Pe 19 Februarie începe Postul Mare. Însemnătatea slujbelor din prima săptămână a postului Paştilor

10 februarie 2018

Postul Mare este cel mai important şi totodată cel mai lung dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, creştinii sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în duminica, 8 aprilie

 Luni, 19 februarie, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare. Teologii spun că Postul Mare a fost rânduit de Biserică atât pentru pregătirea celor ce primeau Botezul creştin de Paşti, cât şi ca mijloc de sporire duhovnicească a credincioşilor pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului.   Totodată, Postul Mare aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi sau Patruzecime.

Postul Mare este cel mai lung şi important dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Sfinţii Părinţi consideră că are origine apostolică; de la sfârşitul secolului al III-lea postul a fost împărţit în două perioade distincte: cel al Păresimilor sau prepascal – până la Duminica Floriilor – şi Postul Paştilor sau pascal – din Duminica Floriilor până la Înviere – Săptămâna Patimilor -.

43518602 Din acest motiv, durata totală de postire este de 48 de zile.   În prima săptămână, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar de miercuri se săvârşeşte Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. În zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, începând cu ora 17.00, Ierarhii și restul preoților  vor oficia Canonul cel Mare în Catedrale și biserici.

Sfântul Andrei Criteanul, autorul canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu a devenit monah în Ordinul „Frăţia Sfântului Mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi „Ierusalimiteanul”. Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una din slujbele importante din perioada Postului Sfintelor Paşti; este un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu. Sfântul Andrei Criteanul a murit în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. Mormântul său se află în localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).  Miercuri, 1 martie, de la ora 8.00, ierarhii și preoții vor oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. „Liturghia darurilor mai înainte sfinţite,“ redactată de către Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.), este oficiată doar în perioada Postului Mare, de luni până vineri (în afara zilelor notate în calendar drept aliturgice). Această Liturghie este o Vecernie combinată cu rugăciuni de pregătire a Darurilor şi primirea Sfintei Împărtăşanii de către credincioşi. Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneţ (Sfântul Trup) este sfinţit în duminica anterioară oficierii Liturghiei. În timpul acestei slujbe nu se face pomenirea morţilor, de aceea rugăciunile pentru cei răposaţi sunt făcute în fiecare sâmbătă a Postului Mare“, arată în comunicatele patriarhiei și a eparhiilor.

 Florin CREȘTINUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *