8 sfaturi despre cum facem să nu ne îngrăşăm de Paşte

19 aprilie 2014

În faţa unei mese îmbelşugate precum cea de Paşte este greu să te abţii să nu mănânci. Iată ce ar trebui să faci să nu te îngraşi mai mult decât îţi doreşti.

Poţi spune „pas” unei mese cu bunătăţi pregătite cu drag pentru Paşte – friptură de miel, ouă colorate, salate, drob, cozonaci pufoşi şi aromaţi, pască cu brânză dulce sau sărată, de ciocolată sau cum mai preferi, şi multe altele care-ţi lasă apă-n gură. Totul ţine de moderaţie. Nu trăieşti ca să mănânci, dar nici nu trebuie să o faci până simţi că nu te mai poţi ridica de la masă.   Iată 8 sfaturi cum să serveşti masa de Paşte, astfel încât să guşti din preparatele culinare tradiţionale.

1. Serveşte porţii mici, ca de obicei – nu umple farfuria, ci pune cât să simţi că ai gustat mâncarea.

2.Nu amesteca multe preparate – dacă vrei să nu ai probleme nici acum cu kilogramele în plus şi digestia, atunci îţi recomandăm să pui pe farfurie combinaţii sănătoase. Legumele să nu îţi lipsească de la masă, nici fructele.

3. Nu trebuie să mănânci din toate – cel puţin nu la o masă. Şi în zilele ce urmează te poţi răsfăţa culinar.

4. Nu mânca doar că ţi-a rămas multă mâncare de la Paşte – o poţi dona celor care nu-şi permit să gătească astfel de preparate.

5.Nu exagera cu alcoolul – poţi gusta şi apoi continua cu apa ta preferată. Dacă nu faci asta în mod obişnuit, iar organismul tău s-a dezvăţat de ce să schimbi acum.

6. Pregăteşte deserturi sănătoase – există numeroase reţete de dulciuri sănătoase din care zahărul a fost scos sau folosit în cantităţi foarte mici. Mai bine pregăteşti tu ceva decât să cumperi bombe calorice din comerţ.

7. Nu renunţa la mişcarea zilnică – şi în perioada aceasta poţi continua cu exerciţiile fizice. Faci ceea ce crezi că este mai bine pentru tine şi organismul tău. Chiar şi o plimbare este binevenită.

8. Nu mânca din obligaţie, în vizită – prietenii ar trebui să accepte deciziile tale, şi cele culinare. Chiar dacă este Paştele, asta nu înseamnă că trebuie să mănânci oriunde te duci. Refuză gazda în mod politicos.

                                                                                                                                                             Silvia  ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *