Controversele persistă, la 230 de ani de la martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan

31 mai 2015

Poporul român are acest pământ sfânt românesc brăzdat de sângele eroilor care au luptat cu mare vitejie pentru independenţa şi neatârnarea patriei. Printre aceşti eroi s-au aflat şi martirii moţilor din Munţii Apuseni care au ridicat moţii la luptă împotriva asupririi imperiului habsburgic împotriva tărănimii transilvăne.       O serie de controverse persistă încă la 230 de ani de la martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan, fie că vorbim de ipoteza potrivit căreia Horea ar fi fost mason, de natura hârtiilor pe care acesta le-a aruncat pe foc în momentul prinderii sale, de celula în care a fost închis de fapt la Alba Iulia sau de locul exact în care primii doi au fost trași pe roată în 28 februarie 1785.

                   Monumentul de pe Dealul Furcilor 

Graphic1Unii istorici susțin că Horea a fost mason și că el a făcut parte dintr-o asociație secretă vieneză, numită ‘,,Frăție de cruce”, lucru care a făcut posibil ca acesta să fie primit în audiență, la Viena, de către împăratul austriac Iosif al II-lea. Alți specialiști neagă cu vehemență acest lucru. Istoricul Liviu Zgârciu susține că nu era ceva deosebit ca un țăran să ajungă în audiență la curtea împăratului. ,,Exista o obișnuință în acest sens, iar Horea nu a fost singurul țăran din Transilvania care a ajuns la împărat”, a declarat, pentru.    Cert este că Horea a fost la Viena de patru ori, iar Cloșca de trei ori, de fiecare dată însoțiți și de alți moți. Au mers întotdeauna pe jos, patru săptămâni dus, patru săptămâni întors, iar la Viena stăteau mai multe săptămâni. Ultima vizită a lui Horea la Viena a fost între Postul Crăciunului din 1783 și Paștele din 1784. La o jumătate de an după ultima audiență la împărat, la 2 noiembrie 1784 a izbucnit răscoala.

După cum găsim în volumul ,,Răscoala lui Horea”, de David Prodan, încercări de a-l prinde pe Horea au fost multe în timpul răscoalei. Se bănuia că, după înfrângerea de la Mihăileni, Horea urma să ia drumul Vienei prin Ungaria sau spre Țările Române. Pentru prinderea sa, autoritățile l-au chemat în ajutor pe pădurarul Anton Meltzer, din Abrud. La rândul său, Meltzer a chemat șapte români din Râu Mare, care cunoșteau munții și care se puteau apropia de Horea ca prieteni. Aceștia au cutreierat două zile munții fără succes. În a treia zi însă, luni, 27 decembrie 1784, cei șapte au găsit urme proaspete pe zăpada căzută de curând. Mai întâi au prins ,,o strajă”, pe care au obligat-o să le spună unde se află ,,căpitanii”. Cei doi aveau o colibă făcută sub trunchiul unui copac mare căzut, lângă un foc mare la care se încălzeau.

,,Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu cumva umblă după vânat. Răspunseră că da, sunt siliți să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic și sunt pe jumătate înghețați. Atunci Horea îi pofti să șadă la foc. Doi se așezară lângă Horea, ceilalți doi lângă Cloșca. (…) În timpul acesta, se apropiară de foc ceilalți trei. În acest moment, Ștefan Trif și Nuțu Mătieș se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloșca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ și cu ajutorul celorlalți îi legară. În timp ce îl legau, Horea a scos o mână de hârtii din sân și le aruncă în flăcări”, aflăm din volumul lui David Prodan.      Conținutul hârtiilor aruncate pe foc de Horea i-a intrigat pe contemporani și apoi pe istorici, unii fiind de părere că ar fi fost dovezile amestecului străin în răscoală.

,,Nu încape îndoială că prin acele scrisori au ars cele mai importante documente ale răscoalei, aruncând lumină asupra originilor și adevăraților ei urzitori”, scria Szilagyi Ferencz, un istoric maghiar. Sunt istorici care susțincă nu se poate demonstra nici cea mai mică dovadă directă de vreun amestec străin în producerea răscoalei. Potrivit istoricului David Prodan, „această mână de hârtii nu cuprindea desigur nici falsuri, nici tainice încurajări de sus, nici corespondență cu vreo societate secretă. Trebuiau să fie mai curând hârtii care puteau proba într-un fel sau altul implicația celor doi în răscoală, după ce hotărâseră să nege orice amestec, poate scrisori de la alți preoți sau adepți”.

Moții care au contribuit la prinderea celor doi au fost recompensați cu 600 de ducați și au fost declarați țărani liberi, favoare acordată și urmașilor lor, urmând să fie eliberați, din ordinul împăratului, de toate obligațiilor lor domeniale.   Horea și Cloșca au fost duși, sub escortă, la Alba Iulia, unde au fost închiși separat, pentru a nu putea comunica unul cu altul.

                                                    Poarta a III-a
 

Graphic1Chiar dacă astăzi mulți dintre localnici și turiști știu că celula în care a fost închis Horea se află deasupra Porții a III-a, sub statuia împăratului Carol, așa cum s-a acreditat în ultimele decenii, el ar fi fost ținut captiv în Poarta a IV-a, poziționată între Catedrala Romano-Catolică și Catedrala Reîntregirii. Potrivit istoricului Nicolae Densușianu, ,,Cloșca fu închis într-o cameră mică, de sub statuia lui Carol al VI-lea, în partea de miazăzi a fortăreței, iar Horea sub Poarta cea nouă, în partea de miazănoapte”. David Prodan a afirmat, potrivit izvoarelor pe care le-a avut la dispoziție, că pe Horea „l-au închis sub Poarta nouă, pe Cloșca sub statuia împăratului Carol”. Prodan a luat informația dintr-un ziar din Bratislava, ,,Magyar Hirmondo”, care a avut un corespondent la Alba Iulia în ianuarie 1785. Prodan a mai avut un izvor, respectiv o scrisoare adresată unui baron, în care se afirmă același lucru.

,,Se pare că în mentalul colectiv, undeva cred că după Primul Război Mondial, poarta mai mare (a III-a — n.r.) a intrat ca loc de detenție a lui Horea. În timpul lui Carol al II-lea se marchează pentru prima dată celula ca monument al lui Horea. În perioada comunistă, mai ales în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, celula va fi transformată chiar într-un muzeu”, a declarat Liviu Zgârciu. Istoricul spune că era logic ca Horea să fie închis într-o celulă mai puțin expusă și mai protejată, cum era cea a Porții a IV-a.     În prezent, așa-numita ,,celula lui Horea” din Poarta a III-a, administrată de o firmă privată, nu poate fi vizitată, acest lucru fiind posibil, contracost, doar odată cu deschiderea sezonului turistic.

                                               Poarta a IV a

Crișan, pe numele său Marcu Giurgiu, care avea 52 de ani, prins ceva mai târziu, în 29 ianuarie, a fost închis într-o locație care se găsea pe amplasamentul actual al Catedralei Reîntregirii. Și el a fost prins tot cu ajutorul local al unor români, prin ,,zelul” Popii Moise din satul lui, din Cărpiniș, ajutat de fiul său și de nouă țărani, care au fost recompensați pentru acest lucru cu 300 de ducați. Crișan a răspuns destul de deschis la un prim interogatoriu spre deosebire de Horea și Cloșca, aceștia negând și vorbind doar despre nevinovăția lor, așa cum s-au înțeles prin periplul lor prin munți.

Graphic1Cloșca, Ioan Oargă pe numele real, a răspuns în șapte zile la 134 de întrebări, fără a face mărturisiri decât din antecedentele răscoalei, despre călătoriile la Viena și demersurile lor la autorități, despre prinderea lor. Despre răscoală nu a spus aproape nimic. Cloșca a reușit să nu facă destăinuri și să-și păstreze nepătată fidelitatea față de Horea.  Ursu Nicola, zis Horea, a răspuns, în cele șapte zile de audieri, la 118 întrebări, cu același rezultat negativ. A afirmat că nu știe pentru ce e la închisoare, că nu știe să scrie și să citească și că nu știe să fi fost „oameni străini” printre răsculați. Horea a susținut că el nu a avut nicio parte în răscoală și că este nevinovat. A negat mereu, cu o consecvență exasperantă pentru comisie. Solidar în atitudine cu Cloșca, nu a implicat nici pe alții. Istoricii sunt de părere că cei doi credeau că puteau amâna astfel sentința, gândindu-se poate că au să fie duși în fața împăratului, unde să se explice. Izvoarele spun că lui Iosif al II-lea însuși îi trecuse la un moment dat prin minte să-i aducă la Viena.

În ceea ce privește interogatoriul lui Crișan, care a răspuns la 47 de întrebări, acesta s-a întrerupt după ce mai mulți membri ai comisiei s-au îmbolnăvit. La 13 februarie, Crișan s-a spânzurat cu sfoara sau cureaua de la opincă. O altă variantă este că s-ar fi sugrumat cu tivitura cămășii și cu o piatră. Cadavrul său a fost târât a doua zi la locul de osândă, unde călăul i-a tăiat capul și i-a despicat corpul în patru, procedându-se la răspândirea bucăților în mai multe sate.

În raportul înaintat lui Iosif al II-ea s-a precizat că Horea și Cloșca au perseverat în negații, dar din mărturiile sub jurământ ale martorilor cu care au fost confruntați a reieșit că „în stârnirea acestui mare rău” ei au fost autorii. „S-au cercetat cu toată iscusința, atenția, circumspecția, stăruința toți captivii și înșiși corifeii dacă a concurat vreun străin sau poate vreunul din fii patriei la ațâțarea sau propagarea acestei tulburări. S-a vădit că nimeni, nici străin, nici localnic, n-a avut înrâurire”, se menționa în raportul adresat împăratului.     Iosif al II-lea a acordat clemență pentru mulțimea iobagilor răsculați și a cerut o pedeapsă exemplară pentru conducători.

                                                               Monumentul de pe Dealul Furcilor

Graphic1Documentele vremii spun că, luni, 28 februarie, cei doi au fost duși la locul execuției, Dealul Furcilor, urcați în câte un car și însoțiți de un escadron de cavalerie din Toscana și de 300 de pedestrași. Au fost aduși să privească execuția câte trei bătrâni și câte trei tineri din fiecare sat din cele patru comitate în care s-a desfășurat răscoala, ca ,,să-i înspăimânte de a mai încerca vreodată asemenea fapte”.        Potrivit sentinței, celor doi trebuia să li se frângă cu roata toate membrele, iar corpurile să fie tăiate în patru. ,,Capul și părțile corpului să le fie duse să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârșit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile și intestinele lor să fie îngropate la locul supliciului”, se arăta în sentință.  Cei doi au fost împărtășiți de preotul Nicolae Raț, care le-a scris și testamentul. În testamentul lui Horea se menționează că avea 54 de ani, că pe soția sa o chema Ilina și că avea doi băieți, Ion și Luca, unul de 14 ani, celălalt de 6 ani. Horea a afirmat în testament că îi iartă din toată inima pe cei care l-au prins. Cloșca, ce era căsătorit cu Marinca, avea 37 de ani. Execuția lui Cloșca a ținut vreun ceas, timp în care primi vreo douăzeci de lovituri până să-și dea sufletul, perioadă în care Horea a fost ținut cu forța să privească. Execuția lui Horea a ținut mai puțin, după câteva lovituri fiind dat ordin călăului să-i dea lovitura în piept, considerată lovitura mortală. ,,Trupurile lor au fost risipite în bucăți pe aria largă a răscoalei și nimeni nu mai poate numi azi locurile unde le odihnesc oasele frânte, doar inimile lor au rămas îngropate, cu intestinele, pe locul supliciului”, spunea corespondentul unui ziar în limba maghiară.

Istoricul Liviu Zgârciu susține că monumentul care a fost ridicat în 1926 pe Dealul Furcilor nu ar fi amplasat exact în locul unde a avut loc supliciul, ci undeva la câteva sute de metri distanță. Și masonii au ridicat aici, în urmă cu peste un deceniu, un Monument-Candelă, în memoria conducătorilor răscoalei din Transilvania din 1784.

Florin NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *