Iată ce ne-a adus lovitura de stat din 22 decembrie’89: Chiaburii vechi şi noi

20 mai 2014

Undeva, la o primărie din România. Moş Trifoi vine pentru a suta oară la această instituţie. Ia poziţie de aşteptare: poate c-o să-l bage şi pe el cineva în seamă. Este pregătit să stea chiar trei-patru ore, căci cunoaşte bine ritualul. De opt’şpe ani vine regulat, cu un dosar sub braţ şi mereu pune aceeaşi întrebare: „Cu pământu’ meu se mai ştie ceva?”.  Are vreo trei parcele în luncă, una în dosul morii, două curele de pădure, plus via şi prunii din deal. Toţi ştiu că Moş Trifoi a fost chiabur, a făcut şi ceva puşcărie pentru asta. Acum este bătrân şi singur, dar nu vrea să închidă ochii şi să lase lucrurile încurcate. De aceea bate drumurile la primărie: pentru titlul de proprietate. Până acum l-au dus cu vorba trei primari, dar poate că o să fie mai omenos ăsta de acu’, al patrulea.În sfârşit, un funcţionar se îndreaptă spre el! Dar tot ce-i oferă este o întrebare: „Ce, moşule, nu-ţi mai ajunge pământul?”.  Ehei – gândeşte bătrânul -, al dracului s-a mai făcut şi Bungică ăsta! Şi era tractorist la CAP. Uite-l şi pe Cap-Pătrat, vecinul care i-a cotropit jumătate de moşie cu caii şi cu caprele lui. Acum este consilier comunal. Cu ăsta nici nu are ce discuta, este un golan! Dar are Cap-Pătrat să-i spună ceva: ,,O, ce surpriză: boşorogu’ de chiabur! Îl caută moartea pe acasă, iar el arde gazu’ pe la primărie!”. Gata pentru astăzi, s-a făcut târziu. Moş Trifoi pleacă spre casă, rezemat în toiag şi adus de spate. Poate o să aibă mai mult noroc data viitoare.

                                                                                                        Ambert GEORGETA

Un comentariu la “Iată ce ne-a adus lovitura de stat din 22 decembrie’89: Chiaburii vechi şi noi

  1. Antonio Crotti

    Georgeta, si tu es la fille que j’ai connu en 1969 a Timisoara, ecrves moi pour un salut. Si je me sui trompé, Je regret, mais je vous salue eguelment.

    e-mail di Antonio Crotti – Parabiago, Italia

    crotti01@alice.it

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *