Abandonul politicienilor în faţa limbii române

11 aprilie 2014

În plină campanie electorală se poate testa cât de puţin le pasă politicienilor şi guvernanţilor de interesele cetăţnilor şi mai ales, de securitatea lor naţonală identitară. Nimeni dintre oficialii români nu a făcut şi nu face nimic pentru ca lovitura de măciucă pe care o primeşte limba şi literatura română de la Ministerul Educaţiei să facă cât mai puţine victime inocente.
Subiectele de la oral pentru proba la Limba şi literatura română la Bacalaureatul care s-a dat cu ceva vreme în urmă a arătat şi altceva decât proverbiala bulibăşeală şi neprofesionalismul celor care conduc Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Unor elevi aflaţi sub dictatura consumului, a tabloidizării aspectelor intime ale vieţii şi a noilor tehnologii ale comunicării şi informaţiei li se bagă pe gât subiecte care n-au nici o legătură cu literatura română, cu valorile ei şi cu ceea ce ar trebui să atragă pe orice licean, anume puterea ficţiunii şi a stilului literar. În locul prescurtărilor şi emoticonsurilor de pe messenger, care distrug cu voioşie felul în care scriu şi gândesc adolescenţii de astăzi limba română, oficialii de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării au dat-o şi ei în prescurtări şi valori dubioase ale literaturii române, obligându-i pe elevi la limba de lemn şi de bumbac care se exersează astăzi cu succes în familia celor 27 de naţiuni europene. Nu este enervant faptul că mai-marii UE ne obligă să-l detronăm pe Caragiale şi pe marele poet european Nichita Stănescu, ci faptul că citatele din ştabul european şi din textele care fac apologia europenismului sunt anoste, fără valoare stilistică şi literară. Când cei mai mari gânditori şi stilişti români care au problematizat în scrierile lor nonficţionale raporturile noastre de mentalitate şi de sincronism social şi cultural cu Europa, este lipsit şi de gust, şi de propunerea info-educaţională care să terorizeze nişte bieţi teenageri născuţi chiar odată cu căderea comunismului cu Raportul Tismăneanu şi texte de legislaţie europeană. Grav este faptul că prin asemenea metode oficiale de persuasiune, liceenii au fugit de ideea de literatură şi de limba română ca dracul de tămâie. Faptul că avem patru ore de limba şi comunicare în programa şcolară de liceu, în fapt ore de comunicare despre orice altceva decât textul literar românesc, va avea efecte nebănuite. Identitatea noastră de limbă şi neam românesc va fi sub semnul comunicării de masă fără comunicare! În această situaţie poporul nostru va vorbi din ce in ce mai prost limba română. Vom putea fi mai uşor asimilaţi unei populaţii de consumatori de produse şi legislaţie europeană decât unei naţiuni orgolioase cu ceea ce are unic şi irepetabil, limba română.
Nepăsarea politicienilor ar trebui scoasă din ţâţâni de marea porblemă de securitate naţională pe care o reprezintă astăzi expedierea limbii române în exerciţii de comunicare fără conţinut cultural şi identitar naţional. O expediere pe canalele media, unde se vorbeşte şi se gândeşte o limbă română din ce în ce mai sărăcăcioasă. O expediere pe şoseaua de centură a politicii şi a treburilor publice oneroase. O limbă română răpusă de cei care ar trebui să o apere.
Atât toa’şu Băse cât şi Călin Popescu-Tariceanu, alaturi de politicieni care si-au castigat renumele de nationalisti, au declarat ca vor face orice pentru apararea securitatii Romaniei. Limba si literatura romana sunt elemente de securitate nationala abandonate de functionari ai statului, rapuse pe la spate si, uneori, cu premeditare de defilarea gaunoasa a slugarniciei fata de ,,comandamentele europene”. Pana nu e prea tarziu, aceste elemente de securitate nationala trebuiesc aparate, in primul rand, de oamenii de cultura si de societatea civila. Felul in care invata elevii limba si literatura romana in programa scolara, felul in care e incurajata performanta stilistica si de gandire in limba romana ar trebui, cu grabire, sa fie in dezbatere publica. Aceasta dezbatere – cu nuante, cu argumente si fara patimi de trib – trebuie sa consolideze elementul de siguranta nationala a limbii romane in agenda pragmatica a politicienilor de la noi. Dar au, oare, acesti politicieni nevoie de limba romana?

                                                                                                                                                      Iosif VARGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *