Adevăr şi manipulare: 1933, reprimarea grevei de la Griviţa

21 februarie 2019

Muzeul Judeţean Arad După venirea comuniştilor la putere, greva de la Atelierele CFR Griviţa a fost motiv de creaţie artistică. Bineînţeles, evenimentele erau prezentate mult mai dramatic decât au fost în realitate
Comuniştii, declaraţi singurii vinovaţi

Acum 78 de ani, armata a deschis focul împotriva greviştilor care protestau contra guvernului naţional-ţăranist. Bilanţul a fost de 7 morţi şi 30 de răniţi. Vă prezentăm aspecte puţin cunoscute despre instigarea la grevă şi represiune, despre eroi autentici şi despre impostori. 

În luna februarie 1933, Guvernul român s-a confruntat din plin cu efectele sociale ale marii crize economice mondiale. Printre muncitorii ceferişti şi petrolişti a izbucnit un val de greve care a luat prin surprindere administraţia naţional-ţărănistă condusă de Alexandru Vaida-Voevod. Primul-ministru a preferat să introducă starea de asediu în locul discuţiilor cu sindicaliştii, provocând iritarea acestora.

img
La Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti, „sindicatul roşu”, controlat de comunişti, a decis să ignore măsurile puterii şi să protesteze faţă de austeritate. Gheorghe Gheorghiu-Dej, unul dintre liderii sindicatului comunist, a trimis emisari la Cluj pentru a obţine suportul ceferiştilor de acolo şi a colecta fonduri necesare grevei.

În secret, „sindicatul roşu” de la CFR Griviţa a organizat un „comitet de fabrica” la 13 februarie 1933, alcătuit din 250 muncitori. Acesta era condus de două comitete executive compuse din comunişti. Ideea „comitetului de fabrică” era respinsă cu desăvârşire de autorităţi, deoarece acesta avea ca model sovietele bolşevice care au funcţionat în 1917 în Rusia. Guvernul accepta la negocieri doar repezentanţii sindicatelor social-democrate înregistrate oficial.

În noaptea de 14 spre 15 februarie 1933, autorităţile au decis să-i aresteze pe liderii „sindicatului roşu” de la CFR Griviţa. Până atunci Guvernul ezitase să ia măsuri contra comuniştilor ceferişti, deoarece nu dorea să tensioneze şi mai mult starea de spirit a muncitorilor. Însă prin crearea în secret a „comitetului de fabrică”, sindicaliştii comunişti încălcaseră interdicţiile stării de asediu. Printre cei arestaţi s-au aflat principalii conducători ai sindicatului comunist de la CFR Griviţa: Panait Bogatoiu, Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej etc.

Arestarea sindicaliştilor comunişti a încins spiritele printre muncitorii de la Atelierele de vagoane CFR Griviţa. În dimineaţa zilei de 15 februarie, marea majoritate a muncitorilor au refuzat să înceapă lucrul, determinându-i şi pe cei care nu se asociaseră iniţial grevei să se oprească.

„Comitetul de fabrică” constituit la 13 februarie s-a prezentat cu revendicările greviştilor la directorul Atelierelor de vagoane, inginerul Atanasiu. Greviştii cereau eliberarea sindicaliştilor arestaţi cu o zi în urmă, dar şi ridicarea stării de asediu, recunoaşterea organizaţiilor comuniste care fuseseră dizolvate prin decretul din 12 februarie 1933, şi recunoaşterea „comitetelor de fabrică”. Directorul Atelierelor de vagoane a refuzat sa negocieze cu „comitetul de fabrică”, susţinând că muncitorii erau constituiţi legal în sindicate şi că va discuta numai cu reprezentanţii acestora.

După eşecul negocierilor cu administraţia, liderii „comitetului de grevă” s-au întors la Atelierele de vagoane, baricadându-se în interior. Autorităţile au reacţionat prompt, astfel că la două ore după declanşarea protestului atelierele erau înconjurate de forţe ale Jandarmeriei şi Armatei. Reprezentanţii Guvernului nu au recunoscut legalitatea grevei. Ministrul Comunicaţiilor, Eduard Mirto, susţinea că greviştii au revendicări politice, în condiţiile în care cele economice fuseseră satisfăcute (deşi aplicarea lor nu se făcuse încă). Ameninţarea cu concedierea a fost un alt factor care i-a ambiţionat pe muncitori să nu renunţe la protest, deoarece considerau că Guvernul se poartă necinstit cu ei.

În interiorul Atelierelor de vagoane se aflau aproximativ 4.000 de grevişti. Prin sunete de sirenă şi prin mobilizarea de către agitatori a muncitorilor din schimbul următor, în faţa atelierelor s-a adunat o mulţime impresionantă de oameni. Aceştia s-au solidarizat cu cei aflaţi în interior, aruncând cu obiecte contondente spre forţele de ordine. Autorităţile au susţinut ulterior că greviştii au făcut chiar uz de arme de foc, fiind împuşcat în cap gardianul public Ion Chiriţă. După izbucnirea busculadei, muncitorii veniţi în sprijinul greviştilor baricadaţi au fost împrăştiaţi pe străzile limitrofe Atelierelor CFR.

În dimineaţa zilei de 16 februarie, la ora 4:30, trupele de jandarmi şi armata au înconjurat Atelierele CFR Griviţa. Deoarece muncitorii nu au avut nici o reacţie, la ora 6:00 comandantul operaţiunii, lt. col. Hotineanu, i-a somat pe grevişti să se predea. Autorităţile au susţinut ulterior că reacţia muncitorilor a fost violentă, ripostând cu focuri de armă din interiorul atelierelor. La ora 6:30, autorităţile au anunţat că dacă în cinci minute greviştii nu se predau, vor trage în plin. O parte a manifestanţilor au sărit gardul atelierelor în acel moment, pierzându-se prin împrejurimi.

După expirarea celor cinci minute a urmat un foc de avertisment în aer. În comunicatul oficial autorităţile au anunţat că nu au tras mai mult de două salve în plin, în condiţiile în care şi muncitorii foloseau arme de foc contra soldaţilor. După 15 minute, jandarmii şi militarii au putut intra în curtea atelierelor, iar până la ora 7:30 toţi greviştii, în număr de 2.000, s-au predat.

După ce autorităţile au pătruns în Atelierele CFR Griviţa, au ridicat trei morţi. Răniţii, în număr de 34, au fost duşi la spitalele CFR Witting, Filantropia, Colentina, Militar şi Brâncoveanu. Ulterior dintre aceştia au mai murit 4 muncitori. Alţi 20 muncitori cu răni uşoare au fost duşi la sediul Corpului Gardienilor Publici, unde au beneficiat pe ajutor medical.

,,Martirul” Vasile Roaită
Printre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa declanşarea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou „fabricat” de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica l-au rugat să renunţe la „meritul” său în favoarea lui Roaită. Un „erou” mort servea mult mai bine propagandei, şi nu cerea nici un fel de compensaţii.

Florin NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *