Fără Hristos, omul este total pierdut

1 octombrie 2017

Suntem zăpăciți cu știri despre vedete. Cum s-au distrat în Caraibe, cum au slăbit trei kilograme, cum au parcat, cum își duc gunoiul la tomberon, cum își fac selfie în mall.  

   Suntem asaltați de vești mai puțin bune, ne-bune (ști). Se întreține o confuzie și o alertă depresivă. Se cenzurează adevărul pentru rating. Se fac revoluții fără revoluționari. Este un imperiu roman renăscut și tehnologizat. Tot mai multe canale media scurg dejecții morale.

Normalitatea este senzațională, tocmai pentru că este un obiect rar, greu de obținut. Omul nu vrea să ofere dragoste, doar pretinde totul, asigurându-și propriul eșec. Omul industrial face din mintea lui fabrică de păcate, se hrănește cu dinamită și nu este – paradoxal – interesat de zvonurile despre o evadare din propriul infern, cu șanse mari de reușită. Paradoxul alegerilor personale este răzgândirea, inconsecvența, lenea de a aplica zilnic metodele sănătoase și eficiente.

După ani și ani, minciuna continua în viața omului. Adesea, lipsește pocăința și se pierde reperul. Fără Hristos, omul este total pierdut. Nu există problemă care să nu se rezolve niciodată. Toate ecuațiile au o soluție, chiar dacă aceasta este – momentan – necunoscută. Normalitatea înseamnă să nu mai vrei să trăiești același coșmar, să dorești o salvare, să nu refuzi mântuirea. Să te lași izbăvit din incendiul patimilor.        Fără Hristos, omul este un scenarist ratat. Își închipuie posibilități, dar nu poate anticipa reacții. Calculează consecințe, dar nu poate determina eternitatea singur. Cu Hristos, omul nu își mai face scenarii, nu își mai imaginează iadul. Știe că a fost salvat de acolo și vrea să difuzeze vestea despre înviere și prietenilor încă nesalvați.

 Cel mai prost infractor este cel care nu recunoaște fapta și pierde scurtarea pedepsei. Dracii acuzatori vor cere pedeapsa maximă pentru om, însă – cu Hristos – procesul este câștigat. Omul simulează că este uimit    de acuzații, că el se știe nevinovat, dar și mai uimit va fi nepracticantul de prezența la Judecată a Celui pe Care trebui să Îl caute cu mult înainte, pentru a-I cere iertarea. În rai, omul va ajunge fără nici o avere. Aceasta nu îi va fi confiscate, ci – pur și simplu – acolo nu va mai fi nevoie de ea. Nimic corupt, ca banul, nu va intra acolo. Omul deștept nu se bizuie pe avere, ci pe Hristos. Este mintea de pe urmă, înțelepciunea străveche care recunoaște perisabilitatea lumii și veșnicia sufletului. Omul deștept nu va mai citi știri despre efemeritate, ci va dori să caute povețe sfinților biruitori.  

Există o singură știre importantă: de ce nu dorește omul să scutească lumea de răul produs de el? Poate din învârtoșare, din necunoaștere sau din rea voință. De ce nu este eliberat omul din infern: pentru că nu a depus cerere. Auzise o veste despre amnistie, vedea cum colegii de celulă pleacă acasă, dar el tot nu credea în eliberare. Se obișnuise prea mult cu lanțurile.

 preot Marius Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *