Iohannis a spus că Shhaideh şi Plumb ar fi trebuit să demisioneze, Dragnea nu-l contrazice

1 octombrie 2017

Liviu Dragnea, liderul PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, legate de faptul că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze.

 Dragnea a spus „diplomatic” că nu comentează, pentru că deja a vorbit destul şeful statului.

 Nu vorbesc. A vorbit preşedintele destul. A venit supărat din vacanţă şi ne-a certat pe toţi”, le-a spus Dragnea jurnaliştilor, conform News.ro.

 Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seară, că vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD să le retragă sprijinul politic pentru că persoanele urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate nu trebuie să facă parte din conducerea statului. El a spus că „este păcat că PSD nu a înţeles nimic” din repetatele sale apeluri pentru întărirea statului de drept şi a avertizat că „această cale nu este cea bună”.

 Preşedintele a mai declarat că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a confundat poziţia de acum cu aceea de profesor universitar, spunând că abordarea acestuia a fost una inadecvată pentru că, dacă constata că ceva nu este bine reglementat prin lege trebuia să vină cu un act să corecteze.

 În contextul în care a vorbit despre atacurile politicienilor la adresa justiţiei şi despre „penalii” care au ajuns în conducerea statului, Klaus Iohannis a spus că este nevoie de o implicare civică maximă şi este nevoie ca aceia care doresc o justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia, precizând că nu doreşte prin aceste afirmaţii să se creeze impresia că vrea să cheme oamenii să protesteze.

 Iohannis a subliniat şi că îl îngrijorează profund faptul că se propune, prin proiectul de modificare a legilor justiţiei, ca preşedintele să fie scos din procedura de numire a procurorilor şefi, spunând că este o „greşeală fundamendală”. Preşedintele a mai spus că mutarea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei aduce presiune politică asupra inspecţiei.

                                                                                                                     Iosif VARGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *