Arhive zilnice: 1 aprilie 2019

20-23 martie 1950. Sunt executaţi sumar, la Pitești, 16 deţinuţi politici din rezistenţa armată dobrogeană

În zilele de 20 şi respectiv 23 martie 1950, aveau să fie executaţi, lângă Piteşti, 16 deținuți politici, făcând parte din loturile 1 și 2 ale rezistenţei armate dobrogene.

Ca și în cazul altor execuții în cadrul așa numitelor “trenuri ale morții” sau “dube fantomă”, soartea lor fusese decisă la cel mai înalt nivel al statului, în cadrul conducerii Ministerului de Interne al Republicii Populare Române. În cadrul unei ședințe secrete din vara anului 1949, la care au participat Teohari Georgescu (ministru al M.I. între anii 1945-1952), Marin Jianu (ministru adjunct al M.I.), Gheorghe Pintilie (sau Timofei Bodnarenko, cunoscut cu porecla Pantiușa, șeful Direcției Generale a Securității Poporului în perioada 1948-1963) și Alexandru phpThumb_generated_thumbnailjpeg-2Nicolschi (născut Boris Grünberg, general, spion sovietic și șef al Securității, îndeplinind funcția de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului în peiroada 1948-1953, respectiv aceea de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, între 1953-1961), s-a luat decizia ca toți membrii grupurilor de rezistență anticomunistă, care primiseră pedepse de peste 15 ani de închisoare, să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete.

Se pare că, în urma presiunilor internaționale ca urmare a numeroaselor condamnări la moarte pronunțate în România, regimul preferase condamnarea insurgenților la pedepse mari cu închisoarea. Totuși, conducătorii Ministerului de Interne au găsit o soluție pentru cintinuarea represiunii la aceeași intensitate. Dincolo de condamnările la închisoare, cei mai periculoși adversari ai comunismului urmau sp fie executați la adăpostul nopții, în locuri izolate, unele rămase până azi necunoscute…

Criteriul selectării celor mai intransigenți anticomuniști era acela al condamnărilor la peste 15 ani de închisoare. Dintre aceștia, în 1950, erau vizate cca 70 de persoane condamnate. Dintre aceștia, 13 făceau parte din Lotul 3 al luptătorilor dobrogeni. Alte loturi erau cele din grupările Spiru Blănaru din Teregova – 6 persoane, maior Nicolae Dabija din zona Cluj – 13 persoane și arestații dobrogeni din loturile 1 și 2, deținuți la Pitești – 16 persoane.

Iosif VARGA

Eurodeputat PSD: Secretarul general PPE are tupeu. Firma unui coleg de partid alimenta nave ruseşti

Europarlamentarul PSD Andi Cristea a afirmat că secretarul general al PPE,  are mult tupeu să critice Guvernul, în condiţiile în care un coleg de al său de partid, comisar european pe energie, deţinea o companie care alimenta flota navală rusă din Marea Mediterană.

„Domnul Secretar General al PPE are mult tupeu. Colegul lui de partid este Comisarul European responsabil cu portofoliul energiei, despre care aflăm în 2016, din presă, că deţinea, în 2014 1-2-e1552912926150-843x491compania care alimenta flota năvală rusă din Marea Mediterană. În vremurile în care Crimeea era anexată. Povestea devine faimoasă când soţia şi cumnatul lui apar în Panama Papers. Oamenii ăştia vin să împartă dreptatea la Bucureşti după ce au împărţit banii cu ruşii. Google it”, a scris Andi Cristea, duminică, pe Facebook.

Reacţia eurodeputatului PSD vine după ce secretarul general al PPE Antonio López-Istúriz White a criticat PSD, sâmbătă la Summitul PPE al liderilor locali şi regionali, spunând că Guvernul României este un eşec, iar în Spania cetăţenii se plâng că au prea multe autostrăzi, în timp ce aici românii protestează cu au prea puţine, ceea ce este „ridicol”.

Acesta a mai spus că lupta pentru Europa, pentru drepturi şi democraţiei, a fost iniţiată aici, iar socialismul nu mai reprezintă răspunsul la nevoile europenilor, dând exemplu negativ guvernarea de la Bucureşti.

Silvia ANDREI

Palestinienii condamnă anunţul premierului român de a muta ambasada la Ierusalim

Un înalt oficial palestinian condamnă anunţul făcut de premierul român Viorica Dăncilă de a reloca ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, spunând că va îndemna Uniunea Europeană să intervină, scie publicaţia Times of Israel.

1200x630Premierul Viorica Dăncilă, a declarat astăzi într-o conferinţă de lobby pro-Israel la Washington că Bucureştiul va încerca să îşi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Honduras a anunţat, de asemenea, deschiderea unui birou diplomatic în capitala Israelului.

Înaltul oficial palestinian, Saeb Erekat, declară că o mutare a ambasadei ar fi o “încălcare flagrantă a drepturilor palestinienilor, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU. Aceasta contribuie numai la eliminarea soluţiei cu două state, singura cale spre pace şi stabilitate în întreaga regiune”.

“Facem apel la Uniunea Europeană să ia măsuri în legătură cu această decizie, care este o violare a politicilor consacrate ale Uniunii Europene. Vom discuta această problemă în Liga Arabă şi Organizaţia de Cooperare Islamică”, scrie Saeb Erekat pe Twitter.

Florin NAHORNIAC

Bombardierele Tupolev din Crimeea – reacţie la sistemul balistic din România

Rusia a decis staţionarea bombardierelor atomice Tupolev Tu-22M3 în Crimeea ca reacţie la instalarea de către SUA a sistemului balistic în România, afirmă parlamentarul Viktor Bondarev, preşedintele Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

“Instalarea sistemului balistic american în România a fost o provocare majoră, iar, în replică, Ministerul rus al Apărării a luat decizia de a staţiona bombardiere Tupolev Tu-22M23 în Baza aeriană Gvardeiskoie. Această schimbare a modificat drastic echilibrul forţelor în regiune”, a declarat Bondarev, citat de agenţiile de presă Tass şi Reuters.

rusia-va-stationa-bombardiere-strategice-in-crimeea-pentru-a-contracara-instalatiile-nato-din-romania-nato-masura-poate-avea-implicatii-pentru-stabilitatea-regiunii-152098Viktor Bondarev a argumentat că atunci când Crimeea era parte a Ucrainei exista riscul blocării circulaţiei Flotei militare ruse din Marea Neagră. Rusia plătea anual Ucrainei circa 100 de milioane de dolari pentru staţionarea Flotei în Crimeea, “dar exista permanent ameninţarea şantajului de a nu fi prelungit contractul”, a spus el.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a deplasat luni în Crimeea, pentru a marca cinci ani de la anexarea fostei regiuni ucrainene de către Rusia. Putin a afirmat că decizia anexării Crimeei în anul 2014 a fost luată din raţiuni referitoare la “interesele naţionale pe termen lung”.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

Recent, Administraţia Vladimir Putin l-a convocat pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Printre măsurile propuse de Rusia se numără distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia. “Ministerul rus al Apărării invită partea americană, în perioada premergătoare anulării Tratatului INF, să ia măsurile necesare pentru revenirea la respectarea strictă a acordului prin distrugerea sistemelor de lansare terestre MK-41 dezvoltate pentru lansarea de rachete Tomahawk, a rachetelor cu raze de acţiune scurtă şi medie şi a dronelor militare care intră sub incidenţa Tratatului. Ataşatul militar al Ambasadei SUA din Moscova a fost invitat la Ministerul rus al Apărării pentru a i se înmâna o notificare”, a comunicat Ministerul rus al Apărării.

Alianţa Nord-Atlantică are propria responsabilitate pentru încălcarea Tratatului INF prin instalarea sistemelor balistice americane în România şi Polonia, a acuzat Administraţia Rusiei, îndemnând ţările din Europa să evite transformarea continentului în spaţiu de confruntare militară.

Maria ANGHELACHE

Brazilia nu doreşte o intervenţie militară în Venezuela

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat miercuri în cadrul unui interviu televizat că forţele armate din Brazilia nu doresc şi nu pregătesc o intervenţie militară în Venezuela, relatează Euronews.

Declaraţia preşedintelui susţine declaraţia făcută marţi de Fernando Azevedo e Silva, ministrul brazilian al Apărării, care a transmis că administraţia din Brazilia nu ia în considerare iniţierea unei intervenţii militare în Venezuela şi speră ca părţile implicate să găsească o soluţie paşnică pentru rezolvarea crizei.

„Nu este o ipoteză pe care o luăm în considerare. Brazilia doreşte o soluţie paşnică pentru criza din Venezuela”, a declarat ministrul, făcând referire la o intervenţie militară.

Preşedintele Statelor Unitvenezuela-tl-021214-proteste, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave.

Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine “toate opţiunile”. De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.

Eleonora SMARANDACHE

CEDO: România şi Lituania au găzduit închisori secrete ale CIA

România şi Lituania au fost găsite vinovate joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de încălcări ale convenţiei care interzice tortura în cazurile lui Al Nashiri şi respectiv Abu Zubaydah, în urma participării celor două ţări la programul închisorilor secrete CIA, anunţă CEDO pe site.

CEDO obligă România să-i plătească lui Al Nashiri pagube în valoare de 100.000 de euro. Europarlamentarul Norica Nicolai, care a condus comisia parlamentară de anchetă privind închisorile CIA, a declarat, joi, că ancheta parlamentară nu a exclus, dar nici nu a expus existenţa unor centre de detenţie pe teritoriul României, dar a cerut parchetelor să treacă la o cercetare judiciară, ceea ce nu s-a întâmplat. Nicolai consideră că, dacă CEDO cere să se analizeze răspunderea oficialilor români, atunci aceasta trebuie căutată la foşti preşedinţi sau prim-miniştri care au încheiat acordul pentru centre de detenţie pe teritoriul României. La rândul său, fostul consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională în perioada 2000-2004, Ioan Talpeş, a declarat, joi, că este ”o aberaţie” condamnarea României la CEDO pentru că ar fi găzduit închisori CIA, el susţinând că nu a existat un astfel de centru în România şi că nici nu îşi poate imagina că ar fi existat aşa ceva. Talpeş a afirmat din nou că, într-adevăr, România a pus la dispoziţia CIA o locaţie ”în care se desfăşurau acţiuni speciale”.

“Este o condamnare într-o plângere individuală a unui cetăţean saudit de cetăţenie yemenită, care a făcut o plângere că ar fi fost ţinut în închisori româneşti la parchete în 2012. Din păcate, sediu-cedoaceastă plângere nu a fost investigată nici până astăzi. Tot ce pot să vă spun este că ancheta parlamentară nu a exclus, dar nici nu a expus existenţa unor centre de detenţie, însă noi nu am exclus transferul de pe teritoriul României. La momentul respectiv, în 2007, Parlamentul a cerut parchetelor să procedeze la o investigaţie judiciară, pentru că Parlamentul nu are niciun fel de competenţă în această materie. Nu putea face o comisie rogatorie sau să ceară lămuriri statului american, pentru că aceste închisori au fost deţinute şi manageriate de CIA”, a declarat Norica Nicolai.

Ea a adăugat că de atunci procurorii din România fac investigaţii care nu au nicio finalitate.

”După părerea mea, dacă se pune problema unei răspunderi şi CEDO cere să se analizeze răspunderea oficialilor români, trebuie căutată la un alt nivel, al celor care în calitate de foşti preşedinţi sau foşti prim-miniştri au încheiat un acord cu centrul american pentru a avea centre de detenţie pe teritoriul României şi cu privire la situaţia parchetelor din România care, iată, timp de opt ani nu au fost capabile să facă nicio investigaţie relevantă”, a mai declarat Norica Nicolai.

Întrebată dacă este vorba despre o locaţie anume în plângerea făcută la CEDO de respectivul cetăţean, care ar fi fost deţinut în perioada 2003-2005, Nicolai a precizat: ”E vorba de o detenţie de 18 luni. Această locaţie nu a fost identificată de ancheta parlamentară, pentru că noi nu am investigat decât ceea ce era public, adică transferurile operate de avioane care au fost închiriate de CIA şi în cadrul acestor transferuri nu s-au stabilit niciun fel de elemente care să stabilească faptul că au fost locaţii secrete pentru detenţia acestor persoane”.

Comisia parlamentară de anchetă privind închisorile CIA a fost înfiinţată în 2006, a fost condusă de Norica Nicolai şi şi-a încheiat activitatea după doi ani, concluzionând că nu există indicii că pe teritoriul României ar fi existat astfel de centre de detenţie.

”Continui să neg că în România a fost o închisoare. Şi dacă a fost şi ce s-a întâmplat, în niciun caz cetăţeni români n-au fost amestecaţi şi nici acea activitate nu s-a făcut sub conducerea românilor sau a României. Deci este o aberaţie condamnarea. Nu era posibil aşa ceva. Eu în toate declaraţiile pe care le-am făcut am spus că s-a pus la dispoziţia CIA o locaţie, ceea ce e cu totul altceva. O locaţie în care se desfăşurau acţiuni speciale. România nu a participat la aşa ceva ce se invocă astăzi”, a declarat Talpeş.

Întrebat dacă România a aprobat această închisoare, Ioan Talpeş a replicat: ”Dumneavoastră ştiţi vreo închisoare? Ce are una cu alta? Ce, am eu închisori? Nu am aprobat aşa ceva, este o aberaţie, nu se poate face aprobarea unei închisori în afara legilor statului”.

Chestionat în continuare dacă se putea înfiinţa un centru de detenţie în România fără ca el să ştie acest lucru, fostul consilier prezidenţial a răspuns: ”Asta vă întreb şi eu pe dumneavoastră. Dacă eu vă spun că autorităţile nu au ştiut şi nu au făcut o închisoare sau că s-au promovat asemenea practici, nu înţeleg care e discuţia sau cine a apărat interesele României”.

Talpeş a spus că se întreabă şi el pe ce bază s-a făcut această condamnare.

”Probabil vine de la cei care au fost foarte şocaţi şi au fost împotriva faptului că România intra în NATO. Nu a fost un astfel de centru de detenţie în România sau nu am ştiut eu de el şi nu îmi pot imagina că a existat aşa ceva”, a adăugat el.

Întrebat dacă este posibil ca acel cetăţean să fi fost ţinut în acea locaţie, Ioan Talpeş a replicat: ”Orice este posibil, dar nu statul român. Întrebaţi-vă de ce i se impută asta statului român. Haideţi să încercăm ca dincolo de ce se dau în astfel de decizii judecătoreşti… sunt jocuri care au cu totul alt conţinut”.

România şi Lituania au găzduit închisori secrete CIA, stabileşte CEDO

România a găzduit o instalaţie secretă de detenţie a CIA din septembrie 2003 şi până în noiembrie 2005, stabileşte CEDO.

Litiuania a găzduit la rândul ei o instalaţie similară din februarie 2005 până în martie 2006.

Reclamanţii au fost încarceraţi în aceste instalaţii, iar autorităţile din cele două foste ţări comuniste au ştiut că CIA avea să-i supună unor tratamente contrare convenţiei, afirmă Curtea.

Atât România, cât şi Lituania au permis transferul reclamanţilor către alte instalaţii de detenţie CIA, expunându-i astfel altor rele tratamente, mai stabileşte CEDO.

Curtea a stabilit – în unanimitate – în hotărârea de joi că România a încălcat mai multe articole ale convenţiei.

Astfel, autorităţile române au încălcat articolul 3 (interzicerea torturii) al Convenţiei europene a drepturilor omului, din cauză că Guvernul de la Bucureşti nu a anchetat acuzaţiile formulate de Abd Al Rahim Husseyn Muhammad Al Nashiri şi din cauza complicităţii la acţiuni CIA care au condus la rele tratamente.

Ele au încălcat de asemenea articolul 5 (dreptul la libertate şi securitate), articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private) şi articolul 13 (dreptul la îngrijiri eficiente), dar şi articolul 6.1 (dreptul la un proces într-o perioadă rezonabilă de timp) şi articolele 2 (dreptul la viaţă) şi 3 în legătură cu articolul 1 al Protocolului nr. 6 (abolirea pedepsei cu moartea), deoarece România a ajutat la transferarea lui Al Nashiri de pe teritoriul său, în pofida faptului că acesta risca să-i fie interzis accesul la justiţie şi pedeapsa cu moartea.

Curtea precizează că nu are acces la Al Nashiri, care este deţinut în continuare de autorităţile americane în condiţii foarte restrictive, iar astfel a fost nevoită să stabilească faptele în baza altor surse, citând în acest sens un raport al Senatului Statelor Unite cu privire la tortură, publicat în decembrie.

CEDO mai precizează că a audiat experţi şi matori.

Curtea a conchis că România a găzduit o închisoare secretă CIA – cu numele de cod ”Detention Site Black” – din septembrie 2003 până în noiembrie 2005, că Al Nashiri a fost deţinut în aceasta timp de 18 luni şi că autorităţile române au ştiut că CIA avea să-l supună unor tratamente contrare Convenţiei.

România a permis, de asemenea, mutarea acestuia în altă instalaţie de detenţie, fie în Afganistan (”Detention Site Brown”), fie în Lituania (”Detention Site Violet”), aşa cum stabileşte altă hotărâre pronunţată joi, în cazul lui Abu Zubaydah, expunându-l astfel altor rele tratamente.

Curtea a stabilit că Al Nashiri s-a aflat în jurisdicţia României şi că această ţară este responsabilă de încălcarea drepturilor acestuia prevăzute de Convenţie.

CEDO recomandă ca România să efectueze o anchetă completă cu privire la cazul lui Al Nashiri cât mai curând posibil şi, dacă este necesar, să pedepsească orice oficiali responsabili.

Curtea recomandă de asemenea ca România să ceară asigurări Statelor Unite că Al Nashiri nu va fi condamnat la moarte.

Florin NAHORNIAC

Vasile Bănescu, replică elegantă și fermă către Președintele Iohannis

Într-un text intitulat „Idolul toleranței în epoca post-adevăr” și publicat pe site-ul Stiripesurse.roVasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, i-a dat replica președintelui Iohannis, care în data de 19 martie 2019 îi calificase pe promotorii referendumului pentru căsătorie drept „infatuați care au promovat ura”. Redăm mai jos textul integral.

A idolatriza toleranța (care are stabilimentele ei) și care nu doar că nu e automat și în orice context o virtute, dar care practicată fără discernământ poate destructura etic o societate (de exemplu, toleranța față de corupție, față de disoluția familiei, față de siluirea ordinii morale, față de asaltul marginii asupra centrului etc.), este ceva lipsit de claritate spirituală.

basilica-ro-Vasile-BanescuA ofensa peste 4 milioane de români lucizi și fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, și fără de care o societate face implozie, români care nu s-au lăsat îmbrobodiți de valul imens și murdar de manipulare mediatică, cărora li se adaugă alte milioane de români care gândesc familia naturală în aceiași termeni, dar care au fost influențați de această manipulare, nu are în sine nimic aristocratic.

A jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață –  exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr.

În acest context recent și artificial revizitat cred că este important să ne reamintim și un lucru de neignorat în logica spiritului democratic onest: Comisia de la Veneția nu recomandă existența unui cvorum (prag minimal) de participare pentru consultările cetățenești, întrucât îi poate asimila în mod nelegitim pe cei care se abțin sau nu pot participa din diverse motive cu partizanii votului negativ.

A-i asimila pe cei care s-au abținut să voteze, din diverse motive, la Referendumul pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă, și exact asupra riscului unei astfel de răstălmăciri a realității atrage atenția recomandarea Comisiei de la Veneția.

Georgeta AMBERT

Manipularea statisticii la PSD: PIB-ul României l-a depășit pe cel al Portugaliei

„Eurostat atestă oficial că PIB-ul României l-a depășit pe cel al Portugaliei”, se laudă PSD. Dar nu scoate o vorbă despre faptul că PIB-ul pe cap de locuitor este dublu în Portugalia față de România.

image-2019-03-17-23033634-70-dragnea”Suntem mândri de performanța țării noastre și a românilor care au dat valoare măsurilor PSD de stimulare a investițiilor și au făcut posibil acest rezultat excepțional”, se spune în postarea ce omite un indicator mult mai important, care ține de dimensiunile celor două țări: România are o populație dublă comparativ cu Portugalia.

„Eurostat atestă oficial că PIB-ul României l-a depășit pe cel al Portugaliei”, se laudă PSD. Dar nu scoate o vorbă despre faptul că PIB-ul pe cap de locuitor este dublu în Portugalia față de România.

Realitatea este că PIB-ul pe cap de locuitor în România este de 10.300 de euro, iar în Portugalia același indicator este 19.600 de euro.

Așa că următoarele afirmații ale PSD pot fi incluse în categoria fake-news:

„Este dovada clară a creșterii bunăstării generale a țării și a românilor, dincolo de cifre și de sentimentul legitim de mândrie. Economia noastră este azi mai puternică și continuă să crească, ceea ce va aduce beneficii românilor și o influență mai mare pentru România, inclusiv asupra deciziilor UE!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

Valoarea nominală a PIB-ului se compară cu țari care au aproximativ același număr de locuitori. Altfel, e ca și cum ai compara mere cu pere, dacă nu se raportează la numărul celor care produc acel PIB.

Elena TURCULEANU

Un parlamentar rus propune ,,reiniţializarea” legăturilor cu SUA după raportul lui Mueller

Moscova s-ar bucura să-şi amelioreze relaţiile cu Washingtonul în urma raportului procurorului special american, Robert Mueller, care nu a găsit nici o dovadă de colaborare între Donald Trump şi Rusia campania pentru alegerile din 2016, a declarat luni un parlamentar rus, relatează Reuters.

“În orice caz, există posibilitatea de a reseta o mulţime de lucruri în relaţiile noastre, dar rămâne de văzut dacă Trump va risca acest lucru. Desigur, noi suntem pregătiţi”, a declarat parlamentarul rus Konstantin Kosachev.

5b693ee2dda4c8905f8b45f5Administraţia de la Kremlin nu a citit raportul procurorului special Robert Mueller privind ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016, a transmis duminică Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin.

„Nu am văzut încă raportul”, a declarat Peskov, citat de agenţia de presă RIA.

Raportul Mueller îl absolvă pe Donald Trump de vină

Procurorul special Robert Mueller, care a investigat timp de aproape doi ani presupusele ingerinţe ruse în campania preşedintelui american din cadrul alegerilor din 2016, nu a găsit nicio dovadă de colaborare între Donald Trump şi Rusia.

„Nu a existat colaborare cu Rusia. Nu a fost nici obstrucţionare (a justiţiei, n.red.). Şi a fost o exonerare completă şi totală. Aşadar, exonerare completă, nicio obstrucţionare, vă mulţumesc”, a declarat Donald Trump.

Georgeta AMBERT

Activistă pentru drepturile femeilor JUDECATĂ în Arabia Saudită

Procesul lui Loujain al-Hathloul, o tânără activistă pentru drepturile femeilor din Arabia Saudită, a început miercuri în Riad, anunţă familia acesteia, citată de CNN.

Loujain al-Hathloul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinută în martie 2018 în timp ce conducea un autoturism pe o autostradă din Emiratele Arabe Unite. Ea a fost ulterior trimisă în Arabia Saudită, unde a fost arestată. Hathoul a fost eliberată câteva zile mai târziu, însă a fost din nou arestată după câteva săptămâni în cadrul unei anchete care a vizat 10 activiste pentru dreptul femeilor saudite de a conduce vehicule.

Loujain-Alhathloul-picAutorităţile saudite nu au formulat în mod oficial acuzaţii împotriva acesteia, însă Agenţia Saudită de Presă susţine că activistele reţinute sunt acuzate de “legături suspecte cu entităţi străine”. Alte trusturi media susţin că femeile sunt acuzate de încălcarea unui decret regal care prevede, printre altele, pedepse cuprinse între 3 şi 20 de ani de închisoare pentru persoanele acuzate de terorism.

Arestările au fost lăudate în presa din regat, care a publicat şi fotografii cu activistele reţinute, pe care le-a numit “trădătoare”. Fratele lui Hathloul, Walid al-Hathloul, a declarat pentru CNN că sora sa nu a avut acces la un avocat şi că nu i-au fost comunicate acuzaţiile înaintea procesului.

O altă activistă reţinută, Aziza al-Yousef, care are peste 70 de ani, este una dintre primele activiste care au militat pentru dreptul femeilor saudite de a conduce autovehicule şi a semnat recent o petiţie prin care se solicita abrogarea legii care conferă control absolut bărbaţilor asupra femeilor din familie.

Eman al-Nafjan, o a treia activistă arestată, este un blogger renumit în ţara sa. Ea a condus un autoturism în 2013 pe străzile capitalei Riad în semn de protest faţă de legile care, la acea vreme, nu le permiteau femeilor să şofeze. Această interdicţie a fost ridicată la doar o săptămână de la arestarea celor zece activiste.

Georgeta AMBERT

Referendumul ca decizie opţională, Camera Comunelor ca instituţie reversibilă şi Planul REDFOLD în caz de urgenţă

Lecţia politică pe care Marea Britanie o oferă în acest moment este uluitor de importantă deoarece, într-o perioadă foarte scurtă de timp, se concentrează experimente care răstoarnă –sau posedă cu certitudine acest potenţial – modul în care ştiam că se structurează sistemele de putere, dar şi modul de funcţionare al arhitecturii instituţionale.

646x404 (1)În paralel cu semnalul absolut excepţional de grav că cea mai veche şi stabilă democraţie poate aluneca atât de rapid în haos, lansând o multitudine de semnale simultane şi absolut contradictorii privind viitorul său imediat şi proiecţiile pe lungă durată, anulând cu incredibilă lejeritate acorduri, angajamente, reguli de comportament cu partenerii săi tradiţionali, practic înnebunindu-şi propria populaţie. Şi, de acum, nu este deloc imposibil ca unul dintre aceste procedee noi în practica jocurilor politice să fie preluate extrem de uşor în alte ţări, acolo şi mai uşor de implantat şi folosit în campanii politice de tip britanica, adică „azi PRO, mâine CONTRA“, destabilizând economii şi adâncind neîncrederea în capacitatea reală a decidenţilor politici.

A fost relativizată şi trimisă în ridicol importanţa reală a Referendumului ca formulă constituţională supremă prin care se aude voinţa poporului, obligatorie şi indiscutabilă. Mă rog, în ţările lor, căci în altele, cu democraţii incipiente, exemplul românesc a artătat că se putea face altfel. Ieri, o demonstraţie uriaşă în centrul Londrei a cerut ca BREXIT-ul să nu mai aibă loc, fie prin organizarea unui al doilea referendum, fie prin anularea cererii făcute acum doi ani de guvernul britanic pentru activarea art.50. Posibil (sau încă posibil) dar, tehnic, avem deciziile Camerei Comunelor care s-a pronunţat împotriva unui al doilea referendum dar şi, de două ori, contra Acordului negociat şi semnat de Theresa May cu liderii europeni privind ieşirea ţării sale din construcţia europeană, impunând însă să Primului Ministru să negocieze o întârziere a procesului, eventual pentru ca europenii să cadă în plasa unei contestări integrale a viitoarelor alegeri europene din mai, tocmai pentru că nu ar fi fost candidaţi britanici pe liste.

Răspunsul celor de la Bruxelles a fost simplu, pe măsura exasperării create de oscilaţiile nehotărârii britanice: fie, până pe 22 mai, este aprobat Acordul negociat, fie Brexitul se amână şi vom avea alegeri europene cu candidaţi britanici pe liste. Practic, acum, toate opţiunile sunt legate de perspectiva ca parlamentarii să inverseze una dintre propriile lor decizii. N-o fac, este automat activată opţiunea NO DEAL BREXIT vineri seară orele 23, fie, cum s-a oferit de la Bruxelles, pe 12 aprilie. Sigur că ar putea să existe un vot în favoarea anulării totale a procesului EXIT, aşa cum cere o petiţie de Margaret Georgiadou şi care a strâns deja sute de mii de semnături, doar 100.000 fiind necesare pentru a obliga parlamentarii să ia în discuţie oficial această cerere. Mai există o şansă de ultim moment: liderul laburiştilor a spus că partidul său va sprijini Acordul doamnei Theresa May cu condiţia să se organizeze imediat un „vot de confirmare“ în Marea Britanie, practic un al doilea referendum.

Tehnic, procedural, Camera Comunelor a votat deja negativ asupra acestor perspective, inclusiv asupra posibilităţii ca instituţia să preia complet de la Guvern toate atribuţiile privind BREXIT. Haos masiv în perspectivă deoarece o asemenea anulare poate o problemă masivă de credibilitate asupra unei eventuale decizii pentru un al doilea Referendum, deja declarat ca act ilegal de partizanii ieşirii Marii Britanii din UE. Contestarea este posibilă deoarece, dacă vă amintiţi, speaker-ul Camerei Comunelor a declarat deja că instituţia sa nu va mai admite încă o dezbatere privind Acordul dacă nu există un alt text negociat Ori asta nu există şi nici nu va exista. Este deci previzibil ca, fie Camera Comunelor îşi renegă propriile hotărâri fie, de mâine, începe dezbaterea unor moţiuni care privesc diverse variante precum acceptarea „Statutului Norvegia+“ privind piaţa unică sau rămânerea în uniunea vamală.

Între timp, absolut sigură este doar perspectiva că, fără un acord oarecare, se intră foarte rapid în faza ultimă a rupturii totale şi fără reguli între UK şi UE. În acest sens, autorităţile britanice au conceput propriul lor plan de atenuare a consecinţelor catastrofale ce se anunţă, Operaţiunea Yellowhammer care cuprinde şi o „fază militară“ denumită „Operaţiunea Redfold“. care va fi condusă dintr-un buncăr anti-atomic denumit PINDAR adânc îngropat sub principala clădire a Ministerului britanic al Apărării de la Whitehall. PINDAR este locaţia folosită pentru reuniunile în caz de criză naţională, cu facilităţi complete pentru situaţii de război şi este centrul de comandă folosit pentru reuniunile Comitetului COBRA convocat în caz de atacuri teroriste.

Eleonora SMARANDACHE

Parteneriatul chinez cu Europa sau cel european cu China?

Marii jucători au de rezolvat această problemă ce devine presantă, urgentă şi strategic definitorie pentru noua arhitectură de putere a planetei.

Pe măsură ce America lui Trump se retrage de pe marile pieţe, joacă doar la nivelul ofensivei mereu crescânde a sancţiunilor şi ameninţărilor, pieţele îşi caută cu frenezie un nou tip de echilibru, tocmai pentru a evita, pe cât se poate, o apropiere de zona dezechilibrelor generatoare de mari cize financiare şi economice.

Vă spuneam că acesta va fi momentul pentru o ofensivă chineză realmente impresionantă vizând stabilirea, întărirea sau dezvoltarea de noi puncte de ancorare pentru cele două rute, terestră şi navală, din proiectul gigantic al „Noului Drum al Mătăsii“. Iar ofensiva asta este comercială şi economică doar pe unul dintre paliere. Unul care, oricât de mirobolant şi spectaculos ar fi el (comanda chineză de Airbus în valoare de 30 de miliarde de euro este doar un exemplu), nu este decât o consecinţă logică a unei strategii multidimensionale în care, conform tradiţiei multimilenare a Imperiului Soarelui Răsare, cel mai important element este doctrina strategică proiectată pentru un orizont de timp îndelungat sau foarte îndelungat.

646x404Iar în centrul acesteia, punctul său de echilibru, este definirea relaţiei pe care o vor avea cu partenerii din „noile teritorii“. Chestiune esenţială deoarece, dată fiind dimensiunea globală a proiectului Noului Drum al Mătăsii, chinezii încearcă acum să evite cât se poate de multe dintre greşelile de abordare făcute de predecesorii lor în diversele spaţii ce li se deschid acum. Nu vor să repete experienţa eşecului american, care a încercat să impună „modelul civilizaţiei Coca-Cola“, nu vor să urmeze nici exemplul „divide et impera“ dat de puterile coloniale europene, în primul rând cea britanică, adică încercarea de a crea rupturi în societăţile ţărilor cucerite tocmai pentru a le domina mai bine şi a le exploata bogăţiile naturale, dar n-au vrut să reproducă nici partea extrem de supărătoare a relaţiilor UE-Rusia care a dus la redemararea Războiului Rece. Ce-ar vrea, spun ei, este o deschidere reciproc folositoare şi strategic convenabile a pieţelor. Preludiu evident, chiar dacă nu formalizat în acest moment, al începerii marii negocieri a mileniului, adică un Acord de liber-schimb UE-China. Ceea ce ar duce la posibilitatea, cu consecinţe absolut enorme ca, după Japoina, gigantul chinez să intre în combinaţia care, fără probleme, ar domina întreaga planetă prin cumularea unor valori economice uluitoare şi a unei baze de dezvoltare tehnologică mai mult decât impresionante.

Scenariu teorietic fascinant şi nu imposibil mai ales că, astfel, în afara spaţiului bilateral de acţiune, atât China cât şi UE s-ar linişti reciproc şi asupra modalităţilor de acces şi exploatare în viitor a marilor investiţii de care le fac acum în Africa, marele teritoriu de vânătoare al deceniilor următoare, exploatând la maximum atât sentimentul real anti-american în zona Maghreb, cât şi fluctuaţia de securitate din Africa Neagră în ce priveşte prietenia cu Washingtonul, asta în contextul în care, după plecarea ISIS din Siria, se simte din ce în ce mai tare influenţa unei alianţe reînnoite ISIS-Al Quaeda…

Dar ce şi-ar putea dori Europa în acest moment? Ce înseamnă formula lui Macron care se referea la un „multilateralism puternic“? Semnalul îmi pare limpede: relaţiile trebuie reechilibrate în lipsa asumată de piaţă a SUA, ocupată acum, dimpotrivă, de regimul sancţiunilor şi de ineficacitatea loviturilor dorite împotriva economiilor vizate de acestea, precum cea iraniană, pentru a nu mai aminti de reacţiile total adverse politice din principalele economii europene.

Şi, fiindcă am ajuns aici, să reamintim faptul că vizita Preşedintelui China a început în Italia, prima ţară din G7 care semnează oficial pentru intrarea pe Noul Drum al Mătăsii (v-am oferit toate detaliile în urmă cu ceva timp, reproducând un document intern al Comisiei Europene). Este un act de sfidare directă şi foarte serioasă a presiunilor americane şi a indicaţiilor de a nu se executa mişcări de apropiere de China, act de nesupunere cu atât mai important cu cât guvernul de Roma a decis să păstreze recunoaşterea lui Maduro drept preşedinte legitim ales în Venezuela.

Am amintit de acest episod deoarece, astfel, chinezii au transmis că există două posibilităţi de a juca pe mai departe. Prima ar fi, ca până acum, semnarea de acorduri individuale cu diverse State Membre (aproape jumătate dintre ele au asemenea contracte, majoritatea ţări din centru şi estul Europei), dar cu riscul de a provoca discuţii neplăcute şi cel puţin neproductive cu instituţiile de la Bruxelles. Al doilea joc ar fi acesta demarat acum prin discuţiile la aceeaşi masă cu singurii actori ale căror voci sunt acum decisive în Europa şi care vor rămâne şi pe viitor tinerii care să dea tonul deciziilor la Bruxelles, oricare va fi forma în care se va consolida viitorul proiect european. Numai că problema centrală rămâne nelămurită pe deplin: care vor fi măsurile reciproce de protecţie ce vor fi agreate, astfel încât „ancorele europene“ ale Chinei să aibă o contrapartidă exactă şi benefică pentru producătorii europeni în China şi pe pieţele africane dominate acum de influenţa dominantă a Chinei? Tehnic, sunt acum negocieri multiple dar, de departe, mă atrage ceea ce am auzit de curând în două capitale europene, tatonări discrete asupra nivelului în care s-ar putea efectua accesul reciproc la tehnologii novatoare, unul dintre subiecte fiind noile generaţii de baterii pentru toate tipurile de utilizări imaginabile, bazate de grafen şi deja dovedind o capacitate enormă de stocare.

Aici s-ar putea să fie miza uriaşă a discuţiilor începute acum şi care semnalizează, încă discret dar sesizabil, că pe „drumurile mătăsii“ ar putea circula şi alte tipuri de valori, folosind la maximum ceea au de oferit cei doi furnizori şi anunţând o „piaţă a produselor şi tehnologiilor de înaltă performanţă dar şi o bursă comună a materiilor prime ale viitorului“. Dacă această perspectivă s-ar şi putea concretiza foarte rapid, atunci se schimbă întreaga discuţie despre capitolele de negociere ale unui eventual Acord de liber-schimb deoarece, aşa cum Liga Arabă a primit acum un semnal, în negociere vor fi introduse elemente care să favorizeze şi investiţii reciproce UE-China în TOATE ţările străbătute de traseele celor două centre, terestră şi maritimă, din Noul Drum al Mătăsii.

Şi noi? Teoretic, facem parte din formatul de negociere „16+1“ iniţiat de China care vizează intensificarea şi extinderea cooperării cu 11 state membre ale Uniunii Europene şi 5 ţări balcanice în domeniul investiţiilor, transporturi, finanţe, ştiinţă, educaţie şi cultură. În cadrul iniţiativei, China a definit trei domenii potenţiale prioritare de cooperare economică, respectiv infrastructura, tehnologiile înalte şi tehnologii ecologice. Teoretic, ar fi o şansă.

Dar, sincer, nu ştiu la ce ne-ar fi de folos din moment ce am fost anunţaţi de doamna Viorica Vasilica Dăncilă că, în calitatea sa de prim-ministru, a reuşit performanţa istorică excepţională „de a repune România pe harta mondială“. Este o veste deosebită că am ieşit din categoria ălora excluşi de pe harta lumii, fapt pe care e bine că-l aflăm măcar acum şi de la o asemenea sursă autorizată, dacă-mi permiteţi expresia.

Deocamdată, alţii se preocupă de jocuri la un nivel care ne este şi bănuiesc că ne va rămâne aşa în condiţiile actuale în care ne restrângem voluntar relaţiile externe. Condiţia de participare ar trebui să fie înţelepciunea oamenilor noştri politici şi existenţa unor canale profesioniste de conexiune cu ceea ce se negociază pe mize înalte. Va trebui să alegem într-un fel. Cum anume nu ştim, nu vrem să ştim, dar nu-i o nenorocire, avem cine să ne spună, corect, exact şi la timp. Depinde numai de criteriile folosite. Iar ele încep să se diferenţieze cam tare, chiar excentric, de cele folosite în scrierea partiturii de putere pe care va cânta viitoare echipă europeană.

Nu credeţi? Recitiţi nu intervenţiile de acum ale preşedinţilor Xi. Macron, Juncker sau ale doamnei cancelar Merkel, căci nivelul lor nu ne priveşte. Citiţi-le pe alea care vorbesc direct despre noi şi viziunea asupra performanţelor guvernării de la Bucureşti, atât de la reprezentatul PPE, cât şi al socialiştilor sau ALDE.

Până la urmă, noi cu cine am vrea să fim partener real?

Maria ANGHELACHE

Poluarea aerului afectează sănătatea a un milion de români

Aproximativ un milion de români suferă de afecţiuni respiratorii din cauza aerului poluat, iar Bucureşti, Iaşi şi Braşov sunt oraşele cu cele mai mari probleme din punct de vedere al calităţii aerului. În acest context, un consilier municipal a iniţiat un proiect de hotărâre care ar urma să interzică, gradat, între orele 6:00 și 22:00, în Bucureşti, circulaţia autovehiculelor poluante.

imgAnual, 28.000 de români mor din cauza anumitor probleme cauzate de aerul poluat cum ar fi bronşitele, astmul sau bolile cardiovasculare, iar aproximativ un milion de români suferă de afecţiuni respiratorii, potrivit informaţiilor Agenţiei Europene a Mediului. Totodată, studiile arată că Bucureştiul este una dintre cele mai poluate capitale din Europa, iar în Iaşi şi Braşov nivelul particulelor care provin de la emisiile poluante generate de industrie şi trafic depăşeşte, zilnic, nivelul maxim acceptat de legislaţie.

Având în vedere aceste statistici alarmante, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) împreună cu Societatea Română de Pneumologie (SRP) au lansat o campanie, în perioada 16 aprilie – 6 mai, de conştientizare a calităţii aerului pe care îl respirăm şi a efectelor pe care le are aerul poluat asupra sănătăţii românilor.

îCalitatea aerului pe care‑l respirăm depinde atât de factorii iritativi, incluşi în ceea ce numim poluare, cât şi de particulele biologice, care sunt mai puţin cunoscute. Ele sunt reprezentate, în exterior, de granulele de polen ale plantelor alergizante şi diverse specii de mucegaiuri, iar în interior, de acarienii din praful de casă, părul animalelor de companie sau mucegaiuri”, a explicat, prin intermediul unui comunicat de presă, dr. Polliana Leru, medic primar alergologie şi imunologie.

Societatea Română de Pneumologie estimează că numărul persoanelor care suferă de astm a ajuns la aproape un milion, adică aproape 6% din populaţia României.

„Poluarea, după tabagism, reprezintă a doua cauză majoră de afecţiuni respiratorii, uneori puţin luată în calcul de către medicii de familie şi specialişti. Cu toate acestea, implicarea aerului poluat poate fi identificată acolo unde primele explicaţii ale instalării sau agravării unei afecţiuni respiratorii nu pot fi găsite”, a explicat prof. dr. Florin Mihălţan, medic primar pneumologie, potrivit Mediafax.

Traficul rutier fiind sursa numărul unu a poluării aerului din Capitală, consilierul municipal Lucian Iliescu (PMP) a iniţiat un proiect de hotărâre care propune eliminarea vehiculelor poluante de pe străzile Capitalei.

Astfel, potrivit proiectului, începând cu data de 1 ianuarie 2019, s‑ar interzice circulaţia autovehiculelor care sunt încadrate în clasa de poluare 0, 1, 2 sau nu sunt încadrate în nici o clasă de poluare, pe teritoriul municipiului Bucureşti, zilnic, în intervalul orar 6:00 – 22:00. Ulterior, din anul 2020, s‑ar interzice circulaţia autovehiculelor încadrate în clasa de poluare 3, zilnic, în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar din anul 2021 ar urma să fie interzisă circulaţia autovehiculelor încadrate în clasa de poluare 4, zilnic, în acelaşi interval orar.

Consilierul general a precizat, pentru Agerpres, că proiectul urmează să intre în dezbatere publică şi că va figura pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din luna mai.

Proiectul menţionează că, potrivit datelor Oficiului European de Statistică, în anul 2015 doar 22% dintre locuitorii Capitalei se declarau mulţumiţi de calitatea aerului şi 31% de nivelul de zgomot din oraş.

Specialiştii atrag atenţia că şi aerul din interior poate fi poluat, precizând că praful de casă este una dintre cele mai importante şi mai periculoase surse alergenice din interior, care conţine acarieni, minerale din exterior şi alte particule care pot să declanşeze reacţii alergice severe şi astm. S‑a constatat că, în medie, într‑o casă obişnuită, se strâng 18 kilograme de praf, într‑un singur an.

Iosif VARGA

Repere istorice privind Unirea Basarabiei cu România

Într-un climat favorabil, la Chişinău are loc, în perioada 20-28 octombrie (stil vechi), primul Congres al ostaşilor moldoveni. Au participat atunci peste 500 de delegaţi, reprezentând peste 250.000 de ostaşi. În cadrul congresului s-a hotărât naţionalizarea oştilor moldoveneşti şi au fost stabilite convocarea şi structura Sfatului Ţării, organismul suprem de conducere a Basarabiei.

646x404La 21 noiembrie (stil vechi) erau deschise lucrările Sfatului Ţării. Ziua a început cu o slujbă la catedrală, ţinută în limba română de Episcopul Gavril al Cetăţii Albe, înconjurat de preoţi şi diaconi. La sfârşitul slujbei a luat cuvântul părintele protoiereu Andronic, care a arătat că prin convocarea Sfatului Ţării „norodul moldovenesc” nu s-a salvat din „robia sufletească şi trupească, ci numai s-a însemnat o cale, un drum de izbăvire”. După slujba din catedrală, în clădirea Sfatului Ţării, arhimandritul Gurie a vorbit celor prezenţi despre „învierea din moartea politică şi naţională a norodului nostru moldovenesc din Basarabia”, care şi-a luat în propriile mâini „puterea ocârmuirii”. Dar, mai spune el, „ca să ţinem autonomia, trebuie să ne facem vrednici de a o purta, de a o păstra”, iar Sfatul Ţării, în lucrările sale, „să fie condus numai de binele şi folosul norodului”. Arhimandritul Gurie a urat Sfatului Ţării şi deputaţilor „tot binele” în numele preoţimii basarabene, „care a simţit mai greu jugul ţarismului decât alte tagme”, dar care în viitor „va putea fi o călăuză adevărată a poporului”.

La 2/15 decembrie 1917, Sfatul Ţării, pe baza dreptului la autodeterminare a popoarelor, proclamat de revoluţia rusă, hotărăşte ca Basarabia, „sprijinin­du-se pe trecutul său istoric”, să se proclame Republică Democratică Moldovenească. Totodată, se hotărăsc crearea unui Guvern („Sfatul directorilor generali”), reformă agrară, alegeri libere, libertate democratică, egalitatea în drepturi a minorităţilor naţionale, învăţământ naţional, armată naţională etc.

În scurt timp însă, în toată Basarabia se instaurează o stare de instabilitate din cauza soldaţilor ruşi bolşevizaţi, pe care comandamentul rus de la Iaşi nu-i mai putea controla, iar aceştia s-au grupat într-un organism revoluţionar bolşevic Front-Otdel (Secţia frontului bolşevic, stabilită la Chişinău) şi au început acţiuni de lichidare a Sfatului Ţării.

În aceste condiţii, nedispunând de forţele militare necesare, Sfatul Ţării a cerut sprijin de la Guvernul român pentru a interveni imediat. Răspunzând acestei cereri, la 5/18 ianuarie 1918, din Kiev a pornit un detaşament de grăniceri şi voluntari ardeleni (circa 850 de oameni), organizaţi pe trei eşaloane, însă acestea au fost atacate de trupele Front-Otdelului, în apropierea Chişinăului. La o nouă solicitare de ajutor făcută de membri ai Consiliului Dirigent, după lungi dezbateri, Consiliul de Miniştri al României hotărăşte că Basarabia trebuie sprijinită cu orice risc. Astfel, la 13/26 ianuarie, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, Divizia 11 Infanterie a trecut Prutul şi a ajuns la Chişinău, unde a restabilit ordinea.

În data de 24 ianuarie/6 februarie 1918, când se sărbătoreau 59 de ani de la Unirea Principatelor, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

După obţinerea independenţei, tot mai des începe să se pună deschis problema unirii Basarabiei cu România. Într-o discuţie purtată de prim-ministrul Alexandru Averescu, de origine basarabean, cu o delegaţie de basarabeni, acesta le-a sugerat că unirea va trebui să mai aştepte, deoarece, în acele momente, tocmai se discutau condiţiile păcii de la Buftea, unde Puterile Centrale insistau să ocupe Dobrogea şi propuneau, drept schimb, recunoaşterea unirii Basarabiei cu România.

Odată cu schimbarea Guvernului însă, la începutul lui martie 1918, la Iaşi a venit o nouă delegaţie, condusă de Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, pentru a se întâlni cu regele Ferdinand şi cu prim-ministrul Alexandru Marghiloman, care au fost de acord de data asta cu demersul delegaţiei basarabene. În aceste condiţii, în dimineaţa zilei de 26 martie/8 aprilie, prim-ministrul Alexandru Marghiloman, împreună cu ministrul de război, C. Harjeu, şi alţi membri ai Guvernului român sunt primiţi la Chişinău de către preşedintele Sfatului Ţării şi Guvernul Republicii Moldoveneşti.

A doua zi, 27 martie/19 aprilie 1918, la Chişinău, în prezenţa tuturor membrilor Guvernului Republicii Democratice Moldoveneşti, a tuturor membrilor Sfatului Ţării, a prim-ministrului României, A. Marghiloman, şi a delegaţiei de miniştri şi secretari de stat de la Iaşi, la ora 16 şi 15 minute, sub preşedinţia lui Ion Inculeţ, Sfatul Ţării proclama Unirea Basarabiei cu România.

Silvia ANDREI

Mănăstirile din Moldova în timpul Marelui Război

Un subiect mai puțin cunos­cut în istoriografia noastră este cel legat de mănăstirile din vremea Marelui Război și a Marii Uniri. Sursă de inspira­ție pentru realizarea acestui articol a fost ziarul „Mișcarea” din Iași, care, în numărul din 19 aprilie 1918, publica următorul anunț: „Cancelaria Mitropoliei Moldovei informează publicul că, din cauza războiului, mănăstirile au fost transformate în spitale de boli contagioase, centre pentru invalizi și orfelinate și din acest motiv nu se mai dă voie pe timpul verii să se locuiască acolo, așa cum obișnuiau să facă unii locuitori ai orașelor în vremurile de dinainte de război”.

manastirea-cetatuia_w2000_h1245_q100Anunțul dezvăluia o realitate a epocii, anume contribuția mănăstirilor și a truditorilor din interiorul acestora la efortul general al societății române în vreme de război. Astăzi, când vorbim de istoria epocii 1916-1918, uităm, pe nedrept spunem noi, pe mulți dintre oamenii acelor vremuri pe ale căror suferințe și jertfe s-a clădit România Mare, pe care noi o celebrăm pe întreg parcursul anului 2018. Printre milioanele de români care s-au mobilizat pentru apărarea țării, dar și pentru făurirea idealurilor naționale ale acelei epoci s-au numărat și preoții a căror contribuție am evocat-o într-o altă intervenție a noastră, dar și călugărițele și călugării aflați în mănăstirile din Moldova.

Se cuvine să amintim că încă din perioada neutralității, anticipând parcă greutățile care aveau să se abată asupra României, Mitropolitul Moldovei și Sucevei a insistat pe lângă autoritățile române ca o parte din personalul mănăstirilor să fie instruit pentru a putea sprijini, în caz de război, Serviciul Sanitar al Armatei. Ca urmare, câteva zeci de persoane au participat la Iași, ori chiar la Mănăstirea Cetățuia, la cursuri pentru infirmiere și cursuri de asistență medicală primară. Mănăstiri precum Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Agafton, Durău au permis participarea călugărilor sau călugărițelor la aceste cursuri pregătitoare, numărul lor ajungând la 200. Căci, așa cum sublinia Mitropolitul Pimen Georgescu, într-o scrisoare către clerul din sub­or­dinea sa, „adevărata călugărie se desăvârșește nu numai în rugăciuni și îndeletniciri duhovni­cești, ci unite cu acestea să fie și fapte care să aducă omenirii foloase la toate cerințele vieții…”.

Așezăminte monahale devenite spitale și orfelinate

Practic s-a constituit un adevărat Serviciu Sanitar al Bisericii, care a fost coordonat de arhimandritul Teoctist Stupcanu, profesor de muzică la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași. În 1916, tot acest personal, pregătit deja pentru ajutorarea și îngrijirea răni­ților, a fost implicat în sprijinul armatei noastre. Spre exemplu, în august 1916, 90 de călugări și călugărițe sub conducerea arhimandritului Teoctist Stupcanu și a maicii Ana Genovici au plecat la București, unde au sprijinit activitatea febrilă a medicilor din Serviciul Sanitar al Armatei. Și ei au avut grijă de cei peste 50.000 de răniți rezultați din luptele din campania anului 1916. În momentul retragerii armatei și admi­nistrației române în Moldova, mănăstirile de aici intră într-o nouă etapă a funcționării lor. Ele devin spații cu multiple valen­țe – aceea spirituală de îngrijire a sufletelor, de transmitere a spe­ranței, de încredere în crezul României Mari, dar și spațiu de adăpost al celor care au fugit din calea duș­ma­nului, spațiu al îngrijirii trupurilor celor răniți în lupte. Adăpostind refugiați, transformându-se în spitale și orfelinate ad-hoc, în vreme de război, mănăstirile din Moldova și-au dovedit o dată în plus ata­șamentul față de români, față de cauza națională.

La Mănăstirea Neamț a func­țio­nat un spital cu 800 de locuri, la Mănăstirea Văratec, spitalul amenajat avea o capacitate de 600 de locuri, la Mănăstirea Bistrița a funcționat un spital al armatei ruse, dar și unul al armatei noastre. Și la mănăstirile Secu, Râșca, Cetățuia, Agafton au fost organizate spitale. O atenție specială a fost acordată copiilor orfani. De aceea, mănăstiri precum Văratec sau Vorona au adăpostit sute de copii orfani.

Un alt punct important a fost Mănăstirea Agapia, unde s-au concentrat în jur de 600 de călugărițe provenite de la Văratec, dar și de la alte mănăstiri, activitatea acestora fiind derulată la atelierele de țesătorie care confecționau uniforme, bandaje și pansamente pentru armată și spitale. Așadar, acum un veac, viețuitorii mănăstirilor, îngrijind răniți, orfani, lucrând pentru armata română, au făcut cinste vocației monahale. Nu trebuie uitate nici jertfele călugărilor și călugărițelor care au murit la datorie îngrijind bolnavii de tifos, ori ale celor care au fost uciși de bombardamentele și gloanțele dușmanilor. Să cinstim, așadar, memoria lor și să facem o cuvenită reverență în fața acelor mii de truditori anonimi din mănăstirile Moldovei care au luptat pentru idealul României Mari.

Silvia ANDREI

Legătura soților se face în Ceruri, pentru vecie

Căsătoria este unirea a două jumătăţi într-un întreg. Două vieţi sunt legate cu o legătură atât de strânsă, încât nu mai sunt două vieţi, ci una. Atât soţul, cât şi soţia poartă până la sfârşitul vieţii sfinţita răspundere pentru fericirea şi supremul bine al celuilalt.

După încheierea căsătoriei, primele şi cele mai însemnate îndatoriri ale soţului sunt faţă de soţie, iar ale soţiei, faţă de soţ. Ei trebuie să trăiască unul pentru celălalt, să-şi dea viaţa unul pentru celălalt.

Căsătoria este unirea a două jumătăţi într-un întreg. Două vieţi sunt legate cu o legătură atât de strânsă, încât nu mai sunt două vieţi, ci una. Atât soţul, cât şi soţia poartă până la sfârşitul vieţii sfinţita răspundere pentru fericirea şi supremul bine al celuilalt. (Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei)

(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 36-37)

Eleonora SMARANDACHE

Cei pe care îi socotim păcătoși pot fi mai vrednici de mântuire decât noi

Dacă am vedea chiar cu ochii noştri pe cei care greşesc, să nu-i osândim. Că zece paşi depărtându-se cineva de la faţa noastră, nu ştim ce a făcut faţă de Dumnezeu sau de este Dumnezeu cu dânsul. Că Iuda vânzătorul, când se lumina spre joi, împreună cu Hristos era şi cu ucenicii Lui, iar tâlharul era între tâlhari şi între ucigaşii de oameni. Iar, după ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus întru întunericul cel din afară, iar tâlharul, împreună cu Hristos, în Rai s-a sălăşluit. Pentru aceea nu se cade să osândim pe omul care greşeşte, de vreme ce Domnul îl va judeca.

duhovnic-spovedanie-foto-viorel-catusanuSă ne aducem aminte, fraţilor, de Domnul Care zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”. Şi iarăşi, de Apostolul care ne învaţă zicând: „Cel ce pare că stă să se păzească, să nu cadă”. Şi iarăşi: „Păzeşte-te pe tine ca nu cumva să fii ispitit şi tu”. Că mulţi la arătare au greşit, dar în taină s-au pocăit şi iertare au dobândit şi pe Sfântul Duh L-au primit. Deci, cei care ni se par nouă că sunt păcătoşi, la Dumnezeu sunt drepţi, pentru că păcatele lor le vedem, dar pocăinţa lor n-o vedem. Că şi Filimon acela, măscăriciul din Egipt, numai un lucru mare de pocăinţă a făcut şi a ajuns la măsura Sfântului Macarie, pustnicul.

De aceea, de am vedea chiar cu ochii noştri pe cei care greşesc, să nu-i osândim. Că zece paşi depărtându-se cineva de la faţa noastră, nu ştim ce a făcut faţă de Dumnezeu sau de este Dumnezeu cu dânsul. Că Iuda vânzătorul, când se lumina spre joi, împreună cu Hristos era şi cu ucenicii Lui, iar tâlharul era între tâlhari şi între ucigaşii de oameni. Iar, după ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus întru întunericul cel din afară, iar tâlharul, împreună cu Hristos, în Rai s-a sălăşluit. Pentru aceea nu se cade să osândim pe omul care greşeşte, de vreme ce Domnul îl va judeca. Iar toată judecata Tatăl a dat-o Fiului.

Drept aceea, acela care judecă pe cei ce greşesc îşi răpeşte pentru sine dregătoria lui Hristos. Şi unul ca acela este un antihrist, adică potrivnic al lui Hristos. Dar cine ar fi ştiut milostivirea cea multă a lui Dumnezeu, de n-ar fi arătat-o El singur oamenilor, primind pe păcătoşii care se pocăiesc, precum pe desfrânata, pe vameşul sau pe Manase cel spurcat, care 52 de ani a slujit idolilor, iar după aceea într-un ceas pocăindu-se a dobândit iertare? Că fiind închis într-o cuşcă de aramă în Babilon şi înăuntru cântându-şi cântarea sa, îngerul Domnului a spart arama şi îndată l-a scos şi l-a dus în Ierusalim şi cealaltă vreme a petrecut-o întru pocăinţă.

Florin CREŞTINUL

LEGENDARUL STEJAR DIN CODRII COSMINULUI RESPIRĂ CU DUHUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

Trecută prin foc şi sabie, trădată, prădată, cotropită, împărţită şi anexată, Bucovina, Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare a răbdat în tăcere jugul mai multor imperii, pătimitor trecutul într-un oftat încape.  Limba şi credinţa mai sunt sfetnicii ce ne mângâie şi ne alină soarta zbuciumată.

news_1523372222_ecvÎn Luminata Sărbătoare a Învierii, a doua zi de Paşti,  dangătul clopotelor  bisericilor noastre au vibrat şi prin cântările divine ale evlaviei,  iubirii creştine,  a coriştilor de la Biserica din Voloca, dirijaţi de vrednicul Ion Bodnar, înălțând slavă celui ce  a Înviat din morţi pentru viaţa veşnică, dar  şi eroilor ce s-au jertfit pentru Neam şi Ţară, amintirea cărora va trăi în sufletul urmaşilor atâta timp, cât va dăinui pe acest picior de plai stefanian neamul românesc.

Deşi timpul nemilos mătură totul în calea lui,  şterge orice urmă, geana argintie a Codrilor Cosminului tăinuieşte în paginile istoriei noastre zbuciumate glorii ce nu apun nici cu scurgerea vertiginoasă a timpului, precum glorioasa bătălie, repurtată la 26 octombrie 1497 de vitejii arcaşi ai lui Ştefan cel Mare. Or, când mugurii cântă în armonii divine simfonia primăverii, pădurea vuieşte prin şoapte şi îngână chemarea arcaşilor ce s-au jertfit apărând pământul străbun,  credinţa, limba şi hotarele Ţării, românii din acest colţ împătimit de Ţară  se adună tradiţional îndemnaţi de  cucernicul protopop Ion Gorda, a doua zi de Paşti, în inima Codrilor Cosminului, lângă legendarul Stejar al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,  la un moment de reculegere.

Printr-un serviciu liturgic divin întru amintirea celor ce străjuiesc acest pământ, la altarul neamului, lângă  crucea ridicată din iniţiativa regretatului arborosean Dumitru Covalciuc, au înălţat rugăciuni pentru străbuni, preoţii Ion Gorda, protopop de Hliboca, paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Voloca, Dumitru Tocar, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hruşăuţi, Pavel Paulencu, paroh al Bisericii din Horecea, Marian Golovaci, paroh la Biserica din Horbova.

photo_1523372052_zbAcum, când creştinii se roagă la sfintele altare, acest pământ străbun respiră  cu duhul lui Ştefan cel Mare, apărătorul creştinătăţii. De altfel, dragostea creştină, iubirea de neam i-a adunat cu mic şi mare pe românii din această margine de Ţară în jurul părintelui Ion Gorda la acest stejar legendar  din codrii seculari ce mai poartă paşii viteazului şi credinciosului Voievod, ai vitejilor lui oşteni, care ne-au apărat meleagurile străbune, credinţa, neamul şi Ţara.

Cu daru-i haric, cucernicul paroh Ion Gorda, protopop de Hliboca, a  evocat însemnătatea Sărbătorii Sărbătorilor, biruinţa binelui asupra răului, glorificând vitejia neînfricatului Voievod ce a apărat ţara de venetici şi năvălitori:  „Nu facem politică, ci ne rugăm pentru sufletele arcaşilor lui Ştefan cel Mare, căci şi ei  aveau bucuria Paştelor, sărbătorile naţionale, creştineşti, dar au fost nevoiţi să-şi lase familiile, să ia armele în mâini şi să  apere hotarele ţării. Dacă nu era viteazul Ştefan Cel Mare, arcaşii lui, nu mai aveam limba aceasta frumoasă, credinţa ortodoxă, datorită lor astăzi vorbim româneşte” , gând continuat şi de cucernicul părinte Dumitru Tocar, dar şi de istoricul Vasile Adăscăliţei din Botoşani,  preşedintele Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa”, prezenţa căruia ne susţine moral în fiecare an, când ne elogiem eroii. Şi de data aceasta a fost alături, însoţit de o  tânără sud-coreeană din celălalt capăt al lumii,  aflată în drum spre Lviv. Pr.Vasile Adascăliţei a propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria lui Dumitru Covalciuc, prematur plecat dintre noi, referindu-se la câteva momente importante ale ultimului mare război purtat de Ştefan cel Mare în îndelungata sa domnie de 47 de ani ce a însemnat emanciparea Moldovei de sub pretenţiile de stăpânire ale regatului Ungariei, relevând talentul de diplomat, militar şi om politic al marelui Voievod, puternica influenţă a Domnitorului în epocă, numit „poartă a creştinătăţii”, „Atlet al lui Christos”.

Frumoase înălţătoare, precum faptele eroilor ce ne-au apărat Ţara, elogioase au fost cuvintele adresate de  diplomatul român Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi, care, alături de spiritualitatea românească din nordul istoric al Ţării Moldovei, a venit să se închine acelora care au făcut ca limba română, credinţa noastră strămoşească, să răsune veşnic pe aceste meleaguri mioritice, transmiţând şi un sincer mesaj de pace, de lumină şi prosperitate din partea dnei Eleonora Moldovan. Consulul General al României la Cernăuţi. „Stejarul lui Ştefan cel Mare –  simbol al permanenţei poporului nostru pe aceste meleaguri –  ne aminteşte bătălia pe care Ştefan cel Mare, un diplomat desăvârşit, nu şi-a dorit-o, ci a încheiat la KIolomyia un trata de pace cu regele polon  Cazimir al 4-lea, tatăl lui Ioan Albert, pentru a învinge invaziile Semilunii ce bântuia în Europa, pe care trufaşul crai l-a încălcat. Fapta eroică a ostaşilor  care au apărat dreapta credinţă, de nu eram turciţi, este un exemplu, pe care trebuie să-l urmăm, să dovedim unitate. Izbânda  Voievodului a constat şi în faptul că, după fiecare bătălie Ştefan cel Mare a construit câte o biserică. El ne-a dat un exemplu de credinţă şi de unitate, pe care urmează s-o dovedim şi noi astăzi, să ne iubim aproapele, să fim alături de el, fiindcă doar uniţi românii vor putea dăinui în vecii vecilor. La unitate îndemna de fiecare dată  regretatul scriitor Dumitru Covalciuc, rămânând de acolo, de Sus, protectorul românilor din nordul Bucovinei, dar şi noi trebuie să dovedim că suntem vrednici, să nu facem voia celor care ar dori să ne vadă învrăjbiţi, să ne susţinem şi să fim alături, căci doar aşa putem continua să ne apărăm drepturile naţionale şi să dăinuim pe aceste meleaguri”.

Şi dacă vitejii oşteni ai lui Ştefan cel Mare ne-au apărat Ţara, de datoria noastră e să ne apărăm graiul, şcolile, care pot să dispară, fapt specificat de ex-deputatul  Ion Popescu, dar şi de alţi vorbitori,  Nicolae Şapcă, redactorul-şef al ziarului raional „Monitorul de Hliboca”, dând citirii propriului vers „La Stejarul din Codrii Cosminului”. Nicolae Toma, redactorul-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, a propus un moment de reculegere în memoria arcaşilor lui Ştefan cel Mare, prezentând cartea istoricului Eduard Fischer „Kozmin”, despre lupta lui Ştefan cel Mare cu leşii în Codrii Cosminului, tradusă din germană şi tipărită la Editura „Zelena Bucovina” din Cernăuţi.

În toate timpurile poporul român a fost nevoit să înfrunte vitregiile destinului şi dacă atunci plăieşii lui Ştefan cel Mare au apărat pământurile ţării şi credinţa, acuma se încearcă să ni se răpească graiul strămoşesc. N-aş vrea să cred că s-a procedat intenţionat, însă nici în această măreaţă zi din calendarul creştinătăţii şi din istoria Ţării noastre n-am avut posibilitatea să ne rugăm lui Hristos şi să ne închinăm în linişte eroilor, fiindcă, din nou le-am încurcat unor ucraineni, care au căzut colac peste pupăză tocmai aici, sub veşnicia legendarului simbol naţional al românilor, găsindu-şi popas de odihnă şi tolănindu-se pe jos cu copiii gălăgioşi lângă Stejarul lui Ştefan cel Mare, în timp ce preoţii oficiau serviciul divin, indignaţi şi răutăcioşi cum că le-am tulburat  liniştea, întrebându-mă ce căutăm aici, să ne ducem de unde am venit. Cât era de mare pădurea să nu fi găsit oare aceşti antihrişti un alt loc de „odihnă şi linişte”, ca să nu le „tulburăm cu rugăciunile şi cântările noastre”weekend-ul?!”.

La unire pentru ocrotirea idealului naţional a fost chemarea membrilor Corului Regional „Dragoş Vodă”, avându-l solist pe vrednicul Gică Puiul şi dirijor pe maestrul Dumitru Caulea, un buchet de lăcrimioare au aşternut în veşnicia neuitării arcaşilor „Fetele din Bucovina”, îndrumate de viorista Luminiţa Demianic. Nu avem o altă şansă de a supravieţui aici, pe pământ străbun, decât urmându-le chemarea. Or, să nu uităm înţelepciunea înaintaşilor noştri – „În Unire e puterea”. (preluat de pe zorilebucovinei.com)

Silvia ANDREI

„Patria noastră cea adevărată este în Ceruri, nu pe pământ”

În cei ce au primit în ei „aluatul” lui Hristos nu mai pot încăpea răutatea și nedreptatea și nici gândurile despre acestea, căci „dragostea nu cugetă cele rele” ‒ după spusele Sfântului apostol Pavel. Aluatul ceresc este puterea Duhului dumnezeiesc, fără de care sufletul nu poate trece la viață. Și dacă lumea nu va sădi într-însa aluatul cel ceresc și sarea cea bună și sfântă a Duhului, nu se va putea îndrepta niciodată din stricăciunea în care a căzut.

dsc_6038Lumea aceasta este opusă lumii de sus. Veacul acesta este dușman al veșniciei. De aceea, creștinul trebuie să se ridice cu mintea din veacul acesta, în veacul viitor, să iasă din înșelătoria permanentă în care trăiește! Patria noastră cea adevărată este în Ceruri, nu pe pământ.

Fără încredere totală în Domnul, această gândire nouă nu se poate face în mintea omului. Numai Duhul Sfânt adună inima cea risipită în lume și ridică mintea la cele veșnice. Adam, când a greșit, a lăsat să pătrundă în ființă „aluatul” răului, care a „dospit” mai târziu în toți moștenitorii săi. Răul s-a înmulțit atât de mult, cuprinzând întreaga omenire secole de-a rândul, încât greu mai poate avea cineva o idee justă despre Dumnezeu. Și dacă n-ar fi venit Hristos pe pământ să aducă un alt „aluat”, al bunătății, întreaga omenire ar fi pierit demult în întuneric.

Două forțe se luptă acum în lume, două aluaturi dospesc omenirea. În cei ce au primit în ei „aluatul” lui Hristos nu mai pot încăpea răutatea și nedreptatea și nici gândurile despre acestea, căci „dragostea nu cugetă cele rele” ‒ după spusele Sfântului apostol Pavel. Aluatul ceresc este puterea Duhului dumnezeiesc, fără de care sufletul nu poate trece la viață. Și dacă lumea nu va sădi într-însa aluatul cel ceresc și sarea cea bună și sfântă a Duhului, nu se va putea îndrepta niciodată din stricăciunea în care a căzut.

Dacă omul din lume, acaparat de poftele lui, nu se îndreaptă spre Dumnezeu și nu cere ajutorul Lui pentru a se schimba, ci se încrede în sine însuși, niciodată nu va primi puterea Duhului Sfânt și niciodată nu se va dezmetici din beția materialității lui și va muri în păcatele sale. Va rămâne în întuneric, în neștiință, în răutate. Cel care nu muncește astfel nu este vrednic de Împărăție, iar cel care se muncește să iasă din pofte și cere ajutorul dumnezeiesc, dar apoi se lenevește și disprețuiește Duhul Sfânt care l-a ajutat, recade într-o stricăciune și mai mare, din care nu se mai poate ridica. Cine însă nu se trândăvește, ci luptă mereu pentru a se menține în curăție, acela simte bucuria și ajutorul Duhului Ceresc. Precum omul furios și plin de mânie își dă seama că este supărat, tot așa cel plin de pace și bucurie își dă seama de prezența Duhului Sfânt în el.

Virtuțile toate sunt semne ale Duhului, iar patria noastră cea adevărată este în Ceruri. (Sfântului Macarie Egipteanul)

Maria ANGHELACHE

Dincolo de credinţa oarbă

Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…

De Paul E. Little

iisusE cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).

Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”

Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).

Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu – aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră descoperire-incredibila-ce-grupa-de-sange-avea-iisus-hristos-ce-inseamna-daca-si-tu-ai-aceasta-494023un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

(3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.

Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.

Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.

La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).

Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.

El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor şi asupra afecţiunilor trupeşti. I-a făcut pe şchiopi să meargă, pe muţi să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi. În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.

Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.

Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora… au fost nişte sărmani naivi.

Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.

Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deşi nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.

Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.

În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea – de neînţeles şi enervantă – că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.

O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală… şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.

Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea… că este Prinţul vieţii.

În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.

Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viaţa lui Isus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morţi, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu şi astăzi. Şi nu doreşte doar închinarea noastră; doreşte să Îl cunoaştem şi să vină în viaţa noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte aşa cum suntem şi să ne cheme la o relaţie personală cu El.

Îl poţi invita pe Iisus Hristos să vină în viaţa ta chiar în clipa aceasta. Îi poţi spune: „Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierţi şi să vii în viaţa mea chiar acum. Îţi mulţumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relaţie personală cu tine, de a Te cunoaşte.”

Dacă ai nevoie de mai multe informaţii sau dacă încă ai dubii legate de persoana lui Hristos, te rugăm să ne trimiţi un e-mail.

Eleonora SMARANDACHE