Iohannis: Dacă PSD nu-i convine, eu sunt preşedintele Republicii

28 aprilie 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că o va întreba pe premierul Viorica Dăncilă la întâlnirea pe care o va avea cu aceasta despre vizita în Israel, subliniind că este preşedintele Republicii şi răspunde de politica externă.

 ,,Fiţi asiguraţi că o să o întreb pe doamna Dăncilă cu ce ocazie a plecat în Israel în vizită bilaterală fără să sufle o vorbă, fără măcar din politeţe să mă sune sau să treacă pe la mine, fiindcă, totuşi, dacă PSD-ului nu-i convine, eu sunt preşedintele Republicii şi eu răspund de politica externă”, a declarat Iohannis la Bacău.

dragnea-iohannis-465x390El a afimat că în declaraţia sa anterioară nu a folosit noţiuni peiorative şi şi-a cerut scuze dacă “cineva s-a simţit ofensat”.

“Acum, să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat şi laureat de mai multe asociaţii evreieşti şi toată lumea ştie că relaţii bilaterale între România şi Israel sunt excelente de la fondarea statului Israel modern. Nu ştiu pe ce se bazează aceste critici (…). În afirmaţia mea nu am folosit noţiuni peiorative, dar dacă totuşi cineva s-a simţit ofensat de declaraţia mea, îmi cer scuze faţă de aceştia, iar declaraţia nu a fost o declaraţie, ci a fost o întrebare retorică. (…) Eu m-am întrebat când s-a lăudat preşedintele Camerei Deputaţilor la televizor că a rezolvat problema ambasadei în ce calitate a rezolvat această chestiune şi cum s-a gândit să intre în această dezbatere tocmai de aceea şi fiindcă vizita aceluiaşi personaj nu a fost mediatizată deloc, nu a fost anunţată, mi-am pus şi eu întrebarea, cum probabil şi alţi politicieni şi-au pus întrebarea: Ok, dacă s-a dus acolo şi nu ştim nimic ce înţelegeri vor putea să facă? În absolut niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunităţile evreieşti sau Statul Israel cu care avem relaţii dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deplasat acolo pentru nu ştim ce, se întâlneşte cu nu ştim cu cine şi nici nu ştim ce înţelegeri vor face, că dacă ar fi mers într-un mod transparent, dacă ar fi existat declaraţii politice înainte să înţelegem şi noi ce face acolo, atunci cu siguranţă am şti mai bine şi înţelegerile nu ar mai fi secrete”, a afirmat Iohannis.

El a subliniat că nu există o problemă bilaterală între România şi Israel şi a spus că unii politicieni, precum Liviu Dragnea, încearcă să folosească astfel de teme pentru a câştiga recunoaştere internaţională.

“Nu avem o problemă bilaterală, dar politicieni de la noi, care doresc să se profileze în politica internă, cum este de exemplu domnul Dragnea, încearcă să folosească astfel de teme false, inoportune, pentru a câştiga, nu ştiu, capital electoral, recunoaştere internaţională”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a afirmat că nu simte o presiune, afirmând că în ultimul timp PSD lansează iniţiative tot mai discutabile.

“Asta nu o spun în sens pozitiv”, a arătat preşedintele Iohannis.

El a fost întrebat cum vede faptul că preşedintele Cehiei a anunţat că ţara sa este pregătită să mute ambasada la Ierusalim.

“Acolo se vede că problema este invers ca la noi. Acolo vrea preşedintele şi Guvernul este reticent. La noi nu ştiu dacă vrea Guvernul, dar înţeleg că domnul Dragnea i-a convins (…), dar preşedintele nu prea vrea. E o chestiune care la un moment dat trebuie să ne preocupe pe toţi, fiindcă nu este normal ca o astfel de chestiune să producă zâzanie între politicienii europeni”, a afirmat şeful statului.

Florin NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *