Arhive zilnice: 11 aprilie 2019

Escrocul penal LEON BĂRBULESCU a ajuns director general la conducerea CFR Călători printr-o escrocherie politică tip PSD

Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, parca a fost pus expres la conducerea ministerului ca să distrugă CFR Calatori. Dupa scandalul provocat de anuntul conform caruia ministerul intentioneaza sa inchida 100 de rute ale CFR pentru calatori la aceea  dat, iată s-a produs și o mare gafă prin aceea că l-a adus la CFR-Călători pe escrocul politic și pușcăriabilul Leon Bărbulescu, o catastrofă de specialist strecurat în CFR.

Asta daca este vorba despre o gafa si nu despre un act deliberat, executat cu rea credinta. Lucian Sova l-a numit DIRECTOR GENERAL la CFR Calatori, așa după cum v-am spus, pe Leon Bărbulescu, anchetat la greu de procurori pentru achizitii cu spagi si comisioane mascate, cu un mandat de patru luni pentru functia de director general al companiei. Asta dupa ce timp de trei ani CFR Calatori a fost condusa de un mare specialist, Iosif Szentes.

leon-barbulescu-cfr-calatori-main

Anchetatorii s-au sesizat cu privire la faptul ca unele contracte de prestare servicii ignifugare, incheiate intre conducerile Companiei Nationale de Cai Ferate ,,CFR” SA, Regionala Cai Ferate Bucuresti si a Societatii Nationale Transporturi Feroviare de Calatori, si o societate de prestari servicii din Bucuresti, reprezentata de administratorul acestuia, au fost incheiate cu incalcarea prevederilor legale. Acest fapt a dus la prejudicierea Societatii Nationale de Cai Ferate,,CFR SA dar și CFR-Călători SA cu importante sume de bani. Persoanele implicate, intre care si Leon Barbulescu, au fost prezentate Parchetului Tribunalului Bucuresti, care a confirmat inceperea urmarii penale pentru comiterea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, abuz in serviciu in forma calificata, abuz in serviciu, neglijenta in serviciu si inselaciune.

De profesie inginer, Leon Barbulescu are o cariera in domeniul feroviar, ultima functie detinuta fiind cea de Director Proiecte Contracte in cadrul S.C. Electrificare CFR S.A. De asemenea, in perioada 1990-2013 a mai ocupat diferite functii de conducere in cadrul CFR Calatori, iar intre 2013-2014 a fost Director Coordonator Proiecte Europene, Director General Adjunct Proiecte Europene si Director Achizitii Contracte in cadrul CNCF CFR SA. Iar în încheiere doresc să întreb organele de justiție, în special cele penale, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul București: când aveți de gând să-l arestați pe impostorul ceferist LEON BĂRBULESCUpentru toate potlogăriile săvârșite?

În ediția viitoare voi prezenta si  alte nemerincii ale unor specialiliști din întregul CFR deoarece hoția în această ramură a ajuns la rang de HOȚIE NAȚIONALĂ.

General de arm(r)prof univ dr în ec transp feroviare Mihai Florin NAHORNIAC

FĂRĂ HRISTOS SUNTEM ÎNTR-O CONTINUĂ ROBIE

Strigătul demonizatului – „ce ai cu mine Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?“ – nu s-a stins, nu a rămas un strigăt al acelor vremuri, ci ecoul lui s-a prelungit până-n zilele noastre, devenind strigătul celor care nu vor să-L primească pe Hristos în viaţa şi în casa lor.    

Referatul biblic adus în atenţia noastră de Sfântul Evanghelist Luca în cap. 8, v. 26-39 ne prezintă minunea vindecării unui demonizat. Un caz similar ne-a fost prezentat în Duminica a V-a după Rusalii. Numai că, atunci, Sfântul Evanghelist Matei (8, 28-34) ne-a vorbit despre vindecarea a doi demonizaţi.  Sfântul Evanghelist Marcu (5, 1) – ca şi Sfântul Evanghelist Luca (8, 27) – vorbeşte tot despre vindecarea unui singur demonizat. Nu este vorba de nici o neconcordanţă în prezentarea cazului, ci exegeţii spun că Sfinţii Evanghelişti Luca şi Marcu l-au reţinut pe cel numit legheon şi căruia i se supunea şi cel de-al doilea. Minunea a avut loc în ţinutul Gherghesenilor sau al Gadarenilor, împrejurul metropolei Pereei, situat lângă lacul Tiberiada sau Ghenizaret, de pe malul căruia s-au aruncat porcii în apă.  

dsc_0671ertŢinutul Gherghesenilor este o regiune muntoasă şi plină de peşteri folosite ca morminte. Chinurile demonizatului nu difereau cu nimic de chinurile prin care treceau demonizaţii prezentaţi de Sfântul Evanghelist Matei. Erau îngrozitoare. Pentru acest motiv, creştinii apuseni considerau chinurile suferite de demonizaţi drept un martiriu. Sfinţii Evanghelişti spun că, atunci când îl apucau furiile pe demonizat, cătuşele şi lanţurile de fier în care era pus erau sfărâmate. Chiar şi când nu era cuprins de furii nu se putea trece prin preajma lui, căci arunca cu pietre. Numele lui era legiune (Marcu 5, 9; Luca 8, 30). O legiune romană număra între cinci şi şase mii de soldaţi; o logică simplă ne îndreptăţeşte să credem că tot atâţia demoni îl stăpâneau pe cel îndrăcit. De aceea nu este de mirare starea în care se afla. Boala se manifesta într-un mod sălbatic. Umbla dezbrăcat (Luca 8, 27). Demonii, când sunt în oameni, îi torturează, iar când sunt în lucruri, le distrug. Influenţa lor distrugătoare se manifestă în cele mai diferite chipuri. Din acest motiv, de cele mai multe ori cei demonizaţi erau repudiaţi de familie. Aşa se şi explică faptul că demonizatul locuia prin mormintele părăsite, întocmai leproşilor. De altfel, prin Orient circula credinţa cum că sufletele celor morţi devin demoni. Nu este aşa. Demonii sunt îngeri căzuţi. Altfel, cum am înţelege situaţia că în timp ce mulţimile ziceau despre Hristos că este doar om, nu şi Dumnezeu, demonizatul – spre surprinderea conaţionalilor săi – ştia că este Fiul lui Dumnezeu, zicând: „Ce ai cu mine Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să mă chinuieşti?“ (v. 28). Maniera de abordare a lui Iisus demonstrează că demonizatul era iudeu. Aşadar, diavolii din acel om se adresau lui Iisus fără ca El să le fi făcut sau să le fi spus ceva.

Nu apariţia Lui era neaşteptată, ci atitudinea faţă de demonizat

Sfinţii Evanghelişti Marcu (5, 6) şi Luca (8, 28) spun că demonizatul ar fi căzut în genunchi în faţa lui Iisus. Da, în faţa lui Iisus până şi demonii îngenunchează. Însuşi Hristos a spus: „Am văzut pe Satan ca un fulger căzând din cer“ (Luca 10, 18). Sigur, aveau în faţa lor o putere pe care nu o puteau suporta. Nu puteau suporta puterea Sa dumnezeiască. Dacă omul se complăcea în propriul lui chin, iată că nu acelaşi lucru îl agreau şi demonii. Ei, văzându-se stingheriţi în lucrarea lor, au încercat o oarecare scăpare spunând, ca buni teologi ce sunt, pentru că la început au fost îngeri luminoşi, cum că nu ar trebui pedepsiţi „mai înainte de vreme“, adică înainte de timpul Judecăţii de Apoi. De altfel, este ştiut faptul că implacabilul lor sfârşit a fost pecetluit după căderea lui Lucifer. Or, pentru ei, această apariţie a lui Hristos nu a fost neaşteptată, ci atitudinea pe care Hristos – în marea Sa iubire dumnezeiască – o arăta faţă de cel demonizat. De aceea, ei au căutat să-L înduplece pe Hristos, mărturisindu-L că este Fiul lui Dumnezeu. Dar s-au văzut înfruntaţi de Hristos, Care nu putea îngădui suferinţa demonizatului. Dată fiind această situaţie, ei au recurs la o altă uneltire prin care voiau cu tot dinadinsul să-L pună pe Hristos în conflict cu locuitorii acelui ţinut. De aceea, dacă n-au putut instiga pe cei care-L ascultau pe Iisus, între care erau şi dintre adversarii Săi, au schimbat tactica. Demonii din om Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci (Luca 8, 32). Faptul că în zonă se creşteau porci dovedeşte că acea populaţie era păgână. La evrei, porcul era considerat printre animalele necurate (Levitic 11, 7). De aceea nu se creşteau pentru uzul intern. Acelaşi lucru se pare că se practica şi la alte populaţii semite sau vecine cu Israelul. Astfel cum am putea explica acest număr mare de porci?    

Sfântul Evanghelist Marcu (5, 13) spune că numărul porcilor era ca la două mii. Însă, două mii de porci în procesul eliberării acelui suflet nu mai contau. Hristos, deşi le-a înţeles viclenia, nu s-a opus, ci le-a zis: „Duceţi-vă!“ Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. „Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă“ (v. 34). Nu este greu să ne dăm seama cât rău au făcut porcilor. Dar cât rău ar fi putut face dacă ei ar fi intrat în peste două mii de oameni din acel ţinut? Ce transformări nefaste s-ar fi produs în fiinţa umană? Şi totuşi aici se cuvine a sublinia un aspect: Cât de importantă este fiinţa umană în ochii lui Dumnezeu, dacă o legiune de demoni nu a putut face omului răul pe care l-a pricinuit celor două mii de porci! De aici putem înţelege de ce Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, a trimis pentru mântuirea neamului omenesc pe Însuşi Fiul Său.

 Le-a îngăduit intrarea în porci pentru a arăta locuitorilor cât de nocivă era prezenţa diavolilor     

Hristos, prin trimiterea lor în turma de porci, le-a dejucat planul, în sensul că i-a protejat sufleteşte pe oamenii din acel ţinut, care erau expuşi dezumanizării. Mai mult, Iisus le-a îngăduit intrarea demonilor în porci tocmai pentru a le arăta locuitorilor cât de nocivă şi vătămătoare le era prezenţa atâtor diavoli în acea zonă. De cele întâmplate s-au speriat până şi păstorii, care au fugit ca nu cumva să-i omoare şi pe ei: „S-au dus în cetate, spunându-le celor care nu au asistat la exorcizare toate cele întâmplate cu demonizaţii“ (v. 34). Să nu credeţi că locuitorii au primit încântaţi vestea minunii, ci – speriaţi de cele întâmplate – „au ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor“ (v. 37). Iisus nu le apărea – din cauza păcatelor – ca un izbăvitor, ci ca unul care le-a făcut o mare pagubă. Şi aceasta pentru că obezile şi lanţurile câştigului cu orice preţ îi încolăciseră. Nici măcar Legea, care interzicea consumul cărnii de porc, nu-i mai interesa.  

Aşa se face că, în loc să aprecieze minunea eliberării confraţilor lor, sub impulsul necazului, motivaţi şi de paguba materială, L-au invitat pe Iisus să plece din ţinutul lor, dând astfel glas părăsirii credinţei în Dumnezeu, dar şi mâniei că Fiul lui Dumnezeu le-a făcut o mare pagubă, care îi solidariza în răutatea lor. Prezenţa Lui în acel ţinut devenise mai mult decât păguboasă. Au preferat să rămână pe mai departe sub autoritatea legheonului, a „celui care înşală tot pământul“ (Apocalipsa 19, 2), neînţelegând nimic din răul cauzat, nu de Iisus, ci de demonii care erau vinovaţi de omorârea porcilor. Doar omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat acum şi întreg la minte, „Îl ruga pe Iisus să rămână cu el, când a văzut că Iisus a intrat în corabie ca să plece spre cetatea Sa“ (Matei 9, 1). Conchizând, a cerut să-l ia cu Dânsul. Iisus nu l-a luat cu Sine, ci l-a trimis să devină un adevărat propovăduitor al milei dumnezeieşti. Sfântul Marcu spune că Iisus nu l-a luat, ci l-a trimis la ai săi, spunându-i: „Mergi la casa ta, la ai tăi şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit“ (Marcu 5, 19).

  Strigătul demonizatului – „ce ai cu mine Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?“ – nu s-a stins, nu a rămas un strigăt al acelor vremuri, ci ecoul lui s-a prelungit până-n zilele noastre, devenind strigătul celor care nu vor să-L primească pe Hristos în viaţa şi în casa lor. Din păcate, mulţi se comportă, prin ceea ce fac şi sunt, întocmai demonizaţilor aduşi în discuţie de Sfintele Evanghelii, uitând, de fapt, că fără Hristos suntem într-o continuă robie, că fără Hristos, cum El Însuşi a spus: „nu putem face nimic“ (Ioan 15, 5).

Gral-col(r) prof univ dr ec  Florin Mihai NAHORNIAC

POCĂINȚA este și o IEȘIRE DIN IDOLATRIA MODERNĂ. Noi am intrat în imperiul ăsta al „BUNĂSTĂRII”, al vieții „mai bune”, pentru că DIAVOLUL ȘTIE CĂ FACE MAI MULTĂ ROADĂ CU „BUNĂSTAREA” DECÂT CU PRIGOANA – Predică în Duminica Sfântului Ioan Scărarul a PROTOS. IOAN de la SIHĂSTRIA PUTNEI

“… si atunci „hai la munca! hai la capsuni!”, si copiii i-am lasat singuri, care au ramas cu internetul, cu televizorul, care ii duce direct acolo unde nu e Dumnezeu. Daca mai poate cineva sa stea impotriva curentului aceluia sa ia taurul de coarne! […] Noi aici suntem foarte credinciosi, dar nici de cel rau nu vrem sa ne lasam“.

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh!

scara_dumnezeiescului_urcus_2Iubiti credinciosi, suntem in Duminica a 4-a a Postului Mare si iata ca ne indreptam cu pasi repezi spre marea sarbatoare a Invierii. Daca evreii cereau semne si ei nu puteau sa le vada si nici sa le inteleaga, pentru ca nu aveau „priza” sau nu puteau „sa faca priza” cu ceea ce primeau, iata ca Dumnezeu tot timpul ne da diferite semne. Si atunci, si acum, acestea sunt vizibile, doar trebuie sa avem ochi ca sa le vedem si sa le descoperim. Si nu intamplator marea Inviere a avut loc primavara, atunci cand inviaza toata natura; asa cum nu intamplator acel prooroc Ioan, care a spus ca este timpul ca eu sa ma micsorez si El sa creasca, acel prooroc s-a nascut atunci cand ziua incepe sa se micsoreze, pe 24 iunie, si nu intamplator Mantuitorul nostru Iisus Hristos, deci Cel care trebuia sa creasca, Cel care avea sa fie Lumina Lumii, S-a nascut atunci cand ziua incepea sa creasca, pe 25 decembrie. Sunt semne vizibile, pe care credinta noastra ortodoxa le sarbatoreste, sectantii nu au aceste sarbatori, ei nici nu inteleg semnele aceasta pentru ca si lor le lipseste „priza”. Vreau sa spun ca Duhul Sfant se coboara acolo unde este curatie, unde este curatie si unde este smerenie multa.

Si nu intamplator aceasta duminica a 4-a – care, iata, este dupa mijlocul postului – a fost dedicata Sfantului Ioan Scararul, parca vrand sa ne arate prin aceasta ca postul, de fapt, este o urcare, un suis duhovnicesc – mergem spre Inviere – si, de fapt, aceasta urcare, aceasta suire este o schimbare a noastra in mai bine, o apropiere a noastra de Dumnezeu.

Astazi o sa incercam sa urcam putin pe scara asta a Sfantului Ioan Scararul si o sa amintim doar cateva trepte – asta nu inseamna ca nu o sa le cuprindem si pe celelalte. Si prima treapta, spune Sfantul Ioan Scararul ca este lepadarea de lume. Cineva care a auzit aceasta a spus: „Pai daca prima treapta este lepadarea de lume si sunt 30 de trepte, atunci ce ne mai asteapta pe viitor? Pai daca e asa, din prima, dintr-o data lepadarea de lume, dupa aceea, la celelalte 29 de trepte ce ne mai asteapta?” De fapt, vedeti, este o problema de interpretare, de intelegere a lucrurilor, pentru ca, de fapt, lepadarea de lume” nu este altceva decat un alt fel de a trai, un fel de a trai mai frumos. Pentru ca Dumnezeu nu a facut lumea asta nici ca sa pacatuiasca si nici ca sa sufere, si atunci, vedeti, suferinta este o consecinta a pacatului, iar noi ne vaitam tot timpul de necazurile noastre, dar nu ne plangem de pacatul care este inauntru nostru si care ne face viata tot mai grea. Lepadarea de lume de fapt este o lepadare a poftelor pe care le avem inauntru nostru. Sfantul Ioan Evanghelistul identifica lumea – gasim acolo la intaia Epistola a sa, la I Ioan, cap. 2, spune ca pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietiicare sunt in lume, zice „nu sunt de la Dumnezeu”. Si atunci de fapt noi trebuie sa ne lepadam de aceasta pofta care poate sa fie inauntru nostru. Si aminteam de aceasta neintelegere a lucrurilor si de confuzia pe care noi o facem.

Noi, ca si credinciosi, suntem datori sa ne rugam, sa spunem Psalmul 50, si spunem acolo:

Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului si sa se zideasca zidurile Ierusalimului,

si de fapt ne rugam sa se zideasca Biserica din sufletul nostru. Insa, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, ca „vreau sa fac binele, si ma aflu facand raul”, noi de fapt, fara sa ne dam seama, zidim zidurile Babilonului. Ce inseamna Ierusalimul? Ierusalimul e Biserica biruitoare, este locul unde este credinta, unde este curatie si smerenie, si iata, opusul Ierusalimului este Babilonul – care este „mama desfranatelor –desfranarea si mandria. Si atunci noi, fara sa ne dam seama, zidim aceste ziduri ale Babilonului care, in talcuire, inseamna confuzie – facem poate ceea ce nu stim.

Noi cautam un vinovat, si omul incearca sa se indreptateasca: „din cauza trupului” cade in pacat; trupul este slab, este neputincios. Insa, spune Sfantul Inochentie al Odessei ca prima si principala pricina a caderii in pacat nu este trupul si nici firea, ci de fapt este libertatea pe care noi o folosim prost. Ingerii, atunci cand au cazut nu aveau trup, din pricina libertatii pe care ei nu au folosit-o asa cum trebuia, si iata si noi atunci, din pricina libertatii pe care nu o intelegem, cadem in pacat. Nici macar pe diavol nu putem sa dam vina. Spune tot Sfantul Inochentie al Odessei ca „diavolul ii ataca pe cei care singuri vor sa fie pradati”. Si zice ca el ii „citeste” pe cei care sunt aplecati spre pacat si nu face decat sa le dea prilejul de a cadea in pacat.

Si iata, atuncea noi trebuie sa ne smerimAceasta este singura cale pentru a intelege lucrurile si a deveni altfel, de a iesi din lumea asta pacatoasa – nu inseamna sa plecam in padure sau undeva in pustie, ci de fapt inseamna sa traim mai frumos, inseamna sa iesim afara din lumea asta confuza si care lupta intre a fi si a avea, toata ziua se zbuciuma si nu stie pentru ce si de fapt nu intelege ca nu poate sa fie fara Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu sunt Cel Ce Sunt, si in acest „Sunt” se cuprind toate. Si [omul] nu poate „sa aiba” decat atunci cand se smereste, pentru ca atunci cand te smeresti dobandesti Duhul Sfant si atunci dobandesti Imparatia lui Dumnezeu, iar restul sunt praf si nu ne ajuta la nimic, toate sunt desertaciuni. Omul are nevoie de o hotarare de a lupta cu pacatul. Si ne spunea un parinte care inca traieste, din Rusia:

Se ce nu se spovedesc copiii pe la la 4-5 ani? Zice: Ei au pacate si la varsta asta, dar ei nu se spovedesc pentru ca nu au hotararea de a lupta cu pacatul.

Si ei au rautate, au mandrie, sunt si tot felul de lucruri neplacute care se intampla, – noi stim ca duhovnici – dar nu au hotararea de a se lupta cu pacatul si atuncea nu ajunge ca noi sa ne spovedim, daca nu avem hotararea asta de a ne schimba in bine. Si iata ca noi ajungem la o varsta inaintata, incat ne comportam tot precum copiii, adica nu avem hotararea asta de a ne lupta cu pacatul, de a ne schimba in bine. Pentru ca nu putem sa ne schimbam – spunea un Sfant – pentru ca noi nu iubim. Spune ca omul atunci cand iubeste, atunci poate sa se schimbe. Or, iubirea e o jertfa, o jertfa de care fug unii.

Odata povesteam de sectanti, si o alta treapta din Scara Sfantului Ioan Scararul, este pocainta”. Or, „pocainta” unii o inteleg gresit, si inteleg o trecere la sectarism, spune: M-am pocait! Dar nu poti sa te pocaiesti excluzand din viata ta totul, pentru catrecand acolo [la sectanti] pierzi totul. Ei nu au continuitate apostolica, au aparut unii de 100, altii de 200, altii de 500 de ani, ei hulesc pe Maica Domnului, hulesc Crucea, si zic unii: „Iata, am reusit sa ma schimb, am reusit sa ma las de fumat, am reusit sa ma las de baut.” Ei nu inteleg ca au facut un compromis, diavolii s-au dat la o parte, pentru ca in momentul cand hulesti pe Maica Domnului, hulesti Crucea deja ai pierdut totul. Maica Domnului e Maica Vietii, Crucea este cea de viata datatoare, fara ele credinta noastra nu exista. Ati vazut ca sectantii sa aiba calugari care sa traiasca in curatie, ati vazut jertfa asta? Nu exista la ei. […] Si atunci iata ca de fapt pocainta este o jertfa, si este o bucurie.

A doua treapta pe Scara Sfantului Ioan Scararul este „neintristarea. M-am bucurat mult citind lucrul asta, iata, bucuria” este legata de „pocainta”. Si poate ca nu intamplator a fost pusa Evanghelia „Fericirilor” la Cuviosi, si la Cuviosul de astazi. Pentru ca „fericirea” o gasim atunci cand primim mangaierea Duhului Sfant si nu cand cautam mangaieri la televizor, in vin sau la partenerul de viata, si „fericirea” este atunci cand „te smeresti”. De asta spune ca prima treapta, prima fericire spune ca „fericiti cei saraci cu duhul”, adica „fericiti cei smeritideci, atunci primim Duhul Sfant: asta e fericirea. Si cand spunem: „Imparate Ceresc, Mangaietorule…” – asta e mangaiereaNoi cautam mangaieri in viata noastra, dar le cautam in alta parte.Omul are instinctul asta de a cauta, sa stiti, e dotat din nastere, insa acest instinct il are pentru a Il cauta pe Dumnezeu, nu a cauta placerile si poftele. Si, asa cum spunea si Sfantul Nicolae Velimirovici, ca viata si bucuria sunt de nedespartitnu putem desparti bucuria de pocainta; ne pocaim, dar avem o bucurie ca ne schimbam in bine.

O alta treapta pe aceasta Scara este instrainarea, instrainarea de tot ceea ce ne indeparteaza de la mantuire. Sunt multe lucruri in jurul nostru care nu sunt necesare si am putea renunta la ele, lucruri pe care bunicii nostri nu le aveau si erau mai fericiti decat noi. Mai este „instrainarea” si atunci cand vezi ca nu folosesti nimic, si atunci este mai bine sa te retragi. Spune [Evanghelia]: „fericiti facatorii de pace”, daca poti sa impaci pe cineva e foarte bine, dar daca vezi ca nu faci decat tulburare, nu te asculta, atunci instrainarea este sa intri in camara ta, sa te rogi si sa iti vezi de linistea ta.

Nu poti sa ai „liniste” – e o alta treapta – decat atunci cand tu, inauntrul tau, te cureti de pacate. Spunem ca: „ma duc la liniste, ma duc in padure, sau ma duc la manastire”, dar spune Dumnezeu: „Blestemul e inauntrul tau, Israele!Atata timp cat inauntrul tau ai patimi, nu poti sa ai liniste. Si spune Sfantul Ioan Scararul capatimile sunt ca o oaste zgomotoasa si zice; „unde fugi, de cine fugi?, raul e inauntrul tau”.

O alta treapta este „ascultarea”. Ce inseamna ascultarea? Ascultarea este implinirea cuvantului lui Dumnezeu. Nu ajunge sa ascultam ceea ce ni se spune, si nici sa aprobam, ci [ascultarea este] atunci cand implinesti ceea ce ti s-a spus. Daca mai tin minte ceva din ceea ce mi s-a spus acuma si ma duc acasa si implinesc, pot sa spun ca am facut o bucata de ascultare. Sa stiti ca ascultarea este legata de smerenie si ea este cea care tine unitatea Bisericii, ea este cea care tine unitatea familiei, ea este cea care ne face sa ne intelegem intre noi, dar nu ne putem intelege decat atunci cand ne smerim. Si spune Sfantul ca atunci cand eu ma smeresc, celalalt se linisteste.Atentie la galcevile, la certurile pe care zilnic le avem noi intre noi! Si ca sa leg lucrul acesta de un lucru care se intampla zilnic in viata noastra, in viata de familie, si zilnic acolo sunt neintelegeri si despartirile se produc mult prea repede, aici, iata gasim solutia: ca, de fapt, prin ascultare, prin smerenie noi putem tine unitatea familiei.Mantuitorul ne-a aratat ascultarea prin Cruce, deci El a primit suferintele, si atuncea noi cand ne „rastignim”, cand ne anulam propria voie, propriile pofte, reusim sa ne intelegem mai bine cu cei de langa noi.

Sunt unele lucruri, unele trepte pentru care Sfantul Ioan Scararul ne indeamna mult, deosebit, sa ne departam de ele, unele lucruri negative, si aminteste aici de minciuna.Deci sa ne departam de minciuna! Sigur ca minciuna este si atunci cand noi nu intelegem lucrurile asa cum trebuie, si ne pacalim in felul in care noi traim. Dar minciuna este si atunci cand noi mergem cu pozitia asta, vedeti cum e propaganda asta si la televizor, si prin filme, care majoritatea sunt minciuna, si in momentul in care tu raspandesti lucrurile astea nu faci decat sa fii o sluga a lui antihrist.

Pocainta este si o iesire din idolatria asta, idolatria moderna in care noi suntem astazi implicati si in care ar trebui sa intelegem nihilismul, curentul asta care contesta valorile crestine, da, acest imperiu nou care isi tot mareste granitele si care, vedeti, pune niste conditii: nediscriminarea sexuala, toleranta homosexualilor, planificarea familiei si asa mai departe. Vedeti, pe buletine nu mai scrie tata si mama, ca nu cumva sa ii supere pe homosexuali – lucrurile astea se intampla, dar noi nu le vedem. Si atunci noi am intrat in imperiul asta al „bunastarii”, al vietii „mai bune”, pentru ca diavolul stie ca face mai multa roada cu „bunastarea” decat cu prigoana. Si atunci „hai la munca! hai la capsuni!”, si copiii i-am lasat singuri, care au ramas cu internetul, cu televizorul, care ii duce direct acolo unde nu e Dumnezeu. Daca mai poate cineva sa stea impotriva curentului aceluia sa ia taurul de coarne! Si vedeti ca este cineva, se numeste Virgiliu Gheorghe, care a scos multe carti in care vorbeste despre efectele televiziunii, efectele internetului asupra copiilor, asupra creierului. Daca nu cititi cartile macar faceti rost de conferinte, ca are conferinte – Cd-urile sunt mai usor de ascultat si acolo au esenta, si vedeti ce va spune acolo foarte bine despre efectele mijloacelor tehnice asupra copiilor si faptul ca ce or sa devina generatiile de copii peste vreo 30 de ani, deci vai si amar de capul nostru!

Zice ca Dumnezeu nu a facut iadul si ca de fapt noi singuri [il facem], ca iadul se plasmuieste prin propagarea raului, in momentul cand noi avem patimi, rautate, acela e focul iadului si noi confundam pe cel rau cu Dumnezeu. Si va dau doar un exemplu. Spunea cineva ca: „asa de mult tin la cineva si mi-i drag de el ca sunt gata cateodata sa cad in pacat”. Cum poti sa numesti tu asta „dragoste”? Lumea numeste asta „dragoste”, da? Aste e patima! Dumnezeu e dragoste, dar acolo [in patima] nu-i Dumnezeu, acolo e cel rau. Si atunci iata, focul acesta pe care noi il avem in noi – daca poti sa iubesti pe cineva, dar sa nu ai patima asupra lui – focul asta pe care noi il avem pe noi, si de fapt marim iadul, e focul desfranarii, focul mandriei, al maniei, si noi nu facem decat sa marim iadul. Si atunci spune: sa ne ferim de minciuna, sa ne ferim sa nu osandim pe altii, ca atunci te lupta desfranarea cea mai tare, sa ne ferim de trandavie, pentru ca stam de multe ori si zicem ca ne relaxam in fata televizoarelor. Virgiliu Gheorghe spunea ca are doar cativa prieteni pe care a reusit sa-i convinga sa nu aiba televizoare in casa. Noi aici suntem foarte credinciosi, dar nici de cel rau nu vrem sa ne lasam. Obisnuinta e a doua fire, dar e si idolatrie, in momentul in care devii dependent de un lucru, si „orice lucru pe care il iubesti mai mult ca pe Dumnezeu” – si arati felul cat timp dedici lucrului respectiv, deci ala „este un idol”.

Si atunci am ajuns la final – da, daca ati retinut macar o idee – spune ca ajungi la liniste sufleteasca atunci cand scoti patimile dinlauntrul tau, cand iubesti neagoniseala, o viata mai simpla, o viata mai in smerenie si atunci, zice, te apropii de „nepatimire”.Ce inseamna nepatimirea? Nepatimirea zice ca „aduce cerul in sufletul tau. Si, iata, zice:

,,Amparatia lui Dumnezeu este inauntru vostru”.

Asa cum noi admiram toata natura asta din jur si cerul, cat e de frumos, cate stele are, spune Sfantul Ioan Scararul ca asa este si in sufletul nostru, asa cum e cerul plin cu stele, asa si in sufletul nostru sunt faptele bune, ele stralucesc, si asta este lucrul cel mai frumos al creatiei lui Dumnezeu. Ne miram de toate lucrurile din jur, dar lucrul cel mai inalt al creatiei este sufletul asta din noi, care a fost facut sa aiba mai mult decat ceea ce vedem noi in jurul nostru.

Sa ne ajute Dumnezeu ca sa urcam pe scara asta si sa ajungem la bucurie!

Florin CREȘTINUL

PS IGNATIE – chemare esențială la “revizie sufletească” în Postul Mare, punând degetul pe rană: NE MINȚIM PE NOI ÎNȘINE, FUGIM DE NOI ÎNȘINE, DEVENIM FORMALIȘTI ȘI RITUALIȘTI, ALERGĂM DUPĂ MINUNI ȘI SPECTACOL, TRANSFORMĂM CREDINȚA DUPĂ CHIPUL LUMII

PS Ignatie: “Minunile nu sunt pentru credincioși, ci pentru necredincioși!”

În seara zilei de joi, 28 martie a.c., Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre modul cum ne raportăm la credință și cum încercăm să o trăim:

Perioada Postului Mare este cea în care ne facem o revizie sufletească.Slujbele liturgice, prin conținutul lor, nu fac altceva decât să ne invite la o „răsucire” înlăuntrul nostru. Să nu ne mai lăsăm capturați de mirajul lumii, de spectacolul care ne este oferit, ci să intrăm în noi înșine. Să găsim starea de liniste, de pace lăuntrică. Acest lucru presupune o luptă extraordinară.

[Nu este simplu, presupune o lupta extraordinara, din momentul in care ne-am angajat sa facem lucrul acesta].

maxresdefaultPerioada Postului Mare este cea în care suntem invitați să fim sinceri mai întâi cu noi înșine. Dacă vom fi sinceri cu noi înșine, în mod natural vom fi foarte sinceri și cu Dumnezeu.

Noi, în general, ne mințim pe noi înșine. Voluntar sau involuntar, fugim de noi înșine. Paradoxul este că [ne păcălim, ne fentăm pe noi înșine] mai ales în aspectele profunde ale vieții noastre. Nu avem [această tărie de caracter], acest curaj de a ne face o introspecție, [de a intra în noi înșine], de a ne face noi înșine o radiografie și să ne întâlnim cu hidoșenia care ne locuiește.

Dacă nu avem acest mod de raportare sincer față de noi înșine, nu putem să o avem nici față de Dumnezeu, iar credința noastră devine o chestiune pur formală. Noi asociem sinceritatea cu autenticitatea. Dacă noi nu începem să ne schimbăm și să avem o altă abordare față de noi înșine, modul nostru de a înțelege credința devine unul eronat.”

Ierarhul Hușilor a făcut referire și la pericolul de a căuta în spațiul credinței senzaționalul, spectaculosul, minunea:

[“Legat de modul în care încercăm să ne trăim credința atunci când venim la biserică, atunci când ținem să intrăm în interiorul de foc al liturgicului. Din păcate, nu o facem așa cum ar trebui. Dovadă că noi nu înțelegem de ce venim la Liturghie, de ce ne împărtășim, de ce ne spovedim, de ce venim la slujbele la bisericii. Răspunsul aproape clișeizat este: Așa m-am învățat… Fără ca prin venirea mea să aibă loc o transformare, o transfigurare a propriei mele vieți și chipul vieții .

Vă dau numai un singur exemplu. Noi, cei care ne-am asumat să fim ucenicii lui Hristos, să-L urmăm, să ținem cont de poruncile Lui, ALERGĂM DUPĂ MINUNI. Și credem că a fi un om credincios presupune în chip necesar [în cazul sfinților – n.n.] la acest punct maximal a tot ceea ce înseamnă credința, să devii făcător de minuni. Este o eroare, să știți. Și toți de aici alergăm. Dacă v-aș anunța că undeva, la Bistrița, să zicem, este cineva care vindecă instantaneu, nu m-ați mai asculta pe mine, ați pleca toți la Bistrița și m-ați lăsa pe mine, pentru că nu vă spun lucruri interesante. Avem nevoie de spectacol.”]

„Din nefericire, am transformat credința noastră, pentru că nu o trăim așa cum se cuvine, după chipul lumii de astăzi. Trăim într-o societate a spectacolului, iar această percepție pătrunde în Biserică și ne contaminăm fără să ne dăm seama. Mai mult decât atât, credem că  [este natural,] este firesc să ne asumăm această dimensiune spectaculoasă a credinței.Evanghelia ne învață că minunile nu sunt pentru credincioși, ci pentru necredincioși. Nimeni, în Evanghelie, nu cere minuni, ci vindecare, pentru că Hristos, în adâncul inimii lor, era înțeles ca Doctor. Așa înțelegeau minunea, drept vindecare.Noi transformăm propria credință într-un spectacol, dar este greșit. [Credem că a posti, a face metanii, a veni la Liturghie duminică de duminică, a face nu știu câte acatiste și paraclise ține de esența credinței, dar nu este așa. Și dacă nu mă credeți, am să vă aduc drept argument un text patristic care ne vorbește despre ceea ce înseamnă autenticitatea credinței noastre…]”

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a explicat ce presupune autenticitatea credinței:

Cum să îți trăiești credința și să cauți esența ei, să nu te oprești la formă? [Sigur, și formele sunt foarte importante, sunt cele care ne ajută să descoperim esența credinței noastre, dar dacă ne oprim numai aici devenim niște RITUALIȘTI DE SERVICIU. Și putem să facem o mie de cruci, că vom ieși din Catedrală și vom fi la fel de răi, vom calomnia cu la fel de mare ușurință, vom fi la fel de mincinoși și de nesinceri față de semenii noștri. Prin urmare, nu are loc nicio schimbare cu noi înșine. Să nu mă înțelegeți greșit, nuvreau să fiu extrem de pesimist, însă trăiesc foarte acut niște lucruri și îmi dau seama că dacă nu reușim să ne trăim conștient credința, nu ne vom întâlni cu Hristos.]

Sfântul Isaac Sirul ne arată într-un mod autentic și inedit [cum să ne trăim credința și unde este esența modului de a ne trăi credința]:

„Cel ce își simte păcatele sale este mai bun decât cel ce scoală morții prin rugăciunea lui [când locuiește în mijlocul multora]”.

[Incredibil! Pai daca cineva invie un mort e mult mai interesant, mult mai apetisant, mult mai atractiv decat unul care este atent si isi simte pacatosenia, are simtul acesta acut ca este locuit de pacat.]

“Cel ce suspină un ceas pentru sufletul său, este mai bun decât cel ce folosește lumii întregi prin grăirea lui”.

[Pai cum?] Noi suntem într-o eră a comunicării, [comunicăm prin toate mijloacele posibile și imposibile], cum să fie mai de preț cineva care suspină un ceas pentru sufletul său? În fața lui Dumnezeu așa este! Pentru că de aici începe schimbarea [ta]! 

Continuă Sfântul Isaac Sirul:

Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine însuși, e mai bun decât cel ce s-a învrednicit să vadă îngeri!”

Avem multă nevoie de interiorizare, mai ales în lumea de astăzi, în care suntem tentați, acaparați prin orice, în a ne risipi.”

[“Sunt trei ganduri asupra carora am vrut sa reflectez. Impreuna sa ne gandim cum am putea face sa ne traim cat mai sincer, si daca traim sincer, cat mai autentic, credinta noastra. Si sa avem foarte mare grija ca s-ar putea sa ne impleticim in forma si sa pierdem fondul, sa pierdem ceea ce tine de profunzimea credintei noastre. Tot Sfantul Isaac Sirul imi vine acum in minte, cu un text absolut minunat legat de rugaciune. Noi ne gandim, ne rugam, sunt atent, incerc sa intru, cel putin cu mintea mea, in sensul rugaciunii. Sf Isac Sirul ne spune: a te ruga nu inseamna altceva decat a te transforma intr-un cersetor care cersesti Imparatia lui DumnezeuDaca vei face lucrul acesta prin rugaciunea ta, atunci te vei folosi de rugaciune. Daca nu, nu te vei folosi. Va ramane o exaltare mistica, spirituala, frumoasa, simpatica, iti da o stare de acalmie, de liniste, dar este ceva care tine de periferic, nu tine de profunzimea vietii duhovnicesti.

Acestea sunt gandurile pe care am vrut sa vi le impartasesc in aceasta seara frumoasa de rugaciune, legate de cum ar trebui sa vedem noi modul de a ne trai credinta cat mai sincer. Cealalta parte, daca o sa mai aveti rabdarea necesara, o vom continua la conferinta. Amin!”]

Florin CREȘTINUL

Președintele PSD Olt, despre relația cu Dragnea

Senatorul Paul Stănescu, preşedinte al PSD Olt, a declarat că situaţia în partid este una „foarte bună”, iar relaţia sa cu Liviu Dragnea este cea pe care presa o cunoaşte.

paul-stanescu-liviu-dragnea-696x416Întrebat care este situaţia în partid, Stănescu a răspuns: „Foarte bună”.

„Cea pe care o ştiţi, care o ştiţi dumneavoastră”, a afirmat liderul PSD Olt, întrebat şi care este relaţia sa cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

El participă, la Palatul Parlamentului, la o întâlnire a lui Dragnea cu liderii locali ai partidului privind organizarea campaniei electorale naţionale pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Paul Stănescu a spus că, indiferent de votul pe care l-a dat în privinţa Rovanei Plumb, la europarlamentare este vorba despre o listă de partid pe care o va susţine.

„Suntem în precampanie, asta nu înseamnă că dacă am votat împotriva Rovanei Plumb… E vorba de o listă de partid, votăm cu partidul, nicio problemă”, a declarat el.

Stănescu a reafirmat că este un om de stânga şi nu va pleca din PSD. „Eu v-am spus încă de la început că sunt membru al PSD, că prin structura mea sunt un om de stânga şi că nu voi pleca din PSD”, a menţionat preşedintele PSD Olt.

Florin NAHORNIAC

„Hristos ne ţine în braţe pe scara virtuţilor”

Pr. Eugeniu Rogoti, 06 Aprilie 2019

Duminica a patra a Postului Mare este închinată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, cel care a alcătuit îndrumarul urcuşului duhovnicesc pe care l-a asemănat cu o scară cu 30 de trepte, reprezentând tot atâtea virtuţi pe care le dobândeşte omul până când ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Am vorbit despre importanţa şi sensul urcuşului duhovnicesc, pornind de la „Scara” Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, cu părintele dr. Gheorghe Holbea, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

Ne întâlnim în fiecare Post al Paştilor cu „Scara” Sfântului Ioan, atât de cunoscută şi reprezentată iconografic în lumea ortodoxă. Ea ne apare ca un drum greu de parcurs. Nu este descurajant pentru creştin să ştie că-l aşteaptă o adevărată luptă spirituală până la capătul drumului?

biserica_cu_sfinti-3_w2000_h1335_q100Atunci când vorbim despre „Scara” Sfântului Ioan avem oarecum un sentiment de descurajare la început, pentru că, privind cele 30 de trepte, ai impresia că nu vei reuşi niciodată să urci pe această scară a virtuţilor. Mai ales dacă analizăm amănunţit fiecare treaptă a acestei scări. Pe de altă parte, ceea ce vedem în capătul scării ne încurajează, pentru că acolo este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Aşa cum interpreta un părinte bisericesc, scara aceasta se sprijnă pe marginea cerului, nu este ceva care se ridică de la pământ la cer, ci este de fapt un cer care coboară pe pământ şi, în acelaşi timp, îi cheamă pe creştini să urce. Descurajarea mai dispare şi în momentul în care îţi dai seama că urci toate aceste trepte ale scării împreună cu Mântuitorul Hristos, că nu eşti singur, că de fapt nu este numai nevoinţa ta, ci este încredinţarea în braţele Celui Care Se află în capătul scării, cu mâinile deschise. Aşa cum este ilustrată scara, îţi sugerează că părţile laterale ale acesteia, care mărginesc fiecare treaptă, nu sunt altceva decât braţele Mântuitorului Iisus Hristos, Care te ajută şi te îmbrăţişează. Aceste braţe coboară şi în acelaşi timp te ajută. De asemenea, este deosebit faptul că în momentul în care ai ratat o treaptă, aluneci şi de pe toate celelalte. De fapt, fiecare treaptă a scării le include şi pe celelalte. Există, aşadar, o legătură între trepte, acestea nu sunt separate, ci împletite oarecum. Scara ne arată foarte clar cum se împletesc puterea dumnezeiască şi nevoinţa şi puterea omului. Scara este o realitate întrepătrunsă. Fără această prezenţă a Mântuitorului în capătul scării şi fără această atârnare a scării Sfântului Ioan de cer, într-adevăr, perspectiva ar fi descurajantă. Dar în momentul în care Mântuitorul este în capăt şi te cheamă, atunci nu te mai uiţi la greutatea urcuşului, ci, privind la Mântuitorul, vei vedea că urcuşul duhovnicesc pe treptele scării nu este greu, atât timp cât te încredinţezi puterii şi harului lui Dumnezeu şi întemeiezi tot acest urcuş pe smerenia neputinţei tale.

Există un sens spiritual al ordinii treptelor acestei scări a Sfântului Ioan?

Fără îndoială că există o logică duhovnicească în ordinea treptelor scării. Spre exemplu, la treapta a şaptea găsim expresia „plânsul de bucurie dătător”. Aici toate se împletesc. Imaginea sentimentului greutăţii şi a tristeţii pentru păcatele în care suntem este împletită cu puterea harului lui Dumnezeu şi de lumina dumnezeiască. Plânsul acesta de bucurie dătător este una din expresiile care sugerează această împletire. Întâlnim şi în alte scrieri, cum ar fi Canonul Sfântului Andrei Criteanul, expresii care fac îmbinări paradoxale sau antinomice, după cum le spune părintele Dumitru Stăniloae. În momentul în care te concentrezi pe o treaptă a scării, îţi dai seama că şi celelalte trepte se întrepătrund cu aceasta. Aceasta este de-a dreptul fascinant! În momentul în care ai prins o treaptă, prima treaptă, începi să urci. Chiar dacă în icoană vedem totuşi că de la anumite trepte unii cad şi, pe lângă îngerii care sunt prezenţi alături de noi în acest urcuş duhovnicesc, mai sunt şi „nefârtaţii” care încearcă să ne îngreuneze şi să ne descurajeze, spunându-ne că e imposibil, că suntem pierduţi şi nu avem cum să urcăm toate aceste trepte. Cu toate acestea, oricât de imposibil ar părea, treptele scării trebuie neapărat urcate de fiecare creştin.

Există vreo diferenţă între urcuşul scării pe care îl face monahul şi mireanul?

În ceea ce priveşte urcuşul duhovnicesc, vedem în icoana scării cum urcă pe ea atât călugări, cât şi mireni. Tragem concluzia că mijloacele nevoinţei duhovniceşti sunt aceleaşi, comune pentru toţi: postul şi rugăciunea. Este adevărat şi că la cel care a îmbrăcat chipul îngeresc devoţiunea este mai clară, dar există o nuanţă a vieţii duhovniceşti pentru călugăr, spre deosebire de mirean care îşi duce viaţa în lume cu familia şi cu greutăţile inerente. În profunzime, însă mijloacele vieţii duhovniceşti sunt aceleaşi pe care le-am menţinat mai devreme, iar virtuţile sunt comune, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ne putem da seama pe ce treaptă suntem sau e mai bine să avem gândul că abia am început urcuşul?

Dacă vom sintetiza învăţătura Părinţilor, vom vedea la Sfântul Cuvios Siluan Athonitul îndemnul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Acest îndemn ne spune să ne aşezăm în smerenie şi, aşezându-ne astfel, va veni şi bucuria harului lui Dumnezeu.

Înseamnă că nu putem spune că avem cum să conştientizăm ordinea treptelor urcate de noi?

Treptele nu sunt neapărat conştientizate la nivel discursiv, raţional, intelectual, ci starea duhovnicească este conştientizată la un nivel profund, al inimii. Atunci când devii conştient că ai urcat intervine păcatul mândriei sau căderea de-a dreapta. De aceea este bine să ne aşezăm întotdeauna în smerenie. Noi suntem la prima treaptă şi începem să urcăm smerit, cu nădejde şi credinţă, cu privirea permanentă la Cel Care este în capătul scării. Dacă am încerca să facem urcuşul singuri, am fi descurajaţi şi inevitabil am cădea. Credinciosul care începe urcuşul trebuie să privească spre Chipul din capul scării şi să simtă mâinile care coboară ale Celui din capul scării şi Care îl îmbrăţişează şi urcă împreună cu el.

Putem face legătura între anumite trepte ale acestei scări şi personalităţile unor sfinţi?

Există unele nuanţe în ceea ce priveşte interpretarea scării, pentru că anumiţi sfinţi întrupează o anumită treaptă în care au excelat. Dar nu trebuie să uităm niciodată că fiecare treaptă, după cum am spus mai devreme, le însumează sau le cuprinde pe toate celelalte.

Florin Morariu, eroul român de la Londra, decorat de regina Marii Britanii

Ieşeanul Florin Morariu, supranumit „eroul cu făcăleţ de la Londra”, a primit distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery” din partea reginei Marii Britanii, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Turnul Londrei.

Florin Morariu a declarat că este mândru că a primit distincţia şi că a avut nişte emoţii foarte mari la ceremonia care a durat 4 ore.

morariu„Ceremonia, care a durat 4 ore, a avut loc în Turnul Londrei şi am avut nişte emoţii foarte mari, dar când am urcat pe scenă mi-au trecut. Mi-a fost înmânată distincţia “The Queen’s Commendation for Bravery” de către un lord, care este reprezentantul Casei Regale a Marii Britanii. Sunt mândru că am primit această distincţie, dar şi fericit, m-au felicitat tot cei prezenţi. Mi-au făcut o prezentare foarte frumoasă. Împreună cu mine au mai fost încă două persoane care au primit această distincţie, iar alte 20 de persoane au primit medalii. Aş vrea să le spun românilor că, oriunde s-ar afla, în orice colţ al lumii, să nu uite că sunt români”, a spus Morariu.

El se va întoarce, duminică, în România, unde munceşte, urmând să decidă, ulterior, ce va face.

Florin Morariu a primit în vara anului trecut o scrisoare din partea autorităţilor britanice prin care era propus de către premierul Theresa May pentru a primi distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery”.

Decorația reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice.

„Mi-au trimis o scrisoare (autorităţile britanice – n.r.) prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să primesc decoraţia. (…) A fost o cerere formulată de premierul Angliei şi a fost aprobată de către Regina Marii Britanii. Este vorba despre “The Queen’s Commendation for Bravery”. Chiar dacă e vorba doar despre decoraţie în sine, cred că tot reprezintă ceva să fii primul român care o primeşte”, declara, în iulie 2018, Florin Morariu.

În noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, trei indivizi au intrat cu o dubă închiriată în oameni, pe Podul Londrei. Înarmaţi cu cuţite, au început apoi să atace trecătorii şi pe cei din localurile de lângă pod, din celebra Borough Market.

Florin Morariu muncea atunci într-o brutărie din Londra, chiar în zona London Bridge, în care a avut loc atacul terrorist, el reuşind să surprindă într-o filmare făcută cu telefonul mobil momentele de coşmar de pe străzi. În filmare, românul le povesteşte colegilor de serviciu cum l-a lovit pe unul dintre terorişti după ce acesta reuşise să înjunghie o persoană. El şi un alt coleg au în mână nişte beţe, iar românul îi cere altuia să îi aducă „un făcăleţ” din bucătărie, ca să se poată apăra în caz că apar din nou atacatorii. La finalul filmării se văd şi două victime înjunghiate, care primesc ajutor din partea autorităţilor.

Florin NAHORNIAC

Familiile jurnaliștilor uciși pentru dezvăluirea unor acte de corupție o susțin pe Kovesi

Rudele jurnaliștilor Daphne Caruana Galizia din Malta și Jan Kuciak din Slovacia uciși din cauza dezvăluirilor unor acte de corupție, cer Consiliului UE susținere pentru Laura Codruța Kovesi.

Potrivit unei postări a europarlamentarului Cristian Preda, familiile jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia și a jurnalistului slovac, Jan Kuciak, uciși fiindcă dezvăluiau acte de corupție, cer Consiliului UE s-o numească pe Laura Codruța Kovesi în funcția de șefă a Parchetului European

laura-codruta-kovesi-jurnalisti-ucisi-2„Colapsul statului de drept în țările noastre, Malta și Slovacia, a condus la uciderea unor membri ai familiilor noastre, Daphne Caruana Galizia și Ján Kuciak. (…) Cere Consiliului să aleagă cel mai curajos și mai distins candidat pentru această funcție, o femeie făcută din același aluat ca Daphne și Ján: Laura Codruța Kövesi”, se arată în scrisoarea semnată de Jozef Kuciak și familia sa, Peter, Matthew, Andrew și Paul Caruana Galizia.

„Doamna Kövesi este cel mai calificat candidat și s-a arătat dispusă să pună sub acuzare atunci când toate celelalte instituții dintr-un stat membru nu au reușit să acționeze, un test la care niciun alt candidat nu a fost supus, cu atât mai puțin să-l treacă. UE nu mai poate presupune că statele membre vor garanta domnia legii și vor lupta împotriva corupției de bună voie”, se mai arată în scrisoare.

Autorii îi amintesc secretarului general al Consiliului UE că de Ziua internaţională a încheierii impunităţii pentru crimele împotriva jurnaliştilor instituţia pe care o reprezintă a afirmat că impunitatea care se manifestă prea des în cazul atacurilor asupra presei încurajează noi violenţe împotriva jurnaliştilor. Dar, observă ei, este vorba şi despre un eşec de a urmări în justiţie infracţiunile pe care jurnaliştii le expun care, la rândul său, duce la un eşec în a preveni uciderea lor.

„În numirea primului şef al EPPO, Consiliul trebuie să facă acum o alegere care să dea semnificaţie declaraţiei sale sau să şi-o retragă. Facem apel la Consiliu să aleagă cea mai curajoasă şi cea mai eminentă candidată pentru această funcţie, o femeie făcută din acelaşi aluat ca Daphne şi Jan: Laura Codruţa Kovesi”, se menţionează în scrisoare. Potrivit textului citat, Laura Codruţa Kovesi „este candidatul cel mai calificat şi s-a arătat dispusă să treacă la inculpări când toate celelalte instituţii dintr-un stat membru au eşuat, un test la care niciun alt candidat nu a fost supus, darămite să-l fi trecut”.

UE nu mai poate presupune că statele membre vor garanta statul de drept şi vor lupta de bună voie împotriva corupţiei, cred autorii scrisorii. Ei atrag atenţia că Daphne Galizia şi Jan Kuciak au cerut în numeroase rânduri ca infractorii pe care îi anchetau să fie puşi sub acuzare. Cei mai mulţi, iar în cazul lui Daphne, toţi au rămas în libertate, afirmă familiile jurnaliştilor ucişi. „Imunitatea de facto i-a încurajat pe asasinii lor, care operau în cadrul unor reţele transfrontaliere care ar urma să intre sub mandatul EPPO. Dna Kovesi ştie ce este necesar pentru a preveni şi mai multe crime asupra unor jurnalişti care investighează corupţia, spălarea de bani şi frauda fiscală gravă”, se menţionează în scrisoare.

„Ştim că candidaturile devin piese într-un joc politic între statele membre, dar spălarea de bani şi corupţia autorităţilor naţionale sunt o chestiune gravă de securitate transfrontalieră care nu poate deveni subiect de compromis politic. România se opune candidaturii dnei Kovesi şi face lobby pentru un alt candidat. Să alegeţi un alt candidat în afară de dna Kovesi ar da un semnal cetăţenilor europeni că UE pune pe primul plan un fals simţ al armoniei în detrimentul protejării drepturilor lor fundamentale. Să o alegeţi pe dna Kovesi ar transmite că nu există loc pentru compromis în lupta mortală împotriva corupţiei”, se mai menţionează în scrisoarea comună.

Cele două familii precizează că sunt ,,victime ale rezultatului eşecului luptei împotriva corupţiei: bombe şi gloanţe în cap”. „Facem apel la Consiliu să protejeze şi să întărească oameni curajoşi ca soţia şi mama noastră, ca fiul şi fratele nostru, şi, într-adevăr, oameni ca însăşi dna Kovesi. PE a stabilit că dna Kovesi are cele mai bune calificări pentru a conduce EPPO. O comisie independentă a plasat-o pe primul loc. Ea are sprijinul nostru şi sperăm să putem conta şi pe al dvs”, mai pledează scrisoarea adresată Consiliului UE.

Florin NAHORNIAC

Scara, călăuză din Egiptul robiei la Ierusalimul ceresc

Diac. Ioan-Aurelian Marinescu,

Pe lângă înfrânarea de la anumite alimente și strădania mai susținută de a părăsi păcatul, Postul cel Mare ne oferă și un timp prielnic rugăciunii stăruitoare și lecturii duhovnicești. Dacă ne gândim serios la cea din urmă și căutăm repere, repede vom înțelege că scrierile vechilor Părinți sunt foarte actuale, Sfânta Scriptură, Patericul și numeroasele volume ale Filocaliei fiindu-ne stâlpi ai ridicării din păcat. În volumul al IX-lea din această neprețuită colecție de cugetări patristice găsim o nestemată, admirată, citită, tradusă, copiată și comentată veacuri de-a rândul de călugări și mireni iubitori de Dumnezeu: „Scara dumnezeiescului urcuș” sau „Scara raiului”, o lucrare cu conținut ascetic, ce a făcut istorie, am putea zice, în literatura creștină, fiind îndreptar multor generații de aproape 1.400 de ani încoace.

Despre autorul ei nu știm prea multe și exacte lucruri. Se presupune că ar fi fost originar din Palestina și că ar fi trăit 70 de ani, între sfârșitul secolului al VI-lea (în jurul anului 580) și jumătatea secolului următor (moare după anul 650), fiind contemporan astfel cu un alt far al teologhisirii: Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662).

Opera i-a consacrat și numele

126823_scara-raiului-iconografieDeși numit pentru înalta lui pregătire intelectuală „Ioan Scolasticul” (cel învățat), sau „Ioan Sinaitul” pentru că a viețuit în Muntele Sinai, istoria Bisericii l-a păstrat mai ales cu numele de „Ioan Scărarul”, de la prețioasa lui scriere ce a circulat îndelung în mediile monahale. Intră în mănăstirea din Muntele Sinai la doar 16 ani, vârstă la care poseda se pare deja o educație solidă în mai toate științele timpului, indiciu care arată că ar fi putut proveni dintr-o familie înstărită. A avut ca îndrumător duhovnicesc pe un anume bătrân Martirie, lângă care a rămas nu mai puțin de 19 ani, după moartea acestuia retrăgându-se ca pustnic într-un loc numit Thola, aflat la 7 km de mănăstire, și rămânând aici 40 de ani. La insistențele călugărilor Mănăstirii Sinai, acceptă să le fie stareț, compunând în acest context lucrarea „Scara”, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith. După moartea sa, călugărul Daniil din mănăstirea care a primit scrierea, situată la aproximativ 70 km de Muntele Sinai, îi va scrie viața.

Cuvinte inspirate care ne conduc la Cer

„Scara dumnezeiescului urcuș” este o carte adresată în primul rând călugărilor, atât autorul, cât și destinatarul ei făcând parte din cinul monahal, motiv pentru care stilul scrierii este vădit marcat de un vocabular și un mod de exprimare specific mediului compunerii și lecturării ei.

În nu mai puțin de 30 de „cuvântări”, „cuvinte” sau „capitole”, lucrarea descrie treptele evoluției vieții duhovnicești a omului spre cunoașterea lui Dumnezeu prin despătimire și cultivarea virtuților. Sunt analizate cele opt patimi fundamentale ale omului (lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, întristarea, lenea, slava deșartă și mândria), arătându-se totodată atât patimile care se nasc din acestea, cât și modul de a lupta cu ele prin înlocuirea lor cu virtuțile care li se opun.

Treptele Scării, ne spune părintele profesor Dumitru Stăniloae, unul dintre traducătorii cărții în limba română, nu sunt însă niște stări pe care le depășim lăsându-le în urmă pentru a ajunge la altele, ci ele sunt stări de sănătate duhovnicească pe care le dobândește treptat sufletul și de care se bucură și trupul, ele devenind permanente omului, ca scuturi succesive împotriva celui viclean. Sunt stări pe care omul are datoria să le dezvolte și să le aprofundeze toată viața, creșterea duhovnicească neavând caracterul unui urcuș fizic, ci mai degrabă însemnând o graduală intensificare a puterilor sufletului care se apropie treptat de Dumnezeu.

Sfătuiri valabile tuturor

Deși se adresează călugărilor unei obști de acum aproape un mileniu și jumătate, experiența duhovnicească a Sfântului Ioan ne este de folos și nouă celor de astăzi, monahi și mireni deopotrivă. Deși drumul spre Împărăție este lung, anevoios și plin de primejdii la tot pasul, toți mirenii au locul lor în Cer, dacă împlinesc poruncile, care sunt în fond aceleași atât pentru mireni, cât și pentru cei care s-au înstrăinat de lumea aceasta. Sfântul Ioan Scărarul, chiar din prima sa cuvântare, îndeamnă astfel: „Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: «Cum putem noi, cei ce viețuim împreună cu soțiile (sau cu soții) noastre (noștri), să petrecem viața călugărească?» Acestora le-am răspuns: «Toate lucrurile bune pe care le puteți face, faceți-le: nu defăimați pe nimeni, nu furați de la nimeni, nu mințiți față de nimeni, nu vă înălțați față de nimeni, nu urâți pe nimeni, nu vă despărțiți de adunările de la slujbele din biserică, pătimiți împreună cu cei lipsiți, nu pricinuiți nimănui sminteală; de ceea ce e al altuia să nu vă apropiați; îndestulați-vă cu ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De veți face așa, nu veți fi departe de Împărăția cerurilor».

Toți „pruncii în Hristos”, adică aceia care încep, bătrâni sau tineri, monahi sau simpli laici, să meargă pe drumul mântuirii, trebuie să-și pună temei, spune sfântul, nerăutatea, postul și neprihănirea, învățându-le pe acestea chiar de la cei nou-născuți. Râvna mântuirii trebuie să fie arzătoare de la început, căci dacă luptătorul se dovedește moleșit de la primul atac al vrăjmașului, dă deja tuturor dovadă despre înjunghierea lui (I, § 20), trândăvia fiind socotită „moartea de fiecare ceas a sufletului”. Toți trebuie să-L iubim pe Dumnezeu măcar așa cum îi iubim și cinstim pe prietenii noștri (I, § 27), scopul final al omului nefiind nepătimirea în ea însăși, ci prin ea sălășluirea lui Dumnezeu în om.

Pentru a ajunge aici, cel începător trebuie însă să fugă de toate împrejurările pricinuitoare de păcat (III, § 10): „Fugi de Egipt fără să te întorci. Căci inimile ce s-au întors acolo n-au văzut Ierusalimul, sau pământul nepătimirii” (III, § 14).

Cei încă neîncercați sunt ispitiți în luptă atât ziua, cât și în timpul somnului, prin vis, descris aici ca „mișcarea minții în vremea nemișcării trupului” (III, § 36), însă Sfântul Ioan ne sfătuiește să nu dăm crezare nicicând vreunuia dintre ele: „Cel ce crede visurilor este asemenea celui ce aleargă după umbra sa și încearcă să o prindă” (III, § 38).

Cel ce-și lucrează mântuirea trebuie să exerseze rugăciunea: „Luptă-te neîncetat cu rugăciunea, adunând-o din împrăștierea ei spre tine însuți” (IV, § 88). El trebuie să cultive totodată dragostea față de oricare dintre cei care îi devin aproape, iar verificarea ei se face astfel, ne spune sfântul: „De voiește cineva să știe că are iubirea de frați și dragostea adevărată, se va încredința despre ea când se va vedea pe sine plângând pentru greșalele fratelui și veselindu-se de înaintările și de darurile lui” (IV, § 40).

În războiul nevăzut cu ispititorul și cu propriile noastre slăbiciuni, care ne duc în robie în țara Egiptului, care nu este alta decât întunecarea sufletului prin patimi, Sfântul Ioan ne îndeamnă ca niciodată să nu ne încredem doar în puterile noastre, ci totdeauna să avem duhovnic și să ne bizuim pe sfătuirea lui, îmbrățișând smerenia pentru a putea astfel birui mândria (pe Amalec), căpetenia tuturor patimilor: „Toți cei ce voim să ieșim din Egipt și să fugim de faraon avem negreșit nevoie de un Moise oarecare, ca mijlocitor către Dumnezeu și după Dumnezeu, care, stând pentru noi la mijloc cu făptuirea și cu vederea (contemplarea), să întindă mâinile spre Dumnezeu, ca să trecem, povățuiți de el, marea păcatelor și să punem pe fugă pe Amalec, căpetenia patimilor. S-au înșelat deci cei ce s-au încrezut în ei înșiși și au socotit că n-au nevoie de nici un povățuitor” (I, § 13).

Mândria, care nu ne îmbie nicicum la mărturisirea gândurilor pătimașe, ne mărește și adâncește rănile lăuntrice, gândurile răutății, netămăduindu-se decât prin vădirea lor în fața duhovnicului și a celorlalți (IV, § 13). Războiul nu încetează însă nici după mărturisire: „Să nu ne speriem dacă suntem războiți și după mărturisire. Căci e mai bine să ne luptăm cu gândurile decât cu mândria” (IV, § 59).

Că ne aflăm într-o perioadă de post sau nu, relația cu duhovnicul trebuie să ne fie tuturor ceva unic, de autoritatea lui nici unul dintre noi netrebuind să ne lipsim, spre mântuire: „Nu fugi de mâinile celui ce te-a adus la Domnul. Că nu te vei rușina în toată viața ta de altcineva ca de acela” (IV, § 67). Ascultarea de îndrumător, văzută ca „mormânt al voinței și înviere a smereniei” (IV, § 4), ne înlesnește tuturor intrarea în Împărăție, Sfântul Ioan stăruind astfel: „Părinții numesc cântarea armă; rugăciunea zid; lacrima neprihănită baie. Iar fericita ascultare au socotit-o mărturisire (mucenicie), fără de care nimeni din cei împătimiți nu va vedea pe Domnul” (IV, § 10).

Președintele PE va protesta oficial față de „comportamentul inacceptabil” la care este supusă Kovesi

Președintele Parlamentului european, Antonio Tajani, va trimite Guvernului României o scrisoare de protest față de „comportamentul inacceptabil” de care se „bucură” fosta șefă a DNA.

Protestul parlamentarilor europeni vizează plasarea sub control judiciar de către Secția specială de investigare a magistraților a Laurei Codruța Kovesi. Scrisoarea va fi asumată de către Parlamentul European, relatează G4Media.ro, citând surse apropiate PE.

De asemenea, Tajani va face, în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European, o declarație de susținere față de Laura Codruța Kovesi, reafirmând sprijinul PE pentru ca fosta șefă a DNA să ocupe funcția de procuror-șef al Parchetului European, au mai explicat sursele citate. Ședința PE va începe azi la ora 15:00, ora României.

BN-RQ983_2UTnE_OR_20170117151305„Decizia a fost ca, pe de o parte, președintele Tajani să fie mandatat ca în deschiderea sesiunii plenare să facă o declarație publică prin care să reafirme faptul că dna Kovesi rămâne candidatul PE pentru funcția de procuror-șef european și, pe de alta parte, să fie transmisă o scrisoare din partea Parlamentului European către autoritățile române prin care să se exprime clar că măsurile luate împotriva Laurei Codruța Kovesi sunt inacceptabile”, au explicat sursele citate pentru G4Media.ro.

Decizia a fost luată miercuri dimineață în cadrul Conferinței președinților (liderii grupurilor politice și președinte PE), care a început la 9:30, ora României.

Sursele citate de G4Media au mai explicat că cele două propuneri – declarația de susținere din partea președintelui PE și trimiterea unei scrisori Guvernului de la București – au fost făcute de co-președinta grupului Verzilor, Ska Keller, și au fost susținute de PPE și ALDE.

Conferința președinților din Parlamentul European (liderii grupurilor politice și președintele PE) s-a întrunit azi începând cu 9:30 ora României, pe agendă aflându-se și subiectul Laura Codruța Kovesi, în contextul negocierilor dintre Parlament și Consiliu pentru numirea procurorului-șef european.

„Marți a avut loc o întâlnire tehnică ce a precedat Conferința președinților. În urma discuțiilor, toate grupurile politice, mai puțin socialiștii, au dat un semnal pozitiv pro-Kovesi”, au explicat surse europene pentru G4Media.ro.

Cea de-a treia rundă de negocieri dintre Parlament și Consiliu privind numirea procurorului-șef european va avea loc joi la Bruxelles, după ce săptămâna trecută, pe 27 martie, runda a doua de discuții dintre reprezentanții celor două instituții s-a încheiat fără niciun rezultat. Dacă nici joi nu se va ajunge la o înțelegere, o nouă rundă este programată pentru 10 aprilie. Prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE privind nominalizarea procurorului-șef al Parchetului European a avut loc pe 20 martie, încheindu-se, de asemenea, fără a se ajunge la un rezultat.

Maria ANGHELACHE

Cât de legal este ca Poșta Română să ofere PSD baza de date cu pensionarii din România?

În contractul comercial prin care Poșta distribuie materiale de propagandă fiecărui pensionar din România, se prevede accesul PSD la baza de date a pensionarilor la nivel național, scrie HotNews.ro

HotNews.ro publică documentul prin care Poșta Română distribuie publicațiile social-democraților din campania electorală în care se precizează livrările vizează toate gospodăriile în care este prezent un pensionar (asigurări sociale, IOVR, invaliditate, SRI, MapN, MAI, agricultor, de urmaș), inclusiv pensionarilor care au optat pentru plata pensiilor prin bancă, în cont curent sau cont de card, se arată în contractul dintre cele două parți, obținut de HotNews.ro. Mai mult, Poșta s-a obligat să pună la dispoziția PSD „informații privind baza de date conținând înregistrări privind segmentul de destinatari selectat (n.a pensionarii), în măsura în care aceasta poate fi furnizată”.

propaganda-psd-posta-romana-640x400Poșta nu a răspuns la întrebarea trimisă de HotNews.ro dacă furnizarea unor asemenea informații se încadrează în cadrul legal.

Contractul dintre Poșta Română și PSD a fost semnat și a intrat în vigoare în data de 27 martie 2019, fiind valabil până la data de 19 aprilie 2019. Obiectul contractului îl constituie prestarea serviciilor constând în primirea, prelucrarea și livrarea trimiterilor neadresate Postmesager PLUS.

  • Postmesager PLUS este serviciul constand in distribuirea pe teritoriul Romaniei de trimiteri neadresate destinate anumitor segmente de clienti despre care se pot solicita infomatii (numar, structura etc.) de la C.N. Posta Romana S.A., identice, cu greutatea maxima de 50 g inclusiv, de tipul: ziare, cataloage, pliante, brosuri sau alte materiale publicitare.

Una dintre obligațiile Poștei, prin acest contract, este următoarea: „să pună la dispoziția Beneficiarului (PSD în acest caz – n.a.) informații privind baza de date conținând înregistrări privind segmentul de destinatari selectat (pensionarii – n.a.), în măsura în care aceasta poate fi furnizată”.

În contract se precizează că beneficiarul, respectiv PSD, este obligat să-și asume întreaga răspundere pentru conținutul de text și imagine a trimiterii, în cazul în care acestea încalcă legislația țării sau normele specifice în domeniu. Beneficiarul este singurul responsabil de conținutul trimiterilor.

În contract se mai precizează că sunt excluse de la primire, prelucrare și livrare: trimiteri cu conținut de publicitate electorală prezentate și livrate în perioada de campanie electorală pe care nu sunt indicate expres următoarele informații:

  1. numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau alianței politice care le-a comandat, după caz;
  2. denumirea operatorului economic care le-a realizat;
  3. codul de identificare fiscală al mandatarului financiar al formațiunii politice;
  4. tirajul, unde este cazul.

PNL acuză Poșta Română de partizanat politic

Liderul PNL Ludovic Orban a prezentat protocolul încheiat între Sindicatului Liber din Poșta Română și PSD care prevede ca Poșta Română să furnizeze date personale ale cetățenilor și să participe la întâlnirile și dezbaterile PSD la europarlamentare, potrivit Mediafax.

„Nu e semnat protocol, dar am aici adresa semnată de dl Brătianu, agentul electoral al PSD, adresa către președinții filialelor Poștei pentru beneficiile salariale care pot fi obținute. Îi transformă pe poștași în informatori PSD. E decizie luată în Comitetul Executiv și această adresă nu e o ficțiune. E scris negru pe alb. SLPR va participa la întâlnirile și dezbaterile PSD la europarlamentare. În primul rând, Poșta Română este transformată în instrument de propagandă al PSD. Doi. Poșta se angajează să pună la dispoziție date personale ale cetățenilor”, a completat președintele liberal.

Precizările vin după ce Poșta Română a transmis, luni, referitor la acuzațiile aduse de Ludovic Orban care a anunțat că PNL va da în judecată PSD pentru că a încheiat un protocol cu Poșta, că a transmis în perioada de precampanie oferte către toate formațiunile, PSD fiind singurul partid care a cerut acest serviciu.

Anterior Orban anunțase că partidul pe care îl conduce va da în judecată PSD pentru că a încheiat un protocol cu Poșta Română, astfel încât pensionarii să primească, odată cu pensia, și un material electoral din partea social-democraților cu mesaje împotriva liberalilor.

Silvia ANDREI

Viorica Dăncilă s-a oțărât la ambasadori: Sunt surprinsă și n-am înțeles sensul declarațiilor

Viorica Dăncilă i-a certat pe toți care au îndrăznit să-i ceară să nu adopte ordonanțele care să-l scape pe Liviu Dragnea: Timmermans, Tajani, Comisia Europeană, Corina Crețu, ambasadori și Klaus Iohannis.

Încurajată de declarațiile de independență și neatârnare ale lui Tudorel Toader făcute doar cu o oră înainte, Viorica Dăncilă s-a dezlănțuit la începutul ședinței de guvern de miercuri. Discursul său a fost mult mai radical, arătând că nu acceptă să fie bănuită ca ar vrea sa dea ordonante noaptea ca hotii, și că va lua legătura cu omologii ei pentru a-i pârî pe cei 12 ambasadori care s-au lăsat mințiți de Iohannis și i-au trimis o scrisoare în care sunt trecute sub tăcere realizările guvernului, ceea ce se pare că a deranjat la maximum.

image-2018-11-9-22805138-0-viorica-dancila-viziunea-qmagazineÎn schimb, tocmai despre principalul subiect, maltratarea statului de drept prin ordonanțe de urgență care sa-l scape de pușcărie pe Dragnea nu a suflat vreo vorbă. Nu a spus nici că va adopta dar nici că a abandonat orice formă de protecție pentru Dragnea.

Neconflictuala Dăncilă despre:

Frans Timmermans: ”M-au suprins declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, având în vedere că a existat și există deschidere totală în privința pașilor de urmat. S-a lucrat la nivel de experți. Am specificat că ne vom consulta și va exista transparență. De aceea, declarația sa de azi a produs neclarități și nu i-am înțeles rostul. O să am o discuție cu el legată de aceste aspecte”

Corina Crețu: „Știu că a fost azi o discuție în Colegiul Comisarilor despre România și sper că comisarul român a susținut de aceasta dată România”

Antonio Tajani: „La fel de surprinsă am fost de președintele Parlamentului European. Cred că nici el nu poate solicita oprirea sau începerea unei anchete penale. Oficialii europeni ne cer să oprim anchete penale. Le spun clar că premierul României nu a intervenit și nu va interveni în actul de justiție.”

12 ambasadori care au semnat o scrisoare comună: „Am văzut punctul de vedere al unui grup de ambasadori. Aceștia au refuzat discuții individuale cu mine. Le reamintesc că suntem în România, iar eu discut cu omologii mei. În nici un stat ambasadorii nu fac agenda premierului și eu nu am să accept acest lucru. Trebuie să arate respect României”

Klaus Iohannis: Consider că această situație neplăcută a fost creată de declarațiile repetate ale președintelui Iohannis. Iată că a reușit să aducă un deficit de imagine României. E păcat că se întâmplă în timpul deținerii președinției rotative.

Georgeta AMBERT

Tudorel Toader, război pe Facebook cu penalii PSD: „La câte interese are în Justiţie, mai nou vorbeşte şi un anume Severin”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a postat duminică un nou mesaj pe Facebook în care critică declaraţiile „unui anume Severin” pe temele din Justiţie. Ministrul subliniază subliniază interesele directe în Justiţie ale lui Adrian Severin, care anterior l-a numit „impotent şi laş”.

„La cate interese are in justitie, mai nou vorbeste si un anume Severin !”, a scris Tudorel Toader pe Facebook,.

Ministrul Justiţiei a răspuns astfel unui mesaj al fostului eurodeputat, Adrian Severin, condamnat pentru fapte de corupţie. „Dacă o problemă urgentă nu este soluţionată urgent de un decident impotent, laş, tranzacţionist sau iresponsabil, înseamnă că ea nu este urgentă. Aşa ne învaţă filosoful Tudorel”, a scris Adrian Severin pe pagina sa de Facebook.

tudorel_toader_72194700Ministrul Justiţiei i-a răspuns sâmbătă lui Liviu Dragnea, după ce acesta l-a ameninţat pe tema ordonanţelor de urgenţă. Preşedintele PSD se arătase nemulţumit că nu sunt adoptate şi a declarat că Viorica Dăncilă „trebuie să decidă” dacă îl mai păstrează în funcţia de ministru al Justiţiei sau nu. „În lipsa urgenţei, nu poate fi adoptată o Ordonanţă de Urgenţă!”, a răspuns sâmbătă seara, pe Facebook, ministrul Justiţiei.

Cu o zi înainte liderul PSD l-a criticat deschis pe ministrul Justiţiei pentru faptul că Executivul nu a adoptat ordonanaţele de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale, ordonanţe care l-ar fi scăpat de problemele din justiţiei. Dragnea a subliniat că legislaţia penală va fi modificată în Parlament.

„În ziua de miercuri m-am amuzat. Vedeam teatru. Îi vedeam pe unii de la Bruxelles care ţipau să nu dăm OUG. Îi vedeam şi pe ai noştri de la Guvern care ţipau că de ce spun cei de la Bruxelles că dăm OUG. Intenţia lui Tudorel Toader?  A tot anunţat de trei luni de zile că dă nişte OUG pe care nu avea intenţia să le dea vreodată. A fost o greşeală a PSD că i-a crezut pe unii că vor da OUG pentru Coduri. Parlamentul trebuie să-şi urmeze cursul pe care îl începuse cu Codul Penal“, a declarat Liviu Dragnea.

„Doamna premier trebuie să ia o decizie: vrea să-l menţină pe Toader? Nu vrea?“, a completat preşedintele PSD

Adrian Severin a fost condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. după ce, în perioada decembrie 2010-martie 2011, a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. 

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la „Sunday Times”. Fostul eurodeputat PSD a executat efectiv un an şi trei luni din pedeapsa de patru ani.

În luna februarie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, ca inadmisibilă, cererea depusă de fostul europarlamentar Adrian Severin de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul de procedură penală, care limitează la 30 de zile termenul de introducere a unei contestaţii în anulare.

Silvia ANDREI

Dragnea îl amenință pe Toader din cauza OUG-urilor: Nu mai merge așa

Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a avertizat din nou pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, spunând că eventuala remaniere a lui ține de decizia premierului dacă îl mai păstrează în guvern.

„In ceea ce priveste ordonantele, eu va spun sincer ca miercuri m-am amuzat. Vedeam un fel de teatru, cam ieftin. Ii vedeam pe unii de la Bruxelles care țipau și ne certau să nu dați ordonanțe. Îi vedeam si pe unii de la Guvern care tipau: «Cum va permiteti sa ne spuneti noua asta?» Dar si unii si altii stiau ca nu se dadeau ordonante”, declarat Liviu Dragnea la Călărași.

Liderul PSD e supărat pe Guvern că nu a dat ordonanțele de urgență pentru modificarea codurilor penale care l-ar fi scutit de problemele penale, deși Tudorel Toader i-ar fi promis că rezolvă problema.

image-2019-03-17-23033634-70-dragnea„Toader să înțeleagă că nu se mai poate așa. Sa inceteze cu aceasta atitutdine. Multi colegi imi spun ca, de fapt, toata intentia dumnealui a fost, din ianuarie, sa ridice aceste subiecte in dezbatere si ca sa discutam trei luni de zile nu despre ce avem de facut in Romania reala, si a tot anuntat ca va da niste ordonante de urgenta care de fapt nu s-au dat. Nici nu cred ca avea intentia sa le dea vreodata. Sa inceteze cu aceasta discutie nesfarsita”, a spus Dragnea.

Toader s-a dus la Bruxelles într-o mare umilință

„Parlamentul incepuse procedura de finalizare a votului pentru codurile penale dupa verificarea de la CCR. A fost o greseala a PSD ca a crezut in unii care au spus ca vor da aceste ordonante de urgenta, ca sa ajunga la final cu vreo 7-8 articole la Bruxelles intr-o mare umilinta.

In ceea ce priveste codurile penale si legislatia respectiva, Parlamentul trebuie sa-si urmeze cursul pe care l-a inceput, ca se vor adopta in aceasta sesiune, in sesiunea urmatoare, cand se vor adopta, aceste legi trebuie sa fie finalizate, pentru ca au deja deasupra lor controlul CCR”, a adaugat el.

Dragnea o pune pe Dăncilă să-l dea afară pe Toader

„Este apanajul dumneaei. Doamna premier trebuie sa ia o decizie. Vrea sa il mentina, nu vrea, pe mine ma intereseaza ca Petre Daea sa e fie in picioare si valid”, a spus el, in timp ce statea langa ministrul Agriculturii.

Cand jurnalistii au insistat cu intrebarea despre o eventuala remaniere a lui Toader, Dragnea a raspuns: ,,Toader credeti ca e tatal nostru? PSD nu poate ramane captiv nici lui Toader, nici propriului Guvern”.

Amintim ca inainte de sedinta de Guvern de miercuri s-a discutat despre posibilitatea ca OUG pe Codurile Penale sa fie adoptata.

Inainte de sedinta prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a avertizat Bucurestiul ca, daca se va intampla asa ceva, CE va actiona imediat impotriva Romaniei.

De asemenea, ambasadele Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Frantei, Germaniei, Irlandei, Norvegiei, Olandei, Statelor Unite si Suediei au transmis un mesaj public in care si-au exprimat ingrijorarea pentru integritatea sistemului judiciar romanesc si au cerut Guvernului Dancila sa nu faca modificari prin care statul de drept si lupta impotriva coruptiei ar putea fi slabite.

Si 21 de organizatii civice au solicitat Guvernului sa renunte la ordonantele de urgenta privind modificarea Codurilor Penale si au transmis ca pregatesc proteste in strada.

Silvia ANDREI

Ambasadorul Germaniei o contrazice pe Dăncilă: Am vrut să ne exprimăm opinia în grup

Ambasadorul Germaniei, Cord Meir-Klodt, a declarat că „am vrut să ne exprimăm opinia în grup, însă această cerere a fost refuzată”.

Ambasada Germaniei se numără printre cele 12 reprezentanțe diplomatice la București ce au transmis o declarație comună în care cer Guvernului să nu ia măsuri care ar putea afecta statul de drept.

YzdkNGM0YWMzN2MzM2IxNjE2YmQ4YzY0MA==.thumb„Am vrut să ne exprimăm opinia în grup, sunt îngrijorări pe care le împărtăşim în acest grup şi solicitarea a fost să mergem în grup. Această cerere a fost refuzată. Este în totalitate în responsabilitatea prim-ministrului, dar am vrut să explicăm puţin de ce am simţit să facem aceste precizări auzite”, a declarat ambasadorul Germaniei, după ce premierul Viorica Dăncilă a acuzat diplomaţii că au refuzat să discute cu ea.

Ambasadele a 12 state au cerut Guvernului de la București declarație comună, să se abțină de la modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea României de a lupta împotriva corupției. Statele semnatare, între care Austria, Canada, Franţa, Germaniei, SUA, se declară profund îngrijorate de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost „zdruncinat de modificări imprevizibile ce nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție”. Acestea mai spun că ordonanțele de urgență pregătite pot avea un impact negativ asupra independenței justiției, ceea ce ar slăbi încrederea cetățenilor și a partenerilor români în sistemul judiciar, dar și în Guvernul României.

Premierul Viorica Dăncilă le-a transmis ambasadorilor celor 12 state care cer Guvernului să renunțe la modificările legislației în justiție că „în niciun stat ambasadorii nu fac agenda prim-ministrului” și le cere „să arate respect pentru România”. „Nu am să permit ambasadorilor altor state să facă agenda prim-ministrului”, a spus Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Viorica Dăncilă a răspuns criticilor de la Bruxelles, dar și ale ambasadorilor celor 12 state care se declară profund îngrijorate de integritatea sistemului judiciar românesc, în contextul noilor ordonanțe de urgență pregătite de Ministerul Justiției privind modificarea codurilor penale și contestația în anulare pe deciziile definitive ale instanței supreme.

Viorica Dăncilă a susținut că a vrut să aibă o discuție individuală cu fiecare ambasador din acest grup, dar a fost refuzată și le-a „reamintit” ambasadorilor că ea vorbește direct cu omologii săi din cele 12 state.

Maria ANGHELACHE

Pr. Nicolae Steinhardt – 30 de ani de la trecerea la Domnul

Părintele Nicolae Steinhardt – un om viețuind în vecinătatea sfinților

Cei care cercetau în anii 70-80 Biserica ”Sfântul Silvestru” nu puteau să nu remarce prezența unui om potrivit de statură, uscat și luminos la față, pleșuv, de o nervozitate bine stăpânită, cu o privire agilă și vie. Cu o precizie în care se amesteca siguranța și sfiala, el parcurgea ferm traseul de la intrare până la ușa altarului dinspre proscomidiar, cumpărând și aprinzând lumânări, închinându-se la icoane, salutând scurt dar cald cu gesturi sacadate în stânga și în dreapta, toate acestea sporindu-i parcă aerul concentrat și netulburându-i gândurile. Se îmbrățișa monahul cu Părintele Galeriu și se întorcea la locul lui, intrând cu toată ființa în trăirea Liturghiei. La sfârșit mai schimba o vorbă cu unul sau altul dintre cunoscuți, în timp ce stătea la coadă la miruit, după care dispărea la fel de precipitat cum venise. La un moment dat prezența lui a devenit foarte rară. Acum venea întotdeauna înveșmântat într-o rasă călugărească, totdeauna impecabil călcată. Se vedea că îi era drag să o poarte, dar că, în același timp nici n-ar fi vrut să atragă prea mult atenția.

Monahul-Nicolae-Steinhardt-de-la-Rohia-Marturisitorii-RoI-am stat mai mult în preajmă o singură dată, cu ocazia unui botez de taină, a trei prieteni evrei, în casa părintelui Ioan Buga. Cei trei tineri se convertiseră ascultând cursurile lui Ioan Alexandru de la Universitate, despre Eminescu și de limba ebraică, și cunoscându-l pe părintele Galeriu de la Biserica ”Sfântul Silvestru”. Și pe cine mai bun putea părintele Galeriu sa le indice drept îndrumător și naș, dacă nu pe Nicu Steinhardt? Între noi, puținii participanți la acest eveniment rar, el era parcă cel mai pătruns de însemnătatea momentului. Tăcut, îngândurat, strâns în sine, părea că se concentrează ca în fața unei bătălii decisive.

Cum se știe, Nicu Steinhardt era el însuși un evreu botezat. A primit botezul la maturitate, s-a lepădat în deplina conștiință a faptului de satana și s-a unit cu Hristos.

În gândire și în spirit era deja creștin în momentul botezului. Aș spune că și el era funciarmente creștin, dacă spusa aceasta n-ar fi un loc comun. Toți suntem funciarmente creștini, nimeni nu este exclus de la Hristos. Numai că unii nu vor sau nu pot să-și observe condiția. Într-o recentă emisiune a „Seratei muzicale TV”, domnul Iosif Sava solicita distinsului interlocutor o explicație asupra convertirii lui Nicolae Steinhardt – dacă lumea căreia îi aparținuse prin naștere n-ar fi putut să-l satisfacă din punct de vedere spiritual. Domnul Andrei Pleșu a răspuns că da, „bineînțeles” că acea lume și acel sistem de valori ar fi putut să-l satisfacă foarte bine1 și că actul trecerii lui Nicolae Steinhard la creștinism rămâne o taină greu de pătruns a ființei sale lăuntrice. Chiar dacă excepțional, actul lui Nicolae Steinhardt ține de normalitate. Totuși s-a ajuns ca această normalitate să ne mire și ceea ce acceptăm cu ușurință la Sfântul Pavel ne surprinde la oamenii de azi. Este clar că venirea lui Nicolae Steinhardt la Hristos nu a fost o bizarerie ci o necesitate absolută, rezultatul unor teribile experințe de viață și al unor cugetări persistente, după cum el însuși mărturisește adesea.

Apropierea de Nicu Steinhardt era dificilă pentru că el era copleșitor din cel puțin două puncte de vedere: prin acuitatea și profunzimea trăirii sale creștine pe de o parte,  prin extraordinara sa erudiție și mobilitate spirituală pe de alta. Cu toată modestia sa, nefirească aproape, sau poate tocmai de aceea, o anumită sfială te cuprindea în preajma lui, având sentimentul acut că ai în față un om care a atins o treaptă înaltă de iluminare, un om viețuind în vecinătatea sfinților. […]

Părintele Nicolae s-a aplecat cu dragoste, curiozitate și ziditoare uimire asupra a tot ce întâlnea, încercând să înțeleagă, să-și explice și să ne explice, adesea să ne avertizeze. Nu este atât o confesiune, cât un drum făcut împreună, care nu este încheiat prin istoricitatea lui, ci rămâne de descoperit în persistența lui în noi. Judecata părintelui Nicolae, este, cel mai adesea, corectă, severă, dar nu excesivă, înțelegătoare, de o superioară și înțeleaptă cuprindere a fenomenelor. El nu face aproape niciodată apel la dreptatea și la suferința proprie, ci se referă la suferința semenilor și la o justiție supremă, nepătimașă, în lumina învățăturii evanghelice.

(Costion Nicolescu – Sarea pământului, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 70-71)

  1. Răspunsul domnului Andrei Pleșu este în contradicție cu ceea ce simțea părintele Nicolae despre lumea căreia îi aparținuse prin naștere: ”Voi care v-ați botezat de mici și nu ați trăit o viață de necreștini nu vă dați seama ce tristă și pustie este viața omului în afara creștinismului, fără Hristos, și ce bucurie, ce pace, ce fericire simți după ce devii, prin Taina Sfântului Botez, creștin.”(Vezi mărturia ÎPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului – N. Steinhardt în evocări, ediție îngrijită de Florian Roatiș, editura Polirom, Iași, 2012, pp. 71-78)

Deci părintele Nicolae nu ar fi putut fi niciodată satisfăcut de acea lume și tocmai pustiul ei spiritual l-a însetat și l-a determinat să caute apa Vieții, care este Hristos!

La Jilava, împreună cu un macedonean

La Jilava [anul 1961 n.n.], pe secţia întâi, în celula numărul nouă, vreme îndelungată cu un macedonean, Anatolie Hagi-Beca. El, macedonean şi legionar; eu, evreu botezat şi naţionalist român: ne împrietenim numaidecât. (Mă însoţeşte şi faima mea de ovrei care a refuzat să fie martor al acuzării în procesul intelectualilor mistico-legionari.)

Ajungem curând la concluzii care ne bucură pe amândoi. Lucrul de care ne dăm seama, şi el şi eu, este că ne aflăm deopotrivă îndrăgostiţi de ceea ce găsim cu cale să numim „fenomenul românesc”, altfel spus de poporul român, de peisajul, de cerul, obiceiurile, interioarele, câmpurile, munţii, ceapa, ţuica, ospitalitatea, echilibrul din spaţiul nostru. Socotim că suntem deosebit de îndrituiţi să iubim în deplină cunoaştere, deoarece suntem, fiecare în felul său, pe jumătate în cuprinsul românismului şi pe jumătate în afara lui, într-o situaţie cum mai prielnică nu poate fi pentru a prinde, a pricepe şi a suferi. Român prin sânge, Hagi-Beca a venit totuşi pe teritoriul ţării la douăzeci de ani, din străinătate; la rândul meu, născut şi crescut aici, sunt străin de sânge. Laolaltă alcătuim, cine ştie, un ins întreg, ca acel personagiu din Napoleon of Notting Hill al lui Chesterton, real numai prin contopirea minţilor celor doi eroi ai cărţii. Venit din afară unul, făurit înăuntru, dar din altă plămadă celălalt, ne descoperim în aceeaşi peste măsură de încântaţi şi îndrăgostiţi de tot ce este românesc.

(Pr. Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii)

Botezul

Catehizarea a luat sfârşit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea „de la aer”, când caraliii sunt mai ocupaţi, când agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi sa acţionăm clandestin în văzul tuturor. Conspiraţia în plină zi a lui Wells.

Ceva în genul manevrelor invizibile ale lui Antonov-Ovseienko. Eu unul nu voi ieşi la plimbare. (Lucru uşor, deoarece m-a ros bocancul şi am o umflătură purulentă pe laba piciorului drept. La infirmerie n-am izbutit să fiu dus cu toate că mă prezint în fiecare dimineaţă la raport. Doctorii Răileanu şi Al-G. mă tratează aplicându-mi pe „bubă” un ştergar muiat în apa viermănoasă din ciubăr. Cu o zi înainte un plutonier mi-a spus că „nici mort” nu mă duce la medicul oficial. Căile Domnului, ocolite.)

Rămân deci singur vreun sfert de oră cât durează „aerul” — adică aproape singur, căci mai sunt câţiva scutiţi de plimbare pentru felurite pricini. Pustiită de zarvă şi forfotă, camera ia un aspect şi mai ciudat, ca o scenă goală în care grămezile de recuzite îşi găsesc sălaşul la nimereală.

Dar mai ales deosebirea sonoră faţă de camera plină este atât de izbitoare, încât am impresia unei tăceri absolute – tăcerea devine, vorba lui Cervantes, un spectacol – şi mă pot linişti, reculege niţel.

Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, ducând în rând de câte doi balia, ciubărul, tineta şi un „rezervor” cu apă, părintele Mina, fără a-şi scoate mantaua, dă buzna la singura căniţă din cameră – e ocăniţă roşie, cu smalţul sărit, năclăită şi respingătoare – şi o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în „rezervorul” purtat de el şi de un alt deţinut. Vin la patul meu şi cei doi preoţi greco-catolici şi naşul. Naş mi l-am ales cu vreo câteva zile înainte pe Em. V., fost avocat şi profesor, bun cunoscător de latină şi greacă, trimis în judecată pentru a fi redactat ordinul de zi „Vă ordon, treceţi Prutul.” V. a fost directorul de cabinet al lui Ică şi a purtat cu maşina la tipografie faimosul ordin pe care pentru nimic în lume orgoliosul şi altminteri foarte cultul general Antonescu nu ar fi îngăduit altcuiva să-l scrie în numele său. De ce l-am ales pe V. pe care nu-l cunoşteam dinainte (ca de altfel pe cei mai mulţi din oamenii alături de care am complotat) şi nu pe Al. Pal. — un vechi prieten, mă rog, prieten din 54, dar spirist şi el, şi apoi luasem hotărârea de a ne considera prieteni din copilărie — ori pe dr. Al-G. a cărui personalitate mă impresionase atât de puternic, care a şi rămas pentru mine fiinţa cea mai desâvârşit multilaterală pe care am întâlnit-o în puşcărie şi omul cel mai dăruit cu virtutea curajului – Marinică P. a fost cel mai bun, la el bunătatea prefăcându-se prin intensitate, şi în inteligenţă şi în tact şi în politeţe şi în rafinament şi în putere de judecată, dar totul la un nivel mai lipsit de grandoare – ori pe vreunul din generalii prezenţi (nu m-ar fi refuzat) ori pe blândul Toto Enescu, nu ştiu să spun.

Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum când celulele, pe rând, sunt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală – dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stânjeneşte dicţia desluşită – părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap şi pe umeri tot conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid.Trecem apoi, oarecum liniştiţi, oarecum uşuraţi – hoţul care nu-i prins în fapt e om cinstit – la patul unuia din preoţii greco-catolici: e lângă tinetă şi balie (am coborât cu toţii de la cucurigu), şi acolo recit crezul (ortodox), după cum fusese stabilit. Reînnoiesc făgăduinţa de a nu uita că am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata. Botezul, în asemenea împrejurări, e perfect valabil şi fără de cufundare şi fără de mirungere. (Dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc.)

Ritmul intens al celulei nr. 18 ne înşfacă imediat. Părinţii greco-catolici sunt de serviciu pe cameră. Părintele Mina are de spălat o cămaşă. Doctorul Al-G. ne convoacă: vreo câţiva stăm înghesuiţi pe marginea patului său, alţii pe a patului din faţă. Se vorbeşte în continuare despre teoria actului şi astăzi mie îmi revine a vorbi despre actul de creaţie la Proust. Stăm îngrămădiţi şi vorbim aprig şi în şoapte. Mulţi dintre deţinuţi, atraşi de tot ce face „lotul Noica”, se strâng în jurul nostru.

Se vede limpede că timp de un ceas ori două uită de locul unde se află.

Abstracţiunea şi documentarea îşi întind mrejele şi-i răpesc niţel pe oameni întru bucurie, amăgire.

– Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, şi muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută. O contopire mescalinică în toate şi o desăvârşită îndepărtare în senin. O mână care mi se întinde şi o conivenţă cu înţelepciuni ghicite.

Şi noutatea: nou, sunt un om nou; de unde atâta prospeţime şi înnoire? Se adevereşte Apocalipsa (21, 5): Iată, noi le fac pe toate; şi de asemenea Pavel: dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Noi, dar de negrăit. Cuvinte nu găsesc, decât banale, răsuflate, tot acelea pe care le folosesc mereu.

Sunt cuprins în cercul de cretă al cuvintelor ştiute şi al idealurilor scoase din peisajul cotidian. Doamna Cottard al lui Proust dacă ar fi fost întrebată ce-şi doreşte ar fi indicat situaţia unei mai bogate vecine din colţul străzii: nici nu i-ar fi trecut prin minte a cere să devină ducesa de Mortemart.

Idealul nostru merge până la cercul ori la cerul imediat superior. Dar mai sunt altele, pe deasupra, nebănuite şi prin urmare de neformulat, de negândit. Şi thalassa lui Xenofon şi pământul lui Columb. Botezul e o descoperire.

(Pr. Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii)

Bilanțul duhovnicesc la sfârșitul anilor de închisoare

După masivele plecări din aprilie (mai ales bolnavi, foarte mulţi pe targă, i-am zărit prin interstiţiile scândurilor de la camera 35) a urmat citirea de către comandantul închisorii a decretului general de graţiere, la 17 iunie. Pentru prima oară se vorbeşte despre ”deţinuţi politici”. Până acum: ”Ce faaace? Deţinuţi politici? Nu zău, mă? Voi sunteţi infractori împotriva securităţii statului, asta sunteţi.”

Urmează ca la data de 23 august să „nu mai existe practic nici un deţinut politic”. Despre graţiere ştiusem cu o zi mai înainte, prin morse. Dar acel „practic” mi s-a părut suspect. Poate că n-a fost luat cuvântul în sensul lui corect care e ”defapt”, ”concret” – ci în sensul răspândit, dar neexact, de ”situaţie generală în care cazurile excepţionale fiind foarte rare nu contează”.

Gardienii – acum sunt mai vorbăreţi, ba fac şi aluzii la ”ce să-i faci, aşa a fost, să nu plecaţi cu supărare” – îmi spun că măsura are un caracter absolut. Cu toate acestea, după seria de plecări de la sfârşitul lui iunie, văzând că nu fac încă parte nici din seria care a început să fie liberată la 25 iulie, cunosc o stare ilogică de nerăbdare şi anxietate. E stupid, nu mă pot reţine, dar iau aminte că-mi pare rău să fi fost urgisit printre ultimii.

Aveam să fiu într-adevăr liberat în chiar ultima zi: numele meu începe cu litera S, n-aveam pile de nici un fel, nu eram bolnav incurabil, fusesem ”nesincer cu ancheta”, nu figuram pe listele de turnători (”au colaborat cu organele de administraţie”) şi nu mă număram printre reeducaţi. Dar evenimentul liberării se apropie şi poate avea loc din clipă-n clipă. În mica celulă de la Zarcă, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi) şi ies cu ochii deschişi;

– am intrat răsfăţat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea;

– am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul;

– ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi.

Stau deci în genunchi şi mulţumesc lui Hristos Dumnezeu şi-I făgăduiesc să fac tot ce voi putea spre a mă purta de-acum încolo ca un domn rece în faţa tuturor adversităţilor, piedicilor, zădărârilor; numai vesel, mereu recunoscător pentru orice bucurie, orice vorbuliţă bună care nu va fi blestem sau înjurătură; şi voiesc mai bine moartea decât să fac păcate strigătoare la cer.

(Pr. Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. )

Florin CREȘTINUL

Timmermans, avertisment pentru Dăncilă: Nu dați OUG pentru creearea impunități unor înalți oficiali

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis un avertisment dur pentru Guvern să nu dea OUG care să ajute „funcționari de rang înalt” care au probleme cu justiția. E 0  ,,dependența justiției și statul de drept sunt foarte importante pentru fiecare țară din UE, reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene.

Am informat Colegiul de Conducere cu privire la situația din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect și să se abțină de la orice măsuri care vor afecta legislația penală și statul de drept.

frans_timmermans_13008500Aș vrea să avertizez România să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să nu dea OUG pentru a crea impunitate pentru funcționarii de rang înalt care au probleme cu legea.

Am avut mai multe convorbiri cu doamna prim-ministru în ultimele 2 luni. I-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient și avem nevoie de rezultate cât mai curând. Îndeplinirea condițiilor din MCV este esențială.

Am reușit să reîncepem discuția la nivel tehnic, însă din păcate nu am putut încă să tragem concluzia că România este pe calea cea bună.”, a spus Frans Timmermans.

Principalele declarații ale lui Frans Timmermans:

  • Capacitatea UE de a proteja statul de drept e fundamentală, pentru că statul de drept e o valoare fundamentală a Europei
  • O problemă într0un stat membru e o problemă pentru toată UE. Din nefericire, problemele au început să se înmulțească
  • E nevoie de mai multă acțiune în UE
  • Documentul prezentat azi în UE începe dialogul privind statul de drept. În iunie, Comisia va prezenta propria propunere privind protejarea statului de drept. Una dintre propuneri va fi existența unui răspuns pe măsură al UE la derapajele din statele membre
  • Colegiul a agreat o nouă procedură de infringement împotriva guvernului polonez din cauza reglementărilor legate de magistrați (mai multe detalii aici)
  • Independența justiției este fundamentală pentru Uniunea Europeană
  • În ce privește statul de drept din România, am updatat Colegiul. România trebuie să pună din nou procesul de reformă în mișcare.
  • Am avertizat împotriva oricărei acțiuni a guvernului care ar garanta impunitate demnitarilor de rang înalt
  • Am avut mai multe dicuții cu premierul, avem discuții la nivel de experți. Avem nevoie de rezultate imediate. Am fost clar: discuțiile de dragul discuțiilor nu sunt suficiente. Am discutat despre proiectele de OUG și secția specială pentru magistrați.
  • Din păcate, nu am putut constata că România e back on track. Comisia Europeană va trebui să acționeze cu mijloacele pe care le are la îndemână.

Eleonora SMARANDACHE

Referendum în suc propriu

Cu un aer marțial, pe care îl folosește tot mai des în ultima vreme, președintele Iohannis a anunțat pentru a treia oară că va organiza un referendum pe 26 mai, ziua europarlamentarelor.

Greutatea acuzelor aduse PSD și guvernului n-a mai impresionat pe nimeni, inevitabil ele sunt repetitive, așa cum sunt și mizeriile pe care le pregătește PSD. S-a ajuns cum e mai rău: toate sunt loc comun. În loc să ofere electoratului (propriu) vestea cea mare – Întrebarea -, Iohannis spune că va reconsulta parlamentul pentru „a extinde aria referendumului și a-i da mai multă putere și eficiență“. A sugerat, fără să detalieze, probabil pentru a nu da idei dușmanului, câteva direcții spre care ar putea merge întrebarea: amnistia și grațierea, legislația penală, reglementarea folosirii ordonanțelor de urgență, introducerea altor posibilități de contestare la CCR a acestor ordonanțe, adică altele decât Avocatul Poporului. Mult și puțin în același timp. Generalități

iohannis_bicicleta_98765100Mișcarea surprinzătoare a președintelui nu ar avea rațiune decât dacă întrebarea la care s-a gândit – e de presupus că a făcut asta până acum, mai ales după consultările avute cu societatea civilă și magistrații – excede cu adevărat zona justiției, caz în care este obligat la o nouă consultare a parlamentului. Devine destul de limpede că tema referendumului se va axa pe ordonanțele de urgență pe justiție. Altfel, amânarea nu-și are rostul. Or, multe i se pot reproșa lui Iohannis, dar nu și că face gesturi fără noimă, că nu măsoară de 10 ori (uneori și de 100 de ori, de uită lumea despre ce era vorba) până taie. O dată și bine (sau prost, cum a făcut cu Dăncilă).

Pe de altă parte, în mod evident, se intră în criză de timp. Parlamentul are la dispoziție maximum 20 de zile pentru a lua în dezbatere solicitarea președintelui, deci se ajunge cel puțin în data de 20 aprilie, cu doar o săptămână înainte de debutul oficial al campaniei electorale. E de presupus că parlamentul va trage de timp, dar nu poate bloca demersul șefului statului, care poate emite decretul de organizare a referendumului și în lipsa avizului. Care, oricum, e consultativ, ceea ce înseamnă și că un aviz negativ nu va putea opri referendumul.

Mutarea președintelui poate părea inspirată dintr-un punct de vedere: așteptarea întreține tensiunea și subiectul, mărește emoția, dar, mai ales, generează nervozitate și agresivitate în tabăra puterii. Degeaba parează Dragnea, că nu-i iese, se simte în tot partidul că referendumul e o problemă pe care nu știu cum s-o abordeze. Mai e ceva important, dacă PSD ar ști întrebarea, ar trebui să se poziționeze în tabăra „da“ sau „nu“ și ar putea porni mașinăria de propagandă/linșaj, care acum lucrează cam în gol cu teme deja uzate. Sigur, argumentul e valabil și pentru susținătorii referendumului, aici includ societate civilă și partidele de opoziție, care și ele au nevoie, poate chiar mai mare, de timp pentru pregătirea strategiei de campanie, una care să mobilizeze oamenii la vot. Acesta e scopul, nu? Iar mobilizarea nu e deloc simplă în lipsa emoției – cine iese din „bulă“ vede clar asta. Or, emoția negativă e specialitatea PSD, nu a lui Iohannis, nu a opoziției.

Din alt punct de vedere, amânarea are și un efect pervers. Cresc așteptările față de președinte. Lui Iohannis i se reproșează că a fost cam prea „ficus“, că putea să facă mai mult, ca, de exemplu, să nu semneze revocarea lui Kövesi și să nu-i dea mandatul de premier lui Dăncilă. Referendumul trebuie susținut, iar toate criticile – trebuia făcut de acum doi ani, președintele are un beneficiu electoral direct – pălesc în fața dezastrului făcut de PSD în justiție. Orice l-ar putea opri trebuie făcut, nu e dubiu. Aici analiza trebuie să meargă dincolo de ceea ce a făcut sau nu președintele.
Și totuși, pentru a fi credibil, pentru a-și demonstra determinarea în susținerea justiției și faptul că, într-adevăr, este deasupra unui interes electoral, președintele are nevoie să recupereze timpul faptelor pierdute, al gesturilor nefăcute și chiar al cuvintelor nespuse. Ar trebui să iasă din generalități. Puțini au uitat că anunțul revocării lui Kövesi l-a făcut prin purtătoarea de cuvânt și că din lapidarul mesaj au lipsit cele câteva vorbe de mulțumire. Tăcerea în fața reușitei aceleiași Kövesi în cursa pentru șefia Parchetului European, lipsa susținerii explicite în contrapartidă cu boicotul guvernului ridică semne de întrebare și mulți nu găsesc o explicație. Consideră sau nu președintele că Laura Codruța Kövesi e hărțuită politic – două dosare penale făcute la plângerea unui inculpat (Ghiță), instrumentate de Secția Specială, interdicția de a părăsi țara? Dacă da, s-o spună. Dar despre atacurile lui Dragnea&comp. la completurile de cinci și trei judecători ce crede? O fi bine, o fi rău? Fără declarații punctuale și ferme, fără poziții clare, așa încât oamenii să știe ce gândește, cu plutire în acuze generale și sintagme deja obosite, emoția pozitivă care să mobilizeze electoratul să iasă la referendum nu se va produce. Și atunci nu rămâne decât să mizeze, ca mereu, pe capacitatea PSD de face prostii, de a înfuria. E un talent pe care PSD nu și l-a dezmințit până acum. Dar nu trebuie, totuși, supraestimat. Căci, până una-alta, PSD e încă la putere, deși mulți i-au cântat prohodul, și stă mai bine în sondaje decât ar trebui.

Iosif VARGA

Tehnologie 5G, dar numai pentru unii

Despre tehnologia 5G s-a scris suficient de mult în ultimul an astfel încît orice cititor să ştie că nu e vorba doar de o creştere a vitezei de comunicare, ci şi de o mărire a puterii de emisie a antenelor şi o înmulţire a numărului acestor antene pînă la una la fiecare 100 de metri.

În ultimii 20 de ani de cînd telefonia mobilă a devenit a-tot-prezentă în România şi în Europa, s-au constatat mii de cazuri de cancer în locuinţele sau locurile de muncă aflate în imediata tehnologia-5g-petricole-5g-europa-5g-radiatii-romaniaapropiere a antenelor de emisie GSM. În mod firesc, dincolo de binefacerile aduse de tehnologie, trebuie întotdeauna luată în calcul o limită.

Binele absolut nu există decît în Biserică. În orice alt spaţiu, indiferent de cît de mari şi generoase ar fi bunele intenţii ale cuiva, trebuie întotdeauna luate în calcul reacţiile adverse şi efectele secundare. Aşadar, un organism de stat precum Ministerul Sănătăţii ar trebui, conform titulaturii sale, să se preocupe de nişte standarde bio-etice în ceea ce priveşte tehnologia, cu atît mai mult cu cît tehnologia comunicaţiilor wireless are la activ un număr atît de mare de victime. De aceea, orice cucerire ştiinţifică sau tehnologică impune folosirea ei cu discernămînt, adică în mod obligatoriu cunoaşterea limitelor folosirii sale.

În condiţiile în care peste tot în lume locuinţele din imediata apropiere a antenelor wireless de putere sînt cele mai puţin căutate din cauza riscurilor cancerigene, graba unui guvern de a înmulţi numărul de antene şi puterea lor de emisie este tot una cu graba de a îmbolnăvi şi omorî cît mai mulţi din propriii cetăţeni.

Fără a intra în detalii, e bine de ştiut că, dincolo de testele 5G din România sau dinalte părţi, dincolo de graba unor state în care viteza internetului este mult mai mică decît cea de la noi (precum Germania şi Franţa) de a implementa noul standard, recent, primăria oraşului Bruxelles, capitala Uniunii Europene, a interzis instalarea de antene 5G.

263 de oameni de ştiinţă, unii dintre ei adevărate somităţi în domeniu, au publicat anul trecut un document, bazat pe mai mult de 2000 de cazuri documentate, despre pericolele reale ale noii tehnologii wireless 5G. Indiferent de criticile ce li s-au adus de către reprezentanţii concernurilor industriale şi de comunicaţii, vorbim despre specialişti în domeniul tehnologiilor şi medicinei, obişnuiţi să-şi documenteze propriile concluzii cu studii pertinente, iar nu despre păreri.

În Bruxelles se află şi Parlamentul European, şi Comisia Europeană, şi sediul NATO şi alte organisme de conducere politică, economică şi militară continentală. Dacă liderii unei uniuni de peste 500 de milioane de locuitori au nevoie de sănătate şi fac tot ce se poate ca să nu îşi pericliteze sănătatea cu noile standarde 5G, ar fi de dorit ca şi cetăţenii statelor membre să fie la fel de protejaţi de efectele secundare ale noului tip de tehnologie wireless. Poate ar fi cazul ca şi în România să existe voci politice suficient de autoritare pentru a proteja sănătatea cetăţenilor români şi în special pe acei puţini din tînăra generaţie care vor să trăiască în această ţară minunată.

Dumnezeu să lumineze minţile celor ce îşi iubesc ţara şi neamul!

Mănăstirea Petru Vodă

Disclaimer: acest scurt material nu este dedicat ziariştilor atei, gata să ia în rîs adevărul doar pentru că vine din partea Bisericii. Adevărul nu încetează să fie adevăr doar pentru că e luat în rîs de către ziariştii şi cititorii atei ori marxiştii de profesie. Întîia datorie a Bisericii este să afirme adevărul. Porunca Mîntuitorului Iisus Hristos, Cel ce a spus “Eu sînt Adevărul” (vezi Ioan 14:6) este să propovăduim adevărul chiar şi de pe case (vezi Mat. 10:27).
Nu sîntem împotriva tehnologiei, cum nu putem fi împotriva aspirinei, a încălzirii centrale sau a telefonului. Cerem doar atenţie la efectele adverse, adică discernămînt.

TEODOR MELEȘCANU, întâlnire oficială de lucru cu MIKE POMPEO

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut luni o întâlnire oficială de lucru, la Washington, cu secretarul de stat american Mike Pompeo, şeful diplomaţiei române aducând în discuţie candidatura României la OCDE precum şi obţinerea unui loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

”Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu a avut o întâlnire oficială de lucru, la Washington, cu secretarul de stat american Mike Pompeo, la 1 aprilie. La întrevedere au mai participat ambasadorul României în SUA, George Maior, subsecretarul de stat pentru afaceri politice, David Hale şi asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene, Philip Reeker”, informează MAE într-un comunicat de presă.

agresiunea-rusiei-in-marea-neagra-printre-temele-de-discutie-la-intalnirea-teodor-melescanu-mike-pompeo-18655649Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, subliniind interesul şi eforturile comune ale ambelor guverne, român şi american, pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Ministrul român a subliniat importanţa vizitelor bilaterale la nivel înalt la Washington şi Bucureşti pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale.

”Discuţia a vizat de asemenea o evaluare a priorităţilor de securitate transatlantică, în anticiparea reuniunii ministeriale dedicată aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Atlanticului de Nord. Ministrul Teodor Meleşcanu a apreciat parteneriatul strâns cu Statele Unite în domeniul securităţii, scoţând în evidenţă rolul strategic al României şi al cooperării româno-americane în asigurarea unei abordări integrate a măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic al NATO. Totodată şeful diplomaţiei române a accentuat importanţa consolidării angajamentului american şi aliat pentru securitatea regiunii Mării Negre. Şeful diplomaţiei române a punctat realizările Preşedinţiei române a Consiliului UE şi agenda pentru a doua parte a mandatului, inclusiv aspecte referitoare la Parteneriatul Estic, Asia Centrală şi Balcanii de Vest. De asemenea, a subliniat abordarea României de relevare a substanţei pozitive a cooperării dintre UE şi SUA”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MAE, ministrul Afacerilor Externe, a adus în discuţie candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, arătând că este un obiectiv major al politicii externe române, a prezentat candidatura României la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU şi a evidenţiat experienţa tradiţională a ţării noastre în sistemul ONU.

”Au mai fost discutate eforturile regionale şi globale în problematica neproliferării, combaterii terorismului şi ameninţărilor asimetrice de securitate, secretarul de stat american remarcând contribuţiile importante ale României în cadrul organizaţiilor şi mecanismelor internaţionale, dar şi expertiza de înaltă ţinută a specialiştilor şi profesioniştilor români. De asemenea, a fost discutată intensificarea cooperării bilaterale în domeniul energiei”, conchide MAE în finalul comunicatului.

Elena TURCULEANU