Editorialul Sfintelor Paşti: Sărbătoarea Sfintelor Paşti reprezintă sărbătoarea sărbătorilor, simbolul luminii, a sacrificiului şi a purificării

6 aprilie 2018

HRISTOS A ÎNVIAT!

,,Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile!
Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântarea de biruinţă.”
(Catavasia Învierii)

image001image004Sărbătoarea Sfintelor Paşti este cea mai veche dar şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos si i-a indemnat pe creştini să-L omagieze pe Mântuitor. Denumirea de Paşte a fost iniţial aplicată de primii creştini la comemorarea anuală a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan şi consta într-o masă rituală. În primele veacuri ale Creştinătăţii, sărbătoarea s-a numit Paştele Crucii şi Paştele Învierii. Celebrarea Sfintelor Paşti a fost diferită de-a lungul timpului până astăziData şi modul sărbătoririi au fost diferite de-a lungul veacurilor. Celebrarea începea după prima lună plină ce urma Echinocţiul de primăvară (21 martie). Acest sistem s-a păstrat până în zilele noastre. Sărbătoarea Paştelui se prelungeşte aproape o săptămână, în lăcaşurile de cult având loc zilnic Sfânta Liturghie. Ortodoxia a păstrat importanţa teologică a misterului pascal din vechea biserică creştină. Sărbătoarea Sfintelor Pasti rămâne centrul cultului ortodox şi greco – catolic, fiind urmată de cea a Naşterii Domnului ortodoxe şi greco – catolic de alte religii Deosebirea fundamentală între creştinism şi alte dogme religioase constă în faptul ca jertfă prin substituţie a zeului precreştin a fost înlocuită cu jertfa lui Iisus Hristos, săvârşită o singură dată, pe Golgota, în numele tuturor oamenilor şi reactualizată ritual în fiecare an de credincioşi. Mielul este simbolul lui Iisus Hristos în întreaga tradiţie creştină. În Egiptul antic şi în Persia, prietenii faceau schimb de ouă colorate în ziua Echinocţiului de primăvară, începutul noului an.

Ouăle au fost întotdeauna un simbol al creaţiei, fertilităţii şi vieţii noi. Creştinii din Orientul Apropiat au adoptat acest obicei, şi oul de Sfintele Paşte a devenit simbol religios, reprezentând momentul în care a Înviat Iisus Hristos. Ouăle sunt de obicei colorate în roşu, ca simbol al sângelui tuturor oamenilor şi a lui Iisus Hristos cel Înviat. ,,Hristos a Înviat!” Sfintele Paşti, cea mai mare sărbătoare creştină, a fost prăznuit întotdeauna ca o zi de bucurie a Învierii Domnului Iisus Hristos. Noaptea Învierii este petrecută în biserici, în priveghere şi image005rugăciune, cântări de bucurie şi cu lumini multe, semne ale MântuiriiDin noaptea Învierii şi până la Înălţare creştinii se salută cu salutul creştinesc ,,Hristos a înviat!” şi-şi răspund cu ,,Adevărat a înviat!”. În trecut, pentru a celebra Mântuirea Domnului, autorităţile graţiau prizonierii, eliberau sclavii şi reduceau dările. 

Ouale vopsite erau şi sunt un obicei străvechi 

Pentru că ouăle nu puteau fi consumate în timpul postului, ele au ajuns la loc de cinste pe masă, după Înviere. În tradiţia creştină, oul, colorat şi împodobit, a fost şi este simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă, precum puiul de găina ieşit din găoace. La inceput, ouăle se vopseau cu plante în galben, culoarea soarelui, şi în roşu, culoarea discului solar la răsărit şi apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Iisus Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel, cu motive astrale sau zoomote. Această tehnică de înfrumuseţare cu diferite motive este cunoscută sub numele de încondeiere. La ţară, românii aleg ouă proaspete de găină şi raţă prin scufundarea lor în apă şi pregătesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi ,,condeie” au fost lumănarea, cu al carei capăt încins la foc se desenau pe ou anumite semne, şi pana de gască, ce avea rolul cornului de ornat al olarului. În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură, ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie ,,pe luate”, ,,pe schimbate”, ,,pe văzute” sau ,,pe nevăzute”. În unele locuri, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor.     

ADEVĂRAT A ÎNVIAT !                

  General-colonel prof univ dr ec Florin Mihai NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *