Arhive zilnice: 11 martie 2019

Mitropolitul Banatului Ioan Selejan: „Să ducem cuvântul lui Hristos până în ultimul sătuc al acestei binecuvântate de Dumnezeu ţări”

Cei care îl cunosc mărturisesc că ÎPS Ioan Selejan are o inimă bună şi o deschidere atentă către problemele fiecăruia, este un ziditor şi un înţelept. Personalitate complexă, înzestrat de Dumnezeu cu însuşiri şi calităţi intelectuale şi morale alese, cu putere de muncă deosebită, cu un neclintit simţ al echilibrului şi dreptăţii, al iubirii sincere faţă de oameni, niciodată manifestată zgomotos, ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscop al Harghitei şi Covasnei, a desfăşurat de-a lungul vieţii o bogată activitate în slujba Bisericii Ortodoxe Române. Când a fost întronizat  ÎPS Ioan Selejan ca mitropolit al Banatului gândul era să se pună în slujba binelui obștesc iar Bunul Dumnezeu la înzestrat cu acest har.

????????????????????????????????????

Mitropolitul Banatului Ioan Selejan s-a născut la 16 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, părinţii săi fiind Ioan şi Ilca. A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi“ din Oradea în 1971, Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti în 1976, după care ÎPS Ioan Selejan a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova, în 1986, şi ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, 1990. Începând cu 1991, ÎPS Ioan a studiat la Institutul Biblic din Ierusalim până în 1994 şi are studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim (Biblice, Egiptologie şi Orientalistică). Din anul 1980 a fost vieţuitor al Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj. La 6 august 1990 a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 preot la Mănăstirea Tismana. Între 1990-1994 a fost  stareţ al Mănăstirii Lainici, în 1994 a fost numit Arhimandrit şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, la 9 iulie 1994  ales Episcop al Covasnei şi Harghitei. La 20 iulie 1994 a fost hirotonit Episcop la Mănăstirea Topliţa, judetul Harghita, iar din 25 septembrie 1994 a fost instalat ca Episcop al Harghitei şi Covasnei, la Miercurea-Ciuc. Instalarea ca episcop a fost cu totul deosebită, deoarece au fost prezenţi doi patriarhi, Patriarhul României şi Patriarhul Alexandriei, şi un număr mare de înalte feţe bisericeşti şi demnitari. Din iunie 2009, i-a fost acordat titlul de arhiepiscop onorific apoi după trecerea la cele veșnice a fostului mitropolit Nicolae Corneanu IPS IOAN SELEJEAN a urcat în scaunul de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului.  

 A construit și constuiește case pentru familiile cu mulți copii dar îndeplinește și alte acțiuni caritabile în folosul oamenilor și familiilor nevoiașe.  În ediția viitoare vom continua cu un nou episod despre IPS IOAN.

IUBIȚI-L PE MITROPOLIT ȘI RUGAȚI-VĂ PENTRU ACESTA!

 General-colonel(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC

Cum se ține Postul cel Mare

Sfântul si Marele Post care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an. 

 În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de  aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la  Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie (24 Aprilie) si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.      Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

Postul Pastelui nu este o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru noi, postul este un prilej de bucurie, de liniste, de fericire. In perioada postului Pastelui nu trebuie sa fim tristi, letargici sau singuri, in post trebuie sa invatam sa ne bucuram de tot ceea ce ne inconjoara, sa invatam sa iubim florile, natura in general, oamenii… Si sa asteptam cu emotie minunea de la sfarsitul postului si anume Invierea Domnului.   

 Postul Pastelui trebuie sa fie si un bun prilej de iertare. Daca nu iertam pe aproapele nostru, Bunul Dumnezeu cum sa ne ierte pe noi? Postul trebuie sa fie instrainarea de toate desartaciunile acestei lumi, infranarea limbii, departarea de toate poftele, de clevetire, de minciuna si de toate relele. Sfantul Ioan Gura de aur spune: ,,Postiti? Aratatimi-o prin fapte. Cum? Daca vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; o femeie frumoasa, intoarceti capul; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati. Nu numai gura, ci si stomacul vostru sa posteasca si ochii si urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului vostru.”

Cum invie si omul in Postul Pastelui?
In primul rand incepe sa-si purifice organismul prin alimentatie. Apoi se preocupa si de suflet. Merge la biserica, se roaga, face milostenie si toate acestea fac din omul obisnuit un om curat, pur, care poate primi lumina Invierii.

   In post este bine sa vorbim mai putin cu cei din jurul nostru, pentru ca si pacatele sa fie mai putine. Gandul nostru sa fie mai mult la rugaciune si la Iisus. Putem rosti de sute de ori pe zi acesta rugaciune:,,Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Nici nu stici ce mult ajuta!

 Mantuitorul insusi a tinut post timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propavaduirea Evangheliei(Matei 4, 2 si Luca 4, 2). Bunul Iisus ne invata cum sa postim si ne arata ca diavolul nu poate fi izgonit decat prin post si rugaciune. Dar nu doar mantuitorul postea, post tineau si Sfintii Apostoli si ucenicii lor, ei randuind de altfel postul pentru tot neamul crestinesc.     La sfarsitul postului, sa mergem la duhovnic si sa ne spovedim si daca preotul ne da dezlegare sa ne si impartasim. Degeaba am tinut post daca nu mergem la duhovnic sa ne spovedim, macar in cele patru posturi de peste an. Sufletul trebuie curatat de pacate, pentru ca altfel se imbolnaveste si trupul.

  Mergeti si impartasiti- va pruncii in Postul Mare! Pana la 7 ani copiii se impartasesc fara spovedanie, dar dupa sapte ani trebuie spovediti.     In post trebuie facuta milostenie si multe fapte bune. Caci fara fapte bune si rugaciune, Postul Pastelui ramane doar o dieta de detoxifiere a organismului, iar sufletul nu foloseste nimic din asta.

Florin CREȘTINUL

Postul Mare – fundamentul dumnezeiesc și practica postului așa cum s-a fixat în Biserică în primul mileniu creștin

Perioada Postului Mare s-a constituit în exclusivitate în funcție de postul pregătitor în vederea Paștelui. Acesta a rămas elementul esențial al convertirii și al efortului ascetic întreprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toți. Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripții disciplinare impuse de atmosfera de doliu și penitență legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicția de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinților, căsătoriile, aniversările, botezurile și hirotonia, proscrierea relațiilor sexuale și a băilor iar, pentru monahi, interdicția de a ieși din mănăstirea lor în tot Postul Mare „ca stăruința lor în rugăciune să nu se risipească”. Dar toate aceste legi nu sunt în fond decât consecințe naturale ale ținerii postului care exclude orice solemnități exterioare, pentru a concentra forțele creștinilor asupra lor înșiși.
Postul a dobândit o asemenea importanță încât termenul nesteia înseamnă atât postul ca exercițiu ascetic de stăpânire a pântecelui, cât și perioada Postului Mare numită ea însăși „dumnezeiasca vreme a înfrânării” (ho tes enkrateias theios kairos) sau „fericita vreme a postului” (ho makarios chronos tes nesteias).

Căderea, ruptură a postului

Prima poruncă dată lui Adam în rai a fost aceea de „a păzi postul”, adică de a-și stăpâni pofta nemâncând din pomul cunoștinței binelui și răului. La sugestia șarpelui și la îndemnul Evei, el a încălcat singura limită care i-a fost impusă de Dumnezeu devenind victima lăcomiei. A fost atunci izgonit din rai de amărăciunea aceluiași fruct care nu-i era necesar și de care abuzase: „Lăpădat a fost Adam din raiul desfătării prin mâncarea cea amară, nepăzind prin neînfrânare porunca Stăpânului și a fost osândit să lucreze pământul din care a fost luat și cu multe sudori să-și mănânce pâinea sa”.
Dacă Adam ar fi postit și Eva ar fi rezistat lăcomiei, ei n-ar fi fost izgoniți din rai și moartea n-ar fi intrat în lume. Acum însă, așezat la poarta raiului, el se căiește, dar prea târziu, pentru a nu fi postit la timp.
„Vestirea postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit strămoșul, n-ar fi suferit căderea din Eden. Că frumos era la vedere, dar nu la mâncare, rodul care m-a omorât. Să nu ne lăsăm furați de cele văzute, nici să se îndulcească gâtlejul nostru cu bucate scumpe, care după mâncarea lor sunt fără de cinste. Să fugim de neînfrânare [akrasia] și să nu ne supunem patimilor care vin din saturare”.

Postul, întoarcere în rai

Pentru că lăcomia ne-a făcut să ieșim din rai, antidotul ei, postul, ne va face că revenim în el.
Surghiunit a fost Adam scos din rai pentru neascultare [parakoe], și a fost lepădat de la desfătare, amăgit fiind de vorbele femeii, și gol a șezut în preajma locului, tânguindu-se și zicând: Vai mie! Deci să ne sârguim toți să primim vremea postului ascultând [hypakouontes] de predaniile Evangheliei; ca printr-însele să ne facem plăcuți lui Hristos MAR 1 cu 1 IMAGINE INCEPUT DE  POST.jpg 3și să dobândim iarăși sălășluirea raiului”.
Postul este o „nimicire a morții” care a fost consecința păcatului. Omul care postește scapă, desigur într-un mod încă relativ, legilor lumii căzute. El rupe cercul infernal al dialecticii poftei și plăcerii, al foamei și saturării, îndreptându-și dorința spre contemplarea realităților cerești. Așa cum fecioria e o imagine a vieții îngerești și o restaurare a nevinovăției și nepătimirii lui Adam, tot așa postul îl face pe om asemenea făpturilor trupești, e icoana modului vieții paradisiace și anticiparea vieții veșnice în care aleșii vor fi adevărați „îngeri” în trup, puterea dorinței lor fiind în întregime convertită dinspre trup spre duh.    

Postul ortodox e profund marcat de această atmosferă eshatologică (a așteptării sfârșitului). El rămâne, desigur, un mijloc pentru a dobândi virtutea, dar instrumentul e deja el însuși îndumnezeit. Este, am putea spune, deja scopul său. De exemplu, regulile care interzic mâncarea de carne în timpul Postului Mare vizează, desigur, slăbirea trupului, dar, păzindu-le, credinciosul adoptă și un nou mod de existență (tropos hyparxeos): el restaurează în sine însuși, aici și acum, starea lui Adam care, înainte de cădere, era vegetarian și anticipează modul vieții viitoare unde, potrivit Sfântului Teodor Studitul, „aleșii nu vor mai fi aserviți nevoilor trupului”.

Postul, restaurarea firii

Postul este „o silă făcută firii”, dar o violență necesară pentru ca rațiunea să-și regăsească hegemonia naturală asupra pântecelui și părții iraționale a sufletului. În timp ce hrana naște patimile, postul e „maica virtuților” și a tuturor lucrurilor bune. El este „calea împărătească a curățirii”, păzitorul curăției și „maica nepătimirii”. E asemenea unei săbii ce retează de la inimă tot răul, domolește patimile ca pe leii pe care i-a îmblânzit prorocul Daniel datorită înfrânării sale; alungând demonii, el ne face să scăpăm de focul iadului, ne asigură ocrotirea îngerilor și ne face viu sufletul omorât de patimi.
„Postul, maica curăției, osândirea păcatului, osândirea pocăinței, viețuirea îngerilor și mântuirea oamenilor…”.  

  În timpul Postului Mare, postul supune trupul lucrării proprii a sufletului: „slujnica nu mai dă porunci reginei, ci se întoarce în sfârșit la locul ei”. Această restabilire a armoniei în compusul uman are repercusiuni cosmice și chiar sociale pe care Părinții au știut să le dezvolte. Postul, ne asigură ei, dă familiei echilibrul ei: prin el tinerii și bătrânii rămân la locul lor și-și cultivă fiecare virtutea proprie; tot prin el statul se menține în bună ordine, iar cetatea în liniște. Datorită relației de simpatie a trupului uman — veritabil microcosmos — cu ansamblul lumii sensibile al cărei centru e omul, se înțelege că și cosmosul profită de curățirea omului și că văzduhul însuși devine oarecum mai pur în timpul Postului Mare.

Post și pocăință

Desigur, postul rămâne auxiliarul privilegiat și chiar indispensabil al pocăinței. Fără post, adică fără participarea trupului la efortul convertirii și întoarcerii lăuntrice întreprinse în timpul celor 40 de zile, metanoia ar rămâne zadarnică. „Postul — spune Sfântul Vasile cel Mare — e începutul [arche] pocăinței”. De altfel, în cateheza imnologică a Triodului, troparele care laudă în exclusivitate postul sunt rare, cel mai adesea ele îl asociază cu metanoia sau cu ansamblul virtuților dezvoltate în această perioadă.  

 „Trezește-te, priveghează, suspină, lăcrimează prin post; leapădă toată povara păcatului, suflete; ca prin pocăință fierbinte să scapi de foc și cu plângere pentru patimi să rupi haina de jale, luând veșmântul cel dumnezeiesc”.

Post și sinergie (împreună lucrare om-Dumnezeu)

Mai limpede încă decât celelalte virtuți studiate până aici, postul se înscrie într-o mișcare de sinergie: mortificarea și supunerea trupului nu depinde decât de noi, dar această dăruire voluntară ne asigură o compensație spirituală de altfel incomparabil superioară efortului ascetic pe care-1 oferim.

 „Dacă am păcătuit, vom posti pentru că am păcătuit. Dacă n-am păcătuit, vom posti ca să nu păcătuim. Să dăm ceea ce avem: postul, și vom primi ceea ce nu avem: nepătimirea”.      Asceza ortodoxă nu cunoaște mortificarea pentru ea însăși. Fiindcă postul deschide direct spre contemplație, aceasta trebuie să fie singurul său scop.

Post și contemplație

Un principiu general al spiritualității ortodoxe atât în ce privește fecioria, cât și în ce privește postul, e acela că unei restricții a trupului trebuie să-i corespundă neapărat o contemplație proporțională. Dacă postul e unit cu o credință dreaptă și păzit cum se cuvine unui creștin (nu cum îl practică fariseii), el va duce cu siguranță mintea pe culmile contemplației. Așa cum scrie Sfântul Ioan Scărarul, „postul e curăția rugăciunii, luminarea sufletului, paza minții, înmuierea învârtoșării, ușa străpungerii, (…) începutul isihiei, (…) călăuza spre nepătimire, iertarea păcatelor, ușa și desfătarea raiului”.

  Trupul ușurat al postitorului îl face să meargă cu pas sprinten spre cer și chiar să zboare spre îndumnezeire pe „aripile virtuților dumnezeiești”.     „Vino, suflete, ușurat prin virtuțile postirii și te înalță prin aripi din răutatea cea râvnitoare spre cele de jos; și desfătează-te în contemplațiile cele prealuminoase ce pricinuiesc desfătarea virtuților, făcându-te și tu prin credință cu chip dumnezeiesc”.

Postul, ospăț mistic

În mod sugestiv, autorii noștri compară adeseori postul cu un veritabil banchet tainic, în care sufletul se ospătează cu hrană duhovnicească. Postul Mare e „un post luminos” în cursul căruia ne desfătăm de „roadele faptelor virtuții” pe care le-a cultivat și recoltat postul. Gazda care cheamă pe toți credincioșii la acest ospăț și îi hrănește din belșug cu contemplații e Duhul Sfânt. Străpungerea inimii e băutura ce se revarsă în valuri printre lacrimi în cupele invitaților la acest banchet de patruzeci de zile:
„Dumnezeiesc pahar de străpungere [kratera katanyxeos] umplând acum harul postului în chip lămurit, cheamă pe toți credincioșii strigând cu veselie: Veniți de vă desfătați, lepădând beția patimilor, ca să vă învredniciți de mângâierea ce va să vină!”.      

MAR 1 cu 1 IMAGINE INCEPUT DE  POST.jpg 2Pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, acest ospăț duhovnicesc cu diferite feluri de mâncare e alcătuit din citirile, cântările și slujbele lungi ale Postului Mare, în timpul cărora sufletul se satură și prăznuiește sobru întărindu-și chiar și trupul în virtutea strânsei sale uniri cu el”.         Această hrană duhovnicească din care ne saturăm paradoxal cu atât mai mult cu cât lipsim trupul de hrana materială e identică cu cea de care se bucura Adam în rai:
„Dăruiește-mi și mie, Cuvinte, desfătarea postirii, precum lui Adam raiul odinioară, și a gusta din toate poruncile Tale, Dumnezeul nostru, și a mă feri pururea de rodul păcatului, pe care l-ai oprit, ca să ajung și eu cu bucurie la patima Ta cea de pe Crucea purtătoare de viața”.    

 De abia început Postul Mare, și raiul e deja restaurat de post și de virtuți pentru cei ce înaintează în ele cu râvnă. Adevărații<,em> asceți gustă dinainte în tot timpul celor 40 de zile din roadele duhovnicești ce nu vor fi oferite din plin decât în ziua Paștelui, când postul trupesc va fi întrerupt de Cuminecătura cu Trupul lui Hristos Cel înviat. Chiar și atunci nimeni nu se va lumina cu adevărat decât în măsura în care va fi participat deja la acest ospăț în timpul Postului Mare într-o modalitate specifică: postul. Postul, ca și celelalte virtuți, are pentru imnografii bizantini un caracter pascal și chiar „sacramental” extrem de marcat. Utilizarea de imagini antinomice ca aceea a Postului-ospăț nu are doar un scop retoric, ci exprimă în fond paradoxul-cheie al spiritualității creștine care îi cere credinciosului să dezvolte prin voință harul pe care-1 poartă deja întreg în el însuși de la luminarea baptismală. Diferitele etape ale acestui progres manifestă fiecare scopul ultim: învierea, privită însă din punctul de vedere care le este propriu. Postul revelează și el tensiunea fundamentală a eshatologiei creștine între „deja” (mântuirea realizată și prezentă) și „nu încă” (așteptarea desăvârșirii sale în îndumnezeirea personală și/sau a Doua Venire a lui Hristos).

Modele scripturistice

Această știință a postului nu este recentă, credincioșii fiind inițiați în el încă de povățuitorii din Vechiul Testament. Exemplul cel mai dezvoltat de imnografi e cel al lui Moise care s-a depărtat de popor și a postit timp de patruzeci de zile pentru a putea primi teofania de pe Sinai și Legea lui Dumnezeu. La fel, fiecare credincios trebuie să se retragă în sine însuși și să postească timp de patruzeci de zile pentru a se învrednici să „vadă pe Dumnezeu”, să contemple divinitatea lui Hristos în momentul teofaniei Patimii-înviere pentru a primi și el, duhovnicește, legea Iubirii gravată pe tablele de carne ale inimii.

  „Cu postul apropiindu-ne și noi de muntele rugăciunilor să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele poruncilor primindu-le înăuntru ca Moise strălucind pe fața noastră de slava dragostei Lui”. 

 Prin post monahul face „urcușuri în inima sa” și urcă „muntele faptelor bune”, pentru a intra în „întunericul contemplației” și a auzi aici cuvinte de pace și lumină, fiind îndumnezeit de frumusețea lui Hristos. Postul Mare se aseamănă muntelui Sinaiului pe care 1-a urcat Moise ca om, pe care a rămas timp de patruzeci de zile și de unde s-a coborât îndumnezeit și iradiind slava dumnezeiască. Procesul de sinergie e atunci reprezentat sub forma complementarității dintre o mișcare ascendentă (omul) și o mișcare descendentă (Dumnezeu).

Agent al contemplației, postul a fost inițiator și al altor teofanii și minuni ale Vechiului Legământ. Grație postului, același Moise a făcut ca poporul lui Israel să treacă Marea Roșie și s-a învrednicit de teofania Rugului aprins. Grație stăpânirii patimilor lor și postului, Enoh a fost mutat la cer și n-a cunoscut moartea, Iacob a moștenit dreptul de întâi-născut, Iosif a scăpat de desfrânare, Iosua a putut intra în pământul făgăduinței și sfinți poporul, Ana cea stearpă a dat naștere lui Samuel, Samson a biruit leul, Ghedeon a biruit asupra vrăjmașilor săi cu numai trei sute de oameni, iar David a dobândit împărăția.   

 Cei ce imită exemplul prorocului Ilie se vor învrednici ca și el de vederea lui Dumnezeu într-o adiere de vânt subțire după o cale de patruzeci de zile în pustie. Prin post acesta a înviat pe fiul văduvei, a poruncit stihiilor naturii și a făcut să cadă ploaie din cer; tot așa credincioșii vor dobândi puterea asupra cosmosului lor interior făcând să coboare asupra lui prin post ploaia duhovnicească:
„Postind, Ilie a deschis cerul și a adăpat de ploaie pământul însetat. Să postim [și noi] vărsând râuri de lacrimi duhovnicești ca să câștigăm milostivire”.       Așa cum acesta a fost ridicat la cer pe un car de foc, tot așa postul îi face pe credincioși să urce pe „carul virtuților” și îl transportă în contemplație:
Curățindu-ne prin post, să ne suim în carul virtuților dumnezeiești și să ne înaripăm mintea spre înălțimile văzduhului cântând: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul!”          Postul a fost hrana prorocilor, prin el Elisei a înviat și el un mort, Isaia s-a învrednicit de vederea Domnului oștirilor fiind curățit de un cărbune aprins, Iona a scăpat din monstrul marin, Daniel, „bărbatul doririlor” i-a biruit pe lei, iar cei trei tineri au rămas teferi în cuptorul de foc. Ninivitenii, care au unit postul cu căința și au dobândit numaidecât iertarea dumnezeiască, sunt și ei pentru toți credincioșii un model pe care trebuie să se grăbească să-1 urmeze, pentru a ajunge și ei în ceata prorocilor și a drepților care și-au petrecut viața pe pământ postind.

Dimensiunea hristologică a postului

Dar modelul cel mai bun și desăvârșit, temeiul însuși al Postului Mare, e desigur postul lui Hristos în pustie în timpul celor patruzeci de zile care au urmat Botezului Său. Deși n-avea nevoie să postească (umanitatea sa îndumnezeită n-avea nevoie de nici o curățire), Hristos S-a supus de bunăvoie foamei și ispitei demonului prin consimțământ liber. El a instituit astfel postul și asceza creștină prin propria Sa existență pentru a arăta El însuși calea ridicării lui Adam căzut din cauza lăcomiei și a ne învăța să ne cunoaștem limitele: cu alte cuvinte să realizăm efectiv acel „Cunoaște-te pe tine însuți”. 

 Postind Domnul omenește spre pildă nouă [pros hypotyposin he-mon] biruie pe ispititorul, arătând care este    Acceptând să fie ispitit și să lupte cu diavolul în umanitatea Sa, Hristos a dat astfel creștinilor modelul luptei lor împotriva puterilor răului și le-a oferit drept arme postul și rugăciunea.     Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. „Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmașul, alungă-l cu rugăciuni și cu postire departe de picioarele tale”. 

 Postul Mare este, așadar, imitarea vieții pământești a lui Hristos. Prin acest mijloc cel ce postește îmbracă deja pe Hristos în timpul celor 40 de zile ale Postului Mare pentru a participa încă și mai deplin la Patima Sa și a ieși împreună cu El din mormânt biruind asupra răului și a morții și iradiind de comuniunea Dumnezeirii Lui. Din acest motiv Postul Mare e socotit de Sfântul Grigorie din Nazianz și de autorii ulteriori ai Triodului ca o pregătire în vederea morții împreună cu Hristos, „înainte-prăznuirea luminării”. 

  Ca și ansamblul perioadei Postului Mare, postul poate fi socotit, prin urmare, o actualizare parțială a Iconomiei și o inițiere deplină în „viața în Hristos”, astfel spus ca o virtute divino-umană:      „Nepostind de pomul cunoștinței, după porunca Făcătorului, cei dintâi zidiți și-au agonisit moartea pentru neascultare și s-au înstrăinat de pomul vieții și de raiul desfătării. Pentru aceasta să postim, credincioșilor, de mâncările cele ce strică și de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viață din dumnezeiasca Cruce și împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi luând de la Hristos Dumnezeu mare milă”.

„Legea postului”

MAR 1 cu 1 IMAGINE INCEPUT DE  POST.jpg 6În timpul postului Său în pustie, Hristos n-a mâncat, nici n-a băut timp de patruzeci de zile, ispravă supraomenească care arăta astfel intima întrepătrundere între umanitatea și divinitatea Sa. În actele sale de pogorământ aceasta din urmă se retrage dar nu poate dispărea, de unde caracterul paradoxal al tuturor evenimentelor vieții lui Hristos. Deși trebuie să ne străduim să imităm acest model divin, cu excepția câtorva eroi ai ascezei, omului obișnuit nu-i este cu putință să țină un asemenea post. Obiectul regulilor postului și al typikon-ului este, așadar, acela de a permite credincioșilor să participe la „postul lui Hristos” adaptându-1 prin „iconomie” la slăbiciunea lor. Scopul lor nu este de a suprima cu totul hrana, ci mai degrabă de a asigura în chip treptat și „științific” biruința rațiunii asupra tiraniei pântecelui. Astfel, pentru Sfântul Simeon al Tesalonicului, regulile instituite de Părinți sunt socotite ca o durere ușoară care ne aduce aminte de Dumnezeu, de păcatele noastre și de moarte, și ne introduce în „deprinderea binelui” ca să ne apropie cu vrednicie de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Postul euharistic și postul ascetic

Pentru a înțelege sensul duhovnicesc al typikon-ului trebuie să distingem cu claritate, pe urmele părintelui Alexander Schmemann, două feluri de posturi: „Postul euharistic” și „postul ascetic”. Împărtășania a avut întotdeauna în Biserica Ortodoxă sensul unei sărbători eshatologice, al unei uniri cu Mirele care anticipează „Paștele veșniciei”. Astfel, canoanele și regulile bisericești prescriu înainte de împărtășanie o perioadă de post total obligatorie pentru toți. Actualmente, credincioșii ca și clericii nu trebuie nici să mănânce, nici să bea cel puțin începând de la miezul nopții zilei împărtășaniei: postul e atunci rupt doar de ospățul euharistie și venirea „în taină” a Împărăției. „Postul și Euharistia formează așa-zicând doi poli complementari și necesari ai vieții Bisericii, manifestând antinomia fundamentală a naturii sale: așteptarea și posesiunea, plinătatea și creșterea, eshatologia și istoria”, afirmă părintele Alexander Schmemann. 

 Postul Mare propriu-zis ține mai degrabă de cel de-al doilea tip de post: „postul ascetic”. Acesta are o natură diferită și implică reguli de respectare distincte de postul euharistie. Mai mult decât o pregătire nemijlocită în vederea unirii nupțiale, el corespunde violenței făcută naturii pentru a asigura primatul rațiunii asupra părții iraționale a compusului uman (violență pe care am văzut-o că e în centrul înfrânării și al ascezei). Postul ascetic e arma de luptă împotriva lui Satan și împotriva „lumii”. Scopul său e de a slăbi trupul, de a-1 osteni, iar pentru aceasta e nevoie de timp și de discernământ. Spre deosebire de postul euharistie, el nu este strict obligatoriu, și, deși canoanele și typika indică reguli precise, ele pot fi adaptate după posibilitățile și treapta fiecăruia. Austeritatea lor nu implică neapărat calitatea spirituală a ascetului: unii se săturau cu puțin, alții aveau nevoie de o mai mare cantitate de hrană. Principul discernământului recomandat în această privință de Părinți ucenicilor lor e acela de a ne satisface necesitățile firii ceva mai puțin decât e nevoie, rămânând întotdeauna puțin flămânzi și însetați.   

 „Cât privește măsura înfrânării, Părinții spun că atât pentru hrană, cât și pentru băutură, trebuie să mai rămână puțin, ca pântecele să nu se umple nici de hrană, nici de băutură…”.        Peste această normă pur personală impusă de discernământ, evoluțiile ulterioare ale monahismului chinovial au suprapus reguli precise de respectare a unor perioade de post reprezentând mai degrabă un cadru general al vieții ascetice de la care pornind fiecare își va putea situa propriul său ritm de înaintare duhovnicească, fără ca acestuia să i se poată fixa limite stricte atât inferioare, cât și superioare.  În timp ce postul euharistie e postul Bisericii întregi în așteptarea Mirelui, postul ascetic e al „creștinului în Biserică”. Cele două posturi nu se contrazic, ci, dimpotrivă, trebuie să se completeze și să coexiste în chip necesar în viața fiecăruia. Pe de altă parte, în practică această distincție nu e atât de strictă. Fiindcă putem privi perioada Postului Mare drept o sinteză a acestor două tipuri de post, sau o adaptare a postului euharistie la structura și dinamismul timpului liturgic. Scopul principal al celor 40 de zile ale Postului Mare propriu-zis stă în pregătirea credinciosului în vederea Cuminecării în ziua Paștelui, care va încununa lupta sa duhovnicească prin învierea împreună cu Hristos. În timpul Postului Mare, izbânzile atleților ascezei devin modelul comun al întregii Biserici, iar „postul ascetic” o obligație.     

 Celebrarea Liturghiei fiind incompatibilă cu postul, întrucât reprezintă scopul acestuia din urmă, e foarte logic ca zilele postului să fie aliturgice, formând astfel o lungă perioadă de așteptare eshatologică. Totuși, Cuminecătura nu este suprimată cu totul în timpul Postului Mare, pe de o parte din pricina celebrării obligatorii a Liturghiei în zilele de sâmbătă și duminică (în care postul se ridică și care de aceea nu se numără în șirul celor 40 de zile) iar, pe de altă parte, din pricina celebrării Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite pentru a nu-i lăsa pe credincioși cu totul despărțiți de hrana vitală a creștinului și a le îngădui astfel să meargă cu puteri înnoite spre Cuminecătura pascală ale cărei tot atâtea anticipări sunt. 

 În virtutea acestei polarizări a postului celor 40 de zile de către cele două aspecte ale eshatologiei creștine și a articulării celor două tipuri de post pe care o realizează, regulile typikon-ului ne apar în același timp ca o pregătire lentă și ritmată în vederea Cuminecării pascale culminând în Vinerea Mare și Sâmbăta Mare (zile de post total), cât și ca o fixare eclezială a „științei duhovnicești” experimentate în pustie.   

 Ca și pentru restul patimilor și după chipul însuși al biruinței lui Hristos asupra morții prin moarte, postul urmărește să tămăduiască patima lăcomiei pântecelui pe aceeași cale prin care a intrat răul, principiul virtuții fiind acela de a se opune patimii sale contrare, de a opune, de exemplu, desfrânării castitatea, mâniei blândețea, mândriei smerenia etc. Trebuie însă deosebite două feluri de lăcomii: „lăcomia pântecelui” (gastrimargia) care, după avva Dorotei, este „nebunia umplerii pântecelui” celui ce nu se preocupă de delicatețea mâncărurilor și, respectiv, „nebunia gâtlejului” (laimargia) a celui care, fără a mânca neapărat mult, dorește mâncăruri rafinate și plăcerile gustului: „Când un asemenea gurmand mănâncă ceva ce-i place, e până într-atât de stăpânit de plăcerea sa, încât o ține mult timp în gură, o plimbă încoace și încolo și n-o înghite decât cu greu din pricina plăcerii pe care o încearcă”. Tămăduirea acestei duble idolatrii a lăcomiei cere aplicarea unui dublu remediu în același timp cantitativ (împotriva gastrimargiei), și calitativ (împotriva laimargiei). Din această pricină Postul Mare are un aspect de post propriu-zis ținând trupul flămând prin restrângerea cantitativă a hranei și rărirea numărului meselor, și Aspectul cantitativ un aspect cantitativ prin abținerea de la anumite categorii de alimente.

Aspectul calitativ al postului

Fuga de saturare și restricțiile privitoare la cantitatea hranei nu fac obiectul unor reguli generale, pentru că, așa cum am văzut, fiecare trebuie să-și fixeze propria sa regulă, în general după sfaturile părintelui său duhovnicesc. Rolul typikonului e de a fixa regulile comune și care trebuie respectate de toți. 

 Prima dintre aceste reguli e de a nu lua în zilele de post decât o singură masă. Așa-numitele typika folosesc expresia „o dată pe zi” (apax tes hemeras) sau „mâncând numai o dată” (monositoumeri). E vorba de un principiu de bază al postului bizantin pe care-1 găsim afirmat ca o evidență în toate aceste typika liturgico-monahale. Astfel, de exemplu, în Typikon-al mănăstirii Mântuitorului din Messina, expresia: „zilele în care mâncăm de două ori” e sinonimă cu zilele fără post: sâmbetele și duminicile, sărbătorile și octavele lor, zilele de luni, marți și joi de peste an în afara perioadelor de post. Timpul lăsat liber de suprimarea unei mese e ocupat de „hrănirea sufletului” la rugăciunile și slujbele mai lungi din timpul postului.     

Ora acestei mese unice a fost unanim fixată de o tradiție ascetică de cea mai mare vechime la ceasul al 9-lea din zi (ora trei după-amiază). Fixarea acestui moment nu este arbitrară, ci vine din experiență, în convorbirea sa consacrată discernământului, avva Ioan Cassian se opune celor care din exces de zel își amânau masa până seara, căci, spune el, „hrana pe care o iau le desființează libertatea minții și ușurința în timpul rugăciunilor de seară și de noapte”. Aflându-se la mijloc între extreme, masa de la ceasul al 9-lea are folosul duhovnicesc cel mai mare, căci „nu numai mintea se simte liberă și ușurată pentru privegherile nopții, dar și solemnitatea rugăciunilor de seară ne găsește într-o dispoziție desăvârșită, fiindcă digestia e făcută”. 

 Asceții care posteau necontenit păzeau în toate zilele această regulă a mesei unice de la ceasul al 9-lea . Disciplina lor, extinsă la viața unor comunități mai mari, apoi și la mireni, a devenit astfel norma zilelor de post în diferite redacții ale așa-numitelor typika. În practică, această masă poate avea loc înainte de ceasul al 9-lea, unit adeseori cu Vecernia, sau după această scurtă slujbă în timpul perioadelor de post obișnuit, ca în miercurile și vinerile de peste an sau în „posturile mici”. Postul Mare fiind însă o perioadă de post mai intens, aceste typika prescriu această masă numai după Vecernie. Acest post extins la ziua întreagă devine de altfel obligatoriu și în zilele în care se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, respectiv în zilele de miercuri și de vineri din Postul Mare. El se impune de la sine în mănăstiri în care această Liturghie se săvârșește zilnic în timpul Postului Mare, ca la mănăstirea Evergetis , evidențiind astfel limpede dubla sa natură „euharistică” și „ascetică”. Să remarcăm faptul că tradiția postului până la apusul soarelui e, și ea, veche și bine atestată: „Postul e de seara și până seara”, spunea, de exemplu, avva Evagrie. 

 În afara perioadelor de post, acesta trebuie păzit în toate miercurile și vinerile de peste an. Începând cu Didahia celor 12 Apostoli și primii Părinți, această regulă apare drept unul din principiile fundamentale de organizare a timpului liturgic. Prin participarea trupului credinciosului la actualizarea trădării și arestării lui Hristos miercurea, și a răstignirii și morții Sale vinerea, postul dă ciclului săptămânal caracterul de răsfrângere și concentrare a Săptămânii Mari, dezvoltat pe larg de imnografie și asupra căruia vom mai avea ocazia să revenim. Postul Mare a extins și la celelalte cinci zile ale săptămânii regulile ascetice rezervate inițial zilelor de miercuri și vineri, păstrând totuși ritmul și structura săptămânii prin impunerea unui efort mai mare în zilele de miercuri și de vineri din Postul Mare. În timp ce în unele mănăstiri — mai ales cele din Constantinopol, care erau caracterizate de o mai mare suplețe în materie de post — în celelalte zile masa putea avea loc la ceasul al 9-lea și putea cuprinde unele îndulciri, ca, de exemplu, autorizarea untdelemnului, în zilele de miercuri și de vineri postul trebuia păzit cu rigoare (akrivia), monahii rămânând nemâncați și chiar nebăuți până la apusul soarelui și la Vecernie. Această regulă ține de primul tip de post, pe care l-am intitulat „post euharistie” din pricina Cuminecării cu Darurile mai înainte sfințite din care toți trebuie să se împărtășească în aceste două zile. Rezervată teoretic celor ce se pregătesc să se cuminece, această practică s-a extins la toți, astfel că această recomandare de abstinență totală ține de acum înainte de „postul ascetic”.Treptat, acestor două zile de post strict li s-a adăugat ziua de luni, căreia i s-au aplicat aceleași reguli ca și acestora. Motivul fixării acestei zile de post nu mai trebuie căutat în preocuparea de actualizare săptămânală a Săptămânii Mari pentru a-i „încorpora” pe credincioși în viața în Hristos; el ține mai degrabă de intenția „tehnicienilor” ascezei de a da ciclului săptămânal un ritm binar: zilele de luni, miercuri și vineri sunt zile de post strict și de intensificare a luptei duhovnicești, în timp ce în zilele de marți și de joi trupul poate primi puțină „mângâiere”. Această distincție a fost păstrată în timpul Postului Mare, lăsându-se însă monahilor mai osârduitori (spoudaioi) posibilitatea de a extinde la toate zilele Postului Mare (cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică) păzirea regulilor respectate îndeobște în zilele de luni, miercuri și vineri. 

 La mănăstirea Evergetis, în zilele de marți și joi din Postul Mare se serveau două blide de legume fierte (dintre care unul cu untdelemn) dându-se monahilor permisiunea și de a bea puțin vin, dar în zilele de luni, miercuri și vineri vinul fiind interzis, se mânca doar bob fiert bându-se tradiționala băutură eukraton.   

 Potrivit typikon-lui Sfântului Sava — ale cărui reguli alimentare au fost adoptate de majoritatea mănăstirilor bizantine, mai ales începând din epoca Paleologilor — în zilele de marți și de joi se puteau servi legume verzi (lachanori) sau legume uscate (osprion) gătite fără untdelemn, în timp ce în zilele de luni, miercuri și vineri nu se puteau mânca decât grăunțe, legume verzi și măsline.    La mănăstirea Studios, înainte ca ziua de luni să fie socotită zi de post strict, din Săptămâna I-a până în Săptămâna a VI-a în zilele de luni, marți și joi se serveau două blide de legume fierte cu fructe, în timp ce în zilele de miercuri și vineri se respectau, ca în majoritatea mănăstirilor, regulile de post din Săptămâna I și în Săptămâna Mare. 

 Ciclul postului era ritmat nu numai de distincția: sâmbătă — duminică / marți —joi / luni — miercuri — vineri, ci și de aceste două săptămâni privilegiate de la cele două extremități ale Postului Mare, în timpul cărora efortul ascetic trebuie să fie deosebit de intens. Toate zilele sunt atunci supuse acelorași reguli ca și zilele de luni, miercuri și vineri din celelalte săptămâni ale Postului Mare. 

MAR 1 cu 1 IMAGINE INCEPUT DE  POST.jpg 5 În timpul Săptămânii I, xerophagia sau consumarea numai de alimente uscate trebuie să fie strictă și obiceiul actual, atât la Muntele Athos, cât și în majoritatea mănăstirilor ortodoxe, e ca monahii să rămână fără să mănânce și să bea (asitia) în primele trei zile (to trimeri) până la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite de miercuri. Unii monahi pot prelungi acest post până vineri, în timp ce ceilalți trebuie să păzească măcar o xerophagia strictă. Typikon-ului Sfântului Sava recomandă doar ca în toată Săptămâna I să nu se servească masă oficială la trapeză afară de masa de după Liturghiile Darurilor mai înainte sfințite de miercuri și de vineri, încurajând astfel pe monahi să rămână în asitia în toate celelalte zile. Obiceiul cel mai răspândit însă e de a nu mânca sau bea nimic lunea, miercurea și vinerea și de a nu gusta marțea și joia la trapeză – decât pâine și eukraton, fără însă ca toți monahii să fie obligați să vină la masă. Potrivit unui tratat atribuit patriarhului Nicolae Grămăticul (t 1111) adăugat Typikon-ului tipărit al Sfântului Sava, în primele cinci zile ale Primei Săptămâni se poate gusta „prin iconomie” pâine uscată. Prescripțiile Sfântului Teodor Studitul sunt și aici ceva mai ușoare: în timpul Primei Săptămâni a Postului Mare și în Săptămâna Patimilor se mânca bob fiert, mazăre fără untdelemn, cinci smochine mici, și dacă se găseau, castane și alte poame uscate. Nu vom insista aici asupra regulilor ce trebuie respectate în Săptămâna Mare, dat fiind că în general sunt aceleași cu cele din Săptămâna I a Postului Mare, cu excepția ultimelor zile începând din Joia Mare.

Aspectul calitativ al postului

Exemplul Săptămânii I arată că structurarea Postului Mare a avut loc prin convergența celor două dimensiuni, cantitativă și calitativă, ale postului:
„Căci postul nu constă numai din a nu mânca nimic [asitia] din zori și până seara, ci și din abținerea [apoche] de la anumite alimente”.

Alegerea alimentelor e într-adevăr extrem de importantă în practica monahală.

„Cât privește înfrânarea — învață Sfântul Vasile cel Mare —, ea se înfăptuiește în acest chip: pe de o parte, ne folosim după nevoi de lucrurile cele mai simple necesare vieții, evitând orice saturare, iar, pe de altă parte, ne abținem de la tot ceea ce nu e decât pentru plăcere.  Puțin mai jos, același adaugă:
„În orice chip trebuie să preferăm mâncărurile cele mai ușor de procurat și nu trebuie ca, sub pretextul abstinenței, să cheltuim multă grijă cu mâncărurile cele mai căutate și mai scumpe gătind alimentele cu cele mai bune ingrediente. Dimpotrivă se vor alege lucrurile ce se găsesc cel mai ușor pe piață, care costă puțin și sunt de obște…”.     

  Aceste principii generale de frugalitate fiind stabilite, dieta Postului Mare trebuie privită drept o restricție suplimentară adusă regimului obișnuit al monahului.      Astfel, dacă abținerea de la carne reprezintă pentru mireni o particularitate a Postului Mare, ea nu este la fel pentru monahi, care nu mănâncă niciodată carne: nu numai pentru a imita pe Adam, care era vegetarian, cum s-a remarcat deja, sau pe Hristos și loan Botezătorul, despre care Scriptura nu spune niciodată că au mâncat carne, ci și pentru a arăta că întreaga viață a monahului nu este în fond decât un vast Post Mare.  

Regula generală a abstinenței Postului Mare a fost definită de Sinodul Trullan (Quinisext), din anul 692, drept reținere de la „tot ce e omorât” și „produsele lor”. Începând de la Duminica Lăsatului de brânză și până la Paști, orice hrană de origine animală este, așadar, interzisă, chiar și în zilele în care postul e întrerupt de Euharistie, cum sunt zilele de sâmbătă și duminică. Plecând de aici, abstinența s-a extins la untdelemn și la vin, care în regulamentele monahale apar drept semne distinctive ale zilelor de sărbătoare și contrazic ambianța postului. Regimul zilelor obișnuite ale Postului Mare e, așadar, același cu cel al anahoreților: xirofagia sau „hrana uscată”, adică vegetale fără verdeață, nici grăsime de nici un fel.

  Pâinea, sarea și apa erau inițial singura hrană autorizată în timpul Săptămânii Patimilor numită din această pricină „săptămâna mâncării uscate” (hebdomas tes xerophagias). Sinodul de la Laodiceea, iar mai apoi Sinodul Trullan au extins această regulă la întreaga perioadă a Postului Mare, dar au și îndulcit-o îngăduind consumarea de legume și de fructe. Xirofagia poate fi păzită în moduri extrem de diferite atingând la anahoreți austeritatea extremă a unui meniu limitat la câteva rădăcini nefierte. În Typikon-ul Sfântului Sava regimul recomandat constă din pâine, smochine, curmale, legume verzi și apă. Dar într-una din redacțiile sale din secolul XVI, el se limitează la pâine și legume uscate.     

Distincția legumelor în „legume verzi” (lachanon) sau „salată” și „legume uscate” sau „feculente” (osprion) se regăsește adeseori în literatura monahală, acestea din urmă reprezentând în genere o treaptă de austeritate superioară. Astfel, la Studios, în timp ce în zilele de luni, marți și joi din Săptămână a II-a și până în Săptămâna a VI-a din Postul Mare se mâncau grâne fierte și legume verzi cu puțin untdelemn, în Săptămâna I, în Săptămâna Mare și în toate zilele de miercuri și de vineri nu se servea nici untdelemn, nici legume verzi, ci numai legume uscate însoțite de poame uscate. La fel stăteau lucrurile și la Evergetis, unde în zilele de luni, miercuri și vineri nu se mâncau decât mazăre și câteva poame uscate.     În toate mănăstirile bizantine, dar mai cu seamă în tradiția studită, unde dobândește o importanță deosebită, băutura ce înlocuiește vinul în tot timpul Postului Mare este așa-numitul eukraton: un amestec de pulbere de chimen și anason în apă caldă.      Fără a fi inumane, astfel de regimuri, extinse pe o durată destul de lungă, cer o perioadă de pregătire, în timpul căreia trupul să se poată obișnui treptat cu privarea de anumite alimente necesare, ca, de exemplu, lactatele. În parte din acest motiv s-au instituit cele trei săptămâni pregătitoare ale Postului Mare, a căror evoluție și reguli specifice le vom studia la locul lor.

Sistemul dezlegărilor

Timpul ascezei Postului Mare e structurat de un al treilea element: zilele de „ușurare” sau „dezlegarea”, respectiv de dispense parțiale de la post, care introduc în lungul său parcurs o varietate necesară și fac trupul să participe la bucuria praznicelor pe care le celebrează sufletul.      Aceste dispense sunt acordate în toate sâmbetele și duminicile pentru că aceste zile sunt liturgice și, prin urmare, incompatibile cu postul. Trebuie să ne bucurăm și să celebrăm Euharistia cinstind sâmbăta „praznicul Creatiei” (ziua a șaptea), iar duminica cinstind praznicul învierii (ziua a opta și a doua creație). 

 „Dacă cineva — afirmă o scrisoare atribuită Sfântului Ignatie al Antiohiei — postește duminica sau sâmbăta, afară de o singură sâmbătă [adică Sâmbăta Mare], e ucigaș al lui Hristos”

Aceste două zile de dispensă de la post acordă periodic credincioșilor puțină odihnă în efortul lor și imprimă ciclului săptămânal un ritm care alternează încordarea și relaxarea, osteneala și odihna, pe care-1 inserează armonic în marele ritm cosmic al destinderii (diastole) și contracției (systole). Remarcând felul în care fiecare săptămână a Postului Mare se armonizează cu această mișcare alternativă a tuturor lucrurilor, Sfântul Ioan Hrisostom declară:         „Așa cum trupul istovit de post are nevoie de o mică întărire, pentru ca în acest fel, cu râvnă înnoită, să înceapă iarăși nevoințele postului, tot așa și sufletul are nevoie de odihnă și de întărire. Nu trebuie nici să-1 istovim, dar nici să-1 lăsăm slobod, ci să facem când una, când alta, ca așa să cârmuim și starea [katastasis] sufletului și zburdările trupului. Așa cum dacă te supui fără întrerupere la osteneli, slăbești și cazi, tot așa dacă stai necontenit degeaba, te trândăvești. Așa se întâmplă și cu sufletul și cu trupul. De asta întotdeauna e bună măsura. (…) Așa cum pe drumul mare sunt stații de oprire și case de odihnă pentru ca drumeții osteniți să se odihnească și să se întremeze, ca astfel să-și poată continua iarăși călătoria (…), tot așa și acum în postul acesta de 40 de zile, Stăpânul ne-a dăruit aceste două zile din săptămână ca pe niște stații de oprire, ca pe niște case de odihnă, ca pe niște coaste de mare, țărmuri și posturi, ca să ne odihnim puțin, ca să ne întremăm puțin trupul de ostenelile postului și să ne mângâiem sufletul, pentru ca iarăși, după trecerea acestor două zile, să pornim din nou la drum cu tragere de inimă, noi, care am pornit pe această cale bună și folositoare”.      

Se ridică acum postul „cantitativ”, nu și abținerea de la carne și lactate, pentru a ne deosebi, scrie patriarhul Nicolae Grămăticul, de armeni și de latini” ~. Pentru aceste ocazii așa-numitele typika prescriu în general dispensă în ce privește vinul și untdelemnul și regula celor două mese. La Evergetis se mâncau atunci în străchini mâncări gătite cu untdelemn bându-se vin mai mult ca de obicei”. La Pantocrator, unde regula e în general mai puțin strictă din pricina vocației „caritabile” a acestei mănăstiri pe lângă care funcționa un spital se serveau trei blide: unul de legume verzi, unul de legume uscate și altul de scoici, fructe de mare și ceapă, totul gătit cu untdelemn și însoțit de vin. Aceste ridicări parțiale ale postului sunt cel mai adeseori însoțite de „odihnă sau nelucrare” (argia), adică de dispensa de la așa-numitele diakoniai (azi se folosește cuvântul diakonimata) sau „slujirile” mănăstirii. Această odihnă e parțială, atunci când însoțește zilele de dispensă de vin și untdelemn, și totală cu prilejul unui mare praznic, când se acordă o mai mare dispensă de post, sau în prima și ultima săptămână din Postul Mare, din pricina ostenelilor pe care le prilejuiesc acestea” . Odihna acordată în zilele de sărbătoare nu trebuie să devină însă un pretext de trândăveală și flecăreală, ci un prilej de a zăbovi mai liber în lectură și în gândul la Judecata viitoare. La Studios, în zilele în care nu se făcea lucru manual, bibliotecarul dădea un semnal și frații se reuneau în bibliotecă, fiecare luând o carte până seara.    

  În timpul Postului Mare se dă dispensă de vin și untdelemn și în zilele în care au loc praznice importante ale ciclului liturgic fix, în principal pe 24 februarie, praznicul celor două aflări ale capului Sfântului Ioan Botezătorul, și pe 9 martie, praznicul celor Patruzeci de mucenici din Sevasta. Dar această dispensă e valabilă îndeosebi pentru praznicul Bunei-Vestiri (25 martie), singurul praznic în timpul căruia dispensa de post se extinde la carnea de pește, deși unii acordă această dispensă și în Duminica Floriilor, pentru a marca solemnitatea ei superioară față de duminicile obișnuite.                                                                                                                                                                                                                În joia Săptămânii Săptămâna a V-a se dădea în unele mănăstiri bizantine dispensă de vin și untdelemn”. Desigur, nu în semn de sărbătoare. Canonul Mare fiind oficiul cel mai penitențial din tot Postul Mare, ci mai degrabă ca pregătire pentru oboseala acestui foarte lung oficiu. Mănăstirea Evergetis și așezămintele care au adoptat typikon-ul său rânduiau în această categorie și miercurea Săptămânii a IV-a, probabil pentru a solemniza împlinirea jumătății cursei Postului Mare. Aceste două dispense au fost respinse de Nicon de la Muntele Negru, restricția sa fiind reținută în practica actuală, în care la masa care precede Utrenia Canonului Mare se dă dispensă numai de vin, nici un fel de dispensă nefiind prevăzută pentru Miercurea înjumătățirii Postului.

În fine, Joia Mare e universal socotită zi de praznic și de bucurie cu prilejul căruia trebuie rupt parțial postul extrem de sever al Patimilor.       Toate typika acordă dispense de post bolnavilor și celor cu munci grele: dispensă de vin în zilele de luni, miercuri și vineri, și de pâine și de apă la ceasul al 3-lea din fiecare zi. Dar, în conformitate cu prescripțiile Sfântului Vasile cel Mare, fixarea acestor regimuri particulare e cel mai adeseori lăsată la discreția egumenilor.

Ieromonah Macarie Simonopetritul

din cartea Triodul explicat apărut la Deisis

Postul Mare al Sfintelor Paști. Totul despre cel mai dur post din an

POSTUL PAȘTELUI. Potrivit calendarului creştin ortodox, Postul Sfintelor Paşti începe pe 14 martie şi ia sfârșit pe 30 aprilie, acevsta durând șapte săptămâni. Învierea Domnului va fi prăznuită pe 1 mai. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Postul Mare. 

postul_pastelui_20118400_74929600POSTUL PAȘTELUI. Postul alimentar (nu se consumă carne, ouă și produse lactate) trebuie însoțit de o bună conduită morală. Tradiția creștină spune că prin post ne purificăm trupește, dar mai ales sufletește pregătindu-ne astfel pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. Spre sfârșitul postului trebuie să ne spovedim și apoi dacă primim dezlegare din partea părintelui duhovnic să primim Sfânta Împărtășanie. Este deosebit de importantă starea de spirit pe care trebuie s-o avem în această perioadă, în care gândurile bune trebuie să predomine și să ne abținem de la violențe mentale, verbale și, evident, fizice. Să tăcem și să ascultăm mai mult, să fim mai binevoitori cu cei din jur și să nu ne lăsăm antrenați în nici un fel de dispute.

POSTUL PAȘTELUI. Regulile bisericești au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare, adică abținerea totală de la mâncare și băutură, sunt lunea și marțea din prima săptămâna a postului, iar în ultima săptămâna a postului, numită și a Patimilor, se ajunează luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă. În aceste zile se pot consuma, seara, doar pâine și apa.

POSTUL PAȘTELUI. În toată perioada postului sunt două dezlegări la pește, pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 24 aprilie, de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii). În Postul Paștelui sunt interzise cununiile religioase.

Postul Paștelui şi rolul lui în viaţa credincioşilor

POSTUL PAȘTELUI. Postul reprezintă reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Aceasta reţinere de la mâncări şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile şi la toate popoarele.

POSTUL PAȘTELUI. Potrivit părintelui Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari din Capitala postul nu este o „cură de slăbire”, ci una a împăcării cu apropiaţii, a rugăciunii şi faptelor bune, după cum spunea şi părintele Ilie Cleopa.

Patriarhul Daniel: Postul Sfintelor Paşti devine un urcuş spre lumina Învierii

post-2-620x400POSTUL PAȘTELUI. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat,  duminică, în ziua  Izgonirii lui Adam din Rai, care precede începutul Postului Mare că, în timpul postului unit cu rugăciunea, privegherea, nevoinţele, pocăinţa şi faptele bune, omul adună în sufletul său harul sau prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. „Adunăm lumina iubirii Lui milostive în inima noastră. În acest mod, omul duhovnicesc, rugător şi postitor, luminat de harul lui Hristos, dobândeşte gândire şi privire duhovnicească, foloseşte cuvinte duhovniceşti şi săvârşeşte fapte duhovniceşti, prin care se aseamănă cu Dumnezeu Cel Sfânt şi cu sfinţii Lui. Prin urmare, câtă lumină a harului divin adună omul în sufletul său vieţuind pe pământ, atâta comoară de lumină poartă sufletul său nemuritor dincolo de mormânt, adică în lumina cea neînserată a Împărăţiei cerurilor. Când adunăm în suflet lumină din lumina iubirii lui Dumnezeu, atunci Postul Sfintelor Paşti devine un urcuş spre lumina Învierii, mai întâi spre lumina învierii sufletului din moartea spirituală pricinuită de păcat şi apoi spre lumina slăvitului praznic al Paştilor”, a explicat Patriarhul României. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat care sunt greşelile pe care le-a făcut Adam, din cauza cărora Dumnezeu l-a alungat din rai. „De ce a fost izgonit Adam din rai? Pentru trei mari greşeli. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit (adică nu s-a înfrânat) şi nu s-a pocăit după ce a greşit, ci a dat vina pe femeia dăruită lui de Dumnezeu, iar femeia, pe şarpe. De atunci şi până astăzi omul păcătos are tendinţa de a se scuza pe sine şi de-a acuza pe alţii. Din acest motiv, el nu se poate mântui fără pocăinţă, adică fără regret sau căinţă pentru păcatele săvârşite şi fără a cere iertarea păcatelor săvârşite. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Mântuitorul Iisus Hristos a acceptat să fie răstignit în ceasul al şaselea din zi, adică la mijlocul zilei, când Şi-a întins mâinile pe Cruce în semn de smerită ascultare, ca să vindece, să ridice şi să mântuiască pe Adam cel căzut, care, la mijlocul zilei, în mijlocul grădinii raiului, şi-a întins mâinile spre pomul oprit, săvârşind păcatul neascultării de Dumnezeu, al lăcomiei de cele materiale şi al nepocăinţei”, a arătat Preafericirea Sa, potrivit Ziarul Lumina.

La final, Părintele Patriarh a subliniat că în perioada Postului Mare suntem chemaţi să îndreptăm comportamentul sau atitudinea lui Adam cel vechi din noi, „nu dând vina pe alţii pentru păcatele noastre, nu acuzând sau judecând pe alţi păcătoşi, ci recunoscând şi plângând propriile noastre păcate, judecându-ne pe noi înşine în Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea păcatelor şi a ne împărtăşi de iubirea sfântă, smerită şi milostivă a lui Hristos, dăruită nouă în Sfânta Euharistie”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cum se postește de POSTUL PAȘTELUI

POSTUL PAȘTELUI. Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor.

si-ta-marrim-100-te-hekurit-nga-perimetPOSTUL PAȘTELUI. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, (24 aprilie), se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

Alimente care nu trebuie să-ţi lipsească din meniu

POSTUL PAŞTELUI. Fasolea boabe, năutul, mazărea, lintea, verdeţurile crude (spanacul, pătrunjelul, leurda, urzicile, andivele, rucola, salata verde), legumele crucifere (broccoli, conopidă, varza) şi orice alte legume care sunt pe placul tău nucile şi seminţele neprăjite, orezul integral (brun) sau basmati, ovăzul, hrişca, fructele proaspete, avocado şi uleiul de măsline sau de floarea-soarelui presate la rece

Bea ceai verde

Spre deosebire de cafea, care te stimulează pentru o oră sau două, perioadă urmată uneori de o cădere de energie, ceaiul verde are un efect mai slab, dar mai îndelungat.

Dacă bei dimineaţa o ceaşcă de ceai verde îndulcită cu miere, oferi corpului tău un plus de energie, pe care îl vei simţi cu siguranţa de-a lungul zilei.

Respectă mesele regulate

Când conţinutul de proteine de origine animală scade din alimentaţia ta zilnică, rezervele de energie ale corpului depind de mesele regulate.

Încearcă să respecţi cele trei mese principale, la care poţi adăuga două-trei gustări de-a lungul zilei: fructe, alune, migdale şi nuci.

Nu mânca pâna ai burta plină

Nivelul glicemiei în sânge, de care depinde energia ta zilnică poate scădea brusc şi după o masă copioasă. Încearcă să mănânci doar cât îţi trebuie, fără să-ţi umpli burta,indiferent dacă mănânci salată de legume sau altă gustare cu conţinut redus de calorii.

Programează cel puţin o masă de verdeţuri pe zi

Asigură necesarul zilnic de vitamine şi minerale cu cel puţin o masă de verdeţuri. Poţi mânca frunze de la orice legumă, însă urizicile şi spanacul au conţinutul nutritiv cel mai ridicat.

Nu este necesar să fierbi îndelung spanacul, poţi adăuga frunze proaspete şi în salate, alături de alte legume de sezon, pătrunjel şi salata creaţă roşie.

POSTUL PAȘTELUI. Superstiții și tradiții legate de post

POSTUL PAȘTELUI. Prima săptămână din Postul Mare se numește Săptămâna Curată. Oamenii de la țară, în special cei vârstnici, țin cu sfințenie câteva reguli, astfel încât, gospodăriile și animalele lor să fie ferite de rele. După Lăsatul Secului de brânză, în Săptămâna Curată, nu se țese. Cei care nu respectă această datină, pot avea parte de vizita inopinată a lui Toader, „care vine peste noapte și încurcă ițele”. Afectați ar putea să fie și caii sau vitele ale cărui stăpân nu ține sărbătoarea de Sân Toader. Animalele ar putea fi rănite sau atacate de fiare. Și oamenii pot fi pedepsiți să facă bube, iar leacul, împotriva acestei probleme cosmetice, este fasolea.

POSTUL PAȘTELUI. „Lunea curata”. E prima luni din Post. Potrivit tradiției se spăla temeinic cu leșie vasele în care s-a mâncat ‘de dulce’, apoi se duc în pod. În Banat această zi se mai numește Spolocanie. Bărbați și flăcăi, cu o glugă lungă și fuste, având pe față măști ce reprezintă diferite animale, aleargă de dimineață prin sat că să atingă femeile, bărbații și copiii cu bățul. Cei care nu sunt atinși se crede că vor fi bolnavi tot anul.

POSTUL PAȘTELUI. „Marțea vaselor”. Este prima zi de marți din Postul Paștelui și începutul Săptămânii Caii lui Santoader. La fel că ‘lunea curata’, în Banat se spăla vasele de dulce, denumite ‘slastuite’, în care apoi se pune tămâie și se afuma vițele și stupii pentru a avea rod bogat. Tot atunci se face apa din zăpada netopită rămasă în bătătură sau în grădini și se mătura cu ea podeaua casei.

