Editorialul ediţiei – Ponta, Antonescu et comp distrug ţara

31 ianuarie 2014

Bine v-am găsit la acest nou editorial de început de an dar şi de o nouă structură a acestei publicaţii patriotice, naţionale şi istorice ŞTEFAN CEL MARE. După cum observaţi vom apărea de acum încolo sub forma de publicaţie ON-LINE. Asta nu înseamnă că mă sperie ,,hoarda’’ comunisto-fascistă USL condusă de duetul PONTA – ANTONESCU care  îmi poartă sâmbetele. Nimeni nu-mi poate băga pumnul în gură ci doar pământul. Nu ma au cu nimic la mână, sunt cinstit, curat şi asta pentru că sunt un adevărat creştin ortodox 75%, restul am în mine şi sămânţă de creştin greco-catolic. Sunt un adevărat patriot, român bucovinean, cu dragoste de patrie şi de poporul meu dreptcredincios. Actuala guvernare este cea mai odioasă, monstruoasă şi cea mai deplorabilă din câte s-au perindat din 1990 încoace. Nici un guvern nu m-a umilit ca această guvernare comunisto-fascistă. Dar ulciorul nu merge mereu la fântână, odată se v-a sparge, asta înseamnă că vor cădea şi ăştia. Pe ei îi caracteruzează ura, duşmânia şi duritatea distructivă. Toate regimurile politice de forţă se aseamănă între ele. Elementul comun care le uneşte sunt serviciile de informaţii, un fel de mână forte a puterii în exerciţiu. Serviciile de informaţii au „datoria patriotică” de a-şi asculta proprii cetăţeni, pentru ca nu care cumva, vreunul dintre aceştia, mai rebel şi iubitor de libertate, să vorbească în front vrute şi nevrute la adresa cerberilor politici.

coabitare - sac de box (1)

La noi ca la nimeni. Nu ştim încă ce regim politic avem, dar ştim că serviciile de   ,,intelligence’’ au un comportament noninteligent.Într-o democraţie consolidată,  zic eu, un funcţionar public fie că este înalt,  fie scund, nu poate să aibă alte atribuţiuni decât cele oglindite într-un text de lege, căci altminteri ar lua-o pe arătură, cum s-a  şi întâmplat. Ori, când zici că eu „am decis” fără să enunţi temeiul legal, se numeşte abuz, domnule preşedinte de Senat sau prim-ministru şi diplomat, fără carieră. Ţara este plină de abuzuri tolerate de guvernanţi pentru ei şi ,,animalele’’ lor. După ce legea 51/1991 (o lege făcută pe genunchi, pe atunci), în primele sale articole, ne defineşte siguranţa naţională a României, ne arată cum cetăţenii români fideli au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranţei naţionale, vine cu un  art.3 , care ne prezintă  toate ameninţările cu privire la siguranţa naţională (acelea din anul 1991). Niciuna dintre ameninţările prevăzute de legea în cauză nu se referă la fraudarea bacacalaureatul.  Această lege, culmea, a fost dată românilor „turbulenţi” posdecembrişti, înaintea apariţiei Constituţiei lui Iorgovan, ameninţările la siguranţa naţională îmbrăcând o altă realitate juridică, economică şi socială, astfel că la 23 de ani, lucrurile sunt complet schimbate, iar ameninţările la adresa siguranţei ţării îmbracă o altă realitate. Legea siguranţei aproape că este anticonstituţională antieuropeană şi, precis, caducă. Iată explicaţia pentru care domnul director ambasador îşi asumă responsabilitatea pentru utilizarea reţelei informative şi a tehnicii operative  în examenul de bacalaureat de anul acesta, explicându-ne, nouă, proştilor brucanieni, că SRI nu putea rămâne pasiv la acte de corupţie de nivel naţional şi, mai departe, exclamă cu emfază jenantă, cum că ,,decizia este asumată de mine, voi face şi la anul la fel”. Nimeni, într-o democraţie, nu ia decizii în afara cadrului legal. Să înţeleg, că SRI n-ar avea un plan de cunoaştere prin informaţii a plajei de riscuri şi ameninţări la adresa siguranţei naţionale, plan aprobat de către o autoritate legală a statului – CSAT şi că numai în baza acestuia se iau decizii privitoare la securitatea internă şi externă a ţării?

IAN 3 caricatura Basescu.jpg 2

Triumviratul de la Covoare (a se înţelege staf-ul SRI) trebuie să ştie că niciun funcţionar public al statului, fie el şi lucrător în SRI,  nu ia decizii fără temei leagl. Orice decizie luată în afara cadrului legal se numeşte abuz. Cred că statul Român are suficiente pârghii, la îndemână, ca să gestioneze corupţia din şcoli, fără a pune în mişcare o maşinărie aşa de scumpă şi subtilă, pentru a stoarce de informaţii nişte adolescenţi şi a pune în dificultate reputaţia zecilor de mii de dascăli. Sau dacă o fac, s-o facă în cea mai adâncă discreţie, în mod preventiv. Ceea ce s-a întâmplat la BACALAUREAT  era treaba exclusivă a poliţiei şi a guvernului. Ori, SRI-ul, aflat în criză de imagine, trebuia să iasă pe ecrane să vadă lumea cât de important este. Se ştie acest lucru de către noi toţi, fără să ne-o spuna cineva. Decizia domniilor voastre, dragă domnule ambasador, este un abuz în toată legea, motiv  pentru care ar trebui să vă prezentaţi scuze sau demisia, cu evlavie şi smerenie, distinsului nostru preşedinte, deoarece v-a luat-o excesul de zel pe dinainte, în ciuda culturii anglo-saxone de care faceţi uz, uitând de principiile şi valorile democraţiei noastre dâmboviţene, pe care ni le fluturaţi pe sub nas, oridecâteori vă lipiţi figura de diplomat strălucit, pe ecranele televiziunilor şi ne ţineţi lecţii de cultură de securitate. Este ştiut, că fenomenul corupţiei este o caracteristică umană veche de când lumea. Niciun regim politic nu a eradicat acest fenomen. Nici Vlad Ţepeş, cel ce  a murit catolic, nu a stârpit-o definitiv, cu toate că a golit codrii noştrii mioritici de ţepe, pentru a face ordine în Valahia lui şi a noastră. Maiorii, se aflau, pe atunci, în patria lui Mathias Rex. Democraţiile consolidate nu sunt cele mai bune regimuri politice, dar sunt mai bune decât toate celelalte dinaintea lor, reuşind, prin crearea unui cadru normativ adecvat, prin promovarea de elite la conducerea statului, să tempereze acţiunile corupţiei şi să le gestioneze astfel încât să nu fi pus existenţa statului în pericol. Într-o singură ipostază corupţia ia forma unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Atunci când aceasta tinde să captureze instituţiile statului la vârf, adică acolo unde se iau decizii strategice, poziţiile din stat care trebuie să figureze permanent în Planul de căutare a informaţiilor la nivel naţional. Ori, de ani şi ani acest fenomen a cuprins vârful instituţiilor şi sinapsele lor cele mai delicate, cele mai importante, iar SRI-ul nostru drag şi umflat fie a tăcut mâlc, fie s-a făcut că nu vede cum  economia a unei ţări, lăsată, nouă, de comunişti, la cheie,  a fost devalizată sau vândută pe nimic într-un timp record. Sau cum limba română, simbolurile şi cultura noastră naţională au fost batjocorite de urmaşii lui Ivan cel Groaznic, ai lui Petru şi Asan, ai lui Atilla şi Arpad, cum anumite comunităţi horthyste reclamă autonomia statală sub privirile noastre nătânge, au scos limba română din administraţie, cum cele mai importante funcţii din stat au fost demantelate printr-o lovitură anticonstituţională (vezi dislocarea Preşedintelui, a Preşedintelui Senatului şi a Preşedintelui Camerei), Constituţia a fost upercutată  în pântecele ei de către inşi avizi de putere , cum inşi fără niciun Dumnezeu (agenţi în toată regula) au fost propulsaţi la conducerea treburilor statului, şi toate acestea fără ca niciunul dintre vinovaţi să  fie tras la răspundere, deşi un domn director cu rang de ambasador şi predecesorii, au  gestionat resurse umane de intelligence şi financiare care depăşesc orice închipuire, în raport cu mărimea populaţiei din teritoriul statului şi plaja de ameninţări cu care acesta se confruntă. În democraţia asta prost făcută, unde „rahaţii” râd în loc să pută, personaje cu funcţii importante în stat, au părăsit teritoriul naţional, fără mandat, mergând la ruşi, la americani sau aiurea, iar la întoarcere niciunul dintre ei nu a prezentat poporului suveran măcar trei vorbe şi-o minciună, din care să înţeleagă poporul, cam cu ce rosturi au fost ei pe acolo. Cine ştie despre toate acestea? Sau, cine trebuie să ştie?

Un distins ofiţer de informaţii m-a întrebat la o minişuetă profesională, dacă sunt de acord cu recrutările unor surse de informaţii, prin redacţii, pe la ministere sensibile, la nivele înalte etc. Răspunsul meu a fost acela că un serviciu de intelligence adevărat, trebuie să cunoască tot ceea ce reprezintă interes pentru securitatea naţională şi că plaja de recrutare este nelimitată, dar cu o condiţie: totul să să petreacă într-o conspiraţie şi compartimentare  totală şi să nu transpire nimic niciodată. Aceasta este arta informaţiei, de care trebuie să abuzeze oricare operator de intelligence. Pentru jurnaliştii contondenţi, care sunt consideraţi de către şefii SRI vectori ameninţători la siguranţa naţională, secretul reprezintă o sumă de informaţii valoroase, informaţii pe care guvernul le ascunde şi ei vor să le afle. Este lupta acerbă dintre mass-media şi servicii.  Arătaţi-le jurnaliştilor că sunteţi inteligenţi, că stăpâniţi arta informaţiilor, fără să vă răţoiţi la ei prin interpuşi, ori prin texte infantile strecurate în Strategia de Apărare a ţării. Nu mai faceţi presa de ocară pentru că impotenţa s-a instalat în nepriceperea dvs. pe linie de intelligence. Nu mai asmuţiţi p-alde Ghiţă şi pe alţii, cu critici severe la adresa presei. Presa reprezintă câinii de pază ai democraţiei. Dacă nu ştiţi a o cunoaşte şi apropia, faceţi loc altcuiva şi tăceţi pentru totdeauna, domnule director. Este normal şi absolut moral ca un serviciu respectabil să stăpânească domeniul de referinţă până în cele mai adânci unghere ale obiectivului operativ. O lege nescrisă spune că succesele muncii de intelligence sunt ale instituţiei, insuccesele ale lucrătorului operativ. Concluzia ete una simplă: în serviciul de intelligence au acces cei mai buni dintre cei mai buni candidaţi. De aceea, ofiţerilor de informaţii li se mai spune că lucrează într-un serviciu de domni (Herrendienst).

Domnul director al SRI săvârşeşte  abuzuri verbale, în public, şi  confuzii grave în materie de intelligence, neştiind a face distincţie între informaţiile ofensive şi cele defensive, care sunt deosebirile esenţiale dintre ele şi, mai ales, nu cunoaşte rolul şi locul instituţiei în sistemul comunităţii informative, emiţând păreri precum un semidoct veritabil. Adevărata muncă de intelligence ofensiv o fac colegii de la SIE, care ştiu a se păstra, excepţional, în haina acoperirii, bună la vreme rea, ei, având riscuri mari de înfruntat pentru că acţionează într-un teritoriu ostil. Adevărata muncă de securitate internă o face SRI, acţionează în teritoriul naţional, teritoriu ocrotit de lege, ceea ce este mai puţin riscant, în plus, colaborarea cu toate organele de forţă interne pare mai uşor de realizat.

Popularitatea Serviciului de Informaţiii creşte prin anonimatul muncii sale, în munca de zi cu zi. Munca ofiţerului de informaţii nu se opreşte niciodată şi nu trebuie văzută în presă şi la tv, ci trebuie simţită de fiecare dintre noi prin efectele produse de informaţiile oportune şi de valoare exploatate de decidenţi responsabili, în folosul comunităţii. Un manager al serviciului extern de informaţii, un ungurean, gureşul de el, a părăsit, cu ceva timp în urmă, Serviciul, căci l-a bântuit, ca şi pe confratele lui, sereistul,  dragostea de politică, cochetând des cu televiziunea. Şi bine a făcut că ne-a lăsat. El nu va reuşi niciodată, nici în politică şi nici în altceva. Ce-ar fi să-i urmeze şi alţii exemplul? Locul acestor diletanţi în munca de informaţii trebuie să fie ocupat de minţi aerisite şi pricepute într-o meserie de domni. SRI n-a avut ceva mai bun de făcut decât să încadreze informativ, la nivel naţional, BAC-ul şi, la sfârşit, să iasă un fâs spre deliciul presei. A vrut să fie un fel de bau bau pentru speriat copii. Şi a reuşit.Presa nu a tăcut zile întregi, aşa de inflamată a fost.     În schimb, la Şcoala de Vară  din staţiunea harghiteană Tuşnad Băi, eurodeputatul român Tokes Laszlo şi premierul Ungariei, Orban Viktor, au manifestat un comportament de stăpâni ai Transilvaniei, primul lansând apel disperat la adresa Budapestei de a oferi protectorat Transilvaniei, iar cel de-al doilea, fiind preocupat de alegerile parlamentare şi europarlamentare de anul viitor în România, mai atrăgându-ne apoi,  în mod hortyst atenţia, că chestiunea regionalizării se va hotărî, probabil, la Mănăstirea Veszprem sau pe insula Margareta din largul budapestan al Dunării maghiare. Mai ştii! Faţă de acest act de ostilitate, fără precedent, în ultimii 60 de ani, niciun bărbat politic al ţării nu a protestat, domnul Maior, responsabil cu securitatea internă, rămânând cantonat pe „bau bac”,  iar presa scrisă ne anunţă temperaturi caniculare pe litoral, în timp ce o televiziune de ştiri, importantă, ne gratulează cu discursurile incendiare ale lui Herr Kloster (Domnul Mănăstire, pe româneşte), singurul care ia în foarte serios şi profesional fenomenul corupţiei din România. Întotdeauna serviciile de informaţii, pe lângă faptul că utilizează în munca lor linguri cu coadă foarte lungă,  au avut şi au nevoie de  goarne umane, un fel de agenţi de influenţă, care să spună fraierilor cu votul în mână câte ceva, spre binele securităţii lor, vezi doamne, dar sub controlul stăpânilor care ţin sforile în mână.

Nenea Ghiţă poate fi socotit goarna de serviciu a SRI. Presa duşmancă, săpând adânc în natura relaţiilor dintre acesta şi staf ul SRI, a descoperit legături operative „trainice”, de-a dreptul  uluitoare. Ghiţă s-a deconspirat pentru că a fost prost condus. Iar presa inteligentă, cu mijloacele sale specifice, l-a verificat pe Ghiţă şi-n rect, astfel că nu mai are ce să ne transmită în direct. A sosit timpul ca tovarăşul Ghiţă să fie rejectat din reţeaua de protecţie informativă, sau agentură, cum îi place să rostească un „eminent” al muncii, tov. Rogojanovici  Aiurel. Nu o spun eu, ci presa liberă. Textul legii care a fost pus în guriţa lui de parlamentar, cu privire la „cartela prepay” a fost fabricat prost, sau transmis prost, de către stăpâni săi, şi prezentat execrabil, jurnaliştii având material de lucru, Slavă Domnului! Există alte modalităţi, mult mai subtile, de a testa sentimentul public, referitor la digerarea unui proiect de act normativ de către naţiune, dar vă lipsesc maeştrii în comunicare, recrutaţi de prin redacţiile presei scrise şi vorbite, sau de prin ONG-uri patriotice. Doar ştiţi, că cea mai bună ascunzătoare este la vedere şi cea mai bună minciună este adevărul. Comunicatorii SRI-ului trebuie să ştie a opera cu trei termeni foarte importanţi: textul, pretextul şi contextul.

Fireşte, că era mult mai atractiv, pentru domnul Director, să-şi vadă chipul pe sticlă şi să ne ameţească pe noi, „stupid people”, cu „neşte” combinaţii de idei haotice, cu divagaţii de moment, adică elucubraţii în toată regula. Printre naivii telespectatori, se mai găsesc şi specialişti, care râd pe înfundate atunci când văd, „disertându-se aprins divagant” despre cultura de securitate. Când un director al unui serviciu de intelligence iese în public, frecvent, el, nu mai are ce căuta în această muncă.    Să învăţăm de la israelieni. Ei pun în fruntea serviciilor de informaţii foşti ofiţeri de carieră, profesionişti pur sânge şi ies pe sticlă doar cu aprobarea primului ministru, însă, şefii de guvern,  sunt al naibii de  zgârciţi cu aprobările. Şi mai ştiu, aceşti aşi ai intelligence-ului israelian, că informaţia are un singur stăpân şi aceasta, mai ales, la nivel strategic, nu se împarte cu nimeni. Aşa-i în munca secretă. Dacă vom căuta printre foştii ofiţeri români de intelligence, acum pensionaţi, chiar dacă au fost securişti, s-ar fi găsit profesionişti excepţionali, tobă de meserie şi de carte, educaţi a fi cu ochii la frontiere, instruiţi a sta cu urechea la durerile patriei şi pregătiţi a lua deciziile cele mai bune. Au fost trimişi câinii de vânătoare la cules informaţii, având clopoţei la gât. Grav!

Concluzia mea, ca lucrător bătrân în meserie, este una singură: între munca de informaţii şi Triumviratul de pe Covoare este neantul. Dacă distinsul nostru Preşedinte, un adevărat lup de mare, va prelua comanda unui vas maritim, după lăsarea sa la vatră, i-aş sugera, cu cel mai adânc respect, să angajeze astfel de diletanţi ca muşi în echipaj şi să îi pună să scoată, măcar un an de zile, apa din santina navei, cu găleata. Ei, marinarii, care încep munca de jos, de la santina navei, spre a ajunge buni navigatori, ar constitui un bun exemplu pentru orice lider de organizaţie. Cum pot ajunge, unii, buni şefi într-un serviciu de informaţii al unei naţiuni respectabile, dacă nu au plecat în carieră de la talpa meseriei?  Unii dintre liderii organizaţiilor de intelligence s-au văzut cocoţaţi la nivelul deciziei, fără pic de experienţă informativ-operativă

Deocamdată mă opresc aici dar subiectul nu s-a terminat. Şi ceva foarte important: PONTA TREBUIE SĂ DEMISIONEZE. Nu ştiu de fapt ce mai doreşte?

Hai, GATA MĂI PUŞTIULICĂ! CE mai aştepţi? Pleacă dracului la ..CULCARE!”.

DEMISIA! Sau te faci că nu înţelegi? Haide DEMISIA!

                                                                              Gral(r)dr.ec. Florin Mihai NAHORNIAC

Un comentariu la “Editorialul ediţiei – Ponta, Antonescu et comp distrug ţara

  1. santa vasile

    Un articol interesant prea radical spre final. As dori sa va cunosc d-le general de acea va rog sa scrieti un articol scurt in legatura cu activitatea presedintelui si a statului de drept construit de el in cei noua ani.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *