Arhive lunare: decembrie 2018

Pe 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

În fiecare an, pe data de 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Ioan Botezătorul – ,,Îngerul Domnului”

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul “Îngerul Domnului”, pentru că avea să-I gătească calea (Mal. 3, 1), 120096_5iar Mântuitorul recunoaşte ca Ioan este “îngerul” de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în fiinţa sa semnele biruinţei asupra păcatului originar. Astfel, el nu-şi mai câştiga pâinea cu sudoarea frunţii. Evanghelistul Marcu precizează: “Şi Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1,6). Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în fiinţa sa înclinaţiile spre păcat şi devine vrednic să-l vestească lumii pe Hristos. De aceea nu-i întâmplător că este reprezentat pe uşile împărăteşti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger.

Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi şi a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, dată la care Ioan Botezătorul a început să predice: “În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2).  

Rolul Sfântului Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naşte în ei credinţa în Hristos. El îşi începe predica cu aceleaşi cuvinte ca şi Mântuitorul: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2). Le atrage atenţia că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea. În acest sens le spune: “Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire. Convertirea propovăduită de Ioan presupunea recunoaşterea stării de păcat în care se află omenirea şi înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseică. Actul care consfinţeşte convertirea este “botezul lui Ioan”. Acest botez, numit şi al pocăinţei, nu dăruia iertarea păcatelor, dar presupunea căinţa pentru păcatele săvârşite şi astfel, pregătea sufletul pentru primirea iertării. Misiunea principală a Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea ochilor minţii realitatea păcatului şi să trezească dorinţa de ispăşire, urmând ca Mântuitorul care avea să vină, să le descopere celor convertiţi calea pe care să o urmeze. Ca Ioan Botezătorul reuşeşte să zguduie conştiinţele, o arată Sfântul Evanghelist Luca când spune: ” poporul era în aşteptare” (Luca 3, 5) şi toţi se întrebau dacă nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a înlătura orice ispită care făcea posibilă confuzia ca Ioan este Mesia cel aşteptat, va spune: “Eu vă botez cu apa spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine … Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). Şi va încheia prin a spune: ” Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era” (Ioan 1, 15).

Moartea Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Moaştele Sfântului Ioan

Potrivit tradiţiei, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Din relatările istoricilor Rufinus şi Teodoret, aflăm ca mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362. Astfel, o parte din moaşte a fost arsă, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria. La 27 mai 395, a fost aşezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul sfântului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Astăzi, capul sfântului se află la Roma.

Semnificaţia numelui Ioan

Ioan este nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din Iehohanan” şi înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuţ, Onut, Ionela, Nela, Ionică, Oana s. m. a.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iun31ie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).

 Florin CREȘTINUL

Sfântul Ion. Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și superstiții

Pe 7 ianuarie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezatorul sau Sfântul Ion. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan. Află mai multe lucuri despre Sfântul Ion şi ce tradiţii şi obiceiuri se respectă azi.

După cum aflăm din Vechiul Testament, Sfântul Ioan Botezatorul (Sfântul Ion) s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut.

Prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos. Sfântul Ioan avea mulţi ucenici care îl urmau. El nu era un orator desăvârşit, dar avea darul de atrage oamenii spre el.

Viaţa şi moartea

Ioan Botezătorul era smerit şi umbla îmbrăcat într-o haină aspră din păr de cămilă, încins cu o curea din piele. Hrana lui erau locustele (un soi de arbore care nu mai există), deşi mulţi au tradus lăcuste, şi miere sălbatică. El a trăit într-o peşteră, în pustie, până a fost prins de Irod, întemniţat şi în cele din urmă ucis prin tăierea capului.

Evanghelia ne spune că Irod a ordonat tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Ioan îl mustra mereu pe Irod pentru traiul său nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse lui Irod, să ceară capul Botezatorului ca răsplată.

Tradiţii şi obiceiuri

  • ziua de Sfântul Ion, cunoscută în popor sub numele de “Sânt- Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae.
  • sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.

Silvia ANDREI

Boboteaza sau Botezul Domnului este pe 6 ianuarie. Tradiții și superstiții de Bobotează

BOBOTEAZA, sărbătorită, în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.

Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul

Se spune că Iisus nu a fost botezat pentru iertarea păcatelor lui, fiindcă El era fără de păcat, ci pentru sfinţirea creaţiei. Din punct de vedere calendaristic, Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului sau Crăciunul.

Legenda de la care a pornit obiceiul sfinţirii apelor se referă la faptul că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului pentru a o împiedica. În acel moment, Dumnezeu le-a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele. Ca urmare, toţi diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat.

Boboteaza – sfinițirea apei

sfintire Boboteaza-sau-Botezul-Domnului.-Traditii-si-superstitiiÎn ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la rău, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea comunităţii.

După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa”- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei.

Anul acesta, Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că va sfinți 130.000 de sticle de apă de Bobotează.

Bobotează – practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice

Bobotează cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegatii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secaluselor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţă că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livada în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casă cu pulberea folosită că încărcătură pentru secaluse crezând că, în acest fel, casă va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

În cele trei zile, cât ţine Bobotează în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colindă reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.

Tradiții și superstiții de Bobotează

Preotul sfinţeşte apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi. Bărbatul care reuşeşte să scoată crucea din apă va avea noroc tot anul.

În unele zone din ţară există obiceiul numit Iordanela: oamenii merg la fântâni şi îşi toarnă apă pe cap, ca să fie sănătoşi tot anul.

Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul.

Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi.

În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.

Se spune că apa sfinţită, numită agheasma mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele. Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 8 zile, până la 14 ianuarie.

Tradiții și superstiții în Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice.

Dimineaţă, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţă de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.

În ajunul Bobotezei se ţine post – chiar post negru, cine poate. Apoi, de Bobotează, după ce au băut agheasmă, cei care au ţinut post se pot delecta cu bucate – de care însă nu se atinge nimeni până nu sunt sfinţite de preot! Acesta soseşte cu Iordanul sau Chiralesa, adică “Doamne, miluieşte!”, în neogreacă. Strigând Chiralesa, se spune că oamenii capătă putere şi toate relele fug, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masă din ajunul Crăciunului, scrie Creștin Ortodox.

Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţă de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgare de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: colivă, fiertură de prune sau perje afumate, borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, borş de pește, pește prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră -, plăcinte cu mac etc. Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de praşilă”.

Se credea că dacă, în dimineaţă Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic că împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatra.

În seară de Ajun se săvârşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatra şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri, va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede.

Iosif VARGA

Boboteaza – tradiţii şi obiceiuri. Ce este Agheasma Mare?

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Tradiţii şi credinţe populare de Bobotează

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

agheasma-mare-boboteazaLa Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

                                                                                                                                                                                                                                                            De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de ,,burechiuşe” sau ,,urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. ,,Chiralesa” provine din neo-greacă şi înseamnă ,,Doamne, miluieşte!”. Exista credinţa că, strigând ,,Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Boboteazădespre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit ,,Udatul Ionilor“, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.

Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie. În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită “la galette des rois”, care pe vremuri era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită “a Bunului Dumnezeu” sau “a Fecioarei”, era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei.

Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porţia sa va fi regele zilei. În Belgia şi în Olanda există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande. În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.

Ce este Agheasma Mare?

Agheasma mare – Bboboteaza

Cuvântul „agheasma în limba greacă înseamnă „apă sfinţită”. Ca element fundamental al Creaţiei, apa se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică, dar este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului, informează TRINITAS TV.

„În Biserică săvârșim două feluri de Agheasmă, Agheasma mare și  Agheasma micăAgheasma mică este cea curentă pe care o săvârșim ori de câte ori nu avem apă sfințită. Agheasma mare o săvârșim în ziua deBobotează și după cum arată rânduielile liturgice din cărțile de cult o săvârșim și în ajunul Bobotezei. Slujba este mare și mică și datorită mărimii slujbei, dar și efectele sunt diferite”, a spus Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Agheasma mare se ia dimineaţa, pe nemâncate, înaintea anafurei iar atunci când credinciosul se împărtăşeşte, după aceasta. Timpul când se consumă este din Ajunul Bobotezei, până la Odovania praznicului. Se poate lua Agheasmă Mare și în situaţii speciale, la recomandarea duhovnicului.

Potrivit tradiţiei, Agheasma mare este păstrată la loc de cinste în fiecare locuinţă.

Florin CREȘTINUL

Anul Nou şi Boboteaza

Poporul român este unul dintre cele mai privilegiate, fiind depozitarul unor tradiţii şi obiceiuri deosebite, care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechi timpuri de cele noi. Tradiţiile vechi poartă cu ele podoabe şi image002daruri ale pământului, înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu.

 Cele mai multe dintre datinile noastre sunt strâns legate de Sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou. Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou toamna, apoi primăvara, crezându-se că, la echinocţii, forţele naturii pot influenţa viaţa. Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeşte An Vechi înainte de miezul nopţii, apoi An Nou după ce renaşte, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată şi casă luminată.

În satele româneşti, pe lângă bucuria şi fastul ce însoţesc trecerea dintre ani, ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta: „Pluguşorul”, „Uratul”, „Urătura de Sfântul Vasile”, „Buhaiul”, „Plugul Mare”, „Plugul flăcăilor”.

image001 În Ajunul Bobotezei se ţine post, pentru a fi feriţi de necazuri. Fetele ţin post negru, iar seara pun busuioc sub pernă, cu credinţa că noaptea îşi vor vedea ursitul în vis. Ajunul Bobotezei este ziua în care preotul merge cu botezul pe la casele şi gospodăriile credincioşilor. Avram Cristea consemnează în „Obiceiuri si datini din judeţul Alba”, că la Almaşu de Mijloc, fetele de măritat îşi puneau pe pragul uşii: oglinda, piaptănul şi mărgelele pe care le acoperă cu un covor sau un preş peste care trece preotul când sfinţeşte casa cu aghiasma mare. După sfinţire, fata primeşte din mătăuz o crenguţă de busuioc, pe care, in ajunul Bobotezei, o pune sub pernă, alături de oglindă, piaptăn si mărgele, în speranţa că noaptea îşi va vedea ursitul în vis.

În unele zone din Transilvania şi Moldova se practică Chiraleisa, un obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat. Este practicat de către copii şi organizat după modelul colindelor. În ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, gospodăriile şi holdele, sunând din tălăngi şi rostind în cor versurile: „Chiraleisa, spic de grâu/Până-n brâu, Roade bune,/Mană-n grâne!”

În limba română, Chiraleisa înseamnă „Doamne miluieşte!”, la origine având o formulă liturgică grecească. În ziua de Bobotează, preoţii sfinţesc apele, se face agheasma mare, din care oamenii iau şi îşi stropesc casele şi vitele, image003păstrând restul pentru leac. „La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din apă şi rătăcesc pe câmp până trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede afară de lupi care se iau după dânşii şi unde-i ajung, acolo se iau după dânşii” (S. Fl. Marian). Din lucrarea lui Avram Cristea aflăm că Maria Poenariu din Laz aminteşte de o tradiţie pe Valea Sebeşului. Astfel, de Bobotează gospodinele puneau într-un coş fuioarele de cânepă pentru a fi stropite de preot. Valer Butură, în volumul „Cultura spirituală românească”, vorbeşte despre practicile şi credinţele din Apuseni. În Ajunul Bobotezei se punea pe masă un blid cu grâu, pentru preot, care mai lăsa în el grăunţe pe care le stropea cu aghiasmă şi pe care gospodarul le arunca în pod peste grâul de sămânţă. Unele femei îi dădeau atunci un fuior ca să se facă cânepa înaltă şi subţire. De Bobotează, când se ieşea la râu, femeile duceau o meridare cu sare şi o doniţă nouă cu apă, pe care o puneau lângă masa unde se oficia slujba de image004sfinţire a apei de către preot. Din agheasmă gustau toţi membrii familiei, iar cea care rămânea era păstrată într-o sticlă ca leac. Sarea o dădeau la animale pentru a fi sănătoase şi mănoase. La slujba de la râu preotul dezlega nunţile, când făcea şi prima strigare, aşa cum era obiceiul. Bătrânii spun că dacă în ziua de Bobotează va fi vreme frumoasă, anul va fi bogat în pâine şi peşte

   LA MULȚI ANI FERICIȚI, CU SĂNĂTATE, BUCURII ȘI MULT SPOR ÎN MUNCĂ                          

 Gral-col(r)conf univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Sărbătoarea de BOBOTEAZĂ, 6 IANUARIE 2019. Ziua în care se sfinţeşte Agheasma Mare

Sărbătoarea de BOBOTEAZĂ, 6 IANUARIE 2019. Ziua în care se sfinţeşte Agheasma Mare.Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

boboteaza_10776300Sărbătoarea de BOBOTEAZĂ, 6 IANUARIE 2019. Ziua în care se sfinţeşte Agheasma Mare.  In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg – unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Florin CREȘTINUL

Botezul Domnului: datini şi credinţe

Sărbătoarea creştină Botezul Domnului, numită în popor Boboteaza sau Boteaza, este o veche sărbătoare creştină bogată în datini şi credinţe, care se serbează la 6/19 ianuarie.

În Ajunul şi în ziua de Bobotează se sfinţesc apele, se faceAgheasma Mare. De aceea, Boboteaza mai este numită şi sărbătoarea apei sfinte sau sărbătoarea agheasmei. În miraculoasele zile ale Bobotezei se sfinţesc toate apele, întreaga natură, se taie şi se înalţă cruci de gheaţă, se deschide Cerul, se porneşte ofensiva împotriva răului, se prognozează vremea şi belşugul recoltei în noul an, se fac şi se desfac farmece şi descântece, se află ursitul etc. Menţionăm că pe parcursul anului se mai face agheasmă, numită Agheasma Mică, iar slujbele acestea se fac de obicei în ziua întâi a fiecărei luni sau de câte ori au nevoie credincioşii. Sfinţirea apei la Bobotează se numeşte Iordanîn amintirea Botezului lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul în râul Iordan, principalul râu al Palestinei. După Liturghia matinală din biserică, preotul împreună cu creştinii pornesc spre locul sfinţirii. În localităţile unde nu este în apropiere nici o apă curgătoare, mare sau lac, Iordanul se organizează în curtea bisericii sau la o fântână, în cazul satelor nistrene – la râul Nistru. După Iordan preotul se întoarce la biserică să boteze copiii nou-născuţi. Sfinţirea apei de Bobotează este însoţită de ceremonia stropirii cu apă sfinţită în amintirea Botezului Domnului.

Graphic1Înainte de Ajunul Bobotezei (5/18 ianuarie), creştinii postesc câteva zile, dar în special nu se mănâncă de frupt şi dulce în ziua Ajunului Bobotezei, îndeosebi fetele mari, nu mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui sau chiar până a doua zi dimineaţa pentru a avea noroc şi să se căsătorească curând cu un tânăr frumos şi harnic. În dimineaţa zilei Ajunului se merge la biserică, unde după Sfânta Liturghie se face agheasma. După amiază, preoţii parohi vizitează casele gospodarilor (merg cu Botezul, cu Sfinţitul sau cu Ajunul) pe care le binecuvântează prin stropirea cu apă sfinţită. Până la venirea preotului, gospodinele pregătesc masa ritualică cu bucate de post, expun icoane şi cruciuliţe la uşi şi la ferestre. În unele localităţi, pe timpuri, înainte de a intra preotul în casă, fetele îşi aşezau pe prag bijuteriile şi un fir de busuioc, crezându-se că dacă preotul va păşi peste ele, fata care le va purta va fi iubită. Conform tradiţiilor, preotul trebuie să se aşeze la masă, altfel gazdelor nu le vor sta cloştile pe ouă şi nu le vor veni peţitori în acel an. Dascălul „face cu creta o cruce pe partea dinăuntru a uşii” (Smochină, Nichita. „Boboteaza”. Tribuna românilor transnistreni. 1927, nr. 4, p.18). În această seară, băieţii umblă în cete cu Chiraleisa, cuvânt provenit din neo-greacă ce înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Fiecare urător are o cruce de lemn nu prea mare, „aşa ca lingura” (Ştefănucă, Petru. „Cercetări folclorice în Valea Nistrului-de-Jos”. Bucureşti, 1937, p. 65), numită chiraleisă, frumos împodobită cu busuioc şi cu fire roşii de lână. Fetele mari se străduiesc să le fure din busuiocul de la chiraleisă, pentru facerea vrăjilor de aflare a ursiţilor. Întrând în curtea gospodarului, încă de la poartă, urătorii încep să strige „Chiraleisa, Doamne!”. Apoi, ei recită textul Chiraleisei la fereastră, iar când se zice refrenul „Chiraleisa, Doamne!”, înconjoară casa. În unele sate se intră în casa gospodarului şi se recită stând pe loc, iar la refren se înconjoară masa. Obiceiul este însoţit de texte folclorice de urare de belşug, sănătate, roade bogate, „versuri comune cu urările din finalul Pluguşorului şi cu textele Semănatului, Sorcovei.  În ziua de Bobotează ceata leagă la chiraleisă un prosop şi se duc s-o sfinţească „la Iordan”. Acest frumos obicei e pe cale de dispariţie totală, întâlnindu-se foarte rar doar în unele localităţi din zona nistreană, fapt menţionat şi de distinsul folclorist basarabean Nicolae Băieşu în „Folclorul românesc de la Est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului”.

În ziua de Bobotează „datina cea mai însemnată <…> este sfinţirea cea mare a apei…”. Se sfinţesc apele şi se face Agheasma Mare, tradiţie însoţită de ceremonia stropirii cu apă sfinţită. Preoţii cufundă de trei ori crucea în apă, simbol înrudit cu Sfânta Treime. Sfinţirea apei la Bobotează se numeşte şi Iordan, organizat în curtea bisericii, la o fântână sau, în cazul satelor nistrene, la Nistru. Dacă Iordanul se organizează la un râu sau la un lac, preotul aruncă crucea în apa îngheţată. Bărbaţii se aruncă după ea s-o găsească şi s-o înapoieze preotului. Se spune că cel de găseşte şi scoate crucea din apă, în acel an este norocos şi scapă de orice rău. Se crede că cine intră în această zi în apă este apărat de toate bolile. Există credinţa că, atunci când preotul aruncă crucea în apă, dracii ies şi o iau la fugă pe câmpuri, prin păduri şi nu-i văd decât lupii, care se iau după ei şi-i sfâşie-n bucăţi; cei ce scapă de lupi, intră în sat şi se ascund în rufele înşirate afară la uscat. De aceea la Bobotează nu se lăsă rufe la uscat, chiar dacă au fost spălate înainte de sărbătoare. În această zi se toarnă agheasmă în fântâni, se stropesc cu ea gospodăriile şi mormintele. Pe la amiază se bea agheasmă, se mănâncă nafură şi doar apoi se servesc bucatele pregătite de frupt. Nu se spală rufele timp de două săptămâni, ca să nu fie tulburate apele sfinţite. Sunt multe credinţe despre calităţile miraculoase ale agheasmei: alungă spiritele rele, bolile şi nu se strică niciodată.

Se cunosc şi se practică multe datini şi credinţe de Bobotează. Nu putem să nu amintim încă câteva, foarte interesante, de altfel. În noaptea spre Bobotează se deschide Cerul pentru a aminti despre prezenţa Spiritului Sfânt la Botezul Domnului. Se crede că oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc şi că de atunci se foloseşte busuiocul pentru stropirea cu agheasmă. Dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. În Ajun, înainte de aprinderea focului, se strânge cenuşa din sobă şi gunoiul din casă, pentru a fi păstrat până în primăvară, când se presoare pe straturile pe care se seamănă legume ca ele să fie roditoare şi protejate de vătămători. Se crede că la miezul nopţii spre ziua de Bobotează animalele din grajd vorbesc despre locurile unde sunt ascunse comorile. În zilele de Bobotează sunt interzise certurile în familie şi nu se dă nimic cu împrumut, pentru că se dă belşugul din casă. Se considera că până la Bobotează a fost miezul iernii, de acum începe să scadă gerul şi iarna e pe ducă. Ploaia la Bobotează prevesteşte o iarnă lungă. Dacă e cald de Boboteaza, va fi un an secetos, dacă e ger – se aşteaptă an cu roadă bogată. Dacă curge din streaşină, în acel an se va face vin bun. În noaptea de Bobotează, fetele fac vrăji pentru a-şi visa ursitul. Se fac vrăji cu lumânările, farfuriile, oglinzile etc. Cele mai răspândite vrăji din această noapte, în satele nistrene, dar şi în alte părţi, sunt cele legate de pregătirea turtelor sărate şi folosirea stiblei de busuioc. Seara fetele pregătesc o turtă de făină foarte sărată şi îşi leagă de inelar cu un fir roşu de lână ori mătase o rămurică de busuioc, luată din mănunchiul de busuioc sfinţit cu care preotul stropeşte cu agheasmă, sau furată de la ceata de chiraleisari. Cina fetelor se compune dintr-un strop de agheasmă şi din turta sărată, apoi pun sub pernă rămurica de busuioc scoasă de pe inelar şi merg la culcare. Noaptea îşi visează ursiţii. Unele fete pun firul de busuioc dincolo de prag, pentru a afla dacă ursitul le va fi bogat. Se crede că el va fi bogat, dacă dimineaţa busuiocul este acoperit de promoroacă. În dimineaţa de Bobotează toată lumea se stropeşte cu apa sfinţită, dar fetele îndeosebi, ca să le iubească băieţii; Dacă în ziua de Bobotează, înainte de sfinţirea apei, un flăcău sau o fată mare alunecă şi cade pe gheaţă, se crede că persoana respectivă se va căsători în acel an; Se crede că busuiocul, stropit cu agheasmă, protejează de gânduri şi spirite rele şi dacă porţi un fir de busuioc în portofel, vei avea noroc la bani. Gospodinele, în Ajunul Crăciunului, pun în cuptor o piatră, care este lăsată să stea acolo până în noaptea de Bobotează. Piatra este scoasă şi aruncată afară pe la miezul nopţii, urmată de cuvintele: „Cum dorm toţi oamenii şi nimeni nu vede, aşa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împietrit şi încremenit”. Începând cu Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează, păsările sunt hrănite dintr-un vas cu doage, ca să fie găinile îngrădite şi să nu scurme semănăturile din grădină. Când hrănim păsările, nu se strigă, căci le mănâncă uliul, numai după ce preotul a sfinţit agheasma, se poate striga, căci atunci toate dihăniile au fugit pe pustii.

În popor se spune că trebuie să avem în casă atât agheasmă de la Bobotează, precum şi de cea din Ajunul Bobotezei, care fiind turnate la un loc într-un vas au o forţă foarte mare, ce ne ocroteşte de toate relele şi ne tămăduieşte de toate bolile, chiar şi de cele incurabile.

       Florin NAHORNIAC

Botezul Domnului sau Epifania

ÎN IORDAN BOTEZÂNDU-TE TU DOAMNE, ÎNCHINAREA TREIMII S-A ARÂTAT!

Botezul Domnului sau Boboteaza sau Epifania sau Teofania (din grecescul theophania, însemnând ,,apariția / arătarea lui Dumnezeu”) este unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit pe 6 ianuarie. Este praznicul care dezvăluie Sfânta Treime lumii, prin Botezul Domnului (Matei 3,13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3,21-22). Este cunoscut în popor și cu numele de Bobotează.

Botezul lui Hristos

În această zi se prăznuiește botezarea Domnului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și începutul propovăduirii timpurii a lui Hristos. Praznicul Epifaniei marchează sfârșitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători, în această zi se face slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor.     Sărbătoarea se 1232_botezul-domnuluinumește a Teofaniei deoarece la botezul lui Hristos Sfânta Treime a apărut lumii pentru prima data – glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.

Epifania

Această sărbătoare mai este uneori numită și Epifania. Unii consideră că acest nume ar fi preluat din vocabularul catolic, făcând referire mai degrabă la sărbătoarea catolică din aceeași zi care comemorează venirea magilor la Pruncul Iisus. Totuși, termenul de „Epifanie” apare și în cadrul slujbelor ortodoxe.  Inițial exista un singur praznic creștin la care se sărbătorea arătarea lui Dumnezeu lumii, în forma umană a lui Iisus din Nazaret. Acesta includea sărbătoarea Nașterii Domnului, Închinarea Magilor și toate evenimentele din copilăria lui Hristos, cum ar fi Tăierea împrejur a Domnului și Întâmpinarea Domnului, împreună cu botezul Lui în Iordan de către Ioan. Fără îndoială că această sărbătoare, la fel ca și Paștile și Cincizecimea, a fost înțeleasă ca o împlinire a unei sărbători evreiești precedente, în acest caz Sărbătoarea Luminilor.

Sărbătorirea

Slujba Botezului Domnului este organizată în același fel cu aceea a Nașterii. Istoric vorbind, slujba Crăciunului a fost stabilită mai târziu.   Se citesc Ceasurile și se face Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare; în ajunul sărbătorii se face slujba Vecerniei. Privegherea este alcătuită din Miezonoptică și Utrenie.     Liturghia începe cu psalmi de slavă și laudă, în locul celor trei Antifoane obișnuite. Versetul botezului de la Galateni 3,27 înlocuiește din nou Trisaghionul.

Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat

Aliluia!

Evanghelia citită la toate aceste slujbe vorbește despre Botezul Domnului în râul Iordan. Apostolul care se citește la Sfânta Liturghie vorbește despre consecințele arătării Domnului ca Epifanie.  Deoarece principalul eveniment al sărbătorii este sfințirea mare a apei, ea urmează Sfintei Liturghii a ajunului și Sfintei Liturghii din ziua praznicului. Totuși, în cele mai multe parohii, aceasta se face doar atunci când sunt prezenți cea mai mare parte a credincioșilor. Sfințirea atestă faptul că omenirea și întreaga Creație au fost făcute pentru a se umple de prezența sfințitoare a lui Dumnezeu.      Ajunul praznicului este zi de ajunare, chiar post negru, în orice zi ar cădea.

Tradiții de Bobotează

Conform unei vechi tradiții, în ziua Bobotezei, după Sfânta Liturghie, episcopul sau preotul (în sate) face slujba de sfințire a apei pe malul celui mai mare râu sau fluviu din acel loc. După sfințirea apei, episcopul sau preotul aruncă în apa râului o cruce mare (în secolele trecute aceasta era uneori dintr-un metal prețios). Un număr de bărbați mai destoinici pornesc apoi să recupereze crucea, căutând-o în apele înghețate. Primul care o găsește primește binecuvântarea preotului sau a episcopului. În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste de către ceilalți. Tradiția s-a păstrat până în ziua de astăzi.

 Florin CREȘTINUL

Vine ANUL NOU 2019 pe tot globul pământesc

Sărbătorirea începutului unui an nou prin focuri de artificii în Taipei

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic.     Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou2015 în timp ce la multe popoare din emisfera nordică, anul începea la 1 martie.

fireworks-2223570_960_720În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în  Evan ghe- lie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice.

În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.

În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „LA MULŢI ANI!”.

Obiceiuri și tradiții

Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.   Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.    Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.       Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

  General de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Anul Nou – tradiții și obiceiuri

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, este numit „Îngropatul Anului” sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți

143199_1501756_615789245123629_154691239_nSfinții calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) și Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renașterea acesteia.

În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă.

În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția „mascații”. 

În satele bucovinene se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi. 

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită „Brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii) și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. 

Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată și încrețită, sau se lipește o piele subțire cu păr pe ea.

roturism_traditii_plugusorul_foto4Un alt obicei, cel al umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un „Ursar”, însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul puiului de urs). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului și ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. S-a avansat ipoteza că la originea acestui obicei e un cult traco-getic. 

De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă colindatul și cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.

Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunității. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei „biciuiesc” prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece și descântece, leneșii, hoții sau bețivii. Acest dialog este așteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula „Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor.

În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu Plugușorul și cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați merg cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Plugușorul a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este în excelență o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare.

Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.

Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.

 Elena TURCULEANU

Superstiții și tradiții de Anul Nou. Aflați ce trebuie să faceți pentru a avea un 2019 excelent

Tradiții de ANUL NOU. Oriunde ne-am afla in noaptea ce face trecerea dintre ani, trebuie sa stim ca fiecare tara are propriile traditii si superstitii legate de Revelion.

Superstitii de ANUL NOU – La romani, traditia de Anul Nou spune ca e bine sa fie mult zgomot in noaptea dintre ani pentru a alunga spiritele rele.

Unii merg mai departe si tin in buzunar o capatana de usturoi, pentru ca spiritele rele sa-i ocoleasca.

Elena TURCULEANU

 

Superstiții și Tradiții de Anul Nou

In orice colt al lumii ne-am afla in noaptea care face trecerea dintre ani, trebuie sa fim constienti ca fiecare tare in parte are anumite superstitii si traditii legate de Anul Nou.

La romani, conform traditiei, in noaptea de Anul Nou romanii trebuie sa faca cat mai mult zgomot pentru a alunga toate spiritele rele.    Unii romani merg chiar mai departe si obisnuiesc sa tina in buzunar o capatana de ustoroi, care are menirea de a-i feri de spiritele rele.    O alta superstitie de Revelion este aceea ca atat in ultima zi din an, cat si in prima zi a celui nou este bine sa nu facem cheltuieli si sa nu aruncam nimic din casa (inclusiv gunoiul) deoarece, o data cu el, aruncam afara din casa si norocul.  

uratura-de-anul-nou Si ca tot vine vorba de bani, exista si superstitia conform careia oamenii nu trebuie sa aiba nicio datorie pe cand incepe noul an. In caz contrar, acestia vor ramane datori intreg anul.  De asemenea, o bine cunoscuta superstitie spune ca prima persoana care va trece pragul casei in prima zi din an ne va influenta tot anul. Conform traditiei, persoanele cu parul blond sau roscat aduc ghinion in timp ce cele brunete aduc noroc. De asemenea, daca prima persoana care intra in casa este barbat, anul va fi plin de noroc, in timp ce daca femeile intra primele, acesta va fi plin de ghinion.    

Conform traditiei populare, fetele nemaritate pun in Ajunul Anului Nou un fir de busuioc intr-un vas cu apa, o ramura de mar si un ban. Dimineata, fetele isi vor visa alesul cu care urmeaza sa se casatoreasca.     De asemenea, la miezul noptii, usa casei trebuie sa fie deschisa, permitand astfel anului vechi sa iasa, in timp ce cel nou sa intre.       Preluat mai nou si de romani, obiceiul cu sarutatul sub vasc este practicat in noaptea dintre ani de catre indragostiti. Acestia cred ca astfel vor fi insotiti de dragoste intreg anul.         Batranii spun ca la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana sa poarte o haina noua dar si ceva rosu, ori o alta culoare vesela pentru a atrage toate energiile pozitive.

 Toate obiceiurile si superstitiile de anul nou variaza in functie de regiune si de tara. Unele dintre ele au fost modernizate in timp ce altele au fost uitate sau ignorate de cei tineri.     Mai mult, in noaptea de Anul Nou persoanele nu au voie sa doarma, iar cine nu rezista va fi somnoros tot anul. O alta datina spune ca in Ajunul Anului Nou trebuie sa ai mereu in buzunar cateva boabe de grau, pentru a fi ferit de foamete tot anul. De asemenea, trebuie sa ai si bani in buzunar pentru ca noul an sa nu te prinda sarac.

  Romanii obisnuiesc sa consume peste in noaptea dintre ani, pentru a le asigura o trecere lina si usoara in anul ce urmeaza. Pe de alta parte, carnea de pasare este aducatore de ghinion. Acest lucru se datoreaza faptului ca pasarile de scurte scormonesc pamantul si il imprastie, fapt corelat cu imprastierea prosperitatii si a binelui din casa.      

In noaptea dintre ani dar si pe 1 ianuarie nu se plange. Conform traditiei, persoanele care plang in prima zi a anului vor avea un an plin cu evenimente triste.    Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care romanii le au in noaptea de Anul Nou dar si in prima zi a noului an, colindele joaca un rol extrem de important. Printre acestea trebuie neaparat sa amintim Sorcova si Plugusorul.    

 Totusi, in noaptea dintre ani este important sa ne punem mereu o dorinta si sa intampinam anul ce vine cu sperante mari.

Col(r)dr farm Silvia ANDREI

Ajunul Anului Nou

Ajunul Anului Nou sau Revelionul este la 31 decembrie, ultima zi a anului din calendarul gregorian. În societățile moderne, Ajunul Anului Nou este sărbătorit în adunări sociale, în timpul cărora participanții dansează, mănâncă, consumă băuturi alcoolice și urmăresc focuri de artificii care marchează începutul noului an.

În România

uratoriPe 31 decembrie, în România, sătenii merg cu plugușorul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un „prosper nou an” (La mulți ani!).

În această zi se pregătesc bucate alese, băuturi pe măsura evenimentului care urmează, adică Revelionul, și se pun la punct detaliile prin care se trimit felicitări și urări. În diferite zone ale României se practică jocuri cu măști (dansul mascaților) sau se cântă Sorcova de unde vine și sorcovitul (agitarea unei baghete pentru urări), unde se urează ca anul ce vine să fie mai bogat și mai norocos. Sorcovitul poate fi și prilej de blestem.

Iosif VARGA