POSTUL PAȘTELUI. Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată, zi în care femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahică nocturnă, unul dintre membrii familiei se sculă mai de dimineață, lua fața de masă cu firimiturile rămase de la ospăț, ieșea cu ea afară și aruncă resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniți păsări să va dau și vouă din bucățele mele cu care prind postul, dar și voi să prindeți post de la bucățele de vară”. Acest ritual avea scop profilactic și apotropaic, de apărare a viitoarelor recolte de atacul păsărilor.

POSTUL PAȘTELUI. În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân-Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserică ortodoxă datorită faptelor sale dar pe care tradiția populară îl ține de teamă pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân-Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Șanț-Ion pentru a lasă drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia către miază-noapte și pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veșnică.

POSTUL PAȘTELUI. În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, „unde nu ajung găinile și nu se aud câinii”, și căutau rădăcini de iarbă mare sau popâlnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leșia rezultată se spălau pe cap în credința că le va crește părul mare și frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: „Toadere, Sân-Toadere,/Da cosită fetelor cât coadă iepelor/Și chică pruncilor cât coama cailor”.

POSTUL PAȘTELUI. Tot în dimineață Sâmbetei lui Sân-Toader, se mai obișnuia că fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținută pe cap, în credința că vor avea părul frumos și bogat și vor fi plăcute flăcăilor.

Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru că „animalele din gospodărie să se înmulțească precum furnicile”.

                                                                                                      Florin CREȘTINUL

Postul și dragostea de aproapele

Indiferent dacă trăiești în lume, în mari aglo­me­rații urbane sau în adâncul deșertului, ­­ mereu sunt valabile două principii în jurul cărora gravitează întreaga viață: ascultarea de Dumnezeu și atenția la aproapele. Evanghelia este limpede, cât se poate de limpede aici. Când a fost întrebat de un învățător de lege care este cea mai mare poruncă, imgDomnul i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt. 22, 37-39). Aceste două porunci sintetizează Legea și învățătura profeților. Domnul Hristos merge mai departe și dă apăsat o singură poruncă: „Aceas­ta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (In. 15, 12). Iar porunca aceasta este întărită prin viața Sa: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (In. 15, 13).

Rar de tot suntem în situația extremă de a fi nevoiți să facem alegeri de viață și de moarte în raport cu cei de lângă noi. Cel mai adesea suntem nevoiți să purtăm un război de uzură, cu decizii mici pe care trebuie să le luăm în fiecare zi. Nici o victorie nu este definitivă și nici o înfrângere nu este totală. Părinții pustiei își trăiesc viața cu multă intensitate și își supraveghează mișcările sufletului. Ceea ce pot ei să ofere este un ghid, valabil în orice context, pentru că este construit conștient de dubla poruncă a dragostei față de Dumnezeu și față de oameni.

Pentru asceții din deșert nevoința era un lucru cât se poate de serios, capital. Viața lor, mai ales în anii de început, era punctată de post și rugăciune. Uneori se putea întâmpla să fie dificil de găsit un echilibru între asceză și porunca dragostei, mai ales atunci când cele două păreau că merg una împotriva celeilalte. Avva Matoes a fost întrebat de un frate: „Mă frământă un lucru: ce să fac dacă un frate vine în vizită sau în zi de post, sau dimineața?” Răspunsul avvei a fost clar: „În loc să te frămânți, mai bine mănânci împreună cu fratele. Așa faci bine! Dar, dacă mănânci singur, fără să aștepți pe nimeni, atunci faci voia ta”.

Frământările sunt adesea sterile și este preferabilă acțiunea în detrimentul ruminației constante ale acelorași gânduri. Fratele încearcă să găsească o soluție pentru o situație ipotetică, iar avva Matoes înțelege că dragostea pentru aproapele concret este superioară unor principii abstracte. Acțiunile noastre sunt modulate în funcție de întâlnirile de fiecare zi. Dar faptul că este posibil să renunți la post pentru o întâlnire, pentru a împlini porunca dragostei și a ospitalității nu înseamnă că se poate renunța cu totul la post sau la asceză.

Putem vedea la Părinții pustiei un relativism bun, în sensul în care legea căreia i se supun este la rândul ei supusă poruncii universale a dragostei. La toți marii asceți găsim aceeași libertate față de lege, ca un semn al maturității duhovnicești. Relativismul acesta ascunde însă un pericol, cu privire la care avertizează avva Matoes. Libertatea față de lege poate să devină prilej pentru exercitarea voii proprii, ceea ce pe tărâm duhovnicesc este ucigător.

Florin CREȘTINUL

Postul și rolul lui în viața credincioșilor

Sensul spiritual al postului in viata crestina si timpul nostru

Postul si rolul lui in viata credinciosilor

Precum bine se stie, postul este retinerea totala sau partiala de la anumite alimente si bauturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, in scop religios-moral. Aceasta retinere de la mancari si bauturi trebuie insa insotita si de retinerea de la ganduri, pofte, patimi si fapte rele, ceea ce inseamna ca postul trupesc trebuie sa fie insotit de post sufletesc. Postul este de origine si instituire divina, de aceea il gasim practicat din vremuri stravechi, intalnindu-l aproape in toate religiile si la toate popoarele. Dupa unii Sfinti Parinti ca: Vaisile cel Mare, Ioan Gura de Aur si altii, el isi are originea in rai, prin interzicerea data de Dumnezeu protoparintilor nostri de a manca din pomul oprit.

5227133-mediafax-foto-octav-ganeaPostul a fost practicat de evrei in Vechiul Testamment, fiind cerut si de Legea lui Moise (Deut. IX, 10; Lev. XVI, 29-31; Jud. XX, 26; I Regi VII, 6; Is. LVIII, 6; Ioil II, 15; Iona III, 5-8). Dupa exemplul Vechiului Testament, inainte de a-si incepe activitatea, Mantuitorul Hristos s-a retras in pustie, unde a postit 40 de zile si 40 de nopti (Matei IV, 2; Luca IV, 2), sanctionand astfel postul prin insusi exemplul Sau si desavarsindu-l prin aratarea sensului sau adevarat, ca si a modului in care trebuie sa fie practicat (Matei VI, 16-18), de asemenea recomandandu-l, alaturi de rugaciune, drept mijlocul cel mai eficace de a izgoni diavolii (Matei XVII, 21; Marcu IX, 29).

Sfintii Apostoli si ucenicii lor au continuat practica postului dupa exemplul Mantuitorului, pregatindu-se totdeauna pentru misiuni importante prin post si rugaciune (Fapte XIII, 3; XIV, 23) de asemenea au recomandat crestinilor practica postului ca obligatie generala (Can. 66 si 69 apost.; Const. Apost. V, 15; Marturiile lui Herma, Iustin Martirul, Policarp, Varnava si Clement Romanul).

Sfintii Parinti din veacurile urmatoare au practicat si recomandat postul, subliniind valoarea deosebita a acestuia, iar prin hotararile unor Sinoade ecumenice si particulare, ca si prin canoanele unor Sfinti Parinti, postul a fost institutionalizat (can. 66 si 69 apost.; 89 sin VI ecum.; 49, 50, 51 si 52 Laodiceea; 1 Dionisie al Alexandriei; 15 Petru al Alexandriei; 8 si 10 Timotei al Alexandriei, s.a.).

Dintre Sfintii Parinti care au subliniat in mod deosebit importanta postului amintim pe: Irineu, Ieronim, Augustin, Epifaniu, Petru al Alexandriei, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Timotei si Teofil ai Alexandriei, Ioan Gura de Aur, Nichifor Marturisitorul, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin si altii. Ei nu uita insa sa accentueze ca postul trupesc fara cel sufletesc este lipsit de orice valoare morala.

La inceput n-au existat prescriptii precise si obligatorii cu privire la timpul, durata si severitatea postului, dar cu vremea, autoritatea bisericeasca a stabilit prescriptii si norme care reglementau timpul, durata si modul de a posti. Despre acestea avem dovezi mai multe din veacul al IV-lea. Dar unele existau de mai inainte.

Conform Didahiei, zile de post pentru toti crestinii sunt miercurile si vinerile, iar canoanele 66 si 69 apostolice, Didascalia (cap. 21) si Constitutiile Apostolice (5, 13 si 15 alaturi de 7, 22 si 23) prescriu postul inainte de hirotonie, de botez si de impartasanie, inainte de Pasti si in zilele de miercuri si vineri. Dar nu in toate Bisericile postul era la fel de lung si de aspru. Calugarita spaniola Etheria noteaza in jurnalul ei (care dateaza din ultimul deceniu al veacului IV) ca in acea vreme, la Ierusalim, postul dinaintea Invierii Domnului (Postul Pastilor) era lasat la libera vointa a crestinilor, durata si asprimea lui nefiind stabilita in acea vreme. Cu timpul insa, dispozitiile bisericesti care reglementau disciplina postului s-au inmultit, oficializindu-se prin canoanele unor Sinoade ecumenice si particulare, sau ale unor Sfinti Parinti, uniformizindu-se si generalizandu-se intre veacurile VII-IX in intreaga Biserica Ortodoxa.

Cu privire la timpurile si durata postului, aceste dispozitii prevad urmatoarele:

  1. Toate miercurile si vinerile de peste an, vechimea postului in aceste zile fiind testata de marturii din veacurile I-III (Didahia; Pastorul lui Herma; Tertulian; Origen, Clement Alexandrinul, s.a.) exceptie facand cele in care este dezlegare (harti) si anume: miercurea si vinerea din saptamana luminata; miercurea si vinerea din saptamana de dupa Rusalii; miercurile si vinerile dintre Nasterea Domnului si Botezul Domnului; miercurea si vinerea din saptamana Vamesului si Fariseului; miercurea si vinerea din saptamana branzei, in care se dezleaga la lapte, branza si oua. Regimul postului in zilele de miercuri si vineri e mai usor decat cel al Postului Patruzecimii.
  2. Ajunari (posturi) de o zi pe an: Ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie); Ajunarea din ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august); Ajunarea din ziua Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie). Aceste zile de post au un regim mai sever.

Posturile de mai multe zile in decursul anului bisericesc sunt:

  1. Postul Patruzecimii (al Paresimilor, al Pastilor). Dupa marturiile unor Sfinti Parinti, numele i s-a dat dupa postul de 40 de zile al Mantuitorului Iisus Hristos; tinut inainte de iesirea Sa la propovaduire. Despre acest post voresc: canonul 69 apostolic, canonul 50 al sinodului din Laodiceea, canonul 56 si 89 al sinodului trulan, precum si numerosi Sfinti Parinti si scriitori bisericesti.

In privinta lungimii acestui post, la inceput el nu se tinea la fel peste tot: unii posteau o zi inainte de inviere, altii mai multe zile, pana la o saptamana. Din veacul IV avem dovezi ca acest post era de 40 de zile, iar apoi de 6 saptamani, pentru ca dupa aceea sa se fixeze la 7 saptamani (49 de zile), ultima saptamana, numita a Patimilor, fiind considerata ca un post deosebit, mai sever, legat de Pastele Rastignirii.

Acest post a fost socotit totdeauna drept cel mai sever, de aceea indrumarile tipiconale – pe baza canonului 50 Laodiceea, 56 trulan si 40 al Sf. Nichifor Marturisitorul – prescriu cu privire la el urmatoarele: „in sfanta si marea Patruzecime, in ziua dintai a saptamanii dintai, adica luni, nicidecum nu se cuvine a manca, asisderea si marti. Iar miercuri dupa savarsirea dumnezeiestii Liturghii a celor mai inainte sfintite, mancam paine calda si se da si apa calda cu mied. Iar cei ce nu pot sa pazeasca cele doua zile dintai, mananca si beau apa marti, dupa vecernie, asisderea si batranii. Sambetele si duminicile dezlegam numai la untdelemn si vin. Iar in celelalte saptamani ajunam pana seara cinci zile, mancand mancare uscata, afara de sambata si duminica. Peste in sfanta si marea Patruzecime nu mancam, afara de sarbatoarea Buneivestiri a Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si de Duminica stalparilor.”

Postul din ultima saptamana (a Patimilor) este cel mai aspru. Constitutiile Apostolice prescriu pentru aceasta saptamana urmatoarele: „In zilele Pastelor (adica in saptamana Patimilor) ajunati, incepand de luni pana vineri si sambata, sase zile, mancand numai paine, sare, fructe uscate si band numai apa si va abtineti atunci de vin si de carne (de peste), caci acestea sunt zile de intristare si nu zile festive. Si anume vinerea si sambata, cei ce pot sa nu guste nimic pana la cantarea de noapte a cocosului. Cine insa din cauza slabiciunii nu poate ajuna amandoua zilele, sa ajune cel putin sambata”.

Postul Patruzecimii a fost privit totdeauna drept cel mai insemnat dintre toate posturile si cel mai potrivit pentru primirea de catre credinciosi a Sfintelor Taine a Pocaintei si Euharistiei, fiind cel mai nimerit prilej de curatire de pacate, rugaciune si fapte de milostenie. Canonul 69 apostolic osandea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, iar pe laici cu excomunicarea, daca nu respectau Paresimile, asemenea miercurile si vinerile, admitand exceptii numai in caz de boala. Si porunca a IV-a bisericeasca considera acest post drept cel mai potrivit pentru implinirea obligatiei minimale a crestinilor, de marturisire a pacatelor.

  1. Postul Sfintilor Apostoli. Potrivit Constitutiilor Apostolice, acest post a fost randuit de Biserica in amintirea Sfintilor Apostoli si indeosebi a Sf. Apostoli Petru si Pavel. Despre el stim din veacul IV. El tine de la Duminica I-a dupa Pogorarea Duhului Sfant (Duminica tuturor sfintilor) si pana in ziua sarbatorii Sf. Apostoli Petru si Pavel. El este mai usor decat cel al Paresimilor.
  2. Postul Adormirii Maicii Domnului. Este cel mai nou dintre toate posturile, datand din veacul al V-lea. Durata lui de la 1 la 15 august s-a stabilit la un sinod din Constantinopol din 1166, tinand deci pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Acest post e mai usor decat al Patruzecimii, dar mai aspru decat al Nasterii Domnului si al Sfintilor Apostoli. La sarbatoarea Schimbarea la Fata (6 august) se dezleaga la untdelemn, peste si vin.
  3. Postul Nasterii Domnului. Cele mai vechi marturii despre acest post le avem din veacurile IV-V, de la Fericitul Augustin si de la episcopul Romei Leon cel Mare. Daca la inceput durata lui nu era pretutindeni la fel, la acelasi sinod din Constantinopol de la 1166, tinut sub patriarhul Luca Hrisoverghi, durata lui s-a stabilit la 40 de zile, anume de la 15 noiembrie pana la 25 decembrie. Ultima lui zi, adica 24 decembrie, este zi de ajun (ajunul Craciunului).

In privinta severitatii lor, locul intai il ocupa Postul Patruzecimii, dupa care urmeaza Postul Maicii Domnului; Postul Sf. Apostoli si al Nasterii Domnului sunt mai putin severe, fiind egale in aceasta privinta, in ele acordandu-se de mai multe ori dezlegare la untdelemn, vin si peste.

Cu privire la gradul de severitate sau de asprime, se deosebesc mai multe feluri de post si anume:

  1. Ajunare sau post total – consta din abtinerea de la orice mancare si bautura.
  2. Post aspru (xirofagie) – adica mancare uscata: paine, seminte, fructe uscate si apa, o singura data pe zi, dupa ora 15.
  3. Post comun sau obisnuit – se mananca mancaruri pregatite din alimente vegetale cu untdelemn, mancandu-se de mai multe ori pe zi si gustandu-se si putin vin (dupa unii vinul nu este ingaduit).
  4. Dezlegare de post sau post usor – se mananca peste si se bea vin.

Pastrandu-i sensul adevarat, postul este un mijloc de stapanire si infranare a poftelor, de intarire a vointei, de inaltare a sufletului catre Dumnezeu, de sporire in virtute, de detasare a crestinului de orice pofte si placeri senzuale. Bineinteles insa ca la retinerea de bucate trebuie adaugata o continua straduinta de dominare a poftelor si patimilor, de o curatire a gandurilor si simtirii, asadar de o disciplinare a vietii sub toate aspectele ei.

Adevaratul post este deci acela care imbina in mod fericit cele doua aspecte ale lui: aspectul trupesc si aspectul sufletesc, asadar cand retinerea de la bucate este impreuna cu retinerea de la pacate si cu efortul continuu spre virtute si progres duhovnicesc. Numerosi Sfinti Parinti insista asupra acestui fapt, subliniind ca postul trupesc fara cel sufletesc este lipsit de orice valoare morala. „Postul cel adevarat – spune Sf. Vasile cel Mare – consta in retinerea de la cele rele. Dezleaga toata legatura nedreptatii, iarta aproapelui tau vatamarile, daruieste lui datoriile. Tu nu mananci carne, dar mananci pe fratele tau. Tu te retii din vin, dar nu infranezi zburdarile trupului. Tu nu mananci pana seara, dar petreci ziua cu procese.” (Despre post, 10).

Acelasi lucru il arata o stihira a Triodului, din Postul Mare: „Sa postim post primit, bine placut lui Dumnezeu: postul cel adevarat este instrainarea de rautate, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit” (Triod, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni, intaia saptamana din post).

Rezulta deci ca postul complet este cel ce uneste infranarea trupeasca cu cea spirituala, iar timpurile postului sunt perioade care ofera crestinului cele mai potrivite conditii, atmosfera si mijloacele de induhovnicire si imbunatatire morala.

In legatura cu sensul si semnificatia postului, mentionam faptul ca literatura teologica romaneasca din a doua jumatate a veacului trecut, ca si cea din veacul nostru si mai ales cea din ultimele decenii, insumeaza un mare numar de pagini referitoare la post si la sensul lui cel adevarat. In manuale de liturgica, pastorala, morala si drept bisericesc, in studii si articole, in pastorale chiriarhale, in nenumarate predici publicate in volume sau in revistele noastre bisericesti, se accentueaza importanta postului sufletesc, fara insa a se nesocoti valoarea postului trupesc.

Luandu-se in considerare faptul nerespectarii disciplinei traditionale a postului in toate Bisericile Ortodoxe, prima Conferinta Panortodoxa de la Rodos – 1961 a inclus in lista temelor care urmeaza sa fie dezbatute in viitorul sinod al Bisericii Ortodoxe si problema privitoare la post in timpul nostru.

A patra Conferinta Panortodoxa de la Chambesy (Elvetia), din 1968 a mentinut pe lista temelor viitorului sinod si pe aceasta. Comisia interortodoxa pregatitoare a Sfantului si Marelui Sinod a incredintat aceasta tema spre tratare Bisericii Ortodoxe Sarbe. In cadrul lucrarilor ei din 16-28 iulie 1971, Comisia a facut cateva precizari in legatura cu tema respectiva. Ea a constatat de la inceput ca institutia postului in sanul Bisericii a evoluat in ceea ce priveste durata, felul de a posti si hrana folosita in timpul postului. Totodata ea a constatat faptul ca desi exista deosebiri in materie de post intre Bisericile Ortodoxe (mai ales in legatura cu felul de a posti si cu hrana folosita), totusi acestea nu afecteaza nicidecum unitatea Bisericii si importanta postului in viata crestina.

Pornind de la constatare ca cea mai mare parte a credinciosilor contemporani nu respecta toate prescriptiile privitoare la post din cauza conditiilor diferite ale vietii actuale in raport cu cele din trecut, Comisia propune ca postul sa devina mai putin aspru, iar durata lui sa fie mai scurta, intrucat o schimbare de acest fel nu contrazice principiile postului si nici nu pericliteaza mantuirea credinciosilor.

Luandu-se in considerare raportul prezentat de Biserica Ortodoxa Sarba, ca si de comentariile Bisericilor din Cipru si Cehoslovacia, si de discutiile ulterioare, Comisia interortodoxa a facut urmatoarele propuneri:

  1. Toate prescriptiile privitoare la post, care sunt in prezent in vigoare, trebuie sa fie respectate intocmai de catre monahi si de catre toti acei clerici si credinciosi care doresc si sunt in stare sa le tina.
  2. Pentru crestinii care intampina greutati in practicarea postului din cauza conditiilor specifice de clima, de viata sau au greutati in procurarea alimentelor de post, Bisericile Ortodoxe sa ingaduie si consumarea unor altfel de alimente, adica de dulce, dar acest lucru trebuie sa fie considerat ca „o diminuare a postului, dupa imprejurari”, ca un pogoramant sau forma mai putin aspra a postului.
  3. Sa se respecte postul de miercuri si vineri in tot timpul anului, dar sa se ingaduie uleiul si pestele, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri din perioada Postului Mare, sau cand in aceste zile cad sarbatorile inaltarii Sfintei Cruci, a Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul si ajunul Bobotezei.
  4. Sa se permita mancarea de dulce in toate miercurile si vinerile din perioada de la Duminica Tomei pana la Inaltare.
  5. Durata Postului Mare trebuie sa ramana asa cum este, adica de 6 saptamani, plus Saptamana Patimilor, dupa prescriptiile Pascaliei si Tipicului. Prescriptiile actuale in ceea ce priveste cantitatea si felul alimentelor sa se mentina pentru prima saptamana si in Saptamana Patimilor. In celelalte zile, incepand cu a doua saptmana si pana la Duminica Floriilor inclusiv, afara de miercuri si vineri, sa se permita uleiul si pestele.
  6. In ceea ce priveste Postul Craciunului, se fac doua propuneri: a) Sa se reduca durata lui la jumatate (20 de zile), urmand sa inceapa din 5 decembrie, si sa se permita consumarea uleiului si pestelui in timpul acestei perioade, cu exceptia ultimelor cinci zile; sau b) Sa se mentina postul la 40 de zile, ingaduindu-se uleiul si pestele in tot acest timp, in afara de primele trei si ultimele trei zile, cand trebuie sa se tina post aspru.
  7. Sa se reduca Postul Sfintilor Apostoli la 8 zile, in cazul in care intre Duminica tuturor sfintilor si sarbatoarea sfintilor Apostoli exista un interval mai mare de opt zile, ingaduindu-se in acest post uleiul si pestele.
  8. Postul Maicii Domnului dintre 1 si 15 august sa ramana asa cum este in ce priveste durata, dar sa se permita uleiul si pestele, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri.
  9. Daca sarbatorile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sau a Adormirii Maicii Domnului cad in zilele de miercuri si vineri, sa se suprime postul, intrucat ele au fost precedate de post.

Pozitia bisericii ortodoxe romane cu privire la posturile bisericesti

Biserica Ortodoxa Romana de la inceputurile ei a fost si a ramas credincioasa invataturii Bisericii Rasaritene, pastrand nestirbite randuielile si practica bisericeasca a postului, asa cum au fost stabilite de Sfintele Sinoade si de Sfintii Parinti. Avand legaturi neintrerupte cu Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului, cu Patriarhiile rasaritene istorice, iar mai tarziu cu Bisericile Ortodoxe nationale, ea nu a nesocotit niciodata dispozitiile privitoare la disciplina si practica postului, recunoscute in intreaga Ortodoxie, cerand credinciosilor ei practicarea postului potrivit randuielilor canonice. Aceasta disciplina isi are temelia in oranduirile bisericesti din epoca patristica, fiind cuprinsa in canoane, in poruncile bisericesti, in Marturisirile de Credinta ale ei si in alte oranduiri, ca si in numeroase catehisme si marturisiri de credinta mai noi.

Precum rezulta din Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, din invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa, din numeroase catehisme mai noi, din manuale de liturgica, pastorala, teologie morala, din numeroase studii si articole ale teologilor romani privitoare la post, din numeroase pastorale ale ierarhilor Bisericii noastre, din diferite indrumari si predici privitoare la post, scrise de cei mai competenti teologi si duhovnici, pozitia Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la post se poate rezuma in urmatoarele:

  1. Postul este de origine si instituire divina, fiind practicat atat in Vechiul Testament, cait si in Noul Testament, insusi Mantuitorul Hristos, practicandu-l si recomandandu-l urmasilor Sai.
  2. Postul are un inalt sens religios. El este un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfa benevola din partea crestinului, o renuntare de bunavoie la ceea ce nu ne-a fost oprit, din dragoste si pentru cinstirea lui Dumnezeu, in scopul propriei noastre desavarsiri morale. El este un exercitiu de infranare a poftelor si a patimilor, un mijloc de intarire a vointei si de practicare a virtutii, o forma a pocaintei si un mijloc de descatusare de tot ceea ce este potrivnic mantuirii noastre.
  3. Atat in invatatura Mantuitorului, a Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Parinti cat si din scrierile unor renumiti teologi, rezulta ca postul are doua aspecte: unul trupesc si altul sufletesc, spiritual, ceea ce corespunde postului extern si postului intern, care insa constituie o unitate. Postul trupesc sau extern, fara post sufletesc, este lipsit de deplina valoare morala, caci noi ne infranam de la hrana in scopul infranarii poftelor si patimilor, in scopul imbunatatirii si desavarsirii noastre duhovnicesti. Noi postim de bucate, ca sa postim de pacate, dupa afirmatia unor Sfinti Parinti. Retinerea de la bucate nu se face pentru valoarea acestui exercitiu in sine, ci pentru efectul pe care il are asupra vietii sufletesti a postitorului: infranarea si disparitia poftelor pacatoase, stapanirea vointei asupra patimilor si placerilor pacatoase, dobandirea libertatii fata de pornirile si poftele pacatoase, inaltarea si daruirea gandurilor noastre lui Dumnezeu prin rugaciune si meditatie etc.

De aici rezulta ca infranarea nu se refera numai la mancarea de la care ne retinem, ci la efectul acestei retineri asupra trupului si sufletului: infranarea si stapanirea poftelor, dorintelor, ispitelor si patimilor. Din acest motiv, Biserica ne indeamna sa postim postul cel adevarat, bineplacut lui Dumnezeu, care este: instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant fals. „Lipsa acestora e postul cel adevarat si bineprimit”.

  1. Biserica Ortodoxa Romana a cerut totdeauna credinciosilor ei respectarea disciplinei postului in conformitate cu randuielile canonice, dar ea n-a aplicat nicicind aceasta disciplina fara dragoste si fara intelegere fata de fiii ei duhovnicesti, fata de posibilitatile si nevoile acestora. Din acest motiv, ea a dat dezlegare de post nu numai in cazuri particulare, ci si atunci cand s-au ivit nevoi generale, determinate de diferite calamitati naturale: inundatii, cutremure, epidemii, foamete, seceta, foc, razboaie etc, in astfel de imprejurari ea acordand dezlegari generale de la post. Aceasta a facut-o tinand seama de invatatura si practica generala a Bisericii Ortodoxe, precum si de practica si exemplul unor Biserici Ortodoxe surori in cazuri asemanatoare.

Astfel, cunoastem cazuri in care unii din ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane au sesizat Sfantul Sinod, solicitand acordarea unor dispense de la disciplina postului, cu caracter mai larg. Este cunoscut cazul episcopului Partenie al Dunarii de Jos, care, la 4 mai 1899, tinand seama de starea economica, sociala si culturala a credinciosilor din acea vreme, de cresterea mortalitatii la copii si la varstnici, de prezenta unor boli epidemice care faceau ravagii si impotriva carora nu se putea lupta decat printr-o hrana mai buna si mai imbelsugata, a inaintat o cerere Sfantului Sinod, solicitand pentru credinciosi o dispensa mai generala de la post. Astfel, el ruga forul suprem de conducere a Bisericii noastre sa aprobe, pe de o parte, „imputinarea zilelor de post”, iar pe de alta parte, „dezlegarea pentru o hrana mai buna si mai indestulatoare pentru cei bolnavi si slabi, pentru lehuze si copii, pentru batrani si neputinciosi, pentru scoli si cantine, internate si ospicii, pentru armata si taranimea rurala, pentru cei ce vin cu regularitate la serviciul divin sau zidesc si contribuie la zidiri si intemeieri de biserici, scoli si asezaminte de binefacere, precum si celor ce ajuta pe fete la maritat, pe tineri la invatatura, arte si meserii si pe toti cei ce fac mila si judecata dreapta cu vaduva si cu orfanul, cu saracul si cu miselul”.

Dar nu numai in trecut, ci si in vremea noastra, Biserica Ortodoxa Romana tinand seama de noile realitati aparute in viata credinciosilor ei, precum si de nevoile fiilor ei duhovnicesti, la propunerea Patriarhului Justinian, in sedinta Sfantului Sinod din 27 februarie 1956 a hotarat urmatoarele:

  1. Copiii pana la 7 ani sa fie dezlegati de pravila postului, putand manca in tot timpul anului orice fel de alimente.
  2. Pentru copiii de la 7 la 12 ani si pentru credinciosii de orice varsta care sunt cuprinsi de slabiciuni si suferinte trupesti, pravila postului sa fie obligatorie numai in urmatoarele zile:
  3. Toate miercurile si vinerile de peste an, afara de acelea cand este dezlegare de peste.
  4. Prima si ultima saptamana din Sfantul Post al Pastelui si tot asa din Postul Nasterii Domnului.
  5. De la 24 la 29 iunie (adica 5 zile din postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel).
  6. De la 1 la 15 august (adica cele doua saptamani ale Postului Adormirii Maicii Domnului).
  7. Ajunul Craciunului, ajunul Bobotezei, Taierea Capului Sfaintului Ioan (29 august) si Ziua Iinaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie).
  8. Pentru celelalte zile si saptamaini din timpul marilor posturi bisericesti, copiii intre 7 si 12 ani si credinciosii de orice vairsta care suint suferinzi, sa fie dezlegati a mainca: peste, icre, oua, lapte si branza.

Iata deci o serioasa usurare si adaptare a postului la conditiile vremurilor noastre, facuta de Biserica noastra pentru credinciosii ei inainte de a se pune in discutie aceasta problema de catre toate Bisericile Ortodoxe.

  1. In conditiile vietii de astazi, cand au aparut noi situatii in viata oamenilor, acestea n-au ramas fara urmari in viata Bisericii Ortodoxe Romane si a credinciosilor ei. Biserica Ortodoxa Romana in calitate de Biserica slujitoare lumii si fiilor ei duhovnicesti, este convinsa ca are datoria sa tina seama de aceste situatii din viata credinciosilor sai. De aceea, ea este de acord cu ideea de a se tine seama in aplicarea disciplinei postului la conditiile vremurilor noastre, printr-o hotarare a viitorului Sfant si Mare Sinod Ontodox. In acest fel, ea este convinsa ca va putea aduce un real serviciu fiilor ei duhovnicesti, precum si crestinilor ortodocsi din lumea intreaga, care, prin usurarea acestei discipline, potrivit unor situatii ale vremurilor noastre o vor putea respecta.

Cateva premise pentru reacomodarea randuielilor bisericesti privitoare la post

Recunoscand nevoia reacomodarii randuielilor bisericesti privitoare la post la conditiile vremurilor noastre, Biserica Ortodoxa Romana ramane insa credincioasa invataturii dogmatice, morale si disciplinare a Bisericii Rasaritului in ceea ce priveste postul, precum si traditia acestuia in viata Bisericii. Ea recunoaste inaltul sens si importanta valoare religios-morala a postului, care are origine si instituire divina.

Postul ramane o fapta bineplacuta lui Dumnezeu, un mijloc de despatimire, un act de daruire Lui, o jertfa consimtita pentru cinstirea si preamarirea lui Dumnezeu, un mijloc de dominare a poftelor, o renuntare de buna voie la unele placeri si desfatari trupesti pe un anumit timp, toate acestea facandu-se in scopul desavarsirii morale a crestinului. Postul inseamna un exercitiu de infranare a poftelor si patimilor din om, un mijloc de dobandire a stapanirii de sine prin intarirea vointei si practicarea virtutii, un mijloc de pocainta, de desprindere si purificare a omului de tot ceea ce i se opune si il indeparteaza de dobandirea propriei sale mantuiri.

Dar in conformitate cu invatatura Mantuitorului, cu parerea unanima a Sfintilor Parinti, ca si a unor renumiti teologi apartinatori tuturor Bisericilor Ortodoxe, postul trupesc fara postul sufletesc nu-si implineste deplin scopul lui. Asadar, nu trebuie nesocotit nici postul sufletesc, spiritual. Post nu e deci numai retinerea de la mancare si bautura ci aceasta sa fie imbinata cu schimbarea felului de viata: retinere de la pofte, placeri, desfatari si patimi, care sa asigure crestinului atmosfera spirituala necesara progresului sau duhovnicesc.

Biserica noastra considera ca adevaratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc si post sufletesc in acelasi timp. De aceea, nici atitudinea de desconsiderare ori chiar de dispret fata de postul trupesc, manifestata de unii pentru a se sustrage de la obligativitatea postului, ori pentru a scoate in evidenta primatul spiritual al postului, nu poate fi aprobata. Acest fapt il sublinia un teolog roman, afirmand ca pentru crestinul umil care ar vrea sa implineasca porunca postului, „nesocotirea sau dispretul fata de postul trupesc constituie un fel de sminteala, caci postul trupesc este el insusi un act cu caracter spiritual: o incordare a vointei, o rezistare in fata poftei, o realizare a domniei spiritului”.

Pe de alta parte nu trebuie sa se uite ca in conceptia ortodoxa, trupul si sufletul se afla intr-o unitate fiintiala ceea ce inseamna ca unul exercita asupra celuilalt influente reciproce. Dar, desigur, pentru a trezi si ridica astazi interesul crestinilor fata de postul total sau integral, este nevoie sa sporim in ei dorinta de desavarsire in viata morala, deci de imbunatatire duhovniceasca.

Referindu-se acum in mod concret la potrivirea randuielilor bisericesti privitoare la post cu unele situatii ale timpului nostru mentionam ca Biserica Ortodoxa Romana a inregistrat cu satisfactie propunerile facute in aceasta privinta de catre Comisia interortodoxa pregatitoare, in cadrul lucrarilor ei din 16-28 iulie 1971, propuneri care, desigur inseamna o usurare a respectarii disciplinei postului de catre credinciosi, dovedind o serioasa incercare de potrivire a acestei discipline la conditiile vremurilor noastre. Dar aceste propuneri nu trebuie privite nici ca definitive, nici pe deplin satisfacatoare, ele putand, desigur, sa fie imbunatatite fie inainte de prezentarea lor in discutia Sfantului si Marelui Sinod, fie in decursul dezbaterilor din cadrul acestuia. Esential este ca „diminuarea” sau „pogoramantul” de la disciplina traditionala a postului sa poata ajuta efectiv pe credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane la respectarea disciplinei postului astfel reacomodata, pentru ca practica postului in viitor sa fie reintrodusa in viata crestinilor ortodocsi intr-o masura cat mai larga si cat mai generala.

Dar pentru rezolvarea acestei probleme, Sfantul si Marele Sinod va trebui sa tina seama si de conditiile geografice diferite sau specifice unor zone, in care traiesc unii dintre credinciosii Bisericii Ortodoxe, luand in considerare ca disciplina postului a fost randuita indeosebi de monahi (de la manastiri trecand la credinciosii de rand), tinandu-se seama de climatul mediteranean, suficient de calduros si bogat in hrana vegetala. De aceea astazi, cand Biserica Ortodoxa are credinciosi care traiesc in zone climatice aspre, unde nu e posibila cultivarea legumelor si fructelor si unde frigul si zapada sunt prezente aproape in tot timpul anului, acestia fiind nevoiti sa consume aproape numai carne si grasime spre a rezista gerului, nu poate fi vorba de o disciplina unica a postului, valabila pentru toti crestinii de pretutindeni. De aceea, in reacomodarea randuielilor privitoare la post, va trebui sa se tina seama si de aceste realitati.

Pe de alta parte, va trebui sa se acorde mai multa imputernicire autoritate si libertate duhovnicilor, in aplicarea individuala sau colectiva a disciplinei postului, fie la dezlegarile pe care le vor putea acorda, fie in privinta canoanelor sau epitimiilor date pentru nerespectarea acestei discipline. Caci pe langa toate „diminuarile” sau „pogoramintele” pe care Sfantul si Marele Sinod le va face, duhovnicul va trebui imputernicit cu dreptul de a spori aceste pogoraminte atat cu privire la durata postului, cat si cu privire la alimentele permise a fi consumate, tinand seama de nivelul religios-moral al credinciosilor, de conditiile de viata in care traiesc, de felul si greutatea muncii pe care o presteaza (stiut fiind ca antidotul principal impotriva toxicitatii este laptele), cat si de mediul social in care isi desfasoara munca, mare parte dintre muncitori fiind nevoiti sa manance la cantine, bufete, restaurante etc, unde, se stie, nu se pregatesc mancaruri de post.

Pastrand dispozitiile traditionale care reglementeaza posturile ca obligatorii pentru monahi, precum si pentru clericii si credinciosii care sunt in masura si voiesc sa le respecte, dar acordand „pogoraminte” de la aceasta disciplina si extinzand sfera celor ce beneficiaza de ele, de asemenea, adaptand dispozitiile generale privitoare la post la conditiile geografice si de clima, ca si la conditiile sociale si de munca si dand o mai mare imputernicire duhovnicilor in interpretarea canoanelor si largirea pogoramintelor acolo unde este vorba de cazuri, conditii si imprejurari speciale, Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va putea rezolva in mod satisfacator problema potrivirii randuielilor bisericesti privitoare la post la unele situatii ale vremurilor noastre, tinand seama si de greutatile unor credinciosi de a observa si pastra poate vechile randuieli, dar aducand si liniste in constiinta credinciosilor mai ravnitori. Prin aceasta se va putea ajunge la o mai mare pretuire si la o mai larga practicare a postului din partea credinciosilor ceea ce va contribui la progresul vietii lor religios-morale si la o sporire a autoritatii bisericesti in ochii lor.

Iosif VARGA

EDITORIALUL EDIȚIEI: Tudorel Toader, replică în Financial Times: Codruța Kovesi nu ar trebui numită procuror-șef european

Toader își intitulează scrisoarea trimisă Financial Times „Coerciția în campania anticorupție românească” în care vrea să demonstreze de ce Kovesi nu merită să fie procuror-șef european.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că scrisoarea semnată de el și publicată în Financial Times contra candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru poziția de procuror-șef al Parchetului European reprezintă un document oficial, asumat de Guvern, scrie HotNews.

„Este o scrisoare oficială, redactată și trimisă în numele Guvernului României”, a răspuns Tudorel Toader, întrebat de HotNews.ro despre scrisoarea trimisă cunoscutei publicații financiare Financial Times.

743045-1532494070-tudorel-toader-nemultumit-de-candidatii-pentru-sefia-dnaÎn scrisoare, Tudorel Toader spune că fosta șefă a DNA a fost revocată ca urmare a unei decizii CCR pentru că ar fi încălcat Constituția.

De asemenea, sub conducerea lui Kovesi, DNA ar fi întocmit 3.420 de dosare judecătorilor și procurorilor, ceea ce judecătorul Dana Gârbovan, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor (UNJR), consideră „șocant”, scrie Toader.

Ministrul Justiției omite însă să spună că este vorba doar de plângeri depuse pe numele magistraților și nu dosare de urmărire penală. În plus, reprezentativitatea UNJR este contestată de majoritatea judecătorilor, pozițiile publice ale Danei Gârbovan fiind similare cu cele ale coaliției PSD-ALDE. Restul asociațiilor de procurori și judecători s-au declarat în repetate rânduri contra modificărilor realizate în domeniul justiției de actuala guvernare.

„Nu am nimic personal împotriva Laurei Codruta Kovesi, unul dintre cei trei candidați la funcția de procuror-șef al Parchetului European. Dar din toate dovezile pe care le-am văzut – de la judecători, procurori și alte surse credibile – ea nu ar trebui să fie numită în această poziție extrem de importantă. Laura Codruta Kovesi nu a fost revocată anul trecut din fruntea DNA pentru că a țintit politicieni corupți. A fost revocată pentru că a încălcat legea. CCR a spus asta. Strategia de investigații a doamnei Kovesi a fost bazata pe constrângere. După ce doamna Kovesi a plecat de la DNA am descoperit că, timp de patru ani, perioada în care a fost la conducere, au fost deschise 3.420 de investigații ale DNA împotriva judecătorilor și procurorilor, peste jumătate din magistrații din țară. Aceste investigații au rămas deschise și nu au fost trimise in judecata niciodată. Erau folosite pentru a constrânge sistemul judiciar”, se arată în scrisoarea lui Tudorel Toader.

Mesajul ministrului Jusției vine în condițiile în care astăzi, la Bruxelles, are loc Conferința președinților, formată din președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice, care vor stabili echipa de negociere cu Consiliul UE pentru desemnarea viitorului procuror-șef european, post pentru care candidează Laura Codruța Kovesi. Tot astăzi, Kovesi este chemată la audieri la secția de anchetare a magistraților în dosarul în care este urmărită penal după un denunț al lui Sebastian Ghiță.

„Judecătorii care au analizat dosarele demarate de DNA au găsit stenograme modificate, probe falsificate, denunțuri false făcute de martori și probe ascunse intenționat față de acuzați. Asta nu este justiție. Instituția Procurorului European trebui să-i caute cu insistență pe cei vinovați, dar nu prin sacrificarea drepturilor omului și a procedurilor normale”, încheie oficialul român materialul publicat în FT.

Fosta șefă DNA declara sâmbătă că au fost prea multe coincidențe în dosarul penal pe care i l-a făcut Secția de anchetare a magistraților – s-a început urmărirea sa penală chiar înainte de a merge la audierea din Parlamentul European, iar acum este chemată din nou la Parchet chiar joi, în ziua în care trebuia să meargă din nou la Bruxelles.

 

Olguța a explodat după ce Iohannis a refuzat-o a treia oară: Îi fac plângere penală pentru abuz

Lia Olguța Vasilescu arată că e decisă să meargă până la capăt și nu acceptă să-i fie refuzat portofoliul Dezvoltării și depune plângere penală împotriva președintelui Iohannis pentru abuz în serviciu dar cred că va rămâne cu buza umflată.

olguta_2_99323800Fostul ministru al Muncii contrazice argumentele lui Iohannis pentru care nu i-a acceptat prezența în Guvernul Dăncilă și îi reproșează președintelui că nu a fost decât profesor, spre comprație cu activitatea proseională arată într-o scrisoare în șapte puncte publicate joi pe Facebook.

,,Am luat act de noua scrisoare redactată de președintele Johannis și cred ca sunt îndreptățită să fac mai multe precizări:

  1. Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcția de ministru al Dezvoltării, așa cum a statuat CCR. Sunt cetățean român, cu domiciliul in România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaște și Klaus Johannis și, deci, singura modalitate legală admisă de Constituție ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf.
  2. Scrie despre faptul că nu am experiența administrativă, omițând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis și la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România și, judecând după scorul electoral obținut pentru al doilea mandat, cetățenii au apreciat performanța mea.
  3. In plus față de președintele României care a fost doar profesor și primar, am trei mandate de parlamentar și al patrulea în curs (în două îndeplinind funcții de președinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani și doi ani am deținut funcția de ministru. Așadar, experiența mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge președinte.
  4. Motivul real pentru care mă respinge Klaus Johannis se referă la declarațiile politice făcute în decursul anilor, drept garantat de Constituție, la art. 72, alin. 1. De altfel, acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil. La lecția de democrație și Constituție Klaus Johannis a lipsit mereu, dar acum ține să ne arate și sub propria semnătura.
  5. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declarații ale mele, în condițiile in care nu mai puțin de șase Instanțe judecătorești mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentația respingerii pentru funcția de ministru, mai ales ca vine din partea unei persoane dovedită de Instanțele de judecată că a obținut prin fals imobile și a cărei soție refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicații.
  6. Comunicarea președintelui se referă și la reputația și imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie în oameni politici pe care nu îi agrează.
  7. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ura personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale in acest sens”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook

Kovesi, nominalizată de Parlamentul European la șefia Parchetului European

Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori.RE 0

„Astăzi, conferința președinților din Parlamentul European a decis nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, pentru funcția de procuror-șef european la noul Parchet European (EPPO). Acum, urmează ca Parlamentul să cadă de comun acord cu Consiliul European. Judith Sargentini va conduce negocierile din partea Verzilor/Grupul EFA”, se arată într-un comunicat al Verzilor, citat de Digi 24.

„Parchetul European va investiga și pune sub acuzare cazuri de corupție, fraude transfrontaliere cu TVA și infracțiuni împotriva bugetului UE, atunci când va începe activitatea – la finalul anului 2020. Până acum, 22 de state membre s-au înscris în EPPO, câteva excepții notabile fiind Regatul Unit al Marii Britanii, Polonia și Ungaria”, se mai arată în comunicat.

laura-codruta-kovesi-7ezd3j168k_66703200„Parlamentul European transmite un mesaj puternic, că ia în serios lupta împotriva corupției, fraudelor și infracțiuninilor transfrontaliere susținând o persoană cu atâta experiență și expertiză. Laura Codruța Kovesi are un istoric greu de egalat în susținerea justiției și tragerea la răspundere a oficialilor pentru fapte de corupție, în ciuda numeroaselor încercări de interferență în munca sa a Guvernului PSD-ALDE”, a susținut Ska Keller, co-preşedinte al grupului Verzilor din PE.

„Guvernul român, care acum încearcă să treacă legi pentru legalizarea de-facto a corupției, încearcă să o discrediteze pe doamna Kovesi în fiecare zi. Facem apel la țările din UE să arate că sunt de partea justiției și să nu cedeze presiunilor făcute de Guvernul român la selecția finală a procurorului-șef european”, a adăugat ea.

Philippe Lamberts, co președinte al Verzilor, a adăugat că „este vital ca UE să arate că nu va ceda ingerințelor politice în lupta împotriva corupției și a fraudelor alegând-o pe Laura Codruța Kovesi”.

„Astăzi, Parlamentul European a transmis un mesaj clar românilor care s-au săturat de corupția sistematică a PSD și ALDE că le sprijinim eforturile”, a adăugat el.

„Parchetul European va fi un instrument obligatoriu în lupta împotriva corupției în Europa și selectarea doamnei Kovesi va oferi aptitudinile și curajul necesar pentru rolul de procuror șef european. Susținem cu tărie, până la final, alegerea noastră pentru această funcție în negocierile cu Consiliul European”, a mai spus Lamberts.

Cei trei europarlamentari care vor negocia cu Consiliului UE viitorul procuror-șef al Parchetului european sunt Ingeborg Grassle, Claude Moraes și Judith Sargentini.

 

Kovesi, încă un dosar penal, acuzată că a condus un grup infracțional organizat format din procurori

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub urmărire penală pentru represiune nedreaptă în dosarul procurorilor de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu și Lucian Onea

Laura Codruța Kovesi a declarat, la finalul audierilor de cinci ore de la Secția pentru anchetarea magistraților, că a fost citată total neprocedural, pentru a da declarații într-un dosar și s-a trezit că este audiată ca suspect într-un al doilea dosar penal.

,,//Am reținut că aș fi condus un grup organizat format din procurori din DNA„, a afirmat fosta șefă a DNA.

Ea spus că este o înscenare, pentru a fi împiedicată să ocupe postul de procuror-șef european și că toate acuzațiile care i se aduc sunt fabulații.

Laura Codruța Kovesi a explicat jurnaliștilor că, după ce a spus că nu poate să dea declarații în dosarul extrădării lui Nicolae Popa pentru că nu a studiat cazul, în birou au intrat mai mulți avocați care au anunțat-o că mai este învinuită într-un alt dosar

„Am fost împiedicată să dau declarație. Dorința mea a fost să lămuresc cât mai repede acele fabulații. Am făcut o cerere prin care am solicitat să văd dosarul și pentru a cunoaște acuzațiile. În 15 februarie mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită, dar eu nu am primit detaliile. A stabilit să am acces la documente în perioada 8-14 martie. Astăzi am fost în imposibilitate de a da declarație pentru că nu am avut acces la acuzații. Mi s-a spus că trebuie să rămân în birou. Am întrebat dacă pot să plec și să aștept citația. Mi s-a spus că nu și că sunt acuzată într-un alt dosar”, a declarat Laura Codrua Kovesi

laura-codruta-kovesiEa spune că în noul dosar ar fi vorba despre constituire de grup organizat format din procurori DNA

„Nu știu care e acuzația la acest moment, pentru că procesul verbal a fost semnat doar de avocați, nu și de procuror. Nu am reținut, pentru că citea foarte repede. Acuzația este că aș fi coordonat un grup infracțional organizat cu procurorii în DNA. Nu s-a dispus nicio măsură”, a mai spus Kovesi

Fosta șefă a DNA a sunliniat că toată această campanie are legătură cu candidatura sa la Parchetul European și că nu este vinovată cu nimic.
Kovesi a spus că nu știe dacă în acest al doilea dosar este suspect în mod oficial, că nu a avut acces la niciun document din dosar și i-au fost citite acuzații potrivit cărora ar fi condus un grup infracțional organizat la DNA Ploiești.
„Sunt niște fabulații pe care o să mă străduiesc să le demontez”, a mai spus Kovesi.

El a spus de mai multe ori că este vorba despre o înscenare pentru a fi împiedicată să ocupe funcția de procuror-șef european, iar toate aceste acuzații care i se impută sunt „fabulații susținute de persoane care au probleme cu legea”.

Fosta șefă a mai spus că a primit un proces-verbal care nu este semnat și că a fost împiedicată să dea declarații.

„Întotdeauna am respectat legea în tot ce am făcut și nu îmi e rușine de nimic din activitatea mea”, a declarat Kovesi.

Ea a mai spus că nu este singura țintă, fiind vorba și despre alți magistrați vizați, pentru simplul motiv că și-au făcut treaba: „Nu sunt singura și ne întrebăm de ce oamenii care ne-am făcut treaba suntem hărțuiți”.

***

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare în dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești. În acest dosar, Onea și Negulescu sunt sub control judiciar.

Mircea Negulescu este cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă, iar Lucian Onea, pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă. Cei doi sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

Cei doi, alături de alți procurori din DNA Ploiești, sunt acuzați și de constituire de grup infracțional organizat.

***

Codruța Kovesi a fost convocată joi la Secția specială de investigare a magistraților

Fosta şefă a DNA a fost chemată joi la secţia de anchetare a magistraţilor pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Audierea ei urmează să aibă loc în aceeași zi în care conferința președinților, formată din președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice stabilesc echipa de negociere cu Consiliul UE pentru desemnarea viitorului procuror-șef european, post pentru care candidează și Kovesi.

kovesi_cc-1024x637-1-980x590-600x362Fosta șefă DNA a spus că au fost prea multe coincidențe în dosarul penal pe care i l-a făcut Secția de anchetare a magistraților. Ea a afirmat că s-a început urmărirea sa penală chiar înainte de a merge la audierea din Parlamentul European, iar acum este chemată din nou la Parchet chiar în ziua în care trebuie să meargă din nou la Bruxelles.

Laura Codruţa Kovesi are calitatea de suspect, faptele anchetate fiind luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, ca urmare a unei sesizări a lui Sebastian Ghiţă, care a susținut că i-a dat bani lui Kovesi pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa.

Secția pentru investigarea faptelor din justiție susține că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit în 2011, când era procuror general, suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea din Indonezia a omului de afaceri Nicolae Popa.

Kovesi a declarat, în februarie, după ce a fost audiată de secția de anchetare a magistraților, că această anchetă îi va afecta „cu siguranță” candidatura la funcția de Procuror european, dar va „merge mai departe”.

Cu acestea închei editorialul acesta și să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim sănătoși.

   Să auzim numai de bine și pe curând

General de arm(r)prof univ dr ec Mihai Florin NAHORNIAC






6 martie 1945. INSTAURAREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA. Petru Groza – sluga oportunistă şi colaboraţionist cu ocupantul

Cu siguranţă, galeria figurilor istorice demne de scuipat de orice român va rămâne deschisă de Petru Groza, una dintre cele mai sinistre figuri ale colaboraţionismului prosovietic de după 1944. Omul care şi-a trădat categoria socială din care provenea, jucând cel mai dezgustător rol, acela de a asigura interlopilor comunişti acea legitimitate morală pe care ei nu o puteau avea. Şi nu a fost singurul. Şi alţi intelectuali de marcă au preferat groapa de gunoi a istoriei, în schimbul unor beneficii care să le satisfacă pântecele nesătule. Mihail Sadoveanu, Parhon şi alţii, au preferat să-şi acopere operele cu dejecţiile unui oportunism veros…

Astăzi comemorăm oficializarea regimului comunist în România prin impunerea de ocupantul rus a primului guvern comunist. Români, scuipaţi aici: Petru Groza.â
Îndeletnicirea de bază a comuniştilor: minciuna...

Petru-Groza--un-mosier-de-stanga----b-Documentar--b-Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

Diplomaţii şi ziariştii occidentali sunt iritaţi că, deşi califică pe Rădescu şi Maniu fascişti, comuniştii au introdus în guvern numeroase persoane oportuniste şi compromise moral, în timp ce populaţia aşteaptă protecţia occidentalilor.

Petru Groza, simţindu-se excelent între criminali: generalul Vîşinski (reprezentantul ocupantului sovietic) şi derbedeul incult Gheorghiu Dej.

Componenţa guvernului de la 6 martie putea să-l deruteze chiar şi pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunaţi fără nici un criteriu de competenţă ori de apartenenţă politică strictă. Printre ei erau antisemiţi, laolaltă cu evrei, pronazişti şi antinazişti, atei şi preoţi, pro-ruşi şi anti-ruşi. Totuşi, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova şi lumea comunistă.

Şeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comunişti, tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională. Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate. Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu.  Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească. Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină. A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare. Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.

Reuben H. Markham (ziarist american, 1949)

în Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, traducere din engleză de George Achim, Coelcţia Bibilioteca Sighet, Fundaţia Academia Civică, 1996

Vă invităm să citiţi şi celelalte materiale din Dosarul documentar 1945

SURSA: Memorial Sighet

______________________________

Pentru că azi, 6 martie 2019, se împlinesc 74 de ani de la instaurarea primului guvern comunist din România, m-am gândit să vă redau câteva mărturisiri, din cele scrise de către Ilie Lazăr, în memoriile sale, despre Petru Groza, pe care l-a cunoscut foarte bine, încă din timpul primului război mondial :

„….Citind cartea fostului meu subaltern din armata austro-ungară, azi prim-ministru al Țării Românești, Dr.Petru Groza,(nm: este vorba de cartea scrisă de Petru Groza – „În umbra celulei”) am crezut că ar fi bine să pun la punct unele afirmații care ne sunt cunoscute….
Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat darul să pun pe hârtie tot ce cred și simt în acest moment (privat de libertate) despre carte și autorul ei, cu care am împărțit multe bucurii și supărări în cei 30 de ani de cunoștiință, cred că opinia publică românească l-ar vedea și cunoaște exact pe autor.
Noi nu credem în sinceritatea domnului Petru Groza și aceasta din mai multe motive.
Domnul Petru Groza nu este nici „prieten”, nici „sincer”. El urmărește un scop bine cunoscut, și, în funcție de acest scop a făcut și face compromisuri, în care el însuși nu crede…..
Noi, cei mai mulți dintre surtucarii ardeleni, am crescut cu mari greutăți, care d-lui Petru Groza nu i-au fost cunoscute. 90% suntem ieșiți din mediul satelor, am suferit umilințe, nedreptăți și temnițe. Domnul Petru Groza sub regimurile maghiare, n-a prea făcut parte din aceia care sufereau martiraj….
Nici că se putea că, doar sub „libertățile democratice” și sub guvernul „revoltatului ” P. Groza se mai menționa cenzură, niscaiva teroare și lagăre,, ba dacă îndrăznești să porți la butonieră tricolorul, ești ridicat de „gărzile cetățenești ,”aranjat ” și pe urmă iei drumul spre lagărul din Caracal. Dacă cumva încerci să te afirmi ca membru al unui partid istoric, te trimite la „Tribunalul Poporului „unde te judec[ tot „ai noștri „…….
Ardealul este azi în cea mai neagră mizerie și teroare, iar patronul fărădelegilor este „tovarășul ” Petru Groza, secondat de o seamă de ignoranți și înstrăinați….”

București, 30 mai 1945

Florin NAHORNIAC

Sebastian Ghiță se poate întoarce oricând în România. A fost revocat și ultimul mandat de arestare

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au revocat şi ultimul mandat de arestare emis pe numele lui Sebastian Ghiţă. Astfel că omul de afaceri se poate întoarce oricând în România.

Din acest moment, Sebastian Ghiță se poate întoarce oricând în țară. Decizia este definitivă.

Sebastian Ghita a fost dat in urmarire nationala, pe 5 ianuarie, la scurt timp dupa ce instanta suprema a decis arestarea preventiva in lipsa a fostului deputat.

Atunci, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a emis unui mandat de arestare preventiva in lipsa pentru Sebastian Ghita, inlocuind controlul judiciar pe cautiune, in dosarul in care este judecat pentru fapte de coruptie, alaturi de fosti sefi de Parchet si Politie din Prahova.

Fostul deputat Sebastian Ghita este cautat din 21 decembrie 2016, dupa ce a fost chemat la DNA Ploiesti, in dosarul de coruptie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair in Romania, si nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Silvia ANDREI

Fără dragoste nicio nevoință nu are valoare

Tot ce facem să facem cu rugăciune și blagoslovenie ca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de Mine nu puteți face nimic”, zice Domnul.

chemare-la-rugaciune-la-man-cutlumusAstăzi s-au înmulțit ispitele pentru călugăr, pentru că ispititorul a căpătat putere și îndrăzneală.

Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continuu ne pândește ca să ne clatine poziția.

Nimeni nu vrea să știe că cel mai mare lucru este să te cunoști cu adevărat pe sine, cine ești cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute.

Nicăieri Ortodoxia nu ne obligă să vedem greșelile altuia, ci să ne vedem pe noi și să ne smerim și să ne considerăm mai răi ca toți.

Fără dragoste nicio nevoință nu are valoare. Dragoste, pace și acoperământul ascultării.

Dumnezeu este iubire, dar iubire cu măsură, cu hotar. Hotărârile Sfintelor Sinoade spuneau: „Părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă” și erau convinși că hotărârile lor erau de la Dumnezeu. Și nu s-a făcut nici unul din cele șapte mari Soboare Ecumenice fără mari minuni. Și noi acum lepădăm hotărârile Sfintelor Soboare în numele dragostei.

Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009

Florin CREȘTINUL

Sondaj Reuters referitor la evoluția leului românesc

Leul are cea mai slabă evoluţie dintre monedele est-europene, putând să scadă cu 1% până la sfârșitul anului, în timp ce coroana cehească ar putea câştiga 2%, arată un sondaj efectuat de Reuters în perioada 1 – 6 martie.

deficitul-bugetar-a-coborat-cu-0-2-dupa-primele-sase-luni-incasarile-din-tva-s-au-diminuat-cu-10-afectate_size9Leul a scăzut cu aproape 2% din decembrie, în urma măsurilor fiscale luate de Guvern la finele anului trecut şi, chiar dacă executivul s-a angajat să modifice unele dintre măsurile luate, analiştii consultaţi de Reuters cred că leul va scădea, un euro ajungând să coste 4,795 lei.

Euro a fost cotat miercuri la 4,7473 lei, iar în ianuarie a atins valoarea maximă de 4,7648 lei.

Analiştii cred că moneda cehească va câştiga aproape 2% faţă de euro în anul următor, în condiţiile în care banca centrală continuă să majoreze dobânzile, pentru combaterea inflaţiei.

Banca centrală cehă a majorat dobânda de referinţă de cinci ori în 2018, la 1,75%. Următoarea şedinţă este programată pe 28 martie, cu o zi înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Premierul Tomas Holub a declarat că un Brexit fără acord ar putea determina o amânare a creşterii dobânzii, dar una sau două creşteri ale ratei rămân posibile în acest an.

O încetinire a economiei în zona euro ar influenţa politica monetară a Băncii Centrale Europene, situaţie care a spori oarecum atractivitatea activelor financiare din Europa Centrală.

Încetinirea zonei euro va afecta probabil şi economiile regiunii, însă creşterea Cehiei a depăşit, în trimestrul IV, estimările băncii centrale, la o rată anuală de 2,8%. Creşterea poloneză şi cea maghiară se apropie de 5%.

Estimarea medie a analiştilor chestionaţi de Reuters indică o creştere a forintului cu 0,6% faţă de euro în următoarele 12 luni, iar zlotul este văzut în urcare cu 1,1%.

Georgeta AMBERT

Galița, satul solidarității zidite de Biserică

Satul nu este situat într-o geografie pur materială şi în reţeaua determinantelor mecanice ale spaţiului, ca oraşul. Satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit”, spunea Lucian Blaga. Țăranul, chiar cel al zilelor noastre, deși nu pare, ființial este religios, mai bun și mai legat de eternitate. Până de curând, satul Galița, din comuna Ostrov, județul Constanța, nu a avut biserică. De când o are, comunitatea este mai solidară, chiar dacă mulți dintre fiii ei au părăsit-o vremelnic, iar sărăcia i-a marcat chipul.

Galita-1_w747_h373_q100Satul Galița se află în imediata apropiere a Mănăstirii Dervent și, ca multe alte sate dobrogene, din cauza valurilor succesive de populații care l-au locuit, pare a-și fi rătăcit istoria. Așezarea are o particularitate: este locuită în proporție de 70% de rudari. O populație pașnică, interesantă și misterioasă, care vorbește limba română și este ortodoxă. Locuirea străveche a zonei este pusă însă în evidență de descoperirile arheologice, precum așezarea întărită de la Gârlița, sat vecin cu Galița, din perioada Hallstat-ului timpuriu, sau de așezarea neolitică de la Galița, alcătuită dintr-o necropolă de incinerare și din cetatea de pământ cu zid de apărare. La rându-i, cetatea de la Păcuiul lui Soare, dintre brațul Ostrov și cel al Dunării, probează o viață creștină intensă în zonă, în care tradiția vorbește și despre prezența unor ucenici ai Sfântului Andrei, martirizați în antica cetate a Derventului.

Biserica, inima așezării

Recent, am vizitat acest sat de un pitoresc aparte, bucurându-ne să aflăm că ridicarea propriei biserici, după o lungă perioadă în care sătenii mergeau la slujbe la Mănăstirea Dervent, a marcat semnificativ comunitatea. Lucrarea a dovedit că acolo unde există biserică, preotul aduce speranță, oferă ajutor celor lipsiți, mângâiere bătrânilor singuri și neputincioși, iar actul liturgic pe care îl săvârșește aduce un spor de calitate vieții sociale a comunității.

Părintele paroh Marian Voinea slujește în acest sat de 20 de ani și locuiește împreună cu familia în satul Gârlița, la mijlocul parohiei, care mai cuprinde satele Galița și Esechioi.

Când am venit aici, în 1999, am căutat un loc pe care să înălțăm o biserică. Familia Șogur ne-a donat un teren, iar în 2009 am început construcția sfântului locaș, după puterile noastre, puțin câte puțin, în fiecare an, reușind să începem și pictura. Am fost ajutați financiar de Primăria Ostrov, iar noi am asigurat forța de muncă”, ne spune părintele paroh.

În Galița trăiesc aproximativ 120-130 de familii, dintre care 70% sunt rudari. Casele sunt așezate în terase pe colinele care mărginesc lacul Bugeac. De cum treci dealul dinspre Dervent, ți se deschide panorama unei așezări tăcute, în care timpul pare a se chinui să-și găsească chipul răvășit de vârtejurile ce se ridică din căldare.

Ca peste tot pe aici, tinerii au plecat la muncă în afara țării, mai ales în Spania. Satul a rămas îmbătrânit, cu mulți locuitori asistați social, cu bătrâni bolnavi, care trăiesc din pensii de mizerie. Și, în acest tablou sumbru, oamenii au rămas liniștiți și chiar atașați profund satului, pe care îl văd chiar frumos. Multe dintre familii au venit la Galița din Bulgaria. Cândva așezarea era mai mare, dar mulți locuitori s-au mutat la Călărași și la Modelu.

Eu cred că satul are totuși un viitor, tocmai datorită tinerilor plecați, care îi țin «pe picioare» pe părinții și pe bunicii lor, în grija cărora și-au lăsat copiii, nu puțini la număr. La școala de aici învață aproximativ 100 de elevi, până la clasa a VIII-a. Dorul și amintirea locurilor natale sper că îi vor chema și se vor întoarce”, ne mai spune părintele Marian Voinea.

Sărac, îmbătrânit, dar frumos

Ca să înțelegem mai bine „starea de fapt” a Galiței, am căutat să stăm de vorbă cu câțiva locuitori ai satului.

Gherghina Șogur, o bătrânică de 79 de ani, este născută la Turtucaia, în Bulgaria. „De acolo, după război, familia mea s-a refugiat la Corabia, unde a stat vreo șase ani, după care s-a stabilit aici, acum mai bine de 70 de ani. Bunicul meu era ungur. La Turtucaia mai avem câteva rude. Ce să vă spun despre sat? Pentru noi, așa cum suntem bătrâni, este bun și frumos. Eu nu am copii, dar am crescut vreo cinci. Băiatul care locuiește cu mine acum mi-a fost lăsat de mamă-sa de la un an și jumătate. Soțul i-a murit, iar ea a plecat în Spania la muncă. Ne bucurăm că am putut să donăm locul pe care s-a ridicat biserica. Când am venit noi aici erau câteva case. Acum sunt multe, dar populația a îmbătrânit”, ne-a spus mătușa.

Am mers apoi la familia de rudari Mircea, unde am fost primiți cu mare bucurie și invitați să intrăm. Mama Ioana, bătrâna casei, este văduvă de anul trecut, are 62 de ani și este suferindă. Locuiește cu nora Florina și cu nepoata Claudia.

Am doi băieți și două fete, toți la casele lor. M-am căsătorit la 26 ani și tot de atunci am făcut și casa în care locuim acum. Suntem din Cuiugiuc, din apropiere, unde s-a încheiat pacea aia dintre turci și ruși (este vorba despre Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, din iulie 1774, n.n.). Neamul nostru se trage din Bulgaria. Prin ’40, când s-a făcut schimbul de populații (din Bulgaria s-au stabilit atunci în România circa 110.000 români, din Cadrilater și sudul Dunării, iar din România au plecat 77.000 de bulgari, n.n.), tata a rămas în România, iar mătușile, unchii și verii lui la Silistra. Nu mai ținem legătura cu ei, pentru că s-au cam dus. Eu sunt mulțumită de satul acesta, pentru că suntem respectați, suntem ajutați de Primărie. Mi-am crescut copiii frumos, la fel și nepoții, eu le-am avut grijă de familii, pentru că ei au muncit pe unde au apucat. Când făceau năzbâtii, îl rugam pe părintele și pe învățătoare să-i dojenească. Când se supăra, Stelică, unul dintre băieți, îmi tăia usturoiul, pătrunjelul și florile din grădină. Eu am lucrat la CAP. Tatălui meu i-au luat pământul, boii, căruța și batoza. De supărare, nu a vrut să lucreze la colectiv. A lucrat în schimb la IAS. Acolo a căzut de pe un cal și s-a îmbolnăvit. A trăit așa 30 de ani. Noi am fost șase fete la tata. După ce am terminat patru clase, am renunțat la școală ca să putem să ne întreținem unul pe altul. Pentru mine, Biserica este cea mai importantă, pentru că ea este familia noastră, iar părintele este foarte respectat. Pentru problemele noastre, se deranjează la orice oră. Pentru noi este al doilea tată”, ne spune mama Ioana.

Claudia, cea mai tânără din familie, este însă mai puțin optimistă. Ea crede că până la urmă vor pleca toți tinerii afară.

La Galița am înțeles că satul, indiferent de starea lui prezentă, rămâne în centrul lumii și că, acolo unde există biserică, există și speranță, și solidaritate, iar prezența preotului și actul liturgic aduc un spor de calitate vieții sociale a comunității.

Eleonora SMARANDACHE

Copiii învață ceea ce trăiesc

Dorothy Law Nolte, specialistă în consilierea familiei, a scris în anul 1954 un poem, „Copiii învață ceea ce trăiesc”, pentru un ziar local din California. Fiecare vers exprimă un anumit principiu pedagogic: „Dacă trăiesc în critică și cicăleală,/ copiii învață să condamne./ Dacă trăiesc în ostilitate,/ copiii învață să fie agresivi./ Dacă trăiesc în teamă,/ copiii învață să fie anxioși./ Dacă trăiesc înconjurați de milă,/ copiii învață autocompătimirea./ Dacă trăiesc înconjurați de ridicol,/ copiii învață să fie timizi./ Dacă trăiesc în gelozie,/ copiii învață să simtă invidia./ Dacă trăiesc în rușine,/ copiii învață să se simtă vinovați./ Dacă trăiesc în încurajare,/ copiii învață să fie încrezători./ Dacă trăiesc în toleranță,/ copiii învață răbdarea./ Dacă trăiesc în laudă,/ copiii învață prețuirea./ Dacă trăiesc în acceptare,/ copiii învață să iubească”.

1-nursery-rhymes-6-bDorothy Nolte surprinde un aspect extrem de important în relația părinte- copil: comportamentul copiilor este modelat, în primul rând, de comportamentul părinților. Nu este suficient să îi repeți la nesfârșit copilului tău „Să nu minți!” sau „Fii ordonat”. Trebuie ca tu însuți să fii primul care respectă aceste principii de viață: să rostești întotdeauna adevărul, să întreții ordinea din jurul tău. Valorile pe care încercăm să le transmitem copiilor noștri vor fi preluate cu succes, dacă noi le vom respecta clipă de clipă și le vom exterioriza prin sentimentele și atitudinile noastre. Prin întregul nostru fel de a fi.

Să analizăm principalele idei din poemul pedagogic semnat de Dorothy Nolte.

Critica excesivă și efectele ei

De ce, dacă sunt crescuți într-un mediu familial în care domnesc critica și cicăleala, copiii se vor obișnui să observe, mai degrabă, răul din lume decât binele și să se raporteze extrem de critic la ei înșiși și la semenii lor? Metaforic vorbind, ei absorb ca niște bureței toate impresiile, toți stimulii pe care îi captează din jur. Noi, părinții, de multe ori suntem prea reactivi în relația cu copiii noștri. Societatea în care trăim amplifică această reactivitate: un job solicitant, drumul zilnic pe artere suprapopulate, facturile care trebuiesc plătite la timp, nesiguranța zilei de mâine, stresul devin factori care perturbă relația firească părinte-copil. În multe situații, părintele reacționează și abia mai apoi reflectează.

Dacă în anumite contexte de viață, critica poate fi îndreptățită, trebuie să conștientizăm, totuși, faptul că prea multe critici adresate copilului vor face ca el să devină nemulțumit de sine, iar dacă criticile vor continua să curgă, să își piardă încrederea și stima de sine. Să presupunem că o fetiță de 6 ani stă în bucătărie, la masă, și aranjează într-o cană din plastic florile pe care ea le-a cules din grădină. Dintr-odată, cana se răstoarnă, iar apa, florile, frunzele din ea se răspândesc în jurul ei. Cuprinsă de teamă, ea începe să plângă în hohote. Mama ajunge, într-o clipă, în bucătărie. Dacă ea îi va spune fetiței, fără să gândească: „Vai de mine! Cum poți fi atât de neîndemânatică?”, fetița va începe să se considere o făptură neîndemânatică și incompetentă. Mama sa ar putea să procedeze altfel: va încerca să își domine mânia și supărarea, va strânge florile și frunzele risipite și va putea să analizeze împreună cu fetița, pas cu pas, cum s-a răsturnat cana. Astfel, pe viitor, fetița va fi mai atentă și va ști cum să acționeze într-o situație similară.

Adesea, părinții le adresează critici copiilor, cu intenția de a-i motiva. Efectul, însă, va fi contrar: copilul va interpreta critica ca pe un atac la persoană fiindcă el încă nu poate distinge între persoana sa și comportamentul lui. Nu poate înțelege că părintele nu este de acord cu un anumit tip de comportament, dar îl iubește în continuare. De aceea părinții trebuie să își cântărească cuvintele pe care le folosesc, iar atunci când critică, să folosească expresii blânde. Criticile, de regulă, rup comuniunea dintre părinte și copil.

De la furie la comportamentul agresiv sau evitant

Deși noi, părinții, nu ne considerăm ființe pline de ostilitate, în multe situații ne comportăm în acest mod în familie. Un copil care va crește într-un astfel de mediu nu are decât două alternative: fiindcă se simte vulnerabil, ori va deveni un copil dur, reactiv, ori va începe să evite nu doar conflictele și certurile, ci și confruntările firești de opinii. Pentru a nu transforma familia într-un mediu toxic, încărcat de resentimente, trebuie să căutăm căi de a ne detensiona. În momentele de conflict su soțul, soția sau copiii noștri, cel mai important este să nu dăm curs mâniei și frustrării. Al doilea pas îl reprezintă schimbarea dispoziției interioare: printr-o plimbare în aer liber, printr-o activitate practică (grădinărit, spălatul automobilului) și mai ales prin rostirea unei rugăciuni. Cu cât încercăm să ne stăpânim emoțiile negative mai aproape de momentul în care se ivesc în sufletul nostru, cu atât avem mai multe șanse să nu le dăm curs.

Frică, anxietate, lipsa încrederii în sine

Copiii au o atitudine ambivalentă față de frică: pericolele imaginare îi atrag, în vreme ce amenințările din lumea reală (cauzate de violență fizică, boli, copiii mai mari din cartier) le subminează încrederea în sine și îi fac să nu mai vadă în familie un mediu ocrotitor, atât de necesar unei evoluții firești. Ei pot deveni anxioși și pot manifesta neîncredere sau frică de viitor. Părinții trebuie să alunge constant fricile copiilor și să facă efortul să nu-și manifeste în prezența lor propriile motive de îngrijorare (pe care le exprimă, de obicei, în expresii ca „Mă tem că…”, „Sunt îngrijorat(ă) că…”).

Autocompătimirea și înfruntarea obstacolelor vieții

Autocompătimirea este un sentiment firesc. Într-o societate concurențială, cum este aceasta în care trăim, nu poți funcționa ca un robot: să ai permanent succes, să fii entuziast în tot ceea ce faci. Pe de altă parte, sentimentul de autocompătimire poate fi periculos, când se transformă într-o atitudine existențială: dacă fiii și fiicele noastre îl vor învăța de la noi, mai târziu vor manifesta un sentiment de neajutorare în fața provocărilor vieții. Când copiii încep să se autocompătimească, intenționând astfel să influențeze o decizie a părinților (de exemplu, copilul de 4 ani pretinde că îl doare burtica și de aceea nu vrea să meargă la școală), cei mari trebuie să evalueze în mod obiectiv situația și să decidă în consecință. În exemplul de mai sus, în spatele autocompătimirii copilului se poate ascunde dorința sa de a i se acorda mai multă atenție. Mama sau tatăl său poate să descopere intenția reală a micuțului, punându-i întrebări: „Care este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla dacă mergi azi la grădiniță?” sau „Dacă ai avea o zi liberă, ce ți-ar plăcea să faci?”. Părintele trebuie să îl învețe pe copil să își accepte sentimentul de autocompătimire ivit în fața unui obstacol, dar să îl încurajeze să treacă peste el. Dacă, de exemplu, un băiețel se plânge că nu știe să rezolve o problemă la matematică, tatăl său îl poate motiva, spunându-i: „Îți amintești că ai avut probleme cu matematica și anul trecut? I-ai cerut sprijin învățătoarei, am lucrat împreună câteva probleme… Ai reușit atunci, o să reușești și acum”.

Darul acceptării, afecțiunii, aprecierii

Părinții trebuie să se ferească să își ironizeze copilul. Altfel, dilema pe care i-o provoacă micuțului faptul că e ironizat (ce să facă pe viitor, să tempereze sau să evite părintele care l-a ridiculizat?) se poate transforma într-o atitudine ambiguă față de ceea ce i se întâmplă. El va deveni o persoană timidă, care refuză să trăiască experiențe noi și care depune eforturi pentru a trece neobservată prin viață.

Pentru a-i feri pe copii de invidie și de tentația de a fi permanent în concurență cu cei din jur, Dorothy Nolte le recomandă părinților să le arate că îi prețuiesc pentru unicitatea ființei lor. Acordându-le atenție, ascultându-le cu interes și seriozitate opiniile, judecățile, aflând de la ei ce îi preocupă cu adevărat îi vom ajuta ca, în timp, să se dezvolte ca persoane independente și să se prețuiască, așa cum îi prețuim noi.

Un alt cuvânt-cheie este „acceptarea”. A-ți accepta integral copilul, cu bune și cu rele, înseamnă să îl iubești. Dar exprimarea efectivă a iubirii nu se rezumă la declarații verbale, ci la manifestarea concretă a celor trei „A”: acceptarea, afecțiunea și aprecierea celui de lângă noi.

Elena TURCULEANU

NOI N-AM UITAT! 2 martie 1992-2018. Începerea RĂZBOIULUI DE PE NISTRU

NOI NU UITĂM! În urmă cu 27 de ani, în urma unor îndelungi provocări şi diversiuni ale serviciilor secrete ruse şi ale Armatei a 14-a Ruse, începea războiul de pe Nistru. Un masacru oribil care avea să dureze până în vara acelui an. Un conflict artificial creat de Moscova, pentru a preîntâmpina în proaspăt declarata Republică Moldova un parcurs similar celui pe care Lituania, Letonia şi Estonia se înscriseseră în cursul anului anterior. Armata a 14-a Rusă, ajutată de regimente întregi de mercenari cazaci aduşi din stepele kalmuce, din Siberia şi fundurile Asiei s-au năpustit asupra unui teritoriu care nu le aparţinea şi pe care Mioscova ar fi trebuit să-l elibereze după o ocupaţie de peste 40 de ani. Am cunoscut familii întregi care au fost nevoite să-şi părăsească sălaşurile din localităţile din stânga Nistrului ori din zona Tighinei, care nici astăzi nu se pot întoarce la casele lor. Mercenarii şi soldaţii ruşi au revărsat asupra paşnicului popor român de pe Nistru tot întunericul, sălbăticia şi înapoierea unei lumi revolute, ucigând, violând şi jefuind tot ce le ieşea în cale, după cum ne-au obişnui aceşti sălbatici în toate incursiunile lor din ultimile secole.

Rusia nu şi-a cerut niciodată scuze pentru aceste atrocităţi, după cum nu a regretat niciodată atrocităţile de după 1940 şi 1944, continuând să menţină sub ocupaţie armată estul actualei Republcii Moldova, unde a instituit un regim pur comunist (Republcia Sovietică Socialistă Nistreană), coordonat de un serviciu secret numit KGB, persecutând sistematic populaţia românească. Rusia are şi azi statutul unui stat agresor, care menţine sub ocupaţie armată un teritoriu românesc. 

Priviţi aceste imagini. Veţi vedea încleştări, distrugeri, morţi şi refugiaţi. Pentru ca să nu uităm! 

В-Приднестровье-600x390Astăzi se împlinesc 24 de ani la conflictul armat de pe Nistru. Tragicul eveniment s-a declanşat pe 2 martie 1992, după ce preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturile de poliţie loiale Chişinăului de pe malul stâng al Nistrului.

Prin decizia Guvernului Republicii Moldova, ziua de 2 martie a fost declarată de către Parlament Ziua Memoriei.

Iniţial, pe 2 septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat independenţa regiunii, iar doi ani mai târziu a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari. În acea perioadă Republica Moldova nu avea armată. Astfel, autorităţile de la Chişinău au ripostat cu forţe de poliţişti.

În conflict au fost implicaţi şi militari ruşi, Armata a 14-a, cu un efectiv de peste 6000 de soldaţi. La 21 iulie 1992, a fost semnat acordul de încetare a focului între ex-preşedintele Mircea Snegur şi preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţin.

În timpul conflictului armat, cele mai grele lupte s-au dat la Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Potrivit datelor Ministerului Apărării, în timpul conflictului au murit 286 de oameni, iar alţi 284 au rămas invalizi.

Pentru a comemora eroii căzuţi în război în capitală au loc depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, iar începând cu ora 10:30, din Piaţa Marii Adunări Naţionale până la Complexul Memorial „Eternitate” se va desfăşura Marşul Memoriei.

Pe platoul monumentului „Maica Îndurerată” va avea loc mitingul de comemorare a celor căzuţi în război, iar Ministerul Apărării va organiza mese de pomenire.

Astăzi în capitală şi în alte localităţi din ţară sunt organizate mai multe manifestaţii.

Florin NAHORNIAC

Gheorghe Flutur, acuzat

> Consilierii judeţeni PSD au spus că preşedintele CJ s-a implicat fără drept în problema şoselei de centură şi că a mers în şantier cu o lopată fără instructaj de protecţia muncii şi echipament adecvat > Mihai Grozavu: Nu vedem rostul acestei manifestări populist-electorale

Liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean Suceava, Mihai Grozavu, a declarat joi, în plenul Consiliului Judeţean, că grupul de consilieri judeţeni PSD nu este de acord cu modul în care preşedintele CJ Gheorghe Flutur şi mai mulţi membri ai comisiei de studii, prognoze, programe, buget din CJ Suceava au acţionat, vinerea trecută, când au efectuat o vizită de lucru pe şantierul şoselei de centură a Sucevei, obiectiv de investiţii al CNAIR din subordinea Ministerului Transporturilor.

El a explicat că activitatea consilierilor judeţeni se face în baza legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor şi că CJ Suceava nu are nicio atribuţie de a analiza, de a controla şi a stabili măsuri organizatorice la o societate comercială privată şi care are relaţii contractuale cu o unitate ce aparţine unui minister din cadrul Guvernului României.

„Punctul nostru de vedere este că o astfel de acţiune nu face decât să deturneze în mod voit unele neîmpliniri în activitatea de investiţie, de dezvoltare şi întreţinere a infrastructurii pe care o administrează însuşi Consiliul Judeţean Suceava” a spus Mihai Grozavu, care a menţionat că între problemele judeţului se numără podul de la Zamostea peste râul Siret, podul de la Vereşti peste râul Suceava, dar şi unele drumuri judeţene degradate, cum ar fi Suceava – Adâncata – Zvoriştea – Zamostea.

„Alt aspect, de data aceasta mai mult artistic, dar tot ilegal, îl constituie gestul mediatizat al execuţiei unei faze manuale fără a avea instructaj privind protecţia muncii şi echipamentul adecvat, încălcând astfel Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă şi HG 1425/2006 privind normele de aplicare” a explicat liderul grupului PSD.

El a arătat că grupul consilierilor PSD doreşte respectarea legilor, cu atât mai mult cu cât acum sunt asigurate fondurile necesare pentru această investiţie.

„Nu vedem rostul acestei manifestări populist-electorale” a transmis Mihai Grozavu. 

Florin NAHORNIAC

Adina Florea a schimbat sensul unui adjectiv cu acela de adverb pentru a o putea acuza pe Kovesi de luare de mită

Astăzi Laura Codruța Kovesi este citată la ora 13.00 de Adina Florea în dosarul în care este urmărită penal pentru luare de mită.
Conform comunicatului oficial transmis chiar de procuroarea Adina Florea, „în cursul anului 2011, fostul procuror general al PÎCCJ ar fi pretins și primit suma de 268.689,36 lei de la persoana vătămată în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, acte constând în extrădarea unei persoane condamnate, care fusese localizată în Indonezia — Jakarta.”
Adică, ne explică mai jos Adina Florea, procurorul general nu are printre atribuții vreuna privind extrădarea unei persoane, ceea ce ar însemna că extrădarea este un act contrar îndatoririlor sale adina-florea-a-schimbat-sensul-unuide serviciu și pentru a îndeplini acest „act contrar”, respectiv extrădarea  infractorului Nicolae Popa, i-ar fi cerut lui Ghiță să plătească transportul acestuia din Indonezia către Țiriac Air.
Conform DEX, cuvântul contrar poate fi adjectiv, având sensul de „opus, potrivnic” și de adverb având sensul de „împotrivă, în contra, neconform cu…”. Pentru cei care au uitat, adjectivul însoțește un substantiv arătând o însușire a acestuia, acordându-se cu el în gen, număr și caz, iar adverbul determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul.
Orice elev de generală recunoaște în exprimarea din definiția infracțiunii de luare de mită de a lua bani pentru a îndeplini un „act contrar” atribuțiilor de serviciu, un substantiv – act și un adjectiv – contrar.

Dacă procurorul general avea printre atribuții „neimplicarea în operațiuni de extrădare”, actul contrar ar fi fost desigur, implicarea. Dar Florea a reținut ca faptă îndeplinirea unui act neconform cu atribuțiile de serviciu.
Doar că, așa cum am arătat mai sus, ca să aibă sensul de „neconform cu” în definiția infracțiunii de luare de mită din Codul Penal legiuitorul ar fi trebuit să utilizeze cuvântul contrar ca adverb și nu ca adjectiv.
Așa, după logica asta, oricine primește o sumă de bani pentru ceva ce nu intră în atribuțiile sale de serviciu poate fi acuzat de luare de mită: tipul de la ENEL căruia îi dăm 50 lei să ne schimbe și o garnitură la chiuvetă, un inspector ANAF vecin cu noi la țară care ia 20 de lei să ne aducă și nouă cu mașina personală un sac de grâu la moară, o profesoară de chimie care ne croiește o fustă contra cost etc.

După interpretarea lui Florea, toți acești oameni ar putea fi puși sub acuzare exact ca Laura Codruța Kovesi pentru că au pretins sau primit bani în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare (cu sensul de neconforme cu) îndatoririlor sale de serviciu.

Totodată pretinsul abuz în serviciu al lui Kovesi s-a prescris în termen de 5 ani de la comiterea faptei adică în aprilie 2016 iar acuzația de mărturie mincinoasă, la fel ca în cazul lui Tăriceanu, va cădea la ÎCCJ pentru că orice om, chiar și Kovesi, are dreptul să nu se autoincrimineze cu nimic.

Eleonora SMARANDACHE

Afacerile cu flori. Un business de peste 300 milioane de lei

Afacerile cu flori înregistrează, în aceste zile, cele mai ridicate vânzări. De 8 Martie, peste 10 milioane de românce sărbătoresc ,,Ziua Femeii’’ și ce poate fi mai nimerit drept cadou decât un buchet de flori.

Un calcul simplu arată că florile oferite doamnelor și domnișoarelor de 8 Martie costă peste 20 milioane de euro, dacă luăm în calcul că măcar o treime dintre acestea primesc un buchet care costă, în medie, 30 de lei.

Potrivit unui studiu realizat de o companie de profil, cele mai căutate flori sunt, de 8 Martie, cele specifice primăverii, precum ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Cele mai apreciate flori de către români sunt însă trandafirii.

camp-cu-lalele-din-OlandaCert este că, pentru firmele din domeniu, vânzările de 8 Martie reprezintă o mare parte din cifra de afaceri la nivelul întregului an.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Frames, afacerile din comerțul cu ridicata al florilor (CAEN 4622) au depășit, în 2017, nivelul de 336 de milioane de lei. Și profitul companiilor din domeniu a crescut semnificativ, la 26,1 milioane de lei în 2017, fiind cu aproape 10 milioane mai mare decât în 2016.

,,Pe fondul consolidării puterii de cumpărare și extinderii ofertei de servicii, piața florilor din România a continuat să crească în 2018, datele preliminare indicând un avans între 15-20% față de anul precedent. Iar 2019 a pornit sub auspicii, de asemenea, foarte favorabile, business-ul din acest sector urmând să treacă, cel mai probabil, de nivelul de 350 milioane de lei’’, estimează analiștii Frames.

În sectorul comerțului cu ridicata al florilor erau înregistrate, în 2017, 523 de companii. ,,Numărul firmelor, în prezent, este aproape dublu față de cel înregistrat în 2010, semn al interesului investitorilor pentru acest sector. De exemplu, dacă în 2010 activau 298 de firme, în 2016 se ajunsese la 498 de companii’’, spun analiștii.

Statistica arată că cele mai multe companii activează în București și Ilfov (263), urmate de județele Cluj (52), Iași (49), Argeș (43), Brașov (42), Mureș și Timiș (33) și Sibiu cu 30 de firme specializate în comerțul cu ridicata al florilor și plantelor.

În sectorul afacerilor cu flori activează peste 1200 de angajați. Potrivit analiștilor de la Frames, dincolo de datele comunicate la Ministerul Finanțelor și Registrului Comerțului, business-ul din acest domeniu trebuie privit într-o dimensiune mult mai largă.

,,Comerțul cu ridicata al florilor acoperă doar o parte din afacerile din acest sector, reprezentând tranzacțiile provenite în principal din importuri.  În comerțul cu amănuntul activează însă și companii care produc flori în țară și pe care le vând în regie proprie. În plus, există în continuare o piața neagră a florilor care se află la un nivel ridicat, atât din prisma volumului vânzărilor cât și a personalului angajat’’, arată studiul Frames.

CINE FACE JOCURILE ÎN COMERȚUL CU FLORI

Primii trei jucători din piața de flori din România activează în jurul Capitalei, în concordanță cu vânzările semnificative din această zonă.

Flowers Market Holland SRL (Ilfov) este liderul clasamentului, cu afaceri de 26 de milioane de lei în 2017 și un profit de 1,22 milioane de lei. Urmează firma bucureșteană Flor de Los Andes  SRL, cu un business de 16,8 milioane de lei și un profit de 1,21 mil. lei și Tri’as Amway SRL (București) cu afaceri de 13,7 mil.lei și un profit de 1,82 mil.lei.

În top 10 cei mai importanți comercianți cu ridicata de flori și plante urmează Stanjenel SRL din Brașov, Hortigala SRL din Covasna, B&P Floral Connection (București), Flex for future SRL (Sibiu), TMT Flowers SRL (Neamț), City Garden Distribution SRL (București) și Floria International Wholesale SRL (București), aceste companii înregistrând, împreună, afaceri de 64 de milioane de lei.

Pe ansamblu, 495 dintre cele 523 de companii fac parte din zona microîntreprinderilor, cu business-uri vulnerabile din punct de vedere financiar.

,,Chiar dacă media cifrei de afaceri din acest sector a crescut de la 493.000 lei în 2013 la 645.000 lei în 2017, iar cea a profitului net a avansat de la 16.500 lei la 50.100 lei, aproape jumătate dintre firme (247 companii) prezintă un risc foarte mare și numai 102 de companii au un risc investițional scăzut. Această situație este cauzată de lipsa capitalului investițional care le face, pe cele mai multe, vulnerabile în caz de criză, orice blocaj pe lanțul comercial fiind de natură să creeze dificultăți operaționale’’, arată analiza Frames. Statistica arată că firmele din acest sector raportau datorii de peste 200 milioane de lei, cu o medie de 434.000 lei în 2017.

FLORĂRIILE VIRTUALE, ÎN TREND

Potrivit analizei Frames, piața florilor din România se află în plin proces de maturizare și consolidare.

Într-un sector în care transportul și depozitarea sunt esențiale, având în vedere marfa perisabilă, companiile care au investit semnificativ în domeniu au ajuns să controleze mare parte din piață, dovadă rezultatele financiare.

,,Pe fondul competiției acerbe, multe dintre companii au înțeles că viitorul îl reprezintă dezvoltarea la nivel de rețea (import/producție-distribuție-comercializare), iar potențialul de investiție în acest sens este unul foarte ridicat. Dincolo de dezvoltarea rețelelor de florării, un trend tot mai puternic în piață îl reprezintă dezvoltarea serviciilor online. Floria sau Floridelux sunt doar două dintre cele mai cunoscute exemple de business-uri cu flori pe internet care au investit în platforme de comenzi online și în centre de distribuție la nivel urban. A cumpăra flori de pe telefonul mobil reprezintă, în 2019, o opțiune tot mai populară’’, arată analiza Frames.

FEMEILE, MAJORITARE ÎN ROMÂNIA

Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, din cele 19,644 milioane de persoane care la 1 ianuarie 2017 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, circa 10,041 milioane erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populaţiei rezidente.

Dintre acestea, 5,504 milioane locuiau în mediul urban, reprezentând 52,3% din totalul populaţiei urbane. În mediul rural, ponderea populaţiei feminine era de 49,8%.

Statistica arată, pe de altă parte, că populaţia feminină este mai “îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,3 ani. Dacă vârsta medie naţională este de 41,7 ani, vârsta medie feminină  este de 43,3 ani, iar vârsta medie masculină de 40 ani.

Silvia ANDREI

Impostorul obraznic tot impostor rămâne. Dragnea amenință opoziția cu măsuri represive: O vom face cu vârf și îndesat

Dragnea a spus  că le va răspunde „pe măsură” tuturor partidelor politice aflate în Opoziţie şi care au devenit „extrem de violente şi nu doar verbal”, fără să explice la ce se referă.

„Am vrut să transmit un mesaj mai amplu către toate formaţiunile politice din Opoziţie, că, până acum, am vrut să ne vedem de treabă, însă mizeriile, nivelul de violenţă şi nu numai verbală la care s-a ajuns şi pe care îl practică în permanenţă, nivelul de hăituială pe care îl practică toţi, pentru că toţi au în spate aceleaşi butoane, ne-au făcut să le răspundem pe măsură. PSD este un partid mare, care are forţă politică, pe care o utilizează pentru a face bine şi pe care o va utiliza şi pentru a răspunde şi o vom face cu vârf şi îndesat, nu neapărat folosind aceleaşi metode. În ceea ce-i priveşte pe cei care moşesc aceste mişcări politice vor fi scoşi la iveală, pentru că românii au dreptul să ştie adevărul”, a afirmat Dragnea, sâmbătă, la Reșița.

„Purtăm, în continuare, discuţii directe cu oamenii, pentru dezvoltarea comunităţilor locale, rezolvarea problemelor, mari sau mici. Dacă un singur om are de suferit, îl ajutăm, pentru că una din devizele noastre este să nu lăsăm pe nimeni singur. De asta ne asumăm riscuri în politică şi, din păcate, nu sunt puţine, pentru a schimba România în bine. Programul nostru economic şi social, care a fost criticat în campania electorală că nu este realist, s-a dovedit că se poate scădea taxele, impozitele, se pot mări salariile şi numărul locurilor de muncă. Sunt peste 100.000 de noi locuri de muncă şi o creştere economică ce nu mai poate fi contestată de nimeni. Iar Caraş-Severinul sunt convins că va ieşi din lentoare şi va începe să facă lucruri”, a mai spus preşedintele PSD.

Maria ANGHELACHE

Mircea Vulcănescu – teologul, filosoful martir mărturisitor – la 115 ani de la naştere

Mircea  Vulcănescu

– teologul, filosoful martir mărturisitor-

Mircea Vulcănescu, de la a cărei nastere s-au implinit 115 ani, la 3 martie 2019, a fost unul dintre campionii generaţiei sale: un geniu al culturii româneşti, una din cele mai strălucite inteligenţe ale generaţiei interbelice, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, victimă a represiunii comuniste din România.

S-a născut în 1904 la Bucureşti. Studii universitare de filozofie şi de drept la Bucureşti (licenţe în 1925), continuate printr-o specializare la Paris. Asistent de sociologie şi de etică la catedra profesorului Dimitrie Gusti, a participat la campaniile monografice (studii sociologice), impunându-se ca „filozoful“ Şcolii de sociologie de la Bucureşti. Unul dintre teoreticienii „tinerei generaţii“, deosebit de activ la Asociatia „Criterion“. Referent la Oficiul de studii al Ministerului de Finante, director al Directiei Vămilor şi al Datoriei Publice, unul dintre conducătorii Asociaţiei Ştiinţifice pentru Enciclopedia României. După 1937, s-a preocupat de elaborarea unui model ontologic al omului românesc, conturat îndeosebi prin Omul românesc, Ispita dacică, Existenţa concretă în metafizica românească şi Dimensiunea românească a existenţei. În perioada celui de-al doilea război mondial a fost însărcinat cu gestiunea financiară a treburilor ţării. Ca fost subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe (ianuarie 1941–august 1944) în guvernul lui lon Antonescu, a fost judecat în 1946 si condamnat la opt ani temnita grea. A murit în închisoarea de la Aiud pe 28 octobrie 1952.

Mircea-Vulcanescu-In-MemoriamProblematica “tinerei generaţii” a fost una centrală în viaţa spirituală
a momentului istoric interbelic. Vulcănescu a identificat trei accepţiuni principale: viaţă interioară, cultură, viaţă duhovnicească.

Primul sens pune accentul pe trăirea intensă a clipei, presupune entuziasm, frământare, pasiune. A doua accepţie priveşte trăirea orientată axiologic, pentru un ideal, primând dimensiunea raţionalistă. În al treilea sens, spiritualitatea înseamnă: „viaţă veşnică, trăire în universalitatea absolută, în Duhul Sfânt; asceză şi viaţă mistică“.

Vulcănescu este şi sociolog, şi economist, şi teolog, filosoful mărturisitor, apărând predania ortodoxă. Relaţia între dimensiunile personalităţii sale, nu este disjunctivă, ci complementară. Deseori scrierile sale sînt transdisciplinare, autorul folosind idei teologice sau sociologice în scrieri economice sau ipoteze sociale pentru realităţi social-religioase, de exemplu:  Cultura care propune cu adevărat valoarea spirituală: „Tăria proprie a existenţei, e în stare să dezagrege pe a altora, s-o dezarticuleze, să-i pună în evidenţă lipsurile şi, cu voie sau fără nevoie, să facă pe străin să încline spre chipul lui de lua atitudine. Asta înseamnă cucerire spirituală! Nu există contact între culturi care să nu aibă asemenea consecinţe. Şi acesta este şi avantajul, dar şi primejdia schimburilor între culturi. Pe planul spiritual, tot ceea ce există are un profil absolut: o efigie imperială; sau nu este.”

Premonitorii pentru ceea ce tocmai se întâmplă în procesul actual de globalizare spirituală a unui neam se măsoară după gradul în care e în stare să imprime altora perspectiva lui culturală sunt aserţiunile celor trei gânditori români: Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Tuţea,  privitoare la valenţele culturii române în context european.

„Fiecare din noi îşi poate trăi, desigur, aventura proprie, pe căi încă neumblate, care pot îmbogăţi pe ceilalţi, cu iscodiri de rosturi şi de perspective noi, dar pentru ca ea să ne intereseze ca români, trebuie să se refere neapărat în vreun fel la această comunitate cu semenii şi cu strămoşii, de n-ar fi decât prin punerea în lucrare a aceleiaşi structuri de funcţiuni şi de simboluri pe care o implică folosirea aceleiaşi limbi. De aceea, oricare ar fi perspectivele mutaţiilor spirituale, şi poate tocmai din cauza lor, cercetarea se cere întreprinsă.”

„E multă frumusete în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea).

  Dr. în teologie Păştin Antoniu Cătălin

Caz șocant la DIGI 24. Dăncilă lasă jurnaliștii fără slujbe. Concediere în loc de premiere pentru o exclusivitate

Un jurnalist de la Digi 24 a prezentat în exclusivitate informații de la întâlnirea ratată dintre premierul Viorica Dăncilă și șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker. Chiar dacă știrea a fost preluată imediat de toată presa, postul de televiziune nu a premiat-o pe jurnalistă așa cum ar fi fost normal, ci dimpotrivă.

În septembrie 2018, un jurnalist de la Digi 24 a prezentat, în exclusivitate, întâlnirea ratată dintre premierul Viorica Dăncilă şi şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, de la Aeroportul Otopeni. Potrivit relatărilor paginademedia, jurnalista ar fi primit un telefon, de la o sursă, în care era informată despre întâlnirea dintre Junker şi Dăncilă.  

 “Mergeţi la Băneasa! – le spune colegilor. Eşti sigură?. Da, acolo mergeţi. Am surse! „. Cea care are sursa bună este venită de scurt timp în Digi. De doar 11 zile. Venea de la un alt post de ştiri. Colegii merg pe mâna ei”, susţine sursa citată. În momentul în care avionul în care se afla Junker a aterizat, la aeroport a fost prezentă doar echipa acestui post de televiziune. “Viorica Dăncilă ajunge la Băneasa. Degeaba. Echipa Digi, trimisă de reporterul ‘cu surse bune’ o surprinde pe premier. Toate celelalte posturi de ştiri preiau imaginile Digi. Din punct de vedere jurnalistic, a fost, clar, o exclusivitate: „Viorica Dăncilă nu a ajuns la întâlnirea cu Juncker.” „Gafă de protocol.”, a comentat sursa citată. PUBLICITATE

Trei zile mai târziu, jurnalista cu exclusivitatea a fost concediată de conducerea televiziuni. Replica pe care aceasta a primit-o a lasat-o mască. Ea se aştepta să primească o primă, nicidecum să fie data afară. 

Potrivit sursei citate, jurnalista ar fi ieşit cu lacrimi în ochi din biroul şefilor, care nu au avut altă grijă decât cum să facă să nu se afle ceea ce tocmai s-a decis. 

Jurnalista a dorit să-şi păstreze anonimatul iar acest moment lucrează pentru o altă televiziune.

Silvia ANDREI