Arhive zilnice: 1 aprilie 2019

Noi ipoteze uluitoare despre misterul Giulgiului lui Hristos

Figura-lui-Christos-reconstituita-dupa-giulgiu-1000x600Am avut bucuria de a putea fi la Torino în 2010, în momentul în care Giulgiul lui Christos, cea mai importantă relicvă a creştinismlui, pânza în care se presupune că a fost învelit după coborârea de pe cruce Iisus, a fost expus în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul.

Giulgiul expus în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul

Rănile pânzei sunt cele care îţi atrag privirea. Spărturile mari, cu margini neregulate se înşiruie în perechi simetrice de-a lungul celor două dungi lăsate de împăturirea pânzei pe întreaga ei întindere de aproape 4,5 metri. Se pot observa urme de netăgăduit ale unor vătămări grave. Multe detalii rămân abia bănuite, însă caracteristicile anatomice sunt de o precizie uluitoare, consideră cei care au cercetat ţesătura. În cele peste şase secole de când a fost descoperită relicva, credincioşii nu încetează să creadă că în ceastă pânză a fost înfăşurat Iisus, Fiu lui Dumnezeu, răstignit şi a treia zi sculat din mormânt, aşa cum istorisesc Evangheliile. Pentru ei, Giulgiul din Torino, Sindone cum este numit în italiană, e un mesaj de Paşte. Doar miticul Graal ar putea să-i egaleze valoarea şi faima.

Giulgiul din Torino

Giulgiul-din-TorinoGiulgiul din Torino, numit de unii creștini Sfântul Giulgiu, este o pânză de in, păstrată la capela regală a catedralei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Torino și pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică și în special de crucificare. De-a lungul timpului, a generat numeroase controverse. Astfel, credincioșii creștini îl consideră o relicvă: lințoliul în care ar fi fost învelit Iisus Christos după crucificare. Oamenii de știință și o parte din opinia publică (inclusiv persoane creștine) consideră că este vorba de un artefact. Neîncrederea în autenticitatea giulgiului nu se opune dogmei sau cultului creștin.

Giulgiul are lungimea de 4,36 m, lățimea de 1,10 m și este alcătuit din fire de in tors manual, iar urzeala este executată tot manual. Pe țesătură apar două amprente: partea din față și cea din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit și probabil crucificat. Corpul a fost așezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate pe deasupra. Materialul prezintă numeroase găuri (în prezent peticite), locurile presupuse a fi ars la incendiul din 1532 și mai multe pete de apă de la stingerea flăcărilor.

Conform textului biblic, a treia zi de la moartea lui Iisus Christos, apostolii Ioan și Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus dispăruse, dar giulgiul în care fusese înfășurat era aruncat pe jos și într-un colț, împăturită, se afla pânza cu care chipul Mântuitorului fusese șters de sudoare și sânge.

Giulgiul-expus-in-Catedrala-Sfantul-Ioan-BotezatorulIstoria giulgiului din Torino este încă învăluită în mister. Prima dovadă a existenței giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Proveniența giulgiului nu este pe deplin elucidată. După unele surse istorice, giulgiul ar fi fost dus din Ierusalim, după moartea lui Iisus, regelui Abgar din Edessa (azi: Urfa, Turcia), care l-ar fi ascuns într-un perete al cetății. Sfântul Ioan Damaschinul, în lucrarea sa anti-iconoclastă „Despre icoane”, face o descriere a giulgiului și îl identifică cu acea „imagine de la Edessa”.

Până în secolul al XII-lea, în Occident nu s-a știut aproape nimic despre giulgiu. În schimb, în Răsărit, evlavia pentru pânzele înfășurarii, venerarea pentru marama și închinarea la Chipul Domnului erau mijloace și căi de verificare a credinței, mai ales după Sinodul al VII-lea Ecumenic (787).

Mahrama cu care a fost stearsa fata Mantuitorului, gasita in mormant

În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curții Bizantine și patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela „Sf. Maria”, pune giulgiul, alte relicve și numeroase alte obiecte considerate sfinte într-o lădiță și le transferă pentru mai multă siguranță în Biserica Mănăstirii din Vlaherne, notând: „Giulgiul este din pânză obișnuită de in, miroase încă tare a smirnă”. Cel mai mult au fost atrași de mirajul giulgiului apusenii. Cavalerul Robert de Clari, cronicar al Cruciadei a patra, scria încă din 1203: „deși am vederea slabă, cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanț”.

În 1204, cruciații cuceresc Constantinopolul. Avizi după bogăție, capturează cât mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. Astfel giulgiul ajunge în Mahrama-cu-care-a-fost-stearsa-fata-Mantuitorului-gasita-in-mormant1206 la Lirey, Franța, în grija episcopului Amedeo de Besançon, care îl depune la Biserica Sfântul Ștefan.

În 1353, de Charny este însărcinat de regele Ioan al II-lea (cel Bun) să fondeze o biserică în Lirey, Troyes, departamentul Aube. Acolo, în 1357, are loc prima prezentare publică a giulgiului în Europa. Portretele lui Iisus apărute după secolul al VI-lea și raspândite în toata lumea se aseamănă cu chipul imprimat pe giulgiu.

În secolul al XIV-lea, giulgiul a fost expus în mai multe rânduri, dar nu în mod continuu deoarece, în 1370, episcopul de Troyes, Henri de Poitiers interzice venerarea imaginii, susținând că este un fals și că Evangheliile nu pomenesc existența unui astfel de obiect.

Mai târziu, giulgiul a fost donat casei princiare de Savoya (Franța). În 1578, a fost predat Domului din Torino, rămânând totuși proprietatea familiei de Savoya (până în 1983, când a fost predat Vaticanului). Cu un ceremonial deosebit pânza este dusă în 1578 la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Torino.

În 1898, cavalerul Secondo Pia a avut ideea de a fotografia „pânza sfântă” pentru publicitate în toata lumea, dar pe negativ în loc de fâșii obișnuite, i-a apărut imaginea unui om în suferință, după descrierea fotografului. Isteria provocată de accesul la giulgiu a determinat municipalitatea din Torino să închidă lada cu relicva. Pentru prudență, giulgiul nu a mai fost expus.

Fotografia făcută de Secondo Pia, negativul şi pozitivul

Fotografia-facuta-de-Secondo-Pia-negativul-si-pozitivul-În 1931, cardinalul din Torino a încuviințat expunerea pânzelor, nu numai giulgiul, ci și alte fâșii bănuite că ar poseda puteri miraculoase (husa cu care a fost învelit giulgiul). De data aceasta, savanții din diferite domenii au început investigațiile. Când toata lumea credea ca pe pânză „a fost pictat” chipul lui Iisus Hristos, biologii și antropologii constată fantasticul: chipul apărut este al unui om, fiind din sânge, nu din vopsele. În 1946, giulgiul a fost expus din nou în același loc, reluându-se pelerinajul, în ciuda războiului.

După mulţi ani şi alte multe peregrinări, în vara lui 2008, Papa Benedict al XVI-lea acceptă dorința arhiepiscopului de Torino, cardinalul Severino Poletto, ca „în primavara anului 2010 să aibă loc o altă expunere solemnă a Giulgiului”. Expunerea „va oferi o ocazie potrivită de contemplare a Feței misterioase ce vorbește în tăcere inimilor oamenilor, invitându-i să recunoască acolo fața lui Dumnezeu”, declară papa.

După cum se vede, Giulgiul a constituit subiectul a numeroase și aprinse controverse între oameni de știință, reprezentanți ai religiei creștine, istorici și scriitori, mai ales în ce privește modul și momentul în care obiectul și-a făcut apariția cu amprentele binecunoscute. O parte importantă a credincioșilor creștini susține că ar fi pânza cu care Iisus a fost acoperit după coborârea Lui de pe cruce și că păstreaza întiparită imaginea sa. Scepticii, însă, consideră obiectul a fi un fals rafinat.

Deși efectuată independent de trei laboratoare, datarea cu carbon 14 a fost imediat contestată, nefiind acceptată de întreaga lume științifică.

La ora actuală, nu se poate afirma cu certitudine care este perioada reală când giulgiul a fost țesut. Practic, misterul giulgiului a rămas și pe mai departe. Date ştiinţifice noi, efectuate în ultimul timp, aduc noi indicii.

 Reconstrucţia în 3D a corpului lui Christos, o posibilă cheie a înţelegerii misterului Învierii

Reconstituirea-3D-a-trupului-din-interiorul-giulgiuluiDupă doi ani de muncă intensă, Universitatea şi Azienda Ospedaliera din Padova au reconstruit modelul fizic tridimensional, cel mai aşteptat din punct de vedere ştiinţific, al imaginii de pe Giulgiul din Torino.

Statuia lui Christos de 180 de centimetri, obţinută în mod realist în ghips, a sculptorului Sergio Rodella oferă imaginea unui om cu aspect nobil şi majestuos, cu un fizic longilin, dar robust.

“Reconstrucţia tridimensională, relatează coordonatorul proiectului, profesorul Giulio Fanti de la Departamentul de Inginerie Industrială al Universităţii din Padova, a permis reconstituirea poziţiei cadavrului. Acesta nu este apatic, ci, din cauza fenomenului rigor mortis, îşi menţine bustul răsucit, capul înclinat înainte şi genunchii ridicaţi. Luxaţia umerilor, deja documentată în timp, arată cum a fost posibilă unirea braţelor cadavrului cu scopul de a acoperi pubisul, fără să fi fost legate”.

Statui ale lui Christos obţinute după Giulgiu au mai fost realizate, dacă ne gândim numai la faimoasa sculptură a lui Luigi Mattei, făcută cu prilejul Marelui Jubileu din 2000, dar aceasta a fost reprodusă folosind noi tehnici inovatoare şi computerizate, pe baza măsurătorilor realizate ştiinţific ale Sfântului Giulgiu, cel puţin în proporţie de 90%.

Din acea zi din 1898 în care avocatul şi fotograful Secondo Pia a realizat primele imagini ale Sfântului Giulgiu, relevând că fotografia apărea ca un negativ natural, ştiinţa s-a aplecat fără încetare asupra relicvei, adunând o enormă cantitate de date.

Ca şi cum Giulgiul ar fi însoţit treptat progresul cunoaşterii omeneşti, respectând, în contemporaneitate, liberul arbitru al Omului şi libera alegere a credinţei, ştiinţa şi tehnica au putut descoperi indicii favorabile autenticităţii, dar şi unele elemente contrarii.

În lupta dintre oamenii de ştiinţă care l-au autentificat şi sceptici, Biserica a păstrat întotdeauna o oarecare rezervă în a se pronunţa definitiv pentru a susţine cultul relicvei care rămâne încă “un mister al crucii şi al luminii”, aşa cum a definit-o Papa Benedetto XVI.

Încă din 1967, fotograful Leo Vala demonstrase tridimensionalitatea omului de pe Giulgiu.

În 1978, profesorul Giovanni Tamburelli, de la Universitatea din Torino, a realizat, graţie informaticii, imagini computerizate optime. Luminozitatea diferită a fiecărui punct al imaginii de pe Giulgiu putea fi corelată cu distanţa punctelor respective de pe corpul omenesc. Acest rezultat nu s-ar fi putut obţine prin intermediul unei opere artistice şi s-a ajuns la opinia, asupra căreia au fost de acord oameni de ştiinţă de diferite orientări, potrivit căreia Giulgiul nu a fost pictat de mână, ci este vorba despre amprenta unui corp omenesc, care ar fi putut fi un om viu, un cadavru sau o statuie.

Nici ipoteza basoreliefului nu era plauzibilă, aşa cum a demonstrat profesorul Fanti, din cauza evidentelor distorsiuni ale imaginii de pe Giulgiu, coerente numai cu înfăşurarea lui pe un corp omenesc, fapt relevat şi la nivel experimental în timpul realizării modelului tridimensional.

O altă concluzie, recunoscută în unanimitate, arată că amprenta este de neşters şi firele ţesăturii imaginii se prezintă întunecate numai în partea superficială. O altă caracteristică stranie constă în faptul că pe acelaşi fir textil, fibrele întunecate sunt flancate de fibre rămase albe. Un asemenea fenomen ar fi posibil, a afirmat profesorul Fanti, numai printr-o iradiere legată de câmpurile electrice. Nu întâmplător, diferitele experimente care au încercat să reproducă în laborator Giulgiul cu ajutorul unor basoreliefuri metalice tratate cu o soluţie acidă au fost considerate nesatisfăcătoare pentru că în punctele de contact cu matriţa firele au fost arse sau întunecate în întregime.

Imagine din laboratorul de cercetare

Reconstructie-computerizataŞi astăzi, cel mai bun rezultat vizual, recunoscut şi de oamenii de ştiinţă care autentifică Giulgiul, a fost obţinut de chimistul din Pavia, Luigi Garlaschelli, membru al Cicap (Comitato Italiano per il Controllo delle Affermazioni sulle Pseudoscienze – Comitetul Italian pentru Controlul Afirmaţiilor privind Pseudoştiinţa), care a combinat diferite tehnici: un om viu, cu figura acoperită de un basorelief a fost stropit în întregime cu un pigment uşor acid. Pânza în care voluntarul a fost înfăşurat, o replică perfectă a pânzei Giulgiului, a fost apoi spălată şi învechită artificial. Au fost adăugate apoi pete de sânge omenesc. Zonele în care s-a verificat contactul ţesutului cu soluţia acidă au rămas încrustate într-un fel care reproduce Giulgiul original.

Copia Giulgiului de Luigi Garlaschelli

“Giulgiul reprodus de Garlaschelli- comentează Fanti – oferă un rezultat foarte convingător la prima vedere, dar, la nivel microscopic, nu funcţionează: reziduurile pigmenţilor în mod obligatoriu amestecate cu substanţa acidă sunt perfect vizibile la mărire şi spălarea nu le-a putut elimina. În Giulgiul original în schimb nu există urme de substanţe colorante similare. Fibrele ţesăturii sunt întunecate în mod marcant numai în punctele de contact cu acidul, spre deosebire de ce se întâmplă în original unde fibrele sunt oxidate în mod omogen. Profesorul Garlaschelli nu a răspuns la aceste observaţii ale mele, publicate în Journal of Imaging Science and Technology, deşi a fost invitat de editor să o facă. Pot afirma deci că nici măcar el n-a fost în stare să reproducă Giulgiul cu multiplele sale caracteristici extrem de speciale şi nici să demonstreze că ar putea fi vorba despre un fals”.

Nu este posibilă trecerea în revistă aici a marelui număr de studii asupra Giulgiului şi, pentru că scepticismul ne obligă, nu putem evita citarea studiilor lui Paul de Gail şi ale profesorului Bruno Barberis, de la Universitatea din Torino care au furnizat calcule ale probabilităţii privind autenticitatea pânzei.

Consider că pentru Omul de pe Giulgiu, care a purtat o coroană de spini, a fost ţintuit pe cruce şi a primit lovituri de lance în coaste, a avut un linţoliu după moarte în care a rămas puţin timp, dat fiind că sângele lui a fost separat de pânză fără frecare, iar amprenta figurii a păstrat o expresie nobilă şi senină în pofida atrocităţii supliciului, există o posiblitate de 1 la 18  miliarde ca Giulgiul să nu fi înfăşurat trupul lui Christos, ci pe al unui alt necunoscut condamnat la crucificare.

Cel mai cunoscut indiciu împotriva autenticităţii Giulgiului a fost examinarea, în 1988, cu carbon 14, care l-a datat între 1260 şi 1390, aceeaşi epocă în care au început să apară ştiri mai sigure despre existenţa Giulgiului.

Dar, pe de o parte, acest tip de examinări este controversat din punctul de vedere al acurateţii procedurale şi al erorilor statistice, iar pe de altă parte,

(l to r) Ray Rogers, John Jackson and Prof. Giovanni Riggi, members of the 1978 team that performed the first ever in-depth scientific examination of the Shroud of Turin, take a first look at the underside of the cloth in 400 years.

(l to r) Ray Rogers, John Jackson and Prof. Giovanni Riggi, members of the 1978 team that performed the first ever in-depth scientific examination of the Shroud of Turin, take a first look at the underside of the cloth in 400 years.

să reţinem că Giulgiul a fost “viciat” de contaminări externe. Alte posibile cauze ale contaminării ar putea fi substanţele eliberate în timpul incendiului din 1532, de la Chambery, în Franţa, în care a fost implicat şi relicvariul din argint al Giulgiului, până la topirea lui parţială, dar şi în timpul restaurării ce a urmat. Ar trebui refăcută examinarea, dar apare problema distrugerii altor centimetri pătraţi din Giulgiu supuşi arderii.

Pentru a demonstra coexistenţa detaliilor obiective ale Giulgiului cu datarea cu Carbon 14 ar trebui să presupunem că un genial, dar crud falsificator medieval ar fi supus un contemporan al său martiriului lui Christos. Falsificatorul ar fi trebuit să aibă tehnici superioare actualelor cunoştinţe pentru a lăsa amprenta pe fibrele superficiale ale pânzei, imaginându-şi că în viitor vor apărea microscoape puternice. Niciunul dintre sceptici nu a avansat numele lui Giotto sau al lui Leonardo da Vinci, dar cu greu ne putem imagina că acele genii ar fi crucificat un om pentru a realiza o relicvă falsă.

Medieval sau nu, problema fundamentală constă în faptul că şi astăzi imaginea corporală nu este reproductibilă şi nu există tehnici capabile să producă cele peste 100 de particularităţi ale Giulgiului. Ipotezele unui fals medieval apar deci numai puţin mai mult decât un exerciţiu retoric.

O serie de procedee de datare alternative celor cu carbon 14, folosite de profesorul Fanti, de data aceasta de tip mecanic, au dus la obţinerea unui interval de 250 de ani în jurul secolului I după Christos. Dar există şi o datare numismatică foarte importantă. Unele dintre primele monede bizantine din secolul al VII-lea d.Ch. posedă detalii inspirate în mod clar de imaginea de pe Giulgiu (care în epoca aceea erau desigur mult mai vizibile), cum ar fi, de exemplu, părul lui Christos, mai lung în partea stângă, şi tumefierea obrazului drept. Probabilitatea ca aceste coincidenţe, printre altele, în efigiile lui Christos să fie întâmplătoare este de unu la un miliard. Aceste monede demonstrează că Giulgiul exista şi era venerat în primele secole după Christos.

Aşa cum s-a spus deja, cadavrul a fost scos din Giulgiu la 40 de ore de la moarte, fapt demonstrat de lipsa semnelor de putrefacţie şi de rigiditatea cadaverică destul de pronunţată. Totuşi, mutarea corpului ar fi trebuit să lase urme corespunzând crustelor de sânge redeschise în atmosfera umedă a mormântului; pe Giulgiu toate urmele de sânge sunt perfect decalcate.

Una dintre ipotezele care reuşesc să împace cea mai mare parte a detaliilor tehnice este cea potrivit căreia Omul de pe Giulgiu, supliciat cu cruzime şi crucificat în secolul I d.Ch. sau într-o perioadă mai târzie, s-a dematerializat literalmente în timpul celor 40 de ore de după moarte, în interiorul Giulgiului, emiţând o cantitate de electroni, şi nu numai, care au amprentat pânza ca şi cum ar fi aplicat o peliculă fotografică. Nu trebuie exclusă posibilitatea ca explozia de energie să fie responsabilă de alterarea radioactivă a Carbonului 14. În cazul în care se doreşte afirmarea ipotezei că amprenta ar fi efectiv cea a lui Iisus Christos, am avea cheia necesară înţelegerii, şi prin legile fizicii, a misterului Învierii.

Pelerinaj al tinerilor la Giulgiul din Torino

În 10 august 2018 s-a anunţat un pelerinaj al tinerilor la Sfântl Giulgiu, înainte de întâlnirea cu Papa Francis, după cum anunţă agenţia de presă ANSA.

Au început la catedrala din Torino pregătirile pentru expunerea extraordinară a Giulgiului din noaptea de 10 august 2018. Inițiativa este organizată în vederea întâlnirii pe care tinerii din Italia o vor avea cu papa Francisc la Roma în zilele de 14-16 august a.c. pentru un moment de rugăciune și dialog înainte de  adunarea generală a Sinodului episcopilor dedicată tinerilor în luna octombrie 2018.

Potrivit comunicatului de presă al arhidiecezei, lucrările de amenajare a capelei au început pe 14 martie în prezența arhiepiscopului Cesare Nosiglia, iar expunerea extraordinară pentru venerarea Giulgiului are loc în noaptea dinspre 10 spre 11 august. Intervențiile specifice au în vedere instalația de lumini și parcursul spre capelă. După mai multe zile de mers pe jos, tinerii se vor reuni pe 9 august la Venaria Reale, castelul-muzeu al Casei de Savoia, urmând să parcurgă împreună drumul spre catedrala torineză, unde ajung în seara de 10 august. Vizita la Giulgiu este rezervată tinerilor pelerini și constituie momentul final al ”drumului” local înainte de a porni spre Roma pentru întâlnirea cu papa Francisc.

Dacă inițiativa venerării speciale a Giulgiului este adresată în mod particular tinerilor italieni, aceasta nu înseamnă că este interzisă tinerilor din alte regiuni și din alte țări. Pe site-ul «sinodo2018.it» se găsesc mai multe detalii despre venerarea extraordinară a Giulgiului și informațiile necesare pentru a se înscrie la pelerinaj.

Acest moment de vizită la Giulgiul din Torino – subliniază organizatorii –  nu este o expunere în sensul obișnuit al cuvântului, ci mai degrabă o modalitate nouă și diferită de a se apropia de Giulgiu, icoană a morții Domnului nostru Iisus Cristos și semn ieșit din comun de speranță și de viața

Florin CREŞTINUL