Drumul omului de la chip spre asemănarea cu Hristos

19 aprilie 2014

Prin antropofanii înţelegem arătările succesive ale omului înaintea lui Dumnezeu, începând din grădina Edenului până în templul Noului Ierusalim, în multe şi felurite ipostaze, stări şi poziţionări în care-l aduc existenţa, viaţa şi istoria. Prin cosmofanie însă, înţelegem arătarea sau descoperirea lumii sau a creaţiei lui Dumnezeu înaintea omului, cosmofania fiind un alt termen pentru revelaţia sau contemplaţia naturală. 

Antropofaniile au avut şi au loc în spaţiul şi în cadrul lumii sau al cosmosului, iar cosmofania are loc neîncetat înaintea ochilor omului. Antropofaniile se situează pe linia continuităţii teofaniilor, epifaniilor şi anghelofaniilor, iar cosmofania este concluzia şi sinteza tuturor acestora, într-un ,,cer nou şi un pământ nou”. În ziua creaţiei şi mai înainte de păcat, omul se arată lui Dumnezeu şi lumii în toată curăţia şi nevinovăţia sa originară. După păcat şi după izgonirea din Rai, omul se arată şi ni se arată rănit de păcat prin neascultare, iar ranele omului, în toată istoria lui, corespund ranelor Mântuitorului arătate la opt zile după Înviere lui Toma. Antropofanii sau arătări ale omului sunt răpirea lui Enoh la cer, mântuirea lui Noe în corabie pe vremea potopului, închinarea lui Avraam din uşa cortului său la stejarul Mamvri, viziunea lui Iacob de la Betel, revelaţia lui Moise din Sinai, chemarea lui Samuel din cortul sfânt, doxologia lui David prin harfa psalmilor, ctitoria lui Solomon din Ierusalim, vedenia lui Isaia din templu, înălţarea Sfântului Ilie la cer, vindecarea lui Iezechia, descoperirile proorocului Daniel care-l situează pe om înaintea ,,Celui Vechi de zile”, încercarea lui Iona pe mare, şi multe altele.

                                 Desăvârşirea antropofaniilor în Hristos

În Noul Testament antropofaniile se împlinesc şi se desăvârşesc în Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului deopotrivă, El lucrând hristofania. Toate antropofaniile Vechiului Testament se întâlnesc şi se împlinesc în Hristos, după cum toate antropofaniile Noului Testament pleacă de la El şi se întorc întru El, prin Duhul Sfânt. Astfel, avem şi contemplăm ca antropofanii neotestamentare vestea bună primită şi însuşită de Sfânta Fecioară Maria, închinarea magilor şi a păstorilor, Întâmpinarea Domnului de către dreptul Simeon, Botezul Domnului săvârşit de către Sfântul Ioan Botezătorul, prezenţa Sfinţilor Apostoli Petru, Iacob şi Ioan la Schimbarea la Faţă pe Muntele Taborului, umblarea lui Petru pe mare împreună cu Iisus şi izbăvirea lui din valuri, învierea lui Lazăr, aşteptarea şi primirea Mântuitorului la intrarea în Ierusalim, împărtăşirea Sfinţilor Apostoli la Cina cea de Taină, biruirea lor de somn şi de frică în grădina Ghetsimani, rămânerea şi prezenţa singulară a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan lângă Crucea Domnului, împreună cu Maica Domnului şi câteva femei mironosiţe, mântuirea tâlharului pocăit, Pogorârea de pe Cruce de către Iosif din Arimateea şi Nicodim, drumul sfinţilor ucenici Luca şi Cleopa, împreună cu Hristos cel Înviat, spre Emaus, reprimirea lui Petru pe ţărmul Tiberiadei, prezenţa sfinţilor apostoli şi ucenici la Înălţarea la cer a Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt, ca pnevmatofanie care încununează antropofania prin pogorârea limbilor de foc pe creştetul Sfinţilor Apostoli; revelaţia Sfântului Arhidiacon Ştefan din sinedriu, descoperirea şi convertirea lui Saul de pe drumul Damascului împreună cu răpirea Sfântului Apostol Pavel la al treilea cer şi revelaţia din insula Patmos primită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.

Graphic1

                   Antropofaniile însumează întreaga complexitate a fiinţei umane

Antropofaniile din Sfânta Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament îl descoperă şi îl arată pe om înaintea lui Dumnezeu şi a lui însuşi, în contextul vieţii şi al lumii, aşa cum este, cu lumini şi umbre, cu putinţe şi neputinţe, cu chipul luminat şi transfigurat de har şi nu de puţine ori întinat şi întunecat de păcat; în scobitura stâncii de pe Sinai, precum Moise şi în gura peşterii de la Horeb, precum Sfântul Ilie, sau înaintea nevăzutelor colibe de pe Tabor, precum Sfinţii Apostoli, aleşi dintre ceilalţi ucenici şi reprezentanţi ai tuturor oamenilor, ca martori ai minunii minunilor. Antropofaniile ni-l arată pe om cu faţa spre Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu, fie îngenuncheat, fie căzut cu faţa la pământ, iar alteori întorcându-I spatele Părintelui luminilor şi plecând întristat, precum tânărul bogat de la Iisus. Antropofaniile însumează întreaga complexitate a fiinţei umane cu toată aria şi diversitatea acesteia manifestată în persoane şi personalităţi, purtătoare ale chipului lui Dumnezeu din om. Antropofaniile revelează drumul de la chip la asemănare, de la desfigurare la transfigurare, de la mutare sau izgonire în lumea aceasta la strămutare în Hristos. Antropofaniile, ca esenţe, chipuri, imagini şi icoane ale antropologiei, ne prezintă atât coborârea de la Ierusalim spre Ierihon şi căderea între tâlhari, cât şi intrarea fecioarelor înţelepte cu candele aprinse la nunta Fiului de Împărat şi a Bunului Samarinean. La căutarea şi întrebarea din Eden: ,,Adame, unde eşti?” (Facere 3, 9), antropofaniile răspund totdeauna prin cuvintele lui Moise: ,,Iată-mă, Doamne!” (Exod 3, 4), sau prin cuvintele lui Samuel: ,,Vorbeşte Doamne, căci robul Tău ascultă!” (I Regi 3, 10).

                            Contemplarea Teofaniei în perspectiva Parusiei

Antropofaniile ies cu candelele aprinse înaintea Teofaniei şi cu haina cea curată a Botezului înaintea Epifaniei. Antropofaniile sunt totdeauna ajutate şi sprijinte de anghelofanii, fiind mântuite prin Hristofanie şi transfigurate prin Pnevmatofanie, după cum cântăm şi mărturisim la Sfânta Liturghie: ,,Văzut-am Lumina cea adevărată, primit-am Duhul cel ceresc; aflat-am credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfinte Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.” Antropofaniile îl arată pe om omului, pe temeiul filantropiei ridicate la nivelul filadelfiei. Antropofaniile se adapă cu apă din stâncă, se hrănesc cu mană din cer, îşi spală ochii şi faţa la izvorul Siloamului, îşi aprind inimile pe drumul spre Emaus şi-şi oglindesc chipul în faţa ,,ca o faţă de înger” a sfântului arhidiacon Ştefan (Faptele Apostolilor 6, 15). Antropofaniile, sprijinite de anghelofanii, contemplă Teofania şi Epifania, în perspectiva Parusiei

       Florin CREŞTINUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *