Cum a luat naștere una din cele mai frumoase poezii din literatura română. ,,Înger și demon”, poemul scris de Mihai Eminescu, a fost inspirat de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Viena

11 ianuarie 2019

Cu aproape 6 milioane de vizitatori anual, catedrala Sfântul Ștefan din Viena reprezintă cel mai important obiectiv turistic și religios al Austriei. Un element ce atrage atenția încă de la intrare îi interesază în mod special pe români, deoarece aici se află o icoană a Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni și care l-a inspirat pe Mihai Eminescu în realizarea poeziei „Înger și Demon“. Povestea este însă prea puțin cunoscută. 

Pentru turiștii din întreaga lume prezența icoanei Maicii Domnului din Stephansdom nu poate fi trecută cu vederea și asta deoarece este amplasată chiar la intrare, pe partea dreaptă. Cinstea acordată icoanei este întărită și de faptul că se află montată într-un frumos baldachin de lemn, bine pus în evidență printr-un sistem de lumini calde. În față se găsesc mai multe rânduri de băncuțe pentru pelerinii care vin aici să se închine și să se reculeagă. Locul este cu atât mai căutat cu cât icoana se învecinează cu un alt obiectiv celebru al catedralei: capela în care Wolfgang Amadeus Mozart se căsătorea la 4 august 1782 cu aleasa inimii sale, Constanze Weber.Ceea ce poate părea surprinzător este faptul că în cultul catolic icoanele sunt mai puțin întâlnite, iar pe de altă parte icoana este venerată de către vienezi ca fiind făcătoare de minuni, fenomen întâlnit în general în spațiul ortodox. Mai mult, icoana seamănă izbitor cu o altă reprezentare celebră din spațiul transilvan: Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula.

Semnificația profundă pentru români

„Icoana Maicii Domnului din Domul Sfântul Ștefan are o semnificație profundă pentru români, deoarece ne duce cu gândul la icoana de la Nicula, acolo unde an de an, zeci de mii de oameni se adună și cântă în genunchi: «Am venit măicuță ca să te vedem, să-ți spunem necazul pe care-l avem». Icoana se pare că are aceeași origine, pictorul Ștefan Papp, școlindu-se la Mănăstirea de la Moisei, din județul Maramureș“, ne explică părintele Emanuel Nuțu, preotul ce slujește la capela românească din Viena.

Icoana care l-a inspirat pe Eminescu

Printre pelerinii atrași de mirajul catedralei Sfântul Ștefan (Stephansdom) avea să se numere în 1869 și Mihai Eminescu. Deloc întâmplător, atunci când acesta a sosit la Viena s-a lăsat sedus de frumusețea celui dintâi lăcaș al orașului. Evident, icoana nu putea să nu-i atragă atenția. În fața icoanei Maicii Domnului, într-o lume ce fizic îi era străină, sufletul său se simțea mai aproape de casă. Asemenea împăratului Leopold I, și Eminescu avea să îngenuncheze în fața icoanei. Așa avea să se nască una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română: „Înger și demon“. Primele două strofe ale poeziei sunt extrem de relevante, făcând trimitere directă la icoana din Dom:

„Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite / A făcliilor de ceară care ard lângă altare – / Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, / Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite, / În biserica pustie, lângă arcul în perete, / Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; / Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri, / Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede“.

 „Eminescu ajunge la Viena, în 1869, la 19 ani, devenind un student foarte activ. A vizitat diferite obiective, s-a interesat printre localnici de istoricul străzilor, a intrat în muzee, a cunoscut profesori, a salvat o domnișoară pe nume Eliza, blondă, cu ochi albaștri, ce fusese atacată de niște derbedei (…) Tot la Viena a cunoscut-o pe Veronica Micle, în perioada destul de lungă, de aproximativ șase luni cât Veronica a stat acolo. Era ultimul an al șederii lui acolo, în 1872“, povestește criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu.

O poveste „complicată“

La acea dată, atât Eminescu, cât și Veronica Micle aveau fiecare 22 de ani, așa că nu surprinde pe nimeni faptul că cei doi aveau să se îndrăgostească, lăsând moștenire una dintre cele mai pasionale povești de dragoste cunoscută în spațiul românesc. Povestea nu avea să fie una chiar atât de simplă deoarece Veronica era o femeie măritată de opt ani.    „Ea era căsătorită de la vârsta de 14 ani cu un profesor universitar, Ștefan Micle, care ajunsese între timp și rectorul universității din Iași, cu 30 de ani mai în vârstă decât ea. Culmea, și aici putem să ne amuzăm, se spune că însuși Ștefan Micle, care aflase de la Titu Maiorescu ce tânăr erudit este Eminescu, l-a rugat pe acesta sau i-a recomandat Veronicăi să-l caute pe Eminescu ca s-o conducă prin Viena, să-i arate frumusețile orașului și să-i vorbească de istoricul monumentelor. Practic «a dat-o în gura lupului». Era imposibil, ca femeie, să nu te îndrăgostești de Eminescu“, povestește cu umor Alex Ștefănescu.

Printre obiectivele pe care Eminescu i le propune Veronicăi se numără și Stephansdom, evident cu celebra sa icoană a Maicii Domnului. Situația tensionată este trădată și de versurile:    „Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; / Ea o inimă de aur – El un suflet apostat; / El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat – / La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează“.    Sunt multe amintiri culturale legate de acest Dom. Eminescu l-a vizitat și singur, înainte de venirea Veronicăi Micle. Poezia „Înger și Demon“, în care apare această icoană a Fecioarei Maria, a fost scrisă din 1971, iar anul următor a fost publicată în „Convorbii Literare“ împreună cu poezia „Floare Albastră“.  

„«Înger și Demon» este o poezie barocă, încărcată, plină de imagini, dar impresionează prin atmosferă. Locul își pune amprenta, atmosfera de biserică este foarte bine făcută, este o atmosferă în care simți sacralitatea. Nu este un loc oarecare, nu este un muzeu laic, este o biserică, recunoaștem acest lucru în inspirația sa.(…) Eminescu avea o sete de dumnezeire. Poezia lui este ca o catedrală ce țâșnește spre cer, caută ceva foarte înalt (…) pentru Eminescu a contat foarte mult catedrala Sfântul Ștefan și cu sensibilitatea lui a valorificat imediat în poezie acest lucru. Avea o privire atotcuprinzătoare, dar selectivă, ținea minte ce trebuie valorificat în poezie(…)“, consideră Alex Ștefănescu.                                                                                                                                                                                                                       Tot domnia sa recomandă celor care aleg să viziteze Viena să studieze întâi poeziile scrise de Eminescu în acea perioadă.„Celor care vin la Viena le-aș recomanda să citească o carte intitulată «Pașii poetului», realizată de doi autori din Botoșani. Aici sunt descrise toate orașele unde a fost Eminescu, iar la capitolul dedicat Vienei sunt descrise locurile vizitate de acesta.

 Le recomand să meargă pregătiți și pot să jur că se vor întoarce de două ori mai deștepți decât au plecat“, îi sfătuiește Alex Ștefănescu pe cei care vor opta pentru a vizita una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Recomandarea este cu atât mai actuală cu cât ne apropiem cu pași repezi de celebrul târg de sărbători din Viena, un oraș care nu înseamnă doar un loc pentru shopping sau tratament medical, ci și un loc în care spiritualitatea românească și-a lăsat o puternică amprentă, dar despre toate acestea vom avea ocazia să mai vorbim și în numerele următoare.

Istorie. Cum a ajuns icoana la Viena?

Icoana a devenit cunoscută după ce la începutul secolului al XVII-lea părintele Daniel Papp, ce slujea într-o bisericuță greco-catolică de lemn, din Pócs, primește din partea unui enoriaș rugămintea de a realiza o icoană închinată Maicii Domnului ca mulțumire pentru faptul că fusese eliberat dintr-o temniță turcească. Icoana, de tipul „Hodighitria“ este pictată în stilul icoanelor din Transilvania de către fratele preotului, Ștefan Papp, iar pe data de 4 noiembrie 1696 se dovedește făcătoare de minuni deoarece a început să lăcrimeze. Fenomenul a durat până pe 8 decembrie, martori fiind zeci de mii de oameni. Pentru a nu exista vreun vicleșug, icoana a fost demontată și analizată.      

Însuși contele Corbelli, comandantul trupelor imperiale, în fața a 300 de martori, a verificat icoana, însă nu a găsit nimic compromițător, în schimb minunile nu încetau să aibă loc. Cronicile acelor timpuri vorbesc chiar despre o serie de convertiri. Vestea a ajuns la curtea imperială, iar împăratul Leopold I a cerut ca icoana să fie adusă, sub escortă militară, la Viena. La 4 iulie 1697 cortegiul a intrat în oraș, icoana fiind întâmpinată de împărat, care a îngenuncheat în fața ei, cerându-și iertare pentru păcatele sale. Dimpreună cu el a îngenuncheat întreg poporul vienez. După ample procesiuni, icoana a fost așezată în Stephansdom, unde se află și astăzi. „Icoana este foarte îndrăgită de austrieci. S-au făcut mai multe cópii, iar una dintre ele se păstrează aici la Viena, în tezaurul Domului. Multe alte cópii le întâlnim pe întreg teritoriul Austriei. Este o icoană iubită de catolici, dar în mod deosebit, de către ortodocși“, ne spune părintele Nuțu.    

 Povestea icoanei este confirmată și de către academicianul Răzvan Theodorescu: „Icoana făcătoare de minuni provine, se pare, din spațiul transilvan ortodox. Catolicii nu au asemenea icoane. Tradiția icoanelor făcătoare de minuni este foarte răspândită în arealul transilvan, cum ar fi cazul de la Nicula. Această icoană, care apare sub o protecție imperială în vremea lui Leopold I, este o icoană la care se închină azi sute de mii de vizitatori. Această catedrală este un adevărat loc de pelerinaj.“

Florin NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *