DIICOT, n-au făcut decât să pună gaz pe foc, să întărâte. Lucrurile nu arată bine pentru el: ancheta procurorilor de la Parchetul General, sub bagheta lui Lazăr, merge înainte, însuși Dragnea în calitatea sa de lider politic a fost chemat la audieri, semn că lațul se strânge. Ce să mai spunem că SRI i-a întors fără rest teoria „loviturii de stat“. De la lliescu încoace, niciun alt lider PSD nu a generat atâta ostilitate în societate, nu a fost urât ca Dragnea. Nici măcar propriul electorat nu-l agreează, dovadă că e cotat în sondaje la o treime din scorul partidului. PSD e conștient că tot ce a făcut Dragnea și va mai face dacă nu e ținut în frâu sau dat jos îi va exploda în față la alegeri.    

  Nu e clar dacă există o masă critică pentru debarcarea lui Dragnea în viitorul imediat, să nu subestimăm puterea acestuia de negociere și de control. Dar e clar că, pentru prima oară în ultimii doi ani, autoritatea lui e contestată la scenă deschisă și grupul nemulțumiților începe să se coaguleze și să capete consistență. Întrebarea nu mai e dacă Dragnea va fi înlăturat din fruntea PSD, ci când și cum. Dar mai ales cine i-ar putea lua locul, în așa fel încât partidul să nu piardă guvernarea.  

 Nu e deloc simplu. Din rândul baronilor e greu să se impună cineva, luptele dintre grupări ar nenoroci definitiv partidul, iar o persoană din rândul doi care să fie acceptată de aceștia e și mai greu de găsit. Probabil că acesta și este motivul pentru care „puciștii“ înclină spre formula Dăncilă interimar până la un congres, sau spre o conducere colectivă, formulă de criză, neuzuală pentru PSD. Când această persoană va fi convenită, în sensul că va avea sprijinul majorității liderilor de filiale și va constitui o garanție pentru păstrarea puterii, Dragnea va fi pe făraș. Cu sau fără amnistie și grațiere. Asistăm la confruntarea a două tabere, care își tatonează reciproc forțele. E un imens pas înainte, dar, știm deja, Dragnea e greu de asasinat. Pe de altă parte, chiar dacă există posibilitatea ca epoca Dragnea să apună, PSD rămâne tot PSD.         Mai în glumă, mai în serios: unde se va duce Dragnea când se va duce? Dar PSD?

Dragnea, primul termen pe 8 oct. Eforturile disperate pe care le face sa scape de condamnarE

Completul de 5 judecatori de la Inalta Curte a stabilit pentru data de 8 octombrie primul termen al procesului Angajarilor fictive in care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3,6 ani inchisoare cu executare. In ultima perioada Dragnea a facut eforturi diperate pentru a scapa de condamnare si a impiedica bunul mers al justitiei.

Dosarul a fost inregistrat marti la Completul de 5 judecatori, dupa ce tot marti a fost publicata  motivarea integrala a deciziei  de condamnare data de completul de 3 judecatori de la ICCJ, potrivit siare.com.

 Solutiile disperarii lui Dragnea

  1. Prima varianta incercata de Dragnea este aceea modificarii Codului penal in care a fost partial dezincriminat abuzul in serviciu, adica exact fapta  pentru care acesta a  fost condamnat.

dragnea-despre-protestele-pe-cele-doua-ordonante-nu-am-inteles-exact-care-este-supararea-18565557Codul penal a fost insa contestat la Curtea Constitutionala de Iohannis, de PNL, PMP, USR și de Înalta Curte, iar lucrurile nu merg atit de repede pe cit i-ar conveni liderului PSD. Urmatoarea sedinta a fost aminata cu o luna pina pe data de 16 octombrie.

Raportor pentru Codul penal este judecatoarea Livia Stanciu, care s-a remarcat prin opinii separate in toate cazurile care vizau lovituri date justitiei si DNA.

Având în vedere precedentul legilor justiţiei (una intrată în vigoare la 7 luni de la adoptare, iar celelalte două încă nepromulgate, după 9 luni), cel mai probabil modificările la Codul Penal vor intra în vigoare in termen util pentru Liviu Dragnea, ci după decizia definitivă în dosarul in care e condamnat in prima instanta.        

  2. A doua varianta pe care a mers Dragnea a  fost aceea a reconfigurarii Completelor de 5 judecatori in ideea de a scapa de acei judecatori considerati inflexibili si duri, care  ar putea fi inlocuiti cu unii  mai maleabili, genul lui Pistol, judecatorul care s-a opus condamnarii sale in completul de 3.     Din pacate pentru el nici acesta formula nu a avut succes. Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, în şedinţa din 4 septembrie 2018, să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004, în privinţa reconfigurării completelor de 5 judecători. Mai exact acestea ramân actuala componenta pâna la inceputul anului viitor.

Potrivit modificarilor operate de PSD-ALDE la Legea 304, preşedintele/ vicepreşedintele ÎCCJ, precum şi preşedintele secţiei penale nu mai sunt membri de drept în complete, ci pot face parte din acestea doar prin tragere la sorţi, care are loc insa ,,la începutul fiecărui an”.

Pentru a pune presiune, sefa Inaltei Curti, Cristina Tarcea, a fost reclamata la Inspectia Judiciara (mandatatul conducerii IJ a fost prelungit prin OUG) de catre parintele Chis Terhes, care  vorbeste in numele unei asa-zise Asociatii a romanilor din America, un cunoscut adversar  al justitiei, prieten al PSD si Antenei 3.        3. A treia si cea mai  buna solutie pentru Dragnea este cea a Ordonantei de urgenta  pentru amnistie si gratiere. Aici insa Dragnea s-a lovit de refuzul Vioricai Dancila de a semna OUG, careia ii  este teama de consecinte.  Potrivit unor surse din partid, emiterea OUG ar fi aminata pina dupa audierile din Parlamentul European la care a fost chemata Dancila la inceputul lui octombrie.

Nici ministrul justitiei, Tudorel Toader, nu ar fi de acord sa-si puna semnatura pe acesta ordonanta. Semn ca grupul lui Dragnea face presiuni asupra lui Toader, sunt atacurile din ultima perioada venite din partea  lui Teodorovici si Codrin Stefanescu.

Impotriva ei s-ar parea ca sunt si unii din ”grupul razvratitilor”, cel care ii cere lui Dragnea sa se plece din fruntea partidului. Potrivit unor surse,  Marian Neacsu, secretarul general al PSD,  a avut un schimb dur de replici cu Dragnea pe aceasta tema.

Ca solutii de compromis la OUG de amnistie si gratiere mai sunt emiterea unei ordonante  prin care sa se dea posibilitatea revizuirii unor procese. Varianta a fost avansata de ministrul justitiei si imbratisata de Dragnea si Tariceanu. In fapt, este vorba de introducerea unei  noi cai de atac la revizuire care sa prevada ca probele  obtinute  in baza protocoalelor SRI- Parchet sunt nule. Pentru asta insa ar trebui sa Protocoalele sa fie declarate nule de instanta de Contencios Administrativ, lucru care nu s-a intimplat.

Mai exista si solutia respingerii sau modificarii Ordonantei 6/2016 data de guvernul Ciolos care prevede existenta unor ”echipe mixte”SRI- Parchete  pentru realizarea interceptarilor in anchetele penale. OUG 6 se afla de citeva zile pe masa Comisiei juridice din Camera Deputatilor, unde la butoane se afla Florin Iordache. Intentia este aceeasi: de a spune ca protocoalele sunt ilegale si probele din dosare nule, fapt ce deschide  calea revizuirii.

Aceasta pare calea pe care Dragnea merge acum, desi nu este  foarte  sigura, pentru ca  probele  din dosare nu ot  fi declarate  nule prin OUG, dosarele se judeca de la caz la caz si doar un judecator poate stabili daca anuleaza sau nu probele. 

Judecatorii: atitudine ,,nelegala si imorala”

 In motivarea la condamnarea de 3,6 ani, judecatorii arata ca Dragnea a avut o atitudine antisocială, nelegală și imorală pentru cineva care deținea o înaltă funcție publică.

,,Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice”, se arată în motivarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție la decizia de condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru Liviu Dragnea.

În motivarea lor, judecătorii mai arată că șeful Consiliului Județean de atunci, Liviu Dragnea își exercita puterea discreționar, intimidând funcționarii și angajații instituției publice. Astfel este subliniat „modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale”.

Background

Pe 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare in dosarul angajarilor fictive de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz in serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual.

Ceilalti inculpati in acest dosar au primit inchisoare cu suspendare, cu exceptia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnata la trei ani si sapte luni de inchisoare cu executare.

Poșta PSD pentru Liviu Dragnea

Ce scrisoare de adio i-au compus baronii PSD lui Dragnea! Păcat că n-au publicat-o. Asta e, cele mai frumoase scrisori sunt cele neexpediate.

Scrisoarea (unde lui Daddy i se cere demisia din toate funcțiile) va fi citită (sau ruptă) în următorul CEx. Pe surse s-au aflat replicile de despărțire schimbate anterior între părți: „Ne-ai omorât, Liviule, ne înjură toți din cauza ta“ – la care Liviu (cam livid în ultimul timp) ar fi scâncit: Și lucrurile se rezolvă dacă plec eu?  Merită să aflăm. Înaintea primirii scrisorii, Dragnea a primit trei pumni în ceafă de unde nu se aștepta: de la audierea șefului SRI în comisia condusă de Manda. Nouă ore a durat audierea lui Hellvig. Și asta pentru că a fost „coerent și concis“. Altfel continua și acum. La sfârșit, Manda ne-a informat că protocoalele SRI cu diverse instituții se fac din ´90, sunt legale și au trecut prin parlament (cu rapoartele SRI). Tot Manda ne-a spus că SRI a informat din 2016 despre riscul pestei porcine. Dar cui să-i pese? Dragnea era ocupat cu dărâmarea propriilor guverne (o fi fost finanțat firea-dragnea-vysznfkplh-1000x600de Soros?) și cu distrugerea DNA: „Gata, DNA nu mai există!“, a raportat el la unitate (A3). SRI n-are informații despre lovitura de stat și nici despre finanțarea externă a protestului din 10 august – pe care numai Dragnea le-a văzut. Convocat la Parchetul General, Dragnea a fost incapabil să-și probeze acuzațiile – așa că toate diversiunile i-au căzut în cap. Gogoașa cu protocoalele era atât de râncedă, încât numai cineva cu mintea lui Dăncilă (sau de aceleași economice dimensiuni) ori disperat să scape de pușcărie putea să o înghită. Manda i-a dezumflat roțile lui Daddy exact când acesta pleca la shoping: își cumpăra aliați cu funcții și locuri europarlamentare. De, cine n-are prieteni își cumpără. Fost prieten cu Daddy, Ponta a scos și el poze cu Dragnea, Maior, Coldea și Kövesi de pe vremea când Dragnea lingea statul paralel. Acum statul paralel este el și orice lovitură la adresa lui e lovitură de stat. Drept urmare, Jandarmeria lui Carmen Dan a depus plângere penală la DIICOT pentru lovitură de stat. De ce? Fiindcă a mâncat bătaie de la huligani, dar a fost vitează cu oamenii pașnici și dezarmați? În cazul ăsta, toate protestele din lume sunt lovituri de stat. De fapt, sunt loviți în cap: la audierea lui Maior într-o comisie de la Senat, Tăriceanu (altă bulină roșie a politicii) a propus rechemarea acestuia de la ambasada din SUA pentru că a spus adevărul despre scrisoarea plătită a lui Giuliani. În loc să-și pună cenușă în cap (ca să aibă puțină materie cenușie) pentru această manipulare ordinară, Tăriceanu a devenit agresiv. Așa se întâmplă dacă, după părerea unui primar PSD, „în țară au rămas numai bătrânii, bețivii și leneșii“ – iar o parte dintre ei ajung la guvernare, unde tipăresc manuale stricate în care „12 e mai mare decât 16“. Pesemne că așa prevede programul de guvernare. În sensul că 12 boi sunt mai mari decât 16 găini. În războiul Penalului Dragnea pentru rescrierea matematicii justiției și realității intră și referendumul din 7 octombrie (un modest omagiu de ziua lui Putin!) pentru redefinirea familiei tradiționale în Constituție. Bani aruncați degeaba, căci familia nu va deveni mai tradițională decât este: când tații au fost (sunt) securiști, copiii ajung lideri politici și mari afaceriști, mai mult sau mai puțin penali. Hai, Centenar fără Penal!

Aici închei editorialul meu, vă doresc multă sănătate și să ne auzim cu bine la ediția viitoare.

Gral de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

 

Președintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop: Prin atacurile la adresa Bisericii, familiei şi ţării se urmăreşte să cădem în dezunire

Basilica.ro informează că președintele Academiei Române şi rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Acad. Ioan-Aurel Pop, a atras atenţia luni la conferința preoțească de toamnă pentru clericii din protopopiatele Cluj 1 și Cluj 2 asupra faptului că „prin atacurile la adresa Bisericii, familiei şi ţării se urmăreşte să cădem în dezunire şi să cinstim unirea noastră în dezunire”.

„Sunt oameni conştienţi care vor asta, dar sunt şi unii bine dirijaţi şi cu planuri bine puse la punct, distrugând instituţiile fundamentale care stau la temelia acestei naţiuni române care a avut înţelepciunea să-şi construiască edificiul naţional”, a spus Preşedintele Academiei Române la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

02-03-ioan-aurel-pop-foto-1-465x390În prelegerea sa, Acad. Ioan-Aurel Pop a făcut precizarea că se doreşte distrugerea edificiului naţional „şi odată cu el şi poporul românesc pentru că dacă îi iei încrederea în instituţiile fundamentale îi iei încrederea în el însuşi”.

Ca să existe, un popor „trebuie să creadă în el însuşi, să se roage, să respecte rânduielile şi să fie cu privirea aţintită spre viitor”.

Preşedintele celui mai înalt for de consacrare a valorii culturale și științifice din România a comparat statul cu o casă sau edificiu care „nu poate fi lăsat odată pentru totdeauna cum este pentru că orice casă are nevoie de a fi îngrijită, rânduită, reparată, reconstruită când e cazul”.

„Cei care ne acuză că nu trebuie să avem grija ţării că ţara este se înşală. Ţara are nevoie de grijă în fiecare clipă şi noi suntem purtătorii de grijă şi avem datoria să-i întoarcem pe cei rătăciţi pe calea aceasta a sprijinirii adăpostului nostru naţional care se cheamă România”, a explicat Ioan-Aurel Pop.

Academicianul Ioan-Aurel Pop a argumentat în prelegerea sa importanţa organizării conferinţelor preoţeşti care „sunt extrem de importante”, informează Radio Renaşterea.

„Eu văd în preoţi învăţători ai neamului între Biserică şi Şcoală, fiind mereu o legătură extraordinară, dar preoţii având har au şi puterea de a transmite mai mult şi mai bine”.

Preşedintele Academiei Române a mai subliniat că „în 2018 nu sărbătorim de fapt România, pentru că românii există de o mie de ani sub forma Ţărilor româneşti, ci sărbătorim Marea Unire, terminarea unui proces şi ridicarea acestui edificiu naţional frumos pe care de la Mihai Viteazul încoace îl făurim, îl refăurim, îl îngrijim şi vrem să-l ducem mai departe”.

Academicianul a făcut referire şi la mesajul dorit a fi transmis prin acest eveniment.

„Mesajul a fost de comemorare a victimelor Marelui Război, dar şi de cinstire a amintirii acelor bărbaţi de stat laici şi clerici care au ştiut să construiască România întregită prin hotărârile luate la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia”.

Întâlnirea a fost deschisă cu o slujbă de mulțumire oficiată de la ora 10:00 în capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezența Mitropolitului Andrei.

La începutul conferinţei, dar şi în închiderea acesteia, Mitropolitul Clujului le-a oferit celor prezenţi mai multe îndemnuri pastorale.

Florin NAHORNIAC

25 octombrie 1921. Nașterea Regelui Mihai I

de Florin DOBRESCU

25 octombrie 1921. Nașterea REGELUI MIHAI I la Palatul Foișor, de pe domeniul Peleș.
Eram copil, atunci când Bunicul a scos o cărțulie pe care o ținuse multă vreme ascunsă, unde am văzut pentru prima oară imagini cu Regele Mihai. Erau imagini din perioada adolescenței sale, când purta titulatura de Mare Voievod de Alba Iulia. Bunicii mi-au vorbit despre el și despre Regatul României. Tot atunci am văzut întâia oară și harta României Mari, iar Bunicul mi-a arătat cetățile de pe Nistru, frontiera de Răsărit a Europei civilizate… 

2-bd-1De atunci am năzuit la ziua când Regele Mihai va reveni pe Tronul României. Adică, restaurarea ordinii de drept răsturnate samavolnic de ocupația sovietică și ciracii ei locali în 1947. Adică, revenirea la normalitatea uzurpată prin instaurarea anormalității.
Anii au trecut. Îi ascultam mesajele transmise de Radio Europa Liberă de Crăciun, în fiecare an, cu sentimentul că aveam acces la mesaje venite dintr-un alt ev, demult îngropat în uitare și ignoranță. Și care se putea întoarce cândva… Am înțeles curând după Decembrie 1989 că încă nu era posibil. Ei, comuniștii, erau încă prea puternici și nu-și schimbaseră decât blana… Exilul s-a prelungit nefiresc, cu rare tentative de a reveni, la care regimul răspundea, respingându-l, ca pe un dușman periculos. Periculos pentru ei, desigur…
Regele continua să exercite asupra a milioane de supuși fascinația arhetipală a monarhului ascuns, mit aparținând Tradiției primordiale și regăsit, până azi, în cultura arhaică a tuturor popoarelor lumii.
Momentul celor trei zile ale Paștelui din 1992, cu un milion de oameni ovaționându-l pe străzile Bucureștiului, a fost – dincolo de speranțele zămislite – doar licărirea de o clipă a icoanei unei Românii care ar fi putut să fie dacă nu ar fi fost să nu fie… Pentru că, din păcate, masele, cei mulți, au vrut mereu altceva. Și au primit… Pe Iliescu, pe Băsescu, pe Iohannis. Unul mai chipeș decât celălalt.
Revenirea, în cele din urmă, a Regelui, a însemnat o reinstituționalizare, în viața poporului român, a Casei Regale. Nu știu să mai existe vreo republică în care o casă regală să cunoască atâta influență și simpatie precum Casa Regală a României. Să fie doar o concesie făcută dreptății Istoriei în schimbul perpetuării modelului republican ilegitim? Sau pur și simplu un reflex al României profunde, care sub zgomotul zilnic continuă să creadă?
Este greu de spus.
În decembrie, Regele Mihai a repurtat încă o victorie. Într-o republică, el a avut parte de funeraliile unui Rege. Bicisnica republică, prin toate instituțiile și autoritățile sale, precum și Biserica, l-au recunoscut ca Rege și l-au tratat ca atare pe ultimul drum.
Istoria românilor continuă să fie un paradox deseori stupid. Dar, dincolo de toate, astăzi e vremea să ne amintim, din nou, de el…

Conferințele Centenarului: „România la Centenar: reflecții asupra unui destin istoric”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași continuă „Ciclul de Conferințe Centenar”, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) prin Programul Centenar, în comuna Deleni.

43654947_1738363042976800_5335095172638179328_oConferința „România la Centenar: reflecții asupra unui destin istoric” va fi susținută de prof. dr. Cătălin Turliuc, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române – Filiala Iași, la Căminul Cultural „Al. Tănase” din comuna Deleni (jud. Iași), joi, 11 octombrie 2018, începând cu ora 11.00.

Conferința urmărește modalitatea în care realizarea unității românilor a fost un obiectiv fundamental al devenirii moderne a națiunii române și modul efectiv în care a evoluat societatea noastră de la statul național roman (1859) la statul național unitar desăvârșit în urma Marii Uniri din anul 1918. Va fi abordată modalitatea în care, în condițiile Primului Război Mondial și în siajul acestuia, românii și-au realizat dezideratul major al unității și drumul parcurs de la realitatea României Întregite de facto, la cea recunoscută de jure în plan politic internațional. Nu va fi omisă evoluția României Întregite în cursul secolului trecut cu specificitățile sale și pierderea prin rapt a unor teritorii în condițiile celei de-a doua conflagrații mondiale. Concluziile vor sublinia destinul istoric al Actului Fundamental realizat în anul 1918 și vor exprima perspectivele de viitor ale unei noi posibile reîntregirii naționale.

Iosif VARGA

Rememorarea numelui şi a faptelor lui Mihai Viteazul în perioada realizării Marii Uniri

In istoria romanilor doua nume stralucesc, fara posibilitatea de a fi vreodata egalate: Mihai Viteazul si Alba Iulia. Si fiindca amandoua simbolizeaza realizarea telului celui mai scump al poporului roman, urmarit cu perseverenta si necontenit de-a lungul secolelor, cel al unitatii de neam si, mai apoi, nationale si al constituirii statului nationar unitar, in constiinta noastra ele au ajuns la un fel de simbioza, pomenirea unuia fiind suficienta pentru a ni-l reaminti di a nu-l reprezenta si pe celalalt.
 Astazi, este limpede pentru toata lumea iubitoare de adevar ca prin toate actiunile sale politice, militare si diplomatice, Mihai Viteazul a urmarit, in mod constient, realizare unui stat romanesc unificat, suficient de puternic pentru a se opune tendintelor de cucerire si de subjugare ale Imperiului otoman, dar si ale Imperiului Habsburgic, in curs de formare. Actiunea avea importanta si pentru celelalte state din zona, precum si pentru coalitia crestina de pe continentul european.
 Fara a intra in amanunte, sa reamintim ca, inaintea actiunilor militare si politice din Transilvania, domnitorul a incercat si a reusit, in oarecare masura, sa realizeze punti de legaturi sufletesti si culturale cu romanii de aici (Alba Iulia), mai intai prin subordonarea Mitropoliei ortodoxe aedelene celei similare de la Targoviste ( 1595 ) si mai apoi, prin ridicarea ei la respectul cuvenit (1596). Noua biserica mitropolitana construita de el in afara cetatii Balgradului ( 1597 ) a fost dotata cu tiparnita, iar in incinta fundtiona si o scoala romaneasca. Nu intamplator ctitorul a ales ca hram al noii biserici „Sfanta Treime”, simbolizand, desigur, cele trei tari romanesti. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca sigiulul sau din anul 1600, al statului unificat, este foarte asemanator cu cel al Mitropoliei Balgradului, cu deosebirea ca in locul personajelor sfinte apar: Domnul in campul stang, Doamna Stanca in cel drept, despartiti fiind de coloana, pe verticala, a stemelor celor trei tari romanesti, cea a Transilvaniei formand baza, iar cea a Tarii Romanesti corolarul.
Dupa cum se stie, Mihai Viteazul si-a stabilit capitala statului unificat la Alba Iulia. Din acel moment, pentru romanii din generatiile care i-au urmat „vechea capitala a Ardealului” va insemna capitala marii infaptuiri politice a Domnului cu nume, infatisare si fapte de arhanghel. Temerara lui infaptuire avea sa-l duca insa la pierzanie, rascolind ura, pisma si gelozia numerosilor sai dusmani.
 Scurta si nefericita lui domnie, in care el nu a cunoscut bucuriile, nici macar pe cele ale vietii de familie, ci doar privatiunile si framantarile misiunilor sale politice si militare, a fost intrerupta, in mod brutal, prin miseleasca sa ucidere de pe Campia Turzii, la 19 august 1601. Langa capul sau, despartit de trup si asezat pe starvul unui cal, ucigasii si cei care i-au platit au agatat un epitaf in care era numit „dac fioros si adevarat Nerone”. Lasand la o parte impietatea, comstatam ca autorii lui, in furia lor oarba, fara sa-si dea seama, recunosteau originea daco-romana si continuitatea poporului roman pe vechea lui vatra etnica. Se stie ca, pana la urma, capul domnului a fost dus in Tara Romaneasca si depus la manastirea Dealu, ctitoria familiei sale. In cea ce priveste corpul, se stie ca a fost ingropat pe Campia Turzii si ca, mai apoi, a fost dezgropat, transportat si reinmormantat, probabil, la Mitropolia din Balgrad. Operatiunea trebuie sa se fi facut in mare taina pentru a nu se cunoaste locul mormantului si a se evita astfel o eventuala panganire. Din lipsa de probe arheologice si documentare chestiunea ramane ipotetica, dar ar fi o minune dumnezeiasca, ca trupul trudit al viteazului Domn sa se odihneasca chiar in cetatea maretiei sale infaptuiri.
Opera politica de la 1599-1600 s-a spulberat in conditiile vitrege ale disparitiei autorului ei. Ea a ramas insa ca un far calauzitor al generatiilor care au urmat, in lupta pentru refacerea ei.
 Dupa o vreme destul de lunga de stare latenta, in care se parea ca totul a fost dar uitarii, importanta operei politice a lui Mihai Viteazul a iesit la iveala, in toata splendoarea ei, in perioada de formare a constiintei nationale a poporului nostru. Mai intai reprezentantii Scolii Ardelene, in frunte cu Gheorghe Sincai, si mai apoi cei ai generatiei pasoptiste, in frunte cu Nicolae Balcescu, au scos in evidenta puternica personalitate a lui Mihai Viteazul si importanta operei sale politice, ca mostenire lasata urmasilor. Se poate spune ca dupa revolutia de la 1848-1849, cand natiunea romana a ajuns la constiinta de sine, nu au mai fost momente importante ale luptei poporului roman pentru independenta si drepturi nationale in care numele lui Mihai Viteazul si, implicit, a faptelor sale sa nu fie pomenite.
Cu atat mai mult s-au rememorat persoana si faptele lui in perioada de realizare a Marii Uniri, cand s-a dus la bun sfarsit opera inceputa inainte cu 319 ani. Cu cativa ani inainte de declansarea primului razboi mondial, la 20 septembrie 1909, cu ocazia manifestarilor prilejului de adunare generala a „Societatii pentru fond de teatru roman” si Alba Iulia, istoricul blajan Augustin Bunea, pe atunci, probabil, inca presedinte al Clubului politic central al romanilor din comitatul Alba Inferioara, cu sediul la Blaj, avea sa tina un discurs in care exprima nadesjdea in infaptuirea visului lui Mihai Viteazul. „Am venit, spunea el, sa dam tributul nostru artei romanesti in acest oras care trebuie sa fie pentru fiecare roman un loc sfant… caci aici a fost leaganul neamului romanesc de astazi… Aici a fost resedinta gloriosului Voievod Mihai Viteazul: de aici a stapanit el toata intinderea Ardealului… Azi situatia noastra in acest loc e zdrobita. Dar pe ruinele acestea noi vom cladi odata iarasi templul daramat, vom ridica templul lubertatii noastre politice nationale”…
Apoi, cu putin inaintea izbucnirii razboiului, la 31 mai 1914, din initiativa a peste 100 fruntasi din comitatul Alba Inferioara s-a convocat la Alba Iulia o mare adunare politica a romanilor. In apelul intitulat „La Alba Iulia” lansat se ziarul „Libertatea” din Orastie se cerea: „Sa caurga pe zi noi rauri cat mai vii de popor spre cetatea lui Mihai Viteazul, spre Alba Iulia… si sa spuna acolo lumii si tarii ca romanii ardeleni, ca si fratii lor banateni, sunt mai mult ca ori-si-cand stiutori de insemnatatea lor pe acest pamant, pe care il locuiesc de 2000 de ani”.
 Inca in timpul razboiului mondial, la Congresul din 15 martie 1915 al romanilor aflati in „tara”, in Romania, circula ideea ca proclamarea deplinei unitati nationale sa se faca in orasul gloriei de la 1599-1600,…”caci inima romanilor palpita in Alba Iulia”.
 In aceeasi periaoda, intr-un discurs tinut la una dintre adunarile Ligii pentru unitatea politica a tuturor romanilor, tinute in Bucuresti, Nicolae Filipescu cerea regelui Ferdinand sa fie implinitorul visului intregului neam, de a se impodobi cu titlul lui Mihai Viteazul: „domn al Tarii Romanesti si al Moldovei”.
Asemenea idei si manifestari vor aparea si la romanii ardeleni aflati prizioneri in Rusia. Astfel, printr-un apel pe care il adreseaza motilor prizioneri, in vare anului 1917, Filaret Bobes, si el fiu al Muntilor Apuseni, ii indeamna pe acestia sa se inroleze, ca voluntari, in armata romana si sa lupte pentru unirea cu „Romania libera”, asa „cum au dorit-o voievozii Stefan si Mihai… si cum au visat-o mosii si parintii nostri”. Se pare ca apelul a dat rezultatele scontate, intrucat la Iasi vor sosi curand primele esaloane de voluntari roamani ardeleni, care-si vor lua denumirile simbolice de „Alba Iulia”, „Avram Iiancu” si „Turda”.
Ideea ca unirea Transilvaniei cu Romania sa fie proclamata la Alba Iulia este exprimata si in telegrama din 29 octombrie 1918 a Comitetului National Roman al voluntarilor din Celiabinsc (Rusia) adresata regelui Ferdinand, in care se arata ca ei asteapta sa incoroneze pe „Majestatea Voastra car mai curand la Alba Iulia”.
La 10 noiembrie 1918, odata cu mobilizarea armatei romane pentru alungarea armatelor germane din tara, se produce si trecerea peste Dunare a armatelor franceze comandate de generalul Henri Berthlot. Cu acest prilej, generalul emite o proclamatie adresata poporului roman, pe care il cheama la arme, pentru a-si face datoria, asa cum cereau „umbra lui Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Mircea cel Batran”.
 Inca in timpul tratativelor de la Arad din 13-14 noiembrie 1918 dintre C.N.R. Centrul si delegatia guvernamentala maghiara condusa de ministrul notionalitatilor Jaszi Oszkar, mai precis in 14 noiembrie, din Sibiu a fost trimisa in misiune la Iasi o delegatie alcatuita din prof. Nicolae Balan si capitanul Victor Precup, pentru a lua contact cu cercurile conducatoare din Romania, in scopul cunoasterii atitidunii acestora fata de tendintele de unificare ale romanilor transilvaneni. Dupa indeplinirea misiunii, printre altele, prof. Nicolae Balan va tine un discurs in sedinta Ligii Culturale locale, in care va afirma: „Am venit sa sol al Ardealului ca sa talmacesc vointa nestramutata a intregului nostru popor de a reintregi mostenirea nationala a marelui erou. Pe cetatea din Alba Iulia falfaie astazi mandru nostru tricolor si asteapta intrarea triumfala a demnului urmas al lui Mihai Viteazul. Eterna recunostinta viteazului capitan al ostirii, M.S. Regele Ferdinand I, care, intr-un chip atat de desavarsit, s-a indentificat cu idealul lui Mihai si al neamului romanesc de pretutindeni.”
Dupa esuarea tratativelor de la Arad, inca din 15 noiembrie C.N.R. Central va discuta cu aprindere unde sa tina Adunarea Nationala. Luind in considerare argumentele istorice dar si pe cele de siguranta el a hotarat ca aceasta sa aiba loc la Alba Iulia. Este un merit de necontestat al generatiei de fruntasi romani din 1918 ca au oferit prilejul orasului primei unitati statale romanesti de la 1599-1600 sa o desavarseasca.
Argumentatia politica si istorica a acestei hotarari va fi subliniata foarte clar de catre Vasile Goldis, in aceeasi zi, in 15 noiembrie, in fata grupului de tineri aradeni veniti sa indemne C.N.R. Central sa proclame Unirea Transilvaniei cu Romania.
 Se pare ca in acele momente de tensiune a existat intentia Comandei Militare Centrale de la Arad de a se muta mai spre interiorul tarii, la Alba Iulia, intrucat intr-un ordin al garzii nationale romane din comuna Berghin adresat garzilor similare subordonate din satele vecine, se cerea mobilizare a cat mai multi feciori care sa jute la mutare „comandei superioare in vechea capitala ca sa putem proclama independenta poporului nostru”.
 La 17 noiembrie C.N.R. Central trimite la Alba Iulia pe Iuliu Maniu pentru a consulta Consiliul National Roman local daca orasul poate oferi conditiile necesare unei actiuni de o asemenea amploare, cum era Adunarea Nationala. Sosind in oras, el a informat pe conducatorii locali despre intentia C.N.R. Central de a convoca Adunarea Nationala aici, in „vechea capitala a Aedealului” si a stabilit cu acestia masurile ce trebuiau luate. Printre altele, Iuliu Maniu, a sfatuit pe locotenentul Ovidiu Gritta sa-si formeze o companie de onoare pentru ceremoniile ce urmau sa aiba loc. De asemenea, el a cerut organizatorilor sa convoace car mai mult popor, in haine de sarbatoare.
 In ziua urmatoare, la 18 noiembrie, Maniu se deplaseaza la Blaj unde isi avea locuinta, ca avocat al Mitropoliei greco-catolice locale. Aici el tine un discurs in fata protipendadei in legatura cu convocarea Adunarii Nationale. Referindu-se la locul de convocare el pronunta cuvintele:”Ghiciti, de sigur, de acolo! Lucrati din rasputeri ca adunarea aceasta sa fie vrednica de neamul romanesc.”
Dupa luarea tuturor acestor masuri, C.N.R. Central a lansat, la 20 noiembrie, circulara de convocare a Adunarii Nationale la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918, in text orasul fiind numit:”Cetatea istorica a neamului nostru”, reamintindu-se opera politica a lui Mihai Viteazul.
 Doua zile mai tarziu, la 22 noiembrie, va fi elaborat si dat publicitatii programul Adunarii. Facand aceleasi referiri la trecut, acesta de incheia cu un apel adresat „Fratilor romani”, in care se aratta: … „Locul cel mai istoric al neamului va asteapta cu bratele deschise. Veniti deci, sa-l atingeti cu pasul vostru, ca sa simtiti fiorul ce l-a miscat odata pe marele voievod cu nume de arhanghel”…
 La 24 noiembrie, in calitatea sa de organ comitatens, C.N.R. din Blaj va lansa si el vhemare, sub forma de manifest: „Veniti la Alba Iulia”, prin care cerea tuturor romanilor sa participe la Adunarea Nationala din 1 Decembrie ce va avea loc „in Balgradul lui MIhai Viteazul”.
 La sosirea in Alba Iulia a C.N.R. Central, eveniment ce avut loc in dupa-masa zilei de 29 noiembrie, la cuvantul de bun venit al localnicilor, presedintele Stefan Cicio Pop a raspuns: … „am venit pe aceste locuri de bogate amintiri nationale. Aici a fost Golgota, aici trebuie sa vina si mantuirea. Cu drag am venit la marea adunarea nationala, cea mai mare si mai frumoasa sarbatoare nationala pe care eu avut-o Romanii de la descalecatul lui Traian incoace si doresc se ne apropiem de locul adunarii cu smerenie si cu demnitate.”
In ziua urmatoare, la 30 noiembrie, in localitate va apare primul numar al ziarului „Alba Iulia, organ al proclamarii unitatii nationale”, care adresa participantilor la Adunare un vibrant „Bine ati venit in sfanta cetate de durere si slava a neamului romanesc”.
Referiri la trecutul istoric al orasului Alba Iulia si la opera lui Mihai Viteazul vor face si vorbitorii din cadrul Marii Adunarii Nationale din 1 Decembrie. Astfel, Stefan Cicio Pop va considera Alba Iulia ca pe o „Meca a neamului romanesc”, Vasile Godis va aprecia ca „s-a putut face pentru o clipa unirea lui in cetatea aceasta prin bratul puternic al geniului scanteetor al Viteazului Mihai”, iar episcopul Miron Costea, amintind „stravechea Alba Iulie, de care ne leaga amintirea celor mai crude chinuri si suferinte, dara si cea mai sfanta nadejde”, sublinia ca Unirea s-a realizat aici „In atmosfera traditilor lui Mihai Voda Voteazul”.
In ziua de 2 decembrie, in prima sedinta de constituire si de lucru a Marelui Sfat National Roman, ales in ziua precedenta in cadrul Marii Adunari Nationale, la propunerea lui Silviu Dragomir s-a apobat textul unei telegrame adresate regelui Ferdinand, in care Alba Iulia era caracterizata ca „glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul”.
In telegrama de raspuns a regelui Ferdinand se aprecia realizarea unirii in „vechea cetate a lui Mihai Viteazul”, iar in cea a reginei Maria se amintea tragedia tinerilor cazuti pe campul de lupta pentru infaptuirea idealului national „cu bratele intinse spre Alba Iulia, cetatea implinirii visului nostru”.
In acelasi timp regina Maria a adresat o telegrama de multumire femeilor romane din teritoriile de peste Carpati care de-a lungul veacurilor au purtat o lupta horarata si plina de jertfe „a carei biruinta a fost vazuta Duminica la Alba Iulia”.
Cele doua nume infratite prin semnificatia lor istorica: Mihai Viteazul si Alba Iulia, vor fi mai mult pomenite in perioada de realizare faptica a unirii, ce a urmat imediat dupa proclamarea ei. Astfel, in ziua de 19 decembrie 1918, cand in Alba Iulia va sosi primul batalion al armatei romane, aprtinand Regimentului 5 Vanatori, s-a aflat ca acesta purta numele de Mihai Viteazul si ca s-a remarcat, in mod deosebit, in luptele de la Marasesti. Prin urmare, Comandamentul trupelor romane nu intamplator a trimis aceasta unitate in orasul simbol al unitatii nationale. Batalionul a fost primit de catre oficialitati in piata orasului, in fata hotelului „Hungaria”, unde era amplasat arcul de triumf. Din acel moment piata a luat numele de „Mihai Viteazul”, iar hotelul de „Dacia”.
De asemenea, la 3 februarie 1919, din initiativa unui grup de profesori si invatatori locali, s-a inaugurat luceul „Mihai Viteazul”, primul liceu romanesc de stat infiintat in teritoriul de dincoace de Carpati dupa istoricul eveniment din 1 Decembrie 1918.
In luna martie 1999, la Alba Iulia va fi instalata garnizoana unui regiment de infanterie permanent care va purta numele orasului, dar care in nomenclatura militara figura sub Nr. 91.
Si, in sfarsit ultimul eveniment pe care il mai imintim, este cel al incoronarii, la 15 noiembrie 1922, a regelui Ferdinand I si a reginei Maria, ca suverani ai Romaniei Mari, in catedrala construita special la Alba Iulia intre anii 1921-1922. In pronaustul catedralei, in partea stanga, strajuiesc figura impozanta a lui Mihai Viteazul si sigiulul statului roman unit vremelnic. Catedrala a primit hramul „Sfintei Treimi” si are ca ocrotitori pe arhanghelii Mihai si Gavril. Dintr-un text mai recent, amplasat in interiorul Catedralei Incoronarii, deasupra intrarii, aflam ca ea a fost ridicata in memoria Catedralei lui Mihai Viteazul, primul unificator al Romanilor, pentru a ramane peste veacuri ca simbol al unitatii nationale si spirituale romanesti.
Astazi, cand Romania nu mai este cea Mare si cand, totusi, se mai gasesc unii care isi permit sa umble cu creionul pe harta ei urmarind sa o faca si mai mica, este necesar sa reflectam cu mai multa atentie asupra trecutului nostu istoric pentru a dobandii intelepciunea necesara recladirii edificiului national.

Silvia ANDREI

Istoriografia românească privind Marea Unire din 1918

Răspunzând intereselor cititorilor, publicăm în acest număr o analiză a istoriografiei din anii 1948-1964 și 1964 – 1989 referitoare la Marea Unire, pentru ca aceștia să-și formeze o imagine mai cuprinzătoare asupra acestei teme.

“Istoria…” lui Roller

Perioada 1945-1964 a fost una extrem de dificilă pentru români, inclusiv pentru istorici. Tratatul de pace din 10 februarie 1947, consfințea, în fond, prevederile pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 și ale Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944 în privința graniței de stat a României. În același timp a fost anulat Dictatul de la Viena, nord-estul Transilvaniei fiind reintegrat în cadrul statului român. Cenzura impusă de sovietici nu a mai permis publicarea vreunei lucrări în care Basarabia și Bucovina să fie prezentate ca teritorii românești. Din contră, trebuia să se scrie că acestea aparțineau dintotdeauna Rusiei, iar în perioada 1918-1940 au fost ocupate de România, care participase la un război imperialist.

În viața politică, în cultura românească s-a impus un spirit antinațional. Se aprecia că dacă românii au realizat vreodată ceva în istorie, aceasta s-a datorat sprijinului Rusiei (Uniunii Sovietice); România era o țară reacționară, iar trecutul ei trebuia blamat. Pentru a se putea dezvolta și a putea urma calea progresului, românii trebuiau „să se rupă” de acel trecut și să privească numai spre viitor, urmând exemplul „poporului sovietic eliberator”. Această directivă antinațională și-a găsit ilustrarea în Istoria R.P.R. elaborată sub redacția lui Mihail Roller. Prima ediție a apărut la sfârșitul anului 1947 (cu titlul Istoria României), iar următoarele în 1948 și 1952. Ultima ediție avea 797 de pagini și se intitula „manual pentru învățământul mediu”.

În realitate, lucrarea nu avea niciun aparat metodic și nu era structurată pe lecții, ea se putea adresa tuturor celor interesați de istorie cărora li se oferea un model de observare „marxist-leninist-stalinistă” a trecutului, în spiritul documentelor Partidului Muncitoresc Român și a directivelor venite de la Moscova. În prefața acestei cărți se preciza: „Ne-am străduit să punem la bază hotărârile C.C. al PMR, articolele și cuvântările tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej și ale altor conducători ai partidului. La revizuirea manualului am ținut seama de criticile aduse manualului Istoria României (prima ediție avea acest titlu) în prefața ediției ruse, tipărite în anul 1950 la Moscova”.

Lucrarea avea la bază teza marxistă potrivit căreia „istoria omenirii este istoria luptei de clasă între exploatați și exploatatori”, între care nu putea să existe nicio colaborare. O altă teză era cea formulată de V.I. Lenin, potrivit căreia primul război mondial a avut un caracter imperialist. În consecință, participarea României la acel război a avut ca obiectiv cucerirea de teritorii, burghezia și moșierimea română urmărind și reușind să-și extindă exploatarea și asuprirea maselor populare din Basarabia, Transilvania și Bucovina.

descărcareUnirea (extinderea teritorială) din 1918 era rezultatul exclusiv al conjuncturii politice de la sfârșitul primului război mondial, și cu deosebire a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917, desfășurată în Rusia. Nu se făcea nici cea mai mică legătură cu evoluțiile istorice anterioare, cu lupta românilor pentru eliberare națională, cu dezvoltarea conștiinței lor, cu acțiunile concrete care au avut ca rezultat Marea Unire din 1918.

Istoria R.P.R., pag. 512 “Participarea României la războiul imperialist”

În această masivă lucrare nu există măcar un paragraf consacrat Marii Uniri din 1918, capitolul respectiv intitulat România în perioada avântului revoluționar creat sub influența Marii Revoluții Socialiste din Octombrie (1917-1923), avea următoarele subtitluri:

  • 1. Însemnătatea istorico-mondială a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie;
  • 2. Intervenția imperialistă împotriva revoluției socialiste din Rusia;
  • 3. Situația economico-socială a României după războiul imperialist (1914-1918);
  • 4. Lupta clasei muncitoare între 1917-1920;
  • 5. Greva generală din 1920;
  • 6. Crearea Partidului Comunist din România;
  • 7. Congresul al II-lea al Partidului Comunist din România.

Cum (nu) este prezentată unirea provinciilor

Tematica sugerează maniera de abordare, devenită Directivă oficială pentru profesori, cercetători, activiști de partid, etc. Cităm, cu titlu de exemplu, cum erau prezentate evenimentele din 1918: „guvernul reacționar român, folosind situația grea a tinerei republici sovietice, o atacă și ocupă Basarabia (ianuarie 1918), înăbușind cu forța armată lupta sovietelor revoluționare din Basarabia”. Nu era măcar menționată existența Sfatului Țării care a votat, la 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România, ci se acredita ideea că decizia aparținea marilor puteri imperialiste: „Burghezia și moșierimea română punea țara noastră la dispoziția imperialiștilor germani și anglo-franco- americani, pentru transformarea ei într-o bază de atac împotriva tânărului stat sovietic. Răpirea Basarabiei s-a făcut pe baza unei înțelegeri atât cu Germania, cât și conform indicațiilor primite din partea comandamentului aliat (al Antantei).

Problema Bucovinei nu figurează în acest manual, iar despre situația din Transilvania se menționa: „Revoluția care izbucnise în Ungaria a dezlănțuit și în Transilvania lupta pentru eliberare. Se formează în Transilvania comitete muncitorești. Pe de altă parte, se alcătuiește un Directoriu din reprezentanții burgheziei române, care se bizuiește pe gărzile naționale și face agitație demagogică naționalistă, cu scopul de a împiedica desfășurarea revoluției ungare. Directoriul convoacă pentru 1 decembrie 1918 o adunare la Alba Iulia. Într-o consfătuire prealabilă, conducătorii Partidului Național Român, prezidat de Iuliu Maniu, hotărâră să transforme Transilvania într-o feudă proprie. În acest sens, se alcătui un Consiliu Dirigent, cu sediul la Sibiu, pentru administrarea Transilvaniei. La adunarea de la Alba Iulia, sub presiunea maselor și a frământărilor revoluționare care cuprinseseră și Transilvania, Consiliul Dirigent fu obligat să proclame unele principii democratice”. În opinia lui Roller, „proclamarea acestor principii constituia o manevră a burgheziei române pentru a demobiliza masele de la revoluție”.

Desigur, erorile materiale nu sunt esențiale pentru a aprecia acest manual, deși au și ele semnificația lor: nu a existat un Directoriu, iar Adunarea de la Alba Iulia a fost convocată de Consiliul Național Român Central, alcătuit din câte șase reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Socialist (secția română); nu consiliul Dirigent a propus rezoluția de la Alba Iulia din 1 decembrie pentru simplu motiv că aceasta s-a constituit în data de 2 decembrie; președintele Partidului Național Român nu era Iuliu Maniu, ci Gheorghe Pop de Băsești.

Esențială este viziunea antinațională în care este tratată Unirea Transilvaniei cu România. Această manieră de abordare a momentului 1918 a fost impusă tuturor instituțiilor de învățământ, editurilor, muzeelor, etc. Cei care participase la înfăptuirea Unirii și erau încă în viață au fost arestați, mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul în închisoare. După moartea lui Stalin, în 1953, presiunile sovieticilor asupra României, ca și al celorlalte țări socialiste, s-au diminuat, fapt resimțit și în domeniul istoriografiei. Credibilitatea manualului lui Roller a început să fie pusă sub semnul întrebării. Retragerea trupelor sovietice din România, în vara anului 1958, a permis o oarecare mutație în domeniul istoriografiei, inclusiv în privința abordării momentului 1918. În acel an, 1958, s-a scris pentru prima dată – după un deceniu – despre Unirea Transilvaniei cu România (până atunci se foloseau cuvintele: ocupare, anexare, sau, pur și simplu, tema era eludată).

Un grup de patru istorici: C. Daicoviciu, L. Bângai, V. Cherestesiu și V. Liveanu au publicat în „Studii. Revistă de istorie” articolul Lupta revoluționară a maselor-factor hotărâtor în unirea Transilvaniei cu România. Aici se afirma că „unirea a fost rezultatul prăbușirii imperiului Austro-Ungar, ca urmare a luptei revoluționare de eliberare socială și națională a maselor populare, desfășurată sub influența imediată a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, în condițiile înfrângerii militare a Puterilor Centrale. Elementele burgheze și moșierești, precum și social-democrații reformiști care au condus Adunarea (de la Alba Iulia), au zădărnicit însă ca unirea Ardealului cu România să aducă și transformările democratice, dorite de popor”.

După cum se poate observa, ideea unirii era amendată cu aprecieri preluate din Manualul lui Roller, care continua să domine spațiul istoriografic. Spiritul antinațional era promovat de emulii lui, preocupați să apere „puritatea învățăturii marxistleniniste”, să combată naționalismul și să împiedice „reabilitarea burgheziei”. În 1960, V. Liveanu a publicat o lucrare masivă (680 p.) intitulată 1918. Din istoria luptelor revoluționare din România în care trata cu lux de amănunte grevele, manifestațiile de stradă, pozițiile antimonarhice și republicane, activitatea „grupurilor comuniste”, etc.

Unirea de la 1918 se pierdea în noianul de asemenea fapte. De altfel, autorul folosește în mod consecvent expresiile: „cotropirea Basarabiei de către armata regală română”, „anexarea Transilvaniei”, „trădarea maselor populare de către burghezia și moșierimea română”, etc. O asemenea lucrare a primit, în 1962, premiul Academiei R.P. Române, fapt ce arată cât de puternic era curentul antinațional după patru ani de la retragerea trupelor sovietice. Totuși, evoluțiile interne și internaționale au permis afirmarea istoriografiei naționale și abandonarea modelului rollerist impus de comuniști.

Schimbarea de după 1964

În anii 1964-1989 s-au înregistrat mutații politice importante, cu consecințe majore asupra istoriografiei românești referitoare la Marea Unire. Declarația C.C. al P.M.R. din aprilie 1964 a marcat un moment de cotitură în activitatea acestui partid, care a început să se pronunțe public pentru respectarea independenței și suveranității naționale, neamestecul în treburile interne ale altor state. Această poziție s-a resimțit aproape simultan în domeniul istoriografiei. Peste câteva luni, în octombrie 1964, a apărut în librăriile din România lucrarea Karl Marx (foto), Însemnări despre români (manuscrise inedite), publicate de A. Oțetea și S. Schwann, în care, pentru prima dată în România după 1945, se afirma că Rusia a ocupat, în 1812, „jumătate din Moldova, provincia Basarabia”. Cu alte cuvinte, Basarabia nu era un teritoriu rusesc, ci unul care aparținea statului românesc Moldova.

Pentru istoriografie, o importanță deosebită a avut-o cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu, secretarul general al C.C. al P.C.R. la a 45-a aniversare a partidului, în mai 1966, în care s-a cerut abordarea corectă, fără idei preconcepute, a trecutului, integrarea mișcării muncitorești în ansamblul istoriei poporului român, tratarea diferențiată a personalităților, în funcție de momentul concret istoric în care acestea și-au desfășurat activitatea.

În august 1967, a fost redeschis Mausoleul de la Mărășești, prilej cu care Nicolae Ceaușescu a ținut să precizeze că participarea României la primul război mondial nu a avut un caracter imperialist (cum se susținuse de la 1948 până atunci) și că un rezultat important al luptei și jertfei ostașilor români în 1917 a fost unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. În anul următor, 1968, au fost inaugurate Muzeul Unirii și Sala Unirii la Alba Iulia, în care au fost expuse obiecte și documente privind evenimentul istoric petrecut în urmă cu 50 de ani.

În Muzeul de Istorie a României s-au pus portretele regelui Ferdinand, reginei Maria, precum și cele ale lui Ion I.C. Brătianu și Iuliu Maniu. Pe un perete a fost amplasată harta României din perioada interbelică. În noul context politic au fost publicate numeroase lucrări de istorie privind Unirea din 1918; mai întâi doar privind Unirea Transilvaniei, apoi cu o anumită extensie: desăvârșirea unității naționale sau încheierea procesului de formare a statului național unitar român. De la sfârșitul anilor 1970 s-a început să se folosească expresia „Marea Unire din 1918”, care sugera ca nu era vorba doar de Transilvania.

Pași spre adevăr

Drumul spre apropierea de adevăr a fost lung și întortocheat, în funcție de barometrul politic. Un anumit pas înainte a fost înregistrat chiar în 1964, când s-a publicat lucrarea Destrămarea monarhiei austro-ungare, sub redacția lui C. Daicoviciu și Miron Constantinescu. De fapt, ea conținea comunicările prezentate de istoricii români la Conferința desfășurată la Budapesta în mai 1964. Lucrarea invocă tezele lui Lenin, care aprecia că destrămarea Imperiului Habsburgic și formarea de state naționale constituiau o fază a revoluției burghezo-democratice, începută în 1948; aceasta urma să fie desăvârșită sub conducerea clasei muncitoare, aliată cu țărănimea muncitoare.

Burghezia nu mai era tratată în bloc, ca fiind o clasă reacționară. Se accepta ideea că în rândul acesteia a existat și o grupare progresistă în frunte cu Vasile Goldiș, opusă celei reacționare în frunte cu Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod. O „stratificare” era depistată și la social-democrați: unii (Tiron Albani, Enea Grapini) erau de stânga, militând pentru o Românie democratică și republicană, în timp ce alții (Ioan Flueraș, Iosif Jumanca) au adoptat o atitudine de capitulare în fața burgheziei și moșierimii. Din această „confruntare” victoria a aparținut reacțiunii, care a tras foloasele de pe urma unirii Transilvaniei cu România.

Pasul următor a fost făcut prin „intrarea în scenă” a doi istorici „burghezi”, care ieșiseră din închisoare și își continuau activitatea științifică. În 1967, Constantin C. Giurescu a editat lucrarea Transilvania în istoria poporului român, care a cunoscut și ediții în limbi de circulație internațională. În anul următor, 1968, Vasile Netea a publicat în limba rusă, franceză, engleză și germană lucrarea de mai mici dimensiuni (67 pagini + 11 planșe + o hartă) intitulată Unirea Transilvaniei cu România.

Ulterior a realizat o carte mai amplă (208 pagini) cu titlul O zi din istoria Transilvaniei. 1 decembrie 1918 (1970) și monografia Spre unitatea statală a poporului român. Legături politice și culturale între anii 1859-1918 (1979, 607 pagini). Cea de-a 50-a aniversare a Marii Uniri din 1918 a fost marcată atât pe plan politic cât și istoriografic. Din acel an, 1968, s-au remarcat, cu deosebire contribuțiile lui Ștefan Pascu, mai întâi în colaborare cu Miron Constantinescu, vechi activist al P.C.R., marginalizat de Gheorghiu- Dej, reabilitat de Nicolae Ceaușescu și devenit președintele Academiei de Științe Sociale și Politice.

În 1968, Miron Constantinescu și Ștefan Pascu (colaboratori) au publicat lucrarea Desăvârșirea unificării statului național român. Unirea Transilvaniei cu România. Ștefan Pascu a editat tot în 1968 la Univesitatea Babeș-Bolyai din Cluj o masivă monografie cu titlul Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, încununarea ideii, a tendințelor și luptelor de unitate a poporului român. Cinci ani mai târziu, în 1973, Ștefan Pascu a publicat lucrarea Făurirea statului național unitar român, în două volume, cea mai amplă analiză până atunci, care-și păstrează și astăzi valabilitatea științifică.

Ștefan Pascu este cel dintâi istoric, din România de după 1948, care a scris un subcapitol despre unirea Bucovinei și a folosit expresia „unirea Basarabiei cu România”, înlăturând astfel din limbajul istoriografic național expresia „cotropirea Basarabiei”. O versiune în limba engleză a acestei cărți a apărut în 1988. Ștefan Pascu a publicat în 1983, împreună cu C. Gh. Marinescu lucrarea Răsunetul internațional al luptei românilor pentru unitate națională, introducând în circuitul științific un număr important de documente externe.

Revenind la 1968, menționăm că în acel an, Institutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. și-a extins aria temelor de cercetare, de la mișcarea muncitorească, la mișcarea națională. În 1968, a apărut, sub redacția lui Ion Popescu-Puțuri și Augustin Deac o masivă lucrare intitulată Unirea Transilvaniei cu România. 1 decembrie 1918, care a cunoscut ediții succesive în 1970 și 1978.

Maniera de abordare a acestei teme este similară cu cea promovată de Ștefan Pascu. În funcție de conjunctura politică era tratată, mai mult tangențial, și situația din Basarabia și Bucovina. Nu se afirma în mod explicit ideea unirii acestora cu România, ci se foloseau cuvinte precum „alipirea” și „integrarea”. A existat la conducerea P.C.R. o permanentă grijă de a nu îi supăra pe liderii de la Kremlin, care monitorizau foarte strict toate publicațiile de istorie din România.

Sovieticii acuzau conducerea de la București că îngăduie istoricilor să eludeze „adevărul” și anume că 1917, profitând de slăbiciunea militară a statului sovietic, armata regală română a cotropit Basarabia. Acuzația devenea extrem de gravă atunci când România era acuzată că urmărea schimbarea granițelor stabilite la sfârșitul celui de al doilea război mondial, prin tratatele de pace.

Cenzura intră în acțiune

Regimul de la București nu putea să nu țină seama de asemenea avertismente, ce se reflectau și în producția istoriografică. Spre exemplu, în 1978, la împlinirea a 60 de ani de la Marea Unire, cenzura a fost deosebit de vigilentă, neadmițând să se publice lucrări și studii privind unirea Basarabiei. S-a mers până acolo încât volumul 60 de ani de la făurirea statului național român, coordonat de Ion Gheorghiu, Ioan Scurtu și Matei Vlad, să fie refăcut prin scoaterea din sumar a studiului Marea Unire din 1918, scris de Ioan Scurtu, deoarece un paragraf distinct se intitula: Unirea Basarabiei cu România. 

Autorul a fost nevoit să îl înlocuiască, pentru ca volumul să primească avizul Secției de Propagandă a C.C. al P.C.R. și a putea fi tipărit. În atenția cercetătorilor au intrat și documentele străine, astfel că în 1980 au văzut lumina tiparului două volume semnificative: Documente străine despre lupta poporului român pentru afirmarea statului național unitar (autori C. Botoran și Olimpiu Matichescu). În 1983, Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus și Viorica Moisuc au publicat cartea România la Conferința de pace de la Paris. 1918-1920; care a fost supusă unei cenzuri atât de drastice, încât cititorul nu a putut afla dacă unirea Basarabiei cu România a fost sau nu confirmată prin tratate internaționale.

Tema și-a făcut totuși, loc în istoriografia românească. Unirea, ca rezultat al unui îndelungat proces istoric, a fost abordată în lucrarea Aspecte ale luptei pentru unitate națională. Iași 1600-1859- 1918, coodonatori Gh. Buzatu, A. Karețchi și D. Vitcu (1983, 410 pagini), în care, așa cum arată și titlul sunt abordate unirea realizată de Mihai Viteazul, cea din timpul lui Alexandru Ioan Cuza și cea din 1918. În 1983, a început editarea unor masive volume de documente la editura Științifică și Enciclopedică.

În manualul de Istoria României pentru clasa a XI-a (1966) este prezentată cu România doar Unirea Transilvaniei 

Primele două volume, coordonate de Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Ionel Gral și Mircea Mușat, aveau titlul 1918 la români. Desăvârșirea unității național statale a poporului român. Documente externe. 1879- 1916, următoarele trei volume apărute în 1986, se intitulau Desăvârșirea unității național statale a poporului român. Recunoașterea internațională. 1918. Documente interne și externe. Din echipa de coordonatori dispărând Ionel Gral (care fusese schimbat din funcția de director general al Arhivelor Statului). Volumele VII-X publicate în 1989 sub titlul 1918. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România erau coordonate de Ion Popescu Puțuri, Ștefan Pascu și Augustin Deac.

Aceste zece volume care însumează peste 6000 de pagini, conțin toate documentele cunoscute atunci referitoare la Transilvania, precum și unele privind Bucovina și Basarabia. În 1984, Stelian Neagoe a publicat o masivă lucrare intitulată Marea Unire a românilor în izvoare narative, culegere de texte de o reală utilitate, mai ales pentru profesori.

Problema Basarabiei – cu voia conducerii

Conducerea de partid permitea, atunci când conjunctura internă era favorabilă, publicarea unor lucrări în care era abordată și problema Basarabiei. De o asemenea conjunctură au profitat Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, activiști la Secția Propagandă a C.C. al P.C.R. Ei au publicat în 1983 lucrarea De la statul geto-dac la statul național unitar, iar în 1986, volumul doi din cartea România după Marea Unire din 1918. Cei doi și-au însușit munca multor istorici, punându-și semnătura pe texte care nu le aparțineau. Dar, dincolo de acest fapt imoral, rămâne realitatea că în cele două cărți au fost publicate multe documente care ilustrează premisele, înfăptuirea și consecințele Marii Uniri din 1918, inclusiv referitoare la Basarabia și Bucovina.

În 1988, anul celei de a 70-a aniversări a Marii Uniri, Ioan Scurtu a publicat cartea Alba Iulia. 1 decembrie 1918, în care menționa: „la 24 ianuarie/ 6 februarie 1918, Sfatul țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești, iar la 27 martie/9 aprilie a hotărât unirea acesteia cu România”.

De asemenea, se evoca unirea Bucovinei cu patria mamă: „în timp ce ardelenii porneau spre Alba Iulia, la 28 noiembrie (15 noiembrie, stil vechi), în Cernăuți se întrunea Congresul General al Bucovinei, care [în numele suveranității naționale, hotărăște Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei cu Regatul României]”.

Evident, în carte se acorda un spațiu larg pregătirii și desfășurării Adunării Naționale de la Alba Iulia. Pașii importanți s-au făcut și în promovarea adevărului istoric în învățământ. Din 1960 s-a trecut la elaborarea unor noi manuale de istoria României și de istorie universală, scrise de universitari și profesori din învățământul de cultură generală sau din liceu. Momentul 1918 era abordat în lecții distincte, relevându-se importanța istorică a Unirii Transilvaniei cu România. În ultimele ediții, din 1987-1988, manualele includeau și mențiunea că în 1918 Congresul General al Bucovinei a hotărât „unirea” acesteia cu România, iar Sfatul Țării a votat „alipirea” Basarabiei la statul român.

În 1982 a apărut la Editura Didactică și Pedagogică, lucrarea Istoria României între anii 1918-1940. Culegere de documente, (coordonator Ioan Scurtu). În Cuvântul înainte se menționa: „rezoluțiile adoptate de adunările plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia constituie mărturia grăitoare a faptului că românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania, punând în aplicare dreptul popoarelor la autodeterminare, s-au unit cu România, punându-se astfel capăt unei nedreptăți istorice suferite de poporul român secole de-a rândul”.

În această carte, alături de Rezoluția de la 1 decembrie 1918, au fost incluse Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918, și cu Hotărârea Congresului General din 28 noiembrie 1918, legile de ratificare a Unirii Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei. De asemenea, au fost introduse Tratatele de la Saint Germain, Trianon și Paris prin care se confirma pe plan internațional unirea Bucovinei, Transilvaniei și Basarabiei cu România.

Cursul universitar Probleme fundamentale ale istoriei României, apărut la aceeași editură în 1983, sub redacția unui colegiu alcătuit din Titu Georgescu, Gheorghe I. Ioniță, Ioan Scurtu și Ioan Ciobanu, avea un capitol distinct, intitulat Făurirea statului național unitar, în care erau abordate următoarele teme: Împrejurările interne și internaționale; Înfăptuirea Marii Uniri din 1918 (inclusiv a Basarabiei și a Bucovinei); Însemnătatea Marii Uniri din 1918 și recunoașterea sa pe plan internațional. În 1985 s-a publicat ediția a doua a acestei lucrări, în care a fost inclusă și o crestomație, cuprinzând declarațiile de unire din 27 martie, 28 noiembrie și 1 decembrie 1918.

Din cele prezentate se poate conchide că în anii 1964-1989, Marea Unire din 1918 a beneficiat de o atenție specială din partea istoricilor români, care au reușit să publice un număr important de documente, monografii (privind mai ales Marea Adunare Națională de la Alba Iulia) și lucrări de sinteză. Multe dintre acestea au apărut în limbi de circulație internațională (mai ales franceză și engleză), fapt ce a permis integrarea istoriografiei românești în ansamblul general al istoriografiei europene.

Pe de altă parte, unirea Basarabiei și a Bucovinei nu a putut fi abordată decât parțial și doar în anumite momente politice, regimul de la București, care decidea ce se putea publica și ce nu, fiind preocupat să nu irite prea tare Kremlinul, cu care și așa se afla în relații tensionate mai ales ca urmare a Declarației C.C. al P.M.R. din aprilie 1964, a condamnării intervenției în Cehoslovacia (august 1968) și apoi a respingerii politicii lui Gorbaciov de glasnost și perestroika

Elena TURCULEANU

Un „bărbat” transgender care s-a născut femeie crede acum că este un câine

 Trans-câinii își cer drepturile! „Suntem și noi oameni ca oricare alții!”

O femeie? bărbat ? din „comunitatea transgender” din Los Angeles , California afirmă că din bărbat a devenit „un câine uman”. „Sunt un  câine normal doar că sunt diferit” a afirmat femeia? bărbatul ? într-un interviu. „Motivul pentru care îmi place să fiu câine este că câinele este cel mai bun prieten al omului” a mai afirmat câinele? femeia? bărbatul?

Este un curent intreg al acestei boli psihice, nu doar „un barbat”. Degeneratii astia defileaza in patru labe la paradele gay alaturi de copii infiati de curlandisti. Maine, poimaine se vor crede un flotor de wc pe care trebuie sa il tragi de urechi ca sa scuipe apa.

„Unde esti tu Hitler doamne, ca punand mana pe ei sa-i trimiti in doua locuri, la Auschwitz si unde vrei”

Eleonora SMARANDACHE

Kremlin: Rusia va lua măsuri după decizia SUA de a se retrage din Tratatul INF

Posibilul răspuns al Rusiei la retragerea Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) va fi adoptarea unor măsuri care să asigure restituirea balanţei militare, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenţiei Tass.

hepta-3002732“Încălcarea prevederilor Tratatului INF obligă Rusia să adopte măsuri pentru a îşi asigura propria securitate”, a declarat Peskov, avertizând că Washingtonul ar putea începe să îşi dezvolte sistemele care înainte erau interzise prin tratat.

,,Dacă acest sistem va fi dezvoltat, vor fi necesari paşi din partea celorlalte ţări, inclusiv a Rusiei, pentru restituirea balanţei în această sferă”, a adăugat Peskov.

Cu toate acestea, procedurile de retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare durează aproximativ şase luni, iar Statele Unite nu le-au iniţiat încă, a mai informat Peskov.

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, care a fost semnat, în 1987, între preşedintele american Ronald Reagan şi omologul său rus Mihail Gorbaciov, interzice statelor semnatare să deţină, să producă şi să testeze rachete cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Florin NAHORNIAC

„Numai prin El am rezistat, altfel nu îmi închipui cum aș fi putut!” – interviu cu poetul Dumitru Oniga. 2 ani de la trecerea în veșnicie

Am auzit de Dumitru Oniga încă din timpul liceului. Știam că locuiește în Suceava, dar nu am reușit să îl cunosc. M-am bucurat foarte mult atunci când am primit acordul acestui interviu. Am aflat cu o zi înainte că dumnealui locuiește chiar lângă Judecătorie. Zâmbind, m-am gândit că viața are felul ei de a râde. Mă așteptam să găsesc un bătrân slăbit – auzisem că avea ceva probleme de sănătate în ultimul timp – și mă gândeam cum să nu-l deranjez prea mult. Nu a fost așa. L-am găsit pe domnul Oniga în biroul lui, la computer, corectându-și ultima carte, pe care o va publica în toamnă. Un birou mic, dar care a impus încă de la început o atmosferă favorabilă dialogului, pe care domnul Oniga o întreținea cu un zâmbet ascuțit și cu o privire care nu mi-a permis nici o mișcare în plus. Discuția avea să ajungă departe, de la viața țăranului român până la rațiile infime de mâncare din închisori. La fel de departe va ajunge și călătoria mea. Aveam să descopăr cum pentru prima oră în viața îmi era rușine de corpolența mea.

Beniamin Pușcașu: Primele forme de rezistență anticomunistă s-au format aici în Bucovina. Care este explicația acestui fapt, sunt bucovinenii speciali?

dumitru-oniga-maxresdefaultDumitru Oniga: În perioada aceea eu nu am fost aici. Eram la Baia Mare făceam o școală de subingineri și am fost arestat acolo, am fost luat cu ardelenii. Aici în Bucovina s-a păstrat o formă de rezistență națională încă de pe timpul austriecilor. Românii au intrat în conflict cu oficialitățile austriece în sesnsul că nu au renunțat la porc, nu au renunțat la obiceiuri și asa mai departe. Ori în cadrul imperiului mai erau și alte popoare care țineau la ființa lor. Românii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au făcut o serie întreagă de societăți, cum a fost de exemplu „Arboroasa” la Cernăuți, societăți care se manifestau în spirit românesc; serbarea de la Putna a fost o mare serbare românească, la care au venit intelectuali din tot pământul românesc. Cand s-a deschis serbarea s-a organizat un joc, așa era obiceiul la noi, se începea cu „Hora Mare”. Ciprian Porumbescu care era și el acolo s-a dus la muzicantul care cânta, i-a luat vioara din mână și a cântat el hora mare. Când a terminat a mers la părintele Iraclie, taică-su, care era și el acolo, i-a căzut în genunchi și a spus: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Această tradiție s-a păstrat și când au venit comuniștii care negau în primul rând religia, apoi obiceiuri și dreptul la propietate, sigur că au găsit o rezistență bine definită. În Bucovina această rezistență s-a manifestat aproape imediat pentru că exista o tradiție.

B.P: Ați fost și dumneavoastră unul dintre acești „oameni problemă” ai partidului. Ați fost arestat și comdamnat în mai multe rânduri. Câți ani de detenție ați însumat?

D.O: Cam 20 ani. Cu arestări cu tot poate mai mult, dar cam 20 ani. Am făcut din 13 martie 1943, că am fost arestat și de Antonescu, până la întâi iulie 1945. Apoi am fost arestat pe 21 august `48 și am venit acasă în 7 mai `64.

B.P: La momentul primei arestări erați încă în liceu. Ce vârstă aveați și care a fost motivul arestării?

D.O: Da, eram în clasa a IV-a de liceu. Mie mi s-a tras de la așa zisa rebeliune, adică lovitura de stat a lui Antonescu că în fond asta a fost. În momentul când Carol al II-lea a părasit România, –  el a fost și forțat de legionari s-o părăsească, iar Antonescu i-a garantat liberă trecere – acesta l-a întrebat pe Antonescu: „Și cu legionarii ce o să faceți?”. Antonescu i-a răspuns: „Majestate problema asta o voi rezolva eu pentru ca majestatea voastră nu a putut”.

Ori problema care e, eu am fost închis cu fel de fel de oameni. La un moment dat m-am împrietenit cu un evreu care fusese mason, și mi-a spus că în forumurile superioare ale masoneriei s-a hotărât ca legionarii să fie reprimați din zece în zece ani. Și așa a și fost. În `38 a fost ucis Codreanu cu o mare parte din elita lui, în `48, în 15 mai au fost aproximativ 17.000 de arestări, unora le-au facut procese și i-au condamnat, pe ceilalți i-au ținut așa, „lăgăriști”, iar în `58 iarăși au făcut câteva mii de arestări. Îți vorbeam despre așa zisa rebeliune a legionarilor. Eu eram atunci în clasa a III-a de liceu, în `40. Am ieșit si noi pe străzi să vedem ce se întamplă, eram eu și cu câțiva colegi. Căscam și noi gura, cum se spune. Ma lovit un glonț rătăcit, mi-a perforat intestinele. În cazurile astea, foarte greu se scăpa pe atunci. Eu am scăpat, însă, spitalul a costat vreo 3.000 de lei. Mama nu avea de unde să dea banii aceștia. Pentru mine a plătit „Frăția de Cruce”, organizația legionară. După ce am ieșit „Frăția de Cruce” a luat legătura cu mine. M-au întrebat cum mă simt și așa mai departe. M-am simțit obigat să le răspund, nu puteam să le întorc spatele. Nici nu mă gândeam pe atunci că aceasta poate fi considerată motiv de arestare. Corespondența mea cu ei a fost considerată activitate legionară și am fost condamnat. Tragedia este că Antonescu ne-a predat comuniștilor.

  1. P:În închisoare la Alba Iulia l-ați cunoscut pe Ion Gavrila. Cum era, la 18-19 ani, omul care avea să facă istorie în Făgărași?

D.O: Da, la Alba Iulia l-am cunoscut. Am fost foarte buni prieteni. Gavrilă era interesat de viaţa din Bucovina, de cântecele, de horele noastre, de obiceiuri, port şi toate lucrurile ce-l puteau pasiona pe un tânăr, dornic să-şi cunoască neamul. Am învăţat unul de la altul cântece, poezii, am povestit întâmplări şi am avut multe discuţii aşa cum puteau să aibă loc între nişte tineri curaţi la suflet, condamnaţi la mulţi ani de închisoare, pentru un cântec, o carte, sau câţiva bănuţi, strânşi pentru camarazii din închisori. Vremuri vitrege, când o ţară sub influenţe duşmane, îşi ucide cei mai buni fii. Aici, la Alba-Iulia, erau în majoritate premianţii liceelor şi şcolilor din ţară.

În 1944, ne-am eliberat pe baza unui decret dat de mareşal şi datorită comandantului închisorii, colonelul Muscă, un om deosebit de bun, ce a dat calificative favorabile tuturor copiilor închişi aici. La celelalte închisori, decretul respectiv nu a avut nici un efect pentru că nu s-au dat calificative bune decât la câţiva turnători. L-am întâlnit, pe Gavrilă, peste câţiva ani la Cluj. El era student la agronomie, eu mergeam la Baia-Mare unde urmam cursurile unei şcoli de Subingineri minieri. Printre altele îmi spune că la Aiud se moare de foame. Eram în anul 1946 când a fost acea secetă grozavă în Moldova şi m-a întrebat dacă pot să adun şi eu ceva alimente şi bani să trimitem la Aiud. M-am executat în măsura posibilităţilor, pentru că şi eu stăteam la cămin şi nu eram niciodată prea sătul. Am trimis bani şi alimente, prin Cluj pentru Aiud, în anii 1946-47. Până la urmă Securitatea a aflat de acţiunea noastră, socotită activitate legionară şi ajutor legionar. Eu am fost arestat condamnat și trimis la Aiud. Gavrilă a fugit în munţi. După 1989 m-am întâlnit deseori cu Ion Gavrilă, am depănat amintiri despre fraţii noştri care nu mai sunt, mi-a trimis cărţile ce le-a scris, a trecut prin Suceava, a dormit la mine şi mi-a cunoscut familia.

B.P: La Aiud l-ați cunoscut pe Nichifor Crainic. Ne puteți povesti, vă rog, cum l-ați întâlnit?

D.O: Lucram la un fel de presă mecanică cu un cetățean de la Cluj, un fost student de-al lui, Ion Halmaghi. A venit într-o zi la mine și mi-a spus să merg repede cu el că vrea să mi-l prezinte pe Nichifor Crainic. M-am dus bineînțeles. Am ieşit în curte, cu ochii în toate părţile, ca să nu fim surprinşi de zbirii administraţiei sau de ticăloşii noştri de turnători. Lângă o movilă mare de rumeguş se afla un om în vârstă, mic de statură, brunet, slab, care spăla nişte piese metalice într-o tavă mare cu motorină. Ne-am apropiat și Halmaghi i-a zis: „Domnule profesor, am venit să vă prezint un bucovinean pe care îl chinuiesc muzele. Vedeţi dacă este ceva de capul lui”. I-am spus o poezie scrisă de mine, m-a încurajat, în fine… Îmi spunea de fiecare dată când ne despărțeam: „Bucovinene, ne revedem la Gândirea”. Pe atunci mai credeam că americanii vor veni și că nu ne vor lăsa în mâinile barbariei și a întunericului.

Ultima dată l-am văzut în martie 1953. Era o dimineaţă friguroasă şi, în timp ce ne-au scos afară cu tineta ca să o vărsăm la closet şi-mi aşteptam rândul, în spatele meu apare Nichifor Crainic, purtând cu greu vasul respectiv. În cursul nopţii fusese o percheziţie barbară şi mi s-a plâns că i-au luat totul, un pulovăr, o flanelă de corp, până şi periuţa de dinţi. A pus tineta jos, îi era frig, strângea pe lângă el o haină prea largă pe un trup firav şi slăbit. Tuşea des, iar pe faţă i se putea citi o imensă tristeţe, amestecată cu disperare. Atât am putut să-i spun: „Lăsaţi, domnule profesor, că de acum vine primăvara, se încălzeşte timpul şi o să ne ajute Dumnezeu să rezistăm”. „Parcă nu mai pot, sunt terminat”, mi-a spus. „Nu vă lăsaţi, nu deznădăjduiţi, nu vă lăsaţi!” Şi a trebuit să intru în closet ca să vărs tineta şi să iau apă. Am aflat apoi că l-au eliberat.

B.P: În pledoaria sa, Nichifor Crainic scria: „În veacul veacului nu mă voi rușina de ce am trudit pentru țara mea”. Era același când l-ați cunoscut sau îl schimbase detenția?

D.O: Ca om, avea destule slăbiciuni. Suporta greu închisoarea din pricina mizeriilor ei şi suferea mai mult ca oricine, dar mai ales îl chinuiau foamea, frigul şi toate umilinţele la care eram supuşi. Mulţi îl condamnau pentru aceste slăbiciuni şi circulau fel de fel de bârfe şi răutăţi, lansate în cea mai mare parte de politruci şi de turnători, slugi supuse ofiţerilor politici. Unii se lăsau prinşi în cursă făcând fără voia lor, jocul comuniştilor. Anchetele, bătăile şi schingiuirile se puteau termina cu un nou proces sau cel mai des cu decesul persoanei respective. Ofiţerii politici se străduiau în fel şi chip să facă noi anchete şi procese. Şi totuşi, în acele condiţii groaznice, Nichifor Crainic a creat poezii nemuritoare, de o rară frumuseţe. Le învăţam şi le răspândeam, iar în clipe grele, când ajungeai la capătul răbdărilor, în momente de descumpănire şi deznădejde, te rugai şi le recitai. În general, poeziile din închisori se potriveau cu durerile noastre, iar poeţii erau preţuiţi şi stimaţi.

B.P: Tot în acea perioadă, la Aiud, era închis si Radu Gyr. L-ați cunoscut și pe el?

D.O: Foarte puțin. În genere, administrația încerca să ponegrească mai mult pe oamenii deosebiți. Exista o politică foarte parșivă. Te chemau la anchetă și te întrebau ce crezi despre unu` sau altu`. Dacă spuneai ceva pozitiv, respectivul era persecutat. Noi am prins chestia asta și când te chema să te întrebe spuneai vrute și nevrute, important era să fie de rău. El a îndurat foarte mult și era foarte bolnav. O singură dată am reușit să ies din curte și să mă duc în celulă la el. El auzise de mine, cineva îi spusese mai multe poezii de-ale mele. Am vorbit în genere despre  poezie, iubea poezia.

„Ar fi trebuit să fiu mort încă din timpul anchetelor…” 

B.P: Ați avut și dumneavoastră parte de barbarii în anchete sau în detenție?

D.O: Eu am fost anchetat de Satu Mare. Acolo erau numai evrei și unguri. Era un singur român care era și ăla pe la telefon săracul. Acolo pur și simplu ne-au schingiuit. Era un regim foarte dur. În primul rând nu aveai mâncare. Joia venea cineva de la o organizație umanitară și ne aducea mâncare. Era foarte puțină, fiecăruia îi revenea câteva linguri de ciorbă și o felie de pâine. Când ajungeai la pură epuizare, la un pas de moarte, te trimeteau la penitenciar. Stăteai acolo o lună, două, cu mâncare la fel de proastă dar măcar era mai multă. După ce te puneai pe picioare, te aduceau înapoi la interogatoriu unde reîncepeau bătăile. Erau foarte cruzi, foarte cruzi. Era unu Kul, de fiecare dată când mă vedea, mă izbea jos și începea să mă bată cu pumnii, cu picioarele, cu ce apuca. Avea niște bocanci foarte grei, cu niște ținte sau așa ceva. Întreg corpul îmi era vânăt. La Cluj era un evreu, Brainer, care lăsa foarte rar pe cineva în viața după anchetă. A venit la Aiud un cetățean de prin Satu Mare. Ăsta fusese anchetat de Brainer, la Cluj vreo lună și ceva.  Mi-a povestit că a stat acolo într-o celulă care se afla sub biroul ăluia. Cât a stat el acolo, Brainer a anchetat 32 de inși din care au murit 32. Am cunoscut și oameni care au fost anchetați de Brainer. Mi-au spus ca au scăpat ca prin urechile acului. Mai era acolo la Cluj un țigan, unu Stănescu care se lua la întrecere cu Brainer; cine omoară mai mulți. Aceasta a fost realitatea! Lumea acuma nu prea o știe.

Într-o seara pe la televizor se certa un evreu cu unu`, că evreii nu au avut nici o vină cu cele întâmplate în România comunistă. Prostii… Au ocupat unul dintre rolurile principale. Marea majoritate a șefilor de securitate erau evrei. La Suceava era Popic, la Cluj era Patricius, – Patricius își spunea – la Satu Mare unde m-au anchetat pe mine era Weiss Ludovik. Se purtau mizerabil. Adevărați criminali.

B.P: În asemenea condiții, v-ați dorit vreodată moartea?

D.O: Nu mi-am dorit-o niciodată, dar nici mult nu mi-a mai lipsit. În `55 mă îmbolnăvisem foarte grav de tuberculoză. Aveam o formă galopantă. M-au internat la infirmerie, iar în prima noapte când au intrat doctorii să mă vadă, erau tot doctori de-ai noștri, deținuți, în cameră erau șapte cămăși întinse la uscat. Cu mine stătea un preot, părintele Ștefan din Constanța. L-au întrebat pe el ce se întâmplă, iar el le-a explicat că eu udasem toate cămășile transpirând. Lângă mine la infirmerie era un prieten de-al meu, unu` Lupașcu, care era în ultimul hal. Nici mâna nu și-o mai mișca. Tot corpul era prins de tuberculoză, venise de la mină. Lui i-au venit ceva medicamente, însă nu i-au mai trebuit… Mi-au dat mie o sută de Hidrazive. Ăsta e un bacteriostatic care se folosește împotriva tuberculozei. Am luat în prima zi zece pastile și în noaptea aceea am transpirat trei cămași. Am mai luat a doua zi încă zece și nu am mai transpirat. Părintele a făcut o rugăciune ca să îi mulțumească lui Dumnezeu că făcuse o minune cu mine. Acesta a fost un moment tare greu…

B.P: Cum ați reușit să rezistați?

D.O: Numai Dumnezeu știe. Numai prin El am rezistat, altfel nu îmi închipui cum aș fi putut. Ar fi trebuit să fiu mort încă din timpul anchetelor, darămite în închisoare.

A mai fost la Aiud o perioadă de foame. Primeai pe zi o ciorbă de gogonele sau una de ardei iuți și 250 de grame de pâine. Era o pâine mare de două kilograme, era așa pufoasă, studiată de savanții sovietici, si când se împărțea nu cred ca primeai mai mult de 150 de grame. În perioada asta au murit foarte mulți de inaniție. Tot atunci a murit și Remus Daneș, un intelectual din Mitoc. Era foarte înalt și solid iar cei așa ca el, înalți, n-au rezitat. „Mor de foame în țara pâinii. Oare cum va plăti neamul ăsta toate crimele?”, asta a spus înainte să moară. În fiecare zi se scoteau din închisoare câte 5-10 sicrie.

B.P: În România există o singură încercare de a face cunoscute adevăratele proporții ale crimelor comuniste. Vorbesc aici despre „Memorialul Durerii” realizat de Lucia Hossu-Longin. Cunoașteți acele reportaje?

D.O: DA! Mă uit mereu la ele. Sunt departe de adevăr. Este foarte greu de reprodus această situație în care stai ani întregi izolat. Sunt bineînțeles și momentele de cruzime pe care ea nu le-a mai arătat. Când au evadat trei inși din Aiud, erau trei aviatori. În Aiud s-a aplicat Represalii pentru că au evadat ăștia. Au pus vreo 20 si ceva de oameni în lanțuri, printre care eram și eu, și ne-au pus să mergem din fabrică până la sala de mese. Gardienii au format un culoar prin care să mergem. Stăteau cu pari, cu bâte și te loveau. Au ținut-o așa câteva zile la rând.

B.P: Erați pedepsiți în felul acesta doar pentru că cei trei evadaseră?

D.O: Da, pentru că ei evadaseră.

B.P: Știți ce s-a întâmplat cu cei care au evadat?

D.O: Nu a durat mult. Pe doi dintre ei i-au prins și i-au condamnat la moarte. Pedeapsa s-a executat. Al treilea, unu Greceanu, a scăpat. A murit apoi acasă.

 „Ar trebui într-adevăr o revoluție, dar una adevărată…” 

B.P: România posdecembristă este plină de anticomuniști și revoluționari. Aproape ca îmi mai vine greu să cred că au existat comuniști români. Ce s-a întamplat? S-au pocăit toți în 89?

D.O: Ați văzut piesa aia „Cocoșul Negru” a lui Victor Eftimiu? E ca în scena aceea cu împăratul verde și cu împăratul roșu. Supușii împăratului verde erau îmbracați în verde. Când acesta moare și pe scenă își face apariția împăratul roșu, toți își întorc hainele pe dos. Ce să vezi, pe dos erau roșii. Cam așa a fost și cu anticomuniștii. Perioada asta de aproape 50 de ani a afectat foarte mult caracterul. S-au promovat lichelele și turnătorii. Majoritatea conducătorilor de după 89 așa s-au promovat, prin turnătorie. Vedem cu toții că unii au ajuns milionari. Au închis și au casat toate fabricile din țară, după care au vândut fier vechi. Iliescu a patronat toate ticăloșiile!

B.P: De ce nu are și comunismul un „Nuremberg”?

D.O: Cum să aibă comunismul Nuremberg când comuniștii sunt încă și astăzi la conducere. Asociația foștilor deținuți m-au ales ca deputat. Eu am plecat la Covasna în concediu, iar când am venit nu mai eram deputat. Au făcut ce au făcut și m-au schimbat. În cazurile astea nu s-a ținut cont de comunitatea respectivă. Au pus pe cine au vrut ei.

B.P: Credeți că se exagerează atunci când se spune că urmările spirituale ale comunismului au fost la fel de grave sau poate chiar și mai grave decât cele fizice pe care atâția oameni le-au trăit?

D.O: Nu! Eu sunt copil de țăran. Când eram acasă lucram pământul. Plecam seara acasă și lăsai saci de cartofi, de multe ori lăsam și plugul, le lăsai acolo pe câmp. Nu se atingea nimeni de ele. Acum sunt capabili să îți scoată cartofii din pământ și să îi fure. Așa a ajuns țăranul român. Calitatea morală a scăzut extraordinar de mult, ori asta e o mare nenorocire pentru un neam, pentru o țară.

B.P: Seamănă România liberă de afară cu cea imaginată din temniță?

D.O: Acum trăim un dezastru. La mine la Stupca jumătate din pământul agricol e pârloagă, nu-l lucrează nimeni. Situația e la fel și în restul țării. Sunt atâția români care au preferat să plece și să lucreze ca slugi pentru străini. Am spus și mai devreme: cel mai mare dezastru al nostru este calitatea morală. Dacă poporul nu va ști să își promoveze în conducere niște oameni cinstiți, niște oameni patrioți, suntem pierduți.

B.P: Mai are România oameni cinstiți și patrioți?

D.O: Va avea. Dumneavoastră, ăștia mai tineri, trebuie să vă împuneți. Trebuie să se ridice o generație care să știe să se impună. Eu cred că țara asta va reacționa într-un fel, va reacționa prin tineret. E ușor să plec atunci când nu îmi place, dar e greu să rămân și să fac ordine.

B.P: Întreb cu tot respectul cuvenit, trebuie oare să moară cei formați de comunism ca să putem progresa?

D.O: Așa se pare! Nenorocirea e că rămân fii lor care moștenesc aceleași obiceiuri și care au mai și învățat de la cei mai buni. Ar trebui într-adevăr o revoluție, dar una adevărată, una în urma căreia să pui oameni adevărați în frunte, nu lichele

Elena TURCULEANU

 

Șapte protestatari din 10 august, arestați preventiv pentru violențe contra jandarmilor

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cei şapte protestatari au fost prezentaţi, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar joi judecătorul a admis propunerea procurorilor, cei şapte fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Procurorii şi poliţiştii au făcut, miercuri, şapte percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au agresat jandarmi la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.

imgProcurorii au deschis un dosar penal după ce 169 de jandarmi dintre cei care au participat la protestul din 10 august au reclamat că au fost agresaţi fizic şi moral.

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală cu denumirea generică «Dosarul Diasporei», formată în urma reunirii a 78 de acte de sesizare. Cercetările privesc exercitarea de violenţă fizică şi morală împotriva a 169 de persoane vătămate, care au avut calitatea de organe de Jandarmerie şi au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei, din data de 10 august 2018”, se arăta într-un comunicat transmis, în 17 septembrie, de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind „eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei şi sute de persoane au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest.

Elena TURCULEANU

Statele cu sisteme balistice americane vor fi PRIMELE ţinte ale Rusiei

Ţările europene care găzduiesc sisteme de rachete americane vor deveni ţinte ale Rusiei în cazul unui război, a avertizat miercuri seară preşedintele Vladimir Putin, în contextul deciziei Administraţiei Donald Trump de retragere a SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Liderul de la Casa Albă susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului. Kremlinul a avertizat că situaţia riscă să devină “periculoasă”.

hepta-2664320Miercuri, Vladimir Putin a atras atenţia că naţiunile europene care găzduiesc sisteme balistice americane incompatibile cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare riscă să devină ţinte ale Rusiei.

“Dacă Statele Unite se retrag din Tratatul INF, ce vor face cu noile rachete? Dacă vor fi aduse în Europa şi vor fi montate acolo, noi vom fi nevoiţi să avem o reacţie simetrică. Deci, dacă vor face asta, trebuie să înţeleagă că teritoriile naţiunilor respective riscă să fie ţinte ale unui atac de ripostă. Nu sunt sigur că trebuie să ajungem la o astfel de escaladare a situaţiei în Europa. Eu nu văd niciun motiv pentru acest lucru şi, repet, nu este alegerea noastră, nu este ceva ce vrem noi”, a declarat Vladimir Putin miercuri seară, potrivit agenţiilor de presă Sputnik şi Associated Press, în cursul întrevederii pe care a avut-o la Moscova cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Uniunea Europeană a avertizat Administraţia Donald Trump că decizia de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, va genera “instabilitate” şi o “cursă a înarmării”, cu efecte asupra ţărilor europene.

Bruxellesul a îndemnat Washingtonul şi Moscova să continue dialogul pentru menţinerea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), în contextul în care Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va dezvolta noi rachete atomice după decizia Washingtonului de retragere din acest acord.

“Statele Unite şi Federaţia Rusă trebuie să continue dialogul constructiv pentru menţinerea Tratatului şi pentru a se asigura că este aplicat în mod complet şi verificabil”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

UE îl avertizează pe preşedintele american, Donald Trump, că retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, un element de bază în structura de securitate a Europei, va avea efecte asupra întregii lumi.

“Ne aşteptăm ca Statele Unite să analizeze consecinţele pe care eventuala retragere din Tratatul INF le va avea asupra propriei securităţi, asupra securităţii aliaţilor şi a întregii lumi. Lumea nu are nevoie de o nouă cursă a înarmării, care nu ar fi în avantajul nimănui, ci, dimpotrivă, ar aduce şi mai multă instabilitate”, a transmis Uniunea Europeană.

Kremlinul a semnalat că Rusia va fi nevoită să dezvolte noi tipuri de rachete nucleare.

“Este vorba de securitatea strategică. Măsurile de acest fel pot face lumea mai periculoasă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

“Retragerea SUA din acest Tratat forţează Rusia să ia măsuri pentru a-şi garanta securitatea. Dacă Statele Unite dezvoltă noi sisteme, sunt necesare măsuri din partea Rusiei pentru restabilirea echilibrului de forţe”, a subliniat Peskov.

Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a anunţat sâmbătă seară preşedintele Donald Trump.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Statele membre NATO cred că Rusia încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare şi au cerut în mod repetat să obţină informaţii despre un nou sistem de rachete.

“În lipsa unui răspuns credibil din partea Rusiei despre noul tip de rachetă, aliaţii cred că cea mai plauzibilă evaluare ar fi că Rusia încalcă Tratatul INF”, a declarat luni Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare.

Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov.

Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific.

Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Silvia ANDREI

Tăriceanu vrea liniște: Războiul politic total împiedică România să preia președinția UE

În condițiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE”, afirmă Călin Popescu Tăriceanu, susținând că este nevoie de ”acordul parlamentar privind statul de drept” propus de ALDE.

 

646x404 (1)”Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special Președintelui României și liderilor partidelor parlamentare din opoziție. Cine crede că liderii europeni vor fi înțelegători când în an electoral, oamenii politici de la București se vor război se înșeală. România deja pierde teren și va avea enorm de pierdut dacă lucrurile nu se schimbă de urgență”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

”Acordul propus de ALDE este unul din ultimele trenuri, dacă nu ultimul în ceea ce privește gestionarea cu succes a președinției Uniunii Europene”, susține liderul ALDE:

”Dacă Președintele și partidele de opoziție vor continua să nege evidența protocoalelor nelegale și abuzurilor și vor refuza orice dialog pentru ca România să meargă înainte, atunci vom rata o mare șansă pe care o avem de a ne impune vocea la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să fim trimiși la colț de către liderii europeni care înțeleg mult mai bine jocurile politice și diplomatice și acționează în interesul propriilor țări”, afirmă Tăriceanu.

Silvia ANDREI