Este timpul profeţiilor

22 ianuarie 2017

Îndată după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva, oamenii au primit din partea lui Dumnezeu făgăduinţa unui Răscumpărător. Protoevanghelia din cartea Facerii (3, 5) deschide un nou capitol din istoria mântuirii: aşteptarea lui Mesia. Răstimpul dintre căderea lui Adam cel dintâi zidit şi coborârea în lume a Noului Adam, Mântuitorul Hristos, nu a fost vestit. Sfântul Apostol Pavel le-a tâlcuit, peste veacuri, galatenilor, aceste cuvinte prin sintagma „plinirea vremii“: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“ (Galateni 4, 4-5).

maica_domnului_cu_profeti_w867_h1000_q100Începând cu Adam şi Eva, oamenii au aşteptat naşterea Celui Ce avea să restabilească starea paradisiacă. Primul om născut din bărbat şi femeie a fost Cain, la a cărui naştere tatăl său, Adam, a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu“ (Facerea 4, 1). Dar nu a fost el Răscumpărătorul, nici Abel, fratele său, nici Set, fiul dobândit după fratricidul biblic, nici Enos, cel după a cărui naştere „au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu“ (Facerea 4, 26). La naşterea lui Noe, tatăl său, Lameh, a exclamat: „Acesta ne va mângâia în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu“ (Facerea 5, 29). Etimologia numelor vetero-testamentare rezonează cu speranţa. Sunt doar câteva exemple ale sentimentelor pe care le nutreau oamenii după căderea în păcat, în nădejdea sosirii lui Mesia cel făgăduit. Au trecut vremurile Patriarhilor, ale Judecătorilor, ale Regilor, ale Profeţilor, şi poporul iudeu, cel ales, încă îşi aştepta Salvatorul. În diferite epoci, oamenii au fost mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi de Dumnezeu, răsplătiţi şi pedepsiţi, mângâiaţi şi mustraţi. Veştile despre Mesia au început să prindă contur odată cu activitatea profeţilor, prin care Dumnezeu grăia către poporul Său. Cărţile profeţilor din Sfânta Scriptură abundă în mărturii despre Mântuitorul. Cel dintâi între profeţii mari, Isaia, supranumit „Evanghelistul Vechiului Testament“, Îi vesteşte originea pământească: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da“ – Isaia 11, 1). Profetul Miheia fericeşte cetatea Betleemului din care „va ieşi Stăpânitor peste Israel“, spunând că „obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei“ (Miheia 5, 1). Una dintre cele mai cunoscute prorocii mesianice este cea în care Isaia prevesteşte naşterea din Fecioară şi numele Izbăvitorului: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia 7, 14). Cei patru profeţi mari ai Vechiului Testament şi cei 12 mici care le urmează în canonul Sfintei Scripturi, alături de care stau alţii ştiuţi numai de Tradiţia bisericească au primit inspiraţie de la Dumnezeu şi au vestit contemporanilor, dar s-au învechit de zile şi au murit fără să-L vadă pe Cel ce-L anunţau. Dreptul Simeon, cel care L-a întâmpinat la templu pe Pruncul Iisus cu rugăciunea „Acum slobozeşte“, a trăit mai bine de trei veacuri, fiindu-i dat să nu moară până ce nu va vedea pe Cel născut din Fecioară, aşa cum scrisese Isaia. În relatarea Sfântului Evanghelist Luca regăsim şi o prorocie a Dreptului Simeon despre Patimile Domnului.

Prorociile consemnate în Vechiul Testament despre venirea Mântuitorului s-au adeverit. Sfinţii Evanghelişti, atunci când consemnau împlinirea unui eveniment vestit de proroci, subliniau acest lucru. Astfel descoperim că, din acele „multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris“ (Ioan 21, 25), Sfinţii Evanghelişti au considerat să lase scrise în istorie, pe veci, acele fapte care au adeverit prorociile, subliniindu-le prin sintagma „Ca să se împlinească…“ („cuvântul prorocului“, „Scriptura“, „cuvântul cel scris în Legea lor“, „toate cele scrise“, „ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul“, „cuvântul spus de Domnul, prin prorocul“, „Scripturile prorocilor“). Iisus Hristos Născut, Botezat, Răstignit şi Înviat este Mesia Cel vestit întocmai de proroci. Intervalul dintre profeţii şi împlinirea lor este, însă, diferit. De la făgăduinţa unui Răscumpărător şi până la Naşterea Domnului în Betleemul Iudeii au trecut epoci. 5.508 ani numără izvoarele cronicarilor „de la facerea lumii“ până la Naşterea Mântuitorului lumii. Veacuri şi milenii au trecut până la „plinirea vremii“. Dintre toţi prorocii, unuia singur i s-a dat să-L vadă pe Cel pe care Îl vestea. Acesta este Sfântul Proroc, Înaintemergător şi Botezător Ioan. Pentru că intervalul dintre prorocie şi împlinirea ei este, la Sfântul Ioan Botezătorul, aproape inexistent (cele două coincid practic), a fost asemănat de exegeţi cu vârful unui munte ai cărui versanţi sunt Vechiul şi Noul Testament.

Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează prorocia Sfântului Ioan Botezătorul despre Mântuitorul Hristos: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11) şi „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt“ (Marcu 1, 7-8). Şi tot ei plasează împlinirea acestei profeţii „în acest timp“ (Matei 3, 13), respectiv „în zilele acelea“ (Marcu 1, 9). Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este cel care consemnează cea mai scurtă împlinire a unei profeţii mesianice: o singură zi! („Ioan le-a răspuns, zicând: «Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei». Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ – Ioan 1, 26-29). Şi a primit Iisus a Se boteza de către Ioan în Iordan şi S-a petrecut Dumnezeiasca Arătare a Sfintei Treimi. Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel care L-a vestit la timpul prezent pe Mântuitorul. A fost cel dintâi care a putut spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 29 şi 36). Prin acest „Iată“, arăta că aşteptarea luase sfârşit.                În acel moment poporul ales trebuia să vadă pe Cel vestit, veacuri de-a rândul, de strămoşii lor. Pentru că nu L-au recunoscut, nu L-au primit şi nu L-au urmat, aceştia au avut parte de cel mai dur rechizitoriu prin cuvintele Sfântului Arhidiacon Ştefan, protomartirul lapidat pentru credinţa sa în Hristos: „Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!“ (Faptele Apostolilor 7, 51-53).

Sfântul Ioan Botezătorul a fost el însuşi vestit de proroc: „Un glas strigă: «În pustiu gătiţi calea Domnului»“ (Isaia 40, 3). Şi întreaga sa activitate asumată a fost de a pregăti calea lui Mesia. Iar îndemnul la pocăinţă adresat celor care-l ascultau este acelaşi pe care Mântuitorul îl va folosi la începerea propovăduirii Sale, după ispitirea din pustiul Carantaniei: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Matei 4, 17). Sunt tocmai cele dintâi cuvinte ale Înaintemergătorului: „În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor»“ (Matei 3, 1-2). Aşadar, Cel vestit legitimează pe cel care L-a vestit şi Se identifică cu prorocia aceluia.

Învăţăm din profeţii că timpul mântuirii este un prezent continuu. Pot trece milenii, veacuri, decenii, ani, luni, săptămâni sau zile până la următoarea filă din planul divin al lui Dumnezeu cu lumea Sa. O zi sau un ceas. Patericul spune că în ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat. Să luăm aminte, să ne găsească, dacă nu în virtute, măcar în pocăinţă.

 Florin CREȘTINUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *