Așa au dispărut pădurile țării: prin hoție. Dosarul retrocedărilor în Suceava. Cum se făceau intervenţiile la şeful CJ pentru o moşie a lui Sturdza Sh

21 martie 2016

Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a fost abordat de Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu şi Sorin Iacob, cu sprijinul lui Aurel Olari, să achiziţioneze din bani publici o moşie a lui Paltin Sturdza, aflată în apropierea Aeroportului Suceava, potrivit procurorilor DNA.

    Informaţia apare în documente ale anchetatorilor din dosarul retrocedărilor.

,,Prin ordonanţa din data de 25 august 2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale şi sub aspectul comiterii unei noi infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. constând în aceea că Bengescu Dan Costin, Iacob Sorin Ion, Hrebenciuc Viorel, cu sprijinul lui Olari Aurel, efectuează demersuri pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Nechifor Cătălin Ioan, pentru a-l determina să achiziţioneze din bani publici moşia lui Paltin Gheorghe Sturdza din localitatea Salcea, jud. Suceava, compusă dintr-un teren de aproximativ 10 ha şi un conac. Este de menţionat că imobilele moştenite de către Paltin Gheorghe Sturdza în localitatea Salcea se află în imediata apropiere a Aeroportului ‘Ştefan cel Mare’ Suceava, ce este în subordinea Consiliului Judeţean Suceava”, spun anchetatorii.

Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob, Aurel Olari şi Paltin Sturdza sunt puşi sub urmărire penală în dosarul retrocedărilor, instrumentat de DNA.     Începând cu anul 2013 şi până în prezent, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob şi Ioan Adam acţionează în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, prikntre care Paltin Gheorghe Sturdza şi Paul Lambrino, se arată în documentele citate.     Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul PSD Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covsna, să admită o cale extraordinară de atac şi să pronunţe o hotărâre în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza, naşul de cununie al parlamentarului. Astfel, cei doi magistraţi au dispus punerea în posesia lui Sturdza a 43.227 de ha teren forestier şi 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina Romsilva de 303.888.615 euro.

2764231-publimedia-shutterstockImediat după ce a obţinut această decizie, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Daniel-Constantin Călugăr, Ioan-Gheorghe Varga, Dan Bengescu şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru Sturdza, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului. Potrivit procurorilor, Hrebenciuc ar fi urmat să obţină 12.000 ha din terenul forestier revendicat de Sturdza.    

Totodată, susţin procurorii, începând cu anul 2013 şi până în prezent, Sorin Iacob a acţionat împreună cu Iosif Kadas pentru a obţine venituri prin ajutarea lui Dan Bengescu şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite (urgentarea punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească presupus frauduloasă a Tribunalului Covasna). De asemenea, ei au urmărit să obţină venituri prin facilitarea dobândirii în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite alte persoane, iar pentru atingerea scopului ilicit au cooptat persoane cu influenţă la nivel politic între care Aurel Olari şi Jănică Poenaru.    

  Anchetatorii mai susţin că, în cursul anului 2013, Viorel Hrebenciuc l-a contactat repetat la telefon pe fostul director Romsilva Adam Crăciunescu şi s-a deplasat la biroul acestuia, reproşându-i opoziţia la punerea în posesie a lui Sturdza. Întrucât Crăciunescu a refuzat să dea curs solicitării, Hrebenciuc i-a solicitat senatorului PSD Ilie Sârbu să îşi folosească influenţa faţă de directorul general al Romsilva, membru în acelaşi partid.  La rândul lor, Iosif Kadas, Sorin Ioan Iacob şi Ioan Mătăşel ar fi luat legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul general al Romsilva, reuşind să poarte o discuţie cu acesta ,,pe tema dorită”, potrivit anchetatorilor. Korodi a negat că ar fi fost contactat de aceste persoane să facă presiuni la Romsilva, precizând că, dintre cei trei, nu îl cunoaşte decât pe Iosif Kadas, cu care a avut o scurtă discuţie în toamnă despre o cercetare a acestuia pe soluţii chimice.

 În prezent, Iosif Kadas şi Dan Costin Bengescu sunt arestaţi preventiv, iar Sorin Ioan Iacob şi Jenică Poenaru sunt arestaţi la domiciliu. Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, vor fi cercetaţi sub control judiciar.     Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, DNA cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.  

 În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal senatorul Ilie Sârbu, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, Paltin Strudza, Aurel Olari şi Ioan-Gheorghe Varga.

  Mihai BUCOVONEANUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *